Contract România

Conferința de lansare a platformei naționale civice "Contract România" (Bucureşti - 23 mai 2017) - foto: facebook.com

Conferința de lansare a platformei naționale civice “Contract România” (Bucureşti – 23 mai 2017)

foto: facebook.com
articole: facebook.com; contractromania.ro

25 mai 2017

 

Protocol de colaborare

între

Aradul Civic, CIVICA (Iași), Evoluție în Instituție (#Insist), Grupul de Acțiune Civică Bacău, Inițiativa Craiova, Inițiativa România, Inițiativa Timișoara, Liga Civică Galați și Oradea Civică

– Platformă națională deschisă grupurilor civice –

 

Noi,

1. Aradul Civic, grup civic format în urma protestelor de stradă din Arad care au urmat adoptării OUG 13 în februarie 2017, reprezentat prin Călin Miclăuș;

2. CIVICA Iași, organizație neguvernamentală înființată în decembrie 2014 pentru un Iași mai bine guvernat și o comunitate mai implicată, având sediul în Iași, reprezentată prin Alexandrina Dinga, președinte;

3. Evoluție în Instituție (EII), organizație neguvernamentală înființată în iunie 2016, având ca scop monitorizarea instituțiilor publice, cu accent pe transparență decizională, cheltuirea banului public și politici publice în România. EII susține acțiunile de protest din stradă prin intermediul grupului civic#Insist, născut în Piața Victoriei, și este reprezentată prin Cristian Mihai Dide;

4. Grupul de Acțiune Civică Bacău, grup civic născut în mai 2017 pentru un Bacău mai bine guvernat și o comunitate mai implicată, reprezentat prin Mihaela Iordache;

5. Inițiativa Craiova, grup civic format în urma protestelor de stradă din Craiova care au urmat adoptării OUG 13 în februarie 2017, reprezentat prin Constantin-Cătălin Zamfir;

6. Inițiativa România, mișcare civică născută în noiembrie 2015 după tragedia din Colectiv, având sediul în București, reprezentată prin Elena Ghioc, președinte;

7. Inițiativa Timișoara, mișcare civică formată în urma protestelor de stradă care au urmat adoptării OUG 13 în februarie 2017 prin asocierea a 11 organizații neguvernamentale din Timișoara:

- Activ Civic
- ACUMA
- Ariergarda
- Asociația ARAS – filiala Timișoara
- Asociația Culturală Diogene
- Asociația SPICC
- LGBTeam
- Organizația Studenților din Universitatea Timișoara (OSUT)
- Pieaces of Heaven
- Yacht Club Timișoara

reprezentată prin Laurențiu Ștefănescu;

8. Liga Civică Galați, grup civic născut în mai 2017 pentru un Galați mai bine guvernat și o comunitate mai implicată, reprezentat prin Bogdan Damian;

9. Oradea Civică, mișcare civică născută în stradă în zilele și săptămânile de proteste de stradă din Oradea care au urmat adoptării OUG 13, reprezentată prin Sebastian Duma și Cristian Clapan.

DECIDEM

Înființarea platformei CONTRACT ROMÂNIA, rețea națională de grupuri civice deschisă tuturor comunităților organizate formal sau informal care cred în libertatea individuală și care acționează în susținerea și spiritul democrației liberale, statului de drept și drepturilor omului.

Construim și deschidem această platformă pentru grupurile civice formale sau informale care doresc să reorienteze decizia publică și administrativă către cetățean, care susțin public și neechivoc libertățile și drepturile individuale, domnia legii și orientarea euroatlantică a României.

Am încheiat astăzi, 22 mai 2017, la București, prezentul protocol de colaborare care înființează platforma națională de grupuri civice CONTRACT ROMÂNIA.

Platforma este formată din parteneri egali, cu aceleași drepturi și obligații, și este deschisă tuturor grupurilor civice, formale sau informale, care împărtășesc valorile și obiectivele prezentului protocol de colaborare. Platforma este contractul dintre noi, membrii actuali și viitori ai rețelei, și, în același timp, contractul pentru România pe care îl propunem instituțiilor statului și clasei politice.

 

 

Hai cu noi

Construim și deschidem platforma Contract România pentru grupurile civice formale sau informale care doresc să reorienteze decizia publică și administrativă către cetățean, care susțin public și neechivoc libertățile și drepturile individuale, domnia legii și orientarea euroatlantică a României.

Platforma Contract România e compusă din grupuri de oameni. Pot adera la platforma noastră doar grupuri tocmai din dorinţa de a stimula colaborarea la nivel local.

Dacă sunteți o persoană care vrea să se implice civic, consultați pagina cine suntem. E posibil ca în orașul dumneavoastră să existe deja un grup afiliat. Dacă nu identificaţi un grup în localitatea dumneavoastră, vă îndemnăm să creaţi dumneavoastră un grup civic, o comunitate.

Aşadar, dacă:

1. sunteți un grup (formal sau informal),
2. dacă aderați la valorile federației,
Veniţi alături noi completând formularul

 

articole preluate de pe: contractromania.ro; facebook.com/initiativaromania