Articole

Sfântul Cuvios Samson, primitorul de străini (†530)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe basilica.ro

 

Sfântul Cuvios Samson, primitorul de străini

Cuviosul Samson a fost rudă cu împăratul Constantin cel Mare (306-337).

Animat de dorința de a fi folositor aproapelui, a învățat Sfânta Scriptură, dar și cum să trateze bolnavii, la care s-a adăugat și darul lui Dumnezeu de a vindeca pe cei aflați în suferință. Pentru aceasta s-a învrednicit a face parte din doctorii cei fără de arginți.

După trecerea la cele veșnice a părinților săi doctorul Samson a împărțit averea sa săracilor și a eliberat și robii.

Apoi, și-a părăsit toate rudele și cunoscuții, a părăsit Roma și s-a dus în pustie. Samson a venit la Constantinopol și, găsindu-și o casă, primea în ea pe cei săraci și străini și pentru aceasta a fost numit „primitorul de străini”.

Samson primea la dânsul pe cei neputincioși, îi slujea și îi tămăduia de boli, nu numai prin procedeele medicale, ci și cu darul lui Dumnezeu.

Vestea minunatelor tămăduiri făcute de Samson a ajuns și la palatul împărătesc. Împăratul Justinian (527-565) se afla în mare neputință. A căutat cei mai buni doctori, dar niciunul nu reușise să-l vindece.

A visat într-o noapte un bărbat și l-a descris unuia dintre guvernatori. Acesta era prieten cu Samson și l-a adus pe acesta, deoarece corespundea descrierii. Samson a venit și l-a vindecat pe împărat și astfel a devenit schevofilax, adică păzitor al sfintelor vase ale bisericii mari din Constantinopol.

Moaștele lui au fost mutate în Biserica Sfântul Mochie, unde au făcut multe minuni. Sfântul Mucenic Anect († 304) – Acest sfânt mucenic a pătimit în vremea împăratului Dioclețian (284-305) în Cezareea Capadociei din porunca guvernatorului Urban.

Sfântul îndemna pe creștini să mărturisească pe Mântuitorul Hristos cu tot curajul și să moară pentru credința lor. A fost denunțat ca fiind creștin și pentru aceasta a fost întemnițat și îndemnat să jertfească zeilor.

El a refuzat și drept urmare a fost supus la chinuri până la moarte.

cititi mai mult despre Sfântul Cuvios Samson, primitorul de străini si pe doxologia.ro

 

Tropar – Glasul 8

În răbdare ţi-ai agonisit plata ta, părinte cuvioase; în rugăciuni neîncetat răbdând, pe săraci iubind şi pe aceia îndestulând. Ci te roagă lui Hristos Dumnezeu, Sfinte Samson, milostive fericite, să mântuiască sufletele noastre.

Sfântul Cuvios David din Tesalonic (†540)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe basilica.ro

 

Sfântul Cuvios David din Tesalonic

Sfântul Cuvios David s-a născut şi a crescut în marea cetate a Tesalonicului. Din vârstă fragedă a părăsit lumea și plăcerile ei intrând ca monah în mănăstirea Sfinţilor Mucenici Teodor şi Mercurie, care se mai numea „Cunuliaton” sau „a celor cu glugă”.

Citea mereu Scripturile, postea, se ruga zi și noapte și admira viaţa Sfinților stâlpnici Simeon şi Daniil.

Dorind să îi urmeze pe acești mari sfinţi ai Bisercii, s-a urcat într-un migdal unde și-a făcut „cuib” pe o creangă. A promis să nu coboare de acolo decât după trei ani, îndurând vântul, ploile, zăpezile și căldura.

Sfântul Cuvios David din Tesalonic (†540) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Cuvios David din Tesalonic (†540) – foto preluat de pe doxologia.ro

Din acel loc predica Evanghelia, sfătuindu-i și alinându-i pe cei care veneau la el. Pentru viața sa curată a primit darul de a izgoni diavolii și de a-i vindeca pe cei bolnavi.

Chemat la Constantinopol în fața împăratului Iustinian pentru a fi numit eparh al Tesalonicului, Sfântul David a luat în palme cărbuni aprinşi şi tămâie şi a tămâiat timp de o oră fără să se rănească la mâini.

Spre sfârșitul vieții a locuit într-o chilie modestă din apropierea Tesalonicului. A trecut la cele veșnice în anul 540.

Tropar – Glasul 8

Întru tine părinte cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte David, duhul tău.

 

cititi mai mult despre Sfântul Cuvios David din Tesalonic si pe: ziarullumina.ro;  doxologia.ro

Sf. Ap. Iuda, rudenia Domnului; Sf. Cuv. Paisie cel Mare

foto preluate de pe ziarullumina.ro
articole preluat de pe: ro.orthodoxwiki.orgbasilica.ro

19 iunie 2022

 

Sfântul Apostol Iuda, rudenia Domnului

Sfântul slăvitul și mult lăudatul Apostol Iuda a fost unul din Cei Doisprezece Apostoli ai lui Iisus Hristos și fratele său, alături de Sfântul Iacov, prin faptul că era fiul lui Iosif Logodnicul. El mai este numit și Levi sau Tadeu, dar nu trebuie confundat cu Iuda Iscarioteanul, cu Apostolul Matei (numit și „Levi”) sau cu Apostolul Tadeu din Cei Șaptezeci. El este menționat în Evangheliile sinoptice, în Faptele Apostolilor și a scris o epistolă care este parte componentă din Noul Testament. Prăznuirea sa se ține la 19 iunie.

 

Viața

Iuda a fost fratele Sfântului Iacov și fiul Sfântului Iosif, Logodnicul Mariei. El nu a crezut în Mântuitorul de la început, așa cum a făcut fratele său, Sfântul Iacov. El a fost unul din Cei Doisprezece Apostoli și după Înălțarea Domnului a propovăduit Evanghelia în Iudeea, Samaria, Galileea, Idumea, Siria, Arabia, Mesopotamia și Armenia. Pe când propovăduia pe lângă muntele Ararat el a fost capturat de păgâni, răstignit și omorât cu săgeți.

 

Imnografie

Tropar (glasul 1) [1]:

Al lui Hristos frate și mucenic tare, știindu-te pe tine, Iuda,
cu sfințenie te lăudăm pe tine, cel ce ai călcat înșelăciunea și credința ai păzit.
Pentru aceasta astăzi preasfântă pomenirea ta prăznuind,
dezlegare de păcate cu rugăciunile tale luăm.

Tropar (glasul al 3-lea):

Apostole Sfinte Iuda, roagă pe milostivul Dumnezeu
ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac (glasul al 2-lea) :

Cu minte tare ucenic ales tu te-ai arătat
și stâlp neclintit Bisericii lui Hristos,
neamurilor ai propovăduit cuvântul lui Hristos,
învățându-le să creadă într-o Dumnezeire,
din care pricină ai și fost preamărit și ai primit harul vindecării,
ca să vindeci neputințele celor ce aleargă către tine,
Apostole Iuda, întru tot lăudate.

Condac (glasul al 4-lea):

Ca pe o stea prealuminoasă Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Iuda,
cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se.
Pentru aceea strigăm lui Hristos :
Mântuiește pe cei ce cu credință cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.

Notă:
Troparul pe glasul 1 și condacul pe glasul al 2-lea se cântă la prăznuirea din 19 iunie; celelalte (de obște ale Apostolilor) se cântă la prăznuirea din 26 mai.

 

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sfântul Apostol Iuda Tadeu se zugrăvește tânăr, cu început de barbă; poartă în mână un sul înfășurat, semn al propovăduirii sale apostolice sau ținând în mână o carte – Epistola sa. (Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, p. 149, 207).

cititi mai mult despre Sf. Ap. Iuda, rudenia Domnului si pe: ro.wikipedia.orgdoxologia.ro

 

Sf. Ap. Iuda, rudenia Domnului; Sf. Cuv. Paisie cel Mare - Icoană sec. XX, Grecia - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Ap. Iuda, rudenia Domnului; Sf. Cuv. Paisie cel Mare – Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Sfântul Cuvios Paisie cel Mare

Sfântul Cuvios Părinte Paisie a fost originar din Egipt.

Murind tatăl său, a rămas împreună cu cei şase fraţi în grija mamei lor. Acesteia i s-a arătat un înger în vis, spunându-i despre buna sporire a copilului ei: „Pe fiul tău, Paisie, l-a ales Domnul ca să slăvească şi să laude sfânt numele Lui, Cel lăudat în vecii vecilor. Acesta plăcut este lui Dumnezeu”. Şi acestea zicând, îngerul l-a luat pe Paisie de mână.

Iar mama copilului a răspuns cerescului înger: „Toţi copiii mei ai lui Dumnezeu sunt, dar facă-se mila Domnului spre noi”. Şi deşteptându-se, s-a minunat de acel vis. După ce a mai crescut, Paisie a fost tuns monah de Cuviosul Pamvo şi timp de trei ani a stat cu capul plecat în jos. Şi era atât de înduhovnicit, încât adesea vorbea cu Hristos. Iar odată, pe când se ruga în chilia sa, i-a apărut Hristos, însoţit de doi îngeri, iar el, urmând pildei lui Avraam, a spălat picioarele Domnului. Şi a ajuns la cea mai înaltă culme a nevoinţei, încât, în trup muritor fiind, s-a ridicat mai presus de trup. Sfântul Cuvios Paisie, ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat la Domnul.

Tropar – Glasul 3

Îngerul cel în trup, cununa călugărilor, omul cel fără de trup, locuitorul cerurilor, dumnezeiescul Paisie se bucură prăznuind împreună cu noi pomenirea sa, dând dumnezeiesc dar celor ce se ostenesc pentru el; pentru aceasta cu multă osârdie să-l slăvim.

cititi mai mult despre Sf. Cuv. Paisie cel Mare si pe: doxologia.ro

Sf. Mc. Leontie, Ipatie şi Teodul; Sf. Cuv. Erasm

Sf. Mc. Leontie, Ipatie şi Teodul – Icoană sec. XX, pictor P. Kontou, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

foto si articol preluate de pe ziarullumina.ro (Pr. Ştefan Sfarghie)

18 iunie 2022

 

Sf. Mc. Leontie, Ipatie şi Teodul

Sfântul Leontie era din Elada şi pentru că era mare la trup şi foarte puternic s-a făcut ostaş. Fiind el om cuminte şi cu înţeleaptă socotire, a fost răsplătit cu diferite însemne de dregător. Pe când se afla în oraşul Tripoli, din Africa, îi primea pe cei săraci cu dragoste şi îi ospăta cu mese îmbelşugate, apoi înălţa rugăciuni smerite către Dumnezeu, căruia Îi mulţumea ziua şi noaptea. Auzind despre acestea Adrian, stăpânitorul Feniciei, l-a trimis la el pe Ipatie tribunul, cu doi ostaşi, dintre care unul se numea Teodul.

Sf. Mc. Leontie, Ipatie şi Teodul - Icoană sec. XX, pictor P. Kontou, Grecia - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Mc. Leontie, Ipatie şi Teodul – Icoană sec. XX, pictor P. Kontou, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

Pe drum însă, Ipatie a fost cuprins de friguri şi a auzit un glas ce venea de sus şi arătându-se lui un înger îi spunea că dacă vrea să se vindece să-l cheme în ajutor pe Dumnezeul lui Leontie. Iar glasul acela l-a auzit şi Teodul. Deci, ajungând la Tripoli, au fost primiţi de însuşi Leontie, fără ca ei să ştie cine este cel care i-a primit. Atunci când le-a spus că el este Leontie, robul lui Hristos, Ipatie şi Teodul au căzut în genunchi înaintea lui, cerând de la el har, ca să fie şi ei robii lui Hristos. Deci, rugându-se sfântul pentru ei, a venit un nor de apă din cer, care i-a botezat şi i-a luminat, iar Leontie i-a îmbrăcat în haine albe.

Despre toate acestea păgânii i-au spus lui Adrian, iar acela, venind la Tripoli, i-a întemniţat pe cei trei. Iar a doua zi, scoţându-i din temniţă, îi îndemna să se lepede de Hristos, însă nu a reuşit să îi întoarcă de la credinţa lor. Sfinţii Ipatie şi Teodul au fost bătuţi cumplit şi după multe chinuri îndurate li s-au tăiat capetele. Sfântul Leontie a fost bătut cu toiege, a fost strujit pe tot corpul, apoi a fost legat de patru stâlpi şi bătut până ce şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

cititi mai mult despre Sf. Mc. Leontie, Ipatie şi Teodul si pe doxologia.ro

 

Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul (sec. IV-V)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe basilica.ro

 

Sf. Cuv. Chiriac Sihastrul

Sf. Cuv. Chiriac Sihastrul a trăit în timpul împăratului Teodosie cel Mare (379-395). Era fiul preotului Ioan de la Biserica din Corint și nepotul episcopului Petru din același oraș. La vârsta de 18 ani s-a dus la Ierusalim și de acolo la Mănăstirea Sfântului Eftimie cel Mare, care călugărindu-l l-a trimis la Mănăstirea Sfântului Gherasim de la Iordan.

A stat în pustie împreună cu Sfântul Gherasim timp de nouă ani, până când Sfântul Gherasim a trecut la Domnul, iar Chiriac s-a întors în Mănăstirea Sfântului Eftimie, unde stareț era acum Ilie. Aici a stat timp de zece ani, după care, datorită neînțelegerilor dintre călugării Mănăstirii Sfântului Eftimie și cei ai Mănăstirii lui Teodosie, se retrage la Mănăstirea Suchiei, întemeiată de cuviosul Hariton.

Aici petrece 30 de ani, iar la vârsta de 70 de ani, dorind o viață mai aspră s-a retras în pustiul Hutafa. Din acest moment Sfântul Chiriac primește darul facerii de minuni de la Bunul Dumnezeu, însă după ce numărul credincioșilor care veneau la el pentru folos duhovnicesc s-a înmulțit, s-a retras în pustia Susachim.

La vârsta de 107 ani, călugării de la Mănăstirea Hariton au venit la Sfântul Chiriac rugându-l și convingându-l să vină într-o peșteră mai aproape de mănăstire pentru a ști când va muri. A mai trăit încă doi ani, iar la vârsta de 109 ani a trecut la Domnul în peștera de lângă Mănăstirea Hariton.

Sf. Cuv. Chiriac Sihastrul (sec. IV-V)  - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Chiriac Sihastrul (sec. IV-V) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Tropar glas 1:

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Chiriac. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

 

cititi mai mult despre Sf. Cuv. Chiriac Sihastrul si pe doxologia.ro

†) Sfinții Cuvioși Simeon și Amfilohie de la Pângărați

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluat de pe basilica.ro

 

Sf. Cuv. Simeon și Amfilohie de la Pângărați

Sfântul Cuvios Simeon s-a născut la începutul secolului al XV-lea într-un sat din apropierea oraşului Piatra Neamţ, în timpul evlaviosului domnitor Alexandru cel Bun (1400-1432).

Încă din tinereţe era râvnitor pentru cele dumnezeieşti, alegând viaţa monahală şi intrând în obştea Mănăstirii Bistriţa. După multă nevoinţă şi ascultare, sporind duhovniceşte, s-a retras la linişte, împreună cu încă doi ucenici ai săi, în anul 1432, pe malul stâng al pârâului Pângăraţi. Aici, Cuviosul şi-a făcut o chilie din bârne de brad, într-o frumoasă poiană, unde s-a nevoit, cu ucenicii săi, în rugăciuni neîncetate, încât aşezământul lui a devenit cunoscut sub numele de „Sihăstria lui Simeon”.

Auzind Sfântul Voievod Ştefan cel Mare (1457-1504) de nevoinţa Cuviosului, i-a dăruit ajutor să înalţe o mică biserică de lemn, cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. La sfinţirea ei de către mitropolitul Teoctist I, Cuviosul Simeon a fost hirotonit preot, devenind astfel primul întemeietor şi egumen al Mănăstirii Pângăraţi, ce s-a numit până în 1508 „Schitul lui Simeon”.

Aici a adunat în jurul său mulţi ucenici, sporind în nevoinţă şi rugăciune şi învrednicindu-se de darul vindecării bolilor şi al înainte-vederii. De binecuvântarea lui se bucurau credincioşii, dar şi înalţii dregători şi chiar Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, care-i cerea sfatul pentru el şi pentru ţară.

Prin îngăduinţa lui Dumnezeu, în anul 1476, când au năvălit turcii asupra Moldovei şi au biruit la Războieni, Cuviosul Simeon, după ce s-a rugat pentru domn şi pentru ţară ca să-i scape din mâinile cotropitorilor, şi-a luat ucenicii şi s-a stabilit la Mănăstirea Caşva, în ţinutul Mureşului.

Aici, în toamna aceluiaşi an, s-a mutat la cele veşnice, fiind îngropat în această mănăstire. Spre sfârşitul anului 1484, după ce s-a aşezat pacea în ţară, Sfântul Voievod Ştefan i-a adus sfintele moaşte într-o raclă şi le ţinea în vistieria sa cu cinste. Apoi, luând o parte din ele, le-a oprit pentru binecuvântare, iar rămăşiţa sfintelor lui moaşte le-a îngropat în Cetatea Sucevei.

Sf. Cuv. Simeon și Amfilohie de la Pângărați (sec. XV-XVI) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Simeon și Amfilohie de la Pângărați (sec. XV-XVI) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Sfântul Cuvios Amfilohie de la Pângăraţi s-a născut în anul 1487, în Ţara de Sus a Moldovei. Şi-a început viaţa monahală de tânăr la Mănăstirea Moldoviţa, de unde a venit la Pângăraţi în anul 1508. Aici a fost ales de toţi vieţuitorii părinte duhovnicesc, conducând obştea Mănăstirii timp de 56 de ani.

Despre viaţa lui vorbeşte ieromonahul Anastasie de la Moldoviţa, care l-a cunoscut îndeaproape: „Din copilăria sa el s-a nevoit în viaţa călugărească, fiind mărturisit de toţi pentru faptele lui cele bune. Era scriitor foarte iscusit, postitor, răbdător şi ostenitor în toată nevoinţa duhovnicească”.

Datorită nevoinţelor sale, Stăpânul Hristos şi ocrotitorul Mănăstirii, Sfântul Dimitrie, au rânduit ca domnitorul Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561; 1564-1568) să zidească la Pângăraţi o biserică nouă, în locul celei vechi de lemn, care fusese arsă de turci.

Aceasta a fost sfinţită de mitropolitul Grigorie al Sucevei în anul 1560. În anul 1566, Sfântul a adunat pe toţi fiii săi duhovniceşti, le-a dat ultimele poveţe, a lăsat egumen în locul său pe ieromonahul Teodorit, iar el s-a retras la mănăstirea lui de metanie, Moldoviţa.

Aici, fericitul Amfilohie a primit marele şi îngerescul chip al schimniciei sub numele de Enoh şi s-a nevoit timp de încă 4 ani. În anul 1570, cunoscându-şi mai înainte sfârşitul şi împărtăşindu-se cu Sfintele Taine, s-a mutat la cele veşnice, fiind îngropat de ucenicii săi.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a canonizat pe Cuvioşii Simeon şi Amfilohie la data de 7 martie 2008, rânduindu-le ca zi de pomenire 7 septembrie.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Cuvioşi Simeon şi Amfilohie, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

 

Tropar – Glasul 3

Cuvioşilor Părinţi Simeon şi Amfilohie, cei ce aţi luminat pădurile Carpaţilor cu rugăciunile voastre şi aţi umplut de mireasmă duhovnicească toată valea Bistriţei, sfetnici de taină ai voievozilor şi făclii luminoase ale călugărilor şi credincioşilor evlavioşi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi, cei ce săvârşim cu dragoste sfântă pomenirea voastră!

 

cititi mai mult despre Sf. Cuv. Simeon de la Pângărați si pe doxologia.ro

cititi mai mult despre Sf. Cuv. Amfilohie de la Pângărați si pe doxologia.ro

† Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Sf. Cuv. Dionisie Exiguul (cel Smerit)

Cuviosul Dionisie cel Smerit, sau Dionisie Exiguul (n. cca 470 – d. cca 545, Roma), a fost un teolog din secolul al VI-lea, originar din Sciția Minor (Dobrogea de astăzi), care este cunoscut pentru propunerea numărării anilor începând cu anul nașterii lui Isus Hristos, sistem de numărare utilizat atât în calendarul iulian cât și în calendarul gregorian.

Prăznuirea sa se face la 1 septembrie în calendarul ortodox și la 4 octombrie în cel catolic.

 

Viața

Dionisie este prezentat de biograful său, Cassiodor, ca fiind „de neam scit, dar de maniere întru totul romane, foarte priceput în ambele limbi (latină și greacă, n.n.), cunoscător perfect al Sfintei Scripturi și al Dogmaticii”.

A intrat de tânăr într-o mănăstire dobrogeană, alăturându-se călugărilor sciți. Mai târziu ajunge la Constantinopol, pentru ca în anul 496 să fie chemat la Roma, unde a fost hirotonit preot.

A trăit mult timp în mănăstirea „Sfânta Anastasia”, de asemenea, a lucrat și în cancelaria papală.

Tot Cassiodor scria că Dionisie preda dialectica în mănăstirea Vivarium (în Calabria) și că a învățat mulți ani în biserică.

 

Proslăvirea

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis, în ședința din 8-9 iulie 2008, canonizarea Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul, cu data de prăznuire la 1 septembrie.

 

Scrieri

- A tradus mai multe opere dogmatice din greacă în latină, toate însoțite de prefețe personale: Sf. Grigorie al Nissei (Despre crearea omului, cu unele observații critice), Sf. Chiril al Alexandriei (Epistola 17 împotriva lui Nestorie, cu cele 12 anatematisme și alte epistole), patriarhul Proclu al Constantinopolului (Tomosul către armeni) s.a.

- A tradus și câteva biografii cerute de monahi: Viața Sfântului Pahomie cel Mare, Pocăința minunată a Sfintei Taisia.

- A mai tradus și o colecție de canoane, cele zise „apostolice”, ale primelor patru sinoade ecumenice și ale unor sinoade locale (în două versiuni); a mai întocmit o colecție de decrete (latină: Collectio decretorum Pontificum Romanorum) a opt papi: de la Sf. Siricius până la Sf. Anastasius II (384-498). Amândouă colecțiile au cunoscut o largă circulație în Biserica Apuseană.

- I se atribuie și culegerea unei colecții de texte patristice – Florilegiu – din Sfinții Atanasie cel Mare, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nyssa, Ciprian din Cartagina, Ilarie din Pictavium, Ambrozie al Milanului, Fericitul Augustin și alții.

- A avut bogate cunoștințe de astronomie, calendaristică și calcul pascal. Mai multe lucrări de acest gen îi sunt incluse în Liber de Paschatae sau „Cartea despre Paști”: Pascalia adevărată și regulile îndreptării ei, Precizări pentru stabilirea datei Paștilor, Elementele calculului calendaristic și Pascal etc.

- Dionisie este cel care a fixat „cronologia erei creștine”, luând pentru prima oară ca punct de plecare, pentru numărarea anilor, anul nașterii lui Iisus din Nazaret, „începutul nădejdii noastre” și fixând-o în anul 754 sau 753 de la întemeierea Romei. Această cronologie fost adoptată încă din secolul al VII-lea în Italia, din secolul al VIII-lea în Anglia, în cel următor în Franța, apoi, cu timpul, în toate țările lumii.

- Prin mai multe studii publicate în anii din urmă, Pr. Dr. Gheorghe Drăgulin susține că tot lui Dionisie Exiguul îi aparțin și lucrările atribuite lui Dionisie Areopagitul: Despre numele divine, Ierarhia îngerească, Ierarhia bisericească; Teologia mistică și zece Epistole. Această atribuire nu întrunește însă acordul istoricilor.

Sf. Cuv. Dionisie Exiguul (cel Smerit) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Sf. Cuv. Dionisie Exiguul (cel Smerit) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Imnografie

Tropar (glas 1)

Ca o rază strălucitoare ce luminează toată lumea te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Dionisie, cel ce al socotit curgerea timpului după Nașterea lui Hristos și ai făcut cunoscute rânduielile Sfinților Părinți. Pentru aceasta îți cântăm cu bucurie: Slavă Celui ce ți-a dat ție înțelepciune; Slavă Celui ce te-a binecuvântat pe tine; Slavă Celui ce lucrează prin tine sfințirea vieții noastre.

Condac (glas 8)

Din Dobrogea strămoșească ai pornit spre Apus ca un apostol, pe Hristos propovăduind și următor Sfinților Părinți făcându-te, Sfinte Cuvioase Dionisie. Lumina ta, Părinte înțelepte, laudă Dumnezeirea cea întreit strălucitoare; pentru aceasta cu dragoste prăznuim sfântă pomenirea ta.

 

Anno Domini

Dionisie este recunoscut ca fiind cel care a stabilit principiul Anno Domini, folosit atât în calendarul Iulian cât și în cel Gregorian.

 

Stabilirea datei de prăznuire a Sfintelor Paști

În 525 Dionisie elaborează un tabel cu datele de prăznuire a Sfintelor Paști și un set de argumente care îi susțin logica, la cererea Papei Ioan I. Este interesant de remarcat că primele nouă argumente sunt concepute de Dionisie iar argumentele 10-16, paragrafele secundare ale argumentelor 3 și 4, al treilea paragraf al argumentului 9, sunt atașate ulterior

Argumentele 11 și 12 au fost incluse în anul 675, la scurt timp înainte de Bede.

Tabelul și argumentele pe baza cărora a fost elaborat au fost prezentate într-o scrisoare (scrisă tot în 525) către episcopul Petronius. În 526 adaugă o altă scrisoare explicativă. Aceste lucrări se găsesc cuprinse în Patrologia Latina (vol. 67/217) alături de o scrisoare a episcopului Proterius al Alexandriei către Papa Leon (scrisă înainte de 457). Deși Dionisie nu a dat un nume acestor lucrări, colecția de scrieri a fost numită, recent, “Liber de Paschate“- Cartea Paștilor- de către Audette.

Dionisie a făcut abstracție de tabelele utilizate de Biserica Romei, elaborate în 475 de către Victorius al Aquitaniei, fapt fundamentat de faptul că acestea nu se conformau principiilor Alexandrine, fără ca- în fapt- să fie validată existența lor.

Pentru a fi sigur că propriile sale tabele sunt corecte, Dionisie a extrapolat un set de tabele Alexandrine, care circulau în Apus în limba latină dar care nu fuseseră niciodată folosite (în Apus) pentru a stabili data Sfintelor Paști. Acestea erau folosite în Imperiul Bizantin, în limba greacă. Tabelele în latină au fost elaborate în anturajul Sfântului Chiril al Alexandriei, cu puțin timp înainte de moartea sa, în anul 444.

Ele acoperă o perioadă de 95 de ani sau cinci cicluri decennovenale (de câte 19 ani), cu anii datați în era Dioclețiană, a cărui prim an este 285 ( an al istoriei moderne). Anii dioclețieni erau preferați întrucât faptul că se divid cu 19 furniza un rest egal cu anul ciclului decennovenal (1-19)

Tabelele lui Dionisie au fost rapid adoptate la Roma și începând cu acest moment disputele dintre Roma și Alexandria privind corectitudinea datei de prăznuire a Sfintelor Paști s-au stins. Ambele vor folosi aceleași tabele și deci vor prăznui Paștele în aceeași zi.

Epact-ul (vârsta lunii la 22 martie) din toți anii decennovenali era zero, făcând astfel din Dionisie primul scriitor latin medieval care a adus în discuție principiul numărului zero. Cuvântul latin nulla era folosit pentru că romanii nu aveau un numeral pentru zero.
Pentru a determina anul decennovenal, anul Dionisian plus unu se împărțea la 19. Dacă rezultatul era zero (urmând a fi înlocuit cu 19), era reprezentat prin latinescul nihil.

Ambele “zerouri” au continuat să fie folosite de (printre alții) de Bede. Acesta, bazându-se pe Tablele Paștilor ale lui Dionisie a stabilit fără nici un fel de ambiguitate toate datele Sfintelor Paști în calendarul Iulian. Oricum, în Europa medievală numărul zero a așteptat mileniul doi pentru a intra uz deși el a fost definit ca și concept în anul 600 în India.

Dionisie a copiat ultimul ciclu decennovenal al tablelor Chiriliene, finalizat cu anul dioclețian 247 și a adăugat un nou tabel de 95 de ani cu numele Anni Domini Nostri Jesu Christi (Anii Domnului nostru Iisus Hristos). Așa cum i-a explicat lui Petronius, Dionisie a intenționat să oprească pomenirea unui tiran care a persecutat cu atâta cruzime creștinii. Singurul argument care l-a adus pentru faptul că a început tabelul cu anul 532 a fost acela că mai erau încă șase ani rămași în tabelul Chirilian după anul în care a terminat lucrarea. Pentru acest ultim an el a declarat- axiomatic- că este anul 525 de la Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, fără a face corelații cu momentul în care Întruparea este notată în oricare alt calendar.

Dionisie nu a realizat că datele Paștilor Alexandriene se repetă după 532 de ani, în ciuda faptului că, se pare, cunoștea ciclul Victorian de 532 de ani. El a subliniat doar că data Paștilor nu se repetă după 95 de ani. Știa că Paștele Victorian nu concordă cu cel Alexandrin. Prin urmare a acceptat fără dubii faptul că nu există nici o corelare cu vreun ciclu Alexandrin. Mai mult, evident că nu a realizat că prin simpla înmulțire 19x4x7 (ciclul decennovenal*ciclul anilor bisecti* zile în săptămână) se stabilește ciclul Alexandrin de 532 de ani, altfel, desigur, ar fi menționat acest fapt.

În Biserica Britanică tabelele lui Dionisie vor fi acceptate după Sinodul de la Whitby din 664, când majoritatea clerului a hotărât că vechea metodă britanică (latercus-ul insulelor celtice-Latercus Paschal Cycle of the Insular Celtic Churches) va fi înlocuită de sistemul Roman. Câteva biserici și mănăstiri au refuzat ralierea, inițial. La începutul secolului al X-lea, totuși, acceptarea a fost deplină. În Franța, spre sfârșitul secolului al VIII-lea, sub îndrumarea lui Alcuin, la întoarcerea acestuia din insulele britanice, sistemul dionisian va deveni oficial.

Încă începând cu secolul al II-lea, în Imperiul Roman de Răsărit, unii epicopi au început studiile în vederea stabilirii numărului de ani scurși de la nașterea Mântuitorului dar nu s-a ajuns la un consens. Clement Alexandrinul (190) și Eusebiu de Cezareea (320) au consemnat parțial aceste încercări. Întrucât Dionisie nu a impus explicit anul Întrupării Domnului, cercetătorii vremii au optat pentru principiul anului 1 Anno Domini AD sau anul 1 BC – Before Christ. Majoritatea a preferat anul 1 BC- istoricii nu admit existența anului Zero.

Întrucât Întruparea este prăznuită la 25 martie, zi apropiată de Paști, anul care ar fi fost al 525-lea an de la Bunavestire ar fi fost ultimul din ciclul complet de 525 de ani întregi. Prin urmare, un an de la Bunavestire înseamnă 25 martie anul 1, deci Dionisie plasează Bunavestire în anul 1 BC. Pentru că Nașterea Domnului a fost nouă luni mai târziu, logica lui Dionisie implică (ceea ce el nu afirmă niciodată) că Domnul S-a născut pe 25 decembrie anul 1 BC.

Doar un cercetător- Georges Declerq (Declerq, 2002)-consideră că Dionisie plasează Bunavestire și Nașterea în anul 1 AD, bazându-se pe structura tablelor Dionisiene. În ambele cazuri Dionisie face abstracție de predecesorii săi care plasează Nașterea în anul pe care noi, acum, îl etichetăm anul 2 BC. În teza sa din 1605, istoricul polonez Laurentius Suslyga este primul care sugerează că de fapt Domnul S-a născut în anul 4 BC [ Marking Time, Duncan Steel], concluzie derivată din interpretarea datelor privindu-l pe Irod cel Mare, pe Filip Tetrarhul și fiica lui Augustus, Julia.

Pe baza deducțiilor lui Suslyga și a faptului că Josephus afirmă că imediat după moartea lui Irod a avut loc o eclipsă de lună (Antiquities of the Jews, Book XVII, Chapter VI, Paragraph 4), Kepler (Kepaler and the Star of Bethlehem de W. Burke-Gaffney) plasează moartea lui Irod în anul 4 BC. John Pratt de la Societatea Internationala Planetarium face referire la o altă eclipsă- 29 decembrie anul 1 BC, totuși.

Deși Dionisie afirmă că Primul Sinod de la Niceea în 325 sancționează metoda sa de datare a Sfintelor Paști, documentele care ne-au parvenit sunt ambigue. Un canon al Sinodului stabilește că metodele alexandrină și romană sunt identice, deși nu sunt, în condițiile în care un delegat alexandrin afirmă într-o scrisoare către obștea din care făcea parte că metoda este acceptată de Sinod.

În ambele cazuri, metoda lui Dionisie a fost, în fapt, folosită de Biserica Alexandrină dar nu și de cea din Roma, măcar începând cu 311 și probabil în timpul primei decade din sec al IV-lea, datele fiind parte componentă a calendarului alexandrin. Astfel încât se poate afirma că Dionisie nu a dezvoltat o nouă metodă de datare a Paștilor ci, cel mult, putem spune că a făcut, argumentat, conversia de la calendarul Alexandrin la cel Iulian.

Astfel încât rezultă că data Sfintelor Paști prăznuite după calendarul Iulian este prima Duminică care urmează Lunii XIV ( a paisprezecea zi a lunii) care cade pe sau după XII ale Kalendelor Aprilis (21 martie), 12 zile înainte de 12 Aprilie, inclusiv). A 14-a zi a lunii Nissan era data la care se sacrifica mielul Pascal (târziu, după amiază), până când distrugerea celui de-al doilea Templu în 70 a împiedicat continuarea jertfei, ca și ziua în care toată pâinea dospită era strânsă și arsă.

Prin urmare a paisprezecea zi Nissan reprezintă ziua pregătirii pentru Ieșire (Lev 23:5). E posibil ca Alexandria să fi ales această zi întrucât este Ziua Răstignirii conform Evangheliei după Ioan. (In. 18:28, 19:14). Atunci și acum, Azima este mâncată după apusul Soarelui la începutul zile 15 Nissan. Întrucât data obținută prin metoda de calcul a lui Dionisie folosește calendarul Iulian, se mai numește și Paștele Iulian și este în majoritate acceptată de Biserica Ortodoxă. Paștele Gregorian folosește aceleași principii și definiții dar relativ la propria interpretare a anilor solari și lunari

 

Trilogia publicată de Papa Benedict al XVI-lea

Între 2007 și 2012 Papa Benedict al XVI-lea a publicat trei volume, primele două numindu-se De la botez la schimbarea la față (2007) și De la intrarea în Ierusalim la înviere (2011). Printre alte informații controversate, autorul afirmă că Dionysius Exiguus (Dionisie cel Smerit) a greșit când a calculat calendarul și că Isus Hristos s-a născut de fapt cu câțiva ani înaintea datei de referință folosite în prezent, cel mai probabil între 6-4 î.Hr.

 

cititi mai mult despre Sf. Cuv. Dionisie Exiguul (cel Smerit) si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.ro; en.wikipedia.org

cititi si Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, punte spirituală între Răsărit și Apus

Isaachie Mărturisitorul (sec. IV)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Isaachie Mărturisitorul

Sfântul Isaachie Mărturisitorul (sec. IV – 30 mai 383), fondatorul Mănăstirii Dalmaților din Constantinopol, a fost un călugăr creștin (probabil grec) bizantin care este pomenit ca sfânt și mărturisitor. Uneori este numit Isaac Dalmațianul, nu pentru că s-a născut în Dalmația, ci din cauza mănăstirii pe care a fondat-o și care după decesul său a fost condusă de Dalmatus.

După unele relatări, Isaac ar fi fost sirian, dar acest lucru este îndoielnic. A avut conflicte cu împăratul roman Valens care a căzut în erezia arianismului. În 378, Valens pregătea o campanie militară împotriva goților. După mai multe încercări de a-l face pe împărat să renunțe la persecuțiile sale împotriva creștinilor niceeni, Isaac a profețit că Valens va „muri în flăcări” din cauza faptelor sale. Împăratul a ordonat ca Isaac să fie aruncat în închisoare, jurând că îl va pedepsi pe Isaac și îl va omorî la întoarcerea din bătălie. Curând după aceea, la 9 august 378, Valens a fost învins la bătălia de la Adrianopol și a murit într-un incendiu după ce s-a refugiat într-o șură.

Succesorul lui Valens, împăratul Teodosie I, l-a eliberat pe Isaac, a interzis arianismul și a redeschis bisericile închise de Valens. Isaac a dorit să se întoarcă la viața sa monahală din pustie, dar un aristocrat bogat pe nume Saturninus a construit o mănăstire pentru Isaac la Constantinopol, căreia i-a devenit primul egumen (stareț). Isaac este cunoscut și ca apărător zelos al ortodoxiei creștine la cel de-al doilea sinod ecumenic, care a avut loc la Constantinopol în 381.

Țarul Petru I cel Mare al Rusiei (care a domnit în perioada 1682–1725), a cărui zi de naștere a căzut în ziua sărbătorii Sfântului Isaac, 30 mai, l-a adoptat pe Isaac ca sfânt-patron al dinastiei Romanov. Catedrala Sfântul Isaac din orașul Sankt Petersburg, unde se găsesc moaște ale Sfântului Andrei, este consacrată în cinstea sa.

Tropar glasul 8

Întru tine părinte cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Isaachie, duhul tău.

cititi mai mult despre Sf. Cuv. Isaachie Mărturisitorul si pe: basilica.ro; ziarullumina.ro; doxologia.ro

Teodor Trihina (sec. IV – V)

foto preluat de pe commons.wikimedia.org
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Teodor Trihina

Sfântul Teodor Trihina (Trihin sau Trihinul, gr. trichinas — „purtătorul de îmbrăcăminte de păr aspră”) s-a născut într-o familie bogată dar pioasă din Constantinopol. Acest fericit supunându-se din tinerețe la toată reaua pătimire și petrecere în opoziție cu modul de viață al societății familiei sale, înghețat de frig și de ger, își acoperea trupul cu îmbrăcăminte de păr aspră, pentru care s-a și numit Trihina.

Drept aceea a dat de gol și înșelăciunea demonilor. Și mormântul său este izvorâtor de mir, tuturor celor care cu dragoste năzuiesc la dânsul, și își iau sufleteasca și trupeasca tămăduire. A adormit în Domnul la sfârșitul celui de-al IV-lea sau începutul celui de-al V-lea secol. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă la data de 20 aprilie.

 

Imnografie

Tropar, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teodore, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Prea luminat te-ai arătat cu viața, înțelepte Teodor, socotind petecele cele de păr mai mult decât vistieriile cele împărătești de pe pământ. Pentru aceasta ai și dobândit haina cea cerească; roagă-te pururea pentru noi, preacuvioase.

Alt condac, glasul al 3-lea:

Ca un car de foc pogorâtu-te-ai asupra virtuților, purtătorule de Dumnezeu, urcând spre lăcașurile cele cerești; și te-ai aflat ca un înger viețuind între oameni și ca un om dănțuind de bucurie împreună cu îngerii. De aceea arătatu-te-ai vas sfințit al minunilor și semnelor celor minunate, Teodore.

Notă:
Acest condac este tradus după o versiune din limba engleză.

 

cititi mai mult despre Sf. Cuv. Teodor Trihina si pe: basilica.roen.orthodoxwiki.org

Tit, făcătorul de minuni (secolul al IX-lea)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Cuv. Tit, făcătorul de minuni

Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni, a trăit în timpul marilor tulburări provocate de iconoclasm (secolul al IX-lea), fiind un adevărat stâlp al Bisericii lui Hristos și al Ortodoxiei.

Pentru marea sa credință, smerenie și curăție, Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni, atât în timpul vieții, cât și după trecerea sa la cele veșnice. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă pe 2 aprilie.

 

Viața

Acest fericit și sfânt părinte al nostru Tit, iubind pe Hristos din tânăra vârstă, și lepădându-se de lume, a mers la o mănăstire de obște, mănăstirea studiților mai precis. Acolo a dobândit două mari virtuți: smerenia și ascultarea. Şi atâta s-a supus pe sine smereniei și ascultării, încât nu numai pe ceilalți frați ai mânăstirii aceleia i-a întrecut, ci și pe tot omul. Făcându-se păstor oilor celor cuvântătoare ale lui Iisus Hristos, avea atâta blândețe și dragoste și milosârdie ca nimeni altul; și s-a păzit curat și la trup și la suflet din copilărie, ca un înger al lui Dumnezeu. Drept aceea și mare făcător de minuni făcându-se, către Domnul s-a mutat, lăsând ca un stâlp însuflețit și icoană adevărată, faptele cele bune ale sale, și ucenicii, și pe cei ce au pustnicit împreună cu dânsul.

Sfântul Cuvios Tit a adormit cu pace în veacul al nouălea.

 

Imnografie

Tropar (glasul al 8-lea):

Întru tine, Părinte, s-a mântuit cel după chip; căci lăsând lumea ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii se bucură, preacuvioase Părinte Tit, duhul tău.

Condac (glasul al 3-lea):

Grija vieții ai lăsat și cu liniște petrecând toată viața ta, înțelepte, ai ajuns către Dumnezeu, purtătorule de minuni, părintele nostru Tit, preacuvioase.