Regina Elisabeta a României (1843 – 1916)

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Regina Elisabeta a României (1843 – 1916)

---

 

Elisabeta a României, pseudonim literar Carmen Sylva, nume complet Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied; n. 29 decembrie 1843, Neuwied, din Ducatul Nassau — d. 18 februarie/2 martie 1916, Bucureşti, din Vechiul Regat) a fost doamna, apoi regina României în timpul domniei soţului ei, Carol I al României.

Patroană a artelor, fondatoare a unor instituţii caritabile, poetă, eseistă şi scriitoare.

Elisabeta era fiica lui Hermann, principe de Wied, un ministat german absorbit de Ducatul Nassau.

În 1869 principesa Elisabeta de Wied s-a căsătorit cu domnitorul Carol I al României, devenind în 1881 prima regină a României, în urma recunoaşterii ţării drept regat atât de Poarta Otomană, cât şi de marile Puteri Europene după Războiul de Independenţă a României de la 1877.

 

Biografie

---

 

S-a născut pe 29 decembrie 1843 în castelul Monrepos din Neuwied (astăzi în unul din cele 16 state federale ale Germaniei, Renania-Palatinat) pe Rin.

Prinţesa Elisabeta von Wied a venit în România în 1869, la vârsta de 26 de ani, pentru a se căsători cu Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care a guvernat sub numele regal de Carol I al României.

În acea vreme Principatul era sub tutela Imperiului Otoman.

După Războiul de Independenţă din 1877 şi Tratatul de la Berlin (1878), România a fost recunoscută ca regat în 1881 şi Elisabeta a devenit prima Regină a României.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

În timpul războiului din 1877, Elisabeta a înfiinţat spitale, servicii de ambulanţă şi îngrijire şi a procurat medicamente pentru răniţi.

Regina Elisabeta s-a implicat energic în sprijinirea artelor şi a societăţii filantropice, prin intermediul cărora a încurajat doamnele din înalta societate să aibă un rol activ în strângerea de fonduri şi în gestionarea actelor caritabile.

În absenţa unui sistem de caritate, Societatea “Regina Elisabeta” a reginei, fondată în 1893, a tratat benevol circa 17.000 de pacienţi pe an, a distribuit medicamente gratuite şi a monitorizat starea familiilor nevoiaşe.

Regina a avut şi iniţiativa de a identifica potenţialul meşteşugurilor româneşti.

Ea însăşi se înveşmânta adesea în portul naţional românesc, socotit până atunci strai al ţăranilor, şi a încurajat doamnele din suita ei să facă la fel, dându-i astfel o valoare socială deosebită.

Regina a organizat la castelul regal de la Sinaia un centru de meşteşuguri naţionale.

Şi-a făcut o datorie din a încuraja tinerii talentaţi să studieze prin intermediul unui program de burse.

Regina s-a înconjurat cu artişti în devenire cum ar fi George Enescu sau Elena Văcărescu şi a sprijinit financiar pictorul Nicolae Grigorescu şi poetul Vasile Alecsandri.

Elisabeta a fost conştientă de beneficiul major al turismului într-o ţară care nu era încă în circuitul turistic internaţional.

A iniţiat în acest domeniu o campanie susţinută de publicitate pentru a-şi face cunoscută în străinătate ţara sa adoptivă.

Trenul Orient Express făcea o haltă la Sinaia şi călătorii erau găzduiţi la castelul regal.

Ca parte a aceleiaşi campanii, România a participat la Expoziţia Universală de la Paris în anii 1867, 1889 şi 1900 cu multe articole lucrate tradiţional de femei, cum ar fi broderii şi tapiţerii, iar în 1912, regina a organizat la Berlin expoziţia Die Frau im Kunst und Beruf (“Femeia în artă şi meşteşuguri“).

Talentul său lingvistic desăvârşit a ajutat-o să publice diverse opere în limbile franceză, germană şi engleză sub pseudonimul Carmen Sylva, prin lucrările sale făcând cunoscută în străinătate România; astfel a atras atenţia lui Pierre Loti şi Mark Twain, care evocând-o a spus despre ea:

„Acea prinţesă şi poetă germană încântătoare, adorabilă, îşi aduce aminte că florile codrului şi câmpiile «i-au vorbit»”.

Regina a ales pseudonimul Carmen Sylva, latinescul pentru „cântecul pădurii”, chiar la îndemnul lui Carol, pentru a delimita poeta de regină.

Regina Elisabeta a murit cu puţin timp înainte ca România să declare război Germaniei şi a fost îngropată la Mănăstirea Curtea de Argeş.

 

Copilăria

---

 

A fost primul copil al familiei de Wied. În 1845 s-a născut primul frate al Elisabetei, Wilhelm al V-lea, iar câţiva ani mai târziu, Otto Nikolaus.

Pentru că provenea dintr-o familie cu sânge albastru, Elisabeta a primit o educaţie aleasă şi destul de strictă.

Printre profesorii ce fuseseră instruiţi să adopte un stil sever de predare, existau şi dascăli de care prinţesa s-a apropiat precum învăţătoarea Jose.

Orele de argumentaţie şi de retorică erau favoritele Elisabetei.

În 1854, fratele mai mic al Elisabetei, Otto Nikolaus, a murit din cauza unei probleme de sănătate.

Acest moment a marcat-o pe viitoarea regină a României, fapt ce poate explica blândeţea faţă de cei sărmani.

 

Relaţia sa cu poetul Mihai Eminescu

A fost poetă şi prozatoare, o admiratoare sinceră a poetului român Mihai Eminescu, pe care l-a recompensat cu ordinul Bene Merenti, însoţit de o importantă sumă de bani.

Poetul a refuzat să ridice premiul, proferând opinii antidinastice.

Era o pasionată cititoare a poemelor sale, după cum rezultă dintr-o scrisoare trimisă de Titu Maiorescu lui Eminescu.

Relaţiile dintre Mihai Eminescu şi regele Carol I erau destul de tensionate după ce Mihai Eminescu a folosit, ca să-l caracterizeze pe rege, formula oarecum ireverenţioasă: „Carol îngăduitorul” într-un editorial din gazeta conservatoare Timpul.

Publicistul de la ziarul conservator Timpul, Mihai Eminescu, era adeptul unei monarhii autoritariste, dar Constituţia în vigoare dădea regelui doar puterile unei monarhii constituţionale, măsură de precauţie care urma să împiedice orice nouă tentativă de dictatură regală după precedentul istoric al domniei prinţului pământean Alexandru Ioan Cuza.

Pseudonimul literar al reginei Elisabeta I a României era Carmen Sylva, ceea ce se traduce din limba latină prin „Cântecul pădurii”.

Maiestatea Sa se fotografia în faţa maşinii de scris şi este cunoscut faptul că în prima reclamă publicitară din lume de tip testimonial pentru o companie producătoare de maşini de scris apărea chiar regina României.

Casa regală a României, nefiind prea bogată (a se vedea celebra poveste privind Coroana de oţel), îşi completa veniturile din publicitate!

A fost supranumită regina scriitoare: a scris poeme, basme, povestiri, romane, lucrări cu caracter memorialistic.

A tradus din opera lui Pierre Loti. Reşedinţa ei preferată era Castelul Peleş, unde îşi ţinea şi biblioteca.

A contribuit la completarea veniturilor casei regale din România, una dintre cele mai sărace familii domnitoare din Europa, în clipa în care Principele de Hohenzollern a acceptat tronul ţării, printr-o serie de reclame tipărite în marile ziare europene de tip „testimonial” pentru mai mulţi producători mari de maşini de scris.

Vacanţele de vară şi le petrecea la Constanţa, unde chiar în port regele Carol I construise un pavilion special.

De câte ori regina auzea un vapor părăsind rada portului, agita o batistă de mătase albă în direcţia lui şi îi recita prin portavoce un poem.

După moartea reginei sindicatele navigatorilor au decis să-i ridice în faţa Cazinoului din Mamaia o statuie în mărime naturală, orientată cu faţa spre mare.

Statuia de bronz se găseşte azi într-un subsol al Muzeului de Istorie din Constanţa şi aşteaptă să fie repusă la locul ei.

Statuia a fost din nou pusa pe soclu in anul 2013, pe faleza Cazino – B-dul Elisabeta, odată cu refacerea zonei vechi peninsulare şi a falezei.

 

Cariera de scriitoare

---

 

Regina Carmen Sylva şi-a devotat întreaga viaţă desăvârşirii spirituale şi carierei de scriitor. A scris în mai multe limbi, fiind fluentă şi perfect inteligibilă în germană, franceză, engleză şi română. Cunoştea la perfecţie limba latină şi limba greacă.

A colaborat la scrierea mai multor cărţi cu doamna ei de curte, Mite Kremnitz, una dintre iubitele lui Mihai Eminescu.

Mite era cumnata lui Titu Maiorescu, şi a devenit eroina principală a unui roman de dragoste scris de Eugen Lovinescu, Mite(1934), despre povestea de dragoste dintre cei doi, la fel de faimoasă ca relaţia cu Veronica Micle.

Titu Maiorescu era căsătorit cu Klara Kremnitz, dar după moartea prematură a acesteia, în urma unui cancer la sân îşi notează în Jurnal interesul său pentru Mite.

Prin intermediul lui Mite Kremnitz, Carmen Sylva l-a cunoscut pe Mihai Eminescu.

Într-o scrisoare pe care Titu Maiorescu i-o trimite lui Mihai Eminescu şi care conţinea asigurări că volumul de Poesii îngrijit de Maiorescu şi publicat în 1883 la editura Socec, acesta îi transmite poetului că la curtea de la Castelul Peleş doamnele de curte şi regina însăşi au învăţat deja poeziile sale pe de rost!

 

Activitatea de mecenat

---

 

Iubitoare şi creatoare de artă şi literatură, era o bună cunoscătoare şi interpretă de muzică – canto, pian, orgă; avea în acelaşi timp şi calităţi de pictor.

Excelentă amfitrioană, femeie rafinată şi cultă, Elisabeta creează un salon pentru oamenii de cultură în care se găsesc, printre alţii, Vasile Alecsandri, Elena Văcărescu, Mite Kremnitz, Titu Maiorescu.

Îi admira atât pe Mihai Eminescu, considerându-l un mare poet romantic, cât şi pe George Enescu.

Pe acesta l-a ajutat în drumul devenirii sale de mare compozitor, prin construirea lângă Castelul Peleş a unei săli de concerte special concepută pentru el şi prin dăruirea unei viori construită de celebrul lutier italian Amati.

 

Azilul orbilor „Regina Elisabeta”

În 1909, Regina Elisabeta a înfiinţat „Azilul orbilor Regina Elisabeta” pe strada Vatra Luminoasă din Bucureşti, care funcţionează şi în prezent, acest centru având un liceu pentru cei cu deficienţe vizuale, o şcoală postliceală sanitară etc.

Regele Carol a sprijinit acţiunea umanitară a Reginei, adresându-i lui Ion I.C. Brătianu, Preşedinte al Consiliului de miniştri, pe 26 noiembrie 1909, o scrisoare prin care dorea ca statul să se implice în activităţile acestui aşezământ, regele „punând la dispoziţie suma de 500.000 lei pentru achitarea datoriilor în fiinţă şi terminarea clădirilor trebuincioase”.

Şi Regina a adresat lui Ion I.C. Brătianu pe 25 noiembrie 1909 o scrisoare în care scria:

„în via dorinţă de a veni în ajutorul orbilor, am luat acum câţiva ani iniţiativa de a înfiinţa un azil menit a le da adăpost statornic deprinzându-i în acelaşi timp la o muncă folositoare.(…) Sunt încredinţată că acest aşezământ va răspunde şi în viitor menirei sale umanitare şi că de-a pururea infirmii se vor bucura într-însul de o adevarată alinare”.

 

Selecţie din opera literară

---

 

A scris enorm, peste o mie de poezii, nouăzeci de nuvele strânse în patru volume antologice, treizeci de opere dramatice şi patru romane. A scris în limba germană, uneori chiar cu caractere gotice.

Opera ei a fost transpusă în limba română de Mihai Eminescu, George Coşbuc, Mite Kremnitz sau Adrian Maniu.

Se poate menţiona ca un fapt divers că s-a afirmat adesea că poemul Peste vârfuri al lui Mihai Eminescu ar fi doar versiunea modificată în limba română a unui poem scris în limba germană de poeta Carmen Sylva.

- Poezii româneşti

- Pelerinajul Dunării (1882)

- Cugetările unei regine (1882)

- O rugăciune (1883)

- Din două lumi (1884)

- Schiţe (1882)

- Printre veacuri (1885), dedicat lui Vasile Alecsandri

- Astra (1882), roman scris în colaborare cu Mite Kremnitz

- Bate la uşă (1887)

- Poşta militară (1887), în colaborare cu Mite Kremnitz, Bonn, 1887

- La voia întâmplării (1888), în colaborare cu Mite Kremnitz

- Poveştile Peleşului (1882)

- Robia Peleşului (1888)

- Răzbunarea şi alte novele (1888)

- Deficit (1890), Bonn

- Rinul meu (1894)

- Vârful cu dor, dramă lirică scrisă în colaborare cu poetul Mihai Eminescu

- Cuibul meu

- Cântece din valea Dâmboviţei

- Cugetările unei regine

- Cântecele mării

A tradus în limba germană multe din operele lui Vasile Alecsandri, de care era legată printr-o puternică prietenie literară.

 

Ediţii noi

---

 

- Poveştile Peleşului, ediţie îngrijită de Doina David şi Stela Iancea, tabel cronologic şi glosar de Doina David, Timişoara: Argo, 1990.

- Poveştile Peleşului, ediţie îngrijită şi prefaţată de Tudor Nedelcea, Craiova: Casa de editură “Nob”, 1991, ISBN 973-9042-01-5.

- Insula şerpilor, poveşti, ediţie îngrijită şi prefaţată de Gabriela Păsărin-Rusu, Craiova: Scrisul Românesc, 1992, ISBN 973-38-0069-4.

- Versuri alese, antologie, cronologie şi prefaţă de Gabriel Badea-Păun, Bucureşti: Eminescu, 1998, ISBN 973-22-0655-1.

- Poveştile Peleşului, cu o postfaţă de Mircea Coloşenco, Bucureşti: Saeculum I.O., 2000, ISBN 973-96550-5-X.

- Les pensées d’une reine – Cugetările unei regine, ediţie bilingvă franceză-română, traducere din limba franceză de Dumitru Scorţanu, Iaşi: Fides, 2001, ISBN 973-9384-62-5.

- Colţul penaţilor mei, traducere în româneşte şi addenda de Dumintru Hîncu, Bucureşti: Vivaldi, 2003, 2 volume, vol. I : ISBN 973-9473-34-2, vol. II: ISBN 973-9473-34-3.

- Dito şi Idem (Carmen Sylva şi Mite Kremnitz): Astra, roman epistolar, traducere din germană, prefaţă şi note de Grete Tartler, Bucureşti: Humanitas, 2011, ISBN 978-973-50-3351-5.

- Valuri alinate, versuri traduse de George Coşbuc, Bucureşti, România Press, 2003, ISBN 973-8236-29-0.

- Poveştile unei regine (poveşti şi poezii), Bucureşti, Curtea Veche, 2012, ISBN 978-606-588-399-4.

- Fluturi sărutându-se (cugetări şi poezii), prefaţă de Principele Radu al României, ediţie îngrijită şi cronologie de Gabriel Badea-Păun, cugetări traduse în româneşte de Doina Jela Despois, poezii în româneşte de George Coşbuc, Ilie Ighel Deleanu, Şt. O. Iosif, Elena Poenaru, Bucureşti: Curtea Veche, 2013, ISBN 978-606-588-606-3.

- Poveştile Peleşului, ediţie îngrijită şi postfaţă de Silvia Irina Zimmermann. Ilustraţii din Arhiva Princiară de Wied, Bucureşti: editura Corint, 2016, ISBN 978-606-793-022-1.

- De prin veacuri. Povestiri istorice şi legende populare pentru copii. Ediţie îngrijită, prefaţă şi traduceri de Silvia Irina Zimmermann, Bucureşti, Editura Humanitas, 2018, ISBN 978-973-50-6265-1.