(Liviu Mihaiu) Dragi LGBT-işti, CPF-işti, Feministe sau Nefumători ortodocşi
“Divide et impera” Filip al II-lea al Macedoniei (382-336 Î.C.)
foto: twitter.com
articol: Liviu Mihaiu
31 mai 2017
Dragi LGBT-işti, CPF-işti, Feministe sau Nefumători ortodocşi
Nu există o ţară pe lume in care să se exercite mai furibund dreptul la înjurat, ura la kilogram şi aruncarea-n faţă a superiorităţii categorice a propriei tale învăţături.
Românul e omul care este obsedat “să se scoată” din rahatul în care s-a născut. Ca să-l parafrez pe Oscar Wilde, „toţi trăim în rahat, însă doar câţiva se uită la stele”.
Iar oamenii care se uită la stele sunt, nu-i aşa, cei care „vor o ţară ca afară”, care se bat pentru valorile Occidentului cum ne băteam noi în comunism pentru a procura casete video „străine” şi blugi, aşa cum părinţii noştri se luptau la cozi nocturne pentru salamul cu soia din farfuria noastră.
Mi-aduc aminte de una dintre emisiunile mele „Între Bine şi Rău”, de la TVR1, în care încrâcenarea şi opacitatea de fier beton treişpe a celor care luptau pentru „cauza” de a-i da afară din localuri pe fumători, cu ocazia celei mai dure legi antifumat din UE, a fost pentru mine, care fac dezbateri teve de douăzeci de ani, pur şi simplu stupefiantă prin totala lipsă de înţelegere. Că, dacă invocăm empatia, iar mi-aduc aminte de ultimele locuri ale României în UE. Degeaba s-au pomenit modele intermediare, mai blânde, de impactul psihologic şi economic, despre argumentele medicale ale oricărei interdicţii brutale. Nu, nene, nefumătorii nu acceptau nici măcar soluţia segregării spaţiale pentru a-i feri pe toţi cei care nu vor să participe social la fumul toxic al celor cinci milioane de fumători români. Pentru cei din tabăra „nefu” nu exista soluţie de compromis. Fumătorii trebuiau să fie „lăsaţi cu forţa” de fumat în pofida tuturor argumentelor posibile. Oamenii trebuaiu învinşi, umiliţi, nu persuadaţi. Viciaţii care comiteau răul nicotinic asupra populaţiei erau „ca-n România”, deci greşiţi. În timp ce Nefumătorii erau „ca-n Occident”. Aveau o cauză validată de „străinii” cei buni.
Abordarea asta este nu numai contraproductivă, dar inhibă orice negociere şi deschide alte şi alte uşi ale intoleranţei între şi mai multe segmente ale societăţii.
În chestiunea Coaliţia pentru Familie versus Coaliţia metropolitană pentru Gay se-ntâmplă acelaşi lucru. La fel şi în cea a corectitudinii politice.
Pe acest subiecte de larg Dialog, taberele îşi dau unfriend sau block după un schimb sumar de replici.
Frica isterică şi “ţărănească” a dezintegrării societăţii tradiţionale versus superioritatea celor care vor nişte gay liberi şi indrituiţi, ca-n Occident.
Unii îl văd pe Dumnezeu în stele şi nu vor să se mai uite şi la ceilalţi pe pământ, ceilalţi îi văd pe bisericoşi şi familişti ca pe nişte obstacole pupătoare de moaşte în calea reformării acestei ultime ţări din UE. Unora le frică să nu se înmulţească „pe stradă” homosexualii şi lesbienele, celorlalţi să nu vină ruşii, iar homosexualii să fie violaţi legislativ.
Primii sunt îngroziţi că aceşti „bizari” sexualiceşte vor adopta copii, ceialţi să nu cumva să se bisericească de tot statul, iar legebetiştii să fie „afurisiţi”.
Unii vor corectitudine politică ca să fie pedepsiţi hărţuitorii, Patapievici spune că e o nouă formă de teroare stalinistă „no blood”. Şi toooot aşa. Înjurături definitive, anateme, găşti, războaie. Adică tot ce face o comunitate să se blocheze.
Ambele tabere au dreptate. Ambele tabere greşesc.
Au dreptate pentru că oamenii au drepturi egale şi parteneriatul sexual îl implică, indiscutabil, şi pe cel civil.
Vorba Dorinei Chiriac: „Încă mai vorbim despre adopţie de parcă poţi adopta(bărbat + femeie) de la mega image raionul kids to let cu buletinul. Sau poţi lua copii de la adăpost ca pe căţei doar cu o faţă mai miloasă drept garanţie. Sunt convinsă că după o eventuală legalizare a parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex, nu vom asista la o luare cu asalt ”
Vorba lui Andrei Pleşu: “Recunosc că am o problemă cu adopţia copiilor în familiile gay. Instituţia maternităţii nu există de ieri, de azi. Ea ţine de alcătuirea originară a omului şi implică un conglomerat de afecte, valori şi semnificaţii imposibil de anulat printr-un discurs de moment despre „alteritate”, „toleranţă”, orientare privată“.
Vi se pare că greşeşte vreunul dintre cei doi? Nu. Discută. Atât. Şi se pricep la asta.
Dar când ambele echipe „joacă fotbal”, nefăcând eforturile de a se convinge şi a ajunge la un compromis în jurul unor principii acceptate, atunci să te ţii bătaie între galerii. Ceea ce astăzi se-ntâmplă din plin. Flagelul vrajbei generalizate este cea mai mare frână în emanciparea unei societăţi.
Cel mai important om în viaţa mea intelectuală a fost un homosexual. Cel mai important „om” în viaţa mea spirituală este Iisus. Cei mai buni prieteni ai mei sunt femeile. Sunt creştin ortodox cu o viziune anticlericală. Deci mă plasez la mijloc în toată gâlceava din România.
Nu poţi să schimbi bateria de la un duş cu robineţi la cazan cu una modernă cu butoane cu leduri de ultimă generaţie, fără să faci un instructaj de folosire. Altfel să vezi ce reclamaţii şi scandaluri vom avea la recepţie cu oamenii „opăriţi” cu cea mai inventată apă din lume: apa caldă.
Ce ştiu însă din cei peste cincisprezece ani de activism este că munca de misionariat în această religie cu sau fără dumnezei este la fel de grea şi de ineficientă dacă misionarii încep să-şi înjure „marfa”, să facă şi capra vecinului de râs în târg.
Şi aici în primul rând greşesc cei care, ataşaţi de principiile creştine, fac în teren exact inversul a ceea ce ne-a învăţat Mântuitorul. Dacă nu-ţi iubeşti „duşmanul” nu faci decât să provoci un război de o sută de ani.
Este ceea ce, Sever Voinescu denunţa foarte inspirat fenomenul drept „intoleranţa toleranţilor”.
Aşa cum, cea mai mare greşelă a feministelor, de exemplu, este să-i hulească pe bărbaţi. Adică să-ncerce să-şi lămurească partenerii prin invective de existenţa unor mai bune modele comportamentale alternative. Când cele mai emancipate femei ale noastre se transformă în preotese inchizitoriale, pe cale de consecinţă, efectul obţinut este invers celui pe care-l căutăm cu toţii #Impreună.
Iar s-aştepţi „să vină americanii” şi să impună regulile lorîin dauna unei majorităţi, mi se pare o greşeală la fel de mare ca a acelora care s-au bucurat de bombardarea Iugoslaviei.
Un scriitor anticomunist francez de origine română, Theodor Cazaban, spunea într-un interviu acordat Marilenei Rotaru: „Sunt supărat pe România pentru că acolo oamenii care trebuie admiraţi sunt insultaţi”.
Nu poţi să-l desfiinţezi intelectual pe H.R. Patapievici denumindu-l „fascist” doar pentru că şi-a povestit experienţa şi înţelegerea sa universitară despre „corectitudinea politică”. Au spus-o înaintea sa universitarii americani în urmă cu zeci de ani. Da, în România bărbaţii sunt violenţi şi ciupesc de fund femeile pe stradă. Dar asta ţine de educaţie, nu de fascism sau stalinism.
Când normele se transformaă într-o ideologie a interdicţiilor atunci lucrurile devin periculos de grave. Aici Patapievici are perfectă dreptate în a denunţa pericolul unei noi forme de teroare.
Într-o societate în care nu există admiraţie, nu există respect. Iar când nu mai există respect, nici admiraţie, iubirea este inlocuită de ură. Iar ura este instrumentul fatal al Haosului.
Arsenie Boca spunea: “..trebuie să-nţelegeţi şi aceasta-că dintre toate suferinţele care tulbură furios viaţa omenească, cea mai mare este Ura, Duşmănia şi Răzbunarea: unul şi acelaşi diavol: boarea Iadului între oameni”
articol preluat de pe: gandul.info