Articole

(Liviu Mihaiu) Dragul meu turnător

foto: twitter.com
articol: Liviu Mihaiu

 

 

Liviu Mihaiu - ziarist, fondator și realizator la Radio Guerrilla (în trecut la  TVR şi Academia Catavencu) presedinte la "Salvati Delta" - foto: pressalert.ro

Liviu Mihaiu – ziarist, fondator și realizator la Radio Guerrilla (în trecut la TVR şi Academia Catavencu) presedinte la “Salvati Delta” – foto: pressalert.ro

 

Dragul meu turnător

31 martie 2017

Unul dintre fenomenele instalate la nivel de masă şi casă în România este turnătoria, pâra şi denunţul. Premise ar cam fi: în timpul comunismului se spunea că a fost oficial şi neoficial un “amount” de 400-500 de mii de turnători cu angajament de hârtie la Securitate.

Constatam în mai multe anchete de-a lungul anilor că, în afara tradiţionalei, istoricei şi “ospitalierei” corupţii endemice, principala problemă care sufocă cele patru puteri în stat este apartenenţa într-o formă sau alta la noua Securitate. România a devenit un Matrix la supravegheri. Din vocaţie.

Atmosfera a devenit, în oglindă, în capitalismul nostru orwellian, asemănătoare cu cea din anii ’80 ai comunismului. Oamenii se feresc unii de ceilalţi, oamenii se reclamă la Poliţie, DNA, se dau în judecată şi se toarnă la şefi într-o frenezie asemănătoare cu “anii romantici” ai stalinismului. Adesea auziţi pe la colegi: “Hai, dragă, să-ţi spun ce-am aflat de la serviciu!!” Iar Bârfa, turnătoria de tabloid, este sport naţional.

Civilizaţia entertainmentului se îmbină armonios cu cea a delaţiunii. Justiţia se face, în proporţie de 80%, cu denunţuri pentru avantaje.

Dacă este să facem o statistică a stării conflictuale a ţării, totul pare o răfuială. Iar dacă ne ducem şi la statistici aflăm că Bucureştiul are mai multe procese decât întreaga Grecie, în toată splendoarea ei de cea mai mare datornică din întregul aprozar al comunităţii UE.

Da, ştiu, la noi multe aparţin domeniului proprietăţii, pe care regimurile post comuniste ce-au instalat “capitalismul de cumetrie” al lui Ion Iliescu nu le-au definitivat niciodată pentru totdeauna.

În România la această oră Noua Securitate Română este cea mai puternică din punct de vedere civil, comparativ cu omoloagele sale europene, nu numai pentru că are cei mai mulţi angajaţi sub acoperire în instituţiile civile din România, ci pentru că la noi există această cultură greţoasă, bine înrădăcinată în mentalul colectiv.

Când am anunţat pe Facebook că voi scrie un text cu acelaşi titlu al unei cărţi de Gabriel Liiceanu : “Dragul meu turnător”, a fost o năvală de voluntari care-mi spuneau să nu care cumva să uit pe cineva, începând cu propriii colegi din presă şi proaspătul “Manole”, alias guvernatorul Isărescu, la boierul Bălăceanu Stolnici, Dan Tapalagă la clanţa ambasadei SUA, recent decoratul liberal centenar, Ionescu Quintus, denunţătorul Elenei Udrea, Dinu Pescariu, sau însuşi preşedintele Traian Băsescu, cel care turna poporului electronic, ca preşedinte, seara, la teve, la fix 18.30, diferiţi adversari politici, şi pe care însuşi preşedintele Constantinescu l-a pârât că a fost turnător al Securităţii.

Şi, ultimul pe listă, cu voia şi nevoia dumneavoastră, însuşi Gabriel Liiceanu, cel care a făcut patetic deliciul intregului Parlament European cu o pâră de nivel apocaliptic la adresa celui mai urât partdid din istoria recentă: PSD.

Până la urmă, dintre sutele de “comment-uri”, unul a concluzionat oftând fatal în ce priveşte greutatea demersului : “Sunt mulţi, prea mulţi..”

Nu va trece mult şi în întreprinderi, în magazine, în scările locuinţelor se vor instala căsuţe cu : “Turnaţi Aici!”

Bunăoară, unul dintre miturile fondatoare ale conştiinţei noastre naţionale este Mioriţa, balada unde avem nu numai uzurparea şi asasinatul din invidie materială, ci şi o oiţa turnătoare.

Vorba unui prieten italian: “Ce mafie, care interlopi la voi în România, că, dacă merg trei la furat sau la futut, unul dintre ei toarnă!!?

Întrebarea mea este însă: Poate fi fericit şi constructiv un popor în care unul din trei ciobani se toarnă!?

p.s. #Atenţie. Avertizorul de integritate, cel care reclamă public abuzurile unui regim sau ale unei instituţii de stat este singurul turnător cu valenţe eroice.

De aceea lui Snowden, de exemplu, i s-au făcut filme şi statui.

 

articol preluat de pe: gandul.info

 

(Gabriel Ferugean) Democrație și sport

articol: Gabriel Ferugean

Gabriel Ferugean

Gabriel Ferugean

9 martie 2017

 

Sportul de masă promovat exhaustiv a dus la o percepție publică a faptului că orice confruntare trebuie să se încheie cu un rezultat clar și apoi competiția se încheie. Liga Campionilor, Campionatele Mondiale de fotbal, rugby si alte sporturi, olimpiadele, toate induc publicului ideea că este spectatorul unei competiții care, odată încheiate, impune revenirea la treburile zilnice pînă cînd începe o altă competiție. Iar cîștigătorul încoronat de rezultatul decisiv își păstrează coroana timp de un an, doi sau patru, în funcție de periodicitatea competiției repective.

Evident, comparînd alegerile politice cu competițiile sportive, publicul a tras concluzia că, odată ciclul electoral încheiat și cîștigătorul desemnat, și rolul alegătorului s-a încheiat. Pentru că aceasta este comparația: politicienii, ca sportivii, sînt în arenă, publicul aclamă, se agită, aruncă petarde, pînă cînd se termină competiția, învingătorii se duc la putere, învinșii fac ciocul mic și se antrenează pentru următoarea ocazie iar cetățeanul se întoarce la treburile lui, urmînd să își facă iar datoria civică de a vota (aclama, arunca petarde) la următoarele alegeri.

Dar nu acesta este spiritul democrației. Rolul cetățeanului nu se termină la sfîrșitul competiției, pentru că publicul nu este spectatorul iar politicienii nu sînt sportivii care prestează o activitate oarecare. Politicienii sînt aleși de public să îi reprezinte, asta înseamnă că nu sînt cu nimic mai speciali decît oricare alt membru al comunității și se află în posturile respective să servească interesele comunității care i-a ales. Iar pentru asta e necesar ca și publicul să înțeleagă că rolul său în democrație nu se încheie după alegeri. partea cea mai importantă de abia atunci începe: alegătorul are datoria morală să își urmărească aleșii și să le ceară să își respecte promisiunile și să servească binele comunității.

(Victor Potra) Isteria Fake News

Isteria Fake News

articol: Victor Potra

20 Februarie 2017

 

Hai să ne lămurim un pic cu isteria asta legată de aplicațiile care privesc „Fake News” sau așa-numitele „știri false”. Teza sună așa: un grup de IT-ști din Sibiu au realizat o aplicație cere cenzurează știrile pe care ei le consideră false, pe internet și pe Facebook. Acest lucru afectează grav libertatea de exprimare. În continuare vă prezint câteva informații despre cum stă treaba în realitate. Pe lângă „cititul despre” pe internet, eu am făcut și un lucru simplu, pe care însă se pare că mulți dintre cei care au o opinie asupra subiectului nu l-au făcut. Am instalat aplicația și am testat-o.

 

1. În primul rând vorbim de 2 aplicații diferite și fără legătură în elaborare.

Una este o extensie a opțiunilor pe care le au utilizatorii de Facebook. Când dorești să raportezi o postare ca fiind necorespunzătoare, la motivele raportării, pe lângă pornografie, violență etc. ai acum și următoarea opțiune: „Este o știre falsă” Exemple: știri false sau incorecte în mod intenționat, o înșelătorie dovedită ca atare de o sursă de încredere” – asta afișează interfața de Facebook. Această opțiune este implementată de Facebook la nivel global și a devenit disponibilă pentru Românie undeva în jur de 7 februarie. Nu are nici o legătură cu aplicația IT-iștilor din Sibiu și funcționează independent. E pur și simplu o adăugire la motivele pentru care poți raporta o postare de FB. Dacă doriți să vedeți cum funcționează citiți aici.

A doua aplicație, dezvoltată de IT-iștii din Sibiu, se numește „De Necrezut” și este disponibilă în Google Web Store. Este pur și simplu o extensie pentru browserul Google Chrome, cu o singură funcționalitate: îți afișează un mesaj care te invită să verifici informația și din surse independente. Nici măcar nu afirmă că informația este falsă sau distorsionată! Aplicația afișează acest mesaj la navigarea pe internet sau pe Facebook. Puteți vedea 2 screenshots pe care le-am făcut pe vizitare website și pe afișare postare FB, cu aplicația instalată.

foto: victorpotra.wordpress.com

 

foto: victorpotra.wordpress.com

Cred că este clar că nu este vorba de nici o cenzură ci de un avertisment adresat utilizatorului. Știrea rămâne bine mersi pe site și poate fi accesată de orice vizitator. Aplicația poate fi instalată sau dezinstalată după voie și este conformă criteriilor de securitate aplicate tuturor aplicațiilor disponibile în Google Store. Aplicația poate fi instalată de aici.

 

2. Despre obiectivitate

S-a reproșat aplicației „De Necrezut” că nu este obiectivă și nici nu ar putea să fie. Cine hotărăște care sunt site-urile sau știrile la care apare acest avertisment? Este vorba de un consiliu de voluntari care analizează știrile. Detalii puteți citi aici: Evident, nu poate fi vorba de o obiectivitate absolută. Dar nici nu se pune problema. Cei care aleg să își instaleze aplicația „De Necrezut” au încredere în alegerile acestui grup de inițiativă, cei care nu au încredere nu și-o instalează. Clar ca lumina zilei. Până la urmă e aceeași alegere pe care o faci la recenziile online la restaurante. Dacă nu vrei să ajungi într-un restaurant prost, vei folosi un sistem de rating online. E treaba ta ce sistem alegi și e alegerea ta dacă ai încredere în acel sistem de rating.

 

3. Despre limitarea răspândirii viralelor false pe Facebook.

Consiliu de voluntari de care aminteam mai sus (detalii în același articol din adevarul.ro) va apela la un grup mai mare de voluntari pentru a raporta știrile considerate de ei ca fiind false către Facebook, folosind opțiunea FB de „Știre falsă” de care vorbeam la început. Aici, iarăși, multă lume a strigat „Cenzură!”. Însă uitați două lucruri.

– Facebook este un mediu social bazat pe interacțiune. Maximum de efect pe care îl poate produce raportarea repetată este scăderea „reach”-ului postării, a frecvenței cu care este afișată în fluxul de noutăți FB. Postarea rămâne disponibilă, inclusiv pe pagina pe care a fost postată.

– Dreptul meu de a combate o știre pe care o consider falsă sau nocivă este la fel de justificat ca dreptul meu de a promova și răspândi o știre care îmi place sau pe care o consider importantă. Este un fel de „dislike”, dacă vreți (recunoașteți că v-ați dorit adesea să aveți un asemenea buton).

Așa cum știrile cu multe like-uri sau share-uri devin mai vizibile, știrile cu multe raportări vor deveni mai puțin vizibile. Iar până la urmă vorbim de jocul numerelor. Dacă un număr semnificativ de utilizatori FB consideră o știre falsă, aceasta scade ca vizibilitate, dacă nu – nu! Așadar, capacitatea de influență a grupului restrâns de inițiativă (consiliul de voluntari) este strict limitată de participarea sau neparticiparea unui număr mare de oameni. E ca la proteste: diferența de efect dintre o manifestație de câteva sute de oameni și cea de câteva sute de mii.

Cam astea erau precizările pe care m-am gândit să le fac, mai ales că am avut impresia că unele persoane pe care le apreciez au fost supuse unei intoxicări mediatice privind problema.

articol preluat de pe: Blogul Dreptul la gândire
foto: twitter.com

(Alexandru Cristian Surcel) Fenomenul DJ Trump

Donald J. Trump

foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro
articol: Alexandru Cristian Surcel

 

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist - foto: facebook.com

Alexandru Cristian Surcel*- foto: facebook.com

 

9 noiembrie 2016

La ora când scriu acest text se confirmă victoria lui Donald J. Trump în alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii. Nu-mi pică bine, chiar dacă sunt departe de a fi un fan al Hillary-ei Clinton şi, mai ales, al establishment-ului autosuficient şi înstrăinat de cetăţean pe care aceasta îl reprezintă. Apropo de victoria lui Trump, nu-mi rămâne decât să sper că acesta se va trezi la realitatea geopoliticii înainte să se apuce să negocieze cu Vladimir Vladimirovici Putin o nouă Yalta.

Emoţiile din această dimineaţă îmi aduc însă aminte de ce nu mi-a plăcut “corectitudinea politică” încă de când am auzit prima dată de ea prin anii ’90. Nu pentru că mi-ar plăcea discursurile rasiste, sexiste, homofobe, xenofobe şi aş fi de acord cu ele, Doamne fereşte! Dar corectitudinea politică înseamnă mult mai mult decât a exclude din spaţiul public aşa-numitul hate speech, discursul urii.

Corectitudinea politică înseamnă genul de cenzură prin presiunea unor grupuri agresive mai mult sau mai puţin informale în care dacă, aşa cum s-a întâmplat şi la noi înainte de alegerile locale, Nicuşor Dan scrie pe Facebook că nişte gealaţi romi din piaţa Obor, în numele fostului primar Onţanu, au ameninţat şi agresat voluntarii USB care strângeau semnături pentru înregistrarea partidului în alegeri, o mulţime politically correct va sări ca arsă la modul cel mai agresiv sa-i reproşeze lui Nicuşor Dan că ar fi rasist pentru că a menţionat etnia respectivilor agresori, fără însă să ridice măcar o sprânceană vizavi de agresarea fizică şi psihică a unor oameni care îşi exercitau un drept democratic şi consacrat prin lege.

Corectitudinea politică înseamnă că ne răţoim la rasist, misogin sau xenofob, dar altfel avem libertate deplină să ne exprimăm în termenii cei discriminatorii şi plini de ură posibil faţă de religie şi de adepţii acesteia, faţă de categoria “bărbaţi albi heterosexuali protestanţi/catolici/ortodocşi” (în funcţie de societate), pe care-i declarăm otova vinovaţi de toate nenorocirile istoriei (chiar dacă nici măcar nu erau născuţi când nenorocirile alea se întâmplau), eventual faţă de cultura majoritară în numele unor minorităţi reale sau inventate (a se vedea metamorfoza pe care o încearcă unii de la LGBT la LGBTIQ, în care I reprezintă o patologie anatomică, iar Q cam pe oricine are în intimitate diferite fantezii).

Hate speech-ul corect politic se întrevede în târârea prin noroi a unor repere culturale (nu mai departe de ieri citeam pe blogul Adevărul al unui domn pe care altfel îl cunosc personal şi-l respect un text în care acesta cita maliţios două versuri din “Doina” de Eminescu – “Cine a îndrăgit străinii, / Mânca-i-ar inima câinii“- evident scoase complet din context, nemenţionând că “Mihăiţă, tată” a murit în 1889, când Hitler de-abia se năştea, şi nu avea de unde să ştie la ce orori avea să ducă peste ani o anumită xenofobie la care nu era nici el insensibil, şi uitând convenabil că Eminescu însuşi fusese un om cât de cât plimbat prin Europa, iar genul ăsta de imprecaţii nu vizau simpla simpatie sau admiraţie faţă de străini, ci atitudinea acelor români cărora tot ce e românesc le pute, gen de români din care, din păcate, avem şi acum destui, precum şi mancurţii asemenea celor care azi îl votează pe Igor Dodon). De asemenea, hate speech-ul corect politic se mai vădeşte în tratarea cu totală insensibilitate, în stilul elefantului scăpat într-un magazin de porţelanuri, a unor teme delicate precum căsătoria, care pentru mulţi nu este pur şi simplu un contract civil între două persoane, ci o legătură solemnă în faţa unei divinităţi în care putem crede sau nu, dar nu prea ar trebui să avem voie să-i agresăm pe cei care cred. Uite de aia sunt eu mai degrabă pentru parteneriatele civile şi nu le văd ca pe o simplă etapă intermediară, ci ca pe soluţia care, până în final, să împace şi capra, şi varza.

Şi, din păcate, nu numai libertatea de exprimare este sacrificată pe altarul construit de “corectitudinea politică” în numele drepturilor omului. Avem o problemă şi cu ceea ce Constituţia americană numeşte pursuit of happiness, dreptul la căutarea fericirii. Pentru ca oricine să aibă cât de cât şanse de a o realiza, căutarea fericirii presupune egalitatea tuturor în faţa legii (măcar aşa, căci social, economic şi cultural nu suntem şi nu vom fi egali). Până în anii ’60 în America a fost o problemă în această privinţă cu discriminarea negativă a minorităţilor rasiale şi a femeilor. Din anii ’90 este o problemă cu discriminarea pozitivă impusă în numele “corectitudinii politice”; şi nu discut de bursele de studii dedicate tinerilor proveniţi din comunităţi etno-rasiale care din diverse cauze istorice sunt marginalizate şi sărace, ci de cotele obligatorii de angajaţi proveniţi din minorităţi sau femei. Ideea în sine este de înţeles: prin aceste cote se împiedică discriminarea negativă a femeilor şi a minoritarilor şi se formează o nouă mentalitate nediscriminatorie. Dar, suntem deja la peste două decenii de la introducerea acestor măsuri şi nu există niciun semn de îmblânzire a lor, deşi mentalităţile categoric au suferit mutaţii. Şi mulţi oameni se trezesc refuzaţi sau concediaţi pentru că au ghinionul să nu fie femei, oameni de culoare sau homosexuali, chiar şi când sunt mai bine pregătiţi decât competitorii lor. Discriminarea pozitivă a unora înseamnă discriminarea negativă a altora, care poate nu s-au exprimat public cu anii, dar azi noapte au votat.

În fine, o altă victimă a “corectitudinii politice” este însuşi statul de drept. Un stat de drept începe să se prăbuşească atunci când legile sale devin din obligatorii, facultative. Este ceea ce se întâmplă la ora actuală cu emigraţia. Avem nişte legi, impunem vize unora care ne pun probleme mult mai mici, dar când nişte mase de migranţi dau năvală, uităm cu totul de aceste legi, îi lăsăm să se ducă unde au ei chef, nu-i verificăm nici măcar câţi dintre ei sunt cu adevărat refugiaţi şi câţi migranţi economici, câţi cetăţeni oneşti şi câţi erau şi prin ţările de origine infractori, în numele unei false generozităţi, iar apoi suntem şocaţi că avem ceva de genul “jihadului sexual” de la Koln şi nu ştim cum să suprimăm creşterea sentimentului islamofob şi xenofob al populaţiei majoritare.

În anii ’90, când auzeam de “corectitudinea politică” şi constatam că nu-mi place, pentru că nu muriseră mai bine de o mie de oameni cu puţin timp înainte în România ca să înlocuim cenzura statului totalitar cu cenzura politically correct (că veni vorba, amândouă cu rădăcini marxiste), era în plină desfăşurare sângerosul război din fosta Iugoslavie. Atunci nişte tensiuni interetnice şi interconfesionale a căror fâsâire fusese blocată sub capacul gros al cenzurii statului comunist se acumulaseră timp de zeci de ani şi izbucniseră exploziv în momentul în care forţa dictaturii a slăbit. Acum, anii de supresiune ai “corectitudinii politice” americane l-au produs pe Trump. Şi, din păcate pentru toată lumea, nu discutăm aici de Grecia, Ungaria, Polonia sau Turcia…

articol preluat de pe: marturiilehierofantului.blogspot.ro

 

* Alexandru Cristian Surcel

Avocat, activist civic, fost jurnalist.

Mă interesează politica, am convingeri ecoliberale şi militez pentru dezvoltare durabilă într-un mediu sănătos în condiţii de largă libertate economică, în care statul să aibă clare competenţe regulatoare. Mă simt bine în România şi vreau o Românie mai bună şi mă simt bine pe planeta Terra şi vreau o planetă Terra mai bună. Cred în Unirea celor două Românii, doresc democraţie participativă, dar şi monarhie constituţională. Mă pasionează istoria, arheologia, antropologia, astronomia, SF-ul. Ascult muzică rock, heavy metal, simfonică, folk şi blues. Sunt agnostic ortodox, adică am îndoieli serioase, dar sunt deschis oricărei posibilităţi. Din când în când scriu şi beletristică, nu neapărat foarte bună. Bunicul meu spunea că fiecare om aşează un fir de nisip la edificiul civilizaţiei, dar cei cu adevărat norocoşi pun o cărămidă. Eu sper ca la final de drum să ştiu că am pus o cărămidă.

(Alexandru Cristian Surcel) #Colectiv, scandalul Hexi şi genocidul nesimţirii

#Colectiv, scandalul Hexi şi genocidul nesimţirii

articol: Alexandru Cristian Surcel

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist - foto: facebook.com

Alexandru Cristian Surcel* – foto: facebook.com

24 mai 2016

Tragedia naţională care s-a numit #Colectiv a tras un prim semnal de alarmă despre cât de bolnav este de fapt sistemul de sănătate din România. A urmat drama bebeluşilor infectaţi cu E. coli, iar undeva pe fundal s-a produs şi scandalul “medici pentru România”, care a dovedit că în ciuda unei hemoragii tot mai grave de cadre medicale, Ministerul Sănătăţii nu este în stare să asigure locuri în spitale pentru toţi absolvenţii de facultate de medicină care obţin note de trecere la examenul de rezidenţiat. Dar de-abia în momentul în care a fost dezvăluită afacerea dezinfectanţilor diluaţi, scandal care deja se identifică cu numele companiei abonate la contracte cu statul Hexi Pharma, adevărata proporţie a dezastrului a început să fie cunoscută.

Şi am aflat astfel că obsesia politicienilor români de top de a se supune intervenţiilor chirurgicale în clinici din străinătate nu este un moft, un snobism, similar cu făcutul de vacanţe la Saint Tropez, cum credeam până acum. Dimpotrivă, oameni ca Traian Băsescu sau Victor Ponta s-au dus să se opereze la Viena ori în Turcia ştiind foarte bine riscurile din spitalele româneşti, măcar din mult clamatele informări SRI, despre care preşedintele actual, Klaus Werner Iohannis, ne-a asigurat că sunt informative. Cât despre noi ceilalţi, inclusiv autorul acestor rânduri, care a fost nevoit să treacă prin două intervenţii chirurgicale în 2011 şi în 2012, am fost lăsaţi să jucăm ruleta rusească cu infecţiile intraspitaliceşti.

Ba, mai mult, un stat pe care se vede treaba că trebuie să-l numim din nou criminal, şi-a permis să insiste în urma incendiului din Clubul Colectiv că spitalele din Bucureşti asigură toate condiţiile, la standard european, şi să facă totul pentru a-i convinge pe răniţi şi familiile acestora să nu ceară mutarea lor în spitale din străinătate, în ciuda ofertelor care au apărut destul de rapid. Poate că mulţi dintre cei şaizeci şi patru ar fi azi în viaţă dacă alde Ponta, Gabriel Oprea, Bănicioiu sau Raed Arafat ar fi avut curajul să recunoască că sistemul de sănătate şi de urgenţă pe care ei îl patronează este efectiv varză.

Dar cum să reunoască asta dacă ei, liderii noştri politici şi marii birocraţi din ministere, sunt direct responsabili de dezastru. De fapt, asta ne spune şi incidentul care s-a soldat cu moartea patronului companiei Hexi Pharma, Dan Condrea, incident despre care eu sunt din ce în ce mai convins că a fost o sinucidere determinată. Condrea ştia foarte exact nu numai manevrele prin care şi-a maximizat el profitul călcând la propriu pe cadavre, dar şi cu ajutorul cui a ajuns firma lui să aibă atâtea contracte cu statul, timp de atâţia ani şi fără să se întâmple nimic oricât de departe a împins el lucrurile, mai ales dacă de fapt, dacă e să dăm crezare SRI, s-a ştiut foarte bine cum creşte el preţurile artificial şi cum diluează dezinfectanţii până îi transformă în apă chioară. Este evident că aşa ceva nu se putea întâmpla fără complicitatea prefecţilor, a preşedinţilor de consilii judeţene, a primarilor, a miniştrilor, a primilor miniştri, dar şi a preşedinţilor României, informaţi, nu-i aşa, de SRI.

Avem de-a face aşadar cu o enormă caracatiţă transpartinică a corupţiei, care încearcă să se protejeze inclusiv prin moartea lui Dan Condrea, omul care deţinea întreaga informaţie relevantă. După #Colectiv s-a spus #corupţiaucide, dar nu, e mai rău, #corupţiaegenocid. Pentru că, în ruleta rusească cu infecţiile pe care o invocam mai sus, zeci de mii, poate sute de mii de oameni în toţi anii de când se întâmplă asta, au nimerit “glonţul” şi au murit sau au rămas incapacitaţi.

Iar această caracatiţă transpartinică se identifică cu o mare parte din clasa politică actuală. Nicio minune, dacă ne gândim că cei mai mulţi dintre aceştia sunt urmaşii biologici şi/sau spirituali ai autorilor genocidului din perioada comunistă, atât cel direct, pe faţă, din epoca stalinistă, cât şi cel indus indirect, prin lipsurile alimentare şi de utilităţi, prin politica demografică ş.a.m.d. în “epoca de aur” ceauşistă. Sunt genul de oameni care se plâng public de starea infrastructurii din România de parcă ar fi nişte oarecare şi nu de ei ar depinde întreţinerea şi modernizarea acesteia, care nu se dau în lături de la nimic pentru a deveni putred de bogaţi pe seama noastră, a oamenilor obişnuiţi, plătitori de impozite.

Anul acesta avem însă o şansă. Dacă vom reuşi să ne organizăm pentru alegerile din toamnă, vom crea prima breşă, plasând în Parlament câţiva deputaţi şi senatori care să nu fie dintre ei. Timp de patru ani aceşti câţiva parlamentari ar putea să folosească toate pârghiile demnităţii publice pentru a pune nisip în roţile sistemului cancerizat al actualei clase politice, iar în 2020 cine ştie, poate am reuşi să întoarcem, în fine, această pagină ruşinoasă a istoriei noastre. E însă un mare dacă, pentru că până acum şi societatea civilă a părut puţin cu capul în nori, fie prea fascinată de ideea de partid local, fie prea funky, fie prea în aşteptarea declanşării unei noi mari mişcări de protest ori a Dumnezeu ştie ea ce. Un lucru să fie clar însă, oricât de tentaţi am fi, nu putem emigra toţi, de fapt nu putem emigra majoritatea…

articol preluat de pe: marturiilehierofantului.blogspot.ro

* Alexandru Cristian SurcelAvocat, activist civic, fost jurnalist. Mă interesează politica, am convingeri ecoliberale şi militez pentru dezvoltare durabilă într-un mediu sănătos în condiţii de largă libertate economică, în care statul să aibă clare competenţe regulatoare. Mă simt bine în România şi vreau o Românie mai bună şi mă simt bine pe planeta Terra şi vreau o planetă Terra mai bună. Cred în Unirea celor două Românii, doresc democraţie participativă, dar şi monarhie constituţională. Mă pasionează istoria, arheologia, antropologia, astronomia, SF-ul. Ascult muzică rock, heavy metal, simfonică, folk şi blues. Sunt agnostic ortodox, adică am îndoieli serioase, dar sunt deschis oricărei posibilităţi. Din când în când scriu şi beletristică, nu neapărat foarte bună. Bunicul meu spunea că fiecare om aşează un fir de nisip la edificiul civilizaţiei, dar cei cu adevărat norocoşi pun o cărămidă. Eu sper ca la final de drum să ştiu că am pus o cărămidă.

(Gabriel Ferugean) Despre ipocrizie

Despre ipocrizie

articol: Gabriel Ferugean

 

Gabriel Ferugean

Gabriel Ferugean

 

18 februarie 2016

Mă uit uimit cum toată lumea plînge, mai prefăcut, mai pe față, moartea presei libere, acum că anaf-ul a dat termen de evacuare a clădirii din care emiteau televiziunile lui voiculescu. Da, voiculescu, individul care, dincolo de sentinta de securist care a făcut poliție politică, are un trecut suficient de tulbure încît să îi lege afacerile de banii furați de ceaușescu din averea publică națională. Și românii se grăbesc să le plîngă pe umeri acestor indivizi care au făcut avere colportînd știri ambigue, dacă nu false, promovînd comportamente și atitudini mizerabile și contribuind din plin de atmosfera de cloacă din spațiul public, mediatic și politic.

Dacă ar fi să personalizăm televiziunile lui voiculescu, ar trebui să ne gîndim la un interlop scandalagiu, în maiou, slipi și șlapi, ieșit dintr-un bemveu ultimul tip ca să fuiere după o pitzipoancă, în timp ce altă pitzipoancă îl apostrofeaza drăgăstos că i-a promis să nu mai fumeze în mașină.

Sigur, românii au o înclinație specială pentru a fi victimele sindromului Stockholm oricărui terorist mediatic dornic să îi ia ostatici, indiferent că e gîdea, badea, diaconescu sau,pe vremuri, paul everac și pastilele lui ridicole. Iar sindromul ăsta le intunecăși capacitatea de a gîndi clar.

Păi, cînd a dispărut Tele7abc, cum a fost? Cînd ProTV a virat în buzunarele lui năstase, cînd realitatea a căzut victima mizeriilor altui pușcăriaș celebru, atunci nu a murit presa liberă? Mai exact, cînd a fost liberă presa asta? Cînd le dictau miniștrii pesede ce să scrie, contra publicitate guvernamentală? Sau cînd le spunea nutzi a lui băse ce să scrie, contra contracte și prietenie?

Nimeni nu a plîns prea tare atunci. Nimeni nu s-a dat de ceasul morții că televiziunile nu se chinuiau să își plăteasca taxele la stat, sau măcar angajații. Și, de fapt, ce nu observă lumea, este că presa a fost cîinele de pază al democrației ținut în lanț de politicienii la comanda cărora scria. Libertatea presei a murit cînd indivizi cu afaceri dubioase și relații politice au început să își cumpere ziare și televiziuni pe care le-au transformat în gazete personale. Și cu care au făcut diverse jocuri politice și economice, care mai de care mai murdare.

Nu, nu anaful sau cioloș omoară libertatea presei azi. Libertatea presei la care se referă bocitoarele de azi a murit cînd proprietarii au decis să nu își plătească taxele sau să se implice în infracțiuni. Și faptul că televiziunile securistului pușcăriaș sînt obligate să se mute nu e o tragedie. NU au fost arestați jurnaliști, nu a murit nimeni. Diaconescu emitea dintr-o bucătărie, Turcescu emite dintr-o garsonieră confort unu. Cine vrea să facă jurnaism o să găsească mereu o cale.

Problema e că gîdea, badea și gașca lor nu vor să facă jurnalism. Ei vor scandal. Și pariez că îl vor face. Doar că acum trebuie să plătească și, ca orice securist serios, voiculescu nu vrea să scoată banii din buzunar fără un pic de circ.

foto: fun.bzi.ro

(Iulia Modiga) George Simion intră în greva foamei

5 februarie 2016: Liderul unioniștilor, George Simion, intră în greva foamei în vama Sculeni pentru a protesta contra măsurii autorităților de la Chișinău de a-i impune interdicție de intrare pe teritoriul Republicii Moldova

foto: infoprut.ro
articol: Iulia Modiga – infoprut.ro

Iulia Modiga - foto: facebook.com

Iulia Modiga – foto: facebook.com

5 februarie 2016

„Am ajuns la vama Sculeni și nici aici nu se oprește acest abuz îndreptat împotriva mea (fără să fiu anunțat de nimeni mi s-a anulat dreptul la libera circulație) și a ideii Unirii. Voi intra aici pe loc în greva foamei până voi putea merge acasă, în Basarabia.
Gândurile și rugăciunile voastre vă rog să fie cu mine. Sunt cu prietenul meu Marius Benchea de la Crucea Roșie care îmi va oferi asistență medicală. Sunt alături și de alți prieteni aici, la Sculeni.
UNIREA FACE PUTEREA!”, a scris pe Facebook președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

foto: /infoprut.ro

foto: /infoprut.ro

Vineri dimineață, liderul unioniștilor, George Simion, a aflat că are din nou interdicție de intrare pe teritoriul Republicii Moldova.

„O nouă interdicție. Pusă pe 6 ianuarie. Nu știu să-mi zică mai multe detalii, nu am voie să intru în Republica Moldova. La ora 12:00 trebuia să fiu la Teleradio Moldova să înmânez premiile la concursul Ars Adolescentina”, a comentat președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012. Totodată, acesta a spus că a primit un document în care este specificat faptul că este „inadmisibil în sistemul informatic”.

Mișcarea Civică Tinerii Moldovei, Blocul Unității Naționale și Diaspora unionistă au lansat deja apeluri publice către autoritățile Republicii Moldova, în care solicită anularea de urgență a măsurii interdicției impuse cetățeanului român George Simion, și către autoritățile de la București, cărora le cer să sancționeze politic și diplomatic măsurile abuzive impuse de conducerea Republicii Moldova.

articol preluat de pe: infoprut.ro

Soluția corecta în acest moment e sa mi se dea drumul sa vin acasă în Basarabia și cine e vinovat sa plătească! Nu…

Posted by George Simion on 6 Februarie 2016

Tinerii Moldovei, către Pavel Filip: Insistăm să rezolvaţi problema lui George Simion astăzi

Un pas mic pentru mine, un pas mare pentru acceptarea ideii REUNIFICĂRII! Ies din greva foamei deoarece iar s-au sucit:…

Posted by George Simion on 6 Februarie 2016

(Liviu G. Stan) Protestele de la Chişinău pe înţelesul tuturor

Proteste dupa vot, Chisinau ianuarie 2016
foto: infoprut.ro
articol: Liviu G. Stan

Liviu G. Stan -  foto - facebook.com

Liviu G. Stan – foto – facebook.com

24 ianuarie 2016

Orice cititor neavizat din România vede în protestele de la Chişinău din aceste zile doar un haos de sensuri. Şi pe bună dreptate. Cum se poate face ordine în aceste sensuri disparate? Să ne orientăm după ceea ce ne oferă strada.

Organizatorii protestelor din stradă sunt: Igor Dodon, politician pro-rus, lider al Partidului Socialiştilor; Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, personaj cu afaceri în zona crimei organizate şi cu relaţii strânse în zona serviciilor secrete ruseşti; Platforma DA, condusă de avocatul Andrei Năstase, în trecut procuror pe un dosar penal deschis în perioada guvernării comuniste omului de afaceri Victor Ţopa, la ora actuală fin de cununie al aceluiaşi Victor Ţopa, împletire de rudenie din care Andrei Năstase s-a ales cu o locuinţă în Frankfurt cumpărată de Ţopa.

Cine este Victor Ţopa? Un combinator putred de bogat care a făcut bani din afaceri cu diverse reţele de contrabandişti, traficanţi de droguri şi politicieni.

În jurul lui Dodon, Usatîi şi a Platformei DA sunt polarizate diverse televiziuni, ziare, bloguri şi alte piese de propagandă media care au o singură misiune în aceste mişcări de stradă: să nu lase nicio informaţie pură să transpire internaţional din Republica Moldova, să poarte campanii de linşaj mediatic şi să menţină iluzia că Dodon, Usatîi şi Platfroma DA duc o luptă de „eliberare anti-oligarhică” împotriva establishment-ului guvernamental de la Chişinău. Ţinta principală? Oligarhul Vladimir Plahotniuc, posesor de bazine cu bani, al unei potenţe financiare care îi poate garanta un joc politic autonom, fără sfori exterioare, şi care controlează mai tot ce mişcă în Republica Moldova.

Organizatorii spun că vor eliberarea statului capturat de oligarhie. Cum? Prin alegeri anticipate. Majoritatea parlamentară de la putere este făcută ţăndări ca pertinenţă politică şi susţinere electorală. Dodon şi Usatîi ştiu că, în cazul anticipatelor, au şanse mari să ajungă la manete.

Trecem peste anumite sloganuri de la tribună care incită la fapte clare de omor.

Ce se află în spatele acestui „ideal” protestatar? Dodon este un susţinător fervent al „limbii moldoveneşti”, al „moldovenismului” – toate invenţii ideologice staliniste cu germeni panslavişti îndreptate împotriva identităţii româneşti. Una dintre cele mai celebre forme de relativizare identitară care se bazează pe aceste invenţii ideologice este crearea în Republica Moldova a unei naţiuni civice, un soi de struţo-cămilă care ar trebui să termine odată şi pentru totdeauna cu identitatea românească peste Prut. În aceeaşi măsură, Dodon este şi un însetat fervent al banilor de la Kremlin, deocamdată singurul său sponsor. Un alt detaliu care îi strică nopţile liderului soicalist este Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, în care se precizează că limba română este limba de stat a Republicii Moldova. Declaraţia de Independenţă prevalează Constituţia Republicii Moldova.

Usatîi? Usatîi are năzuinţe mult mai „lumeşti”: printre alte obiective de ordin politic, cere eliberarea din închisoare a lui George Petrenco, liderul extremiştilor din gruparea teroristă Antifa, despre care vorbeşte public că ar fi un „deţinut politic”. Puneţi neapărat lângă asta şi felul în care i se vor îngrăşa conturile lui Usatîi în cazul în care protestele vor avea efectul scontat. Ideologic vorbind, Usatîi este un talmeş-balmeş, nu dă doi bani pe asemenea rigori de „etichetă”, el este adeptul acţiunii concrete de stradă, fără chestiuni de „estetică”, zbang!, capul în gură, luat cu asediu Parlamentul, spart cordoane de jandarmi şi alte grozăvii. Poate aţi văzut în fotografiile din prima zi de proteste cefele late care mutau jandarmii ca pe nişte lăzi goale. Băieţilor ălora pătraţi li se zice în slang-ul ucrainean tituşki: mercenari bine plătiţi, folosiţi la destabilizarea protestelor, specializaţi pe strivit oase şi spart cordoane de jandarmi, sunt antenaţi de obicei în grupări paramilitare coordonate de servicii secrete. Unii spun că ar fi fost aduşi de undeva din regiunea transnistreană, pregătiţi de ruşi acolo. Ce ar mai fi de menţionat aici? Ah, da! În 2014, Usatîi vorbea despre cum şi-ar dori să construiască o replică a Marelui Zid Chinezesc la graniţa dintre România şi Republica Moldova.

Şi ajungem la Platforma DA. Ce este important de reţinut în cazul acestora?

1. La fel ca şi Usatîi, şi DA cere eliberarea lui Petrenco.

2. Cei din DA caută ca, în timp ce se asociază la proteste cu Dodon şi Usatîi, să-şi parceleze însă propria lor felie de „nobleţe”. Scandează „Unire, moldoveni!”, dar asta nu are nicio treabă cu proiectul unioniştilor, ci este o altă fumigenă a „moldovenismului”, pe care o explică bine analistul Dan Dungaciu, directorul ISPRI, într-un interviu:

„În Piaţa MAN, această Platformă D.A. are cu totul şi cu totul altă agendă decât unirea cu România. ‘Unire, moldoveni!’ înseamnă unirea moldovenilor împotriva guvernului oligarhic şi lucrul acesta trebuie subliniat. Dacă vă uitaţi la discursurile liderilor D.A., discursurile lor nu conţin referiri la România. Conţin referiri la ţările baltice, la Georgia, dar nu la România. În al doilea rând, portofoliul de cântece din Piaţa MAN nu este asemănător cu ceea ce se auzea la Chişinău în anii ’90, cântece româneşti sau Doina şi Aldea Teodorovici, care cântau despre cele două maluri ale Prutului. Nu. Piaţa si-a inventat în acest moment un soi de identitate revoluţionară moldovenească, cu ‘Moldova care va renaşte’ fără legătură şi fără ajutorul României. Uitaţi-vă şi la media oamenilor din PMAN. Platforma D.A. a scos în Piaţa o populaţie cu o medie de vârstă de 50 de ani. Nu sunt tineri acolo. Nu mai sunt protestele din 2005, nici cele din 2003, cu profil identitar, nu seamănă nici măcar cu 7 aprilie. Tinerii nu sunt în stradă astăzi în R.Moldova, ci generaţia de 50 de ani, născută şi crescută în URSS, educată în URSS”.

Demn de reţinut în cazul DA este şi cât de bine i-ar merge finanţatorului principal al platformei, Victor Ţopa, fugit în Germania de frica închisorii, dacă finului său i-ar ieşi pasenţa alături de Dodon şi Usatîi.

Igor Dodon şi Renato Usatîi au două obiective majore la această oră.

Primul: câştigarea puterii pentru a eviscera din Rep. Moldova tot ceea ce România a reuşit să recupereze în ultimii ani în sfera identităţii româneşti. Cum vor ajunge la manete, va ploua cu legi anti-româneşti, va începe o veritabilă epurare juridic-constuţională: interdicţii, expulzări, abrogări de acorduri semnate între România şi Republica Moldova, eliminarea limbii române ca limbă de stat ş.a.m.d.

Al doilea: câştigarea puterii pentru a anula Acordurile de Asociere şi de Liber Schimb semnate între Republica Moldova şi Uniunea Europeană.

Asta este „menirea” dictată de la Kremlin celor doi, indiferent de aghiotanţi pe care şi-i mai iau pe drum: să iniţieze o prigoană legislativă anti-românească şi să anuleze orice pârghie de acţiune a comunităţii europene.

Odată realizate aceste două obiective, Republica Moldova va reveni la brelocul Rusiei aşa cum îi place Rusiei: ca desfrâu comercial al crimei organizate cu brevet euroasiatic şi ca defecţiune geostrategică majoră a flancului estic. Şi nici nu trebuie să investească prea mulţi bani pentru a obţine aşa ceva.

Niciun guvern, de orice factură ar fi el, nu mai are nicio valabilitate în Republica Moldova, nu va fi decât o fugă autodistructivă în jurul cozii.

Singura opţiune de salvare este unirea cu România, alta nu mai există!

articol preluat de pe: infoprut.ro

(Loredana Diacu) 26 de ani de la Revoluţie: “Adevărul ne va elibera pe toţi!”

Bucuresti – Piata Universitatii: 21 decembrie 2015
foto (captura): youtube.com
articol: Loredana Diacu – epochtimes-romania.com

21 decembrie 2015

În jur de 300 de persoane s-au strâns luni în Piaţa Universităţii, pentru a aduce un omagiu eroilor Revoluţiei din Decembrie 89.

Adunaţi în faţa Teatrului Naţional într-o zi la fel de însorită şi frumoasă ca cea de acum 26 de ani, când în Capitală a început să se moară pentru eliberarea ţării de sub dictatură şi comunism, revoluţionari, urmaşi ai martirilor căzuţi pentru libertate în decembrie 89 şi trecători dornici să aducă un omagiu eroilor, au aprins lumânări şi au depus coroane de flori.

Comemorarea eroilor Revoluţiei, Piaţa Universităţii, 21 decembrie 2015. (Eugen Horoiu / Epoch Times România)

Comemorarea eroilor Revoluţiei, Piaţa Universităţii, 21 decembrie 2015. (Eugen Horoiu / Epoch Times România)

“Întotdeauna când pui piciorul în Piaţa Universităţii sau la Cimitirul Eroilor mergi cu un gând de pioşenie. Emoţia pe care ne-o provoacă acest loc nu mai poate să ne-o scoată din suflet nimeni niciodată. Ea s-a impregnat în ziua de 21 decembrie, în urmă cu 26 de ani şi va rămâne atât cât vom fi pe lume.”, a declarat Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 89, organizator al evenimentelor de comemorare a Revoluţiei organizate luni în Bucureşti.

Cum comemorarea celor ce au murit pentru ca România să iasă din comunism, din frică şi beznă se desfăşoară în acest an pe fondului închiderii dosarului Revoluţiei, Mărieş şi-a exprimat speranţa că ziua de astăzi să declanşeze în sufletele oficialilor români dorinţa de adevăr, adevăr pe care românii îl aştepată de mai bine de un sfert de veac.

“Sper ca această zi să declanşeze în sufletele oficialilor români, începând în primul rând cu preşedintele Klaus Iohannis şi până la nivelul judecătorilor şi procurorilor, ministrului de Justiţie şi aşa mai departe, doar sentimente pentru adevăr, indiferent care ar fi acesta. (…) Adevărul cred că ne va dezlega pe toţi şi ne va elibera în acelaşi timp pe toţi. (…) Avem 26 de ani de când ne batem la cel mai înalt nivel pentru că, din punctul meu de vedere, singurul om în stat cu autoritate care poate să declanşeze fenomenul aflării adevărului în sensul de recuperare a documentelor, de declasificarea acolo unde este cazul, este preşedintele României. Din păcate, preşedinţii, toţi care au ocupat această funcţie până astăzi, inclusiv domnul Klaus Iohannis care este preşedinte în acest moment, nu au făcut nimic pentru acest lucru.”, a adăugat Mărieş.

Venit cu un copil de mână să aprindă o lumânare în memoria tinerilor căzuţi în decembrie 89, un alt revoluţionar, Doru Drăghici, una dintre persoanele care în zilele de foc ale Pieţei Universităţi au făcut celebra bornă a Revoluţiei montată în Piaţa Universităţii, şi-a exprimat şi el tristeţea faţă de închiderea dosarului evenimentelor din 89.

Comemorarea eroilor Revoluţiei, Piaţa Universităţii, 21 decembrie 2015. (Eugen Horoiu / Epoch Times România)

Comemorarea eroilor Revoluţiei, Piaţa Universităţii, 21 decembrie 2015. (Eugen Horoiu / Epoch Times România)

“Vin după 26 de ani cu sentimente de tristeţe, că nu se doreşte să se facă dreptate şi să se spună adevărul despre ce a fost în 21 şi 22 decembrie. Sistemul comunist continuă şi în ziua de azi, dar românii se pare că nu s-au trezit”, a declarat Doru Drăghici.

Comemorarea din Piaţa Universităţii a culminat cu sosirea gărzii de onoare, însoţită de fanfara militară. Aliniaţi pe bulevard, între Universitate şi Inter, soldaţii îmbrăcaţi în uniforma militară au dat onorul la ceremonia ţinută în memoria celor ucişi.

Comemorarea eroilor Revoluţiei, Piaţa Universităţii, 21 decembrie 2015. (Eugen Horoiu / Epoch Times România)

Comemorarea eroilor Revoluţiei, Piaţa Universităţii, 21 decembrie 2015. (Eugen Horoiu / Epoch Times România)

Atmosfera uşor festivistă creată de soldaţii în uniforme sclipitoare perfect aliniaţi în faţa troiţei ridicată pe pământ sfinţit cu sângele celor ucişi a fost “spartă” de mesajul, strigat peste mulţime, a unui participant: “Armata, Miliţia şi Securitatea au ucis oameni!”

“Sunt foarte mulţi români ucişi în Revoluţia din 89, 14-22 decembrie 1989, ucişi şi responsabilii pentru aceste fapte nu sunt traşi nici în aceste momente la răspundere. Ce s-a întâmplat după 22 decembrie 1989 ora 20, a avut loc o contra-revoluţie organizată de ruşi şi filoruşi, trădători români din România.”, şi-a explicat, ulterior, gestul, Marius Drăghici.

“Armata, Securitatea şi Miliţia nereformate până în acest moment au tras în poporul român în 89, au ucis români şi aceşti criminali sunt menajaţi de către continuatorul partidului comunist din România, PSD”, a adăugat Drăghici, acuzând că PSD, “partid criminal” a schimbat legea, generând mii de “revoluţionari” care nu au fost răniţi şi nici nu au avut rol determinant în 1989 însă au contribuit apoi într-o mare măsură, împreună cu “criminalul de neam şi ţară Ion Iliescu, împreună cu conducerea FSN de atunci să pună mâna pe putere şi să prăduiască poporul român până în acest moment”.

“Vreau să vă spun că din cei 25.000 de revoluţionari, nu sunt mai mult de 3000 de revoluţionari luptători curaţi, care pot susţine în faţa poporului şi a lui Dumnezeu că sunt români curajoşi şi dezinteresaţi care au acţionat acolo!”, a adăugat Drăghici, apostrofat de un domn în vârstă, purtând la piept cocarda tricoloră şi nemulţumiţi de spusele lui.

VIDEO

articol preluat de pe: epochtimes-romania.com


Comemorarea Eroilor Revolutiei la Sp. Coltea si Universitate

articol: youtube.com

21 decembrie 2015

articol preluat de pe: youtube.com

(Alexandru Cristian Surcel) Colectiv

articol: Alexandru Cristian Surcel

Alexandru Cristian Surcel - foto - facebook.com

Alexandru Cristian Surcel – foto – facebook.com

11 noiembrie 2015

Aş dori să nu fi fost nevoie să scriu acest text. Preferam să rămână guvernul Ponta la putere încă un an, până la alegerile parlamentare din 2016, ca Piedone să fie în continuare primarul sectorului 4, dar zecile de oameni ucişi şi răniţi în incendiul de la Clubul Colectiv să fie sănătoşi şi să mai meargă la multe concerte de acum încolo. Un amestec de prostie omenească şi corupţie care ucide a făcut într-o jumătate de oră şi în zilele agonizante care au urmat şi încă urmează mai multe victime decât evenimente traumatice precum mineriada din 1991. Dumnezeu să-i odihnească pe cei care nu mai sunt între noi şi să-i vindece pe cei care suferă de răni adânci, fizice şi sufleteşti.

Cele întâmplate, aşa cum se întâmplă la dezastre, au scos din oameni ce e mai bine şi ce e mai rău. Am văzut profesori de religie, preoţi sau simpli laici care se consideră drept credincioşi dovedind din plin că nu şi-au citit Cartea Sfântă, sau, dacă au făcut-o, n-au înţeles nimic din ea. Mai trist, s-a arătat putreziciunea care domneşte la vârful Bisericii, cu toate meritele de netăgăduit ale multora dintre oamenii smeriţi de la baza ei, din mânăstiri sau parohii. Încă din anii ’90, ierarhii au afirmat cu încăpăţânare că Biserica Ortodoxă Română nu are nevoie de o reformare. Ei bine, meschinăria dovedită de unii dintre ei, în frunte cu I.P.F. Patriarhul Daniel, chiar în faţa unei tragedii de asemenea proporţii, face proba faptului că reforma nu este numai necesară, este chiar urgentă.

Dar majoritare nu au fost acest gen de reacţii. Ceea ce cei mai mulţi au arătat în aceste zile, indiferent ce ar spune cultivatorii complexului naţional de inferioritate, a fost umanitate şi solidaritate, fie prin cozile de la centrele de colectare a sângelui, fie prin colectările de donaţii sau prin constituirea de grupuri de suport pentru victime, fie prin eforturile lor aproape supraomeneşti ca medici, personal medical şi pompieri, îngreunate de obişnuita ineficienţă şi incompetenţă a autorităţilor şi a actualilor politiceni, fie prin diferite alte forme de expresie a solidarităţii, cum sunt menţinerea altarului de lumânări de la intrarea în incinta fostei fabrici Pionierul sau participarea la marşurile către acest loc. Şi, din nou, au existat eroi, oameni precum Adrian Rugină şi Claudiu Petre, care scăpaţi iniţial din dezastru, şi-au dat viaţa salvându-i pe alţii.

Adrian Rugină şi Claudiu Petre - foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

Adrian Rugină şi Claudiu Petre – foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

Apoi a început revoluţia. Mă rog mini-revoluţia sau, de fapt, un nou episod într-o revoluţie care a debutat, de fapt, în ianuarie 2012, a continuat în septembrie-decembrie 2013, apoi în noiembrie 2014. Şi la capătul căreia România va trebui să aibă alţi politicieni şi o democraţie făcută din forme cu fond, nu fără, un proiect de ţară pe termen lung şi, mai ales, în care corupţia să nu mai ucidă.

Duminică, 1 noiembrie, a fost mai întâi un marş tăcut, comemorativ, de la Piaţa Universităţii la Piaţa Bucur, unde se află fabrica Pionierul şi Clubul Colectiv. Iar marţi, 3 noiembrie, 30 de mii de oameni furioşi au pornit în marş de la Piaţa Universităţii către sediile Guvernului, Ministerului de Interne, Primăriei Sectorului 4 Bucureşti, cerând demisii. Unii au ajuns şi la Patriarhie. Cincisprezece kilometri. Alte mii de oameni au ieşit în oraşele din ţară, inclusiv în unele unde aproape niciodată nu au avut loc proteste, şi în diaspora, ajungându-se în total undeva la cincizeci de mii şi, de data asta, fără să fie vorba prin provincie de organizaţii de partid, ca în 2012.

Proteste noiembrie 2015 - foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

Proteste noiembrie 2015 – foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

Miercuri, 4 noiembrie, dimineaţa, Victor Ponta a depus mandatul guvernului. A înţeles că are de-a face cu cea mai amplă mişcare socială încă de la finalul anilor ’90, că dacă mai stă întinde coarda prea mult şi aceasta va plezni. Mai puţin capabil să înţeleagă situaţia, primarul Piedone demisionează după ce preşedintele PSD, Liviu Dragnea, întreabă retoric “Oare de câţi lideri europeni este nevoie să demisioneze, ca să demisioneze şi primarul Piedone?”

Seara însă în Piaţa Universităţii sunt 35 de mii de demonstranţi indignaţi. Cu cei din ţară, din Republica Moldova şi din diaspora numărul creşte la cel puţin 60 de mii. Căderea guvernului nu mulţumeşte. Oamenii vor altă clasă politică, sunt scârbiţi şi dezamăgiţi de toate partidele. Mass media cu simpatii mai deschise sau mai camuflate PNL-iste încearcă să acrediteze ideea că ţinta protestelor ar fi alegerile anticipate. Dar oamenii nu vor asta, nu vor rotaţia cadrelor între aceleaşi nume care fac eşicherul politic românesc de un sfert de secol. Vor şanse reale pentru partidele noi, iar până la alegerile la termen, încă un an, un guvern tehnocrat depolitizat.

Proteste noiembrie 2015 - foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

Proteste noiembrie 2015 – foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

Joi, 5 noiembrie, şi vineri, 6 noiembrie, sunt două zile mai ciudate. Se încearcă infiltrări, unele grupuri de aşa-zişi ultraşi provoacă mici dezordini. Asociaţia 21 Decembrie, cu ajutorul Naşul TV, instalează vineri o scenă, dar aceasta este prost primită de public. Suspiciunile cauzate de aspectul profesionist al scenei sunt dublate de suspiciunile provocate de câteva vorbe neinspirate rostite de pe aceasta. După ce turbulenţii de care aminteam smulg şi fură cablurile, scena trebuie demontată. În spatele acestor fapte se află, se pare, aceleaşi personaje cu contacte lucrative în UNPR care au stat şi în spatele violenţelor din 15-16 şi 19 ianuarie 2012.

Pe de altă parte, preşedintele Klaus Iohannis încearcă să se urce pe val. Anunţă că în cadrul consultărilor pentru desemnarea unui nou prim ministru nu va chema doar partidele parlamentare, cum cere Constituţia, ci şi societatea civilă organizată şi reprezentanţi ai Pieţei Universităţi. O adresă de email este pusă la dispoziţie pentru solicitări. Pe măsură însă ce trece timpul, se vede că este vorba de o manevră murdară, Piaţa Universităţii neavând cum să aleagă reprezentanţi în timp atât de scurt, provincia şi diaspora fiind complet ignorate, iar cei convocaţi fiind de fapt selectaţi de aparatul Preşedinţiei. Mai mulţi dintre invitaţi, indiferent dacă iniţial doriseră să meargă sau nu, refuză. În cele din urmă, la Palatul Cotroceni ajung câteva dintre ONG-urile abonate la astfel de întâlniri şi doar doi activişti cu un background urcând până la protestele din 2013. Unul dintre ei cel mai probabil din naivitate, celălalt… nu comentez pentru moment. Ulterior, preşedintele anunţă ceea ce trebuia să anunţe de la bun început, fără teatrul aşa-ziselor consultări: că va veni în Piaţa Universităţii să vorbească direct cu demonstranţii. Prin mesajul Regelui Mihai I către demonstranţi şi prin prezenţa Principesei Moştenitoare Margareta la Clubul Colectiv, Casa Regală a României procedează mult mai corect.

Proteste noiembrie 2015 - foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

Proteste noiembrie 2015 – foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

Sâmbătă, 7 noiembrie, în timp ce câteva mii de protestatari blochează din nou Piaţa Universităţii, consfătuirea unui mic grup de activişti se tranformă ad hoc în primul forum perfect liber, fără balcoane sau scene unde numai unii au acces, ca în 1990, şi fără decizii comunicate pur şi simplu printr-o pagină de Facebook ori întâlniri la care nu pot asista mai mult de câteva zeci de oameni (numite plenare, apoi forumuri), ca în 2013. Este un moment istoric ratat cu brio de majoritatea televiziunilor, dar filmat în mare parte de Sergiu Brega (Curaj TV), filmare pe care o adaug mai jos. Forumul este repetat tot pe carosabil, în mijlocul Pieţei, duminică, 8 noiembrie. În aceeaşi seară, Klaus Iohannis debarcă, scurt, în Piaţa Universităţii, unde i se transmite că oamenii nu vor alegeri anticipate, că doresc un guvern tehnocrat şi eliminarea barierelor din legea electorală pentru partidele plecate acum de la firul ierbii, pe baza noilor iniţiative, multe ale unora dintre participanţii la proteste.

Începând de luni, 9 noiembrie, în Piaţa Universităţii mai vin câteva sute de oameni şi nu se mai blochează carosabilul. Mişcarea de protest se apropie de sfârşit. Deocamdată. Marţi, 10 noiembrie, preşedintele îl desemnează ca prim ministru pe Dacian Cioloş, neafiliat politic, fost ministru al agriculturii şi fost comisar european pentru agricultură, nici el lipsit de semne de întrebare, care promite să formeze primul guvern pur tehnocrat de la restabilirea unui regim democratic în urma revoluţiei anticomuniste din 1989-1990. Niciun partid nu se mai află, formal, la putere.

#Colectiv

articol preluat de pe: marturiilehierofantului.blogspot.ro