Articole

(Marius Vintila) Piața Universitații, anticamera românului de rând

Proteste 6 noiembrie 2015, Bucuresti, Piata Universitatii
foto (captura video): Sergiu Nicolae Brega
articol: Marius Vintila – mrvintila.wordpress.com

Marius Vintila - foto - facebook.com

Marius Vintila – foto – facebook.com

8 noiembrie 2015

De patru ani de cand merg la proteste tanjesc dupa infiintarea unei tribune unde sa vorbeasca cine vrea, ca pe vremea Pietii Universitatii din 1990. Desi balconul era un element dominator, fie si numai din punct de vedere fizic, si desi un triaj avea loc totusi, se pare ca in general cei care au ajuns acolo au avut intr-adevar ceva de spus. E adevarat ca marii intelectuali ai tarii care ar fi vorbit la o tribuna ca asta au cam facut burti, fie fizice, fie morale, deci niste spiciuri profi ar lipsi. Dar in general in orice adunare se simte nevoia canalizarii energiei spre sau de catre un vorbitor, asa ca alaltaieri s-a adus in PU o scena. Cel care a adus-o, Teodor Maries, ar fi promis initial ca nu va urca pe scena, totusi in momentul cand scena a fost instalata, dumnealui a urcat si a anuntat ca scena este adusa prin intermediul Nasul TV si este acolo pentru ca liderii pietei (wtf!?) sa poata vorbi. O greseala care a declansat niste huiduieli monumentale, mai ales din partea galeriilor. In mod legitim oamenii s-au simtit amenintati nu doar de prezenta intruziva, fie ea si indirecta, a unei institutii media in spatele protestului, dar si de ideea ca o scena profesionala nu a putut fi adusa decat cu niste cheltuieli care reclamau intrebarea “cine a platit pentru asta ?” Noi astia de aici, nu numai ca nu avem bani de inchiriat instalatii, dar chiar si folosirea unei portavoci de 1000 de lei ridica sprancene. Huiduielile nu au incetat decat peste 15 minute, cand plafonul scenei a fost coborat iar luminile, stinse. Pe de alta parte, alti protestatari vorbeau intre ei contestand reactia galeriilor si argumentand ca intr-adevar niste persoane ar trebui sa se adreseze pietei de la o tribuna, caci “nu poti sa sari si sa scandezi aceleasi lozinci din doua versuri la nesfarsit”. Sunt de acord si cu asta. Vorba lui varu-meu:”dupa patru zile nici nu stii ce sa mai strigi.”

Tot alaltaieri a avut loc acea intalnire la Cotroceni, care a actionat ca un cutit cu care presedintele a intepat abil anvelopele protestului, lasandu-l pe jante. Toate avertismentele catre cei convocati de a nu se duce caci vor discredita protestul au ramas fara raspuns, ei fiind croiti sa ii spuna in fata lui Iohannis, fara ocolisuri “la televizor pareti mai inalt”. Sau alte cuvinte esentiale pentru situatia data, gen “stiti, eu de fapt nu reprezint piata, ci propriul meu ONG”, de altfel agreat de baietii care i-au sunat etc. Este greu sa gasesti intalnirii alt scop decat acela evident, de dezamorsare a bombei PU, care in ciuda demisiei guvernului, statea sa explodeze.

In felul acesta am ajuns in numai patru zile de la 30 de mii la 3 mii de oameni in piata, ceea ce probabil ca le-a mai adus inima la loc politicienilor care se pregateau unii de debarcare, altii de imbarcare.

Contextul actual arata asa: 43 de morti si mai urmeaza, focul de la Colectiv numai la opt zile distanta, scandal urias fiindca autoritatile din domeniul medical incearca sa acopere esecul intregului sistem plus probabil niste serioase urme de coruptie cu pretul vietii victimelor, iar datele preliminare ale anchetei indica o coruptie generalizata in intreaga ramura a administratiei care se ocupa cu autorizarea si controlul functionarii spatiilor publice. Au fost publicate cifre de speriat, de exemplu numai 7% dintre scolile romanesti au autorizatie ISU (!!!), conform unei declaratii a premierului interimar. In conditiile astea trebuie sa fii alcatuit dintr-un material special – eventual ignifug – ca sa renunti la sansa atat de rara a unei schimbari din temelii a sistemului, si sa te aciuezi la caldurica langa promisiunea unui linistitor guvern de tehnocrati care sa te scoata in primavara unor alegeri tot dintre aia (pe modelul detinutilor care se bucura ca isi schimba hainele … intre ei). Mi se pare ca in sfarsit se poate spune ca “ne meritam soarta” din cauza unei lipse acute si cronice a memoriei si a unei inactiuni sau a unei akrasii (slabiciune a vointei) vecine cu nesimtirea. Intrebarea cea mai comuna e aceeasi: ”Si crezi ca se rezolva daca iesi la protest ?” Poate ca nu, dar daca nu iesi, SIGUR nu va face nimeni nimic.

In ciuda atmosferei molatece din ultimele doua seri, eu sper totusi ca PU se va reactiva incepand chiar de azi. Victimele focului, murind una cate una, ne reamintesc in fiecare clipa de ce trebuie sa iesim in piata iar si iar.

articol preluat de pe: https://mrvintila.wordpress.com/

(Marius Vintila) Sa tinem aprins focul colectiv

foto: agerpres.ro
articol: Marius Vintila

Marius Vintila - foto - facebook.com

Marius Vintila – foto – facebook.com

4 noiembrie 2015

In urma apelului meu catre presa * nu s-a intamplat, evident, nimic, dar nu imi pare rau ca l-am facut, el fiind in acord cu gandurile multor compatrioti.

De cinci zile presa se mataie, ofteaza, jeleste, in manifestari care nu au nimic de face nici cu mila si nici cu respectul fata de durere ci mai degraba cu un bocet platit, procedeu des intalnit la tara si care are acelasi rol: de entertainment, audienta si barfa. Cei care nu se lamenteaza acuza, si uite asa au mai facut rost de un dezastru aducator de rating. Desi sunt puternic afectat (din momentul aflarii vestii imi amintesc de tragedie la fiecare cateva secunde si imi imaginez prin ce au trecut bietii oameni aflati acolo), am luat relatarile despre eveniment in doze mici, aproape numai de pe online, treaba mai usoara daca de un an si jumate nu am televizor. Cand am dat de televizor mi s-a confirmat ceea ce aflasem despre mine de cativa ani: ca nu mai stiu sa ma uit la stiri fiindca ele se desfasoara pe cel putin trei ecrane simultan, cu doua burtiere incarcate de rezultate din divizia a doua la fotbal. Ma rog, am adunat totusi o seama de aberatii pe care le consider cele mai grave din cele pe care le-am intalnit si vi le redau aici:

– Reporter TV catre cardinalul Robu: “Ce i-ati spus lui D-zeu cand ati ingenunchiat ?”

– Un intelept de pe un site ortodox:”Pai cum, vor spune unii, cum sa ii pomenim daca nu stim ca au credinta in Dumnezeu…. Da, atât de „nebună” e iubirea Lui (Dumnezeu) încât, cu siguranță, îi cuprinde și pe rockerii din Colectiv”- condescedenta nu e iubire, ortodoxu’ tatii !

– Ministrul Sanatatii Banicioiu (despre sectia de arsi de 8,5 mil. de euro inaugurata de el acum sapte luni – facuta prin participarea la licitatie a unei singure firme, a unui prieten al lui Oprescu – dar care nu are personal si nu a functionat nici o zi): “Sectia este IN STARE A FI functionala”.

– Primarul sectorului 4: “Nu am nimic sa imi reprosez.”

– Prietena a doua fete ucise de flacari care a oferit pentru Realitatea TV un necrolog “super”: “erau persoane super, ne intelegeam superbine, ieseam in fiecare zi impreuna, erau superdragute …”

– Daniel, CEO la BOR SRL: “Nu invatati voi biserica ce rol are ea …”

Sigur ca nu doar fatucile sau baietii de pe teren sau din studiourile tv-urilor de stiri, din care majoritatea nu sunt in stare sa lege doua propozitii coerente, au comis-o, ci chiar si jurnalisti considerati seriosi – de exemplu o discutie la care participau Tolontan si Moise a luat-o pe aratura ajungand la “cine organizeaza baluri ale bobocilor in licee”. Pe bune ? Da. Pentru ca atunci cand se vorbeste mult e foarte greu sa mentii linia fina care delimiteaza banalul de esential, sau in cazul nostru discursul cotidian de cel de doliu national.

Cand faceam apel catre presa sa se abtina de la multe ore de tratat subiectul ma gandeam mai ales la doua aspecte: unul, ca in momentul in care se vorbeste foarte mult, este inevitabil sa se spuna si multe prostii, in special amanunte care arunca in derizoriu durerea oamenilor implicati direct in groaznicul eveniment, si al doilea, ca mintea umana suporta doar o anumita cantitate de informatie legata de un subiect si cu cat mai intensa e tocarea marunta a incendiului, cu atat subiectul va muri mai repede. Strict din punctul de vedere al mintii umane si al capacitatii ei innascute de a uita pentru a merge mai departe, acesta e un proces normal. Si fiindca cred ca de data asta nu mai avem voie sa uitam, sa trecem peste, sa musamalizam sau sa stingem, a insista pe toate amanuntele comune nelegate sau chiar legate de incendiul din club nu este benefic. Dimpotriva, fiindca abia acum incepe suferinta pentru cei ce au pierdut pe cineva sau pentru cei care vor supravietui (recuperarea cu arsuri este un iad), avem datoria sa mentinem flacara furiei care sa ne permita schimbari radicale.

Pentru ca nu e cinstit ca in focul de la Colectiv sa fi fost prinsi doar nevinovati, el trebuie sa ii arda si pe cei responsabili, de la patroni la primar, inspectori, ministri. Altfel, nevinovatii vor fi devenit inca un sir de victime in zadar. Insa acesta e doar primul pas. Nu ar fi cinstit sa uitam nici responsabilitatea fiecaruia dintre noi si sa ne amintim ca inainte sa cerem altora sa respecte regulile, suntem datori sa le respectam noi insine. Fiindca schimbarea incepe cu tine si cu mine si cu cei 30 000 de oameni din Bucuresti care au cerut aseara schimbarea asumandu-si-o intai pe cea proprie. Fiindca asa cum spun versurile piesei “The Day We Die” a trupei Goodbye To Gravity, pe care nimeni (nici eu) nu a avut curiozitatea sa le citeasca: “We’re not numbers, we’re free, we’re so alive /And the day we give in is the day we die.”

(“Nu suntem numere, ci liberi si-atat de vii / Iar ziua cand cedam e ziua cand vom muri.”)

articol preluat de pe: https://mrvintila.wordpress.com

*  Dragi lucratori in mass media,

Aseara s-a intamplat cel mai tragic accident din istoria recenta a Romaniei de la prabusirea acelui avion de pasageri la Balotesti in 1995. Va rog din suflet, in numele durerii celor care au pierdut pe cineva aseara si in numele urmelor de decenta si de profesionalism ramase in breasla noastra, sa nu transformati si aceasta tragedie in manea. Opriti bufferele cu muzica plangareata, breiching niuzurile care tin cu orele, parerologii pe care familiile ii vad mai des la televizor decat acasa ! Abtineti-va de la speculatiile privind vinovatii criminali sau ancheta Parchetului si nu difuzati declaratiile formale si obligatorii ale politicienilor zilei ! Nu mai faceti topuri ale nenorocirilor petrecute in diverse cluburi din lume dupa numarul de victime ! Nu asa ne aratam respectul pentru cei carora le-a murit un copil sau un frate in incendiul de azi noapte. Nu tratati aceasta tragedie ca pe un subiect de presa asa cum este el inteles in jurnalismul pervertit al secolului 21. Nu este o inmormantare preschimbata in eveniment monden sau disparitia Elodiei devenita entertainment de chiosc. Avem nevoie sa transmiteti empatie, nu sa transformati catastrofalul in senzational !

Marius Vintila

31 octombrie 2015

(tvr.ro) Ediţie specială Între bine şi rău la TVR 1 (video)

Liviu Mihaiu
foto si articol: tvr.ro

02 noiembrie 2015

“Merge şi aşa!” versus ” Aşa nu mai merge!” – a fost tema dezbaterii la emisiunea moderate de Liviu Mihaiu. I s-a alăturat jurnalistul Dragoş Pătraru. Luni, 2 noiembrie, ora 21.00, la TVR 1, TVR2 și TVR+.

Liviu Mihaiu revine cu o ediţie specială Între bine şi rău la TVR 1. „Diseară voi realiza în mod excepţional emisiunea mea: Între Bine şi Rău. Tema este: Merge şi-aşa! versus Aşa nu mai merge!. Despre tragedia colectivă prin care trecem. Despre tragedia ca-n filme a unei generaţii… Fără circ cu imagini şocante. Fără flecari de rating. Fără ură şi răzbunare. Fără menajamente. Cu oameni responsabili, psihologi, cu tineri, despre noi, românii, la ‪greu. O să mă ajute şi colegul de front, Dragoş Pătraru, care şi-a suspendat emisiunea de la 22.00”, a anunţat Liviu Mihaiu.

Emisiunea poate fi vizionată aici.

articol preluat de pe: http://www.tvr.ro/

Dosarul Revoluţiei din decembrie 1989

Bucuresti, decembrie 1989
foto: revista22.ro

Dosarul Revoluţiei din decembrie 1989 a fost clasat de Parchetul instanţei supreme

articol: stiri.tvr.ro

23 octombrie 2015

Dosarul Revoluţiei din 1989 a fost închis, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Asta înseamnă că nimeni nu va fi găsit vinovat în acest caz. Reprezentanţii asociaţiilor de revoluţionari au anunţat deja că vor contesta această decizie. Procurorii militari au clasat dosarul Revoluţiei inclusiv pentru infracţiunile împotriva umanităţii, genocid, tratamente neomenoase sau omor. Parchetul susţine că pentru unele fapte există condamnări în alte cauze. Iar altele s-ar fi prescris.

Parchetul Militar a închis dosarul Revoluţiei din 1989. Procurorii spun că, pentru unele fapte, există condamnări în alte cauze. Iar altele s-au prescis. În ordonanţa de clasare, Parchetul de pe lângă Înalta Curte arată că, din cauza oboselii şi a stresului, unii militari s-au împuşcat între ei. Iar oamenii din dispozitivele militare, civile sau mixte au deschis “cu uşurinţă” focul spre imobile sau spre maşini care nu opreau la filtre. Este o nouă crimă, spun revoluţionarii, care vor să conteste decizia procurorilor.

Printre motivele de închidere a dosarului Revoluţiei se află faptul că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, există autoritate de lucru judecat, faptele nu există sau nu sunt prevăzute de legea penală, a intervenit amnistia.
Ordonanţa de clasare poate fi contestată la procurorul şef al Parchetului Militar şi apoi la instanţă.

Potrivit comunicatului, în raport de rezultatul cercetărilor efectuate cu privire la fiecare victimă în parte şi de impedimentele procedurale referitoare la punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale în cauză, prin Ordonanţa din 14.10.2015 s-a dispus:

- clasarea cauzei sub aspectul infracţiunilor de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase, infracţiuni de război contra proprietăţii şi altor drepturi, respectiv infracţiuni contra umanităţii, reţinându-se că faptele cercetate nu sunt prevăzute de legea penală, nefiind caracterizate de tipicitate în raport cu normele legale incriminatoare.

- clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de omor, tentativă de omor şi instigare la infracţiunea de omor, reţinându-se, după caz, împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale sau existenţa autorităţii de lucru judecat, dar şi faptul că decesul nu s-a datorat unei fapte prevăzute de legea penală sau că fapta nu există;

- clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă, reţinându-se că faptele nu sunt prevăzute de legea penală;

- clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi instigare la infracţiunea de lovire sau alte violenţe, reţinându-se, după caz, că fapta nu există sau nu este prevăzută de legea penală, respectiv că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale;

- clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală şi instigare la infracţiunea de vătămare corporală, reţinându-se că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale;

- clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal şi instigare la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, reţinându-se, după caz, împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale sau existenţa autorităţii de lucru judecat, dar şi existenţa unei cauze de neimputabilitate, respectiv eroarea;

- clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de furt şi distrugere, reţinându-se împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale;

- clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de ultraj, reţinându-se împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale;

- clasare cauzei sub aspectul infracţiunii de purtare abuzivă şi instigare la infracţiunea de purtare abuzivă, reţinându-se că a intervenit amnistia;

articol preluat de pe: http://stiri.tvr.ro/

(Marius Vintila) Refugiere humanum est, imigrare diabolicum

Imigranti in Ungaria
foto: economica.net
articol: mrvintila.wordpress.com

Marius Vintila - foto - facebook.com

Marius Vintila – foto – facebook.com

24 septembrie 2015

M-am ferit pana acum sa ies la rampa cu subiectul asta dintr-o retinere provocata mai intai de faptul ca nu aveam suficienta informatie si nu am avut nici timp sa ma documentez. Pe de alta parte, ma inhiba cascada de opinii, articole, stiri, filmulete si guri cascate care se starneste indata ce apare un nou subiect pe marginea caruia se pot bate campii. (Va reamintesc ca a fost necesar un intreg val de refugiati ca sa fie dat uitarii violul vasluian). In fine, apropo de batut campii … aseara, dezbatere Frontline despre refugiati. Cu streaming live. Nimeni nu are intrebari, ci doar pareri. Tata zicea ca fiecare are o parere si o gaura in cur. Adica, respect, mosule, fiecare tine la parerea lui, e unica si conteaza, deci o comunica cu glas tare fara sa ii mai asculte pe ceilalti sau fara macar sa gandeasca inainte sa deschida gura. Dogma si alta nu ! O singura persoana are o nisa de expertiza si pare foarte bine pregatita, restul, cand nu o intrerup pe persoana bine pregatita, se aventureaza in elucubratii care incep in Urukul lui Ghilgames si se incheie in Voluntari, unde e sediul unei asociatii a sirienilor din Romania. Pana si cei care au venit exclusiv pentru scandal (un baiat care-si scosese noua frizura si noua dreapta la sosea si un grup pe care l-am suspectat de ultraortodoxism capitalist cu valente isterice) isi dau seama ca nu au de unde sa apuce discutia pentru a da cu ea de pamant, fiindca nu ii asculta nimeni. Prietena mea Raluca Feher, unic importator al ONG-ului Frontline, indeamna la dialog, dar deja e pentalog, hexalog, orice altceva decat o discutie de la care sa pleci si cu ceva concluzii, nu doar cu senzatia ca ai participat la un talkshow de televiziune de stiri.

Am retinut totusi un punct de vedere care mi se pare definitoriu pentru acele persoane – si nu sunt putine – care au realmente intelegere si cred despre ele insele ca doresc sa traiasca in pace impreuna cu oricine vine din Orient sau din Africa trecand Mediterana pe barca, butoi sau butuc, dar au urmatoarea problema: cum ii triem pe astia de vin, cum aflam noi daca sunt ce zic, adica refugiati, cum stim ca nu-s teroristi sau imigranti. Ca sa stim o treaba. Adica cum ar veni, daca stii asta, iti dai seama imediat si ce trebuie sa faci: refugiatii – sa pofteasca, da’ sa sa stearga pe picioare, imigrantii – ne mai gandim, functie de pregatire, educatie, priviri si abibasi, restul sa se duca inapoi (!?), iar teroristii – la bulaul Guantanamo sa invete pana unde se intind drepturile omului si cine e omul ala care are drepturile.

Eu – caci am si eu o parere la care tin – cred ca problema e mai simpla decat pare si ca de fapt nici nu e loc de dezbatere. In primul rand, pe termen scurt, situatia arata cam asa: daca ne referim la Romania, din cauza guvernelor din ultimii 25 de ani si a faptului ca in tara Schengen se traieste mai omeneste putem spune ca nu se pune problema ca cineva sa vrea sa stea aici mai mult de cateva luni pana isi linge ranile. Apoi, daca ne gandim la toata UE-a: putem noi sa trimitem sute de mii de oameni inapoi, inapoi asta fiind in vreo zece tari din Orient si Africa ? Nu, este imposibil, din zeci de motive, cel mai de bun simt fiind ala ca nu stii unde sa ii trimiti. Nu ai cum sa incarci niste sute de mii de oameni si sa ii lasi la granita dintre Siria si Iraq, oricat ar regreta baiatul ala cu noua lui dreapta de aseara. In continuare – este oare posibil sa aflam povestea reala a sute de mii de oameni si in functie de asta sa ii repartizam in societate dupa criterii democratico-capitaliste ? Raspuns corect – este imposibil. Deci, teroristi, refugiati sau imigranti, vrem sau nu, in final va trebui sa ii primim, treaba la care suntem cat de cat ok (ca europeni, zic) dar mai ales sa ii integram, treaba la care nu prea ne pricepem, dovada comunitatile turcesti, algeriene etc. din Germania sau Franta.

Pe termen mediu – cativa ani – lucrurile stau, zic eu, cam asa:

  1. Cauzele care au dus la aceasta criza majora nu vor disparea. Adica frontierele trasate cu rigla la ‘916 de puterile colonialist-imperialiste Franta si Marea Brianie vor continua sa faca brublem.
  2. SUA si aliatii nu se vor retrage din Orient (ca acolo e petrol) si vor incerca in continuare sa impuna “democratia” cu drona (vedem peste tot ce rezultate spectaculoase are) unor popoare carora oricum modelul nu li se potriveste.
  3. Clima nu se va imbunatati la marginea desertului deci haleala va fi din ce in ce mai putina.
  4. ISIS va continua sa recruteze baieti fara viitor din vestul care nu a reusit sa ii integreze.

Deci in concluzie oamenii vor continua sa plece de acolo si sa vina incoace. Deci in concluzie Europa va avea doua variante: sa isi inchida granitele si sa se transforme forevar in bastion al democratiei si egalitatii (“dar nu pentru catei”, vorba fabulei) sau sa primeasca in continuare imigranti indiferent de motivele care i-au adus in tara Schengen. Da, vor fi si niste teroristi dar nu trebuie sa ne speriem, statisticile spun ca in ultimii cinci ani mai putin de 2% din atentatele teroriste din Europa au avut autori musulmani, cifre pe care mass media le ignora. Pana la urma acum nu facem altceva decat sa platim oalele sparte cu glontul si baioneta de bravii ostasi engleji, americani si frantuji de-a lungul unor secole de agresiune si ipocrizie. Ca mai intai a fost Lawrence al Arabiei si abia dupa aia Omar Bakri Mohamed al Tottenham-ului. Mai exista desigur si opinia care spune ca vin islamicii si ne distrug valorile traditionale, care or fi alea. Am petrecut o ora cautand sa vedem care sunt valorile traditionale romanesti si pe net am gasit ceva … in engleza. Intreband un viitor antropolog am aflat ca valorile ar fi ortodoxia (specific romaneasca?), identificarea cu spatiul locuit de natie (noi estem romani!) si ospitalitatea. Ori cred ca la ospitalitate deja ne lovira tare astia, fiindca 60 la suta dintre romani vor ca amaratii care au trecut marea pe gonflabile fara locuri rezervate persoanelor cu copii, sa se duca dracului inapoi. Desi eu cred ca divinitatea, oricat de ortodoxa ar fi ea, nu il va certa pe credincios daca ajuta un om la necaz.

Deci daca noi, europenii, am vazut ca ne-a venit nota de plata, poate ar fi bine sa nu dam teapa si sa ii primim frumos pe refugiati. Fiindca au nevoie, fiindca suntem si noi responsabili de ce li se intampla si fiindca in final va trebui sa traim cu ei. Si daca tot vei avea un vecin musulman, e cel putin mai profitabil (daca uiti ca e mai intai omeneste) sa te intelegi bine cu el, nu sa te porti ca rudele din Mizil cand fata lu’ Costica l-a adus acasa pe viitorul ei sot, un doctor din Nigeria. Sau ca Johannis care le-a intors spatele ca un taranoi sas din secolul 17 cand lasa rumanii in afara portilor cetatii. Sa lasi si tu, cum ar veni, loc de salaam alekum.

articol preluat de pe https://mrvintila.wordpress.com

(Vlad Epurescu) Asta înseamnă să fii ipocrit: să verşi lacrimi la poza copilului înecat şi să vinzi arme în Orientul Mijlociu

Imaginea care simbolizează proporţiile dezastrului umanitar adus de criza refugiaţilor
foto – adevarul.ro
articol – Vlad Epurescu

4 septembrie 2015

Criza refugiaţilor care a cuprins întreaga Europă va fi dezbătută în cadrul unui summit extraordinar care va avea loc pe 14 septembrie. Poate ar fi bine, dragi conducători şi lideri neînfricaţi ai UE, să discutaţi puţin şi despre exporturile de armament către Orientul Mijlociu, nu doar să triaţi refugiaţii ca pe nişte nasturi.

Ne uităm cu toţii la imaginile grăitoare cât un milion de cuvinte şi vedem copii şi femei înghiţiţi de valuri şi aduşi la mal odată cu algele, bărbaţi în toată firea care dorm pe coclauri, oameni care vor să îşi uite trecutul dar care nu au niciun viitor… La porţile Europei bat sute de mii de refugiaţi. Unii fug din calea războaielor sectariene, alţii fug din calea sărăciei, alţii pur şi simplu îşi încearcă norocul. Dincolo de motivaţia fiecărui refugiat, de compasiune sau de sentimentele islamofobe, ar trebui să nu uităm că acest exod din zona Orientului Mijlociu este şi efectul politicilor implementate de occidentali cu mare “succes” în acel capăt de lume.

În ultima decadă, Orientul Mijlociu a devenit una dintre principalele pieţe de desfacere pentru exportul de armamente. Guvernele din această regiune au plonjat cu capul înainte într-o cursă nebună a înarmării. Anul acesta, Orientul Mijlociu va cumpăra armament şi tehnică militară de la ţările Occidentale în valoare de aproximativ 18 miliarde de dolari. Anul trecut, au fost aruncaţi în joc “doar” 12 miliarde de dolari. Exporturile se duc, în principal, spre ţările sunite din Golf. Marii cumpărători sunt Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Iran.

Siria, Irak, Liban şi Yemen sunt principalele teatre de război din Orientul Mijlociu, Egiptul se luptă cu extremiştii islamişti din Sinai iar Arabia Saudită şi Iranul duc o luptă surdă în Yemen în căutarea supremaţiei din Orientul Mijlociu.

Ironia face că marii furnizori de armamente să fie membrii selecţi ai Consiliului de Securitate al ONU. În Siria, Iranul a suţinut cu logistică militară şi cu armament guvernul criminal al lui Bashar al-Assad iar celelalte state din Golf au susţinut diverse grupuri rebele. Franţa negociază atât cu Emiratele Arabe Unite cât şi cu Arabia Saudită pentru a vinde aici avioane de luptă Rafale. Saudiţii ar pune în joc 12 miliarde de dolari pentru tehnică militară care ar urma să fie achiziţionată de la francezi. În plus, Hollande a fost invitat de liderii din Golf la un summit al regiunii ce a avut loc în Arabia Saudită acolo unde a ţinut şi un discurs. Exporturile de armament ale Franţei au ajuns la cel mai ridicat nivel în ultimii 15 ani. Arabia Saudită a fost unul dintre cei mai buni clienţi şi pentru exporturile germane de armament.

Cursa înarmării în Orientul Mijlociu - foto - adevarul.ro

Cursa înarmării în Orientul Mijlociu – foto – adevarul.ro

Parisul a adoptat o atitudine dură în timpul discuţiilor privind ridicarea embargoului economic impus Iranului, disociindu-se de SUA şi încercând să cultive relaţii cu Arabia Saudită şi cu alte state din Golf. Acum, odată cu ridicarea sancţiunilor economice impuse Iranului, nu este complicat de anticipat că şi Teheranul va căuta să îşi refacă arsenalul militar, aflându-se în discuţii avansate cu Rusia pentru achiziţionarea unor sisteme de rachete de ultimă generaţie. Deutsche Welle scria că tehnica de luptă fabricată de cei de la Heckler and Koch era folosită şi de miliţiile islamiste, fie că vorbim despre Hezbollah sau Statul Islamic.

Luxemburg, ţara care deţine preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, a făcut un apel la oficialii celor 28 de state din Uniune pentru o întrunire extraordinară care va avea loc pe 14 septembrie. Scopul acestui summit este acela de a se decide o politică unitară privind împiedicarea traficului de persoane, modul în care se face trierea refugiaţilor precum şi posibilităţile prin care o parte dintre aceştia să fie trimişi înapoi.

Sună foarte frumos şi lasă impresia că Europa este implicată şi că birocraţii plătiţi regeşte au soluţii şi că totul va fi bine.

Trăim o catastrofă umanitară dar găsiţi soluţii, dragi lideri ai Europei, la problema Siriei şi a celorlalte state instabile din Orientul Mijlociu. Degeaba îi trimiteţi acasă pe aceşti refugiaţi, degeaba stabiliţi cote pentru a-i redistribui şi să daţi peste cap chiar toată populaţia Europei. Ştiţi bine că nu puteţi să îi ţineţi toată viaţa şi cu forţa în centrele de cazare, că aceşti oameni se vor integra foarte greu în societate şi că atâta timp cât nu rezolvaţi butoiul cu pulbere din Orientul Mijlociu, acesta este doar începutul.

foto - adevarul.ro

foto – adevarul.ro

articol preluat de pe http://adevarul.ro/


Miniştrii de externe din UE dezbat la Luxemburg criza imigranţilor

articol – stiri.tvr.ro

05 Septembrie 2015

Miniştrii de externe din Uniunea Europeană reuniţi în Luxemburg au discutat astăzi despre criza refugiaţilor. La întâlnire au fost invitate şi state din afara spaţiului comunitar, afectate şi ele de numărul mare de migranţi. Potrivit şefei diplomaţiei europene, Federica Mogherini, un lucru e cert: Uniunea Europeană trebuie să accepte ideea că această situaţie nu este trecătoare.

Se discută criza refugiaților

Reuniunea informală a miniştrilor de externe europeni de la Luxemburg s-a transformat într-un dialog aprins pe tema rezolvării crizei refugiaţilor.

Federica Mogherini, ministrul de Externe al UE: “Criza se permanentizează şi, cu cât acceptăm asta mai repede, psihologic dar şi politic, cu atât vom reuşi să răspundem într-o manieră mai eficientă”.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a propus crearea unor centre de primire mai aproape de zonele de conflict, în afara Europei. Ministrul turc, prezent la Luxemburg, a respins ideea: ţara sa găzduieşte deja 2 milioane de refugiaţi sirieni.

Jean Asselborn, ministrul de Externe din Luxemburg: “Trebuie să realizăm că avem aici un număr mare de migranţi care se încadrează în prevederile convenţiei de la Geneva şi pe care nu-i putem lăsa într-o singură ţară. Trebuie să fie împărţiţi”.

Cum, câţi şi unde – sunt detalii care urmează să fie stabilite. Şomajul ridicat din unele state şi emergenţa partidelor naţionaliste de extremă dreapta îngreunează climatul discuţiilor.

Mulţi europeni susţin însă primirea şi integrarea refugiaţilor.

Premierul finlandez: “Împreună cu familia am decis să punem casa noastră la dispoziţia refugiaţilor şi a celor care doresc azil”.

Primul ministru speră prin acest gest să impulsioneze un fel de mişcare populară prin care tot mai mulţi cetăţeni să se implice în această criză a refugiaţilor.

Reuniune la Luxemburg

articol preluat de pe – http://stiri.tvr.ro/

(Silviu Pricope) Gigantica înșelătorie a mecanismului democratic

foto – silviupricope.wordpress.com
articol – Silviu Pricope – silviupricope.wordpress.com
27 iulie 2015

Silviu Pricope - foto - facebook.com/silviu.pricope

Silviu Pricope – foto – facebook.com/silviu.pricope

În cadrul societății umane actuale, în fiecare țară din această lume, avem două forțe/puteri distincte: pe de o parte avem de-a face cu puterile de la nivelul instituțiilor statului si de cealaltă parte cu puterile de la nivelul sistemului social (societății). Sau altfel spus, avem de-a face cu Statul Administrator și Populația Administrată de acesta. Indiferent de ce spune propaganda Sistemului, care încearcă să-l cosmetizeze și să-i confere o aură de legitimitate, acest lucru este evident: Statul și Populația reprezintă două categorii distincte. Doi actori diferiți în acest joc al puterii. Teoreticienii nefurnizand just viziunea de ansamblu asupra sistemului social si identificând injust, manipulatoriu și înșelător părțile acestuia, au determinat apariția unor Constitutii nefondate pe  echilibrul de putere dintre părțile reale ale sistemului social. În loc ca echilibrul de Puteri în cadrul societății să fie între Statul Administrator și Populația Administrată, Constituțiile statelor așa-zis democratice ignoră total pe cea din urmă, definind ca “puteri” în cadrul societății, doar anumite componente care țin strict de Statul Administrator. Practic, Constituțiile actuale definesc doar cadrul în care diversele componente ale Statului Administrator lucrează, precum și raporturile dintre acestea. Și astfel, din Constituții au fost evacuate popoarele și drepturile acestora.

Lipsa fundamentală este în sistemul electoral, care prevede pentru electorat, ca unică formă de manifestare, doar acțiunea corectivă prin vot pozitiv din patru în patru ani, dar nu prevede pentru electorat ca formă de manifestare și corecția prin vot negativ, în cazul în care aleșii nu respectă acordul electoral.

Suveranitatea, ca putere a poporului recunoscută de Constituție, ar trebui sa fie permanentă. La ora actuală, aceasta se poate exercita de către cetățeanul simplu, doar odată la patru ani, atunci când își exprimă opțiunea electorală, votând pozitiv la alegerile organizate de Sistem. Indiferent de abuzurile la care se dedă ulterior acestei date, “alesul”, acesta nu mai poate fi dat jos. Deci, deși în Constituție, suveranitatea poporului este prezentată laconic, fiind subînțeleasă ca fiind permanentă, observăm din această analiză simplă, că nici nu poate fi vorba de așa ceva. Pentru a deveni cu adevărat permanentă, Suveranitatea poporului trebuie să poată fi exprimată CONTINUU (adică oricând! Nu doar odată la patru sau cinci ani).

foto - silviupricope.wordpress.com

foto – silviupricope.wordpress.com

Mai mult de-atât, votul pe care cetățenii simpli sunt mereu chemați să-l dea în cadrul sistemului electoral actual este unul pozitiv. Cetățeanul nu poate vota decât: “pentru”, dintr-o listă de opțiuni. El nu are posibilitatea de a vota exclusiv ÎMPOTRIVA cuiva. Propaganda Sistemului, savanții pregătiți în domeniile socio-politice, analiștii, mass-media și toți ceilalți aliați ai Statului împotriva populației administrate de acesta vor prezenta întotdeauna Sistemul ca pe unul corect, asimilând votul împotriva unuia dintre candidați, cu votul pozitiv acordat oricărui alt candidat. Dar acest lucru nu este real! Eu ca ființă umană suverană, trebuie să am posibilitatea de a spune că “nu-mi plac prunele”, fără a fi obligat să-mi exprim preferința pentru un alt fruct dintr-o listă, mai ales în condițiile în care, preferința exprimată NU MI-O POT MODIFICA DECÂT PESTE 4 ani. Cu alte cuvinte, dacă aleg merele, trebuie să mănânc mere timp de 4 ani, chiar dacă a doua zi observ că acestea sunt stricate, au viermi sau pur și simplu nu le consider suficient de dulci sau zemoase.  În cadrul legislativ actual, în cazul în care nu-mi exprim preferința pentru un alt fruct dintr-o listă elaborată de Sistem, aversiunea mea față de prune nu este luată în considerare. Perversitatea acestui model electoral este greu de cuantificat în cuvinte. Orice explicație este bună atâta vreme cât dezacordul poporului (cu un candidat, cu o anume politică dusă de acesta, etc.) este împiedicat să iasă la lumină în mod clar. Una este să avem un rezultat al alegerilor de forma:

  • 3.000.000 de voturi împotriva lui X, 200.000 de voturi pentru X și
  • 100.000 de voturi împotriva lui Y, 190.000 de voturi pentru Y

În cadrul sistemului actual, care cuantifică doar VOTURILE POZITIVE (adică cele “pentru”), candidatul X câștigă, deși împotriva sa se află 3 milioane de cetățeni, față de 200.000 care îl preferă. Candidatul Y, deși este preferat de mai mulți cetățeni decât este contestat… va pierde aceste alegeri, deoarece a obținut mai puține voturi pozitive decât X. Prin ignorarea VOTULUI  NEGATIV are loc o măsluire evidentă a voinței populare și pe cale de consecință, a întregului mecanism democratic. Faptul că oamenii nu sunt lăsați să voteze negativ conduce la alterarea sistemului social, prin promovarea acestei înșelătorii la nivelul întregii legislații.

articol preluat de pe https://silviupricope.wordpress.com

(Cristina Andrei) Legea Antilegionară. O analiză

articol – Cristina Andrei
foto – optzile.ro

august 2015

- Încălcări ale unor drepturi prevăzute de Constituţia României

- Fapte deja încriminate de legislaţia românească

- Autorităţi competente: Institutul Elie Wiesel versus Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

- Tribunalele bolşevice şi victimele lor

- Terminologie obscură

- Contradicţii: Legea Antilegionară versus Legea Siguranţei Naţionale

- Concluzii: este nevoie de un echilibru între libertăţile şi drepturile individuale şi restricţiile impuse de lege

Semnaţi Petiţia Online către Avocatul Poporului: Legea 217/2015 nu este constituţională!

Mărturisesc dintru început că îmi scapă cu totul mecanismul juridic, legislativ şi instituţional al unor ordonanţe de guvern şi legi în România: guvernul dă o OUG, parlamentul o aprobă printr-o lege,  după care o modifică prin altă lege şi în final modifică modificările prin iar altă lege, la 13 ani după iniţiativa legislativă iniţială. Îmi pare că acest proces legislativ este conceput anume pentru a (men)ţine cetăţeanul în absolută ceaţă.

Este vorba, în articolul de faţă, de Ordonanţa 31 din 2002, modificată recent prin Legea Antilegionară: pentru a mă lămuri în privinţa prevederilor ei a trebuit să parcurg câteva acte normative [1], dintre care am selectat pentru comparaţie textul iniţial al Ordonanţei şi textul rezultat în urma ultimelor modificări aduse prin Legea Antilegionară, pe care vi le prezint în tabelul comparativ de  la sfârşitul articolului.

O altă observaţie preliminară: personal nu am înţeles care era urgenţa, unde, cine şi de ce ardea să adopte o astfel de ordonanţă de urgenţă – făcută pe genunchi şi modificată din picioare o dată la câţiva ani, pentru ca după 13 ani să fie întărită de o lege adoptată pe fugă, care scârţâie din toate încheieturile.

S-a vorbit destul despre  Legea Antilegionară. S-au adus argumente pro şi contra, s-a dezbătut şi răs-dezbătut pe tema ei – din păcate post factum. Şi din păcate mai mult pătimaş, cu argumente sentimentale, uneori logice, mai rar cu argumente juridice.

De aceea am simţit nevoia să sistematizez cumva câteva aspecte juridice legate de această lege, precum şi să scot în evidenţă unele hibe ale ei – pe baza unei documentări asupra legislaţiei şi pe baza studierii atente a legii (de fapt, a ordonanţei modificate prin lege).

more

(Cristina Andrei) Despre desmoştenirea prinţului Nicolae şi despre problema succesiunii la tron în cadrul Casei Regale a României

articol – Cristina Andrei - exclusiv pentru unitischimbam.ro
foto – casa-regala.blogspot.ro

Cristina Andrei

Cristina Andrei

15 august 2015

IPOTEZĂ:

Prinţul Nicolae nu putea fi desmoştenit, pentru că nu a fost niciodată prinţ…

PREMISE
1. Monarhia constituţională funcţionează conform unor reguli stabilite de Constituţie şi de Statutul Casei Regale.

De referinţă, în cazul României, sunt:

- ultima constituţie în vigoare de dinaintea instaurării regimului comunist, şi anume Constituţia de la 1923.

- Statutul Casei Regale – instituit în 1884, modificat ultima oară în 2007 de Maiestatea Sa Regele Mihai. Statutul din 2007 are valoare simbolică, nu juridică, nefiind (şi neputând fi, deocamdată) aprobat de un parlament.

2. Succesiunea la tron este o prevedere constituţională şi ca atare nu poate fi modificată (doar) de rege

Succesiunea la tronul României este stabilită prin Art. 77-79 din Constituţia de la 1923, precum şi prin Legea Statutului Casei Regale, din 1884.

taranista-constitutia-1923-

Conform acestora, trei prevederi importante guvernează stabilirea liniei dinastice româneşti:

- legea salică – conform căreia linia dinastică este stabilită exclusiv pe linie masculină

- interzicerea căsătoriilor morganatice (căsătorii între membrii familiei monarhice şi membri de altă condiţie socială, membri “de rând” ai societăţii)

- interzicerea căsătoriilor cu cetăţeni români

Nerespectarea ultimelor două prevederi este sancţionabilă cu

- pierderea dreptului la succesiune

şi

- excluderea din familia regală

3. Conform Constituţiei (1923, Art. 10): “Titlurile de noblețe sunt şi rămân neadmise în Statul Român.”

CONCLUZII

Luând în vedere premisele de mai sus, câteva concluzii logice se impun de la sine. Am să le enunţ aici, fără comentarii:

1. Radu Duda nu putea fi, din start, “Alteţă Regală” sau “Principe al României”, fiind român şi din altă categorie socială decât soţia sa, care nu avea dreptul la succesiune. Nici Nicolae Medforth Mills nu putea fi / nu este “prinţ al României”, nici “Alteţă Regală”. Ca atare, Prinţul Nicolae nu poate fi înlăturat din linia de succesiune, întrucât nu avea dreptul să intre în această linie, pentru că:

             a) este urmaş pe linie feminină

            b) este rezultat dintr-o căsătorie morganatică

2. Admiţând că Regele poate modifica regulile – aşa cum a făcut, adoptând un nou Statut al Casei Regale (decembrie 2007) – incluzând linia feminină în succesiunea la tron, acceptând căsătoriile morganatice şi acordând titluri domnilor Duda şi Medforth Mills, trebuie luat în calcul că nici o lege / hotărâre / reglementare nu poate acţiona retroactiv, ci doar pe viitor, din momentul adoptării ei.

În cazul nostru: la momentul decembrie 2007  Principesa Margareta – dimpreună cu întreaga Casa Regală – se supunea vechiului statut, neavând, prin urmare, drept la succesiune, ca fiind femeie, ba încă putând fi chiar exclusă din familia regală, din cauza căsătoriei sale neconforme cu normele Casei Regale (aşa cum s-a mai întâmplat în trecut, cu Principele Nicolae, fratele lui Carol).

Iar prevederile noului statut nu ar fi putut (trebuit) să îi acorde un astfel de drept, el urmând să fie aplicabil urmaşilor de drept ai Regelui Mihai – adică unuia dintre prinţii de Hohenzollern (cel mai probabil Prinţul Albrecht, dacă ar fi acceptat  tronul) şi urmaşilor lui, sau unui rege de altă spiţă străină şi urmaşilor lui (în cazul – foarte probabil – în care familia Hohenzollern nu ar accepta tronul României; de altfel, rupând legăturile cu Casa Hohenzollern, Regele Mihai a înlăturat posibilitatea continuării dinastiei Hohenzollern pe tronul României).

NOTĂ: Admiţând aplicabilitatea retroactivă a Statutului, se ivesc probleme importante (şi grave) în linia dinastică a Casei Regale a României:

- s-ar putea pune problema recunoaşterii căsătoriei morganatice (anulată la vremea ei) a lui Carol al II lea cu Ioana (Zizi) Lambrino şi, ca atare, ar putea ridica pretenţii de legitimitate urmaşii rezultaţi din această căsătorie – recte domnul Paul Lambrino, zis Paul Philippe, Prinț de Hohenzollern, Prinț al României

- dacă ar fi recunoscută căsătoria lui Carol cu Zizi Lambrino, pe cale de consecinţă ar putea fi anulată căsătoria lui cu Regina Mamă Elena – cu toate consecinţele ce ar putea decurge de aici – uşor de dedus.

ÎNCHEIERE

Având în vedere personalitatea şi rectitudinea morală a Regelui Mihai, este evident pentru oricine că gafele Casei Regale din ultimii ani – inclusiv modificarea Statutului Casei Regale – se datorează în (cea mai mare) parte Consiliului Regal (ţinut secret – altă gafă), în parte chiar familiei regale, aflată sub diverse influenţe, nu tocmai benefice.

Dar rostul acestui articol nu a fost acela de a discuta despre “infiltraţii” din Casa Regală, nici despre interesele unora sau altora de a o denigra şi a o arunca în ridicol şi absurd, ci doar a arunca un strop de lumină asupra succesiunii la tronul României.

Dacă, cu voia lui Dumnezeu, se va reveni vreodată la monarhia constituţională în România, acest lucru va trebui să se petreacă în mod obligatoriu sub guvernarea unei noi constituţii şi a unui nou Statut al Casei Regale, aprobat de parlament, aşa cum se cuvine într-un regim democratic. Restul sunt doar vorbe, scheme, bârfe, dispute şi speculaţii, numai bune să alimenteze scandaluri de imagine a Casei Regale şi, fireşte, scandaluri pentru o presă flămândă de subiecte fierbinţi.

(Alexandru Cristian Surcel) 1984?

Stalin (1902)
foto – marturiilehierofantului.blogspot.ro
articol – Alexandru Cristian Surcel – marturiilehierofantului.blogspot.ro
4 august 2015

Alexandru Cristian Surcel - foot - facebook.com

Alexandru Cristian Surcel – foot – facebook.com

Am tot stat în cumpănă dacă să-mi dau şi eu cu presupusul despre recent adoptata şi promulgata Lege nr. 217/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Pe scurt, e vorba de aşa-numita lege anti-legionari.
          Am ezitat pentru mai multe motive, iar ordinea în care le voi enumera nu exprimă importanţa lor. În primul rând, când toată lumea vorbeşte despre un subiect, şansele ca părerea ta să nu aibă nimic original, să fii doar o piesă în corul antic, iar opinia ta să se piardă oricum în vacarm, este foarte mare. Apoi, ca adept al principiului potrivit căruia „opusul unei extreme nu este cealaltă extremă, ci moderaţia” (probabil adaptarea unui citat care nu are treabă cu politica, întrucât nu am reuşit să-i găsesc autorul), nu pot să zic că am vreo simpatie pentru acea extremă dreapta pe care o cunosc din istorie mai mult decât am pentru extrema stângă pe care am apucat-o la putere şi i-am trăit abuzurile în primii mei cincisprezece ani din viaţă. Ambele sunt pentru mine numai bune de aruncat la coşul de gunoi al istoriei. Cu atât mai mult, ştiind isteriile mai sincere sau mai regizate pe care le poate stârni în anumite medii, unele destul de influente politic, orice remarcă care ar putea, fie şi de departe şi forţat, să fie interpretată drept favorabilă dreptei radicale interbelice, nu am simţit nevoia să-mi asumi vreun risc pentru nişte ideologii pe care le resping şi pentru nişte mişcări politice pe care le consider nocive.
          Dar, pe de altă parte, nici nu pot să-mi bag capul în nisip ca struţul şi să nu observ că, prin adoptarea unor astfel de legi, „ceva e putred în Danemarca (William Shakespeare). În primul rând, încă o dată, asistăm la acea dublă măsură aberantă între genocidul nazist sau inspirat altora, inclusiv românilor, de nazişti, aşa-numitul Holocaust, şi genocidul comunist- Holodomor, Gulag-, pentru că doar negaţionismul şi apologia legate de primul sunt incriminate, în timp ce în ce-l priveşte pe al doilea nu există niciun fel de limitări. Ştiu că raţiunile acestei duble măsuri ţin de ideea de a nu deranja cea mai întinsă ţară de pe glob, Rusia, şi nici a doua sau a treia economie a lumii, pe cale să devină prima, China, şi de asemenea de a nu începe o vânătoare de vrăjitoare contra partidelor comuniste care participă de zeci de ani la jocul democratic în Europa Occidentală  şi care au reprezentanţi în Parlamentul European. Prin comparaţie, Germania a fost zdrobită în 1945, mişcările neonaziste şi neofasciste actuale sunt în general nişte adunături de tembeli, fără şanse reale de a ajunge vreodată la putere, iar, cu excepţia partidului Jobbik din Ungaria, ceea ce acum reprezintă dreapta radicală sau populistă europeană este destul de departe de ceea ce erau cândva naţional socialiştii, fasciştii, ustaşii sau, în termeni româneşti, legionarii.
          Faptul că înţeleg raţiunile pragmatice, nu mă face însă să şi accept dubla măsură. În primul rând, prin astfel de atitudini se creează complet imorale clasamente ale morţilor şi genocidurilor. E un fel de a spune că nu există crimă mai mare decât să ucizi pe cineva din cauza identităţii sale rasiale, etnice sau religioase, dar e oarecum acceptabil să omori zeci de milioane de oameni pentru că au altă opinie decât a ta, pentru că s-au născut sau au parvenit în clasa socială căreia tu i-ai declarat război sau pentru că educaţia lor te face să-i consideri o ameninţare. Hitler e răul suprem, Stalin are scuze. Şi oricum, în extrema dreaptă răul vine din ideologie, care e rasistă, xenofobă, homofobă ş.a.m.d., iar în extrema stângă răul a venit doar din pervertire sau prin aplicarea greşită, altfel ideologia e bună şi generoasă.
         Ei bine, nu e. Statul total postulat de fascişti s-a inspirat direct din dictatura proletariatului a marxist-leniniştilor, ura de rasă şi ura de clasă, precum şi lupta de rasă şi lupta de clasă sunt variaţiuni pe aceeaşi temă (să nu uităm că şi antisemitismul şi rasismul de tip colonial au avut fundamente economice, exact ca şi lupta stângii radicale cu burghezia şi moşierimea, fie în ideea de a elimina poziţia socială câştigată de anumite elite, evreieşti în cazul dreptei, determinate social în cazul stângii, eventual preeminenţa lor în anumite profesii, fie pentru a justifica subordonarea economică, socială şi politică a locuitorilor din colonii sau a urmaşilor foştilor sclavi de pe plantaţii). Pentru extrema stângă, exact ca şi pentru extrema dreaptă, revoluţia trebuia să fie violentă şi să conducă la eliminarea completă, fizică sau prin „reeducare”, a duşmanului identificat într-o anumită parte a populaţiei, definită statistic şi nicidecum prin prisma acţiunilor individuale. Din punctul ăsta de vedere, nici măcar anarhiştii nu au fost mult mai buni decât marxiştii; să nu uităm că oricât de simpatici şi frecventabili ar fi anarhiştii zilelor noastre, sunt totuşi urmaşii ideologici ai unora care au scris o pagină clasică din istoria terorismului internaţional.
         Iar dincolo de aspectul moral, dacă timp de decenii o lume întreagă s-a străduit să exorcizeze fiecare nouă generaţie de tentaţia de a reînvia acea dreaptă îndepărtată, totalitară, revoluţionară şi violentă a anilor 1920-1940, cum nimeni nu a depus acelaşi efort legat de crimele celeilalte extreme şi foarte mulţi oameni au rămas ignoranţi faţă de genocidul cauzat de aceasta, vedem acum destul de mulţi tineri care se declară cu nonşalanţă neomarxişti sau anarhişti. Sigur, cei mai educaţi dintre ei îţi vor spune că nu au nicio treabă cu crimele din secolul XX, că acela a fost stalinism ori „capitalism de stat” şi nu comunism, care e altceva şi niciodată nu s-a aplicat de fapt, că ei în realitate sunt democraţi. Şi cei mai mulţi sunt perfect sinceri. Dar la fel de sinceri şi de plini de bune intenţii erau şi idealiştii stângii radicale a secolului XX, iar genocidul practic a început cu exterminarea lor în disputa internă pentru putere; asta pentru că ideologia şi sistemul pe care-l generează odată aplicată sunt defecte, favorizează apariţia personajelor de tip Lenin, Stalin, Beria, Mao, Pol Pot, Kim şi a tuturor ciracilor pe care aceştia îşi întemeiază puterea opresivă. Şi, iată, primul avertisment: chiar anul acesta Uniunea Europeană era să fie destabilizată de venirea la putere în Grecia a unui partid neomarxist, Syriza, iar planul nu a fost dus până la capăt doar pentru că Rusia nu a avut banii cu care să şi-l asume. Lovitura a venit dinspre prea menajata stângă, nu dinspre mult hulita dreaptă.
          Dar, până la urmă, nu dubla măsură este cea mai mare problemă a legii anti-legionari. Sincer nu aş fi cu nimic mai fericit dacă la sintagma „interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob” s-ar adăuga „comunist, anarhist, neomarxist, promotor al urii de clasă”. Pur  şi simplu, atingerea adusă libertăţii de gândire şi libertăţii de exprimare este lucrul cel mai grav. Întotdeauna voi contrazice un negaţionist al Holocaustului şi voi dispreţui pe oricine va găsi justificări crimei, dar nu cred că istoricului care se întreabă dacă au fost şase milioane de evrei ucişi, sau şase milioane erau toţi cei omorâţi în lagărele naziste, ori dacă nu cumva au fost de fapt cinci milioane nouă sute nouăzeci şi nouă de mii nouă sute nouăzeci şi nouă, trebuie să i se bage pumnul în gură pentru că prin lege s-au decretat anumite cifre. Adevărul istoric se stabileşte prin mijloace ştiinţifice, nu prin lege.
          Apoi, ce înseamnă toate acele determinative ideologice? Bun, una este să negi sau să vrei să diminuezi cu tot dinadinsul un genocid, ori să faci apologia unor criminali de război şi criminali împotriva umanităţii, altceva să arunci anateme absolute pe criterii ideologice până la urmă destul de vagi. Fascismul, de exemplu, nu este rasist prin natura lui. Salazar şi Franco au fost fascişti sadea până-n anii 1970, dar regimurile lor nu au avut nimic rasist ori antisemit. Spania fascistă a fost una din căile de scăpare ale evreilor europeni, exact ca şi România lui Antonescu, care însă a avut şi rolul ei în Holocaust (România, din păcate, a jucat un rol ambivalent şi, dacă pe o parte are cu ce se lăuda, pe cealaltă trebuie să-şi asume nişte adevăruri istorice foarte neplăcute). Legionarismul nu este de fapt fascism şi, dincolo de antisemitismul în anumite perioade virulent, nu se poate spune că a fost xenofob (doctrina Noii Drepte tinde să fie discriminatorie vizavi de maghiari şi de romi şi, de când cu scandalul cu moscheea, islamofobă, dar în legionarismul anilor 1927-1941 aceste atitudini şi idei au lipsit cu desăvârşire).
          Şi mai grav, ce înseamnă „naţionalismul extremist” care încheie enumerarea din noua formulare a art. 2 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă modificată? Nu de alta, dar toate manifestările pe care eu le-aş vedea ca specifice unui naţionalism extremist sunt enumerate tot acolo, înaintea acestei sintagme.  Prin urmare, ce-mi garantează că mâine, pentru că eu militez pentru Unirea Republicii Moldova cu România şi pentru recunoaşterea şi respectarea drepturilor comunităţilor istorice de români din jurul graniţelor, pentru valorificarea patrimoniului istoric şi a moştenirii culturale naţionale, precum şi împotriva separatismului maghiar, nu se va găsi un procuror sau un judecător care să considere că mă fac vinovat de „naţionalism extremist”?
        Mă întreb şi eu aşa, oare am uitat cu toţii cum au fost acuzaţi în bloc revoluţionarii din 1989 de iredentism şi fascism, iar protestarii din 1990, mai ales cei din Piaţa Universităţii, de legionarism, exact ca şi rezistenţii din anii mai timpurii ai comunismului? Chiar ne-a ieşit din cap că şi în timpul protestelor din toamna anului 2013 zecile de mii de oameni ieşiţi din stradă au fost ba „ecoanarhişti”, ba „neofascişti” şi „legionari”? După această lege, nu m-ar mira să se mai introducă şi un Minister al Adevărului, iar apoi am putea să-l proclamăm pe preşedintele Klaus Iohannis drept Fratele Cel Mare  şi cu asta am trece în universul diabolic imaginat de George Orwell în genialul său roman, „1984”.
         Deşi sunt relevante, nu voi mai intra în tehnicalităţile legate de recunoaşterea unor hotărâri judecătoreşti aberante din perioada stalinistă, care au condamnat pentru fascism sau legionarism zeci de mii de oameni care nu avuseseră treabă cu asta, dar participaseră la acţiuni de rezistenţă, ale potenţialelor limitări aduse cercetării istorice ori exprimării artistice (se vor mai putea oare face filme de epocă cu steaguri cu zvastică şi uniforme legionare?), ale clasificării discutabile din punct de vedere filosofic şi istoric a Mişcării Legionare ca organizaţie fascistă sau de alte aspecte ale legii recent promulgate. Au făcut-o alţii deja, aş deveni redundant.
          Voi încheia printr-un alt citat, care exprimă exact motivul care m-a determinat să adopt totuşi o poziţie, în ciuda reticenţelor iniţiale, şi este vorba de un citat care are foarte multă legătură cu subiectul: „La început naziştii au venit să-i ridice pe comunişti şi eu nu am strigat în apărarea lor pentru că nu sunt comunist. Apoi au venit după evrei, şi eu nu am strigat pentru că nu sunt evreu. Au venit apoi pentru sindicalişti şi catolici şi nici atunci nu am strigat pentru că nu sunt nici sindicalist şi nici catolic. Când au venit după mine, nu mai era nimeni în jurul meu să se ridice în apărarea mea”. (Martin Niemöller, pastor luteran german, fost deţinut politic sub regimul nazist- 1892–1984). 
         Aşadar, aştept cu interes o eventuală speţă care să-mi permită să ridic împotriva acestei legi excepţia de neconstituţionalitate. Puţin îmi pasă dacă va fi vorba de cazul unui neolegionar, al unui apologet al lui Nicolae şi Elena Ceauşescu ori al unui nevinovat pe care cineva s-a gândit să-l acuze pe nedrept în baza unei legi stupide, mai mult decât interpretabile.
foto - marturiilehierofantului.blogspot.ro

foto – marturiilehierofantului.blogspot.ro