(Liviu Mihaiu) Siria. We came. We saw. He died

Siria. We came. We saw. He died

articol: Liviu Mihaiu

12 aprilie 2017

 

Scriam ieri că războiul de azi este o producţie teve. În care, deţinătorul exclusivităţii transmisiilor din teatrul de operaţiuni, firma “white helmets” are acţionariat american. Bunăoară, ce vedem la teve în presa oficială şi naţională este partea pe care “trebuie” s-o vedem ca partener NATO, aflat în al doilea război mondial rece.

Cum favorabilitatea acestei naţiuni pentru “hegemonia blândă a SUA” este un lucru cert şi cvasiunanim, România fiind a doua ţară filoamericană din lume, după Albania, adevărul este, la rândul său, unul filoamerican.

Orice altă opinie este taxată drept filorusă în acest mediu de tip “ori, ori”. Se ştie, conform cercetărilor sociologice la nivel mondial, că nivelul de acceptabilitate al opiniilor oficiale în cazul unor acţiuni statale de talia unui război este de 75%.

Motivele ideologice ale unui război sunt întotdeauna strâns legate de motivele sale economice. Drept exemplu, marele analist şi savant Noam Chomski, spunea într-o carte celebră că, în Coreea de Nord americanii nu au “intrat” pentru că motivele economice nu sunt sustenabile. Adică resursele acestei ţări nu justifică “lupta pentru democratizarea” ei.

După 6 ani de revoluţie şi război civil, regimul pro rus Al Assad, părea să fi câştigat reuşind să anihileze în mare parte “opoziţia democratică” pro americană şi să izoleze ISIS în sud – estul Siriei, controlând cea mai mare parte a teritoriului Siriei.

După atacul american cu rachete Tomahawk îi stârnea fostului meu coleg, Brad Florescu, următorul panseu contabil: “59 de rchete Tomahawk la 2,981 milioane de dolari bucata – producătorul Raytheon a urcat frumos pe bursã imediat după atac. Armata siriană a pierdut 20 de avioane de producţie rusească. Acestea se cer înlocuite de urgenţă. Un Sukhoi 22 e vreo 10 milioane de dolari.”

UPDATE: după alte surse e vorba despre Mig-23, un interceptor fără capacităţi de atac la sol (15 milioane).

În plus de asta, pentru a evita repetarea poveştii, s-ar impune achiziţionarea de către sirieni a unor sisteme antiaeriene S400 despre care ruşii susţin că pot doborî şi rachete de croazieră. 400 de milioane de dolari pentru o divizie cu 8 lansatoare şi un vehicul de comandă”.

Războiul face bani. Cel din Irak a produs un turn over pe care, economistul premiat cu premiul Nobel Joseph Stiglitz îl denunţa în 2008 că “aventura din Irak a dezechilibrat economia Statelor Unite, ale cărei probleme merg mult mai departe decât criza din sectorul imobiliar. Nu poţi cheltui 3.000 de miliarde de dolari (2.365 mld. euro) – da, 3.000 de miliarde – pentru un război fără sorţi de izbândă în afara graniţelor ţării şi să te aştepţi să nu resimţi efectul acasă“.

Haideţi să trecem în revistă interesele jucătorilor cei mai importanţi in războiul din Siria:

Arabia Saudită. Putere centrală în piaţa de petrol şi cel mai mare furnizor de terorism se luptă pentru o cât mai mare cotă din piaţa concurenţială a petrolului. Interesul Arabiei Saudite este cu siguranţă ca celelalte ţări producătoare de petrol să fie eliminate de pe piaţă astfel incât concurenţa să fie redusă. Dacă Iranul, Libia şi Siria nu pot aduce petrol pe piaţa mondială, Arabia Saudită poate vinde mai mult şi desigur mai scump. Aşa că Arabia Saudită este foarte interesată ca Iranul să fie supus unui embargo, iar Libia şi Siria să fie blocate de război civil. E o oportunitate pentru Arabia Saudită să sprijine ISIS şi să-şi servească aliatul tradiţional, SUA, pentru a menţine aceste ţări in afara pieţei mondiale de petrol.

Rusia. Este aliatul de peste 50 de ani al Siriei. Interesul rus este ca situaţia actuală să se menţină cât mai mult timp şi dacă va fi vreodată pace, la conducerea Siriei să se găsească o conducere pro rusă.

Dacă Siria ar fi sub influenţă americană, ar deveni un mare concurent al Rusiei pe piaţa de gaze a Europei. Exploatarea Leviathanului, cel mai mare zăcământ de petrol şi gaze de la Mediterană, ar face din Europa cea mai la îndemână piaţă de desfacere a gazului provenit de aici. Asta ar însemna ca Europa să nu mai depindă de ruşi prin gazul furnizat de Gazprom. Dacă Rusia va avea la conducerea Siriei tot pe Assad, gazul Leviathanului ar putea deveni o noua arma geostrategică impotriva Europei.

În consecinţă, Rusia nu este nici ea încântată ca ISIS să dispară in această fază a conflictului, ci opoziţia care se opune unei conduceri a Siriei pro ruseşti.

Iranul. Este o ţară ce sprijină în Siria interesele comunitatii alawite, un trib musulman şiit ce conduce Siria, majoritar sunnită.

Siria a devenit vulnerabilă din cauza demonului religios ce domină lumea arabă. Şiiti şi Sunniti sunt două entităţi ireconciliabile ale religiei musulmane, ce sunt nevoite să coexiste în Siria.

Aşadar, Iranul este pro Al Assad, contra opozitiei democratice şi contra ISIS, duşmanul sunnit.

Turcia. Eminamente sunnită, Turcia lui Erdogan este in mod natural duşmanul şiitilor lui Al Assad. Turcia este implicată din raţiuni religioase, economice şi, mai ales, politice.

Kurzii din nord – estul Siriei sunt o mare problemă a Turciei pentru ca sint o minoritate importantă pe teritoriul Turciei cit si al Siriei, o minoritate ce işi cere dreptul la un stat independent. Kurzii sunt prietenii si aliaţii SUA in Siria si Irak, care, inevitabil pun SUA şi Turcia in tabere opuse.

Turcia susţine şi ISIS, nu numai ca nişte parteneri de afaceri, dar sunt şi sunniţi, care, dacă ar ajunge la putere in Siria, Turcia ar avea o influenţă consistentă in politica Siriei.

Israel. Pentru Israel ar fi interesul perfect ca războiul din Siria să nu se termine. Astfel şi-ar asigura liniştea atit din punct de vedere militar cât si economic. Are motive sa sustina toate cele trei părţi, pentru a se păstra echilibrul de forte şi să-şi păstreze staus quo.ul de aliat istoric al SUA, cu-atât mai mult cu cât Trump s-a declarat cu surle şi trâmbiţe, mai mult ca orice alt preşededinte american, drept un sprijinitor al intrselor israeliene.

articol preluat de pe: gandul.info