(Gabriel Ferugean) Democrație și sport

articol: Gabriel Ferugean

Gabriel Ferugean

9 martie 2017

Sportul de masă promovat exhaustiv a dus la o percepție publică a faptului că orice confruntare trebuie să se încheie cu un rezultat clar și apoi competiția se încheie. Liga Campionilor, Campionatele Mondiale de fotbal, rugby si alte sporturi, olimpiadele, toate induc publicului ideea că este spectatorul unei competiții care, odată încheiate, impune revenirea la treburile zilnice pînă cînd începe o altă competiție. Iar cîștigătorul încoronat de rezultatul decisiv își păstrează coroana timp de un an, doi sau patru, în funcție de periodicitatea competiției repective.

Evident, comparînd alegerile politice cu competițiile sportive, publicul a tras concluzia că, odată ciclul electoral încheiat și cîștigătorul desemnat, și rolul alegătorului s-a încheiat. Pentru că aceasta este comparația: politicienii, ca sportivii, sînt în arenă, publicul aclamă, se agită, aruncă petarde, pînă cînd se termină competiția, învingătorii se duc la putere, învinșii fac ciocul mic și se antrenează pentru următoarea ocazie iar cetățeanul se întoarce la treburile lui, urmînd să își facă iar datoria civică de a vota (aclama, arunca petarde) la următoarele alegeri.

Dar nu acesta este spiritul democrației. Rolul cetățeanului nu se termină la sfîrșitul competiției, pentru că publicul nu este spectatorul iar politicienii nu sînt sportivii care prestează o activitate oarecare. Politicienii sînt aleși de public să îi reprezinte, asta înseamnă că nu sînt cu nimic mai speciali decît oricare alt membru al comunității și se află în posturile respective să servească interesele comunității care i-a ales. Iar pentru asta e necesar ca și publicul să înțeleagă că rolul său în democrație nu se încheie după alegeri. partea cea mai importantă de abia atunci începe: alegătorul are datoria morală să își urmărească aleșii și să le ceară să își respecte promisiunile și să servească binele comunității.