Maxim Mărturisitorul (cca. 580-662) monah, mistic bizantin, autorul unor opere importante pentru teologia Bisericii răsăritene

Sfântul Maxim Mărturisitorul (cca. 580-662) a fost un teolog și sfânt părinte al Bisericii, cunoscut mai ales pentru scrierile sale de mistică și ascetică, precum și un apărător al Ortodoxiei în fața ereziei monotelismului. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 21 ianuarie, pe 13 august (mutarea moaștelor) și pe 20 septembrie. - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Maxim Mărturisitorul

foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Maxim Mărturisitorul, 580-662, a fost un monah, teolog, mistic bizantin și sfânt părinte al Bisericii. Este autorul unor opere importante pentru teologia Bisericii răsăritene, cunoscut mai ales pentru scrierile sale de mistică și ascetică, precum și un apărător al Ortodoxiei în fața ereziei monotelismului.

Textele sale mistice au fost incluse în Filocalia. Tratează mai ales despre iubire ca și concept creștin, dar are și o importantă exegeză asupra unor autori cum ar fi Dionisie Areopagitul sau Grigore de Nazianz. Supranumele de Mărturisitorul provine din faptul că nu a cedat insistențelor imperiale de a trece la monotelism, în ciuda torturilor la care a fost supus.

Din punct de vedere filosofic, folosește un vocabular platonician, abordând și subiecte de interes pentru istoria filosofiei, cum ar fi problema cunoașterii, proleme ontologice, cosmologice și antropologice. Evident, poziția sa este una creștină.

În tinerețe, Maxim a fost funcționar public și consilier al împăratului bizantin Heraclius. În orice caz, a părăsit viața politică pentru a se călugări. Maxim a studiat diferite școli de filosofie și, fapt obișnuit în acele timpuri, dialogurile platonice, operele lui Aristotel și diferiți comentatori platonici ai lui Aristotel și Platon, precum Plotin, Porfirie, Iamblichus și Proclus. Când unul dintre prietenii săi a început să expună poziția hristologică⁠ numită monotelism, Maxim a fost atras în această controversă, susținând interpretarea calcedoniană potrivit căreia Iisus a avut voință atât divină cât și umană. Maxim este cinsitit atât în Biserica Ortodoxă cât și în cea Romano-Catolică. A fost în cele din urmă persecutat pentru pozițiile sale hristologice; în urma unui proces, i-au fost mutilate limba și mâna dreaptă.

A fost apoi exilat și a murit pe 13 august 662 la Tsageri⁠, Georgia de azi. În orice caz, teologia sa a fost susținută de Al Șaselea Sinod Ecumenic și a început să fie cinstit ca sfânt la scurt timp după moarte.  Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 21 ianuarie, pe 13 august (mutarea moaștelor) și pe 20 septembrie.. Titlul de Mărturisitor înseamnă că a suferit pentru credința creștină, dar n-a fost ucis ca martir.

 

Viața

Sf. Maxim s-a născut la Constantinopol în anul 580, într-o familie nobilă și a avut parte de o educație aleasă. Pe la anul 610 împăratul Heraclie l-a chemat la curte, încredințându-i slujba de prim secretar (protasekretis sau logothet). Dar după trei ani, Maxim a părăsit această demnitate și s-a călugărit în Mănăstirea Hrisopolis, care se găsește lângă Constantinopol dar pe țărmul opus al strâmtorii Bosfor. Mai apoi pleacă la Cizic, iar invazia persană de la anul 626 îl împinge să se refugieze la Cartagina (Africa de Nord).

Pe la începutul anului 632 se găsea în Africa, împrietenit cu monahul Sofronie, viitorul patriarh al Ierusalimului. Acesta începuse deja lupta împotriva noii erezii monotelite care începuse să facă mulți prozeliți.

Patriarhul Serghie I al Constantinopolului împreună cu împăratul Heraclie au încercat să se împace cu ereticii monofiziți pe baza unui compromis care, lăsând pe al doilea plan problema celor două firi din Hristos, obliga cele două grupări – ortodoxă și monofizită – să admită o singură lucrare în El. La 633 s-a încheiat pactul formal, în acest sens, între ortodocși și monofiziți.

Monahul Sofronie a fost cel dintâi care a sesizat pericolul acestui compromis. Ajuns apoi Patriarh al Ierusalimului, a publicat o Epistolă Sinodală (643), în care face distincție clară între cele două lucrări în Hristos. În următorii patru ani a domnit o relativă liniște. Frământările au început cu putere abia în 638, când împăratul Heraclie a publicat așa-numita Ecthesis, Sf. Maxim devenind conducătorul acestei lupte. Între 642 – 645 el desfășoară în Africa o activitate intensă pentru întărirea episcopilor de acolo împotriva ereziei.

În iulie 645 poartă în Cartagina o mare dispută cu Pyrrhus, fostul patriarh monotelit al Constantinopolului, în prezența a numeroși episcopi. Ia parte la mai multe Sinoade în Africa, convocate la îndemnul lui pentru osândirea monotelismului. La sfârșitul anului 646 se află la Roma, unde rămâne până la 649, determinându-l pe arhiepiscopul Martin al Romei să convoace Sinodul de la Lateran, prin care de asemenea se condamnă monotelismul.

În anul 648 împăratul Constans al II-lea Pogonatul (641 – 668) dăduse un nou decret (Typos-ul lui Constans al II-lea), prin care oprea sub grea pedeapsă de a se mai discuta dacă în Hristos este una sau sunt două lucrări și voințe.

În anul 653, Sfântul Maxim a fost arestat și adus la Constantinopol, unde, fiind condamnat, la 655 a fost exilat în Bizija, în Tracia. O nouă audiere în același an la Bizija are ca urmare trimiterea lui în Perberis. În anul 662, Sfântul Maxim a fost adus la Constantinopol pentru încă o audiere. Aici, în fața mulțimii, i s-a tăiat limba din rădăcină și mâna dreaptă, ca să nu mai poată comunica adevărul, nici cu graiul nici în scris. Astfel, se adeveri din nou că fiecare părticică din dogmele Bisericii s-a impus prin sângele celor ce au fost gata să-și dea viața pentru mărturisirea ei, fiind o chestiune de viață, nu o simplă speculație teoretică.

Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost trimis apoi în exil în țara Lazilor, pe coasta răsăriteană a Mării Negre, unde, rămas simplu monah până la sfârșitul vieții, a trecut în același an, în ziua de 13 august, la Domnul, în urma chinurilor suferite, la venerabila vârstă de 82 de ani. Pomenirea sa se face în fiecare an la 13 august (mutarea moaștelor) și la 21 ianuarie. Sf. Maxim mai este comemorat și pe 20 septembrie, împreună cu Sf. Martin Mărturisitorul.

 

Scrieri

De la Sfântul Maxim ne-au rămas numeroase scrieri din care unele au fost incluse în Filocalia, iar altele în colecția PSB (”Părinți și scriitori bisericești”). O parte din aceste scrieri sun dogmatice, însă cele mai multe sunt dedicate descrierii vieții contemplative, oferind ample îndrumări ascetice. Alte scrieri abordează teme de liturgică și hermeneutică. Ignorate vreme de secole de teologii apuseni, scrierile Sfântului Maxim ocupă un loc special în teologia răsăriteană, Părinți precum Simeon Noul Teolog sau Grigorie Palama fiind considerați drept continuatori ale direcțiilor intelectuale și spirituale ale Sfântului Maxim.

Din scrierile sale fac parte următoarele:

- Răspunsuri către Talasie – O suită de 65 de întrebări și răspunsuri legate de tot atâtea pasaje dificile din Sfânta Scriptură;

- Ambigua – O explorare a pasajelor dificile întâlnite în scrierile areopagitice și în cele ale Sfântului Grigorie de Nazianz, concentrate pe probleme hristologice;

- Scholia – Comentarii la scrierile timpurii ale lui Dionisie Areopagitul;

- Mistagogia – Comentariu și meditație cu privire la Sfânta Liturghie;

- Comentariu la Psalmul 59;

- Tâlcuire la Tatăl nostru;

- Capete despre dragoste – Maxime cu privire la viața duhovnicească grupate în colecții de câte-o sută;

- Capete teologice;

- Cuvânt ascetic – Dialog cu privire la viața monastică;

- Viața Fecioarei (Biografie) – cea mai timpurie biografie completă a Maicii Domnului.

Începând cu secolul XX, sfântul Maxim Mărturisitorul a fost din nou considerat un autor de referință pentru teologia și spiritualitatea ortodoxă. În limba română, de traducerea și comentarea scrierilor lui s-a ocupat părintele Dumitru Stăniloae.

Ediții critice ale operei sfântului Maxim Mărturisitorul: CPG 7688-7721

 

Citate

Vino, Preaslăvite Cuvinte ai lui Dumnezeu, și ne împărtășește, pe măsura puterilor noastre, descoperirea cuvintelor Tale. Înlăturând grosimea învelișurilor, arată-ne, Hristoase, frumusețea înțelesurilor spirituale. Ia-ne de mâna dreaptă. adică de puterea minții noastre, și «ne călăuzește pe calea poruncilor Tale» (Ps. 119, 9-10) Și ne du «la locul cortului Tău cel minunat, până în lăuntrul casei lui Dumnezeu în glas de bucurie și de mărturisire a zvonului de sărbătoare», ca și noi. prin mărturisirea faptuirei și prin bucuria contemplației, să fim învredniciți a veni la locul negrăit al ospățului Tău și să ne ospătăm împreună cu cei care prăznuiesc acolo duhovnicește. cântând cunoștința celor negrăite cu glasurile netăcute ale minții. Şi mă iartă pe mine, Hristoase. că îndrăznesc, la porunca slujitorilor Tăi celor vrednici, ceea ce este peste puterea mea. Luminează cugetarea mea neluminată, spre înțelegerea locului de față. ca să fii și mai mult slăvit, ca Unul Care dai orbilor vedere și faci limba bâlbâiților să grăiască cu claritate. ” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 48, Filocalia, vol. 2, pp. 168-169)

Iar credincioși, virtuoși și contemplativi a numit pe începători, înaintați și desăvârșiți, care pot fi numiți și robi, lucrători cu plata și fii, ca cele trei cete ale celor ce se mântuiesc. Robi sau credincioși sunt cei care împlinesc poruncile de frica amenințărilor stăpânului și lucrează cu bunăvoința cele încredințate. Lucrători cu plata sunt cei ce poartă, de dorul bunătăților făgăduite, greutatea și arșița zilei, adică necazul legat de viața aceasta din osânda protopărintelui și ispitele care, din cauza ei, trebuie suportate pentru virtute. Aceștia schimbă înțelepțește, prin hotărâre de bună voie, viață cu viață, cea prezentă pentru cea viitoare. Iar fii sunt cei care nici de teama amenințărilor, nici de dorul celor făgăduite, ci în temeiul unui mai statornic și al unei deprinderi în înclinarea și dispoziția voluntară a sufletului spre bine, nu se despart niciodată de Dumnezeu, ca acel fiu, către care s-a zis: « Fiule, tu totdeauna ești cu mine și ale mele cu ale tale sunt » (Luca 15, 31). Aceștia sunt prin afirmare voluntară și prin îndumnezeire în har, atâta cât le este îngăduit oamenilor, aceea ce este și e crezut Dumnezeu după fire și cauză.” (Maxim Mărturisitorul, Mistagogia, XXIV)

 

Gândirea

Scurtă prezentare

Concepția Sfântului Maxim Mărturisitorul este marcată de scrierile Sf. Dionisie Areopagitul. Vocabularul platonician prezent în textele Sf. Maxim Mărturisitorul conferă acestora o valoare filosofică însemnată. Dacă aristotelismul poate fi urmărit lexical în Scolastica Apuseană și conectat astfel la gândirea modernă, destinul platonismului în Evul Mediu interferă până la un moment dat cu opera gânditorilor bizantini. Recuperarea platonismului în Renașterea Occidentală va avea loc și prin intermediul unor minți infuzate de platonismul oriental, cum va fi cazul lui Nicolaus Cusanus, inspirat cu siguranță de textele lui Maxim Mărturisitorul.

Accentul care identifică gândirea sa este ideea conform căreia întregul Cosmos are un model liturgic și fractalic: întregul este prezent în fiecare parte iar părțile nu alcătuiesc Unitatea prin simplă însumare.

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.orgro.orthodoxwiki.org
cititi mai mult despre Sfântul Maxim Mărturisitorul si pe ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro