Carol al II-lea al României (1893 – 1953)

foto preluat de pe familiaregala.ro
articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Carol al II-lea al României (1893 – 1953)

Carol al II-lea al României (n. 3/15 octombrie 1893 – d. 4 aprilie 1953) a fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Carol a fost primul născut al viitorului rege Ferdinand I al României și al soției sale, principesa Maria, dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (transformat mai târziu de Ferdinand în Principe al României).

După accederea la tron a părinților săi a devenit Principele moștenitor Carol al României. S-a remarcat, în timpul Primului Război Mondial, prin dezertarea din armată și căsătoria ilegală cu Ioana Lambrino, ceea ce a avut drept urmare două renunțări la tron, neacceptate de tatăl său.

După dizolvarea acestui mariaj, a făcut o lungă călătorie în jurul lumii, la capătul căreia a cunoscut-o pe principesa Elena a Greciei, cu care s-a căsătorit în martie 1921, cuplul având un copil, pe principele Mihai. Carol și-a părăsit familia și a rămas în străinătate în decembrie 1925, renunțând din nou la tron și trăind în Franța cu Elena Lupescu, sub numele de Carol Caraiman. Mihai a moștenit tronul la moartea regelui Ferdinand, în 1927.

În contextul politic creat de moartea regelui Ferdinand și cea a lui Ionel Brătianu, cât și de lipsa de fermitate a regenței conduse de principele Nicolae, Carol s-a întors în 1930 în România, detronându-și propriul fiu. Domnia lui a fost marcată la început de efectele marii crize economice și financiare. Carol a fragilizat sistemul de partide, numind adesea la guvernare facțiuni minoritare ale partidelor istorice și cochetând cu idea unor guverne de concentrație națională, precum guvernul Iorga-Argetoianu.

De asemenea, a permis formarea unei camarile corupte în jurul său, sub patronajul Elenei Lupescu. Către sfârșitul anilor ’30, situația politică internă s-a deteriorat sub influența situației internaționale și a acțiunilor regelui, în 1938 fiind instaurată dictatura regală (prin înlăturarea constituției din 1923 și desființarea partidelor politice, înlocuite cu un partid unic, Frontul Renașterii Naționale, patronat de rege).

Anul 1940 a consemnat fărâmițarea României Mari ca urmare a pactului dintre Germania și URSS, situație care a avut efecte dezastruoase asupra reputației monarhului român. Reorientarea politicii externe a României către Germania nazistă nu a putut salva regimul lui Carol, care a fost obligat să abdice de către generalul Ion Antonescu, proaspăt numit de el prim-ministru.

I-a fost permisă părăsirea țării cu un tren special încărcat cu averi, nelipsind mult să fie asasinat de către legionari, care au tras asupra trenului. După cel de-al Doilea Război Mondial, fostul rege a dorit să se întoarcă la cârma țării și să-și detroneze din nou fiul, însă a fost oprit de Aliații vestici. S-a căsătorit în cele din urmă cu Elena Lupescu, murind în exil.

Dotat cu o inteligență extraordinară și pasionat de cultură, al cărei patronaj rămâne una din realizările sale majore, reputația lui Carol este pătată de viața sa privată, care a interferat cu administrarea treburilor de stat, și de măsurile brutale luate împotriva Gărzii de Fier. Carol rămâne o personalitate controversată. De altfel, nici Mihai nu a mai reluat vreodată legătura cu el, neluând parte nici la ceremonia de înhumare a rămășițelor lui Carol la Mănăstirea Curtea de Argeș, în 2003.

 

Biografie

Carol s-a căsătorit pentru prima oară la Odessa, Ucraina pe 31 august 1918, în contradicție cu statutul Casei Regale, cu Ioana Maria Valentina Lambrino, (“Zizi” Lambrino) (1898-1953), fiica unui general român; căsătoria a fost anulată prin sentință a Tribunalului Ilfov în 1919, deoarece statutul Casei regale interzicea o căsătorie cu o persoană dintr-o familie autohtonă, dar relația dintre cei doi a continuat și ulterior s-a născut un fiu considerat ca ilegitim, Mircea Gregor Carol Lambrino.

Carol s-a căsătorit, la Atena, Grecia (10 martie 1921) cu principesa Elena a Greciei și Danemarcei. În cadrul acestei căsătorii s-a născut, pe 25 octombrie 1921, prințul Mihai. Acest mariaj s-a deteriorat la scurt timp prin aventura regelui cu Elena Lupescu (cunoscută ca „Magda Lupescu”, 1895-1977), fiică a lui Nicolas Grünberg, un farmacist evreu, botezat creștin-ortodox, care a adoptat numele de Nicolae Lupescu. Elena Lupescu a fost inițial soția ofițerului de armată Ion Tâmpeanu.

Carol a cauzat un alt scandal când a renunțat la succesiune în decembrie 1925. A profitat de o îndatorire dinastică, reprezentarea Familiei Regale la o înmormântare în Marea Britanie, pentru a rămâne în străinătate, unde s-a întâlnit cu Elena Lupescu. Gestul său s-a concretizat într-un act de abdicare semnat la Milano.

Întrucât a refuzat să se întoarcă, Regele Ferdinand a hotărât dezmoștenirea lui Carol și îndepărtarea lui Carol de la succesiune, în favoarea fiului minor al acestuia, Mihai, care a devenit rege în iulie 1927. Carol și regina-mamă Elena au divorțat în 1928, la cererea soției.

Carol a avut de asemenea un fiu cu o necunoscută, Maria Martini. Pentru toate aceste aventuri istoricii l-au supranumit regele-playboy. Martorii oculari afirmă chiar că ar fi avut o aventură și cu o faimoasă prostituată, Foamea Neagră, din cartierul Crucea de piatră, la București. Episodul este preluat de Petru Dumitriu în romanul Cronică de familie.

 

Domnia (1930–1940)

Întorcându-se în țară pe 6 iunie 1930, ajunge la București în acea seară, la ora 2210. A doua zi, Carol al II-lea a fost aclamat de mii de oameni pe străzi, iar fanfara a cântat „de dimineață până noaptea”. Carol poartă negocieri cu Iuliu Maniu, căruia îi promite să renunțe la relația cu Elena Lupescu, și este proclamat rege după două zile.

El o aduce însă pe Elena Lupescu la București și în cele din urmă o exilează pe fosta lui soție. Liderul țărănist Iuliu Maniu, nemulțumit de revenirea Elenei Lupescu în țară a demisionat, iar Carol i-a încredințat guvernul lui Gheorghe Mironescu, care n-a rezistat decât șase luni.

Carol numește un cabinet de tehnicieni condus de Nicolae Iorga, care rămâne la putere un an și două luni, din aprilie 1931 până în iunie 1932. Au urmat guverne conduse de Alexandru Vaida-Voievod, I. G. Duca, dr. Constantin Angelescu, apoi patru guverne conduse de Gheorghe Tătărescu, din 5 ianuarie 1934 până în 28 decembrie 1937.

În 1935 regele fondează Străjeria, o organizație pentru tineret menită să combată influența legionarilor, aceasta înlocuind toate organizațiile pentru tineret existente anterior.

Domnia sa în următorul deceniu va sta sub semnul camarilei, grup de influență implicat în acte de corupție, cel mai faimos fiind Afacerea Skoda. Carol a încercat să influențeze cursul vieții politice românești, în primul rând prin manipularea partidelor Național Liberal și Național Țărănesc și a unor grupări antisemite și din (ianuarie 1938) prin impunerea în 1938 a dictaturii regale.

 

Dictatura regală

Pe 10 februarie 1938, Carol al II-lea a desființat partidele politice. În locul acestora, a creat organizația politică totalitară Frontul Renașterii Naționale (FRN), în decembrie 1938. Fondatorii respectivului partid unic au fost Armand Călinescu, Grigore Gafencu, Petre Andrei, Mihai Ralea, M. Ghelmegeanu (excluși din PNȚ), C. Angelescu, M. Cancicov, Mitiță Constantinescu, Victor Iamandi, Victor Slăvescu, D. Alimănișteanu, C.C. Giurescu (dintre liberali), Ștefan Ghițescu, N. Miclescu, Alex. Hodoș, Anibal Teodorescu, Ionescu-Sisești, Vasilescu-Karpen, D.V. Toni (iorghiști), I. Gr. Periețeanu, V. V. Tilea (vaidiști), C. Garoflid, I. Gigurtu, I. Bujoiu (industriași), generali: N. Samsonovici, Gh. Rusescu, N. Rujinski, I. Sichitiu, Gh. Manu, oameni de cultură: C. Rădulescu-Motru, I. Petrovici, D. Gusti, Iuliu Hațieganu, V. Vâlcovici, Lucian Blaga. Consilierii regali: Miron Cristea (patriarhul), mareșalul Prezan, generalul Văitoianu, G. G. Mironescu, N. Iorga, Gh. Tătărescu, C. Argetoianu, E. Balint. Nu au aderat: Iuliu Maniu, Madgearu, M. Popovici, Iunian, Lupu, Dinu Brătianu, Gh. Brătianu.”

Doi ani mai târziu, în anul 1940, forțat de presiunea politică a Uniunii Sovietice, Germaniei hitleriste, Bulgariei și a Ungariei horthyste să cedeze părți din teritoriul României Întregite, Carol a acceptat în consiliul de coroană cedarea teritoriilor și a fost mai târziu obligat să abdice, la 6 septembrie 1940, în favoarea fiului său Mihai, care a depus jurământul fără întârziere, în fața a trei persoane: Ion Antonescu, patriarhul Nicodim și dr. G. Lupu, președintele Curții de Casație. Regele Mihai a avut până în 23 august 1944 un rol strict ceremonial sub administrația pro-germană a generalului Ion Antonescu. Așa a rămas timp de patru ani. Ghiță Ionescu descria situația astfel:

Din acel moment, Regele Mihai s-a retras într-o izolare tăcută, dar în mesajele sale radiofonice din ajunul Anului Nou el lăsa impresia an de an că urmărea situația.

 

Exil

Carol a rămas în exil tot restul vieții sale. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cât și în perioada postbelică, Carol a făcut anumite încercări de a-și recupera Tronul, dar nu a avut nici un sprijin politic intern sau extern. S-a stabilit în final în Portugalia. Carol și Elena Lupescu s-au căsătorit la Rio de Janeiro, în Brazilia, pe 3 iunie 1947, transformând-o pe aceasta în Prințesa Elena de Hohenzollern.

Carol a murit în Portugalia, fiind depus la capela Regilor Portugaliei din mănăstirea São Vicente de Fora din Lisabona. Mai târziu, lângă el, a fost depus și sicriul Elenei Lupescu.

 

Posteritate

În 13 februarie 2003 rămășițele sale au fost aduse în România, fiind depuse la Mănăstirea Curtea de Argeș (într-o criptă special amenajată în paraclisul mănăstirii), în afara bisericii în care se odihnesc ceilalți regi ai României. Fiul său Mihai nu a participat la ceremonie, fiind reprezentat de principesa moștenitoare Margareta și soțul acesteia, iar la ceremonie a participat și Paul Lambrino, fiul lui Mircea Lambrino. Rămășițele Elenei Lupescu au fost separate de cele ale lui Carol, fiind îngropate în cimitirul unei bisericuțe de lemn.

 

Titluri

- 15 octombrie 1893 – 10 octombrie 1914: „Alteța Sa Regală” Principele Carol al României, Principe de Hohenzollern

- 10 octombrie 1914 – 4 ianuarie 1926: „Alteța Sa Regală” Carol, Principele moștenitor al României

- 4 ianuarie 1926 – 8 iunie 1930: „Domnul” Carol Caraiman

- 8 iunie 1930 – 6 septembrie 1940: „Maiestatea Sa” Regele Carol al II-lea al României

- 6 septembrie 1940 – 4 aprilie 1953: „Alteța Sa Regală” Principele Carol de Hohenzollern

 

cititi mai mult despre Carol al II-lea al României si pe: familiaregala.ro; enciclopediaromaniei.ro; en.wikipedia.org

cititi si Abdicarea Regelui Carol al II-lea al României în favoarea fiului său, Mihai (6 septembrie 1940)