Articole

Bătălia de la Filippi (3 octombrie și 23 octombrie 42 î.Hr.)

Bătălia de la Filippi (3 octombrie și 23 octombrie 42 î.Hr.) – Mişcările trupelor

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Bătălia de la Filippi

Bătălia de la Filippi a avut loc în 2 etape, pe 3 octombrie și apoi pe 23 octombrie 42 î.Hr.. Filippi era un oraș antic din Tracia, mai târziu colonie romană în provincia Macedonia, la 120 km nord-est de Salonic (Grecia), în apropiere de actualul oraș Kavala.

Bătălia de la Filippi - Parte a Războaielor civile romane (3 octombrie și 23 octombrie 42 î.Hr.) -  foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Filippi – Parte a Războaielor civile romane (3 octombrie și 23 octombrie 42 î.Hr.) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Preludiu

După asasinarea lui Cezar, Brutus și Cassius (cei doi conspiratori principali cunoscuți și sub numele de Liberatores), au părăsit Italia și au luat sub control toate provinciile din est (din Grecia și Macedonia până în Siria) și regatele aliate din răsărit. La Roma cei trei lideri principali (Antoniu, Octavian și Lepidus), care controlau aproape toată armata romană din vest, au strivit opoziția Senatului și, în noiembrie 43 î.Hr., au format al doilea Triumvirat. Una din primele lor sarcini a fost să distrugă forțele „eliberatorilor”, nu numai pentru a obține controlul total al lumii romane, dar și pentru a răzbuna asasinarea lui Cezar.

Moartea lui Cezar de Karl von Piloty - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Moartea lui Cezar de Karl von Piloty – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Prima bătălie de la Filippi

Bătălia a constat în două angajamente pe câmpia din vestul orașului antic Filippi. Prima confruntare a avut loc în prima săptămână a lunii octombrie; Brutus se confruntă cu Octavian, în timp ce forțele lui Marc Antoniu au fost împotriva celor ale lui Cassius. Antoniu a încercat să-i atragă în luptă, dar „Liberatorii” ezitau să-și părăsească pozițiile defensive puternice. A încercat o manevră de încercuire, făcând un drum pietruit de la est, prin mlaștina situată la sud de Cassius. Cassius credea că mlaștina era impenetrabilă. Și-a trimis o parte a armatei la sud în mlaștină pentru a construi un bastion încrucișat ca să obstrucționeze flancul drept al lui Antoniu și să îl împiedice să încercuiască dealul.

Prima bătălie de la Filippi (3 octombrie 42 î.Hr.) - Parte a Războaielor civile romane - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Prima bătălie de la Filippi (3 octombrie 42 î.Hr.) – Parte a Războaielor civile romane – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La nord, armata lui Octavian îl provocă pe Brutus să se lupte. Armata lui Brutus s-a năpustit către cea a lui Octavian, fără să primească ordin de atac. Acțiunea a avut succes, fiind spontană. Soldații lui Octavian au fugit în dezordine și au fost urmăriți până în tabăra lor, pe care oamenii lui Brutus au cucerit-o. Soldații lui Brutus au distrus baldachinul lui Octavian, dar pe el nu l-au găsit. Octavian, cu câțiva soldați rămași în viața, a reușit să se ascundă într-o mlaștină.

În partea de sud a câmpului de luptă, Antoniu a luat cu asalt fortificațiile lui Cassius și i-a cucerit cu ușurință tabăra. Cassius a pierdut 9000 de oameni. Octavian pierduse de 2 ori mai mulți. Câmpul bătăliei, fiind imens și acoperit de nori de praf, Cassius nu și-a dat seama ce se întâmplase în tabăra lui Octavian. A crezut că suferise o înfrângere zdrobitoare. Și-a eliberat sclavul, pe nume Pindarus și i-a poruncit să îl omoare cu sabia sa. Brutus, triumfător, a plâns lângă cadavrul prietenului său. L-a descris ca fiind “ultimul dintre romani”. Nu avea aceeași experiență și nu putea să câștige respectul soldaților așa cum o făcea Cassius. Toți soldații săi erau demoralizați.

Prima bătălie a fost în esență o remiză, dar s-a soldat cu sinuciderea lui Cassius.

 

A doua bătălie

O a doua întâlnire a avut loc la 23 octombrie.

Armata lui Brutus a coborât spre mlaștină. Bătălia a fost sângeroasă, rânduri masive de soldați, față în față, măcelărindu-se cu săbiile. Masacrul a fost îngrozitor. Brutus și armata sa au fost respinși, fiind urmăriți și împrăștiați de trupele lui Antoniu. Octavian și trupele sale au ajuns în tabăra lui Brutus, blocându-i retragerea.

A doua bătălie de la Filippi  (23 octombrie 42 î.Hr.)- Parte a Războaielor civile romane - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

A doua bătălie de la Filippi (23 octombrie 42 î.Hr.)- Parte a Războaielor civile romane – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Brutus și cu ultimele sale patru legiuni s-au refugiat printre dealurile din apropiere. Temându-se să nu fie prins, s-a sinucis, ultimele sale cuvinte fiind: „O, sărmană virtute, ai fost numai un nume, și totuși m-am închinat ție de parc-ai fi fost adevărată, dar se pare că nu erai decât sclava norocului.”

S-au mai sinucis și cei care erau de partea sa: fiul lui Cato cel Tânăr, Marcus Porcius Cato și tatăl Liviei (viitoarea soție a lui Octavian Augustus), Marcus Livius Drussus Claudianus (străbun al marilor împărați Tiberius, Nero, Caligula și Claudius) și alții.

 

Urmări

Plutarh informează că Marc Antoniu când a văzut trupul neînsuflețit al lui Brutus, l-a plâns și l-a acoperit cu o mantie purpurie, în semn de respect, deoarece fuseseră buni prieteni. El și-a amintit că Brutus a stipulat că o condiție pentru participarea sa la complotul de asasinare a lui Cezar era ca viața lui Antoniu să fie cruțată. A cerut ca Brutus să primească funeralii demne de un general, iar cenușa lui să-i trimită mamei sale. Înainte de incinerare, Octavian a cerut să fie tăiat capul cadavrului și să fie trimis la Roma.

Bătălia de la Filippi - (3 octombrie, 23 octombrie 42 î.Hr.) - Parte a Războaielor civile romane - Brutus and his companions after the Battle of Philippi - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Filippi – (3 octombrie, 23 octombrie 42 î.Hr.) – Parte a Războaielor civile romane – Brutus and his companions after the Battle of Philippi – foto preluat de pe en.wikipedia.org

După bătălie, a fost făcut un nou aranjament între membrii celui de-Al doilea Triumvirat: în timp ce Octavian s-a întors la Roma, Antoniu a continuat să guverneze estul imperiului. Lepidus continua să guverneze Hispania și provincia Africa. Dușmanii triumviratului au fost declarați proscriși, Cicero fiind ucis la 7 decembrie 43 î.Hr.

 

cititi despre Bătălia de la Filippi si pe en.wikipedia.org

La ordinea zilei – 3 octombrie 2020

Situația din România – 3 octombrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

foto preluat de pe www.facebook.com/ministeruldeinterne
articole preluate de pe: www.agerpres.ro;

 

Sărbătorile Zilei de 3 octombrie

Ortodoxe – Sf. Sfințit Mc. Dionisie Areopagitul; Sf. Mc. Teoctist

Greco-catolice – Sf. ep. Dionisie Areopagitul. Fer. Bogdánffy Szilárd

Romano-catolice – Ss. Dionisie Areopagitul; Candida, m.; Ff. Constantin Ignaţiu Bogdánffy, ep. m.; Crescenţiu, pr. m.

 

Situația din România – 3 octombrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

Până astăzi, 3 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 134.065 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 107.058 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.064 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 533 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 4.947 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 02.10.2020 (10:00) – 03.10.2020 (10:00) au fost înregistrate 32 de decese (18 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

 

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.702 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 733 au fost declarați vindecați.

 

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 2 octombrie 2020, au fost raportate 3 404 566 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Spania, Franţa, Regatul Unit, Italia, și Germania.

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 2 OCTOMBRIE 2020

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*

34.350.717 (+320.794) 1.023.876 (+8.833) 23.953.871 (+181.815)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 1 octombrie – 2 octombrie 2020
Grupul de Comunicare Strategică
cititi mai mult pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

 

Armenia anunţă ‘lupte grele’ în disputata regiune Nagorno-Karabah

Trupele terestre azere au lansat un nou atac la scară largă asupra disputatei regiuni Nagorno-Karabah, potrivit Ministerului Apărării armean, care a vorbit despre “lupte grele”, informează sâmbătă dpa. Trupele azere au avansat asupra regiunii, deţinută de creştini armeni separatişti, atât din nord, cât şi din sud, a precizat ministerul, care a adăugat că trei avioane de vânătoare azere au fost doborâte. Nu a fost posibilă verificarea imediată a informaţiilor din surse independente.

Puterile mondiale au cerut încetarea focului între Azerbaidjan şi Armenia de duminică, când luptele pentru regiune, care este oficial parte a Azerbaidjanului predominant musulman, au erupt din nou. Sursele armene au anunţat numărul morţilor în luptele din regiune, unde locuiesc aproximativ 145.000 de oameni, la peste 200, în timp ce Azerbaidjanul a declarat cel mai recent că 19 civili au fost ucişi şi 60 răniţi.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Opt persoane date dispărute după inundaţiile produse în sudul Franţei

Cel puţin opt persoane au fost date dispărute în sudul Franţei, după o furtună care a provocat inundaţii în jurul oraşului Nisa, capitala departamentului Alpes-Maritimes, conform unui anunţ al autorităţilor locale, transmite sâmbătă Reuters.

Agenţia Meteo France a anunţat că în această regiune au căzut 450 mm de ploaie în ultimele 24 de ore – echivalentul cantităţii de precipitaţii care se înregistrează de obicei în 4 luni în această perioadă a anului.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Revista Presei din 3 octombrie

 

Radio Europa Liberă România: În plină campanie electorală, Donald Trump a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, Belarusul este sancționat de UE, iar Spania și Italia sunt printre țările care iau din nou măsuri pentru prevenirea răspândirii Covid-19 – ce s-a mai întâmplat în lume în ultima săptămână.

 

articole preluate de pe www.agerpres.ro

cititi si:

- Evenimentele Zilei de 3 octombrie în Istorie

Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul sfinţitul mucenic Dionisie Areopagitul a fost botezat de Sfântul Pavel în Atena, şi s-a numărat prin cei Şaptezeci de Apostoli. Prăznuirea lui se face la 3 octombrie în Biserica Ortodoxă

 

Viața

Dionisie provenea dintr-o familie bună din Atena şi a fost instruit în cele ale filosofiei vremii atât acasă, cât şi în celebrele şcoli ateniene, devenind membru (sfetnic) al Areopagului. A fost căsătorit şi a avut mai mulţi copii. După convertirea sa la creştinism, sfântul Pavel l-a făcut episcop. Mai apoi, Dionisie a lăsat pe soţia şi pe copiii săi pentru Hristos şi a plecat cu Pavel în călătorii misionare. Astfel, a mers la Ierusalim, unde a văzut-o pe Maica Domnului, şi a scris despre această întâlnire în una din cărţile sale. De asemenea, a fost printre Apostolii şi Episcopii prezenţi la Adormirea Maicii Domnului, de unde și prezența lui în Icoana Adormirii Maicii Domnului.

Văzând pe apostolul Pavel primind mucenicia (la Roma, în anul 67), Sf. Dionisie s-a umplut şi el de dorinţa de a fi mucenic pentru Iisus Hristos. A mers deci şi a predicat Evanghelia în Occident, în special în Galia (Franţa de azi), împreună cu ucenicii săi, Rustic preotul şi Elefterie diaconul. Aici a convertit pe mulţi barbari la creştinism, dar a şi avut multe de îndurat.

În sfârşit, în anul 96, sub domnia împăratului Domiţian, sfântul Dionisie a fost prins şi chinuit pentru credinţă, împreună cu Rustic şi Elefterie. Au murit toţi trei la Paris, tăindu-li-se capetele. Trupurile lor au fost părăsite de păgâni ca să fie mâncate de fiarele sălbatice, dar creştinii din oraş le-au ascuns un timp, până ce Catula, o creştină înstărită, le-a îngropat pe toate cum se cuvine, într-un cavou zidit cu cheltuiala ei. Aceasta s-a făcut într-o zi de 3 octombrie, care a şi rămas ziua pomenirii sfântului.

Sfântul sfinţitul mucenic Dionisie Areopagitul a fost botezat de Sfântul Pavel în Atena, şi s-a numărat prin cei Şaptezeci de Apostoli. Prăznuirea lui se face la 3 octombrie în Biserica Ortodoxă - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul sfinţitul mucenic Dionisie Areopagitul – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Istorie și aghiografie

Dionisie Areopagitul a fost cu certitudine un personaj istoric. Faptele Apostolilor îl menționează cu prilejul predicii sfântului apostol Pavel în Areopagul din Atena (Fapte 17), la sfârșitul episodului: „Iar unii bărbaţi, alipindu-se de el, au crezut, între care şi Dionisie Areopagitul şi o femeie cu numele Damaris, şi alţii împreună cu ei” (Fapte 17, 34).

Către sfârșitul secolului al III-lea, într-o expunere despre prima succesiune a apostolilor, istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea spune că acest Dionisie a fost primul episcop al cetății Atenei: „… despre Areopagitul, care se numește Dionisie, […] unul din cei vechi, care a fost păstor al Bisericii din Corint, spune că el (Dionisie, n.n.) a fost primul episcop al Bisericii din Atena”. Deși era membru al Areopagului, adică judecător, ceea ce înseamnă că era un om foarte învățat, totuși tradiția bisericească până în secolul al VI-lea nu îi atribuie lui Dionisie nicio scriere. Abia în secolul al VI-lea apare un corpus de scrieri și scrisori, numit Corpus areopagiticum, de o mare importanță teologică, și care toate sunt puse sub numele și autoritatea lui Dionisie Areopagitul. În Orient aceste scrieri devin repede foarte cunoscute, atât datorită calității lor teologice proprii, cât și datorită „scholiilor” (explicații dezvoltate) făcute de mari teologi ai vremii, ca Ioan de Schitopolis și Maxim Mărturisitorul.

În Occident, Corpusul areopagitic ajunge în 586, adus de sfântul Grigorie cel Mare, care se întorcea din misiunea diplomatică și ecleziastică ce-i fusese încredințată de papă la Constantinopol. Totuși, se pare că în acel moment scrierile lui Dionisie aduse de Grigore cel Mare nu au avut un ecou imediat și nici răspândire cunoscută în afara Italiei.

În Franța însă, un sfânt mucenic cu numele de Dionisie, episcop al Parisului, era însă venerat cu mult înainte de ajungerea scrierilor sfântului Dionisie Areopagitul aici. Sfânta Genoveva din Paris (423 – către 512), care avea o influență considerabilă în Paris și în Galia, a construit o biserică în cinstea episcopului mucenic Dionisie al Parisului. Viața sfintei Genoveva, Vita Genovefae, scrisă pe la anul 520, citează chiar o relatare mai veche a muceniciei sfântului episcop Dionisie, cunoscută sub numele de Gloriosae și datând de la sfârșitul secolului al V-lea. Ceva mai târziu, Grigorie de Tours (către 539 – 594) menționează și el o misiune a sfântului Dionisie în Galia și plasează în timp mucenicia sfântului în secolul al III-lea: «Printre acești episcopi, Dionisie, episcop al Parisului, a suferit multe chinuri pentru numele lui Hristos și, tăindu-i-se capul cu sabia, și-a încheiat viața în această lume.».

 

Scrieri

Operele sfântului Dionisie sunt cunoscute în literatura de specialitate sub numele de Corpus areopagiticum. Cele mai cunoscute texte ale sfântului Dionisie sunt aceste patru tratate:

- Despre numirile dumnezeieşti sau Despre numele divine

- Despre teologia mistică;

- Despre ierarhia cerească;

- Despre ierarhia bisericească.

Ediţia românească: Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere complete şi Scoliile Sfântului Maxim Mărturisitorul, traducere, introducere şi note de Pr. Dumitru Stăniloae, ediţie îngrijită de Constanţa Costea, Editura Paideia, Bucureşti, 1996.

 

Identitatea autorului Corpusului areopagiticum

Mulţi cercetători consideră că autorul lucrărilor amintite mai sus nu ar fi însă ucenicul Sf. Apostol Pavel, ci un autor din secolul al V-lea care scrie sub pseudonimul Sf. Dionisie Areopagitul; acesta este numit de obicei în mod convenţional „Pseudo-Dionisie” (pentru a arăta faptul că autorul folosea numele Areopagitului doar ca pseudonim) sau „Dionisie Pseudo-Areopagitul” (sugerând că numele autorului ar fi putut fi chiar „Dionisie”, însă el nu era cel menţionat în textul biblic).

Despre lucrările amintite mai sus s-a mai afirmat şi că „se folosesc de un limbaj neoplatonician pentru a lămuri idei teologice şi mistice creştine”. În trecut, Pseudo-Dionisie a fost identificat cu diferite persoane.

Paternitatea areopagitică a textelor a fost pusă la îndoială pentru prima dată în perioada Renaşterii, de către filologul renascentist Lorenzo Valla (1405-1457) (cel care a demonstrat pentru prima dată faptul că documentul numit Donatio Constantini era un fals), în urma contactului cu manuscrise mai noi traduse din limba greacă, prilejuite de exodul intelectualilor bizantini în Occident.

O Scrisoare către Tit semnată de Sf. Dionisie Areopagitul este citată în Tratatul Sf. Ioan Damaschin, În apărarea Sfintelor Icoane, scris în timpul controverselor iconoclaste.

 

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

cititi mai mult despre Dionisie Areopagitul si pe: ro.wikipedia.orgbasilica.ro; doxologia.ro

cititi si Pseudo-Dionisie Areopagitul

Carol al II-lea al României (1893 – 1953)

foto preluat de pe familiaregala.ro
articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Carol al II-lea al României (1893 – 1953)

Carol al II-lea al României (n. 3/15 octombrie 1893 – d. 4 aprilie 1953) a fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Carol a fost primul născut al viitorului rege Ferdinand I al României și al soției sale, principesa Maria, dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (transformat mai târziu de Ferdinand în Principe al României).

După accederea la tron a părinților săi a devenit Principele moștenitor Carol al României. S-a remarcat, în timpul Primului Război Mondial, prin dezertarea din armată și căsătoria ilegală cu Ioana Lambrino, ceea ce a avut drept urmare două renunțări la tron, neacceptate de tatăl său.

După dizolvarea acestui mariaj, a făcut o lungă călătorie în jurul lumii, la capătul căreia a cunoscut-o pe principesa Elena a Greciei, cu care s-a căsătorit în martie 1921, cuplul având un copil, pe principele Mihai. Carol și-a părăsit familia și a rămas în străinătate în decembrie 1925, renunțând din nou la tron și trăind în Franța cu Elena Lupescu, sub numele de Carol Caraiman. Mihai a moștenit tronul la moartea regelui Ferdinand, în 1927.

Principesa Maria cu primii săi copii, Carol și Elisabeta, în 1895 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Principesa Maria cu primii săi copii, Carol și Elisabeta, în 1895 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În contextul politic creat de moartea regelui Ferdinand și cea a lui Ionel Brătianu, cât și de lipsa de fermitate a regenței conduse de principele Nicolae, Carol s-a întors în 1930 în România, detronându-și propriul fiu. Domnia lui a fost marcată la început de efectele marii crize economice și financiare. Carol a fragilizat sistemul de partide, numind adesea la guvernare facțiuni minoritare ale partidelor istorice și cochetând cu idea unor guverne de concentrație națională, precum guvernul Iorga-Argetoianu.

De asemenea, a permis formarea unei camarile corupte în jurul său, sub patronajul Elenei Lupescu. Către sfârșitul anilor ’30, situația politică internă s-a deteriorat sub influența situației internaționale și a acțiunilor regelui, în 1938 fiind instaurată dictatura regală (prin înlăturarea constituției din 1923 și desființarea partidelor politice, înlocuite cu un partid unic, Frontul Renașterii Naționale, patronat de rege).

Principele Ferdinand, Principesa Maria și copiii Carol, Elisabeta, Maria și Ileana, 1913 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Principele Ferdinand, Principesa Maria și copiii Carol, Elisabeta, Maria și Ileana, 1913 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Anul 1940 a consemnat fărâmițarea României Mari ca urmare a pactului dintre Germania și URSS, situație care a avut efecte dezastruoase asupra reputației monarhului român. Reorientarea politicii externe a României către Germania nazistă nu a putut salva regimul lui Carol, care a fost obligat să abdice de către generalul Ion Antonescu, proaspăt numit de el prim-ministru.

I-a fost permisă părăsirea țării cu un tren special încărcat cu averi, nelipsind mult să fie asasinat de către legionari, care au tras asupra trenului. După cel de-al Doilea Război Mondial, fostul rege a dorit să se întoarcă la cârma țării și să-și detroneze din nou fiul, însă a fost oprit de Aliații vestici. S-a căsătorit în cele din urmă cu Elena Lupescu, murind în exil.

Dotat cu o inteligență extraordinară și pasionat de cultură, al cărei patronaj rămâne una din realizările sale majore, reputația lui Carol este pătată de viața sa privată, care a interferat cu administrarea treburilor de stat, și de măsurile brutale luate împotriva Gărzii de Fier. Carol rămâne o personalitate controversată. De altfel, nici Mihai nu a mai reluat vreodată legătura cu el, neluând parte nici la ceremonia de înhumare a rămășițelor lui Carol la Mănăstirea Curtea de Argeș, în 2003.

 

Biografie

Carol s-a căsătorit pentru prima oară la Odessa, Ucraina pe 31 august 1918, în contradicție cu statutul Casei Regale, cu Ioana Maria Valentina Lambrino, (“Zizi” Lambrino) (1898-1953), fiica unui general român; căsătoria a fost anulată prin sentință a Tribunalului Ilfov în 1919, deoarece statutul Casei regale interzicea o căsătorie cu o persoană dintr-o familie autohtonă, dar relația dintre cei doi a continuat și ulterior s-a născut un fiu considerat ca ilegitim, Mircea Gregor Carol Lambrino.

Carol s-a căsătorit, la Atena, Grecia (10 martie 1921) cu principesa Elena a Greciei și Danemarcei. În cadrul acestei căsătorii s-a născut, pe 25 octombrie 1921, prințul Mihai. Acest mariaj s-a deteriorat la scurt timp prin aventura regelui cu Elena Lupescu (cunoscută ca „Magda Lupescu”, 1895-1977), fiică a lui Nicolas Grünberg, un farmacist evreu, botezat creștin-ortodox, care a adoptat numele de Nicolae Lupescu. Elena Lupescu a fost inițial soția ofițerului de armată Ion Tâmpeanu.

Carol al II-lea şi Zizi Lambrino - foto preluat de pe  adevarul.ro

Carol al II-lea şi Zizi Lambrino – foto preluat de pe adevarul.ro

Carol a cauzat un alt scandal când a renunțat la succesiune în decembrie 1925. A profitat de o îndatorire dinastică, reprezentarea Familiei Regale la o înmormântare în Marea Britanie, pentru a rămâne în străinătate, unde s-a întâlnit cu Elena Lupescu. Gestul său s-a concretizat într-un act de abdicare semnat la Milano.

Întrucât a refuzat să se întoarcă, Regele Ferdinand a hotărât dezmoștenirea lui Carol și îndepărtarea lui Carol de la succesiune, în favoarea fiului minor al acestuia, Mihai, care a devenit rege în iulie 1927. Carol și regina-mamă Elena au divorțat în 1928, la cererea soției.

Carol a avut de asemenea un fiu cu o necunoscută, Maria Martini. Pentru toate aceste aventuri istoricii l-au supranumit regele-playboy. Martorii oculari afirmă chiar că ar fi avut o aventură și cu o faimoasă prostituată, Foamea Neagră, din cartierul Crucea de piatră, la București. Episodul este preluat de Petru Dumitriu în romanul Cronică de familie.

Carol al II-lea si Elena Lupescu - foto preluat de pe historia.ro

Carol al II-lea si Elena Lupescu – foto preluat de pe historia.ro

 

Domnia (1930–1940)

Întorcându-se în țară pe 6 iunie 1930, ajunge la București în acea seară, la ora 2210. A doua zi, Carol al II-lea a fost aclamat de mii de oameni pe străzi, iar fanfara a cântat „de dimineață până noaptea”. Carol poartă negocieri cu Iuliu Maniu, căruia îi promite să renunțe la relația cu Elena Lupescu, și este proclamat rege după două zile.

El o aduce însă pe Elena Lupescu la București și în cele din urmă o exilează pe fosta lui soție. Liderul țărănist Iuliu Maniu, nemulțumit de revenirea Elenei Lupescu în țară a demisionat, iar Carol i-a încredințat guvernul lui Gheorghe Mironescu, care n-a rezistat decât șase luni.

Carol numește un cabinet de tehnicieni condus de Nicolae Iorga, care rămâne la putere un an și două luni, din aprilie 1931 până în iunie 1932. Au urmat guverne conduse de Alexandru Vaida-Voievod, I. G. Duca, dr. Constantin Angelescu, apoi patru guverne conduse de Gheorghe Tătărescu, din 5 ianuarie 1934 până în 28 decembrie 1937.

Regele Carol al II-lea și Principele Mihai la poligonul de aviație de la Băneasa, 1931 - foto preluat de pe agerpres.ro

Regele Carol al II-lea și Principele Mihai la poligonul de aviație de la Băneasa, 1931 – foto preluat de pe agerpres.ro

În 1935 regele fondează Străjeria, o organizație pentru tineret menită să combată influența legionarilor, aceasta înlocuind toate organizațiile pentru tineret existente anterior.

Domnia sa în următorul deceniu va sta sub semnul camarilei, grup de influență implicat în acte de corupție, cel mai faimos fiind Afacerea Skoda. Carol a încercat să influențeze cursul vieții politice românești, în primul rând prin manipularea partidelor Național Liberal și Național Țărănesc și a unor grupări antisemite și din (ianuarie 1938) prin impunerea în 1938 a dictaturii regale.

Regele Carol al II-lea, principele Mihai, premierul Tătărăscu, episcopul Visarion Puiu şi alţi demnitari, cu ocazia sfinţirii catedralei Sfinţii Constantin şi Elena de la Bălţi - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Regele Carol al II-lea, principele Mihai, premierul Tătărăscu, episcopul Visarion Puiu şi alţi demnitari, cu ocazia sfinţirii catedralei Sfinţii Constantin şi Elena de la Bălţi – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Episcopul Hotinului Visarion şi Regele Carol II la sfinţirea catedralei Sf. Constantin şi Eleana din Bălţi - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Episcopul Hotinului Visarion şi Regele Carol II la sfinţirea catedralei Sf. Constantin şi Eleana din Bălţi - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Dictatura regală

Regele Carol al II-lea în 1938 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Regele Carol al II-lea în 1938 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pe 10 februarie 1938, Carol al II-lea a desființat partidele politice. În locul acestora, a creat organizația politică totalitară Frontul Renașterii Naționale (FRN), în decembrie 1938. Fondatorii respectivului partid unic au fost Armand Călinescu, Grigore Gafencu, Petre Andrei, Mihai Ralea, M. Ghelmegeanu (excluși din PNȚ), C. Angelescu, M. Cancicov, Mitiță Constantinescu, Victor Iamandi, Victor Slăvescu, D. Alimănișteanu, C.C. Giurescu (dintre liberali), Ștefan Ghițescu, N. Miclescu, Alex. Hodoș, Anibal Teodorescu, Ionescu-Sisești, Vasilescu-Karpen, D.V. Toni (iorghiști), I. Gr. Periețeanu, V. V. Tilea (vaidiști), C. Garoflid, I. Gigurtu, I. Bujoiu (industriași), generali: N. Samsonovici, Gh. Rusescu, N. Rujinski, I. Sichitiu, Gh. Manu, oameni de cultură: C. Rădulescu-Motru, I. Petrovici, D. Gusti, Iuliu Hațieganu, V. Vâlcovici, Lucian Blaga. Consilierii regali: Miron Cristea (patriarhul), mareșalul Prezan, generalul Văitoianu, G. G. Mironescu, N. Iorga, Gh. Tătărescu, C. Argetoianu, E. Balint. Nu au aderat: Iuliu Maniu, Madgearu, M. Popovici, Iunian, Lupu, Dinu Brătianu, Gh. Brătianu.”

Carol al II-lea al României - foto preluat de pe historia.ro

Carol al II-lea al României – foto preluat de pe historia.ro

Doi ani mai târziu, în anul 1940, forțat de presiunea politică a Uniunii Sovietice, Germaniei hitleriste, Bulgariei și a Ungariei horthyste să cedeze părți din teritoriul României Întregite, Carol a acceptat în consiliul de coroană cedarea teritoriilor și a fost mai târziu obligat să abdice, la 6 septembrie 1940, în favoarea fiului său Mihai, care a depus jurământul fără întârziere, în fața a trei persoane: Ion Antonescu, patriarhul Nicodim și dr. G. Lupu, președintele Curții de Casație. Regele Mihai a avut până în 23 august 1944 un rol strict ceremonial sub administrația pro-germană a generalului Ion Antonescu. Așa a rămas timp de patru ani. Ghiță Ionescu descria situația astfel:

Din acel moment, Regele Mihai s-a retras într-o izolare tăcută, dar în mesajele sale radiofonice din ajunul Anului Nou el lăsa impresia an de an că urmărea situația.

 

Exil

Carol a rămas în exil tot restul vieții sale. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cât și în perioada postbelică, Carol a făcut anumite încercări de a-și recupera Tronul, dar nu a avut nici un sprijin politic intern sau extern. S-a stabilit în final în Portugalia. Carol și Elena Lupescu s-au căsătorit la Rio de Janeiro, în Brazilia, pe 3 iunie 1947, transformând-o pe aceasta în Prințesa Elena de Hohenzollern.

Carol a murit în Portugalia, fiind depus la capela Regilor Portugaliei din mănăstirea São Vicente de Fora din Lisabona. Mai târziu, lângă el, a fost depus și sicriul Elenei Lupescu.

 

Posteritate

În 13 februarie 2003 rămășițele sale au fost aduse în România, fiind depuse la Mănăstirea Curtea de Argeș (într-o criptă special amenajată în paraclisul mănăstirii), în afara bisericii în care se odihnesc ceilalți regi ai României. Fiul său Mihai nu a participat la ceremonie, fiind reprezentat de principesa moștenitoare Margareta și soțul acesteia, iar la ceremonie a participat și Paul Lambrino, fiul lui Mircea Lambrino. Rămășițele Elenei Lupescu au fost separate de cele ale lui Carol, fiind îngropate în cimitirul unei bisericuțe de lemn.

 

Titluri

- 15 octombrie 1893 – 10 octombrie 1914: „Alteța Sa Regală” Principele Carol al României, Principe de Hohenzollern

- 10 octombrie 1914 – 4 ianuarie 1926: „Alteța Sa Regală” Carol, Principele moștenitor al României

- 4 ianuarie 1926 – 8 iunie 1930: „Domnul” Carol Caraiman

- 8 iunie 1930 – 6 septembrie 1940: „Maiestatea Sa” Regele Carol al II-lea al României

- 6 septembrie 1940 – 4 aprilie 1953: „Alteța Sa Regală” Principele Carol de Hohenzollern

 

cititi mai mult despre Carol al II-lea al României si pe: familiaregala.ro; enciclopediaromaniei.ro; en.wikipedia.org

cititi si Abdicarea Regelui Carol al II-lea al României în favoarea fiului său, Mihai (6 septembrie 1940)