Articole

Sfântul Dimitrie cel Nou (27 octombrie)

Sfântul Dimitrie cel Nou

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov) este sfântul ocrotitor al Bucureștilor. S-a născut în secolul al XIII-lea (dupa alte surse, in sec al XV-lea, iar dupa sinxarele Bisericii bulgare, in sec al XVII-lea) în satul Basarabovo din Bulgaria. Se crede că inițial a fost păstor, pentru ca mai târziu să îmbrace haina monahală la o mănăstire situată nu departe de satul natal. Moaștele sfântului au fost depuse la biserica din Dealul Mitropoliei din București în secolul al XVIII-lea. Biserica Ortodoxă Română și cea Bulgară îl prăznuiesc la data de 27 octombrie.

 

Viața

Sfântul Dimitrie cel Nou a trăit în secolul al XIII-lea. S-a născut în satul Basarabi, lângă Rusciuc (Ruse, în Bulgaria de azi) aflat pe marginea râului Lom, în vremea țaratului vlaho-bulgar al lui Petru și Ioniță Asan. A fost o vreme păstor. Îmbrățișând însă viața monahală, a intrat într-o mânăstire orânduită într-o peșteră din apropierea locului său de origine (mănăstirea mai există și în zilele noastre). Nevoindu-se cu post, rugăciune și priveghere, s-a învrednicit de darul facerii de minuni. Cunoscându-și dinainte ceasul morții, și-a ales ca mormânt un loc apropiat, între două pietre unde singur s-a dus și și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Mai multe nu se cunosc despre viața Sfântului, care ar fi rămas necunoscut dacă nu ar fi fost descoperit din mila lui Dumnezeu.

 

Descoperirea Sfintelor sale Moaște și mutarea lor

După mai multă vreme, crescând apele râului Lom, s-a surpat malul de lângă peșteră și au căzut mai multe pietre din stâncă, între care cele între care se aflau moaștele Sfântului, care au căzut în apă. Iar după o vreme, Sfântul s-a arătat unei fete bolnave, zicându-i să-l scoată din apă, iar el o va tămădui. Copila a zis părinților ei, care au mers împreună cu preoți și cu o mulțime mare de oameni, au aflat moaștele oamenilor neputrezite și luminate.

Știrea despre aflarea moaștelor Sfântului s-a răspândit repede, astfel că domnitorul de atunci al Țării Românești a trimis mai mulți preoți și boieri ca să le ia și să le aducă la biserica de la Curtea domnească. Însă nevoind atunci Sfântul să meargă la București, după ce au mers o vreme, în dreptul unei fântâni, moaștele s-au făcut foarte grele și nu au mai putut fi mutate. Atunci, punând moaștele Sfântului într-un car la care au înjugat doi junci neînvățați, i-au lăsat să meargă unde vor voi, iar aceștia s-au întors în satul Basarabi. Întorcându-se trimișii la București și povestind cele întâmplate, domnitorul Țării Românești a trimis atunci bani și s-a ridicat o biserică în cinstea Cuviosului Dimitrie acolo, unde au fost așezate și moaștele Sfântului, făcând multe minuni.

În vremea războiului între Imperiul Rus și cel Otoman, între 1769-1774, cucerind rușii întreaga zonă, au ajuns și în câteva sate de peste Dunăre, între care și Basarabi, de unde moaștele Sfântului au fost luate de generalul Piotr Saltîkov spre a fi duse în Rusia. Însă un creștin din Țara Românească, Hagi Dimitrie, le-a cerut de la general ca răsplată și răscumpărare pentru cele suferite în timpul războiului. Generalul a dăruit atunci moaștele Sfântului Țării Românești, fiind primite de mitropolitul de atunci, Grigorie al II-lea al Ungrovlahiei și de tot poporul cu mare cinste. Moaștele Sfântului au fost așezate în Catedrala mitropolitană a Ungrovlahiei, la București, unde se găsesc până astăzi. În vremea aceea, pentru rugăciunile Sfântului, a încetat nu doar războiul, ci și o epidemie de ciumă ce se pornise în acea vreme. Mâna dreaptă a Sfântului a fost trimisă însă la Kiev.

În timpul Primului Război Mondial, în perioada ocupației germane, mai mulți soldați bulgari au încercat să ia moaștele Sfântului din catedrală, pentru a le duce în Bulgaria. Dar aflând bucureștenii, s-a făcut tulburare mare în oraș, astfel încât chiar germanii au dat dispoziții ca aliații lor bulgari să înapoieze moaștele Sfântului.

 

Minunile

Mai multe din aceste minuni s-au petrecut și cu moaștele sale, încă de când erau încă la Basarabi. Căci din prea multa evlavie către sfântul, mai mulți credincioși și credincioase au încercat să fure părticele din acestea, fie nu s-au putut mișca din loc, fie au rămas ca împietriți, pentru că sfântul nu voia să îngăduie asemenea lucruri, astfel că numai după ce și-au cerut iertare de la Sfântul Dimitrie au putut pleca vindecați.

Un episcop de Preslav, pe nume Ioanichie, îmbolnăvindu-se greu, a fost adus la biserica Sfântului și, adus fiind de cei care îl purtau în vremea Sfintei Liturghii, după trei ceasuri s-a ridicat sănătos, putând să umble singur.

De asemeni, de când moaștele Sfântului au fost aduse la București, Cuviosul Dimitrie a făcut multe minuni, aducând vindecări, ocrotind orașul și dăruind multe binecuvântări celor ce se închină cu credință la Sfintele sale Moaște.

 

Cinstirea Sfântului Dimitrie cel Nou în România

Sfântul Dimitrie a fost primit cu mare bucurie și evlavie în România. Aducând multe binecuvântări orașului și țării, evlavia credincioșilor față de acesta a crescut mereu. Se obișnuia a scoate moaștele sale în procesiune prin oraș sau pe câmpuri în vremea epidemiilor, a secetei sau ploilor. În ziua de prăznuire a Sfântului, uneori chiar dinainte, racla cu moaștele Sfântului este deschisă, spre a fi cinstită de credincioși.

În perioada comunistă, pelerinajele la moaștele Sfântului nu au mai putut avea aceeași amploare. Totuși evlavia credincioșilor față de dânsul nu a scăzut, iar el a continuat să ocrotească orașul, țara și Patriarhia însăși. În anul 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis generalizarea cultului său în întreaga Biserică Ortodoxă Română, ceea ce s-a și făcut, printr-o slujbă specială, în 27 octombrie 1955.

După mărturia fericitului întru adormire patriarh Teoctist, ajutorul Sfântului Dimitrie s-a făcut simțit și în ultimii ani ai comunismului, când regimul Ceaușescu a încercat, fără succes, mutarea Patriarhiei de la locul său.

După căderea comunismului, pelerinajele s-au reluat, crescând în amploare an de an, spre a ajunge unul din cele mai importante din România, după cel al Sfintei Parascheva de la Iași. Racla cu moaștele sfântului, deschisă, este scoasă în fiecare an spre cinstire de către credincioși, fiind așezată sub un baldachin, lângă Catedrala Patriarhală din București.

În anul 2005, o icoană cuprinzând părticele din moaștele Sfântului a fost dăruită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Bisericii Bulgariei, fiind așezată în mănăstirea de la Basarabovo, locul unde s-a nevoit sfântul.

Datorită numărului mare al credincioșilor veniți, care stau ore, uneori zeci de ore la rând spre a se închina Sfintelor Moaște la Catedrala patriarhală din București, numărul zilelor în care racla este așezată spre cinstire aici a crescut progresiv, ajungând în 2008 la șase zile (23-28 octombrie). Cu ocazia pelerinajului din 2008, spre bucuria credincioșilor evlavioși, au fost aduse din Grecia, spre cinstire împreună cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, părticele din moaștele Sfântului Apostol Pavel.

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org
cititi mai mult despre Sfântul Dimitrie cel Nou si pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

Sfântul Mare Mucenic Artemie; Sfântul Cuvios Gherasim din Chefalonia (20 octombrie)

Sfântul Mare Mucenic Artemie

foto si articole preluate de pe basilica.ro

 

1. Sfântul Mare Mucenic Artemie s-a născut în Egipt, la sfârşitul veacului al treilea, ca fiu al unor credincioşi de bun neam. De tânăr a intrat în rândul ostaşilor, unde a fost învrednicit de mari dregătorii, pentru vitejia sa. De aceea, Sfântul împărat Constantin cel Mare (306-337) l-a socotit unul dintre oamenii săi de încredere.

El i-a fost alături când a luptat, în anul 312, cu Maxenţiu, şi a văzut semnul crucii arătat pe cer, pentru care s-a întărit în credinţă. Sfântul Artemie l-a însoţit pe marele împărat din Roma până în Răsărit, apoi a însoţit-o pe Sfânta Elena la Ierusalim, unde a fost de faţă la aflarea Sfintei Cruci.

După moartea marelui Constantin, generalul Artemie a primit poruncă de la împăratul Constanţiu (337-361) să aducă la Constantinopol moaştele Sfinţilor Apostoli Andrei, Luca şi Timotei, pe care le-a aflat şi le-a mutat în noua capitală.

Apoi a fost numit cârmuitor al provinciei Egiptului, purtând titlu de duce şi trimis împărătesc (dux augustalis), străduindu-se pentru dezrădăcinarea idolatriei şi creşterea Bisericii. Iar, după o vreme, murind împăratul Constanţiu, fiul Sfântului Constantin, toată stăpânirea împărăţiei, şi la apus, şi la răsărit, a luat-o Iulian (361-363), călcătorul de lege, care pe faţă s-a lepădat de Domnul nostru Iisus Hristos, şi a ales să se închine idolilor.

Şi s-a pornit atunci Iulian cu luptă mare împotriva lui Hristos şi cu prigoană asupra creştinilor, preschimbând bisericile în temple idoleşti şi omorând pe creştini cu înfricoşătoare chinuri.

Deci, pe vremea când împăratul Iulian se afla în Antiohia, pregătind războiul împotriva perşilor, a fost chemat şi Artemie din Alexandria cu ostaşii lui. Şi, stând de faţă înaintea împăratului cu oastea sa, Artemie, care acum era înaintat în vârstă, privea cum erau chinuiţi creştinii pentru credinţa lor.

cititi mai mult pe: basilica.ro; doxologia.ro

 

2. Sf. Cuv. Gherasim din Chefalonia – Sfântul Gherasim, Noul Pustnic al Chefaloniei, s-a născut în satul Trikkala din Peloponez. În primii ani ai maturităţii s-a călugărit pe insula Zakynthos, după care a plecat la Muntele Athos unde a devenit schimonah, studiind împreună cu pustnicii de pe Sfântul Munte.

Sfântul Gherasim din Kefalonia (16 august, 20 octombrie) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Gherasim din Kefalonia (16 august, 20 octombrie) – foto preluat de pe doxologia.ro

Cuviosul şi purtătorul de Dumnezeu Părintele nostru Gherasim cel nou, sihastru cel din Peloponez, ale cărui sfinte moaşte sunt în Chefalonia, în pace s-a săvârşit.

Sfântul Gherasim, Noul Pustnic al Chefaloniei, s-a născut în satul Trikkala din Peloponez. În primii ani ai maturităţii s-a călugărit pe insula Zakynthos, după care a plecat la Muntele Athos unde a devenit schimonah, studiind împreună cu pustnicii de pe Sfântul Munte.

Primind binecuvântare de la părinţi, călugărul s-a dus la Ierusalim să se închine la Sfântul Mormânt Dătător de Viaţă al Mântuitorului. După ce a vizitat multe din locurile sfinte din Ierusalim, Muntele Sinai, Antiohia, Damasc, Alexandria şi Egipt, el s-a întors la Ierusalim, devenind îngrijitor de candele la Sfântul Mormânt.

cititi mai mult pe: basilica.rodoxologia.ro

 

Sfânta Teodora de la Sihla (secol al XVII-lea)

Sfânta Teodora de la Sihla

foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla (n. în jurul anului 1650, Vânători-Neamț, Neamț – d. începutul secolului al XVIII-lea) este o sfântă din calendarul ortodox român, pomenită în ziua de 7 august.

 

Viața

Teodora de la Sihla s-a născut în vremea domniei lui Vasile Lupu și a mitropolitului cărturar Varlaam Moțoc; a fost fiica armașului cetății Neamț Ștefan Joldea – boier cu rang de comis. A fost căsătorită contra voinței sale. Nevând copii, soții hotărăsc împreună să se călugărească, el retrăgându-se la Mănăstirea Poiana Mărului și ea – la vârsta de aproape 30 de ani – la Vărzărești.

Năvălirile străine o determină să se retragă în Munții Buzăului (se pare că a trecut și pe la Schitul rupestru Fundătura), unde viețuiește aproape un deceniu (numele ei este pomenit și într-un pomelnic inscripționat în piatră pe altarul schitului rupestru din Munții Buzăului – de la Agatonul Nou). De aici se îndreaptă mai întâi spre Mănăstirea Neamț, de unde este îndrumată spre Munții Neamțului la schitul Sihăstria (la acea vreme recent înființat în 1655). Cu îndrumarea starețului de aici și cu binecuvântarea egumenului schitului, a suit munții pentru a sihăstri în pustia Sihlei. Cuvântul „sihlă” înseamnă pădure deasă de copaci tineri; hățiș. Cu peste un un secol mai târziu, Calistrat Hogaș descrie astfel acest sălaș de pustnici:

Dacă Sihla nu pășește dincolo de marginile firești, apoi are cel puțin însușirea de a atinge aproape culmea de asprime, singurătate și sălbăticie a celei mai puternice închipuiri.”

Inițial Teodora a locuit într-o chilie aflată sub stâncile Sihlei, cedată de un sihastru bătrân. Tradiția orală spune că în vremea altor năvăliri străine, călugărițe refugiate au ajuns și la chilia cuvioasei, aceasta cedându-le locul pentru a se muta într-o peșteră, unde era și mai greu de ajuns. Aici ar fi supraviețuit în cea mai mare parte a timpului.

 

După moarte

După moartea sa, trupul celei supranumite Floare duhovnicească a Moldovei a rămas în peștera unde își petrecuse mare parte din sihăstrie. Știrea vieții și morții ei ar fi ajuns și la soțul ei, călugărit sub numele de Elefterie, astfel că acesta a plecat de la Poiana Mărului și a venit să-și petreacă cel din urmă deceniu al vieții la Sihăstria, aproape de locul de odihnă soției sale. Pe la 1725 s-a întemeiat schitul Sihla în amintirea ei.

Rămasă înmormântată aici până prin anii 1828-1834, în timpul ocupației rusești a Principatelor Române a fost dusă la Lavra Pecerska din Kiev.

Despre ea Calistrat Hogaș scria în cartea sa Pe drumuri de munte:

„”Frumoasa Sfânta Teodora, legendara anahoretă a locurilor acestora, se înfățișa închipuirii mele ca o a doua Marie din Egipt, cu viața bântuită de aceleași nenorociri, tot ca și ea. Sfânta Teodora se lepădase, poate, de plăcerile îmbătătoare ale lumii acesteia, mulțumindu-se, în cele din urmă, cu crăpatura umedă a unei stânci, în locul palatelor aurite unde luxul și desfrâul domneau cu răsfățare…

Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane a proclamat canonizarea Cuvioasei Teodora de la Sihla pe 20 iunie 1992, stabilind ca zi de prăznuire data de 7 august.

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Sfânta Teodora de la Sihla si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.ro

Teodor cel Sfințit (+367)

Sfântul Cuvios Teodor cel Sfințit 

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Preacuviosul Părinte Teodor Sfințitul (+367) a fost ucenicul marelui Pahomie iar după moartea acestuia, în anul 347 a fost ales stareț al mănăstirilor din Tabena Egiptului. S-a născut în Tebaida de Sus, din părinți creștini.

Sfântul Cuvios Teodor cel Sfințit (16 mai) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Cuvios Teodor cel Sfințit - foto preluat de pe doxologia.ro

Când avea 14 ani, cu binecuvântarea mamei sale, a mers să locuiască la o manastire de monahi. Auzind însă de Sfântul Pahomie s-a dus la Tabena pentru a-i fi ucenic. Când a împlinit 25 de ani, fericitul Teodor a fost ales, de dascălul său, ca însoțitor în drumurile pe care acesta le făcea mănăstirilor puse sub autoritatea sa. La 30 de ani, a fost sfințit preot din porunca marelui stareț. Curând, după aceasta, Sfântul a fost numit stareț al mănăstirii din Tabena, Cuviosul Pahomie locuind în continuare în mănăstirea Pamvo.

S-a stins din viață la 16 mai 367.

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Sfântul Cuvios Teodor cel Sfințit pe: doxologia.roen.wikipedia.org

 

Chiril de Salonic (826 e.n. – 869 e.n.)

Sfântul Chiril  de Salonic (826 e.n. – 869 e.n.)

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Chiril (Ciril) (n. 826, Salonic – d. 14 februarie 869, Roma) a fost călugăr și misionar de origine grecească.

 

Viața

Sfântul Chiril s-a născut la Salonic, a făcut studii temeinice la Constantinopol. Împreună cu fratele său, sfântul Metodie, s-a dus în Moravia pentru a propovădui credința. Împreună au editat textele liturgice în limba slavonă, scrise în alfabetul care mai târziu a fost numit «chirilic». Introducerea limbii slavone în cult a întâmpinat rezistență din partea episcopilor apuseni, dar papa Adrian al II-lea a intervenit în favoarea lui Chiril și a lui Metodie. Fiind chemați la Roma, Chiril a murit acolo la 14 februarie 869, iar Metodie a fost sfințit episcop, apoi s-a dus în Panonia pe care a evanghelizat-o cu neobosită râvnă. Sfântul Metodie a avut mult de suferit din partea adversarilor, dar a fost sprijinit de pontifii romani.

Biblioteca Națională „Sfinții Chiril și Metodiu” de la Sofia a fost denumită în cinstea celor doi frați. Tot pentru a onora personalitățile lui Chiril și Metodiu, asteroidul descoperit pe 9 august 1978 de către astronomii sovietici L.I. Cernîh și N.C. Cernîh la Observatorul Astronomic Naucinîi din Crimeea a fost numit 2609 Kiril-Metodi.

 

Sărbători

- 14 februarie: în calendarul romano-catolic
- 11 mai: în calendarul ortodox

 

Chiril și Metodie

Părinții noștri în rând cu sfinții Chiril și Metodie au fost doi frați care au dus credința ortodoxă popoarelor slave din centrul Europei în secolul al IX-lea. Pregătindu-și propovăduirea printre slavi, ei au inventat alfabetul glagolitic pentru a putea traduce Sfânta Scriptură și alte lucrări creștine în ceea ce în prezent se numește slavona veche. Mai târziu, alfabetul glagolitic s-a dezvoltat în alfabetul chirilic care este folosit și în prezent în unele limbi slave. Cei doi frați au fost canonizați și li s-a recunoscut rangul de Întocmai cu Apostolii pentru munca lor misionară. Numeroase detalii ale vieții lor au fost însă deformate de legendele care au apărut pe seama lor.
Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă este pe 11 mai.

Sfinţii Chiril (dreapta) şi Metodiu (stânga) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sfinţii Chiril (dreapta) şi Metodiu (stânga) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Viețile

Constantin (mai târziu Chiril) și Mihail (mai târziu Metodie) s-au născut la începutul secolului al IX-lea în Tesalonic într-o familie senatorială. Anii exacți ai nașterii sunt necunoscuți. Constantin, cel mare, se crede că s-a născut în 826, în timp ce Metodie se crede că s-a născut în 827. Tatăl lor, Leon, era drungarios, adică guvernator al themei (regiune militar-administrativă a Imperiului Bizantin) din Tesalonic, a cărei jurisdicție cuprindea și slavii din Macedonia. Se crede că mama lor a fost de origine slavă. Fiind crescuți într-o zonă bilingvă, cu vorbitori de slavonă și greacă, cei doi frați au ajuns la o cunoaștere aprofundată a ambelor limbi. Ca urmare a poziției familiei lor, cei doi frați au beneficiat de o educație aleasă.

Cei doi frați și-au pierdut tatăl la o vârstă fragedă și au fost crescuți sub protecția unchiului lor, Teoctist, care era un demnitar de rang înalt al guvernului bizantin, responsabil cu comunicațiile poștale și cu relațiile diplomatice ale imperiului. În 843, el l-a chemat pe Constantin la Constantinopol pentru a-și continua studiile la universitatea de acolo. În Constantinopol, el a fost hirotonit diacon. Deoarece Constantin era un bun cunoscător al teologiei și se putea exprima cu ușurință în arabă și ebraică, prima sa misiune pe lângă Califul Abbasid Al-Mutawakkil a fost să discute principiile Sfintei Treimi cu teologii arabi și astfel să îmbunătățească relațiile diplomatice ale imperiului cu Califatul Abbasid.

De asemenea, Teoctist a aranjat ca Mihail să primească o poziție în administrația slavă a imperiului. Curând, el s-a retras la mănăstirea din Muntele Olimp unde a fost tuns cu numele de Metodie.

În 860, Împăratul Mihail al III-lea și Fotie, Patriarhul Constantinopolului, i-au trimis pe cei doi frați la hanul khazarilor într-o expediție misionară menită să zădărnicească planurile hanului de convertire la iudaism. Misiunea a eșuat iar hanul a ales iudaismul pentru poporul său, cu toate că mulți au ales creștinismul. La întoarcerea lor, Constantin a fost numit profesor de filozofie la universitate.

Apoi în 862, cei doi frați au fost invitați de Prințul Rastislav al Moraviei Mari să propovăduiască creștinismul pe meleagurile de sub tutela sa. Această solicitare a fost cauzată de eforturile prinților slavi din Europa Centrală care căutau să-și mențină independența de vecinii germanici. Rastislav căuta misionari creștini care să îi înlocuiască pe cei germani. Până la urmă această misiune s-a prelungit toată viața celor doi frați, deoarece ei erau adepții ideii prezentării creștinismului în limba celor cărora se propovăduia, așa cum era obiceiul în Răsărit. Pentru a-și îndeplini misiunea, ei au născocit alfabetul glagolitic, un precursor al alfabetului chirilic și au început să traducă Scripturile și literatura creștină în limba slavonă.

Clerul german folosea latina ca limbă liturgică pentru a-și menține influența în Moravia și, astfel, nu au fost deloc încântați de activitatea lui Constantin și Metodie, folosind această deosebire pentru a-i ataca pe cei doi frați. După ce au lucrat câțiva ani, cei doi frați au fost chemați de Papa Nicolae I să vină în fața Bisericii din Roma și să-și apere activitatea, zona în care își desfășurau ei activitatea fiind în jurisdicția Romei. Cu toate acestea, înainte de sosirea lor la Roma, Nicolae a murit în 869 și a fost succedat de Adrian al II-lea. După ce Adrian a fost convins de ortodoxia celor doi frați, el a aprobat folosirea limbii slavone în cultul bisericii și le-a cerut să-și continue activitatea. El l-a hirotonit atunci pe Metodie ca episcop. Constantin a îmbrăcat rasa monahală într-o biserică greacă din Roma. El a primit numele de Chiril, nume sub care este cunoscut de obicei. Chiril nu s-a mai întors în Moravia deoarece a murit la scurt timp după acestea. Data morții lui Chiril nu este cunoscută, dar se pare că a avut loc curând după hirotonirea sa, amândouă petrecute probabil în februarie 869, iar decesul său a survenit, cel mai probabil, în 14 februarie.

Episcopul Romei, Papa Adrian al II-lea, a reînființat vechea eparhie de Panonia, ca prima eparhie slavă de Moravia și Panonia, independentă de germani, la solicitarea prinților slavi Rastislav, Sviatopluk și Kocel. Aici, Metodie a fost numit arhiepiscop al noii eparhii. Cu toate acestea, la reîntoarcerea în Moravia în 870, regele german Ludovic și episcopii germani l-au convocat pe Metodie la un sinod în Ratisbona, unde l-au demis și întemnițat. După ce germanii au fost înfrânți militar în Moravia, Papa Ioan al VII-lea l-a eliberat trei ani mai târziu și l-a reinstalat ca Arhiepiscop de Moravia. În curând, ortodoxia sa a fost din nou pusă sub semnul întrebării de către germani, în special din cauza folosirii slavonei. Încă o dată Ioan al VII-lea a aprobat folosirea slavonei la Sfânta Liturghie dar cu amendamentul că întâi se citea Evanghelia în latină și apoi în slavă. De asemenea, acuzatorul lui Metodie, Wiching, a fost numit episcop vicar al lui Metodie, și din această poziție el a continuat să i se opună lui Metodie. Cu sănătatea șubrezită în urma îndelungatei lupte cu oponenții săi, Metodie a murit în 6 aprilie 885, după ce a recomandat ca succesor al său să fie numit ucenicul său, slavul din Moravia, Gorazd. Cei doi frați sunt prăznuiți în 11 mai.

 

Lucrările

Frații Chiril și Metodie sunt cunoscuți mai ales pentru dezvoltarea alfabetului glagolitic care a fost folosit ca să ducă cultura și literatura creștină printre slavi în propria lor limbă. Cu unele adăugiri ale ucenicilor lor, acesta a devenit alfabetul chirilic, și este folosit în prezent de majoritatea popoarelor slave. În orice caz, munca celor doi frați de a traduce Sfintele Scripturi, cultul bisericesc, nomocanonul și alte cărți creștine în slavonă constituie cel mai de seamă exemplu al misionarismului ortodox care a dus creștinismul popoarelor lumii.

Cu toate că la numai câțiva zeci de ani după moartea lui Metodie evenimentele aproape au distrus munca acestora în Moravia, munca lor a devenit piatra de temelie a civilizației slave din Europa de Est și de Sud-Est și a furnizat limba principală a eforturilor misionare din secolele următoare. În faptul continuării obiceiului Sfinților Apostoli de a propovădui creștinismul în limba tuturor popoarelor stă considerarea Sfinților Chiril și Metodie ca fiind întocmai cu apostolii. În această moștenire își caută originile reînviata Biserică Ortodoxă a Teritoriilor Cehiei (Moravia).

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgro.orthodoxwiki.org
cititi mai mult despre Chiril și Metodie pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro; doxologia.ro
cititi si Metodiu de Salonic (815 e.n. – 885 e.n.)

Metodiu de Salonic (815 e.n. – 885 e.n.)

Metodiu de Salonic 

foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org

 

Metodiu de Salonic

Metodiu de Salonic (n. ca. 815 în Salonic – d. 6 aprilie 885 în Moravia), a fost un misionar creștin, originar din Salonic.

Împreună cu fratele său, Chiril, a creat alfabetul chirilic și a răspândit creștinismul (începând din 863) în Moravia și Panonia. Împreună au tradus Biblia și textele liturgice în limba slavonă, scrise în alfabetul care mai târziu a fost numit “chirilic”.

Biblioteca Națională „Sfinții Chiril și Metodiu” de la Sofia a fost denumită în cinstea celor doi frați. Tot pentru a onora personalitățile lui Chiril și Metodiu, asteroidul descoperit pe 9 august 1978 de către astronomii sovietici L.I. Cernîh și N.C. Cernîh la Observatorul Astronomic Naucinîi din Crimeea a fost numit 2609 Kiril-Metodi.

 

Chiril și Metodie

Părinții noștri în rând cu sfinții Chiril și Metodie au fost doi frați care au dus credința ortodoxă popoarelor slave din centrul Europei în secolul al IX-lea. Pregătindu-și propovăduirea printre slavi, ei au inventat alfabetul glagolitic pentru a putea traduce Sfânta Scriptură și alte lucrări creștine în ceea ce în prezent se numește slavona veche. Mai târziu, alfabetul glagolitic s-a dezvoltat în alfabetul chirilic care este folosit și în prezent în unele limbi slave. Cei doi frați au fost canonizați și li s-a recunoscut rangul de Întocmai cu Apostolii pentru munca lor misionară. Numeroase detalii ale vieții lor au fost însă deformate de legendele care au apărut pe seama lor.
Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă este pe 11 mai.

Sfinţii Chiril (dreapta) şi Metodiu (stânga) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sfinţii Chiril (dreapta) şi Metodiu (stânga) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Viețile

Constantin (mai târziu Chiril) și Mihail (mai târziu Metodie) s-au născut la începutul secolului al IX-lea în Tesalonic într-o familie senatorială. Anii exacți ai nașterii sunt necunoscuți. Constantin, cel mare, se crede că s-a născut în 826, în timp ce Metodie se crede că s-a născut în 827. Tatăl lor, Leon, era drungarios, adică guvernator al themei (regiune militar-administrativă a Imperiului Bizantin) din Tesalonic, a cărei jurisdicție cuprindea și slavii din Macedonia. Se crede că mama lor a fost de origine slavă. Fiind crescuți într-o zonă bilingvă, cu vorbitori de slavonă și greacă, cei doi frați au ajuns la o cunoaștere aprofundată a ambelor limbi. Ca urmare a poziției familiei lor, cei doi frați au beneficiat de o educație aleasă.

Cei doi frați și-au pierdut tatăl la o vârstă fragedă și au fost crescuți sub protecția unchiului lor, Teoctist, care era un demnitar de rang înalt al guvernului bizantin, responsabil cu comunicațiile poștale și cu relațiile diplomatice ale imperiului. În 843, el l-a chemat pe Constantin la Constantinopol pentru a-și continua studiile la universitatea de acolo. În Constantinopol, el a fost hirotonit diacon. Deoarece Constantin era un bun cunoscător al teologiei și se putea exprima cu ușurință în arabă și ebraică, prima sa misiune pe lângă Califul Abbasid Al-Mutawakkil a fost să discute principiile Sfintei Treimi cu teologii arabi și astfel să îmbunătățească relațiile diplomatice ale imperiului cu Califatul Abbasid.

De asemenea, Teoctist a aranjat ca Mihail să primească o poziție în administrația slavă a imperiului. Curând, el s-a retras la mănăstirea din Muntele Olimp unde a fost tuns cu numele de Metodie.

În 860, Împăratul Mihail al III-lea și Fotie, Patriarhul Constantinopolului, i-au trimis pe cei doi frați la hanul khazarilor într-o expediție misionară menită să zădărnicească planurile hanului de convertire la iudaism. Misiunea a eșuat iar hanul a ales iudaismul pentru poporul său, cu toate că mulți au ales creștinismul. La întoarcerea lor, Constantin a fost numit profesor de filozofie la universitate.

Apoi în 862, cei doi frați au fost invitați de Prințul Rastislav al Moraviei Mari să propovăduiască creștinismul pe meleagurile de sub tutela sa. Această solicitare a fost cauzată de eforturile prinților slavi din Europa Centrală care căutau să-și mențină independența de vecinii germanici. Rastislav căuta misionari creștini care să îi înlocuiască pe cei germani. Până la urmă această misiune s-a prelungit toată viața celor doi frați, deoarece ei erau adepții ideii prezentării creștinismului în limba celor cărora se propovăduia, așa cum era obiceiul în Răsărit. Pentru a-și îndeplini misiunea, ei au născocit alfabetul glagolitic, un precursor al alfabetului chirilic și au început să traducă Scripturile și literatura creștină în limba slavonă.

Clerul german folosea latina ca limbă liturgică pentru a-și menține influența în Moravia și, astfel, nu au fost deloc încântați de activitatea lui Constantin și Metodie, folosind această deosebire pentru a-i ataca pe cei doi frați. După ce au lucrat câțiva ani, cei doi frați au fost chemați de Papa Nicolae I să vină în fața Bisericii din Roma și să-și apere activitatea, zona în care își desfășurau ei activitatea fiind în jurisdicția Romei. Cu toate acestea, înainte de sosirea lor la Roma, Nicolae a murit în 869 și a fost succedat de Adrian al II-lea. După ce Adrian a fost convins de ortodoxia celor doi frați, el a aprobat folosirea limbii slavone în cultul bisericii și le-a cerut să-și continue activitatea. El l-a hirotonit atunci pe Metodie ca episcop. Constantin a îmbrăcat rasa monahală într-o biserică greacă din Roma. El a primit numele de Chiril, nume sub care este cunoscut de obicei. Chiril nu s-a mai întors în Moravia deoarece a murit la scurt timp după acestea. Data morții lui Chiril nu este cunoscută, dar se pare că a avut loc curând după hirotonirea sa, amândouă petrecute probabil în februarie 869, iar decesul său a survenit, cel mai probabil, în 14 februarie.

Episcopul Romei, Papa Adrian al II-lea, a reînființat vechea eparhie de Panonia, ca prima eparhie slavă de Moravia și Panonia, independentă de germani, la solicitarea prinților slavi Rastislav, Sviatopluk și Kocel. Aici, Metodie a fost numit arhiepiscop al noii eparhii. Cu toate acestea, la reîntoarcerea în Moravia în 870, regele german Ludovic și episcopii germani l-au convocat pe Metodie la un sinod în Ratisbona, unde l-au demis și întemnițat. După ce germanii au fost înfrânți militar în Moravia, Papa Ioan al VII-lea l-a eliberat trei ani mai târziu și l-a reinstalat ca Arhiepiscop de Moravia. În curând, ortodoxia sa a fost din nou pusă sub semnul întrebării de către germani, în special din cauza folosirii slavonei. Încă o dată Ioan al VII-lea a aprobat folosirea slavonei la Sfânta Liturghie dar cu amendamentul că întâi se citea Evanghelia în latină și apoi în slavă. De asemenea, acuzatorul lui Metodie, Wiching, a fost numit episcop vicar al lui Metodie, și din această poziție el a continuat să i se opună lui Metodie. Cu sănătatea șubrezită în urma îndelungatei lupte cu oponenții săi, Metodie a murit în 6 aprilie 885, după ce a recomandat ca succesor al său să fie numit ucenicul său, slavul din Moravia, Gorazd. Cei doi frați sunt prăznuiți în 11 mai.

 

Lucrările

Frații Chiril și Metodie sunt cunoscuți mai ales pentru dezvoltarea alfabetului glagolitic care a fost folosit ca să ducă cultura și literatura creștină printre slavi în propria lor limbă. Cu unele adăugiri ale ucenicilor lor, acesta a devenit alfabetul chirilic, și este folosit în prezent de majoritatea popoarelor slave. În orice caz, munca celor doi frați de a traduce Sfintele Scripturi, cultul bisericesc, nomocanonul și alte cărți creștine în slavonă constituie cel mai de seamă exemplu al misionarismului ortodox care a dus creștinismul popoarelor lumii.

Cu toate că la numai câțiva zeci de ani după moartea lui Metodie evenimentele aproape au distrus munca acestora în Moravia, munca lor a devenit piatra de temelie a civilizației slave din Europa de Est și de Sud-Est și a furnizat limba principală a eforturilor misionare din secolele următoare. În faptul continuării obiceiului Sfinților Apostoli de a propovădui creștinismul în limba tuturor popoarelor stă considerarea Sfinților Chiril și Metodie ca fiind întocmai cu apostolii. În această moștenire își caută originile reînviata Biserică Ortodoxă a Teritoriilor Cehiei (Moravia).

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgro.orthodoxwiki.org
cititi mai mult despre Chiril și Metodie pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro; doxologia.ro
cititi si Chiril de Salonic (826 e.n. – 869 e.n.)

Efrem din Nea Makri (1384 – 1426)

Efrem din Nea Makri (1384 – 1426)

foto si articol preluate de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Efrem din Nea Makri sau Sf. Efrem din Muntele Amomon (gr. Άγιος Εφραίμ Νέας Μάκρης / του Όρους των Αμωμών), despre care se crede că a trăit între anii 1384 și 1426, este cinstit ca sfânt mucenic și făcător de minuni de mulți creștini ortodocși. Deși nu există date istorice despre el, credincioșii îl consideră un sfânt “nou-arătat” (gr. “νεοφανείς”) prin descoperire dumnezeiască. Sfântul Efrem a devenit în ultimii ani unul din cei mai cinstiți sfinți din Grecia, și o mulțime de pelerinaje se fac la moaștele și locul pătimirii lui, Mănăstirea Buna Vestire din Muntele Amomon. Mucenicia sa este prăznuită la data de 5 mai, iar descoperirea moaștelor sale la 3 ianuarie. Moaștele sfântului au fost descoperite prin voia lui Dumnezeu în 1950, 524 ani după moartea sa martirică. Patriarhia Constantinopolului l-a canonizat în martie 2011.

 

Istoric

Numele Sfântului Efrem și biografia sa cu detalii și date exacte au fost revelate monahiei Makaria Desypris (1911-1999) într-o serie de vise de inspirație divină în anul 1950. În urma acestor vise, ea s-a încredințat că voia lui Dumnezeu era ca ea să reconstruiască Mănăstirea Buna Vestire din Nea Makri, mănăstire ce a fost distrusă în secolul al XV-lea de către pirați. Cu permisiunea episcopului locului, monahia Macaria a luat în grijă ruinele capelei, și în timp ce lucra la îndepărtarea molozului, se ruga să afle mai multe despre călugărul care a trăit cândva acolo. Răspunsul la rugăciune a fost un gând puternic care-i spunea „Sapă pământul aici și vei găsi ceea ce cauți”. Ajutată de un tânăr muncitor, au descoperit o fostă vatră, cu trei ferestre mici, și un perete parțial distrus, indicii că acel loc fusese cândva o chilie. În pământul din vecinătatea schitului, au fost găsite sfinte moaște despre care s-a presupus că aparțin Sf. Efrem. După descoperirea Sfintelor sale Moaște, Sfântul Efrem cel Nou s-a arătat de mai multe ori monahiei Makaria, altor maici și multor creștini fie sub chipul unui nevoitor cu fața brăzdată de multe osteneli, fie purtând veșminte preoțești, fie ca un călugăr, mărturisind: „Mă numesc Efrem!” și relatându-le viața, chinurile și torturile la care a fost supus. Moaștele Sfântului au devenit rapid un loc popular de închinăciune, iar Sfântul a devenit cunoscut ca un grabnic ajutător și mare făcător de minuni. Pe locul unde a trăit și a murit ca martir, a fost reconstruită mănăstirea cu hramul Buneivestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Mănăstirea este astăzi un loc de pelerinaj foarte frecventat ce atrage vizitatori din toată lumea, în special oameni care se roagă pentru vindecarea de boli.

 

Viața

Potrivit viselor revelate monahiei Macaria, Sf. Efrem s-a născut pe 14 septembrie 1384 în Trikala, Thessalia, primind la botez numele de Constantin. A rămas orfan de tată încă de când era mic și evlavioasa lui mamă s-a îngrijit de creșterea lui și a celorlalți șase frați. La vârsta de 14 ani s-a îndreptat spre mănăstire, a depus votul monahal primind numele de Efrem și s-a mutat în Attica să viețuiască în Mănăstirea Buna Vestire din Muntele Amomon. După ce a trăit 27 de ani în nevoință călugărească aspră, în anul 1424, mănăstirea fost cotropită de otomani. Turcii au ucis monahii prin decapitare, dar Sf. Efrem a scăpat și timp de un an a viețuit ca pustnic printre ruinele mănăstirii. În 14 septembrie 1425 a fost luat în robie de turcii veniți într-un nou raid, așa începând mucenicia lui. A fost ținut captiv și torturat mai bine de opt luni, iar în ziua de 5 mai 1426 a fost torturat până la moarte. Sfântul Mare Mucenic Efrem avea atunci 42 de ani. Dudul de care se presupune că sfântul a fost spânzurat, este astăzi un loc de închinare în interiorul mănăstirii reconstruite.

 

Proslăvirea

La data de 4 martie 2011, Sf. Efrem a fost trecut în rândul Sfinților de către Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului. Sfântul este prăznuit pe 3 ianuarie în amintirea descoperirii sfintelor sale moaște și pe 5 mai în amintirea martiriului său.

La șaizeci de ani de la descoperirea moaștelor Sf. Efrem, Sfântul Sinod al Greciei a cerut printr-o scrisoare trimisă Patriarhului Ecumenic ca Sf. Efrem să fie trecut în rândul sfinților. Scrisoarea preciza faptul că Sf. Efrem este recunoscut ca și sfânt de către ortodocșii din întreaga lume, menționând următoarele: “afluxul de pelerini este masiv, aproape zilnic, iar în duminici și în sărbători mănăstirea este invadată de pelerinii veniți din toată Grecia… Cinstirea Sf. Efrem cel Nou se face atât în Grecia cât și în afara ei… Există biserici dedicate Sfântului în Sitia și Tinos… Icoane ale Sfântului sunt cinstite în întreaga lume ortodoxă.”

Încercări anterioare de proslăvire a Sf. Efrem au avut loc în anul 1997 de către arhiepiscopul Christodoulos al Atenei și a toată Grecia, în timpul Mitropolitului Panteleimon (Bezeniti) de Attica. Mitropolitul a scris într-o scrisoare următoarele: “în conformitate cu Tradiția Ortodoxă, Biserica Ortodoxă proclamă sfinți în conformitate cu conștiința lumii ecleziastice, iar autoritatea administrativă a Bisericii confirmă credința poporului printr-o decizie care este doar declarativă.” Mitropolitul Panteleimon se referea la minunile săvârșite de Sfânt și la miile de pelerini care vin anual la mănăstire. Un an mai târziu, în timp ce Sfântul Sinod a cerut Patriarhului Ecumenic să-l treacă pe Efrem în rândul sfinților, un conflict a izbucnit între Mitropolitul de Attica și Mănăstirea ce adăpostea moaștele Sf. Efrem, iar subiectul proslăvirii a fost închis, fiind finalizat abia în 2011.

 

cititi mai mult pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

Sfânta Monica, mama Fericitului Augustin de Hipona (322 – 378)

Saint Monica by Benozzo Gozzoli, 1464 – 1465

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfânta Monica, mama Fericitului Augustin de Hipona (prăznuit la 15 iunie), s-a născut în anul 322 în Tagaste, Africa de Nord. Părinții ei erau creștini dar nu există prea multe date despre copilăria ei. Mai multe se pot afla din Cartea a IX-a a Confesiunilor scrise de fiul ei. Prăznuirea ei se face la data de 4 mai.

Sfânta Monica, mama Fericitului Augustin de Hipona (prăznuit la 15 iunie), s-a născut în anul 322 în Tagaste, Africa de Nord. Părinții ei erau creștini dar nu există prea multe date despre copilăria ei. Mai multe se pot afla din Cartea a IX-a a Confesiunilor scrise de fiul ei. Prăznuirea ei se face la data de 4 mai - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Monica, mama Fericitului Augustin de Hipona – foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Monica a fost căsătorită cu un funcționar păgân numit Patritius, aprins din fire și cam imoral. La început, soacra sa nu o plăcea, dar Monica s-a făcut plăcută prin firea ei blândă. Spre deosebire de multele femei care erau bătute de soți în acele vremuri, ea nu era bătută pentru că știa să tacă, „punând strajă gurii ei” în preajma lui. (Ps. 38/39:1).

Sf. Monica și Patritius au avut trei copii: Fericitul Augustin, Navigius și Perpetua. Dar faptul că soțul ei nu a lăsat-o să-i boteze i-a cauzat multă durere. Ea și-a făcut probleme pentru Augustin, care trăia cu o tânără în Cartagina și avea un fiu nelegitim cu aceasta. Rugăciunile sale stăruitoare și lacrimile nesfârșite pentru fiul ei l-au înduplecat în cele din urmă pe soțul ei să se convertească la creștinism înainte de a se stinge din viață. Însă Augustin continua prin viața pe care o ducea, să se îndepărteze de Hristos.

Augustin de Hipona (Sfântul Augustin la catolici, lat. Sanctus Augustinus, Fericitul Augustin la ortodocși, n. 13 noiembrie 354, Thagaste, Numidia - d. 28 august 430, Hippo Regius, pe teritoriul Algeriei de azi) a fost un episcop, filozof, teolog și doctor al Bisericii. În scrierile sale, utilizează argumente logice încercând să demonstreze veridicitatea religiei creștine - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Augustin de Hipona (Sfântul Augustin la catolici, lat. Sanctus Augustinus, Fericitul Augustin la ortodocși, n. 13 noiembrie 354, Thagaste, Numidia – d. 28 august 430, Hippo Regius, pe teritoriul Algeriei de azi) a fost un episcop, filozof, teolog și doctor al Bisericii. În scrierile sale, utilizează argumente logice încercând să demonstreze veridicitatea religiei creștine, cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Aflându-se în Cartagina, Augustin s-a lăsat prins în secta maniheiană. Mama sa era îngrozită și a făcut tot posibilul să-l întoarcă pe drumul bun. În vis i s-a arătat că trebuie să fie blândă și să aibă răbdare cu fiul ei. Dar Augustin nu a ascultat-o și a rămas în rătăcirea sa timp de 9 ani. Sf. Monica a fost foarte dezamăgită dar nu a renunțat să spere că-l poate ajuta pe fiul ei. Chiar a încercat să ceară ajutorul unui episcop care a fost el însuși maniheian, dar acesta a refuzat să se contrazică cu Augustin spunând că nu îl poate ilumina pe tânăr deoarece acesta este încă atras de noutatea ideologiei sale. Dar a liniștit-o pe mamă spunându-i: „Du-te pe drumul tău că nu se poate ca fiul unor astfel de lacrimi să rămână pierdut.”

Saint Augustine and his mother, Saint Monica by Ary Scheffer (painting from 1846) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Saint Augustine and his mother, Saint Monica by Ary Scheffer (painting from 1846) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Sf. Monica s-a dus la Roma cu Augustin când acesta a ținut cursuri acolo în 383. Mai târziu, a avut o întâlnire la Milano unde l-a întâlnit pe Sf. Ambrozie (prăznuit în 7 decembrie) rămânând foarte impresionat de predica acestuia. Episcopul Ambrozie a ajuns să o prețuiască foarte mult pe Sf. Monica și de multe ori l-a felicitat pe Augustin pentru că avea așa o mamă virtuoasă.

Ambrozie al Milanului (* ca. 339/340, Colonia Augusta Trevorum, azi Trier - † 4 aprilie 397, Mediolanum, azi Milano), a fost unul dintre marii Sfinți Părinți ai Bisericii, episcop de Mediolanum (Milano) (374-397), teolog, autor al unui mare număr de scrieri apologetice, omiletice, de teologie morală etc., apărător al dreptei credințe împotriva arianismului, sabelianismului și a ereziei lui Eunomie. A fost foarte cunoscut pentru predicile sale, care au l-au influențat foarte mult și pe Fericitul Augustin de Hippona, ducând la convertirea acestuia la creștinism. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în ziua de 7 decembrie - (Aurelius Ambrosius, „Ambrosius episcopus Mediolanensis”, mozaic din biserica Sant'Ambrogio, Milano) foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Ambrozie al Milanului (* ca. 339/340, Colonia Augusta Trevorum, azi Trier – † 4 aprilie 397, Mediolanum, azi Milano), a fost unul dintre marii Sfinți Părinți ai Bisericii, episcop de Mediolanum (Milano) (374-397), teolog, autor al unui mare număr de scrieri apologetice, omiletice, de teologie morală etc., apărător al dreptei credințe împotriva arianismului, sabelianismului și a ereziei lui Eunomie. A fost foarte cunoscut pentru predicile sale, care au l-au influențat foarte mult și pe Fericitul Augustin de Hippona, ducând la convertirea acestuia la creștinism. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în ziua de 7 decembrie, cititi mai mult pe ro.wikipedia.org – (Aurelius Ambrosius, „Ambrosius episcopus Mediolanensis”, mozaic din biserica Sant’Ambrogio, Milano) foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Într-o zi, Augustin citea Noul Testament într-o grădină și a ajuns la Romani 13:12-14. Atunci s-a hotărât să lase în urmă „lucrurile celui rău” și „să se îmbrace în Domnul Iisus Hristos”. A fost botezat în ajunul Paștilor în anul 387.

După ce a fost botezat, Augustin și mama lui au plănuit să meargă în Africa. S-au oprit să se odihnească în Ostia unde Sf. Monica s-a dus la Domnul la vârsta de 56 de ani. Ea a fost îngropată în Ostia și sfintele ei moaște au fost transferate în cripta unei biserici în secolul al VI-lea. Nouă secole mai târziu, moaștele Sf. Monica au fost duse la Roma. În Occident, Sf. Monica este considerată patroana soțiilor și mamelor ale căror bărbați sau copii sunt rătăciți.

 

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
cititi mai mult despre Sfânta Monica si pe en.wikipedia.org

Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului (1692 – 1767)

Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului (1692 – 1767)

foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului a fost un călugăr valah de origine slavă, îndrumător duhovnicesc al lui Paisie Velicicovschi, care a contribuit la înnoirea monahismului ortodox din Țările Române. S-a născut în anul 1692 la Poltava, în Țaratul Rusiei, dar activitatea sa în slujba bisericii și-a desfășurat-o în Ţara Românească. După ce a adunat în jurul său o obște de peste 40 de călugări sihaștri la Mănăstirea Dălhăuți, pe care i-a îndrumat pe căile Domnului, Cuviosul Vasile s-a mutat la Mănăstirea Poiana Mărului, unde a continuat lucrarea sa de întemeiere a isihasmului românesc, adică practicarea rugăciunii minții. A trecut la cele veșnice la 25 aprilie 1767, la Mănăstirea Poiana Mărului, Țara Românească. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română pe 5 martie 2003.

 

Biografie

S-a născut la Poltava, pe atunci în Țaratul Rusiei, la sfârșitul secolului al XVII-lea. A fost atras de tânăr de viața monahală și, potrivit lui Paisie Velicicovschi, „a viețuit din tinerețe cu dumnezeiască râvnă în pustietăți cu mari râvnitori spre viața cea monahicească”. A trăit în sihăstriile din Rusia și Ucraina, ajungând în Țările Române și așezându-se, împreună cu alți călugări, în schitul Dălhăuți. A fost hirotonit ca preot și a condus ca stareț aproape douăzeci de ani schitul Dălhăuți. A adunat în jurul său o obște de peste 40 de călugări sihaștri moldoveni, munteni, ardeleni și ruși, formând o școală duhovnicească renumită.

Prin anii 1730-1733 s-a retras împreună cu 12 ucenici la Schitul Poiana Mărului din Munții Buzăului, ce fusese ctitorit de domnul Constantin Mavrocordat într-o pădure de foioase și conifere de la poalele muntelui Ulmușoru (943 m). Acolo a construit o biserică și chilii. A condus schitul în calitate de stareț și a introdus rânduieli monahale isihaste de proveniență athonită – după învățăturile Sf. Vasile cel Mare, Nil de la Sorska, Dimitrie al Rostovului -, punând accent pe ascultare, smerenie și rugăciune. În perioada stăreției sale, Schitul Poiana Mărului a avut influență directă asupra următoarelor așezări monahale din munții Buzăului: Dălhăuți, Bonțești, Trăisteni, Pometul Borșatanului, Rogozu, Cotești și Valea Neagră (toate aflate astăzi în județul Vrancea), precum și Rătești, Ciolanu, Cârnu și Găvanu (în județul Buzău).

Reînnoirea vieții monahale de la Poiana Mărului a atras numeroși călugări și credincioși din ținuturile Buzăului și Vrancei și chiar din alte țări. La sfatul călugărului Ignatii, care i-a povestit de fervoarea isihastă pe care a găsit-o în mănăstirile din Țările Române, rasoforul Platon Velicicovschi (viitorul stareț Paisie de la Neamț) a poposit în timpul Postului Mare din anul 1743 la schiturile Dălhăuți, Trăisteni și Cârnu, ce se aflau sub îngrijirea spirituală a starețului Vasile de la Poiana Mărului; starețul a avut o influență formativă importantă asupra vieții spirituale a lui Platon, învățându-l despre rugăciunea inimii. Platon a plecat în vara anului 1746 către Muntele Athos în scopul de a-și desăvârși experiența monahală. În anul 1750, aflat în pelerinaj la Muntele Athos, starețul Vasile l-a tuns în monahism sub numele de Paisie.

De numele Cuviosului Vasile de la Poiana Mărului se leagă existența isihasmului românesc, adică practicarea rugăciunii minții. Ca dascăl al rugăciunii, marele stareț a scris și câteva “Cuvinte despre paza minții“, despre rugăciune și creștere duhovnicească, care sunt scurte introduceri la scrierile filocalice ale Sfinților Nil de Soesca, Filotei, Isihie și Grigorie Sinaitul.

Starețul Vasile de la Poiana Mărului a murit la 25 aprilie 1767, fără a se cunoaște astăzi locul unde a fost înmormântat. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în ședința sa din 4-5 martie 2003 canonizarea Cuviosului Vasile, cu data de prăznuire la 25 aprilie.

 

Scrieri

Sf. Vasile de la Poiana Mărului a copiat o serie de manuscrise din limba slavonă, dar a și scris câteva lucrări originale în slavona bisericească, dintre care cele mai remarcabile sunt:

- Cuvânt înainte (sau “Înainte călătorie“) la cartea lui Grigorie Sinaitul (“Înainte-călătorie celor ce vor să cetească această carte a Sfântului Grigorie Sinaitul și să nu greșească înțelegerea ce iaste într-însa”)

- Înainte cuvântare la “Capetele” fericitului Filotei Sinaitul (“Înainte cuvântare spre capetele fericitului Filotei Sinaitul”)

- Cuvânt înainte la cartea Cuviosului Nil de la Sora („Cuvânt înainte la cartea fericitului Nil de la Sorsca”)

- Adăugire (sau “Cuvânt pre urmă“) la cartea Sfântului Cuvios Nil de la Sora

și scrieri păstrate în copii

- „Închipuire cum să cade nouă celor ce suntem pătimași și călcăm poruncile … să ne îndreptăm prin pocăință și să ne învățăm lucrării cei cu mintea viețuind întru supunere

- „Întrebătoare răspunsuri adunate din Sfânta Scriptură pentru depărtarea de bucatele cele oprite făgăduinței călugărești cei de bună voie” (tipărită la Mănăstirea Neamț în 1816 cu binecuvântarea mitropolitului Veniamin Costachi)

A realizat o versiune slavonă a scrierii alegorice-religioase spaniole „Desiderie”. Au fost identificate 58 de manuscrise scrise de el.

Opera sa a fost tradusă în limba română și copiată în zeci de manuscrise ce au circulat în centrele bisericești și monahale din Țările Române.

 

Proslăvirea

Pentru viața sa curată, pusă în întregime în slujba Domnului, și pentru faptele sale sfinte, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit pe data de 5 martie 2003, a hotărât ca Vasile de la Poiana Mărului să fie trecut în rândul sfinților, cu data de prăznuire la 25 aprilie. Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la 5 octombrie 2003.

 

Imnografie

Tropar (glas 8)

Învățătorule al bunei-cinstiri, povățuitorule al călugărilor, propovăduitorule al harului, dascălul rugăciunii celei cu trezvie lucrate, părinte cuvioase Vasilie, roagă pururea pe Hristos Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre.

 

Condac (glas 8)

Pre minunatul călăuzitoriu al monahilor, pe învățătorul rugăciunii cel preaîncercat și omul cel ceresc, pre pământescul înger, pre povățuitorul duhovnicesc cel multvestit cu bucurie să-l cinstim și să îi cântăm : Bucură-te sfinte părinte Vasile, propovăduitorule al harului.

 

articol preluat de pe: ro.wikipedia.orgro.orthodoxwiki.org

Maria Egipteanca (1 aprilie)

Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca (344-422)

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântă Maica Noastră Maria Egipteanca (344-422) a fost o pustnică din deșert care s-a pocăit după o viață de prostituată. Ea a devenit un exemplu de pocăință, asemenea lui Manase, Zaheu, David, răufăcătorul de pe cruce sau fiul risipitor. Maria Egipteanca a adormit în anul 422 într-un mod vrednic de remarcat. Biserica o prăznuiește în ziua adormirii, adică pe 1 aprilie; pe lângă aceasta, ea este pomenită în Duminica Sfintei Maria Egipteanca, adică în a cincea duminică din Postul Mare.

 

Viața

La vărsta de 12 ani, urmându-și pasiunile trupești, a fugit la Alexandria, departe de părinții ei. Acolo a trăit o viață de prostituată timp de 17 ani. Adesea, refuza banii bărbaților cu care mergea, trăind mai degrabă din cerșit și din torsul inului.

Într-o zi, a întâlnit un grup de bărbați care voiau să călătorească pe mare, spre Ierusalim, ca să se închine Sfintei Cruci. Maria a mers cu ei în această călătorie, seducându-i, pe rând, de dragul distracției. Dar când grupul a ajuns la Ierusalim și au mers la biserică, Maria a fost oprită la intrare de o forță nevăzută. După trei încercări nereușite, rămasă afară, în curtea bisericii, a văzut o icoană a Maici Domnului. A început să plângă și să se roage din toate puterile către Maica Domnului ca să îi dea voie să vadă Sfânta Cruce, promițând ea că va renunța la dorințele lumești și că va merge oriunde îi va spune Maica Domnului.

După această convertire din inimă la porțile bisericii, Maria Egipteanca a mers în deșertul de lângă Iordan unde a început o viață de pustnică. A trăit mulți ani doar cu trei pâini și mai apoi cu rarele verdețuri ale pământului. Timp de 17 ani a fost chinuită de „fiare sălbatice” – pasiuni și dorințe nebunești. După toți acești ani de tentații, și pe toate depășindu-le, a devenit ucenica Maicii Domnului.

După 47 de ani de pustnicie în singurătate, l-a întâlnit pe preotul Sfântul Zosima în deșert, care a convins-o să-i povestească viața sa. Ea i-a povestit cu multă smerenie povestea ei, în timpul acesta arătându-i preotului că are darul înainte vederii: ea știind cine a fost și cine era Zosima, cu toate că niciodată nu se mai întâlniseră. La sfârșit, ea i-a cerut lui Zosima să se întâlnească iarăși, anul următor, la apusul soarelui, în Joia Mare din Săptămâna Patimilor, pe malurile Iordanului, pentru a se împărtăși.

Sinții Zosima și Maria Egipteanca - foto: crestinortodox.ro

Sinții Zosima și Maria Egipteanca – foto: crestinortodox.ro

Zosima a făcut așa cum i s-a propus, cu toate că avea dubii legate de această experiență – mai ales că soarele apusese deja. În fapt, Maria a apărut pe malul opus al Iordanului și, trecând singură, a mers pe apă în mod miraculos pentru a-l întâlni pe Zosima. Când el a încercat să-i facă o metanie, ea s-a tras înapoi spunându-i că un preot este mult superior și că, pe lângă aceasta, el are cu el Sfintele Taine. Așadar Maria a primit Sfânta Împărtășanie și a trecut înapoi Iordanul, după ce l-a instruit pe Zosima cu privire la mănăstirea acestuia și i-a dat întâlnire iarăși după un an, în locul în care se văzuseră întâia oară. Când el a ajuns acolo, a găsit trupul neînsuflețit al Mariei împreună cu un mesaj scris pe nisip care îi cerea să o înmormânteze și îi spunea că murise imediat după Împărtășanie în anul anterior (iar trupul îi fusese adus în mod miraculos acolo unde era așezat). Astfel Zosima, uimit, a început să sape, dar a obosit curând. Atunci s-a apropiat un leu care a început să îl ajute după ce lui Zosima i-a trecut frica de această creatură. Astfel, Sfânta Maria Egipteanca a fost înmormântată. Zosima s-a reîntors la mănăstire, le-a povestit tuturor ceea ce văzuse și le-a dat multe sfaturi bune călugărilor și starețului de acolo. El a murit la aproape o sută de ani în aceeași mănăstire.

Ulterior, povestea vieții Mariei Egipteanca a fost pusă pe hârtie de Sfântul Sofronie, Patriarh al Ierusalimului.

Viața Sfintei Maria Egipteanca este citită în Postul Mare împreună cu Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

 

Imnografie

Tropar (Glasul 8)

Întru tine maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip;
că luând crucea ai urmat lui Hristos;
și lucrând ai învățat sa nu se uite la trup, că este trecător;
ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor.
Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, cuvioasă maică Marie, duhul tău.

 

Condac (Glasul 3)

De toate felurile de întinări fiind mai înainte plină,
astăzi te-ai arătat mireasă lui Hristos prin pocăință,
urmând vieții îngerești, și cu arma Crucii pierzi pe draci.
Pentru aceasta te-ai arătat mireasă Împărăției Ceriurilor, Marie preamărită.

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
cititi mai mult despre Viața Sfintei Maria Egipteanca pe doxologia.ro