Imaginea care simbolizează proporţiile dezastrului umanitar adus de criza refugiaţilor
foto – adevarul.ro
articol – Vlad Epurescu
4 septembrie 2015
Criza refugiaţilor care a cuprins întreaga Europă va fi dezbătută în cadrul unui summit extraordinar care va avea loc pe 14 septembrie. Poate ar fi bine, dragi conducători şi lideri neînfricaţi ai UE, să discutaţi puţin şi despre exporturile de armament către Orientul Mijlociu, nu doar să triaţi refugiaţii ca pe nişte nasturi.
Ne uităm cu toţii la imaginile grăitoare cât un milion de cuvinte şi vedem copii şi femei înghiţiţi de valuri şi aduşi la mal odată cu algele, bărbaţi în toată firea care dorm pe coclauri, oameni care vor să îşi uite trecutul dar care nu au niciun viitor… La porţile Europei bat sute de mii de refugiaţi. Unii fug din calea războaielor sectariene, alţii fug din calea sărăciei, alţii pur şi simplu îşi încearcă norocul. Dincolo de motivaţia fiecărui refugiat, de compasiune sau de sentimentele islamofobe, ar trebui să nu uităm că acest exod din zona Orientului Mijlociu este şi efectul politicilor implementate de occidentali cu mare “succes” în acel capăt de lume.
În ultima decadă, Orientul Mijlociu a devenit una dintre principalele pieţe de desfacere pentru exportul de armamente. Guvernele din această regiune au plonjat cu capul înainte într-o cursă nebună a înarmării. Anul acesta, Orientul Mijlociu va cumpăra armament şi tehnică militară de la ţările Occidentale în valoare de aproximativ 18 miliarde de dolari. Anul trecut, au fost aruncaţi în joc “doar” 12 miliarde de dolari. Exporturile se duc, în principal, spre ţările sunite din Golf. Marii cumpărători sunt Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Iran.
Siria, Irak, Liban şi Yemen sunt principalele teatre de război din Orientul Mijlociu, Egiptul se luptă cu extremiştii islamişti din Sinai iar Arabia Saudită şi Iranul duc o luptă surdă în Yemen în căutarea supremaţiei din Orientul Mijlociu.
Ironia face că marii furnizori de armamente să fie membrii selecţi ai Consiliului de Securitate al ONU. În Siria, Iranul a suţinut cu logistică militară şi cu armament guvernul criminal al lui Bashar al-Assad iar celelalte state din Golf au susţinut diverse grupuri rebele. Franţa negociază atât cu Emiratele Arabe Unite cât şi cu Arabia Saudită pentru a vinde aici avioane de luptă Rafale. Saudiţii ar pune în joc 12 miliarde de dolari pentru tehnică militară care ar urma să fie achiziţionată de la francezi. În plus, Hollande a fost invitat de liderii din Golf la un summit al regiunii ce a avut loc în Arabia Saudită acolo unde a ţinut şi un discurs. Exporturile de armament ale Franţei au ajuns la cel mai ridicat nivel în ultimii 15 ani. Arabia Saudită a fost unul dintre cei mai buni clienţi şi pentru exporturile germane de armament.
Cursa înarmării în Orientul Mijlociu – foto – adevarul.ro
Parisul a adoptat o atitudine dură în timpul discuţiilor privind ridicarea embargoului economic impus Iranului, disociindu-se de SUA şi încercând să cultive relaţii cu Arabia Saudită şi cu alte state din Golf. Acum, odată cu ridicarea sancţiunilor economice impuse Iranului, nu este complicat de anticipat că şi Teheranul va căuta să îşi refacă arsenalul militar, aflându-se în discuţii avansate cu Rusia pentru achiziţionarea unor sisteme de rachete de ultimă generaţie. Deutsche Welle scria că tehnica de luptă fabricată de cei de la Heckler and Koch era folosită şi de miliţiile islamiste, fie că vorbim despre Hezbollah sau Statul Islamic.
Luxemburg, ţara care deţine preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, a făcut un apel la oficialii celor 28 de state din Uniune pentru o întrunire extraordinară care va avea loc pe 14 septembrie. Scopul acestui summit este acela de a se decide o politică unitară privind împiedicarea traficului de persoane, modul în care se face trierea refugiaţilor precum şi posibilităţile prin care o parte dintre aceştia să fie trimişi înapoi.
Sună foarte frumos şi lasă impresia că Europa este implicată şi că birocraţii plătiţi regeşte au soluţii şi că totul va fi bine.
Trăim o catastrofă umanitară dar găsiţi soluţii, dragi lideri ai Europei, la problema Siriei şi a celorlalte state instabile din Orientul Mijlociu. Degeaba îi trimiteţi acasă pe aceşti refugiaţi, degeaba stabiliţi cote pentru a-i redistribui şi să daţi peste cap chiar toată populaţia Europei. Ştiţi bine că nu puteţi să îi ţineţi toată viaţa şi cu forţa în centrele de cazare, că aceşti oameni se vor integra foarte greu în societate şi că atâta timp cât nu rezolvaţi butoiul cu pulbere din Orientul Mijlociu, acesta este doar începutul.
Miniştrii de externe din UE dezbat la Luxemburg criza imigranţilor
articol – stiri.tvr.ro
05 Septembrie 2015
Miniştrii de externe din Uniunea Europeană reuniţi în Luxemburg au discutat astăzi despre criza refugiaţilor. La întâlnire au fost invitate şi state din afara spaţiului comunitar, afectate şi ele de numărul mare de migranţi. Potrivit şefei diplomaţiei europene, Federica Mogherini, un lucru e cert: Uniunea Europeană trebuie să accepte ideea că această situaţie nu este trecătoare.
Se discută criza refugiaților
Reuniunea informală a miniştrilor de externe europeni de la Luxemburg s-a transformat într-un dialog aprins pe tema rezolvării crizei refugiaţilor.
Federica Mogherini, ministrul de Externe al UE: “Criza se permanentizează şi, cu cât acceptăm asta mai repede, psihologic dar şi politic, cu atât vom reuşi să răspundem într-o manieră mai eficientă”.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a propus crearea unor centre de primire mai aproape de zonele de conflict, în afara Europei. Ministrul turc, prezent la Luxemburg, a respins ideea: ţara sa găzduieşte deja 2 milioane de refugiaţi sirieni.
Jean Asselborn, ministrul de Externe din Luxemburg: “Trebuie să realizăm că avem aici un număr mare de migranţi care se încadrează în prevederile convenţiei de la Geneva şi pe care nu-i putem lăsa într-o singură ţară. Trebuie să fie împărţiţi”.
Cum, câţi şi unde – sunt detalii care urmează să fie stabilite. Şomajul ridicat din unele state şi emergenţa partidelor naţionaliste de extremă dreapta îngreunează climatul discuţiilor.
Mulţi europeni susţin însă primirea şi integrarea refugiaţilor.
Premierul finlandez: “Împreună cu familia am decis să punem casa noastră la dispoziţia refugiaţilor şi a celor care doresc azil”.
Primul ministru speră prin acest gest să impulsioneze un fel de mişcare populară prin care tot mai mulţi cetăţeni să se implice în această criză a refugiaţilor.
În cadrul societății umane actuale, în fiecare țară din această lume, avem două forțe/puteri distincte: pe de o parte avem de-a face cu puterile de la nivelul instituțiilor statului si de cealaltă parte cu puterile de la nivelul sistemului social (societății). Sau altfel spus, avem de-a face cu Statul Administrator și Populația Administrată de acesta. Indiferent de ce spune propaganda Sistemului, care încearcă să-l cosmetizeze și să-i confere o aură de legitimitate, acest lucru este evident: Statul și Populația reprezintă două categorii distincte. Doi actori diferiți în acest joc al puterii. Teoreticienii nefurnizand just viziunea de ansamblu asupra sistemului social si identificând injust, manipulatoriu și înșelător părțile acestuia, au determinat apariția unor Constitutii nefondate pe echilibrul de putere dintre părțile reale ale sistemului social. În loc ca echilibrul de Puteri în cadrul societății să fie între Statul Administrator și Populația Administrată, Constituțiile statelor așa-zis democratice ignoră total pe cea din urmă, definind ca “puteri” în cadrul societății, doar anumite componente care țin strict de Statul Administrator. Practic, Constituțiile actuale definesc doar cadrul în care diversele componente ale Statului Administrator lucrează, precum și raporturile dintre acestea. Și astfel, din Constituții au fost evacuate popoarele și drepturile acestora.
Lipsa fundamentală este în sistemul electoral, care prevede pentru electorat, ca unică formă de manifestare, doar acțiunea corectivă prin vot pozitiv din patru în patru ani, dar nu prevede pentru electorat ca formă de manifestare și corecția prin vot negativ, în cazul în care aleșii nu respectă acordul electoral.
Suveranitatea, ca putere a poporului recunoscută de Constituție, ar trebui sa fie permanentă. La ora actuală, aceasta se poate exercita de către cetățeanul simplu, doar odată la patru ani, atunci când își exprimă opțiunea electorală, votând pozitiv la alegerile organizate de Sistem. Indiferent de abuzurile la care se dedă ulterior acestei date, “alesul”, acesta nu mai poate fi dat jos. Deci, deși în Constituție, suveranitatea poporului este prezentată laconic, fiind subînțeleasă ca fiind permanentă, observăm din această analiză simplă, că nici nu poate fi vorba de așa ceva. Pentru a deveni cu adevărat permanentă, Suveranitatea poporului trebuie să poată fi exprimată CONTINUU (adică oricând! Nu doar odată la patru sau cinci ani).
foto – silviupricope.wordpress.com
Mai mult de-atât, votul pe care cetățenii simpli sunt mereu chemați să-l dea în cadrul sistemului electoral actual este unul pozitiv. Cetățeanul nu poate vota decât: “pentru”, dintr-o listă de opțiuni. El nu are posibilitatea de a vota exclusiv ÎMPOTRIVA cuiva. Propaganda Sistemului, savanții pregătiți în domeniile socio-politice, analiștii, mass-media și toți ceilalți aliați ai Statului împotriva populației administrate de acesta vor prezenta întotdeauna Sistemul ca pe unul corect, asimilând votul împotriva unuia dintre candidați, cu votul pozitiv acordat oricărui alt candidat. Dar acest lucru nu este real! Eu ca ființă umană suverană, trebuie să am posibilitatea de a spune că “nu-mi plac prunele”, fără a fi obligat să-mi exprim preferința pentru un alt fruct dintr-o listă, mai ales în condițiile în care, preferința exprimată NU MI-O POT MODIFICA DECÂT PESTE 4 ani. Cu alte cuvinte, dacă aleg merele, trebuie să mănânc mere timp de 4 ani, chiar dacă a doua zi observ că acestea sunt stricate, au viermi sau pur și simplu nu le consider suficient de dulci sau zemoase. În cadrul legislativ actual, în cazul în care nu-mi exprim preferința pentru un alt fruct dintr-o listă elaborată de Sistem, aversiunea mea față de prune nu este luată în considerare. Perversitatea acestui model electoral este greu de cuantificat în cuvinte. Orice explicație este bună atâta vreme cât dezacordul poporului (cu un candidat, cu o anume politică dusă de acesta, etc.) este împiedicat să iasă la lumină în mod clar. Una este să avem un rezultat al alegerilor de forma:
3.000.000 de voturi împotriva lui X, 200.000 de voturi pentru X și
100.000 de voturi împotriva lui Y, 190.000 de voturi pentru Y
În cadrul sistemului actual, care cuantifică doar VOTURILE POZITIVE (adică cele “pentru”), candidatul X câștigă, deși împotriva sa se află 3 milioane de cetățeni, față de 200.000 care îl preferă. Candidatul Y, deși este preferat de mai mulți cetățeni decât este contestat… va pierde aceste alegeri, deoarece a obținut mai puține voturi pozitive decât X. Prin ignorarea VOTULUI NEGATIV are loc o măsluire evidentă a voinței populare și pe cale de consecință, a întregului mecanism democratic. Faptul că oamenii nu sunt lăsați să voteze negativ conduce la alterarea sistemului social, prin promovarea acestei înșelătorii la nivelul întregii legislații.
Mărturisesc dintru început că îmi scapă cu totul mecanismul juridic, legislativ şi instituţional al unor ordonanţe de guvern şi legi în România: guvernul dă o OUG, parlamentul o aprobă printr-o lege, după care o modifică prin altă lege şi în final modifică modificările prin iar altă lege, la 13 ani după iniţiativa legislativă iniţială. Îmi pare că acest proces legislativ este conceput anume pentru a (men)ţine cetăţeanul în absolută ceaţă.
Este vorba, în articolul de faţă, de Ordonanţa 31 din 2002, modificată recent prin Legea Antilegionară: pentru a mă lămuri în privinţa prevederilor ei a trebuit să parcurg câteva acte normative [1], dintre care am selectat pentru comparaţie textul iniţial al Ordonanţei şi textul rezultat în urma ultimelor modificări aduse prin Legea Antilegionară, pe care vi le prezint în tabelul comparativ de la sfârşitul articolului.
O altă observaţie preliminară: personal nu am înţeles care era urgenţa, unde, cine şi de ce ardea să adopte o astfel de ordonanţă de urgenţă – făcută pe genunchi şi modificată din picioare o dată la câţiva ani, pentru ca după 13 ani să fie întărită de o lege adoptată pe fugă, care scârţâie din toate încheieturile.
S-a vorbit destul despre Legea Antilegionară. S-au adus argumente pro şi contra, s-a dezbătut şi răs-dezbătut pe tema ei – din păcate post factum. Şi din păcate mai mult pătimaş, cu argumente sentimentale, uneori logice, mai rar cu argumente juridice.
De aceea am simţit nevoia să sistematizez cumva câteva aspecte juridice legate de această lege, precum şi să scot în evidenţă unele hibe ale ei – pe baza unei documentări asupra legislaţiei şi pe baza studierii atente a legii (de fapt, a ordonanţei modificate prin lege).
articol – Cristina Andrei - exclusiv pentru unitischimbam.ro
foto – casa-regala.blogspot.ro
Cristina Andrei
15 august 2015
IPOTEZĂ:
Prinţul Nicolae nu putea fi desmoştenit, pentru că nu a fost niciodată prinţ…
PREMISE
1. Monarhia constituţională funcţionează conform unor reguli stabilite de Constituţie şi de Statutul Casei Regale.
De referinţă, în cazul României, sunt:
- ultima constituţie în vigoare de dinaintea instaurării regimului comunist, şi anume Constituţia de la 1923.
- Statutul Casei Regale – instituit în 1884, modificat ultima oară în 2007 de Maiestatea Sa Regele Mihai. Statutul din 2007 are valoare simbolică, nu juridică, nefiind (şi neputând fi, deocamdată) aprobat de un parlament.
2. Succesiunea la tron este o prevedere constituţională şi ca atare nu poate fi modificată (doar) de rege
Succesiunea la tronul României este stabilită prin Art. 77-79 din Constituţia de la 1923, precum şi prin Legea Statutului Casei Regale, din 1884.
Conform acestora, trei prevederi importante guvernează stabilirea liniei dinastice româneşti:
- legea salică – conform căreia linia dinastică este stabilită exclusiv pe linie masculină
- interzicerea căsătoriilor morganatice (căsătorii între membrii familiei monarhice şi membri de altă condiţie socială, membri “de rând” ai societăţii)
- interzicerea căsătoriilor cu cetăţeni români
Nerespectarea ultimelor două prevederi este sancţionabilă cu
- pierderea dreptului la succesiune
şi
- excluderea din familia regală
3. Conform Constituţiei (1923, Art. 10): “Titlurile de noblețe sunt şi rămân neadmise în Statul Român.”
CONCLUZII
Luând în vedere premisele de mai sus, câteva concluzii logice se impun de la sine. Am să le enunţ aici, fără comentarii:
1. Radu Duda nu putea fi, din start, “Alteţă Regală” sau “Principe al României”, fiind român şi din altă categorie socială decât soţia sa, care nu avea dreptul la succesiune. Nici Nicolae Medforth Mills nu putea fi / nu este “prinţ al României”, nici “Alteţă Regală”. Ca atare, Prinţul Nicolae nu poate fi înlăturat din linia de succesiune, întrucât nu avea dreptul să intre în această linie, pentru că:
a) este urmaş pe linie feminină
b) este rezultat dintr-o căsătorie morganatică
2. Admiţând că Regele poate modifica regulile – aşa cum a făcut, adoptând un nou Statut al Casei Regale (decembrie 2007) – incluzând linia feminină în succesiunea la tron, acceptând căsătoriile morganatice şi acordând titluri domnilor Duda şi Medforth Mills, trebuie luat în calcul că nici o lege / hotărâre / reglementare nu poate acţiona retroactiv, ci doar pe viitor, din momentul adoptării ei.
În cazul nostru: la momentul decembrie 2007 Principesa Margareta – dimpreună cu întreaga Casa Regală – se supunea vechiului statut, neavând, prin urmare, drept la succesiune, ca fiind femeie, ba încă putând fi chiar exclusă din familia regală, din cauza căsătoriei sale neconforme cu normele Casei Regale (aşa cum s-a mai întâmplat în trecut, cu Principele Nicolae, fratele lui Carol).
Iar prevederile noului statut nu ar fi putut (trebuit) să îi acorde un astfel de drept, el urmând să fie aplicabil urmaşilor de drept ai Regelui Mihai – adică unuia dintre prinţii de Hohenzollern (cel mai probabil Prinţul Albrecht, dacă ar fi acceptat tronul) şi urmaşilor lui, sau unui rege de altă spiţă străină şi urmaşilor lui (în cazul – foarte probabil – în care familia Hohenzollern nu ar accepta tronul României; de altfel, rupând legăturile cu Casa Hohenzollern, Regele Mihai a înlăturat posibilitatea continuării dinastiei Hohenzollern pe tronul României).
NOTĂ: Admiţând aplicabilitatea retroactivă a Statutului, se ivesc probleme importante (şi grave) în linia dinastică a Casei Regale a României:
- dacă ar fi recunoscută căsătoria lui Carol cu Zizi Lambrino, pe cale de consecinţă ar putea fi anulată căsătoria lui cu Regina Mamă Elena – cu toate consecinţele ce ar putea decurge de aici – uşor de dedus.
ÎNCHEIERE
Având în vedere personalitatea şi rectitudinea morală a Regelui Mihai, este evident pentru oricine că gafele Casei Regale din ultimii ani – inclusiv modificarea Statutului Casei Regale – se datorează în (cea mai mare) parte Consiliului Regal (ţinut secret – altă gafă), în parte chiar familiei regale, aflată sub diverse influenţe, nu tocmai benefice.
Dar rostul acestui articol nu a fost acela de a discuta despre “infiltraţii” din Casa Regală, nici despre interesele unora sau altora de a o denigra şi a o arunca în ridicol şi absurd, ci doar a arunca un strop de lumină asupra succesiunii la tronul României.
Dacă, cu voia lui Dumnezeu, se va reveni vreodată la monarhia constituţională în România, acest lucru va trebui să se petreacă în mod obligatoriu sub guvernarea unei noi constituţii şi a unui nou Statut al Casei Regale, aprobat de parlament, aşa cum se cuvine într-un regim democratic. Restul sunt doar vorbe, scheme, bârfe, dispute şi speculaţii, numai bune să alimenteze scandaluri de imagine a Casei Regale şi, fireşte, scandaluri pentru o presă flămândă de subiecte fierbinţi.
Stalin (1902)
foto – marturiilehierofantului.blogspot.ro
articol – Alexandru Cristian Surcel – marturiilehierofantului.blogspot.ro
4 august 2015
Alexandru Cristian Surcel – foot – facebook.com
Am tot stat în cumpănă dacă să-mi dau şi eu cu presupusul despre recent adoptata şi promulgata Lege nr. 217/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Pe scurt, e vorba de aşa-numita lege anti-legionari.
Am ezitat pentru mai multe motive, iar ordinea în care le voi enumera nu exprimă importanţa lor. În primul rând, când toată lumea vorbeşte despre un subiect, şansele ca părerea ta să nu aibă nimic original, să fii doar o piesă în corul antic, iar opinia ta să se piardă oricum în vacarm, este foarte mare. Apoi, ca adept al principiului potrivit căruia „opusul unei extreme nu este cealaltă extremă, ci moderaţia” (probabil adaptarea unui citat care nu are treabă cu politica, întrucât nu am reuşit să-i găsesc autorul), nu pot să zic că am vreo simpatie pentru acea extremă dreapta pe care o cunosc din istorie mai mult decât am pentru extrema stângă pe care am apucat-o la putere şi i-am trăit abuzurile în primii mei cincisprezece ani din viaţă. Ambele sunt pentru mine numai bune de aruncat la coşul de gunoi al istoriei. Cu atât mai mult, ştiind isteriile mai sincere sau mai regizate pe care le poate stârni în anumite medii, unele destul de influente politic, orice remarcă care ar putea, fie şi de departe şi forţat, să fie interpretată drept favorabilă dreptei radicale interbelice, nu am simţit nevoia să-mi asumi vreun risc pentru nişte ideologii pe care le resping şi pentru nişte mişcări politice pe care le consider nocive.
Dar, pe de altă parte, nici nu pot să-mi bag capul în nisip ca struţul şi să nu observ că, prin adoptarea unor astfel de legi, „ceva e putred în Danemarca”(William Shakespeare). În primul rând, încă o dată, asistăm la acea dublă măsură aberantă între genocidul nazist sau inspirat altora, inclusiv românilor, de nazişti, aşa-numitul Holocaust, şi genocidul comunist- Holodomor, Gulag-, pentru că doar negaţionismul şi apologia legate de primul sunt incriminate, în timp ce în ce-l priveşte pe al doilea nu există niciun fel de limitări. Ştiu că raţiunile acestei duble măsuri ţin de ideea de a nu deranja cea mai întinsă ţară de pe glob, Rusia, şi nici a doua sau a treia economie a lumii, pe cale să devină prima, China, şi de asemenea de a nu începe o vânătoare de vrăjitoare contra partidelor comuniste care participă de zeci de ani la jocul democratic în Europa Occidentală şi care au reprezentanţi în Parlamentul European. Prin comparaţie, Germania a fost zdrobită în 1945, mişcările neonaziste şi neofasciste actuale sunt în general nişte adunături de tembeli, fără şanse reale de a ajunge vreodată la putere, iar, cu excepţia partidului Jobbik din Ungaria, ceea ce acum reprezintă dreapta radicală sau populistă europeană este destul de departe de ceea ce erau cândva naţional socialiştii, fasciştii, ustaşii sau, în termeni româneşti, legionarii.
Faptul că înţeleg raţiunile pragmatice, nu mă face însă să şi accept dubla măsură. În primul rând, prin astfel de atitudini se creează complet imorale clasamente ale morţilor şi genocidurilor. E un fel de a spune că nu există crimă mai mare decât să ucizi pe cineva din cauza identităţii sale rasiale, etnice sau religioase, dar e oarecum acceptabil să omori zeci de milioane de oameni pentru că au altă opinie decât a ta, pentru că s-au născut sau au parvenit în clasa socială căreia tu i-ai declarat război sau pentru că educaţia lor te face să-i consideri o ameninţare. Hitler e răul suprem, Stalin are scuze. Şi oricum, în extrema dreaptă răul vine din ideologie, care e rasistă, xenofobă, homofobă ş.a.m.d., iar în extrema stângă răul a venit doar din pervertire sau prin aplicarea greşită, altfel ideologia e bună şi generoasă.
Ei bine, nu e. Statul total postulat de fascişti s-a inspirat direct din dictatura proletariatului a marxist-leniniştilor, ura de rasă şi ura de clasă, precum şi lupta de rasă şi lupta de clasă sunt variaţiuni pe aceeaşi temă (să nu uităm că şi antisemitismul şi rasismul de tip colonial au avut fundamente economice, exact ca şi lupta stângii radicale cu burghezia şi moşierimea, fie în ideea de a elimina poziţia socială câştigată de anumite elite, evreieşti în cazul dreptei, determinate social în cazul stângii, eventual preeminenţa lor în anumite profesii, fie pentru a justifica subordonarea economică, socială şi politică a locuitorilor din colonii sau a urmaşilor foştilor sclavi de pe plantaţii). Pentru extrema stângă, exact ca şi pentru extrema dreaptă, revoluţia trebuia să fie violentă şi să conducă la eliminarea completă, fizică sau prin „reeducare”, a duşmanului identificat într-o anumită parte a populaţiei, definită statistic şi nicidecum prin prisma acţiunilor individuale. Din punctul ăsta de vedere, nici măcar anarhiştii nu au fost mult mai buni decât marxiştii; să nu uităm că oricât de simpatici şi frecventabili ar fi anarhiştii zilelor noastre, sunt totuşi urmaşii ideologici ai unora care au scris o pagină clasică din istoria terorismului internaţional.
Iar dincolo de aspectul moral, dacă timp de decenii o lume întreagă s-a străduit să exorcizeze fiecare nouă generaţie de tentaţia de a reînvia acea dreaptă îndepărtată, totalitară, revoluţionară şi violentă a anilor 1920-1940, cum nimeni nu a depus acelaşi efort legat de crimele celeilalte extreme şi foarte mulţi oameni au rămas ignoranţi faţă de genocidul cauzat de aceasta, vedem acum destul de mulţi tineri care se declară cu nonşalanţă neomarxişti sau anarhişti. Sigur, cei mai educaţi dintre ei îţi vor spune că nu au nicio treabă cu crimele din secolul XX, că acela a fost stalinism ori „capitalism de stat” şi nu comunism, care e altceva şi niciodată nu s-a aplicat de fapt, că ei în realitate sunt democraţi. Şi cei mai mulţi sunt perfect sinceri. Dar la fel de sinceri şi de plini de bune intenţii erau şi idealiştii stângii radicale a secolului XX, iar genocidul practic a început cu exterminarea lor în disputa internă pentru putere; asta pentru că ideologia şi sistemul pe care-l generează odată aplicată sunt defecte, favorizează apariţia personajelor de tip Lenin, Stalin, Beria, Mao, Pol Pot, Kim şi a tuturor ciracilor pe care aceştia îşi întemeiază puterea opresivă. Şi, iată, primul avertisment: chiar anul acesta Uniunea Europeană era să fie destabilizată de venirea la putere în Grecia a unui partid neomarxist, Syriza, iar planul nu a fost dus până la capăt doar pentru că Rusia nu a avut banii cu care să şi-l asume. Lovitura a venit dinspre prea menajata stângă, nu dinspre mult hulita dreaptă.
Dar, până la urmă, nu dubla măsură este cea mai mare problemă a legii anti-legionari. Sincer nu aş fi cu nimic mai fericit dacă la sintagma „interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob” s-ar adăuga „comunist, anarhist, neomarxist, promotor al urii de clasă”. Pur şi simplu, atingerea adusă libertăţii de gândire şi libertăţii de exprimare este lucrul cel mai grav. Întotdeauna voi contrazice un negaţionist al Holocaustului şi voi dispreţui pe oricine va găsi justificări crimei, dar nu cred că istoricului care se întreabă dacă au fost şase milioane de evrei ucişi, sau şase milioane erau toţi cei omorâţi în lagărele naziste, ori dacă nu cumva au fost de fapt cinci milioane nouă sute nouăzeci şi nouă de mii nouă sute nouăzeci şi nouă, trebuie să i se bage pumnul în gură pentru că prin lege s-au decretat anumite cifre. Adevărul istoric se stabileşte prin mijloace ştiinţifice, nu prin lege.
Apoi, ce înseamnă toate acele determinative ideologice? Bun, una este să negi sau să vrei să diminuezi cu tot dinadinsul un genocid, ori să faci apologia unor criminali de război şi criminali împotriva umanităţii, altceva să arunci anateme absolute pe criterii ideologice până la urmă destul de vagi. Fascismul, de exemplu, nu este rasist prin natura lui. Salazar şi Franco au fost fascişti sadea până-n anii 1970, dar regimurile lor nu au avut nimic rasist ori antisemit. Spania fascistă a fost una din căile de scăpare ale evreilor europeni, exact ca şi România lui Antonescu, care însă a avut şi rolul ei în Holocaust (România, din păcate, a jucat un rol ambivalent şi, dacă pe o parte are cu ce se lăuda, pe cealaltă trebuie să-şi asume nişte adevăruri istorice foarte neplăcute). Legionarismul nu este de fapt fascism şi, dincolo de antisemitismul în anumite perioade virulent, nu se poate spune că a fost xenofob (doctrina Noii Drepte tinde să fie discriminatorie vizavi de maghiari şi de romi şi, de când cu scandalul cu moscheea, islamofobă, dar în legionarismul anilor 1927-1941 aceste atitudini şi idei au lipsit cu desăvârşire).
Şi mai grav, ce înseamnă „naţionalismul extremist” care încheie enumerarea din noua formulare a art. 2 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă modificată? Nu de alta, dar toate manifestările pe care eu le-aş vedea ca specifice unui naţionalism extremist sunt enumerate tot acolo, înaintea acestei sintagme. Prin urmare, ce-mi garantează că mâine, pentru că eu militez pentru Unirea Republicii Moldova cu România şi pentru recunoaşterea şi respectarea drepturilor comunităţilor istorice de români din jurul graniţelor, pentru valorificarea patrimoniului istoric şi a moştenirii culturale naţionale, precum şi împotriva separatismului maghiar, nu se va găsi un procuror sau un judecător care să considere că mă fac vinovat de „naţionalism extremist”?
Mă întreb şi eu aşa, oare am uitat cu toţii cum au fost acuzaţi în bloc revoluţionarii din 1989 de iredentism şi fascism, iar protestarii din 1990, mai ales cei din Piaţa Universităţii, de legionarism, exact ca şi rezistenţii din anii mai timpurii ai comunismului? Chiar ne-a ieşit din cap că şi în timpul protestelor din toamna anului 2013 zecile de mii de oameni ieşiţi din stradă au fost ba „ecoanarhişti”, ba „neofascişti” şi „legionari”? După această lege, nu m-ar mira să se mai introducă şi un Minister al Adevărului, iar apoi am putea să-l proclamăm pe preşedintele Klaus Iohannis drept Fratele Cel Mare şi cu asta am trece în universul diabolic imaginat de George Orwell în genialul său roman, „1984”.
Deşi sunt relevante, nu voi mai intra în tehnicalităţile legate de recunoaşterea unor hotărâri judecătoreşti aberante din perioada stalinistă, care au condamnat pentru fascism sau legionarism zeci de mii de oameni care nu avuseseră treabă cu asta, dar participaseră la acţiuni de rezistenţă, ale potenţialelor limitări aduse cercetării istorice ori exprimării artistice (se vor mai putea oare face filme de epocă cu steaguri cu zvastică şi uniforme legionare?), ale clasificării discutabile din punct de vedere filosofic şi istoric a Mişcării Legionare ca organizaţie fascistă sau de alte aspecte ale legii recent promulgate. Au făcut-o alţii deja, aş deveni redundant.
Voi încheia printr-un alt citat, care exprimă exact motivul care m-a determinat să adopt totuşi o poziţie, în ciuda reticenţelor iniţiale, şi este vorba de un citat care are foarte multă legătură cu subiectul: „La început naziştii au venit să-i ridice pe comunişti şi eu nu am strigat în apărarea lor pentru că nu sunt comunist. Apoi au venit după evrei, şi eu nu am strigat pentru că nu sunt evreu. Au venit apoi pentru sindicalişti şi catolici şi nici atunci nu am strigat pentru că nu sunt nici sindicalist şi nici catolic. Când au venit după mine, nu mai era nimeni în jurul meu să se ridice în apărarea mea”. (Martin Niemöller, pastor luteran german, fost deţinut politic sub regimul nazist- 1892–1984).
Aşadar, aştept cu interes o eventuală speţă care să-mi permită să ridic împotriva acestei legi excepţia de neconstituţionalitate. Puţin îmi pasă dacă va fi vorba de cazul unui neolegionar, al unui apologet al lui Nicolae şi Elena Ceauşescu ori al unui nevinovat pe care cineva s-a gândit să-l acuze pe nedrept în baza unei legi stupide, mai mult decât interpretabile.
articol – Marius Vintila – mrvintila.wordpress.com
Marius Vintila – foto – facebook.com
29 iulie 2015
Misecuvinismul e fratele mai mic si mai periculos al miserupismului. Pentru mine termenul dateaza de duminica, cand cineva l-a rostit la masa si i-am cerut voie persoanei sa-l folosesc, cu toate ca uitandu-ma pe net l-am gasit in contexte datand din 2011. Mi-a placut fiindca pune la incercare plasticitatea nu foarte pregnanta a limbii romane si fiindca misecuvinismul mi se pare a fi traducerea directa si fireasca a lui “entitled”, in sensul in care termenul e folosit in jargonul psihoterapeutic american, unde desemneaza unul din cele mai respingatoare defecte sociale ale caracterului uman: aceea de a se comporta ca si cand ar fi permanent pe mosia lu’ tac-su. Misecuvinist e ala care bate din picior la o coada de trei persoane desi vede ca functionarul sau vanzatorul ”da totul pe teren” sau ala de incearca sa sara peste rand la casa de la supermarket aratand spre cele trei produse din cos cand tu ai cinci. Misecuvinismul e ceea ce manifesta marlanii de parlamentari care isi aprind tigarile la iesirea din sala de plen strivind apoi chistoacele pe marmura si varandu-le sub covor, desi semnul cu fumatul interzis e mare in fata ochilor lor. Sau pitzipoanca care isi lasa porschele sau pejoul CC pe avarii paralel cu sirul de masini deja parcate pe marginea strazii, sugrumand singura traficul de la doua la o singura banda, in loc sa isi miste curul doua sute de metri din locul in care ar putea parca legal sau macar fara sa incurce cateva zeci de soferi.
De altfel in trafic misecuvinsimul se manifesta plenar, neingradit si din pacate de cele mai multe ori nesanctionat, dar nu fiindca misecuvinistii nu incalca de fapt regulile ci fiindca politia le inghite manifestarile considerandu-le minore si fara importanta. Exemplu: cu putina vreme in urma stateam la semaforul Tunari cu Stefan cel Mare pe breteaua corecta si semnalizam relaxat stanga sa intru pe Stefan cel Mare la lumina verde. Era noapte si eram singura masina la semafor. Din urma vine un Smart care se inscrie in stanga mea (nu in spate), desi acea banda apartine sensului de circulatie opus. Ma mir, dar in 24 de ani si cateva sute de mii de kilometri pe soselele romanesti am vazut multe, deci nu fac risipa de mirare pe Smartu’ ala. Si bine fac, fiindca iata ce a urmat: in loc sa vireze si el la stanga, cum banuiam, fiindca era in logica lucrurilor – si asa alterata de faptul ca se inscrisese pe sens opus – la lumina verde Smartu’ imi taie calea si face dreapta pe bulevard ! Nu stiu cum am reusit sa pun un singur semn de exclamare dupa fraza precedenta fiindca mirarea mea din seara aia merita mult mai multe. Pariez ca politia nu l-ar fi oprit pentru asta daca nu s-ar fi petrecut o ciocnire ceva, la fel cum nu ii opreste nici pe aia care au mai multe faruri decat e regulamentar, sau pe aia care forteaza depasiri silindu-l pe cel care vine din fata sa franeze. Culmea misecuvinismului si a indolentei o ating insa cei care nu semnalizeaza cand vad ca o alta masina asteapta sa iasa exact de pe strada pe care vor intra ei – fara sa semnalizeze – facandu-l pe cel ce astepta sa mai stea inca vreo zece masini in loc sa poata pleca de pe loc, cum e normal. Atunci cand refuza pur si simplu sa isi vada colegii de trafic si sa faca gestul ce presupune un minim de efort – de a misca UN DEGET (!!!), pe ala care actioneaza semnalizatorul – se poarta exact ca si cand drumul public ar fi al lor. Sigur, mai sunt si cei care trag pe dreapta in fata ta fara un semnal, fara o avarie, cei care pur si simplu se opresc in drum exact ca o vaca – in sensul primar de animal, sau cei care depasesc coada de cateva zeci de masini si intra in fata mimand firescul, doar fiindca ei considera ca la acea coada stau o gramada de fraieri. Acestor soferi le-as aplica pedeapsa pe care am vazut-o aplicata in Khatmandu celor care incurca circulatia netinand seama de partenerii de trafic: indiferent daca erau “soferi” de ricsa, biciclisti, motociclisti sau taximetristi, acestia erau croiti cu bete de bambus de niste politai neinduplecati si destul de solizi pentru rasa lor. Iluzia ca suntem civilizati pentru ca facem parte din UE – de altfel inteleg ca nici nu se stie pentru cat timp de acum inainte – nu trebuie sa ne induca in eroare. Aceasta pedeapsa ar fi ieftina si de efect. Probabil ca in Nepal ea exista fiindca foarte putina lume isi permite sa plateasca amenzi de circulatie si/sau fiindca multi dintre contravenienti nu pot fi gasiti acasa fiindca pur si simplu nu au una. Totusi cred ca acest tip de pedeapsa este unul dintre putinele ce ar functiona in cazul misecuvinistilor de profesie. De curand eram pe bicicleta la un concurs pe langa Tusnad si in fata mea pe poteca ingusta evolua unul din cei mai varstnici concurenti. Pedalam la vale destul de tare dar veteranul tinea la mandrie si nu ma lasa sa depasesc asa ca asteptam ca poteca sa imi scoata in cale un loc mai larg. La un moment dat iese din padure si paseste in poteca la 50 de metri in fata noastra un amarat de localnic cu un cos cu ciuperci. Din inaltimea seii bicicletei de doua mii de euro, ciocoiul nou ii striga “ia, fa-te, ba, mai asa !… “. Iobagul se da “mai asa” sa treaca domnia sa dobitocul de concurent, care trece mai departe invaluit in gloria umilirii inca unui sarac si in blestemele mele prea blande pentru o atare dovada de misecuvinism scarbos. Imi pare rau acum ca nu l-am luat pe mos la palme, macar verbale, cand a ajuns la sosire. Pana la urma in cazuri din astea marlania bate varsta si se cere pedepsita de primul om normal aflat la fata locului. Iertarea nu aduce decat repetarea gestului.
Argumentul celor care ignoră votul negativ este simplu: “Cică să votezi data viitoare pe altcineva sau altceva!”. Aceștia, încearcă să ne manipuleze, să credem că votul acordat unui contracandidat este practic un vot negativ acordat respectivului candidat pe care nu-l preferăm. Nimic mai fals!
Există aici o diferență subtilă pe care voi încerca să o explic.
Lăsând la o parte ipocrizia îndemnului (i.e. “Votează pe altcineva!”), aș dori să explic că VOTUL POZITIV (adică votul acordat altcuiva) este diferit de VOTUL NEGATIV (dat strict, punctual împotriva cuiva sau a ceva – politician, platformă politică, decizie, etc.)
Este diferit în sensul următor:
VOTUL POZITIV - conform legislației – este izvor de legitimitate pentru cel care-l primește. ÎNSĂ, aceeași legislație condamnă mandatul imperativ. Cu alte cuvinte, eu acord votul meu (pozitiv) cuiva (unui politician), iar acesta – în virtutea unei escrocherii (că altfel nu poate fi numită această situație), folosește autoritatea izvorâtă din acel vot pentru a-și impune voința și în chestiuni asupra cărora nu ne-am înțeles când i-am acordat votul (în virtutea unui iluzoriu contract social pe care nu are nici un interes să-l respecte).
VOTUL NEGATIV vine să corecteze această anomalie. El semnalează faptul că, eu ca individ nu (mai) sunt de acord (cu un politician, cu politica dusă de acesta, cu o anumită măsură luată, etc.). Integrate la nivel de societate, toate aceste voturi negative ar trebui să aibă exact aceeași putere juridică ca și votul pozitiv. (Exemplu: Politicianul a fost ales cu 123.555 de voturi? Perfect. Când s-au strâns 123.556 de sms-uri/click-uri/becuri aprinse, etc… gata! Pa. Respectivul politician și-a pierdut legitimitatea.
Dar implicațiile sunt mult mai ample.
Politicienii de obicei își justifică deciziile făcând apel la legitimitatea de care se bucură (cea izvorâtă din votul pozitiv care le-a fost acordat). VOTUL NEGATIV vine să le arate EXACT legitimitatea pe care o au (strict obiectiv) la un moment dat. Nu aia pe care o aveau acu’ 3 ani, după încheierea alegerilor și înainte ca el să fure ca nesimțitul și să angajeze România la împrumuturi împovărătoare. Lipsa implementării votului negativ este cea mai mare înșelătorie a mecanismului democratic. Iar faptul că noua sa aromă, denumită “democrație directă” tinde să îl ignore, de asemenea, denotă faptul că aceasta e doar aceeași Mărie, dar cu altă pălărie.
Altceva este mai șocant – faptul că li se neagă grecilor dreptul de-a zice “nu”, nu vrem să plătim noi datoria statului. În mod ironic, atitudinea asta vine mai ales din partea unora care vor să aibă treabă cât mai puțină cu statul și care se supără când statul lor le bagă mai adânc mâna în buzunar.
Însă vremurile în care datoria personală era pedepsită cu închisoarea iar datoria națională cu invazia au trecut. Tot ironic – în ca-pi-ta-lism, responsabilitatea pentru un credit este a celui care dă banii nu a celui care îi primește. Creditorul este cel care trebuie să se asigure că împrumutatul are de unde să dea banii înapoi, că este în stare, că vrea și – mai presus de toate – că are garanții. Ei bine, în mod normal nimeni n-ar fi împrumutat Grecia până la nivelurile de acum fără garanțiile oferite în mod abstract de zona euro și în mod foarte concret de Banca Centrală Europeană. Acum a venit decontul.
Ce garanții oferea la rândul ei Grecia pentru a face parte din zona euro? Puține. A fost vârâtă acolo, totuși, dintr-o ambiție în principal politică. Acum, aceeași politicieni constată că ambiția a fost prea mare. Ce i s-a cerut în schimb? Reducerea tot-proverbialei “corupții”? Nu, dimpotrivă, i s-a cerut să întoarcă banii primiți – să cumpere de exemplu submarine germane, fregate franțuzești și elicoptere în co-producție.
De altfel, cheltuielile militare disproporționate sunt cu adevărat singurul mare punct care face diferența între finanțele publice grecești și cele ale oricărei alte țări din Zona Euro. Cu o medie de 5% în 25 de ani față de 1-2% la alții, așa au strâns grecii 100% din PIB în plus la datoria publică.
Ambiția de a se înarma le aparține, dar ea nu a fost vreodată stăvilită. Nici direct – pentru că plusul de cheltuieli prinde bine și capacității militare din ce în ce mai veștede a UE și comenzilor pentru o industrie bine-conectată politic. Nici indirect – pentru că motivația Greciei este un război rece cu de-altfel aliatul Turcia, pe seama unei situații rușinoase pentru Uniunea Europeană: Chiar și în acest moment, nordul Ciprului, un teritoriu care se află de drept sub jurisdicția Uniunii Europene, este ocupat militar de un stat NATO dar non-UE: Turcia.
Deci pe scurt: Creditorii Greciei au introdus-o într-un club al garanțiilor deși nu merita, i-au finanțat cheltuielile nesustenabile deși erau făcute în scop de înarmare, deci inerent riscante, au primit bucuroși banii înapoi pe comenzi și n-au făcut nimic pentru a elimina sursa potențialului conflict.
Ce au făcut în schimb? Au decretat, prin normele “prudențiale” Basel 2 că împrumuturile către orice stat din zona euro este complet lipsit de riscuri, asta în timp ce agențiile de rating îi evaluau pe greci aproape de ratingul maxim (poate și de acolo ar trebui să ceară despăgubiri cei care se simt acum buzunăriți de greci). În timpul ăsta, aceleași Germania și Franța făceau presiuni, cu succes, pentru tăierea colților Tratatului de la Maastricht, ca să poată depăși fără consecințe deficitul bugetar de 3% pentru că (vai!) politicienii lor aveau alegeri de câștigat.
Iar grecii au fost acum la vot și li s-a cerut să plătească nota pentru un ospăț pe care nu l-au comandat niciodată și din care, oricât de abundente, au primit totuși doar resturile. Este dreptul lor legitim și suveran să zică “nu”!
Chişinău – 5 iulie 2015 – Marea Adunare Naţională – Zeci de mii de oameni scandează
foto – infoprut.ro
„Unirea este un lucru pe care doar Bucureștiul poate să-l ofere și numai Chișinăul poate să-l accepte. Dacă cetățenii din Moldova vor cere acest lucru, atunci nimeni nu-i va putea opri” – Klaus Iohannis, președintele RomânieiTinerii din Marșul lui Ștefan cel Mare s-au prins în Hora Unirii cu localnicii și autoritățile din Călărași. Mâine dimineață, din nou la drum, pe jos, spre București.
Coloana pe Calea Ieșilor, înAinte de a fi ieșit din Chișinău. Acum unioniștii se află pe jos la câțiva kilometri în afara Chișinăului. SPRIJINIȚI-LE EFORTUL!
Marşul lui Ştefan cel Mare // Mii de tineri dintre participanţii la MAN au plecat pe jos spre Bucureşti pentru Unire
articol – Liviu G. Stan – infoprut.ro
5 iulie 2015
Cu ruscacuri în spate, mii de tineri dintre participanţii la Marea Adunare Naţională (MAN), organizată astăzi în centrul Chişinăului, au pornit spre București în Marșul lui Ștefan cel Mare pentru unirea Republicii Moldova cu România.
Marşul, un veritabil tur de forţă, va dura între 5 şi 11 iulie. Dedicat voievodului simbol al neamului nostru, marșul a pornit din Piața Marii Adunări Naționale, și se va îndrepta către București. Pe teritoriul Republicii Moldova, marșul va urma traseul Strășeni – Călărași – Ungheni. Oamenii care locuiesc în localitățile prin care va trece coloana de manifestanți sunt îndemnați de către organizatori să se alăture Marșului lui Ștefan cel Mare cel puțin o zi, în intervalul menționat.
Dați share, să știe toată Moldova că: Duminică, 5 iulie, ora 14.00, toți urmașii sfântului Ștefan vor fi la MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ!
Marsul lui Stefan cel Mare – Chişinău – 5 iulie 2015 – foto – infoprut.ro
Peste 30.000 de persoane au cerut astăzi, în centrul Chişinăului, reunificarea Republicii Moldova cu România, în cadrul Marii Adunări Naţionale, eveniment organizat de către Blocul Unităţii Naţionale, din care fac parte 22 de entități civice, printre care și Platforma Unionistă “Acțiunea 2012”, “Tinerii Moldovei” şi Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova.
Marea Adunare Naţională – Zeci de mii de oameni scandează „Unire!” şi „Jos hotarul de la Prut!”
articol – Liviu G. Stan – infoprut.ro
5 iulie 2015
Peste 30.000 de persoane cer la acestă oră, în centrul Chişinăului, reunificarea Republicii Moldova cu România, în cadrul Marii Adunări Naţionale, eveniment organizat de către Blocul Unităţii Naţionale, din care fac parte 22 de entități civice, printre care și Platforma Unionistă “Acțiunea 2012”, “Tinerii Moldovei” şi Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova.
Actriţa emerită Ninela Caranfil a citit Apelul Consiliului Onorific al BUN către cetățenii Republicii Moldova.
Oamenii scandează „Unire!” şi „Jos hotarul de la Prut!”.
„Haideți să refacem acum istoria! Haideți să facem acum ceea ce au făcut cele două Germanii! Aceasta este șansa noastră!”, a vorbit mulţimii de pe scena instalată în centrul Chișinăului senatorul liberal de la Bucureşti Dorin Dobra.
Chişinău – 5 iulie 2015 – Marea Adunare Naţională – Zeci de mii de oameni scandează – foto – infoprut.ro
Manifestația a început cu un concert al ansamblului Ştefan-Vodă, alături de alţi purtători ai folclorului românesc. Apoi evenimentul din PMAN a fost binecuvântat de un sobor de preoți la Mitropolia Basarabiei. Mulţimile s-au rugat alături de prelații de pe scenă pentru Unire.
„Cetățenii Republicii Moldova vor vota Unirea cu România în cadrul Marii Adunări Naționale de la Chișinău. Duminică, 5 iulie, toți cei care consideră că Unirea este unica salvare în contextul crizei economice, politice și sociale interne, dar și în cel regional tensionat, ies în stradă pentru un viitor mai bun”, se arată într-un comunicat de presă al Platformei Unioniste „Acţiunea 2012″.
Chişinău – 5 iulie 2015 – Marea Adunare Naţională – Zeci de mii de oameni scandează – foto – infoprut.ro
Această Mare Adunare Națională este a patra manifestație de acest fel din istoria statului format în urma prăbuşirii Uniunii Sovietice. După Marile Adunări Naționale din 1989, 1990 și 1991, anul 2015 este considerat momentul cel mai oportun pentru a cere într-un singur glas reunificarea celor două state româneşti și pentru a forma o majoritate pregătită să participe la un referendum decisiv.
Personalități marcante de la Chișinău, care fac parte din Consiliul Onorific al Blocului Unității Naționale (BUN), precum și zeci de asociații ale Diasporei, au lansat ieri către toți cetățenii Republicii Moldova un apel de participare la Marea Adunare Națională.
„Republica Moldova este o formațiune recunoscută juridic ca stat, dar care nu îndeplinește cele mai elementare cerințe ce ar garanta cetățenilor drepturile lor constituționale economice, politice și sociale. Constatăm că proiectul din 1991 <> a eșuat. Integrarea europeană, ca unică strategie viabilă pentru ieșirea din criza profundă în care ne-am pomenit, a devenit, din păcate, un slogan demagogic de accedere și menținere la putere a unor partide politice”, consideră Anatol Petrencu, Valeriu Saharneanu, Andrei Țurcanu, Val Butnaru, Vasile Bahnaru, Mihai Cimpoi, Tudor Ungureanu, Sandu Grecu, Ion Negrei, Petru Bogatu, Iulian Filip, Alexandru Bantoș, Andrei Sochircă, Sandu Grecu și Iurie Borș.
Semnatarii apelului mai notează că unica șansă de revenire în familia popoarelor europene pentru Republica Moldova este reunificarea cu România.
Chişinău – 5 iulie 2015
,,De aceea, vă îndemnăm, stimați compatrioți, să ieșim duminică, 5 iulie, la ora 14:00, la Marea Adunare Națională, pentru a institui o largă mișcare civică de susținere a cursului politic al reunificării ca o prioritate națională a politicii celor două state românești”, se arată în documentul Consiliului Onorific al BUN.
Apelul Consiliului Onorific al BUN către cetățenii Republicii Moldova:
„După 24 de ani de independență la putere s-a succedat tot spectrul politic posibil, de la stânga comunistă până la dreapta liberală. În consecință azi avem:
– o parte de teritoriu necontrolată de puterea legală a statului, fără o lege care i-ar reglementa statutul;
– o țară declarată neutră în Constituție cu o armată străină de ocupație și cu depozite enorme de armament aparținând altui stat;
– instituții de stat nefuncționale: procuratura, Banca Națională, SIS-ul, Agenția Națională pentru Protecția Concurenței, Agenția Națională de Integritate etc.;
– un sistem judiciar corupt, ineficient, supus intereselor puterii crimei organizate;
– o lipsă totală a securității energetice;
– lipsa strategiilor de dezvoltare a domeniilor social-economice de bază;
– o politică externă inconsecventă, amorfă și docilă față de fosta metropolă;
– nicio perspectivă de viitor prosper;
– lipsa unei elite politice și a unor lideri capabili de rezolvarea problemelor existente.
Ca rezultat al acestei situații, Republica Moldova este o formațiune recunoscută juridic ca stat, dar care nu îndeplinește cele mai elementare cerințe ce ar garanta cetățenilor drepturile lor constituționale economice, politice și sociale.
Constatăm că proiectul din 1991 <> a eșuat. Integrarea europeană, ca unică strategie viabilă pentru ieșirea din criza profundă în care ne-am pomenit, a devenit, din păcate, un slogan demagogic de accedere și menținere la putere a unor partide politice.
Noi însă avem o șansă de revenire rapidă în familia popoarelor europene. Este reunificarea pe cale democratică, cu respectarea tuturor normelor legale, a Republicii Moldova cu România, o țară prosperă a Uniunii Europene, cu care ne leagă unitatea de limbă, istorie și tradiții comune. E o șansă, pe care actualul Parlament și actuala clasă politică refuză s-o fructifice printr-o decizie fundamentală.
De aceea, vă îndemnăm, stimați compatrioți, să ieșim duminică, 5 iulie, la ora 14:00, la Marea Adunare Națională, pentru a institui o largă mișcare civică de susținere a cursului politic al reunificării ca o prioritate națională a politicii celor două state românești.
Semnat – Consiliul Onorific al Blocului Unității Naționale:
Anatol Petrencu, profesor universitar, istoric
Valeriu Saharneanu, jurnalist
Andrei Țurcanu, profesor universitar, doctor hab. în filologie
Val Butnaru, publicist, dramaturg
Vasile Bahnaru, directorul institutului de filologie al AȘM
Mihai Cimpoi, academician, critic literar, ex-președinte al Uniunii Scriitorilor
Tudor Ungureanu, artist popular
Sandu Grecu, jurnalist
Ion Negrei, istoric
Petru Bogatu, jurnalist
Iulian Filip, scriitor
Alexandru Bantoș, scriitor, jurnalist, redactor-șef „Limba Română”
Andrei Sochircă, actor
Sandu Grecu, actor
Iurie Borș, creator, om de afaceri de succes”
Consiliul Onorific al BUN este alcătuit din personalități marcante din Republica Moldova – academicieni, istorici, lingviști, scriitori, publiciști, actori, artiști – care susțin reunirea celor două state românești și militează activ pentru înfăptuirea acesteia.
,,Susținem Unirea Republicii Moldova cu România. Ne exprimăm convingerea că împreună putem făuri un viitor demn pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului. Cerem parlamentelor și guvernelor celor două state românești să constituie de urgență grupuri de lucru comune în vederea elaborării unor acte de fundamentare economică, legislativă și politică a Unirii”, se precizează într-o declarație a 40 de asociații ale românilor plecați din România și Republica Moldova peste hotare, printre care și Comunitatea Moldovenilor din Quebec, Asociația Doctorilor și Doctoranzilor Basarabeni din Franța, Asociația Moldo-Elenă ,,Orfeu” din Atena, Asociația Românilor din Suedia, Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, Asociația ,,Dacia” din Roma.
Declarația de susținere a Unirii Republicii Moldova (Basarabiei) cu România semnată de românii de pe ambele maluri ale Prutului din Diaspora:
Noi, membrii asociațiilor românești din întreaga lume,
AVÂND IN VEDERE trecutul milenar al poporului nostru și unitatea de limbă, cultură și credință a românilor de pe cele două maluri ale Prutului,
CONSIDERÂND actele de dezmembrare a teritoriului național de la 1775 și 1812 ca fiind acte infirmate de evoluția istoriei și ținând cont de voința populației Basarabiei și Bucovinei,
SUBLINIIND că înțelegerea încheiată la 23 august 1939 (pactul Molotov-Ribbentrop), între Guvernul URSS și Guvernul Germaniei naziste, este nulă ab initio,
RECUNOSCÂND că adoptarea Declarației de Independență a Republicii Moldova din 27 august 1991 și recunoașterea statului moldovenesc de către România a fost un pas necesar în acea perioadă spre apropierea celor două state românești,
FIIND CONVINȘI că integrarea României în Uniunea Europeană în 2007 are o importanță crucială pentru dezvoltarea poporului român,
CONSIDERÂND că semnarea Actului de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană în 2014 constituie un pas sigur spre integrarea Republicii Moldova în spațiul economic, cultural și politic european, din care face parte și România,
REAFIRMĂM dreptul popoarelor la determinarea propriului destin și
ADOPTĂM următoarea
DECLARAȚIE:
SALUTĂM participanții la Marea Adunare Națională din Chișinău, 5 iulie 2015.
SUSȚINEM Unirea Republicii Moldova cu România.
NE EXPRIMĂM convingerea că împreună putem făuri un viitor demn pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului.
CEREM parlamentelor și guvernelor celor două state românești să constituie de urgență grupuri de lucru comune în vederea elaborării unor acte de fundamentare economică, legislativă și politică a Unirii.
DECLARĂM că vom susține plenar, prin activități comune, eforturile societății civile din România și Republica Moldova îndreptate spre atingerea idealului Unirii.
NE ADRESĂM participanților la prezenta Mare Adunare Națională cu îndemnul de a ne uni eforturile pentru a întâmpina în 2018 centenarul Unirii printr-o revenire, de data aceasta definitivă, a Basarabiei la sânul Patriei-Mame, România.
AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU .“
Declaraţia Diasporei este semnată de către Comunitatea Moldovenilor din Quebec, (Ala Mîndîcanu), Asociația Culturală Română, (Marius Finca), Asociația Scriitorilor de Limbă Romană din Québec, (Adrian Erbiceanu), Asociația Românilor din Laval, (Vania Atudorei), Ziarul Accent de Montréal, (Simona Pogonat), Ziarul ZigZag Român-Canadian, (Răzvan Dupleac), Asociaţia Scriitorilor Români din Canada, (Alex Cetățeanu), Cenaclul literar „Mihai Eminescu”, (Livia Nemțeanu-Chiriacescu), Asociația Doctorilor și Doctoranzilor Basarabeni din Franța, (Dorin Dușciac), Asociația Moldo-Elenă „Orfeu”, Atena, Asociația Culturală „(Re)descoperă România!”, Atena, Asociația Moldo-Elenă „Tyras”, Atena, Asociația Românilor din Suedia, Inițiativa „Solidaritate pentru România”, Asociația „Moldova Vision”, Dublin, Asociatia „La Maison Roumaine”, Paris (Alexandru Herlea), Asociația Moldovenilor din Marea Britanie (Antonela Maioru), Asociatia „Pro-diaspora France” (Ion Ciobanu), Asociatia universitara „Eminescu” din Geneva (Chiril Tîșcic), Asociația „Connect Moldova” din Castelfranco, Veneto, Italia, Asociatia „FC Moldova”, Asociatia „Synergie Franco-Moldave” (Lucretia Barladeanu), Asociatia A.M.I.C.I. (Italia-Venetia) (Iurie Bojonca), Asociatia de Moldoveni din Belgia „NOROC” (Aurica Uscov), Asociația „Neo-Dacii”, Strasbourg (Gheorghe Bobeică), Asociatia „Connexion Moldavie” (Violeta Grițcan), Federația Asociațiilor de Români din Europa (Daniel Țecu), Asociația Românilor „Unirea” din Göteborg, Asociația „Dacia”, Roma, Asociația Femeilor Românce din Italia – Silvia Dumitrache, președinte, Asociația „Dacia Mestre-Venezia” (Eugenia Belibov), Grupul de Inițiativă al Diasporei Unioniste din Germania (Ghenadie Boțoc), Comunitatea Moldovenilor din Chicago (Mariana Berbecaru), Comunitatea Moldovenilor din Arizona (Mariana Lozovanu), Grupul Românilor din Irlanda (Marius Marosan), Fundatia ”DOR”, Montreal, Canada (Nicolae Margineanu), „My Romania Group”, Marea Britanie (Robert Willy Toperțer), Asociația „Pro-Neamul”, Franța, Cercul Cultural Româno-Austriac „Unirea” si Radio Tv „Unirea”, Austria (Ioan Godja), Asociația Culturală „Mihai Eminescu”, Paris (Margareta Luta).
30.000 de persoane au solicitat, la Chişinău, UNIREA CU ROMÂNIA
articol – stiri.tvr.ro
05 Iulie 2015
La Chişinău s-a cerut unirea cu România. Sute de oameni, membri şi simpatizanţi ai platformelor unioniste, s-au adunat în Piaţa Marii Adunări Naţionale. De acolo, au plecat în marş spre Bucureşti.
ACTUALIZARE 18:10 Potrivit infoprut.ro, manifestaţia a început cu un concert al ansamblului Ştefan-Vodă, alături de alţi purtători ai folclorului românesc. Apoi evenimentul din PMAN a fost binecuvântat de un sobor de preoți la Mitropolia Basarabiei. Mulţimile s-au rugat alături de prelații de pe scenă pentru Unire.
În cadrul demonstraţiei, senatorul PNL Dorin Dobra i-a îndemnat pe oameni să “refacem acum istoria! Haideți să facem acum ceea ce au făcut cele două Germanii! Aceasta este șansa noastră!”
ACTUALIZARE 18:04 Organizatorii au anunţat că la marş au participat aproximativ 30.000 de persoane, iar, de la tribuna amplasată în Piața Marii Adunării Naționale au luat cuvântul reprezentanți ai diferitelor categorii sociale. Ca oaspeți de seamă au fost doi parlamentari de la București, “care au salutat lucrările Marii Adunări Naționale și dorința legitimă a poporului nostru de a se reunifica”.
În comunicatul organizatorilor se mai menţionează că marșul unioniștilor se va derula pe jos în următoarele zile, urmând traseul Strășeni-Lozova-Călărași-Cornești-Ungheni. Trecerea Prutului se va face pe jos sâmbătă, 11 iulie, la ora 10:00, într-o refacere la scară mare a Podurilor de flori. Organizatorii îi invită pe toți doritorii să se alăture marșului sau să vină la Prut, toate acțiunile fiind autorizate și condițiile necesare fiind asigurare (transport, cazare, etc.).
Este prima dată în istoria ultimilor ani când acțiunile în favoarea Unirii au un astfel de sprijin popular.
O manifestaţie unionistă de amploare a început în centrul Chişinăului, pe care organizatorii o numesc Marea Adunare Naţională. Sunt oameni de toate vârstele, mulţi dintre ei au venit tocmai de la Bucureşti ca să ceară unirea, a precizat coresondentul TVR Moldova, Natalia Ciumac, pentru Telejurnal.
Manifestanţii au venit ca să spună că doar uniţi putem face faţă provocărilor viitorului şi ne putem bucura de o ţară mare. Un tricolor imens a fost desfăşurat de-a lungul Pieţii Marii Adunări Naţionale. Acţiunea este supravegheată de sute de poliţişti.
Manifestaţia nu se va încheia aici. Oamenii vor merge în marş spre Bucureşti: cinci zile vor merge pe teritoriul Republicii Moldova. Marşul va continua până la Vama Ungheni. Participanţii care vor avea paşapoartele la ei vor trece graniţa şi vor face un tur al Munteniei şi Ardealului cu trenul şi autocarul. Manifestaţia se va încheia la Bucureşti, a conchis corespondentul TVR Moldova.
Marea Adunare Națională de la Chișinău: 30.000 de participanți
articol – AGERPRES/(AS — editor: Angela Sârbu)
5 Iulie 2015
Aproximativ 30.000 de oameni au participat la Marea Adunare Națională care a avut loc duminică în centrul Chișinăului, informează un comunicat al organizatorilor.
”Treizeci de mii de participanți la Marea Adunare Națională de la Chișinău au votat Unirea cu România. Din centrul Chișinăului, unioniștii au plecat pe jos, în Marșul lui Ștefan cel Mare, spre București”, se afirmă în comunicat.
De la tribuna amplasată în Piața Marii Adunării Naționale au luat cuvântul reprezentanți ai diferitelor categorii sociale. Ca oaspeți de seamă au fost doi parlamentari de la București, ”care au salutat lucrările Marii Adunări Naționale și dorința legitimă a poporului nostru de a se reunifica”.
Toată manifestația s-a desfășurat sub efigia lui Ștefan cel Mare. ”Ghidați de memoria și imaginea celui care a fost cel mai mare domnitor din toate timpurile, am pornit în marș spre București. Îi chemăm alături de noi pe toți cei din localitățile în care vom ajunge, pentru a ne face un viitor demn. Vrem să mergem pe jos și să le cerem fraților de peste Prut să ne accepte Unirea. Domnule președinte Iohannis, primiți-ne acasă! ”, a declarat Anatol Ursu, președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei, una dintre asociațiile organizatoare.
Comunicatul informează, de asemenea, că marșul unioniștilor se va derula pe jos în următoarele zile, urmând traseul Strășeni-Lozova-Călărași-Cornești-Ungheni. Trecerea Prutului se va face pe jos sâmbătă, 11 iulie, la ora 10:00, într-o refacere la scară mare a Podurilor de flori. Organizatorii îi invită pe toți doritorii să se alăture marșului sau să vină la Prut, toate acțiunile fiind autorizate și condițiile necesare fiind asigurare (transport, cazare, etc.).
Este prima dată în istoria ultimilor ani când acțiunile în favoarea Unirii au un astfel de sprijin popular, se precizează în comunicat.
Pregătirile sunt în toi la Chișinău. Banner pregătit pentru azi în marș, va merge până la Prut, alături de tinerii Moldovei. Azi, toți ochii României pe CHIȘINĂU. Pe 11 iulie ne adunăm cu toții la Prut(Ungheni)
Noi suntem pregătiți să plecăm în Marșul lui Ștefan cel Mare. Dar mai întâi ne vedem la 14h la Marea Adunare Națională! https://www.facebook.com/events/449703591846064/
Zeci de mii de moldoveni vor vota, simbolic, Unirea cu ţara mamă
articol – Loredana Diacu – epochtimes-romania.com
05.07.2015
Zeci de mii de cetăţenii ai Moldovei de peste Prut sunt aşteptaţi, duminică, să voteze unirea cu România, în cadrul Marii Adunări Naţionale, care va avea loc duminică, ora 14:00, în centrul Chişinăului. Adunarea va fi urmată de un marş pe jos spre Prut.
“După trecerea la grafie latină (Prima Mare Adunare Naţională – 27 august 1989), schimbarea denumirii statului în Republica Moldova (a Doua Mare Adunare Naţională -16 decembrie 1990) şi proclamarea Independenţei faţă de URSS (a Treia Mare Adunare Naţională – 27 august 1991) – a venit momentul să convocăm a Patra Mare Adunare Naţională: 5 iulie 2015.
Vom umple Piaţa şi refacem cele mai importante momente ale istoriei noastre recente. În 2015, ca şi atunci, oamenii nu mai pot suporta regimul existent şi înţeleg că singura soluţie pentru a depăşi situaţia în care ne aflăm este Unirea cu România. Drept dovadă, în ultimele luni în Chişinău au ieşit zeci de mii de persoane şi au cerut UNIREA!
A fost un început bun însă ceea ce urmează să se întâmple în această vară va fi şi mai BUN pentru viitorul nostru. Haideţi să mobilizăm toţi chişinăuienii şi toţi locuitorii satelor şi oraşelor, cu mic, cu mare. Toţi elevii, studenţii, oamenii de afaceri, agricultorii, intelectualii trebuie să fie prezenţi pentru a vota Unirea cu România, aşa cum s-a votat limba română, suveranitatea şi independenţa în perioada formării Republicii Moldova şi începutului desprinderii ei de Moscova.!”, scriu, pe Facebook, reprezentanţii Platformei Unoniste Acţiunea 2012, unul dintre organizatorii evenimentului de astăzi.
Convocată de Blocul Unităţii Naţionale (BUN), format din 22 de entităţi nonguvernamentale, printre care Platforma Unionistă Acţiunea 2012, Mişcarea Civică Tinerii Moldovei, Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova şi Asociaţia Foştilor Deţinuţi şi Victime ale Represiunilor din Moldova, Marea Adunare Naţională va fi a patra astfel de manifestaţie din istoria statului format în urma destrămării URSS.
Anterior evenimentului, personalităţi marcante de la Chişinău, care fac parte din Consiliul Onorific al Blocului Unităţii Naţionale, precum şi zeci de asociaţii ale Diasporei, au lansat către toţi cetăţenii Republicii Moldova un apel de participare la Marea Adunare Naţională, potrivit infoprut.ro.
“Vă îndemnăm, stimaţi compatrioţi, să ieşim duminică, 5 iulie, la ora 14:00, la Marea Adunare Naţională, pentru a institui o largă mişcare civică de susţinere a cursului politic al reunificării ca o prioritate naţională a politicii celor două state româneşti”, se arată în apelul Consiliului Onorific al BUN către moldoveni.
La finele adunării, participanţii vor porni în marş, pe jos, spre Prut.
foto (captura) – publika.md
articol – Liviu G. Stan – infoprut.ro
Liviu G. Stan – foto – facebook.com
4 iulie 2015
Numai România poate garanta securitatea Republicii Moldova şi numai voinţa populaţiei din Republica Moldova poate face unirea celor două state româneşti. Declaraţia îi aparţine lui George Simion, liderul Platformei Unioniste “Acţiunea 2012”.
„Dacă o să iasă zeci de mii oameni în stradă înseamnă că poporul îşi doreşte unirea. Sondajele arată că trei din patru români acceptă unirea. Numai România poate garanta securitatea Republicii Moldova. Numai voinţa poporului din Moldova poate face unirea”, a declarat George Simion în emisiunea Fabrika de la postul de televiziune Publika.
Liderul “Acţiunii 2012” a intrat în direct din România, deoarece are interdicţie de 5 ani de intrare în Republica Moldova, după ce SIS l-a expulzat, pe 13 mai, abuziv, pe activistul român.
Întrebat în emisiune când va reveni în Republica Moldova, după ce a fost expulzat de autorităţile de la Chişinău, George Simion a răspuns: „Când lucrurile în Moldova vor fi normale şi când ţara va fi condusă de oameni care nu se mai gândesc la trecutul istoric, ci se gândesc la viitorul ţării”.
În timpul unor altercaţii verbale iscată între invitaţii emisiunii, Simion a mai declarat că îi consideră fraţi pe toţi cei care locuiesc în Republica Moldova.
Mâine, 5 iulie, la Chişinău, în PMAN, începând cu ora 14.00, va avea loc Marea Adunare Naţională, eveniment la care sunt aşteptaţi zeci de mii de oameni.
Marea Adunare Naţională este organizată de către Blocul Unităţii Naţionale, din care fac parte 22 de entități civice, printre care și Platforma Unionistă “Acțiunea 2012”, “Tinerii Moldovei” şi Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova.
