Conflictul israeliano-palestinian – Marius Vintilă: Euroviziunea Israelului asupra vieții și morții

foto preluat de pe www.facebook.com/Free.Palestine.AlQuds
articol preluat de pe cuvintecuvintila.blog

Marius Vintila – foto preluat de pe www.facebook.com/cuvinte.cu.vintila

Conflictul israeliano-palestinian – Marius Vintilă: Euroviziunea Israelului asupra vieții și morții

17 mai 2024

Prin 1999 pe cînd lucram încă la radio Pro FM am făcut un comentariu legat de participarea echipei de baschet Maccabi Tel Aviv în competițiile europene. Comentariul meu a fost motivat mai puțin de antisemitism și mai mult de ceva destul de greu interpretabil: geografia. Am fost admonestat imediat printr-o scrisoare scrisă cu pixul pe hîrtie (pe atunci la radio se primeau sute de astfel de scrisori de la ascultători) de la o persoană cu cetățenie dublă, română și israeliană. Că sînt antisemit. Nimic surprinzător în a fi acuzat de antisemitism avînd în vedere că sînt fiul unui popor care a ieșit pe locul doi la Holocaust, imediat după Germania, la numărul de evrei uciși în timpul celui de al doilea război. Armata română deține și acum oribilul record al celui mai mare masacru organizat, cel de la Odesa, unde în zilele de 22, 23 și 24 octombrie 1941 armata română a executat între 34.000 și 100.000 de evrei, în funcție de cum și pînă unde se măsoară anvergura măcelului.

Fiind ea însăși româncă, istoria noastră se descurcă și ocolește evenimentele care i-ar putea incrimina pe ai săi. În Germania Holocaustul s-a studiat pînă în cele mai teribile detalii pînă cînd trei generații de nemți au dat semne că ar fi priceput ce au făcut rău. A trebuit să vină genocidul ăsta nou, din Gaza (Palestina), ca să ne dăm seama că de fapt Germania nu a învățat decît o regulă, pe dinafară, fără să își însușească principiul. Regula: să nu ucizi în masă evrei. Principiul: să nu ucizi în masă PE NIMENI. Astfel, Germania furnizează armament și echipament Israelului, care ucide zeci de mii de civili palestinieni sub pretextul “războiului împotriva Hamas.”

Cum un popor care a fost victima unui genocid a devenit autorul altuia? Dincolo de procesul cunoscut din psihologie, cu victima care devine călău, este o întrebare la care ne este greu să răspundem dacă nu cunoaștem elemente importante despre cum a luat ființă și a evoluat statul Israel dar și societatea israeliană. Cum s-a ajuns la discursurile oficialilor în care intenția genocidului este rostită pe față, într-un fel pe care pînă și Hitler îl ocolea cu grijă? Se aliniază oare narativa acestor oficiali cu convingerile majorității cetățenilor israelieni?

După 7 octombrie am ascultat sute de interviuri cu diverse personalități, situate de ambele părți ale baricadei. Unul dintre cele mai relevante a fost cel acordat lui Owen Jones, un jurnalist de opinie britanic de stînga, de către un fost cadru universitar israelian care are un doctorat în studii pentru Orientul Mijlociu, pe nume Ori Goldberg. Îl găsiți pe tube. Cred că Goldberg reușește să se plaseze în poziția profesorului fără să o părăsească pe cea a cetățeanului israelian care cunoaște bine societatea în care trăiește și activează. După ce l-am ascultat am reușit să îmi răspund la mai multe întrebări, începînd cu cea pe care mi-o puneam cu voce tare la microfon în 1999, adică de ce sportivii și echipele din Israel participă, împotriva geografiei, în campionatele europene. E simplu și are mai puțin legătură cu faptul că federațiile europene acceptă asta din simpatie pentru statul Israel sau din obligație politică. Conform lui Goldberg, israelienii, deși semiți și reveniți între alte popoare semite pe teritoriul pe care unii dintre ei ei cred că Dumnezeu li l-a pus la dispoziție, se consideră europeni, vestici, aparținînd nordului global. Bibi Netanyahu a fost născut în Israel dar a făcut liceul și facultatea la Philadelphia, respectiv Boston. Golda Meir s-a născut la Kiev dar a făcut școala în Milwaukee. Majoritatea cetățenilor israelieni dețin și un al doilea pașaport, al unei țări din Europa de Vest, din America, rusesc, românesc etc.

În Israel concursul Eurovision este luat foarte în serios, iar acest fel de a fi privit este motivat de sentimentul de apartenență al israelienilor la Europa, mai spune Goldberg. Ei nu se simt acasă ca vecini ai arabilor, cu care nu au multe lucruri în comun. Partea proastă, spun eu, este că, mulți dintre ei manifestînd un rasism de tip alb, european, nici nu își doresc să aibă și nici să facă vreun compromis pentru conviețuirea împreună, nici ca vecini, cu atît mai puțin ca concetățeni. Iar asta a dus în timp la impregnarea societății cu manifestări dar și cu numeroase politici și legi rasiste.

Mișcarea sionistă este prin concepția ei, una etnocentrică, deci de excludere. De excludere, din păcate, chiar fizică. Tații sionismului au știut de la bun început că va trebui să scape cumva de populația arabă de pe teritoriul Palestinei atunci cînd au ocupat-o. David Ben Gurion spunea că e nevoie de o proporție între evrei și arabi de 4 la 1 pentru ca statul israelian să poată fi creat și susținut. Asta însemnînd un stat în care evreii să fie mai egali decît arabii. Un stat evreu. Palestinienii nu ar fi votat pentru crearea unui asemenea stat. De aceea a avut loc așa numita Nakba, în limba arabă “catastrofa”, perioada din 1948 cînd milițiile israeliene sioniste Haganah, Irgun și Lehi au ucis 15.000 de palestinieni, au expulzat aproximativ 750.000, și au ras de pe fața pămîntului mai mult de 600 de sate, ale căror fîntîni le-au otrăvit pentru ca cei plecați să nu mai revină. Nakba este comemorată în ziua de 15 mai. În momentul de față dacă se ia în calcul populația palestiniană din Gaza, Cisiordania plus urmașii refugiaților palestinieni din Iordania, Liban, Egipt, Siria, numărul arabilor a căror casă se află sau s-a aflat pe teritoriul fostei Palestine este egal cu cel al israelienilor. În 1967, după războiul de șase zile, ONU a decis că Cisiordania, Gaza și Ierusalimul de est sînt teritorii ocupate și trebuie să fie returnate populației palestiniene, în conformitate cu actul de creare a Israelului, care ocupa în 1948 doar 56% din fostul protectorat britanic al Palestinei. Israelul nu s-a conformat niciodată. De asemenea, împotriva legislației internaționale, contestă dreptul refugiaților de a se întoarce, pe deasupra ocupînd permanent și ilegal noi și noi case și terenuri în Cisiordania, unde numărul coloniștilor israelieni, cetățenii de categoria 1 ai Israelului, a ajuns la 700.000. Iar acum armata israeliană a distrus Gaza, ucigînd nu mai spun cîți civili, dintre care 40% copii.

Totuși, în vreme ce căsăpește civili în Gaza, Israelul nu uită nicio clipă să joace și rolul de victimă, la adăpostul milioanelor de evrei omorîți în Holocaust. Rolul de victimă este asumat, după Ori Goldberg, și în raport cu segregarea la care evreii au fost supuși în Europa în cei două mii de ani. Astfel, la declarațiile – altfel complet lipsite de acoperire – ale lui Biden, că nu va mai trimite arme Israelului pentru a susține genocidul din Gaza, societatea israeliană suspină. Iar am fost lăsați singuri, am știut că nimeni din America și din Europa nu ne iubește, nu-i nimic, vom lupta prin noi înșine… Goldberg descrie această dublă identitate, de victimă și de călău, proprie societății israeliene, drept “schizofrenică”. Răspunzînd și la întrebarea “cum totuși un popor acceptă cu seninătate atrocitățile pe care armata sa le comite asupra unor persoane nevinovate?”, el face referire la un sondaj dat publicității acum cîteva săptămîni. Subiecții au fost întrebați dacă cred că IDF a folosit destulă forță în Gaza, prea puțină sau tocmai de ajuns. 11% dintre răspunsuri au fost că IDF a fost prea brutală. Cam tot atîția cetățeni au considerat că IDF nu a fost destul de dură. Iar restul au răspuns că “armata israeliană este cea mai morală forță militară din lume. Ei au juriști chiar și printre soldații din prima linie și noi știm că niciodată nu ar comite gesturi nepermise de tratatele internaționale.” De ce cetățenii israelieni nu se informează, de ce acceptă această îndoctrinare vizavi de Gaza? Goldberg răspunde: fiindcă nu ne pasă de palestinieni. Asta e realitatea. Nu ne pasă. Încă de la crearea statului Israel, pentru ca populația israeliană evreiască să accepte purificarea etnică, crimele de tot felul, întemnițarea fără mandat și fără justificare (actualmente Israelul are peste 10.000 de prizonieri palestinieni în diverse lagăre, unde după cum am văzut recent, tortura este ceva la ordinea zilei), ocuparea abuzivă a caselor, discriminarea etc., a trebuit ca palestinienii să nu mai poată fi priviți ca oameni, ca semeni. Acest proces de dezumanizare, început chiar dinainte de 1948 de către artizanii sionismului (nu de evreii care au locuit în Palestina împreună cu arabii timp de sute de ani), a fost continuat prin propagandă, iar rezultatele se văd acum. Ori Goldberg spune “procesul de dezumanizare a unui grup acționează atît asupra felului în care privești membrii acelui grup, dar și asupra ta, fiindcă după o vreme îți vei pierde tu însuți umanitatea.”

Astfel intenția Israelului, pentru unii ascunsă, de a elimina orice posiblitate pentru palestinienii din Gaza de a se întoarce acasă, devine evidentă și, în mintea lor, justificată. Așa-zisa soluție a celor două state este contestată cu voce tare de Bibi și de ai lui, de altfel este greu de susținut cu 700.000 de coloniști evrei în Cisiordania. Am văzut cu toții atitudinea ambasadorului Israelului la ONU cînd a tocat statutul organizației în fața adunării generale, care se chinuia să voteze constituirea unui stat palestinian cu granițele de dinainte de 1967. Soluția unui singur stat în care cetățenii să aibă aceleași drepturi este de asemenea respinsă de Israel. Și atunci ce rămîne? Un genocid transmis live, înfometarea a peste un milion și jumătate de persoane, totul sub protecția nemijlocită a partenerului strategic, al lor și al nostru, care toacă în fața întregii lumi ideea de democrație, de drept internațional, de umanitate.

În orice caz, în ultimele săptămîni, în ciuda eforturilor mass media corporatistă de a susține hazbaraua, odată cu începerea protestelor studențești popularitatea lui Biden scade pe măsură ce crește conștientizarea genocidului de către publicul american. Probabil că singurul loc unde Biden va mai obține voturi va fi tot Eurovision, unde să adulmece pe la spate părul unor fete cu 60 de ani mai tinere decît el nu este considerat ieșit din comun.