Articole

Evenimentele Zilei de 20 august în Istorie

 Invazia Cehoslovaciei (20-21 august 1968)

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org

 

20 august este a 232-a zi a calendarului gregorian și a 233-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 20 august

(BOR) Sf. Proroc Samuel; Sf. Mc. Sever, Eliodor şi Teoharie

Măritul Profet Samuel a trăit cu aproximativ 1146 de ani înainte de nașterea lui Hristos, fiind cel de-al cincisprezecelea și ultimul dintre judecătorii lui Israel (Fapte 13, 20) și primul dintre proorocii care au profețit israeliților în pământul lui Israel (Fapte 3, 24)
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sf. Mc. Sever

Fericitul Sever, mucenicul lui Hristos, era din Sidia Pamfiliei, feciorul unui oarecare Petronie trac, și maica sa Migdonia.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sf. Mc. Teoharie

Sf. Mc. Teoharie - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Mc. Teoharie – foto preluat de pe doxologia.ro

În 1740, în timpul sultanului Ahmet și a lui Ibrahim Pașa, guvernatorul general al Asiei Mici, a fost emis un decret de adunare a băieților creștini într-o tabără de concentrare. În această tabără se afla și tânărul orfan Teoharie.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRU) Sf. Samuil, profet († 1045 î.Hr.); Sf. Bernard, cuvios († 1153)

Bernard de Clairvaux (cunoscut și ca Sfântul Bernard, n. 1091, d. 21 august 1153, Clairvaux) călugăr și conte de Châtillon -  foto - ro.wikipedia.org

Bernard de Clairvaux - foto: ro.wikipedia.org

Bernard de Clairvaux (cunoscut și ca Sfântul Bernard, n. 1091, d. 21 august 1153, Clairvaux) a fost un călugăr și conte de Châtillon.

 

(BRC) Sf. Bernard, abate, învățător al Bisericii

 

Astăzi în istorie pentru 20 august

 

Evenimentele Zilei de 20 august în Istorie:

- 20 august 1469/1470Bătălia de la Lipnic;

- 20 august 1944 – Operațiunea Iași-Chișinău (august – septembrie 1944);

- 20 august 1968 – Invazia Cehoslovaciei 

 

20 august 636 - Are loc bătălia de la Yarmouk in care invadatorii arabi condusi de Khalid ibn al-Walid, infrang fortele Imperiului Bizantin si ocupa Siria şi Palestina, marcând primul mare val al cuceririlor musulmane si înaintarea rapidă a Islamului în afara peninsulei Arabia.

Mișcările trupelor bizantine și musulmane din septembrie 365 înainte de Bătălia de la Yarmuk - foto: ro.wikipedia.org

Bătălia de la Yarmuk a fost o luptă dată între Imperiul Bizantin și Califatul Rashidun în perioada 15–20 august 636, lângă râul Yarmuk în Siria.

Lupta s-a terminat cu victoria arabilor care erau în număr mic față de bizantini. Se pare că o furtună de nisip s-a abătut ca din senin asupra bizantinilor, orbindu-i și provocând înfrângerea acestora.

 

20 august 917 - In bătălia de la Acheloos, ţarul Simeon I al Bulgariei infrange decisiv o armata bizantina.

The Bulgarian victory at Anchialos, Madrid Skylitzes – foto: en.wikipedia.org

 

În anul 917, o armată extrem de puternică bizantină, condusă de Leon Phokas cel Batran, fiul lui Nichifor Fokas, a invadat Bulgaria, însoțit de marina bizantină sub comanda lui Romanos Lekapenos, care a atacat porturile bulgare la Marea Neagră.

In drum spre Mesembria ( Nesebar), în asteptarea trupelor transportate pe mare, forțele lui Phokas au oprit să se odihnească lângă râul Acheloos.

Tarul bulgar Simeon s-au grăbit să intercepteze bizantinii, și i-a atacat de pe dealurile din apropiere în timp ce ei se odihneau dezorganizat.

În timpul bataliei care a urmat si care a fost una dintre cele mai mari din istoria medievală, bulgarii au distrus complet oastea bizantinilor și au ucis mulți dintre comandanții lor.

Phokas a reușit să fugă în Mesembria. Zeci de ani mai tarziu, Leon Diaconul scria că “grămezi de oase pot fi văzute astăzi la raul Acheloos , unde armata a fugit rusinos“.

 

20 august 1000 - Sfantul Stefan intemeiaza statul maghiar. Ziua este sărbătorită ca zi națională în Ungaria.

Ștefan I al Ungariei - foto: ro.wikipedia.org

Ștefan I al Ungariei (în maghiară Szent István király „sfântul rege Ștefan”, n. 969, Strigoniu – d. 15 august 1038, Alba Regia) a fost un rege al Ungariei, considerat întemeietorul Regatului Ungariei, primul rege creștin al maghiarilor, membru al Casei Arpadiene. Este venerat ca sfânt în Biserica Catolică și în Biserica Ortodoxă.

 

20 august 1083 - Primul rege al Ungariei, Ștefan I, a fost canonizat de papa Grigore al VII-lea. Stefan I al Ungariei,(în maghiara Szent István király „sfântul rege Ștefan”) (n. in anul 975 la Strigoniu (Esztergom – d. 15 august 1038) , membru al Casei Arpadiene, a fost considerat întemeietorul Regatului Ungariei, primul rege creștin al maghiarilor. Este venerat ca sfânt în Biserica Catolică și în Biserica Ortodoxă.

 

20 august 1153 - Moare Sfântul Bernard de Clairvaux; a fost canonizat oficial la 18.01.1174 (n. 1090).

Bernard de Clairvaux (cunoscut și ca Sfântul Bernard, n. 1091, d. 21 august 1153, Clairvaux) călugăr și conte de Châtillon -  foto - ro.wikipedia.org

Bernard de Clairvaux (cunoscut și ca Sfântul Bernard, n. 1091, d. 21 august 1153, Clairvaux) călugăr și conte de Châtillon – foto – ro.wikipedia.org

În anul 1115, Bernard de Clairvaux fondează celebra mănăstire cisterciană Clairvaux, în Burgundia, pe care o va conduce timp de aproape patru decenii.

În calitate de abate de Clairvaux, Bernard a întemeiat șaizeci și opt de mănăstiri-fiice (dependente de spiritualitatea abației-mamă), răspândite pe întreg cuprinsul Europei.

El a făcut să fie în mod oficial recunoscut în 1128 Ordinul Templierilor, organizație al cărei inspirator a fost. Tot el avut o contribuție importantă în aplanarea crizei provocată de Schisma papală din anul 1130.

 

20 august 1308 - Papa Clement al V- lea il absolva de acuzatia de erezie pe Jacques de Molay, ultimul Mare Maestru al Cavalerilor Templieri.

 

20 august 1469 - Bătălia de la Lipnic, pe Nistru: Ștefan cel Mare a învins oastea tătară.

Bătălia de la Lipnic (20 august 1469 sau 1470) - Tablou de Ion Stoica Dumitrescu, intitulat: Bătălia de la Lipnic (Ștefan cel Mare înfruntă Hoarda de Aur a tătarilor de pe Volga, 1470) - foto preluat de pe artindex.ro

Tablou de Ion Stoica Dumitrescu, intitulat: Bătălia de la Lipnic (Ștefan cel Mare înfruntă Hoarda de Aur a tătarilor de pe Volga, 1470) – foto preluat de pe artindex.ro

Pe 20 august 1470 (după alte surse 1469), la Lipnic (Lipinți), localitate în prezent situată în Raionul Ocnița, Republica Moldova a avut loc o bătălie, în care oastea moldovenească, condusă de Ștefan cel Mare, a învins tătarii Hoardei de Aur.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

20 august 1561 - S-a născut Jacopo Peri, compozitor italian, autorul primelor opere, Dafne, cca.1597 şi, de asemenea,Euridice,1600. A decedat la 12 august 1633.

 

20 august 1741 - Exploratorul danez Jonas Vitus Behring, aflat in serviciul Rusiei, a descoperit Alaska.

Acest teritoriu avea sa devina cel de-al 49-lea stat american în anul 1959.

Harta Statelor Unite cu statul Alaska indicat - foto: ro.wikipedia.org

Harta Statelor Unite cu statul Alaska indicat – foto: ro.wikipedia.org

Bering a pornit într-o expediţie către America de Nord în 1741, în cadrul căreia a cercetat sudul peninsulei Alaska, insula Kodiak, Muntele Saint Elias, insula Kayak.

A doua corabie, sub comanda lui Aleksei Chirikov, a descoperit ţărmul de nord-vest al SUA (arhipelagul Alexandru, numit astfel în cinstea ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei).

La întoarcere, Bering a explorat insulele Aleutine, murind pe una din acele insule, care îi poartă astăzi numele.

 

20 august 1749 - A început domnia fanariotă a lui Constantin Racoviţă în Moldova.

 

Constantin Racoviță, a fost domn în Moldova: 31 august 1749 – 3 iulie 1753 și c. 29 februarie 1756 – 14 martie 1757 și în Țara Românească: iulie 1753 – c. 28 februarie 1756 și 9 martie 1763 – 28 ianuarie/8 februarie 1764.

Constantin Racoviță a fost fiul lui Mihai Racoviță, iar tronul l-a câștigat cu ajutorul grecilor, care i-au fost și tovarăși de domnie, întocmai ca și tatălui său.

Birurile apăsătoare ale nesătulului domn și abuzurile grecilor, au provocat o mișcare de nemulțumire, dar fără efect durabil.

Constantin Racoviță a murit la București în 1764 din cauza unui ospăț prea îmbelșugat.

 

20 august 1779 - S-a născut chimistul şi mineralogul Jöns Jakob Berzelius, unul dintre creatorii chimiei moderne (m. 7 august 1848).

Jöns Jakob Berzelius (1779 - 1848) Portrait by Johan Way - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Jöns Jakob Berzelius (1779 – 1848) Portrait by Johan Way – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Jöns Jakob Berzelius (n. 20 august, 1779 – d. 7 august, 1848) a fost un chimist suedez, inventator al notației chimice moderne, membru fondator al chimiei moderne, alături de John Dalton și Antoine Lavoisier.

Berzelius a descoperit elementele siliciu, seleniu, thoriu și ceriu.

A fost ales membru al Academiei Regale de Științe a Suediei în 1808 și a devenit membru al Academiei Suedeze în 1837.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

20 august 1827 - S-a născut Josef Strauss, compozitor şi dirijor austriac; (m. 22 iulie 1870).

 

20 august 1833 - S-a născut scriitorul Vasile Pogor, om politic, publicist şi poet român, membru fondator al “Societăţii Junimea”; (m. 1906). A îndeplinit în mai multe rânduri funcția de primar al municipiului Iasi.

 

20 august 1839 - A fost înfiintata, de catre studentii români aflati la studii la Paris, “Societatea pentru învatatura poporului român”, care a contribuit la dezvoltarea constiintei nationale românesti.

 

20 august 1833 - S-a născut Benjamin Harrison, a fost cel de-al douăzeci şi treilea preşedinte al Statelor Unite ale Americii pentru un singur mandat între 1889 şi 1893; (m. 13 martie 1901).

 

20 august 1856 - A fost inaugurata actuala sala a Teatrului Mare (Bolsoi), din Moscova, cu peste 2000 de locuri.

 

20 august 1860 - S-a născut Raymond Poincaré, politician francez, al nouălea preşedinte al Republicii (1913-1920); (d. 15 octombrie 1934).

Raymond Poincaré (n. 20 august 1860, Bar-le-Duc, Franța; d. 15 octombrie 1934, Paris) avocat și om politic francez, prim-ministru al Franței de mai multe ori și președinte între 1913–1920 - foto - ro.wikipedia.org

Raymond Poincaré – foto – ro.wikipedia.org

Raymond Poincaré (n. 20 august 1860, Bar-le-Duc, Franța; d. 15 octombrie 1934, Paris) avocat și om politic francez, prim-ministru al Franței de mai multe ori și președinte între 1913–1920. Era văr primar cu matematicianul Henri Poincaré.

 

20 august 1864 - S-a născut Ionel I.C.Brătianu, preşedinte al Partidului Naţional Liberal, de mai multe ori ministru şi prim-ministru (m. 1927), membru de onoare al Academiei Române; (m. 24 noiembrie 1927).

Ion I.C. Brătianu (cunoscut și ca Ionel Brătianu, n. 20 august 1864, Florica, azi Ștefănești, Argeș – d. 24 noiembrie 1927, București) om politic român, care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă. A deținut funcția de președinte al Partidului Național Liberal -  foto - ro.wikipedia.org

Ion I.C. Brătianu - foto – ro.wikipedia.org

Ion I.C. Brătianu (cunoscut și ca Ionel Brătianu, n. 20 august 1864, Florica, azi Ștefănești, Argeș – d. 24 noiembrie 1927, București) om politic român, care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă. A deținut funcția de președinte al Partidului Național Liberal.

 

20 august 1866 - Președintele Andrew Johnson declară oficial Războiului Civil American încheiat.

Andrew Johnson – foto: ro.wikipedia.org

Andrew Johnson (n. 29 decembrie 1808 – d. 31 iulie 1875) a fost cel de-al șaisprezecelea vicepreședinte (1865) și cel de-al șaptesprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii (1865 – 1869), succedând la președinția Statelor Unite după asasinarea celui de-al șaiprezecelea președinte american, Abraham Lincoln.

Poster al campaniei prezidențiale din noiembrie 1864 prezentând pe Abraham Lincoln și Andrew Johnson – foto: ro.wikipedia.org

Johnson a fost președinte în timpul Reconstrucției care a urmat Războiului Civil American.

Din cauza numeroaselor sale acte de tratare extrem de îngăduitoare a rebelilor înfrânți, precum și a respingerii prin veto a proiectelor de lege privind schimbarea drepturile civile, a fost pus în situația de a avea o lungă dispută amară cu republicanii din Congresul SUA ducând, în final, la judecarea sa în Congress (în engleză, „impeachment”) în 1868, devenind astfel primul președinte judecat de Congress.

A fost achitat de acuzațiile aduse cu doar un singur vot în cadrul Senatului.

 

20 august 1868 - Preşedintele Andrew Johnson al S.U.A., declara oficial incheierea Razboiului dintre Nord si Sud.

 

20 august 1870 - S-a născut fiica regelui Carol I şi a Elisabetei, Maria, singurul copil al familiei regale; a încetat din viaţă de scarlatină la vârsta de 3 ani.

 

20 august 1872 - A încetat din viaţă scriitorul Dimitrie Bolintineanu, participant la revoluţia de la 1848 (“Manoil. Roman naţional”, “Elena. Roman original de datine politico-filosofic”); (n.14.01.1819 sau 1925 dupa alte surse,la Bolintin-Vale).

Dimitrie Bolintineanu (n. 14 ianuarie 1819 (sau 1825 după alte surse), Bolintin-Vale — d. 20 august 1872, București) a fost un poet român, om politic, diplomat, participant la Revoluția de la 1848 - foto - istorie-pe-scurt.ro

Dimitrie Bolintineanu - foto – istorie-pe-scurt.ro

Dimitrie Bolintineanu (n. 14 ianuarie 1819 (sau 1825 după alte surse), Bolintin-Vale — d. 20 august 1872, București) a fost un poet român, om politic, diplomat, participant la Revoluția de la 1848.

 

20 august 1873 - S-a născut medicul internist şi balneolog Anibal Theohari; a pus bazele balneologiei moderne în ţara noastră; (m. 5 februarie 1933).

 

20 august 1884 - A aparut importantul cotidian romanesc , “Universul”. Primul director: Luigi Cazzavillan.

Titlul ziarului Universul, 1940 – foto: ro.wikipedia.org

Universul a fost unul dintre primele cotidiene de informație românești, care apărea la București.

A fost fondat la 20 august 1884 de către Luigi Cazzavillan, un jurnalist italian venit în Vechiul Regat al României din anul 1877, în calitate de corespondent de război.

Ziarul a apărut în două etape, cu o pauză în Primul Război Mondial, și anume 20 august 1884-5 noiembrie 1916 și 31 noiembrie 1918-20 iulie 1953

 

20 august 1885 - S-a nascut Dino Campana, poet italian a carui lirica vizionară a influenţat poezia ermetică interbelică ; (“Canti orfici”); (d.01.01.1932).

 

20 august 1890 - S-a născut H. P. Lovecraft, scriitor american (d. 1937)

Howard Phillips Lovecraft (n. 20 august 1890 în Providence, Rhode Island - d. 15 martie 1937, în Providence, Rhode Island) scriitor american, considerat unul dintre părinții literaturii fantastice a începutului secolului XX - foto - ro.wikipedia.org

Howard Phillips Lovecraft – foto – ro.wikipedia.org

Howard Phillips Lovecraft (n. 20 august 1890 în Providence, Rhode Island – d. 15 martie 1937, în Providence, Rhode Island) scriitor american, considerat unul dintre părinții literaturii fantastice a începutului secolului XX .

 

20 august 1892 - S-a nascut Octav Onicescu, matematician, membru al Academiei Române, membru al Uniunii interbalcanice a matematicienilor.

A fost împreună cu Gh. Mihoc, creatorul şcolii matematice româneşti de teoria probabilităţilor şi statistică matematică; (d.19.08.1983).

Octav Onicescu (n. 20 august 1892, Botoșani — d. 19 august 1983) matematician român, întemeietor al școlii românești de teoria probabilităților - foto - ro.wikipedia.org

Octav Onicescu – foto – ro.wikipedia.org

Octav Onicescu (n. 20 august 1892, Botoșani — d. 19 august 1983) matematician român, întemeietor al școlii românești de teoria probabilităților.

 

20 august 1900 - A murit G. Dem. Teodorescu, folclorist, autorul celei mai importante colectii de folclor românesc, ”Poezii populare române”; (n. 25.08.1849).

 

20 august 1901 - S-a născut poetul Salvatore Quasimodo, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1959, autorul operelor “Ape şi pământuri” şi “Pământul neasemuit”; (m. 14 iunie 1968).

Salvatore Quasimodo (n. 20 august 1901, Modica, Sicilia - d. 14 iunie 1968, Napoli) poet și traducător italian. Considerat unul dintre cei mai notabili poeți italieni ermetici, a devenit laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1959 - foto - ro.wikipedia.org

Salvatore Quasimodo - foto – ro.wikipedia.org

Salvatore Quasimodo (n. 20 august 1901, Modica, Sicilia – d. 14 iunie 1968, Napoli) poet și traducător italian. Considerat unul dintre cei mai notabili poeți italieni ermetici, a devenit laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1959.

 

20 august 1902 - A avut loc primul meci de fotbal în România, la Timişoara, între echipele oraşelor Timişoara şi Lugoj.

 

20 august 1910 - A încetat din viaţă medicul Nicolae Manolescu, medic oftalmolog şi educator sanitar, întemeietorul şcolii româneşti de oftalmologie (1903-1904); (n. 1850).

 

20 august 1913 - S-a născut Roger Wolcott Sperry, neurobiolog american, laureat împreună cu D. Hubel şi T. Wiesel, al Premiului Nobel pentru Medicină pe anul 1981 ; a stabilit că emisferele creierului au funcţii diferite;(d.17.04.1944).

 

20 august 1914 - Primul Război Mondial: Forțe germane ocupă Bruxelles.

 

20 august 1914 - A încetat din viaţă Papa Pius al X-lea (Giuseppe Melchiorre Sarto), a fost Papă din 1903 până în 1914; (n. 2 iunie 1835).

 

20 august 1917 - A murit Johann Friedrich Wilhelm Adolf von Baeyer, chimist german, laureat al Premiului Nobel (n. 1835).

Johann Friedrich Wilhelm Adolf von Baeyer (n. 31 octombrie 1835; d. 20 august 1917) chimist german, profesor universitar la München, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în anul 1905 - foto - ro.wikipedia.org

Johann Friedrich Wilhelm Adolf von Baeyer – foto – ro.wikipedia.org

Johann Friedrich Wilhelm Adolf von Baeyer (n. 31 octombrie 1835; d. 20 august 1917) chimist german, profesor universitar la München, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în anul 1905.

 

20 august 1920 - S-a născut Zoe Dumitrescu – Buşulenga, personalitate a culturii române, cu o prolifică activitate de cercetător, critic şi istoric literar, eseist, filozof al culturii şi pedagog român, membru al Academiei Romane.

Zoe Dumitrescu Bușulenga (n. 20 august 1920[1], București - d. 5 mai 2006, Mănăstirea Văratec, Neamț) personalitate a culturii române, cu o prolifică activitate de cercetător, critic și istoric literar, eseist, filozof al culturii, pedagog și politician român - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Zoe Dumitrescu Bușulenga - foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Zoe Dumitrescu Bușulenga (n. 20 august 1920[1], București – d. 5 mai 2006, Mănăstirea Văratec, Neamț) personalitate a culturii române, cu o prolifică activitate de cercetător, critic și istoric literar, eseist, filozof al culturii, pedagog și politician român.

După 1989 a ales viata monahală la Mănăstirea Văratec avand numele de Maica Benedicta (d.05.05.2006, Mănăstirea Văratec, Neamt).

 

20 august 1921 - S-a nascut la Belea de Sus, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, astăzi în Republica Macedonia, Zaharia Pană (cunoscut și sub numele de Zahu Pană), publicist si poet de origine aromână intemeietor al ziarului “Cuvantul Romanesc”, detinut politic in inchisorile comuniste din Romania; (d. 11 martie 2001, New York, SUA).

A reușit să emigreze în Statele Unite cu ajutorul unei rude a soției sale, stabilindu-se la New York, unde a fost ales președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici. Zahu

Pană a desfășurat o intensă activitate jurnalistică la câteva publicații de limba română.

În 1982 publică la Editura „Cuvântul Românesc” lucrarea „Poezii din închisori”, o culegere antologică din opera lirică a peste 50 de poeți cunoscuți și anonimi, iar în 1989, cartea lui de poezii originale, „Cu acul pe săpun”.

 

20 august 1923 - A încetat din viaţă compozitorul Alexis Catargi; (n.17 septembrie 1876).

 

20 august 1930 - A încetat din viaţă Gheorghe A. Dinicu, compozitor, profesor şi dirijor; (n. 1863).

 

20 august 1938 - S-a născut Jean-Loup Chretien, primul cosmonaut francez (astronaut al misiunii STS-86).

 

20 august 1940 - Lev Troţki (Lev Davidovici Bronstein), figură proeminentă a revoluţiei din 1905 – 1907 şi din 1917, creatorul Armatei Roşii şi tovarăş al lui Lenin în revoluţia bolşevică din Rusia, este ranit grav la ordinul lui Stalin de către agentul Moscovei, Ramon Mercader si moare a doua zi în Mexic ; (n.7 noiembrie 1879, stil nou)

Este autorul volumelor „Revoluţia trădată” şi „Stalin”, ambele lucrări antistaliniste ; (n.26.10.1879).

Trotsky with American comrades, including Harry DeBoer (left) in Mexico, shortly before his assassination, 1940 – foto: en.wikipedia.org

Lev Davidovici Troțki (n. 26 octombrie 1879 (S.N. 7 noiembrie) – d. 21 august 1940), născut Léiba sau Leib Bronștéin, a fost un revoluționar bolșevic și intelectual marxist rus născut într-o familie de evrei așkenazi din Ucraina.

El a fost un politician influent la începuturile existenței Uniunii Sovietice, mai întâi Comisar al poporului pentru politica externă iar mai apoi ca fondator și prim comandant al Armatei Roșii și Comisar al poporului pentru apărare.

A fost de asemenea membru fondator al Politburo-ului.

În urma luptei pentru putere cu Iosif Vissarionovici Stalin din anii 1920, Troțki a fost exclus din Partidul Comunist și deportat din Uniunea Sovietică.

A fost în cele din urmă asasinat în Mexic de un agent sovietic.

Ideile lui Troțki formează bazele teoriei comuniste cunoscute sub numele de troțkism.

 

20 august 1940 - Prim-ministrul britanic Winston Churchill ține al patrulea din faimoasele sale discursuri din timpul războiului, conținând fraza: “Niciodată atâția oameni nu au datorat atât de mult unui număr atât de mic de semeni ai lor”, referindu-se la piloții din Royal Air Force.

 

20 august 1941 - Al Doilea Război Mondial: Începe asediul german asupra oraşului Leningrad.

Leningraders on Nevsky Prospect during the siege, 1942 - foto: en.wikipedia.org

Leningraders on Nevsky Prospect during the siege, 1942 – foto: en.wikipedia.org

Asediul Leningradului a fost asediul german al orașului simbol al Uniunii Sovietice, Leningrad (azi Sankt Petersburg) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Planul german a primit numele de cod Operation Nordlicht („Operațiunea Aurora boreală”). Asediul a durat de la 8 septembrie 1941 până la 27 ianuarie 1944.

A fost unul dintre cele mai sângeroase asedii din istoria lumii.

Numărul total al rușilor (militari și civili) care și-au pierdut viața este mai mare decât numărul soldaților americani și britanici la un loc pe toată durata celui de-al Doilea Război Mondial.

 

20 august 1941 - S-a născut Slobodan Milosevici, fostul presedinte al Serbiei si Muntenegrului.

Slobodan Milošević (20 august 1941 – 11 martie 2006) președinte al Serbiei și al Republicii Federale Iugoslavia, și de asemenea al Partidului Socialist Sârb - foto: europeanul.org

Slobodan Milošević – foto: europeanul.org

Slobodan Milošević (n. 20 august 1941, Požarevac, Serbia sub ocupație militară germană – d. 11 martie 2006, Haga, Țările de Jos) a fost președinte al Serbiei și al Republicii Federale Iugoslavia și de asemenea al Partidului Socialist Sârb.

El a fost una din figurile marcante ale războiului din Iugoslavia în anii ’90 si războiului din Kosovo în 1999.

A fost condamnat în mai 1999, în timpul războiului din Kosovo, de către Tribunalul Internațional al Națiunilor Unite pentru crime împotriva umanității și o gravă încălcare a Convenției de la Geneva.

După demonstrații și greve ce au urmat alegerilor prezidențiale din octombrie 2000, el s-a recunoscut înfrânt și a demisionat.

Un an mai târziu, Milošević a fost extrădat pentru a se prezenta în fața Tribunalului Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie, însă va muri după 5 ani de închisoare doar cu 50 de ore înaintea declarării verdictului.

Milošević, suferind de boli grave ale inimii, de tensiune și diabet, a murit în urma unui atac de cord în condiții neelucidate.

Unii dintre susținătorii lui cred ca a fost omorât în închisoare înainte de a se pronunța un verdict.

 

20 august 1944 - Al Doilea Război Mondial: Începe Bătălia pentru România cu o ofensivă majoră a Uniunii Sovietice. După 23 august, România va ieși din război de partea Axei și va trece de partea Aliaților.

Operațiunea Iași-Chișinău Parte a luptelor de pe Frontul de Răsărit al celui de-al Doilea Război Mondial. Situația frontului din Moldova în august 1944 - foto: ro.wikipedia.org

Operațiunea Iași-Chișinău- Parte a luptelor de pe Frontul de Răsărit al celui de-al Doilea Război Mondial. Situația frontului din Moldova în august 1944 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Operațiunea Iași-Chișinău, cunoscută în literatura de specialitate și ca Bătălia pentru România sau ca A Doua Ofensivă Iași-Chișinău, se referă la luptele din răsăritul României dintre Armata Roșie și aliații germano-români de la sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie 1944.

Obiectivul ofensivei sovietice a Fronturilor al 2-lea și al 3-lea Ucrainean era distrugerea Grupului de Armate Sud (în cadrul căruia luptau forțe germane și române) și să ocupe România.

Operațiunea s-a încheiat cu pierderi de ambele părți, modificarea liniei frontului, coroborată cu ieșirea României din război (23 august 1944) de partea Axei și trecerea ulterioară de partea Aliaților.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Forţele române pe frontul de vest - foto: ro.wikipedia.org

Forţele române pe frontul de vest – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

România după Al Doilea Război Mondial. Teritoriile pierdute sunt marcate cu verde crud - foto: ro.wikipedia.org

România după Al Doilea Război Mondial. Teritoriile pierdute sunt marcate cu verde crud – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

20 august 1944 - S-a născut Rajiv Gandhi, prim ministru al Indiei (1984-1991); (d. 21.05.1991).

 

20 august 1945 - S-a născut Cristian Gaţu, unul dintre cei mai mari handbalisti români … si o poveste .

Cristian Gațu (n. 20 august 1945) fost handbalist român care a făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României, care a fost medaliată cu argint olimpic la Montreal 1976 și cu bronz olimpic la München 1972 - foto (Cristian Gațu intervievat de Dumitru Graur)  - ro.wikipedia.org

Cristian Gațu intervievat de Dumitru Graur – foto: ro.wikipedia.org

Cristian Gațu (n. 20 august 1945) fost handbalist român care a făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României, care a fost medaliată cu argint olimpic la Montreal 1976 și cu bronz olimpic la München 1972.

La data de 14 septembrie 2007, colonelul în retragere Cristian Gațu din Ministerul Apărării Naționale a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea) în retragere.

Cristian Gațu a fost președintele Federației române de handbal timp de 18 ani (1996-2014).

 

20 august 1948 - S-a născut Robert Plant, fost membru al legendarului grup pop “Led Zeppelin”, vocalist si compozitor.

Robert Anthony Plant, cunoscut mai ales ca Robert Plant (născut la 20 august 1948) muzician, cântăreț (în registrul tenor), compozitor și instrumentist englez faimos pentru apartenența sa de 12 ani la grupul englez de rock Led Zeppelin, al cărui vocalist a fost, precum și pentru cariera sa ulterioară solo plină de succes - foto - ro.wikipedia.org

Robert Anthony Plant - foto – ro.wikipedia.org

Robert Anthony Plant, cunoscut mai ales ca Robert Plant (născut la 20 august 1948) muzician, cântăreț (în registrul tenor), compozitor și instrumentist englez faimos pentru apartenența sa de 12 ani la grupul englez de rock Led Zeppelin, al cărui vocalist a fost, precum și pentru cariera sa ulterioară solo plină de succes.

 

20 august 1950 - S-a stins din viaţă, la Sighet, Constantin I. C. (Dinu) Brătianu. (n. 1866)

Constantin I. C. Brătianu (cunoscut şi ca Dinu Brătianu, n. 13 ianuarie 1866 – d. 20 august 1950) a fost un om politic liberal, membru proeminent al „dinastiei Brătienilor”, ca fiu al lui Ion C. Brătianu şi frate mai mic al lui Ionel Brătianu. De profesie inginer, Dinu Brătianu a deţinut funcţiile de deputat şi ministru, devenind în ultima parte a vieţii sale preşedinte al Partidului Naţional Liberal. - Constantin I. C. (Dinu) Brătianu în 1932 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin I. C. Brătianu în 1932 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin I. C. Brătianu (cunoscut și ca Dinu Brătianu, n. 13 ianuarie 1866 – d. 20 august 1950) a fost un om politic liberal, membru proeminent al „dinastiei Brătienilor”, ca fiu al lui Ion C. Brătianu și frate mai mic al lui Ionel Brătianu. De profesie inginer, Dinu Brătianu a deținut funcțiile de deputat și ministru, devenind în ultima parte a vieții sale președinte al Partidului Național Liberal.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Dinu Brătianu a trimis alături de Iuliu Maniu memorii lui Ion Antonescu, dictatorul țării, condamnând trecereaRomâniei dincolo se frontierele sale interbelice, în cadrul războiului împotriva Uniunii Sovietice.

A luat parte la negocierile regelui Mihai cu partidele politice pentru răsturnarea lui Ion Antonescu, fiind numit la 23 august 1944 ministru fără portofoliu în guvernul Constantin Sănătescu, alături de Maniu (PNȚ), C. Titel Petrescu (PSD) și L. Pătrășcanu (PCR).

În cursul anilor 1944-1947, Partidul Național Liberal condus de el a fost după Partidul Național Țărănesc principala forță democratică opusă sovietizării țării de către PCR, aflat sub protecția armatei sovietice.

Aflat în arest la domiciliu de câțiva ani, Constantin Brătianu fost arestat în noaptea dintre 5/6 mai 1950 și transportat la Sighet, murind la scurt timp.

Victimă a regimului comunist din România, Dinu Brătianu s-a fixat în conștiința publică alături de Iuliu Maniu și regele Mihai drept unul dintre apărătorii democrației și constituționalismului din perioada postbelică.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; enciclopediaromaniei.ro; www.memorialsighet.ro;

 

20 august 1961 - A murit Percy Williams Bridgman, fizician american, laureat Nobel (n. 1882)

Percy Williams Bridgman (21 aprilie 1882 Cambridge, Massachusetts – 20 august 1961) fizician american, laureat în 1946 al Premiului Nobel pentru Fizică pentru contribuțiile sale aduse fizicii presiunilor înalte - foto - ro.wikipedia.org

Percy Williams Bridgman – foto – ro.wikipedia.org

Percy Williams Bridgman (21 aprilie 1882 Cambridge, Massachusetts – 20 august 1961) fizician american, laureat în 1946 al Premiului Nobel pentru Fizică pentru contribuțiile sale aduse fizicii presiunilor înalte.

 

20 – 21 august 1968 - Invazia Cehoslovaciei - Forțe militare ale Tratatului de la Varşovia (cu exceptia Romaniei, respectiv Uniunea Sovietică, RDG, Polonia, Ungaria și Bulgaria) au invadat Cehoslovacia, punând capăt perioadei de liberalizare a regimului comunist din aceasta tara, cunoscută sub numele de “Primăvara de la Praga”.

praga1968interventiearmata

Primăvara de la Praga a fost o perioadă de libertate politică din Cehoslovacia, care a început în primăvara anului 1968, atunci când a venit la putere Alexander Dubček și a durat până în 20 august, același an, când Uniunea Sovietică și aliații săi din Pactul de la Varșovia (cu excepția notabilă a României) au invadat țara

Alexander Dubcek (în primul rând, față stânga), în 1968, într-o vizită în România. În mijloc se află Ludvík Svoboda, precum și Nicolae Ceaușescu (dreapta față). Nicolae Ceaușescu a devenit celebru pentru că a condamnat vehement invazia din Cehoslovacia a Pactului de la Varșovia – foto: ro.wikipedia.org

În noaptea de 20-21 august 1968, forțe militare din Uniunea Sovietică, RDG, Polonia, Ungaria și Bulgaria au invadat Cehoslovacia.

Între 5.000 și 7.000 de tancuri sovietice au ocupat străzile, ele fiind acompaniate de un număr mare de trupe (estimat la o cifră între 200.000 și 600.000 de soldați).

Pe durata atacului armat, 72 de cehi și slovaci au fost uciși și sute au fost răniți. Alexander Dubček a cerut populației să nu opună rezistență armată.

El a fost arestat și dus la Moscova (împreună cu alți membri de partid susținători) într-un avion militar sovietic.

Ocupația a provocat un val masiv de emigrație (estimat la 70.000 de oameni, imediat, și 300.000, în total), în general, oameni cu o înaltă calificare tehnică, cărora țările vestice le-au permis șederea și unde s-au integrat fără probleme.

În noaptea invaziei ‘Prezidiumul Cehoslovac’ a declarat că trupele invadatoare au intrat în țară fără cunoștința Cehoslovaciei.

Imediat după intervenție, a fost convocat în secret al 14-lea congres de partid și aici s-a subliniat faptul că nimeni nu a cerut intervenția.

Cu toate acestea ziarele centrale sovietice au publicat o cerere nesemnată, care se pretindea că ar fi fost trimisă de Cehoslovacia prin care s-ar fi solicitat “asistență imediată, inclusiv armată“.

 

20 august 1968 - Pe poarta uzinei de la Colibaşi (Piteşti) a ieşit primul autoturism românesc, Dacia 1100.

Nicolae Ceauşescu la bordul primului automobil Dacia 1100 - foto: ro.wikipedia.org

Nicolae Ceauşescu la bordul primului automobil Dacia 1100 – foto: ro.wikipedia.org

Dacia 1100 a fost primul model de autoturism produs de producătorul român de automobile Dacia S.A..

Modelul a fost comercializat între anii 1968 și 1971 și a fost un model intermediar până la intrarea în producție a modelului 1300.

Dacia 1100 era bazată pe Renault 8, o berlină cu tracțiune și motor pe spate.

Primul automobil ieșit pe poarta fabricii a fost făcut cadou președintelui Republicii Socialiste România, Nicolae Ceaușescu.

Conform contractului, Renault furniza toate părțile componente ale modelului, urmând ca cei de la Dacia să le asambleze.

Viteză maximă: 138 km/h, motor de 46 CP.

În realitate, Nicolae Ceaușescu a primit modelul cu nr. 75. Ar fi fost un risc prea mare pentru conducerea Uzinei să dăruiască primul automobil.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

20 august 1970 - A avut loc vizita lui Nicolae Ceaușescu în URSS unde participă la Moscova la Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor membre ale Tratatului de la Varșovia.

 

20 august 1975 - NASA a lansat sondă spațială Viking 1, către Marte.

Viking 1 este prima din cele două sonde spaţiale NASA din Programul Viking. A fost lansată pe 20 august 1975 şi a ajuns pe orbita marţiană la 19 iunie 1976 - foto: ro.wikipedia.org

Viking 1 – foto: ro.wikipedia.org

Viking 1 este prima din cele două sonde spaţiale NASA din Programul Viking. A fost lansată pe 20 august 1975 şi a ajuns pe orbita marţiană la 19 iunie 1976.

A fost prima navă spaţială care a coborât cu succes pe planeta Marte şi şi-a îndeplinit misiunea sa, deţinând până pe 19 mai 2010 şi recordul celei mai lungi misiuni marţiene la sol cu un total de 6 ani şi 116 zile (de la amartizare până la oprirea misiunii la suprafaţă, timpul terestru).

Viking 1 este prima din cele două sonde spaţiale NASA din Programul Viking. A fost lansată pe 20 august 1975 şi a ajuns pe orbita marţiană la 19 iunie 1976 - foto: ro.wikipedia.org

Viking 1 – foto: ro.wikipedia.org

Viking 1 a fost lansată de la Centrul Spaţial Kennedy, Cap Canaveral pe 20 august 1975, cu ajutorul unei rachete Titan III suplimentată cu o treaptă Centaur. A ajuns în apropierea planetei Marte pe 19 iunie 1976.

La început nava s-a amplasat pe o orbită eliptică sincronă în jurul planetei, având o periadă de revoluţie de 24,66 ore, un apocentru de 33000 km şi un pericentru de 1513 km.

În timpul primei luni s-a căutat un loc de amartizare pentru modulul de amartizare aflat la bordul navei Viking 1, care era planificată iniţial pentru 4 iulie 1976 când se aniversau 200 de ani de la Declaraţia de independenţă a Statelor Unite ale Americii.

Aceasta dată a fost totuşi amânată până s-a găsit un loc de amartizare potrivit, astfel pe 20 iulie, orele 08:51 UTC (Ora universală coordonată) modulul de amartizare (lander) s-a desprins de navă şi a atins planeta la 11:53:06 UTC.

 

20 august 1977 - NASA a lansat sonda Voyager 2.

Voyager 2 este o navă spațială, lansată la 20 august 1977 (înaintea lui Voyager 1) de NASA. Este identică cu Voyager 1 și este singura sondă care a vizitat toate cele patru planete mari ale sistemului solar: Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun, datorită unei alinieri a acestor planete - foto - ro.wikipedia.org

Voyager 2 – foto – ro.wikipedia.org

Voyager 2 este o sondă spațială lansată de NASA la 20 august 1977, pentru a studia planetele exterioare.

Parte a programului Voyager, sonda a fost lansată cu 16 zile înainte de gemenul său, Voyager 1, pe o traiectorie care a durat mai mult pentru a ajunge la Jupiter și Saturn, dar a permis întâlniri ulterioare cu Uranus și Neptun.

Misiunea sa principală s-a încheiat cu explorarea sistemului neptunian la 2 octombrie 1989, după ce a vizitat sistemul uranian în 1986, sistemul saturnian în 1981 și sistemul jupiterian în 1979.

Voyager 2 este acum în misiunea sa extinsă de a studia marginea sistemului solar și funcționează de 45 ani, 11 luni și 16 zile.

Este încă în contact cu NASA.

La o distanță de 133,33 au (19,94 miliarde km) de Pământ (la 5 august 2023),[6] deplasându-se cu o viteză de 15,341 km/s (55.230 km/h) în raport cu Soarele, Voyager 2 a părăsit heliosfera intrând în spațiul interstelar, o regiune a spațiului cosmic dincolo de influența Sistemului Solar, alăturându-se navei Voyager 1 care a ajuns în mediul interstelar în 2012.

Voyager 2 a început să ofere primele măsurători directe ale densității și temperaturii plasmei interstelare.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

20 august 1980 - A murit cantaretul franco-american Joseph Ira Dassin , mai cunoscut sub numele Joe Dassin. Joe s-a născut in New York la 5 noiembrie 1938 , tatăl său fiind regizorul american Jules Dassin, iar mama sa era violonista maghiară Béatrice Launer.

Joseph Ira Dassin (n. 5 noiembrie 1938 – d. 20 august 1980), cunoscut mai mult sub numele Joe Dassin, cântăreț și compozitor american de origine franceză și evreiască - foto - ro.wikipedia.org

Joseph Ira Dassin - foto – ro.wikipedia.org

Joseph Ira Dassin (n. 5 noiembrie 1938 – d. 20 august 1980), cunoscut mai mult sub numele Joe Dassin, cântăreț și compozitor american de origine franceză și evreiască.

A copilărit la New York și Los Angeles. După ce tatăl său a fost trecut pe lista neagră a Hollywoodului în anii 1950, s-a mutat cu familia în Europa.

 

20 august 1981 - Intră în vigoare acordul de încetare a atacurilor irakiene împotriva Iranului. Conflictul s-a soldat cu 300.000 de morţi în rîndul irakienilor.

 

20 august 1987 - S-a născut gimnasta romanca Catalina Ponor,campioana olimpica la Atena (n. la Constanta).

 

20 august 1991 - Parlamentul eston a proclamat independenţa de stat a Estoniei, independenta care a fost recunoscută de URSS la 6.09.1991. Statul independent Estonia a fost cotropit de URSS la 6.08.1940 si transformat in republica sovietica.

 

20 august 1999 - A început conflictul din Kosovo, Iugoslavia.

 

Evenimentele Zilei de 1 iulie în Istorie

Soldați britanici în tranșee la Ovillers-la-Boisselle, pe drumul Albert–Bapaume în timpul Bătăliei de pe Somme

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

Iulie – Cuptor (31 de zile – ziua are 14 ore, noaptea 10 ore) – Iulie sau Cuptor este a șaptea lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele șapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile.

Iulie începe (astrologic) cu soarele în semnul Racului și sfârșește în semnul Leului.

Din punct de vedere astronomic, luna iulie începe cu soarele în constelația Gemenilor și se sfârșește cu soarele în constelația Racului.

Numele lunii iulie vine de la Iulius Cezar care s-a născut în această lună.

Înainte, luna iulie se numea în latină Quintilis pentru că era a cincea lună în calendarul roman, calendar care începea cu luna martie. Grecii numeau luna iulie Hekatombaion.

În România, luna iulie, popular, se numește Cuptor. Iulie începe cu aceeași zi a săptămânii ca și Aprilie în fiecare an și în anii bisecți ca Ianuarie.

I.L.Caragiale spunea în Calendar despre luna iulie: Căldura crește:

45 grade. Primăria ia măsuri, ca stropitorii stradelor să administreze trecătorilor asudați câte o dușe rece. Pentru aceasta se va mai adăogi la biletul cel galben încă vreo câteva zecimi comunale.

 

1 iulie este a 182-a zi a calendarului gregorian și a 183-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 1 iulie

(BOR) †) Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți; Sf. Mc. doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Roma

Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți a fost un călugăr râvnitor și episcop de Rădăuți din secolele XIV-XV.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfinții mucenici doctori fără de arginți și făcători de minuni Cosma și Damian au trăit la Roma, în secolul al III-lea și au mucenicit în timpul împăratului roman Carinus (283-284).
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRU) Ss. Cosma și Damian, medici taumaturgi, fără plată, martiri († 303)

(BRC) Sf. Gal, episcop

România – Ziua Muzicilor Militare - Prin transpunerea în fapt a Regulamentului organic din 1/13 iulie 1831, în compunerea nou-născutelor batalioane de “miliţii” ale Armatei Naţionale permanente, intrau şi îşi începeau slujba sub drapel “ostaşii muzicanţi” (o fanfară era formată, conform prevederilor vremii, din “1 tambur, 24 muzicanţi şi 8 toboşari”).

Canada – Înființarea Confederației Canadiene (1867)

Rwanda – Independența față de Belgia (1962)

Burundi – Proclamarea independenței de stat (1962)

Somalia – Independența față de Regatul Unit și Italia (1960)

 

Ziua internaţională a cooperativelor (ONU)

Proclamată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia 47/90 din 16 decembrie 1992, această zi este sărbătorită anual, din 1995, în prima zi de sâmbătă a lunii iulie, potrivit www.un.org.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua internaţională a muzicii reggae (International Reggae Day)

International Reggae Day promovează industriile creative din Jamaica şi stilul de viaţă reggae, arată https://nationaltoday.com/international-reggae-day/.

Muzica reggae a apărut în Trenchtown, după ce muzicieni din Jamaica au combinat stiluri auzite la radio cu muzica tradiţională, care a devenit reggae, cu influenţe din muzica soul.

Acest stil muzical a început să fie ascultat pe plan internaţional în anii ’60-’70, datorită unor artişti ca Bob Marley şi Jimmy Cliff, care au popularizat mişcarea Rastafari în lume.

Ulterior s-au regăsit influenţe reggae şi în muzica altor artişti sau formaţii muzicale, mai arată https://nationaltoday.com/international-reggae-day/.

Există diferite tipuri de reggae – roots reggae, reggae skinhead şi “dub”, toate recunoscute.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua internaţională a glumelor (#InternationalJokeDay)

Autorul Wayne Reinagel a creat Ziua internaţională a glumelor în 1994.

Sărbătoarea a fost folosită iniţial pentru a promova cărţile sale de bancuri, prima dintre ele fiind 250 Funniest Office Jokes, Memos & Cartoon Pinups.

El a ales data de 1 iulie pentru că era la jumătatea anului.

În primii ani ai sărbătorii, la această dată a început şi un concurs internaţional de glume.

Glumele există de mii de ani. Primul banc este adesea atribuit grecilor, mai exact lui Palamede, personaj mitologic, erou al războiului troian.

Grecia se mândreşte, de asemenea, cu primul club de comedie, deşi scopul acestuia era mai degrabă schimbul de glume între prieteni decât spectacole de stand up, aşa cum avem acum.

Un exemplu de banc din Grecia antică este următorul:

“Un frizer, un chelios şi un profesor distrat fac o călătorie împreună. Trebuie să facă popas peste noapte, aşa că decid să supravegheze pe rând bagajele. Când îi vine rândul frizerului, acesta se plictiseşte, aşa că se distrează răzându-l pe cap pe profesor. Când profesorul este trezit pentru tura sa, îşi pipăie capul şi spune: “Cât de prost este frizerul ăsta? L-a trezit pe chelios în locul meu”.

Cea mai veche carte de bancuri existentă este Philogelos (tradusă prin “Iubitorul de râs“), care datează din secolul al IV-lea sau al V-lea d.Hr. şi conţine 265 de bancuri scrise în limba greacă. Multe bancuri moderne se bazează pe glumele din această colecţie, potrivit https://www.checkiday.com.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua celei de-a doua jumătăţi a anului (#SecondHalfoftheYearDay)

Ziua celei de-a doua jumătăţi a anului (#SecondHalfoftheYearDay), sărbătorită la 1 iulie, este ocazia de a face un bilanţ şi de a ne asigura că a doua jumătate a anului, care tocmai începe, este mai interesantă, mai valoroasă, mai fericită şi mai liniştită.

Originea acestei zile, sărbătorită în Statele Unite, rămâne un mister. Creatorul ei trebuie să fi iniţiat această zi cu scopul de a-i face pe oameni să realizeze că există posibilităţi ca fiecare să-şi analizeze realizările din ultimele şase luni şi să le îmbunătăţească prin schimbarea rutinei, a dietei, a proiectelor şi a altor aspecte ale vieţii sale.

 

Astăzi în istorie pentru 1 iulie

 

Evenimentele Zilei de 1 iulie în Istorie:

- 1-3 iulie 1863 – Bătălia de la Gettysburg;

-1 iulie 1916 – Bătălia de pe Somme;

- 1-3 iulie 1940 – Incidentul armat de la Vicovu de Sus;

- 1–27 iulie 1942 – Prima Bătalie de la El Alamein;

- 1-22 iulie 1944 – Acordul de la Bretton Woods;

- 1 iulie 1991 – Încetarea Tratatului de la Varșovia;

- 1 iulie 1996 – În Australia a fost autorizată eutanasierea;

- 1 iulie – 1 septembrie 2018 – Marșul Centenarului

 

1 iulie 552 - A avut loc Bătălia de Taginae (cunoscuta si sub numele de Bătălia de la Busta Gallorum).

Forțele Imperiului Bizantin conduse de generalul Narses , distrug armata ostrogota din Italia si deschid calea pentru recucerirea bizantină Peninsulei Italiene, care a avut loc în timpul domniei imparatului Iustinian.

În timpul luptelor regele ostrogotilor,Totila, este ranit mortal. Generalul Narses (n. cca 478 la Roma — d. 573 ) a fost un general bizantin eunuc de origine armeană.

În 533 l-a salvat pe împăratul Justinian , înăbușind în sânge puternica rascoala Nika. În 554 obține victoria de la Casilino și aduce aproape întreaga Italie sub control bizantin.

 

1 iulie 1097 - Bătălia de la Dorileea (1 iulie 1097) – Cruciații conduși de prințul Boemund de Taranto înving pe turcii Seljuk conduși de sultanul Kilij Arslan I.

Bătălia de la Dorileea (1 iulie 1097) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Dorileea (1 iulie 1097) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

În ziua acestei bătălii, sultanul de Rum, Kilij Arslan I, aflat împreună cu statul său major pe un promontoriu, constată cu neliniște că vechile metode turcești nu mai au eficacitatea obișnuită.

Francii nu au, ce-i drept, nicio agilitate și nu par grăbiți să riposteze atacurilor repetate. Însă stăpânesc perfect arta apărării.

Forța principală a armatei lor rezidă în aceste armuri groase cu care cavalerii, uneori chiar și caii lor, sunt acoperiți pe tot corpul.

Dacă înaintarea lor este lentă, greoaie, oamenii sunt protejați minunat împotriva săgeților.

După multe ore de luptă, în acea zi, arcașii turci au făcut cu siguranță numeroase victime, mai ales printre pedestrași, dar grosul armatei cruciate rămâne intact.

În cursul numeroaselor încăierări produse în jurul câmpului de bătălie, călăreții de stepă nu au făcut față acestor veritabile fortărețe umane. Acum că efectul surpriză a trecut, inițiativa ar putea veni din tabăra adversă.

Unii emiri cad de acord deja să se replieze, când apare în depărtare un nor de praf.

Este o nouă armată francă care se apropie la fel de numeroasă ca prima.

Cei cu care se bat de dimineață nu sunt decât avangarda. Sultanul nu are de ales. Trebuie să ordone retragerea.

Chiar înainte să o facă, este anunțat că o a treia armată cruciată se vede în spatele liniilor turcești, pe un deal care domina locul unde se află cortul statului major.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

1 iulie 1506 - S-a născut Ludovic al II-lea al Ungariei și Boemiei (d.29 august la Mohacs, in timpul bataliei cu turcii). A fost ultimul rege din dinastia Iagello, căzut in lupta la vârsta de 20 de ani după care turcii victorioși au ocupat centrul statului ungar de atunci , administrându-l ca raia turcească, timp de aprox. 150 de ani.

 

1 iulie 1569 - Regatul Poloniei şi Marele Ducat al Lituaniei au semnat actul Uniunii de la Lublin, prin care cele doua state se uneau, formând Uniunea Polono-Lituanian, numită în mod oficial „Republica celor două națiuni” ori „Federația celor două națiuni„, o federatie monarhica formată de Regatul Poloniei si Marele Ducat al Lituaniei , care a existat până la ultima impartire a Poloniei din anul 1795.

Statul stăpânea nu numai teritoriile care sunt acum parți ale Poloniei și Lituaniei, dar și întregul teritoriu al Belarusului și părți din Ucraina si Letonia dar și teritoriul vestic rusesc care astăzi este regiunea Smolensk.
cititi mai mult peȘ ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

1 iulie 1646 - S-a născut Gottfried Wilhelm Leibniz, filosof, matematician şi fizician german; (d.1716).

Gottfried Wilhelm von Leibniz.jpg

Gottfried Wilhelm Freiherr von Leibniz (n. 1 iulie 1646, Leipzig, d. 14 noiembrie 1716, Hanovra) a fost un filozof și matematician german, unul din cei mai importanți filozofi de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui de al XVIII-lea, unul din întemeietorii iluminismului german.

În matematică, Leibniz a introdus termenul de “funcție” (1694), pe care l-a folosit pentru a descrie o cantitate dependentă de o curbă. Alături de Newton, Leibniz este considerat fondatorul analizei matematice moderne.

 

1 iulie 1690 - Bătălia de la Boyne (1/11 iulie 1690), parte a Războiului Marii Alianțe

Bătălia de la Boyne (1/11 iulie 1690) între James II și William III, de Jan van Huchtenburg - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Boyne (1/11 iulie 1690) între James II și William III, de Jan van Huchtenburg – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Boyne (engleză Battle of the Boyne, irlandeză Cath na Bóinne) a avut loc în 11 iulie 1690 (după calendarul gregorian) între cei doi rivali la tronul Angliei, Scoției și Irlandei: catolicul Iacob al II-lea și protestantul William al III-lea sau William de Orania care îl detronase pe Iacob în timpul Revoluției Glorioase, din 1688.

Bătălia a constituit o tentativă infructuoasă a lui Iacob de a-și recâștiga tronul. Datorită importanței sale simbolice, este una din cele mai cunoscute bătălii din istoria insulelor britanice. Este comemorată și în zilele noastre de către membri protestanți ai Orange Institution.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

1 iulie 1766 - François-Jean de la Barre (12 septembrie 1745 – 1 iulie 1766), un tânăr nobil francez, este torturat și decapitat înainte ca trupul său să fie ars pe un rug, împreună cu o copie a Dicționarului filosofic a lui Voltaire, bătută în cuie pe trunchiul său pentru crima de a nu fi salutat o procesiune religioasă romano-catolică în Abbeville, Franța.

 

Prima statuie a Chevalier de la Barre (12 septembrie 1745 – 1 iulie 1766) la porțile Sacré-Cœur de Montmartre - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Prima statuie a Chevalier de la Barre (12 septembrie 1745 – 1 iulie 1766) la porțile Sacré-Cœur de Montmartre – foto preluat de pe en.wikipedia.org

François-Jean Lefebvre de la Barre (12 septembrie 1745 – 1 iulie 1766) a fost un tânăr nobil francez. El a fost torturat și decapitat înainte ca trupul său să fie ars pe un rug, împreună cu Dicționarul filosofic al lui Voltaire țintuit pe trunchi. Deseori se spune că La Barre a fost executat pentru că nu a salutat o procesiune religioasă catolică, deși împotriva lui i-au fost aduse alte acuzații de natură similară.

În Franța, Lefebvre de la Barre este considerat pe scară largă un simbol al victimelor intoleranței religioase catolice, alături de Jean Calas și Pierre-Paul Sirven, toți susținuți de Voltaire. O statuie a lui de la Barre se află lângă Bazilica Sacrei Inimi a lui Isus din Paris, în vârful muntelui Montmartre (ea însăși numit de la Templul lui Marte), cel mai înalt punct din Paris și o stradă din arondismentul 18 din apropiere de Sacré-Cœur. este numit și după Lefebvre de la Barre.

Lefebvre de la Barre a fost un descendent al lui Antoine Lefèbvre de La Barre, un guvernator al Antilelor Franceze și apoi al Noii Franțe.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

1 iulie 1770 - Cometa Lexell, descoperită de astronomul Charles Messier, trece la doar 0,015 unităţi astronomice (2,2 milioane kilometri) de Pământ, cel mai aproape dintre toate cometele observate de-a lungul istoriei.

Charles Messier, descoperitorul Cometei Lexell (n. 26 iunie 1730, Badonviller, Meurthe-et-Moselle, Lorena – d. 12 aprilie 1817, Paris) a fost un astronom francez - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Charles Messier, descoperitorul Cometei Lexell (n. 26 iunie 1730, Badonviller, Meurthe-et-Moselle, Lorena – d. 12 aprilie 1817, Paris) a fost un astronom francez – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

D/ 1770 L1 (Lexell), mai cunoscută sub denumirea de cometa Lexell, este o cometă care a fost descoperită de către astronomul francez Charles Messier la data de 14 iunie 1770. Această cometă îi poartă numele matematicianului ruso-suedez Anders Johan Lexell care i-a determinat precis orbita. Este una dintre cele patru comete care nu poartă numele descoperitorilor; celelalte trei sunt cometa Halley, cometa Encke şi cometa Crommelin.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 iulie 1804  S-a născut scriitoarea franceză (Amantine Aurore Lucile Dupin), Georges Sand: (m. 8 iun. 1876).

Amantine (sau "Amandine") Lucile Aurore Dupin, mai târziu Baroană (franceză baronne) Dudevant (1 iulie 1804 – 8 iunie 1876), cel mai bine cunoscută sub pseudonimul său literar George Sand, scriitoare și feministă franceză ( fotografie de Nadar, 1864) - foto - ro.wikipedia.org

George Sand (fotografie de Nadar, 1864) – foto – ro.wikipedia.org

Amantine (sau “Amandine”) Lucile Aurore Dupin, mai târziu Baroană Dudevant (1 iulie 1804 – 8 iunie 1876), cel mai bine cunoscută sub pseudonimul său literar George Sand (franceză ʒɔʁʒ sɑ̃d), a fost o scriitoare și feministă franceză.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 iulie 1822 - Este abolit regimul fanariot si sunt restabilite domniile pamantene in Moldova si Tara Romaneasca. Rolul activ jucat de domnitorii fanarioţi în revoltele grecilor de după 1820 şi haosul provocat de mişcarea Filikí Eteria în Moldova şi Muntenia, ca şi răscoala condusă de Tudor Vladimirescu în 1821, au dus la încetarea numirii de domnitori din rîndul membrilor familiilor fanariote în ambele principate româneşti.

În primăvara lui 1822, de la Bucureşti şi Iaşi au fost trimise delegaţii pentru a cere Înaltei Porţi domni pămînteni (naţionali).

Din aceste delegaţii au făcut parte printre alţii: Ioan Sandu Sturdza, un coborîtor al lui Vlad Ţepeş, Grigorie Dimitrie Ghica, nepot de frate al decapitatului Grigore Alexandru Ghica al Moldovei şi vornicul Iordache Rîşcanu, viitor membru în divanul domnesc al Moldovei.

Această acţiune a adus în Moldova, după lunga perioadă fanariotă, din nou un domn pămîntean în persoana lui Ioan Sandu Sturdza şi în Muntenia pe Grigore al IV-lea Ghica (Grigore Dimitrie Ghica).

Grigore al IV-lea Ghica sau Grigore Dimitrie Ghica (n. 30 iunie 1755 - 29 aprilie 1834) a fost domnitor al Țării Românești (30 iunie 1822 - 29 aprilie 1828) - foto: ro.wikipedia.org

Grigore al IV-lea Ghica – foto: ro.wikipedia.org

Deşi înfrîntă prin intervenţia armatelor otomane, Revoluţia din 1821 a lui Tudor Vladimirescu a reuşit să determine sfîrşitul epocii fanariote prin restabilirea domniilor pămîntene, lucru care a dus la înlăturarea gravelor prejudicii aduse de Poartă statutului de autonomie a celor două Ţări Române.

Totodată, revoluţia a consolidat ceea ce Nicolae Bălcescu va denumi mai tîrziu ca fiind „Partida Naţională”. Domniile lui Ioniţă Sandu Sturdza în Moldova şi a lui Grigore al IV-lea Ghica în Muntenia au fost primele domnii pămîntene după o lungă perioadă a domniilor fanariote în Muntenia şi Moldova.

Ioan Sturdza (Ioan Sandu Sturdza sau Ioniță Sandu Sturdza; n. 1762 - d. Paris, 2 februarie 1842) a fost domn al Moldovei în perioada 21 iunie 1822 - 5 mai 1828. Se trăgea dintr-o veche familie boierească. A fost numit de turci, la cererea boierilor mici din țară, împotriva voinței boierilor emigrați în timpul ocupației turcești și după revoluția lui Tudor Vladimirescu, care cereau conducera țării pentru ei. Intențiile bune ale lui Sturdza au fost multă vreme paralizate de acțiunile acestora. Abia în 1826, după Convenția de la Cetatea Albă (Akkerman), care reglementa din nou raportul Principatelor Române față de Rusia și Turcia, s-au reîntors zgomotoși în țară. Împăcarea lor cu domnul a costat mult Moldova, pe lângă multe alte favoruri, s-au făcut scutiri de dări și de la armată. Cu toate aceste evenimente, s-au făcut și îmbunătățiri. S-a deschis o școală superioară la Trei Ierarhi, numirea în funcții a fost condiționată de pregătire și nu de rang, s-a sechestrat în folosul statului o parte a averilor mănăstirești. Deși rușii au luat apărarea călugărilor și au impus restituirea averilor, ele au rămas totuși sub controlul domnitorului. Odată cu războiul ruso-turc (1828-1829), rușii au intrat din nou în Țările Române, iar Sturdza a fost dus în Basarabia. A murit în 1842 în Moldova, fără a avea o funcție în stat în acel moment și a fost înmormântat în Biserica Bărboi din Iași. A fost căsătorit cu Ecaterina Rosetti-Roznovanu - foto: ro.wikipedia.org

Ioan Sturdza - foto: ro.wikipedia.org

Perioada domniilor pămîntene (naţionale) a constituit tranziţia spre organizarea modernă a societăţii, dar atît Grigore D. Ghica în Muntenia, cît şi Ioan Sandu Sturdza în Moldova, nu au avut nici răgazul, nici mijloacele necesare, pentru a profita de un climat de stabilitate politică, de ordine pentru a realiza reformele menite să reînnoiască structurile societăţii, să reformeze instituţiile statului, prin măsuri administrative ei reuşind doar să diminueze abuzurile.

Este adevărat, că împrejurările au fost deosebit de vitrege pentru cei doi domni români, dar şi propria lor capacitate şi voinţă nu le-au permis să realizeze schimbări calitative în viaţa celor două principate.

Perioada domniilor pămîntene a fost însă în scurt timp întreruptă de ocupaţia militară rusă din timpul războiului ruso-turc din 1828-1829 şi de perioada de dominaţie ţaristă care a urmat.

 

1 iulie 1839 - A murit Mahmud al II-lea al Imperiului Otoman (n. 1785)

Mahmud al II-lea (n. 20 iulie 1785 – d. 1 iulie 1839) a domnit ca sultan al Imperiului Otoman din 1808 şi până la moartea sa în 1839 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mahmud al II-lea – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mahmud al II-lea (n. 20 iulie 1785 – d. 1 iulie 1839) a domnit ca sultan al Imperiului Otoman din 1808 şi până la moartea sa în 1839.

S-a născut la palatul Topkapi, din Constantinopol, fiind fiul sultanului Abdulhamid I. Domnia sa a rămas în istorie mai ales datorită largilor reforme administrative, fiscale şi militare întreprinse, care au culminat cu Decretul Tanzimatului (Reorganizării) aplicat de fiii săi Abdülmecid I şi Abdülaziz I.

Mama lui era Valide Naksh-i-Dil Haseki (despre care s-a zvonit că ar fi verişoară cu soţia lui Napoleon, Josephine).

În 1812 solul său a cedat Basarabia dintre Prut şi Nistru ,deoarece turcii pierdură războiul cu ruşii 1806 – 1812.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 iulie 1862 - Prinţesa Alice a Regatului Unit, a doua fiică a reginei Victoria, s-a căsătorit cu Prinţul Ludovic de Hesse, viitorul Ludovic al IV-lea, Mare Duce de Hesse.

Alice şi Louis împreună cu copiii lor: Maria în braţele Marelui Duce şi, de la dtânga la dreapta, Ella, Ernie, Alix, Irene şi Victoria - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Alice şi Louis împreună cu copiii lor: Maria în braţele Marelui Duce şi, de la dtânga la dreapta, Ella, Ernie, Alix, Irene şi Victoria – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Prinţesa Alice (Alice Maud Mary; 25 aprilie 1843 – 14 decembrie 1878) a fost membru al familiei regale britanice, al treilea copil şi a doua fiică a reginei Victoria. Ca soţie a lui Ludovic al IV-lea, Mare Duce de Hesse ea a fost Mare Ducesă de Hesse.

Prinţesa Alice a fost străbunica Prinţului Filip, Duce de Edinburgh, soţul reginei Elisabeta a II-a. De asemenea, a fost mama Alexandrei Feodorovna (Alix de Hesse), soţia ultimului Ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea.

Alice s-a logodit cu Prinţul Louis de Hesse la 30 aprilie 1861, în urma consimţământului reginei. Regina l-a convins pe primul ministru, Lordul Palmerston, să voteze o zestre pentru Alice de 30.000 £.

Deşi suma a fost considerată generoasă la acel timp, Prinţul Albert a remarcat că “ea nu va putea realiza mare lucru cu ea” în micuţul Hesse în comparaţie cu bogăţia surorii ei mai mari Victoria.

În plus, viitoarea casă a cuplului din Darmstadt era incertă.

Deşi regina Victoria se aştepta să se construiască un palat nou, oamenii din Darmstadt nu au vrut să facă această cheltuială. Alice a devenit nepopulară în Darmstadt înainte ca ea să ajungă acolo.

Între logodnă şi nuntă, tatăl Alicei a murit la 14 decembrie 1861. În ciuda doliului, regina a ordonat ca planurile pentru nuntă să continue.

La 1 iulie 1862, Prinţesa Alice s-a căsătorit cu Prinţul german, Louis de Hesse şi de Rin, fiul Prinţului Karl de Hesse şi de Rin şi nepotul lui Louis al III-lea, Mare Duce de Hesse la Casa Osborne din Isle of Wight.

Alice a fost condusă la altar de fratele mai mare al lui Albert, Ernest al II-lea, Duce de Saxa-Coburg şi Gotha şi a fost flancată de patru domnişoare de onoare: surorile ei mai mici Prinţesele Helena, Louise şi Beatrice, şi de sora lui Louis, Prinţesa Anna.

Pentru ceremonie, Alice a purtat o rochie albă, cu un văl de dantelă Honiton, dar a fost obligată să poarte haine negre de doliu înainte şi după ceremonie.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 iulie 1863 - În timpul războiului civil american, a început Bătălia de la Gettysburg (1 iulie – 3 iulie 1863), considerată punctul de cotitură în favoarea Uniunii.

Bătălia de la Gettysburg (1 - 3 iulie 1863) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Gettysburg (1 – 3 iulie 1863) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Gettysburg (1 iulie – 3 iulie 1863) a fost o bătălie purtată pe teritoriul statului Pennsylvania, în nord-estul Statelor Unite ale Americii, făcând parte din Războiului Civil American.

Bătălia a avut loc în intervalul 1 iulie – 3 iulie 1863, combatanții și comandanții fiind Statele Unite ale Americii (George Gordon Meade) și Statele Confederate ale Americii (Robert Edward Lee).

Bătălia s-a încheiat cu victoria Statelor Unite ale Americii.

Bătălia de la Gettysburg, din Pennsylvania, a fost cea mai mare bătălie din Războiul Civil American , precum și cea mai mare bătălie purtata vreodată în America de Nord, care a implicat aproximativ 85000 oameni în armata Uniunii de pe Potomac, la conducerea generalului-maior, George Gordon Meade și aproximativ 75.000 militari în Armata Confederației din Virginia de Nord, comandată de generalul Robert Edward Lee.

Victimele la Gettysburg au totalizat 23,049 militari pentru Uniune (3155 morți, răniți 14529, 5365 dispăruți). Pierderile confederate au fost de 28063 militari (3903 18,735 morți, răniți, dispăruți și 5425), mai mult de o treime din armata lui Lee.

Aceste pierderi în mare parte de neînlocuit a armatei Sudului, combinate cu predarea Confederației la Vicksburg, Mississippi, pe 4 iulie, a marcat ceea ce este în general considerată ca un punct de cotitură în Războiul Civil, deși conflictul va continua pentru încă doi ani și mai multe lupte importante: Chickamauga, Tribunalul Spotsylvania, Mononacy, Nashville, etc.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

1 iulie 1867 - A intrat în vigoare Legea Americii de Nord Britanice, prin care Provincia Canada, New Brunswick și Nova Scotia erau comasate formând dominionul federal al Canadei.

 

1 iulie 1872 - S-a născut aviatorul francez Louis Bleriot, primul care a reuşit traversarea Canalului Mânecii; (m. 2 aug. 1936).

Louis Bleriot.jpg

Louis Blériot (1 iulie 1872 – 2 august 1936) a fost un aviator francez, inventator și inginer.

În 1909, el a efectuat primul zbor complet deasupra unei întinderi mari de apă într-un aparat mai greu decât aerul, când a traversat Canalul Mânecii.

Pentru această realizare el a primit un premiu de 1000 lire (5.000 dolari; SUA 1910).

El este considerat prima persoană care a construit un monoplan funcțional. Blériot a fost un pionier al acrobațiilor aeriene.

 

1 iulie 1878 - S–a încheiat Congresul de pace de la Berlin. Prin Tratatul de pace s–au recunoscut independenţa României şi drepturile ei asupra Dobrogei. Judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail, din sudul Basarabiei, aflate în componenţa României, sunt reîncorporate Imperiului Ţarist.

Tratatul de la Berlin (13 iunie S.V. 1 iunie–13 iulie S.V. 1 iulie 1878) a fost tratatul internațional care a pus capăt Războiului Ruso-Turc din anii 1877–1878. El avea menirea de a revizui prevederile păcii de la San Stefano și a reduce astfel influența obținută prin aceasta de Imperiul Rus în Balcani. Prin acest tratat semnat în urma Conferinței de la Berlin s-a recunoscut de jure independența României, Serbiei și Muntenegrului - in imagine,  Anton von Werner, Congress of Berlin (1881): Final meeting at the Reich Chancellery on 13 July 1878, Bismarck between Gyula Andrássy and Pyotr Shuvalov, on the left Alajos Károlyi, Alexander Gorchakov and Benjamin Disraeli -  foto: ro.wikipedia.org

Tratatul de la Berlin (13 iunie S.V. 1 iunie–13 iulie S.V. 1 iulie 1878)  in imagine, Anton von Werner, Congress of Berlin (1881): Final meeting at the Reich Chancellery on 13 July 1878, Bismarck between Gyula Andrássy and Pyotr Shuvalov, on the left Alajos Károlyi, Alexander Gorchakov and Benjamin Disraeli - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tratatul de la Berlin (13 iunie S.V. 1 iunie–13 iulie S.V. 1 iulie 1878) a fost tratatul internaţional care a pus capăt Războiului Ruso-Turc din anii 1877–1878. El avea menirea de a revizui prevederile păcii de la San Stefano şi a reduce astfel influenţa obţinută prin aceasta de Imperiul Rus în Balcani. Prin acest tratat semnat în urma Conferinţei de la Berlin s-a recunoscut de jure independenţa României, Serbiei şi Muntenegrului.

 

1 iulie 1881 - A apărut, la Iaşi, revista “Contemporanul”.

 

1 iulie 1891 - A murit Mihail Kogalniceanu, om politic, istoric, scriitor si publicist roman, orator aprecia;(n. 1817).

Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iași – d. 1 iulie 1891, Paris) a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român originar din Moldova, care a devenit prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost de mai multe ori ministru de interne în timpul domniilor lui Cuza și Carol. A fost unul dintre cei mai influenți intelectuali români ai generației sale (situându-se pe curentul moderat al liberalismului). Fiind un liberal moderat, și-a început cariera politică în calitate de colaborator al prințului Mihail Sturdza, în același timp ocupând funcția de director al Teatrului Național din Iași și a publicat multe opere împreună cu poetul Vasile Alecsandri și activistul Ion Ghica - foto: ro.wikipedia.org

Mihail Kogălniceanu – foto: ro.wikipedia.org

Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iași – d. 1 iulie 1891, Paris) a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român originar din Moldova, care a devenit prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I.

A fost de mai multe ori ministru de interne în timpul domniilor lui Cuza și Carol.

A fost unul dintre cei mai influenți intelectuali români ai generației sale (situându-se pe curentul moderat al liberalismului).

Fiind un liberal moderat, și-a început cariera politică în calitate de colaborator al prințului Mihail Sturdza, în același timp ocupând funcția de director al Teatrului Național din Iași și a publicat multe opere împreună cu poetul Vasile Alecsandri și activistul Ion Ghica.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 iulie 1902 - A apărut, la Budapesta, apoi la Sibiu, revista literară romaneasca ”Luceafărul”, care a lansat doi dintre cei mai reputaţi scriitori de la începutul secolului: Octavian Goga şi Ion Agârbiceanu.

 

1 iulie 1903 - Începe prima ediţie a Turului Franţei.

Turul Franței - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Turul Franței - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Turul Franței (franceză Le Tour de France) este o competiție ciclistă anuală ce se desfășoară în Franța și în țările din jurul ei. Organizată pentru prima dată în anul 1903, acoperă o lungime totală de peste 3.600 km și se întinde pe durata a trei săptămâni.

Datorită prestigiului pe care l-a căpătat de-a lungul timpului, competiția atrage la start cicliști și echipe din întreaga lume. Ea este împărțită pe segmente zilnice, denumite etape.

La finalul celor trei săptămâni, pentru fiecare concurent în parte se cumulează timpii obținuți în fiecare etapă pentru a se determina câștigătorul competiției.

În fiecare zi, sportivul cu cel mai mic timp acumulat după sfârșitul zilei precedente îmbracă tricoul galben de lider al clasamentului general.

Traseul competiției se modifică în fiecare an, dar ea se încheie întotdeauna la Paris. Începând cu anul 1975, ultima etapă se desfășoară de-a lungul bulevardului Champs-Élysées.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 iulie 1908 - SOS a fost adoptat ca semnal internațional de urgență.

 

1 iulie 1916 - În prima zi a Bătăliei de pe Somme, 19.000 soldați ai armatei engleze au fost uciși, iar 40.000 au fost răniți

Soldați britanici în tranșee la Ovillers-la-Boisselle, pe drumul Albert–Bapaume în timpul Bătăliei de pe Somme - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Soldați britanici în tranșee la Ovillers-la-Boisselle, pe drumul Albert–Bapaume în timpul Bătăliei de pe Somme – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de pe Somme din 1916 a fost una dintre cele mai lungi și mai sângeroase din Primul Război Mondial, cu mai mult de un milion de morți în ambele părți.

Forțele britanice și franceze au încercat să rupă liniile germane pe un front de 40 km la nordul și sudul râului Somme, în nordul Franței.

Principalul scop al acestei lupte era ca germanii să aducă trupe de la Verdun; totuși, pierderile din Somme au terminat fiind superioare celor de la Verdun.

 

1 iulie 1916 - S-a născut Olivia de Havilland, actriţă americană (d. 2020)

Olivia Mary de Havilland (n. 1 iulie 1916, Tokyo, Japonia) este o mare actriță de film, câștigătoare a premiului Oscar pentru „Cea mai bună actriță” în 1947 și 1950 - Film still of de Havilland, circa 1945 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Film still of de Havilland, circa 1945 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Olivia Mary de Havilland (n. 1916) este o mare actriţă de film, câştigătoare a premiului Oscar pentru „Cea mai bună actriţă” în 1947 şi 1950. S-a născut în Japonia din părinţi britanici, iar din 1941 este cetăţeană a Statelor Unite ale Americii.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

1 iulie 1920 - Se înfiinţează, la Sibiu, in Romania, Şcoala militară de ofiţeri activi de infanterie (inaugurată la 19 decembrie), în prezent Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”.

 

1 iulie 1921 - În conformitate cu agenţia de ştiri Xinhua la Shanghai a fodt fondat Partidul Comunist Chinez.

Partidul Comunist al Chinei (numele oficial), cunoscut mai ales ca Partidul Comunist Chinez, este partidul de guvernământ din Republica Populară Chineză. Partidul a fost înfiinţat în 1921, a luptat împotriva Kuomintangul în timpul războiul civil din China, care s-a încheiat cu victoria comuniştilor în revoluţia chineză. Cu peste 70 de milioane de membri, (5% din populaţia totală a Chinei), PCC este cel mai mare partid politic din lume.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 iulie 1923 - Autoritatile din Canada adopta Legea de excludere a chinezilor din aceasta tara. Populaţia de etnie chineza din Canada a crescut de la 17,043 persoane în 1901 la 36.924 persoane în 1921.

De-a lungul acestei perioade, locuitorii albi din British Columbia au cerut expulzarea lor in China.

Între 1880 si 1885, in timpul constructiei caii ferate canadiene care lega coasta Atlanticului de cea a Pacificului, autoritatile au admis cresterea emigratiei chineze , pentru ca guvernul federal avea nevoie de mana de lucru ieftina pentru muncile grele si periculoase,refuzate in general de localnici.

Aceasta masura a condus la agitatii sociale si rasism generate de teama canadienilor, ca orientalii le vor ocupa locurile de munca. Legea a fost abrogata pe 14 mai 1947.

 

1 iulie 1925 - António Maria da Silva este numit pentru a treia oară prim-ministru al Portugaliei.

Antonio Maria da Silva.jpg

 

1 iulie 1926 - S-a nascut Gheorghe Ursu, disident anticomunist. (d. 1985)

Gheorghe Ursu (n. 1 iulie 1926, Soroca, Basarabia - d. 17 noiembrie 1985, torturat la penitenciarul din Calea Rahovei, București) a fost un inginer constructor, poet, scriitor și disident. A fost arestat în urma denunțului unei colege de serviciu, care a intrat în posesia jurnalului său intim, jurnal confiscat ulterior de Securitate. A murit din cauza bătăilor primite în timpul detenției - foto Fundatția Gheorghe Ursu, preluat de pe www.ziare.com

Gheorghe Ursu – foto Fundatția Gheorghe Ursu, preluat de pe www.ziare.com

Gheorghe Ursu (n. 1 iulie 1926, Soroca, Basarabia – d. 17 noiembrie 1985, torturat la penitenciarul din Calea Rahovei, București) a fost un inginer constructor, poet, scriitor și disident. A fost arestat în urma denunțului unei colege de serviciu, care a intrat în posesia jurnalului său intim, jurnal confiscat ulterior de Securitate. A murit din cauza bătăilor primite în timpul detenției.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orggh-ursu.ong.ro

 

1 iulie 1931 - S-a născut in Franta populara actrita si dansatoare Leslie Caron (tatal era francez , iar mama americana).

A fost descoperita de marele dansator si actor american de cinema, Gene Kelly, cu care a turnat impreuna filmul de succes “Un american la Paris”, in regia lui Vincente Minelli. (1951).

 

1 iulie 1933 - S-a născut medicul neurochirurg Leon Dănăilă, considerat unul dintre cei mai buni neurochirurgi din Europa, membru titular al Academiei Române din 2004.

Leon Dănăilă (n. 1 iulie 1933, Darabani, Botoşani) este medic specialist neurochirurg la Spitalul "Gh. Marinescu" din Bucureşti. El a fost ales ca membru corespondent al Academiei Române (la 24 octombrie 1997) şi apoi membru titular al acesteia (din 20 decembrie 2004) - foto: cronicasatului.ro

Leon Dănăilă – foto: cronicasatului.ro

Leon Dănăilă (n. 1 iulie 1933, Darabani, Botoşani) este medic specialist neurochirurg la Spitalul “Gh. Marinescu” din Bucureşti. l a fost ales ca membru corespondent al Academiei Române (la 24 octombrie 1997) şi apoi membru titular al acesteia (din 20 decembrie 2004). El figurează printre cele 500 de genii ale secolului 21 (potrivit publicatiei “500 Greatest Geniuses of the 21st Century” editata de Institutul Biografic American).

A fost cel care a folosit primul în România, încă din 1981, microscopul operator, care a revoluţionat chirurgia vasculară, scăzând astfel mortalitatea în urma intervernţiilor chirurgicale pe creier de la peste 50% la 4%. Are la activ peste 40.000 de intervenţii chirurgicale.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro

 

1 iulie 1934 - S-a născut Sydney Pollack, regizor,  producător, actor american; (d. 2008).

Sydney Pollack.jpg

Sydney Pollack (n. 1 iulie 1934 – d. 26 mai 2008) a fost un regizor, producător şi actor american, câştigător al premiului Oscar în anul 1985 cu filmul Departe de Africa (out of Africa). A regizat mai bine de 21 de filme, a jucat în peste 30 de filme şi a produs peste 44 de filme. A încetat din viaţă răpus de un cancer pe data de 26 mai 2008.

 

1 iulie 1935 - A fost înfiinţată Academia de Medicină din România, al cărei fondator a fost dr. Daniel Danielopolu. Instituţia, denumită în prezent Academia de Ştiinţe Medicale (ASM), a fost desființată în 1948 și reînființată în anul 1969.

Daniel Danielopolu.jpg

Daniel Danielopolu (n. 12/25 aprilie 1884, Bucureşti; d. 29 aprilie 1955, Bucureşti) a fost un medic, fiziolog şi farmacolog român, profesor universitar la facultatea de medicină din Bucureşti. A studiat interdependenţa dintre sistemul nervos somatic şi cel vegetativ, a creat metoda viscerografică în medicina experimentală şi în clinică, a adus contribuţii la patogenia şi tratamentul anginei pectorale. Precursor al teoriei sistemelor biologice şi al biociberneticei, promotor al farmacologiei nespecifice. Membru de onoare (din 1938) al Academiei Române.

 

1 iulie 1937 - S-a născut scriitorul şi publicistul Olimpian Ungherea; (m. 2012).

 

1 iulie 1938 - S-a născut medicul Nicolae Ghilezan, autor al unor importante contribuţii în domeniul oncologiei clinice şi al tratamentului multidisciplinar al cancerului. Este membru corespondent al Academiei Române din 2000.

 

1-3 iulie 1940 - Incidentul armat de la Vicovu de Sus, Parte a Retragerii Armatei României din Basarabia și Bucovina în 1940.

Intrarea unei coloane blindate sovietice în Basarabia, în anul 1940 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Intrarea unei coloane blindate sovietice în Basarabia, în anul 1940 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Incidentul armat de la Vicovu de Sus din perioada 1-3 iulie 1940 a fost o acțiune militară individuală desfășurată la nord de localitatea Vicovu de Sus pe șoseaua Ciudei-Vicov, pe teritoriul Județul Storojineț de către Batalionul 3 din Regimentul 16 Infanterie al Diviziei 7 Infanterie, aflat sub comanda maiorului Valeriu Carp – până la crearea Comisiei mixte româno-sovietice, împotriva trupelor sovietice care se apropiau de linia de demarcație impusă Regatului României prin ultimatumul din 26 iunie 1940. Ca urmare a acestei acțiuni, a fost asigurată acoperirea zonei Gurii Putnei

De aici nu ne mai retragem, peste Putna nu se trece. Mergeți la unități și organizați-vă poziții de apărare, și dacă rușii mai înaintează un pas, din ordinul meu și pe a mea răspundere, deschideți focul
—Valeriu Carp la 1 iulie 1940, conform memoriilor de război ale colonelui Ioan Ambrosă.

În contextul evacuării și cedării oficiale a Basarabiei, a Bucovinei de Nord și a ținutului Herța către statul sovietic, această acțiune și-a adus contribuția la menținerea teritoriul aflat la sud de râul Suceava, în interiorul noii granițe a Regatului României.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

1 iulie 1941 - S-a născut poetul, criticul şi istoricul literar Ion Pop.

 

1 iulie 1942 - Al doilea Razboi Mondial - A început Prima Bătalie de la El Alamein (1 – 27 iulie 1942), în nordul Africii, între trupele naziste si cele ale aliatilor occidentali.

Prima bătălie de la El Alamein (1–27 iulie 1942) Parte din parte a luptelor campaniei din Africa de nord a celui de-al doilea război mondial - Infanteria Commonwealthului britanic pe poziţiile întărite cu saci de nisip lângă El Alamein, 17 iulie 1942 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Prima bătălie de la El Alamein (1–27 iulie 1942) Parte din parte a luptelor campaniei din Africa de nord a celui de-al doilea război mondial – Infanteria Commonwealthului britanic pe poziţiile întărite cu saci de nisip lângă El Alamein, 17 iulie 1942 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Prima bătălie de la El Alamein 1–27 iulie 1942 a fost una dintre principalele lupte ale Campaniei Deşertului Vestic a celui de-al doilea război mondial, având ca beligeranţi forţele Axei comandate de Erwin Rommel pe de-o parte şi forţele Aliaţilor comandate de Claude Auchinleck. Bătălia a marcat oprirea înaintării spre est a Axei. El Alamein (Egipt) a fost punctul cel mai estic atins de forţele Axei, aflat la doar 80 km de Alexandria.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 iulie 1944 - Acordul de la Bretton Woods (SUA – 1-22 iulie 1944) s-a hotărât înfiinţarea FMI și BIRD (în prezent ambele parte a Băncii Mondiale)

Conferința monetară a ONU (Foto: Associated Press; Fotograf: Abe Fox) - foto preluat de pe www.federalreservehistory.org

Conferința monetară a ONU (Foto: Associated Press; Fotograf: Abe Fox) – foto preluat de pe www.federalreservehistory.org

Acordul de la Bretton Woods sau Conferința de la Bretton Woods a fost o conferință internațională cu temă monetară și financiară ținută la Hotelul Mount Washington din Bretton Woods, New Hampshire, SUA în perioada 1-22 iulie 1944.

La Conferinţa de la Bretton Woods (SUA) s-a hotărât înfiinţarea Fondului Monetar Internaţional – FMI (activitatea oficială a început la 1 martie 1947) şi a Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care a început să funcţioneze la data de 25 iunie 1946.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

1 iulie 1946 - S-a născut actrita română de teatru si film Aimée Iacobescu.

Gabriela-Aimée Iacobescu (n. 1 iulie 1946, Unguriu, Buzău, România – d. 27 martie 2018, București, România) a fost o actriță română - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Aimée Iacobescu  – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Aimée Iacobescu s-a nascut de fapt pe 23 iunie 1946, dar in acte a fost declarata data nasterii 1 iulie, in localitatea Unguriu, judetul Buzau. Are un frate geaman, emigrat in Franta.A absolvit ca sefa promotiei din 1968, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucuresti.

A fost distribuita din primul moment la Teatrul National. Debutul in teatru a avut loc la varsta de 16 ani, cand a jucat in spectacolele Alizuna de Tina Ionescu Demetrian si Adam şi Eva de Aurel Baranga.

O remarcase la un festival scolar de poezie regizorul Sica Alexandrescu. A fost solicitata sa joace in mai multe filme: Rapirea fecioarelor, Bolondos Vakacio, Haiducii lui Saptecai, Zestrea domnitei Ralu, Saptamana nebunilor, serialul Tv in limba franceza Revolta Haiducilor, Dumbrava Minunata, Cuibul de viespi, serialul Tv Detectiv fara voie, serialul State de Romania: Student la Sorbona, in total 17 filme pana in anul 2009.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 iulie 1947 - S-a născut poetul si traducatorul roman Dan Verona.

 

1 iulie 1960 - Somalia Britanică, a cărei independență fusese recunoscută la 26 iunie 1960 sub numele de Statul Somaliland, s-a unit cu teritoriul sudic aflat sub mandat ONU pentru a forma Republica Somalia.

 

1 iulie 1960 - Ghana devine republică și Kwame Nkrumah devine primul ei președinte, Regina Elisabeta a II-a încetând să mai fie șeful statului.

 

1 iulie 1960 - Independența Rwanda și Burundi.

 

1 iulie 1961 - S-a născut Diana Spencer, Prinţesă de Wales, sotia printului mostenitor al tronului Marii Britanii, Charles; (d. 1997).

Diana, Prințesă de Wales (Diana Frances, născută Spencer) (1 iulie 1961 – 31 august 1997) a fost prima soție a lui Charles, Prinț de Wales, moștenitorul tronului Regatului Unit - foto preluat de pe www.deslettres.fr

Diana, Prințesă de Wales – foto preluat de pe www.deslettres.fr

Diana, Prinţesă de Wales (Diana Frances, născută Spencer) (1 iulie 1961 – 31 august 1997) a fost prima soţie a lui Charles, Prinţ de Wales, moştenitorul tronului Regatului Unit. Fiii lor, William, Prinţ de Wales şi Prinţul Henry (Harry), sunt al doilea şi al treilea în linia de succesiune la tronul britanic şi a celor cincisprezece state supuse Angliei.

De la căsătoria din 1981 până la divorţul din 1996 a fost numită Her Royal Highness The Princess of Wales (Alteţa Sa Regală Prinţesa de Wales), iar după divorţ, Diana, Princess of Wales (Diana, Prinţesă de Wales).

Figură publică de la anunţul logodnei sale cu Prinţul Charles, Diana a rămas centrul atenţiei aproape constante a privirii cercetătoare a massmediei din Marea Britanie şi din întreaga lume atât în timpul căsniciei sale, cât şi după divoţ.

Moartea ei subită într-un accident de maşină a fost urmată de o dovadă spontană şi prelungită de tristeţe publică. Replicile contemporanilor privind viaţa şi moştenirea lăsată de Diana au fost diverse, însă ceea ce a rămas este o fascinaţie remarcabilă a oamenilor pentru prinţesă.

Mult aşteptata anchetă a medicului legist a ajuns la concluzia că Diana a fost ucisă în urma unui accident de maşină, şoferul fiind orbit de bliţ-ul paparazzi-ilor care o urmareau pe prinţesă.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 iulie 1961 - A murit Louis-Ferdinand Céline, scriitor francez (n. 1894)

Louis-Ferdinand Céline - pseudonimul medicului Louis-Ferdinand Destouches - (n. 27 mai 1894, Courbevoie, Franţa – d. 1 iulie 1961, Meudon, Franţa) a fost unul din marii scriitori francezi ai secolului al XX-lea - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Louis-Ferdinand Céline – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Louis-Ferdinand Céline – pseudonimul medicului Louis-Ferdinand Destouches (n. 27 mai 1894 – d. 1 iulie 1961) – a fost unul din marii scriitori francezi ai secolului XX. Colaboraţionist în timpul ocupaţiei naziste, refugiat după eliberarea Franţei, întâi în Germania şi apoi în Danemarca, a fost condamnat în 1950 la un an de închisoare. În 1951 a fost amnistiat şi s-a întors în ţară, continuându-şi cariera atât ca medic, cât şi ca scriitor.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 iulie 1967 - S-a nascut actrita americana de film Pamela Anderson.

 

1 iulie 1968 - S-a născut muzicianul roman Dan Grigore.

 

1 iulie 1968 - România a semnat Tratatul cu privire la neproliferarea armelor nucleare, intrat în vigoare la data de 5 martie 1970).

 

1 iulie 1971 - A murit William Lawrence Bragg, fizician australian, laureat al Premiului Nobel (n. 1890)

Wl-bragg.jpg
William Lawrence Bragg în 1915

Sir William Lawrence Bragg (n. 31 martie 1890, d. 1 iulie 1971) a fost un fizician australian care a câştigat Premiul Nobel pentru Fizică împreună cu tatăl său Sir William Henry Bragg în 1915. Bragg este cel mai bine cunoscut pentru rezultatele sale în domeniul difracţiei razelor X pe cristale, în urma cercetărilor începute la Universitatea din Cambridge în 1912.

Legea pe care a descoperit-o, şi care va purta numele său, a făcut posibil calculul poziţiei relative a atomilor în cadrul unui cristal prin analiza modului în care acesta difractă fasciculele de raze X (şi mai târziu fasciculele de neutroni sau electroni). În urma discuţiilor cu tatăl său, acesta a construit la Universitatea din Leeds (Anglia) primul spectrometru cu raze X.

Motivaţia juriului Nobel
“Pentru serviciul lor în analiza structurii cristalelor cu ajutorul razelor X.”

 

1 iulie 1974 - A murit fostul presedinte argentinian Juan Perón; (n. 1895).

Juan Domingo Perón.jpg

Juan Domingo Perón (n. 8 octombrie 1895 – d. 1 iulie 1974) a fost un om de stat argentinian, de 2 ori preşedinte al Argentinei, în perioada 1946-1955 şi în perioada 1973-1974. Un militar de carieră, el a mai ocupat funcţia de ministru al Muncii în cadrul guvernului militar din 1943 şi funcţia de vicepreşedinte al Argentinei.

Primul său mandat ca preşedinte al Argentinei s-a încheiat dezastruos, fiind exilat în urma unei lovituri de stat. Se reîntoarce în Argentina în 1973, fiind reales ca preşedinte, însă mandatul său a durat mai puţin de 9 luni, murind în 1974.

 

1 iulie 1976 - Portugalia garantează autonomia Madeirei.

 

1 iulie 1977 - S-a născut actrita americana Liv Tyler.

 

1 iulie 1990 - Reunificarea Germaniei: Germania de Est accepta ca monedă marca vest-germana. A fost un pas important spre unirea economiilor celor doua Germanii.

 

1 iulie 1990 - La Iaşi a avut loc ceremonia de instalare a Înalt Prea Sfinţiei Sale Daniel Ciobotea în funcţia de mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

 

1 iulie 1991 - La Praga a avut loc ultima consfătuire a Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varşovia, la care s-a hotarat desfiintarea acesteia.

Pactul de la Varșovia (14 mai 1955 - 1 iulie 1991) - Participarea delegației române la semnarea actului oficial de dizolvare a Tratatului de la Varșovia - foto preluat de pe www1.agerpres.ro

Pactul de la Varșovia (14 mai 1955 – 1 iulie 1991) – Participarea delegației române la semnarea actului oficial de dizolvare a Tratatului de la Varșovia – foto preluat de pe www1.agerpres.ro

La 1 iulie 1991, la Praga, în cadrul Consfătuirii Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varșovia, delegațiile Bulgariei, Cehoslovaciei, Poloniei, României, Ungariei și URSS au semnat Protocolul privind încetarea valabilității Tratatului de la Varșovia, semnat la 14 mai 1955, și a Protocolului cu privire la prelungirea duratei de valabilitate a acestuia, semnat la 26 aprilie 1985, la Varșovia.

Din partea României, documentul a fost semnat de către președintele Ion Iliescu. Din delegația română prezentă la Praga au mai făcut parte, printre alții, prim-ministrul Petre Roman și ministrul afacerilor externe Adrian Năstase.
cititi mai mult pe www1.agerpres.ro

 

1 iulie 1993 – În România a intrat în vigoare taxa pe valoare adaugată (TVA) şi sunt liberalizate completă preţurile, măsură aprobată prin Legea nr. 130/1992.

 

1 iulie 1996 - Prima doamnă a Statelor Unite, Hillary Clinton, a început un turneu în Europa de Est. Prima ţară vizitată a fost România.

 

1 iulie 1996 - Pentru prima data in lume, in Australia se voteaza o lege prin care a fost autorizata eutanasierea.

 

1 iulie 1997 - Marea Britanie a transferat Republicii Populare Chineze, suveranitatea asupra Hong Kongului.

 

1 iulie 1997 - A murit Robert Mitchum, actor american (n. 1917)

Robert mitchum.jpg

Robert Charles Durman Mitchum, cunoscut ca Robert Mitchum, (n. 6 august 1917 – d. 1 iulie 1997) a fost un actor american de film şi cântăreţ. Mitchum este cunoscut mai ales datorită rolurilor sale anticonvenţionale de eroi, aşa-numiţi anti-eroi din filmele realizate în stil film noir din 1950 şi 1960.

 

1 iulie 1999 - Regina Elisabeta a II–a a Marii Britanii a inaugurat oficial, la Edinburgh, primul parlament scoţian ales în ultimii 300 de ani.

 

1 iulie 2000 - A murit Walter Matthau, actor american (n. 1920)

Walter Matthau - 1952.jpg
Walter Matthau în 1952, imagine promoţională pentru piesa de teatru de pe Broadway Fancy Meeting You Again

Walter Matthau (n. 1 octombrie 1920 în New York – d. 1 iulie 2000 în Santa Monica, California), a fost un actor de film evreu american.

 

1 iulie 2001 - A murit Nikolai Basov, fizician rus, laureat al Premiului Nobel (n. 1922)

Basov.jpg

Nikolai Ghenadievici Basov (în rusă Николай Геннадиевич Басов) (14 decembrie 1922 – 1 iulie 2001) a fost un fizician sovietic, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică împreună cu Aleksandr Prohorov şi Charles Hard Townes, pentru munca lor de pionierat în domeniul maserilor şi laserilor.

 

1 iulie 2001 - Gimnasta romanca Nadia Comaneci devine cetateana americană.

 

1 iulie 2002 - Curtea Supremă din Chile a închis definitiv procedura juridică împotriva fostului dictator militar Augusto Pinochet, acuzat de comiterea mai multor asasinate şi răpiri.

 

1 iulie 2002 - Multimiliardarul american Steve Fossett a devenit primul om care a reuşit să efectueze singur înconjurul lumii în balon, fără escală.

 

1 iulie 2002 - Si-a început activitatea la Haga, Curtea Penală Internaţională, primul tribunal permanent însărcinat cu pedepsirea crimelor de război.

 

1 iulie 2004 - A murit Marlon Brando, actor american (n. 1924)

Marlon Brando Streetcar 1948 c.jpg
Portrait of Marlon Brando, “Streetcar Named Desire”, 1948 Dec. 27.

Marlon Brando, Jr. (n. 3 aprilie 1924 – d. 1 iulie 2004) a fost un actor american câştigător al premiului Oscar, recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari actori de film ai secolului 20. S-a făcut remarcat mai ales datorită rolurilor din filmele Un tramvai numit dorinţă şi On the Waterfront, ambele regizate de către Elia Kazan la începutul anilor 1950.

Stilul său actoricesc, combinat cu apariţiile sale publice ca outsider al Hollywood-ului anilor 1950 şi 1960, au avut o influenţă majoră asupra generaţiei de actori ce i-au urmat.

Ulterior, în ciuda unei anumite etichete de paria care i-a fost conferită, a interpretat la superlativul absolut, stabilind un nou standard estetic, rolul lui Vito Corleone din primul film din seria lui Francis Ford Coppola închinate unui boss mafiot, Naşul (The Godfather).

Marlon Brando a fost de asemenea un activist social puternic implicat, susţinând mai multe probleme, printre care şi cea a mişcării amerindienilor. El a fost clasificat pe locul patru într-un clasament al actorilor americani de film ai tuturor timpurilor, întocmit de Institutul American de Film.

 

1 iulie 2004 - Populatia Canadei a ajuns la 31 946 316 persoane, a comunicat Centrul canadian de statistica.

 

1 iulie 2004 - Postul de radio România Tineret emite doar pe internet, devenind un post experimental. Directorul postului este numit actorul Florian Pittiş.

radioromania.ro - foto: radioromania.ro

radioromania.ro – foto: radioromania.ro

Radio 3net „Florian Pittiş” este primul post public de radio din ţară şi din Europa care emite exclusiv pe Internet. Situl web al postului Radio 3Net găzduieşte o colecţie impresionantă de albume folk şi rock, de poveşti ale teatrului radiofonic şi de înregistrări video de la festivalurile muzicale din ţară, precum Festivalul de Muzica Folk „Folk You”, Festivalul de muzică tânără „Prometheus” şi Festivalul „Delta Fest”.

Pe www.radio3net.ro pot fi audiate: „1001 de albume de ascultat într-o viaţă”, „Cele mai bune 500 de albume”, „Cele mai bune 500 de piese”, „Cei mai mari 100 de chitarişti ai tuturor timpurilor”, „Cei mai buni 100 de artişti rock ai tuturor timpurilor”.

Iniţiatorul proiectului Radio 3Net a fost regretatul artist Florian Pittiş. Este urmaşul postului de radio Programul III, primul post interactiv din ţara noastră, post de avangardă în perioada comunistă.

Programul III a reprezentat o gură de aer proaspăt în vremea regimului comunist, un post îndrăzneţ cu o atmosferă specială, care a strâns în jurul lui tineri, oameni de teatru şi de muzică.

 

1 iulie 2005 - Intră în circulaţie leul nou, urmând ca până la 31 decembrie 2006, leii vechi să circule în paralel cu cei noi. Aceasta reprezintă a doua etapă a denominarii şi începând cu această dată 10.000 lei vechi vor fi preschimbaţi pentru un leu nou.

1 leu. Romania, 2005 a.jpg

 

1 iulie 2007 - Rutierul Dan Anghelache câştigă Turul României 2007. Victorie românească după 10 ani.

 

1 iulie 2007 - Pe stadionul Wembley a avut loc un concert pentru comemorarea a 10 ani de la dispariţia prinţesei Diana.

 

1 iulie 2008 - Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a preluat preşedinţia UE , într-o atmosferă de criză accentuată de refuzul Poloniei de a ratifica Tratatul de la Lisabona şi de criticile virulente formulate de Bruxelles la adresa sa.

 

1 iulie 2009 - A murit Karl Malden, actor american (n. 1912)

Karl Malden - autographed.jpg
Publicity photo, c. 1950s

Karl Malden (născut Mladen George Sekulovich la 22 martie 1912 – d. 1 iulie 2009) a fost un actor american de film şi TV. Karl Malden s-a născut la Chicago, Illinois, a crescut în Indiana şi a decedat la Brentwood, California. Tatăl său Petar Seculovich (1886-1975) era sârb iar mama, Minnie Seculovich (1892-1995), născută Sebera era de origine cehă.

 

1 iulie 2011 - Albert al II-lea, Prinţ de Monaco se căsătoreşte la palatul regal cu Charlene Wittstock, fostă înotătoare olimpică; Wittstock devine Prinţesa Charlene.

The Prince and Princess of Monaco.jpg
Prince Albert and Princess Charlene during a 2012 visit to Kraków, Poland

 

1 iulie 2013 - Croatia a aderat la Uniunea Europeana, devenind al 28-lea stat membru al acestei organizatii.

Harta Uniunii Europene foto: ro.wikipedia.org

Harta Uniunii Europene
foto: ro.wikipedia.org

 

1 iulie 2014 - A murit Matei Alexandru, actor român (n. 1927)

 

1 iulie 2014 - Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, a fost pus sub acuzare pentru corupție activă și trafic de influență.

 

1 iulie 2015 - Grecia devine prima economie avansată care a intrat în încetare de plăți în raport cu FMI după ce Grecia nu a plătit tranșa de 1,5 miliarde de euro pe care o datora Fondului, tranșă care avea scadența la 30 iunie.

 

1 iulie 2016 - Curtea Constituțională din Austria a anulat rezultatul alegerilor prezidențiale din mai și a dispus organizarea unui nou scrutin. Curtea a constatat ca la votul prin corespondență au existat nereguli ce ar fi putut vicia rezultatul final. Marja de voturi dintre cei doi candidați a fost mai mică de 1%.

 

1 iulie 2016 - A murit Ion Ianoși, scriitor și eseist de origine evreiască din România, profesor de filosofie și estetică, teoretician, monograf, traducător și specialist în filosofia și literatura rusă. (n. 1 mai 1928)

Ion Ianoși (n. Ioan-Maximilian Steinberger, 1 mai 1928, Brașov – 1 iulie 2016), a fost un scriitor și eseist de origine evreiască din România, profesor de filosofie și estetică, teoretician, monograf, traducător și specialist în filosofia și literatura rusă - foto: agerpres.ro

Ion Ianoși – foto: agerpres.ro

Ion Ianoși (n. Ioan-Maximilian Steinberger, 1 mai 1928, Brașov – 1 iulie 2016), a fost un scriitor și eseist de origine evreiască din România, profesor de filosofie și estetică, teoretician, monograf, traducător și specialist în filosofia și literatura rusă.
cititi si Ne-a părăsit Academicianul Ion Ianoși; Ion Ianoși. 1928 – 2016

 

1 iulie – 1 septembrie 2018 - Marșul Centenarului.

Marșul Centenarului - foto preluat de pe www.facebook.com

Marșul Centenarului – foto preluat de pe www.facebook.com

Marșul Centenarului sau Marșul Centenarului Marii Uniri a fost o manifestație civică coordonată de o serie de organizații neguvernamentale din România și Republica Moldova, cunoscute sub denumirea colectivă de Alianța pentru Centenar.

Marșul Centenarului a pornit din Alba Iulia, la 1 iulie 2018, iar destinația finală a fost Chișinăul, la 1 septembrie 2018, și a presupus traversarea Munților Carpați în trei zone diferite din România.

Participanții la acest marș, atât cetățeni din România cât și din Republica Moldova, au vizat 300 de orașe și sate din cele două state, cu parcurgerea la pas a locurilor semnificative pentru Marea Unire și Primul Război Mondial. Prin organizarea, amploarea și obiectivele ei, această acțiune este originală în România și Republica Moldova.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org

 

1 iulie 2018 - În Franța, gangsterul Rédoine Faid, condamnat la 25 de ani de închisoare, pentru un jaf armat eșuat, în timpul căruia un polițist a fost ucis, a evadat din închisoare după ce trei complici înarmați au aterizat cu elicopterul în curtea penitenciarului. Este a doua evadare a lui Faid; în 2013 el a evadat după ce a luat ostatici patru gardieni, pe care i-a folosit drept scut uman.

 

1 iulie 2019 - Afganistan: Atac al talibanilor la Kabul soldat cu cel puţin şase morţi şi 84 de răniţi. Un atac cu maşină-capcană şi cu arme de foc în capitala Kabul s-a încheiat luni după aproape 11 ore, soldându-se cu cel puţin şase morţi, printre care şi doi poliţişti, relatează dpa.

Talibanii au revendicat atacul, care intervine în contextul în care SUA şi mişcarea THE Taliban s-au angajat în convorbiri pentru încheierea conflictului de lungă durată.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

Evenimentele Zilei de 30 iunie în Istorie

Hartă reprezentând locația aproximativă a “Fenomenului Tunguska” (30 iunie 1908)

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.co’ro.wikipedia.org; youtube.com

 

30 iunie este a 181-a zi a calendarului gregorian și a 182-a zi în anii bisecți. Pe 30 iunie se introduce secunda intercalată.

 

Sărbătorile Zilei de 30 iunie

(BOR) † Soborul Sfinţilor 12 Apostoli; †) Sf. Ier. Ghelasie de la Râmeţ

Soborul Sfinților 12 Apostoli. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 30 iunie - Icoană sec. XX, Sfântul Munte Athos (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Soborul Sfinților 12 Apostoli - Icoană sec. XX, Sfântul Munte Athos (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

Apostolul este trimisul lui Iisus Hristos pentru a propovădui Evanghelia și adevărul despre Mesia, cel răstignit pentru mântuirea noastră.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Cel întru sfinți părintele nostru Ghelasie de la Râmeț a fost arhiepiscop al Transilvaniei în secolul al XIV-lea, călugăr, pustnic și unul din organizatorii monahismului în Transilvania.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRU) (†) Serbarea celor 12 sfinți apostoli

Iisus si cei 12 Apostoli - foto: doxologia.ro

Iisus si cei 12 Apostoli – foto: doxologia.ro

 

(BRC) Primii sfinți Martiri din Roma

 

Ziua internaţională a parlamentarismului (ONU)

În fiecare an, la 30 iunie, este marcată Ziua internaţională a parlamentarismului. Data aceasta a fost aleasă întrucât la 30 iunie 1889 a fost înfiinţată Uniunea Interparlamentară – organizaţia mondială a parlamentelor -, potrivit site-ului www.un.org.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua internaţională a asteroidului (ONU) – #InternationalAsteroidDay

La 30 iunie este marcată Ziua internaţională a asteroidului pentru a atrage atenţia publicului asupra importanţei reprezentate de aceste corpuri cereşti.

Marcarea acestei zile a fost instituită, în decembrie 2016, de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia A/RES/71/90. Documentul stipula, în acest sens, marcarea ”anuală, la nivel internaţional” a acestei zile pentru a creşte gradul de conştientizare a publicului asupra ”pericolului impactului cu un asteroid”, potrivit www.un.org.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

Oamenii de ştiinţă estimează că în urmă cu aproximativ 65 de milioane de ani un asteroid de dimensiuni mari s-a ciocnit de Pământ în zona în care se află în prezent peninsula Yucatan, Mexic. Acest eveniment este cunoscut drept impactul Chicxulub şi unii oameni de ştiinţă consideră că este direct responsabil de dispariţia dinozaurilor. Acest asteroid a lăsat în urma sa un crater de impact cu diametrul de aproximativ 150 de kilometri.

Mai recent, Fenomenul Tunguska, produs în Siberia în 1908, în regiunea Krasnoyarsk Krai, a fost clasificat drept un impact cu un asteroid. Deşi nu a rămas niciun crater de impact, acest asteroid s-ar fi dezintegrat din cauza frecării cu straturile atmosferice terestre, chiar înainte de a lovi Pământul.

Fenomenul Tunguska este cel mai puternic impact al unui asteroid înregistrat în istoria omenirii, existând şi numeroase mărturii ale unor martori oculari ce au fost adunate ulterior.

Cel mai recent astfel de eveniment s-a produs tot deasupra Rusiei, în vestul Siberiei, în 2013, la Celiabinsk, in 2013. Nu s-au înregistrat victime directe ci doar răniţi din cauza geamurilor sparte de suflul exploziei produse în atmosferă.

Ziua Internaţională a Asteroizilor a fost înfiinţată la iniţiativa celebrului astrofizician Stephen Hawking şi a altor personalităţi, printre care şi chitaristul formaţiei Queen, Brian May, care este la rândul său astrofizician. Ziua de 30 iunie a fost aleasă pentru că este aniversarea impactului produs în 1908 deasupra Siberiei. Această zi a fost lansată în 2014 cu susţinerea a peste 200 de astronauţi dar abia peste 2 ani a fost recunoscută oficial de ONU. (www.agerpres.ro)

 

Ziua Social Media (#SocialMediaDay)

Ziua de 30 iunie a fost desemnată şi Ziua Social Media (#SocialMediaDay) şi a fost iniţiată de popularul website Mashable în 2010.

Social Media constă într-un grup de instrumente (site-uri web şi aplicaţii) care funcţionează cu ajutorul unui dispozitiv conectat la Internet (computer, laptop, tabletă, telefon mobil etc.) şi care au fost construite pentru a facilita comunicarea utilizatorilor de Internet şi crearea, distribuirea şi schimbul de conţinut (text, foto, video, audio, prezentări multimedia etc.) între membrii unor grupuri sociale (prieteni, colegi, familie etc.).
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Republica Democrată Congo: Independența de Belgia (1960)

 

Astăzi în istorie pentru 30 iunie

 

Evenimentele Zilei de 30 iunie în Istorie:

- 30 iunie 1894 — A fost inaugurat Tower Bridge;

- 30 iunie 1905 — Revista științifică Annalen der Physik a publicat articolul Despre electrodinamica corpurilor în mișcare de Albert Einstein, prin care acesta a avansat teoria relativității restrânse.

- 30 iunie 1908 – Fenomenul Tunguska;

- 30 iunie 1934 – Noaptea cuțitelor lungi;

- 30 iunie 2005 – Spania a legalizat căsătoria între persoane de același sex;

- 30 iunie 2013 – Lovitura de stat din Egipt din 2013

 

30 iunie 350 - Uzurpatorul tronului Imperiului Roman, Nepotianus (Flavius Popilius Nepotianus), nepotul imparatului Constantin I,este ucis de trupele rivalului sau Magnetius, conduse de generalul Marcellinus, dupa 23 de zile de domnie in fruntea Imperiului Roman.

Flavius Magnentius, fost căpitan al gărzilor împăratului Constant I s-a proclamat împărat în 349 l-a invins pe Constant, care a pierit dupa fuga sa în anul 350, dupa care a mers asupra Romei unde l-a învins și l-a ucis pe Nepotianus, un alt uzurpator, și i-a propus imparatului Constantius al II-lea, fiul lui Constantin cel Mare, să-l recunoască Împărat al Occidentului.

Uzurpatorul Magnentius a fost la randul sau inlaturat de Constantiu al II-lea si s-a sinucis

 

30 iunie 1470 - S-a născut regele Charles al VIII-lea al Franței; (m.7 aprilie 1498).

Carol al VIII-lea, Școala franceză, sec. XVI, Muzeul Condé.
Carol al VIII-lea, Școala franceză, sec. XVI, Muzeul Condé

Charles al VIII- lea a fost rege al Frantei din anul 1483 si este cunoscut pentru initierea expediţiilor franceze în Italia, care au durat până la mijlocul secolului următor. A fost singurul fiu al lui Ludovic XI şi al Charlotte de Savoia si nu a arătat mari aptitudini pentru guvernare, avea o inteligenta redusa si o stare precară de sănătate .

De altfel in primii ani ai domniei sale Franta a fost guvernata de o regenţă care alcatuita din sora lui, Anne, si sotul ei Pierre de Bourbon, desi Charles avea varsta necesara pentru a conduce tara.

A inceput o mare expediţie în Italia pentru a-si afirma dreptul la regatul Neapole pe care pretindea ca l-a moştenit de la Angevini. Această ambiţie absurda a declansat o serie de războaie de lunga durata in Italia , cu pretul unor cheltuieli impense.

Charles a traversat Italia fără prea mare opoziţie în 1494 si a intrat Napoli în triumf , pe 22 februarie 1495, fiind încoronat acolo pe 12 mai. Intre timp, Milano, Austria, Veneţia si Papa s-au unit împotriva lui. A scăpat cu greu in Bătălia de la Fornovo si şi-a pierdut cuceririle, fiind nevoit sa se intoarca în Franţa. A murit în timp ce se pregătea pentru o altă expediţie.

 

30 iunie 1522 - Se stinge din viaţă Johannes Reuchlin, filolog şi filosof german, fondator al filologiei clasice germane, om de ştiinţă clasic,expert în limbi şi tradiţii antice (latină, greacă şi ebraică) (29 ian. 1455-30 iun.1522). A fost un autor de scrieri oculte si a publicat lucrările De Verbo Mirifico (1494) sau De Arte Cabbalistica (1517).

 

30 iunie 1588 - S-a născut compozitorul, organistul și profesorul italian Giovanni Maria Sabino ; (d. 1649)

 

30 iunie 1606 - A murit domnitorul Moldovei Ieremia Movila.

Ieremiamovila.jpg
Ieremia Movilă pe vălul său funerar

Ieremia Movilă (Moghilă) a fost domnitor al Moldovei in perioada august 1595 – mai 1600 si septembrie 1600-30 iunie 1606. Mama sa, Maria, era fiica lui Petru Rares. A fost recunoscut ca domn de turci cărora le plătea tribut si a fost detronat de Mihai Viteazul , care a luat domnia Moldovei în mai 1600.

Movila si-a recuperat tronul cu ajutorul polonezilor în septembrie 1600, când Mihai a fost învins în batalia de la Miraslau in Transilvania.

Ieremia movila.jpg
Ieremia Movilă şi familia, frescă din Mănăstirea Suceviţa

Polonezii au intrat și în Muntenia, l-au învins pe Mihai la Teleajen în 12 octombrie 1600, și l-au pus pe tronul Munteniei pe Simion, fratele lui Ieremia.

În timpul domniei lui Ieremia Movila a fost ridicată Manastirea Sucevita, pe locul unui lăcaș de cult mai vechi, din lemn. Ctitoria a devenit ulterior necropola familiei Movilă.

Cand s-a stins din viaţă l-a lăsat ca domn, aşa cum îi făgăduise şi Poarta, pe fiul său Constantin. Boierii însă le-au cerut otomanilor ca voievod pe Simion Movilă, sub pretextul că fiul răposatului domn era prea tânăr. O instrucţiune papală din 2 ianuarie 1596 îl caracteriza astfel pe domnul Moldovei, Ieremia Movilă: “…de neam crăiesc, preţuit pentru vitejia şi vrednicia sa, şi pentru nobleţea sângelui său”.

 

30 iunie 1660 - S-a stins din viaţă matematicianul englez William Oughtred; (n. 1574 )

William Oughtred (n. 5 martie 1574 - d. 30 iunie 1660) a fost un matematician englez. I se atribuie crearea, în 1622, a riglei de calcul, invenție ce a avut la bază logaritmii descoperiți de John Napier și scala logaritmică descoperită de Edmund Gunter. De asemenea, Oughtred a introdus semnul "×" pentru operația de înmulțire și prescurtările sin, cos pentru funcțiile trigonometrice sinus și cosinus. Printre alte preocupări ale lui Oughtred s-au numărat astrologia și alchimia - foto: ro.wikipedia.org

William Oughtred – foto: ro.wikipedia.org

William Oughtred (n. 5 martie 1574 – d. 30 iunie 1660) a fost un matematician englez. I se atribuie crearea, în 1622, a riglei de calcul, invenție ce a avut la bază logaritmii descoperiți de John Napier și scala logaritmică descoperită de Edmund Gunter. De asemenea, Oughtred a introdus semnul “×” pentru operația de înmulțire și prescurtările sin, cos pentru funcțiile trigonometrice sinus și cosinus.

Printre alte preocupări ale lui Oughtred s-au numărat astrologia și alchimia.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

30 iunie 1801 - S-a născut Frédéric Bastiat, jurnalist francez

Bastiat.jpg

Frédéric Bastiat (n. 30 iunie 1801, Bayonne – d. 24 decembrie 1850, Roma) a fost un economist, jurnalist si om politic francez, reprezentant important al Liberalismului. (La Legea, 1850; Statul. Ce se vede si ce nu se vede)

 

30 iunie 1826 – Împăratul rus Nicolae I sancţionează decizia Consiliului de Miniștri, cu privire la întemeierea în satele de stat ale Basarabiei țariste a administraţiilor de plasă.

 

30 iunie 1844 - S-a născut George Bengescu-Dabija, poet şi dramaturg; (m. 13 ianuarie 1916).

 

30 iunie 1848 - Are loc o puternică acţiune a maselor bucureştene în urma căreia regimul reacţionar restaurat de mitropolitul Neofit este din nou înlăturat. În Valahia se formează un guvern interimar.

Coloneii I. Odobescu şi I. Solomon sunt siliţi să demisioneze din armată şi să părăsească principatul.

 

30 iunie 1848 - Guvernul provizoriu al Valahiei hotărăște organizarea unui corp de dorobanți și panduri voluntari care ulterior va constitui baza unei armate populare.

Unitatea militară va fi constituită sub comanda lui Gheorghe Magheru, numit ad-hoc căpitan general.

 

30 iunie 1859 - Acrobatul francez Charles Blondin a traversat cascada Niagara, mergând pe o funie

Charles.Blondin.jpg

Charles Blondin (born Jean François Gravelet, 28 February 1824 – 22 February 1897) was a French tightrope walker and acrobat.

 

30 iunie 1866 - A fost promulgata, de catre domnitorul Carol I, noua Constitutie a Romaniei – in vigoare cu unele modificari din 1879, 1884 si 1917, pana in 1923 – redactata dupa modelul Constitutiei Belgiei din februarie 1835.

 

30 iunie 1875 – În semn de protest impotriva semnarii si aprobarii Conventiei cu Austro-Ungaria, deputatii liberali din Parlament, in frunte cu Mihail Kogalniceanu, au demisionat, iar ziarul liberal ”Romanul” a aparut in chenar de doliu.

 

30 iunie 1882 - Charles Guiteau a fost spanzurat in Washington D.C. , pentru asasinarea presedintelui SUA, James Garfield.

 

30 iunie 1884 - S-a născut medicul si scriitorul francez Georges Duhamel, laureat al premiului laureat Goncourt; (d. 1966).

 

30 iunie 1886 În Canada a avut loc prima călătorie transcontinentala cu trenul care pleaca din Montreal si ajunge pe 4 iulie la Port Mody, in Columbia Britanica.

 

30 iunie 1889 - A fost înfiinţată Uniunea Interparlamentară – organizaţia mondială a parlamentelor.

 

30 iunie 1894 -  La Londra, a fost inaugurat Tower Bridge, un pod suspendat basculant peste Tamisa.

Tower Bridge este un pod peste Tamisa situat în Londra. Podul a fost construit între anii 1888 – 1894 și leagă partea de sud cu nordul orașului. Lungimea totală a podului este de 244 m, înălțimea pilierilor atinge 65 m. Tower Bridge a fost proiectat în stilul neogotic de Horace Jones.

Pe malul de nord al Tamisei se află Turnul Londrei (Tower of London) și Saint Katharine Docks. Pe malul de sud se găsește City Hall.

Frecvent turiștii confundă Tower Bridge cu Podul Londrei (London Bridge), care este podul următor pe direcția sensului de curgere a Tamisei.

O legendă urbană spune că în 1968, Robert McCulloch, cel care a cumpărat London Bridge și l-a reconstruit în Lake Havasu, a crezut că a cumpărat Tower Bridge.

Acest zvon a fost infirmat de McCulloch și de Ivan Luckin, cel care a vândut podul.

Tower Bridge este în același timp un pod mobil și un pod suspendat.

Podul are două turnuri care sunt legate între ele la nivelul superior prin pasarele, care au rolul de a se opune forțelor orizontale exercitate de secțiunile suspendate ale podului de pe părțile dinspre uscat ale turnurilor.

Componentele verticale ale forțelor din secțiunile suspendate și reacțiile verticale ale celor două pasarele sunt suportate de cele două turnuri robuste.

Pivoții pentru basculare și mașinile necesare deschiderii podului sunt adăpostite la baza fiecărui turn. Culoarea actuală a podului datează din 1977 când a fost vopsit în roșu, alb și albastru în onoarea Reginei Elisabeta a II-a, cu prilejul celei de-a 25-a aniversări a urcării pe tron.

Culoarea originală a fost maro ciocolatiu.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.towerbridge.org.uk

 

30 iunie 1900 - S-a născut Gheorghe Vrănceanu, matematician român, membru al Academiei Române. (d. 1979)

Gheorghe Vrănceanu (30 iunie 1900, satul Valea Hogei, judeţul antebelic Vaslui, astăzi judeţul Bacău - 27 aprilie 1979, Bucureşti) a fost un matematician român, membru al Academiei Române şi profesor universitar - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gheorghe Vrănceanu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gheorghe Vrănceanu (n. 30 iunie 1900, satul Valea Hogei, comuna Lipova, județul Bacău – d. 27 aprilie 1979, București) a fost un matematician român, membru al Academiei Române și profesor universitar. A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935.

Opera sa matematică însumează peste trei sute de memorii, lucrări și articole publicate în reviste de mare circulație și cuprinde toate ramurile geometriei moderne, de la teoria clasică a suprafețelor, la noțiunea de spațiu fibrat, la care a descoperit domenii noi, a creat modele eficiente și a rezolvat probleme importante.

În iunie 1969 i s-a conferit titlul de Profesor universitar emerit al Republicii Socialiste România „în semn de prețuire a personalului didactic pentru activitatea meritorie în domeniul instruirii și educării elevilor și studenților și a contribuției aduse la dezvoltarea învățământului și culturii din patria noastră
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

30 iunie 1905 - Albert Einstein publica in revista științifică Annalen der Physik lucrarea  ”Asupra electrodinamicii corpurilor in miscare”, prin care a fost avansata Teoria relativității restrânse.

Teoria relativităţii - Analogie bi-dimensională a deformării spaţiu-timp descrisă în relativitatea generală - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Teoria relativităţii – Analogie bi-dimensională a deformării spaţiu-timp descrisă în relativitatea generală - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Teoria relativităţii reprezintă în fizica modernă un ansamblu a două teorii formulate de Albert Einstein: relativitatea restrânsă şi relativitatea generală. Ideea de bază a acestor două teorii este că timpul şi distanţele unui eveniment măsurate de doi observatori au, în general, valori diferite, dar se supun totdeauna aceloraşi legi fizice. Când doi observatori examinează configuraţii diferite, şi anume deplasările lor, una în raport cu cealaltă, aplicând regulile logice, se constată că legile fizice au în mod necesar o anumită formă.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

30 iunie 1908 - A avut loc fenomenul Tunguska în Siberia.

Hartă reprezentând locația aproximativă a "Fenomenului Tunguska" (30 iunie 1908) -  foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Hartă reprezentând locația aproximativă a “Fenomenului Tunguska” (30 iunie 1908) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Fenomenul Tunguska, sau Explozia de la Tunguska (în spațiul rus relatat ca Meteoritul de la Tunguska sau Meteoroidul de la Tunguska) a fost o explozie puternică, care a avut loc în apropiere de Râul Podkamennaia Tunguska, în ceea ce este numit acum Ținutul Krasnoiarsk  în Rusia, la ora Greenwich 00:13:35 (ora locală 07:14) în data de 30 iunie 1908 (17 iunie, conform calendarului iulian, timpul local în uz).
cititi mai mult pe ro.wikipedi.org

 

30 iunie 1909 - S-a născut Jean Rânzescu, regizor de prestigiu al teatrului românesc de operetă.

 

30 iunie 1909 - S-a născut (la Budapesta) Tudor Bugnariu, sociolog şi publicist, membru corespondent al Academiei Române din 1955; (m. 1988).

 

30 iunie 1909 - S-a născut compozitorul şi dirijorul roman Paul Constantinescu; (m. 20 decembrie 1963).

Paul-Constantinescu.jpg

Paul Constantinescu (n. 30 iunie 1909, Ploiești – d. 20 decembrie 1963, București) a fost un compozitor român de origine evreiască, membru corespondent (1963) al Academiei Române. Profesor la Conservatorul de muzică “Ciprian Porumbescu” din București.Constantinescu a fost un talent artistic cu certe aptitudini și față de literatură (poezie), artă plastică (desen, caricatură), cinematografie (operatorie).

A manifestat o constantă preocupare față de folclor și melosul bizantin, transformându-se dintr-un cercetător pasional într-un creator de forme sonore novatoare, originale. Contrar generației anterioare ce și-a făcut studiile peste hotare, Constantinescu s-a călit la flacăra unor pedagogi de vocație din țară, reușind sa-și apropie sursele de inspirație din solul natal, chiar de la debutul creator.

 

30 iunie 1911 - S-a născut scriitorul polonez stabilit in SUA, Czeslaw Milosz, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1980. (“Lumina zilei”, “Unde răsare şi apune soarele”, “Grădina ştiinţei”, “Martorul poeziei”); (m. 14 august 2004). Motivaţia juriului Nobel care a decernat premiul: ”… pentru că a ilustrat, cu o perfectă clarviziune, condiția precară a omului într-o lume dominată de conflicte profunde“.

 

30 iunie 1917 - Primul Razboi Mondial – Grecia declara razboi Puterilor Centrale.

 

30 iunie 1919 - A murit John William Strutt Rayleigh, fizician englez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1904; (n. 1842).

 

30 iunie 1922 - Este semnat acordul Hughes-Peynado, care se încheie ocupatia Statelor Unite in Republica Dominicana.

 

30 iunie 1929 - Cu sprijinul Parlamentului României, a fost finalizată și sfinţită Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Bălți (din Basarabia,in România unita).

Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Bălți a fost ridicată între anii 1915 și 1929, în apropiere de închisoarea din oraș - foto preluat de pe neoromanesc.blogspot.com

Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Bălți - foto preluat de pe neoromanesc.blogspot.com

Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Bălți (Basarabia, România), a fost amplasată în preajma închisorii orășenești, fiind construita din zidărie pe fundament de piatră. La începutul secolului XX, în orașul Bălți, atunci gubernia Basarabia (Imperiul Rus), exista o singură biserică creștină purtand hramul Sfîntului Nicolae, construită încă pe timpul principatului Moldovei.

La 1915, necesitatea construirii unei a doua biserici creștine era evidenta, populația orașului fiind în creștere. S-a decis ca noua biserică să fie edificată din fondurile Direcției Generale Penetenciare din capitala Rusiei, Petersburg, de aici și amplasarea bisericii în apropierea închisorii orășenești. Opera arhitectului rus A. Ivanov, Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Bălți a rămas nefinalizată după Revoluția din 1917 din Rusia.

Au urmat timpuri vitrege pentru construcția nefinalizată fiind amenințată chiar de distrugere. Fosta gubernie Basarabia reunificată cu Patria Mamă România se supunea legilor românești care interziceau amplasarea în imediata apropierea a oricărei bisercii creștine a unei alte biserici de alt cult și invers.

De aceea, începerea construcției unei sinagogi între anii 1923-24 în apropierea bisericii nefinalizate, amenința biserica cu desființarea. Cotizațiile creștinilor erau prea mici pentru a finaliza biserica în termeni utili, de aceea s-a solicitat ajutorul Parlamentului României, care a găsit fondurile necesare finalizării Bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Bălți.

Astfel construcția sinagogii a fost oprita, fiind amplasată prea aproape de o biserică creștină, aceasta fiind ulterior demontată. După 10 ani de funcționare pe timpul administrației românești, biserica a fost închisă la venirea sovieticilor din 1940.

Ulterior sovieticii transformă clădirea fostei biserici în școală de sport.

Tot în perioada sovietică, gardul închisorii a fost lărgit astfel încat biserica să nu se mai vadă suficient de bine din stradă. După declararea independenței Republicii Moldova, clădirea bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Bălți a fost reparată și biserica redeschisă pentru credincioși. Biserica funcționează pană în ziua de azi.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

30 iunie 1934 - Noaptea cuțitelor lungi – Adolf Hitler a eliminat mai mulți membri marcanți ai organizației Sturmabteilung, în frunte cu liderul acestuia, Ernst Röhm, precum și alți adversari politici ai săi.

Hitler posing in Nuremberg with SA members in the late 1920s. Julius Streicher is to Hitler's right, and Hermann Göring stands bedecked with medals beneath Hitler - foto: en.wikipedia.org

Hitler posing in Nuremberg with SA members in the late 1920s. Julius Streicher is to Hitler’s right, and Hermann Göring stands bedecked with medals beneath Hitler – foto: en.wikipedia.org

Noaptea cuţitelor lungi (în germană Nacht der langen Messer) sau „Operaţiunea Colibri”, a avut loc în Germania între 30 iunie şi 2 iulie 1934, când regimul nazist a executat cel puţin 85 de oameni din motive politice. Majoritatea celor ucişi erau membri ai „Batalioanelor de asalt” (SA) (în germană Sturmabteilung), o organizaţie paramilitară nazistă.

Adolf Hitler a acţionat împotriva SA şi împotriva liderului său, Ernst Röhm, deoarece vedea în independenţa SA şi în apetitul membrilor acesteia pentru violenţe de stradă o ameninţare directă asupra puterii sale. De asemenea, Hitler a dorit să prevină o eventuală mişcare a liderilor armatei germane, Reichswehr-ul, care se temea şi totodată dispreţuia în egală măsură SA, de a-l înlătura de la putere, mai ales de când Röhm îşi făcuse clară ambiţia de a absorbi Reichswehr-ul, punându-se el însuşi la conducerea lui.

În fine, Hitler s-a folosit de această epurare pentru a acţiona împotriva criticilor conservatorilor la adresa regimului său, venite mai ales din partea celor loiali vicecancelarului Franz von Papen, precum şi pentru a-şi regla conturile cu duşmani ai săi mai vechi.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

30 iunie 1936 - De la tribuna Societatii Natiunilor la Geneva, imparatul Etiopiei Haile Selassie pledeaza emotionant pentru tara sa, invadata de trupele Italiei fasciste. Imparatul a fost silit sa se exileze.Societatea Natiunilor isi demonstreaza inca odata neputinta, neluand nici o masura impotriva agresorului. In 1937 Italia se retrage din aceasta organizatie.

 

30 iunie 1936 - Se publică romanul “Pe aripile vantului” al scriitoarei americane Margaret Mitchell. Romanul “Pe aripile vantului” (Gone with the Wind) a fost distins cu Premiul Pulitzer în anul 1937, iar in anul 1939 este ecranizat, cu actorii Vivien Leigh si Clark Gable în rolurile principale. Filmul ”Pe aripile vantului ” este unul din filmele de mare succes al tuturor timpurilor. În 1940, acest film a primit 8 premii Oscar.

 

30 iunie 1948 - John Bardeen, Walter Brattain et William Shockley, fac prima demonstratie cu inventia lor – tranzistorul- care va revolutiona industria electronica.

 

30 iunie 1948 - A murit Dan Theodorescu, medic chirurg stomatolog, fondator al „Revistei române de stomatologie” (1937) şi al Societăţii române de stomatologie (1938), organizator al Şcolii de surori de stomatologie (1941) şi al Şcolii de tehnicieni dentari (1943) din Bucureşti; (n. 2 martie 1899).

 

30 iunie 1960 - Congo își câștigă independența față de Belgia. Ulterior tara a adoptat numele de Zair.

 

30 iunie 1961 - Moare Lee De Forest, pionier american al radio-televiziunii, inventator al triodei cu vid in 1907, care a facut astfel posibila realizarea primului aparat de radio-receptie din lume.

 

30 iunie 1964 - A fost înfiinţat studioul cinematografic Animafilm din Bucuresti.

 

30 iunie 1966 - S-a născut pugilistul profesionist american Mike Tyson.

 

30 iunie 1970 - Brazilia a câştigat Mondialul de fotbal din Mexic după 4-1 în finala cu Italia. Pentru sud-americani au marcat Pele, Gerson, Jairzinho şi Carlos Alberto în timp ce italienii au reuşit punctul de onoare prin Bonisegna. Victoria Braziliei a adus încă un record în premieră. Antrenorul Selecao, Mario Zagallo a devenit primul sportiv care a câştigat mondialele atât ca jucător (1958, 1962) cât şi ca antrenor (1970).

 

30 iunie 1971 - Echipajul navei sovietice “Soiuz 11″ a murit la aterizare.

 

30 iunie 1973 - Se produce cea mai lungă eclipsă totală de soare din secolul XX (6 min 20 s)

 

30 iunie 1975 - A decedat matematicianul Miron Nicolescu, membru al Academiei Romane, creator al şcolii române de analiză matematică; (n. 27 august 1903)

Miron Nicolescu.jpg

 

30 iunie 1975 - S-a născut pilotul german de Formula 1 Ralf Schumacher.

 

30 iunie 1977 - A murit istoricul Ştefan Meteş; studii de istorie socială şi în domeniul istoriei Bisericii; director al Arhivelor Statului din Cluj (1922-1947); arestat şi deţinut la Sighet (1950-1955); membru corespondent al Academiei Române din 1919; (n. 1887).

 

30 iunie 1982 - A intrat în vigoare Decretul Consiliului de Stat al Romaniei,numarul 240 din 29/06/82, privind stabilirea unor masuri pentru gospodarirea judicioasa si reducerea in continuare a consumului de energie electrica, energie termica, gaze naturale si alti combustibili. A fost inceputul unei indelungate perioade de economii severe de energie, care s-au repercutat asupra populatiei tarii, silite sa suporte iarna frigul in locuinte si restrictii la furnizarea energiei electrice.

 

30 iunie 1989 - A murit biologul Vasile Jitariu, autorul unor cercetari ale caror rezultate în domeniul fiziologiei umane sau animale, au fost adunate în peste 120 de lucrări şi studii. De numele său se leagă introducerea în biologie a conceptului de „biocuantă”. A fost membru titular al Academiei Române din 1974; (n. 1905).

Vasile Petre Jitariu.jpg

 

30 iunie 1992 - Şi-a început activitatea Curtea Constituţională a Romaniei , formată din opt judecători şi un preşedinte. Curtea Constituţionala din România, si-a inceput activitatea la data de 6 iunie 1992, odată cu depunerea jurământului de credinţă de către cei nouă judecători numiţi în componenţa noii autorităţi, a cărei organizare şi funcţionare a fost reglementate prin Legea nr. 47 din 18 mai 1992.

 

30 iunie 1993 - A încetat din viaţă baritonul roman Octav Enigărescu; ( n. 1924). Angajat de prima scena lirica a tarii- Opera Romana din Bucuresti- Octav Enigarescu se inscrie printre interpretii romani de frunte. Ii sunt conferite titlurile de “Artist emerit” si laureat al Premiului de Stat. A obtinut premii la concursuri internationale (Bucuresti 1953, Praga 1954).

A cantat in numeroase turnee in Franta, U.R.S.S.,Belgia, Cehoslovacia, Bulgaria, Italia, R.D.Germana, Ungaria, Anglia, Irlanda, R.F.Germania, Iugoslavia, Grecia, Turcia. În prezent, Școala de Arte din Târgoviște îi poartă numele.

 

30 iunie 1995 - S-a semnat, la Bruxelles, protocolul aditional la Acordul de Asociere a Romaniei la Uniunea Europeana, prin care era consfinţit cadrul juridic de participare a ţării noastre la programele comunitare de cooperare economică, tehnico-ştiinţifică şi culturală.

 

30 iunie 1996 - În SUA a intrat în vigoare decretul prin care Vietnamul nu mai este oficial desemnat ca ”zonă de luptă”, la 21 de ani după plecarea trupelor americane din Saigon.

 

30 iunie 1997 - Colonia Hong Kong a revenit sub suveranitatea Republicii Populare Chineze, dupa 156 de ani de administratie britanica.

 

30 iunie 1997 - Scriitoarea britanica J. K. Rowling publica primul volum din seria de mare succes a romanului “Harry Potter”.

 

30 iunie 2002 - Finala Campionatului Mondial de Fotbal este câștigată de Brazilia, cu un 2 : 0 împotriva Germaniei. Finala Campionatului Mondial de Fotbal 2002 a fost un meci de fotbal jucat pe 30 iunie 2002 care a determinat câștigătoarea trofeului campionatului mondial de fotbal 2002, Brazilia, care a învins-o pe Germania cu 2 la 0 prin dubla lui Ronaldo.

Meciul a fost arbitrat de către Pierluigi Collina și s-a jucat pe Stadionul Internațional.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

30 iunie 2005 - Spania a legalizat casatoria intre persoane de acelasi sex.

Căsătoriile între persoane de același sex în Spania au fost legalizate în 2005. În 2004 noul guvern socialist, condus de președintele José Luis Rodríguez Zapatero, a început o campanie pentru legalizarea lor, inclusiv a adopției de către cuplurile de același sex.

După multe dezbateri, parlamentul Spaniei (Cortes Generales) a aprobat la 30 iunie 2005 o lege care permite căsătoria între persoane de același sex. Legea a fost publicată la 2 iulie 2005 și a intrat în vigoare la 3 iulie 2005.

Deși susținută de 66% din spanioli, ratificarea legii nu a fost lipsită de controverse. Principalul oponent a fost Biserica Catolică, argumentând că o astfel de lege slăbește instituția căsătoriei.

Alte asociații și-au exprimat la rândul lor îngrijorarea față de viitorul familiei în eventualitatea că dreptul de a adopta copii ar fi acordat și cuplurilor homosexuale.

În toate părțile Spaniei au avut loc demonstrații publice cu participarea a zeci de mii de persoane, unele în favoarea și altele împotriva promulgării acestei legi.

După ce căsătoria între persoane de același sex a fost aprobată, Partidul Popular, de orientare conservatoare, a atacat legea în Curtea Constituțională.

Aproximativ 4.500 de cupluri de același sex s-au căsătorit în Spania în primul an de la legalizare. La scurt timp după aprobarea legii au apărut întrebări în privința statutului legal al cuplurilor homosexuale căsătorite în Spania dar care provin din țări în care astfel de căsătorii nu sunt legale.

Ministerul Justiției a dispus printr-un ordin ca legea să se aplice numai cuplurilor în care cel puțin o persoană să fie de cetățenie spaniolă, indiferent dacă țara celui de-al doilea recunoaște sau nu căsătoria între persoane de același sex.

Totuși, două persoane care nu au cetățenie spaniolă se pot căsători dacă ambele au reședință legală în Spania.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org



30 iunie 2010 - Intră în vigoare Legile austerităţii, anuntate de presedintele Traian Basescu, privitoare la reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor şi recalcularea unor categorii de pensii.

Acestea au fost publicate în Monitorul Oficial, în variantele adoptate de Parlament.

 

30 iunie 2012 - A decedat politicianul israelian Itzhak Shamir, fost prim ministru al Israelului; ( n. 1915).

Yitzhak Shamir (1980).jpg

Ițhak Șamir sau Itzhak Shamir (n.15 octombrie 1915, d. 30 iunie 2012) a fost un om politic israelian, prim ministru al Israelului în două rânduri: 10 octombrie 1983 – 13 septembrie 1984 și 20 octombrie 1986 – 13 iulie 1992.

În anii 1943-1948 a condus, sub regimul mandatului britanic, organizația subterană paramilitară evreiască „Lehi”, autoarea a numeroase atentate impotriva autoritatilor de ocupatie britanice a Palestinei, iar ulterior a activat în cadrul serviciilor de inteligență israeliene Mossad.

 

30 iunie 2013 - Lovitura de stat din Egipt din 2013

Manifestări împotriva loviturii de stat în Piața Rabaa, 1 august 2013 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Manifestări împotriva loviturii de stat în Piața Rabaa, 1 august 2013 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Pe 30 iunie 2013, la prima aniversare a alegerii președintelui egiptean Mohamed Morsi, milioane de protestatari din Egipt au cerut demisia imediată a președintelui din cauza incapacității sale de a rezolva problemele politice, economice și sociale care s-au agravat în timpul mandatului său.

În Cairo, sute de mii de manifestanți s-au adunat în Piața Tahrir și în jurul palatului prezidențial, în timp ce alte demonstrații au avut loc în orașele Alexandria, Port Said și Suez.

Demonstrațiile au fost în mare parte pașnice, deși cinci protestatari anti-Morsi au fost uciși în ciocniri și tiruri izolate.

În același timp, susținătorii lui Morsi au organizat o adunare în Nasr City, un cartier din Cairo.

În dimineața zilei de 1 iulie protestatarii au invadat și au vandalizat sediul național al Frăției Musulmane din Mokattam, au aruncat cu pietre și au incendiat clădirea.

Ministerul egiptean al Sănătății a confirmat moartea a opt persoane care au fost ucise în aceste ciocniri
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

30 iunie 2015 - Pe 30 iunie a fost adăugată o secundă în plus în dispozitivele care măsoară timpul universal, pentru a compensa încetinirea vitezei de rotație a Terrei în jurul propriei axe.

 

30 iunie 2015 - A decedat dirijorul, compozitorul, instrumentistul (violă) şi profesorul Ludovic Bács; (n. 19 ianuarie 1930, la Petrila, judeţul Hunedoara). Intre anii 1958 şi 1991 a fost dirijor şi director artistic al Orchestrei de Studio Radio Bucureşti, devenită, în 1990, Orchestra de Cameră Radio. În 1966 a fondat formaţia de muzică veche Musica Rediviva din Bucureşti.

De-a lungul întregii sale activități, Ludovic Bacs a promovat un imens fond de lucrări vechi românești, pe care le-a transcris, armonizat și orchestrat pentru a le aduce în fața publicului.

A acordat o deosebită atenție și lucrărilor compozitorilor români prezentând foarte multă muzică românească în primă audiție absolută. Dirijorul Ludovic Bacs este cetățean de onoare al orașului Petrila.

 

30 iunie 2020 - La Ordinea Zilei

Evenimentele Zilei de 8 mai în Istorie

Mareșalul Uniunii Sovietice Gheorghi Jukov citind actul capitulării Germaniei la Cartierul său General din Berlin. La dreapta sa se află Mareșalul Forțelor Aeriene al Regatului Unit, Arthur Tedder

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.org

 

8 mai este a 128-a zi a calendarului gregorian.

 

Sărbătorile Zilei de 8 mai

(BOR) †) Sf. Ap. şi Evanghelist Ioan Teologul; Sf. Cuv. Arsenie cel Mare

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 8 mai - frescă din Capela Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare”, din Iași - foto preluat de pe basilica.ro

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan – frescă din Capela Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare”, din Iași – foto preluat de pe basilica.ro

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol și Evanghelist Ioan este cunoscut și ca Ioan Teologul. A fost unul din Cei Doisprezece Apostoli și a scris Evanghelia care îi poartă numele, trei epistole canonice: I Ioan, II Ioan și III Ioan și Apocalipsa. Prăznuirea sa principală este la 8 mai, apoi împreună cu Cei Doisprezece Apostoli la 30 iunie, iar adormirea sa la 26 septembrie.
citiți mai mult pe www.unitischimbam.ro

Sf. Cuv. Arsenie cel Mare (354-449) Fresco at mount Athos, 14th centur - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Arsenie cel Mare (354-449) Fresco at mount Athos, 14th centur – foto preluat de pe doxologia.ro

Preacuviosul Arsenie cel Mare (354-449) a fost unul din Părinții pustiei din Egipt în prima jumătate a secolului al V-lea. Prăznuirea lui se face la data de 8 mai în Biserica Ortodoxă.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRU) (†) Sf. Ioan Teologul, apostol, evanghelist († secolul I – secolul al II-lea). Sf. Arseniu cel Mare, cuvios († 445)

(BRC) (†) Fer. Ieremia Valahul, călugăr român; Sf. Victor, martir

 

8-9 mai Zile de comemorare şi reconciliere în memoria celor căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial (ONU)

La 8 şi 9 mai, în fiecare an, sunt marcate Zilele de comemorare şi reconciliere în memoria celor căzuţi în cel de-Al Doilea Război Mondial.

În 2004, la 22 noiembrie, Adunarea Generală a ONU a declarat zilele de 8 şi 9 mai, prin Rezoluţia 59/26, drept un moment al amintirii şi reconcilierii. Chiar dacă statele membre au zile individuale de victorie, eliberare şi comemorare, Adunarea Generală a ONU a invitat toate statele membre, organizaţiile sistemului Naţiunilor Unite, organizaţiile neguvernamentale şi persoanele fizice să comemoreze anual, fie una, fie ambele zile, într-o manieră adecvată şi să aducă un omagiu tuturor celor ce şi-au pierdut viaţa în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, potrivit https://www.un.org/.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua mondială a Crucii Roşii şi Semilunii Roşii

În fiecare an, ziua de 8 mai este marcată în întreaga lume ca fiind Ziua mondială a Crucii Roşii şi Semilunii Roşii. Această zi a fost stabilită în 1859, de către Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, conform site-ului www.ifrc.org.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua mondială de luptă împotriva cancerului ovarian

În fiecare an, la data de 8 mai este marcată Ziua mondială de luptă împotriva cancerului ovarian, cu scopul de a lansa un îndemn, la nivel mondial, în a fi solidari în lupta împotriva acestei forme de cancer, dar şi de a preveni această maladie – care uneori poate fi mortală – prin informarea populaţiei, în special a femeilor, cu privire la această boală, prin diverse evenimente organizate.

Ziua mondială de luptă împotriva cancerului ovarian a fost iniţiată în 2013 de un grup de lideri din organizaţiile de susţinere a cancerului ovarian din întreaga lume.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua internaţională a talasemiei

Ziua internaţională a talasemiei este marcată, anual, la data de 8 mai, fiind o iniţiativă a Federaţiei Internaţionale a Talasemiei (TIF). A fost marcată, în premieră, în anul 1993.

Cu acest prilej, sunt aduse la cunoştinţa publicului şi a factorilor de decizie informaţii legate de această gravă boală ereditară, sunt discutate noi posibilităţi de ameliorare a suferinţelor pacienţilor, este promovată donarea de sânge şi sunt comemorate victimele talasemiei, potrivit site-ului thalassaemia.org.cy.

Talasemiile reprezintă o familie de afecţiuni genetice în care scăderea producţiei de hemoglobină normală este determinată de blocarea parţială sau totală a sintezei unuia dintre lanţurile polipetidice ale globinei, conform site-ului http://talasemia.ro/.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua internaţională a măgarului

Ziua internaţională a măgarului este o manifestare de apreciere pentru unul dintre cele mai rezistente şi mai respectabile animale din familia ecvideelor. De-a lungul istoriei, acest animal din familia calului a servit atât ca animal de călărie, cât şi ca animal de povară, pe unele dintre cele mai dificile terenuri şi în cele mai prohibitive climate, şi a făcut acest lucru cu mândrie şi rezistenţă. Nu este surprinzător deci că succesul acestor animale se datorează în parte naturii lor încăpăţânate, iar #WorldDonkeyDay, marcată anual pe 8 mai, îi onorează pentru această caracteristică, alături de altele, poate mai lăudabile, notează site-ul daysoftheyear.com.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi (România)

Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi este marcată, în România, la 8 mai, fiind instituită prin Legea 23/2015 şi având ca scop promovarea egalităţii de şanse între sexe ca parte integrantă a politicii sociale.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Astazi in istorie pentru 8 mai

 

Evenimentele Zilei de 8 mai în Istorie:

- 8 mai 1921 – S-a înființat Partidul Comunist din România; 8 mai 1945 – Capitularea Germaniei la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial

 

8 mai 535 - A decedat Papa Ioan al II-lea. S-a născut la Roma, iar numele său la naștere era Mercurius. A fost primul papă care și-a schimbat numele după alegere. Înainte de a urca pe scaunul papal, a fost preot la Basilica Sf. Clement. A inceput pontificatul la 2 Ianuarie 533. Papa Ioan al II-lea a murit pe 8 Mai 535 și a fost îngropat în Basilica Sf. Petru din Roma.

 

8 mai 1429 - După un asediu de șapte luni are loc capturarea Orléans-ului de către trupele franceze conduse de Étienne de Vignolles și Ioana d’Arc. Este un punct de cotitură în Războiul de o sută de ani și deschide calea către încoronare la catedrala din Reims pentru regele Carol al VII-lea.

 

8 mai 1521 - Prin Edictul de la Worms, promulgat de împăratul german Carol al V–lea, învățătura teologului Martin Luther a fost condamnată ca eretică.

Martin Luther (n. 10 noiembrie 1483, Eisleben, Saxonia - d. 18 februarie 1546), pastor și doctor în teologie, a fost primul reformator protestant ale cărui reforme au dus la nașterea Bisericii Evanghelice-Luterane. Primele idei ale Reformei protestante au fost enunțate de Martin Luther în 1517, în calitatea sa de preot catolic și profesor de exegeză la Universitatea din Wittenberg. Excomunicarea sa din Biserica Catolică a survenit în anul 1521 - in imagine, Martin Luther, 1529 - portret de Lucas Cranach cel Bătrân - foto: ro.wikipedia.org

Martin Luther, 1529 – portret de Lucas Cranach cel Bătrân – foto: ro.wikipedia.org

Martin Luther (n. 10 noiembrie 1483, Eisleben, Saxonia – d. 18 februarie 1546), pastor și doctor în teologie, a fost primul reformator protestant ale cărui reforme au dus la nașterea Bisericii Evanghelice-Luterane. Primele idei ale Reformei protestante au fost enunțate de Martin Luther în 1517, în calitatea sa de preot catolic și profesor de exegeză la Universitatea din Wittenberg. Excomunicarea sa din Biserica Catolică a survenit în anul 1521.

 

8 mai 1541 - Conchistadorul spaniol, Hernando de Soto, ajunge la râul Mississippi şi îl denumeşte Río de Espíritu Santo.

 

8 mai 1653 -  8 mai stil nou (28 aprilie 1653, stil vechi) se întrerupe domnia lui Gheorghe Ştefan în Moldova. Următoarele luni (aprilie-octombrie 1653), scaunul domnesc din Iaşi a fost activ disputat între Vasile Lupu şi boierul Gheorghiţă, logofătul acestuia.

Gheorghe Ştefan (n. ? – d. 1668, Szczecin, Imperiul Suedez), numit şi Burduja, a fost domn al Moldovei între 13 aprilie 1653–8 mai 1653 şi 16 iulie 1653–13 martie 1658. A fost fiul lui Dumitraşcu Ceaur - foto preluat de ro.wikipedia.org

Gheorghe Ştefan (n. ? – d. 1668, Szczecin, Imperiul Suedez), numit şi Burduja, a fost domn al Moldovei între 13 aprilie 1653–8 mai 1653 şi 16 iulie 1653–13 martie 1658. A fost fiul lui Dumitraşcu Ceaur – foto preluat de ro.wikipedia.org

Desfăşurarea evenimentelor din Polonia vecină, legate de insurecţia oştii zaporojene, de rînd cu alte evenimente ce vizau atît Ţara Moldovei, cît şi Imperiul Otoman, i-au determinat pe otomani să-l recunoască ca domn pe logofătul rebel şi nu pe acel voievod, care i-a servit aproape două decenii – pe Vasile Lupu. Sirianul Paul din Alep, martor ocular al “răzmeriţelor moldovene”, nota în jurnalul său de călătorie: “Logofătul nu înceta a trimite mesagii, a intriga şi a face toate silinţele pentru a atrage în partidul său pe toţi oamenii cei mai însemnaţi…, care urau foarte mult pe Vasile şi pe nobilii săi, dimpreună cu toţi grecii lor…”.

Ţinut sub strajă la închisoarea Şapte Turnuri din Constantinopol, Vasile Lupu îi scria cu indignare “succesorului” său:“…Mi-ai stricat şi mi-ai dezrădăcinat şi neamul cu morţi rele şi cumplite, ai stins şi avuţia şi odoara agonisită din tinereţele mele pînă la bătrîneţe…”. La 8 mai 1653, stil nou (28 aprilie 1653, stil vechi), venit de la Camenița cu întăriri militare (cazacii ginerelui său Timuș), Vasile Lupu iese învingător asupra lui Gheorghe Ștefan la Popricani și își reîntoarce tronul Moldovei.

Vasile Lupu (n. 1595, Razgrad, Imperiul Otoman – d. 1661, Istanbul, Imperiul Otoman) a fost domnul Moldovei în două rânduri, între aprilie 1634 – 13 aprilie 1653 şi 8 mai 1653 – 16 iulie 1653 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Vasile Lupu (n. 1595, Razgrad, Imperiul Otoman – d. 1661, Istanbul, Imperiul Otoman) a fost domnul Moldovei în două rânduri, între aprilie 1634 – 13 aprilie 1653 şi 8 mai 1653 – 16 iulie 1653 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Prin prestigiul domnitorului Vasile Lupu pe plan intern şi prin legăturile întinse în afară, Vasile Lupu a dat o nouă strălucire Principatului Moldovei. Influenţa lui în răsărit era aşa de mare încît după dorinţa lui punea sau scotea din scaun Patriarhii din Constantinopol, Alexandria, şi Ierusalim, pe care îi susţinea cu banii săi. Intervenţia lui Vasile Lupu l-a pus ca Mitropolit în Alba Iulia pe Ilie Iorest, în 1640.

Prima sa domnie 1634-1653, pînă la venirea lui Gheorghe Ștefan, a fost relativ lungă a asigurat un nou avînt culturii bisericeşti. „Predoslovia” domnitorului Vasile Lupu la „Cartea românească de învăţătură” („Cazania„) a eminentului mitropolit Varlaam, se adresa către „toată seminţia românească, pretutinderea ce se află pravoslavnici într-aciastă limbă„, arătîndu-se că s-a scris lucrarea pentru ca să „dăruim şi noi acest dar limbii româneşti, carte pre limba românească„. Vasile Lupu a zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este cea numită „Trei Ierarhi” de la Iaşi, pe lîngă care a înfiinţat o şcoală şi o tipografie.

Gheorghe Rakoczy al II-lea gîndindu-se la tronul Poloniei, avea nevoie de un om devotat pe tronul Moldovei şi îl găsi în boierul Gheorghe Ştefan. Acesta intră în Moldova în 1653 cu ajutorul lui Ioan Kemeny din partea lui Rakoczy şi Diicul Spătarul, din partea lui Matei Basarab.

Vasile fuge peste Nistru la Cameniţa dar se întoarce în scurt timp cu cazacii ginerelui său Timuş şi iese învingător la Popricani, dar nu se mulţumeşte numai cu recîştigarea tronului, ci îl urmăreşte pe Gheorghe Ştefan şi în Muntenia cu gîndul de a se răzbuna pe Matei Basarab. Este însă învins la Finta în 17 mai 1653 şi pierde definitiv tronul. Fuge la cazaci, de acolo la tătari şi apoi la Constantinopol, unde a fost închis în Cele Şapte Turnuri. După eliberare, încearcă zadarnic să-şi recîştige tronul, dar în 1661 moare la Constantinopol.

 

8 mai 1654 - Pacea de la Westminster pune capăt Primului război anglo-neerlandez. Țările de Jos trebuie să recunoască legile engleze de navigație, conform cărora mărfurile non-europene pot fi importate în Anglia numai pe nave englezești.

 

8 mai 1657 - Oliver Cromwell, Lord Protector al Angliei din 1653, respinge coroana pe care i-o oferă Parlamentul.

Oliver Cromwell (n. 25 aprilie 1599 – d. 3 septembrie 1658) a fost un lider militar și politic englez, cunoscut în special pentru contribuția sa la transformarea Angliei într-o republică federală („Commonwealth”) și pentru rolul său ulterior de Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei. Armata sa,a Noului Model,i-a înfrânt pe regaliști în cadrul Războiului Civil Englez. După executarea regelui Carol I în 1649, Cromwell a dominat Commenwealthul de scurtă durată al Angliei, a cucerit Irlanda și Scoția, și a fost Lord Protector din 1653 până la moartea sa în 1658 - foto: ro.wikipedia.org

Oliver Cromwell – foto: ro.wikipedia.org

Oliver Cromwell (n. 25 aprilie 1599 – d. 3 septembrie 1658) a fost un lider militar și politic englez, cunoscut în special pentru contribuția sa la transformarea Angliei într-o republică federală („Commonwealth”) și pentru rolul său ulterior de Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei. Armata sa,a Noului Model,i-a înfrânt pe regaliști în cadrul Războiului Civil Englez. După executarea regelui Carol I în 1649, Cromwell a dominat Commenwealthul de scurtă durată al Angliei, a cucerit Irlanda și Scoția, și a fost Lord Protector din 1653 până la moartea sa în 1658.

 

8 mai 1790 - Ca urmare a unei moţiuni semnată de diplomatul francez Charles-Maurice de Talleyrand-Périgord (1754-1838), Adunarea Naţională Franceză a decis crearea unor unităţi de măsură sigure, stabile şi simple pe baza sistemului decimal. Prima unitate aleasă s-a bazat pe baterea de o secundă a pendulului.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

8 mai 1794 - Acuzat de trădare în timpul Marii Terori din Franta revoluţionara, genialul chimist, filozof și economis francez Antoine Laurent Lavoisier, unul din parintii chimiei moderne a fost judecat, condamnat şi ghilotinat într-o singură zi, la Paris (n. 1743).

Antoine Laurent de Lavoisier (n. 26 august 1743; d. 8 mai 1794) a fost un chimist, filozof și economist francez. În 1771 s-a căsătorit cu Marie-Anne Pierrette Paulze care avea atunci 13 ani. Lavoisier a fost decapitat pe ghilotină de revoluționarii francezi - foto: ro.wikipedia.org

Antoine Laurent de Lavoisier (1743 – 1794) – foto: ro.wikipedia.org

Antoine Laurent de Lavoisier (n. 26 august 1743; d. 8 mai 1794) a fost un chimist, filozof și economist francez. În 1771 s-a căsătorit cu Marie-Anne Pierrette Paulze care avea atunci 13 ani. Lavoisier a fost decapitat pe ghilotină de revoluționarii francezi. Deși a fost respectat pe vremea sa, el a avut mai multe erori. De exemplu, a greșit când a spus că toți acizii conțin oxigen, dar la acea vreme nu fusese descoperit încă acidul clorhidric. A clasificat substanțele anorganice în oxizi, baze, acizi și săruri.

De asemenea, el a elaborat o listă a tuturor elementelor chimice cunoscute atunci și a enunțat legea conservării masei substanțelor. A introdus noțiunea de element chimic și a demonstrat că tot ce ne înconjoară este compus din elemente chimice. De asemenea, a dovedit că arderile care se produc în aer au loc deoarece acesta conține oxigen.

În timpul Revoluției franceze este considerat contrarevoluționar și este condamnat la moarte prin ghilotină, fiind acuzat de “participarea într-o conspirație a dușmanilor Franței, împotriva poporului francez”. După un an, cazul a fost reluat, iar Lavoisier a fost achitat post-mortem din lipsă de probe.

Executarea lui Antoine Laurent Lavoisier - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Executarea lui Antoine Laurent Lavoisier – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 

8 mai 1828 - S-a născut Jean Henri Dunant, fondator al „Crucii Roşii”, laureat al Premiului Nobel; (d. 1910).

Henry Dunant (n. 8 mai 1828 în Geneva, Elveția; d. 30 octombrie 1910, Heiden), din naștere Jean-Henri Dunant, a fost un om de afaceri elvețian și umanist de formație creștină. Fondează în 1862 "Comitetul internațional al asociațiilor de ajutorare pentru îngrijirea răniților" care din 1876 poartă numele Comitetul internațional al Crucii Roșii. Convențiile de la Geneva din 1864 acceptă și asimilează ideile publicate de Dunant în lucrarea "Eine Erinerung an Solferino". În 1901 a fost primul laureat al premiului Nobel pentru pace împreună cu Frédéric Passy - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Henry Dunant – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Henry Dunant (n. 8 mai 1828 în Geneva, Elveția; d. 30 octombrie 1910, Heiden), din naștere Jean-Henri Dunant, a fost un om de afaceri elvețian și umanist de formație creștină. S-a nascut intr-o familie instarita din Geneva, in timpul adolescentei dedicandu-se studiului religiei si actiunilor umanitare, influentat fiind de parintii sai. A avut o viata foarte zbuciumata. A facut parte din Asociatia Tinerilor Crestini, calatorind in Franta, Belgia si Olanda.

La varsta de 26 de ani, a intrat in lumea afacerilor, reusind sa aiba rapid profit. S-a dedicat actiunilor umanitare, iar  în 1862 fondează “Comitetul internațional al asociațiilor de ajutorare pentru îngrijirea răniților” care din 1876 poartă numele Comitetul internațional al Crucii Roșii. La 22 august 1864 a reusit sa puna bazele Crucii Rosii cu ocazia unei conventii desfasurate la Geneva. Actul de constituire a asociatiei a fost semnat de 12 state, astfel incat de la o idee personala s-a ajuns la semnarea unui tratat international.

Convențiile de la Geneva din 1864 acceptă și asimilează ideile publicate de Dunant în lucrarea “Eine Erinerung an Solferino“. În 1901 a fost primul laureat al premiului Nobel pentru pace împreună cu Frédéric Passy. Ultimii ani din viata i-a petrecut in saracie si singuratate, stingandu-se din viata la 30 octombrie 1910. In onoarea sa, ziua de astazi a fost declarata Ziua Internationala a Crucii Rosii.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

8 mai 1842 - A murit exploratorul francez Jules Dumont d’Urville; (n. 1790).

Jules Dumont d’Urville - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Jules Dumont d’Urville – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

În anul 1820 participă la o expediție de cartografiere a bazinului Mării Egee. Cu această ocazie în urmă unor săpături pe insula Melos, reușește să obțină pentru Franța statueta lui Venus din Milo. În august 1822 i-a parte la expediția în Marile Sudului ,care avea ca scop explorări botanice și hidrografice. În anul următor cu aprobarea marinei franceze organizează propria sa expediție, pornind în februarie 1826 din Toulon spre Pacificul de Sud. Printre altele el caută pe exploratorul francez Jean-Francois de La Perouse dispărut prin anul 1788. Între anii 1826 – 1829, explorează și cartografiază o parte din Noua Zeelanda, Insula Fiji,Noua Caledonie,Noua Guinee, Tasmania,Insulele carolne si Celebes.

 

8 mai 1852 - A avut loc premiera comediei Chiriţa în provincie, de Vasile Alecsandri.

 

8 mai 1873 - A murit filosoful englez John Stuart Mill; (n. 1806).

John Stuart Mill, filosof englez - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

John Stuart Mill, filosof englez – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

A fost un filosof al epocii victoriene si unul dintre cei mai influenți gânditori liberali ai secolului XIX, care a adus contribuții la dezvoltarea utilitarismului.

 

8 mai 1877 - În timpul săpăturilor de la Templul lui Hera conduse de arheologul german Ernst Curtius (n.2 septembrie1814- d.11 iulie 1896), a fost descoperita statuia lui „Hermes ținându-l pe micul Dionysos”. Lucrarea a fost atribuită sculptorului Praxiteles și a fost construită în jurul anului 340 î.Hr.

Hermes ținându-l pe micul Dionysos - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Hermes ținându-l pe micul Dionysos – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

8 mai 1880 - A decedat scriitorul francez Gustave Flaubert (n.12 decembrie 1821, Rouen, Franța).

Gustave Flaubert - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Gustave Flaubert – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori occidentali. Cea mai importantă operă a sa , un reper pentru literatura secolului al XIX-lea , este Madame Bovary(1857). Alte lucrari importante : 1862 – Salammbô, 1870 – Educația sentimentală („L’Éducation sentimentale”), 1874 – Ispitirea sfântului Anton („La Tentation de Saint Antoine”).

 

8 mai 1884 - S-a nascut Harry S. Truman, preşedinte al SUA; (d. 26 decembrie 1972).

Harry S. Truman - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Harry S. Truman – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

In timpul președenției lui Truman au avut loc bombardamentele atomice ale orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki, sfârșitul celui de – Al Doilea Război Mondial. In timpul guvernarii sale s-a pus in aplicare planul Marshall de reconstrucție a Europei neocupate de sovietici si s-a declansat Războiul Rece, intre sistemele mondiale capitalist si comunist, au luat nastere Organizația Națiunilor Unite si serviciul american de spionaj CIA, și s-a declansat războiul din peninsula Coreea.

 

8 mai 1885 - Trupa de operă a Teatrului Naţional din Bucureşti prezintă primul spectacol în limba română, Linda de Chamonix, de G. Donizetti.

Domenico Gaetano Maria Donizetti (n. 29 noiembrie 1797, Bergamo, Italia – d. 8 aprilie 1848), compozitor italian de muzică cultă și, mai ales, de operă din Bergamo, regiunea Lombardia - foto: ro.wikipedia.org

Domenico Gaetano Maria Donizetti- foto: ro.wikipedia.org

Domenico Gaetano Maria Donizetti (n. 29 noiembrie 1797, Bergamo, Italia – d. 8 aprilie 1848) a fost un compozitor italian de muzică cultă și, mai ales, de operă din Bergamo, regiunea Lombardia. Cea mai cunoscută lucrare a compozitorului italian este Lucia di Lammermoor (1835), respectiv cea mai ușor de recunoscut piesă muzicală a sa este aria muzicală, “Una furtiva lagrima” din opera L’elisir d’amore (1832). Alături de Vincenzo Bellini și Gioacchino Rossini, Donizetti a fost unul din compozitorii de frunte ai operei bel canto.

 

8 mai 1886 - Dr. John S. Pemberton, un farmacist şi inventator de medicamente din Atlanta, Georgia, a vândut la farmacia Jacob’s, pentru cinci cenți, o bautura dezvoltată ca un remediu pentru durerile de cap și oboseală.

John Pemberton (n. 8 iulie 1831 — d. 16 august 1888) farmacist american, inventatorul băuturii răcoritoare Coca-Cola -  foto - ro.wikipedia.org

John Pemberton (n. 8 iulie 1831 — d. 16 august 1888) farmacist american, inventatorul băuturii răcoritoare Coca-Cola – foto – ro.wikipedia.org

Contabilul lui Pemberton, Frank Robinson, a inventat numele de marca Coca-Cola. Iniţial comercializata ca tonic, băutura conţinea extracte din frunze de coca, care includ cocaina, precum şi din nucile de kola bogate in cafeina. Până la sfârşitul anilor 1890, Coca-Cola a ajuns una dintre băuturi cele mai populare din America. Cu un alt farmacist din Atlanta, Asa Griggs Candler la cârma Coca-Cola Company între 1890 şi 1900 vanzarea a crescut de la 1.000.000 la 100.000.000 sticle.

Coca–Cola - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Coca–Cola – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Publicitatea a fost un factor important in succesul lui Pemberton şi Candler, la inceputul secolului XX vanzarile acestei băuturi incepand sa domine piata racoritoarelor din Statele Unite şi Canada si apoi in intreaga lume

8 mai 1886: Farmacistul John Pemberton vinde în Atlanta, pentru cinci cenți, o sticlă dezvoltată ca un remediu pentru durerile de cap și oboseală, care este mai cunoscut sub numele de Coca-Cola - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

8 mai 1886: Farmacistul John Pemberton vinde în Atlanta, pentru cinci cenți, o sticlă dezvoltată ca un remediu pentru durerile de cap și oboseală, care este mai cunoscut sub numele de Coca-Cola – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 

8 mai 1902 - În Martinica a erupt vulcanul Pelée, distrugând oraşul St. Pierre şi ucigând peste 30.000 de oameni.

 

8 mai 1903 - A murit pictorul francez Paul Gauguin ; (n. 1848).

Paul Gauguin,autoportret – Musee d’Orsay - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Paul Gauguin,autoportret – Musee d’Orsay – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

8 mai 1903 - S-a nascut marele actor francez de comedie, Fernandel (Fernand Joseph Désiré Contandin ( d. 26 februarie 1971),supranumit „comedianul cu zâmbet cabalin”, devenit celebru în rolul lui Don Camillo din seria de filme Don Camillo și Peppone..

Fernand Joseph Désiré Contandin - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Fernand Joseph Désiré Contandin – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Pentru meritele sale artistice, Fernandel a primit numeroase premii și distincții, printre care: Marele Premiu Mondial al Râsului, Cavaler al Legiunii de Onoare, Cavaler al Artelor și Literelor, Premiul „Georges Courteline” pentru umor, Marele Premiu al Cinematografiei franceze.

 

8 mai 1906 - S-a nascut regizorul italian Roberto Rossellini (d. 1977), unul dintre cei mai importanti reperezentanti ai neorealismului din cinematografia italiana.

Roberto Rossellini, regizor italian - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Roberto Rossellini, regizor italian – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Intre filmele sale memorabile citam:“Roma città aperta”(Roma oras deschis) (1945), “Germania anno zero” Germania anul zero(1947), “L’amore” Dragostea (1948), “Europa 51” (1952).

 

8 mai 1921 - Parlamentul Suediei a votat pentru abolirea pedepsei cu moartea.

 

8 mai 1921 - A inceput, la Bucureşti, Congresul Partidului Socialist din România (8-12 mai), care hotărăşte transformarea sa în Partidul Comunist din România. A fost un partid aflat la remorca partidului bolsevic rus, afiliat la Internaționala a III-a Comunistă (Comintern) cu sediul la Mosova in U.R.S.S. Autoritățile române au arestat majoritatea delegaților care votaseră afilierea.

Partidul Comunist Român (PCR) a fost un partid politic creat în anul 1921 ca rezultat al scindării ramurii bolșevice de extremă stânga de Partidul Socialist din România. În România interbelică PCR a fost o mică organizare politică ilegală, subordonată Cominternului și implicit Uniunii Sovietice care a susținut ideologic revoluția comunistă.

Partidul comunist și-a început ascensiunea la putere în România de după Actul de la 23 august 1944, la care a participat ca parte din Blocul Național Democrat (BND). Apoi, conform strategiei staliniste și cu sprijinul trupelor sovietice, PCR și-a eliminat treptat adversarii. După abdicarea forțată a regelui Mihai I a instaurat Republica Populară Română.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

8 mai 1924 - La Craiova, s-a născut Cicerone Ionițoiu, scriitor, deținut politic în închisorile comuniste din România. (d. 26 ianuarie 2014, Paris)

Cicerone Ionițoiu (n. 8 mai 1924, Craiova - d. 26 ianuarie 2014, Paris) a fost un scriitor, deținut politic în închisorile comuniste din România - foto: kingofromania.com

Cicerone Ionițoiu (1924 – 2014) – foto: kingofromania.com

Cicerone Ionițoiu (n. 8 mai 1924, Craiova – d. 26 ianuarie 2014, Paris) a fost un scriitor, deținut politic în închisorile comuniste din România. În „dosarul” său există două sentințe de condamnare la temniță, una din 1950 și alta din 1962. Cicerone Ionițoiu a fost condamnat la 26 de ani de închisoare pentru „vina” de a fi făcut parte din conducerea organizației de tineret a Partidului Național-Țărănesc. Din aceștia și-a petrecut 10 ani prin penitenciare și lagăre de exterminare. În 1979, la intervenția președintelui de atunci al Franței, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România și să se stabilească în Franța.

După Revoluția din 1989 a început alcătuirea unei enciclopedii cu numele celor care au murit în închisorile comuniste. Munca sa se găsește pe situl web Procesul Comunismului și a fost citată laudativ de către Fundația Academia Civică, numele strânse fiind inscripționate pe monumentul numit Spațiu de Reculegere și Rugăciune din cadrul Memorialului de la Sighet. În octombrie 2009 Consiliul Local Craiova i-a acordat lui Cicerone Ionițoiu titlul de cetățean de onoare al orașului Craiova.

foto: radu-tudor.ro

foto: radu-tudor.ro

 

8 mai 1924 - S-a născut prozatorul roman Petru Dumitriu (d. 2002), autorul romanului „Cronica de familie”.

Petru Dumitriu, prozator roman - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Petru Dumitriu, prozator roman – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

8 mai 1937 - S-a născut scriitorul roman Darie Novăceanu.

 

8 mai 1945 -  Al Doilea Război Mondial din Europa se încheie cu ratificarea documentului de capitulare necondiționată a Wehrmachtului (Ziua Victoriei în Europa) Din cauza întârzierii întâlnirii programate pentru după-amiaza târziu în ziua de 8 mai, semnăturile nu vor fi făcute până la ora 23:01 – din cauza diferenței de oră față de Ora Europei Centrale, aceasta corespunde zilei de 9 mai, ora 1:01 a.m. la Moscova.

La ora 23:01, majoritatea forțelor germane au încetat operațiunile, în conformitate cu Actul capitulării Germaniei, semnat de generalul Alfred Jodl (în imagine) în numele președintelui Karl Dönitz, aducând sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial în Europa.Capitularea Germaniei (07 – 08 mai 1945) la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial.

Generalul colonel Alfred Jodl semnând actele capitulării la Cartierul General Aliat de la Reims - foto: ro.wikipedia.org

Generalul colonel Alfred Jodl semnând actele capitulării la Cartierul General Aliat de la Reims – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Actul capitulării Germaniei (07 – 08 mai 1945) a fost instrumentul legal prin care Înaltul Comandament al Wehrmachtului a capitulat simultan în fața Forțelor Expediționare Aliate și Uniunii Sovietice la luptele celui de-al doilea război mondial pe teatrul de luptă din Europa.

Primul act al capitulării a fost semant la Reims, Franța, la ora 02:41 a zilei de 7 mai 1945. Capitularea necondiționată a forțelor germane a fost semnată de Generaloberst Alfred Jodl, din partea Oberkommando der Wehrmacht (Înaltul Comandament al Forțelor Armate) și de reprezentantul noului Președinte al Reichului, Marele Amiral Karl Dönitz.

Al doilea act al capitulării a fost semant la scurtă vreme după ora 0:00 a zilei de 8 mai. într-o suburbie a Berlinului. Ceremonia semnării a avut loc într-o vila din Karlshorst, unde se află în zilele noastre Muzeul Rus de război. Reprezentanții URSS, Regatului Unit, Franței și SUA au sosit la scurtă vreme după miezul nopții. După ce mareșalul Jukov a deschis ceremonia, reprezentanții germani au semant Actul final al capitulării necondiționate a Germaniei, care a intrat în acțiune la ora 23:01 ora Europei Centrale.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro; www.agerpres.ro

 

8 mai 1956 - S-a născut politicianul roman Ioan Ghişe.

 

8 mai 1956 - S-a născut fotbalistul si antrenorul roman Victor Piţurcă.

 

8 mai 1969 - La Festivalul de film de la Cannes a avut loc premiera filmul regizat de Dennis Hopper, Easy Rider, cu Peter Fonda și Dennis Hopper în rolurile principale. Filmul duce la reacții ambivalente din partea criticii și a publicului. Filmul spune povestea a doi motocicliști care călătoresc în sudul și sud-vestul Americii. Filmul a fost inclus în Registrul Librăriei Congresului Statelor Unite în 1998.

Ca o marcă înregistrată a mișcării de contracultură și “un moment de referință al unei generații” ce a impresionat prin imaginația sa, Easy Rider explorează societatea americană de la sfârșitul anilor ’60 tratând ascensiunea și decăderea mișcării hippie precum și consumul de droguri. Easy Rider a devenit faimos pentru faptul că în film s-au folosit droguri adevărate pe post de marijuana sau alte substanțe.

Un film emblematic, un road-movie în care unul sau mai multe personaje alienate, din indiferent ce rațiuni, se hotărăsc să-și aleagă propriul lor mod de viață, ce contrastează, mai mult sau mai puțin evident, cu cel impus de societate.” – Franco La Polla – 1970 (Cinema nuovo).

 

8 mai 1970 - A fost lansat ultimul album al trupei Beatles „Let it be”.

 

8 mai 1970 - S-a născut Anca Ţurcaşiu, actriţă şi cântăreaţă.

Anca Țurcașiu (n. 8 mai 1970) este o actriță și cântăreață română. A debutat la 14 ani în filmul De dragul tău, Anca!, în regia Cristianei Nicolae.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

8 mai 1972 - A fost inaugurat Muzeul National de Istorie a Romaniei.

Muzeul Național de Istorie a României este cel mai important muzeu al statului român. Deține obiecte cu valoare istorică descoperite pe teritoriul actual al României din timpuri preistorice și până în perioada contemporană - foto: ro.wikipedia.org

Muzeul Național de Istorie a României – foto: ro.wikipedia.org

Muzeul Național de Istorie a României este cel mai important muzeu al statului român. Deține obiecte cu valoare istorică descoperite pe teritoriul actual al României din timpuri preistorice și până în perioada contemporană. Muzeul a fost înființat în anul 1970, cu scopul de a ilustra evoluțiile culturale înregistrate de-a lungul tuturor epocilor istorice în spațiul geografic al României de azi. Sediul său este Palatul Poștelor de pe Calea Victoriei.

Este cel mai important muzeu de istorie și arheologie din România, atât prin mărime (suprafață desfășurată) cât și prin patrimoniu; este, de asemenea, unul dintre cei mai importanți actori ai arheologiei românești contemporane și lider al arheologiei preventive (noțiune care se referă la săpăturile arheologice asociate unor investiții, pentru prevenirea distrugerii de patrimoniu istoric). Instituția are un site cuprinzător, inclusiv o scurtă fișă a istoriei proprii, descrierea structurii organizatorice (inclusiv scurte prezentări ale personalului de specialitate), pagini descriind evenimente, expoziții, etc.

 

8 mai 1975 - S-a născut Enrique Iglesias, cântăreţ de muzică uşoară, fiul starului de muzica usoara spaniol Julio Iglesias.

Enrique Iglesias (n. Enrique Miguel Iglesias Preysler pe 8 mai 1975 în Madrid, Spania) este un cântăreț, cantautor, manechin, actor, muzician și producător muzical de origine spaniolă. Fiind fiul renumitului cântăreț de muzică latino Julio Iglesias și al jurnalistei de origine filipineză Isabel Preysler, Enrique a debutat odată cu apariția albumului care îi poartă numele, lansat în anul 1995.

Discul s-a bucurat de succes în Europa latină, fiind comercializat în peste șase milioane de exemplare. Până în anul 2000, Enrique a mai lansat două albume în limba spaniolă: Vivir (1997) și Cosas del Amor, dar și unul în limba engleză, intitulat Enrique. Cele trei materiale discografice au primit peste unsprezece discuri de platină și au fost comercializate în șaptesprezece milioane de exemplare.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.rowww.enriqueiglesias.com

 

8 mai 1978 - A avut loc prima ascensiune a Varfului Everest, fara rezerve de oxigen . Oamenii nu au invins Muntele; ei au invins cel mult slabiciunea din ei, ridicandu-se pentru o clipa la inaltimea muntilor. (Reinhold Messner)

Everest - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Everest – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

In 8 mai 1978, Reinhold Messner si Peter Habeler au realizat un lucru ce se credea a fi imposibil de indeplinit – prima ascensiune a Varfului Everest, fara rezerve de oxigen.

Reinhold Messner si Peter Habeler - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Reinhold Messner si Peter Habeler – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Istoria celor doi a inceput din anul 1970, cand cei doi faceau ascensiuni rapide pe crestele Alpilor. In 1975, au urcat impreuna, fara oxigen, varful Gasherbrum I (8.068 m) din Grupa Karakorum. Studiile asupra expeditiilor precedente au aratat ca nivelul oxigenului pe Varful Everest este suficient doar pentru un om in timpul odihnei, nu pentru o persoana extenuata de drumul parcurs pana in varf.

Dar, in ciuda amenintarii asupra sanatatii creierului in urma unei ascensiuni fara oxigen, Messner si Habeler nu s-au dat la o parte. Prima lor incercare de ascensiune a fost amanata din cauza furtunii, dar la a doua tentativa, ei au reusit sa atinga varful Everest, urcand pe Creasta de Sud. Varful a fost atins in timpul record de 8 ore, Messner facand opriri in mod regulat pentru a filma ascensiunea.

Coborarea au facut-o separat, lui Habener luandu-i o ora, iar lui Messner o ora si trei sferturi pentru a cobori, aceeasi distanta ce le-a luat la urcare opt ore, chiar in aceeasi zi. Au ajuns in Tabara de Baza dupa doua zile, triumfatori.

Dupa ce a devenit primul om care a ajuns pe Everest fara oxigen, Messner si-a descris sentimentele traite atunci: „In starea mea de abstractie spirituala, nu mai fac parte din mine. Sunt doar o singura rasuflare limitata, plutind deasupra muntilor si cetii.” (Autor: Gabriel Motica, www.maramont.ro)

 

8 mai 1984 - Uniunea Sovietică a anunțat că va boicota Olimpiada de Vară de la Los Angeles, ca replică a boicotării Olimpiadei de Vară de la Moscova. Cele mai multe dintre ţările socialiste din estul Europei urmeaza exemplul sovieticilor, cu excepţia României.

 

8 mai 1997 - Presedintele Moldovei, Petru Lucinschi, liderul transnistrean Igor Smirnov si presedintele Sovietului Suprem din Tiraspol, Grigori Maracuta, au semnat la Moscova, Memorandumul privind principiile normalizarii relatiilor dintre Republica Moldova si Transnistria.

 

8 mai 1999 - A decedat actorul britanic Dirk Bogarde; (n.28 martie 1921).

Dirk Bogarde,  actor britanic - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Dirk Bogarde, actor britanic – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

8 mai 2008 - Vladimir Putin a fost confirmat ca al 10-lea prim-ministru al Rusiei, după votul din Duma de Stat.

 

8 mai 2010 - Liderii zonei euro a aprobat un împrumut de 145 miliarde dolari pentru a ajuta Grecia in prevenirea înrăutăţirii situaţiei sale financiare. Ajutorul esalonat pe trei ani, a fost acordat cu condiţia ca Grecia sa reduca cheltuielile sale publice . Aceasta a fost o măsură preventivă, pentru împiedica Grecia să intre in stare de faliment , pe fondul temerilor că prăbuşirea Grecia ar putea duce la prabusiri similare in alte ţări ale Uniunii Europene.

 

8 mai 2016 - CSM București a câștigat trofeul Ligii Campionilor Europeni la Handbal Feminin, după ce a învins formația maghiară Győri Audi ETO în finala desfășurată la Sala Sporturilor László Papp din Budapesta.

 

8 mai 2020 - La ordinea zilei

Evenimentele Zilei de 7 mai în Istorie

Tratatul de la București (1918) – Delegates at the treaty

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.org

 

7 mai este a 127-a zi a calendarului gregorian.

 

Sarbatorile Zilei de 7 mai

(BOR) Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim; Sf. Mc. Acachie și Codrat

La începutul păstoririi Sfântului Chiril, Patriarhul Ierusalimului (348-386), și anume în ziua Pogorârii Sfântului Duh, pe 7 mai 351, pe la ceasul al treilea din zi (adică ora 9 dimineața), s-a arătat pe cer Sfânta Cruce, de la Golgota până departe deasupra Muntelui Măslinilor.

Era mai strălucitoare decât razele soarelui și se asemăna curcubeului. Patriarhul Chiril a înștiințat de această minune pe împăratul Constantin (333-350) spunându-i că mulți dintre cei care au văzut această minune, bătrâni sau tineri, credincioși sau păgâni, au mers în biserică și lăudau pe Domnul nostru Iisus Hristos, a cărui putere a săvârșit această minune, iar mulți iudei și păgâni au crezut în Domnul Iisus Hristos și s-au botezat.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

Sfântul Mucenic Acachie, adică cel lipsit de răutate, a pătimit în timpul persecuției împăratului Maximian (285-305), când nu numai creștinii din sate și orașe erau urmăriți și uciși pentru credința în Hristos Domnul, ci și ostașii din armata romană erau spionați și supuși supliciilor, chiar dacă își dovediseră pe câmpul de luptă curajul și supunerea față de stat.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

Sfântul Mucenic Codrat era originar tot din Nicomidia și a pătimit în timpul împăraților Deciu (249-251) și Valerian (252-260). Mărturisind pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos în fața antipatului Nicomidiei, a fost supus multor chinuri. A fost trimis în Apolonida și pe urmă în Ermupole, unde a primit moarte martirică.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

(BRU) Apariția Sfintei Cruci pe cerul Ierusalimului (în 351)

(BRC) Sf. Ghizela, regină; Fer. Roza Venerini

 

Ziua fripturii din pulpă de miel (#RoastLegofLambDay)

Friptura din pulpă de miel, condimentată cu mirodenii delicioase şi ierburi aromatice precum rozmarin şi usturoi, este considerată o delicatesă în multe regiuni din lume şi este celebrată pe 7 mai.

Oaia a fost unul dintre primele animale domesticite de om, iar dovezi ale existenţei acestei specii datează din jurul anului 11.000 î.e.n., în Mesopotamia. În acele timpuri, exista o varietate de oaie denumită muflon, destul de diferită de specia cu blană abundentă cu care suntem familiarizaţi în ziua de azi. Muflonii erau crescuţi pentru carne şi lapte, iar pielea era folosită la confecţionarea pergamentului şi a velumului. Lâna a început să fie folosită abia în jurul anului 6.000 î.e.n. în Iran.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua grădinăritului în pielea goală (#NakedGardeningDay)

Ziua grădinăritului în pielea goală combină plăcerea activităţilor în grădină cu revenirea la starea naturală a trupului.

În anumite culturi, nuditatea este sexualizată, iar starea naturală a trupurilor noastre este considerată inconfortabilă şi ruşinoasă. Nuditatea continuă să fie unul dintre tabuurile societăţii în care trăim. Ziua grădinăritului în pielea goală încearcă să contracareze această tendinţă, combinând o activitate de zi cu zi, grădinăritul, cu o altă activitate perfect naturală, aceea de a sta în pielea goală.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua pregătirii comunităţii în caz de incendii de vegetaţie (#WildfireCommunityPreparednessDay)

Ziua dedicată pregătirii comunităţii în caz de incendii de vegetaţie (#WildfireCommunityPreparednessDay), iniţiată de Asociaţia naţională pentru protecţie împotriva incendiilor din Statele Unite, încearcă să educe comunităţile în legătură cu măsurile de prevenţie, dar şi asupra acţiunilor care trebuie puse în aplicare în caz de incendiu.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua benzilor desenate gratuite (#FreeComicBookDay)

Ziua benzilor desenate gratuite este un prilej pentru magazinele de benzi desenate din diferite părţi ale lumii de a oferi reviste în mod gratuit celor care le trec pragul.

Ziua benzilor desenate gratuite a fost înfiinţată de americanul Joe Field în 2001. La vremea respectivă, acesta era directorul unui magazin de reviste de benzi desenate situat lângă un magazin cu îngheţată care părea că adună capital de promovare în urma unei zile în care oferea o îngheţată gratuit. Joe a iniţia un demers asemănător în domeniul benzilor desenate.

Prima ediţia a FCBD a fost marcată în 2002 şi a coincis cu lansarea peliculei ”Spider-Man”.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Astăzi în istorie pentru 7 mai

 

Evenimentele Zilei de 7 mai în Istorie:

- 7 mai 1775 – Bucovina a fost ruptă de Austria din trupul Moldovei, în urma cedării sale de către Imperiul Otoman; 7 mai 1918 – Tratatul de la București (24 aprilie/7 mai 1918)

 

7 mai 399 î.Hr. - A murit filosoful grec Socrate ( n.cca. 470 î.Hr)

Socrate (n. cca. 470 î.Hr. – d. 7 mai 399 î.Hr.) a fost un filosof din Grecia antică - foto: ro.wikipedia.org

Socrate (n. cca. 470 î.Hr. – d. 7 mai 399 î.Hr.) a fost un filosof din Grecia antică – foto: ro.wikipedia.org

În anul 398, Socrate a fost acuzat de către Meletos, Anytos și Lycon, de crima de a nu recunoaște zeii cetatii și de a fi introducs divinități noi si in plus de coruperea tinerilor, acestia cerand pedeapsirea sa cu moartea. Judecătorii îl declară pe Socrate vinovat cu o mica majoritate de voturi. Dupa 30 de zile de la pronuntarea sentintei, timp in care a fost tinut in lanturi, Socrate isi pune capat zilelor band otrava . A refuzat propunerea prietenilor sai de a-l ajuta sa evadeze. Filosofia lui Socrate este centrata pe cunoasterea de sine – Gnothi se auton, el fiind primul mare gânditor care a luat fiinta umana ca obiect de meditație. Una din cugetarile sale celebre a fost: ”Stiu ca nu stiu nimic, si nici macar asta nu stiu”…

 

7 mai 558 - Un cutremur puternic distruge partial catedrala Sfanta Sofia din Constantinopol, considerata una dintre minunile arhitectonice ale lumii. Prima biserică de pe acest loc a fost construită de Constantin cel Mare în anul 325 , dar a ars într-un incendiu în anul 404. Reconstruită de Theodosiu al II-lea în 415, biserica a fost din nou arsă, în timpul Rascoalei Nika din 532. Clădirea și-a primit forma finală în 26 decembrie 537 e.n.sub împăratulJustinian I. După numai două decenii, cutremurele puternice din 15 august 553 e.n., 14 ianuarie 557 și 7 mai 558, partea de răsărit a admirabilei cupole s-a prăbușit.

Restaurarea i-a fost încredințată nepotului lui Isidoros din Milet, iar la 24 decenbrie 563, Justinian apăsat de vârsta de 84 de ani, a inaugurat din nou biserica iubită. Considerată de unii autori drept cea de a opta minune a lumii antice târzii, Sfânta Sofia este o glorie a geniului constructiv uman. Ea a reprezentat centrul vieții religioase a Imperiului Roman de Răsărit, servind în această postură timp de 916 ani. După cucerirea turcă a servit drept moschee alți 482 de ani, iar după anul 1935 a devenit muzeu la inițiativa marelui reformator turc Mustafa Kemal Ataturk.

 

7 mai 973 - A murit imparatul Imperiului romano-german Otto cel Mare.

Otto I cel Mare (n. 23 noiembrie 912 – d. 7 mai 973), fiul lui Henric I regele germanilor și a Matildei von Ringelheim, a fost duce al saxonilor, rege al germanilor și primul împărat al Sfântului Imperiu Roman. (Cu toate că Charlemagne a fost încoronat împărat în 800, imperiul său a fost împărțit între nepoți, și ulterior asasinării lui Berengario în 924, titlul imperial a rămas vacant pentru aproape 40 de ani) - in imagine, Otto I, pictură de Lucas Cranach cel Bătrân - foto: ro.wikipedia.org

Otto I cel Mare – foto: ro.wikipedia.org

Otto I cel Mare (n. 23 noiembrie 912), a fost fiul regelui germanilor Henric I și al Matildei von Ringelheim.A fost duce al saxonilor, rege al germanilor și primul împărat al Sfântului Imperiu Roman, dupa Carol cel Mare (Charlemagne) , care a fost încoronat împărat în anul 800, dar al carui imperiu a fost împărțit între nepoți, iar dupa asasinărea lui Berengario în 924, titlul imperial a rămas vacant pentru aproape 40 de ani.

Otto i-a urmat tatălui său ca rege al germanilor în 936. Ceremonia încoronarii s-a ținut la catedrala din Aachen, fosta capitală a lui Carol cel Mare. Otto a purtat campanii militare pentru intarirea autoritații sale in fata marilor feudali , dar in timpul unei incursiuni in Lotharingia a fost capturat în timp ce ataca orașul Mainz, iar pâna anul următor, rebeliunea s-a extins în tot regatul.

Frecventele raiduri maghiare în sudul Germaniei î-a convins pe marii nobili germani să convoace in anul 954 Dieta la Auerstadt, iar autoritatea lui Otto a fost restabilită. În 955, Otto și-a consolidat autoritatea spulberând forțele maghiare în vestita Bătălie de la Lechfeld. În 972, împăratul bizantin Ioan I Tzimisces i- a recunoscut titlul de împărat și a fost de acord cu o căsătorie între fiul și moștenitorul lui Otto, Otto al II- lea și nepoata sa Theophano.La moartea sa în 973, a fost înmormântat lânga prima sa soție Edith de Wessex, în catedrala din Magdeburg.

 

7 mai 1211 - După această dată regalitatea maghiară incepe colonizarea Cavalerilor teutoni, în Ţara Bârsei.

 

7 mai 1274 - Incepe Al Doilea Conciliu catolic de la Lyon , prezidat de Papa Grigore al X-lea. la acest conciliu au participat cinci sute de episcopi,saizeci deabati si mai mult de o mie de preoti. Au fost prezenti Jaques I de Aragon,ambasadorul imparatului bizantin Mihail Paleologul, membri ai clerului grec si al hanlui tatarilor. Principalele chestiuni dezbatute au fost:
– Cucerirea Tarii Sfinte
– Unirea bisericilor crestine din Occident si Orient

 

7 mai 1530 - S-a născut Ludovic I de Bourbon, fondatorul casei de Condé (d. 1569)

 

7 mai 1741 - Episcopul greco-catolic Ioan Inochentie Micu este silit, din cauza memoriilor prin care cerea drepturi egale pentru romani, indiferent de confesiune, sa renunte la functia sa si sa se exileze la Roma.

Episcopul greco-catolic Ioan Inochentie Micu - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Episcopul greco-catolic Ioan Inochentie Micu – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Inocenţiu Micu-Klein, pe numele laic Ioan Micu, (n. 1692, Sadu, Mărginimea Sibiului – d. 2 septembrie 1768, Roma) a fost un episcop greco-catolic român, unul din întemeietorii gândirii politice româneşti moderne. Se spune ca in târgul Sibiului un călugăr, impresionat de înfăţişarea mândră şi de vioiciunea ochilor tânărului Ion, i-a cerut tatălui său să-l ducă la şcoală iar acesta ar fi spus cu hotărâre: “Tată, eu mă duc!

Inocenţiu Micu şi-a efectuat studiile medii la colegiul iezuit din Cluj. Între 1722 – 1725 a urmat cursurile Facultăţii de Filosofie din cadrul Colegiului Academic iezuit, tot la Cluj, unde l-a avut ca profesor pe Franz Fasching, un iezuit de origine germană, adept al ideii romanităţii românilor. În 1725 a început studiul teologiei la Nagyszombat (azi Trnava – în româneşte Târnavia sau Sâmbăta Mare -, în vestul Slovaciei).

A fost inobilat si a intrat în Dieta Transilvaniei (fiind primul român din Dietă) şi a cerut drepturi pentru poporul român cu argumente bine precizate:

1. Românii sunt cei mai vechi locuitori ai ţării;

2. Românii sunt populaţia cea mai numeroasă din Ardeal;

3. Românii lucrează pământul şi ocnele (muncile cele mai grele);

4. Românii dau cele mai mari contribuţii şi, în virtutea voinţei imperiale exprimată prin cele două diplome leopoldine, trebuie să se facă dreptate şi poporului român.

Deci şi românii au dreptul să fie recunoscuţi ca naţiune, a patra din Ardeal, nu numai “plebs valahica”. Dar cele trei naţiuni privilegiate, (ungurii, saşii şi secuii) s-au împotrivit, spunând că această cerere cuprinde “nişte lucruri pe care nu le-a cerut nimeni până acum”.

 

7 mai 1775 - Bucovina este ruptă de Austria din trupul Moldovei , in urma cedarii sale de catre Imperiul Otoman .

Bucovina suprapusă pe granițele actuale ale României și Ucrainei - foto: ro.wikipedia.org

Bucovina suprapusă pe granițele actuale ale României și Ucrainei – foto: ro.wikipedia.org

Bucovina istorică era, la data anexării ei de către Habsburgi (Imperiul Austriac), o parte constitutivă a Principatului Moldovei. Toponimul slav „Bucovina“ = „Ţara Fagilor“, preluat ulterior de către austrieci cu aceeaşi semnificaţie („Buchenland“), este atestat documentar pentru prima dată într-un document emis de cancelaria domnească a Moldovei din timpul lui Roman I (la 30 martie 1392). Prin urmare, istoria Bucovinei din perioada 1359-1774 este parte integrantă din istoria principatului moldav, de la întemeierea ţării şi până la anexarea provinciei de către Imperiul Habsburgic.

Cernăuți: scaunul guvernului provincial al Bucovinei, circa 1900 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Cernăuți: scaunul guvernului provincial al Bucovinei, circa 1900 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Războiul ruso-turc din 1768-1774, în cursul căruia Impeiul Rus a ocupat şi Ţările Române, înlăturîndu-i pe domnitorii fanarioţi, a impus Imperiul Otoman să ceară pace. În urma păcii de la Kuciuk-Kainargi (10/21 iulie 1774), Rusia a cîştigat dreptul de a interveni pentru protejarea Ţărilor Române.Folosindu-se de moment Imperiul Austriac, prin presiuni asupra turcilor şi ca preţ al intervenţiei sale diplomatice, a obţinut de la Poartă anexarea părţii de nord a Moldovei, Bucovina. Această anexare chipurile era necesară Austriei pentru a-i uşura trecerea către sudul Poloniei, pe care-l căpătase la o primă dezmembrare a Poloniei în 1771.

Cernăuți - piața centrală și clădirea primăriei - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Cernăuți – piața centrală și clădirea primăriei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Domnul Moldovei era atunci Grigore al III-lea Ghica, care protestat la Poartă împotriva acestei ciuntiri a ţării sale , contrară înţelegerii tradiţionale între puterea suzerană şi ţara „protejată“, dar a fost în zadar. Marele vizir otoman a trimis un capugiu care l-a sugrumat pe Grigore Voda în palatul sau în 1777. Deşi trupele austriece au ocupat Bucovina încă din toamna anului 1774, din punct de vedere juridic ea va deveni oficial provincie austriacă la 7 mai 1775, prin convenţia încheiată între Imperiul Habsburgic şi Sublima Poartă – sub a cărei suzeranitate se afla Moldova. Delimitarea graniţelor s-a perfectat prin Convenţia din 12 mai 1776. Timp de 12 ani (între 1774-1786), Bucovina s-a aflat sub administraţie militară austriacă, fiind condusã de guvernatorii militari Gabriel Fleiherr von Splény (1774-1778) şi Karl Freiherr von Enzenberg (1778-1786).

Catedrala Mitropololitană din Cernăuţi, Bucovina 1940 - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Catedrala Mitropololitană din Cernăuţi, Bucovina 1940 – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 

7 mai 1824 - A avut loc la Viena premiera Simfoniei a IX-a în Do Minor de Ludwig van Beethoven.

Ludwig van Beethoven (n. 16 decembrie 1770, Bonn - d. 26 martie 1827, Viena), compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Este considerat un compozitor de tranziție între perioadele clasică și romantică ale muzicii - foto (pictură în ulei de Joseph Karl Stieler, 1820): ro.wikipedia.org

Ludwig van Beethoven (pictură în ulei de Joseph Karl Stieler, 1820) – foto: ro.wikipedia.org

Ludwig van Beethoven (n. 16 decembrie 1770, Bonn – d. 26 martie 1827, Viena), compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Este considerat un compozitor de tranziție între perioadele clasică și romantică ale muzicii.

 

7 mai 1825 - A murit Antonio Salieri, compozitor şi dirijor italian (n. 18 august 1750).

Antonio Salieri - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Antonio Salieri – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

A fost maestru al Capelei Imperiale din Viena și îndrumător al lui Beethoven, Schubert și Liszt, unul dintre cei mai importanți muzicieni ai timpului său. Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt: Europa recunoscută, Danaidele, Falstaff. Se bănuiește și astăzi că ar fi fost implicat în moartea lui Mozart, deși marea majoritate a muzicicologilor specializați în epoca respectivă sunt de părere că suspiciunea este total nefondată.

 

7 mai 1832 - Otto de Bavaria a fost ales de Marile Puteri, în cadrul unei conferinţe desfăşurate la Londra, rege al Greciei. A fost ales şi de Adunarea Naţională, la 8 august, sub numele de Otto I (1832–1862)

Otto de Bavaria - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Otto de Bavaria – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

7 mai 1833 - S-a născut in Hamburg , Germania, compozitorul romantic , pianistul şi dirijorul Johannes Brahms,. Johannes Brahms ( d. 3 aprilie 1897, Viena) .

Johannes Brahms - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Johannes Brahms – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

A compus un număr de opere importante pentru orchestră, inclusiv patru simfonii, două concerte pentru pian, un concert pentru vioară, un dublu concert pentru vioară și violoncel și ampla lucrare corală Un recviem german (Ein deutsches Requiem). Brahms a fost considerat de către mulți dintre exegetii sai „succesorul” lui Beethoven, iar prima sa simfonie a fost descrisă de Hans von Bülow drept a zecea a lui Beethoven (supranume folosit și astăzi).

 

7 mai 1840 - S-a născut compozitorul rus Piotr Ilici Ceaikovski (d. 1893)

Piotr Ilici Ceaikovski - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Piotr Ilici Ceaikovski – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Piotr Ilici Ceaikovski, s-a nascut la Kamsko-Wotkinski Savod, azi orașul Ceaikovski si a decedat pe 6 noiembrie 1893, in Sankt Petersburg. A urmat colegiul de jurisprudență, a luat diploma în drept și s-a angajat ca secretar la Ministerul Justiției. În același timp, se ocupa de muzică, în calitate de amator. Munca sa la minister nu-i stârnea nici un interes, si de aceea in 1863, împotriva hotărârii familiei, părăsește slujba de la minister și începe să studieze muzica cu Anton Rubinstein. În 1866, după ce a terminat studiile de muzică, Nikolai Rubinstein, fratele lui Anton, i-a oferit postul de profesor de teorie muzicală la proaspăt înființatul Conservator din Moscova, post pe care l-a ocupat până în 1878.

Începand cu anul anul 1876 Nadedja von Meck, o mare admiratoare a sa, îi va stabili timp de 13 ani o pensie anuala de 6.000 de ruble ceea ce il va indeparta de grijile materiale.. Simfonia a 4-a, în la minor, op. 36, compusă în 1877, îi este dedicată doamnei von Meck. În luna iulie a anului 1877, Ceaikovski va trăi unul din episoadele cele mai nefericite ale vieții sale. Pentru a pune capăt speculațiilor privind homosexualitatea sa, se căsătorște cu Antonia Milioukova, o fostă elevă a sa.. Căsătoria a fost un eșec deplin si Ceaikovski se desparte de Antonia.Printre cele mai iubite creatii ale sale se numara: Baletele Lacul lebedelor, Frumoasa din pădurea adormită, , Spărgătorul de nuci, precum si simfoniile “Vise de iarna”,”Poloneza”,”Patetica” si Manfred”.

Ceaikovski a compus 10 opere, din care cele mai celebre sunt Evgheni Oneghin și Dama de pică, permanent prezente în repertoriul mondial al spectacolelor de opera. Pe data de 6 noiembrie 1893 Ceaikovski moare de holeră pentru că a băut apă nesterilizată din râul Neva. Acesta este motivul oficial. Unii cred că a fost un act deliberat, deci o sinucidere, după ce a fost descoperită relația homosexuală pe care o avea cu nepotul unui nobil rus. Indiferent de motivul real, a beneficiat de funeralii naționale, la care au luat parte aproape 8.000 de persoane, fiind înmormântat la mănăstirea Alexandr Nevsky din Sankt Petersburg.

 

7 mai 1861 -  S-a născut Rabindranath Tagore (Thakur Rabindranath), scriitor, poet indian, laureat al Premiului Nobel (d. 1941)

Rabindranath Tagore , numele europenizat al lui Rabindranâth Thâkur (n. 7 mai 1861, Jorosanko, Calcuta - d. 7 august 1941) a fost un scriitor și filosof indian din provincia Bengal, supranumit Sufletul Bengalului și Profetul Indiei moderne, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1913 - Tagore (c. 1925) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Tagore (c. 1925) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Rabindranath Tagore, numele europenizat al lui Rabindranâth Thâkur (n. 7 mai 1861, Jorosanko, Calcuta — d. 7 august 1941) a fost un scriitor și filosof indian din provincia Bengal, supranumit Sufletul Bengalului și Profetul Indiei moderne, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1913. Motivația Juriului Nobel: „în temeiul versurilor sale profund sensibile, proaspete și frumoase, prin care, cu un meșteșug desăvârșit, a izbutit să facă din gândirea sa poetică, rostită în propriile-i cuvinte englezești, o parte integrantă a literaturii occidentale“ Tagore a fost un scriitor bilingv, exprimându-se atât în limba bengali cât și în limba engleză, în care și-a tradus unele opere concepute în bengali. Opere apărute în limba engleză: Poeme în proză – Gitanjali (1912)

Fiu al lui Debendranâth Thâkur, unul din fondatorii mișcării „Brahmo Samaj“, Tagore a crescut într-o famile de artiști și reformatori sociali și religioși, opuși sistemului castelor și favorabili unei ameliorări a condiției femeii indiene. Tagore și-a făcut studiile la Calcutta și în Anglia, unde a studiat dreptul. În 1906, după divizarea Bengalului, aderă la mișcarea naționalistă indiană. Tagore este cunoscut atât ca poet, cât și ca filosof, însă aceste două calități sunt greu de separat în cultura indiană, în mod implicit filosofia este permanent prezentă în poezia sa. S-a interesat de problemele educației și, în 1921, reorganizează Universitatea „Vishba-Bharati“ din Shantiniketan, unde însușirea culturii indiene este accesibilă atât studenților indieni, cât și celor străini. În 1951 a fost recunoscută ca Universitate internațională de stat. A început să scrie poezii încă de la vârsta de 17 ani.

Operele sale au fost scrise în dialectul bengalez, pe care Tagore le traducea el însuși în limba engleză. A fost cel mai important scriitor indian din epoca colonială. Tagore a scris poezii, povestiri, romane, drame și eseuri filosofico-pedagogice. Opera sa literară cea mai faimoasă este culegerea de poezii „Grădinarul“ sau „Ofranda lirică“ (1913). Alte opere mai cunoscute sunt romanul „Căminul și lumea“ (1910), drama „Oficiul poștal“ (1912). Scrierile sunt pătrunse de o adâncă religiozitate și reflectă admirația pentru natură și pentru patria sa, India. Începând cu anul 1929 a început să se ocupe cu pictura, a fost și compozitor al mai multor cântece cu caracter popular. Imnurile naționale ale Indiei și Bangladeshului sunt compuse pe cuvintele unor poeme ale lui Rabindranath Tagore. A fost primul scriitor din Asia care a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1913)
cititi mai mult pe: stiri.tvr.ro; en.wikipedia.org

 

7 mai 1867 - S-a născut Wladyslaw Stanislaw Reymont, scriitor polonez, laureat al Premiului Nobel (d. 5 decembrie 1925) Cea mai cunoscută lucrare a sa este romanul în patru volume pentru care i s-a decernat premiul, intitulata „Chłopi” (Țăranii).

 

7 mai 1877 – „Gazeta de Transilvania” publică scrisoarea lui George Bariţiu – „Epistolă respectuoasă către femeile noastre”, prin care îndeamna pe româncele din Ardeal să formeze comitete de strângere a donaţiilor pentru ajutorarea armatei române şi a răniţilor de pe frontul razboiului pentru independenta Romaniei.

George Bariț, uneori scris Gheorghe Barițiu, (n. 4 iunie 1812, Jucu de Jos, comitatul Cluj - d. 2 mai 1893, Sibiu) a fost un istoric și publicist român transilvănean, întemeietorul presei românești din Transilvania - foto: ro.wikipedia.org

George Bariț - foto: ro.wikipedia.org

George Bariț, uneori scris Gheorghe Barițiu, (n. 4 iunie 1812, Jucu de Jos, comitatul Cluj – d. 2 mai 1893, Sibiu) a fost un istoric și publicist român transilvănean, întemeietorul presei românești din Transilvania.

 

7 mai 1877 - Guvernul României a aderat la Convenţia de la Geneva privind Crucea Roşie Internaţională.

 

7 mai 1884 - A fost asasinat de către agenţii sultanului Abdul-Hamid al II-lea, politicianul şi omul de stat turc Midhat-Paşa.

 

7 mai 1892 - S-a născut Iosip Broz Tito, om politic şi de stat, preşedintele Iugoslaviei în perioada 1953–1980 (d. 1980).

Iosip Broz Tito - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Iosip Broz Tito – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

7 mai 1895 - A avut loc demonstraţia funcţionării primei staţii de radiorecepţie, de către savantul rus Aleksandr Popov.

Fizicianul rus, Aleksandr Popov - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Fizicianul rus, Aleksandr Popov - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Aleksandr Stepanovici Popov (n.pe 16 martie , d.31 decembrie1905 stil nou) a fost un fizician rus care a reușit prima transmisie publică a unui semnal prin unde radio. Cinstea de a fi desemnat inventatorul transmisiei radio nu i-a revenit lui , deoarece a neglijat să facă o cerere pentru patentarea marii sale invenții.

 

7 mai 1901 - S-a născut actorul Gary Cooper. Gary Cooper (născut Frank James Cooper ( d. 13 mai 1961) a fost unul dintre cei mai mari actori americani de film, deținător al Premiului Oscar.

 

7 mai 1905 - S-a născut compozitorul roman de muzica usoara Elly Roman (d. 1996).

 

7 mai 1918 - România, fiind izolată de aliaţii sai din vest, in conditiile prabusirii frontului rusesc ca urmare a revolutiei din Rusia, este forţată să semneze tratatul de pace de la Bucureşti (Buftea) cu Puterile Centrale, tratat ramas neratificat de regele Ferdinand. In toamna anului 1917, anarhia din randulul trupelor ruse din Moldova reprezenta o ameninţare grava la adresa stabilităţii României, în condiţiile căderii guvernului Kerenski şi a loviturii de stat bolşevice (25 octombrie / 7 noiembrie 1917), România a ramas singură şi înconjurată de duşmani.

Consiliul de Coroană din 19 noiembrie / 2 decembrie 1917 a decis continuarea războiului cu Puterile Centrale, dar a doua zi generalul Scerbacov, comandantul trupelor ruse din România, a propus germanilor un armistiţiu, implicând şi pe români, astfel ca la 26 noiembrie / 9 decembrie 1917 România s-a bazut silită, deşi victorioasă pe front, să ceara armistiţiul cu Puterile Centrale. La 25 ianuarie / 7 februarie 1918 România a primit un ultimatum din partea Puterilor Centrale pentru încheierea păcii;

Pacea de la Brest-Litovsk din 18 februarie / 3 martie 1918 între Rusia sovietică şi Puterile Centrale şi intrarea trupelor germane în Ucraina, a lăsat România total descoperită si inconjurata de inamici. După preliminarii la Buftea, la 24 aprilie /7 mai 1918 s-a semnat pacea de la Bucureşti in conditii dramatice pentru tara noastra:

– Dobrogea era ocupată de Puterile Centrale; armata română era demobilizată;

– Austro-Ungaria îşi mărea teritoriul de-a lungul crestelor Carpaţilor;

– surplusul de petrol şi cereale erau luate de Germania;

– controlul german si Austro-Ungar asupra economiei româneşti.

Regele Ferdinand a refuzat să semneze ratificarea Tratatului de la București.

 

7 mai 1918 - S-a născut Miroslav Cozlovschi, profesor din Republica Moldova, doctor în ştiinţe fizico-matematice.

 

7 mai 1919 - S-a născut Eva Perón, politician argentinian, soţia preşedintelui Juan Perón (d. 1952)

 

7 mai 1920: -A murit Constantin Dobrogeanu-Gherea, critic literar român (n. 1855)

 

7 mai 1925 - Au fost înființate Camerele de comerț și de industrie.

 

7 mai 1933 - S-a născut actrita românca Silvia Popovici (d. 1993).

Silvia Popovici - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Silvia Popovici – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

7 mai 1937 - A murit poetul roman George Topârceanu; (n. 1886).

George Toparceanu - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

George Toparceanu – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

S-a născut la 21 martie 1886 si s-a stins din viata la varsta de 51 ani. A fost membru corespondent al Academiei Romane din 1936. Printre operele sale amintim:Balade vesele si triste, Bucuresti (1916) ; Parodii originale, Bucuresti (1916); Amintiri din luptele de la Turtucaia, Bucuresti (1918); Strofe alese. Balade vesele si triste, Iasi (1920) ; In ghiara lor… Amintiri din Bulgaria si schite usoare, Iasi (1920) ;Migdale amare, Bucuresti (1928).

 

7 mai 1938 - A decedat Octavian Goga, poet, dramaturg, om politic român (n. 1 aprilie 1881 in Rasinari, Transilvania). A fost prim-ministru al guvernului României din 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938 si membru al Academiei Române din anul 1920.

Octavian Goga, poet român - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Octavian Goga, poet român – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

La 5 mai 1938, în parcul Castelului de la Ciucea poetul a suferit un atac cerebral și a intrat în comă. În ziua de 7 mai 1938, la ora 14,15, s-a stins din viață la vârsta de 57 de ani. A fost transportat la București și depus la Ateneu dupa care a fost înmormântat la Cimitirul Bellu. In 1939 corpul poetului este reînhumat la Ciucea. Din opera sa amintim: Poezii (1905), Ne cheamă pământul (1909), Din umbra zidurilor (1913), Cântece fără țară (1916), Din larg (1939) – poeme postume

 

7 mai 1941 - A decedat James George Frazer, etnograf englez; (n. 1854). Lucrarea sa cea mai importantă din domeniul combinat al antropologiei culturale, religioase și sociale este Creanga de Aur (în original, The Golden Bough), o lucrare în 12 volume dedicată credințelor și practicilor religioase ale populațiilor primitive.

 

7 mai 1945 - Al doilea război mondial – Şefii militari germani capitulează fără condiţii la Reims în Franţa, în faţa Aliatilor.

 

7-20 mai 1946 -  A avut loc „Procesul Marii Trădări Naţionale” intentat Mareşalului Ion Antonescu şi colaboratorilor săi.

La 7 mai 1946 a inceput, la Bucureşti, procesul mareşalului Ion Antonescu (1882–1946), conducător al României în perioada 1940–1944, şi al lui Mihai Antonescu (1904–1946), ministru de Externe şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri între 1941–1944. Au fost condamnaţi la moarte şi executaţi la 1 iunie 1946.

 

7 mai 1954 - A luat sfarsit Bătălia de la Dien Bien Phu (13 martie – 7 mai 1954), fortele coloniale franceze fiind infrante de vietnamezi.

Bătălia de la Dien Bien Phu (13 martie – 7 mai 1954) - Viet Minh troops plant their flag over the captured French headquarters - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Dien Bien Phu (13 martie – 7 mai 1954) – Viet Minh troops plant their flag over the captured French headquarters – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Điện Bien Phu a fost o confruntare din Primul Război din Indochina dintre Corpul Expediționar Francez din Orientul Îndepărtat și forțele vietnameze comuniste-naționaliste. Ocupat de francezi în noiembrie 1953, acest orășel mărunt și zona din jurul lui în anul următor a devenit teatrul uneia dintre cele mai violente bătălii dintre corpul expediționar francez compus din diverse unități franceze, trupe coloniale și autohtone sub comanda colonelului de Castries (înaintat la gradul de general în timpul bătăliei) și trupele vietnameze (Việt Minh) comandați de generalul Giáp.

Bătălia de la Dien Bien Phu (13 martie – 7 mai 1954) - Harta zonei bătăliei - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Dien Bien Phu (13 martie – 7 mai 1954) – Harta zonei bătăliei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Lupta a avut loc în perioada martie-mai 1954 și a culminat cu o înfrângerea zdrobitoare a forțelor franceze, înfrângere care a grăbit și a influențat negocierile viitoare de la Geneva cu privire la Indochina, acordurile fiind semnate în iulie 1954, care a instaurat împărțirea Vietnamului de-a lungul paralelei 17.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

7 mai 1955 - URSS semnează tratatul de pace cu Franța și Marea Britanie.

 

7 mai 1960 - Sovietul Suprem îl alege pe Leonid Brejnev în funcţia de preşedinte al Prezidiului în locul mareşalului Kliment Vorosilov care, la 79 de ani, s–a retras din viaţa publică.

 

7 mai 1968 - S-a nascut Eagle Eye Cherry, Cântăreț suedez.

Cântăreţul Eagle Eye Cherry s-a născut la 7 mai 1969, la Stockholm, în Suedia, unde şi-a petrecut şi cea mai mare parte a copilăriei. La vârsta de 14 ani s-a mutat cu familia la New York, unde a şi studiat la Academia de Arte, potrivit www.allmusic.com. Dintre piesele sale mai cunoscute amintim ”Are You Still Having Fun”, ”Long Way Around”, ”Feels So Right”, ”Skull Tattoo”, ”Don’t Give Up”, “Can’t Get Enough”, “As One”,”Dream Away”, “Streets of You”, “While Away”.
cititi mai mult pe: www.agerpres.roen.wikipedia.orgwww.eagleeyecherry.comwww.facebook.comwww.youtube.com

 

7 mai 1986 - Ziua in care echipa de fotbal Steaua Bucuresti a cucerit Europa, devenind prima echipa din Romania care se incorona drept regina fotbalului de pe batranul continent, câștigând Cupa Campionilor Europeni.

Steaua București 1986 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Steaua București 1986 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sub conducerea antrenorilor Emeric Jenei și Anghel Iordănescu (antrenor secund), Steaua a impresionat în campionatul 1984-1985, câștigându-l după o pauză de șase ani. A urmat cel mai spectaculos sezon de cupe europene din fotbalul românesc. După ce a eliminat pe Vejle BK, Budapest Honvéd FC, Kuusysi FC și pe RSC Anderlecht, Steaua a devenit prima echipă din România care a jucat o finală europeană.

Pe 7 mai 1986, pe stadionul Ramón Sánchez Pizjuán din Sevilla, campioana Spaniei, FC Barcelona, era cotată cu prima șansă, dar după prelungiri în care scorul a rămas 0-0, legendarul portar Helmuth Duckadam a apărat patru penalty-uri la rând, contribuind decisiv la victoria Stelei cu 2-0. Steaua a devenit astfel prima echipă din Estul Europei, și singura dintr-o țară comunistă, care a câștigat trofeul continental suprem. Steaua și-a trecut în palmares și o Supercupă a Europei, câștigând în 1987 finala cu Dinamo Kiev, printr-un gol marcat de Gheorghe Hagi.

Contrazicându-i pe cei care considerau câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua un fenomen izolat, Steaua a rămas la cel mai înalt nivel în fotbalul european de la sfârșitul anilor ’80, ajungând în semifinala CCE în sezonul 1987-88, și în finala aceleiași competiții în 1989, pierzând însă cu 4-0 în fața lui AC Milan. Pe lângă aceasta, Steaua a mai câștigat patru titluri naționale (1985–86, 1986–87, 1987–88, 1988–89) și patru cupe ale României (1984–85, 1986–87, 1987–88, 1988–89). De asemenea, din iunie 1986 până în septembrie 1989, Steaua a stabilit un record de 104 meciuri fără înfrângere în campionatul intern, doborât la nivel mondial, dar încă valabil pe plan european.
cititi mai mult despre FC Steaua București pe ro.wikipedia.org

 

7 mai 1987 - A fost anunţată oficial, extragerea primelor cantităţi de ţiţei din subsolul marin al platoului continental românesc al Marii Negre.

 

7 mai 1990 - Doi schiori norvegieni, fără câini şi alte mijloace de transport, au ajuns cu bine la Polul Nord.

 

7 mai 1995 - Jacques Chirac învinge la alegerile prezidenţiale din Franţa.

 

7 mai 1999 - Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea a efectuat o vizită ecumenică în România; a fost prima vizită, în ţara noastră, a unui Suveran Pontif (7–9 mai 1999).

Papa Ioan Paul al II-lea' preşedintele României, Emil Constantinescu, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist (Bucureşti, 7 mai 1999) - foto preluat de pe www.agerpres.ro

Papa Ioan Paul al II-lea’ preşedintele României, Emil Constantinescu, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist (Bucureşti, 7 mai 1999) – foto preluat de pe www.agerpres.ro

Papa Ioan Paul al II-lea a efectuat, în perioada 7-9 mai 1999, o vizită la Bucureşti, la invitaţia patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist (1986-2007), şi a preşedintelui României, Emil Constantinescu (1996-2000). Vizita papei Ioan Paul al II-lea în România a marcat începutul vizitelor episcopului Romei în aşa numitele ”teritorii ortodoxe”, potrivit catholica.ro. În acelaşi an, papa a vizitat Georgia. După anul Jubiliar 2000, papa a vizitat Grecia, Ucraina şi Armenia, în 2001. A urmat vizita în Bulgaria, în 2002.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

Papa Ioan Paul al II-lea numea țara noastră: “Grădina Maicii Domnului”. Era într-o zi de 7 mai când un milion de români au ascultat cuvântul Sfântului Părinte. O vizită istorică. Pentru prima dată de la Marea Schismă din 1054 un papă a vizitat o țară preponderent ortodoxă.
cititi mai mult pe: stiri.tvr.rowww.agerpres.ro

 

7 mai 1999 - Avioanele NATO au bombardat din greşeală ambasada Chinei din Belgrad, ucigând trei persoane şi rănind alte 20, in timpul actiunilor militare indreptate impotriva Iugoslaviei.

 

7 mai 2000 - A avut loc ceremonia de investitură a lui Vladimir Putin în funcţia de preşedinte al Rusiei, în urma alegerilor de la 26 martie 2000.

Vladimir Vladimirovici Putin (n. 7 octombrie 1952, Leningrad, URSS, astăzi Sankt Petersburg, Rusia) om politic rus. Al 2-lea și al 4-lea Președinte al Rusiei. În prezent ocupă pentru a treia oara funcția de președinte al Federației Ruse - foto: ro.wikipedia.org

Vladimir Putin – foto: ro.wikipedia.org

Vladimir Vladimirovici Putin (n. 7 octombrie 1952, Leningrad, URSS, astăzi Sankt Petersburg, Rusia) om politic rus. Al 2-lea și al 4-lea Președinte al Rusiei. În prezent ocupă pentru a treia oara funcția de președinte al Federației Ruse.

 

7 mai 2003 - Academia de Ştiinte şi Literatură din Mainz a acordat Premiul de literatură pentru autori de limba germană pe 2003 urmatorilor scriitori: Cristoph Meckel, Harald Weinrich şi Herta Müller, cunoscută autoare originară din România. Herta Müller was praised by the judges for depicting the “landscape of the…

foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

7 mai 2007 - A murit Octavian Paler, prozator, eseist, reputat jurnalist şi editorialist român, comentator al fenomenelor politice şi culturale româneşti (n. 1926).

 

7 mai 2020 - La ordinea zilei

Evenimentele Zilei de 5 mai în Istorie

Session of the Council of Europe’s Assembly in the former House of Europe in Strasbourg in 1967. Willy Brandt, German minister for Foreign Affairs, is speaking

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.org;

 

5 mai este a 125-a zi a calendarului gregorian.

 

Sărbătorile Zilei de 5 mai

(BOR) Sf. Mare Mc. Irina. Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou

Sfânta Mare Muceniță Irina din Maghedon a trăit și a pătimit în secolul al IV-lea (1). Numele de Irina înseamnă pace în limba greacă. Ea este una dintre cele douăsprezece sfinte fecioare mucenițe care i-au apărut sfântului Serafim din Sarov, precum și călugăriței Eupraxia la sărbătoarea Buna-Vestiri în 1831. Sf. Irina din Maghedon este prăznuită la 5 mai.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Efrem din Nea Makri sau Sf. Efrem din Muntele Amomon, despre care se crede că a trăit între anii 1384 și 1426, este cinstit ca sfânt mucenic și făcător de minuni de mulți creștini ortodocși. Deși nu există date istorice despre el[1], credincioșii îl consideră un sfânt “nou-arătat” (gr. “νεοφανείς”) prin descoperire dumnezeiască.

Sfântul Efrem a devenit în ultimii ani unul din cei mai cinstiți sfinți din Grecia, și o mulțime de pelerinaje se fac la moaștele și locul pătimirii lui, Mănăstirea Buna Vestire din Muntele Amomon. Mucenicia sa este prăznuită la data de 5 mai, iar descoperirea moaștelor sale la 3 ianuarie. Moaștele sfântului au fost descoperite prin voia lui Dumnezeu în 1950, 524 ani după moartea sa martirică. Patriarhia Constantinopolului l-a canonizat în martie 2011.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

(BRU) Sf. Irina, martiră († secolul I)

Sfânta Mare Muceniță Irina din Maghedon a trăit și a pătimit în secolul al IV-lea. Numele de Irina înseamnă pace în limba greacă. Ea este una dintre cele douăsprezece sfinte fecioare mucenițe care i-au apărut sfântului Serafim din Sarov, precum și călugăriței Eupraxia la sărbătoarea Buna-Vestiri în 1831. Sf. Irina din Maghedon este prăznuită la 5 mai - foto: doxologia.ro

Sfânta Mare Muceniță Irina din Maghedon – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Mare Muceniță Irina din Maghedon a trăit și a pătimit în secolul al IV-lea. Numele de Irina înseamnă pace în limba greacă. Ea este una dintre cele douăsprezece sfinte fecioare mucenițe care i-au apărut sfântului Serafim din Sarov, precum și călugăriței Eupraxia la sărbătoarea Buna-Vestiri în 1831. Sf. Irina din Maghedon este prăznuită la 5 mai.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

(BRC) Sf. Iudita, văduvă

 

Ziua internaţională a moaşelor

Ziua internaţională a moaşelor este marcată în fiecare an, la data de 5 mai. Lansată de Confederaţia Internaţională a Moaşelor (CIM), la sfârşitul anilor 1980, Ziua internaţională a moaşelor a fost marcată pentru prima dată în 1991. De atunci, peste 50 de ţări celebrează anual această zi. În fiecare an, Ziua internaţională a moaşelor este sărbătorită de moaşe, studenţi, beneficiari şi toate părţile implicate în procesul naşterii printr-o conferinţă online de 24 ore, care acoperă o gamă largă de subiecte, cu vorbitori din întreaga lume.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua Vesak (ONU)

Ziua Vesak (Ziua Lunii pline) este marcată, în 2023, la 5 mai, fiind cea mai sacră zi pentru milioane de budişti din întreaga lume, reprezentând ziua în care Buddha s-a născut, a atins iluminarea şi a murit. Ziua Vesak este marcată anual în ziua cu Lună plină din luna mai.

Adunarea Generală a ONU a stabilit, prin rezoluţia 54/115 din 1999, marcarea la nivel internaţional a Zilei Vesak, ca recunoaşterea a contribuţiei pe care budismul, una dintre cele mai vechi religii, a avut-o asupra spiritualităţii şi umanităţii de peste 2.500 de ani, potrivit site-ului https://www.un.org/.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua mondială a limbii portugheze (ONU)

Data de 5 mai a fost stabilită oficial în 2009, de către Comunitatea Statelor de Limbă Portugheză (CSLP), organizaţie interguvernamentală care are un parteneriat oficial cu Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), pentru celebrarea limbii portugheze şi a culturilor lusofone, arată UNESCO. (https://www.unesco.org)

În 2019, cea de-a 40-a sesiune a Conferinţei generale a UNESCO a decis să proclame data de 5 mai a fiecărui an drept Ziua mondială a limbii portugheze.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Mexic – Cinco de Mayo (1862) 

Cinco de Mayo - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Cinco de Mayo – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Cinco de Mayo (in spaniola înseamnă „cinci mai”), este o sărbătoare care comemorează victoria nesperată a armatei mexicane condusa de generalulul Ignacio Zaragoza Seguin, în batalia de la Puebla din 5 mai 1862, împotriva invadatorilor francezi. Este sărbătorită mai ales în statul mexican Puebla si in randurile comunitatii mexicane din Statele Unite si in mai multe tari. Ziua Cinco de Mayo este importanta in comunitatile mexicane fiind considerata o mare sărbătoare a culturii şi identităţii acestui popor.

 

Ziua Culturii Lusofone

Japonia – Ziua Copiilor (Kodomo no hi)

Coreea de Sud – Ziua Copiilor

Kirghistan – Ziua Constituției

Tailanda – Ziua Încoronării

Albania – Ziua Martirilor

Etiopia – Ziua Victoriei Patrioților

Palau – Ziua Persoanelor Vârstnice

Danemarca – Ziua Eliberării (1945)

Etiopia – Ziua Eliberării (1941)

 

Astăzi în istorie pentru 5 mai

 

Evenimentele Zilei de 5 mai în Istorie:

- 5 mai 1789 – La Versailles, a fost convocata Adunarea Stărilor Generale;

- 5 mai 1949 – A fost înființat Consiliul Europei

 

5 mai 311 - A murit împăratul roman Galerius.

Galerius - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Galerius – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Galerius Maximianus ( nascut cca. 250 în apropiere de Zaicear , pe Valea Timocului din Serbia de azi, într-o familie de ţărani), sau Gaius Galerius Valerius Maximianus, a fost împărat roman între anii 305- 311. Sustinator al unei politici anticreştine, Galerius a promulgat totuşi cu câteva zile înainte de moarte, la 30 aprilie 311 un edict de toleranţă faţă de noua religie.

După spusele lui Lactantius, împăratul Galerius și-a afirmat originea dacică și s-a declarat dușman al numelui Roman, propunând chiar ca imperiul să se numească nu roman ci Imperiul Dac, spre oroarea patricienilor și senatorilor. El și-a exprimat atitudinea anti-romană imediat ce avut funcția de împărat, tratând cetățenii romani cu cruzime exemplară, așa cum cuceritorii îi tratează pe cuceriți, totul în numele aceluiași tratament pe care victoriosul Traian l-a aplicat cu două secole înainte poporului lui dac.

 

5 mai 553 - A început al doilea conciliu de la Constantinopol, considerat de multe biserici ca fiind al cincilea conciliu ecumenic.

Sinodul ecumenic al V-lea de la Constantinopol sau Al doilea conciliu de la Constantinopol (553) - foto preluat de pe www.cuvantul-ortodox.ro

Sinodul ecumenic al V-lea de la Constantinopol sau Al doilea conciliu de la Constantinopol (553) – foto preluat de pe www.cuvantul-ortodox.ro

Sinodul ecumenic al V-lea de la Constantinopol – sau Al doilea conciliu de la Constantinopol – a avut loc în urma iniţiativei împăratului Justinian şi a papei Vigilius. Lucrările au fost conduse de Eutihiu, patriarhul Constantinopolului şi au luat parte 145 de episcopi si a combatut erezia origenismului , criticand concepţiile privitoare la preexistenţa sufletelor, subordinatismul şi apocatastaza.

Doctrina lui Origene nega caracterul etern al pedepselor de după moarte și admitea eternitatea materiei și preexistența sufletului față de trup. Justinian l-a considerat pe marele alexandrin eretic, condamnându-l, mai întâi, printr-un decret în 543, iar mai apoi, la Sinodul al V-lea Ecumenic de la Constantinopol, în 553.

 

5 mai 867 - S-a nascut împaratul Uda al Japoniei (d. 931) .

 

5 mai 1194 - A murit Cazimir al II-lea cel Drept (n.1138), Mare Duce al Poloniei, în anul 1177; o poziție pe care a deținut-o până la moartea sa, întreruptă o singură dată de către fratele său mai mare, Mieszko al III-lea cel Batran. În 1186, Cazimir a moștenit Ducatul de Masovia de la nepotul său, Leszek.

Cazimir al II-lea cel Drept - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Cazimir al II-lea cel Drept – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

A inceput să construiască o Universitate în Cracovia și deja se apucase să pună bazele clădirii, însă moartea sa subită a încurcat toate planurile. Universitatea de astăzi, Jagiellonia, a fost construită abia în 1364 de regele Cazimir al III-lea cel Mare , fiid cea mai mare Universitate din Europa Centrală și de Est (după Universitatea C arolina din Praga).

 

5 mai 1260 - Kubilai han devine conducător al Imperiului Mongol.

Kubilai han - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Kubilai han – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

A trait între anii 1215-1294 si a fost unul din nepoții întemeietorului Imperiului Mongol, Ginghis han. A fost împărat al Chinei si este considerat a fi fost unul dintre cei mai importanți conducători mongoli din dinastia Yuan. În anul 1253 s-a convertit la religia budistă luand măsuri în sprijinul ei și al mănăstirilor din Tibet impunand budismul ca religie de stat.

 

5 mai 1494 - Navigatorul Cristofor Columb declara insula Jamaica posesiune spaniola.

 

5 mai 1640 -Regele Carol I al Angliei dizolvă Parlamentul cel Scurt. În 1640, confruntat cu un conflict armat cu Scoția, regele Carol I Stuart al Angliei convoacă din nou parlamentul pentru a vota noi impozite. Opoziția parlamentară este din nou puternică dar parlamentul a fost din nou dizvolvat. Acest parlament a avut activitate pentru 18 zile în perioada aprilie – mai 1640.

Carol I al Angliei (engleză Charles I of England) (n. 19 noiembrie 1600 – d. 30 ianuarie 1649) a fost rege al Angliei, Scoției și Irlandei din 27 martie 1625 până la execuția sa din ianuarie 1649 - foto: ro.wikipedia.org

Carol I al Angliei – foto: ro.wikipedia.org

Carol I al Angliei (engleză Charles I of England) (n. 19 noiembrie 1600 – d. 30 ianuarie 1649) a fost rege al Angliei, Scoției și Irlandei din 27 martie 1625 până la execuția sa din ianuarie 1649.

 

5 mai 1762 - Rusia si Prusia semneaza Tratatul de la Sankt Petersburg prin care inceteaza razboiul dintre cele doua tari. Pe 5 ianuarie 1762 împărăteasa Elisabeta a Rusiei a murit, iar succesorul ei, Petru al III-lea, favorabil prusacilor, a rechemat armatele ruse de la Berlin și a mediat un armistițiu între Prusia și Suedia. Eliberat de una dintre amenințări, Frederik cel Mare, regel Prusiei a reușit să-i expulzeze pe austrieci din Silezia după Batalia de la Freiberg din 29 octombrie 1762.

 

5 mai 1789 - La Versailles, a fost convocata Adunarea Stărilor Generale (care nu mai fusese convocată din anul 1614), pentru a discuta criza financiară din Franţa, fapt ce avea să declanşeze o serie de evenimente care au condus la Revolutia franceza.

Engraving by Isidore-Stanislaus Helman (1743–1806) following a sketch by Charles Monnet (1732–1808). The title is L'Ouverture des États Généraux à Versailles le 5 Mai 1789, "Opening of the Estates-General in Versailles 5 May 1789." It was one of a series by Helman: Principales Journées de la Révolution - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Engraving by Isidore-Stanislaus Helman (1743–1806) following a sketch by Charles Monnet (1732–1808). The title is L’Ouverture des États Généraux à Versailles le 5 Mai 1789, “Opening of the Estates-General in Versailles 5 May 1789.” It was one of a series by Helman: Principales Journées de la Révolution – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Adunarea Stărilor Generale din 1789 a fost prima întrunire a Stărilor Generale de după 1614, când o astfel de sesiune avusese loc sub domnia lui Ludovic al XIII-lea și al Mariei de Medici.

În 1789, convocate de Ludovic al XVI-lea, cele trei stări, clerul, nobilimea și burghezia, se întrunesc în perioada mai – iunie, cu scopul găsirii unor soluții pentru gravele probleme financiare al țării. Reprezentanții celei de-a treia stări, burghezia care a atras de partea sa și masele largi, se retrage și formează o Adunare națională marcând astfel izbucnirea Revoluției franceze.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

Painting by Auguste Couder showing the inauguration of the Estates-General in Versailles on 5 May 1789 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Painting by Auguste Couder showing the inauguration of the Estates-General in Versailles on 5 May 1789 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

5 mai 1813 - S-a nascut la Copenhaga , Soren Aabye Kierkegaard, teolog si filosof danez, fondator al existentialismului .

Soren Aabye Kierkegaard -  foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Soren Aabye Kierkegaard – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

A studiat teologia intre anii 1830 si 1840 la universitatea din localitatea natala. Dupa o perioada in care a cochetat cu ideea de a deveni pastor, a ales sa plece in Germania si sa se dedice studiului filosofic. Anul 1841 l-a gasit in Berlin unde a asistat la orele sustinute de Friederich Schelling.

A debutat doi ani mai tarziu cu o analiza critica la adresa romanului „Un biet scripcar” al lui Hans Christian Andersen, pentru ca mai apoi sa publice tot mai des eseuri filozofice, dar si cu teme religioase ori psihologice.

De numele sau se leaga conceptul existentialismului in filozofie care a avut o influenta deosebita asupra dezvoltarii acestui domeniu. S-a stins din viata la 11 noimebrie 1855 in Copenhaga dupa ce a suferit un atac cerebral.

 

5 mai 1815 - S-a nascut dramaturgul francez Eugene Labiche (d. 23 ianuarie 1888).

Eugene Labiche -  foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Eugene Labiche – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

5 mai 1818 - S-a nascut Karl Marx, fondator al doctrinei marxiste, filosof si economist (d.1883)

Karl Heinrich Marx (n. 5 mai 1818, Trier, Germania - d. 14 martie 1883, Londra, Marea Britanie), filozof, istoric, economist, sociolog și jurnalist, întemeietor împreună cu Friedrich Engels al teoriei socialismului științific, teoretician și lider al mișcării muncitorești - foto: ro.wikipedia.org

Karl Heinrich Marx – foto: ro.wikipedia.org

Karl Heinrich Marx (n. 5 mai 1818, Trier, Germania – d. 14 martie 1883, Londra, Marea Britanie), filozof, istoric, economist, sociolog și jurnalist, întemeietor împreună cu Friedrich Engels al teoriei socialismului științific, teoretician și lider al mișcării muncitorești.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

5 mai 1821 - A încetat din viaţă în exil pe insula Sfânta Elena din Atlantic, Napoleon Bonaparte, împărat al Frantei ( 1804 – 1814 si 1815); ( (n. 15 august 1769).

Napoleon Bonaparte (în franceză: Napoléon Bonaparte; n. 15 august 1769, Ajaccio, Corsica - d. 5 mai 1821, în insula Sfânta Elena), cunoscut mai târziu ca Napoleon I și inițial ca Napoleone di Buonaparte, lider politic și militar al Franței - foto (Napoleon în cabinetul său de lucru, de Jacques-Louis David, 1812) - ro.wikipedia.org

Napoleon Bonaparte – ro.wikipedia.org

A fost exilat pe Insula Sfanta Elena dupa infrangerea suferita la Waterloo in 1815. La putina vreme dupa decimarea trupelor sale, acesta a abdicat de pe tronul Frantei in favoarea fiului sau si a cerut azil englezilor pentru a cadea in mana fortelor contrarevolutionare.

In data de 15 iulie, omul de stat a intrat sub protectia britanicilor care l-au trimis pe micuta insula din mijlocul Oceanului Atlantic, chiar daca Napoleon ar fi dorit sa ajunga in Statele Unite.

Timp de sase ani, acesta a locuit pe Sfanta Elena alaturi de o parte din oamenii loiali. Potrivit anumitor documente, pe timpul sederii pe insula, Napoleoan ar fi fost otravit treptat, considerandu-se ca in cazul reintoarcerii sale in Franta ar putea destabiliza guvernul. Alte probe indica faptul ca omul politic ar fi decedat in urma unui cancer la stomac.

Misterul planeaza si acum in jurul cauzelor decesului acestuia. In momentul mortii, Napoleon avea 51 de ani. Corpul marelui conducator a fost repatriat in 1840, la Paris organizandu-se funeralii nationale in cinstea lui.

 

5 mai 1826 - S-a nascut imparateasa Eugenia a Frantei,soţia sotia imparatului Napoleon al III-lea. (d.1920).

 

5 mai 1827 - După moartea regelui Frederic Augustus I de Saxonia urmează la tron fratele său, Anton.

Frederic Augustus I (Frederick Augustus Joseph Maria Anton Johann Nepomuk Aloys Xavier; 23 decembrie 1750 – 5 mai 1827) a fost rege al Saxoniei (1805–1827) din Casa de Wettin. De asemenea a fost Elector de Saxonia (1763–1806) sub numele Frederic Augustus al III-lea (Friedrich August III.) și Duce de Varșovia (1807–1813) sub numele Frederic Augustus I (poloneză Fryderyk August I) - foto: ro.wikipedia.org

Frederic Augustus I (1750 – 1827) – foto: ro.wikipedia.org

Frederic Augustus I (Frederick Augustus Joseph Maria Anton Johann Nepomuk Aloys Xavier; 23 decembrie 1750 – 5 mai 1827) a fost rege al Saxoniei (1805–1827) din Casa de Wettin. De asemenea a fost Elector de Saxonia (1763–1806) sub numele Frederic Augustus al III-lea (Friedrich August III.) și Duce de Varșovia (1807–1813) sub numele Frederic Augustus I (poloneză Fryderyk August I).

Anton (Anton Clemens Theodor Maria Joseph Johann Evangelista Johann Nepomuk Franz Xavier Aloys Januar; 27 decembrie 1755 – 6 iunie 1836), a fost rege al Saxoniei (1827–1836) din Casa de Wettin. A fost supranumit Anton der Gütige, (Anton cel Bun) - foto: ro.wikipedia.org

Anton (1755 – 1836) – foto: ro.wikipedia.org

Anton (Anton Clemens Theodor Maria Joseph Johann Evangelista Johann Nepomuk Franz Xavier Aloys Januar; 27 decembrie 1755 – 6 iunie 1836), a fost rege al Saxoniei (1827–1836) din Casa de Wettin. A fost supranumit Anton der Gütige, (Anton cel Bun).

 

5 mai 1835 - Se pune în funcțiune prima linie de cale ferată din Europa în Belgia între Bruxelles și Mechelen.

 

5 mai 1846 - S-a născut Henryk Sinkiewicz, scriitor polonez, laureat al Premiului Nobel. (d. 15 noiembrie 1916).

Henryk Sinkiewicz - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Henryk Sinkiewicz - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Henryk Sienkiewicz (numele intreg Adam Aleksander Pius Oszyk-Sienkiewicz) s-a nascut la 5 mai 1846 in Wola Okrzejska, Polonia.

 

5 mai 1848 - stil vechi (17 mai 1848, stil nou) se încheie Marea adunare naţională de la Blaj in Transilvania, cu participarea a 40 000 oameni, preponderent ţărani, prin care românii din Transilvania se declară naţiune de sine stătătoare.

 

5 mai 1891 - Inaugurarea celebrei sali de concerte “Carnegie Hall” din New York.

 

5 mai 1904: A decedat scriitorul şi publicistul ungur Jokai Mor; (n.1825).

 

5 mai 1912 - A aparut primul numar al ziarului „Pravda” , organ de presa al partidului comunist rus si al C.C. al Partidului comunist al Uniunii Sovietice (pana in 1991).

Ziarul comunist rus Pravda. Prima pagină a numărul din 16 martie 1917, în care se relatează declarația de independență a Poloniei - foto: ro.wikipedia.org

Ziarul comunist rus Pravda. Prima pagină a numărul din 16 martie 1917, în care se relatează declarația de independență a Poloniei – foto: ro.wikipedia.org

 

5 mai 1918 - La Chişinău, România, apare cotidianul Sfatul Ţării sub direcţia lui Ion Costin şi Nicolae Alexandri.

 

5 mai 1919 - A fost creata, la Geneva, Liga Societatilor de Cruce Rosie ca organ de legatura permanenta intre societatile nationale de Cruce Rosie.

 

5 mai 1925 - Guvernul Africii de Sud declara limba afrikaans, limba oficiala.

 

5 mai 1927 - Se înfiinţează Institutul de Cercetări şi Staţiuni Agronomice din România.

 

5 mai 1933 - A murit medicul Ernest Juvara, anatomist si chirurg (contributii remarcabile mai ales in domeniul ortopediei), profesor la Facultatea de Medicina din Bucuresti.

 

5 mai 1936 - Trupele Italiei fasciste ocupa Addis Abeba, capitala Etiopiei.

 

5 mai 1940 - Se formeaza la Londra guvernul norvegian in exil, dupa ocuparea Norvegiei de catre Germania nazista.

 

5 mai 1944 - Trupele germane executa 216 civili in satul Kleisura din Grecia.

 

5 mai 1945 - Începe insurectia de la Praga, o încercare a rezistentei cehe de a elibera orașul de sub ocupația nazistă.

5 mai 1945: Începutul Insurecției din Praga. Rezistența cehă salută tancurile Armatei Roșii intrate în Praga la 9 mai 1945 - foto: ro.wikipedia.org

5 mai 1945: Începutul Insurecției din Praga. Rezistența cehă salută tancurile Armatei Roșii intrate în Praga la 9 mai 1945 – foto: ro.wikipedia.org

 

5 mai 1948 - Moare la Bran in jud. Brasov, Sextil Puscariu,( n. 4 ian. 1877, Brasov), filolog si lingvist, istoric literar, pedagog, cronicar muzical si teatral, publicist si academician roman.

Sextil Puscariu - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Sextil Puscariu – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

5 mai 1949 - Zece ţări din Europa: Belgia, Danemarca, Franța, Irlanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Regatul Unit, Suedia și Țările de Jos au semnat tratatul de la Londra prin care a fost creat Consiliul Europei.

Componenţa Consiliului Europei - foto: adevarul.ro

Componenţa Consiliului Europei – foto: adevarul.ro

Consiliul Europei este o organizație internațională, interguvernamentală și regională. A luat naștere la 5 mai 1949 și reunește toate statele democratice ale Uniunii Europene precum și alte state din centrul și estul Europei. Este independent de Uniunea Europeană, și este diferit și de Consiliul European sau de Consiliul Uniunii Europene. Sediul Consiliului Europei este la Strasbourg.

Consiliul Europei are două dimensiuni: una federalistă, reprezentată de “Adunarea Parlamentară”, alcătuită din parlamentari proveniți din parlamentele naționale, și cealaltă, interguvernamentală, întruchipată de “Comitetul Miniștrilor”, alcătuit din miniștrii de externe ai statelor membre.

Comitetul Miniștrilor reprezintă organismul de decizie al Consiliului Europei. România a deținut președinția Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei în perioada noiembrie 2005 – mai 2006.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

5 mai 1950 - Bhumibol Adulyadej se auto-încoronează ca regele Rama al IX-lea al Thailandei.

5 mai 1950: Bhumibol Adulyadej se auto-încoronează ca regele Rama al IX-lea al Thailandei - foto: ro.wikipedia.org

5 mai 1950: Bhumibol Adulyadej se auto-încoronează ca regele Rama al IX-lea al Thailandei – foto: ro.wikipedia.org

 

5 mai 1954 - Generalul Alfredo Stroessner preia puterea in Paraguay printr-o lovitură de stat .

Alfredo Stroessner - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Alfredo Stroessner – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

5 mai 1955 - A intrat in vigoare acordul pentru crearea Uniunii Europei Occidentale, in baza unui acord semnat de Belgia, Franta, Luxemburg, Olanda si Marea Britanie la data de 23 octombrie 1954.

 

5 mai 1955 - Începe să funcționeze UEO, Uniunea Europei Occidentale, în baza acordului semnat de către Belgia, Franța, Luxemburg, Olanda și Marea Britanie la 17 martie 1948. UEO este singura organizație europeană cu componentă de apărare înființată în perioada războiului rece.

 

5 mai 1957 - Televiziunea Romană a realizat prima transmisie sportiva in direct, prezentand meciul de rugby Anglia-România.

 

5 mai 1977 - A murit Ludwig Erhard, economist şi politician german (n 1897).A îndeplinit funcţia de cancelar al RFG în perioada 16 octombrie 1963- 1 decembrie 1966.

Ludwig Erhard - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Ludwig Erhard – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

5 mai 1988 - Televiziunea japoneza a a efectuat prima transmisiune in direct de pe Everest, cel mai inalt munte din lume.

 

5 mai 1988 - S-a născut Adele, cântăreață britanică.

Adele performing live in 2009 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Adele performing live in 2009 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Adele Laurie Blue Adkins (născută pe 5 mai 1988, în Tottenham, Londra), cunoscută sub numele de Adele, este o cântăreață, compozitoare și textieră britanică. Ea a fost primul beneficiar al premiului „Critics’ Choice” din cadrul BRIT Awards și a fost numită „Talentul anului 2008” în urma sondajului efectuat de BBC, Sound of 2008. La Premiile Grammy din 2009, Adele a câștigat premiile pentru „Cel mai bun artist debutant” și „Cea mai bună voce pop”.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org

 

5 mai 1990 - Presedintele Ion Iliescu a invitat reprezentanti ai manifestantilor din Piata Universitatii la o discutie. Tratativele dintre presedinte si manifestanti au esuat, in momentul in care acestia din urma au cerut ca dialogul sa fie televizat.

 

5 mai 1999 - Indonezia și Portugalia au semnat un acord prin care să sprijine realizarea autonomiei provinciei Timor.

 

5 mai 1999 - Deputatii europeni l-au investit, la Strasbourg, pe italianul Romano Prodi in functia de presedinte al Comisiei Europene.

 

5 mai 2001 - Patriotul roman Ilie Ilascu a fost eliberat din inchisoarea Hlinoaia, unde fusese detinut samavolnic de autoritatile separatiste din autoproclamata republica transnistreana.

Pe  banca acuzaţilor tribunalului ilegitim de la Tiraspol în cazul “grupului Ilaşcu”; de la stînga la dreapta: Andrei Ivanţoc, Alexandru Leşco şi Ilie Ilaşcu (1993) - foto: ro.wikipedia.org

Pe banca acuzaţilor tribunalului ilegitim de la Tiraspol în cazul “grupului Ilaşcu”; de la stînga la dreapta: Andrei Ivanţoc, Alexandru Leşco şi Ilie Ilaşcu (1993) – foto: ro.wikipedia.org

 

5 mai 2002 - După ce în primul tur de scrutin Jacques Chirac a obținut 19,88% din voturi, în al doilea tur de scrutin obține 82,21% împotriva lui Jean-Marie Le Pen al Frontului Național și este confirmat ca președinte al Franței.

Jacques René Chirac (n. 29 noiembrie 1932 la Paris) este un politician francez. A fost ales președinte al Republicii Franceze în 1995 și 2007, totodată co-principe al Andorrei - foto: ro.wikipedia.org

Jacques René Chirac – foto: ro.wikipedia.org

Jacques René Chirac (n. 29 noiembrie 1932 la Paris) este un politician francez. A fost ales președinte al Republicii Franceze în 1995 și 2007, totodată co-principe al Andorrei.

Jean-Marie Le Pen (n. 20 iunie 1928 la La Trinité-sur-Mer (Morbihan) ) este un om politic francez, membru al Parlamentului European în perioada 2004-2009 din partea Franței. Este fondatorul și președintele onorific al Frontului Național Francez, mișcare de dreapta, cu caracter xenofob, conservator și antisemit. Este tatăl omului politic Marine Le Pen - foto: ro.wikipedia.org

Jean-Marie Le Pen – foto: ro.wikipedia.org

Jean-Marie Le Pen (n. 20 iunie 1928 la La Trinité-sur-Mer (Morbihan) ) este un om politic francez, membru al Parlamentului European în perioada 2004-2009 din partea Franței. Este fondatorul și președintele onorific al Frontului Național Francez, mișcare de dreapta, cu caracter xenofob, conservator și antisemit. Este tatăl omului politic Marine Le Pen.

 

5 mai 2004 - Guvernul premierului Silvio Berlusconi a intrat în cartea recordurilor pentru că a reuşit să reziste 1.060 de zile la putere, devenind cel mai longeviv guvern din istoria Italiei postbelice.

Silvio Berlusconi - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Silvio Berlusconi – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

5 mai 2006 - Moare la manastirea Varatec din jud.Neamt, Zoe Dumitrescu-Busulenga, scriitoare si critic literar ( n. 1920).

Zoe Dumitrescu-Busulenga = foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Zoe Dumitrescu-Busulenga = foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Nascută la 20 august 1920, a fost o personalitate a culturii române, cu o prolifică activitate de cercetător, critic şi istoric literar, eseist, filozof al culturii şi pedagog român. A fost membră a Academiei Romane şi a unor importante instituţii culturale europene. A fost un colaborator important al regimului Ceausescu în domeniul culturii, iar după 1989 a ales să se retragă într-o chilie la manastirea Varatec, lund numele de maica Benedicta. A fost înmormântată la manastirea Putna.

 

5 mai 2019 - Accident aviatic soldat cu 41 morţi şi cinci răniţi după aterizarea de urgenţă a unui avion Aeroflot, cuprins de flăcări în zbor, pe aeroportul moscovit Sheremetyevo. 41 de oameni au murit şi cel puţin cinci au fost răniţi în urma aterizării în flăcări a unui avion al companiei ruse Aeroflot pe aeroportul moscovit Sheremetyevo.

Aeronava Suhoi Superjet 100 decolase spre Murmansk, dar a anunţat că are un incendiu la bord şi a revenit la sol. Imaginile arată cum avionul a aterizat cu flăcări ieşind din zona cozii. Un membru al echipajului ar fi declarat că avionul a fost lovit de fulger.
cititi mai mult pe adevarul.ro

 

5 mai 2020 - La ordinea zilei

Evenimentele Zilei de 3 aprilie în Istorie

President Truman signs the European Recovery Program {ERP), better known as the Marshall Plan

foto preluat de pe beyondplanb.eu
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.orgyoutube.com

 

3 aprilie este a 93-a zi a calendarului gregorian.

 

Sărbătorile Zilei de 3 aprilie

(BOR) Sf. Cuv. Nichita Mărturisitorul şi Ilirie

Sf. Cuv. Nichita Mărturisitorul (†824) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sf. Cuv. Nichita Mărturisitorul (†824) – foto preluat de pe ziarullumina.ro

Cuviosul părintele nostru Nichita Mărturisitorul a trăit în secolul al IX-lea, fiind un mare apărător al cultului icoanelor. A fost egumen al mănăstirii din Midichia (în Bitinia, Asia Mică); a fost întemnițat și a suferit pentru că s-a împotrivit iconoclasmului.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRU) Sf. Nichita, cuvios († 824)

(BRC) Ss. Evagriu și Benignus, martiri

 

Ziua Jandarmeriei Române

Sărbătorită în fiecare an la 3 aprilie, Ziua Jandarmeriei Române marchează data la care, în anul 1850, domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica (1849-1853), a aprobat hotărârea Divanului Obştesc, semnând actul de înfiinţare a jandarmeriei: “Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi“, potrivit site-ului oficial al Jandarmeriei Române, www.jandarmeriaromana.ro.
cititi mai mult pe basilica.ro

 

Ziua Mondială a Petrecerilor (#WorldPartyDay)

Ziua Mondială a Petrecerilor se bazează pe ideea că pacea nu este opusul războiului, ci doar absenţa acestuia. Adevăratul opus al războiului este petrecerea, iar #WorldPartyDay, celebrată pe data de 3 aprilie, potrivit site-ului Daysoftheyear.com, îşi propune o sărbătoare de amploare, la nivel mondial, pentru a celebra tot ceea ce este bun şi optimist.

Cu toate acestea, această zi nu a fost creată pur şi simplu pentru că tuturor ne place să petrecem, ci a fost inspirată de un roman scris de Vanna Borita, intitulat “Flight: A Quantum Fiction Novel” Cartea a fost publicată în 1995, iar finalul implică o numărătoare inversă setată pentru data de 3 aprilie 2000, când o sărbătoare sincronizată are loc în întreaga lume. Odată cu lansarea cărţii, ideea Zilei Mondiale a Petrecerilor a prins foarte repede contur, prima având loc în 1996.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua Mondială a Animalelor Acvatice (#WorldAquaticAnimalDay)

Sărbătorită pe 3 aprilie, potrivit site-ului Daysoftheyear.com, Ziua Mondială a Animalelor Acvatice (#WorldAquaticAnimalDay) este dedicată efortului oamenilor de a-şi face timp să înveţe despre şi să recunoască importanţa tuturor acestor creaturi pentru care mediul acvatic este casă.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Astăzi în istorie pentru 3 aprilie

 

Evenimentele Zilei de 3 aprilie în Istorie:

- 3 aprilie 1948 – Președintele american Harry Truman a semnat Planul Marshall

 

3 aprilie 503 î.Hr. - Consulul roman Publius Postumius Tubertus a fost sărbătorit cu ovații pentru o victorie in razboiul cu sabinii. A fost pentru prima data cand aceasta onoare a fost acordata unui conducator al Republicii Romane. Ovațiile (limba latină: Ovatio) sau Triumful mic, erau în Roma antică ceremonii in care erau onorati comandantii victoriosi.

Mai putin fastuoasa decât Triumful, această ceremonie solemna era organizata de Senat atunci când dusmanul nu era vrednic de maretia Republicii (pirati sau sclavi rasculati), sau în cazul în care victoria a fost câștigata fără prea mari sacrificii. De asemenea se acordau astfel de onoruri pentru un general care a condus o campanie de succes, într-un război neterminat.

Această ceremonie a fost instituită anul 503 î.Hr. in cinstea consulului Publius Postumius Tubertus, pentru victoria sa asupra Sabinilor și a durat de-a lungul intregii istorii a Republicii Romane, pentru ca odata cu primii împărați să cadă în desuetudine. Ultimele Ovații cunoscute au fost ceremoniile organizate în onoarea generalului roman lui Aulus Plautius, care i-a invins pe britanici sub împăratul Claudius.

Ceremonia era diferită de Triumf și era sărbătorită în mare parte de cântece de bucurie. Câștigătorul purtand toga, mergea la Capitoliu cu o coroana de mirt, care la vechiĭ greci și romanĭ era un simbol al gloriei, însoțit de flautiști, cavaleri, plebei, rar membri ai Senatului și de trupele sale.

Ajungând la Capitol, el sacrifica oi, taurii fiind sacrificati de obicei la Triumfuri. Publius Postumius Tubertus, fiul lui Quintus, a fost primul dintre membrii ginții patriciene Postumia care a devenit consul, in anul 505 î.Hr. Postumius a fost reales pentru a doua oară în 503 î.Hr.

 

3 aprilie 686 - Regele mayas Yuknoom Yich’aak K’ahk este incoronat rege al regatului Kaan, a carui capitala era Calakmul. Născut la 6 octombrie, 649, el a fost un rege Maya în timpul perioadei clasice a cronologiei mezoamericane.

 

3 aprilie 1043 - Eduard Confesorul a fost incoronat rege al Angliei.

Eduard Confesorul (c. 1003 / 1004 - 5 ianuarie 1066), fiul lui Ethelred al II-lea al Angliei, penultimul rege anglo-saxon al Angliei și ultimul al Casei de Wessex, din 1042 până la moartea sa - in imagine, Eduard Confesorul, (Tapiseria de la Bayeux) - foto: ro.wikipedia.org

Eduard Confesorul, (Tapiseria de la Bayeux) – foto: ro.wikipedia.org

Eduard Confesorul (c. 1003 / 1004 – 5 ianuarie 1066), fiul lui Ethelred al II-lea al Angliei, penultimul rege anglo-saxon al Angliei și ultimul al Casei de Wessex, din 1042 până la moartea sa. A fost numit Confesorul, pentru ca a trăit o viață de sfânt. El a fost canonizat în 1161 de către papa Alexandru al III-lea și este comemorat pe 13 octombrie de către Biserica Angliei și Biserica Romano-Catolică din Anglia și Țara Galilor.

A fost urmat de Harold Godwinson, care a fost învins și ucis în același an de către normanzii lui William Cuceritorul în Bătălia de la Hasting. Sfântul Eduard a fost unul dintre sfinții naționali ai Angliei până la regele Eduard al III-lea, care l-a adoptat pe Sfântul George ca patron sfânt în jurul anului 1350.

 

3 aprilie 1077 - A fost creat primul Parlament al statului Friuli. La 3 aprilie 1077, împăratul Henric al IV-a acordat tinutului Friuli, statutul de Ducat.

 

3 aprilie 1287 - A murit Papa Honoriu al IV-lea (n. c. 1210)

Papa Honoriu al IV-lea (nume civil: Giacomo Savelli, născut în jurul anului 1210 la Roma; d. 3 aprilie 1287 la Roma) a fost un papă al Romei - foto: ro.wikipedia.org

Papa Honoriu al IV-lea (1210 – 1287) – foto: ro.wikipedia.org

Papa Honoriu al IV-lea (nume civil: Giacomo Savelli, născut în jurul anului 1210 la Roma; d. 3 aprilie 1287 la Roma) a fost un papă al Romei. După decesul lui Martin al IV-lea, în cadrul conclavei de la Perugia cardinalii l-au ales noul papă după consultații de numai patru zile. Pe timpul acela, Honoriu era aproape total paralizat la mâini și la picioare (datorită gutei).

Când își ținea slujba era în stare să ridice Sfânta Hostie doar cu ajutorul unui aparat mecanic. Totuși a fost în stare să practice o politică de echilibru, și datorită sprijinului unor membri din familia sa, în special fratele său Pandulf. În timpul pontificatului său, Honoriu al IV-lea a transformat palatul de pe Aventin, ridicat de unchiul lui Honoriu al III-lea, în reședința sa.

De asemenea, a încercat să-i convingă pe romani să-și construiască case pe Aventin, care pe timpul lui era aproape nepopulat. Problema cea mai mare era aprovizionarea defectuoasă cu apă. La 3 aprilie 1287 Honoriu a murit datorită gutei, după un pontificat de doar doi ani. Inițial a fost înmormântat la Sfântul Petru, apoi în mausoleul familiei Savelli la Santa Maria in Aracoeli. Singurul cardinal numit de Honoriu a fost Giovanni Boccamazza, arhiepiscopul de Monreale.

 

3 aprilie 1367 - S-a nascut regele Henric al IV-lea al Angliei; (d. 1413).

Henric al IV–lea (n. 3 aprilie 1367, d. 20 martie 1413) s-a născut în Castelul Bolingbroke din Lincolnshire, din această cauză fiind cunoscut și sub numele de Henric de Bolingbroke - foto: ro.wikipedia.org

Henric al IV–lea (1367 – 1413) – foto: ro.wikipedia.org

Henric al IV–lea (n. 3 aprilie 1367, d. 20 martie 1413) s-a născut în Castelul Bolingbroke din Lincolnshire, din această cauză fiind cunoscut și sub numele de Henric de Bolingbroke. A domnit din 30 septembrie 1399 – 20 martie 1413 , fiind incoronat la 13 octombrie 1399. Si-a petrecut mare parte din domnie apărându-se de comploturi, răscoale și tentative de asasinat.

Prima lui problemă a fost să îl elimine pe regele Richard cel detronat, și, după ce a zădarnicit un prim complot de asasinat împotriva sa, sunt date că ar fi ordonat uciderea lui Richard prin înfometare pe la începutul anului 1400, deși nu există dovezi clare în acest sens.

Trupul neînsuflețit al lui Richard a fost expus publicului în vechea catedrală a Sfântului Paul, pentru a arăta susținătorilor săi că decedase. Revoltele au continuat în timpul primilor zece ani ai domniei lui Henric, inclusiv răscoala lui Owen Glendower care s-a autoproclamat Prinț de Wales și răscoala lui Henry Percy, primul conte de Northumberland.

Succesul regelui în înăbușirea acestor răscoale era datorat parțial talentului militar a celui mai vârstnic fiu al său, Henric, care urma să devină regele Henric al V-lea al Angliei. În 1406, soldații englezi l-au capturat pe viitorul rege Iacob I al Scoției, care se îndrepta spre Franța. Iacob a rămas prizonierul lui Henric pe tot timpul domniei acestuia.

Următorii ani ai domniei lui Henric au fost marcați de serioase probleme de sănătate. El suferea de o boală de piele ce îl desfigura și de atacuri acute de la o boală gravă în iunie 1405, aprilie 1406, iunie 1408, în timpul iernii dintre anii 1408-1409, decembrie 1412 și în sfârșit de un atac final în martie 1413. Istoricii medicinei au dezbătut îndelung natura afecțiunii sau afecțiunilor sale.

Boala lui de piele ar fi putut fi lepră (ceea ce în orice caz nu însemna același lucru în medicina modernă), poate psoriasis, un simptom al sifilisului sau o altă boală. Atacurilor acute le-au fost atribuite o mare varietate de explicații, de la epilepsie până la o formă acută de boală cardiovasculară. A murit în Camera “Ierusalim” în casa starețului de la Westminster și a fost îngropat în Catedrala Canterbury. Corpul său a fost bine îmbălsămat, după cum s-a constatat la exhumare, câteva secole mai târziu.

 

3 aprilie 1596 - A murit generalul turc Sinan Pașa, adversarul lui Mihai Viteazul in Batalia de la Calugareni.

Pașa Hassan (1506 – 3 aprilie 1596) a fost un comandant de oști și om de stat otoman. S-a născut în Albania, într-o familie săracă. A fost recrutat ca ienicer de tânăr. În 1569, a fost numit guvernator al Egiptului și a condus până în 1571 luptele pentru cucerirea Yemenului. În 1574 a condus marea expediție împotriva Tunisului, pe care l-a cucerit în ciuda apărării îndârjite a garnizoanei italo-spaniole. În 1580, Sinan a fost comandantul în războiul împotriva Persiei. În același an a fost numit Mare Vizir, numai pentru a fi demis și exilat în anul următor, datorită eșecului locotenentului său, Mohamed Pașa, de a aproviziona garnizoana turcească de la Tbilisi. A devenit în cele din urmă guvernator al Damascului și, în 1589, după marea revoltă a ienicerilor, a fost numit Mare Vizir pentru a doua oară. O altă revoltă a ienicerilor a dus la demiterea sa în 1591, dar în 1593 a fost rechemat să ocupe pentru a treia oară funcția de Mare Vizir. În acest an a comandat armata turcă în campania împotriva Ungariei. În ciuda victoriilor din această campanie, a fost demis în februarie 1595, la scurtă vreme după venirea pe tron a lui Mehmet al III-lea, fiind exilat la Malghara. În august al aceluiași an, a fost rechemat la post pentru a conduce campania împotriva lui Mihai Viteazul în Țara Românească. Rezultatele dezastruase ale campaniei, în special înfrângerea suferită în Bătălia de la Giurgiu, l-au aruncat din nou în dizgrație, concretizată în destituirea sa din funcția de mare vizir.[1] Moartea neașteptată a succesorului său, Lala Mahommed, la trei zile după numire, a fost privită ca un semn divin, iar Sinan a fost numit Mare Vizir pentru a cincea și ultima dată. Sinan Pașa a murit pe neașteptate pe 3 aprilie 1596, lâsând în urmă o uriașă avere și nici un moștenitor - foto: en.wikipedia.org

Pașa Hassan (1506 – 1596) - foto: en.wikipedia.org

Pașa Hassan (1506 – 3 aprilie 1596) a fost un comandant de oști și om de stat otoman. S-a născut în Albania, într-o familie săracă. A fost recrutat ca ienicer de tânăr. În 1569, a fost numit guvernator al Egiptului și a condus până în 1571 luptele pentru cucerirea Yemenului. În 1574 a condus marea expediție împotriva Tunisului, pe care l-a cucerit în ciuda apărării îndârjite a garnizoanei italo-spaniole.

În 1580, Sinan a fost comandantul în războiul împotriva Persiei. În același an a fost numit Mare Vizir, numai pentru a fi demis și exilat în anul următor, datorită eșecului locotenentului său, Mohamed Pașa, de a aproviziona garnizoana turcească de la Tbilisi.

A devenit în cele din urmă guvernator al Damascului și, în 1589, după marea revoltă a ienicerilor, a fost numit Mare Vizir pentru a doua oară. O altă revoltă a ienicerilor a dus la demiterea sa în 1591, dar în 1593 a fost rechemat să ocupe pentru a treia oară funcția de Mare Vizir. În acest an a comandat armata turcă în campania împotriva Ungariei.

În ciuda victoriilor din această campanie, a fost demis în februarie 1595, la scurtă vreme după venirea pe tron a lui Mehmet al III-lea, fiind exilat la Malghara.

În august al aceluiași an, a fost rechemat la post pentru a conduce campania împotriva lui Mihai Viteazul în Țara Românească. Rezultatele dezastruase ale campaniei, în special înfrângerea suferită în Bătălia de la Giurgiu, l-au aruncat din nou în dizgrație, concretizată în destituirea sa din funcția de mare vizir.

Moartea neașteptată a succesorului său, Lala Mahommed, la trei zile după numire, a fost privită ca un semn divin, iar Sinan a fost numit Mare Vizir pentru a cincea și ultima dată. Sinan Pașa a murit pe neașteptate pe 3 aprilie 1596, lâsând în urmă o uriașă avere și nici un moștenitor

 

3 aprilie 1653 - S-a incheiat prima domnie a lui Vasile Lupu în Moldova (1634–1653).

Vasile Vodă Lupu, poreclit „Albanezul” sau „Grecul” (n. 1595 – d. 1661), domnul Moldovei în două rânduri, între aprilie 1634 – 13 aprilie 1653 și 8 mai 1653 – 16 iulie 1653 - foto: ro.wikipedia.org

Vasile Vodă Lupu - foto: ro.wikipedia.org

Vasile Vodă Lupu, poreclit „Albanezul” sau „Grecul” (n. 1595 – d. 1661), domnul Moldovei în două rânduri, între aprilie 1634 – 13 aprilie 1653 și 8 mai 1653 – 16 iulie 1653. Acest domnitor umanist a dus o politicã de sustinere a ortodoxiei în Peninsula Balcanicã, a ctitorit biserica Trei Ierarhi din Iasi, a întemeiat Academia Vasilianã si a sprijinit activitatea tipograficã în Moldova.

Logofătul Gheorghe Ştefan, sprijinit de corpuri de oaste din Transilvania şi Muntenia, ocupă Iaşii şi se proclamă domn al Moldovei. Desfăşurarea evenimentelor din Polonia vecină, legate de insurecţia oştii zaporojene, si alte evenimente ce vizau atît Ţara Moldovei, cît şi Imperiul Otoman, i-au determinat pe otomani să-l recunoască ca domn pe logofătul rebel, care il slujise aproape două decenii – pe Vasile Lupu.

Domnul Moldovei Vasile Lupu s-a refugiat la Cameniţa, dar s-a întoars în scurt timp cu cazacii ginerelui său Timuș și invinge in lupta de la Popricani. Nu se mulțumește însă numai cu recâștigarea tronului, ci îl urmărește pe Gheorghe Stefan si în Valahia, cu gândul de a se răzbuna si pe vechiul sau rival, domnul muntean Matei Basarab. Este însă învins în batalia de la Finta in 17 mai și isi pierde definitiv tronul.

Fuge la cazaci, de acolo la tătari și apoi la Constantinopol, unde a fost întemnitat în incisoarea Șapte Turnuri. După eliberare, încearcă zadarnic să-și recâștige tronul, dar moare la Constantinopol in 1661. Ulterior, osemintele sunt aduse la Iași, fiind reinhumate în biserica Trei Ierarhi, alaturi de ceilalti membri ai familiei.

 

3 aprilie 1682 - A decedat marele pictor spaniol Bartolome Esteban Murillo ; (n, 31 decembrie 1618).

Bartolomé Esteban Murillo (n. 31 decembrie 1617, Sevilia - d, 3 aprilie 1682, Cádiz), pictor spaniol din sec. al XVII-lea. Este una dintre cele mai importante figuri ale picturii baroce spaniole - foto (Autoportret): cersipamantromanesc.wordpress.com

Bartolomé Esteban Murillo (1617 – 1682), Autoportret- foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Este una dintre cele mai importante figuri ale picturii baroce spaniole. A fost fondar al Academiei de Pictura din Sevilia, împărțind conducerea acesteia cu Herrera el Mozo si primit însărcinări importante în orașul său natal: pala pentru mănăstirea Sfântului Augustin, tablourile pentru biserica Santa Maria la Blanca, pala cea mare și capelele laterale ale bisericii mănăstirii franciscanilor capucini, pe care le-a terminat în 1665.

Frescele Bisericii Capucinilor din Sevilia au fost salvate de la distrugere în perioada invaziei franceze din timpul Războiului spaniol de Independență, iar mai apoi au fost restaurate de pictorul sevilian Joaquín Bejarano.

"Imaculata de la Soult"de Bartolomé Esteban Murillo - foto: ro.wikipedia.org

“Imaculata de la Soult”de Bartolomé Esteban Murillo – foto: ro.wikipedia.org

Murillo este cunoscut și pentru tablourile sale reprezentând fetițe și copii: de la candoarea Fetițelor cu flori la realismul viu al copiilor străzii, a pruncilor de țigani și de cerșetori, lucrări ce constituie un interesant și bogat material pentru studiul vieții populare al epocii.

După o serie de lucrări dedicate parabolei Fiului risipitor, a început decorarea bisericii mănăstirii capucinilor din Cádiz, Nuntirea mistică a Sfintei Ecaterina din Alexandria, operă rămasă neterminată din cauza unui accident. Într-adevăr, în 1681, pe când lucra sus pe schele, s-a prăbușit în gol căzătura i-a adus moartea după câteva luni de suferință

 

3 aprilie 1844 - Alexandru Ioan Cuza s–a căsătorit cu Elena Rosetti–Solescu, fiica cea mare a postelnicului Iordache Rosetti și a Catincăi Rosetti, născută Sturdza.

Al. I. Cuza şi Doamna Elena - pictură din Biserica Domnească de la Ruginoasa - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Al. I. Cuza şi Doamna Elena – pictură din Biserica Domnească de la Ruginoasa – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

3 aprilie 1865 - In timpul razboiului civil american, armatele Uniunii ocupa capitala secesionistilor din Richmond, Virginia.

 

3 aprilie 1880 - S-a nascut printul George Valentin Bibescu.

George-Valentin Bibescu (n. 3 aprilie 1880, București, d. 2 iulie 1941, București), unul dintre cei mai buni piloți români - foto: ro.wikipedia.org

George-Valentin Bibescu - foto: ro.wikipedia.org

George-Valentin Bibescu (n. 3 aprilie 1880, București, d. 2 iulie 1941, București), unul dintre cei mai buni piloți români. A fost fondatorul Automobil Clubului Român în 1904 si a înființat Clubul Aviatic Român în 1909 și Liga Naționala Aeriana în 1912. Între anii 1911-1912, George Valentin Bibescu a deținut funcția de comandant al Școlii de pilotaj de la Cotroceni. De asemenea, în perioada 1920-1923, a deținut funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român.

A fost Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România (1911-1916), și Mare Maestru Onorific al acesteia în anul 1925. În 1930 este președinte al Federației Internaționale Aeronautice. George-Valentin Bibescu este fondatorul aeroportului Băneasa din București, care a luat naștere pe fosta moșie a mătușii sale, Maria Bibescu, contesă de Montesquiou-Fézensac (azi cartierul Băneasa). A murit la București la 2 iulie 1941 și este înhumat la Mogoșoaia.

 

3 aprilie 1889 - S-a născut Grigoraș Dinicu, compozitor, violonist român (d. 1949).

Grigoraș Dinicu (n. 3 aprilie 1889, București — d. 28 martie 1949, București) a fost un violonist virtuoz și compozitor român de origine romă, care s-a impus printr-o manieră deosebită de interpretare a vechilor piese muzicale din repertoriul lăutăresc, prin sobrietatea stilului său individual și prin tehnica instrumentală excepțională. Este cunoscut în toată lumea mai ales pentru compoziția sa din 1906, Hora staccato. Violonistul Jascha Heifetz afirma despre Dinicu că este cel mai bun violonist pe care l-a ascultat vreodată.

 

3 aprilie 1897 - A decedat marele pianist si compozitor german, Johannes Brahms ; (n.7 mai 1833).

Johannes Brahms (n. 7 mai 1833, Hamburg - d. 3 aprilie 1897, Viena) a fost un compozitor romantic german, care a trăit cea mai mare parte a vieții sale în Austria, la Viena. Brahms a fost considerat de către mulți „succesorul” lui Beethoven, iar prima sa simfonie a fost descrisă de Hans von Bülow drept a zecea a lui Beethoven (supranume folosit și astăzi) - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Johannes Brahms (1833 – 1897) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Johannes Brahms (n. 7 mai 1833, Hamburg – d. 3 aprilie 1897, Viena) a fost un compozitor romantic german, care a trăit cea mai mare parte a vieții sale în Austria, la Viena. Brahms a fost considerat de către mulți „succesorul” lui Beethoven, iar prima sa simfonie a fost descrisă de Hans von Bülow drept a zecea a lui Beethoven (supranume folosit și astăzi).

 

3 aprilie 1897 - Mihail Sadoveanu a debutat în ziarul umoristic „Dracul” din București.

Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani - d. 19 octombrie 1961, Vânători-Neamț) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este unul dintre cei mai importanți și prolifici prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea, având o carieră ce se întinde pe parcursul a cincizeci de ani. Este cunoscut mai ales pentru romanele sale istorice și de aventuri, deși autorul a creat pagini nemuritoare despre lumea țărănească din Moldova, despre natura României și a scris, de asemenea, reportaje și pagini memorialistice. Sadoveanu a fost unul din primii colaboratori ai revistei tradiționaliste Sămănătorul, înainte de a deveni un scriitor realist și adept al curentului poporanist reprezentat de revista literară Viața Românească - in imagine, Mihail Sadoveanu în 1949 - foto: ro.wikipedia.org

Mihail Sadoveanu în 1949 – foto: ro.wikipedia.org

Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani – d. 19 octombrie 1961, Vânători-Neamț) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este unul dintre cei mai importanți și prolifici prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea, având o carieră ce se întinde pe parcursul a cincizeci de ani.

Este cunoscut mai ales pentru romanele sale istorice și de aventuri, deși autorul a creat pagini nemuritoare despre lumea țărănească din Moldova, despre natura României și a scris, de asemenea, reportaje și pagini memorialistice. Sadoveanu a fost unul din primii colaboratori ai revistei tradiționaliste Sămănătorul, înainte de a deveni un scriitor realist și adept al curentului poporanist reprezentat de revista literară Viața Românească.

 

3 aprilie 1905 - A decedat Ion Pop-Reteganul, folclorist român (n. 10 iunie 1853) reprezentativ pentru epoca sa, apreciat de Ion Muslea drept „cel mai mare folclorist al Ardealului.”

 

3 aprilie 1917 - Guvernul Rusiei aprobă ca 30. 000 de prizonieri de origine română din armata austro-ungară, să se constituie într-un corp de voluntari pentru a lupta alături de armata română refăcută împotriva armatei germano-austro-ungare. Acest corp de voluntari soseste la Iaşi în 27 mai 1917.

 

3 aprilie 1918 - La Iaşi, România, ia fiinţă formaţiunea politică Liga poporului în frunte cu generalul Alexandru Averescu şi Constantin Argetoianu. Formaţiunea politică va fi în aprilie 1920 transformată în Partidul Poporului.

 

3 aprilie 1918 - Sfatul Ţării Republicii Democratice Moldoveneşti, de curînd unită cu patria mamă România, a validat lista cu componenţa noului Consiliu al Directorilor:

Membrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti (succesoarea guberniei Basarabia, fostă parte compnentă a Ţării Moldovei) cu Ţara Mamă (România), 27 martie 1918 (stil vechi) - foto: istoria.md

Membrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti (succesoarea guberniei Basarabia, fostă parte compnentă a Ţării Moldovei) cu Ţara Mamă (România), 27 martie 1918 (stil vechi) - foto: istoria.md

- preşedinte al Consiliului Directorilor Generali – D.Ciugureanu;

- director general de finanţe – dr. P.Cazacu, director;

- director general al agriculturii – E.Catelli;

- director general al lucrărilor publice – N.Bosie-Codreanu;

- director general al învăţămîntului – Şt.Ciobanu;

- director general de interne – I.Costin;

- director general la justiţie – Grigore Grosu;

- director general la industrie şi comerţ – Vlad Chiorăscu;

- director general al controlului de stat – Isac Gherman;

- director general al minorităţilor – Arcadie Osmolovski.

 

3 aprilie 1920 - Prin decretul regelui României Ferdinand I, au fost desfiinţate Directoratele din Basarabia, România

 

3 aprilie 1922 - Iosif Stalin îi succede lui Vladimir Ilici Lenin, grav bolnav, la conducerea partidului bolsevic si a Uniunii Sovietice.

Iosif Vissarionovici Stalin (născut: Ioseb Besarionis Dze Jugashvili,18 decembrie 1878 – d. 5 martie 1953) din tată georgian și mamă osetină, a fost un om politic sovietic, fost revoluționar bolșevic devenit după Revoluția din Octombrie conducător politic sovietic. Stalin a devenit Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în 1922, în urma morții lui Vladimir Ilici Lenin, câștigând în anii deceniului al treilea lupta pentru putere cu Lev Troțki și consolidându-și pe deplin autoritatea odată cu Marea Epurare, o perioadă de represiune cruntă al cărei apogeu a fost atins în 1937. Stalin a rămas la putere pe tot parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, și după încheierea acestuia, până la moartea sa. Din 1946 a deținut și funcția de prim-ministru al Uniunii Sovietice. Ideologia marxist-leninistă ca interpretare a lui Stalin este adeseori numită și stalinism - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Iosif Vissarionovici Stalin – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Iosif Vissarionovici Stalin (născut: Ioseb Besarionis Dze Jugashvili, 18 decembrie 1878 – d. 5 martie 1953) din tată georgian și mamă osetină, a fost un om politic sovietic, fost revoluționar bolșevic devenit după Revoluția din Octombrie conducător politic sovietic.

Stalin a devenit Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în 1922, în urma morții lui Vladimir Ilici Lenin, câștigând în anii deceniului al treilea lupta pentru putere cu Lev Troțki și consolidându-și pe deplin autoritatea odată cu Marea Epurare, o perioadă de represiune cruntă al cărei apogeu a fost atins în 1937.

Stalin a rămas la putere pe tot parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, și după încheierea acestuia, până la moartea sa. Din 1946 a deținut și funcția de prim-ministru al Uniunii Sovietice. Ideologia marxist-leninistă ca interpretare a lui Stalin este adeseori numită și stalinism.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

3 aprilie 1924 - S-a născut Marlon Brando, actor american (d. 2004).

Marlon Brando, Jr. (n. 3 aprilie 1924 – d. 1 iulie 2004) a fost un actor american câștigător al premiului Oscar, recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari actori de film ai secolului 20. S-a făcut remarcat mai ales datorită rolurilor din filmele "Un tramvai numit dorință" și "On the Waterfront", ambele regizate de către Elia Kazan la începutul anilor 1950. Stilul său actoricesc, combinat cu aparițiile sale publice ca outsider al Hollywood-ului anilor 1950 și 1960, au avut o influență majoră asupra generației de actori ce i-au urmat - foto: biography.com

Marlon Brando, Jr. (1924 – 2004) – foto: biography.com

Marlon Brando, Jr. (n. 3 aprilie 1924 – d. 1 iulie 2004) a fost un actor american câștigător al premiului Oscar, recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari actori de film ai secolului 20. S-a făcut remarcat mai ales datorită rolurilor din filmele “Un tramvai numit dorință” și “On the Waterfront“, ambele regizate de către Elia Kazan la începutul anilor 1950.

Stilul său actoricesc, combinat cu aparițiile sale publice ca outsider al Hollywood-ului anilor 1950 și 1960, au avut o influență majoră asupra generației de actori ce i-au urmat. In 1973 a jucat in capodopera lui Bernardo Bertolucci, “Ultimo tango a Parigi” (Ultimul Tango la Paris), film care l-a marcat pe Brando cel mai mult.

A mai jucat in “Apocalypse Now” (Apocalipsa acum – 1979), in regia lui Francis Ford Coppola, “Viva Zapata”, “Don Juan de Marco” (1995), “The Freshman” (Novicele – 1990), “The Island of Dr. Moreau” (Insula doctorului Moreau – 1996) etc. Marlon Brando a trait intens, lucru care reiese si din autobiografia sa, intitulata “Songs My Mother Taught Me” (“Cantece invatate de la mama”). A avut 11 copii si a fost casatorit de trei ori. A incetat din viata in 1 iulie 2004.

 

3 aprilie 1924 -  S-a născut Doris Day, actriță și cântăreață americană.

Doris Day (născută Doris Mary Ann von Kappelhoff la 3 aprilie 1922) este o foarte populară actriță americană de film - foto: ro.wikipedia.org

Doris Day  – foto: ro.wikipedia.org

Doris Day (născută Doris Mary Ann von Kappelhoff la 3 aprilie 1922) este o foarte populară actriță americană de film.

 

3 aprilie 1927 - S-a născut Luigi Ionescu, cântăreț român de muzica usoara;( d. 4 octombrie 1994).

Luigi Ionescu (n. 3 aprilie 1927, Pâncești, județul Bacău - d. 4 octombrie 1994, București) a fost un cântăreț român de muzică ușoară. Începe să cânte de la o vârstă tânără (chiar din timpul liceului) la Bacău. Numele lui rămâne legat de o serie apreciabilă de șlagăre românești sau internaționale interpretate în limba română, cum ar fi "Marina, Marina". Piesa de referință a carierei lui rămâne "Lalele" compusă de Temistocle Popa - foto: ro.wikipedia.org

Luigi Ionescu (1927 -1994) – foto: ro.wikipedia.org

Luigi Ionescu (n. 3 aprilie 1927, Pâncești, județul Bacău – d. 4 octombrie 1994, București) a fost un cântăreț român de muzică ușoară. Începe să cânte de la o vârstă tânără (chiar din timpul liceului) la Bacău. Numele lui rămâne legat de o serie apreciabilă de șlagăre românești sau internaționale interpretate în limba română, cum ar fi “Marina, Marina”. Piesa de referință a carierei lui rămâne “Lalele” compusă de Temistocle Popa.

 

3 aprilie 1930 - S-a născut politicianul german Helmut Kohl. In timpul mandatului sau de cancelar, Germania s-a reunificat.

Helmut Josef Michael Kohl (n. 3 aprilie 1930, Ludwigshafen, Renania-Palatinat, Germania), politician german al Uniunii Creștin-Democrate (CDU), cancelar al Republicii Federale Germania din 1982 până în 1998. Mandatul său de cancelar a durat 17 ani, cu doi ani mai mult decât cel al lui Konrad Adenauer. Acesta a fost cel mai lung mandat al unui cancelar german de la Otto von Bismarck. Kohl este considerat principalul arhitect al Reunificării Germaniei, și împreună cu președintele francez François Mitterrand este considerat de asemenea arhitectul Tratatul de la Maastricht, care a format Uniunea Europeană. Kohl a fost descris de către președinții americani George W. Bush și Bill Clinton ca fiind "cel mai bun lider european al celei de-a doua jumătăți a secolului 20"  - foto: ro.wikipedia.org

Helmut Josef Michael Kohl – foto: ro.wikipedia.org

Helmut Josef Michael Kohl (n. 3 aprilie 1930, Ludwigshafen, Germania – d. 16 iunie 2017, Ludwigshafen, Germania) a fost un politician german al Uniunii Creștin-Democrate (CDU), cancelar al Republicii Federale Germania din 1982 până în 1998. Mandatul său de cancelar a durat 17 ani, cu doi ani mai mult decât cel al lui Konrad Adenauer. Acesta a fost cel mai lung mandat al unui cancelar german de la Otto von Bismarck.

Kohl este considerat principalul arhitect al Reunificării Germaniei, și împreună cu președintele francez François Mitterrand este considerat de asemenea arhitectul Tratatului de la Maastricht, care a format Uniunea Europeană. Kohl a fost descris de către președinții americani George W. Bush și Bill Clinton ca fiind “cel mai bun lider european al celei de-a doua jumătăți a secolului 20“.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org

 

3 aprilie 1933 - Primul zbor peste muntele Everest, o expediție britanică, condusă de marchizul de Clydesdale și finanțată de către Lucy, Lady Houston.

 

3 aprilie 1944 - A murit Octav Băncilă, pictor român (n. 1872).

Octav Băncilă (n. 4 februarie 1872 Botoșani - d. 3 aprilie 1944, București) a fost un pictor realist român și activist politic de stânga - in imagine, Octav Băncilă - Autoportret - foto: ro.wikipedia.org

Octav Băncilă – Autoportret – foto: ro.wikipedia.org

Octav Băncilă (n. 4 februarie 1872 Botoșani – d. 3 aprilie 1944, București) a fost un pictor realist român și activist politic de stânga.

 

3 aprilie 1946 - Generalul japonez Masaharu Homma a fost executat pentru conducerea în Filipinele ocupate de Japonia, a Marșului Morții de la Bataan. Marsul Mortii de la Bataan a constatin transferul forțat de catre armata japoneza a unui numar de 60.000-80.000 de filipinezi și prizonierii americani de război si a început la 9 aprilie 1942, după trei luni de la Bătălia de la Bataan în Filipine în timpul al doilea război mondial.

Au murit datorita relelor tratamente la care au fost supusi de japonezi 2.500-10.000 filipinezi și 100-650 prizonieri de război americani , înainte de a putea ajunge la destinație.

 

3 aprilie 1948 - Președintele american Harry Truman a semnat Planul Marshall de ajutorare cu 5 miliarde de dolari pentru 16 țări europene afectate de cel de-al doilea război mondial.

President Truman signs the European Recovery Program (ERP), better known as the Marshall Plan - foto preluat de pe beyondplanb.eu

President Truman signs the European Recovery Program (ERP), better known as the Marshall Plan – foto preluat de pe beyondplanb.eu

Planul Marshall, cunoscut oficial ca European Recovery Program (ERP), a fost primul plan de reconstrucție conceput de Statele Unite ale Americii și destinat aliaților europeni din Al Doilea Război Mondial.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

3, 4, 6, 12 aprilie 1956 – A avut loc şedinţa Biroului Politic al CC al PMR, care consfinţeşte supremaţia lui Gheorghiu-Dej în partid şi înfrângerea liniei Iosif Chişinevski – Miron Constantinescu.

„Antistalinistul“ Dej  şi „stalinistul“ Chişinevschi au făcut împreună de gardă la catafalcul dictatorului sovietic, în martie 1953 Contra securităţii - foto preluat de pe ceausescunicolae.wordpress.com

„Antistalinistul“ Dej şi „stalinistul“ Chişinevschi au făcut împreună de gardă la catafalcul dictatorului sovietic, în martie 1953 Contra securităţii – foto preluat de pe ceausescunicolae.wordpress.com

Executarea politică a celor doi lideri ai partidului a fost pregătită amănunţit de Gheorghiu-Dej şi de apropiaţii lui. „Disidenţa” lui Miron Constantinescu şi a lui Iosif Chişinevschi data de peste un an, ei manifestându-se prima oară la Plenara din martie 1956. Însă nu era atunci momentul pentru „răfuială”. Abia după excluderea „grupului antipartinic” Malenkov – Molotov – Kaganovici din Biroul Politic al PCUS era momentul atacului final. Comuniştii români aveau nevoie de propria epurare, pentru a arăta că mergeau pe „linia” Moscovei!
cititi mai mult pe ceausescunicolae.wordpress.com

 

3 aprilie 1961 - S-a nascut în Brooklyn, New York, Edward Regan “Eddie” Murphy, actor, regizor, producător și cântăreț american de succes.

Eddie Murphy (n. Edward Regan Murphy la 3 aprilie 1961) este un actor american, regizor, producător, actor și cântăreț. Se află pe locul cinci al actorilor cu cele mai mari încasări din istorie. Are o prezență constantă în spectacolul de televiziune Saturday Night Live între 1980 - 1984. Se află pe locul 10 în lista celor mai mari comici din toate timpurile - in imagine, Eddie Murphy la Festivalul de Film de la Tribeca (2010) - foto: ro.wikipedia.org

Eddie Murphy la Festivalul de Film de la Tribeca (2010) – foto: ro.wikipedia.org

Eddie Murphy (n. Edward Regan Murphy la 3 aprilie 1961) este un actor american, regizor, producător, actor și cântăreț. Se află pe locul cinci al actorilor cu cele mai mari încasări din istorie. Are o prezență constantă în spectacolul de televiziune Saturday Night Live între 1980 – 1984. Se află pe locul 10 în lista celor mai mari comici din toate timpurile.

 

3 aprilie 1966 - Stația sovietica ”Luna 10″ a devenit primul satelit artificial al Lunii.

3 aprilie 1966: Stația sovietica ”Luna 10″ a devenit primul satelit artificial al Lunii - foto: ro.wikipedia.org

”Luna 10″ – foto: ro.wikipedia.org

 

3 aprilie 1968 - Prin Decretul 295 se înfiinţează Consiliul Securităţii Statului. Acest decret a devenit Legea nr. 24/1968 si a fost in vigoare de la 04 aprilie 1968 până la 18 aprilie 1972, fiind abrogat și înlocuit prin Decret 130/1972.

Drapelul Republicii Socialiste România (1965-1989) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Drapelul Republicii Socialiste România (1965-1989) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În condițiile perioadei de desăvîrșire a construcției socialiste și de dezvoltare continuă a democrației noastre, Comitetul Central al Partidului Comunist Român a stabilit măsuri menite să ducă la perfecționarea activității aparatului securității statului și îmbunătățirea structurii sale organizatorice.

Pentru aducerea la îndeplinire a hotărîrilor Comitetului Central al Partidului Comunist Român s-a propus înființarea Consiliului Securității Statului ca organ central al administrației de stat, avînd sarcina înfăptuirii politicii partidului și statului în domeniul apărării securității statului.

Înființarea Consiliului Securității Statului ca organ central al administrației de stat va avea drept rezultat întărirea răspunderii acestui consiliu față de conducerea partidului și guvernului.

Decretul alăturat prevede ca principală atribuție a Consiliului Securității Statului aceea de a apăra securitatea statului, în scopul prevenirii, descoperirii și lichidării oricăror acțiuni dușmănoase îndreptate împotriva orînduirii sociale și de stat, contribuind prin aceasta la asigurarea muncii pașnice de construcție socialistă a poporului român.
cititi mai mult pe lege5.ro

 

3 aprilie 1975 - Sahistul american Bobby Fischer refuză să joace împotriva sovieticului Anatoly Karpov, titlul de campion mondial la sah revenind astfel prin neprezentare, lui Karpov.

Robert (Bobby) James Fischer (n. 9 martie 1943, Chicago, Illinois, SUA - d. 17 ianuarie 2008, Reykjavík, Islanda) a fost un jucător de șah american, al unsprezecelea campion mondial (1972-1975) - in imagine, Bobby Fischer în 1960 (Leipzig) - foto: ro.wikipedia.org

Bobby Fischer în 1960 (Leipzig) – foto: ro.wikipedia.org

Robert (Bobby) James Fischer (n. 9 martie 1943, Chicago, Illinois, SUA – d. 17 ianuarie 2008, Reykjavík, Islanda) a fost un jucător de șah american, al unsprezecelea campion mondial (1972-1975).

Anatoli Evghenevici Karpov (în limba rusă Анато́лий Евге́ньевич Ка́рпов) (n. 23 mai 1951) este un mare maestru internațional rus de șah și fost campion mondial (1975-1985, 1993-1999). În 1985 a fost învins de Gari Kasparov - foto: en.wikipedia.org

Anatoli Karpov - foto: en.wikipedia.org

Anatoli Evghenevici Karpov (în limba rusă Анато́лий Евге́ньевич Ка́рпов) (n. 23 mai 1951) este un mare maestru internațional rus de șah și fost campion mondial (1975-1985, 1993-1999). În 1985 a fost învins de Gari Kasparov.

 

3 aprilie 1984 - La doar șapte zile după ce a preluat funcția de președinte interimar al Guineei, Louis Lansana Beavogui este răsturnat printr-o lovitură de stat militară. Colonelul Lansana Conté devine șef al statului și colonelul Diarra Traoré șef al guvernului.

 

3 aprilie 1991 - A murit la varsta de 86 de ani, scriitorul britanic Graham Greene, autor de romane de spionaj ; (“Omul nostru din Havana”, “Americanul linistit” s.a.).

Henry Graham Greene (n. 2 octombrie 1904 – d. 3 aprilie 1991), scriitor, dramaturg, scenarist și critic literar englez. Călătoriile în Mexic, Africa și Asia au determinat alegerea locului acțiunii diferitelor sale opere. Scrierile sale, de puternică tensiune și structurate după tehnica romanului polițist, explorează probleme politice și morale ale lumii moderne. Sunt reprezentate naturalist, fără iluzii, conflictele de conștiință ale omului părăsit în voia spaimei și singurătății - foto: ro.wikipedia.org

Henry Graham Greene (1904 – 1991) – foto: ro.wikipedia.org

Henry Graham Greene (n. 2 octombrie 1904 – d. 3 aprilie 1991), scriitor, dramaturg, scenarist și critic literar englez. Călătoriile în Mexic, Africa și Asia au determinat alegerea locului acțiunii diferitelor sale opere. Scrierile sale, de puternică tensiune și structurate după tehnica romanului polițist, explorează probleme politice și morale ale lumii moderne. Sunt reprezentate naturalist, fără iluzii, conflictele de conștiință ale omului părăsit în voia spaimei și singurătății.

 

3 aprilie 1992 - A murit Andrei Izbas ( n.19 august 1959), erou cazut in luptele din Transnistria impotriva separatistilor sprijiniti militar de Moscova. Azi o strada din Chisinau ii poarta numele.

 

3 aprilie 2005 - Adriean Videanu (PD) este ales, din primul tur, primar general al Bucureștiului, cu 53,01% din voturi, urmat de Marian Vanghelie (PSD), cu 29,55%.

Adriean Videanu, născut la 1 iunie 1962, în comuna Crevenicu, Teleorman, om de afaceri și politician român - foto: ro.wikipedia.org

Adriean Videanu - foto: ro.wikipedia.org

Adriean Videanu, născut la 1 iunie 1962, în comuna Crevenicu, Teleorman, om de afaceri și politician român.

Evenimentele Zilei de 31 martie în Istorie

Tătarii pătrund în Transilvania și ocupă Rodna (31 martie 1241)

foto preluat de pe www.dailycotcodac.ro
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.orgyoutube.com

 

31 martie este a 90-a zi a calendarului gregorian.

 

Sărbătorile Zilei de 31 martie

(BOR) Sf. Sfințit Mc. Ipatie, Episcopul Gangrei. Sf. Mc. Veniamin Diaconul

Cel între sfinți părintele nostru Ipatie a înflorit în Cilicia, s-a nevoit în Galatia, a ajuns arhiereu în Gangra (sau „al Gangrelor”) și luând parte la Sinodul I Ecumenic al celor trei sute optsprezece părinți de Dumnezeu purtători, a fost cu totul plin de Duhul Sfânt. El a ajuns vestit prin aceea că, după ce a răbdat multe ispite, a ajuns să săvârșească felurite minuni.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Mucenic Veniamin, diaconul - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Mucenic Veniamin, diaconul – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfinţii Mucenici Avdas episcopul, Veniamin diaconul, nouă mucenici împreună cu ei şi alţi mulţi sfinţi care au mărturisit în Persia, au fost aruncaţi în închisoare şi au fost mâncaţi de vii de şoarecii şi de pisicile închise laolaltă cu ei.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRU) Sf. Ipațiu, episcop, martir († secolul al IV-lea)

(BRC) Sf. Beniamin, diacon, martir

Malta: Festa/Sărbătoarea Libertății; se comemorează finele suveranității britanice asupra țării, in 1979.

 

Ziua Turnului Eiffel (#EiffelTowerDay)

foto preluat de pe www.agerpres.ro

foto preluat de pe www.agerpres.ro

Ziua Turnului Eiffel (#EiffelTowerDay) marchează ziua din 1889 în care au fost finalizate lucrările la monumentul ce urma să devină emblema Oraşului Luminilor.

Construcţia turnului Eiffel a durat exact 2 ani, 2 luni şi 5 zile. Edificiul a fost ridicat pentru Expoziţia Internaţională de la Paris şi cu ocazia aniversării a 100 de ani de la Revoluţia Franceză. Monumentul a rămas să poarte numele principalului inginer care a lucrat la construcţia sa, Gustave Eiffel.

 

Ziua Internaţională a Vizibilităţii Persoanelor Transgender (#TransgenderDayofVisibility)

foto preluat de pe www.agerpres.ro

foto preluat de pe www.agerpres.ro

Ziua Internaţională a Vizibilităţii Persoanelor Transgender (#TransgenderDayofVisibility) se concentrează în special asupra aspectelor pozitive ale vieţii de transgender şi provoacă prejudecăţile oamenilor care nu înţeleg ce înseamnă să fii transgender.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua Mondială a Backup-ului de date (#WorldBackupDay)

foto preluat de pe www.agerpres.ro

foto preluat de pe www.agerpres.ro

În fiecare zi, oameni şi afaceri pierd uriaşe volume de date informatice pentru că neglijează să urmeze procedurile de backup al datelor. Ziua Mondială a Backup-ului de date (#WorldBackupDay) are scopul declarat ca, măcar o dată pe an, să ne aducem aminte de datele pe care dorim să le păstrăm în siguranţă.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Astăzi în istorie pentru 31 martie

 

Evenimentele Zilei de 31 martie în Istorie:

- 31 martie 1437 – În Transilvania, a izbucnit, Răscoala de la Bobâlna

 

31 martie 46 i.Hr - Iulius Cezar a decretat utilizarea în întregul Imperiu Roman a calendarului, întocmit de astronomul Sosigene din Alexandria, cunoscut sub numele de Calendarul Iulian. Acesta considera anul Iulian de 365,25 zile, cu o durata a anului de 365 zile, solare medii, si la fiecare al 4-lea an se mai adauga cate o zi, anul bisect.

Neajunsul era ca acest calendar in 384 de ani, intarzia cu trei zile. Calendarul iulian a fost introdus de Iuliu Cezar în 46 î.Hr., intrând în uz în anul 45 î.Hr. si a rămas în uz în unele ţări până în secolul al XX-lea şi mai este folosit încă de mai multe biserici naţionale ortodoxe.

Calendarul iulian a fost folosit în Europa din timpurile Imperiului Roman până în anul 1582, când Papa Grigore al III-lea a hotarat o noua reforma a calendarului, cu ajutorul astronomului italian Lilius, rezultand Calendarul Gregorian, in stilul nou, cand au ”disparut” 10 zile pentru a se regla diferenta intre timpul masurat prin calendar si timpul astronomic.

Astfel, data de 4 octombrie 1582 a fost urmata de 15 octombrie 1582. Noul calendar a fost în scurtă vreme adoptat de majoritatea ţărilor catolice. Ţările protestante l-au adoptat ceva mai târziu, iar ţările din Europa Răsăriteană l-au adoptat mult mai târziu, unele la începutul secolului al XX-lea.

 

31 martie 250 - S-a născut împăratul roman Gaius Flavius Valerius Constantius (d. 25 iulie 306),

Gaius Flavius Valerius Constantius (n. 31 martie 250, d. 25 iulie 306) , cunoscut și sub numele Constanțiu I sau Constantius Chlorus (din grec. χλωρός, „cel palid”), a fost împărat al Imperiului Roman de Apus (305–306). A fost tatăl lui Constantin cel Mare - foto: ro.wikipedia.org

Constanțiu I – foto: ro.wikipedia.org

Gaius Flavius Valerius Constantius (n. 31 martie 250, d. 25 iulie 306) , cunoscut și sub numele Constanțiu I sau Constantius Chlorus (din grec. χλωρός, „cel palid”), a fost împărat al Imperiului Roman de Apus (305–306). A fost tatăl lui Constantin cel Mare.

 

31 martie 1146 - Bernard de Clairvaux predică la Vézelay, îndemnând principii crestini la o a doua Cruciadă impotriva musulmanilor. Regele Frantei, Ludovic al VII- lea este prezent, și se alătură Cruciadei.

Bernard de Clairvaux (cunoscut și ca Sfântul Bernard, n. 1091, d. 21 august 1153, Clairvaux) călugăr și conte de Châtillon -  foto - ro.wikipedia.org

Bernard de Clairvaux - foto – ro.wikipedia.org

Bernard de Clairvaux (cunoscut și ca Sfântul Bernard), conte de Châtillon a fost un calugar francez ( n.1091- d. 21 august 1153) , care a intemeiat in anul 1115 celebra mănăstire cisticerciana Clairvaux, în Burgundia, pe care o va conduce timp de aproape patru decenii (1115 – 1153).

În calitate de abate de Clairvaux, Bernard a întemeiat șaizeci și opt de mănăstiri-fiice sau filiale (dependente de spiritualitatea abației-mamă), răspândite pe întreg cuprinsul Europei. Tot el a făcut să fie oficial recunoscut, în 1128, Ordinul Templierilor, organizație al cărei inspirator a fost.

Bernard de Clairvaux a avut o contribuție decisivă în aplanarea crizei provocată de Schisma papală din anul 1130, prin alegerea simultană pe scaunul pontifical a pretendenților Anaclet al II-lea (1130 – 1138) și Inocențiu al II-lea (1130 – 1143) , sprijinindu-l pe Inocențiu.

În 1140, a obținut de la Conciliul din Sens condamnarea lui Abelard, care îl neliniștea cu îndrăzneala vederilor sale, iar în 1145, a avut satisfacția să-l vadă pe unul din fiii săi spirituali ajuns papă sub numele de Eugeniu III. În 1151, cu doi ani înainte de moartea sa, numarul abatiilor cisticerciene ajunsese la 500.

Bernard a murit în 1153 la șaizeci și trei de ani. La 18 ianuarie 1174 a fost canonizat de papa Alexandru al III- lea. Papa Pius al VIII- lea l-a declarat în 1830 Doctor al Bisericii. Catolicii il sărbătoresc la 20 august.

 

31 martie 1241 - Tătarii pătrund în Transilvania și ocupă Rodna.

foto preluat de pe guidealba.com

foto preluat de pe guidealba.com

Prima coloană tătară condusă de către generalii Cadan și Buri pleacă din Podolia, intră în Moldova de nord și trec în Transilvania prin trecătoarea Cârlibaba (Pasul Tătarilor) în cursul lunii martie 1241. De la Pasul Rotunda coloana se va bifurca, o parte va trece în Maramureș, iar cealaltă va urma cursul râului Someș, spre aval.

Băștinașii, avertizați poate, de ciobanii care sălășluiau prin munți, se vor retrage din sate în cetatea Rodnei, veche fortificație militară condusă fiind de sași.

Sașii, împreună cu valahii, nu vor aștepta asedierea fortăreței, ci vor ieși în întâmpinarea tătarilor, ocupând poziții de apărare pe îngusta vale care asigura accesul spre localitatea lor. Condițiile de teren și valea îngustă mărginită de munți abrupți nu permiteau desfășurarea cavaleriei tătare. Datorită acestui fapt, primul atac al tătarilor a fost respins. Generalii Cadan și Buri recurg la tradiționala stratagemă tătară și se retrag, lăsând impresia că acceptă înfrângerea.

Crezând că au obținut o victorie finală, rodnenii neglijează apărarea cetății, sărbătorind și ziua de Paști (31 martie) odată cu victoria asupra tătarilor. Pe fondul unui consum mare de vin, localnicii intră în panică în momentul declanșării celui de-al doilea atac al tătarilor. Aceștia nimicesc oastea din linia de apărare și pătrund în cetate, unde decimează și populația civilă.

Cronicile afirmă că în acea zi de Paște ar fi murit de sabia tătarilor circa 4.000 de oameni. Pristaldul sașilor s-a predat și a fost obligat, împreună cu cei 600 de sași rămași în viață, să devină călăuze ale tătarilor.

Conduși de sași, tătarii vor coborî pe Someș până în dreptul actualei localități Ilva Mică, de unde, prin pasul Strâmba, vor trece în localitatea Josenii Bârgăului și de aici spre Bistrița.

cititi mai mult pe istoriefurata.istorieveche.ro

 

31 martie 1437 - A izbucnit Răscoala Țărănească de la Bobâlna (1437-1438).

Răscoala de la Bobâlna (1437-1438) - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Răscoala de la Bobâlna (1437-1438) – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Răscoala de la Bobâlna din 1437 a fost cea mai importantă răscoală din Regatul Ungariei înainte de Marele Război Țărănesc, condus de Gheorghe Doja (9 aprilie – 15 iulie 1514). Răscoala a început atunci când episcopul catolic al Transilvaniei a cerut să se plătească zeciuiala, care nu mai fusese strânsă din 1434, într-o singură tranşă.

Mai mult, micii nobili maghiari şi locuitorii români (care înainte erau scutiţi de plata zeciuielii, fiind ortodocşi) au fost şi ei obligaţi să o plătească. Când ţăranii au refuzat să plătească, episcopul i-a excomunicat. Ţăranii erau nemulţumiţi şi de faptul că înca din timpul lui Ludovic I cel Mare, regele Ungariei, fusesera scoşi (în 1365) de sub autoritatea comiţilor regali şi puşi sub jurisdicţia moşierilor.

Treptat, aceştia i-au privat pe ţărani de dreptul lor de până atunci la strămutare liberă.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

31 martie 1492 - Decretul din Alhambra. Regii catolici ai Castiliei si Leonului, Isabella si Ferdinand emit un decret privind expulzarea evreilor din Grenada, eliberata cu trei luni in urma de musulmani, prin care se urmarea crestinarea totala a Spaniei medievale. Patru luni mai tarziu, toti evreii din Spania care au refuzat sa se crestineze au fost expulzati in totalitate din aceasta tara.

 

31 martie 1499 - S-a născut Papa Pius al IV-lea (Giovanni Angelo Medici, d. 9 decembrie 1565)

Pope Pius IV (31 March 1499 – 9 December 1565) - en.wikipedia.org

Pope Pius IV (31 March 1499 – 9 December 1565) – en.wikipedia.org

A fost papa de la 25 decembrie 1559 pana la moartea sa, în 1565. A prezidat ultima ședință a Conciliului de la Trent l care a emis condamn at erezia protestanta in timpul Reformei.

 

31 martie 1519 - S-a născut regele Henric al II-lea al Franței din dinastia Valois.

Henric al II-lea (31 martie 1519 – 10 iulie 1559) din dinastia Valois a fost rege al Franței între 1547 - 1559 - foto: ro.wikipedia.org

Henric al II-lea - foto: ro.wikipedia.org

Henric al II-lea (31 martie 1519 – 10 iulie 1559) din dinastia Valois a fost rege al Franței între 1547 – 1559.

 

31 martie 1547 - A murit Regele Francisc I al Franței; (n. 1494).A ramas pe tronul Frantei din 1515 până la moartea sa.

 

31 martie 1596 - S-a născut Rene Descartes, filosof si matematician francez, care, prin instituirea sistemului de coordonate carteziene, a pus bazele geometriei moderne.

René Descartes (31 martie 1596 – 11 februarie 1650), cunoscut de asemenea cu numele latin Cartesius, a fost un filozof și matematician francez - foto: ro.wikipedia.org

René Descartes - foto: ro.wikipedia.org

René Descartes (31 martie 1596 – 11 februarie 1650), cunoscut de asemenea cu numele latin Cartesius, a fost un filozof și matematician francez. Rene Descartes este autorul vestitei teze: ”Ma indoiesc, deci cuget. Cuget, deci exist.” (Dubito ergo cogito. Cogito ergo sum).

Indoiala sa a avut insa o semnificatie progresista, ideea provenind din lupta filisofului cu dogmatismul scolastic. In ”Meditatii metafizice” (1641), opera sa fundamentala, isi prezinta in mod clar ideea si arata ca gandirea reprezinta prima noastra certitudine, pentru ca nu ne putem indoi de faptul ca ne indoim.

Descartes a dedus de aici existenta omului (Dubito ergo cogito), apoi pe ce a lui Dumnezeu (aparuta din notiunea de infinit din noi) si, in cele din urma, a existentei lumii materiale (pornind de la sentimentul afectiunilor corpului nostru), din care a rezultat doctrina sa rationalista, intemeiata pe gandire.

Pentru el, criteriul adevarului se afla in ratiunea insasi, in evidenta notiunilor noastre. La baza metodei sale de cunoastere, el a pus deductia, care trebuie sa porneasca de la adevaruri clare si distincte, cunoscute nemijlocit de ratiune.

Descartes a recunoscut totusi si valoarea cunoasterii experimentale.Descartes a adus o contributie insemnata la dezvoltarea matematicii, fizicii, biologiei si a altor stiinte.

A pus bazele geometriei analitice prin initierea metodei sistemelor de coordonate, numite ulterior carteziene, facand posibila aplicarea algebrei si analizei la studiul geometriei, ceea ce a constituit o adevarata revolutie in matematica.

Si-a expus conceptia despre lume in ”Principiile filosofiei” (1644), iar morala sa este prezenta in lucrarea ”Discurs asupra metodei” (1637), dar si in ”Tratat al pasiunilor sufletului” (1649), in care concluzioneaza: ”Este suficient sa judeci bine spre a proceda bine.” A decedat la 11 februarie 1650.

 

31 martie 1685 - Moare în captivitate la Lvov, domnitorul Moldovei Gheorghe Duca.

Gheorghe Duca (d. 1685) a fost domn al Moldovei de trei ori: septembrie 1665 - mai 1666; noiembrie 1668 - 10 august 1672; noiembrie 1678 - 25 decembrie 1683 și al Țării Românești: noiembrie/decembrie 1674 - 29 noiembrie 1678. În 1680, turcii îl numesc hatman al Ucrainei - foto (Gheorghe Duca pe o frescă la Mănăstirea Cetățuia): ro.wikipedia.org

Gheorghe Duca pe o frescă la Mănăstirea Cetățuia – foto: ro.wikipedia.org

A domnit în Moldova de patru ori: 1665, noiembrie – 1666, mai 21 (31); 1668, decembrie – 1671, decembrie; 1672, ianuarie – august 10 (20); 1678, decembrie – 1683, noiembrie. La 31 martie 1684, moare în captivitate la Lvov, Polonia, domnitorul Moldovei Gheorghe Duca, după ce fusese capturat pe cand se întorcea cu oastea de la batalia sub zidurile Vienei.

Gheorghe Duca era un grec originar din Rumelia, venit în Moldova de mic, împreună cu părinţii săi. În timpul domniei lui Vasile Lupu îl întîlnim printre slujitorii de la curtea domnească. O căsătorie reuşită cu o fată din familia Buhuş, îi asigură ulterior dregătoria de mare vistiernic în timpul domniei lui Dabija Vodă.

După moartea acestuia, Dabijoaia reuşeşte prin vechile sale cunoştinţe greceşti din Constantinopol, să obţină firmanul domniei Moldovei pentru Gheorghe Duca, ginerele ei.

Turcii l-au numit , în 1681, hatman al Ucrainei, avînd curțile peste Nistru, la Nemirov, pe Bug, și la Țigănauca, în fața Sorocii. Începînd cu această perioadă Gheorghe Duca se intitulează “domn al Ţării Moldovei şi al Ţării Ucrainei”.

Stăpînirea lui Gheorghe Duca în această regiune a durat pînă la sfîrşitul anului 1683, perioada în care aici s-au strămutat multe familii de moldoveni care au întemeiat sate si au reconstruit oraşele distruse în timpul ostilităților ruso-turce. Înfrîngerea turcilor la Viena din vara anului 1683, a avut urmări directe atît asupra stăpînirii lui Gheorghe Duca a teritoriilor dintre Nistru şi Nipru cît şi asupra sorţii domnului.

Reprezentantul acestuia pe pămînturile de la răsărit de Nistru, Ene Drăghinici, a fost alungat de cazacii conduşi de hatmanul Kuniţki, care l-au întronat pe scaunul Moldovei pe Stefan Petriceicu . Gheorghe Duca, care participase alături de turci la asediul Vienei este capturat de polonez si dus în Polonia (la Lvov), unde moare la 31 martie 1684. A ctitorit biserica Cetățuia, în a cărei plan se regăsește structura și elevația bisericii Trei Ierarhi din Iași.

 

31 martie 1727 - A murit Isaac Newton, matematician, fizician englez; (n. 4 ianuarie 1643).

Isaac Newton (n. 4 ianuarie 1643 / S.V. 25 decembrie 1642, Woolsthorpe-by-Colsterworth, Lincolnshire, Anglia – d. 31 martie 1727 / S.V. 20 martie 1727, Kensington, Middlesex, Anglia), renumit om de știință englez, alchimist, teolog, mistic, matematician, fizician și astronom, președinte al Royal Society - in imagine, Sir Isaac Newton la 46 de ani, într-un portret din 1689 al pictorului Godfrey Kneller - foto: ro.wikipedia.org

Sir Isaac Newton la 46 de ani, într-un portret din 1689 al pictorului Godfrey Kneller – foto: ro.wikipedia.org

Isaac Newton (n. 4 ianuarie 1643 / S.V. 25 decembrie 1642, Woolsthorpe-by-Colsterworth, Lincolnshire, Anglia – d. 31 martie 1727 / S.V. 20 martie 1727, Kensington, Middlesex, Anglia), renumit om de știință englez, alchimist, teolog, mistic, matematician, fizician și astronom, președinte al Royal Society.

 

31 martie 1732 - S-a născut compozitorul austriac Joseph Haydn; (d. Viena, 31 mai 1809).

Franz Joseph Haydn (31 March 1732 – 31 May 1809), compozitor german, portrait by Thomas Hardy (1792) - foto - en.wikipedia.org

Franz Joseph Haydn portrait by Thomas Hardy (1792) – foto – en.wikipedia.org

Franz Joseph Haydn (31 March 1732 – 31 May 1809), compozitor german. Alături de Wolfgang Amadeus Mozart, si Ludwig van Beethoven, face parte din rândul marilor personalități muzicale ale epocii clasice vieneze. A fost unul din cei mai influenți maeștri ai tradiției muzicale din Europa apuseană.

 

31 martie 1761 - Cutremurul de la Lisabona din 1761 lovește Peninsula Iberică cu o magnitudine estimată la 8,5, la șase ani după ce un alt cutremur a distrus orașul.

 

31 martie 1778 - Exploratorul englez James Cook a ajuns pe Insula Vancouver și a revendicat-o în numele Regatului Marii Britanii.

Insula Vancouver (în engleză Vancouver Island) denumit mai demult și Quadra, (numele actual provenit de la navigatorul George Vancouver, 1757-1798, fost ofițer britanic) se află amplasată în Pacific în apropiere de coasta de vest canadiană.

Din punct de vedere administrativ aparține de provincia British Columbia. Orașul cel mai important de pe insulă este Victoria, Columbia Britanică. Insula are lungimea de peste 450 km, lățimea de 100 km și suprafața de 32.100 km², fiind despărțită de continentul american prin strâmtoarea Juan-de-Fuca. Pe insulă se află Parcul Național Strathcona (2.500 km²), muntele cel mai înalt fiind Golden Hinde cu altitudinea de 2195 m.

 

31 martie 1809 - S-a născut scriitorul rus Nikolai Vasilievici Gogol ; (d. 1852).

Nikolai Vasilievici Gogol  (S.V. 31 martie 1809 – S.V. 4 martie 1852) a fost un prozator și dramaturg rus, născut în Ucraina - foto: ro.wikipedia.org

Nikolai Vasilievici Gogol – foto: ro.wikipedia.org

Nikolai Vasilievici Gogol (S.V. 31 martie 1809 – S.V. 4 martie 1852) a fost un prozator și dramaturg rus, născut în Ucraina.

 

31 martie 1841 - La Holod, în Transilvania (Bihor), se naşte Iosif Vulcan, publicist şi scriitor român, membru al Academiei Române; (d.8 septembrie 1907)

Iosif Vulcan (n. 31 martie 1841, Holod, Bihor - d. 8 septembrie 1907, Oradea) publicist și scriitor român, animator cultural, membru al Academiei Române - foto: ro.wikipedia.org

Iosif Vulcan- foto: ro.wikipedia.org

Iosif Vulcan (n. 31 martie 1841, Holod, Bihor – d. 8 septembrie 1907, Oradea) publicist și scriitor român, animator cultural, membru al Academiei Române. Este fondatorul revistei Familia si a scris nuvele, poezii (”Lira mea”, 1882), piese de teatru (”Ştefan Vodă cel Tînăr”, ”Gărgăunii Dragostei”, ”Mireasă pentru Mireasă”), o importantă lucrare istorică (”Panteonul Roman”, 1869), romane şi traduceri. Mihai Eminescu, poetul nepereche al romanilor, a debutat in revista orădeană Familia, condusa de Iosif Vulcan,la 9 martie 1866 cu poezia „De-aș avea”.

 

31 martie 1854 - SUA si Japonia semneaza tratatul de la Kanagawa prin care Imperiul Nipon a fost obligat sa deschida comertului porturile Shimoda si Hakodate. Este sfarsitul izolarii pe care o impusesera Japoniei shogunii Tokugawa la inceputul sec. XVII.

 

31 martie 1855 - A decedat Charlotte Bronte (n. 21 aprilie 1816), una din surorile Bronte, cunoscuta autoare a romanului ”Jane Eyre”.

Charlotte Brontë (pronunţie ˈbrɒnti, n. 21 aprilie 1816 – d. 31 martie 1855) a fost o romancieră şi poetă engleză, sora mai mare a celorlalte două scriitoare: Emily Brontë şi Anne Brontë - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Charlotte Brontë – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Charlotte Brontë (pronunţie ˈbrɒnti, n. 21 aprilie 1816 – d. 31 martie 1855) a fost o romancieră şi poetă engleză, sora mai mare a celorlalte două scriitoare: Emily Brontë şi Anne Brontë. Charlotte Brontë, care obişnuia să folosească pseudonimul de Currer Bell, este cunoscută pentru cartea ei Jane Eyre, unul dintre cele mai celebre romane din literatura engleză şi cea universală.

 

13 martie 1857 - Se înfiinţează la Bucureşti, în Muntenia, un Comitet Central al Unirii, care îşi fixează un program politic asemănător cu cel din Moldova.

 

31 martie 1871 - România a concesionat pe timp de 45 de ani, unei societăți belgiene, dreptul de construire și exploatare în Bucuresti a tramvaielor cu cai, denumite pe atunci “drumurile de fier americane”.

Mule-drawn streetcar, 1870s - foto: en.wikipedia.org

Mule-drawn streetcar, 1870s – foto: en.wikipedia.org

 

31 martie 1876 - România: Căderea guvernului conservator. Cele două cauze au fost: problemele legate de insolvabilitatea concesiunii Strousberg, care tărăgăna, și incapacitatea de a adopta o poziție clară în problema orientală (care se deschisese odată cu răscoalele antiotomane ale Bosniei și Herțegovinei).

 

31 martie 1877 - Guvernul României decide mobilizarea generală. Intra sub arme aproximativ 100 000 de oameni. Trupele române ocupă poziţii de apărare pe Dunăre.Este practic inceputul Razboiului de Independenta.

Primul Primul foc tras de Armata Romana in razboiul de independenta - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Primul Primul foc tras de Armata Romana in razboiul de independenta – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

31 martie 1885 - Marea Britanie și-a impus protectoratul asupra Bechualandului, dependenta care se va incheia cu proclamarea independentei in 1966, sub numele de Botswana.

 

31 martie 1889 - A fost inaugurat Turnul Eiffel (Tour Eiffel), devenit simbol al capitalei Frantei – Paris, construit din 10.000 de tone de otel intre anii 1887-1889 de inginerul francez Gustav Eiffel (1832-1923).

Turnul Eiffel (15 March 1889: Construction of the cupola) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Turnul Eiffel (15 March 1889: Construction of the cupola) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

La inaugurare au participat premierul Frantei de atunci, Pierre Tirad, numerosi demnitari, dar si cei 200 de muncitori care au lucrat la ridicarea turnului, care la acea vreme era cea mai inalta constructie din lume. Turnul Eiffel a fost construit in 1889, in onoarea centenarului Revolutiei franceze si ca un insemn al Expozitiei Internationale de la Paris – care urma sa fie gazduita de Franta.

Guvernul Frantei a organizat un concurs de proiecte, peste 100 fiind trimise Comitetul Centenarului. Proiectul castigator a fost declarat cel al inginerului Gustav Eiffel, cunoscut pentru structurile metalice indraznete. De altfel, si ideea cu care s-a inscris in competitia presupunea construirea unui turn din metal inalt de 300 de metri, cum nu mai era nicaieri in lume.

Pentru ca lifturile nu erau instalate la data inaugurarii, Gustave Eiffel a urcat scarile turnului impreuna cu cativa colegi si a ridicat steagul francez in varful structurii.

La inceputul lui mai, s-a deschis Expozitia Internationala de la Paris, turnul avand rolul de poarta de intrare in imensul targ. Constructia turnului a inceput la 22 ianuarie 1887 si a fost terminata pe 31 martie 1889. Costul lucrarii a fost de 6,5 milioane de franci, o suma considerabila pentru acele vremuri.

Eforturile constructorilor si cele financiare au meritat insa, pentru ca Parisul s-a ales cu o capodopera arhitecturala, dupa cum apreciaza specialistii. Turnul are 300 m inaltime, excluzand antena din varf, ce mai adauga 24 de metri, si o greutate de peste 10.000 de tone. Cand a fost construit, era cea mai mare cladire din lume, record pe care pana la finalizarea cladirii Chrysler din New York, in anul 1930.

Primul etaj are o platforma larga, unde se afla celebrul restaurant “Jules Verne”, un mic muzeu al Turnului Eiffel, precum si o sala de cinema in care ruleaza filme documentare ce prezinta istoria turnului.

Al doilea etaj are numeroase balcoane de unde Parisul poate fi fotografiat din toate unghiurile posibile, iar pentru o cat mai buna observatie sunt amplasate lunete de jur imprejurul turnului.

Al treilea etaj gazduieste biroul avut de Gustave Eiffel, unde se afla copii din ceara ale constructorului turnului, fiicei sale, Claire, precum si a celebrului inventator american Thomas Edison.

 

31 martie 1891 - S-a născut Ion Pillat, poet și traducător român, laureat al Premiului Național pentru literatură; (d. 1945)

Ion Pillat (n. 31 martie 1891, București – d. 17 aprilie 1945), a fost un academician, antologist, editor, eseist, poet tradiționalist și publicist român. Pe linie maternă a fost înrudit cu familia Brătianu. Bunicul său a fost cunoscutul politician Ion Brătianu, acesta fiind adesea evocat în poeme din volumul său cel mai complet din punct de vedere estetic, Pe Argeș în sus, în poeme precum Bunicul, Bunica, Aci sosi pe vremuri sau Ochelarii bunicului. Și-a petrecut copilăria la moșiile Florica, pe Argeș și la Miorcani, pe râul Prut. După 1945 poezia sa este trecută la "index", evident din rațiuni strict politice. Fiul său, criticul și romancierul Dinu Pillat a fost îndepărtat de la Facultatea de Litere unde era asistent al lui George Călinescu fiind condamnat la temniță politică, iar manuscrisele i-au fost confiscate și distruse. Nepoata sa, Monica Pillat este o reputată anglistă - foto: ro.wikipedia.org

Ion Pillat - foto: ro.wikipedia.org

Ion Pillat (n. 31 martie 1891, București – d. 17 aprilie 1945), a fost un academician, antologist, editor, eseist, poet tradiționalist și publicist român. Pe linie maternă a fost înrudit cu familia Brătianu. Bunicul său a fost cunoscutul politician Ion Brătianu, acesta fiind adesea evocat în poeme din volumul său cel mai complet din punct de vedere estetic, Pe Argeș în sus, în poeme precum Bunicul, Bunica, Aci sosi pe vremuri sau Ochelarii bunicului.

Și-a petrecut copilăria la moșiile Florica, pe Argeș și la Miorcani, pe râul Prut. După 1945 poezia sa este trecută la “index”, evident din rațiuni strict politice. Fiul său, criticul și romancierul Dinu Pillat a fost îndepărtat de la Facultatea de Litere unde era asistent al lui George Călinescu fiind condamnat la temniță politică, iar manuscrisele i-au fost confiscate și distruse. Nepoata sa, Monica Pillat este o reputată anglistă.

 

31 martie 1893 - A avut loc Congresul de constituire al Partidului Social Democrat al Muncitorilor din Romania. Din conducere făceau parte Ioan Nădejde, Vasile G. Morțun, Constantin Dobrogeanu Gherea, Ion C.Frimu, Cristian Rakovski Dimitrie Marinescu, Gheorghe Cristescu si Ilie Moscovici.

Programul adoptat, inspirat din scrierile lui Gherea și de programul de la Erfurt al social-democraților germani, definea rolul PSDMR ca reprezentant al proletariatului român. Principalele direcții de acțiune ale partidului erau instituirea votului universal, adoptarea unei legislații a muncii și reforma radicală a sistemului agrar în favoarea țărănimii, organizarea învățămîntului gratuit obligatoriu, garantarea dreptului la întrunire, instituirea impozitului progresiv pe venit, descentralizarea și autonomia comunală.

Partidul a adoptat o poziție moderată, în sensul acceptării cadrului constituțional existent, sub influența tripletei aflată la conducerea efectivă: Gherea – Nădejde – Mortun. În 1899 partidul s-a destrămat, iar cluburile muncitorești au fost desființate cu excepția clubului de la București, în cadrul căruia au continuat să activeze personalități ca I. C. Frimu, C. Z. Buzdugan și Cristian Racovski.

La 31 ianuarie 1910 a fost înființat Partidul Social Democrat Român (PSDR), condus de I.C. Frimu, Mihai Gh. Bujor, Cristian Rakovski,Dimitrie Marinescu și Constantin Vasilescu.

 

31 martie 1897 - În România se formează guvernul liberal prezidat de Dimitrie A. Sturdza, în care ministrul reformator Spiru Haret ocupă portofoliul Instrucţiunii Publice.

 

31 martie 1899: Este adoptata legea privind invatamantul profesional in România.

 

31 martie 1917 - SUA intra in posesia Insulelor Virgine din Marea Caraibelor, dupa ce au achitat in ianuarie Danemarcei suma de 25 de milioane dolari, pentru a preveni transformarea lor intr-o baza de submarine a Germaniei.

 

31 martie 1917 - În SUA este adoptata pentru prima data Ora de Vara.

 

31 martie 1917 - A decedat Emil von Behring, medic german laureat al primului Premiul Nobel pentru medicina in 1901. Premiul i-a fost acordat in urma descoperirii serului pentru tratarea difteriei.

 

31 martie 1917 - Guvernul României contractează de la Banca Angliei un împrumut de 40 000 000 de lire sterline(circa 1 000 000 000 de lei), în condiţii extrem de grele.

 

31 martie 1919 - Reapare la Bucureşti, România, săptămînalul Universul literar sub conducerea lui Perpessicius şi Camil Petrescu. Universul literar va fi publicat pînă în mai 1931.

 

31 martie 1931 - Un cutremur a distrus Managua, Nicaragua; au murit 2.000 de oameni.

 

31 martie 1933 - S-a născut la Ploieşti, judeţul Prahova, Nichita Hristea Stănescu (nume literar Nichita Stănescu), (d.1983), poet al generaţiei ’60 şi academician postmortem.

Nichita Stănescu (n. Nichita Hristea Stănescu, 31 martie 1933, Ploiești, județul Prahova — d. 13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din București), poet, scriitor și eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române - foto: ro.wikipedia.org

Nichita Stănescu – foto: ro.wikipedia.org

Nichita Stănescu (n. Nichita Hristea Stănescu, 31 martie 1933, Ploiești, județul Prahova — d. 13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din București), poet, scriitor și eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române. A debutat in 1957, in luna martie, simultan în revistele „Tribuna” din Cluj și în „Gazeta literară” cu trei poezii.

Considerat atît de critica literară cît şi de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuşi o denumea“Dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparţine temporal, structural şi formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970.

Ca orice mare scriitor, însă, Nichita Stănescu nu se aseamănă decît cu el însuşi, fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu şi Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime şi intensitate remarcabile, făcînd parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici şi poetici.

Dintre volumele publicate de poet citam: Sensul iubirii (1960); O viziune a sentimentelor ( 1964);Dreptul la timp,(1965); Starea poeziei (1975); Epica Magna, (1978); Strigarea numelui (1983).
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

31 martie 1938 - Regele Carol II a dizolvat partidele politice, prin exercitarea puterilor exceptionale ce-i fusesera acordate de Constitutia adoptata la 10 februarie si a infiintat Consiliul de Coroana, organ de stat permanent cu caracter consultativ, alcătuit din Consilieri regali, numiţi de monarh cu rang de miniştri de stat.

Carol al II-lea al României (n. 15 octombrie 1893 – d. 4 aprilie 1953) a fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Carol a fost primul născut al viitorului rege Ferdinand I al României și al soției sale, principesa Maria, dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (transformat mai târziu de Ferdinand în Principe al României). După accederea la tron a părinților săi a devenit Principele moștenitor Carol al României - foto: historia.ro

Carol al II-lea al României - foto: historia.ro

Carol al II-lea al României (n. 15 octombrie 1893 – d. 4 aprilie 1953) a fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Carol a fost primul născut al viitorului rege Ferdinand I al României și al soției sale, principesa Maria, dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (transformat mai târziu de Ferdinand în Principe al României). După accederea la tron a părinților săi a devenit Principele moștenitor Carol al României.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

31 martie 1942 - Al Doilea Război Mondial: Forțele japoneze invadeaza insulele Christmas din Oceanul Pacific, aflate in posesiune britanica.

 

31 martie 1945 - Al Doilea Război Mondial: un pilot german dezertor predă un Messerschmitt Me 262A-1, primul avion din lume supersonic operațional care a căzut în mâinile Aliaților.

 

31 martie 1959 - Al 14-lea Dalai Lama, Tenzin Gyatso, s-a refugiat din Tibetul ocupat de China si a ajuns la granița cu India, unde i s-a oferit azil politic.

 

31 martie 1966 - Lansarea navei spatiale sovietice fara echipaj uman Luna 10, primul vehicul spatial care a intrat pe orbita satelitului natural al Terrei.

3 aprilie 1966: Stația sovietica ”Luna 10″ a devenit primul satelit artificial al Lunii - foto: ro.wikipedia.org

3 aprilie 1966: Stația sovietica ”Luna 10″ a devenit primul satelit artificial al Lunii – foto: ro.wikipedia.org

 

31 martie 1967 - Jimi Hendrix și-a ars chitara la London’s Astoria Theatre. A fost spitalizat pentru că și-a ars mâinile.

 

31 martie 1970 - Explorer 1 a reintrat în atmosfera Pământului (după 12 ani pe orbită).

 

31 martie 1979 - Ultimul soldat britanic paraseste Insulele malteze. Fosta colonie Malta declară aceasta zi, “Ziua Libertatii”.

 

31 martie 1980 - A decedat Jesse Owens (n.12.09.1913), atlet american de culoare, cvadruplu campion olimpic de alergari in editia desfasurata la Berlin in 1936, in epoca nazista.

James Cleveland „Jesse“ Owens (n. 12 septembrie 1913 în Oakville, Alabama – d. 31 martie 1980 în Tucson, Arizona) atlet american - foto - ro.wikipedia.org

Jesse Owens – foto – ro.wikipedia.org

James Cleveland „Jesse“ Owens (n. 12 septembrie 1913 în Oakville, Alabama – d. 31 martie 1980 în Tucson, Arizona) atlet american. În 1976 el a fost distins cu Medalia Prezidentiala a Libertatii de către preşedintele Gerald Ford, iar la data de 28 martie 1990,a fost decorat post-mortem cu Medalia de Aur a Congresului, de către preşedintele George W. Bush.

 

31 martie 1993 - Actorul Brandon Lee, fiul celebrului actor si maestru de arte martiale Bruce Lee, a fost impuscat mortal accidental, in timpul turnarii filmului ”Crow”.

 

31 martie 1994 - Într-un articol din revista Nature, William H. Kimbel, Donald C. Johanson și Yoel Rak au raportat găsirea primului craniu complet al unui Australopithecus afarensis la Hadar, Etiopia.

Australopitecus afarensis este o specie extinctă de australopitecine care a trăit cu aproximativ 3,9-2,9 milioane de ani în urmă, în Pliocen, în Africa de Est.. Primele fosile au fost descoperite în anii 1930, dar descoperirile majore de fosile au avut loc în anii 1970.

Din 1972–1977, Expediția Internațională de Cercetare Afar – condusă de antropologii Maurice Taieb, Donald Johanson și Yves Coppens – a descoperit câteva sute de exemplare de hominin în Hadar, Etiopia, cel mai semnificativ fiind scheletul extrem de bine conservat AL 288-1 („Lucy”) și situl AL 333 („Prima familie”).
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

31 martie 1995 - Este asasinată cantareata Selena (Selena Quintanilla-Pérez ); (n.16 aprilie 1971), supranumită « Regina muzicii tejano ». Cantareata, compozitoare si textiera de origine mexicano-americana, provenita dintr-o familie de imigranți mexicani, Selena a înregistrat primul său album la vârsta de doisprezece ani.

Tânăra interpretă a fost desemnată „Cântăreața anului” la Premiile muzicale Tejano din anul 1987, iar câțiva ani mai târziu a semnat un contract de management cu renumita casă de înregistrări EMI. A fost ucisa la vârsta de douăzeci și trei de ani de Yolanda Saldívar, președinta fan-clubului său.

 

31 martie 1995 - Zborul 371 al TAROM, s-a prăbușit lângă localitatea Balotești.

Airbus A310 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Airbus A310 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La scurt timp după decolarea de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă. A fost cea mai mare catastrofă din istoria aviaţiei româneşti. Avionul Airbus A 310 decolase în jurul orei 9.00, de pe aeroportul București Otopeni, cu destinația Bruxelles.

Toți pasagerii (trei americani, un francez, doi spanioli, un thailandez, zece români și 32 de belgieni, printre care un copil de șase ani și un altul de patru luni), precum și toți cei 10 membri ai echipajului, și-au pierdut viața. A fost cea mai mare catastrofă aviatică produsă vreodată în România.

Cauze oficiale: defecțiune la motoare (tracțiunea asimetrică a motoarelor), posibila incapacitate (medicală) a pilotului comandant survenită în timpul zborului și comenzile insuficiente efectuate de către copilot în condițiile apariției primilor doi factori.

Piloti in acea zi erau comandant Liviu Batanoiu (48 de ani) si copilot Ionel Stoi (51 de ani). Corespondența oficială cu organismele de investigare a accidentelor aviatice din Franța și Belgia (atașată la finalul raportului oficial), indică drept cauză unică pierderea controlului datorata lipsei acțiunilor adecvate din partea pilotului.

Aceeași opinie o are un pilot instructor al American Airlines in timpul unei prezentari de siguranță. Există opinii conform cărora accidentul a fost provocat intenționat și aceasta pentru că la bord se aflau persoane care dețineau documente referitoare la Revoluția română din 1989 și care urmau să ajungă peste hotare. Alte păreri susțin că este vorba de un act de răzbunare din partea unor cercuri mafiote.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

31 martie 1997 - A incetat din viata la varsta de 61 de ani, poetul si eseistul Gheorghe Tomozei ; (n. 29 aprilie 1936).

Gheorghe Tomozei -  foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Gheorghe Tomozei – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Dintre operele sale citam: Pasărea albastră (1957); Steaua polară (1960);Prea târziu, prea devreme. Poeme fără final (1984); Un poet din Tibet,poeme (1995).S-a remarcat si ca traducator( Sonete de William Shakespeare, Editura Litera, 2003).

 

31 martie 2009 - A decedat Marga Barbu (Margareta-Yvonne Butuc, n.1929), actriță română de teatru și film, sotia scriitorului Eugen Barbu.

Marga Barbu (n. Margareta-Yvonne Butuc, 24 februarie 1929, Ocna Șugatag, Maramureș - d. 31 martie 2009, București) a fost o actriță română de teatru și film - foto: ro.wikipedia.org

Marga Barbu – foto: ro.wikipedia.org

Marga Barbu (n. Margareta-Yvonne Butuc, 24 februarie 1929, Ocna Șugatag, Maramureș – d. 31 martie 2009, București) a fost o actriță română de teatru și film.

Evenimentele Zilei de 19 martie în Istorie

Prima reuniune a Adunării Parlamentare Europene, la 19 martie 1958, la Strasbourg, sub președinția lui Robert Schuman

foto preluat de pe www.cvce.eu
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.orgyoutube.com

 

19 martie este a 78-a zi a calendarului gregorian.

 

Sărbătorile Zilei de 19 martie

(BOR) Sf. Mc. Hrisant și Daria, Claudiu şi Ilaria. Sf. Mc. Marian diaconul

Sfinții Mucenici Hrisant și Daria.  Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face la data de 19 martie - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sfinții Mucenici Hrisant și Daria. Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro

Sfinții Mucenici Hrisant și Daria. Sfântul, slăvitul și dreptcredinciosul Mucenic Hrisant este un sfințit mucenic care a fost ucis în jurul anului 283 d.Hr.. El este prăznuit pe 19 martie împreună cu soția sa, Sfânta Daria; Sfânta Muceniță Daria a trăit în secolul al III-lea, fiind martirizată împreună cu soțul ei, Sf. Hrisant, în anul 283 d.Hr.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRU) Ss. Hrisant și Daria, martiri († 283); Sf. Iosif, patronul Bisericii Universale

 

(BRC) (†) Sf. Iosif, soțul Sfintei Fecioare Maria

Iosif Tâmplarul sau Iosif din Nazaret este soțul Fecioarei Maria și tatăl vitreg al lui Isus din Nazaret. El nu apare în cele mai vechi scrieri creștine, Epistolele pauline, ca tată vitreg al lui Isus. Iosif nu este menționat nici în cea mai veche evanghelie, Evanghelia după Marcu. El apare în următoarele evanghelii sinoptic, anume în Evanghelia după Matei și în Evanghelia după Luca, dar cele două liste de genealogii care apar sunt diferite: Matei spune că tatăl lui Iosif este Iacov, dar Luca spune că el era fiul lui Eli - in imagine, Sf. Iosif în atelierul său de tâmplărie (triptic din 1425) - foto: ro.wikipedia.org

Sf. Iosif în atelierul său de tâmplărie (triptic din 1425) – foto: ro.wikipedia.org

Iosif Tâmplarul sau Iosif din Nazaret este soțul Fecioarei Maria și tatăl vitreg al lui Isus din Nazaret. El nu apare în cele mai vechi scrieri creștine, Epistolele pauline, ca tată vitreg al lui Isus. Iosif nu este menționat nici în cea mai veche evanghelie, Evanghelia după Marcu. El apare în următoarele evanghelii sinoptic, anume în Evanghelia după Matei și în Evanghelia după Luca, dar cele două liste de genealogii care apar sunt diferite: Matei spune că tatăl lui Iosif este Iacov, dar Luca spune că el era fiul lui Eli.

 

Romania – Ziua paşaportului românesc

Ziua paşaportului românesc este sărbătorită, an de an, la 19 martie, dată la care, în anul 1912, regele Carol I a promulgat, prin Înaltul Decret Regal nr. 1758, prima lege modernă referitoare la paşapoarte, denumită ”Lege asupra paşapoartelor’‘.

Documentul de călătorie românesc cunoscut sub termenul de paşaport fusese menţionat, pentru prima dată, în Regulamentele Organice ce au intrat în vigoare în 1830 în Moldova şi în 1831 în Ţara Românească, când s-a recunoscut libertatea românilor de a călători peste graniţele Dunării şi ale Imperiului Habsburgic, potrivit site-urilor www.prefecturasuceava.ro şi www.pasapoarteiasi.ro.

Regulamentul Organic stipula şi obligaţia Agiei de a elibera ”răvaşe de drum” celor care părăseau teritoriul ţării şi de a le cerceta pe cele ale celor care intrau în ţară.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua Internaţională a Clientului (#InternationalClient’sDay)

Ideea de a avea o sărbătoare care să celebreze clienţii din întreaga lume şi contribuţia lor la diverse afaceri, de la corporaţii multinaţionale la micile magazine, a luat naştere în Klaipeda, Lituania, în 2010. Cineva şi-a spus într-un sfârşit: “De ce să nu le oferim recunoaştere clienţilor? La urma urmei, clienţii sunt fundamentul oricărei afaceri”, ceea ce a dus la celebrarea primei Zile Internaţionale a Clientului pe 19 martie 2010.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua Internaţională a cititului pentru ceilalţi (#InternationalReadToMeDay)

Această zi a fost instituită de Fundaţia “Child Writes” pentru a încuraja creşterea şi răspândirea alfabetizării adulţilor. A devenit clar că, în ţările din întreaga lume, alfabetizarea adulţilor reprezintă o problemă şi că mulţi dintre aceştia pur şi simplu nu au capacitatea de a citi ceva nici măcar de plăcere. În încercarea de a găsi modalităţi de a contribui la ameliorarea acestei situaţii, a devenit evident faptul că, în copilărie, cititul a contribuit la încurajarea alfabetizării şi a dragostei pentru lectură la adulţi. Rezultatul acestor constatări a fost evident! Trebuia instituită o sărbătoare care să încurajeze bazele alfabetizării copiilor noştri prin citirea de către adulţi şi astfel s-a născut Ziua internaţională a cititului pentru ceilalţi!
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua ciocolatei cu caramel

Ziua ciocolatei cu caramel este, celebrată anual pe 19 martie în special în SUA, o bună ocazie de a aminti lumii că această delicioasă felie de rai există, dar şi că oriunde există ciocolată, caramelul o va face probabil mai bună.

Originea caramelului se pierde în analele istoriei, dar ceea ce ştiu istoricii este că ea poate fi localizată undeva în cei 200 de ani dintre 1650 şi 1880 în Americi, unde coloniştii obişnuiau să prepare bomboane tari din apă şi zahăr în cazane. Acesta este procesul de fabricare care avea să culmineze în cele din urmă cu obţinerea caramelelor, odată ce o persoană inspirată a adăugat grăsime şi lapte în apa şi zahărul fierbinţi. Astfel, s-a născut caramelul. De asemenea, merită menţionat faptul că, în această perioadă, zahărul rafinat era atât rar, cât şi scump, astfel încât bomboanele erau adesea preparate din suc de sfeclă de zahăr, care era mai uşor de procurat.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Astăzi în istorie pentru 19 martie

 

Evenimentele Zilei de 19 martie în Istorie:

- 19 martie 1889 – Ferdinand de Hohenzollern a fost proclamat principe al României cu titlul de Alteță Regală;

- 19 martie 1958 – A fost creat Parlamentul European, ca for consultativ al Uniunii Europene

 

19 martie 1238 - A decedat Henric I cel Bărbos (n. 1165/1170)

Henric I cel Bărbos (n. 1165/1170 - d. 19 martie 1238), a făcut parte din linia Dinastiei Silezia-Piast, a fost Duce de Silezia la Wrocław din 1201 şi Duce de Cracovia cât şi Mare Duce al Poloniei din 1232 până la moartea sa -in imagine, Henric I cel Bărbos - portret de Jan Matejko - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Henric I cel Bărbos – portret de Jan Matejko – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Henric I cel Bărbos, (în poloneză: Henryk I Brodaty) – (n. cca.1165/1170), din linia Dinastiei Silezia-Piast, Duce de Silezia la Wrocław din 1201 și Duce de Cracovia cât și Mare Duce al Poloniei din 1232 până la moartea sa. Henric este considerat de istorici ca fiind unul dintre cei mai importanți prinți din Dinastia Piast, din perioada de fragmentare feudală a Poloniei.

Cu toate acestea, tot ce a cladit lui a fost distrus la numai trei ani după moartea sa din cauza unui eveniment complet neșteptat: invaziile mongole. În general, istoricii sunt de acord că în cazul în care dezastrul de la Bătălia Legnica nu s-ar fi întâmplat, Polonia ar fi fost unită inca de la mijlocul secolului al XIII-lea Henric a reușit să facă Silezia să fie una dintre cele mai puternice state ale Poloniei fragmentate, și de asemenea, a încercat să mențină pacea în Polonia Mică și Mare într-o perioadă de schimbări considerabile în Europa de Vest.

 

19 martie 1279 - După înfrângerea Chinei în lupta maritimă de la Yamen împotriva mongolilor, prim-ministrul și consilierul imperial Lu Xiufu se îneacă împreună cu moștenitorul de opt ani al tronului, Song Bing, și astfel pune capăt dinastiei Song. Conducerea mongolilor începe sub dinastia Yuan proclamată de Kublai Khan.

Împăratul Huaizong a fost ultimul împărat Song, odata cu moartea sa încheindu-si domnia dinastia Song care a pierdut controlul asupra Chinei după 319 ani . China a intrat sub controlul Dinastiei Yuan, sub conducerea hanului mongol Kublai. Kublai Khan și urmașii săi vor conduce China de 97 ani, până la veniurea la putere a dinastiei Mingsi recâștigarea de catre chinezi a controlulului asupra teritoriului lor.

Perioada Dinastiei Song a reprezientat o epoca din istoria Chinei, care a a început în anul 960 și a durat până în anul 1279. Ea a a fost precedată de “Perioada Celor Cinci Dinastii și a Celor Zece Regate” și a fost urmată de “Perioada Dinastiei Yuan”. În timpul acestei perioade au fost emiși primii bani adevărați de hârtie din istoria lumii – bancnote – de către un guvern național.

Tot în această perioadă a fost înființată prima flotă maritimă militară permanentă a Chinei, s-a folosit pentru prima dată praful de pușcă și s-a determinat, tot pentru prima dată, nordului geografic cu ajutorul busolei.

 

19 martie 1406 - A murit Ibn Khaldun (Abdu r-Rahman bin Muhammad bin Khaldun Al-Ḥaḍrami, n.27 mai 1332), un istoriograf și istoric musulman arab, considerat a fi printre părinții fondatori ai sociologiei, istoriografiei și economie moderne.

Abdul Rahman Ibn Khaldun, istoric si filosof arab - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Abdul Rahman Ibn Khaldun – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Abdul Rahman Ibn Khaldun, istoric si filosof arab. Este renumit pentru cartea sa Muqaddimah (cunoscuta sub numele de “Prolegomene” în limba greacă), lucrare care a influențat unii istorici otomani din secolul al 17- lea, cum ar fi Hajji Khalifa și Mustafa Naima, care i-au folosit teoriile în carte pentru a analiza creșterea și declinul Imperiului Otoman. Savanți europeni din secolul al 19-lea au recunoscut, de asemenea, importanța cărții și l-au considerat pe Ibn Khaldun ca unul dintre cei mai mari filozofi ai lumii musulmane.

 

19 martie 1452 - Regele Friedrich al III-lea este încoronat Împărat al Sfântului Imperiu Roman de Papa Nicolae al V-lea la Roma. Este ultima încoronare imperială din Roma.

 

19 martie 1563 - Este semnat Edictul de la Amboise dintre hughenoti (protestanti) si catolici.In urma acestuia, hughenotii capata anumite drepturi in Franta predominant catolica. Edictul de la Amboise, de asemenea, cunoscut sub numele de Edictul de pacificare, a fost semnat la Château de Amboise de către Catherine de ‘Medici, în calitate de regent pentru fiul ei regele Carol al IX-lea al Franței. Tratatul a încheiat oficial prima fază a războaielor religioase din Franta.

 

19 martie 1649 - Camera Comunelor din Anglia voteaza o lege prin care este abolita Camera Lorzilor, pe care o declara “nefolositoare si periculoasa pentru poporul englez’.

 

19 martie 1721 - A murit Papa Clement al XI-lea (născut Giovanni Francesco Albani la 23 iulie 1649).

Papa Clement al XI-lea (n. 23 iulie 1649, Urbino - d. 19 martie 1721, Roma), născut Giovanni Francesco Albani, a fost papă al Romei din anul 1700 până la moarte - foto: ro.wikipedia.org

Papa Clement al XI-lea - foto: ro.wikipedia.org

Papa Clement al XI-lea (n. 23 iulie 1649, Urbino – d. 19 martie 1721, Roma), născut Giovanni Francesco Albani. A condus Biserica Romei din 23 noiembrie 1700 până la moartea sa. Clement al XI-a fost un patron al artelor și al științei si a fost, de asemenea, o mare binefăcător al Bibliotecii Vaticanului. A manifestat un mare interes pentru arheologie, salvand un mare numar de antichitati in Roma.

A autorizat si săpături in catacombele romane. Era de origine albaneză,iar străbunul său Mihail Laçi, a luptat alaturi de Skanderbeg si a părăsit Albania in urma ocuparii acesteia de catre turci, stabilindu-se la Urbino, in Italia, unde și-a luat numele de Albani.

El considera ca Albania patria sa si și-a exprimat interesul fata de compatrioții săi prin acordarea de burse si prin trimiterea în Albania de calugari franciscani care au deschis din 1711 școli in care care se preda in limba albaneză.

Originile albaneze ale Papei Clement al XI au jucat un rol important în ostilitățile împotriva turcilor, acesta devenind promotorul unei Ligi Europene care a infrant de doua ori fortele turcesti la Petrovaradin și Belgrad sub comanda lui Eugeniu de Savoia.

 

19 martie 1742 - S-a nascut José Gabriel Túpac Amaru II ( José Gabriel Condorcanqui Noguera, conducatorul rascoalei indigenilor amerindieni din Peru pentru independenta si pentru recunoasterea drepturilor indigenilor americani. Revolta a esuat, iar Tupac Amaru II a fost torturat si decapitat, la la 18 mai 1781. Eroismul sau a inspirat si continua sa inspire miscarile pentru drepturi ale indienilor americani.

 

19 martie 1807 - Războiul celei de-a Patra Coaliții - A început Asediul Danzigului.

 

19 martie 1808 - Regele Carol al IV-lea al Spaniei abdică. Fiul său Ferdinand al VII-lea preia domnia. Câteva zile mai târziu, Napoleon Bonaparte, ale cărui trupe se află în țară, s-a opus recunoașterii lui Ferdinand ca rege, ceea ce a dus apoi la revenirea domniei tatălui său.

 

19 martie 1813 - S-a născut David Livingstone, misionar si explorator scotian. A urmat cursuri teologice, dar si de medicina la Colegiul Anderson din Glasgow. David LivingstoneA plecat spre Africa in 1841 dorind sa evanghelizeze bastinasii si sa stopeze comertul cu scalvi. A fost primul european care a traversat Africa de la vest la est, in cadrul expeditiilor organizate pe durata vietii sale.

Prima calatorie a facut-o spre Kalahari si apoi pe raul Zambezi in 1851, descoperind cascada Victoria, denumita de bastinasi « Caldarea fumeganda » sau « Fumul urlator ». La reintoarcerea in Anglia a fost intampinat ca un erou national.In 1857 si-a descris calatoriile intr-o carte.

A doua expeditie in Africa a intreprins-o intre anii 1858-1864, cand a cercetat zona de centru si est, cautand izvoarele Nilului. In 1869 a descoperit lacul Tanganika, iar doi ani mai tarziu a ajuns pe raul Congo. Extrem de salbit din cauza molimelor contactate, Livingstone a fost rapus de dizenterie in mai 1873, fiind inmormantat in pamantul natal, la Westminster Abbey.

 

19 martie 1823 - După mai puțin de un an la putere, Augustin I al Mexicului, primul împărat al Mexicului, abdică în urma protestelor conduse de generalul Santa Anna. El primește o pensie, dar trebuie să plece în străinătate.

 

19 martie 1826 - S-a născut Nicolae Hurmuzaki, om politic român, membru de onoare al Academie Române (m.19.09.1909).

 

19 martie 1849 - S-a născut amiralul german Alfred von Tirpitz ; (d. 6 martie 1930).

 

19 martie 1851 - Domnitorul Barbu Ştirbei a aprobat înfiinţarea “Pensionatului Domnesc de fete” (devenit ulterior Şcoala Centrală). Piatra de temelie a edificiului a fost pusă abia la 20.11.1852.

 

19 martie 1859 - A avut loc la Paris, premiera operei „Faust” de Charles Gounod.

Charles_Gounod

 

19 martie 1865 - A murit Nicolae Filimon, scriitorul care a rămas în istoria literaturii române ca întemeietor al romanului românesc şi ca unul dintre primii critici muzicali români (romanul “Ciocoii vechi şi noi”); (n.06.09.1819).

nicolae filimon

 

19 martie 1888 - A demisionat guvernul condus de I.C. Bratianu si s-a format un nou guvern, condus de junimistul Theodor Rosetti.

 

19 martie 1889 - Ferdinand de Hohenzollern a fost proclamat principe al României cu titlul de Alteță Regală.

Principele Ferdinand în anul căsătoriei, 1893 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Principele Ferdinand în anul căsătoriei, 1893 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 12/24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927, Castelul Peleș, Sinaia) a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Ferdinand (nume la naștere Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen) a fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și a reginei Maria a II-a. Familia sa făcea parte din ramura catolică a familiei regale prusace de Hohenzollern.

Ferdinand și-a petrecut copilăria și adolescența la reședința familiei din Sigmaringen, Germania. În 1885 a terminat cursurile Școlii de ofițeri din Kassel, fiind numit cu gradul de sublocotenent în cadrul Regimentului 1 Gardă de la Curtea Regală a Prusiei. Urmează apoi studii la Universitatea din Leipzig și la Școala Superioară de Științe Politice și Economice din Tübingen, pe care le-a absolvit în 1889.

Începând cu 1889 a devenit Principe de Coroană al Regatului României, în urma renunțării tatălui și fratelui său mai mare, Wilhelm, la drepturile de succesiune la coroana regală a României. Din acest moment s-a stabilit în România, unde și-a continuat cariera militară, având și o serie de comenzi onorifice, ajungând până la gradul de general de corp de armată.

La 14 martie 1889 Senatul României a votat o moțiune de „a înscrie în apelul său nominal pe al doilea fiu al A. S. R. Principele Leopold, Principele Ferdinand, cu următorul titlu «Alteta Sa Regală Ferdinand, Principe al Romaniei, moștenitor presumptiv al Coroanei»”.

La 27 martie 1889, Ferdinand trimitea din Cannes președintelui Senatului o scrisoare de răspuns prin care lua act cu vie mulțumire de decizia corpului legiuitor și transmitea intenția de a veni definitiv în România precum și hotărârea sa de a-și îndeplini cu credință îndatoririle ce îi reveneau în noua sa calitate.

Să fiți bine convinși că toate actele mele vor fi însuflețite de cea mai adâncă iubire către țară, pe care mă voi sili a o servi din toate puterile mele, luând călăuză pilda marilor săi Domni din trecut, inspirându-mă de frumoasele amintiri ce au lăsa și având neîncetat sub ochi nobilul exemplu al regelui Carol I. Astfel sper a corespunde încrederei și așteptărilor poporului român.”
—Principele Ferdinand

La 17 aprilie 1889, primul ministru Lascăr Catargiu trimite spre aprobare regelui, raportul nr. 705, prin care se cerea aprobarea pentru publicare în Monitorul Oficiala celor 4 acte relative la regularea succesiunei la Tron din 1880 [...], precum și a scrisorii A. S. Principelui Guillaume, principe ereditar de Hohenzollern, din 29 Decembre 1886, care completează aceste acte.” Potrivit Constituției, Ferdinand nu era nevoit să treacă la ortodoxism, însă se prevedea ca urmașii săi să fie botezați în religia ortodoxă.

Principele Ferdinand a sosit în România, în data de 19 aprilie 1889, îmbrăcat în uniforma de sublocotenent a Regimentului 3 Linie, fiind întâmpinat la Gara de Nord de oficialitățile statului, în frunte cu regale Carol și regina Elisabeta.

La 23 aprilie 1889, la propunerea ministrului de război, Ferdinand este înaintat „la alegere”, la gradul de locotenent, în cadrul aceluiași regiment, al cărui comandant onorific era tatăl său, prințul Leopold

S-a căsătorit la 29 decembrie 1892, la Sigmaringen, cu prințesa Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, nepoată a reginei Victoria, fiică a ducelui Albert de Edinburgh și a marii ducese Maria Alexandrovna Romanov, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

Ferdinand și Maria ca Principe și Principesă de Coroană - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ferdinand și Maria ca Principe și Principesă de Coroană – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ferdinand a devenit rege al Regatului României la 10 octombrie 1914, sub denumirea de Ferdinand I, în urma morții unchiului său, regele Carol I. A condus România în timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excluderea sa din Casa Regală de Hohenzolern, de către șeful acestei case, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei.

La sfârșitul războiului România a încheiat procesul de realizare a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand s-a încoronat ca primul rege al României Mari.

Încoronarea lui Ferdinand Victor Adalbert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen, rege al tuturor românilor – Ferdinand I şi a reginei Maria, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, România, 15 octombrie 1922.  Foto: (c) ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI/ AGERPRES Arhiva istorică - foto: agerpres.ro

Încoronarea lui Ferdinand Victor Adalbert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen, rege al tuturor românilor – Ferdinand I şi a reginei Maria, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, România, 15 octombrie 1922.
Foto: (c) ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI/ AGERPRES Arhiva istorică – foto: agerpres.ro

În anii care au urmat Primului Război Mondial România a cunoscut o serie de transformări profunde, în special prin aplicarea reformei agrare și a votului universal.

În anul 1925 izbucnește „criza dinastică”, provocată de renunțarea principelui Carol la drepturile sale de succesiune la Coroana României, fapt ce l-a determinat pe Ferdinand să îl excludă pe Carol din Casa Regală a României și să îl numească drept moștenitor regal pe fiul acestuia, principele Mihai.

Ferdinand a murit la Sinaia, la 20 iulie 1927, în urma unui cancer galopant la colon. A fost înmormântat la Mănăstirea Curtea de Argeș. Succesorul său la tron a fost principele Mihai, care a devenit al doilea rege al României Mari, sub numele de Mihai I dar care, din cauza minoratului, va domni sub regență.

În virtutea pozițiilor sale în stat, a fost membru de onoare al Academiei Române din 1890, iar între 1914 și 1927 a fost președintele de onoare al aceleiași instituții.

 

19 martie 1895 - Auguste și Louis Lumière înregistrează primele lor imagini folosind noua lor cameră cinematografică brevetată.

 

19 martie 1900 - S-a născut Frédéric Joliot-Curie, chimist francez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1935; (m.14.08.1958).

Jean Frédéric Joliot-Curie (n. 19 martie 1900 — d. 14 august 1958) a fost un chimist francez, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1935), împreună cu soția sa, Irène Joliot-Curie - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Frédéric Joliot-Curie – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Jean Frédéric Joliot-Curie (n. 19 martie 1900 — d. 14 august 1958) a fost un chimist francez, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1935), împreună cu soția sa, Irène Joliot-Curie. În 1934 a obținut un element radioactiv artificial – o formă radioactivă a fosforului. În 1939 a demonstrat că fisiunea atomului de uraniu poate duce la o reacție în lanț. Împreuna cu soția sa, Irène, Frédéric Joliot-Curie a fost promotorul chimiei anorganice moderne.

 

19 martie 1907 – Parlamentul ungar a votat legile şcolare (Legile Appónyi) în vederea întăririi procesului de maghiarizare forţată a naţionalităţilor din cuprinsul statului ungar.

Limbile vorbite în Austro-Ungaria după: William R. Shepherd, Distribution of Races in Austria-Hungary, Historical Atlas, 1911 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Limbile vorbite în Austro-Ungaria după: William R. Shepherd, Distribution of Races in Austria-Hungary, Historical Atlas, 1911 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La data de 19 martie 1907, Parlamentul ungar vota legile şcolare (Legile Appónyi) vizând desfiinţarea şcolilor confesionale româneşti, slovace şi sârbe şi înlocuirea lor cu şcoli de stat cu limba de predare maghiara, în vederea întăririi procesului de maghiarizare forţată a naţionalităţilor din cuprinsul statului ungar (19.III/1.IV) Legile Appónyi veneau în continuarea altor reglementări care după creerea statului dualist austro-ungar în 1867, urmăreau creerea unui cadru legal pentru maghiarizarea forţată şi desfiinţarea ca naţiune a românilor majoritari în Transilvania.

Transilvania intrând atunci sub stăpânirea directă a Ungariei, guvernele de la Budapesta s-au axat de la început pe principiul creerii unui stat uninaţional, oficializând în consecinţă mai vechea politică de maghiarizare şi asimilare a popoarelor nemaghiare aflate sub stăpânirea sa, în principal a celor 3 milioane de români majoritari între naţionalităţile care trăiau aici şi care erau supuşi unei deznaţionalizări ridicate la rangul de politică de stat.

Din îndemnul şi la indicaţiile a doi dintre corifeii politicii de maghiarizare, conţii Iuliu Andrássy, ministru de interne, şi Albert Appónyi, ministru al cultelor şi instrucţiunii, s-a elaborat un voluminos tratat intitulat (în traducere) „Românii din Ungaria”, Budapesta, 1907, 953 p., semnat de Antal Huszár, translator în ministerul de interne, care conţinea planurile şi măsurile pentru desfiinţarea românilor ca naţiune.
cititi mai mult pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

19 martie 1911 - Inițiată de Clara Zetkin, se sărbătorește pentru prima dată Ziua Internațională a Femeii în Germania, Danemarca, Austro-Ungaria și Elveția.

 

19 martie 1912 - Regele Carol I a promulgat prima lege modernă cu privire la pașapoartele din România.

 

19 martie 1913 - A avut loc premiera versiunii integrale a operei “Boris Godunov” de Modest Musorgski, la Metropolitan Opera din New York.

The death of Boris in the Faceted Palace from the premiere production ("Boris Godunov" - Opera by Modest Mussorgsky) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

The death of Boris in the Faceted Palace from the premiere production (“Boris Godunov” – Opera by Modest Mussorgsky) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Opera Boris Godunov a fost compusă de Modest Mussorgski, (1839-1881). Este o capodoperă a compozitorului rus, tema operei fiind o dramă din timpul țarului Boris Godunov (1598 – 1605). Libretul a folosit motivele din romanul cu același nume scris de Pușkin.

In afară de drama (Cronica dramatică a țarului Boris și Grișca Otrepieff) a lui Alexandru Sergeievici Pușkin, Mussorgski a folosit ca surse de inspirație „Istoria Imperiului Rus” de N. M. Karamțin (1816-1829), care a servit deja ca izvor (1825) pentru opera lui Pușkin, ca și opera „Evul mediu în Rusia” (1867) scris de Ivan Chudiakov.

Intre anii 1868 și 1870 apare prima variantă, varianta a doua din anul 1872 fiind mai cunoscută. Lipsa unui rol important feminin, apare ca o piedică la acceptarea pe scară largă a operei, ceace duce la introducerea ulterioară a unei compoziției muzicale și a rolului Marinei în februarie 1872. Această versiune este prezentată la data de 27 ianuarie 1874 în teatrul Mariinski din St. Petersburg, au avut loc 25 de reprezentații după care probabil din motive politice va fi interzisă.

 

19 martie 1915 - Planeta Pluto este fotografiată pentru prima dată, dar nu este recunoscută ca planetă.

 

19 martie 1916 - S-a născut scriitorul american Irving Wallace; (m.30.06.1990).

wallace

 

19 martie 1917 - S-a născut marele pianist şi compozitor roman Dinu Lipatti; (m.02.12.1950).

Dinu (Constantin) Lipatti (n. 19 martie 1917, București; d. 2 decembrie 1950, Geneva), pianist, compozitor și pedagog român. A fost ales postum membru al Academiei Române  foto:  ro.wikipedia.org

Dinu (Constantin) Lipatti - foto: ro.wikipedia.org

Dinu (Constantin) Lipatti (n. 19 martie 1917, București; d. 2 decembrie 1950, Geneva), pianist, compozitor și pedagog român. A fost ales postum membru al Academiei Române.

 

19 martie 1918 - S-a născut George Ciorănescu, poet, traducător, prozator. În 1947, se expatriază la Paris, iar în 1954 devine deputat în primul Parlament european (cu sediul la Viena); în 1955 este redactor la postul de radio “Europa Liberă”; (m.6.02.1993).

 

19 martie 1919 - La Universitatea din București, în cadrul măsurilor de pedepsire a celor care au pactizat cu germanii, se instituie o “comisie de cercetare” a profesorilor universitari. Sunt incriminați mai mulți universitari care s-au comportat servil în timpul ocupației germane (Primul Război Mondial), unii au fost îndepărtați din învățământ, altora li se interzice temporar să țină cursuri.

 

19 martie 1920 - Congresul Statatelor Unite a respins pentru a doua oara Tratatul de la Versailles (prima respingere avand loc in 19 noiembrie 1919).

 

19 martie 1926 - S-a născut Niculae Cerveni, avocat şi om politic roman;(d.16 ianuarie 2004).

 

19 martie 1931 - City Bank din New York este prima bancă din istoria Statelor Unite ce cade victimă unui jaf armat.

 

19 martie 1932 - Se deschide oficial Sydney Harbour Bridge din Sydney, unul dintre cele mai lungi poduri din lume, la 9 ani de la începerea construcției.

 

19 martie 1936 - S-a născut La Berna, in Elvetia, actriţa Ursula Andress un sex simbol al cinematografiei mondiale.

Ursula Andress (n. 19 martie 1936) este o actriță elvețiană de film - in imagine, Ursula Andress in the 1960s - foto: en.wikipedia.org

Ursula Andress in the 1960s – foto: en.wikipedia.org

Ursula Andress (n. 19 martie 1936) este o actriță elvețiană de film. Ea este cunoscuta pentru rolul ei din primul film James Bond, “Dr NO”, cu care a castigat un Glob de Aur. Ea a mai jucat si in filmul Casino Royale.

 

19 martie 1941 - S-a născut Virgil Magureanu, fost director al Serviciului Român de Informaţii.

La data de 26 martie 1990, prin Decretul nr. 181, Virgil Măgureanu a fost numit în funcția de director al Serviciului Român de Informații, îndeplinind această funcție până la 25 aprilie 1997, când a demisionat. A predat în calitate de profesor de sociologie politică la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București.

 

19 martie 1944 - Trupele naziste au ocupat Ungaria, in cadrul operatiunii Margarethe I, pentru a preintampina iesirea acestei tari din razboiul dus alaturi de Reich.

 

19 martie 1944 - S-a născut la Busteni, cunoscuta solistă de operă Eugenia Moldoveanu.

 

19 martie 1945 - În largul coastei Japoniei, un bombardier lovește portavionul USS Franklin, ucigând 724 de oameni membri ai echpajului. Nespus de deteriorată, nava reușește să se întoarcă în SUA sub propria sa putere.

 

19 martie 1945 - Dictatorul german Adolf Hitler a semnat : Nerobefehl (“decretul Nero”), care prevedea distrugerea infrastructurii economiei germane, in perspectiva ocuparii totale a Reichului de catre Aliati, pentru a preveni utilizarea obiectivelor economice de către forțele aliate.

Decretul intitulat “Befehl betreffend Zerstörungsmaßnahmen im Reichsg” mentiona ca ”Inamicul va lăsa in urma doar pământul pârjolit dupa retragerea sa.Prin urmare, ORDON: 1. Toate obiectivele militare de transport, comunicații, instalațiile industriale și utilitare de pe teritoriul Reich-ului, utile inamicului pentru a-și continua lupta vor fi distruse.”

Responsabilitatea pentru punerea în aplicare a acestui plan a fost data lui Albert Speer, ministrul pentru producția de război, insa acesta nu l-a aplicat în mod deliberat si a incercat sa convinga generalii și Gauleiterii sa-l ignore. Hitler închis în buncărul său din Berlin, a fost furios împotriva ministrului său, dar nu a putut face prea multpentru a pune ordinul in practica.

 

19 martie 1946 - Guyana Franceza, Guadalupa, Martinica si Reunion au devenit „Provincii ale Frantei de peste mari”.

 

19-21 martie 1949 - În Romania a avut loc congresul de constituire a Uniunii Tineretului Comunist – UTC

Stema Uniunii Tineretului Comunist - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Stema Uniunii Tineretului Comunist – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret a Partidului Comunist Român. În timpul Republicii Populare Române, s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.). Uniunea Tineretului Comunist a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1966 număra 2.250.000 de membri, adică 11,78% din populația României. Printre conducătorii UTC-ului în anii dictaturii comuniste au fost Nicu Ceaușescu și Ion Traian Ștefănescu.

(…) Reforma educațională, menită să implementeze tinerilor români valorile ideologice comuniste a debutat pe 3 august 1948. Principala tendință în România era de a se copia în totalitate modelul sovietic, implementat de Iosif Stalin. Liderii de la București au introdus astfel în sistemul educațional principiile marxist-leniniste. Comsomol, organizația de tineret a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a recomandat formarea unei organizații de tineret separată de PMR. La 19-21 martie 1949 apărea Uniunea Tineretului Muncitoresc, UTM.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

19 martie 1951 - A murit Artur Gorovei, folclorist, etnograf, membru de onoare (1940) al Academiei Romane, fondatorul şi conducătorul primei reviste româneşti de folclor, “Şezătoarea”; (n.19.02.1864).

 

19 martie 1953 - A fost transmisa, pentru prima data in direct la televiziune, ceremonia decernarii Premiilor Oscar,ale Academiei Americane de Film.

 

19 martie 1955 - S-a născut actorul american Bruce Willis.

Walter Bruce Willis (n. 19 martie 1955, Idar-Oberstein, RFG), cunoscut mai mult ca Bruce Willis, este un actor, producător și cântăreț american - in imagine, Bruce Willis upon receiving an Emmy Award in 1987 for Best Actor in Moonlighting - foto: en.wikipedia.org

Bruce Willis upon receiving an Emmy Award in 1987 for Best Actor in Moonlighting – foto: en.wikipedia.org

Walter Bruce Willis (n. 19 martie 1955, Idar-Oberstein, RFG), cunoscut mai mult ca Bruce Willis, este un actor, producător și cântăreț american. Cariera sa a început pe scena Off-Broadway, ulterior continuând în televiziune și film, jucând în comedii, drame și filme de acțiune.

Bruce Willis este cunoscut cel mai mult pentru rolul lui John McClane în seria Die Hard. De asemenea el a mai apărut în peste 60 de filme, printre care hiturile box office, Pulp Fiction (1994), 12 Monkeys (1995), The Fifth Element (1997), Armageddon (1998), The Sixth Sense (1999), Unbreakable (2000) și Sin City (2005).

Filmele cu Willis au încasat între 2,64 și 3,05 miliarde $ la box office-uri în America de Nord, făcându-l al 9-lea actor în rol principal după veniturile aduse, și al 12-lea incluzând și rolurile secundare. Bruce Willis este dublu câștigător al premiului Emmy, laureat al premiului Globul de Aur și de patru ori nominalizat la Premiul Saturn.

Willis a fost căsătorit cu actrița Demi Moore, cei doi având împreună trei fiice până a nu divorța în anul 2000, după un mariaj de 13 ani. Din 2009, Bruce Willis este căsătorit cu fotomodelul Emma Heming, cu care are două fiice.

 

19 martie 1958 - A fost creat Parlamentul European, ca for consultativ al Uniunii Europene.

Prima reuniune a Adunării Parlamentare Europene, la 19 martie 1958, la Strasbourg, sub președinția lui Robert Schuman - foto preluat de pe www.cvce.eu

Prima reuniune a Adunării Parlamentare Europene, la 19 martie 1958, la Strasbourg, sub președinția lui Robert Schuman – foto preluat de pe www.cvce.eu

Parlamentul European (abreviat Europarl sau PE) este o instituție legislativă a Uniunii Europene (UE) aleasă prin scrutin direct odată la cinci ani. Împreună cu Consiliul Uniunii Europene (Consiliul) și cu Comisia Europeană, exercită puterea legislativă a UE. A fost descrisă (chiar de eurodeputați) ca fiind una dintre cele mai puternice legislative din lume.

Parlamentul este compus din 766 de membrii, care reprezintă al doilea cel mai mare electorat democratic în lume (375 milioane de votanți eligibili în 2009). Începând cu anul 1979 este ales direct, o dată la 5 ani, prin alegeri generale, libere și secrete. Însă, prezența la vot pentru alegerile Uniunii Europene au scăzut la fiecare alegere consecutiv din acel an, și au fost sub 50% din 1999.

Prezența la vot în 2009 a fost de 43% din totalul votanților europeni, variind de la 90% în Luxemburg și Belgia (unde este folosit votul obligatoriu) până la 20% în Slovacia; în 18 din 27 de state membre (în 2009) a fost de sub 50%.

Harta Uniunii Europene foto: ro.wikipedia.org

Harta Uniunii Europene - foto: ro.wikipedia.org

Deși Parlamentul European are puterea legislativă pe care Consiliul și Comisia nu o posedă, acesta nu are controlul formal asupra inițiativei legislative, cum de altfel majoritatea parlamentelor naționale al membrilor Uniunii o au.

Parlamentul este „prima instituție” a UE (menționată în tratate, având precedent ceremonial peste toate celelalte organe de autoritate la nivel european), și împarte în mod egal puterile legislative și cele bugetare cu Consiliul (cu excepția câtorva domenii în care se aplică procedurile legislative speciale).

Are, de asemenea, controlul asupra bugetului UE. În cele din urmă, Comisia Europeană, organul executiv al UE, răspunde în fața Parlamentului. În special, Parlamentul alege președintele Comisiei, și aprobă (sau respinge) numirea întregii Comisii. Poate forța, ulterior, Comisia (consiliul de comisari europeni) să demisioneze prin adoptarea unei moțiuni de cenzură.

Președintele Parlamentului European este Martin Schulz (S&D), ales în ianuarie 2012, reales în 1 iulie 2014. Ultimele alegeri la nivel european au fost alegerile din 2014. Parlamentul European are trei sedii oficiale – Bruxelles (Belgia), Luxemburg și Strasbourg (Franța).

Luxemburg este sediul birourilor administrative („Secretariatul General”). Reuniunile întregului Parlament („sesiunile plenare”) au loc la Strasbourg și la Bruxelles. Reuniunile comisiilor au loc la Bruxelles.

 

19 martie 1962 - Artistul foarte influent Bob Dylan lansează primul său album, Bob Dylan, pentru Columbia Records.

 

19 martie 1965 - A murit Gheorghe Gheorghiu-Dej, politician comunist (n.08.11.1901), prim secretar al CC al PCR si presedinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romane (RPR). Locul lui in ierarhia de partid si de stat va fi ocupat de Nicolae Ceausescu.

Gheorghe Gheorghiu-Dej (pe numele original Gheorghe Gheorghiu, n. 8 noiembrie 1901, Bârlad - d. 19 martie 1965, București), liderul comunist al României din 1948 până la moartea sa și Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 - 18 martie 1965 - foto: ro.wikipedia.org

Gheorghe Gheorghiu-Dej – foto: ro.wikipedia.org

Gheorghe Gheorghiu-Dej (pe numele original Gheorghe Gheorghiu, n. 8 noiembrie 1901, Bârlad – d. 19 martie 1965, București), liderul comunist al României din 1948 până la moartea sa și Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 – 18 martie 1965.

 

19 martie 1969 - Cea mai înaltă structură din Europa când a fost construită în 1964, turnul de televiziune cu o înălțime de 385 metri de la stația de transmisie Emley Moor, Marea Britanie, se prăbușește în timpul unei furtuni din cauza acumulării de gheață.

 

19 martie 1987 - A murit Louis Victor de Broglie, fizician francez, laureat al Premiului Nobel; (n. 15.08.1882).

 

19 martie 1990 - Au izbucnit violențele interetnice de la Târgu Mureș soldat cu 5 morți și peste 200 de răniți. Cea mai cunoscuta victima a fost Mihaila Cofariu, prezentat de televiziunile straine drept etnic maghiar, maltratat de nationalistii romani.

Conflictul interetnic de la Târgu Mureș s-a concretizat în confruntările grave care au avut loc între 19 martie și 21 martie 1990 la Târgu Mureș, în urma cărora cinci oameni și-au pierdut viața, sute de oameni au fost brutalizați și răniți, iar conviețuirea interetnică în Târgu Mureș a fost alterată considerabil pentru o perioadă de timp.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

19 martie 1997 - A murit pictorul american de origine olandeză Willem de Kooning, ultimul şi cel mai bine cotat dintre reprezentanţii expresionismului abstract (n.24.04.1904).

 

19 martie 1999 - A decedat poetul spaniol José Agustin Goytisolo (n.13.04.1928).

 

19 martie 1999 - Conflictul din Iugoslavia. Preşedintele Bill Clinton anunţă că SUA şi NATO sînt pregătite să atace obiective sîrbeşti. “Numărătoarea inversă” a început, anunţă NATO.

 

19 martie 2002 - Zimbabwe este suspendat din Commonwealth acuzat de abuzuri ale drepturilor omului și de fraudă electorală, în urma unor alegeri prezidențiale turbulente.

 

19 martie 2003 - Începe invazia în Irak.

A fost un război între Irak și o coaliție de țări condusă de Statele Unite, care a avut drept rezultat inlaturarea de la putere a dictatorului Saddam Hussein, iar apoi capturarea și condamnarea lui.

 

19 martie 2006 - La alegerile prezidențiale din Belarus, președintele în funcție Aleksandr Lukașenko a primit peste 80% din voturi. În aceeași noapte, în capitala bielorusă Minsk au avut loc proteste pașnice ale câtorva mii de oameni împotriva manipulării alegerilor, proteste care vor continua în următoarele zile.

 

19 martie 2008 - A murit Arthur C. Clarke, scriitor britanic de science fiction (n. 1917)

 

19 martie 2009 - Josef Fritzl, austriacul acuzat ca si-a sechestrat si violat fiica timp indelungat, a fost condamnat la inchisoare pe viata.

 

19 martie 2009 - A murit cantaretul roman de muzică populară Ion Dolănescu; ( n. 25.01.1944, Persinari, jud. Dambovita).

 

19 martie 2013 - A decedat actrita romanca Irina Petrescu; (n.19 iunie 1941).

Irina Petrescu (n. 19 iunie 1941, București - d. 19 martie 2013, București) actriță română de teatru, radio, televiziune, voce și film - foto - cinemagia.ro

Irina Petrescu - foto – cinemagia.ro

Irina Petrescu (n. 19 iunie 1941, București – d. 19 martie 2013, București) actriță română de teatru, radio, televiziune, voce și film.

 

19 martie 2018 - “Sudan”, ultimul mascul de rinocer alb nordic de pe Terra a fost eutanasiat în Kenya, într-o rezervație situată la 200 de km la nord de Nairobi, din cauza complicațiilor legate de vârsta sa înaintată (45 de ani). Decesul lui Sudan este sinonim cu stingerea acestei subspecii.

 

19 martie 2019 - Un ciclon violent a lovit mai multe state africane. Zeci de persoane au murit în Zimbabwe și Mozambic.

În Mozambic au fost confirmate 84 de decese, dar numărul acestora ar putea ajunge la 1.000, a spus preşedintele acestei ţări. Distrugerile sunt importante: terenuri întinse inundate, case prăbuşite, căi rutiere grav afectate. Barajul unei hidrocentrale a cedat, iar multe sate au fost acoperite de ape. În Zimbabwe au fost ucise 98 de persoane, iar o întreagă regiune a fost izolată de restul țării. Echipele de salvare încearcă să ajungă la sătenii sinistrați. Furtuna Idai a avut efecte similare şi în Malawi.
cititi mai mult pe stiri.tvr.ro

 

19 Martie 2019 - Cristina Neagu, prima handbalistă din istorie aleasă pentru a patra oară jucătoarea anului. E prima handbalista a planetei care obține de patru ori titlul suprem individual. A fost cea mai bună jucătoare din lume și în 2010, 2015 și 2016.

Cristina Neagu a fost aleasă din nou cea mai bună jucătoare de handbal a lumii. E a patra oară când românca primește distincția acordată de Federația Internațională, un record al handbalului mondial. Numărul 1 in ierarhia masculină e danezul Mikkel Hansen.
cititi mai mult pe: stiri.tvr.rowww.agerpres.ro

 

19 martie 2019 - A inceput cea de-a 13-a ediţie a Galei Premiilor Gopo. La 19 martie 2019, are loc cea de-a 13-a ediţie a Galei Premiilor Gopo, cel mai prestigios eveniment dedicat cinematografiei din România. Evenimentul este găzduit de Teatrul Naţional din Bucureşti şi este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociaţia Film şi Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Teatrului Naţional Bucureşti şi Babel Communications, potrivit premiilegopo.ro.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

19 martie 2020 - La ordinea zilei

Evenimentele Zilei de 18 martie în Istorie

Paris Commune – A barricade thrown up by Communard National Guards on 18 March 1871

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.orgyoutube.com

 

18 martie este a 77-a zi a calendarului gregorian.

 

Sărbătorile Zilei de 18 martie

(BOR) Sf. Ier. Chiril, Arhiepiscopul Ierusalimului

Chiril al Ierusalimului (315-386) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Chiril al Ierusalimului (315-386) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Cel între sfinți Părintele nostru Chiril al Ierusalimului (315-386) a fost un teolog remarcabil și arhiepiscop al Ierusalimului în perioada timpurie a Bisericii.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRU) Sf. Ciril, arhiepiscop († 387)

(BRC) Sf. Chiril din Ierusalim, episcop și învățător al Bisericii (315-386)

 

Ziua momentelor jenante (#AwkwardMomentsDay)

Ipostazele jenante sunt o realitate, fiind prezente, mai mult sau mai puţin, în viaţa fiecăruia dintre noi, iar Ziua momentelor incomode este o sărbătoare, sau o scuză, pentru a ne distra pe seama acestora. Deşi nu există prea multe informaţii cu privire la originile acestei sărbători, există unele voci care susţin că este oportună – şi deloc întâmplătoare – imediat după Ziua Sfântului Patrick.

Această zi are şi o mascotă: broasca ţestoasă jenată. Aşadar, dacă trăiţi un moment penibil astăzi, puteţi să faceţi liniştiţi haz de necaz şi să celebraţi Ziua momentelor jenante împărtăşind întâmplarea pe reţelele sociale, cu hashtag-ul #AwkwardMomentsDay. (www.agerpres.ro)

 

Ziua companiilor cărora le pasă (#CompaniesThatCareDay)

În fiecare an, pe 18 martie, este sărbătorită Ziua companiilor cărora le pasă (#CompaniesThatCareDay), propusă de organizaţia americană Center for Companies that Care, înfiinţată pentru a spori bunăstarea angajaţilor şi a comunităţilor, inspirând companiile să se ghideze în practicile lor zilnice după principiile unui angajator responsabil social.

Această zi celebrează companiile care îşi apreciază angajaţii, în care aceştia din urmă se simt stimulaţi, încurajaţi şi susţinuţi. De asemenea, aceasta este o zi în care angajatorii sunt încurajaţi să facă mai multe pentru comunitate şi pentru angajaţii lor.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua biodiselului (#BiodieselDay)

Biodieselul este o substanţă obţinută din uleiuri vegetale şi animale uzate prin procesarea uleiului cu alcool pentru a produce un combustibil care este capabil să ardă şi să alimenteze orice.

Această sursă regenerabilă de energie pe bază de materie organică se obţine prin reacţia de transesterificare. Procesul a fost realizat pentru prima dată în 1853 de oamenii de ştiinţă E. Duffy şi J. Patrick, însă la acea vreme produsului obţinut nu i s-a găsit o aplicaţie practică. Acest lucru s-a schimbat, însă, în 1893, în Augsburg, Germania, când a fost produs primul model diesel al lui Rudolf Diesel, care funcţiona cu ulei de arahide. Diesel nu a intenţionat ca acesta să funcţioneze cu ulei de arahide, însă când a fost prezentat la Expoziţia de la Paris în 1900, a făcut acest lucru la cererea guvernului francez.

O invenţie uimitoare, ce merită o sărbătoare proprie, Ziua biodieselului (#BiodieselDay). www.agerpres.ro

 

Astăzi în istorie pentru 18 martie

 

Evenimentele Zilei de 18 martie în Istorie:

- 18 martie 1442 – A început Bătălia de la Sibiu (18-25 martie 1442);

- 18 martie 1871 – S-a înființat oficial Comuna din Paris;

- 18 martie 1906 – Traian Vuia a reușit primul zbor autopropulsat;

- 18 – 19 martie 1944 – Masacrul de la Rîbniţa

 

18 martie 37 d.I.Ch. - Senatul roman anulează testamentul împăratului Tiberius și îl proclamă împărat pe Caligula (Gaius Julius Caesar Augustus Germanicus)

Caligula (latină: Caius Iulius Caesar Augustus Germanicus, 31 august 12 d.Hr. - 24 ianuarie 41 d.Hr.), de asemenea, cunoscut sub numele de Gaius, a fost Împărat Roman intre anii 37-41 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Caligula – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Caligula (latină: Caius Iulius Caesar Augustus Germanicus, 31 august 12 d.Hr. – 24 ianuarie 41 d. Hr.), de asemenea, cunoscut sub numele de Gaius, a fost Împărat Roman intre anii 37-41. A fost al treilea împărat roman și al treilea membru al dinastiei iulio-claudiene. A fost asasinat in ziua de 24 ianuarie 41, în urma unei conspirații a pretorienilor în frunte cu Cassius Chaerea și L. Annius Vincianus, fiind succedat la tron de Claudiu I, unchiul său, proclamat împărat de garda pretoriană. Numele lui a fost supus de senat unei damnatio memoriae.

Când Tiberius a murit pe 16 martie 37, averea sa și titlurile Principatului au fost lăsate lui Caligula și nepotului lui Tiberius, Gemellus, amandoi servind ca moștenitori. Deși Tiberius avea 78 ani pe patul de moarte, unii istorici încă presupun că a fost ucis chiar de Caligula insusi pentru a se razbuna pentru copilaria distrusa de abuzurile sexuale.

Caligula a scos inelul imperial cu sigiliu de pe degetul lui Tiberius, crezand ca acesta murise, fiind apoi salutat de multime ca imparat.S-a anuntat insa dupa aceea ca Tiberius si-a revenit si cerea de mancare.Caligula a fost ingrozit de gandul razbunarii lui Tiberius si i-a ordonat lui Naevius Cordus Sertorius Macro, comandantul garzii pretoriene, sa se duca in dormitorul imparatului si sa-l sufoce cu o perna.

Tacitus scrie că prefectul pretorian, Macro, l-a sufocat pe Tiberius cu o perna pentru a grăbi succederea lui Caligula, mai mult pentru bucuria poporului roman, în timp ce Suetonius scrie că Caligula ar fi efectuat uciderea, deși acest lucru nu este înregistrat de către orice alt istoric antic. Seneca cel Batran si Philo, care au scris atât în ​​timpul domniei lui Tiberius, precum și Josephus au înregistrat ca Tiberius a avut moarte naturală. Bazându-se pe Macro, Caligula nu va oferi nimic din mostenire lui Gemellus, pe motive de nebunie.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

18 martie 235 - În timpul pregătirilor unui război împotriva triburilor germanice ale alemanilor, imparatul roman Marcus Aurelius Severus Alexander și Iulia Mamaea (mama sa) sunt uciși la Mogontiacum (azi Mainz) de soldați, care-l proclamă împărat pe Maximin Tracul. Odata cu el ia sfârșit dinastia Severilor.

Marcus Aurelius Severus Alexander Augustus (1 octombrie 208 - 18 martie 235), cunoscut drept Alexandru Sever, împărat roman în perioada 222 - 235. Numele său la naștere a fost Marcus Julius Gessius Bassianus Alexianus. Din iunie 221, a purtat numele de Marcus Aurelius Alexander, iar de la proclamarea sa ca împărat a avut numele Marcus Aurelius Severus Alexander - foto: ro.wikipedia.org

Marcus Aurelius Severus Alexander Augustus (208 – 235) – foto: ro.wikipedia.org

Marcus Aurelius Severus Alexander Augustus (1 octombrie 208 – 18 martie 235), cunoscut drept Alexandru Sever, împărat roman în perioada 222 – 235. Numele său la naștere a fost Marcus Julius Gessius Bassianus Alexianus. Din iunie 221, a purtat numele de Marcus Aurelius Alexander, iar de la proclamarea sa ca împărat a avut numele Marcus Aurelius Severus Alexander.

A domnit din anul 222 pana la moartea sa. A fost nepotul împăratului Caracalla,fiind originar din Arca Caesarea (Fenicia). La vârsta de 13 ani, pretorienii din Roma l-au proclamat imparat , după asasinarea vărului său Elagabalus. Autoritatea reală era exercitată de mama sa, Iulia Mamaea, ajutată de juriștii Ulpianus și Modestinus.

 

18 martie 633 - Peninsula Arabica este unită sub autoritatea centrală a califului Abu Bakr.

Abdallah ibn Osman Abu-Bakr (573 - 643), a fost primul calif arab (632-634). A întreprins campanii militare în urma cărora a cucerit Mesopotamia (Irakul de azi) și Palestina. Era unul din însoțitorii lui Mahomed și socrul acestuia, dar era și cel mai bun prieten al profetului. El a crezut în spusele lui Mahomed, motiv pentru care este cunoscut și sub numele de Al-Siddiq (cel ce crede). Mormântul său se află în moscheea din Medina, alături de ceilalți trei califi care l-au succedat - in imagine, Abu Bakr (îmbrăcat în roșu) , oprindui pe necredincioși să mai arunce cu pietre în profet - foto: ro.wikipedia.org

Abu Bakr (îmbrăcat în roșu) , oprindui pe necredincioși să mai arunce cu pietre în profet – foto: ro.wikipedia.org

Abdallah ibn Osman Abu-Bakr (573 – 643), a fost primul calif arab (632-634). A întreprins campanii militare în urma cărora a cucerit Mesopotamia (Irakul de azi) și Palestina. Era unul din însoțitorii lui Mahomed și socrul acestuia, dar era și cel mai bun prieten al profetului. El a crezut în spusele lui Mahomed, motiv pentru care este cunoscut și sub numele de Al-Siddiq (cel ce crede). Mormântul său se află în moscheea din Medina, alături de ceilalți trei califi care l-au succedat.

 

18 martie 731 - A fost ales papa Grigore al III-lea.

Papa Grigore al III-lea (n. ? în Siria, d. pe 28 noiembrie 741 la Roma), papă al Romei între 731 și 741. Grigore a fost ales papă pe 18 martie 731. Ca și în timpul pontificatului predecesorului său, Grigore al II-lea, au avut loc conflicte majore cu Imperiul Roman de Răsărit - foto: ro.wikipedia.org

Papa Grigore al III-lea – foto: ro.wikipedia.org

Papa Grigore al III-lea ( d. 28 noiembrie 741 la Roma) un fost papă al Romei intre anii 731 si 741. Ca si în timpul pontificatului predecesorului sau, Grigore al II-lea, au avut loc conflicte majore cu Imperiul Roman de Rasarit. În Cursul crizei iconoclaste imparatul bizantin Leon al III-lea Isaurianul o fost excomunicat de Biserica de la Roma si in replică imparatul a integrat episcopatele din Sicilia, Italia inferioara si Iliria in subordinea Patriarhatului Ecumenic de la Constantinopol. Ca urmare, papa a rupt toate relatiile cu Bizanțul.

 

18 martie 978 - A murit regele Angliei, Eduard Martirul (n.962 ). A domnit din anul 975 până la moartea sa. Eduard a fost fiul cel mare al regelui Edgar, dar nu a fost recunoscut ca moștenitor al tatălui său, fiind ales rege de către principalii susținători ai săi: Arhiepiscopul Dunstan și Oswald de Worcester. Scurta domnie a lui Eduard a luat sfârșit atunci când a fost asasinat la Castelul Corfe în circumstanțe incerte. Trupul său a fost înmormântat la Abația Shaftesbury la începutul anului 980.

 

18 martie 1229 - Frederik al II-lea, imparatul Sfantului Imperiu Romano-German, se proclama in timpul celei de-a sasea Cruciade, rege al Ierusalimului.

 

18 martie 1241 - Prima invazie mongola in Polonia – mongolii distrug armatele poloneze în Bătălia de la Chmielnik și jefuiesc orașul Cracovia.

 

18 martie 1314 - Jacques de Molay, al 23-lea și ultimul Mare Maestru al Cavalerilor Templieri, a fost ars pe rug.

18 martie 1314: Marele Maestru al Ordinului Templierilor, Jaques de Molay, este ars pe rug - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

18 martie 1314: Marele Maestru al Ordinului Templierilor, Jaques de Molay, este ars pe rug – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Jacques de Molay (n. cca 1243 – d.18 martie 1314) a fost al 23- lea și ultimul Mare Maestru al Cavalerilor Templieri si a condus Ordinul de la 20 aprilie 1292, până când a fost acesta a fost dizolvat de Papa Clement al V- lea în 1307. Deși se cunosc puține lucruri din viața sa reală și faptele acestuia ca Mare Maestru, cu excepția ultimilor sai ani, Jacques de Molay este cel mai cunoscut dintre Templieri, împreună cu fondatorul Ordinului și primul Mare Maestru, Hugues de Payens (1070-1136).

Regele Filip IV al Franței l-a arestat în 1307 pe De Molay impreuna cu alti templieri, torturandu-i pentru a obtine marturii false.Dupa ce De Molay si-a retras mărturia, regele Filip a ordonat sa fie ars pe rug. Sfârșitul Ordinului Templierilor vechi de secole și executia dramatica a ultimului sau lider, l-au transformat pe De Molay într-o figură legendară.

Jacques de Molay (c. 1243 – 18 March 1314), also spelt Molai, was the 23rd and last Grand Master of the Knights Templar, leading the Order from 20 April 1292 until it was dissolved by order of Pope Clement V in 1307 - foto: ro.wikipedia.org

Jacques de Molay (c. 1243 – 18 March 1314) - foto: ro.wikipedia.org

 

18 martie 1438 - Albert al II-lea de Habsburg devine rege al romanilor.

Albert al II-lea (n. 10 august 1397, Viena - d. 27 octombrie 1439 în apropiere de Esztergom) a fost fiul ducelui Albert al IV-lea de Habsburg (duce de Austria) și al Ioanei de Bavaria. Albert a fost la rândul său duce de Austria din 1404 până în 1439, sub numele de Albert al V-lea de Habsburg. În 1421, s-a căsătorit cu Elisabetha de Luxemburg (1409-1442), fiica împăratului Sigismund de Luxemburg. A devenit rege al Boemiei și al Ungariei pe 9 noiembrie 1437, sub numele de Albert I, și apoi rege al romanilor (rex romanorum) din 1438 până la moartea sa, ca moștenitor de drept al acestui titlu - foto - ro.wikipedia.org

Albert al II-lea (1397 – 1439) – foto – ro.wikipedia.org

Albert al II-lea (n. 10 august 1397, Viena – d. 27 octombrie 1439 în apropiere de Esztergom) a fost fiul ducelui Albert al IV-lea de Habsburg (duce de Austria) și al Ioanei de Bavaria. Albert a fost la rândul său duce de Austria din 1404 până în 1439, sub numele de Albert al V-lea de Habsburg. În 1421, s-a căsătorit cu Elisabetha de Luxemburg (1409-1442), fiica împăratului Sigismund de Luxemburg. A devenit rege al Boemiei și al Ungariei pe 9 noiembrie 1437, sub numele de Albert I, și apoi rege al romanilor (rex romanorum) din 1438 până la moartea sa, ca moștenitor de drept al acestui titlu.

 

18 martie 1442 - A început Bătălia de la Sibiu (18-25 martie 1442) - Iancu de Hunedoara la învins pe Mezid, beiul Vidinului.

Iancu de Hunedoara (n. ca. 1407 - d. 11 august 1456) a fost ban al Severinului din 1438, voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și regent al Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin - (Pictura din secolul al XVII-lea) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Iancu de Hunedoara (n. ca. 1407 – d. 11 august 1456) a fost ban al Severinului din 1438, voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și regent al Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin – (Pictura din secolul al XVII-lea) – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Sibiu a fost purtată între armatele Regatului Ungariei și Imperiului Otoman în perioada 18-25 martie 1442, în zona cuprinsă între Sântimbru și Sibiu. Ea a făcut parte din războaiele otomano-maghiare, iar cele două forțe militare au fost comandate de Iancu de Hunedoara și Mezid, beiul Vidinului. Bătălia s-a terminat cu victoria armatelor creștine, aceasta fiind a treia victorie a armatelor conduse de Ioan de Hunedoara asupra otomanilor după cele obținute la Semendria în 1437 și în zona dintre Semendria și Belgrad în 1441.

Teritorii administrate de Iancu de Hunedoara la 1456 - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Teritorii administrate de Iancu de Hunedoara la 1456 – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

La 3 zile după înfrângerea de la Sântimbru, Ioan de Hunedoara pornește cu armatele sale care au fost adunate din toate colțurile Transilvaniei pentru a-i alunga pe turci. 10.000 de soldați la comanda lui Iancu de Hunedoara, Anton Trauntenger și Simion Kamonoyai pornesc către Sibiu pentru a-i înfrunta pe turci.

Pentru ca Ioan de Hunedoara să nu fie recunoscut, s-a îmbrăcat în hainele lui Simion, iar Simion s-a îmbrăcat cu armura lui Ioan de Hunedoara care avea pe ea culorile voievodatului. Simion cu 5.000 de cavaleri curajoși au pornit către armata otomană pe care au făcut-o să se regrupeze.

Otomanii au depus eforturi foarte mari pentru a-l ucide pe Simion crezând ca este Ioan, lăsând flancurile descoperite pentru al ucide pe Simion. Sunt atacați de Ioan de Hunedoara și cu ajutorul soldaților din Sibiu care lansează o ploaie de săgeți și ghiulele, sunt nimiciți pe langă oaste, Mezid și fiul său. Trupele care au scăpat au fost zdrobite de domnul muntean.
cititi despre Bătălia de la Sibiu si pe: crispedia.ro en.wikipedia.org

 

18 martie 1571 - Valletta a devenit capitala Maltei

 

18 martie 1584 - A murit Ivan al IV-lea al Rusiei, numit și Ivan cel Groaznic; (n 25 august 1530).

Ivan al IV-lea, numit și Ivan cel Groaznic, (n. 25 august 1530 - d. 28 martie [S.V. 18 martie] 1584) a fost primul cneaz moscovit care s-a intitulat "țar" - in imagine: Portret al lui Ivan IV, secolul al XVIII-lea, Muzeul de Istorie de Stat - foto: ro.wikipedia.org

Portret al lui Ivan IV, secolul al XVIII-lea, Muzeul de Istorie de Stat – foto: ro.wikipedia.org

Ivan al IV-lea, numit și Ivan cel Groaznic, (n. 25 august 1530 – d. 28 martie [S.V. 18 martie] 1584) a fost primul cneaz moscovit care s-a intitulat “țar”. Ivan a fost încoronat Țar la 16 ianuarie 1547, la Moscova la vârsta de 16 ani. Formează un sfat de tip nou, Izbrannaia Rada (Consiliu ales), alcătuit din membri ai nobilimii și ai clerului. Adunarea este dominată de doi oameni: Mitropolitul Macarie, cultivat, autorul multor cărți de evlavie și de istorie, și părintele Silvestru, predicatorul iluminat.

În 1552 el a învins Hanatul Kazanului, armatele căruia au devastat nord-estul Rusiei în mod repetat și a anexat teritoriul său (2 octombrie 1552). În august 1554 supune regiunea Astrahanului. Prin această cucerire, Rusia câștigă un debușeu la Marea Caspică și controlează tot cursul Volgăi. În 1558 armata sa pătrunde în Livonia. Marele oraș comericial Poloțk cade în mâinile lui Ivan în februarie 1563 care adăugă titlurilor sale și pe acela de mare prinț al Polțkului.

În 1550 formează Zemski Sobor, o adunare care înregistrează hotărârile domnitorului. Alcătuiește Țarski Sudebnik (Codicele țarist din 1550) care să-l înlocuiască pe Kneajeski Sudebnik al bunicului său Ivan al III-lea care data din 1479. Plasează în posturile-cheie ale imperiului oameni noi, proveniți dintr-un mediu modest.

La 23 februarie 1551 Ivan convoacă cel de-al treilea sinod bisericesc unde înmânează prelaților un document numit Stoglav cu privire la reformele pe care intenționează să le facă pentru a însănătoși funcționarea Bisericii; stareții și mănăstirile nu vor mai putea face nici o achiziție fără încuviințarea suveranului, se va interzice mănăstirilor să dea împrumut bani cu camătă. Fiecare oraș va avea școala lui, deservită de preoți și de dieci; se va preda scrierea, cititul, aritmetica, cântul, religia, bunele maniere.

Ivan reorganizează nobilimea țării, țăranii rămân legați de glie, dacă nu de jure, cel puțin de facto. Țarul guvernează cu ajutorul Dumei boierilor. În cazurile grave el convoacă chiar Zemski Sobor. Totuși, aceste adunări nu au decât un vot consultativ. În 1565 împarte țara în opricinina și zemșcina.

Opricinina constituie domeniul privat al țarului, pe care acesta îl va administra cum vrea și asupra căruia va avea putere deplină. Zemșcina cuprinde restul teritoriului. Prin decizia unilaterală a Țarului, în opricinina vor intra câteva cartiere din Moscova, 27 de orașe, 18 districte și principalele căi de comunicație.

Douăsprezece mii de familii aristocrate sunt strămutate și-și pierd averea și influența. Se va naște o nouă clasă, opricininici, care datorează lui Ivan ascensiunea lor. Funcția lor este deasupra legii iar terenul lor de manevră este zemșcina. Violența lor este încurajată de țar care îi răsplătește cu bunurile luate de la trădători. Curând aceștia devin de temut și detestați.

 

18 martie 1584 - După moartea țarului Ivan al IV-lea „cel Groaznic”, fiul său, Feodor, cu handicap intelectual, ajunge la putere. Afacerile de stat sunt conduse de Boris Godunov.

 

18 martie 1745 - A murit Robert Walpole prim-ministru al Marii Britanii (n. 1676)

Robert Walpole (n. 26 august 1676 , Norfolk - d. 18 martie 1745, Londra) a fost un politician britanic, prim ministru al Marii Britanii între 1721 și 1742 - foto: ro.wikipedia.org

Robert Walpole - foto: ro.wikipedia.org

Robert Walpole (n. 26 august 1676 , Norfolk – d. 18 martie 1745, Londra) a fost un politician britanic, prim ministru al Marii Britanii între 1721 și 1742

 

18 martie 1823 - S-a născut Constantin D. Aricescu, poet, prozator şi dramaturg român; (d. 18.02.1886).

Constantin D. Aricescu (n. 1823 - d. 1886) a fost un istoric și publicist român, participant la Revoluția din 1848 din Țara Românească. A fost membru din Divanurile ad-hoc, desfășurând o intensă activitate în favoarea unirii principatelor române. Ca director al Arhivelor statului din București, a sistematizat fondul arhivistic. A publicat lucrări istorice privind istoria orașului Câmpulung, revoluția din 1848 și răscoala din 1821. Ca scriitor, Aricescu a compus versuri naive și un roman neizbutit („Misterele căsătoriei”, 3 volume apărute în 1862, 1863, 1886) - foto: ro.wikipedia.org

Constantin D. Aricescu (1823 – 1886) – foto: ro.wikipedia.org

Constantin D. Aricescu (n. 1823 – d. 1886) a fost un istoric și publicist român, participant la Revoluția din 1848 din Țara Românească. A fost membru din Divanurile ad-hoc, desfășurând o intensă activitate în favoarea unirii principatelor române. Ca director al Arhivelor statului din București, a sistematizat fondul arhivistic. A publicat lucrări istorice privind istoria orașului Câmpulung, revoluția din 1848 și răscoala din 1821. Ca scriitor, Aricescu a compus versuri naive și un roman neizbutit („Misterele căsătoriei”, 3 volume apărute în 1862, 1863, 1886). A decedat la 18 februarie 1886, in orasul natal, Câmpulung-Muscel.

 

18 martie 1833 - S-a constituit la Iași, din inițiativa medicilor Iacob Stanislau Cihac și Mihai Zotta, Societatea de Medici și Naturaliști, prima societate științifică din România.

 

18 martie 1842 - S-a născut poetul si criticul francez Stephane Malarme (d.9 septembrie 1898), o figura de seama a curentului simbolist european, a carui opera a influentat evolutia moderna a literaturii secolului al XIX-lea.

Stéphane Mallarmé (n. 18 martie, 1842, d. 9 septembrie, 1898), de fapt cu numele real Étienne Mallarmé, a fost un poet și critic francez, o figură de seamă a curentului simbolist european. A cultivat o poezie cerebrală, voit obscură, bogată în sensuri filozofice, de o rară muzicalitate și forță sugestivă. Creația sa („Herodiada”, „După-amiaza unui faun”, „Poezii”) constituie o expresie viguroasă și originală a poeziei moderne. Mai târziu, prin opera sa a influențat decisiv școli artistice reprezentative ale secolului al XX-lea, cum ar fi: cubismul, futurismul, dadaismul, suprarealismul - in imagine, Stéphane Mallarmé, portret de Édouard Manet - foto: ro.wikipedia.org

Stéphane Mallarmé, portret de Édouard Manet – foto: ro.wikipedia.org

Stéphane Mallarmé (n. 18 martie, 1842, d. 9 septembrie, 1898), de fapt cu numele real Étienne Mallarmé, a fost un poet și critic francez, o figură de seamă a curentului simbolist european. A cultivat o poezie cerebrală, voit obscură, bogată în sensuri filozofice, de o rară muzicalitate și forță sugestivă. Creația sa („Herodiada”, „După-amiaza unui faun”, „Poezii”) constituie o expresie viguroasă și originală a poeziei moderne. Mai târziu, prin opera sa a influențat decisiv școli artistice reprezentative ale secolului al XX-lea, cum ar fi: cubismul, futurismul, dadaismul, suprarealismul.

Stéphane Mallarmé (n. 18 martie, 1842, d. 9 septembrie, 1898), de fapt cu numele real Étienne Mallarmé, a fost un poet și critic francez, o figură de seamă a curentului simbolist european. A cultivat o poezie cerebrală, voit obscură, bogată în sensuri filozofice, de o rară muzicalitate și forță sugestivă. Creația sa („Herodiada”, „După-amiaza unui faun”, „Poezii”) constituie o expresie viguroasă și originală a poeziei moderne. Mai târziu, prin opera sa a influențat decisiv școli artistice reprezentative ale secolului al XX-lea, cum ar fi: cubismul, futurismul, dadaismul, suprarealismul - in imagine, Stéphane Mallarmé, portret de Édouard Manet - foto: ro.wikipedia.org

Stéphane Mallarmé, portret de Édouard Manet – foto: ro.wikipedia.org

 

18 martie 1844 - S-a născut marele compozitor rus Nikolai Andreevici Rimski-Korsakov; ( 6 martie SV).

Nikolai Andreievici Rimski-Korsakov (n. 6 martie 1844 în Tihvin, lângă Sankt Petersburg — d. 8 iunie 1908 la Luga) a fost un mare compozitor rus - foto: ro.wikipedia.org

Nikolai Andreievici Rimski-Korsakov - foto: ro.wikipedia.org

Nikolai Andreievici Rimski-Korsakov (n. 6 martie 1844 în Tihvin, lângă Sankt Petersburg — d. 8 iunie 1908 la Luga) a fost un mare compozitor rus.

 

18 martie 1856 - A fost semnat Tratatul de Pace de la Paris, prin care a luat sfarsit razboiul din Crimeea.

Tratatul de la Paris a fost semnat la 30 martie 1856 și a pus capăt, în mod oficial, Războiului Crimeii dintre Imperiul Rus, pe de-o parte, și o alianță a Imperiului Otoman, Regatului Piemontului, Celui de-al Doilea Imperiu Francez și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, pe de altă parte. Tratatul a marcat un uriaș pas înapoi pentru Rusia și pretențiile sale de dominație a regiunii - foto: ro.wikipedia.org

Tratatul de la Paris (1856) – foto: ro.wikipedia.org

Tratatul a marcat un uriaș pas înapoi pentru Rusia și pretențiile sale de dominație a regiunii. De asemenea, era stabilită libera circulație pe Dunăre sub supravegherea Comisiei Europene a Dunării. Alte prevederi priveau statutul Principatelor Dunărene – Moldova și Valahia – care rămâneau, în mod oficial, sub suzeranitatea otomană, dar cărora li se acorda dreptul de a avea propriile constituții și adunări legislative și care aveau să fie puse sub supravegherea puterilor victorioase.

A fost stabilită organizarea unui referendum în chestiunea dorinței de unire a populației celor două principate și înființarea Adunărilor ad-hoc la Iași, respectiv, la București. (În 1857 aveau să fie organizate consultări ale întregii populații a Principatelor Române, iar reprezentanții tuturor păturilor sociale au hotărât în unanimitate unirea celor două Principate). Basarabia rămânea, în continuare, în stăpânirea Imperiului Rus, dar partea sa sudică (Cahul, Bolgrad)

 

18 martie 1858 - S-a născut Rudolf Christian Karl Diesel, inventatorul motorului cu ardere interna, cu aprindere prin compresiune si care ii poarta numele. A studiat la Scoala Politehnica din Munchen, precum si in Anglia, dupa care vreme de doi ani a lucrat ca si mecanic la o frabrica elvetiana. In 1880, s-a stabilit in Paris unde s-a angajat ca inginer frigotehnist, pentru ca cinci ani mai tarziu sa isi deschida un atelier propriu si sa inceapa sa dezvolte diverse motoare.

Dupa o vreme a decis sa se mute in Berlin, unde si-a desavarsit munca la motorul cu ardere interna pentru care a obtinut patentul in 1892.In urmatorii 10 ani, Diesel a inventat si perfectionat o serie de motoare cu un consum redus de combustibil.Acesta a lucrat in asociere cu firma Krupp, incepand sa comercializeze motoarele care au fost utilizate mai intai la camioane si ambarcatiuni maritime, apoi la utilajele din rafinarii, mine si fabrici. A incetat din viata pe 29 septembrie 1913 in rimpul unei calatorii spre Londra.

 

18 martie 1861 - S-a proclamat Regatul Italiei.

 

18 martie 1866 - Este adoptată Legea învoielilor agricole (legea pentru tocmeli de lucrări agricole şi pentru executarea lor). Legea a fost înăsprită în vremea guvernării conservatoare a lui Lascăr Catargiu, când s-a instituit execuţia silită a tocmelilor agricole.

 

18 martie 1869 - S-a născut Arthur Neville Chamberlain, prim-ministru al Marii Britanii în perioada 1937-1940. A dus o politică de conciliere faţă de Germania hitleristă, încercînd să evite declanşarea unui război în Europa.

Arthur Neville Chamberlain (n. 18 martie 1869, Birmingham, Regatul Unit – d. 9 noiembrie 1940, Heckfield, Hampshire, Regatul Unit), politician britanic care a îndeplinit funcția de prim-ministru al Regatului Unit din partea Partidului Conservator între 1937 și 1940. Este cunoscut pentru politica externă pacifistă, în particular pentru semnarea Acordului de la München în 1938, prin care a acceptat Germaniei Naziste să anexeze forțat regiunea Sudetă a Cehoslovaciei. Când Hitler a continuat agresiunile, Regatul Unit a declarat război Germaniei la 3 septembrie 1939, iar Chamberlain a condus guvernul britanic în primele opt luni ale celui de-al Doilea Război Mondial - foto: ro.wikipedia.org

Arthur Neville Chamberlain (1869 – 1940) – foto: ro.wikipedia.org

Arthur Neville Chamberlain (n. 18 martie 1869, Birmingham, Regatul Unit – d. 9 noiembrie 1940, Heckfield, Hampshire, Regatul Unit), politician britanic care a îndeplinit funcția de prim-ministru al Regatului Unit din partea Partidului Conservator între 1937 și 1940.

Este cunoscut pentru politica externă pacifistă, în particular pentru semnarea Acordului de la München la 23.09.1938, alături de prim-miniştrii Franţei şi Italiei, Edouard Daladier, respectiv Benitto Mussolini, prin care a acceptat Germaniei Naziste să anexeze forțat regiunea Sudetă a Cehoslovaciei, ceea ce nu l-a oprit pe Hitler să formuleze noi pretenţii teritoriale, după ocuparea capitalei cehoslovace, de data aceasta faţă de Polonia.

Când Hitler a continuat agresiunile, atacul asupra Poloniei, la 01.09.1939, a dus la declanşarea celui de-al doilea război mondial. Regatul Unit a declarat război Germaniei la 3 septembrie 1939, iar Chamberlain a condus guvernul britanic în primele opt luni ale celui de-al Doilea Război Mondial.

 

18 martie 1871 - A avut loc insurectia populara din capitala Frantei, fiind instituita „Comuna din Paris”.

Paris Commune - A barricade thrown up by Communard National Guards on 18 March 1871 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Paris Commune – A barricade thrown up by Communard National Guards on 18 March 1871 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Comuna din Paris (în franceză La Commune de Paris) a fost un guvern care a condus Parisul începând cu 18 martie și până la 28 mai 1871. El a existat înaintea rupturii dintre anarhiști și marxiști, și ambele grupuri o consideră prima preluare a puterii de către clasa muncitoare în timpul Revoluției Industriale. Discuțiile privind politicile și urmările Comunei au contribuit la ruptura dintre cele două curente politice.

Comuna din Paris a acționat doar ca autoritate locală, exercitând puterea în Paris timp de două luni în primăvara lui 1871. Condițiile în care s-a format, decretele sale controversate și sfârșitul violent au făcut, însă, din ea unul dintre cele mai importante episoade politice ale vremii.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

18 martie 1878 - Se încheie la Viena, Convenţia de comerţ româno-elveţiana, care va intra în vigoare din 4 decembrie 1878.

 

18 martie 1883 - S-a constituit, la Iasi, din initiativa medicilor Iacob Stanislau Cihac si Mihai Zotta, Societatea de Medici si Naturalisti, prima societate stiintifica din Romania.

 

18 martie 1889 - În lipsa succesorilor direcți în linie masculină a Regelui Carol I, s-a apelat pentru desemnarea moștenitorului la fratele mai mare al regelui și la fiii acestuia. Cel de-al doilea fiu al Prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, Ferdinand, în vârstă de 24 de ani, acceptă succesiunea; este înfiat de familia Regală Română și declarat prinț moștenitor la Tronul României, conferindu-i-se și titlul de Alteță Regală Principe de România.

Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 12/24 august 1865, Sigmaringen - d. 20 iulie 1927, Castelul Peleș, Sinaia) al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa foto: ro.wikipedia.org

Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen - foto: ro.wikipedia.org

Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 12/24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927, Castelul Peleș, Sinaia) al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa.

 

18 martie 1895 - S-a născut Ion Barbu ( Dan Barbilian), poet și matematician român, reprezentant de frunte al curentului ermetic in poezia romana; (d. 1961).

Ion Barbu (n. Dan Barbilian, 18 martie 1895, Câmpulung-Muscel, d. 11 august 1961, București) a fost un poet și matematician român. Ca matematician este cunoscut sub numele Dan Barbilian. A fost unul dintre cei mai importanți poeți români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc. Dan Barbilian era fiul judecătorului Constantin Barbillian (care și-a latinizat numele inițial „Barbu”) și al Smarandei, născută Șoiculescu - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Ion Barbu (1895 – 1961) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Ion Barbu (n. Dan Barbilian, 18 martie 1895, Câmpulung-Muscel, d. 11 august 1961, București) a fost un poet și matematician român. Ca matematician este cunoscut sub numele Dan Barbilian. A fost unul dintre cei mai importanți poeți români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc. Dan Barbilian era fiul judecătorului Constantin Barbillian (care și-a latinizat numele inițial „Barbu”) și al Smarandei, născută Șoiculescu.

 

18 martie 1898 - Phoebe (satelit), o lună a lui Saturn, devine primul satelit descoperit cu ajutorul fotografiilor, făcute în august 1898, de William Henry Pickering.

 

18 martie 1899 - S-a născut Ion Fintesteanu, (d. 21 octombrie 1984).

Ion Finteșteanu (n. 18 martie 1899, București - d. 21 octombrie 1984, București) a fost un celebru actor român de teatru și de film. A făcut parte din trupa Teatrului Național din București (1921-1984), fiind numit membru de onoare al acestui teatru (1971). În paralel cu activitatea artistică, a fost profesor universitar la Facultatea de Teatru din cadrul Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică și șef al catedrei Arta actorului. A fost distins cu titlul de Artist al Poporului - foto: ro.wikipedia.org

Ion Finteșteanu (1899 -1984) – foto: ro.wikipedia.org

Ion Finteșteanu (n. 18 martie 1899, București – d. 21 octombrie 1984, București) a fost un celebru actor român de teatru și de film. A absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din București. A făcut parte din trupa Teatrului Național din București (1921-1984), fiind numit membru de onoare al acestui teatru (1971).

În paralel cu activitatea artistică, a fost profesor universitar la Facultatea de Teatru din cadrul Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică și șef al catedrei Arta actorului.  I-a avut ca asistenți pe Sanda Manu și pe Dem Rădulescu. A fost distins cu titlul de Artist al Poporului

 

18 martie 1900 - E infiintat clubului de fotbal olandez Ajax Amsterdam.

AFC Ajax este un club de fotbal din Olanda. A fost fondat în Amsterdam la 18 martie 1900. Este unul dintre cele mai mari cluburi de fotbal din Europa și din lume. Face parte din cercul select de cinci echipe care au primit dreptul de a păstra trofeul Cupei Campionilor Europeni după ce a câștigat competiția între 1971 și 1973. În 1972 a reușit o triplă istorică, obținând și Cupa Campionilor pe lângă cele două trofee interne, campionatul și cupa Olandei. Ajax, Juventus Torino și Bayern München sunt cele trei echipe care au în palmares toate cele trei trofee importante puse în joc de UEFA, Liga Campionilor, Cupa Cupelor și Cupa UEFA. Își dispută meciurile de pe teren propriu pe stadionul Amsterdam Arena, inaugurat în 1996 - foto: ro.wikipedia.org

AFC Ajax – foto: ro.wikipedia.org

AFC Ajax este un club de fotbal din Olanda. A fost fondat în Amsterdam la 18 martie 1900. Este unul dintre cele mai mari cluburi de fotbal din Europa și din lume. Face parte din cercul select de cinci echipe care au primit dreptul de a păstra trofeul Cupei Campionilor Europeni după ce a câștigat competiția între 1971 și 1973.

În 1972 a reușit o triplă istorică, obținând și Cupa Campionilor pe lângă cele două trofee interne, campionatul și cupa Olandei. Ajax, Juventus Torino și Bayern München sunt cele trei echipe care au în palmares toate cele trei trofee importante puse în joc de UEFA, Liga Campionilor, Cupa Cupelor și Cupa UEFA. Își dispută meciurile de pe teren propriu pe stadionul Amsterdam Arena, inaugurat în 1996.

 

18 martie 1906 - Inventatorul român Traian Vuia realizează, la Paris, pe câmpul de lângă Montesson, primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât aerul, condus exclusiv prin mijloace proprii de bord.

Traian Vuia (n. 17 august 1872, Bujoru, comitatul Caraș-Severin, Austro-Ungaria - d. 3 septembrie 1950, București, România) a fost un inventator român, pionier al aviației mondiale. Pe data de 18 martie 1906 el a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât aerul - foto: en.wikipedia.org

Traian Vuia – foto: en.wikipedia.org

Traian Vuia (n. 17 august 1872, Bujoru, comitatul Caraș-Severin, Austro-Ungaria – d. 3 septembrie 1950, București, România) a fost un inventator român, pionier al aviației mondiale. Pe data de 18 martie 1906 el a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât aerul.

 

18 martie 1909 - S-a născut Barbu Brezianu, istoric şi critic de artă, poet, traducător român; (d.14.01.2008).

Barbu Brezianu (n. 18 martie 1909, București, d. 14 ianuarie 2008) a fost un istoric și critic de artă, scriitor, publicist și traducător român, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Artiștilor Plastici (secția critică). Este cunoscut îndeosebi pentru studiile sale de brâncușiologie, fiind cel care a întocmit prima monografie exhaustivă a lucrărilor sculptorului în țară - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Barbu Brezianu (1909  - 2008) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Barbu Brezianu (n. 18 martie 1909, București, d. 14 ianuarie 2008) a fost un istoric și critic de artă, scriitor, publicist și traducător român, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Artiștilor Plastici (secția critică). Este cunoscut îndeosebi pentru studiile sale de brâncușiologie, fiind cel care a întocmit prima monografie exhaustivă a lucrărilor sculptorului în țară.

 

18 martie 1912 - În România, este adoptată Legea pentru trecerea în proprietatea statului, a moşiilor stăpînite cu caracter de utilitate publică de persoane juridice, pentru a fi vandute ţăranilor în loturi.

 

18 martie 1913 - (18 martie – 2 aprilie) Are loc o Conferinţa internaţională la Petersburg, in Imperiul Rus, pentru medierea problemelor teritoriale româno-bulgare.Intre 18 martie 1913 – 2 aprilie 1913 are loc Conferinţa internaţională de la Petersburg, pentru medierea problemelor teritoriale româno-bulgare. La Conferinţă au participat delegaţii din Imperiul Rus, Germania, Anglia, Austro-Ungaria, Italia şi Franţa.

 

18 martie 1913 - Regele George I al Greciei a fost asasinat în recent eliberatul oraș Thessaloniki.

George I (24 decembrie 1845 – 18 martie 1913) a fost rege al Greciei din 1863 până în 1913. Născut prinț al Danemarcei, George avea numai 17 ani când a fost ales rege de Adunarea Națională a Greciei, care l-a detronat pe regele Otto. Numirea lui a fost sugerată și susținută de Marile Puteri (Marea Britanie, Franța și Rusia). Ca primul monarh al noii Grecii, domnia lui de 50 de ani (cea mai lungă din istoria modernă a Greciei) a fost caracterizată de câștiguri teritoriale pentru Grecia în urma Primului Război Mondial. Cu două săptămâni înainte de aniversarea a 50 de ani de domnie și în timpul primului război balcanic a fost asasinat. În contrast cu domnia lui, domniile următoare s-au dovedit scurte și nesigure - foto: ro.wikipedia.org

George I (1845 –1913) - foto: ro.wikipedia.org

George I (24 decembrie 1845 – 18 martie 1913) a fost rege al Greciei din 1863 până în 1913. Născut prinț al Danemarcei, George avea numai 17 ani când a fost ales rege de Adunarea Națională a Greciei, care l-a detronat pe regele Otto. Numirea lui a fost sugerată și susținută de Marile Puteri (Marea Britanie, Franța și Rusia).

Ca primul monarh al noii Grecii, domnia lui de 50 de ani (cea mai lungă din istoria modernă a Greciei) a fost caracterizată de câștiguri teritoriale pentru Grecia în urma Primului Război Mondial. Cu două săptămâni înainte de aniversarea a 50 de ani de domnie și în timpul primului război balcanic a fost asasinat. În contrast cu domnia lui, domniile următoare s-au dovedit scurte și nesigure.

 

18 martie 1915 - În Romania,la Craiova, apare primul număr al publicaţiei Basarabia, editata ulterior la Bucureşti, iar din septembrie – la Iaşi.

 

18 martie 1917 - S-a născut Mircea Ionescu-Quintus, parlamentar roman, fost presedinte al Partidului National Liberal si ministru al justitiei, scriitor si epigramist.

Mircea Ionescu-Quintus (n. 18 martie 1917, Cherson) este un politician român, fost președinte al Partidului Național Liberal între 1993-2001, senator în legislaturile 1996-2000 și 2004-2008, ales în județul Prahova pe listele partidului PNL. A deținut de asemenea funcția de ministru al justiției în guvernul Stolojan, primul guvern pluripartit de după 1989 - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Mircea Ionescu-Quintus – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Mircea Ionescu-Quintus (n. 18 martie 1917, Cherson) este un politician român, fost președinte al Partidului Național Liberal între 1993-2001, senator în legislaturile 1996-2000 și 2004-2008, ales în județul Prahova pe listele partidului PNL. A deținut de asemenea funcția de ministru al justiției în guvernul Stolojan, primul guvern pluripartit de după 1989.

 

18 martie 1917 - La Chişinău, in gubernia rusa Basarabia, la sediul redacţiei ziarului “Cuvînt moldovenesc” e convocată o şedinţă cu participarea a 21 de persoane, decisivă în vederea creării organizaţiei politice Partidul Naţional Moldovenesc. La şedinţă este discutat şi aprobat proiectul programului partidului, elaborat de N.Alexandri, Pantelimon Halippa, Onisifor Ghibu şi A. Groppa.

 

18 martie 1921 - S-a născut Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane a Vadului, Feleacului si Clujului incepand din anul 1993, mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului (din 2005), poet, dramaturg şi prozator român; ( d. 31.01.2011, Cluj).

Bartolomeu Anania, pe numele de mirean Valeriu Anania (n. 18 martie 1921, comuna Glăvile, județul Vâlcea - d. 31 ianuarie 2011, Cluj-Napoca), a fost un scriitor și cleric ortodox român. Din 1993 și până la moarte a fost arhiepiscop al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului (până în 2005 în cadrul Mitropoliei Ardealului). În anul 2006 a devenit primul mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului. În anul 2007 a fost principalul contracandidat al mitropolitului Daniel Ciobotea la alegerea noului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române - foto: basilica.ro

Bartolomeu Anania (1921 – 2011) – foto: basilica.ro

Bartolomeu Anania, pe numele de mirean Valeriu Anania (n. 18 martie 1921, comuna Glăvile, județul Vâlcea – d. 31 ianuarie 2011, Cluj-Napoca), a fost un scriitor și cleric ortodox român. Din 1993 și până la moarte a fost arhiepiscop al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului (până în 2005 în cadrul Mitropoliei Ardealului).

În anul 2006 a devenit primul mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului. În anul 2007 a fost principalul contracandidat al mitropolitului Daniel Ciobotea la alegerea noului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

 

18 martie 1921 - Rebeliunea de la Kronstadt (1 – 18 martie 1921) a fost înăbușită de Armata Roșie.

Rebeliunea din Kronstadt a fost o răscoală eșuată a marinarilor sovietici împotriva primului guvern bolșevic al RSSF Rusă. Ea a fost ultima mare ridicare la luptă împotriva guvernării bolșevice.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

18 martie 1922 - În India, Mahatma Gandhi lider al miscarii non violente antibritanice, a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru instigare la revoltă si nesupunere civica; va fi eliberat dupa doi ani.

 

18 martie 1925 - Cea mai violentă tornadă din istoria SUA a dus la moartea a 689 de oameni și rănirea altor 13.000.

 

18 martie 1926 - S-a născut la Călanu Mic, Hunedoara, criticul şi istoricul literar român, Romul Munteanu; (d. 17 martie 2011, București).

Romul Munteanu (n. 18 martie 1926, Călanu Mic, Hunedoara - d. 17 martie 2011, București) a fost un critic, istoric literar și editor român - foto: ro.wikipedia.org

Romul Munteanu (1926 – 2011) – foto: ro.wikipedia.org

A fost asistentul profesorului Dimitrie Popovici, în 1950, și a continuat cariera universitara la București, la Institutul Pedagogic, apoi la Universitatea din București. Teza sa de doctorat, Aspectele și dimensiunile iluminismului românesc a fost susținută în 1960 la Universitatea din Leipzig. În perioada 1957-1961 a fost lector invitat la Institutul de Romanistică din Leipzig.

Profesor de literatură comparată la Facultatea de Litere a Universității din București, a publicat numeroase monografii, studii de sinteză sau culegeri de eseuri. Din 1970 pînă în 1989 a fost director al Editurii Univers, unde a contribuit la unul dintre cele mai interesante proiecte culturale postbelice, și anume la crearea unei „biblioteci universale” în limba română, reluînd un ideal drag lui Ion Heliade Rădulescu.

 

18 martie 1932 - S-a născut John Updike, scriitor american.(A scris printre altele romanul “Centaurul”,tradus si in limba romana).

John Hoyer Updike (n. 18 martie 1932 — d. 27 ianuarie 2009) a fost un eseist, critic literar, poet și scriitor american. Cea mai celebră lucrare a lui Updike este seria Rabbit (Fugi, Rabbit; Întoarcerea lui Rabbit; Rabbit e bogat; Odihna lui Rabbit). Atât Rabbit e bogat cât și Odihna lui Rabbit au primit Premiul Pulitzer - foto: ro.wikipedia.org

John Hoyer Updike (1932 — 2009) – foto: ro.wikipedia.org

John Hoyer Updike (n. 18 martie 1932 — d. 27 ianuarie 2009) a fost un eseist, critic literar, poet și scriitor american. Cea mai celebră lucrare a lui Updike este seria Rabbit (Fugi, Rabbit; Întoarcerea lui Rabbit; Rabbit e bogat; Odihna lui Rabbit). Atât Rabbit e bogat cât și Odihna lui Rabbit au primit Premiul Pulitzer.

 

18 martie 1937 - S-a născut la Ramnicu-Valcea, compozitorul si cantaretul roman de muzica ușoară Horia Moculescu.

Horia Moculescu (n. 18 martie 1937, Râmnicu-Vâlcea) este un pianist, interpret vocal, compozitor, mediator și creator de programe TV din România.

 

18 martie 1940 - Hitler şi Mussolini se intalnesc la Brenner si constituie o alianţa împotriva Marii Britanii şi a Franţei.

Benito Mussolini și aliatul său, Adolf Hitler - foto - ro.wikipedia.org

Benito Mussolini și aliatul său, Adolf Hitler – foto – ro.wikipedia.org

 

18 martie 1941 - S-a născut popularul cantaret american Wilson Pickett;( d.19 ianuarie 2006).

Wilson Pickett (March 18, 1941 – January 19, 2006) was an American R&B, soul and rock and roll singer and songwriter - foto: en.wikipedia.org

Wilson Pickett (March 18, 1941 – January 19, 2006) - foto: en.wikipedia.org

 

18 – 19 martie 1944 - Masacrul de la Rîbniţa - militarii germani au asasinat aproape 400 de prizonieri, cetăţeni sovietici şi anti-fascişti români aflaţi în închisoare.

Pe malul stâng al Nistrului, la 130 de km de Chişinău, este oraşul Rîbniţa, unde, în noaptea dintre 18 şi 19 martie 1944, când armata română se retrăgea din zonă, militarii germani au asasinat aproape 400 de prizonieri, cetăţeni sovietici şi anti-fascişti români aflaţi în închisoare. Au supravieţuit doar cinci oameni, între care şi Matei Gall. A devenit scriitor şi, după cum spune, cu ajutorul amintirilor a încercat să tragă anumite învăţăminte.

Judeţul Rîbniţa este unul din cele 13 foste judeţe care au făcut parte din Guvernământul Transnistriei, teritoriul dintre râurile Nistru şi Bug aflat sub administraţie românească între 19 august 1941 şi 29 ianuarie 1944, când trupele sovietice au revenit în Transnistria şi în Basarabia, Moldova de Est.
cititi mai mult pe stiri.tvr.ro

 

18 martie 1945 - Al doilea război mondial - 1.250 de bombe americane lovesc Berlinul.

 

18 martie 1946 - S-a născut Sorin Dumitrescu, artist plastic roman, presedintele Fundatiei „Anastasia” si directorul Editurii „Anastasia”, discipol al părintelui Constantin Galeriu, profesor universitar la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, membru corespondent al Academiei Române din 2006.

Sorin Dumitrescu (n. 18 martie 1946, București) este un pictor și grafician român, discipol al Părintelui Constantin Galeriu, profesor universitar la Universitatea Națională de Arte București, membru corespondent al Academiei Române din 2006 - foto: clisoteca.mnac.ro

Sorin Dumitrescu – foto: clisoteca.mnac.ro

 

18 martie 1953 - Un cutremur a lovit vestul Turciei, omorând 250 de oameni.

 

18 martie 1954 - Apre la București, săptămânalul „Gazeta literară“, organ al Uniunii Scriitorilor din România. După 1968 i-a fost schimbată denumirea în “România Literară”, din orinta de a relua o tradiţie a unei gazete mai vechi, editată de poetul Vasile Alecsandri.

 

18 martie 1955 - S-a născut Casian Craciun, episcopul Dunarii de Jos. Casian Crăciun (pe numele de mirean Costică Crăciun (n. 18 martie 1955, comuna Lopătari, județul Buzău) este un cleric ortodox român ce deține în prezent rangul de arhiepiscop al Eparhiei Dunării de Jos, fiind astfel membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

 

18 martie 1957 - S-a născut Horia Roman Patapievici, scriitor şi eseist, fizician, director al Institutului Cultural roman; (n.Bucuresti).

Horia-Roman Patapievici (n. 18 martie 1957, București) este un scriitor, fizician, filosof și eseist român contemporan - in imagine, Horia-Roman Patapievici, la Târgul de Carte Gaudeamus 2011 - foto: ro.wikipedia.org

Horia-Roman Patapievici, la Târgul de Carte Gaudeamus 2011 – foto: ro.wikipedia.org

 

18 martie 1959 - S-a născut regizorul francez Luc Besson.

Luc Besson (n. 18 martie 1959, Paris) este un regizor, scenarist și producător de film francez. A contribuit la producerea a circa 50 de filme și a regizat filme precum Leon (1994) și Al cincilea element (1997) - foto: ro.wikipedia.org

Luc Besson – foto: ro.wikipedia.org

Luc Besson (n. 18 martie 1959, Paris) este un prolific regizor, scenarist și producător de film francez. În calitatea sa combinată de scenarist, regizor și producător a contribuit la realizarea a peste 90 de filme și a regizat filme precum Leon (1994), Al cincilea element (1997) și Lucy (2014).

Luc Besson, unul din exponenții stilului filmic cunoscut ca Cinéma du look a fost nominalizat la Premiul César pentru cel mai bun regizor și cea mai bună imagine pentru filmele sale Léon: The Professional și The Messenger: The Story of Joan of Arc. A câștigat titlurile de cel mai bun regizor și cel mai bun regizor francez pentru filmul său de acțiune The Fifth Element (1997).
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org; www.imdb.com

 

18 martie 1961 - La Cannes in Franţa, Jean-Claude Pascal câştigă a şasea ediţie a Eurovisionul pentru Luxembourg cântând „Nous les amoureux”.

Jean-Claude Pascal (n. 24 octombrie 1927 – d. 5 mai 1992) a fost un cântăreț francez care a câștigat concursul muzical Eurovision 1961 reprezentând Luxemburgul cu piesa Nous les amoureux (Noi, cei care iubim)

 

18 martie 1962 - Isabelle Aubret câştigă a şaptea ediţie din Luxemburg a Eurovision-ului pentru Franţa cântând „Un premier amour”.

Isabelle Aubret (27 iulie 1938) este o cântăreață franceză care a câștigat concursul muzical Eurovision 1962 cu piesa Un premier amour (O primă iubire) - foto: pinterest.com

Isabelle Aubret - foto: pinterest.com

Isabelle Aubret (27 iulie 1938) este o cântăreață franceză care a câștigat concursul muzical Eurovision 1962 cu piesa Un premier amour (O primă iubire).

 

18 martie 1962 - A fost semnat Tratatul franco-algerian de la Evian, privind acordarea independenţei Algeriei. Sfîrşitul războiului de eliberare a Algeriei inceput in 1954.

18 martie 1962: A fost semnat Tratatul franco-algerian de la Evian, privind acordarea independenţei Algeriei. Sfîrşitul războiului de eliberare a Algeriei inceput in 1954 - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 

18 martie 1963 - S-a născut Vanessa Williams, actriţă şi cântăreaţă americană, prima femeie de culoare aleasă Miss America, în 1983.

Vanessa Lynn Williams (born March 18, 1963) is an American actress and singer - foto: en.wikipedia.org

Vanessa Lynn Williams  – foto: en.wikipedia.org

 

18 martie 1964 - A încetat din viaţă matematicianul Norbert Wiener, fondatorul ciberneticii, ale carei principii de bază au fost descrise în opera sa “Cybernetics or Control and Communication in the Animal and the Machine”; (n. 26 noiembrie 1894).

Norbert Wiener (n. 26 noiembrie 1894 în Columbia, Missouri - d. 18 martie 1964 în Stockholm) a fost un matematician american. Wiener este recunoscut ca întemeietorul ciberneticii, principiul de bază fiind descris în opera sa Cybernetics or Control and Communication in the Animal and the Machine (1948) - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Norbert Wiener (1894 -1964) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Norbert Wiener (n. 26 noiembrie 1894 în Columbia, Missouri – d. 18 martie 1964 în Stockholm) a fost un matematician american. Wiener este recunoscut ca întemeietorul ciberneticii, principiul de bază fiind descris în opera sa Cybernetics or Control and Communication in the Animal and the Machine (1948).

 

18 martie 1965 - Cosmonautul sovietic lt. Alexei Leonov, iese pentru prima dată în afara unei nave spațiale (pentru 12 minute), devenind prima persoană care a pășit în spațiu. La 3 iunie, este randul astronautul american Edward White.

Alexei Arhipovici Leonov (n. 30 mai 1934, Listvianka, regiunea Kemerovo, URSS) este un cosmonaut rus retras din activitate, cunoscut pentru efectuarea primei ieșiri în spațiu la 18 martie 1965 - in imagine, Alexei Leonov în aprilie 1974 - foto: ro.wikipedia.org

Alexei Leonov în aprilie 1974 – foto: ro.wikipedia.org

Alexei Arhipovici Leonov (n. 30 mai 1934, Listvianka, regiunea Kemerovo, URSS) este un cosmonaut rus retras din activitate, cunoscut pentru efectuarea primei ieșiri în spațiu la 18 martie 1965.

18 martie 1965: Cosmonautul sovietic lt. Alexei Leonov, iese pentru prima dată în afara unei nave spațiale (pentru 12 minute) - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 

18 martie 1965 - În Republica Populara Romană, Marea Adunare Natională l-a ales ca președinte al Consiliului de Stat pe Gheorghe Gheorghiu Dej, iar ca președinte al Consiliului de Miniștri a fost ales Ion Gheorghe Maurer.

Gheorghe Gheorghiu-Dej (pe numele original Gheorghe Gheorghiu, n. 8 noiembrie 1901, Bârlad - d. 19 martie 1965, București), liderul comunist al României din 1948 până la moartea sa și Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 - 18 martie 1965 - foto: ro.wikipedia.org

Gheorghe Gheorghiu-Dej (1901 – 1965) – foto: ro.wikipedia.org

Gheorghe Gheorghiu-Dej (pe numele original Gheorghe Gheorghiu, n. 8 noiembrie 1901, Bârlad – d. 19 martie 1965, București), liderul comunist al României din 1948 până la moartea sa și Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 – 18 martie 1965.

Ion Gheorghe Maurer (n. 23 septembrie 1902, București - d. 8 februarie 2000, București), prim-ministru al României în perioada 1961-1974 și președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne în perioada 11 ianuarie 1958 - 21 martie 1961 - foto: ro.wikipedia.org

Ion Gheorghe Maurer (1902 – 2000) - foto: ro.wikipedia.org

Ion Gheorghe Maurer (n. 23 septembrie 1902, București – d. 8 februarie 2000, București), prim-ministru al României în perioada 1961-1974 și președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne în perioada 11 ianuarie 1958 – 21 martie 1961.

 

18 martie 1980 - Crearea unei Adunări Naționale în Irak, aleasă prin vot universal, pentru un mandat de patru ani.

 

18 martie 1989 - În Egipt, o mumie veche de 4400 de ani a fost găsită în Piramida lui Kheops.

 

18 martie 1990 - Germanii din Republica Democrată Germană votează la primele alegeri democratice după fosta dictatură comunistă.

 

18 martie 1990 - Doi bărbați, îmbrăcați în ofițeri de poliție, au furat 12 pânze (din care trei semnate Rembrandt) de la Muzeul Boston din Massachusetts în valoare totală estimată de aproximativ 500 milioane de dolari. Autorii faptei nu au fost depistați, întrucât au distrus casetele cu înregistrările din muzeu și nu au lăsat amprente, iar operele furate au rămas definitiv pierdute.

 

18 martie 1991 - A decedat istoricul român Maria Holban, membru al Academiei Române; (n. 30 mai 1901). Era fiica generalului Ştefan Holban, fost ataşat militar la Petersburg, guvernator al Budapestei, ministru de război în guvernul Take Ionescu. După ce a obţinut licenţele în Drept şi Litere, la Universitatea din Bucureşti, a urmat trei stagii de pregătire la Paris, în 1929, 1936 – 1938 şi 1939.

Lucrarea sa de doctorat, „Quelques aspects inconnus de la Préréforme française”, pregătită cu Nicolae Iorga, a fost susţinută la 17 mai 1939. S-a specializat în paleografie latină şi limba textelor la École des Chartes din Paris. A studiat medievistica occidentală, publicând sau studiind documentele originale.

A predat cursuri de paleografie latină şi franceză şi a tradus cântece populare româneşti şi poeţi români, în limba franceză, precum şi străini, în limba română. Interesată cu predilecţie de secolul al XVI-lea sau de heraldică, publică mai multe studii în «Revue historique du Sud-Est européene».

Opera sa cuprinde mai multe studii despre Francisc I, Erasmus de Rotterdam, Louise de Savoia, Margareta de Navarra, Lefèvre d’ Étaples, Jean Thenaud, François de Moulins de Rochefort, sau traduceri, cum a fost monumentala lucrare a lui Jacques Le Goff, Civilizaţia Occidentului Medieval.

Din 1949 lucreaza la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din Bucureşti, unde colaborează la pregătirea marilor colecţii de documente, Documente privind istoria României şi Călători străini despre Ţările Române. A fost din 1990 membru corespondent al Academiei Român.

 

18 martie 1994 - A murit Gina Patrichi, actriţă româncă (filme: “Pădurea spînzuraţilor”, “Trecătoarele iubiri”); (n.08.03.1936).

Gina Patrichi (n. 8 martie 1936, Oituz - d. 18 martie 1994, Bucureşti) a fost o actriţă de teatru, film, radio şi televiziune din România - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gina Patrichi – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gina Patrichi (n. 8 martie 1936, Bucuresti – d. 18 martie 1994, București) a fost o actriță de teatru, film, radio și televiziune din România.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro

 

18 martie 1996 - Un incendiu într-un club de noapte din Quezon City, Filipine, a ucis 162 de oameni.

 

18 martie 1996 - A murit Odysseas Elytis, poet grec, laureat al Premiului Nobel pentru literatură pe anul 1979; (n. 1911).

 

18 martie 1999 - În Romania s-a infiintat Fundaţia pentru Ştiinţă şi Artă, for ştiinţific şi cultural care îl are ca preşedinte de onoare pe laureatul Premiului Nobel, George Emil Palade, preşedinte pe academicianul Eugen Simion (preşedinte al Academiei Române). Membrii de onoare sînt: Ilya Prigogine, Christian de Duve, Aleksandr Prohorov. Fundaţia cuprinde 82 de membri, dintre care 51 sînt academicieni români si 31 personalităţi străine.

 

18 martie 2002 - În România a început recensământul populaţiei (perioada 18 – 28 martie).

Recensământ 2002 - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Recensământ 2002 – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Conform recensamântului, populatia României numara 21.698.181 locuitori din care: români 19.409.400, maghiari 1.434.377, tigani 535.250, ucraineni 61.091 germani 60.088.

 

18 martie 2002 - Guvernul a interzis ridicarea sau menţinerea în locuri publice, cu excepţia muzeelor, a unor statui, grupuri statuare sau plăci comemorative, referioare la persoane vinovate de săvarşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Una dintre personalitatile vizate, era şi maresalul Ion Antonescu, fostul conducator al Romaniei in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

 

18 martie 2003 - Saddam a furnizat Statelor Unite motivul invaziei in Irak, care va duce la izbucnirea razboiului in data de 20 martie.Consiliul Comandamentului Revolutiei si conducerea Partidului Baas – partidul liderului irakian – au respins ultimatumul dat de presedintele american, George W. Bush, care i-a cerut lui Saddam Hussein sa renunte la putere si sa paraseasca Irakul in 48 de ore pentru a evita confruntarea militara.

Ca urmare a acestei decizii, armata americana a trecut la atac. Televiziunea iraniana a difuzat, in direct, imagini de la frontiera cu Irakul, in care erau vizibile explozii in orasul irakian Basra, precizind ca acestea sunt provocate de bombardamente aeriene.Indirect, tensiunile din Irak au provocat si „victime colaterale”, pentru ca secretarul de stat in Ministerul de Interne britanic, John Denham, si-a dat demisia in semn de protest fata de politica premierului laburist Tony Blair în legatură cu Irakul.

 

18 martie 2007 - A murit la Paris sculptorul Ovidiu Maitec, profesor universitar și membru titular al al Academiei Române; (n. 1925).

Ovidiu Maitec (n. 13 decembrie 1925, Arad - d. 18 martie 2007, Paris) a fost un sculptor român, profesor universitar și membru titular al Academiei Române - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Ovidiu Maitec - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Ovidiu Maitec (n. 13 decembrie 1925, Arad – d. 18 martie 2007, Paris) a fost un sculptor român, profesor universitar și membru titular al Academiei Române. A absolvit în 1950 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București Între 1950 și 1956 este asistent la Catedra de anatomie artistică a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București.

Stralucit urmas spiritual al lui Brancusi, cum il numea Mircea Eliade, sculptura sa propune o sinteza intre universul arhaic si sensibilitatea moderna. Operele sale se afla in importante muzee si galerii din tara si din strainatate: Paris – colectia Fondului National de Arta Contemporana, Londra – Tate Gallery, Sydney, K?ln, Mannheim, Florida, etc. A fost inmormantat la data de 23 martie la Cimitirul Bellu din Bucuresti.

 

18 martie 2009 - A murit la varsta de 45 de ani in urma unui accident la schi, actrita britanică Natasha Richardson.

Natasha Jane Richardson (n. 11 mai 1963 - d. 18 martie 2009) a fost o actriță britanică, cunoscută pentru rolurile ei din filme și piese de teatru. A fost căsătorită cu actorul Liam Neeson și a fost fiica actriței Vanessa Redgrave și a regizorului Tony Richardson - foto: ro.wikipedia.org

Natasha Richardson – foto: ro.wikipedia.org

Natasha Jane Richardson (n. 11 mai 1963 – d. 18 martie 2009) a fost o actriță britanică, cunoscută pentru rolurile ei din filme și piese de teatru. A fost căsătorită cu actorul Liam Neeson și a fost fiica actriței Vanessa Redgrave și a regizorului Tony Richardson. Natasha Richardson a decedat la data de 18 martie 2009 în urma contuziilor craniene cauzate de un accident de schi.

 

18 martie 2012 - A murit Regele George Tupou al V-lea al Tonga (n. 1948)

George Tupou al V-lea (n. 4 mai 1948 – 18 martie 2012) a fost rege al Tonga în urma decesului tatălui său, Tāufaʻāhau Tupou al IV-lea în 2006, până la moartea sa, șase ani mai târziu -foto preluat de pe en.wikipedia.org

George Tupou al V-lea -foto preluat de pe en.wikipedia.org

George Tupou al V-lea (n. 4 mai 1948 – 18 martie 2012) a fost rege al Tonga în urma decesului tatălui său, Tāufaʻāhau Tupou al IV-lea în 2006, până la moartea sa, șase ani mai târziu. Tupou al V-lea s-a născut la 4 mai 1948. A fost fiul cel mare al regelui Tāufaʻāhau Tupou al IV-lea (1918–2006) și al reginei Halaevalu Mataʻaho ʻAhomeʻe (n. 1926).

A fost numit prinț moștenitor la 4 mai 1966. În acest rol, a fost mai bine cunoscut sub unul dintre titlurile sale tradiționale, Tupoutoʻ a. Deși nu a fost căsătorit, Tupou al V-lea a avut o fiică, ‘Ilima Lei Fifita Tohi, născută în 1974. Ea s-a căsătorit cu ofițerul de poliție Tulutulumafua i’Olotele Kalaniuvalu în 1997 și are trei copii. Ca prinț moștenitor, Tupoutoʻa a avut o mare influență în politica Tonga și a fost ministru de externe din 1979 până în 1998.

 

18 martie 2014 - A murit Lucius Shepard, scriitor american (n. 1943)

Lucius Shepard (n. 21 august 1947, Lynchburg, Virginia - d. 18 martie 2014, Portland, Oregon) a fost un scriitor american - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Lucius Shepard - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Lucius Shepard (n. 21 august 1947, Lynchburg, Virginia – d. 18 martie 2014, Portland, Oregon) a fost un scriitor american. Considerat un scriitor de science fiction și fantasy, trece deseori granița altor genuri, cum ar fi realismul magic. În opera sa se întrepătrund cu sensibilitate elemente politice și istorice, precum și recunoașterea antecedentelor literare.

Prima povestire a lui Shepard a apărut în 1983, iar primul său roman, Green Eyes, a apărut în 1984. În acea vreme a fost considerat ca făcând parte din mișcarea cyberpunk. Shepard a început să scrie târziu, urmând mai întâi de o carieră diversificată, cântând rock and roll în Vestul Mijlociu sau călătorind prin Europa și Asia.

Pentru opera sa science fiction, Lucius Shepard a fost recompensat cu câteva premii: în 1985 a câștigat premiul John W. Campbell pentru “Cel mai bun scriitor nou“, urmat în 1986 de un premiu Nebula pentru “Cea mai bună nuvelă” (“Permisia“), care va deveni ulterior parte a romanului din 1987 Life During Wartime.

Nuvela sa, “Barnacle Bill the Spacer“, a câștigat premiul Hugo în 1993. Poemul său, “White Trains“, a câștigat premiul Rhysling în 1988. Culegerea de povestiri Sfârșitul Pământului a câștigat premiul World Fantasy în 1992. Nuvela “Vacancy” a câștigat premiul Shirley Jackson în 2008.

 

18 martie 2015 - Muzeul Național Bardo din Tunisia este atacat de oameni înarmați. 23 de persoane, aproape toate turiști, sunt ucise, iar cel puțin alte 50 de persoane sunt rănite.

 

18 martie 2016 - A murit Guido Westerwelle, politician liberal german, ministru federal de externe (n. 1961)

Guido Westerwelle (n. 27 decembrie 1961, Bad Honnef, Renania de Nord-Westfalia – d. 18 martie 2016, Köln) a fost un om politic liberal german, ministru de externe al Republicii Federale Germania între 2009-2013, în al doilea cabinet condus de Angela Merkel. Între octombrie 2009 și mai 2011 a deținut funcția de vicecancelar federal - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Guido Westerwelle – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Guido Westerwelle (n. 27 decembrie 1961, Bad Honnef, Renania de Nord-Westfalia – d. 18 martie 2016, Köln) a fost un om politic liberal german, ministru de externe al Republicii Federale Germania între 2009-2013, în al doilea cabinet condus de Angela Merkel. Între octombrie 2009 și mai 2011 a deținut funcția de vicecancelar federal.

 

18 martie 2016 - A murit Șerban Iliescu, lingvist și jurnalist român (n. 1956).

Șerban Iliescu (n. martie 1956 – 18 martie 2016) a fost un lingvist și jurnalist român - foto preluat de pe www.romania-actualitati.ro

Șerban Iliescu - foto preluat de pe www.romania-actualitati.ro

Șerban Iliescu (n. martie 1956 – 18 martie 2016) a fost un lingvist și jurnalist român, cunoscut ca realizator al rubricilor „Ghidul radiofonic de exprimare corectă” și „Minutul de limba română” transmise pe Radio România Actualități. În 1981, Șerban Iliescu a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția engleză-franceză, din cadrul Universității din București.

Înainte de a lucra în domeniul radiofonic, a fost profesor de franceză și translator. În 1990, a devenit unul dintre primii angajați ai postului Radio România de după revoluția din 1989, fiind întâi prezentator de știri și, începând cu 1993, realizator al rubricilor „Ghidul radiofonic de exprimare corecta” și „Minutul de limba română”, care au fost difuzate timp de douăzeci și trei de ani în fiecare zi lucrătoare a săptămânii. În 2003, Șerban Iliescu a fost premiat de Consiliul Național al Audiovizualului pentru activitatea sa de cultivare a limbii române.

 

18 martie 2018 - Vladimir Putin câștigă alegerile prezidențiale din Rusia cu 76,3% din voturi și își începe astfel al patrulea mandat în funcție.