Articole

Evenimentele Zilei de 6 iulie în Istorie

Teritoriile aflate la 1600 sub domnia lui Mihai Viteazul (1600) 

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

6 iulie este a 187-a zi a calendarului gregorian și a 188-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile zilei de 6 iulie

(BOR) Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare; Sfânta Muceniță Lucia din Roma; Sfântul Mucenic Arhip; Sfântul Mucenic Filimon; Sfântul Sfinţit Mucenic Astie, episcopul Dirahiei

(BRU) Sf. Sisoe cel Mare, cuvios († 429); Sf. Maria Goretti, fecioară, martiră († 1902)

(BRC) Sf. Maria Goretti, fecioară, martiră

 

(calendar evanghelic) Jan Hus

Jan Hus (1369 -1415) a fost un teolog reformator ceh, născut la Husinec, Boemia, ars pe rug pentru ideile sale anti-papale. Prin scrierile sale, Jan Hus a contribuit mult la dezvoltarea limbii cehe literare - foto: ro.wikipedia.org

Jan Hus (1369 -1415) – foto: ro.wikipedia.org

Jan Hus (1369 -1415) a fost un teolog reformator ceh, născut la Husinec, Boemia, ars pe rug pentru ideile sale anti-papale. Prin scrierile sale, Jan Hus a contribuit mult la dezvoltarea limbii cehe literare.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

(calendar anglican) Sf. Thomas Morus

Thomas Morus, în engleză Thomas More, (n. 7 februarie 1478, Londra - d. 6 iulie 1535, Londra) a fost un avocat, scriitor și om de stat englez, personalitate reprezentativă a umanismului din Europa - in imagine, Thomas Morus, portret de Hans Holbein cel Tânăr 1527 - foto: ro.wikipedia.org

Thomas Morus, portret de Hans Holbein cel Tânăr 1527 – foto: ro.wikipedia.org

Thomas Morus, în engleză Thomas More, (n. 7 februarie 1478, Londra – d. 6 iulie 1535, Londra) a fost un avocat, scriitor și om de stat englez, personalitate reprezentativă a umanismului din Europa. Pe durata vieții sale și-a câștigat reputația de important erudit, ocupând mai multe posturi publice, incluzându-l pe acela de Lord Cancelar, din 1529 până în 1532.

Morus a introdus termenul de „utopie” (greacă „niciun loc”, dar similar cu eu topos – „loc fericit”), numele dat de el unei națiuni insulare ideale, imaginare, a cărui sistem politic a fost descris în cartea lui, publicată în 1516. Este cunoscut în special pentru refuzul său de a-l recunoaște pe Henric al VIII-lea drept cap al Bisericii Angliei, nefiind dispus să renunțe la principiile sale și la religia sa catolică, acel refuz având drept consecințe terminarea carierei sale politice, închiderea sa în Turnul Londrei, și apoi executarea lui pentru înaltă trădare.

 

(calendar armean) Sf. Isaia

Michelangelo, profeti, Isaiah 01.jpg
Fresca “Profetul Isaia” de Michelangelo (Vatican, Capela Sixtină)

Isaia a fost un profet evreu. Și-a început activitatea în Ierusalim în anul morții regelui Azaria și a continuat-o sub regii Ioatam (740 – 736), Ahaz (736 – 716) și Iezechia (716 – 687). Ideile de bază ale operei lui Isaia se referă sunt: Dumnezeul lui Isaia este „cel sfânt”, Dumnezeu este singura realitate importantă, mesianismul, rămășițele – elita religioasă care este purtătoarea mesajului divin nealterat. Partea aparținătoare lui Isaia este partea capitolelor 1-39 și se împarte în: profeții privitoare la tribul lui Iuda și Ierusalim (1-12), profeții privitoare la neamurile păgâne (13-23), marele apocalips (24-27), amenințări care încep cu „vai” (34-35) și o completare istorică (36-39).

Isaiah scroll.PNG
A scroll of the Book of Isaiah

După o veche tradiție iudaică, Isaia ar fi trăit până la începutul domniei lui Manase și ar fi fost ucis din ordinul acestui rege idolatru fiind tăiat cu fierăstrăul (690). Isaia a trăit într-un timp când marea putere asiriană a ajuns la culmea sa prin anul 722 î.Cr., anul prăbușirii regatului de nord. Isaia a avut un rol atât religios cât și politic iar prin puterea convingerilor sale și prin activitatea sa, a dezvoltat o teologie despre Dumnezeu și însușirile sale și despre raporturile Lui cu lumea. El ar fi prezis conform interpretărilor creștinilor (interpretări care nu îi conving pe evrei, deoarece Isaia vorbește de o personificare a poporului Israel, nu discută despre Mesia) pe Mesia și împărăția mesianică cu atâtea amănunte încât Sfinții Părinți l-au numit „Evanghelistul Vechiului Testament”.

 

Lituania – Ziua Statului

Republica Moldova – Ziua victimelor stalinismului

Republica Malawi – Ziua națională – Aniversarea proclamării independenței față de Marea Britanie (1964)

Comore – Ziua națională – Aniversarea proclamării independenței de Franța (1975)

Ziua internațională a sărutului

 

Astăzi în istorie pentru 6 iulie

 

Evenimentele Zilei de 6 iulie în Istorie:

- 6 iulie 1600 – Prima unire politică a celor trei ţări române;

- 6 iulie 1827 – A fost semnat Tratatul de la Londra (pentru pacificarea Greciei);

- 6 iulie 1940 – Incidentul armat de la Putna;

- 6 iulie 1995 – Abolirea pedepsei cu moartea în Africa de Sud;

- 6 iulie 2012 – Traian Băsescu a fost suspendat din funcţia de preşedinte al României

 

6 iulie 1017 - A decedat calugarul budist Genshin ( n.942), fondatorul Școlii Budiste a Tărâmului Pur.În sectele Jodo-shu si Jodo Sinshu, Genshin este considerat a fi al șaselea patriarh budist.

 

6 iulie 1189 - Richard I, supranumit “inima de leu”, a fost incoronat rege al Angliei.

Richard I being anointed during his coronation in Westminster Abbey, from a 13th-century chronicle - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Richard I being anointed during his coronation in Westminster Abbey, from a 13th-century chronicle – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Richard I (n. 8 septembrie 1157, d. 6 aprilie 1199), a fost rege al Angliei în perioada 1189-1199. Era cunoscut și sub numele de Richard Inimă-de-Leu datorită reputației sale de mare lider militar. Încoronat rege la treizeci de ani, Richard conduce, în mod firesc, cea de-a treia cruciadă: Filip nu are decât douăzeci și trei de ani, iar Frederic Barbarossa s-a înecat în mod stupid într-un râu din Turcia.

Richard ahtiat după mașini de război și expert în atacuri asupra locurilor întărite, cucerește într-o săptămână Saint-Jean-d’Acre, pe când Filip al II-lea bătuse pasul pe loc timp de șase luni. Conducerea cruciadei îi revine în întregime atunci când regele Frantei, dezamăgit că nu dobândise nici un laur din această aventură cavalerească, se retrage și se întoarce în țara sa, pretextând că ar fi fost bolnav.

Richard I (n. 8 septembrie 1157, d. 6 aprilie 1199) a fost rege al Angliei în perioada 1189-1199. Era cunoscut și sub numele de Richard Inimă-de-Leu datorită reputației sale de mare lider militar - in imagine, Efigie (c. 1199) a lui Richard I la mănăstirea Fontevraud, Anjou - foto: ro.wikipedia.org

Efigie (c. 1199) a lui Richard I la mănăstirea Fontevraud, Anjou – foto: ro.wikipedia.org

Richard a recucerit coasta Palestinei, dar nu și Ierusalimul. Saladin, generos, acordă liberă circulație pelerinilor în Orașul Sfânt. Supărat că nu s-a putut acoperi de glorie în Palestina, la fel ca Richard, Filip al II-lea îl ajută pe Ioan fără de Țară să-i ia coroana lui Richard, luat prizonier în Germania pe când se întorcea din Țara Sfântă.

Contra unei răscumpărări adunate în urma presiunii exercitate de popor, în fruntea căruia s-a aflat Robin Hood (zis și “Robin al Codrilor”), Richard își reia tronul și îl atacă imediat pe regele Franței. După ce a construit la frontiera de sud a Normandiei celebrul Château-Gaillard, moare într-un asediu împotriva unuia dintre vasalii săi trădători, contele de Limoges.

La ultimul asediu din viața sa, Richard este lovit de o săgeată. Rana nu era mortală dar a fost prost îngrijită și după o săptămână s-a instalat septicemia care a provocat moartea. A fost îngropat la catedrala din Rouen dar revoluționarii francezi i-au distrus mormântul în 1789. În tezaurul catedralei se mai păstrează încă într-o cutie, inima lui Richard Inimă de Leu. Proprietățile lui Richard au fost de fapt proprietățile Angliei din Franța și au constituit unul dintre motivele războiului de 100 de ani.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

6 iulie 1348 - Bula papală a Papei Clement al VI-lea protejează evreii acuzați de a fi cauzat Moartea Neagră.

Representation of a massacre of the Jews in 1349 Antiquitates Flandriae (Royal Library of Belgium manuscript 1376/77) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Representation of a massacre of the Jews in 1349 Antiquitates Flandriae (Royal Library of Belgium manuscript 1376/77) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Moartea Neagră a fost una din cele mai violente pandemii din istoria lumii, despre care se crede că ar fi fost cauzată de o bacterie numită Yersinia pestis. A izbucnit, probabil, în Asia, răspândindu-se în Europa după anul 1347, unde a creat mare panică. Durerile îngrozitoare, transpirația și frisoanele erau principalele simptome ale bolii.

Totuși mai era ceva care îi deosebea pe cei care sufereau de ciumă de cei care aveau doar febră mare: în zona axilară, pe gât, și eventual în zona inghinală apăreau niște umflături pline cu puroi, numite „buboane”; la început erau de culoare roz, apoi purpurii, iar în final negre, putând ajunge la dimensiunea unor portocale. Victimele mureau în chinuri groaznice. În câțiva ani, între o treime și o jumătate din populația Europei a murit. Mulți care au trăit pe vremea când Moartea Neagră a bântuit Europa au crezut că venise sfârșitul lumii.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

6 iulie 1413 - Prima menţiune documentară a Episcopiei Rădăuţilor.

 

6 iulie 1415 - A fost ars pe rug reformatorul religios ceh Jan Hus (condamnat ca eretic); erou naţional al poporului ceh; creator al limbii literare cehe (“De orthographia boemica”); (n.1369).

Jan Hus (1369 -1415) a fost un teolog reformator ceh, născut la Husinec, Boemia, ars pe rug pentru ideile sale anti-papale. Prin scrierile sale, Jan Hus a contribuit mult la dezvoltarea limbii cehe literare - foto: ro.wikipedia.org

Jan Hus – foto: ro.wikipedia.org

Jan Hus (1369 -1415) a fost un teolog reformator ceh, născut la Husinec, Boemia, ars pe rug pentru ideile sale anti-papale. Prin scrierile sale, Jan Hus a contribuit mult la dezvoltarea limbii cehe literare.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

6 iulie 1483 - Richard al III- lea este încoronat rege al Angliei. Richard al III-lea (2 octombrie 1452 – 22 august 1485) a fost ultimul rege din Casa de York și înfrângerea lui în Bătălia de la Bosworth a fost punctul culminant al Războiului celor Două Roze și sfârșitul dinastiei Plantagenet.

King Richard III.jpg

Richard al III-lea (2 octombrie 1452 – 22 august 1485) a fost rege al Angliei, din 1483 până la moartea sa. A fost ultimul rege din Casa de York și înfrângerea lui în Bătălia de la Bosworth a fost punctul culminant al Războiului celor Două Roze și sfârșitul dinastiei Plantagenet. După moartea fratelui său regele Eduard al IV-lea, Richard a domnit ca regent pentru fiul lui Eduard o scurtă perioadă de timp, cu titlul de Lord Protector apoi și-a închis nepoții (Eduard și Richard) în Turul Londrei și a fost încoronat la 6 iulie 1483.

A murit pe câmpul de luptă în Bătălia de la Bosworth și rămășițele sale s-au pierdut timp de peste cinci secole, fiind regăsite la începutul secolului al XXI-lea. În 2012, o săpătură arheologică a fost realizată în site-ul ocupat odată de Greyfriars, Leicester. Universitatea din Leicester a confirmat la 4 februarie 2013, că scheletul găsit în săpătură a aparținut, dincolo de orice îndoială rezonabilă, regelui Richard al III-lea. Concluzia s-a bazat pe o combinație de probe de la datarea cu radiocarbon, compararea cu rapoartele contemporane ale aspectul său, precum și o comparație a ADN-ului mitocondrial cu doi descendenți ai surorii lui Richard.

 

6 iulie 1533 - A murit Ludovico Ariosto, poet renascentist italian; (n. 1474). Ludovico Ariosto (n. 8 septembrie 1474, Reggio Emilia – d. †6 iulie 1533, Ferrara) a fost un poet italian din epoca Renașterii, cunoscut mai ales ca autor al poemului eroic “Orlando furioso” (1516).

 

6 iulie 1535 - Filosoful si demnitarul englez Sir Thomas Morus ( More), este executat pentru trădare împotriva regelui Henric al VIII al Angliei; (n.1478).

Thomas Morus, în engleză Thomas More, (n. 7 februarie 1478, Londra - d. 6 iulie 1535, Londra) a fost un avocat, scriitor și om de stat englez, personalitate reprezentativă a umanismului din Europa - in imagine, Thomas Morus, portret de Hans Holbein cel Tânăr 1527 - foto: ro.wikipedia.org

Thomas Morus, portret de Hans Holbein cel Tânăr 1527 – foto: ro.wikipedia.org

Thomas More (d. 6 iulie 1535, Londra) a fost avocat, scriitor și om de stat englez un erudit umanist. A fost Lord Cancelar, din 1529 până în 1532. Morus este autorul faimoasei și controversatei sale lucrari „Utopia”, care a aparut in 1516. in care a introdus termenul de „utopie” ( in greacă „niciun loc”, dar similar cu eu topos – „loc fericit”), numele dat de el unei națiuni insulare ideale, imaginare, al cărui sistem politic a fost descris în aceasta carte. A refuzat sa–l recunoasca pe Henric al VIII-lea drept cap al Bisericii Angliei, nefiind dispus să renunțe la principiile sale și la religia sa catolică, acel refuz având drept consecințe închiderea sa în Turnul Londrei, și apoi executarea lui pentru înaltă trădare.

Nb pinacoteca yeames the meeting of sir thomas more with his daughter after his sentence of death.jpg
William Frederick Yeames, The meeting of Sir Thomas More with his daughter after his sentence of death, 1872

În 1935, la patru sute de ani de la moartea sa, Morus a fost canonizat de Biserica Catolică, și a fost apoi declarat protectorul politicienilor și oamenilor de stat, de către papa Ioan Paul al II-lea. Ziua în care este serbat în calendarul catolic, 22 iunie, este aceeași cu ziua sfântului John Fisher, singurul episcop din perioada Reformării Engleze care și-a păstrat fidelitatea față de papă. John Fisher și Thomas Morus au fost închiși, în aprilie 1535, în Turnul Londrei, în același timp și din aceleași motive. Fisher a fost executat înaintea lui Thomas Morus, pe 22 iunie 1535. Morus a fost canonizat și de Biserica Anglicană în 1980.

 

6 iulie 1600 - Mihai Viteazul se intitulează într-un hrisov “domn al ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată ţara Moldovei”, confirmând, documentar, prima unire politică a celor trei ţări române (unirea efectivă fusese realizată la sfârşitul lunii mai 1600).

"Intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia" (1 noiembrie 1599) - Constantin Lecca - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia” (1 noiembrie 1599) – Constantin Lecca – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Conturarea mitului Mihai Viteazul ilustrează mai bine ca oricare alt model istoric mutațiile petrecute în conștiința românească. Domnitorul care a reușit să stăpânească pentru scurt timp, la 1599-1600, cele trei țări reunite, trei veacuri mai târziu, în România modernă, începe a fi receptat ca unificator abia spre mijlocul secolului al XIX-lea. O asemenea interpretare lipsește cu desăvârșire în istoriografia cronicărească a veacului al XVII-lea și chiar mai târziu, spre 1800, la “Școala Ardeleană“.

Realitatea istorică este mult mai nuanțată decât cea cunoscută de publicul larg. Pe scurt, Mihai Viteazul ar putea fi caracterizat în felul următor (a se reține că nu a purtat titlul de “Domn” decât în Țara Românească):

- 1593-1599 este Domn al Țării Românești;

- Între octombrie 1599 și iunie 1600 a fost Stăpânitor al Țării Românești și al Ardealului;

- În perioada iunie 1600 – septembrie 1600 a fost Stăpânitor al Țării Românești, al Ardealului și Moldovei, adunate împreună sub “unirea personală” a lui Mihai; în cazul Moldovei îl înscăunează de fapt pe fiul său;

- Între septembrie 1600 – noiembrie 1600 a fost Domn al Țării Românești;

- Între februarie 1601- august 1601 a fost comandant militar în slujba Imperiului Habsburgic.

Deși istoria asociată cu Mihai Viteazul este cunoscută publicului larg drept “unire”, termenul este dus prea departe. În realitate, toate cele trei țări își păstrează instituțiile de conducere de dinainte – Dieta (Transilvania) și sfaturile boierești în țările extracarpatice, își păstrează legile, cutumele și procedurile fiecăreia în vigoare. Mihai nu “unifică” nici armatele.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

6 iulie 1785 - Dolarul american este ales în unanimitate ca monedă pentru Statele Unite ale Americii. Este prima dată când un stat adoptă un sistem de monedă zecimal.

United States one dollar bill, obverse.jpg

Simbolul dolarului s-a format datorită evoluției scrierilor abrevierilor pentru cuvântul “peso”. Abrevierea se scria inițial ”ps”, însă aceste două litere s-au transformat în semnul care a rămas și azi ”$”. Numele de „dolar” este derivat din „taler”, moneda din argint de „Joachimsthal” (în prezent Jáchymov, Boemia). Prin extensie, realul spaniol, moneda de argint cu mare circulație pe continentul nordamerican, a fost denumit de coloniștii americani tot „taler” („taler spaniol”), de unde provine numele dolarului.

 

6 iulie 1796 - S-a născut Ţarul Nicolae I al Rusiei; (d. 1855).

Nicolae I al Rusiei

Nikolaï Pavlovitci Romanov (6 iulie (stil nou)/25 iunie (stil vechi), 1796–2 martie (stil nou)/18 februarie, (stil vechi), 1855),a fost imparat al Rusiei din 1825 până în 1855, rege al Poloniei din 1825 până în 1831 si mare duce al Finlandei de la 1 cembrie 1825 pana la moartea sa, in 2 martie 1855. S-a născut la reședința imperială de la Gatcina, fiind fiul împăratului Paul I și al soției sale Sophie Marie Dorothea de Württemberg, rebotezată în Rusia ca Maria Fiodorovna. Era fratele mai mic al viitorului țar Alexandru I și al Marelui Duce Constantin Pavlovici. A instaurat un regim autocratic de mana fosrte care a permis o si mai mare expansiune a imperiului sau.

 

6 iulie 1827 - A fost semnat Tratatul de la Londra (pentru pacificarea Greciei) Tratatul pentru pacificarea Greciei a fost semnat pe 6 iulie 1827 de către reprezentanții Regatului Unit, Regatului Franței și Imperiului Rus la Londra. Au mai fost invitați la negocieri și Imperiul Austriac și Regatul Prusiei, dar guvernele acestor puteri europene au refuzat să-și trimită reprezentanții la Londra.

Acest tratat privea Grecia, aflată în plin război pentru obținerea independenței de sub dominația Imperiului Otoman. Tratatul își propunea să pune capăt conflictului și vărsărilor de sânge. Imperiul Rus a semnat acest tratat, deși era împotriva principiilor Sfintei Alianțe semnate din partea rusă de țarul Alexandru I. Practic, implica recunoașterea unui nou stat (Grecia) și distrugerea balanței puterii stabilit la Congresul de la Viena, al cărei garant era Sfânta Alianță.

Acest tratat a reflectat în mod oficial interesul pentru cauza poporului grec, dar și interesul fiecărui semnatar pentru ocuparea unei poziții cât mai bune în cursa pentru putere în răsăritul Mediteranei. Cele trei puteri și-au oferit serviciile de mediatori între părțile aflate în conflict. Prevederile tratului au fost acceptate de greci, dar a fost respins se Poarta Otomană.

Această respingerea a fost un motiv suficient de bun pentru trimiterea în apele teritoriale elene a unei „misiuni de pacificare” formate din vase militare din Regatul Unit, Franța și Rusia. Operațiunea navală din răsăritul Peloponezului pentru punerea în aplicare a tratatului a dus în cele din urmă de confruntarea din Golful Navarino. Pentru completarea punerii în aplicare a tratatului, a fost deplasată în zonă o „forță de interpunere” terestră franceză.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

6 iulie 1854 - A avut loc prima reuniune oficiala a Partidului Republican din S.U.A. in Jackson, Michigan.

 

6 iulie 1854 - A murit Georg Simon Ohm, fizician german; (n. 1789).

 

6 iulie 1859 - S-a născut Verner von Heidenstam, poet și prozator suedez, laureat al Premiului Nobel (d. 1940)

Verner von Heidenstam 1916.jpg

Carl Gustaf Verner von Heidenstam (n. 6 iulie 1859 Olshammar (Örebro) – d. 20 mai 1940 Övralid ) a fost un poet și prozator suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1916. Creația sa, înscrisă în registrul neoromantismului este animată de concepția idealismului estetic. A inovat lirica națională introducând în poezie elemente ludice și baroce.
Motivația Juriului Nobel
“ca o recunoaștere a importanței sale ca reprezentant al unei noi faze în beletristica noastră”

 

6 iulie 1885 - Savantul francez Louis Pasteur a folosit pentru prima dată vaccinul antirabic.Pacientul sau este Joseph Meister, un baiat in varsta de 9 ani,care fusese muscat de un caine turbat.

Tableau Louis Pasteur.jpg

Louis Pasteur (n. 27 decembrie 1822, Dole — d. 28 septembrie 1895, Marnes-la-Coquette) a fost un om de știință francez, pionier în domeniul microbiologiei. Cercetările sale asupra turbării încep în 1880. Pasteur constată că măduva spinării de animal infectat uscată ar putea împiedica apariția acestei grave îmbolnăviri. După multiple încercări de a obține un preparat cu calități de vaccin și după multe ezitări, Pasteur face prima încercare la un copil mușcat de un câine turbat. La 6 iunie 1885, începe prima serie de injecții și, trei luni mai târziu, copilul este salvat.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

6 iulie 1893 - A încetat din viaţă scriitorul francez Guy de Maupassant; (n. 5 august 1850).

Maupassant 2.jpg

Henri René Albert Guy de Maupassant (n. 5 august 1850 — d. 6 iulie 1893) a fost un scriitor francez din secolul al XIX-lea. Este unul dintre precursorii povestirii moderne. Ca protégé al lui Flaubert, povestirile sale sunt caracterizate de economia stilului și un dénouement (deznodământ) eficient și natural. A scris de asemenea și șase nuvele. Mai multe dintre povestirile sale descriu inutilitatea războiului și pe civilii inocenți care sunt zdrobiți în calea sa – multe se desfășoară pe perioada Războiului Franco-Prusac din anii ’1870.

 

6 iulie 1907 - S-a născut Frida Kahlo, pictoriță mexicană (d. 1954)

Frida Kahlo, by Guillermo Kahlo.jpg
Kahlo in 1932, photographed by her father Guillermo Kahlo

Frida Kahlo de Rivera (născută Magdalena Carmen Frieda Kahlo y Calderón; 6 iulie 1907 – 13 iulie 1954) a fost o pictoriță mexicană care s-a făcut cunoscută mai ales prin autoportretele sale pictate într-un stil suprarealist. Frida Kahlo s-a născut și a murit în capitala Mexicului, Mexico City, în casa sa, cunoscută sub numele de Casa Albastră (Casa Azul) A afirmat mereu că s-a născut în 7 iulie 1910, deși certificatul de naștere atestă că s-a născut în 6 iulie 1907.

Prin aceasta e voia ca data sa de naștere să coincidă cu data de începere a Revoluției Mexicane, astfel încât viața ei să fi început odată cu nașterea Mexicului modern. Opera sa este considerată emblematică pentru cultura națională mexicană, îmbinând stilul suprarealist cu tradițiile indigene. Cultura mexicană și tradițiile amerindiene se îmbină armonios în pictura Fridei Kahlo, de multe ori lucrările sale fiind considerate adesea artă naivă, mai apropiate de folk art decât de curentul suprarealist propriu zis.

Homenaje a Frida Kahlo.jpg

Mulți au considerat însă că pictura sa se încadrează totuși în curentul suprarealist. În 1938, André Breton, inițiator și teoretician al suprarealismului, aprecia că pictura Fridei Kahlo este “o panglică în jurul unei bombe”. Artista a avut o căsnicie tumultuoasă (azi se spune “deschisă”) cu marele pictor mexican Diego Rivera. A suferit toată viața, având numeroase probleme de sănătate, multe cauzate de un teribil accident auto suferit în tinerețe.

Recuperarea îndelungată după accident, recuperare care nu s-a realizat niciodată complet, a izolat-o oarecum de restul lumii, această izolare, închidere în ea însăși, este reflectată în pictura sa, explicând oarecum de ce majoritatea lucrărilor sale sunt autoportrete. Multe autoportrete sunt un reflex al suferinței fizice cauzate de urmările accidentului suferit. Frida a afirmat în repetate rânduri: “mă pictez pe mine, pentru că mult prea adesea sunt singură și pentru că sunt subiectul pe care îl cunosc cel mai bine.” De multe ori spunea, “M-am născut cățea. M-am născut pictor.”

 

6 iulie în 1908 - Robert Peary a început expediția sa la Polul Nord.

Robert Edwin Peary.jpg
Peary in arctic furs, c.1909

Robert Edwin Peary (n. 6 mai 1856 Cresson Springs, Pennsylvania – d. 20 februarie 1920, Washington) a fost navigator și explorator polar american.

 

6 iulie 1917 - Primul război mondial – Trupele arabe conduse de Lawrence al Arabiei şi Auda ibu Tayi, captureză oraşul Aqaba ocupat de armata otomana.

Ljidda.jpg

Lawrence at Rabigh, north of Jeddah, 1917

Thomas Edward Lawrence (n. 16 august 1888 – d. 19 mai 1935), mai cunoscut ca T. E. Lawrence, a fost un ofițer britanic, celebru mai ales pentru rolul jucat în revolta arabilor din 1916-1918, dar a cărui personalitate plină de vitalitate, alături de scrierile sale și de o largă varietate de activități și asocieri, au făcut din el obiect de fascinație în întreaga lume, unde a fost cunoscut ca Lawrence al Arabiei (“Lawrence of Arabia”). Conform fișei medicale întocmite de Forțele Aeriene Regale Britanice (RAF) la încorporare, pe 12 martie 1923 Lawrence avea înălțimea de 1,66 m și 59 kg, “cicatrici pe fese” și i se făcuse circumcizie.

 

6 iulie 1919 - Dirijabilul englezesc R34 aterizează la New York, după o călătorie ce a durat 108 ore. A fost prima traversare a Oceanului Atlantic de către un astfel de aparat de zbor.

 Dirijabilul englezesc R34 la Mineola - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dirijabilul englezesc R34 la Mineola – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

6 iulie 1920 - S-a nascut scriitorul roman Dragoş Vicol; (d. 1981).

 

6 iulie 1923 - S-a nascut Constantin Bălăceanu-Stolnici, medic şi politician român, membru de onoare al Academiei Române.

Constantin Bălăceanu Stolnici în anul 1933 - foto: cotidianul.ro

Constantin Bălăceanu Stolnici în anul 1933 – foto: cotidianul.ro

Constantin Bălăceanu-Stolnici (n. 6 iulie 1923, București) este un om de știință român, medic neurolog, profesor de Neuropsihologie și Anatomie a Sistemului nervos, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România și al Academiei de Științe Medicale din România.

Este, de asemenea, Director de Onoare al Institutului de Antropologie “Fr. I. Rainer” al Academiei Române și Președintele de Onoare al Societății Academice de Antropologie. Descendent al Bălăcenilor, veche familie boierească aparținând nobilimii pământene, căreia în secolul al XVII-lea aula imperială vieneză i-a conferit titlul de conte al Sfântului Imperiu Romano-German și i-a concesionat stema.

În 2007, după o perioadă în care s-a erijat în reper moral,[1] fiind puternic popularizat de televiziunile române, s-a constatat că Bălăceanu-Stolnici fusese turnător al Securității, sub numele Laurențiu. Mai mult, ziarul Cotidianul a dezvăluit documente conform cărora ar fi fost direct implicat în filarea istoricului și luptătorului anticomunist Vlad Georgescu, amenințat cu moartea de Securitate și ucis de un cancer suspect. Stolnici s-a apărat declarând: „Nu am fost niciodată în casa lui Vlad Georgescu de la München”, lucru infirmat de disidentul Neculai Constantin Munteanu.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

O viaţă de poveste în Bucureştiul interbelic: Constantin Bălăceanu Stolnici

 

6 iulie 1935 - S-a nascut Tenzin Gyatso al 14-lea Dalai Lama si laureat al Premiului Nobel pentru Pace.

Dalailama1 20121014 4639.jpg

Jetsun Jamphel Ngawang Lobsang Yeshe Tenzin Gyatso (n. 6 iulie 1935, Lhamo Döndrub) este al 14-lea Dalai Lama. El este șeful spiritual al budismului tibetan și liderul guvernului tibetan aflat în exil în Dharamshāla. În anul 1987 a redactat un plan în cinci puncte, pe care l-a înaintat atât autorităților chineze, cât și celor internaționale, plan care prevede:

1. Transformarea întregului Tibet, inclusiv a provinciilor Kham și Amdo, într-o zonă liberă de violență;

2. Încetarea politicii chineze de transferuri etnice;

3. Respectarea drepturilor și libertăților democratice ale poporului tibetan;

4. Restabilirea și protejarea mediului din Tibet;

5. Începerea de tratative serioase cu privire la viitorul statut al Tibetului, precum și stabilirea de relații între poporul tibetan și poporul chinez.

În 1989 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

6 iulie 1940 - Incidentul armat de la PutnaIncidentul armat de la Putna din data de 6 iulie 1940 a fost o acțiune militară desfășurată în zona Mănăstirii Putna de Grupul de Cavalerie 25 Cercetare din Divizia 25 Infanterie și de Compania de Cercetare a Regimentului 48 Infanterie, aflate sub comanda căpitanului Ioan Tobă, împotriva unei subunități sovietice care depășise linia de demarcație impusă Regatului României prin ultimatumul din 26 iunie 1940.

Făcută cu intenția de a include teritoriul aferent lăcașului de cult în teritoriul RSS Ucrainene, intrarea militarilor Armatei Roșii pe teritoriul aflat la sud de linia noii granițe sovieto-române a primit o ripostă militară individuală, care a fost dezavuată ulterior la modul oficial de autoritățile române.

În contextul evacuării și cedării oficiale a Basarabiei, a Bucovinei de Nord și a ținutului Herța către statul sovietic, acțiunea respectivă și-a adus contribuția la menținerea teritoriul disputat în interiorul noii granițe a Regatului României. Există deocamdată discordanțe și neclarități în ceea ce privește consemnarea scriptică a incidentului la cel moment sau interpretarea ulterioară a evenimentelor, precum și probleme legate de susținerea istorică, din punct de vedere documentar, a celor întâmplate.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

6 iulie 1940 - S-a nascut Nursultan Nazarbayev, primul preşedinte al Republicii Kazahstan.

 

6 iulie 1945 - Stalin semneaza Decretul Prezidiului Suprem al URSS, prin care fostul suveran Mihai I al Romaniei este decorat cu ordinul Victoria, cu diamante, cea mai inalta distinctie militara sovietica.

 

6 iulie 1946 - S-a nascut Peter Singer, filosof australian.

Peter Singer MIT Veritas.jpg

Peter Singer (n. 6 iulie 1946, Melbourne) este un filozof australian. S-a născut în familia unor evrei din Viena, care, în 1938, s-au refugiat în Australia. Trei dintre bunicii săi au fost omorâți în Holocaust. A studiat la Universitatea din Melbourne și a obținut gradul de magistru în 1969. Și-a continuat studiile la Universitatea Oxford, iar în 1975 a publicat cartea Animal Liberation, prin care a devenit unul din fondatorii mișcării pentru drepturile animalelor. Din anul 1999 este profesor de bioetică la Universitatea Princeton și profesor de onoare la Melbourne. Peter Singer este căsătorit din anul 1968 cu Renata Diamond și are trei fiice. În 2011 a primit Premiul Fundației Giordano Bruno.

 

6 iulie 1946 - S-a născut actorul american de cinema Sylvester Stallone.

Sylvester Stallone - 1977.jpg
Stallone at the Ken Norton / Duane Bobick boxing match in 1977

Sylvester Stallone (n. 6 iulie 1946, New York) este un actor, regizor și scenarist american. A devenit legendar prin roluri principale în filme de acțiune ca Rocky și Rambo. În anii ’80 a fost unul din cei mai bine plătiți actori ai tuturor timpurilor. În 2015 a primit Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar în filmul Creed. Este adesea numit în presă “Sly”.

 

6 iulie 1946 - S-a nascut George W. Bush, al 43-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

George Walker Bush (n. 6 iulie 1946, statul Connecticut) a devenit cel de-al patruzeci și treilea președinte al Statelor Unite ale Americii în urma unor alegeri mult discutate, desfășurate la sfârșitul anului 2000. Pe 2 noiembrie 2004 a fost reales pentru a doua oară, învingându-l pe democratul John Kerry, printr-un scor foarte strâns. Al doilea mandat al său s-a terminat la data de 20 ianuarie 2009, odată cu depunerea jurământului de către succesorul său, Barack Obama. Tatăl său, George H. W. Bush, a fost cel de-al patruzeci și unulea președinte al țării, cu 8 ani înainte - foto: ro.wikipedia.org

George Walker Bush – foto: ro.wikipedia.org

George Walker Bush, (n. 6 iulie 1946, statul Connecticut) a devenit cel de-al patruzeci și treilea președinte al Statelor Unite ale Americii în urma unor alegeri mult discutate, desfășurate la sfârșitul anului 2000. Pe 2 noiembrie 2004 a fost reales pentru a doua oară, învingându-l pe democratul John Kerry, printr-un scor foarte strâns. Al doilea mandat al său s-a terminat la data de 20 ianuarie 2009, odată cu depunerea jurământului de către succesorul său, Barack Obama. Tatăl său, George H. W. Bush, a fost cel de-al patruzeci și unulea președinte al țării, cu 8 ani înainte.

 

6 iulie 1947 - In Uniunea Sovietică a început productia faimosului pistol automat AK-47.

АК-47.jpg

AK-47 (Automat Kalașnikov model 1947) este o pușcă de asalt creată în 1947 de Mihail Kalașnikov și folosită în timpul Războiului Rece ca armă standard de armatele statelor din Blocul Estic și ale țărilor aliate cu acesta. AK-47, cea mai populară pușcă de asalt din lume, are costuri foarte mici și se întreține foarte ușor, fiind optimă pentru războiul de gherilă.

După mai multe modernizări, AK-47 a fost adoptată la scară largă de Armata Roșie, iar în timpul Războiului Rece a fost produsă în fabrica de armament IJMAȘ din Ijevsk, care construia și autovehicule, îndeosebi motocicletele IJ. Spre deosebire de principalul concurent pe piața internațională de armament, pușca americană M16, automatul „Kalașnikov” este ușor de demontat și rămâne funcțional chiar și după ce e scufundat în apă ori îngropat în nisip.

Aceste avantaje tehnice s-au dovedit decisive în timpul războiului din Vietnam și i-au sporit popularitatea. Oficial, între 70 și 100 de milioane de exemplare au fost fabricate până acum în întreaga lume, AK-47 fiind cea mai răspândită armă de foc din lume.

 

6 iulie 1947 - Primul avion Dassault MD 315 Flamant a zburat cu succes.

 

6 iulie 1949 - A avut loc cel de-al doilea val de deportari ale moldovenilor, in timpul caruia 11.293 de familii din Moldova, sau peste 35 mii de persoane, au fost ridicate si duse in Siberia. Deportarea basarabenilor – apogeu al terorii bolsevice, al deznationalizarii si colectivizarii fortate, declansata la 6.07, ora 2 noaptea si incheiata la 7.07, ora 20. Au fost deportate in Asia Centrala 35796 de persoane.

 

6 iulie 1952 - Tramvaiele sunt scoase din circulatie la Londra, dupa aproape un secol de serviciu in slujba calatorilor londonezi.Mii de oameni au asistat la ultima cursa a unui tramvai din Londra.

 

6 iulie 1957 - Jucătoarea americană de tenis, Althea Gibson a devenit prima sportivă de culoare care a câştigat Wimbledon-ul la simplu feminin.

Althea Gibson NYWTS.jpg
Gibson in 1956

Althea Gibson (August 25, 1927 – September 28, 2003) was an American tennis player and professional golfer, and the first black athlete to cross the color line of international tennis.

 

6 iulie 1957 - John Lennon și Paul McCartney s-au întâlnit pentru dată. În septembrie 1956, John Lennon, pe când avea 15 ani, elev la Quarry Bank High School, reunind pe câțiva dintre colegii de școală, formează grupul “Blackjacks“, pe care îl schimbă ulterior în “The Quarrymen” (după Quarry Bank High School), după ce află că un grup local respectat avea același nume. În vara anului 1957, The Quarrymen a cântat un „set de cântece spirituale”, formate din jazz, și rock and roll.

Paul McCartney l-a cunoscut pe John Lennon pe 6 iulie 1957 și a intrat în formația acestuia, la 15 ani, după ce l-a impresionat pe John cu partitura unei versiuni propii după un cântec la modă al lui Eddie Cochran. La cea de-a doua interpretare, având loc în Woolton în grădina bisericii St. Peter, McCartney a fost solicitat să se alăture trupei.

 

6 iulie 1962 - A murit scriitorul american William Faulkner; (n. 1897).

Carl Van Vechten - William Faulkner.jpg
William Faulkner, fotografie de Carl Van Vechten din 1954

William Cuthbert Faulkner, născut Falkner (25 septembrie 1897 – 6 iulie 1962) a fost un prozator american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1949, unul dintre scriitorii reprezentativi ai literaturii americane din secolul XX. (The Unvanquished (Neînvinșii) (1938); Intruder in the Dust (Nechemat în țărână) (1948); Requiem for a Nun (Recviem pentru o călugăriță) (1951); A Fable (O parabolă) (1954) – Premiul Pulitzer în 1955; The Reivers (Hoțomanii) (1962) – Premiul Pulitzer în 1963. Modernismul lui Faulkner se înscrie în spiritul de influență al lui James Joyce, ca model de artă romanescă.
Motivația Juriului Nobel
pentru viguroasa și unica sa contribuție artistică la romanul american modern

 

6 iulie 1964 - A avut loc premiera primului film Beatles A Hard Day’s Night.

 

6 iulie 1975 - Comore își declară independența față de Franta. Comore, oficial Uniunea Comorelor este o țară insulară din Oceanul Indian, localizată în largul coastelor Africii în partea de nord a Canalului Mozambic între Madagascar și Mozambic. În mod oficial, statul este format din cele patru insule de origine vulcanică ale arhipelagului Comore: Ngazidja (franceză Grande Comore), Mwali (franceză Mohéli), Nzdwani (franceză Anjouan), și Mahoré (franceză Mayotte), precum și numeroase alte insule de dimensiune mai mică.

Cu toate acestea, insula Mayotte nu s-a aflat sub administrația guvernului Comorelor în urma independenței față de Franța, aceasta respingând referendumul referitor la independența statului și ca urmare a rămas sub suveranitate franceză, formând o Colectivitate de peste mări. Datorită dreptului de veto al Franței în Consiliul de Securitate al ONU, nici o rezoluție care să afirme suveranitatea Comorelor asupra insulei Mayotte nu a fost aceptată de Organizația Națiunilor Unite

 

6 iulie 1989 - A murit politicianul comunist ungur Janos Kadar; (n. 1912).

 

6 iulie 1994 - Premiul UNESCO pentru Pace a fost înmânat principalilor coautori ai acordului israelo-palestinian, semnat la Cairo: premierul israelian Yitzhak Rabin, preşedintele Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, Yasser Arafat şi ministrul israelian de Externe, Shimon Peres

 

6 iulie 1995 - Abolirea pedepsei cu moartea în Africa de Sud.

 

6 iulie 2000 - Cele două camere ale Parlamentului federal al Serbia şi Muntenegru au adoptat, în şedinţe separate, trei amendamente la Constituţie, care modifică sistemul de alegere a preşedintelui ţării şi diminuează rolul Muntenegrului în cadrul sistemului legislativ de la Belgrad.

 

6 iulie 2002 - A murit regizorul american de film John Frankenheimer ; (n. 1930). Filmele sale au fost distinse de Academia Britanica de Film ( Candidatul manciurian), la Festivalul de Film de la Cannes, Premiul Criticii la New York, Festivalul Filmului de la Venetia (Birdman of Alcatraz).Filmul sau “Filiera Franceza” ( French Connection) s-a bucurat de un enorm succes si in Romania.

 

6 iulie 2004 - Este dat publicitatii, la Geneva, raportul Programului comun al Natiunilor Unite privind HIV/SIDA, care semnaleaza cresterea dramatica a numarului de seropozitivi la nivel mondial. De asemenea, raportul consemneaza ca in Romania se afla cel mai mare numar de copii contaminati din Europa, peste 7.500.

 

6 iulie 2006 - Trecătoarea montană himalayană Nathu La, dintre India și China, închisă in timpul conflictului dintre cele două țări, a fost redeschisă traficului dupa 40 de ani.

 

6 iulie 2012 - Traian Băsescu a fost suspendat din funcţia de preşedinte al României de parlamentarii din cadrul celor două camere reunite ale Parlamentului cu 256 voturi pentru. În urma prezenţei la referendum a 46,24% din populaţia cu drept de vot, rezultatul a fost invalidat deoarece nu a întrunit cvorumul necesar.

Traian Băsescu în octombrie 2012 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Traian Băsescu în octombrie 2012 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În contextul scăderii popularităţii preşedintelui Băsescu şi a partidului din care provine (PDL), în vara anului 2012 mai mulţi parlamentari din acest partid trec de partea opoziţiei şi în cele din urmă Parlamentul votează (la 3 iulie 2012) revocarea din funcţie a preşedinţilor celor două camere (ambii susţinători ai lui Traian Băsescu). Astfel devine tot mai clară intenţia majorităţii parlamentare de a iniţia procesul de suspendare a sa din funcţia de preşedinte.

Printre principalele acuzaţii aduse preşedintelui se pot enumera: intervenţia în deciziile guvernului, presiuni exercitate asupra magistraţilor sau chiar refuzul de a nominaliza un prim-ministru din partea unei majorităţi USL rezultate în urma alegerilor legislative (programate în acest caz pentru luna decembrie a anului 2012). Curtea Constituţională a admis, în parte, că preşedintele „nu a exercitat cu maximă eficienţă rolul de mediator”, în acelaşi timp calificând alte acuzaţii ca fiind nefondate sau absurde, susţinând faptul că însăşi existenţa cabinetului Ponta (susţinut de USL) infirmă reacredinţa imputată de noua majoritate parlamentară preşedintelui.

La 6 iulie 2012, Parlamentul a votat în favoarea suspendării lui Traian Băsescu cu 256 de voturi pentru, în vederea ținerii unui referendum care să decidă sau nu demiterea din funcție. Este pentru a doua oară când Traian Băsescu este suspendat de Parlament, precedenta suspendare și referendum au avut loc în 2007, când 74% dintre voturile exprimate au fost împotriva demiterii. Mai târziu, în anul 2009, Traian Băsescu a fost reales președinte al României. După suspendare, până la referendum, președintele Senatului, Crin Antonescu a devenit, conform Constituției, președinte interimar al României.

Parlamentul României a aprobat în ședința plenară din 6 iulie 2012 legea cu privire la organizarea referendumului național pentru demiterea președintelui României. În primul articol al legii a fost stabilit că întrebarea la care vor răspunde cetățenii români va fi „Sunteți de acord cu demiterea Președintelui României, domnul Traian Băsescu?”.

La 24 iulie 2012 președintele PDL a declarat că partidul va boicota referendumul, solicitând tuturor simpatizanților partidului să nu meargă la vot. Prim-ministrul Victor Ponta a acuzat PD-L că încalcă Constituția României

Un referendum popular prin care populaţia s-a pronunţat pro sau contra suspendării lui Traian Băsescu a avut loc la data de 29 iulie 2012. Din numărul total al cetăţenilor cu drept de vot care se ridică la 18.292.464, la vot s-au prezentat 46.24% din români. 87.52%, 7.403.836 au votat DA, fiind în favoarea suspendării preşedintelui Traian Băsescu. 11.15%, 943.375 persoane au votat NU, fiind contra demiterii preşedintelui. La data de 21 august 2012 Curtea Constituțională a invalidat referendumul cu 6 voturi contra 3 pe motiv că referendumul nu a întrunit cvorumul necesar. Pe 27 august 2012 această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial. La data de 28 august 2012 preşedintele Traian Băsescu s-a întors la Palatul Cotroceni pentru a-şi continua mandatul.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

6 iulie 2020 - A murit Ennio Morricone, compozitor de film italian (n. 1928)

Ennio Morricone (n. 10 noiembrie 1928, Roma, Regatul Italiei – d. 6 iulie 2020, Roma, Italia) a fost un compozitor și dirijor italian - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Ennio Morricone în 2007 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Ennio Morricone (n. 10 noiembrie 1928, Roma, Regatul Italiei – d. 6 iulie 2020, Roma, Italia) a fost un compozitor și dirijor italian. El a compus muzica pentru mai mult de 500 de filme și seriale. Deși doar 30 din coloanele sale sonore sunt pentru filme western, acestea sunt cele mai celebre. Stilul de compoziție a lui Morricone este cunoscut mai ales în western-urile “spaghetti” (The Good, The Bad and the Ugly și Once Upon A Time In The West (A fost odată în Vestul sălbatic), ambele regizate de Sergio Leone). În 2007 a primit premiul de onoare pentru întreaga carieră al Academiei Americane de Film, fiind al doilea compozitor de muzică de film care primește acest premiu (după Alex North).
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org; www.enniomorricone.org

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.orgyoutube.com

Evenimentele Zilei de 4 iulie în Istorie

Această reprezentare idealizată a lui Franklin, Adams și Jefferson care lucrau la Declarație (de la stânga la dreapta) a fost reprodusă pe larg (de Jean Leon Gerome Ferris, 1900)

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

4 iulie este a 185-a zi a calendarului gregorian și a 186-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 4 iulie

(BOR) Sfântul Ierarh Andrei Criteanul, Arhiepiscopul Cretei; Sfânta Cuvioasă Marta; Sfântul Cuvios Andrei Rubliov, iconograful

(BRU) Sf. Andrei, episcop al Cretei († 740)

(BRC) Sf. Elisabeta a Portugaliei

 

România – Ziua Crucii Roșii Române

Printre semnatarii actului de înfiinţare a Crucii Roşii Române (CRR) se regăseau importante personalităţi ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturdza şi dr. Carol Davila, informează site-ul www.crucearosie.ro.

Primul preşedinte al CRR, care îşi avea sediul într-o aripă a actualului Spital Colţea din Bucureşti, a fost prinţul Dimitrie Ghica (1876-1897).

În 1919, Societatea Naţională de Cruce Roşie din România (SNCRR) adera la Liga Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, în 1954, la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949. Principiile adoptate la Conferinţa Internaţională a Crucii Roşii, de la Viena, în 1965 şi reactualizate, în 1985, au stat la baza întregii activităţi a SNCRR, începând cu 22 decembrie 1989.

La 20 iulie 1876, prima ambulanţă a CRR a plecat într-o misiune umanitară pe frontul sârbo-turc de la sud de Dunăre. A urmat Războiul de Independenţă (1877-1878), când Crucea Roşie a intervenit cu personal sanitar, ambulanţe şi trenuri sanitare în sprijinul trupelor de campanie. A înfiinţat aşezăminte spitaliceşti în Bucureşti şi în diferite oraşe din ţară.

Între anii 1888 şi 1892, societatea şi-a extins activitatea prin organizarea de cursuri speciale pentru pregătirea surorilor de caritate. În 1891, s-a înfiinţat şcoala permanentă pentru infirmiere, iar un an mai târziu s-a înfiinţat un spital şcoală cu zece paturi.

Prin Statutul Crucii Roşii, adoptat în 1876, femeile nu puteau face parte din conducerea Societăţii. De aceea, în 1906, au pus bazele ”Societăţii de Cruce Roşie a doamnelor din România”, prima preşedintă aleasă fiind Irina Câmpineanu. Societatea era activă în paralel cu cea înfiinţată în 1876 şi se ocupa cu strângerea de fonduri pentru ajutorarea în caz de război şi calamităţi, pregătind personal voluntar. În 1915, Adunarea Generală a SNCRR a aprobat fuziunea celor două entităţi. Cu acest prilej, Regina Maria, sub al cărei patronaj se afla Crucea Roşie la acea vreme, a adresat românilor următorul mesaj: ”Crucea Roşie, nădejdea tuturor în timp de pace, ca şi în război, nu trebuie să piară. Cu toţii, de la mic la mare să o sprijinim cu evlavie, cu însufleţire, cu nesfârşită dragoste”, potrivit site-ului www.crucearosie.ro.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

Regina Maria si infirmierele voluntare  - foto: crucearosie.ro

Regina Maria si infirmierele voluntare – foto preluat de pe crucearosie.ro

 

Statele Unite ale Americii – Ziua Independenței

Pe 4 iulie 1776, reprezentantii celor 13 colonii britanice din America de Nord, întrunite în Congres la Philadelphia, au votat în unanimitate Declaraţia de Independenţă faţă de Imperiul Britanic. A urmat un razboi sangeros între coloniile americane şi imperiul britanic. Deşi au trecut 2 secole şi jumătate de la acest eveniment, textul Declaraţiei de Independenţă este o mostră de pledoarie pentru ideea de libertate şi fericire.

Pictură faimoasă a lui John Trumbull, adesea identificată ca o reprezentare a semnării Declarației, dar arată, de fapt, comitetul de redactare care prezintă lucrările sale Congresului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pictură faimoasă a lui John Trumbull, adesea identificată ca o reprezentare a semnării Declarației, dar arată, de fapt, comitetul de redactare care prezintă lucrările sale Congresului – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Iată câteva rânduri : „(…) toţi oamenii sunt creaţi egali; ei sunt înzestraţi de Creator cu anumite drepturi inalienabile; printre aceste drepturi se află viaţa, libertatea şi căutarea fericirii. Guvernele sunt stabilite printre oameni pentru a garanta aceste drepturi, iar justa lor putere emană din consimţământul guvernaţilor. De fiecare dată când o formă de guvernământ devine distrugătoare pentru acest scop, poporul are dreptul să o schimbe sau să o abolească şi să instituie un nou guvern, bazându-1 pe principiile şi organizându-1 în forma care îi vor părea cele mai potrivite pentru a-i conferi siguranţa şi fericirea.

United States Declaration of Independence - 1823 facsimile of the engrossed copy - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

United States Declaration of Independence – 1823 facsimile of the engrossed copy – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Astăzi în istorie pentru 4 iulie

 

Evenimentele Zilei de 4 iulie în Istorie:

- 4 iulie 1776 – Statele Unite își declară independența;

- 4 iulie 1827 – Sclavia este abolită în statul american New York;

- 4 iulie 1876 – S-a înființat, la Bucureşti, Societatea naţională de Cruce Roşie a României

 

4 iulie 362 i.Hr. – În Grecia antica are loc batalia de la Mantinea, in care tebanii condusi de Epaminondas ii inving pe spartani. Epaminondas (n. cca 418 i I.Chr – d 362 iI.Chr), general și om de stat teban. Epaminondas a fost ranit mortal in timpul luptei astfel ca, ramasi fara comandant, tebanii nu au exploatat victoria si s-au retras.

 

4 iulie 68 - S-a născut Salonia Matidia, nepoata împăratului Traian; (d. 23 decembrie 119). A a fost fiica şi singurul copil al Ulpiei Marciana si al bogatului pretor Gaius Salonius Matidius . Unchiul ei matern, imparatul Traian, nu a avut copii şi a tratat-o ca pe fiica sa. Tatal ei a murit în 78 şi Matidia a trăit impreuna cu mama sa in casa lui Traian şi a soţiei sale, Pompeia Plotina. In urma casatoriei fiicei sale Vibia Sabina cu imparatul Hadrian, Salonina Matidia a devenit soacra împăratului Hadrian. Cand Matidia a murit, împăratul Hadrian a tinut un discurs funerar, a divinizat-o şi a dispus sa i se dedice un templu şi un altar în Roma, pe Campul lui Marte

 

4 iulie 965 - A murit Papa Benedict al V-lea. A fost Papa al Romei pentru o singură lună, în 964. După alegerea sa, a fost destituit de Imparatul Imperiului Romano-German, Otto I (936 – 973) și predat în custodia lui Adalag, arhiepiscopul de Hamburg – Bremen. Papa Benedict al V-lea a decedat la Hamburg pe 4 Iulie 966.

 

4 iulie 1054 - O supernova este observată in apropierea constelatiei Tauri. Evenimentul este menţionat în China şi in istoriile amerindiene. Timp de câteva luni luminozitatea acesteia a fost destul de puternica pentru a fi vizibila la lumina zilei. Urmarile acestei explozii este vizibila şi astăzi: Nebuloasa Crab.

 

4 iulie 1187 - Bătălia de la Hattin – parte a Cruciadelor

The Battle of Hattin, from a 13th-century manuscript of the Chronica Majora - foto preluat de pe en.wikipedia.org

The Battle of Hattin, from a 13th-century manuscript of the Chronica Majora – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Cucerirea Ierusalimului după prima cruciadă din 1099 a fost o lovitură puternică pentru lumea musulmană. Ierusalimul era al treilea oraș sfânt al Islamului și în secolul următor recucerirea lui a devenit scopul principal al Jihad-ului, războiul sfânt. Dar după 1100, coloniști și pelerini creștini au invadat teritoriile cucerite (Siria și Levantul) și, cu sprijinul principalelor state din Europa Occidentală, se părea că aceste așezări creștine vor deveni permanente. Musulmanii refuzau să accepte realitatea, dar aveau nevoie de un conducător care să-i unească pentru a-i alunga pe „necredincioși”.

În 1187, musulmanii găsiseră un astfel de conducător în persoana sultanului Saladin, conducătorul Egiptului și Siriei, care i-a chemat pe toți să se alăture Jihad-ului pentru recucerirea Ierusalimului. Victoria sa în bătălia de la Hattin a distrus practic statele creștine din Orientul Mijlociu și a asigurat continuitatea stăpânirii islamice asupra regiunii în următorii 700 de ani.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

4 iulie 1456 - Otomanii incep asediul Belgradului aparat de o armata condusa de Iancu de Hunedoara, pe atunci regent al Regatului Ungariei.

 

4 iulie 1534 - Christian al III-lea este proclamat rege al Norvegiei și Danemarcei la biserica din orașul Rye. De domnia lui se leagă implementarea reformei protestante în această zonă.

Christian al III-lea (n. 12 august 1503, Schleswig – d. 1 ianuarie 1559, Kolding) a fost rege al Danemarcei şi rege al Norvegiei, fiul cel mare al regelui Frederick I al Danemarcei şi a reginei Anna de Brandenburg - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Christian al III-lea al Danemarcei - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Christian al III-lea (n. 12 august 1503, Schleswig – d. 1 ianuarie 1559, Kolding) a fost rege al Danemarcei și rege al Norvegiei, fiul cel mare al regelui Frederick I al Danemarcei și a reginei Anna de Brandenburg.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

4 iulie 1541 - În Moldova, pictorul Dragoş Coman a terminat valorosul ansamblu de picturi murale, care decorează biserica din satul Arbore.

Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din Arbore (cunoscută şi ca Biserica Arbore, deşi nu este singura biserică din localitate) este o biserică ortodoxă construită în anul 1502 în satul Arbore din comuna omonimă (judeţul Suceava) de către hatmanul Luca Arbore. Ea se remarcă prin pictura murală exterioară - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din Arbore – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Prima atestare a satului Arbore are loc într-un document întocmit la 15 ianuarie 1418, la curtea domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432). Această localitate a făcut parte din moşia Solcii, ale cărei pământuri se întindeau de la Pietrele Muierii până în apa Sucevei, cuprinzând toate localităţile din acest areal. Iniţial, satul s-a numit Solca de Jos.

La 7 martie 1502, Luca Arbore a cumpărat satul Solca de la nepoţii lui Cârstea Horaeţ şi ai lui Şandru Gherman. În primele zile ale lunii următoare, el a început să construiască o curte domnească şi o biserică pe moşia acestui sat. Biserica a fost construită pe locul unui schit străvechi şi era destinată a servi ca necropolă a familiei Arbore. Lucrările de construcţie au început la 2 aprilie 1502 şi au fost finalizate, în acelaşi an, la 29 august, după cum atestă pisania.

Deasupra intrării în biserică se află o pisanie în limba slavonă cu următorul cuprins: “Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, în zilele binecinstitorului şi iubitorului de Hristos Domn Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Moldovei, pan Luca Arbure, pârcălabul Sucevei, fiul bătrânului Arbure, pârcălabul Neamţului, a binevoit cu bunăvoinţa sa şi cu inimă curată şi luminată şi cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu ajutorul domnului său, a început a zidi acest hram întru numele Tăierii capului cinstitului şi slăvitului prooroc înaintemergător Ioan Botezătorul. Şi s-a început în anul 7010, luna aprilie 2 şi s-a sfârşit în acelaşi an, luna august 29“.

După cum atestă o inscripţie din naos, pictată deasupra uşii, în anul 1541 a fost refăcută parţial pictura interioară a bisericii. Cu acest prilej, Ana, fiica lui Arbure cel bătrân, a poruncit meşterului Dragosin, fiul popii Coman din Iaşi, să zugrăvească şi pereţii exteriori.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

4 iulie 1546 - S-a născut sultanul otoman Murat al III-lea ; (d. 1595).

Murad al III-lea (n. 4 iulie 1546 − d. 15 ianuarie 1595) a fost sultanul Imperiului Otoman din 1574 până la moartea sa - in imagine, A life-size portrait of Sultan Murad III (1574-1595), attributed to a Spanish artist, 17th century - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

A life-size portrait of Sultan Murad III (1574-1595), attributed to a Spanish artist, 17th century – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Murad al III-lea (n. 4 iulie 1546, Bozdağan, Azerbaidjan – d. 16 ianuarie 1595, Palatul Topkapî, Turcia) a fost al doisprezecelea sultan al Imperiului Otoman din 1574 până la moartea sa și al 91-lea calif otoman. Sub domnia sa, otomanii au suferit o gravă înfrângere din partea armatei habsburgice în Bătălia de la Sisak în 1593. Este descris de istoricul român Nicolae Bălcescu drept:

Un duh slab și superstițios, dulce la trai, iar iute la mânie și adesea atunci și cu cruzime, era dat cu totul la misticism, la poezie și la voluptate; amator de danț și muzică, de vorbe cu duh, ba încă și de mucalitlâcuri, el iubea mecanica, ceasornicăria și actele de reprezentație; el trăia încunjurat de tălmăcitori de vise, astrologi, șeici, poeți și femei, dănțuitori, de pitici și nebuni, lăsând domnia în mâna femeilor saraiului

Murad al III-lea a urmat exemplul tatălui său, Selim al II-lea (1524-1574), de a nu lua parte la campaniile militare, ceea ce dovedește faptul că nu era prea interesat de mărirea Imperiului Otoman, Murad al III-lea rămânând in istoria Imperiului Otoman ca fiind al doilea sultan care nu s-a implicat în expediții militare. În ultimi ani de domnie Murad al lll-lea nu a părăsit Palatul Topkapi, ducând o viață liniștită pentru un sultan.

 

4 iulie 1610 - Fortele polono-lituaniene inving in batalia de la Klusino trupele ruse, in timpul razboiului polono-rus; (1605-1618).

 

4 iulie 1634 – În Noua Franta, pe continentul Nord American, este fondat orasul Trois Rivieres (astazi in Quebec, Canada).

 

4 iulie 1753 - S-a născut Jean-Pierre Blanchard, aeronaut francez, inventatorul paraşutei; (m. 7 martie 1809).

Jean-Pierre Blanchard (4 July 1753 – 7 March 1809) was a French inventor, best known as a pioneer in balloon flight, engraving after a portrait by Richard - Livesay - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Jean-Pierre Blanchard (4 July 1753 – 7 March 1809), engraving after a portrait by Richard – Livesay – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

4 iulie 1776 -  A fost adoptat documentul numit Declarație de independență a Statelor Unite ale Americii prin ratificarea sa de către Congresul Continental, prima entitate conducătoare a noului stat creat.

Această reprezentare idealizată a lui Franklin, Adams și Jefferson care lucrau la Declarație (de la stânga la dreapta) a fost reprodusă pe larg (de Jean Leon Gerome Ferris, 1900) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Această reprezentare idealizată a lui Franklin, Adams și Jefferson care lucrau la Declarație (de la stânga la dreapta) a fost reprodusă pe larg (de Jean Leon Gerome Ferris, 1900) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii este un document prin care cele treisprezece colonii ale Marii Britanii din America de Nord s-au declarat independente de Regatul Unit al Marii Britanii explicând totodată clar motivul pentru care au făcut-o. Cinci zeci si sase de delegati ai celor 13 colonii britanice din America de Nord, semneaza Declaratia de Independenta a Statelor Unite ale Americii.

Documentul a fost ratificat de către al doilea Congres Continental, prima entitate conducătoare a noului stat creat. Textul Declaratiei a fost scris de Thomas Jefferson si a fost votat de toate delegaţiile excepţia celei din New York, care a fost de acord sa o semneze cateva zile mai tarziu. Războiul de Independenţă începuse în 1775, iar conflictul s-a încheiat cu semnarea Tratatului de la Versailles, in ziua de 3 septembrie 1783.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

4 iulie 1790 - S-a născut sir George Everest, inginer militar, geodez si geograf englez. (m. 1 decembrie 1866).

GeorgeEverest.jpeg

Sir George Everest (n. 4 iulie 1790 – d. 1 decembrie 1866) a fost un militar și geodez britanic. A fost conducător din 1823 al Serviciului geodezic al Indiei. Numele lui a fost dat celui mai înalt vârf de pe Terra (din Munții Himalaya).

 

4 iulie 1807 - S-a născut Giuseppe Garibaldi, general şi om politic, unul dintre conducătorii luptei pentru unificarea naţională a Italiei; (m. 2 iunie 1882). Principalul său obiectiv a fost lupta pentru unificarea Italiei, în jurul regelui Victor-Emmanuel al II-lea de Savoia, monarhul Sardiniei și Piemontului, și al primului sǎu ministru, Camillo Cavour.

A participat în 1859 la războiul dus de Sardinia împotriva Austriei, luptând în Alpi. În 1860, în fruntea a 1 000 de oameni a întreprins o expediție în Sicilia (devenită celebră sub denumirea „Expediția celor 1 000 de cămăși roșii“), reușind să înlature monarhia locală și sǎ instituie un guvern provizoriu si sa uneasca Sicilia și Neapole, cu regatul Sardiniei și Piemontului (1861).

Giuseppe Garibaldi (1866).jpg

În 1861, întreaga Italie, cu excepția Romei (aflată sub autoritatea Papei) și a Veneției (rămasă sub control austriac), a fost unificată. În 1862, Garibaldi a intrat în conflict cu regele Victor-Emmanuel al II-lea, pentru ca, in ciuda opoziției regelui, care încerca să evite un conflict cu Franța ale cărei trupe ocupau Roma, Garibaldi a constituit un grup de voluntari din Sicilia cu care intenționa să ocupe Roma, pentru a o transforma în capitala Italiei. A fost înfrânt de trupele regale la Aspromonte (29 august 1862), capturat, dar eliberat puțin timp mai târziu.

Doc11garib.jpg
Statul major al lui Garibaldi

În timpul războiului din 1866, în care Italia, aliată cu Prusia, a luptat împotriva Austriei, Garibaldi a condus din nou un corp de voluntari cu care a reușit să înfrunte cu succes armata austriacă. La sfârșitul războiului, Veneția a devenit parte integrantă a Italiei unificate. Odată cu anexarea Romei la Italia, în 1870, Garibaldi a devenit membru al Parlamentului italian. Giuseppe Garibaldi este considerat una dintre figurile legendare ale Risorgimentului italian și este, poate, personajul istoric cel mai faimos și popular în Italia. Este cunoscut și cu numele de „erou al celor două lumi”, pentru acțiunile militare la care a participat atât în America de Sud, cât și în Europa, în numele independenței și al libertății popoarelor.

 

4 iulie 1826 - A incetat din viata la varsta de 90 de ani, cel de-al doilea presedinte al S.U.A. in anii 1797-1801, John Adams.

 

4 iulie 1826 - A încetat din viaţă la 83 de ani, Thomas Jefferson, scriitor, arhitect şi avocat şi unul dintre fondatorii Statelor Unite. Jefferson a fost al treilea preşedinte al SUA. A redactat “Declaraţia de Independenţă”, un model pentru toate democraţiile lumii; (n. 13 aprilie 1743).

 

4 iulie 1827 - Sclavia a fost abolită în statul american New York.

Sclavi pe o plantație de cartofi - foto: ro.wikipedia.org

Sclavi pe o plantație de cartofi – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La 19 iunie 1862, cu susținerea lui Lincoln, Congresul a adoptat o lege prin care interzicea sclavia în toate teritoriile federale. În iulie 1862, a fost adoptată o a doua Lege de Confiscare, prin care se stabileau proceduri judecătorești prin care se puteau elibera sclavii oricărei persoane condamnate pentru ajutarea rebeliunii. Desi Lincoln credea că nu stă în puterea Congresului să elibereze sclavii din state, el a aprobat legea, dând credit legislativului.

El considera însă că asemenea acțiuni sunt atribuția exclusivă a comandantului suprem în timp de război, atribuții care îi revin prin Constituție președintelui, iar Lincoln plănuia să acționeze și el în același sens. În acea lună, Lincoln a discutat cu cabinetul o variantă a proclamației de emancipare. În ea, el declara: „ca măsură militară potrivită și necesară, începând cu 1 ianuarie 1863, toate persoanele deținute ca sclavi în statele confederate vor fi pentru totdeauna libere”.

În particular, Lincoln ajunsese în acest moment la concluzia că baza de sclavi a Confederației trebuie eliminată. Politicienii Copperheads susțineau însă că emanciparea este o piedică la adresa păcii și reunificării. Redactorul republican Horace Greeley de la foarte influentul New York Tribune a căzut în capcană, iar Lincoln a negat direct aceasta într-o abilă scrisoare din 22 august 1862. Președintele a spus că principalul scop al acțiunilor sale ca președinte (folosind pronumele personal de persoana întâi și termenul de „îndatorire oficială”) era conservarea Uniunii:

Obiectivul meu de ansamblu în această luptă este salvarea Uniunii, nu acela de a salva sau de a distruge sclavia. Dacă aș putea salva Uniunea fără să eliberez vreun sclav, aș face-o; și dacă aș putea-o salva eliberând toți sclavii, aș face-o; și dacă aș putea-o salva eliberând pe unii și lăsându-i pe alții cum erau, atunci aș face și asta. Ceea ce fac eu în privința sclaviei și a rasei de culoare, fac pentru că cred că ajută la salvarea Uniunii; și ceea ce nu fac, nu fac pentru că nu cred că va ajuta la salvarea Uniunii … Aici mi-am declarat scopul în conformitate cu ce consider că este îndatorirea mea oficială; și nu intenționez să modific nici dorința mea personală, pe care adesea mi-am exprimat-o, ca toți oamenii de pretutindeni să fie liberi.”
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

4 iulie 1831 - A încetat din viaţă James Monroe, om politic, preşedinte al SUA între anii 1817-1825, autor al ”Doctrinei Monroe”; (n. 28 aprilie 1758). James Monroe a fost al cincilea presedinte Statele Unite ale Americii in anii 1817 – 1825.

 

4 iulie 1848 - A încetat din viaţă scriitorul francez Francois Rene de Chateaubriand; (n. 4 septembrie 1768). Chateaubriand poate fi considerat parintele curentului romantic in literatura franceza, fiind un model pentru generatiile de scriitori romantici care i-au urmat. ( “Călătorii în America”, “Atala”, “Rene”,”Memorii de dincolo de mormânt”).

 

4 iulie 1854 - S-a născut Victor Babeş, bacteriolog şi morfopatolog, fondator al şcolii româneşti de microbiologie, membru al Academiei Române;

Victor Babeș (n. 4 iulie 1854, Viena - d. 19 octombrie 1926, București) bacteriolog și morfopatolog român, membru al Academiei Române din 1893 - foto: ro.wikipedia.org

Victor Babeș (1854 – 1926)  - foto: ro.wikipedia.org

Victor Babeș (n. 4 iulie 1854, Viena – d. 19 octombrie 1926, București) a fost un bacteriolog și morfopatolog român, membru al Academiei Române din 1893. A fost fiul lui Vincențiu Babeș. În colaborare cu Victor André Cornil, este autorul primului tratat de bacteriologie din lume (Bacteriile și rolul lor în anatomia și histologia patologică a bolilor infecțioase) prin care a pus bazele moderne ale acestei științe. De asemenea, este fondatorul școlii românești de microbiologie.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

4 iulie 1864 - A fost înfiinţată prin Decretul nr. 765 din 4/16 iulie 1864 al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi reclamându-se ca succesoare a structurilor de învăţământ superior inaugurate de Academia Domnească (1694), Universitatea din Bucureşti.

Bucuresti - Piata Universitatii in perioada interbelica - foto: ro.pinterest.com

Bucuresti – Piata Universitatii in perioada interbelica – foto: ro.pinterest.com

La 4/16 iulie 1864, prin decret domnesc, in Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei s-a înfiinţat Universitatea din Bucureşti. Acest important lacas de cultura romaneasca a fost întemeiat ca şcoală superioară, la patru ani după întemeierea Universităţii Iaşi, prima universitate a României moderne. În 1864 Universitatea din Bucuresti includea facultăţile de Drept, Ştiinţe, Filozofie (Litere). Primul rector al acesteia, ales la 15 septembrie 1864, a fost juristul Gheorghe Costa-Foru.

Primul doctorat în cadrul Universităţii Bucureşti a fost acordat în 1873 de către Facultatea de Farmacie. Universitatea a cunoscut “epoca de aur” între cele două războaie mondiale. Atunci s-a dezvoltat datorită înaltei pregătiri a profesorilor şi numărului de studenţi (15 700), fiind una dintre cele mai mari universităţi, alături de Universitatea “Columbia” din New York, Universitatea din Paris, Universitatea din Londra şi Universitatea New York.

În anul 1945 această peroiadă remarcabilă a luat sfîrşit, deoarece unii dintre cei mai buni profesori au fost destituiţi iar alţii au fost închişi pentru că s-au opus, într-un fel sau altul, regimului comunist. După cîţiva ani, unii profesiri s-au întors, dar atmosfera nu a mai fost aceea a libertăţii de a gîndi şi a competiţiei deschise. După 1990, s-au făcut progrese semnificative în domeniul predării iar numărul studenţilor creşte. Astăzi universitatea are aproximativ 20 000 de studenţi şi paisprezece facultăţi.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; unibuc.ro; en.wikipedia.org

 

4 iulie 1862 - Prelatul de la Oxford, profesorul de matematici Dodgson, cunoscut ca scriitor sub numele Lewis Carroll, publica „Alice in Tara Minunilor“, una dintre capodoperele literaturii pentru copii. I-a servit drept model pentru personajul principal, Alice (10 ani), fiica rectorului de la Colegiul Trinity.

 

4 iulie 1876 - S-a înființat, la Bucureşti, “Societatea naţională de Cruce Roşie a României”. La 23 august acelaşi an, societatea a fost recunoscută de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii de la Geneva.;(4/16).

Societatea Națională de Cruce Roșie din România (din4 iulie 1876) - foto: ro.wikipedia.org

Societatea Națională de Cruce Roșie din România (din 4 iulie 1876) – foto: ro.wikipedia.org

Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară, neguvernamentală, bazată pe voluntariat, care oferă asistență de urgență, în caz de dezastre, precum și educație în domeniul sanitar în România. Este afiliata națională a Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie.

 

4 iulie 1879 - S-a încheiat Războiul zulușilor (Războiul Anglo-Zulus 11 ianuarie – 4 iulie 1879)

Războiul zulușilor (Războiul Anglo-Zulus 11 ianuarie – 4 iulie 1879) - Detaliu dintr-o pânză reprezentând Bătălia de la Rorke's Drif - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Războiul zulușilor (Războiul Anglo-Zulus 11 ianuarie – 4 iulie 1879) – Detaliu dintr-o pânză reprezentând Bătălia de la Rorke’s Drif – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Războiul zulușilor a fost un conflict purtat de Anglia și de Teritoriile Zuluse în 1879 din estul Africii de Sud. În 1843 Marea Britanie avea două colonii în Africa de Sud: Cape (Cape Town) și Natal (Provincia KwaZulu-Natal). Descoperirea de aur și diamante în anii 1860 au determinat Biroul Colonial condus de Lordul Carnarvon să ia în considerare formarea în tot sudul Africii a unei confederații britanice, ceea ce ar fi implicat anexarea statelor locale independente, cum erau Transvaal și Teritoriile Zuluse. În 1877 Transvaal a fost anexat.

În 1878 s-a găsit pretextul pentru invadarea Teritoriilor Zuluse: existența unei uriașe armate a zulușilor de aproximativ 60.000 de oameni. Regele zulus Cetshwayo (n. c. 1826, Ulundi, d. 8 februarie 1884, Eshowe) a ignorat un ultimatum de a desființa acea forță și în ianuarie 1879 în Teritoriile Zuluse a intrat o armată britanică. Pe 22 ianuarie englezii au suferit una din cele mai crunte înfrângeri din toate războaiele coloniale, când o coloană de aproximativ 1700 de soldați nepregătiți a fost aproape în întregime măcelărită la Isandhlwana.

Mai târziu, în aceeași zi, un detașament de circa 120 de soldați englezi și buri a respins un atac lansat de câteva mii de zuluși la misiunea de la Rorke’s Drift, cu pierderi minime de vieți. Apărarea eroică s-a soldat cu decernarea a 11 decorații Crucea Victoria – un record pentru o singură luptă. Englezii au făcut o pauză pentru a-și consolida forțele, apoi au atacat din nou în martie și i-au învins pe zuluși, incendiind capitala Ulundi. Cetshwayo a fost capturat și dus la Cape Town, apoi la Londra pentru a-și pleda cauza. Instalat într-o casă din Kensington, a fost plimbat prin capitală în mai multe ocazii și a luat prânzul cu regina. Teritoriile Zuluse au fost anexate în 1887, și au devenit parte din statul Natal în 1897.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

4 iulie 1906 - A fost fondata Uniunea si Liga Romanilor din America.

 

4 iulie 1914 - La Viena au loc funeraliile Arhiducelui Franz Ferdinand și ale soției sale Sofia, la șase zile după asasinarea lor la Sarajevo.

The Austro Hungarian Empire Before the First World War Q81810.jpg

Arhiducele împreună cu familia sa

Arhiducele Franz Ferdinand al Austriei (n. 18 decembrie 1863, Graz – d. 28 iunie 1914, Sarajevo) a fost moștenitorul tronului imperiului Austro-Ungar din 1896 până la asasinarea sa la Sarajevo în data de 28 iunie 1914. Atentatul de la Sarajevo a constituit factorul care a declanșat începerea Primului război mondial.

 

4 iulie 1923 - S-a nascut Hary Isac Zilberman, scriitor roman cunoscut sub pseudonimul literar Haralamb Zincă; (d. 2008).

 

4 iulie 1926 - S-a născut Alfredo Di Stéfano, fotbalist și antrenor de fotbal argentiniano-spaniol (d. 2014)

Alfredo Stéfano Di Stéfano Laulhé (n. 4 iulie 1926 – d. 7 iulie 2014) a fost un fotbalist și antrenor de fotbal argentiniano-spaniol, considerat unul dintre cei mai mari jucători din istoria fotbalului. El este de obicei asociat cu echipa Real Madrid, și Ferenc Puskás, și a jucat un rol crucial în cucerirea de către acest club a Cupei Campionilor Europei de cinci ori în cinci sezoane consecutive începând cu 1956. Di Stéfano a jucat pentru echipele naționale ale Argentinei, Columbiei și Spaniei, dar nu a participat la nici un campionat mondial.

Poreclit „Saeta rubia” („săgeata blondă”),  Di Stéfano a fost un atacant puternic, cu rezistență fizică, adaptabilitate tactică, și cel mai important o viziune bună asupra jocului care îl făcea conducătorul de joc al atacului echipei sale. Di Stéfano este al cincilea cel mai bun marcator din istoria Campionatului Spaniei, și al doilea cel mai bun marcator din istoria lui Real Madrid, cu 216 goluri în 282 meciuri de campionat între 1953 și 1964.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org

 

4 iulie 1927 - S-a nascut actrita italiana de cinema Gina Lollobrigida.

Gina Lollobrigida (n. 4 iulie 1927) este o actriță italiană de film, dar care a avut o fertilă carieră de fotograf și sculptor. Printre alte filme, diva italiană a jucat în filmul de aventuri Fanfan la tulipe. S-a căsătorit cu un soț de origine bavarezo-retoromană, care vorbește ladina, bavareza, romanșa și friulana.

 

4 iulie 1928 - In Marea Britanie este acordat dreptul deplin de vot pentru femei.

London - arrest of a suffragette.tif
Arrest of a suffragette, London, ca. 1910-1915

 

4 iulie 1934 - A încetat din viaţă Marie Curie, savantă de origine poloneză, laureat al Premiului Nobel (n. 1867).

Marie și Pierre Curie în laboratorul lor improvizat în incinta l’École de Physique et de Chimie - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Marie și Pierre Curie în laboratorul lor improvizat în incinta l’École de Physique et de Chimie – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Marie Curie, născută Maria Salomea Skłodowska (n. 7 noiembrie 1867, Varșovia; d. 4 iulie 1934, Sancellemoz, Franța) a fost o savantă poloneză stabilită în Franța, dublu laureată a Premiului Nobel. A fost singura savantă care a primit două premii Nobel în două domenii științifice diferite (fizică și chimie). A introdus în fizică termenul de radioactivitate.

Este cunoscută pentru cercetările sale în domeniul elementelor radioactive, al radioactivității naturale și al aplicațiilor acestora în medicină. A fost soția unui laureat al Premiului Nobel, fizicianul Pierre Curie, și mama unei laureate a Premiului Nobel (Irène Joliot-Curie). Cu excepția fiicei sale Ève Curie (scriitoare), toți descendenții săi vor urma cariere științifice. Publicația Time a considerat-o una dintre cele mai influente savante ale secolului al XX-lea.

 

4 iulie 1940 - Americanul Robert Pershing Wadlow, deţinătorul recordului mondial de cel mai înalt om din lume: 2,72 m. (n. 1918), se imbolnaveste grav din cauza unei infectii , i se fac transfuzii de sânge şi intervenţii chirurgicale de urgenţă, dar nu rezista si moare la data de 15 iulie 1940.

 

4 iulie 1942 - Se încheie cucerirea peninsulei Crimea de către trupele germane şi române, in timpul celui de-al doilea război mondial.

 

4 iulie 1946 - România și Marele Ducat al Luxemburgului au reluat relațiile diplomatice la nivel delegație.

 

4 iulie 1950 - A avut loc prima emisie a postului de radio Europa Liberă. La 4 iulie 1950 a avut loc prima transmisiune pe unde scurte a postului Radio Europa Liberă (Radio Free Europe, Radio Liberty – RFE/RL), către Cehoslovacia.

Înfiinţarea Comitetului Naţional pentru o Europă Liberă (National Committee for a Free Europe) de guvernul Statelor Unite ale Americii la 15 martie 1949, la New York, a făcut posibilă şi realizarea unui post Radio Europa Liberă, finanţat de Congresul Statelor Unite. Sediul principal al Radio Europa Liberă a fost stabilit atunci la München.

Radio Europa Liberă (Radio Free Europe/RFE) a fost fondată în 1950 şi a început să emită iniţial în Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România şi Ungaria. Trei ani mai târziu, Radio Liberty (RL) şi-a început emisiile către Uniunea Sovietică, în limba rusă şi în alte 15 limbi naţionale. Din 1975, RFE/RL a putut fi recepţionată şi în Estonia, Letonia şi Lituania, se arată pe site-ul https://fnt.ro/2019/aici-e-radio-europa-libera-ne-am-intors/.

Postul Radio Europa Liberă a început transmisiunile în limba română în 1950, devenind în scurt timp o voce critică la adresa regimului comunist din România.
cititi mai mult pe: www.agerpres.ro; ro.wikipedia.org; romania.europalibera.org; en.wikipedia.org

 

4 iulie 1954 - Germania câştigă Campionatul Mondial de Fotbal din Elveţia pentru prima dată – 3:2 cu Ungaria.

 

4 iulie 1957 - S-a înfiinţat, la Bucureşti, Arhiva Naţională de Filme.

 

4 iulie 1960 - A fost inaugurat noul drapel american, în urma admiterii statului Hawaii ca cel de-al 50-lea stat al SUA, în august 1959.

Flag of the United States.svg

 

4 iulie 1960 - S-a nascut editoarea şi prezentatoarea de televiziune Cristina Ţopescu.

 

4 iulie 1970 - România și Costa Rica au stabilit relații diplomatice la nivel de ambasadă.

 

4 iulie 1976 - Este incununat de succes, raidul surpriza al trupelor israeliene asupra aeroportului Entebe din Uganda, avand ca scop eliberarea pasagerilor israelieni ai unei curse Air France, luati ostatici de teroristi palestinieni.

 

4 iulie 1987 - A intrat în funcțiune pasajul Lujerului, cu o lungime de 800 m, din care 400 m sunt acoperiți.

 

4 iulie 1987 - Fostul sef al Gestapoului din Lyon, Klaus Barbie, este condamnat de un tribunal francez la inchisoare pe viata pentru crime impotriva umanitatii. Istoricii au estimat ca Barbie se facea vinovat de uciderea a peste 14000 persoane, printre care si unul dintre conducatorii Rezistentei franceze, Jean Moulin.

 

4 iulie 1991 - A decedat compozitorul și muzicologul român Sigismund Toduta; (n. 1908). A fost membru corespondent al Academiei Romane. Liceele de muzică din Cluj-Napoca și Deva îi poartă numele.

 

4 iulie 1997 - Nava spaţială americană Pathfinder a aterizat pe Marte.

 

4 iulie 1998 - Japonia lansează sonda Nozomi pe Marte, și se alătură, astfel, Statelor Unite și Rusia în lista națiunilor care explorează spațiul.

 

4 iulie 1999 - Doi căutătorii de comori au dezgropat ilegal din muntele Mittelberg, Germania, Discul ceresc de la Nebra. Poliţia l-a adus în siguranţă în anul 2002. Discul a fost găsit lângă orășelul Nebra din landul Saxonia-Anhalt, Germania, și a fost datat ca provenind aproximativ din anul 1600 î.Hr. si este cea mai veche reprezentare a cerului nocturn / a universului descoperită pană acum.

Nebra Scheibe.jpg

Discul ceresc de la Nebra este un disc de bronz de circa 32 cm diametru cu o patină verde-albastră și cu incrustații de aur. Acestea reprezintă Soarele (sau Luna plină), un sfert (o seceră) de Lună în creștere sau poate o barcă, precum și 32 de stele în formă de cercuri mici, inclusiv o grupare de stele care ar putea reprezenta Pleiadele. Marginea discului este decorată cu două segmente de cerc (dintre care unul s-a pierdut), adăugate mai târziu, care sunt plasate unul față de celălalt în unghiul dintre solstiții.

Ultima adăugare este un alt segment de cerc, mai îngust, a cărui interpretare nu este sigură (Calea Lactee? un curcubeu? o arcă solară?). Discul a fost găsit relativ de curând, în anul 1999, lângă orășelul Nebra din landul Saxonia-Anhalt, Germania, și datat ca provenind aproximativ din anul 1600 î.Hr. Se pare că aparține de cultura Unétice din Epoca de Bronz. Ca stil artistic nu se aseamănă însă cu nici un obiect cunoscut din acea perioadă. Discul este cea mai veche reprezentare a cerului nocturn / a universului descoperită vreodată. Inițial s-a bănuit și că este vorba de o falsificare, dar între timp majoritatea specialiștilor consideră că discul este autentic.

 

4 iulie 2003 - A încetat din viaţă renumitul cântăreţ american Barry White; (n. 1944). Barry Eugene White (n. 12 septembrie 1944 – d. 4 iulie 2003) a fost un cantautor american și producător muzical. Câștigător a cinci premii Grammy și cunoscut pentru romantismul și vocea sa gravă, White a cunoscut marele succes în anii 1970 ca artist solo dar și împreună cu Love Unlimited Orchestra lansând o serie de cântece soul, funk și disco printre care și două hituri uriașe, “You’re the First, the Last, My Everything” și “Can’t Get Enough of Your Love, Babe“. White a câștigat cu albumele sale mai multe discuri de aur și platină având, conform criticilor muzicali Ed Hogan și Wade Kergan, vânzări de peste 100 de milioane de unități în toată lumea.

 

4 iulie 2005 - Sonda spațială NASA Deep Impact a observat impactul unui proiectil lansat de acesta pe cometa Tempel 1.

 

4 iulie 2006 - Coreea de Nord testează patru rachete cu rază scurtă, una cu rază medie și una cu rază lungă de acțiune Taepodong-2. Conform relatărilor, racheta cu rază lungă de acțiune Taepodong-2 a eșuat în aer deasupra Mării Japoniei.

 

4 iulie 2009 - Coroana Statuii Libertății se redeschide pentru public, după opt ani de închidere din motive de securitate în urma atacurilor din 11 septembrie 2001.

 

4 iulie 2011 - A decedat in localitatea Pöcking, in Germania, printul Otto von Habsburg

Otto Habsburg 001.jpg

Otto von Habsburg, pe numele întreg Franz Joseph Otto Robert Maria Anton Karl Max Heinrich Sixtus Xavier Felix Renatus Ludwig Gaetan Pius Ignatius von Habsburg-Lothringen (n. 20 noiembrie 1912, Reichenau an der Rax, Austria Inferioară – d. 4 iulie 2011, Pöcking, Germania) a fost un descendent al familiei de Habsburg-Lothringen și ultimul prinț moștenitor al Austro-Ungariei (până la 1918) și al Regatului Ungariei (până la 1946), publicist, europarlamentar din partea Germaniei, ales pe lista Uniunii Creștin-Sociale din Bavaria, în două rânduri decan de vârstă al Parlamentului European, șeful casei imperiale de Habsburg între 1 aprilie 1922 – 1 ianuarie 2007. După dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar în 1919 a obținut și cetățenia germană și croată în afară de cea austriacă și ungară. În anul 1961 a renunțat la drepturile de prinț moștenitor și la pretențiile la tronul imperial (austriac), pentru a i se permite accesul pe teritoriul Austriei.

 

4 iulie 2020 - La Ordinea Zilei

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.orgyoutube.com

Evenimentele Zilei de 3 iulie în Istorie

Bătălia de la Königgrätz (3 iulie 1866) – Parte din Războiul Austro-Prusac – Prințul Karl Friedrich conduce cu succes regimentele prusace

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

3 iulie este a 184-a zi a calendarului gregorian și a 185-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 3 iulie

(BOR) Sf. Mc. Iachint; Sf. Ier. Anatolie, Patriarhul Constantinopolului

(BRU) Sf. Iacint, martir († secolul al II-lea); Sf. Anatoliu, arhiepiscop († 458)

(BRC) Sf. Toma, apostol

 

Astăzi în istorie pentru 3 iulie

 

Evenimentele Zilei de 3 iulie în Istorie:

- 3 iulie 324 – Bătalia de la Adrianopol;

- 3 iulie 1863 – Dieta de la Sibiu din 1863;

- 3 iulie 1866 – Bătălia de la Königgrätz

 

3 iulie 324 – Bătalia de la Adrianopol - Constantin I il infrange pe Licinius, care fuge din Bizanț.

Relațiile dintre cei doi împărați au început să se tensioneze, astfel, în 316, se declanșează un prim război civil. Constantin obține o victorie în Bătălia de la Cibalae (Pannonia). Înțelegerea care s-a încheiat între cei doi prevedea ca Licinius să-i cedeze lui Constantin toate provinciile sale est-europene cu excepția Traciei, păstrându-și însă poziția de augustus. Pe 1 martie 317, la Serdica (astazi, Sofia), Constantin a anunțat numirea a trei caesari: fiul său Crispus în vârstă de 12 ani, fiul său Constantin, de 6 luni și fiul lui Licinius, Licinianus, care avea 1 an și 8 luni.

După 320, Licinius sprijinit de cercuri păgâne din Orient, inițiază o politică anticreștină, în timp ce Constantin se apropie tot mai mult de pozițiile bisericii creștine. În noul război civil care izbucnește în 324, Licinius este înfrânt în două mari bătălii, la Adrianopol (3 iulie) și Chrysopolis în Asia Mică (26 septembrie), este capturat și executat anul următor la Tesalonic.

The Danubian Provinces of Rome. Adrianople (Hadrianoplis) and the Hebrus River are shown in the Province of Thrace - foto preluat de pe en.wikipedia.org

The Danubian Provinces of Rome. Adrianople (Hadrianoplis) and the Hebrus River are shown in the Province of Thrace – foto preluat de pe en.wikipedia.org

În Bătalia de la Adrianopol, Constantin a urmarit armata lui Licinius si a purtat bătălia finală a războiului, la Chrysopolis, pe malul asiatic al Bosforului, castigand o victorie zdrobitoare. Iniţial, cedând rugamintilor surorii sale, Constantin a cruţat viata lui Licinius, dar câteva luni mai târziu a ordonat executarea acestuia. Bătălia de la Adrianopol a fost una dintre cele mai mari confruntări armate ale secolului al patrulea d.I.Hr.

 

3 iulie 458 - A decedat Patriarhul Anatolius al Constantinopolelui.

Anatolie al Constantinopolului a fost patriarh al Constantinopolului între anii 449 și 458. Deși făcea parte din tradiţia școlii catehetice din Alexandria, Anatolie a condamnat erezia lui Eutihie și Dioscor. Este prăznuit de Biserica Ortodoxă la data de 3 iulie.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

3 iulie 683 - A murit Papa Leon al II-lea (n. 611?).

 

LeoII.jpg

Papa Leon al II-lea (n. 611 ? – d. 28 iunie sau 3 iulie 683) a fost papă al Romei din 17 august 682 până la moartea sa. În traducere, numele său înseamnă „leu”. Era grec originar din Sicilia. Așa de puțină lume mai știa pe atunci greacă la Roma încât un vorbitor de latină și greacă era considerat un personaj cu un nivel educativ deosebit de ridicat.

Ca papă, era succesorul lui Agaton. Și sub pontificatul lui Leon se simțeau încă urmările celui de al VI-lea conciliu ecumenic (cel de la Constantinopol din 680), când fostul papă Honoriu I a primit anatema bisericii pentru vederile sale “simpatizante cu eretici” în cadrul disputelor legate de monoteletism.

Leon era clar în favoarea acestei măsuri, chiar a încercat să creeze un fundament științific pentru condamnarea lui Honoriu prin diverse scrieri. Pentru el, Honoriu era cineva care “profana proditione immaculatem fidem subvertere conatus est” (“…încerca să distrugă credința pură printr-o trădare ordinară”).

Din punctul de vedere al infailibilității papale, cuvintele lui au dus de asemenea la o dispută. Îndeosebi textul grecesc trimis Împăratului conține o formulă diferită, mai blândă. Scriind “subverti permisit” în loc de “subvertere conatus est”, reproșul la adresa lui Honoriu este redus de la o răspândire activă a ereziei la tolerarea acesteia, ceea ce probabil reflecta mai bine atitudinea lui Leon față convingerile predecesorului său (vezi: Conciliengeschichte, vol III, p. 294 a lui Hefel). Dependența scaunului Ravennei de Roma a fost stabilită printr-un edict imperial tot în timpul pontificatului lui Leon al II-lea. Și papa Leon al II-lea a fost sanctificat.

 

3 iulie 987 - Hugo Capet a fost încoronat. A fondat, succedand dinastiile Merovingiana si Carolingiana, a treia dinastie de regi ai Frantei, care va conduce aceasta tara până in 1792 , cand este inlaturata de Revoluția franceza.

Hugo Capet (franceză Hugues Capet; c. 941 – 24 octombrie 996) a fost primul rege al francilor din Casa de Capet de la alegerea sa în 987 până la moartea sa, în 996 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Hugo Capet – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Hugo Capet (franceză Hugues Capet; c. 941 – 24 octombrie 996) a fost primul rege al francilor din Casa de Capet de la alegerea sa în 987 până la moartea sa, în 996. El l-a succedat pe ultimul rege carolingian, Ludovic al V-lea.

În anul 987 regele Carolingian Ludovic al V-lea a murit în urma unui accident de vânătoare. În lipsa unor urmași carolingieni direcți, marii nobili francezi l-au ales ca rege pe cel mai puternic dintre ei, Hugo Capet (fr. Hugues), urmaș al lui Robert Capet, cel care cu un secol în urmă asigurase regența în regatul Franței. Hugo Capet a rămas în istorie datorită faptului că a fondat o dinastie continuă de 36 de regi, care vor domni timp de opt secole pe tronul Franței.

Pentru a-și întări puterea în fața nobililor, Hugo Capet l-a asociat fiul Robert al II-lea la domnie, iar acesta – la rândul său – a făcut la fel, astfel încât dinastia s-a transmis prin linie masculină directă.

Hugo Capet a rămas în istorie și datorită faptului că a fondat o dinastie continuă de 36 de regi, care vor domni timp de peste opt secole pe tronul Franței, până la 1848 (dintre care Capețieni direcți, un număr de 15 regi).
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

3 iulie 993 - Prima atestare documentară a orașului german Potsdam. A fost, probabil intemeiat după secolul al 7-lea ca o așezare a tribului Hevelli in jurul unei fortificatii , fiind menționat pentru prima dată sub denumirea de „Poztupimi” („sub stejari”), într-un document din anul 993 d.I.Hr., semnat de regele Otto al III-lea , in care se facea referire la o străveche fortăreaţă slavă şi la aşezările adiacente. În 1317, a fost menționat ca o asezare mica si a primit statutul de oraș în 1345. În 1573, era încă un oraș mic, cu doar 2.000 de locuitori. Mai apoi, în 1664, regele Frederick Wilhelm decide ca Postam să devină a doua sa reşedinţă.

 

3 iulie 1035 - William Cuceritorul devine Duce de Normandia.

William Cuceritorul, detaliu de pe Tapiseria din Bayeux
William Cuceritorul, detaliu de pe Tapiseria din Bayeux

William Cuceritorul sau William I al Angliei sau William de Normandia (c. 1028 – 9 septembrie 1087) a fost rege al Angliei din 1066 până în 1087. Descendent al vikingilor, el a fost Duce de Normandia din 1035 sub numele de William al II-lea. După o luptă lungă pentru a-și stabiliza puterea, în anul 1060 poziția sa în Normandia era sigură iar el s-a lansat în cucerirea normandă a Angliei în 1066. Restul vieții sale a fost marcat de lupte pentru a-și consolida puterea asupra Angliei și a pământurilor sale continentale și de dificultățile cu fiul său cel mare.

 

3 iulie 1423 - S-a născut Regele Ludovic al XI-lea al Franței (d. 1483)

Ludovic al XI-lea al Franței (franceză Louis XI, supranumit „le Prudent” (cel Prudent); n. 3 iulie 1423 - d. 30 august 1483) a fost rege al Franței, al șaselea din familia Valois din Dinastia Capețienilor - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ludovic al XI-lea al Franței – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ludovic al XI-lea al Franței (franceză Louis XI, supranumit „le Prudent” (cel Prudent); n. 3 iulie 1423 – d. 30 august 1483) a fost rege al Franței, al șaselea din familia Valois din Dinastia Capețienilor. A continuat strădaniile tatălui sau, aducând țării unitate și stabilitate după devastările Războiului de 100 de ani. A domnit între anii 1461 – 1483 cu o autoritate și cu o abilitate dusă uneori până la un cinism extrem, fiind poreclit și „cel Șiret” (Le Rusé) și „Păianjenul universal” (l’Universelle araigne).

Ludovic al XI-lea a semnat în 1482 tratatul de la Arras cu Maximilian I de Habsburg, prin care i-au fost cedate ducatul Burgundiei și Picardia. A fost cel dintâi rege care a luat pe față apărarea păturilor sociale inferioare în fața marilor feudali și chiar împotriva Inchiziției, și de aceea țăranii valdezi din Valpute, în Dauphiné, l-au cinstit dând văii lor numele de Vallouise. Ludovic al XI-lea a suprimat puterile excesive ale baronilor francezi așa cum erau reprezentate de Casa de Armagnac. A întărit monarhia, a semnat pacea cu Anglia, a deschis calea dezvoltării economice după un veac de războaie și ocupație.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

3 iulie 1442 - S-a născut Împăratul Go-Tsuchimikado al Japoniei (d. 1500)

 

3 iulie 1518 - S-a născut Li Shizhen, medic, mineralog si naturalist chinez (d. 1593)

Li Shizhen.jpg

Li Shizhen a fost un om de știință, farmacolog și acupuncturist din timpul dinastiei Ming. Contribuția sa majoră la medicina clinica a fost lucrarea sa de 27 de ani, care se găsește în cartea sa științifică intitulata Compendiu de Materia Medica (Bencao Gangmu). El este, de asemenea, considerat a fi cel mai mare naturalist științific din China, și a dezvoltat mai multe metode inovatoare pentru clasificarea corectă a plantelor si medicamentelor in vederea utilizarii in tratarea bolilor.

Cartea Bencao Gangmu are detalii despre mai mult de 1800 de medicamente (utilizate de medicina chineză), inclusiv 1.100 ilustrații și 11.000 prescrieri medicale. Ea a descris, de asemenea, tipul, forma, aroma, natura și aplicarea în tratamentul unor boli a 1094 plante. Compendiul sau Materia Medica a fost tradus în mai multe limbi și rămâne ca o lucrare de referinta pentru medicina naturista. Tratatul său a inclus si diverse subiecte conexe, legate de botanica, zoologie, mineralogie, metalurgie etc. Cartea a fost retipărita frecvent fiind folosita si in zilele noastre.

 

3 iulie 1608 - Exploratorul francez Samuel de Champlain a înființat orașul Quebec (in Canada de astazi). A fost numit “părintele Noii Franțe” și a ocupat funcția de guvernator până la moarte.

Samuel de Champlain (n. 1567, Brouage, Franța - d.25 decembrie 1635, Québec, Canada) a fost un geograf, explorator și cartograf francez, întemeietorul orașului Québec și primul Guvernator General al Canadei, între 1613 și 1627, de facto, respectiv între 1627 și 1635, numit de regele Ludovic al XIII-lea al Franței -Detail from "Deffaite des Yroquois au Lac de Champlain," Champlain's Voyages (1613). This self-portrait is the only surviving contemporary likeness of the explorer - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Detail from “Deffaite des Yroquois au Lac de Champlain,” Champlain’s Voyages (1613). This self-portrait is the only surviving contemporary likeness of the explorer – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Samuel de Champlain (n. 1567, Brouage, Franța – d.25 decembrie 1635, Québec, Canada) a fost un geograf, explorator și cartograf francez, întemeietorul orașului Québec și primul Guvernator General al Canadei, între 1613 și 1627, de facto, respectiv între 1627 și 1635, numit de regele Ludovic al XIII-lea al Franței.

Engraving based on a drawing by Champlain of his 1609 voyage. It depicts a battle between Iroquois and Algonquian tribes near Lake Champlain - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Engraving based on a drawing by Champlain of his 1609 voyage. It depicts a battle between Iroquois and Algonquian tribes near Lake Champlain – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Născut la Brouage în 1567, Samuel de Champlain ajunge în Noua-Franță, pentru prima dată, în 1603. Va întreprinde 21 de expediții între Franța și Noua-Franță. Fondează Acadie și orașul Québec în 1608. Samuel de Champlain vizitează coasta de nord-est a Americii de nord și Marile Lacuri Huron și Ontario. În 1634, pregatește întemeierea Montreal-ului, care va avea loc în 1642. Champlain a participat la popularea unei noi colonii, pentru aceasta determinând să vină familii, artizani, soldați, preoți. Astfel prezența franceză se instalează în Québec. Moare la Québec la 25 decembrie 1635.

 

3 iulie 1642 - A murit Maria de Medici, regină a Franţei, a doua soţie a lui Henric al IV-lea; (n. 26.04.1575).

Maria de Medici (n. 26 aprilie 1575 – d. 3 iulie 1642) a fost regină a Franței sub numele de Marie de Médicis, a doua soție a regelui Henric al IV-lea al Franței. După asasinarea soțului său în 1610, a fost regentă pentru fiul său, Ludovic al XIII-lea - in imagine, Maria de Medici, portret de Peter Paul Rubens - foto: ro.wikipedia.org

Maria de Medici, portret de Peter Paul Rubens – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Maria de Medici (Marie de Medicis), viitoarea regină a Franţei s-a născut la 26 aprilie 1575 la Florenţa, Italia, în famila lui Francesco I de Medici, Mare Duce de Toscana şi a Ioanei, arhiducesă de Austria. Maria a fost unul din cei 7 copii, însă doar ea şi sora ei Eleonora de Medici au supravieţuit copilăriei. În octombrie 1600 s-a căsătorit cu regele Henric IV al Franţei devenind cea de a doua soţie a acestuia după Margareta de Valois. Peste un an de la căsătorie se naşte primul fecior, viitorul rege al Franţei, Ludovic al XIII-lea. Maria era foarte geloasă pe Henric şi avea dese altercaţii cu metresele soţului.

La 1610, înainte de campania militară din Germania a regelui Henric IV-lea al Franţei, Maria de Medici îl convinge să o încoroneze regină a Franţei la biserica Saint-Denis la Paris. În ziua imediat următoare regele Henric IV e ucis, iar faptul că Maria a participat la un potenţial complot nu a fost dezminţit nici pînă azi. Din 1610 pînă în 1617 a preluat regenţa asupra feciorului Ludovic, care după 1617 devine rege al Franţei, ucigînd pe consilierul mamei sale Concino Concini şi exilînd-o pe Maria la castelul “Blois“.

În 1619 regele Ludovic XIII-lea se împacă cu mama, care din 1621 revine la Paris. Pentru a-şi consolida influenţa la curtea regală, Maria de Medici, acordă lui Richelieu un loc de ministru. Acesta din urmă ulterior va facilita înlăturarea de la putere a Mariei de Medici, care în 1631 e nevoită să fugă la Bruxelles. Ulterior Maria e nevoită să plece şi de acolo la intervenţia aceluiaşi Richelieu în 1639 şi să se stabilească în Anglia, apoi în Germania în casa pictorului Peter Paul Rubens. La 3 iulie 1642, Maria de Medici se stinge din viaţă în Germania, într-o singurătate şi sărăcie cumplită. Parisul datorează Mariei de Medici frumosul “Palat de Luxemburg“, bulevardul “Cours la Reine“, apeductele calitative şi lucrările pictorului Rubens ce se află şi astăzi la Muzeul Luvru, Paris, Franţa.

 

3 iulie 1683 - S-a nascut poetul si dramaturgul englez Edward Young; (d.05.04.1765).

Edward Young Poet.jpeg

 

3 iulie 1767 - Englezul Robert Pitcairn descopera Insula Pitcairn, in timpul unei expediţii comandate de Philip Carteret.

Insulele Pitcairn - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Insulele Pitcairn – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Insulele Pitcairn sunt in prezent un Teritoriu britanic de peste mări, format din patru insule aflate în sudul Oceanului Pacific (Pitcairn, Henderson, Ducie si Oeno). Doar insula Pitcairn este locuită. Locuitorii sunt descendenții rebelilor englezi de pe vasul Bounty și ai tahitienilor care i-au însoțit. Cu o populație de sub 50 locuitori, Pitcairn este jurisdicția cea mai puțin populată de pe Pământ. În 1790, rebelii de pe HMAV Bounty s-au stabilit pe insulă și au incendiat vasul.

Acesta este încă vizibil în golful Bounty fiind descoperit în 1957 de o expediție National Geographic. Cu toate că locuitorii au reușit să supraviețuiască ocupându-se de agricultură și pescuit, perioada inițială a fost marcată de tensiuni serioase între aceștia. Alcoolismul, criminalitatea și bolile au cauzat moartea majoritatii locuitorilor și a bărbaților tahitieni. Când insula a fost descoperită mai era locuită doar de fostul matelot englez John Adams, nouă femei și câțiva copii. Toți locuitorii sunt membri ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.

 

3 iulie 1767 – În Norvegia este fondat si apare in prima editie cel mai vechi ziar inca publicat, L’Adresseavisen. L’Adresseavisen este un cotidian regional independent si conservator, publicat in orasul Trondheim, cu un tiraj zilnic de 85000 de exemplare.

 

3 iulie 1771 - A avut loc inaugurarea festivă a uzinelor siderurgice “Reșița”.

 

3 iulie 1819 - Se deschide Banca de Economii din New York City, prima banca de economii din Statele Unite.

 

3 iulie 1850 - Apare la Iasi publicatia bisaptamanala “Zimbrul”, tribuna unionista, care va fuziona cu mai apoi cu “Steaua Dunarii”, publicatie a lui Kogalniceanu. Publicația s-a numit astfel între 3 iulie 1850 și 21 februarie 1852 și între 17 ianuarie 1855 și 10 septembrie 1856. Între 1 noiembrie 1858 și 30 decembrie 1858, a apărut sub titlul Zimbrul și Vulturul.

 

3 iulie 1854 - S-a născut compozitorul, muzicologul si pedagogul ceh Leoš Janácec, considerat a fi fost unul dintre cei mai importanti dirijori cehi – (“Sonata Kreutzer”); (d. 1928).

 

3 iulie 1863 - A luat sfârșit Bătălia de la Gettysburg, moment de cotitură în Războiul Civil American.

Bătălia de la Gettysburg (1 - 3 iulie 1863) de Currier și Ives - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Gettysburg (1 – 3 iulie 1863) de Currier și Ives – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia a avut loc în intervalul 1-3 iulie 1863 intre trupele Statelor Unite ale Americii conduse de generalul George Gordon Meade si cele ale Statelor Confederate secesioniste americane, conduse de generalul Robert Lee. Bătălia de la Gettysburg, din Pennsylvania, a fost cea mai mare bătălie din Războiul Civil American , precum și cea mai mare bătălie purtata vreodată în America de Nord.

Pierderile la Gettysburg au totalizat 23,049 militari pentru Uniune (3155 morți, răniți 14529, 5365 dispăruți) iar cele confederate au fost de 28063 militari (3903 18,735 morți, răniți, dispăruți și 5425), mai mult de o treime din armata lui Lee. Aceste pierderi în mare parte de neînlocuit a armatei Sudului, combinate cu predarea Confederației la Vicksburg, Mississippi, pe 4 iulie, a marcat ceea ce este în general considerată ca un punct de cotitură în Războiul Civil deși conflictul va continua pentru încă doi ani și mai multe lupte importante.

 

3 iulie 1863 - Dieta Transilvaniei si-a deschis lucrarile la Sibiu si si-a desfasurat lucrarile între anii 1863-1864.

Sibiu, Hotel "Împaratul Romanilor", Sala Redute (1863) - foto: patrimoniu.sibiu.ro

Sibiu, Hotel “Împaratul Romanilor”, Sala Redute (1863) – foto: patrimoniu.sibiu.ro

A fost prima adunare a organului conducător al Transilvaniei după Revolutia de la 1848 şi prima în care românii au avut majoritatea reprezentanţilor. Compoziţia Dietei de la 1863 nu s-a mai făcut după legile maghiare din 1791 şi 1848, ci după un regulament provizoriu, liberal, care prevedea alegerea a 125 de deputaţi şi numirea de către împărat a 40 de persoane („regalişti”). Dreptul de vot era acordat tuturor cetăţenilor care plătiseră, la nivelul anului 1861, un impozit de minim 8 florini, inclusiv capitaţia.

Era practic o reducere la jumătate a censului de vot, ceea ce însemna o creştere substanţială a numărului de alegători. Dacă în 1848 existau 11.000 de reprezentanţi ai comunelor aleşi pe bază de cens şi 74.000 de nobili, acum existau 78.000 de alegători, toţi desemnaţi pe bază de cens. Astfel, centrul de greutate al electoratului se muta dinspre nobilimea maghiară, ostilă politicii liberale vieneze, către marea masă a ţărănimii, unde românii erau majoritari iar reprezentanţii acestora erau favorabili politicii vieneze. Deşi reprezentarea nu era perfect proporţională cu numărul şi ponderea fiecărei naţiuni, exista totuşi o îmbunătăţire substanţială a reprezentării românilor. Astfel, au fost aleşi:

- românii: 48 deputaţi pentru 1.300.913 locuitori (un deputat la 28.280 persoane)
- maghiarii: 44 deputaţi pentru 568.172 locuitori (un deputat la 12.913 persoane)
- saşii: 33 deputaţi pentru 204.031 locuitori (un deputat la 6.370 persoane).

Dieta a votat Legea privind “egala indreptatire a natiunii romane” cu celelalte natiuni transilvane si Legea privind intrebuintarea limbii romane, alaturi de maghiara si germana in viata publica; (3/15 iulie 1863 – 17/29 oct. 1864).
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

3 iulie 1866 - A avut loc Bătălia de la Königgrätz, care a dus la slăbirea Imperiului Austriac.

Bătălia de la Königgrätz (3 iulie 1866) - Parte din Războiul Austro-Prusac - Prințul Karl Friedrich conduce cu succes regimentele prusace - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Königgrätz (3 iulie 1866) – Parte din Războiul Austro-Prusac – Prințul Karl Friedrich conduce cu succes regimentele prusace – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Königgrätz (numită și Bătălia de la Sadova) s-a desfășurat la 3 iulie 1866 între forțele armate Prusiei și cele ale Imperiului Austriac, în cadrul războiului pruso-austriac (cunoscut și ca Războiul germano-german și Războiul fratricid, în germană Bruderkrieg). Bătălia a avut loc la Königgrätz, pe teritoriul de astăzi al Cehiei. Înfrângerea Austriei a dus la slăbirea imperiului și a determinat casa de Habsburg să opteze dualismul austro-ungar, care a fost realizat un an mai târziu, în 1867. Feldmareșalul Alfred von Heinkstein, șeful statului major al Armatei de nord a Austriei, a fost destituit cu o zi înaintea bătăliei.

 

3 iulie 1883 - S-a nascut Franz Kafka, prozator evreu ceh de limbă germană (d. 3.06.1924).

Franz Kafka (n. 3 iulie 1883, Praga, Austro-Ungaria Kierling, Austria) a fost un scriitor de limbă germană, evreu originar din Praga (A portrait of the Bohemian writer Franz Kafka shot in Atelier Lotte Jacobi) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

A portrait of the Bohemian writer Franz Kafka shot in Atelier Lotte Jacobi – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Franz Kafka (n. 3 iulie 1883, Praga – d. 3 iunie 1924, Viena) a fost un scriitor de limbă germană, evreu originar din Praga. Reprezentant remarcabil al prozei moderne, a exercitat o influență covârșitoare asupra literaturii postbelice. Cu mesaje adesea codificate în parabole ce pot genera multiple interpretări, operele sale se caracterizează printr-o viziune halucinantă, grotescă, tragicomică asupra realității, caracteristică expresionismului și suprarealismului.

Narațiunea evoluează de multe ori labirintic și fragmentar, iar temele abordate sunt alienarea, brutalitatea fizică și psihologică, conflictul oedipal dintre tată și fiu, complexitatea absurdă a birocrației și imposibilitatea omului de a înțelege sensul propriei existențe. Printre cele mai importante creații kafkiene se numără romanele: Procesul, Castelul și America, nuvela Metamorfoza sau povestirile Verdictul, Colonia penitenciară, Un artist al foamei, Un medic de țară și Marele zid chinezesc.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgwww.agerpres.roen.wikipedia.org

 

3 iulie 1886 - Karl Benz dezvăluie oficial “Benz Patent Motorwagen“, privit ca primul automobil, un vehicul conceput pentru a fi propulsat de un motor.

Benz Patent-Motorwagen - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Benz Patent-Motorwagen – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Benzul Benz-Motorwagen, construit în 1885, este uneori considerat primul automobil de producție din lume, adică un vehicul proiectat pentru a fi propulsat de un motor cu combustie internă. Costul inițial al vehiculului în 1885 a fost de 600 de mărci germane imperiale, aproximativ 150 de dolari americani (echivalentul a 4.086 dolari în 2017). Vehiculului i sa acordat brevetul german nr. 37435, pentru care Karl Benz a aplicat la data de 29 ianuarie 1886. În urma procedurilor oficiale, data cererii a devenit data brevetului pentru invenție după acordarea brevetului, care a avut loc în luna noiembrie a acelui an.

Soția lui Benz, Bertha, a finanțat procesul de dezvoltare. Conform legii moderne, ea ar fi primit, prin urmare, drepturile de brevet, dar femeile căsătorite nu aveau voie să solicite brevete la momentul respectiv.

Benz a dezvăluit publicului său invenția la 3 iulie 1886, pe Ringstrasse din Mannheim.

Aproximativ 25 de autoturisme de brevet au fost construite între 1886 și 1893.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

3 iulie 1890 - Idaho a fost admis ca al 43-lea stat al SUA .

 

3 iulie 1893 - S-a nascut Luca Caragiale, scriitor și traducător român, al doilea fiu (după Mateiu Caragiale) al marelui dramaturg Ion Luca Caragiale din căsătoria acestuia cu Alexadrina Burelly. (d. 7 iunie 1921)

Luca Caragiale.png
Luca Caragiale în Berlin(1911)

Luca Caragiale, cunoscut în literatura Română ca Luchi sau Luca Ion Caragiale, (n. 3 iulie 1893 – d. 7 iunie 1921) a fost un scriitor și traducător român, care a aparținut deopotrivă atât simbolismului, parnasianismului, cât și literaturii moderniste. A fost cel de al doilea fiu (după Mateiu Caragiale) al marelui dramaturg Ion Luca Caragiale din căsătoria acestuia cu Alexadrina Burelly.

 

3 iulie 1898 – În timpul razboiului hispano-american, flota spaniolă, condusă de Pascual Cervera y Topete, este distrusa de către marina S.U.A, în Santiago de Cuba.

 

3 iulie 1898 - Joschua Slocum devine primul navigator solitar care realizează înconjurul complet al Pământului.

Joshua Slocum - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Joshua Slocum – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

3 iulie 1900 - A avut loc prima ascensiune a unui dirijabil (zepelin). Ferdinand, conte von Zeppelin (1838-1927), constructor german de dirijabile, primul care a folosit motorul cu combustie internă pentru propulsia dirijabilelor.

 

3 iulie 1904 - A încetat din viaţă Theodor Herzl, reprezentant marcant al cauzei sioniste, militant pentru fondarea Statului Israel; (n. 2 mai 1860, la Pesta). Theodor Herzl , a fost un ziarist și dramaturg evreu care a devenit un luptător pentru dreptul la autodeterminare al poporului evreu care a lansat noțiunea de sionism politic și a fondat Organizatia Sionista. E supranumit vizionarul statului Israel, deoarece a crezut cu tărie că se poate crea din nou un stat pentru poporul evreu și a pregătit condiții concrete pentru realizarea acestei viziuni.

 

3 iulie 1906 - S-a născut Horia Sima, conducător al Mişcării Legionare din Romania; (d. 25.05.1993).

Horia Sima (n. 3 iulie 1906, Făgăraş - d. 25 mai 1993, Madrid) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Horia Sima – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Horia Sima (n. 3 iulie 1906, Făgăraș – d. 25 mai 1993, MadridA) a fost profesor de liceu de limba română, politician fascist român, președintele partidului de orientare fascistă Garda de Fier, comandantul Mișcării Legionare, organizație paramilitară teroristă creată după modelul organizațiilor naziste SA și SS, ministru în guvernul Ion Gigurtu (4 zile), vicepreședinte al consiliului de miniștri în guvernul național-legionar prezidat de Ion Antonescu.

În zilele 21-23 ianuarie 1941, Horia Sima a declanșat și a condus Rebeliunea legionară împotriva generalului Ion Antonescu și a armatei române, pentru care a fost condamnat în contumacie la moarte (14 nov. 1941). În același timp cu rebeliunea, în fruntea legionarior, Sima a inițiat și condus cel mai mare și cel mai violent pogrom împotriva evreilor din istoria Munteniei, Pogromul de la București.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

3 iulie 1928 - John Logie Baird englez a enunțat, pentru prima dată, principiul televiziunii în culori

John Logie Baird.jpg

John Logie Baird (n. 14 august 1888 la Helensburgh – d. 14 iunie 1946 la Bexhill-on-Sea) a fost un inginer scoțian, cunoscut pentru faptul că a inventat primul sistem de televiziune mecanică. De asemenea, a realizat primul tub electronic pentru televiziunea color. A realizat prima demonstrație a invenției sale în fața membrilor Royal Society cu un echipament care utiliza discuri rotative pentru a descompune imaginea într-o serie de linii. În anul 2002, BBC i-a acordat locul 44 în topul “100 Greatest Britons“, iar în 2006 National Library of Scotland l-a considerat ca fiind unul dintre primii zece oameni de știință scoțieni.

John Logie Baird and mechanical television.jpg
Baird demonstrating his mechanical television system in New York, 1931

 

3 iulie 1932 - S-a nascut actrita romanca de teatru si film Coca Andronescu (n.Patarlagele, jud.Buzau; (d. 05.08.1998) . A făcut parte din trupa Teatrului National din Bucuresti. In anii ’70 a facut un rol memorabil într-un miniserial TV de mare succes la public și la critică, în care interpreta în duet cu Octavian Cotescu memorabilul cuplu de personaje Tanta si Costel din Lehliu Gara.

 

3 iulie 1935 - A murit André-Gustave Citroën, industrias si inginer francez, cunoscut constructor de masini; (n.05.02.1878).

 

3 iulie 1939 - Se stabilesc relatii diplomatice intre Romania si China.

 

3 iulie 1940 - Flota franceză a Atlanticului cu baza la Mers El Kebir din nordul Africii, este atacata de flota britanică din Gibraltar . Atacul de la Mers-el-Kebir , a avut loc lângă coasta franceză a Algeriei cand fortele navale britanice au atacat flota franceza, ucigand 1297 de militari francezi, scufundand un vas de război şi avariind alte cinci nave.

Marea Britanie a atacat Franţa dupa ce aceasta tara a semnat un armistiţiu cu Germania , pentru ca se temea ca flota franceză va fi preluata de marina Germaniei invingatoare si de aceea ,cu toate ca amiralul francez François Darlan l-a asigurat pe primul ministru englez Winston Churchill , ca nu va ceda flota franceza germanilor, britanicii au acţionat considerand ca promisiunile amiralului francez nu constituie o garantie insuficienta. Atacul britanic rămâne controversat si a creat multe tensiuni intre Marea Britanie şi Franţa, dar, de asemenea, a demonstrat intregii lumi şi in special Statelor Unite ale Americii, angajamentul Marii Britanii de a continua războiul cu Germania.

 

3 iulie 1941 - Stalin își anunță hotararea de a purta un razboi total împotriva invadatorilor german ai URSS.

 

3 iulie 1944 - In timpul celui de-al doilea Război Mondial orasul Minsk este eliberat de nazisti de către trupele sovietice în cadrul operaţiunii Bagration.

Operaţiunea Bagration

Operațiunea Bagration a fost numele de cod dat de sovietici Ofensivei Bieloruse în timpul celui de-al doilea război mondial, care a curățat teritoriul Bielorusiei sovietice și al Poloniei răsăritene de trupele germane. Operațiunea s-a desfășurat între 22 iunie – 19 august 1944. Această ofensivă a dus la distrugerea aproape completă a Grupului de Armate Centru și a trei dintre armatele componente: Armata a 4-a, Armata a 3-a Panzer și Armata a 9-a. Armatele sovietice implicate direct în Operațiune Bagratilon au fost Frontul I Baltic, Frontul I Belarus, Frontul al II-lea Belarus și Frontul al III-lea Belarus. Operațiunea s-a încheiat cu una dintre cele mai grave înfrângeri ale armatei germane (Wehrmacht Heer) din tot războiul. Numele de cod al acestei operațiuni a fost dat în cinstea prințului georgian Piotr Bagration, general al armatei țariste mort în Bătălia de la Borodino.

 

3 iulie 1957 - În urma încercării nereuşite de a-l compromite şi exclude din partid pe Dej, la Plenara CC al PCR, Iosif Chişinevschi şi Miron Constantinescu, căzuţi în dizgraţie, sunt demişi din funcţiile deţinute.

 

3 iulie 1957 - S-a născut cantareata, compozitoarea si actrita americana Laura Ann Branigan (d. 26 august 2004) , cunoscută în special pentru hitul din 1982 certificat cu platină, „Gloria”,pentru single-urile de Top 10 „Self Control”si „Solitaire” și alte hituri clasate în US Top 40. Era renumită pentru vocea sa alto puternică și aspră întinsă pe patru octave.

 

3 iulie 1962 - S-a născut popularul actor de cinema Tom Cruise.

 

3 iulie 1971 - A murit la 27 de ani Jim Morrison, solistul trupei The Doors. Cauza mortii este si acum un mister, dar cea mai raspandita teorie este cea a supradozei de heroina; (n.8.12.1943).

 

3 iulie 1971 - S-a născut Julian Assange, ziarist australian, editor și activist pe internet.

Julian Paul Assange (n. 3 iulie 1971, Townsville, Queensland, Australia) este un ziarist australian, editor și activist pe internet. Este cunoscut drept purtătorul de cuvânt și editorul-șef al WikiLeaks, site ce prezintă scurgeri de informații. A trăit în mai multe țări și declară că este în continuă mișcare. A avut câteva apariții publice în care a vorbit despre libertatea presei, cenzură și jurnalismul de investigație. A contribuit cu partea de “cercetare” la cartea denumită “Underground: tales of hacking, madness & obsession on the electronic frontier", publicată în 1997 de editura Reed Books Australia - foto preluat de pe www.agerpres.ro

Julian Assange – foto preluat de pe www.agerpres.ro

Julian Paul Assange (n. 3 iulie 1971, Townsville, Queensland, Australia) este un ziarist australian, editor și activist pe internet. Este cunoscut drept purtătorul de cuvânt și editorul-șef al WikiLeaks, site ce prezintă scurgeri de informații. A trăit în mai multe țări și declară că este în continuă mișcare. A avut câteva apariții publice în care a vorbit despre libertatea presei, cenzură și jurnalismul de investigație. A contribuit cu partea de “cercetare” la cartea denumită “Underground: tales of hacking, madness & obsession on the electronic frontier“, publicată în 1997 de editura Reed Books Australia.

Assange a fondat site-ul Wikileaks în 2006 și face parte din consiliul consultativ al acestuia. A făcut publice materiale în legătură cu ucideri extrajudiciare din Kenya, descărcarea deșeurilor toxice din Africa, proceduri ale Golfului Guantanamo și despre bănci ca Kaupthing și Julius Baer. În 2010 a început să publice detalii despre implicarea Statelor Unite în războaiele din Afghanistan și Irak. Pe 28 noiembrie 2010, Wikileaks și patru parteneri media ai săi au început să publice telegrame secrete ale Statelor Unite, fapt catalogat de Casa Albă ca nechibzuit și periculos.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

3-18 iulie 1975 - Au avut loc grave inundaţii în România, ce au dus la instituirea stării de necesitate.

La începutul lunii iulie 1975, zile la rând a plouat fără întrerupere în majoritatea judeţelor ţării noastre, cele mai afectate zone fiind centrul şi sudul României, dar şi cele din est, unde apele râurilor au ieşit din matcă şi au produs inundaţii catastrofale. Dunărea a reprezentat un pericol pentru toate judeţele riverane timp de două săptămâni.

Inundaţiile s-au produs chiar în perioada în care majoritatea unităţilor agricole din ţară aveau în atenţie recoltarea cerealelor păioase, în special a grâului. Pentru a nu se pierde recolta, s-a recurs la combine pe şenile, chiar la recoltarea manuală, cu secera, şi uscarea ulterioară a boabelor de grâu – cu precădere în judeţele din Bărăgan şi în alte zone de câmpie ale ţării.

Ziarul “Romania liberă” din 4 iulie 1975 scria că în judeţul Sibiu se sapă şanţuri şi rigole pentru scurgerea apelor, s-au instalat motopompe “care lucrează ziua şi noaptea”, iar în câmpia Banatului se iau măsuri de primă urgenţă pentru salvarea recoltei, pentru “evacuarea apei de pe semănături şi culturile prăşitoare”.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

3 iulie 1979 - Preşedintele american Jimmy Carter, a semnat prima directiva privind ajutorul secret acordat adversarilor regimului pro-sovietic din Kabul.

 

3 iulie 1987 - Fostul sef al Gestapoului din Lyon (Franta), Klaus Barbie, este condamnat la inchisoare pe viata de un tribunal francez. Barbie a fost cunoscut sub numele de “Macelarul din Lyon”. El fusese deja condamnat la moarte pentru crime de război de două ori , dar ambele sentinte expirasera,in rastimpul in care Barbie a trait timp de decenii sub un nume fals în Bolivia.

 

3 iulie 1988 - Zborul 655 al Iran Air – Un avion de tip Airbus A300 aparținând companiei naționale Iran Air, care asigura legătura între Bandar-Abbas (Iran) și Dubai (Emiratele Arabe Unite), a fost doborât imediat după decolare de două rachete trase de la bordul fregatei americane USS Vincennes, aceasta patrulând în strâmtoarea Ormuz. În total au fost ucise 290 de persoane. Echipajul de la bordul USS Vincennes a afirmat că a confundat Airbusul cu un avion iranian de vânătoare care avea intenții ostile. Teheranul a obținut din partea Statelor Unite o despăgubire în valoare de 101,8 milioane de dolari.

A missile departs the forward launcher of Vincennes during a 1987 exercise. The forward launcher was also used in the downing of Iran Air 655 - foto: en.wikipedia.org

A missile departs the forward launcher of Vincennes during a 1987 exercise. The forward launcher was also used in the downing of Iran Air 655 – foto: en.wikipedia.org

La 3 iulie 1988, un Airbus A300, aparţinând companiei Iran Air, a decolat din Bandar Abbas cu destinaţia Dubai (Emiratele Arabe Unite). Aeronava era încă în faza de decolare, când o navă americană de război, USS Vincennes, a doborât-o cu o rachetă, deasupra Golfului Persic. Americanii au susţinut că au confundat Airbusul A300 cu un avion de război F-14! Mai mult, ei au spus că li s-a părut că avionul era în coborâre pentru a bombarda nava, pe când zborul 655 era în urcare!

Seria explicaţiilor ridicole a continuat, atunci când reprezentanţii SUA au dezvăluit că au încercat să ia legătura cu Airbusul A300 pe o frecvenţă militară. Asta în condiţiile în care, fiind o aeronavă comercială, zborul Iran Air 655 n-avea acces la frecvenţele militare. SUA nu şi-au cerut niciodată scuze pentru doborârea avionului, iar echipajul navei USS Vincennes a primit medalii şi distincţii pentru curaj şi servicii extraordinare, la revenirea în State! Dintre cei 290 de pasageri aflaţi la bord, 66 erau copii. În 1996, SUA le-au plătit familiilor victimelor sume cuprinse între 150.000 şi 300.000 de dolari, drept despăgubire.
articol preluat de pe adevarul.ro cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

3 iulie 1988 - Podul Fatih Sultan Mehmet din Istanbul, Turcia este finalizat, oferind a doua conexiune între continentele europa si Asia peste Bosfor.

İstanbul.jpg
Fatih Sultan Mehmet Bridge

 

3 iulie 1990 – A avut loc Adunarea generala a Academiei Romane. Au fost reprimiti 72 de membri corespondenti (literati, istorici, oameni de stiinta) carora li s-a retras aceasta calitate sau care au fost privati de ea, pe nedrept de regimul comunist, intre 1948-1989. Au fost aleşi postmortem membri ai Academiei: Constantin Brancusi, Mircea Eliade, Mircea Florian, Constantin Noica, Nichita Stanescu, Marin Preda, Ion Moraru.

 

3 iulie 1992 - Hunedoara a fost primul județ al României primit ca membru în cadrul Ansamblului Regiunilor Europei.

 

3 iulie 2001 - A început procesul fostului presedinte al Iugoslaviei, Slobodan Milosevici, la Tribunalul Penal International de la Haga.

 

3 iulie 2003 - Miss Republica Dominicana, Amélia Vega, in varsta de 18 ani, este aleasa Miss Univers, in cea de-a 52-a editie a acestui concurs.

 

3 iulie 2013 - Lovitura de stat in Egipt. Presedintele egiptean Mohamed Morsi este inlaturat de la putere de militari .Presedintele Curtii Constitutionale Supreme a Egiptului, Adly Mansour este declarat presedinte interimar al tarii, pana la organizarea de alegeri prezidentiale.

 

3 iulie 2020 - La Ordinea Zilei

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

Evenimentele Zilei de 27 iunie în Istorie

Bătălia de la Poltava (27 iunie/8 iulie 1709) de Denis Martens cel Tânăr, pictură din 1726

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

27 iunie este a 178-a zi a calendarului gregorian și a 179-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 27 iunie

(BOR) Sf. Cuv. Samson, primitorul de străini; Sf. Mironosiţă Ioana

Sfantul Cuvios Samson, primitorul de straini - foto - crestinortodox.ro

Sfantul Cuvios Samson, primitorul de straini – foto – crestinortodox.ro

 

(BRU) Sf. Samson Ospitalierul, cuvios († secolul al VI-lea)

(BRC) Sf. Ciril din Alexandria, episcop, învățător al Bisericii

 

Ziua întreprinderilor micro, mici şi mijlocii

Conform Rezoluţiei 71/279 adoptată de Adunarea Generală a ONU la 6 aprilie 2017, ziua de 27 iunie este dedicată, anual, întreprinderilor micro, mici şi mijlocii. Prin această iniţiativă, ONU a dorit să sublinieze importanţa avută de întreprinderile micro, mici şi mijlocii pentru întreaga societate. Conform unor statistici ale Comitetului Internaţional pentru Afaceri Mici, aceste întreprinderi reprezintă peste 90% din totalul firmelor din lume, fiind răspunzătoare pentru aproximativ 60-70% din numărul total de angajaţi şi contribuind cu aproximativ 50% din PIB, potrivit http://www.un.org.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua Mondială a Pescuitului

La 27 iunie, este marcată ziua mondială a pescuitului. Iniţiativa unei asemenea sărbători a fost lansată, în 1984, la Conferinţa Internaţională pentru Reglementare şi Dezvoltare a Pescuitului găzuduită de Roma. Momentul este un prilej pentru dezbateri despre pescuitul responsabil. Peştele şi alte vietăţi marine au fost hrană sănătoasă pentru om din vremuri străvechi. Cu timpul, pescuitul a devenit o industrie de care economiile multor ţări depind. Vânate excesiv, însă, unele specii marine au ajuns pe cale de dispariţie. În numeroase ţări, la această dată, se organizează concursuri de pescuit, un hobby care este practicat – în ultimii ani – de tot mai multe femei.
articol preluat de pe www.gds.ro

 

Ziua Națională a Republicii Djibouti (Estul Africii)

Amplasarea Djiboutiului (verde) în Africa de Est - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Amplasarea Djiboutiului (verde) în Africa de Est – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Primele înregistrări apar în cântecele şi poeziile nomazilor, despre triburile somaleze şi afare de pe vremea când aceştia se ocupau cu comerţul de blănuri şi piei în Egipt, India şi China cu mii de ani în urmă. În prima jumătate a secolului XIX, ca răspuns al activităţii britanice în Egipt, Franta îşi manifestă interesul în Cornul Africii. Aceştia îşi extind protectoratul asupra unei părţi din Somalia şi instalează un guvernator formând astfel Somalia Franceză. În 1896 oraşul-port Djibouti devine noua capitală administrativă luând locul oraşului Obock.

Republica Djibouti şi-a câştigat independenţa în 27 iunie 1977, prin votul electoratului la un referendum pentru independenţă. Hassan Gouled Aptidon devine primul preşedinte al tării.

Un război civil a început în 1991 între guvern şi grupul rebel predominant Afar, Frontul de Restaurare a Unităţii şi Democraţiei (FRUD). Conflictul a încetat în Decembrie 1994 când FRUD a semnat un acord de pace cu guvernul.

Hassan Gouled Aptidon a demisionat din funcţia de preşedinte în 1999, la vârsta de 83 ani. Succesorul său a fost nepotul său Ismail Omar Guelleh. La alegerile prezidenţiale ce au avut loc în 8 Aprilie 2005, Ismail Omar Guelleh a fost reales preşedinte pentru al doilea mandat de 6 ani.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Astăzi în istorie pentru 27 iunie

 

Evenimentele Zilei de 27 iunie în Istorie:

- 27 iunie 1709 – Bătălia de la Poltava;

- 27 iunie 1913 – România a declarat război Bulgariei, intrând în Al Doilea Război Balcanic, alături de Grecia, Serbia, Muntenegru și Turcia;

- 27-28 iunie 1941 – Pogromul de la Iași

 

27 iunie 1040 - S-a născut Ladislau I, cunoscut și ca Ladislau cel Sfânt, rege al Ungariei din 1077 până la moarte, în 1095.

Ladislau I, cunoscut și ca Ladislau cel Sfânt, (n. 27 iunie 1040, Cracovia - 29 iulie 1095, Nitra) rege al Ungariei din 1077 până la moarte, în 1095. A fost canonizat de Biserica Catolică în timpul domniei lui Béla al III-lea, în 1192 - foto - ro.wikipedia.org

Ladislau I al Ungariei – foto – ro.wikipedia.org

A dus o politică de expansiune teritorială în Croația. Învingător împotriva pecenegilor și cumanilor (în ungurește: kunok), a cucerit Slovenia și Croația, iar prin fondarea episcopatului de la Zagreb sub influență și control maghiar, Ungaria a obținut acces la Marea Adriatică. A murit în timp ce se pregătea să participe la Prima Cruciadă. Papa Grigore al VII-lea a cerut să fie comandantul armatei cruciade si el a acceptat însărcinarea, dar înaintea campaniei, i-a atacat pe cehi. În timpul războiului s-a îmbolnăvit și a murit în cetatea de la Nitra . A rămas în amintirea poporului și în documente ca suveran luminat. A desăvârșit increstinarea Ungariei (a emis un cod de legi împotriva păgânismului și de interzicere a șamanismului; a construit biserici și a transmis creștinismul și vecinilor).

Ca legislator creștin, Ladislau a promulgat legi deosebit de severe îndeosebi împotriva păgânismului și ereziei: de obicei aceste abateri erau pedepsite cu moartea. Conform opiniei specialiștilor, cea mai mare parte dintre legile sale aveau ca scop călăuzirea poporului maghiar spre dreptul european, în măsura în care acesta privea și apăra proprietatea privată si a fost încurajată migrația spre teritoriile mai puțin populate. A fost canonizat de Biserica Catolică în timpul domniei regelui Bela al III-lea în anul 1192, pe 27 iunie.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

27 iunie 1350 - S-a născut Manuel al II-lea Paleologul , împăratul Imperiului Roman de Răsărit (d. 1425).

Manuel al II-lea al Bizanțului (n. 27 iunie 1350 – 21 iulie 1425) a fost un împărat bizantin din 1391 până în 1425 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Manuel al II-lea al Bizanțului – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Manuel al II-lea al Bizanțului (n. 27 iunie 1350 – 21 iulie 1425) a fost un împărat bizantin din 1391 până în 1425. În ultimul an de viata a fost obligat să semneze un tratat de pace nefavorabil cu turcii otomani, prin care Imperiul Bizantin a trebuit să plătească tribut sultanului (în 1424 ). Manuel al II-lea a murit la 21 iulie 1425.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

27 iunie 1358 - A fost fondată Republica Raguza (Dubrovnik). In 1358 Venetia renunta prin Tratatul de la Zadr la Dalmaţia,iar orasul Raguza(Dubrovnik in croata) a acceptat hegemonia regelui Ludovic I al Ungariei şi Croaţiei . La data de 27 iunie 1358, este semnat acordul final la Visegrad între Ludovic I şi Arhiepiscopul Saraka Ivan. Raguza fost o republică maritimă în Dalmaţia (astăzi în Croaţia ), care a existat intre 1358 – 1808. Ea a atins apogeul în secolele 15 şi 16, sub protecţia Imperiului Otoman , înainte de a fi cucerita de Imperiului francez sub imparatul Napoleon Bonaparte în 1808. Deviza acestei republici comerciale era Non bene pro toto Libertas venditur AURO ( in latină: “Libertatea nu se vinde bine pentru tot aurul ” ).

 

27 iunie 1462 - S-a născut regele Ludovic al XII-lea al Franţei (d. 1515).

Ludovic al XII-lea (n. 27 iunie 1462, d. 1 ianuarie 1515), numit "Tatăl Poporului" (franceză Le Père du Peuple), al treizeci și cincilea rege al Franței și unicul monarh al ramurii Valois-Orléans a Casei Valois. A domnit de la 1498 la 1515 și a urmărit o politică externă foarte activă - foto: ro.wikipedia.org

Ludovic al XII-lea – foto: ro.wikipedia.org

Ludovic al XII-lea (n. 27 iunie 1462, d. 1 ianuarie 1515), numit “Tatăl Poporului” (franceză Le Père du Peuple), al treizeci și cincilea rege al Franței și unicul monarh al ramurii Valois-Orléans a Casei Valois. A domnit de la 1498 la 1515 și a urmărit o politică externă foarte activă.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

27 iunie 1484 - Armata turcă trece Dunarea pe la Isaccea, pentru a ataca Moldova si face jonctiunea cu armata Tarii Romanesti, condusa de Vlad Calugarul si cu un corp de oaste tătar.

 

27 iunie 1550 - S-a născut regele Carol al IX-lea al Franţei (d. 1574).

Carol al IX-lea (27 iunie 1550 - 30 mai 1574) născut Charles-Maximilien, a fost rege al Franţei, din 1560 până la moartea sa. - pictură de François Clouet - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Carol al IX-lea al Franței – pictură de François Clouet – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Carol al IX-lea (27 iunie 1550 – 30 mai 1574) născut Charles-Maximilien, a fost rege al Franţei, din 1560 până la moartea sa. Fiul lui Caterina de’ Medici şi a lui Henric al II-lea al Franţei, la doar zece ani a urcat pe tronul Franţei după moartea prematură a fratelui său, Francisc al II-lea. În timpul domniei sale, Franţa era zguduită de războaiele religioase, în ciuda eforturilor pacifiste ale mamei sale. A rămas în istorie pentru masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu, care a avut loc în timpul domniei sale. A murit în 30 mai 1574, la Vincennes cu o lună înainte de a împlini 24 de ani, de pleurezie.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

27 iunie 1574 – A murit in Florenta pictorul si architectul italian Giorgio Vasari (n. 1511).

Giorgio Vasari (* 30 iulie 1511, Arezzo, Italia - † 27 iunie 1574, Florența), pictor, architect și istoric de artă italian, devenit celebru prin lucrarea: "Viețile celor mai renumiți arhitecți, pictori și sculptori italiani, de la Cimabue până în timpurile noastre" - foto - ro.wikipedia.org

Giorgio Vasari – foto – ro.wikipedia.org

Giorgio Vasari (n. 30 iulie 1511, Arezzo, Italia – d. 27 iunie 1574, Florența), pictor, architect și istoric de artă italian, devenit celebru prin lucrarea: “Viețile celor mai renumiți arhitecți, pictori și sculptori italiani, de la Cimabue până în timpurile noastre” (“Vite de’ più eccellenti architetti, pittori et scultori italiani, da Cimabue insino a’ tempi nostri“, 1550 și 1568). A pictat trei capele din palatul Vaticanului: Capella di San Michele, San Pietro Martire și Santo Stefano.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

27 iunie 1611 - La 27 iunie/7 iulie 1611 are loc batalia de lîngă Brașov, în care domnul Munteniei Radu Șerban zdrobește oastea lui Gabriel Bathory, care se refugiază la Sibiu. Turcii pătrund în Muntenia și intră apoi în Transilvania (15 septembrie 1611). Radu Șerban se retrage în Moldova, de unde pleacă apoi în Polonia, iar de aici la Viena (decembrie), unde va muri la 13 martie 1620. La 12 septembrie 1611 turcii instalează pe Radu Mihnea domn al Munteniei.

Radu Șerban (? – 23 martie 1620) a fost domnul Țării Românești în octombrie 1601, între iulie 1602 și decembrie 1610 și între mai și septembrie în anul 1611[1]. Fiind un presupus descendent al lui Neagoe Basarab, a ajuns mare dregător în timpul domniei lui Mihai Viteazul. După urcarea pe tron, a fost un continuator al politicii de independență a Țării Românești, dusă de Mihai Viteazul. Având de luptat cu mari greutăți înăuntrul și în afara țării, a reușit să le facă față cu succes în cei aproape zece ani de domnie. În tot acest timp, s-a remarcat printr-o deosebită abilitate politică și pricepere militară, dovedindu-se a fi unul dintre voievozii de seamă ai țărilor române - (frescă de la Mănăstirea Hurezi) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Radu Șerban – (frescă de la Mănăstirea Hurezi) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 Radu Șerban (? – 23 martie 1620) a fost domnul Țării Românești în octombrie 1601, între iulie 1602 și decembrie 1610 și între mai și septembrie în anul 1611[1]. Fiind un presupus descendent al lui Neagoe Basarab, a ajuns mare dregător în timpul domniei lui Mihai Viteazul. După urcarea pe tron, a fost un continuator al politicii de independență a Țării Românești, dusă de Mihai Viteazul. Având de luptat cu mari greutăți înăuntrul și în afara țării, a reușit să le facă față cu succes în cei aproape zece ani de domnie. În tot acest timp, s-a remarcat printr-o deosebită abilitate politică și pricepere militară, dovedindu-se a fi unul dintre voievozii de seamă ai țărilor române.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

27 iunie 1709 - Ţarul Petru cel Mare îl învinge pe Carol al XII-lea al Suediei în Bătălia de la Poltava.

Bătălia de la Poltava (27 iunie/8 iulie 1709) de Denis Martens cel Tânăr, pictură din 1726 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Poltava (27 iunie/8 iulie 1709) de Denis Martens cel Tânăr, pictură din 1726 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Poltava, din ziua de 27 iunie/8 iulie 1709 a reprezentat victoria decisivă a țarului Petru I al Rusiei în fața regelui Carol al XII-lea al Suediei într-una dintre cele mai celebre bătălii ale Marelui Război al Nordului. Ea este considerată a fi începutul declinului Suediei ca mare putere europeană, locul ei ca putere dominantă a Europei de Nord fiind luat de Rusia. Această bătălie a marcat și sfârșitul ambițiilor de independență ale ucrainenilor.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

27 iunie 1829 - Joseph Smith, fondatorul și primul profet al Mormonismuliu, este asasinat în Carthage, Illinois, în timpul campaniei electorale pentru a devenit candidat la președinție din Statele Unite.

Joseph Smith, Jr. (n. 23 decembrie 1805 - d. 27 iunie 1844) a fost un lider religios american, care a fondat mișcarea Sfinților din Zilele cele din urmă, cunoscută și drept „mormonism” - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Joseph Smith, Jr. – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La 27 iunie 1844, Joseph Smith, fondatorul sectei mormone ”Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă”, primul profet al cultului mormon şi fratele său Hyrum Smith, sunt asasinati în orasul Carthage, Illinois. Smith şi fratele său Hyrum se aflau în închisoarea din Carthage, sub acuzaţia de trădare.

La 27 iunie 1844, un grup înarmat a luat cu asalt închisoarea şi l-a ucis pe fratele sau Hyrum. Smith avea un pistol care ii fusese adus clandestin in inchisoare care a fost contrabandă în închisoare cu care a tras mai multe focuri in atacatori înainte de a fi impuscat de mai multe ori si a murit la scurt timp. Smith a fost îngropat în Nauvoo.  Cinci oameni au fost judecaţi pentru uciderea lui, toti au fost achitaţi.
cititi mai multe despre Joseph Smith, Jr.

Înfiinţat cu 170 de ani în urmă cu scopul “de a creşte răspândirea cunoştinţelor omenirii”, Smithsonian Institution înglobează cel mai mare complex muzeal din lume. 19 muzee sunt în Statele Unite, 140 de muzee afiliate sunt în alte ţări. Tematica exponatelor acoperă mai toate domeniile artei, ştiinţei, literaturii din diverse continente. Institutul coordonează 9 centre de cercetare şi oferă numeroase burse de studii pentru studenţi şi doctoranzi (inclusiv în România).
cititi mai multe despre Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă

 

27 iunie 1848 - stil nou (15 iunie 1848, stil vechi), în timpul Revoluție din Valahia, circa 30 000 oameni adunați pe Cîmpia Filaretului, numită de atunci Cîmpia Libertății, depun jurămîntul pe programul revoluționar și aclamă Guvernul provizoriu constituit.

România rupându-și cătușele pe Câmpia Libertății de Constantin D.Rosenthal - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

România rupându-și cătușele pe Câmpia Libertății de Constantin D.Rosenthal – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În aceeasi zi are loc a doua adunare populară de la Lugoj a românilor din Banat care hotărăște:

- înființarea unei armate populare române prin înarmarea imediată a poporului;

- numirea lui Eftimie Murgu drept căpitan suprem al acestei armate;

- înlăturarea ierarhiei sîrbești în biserica română;

- introducerea limbii române;

- recunoașterea naționalității române;

 

27 iunie 1850 - La Brasov a fost înființat un liceu românesc cu patru clase.

 

27 iunie 1885 - Inventatorii americani Chichester Bell si Charles S. Tainter patentează gramofonul.

Charles Sumner Tainter, Chichester Bell și Alexander Graham Bell au început să lucreze la îmbunătățirea fonografului Edison în 1881. În faza discuțiilor, au ajuns la concluzia că lipsa de viabilitate a acestei invenții rezida tocmai în suportul înregistrării. Folia de cositor se uza repede, iar după patru citiri sunetele deveneau neinteligibile.

Prima schiță a proiectului prevedea ca în locul cilindrului de cositor să se afle un disc de ceară, fildeș, cauciuc, celuloid sau lemn moale așezat vertical. Materialul trebuia deci să fie ușor de inscripționat, dar cât mai greu deformabil. În mai și septembrie 1881 au fost construite primele aparate experimentale, cu ajutorul cărora Tainter a descoperit faptul că înregistrările făcute în ceară erau de calitate superioară celor în folii de cositor. Din 8 noiembrie ale aceluiași an s-a păstrat un disc de ceară placată cu cupru, care conține striații laterale.

Perioada cuprinsă între sfârșitul lui 1881 și începutul lui 1882 este bogată în experimente. Tainter încearcă diverse metode de redare a sunetului, precum și diverse compoziții ale suportului pe care se făcea înregistrarea. După o scurtă vacanță, în august 1882 construiește un dispozitiv mecanic care îi va permite să obțină o viteză constantă de rotație a discului.

Până în 1885 va încerca diverse metode de înregistrare și reproducere a sunetelor, căutând în principal să reducă uzura și zgomotele parazite. În primăvara lui 1885 Tainter construiește un aparat care înregistrează sunetul pe fâșii lungi de hârtie acoperită cu ceară. Astfel, constată că trebuie să reducă dimensiunile striațiilor.

Pe 14 mai 1885 a fost terminat un aparat care înregistra sunetele pe un cilindru de hârtie acoperită cu ceară. Cilindrul avea 22,86 cm lungime, 2 cm în diametru, iar grosimea stratului de ceară era de 0,63 cm. Cu o frecvență a striațiilor de 47/cm, cilindrul totaliza 10 minute. În iulie 1885 o a doua mașină înregistra pe un cilindru de 15,24 cm lungime și 2,54 cm în diametru, la frecvența de 59 striații/cm. După ce și-a îmbunătățit aparatul (numit de acum grafofon), în august același an a dat comanda pentru construirea a 6 exemplare, terminate abia în decembrie. Unul dintre acestea se mai păstrează încă la Institutul Smithsonian.

În anii următori au fost perfecționate o serie de elemente: cilindrii de hârtie pe care se aplica ceara (1887), mecanismul de rotire constantă a cilindrului (1887), compoziția cerii (1887 și 1890), procedeul de turnare și șlefuire al cerii, care elimina eventualele bule de aer (1890) etc. Întrucât volumul de redare a sunetului era foarte mic, în 1888 Tainter introduce tuburile pentru ascultat. Aparatele sale încep să fie promovate și vândute ca dictafoane.

Progresele obținute de Tainter i-au suscitat interesul lui Edison, care a reluat lucrul la fonograf. A înlocuit folia de cositor cu cilindrul de ceară. Varianta sa a aparatului s-a dovedit în timp mai bună ca cea a lui Tainter, astfel încât i-a supraviețuit acesteia. În 1896, Edison și Easton (deținătorul din acel moment al patentei pentru grafofon) au făcut schimb de patente pentru a putea produce ambele modele, iar din 1897 încetează a mai fi fabricați cilindrii pentru grafofon.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

27 iunie 1894 - S-a născut Raluca Ripan, chimistă româncă (d. 1972)

Raluca Ripan (n. 27 iunie 1894, Iaşi, România – d. 5 decembrie 1972, Cluj, RS România) a fost o chimistă, membră titulară a Academiei Române. Raluca Ripan a fost deputat în Marea Adunare Naţională în sesiunea 1952 - 1957, aleasă în regiunea Cluj, circumscripţia electorală Cluj-Nord - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Raluca Ripan – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Raluca Ripan (n. 27 iunie 1894, Iași, România – d. 5 decembrie 1972, Cluj, RS România) a fost o chimistă, membră titulară a Academiei Române. Raluca Ripan a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunea 1952 – 1957, aleasă în regiunea Cluj, circumscripția electorală Cluj-Nord.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

27 iunie 1901 - La Bucureşti, România şi Austro-Ungaria au încheiat o Convenţie cu privire la extrădarea reciprocă a infractorilor.

 

27 iunie 1905 - Revolta matrozilor de pe crucisatorul rus “Potemkin”.

Potemkin at anchor with the Romanian flag hoisted on her mast, Constanța, July 1905 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Potemkin at anchor with the Romanian flag hoisted on her mast, Constanța, July 1905 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

La data de 27 iunie 1905, o revoltă a izbucnit la bordul vasului Potemkin, din marina de razboi rusa, la Odessa in Marea Neagra. Un marinar a fost ucis de către un ofiţer dupa ce s-a plans de carnea stricată servita la masa. Imediat, echipajul s- a rasculat la iniţiativa unui lider revoluţionar, Afanasi Matiouchenko. Opt ofiţeri li s-au alaturat, iar căpitanul şi mai mulţi ofiţeri fiind ucisi şi aruncati in mare. Marinarii de pe Potemkin au arborat pe catarg steagul roşu de revoluţie. Două alte nave au aderat la insurgenta. Două zile mai târziu, revolta s-a răspândit in portul Odesa şi in alte porturi ale Imperiului.

Matushenko, the leader of the mutiny, is seen to the left of centre. Photo taken July, 1905, after arrival at Constanța – officer at left is in Romanian uniform - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Matushenko, the leader of the mutiny, is seen to the left of centre. Photo taken July, 1905, after arrival at Constanța – officer at left is in Romanian uniform – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Autoritatile au instituit legea marţială , iar represiunea care a urmat şi in timpul represiunii au fost sute de morţi. După o lungă rătăcire în Marea Neagră, în cele din urmă rasculatii au cerut azil în România, în portul Constanţa. Revolta de pe Potemkin a devenit faimoasa si datorita nu mai putin faimosului film regizat de regizorul sovietic Serghei Eisenstein în 1925: “Crucisatorul Potemkin”.

 

27 iunie 1913 - România a declarat război Bulgariei, intrând în Al Doilea Război Balcanic, alături de Grecia, Serbia, Muntenegru şi Turcia.Regele Carol I, in calitate de comandant suprem al armatei, si-a stabilit cartierul general la Corabia.

Al doilea război balcanic. Armata Română trecând Dunărea pe un pod de vase la Zimnicea, în cadrul Campaniei pentru Turtucaia - foto: ro.wikipedia.org

Al doilea război balcanic. Armata Română trecând Dunărea pe un pod de vase la Zimnicea, în cadrul Campaniei pentru Turtucaia – foto: ro.wikipedia.org

Cel de-Al Doilea Război Balcanic s-a declansat în 1913 între Bulgaria pe de o parte şi Grecia şi Serbia si Muntenegru de cealaltă parte. Cauza războiului a fost neînţelegerea asupra împărţirii teritoriilor pierdute de turcii otomani în timpul Primului Război Balcanic, care a luat sfîrşit la 30 mai 1913, in care aceste tari fusesera aliate. Pentru Bulgaria, războiul oferea ocazia de a ocupa întreaga Macedonie şi de a domina Balcanii, în timp ce pentru Serbia şi Grecia războiul însemna şansa de a împărţi între ele Macedonia şi de a împiedica hegemonia Bulgariei. Astfel la 16 iunie 1913, regele Ferdinand al Bulgariei a ordonat trupelor sale să atace poziţiile sîrbe şi greceşti, declarînd în acelaşi timp război acestor tari.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

27 iunie 1926 - S-a născut Nicolae Simionescu, unul dintre fondatorii şcolii româneşti de biologie şi patologie celulară. (m. 6 februarie 1995).

 

27 iunie 1940 - La 27 iunie 1940, dupa răspunsul Guvernului României la prima notă ultimativă sovietică din 26 iunie, Guvernul U.R.S.S. trimite cea de-a doua notă ultimativă Guvernului României.

Guvernul U.R.S.S. a adresat Guvernului român o notă care a fost remisă la 26 iunie 1940, seara, de către Excelența Sa domnul Molotov, Președintele Comisarilor Poporului ai Uniunii Sovietice și Comisar al Poporului pentru Afacerile Străine, Excelenței Sale domnul Davidescu, Ministrul României la Moscova. Fiind însuflețit de aceeași dorință ca și Guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice toate chestiunile care ar putea să producă o neînțelegere între U.R.S.S. și România, Guvernul Regal declară că este gata să procedeze imediat, și în sprijinul cel mai larg la discuțiunea amicală și de comun acord a tuturor propunerilor emanînd de la Guvernul sovietic.

În consecință, Guvernul român cere Guvernului sovietic să binevoiască a indica locul și data ce dorește să fixeze în acest scop. De îndată ce va fi primit un răspuns din partea Guvernului sovietic, Guvernul român iși va desemna delegații și nădăjduiește ca conversațiile cu reprezentanții Guvernului sovietic vor avea ca rezultat să creeze relațiuni trainice de bună înțelegere și prietenie între U.R.S.S. și România.“

Este evident faptul că Guvernul României nu a răspuns punctual la propunerile sovietice, încercînd să cîștige timp. Din această cauză, Guvernul sovietic trimite Guvernului României o a doua NOTĂ ULTIMATIVĂ din noaptea de 27/28 iunie 1940:

Guvernul U.R.S.S. consideră răspunsul Guvernului Regal al României din 27 iunie ca imprecis, deoarece în răspuns nu se spune direct că el primește propunerea Guvernului sovietic de a-i restitui neîntîrziat Basarabia și partea de Nord a Bucovinei. Însă cum Ministrul României la Moscova, domnul Davidescu, a explicat că răspunsul menționat al Guvernului Regal al României înseamnă accedarea la propunerea Guvernului sovietic, Guvernul sovietic, primind această explicație a domnului Davidescu, propune:

- În decurs de 4 zile, începînd de la ora 14:00, după ora Moscovei, la 28 iunie, să se evacueze teritoriul Basarabiei și Bucovinei de trupele românești.

- Trupele sovietice în același timp să ocupe teritoriul Basarabiei și partea de Nord a Bucovinei.
În decursul zilei de 28 iunie, trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuți, Chișinau, Cetatea Albă.

- Guvernul Regal al României să ia asupra sa răspunderea în ceea ce privește păstrarea și nedeteriorarea căilor ferate, a parcurilor de locomotive și vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului.

- Să numească o comisie alcătuită din reprezentanți ai Guvernelor român și al U.R.S.S., cîte doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor în litigiu în legătură cu evacuarea armatei române și instituțiilor din Basarabia și partea de Nord a Bucovinei.

Guvernul sovietic insistă ca Guvernul Regal al României să răspundă la propunerea sus-menționată nu mai tîrziu de 28 iunie, ora 12:00 ziua (ora Moscovei).

În această notă nu se mai discuta de frontierele dintre cele două țări, ci numai despre evacuarea teritoriilor Basarabiei și Bucovinei de către armata română. Prins într-un clește și abandonat de aliații tradiționali, Guvernul României ia una din cele mai discutabile decizii, care va avea consecințe nefaste pentru milioane de români și va pecetlui soarta țării pentru următoarea jumătate de secol.

 

27 iunie 1941 - Pogromul de la Iași din 27 – 29 iunie 1941.

Pogromul de la Iași - (27 - 29 iunie 1941) - Evrei arestați de jandarmi români, Iași, 27 iunie 1941 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pogromul de la Iași – (27 – 29 iunie 1941) – Evrei arestați de jandarmi români, Iași, 27 iunie 1941 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pogromul de la Iași din 27 – 29 iunie 1941 a fost unul dintre cele mai violente pogromuri din istoria evreilor din România, inițiat de generalul Ion Antonescu, secondat de autoritățile publice locale, împotriva cetățenilor de etnie evreiască din orașul Iași. În conformitate cu datele prezentate de autoritățile române, în cele trei zile au fost uciși 13.266 de evrei.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

27 iunie 1943 - A fost inaugurat, în Cişmigiu, ansamblul de statui „Rondul Roman“, reprezentând busturile unor scriitori de seamă ai literaturii române.

Rotonda scriitorilor (cunoscută inițial sub denumirea de Rondul Roman) este un ansamblu monumental, care a fost inaugurat pe 27 iunie 1943 în Parcul Cișmigiu din București, în timpul mandatului primarului Bucureștiului Ion Rășcanu, din inițiativa ministrului educației naționale, Ion Petrovici - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Rotonda scriitorilor – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Rotonda scriitorilor (cunoscută inițial sub denumirea de Rondul Roman) este un ansamblu monumental, care a fost inaugurat pe 27 iunie 1943 în Parcul Cișmigiu din București, în timpul mandatului primarului Bucureștiului Ion Rășcanu, din inițiativa ministrului educației naționale, Ion Petrovici. Sunt amplasate busturile scriitorilor: Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Ion Luca Caragiale, George Coșbuc, Ion Creangă, Bogdan-Petriceicu Hașdeu, Ștefan Augustin Iosif, Alexandru Odobescu, Alexandru Vlahuță, Duiliu Zamfirescu, Mihai Eminescu și Titu Maiorescu.

 

27 iunie 1944 - Fortele aliate captureaza portul francez Cherbourg, la trei saptamani dupa invazia in Franta ocupata de nazisti.

 

27 iunie 1950 - Preşedintele american Harry S. Truman a ordonat forţelor militare americane,  să intervină în războiul dintre Coreea de Nord comunista şi Coreea de Sud, impotriva agresiunii comuniste nord-coreene.

 

27 iunie 1954 - Prima centrală nucleară a fost inaugurată la Obninsk, în apropiere de Moscova, Uniunea Sovietică.

 

27 iunie 1955 - S-a născut in Paris, Franța, actrita de film Isabelle Adjani .

Isabelle Adjani (n. 27 iunie 1955) este o actriţă de film şi cântăreaţa franceză - (Adjani at the hôtel Amour, 2012) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Adjani at the hôtel Amour, 2012 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Isabelle Adjani (n. 27 iunie 1955) este o actriţă de film şi cântăreaţa franceză. A fost descoperita de un asistent al producatorului Bernard Toublanc-Michel in 1969, cand inca aceasta era la liceu. I s-a propus un rol in „Le petit Bougnat”. In 1971 i s-a propus sa apara intr-un nou film si care a determinat-o sa urmeze studii de actorie. Succesul a venit rapid, iar in 1975 a jucat in „Adele H.”, un film al celebrului regizor Francois Truffaut, fiind nominalizata la premiile Oscar si Cesar.

A fost distribuita in productiile unor celebri regizori, cum sunt Roman Polanski, Andre Techine, iar imediat Hollywood-ul a dorit-o pe afisele americane. Debutul american a venit in 1977, in pelicula „Driver”. Au urmat o serie de succese si o multime de premii. Este vorbitoare de engleza si germana, iar revista „People” a inclus-o in lista celor mai frumoase persoane din lume.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

27 iunie 1962 - S-a stins din viaţă, la închisoarea Văcăreşti, Aurelian Bentoiu, fost ministru al Justiţiei.

Aurelian Bentoiu (n. 29 iunie 1892, comuna Făcăeni, județul Ialomița; d. 27 iunie 1962, Jilava) a fost un celebru avocat și un om politic român, care a îndeplinit și funcții executive în Guvernul României. A fost combatant în primul război mondial, rănit la Turtucaia. În cel de-al doilea război mondial a fost concentrat ca magistrat militar. După instalarea guvernului comunist a fost întemnițat în două rânduri, prima dată timp de 8 ani, fără să fi fost condamnat. A doua întemnițare, după o scurtă perioadă de libertate, i-a adus și sfârșitul, după 5 ani, în penitenciarul Jilava. În 1996 a fost reabilitat din punct de vedere juridic, alături de alți fruntași liberali condamnați pe nedrept, în urma recursului în anulare introdus la Curtea Supremă de Justiție - foto preluat de pe www.memorialsighet.ro

Aurelian Bentoiu – foto preluat de pe www.memorialsighet.ro

Aurelian Bentoiu (n. 29 iunie 1892, comuna Făcăeni, județul Ialomița; d. 27 iunie 1962, Jilava) a fost un celebru avocat și un om politic român, care a îndeplinit și funcții executive în Guvernul României. A fost combatant în primul război mondial, rănit la Turtucaia. În cel de-al doilea război mondial a fost concentrat ca magistrat militar. După instalarea guvernului comunist a fost întemnițat în două rânduri, prima dată timp de 8 ani, fără să fi fost condamnat. A doua întemnițare, după o scurtă perioadă de libertate, i-a adus și sfârșitul, după 5 ani, în penitenciarul Jilava. În 1996 a fost reabilitat din punct de vedere juridic, alături de alți fruntași liberali condamnați pe nedrept, în urma recursului în anulare introdus la Curtea Supremă de Justiție.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.orgwww.memorialsighet.ro

 

27 iunie 1967 - Primul bancomat (ATM) din lume e instalat în Enfield, Londra.

 

27 iunie 1968 - La Praga este difuzat „Manifestul celor 2.000 de cuvinte”, redactat de un grup de intelectuali, care cerea instituirea unui regim democratic in Cehoslovacia.

Primăvara de la Praga - foto preluat de pe www.historia.ro

Primăvara de la Praga – foto preluat de pe www.historia.ro

Esența Primăverii de la Praga a fost surprinsă cel mai bine în „Manifestul celor 2000 de cuvinte”, document programatic al fenomenului cehoslovac din 1968. Elaborat de un intelectual, Manifestul reprezenta un îndemn adresat tuturor cetățenilor țării – „muncitori, fermieri, oficiali, oameni de știință, artiști și toată lumea”, după cum o spune și titlul – de a-și lua practic țara înapoi de la oficialii comuniști – corupți, slab pregătiți – care deturnaseră evoluția naturală a socialismului și aduseseră societatea la pragul cel mai de jos al declinului moral. Atenție însă:manifestul celor 2000 de cuvinte nu a fost un document anticomunist și nici nu cerea schimbarea regimului. A fost însă perceput ca atare și a servit drept pretext pentru acțiunea Uniunii Sovietice de înăbușire a Primăverii de la Praga.
cititi mai mult pe www.historia.ro

 

27 iunie 1968 - România a semnat Pactul internaţional al drepturilor economice, sociale şi culturale şi Pactul internaţional al drepturilor civile şi politice, adoptate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, la data de 19 decembrie 1960.

 

27 iunie 1977 - Republica Djibouti și-a câștigat independența față de Franța, prin votul electoratului la un referendum pentru independență. Hassan Gouled Aptidon devine primul președinte al tării.

Amplasarea Djiboutiului (verde) în Africa de Est - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Amplasarea Djiboutiului (verde) în Africa de Est – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Primele înregistrări apar în cântecele şi poeziile nomazilor, despre triburile somaleze şi afare de pe vremea când aceştia se ocupau cu comerţul de blănuri şi piei în Egipt, India şi China cu mii de ani în urmă. În prima jumătate a secolului XIX, ca răspuns al activităţii britanice în Egipt, Franta îşi manifestă interesul în Cornul Africii. Aceştia îşi extind protectoratul asupra unei părţi din Somalia şi instalează un guvernator formând astfel Somalia Franceză. În 1896 oraşul-port Djibouti devine noua capitală administrativă luând locul oraşului Obock.

Republica Djibouti şi-a câştigat independenţa în 27 iunie 1977, prin votul electoratului la un referendum pentru independenţă. Hassan Gouled Aptidon devine primul preşedinte al tării. Un război civil a început în 1991 între guvern şi grupul rebel predominant Afar, Frontul de Restaurare a Unităţii şi Democraţiei (FRUD). Conflictul a încetat în Decembrie 1994 când FRUD a semnat un acord de pace cu guvernul.

Hassan Gouled Aptidon a demisionat din funcţia de preşedinte în 1999, la vârsta de 83 ani. Succesorul său a fost nepotul său Ismail Omar Guelleh. La alegerile prezidenţiale ce au avut loc în 8 Aprilie 2005, Ismail Omar Guelleh a fost reales preşedinte pentru al doilea mandat de 6 ani.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

27 iunie 1979 - Americanul Muhammad Ali, pe numele real Cassius Clay, si-a anuntat retragerea din box.

Muhammad Ali (născut sub numele Cassius Marcellus Clay, Jr., pe 17 ianuarie 1942, în orașul Louisville, statul Kentucky, SUA) este un fost boxer profesionist, campion mondial la box. În anul 1974 a fost ales Sportivul anului din SUA, iar în 1999, Ali a fost desemnat „Sportivul secolului” de revista americană Sports Illustrated - in imagine, Ali în 1967 - foto: ro.wikipedia.org

Muhammad Ali în 1967 – foto: ro.wikipedia.org

 

Nascut in 17 ianuarie 1942 in Louisville, Kentucky, acesta este considerat unul dintre cei mai mari boxeri ai secolului XX. A inceput sa practice boxul de mic, iar la varsta de 18 ani a participat la Olimpiada din 1960 de la Roma, unde s-a inscris la categoria usoara. Dupa ce a refuzat sa intre in Armata SUA si sa plece in Vietnam, a fost nevoit sa isi suspende trei ani activitatea sportiva. A revenit in ring cu forta si a devenit cel mai bun boxer la categoria grea. A invins boxeri celebri, printre care Sonny Liston, George Foreman, pe ultimul facandu-l KO in 1974 cand a si castigat titlul mondial.

Si-a aparat titlul de zece ori inainte de a fi invins de Leon Spinks, pe care l-a batut insa sapte luni mai tarziu. S-a retras din activitate cu un record profesionist de 56 de victorii si 5 meciuri pierdute. In 1996, Ali a fost ales sa aprinda flacara olimpica in timpul ceremoniei de la olimpiada din Atlanta. In 1998, Ali a primit premiul “Mesagerul Pacii al Natiunilor Unite”, iar presedintele George Bush l-a decorat pentru activitatea sa.

 

27 iunie 1989 - Miniştrii de externe al Austriei, Alois Mock şi Ungariei, Gyula Horn taie in mod simbolic la Sopron, gardul de frontiera dintre ţările lor.

1989: În mod simbolic, miniştrii de externe al Austriei, Alois Mock şi Ungariei, Gyula Horn taie la Sopron, între ţările lor gardul de frontieră - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

1989: În mod simbolic, miniştrii de externe al Austriei, Alois Mock şi Ungariei, Gyula Horn taie la Sopron, între ţările lor gardul de frontieră – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 

27 iunie 1991 - Slovenia este invadată de trupele iugoslave după ce cu două zile în urma își declarase independența.

Federal al armatei iugoslave blindate de transport de personal în apropiere de Ljubljana (27/06/91) - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Blindate de transport de personal în apropiere de Ljubljana (27/06/91) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 

27 iunie 1992 - A avut loc prima Conferinţă Naţională a Frontului Democrat al Salvării Naţionale (FDSN). În cadrul acestei Conferinţe, preşedintele României, Ion Iliescu, a acceptat propunerea FDSN de a candida pentru un nou mandat prezidenţial.

 

27 iunie 1995 - A avut loc deschiderea oficiala a Bursei de Valori Bucuresti.

 

27 iunie 1996 - Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a adoptat cu majoritate de voturi, proiectul de Rezolutie inclus in Raportul privind lichidarea mostenirii fostelor regimuri totalitarist-comuniste, prezentat de catre deputatul roman Adrian Severin.

 

27 iunie 1996 - Emil Constantinescu şi-a anunţat oficial candidatura la preşedinţia României.

Emil Constantinescu (n. 19 noiembrie 1939, Tighina, acum în Republica Moldova), politician și om de știință român. A fost președinte al României între anii 1996 și 2000; din 1966 este cadru didactic al Facultății de Geologie a Universității din București - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Emil Constantinescu (n. 19 noiembrie 1939, Tighina, acum în Republica Moldova), politician și om de știință român. A fost președinte al României între anii 1996 și 2000; din 1966 este cadru didactic al Facultății de Geologie a Universității din București – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 

27 iunie 2001 - A murit actorul de film american Jack Lemmon. (filme: ” Unora le place jazzul”, “Apartamentul “) ; (n. 8 februarie 1925).

John Uhler Lemmon al III–lea (n. 8 februarie 1925 - d. 27 iunie 2001), cunoscut sub numele de Jack Lemmon, a fost un popular actor de filme american, câștigător a numeroase premii cinematografice - in imagine, Jack Lemmon in 1968 - foto: ro.wikipedia.org

 Jack Lemmon in 1968 – foto: ro.wikipedia.org

John Uhler Lemmon al III–lea (n. 8 februarie 1925 – d. 27 iunie 2001), cunoscut sub numele de Jack Lemmon, a fost un popular actor de filme american, câștigător a numeroase premii cinematografice.

 

27 iunie 2007 - Premierul britanic Tony Blair şi-a prezentat demisia reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Succesorul lui Blair la conducerea Guvernului britanic a fost desemnat Gordon Brown.

 

27 iunie 2019 – La Palatul Parlamentului a început cea de-a VIII-a ediţie a Forumului anual SUERD. (…) România a exercitat, în perioada 1 noiembrie 2018 – 30 octombrie 2019, Preşedinţia rotativă a SUERD, în urma deciziei consensuale a participanţilor. Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, lansată în anul 2011, este una dintre cele patru macro-strategii existente la nivelul Uniunii Europene, şi reprezintă un mecanism de cooperare a statelor din bazinul Dunării, destinat dezvoltării economice, sociale şi teritoriale a acestei macro-regiuni.

La Strategie participă 14 ţări dunărene, dintre care nouă state membre ale UE (Austria, România, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Germania, ca stat federal, landurile Baden-Württemberg şi Bavaria, Slovacia, Slovenia, Ungaria) şi cinci state terţe (Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Serbia, Republica Moldova şi Ucraina).
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

27 iunie 2020 - La Ordinea Zilei

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

Evenimentele Zilei de 24 iunie în Istorie

Corneliu Zelea Codreanu și membri ai Mișcării Legionare în 1937 

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

24 iunie este a 175-a zi a calendarului gregorian și a 176-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 24 iunie

(BOR) Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica); Aducerea moaştelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Niceta de Remesiana

Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (24 iunie) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (24 iunie) – foto preluat de pe ziarullumina.ro

Nașterea Sfântului Ioan a fost ea însăși o minune. Părinții Sfântului Ioan, preotul și proorocul Zaharia și Elisabeta, din neamul lui Aaron, au ajuns la bătrânețe fără să aibă copii, lucru rușinos în rândul poporului evreu în acea vreme (Luca 1,25). Un înger pe nume Gavriil îl anunță pe Zaharia că rugăciunea sa a fost ascultată și că nevasta sa, Elisabeta îi va naște un fiu căruia îi va pune numele de Ioan.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRU) Nașterea sf. Ioan Botezătorul

(BRC) Nașterea sf. Ioan Botezătorul

 

România – Sânzienele (Drăgaica) 

Sânzienele la Festivalul cetăților dacice Cricău 2013 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sânzienele la Festivalul cetăților dacice Cricău 2013 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sânzienele sunt, în mitologia românească, zâne bune din clasa ielelor dar care atunci când nu le este respectată sărbătoarea devin surate cu Rusaliile care sunt zâne rele.Uneori Sânzienele sunt sinonime cu Drăgaicele, manifestându-se, potrivit superstiției, în ziua Sf. Ioan Botezătorul – 24 iunie.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

Ziua națională a Republicii Malta. Aniversarea Zilei Sf. Ioan Botezătorul, patronul Ordinului Ioanit.

Republica Malta este o țară insulară din Europa de Sud, aceasta fiind un arhipelag în centrul Mării Mediterane, la 93 de km sud de Sicilia, Italia și la 288 de km nord de Tunisia. Arhipelagul Malta se compune din insulele Malta, Gozo, Comino și Cominitto (nelocuită). Aceste insule, amplasate strategic, au fost cucerite și stăpânite de diferite puteri de-a lungul secolelor.

Statul Malta are o suprafață de 316 km² fiind unul dintre cele mai mici și mai dens populate state din lume. Capitala de facto este Valletta, iar cel mai mare oraș este Birkirkara. Pe insula principală se găsesc multe orașe mici, ce formează o Zonă Urbană Extinsă cu o populație de 368.250 de locuitori (majoritatea populației din țară) potrivit Eurostat. Țara are două limbi oficiale: malteza (considerată a fi limba națională) și engleza.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Astăzi în istorie pentru 24 iunie

 

Evenimentele Zilei de 24 iunie în Istorie:

- 24 iunie 1340 - Bătălia de la Sluys

- 24 iunie 1927 – În România a fost inființata Legiunea Arhanghelul Mihail, cunoscută și sub denumirea de Garda de Fier;

- 24 iunie 1991 – Parlamentul României a declarat nul Pactul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939

 

24 iunie 109 - Împăratul roman Traian a inaugurat Aqua Traiana, un apeduct prin care apa din Lacul Bracciano aflat la 40 km nord-vest, era adusa la Roma.

Aqua traiana planlatium.jpg
Route of Aqua Traiana shown in red.

 

24 iunie 238 - A murit împaratul roman Maximinus Thrax; (n. 173). Maximinus Thrax ( 173-238), cunoscut si sub numele de Maximin I, a fost impărat roman din anul 235, pana in anul mortii sale – 238 . Potrivit Historia Augusta, Maximinus s-a născut în Tracia sau Moesia. Jordanes în lucrarea sa Getica relateaza ca a fost deosebit de iubit de geţi (daci) si ca în plus, ca el ar fi fost unul din ei “A murit la Aquileia în timp ce încerca să inabuse o revoltă senatorială.

Maximinus Thrax Musei Capitolini MC473.jpg
Bust of Maximinus Thrax in Capitoline Museums, Rome

 

24 iunie 474 - Iulius Nepos il forteaza pe uzurpatorul Glicerius sa abdice de pe tron si se proclama imparat al Imperiului Roman de Apus. Iulius Nepos (430 480) era fiul împăratului bizantin Leon I si a fost împărat roman între anii 474-475 . La început a domnit peste tot Imperiul Roman, dar a fost deposedat de tron și a rămas doar la conducerea Dalmatiei. Unii istorici il considera pe Nepos ultimul imparat al Imperiului Roman de Apus, in timp ce altii considera sfarsitul acestui imperiu in anul 476, odata cu detronarea imparatului Romulus Augustulus de către Odoacru, căpetenia herulilor (un neam germanic din uniunea de triburi a gotilor).

Julius Nepos Tremissis.jpg
Tremissis of Emperor Julius Nepos

Iulius Nepos (430 – 480) a fost împărat roman între 474 și 475. La început a domnit peste tot Imperiul Roman, dar a fost deposedat și a rămas doar la conducerea Dalmației. Nepos era fiul împăratului bizantin Leon I. În 475, Orestes preia controlul Ravennei și îl forțează pe Iulius Nepos să plece spre Dalmația. Cum Orestes nu putea deveni împărat, el l-a numit pe fiul său Romulus Augustus împărat, însă Romulus nu avea decât 12 ani. Oricum, Nepos a continuat să conducă Dalmația. Când Odoacru a cucerit Ravenna, l-a ucis pe Orestes și l-a deposedat pe Romulus, el s-a declarat rege al Italiei. Odoacru a păstrat pacea cu Nepos, bătând chiar și monede cu chipul său. Iulius Nepos a fost ucis de soldații săi la o dată necunoscută, probabil 25 aprilie, 9 mai sau 22 iunie 480. Imediat, Odoacru a invadat Dalmația și l-a învins pe generalul Ovida, încorporând Dalmația în regatul său.

Marcellinus Dalmatia.jpg
Independent Dalmatia – Extent of Marcellinus’ Control (454–468) and Julius Nepos’ Control (468–480).

 

24 iunie 637 - Are loc bătălia de la Moira dîntre armata regelui Irlandei, Domnall al II-lea şi cea a regelui Congal al Ulsterului sustinut de aliatul sau Domnall Brecc al Dalriadei. Este considerata cea mai mare batalie din istoria Irlandei . Bătălia s-a purtat in apropierea satului de Moira si a dus la moartea lui Congal şi retragerea lui Domnall Brecc.

 

24iunie 1314 - S-a declansat primul război de Independenţă scotian si incepe bătălia de la Bannockburn (la sud de Stirling).

Battle from Holkham Bible.jpg
Reprezentare a bătăliei de la Bannockburn, din Biblia Holkham (1327-1335)

La 24 iunie 1314 a avut loc batalia de la Bannockburn, încheiata cu o victorie decisiva a fortelor scotiene conduse de Robert the Bruce impotriva celor engleze. Regele englez Eduard al II-lea avea o armata de circa 20.000-25.000 de soldați, de două ori mai mult decât avea Robert Bruce si a fost cu greu salvat în iureșul bătăliei de către câțiva cavaleri credincioși, fiind dus la castelul Dunbar și de aici, cu o corabie, la Londra. În urma lui rămăseseră pe câmpul de luptă aproape zece mii de morți, mai puțin de o mie fiind scoțieni, restul englezi. Anglia a recunoscut independenta Scotiei in 1328, prin Tratatul de la Edinbourgh-Northampton.

 

24 iunie 1340 - Bătălia de la Sluys – Parte din Războiului de 100 de Ani

Bătălia de la Sluis (24 iunie 1340) Parte din Războiului de 100 de Ani - Ilustraţie din secolul al XIV-lea, de Jean Froissart - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Sluis (24 iunie 1340) Parte din Războiului de 100 de Ani – Ilustraţie din secolul al XIV-lea, de Jean Froissart – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Sluis (în engleză Battle of Sluis, în franceză Bataille de L’Écluse) a fost o importantă bătălie navală din timpul Războiului de 100 de Ani. Desfășurată la 24 iunie 1340, în portul orașului Sluis, această bătălie a asigurat Angliei și aliaților săi supremația navală asupra Franței și controlul asupra Canalului Mânecii.

Bătălia a început pe 24 iunie. Amiralul francez a decis să le stopeze englezilor intrarea în port, dar navele britanice cu manevre complexe au putut să se întoarcă și să atace escadronul francez pe toate flancurile. Bătălia a durat toată ziua și sa încheiat cu înfrângerea completă a francezilor, datorită unei flexibilități și mobilități mai mare a navelor engleze. Pierderile francezilor au fost aproximativ 16 – 20.000 de oameni, fiind ucis în luptă însuși comandantul francez Quiéret. Béhuchet, potrivit lui Jean Froissart, a fost capturat de englezi și a fost spânzurat pe catarg. Barbavera și alți genovezi s-au salvat fugind pe mare.

Ca urmare a bătăliei englezii și-au asigurat superioritatea pe mare, în același timp, i-au privat pe francezi de posibilitatea de a efectua debarcarea în Anglia. Cu privire la această bătălie britanicii glumeau antipatic, „Dacă Dumnezeu i-ar da peștelui posibilitate de a vorbi, el ar fi vorbit în franceză, fiindcă a mâncat o mulțime de francezi”.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

24 iunie 1398 - A murit Împăratul Hongwu, fondatorul dinastiei Ming din China; (n. 1328). A domnit intre anii 1368-1398.

明太祖.jpg
Portrait of Emperor Taizu of Ming Dynasty China

 

24 iunie 1400 - S-a născut Johann Gutenberg, inventatorul tiparului cu litere mobile din metal (m. 3 februarie 1468).

Gutenberg.jpg

Johannes Gensfleisch zur Laden zum Gutenberg (n. 1398 – d. 3 februarie, 1468) a fost un metalurgist, bijutier și tipograf german care s-a remarcat prin contribuția sa la tehnologia tipăririi. Este creditat cu crearea unui nou tip de presă tipografică și a unor cerneluri pe bază de uleiuri. Originea primelor prese ale lui Gutenberg este neclară, mai mulți autori considerând presele sale inițiale drept adaptări ale preselor fixe deja existente în Europa, în combinație cu tehnologia de tipărire cu caractere mobile din metal inventată în Coreea și China.

Gutenberg s-a născut în orașul german Mainz, fiul unui negustor numit Friele Gensfleisch zur Laden, care a adoptat numele de familie “zum Gutenberg” după numele cartierului în care se mutase familia sa. Gutenberg s-a născut într-o familie de patricieni bogați, care aveau o genealogie datată până în secolul al treisprezecelea. Părinții săi erau aurari și băteau monedă.

 

24 iunie 1441 - A fost fondat in Anglia Colegiul Eton, o scoala publica pentru baieti.

 

24 iunie 1497 - John Cabot declara actualul teritoriu al Canadei de Est proprietate a Angliei. Giovanni Caboto (n. circa 1450 — d. circa 1498), cunoscut ca John Cabot, a fost un navigator și explorator venețian, fiind considerat al doilea european care a atins țărmul Americii de Nord (în 1497), după Leif Ericson (circa 1003). Guvernele Canadei și Marii Britanii susțin că ar fi acostat în insula Terranova, însă nu se poate ști precis. De altfel, despre Cabot și expedițiile sale nu se cunosc foarte multe informații.

JohnCabotPainting.jpg

Marinarul venetian Giovanni Caboto (sau John Cabot), descoperă Canada. La cinci ani după călătoria triumfătoare a lui Cristofor Columb, el l-a convins pe regele Angliei sa-i finanteze o expediţie maritimă. Nava sa de 50 de tone, Matthew, avand un echipaj de 18 marinari printre care si fiul sau Sebastian, pleaca din portul englez Bristol pe 2 mai, traversează Oceanul Atlantic si descoperă insulele Cape Breton şi Terra Nova, de la gura de varsare a raului St Lawrence din Canada de azi. Cabot și membrii expediției au fost primii europeni care au pășit în America de Nord, după călătoriile desfășurate cu jumătate de mileniu în urmă de vikingii lui Leif Ericson (circa 1003).

Matthew-BristolHarbour-Aug2004.jpg
Replica lui Matthew în Bristol

 

24 iunie 1509 - Henric al VIII-lea şi Catherine de Aragon sunt încoronati rege şi regină a Angliei.

Henric al VIII-lea (engleză Henry VIII) (n. 28 iunie 1491 – d. 28 ianuarie 1547) a fost rege al Angliei din 21 aprilie 1509 până la moartea sa - foto: ro.wikipedia.org

Henric al VIII-lea- foto: ro.wikipedia.org

Henric al VIII-lea (engleză Henry VIII) (n. 28 iunie 1491 – d. 28 ianuarie 1547) a fost rege al Angliei din 21 aprilie 1509 până la moartea sa. Henric al VIII-lea a fost al doilea monarh al Casei Tudor, succedând tatălui său, Henric al VII-lea. Este faimos datorită faptului că a avut șase soții: Catherine de Aragon, Anne Boleyn, Jane Seymour, Anne de Cleves, Catherine Howard și Catherine Parr. Henric VIII a fost al doilea fiu al lui Henric VII și al Elisabetei de York. Fratele său mai mare, Arthur, Prinț de Wales, a murit în 1502, lăsându-l pe Henric moștenitor al tronului.

Michel Sittow 002.jpg
Caterina de Aragon, prima soție a lui Henric al VIII-lea, de Michael Sittow, c.1502

Catherine de Aragon (n. 15 decembrie 1485, Aragon, Spania – d. 7 ianuarie 1536, Kimbolton, Cambridgeshire, Anglia) a fost fiica regelui Ferdinand de Aragon și a reginei Isabella de Castilla. A fost căsătorită succesiv cu 2 fii ai regelui Henric al VII-lea al Angliei: mai întâi cu Arthur, prinț de Wales, decedat la foarte scurt timp după căsătorie, apoi cu Henric, care îi va succede la tron tatălui său. A fost mama reginei Maria I a Angliei, cunoscută ca Mary cea sângeroasă.

 

24 iunie 1519 - A murit Lucrezia Borgia, ducesa de Ferrara; (n. 1480).

Lucreția Borgia, pictură atribuită lui Dosso Dossi (circa 1518)
Lucreția Borgia, pictură atribuită lui Dosso Dossi (circa 1518)

Lucreția Borgia (n. 18 aprilie 1480 – d. 24 iunie 1519) a fost fiica lui Rodrigo Borgia, un potentat din Valencia renascentistă care a devenit mai târziu Papa Alexandru al VI-lea, și a Vannozzei dei Cattanei. I-a avut ca frați pe Cesare Borgia, Giovanni Borgia și Gioffre Borgia. Familia Lucreției a servit ulterior drept model lui Niccolò Machiavelli, care a descris acțiunile politice dure și corupția sexuală despre care se crede că erau caracteristice papalității renascentiste.

Lucreția a fost descrisă ca o femeie fatală, rol în care a apărut în numeroase lucrări de artă, romane și filme. Un tablou intitulat Portretul unei tinere de Dosso Dossi de la Galeria Națională Victoria, a fost identificat drept portret al Lucreției în noiembrie 2008. Mai multe alte tablouri, cum ar fi cel al lui Bartolomeo Veneziano, despre care s-a spus că ar fi ale ei, nu au fost acceptate de cercetători.

Ea este descrisă ca având păr blond lung până mai jos de genunchi, ten frumos, ochi căprui, dar care își schimbau culoarea, piept plin și înalt și o grație naturală care o făceau să pară că „merge pe aer”; toate aceste atribute erau foarte apreciate în Italia acelor ani. Se știe puțin despre Lucreția ca personaj istoric. Complicitatea sa în mașinațiunile politice ale tatălui și ale fraților săi nu poate fi clarificată.

Cu certitudine, familia i-a aranjat mai multe căsătorii cu oameni importanți și puternici, cu scopul de a-și satisface ambițiile politice. Lucreția a fost căsătorită cu Giovanni Sforza, Alfonso de Aragon (duce de Bisceglie) și cu Alfonso d’Este (duce de Ferrara). Conform tradiției, Alfonso de Aragon era fiul nelegitim al regelui Neapolelui și Cesare ar fi aranjat asasinarea sa după ce relația cu el și-a pierdut utilitatea politică.

 

24 iunie 1571 - Spaniolul Miguel Lopez de Legazpi fondeaza orasul Manila, actuala capitala a Republicii Filippine.

Miguel López de Legazpi, en La Hormiga de Oro.jpg
Miguel López de Legazpi, en la revista española La Hormiga de Oro

 

24 iunie 1610 - Preotul Jessé Fléché il boteaza pe Membertou, primul autohton din America de Nord crestinat impreuna cu 21 de membri ai familiei sale. Membertou a fost ”sagamo” (Seful) unui trib de indieni Micmac care traia in apropierea actualului Port-Royal, in Noua Scotie. A luat numele de « Henri », in onoarea regelui Frantei, Henric al IV-lea.

 

24 iunie 1622 - Bătalia pentru Macao: Portughezii, in inferioritate numerica si fara fortificatii adecvate, au reuşit să-i respingă pe olandezii care inccercau sa preia controlul acestei colonii aflate pe coasta de sud-est a Chinei.

 

24 iunie 1711 - Petru I, tarul Rusiei, împreuna cu împarateasa si intreaga curte soseste la Iasi, unde se intalneste cu domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir. Intai intrase in Moldova pe la Tutora un corp de oaste rusesc condus de generalul Seremetev, cu 4000 de soldati. La 13 aprilie 1711, Dumitrascu Voda ( Dimitrie Cantemir), semnase cu tarul Petru al Rusiei un tratat formal, in care se prevedea si ajutorul militar pe care-l ofera Rusia, precum si contributia Moldovei cu oaste si hrana.

Efectiv, ta ul Petru si Dimitrie Cantemir au stat in Iasi 10 zile zile, dupa care au plecat in zona luptelor pe Prut.. Ion Neculce, care era la acea vreme hatman (comandantul oastei moldovene), a descris in amanunt ospetele stropite din plin cu vin de Cotnari si sampanie frantuzeasca, tarul fiind cunoscut ca un mare iubitor de bauturi.

De altfel, oastea rusa si moldoveneasca era deja la Tutora si se pregateau de lupta, facand lucrari de fortificatii ..” atunce sau facut trei obuze” spune Neculce, ..”in gura Jijiei” langa Stanilesti. In aceste “obuze”, de fapt niste redute pentru artilerie si infanterie era concentrata oastea. In luptele cu turcii, oastea moldo rusa a fost nevoita sa ceara pace, iar in urma Pacii de la Vadul Huşilor (12/23 iulie 1711), i se permitea ţarului să se retragă din Moldova cu toată oastea şi cu armele. Dimitrie Cantemir renunta la domnie si a fost lăsat să plece în Rusia, unde a trăit până la sfârşitul vieţii. Pe 16 iulie Tarul Petru si Dimitrie Cantemir cu intreaga curte, incusiv Ion Neculce, parasesc zona si pleaca pe Prut in sus, inspre Polonia si Rusia.

 

24 iunie 1793 - A fost adoptată prima Constituţie republicană a Franţei.

 

24 iunie 1812 - Avangarda trupelor franceze ale lui Napoleon Bonaparte atacă Imperiul Rus forțând rîul Niemen. La campanie au participat peste 60000o de soldati si se va transforma intr-un dezastru pentru armata franceza odata cu venirea iernii. La 30 decembrie armata lui Napoleon, redusa la 50 000 de oameni se va retrage trecand in sens invers raul Niemen. La 24 iunie 1812, orele șase, avangarda trupelor franceze ale lui Napoleon Bonaparte atacă Imperiul Rus forțând rîul Niemen, spre localitatea Kovno (azi Kaunas, Lituania).

La acel moment întreaga Europă era la picioarele lui Napoleon I și singura putere continentală care îi stătea în cale era Rusia. Chiar dacă armatele țarului Alexandru I, opun rezistență, numeroasa armată napoleoniană avansează rapid ocupînd localitate după localitate, pînă și Moscova (14 septembrie 1812).

Totuși armata rusă, retrasă anteror din luptă, sub conducerea generalului Kutuzov atacă puternic armata franceză pe 18 octombrie 1812. Lipsa proviziilor și venirea iernii îl impun pe Napoleon să se retragă pentru iarnă la Smolensk, dar nu ajunge acolo drumul fiind-ui blocat. Practic toată cavaleria franceză piere de foame din lipsa furajelor, fapt care l-a făcut pe Napoleon să abandoneze și artileria.

Condițiile vitrige ale Rusiei au învins cea mai mare armată a Europei și au silit-o să se retragă. Eșecul Campaniei din Rusia a constituit începutul sfărșitului lui Napoleon. Napoleon Bonaparte (în franceză: Napoléon Bonaparte; n. 15 august 1769, Ajaccio, Corsica – d. 5 mai 1821, în insula Sfânta Elena), cunoscut mai târziu ca Napoleon I şi iniţial ca Napoleone di Buonaparte, a fost un lider politic şi militar al Franţei, ale cărui acţiuni au influenţat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea.

 

24 iunie 1818 - S-a nascut Ion Ionescu de la Brad, agronom și economist, întemeietorul școlii românești de agronomie, membru al Academiei Române; a organizat primul serviciu de statistică din Moldova; (d. 1891).

 

24 iunie 1821 - Se desfasoara batalia de la Carabobo intre trupele coloniale spaniole si rebvolutionarii condusi de Sinom Bolivar . In urma victoriei rasculatilor Venezuela obtine independenta fata de Spania.

 

24 iunie 1859 - Se desfasoara in nordul Italiei bătălia de la Solferino (Bătălia de la trei suverani): Sardinia şi Franţa înfrâng Austria.

 

24 iunie 1880 - În Québec s-a intonat pentru prima oară “O Canada”, cântec care vea sa devina ulterior imnul național al Canadei.

 

24 iunie 1886 - S-a născut ingineerul si omul politic roman Ion Gigurtu; (d. 1959).

 

24 iunie 1901 - La Paris, a avut loc prima expoziţie de pictură a lui Pablo Picasso.

Portrait de Picasso, 1908.jpg
Portrait photograph of Pablo Picasso, 1908

Pablo Ruiz y Picasso, cunoscut ca Pablo Picasso (n. 25 octombrie 1881, Malaga – d. 8 aprilie 1973, Mougins/Cannes) a fost un artist plastic spaniol. Picasso nu s-a putut mulțumi în viață cu un singur rol. Va juca multe, reale și imaginare, dar pe toate cu aceeași pasiune. A fost andaluz și catalan, spaniol și francez. A fost un copil genial, la Paris un străin “iresponsabil”, din cauza căruia însă cartierul Montmartre a intrat în legendă.

Les Demoiselles d'Avignon.jpg
Les Demoiselles d’Avignon (1907), Museum of Modern Art, New York

A fost un amant pasional, soț și tată. Dar mai presus de orice, a fost cea mai strălucită personalitate artistică a secolului al XX-lea, unul dintre marii maeștri ai penelului, care a rupt definitiv cu convențiile stilului iluzionist și figurativ, dominant încă din perioada Renașterii. Așa cum tablourile cubiste au descompus realitatea, și opera lui Picasso este o oglindă care permite urmărirea artei în secolul al XX-lea și totodată viața particulară a artistului. Pânzele lui ne amintesc de un jurnal intim care glorifică frumusețea și eroismul femeilor iubite. Optzeci de ani de activitate artistică – pictură, sculptură, poezie, desen, grafică, ceramică reflectă multilateralitatea creației lui Picasso care trăiește pentru artă și prin artă.

 

24 iunie 1902 - S-a născut Ion Basgan, inginer roman, inventatorul forajului rotopercutor (d. 1980)

Ion Șt. Basgan (n. 24 iunie 1902, Focșani – d. 15 decembrie 1980, București), inginer și inventator român. Este celebru pentru invenția sa, forajul cu aplicația sonicității, și pentru descoperirea efectului care-i poartă numele, „efectul Basgan” - foto: ro.wikipedia.org

Ion Șt. Basgan (1902 – 1980) – foto: ro.wikipedia.org

Ion Șt. Basgan (n. 24 iunie 1902, Focșani – d. 15 decembrie 1980, București), inginer și inventator român. Este celebru pentru invenția sa, forajul cu aplicația sonicității, și pentru descoperirea efectului care-i poartă numele, „efectul Basgan”.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

24 iunie 1910 - Japonia invadeaza Coreea.

 

24 iunie 1918 - A fost inaugurată prima cursă poştală, pe calea aerului, între Montreal şi Toronto.

 

24 iunie 1926 - În România este inaugurata prima linie aeriana naționala civila, pe ruta București-Galați

 

24 iunie 1927 - În România a fost inființata Legiunea Arhanghelul Mihail, cunoscută și sub denumirea de Garda de Fier.

Miscarea Legionara Bucuresti - foto preluat de pe commons.wikimedia.org

Miscarea Legionara Bucuresti – foto preluat de pe commons.wikimedia.org

Legiunea Arhanghelul Mihail, numită și Mișcarea Legionară, a fost înființată în România interbelică, la 24 iunie 1927 de Corneliu Zelea Codreanu – în urma rupturii dintre acesta și mentorul și principalul său susținător, A.C. Cuza – ca o organizație paramilitară teroristă de orientare naționalistă-fascistă, creată după modelul organizațiilor naziste SA și SS, cu un caracter mistic-religios, violent anticomunist, antisemit și antimasonic.

Alături de Codreanu, supranumit „Căpitanul”, fondatori ai Mișcării Legionare au mai fost Ion Moța, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu și Ilie Gârneață, dar dominarea „Căpitanului” era absolută, inalienabilă, indisputabilă, iar criticarea sa era pasibilă cu moartea (vezi mai jos asasinarea lui Mihai Stelescu).

După asasinarea lui Codreanu în noiembrie 1938, conducerea Legiunii a fost preluată de Horia Sima. Dezordinile cauzate de legionari în vara lui 1940 au dus în cele din urmă la abdicarea regelui Carol al II-lea. La 4 septembrie 1940 Legiunea s-a aliat cu Ion Antonescu, după zece zile fiind proclamat „Statul Național-Legionar”, în al cărui guvern legionarii constituiau principala forță politică.

Horia Sima a amplificat campania de asasinate politice, economice, rasiale și de interese personale, campanie care a culminat cu Rebeliunea legionară din ianuarie 1941, o lovitură de stat eșuată împotriva lui Antonescu și a armatei române. Înlăturată de la guvernare (Horia Sima și alți fruntași legionari s-au refugiat în Germania). Deși practic a fost dizolvată, Legiunea s-a scindat în două grupuri antagoniste, „simiștii” lui Horia Sima și „codreniștii” conduși de Ion Zelea Codreanu (tatăl lui Corneliu).
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

24 iunie 1941 - 2.000 prizonieri polonezi sunt evacuați din închisoarea Wilejka de către mai multe sute de colaboratori și de NKVD. Prizonierii sunt împușcați sau injunghiati cu baionetele, de escortele lor și apoi mitraliati si bombardati de către avioanele germane. Au murit aproximativ 547 de oameni.

 

24 iunie 1941: Se rup relaţiile dintre România şi U.R.S.S.. Ministrul Romaniei la Moscova, Grigore Gafencu, a fost covocat la comisarul poporului pentru Afacerile Externe, Veaceslav Molotov. Constatandu-se existenta starii de razboi intre Romania si URSS, relatiile diplomatice dintre cele dou tari au fost rupte.

 

24 iunie 1945 - S-au desfăşurat, la Bucureşti, lucrările primului Congres general al Frontului Plugarilor. Petru Groza a fost reales preşedinte.

 

24 iunie 1947 - Guvernul SUA a adresat o nota guvernului roman in legatura cu nerespectarea de catre acesta a obligatiuniilor privind drepturile omului.

 

24 iunie 1948 - Reforma monetara prin care aliatii occidentali au hotarat introducerea unei singure monedă in cele trei zone occidentale de ocupație din Berlin , a dat sovieticilor pretextul pentru a trece la blocada totală a Berlinului de Vest. Au fost întrerupte complet comunicațiile cu zona occidentală a Berlinului, pe uscat și pe apă. Din data de 26 iunie 1948, pentru aprovizionarea orașului, a început să funcționeze un „pod aerian” american; pana cand blocada a fost ridicată la 11 mai 1949.

24 iunie 1964 – Decretul de grațiere nr. 310/16 iunie 1964 – La 16 iunie 1964 a fost dat decretul nr. 310 prin care 3467 de deținuți politic sunt grațiați de restul pedepsei pe care o mai aveau de executat. În perioada imediat următoare, zilnic erau eliberați câteva sute de deținuți politic. La 24 iunie 1964, alți 406 deținuți politic au fost eliberați din închisori.
cititi mai mult pe www.memorialsighet.ro

 

24 iunie 1983 - Liderul palestinian Yasser Arafat este expulzat din Damasc, Siria.

 

24 iunie 1983 - Prima femeie americana astronaut, Sally Ride, a revenit pe pamant.

 

24 iunie 1987 - A murit poetul şi eseistul roman Virgil Teodorescu (n. 15 iunie 1909).

 

24 iunie 1988 - A murit Mihai Beniuc, poet, prozator si psiholog (romane: “Pe muche de cuţit”, “Explozie înăbuşită”); (n. 20 noiembrie 1907 la Sebis, Arad). Mihai Beniuc este cunoscut în general ca poet proletcultist al regimurilor comuniste din Romania. A activat, de asemenea, ca psiholog (specialist în psihologia animalelor) si ca profesor la Universitatea clujeană.

 

 

24 iunie 1991 - Parlamentul României a declarat nul Pactul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, în urma caruia URSS a cotropit tinuturile romanesti Basarabia, Bucovina de Nord si Herta.

Molotov–Ribbentrop pact – political map of central europe in 1939–1940 (a map in English) (Romanian Version) - foto: ro.wikipedia.org

Molotov–Ribbentrop pact – political map of central europe in 1939–1940 (a map in English) (Romanian Version) – foto: ro.wikipedia.org

Pactul Ribbentrop-Molotov, cunoscut și ca Pactul Stalin-Hitler, a fost un tratat de neagresiune încheiat între Uniunea Sovietică și Germania nazistă, semnat la Moscova, la 23 august 1939 de șeful guvernului și ministrul de externe a URSS Viaceslav Molotov și ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop, în prezența lui Stalin.. La 23 august 1939, Germania nazistă și U.R.S.S. anunță semnarea unui pact de neagresiune.

Chiar dacă Rusia bolșevică întreținuse multă vreme relații privilegiate cu Germania anilor 1920, acest lucru i-a surprins pe majoritatea observatorilor, căci opoziția ideologică dintre nazism și comunismul sovietic părea ireductibilă. Alianța dintre cei doi mari dictatori totalitari, Hitler și Stalin, urma să aibă consecințe nefaste, vizibile și astăzi în sânul Europei reunite.

 

 

24 iunie 1995 - A fost adoptată, la Roma , Convenția privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal.A intrat în vigoare la data de 22 iulie 1998, iar Romania a depus instrumentele de ratificare la 21 ianuarie 1998.

 

24 iunie 1996 - Biroul Electoral Central a comunicat rezultatele turului al doilea de scrutin organizat in data de 23 iunie 1996 pentru alegerea primarilor in 63 localitati (3 municipii, 5 orase, 55 comune) din 17 judete.

 

24 iunie 1996 - Consiliul General Local al municipiului Bucuresti i-a ales pe cei patru viceprimari ai Capitalei. Trei dintre acestia, respectiv Viorel Lis, Paul Radu Popovat si Alexandru Malliu, reprezentau Conventia Democratica (CDR). Al patrulea viceprimar, Anton Vatasescu, reprezenta USD.

 

24 iunie 1999 - Credit Bank a fost declarata, de catre instanta judecatoreasca, in incetare de plati, dupa trei ani de procese cu Banca Nationala a Romaniei, prin care a contestat decizia.

 

24 iunie 2002 - A murit Pierre Werner iniţiatorul politicilor de integrare monetara Europeana şi autor al „Planului Werner”, concretizat în introducerea monedei EURO; (n. decembrie 1913).

 

24 iunie 2004 - În statul american New York, este declarată neconstituţională pedeapsa capitală.

 

24 iunie 2005 – În Iran, Mahmoud Ahmadinejad castiga alegerile prezidentiale, obtinand 61% din voturile exprimate de cei 22 de milioane de alegatori prezenti la scrutin, in confruntarea cu fostul presedinte Hasemi Rafsandjani. El devine primul sef laic al executivului , de dupa 1979.

 

24 iunie 2007 - Gordon Brown a fost desemnat oficial noul lider al Partidului Laburist din Marea Britanie.

 

24 iunie 2009 - A murit Matei Călinescu, critic și teoretician literar român, stabilit în anul 1973 in Statele Unite al Americii; (n. 1934).

 

24 iunie 2012 - A murit ultimul exemplar de broasca testoasa gigant din specia Chelonoidis nigra abingdonii , existenta insula Pinta din Insulele Galapagos, Ecuador. La data mortii acesta avea peste 100 de ani, dar nu a lasat nici un decendent, cu toate ca i-au fost aduse doua femele pentru reproductie, dintr-o insula invecinata.

 

24 iunie 2020 - La Ordinea Zilei

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.orgyoutube.com

Evenimentele Zilei de 23 iunie în Istorie

Parlamentul Republicii Moldova

foto preluat de pe curentul.md
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

23 iunie este a 174-a zi a calendarului gregorian și a 175-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 23 iunie

(BOR) Sfânta Muceniță Agripina; Sfântul Sființit Mucenic Aristocleu, preotul

Sfânta Muceniță Agripina și Sfântul Mucenic Aristocleu, preotul. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 23 iunie - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Muceniță Agripina și Sfântul Mucenic Aristocleu, preotul - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

(BRU) Sf. Agripina, martiră († secolul al III-lea)

 

(BRC) Sf. Alice, martiră

 

Ziua Naţiunilor Unite pentru Serviciul Public (ONU)

Ziua Naţiunilor Unite pentru Serviciul Public este marcată, anual, la 23 iunie. A fost instituită prin Rezoluţia 57/277 a Adunării Generale a Naţiunilor Unite drept o recunoaştere a valorii şi virtuţii serviciului public faţă de comunitate, a contribuţiei administraţiei publice în procesul de dezvoltare, a muncii depuse de funcţionarii publici şi pentru a încuraja, totodată, tinerii să urmeze o carieră în domeniu, conform www.un.org.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua internaţională a văduvelor (ONU)

În fiecare an, la 23 iunie este marcată la nivel mondial Ziua internaţională a văduvelor, pentru a evidenţia nedreptăţile cu care se confruntă văduvele din întreaga lume şi pentru a sensibiliza populaţia în vederea sprijinirii acestora şi a copiilor lor.

Adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite cu prilejul celei de-a 65-a Adunări Generale din 21 decembrie 2010, această zi fusese lansată, în anul 2005, de Fundaţia Loomba din Marea Britanie conform http://calendar.city-star.org/ro. Data aleasă semnifică ziua în care, în anul 1945, Shrimati Pushpa Wati Loomba, mama fondatorului Fundaţiei, a rămas văduvă.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

România – Ziua funcţionarului public

Ziua funcţionarului public, sărbătorită în fiecare an la data de 23 iunie, a fost instituită prin Legea 145/2016.

Senatul, prima Cameră sesizată în acest caz, a votat la 21 martie 2016, propunerea legislativă privind instituirea acestei zile. Potrivit iniţiatorilor proiectului legislativ, instituirea unei zile a funcţionarului public român are rolul de a contribui la îmbunătăţirea imaginii autorităţilor şi instituţiilor publice, în general, şi a funcţionarilor publici în particular.

Prin organizarea de evenimente specifice care să recunoască importanţa activităţii acestei categorii profesionale şi acordarea de premii, distincţii, medalii, titluri onorifice cu valoare simbolică, funcţionarii publici vor fi motivaţi să ofere servicii de calitate cetăţenilor, care îşi vor recăpăta astfel încrederea în profesionalismul, integritatea şi eficienţa serviciilor publice“, se arată în expunerea de motive.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Luxemburg, Ziua națională - Aniversarea zilei de naștere a Marei Ducese Charlotte

 

Astăzi în istorie pentru 23 iunie

 

Evenimentele Zilei de 23 iunie în Istorie:

- 23 iunie 1990 – Parlamentul Republicii Moldova a adoptat declaraţia de suveranitate

 

23 iunie 47 î.Hr.  - S-a născut Ptolemeu Caesarion din Egipt , fiul lui Iulius Cezar şi al reginei Egiptului Cleopatra (d. 30 î.Hr.). Ptolemeu al XV – lea d.30 i.Hr. ) a fost ultimul rege din dinastia ptolomeică din Egipt, si a fost numit coregent de mama sa la varsta de numai trei ani, in anul 44 î.Hr. Acesta avea să devină rege al Egiptului elenistic ca print mostenitor al tronului , dar a fost executat de trupele lui Octavianus , viitorul prim imparat al Romei . Odata cu el a disparut dinastia Lagides a faronilor din Egipt, tara fiind direct administrata de Roma.

 

23 iunie Anul 79 - A murit Vespasian, împărat roman (n. 9 î.Hr.)

Vespasian, cunoscut și ca Caesar Vespasianus Augustus, sau Titus Flavius Vespasianus (n. 17 noiembrie 9 la Cittareale – d. 23 iunie 79 la Roma), a fost împărat roman din decembrie 69 (Anul celor patru împărați) până în iunie 79 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Vespasian – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Vespasian, cunoscut și ca Caesar Vespasianus Augustus, sau Titus Flavius Vespasianus (n. 17 noiembrie 9 la Cittareale – d. 23 iunie 79 la Roma), a fost împărat roman din decembrie 69 (Anul celor patru împărați) până în iunie 79. Fondator al Dinastiei Flaviilor, el a fost încoronat într-o perioadă de instabilitate politică (război civil) și criză economică lăsate de Nero la moartea sa.

 

23 iunie 79 - Titus ii succede la tronul imperiului tatălui sau Vespasian , devenind al zecelea împărat roman.

Titus Flavius Vespasianus (30 decembrie 39 – 13 septembrie 81) a fost împărat roman în perioada 79-81 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Titus Flavius Vespasianus – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Titus Flavius Vespasianus (30 decembrie 39 – 13 septembrie 81) a fost împărat roman în perioada 79-81. Născut la Roma, fiul lui Vespasian este proclamat în 69 caesar, devenind din 71, în calitate de prefect al pretoriului, coregent al imperiului. Se remarcă în războiul din Iudeea cucerind în august 70, după un îndelungat asediu, Ierusalimul, centrul răscoalei antiromane a iudeilor. Ponderat, în relaţii bune cu Senatul, va fi prezentat de tradiţia istorică ca unul dintre cei mai buni împăraţi (Amor et deliciae generis humani).

A sprijinit înflorirea literaturii şi artelor, contribuind la îmbogăţirea Cetăţii Eterne cu monumente de o deosebită trăinicie şi frumuseţe –Flavium amphiteatrum, cel mai mare amfiteatru roman, cu o capacitate de cca. 50.000 de locuri, inaugurat în 80, cunoscut din evul mediu sub denumirea de Colloseum, termele şi arcul lui Titus. În timpul domniei sale o puternică erupţie a Vezuviului acoperă sub un strat de lavă şi cenuşă trei oraşe din Campania –Pompei, Herculaneum şi Stabiae (august 79) –calamitate în care îşi găsesc moartea cca. 15.000 de oameni. Îi urmează la tron fratele său, Domiţian, desemnat de Titus la 23 iunie caesar şi succesor.

 

23 iunie 930 - A fost convocat pentru prima oara “Altingul” – adunarea reprezentantilor marilor comunitati din Islanda,o adunare în aer liber, la aproximativ 45 km est de ceea ce urma să devină ulterior capitala țării, Reykjavik. Althing-ul este, de facto, cel mai vechi parlament continuu funcțional pana in zilele noastre din lume. De asemenea, fondarea sa a marcat începutul existenței statului organizat islandez.

 

23 iunie 1532 - Henric VIII și François I au semnat tratatul secret împotriva împăratului Carol V.

Henric al VIII-lea (engleză Henry VIII) (n. 28 iunie 1491 – d. 28 ianuarie 1547) a fost rege al Angliei din 21 aprilie 1509 până la moartea sa - foto: ro.wikipedia.org

Henric al VIII-lea - foto: ro.wikipedia.org

Henric al VIII-lea (engleză Henry VIII) (n. 28 iunie 1491 – d. 28 ianuarie 1547) a fost rege al Angliei din 21 aprilie 1509 până la moartea sa.

Francisc I al Franței (12 septembrie 1494 - 31 martie 1547) a fost rege al Franței între anii 1515 și 1547, fiind fiul lui Charles d'Angoulême și al Louisei de Savoia. Întâi, conte de Angoulême și duce de Valois, el i-a succedat la tron vărului său Ludovic XII, prin căsătoria cu fiica acestuia, Claude a Franței - foto: ro.wikipedia.org

Francisc I al Franței - foto: ro.wikipedia.org

Francisc I al Franței (12 septembrie 1494 – 31 martie 1547) a fost rege al Franței între anii 1515 și 1547, fiind fiul lui Charles d’Angoulême și al Louisei de Savoia. Întâi, conte de Angoulême și duce de Valois, el i-a succedat la tron vărului său Ludovic XII, prin căsătoria cu fiica acestuia, Claude a Franței.

Carol Quintul (n. 24 februarie 1500 – d. 21 septembrie 1558) a fost împărat romano-german din 1519, până la abdicarea sa în 1556. A domnit, de asemenea, ca rege al Spaniei, cu titulatura „Carol I”, din 1516 până în 1556. Ca moștenitor a patru dintre casele regale importante din Europa, a realizat o uniune personală a unor teritorii întinse și dispersate, incluzând Sfântul Imperiu Roman, Aragon, Castilia, Napoli, Sicilia, Țările de Jos și coloniile spaniole din Americi. Când a renunțat la tron, și-a împărțit ținuturile între fiul său, Filip al II-lea al Spaniei, și fratele său, împăratul Ferdinand I - in imagine, Portret al împăratului Carol Quintul, după Tițian - foto: ro.wikipedia.org

Portret al împăratului Carol Quintul, după Tițian – foto: ro.wikipedia.org

Carol Quintul (n. 24 februarie 1500 – d. 21 septembrie 1558) a fost împărat romano-german din 1519, până la abdicarea sa în 1556. A domnit, de asemenea, ca rege al Spaniei, cu titulatura „Carol I”, din 1516 până în 1556. Ca moștenitor a patru dintre casele regale importante din Europa, a realizat o uniune personală a unor teritorii întinse și dispersate, incluzând Sfântul Imperiu Roman, Aragon, Castilia, Napoli, Sicilia, Țările de Jos și coloniile spaniole din Americi. Când a renunțat la tron, și-a împărțit ținuturile între fiul său, Filip al II-lea al Spaniei, și fratele său, împăratul Ferdinand I.

 

23 iunie 1641 - Au fost depuse in biserica “Trei Ierarhi” din Iasi de către domnitorul Vasile Lupu, moastele Sfintei Paraskeva. Aducerea moaștelor la Iași a fost un gest de recunoștință din partea patriarhului Partenie I și a membrilor Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol, pentru faptul că domnitorul Vasile Lupu a plătit toate datoriile Patriarhiei Ecumenice. Începând din anul 1889, aceste moaste au fost mutate în Catedrala Mitropolitana din Iasi.

 

23 iunie 1668 - S-a nascut filosoful italian Giambattista Vico (d. 1744).

Giovanni Battista (Giambattista) Vico sau Vigo (n. 23 iunie 1668; d. 23 ianuarie 1744) a fost un filosof, retorician, istoric și jurist italian - foto: ro.wikipedia.org

Giambattista Vico – foto: ro.wikipedia.org

Giovanni Battista (Giambattista) Vico sau Vigo (n. 23 iunie 1668; d. 23 ianuarie 1744) a fost un filosof, retorician, istoric și jurist italian. Tatăl său era librar, iar mama sa fiica unui producător de transport în Napoli, Italia. A fost influențat de Platon, Cicero, Varro, Tacitus, Machiavelli, Francis Bacon și Hugo Grotius și i-a influențat pe De Maistre, Goethe, Hegel, Coleridge, Marx, Croce, Gramsci, Joyce, Evola, Michelet, Quinet și pe James Hillman.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

23 iunie 1703 - S-a nascut Maria Leszczyńska, soţia regelui Ludovic al XV-lea al Franţei și bunica regilor Ludovic al XVI-lea, Ludovic al XVII-lea, si Carol al X-lea; (d.24 iunie 1768).

MariaLeszczynska02.jpg
Maria Leszczyńska în 1730, de Alexis Simon Belle

Maria Karolina Zofia Felicja Leszczyńska (23 iunie 1703 – 24 iunie 1768) a fost soția regelui Ludovic al XV-lea al Franței și bunica regilor Ludovic al XVI-lea, Ludovic al XVIII-lea și Carol al X-lea. În Franța era numită Marie Leczinska.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

23 iunie 1763 - S-a nascut in colonia franceza Martinica, Josephine de Beauharnais, (Marie-Josèphe Rose Tascher de la Pagerie), prima soţie a lui Napoleon Bonaparte şi împărăteasă a Franţei din 1804 (d. 29 mai 1814).

Joséphine de Beauharnais (n. 23 iunie 1763 – d. 29 mai 1814) a fost prima soție a lui Napoleon I și prima Împărăteasă a francezilor - in imagine: Portret al împărătesei Josephine, de François Gérard - foto: ro.wikipedia.org

Portret al împărătesei Josephine, de François Gérard – foto: ro.wikipedia.org

Joséphine de Beauharnais (n. 23 iunie 1763 – d. 29 mai 1814) a fost prima soție a lui Napoleon I și prima Împărăteasă a francezilor. Reședința ei preferată a fost Castelul Malmaison. Prin fiica ei, Hortense, a fost bunica maternă a lui Napoleon al III-lea. prin fiul ei, Eugène, a fost străbunica ultimilor regi și regine ai Suediei și Danemarcei ca și a ultimei regine a Greciei. Actualele case regale ale Belgiei, Norvegiei și Luxembourgului sunt descendenții ei.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

23 iunie 1834 - S-a nascut Alexandru Odobescu, prozator și istoric român, membru al Societății Academice Române (d.1895).

Alexandru Odobescu (n. 23 ianuarie 1834, București - d. 10 noiembrie 1895, București) a fost un scriitor, arheolog și om politic român. A fost ministru al monumentelor (1863-1864), și profesor de arheologie la Universitatea din București. Este autorul unui tratat de istorie a arheologiei (Istoria arheologiei, 1877) și a unei monografii dedicate tezaurului de la Pietroasa descoperit în perioada profesoratului său - foto: ro.wikipedia.org

Alexandru Odobescu – foto: ro.wikipedia.org

Alexandru Odobescu (n. 23 ianuarie 1834, București – d. 10 noiembrie 1895, București) a fost un scriitor, arheolog și om politic român. A fost ministru al monumentelor (1863-1864), și profesor de arheologie la Universitatea din București. Este autorul unui tratat de istorie a arheologiei (Istoria arheologiei, 1877) și a unei monografii dedicate tezaurului de la Pietroasa descoperit în perioada profesoratului său. (Le Trésor de Pétrossa. Étude sur l’orfèvrerie antique, Tome I-III, Éditions J. Rothschild, Paris, 1887-1900).

A publicat studii de folclor despre cântecele Europei răsăritene (Cântecele poporane ale Europei răsăritene, mai ales în raport cu țara, istoria și datinile românilor, 1861; Răsunete ale Pindului în Carpați). A publicat studii de istorie literară dedicate literaturii din secolul al XVIII-lea (Poeții Văcărești, Mișcarea literară din Țara Românească în sec. XVIII). Este autorul unor nuvele istorice (Mihnea Vodă cel Rău, Doamna Chiajna, 1860) și volume de eseuri (Câteva ore la Snagov, 1909; Pseudokynegeticos, 1874).
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

23 iunie 1848 - Dimitrie Brătianu este acreditat ca agent diplomatic al Ţării Româneşti pe lângă Cabinetele din Pesta şi Viena, pentru a susţine cauza Principatelor pe lângă revoluţionarii din Imperiul Habsburgic.

 

23 iunie 1867 - S-a nascut Iulian Marțian, istoric român, membru al Academiei Române (d. 1937)

Iulian (Iuliu) Marţian (n. 23 iunie 1867, Mintiu, Bistriţa-Năsăud - d. 26 octombrie 1937, Mintiu) a fost un istoric român, membru de onoare al Academiei Române (Maiorul Iulian Marţian, pionier al cercetărilor arheologice în ţinutul Năsăudului) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Maiorul Iulian Marţian, pionier al cercetărilor arheologice în ţinutul Năsăudului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Iulian (Iuliu) Marțian (n. 23 iunie 1867, Mintiu, Bistrița-Năsăud – d. 26 octombrie 1937, Mintiu) a fost un istoric român, membru de onoare al Academiei Române. A fost membru pe viață al ASTREI. În zilele premergătoare Marii Uniri se alcătuia Biroul Consiliului Național Român din Năsăud, avându-l ca președinte pe viitorul academician Iulian Marțian.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

23 iunie 1868 - Inventatorul american Christopher Latham Sholes (tipograf de meserie) a patentat inventia sa pe care a numit-o “Type-Writer” (masina de scris), pe care a vandut-o companiei de armament Remington.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

Sholes.jpg
Christopher Latham Sholes, inventor of the first practical typewriter

Pterotype.jpg
John Pratt’s Pterotype, the inspiration for Sholes in July 1867, a version close to the stock model advocated by fellow inventor Frank Haven Hall.

 

23 iunie 1879 - David Emmanuel își ia doctoratul la Sorbona cu teza „Etude des intégrales abeliennes de troisieme espace“, devenind astfel al doilea român doctor în matematici la Sorbona.

David Emmanuel.jpg

David Emmanuel (n. 31 ianuarie 1854, București – d. 4 februarie 1941, București) a fost matematician evreu român. Este considerat drept întemeietorul școlii matematice moderne din România. A fost membru de onoare (din 1936) al Academiei Române.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

23 iunie 1881 - S-au stabilit relații diplomatice între Romania si Spania.

 

23 iunie 1889 - S-a nascut poeta rusa Anna Ahmatova, (Anna Andreevna Gorenco); (d. 1966).

Anna Ahmatova (nume real: Anna Andreevna Gorenko (n. 11/23 iunie, 1889, Bolșoi Fontan, lângă Odessa - d. 5 martie 1966, Domodedovo, lângă Moscova) a fost o poetă rusă. Și-a început activitatea în 1912, fiind considerată una din persoanele cele mai reprezentative ale curentului literar denumit „Acmeism”. După Revoluția Socialistă din Rusia, publicarea lucrărilor Annei Ahmatova a fost interzisă. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial și-a reluat activitatea, dar în 1946 a fost din nou criticată de organele partidului comunist și împiedicată să-și publice lucrările. În 1956, după moartea lui Stalin, Anna Ahmatova a fost reabilitată și a redevenit una din persoanele cele mai importante din lumea literată a Uniunii Sovietice. În 1964 i s-a decernat premiul internațional de poezie Aetna-Taormina, iar în 1965 i se decernează titlul de doctor honoris causa de către Universitatea Oxford din Regatul Unit. În 1964, la vârsta de 74 de ani, Anna Ahmatova a fost aleasă președinte al Uniunii Scriitorilor din Uniunea Sovietică. A tradus în rusă versuri ale poetului Mihai Eminescu - in imagine, Anna Ahmatova în 1950 - foto: ro.wikipedia.org

Anna Ahmatova în 1950 – foto: ro.wikipedia.org

Anna Ahmatova (nume real: Anna Andreevna Gorenko, n. 11/23 iunie, 1889, Bolșoi Fontan, lângă Odessa – d. 5 martie 1966, Domodedovo, lângă Moscova) a fost o poetă rusă. Și-a început activitatea în 1912, fiind considerată una din persoanele cele mai reprezentative ale curentului literar denumit „Acmeism”. După Revoluția Socialistă din Rusia, publicarea lucrărilor Annei Ahmatova a fost interzisă. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial și-a reluat activitatea, dar în 1946 a fost din nou criticată de organele partidului comunist și împiedicată să-și publice lucrările.

În 1956, după moartea lui Stalin, Anna Ahmatova a fost reabilitată și a redevenit una din persoanele cele mai importante din lumea literată a Uniunii Sovietice. În 1964 i s-a decernat premiul internațional de poezie Aetna-Taormina, iar în 1965 i se decernează titlul de doctor honoris causa de către Universitatea Oxford din Regatul Unit. În 1964, la vârsta de 74 de ani, Anna Ahmatova a fost aleasă președinte al Uniunii Scriitorilor din Uniunea Sovietică. A tradus în rusă versuri ale poetului Mihai Eminescu.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

23 iunie 1894 - S-a nascut Regele Eduard al VIII-lea al Marii Britanii, monarhul care a abdicat în 1936, pentru a se căsători cu americanca Wallis Simpson, o femeie divortata.

Bundesarchiv Bild 102-13538, Edward Herzog von Windsor.jpg

Eduard al VIII-lea (Edward Albert Christian George Andrew Patrick David, mai târziu Duce de Windsor; n. 23 iunie 1894 – d. 28 mai 1972) a fost rege al Marii Britanii, Irlandei și împărat al Indiei de la moartea tatălui său, George al V-lea, din 20 ianuarie 1936 până la abdicarea sa din 11 decembrie 1936. A fost al doilea monarh al Casei de Windsor, după ce tatăl său a schimbat numele casei regale din Saxa-Coburg-Gotha în 1917.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

23 iunie 1894 - A avut loc la Paris, la Sorbona, din initiativa lui Pierre de Coubertin, un Congres care a hotarat reluarea, intr-un cadru modern, a Jocurilor Olimpice, urmand ca prima editie sa se desfasoare in 1896, la Atena. Romania, care se afla printre invitate, a propus ca oina sa fie introdusa in programul Jocurilor Olimpice.

 

23 iunie 1897 - S-a nascut Alexandru Giugaru, actor român de teatru şi film (d. 1986).

Alexandru Giugaru (n. 23 iunie 1897, Huși; d. 15 martie 1986) a fost un actor român de comedie. Prin Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, actorului Alexandru Giugaru i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”. Ulterior (după anul 1960, dar înainte de 1966) a primit și titlul de Artist al Poporului. Pentru activitatea sa, în anul 1964 a obținut Premiul de Stat. A fost distins cu Ordinul Muncii clasa II (1952) „pentru munca depusă cu ocazia «Centenarului Caragiale»” și cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”. Astăzi, Casa de cultură din municipiul Huși îi poartă numele - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Alexandru Giugaru – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Alexandru Giugaru (n. 23 iunie 1897, Huși; d. 15 martie 1986) a fost un actor român de comedie. Prin Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, actorului Alexandru Giugaru i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”. Ulterior (după anul 1960, dar înainte de 1966) a primit și titlul de Artist al Poporului.

Pentru activitatea sa, în anul 1964 a obținut Premiul de Stat. A fost distins cu Ordinul Muncii clasa II (1952) „pentru munca depusă cu ocazia «Centenarului Caragiale»” și cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”. Astăzi, Casa de cultură din municipiul Huși îi poartă numele.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

23 iunie 1907 - S-a nascut economistul englez James Meade, laureat al Premiului Nobel (d. 1995).

James Meade Nobel.jpg
James Meade with Phillips Machine/MONIAC computer, 1996

James Edward Meade (n. 23 iunie 1907– d. 22 decembrie 1995) a fost un economist britanic, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 1977.

 

23 iunie 1909 - S-a născut istoricul şi criticul literar român Ovidiu Papadima (d. 1996).

Ovidiu Papadima (n. 23 iunie 1909, Sinoie, Mihai Viteazu, județul Constanța – d. 26 mai 1996) a fost un eseist, istoric literar, cronicar literar și folclorist român - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ovidiu Papadima – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ovidiu Papadima (n. 23 iunie 1909, Sinoie, Mihai Viteazu, județul Constanța – d. 26 mai 1996) a fost un eseist, istoric literar, cronicar literar și folclorist român. Arestat pe considerente politice fabricate și apoi condamnat politic în 1952, a fost închis în închisorile din Calea Rahovei, Ghencea, Craiova, Poarta Albă (adică la șantierul primei încercări de construire a Canalului Dunăre – Marea Neagră, unde a ajuns să cântărească doar 44 de kg), Gherla și Jilava. Extenuat total fizic, a fost eliberat pe 7 octombrie 1955. După ce i s-a refuzat orice fel de publicare a oricareia dintre scriierile sale până în 1963, a fost complet reabilitat politic în 1971.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

23 iunie 1910 - S-a nascut dramaturgul francez Jean Anouilh (d. 1987).

Jean Anouilh.jpg

Jean Marie Lucien Pierre Anouilh (n. 23 iunie 1910, Bordeaux – d. 3 octombrie 1987, Lausanne) a fost un dramaturg francez.

 

23 iunie 1912 - S-a nascut Alan Turing, matematician englez (d. 1954)

Alan Turing Aged 16.jpg

Passport photo of Alan Turing at aged 16

Alan Mathison Turing, (n. 23 iunie 1912, Londra, Regatul Unit – d. 7 iunie 1954, Wilmslow, Cheshire, Regatul Unit) a fost un informatician, matematician, logician, criptanalist, filosof și maratonist britanic. A fost o personalitate deosebit de influentă în dezvoltarea informaticii, aducând o formalizare a conceptelor de „algoritm” și „computație⁠” cu mașina Turing, care poate fi considerată un model de calculator generic. Turing este considerat a fi părintele informaticii și inteligenței artificiale teoretice.

 

23 iunie 1917 - Se intrunesc la Chisinau, in Palatul Libertatii, delegatii comitetelor militare din Iasi, Odessa, Chisinau s.a., care hotarasc constituirea “Sfatului imputernicitilor soldatilor si ofiterilor moldoveni de pe frontul romanesc”, organ central de coordonare a activitatii tuturor organizatiilor ostasesti moldovenesti din intreaga Rusie. Sfatul imputernicitilor cere convocarea la Chisinau, pe baza proportionala, a Sfatului Tarii, care urma sa hotarasca asupra proiectului autonomiei Basarabiei pe temeiul national si teritorial. Se cerea, de asemenea, numirea de catre guvernul rus in functia de comisar gubernial a unui roman basarabean si inlocuirea tuturor comisarilor judeteni cu reprezentanti ai basarabenilor, formarea de unitati militare nationale, invatamant in limba nationala, demilitarizarea administratiei s.a.

 

23 iunie 1923 - A luat ființă, la București, Societatea Națională de credit Industrial, al cărei scop era stimularea dezvoltării industriale a țării.

 

23 iunie 1923 - Vizita oficiala in Polonia a regelui Ferdinand I, insotit de primul ministru I.I.C. Bratianu si de ministrul de Externe, I.G. Duca.

 

23 iunie 1937 - La Londra se desfasoara in zilele de 23-25 iunie un concurs hipic, organizat cu prilejul încoronării regelui George al VI-lea al Angliei, a cărui Cupa Challenge de Aur a revenit călărețului român Henry Rang . Trofeul „Daily Mail” a fost cucerit de concurentul roman Felix Topescu, tatăl cunoscutului comentator sportiv de televiziune, Cristian Topescu.

 

23 iunie 1940 - S-a nascut Adam Faith, actor și cântăreț britanic (d. 2003)

 

23 iunie 1944 - Thomas Mann a devinit cetățean american.

 

23 iunie 1959 - Fizicianul german Klaus Fuchs este eliberat din închisoare, dupa o detentie care a durat nouă ani. A fost unul dintre oamenii de ştiinţă care au lucrat în timpul celui de-al doilea război mondial la Los Alamos, in Statele Unite, la producerea bombei atomice americane si a fost condamnat la 14 ani de închisoare in martie 1950, după ce a fost găsit vinovat de a fi transmis informaţii care au permis Uniunii Sovietice să îşi construiasca propria bombă atomică.

 

23 iunie 1959 - A murit scriitorul si muzicianul francez Boris Vian. A suferit un atac de cord intr-o sala de cinematograf si a murit în drum spre spital. Boris Vian s-a nascut 10 martie 1920 si a fost scriitor , inginer, inventator, poet, textier, interpret, critic si muzician de jazz ( trompeta). La aceste talente multiple, ar trebui să adăugăm cele de la vorbitor şi traducător de limba engleza. El este autorul a numeroase texte de cântece, care au fost interpretate, inclusiv Henri Salvador, Yves Montand şi Lavilliers Bernard. In Romania cartea sa “Spuma zilelor) s-a bucurat de un mare succes.

 

23 iunie 1961 - A intrat în vigoare Tratatul asupra Antarcticii, elaborat si semnat în anul 1959.

Steagul Tratatului Antarcticii - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Steagul Tratatului Antarcticii – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Tratatul Antarcticii, împreună cu o serie de alte tratate colaterale, reglementează relațiile internaționale în raport cu Antarctida, singurul continent de pe Pământ fără populație umană băștinașă. În acest tratat, Antarctica este definită ca fiind tot uscatul, împreună cu banchizele aflate la sud de paralela de 60° latitudine sudică. Tratatul, care a intrat în vigoare în 1961 fiind semnat în total de 47 de țări, face din Antarctica o rezervație științifică, stabilește libertatea de cercetare științifică și interzice activitățile militare pe continent. Tratatul a fost primul acord de control al armamentului semnat în timpul Războiului Rece. Sediul Secretariatului Tratatului Antarcticii se află la Buenos Aires, Argentina, începând cu luna septembrie 2004.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; lege5.ro; en.wikipedia.org

 

23 iunie 1964 - Decretul de grațiere nr. 310/16 iunie 1964 – La 23 iunie 1964, 636 de persoane au fost eliberare din închisori (cifre preluate din baza de date Recensământul populației concentraționare, proiect al Centrului Internațional de Studii asupra Comunismului realizat prin coroborarea informațiilor din fișele de încarcerare ale deținuților politic, fișe păstrate la Administrația Generală a Penitenciarelor)

Printre persoanele eliberate în 23 iunie 1964:
- Lucreția Jurj, arestată în august 1954, condamnată la 25 de ani muncă silnică
- Niculina Moica, arestată în iunie 1959 și condamnată la 20 de ani muncă silnică
cititi mai mult pe www.memorialsighet.ro

 

23 iunie 1972 - S-a nascut Zinedine Zidane, fotbalist francez.

Zinedine Zidane (n. 23 iunie 1972), popular poreclit “Zizou”, este un fost fotbalist și actual antrenor de fotbal francez de origine algeriană kabâlă. A antrenat echipa Real Madrid Castilla între anii 2014-2015; pe 4 ianuarie 2016 a fost numit antrenor principal al echipei de fotbal Real Madrid CF, înlocuindu-l pe Rafael Benítez.

Zidane a jucat ca mijlocaș ofensiv, fiind cunoscut pentru evoluția sa la națională de fotbal a Franței, Juventus Torino și Real Madrid. Este considerat unul din cei mai buni fotbaliști ai tuturor timpurilor. A fost numit cel mai bun fotbalist european din ultimii 50 de ani, în baza sondajului UEFA Golden Jubilee Poll. Mijlocaș care prin eleganța driblingului, echilibrul, pasele precise, acuratețea șuturilor și loviturile libere bine a devenit unul dintre cei mai mari artiști ai jocului și un succesor natural al lui Michel Platini în postul de conducător de joc al Franței.

Zidane a intrat în atenția internațională în urma celor două goluri înscrise cu capul în finala Campionatului Mondial de Fotbal 1998 contra Braziliei, două goluri care au adus Franței primul titlu mondial. Zidane a primit trofeul Balonul de Aur fiind considerat cel mai bun jucător al turneului. Pe 25 aprilie 2006, Zidane a anunțat oficial retragerea sa de la echipa națională a Franței după Campionatul Mondial de Fotbal, Germania 2006.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgwww.gsp.ro

 

23 iunie 1983 - Papa Ioan Paul al II-lea se întâlneşte cu Lech Walesa, seful sindicatului Solidaritatea, interzis de autoritatile comuniste din Polonia. Papa il intalneste pe Lech Walesa.intr-o audienta particulara de cca. 40 minute.

 

23 iunie 1984 - S-a nascut Andreea Bălan, cântăreață română.

Andreea Georgiana Bălan (n. 23 iunie 1984, Ploiești) este o cântăreață română de muzică pop și dance. A debutat în televiziune în anul 1994, în cadrul programului Ba Da, Ba Nu, urmând ca doi ani mai târziu să-și lanseze primul album, Amețiți de fum. A devenit cunoscută ca membră a duetului Andrè, în cadrul căruia a activat între anii 1998 și 2001 și a lansat 7 albume. A influențat tinerele prin moda platformelor, denumite generic „șenile”, a codițelor, a fustelor mini și a sânilor evidențiați cu sutiene push-up. Formația a primit în 2002 patru discuri de platină și unul de aur pentru cele 1.500.000 de exemplare ale albumelor vândute, fiind formația românească cu cele mai mari vânzări.

După destrămarea formației Andrè, lansează pe 23 iunie 2002 primul album solo, Te joci cu mine. De atunci a lansat încă 5 albume și 20 de videoclipuri. În 2007 participă la emisiunea Dansez pentru tine, unde se clasează pe locul 1. Alături de același partener, Petrișor Rudge, participă și la varianta internațională a emisiunii, care s-a desfășurat în Mexic, unde a terminat pe locul al doilea. Este printre cele mai bine vândute artiste din România din punctul de vedere al concertelor din 2008 până în prezent, fiind clasată în top 3 și este recunoscută ca având cele mai spectaculoase show-uri din România, îmbinând cu succes muzica și dansul, prezentând adevărate spectacole de revistă înfățișate în peste 10 schimbări de costume. A colaborat, printre alții, cu Connect-R, Keo sau Puya.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

23 iunie 1985 - Echipa națională de handbal masculin a obținut, la Frankfurt pe Main (Germania), titlul de campioană mondială universitară.

 

23 iunie 1985 - Un avion Boeing 747, aparținând companiei „Air India“, care efectua un zbor pe ruta Ottawa – New Delhi s-a prăbușit în largul coastelor Irlandei. Și-au pierdut viața 329 de persoane.

 

23 iunie 1990 - Parlamentul Republicii Moldova a adoptat declaraţia de suveranitate. (independența – pe 27 august 1991) La 23 iunie 1990 Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești de legislatura a XII-a, în cadrul primei sesiuni, apelînd la adevărul că toţi oamenii sunt egali şi au dreptul la viaţă, libertate şi bunăstare, înţelegînd responsabilitatea istorică pentru soarta Moldovei, care are istorie proprie, cultură şi tradiţii milenare, respectînd dreptul la suveranitatea tuturoar popoarelor, în scopul instaurării legii, protecţiei legale şi stabilităţii sociale, exprimînd dorinţa poporului, declară solemn: Republica Sovietică Socialistă Moldovenească este un stat suveran.

Parlamentul Republicii Moldova - foto: curentul.md

Parlamentul Republicii Moldova – foto: curentul.md

 

23 iunie 1992 - Seful mafiot new-yorkez John Gotti este condamnat la inchisoare pe viata fara dreptul de a fi eliberat conditionat.

John Gotti.jpg

John Joseph Gotti, Jr. (n. 27 octombrie 1940 în The Bronx, New York, SUA – d. 10 iunie 2002 în Springfield, Missouri, SUA) a fost șeful familiei mafiote Gambino, după asasinarea precedentului șef Paul Castellano. John Gotti a fost cel mai puternic șef mafiot al perioadei sale. Era cunoscut presei ca “the teflon don“, deoarece purta haine scumpe . În 1992, Gotti a fost condamnat pentru 13 crime, obstrucție în fața justiției, conspirație de a comite crimă, pariuri ilegale, extorcare de fonduri și evaziune fiscală, primind pedeapsa de închisoare pe viață, unde a murit 10 ani mai târziu de cancer.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

23 iunie 1995 - S-a deschis Bursa de Mărfuri Bucureşti.

 

23 iunie 1995 - A incetat din viaţă doctorul Jonas Salk, creatorul primului vaccin împotriva poliomielitei. (n. 28 octombrie 1914). Jonas Edward Salk (n. New York City, New York, SUA, 28 octombrie 1914 – d. La Jolla, California, SUA, 23 iunie 1995) a fost un medic virusolog american, creatorul vaccinului contra poliomielitei.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

23 iunie 1996 - A murit Andreas Papandreu, fost prim-ministru al Greciei (n. 1919).

Andreas Papandreou (n. 5 februarie 1919 Chios - d. 23 iunie 1996 în Ekali) a fost un politician grec. În urma puciului militar din anul 1967 a fost arestat, dar ulterior a devinit prim-ministru al Greciei între anii 1981-1989 și 1993-1996. În perioada 1974 - 1996 a fost lider al Mișcării Panhelenice Socialiste (PASOK). Este tatăl lui Giorgos Andreas Papandreou - in imagine, Andreas Papandreou in 1968 - foto: en.wikipedia.org

Andreas Papandreou in 1968 – foto: en.wikipedia.org

Andreas Papandreou (n. 5 februarie 1919 Chios – d. 23 iunie 1996 în Ekali) a fost un politician grec. În urma puciului militar din anul 1967 a fost arestat, dar ulterior a devinit prim-ministru al Greciei între anii 1981-1989 și 1993-1996. În perioada 1974 – 1996 a fost lider al Mișcării Panhelenice Socialiste (PASOK). Este tatăl lui Giorgos Andreas Papandreou.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

23 iunie 1996 - Deputatul PNŢCD Ion Raţiu a fost reales, în unanimitate, în funcţia de preşedinte al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi (UMRL).

 

23 iunie 2001 - S-a desfășurat, la Teatrul de Balet „Oleg Danovski” din Constanța, prima ediție a Concursului Internațional de Dans (23 iunie – 1 iulie)

 

23 iunie 2001 - Pelerinajul Papei Ioan Paul al II-lea în Ucraina (23-27)

 

23 iunie 2004 - Gloria Macapagal Arroyo, a fost proclamată oficial, de Congresul filipinez, învingătoare în alegerile prezidențiale din 10 mai 2004.

 

23 iunie 2004 - Biroul Electoral Central a dat publicităţii rezultatele finale ale turului doi al alegerilor din Romania. PSD a câştigat cel mai mare număr de mandate, respectiv 799 (43,47%), fiind urmat de PNL, cu 336 mandate (18,28%), PD – cu 309 mandate (16,81%) şi PUR – cu 111 mandate.

 

23 iunie 2005 - Reuniunea miniștrilor afacerilor externe din Grupul celor șapte state puternic industrializate plus Rusia (G-8) (Londra)

 

23 iunie 2005 - Forumul Crans Montana. Sunt așteptați să participe președintele ucrainean Viktor Iușcenko, președintele în exercițiu al OSCE, Dimitrij Rupel, președintele georgian Mihail Saakașvili, primul ministru macedonean Vlado Buckovski și vicepreședintele Băncii Mondiale Jean Francois Rischard (Monaco, 23-25)

 

23 iunie 2005 - Miniștrii de finanțe și directorii băncilor centrale din 55 de țări, care sunt membre ale Băncii Islamice de Dezvoltare (IDB) se întâlnesc în vederea sprijinirii comerțului din cadrul blocului islamic (Malaezia, Kuala Lumpur, 23-24)

 

23 iunie 2006 - Primul concert al formației Depeche Mode în România.

Depeche Mode este o formație britanică de muzică synthpop/electronic fondată în 1980 în orașul Basildon, din comitatul Essex, provincia Anglia din Marea Britanie. Este una dintre cele mai longevive și de succes formații apărute în perioada New Wave și New Romantic, dar erau de fapt parte a scenei “futuriste” alături de Soft Cell, Gary Numan și The Human League. Multe din videoclipurile lor au fost difuzate în heavy rotation pe MTV.

 

23 iunie 2006 - A murit producatorul de film american Aaron Spelling ; (n. 1923).

 

23 iunie 2011 - A murit actorul american Peter Falk, interpretul celebrului detectiv Colombo; ( n.1927).

Peter Michael Falk (n. 16 septembrie 1927 – d. 23 iunie 2011) a fost un actor american de film, evreu de origine. A devenit popular în special datorită rolului din serialul „Columbo”, în care a fost protagonist mai bine de 20 de ani, fiind recompensat în 1973 pentru rolul Columbo cu Golden Globe pentru Cea mai bună prestație actoricească.

 

23 iunie 2020 - La Ordinea Zilei

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.orgyoutube.com

Evenimentele Zilei de 21 iunie în Istorie

foto preluat de pe opi97.org
articole preluate de pe ro.wikipedia.org

 

21 iunie este a 172-a zi a calendarului gregorian și a 173-a zi în anii bisecți. În 21 (respectiv 20) iunie, în emisfera nordică soarele ajunge în zenit și nu mai apune la cercul polar. Această zi marchează solstițiu de vară în emisfera nordică și solstițiu de iarnă în emisfera sudică. Este ziua anului cu lumina zilei cea mai lungă în emisfera nordică, și cea mai scurtă în emisfera sudică.

 

Solstitiul de vara

Iluminarea planetei la solstițiul de vară - foto preluat de pe www.astro-urseanu.ro

Iluminarea planetei la solstițiul de vară - foto preluat de pe www.astro-urseanu.ro

În jurul datei de 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°. Este momentul solstițiului de vară, ce marchează începutul verii astronomice, când ne bucurăm de cea mai lungă zi din an, dar şi cea mai scurtă noapte. In timpul solstitiului de vara, soarele descrie o miscare circulara, paralela cu Ecuatorul. Dupa acest moment, pana la solstitiul de iarna, de pe 21 decembrie, durata zilelei va incepe sa scada progresiv, iar a noptii sa creasca. Daca in emisfera nordica pe 21 iunie e vara si foarte cald, in emisfera sudica in aceeasi zi incepe oficial iarna.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

Sărbătorile Zilei de 21 iunie

(BOR) Sfinții Mucenici Iulian din Tars și Afrodisie

Sfinții Mucenici Iulian din Tars și Afrodisie. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 21 iunie  - foto - basilica.ro

Sfinții Mucenici Iulian din Tars și Afrodisie. – foto – basilica.ro

 

(BRU) Sf. Iulian, martir († secolul al III-lea)

Sfântul Iulian din Tars. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 21 iunie - foto: doxologia.ro

Sfântul Iulian din Tars - foto: doxologia.ro

 

(BRC) Sf. Alois de Gonzaga, călugăr

The Vocation of Saint Aloysius Gonzaga.PNG

Saint Aloysius Gonzaga, S.J. (Italian: Luigi Gonzaga; March 9, 1568 – June 21, 1591) was an Italian aristocrat who became a member of the Society of Jesus. While still a student at the Roman College, he died as a result of caring for the victims of an epidemic. He was beatified in 1605, and canonized in 1726.

 

Ziua internaţională a sărbătorii solstiţiului

Marcată pentru prima dată în 2020, pe 21 iunie, la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Ziua internaţională a sărbătorii solstiţiului (“The International Day of the Celebration of the Solstice“) va fi celebrată în fiecare an la nivel mondial, pentru a informa populaţia despre evenimentele astronomice solstiţiu şi echinocţiu, ambele câte două în fiecare an, şi despre semnificaţia lor pentru numeroase religii şi culturi etnice.

Ziua internaţională a sărbătorii solstiţiului a fost proclamată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20 iunie 2019 prin Rezoluţia A/RES/73/300. Având în vedere faptul că aceste evenimentele astronomice simbolizează în cultura umană fertilitatea pământului, sistemele de producţie agricolă şi alimentară, moştenirea culturală şi tradiţiile milenare ale umanităţii, Adunarea Generală a ONU susţine că celebrarea acestor evenimente este o îngemănare a patrimoniului cultural şi a tradiţiilor existente de secole şi va juca un rol semnificativ în consolidarea legăturilor dintre popoare pe baza respectului reciproc şi a idealuri de pace şi bună vecinătate, potrivit www.un.org/en/observances/solstice-day.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua internaţională Yoga (ONU)

Ziua internaţională Yoga este sărbătorită, în fiecare an, la 21 iunie – ziua solstiţiului de vară, scopul fiind acela de a creşte interesul la nivel global faţă de această practică străveche cu numeroase beneficii pentru sănătatea fizică, mentală şi spirituală a întregii populaţii.

Data de 21 iunie a fost declarată Ziua internaţională Yoga, la 11 decembrie 2014, în urma adoptării de către Adunarea Generală a ONU a rezoluţiei 69/131. În acelaşi an, la 27 septembrie, premierul indian Narendra Modi înainta propunerea privind instituirea acestei zile, în cadrul unui discurs susţinut în faţa membrilor Adunării Generale a ONU.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua europeană a muzicii

Ziua europeană a muzicii este marcată la 21 iunie. Celebrată în Franţa încă din 1982, ziua muzicii a devenit o sărbătoare europeană începând din anul 1985, pentru ca mai apoi să fie îmbrăţişată şi de state de pe alte continente. Cu acest prilej, sunt promovate toate genurile muzicale, dar şi variatele forme de expresivitate muzicală.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Astăzi în istorie pentru 21 iunie

 

Evenimentele Zilei de 21 iunie în Istorie:

- 21 iunie 1908 – 250 000 de femei au manifestat in Hyde Park, la Londra, cerand drept de vot

 

21 iunie 217 I.Chr. - Armata romana, condusa de Gaius Flaminius , cade într-o ambuscadă şi este învinsa de către generalul cartaginez Hannibal, in batalia de la Lacul Trasimene. Hannibal ( 247 – 183 î.Hr.), fiul lui Hamilcar Barca , a fost comandantul militar cartaginez, considerat unul dintre cei mai mari comandanți din istoria militară. Tatăl său a comandat forțele cartagineze în Primul Război Punic Hannibal este considerat unul dintre cei mai străluciți comandanți militari din istorie și unul dintre cei mai mari dușmani ai Republicii Romane.

 

21 iunie 533 - O flotă expediționară bizantina sub comanda generalului Belisarius, pleacă de la Constantinopol pentru a ataca vandalii din Africa.

 

21 iunie 1002 - S-a nascut Papa Leon al IX-lea ( d. 19 aprilie 1054), având numele laic Bruno Graf von Egisheim-Dagsburg. A fost Papa al Bisericii Universale între 12 februarie 1049 si 19 aprilie 1054. În timpul pontificatului său, s-a declanșat Marea Schisma din 1054, care a împărțit crestinismul în două mari ramuri, catolică (vestică) și ortodoxă (estică). Principalele cauze au fost disputele privind autoritatea Papei și inserarea clauzei Filioque în Crezul de la Niceea. Au existat și cauze minore, cum ar fi dispute legate de jurisdicția asupra anumitor regiuni, sau in privinta altor practici liturgice. A fost declarat sfânt de Biserica Catolică, sărbătoarea sa fiind pe 19 aprilie.

 

21 iunie 1040 - A decedat Fulk al III – lea, conte de Anjou (franceză: Foulques), numit si Fulk Nerra („negru”),născut aproximativ 965/970. A fost Conte de Anjou din anul 987 la 1040. A construit aproximativ 100 de castele și mănăstiri pe întreaga Vale a Loarei din Franța de astăzi si a luptat in numeroase războaie cu vecinii în Bretania, Blois, Poitou și Aquitania. A călătorit de patru ori la Ierusalim în pelerinaj. A murit la Metz la întoarcerea din ultima sa călătorie în Palestina si este îngropat în manastirea Beaulieu–lès–Loches, pe care a fondat-o in 1007.

 

21 iunie 1305 - A decedat Venceslaus al II-lea( în cehă Václav, n. 27 septembrie 1271), rege al Boemiei începând cu 1278 si rege al Poloniei sub numele de Venceslaus I, din anul 1300. A fost penultimul domnitor din dinastia de Přemysl.

 

21 iunie 1226 - S-a nascut Boleslav al V-lea cel Sfios ( în poloneză: Bolesław Wstydliwy , d.7 decembrie 1279), Duce de Sandomierz în Polonia Mică din 1232 și Mare Duce al Poloniei din 1243 până la moartea sa. A fost fiul Marelui Duce Leszek I cel Alb, care a fost asasinat în 1227. La câțiva ani după moartea lui Henric al II-lea cel Pios, în 1241 la Bătălia de la Legnica, Boleslav, cu suportul nobilimii din Polonia Mică a luptat ca Prinț de Cracovia împotriva unchiului său Conrad I de Masovia, devenind conducător în Polonia fragmentată. În 1239, s-a căsătorit cu Kinga, fiica regelui Béla al IV-lea al Ungariei. În conformitate cu cronicile medievale, căsătoria sa nu a fost niciodată consumată pentru ca sotia sa, Kinga, fiind extrem de pioasă, s-a impotrivit implinirii indatoririlor sale matrimoniale.

La început, Boleslav a încercat să o facă să se răzgândească, dar ea a obiectat astfel ca el a acceptat situația. Convingerile sale religioase i-au interzis să-și ia o amantă, prin urmare, s-a ales cu epitetul de Cast sau timid. După refuzul său de a participa la Bătălia de la Chmielnik în anul 1241, în timpul invaziei mongole din Polonia, orașul Cracovia a fost distrus, iar apoi reconstruit după ce mongolii s-au retras. În timpul domniei sale a avut loc al doilea raid tătar al Hoardei de Aur împotriva Poloniei, în 1259, atunci când au fost devastate Sandomierz și Cracovia și alte orașe au fost jefuite de către forțele invadatoare conduse de Nogai Khan.

 

21 iunie 1307 - Kulug Han este înscăunat ca han al mongolilor și împărat al Chinei din dinastia Yuan. A fost al șaptelea Mare Han al mongolilor, numele lui însemnand în limba mongolă”, Hanul Razboinic” . Domnia sa a durat mai puțin de patru ani si a murit subit în ziua de 27 ianuarie 1311.

 

21 iunie 1377 - A decedat regele Eduard al III- lea al Angliei; (n. 1312). A domnit pe tronul Angliei timp de 50 de ani, dupa regele Henric al III-lea până la George al III-lea. Nici un alt monarh englez n-a avut o domnie atât de lungă in timpul Evului Mediu. Intre realizarile importante ale domniei sale se numara inițiativa legislativă Statutul Muncitorilor din 1351 care a abordat problema lipsei forței de muncă cauzată de Ciuma Neagră și prin care s-a încercat stabilizarea salariilor și a prețurilor. Legea a fost descrisă ca fiind o încercare de „a legifera împotriva legii cererii și ofertei”, ceea ce a dus la eșecul ei.

O altă lege importantă a fost Actul de Trădare din 1351 prin care s-a ajuns la un consens cu privire la definirea acestei controversate infracțiuni. Eduard al III-lea a instituit Ordinul Jartierei pe la anul 1340. După alte surse, Ordinul Jartierei ar fi fost instituit patru ani mai târziu, în 1344.

 

21 iunie 1498 - Împăratul Maximillian I ordona alungarea evreilor din Nurenberg, Germania. Maximilian I, (născut 22 martie 1459, Wiener Neustadt, Austria– m.12 ianuarie 1519, Wels), arhiduce de Austria, împărat german și împărat al Sfântului Imperiu Romano- German (1493-1519), a făcut parte din familia Habsburg, dominanta în secolul al 16–lea in Europa.

 

21 iunie 1527 - A murit, istoricul, scriitorul si politicianul italian Niccolo Machiavelli ; (“Matraguna”, “Principele”; “Discursuri”); (n. 1469).

 

21 iunie 1607 - In Jamestown, este intemeiata prima parohie protestanta Episcopaliana de pe actualul teritoriu al SUA.

 

21 iunie 1633 - Omul de ştiinţă italian Galileo Galilei a fost găsit vinovat de către Inchiziţie de „bănuită erezie“ pentru apărarea opiniei heliocentrice copernicane, în care se crede că Pământul şi alte planete orbitează în jurul Soarelui. Desi a fost fortat sa-si renege public opinia privitoare la heliocentrism, pedepsei sale i s-a adaugat si o perioada nelimitata de arest la domiciliu.

Cristiano Banti's 1857 painting Galileo facing the Roman Inquisition - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Cristiano Banti’s 1857 painting Galileo facing the Roman Inquisition – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Cu pierderea multor dintre susținătorii săi de la Roma din cauza Dialogului despre cele două sisteme principale ale lumii, lui Galileo a fost convocat în fața unui tribunal în 1633, acuzat fiind de erezie. Sentința Inchiziției a constat din trei părți esențiale:

- Galileo a fost găsit „vehement suspect de erezie”, și anume de a fi susținut opinia că Soarele stă nemișcat în centrul universului și că Pământul nu se află în centru și se mișcă, și că se poate susține și apăra părerea ca probabilă după ce a fost găsită a fi contrară Sfintei Scripturi. I s-a cerut să „abjure, blesteme și să deteste” aceste opinii.

- S-a ordonat încarcerarea sa; sentința a fost ulterior comutată în arest la domiciliu.

- Dialogul a fost interzis; și, într-o acțiune neanunțată la proces, publicarea oricărei lucrări a sa a fost interzisă, inclusiv oricare pe care ar mai fi scris-o în viitor.

Conform legendelor populare, după ce a retractat teoria sa că Pământul se mișcă în jurul Soarelui, Galileo ar fi murmurat fraza rebelă Și totuși, se mișcă!, dar nu există dovezi că el ar fi spus ceva asemănător. Prima relatare a legendei datează de la un secol după moartea sa. După o perioadă petrecută cu Ascanio Piccolomini (arhiepiscop de Siena), lui Galileo i s-a permis să se întoarcă în vila sa de la Arcetri de lângă Florența, unde și-a petrecut restul vieții în arest la domiciliu și unde la un moment dat a orbit.

Când era în arest la domiciliu, Galileo și-a dedicat timpul uneia dintre cele mai reușite lucrări ale sale, Două noi științe. Aici, el a rezumat lucrările sale efectuate cu aproximativ patruzeci de ani în urmă, despre cele două științe denumite astăzi cinematică și rezistența materialelor. Ca rezultat al acestei lucrări, Galileo este adesea intitulat „părintele fizicii moderne”.

 

21 iunie 1734 - In Montreal in Noua Franța (Canada de azi), un sclav cunoscut sub numele de Marie–Joseph Angélique este pedepsit cu moartea, dupa ce a fost gasit vinovat de provocarea unui incendiu care a distrus o mare parte din oras.

 

21 iunie 1749 - A fost fondat orasul Halifax, din provincia canadiana Nova Scotia.

 

21 iunie 1813 - În Războiul Peninsular (cunoscut in istoriografia spaniolă sub numele de Războiul de independență spaniol), trupele britanice, spaniole și portugheze conduse de marchizul de Wellington au învins armata franceză. Armatele franceze nu mai pot menține controlul asupra Peninsulei Iberice și sunt respinse încet spre nord, după înfrângerea decisivă de la Bătălia de la Vitoria, de pe 21 iunie.

Trupele ibero-britanice invadează Franța la sfârșitul lui 1813, asediind Bayonne și în ciuda unei rezistențe dârze, francezii sunt nevoiti să încheie armistițiul în aprilie 1814, după abdicarea impăratului Napoleon,eveniment care e marchează sfârșitul războiului din Peninsula Iberică. În Spania se restaureaza dinastia de Bourbon si absolutismul monarhic, prin regele Ferdinand al VII-lea

 

21 iunie 1822 - Sfarsitul epocii fanariote in Principatele Romane prin acceptarea de catre Poarta Otomana a unor domni pamanteni. In Moldova urca pe tron la 21 iunie, Ionita Sandu Sturza. In Muntenia domnul pamantean Grigore al IV-lea Ghica, (Grigore Dimitrie Ghica), a urcat pe tron la data de 30 iunie.

 

21 iunie 1824 - Războiul de Independență al Greciei – Forțele otomane ataca fortele patriotice grecesti din insula Psara din Marea Egee. La 4 iulie rezistența acestora s-a încheiat dupa o ultimă batalie in fortul vechi al orașului Palaiokastro. In momentul în care turcii intrat în fort, grecul Antonios Vratsanos a aruncat in aer depozitul de praf de pușcă , explozia ucigand u-i pe greci împreună cu inamicii lor. O parte a populației insulei a reușit să fugă , dar o mare parte a fost fie vânduta în sclavie, sau ucisa. Insula a ramas pustie, locuitorii supraviețuitori împrăștiindu-se prin sudul Greciei.

 

21 iunie 1848 - Revista „Foaie pentru minte, inima şi literatură”, a publicat in nr. 25 din 21 iunie 1848, alaturi de prima parte a Proclamatiei de la Islaz, act fundamental al Revolutiei din Tara Romaneasca si poezia „Un răsunet”, de Andrei Mureşanu. Din data de 24 ianuarie 1990, această poezie, pe muzica lui Anton Pann, a devenit Imnul de Stat al României, cunoscut sub titlul „Deşteaptă-te, române!”

 

21 iunie 1848 - Revoluționarii moldoveni, exilați după represaliile domnului Moldovei Mihail Sturdza, organizează la Cernăuți Comitetul revoluționar moldovean, în frunte cu Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza, Zaharia Moldoveanu, etc, care ține o strînsă legătură cu revoluția din Valahia. Comitetul însărcinează pe Mihail Kogălniceanu să redacteze un program de revendicări sociale și politice.

 

21 iunie 1851 - S-a născut Daniel Carter Beard, organizatorul primei trupe de cercetaşi (boy scouts) din Statele Unite ale Americii ; ( d.11 iunie 1941).

 

21 iunie 1853 - Trupele rusești trec Prutul in Tarile Romane, fără a declara război Turciei. În septembrie, sultanul otoman sprijinit de Anglia și Franța adresează Rusiei un ultimatum, prin care îi cere evacuarea trupelor din Moldova și Muntenia.
Urma să se înceapă Războiul Crimeii (1853-1856) purtat de Rusia pe de o parte și Turcia, Anglia, Franța și Regatul Sardiniei, pe cealaltă parte, razboi in care Rusia este invinsa.

 

21 iunie 1863 - S-a nascut Max Wolf, astronom german.

Maximilian Franz Joseph Cornelius Wolf.jpg

Maximilian Franz Joseph Cornelius Wolf (n. 21 iunie 1863 – d. 3 octombrie 1932) a fost un astronom german, pionier în domeniul astrofotografiei. A fost șeful catedrei de Astronomie la Universitatea din Heidelberg și director al Centrului Regal de Observații Astronomice din Heidelberg. A descoperit peste 200 de asteroizi.

 

21 iunie 1891 - S-a nascut Hermann Scherchen, dirijor și compozitor german (d. 1966)

SCHERCHEN.jpg

Hermann Scherchen (n. 21 iunie 1891, Berlin — d. 12 iunie 1966, Florența) a fost un dirijor german. S-a dedicat artei dirijorale de la vârsta de 18 ani, dobândind o faimă interanțională. În 1933 a părăsit Germania. Artist profund, autor a două tratate de artă dirijorală, Scherchen a militat pentru o artă interpretativă creatoare, pentru propagarea muzicii contemporane și pentru o activitate știițifică susținută.

 

21 iunie 1898 - Statele Unite anexeaza posesiunea spaniola Guam.

 

21 iunie 1905 - S-a nascut romancierul, dramaturgul si filosoful francez, Jean-Paul Sartre; (d. 1980).

Jean-Paul Sartre FP.JPG

Jean-Paul Sartre, pe numele complet Jean-Paul Charles Aymard Sartre; n. 21 iunie 1905, Paris – d. 15 aprilie 1980, Paris) a fost un filozof francez, reprezentant al existențialismului, scriitor (Premiul Nobel 1964), jurnalist și militant social. A influențat profund generația care i-a urmat, în special tineretul din perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, nu doar prin filozofia și opera sa literară, ci mai ales ca intelectual angajat.

Diversele sale angajamente sociale sunt inseparabile de gândirea sa filozofică. Conceptul de libertate joaca un rol important in orice sistem filozofic, iar Jean-Paul Sartre a plasat conceptul in centrul ideilor sale si si-a socat contemporanii, spunand ca: “Omul este condamnat sa fie liber”.

 

21 iunie 1908 - 250 000 de femei manifesteaza in Hyde Park, la Londra, cerand drept de vot. Miscarea “sufragetelor” fusese fondata cu cinci ani mai devreme de catre militanta pentru drepturile femeilor Emeline Pankhurst si fiica sa Christabel.

Mișcarea sufragetelor - foto - collections.museumoflondon.org.uk

Mișcarea sufragetelor – foto – collections.museumoflondon.org.uk

Infiintata in 1876, miscarea sufragetelor a reprezentat o succesiune de actiuni de emancipare a femeilor din Anglia de la inceputul secolului al XX-lea, al caror scop a fost obtinerea drepturilor politice pentru femei, in principal a dreptului de vot.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

21 iunie (s.v.8 iunie) 1908 - Compozitorul rus Nikolai Rimski-Korsakov moare la varsta de 64 ani. Lucrarile sale “Capriccio spaniol”, Suita “Sheherazada” sau uvertura “Pastele rus”, se numara printre cele mai cunoscute dintre lucrarile sale. A condus de asemenea o importanta scoala de compozitie, avandu-i printre eleviii sai pe Glazounov si Stravinski.

 

21 iunie 1935 - S-a nascut scriitoarea franceza Françoise Sagan; (d. 2004).

 

21 iunie 1940 - Al doilea război mondial – Franța capitulează în fața Germaniei

 

21 iunie 1941 - Al doilea război mondial: În noaptea de 21 – 22 iunie, ora 24.00, Armata Română a declanşat operaţiunile militare pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord de sub ocupaţia sovietică.

 

21 iunie 1942 - În Nordul Africii, fortele germano-italiene conduse de generalul Rommel, cuceresc Tobruk.

 

21 iunie 1943 - Gestapoul il arestează pe conducatorul Consiliului national al Rezistentei din Franta ocupata, Jean Moulin, la Caluire-et-Cuire in apropiere de Lyon. Seful Gestapoului Lyonez, Klaus Barbie, il transfera la Paris, unde va fi torturat . A murit la data de 8 iulie 1943 in trenul care il ducea in Germania. In 1964 ramasitele sale au fost ingropate la Panthéon.

 

21 iunie 1945 - Sfarșitul Bătăliei pentru Okinawa. Bătălia pentru insula Okinawa din arhipelagul Ryukyu (in sudul Japoniei) a fost cel mai mare asalt amfibiu din timpul campaniei militare americane din Pacifiic impotriva Japoniei, in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial.

 

21 iunie 1953 - S-a născut Benazir Bhutto, politician pakistanez, prima femeie aleasa democratic in fruntea unei tari musulmane. (d. 2007)

Benazir Bhutto.jpg

Benazir Bhutto (n. 21 iunie 1953, Karachi, provincia Sindh, Pakistan — d. 27 decembrie 2007, Rawalpindi, provincia Punjab) a fost din 1988 până în 1990 și din 1993 până în 1996 prim-ministru al Pakistanului. După ce s-a reîntors din exil în octombrie 2007, a devenit liderul opoziției politice. Pe 27 decembrie 2007 a devenit victima unui atentat sinucigaș cu bombă în cursul unei manifestații electorale. A fost prima femeie care a deținut funcția de premier într-un stat musulman.

 

21 iunie 1963 - Giovanni Battista Enrico Antonio Maria Montini este ales Papa Paul al VI-lea de către Colegiul Cardinalilor.

Paolovi.jpg

Papa Paul al VI-lea, născut Giovanni Battista Enrico Antonio Maria Montini, (n. 26 septembrie 1897, Concesio, Lombardia, Italia – d. 6 august 1978, Vatican) a fost Papă între 1963 și 1978. Va fi beatificat la Roma, la 19 octombrie 2014.

 

21 iunie 1964 - François Duvalier, supranumit ”Papa Doc”, presedintele Republicii Haiti , se autoproclama presedinte pe viata al acestei tari. Inaintea sa, incepand cu anul 1804, 24 de sefi de stat ai acestei tari fusesera rasturnati prin lovituri de stat sau asasinati. A instaurat cu sprijinul sangeroaselor militii ”tontons macoutes”, un regim de persecutii impotriva metisilor si a crestinilor. Dupa moartea lui in 1971, i-a succedat la conducere fiul sau Jean-Claude Duvalier, supranumit “Bébé Doc”. In 1986, ample miscari populare pun capat dictaturii familiei Duvalier.

 

21 iunie 1965 - Trupa „The Byrds” lansează albumul Mr. Tambourine Man

 

21 iunie 1977 - Elvis Presley susţine ultimul său concert în Rapid City, Dakota de Sud.

 

21 iunie 1982 - Printesa Diana a Marii Britanii, sotia printului Charles mostenitorul tronului acestei tari, il naste pe printul William.

 

21 iunie 1986 - S-a născut Lana Del Rey, cântăreață americană.

Elizabeth Woolridge Grant (n. 21 iunie 1985), cunoscută după numele de scenă Lana Del Rey, este o cântăreață și compozitoare americană. Lana Del Rey a început a compune piese la vârsta de 18 ani și a semnat primul său contract cu 5 Points Records în 2007, lansându-și primul album digital Lana Del Ray în ianuarie 2010. Discul nu s-a bucurat de succes, însă Lana avea să câștige notorietate un an mai târziu mulțumită piesei „Video Games”.

Bucurându-se de susținerea publicațiilor online din întreaga lume, Del Rey a obținut în octombrie 2011 un contract de management cu casa de discuri Interscope Records, care s-a angajat să distribuie cel de-al doilea album de studio al artistei – Born to Die (lansat pe 30 ianuarie 2012). În 2014, Lana Del Rey a lansat cel de-al treilea album, intitulat Ultraviolence. La finalul lunii decembrie a lansat melodia Big Eyes, ce aparține coloanei sonore a filmului omonim regizat de Tim Burton, Big Eyes.

 

21 iunie 1988 - A murit istoricul şi criticul literar roman, George Ivaşcu; (n. 1911).

 

21 iunie 1990 - Checkpoint Charlie, unul din simbolurile divizarii Germaniei si ale razboiului rece, a fost demolat. Era un punct de trecere intre Berlinul de Vest ocupat de aliatii occidentali si Berlinul ocupat de sovietici.

 

21 iunie 2007 - Filmul Citizen Kane, realizat de Orson Welles in 1941, a fost desemnat de Institutul american al filmului drept cel mai bun film american al tuturor timpurilor . Pe locul II a fost clasat filmul The Godfather ( Nasul), de Francis Ford Coppola, in timp ce filmul Casablanca, avandu-i ca vedete pe Humphrey Bogart si Ingrid Bergman, s-a clasat pe locul III.

 

21 iunie 2009 - Provincia daneza Groenlanda îşi asumă autoguvernarea. Danemarca i-a cedat competentele in 32 de domenii,intre care cel al politiei si justitiei. Moneda, politica externa si apararea au ramas sub control danez. Groenlanda este condusă de către monarhul Danemarcei , actualmente regina Margareta a II-a. Guvernul danez, condus de regină, numește un Rigsombudsmand (“Înalt comisar”), care reprezintă guvernul și monarhia daneza.

Groenlanda are un parlament compus din 31 de membri, numiți în urma alegerilor generale. Șeful de guvern este primul-ministru, care este de obicei liderul partidului majoritar din Parlament. Groenlanda nu este parte a Uniunii Europene, ea părăsind aceasta organizatie in 1985, deși Danemarca este stat membru al UE.

 

21 iunie 2020 - La Ordinea Zilei

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

Evenimentele Zilei de 20 iunie în Istorie

Clădirea Curții Europene a Drepturilor Omului

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

20 iunie este a 171-a zi a calendarului gregorian și a 172-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 20 iunie

(BOR) Sfântul Sfințit Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor; Sfântul Ierarh Calist, Patriarhul Constantinopolului

Sfântul Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor și Sfântul Calist, Patriarhul Constantinopolului.  Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 20 iunie - Icoană sec. XX, Grecia - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sfântul Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor și Sfântul Calist, Patriarhul Constantinopolului – Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro

 

(BRU) Sf. Metodiu, episcop, martir († 311)

 

(BRC) Sf. Sever, papă, martir

Severinopapa.jpg

Papa Severinus (+ 2 aug. 640) a fost un papă al Romei. Era roman, fiul unui Abienus. A treia zi după decesul papei Honorius a fost ales papă (638). Însă, trimișii lui care au urmat să-i aducă confirmarea alegerii de la Constantinopol au fost respinși. Când Severin a refuzat să semneze ectheza – un anumit crez – i s-a interzis accesul la sediul papal timp de aproape doi ani. Abia în data de 28 mai 640 a putut să-și înceapă pontificatul – doar cu două luni înainte de a muri.

 

Ziua mondială a refugiatului (ONU)

Ziua mondială a refugiatului (World Refugee Day) este marcată în fiecare an la 20 iunie, potrivit Rezoluţiei 55/76 a Adunării Generale a Naţiunilor Unite, din 4 decembrie 2000.

În 2020, această zi este marcată sub sloganul ”Everyone can make a difference. Every action counts”, indică site-ul https://www.unhcr.org/. Marcăm această Zi mondială a refugiatului în mijlocul unei schimbări sociale dramatice. O pandemie ne-a testat rezistenţa şi a evidenţiat inegalităţi sistematice. De asemenea, ne-a conectat în noi moduri şi ne-a reînnoit motivaţia de a acţiona pentru egalitate. În timpul pandemiei de COVID, celebrăm refugiaţii care se află în prima linie de luptă împotriva acestei pandemii, gazdele lor şi pe voluntarii care îi sprijină. Nu contează cine eşti sau de unde vii, fiecare dintre noi poate face diferenţa, fiecare acţiune contează, arată site-ul amintit.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Astazi in istorie pentru 20 iunie

 

Evenimentele Zilei de 20 iunie în Istorie:

- 20 iunie 1994 – România a ratificat la Strasbourg, Convenţia asupra Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale a Consiliului Europei

 

20 iunie 451 - A avut loc Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice sau Bătălia de la Chalons, pe teritoriul actualei Franțe, și a fost ultima mare bătălie a antichității, precum și una dintre cele mai sângeroase bătălii din istorie. O coaliție sub comanda generalului roman Flavius Aetius și a regelui vizigot Theodoric I a învins o armată condusă de regele hun Attila, marcând sfârșitul dominației militare hunice în Europa.

De Neuville - The Huns at the Battle of Chalons.jpg
Hunii la Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice de A. De Neuville (1836-1885)

 

20 iunie 1005 - S-a nascut califul Ali az-Zâhir (d. 13 iunie 1036), al saptelea calif fatimid ,rege al Damascului (1021-1036) si al Alepului (1021-1024). In timpul domniei sale au fost reconstruite zidurile Ierusalimului, distruse de un cutremur si mozaicurile moscheei Al Aqsa.De asemenea a autorizat reconstruirea Bisericii Sfantului Mormant distruse in 1009 de Al-Hâkim.

 

20 iunie 1176 - A murit Mihalko Iurievici , cneaz al Rusiei Kieviene din dinastia Riurik (n. in 1151 la Suzdal). A urcat pe tron in 1173.A fost de asemenea cneaz de Torcesk si cneaz de Vladimir-Suzdal. A decedat la varsta de 25 de ani, tronul fiind succedat pe tron de fratele sau Vsevolod al III-lea.

 

20 iunie 1597 - A decedat la nord de Arhipelagul Novaia Zemlia, exploratorul olandez Willem Barentz, pionier al navigatiei in Oceanul Inghetat de Nord;( n.cca.1550).

 

20 iunie 1605 - A decedat tarul rus Fiodor al II- lea Borisovici Godounov (n. in anul 1589 la Moscova). A ocupat tronul Rusiei la 23 aprilie 1605, succedandu-l pe tatal sau, Boris Godunov la varsta de 16 ani. Cu putin timp inainte de moartea sa, tatal sau l-a desemnat coregent, cu scopul ca succesiunea la tron sa se faca fara dificultati. La 10 iunie 1605, un grup de mari boieri rusi preiau controlul asupra capitalei Moscova, iar Feodor al II-lea si mama sa Maria Grigorievna, sunt asasinati prin strangulare, dupa putin timp.

 

20 iunie 1819 - S-a nascut compozitorul francez de origine germană considerat întemeietorul operetei clasice franceze, Jacques Offenbach (d.5 octombrie 1880).

 

20 iunie 1837 - Regina Victoria I a Regatului Unit urmează la tron unchiului ei regele William al IV- lea. A domnit 64 de ani, până în anul 1901, având una ditre cele mai lungi domnii.

Dronning victoria.jpg
Victoria a Regatului Unit. Portret la încoronare de George Hayter

Victoria Alexandrina (n. 24 mai 1819, Londra – d. 22 ianuarie 1901, Isle of Wight) a fost regina Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei din 1837 până în 1901, împărăteasă a Indiilor, din 1877 până în 1901, și stăpână a celor 28 de colonii britanice. La 24 mai 1837 Victoria a împlinit 18 ani, regența fiind astfel evitată. La 20 iunie 1837, regele William al IV-lea a murit de insuficiență cardiacă la vârsta de 71 de ani, iar Victoria a devenit regină a Regatului Unit la vârsta de 18 ani, succedând unor suverani mediocri, care discreditaseră instituția monarhică.

În jurnal ea notează: “Am fost trezită la ora 6 de mama, care mi-a spus că arhiepiscopul de Canterbury și lordul Conyngham erau aici și voiau să mă vadă. M-am dat jos din pat și m-am dus în sală (numai în rochia de noapte) și m-am întâlnit cu ei singură. Lordul Conyngham mi-a făcut cunoscut faptul că bietul meu unchi, regele, nu mai era de la 12 minute după ora 2 din această dimineață, și în consecință, Eu sunt regină.” Documentele oficiale întocmite în prima zi a domniei ei au descris-o ca fiind Alexandrina Victoria, însă primul ei nume a fost retras la dorința ei și nu a mai fost utilizat.

Ascensiunea sa la tron pune capăt “uniunii” dintre Marea Britanie și Hanovra, deoarece acolo, sub Legea Salică, femeile nu puteau guverna. Hanovra a trecut unchiului ei, nepopularul Duce de Cumberland și Teviotdale, care a devenit regele Ernest Augustus I. (Era al cincilea fiu și al optulea copil al regelui George al III-lea). El era moștenitorul ei prezumptiv până când ea urma să se mărite și să aibă copii. Încoronarea a avut loc la 28 iunie 1838 și a devenit primul monarh care a avut reședința la Palatul Buckingham. Ea a moștenit veniturile ducatele de Lancaster și Cornwall și i-a fost acordată o listă civilă de 385.000 £ pe an. Prudentă din punct de vedere financiar, ea a plătit datoriile tatălui ei.

 

20 iunie 1840 - Samuel Morse a obtinut brevetul pentru inventarea telegrafului electromagnetic, un aparat cu ajutorul caruia putea transmite la distanta un mesaj. Si-a prezentat inventia la Universitatea din New York la 24 ianuarie 1838.

 

20 iunie 1862 - A fost asasinat primul ministru al Principatelor Unite, Barbu Catargiu;

Barbu Catargiu (n. 26 octombrie 1807, București - d. 8 iunie S.N. 20 iunie 1862, București) a fost un jurnalist și politician român. A fost prim ministru al României în 1862 până când a fost asasinat pe data de 20 iunie a aceluiași an. Se pare că asasinul a fost Gheorghe Bogati - foto: ro.wikipedia.org

Barbu Catargiu – foto: ro.wikipedia.org

Barbu Catargiu (n. 26 octombrie 1807, București – d. 8 iunie S.N. 20 iunie 1862, București) a fost un jurnalist și politician român. A fost prim ministru al guvernului unic al României, după recunoaşterea unirii depline a Principatelor Moldovei şi Valahiei. Mandatul său încetează brusc în același an, pe 8 iunie (20 iunie S.N) 1862 cînd este asasinat sub clopotniţa de pe Dealul Mitropoliei din Bucureşti. Această „crimă politică perfectă”, după cum bine menţionează istoricul Stelian Neagoe, a stîrnit un scandal imens în epocă prin implicaţiile care au fost speculate de-a lungul timpului şi a cărui enigmă nu a fost elucidată nici pînă în zilele noastre. Se pare că asasinul a fost Gheorghe Bogati.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

20 iunie 1867 - Presedintele american Andrew Johnson anunta cumpararea teritoriului Alaska de la Rusia. La negocierile privind cumpararea acestui teritoriu a participat Consulul american la Sankt Petersburg in Rusia, romanul George Pomut, care a avut meritul de a obtine de la rusi Alaska la modestul pret de 7,2 milioane de dolari. Cu această ocazie, Pomut a participat și la încheierea tratatului americano-rus.

 

20 iunie 1870 - A decedat scriitorul francez Jules de Goncourt; (n. 1830), fratele scriitorului și criticului literar Edmond de Goncourt, cu care a colaborat.

 

20 iunie 1891 - A decedat la Paris, Mihail Kogalniceanu, om politic, scriitor şi istoric, gazetar, “creierul” Unirii Principatelor Româneşti ; (n. 6 septembrie 1817 la Iasi in Principatul Moldova).

Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iași – d. 1 iulie 1891, Paris) a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român originar din Moldova, care a devenit prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost de mai multe ori ministru de interne în timpul domniilor lui Cuza și Carol. A fost unul dintre cei mai influenți intelectuali români ai generației sale (situându-se pe curentul moderat al liberalismului). Fiind un liberal moderat, și-a început cariera politică în calitate de colaborator al prințului Mihail Sturdza, în același timp ocupând funcția de director al Teatrului Național din Iași și a publicat multe opere împreună cu poetul Vasile Alecsandri și activistul Ion Ghica - foto: ro.wikipedia.org

Mihail Kogălniceanu – foto: ro.wikipedia.org

Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iași – d. 20 iunie 1891, Paris) a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român originar din Moldova, care a devenit prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost membru fondator al Societăţii Academice Române din 1868, preşedinte al Academiei Romane (1887-1890) si un colaborator apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Cei doi bărbaţi de stat au întocmit împreună un amplu plan de reforme ce vor pune bazele constituirii statului român modern. În timpul mandatului sau de ministru al afacerilor externe in timpul guvernului Bratianu, Romania îşi cucereşte Independenţa de stat. Personalitate cu vastă experienţă politică şi diplomatică, a fost unul dintre liderii marcanţi ai Partidului Naţional Liberal.

Totodată, Mihail Kogălniceanu a fost unul dinte cei mai mari oameni de cultură ai veacului al XIX-lea, contribuind cu succes la cercetarea istoriei naţionale şi dezvoltarea literaturii româneşti. În acest sens a fondat revista „Dacia literară”, iar în articolul inaugural a sintetizat idealurile scriitorilor paşoptişti, punând astfel bazele curentului paşoptist din literatură. “N-aş schimba săraca Moldovă nici pentru întîiul tron din lume“, afirma la Luneville, în Franţa, Mihail Kogălniceanu, cel care se considera, pe bună dreptate, „un adevărat fiu al secolului al XIX lea”. Personalitate fascinantă a epocii moderne, spirit pasionat, Mihail Kogălniceanu se situează în fruntea celor mai talentaţi reprezentanţi ai generaţiei paşoptiste contribuind activ în lupta pentru Unirea Principatelor Româneşti. A fost înmormîntat la Cimitirul “Eternitatea” din Iaşi.

 

20 iunie 1894 - Bacteriologul Alexandre Yersin descopera bacilul pestei si identifica drept vectori ai raspandirii epidemiei provocate de acesta – sobolanii. In 1895, fondeaza o filiala a Institutului Pasteur la Nha Trang, in Vietnamul pe atunci colonie franceza pentru a fabrica seruri antipestoase.Va pune de asemenea la punct un vaccin.

 

20 iunie 1900 - Membrii societatii secrete chineze Yihetuan, supranumita “Boxerii”, se rascoala contra prezentei staine in China, invadand misiunile catolice ,omorand preotii si pe ambasadorul Germaniei, von Ketteler.

Răscoala boxerilor sau Revolta boxerilor ori Rebeliunea boxerilor a fost o mișcare xenofobă și anticreștină violentă, petrecută în China la sfârșitul dinastiei Qing, între anii 1898 și 1900 - foto - ro.wikipedia.org

Răscoala boxerilor sau Revolta boxerilor ori Rebeliunea boxerilor a fost o mișcare xenofobă și anticreștină violentă, petrecută în China la sfârșitul dinastiei Qing, între anii 1898 și 1900 – foto – ro.wikipedia.org

Puterile coloniale prezente in China dupa Razboiului Opiului din 184o au reactionat imediat obligand-o pe imparateasa vaduva Cixi sa fuga din Pekin.

 

20 iunie 1913 - S-a născut Aurel Baranga (numele la naştere: Leibovici), dramaturg, poet şi publicist; (m. 1979).

Ioan Aurel Baranga (născut Aurel Leibovici, n. 20 iunie 1913, Bucureşti - d. 10 iunie 1979, Bucureşti) a fost un poet şi dramaturg român de origine evreiască - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Aurel Baranga – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ioan Aurel Baranga (n. 20 iunie 1913, București – d. 10 iunie 1979, București, pseudonimul lui Aurel Leibovici) a fost un poet și un dramaturg român de origine evreiască. A obținut bacalaureatul la Liceul Matei Basarab din București în 1931 și a absolvit Facultatea de Medicină în 1938. A debutat cu versuri în revista Bilete de papagal a lui Tudor Arghezi. A editat împreună cu Gherasim Luca, Paul Păun și Sesto Pals revista de avangardă Alge. A colaborat la revista de avangardă unu, editată de Sașa Pană și Moldov.

În 1948 a scris textul imnului României comuniste din anii 1948-1953 “Zdrobite cătușe“, muzica fiind compusă de Matei Socor. Tot în 1948, Aurel Baranga a primit ca „sarcină de partid” să înființeze revista de satiră și umor Urzica. Din 1949 și până la sfârșitul vieții (10 iunie 1979) a fost redactor-șef la Urzica. În anii 1969-1974 a fost membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Român.

 

20 iunie 1917 - S-a nascut la Lugoj, Iosif Constantin Drăgan, om de afaceri român, stabilit de decenii în Italia.

Iosif Constantin Drăgan (n. 20 iunie 1917, Lugoj, d. 21 august 2008, Palma de Mallorca) a fost un om de afaceri român, stabilit de decenii în Italia. A scris mai multe cărți, în general cu tematică istorică. A scos buletinul istoric Noi tracii. În anul 2005 a fost pe locul doi în topul celor mai bogați români, conform revistei Capital, cu o avere estimată la 850 de milioane de dolari. Conform aceleiași reviste în 2006 a urcat pe primul loc, cu circa 1,3 - 1,6 miliarde de dolari - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Iosif Constantin Drăgan (1917 – 2008) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Iosif Constantin Drăgan (n. 20 iunie 1917, Lugoj, d. 21 august 2008, Palma de Mallorca) a fost un om de afaceri român, stabilit de decenii în Italia. A scris mai multe cărți, în general cu tematică istorică. A scos buletinul istoric Noi tracii. A fost fondator al Centrului European de Studii Tracice si preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Marketing. În anul 2005 a fost pe locul doi în topul celor mai bogați români, conform revistei Capital, cu o avere estimată la 850 de milioane de dolari. Conform aceleiași reviste în 2006 a urcat pe primul loc, cu circa 1,3 – 1,6 miliarde de dolari

 

20 iunie 1928 - A avut loc, la Bucuresti, primul concurs national de decatlon.

 

20 iunie 1933 - A murit comunista germana Clara Zetkin, una dintre întemeietorii Ligii „Spartacus” și ai Partidului Comunist din Germania, inițiatoarea sărbătoririi zilei de 8 martie ca „Ziua Internațională a Femeii”; (n. 1857).

 

20 iunie 1934 - S-a născut compozitorul, dirijorul şi muzicologul Cornel Ţăranu; membru corespondent al Academiei Române din 2012.

Cornel Țăranu (n. 20 iunie 1934, Cluj) este un compozitor și dirijor român, membru corespondent (1993) și ulterior titular (2012) al Academiei Române - foto: cinemagia.ro

Cornel Țăranu – foto: cinemagia.ro

Cornel Țăranu (n. 20 iunie 1934, Cluj) este un compozitor și dirijor român, membru corespondent (1993) și ulterior titular (2012) al Academiei Române.

 

20 iunie 1934 - S-a născut Iuri Vizbor, celebru cantautor, om de litere, poet, jurnalist, scenarist, actor sovietic, și de asemenea alpinist profesionist.  Este unul dintre creatorii modelului artistic al cantautorilor și fondatorul genului pieselor-reportaj, autor a peste 300 de piese. (d. 17 septembrie 1984).

 

20 iunie 1936 - A avut loc Conferinta Internationala de la Montreux (Elvetia), ce a avut ca scop stabilirea unui nou regim al stramtorilor Bosfor si Dardanele. Conventia confirma principiul libertatii de trecere si de navigatie prin stramtori pentru navele comerciale ale tuturor statelor pe timp de pace, precum si in timp de razboi daca Turcia nu era parte beligeranta.
Delegatia romana a fost alcatuita din Nicolae Titulescu, ministrul Afacerilor Straine, Constantin Contescu si Vespasian V. Pella, ministri plenipotentiari.

 

20 iunie 1937 - S-a născut Radu Gabrea, regizor și scenarist român, stabilit în Germania (1974)

Radu Gabrea.JPG
Radu Gabrea la lansarea filmului Calatoria Lui Gruber

Radu Bartholomeu Gabrea (n. 20 iunie 1937, București) este un regizor și scenarist român cu limbă maternă germană. Între 1974 și 1997 a locuit în Germania.

 

20 iunie 1940 - A fost inaugurat, la Bucuresti, Institutul de Antropologie, intemeiat prin stradaniile doctorului Josef Francisc Rainer (astazi Institutul de Antropologie “Francisc Rainer” al Academiei Romane). După 1944, Institutul de Antropologie îşi încetează oficial existenţa, deşi cercetarea antropologică se continuă sub conducerea profesorului Alexandru Tudor. Începând din anul 1950, profesorul Ştefan Milcu, împreună cu un număr de colaboratori din fostul Institut, înfiinţează un „colectiv de antropologie” în cadrul Institutului de Endocrinologie (1950-1963). Abia după 1990, Institutul îşi redobândeşte personalitatea juridică, intrând în subordinea Academiei Române, mai întâi ca Centru de Cercetări Antropologice, (1990 -2007) şi, în cele din urmă, sub titulatura actuală de Institut de Antropologie „Francisc I. Rainer”

 

20 iunie 1944 - Se crează, pe baza unei platforme comune, Blocul Național Democrat (BNM) din România, alcătuit din partidele Comunist, Social-Democrat, Național-Țărănesc și Național-Liberal. Platforma cuprindea următoarele obiective: încheierea fără întîrziere a armistițiului cu Națiunile Unite, ieșirea României din războiul purtat alaturi de Germania, eliberarea țării de sub ocupația germană, alăturarea ei Națiunilor Unite și restabilirea independenței și suveranității naționale, înlăturarea regimului de dictatură și înlocuirea lui cu un regim constituțional, democratic.

 

20 iunie 1946 - Candidatul Partidului Progresist al Muncitorilor Canadieni, Fred Rose , este condamnat pentru spionaj în favoarea Uniunii Sovietice. El va primi o pedeapsă cu închisoarea de şase ani. Sindicalistul comunist Fred Rose , al cărui nume real Rosenberg, a aderat la Partidul Comunist la sfârşitul anilor 1930. Arestarea lui Fred Rose a avut loc aproximativ în acelaşi timp cu cea a lui Raymond Boyer, un profesor de la Universitatea McGill, de asemenea, acuzat de spionaj.

 

20 iunie 1949 - S-a nascut cântărețul american Lionel Richie. Începând cu 1968, a fost membru al grupului muzical Commodores. Richie și-a făcut debutul solo în 1982 si a vandut peste 100 de milioane de discuri.

 

20 iunie 1954 - S-a inaugurat podul cu tablier metalic peste Dunare la Giurgiu, numit Podul Prieteniei, pe atunci cel mai mare pod combinat (de cale ferata si rutier) din Europa, construit in doi ani si jumatate, in colaborare cu alte tari vecine. La 14 iunie 2013 a fost inaugurat podul Calafat-Vidin. Până în acel moment, pe porţiunea de 470 kilometri din Dunăre care formează graniţa bulgaro-română era în funcţiune numai podul dintre Giurgiu şi Ruse.

Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse - foto preluat de pe www.agerpres.ro

Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse – foto preluat de pe www.agerpres.ro

Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este un pod din oțel peste fluviul Dunăre, care leagă malul nordic bulgăresc de malul sudic românesc, și respectiv orașele Ruse și Giurgiu. Deschis la 20 iunie 1954, și proiectat de V. Andreev, podul are 2,8 kilometri lungime, și este unul dintre cele două poduri peste Dunăre, alături de Podul Calafat-Vidin, în sectorul de graniță dintre România și Bulgaria, restul traficului fiind preluat de bacuri.

Are atât o punte rutieră cu două benzi, cât și una pentru traficul feroviar, precum și trotuare pentru pietoni. Secțiunea centrală de 85 m lungime poate fi ridicată pentru a permite trecerea navelor mai mari. Această secțiune centrală mobilă este supusă periodic la revizii de către partea română, în atribuțiile căreiă intră buna ei funcționare. Construcția a durat doi ani și jumătate și a beneficiat de sprijinul URSS.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgwww.agerpres.ro

 

20 iunie 1955 - A avut loc cea mai indelungata eclipsa totala de soare a secolului al XX-lea, cu o durata de 7 minute si 8 secunde, observata in Filipine.

 

20-25 iunie 1960 - S-a desfăşurat Congresul al III-lea al PMR, care a consacrat controlul total al lui Gheorghiu Dej asupra partidului.

 

20 iunie 1962 - A murit istoricul roman Victor Papacostea; (n. 1900).

Victor Papacostea (n. 1900 – d. 1962) a fost un istoric, fondator al Institutului de Studii Balcanice din București, fruntaș P.N.L. și fost subsecretar de stat la Ministerul Educației Naționale în guvernele Sănătescu și Rădescu. Era de origine aromână. În perioada 1950 - 1955 și 1957 - 1958 a fost internat ca deținut politic la penitenciarul Sighet. El a fost fratele scriitorului Cezar Papacostea, al juristului Petre Papacostea, al politologului Alexandru Papacostea și unchiul istoricului Șerban Papacostea - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Victor Papacostea (1900 – 1962)  - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Victor Papacostea (n. 1900 – d. 1962) a fost un istoric, fondator al Institutului de Studii Balcanice din București, fruntaș P.N.L. și fost subsecretar de stat la Ministerul Educației Naționale în guvernele Sănătescu și Rădescu. Era de origine aromână. În perioada 1950 – 1955 și 1957 – 1958 a fost internat ca deținut politic la penitenciarul Sighet. El a fost fratele scriitorului Cezar Papacostea, al juristului Petre Papacostea, al politologului Alexandru Papacostea și unchiul istoricului Șerban Papacostea.

 

20 iunie 1963 - Reprezentanti ai SUA si URSS au semnat un acord de instalare a “liniei fierbinti” telefonice intre Washington si Moscova. Ea a devenit operationala din luna august a anului 1963.

 

20 iunie 1966 - S-a nascut Marian Lupu, politician moldovean, fost presedinte interimar al R.Moldova si președinte al Parlamentului.

Marian Lupu Senate of Poland.JPG

Marian Lupu (n. 20 iunie 1966, Bălți) este un politician moldovean, deputat în Parlamentul Republicii Moldova începând din noiembrie 2013 și anterior între 2009–2010. A deținut funcția de președinte al Parlamentului Republicii Moldova între 2005—2009 și 2010—2013 și președinte interimar al Republicii Moldova între 2010—2012. În prezent este președintele Partidului Democrat și președintele fracțiunii parlamentare a PD.

 

20 iunie 1967 - S-a nascut actrița australiană Nicole Kidman, una din marile vedete ale Hollywoodului.

 

20 iunie 1988 - A murit Nicolae Lascu (numele la naştere: Laslo), filolog, istoric al literaturii antice şi traducător; (n. 20 aprilie 1908).

Nicolae Lascu (n. 1908, satul Benic, județul Alba - d. 1988) a fost un istoric literar român, traducător și profesor universitar la Universitatea din Cluj-Napoca, specialist în istoria literaturilor latină și greacă și al influențelor clasiciste în cultura română. A fost bursier al Școlii române din Roma între anii 1932-1934 - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Nicolae Lascu (1908 – 1988) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Nicolae Lascu (n. 1908, satul Benic, județul Alba – d. 1988) a fost un istoric literar român, traducător și profesor universitar la Universitatea din Cluj-Napoca, specialist în istoria literaturilor latină și greacă și al influențelor clasiciste în cultura română. A fost bursier al Școlii române din Roma între anii 1932-1934 In studiile sale a încercat să stabilească vechimea, amploarea şi intensitatea influenţelor clasiciste în operele scriitorilor români. A urmărit, de asemenea, viaţa şi destinul literar al lui Ovidiu, poetul latin exilat la Tomis.

 

20 iunie 1989 - A murit Traian Dorz, poet creştin şi fost deţinut politic care a executat peste şaisprezece ani de închisoare in temnitele comuniste.

TraianDorz.jpg

Traian Dorz (n. 25 decembrie 1914, în cătunul Râturi (azi Livada Beiușului) din comuna Mizieș, județul Bihor – d. 20 iunie 1989 Livada Beiușului) a fost un poet și deținut politic din România. A fost urmaşul şi continuatorul lucrării duhovniceşti a părintelui Iosif Trifa de la Sibiu, iniţiatorul mişcării spirituale ortodoxe “Oastea Domnului”; (n.25 decembrie 1914).

 

20 iunie 1990 - A avut loc şedinţa solemnă a învestirii noului preşedinte al României. Ion Iliescu a rostit jurământul de credinţă şi a anunţat că îl desemnează în funcţia de premier pe Petre Roman.

Depunerea jurământului (dupa alegerile din 20 mai 1990) de către președintele României, Ion Iliescu. În stânga imaginii este Dan Marțian, președintele Camerei Deputaților, iar în dreapta Alexandru Bârlădeanu, președintele Senatului foto: Lucian TUDOSE / Arhiva AGERPRES

Depunerea jurământului (dupa alegerile din 20 mai 1990) de către președintele României, Ion Iliescu. În stânga imaginii este Dan Marțian, președintele Camerei Deputaților, iar în dreapta Alexandru Bârlădeanu, președintele Senatului
foto: Lucian TUDOSE / Arhiva AGERPRES

 

20 iunie 1991 - Berlin-capitala Germaniei reunificate. După căderea Zidului Berlinului în 1989 şi reunificarea Germaniei , în 1990, Bundestagul (Parlamentul) german a decis să dea din nou Berlinului statutul de de capitala a tarii. Palatul Reichstag , ars de către nazişti în 1933 si distrus in mare parte de bombardamentele aliate in cel de-al doilea razboi mondial va fi renovat şi va găzdui Bundestagul( Parlamentul german), începand cu anul 1999.

 

20 iunie 1991 - S-a infiintat Partidul România Mare, condus de Corneliu Vadim Tudor.

Partidul România Mare (PRM), în trecut și Partidul Popular România Mare – PPRM) este un partid politic din România. A fost membru al fostului grup europarlamentar Identitate, Tradiție, Suveranitate. Fondatorul partidului este Corneliu Vadim Tudor. Partidul are și o organizație de tineret, „Organizația de Tineret a Partidului România Mare (OTRM)”. Oficialele scrise ale partidului sunt săptămânalul Revista România Mare și ziarul Tricolorul.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

20 iunie 1992 - Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotarat, in sedinta din 20 iunie 1992, canonizarea ca sfinti a voievodului Constantin Brancoveanu si a copiilor lui, precum si a “binecredinciosului voievod Stefan cel Mare si Sfant”, praznuit la 2 iulie. Totodata, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât „ca de acum şi până la sfârşitul veacurilor, în întreaga Biserică Ortodoxă Română, să se numere cu sfinţii şi să se cinstească după pravilă cu slujbă specială şi cu acatist toţi sfinţii din neamul românesc, ştiuţi şi neştiuţi, pentru a căror cinstire se instituie Duminica Sfinţilor Români, care va fi aşezată în calendarul Bisericii noastre, în fiecare an, a doua Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, arătându-se prin aceasta lucrarea Sfântului Duh în Biserica noastră de-a lungul veacurilor

 

20 iunie 1994 - România a ratificat la Strasbourg, Convenţia asupra Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale a Consiliului Europei, împreună cu protocoalele adiţionale.

Judecători ai Curții Europene a Drepturilor Omului - foto: website-pace.net

Judecători ai Curții Europene a Drepturilor Omului – foto: website-pace.net

 

20 iunie 1995 - A murit, la Paris, scriitorul Emil Cioran, eseist si filosof, unul dintre cei mai originali oameni de cultura contemporani. (opere: “Pe culmile disperării”, “Lacrimi şi sfinţi”, “La Tentation d’exister”, “De l’inconvénient d’être né”);

Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari; d. 20 iunie 1995, Paris) filozof și scriitor român stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte fără să ceară cetățenia franceză - foto - bcu.ulbsibiu.ro

Emil Cioran – foto: bcu.ulbsibiu.ro

Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari; d. 20 iunie 1995, Paris) filozof și scriitor român stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte fără să ceară cetățenia franceză. A inceput la 17 ani studiul filozofiei la Universitatea din Bucureşti unde a fost coleg cu Constantin Noica si Mircea Eliade şi elev al lui Tudor Vianu şi Nae Ionescu. In 1933 obţine o bursă, care îi permite să continue studiile de filozofie la Berlin, unde intră în contact cu Nicolai Hartmann şi Ludwig Klages. In 1938 a primit o bursă din partea statului francez şi s-a stabilit apoi la Paris, unde a continuat să scrie în limba franceză.

Prima sa carte intitulata Pe culmile disperării, apare în 1934 în România si este distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi şi premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv i-au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la faţă a României (1936), Lacrimi şi Sfinţi (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la faţă a României l-a autocenzurat în ediţia a doua, aparută la începutul anilor ’90, autorul însuşi eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, „pretenţioase şi stupide.

 

20 iunie 1996 - Orasul Berlin a devenit oficial, unul din sediile ONU, gazduind doua institutii ale organizatiei: Voluntarii ONU si Secretariatul Conventiei-Cadru asupra schimbarilor climatice.

 

20 iunie 1997 - A fost inaugurat în fosta închisoare de la Sighetu Marmaţiei, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei („Memorialului Sighet”).

Cortegiul sacrificatilor.jpg
Cortegiul Sacrificaților, grup statuar din bronz realizat de sculptorul Aurel I. Vlad şi amplasat în curtea interioară a fostei închisori

Lucrarea de cea mai amploare artistică este grupul statuar “Cortegiul Sacrificaților“, realizat de sculptorul Aurel I. Vlad, care tinde să devină una din emblemele muzeului. Este vorba de optsprezece siluete umane mergând spre un zid care le închide orizontul, așa cum comunismul zăgăduise viața a milioane de oameni. Prezentată în 1997 în lemn, lucrarea a fost turnată în anul urmator în bronz și este amplasată azi într-o altă curte interioară a fostei închisori.

 

20 iunie 1999 - N.A.T.O. pune capat oficial bombardamentelor asupra la Serbiei, dupa ce a verifcat daca toate trupele sarbe s-au retras din provincia Kosovo, locuita majoritar de albanezi.

 

20 iunie 2001 - S-au deschis oficial lucrările la autostrada București – Constanța.

A2 romania.jpg
Autostrada Soarelui

Autostrada A2, denumită și Autostrada Soarelui, este o autostradă din România care leagă capitala București de Constanța, cel mai mare port al țării. Începând din 29 noiembrie 2012, este circulabilă pe întreaga ei lungime de 202,7 km, pe ambele sensuri de mers. Începe în estul Bucureștiului, în dreptul satului Cățelu, Ilfov, traversează Câmpia Română până la Fetești, traversează brațul Borcea, apoi Dunărea la Cernavodă, după care urmează un traseu prin Podișul Dobrogei până în capătul estic, unde se unește cu autostrada de centură a Constanței, A4.

 

20 iunie 2012 - Fostul prim ministru al Guvernului Romaniei , Adrian Nastase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare de magistrații Curții Supreme în dosarul „Trofeul calitatii”. În timp ce era așteptat de polițiști pentru a fi dus la închisoare, Adrian Năstase a încercat să se sinucidă cu o arma de foc; tentativa de suicid s-a soldat cu mai multe plăgi în zona gâtului.

 

20 iunie 2014 - A decedat scriitoarea, jurnalista şi profesoara Ana Maria Sireteanu.

Ana Maria Sireteanu - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Ana Maria Sireteanu – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

A fost nepoată din partea mamei, din familia Brăescu, a celebrei performere naţionale şi internaţionale în paraşutism şi în aviaţie Smaranda Brăescu şi a pictorului Tache Brăescu. Tatăl Anei Maria Sireteanu a fost actorul de film şi teatru Dorin Sireteanu, foarte cunoscut în perioada interbelică pentru rolurile principale în primele filme româneşti, precum „Iancu Jianu” şi „Ciuleandra”. A fost director al postului Radio România Cultural între anii 1996 şi 2002; (n. Bucureşti, 21 februarie 1945 ). Activitatea sa a fost recompensată cu diploma de onoare din partea Societăţii Române de Radiodifuziune pentru întreaga activitate,

Distincţia Culturală pentru ataşamentul faţă de opera Academiei Române (2001), Ordinul Ziariştilor clasa a I pentru merite deosebite în întreaga activitate publicistică, dar şi alte premii ale unor prestigioase instituţii din ţară şi din străinătate. A fost preocupată de activitatea nonguvernamentală, fiind preşedintele Asociaţiei culturale ARCVIPP prin care a promovat memoria celebrei sale mătuşi Smaranda Brăescu. Ana Maria Sireteau a fost membră a Uniunii Scriitorilor din România – secţia poezie, a Asociaţiei Psihologilor din România, a Consiliului Naţional al Ziariştilor din România.

 

20 iunie 2015 - A decedat la Bucureşti, la vârsta de 93 de ani, fostul fotbalist şi antrenor român de fotbal, Angelo Niculescu; (n. 1 octombrie 1921, Craiova).

Angelo Niculescu 1970.jpg

Angelo Niculescu (n. 1 octombrie 1921, Craiova – d. 20 iunie 2015, București) a fost un fotbalist și antrenor român de fotbal care a antrenat echipa națională a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1970. A absolvit Institutul de Cultură Fizică (ICF) în 1952, iar ulterior a activat ca profesor de educaţie fizică şi sport în cadrul Institutului de Educaţie Fizică şi Sport (IEFS). A fost şi preşedinte al Colegiului Central al Antrenorilor şi preşedinte de onoare al Şcolii Naţionale de Antrenori. A publicat două cărţi pe teme sportive: „Fotbal. Metode şi mijloace de antrenament” (1972), coautor Ion. V. Ionescu şi „Corabia cu 11 pasageri” (1974).

Este membru de onoare al Federaţiei Române de Fotbal şi are titlul de „Antrenor emerit”. A antrenat echipa naţională a României calificata la Campionatul Mondial de Fotbal din 1970, din Mexic şi pe cea ajunsa în sferturile Campionatului European din Belgia 1972. Pe parcursul perioadei cât a stat pe banca „tricolorilor”, între 1967 şi 1973, reprezentativa de fotbal a României a disputat 41 de partide internaţionale. Angelo Niculescu este considerat de FIFA drept inventatorul stilului de joc „tiki-taka”, făcut celebru în ultimii ani de FC Barcelona.

 

20 iunie 2020 - La Ordinea Zilei

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

Evenimentele Zilei de 17 iunie în Istorie

Iunie 1953, revolta proletara din Berlinul de Est: “Ich war, ich bin, ich werde sein!”

foto preluat de pe www.contributors.ro
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com, youtube.com

 

17 iunie este a 168-a zi a calendarului gregorian și a 169-a zi în anii bisecți.

 

Gandul zilei: Când te căsătoreşti ai nevoie de un martor. Ca la orice duel …

Alexandre-Pierre Georges "Sacha" Guitry (21 February 1885 – 24 July 1957) was a French stage actor, film actor, director, screenwriter, and playwright of the Boulevard theatre - foto - en.wikipedia.org

Alexandre-Pierre Georges “Sacha” Guitry (21 February 1885 – 24 July 1957) – foto – en.wikipedia.org

 

Sărbătorile Zilei de 17 iunie

(BOR) Sfinții Mucenici Manuil, Savel și Ismail; Sfinții Mucenici Isavru, Inochentie, Felix, Ermia și Peregrin

Sfinții mucenici Ismail, Manuil și Savel. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 17 iunie - foto: doxologia.ro

Sfinții mucenici Ismail, Manuil și Savel- foto: doxologia.ro

 

(BRU) Ss. Manuel, Sabel și Ismail și însoțitorii lor, martiri († secolul al IV-lea)

(BRC) Ss. Nicandru și Marcian, martiri

 

Ziua mondială pentru combaterea deşertificării şi a secetei

Ziua de 17 iunie a fost declarată Ziua mondială pentru combaterea deşertificării şi a secetei de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia A / RES / 49/115 adoptată în decembrie 1994. Potrivit ONU, marcarea acestei zile este motivată de faptul că deşertificarea şi seceta sunt probleme de o dimensiune globală în sensul că ele afectează toate regiunile lumii şi că este necesară o acţiune comună a comunităţii internaţionale pentru a combate deşertificarea şi seceta, în special în Africa. Ziua mondială pentru combaterea deşertificării şi a secetei are ca obiective promovarea conştientizării publice a degradării terenurilor şi atragerea atenţiei asupra implementării Convenţiei Naţiunilor Unite pentru combaterea deşertificării (UNCCD).
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua națională a Islandei

 

Astăzi în istorie pentru 17 iunie

 

Evenimentele Zilei de 17 iunie în Istorie:

- 17 iunie 1462 – “Atacul de noapte“;

- 17 iunie 1940 – Cele trei state baltice, Estonia, Letonia şi Lituania intră sub ocupaţia Uniunii Sovietice;

- 17 iunie 1953 – Muncitorii est germani se revoltă;

- 17 iunie 1954 – România a ratificat Convenția asupra drepturilor politice ale femeilor adoptată de ONU la 20 decembrie 1952

 

17 iunie 362 – Împaratul roman Iulian Apostatul emite un edict împotriva invatatorilor creștini; (Cod Theod 13 3,5).

Flavius Claudius Iulianus (331 – 26 iunie 363) împărat roman care a domnit între 361 - 363, ultimul împărat roman păgân - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Flavius Claudius Iulianus - foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Flavius Claudius Iulianus (331 – 26 iunie 363), împărat roman între anii 361 – 363, ultimul împărat roman păgân. Fata de crestinism Iulian a afisat o orecare toleranta contrazisa insa de masurile pe care le-a luat. pentru suprimarea unor hotarari luate in vremea lui Constantin cel Mare: amenzi mari date comunitatilor crestine care distrusesera templele pagane, le-a interzis crestinilor exercitarea meseriei de profesor, excluderea crestinilor din functiile importante ale Statului. In timpul sau nu le mai era permis crestinilor sa savarsesca inmormantari in timpul zilei.

La inceputul anului 363 Iulian a permis evreilor reconstruirea templului din Ierusalim, initiativa esuata in urma unui cutremur de pamant. Consecintele acestui demers au fost grave pentru evrei, carora li s-a reprosat ulterior alianta cu un imparat anticrestin. Ostilitatea lui Iulian fata de crestini mai poate fi observata si din propria lucrare polemica intitulata Impotriva galileenilor. Politica anticrestina a lui Iulian a facut numeroase victime printre crestini: multi episcopi au fost exilati, au fost distruse biserici (la Panias, la Damasc, in Samaria) unii episcopi au fost masacrati iar in Dobrogea Sf. Emilian a fost martirizat la 18 iulie 362 in localitatea Durostorum (Silistra).

 

17 iunie 676 - A decedat Papa Adeodat al II-lea, al 77-lea papă al Bisericii Catolice de la 11 aprilie 672.

Papa Adeodat al II-lea fost al 77-lea papă al Bisericii Catolice de la 11 aprilie 672 până la 17 iunie 676 - foto - ro.wikipedia.org

Papa Adeodat al II-lea - foto – ro.wikipedia.org

Papa Adeodat al II-lea a fost al 77-lea papă al Bisericii Catolice de la 11 aprilie 672 până la 17 iunie 676. Activitatea lui s-a remarcat în îmbunătățirea disciplinei monastice și – mai ales – în reprimarea ereziei monoteliste, doctrina unei singure voințe în Hristos” — prin care împăratul bizantin Heraclius I (610-641) își propunea să împace monofizitii cu punctul de vedere ortodox (în limba greacă mono = unu, thelisisi = voință).Deseori acest papa este numit simplu cu numele de Adeodat (fără numeralul ordinar), deoarece predecesorul său omonim este numit simplu Deusdedit.

 

17 iunie 1025 - A murit regele Bolesław I cel Viteaz al Poloniei;

Boleslav I al Poloniei (alte denumiri Boleslas[1] sau Boleslav Cel Viteaz (n. 967 - d. 17 iunie 1025), cunoscut în trecut și ca Boleslav Cel Mare, a fost duce al Poloniei în perioada dintre anii 992-1025 și primul rege al Poloniei în 1025 - foto - ro.wikipedia.org

Boleslav I al Poloniei - foto – ro.wikipedia.org

Boleslav I al Poloniei (alte denumiri Boleslas sau Boleslav Cel Viteaz (n. 967 – d. 17 iunie 1025), cunoscut în trecut și ca Boleslav Cel Mare, a fost duce al Poloniei în perioada dintre anii 992-1025 și primul rege al Poloniei în 1025. Boleslav I a fost un remarcabil strateg și om de stat, care a transformat Polonia într-o țară comparabilă cu monarhiile occidentale mai mari, si a adus-o în elita europeană.

A purtat mai multe campanii militare de succes în vest, sud și în est, consolidandu-si stapanirea in ținuturile poloneze dar și in teritoriile cucerite din afara granițelor moderne ale Poloniei, cum ar fi Slovacia, Moravia, Rutenia Roșie, Meissen și Luzația, dar și Boemia. S-a încoronat ca rege în 1025, ridicând astfel Polonia la rangul de regat înainte de vecina sa Boemia. El a fost primul rege polonez (rex), predecesorii săi fiind considerați toți drept duci (dux) de către Sfântul Imperiu Roman și de către papalitate.

Boleslav I a murit la puțin timp după această încoronare, cel mai probabil din cauza unei boli. Nu se știe exact locul de înmormântare al lui Boleslav. Se crede că rămășițele descoperite recent într-un mormânt dublu din catedrala Poznań ar aparține lui Boleslav și tatălui acestuia Mieszko. Fiul lui Boleslav I, Mieszko al II-lea, a fost încoronat rege imediat după ce tatăl său a murit în Poznań.

 

17 iunie 1239 - S-a născut regele Eduard I al Angliei;

Eduard I al Angliei (17 iunie 1239 - 7 iulie 1307) a domnit între anii 1272 și 1307, suindu-se pe tronul Angliei pe 21 noiembrie 1272 după moartea tatălui său, regele Henric al III-lea. Supranumit „Picioare lungi”, datorită staturii sale neobișnuit de înalte - foto cersipamantromanesc.wordpress.com

Eduard I al Angliei - foto cersipamantromanesc.wordpress.com

Eduard I al Angliei (17 iunie 1239 – 7 iulie 1307) A domnit între anii 1272- 1307 , suindu-se pe tronul Angliei pe 21 noiembrie 1272, după moartea tatălui său, regele Henric al III-lea. Supranumit „Picioare lungi”, datorită staturii sale neobișnuit de înalte. Eduard I a fost cel mai ilustru monarh englez din Evul Mediu.Sub domnia sa, limba engleză, care, începând din perioada cuceririi, circula pe ascuns în rândurile meseriașilor,apare iar la lumină. Instituțiile lui Eduard I prefigurează Anglia modernă. Legile sale au exercitat o influență durabilă asupra structurii sociale a țării. Cu toată sincera sa pioșenie, Eduard va avea față de papa , încă de pe atunci, atitudinea unui șef de stat „național și insular”.

 

17 iunie 1462 - Atacul de noapte” (17 iunie 1462), bătălia între armata condusă de Vlad Țepeș, domnul Țării Românești și armata condusă de sultanul Mehmed al II-lea al Imperiului Otoman.

Bătălia cu facle de Theodor Aman. Pictura descrie Atacul de noapte, o bătălie între o armată condusă de Vlad Țepeș, domnul Țării Românești și o armată condusă de sultanul Mehmed al II-lea al Imperiului Otoman, desfășurată în apropierea cetății de scaun a Țării Românești, Târgoviște, în noaptea de 17 iunie 1462 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia cu facle (17 iunie 1462) de Theodor Aman – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Atacul de noapte” a fost o bătălie între o armată condusă de Vlad Țepeș, domnul Țării Românești (Valahia) și o armată condusă de sultanul Mehmed al II-lea al Imperiului Otoman, desfășurată pe drumul dintre Nicopole și cetatea de scaun a Țării Românești, Târgoviște, în noaptea de 17 iunie 1462. Campania a avut ca rezultat o victorie decisivă a românilor.

Conflictul a pornit inițial de la refuzul lui Vlad de a plăti tribut otomanilor și a escaladat după ce Vlad a invadat Bulgaria și a tras în țeapă peste 23.000 de turci și bulgari. Mehmed a ridicat o armată uriașă cu obiectivul de a cuceri Țara Românească și a o anexa la imperiul său. Cele două armate au avut mai multe ciocniri, cea mai semnificativă fiind atacul de noapte în care Țepeș a atacat tabăra turcească în timpul nopții pentru a încerca să-l ucidă pe sultan.

Deși atacul a cauzat pierderi mari turcilor, Mehmed a scăpat cu viață și și-a continuat marșul spre reședința de la Târgoviște, unde a dat peste alți 20.000 de turci și bulgari trași în țeapă. Sultanul și armata sa au fost total demoralizați și s-au retras din Țara Românească.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

17 iunie 1473 - Călugărul Nicodim de la mânăstirea Neamț a terminat „Tetraevangheliarul”, lucrare vestită pentru miniaturile sale și pentru că în el se află portretul lui Ștefan cel Mare, dăruit de către domnitor mănăstirii Humor; de aici denumirea actuală „Tetraevangheliarul de la Humor

Prima pagină a evangheliarului scris de Nicodim - foto: ro.wikipedia.org

Prima pagină a evangheliarului scris de Nicodim – foto: ro.wikipedia.org

 

17 iunie 1579 - Corsarul englez Francis Drake ajunge pe coasta de vest a Americii de nord si ia in posesie teritoriul pentru regina Elisabeta I a Angliei, numindu-l Noul Albion (actuala Californie).

Sir Francis Drake, vice admiral (c. 1540 – 27 January 1596) corsar englez-  foto - en.wikipedia.org

Sir Francis Drake- foto – en.wikipedia.org

Sir Francis Drake, vice admiral (c. 1540 – 27 January 1596) a fost un corsar englez.

 

17 iunie 1596 - Exploratorul olandez Willem Barentsz a descoperit arhipelagul arctic Spitsbergen.

 

17 iunie 1782 - S-a nascut regele Carol al XII-lea al Suediei; ( d. 30 noiembrie 1718 ) A domnit din 1697 până în 1718.

Carol al XII-lea (suedeză Karl XII, latinizat Carolus Rex) (17 iunie 1682 – 30 noiembrie 1718) rege al Suediei din 1697 până în 1718 - foto (pictură de Michael Dahl-1714)- ro.wikipedia.org

Carol al XII-lea (pictură de Michael Dahl-1714)- foto: ro.wikipedia.org

Carol al XII-lea (suedeză Karl XII, latinizat Carolus Rex) (17 iunie 1682 – 30 noiembrie 1718) a fost rege al Suediei din 1697 până în 1718. A urcat pe tronul Suediei la vârsta de 15 ani la moartea tatălui său. Trei ani mai târziu a părăsit țara pentru a se angaja într-o serie de lupte. Aceste bătălii au făcut parte din Marele razboi al Nordului împotriva Rusiei, Saxoniei și Danemarcei-Norvegiei, țări care au creat o coaliție împotriva Suediei. Deși Suedia a realizat multe succese militare, Marele Război al Nordului s-a terminat cu înfrângerea sa și sfârșitul Imperiului suedez.

 

17 iunie 1696 - A murit regele Ioan III Sobieski al Poloniei, fiul lui Jakub Denilovicz Sobieski din Cracovia și strănepotul marelui hatman Stanislav Sobieski

Ioan al III-lea Sobieski (poloneză Jan III Sobieski) (17 august 1629 - 17 iunie 1696) rege al federației polono-lituaniene din anul 1674 până la moartea sa - foto - ro.wikipedia.org

Ioan al III-lea Sobieski - foto – ro.wikipedia.org

Ioan al III-lea Sobieski (poloneză Jan III Sobieski) (17 august 1629 – 17 iunie 1696). A fost rege al federației polono-lituaniene din anul 1674 până la moartea sa. In iulie 1683 Sobieski vine în ajutorul Vienei asediate de turci cu 27 000 de cavaleri polonezi, care se adaugă celor 19 000 de soldați austrieci, 28 000 de soldați germani și altor câteva mii de soldați aliați. La 12 septembrie reușește o izbândă strălucitoare la Kahlenberg împotriva otomanilor sub conducerea marelui vizir Kara Mustafa, care erau în superioritate numerică (cca. 150 000) dar cu mai puțină artilerie.

A murit în Wilanów, Polonia, la 17 iunie 1696 iar soția sa, Maria Cazimira, a murit în 1716, în Blois, Franța, și trupul ei a fost readus în Polonia. Cei doi sunt îngropați împreună la Catedrala Wawl din Cracovia. Urmașul pe tronul Poloniei n-a fost fiul său, ci August der Starke (Augustus al II-lea), principe al Sașilor (Saxonilor) sprijinit de Rusia. După moartea acestuia, în 1733, a urmat o luptă pentru coroana poloneză, cunoscută sub denumirea de Războiul pentru succesiunea poloneză.

 

17 iunie 1789 - În Franţa ,Starea a treia se proclamă Adunare Naţională. Este preludiul marii Revolutii Franceze.

 

17 iunie 1818 - S-a născut compozitorul francez Charles Gounod; (d. 18 octombrie 1893), devenit celebru datorită operei sale Faust.

Charles Gounod (n. 17 iunie 1818, Paris - d. 18 octombrie 1893) compozitor francez, devenit celebru datorită operei sale Faust - foto - ro.wikipedia.org

Charles Gounod - foto – ro.wikipedia.org

Charles Gounod (n. 17 iunie 1818, Paris – d. 18 octombrie 1893) a fost un compozitor francez, devenit celebru datorită operei sale Faust. Dintre lucrările sale vocale se mai remarcă si geniala sa compoziție ”Ave maria“, o melodie suprapusă primului Preludiu din “Clavecinul bine temperat” de Johann Sebastian Bach.

 

17 iunie 1825 - S-a născut Elena Cuza, soția domnitorului Alexandru Ioan Cuza;

Elena Cuza (n. 17 iunie 1825, Iaşi – d. 2 aprilie 1909, Piatra-Neamţ), cunoscută şi ca Elena Doamna, a fost soţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Elena Cuza – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Elena Cuza (n. 17 iunie 1825, Iași – d. 2 aprilie 1909, Piatra-Neamț), cunoscută și ca Elena Doamna, a fost soția domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

17 iunie 1865 - România a aderat la Conventia telegrafica internationala de la Paris.

 

17 iunie 1871 - În New York City, domnișoara Anna Swan din Nova Scotia (Canada), inalta de 2.27 m., se casatoreste cu dl.Martin Buren din Kentucky ( 2.19 m), intemeind cel mai inalt cuplu casatorit din lume la acea data.

Anna Swan si Martin Buren foto - thetallestman.com

Anna Swan si Martin Buren foto – thetallestman.com

 

17 iunie 1882 - S-a născut Ștefania Mărăcineanu, chimistă și fiziciană română de renume internațional (d. 15 august 1944)

Ștefania Mărăcineanu - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ștefania Mărăcineanu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ştefania Mărăcineanu (n. 17 iunie 1882, fiind declarată pe 18 iunie 1882, Bucureşti – d. 15 august 1944, deşi în documentele Cimitirului Bellu apare pe 18 martie 1947) a fost o chimistă şi fiziciană română de renume internaţional, care a formulat teorii despre radioactivitate, radioactivitatea artificială şi procedeul de declanşare artificială a ploii.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

17 iunie 1882 - S-a născut compozitorul Igor Stravinsky ( ”Pasărea de Foc”, “Petruşka”, “Pucinella”)

Igor Fyodorovich Stravinsky (17 June [O.S. 5 June] 1882 – 6 April 1971) was a Russian (and later, a naturalized French and American) composer, pianist and conductor - foto - en.wikipedia.org

Igor Stravinsky – foto – en.wikipedia.org

Igor Fiodorovici Stravinski (n. 17 iunie 1882, Lomonosov – d. 6 aprilie 1971, New York) a fost un compozitor modern de muzică cultă, originar din Rusia, unul din cei mai importanți muzicieni din prima jumătate a secolului al XX-lea. S-a făcut cunoscut și ca pianist virtuoz și dirijor, a readus în actualitate și a revoluționat muzica de balet.

 

17 iunie 1885 - Statuia Libertăţii a fost adusă din Franţa în Statele Unite ale Americii. Statuia Libertatii a fost transportata din Franta in Statele Unite ale Americii, la bordul Fregatei franceze Isère. Monumentul a fost un dar al Franţei făcut Statelor Unite, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la declararea independenţei.Astazi ea este considerata un simbol al SUA.

Statuia Libertății din New York, monument în portul „Liberty Island” din orașul New York - foto - ro.wikipedia.org

Statuia Libertății – foto – ro.wikipedia.org

Statuia Libertății din New York, monument în portul „Liberty Island” din orașul New York.

 

17 iunie 1888 - S-a nascut generalul german de tancuri Heinz Guderian;

Heinz Wilhelm Guderian (n. 17 iunie 1888 – d. 14 mai 1954) general și teoretician militar al armatei germane a Germaniei Naziste în timpul celui de-al doilea război mondial, specialist în tancuri - foto - cersipamantromanesc.com

Heinz Guderian - foto – cersipamantromanesc.com

Heinz Wilhelm Guderian (n. 17 iunie 1888 – d. 14 mai 1954) a fost un general și teoretician militar al armatei germane a Germaniei Naziste în timpul celui de-al doilea război mondial, specialist în tancuri.

 

17 iunie 1889 - Poetul national al romanilor, Mihai Eminescu, a fost inmormantat la Cimitirul Bellu din Bucuresti.

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani – d. 15 iunie 1889, București) poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română - in imagine, portretul lui Mihai Eminescu, fotografie realizata de Jan Tomas (1841-1912) în 1869, la Praga - foto: ro.wikipedia.org

Mihai Eminescu, fotografie realizata de Jan Tomas (1841-1912) în 1869, la Praga – foto: ro.wikipedia.org

Sicriul sau a fost depus în biserica Sf. Gheorghe cel Nou din Bucuresti. Singura imagine păstrată de la înmormântarea poetului a fost un desen realizat de cunoscutul grafician Constantin Jiquidi. Apropiații, puținii prieteni, mulți studenți și elevi ai Școlii Normale de Institutori din București, precum și nelipsiții curioși au înțesat biserica și curtea acesteia. Presa vremii scria că o doamnă din Moldova, îmbrăcată în negru, a aşezat pe pieptul poetului un buchet de flori „nu mă uita”! Sigur, nu putea fi alta decât cea care l-a iubit, l-a inspirat şi l-a ajutat în clipe grele, Veronica Micle.

Șapte coroane, din partea Academiei Române și a câtorva cotidiane, străjuiau sicriul. Pe una din ele scria: „din partea amicilor”. A. Z. N. Pop, într-o interesantă carte dedicată vieții lui Eminescu, prezintă un manuscris din Biblioteca Academiei Române care conține o listă a prietenilor poetului, care, mișcați de o profundă compasiune, au făcut chetă pentru cumpărarea coroanei si a florilor de pe catafalcul lui Eminescu.

Sicriul, acoperit într-o pânză neagră, purta către căpătâi volumul de poezii îngrijit de Maiorescu.. Slujba înmormântării a fost oficiată de un singur preot care, la final, nu a rostit obişnuitul necrolog. Răspunsurile la strană au fost date de corul Mitropoliei, dirijat de C. Bărcănescu, unul din adevărații amici de-ai poetului.

G. D. Scraba, în cartea Amintirea lui Mihai Eminescu, afirmă că la finalul slujbei corala a interpretat o melodie pe versurile poeziei Mai am un singur dor, asistența fiind profund marcată de melodie, dar mai ales de stihuri, care acum deveniseră parcă un dangăt de clopot ce bătea cadențat la ușa sufletelor celor prezenți.

Necrologul a fost rostit de Grigore Ventura, prim redactor la ziarul „Adevărul” : „… acela ce zace aici înaintea noastră n-a fost al nimănui, ci al tuturor românilor. Nu e dar de mirare că toți îl plângem; dar lacrimile noastre, ale tuturor, se vor schimba în rouă roditoare și binefăcătoare sub razele luminoase ce va răspândi soarele amintirii poetului iubit”.

După încheierea cuvântării, cortegiul funerar a pornit către Cimitirul Belu.

Inmormantarea lui Mihai Eminescu - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Inmormantarea lui Mihai Eminescu – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Sicriul a fost așezat într-un dric simplu, tras de doi cai. În fruntea mulțimii care însoțea pe Eminescu pe ultimul drum al acestei vieți până la bolțile veșniciei, se aflau: Mihail Kogălniceanu, Toderiță Rosetii (fratele Elenei Cuza), Titu Maiorescu, Lascăr Catargiu și alți reprezentați de marcă ai vieții culturale și politice a vremii.

În fața Universității s-a făcut un popas, prilej pentru o nouă cuvântare. Reputatul profesor de filozofie, Dimitrie August Laurian, a rostit un scurt cuvânt evidențiind activitatea jurnalistică a poetului. Între altele vorbitorul a spus: „…avem dinaintea noastră un cadavru în care a trăit o comoară de gânduri. Materia își urmează prefacerea sa în nesfârșit”.

Condoleanţele studențimii adunate în număr mare au fost rostite de tânărul Gheorghe Calmuschi, originar din „Betleemul” lui Eminescu. Prin cuvinte emoționante, vorbitorul a arătat aprecierea tinerilor studioși față de geniul celui ce era dus către cimitir: „…Şi noi care te-am iubit şi te-am preţuit atât de mult îţi vom dezmierda cu lacrimi multă vreme mormântul tău şi-l vom corona cu flori de tei, pronunţând numele Eminescu, care conţine în el aşa de mult, cât o lume întreagă”.

Trista adunare a pornit apoi pe Calea Victoriei către locul dinainte pregătit în cimitirul Bellu, parcela 9, unde Eminescu a fost coborât în reavănul pământ pentru a se odihni o vreme. Era spre seară…
cititi mai mult despre Mihai Eminesc, pe www.unitischimbam.ro

Mormantul lui Mihai Eminescu, Cimitirul Bellu, parcela 9 - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Mormantul lui Mihai Eminescu, Cimitirul Bellu, parcela 9 – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Sa lasam versul eminescian să redea o fărâmă din taina clipei:
„Şi când se va întoarce pământul în pământ,
Au cine o să ştie de unde-s, cine sunt?
Cântări tânguitoare prin zidurile reci
Cerşi-vor pentru mine repaosul de veci.”

 

17 iunie 1900 - Rascoala Boxerilor. Asa numita Alianța celor opt natiuni (Austro-Ungaria, Franța, Germania, Italia, Japonia, Rusia, Marea Britanie și Statele Unite ale Americi), captureaza fortul Taku din Tianjin, China.

Răscoala boxerilor sau Revolta boxerilor ori Rebeliunea boxerilor a fost o mișcare xenofobă și anticreștină violentă, petrecută în China la sfârșitul dinastiei Qing, între anii 1898 și 1900 - foto - ro.wikipedia.org

Răscoala boxerilor sau Revolta boxerilor ori Rebeliunea boxerilor a fost o mișcare xenofobă și anticreștină violentă, petrecută în China la sfârșitul dinastiei Qing, între anii 1898 și 1900 – foto – ro.wikipedia.org

A fost inițiată de Miliția Yìhétuán (Miliția Unită pentru Dreptate), cunoscută în occident sub denumirea de “Boxerii” și motivată de sentimente proto-naționaliste și de rezistența palpabilă împotriva imperialismului vestic și japonez și a creștinismului. Termenul de „boxer” se datorează faptului că membrii Miliției Yìhétuán practicau boxul și exercițiile calistenice, crezând că aceste practici îi vor face impenetrabili în fața gloanțelor. Marile puteri au intervenit și au înfrânt forțele chineze. Ostilitățile s-au încheiat cu un protocol semnat în 1901 prin care Chinei i se cerea să plătească daune unui număr de 11 state. Ulterior, Marea Britanie și SUA au returnat o mare parte din reparațiile pe care le primiseră.

 

17 iunie 1900 - S-a născut liderul nazist german Martin Bormann;

Martin Bormann (17 June 1900 – 2 May 1945) lider  nazist german - foto - en.wikipedia.org

Martin Bormann - foto – en.wikipedia.org

Martin Bormann (17 June 1900 – 2 May 1945) a fost un lider nazist german. Înaintea morții lui Hitler, Bormann a fost desemnat succesor al acestuia la conducerea Partidului Muncitoresc German Național-Socialist. Dispărut în noaptea dintre 1 și 2 mai 1945, Bormann a fost condamnat în contumacie la moarte prin spînzurare, tribunalul de la Nürnberg găsindu-l vinovat de faptele descrise în capetele de acuzare nr. 3 crime de război și nr. 4 crime împotriva umanității. Scheletul său a fost descoperit, identificat, datat ca fiind mort în mai 1945 în Berlin prin autootrăvire. Rămășițele sale pământești au fost arse și împrăștiate în Marea Baltică.

 

17 iunie 1910 - Pionierul aviatiei mondiale, Aurel Vlaicu a zburat pentru prima dată cu avionul sau Vlaicu I, de pe Dealul Cotrocenilor.

Aurel Vlaicu la bordul avionului Vlaicu II -  foto: ro.wikipedia.org

Aurel Vlaicu la bordul avionului Vlaicu II – foto: ro.wikipedia.org

Aurel Vlaicu (n. 19 noiembrie 1882, Binținți, lângă Orăștie, județul Hunedoara – d. 13 septembrie 1913, Bănești, lângă Câmpina) a fost un inginer român, inventator și pionier al aviației române și mondiale. În cinstea lui, comuna Binținți se numește astăzi Aurel Vlaicu.
cititi mai multe pe www.unitischimbam.ro

 

17 iunie 1923 - S-a înființat Oficiul Național de Educație Fizică (ONEF).

 

17 iunie 1925 - România a semnat la Geneva o Conventie care reglementa, pentru prima data, comertul cu arme si materiale de razboi, in vederea combaterii traficului clandestin al acestora.

 

17 iunie 1925 - S-a stins din viata inginerul roman Anghel Saligny, realizatorul sistemului de poduri de la Cernavoda, cel mai lung pod din Europa si al treilea din lume la acea data.

Anghel I. Saligny (n. 19 aprilie 1854, Șerbănești, județul Galați - d. 17 iunie 1925, București), academician, inginer constructor, ministru și pedagog român, este considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea și construcția podurilor și silozurilor cu structură metalică, respectiv de beton armat, unul dintre întemeietorii ingineriei românești - foto - ro.wikipedia.org

Anghel I. Saligny – foto: ro.wikipedia.org

S-a nascut in 19 aprilie 1854 la Serbanesti, in judetul Galati. A studiat la Focsani, iar apoi in Germania. A urmat Astronomia la Universitatea din Berlin, apoi Scoala Tehnica Superioara din Charlottenburg. Pe timpul sederii in Germania a lucrat la executia mai multor proiecte, pentru ca la revenirea in tara si fie numit inginer la Serviciul de poduri si sosele. A lucrat la constructia caii ferate Ploiesti-Predeal, Adjud-Targu Ocna si Barlad-Vaslui.

Podul Anghel Saligny - foto - adevarul.ro

Podul Anghel Saligny - foto – adevarul.ro

In perioada 1884-1889, a fost implicat in constructia de docuri si antrepozite in Braila si Galati. De numele lui se leaga si constructia primelor silozuri. Tot in acesta perioada a fost insarcinat sa se ocupe de Serviciul studiilor liniilor Fetesti-Cernavoda. Marea sa realizare a fost construirea podului peste Dunare. Proiectul sau a adus doua mari inovatii: sistemul nou de grinzi si console pentru suprastructura podului si, ca material nou de constructii, otelul moale. A fost presedinte al Academiei Romane.

 

17 iunie 1926 - S-a nascut Sergiu Radauteanu, fizician roman din R.Moldova.

Sergiu Rădăuțanu (n. 17 iunie 1926 – d. 6 martie 1998) om de știință, specialist în domeniul fizicii și chimiei materialelor semiconductoare, organizator și primul rector al Universității Tehnice din Chișinău - foto - ro.wikipedia.org

Sergiu Rădăuțanu - foto – ro.wikipedia.org

Sergiu Rădăuțanu (n. 17 iunie 1926 – d. 6 martie 1998) a fost fizician moldovean, om de știință, specialist în domeniul fizicii şi tehnologiei materialelor semiconductoare, organizator și primul rector al Universității Tehnice din Chișinău. S-a născut în familia profesorilor Ion şi Nina Rădăuţanu. Bunicul lui, tot Sergiu, a făcut studii la Sorbona. În 1955 a absolvit Universitatea de Stat din Chişinău. Din 1959 este numit şef al Laboratorului de Materiale Semiconductoare al Institutului de Fizică Aplicată al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

În 26 ianuarie 1959 susţine teza de doctor în ştiinţe fizico-matematice la Institutul de Fizică şi Tehnică „A.F.Ioffe” din Leningrad (actualul Sankt-Petersburg) ”, iar în 17 iunie 1966 susţine teza de doctor habilitat în ştiinţe fizico-matematice la Institutul Politehnic din Leningrad În anul 1964 organizează prima instituţie superioară de învăţământ tehnic din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (R.S.S.M.), exercitînd funcţia de rector al Institutului Politehnic Chişinău (1964-1973).

De numele lui Sergiu Radăuţanu e legata descoperirea şi studierea proceselor de punere în ordine, precum şi fenomenul de nolitipie în sisteme ternare. A elaborat un şir de materiale semiconductoare, eterojoncţiuni şi dispozitive electronice. A publicat circa 1000 lucrări ştiinţifice, , inclusiv 30 de monografii, precum şi mai mult de 130 brevete de invenţii. A organizat în R.S.S.M. Conferinţa Internaţională “Compuşii ternari şi multipli” (Chişinău, septembrie 1990);

A fost membru al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (A.Ş.M.), Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul ştiinţei, tehnicii şi producţiei, Membru de Onoare al Academiei Române, Membru de Onoare al Academiei de Cosmonautică ”K.E.Ţiolkovski”. A desfăşurat o fertilă activitate publică, fiind preşedinte al Societăţii “D.Cantemir” si preşedinte al Fundaţiei “D. Gusti”.

Un eveniment de importanţă majoră în viaţa Republicii Moldova a constituit-o prima Conferinţă ştiinţifică NATO la Chişinău, organizată de savant cu concursul Primăriei Chişinăului (1996). Este memorabil faptul desfăşurării în 1993 la Chişinău, cu concursul nemijlocit al savantului a Congresului Internaţional al Academiei Româno – Americane la Chişinău cu tema “Moldova: deschideri culturale şi ştiinţifice spre Vest”. A participat activ la elaborarea programelor de colaborare ştiinţifică şi tehnică dintre România şi Republica Moldova în calitate de membru al Comitetului Guvernamental Interministrerial. A fost conducător de doctorat la mai bine de 60 teze de doctor şi 9 teze de doctor habilitat.

A fost membru al unor consilii de redacţie la elaborarea unor lucrari importante ca: ”Enciclopedia Sovietică Moldovenească”- în 6 volume (Chişinău, 1976); „Dicţionar Enciclopedic Moldovenesc” (Chişinău,1989); „Literatura şi Arta Moldovei: Enciclopedie” în 2 volume (Chişinău, 1985); „Dicţionar Politehnic Rus-Moldovenesc (Român)”, (Chişinău, 1983), al „Buletinului Academiei de Ştiinţe a Moldovei (seria Fizică şi Tehnică)” şi a revistei internaţionale „Solar Energy Materials and Solar Cells”. La 6 martie 1998, a incetat subit din viata la Sankt-Petersburg, in Rusia.

 

17 iunie 1927 - S-a născut András Sütő, scriitor maghiar din Transilvania;

András Sütő (n. 17 iunie 1927, Cămăraș, județul Cluj (interbelic) — d. 30 septembrie 2006, Budapesta) scriitor maghiar și demnitar comunist român, membru al Partidului Comunist Român din anul 1947 - foto - ro.wikipedia.org

András Sütő - foto – ro.wikipedia.org

András Sütő (n. 17 iunie 1927, Cămăraș, județul Cluj — d. 30 septembrie 2006, Budapesta a fost un scriitor maghiar și demnitar comunist român, membru al Partidului Comunist Român din anul 1947. A fost redactor-șef al publicației culturale maghiare Új Élet („Viață Nouă”), editată de Consiliul Culturii și Educației Socialiste la Târgu Mureș. În martie 1990 a fost una din victimele violențelor interetnice de la Târgu Mureș, ocazie cu care a fost bătut, pierzându-și un ochi. După perioada de spitalizare (la București, Budapesta și în SUA) s-a stabilit în Ungaria, unde și-a petrecut ultima parte a vieții. A murit la Budapesta și a fost înmormântat pe 7 octombrie 2006 în cimitirul reformat din Târgu Mureș.

 

17 iunie 1928 - Amelia Earhart si-a inceput calatoria, incercand sa devina prima femeie care a zburat peste Oceanul Atlantic, impteuna cu Wilmer Stutz, pilot si Lou Gordon, mecanic.

Amelia Mary Earhart (July 24, 1897 – disappeared July 2, 1937) was an American aviation pioneer and author - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Amelia Mary Earhart (July 24, 1897 – disappeared July 2, 1937)  – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

 

17 iunie 1932 - S-a născut Sabin Balasa, pictor si regizor de film de scurt metraj, care se descrie care reprezentant al stilului cosmic romanticism si care a realizat o serie de lucrari de propaganda comunista. S-a nascut in localitatea Dobriceni din judetul Olt. A absolvit Institutul de Arta in 1955.

Sabin Bălașa (n. 17 iunie 1932, Dobriceni județul interbelic Olt - d. 1 aprilie 2008, București) pictor, autor și regizor de filme de pictură animată, dar și scriitor român foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Sabin Bălașafoto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Sabin Bălașa (n. 17 iunie 1932, Dobriceni județul interbelic Olt – d. 1 aprilie 2008, București) a fost un pictor, autor și regizor de filme de pictură animată, dar și scriitor român. In cariera sa a castigat numeroase premii si a devenit membru in mai multe academii de arta. Inspirat de arta populara, pictorul si-a creat un stil propriu in care apar personaje fantastice, dar si din istoria tarii.

In afara lucrarilor care ii infatiseaza pe Decebal, Stefan cel Mare ori Eminescu, acesta i-a portretizat si pe Elena si Nicoale Ceausescu, fapt care i-a atras o serie de critici dupa caderea regimului comunist. De altfel, Sabin Balasa a actionat in judecata chiar publicatia „Le Monde” dupa ce aceasta a publicat reproduceri dupa cateva lucrari infatisand cuplul Ceausescu. In final, ziarul a fost nevoit sa ii prezinte scuze. Artistul a fost recunoscut pentru picturile sale murale. A murit la 1 aprilie 2008.

 

17 iunie 1940 - Al doilea război mondial: Radiodifuziunea Franceză transmite discursul lui Philippe Pétain, președinte al Consiliului de Miniștri, în care se cerea poporului francez să predea armele în lupta cu armatele naziste: „Cu inima strânsă, va spun astăzi ca trebuie să încetam lupta“. La 22 iunie 1940 a fost încheiat armistițiul între Franța și Germania.

 

17 iunie 1940 - Cele trei state baltice, Estonia, Letonia şi Lituania intră sub ocupaţia Uniunii Sovietice.

17 iunie 1940: Cele trei state baltice, Estonia, Letonia şi Lituania intră sub ocupaţia Uniunii Sovietice - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Pe 12 iunie 1940, a fost emis ordinul pentru declanșarea blocadei militare totale a Estoniei de către Flota Mării Baltice. Pe 14 iunie 1940, a fost declanșată blocada militară sovietică asupra Estoniei, în timp ce atenția opiniei publice mondiale era îndreptată spre Parisul, care fusese ocupat de trupele germane doar cu o zi mai devreme. Două bombardiere sovietice au deschis focul cu mitralierele de la bord și au doborât avionului de pasageri “Kaleva“, care zbura pe ruta Tallinn – Helsinki și care avea la bord trei valize diplomatice ale legătiilor americane din Tallinn, Riga și Helsinki. Diplomatul guvernului american Henry W. Antheil, Jr. a fost ucis în atac. Pe 15 iunie, Uniunea Sovietică a invadat Lituania și trupele sovietice au atacat grănicerii letoni la Maslenki. Pe 16 iunie 1940, URSS au invadat Estonia și Letonia.

Soviet occupation of Latvia in 1940 - Red Army BT-7 tank and ZIS-5 truck in Riga (1940) - foto: en.wikipedia.org

Soviet occupation of Latvia in 1940 – Red Army BT-7 tank and ZIS-5 truck in Riga (1940) – foto: en.wikipedia.org

Viaceslav Molotov a acuzat statele baltice de conspirație împotriva Uniunii Sovietice și a emis un ultimatum tuturor statelor baltice pentru schimbarea guvernelor cu executive cu atitudini prietenoase față de URSS, a căror componență să fie aprobată de Moscova. Uniunea Sovietică a prezentat noi cereri, inclusiv acceptarea de către baltici a unor trupe sovietice suplimentare. Mai multe sute de mii de soldați sovietici au intrat în Estonia, Letonia și Lituania.

Soviet tanks enter Riga on July 17 1940 - foto: latvianhistory.com

Soviet tanks enter Riga on July 17 1940 – foto: latvianhistory.com

Aceste trupe adiționale sovietice depășeau numeric cu mult armatele celor trei state luate la un loc. Guvernele baltce au decis în aceste condiții de izolare internațională și în condițiile în care trupele din țară și cele de la granițe erau copleșitoare din punct de vedere numeric, să nu opună rezistență. Ocuparea militară soovietică a fost completată de „preluarea” puterii (în fapt, lovituri de stat) de guverne de orientare comunistă.

Cea mai mare parte a trupelor baltice s-au predat fără luptă, în conformitate cu ordinele primite de la guvernele lor, care au considerat că o rezistență militară ar fi inutilă și ar fi generat uriașe pierderi umane. Militarii baltici au fost dezarmați de cei ai Armatei Roșii. În Tallinn a fost semnalată rezistența unui batalion eston, care a fost înfrânt după câteva ore de luptă.

 

17 iunie 1940 - S-a născut actorul roman de teatru si film Virgil Ogășanu.

Virgil Ogășanu (n. 17 iunie 1940, Turnu Severin) actor de film, scenă și televiziune, precum și un pedagog român - foto - cinemagia.ro

Virgil Ogășanu - foto – cinemagia.ro

Virgil Ogășanu (n. 17 iunie 1940, Turnu Severin) este un actor de film, scenă și televiziune, precum și un pedagog român.

 

17 iunie 1944 - Islanda a anuntat separarea sa definitiva de Danemarca si s-a proclamat republica – ziua națională.

 

17 iunie 1950 - Medicul american Richard Lawler efectuează primul transplant de rinichi la Spitalul „Mary” din Chicago

 

17 iunie 1953 - Muncitorii est germani se revoltă. Uniunea Sovietică trimite o divizie sa înabușe în sânge rebeliunea.

17 IUNIE 1953, BERLINUL DE EST: PIETRE VERSUS TANCURI - foto - dw.de

17 IUNIE 1953, BERLINUL DE EST: PIETRE VERSUS TANCURI - foto – dw.de

Triumful celor fara de putere din annus mirabilis 1989 nu ar fi fost posibil fara infrangerile tragice din iunie 1953, noiembrie 1956, august 1968, august 1977 (Valea Jiului), decembrie 1981. Asa s-a forjat o traditie a rezistentei colective anticomuniste, a miscarilor sociale independente, in interiorul unui sistem ce parea monolitic si vesnic.

Acum 60 de ani, pe 17 iunie, muncitorii santierelor de constructii de pe Stalin Allee, in inima Berlinului de Rasarit, deci a zonei sovietice de ocupatie, s-au revoltat impotriva unui regim care se pretindea a fi al lor. Propaganda comunista a sustinut, fara nicio proba, ca era vorba de o provocare urzita de “cercurile imperialiste si revansarde”. RIAS (Radioul din sectorul american) a fost demonizat drept adevaratul inspirator al insurectiei.

S-a deschis focul, politia est-germana, trupele regimului Pieck-Ulbricht si cele sovietice au conlucrat in sugrumarea unei revolte muncitoresti anti-totalitare. Era la putine luni de la moartea lui Stalin. Incepuse dezghetul. Insurectia proletara anticomunista din Berlinul de Est dovedea ca regimul era unul intemeiat pe minciuna, impostura si teroare. Renastea speranta, acel principiu celebrat de filosoful Ernst Bloch, al carui discipol, Wolfgang Harich, avea sa fie inchis pentru criticile la adresa sistemului birocratic-militarist, pe drept definit ca Panzerkommunismus.

Revoltei non-violente a muncitorilor, regimul totalitar, dictatura SED (Partidul Socialist Unit din Germania, adica partidul comunist) i-a raspuns cu gloante. Pana si poetul marxist Bertolt Brecht, specialist in perverse rationalizari dialectice, a condamnat (esopic) represiunea. Dupa decenii, Gunter Grass a scris o piesa intitulata Die Plebejer proben den Aufstand. Ein deutsches Trauerspiel. Este vorba despre Brecht si repetitia piesei lui Shakespeare Coriolanus chiar pe 17 iunie. Proletarii revoltati erau noii plebei.
cititi continuarea pe www.contributors.ro

 

17 iunie 1954 - România a ratificat Convenția asupra drepturilor politice ale femeilor adoptată de ONU la 20 decembrie 1952

 

17 iunie 1954 - În Germania de Vest, ziua de 17 iunie este prima dată sarbatorită ca Ziua Unității Germane.

 

17 iunie 1960 - A fost ridicat nivelul reprezentărilor diplomatice la rang de ambasadă între România și Indonezia

 

17 iunie 1972 - În Statele Unite cinci angajați ai Casei Albe au fost arestați pentru intrarea prin efracție în birourile Comitetului Național al Partidului Democrat, în scopul de a asculta ilegal convorbirile telefonice ale opoziției.(Scandalul Watergate va duce in final la demisia presedintelui Richard Nixon).

 

17 iunie 1976 - În România, a fost emis un decret privind amnistierea infractiunilor de trecere frauduloasa a frontierei prin care se gratiau pedepsele celor care fugeau din tara. Consiliul de Stat a dorit prin aceasta masura sa stopeze tentativele de trecere frauduloasa a frontierei si sa readuca in Romania personalitati aflate in exil.

 

17 iunie 1977 - Au fost inaugurate, pe platforma industriala de est a Craiovei, lucrarile de constructie a societatii mixte Oltcit, pentru fabricarea unor autoturisme de mic litraj, in cooperare cu Franța.

Oltcit Craiova (1980) - foto: romaniancar.com

Oltcit Craiova (1980) – foto: romaniancar.com

Oltcit a fost o marcă de automobile produse în România, în perioada 1981 – 1995. Oltcit Craiova a apărut în urma unui parteneriat între autoritățile de stat (guvern) române și producătorul francez de automobile Citroën. Astfel, un an mai târziu (1977) la Craiova începe construcția unei fabrici moderne pentru construcția unui automobil de dimensiuni mici.

Oltcit Special (1984) - foto: libertatea.ro

Oltcit Special (1984) – foto: libertatea.ro

 

17 iunie 1991 - Parlamentul Africii de Sud abrogă Legea de înregistrare populaţiei, care clasifica rasial în timpul apartheidului toti sud-africanii înca de la naştere.

 

17 iunie 1996 - Victor Ciorbea, candidatul CDR la functia de primar general, a castigat alegerile locale cu 56,74% din voturi, contracandidatul sau, Ilie Nastase, din partea PDSR, intrunind 43,26%, din voturile exprimate.

Al doilea tur de scrutin al alegerilor locale din 16 iunie 1996. În imagine: Victor Ciorbea, candidat pentru funcția de primar general al Capitalei, din partea CDR) - foto: agerpres.ro

Al doilea tur de scrutin al alegerilor locale din 16 iunie 1996. În imagine: Victor Ciorbea, candidat pentru funcția de primar general al Capitalei, din partea CDR) – foto: agerpres.ro

 

17 iunie 2002 - Decernarea premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2001.

 

17 iunie 2003 - A decedat Emanuel Elenescu , compozitor și dirijor român.

Emanuel Elenescu (n. 8 martie 1911, Piatra Neamț – d. 17 iunie 2003) a fost un compozitor și dirijor român. A fost dirijor al Corului Academic Radio și al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii Române.

 

17 iunie 2007 - A murit designerul de moda italian Gianfranco Ferre;

Gianfranco Ferré (15 August 1944 – 17 June 2007) was a fashion designer also known as "the architect of fashion" - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Gianfranco Ferré (15 August 1944 – 17 June 2007) - foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

 

17 iunie 2018 - Atena și Skopje au semnat acordul pentru redenumirea fostei Republici Iugoslave a Macedoniei în Macedonia de Nord.

Miniştrii de externe de la Atena şi Skopje, Nikos Kotzias şi Nikola Dimitrov, au semnat duminică, în localitatea de frontieră Prespes, în Grecia, acordul ce prevede schimbarea numelui actualei Foste Republici Iugoslave a Macedoniei în Macedonia de Nord, deschizându-i calea pentru aderarea la Uniunea Europeană şi NATO, informează AFP. La ceremonia desfăşurată pe malul lacului de frontieră Prespes, au fost prezenţi prim-miniştrii celor două ţări, Alexis Zipras, respectiv, Zoran Zaev, negociatorul ONU Matthew Nimetz şi şefa diplomaţiei UE Federica Mohgherini.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

17 iunie 2020 - La Ordinea Zilei

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.org; youtube.com

Evenimentele Zilei de 16 iunie în Istorie

Al doi-lea Pod de Flori (17 iunie 1991) – Moldovenii trec Prutul

foto preluat de pe www.europalibera.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

16 iunie este a 167-a zi a calendarului gregorian și ziua a 168-a în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 16 iunie

(BOR) Sf. Ier. Tihon, Episcopul Amatundei; Sf. Sfințit Mc. Marcu, Episcopul Apoloniadei

Sfântul Tihon, Episcopul Amatundei. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 16 iunie-  Icoană sec. XX, Grecia - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sfântul Tihon, Episcopul Amatundei - Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro

 

(BRU) Sf. Tihon Taumaturgul, episcop († secolul al V-lea)

(BRC) Sf. Francisc Regis, preot; Sf. Benone, episcop

 

Ziua internaţională a remiterilor familiale (ONU)

Ziua internaţională a remiterilor familiale (“International Day of Family Remittances”) este sărbătorită în fiecare an la data de 16 iunie, pentru a recunoaşte contribuţia financiară semnificativă a celor peste 200 de milioane de lucrători migranţi, pentru bunăstarea familiilor pe care le lasă acasă, reprezentând circa 800 milioane de persoane, şi pentru dezvoltarea durabilă a ţărilor lor de origine, peste 125 de state primitoare la nivel mondial, potrivit site-ului oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite, www.un.org.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua Mondială a Limbii Rromani, stabilită de UNESCO

Limba romani (numită și rromani sau țigănească; autonim: romani ćhib) este limba vorbită de romi. Face parte din grupul indic, ramura indo-ariană a limbilor indo-europene. Cu cca. 5–6 milioane de vorbitori, este utilizată în țări de pe toate continentele, cei mai mulți în estul Europei. Limba este similară cu alte limbi din nordul Indiei (în special punjaba), regiune de unde se presupune că provin romii.

Unii consideră că romani este un grup de dialecte, în timp ce alții cred că există mai multe limbi romani înrudite. Potrivit publicației Ethnologue, șapte varietăți de romani sunt suficient de divergente pentru a fi considerate limbi de sine stătătoare. Cele mai mari dintre acestea sunt romani vlax (peste 500.000 de vorbitori), romani balcanică (în jur de 600.000 de vorbitori nativi) și romani sinte (200.000 de vorbitori).

Unele comunități rome vorbesc limbi mixte bazate pe limba regiunii în care locuiesc, dar care păstrează vocabularul romani. Aceste limbi sunt cunoscute de lingviști mai degrabă ca varietăți para-romani, decât dialecte ale limbii romani propriu-zise. Diferențele dintre multele varietăți de romani pot fi la fel de mari ca, de exemplu, diferențele dintre limbile slave.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Ziua Internațională de Solidaritate cu Popoarele Luptătoare din Africa de Sud – „Ziua Soweto” (proclamată de Adunarea Generală a ONU în memoria victimelor represaliilor rasiste de la Soweto, 16 iunie 1976)

Ziua Copilului African (se marchează din 1991, la inițiativa Organizației Unității Africane și a UNICEF)

Paraguay – Ziua Păcii Chaco (1836)

 

Astăzi în istorie pentru 16 iunie

 

Evenimentele Zilei de 16 iunie în Istorie:

- 16 iunie 1599 – Mihai Viteazul a încheiat tratatul cu trimişii lui Andrei Bathory;

- 16 iunie 1815 – Bătălia de la Ligny;

- 16 iunie 1815 – Bătălia de la Quatre Bras;

- 16 iunie 1864 – Protocolul de la Constantinopol;

- 16 iunie 1913 – Al doilea război balcanic

- ; 16 iunie 1964 – Au fost grațiați deținuții politici din România;

- 16 iunie 1976 – Protestele din Soweto;

- 16 iunie 1991 – Al doilea Pod de Flori;

- 16 iunie 1997 – A fost adoptat Tratatul de la Amsterdam;

- 16 iunie 2005 – Prima dată când România și Bulgaria participă, în calitate de observator, la lucrările Consiliului European (Bruxelles, 16-17)

- 16-27 iunie 2016 - Sinodul Pan-Ortodox

 

16 iunie 632 - Yazdegerd al III-lea urca la varsta de opt ani pe tronul Imperiului Persan. A fost ultimul shah din dinastia sassanida si a domnit pana la moartea sa, in anul 651.

 

16 iunie 1139 - S-a născut Împăratul Konoe al Japoniei; (d.22 august 1155). A fost al 76-lea imparat al Japoniei conform ordinii traditionale japoneze de succesiune si a domnit nominal din data de 5 ianuarie 1142 pana la moartea sa, puterea fiind in fapt exercitata de tatal sau, imparatul retras Toba. Numele sau personal era Narihito.

 

16 iunie 1216 - A murit Papa Inocenţiu al III-lea (Giovanni Lotario, conte de Segni,

Papa Inocențiu al III-lea (Giovanni Lotario, conte de Segni, n. 1160 sau 1161, Gavignano - d. 16 iunie sau iulie 1216) Papa al Romei în perioada 8 ianuarie 1198 până la moartea sa, la 16 iunie sau iulie 1216 - foto - ro.wikipedia.org

Papa Inocențiu al III-lea – foto – ro.wikipedia.org

Papa Inocențiu al III-lea (Giovanni Lotario, conte de Segni, n. 1160 sau 1161, Gavignano – d. 16 iunie sau iulie 1216) Papa al Romei în perioada 8 ianuarie 1198 până la moartea sa, la 16 iunie sau iulie 1216. Pontificatul lui Inocențiu al III-lea, reprezintă culmea puterii papale. Nici un alt papă, până la el și după el, nu a reușit să cârmuiască întregul Apus, iar regii să i se subordoneze lui. Inocențiu al III-lea a convocat cel de al IV-lea Sinod de la Lateran(1215), la care au fost prezenți peste 1200 de participanți, nelipsind ambasadorii principilor creștini.

Biserica Răsăritului nu a fost reprezentată. Sinodul a decretat printre altele dogma transubstanțiației, conform căreia substanța pâinii și vinului se transformau în Trupul și Sângele lui Hristos, după cuvintele din Scriptura ”Luați …Mâncați…” Tot acum s-a stabilit organizarea unei noi cruciade, în anul 1217,dar nu a mai ajuns să vadă materializarea planului său, pentru că la 16 iunie 1216, pe când se găsea la Perugia, pentru cauza cruciadei, l-a surprins sfârșitul.

 

16 iunie 1313 - S-a născut poetul și umanistul italian Giovanni Boccaccio;

Giovanni Boccaccio (n. 1313 — d. 21 decembrie 1375, Certaldo/Florența) poet și umanist italian - foto - ro.wikipedia.org

Giovanni Boccaccio - foto – ro.wikipedia.org

Giovanni Boccaccio (n. 1313 — d. 21 decembrie 1375, Certaldo/Florența) poet și umanist italian. Povestirile sale reunite în Il Decamerone („Decameronul, 1470) au influențat nu numai literatura italiana, dar a creat modelul genului literar al nuvelei si a influentat creația multor scriitori europeni, exercitand o deosebită influență asupra operelor scriitorilor Geoffrey Chaucer (“The Canterbury Tales”, François Rabelais, Miguel de Cervantes, Gotthold Ephraim Lessing. În 1879, compozitorul Franz von Suppé ii dedica opera “Boccaccio”.

 

16 iunie 1567 - Mary, Regina Scoţiei, este închisă în castelul Lochleven.

Maria Stuart, cunoscută în literatura engleză de specialitate sub numele de Mary I of Scotland (Mary I a Scoției) sau de Mary, Queen of Scots (Mary, Regina scoțienilor) (n. 8 decembrie 1542 — d. 8 februarie 1587), a devenit regină a Scoției în 1542, pe când avea doar o săptămână - foto - ro.wikipedia.org

Maria Stuart - foto – ro.wikipedia.org

Maria Stuart, cunoscută în literatura engleză de specialitate sub numele de Mary I of Scotland (Mary I a Scoției) sau de Mary, Queen of Scots (Mary, Regina scoțienilor) (n. 8 decembrie 1542 — d. 8 februarie 1587), a devenit regină a Scoției în 1542, pe când avea doar o săptămână. Mary a decedat prin decapitare în Anglia, după o lungă încarcerare în Turnul Londrei, fiind acuzată de conspirație și trădare împotriva verișoarei sale Regina Elisabeta I a Angliei.

Datorită acuzațiilor, judecății și condamnării sale, respectiv a sfârșitului său, a ajuns să fie cunoscută ca una dintre monarhii cu cel mai tragic destin din istorie. Tatăl ei, Iacob al V-lea (engleză James) era nepot a lui Henric al VIII-lea, ceea ce a încurajat-o pe catolica Maria să emită pretenții la tronul Angliei.

Mary fusese educată în Franța și se căsătorise cu moștenitorul tronului Franței în 1558. După moartea acestuia, în 1560, Maria s-a întors în Scoția, unde nu a fost agreată de popor. S-a căsătorit cu Henric Stuart, Lord Darnley. Darnley, însă, a fost ucis, probabil de bărbatul cu care Maria s-a remăritat după un timp, James Hepburn Bothwell. În 1568 a abdicat în favoarea fiului ei Iacob al VI-lea, și s-a refugiat în Anglia.

 

16 iunie 1599 - Mihai Viteazul încheie, la Târgovişte, un tratat cu trimişii lui Andrei Bathory, acceptând să fie inclus în pacea cu otomanii, pentru a câştiga timpul necesar în vederea finalizării pregătirilor pentru ostilităţile cu Poarta Otomana.

 

16 iunie 1671 - Răsculatul cazac Stepan Razin este executat la Moscova.

Stepan (Sten'ka) Timofeyevich Razin (1630 – June 16 [O.S. June 6] 1671) rasculat  cazac - foto - en.wikipedia.org

Stepan Razin - foto – en.wikipedia.org

Stepan (Stenka) Timofeevici Razin (n. 1630 – d. 6/16 iunie 1671) a fost un lider cazac, conducătorul unei rebeliuni împotriva boierimii și birocrației țariste din sudul Rusiei. A transformat Astrahanul într-o „republică” a cazacilor. Populația a fost organizată după modelul căzăcesc în „mii”, „sute” și „zeci”, fiecare având în frunte un ofițer, care la rândul lor erau numiți de vece – adunarea generală a cazacilor. Primul act al acestei vece a fost proclamarea lui Razin ca gosudar (aproximativ „suveran”). Emisarii lui Stenka, înarmați cu proclamații inflamatoare, au reușit să răscoale locuitorii regiunilor Nijni Novgorod, Tambov și Penza.

Proclamațiile chemând la răscoală au apărut chiar și în Moscova și Novgorod. Populația a fost ridicată ușor la luptă datorită promisiunilor lui Razin de eliberare a celor oprimați de jugul exploatării și de alungare a boierilor și reprezentanților puterii, care ar fi avut drept consecință instituirea egalității absolute în ținuturile locuite de ruși. Soarta răscoalei a oscilat până la începutul anului 1671, când, după ce rebeliunea a început să dea semene de slăbiciune, a mai durat aproximativ șase luni până la încetarea luptelor, iar prestigiul lui Razin a scăzut treptat.

Până chiar și tovarășii săi cei mai apropiați din Saratov și Samara au refuzat să deschidă porțile fortificațiilor lor în fața trupelor lui Razin. După ce patriarhul Moscovei l-a anatemizat pe Stenka Razin, cazacii de pe Don au încetat să mai fie aliații lui. Stenka Razin și fratele lui, Frol Razin, au fost luați prizonieri la Kaganlîk, ultima fortăreață pe care au mai controlat-o, și au fost duși la Moscova unde au fost torturați și rupți în patru bucăți în cadrul unei execuții publice din Piața Roșie ; ( 6/16 iunie 1671). Razin a inspirat un poem simfonic al lui Alexandr Glazunov și o cantată a lui Șostakovici.

 

16 iunie 1723 - S-a născut Adam Smith, economist si filosof scotian;

Adam Smith (16 June 1723 NS (5 June 1723 OS) – 17 July 1790) economist scotian, unul dintre pionierii filosofiei sociale si ai economiei politice - foto - en.wikipedia.org

Adam Smith - foto – en.wikipedia.org

Adam Smith (16 June 1723 NS (5 June 1723 OS) – 17 July 1790) a fost un economist scotian, unul dintre pionierii filosofiei sociale si ai economiei politice. Lucrarea sa „Avutia natiunilor” , a fost una din primele încercări de a studia dezvoltarea istorică a industriei și comerțului în Europa. Această lucrare a ajutat la crearea economiei ca disciplină academică modernă și a furnizat una dintre cele mai bune argumentări intelectuale pentru comertul liber si capitalism.

A introdus în economie conceptul economic si filosofie sociala de „mana invizibila”,o metafora care ilustrează cum, prin urmarea propriului interes, indivizii stimulează indirect economia. Smith consideră că, în cazul societăților capitaliste, urmărirea propriului bine contribuie la binele societatii. În cadrul mecanismului pietei, guvernat de acest principiu, acțiunile cele mai eficiente și benefice vor fi și cele mai profitabile.

 

16 iunie 1815 - Armata franceză a obţinut victoria asupra armatei prusace condusa de generalul Blücher, in Bătălia de la Ligny.

"Bătălia de la Ligny" (16 iunie 1815) - Parte a Campaniei de la Waterloo - foto: ro.wikipedia.org

“Bătălia de la Ligny” (16 iunie 1815) – Parte a Campaniei de la Waterloo – foto: ro.wikipedia.org

Bătălia de Ligny a adus faţă în faţă, la 16 iunie 1815, o armată franceză a primului imperiu, condusă de împăratul Napoleon I şi o armată prusacă condusă de mareşalul von Blücher. Atacul a început ideal pentru francezi, care nu au zăbovit în a trece la ofensivă în faţa unor trupe prusace care nu apucaseră încă să se concentreze. Unul din Corpurile de armată prusace, aflat prea departe, nu a mai putut interveni, iar francezii au reuşit destul de rapid să penetreze linia inamică, graţie atacurilor bine conduse de Grouchy şi Gérard.

Pentru a da lovitura de graţie, menită să le taie retragerea şi să le întoarcă flancul, Napoleon cheamă puternicul Corp de armată al generalului Drouet d’Erlon. Acest Corp avusese misiunea iniţială de a menţine contactul cu armata mareşalului Ney, angajată simultan la Quatre Bras. Tocmai când trupele lui Drouet d’Erlon manevrau pentru a se pune în poziţia de atac, generalul a primit ordin de la superiorul său direct, mareşalul Ney, să îi vină în ajutor. Aceste trupe nu au mai ajuns în timp util nici în acea parte, astfel că nu au participat la niciuna dintre cele două bătălii.

Văzând retragerea trupelor ce ar fi trebuit să încununeze victoria, împăratul francez trimite la atac Garda Imperială Franceză, dar aceasta nu poate decât să respingă ultimele elemente prusace, nefiind în poziţia necesară pentru a le tăia retragerea. Pe plan tactic a fost o victorie franceză, dar strategic nu a schimbat radical situaţia campaniei. Bătălia de la Ligny nu a reprezentat victoria decisivă la care se aştepta Napoleon, astfel că von Blücher a putut să îi trimită ducelui de Wellington întăririle necesare pentru ca acesta să poată învinge, la 18 iunie, în cadrul Bătăliei de la Waterloo.

 

16 iunie 1815 - Armata franceză a obținut victoria tactică asupra armatei anglo-aliate la Bătălia de la Quatre Bras

"Bătălia de la Quatre Bras" - Parte a Campania de la Waterloo (16 iunie 1815), de James Wollen - foto: ro.wikipedia.org

“Bătălia de la Quatre Bras” – Parte a Campania de la Waterloo (16 iunie 1815), de James Wollen – foto: ro.wikipedia.org

Bătălia de la Quatre Bras a fost o bătălie purtată pe 16 iunie 1815 între armata anglo-olandeză, condusă de Wellington, și aripa stângă a Armatei Nordului, condusă de Mareșalul Michel Ney. Scopul bătăliei a fost controlul intersecției cruciale a patru drumuri, din dreptul localității belgiene Quatre Bras. Deși, la începutul bătăliei, mareșalul francez se bucura de o superioritate numerică semnificativă, acesta a dat dovadă de o precauție necaracteristică, amânând atacul până după amiază, moment în care ducele de Wellington tocmai primise întăriri.

Ney a reușit totuși să cucerească intersecția esențială, dar contraatacul anglo-aliat l-a împins pe pozițiile sale inițiale. Atunci când mareșalul a organizat un nou atac, a găsit poziția neapărată, întrucât Wellington începuse retragerea după ce a aflat de înfrângerea prusacilor la Ligny, înfrângere care punea toată armata anglo-aliată într-o poziție precară, riscând un atac în flanc din partea armatei franceze principale.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

16 iunie 1829 - S-a nascut Geronimo, lider apaș (d. 1909)

Goyaałé, scris uneori Goyathlay (n 16 iunie 1829 – d. 17 februarie 1909), numit mai târziu și Geronimo, a fost un lider și vraci din triburile apașe Chiricahua - (Geronimo, a Bedonkohe Apache; kneeling with rifle, 1887) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Geronimo, a Bedonkohe Apache; kneeling with rifle, 1887 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Goyaałé, scris uneori Goyathlay (n. 16 iunie 1829 – d. 17 februarie 1909), numit mai târziu și Geronimo, a fost un lider și vraci din triburile apașe Chiricahua. S-a remarcat în luptele care au durat câteva decenii împotriva Mexicului și impotriva Statelor Unite și a expansiunii acestor state în zonele locuite de apași. Deși a înțeles că nu mai poate recupera pământurile răpite de coloniștii mexicani și americani, Geronimo și-a continua lupta pentru tot restul vieții.

A rămas în istorie Masacrul de la Casa Grande, celebru prin tactica perfidă a mexicanilor care au simulat că încheie armistițiu, le-au oferit indienilor rachiu de agave și apoi i-au ucis. Geronimo s-a retras într-o peșteră și nu a putut fi găsit. Mai multe trupe americane au fost mobilizate în căutarea sa. S-a predat abia în 1886, fiind tratat ca un prizonier de război, nu ca un infractor.

A încetat din viață la 79 de ani, când ajunsese o celebritate. Memoriile sale au fost apreciate de public, iar istoria vieții sale a constituit subiectul a numeroase ecranizări. În februarie 2010, Camera Reprezentanților SUA a adoptat o rezoluție care stipula recunoașterea meritelor liderului indian, recunoscut ca un adevărat strateg al războiului de gherilă, și ca acesta să fie comemorat la 100 de ani de la moartea sa.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

16 iunie 1835 - A fost inaugurata, la Iasi, sub domnia lui Mihail Sturdza si prin strădania lui Gheorghe Asachi și a altor învățați români ai vremii, “Academia Mihaileana” Este prima instituție de învățământ superior modernă din Moldova (1835 – 1847).Aici se țineau cursuri de istorie, drept, chimie, matematică și arhitectură. Este precursoare a Universității din Iași și a Colegiului Național si a pregatit o intreaga pleiada de intelectuali pe care ii regasim mai tarziu in randurile pasoptistilor si ai luptatorilor pentru Unire. În 1847 cursurile au fost suspendate de autorităţile vremii, profesorii fiind acuzaţi de propagarea unor idei revoluţionare.

 

16 iunie 1858 - S-a născut Regele Gustav al V-lea al Suediei;

Gustav al V-lea (Oscar Gustav Adolf) (16 iunie 1858 – 29 octombrie 1950) rege al Suediei din 1907 până la moartea sa - foto - ro.wikipedia.org

Gustav al V-lea - foto – ro.wikipedia.org

Gustav al V-lea (Oscar Gustav Adolf) (16 iunie 1858 – 29 octombrie 1950) a fost rege al Suediei din 1907 până la moartea sa. A fost fiul cel mare al regelui Oscar al II-lea al Suediei și al reginei Sofia de Nassau. A fost ultimul rege al Suediei care a intervenit direct în politica țării si de asemenea ultimul rege suedez Comandant Suprem al Forțelor Armate Suedeze (între 1907 și 1939). Era un conservator care nu aproba curentul democratic si avea simpatii pro-germane în timpul Primului Război Mondial.

 

16 iunie 1862 - La Timisoara, s-a încheiat o Conventie telegrafica intre Austria, Imperiul Otoman, Serbia si Romania, prin care erau reglementate operatiile de transmitere si taxare a depeselor intre statele semnatare.

 

16 iunie 1864 - Prin protocolul de la Constantinopol, puterile garante au recunoscut dreptul statului roman de a-si modifica legiuirile interne fara o prealabila aprobare din partea lor.

 

16 iunie 1872 - (16/28 iunie) S-a născut Vasile Gheorghiu, profesor teolog; autor a numeroase lucrări cu caracter teologic; considerat cel mai de seamă teolog neotestamentar român;

Vasile Gheorghiu (n. 16/28 iulie 1872, Câmpulung, Austro-Ungaria - d. 29 noiembrie 1959, Cut, Neamț) a fost un profesor teolog român, membru de onoare (1938) al Academiei Române - foto: ziarpiatraneamt.ro

Vasile Gheorghiu – foto: ziarpiatraneamt.ro

Vasile Gheorghiu (n. 16/28 iulie 1872, Câmpulung, Austro-Ungaria – d. 29 noiembrie 1959, Cut, Neamț) a fost un profesor teolog român, membru de onoare (1938) al Academiei Române. A desfăşurat o intensă activitate în fruntea Societăţii pentru Cultura şi Literatura Poporului Român din Bucovina (1921-1929); membru de onoare al Academiei Române din 1938; (m. 1959).

 

16 iunie 1873 - S-a stins din viață Andrei Saguna, unul dintre conducatorii luptei de eliberare natională a românilor din Transilvania și primul președinte al Astrei, mitropolit al Transilvaniei. A fost, înmormantat la Rasinari, lângă Sibiu.

Andrei Șaguna (n. 20 ianuarie 1808, Mișcolț, Ungaria — d. 16 sau 28 iunie 1873, Sibiu) mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Brașov (1851), membru de onoare al Academiei Române - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Andrei Șaguna – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Andrei Șaguna (n. 20 decembrie 1808, Mișcolț, Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost un mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Brașov (1851), membru de onoare al Academiei Române. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face la 30 noiembrie.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

16 iunie 1890 - S-a născut filosoful, logicianul si publicistul roman Nae Ionescu;

Nicolae C. Ionescu (mai cunoscut ca Nae Ionescu, n. 16 iunie 1890, Brăila - d. 15 martie 1940, București) filozof, logician, pedagog și jurnalist român - foto - ro.wikipedia.org

Nicolae C. Ionescu – foto: ro.wikipedia.org

Nicolae C. Ionescu (mai cunoscut ca Nae Ionescu, n. 16 iunie 1890, Brăila – d. 15 martie 1940, București) a fost un filozof, logician, pedagog și jurnalist român. A fost unul dintre principalii reprezentanţi ai „trăirismului”, curent de gândire filosofică românească interbelică A știut să adune în jurul său și să eleveze o pleiadă de membri ai generației de aur interbelice a literaturii și gândirii românești ca Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Vasile Moisescu și George Murnu. În anii 1930 a fost puternic implicat în politică, susținându-l inițial pe Regele Carol al II-lea și apoi Mișcarea legionară.

 

16 iunie 1890 - S-a născut în Anglia, Stan Laurel, pe numele real Arthur Stanley Jefferson, celebru actor comic, jumatatea cuplului „Stan si Bran”.

Arthur Stanley Jefferson (n. 16 iunie 1890, Ulverston, Cumbria Anglia - d. 23 februarie 1965), cunoscut mai ales sub numele Stan Laurel, a fost un actor şi regizor, devenit celebru în cuplul de comici Stan şi Bran - in imagine, Stan Laurel în 1930 - foto: ro.wikipedia.org

Stan Laurel în 1930 – foto: ro.wikipedia.org

Arthur Stanley Jefferson (n. 16 iunie 1890, Ulverston, Cumbria Anglia – d. 23 februarie 1965), cunoscut mai ales sub numele Stan Laurel, a fost un actor şi regizor, devenit celebru în cuplul de comici Stan şi Bran. Pasiunea pentru teatru si film a mostenit-o de la tatal sau, si el actor. A debutat la varsta de 16 ani, apoi s-a laturat trupei de vodevil a lui Fred Karno, calatorind cu aceasta in Statele Unite intre 1910 si 1913. În aceasta perioada a avut ocazia sa il cunoasca pe Charles Chaplin, pe care a si inceput sa il imite.

S-a intors acasa, pentru ca in 1917 sa ajunga din nou in SUA, fiind distribuit intr-o comedie cinematografica de succes. Incurajat, Stan a continuat sa regizeze mai multe filme de scurt metraj, iar apoi sa treaca la pelicule mai importante. L-a intalnit cu aceasta ocazie pe cel care avea sa ii devina partener, Oliver Hardy, insa cei doi au facut echipa abia mai tarziu. In 1927, cuplul Stan si Bran si-a facut un debut fulminant, in urmatorii 20 de ani fiind nedespartiti pe marile ecrane.

Ei au incetat sa mai apara in filme in 1950, dar au continuat sa joace in diverse spectacole organizate pe teritoriul Angliei. Stan Laurel a fost recompensat in 1960 cu un premiu Oscar pentru intreaga cariera, juriul recunoscandu-i creativitatea in materie de comedie. Actorul a incetat din viata la 23 februarie 1965, in urma unui infarct.

 

16 iunie 1897 - Este semnat tratatul prin care Republica Hawaii este anexat de Statele Unite ale Americii.

 

16 iunie 1897 - S-a născut Georg Wittig, chimist german, laureat al Premiului Nobel; (d. 1987).

 

16 iunie 1903 - Henry Ford fondează la Detroit, compania „Ford Motor Company”, care va deveni unul din gigantii mondiali ai constructiei de automobile.

The first Ford factory on Bagley Street, Detroit - foto - en.wikipedia.org

The first Ford factory on Bagley Street, Detroit – foto – en.wikipedia.org

Henry Ford - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Henry Ford – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

 

16 iunie 1904 - Patriotul finlandez Eugen Schauman îl împușcă mortal pe guvernatorul-general rus al Finlandei ocupate de Rusia, Nikolai Bobrikov, dupa care se sinucide.

Eugen Schauman (10 May 1875 in Kharkiv, Russian Empire – 16 June 1904 in Helsinki, Grand Duchy of Finland, Russian Empire) was a Finnish nationalist and nobleman who assassinated the Governor-General Nikolai Ivanovich Bobrikov - foto - en.wikipedia.org

Eugen Schauman (1875 – 1904) – foto – en.wikipedia.org

General-Governor Nikolay Ivanovich Bobrikov January 27 [O.S. January 15] 1839 in St. Petersburg – June 16 or 17, 1904 in Helsinki, Grand Duchy of Finland) was a Russian soldier and politician -  foto - en.wikipedia.org

General-Governor Nikolay Ivanovich Bobrikov (1839 - 1904) - foto – en.wikipedia.org

 

16 iunie 1913 - S-a născut Ion Banu, filosof, unul dintre întemeietorii Asociaţiei de Studii Orientale din România; (d. 1993).

 

16 iunie 1913 - A fost declanșat cel de-al doilea război balcanic, între foștii aliați (Bulgaria împotriva Greciei, Serbiei și Muntenegrului), cărora li se va alătura România și Turcia (16/29)

Al doilea război balcanic. Armata Română trecând Dunărea pe un pod de vase la Zimnicea, în cadrul Campaniei pentru Turtucaia - foto: ro.wikipedia.org

Al doilea război balcanic. Armata Română trecând Dunărea pe un pod de vase la Zimnicea, în cadrul Campaniei pentru Turtucaia – foto: ro.wikipedia.org

Cel de-Al Doilea Război Balcanic s-a declansat în 1913 între Bulgaria pe de o parte şi Grecia şi Serbia si Muntenegru de cealaltă parte.

Cauza războiului a fost neînţelegerea asupra împărţirii teritoriilor pierdute de turcii otomani în timpul Primului Război Balcanic, care a luat sfîrşit la 30 mai 1913, in care aceste tari fusesera aliate. Pentru Bulgaria, războiul oferea ocazia de a ocupa întreaga Macedonie şi de a domina Balcanii, în timp ce pentru Serbia şi Grecia războiul însemna şansa de a împărţi între ele Macedonia şi de a împiedica hegemonia Bulgariei.

Astfel la 16 iunie 1913, regele Ferdinand al Bulgariei a ordonat trupelor sale să atace poziţiile sîrbe şi greceşti, declarînd în acelaşi timp război acestor tari.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

16 iunie 1918 - A murit Bazil G. Assan, inginer şi explorator, primul român care a efectuat o călătorie în jurul pământului; (n. 1860).

Bazil G. Assan (n. 1860; d. 1918 la Montreux, Elveția) inginer și explorator român, membru al Societății geografice române, primul român care a efectuat o călătorie în jurul Pământului - foto - ro.wikipedia.org

Bazil G. Assan – foto: ro.wikipedia.org

Bazil G. Assan (n. 1860; d. 1918 la Montreux, Elveția) inginer și explorator român, membru al Societății geografice române, primul român care a efectuat o călătorie în jurul Pământului. A fost membru al Societatii geografice romane.În 1899 a făcut o călătorie care a durat cinci luni, pe ruta Constantinopol, Alexandria, Ceylon, Nagasaki, Tokyo, Yokohama, San Francisco, New York, Londra, aceasta fiind astfel prima călătorie a unui român în jurul lumii. A fost și deținătorul automobilului cu nr. 1 din Bucuresti.

Bazil G. Assan, la volanului primului automobil înmatriculat în România - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Bazil G. Assan, la volanului primului automobil înmatriculat în România – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

 

16 iunie 1921 - Constituirea, la Bucureşti, a Societăţii „Orient Radio” (Rador), agenţie telegrafică de presă. Rador era la început o afacere privată (apărută la iniţiativa lui Noti Constantinde, secretar la Legaţia română din Paris, şi Sebastian Şerbescu, avocat), dar statul român a cumpărat, prin Ministerul de Externe, totalitatea acţiunilor agenţiei, în anul 1926, devenind astfel prima agenţie de presă oficială a României; prin Legea din 24.III.1926 aceasta a devenit „Societatea Rador – Agenţie de informaţii telegrafice”.

După instalarea regimului comunist, prin Decretul nr. 217 din 20.V.1949 se hotăra organizarea Agenţiei Române de Presă „Agerpres” de pe lângă Consiliul de Miniştri, prin preluarea personalului şi a patrimoniului „Rador”; primul director al „Agerpres”: Ion Popescu-Puţuri. La 8.I.1990 a apărut Decretul-lege al Consiliului Frontului Salvării Naţionale prin care se înfiinţa Agenţia de presă „Rompres”, ca urmare a reorganizării „Agerpres”. Din iulie 2008 „Rompres” a revenit la numele „Agerpres”.

Această agenţie („românească, naţională şi autonomă”) a funcţionat sub numele de Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română şi era subordonată Ministerului Afacerilor Străine. Agenţia Română a funcţionat până spre finele anului 1916, când şi-a încetat temporar activitatea, în timpul Primului Război Mondial Agenția Națională de Presă AGERPRES este continuatoarea primei agenții de presă din România.

Instituția s-a numit, de-a lungul vremii, Agenția Telegrafică a României sau Agenția Română, Agenția Telegrafică Română „Orient-Radio” – RADOR, Agenția Română de Presă – AGERPRES, Agenția Națională de Presă ROMPRES și, din 2008, Agenția Națională de Presă AGERPRES. Prima agenţie de presă românească a fost înfiinţată la 15/27.III.1889, la iniţiativa ministrului de externe P.P. Carp.

 

16 iunie 1924 - Henry A. Berliner si tatal sau Émile Berliner (inventatorul gramafonului), fac o demonstratie cu un elicopter in fata reprezentantilor Biroului american pentru aeronautica. Ei lucrau la inventarea unui elicopter inca din 1909.

 

16 iunie 1925 - S-a născut la Cofa, jud Hotin, Anatol E. Baconsky, poet, prozator, eseist, traducător român; (d.4 martie 1977 iin timpul marelui cutremur).

Anatol E. Baconsky (n. 16 iunie 1925, Cofa, județul Hotin — d. 4 martie 1977, București) eseist, poet, prozator, publicist, teoretician literar și traducător roman de orientare modernista - foto - ro.wikipedia.org

Anatol E. Baconsky - foto – ro.wikipedia.org

Anatol E. Baconsky (n. 16 iunie 1925, Cofa, județul Hotin — d. 4 martie 1977, București) eseist, poet, prozator, publicist, teoretician literar și traducător roman de orientare modernista, tatal diplomatului, scriitorului si politicianului Baconschi . A publicat sub numele A. E. Baconsky.

 

16 iunie 1937 - S-a născut în New York City scriitorul american Erich Segal.

Erich Wolf Segal (n. 16 iunie 1937 în Brooklyn, New York City – d. 17 ianuarie 2010 în Londra) scriitor american - foto - en.wikipedia.org

Erich Segal - foto – en.wikipedia.org

Erich Wolf Segal (n. 16 iunie 1937 în Brooklyn, New York City – d. 17 ianuarie 2010 în Londra) a fost un scriitor american. A fost fiu de rabin. A scris printre altele romanul de succes Love Story, o dramă romantică adaptată după scenariul filmului omonim, scris tot de el.

 

16 iunie 1937 - S-a născut regele Simeon al II-lea al Bulgariei.A fost între 1943-1946 rege al Bulgariei , iar între 2001-2005 prim-ministru al acestei tari. Este cunoscut și sub numele de Simion de Saxa-Coburg și Gotha sau în limba bulgara , Simeon Borisov Sakskoburggoțki.

Simeon al II-lea al Bulgariei de Casa de Saxa-Coburg și Gotha (n. 16 iunie 1937, Sofia) între 1943 - 1946 rege al Bulgariei, iar între 2001 - 2005 prim-ministru al Bulgariei - foto - en.wikipedia.org

Simeon al II-lea al Bulgariei - foto – en.wikipedia.org

Simeon al II-lea al Bulgariei de Casa de Saxa-Coburg și Gotha (n. 16 iunie 1937, Sofia), a fost între 1943 – 1946 rege al Bulgariei, iar între 2001 – 2005 prim-ministru al Bulgariei. Este cunoscut și sub numele de Simion de Saxa-Coburg și Gotha.

 

17 iunie 1940 - Al doilea război mondial - Franța cere armistițiu, încheiat la 22 iunie cu Germania și, la 24 iunie, cu Italia
Guvernul condus de Paul Reynaud a demisionat. Mareșalul Philippe Petain a preluat conducerea noului guvern francez

 

16 iunie 1940 - Un guvern comunist este impus de sovietici în Lituania.

 

16 iunie 1943 - Charlie Chaplin se casatoreste pentru a patra oara la varsta de 54 de ani cu Oona O’Neill de 18 ani. Cuplul se va instala in 1952, in Elvetia si va creste 8 copii.

Charlie Chaplin si Oona O’Neill - foto - tumblr.com

Charlie Chaplin si Oona O’Neill - foto – tumblr.com

Oona Chaplin (născută O’Neill la 14 mai 1925- d.27 septembrie 1991), a fost fiica dramaturgului Eugene O’Neill laureat al premiului Nobel şi al scriitoarei Agnes Boulton.

 

16 iunie 1946 - S-a născut handbalistul român Cornel Penu.

Cornel Penu (n. 16 iunie 1946) handbalist român, dublu campion mondial în 1970 și 1974 - foto - sansabuzoiana.ro

Cornel Penu – foto – sansabuzoiana.ro

Cornel Penu (n. 16 iunie 1946, Galați) este un fost handbalist român, dublu campion mondial în 1970 și 1974. A făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României, care a fost medaliată cu argint olimpic la Montreal 1976 și cu bronz olimpic la München 1972. Este considerat cel mai mare portar al României.

 

16 iunie 1955 - Papa Pius al XII-lea îl excomunică pe presedintele argentinian Juan Perón.

Juan Domingo Perón (n. 8 octombrie 1895; d. 1 iulie 1974) om de stat argentinian, de 2 ori președinte al Argentinei, în perioada 1946-1955 și în perioada 1973-1974 - foto - ro.wikipedia.org

Juan Perón - foto – ro.wikipedia.org

Juan Domingo Perón (n. 8 octombrie 1895; d. 1 iulie 1974) a fost un om de stat argentinian, de 2 ori președinte al Argentinei, în perioada 1946-1955 și în perioada 1973-1974. A intrat în conflict și cu Biserica Catolică, care a refuzat să o canonizeze pe Evita, sotia sa. Perón a amenințat atunci cu separarea Bisericii de Stat, a pus capăt instrucției religioase în școli și plănuia să legalizeze divorțul și prostituția. În termeni politici, a fost o strategie mai mult decât proastă, având în vedere sentimentele profund religioase ale populației.

În iunie 1955, Perón a dat ordin ca doi preoți catolici să fie deportați în Italia, iar Vaticanul a răspuns prin excomunicarea celor responsabili, fără a face publice numele acestora. Mai mulți soldați din marină și aviați au organizat atunci o rebeliune și au bombardat capitala, omorând circa 350 de oameni. Revolta soldaților a reprimată, iar suporterii radicali ai lui Perón au răspuns prin jefuirea și profanarea bisericilor. Șapte biserici au fost incendiate în capitala țării, iar reputația președintelui a avut foarte mult de suferit de pe urma acestor incidente.

 

16 iunie 1958 - În noaptea de 16/17 iunie au fost condamnaţi la moarte şi executaţi organizatorii revoluţiei anticomuniste din 1956, din Ungaria (Imre Nagy, Pal Maleter, Miclos Gimes); Au fost reabilitaţi juridic în iunie 1989, iar la 16 iunie 1989 au avut loc funeraliile naţionale ale lui Imre Nagy.

Imre Nagy (n. 6 iunie 1896, Kaposvár – d. 16 iunie 1958, Budapesta) a fost un politician comunist, maghiar, cu orientare reformatoare, prim-ministru al Ungariei între 1953-1954 și în octombrie 1956, ocazie cu care a devenit în mod neașteptat unul din eroii revoluției anticomuniste din Ungaria din 1956. A provenit dintr-o familie săracă de țărani calviniști. Tatăl său a fost îngrijitor la poștă, având absolvite 8 clase de școală generală. foto: en.wikipedia.org

Imre Nagy .
foto: en.wikipedia.org

Imre Nagy (n. 6 iunie 1896, Kaposvár – d. 16 iunie 1958, Budapesta) a fost un politician comunist, maghiar, cu orientare reformatoare, prim-ministru al Ungariei între 1953-1954 și în octombrie 1956, ocazie cu care a devenit în mod neașteptat unul din eroii revoluției anticomuniste din Ungaria din 1956. A provenit dintr-o familie săracă de țărani calviniști. Tatăl său a fost îngrijitor la poștă, având absolvite 8 clase de școală generală.

 

16 iunie 1961 - Balerinul rus Rudolf Nureiev, vedetă a Teatrului Kirov, fuge din U.R.S.S. în Occident, la Paris.

Rudolf Khametovich Nureyev (17 March 1938 – 6 January 1993) was a Soviet-born dancer of ballet and modern dance, one of the most celebrated of the 20th century - foto - stripes.com

Rudolf Khametovich Nureyev (17 March 1938 – 6 January 1993)  - foto – stripes.com

 

16 iunie 1963 - Este lansata nava spatiala “Vostok- 6″ avand la bord pe Valentina Tereskova, prima femeie cosmonaut din lume.

Valentina Tereșkova (n. 6 martie 1937, regiunea Iaroslavl) cosmonaut din Rusia, prima femeie care a zburat în spațiul cosmic la 16 iunie 1963 cu nava Vostok 6 - foto - en.wikipedia.org

Valentina Tereșkova - foto – en.wikipedia.org

Valentina Tereșkova (n. 6 martie 1937, regiunea Iaroslavl) cosmonaut din Rusia, prima femeie care a zburat în spațiul cosmic la 16 iunie 1963 cu nava Vostok 6.

 

16 iunie 1964 - A fost dat decretul nr. 310 prin care 3467 de deținuți politic sunt grațiați de restul pedepsei pe care o mai aveau de executat. În perioada imediat următoare, zilnic erau eliberați câteva sute de deținuți politic.

Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in România, în timpul regimului comunist, în România au existat 44 de penitenciare principale și 72 de lagăre de muncă forțată destinate deținuților politici în care au pătimit peste 3 milioane de români dintre care 800.000 de oameni au murit.

Amnistierea și eliberarea majorității deținuților politici din România a fost stabilită prin decretele nr. 767/1963, nr. 176 și nr. 411/1964, care nu au fost publicate în Monitorul Oficial, așa că publicul larg nu cunoaște conținutul lor. Înainte de a fi eliberați, deținuții au fost avertizați că nu le era permis să spună nimic despre cele pătimite, prin diferitele locuri de detenție.

Potrivit statisticilor oficiale, în ianuarie 1960, numărul persoanelor condamnate pentru delicte împotriva securității statului era de 17.613. Numărul lor a scăzut în 1962 de la 16.327 la 13.017, în urma eliberării mai multor legionari. În 1963, el s-a redus la 9.333, pentru ca în 1964 majoritatea celor rămași în închisori să fie puși în libertate.

Într-un document de bilanț al M.A.I. privind grațierile efectuate la sfârșitul anului 1963 și în prima jumătate a anului 1964, apare menționat faptul că au fost puși în libertate 10.014 condamnați. Autorul sintezei considera că majoritatea acestora s-au integrat sau își manifestă intenția de a participa efectiv la viața socială, alții “au adoptat o poziție de espectativă și izolare, evitând a mai veni în contact cu persoane suspecte și a purta discuții cu caracter politic din teama de a nu atrage atenția organelor noastre“.

Cei mai mulți au primit pensii din partea statului, iar unii au fost reîncadrați în vechile lor locuri de muncă, inclusiv în universități și institute de cercetare științifică.

Fostul ministru de Externe, Corneliu Mănescu, a povestit cum s-a derulat procesul eliberării “politicilor”: Amnistierea deținutilor politici s-a făcut din 1962 până în 1964, în mai multe tranșe, și a întâmpinat opoziția mai multor membri din conducerea partidului. Era, de fapt, o măsură politică în consens cu “reabilitările” victimelor stalinismului din celelalte țări.

Numai că Gheorghe Gheorghiu Dej i-a eliberat pe toți, nu doar pe câțiva, cum s-a întâmplat în Uniunea Sovietică, de exemplu. Ceea ce i-a atras un mare capital politic în Occident. Aș vrea să spun – cu o anumită malițiozitate – că Dej a acceptat să dea curs acestor intervenții, deoarece și-a dat seama că va rămâne de pe urma acestei măsuri și cu un prestigiu crescut pe plan extern.

După eliberarea deținutilor politici din 1964, Securitatea a declanșat o acțiune de supraveghere informativă la nivel național. Suspecții puteau fi nu doar foștii detinuți politici, ci și persoane fără antecedente politice, dar care erau considerate „cu potențial ostil“. Această schimbare de metodă era cerută de nevoia unor relații internaționale ameliorate și se baza pe siguranța controlului asupra prizonierilor “lagărului comunist”.

În acest sens, după 1964, represiunea comunistă împotriva opozanților regimului s-a adaptat la noile realități, utilizând instrumente mai rafinate de reprimare a opozanților: impunerea domiciliului obligatoriu, supravegherea foștilor deținuți politici, utilizarea spitalelor de psihiatrie ca locuri de recluziune, arestarea și anchetarea sub pretextul unor delicte de drept comun etc.

 

16 iunie 1972 - Este capturata de poliţie în Langenhagen, Germania federala, Ulrike Meinhof, membra a gruparii teroriste marxiste Factiunea Armata Rosie.

Ulrike Meinhof (n. 7 octombrie 1934, Oldenburg, d. 8 mai 1976) teroristă vest-germană ( Republica Federală Germania), membră a organizației de extremă stângă Rote Armee Fraktion - foto (pe vremea când era jurnalistă) - ro.wikipedia.org

Ulrike Meinhof – ro.wikipedia.org

Ulrike Meinhof (n. 7 octombrie 1934, Oldenburg, d. 8 mai 1976) teroristă vest-germană ( Republica Federală Germania), membră a organizației de extremă stângă Rote Armee Fraktion – foto (pe vremea când era jurnalistă)

 

16 iunie 1976 -  În Soweto, Africa de Sud, au început o serie de proteste, conduse de elevi de liceu și studenți, ca răspuns la introducerea limbii”Afrikaans” ca mediu de instruire în școlile locale.

Hector Pieterson purtat pe brate de Mbuyisa Makhubo după ce a fost împușcat de poliția din Africa de Sud. Sunt insotiti de sora lui, Antoaneta Sithole. Pieterson a fost dus de urgenta la o clinica locala si declarat mort la sosire - foto:google.com

Hector Pieterson purtat pe brate de Mbuyisa Makhubo după ce a fost împușcat de poliția din Africa de Sud. Sunt insotiti de sora lui, Antoaneta Sithole. Pieterson a fost dus de urgenta la o clinica locala si declarat mort la sosire - foto:google.com

Se estimează că 20.000 de elevi au participat la proteste. Protestatarii s-au adunat pentru a demonstra în mod pașnic. Manifestarea s-a transformat in revolta populara, dupa ce politia a deschis focul spre multime. Mulțimea a devenit agresivă, au început să arunce cu pietre, omorând doi membri ai consiliului de administrație West Rand, au dat foc unui număr de vehicule și clădiri asociate cu Departamentul de Educație Transvaal si ale poliției.

Un grup de 30 de elevi s-au adunat în afara Junior Liceul Phefeni cântând tradiționalul imn sotho “Morena Boloka Sechaba Sa Heso ‘. Când poliția a sosit mulțimea a devenit violent, aruncând cu pietre în poliție. Poliția la rândul său, a tras cu gaze lacrimogene în mulțime pentru a le dispersa. Există relatări contradictorii, cine a dat prima comandă pentru a trage. Numărul de protestatari uciși de către poliție este dat de obicei ca 176, dar s-au făcut estimări de până la 700. În amintirea acestor evenimente, 16 iunie este acum sărbătoare publică în Africa de Sud,  “Ziua Tineretului

 

16 iunie 1977 - A decedat inginerul german Wernher von Braun, constructor de rachete;

Wernher Magnus Maximilian, Freiherr von Braun, cunoscut mai ales ca Wernher von Braun (n. 23 martie 1912, Wyrzysk, Prussia, d. 16 iunie 1977, Alexandria, Virginia, SUA) om de știință germano-american, pionier și vizionar al dezvoltării tehnologiei și zborurilor rachetelor - foto - ro.wikipedia.org

Wernher von Braun – foto – ro.wikipedia.org

Wernher Magnus Maximilian, Freiherr von Braun, cunoscut mai ales ca Wernher von Braun (n. 23 martie 1912, Wyrzysk, Prussia, d. 16 iunie 1977, Alexandria, Virginia, SUA) om de știință germano-american, pionier și vizionar al dezvoltării tehnologiei și zborurilor rachetelor.

 

16 iunie 1977 - Leonid Brejnev a devenit preşedinte al URSS.

Leonid Ilici Brejnev (rusă: Леонид Ильич Брежнев, n. 19 decembrie 1906 - d. 10 noiembrie 1982) conducătorul efectiv al Uniunii Sovietice din 1964 până în 1982, în calitate de Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și în perioadele 1960 - 1964 și 1977 - 1982, președinte al Prezidiului Sovietului Suprem (șef al statului) - foto - moldovenii.md

Leonid Brejnev – foto – moldovenii.md

Leonid Ilici Brejnev (rusă: Леонид Ильич Брежнев, n. 19 decembrie 1906 – d. 10 noiembrie 1982) conducătorul efectiv al Uniunii Sovietice din 1964 până în 1982, în calitate de Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și în perioadele 1960 – 1964 și 1977 – 1982, președinte al Prezidiului Sovietului Suprem (șef al statului).

Nascut in Ucraina, in 19 decembrie 1906, intr-o familie de muncitori, Brejnev a condus Uniunea Sovietica intre anii 1964 – 1982, mai intai in calitate de secretar general al Partidului Comunist, apoi de spresedinte al Prezidiului Sovietului Suprem intre anii 1960-1964, apoi intre 1977-1982.

A promovat o politica rigida care a avut ca efect stagnarea vietii economice si sociale. De altfel, perioada cat s-a aflat in fruntea URSS a fost cunoscuta ca „epoca stagnarii”, el nereusind sa readuca tara in starea in care se afla pe vremea lui Stalin. A incetat din viata la 10 noiembrie 1982.

 

16 iunie 1979 - A murit marele actor roman Costache Antoniu. (“O scrisoare pierdută”, “Pasărea furtunii”, “Neamul Şoimăreştilor”);

Costache Antoniu (n. 25 februarie 1900, comuna Țigănași, județul Iași; d. 16 iunie 1979, București)  actor român de teatru și film - foto - ro.wikipedia.org

Costache Antoniu - foto – ro.wikipedia.org

Costache Antoniu (n. 25 februarie 1900, comuna Țigănași, județul Iași; d. 16 iunie 1979, București) a fost un actor român de teatru și film.

 

16 iunie 1983 - Iuri Andropov devine preşedinte al URSS, succedandu-l pe Leonid Brejnev.

Iuri Vladimirovici Andropov (n. 2 iunie 1914 (S.N. 15 iunie) — d. 9 februarie 1984) politician sovietic, șef al KGB, secretar general al PCUS din 12 noiembrie 1982 până la moarte, timp de doar șaisprezece luni - foto - britannica.com

Iuri Andropov – foto – britannica.com

Iuri Vladimirovici Andropov (n. 2 iunie 1914 (S.N. 15 iunie) — d. 9 februarie 1984) politician sovietic, șef al KGB, secretar general al PCUS din 12 noiembrie 1982 până la moarte, timp de doar șaisprezece luni.

 

16 iunie 1990 În cadrul unei sedinte, presedintele si guvernul Romaniei au analizat evenimentele grave petrecute in Bucuresti si manifestatiile de la Piata Universitatii.

Piata-Universitatii-Romania-1990

Piata-Universitatii-Romania-1990

În comunicatul care a urmat sedintei, s-a evocat “scenariul destabilizarii de stat”, situatie in care presedintele si Guvernul au cerut interventia armatei si sprijinul populatiei.

 

16 iunie 1991 - Se inaugureaza al doilea Pod de Flori peste Prut. De data aceasta, locuitorii din Moldova au putut să treacă fără acte hotarul în România.

Al doi-lea Pod de Flori (17 iunie 1991) – Moldovenii trec Prutul - foto preluat de pe www.europalibera.org

Al doi-lea Pod de Flori (17 iunie 1991) – Moldovenii trec Prutul – foto preluat de pe www.europalibera.org

Podul de Flori este denumirea acțiunilor ce s-au derulat pe malurile râului Prut la începutul anilor 1990 respectiv 1991, si mai apoi in 2015. Cu această ocazie, pentru prima oară după cel de-al doilea război mondial, frontiera româno-sovietică a putut fi traversată fără acte. În mod simbolic, la aceste evenimente au fost lansate flori pe apa Prutului, de pe ambele maluri. Primul Pod de Flori a avut loc pe 6 mai 1990.

Al doilea Pod de Flori s-a desfășurat pe 16 iunie 1991. De data aceasta, locuitorii din Moldova au putut să treacă fără acte hotarul în România. Al treilea Pod de Flori a fost organizat de către Platforma Unionistă ACTIUNEA2012 și Mișcarea Civică Tinerii Moldovei în data de 11 Iulie 2015. Motivul organizarii acestui pod de flori a fost de a-i intampina pe cei 1000 de locuitori din Moldova, ce au pornit in mars din Chisinau spre Bucuresti, pentru a cere Unirea Republicii Moldova cu România. Astfel incepand cu orele 10:00 acestia au trecut pe jos podul de cale ferata, fiind intampinati de locuitorii din România.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

16 iunie 1993 - Inaugurarea primului post privat de televiziune din România – S.O.T.I.

 

16 iunie 1995 - Un măslin adus din Israel și oferit Papei Ioan Paul al II-lea a fost plantat în gradina Vaticanului pentru a marca prima aniversare a stabilirii relațiilor diplomatice între Sfântul Scaun și statul evreu.

 

16 iunie 1995 - Ioan Stoica, fostul patron al circuitului de intrajutorare Caritas, a fost condamnat de Tribunalul Judetean Cluj la sase ani inchisoare, pentru infractiunea de gestiune frauduloasa, bancruta frauduloasa, fals intelectual si uz de fals.

 

16 iunie 1997 - A fost adoptat Tratatul de la Amsterdam (Maastricht II), prin care se dorea crearea – prin extinderea UE – a unei Europe unite. Tratatul de la Amsterdam a fost adoptat de șefii de stat și de guvern ai Uniunii Europene (UE) la 16-17 iulie 1997 și semnat la 2 octombrie 1997. A intrat în vigoare la 1 mai 1999. Tratatul de la Amsterdam a amendat Tratatul de la Maastricht, fără însă a-l înlocui. Scopul lui inițial a fost de a asigura capacitatea de acțiune a UE și după extinderea spre est. Reformarea profundă a UE a eșuat însă, făcând necesare alte măsuri (vezi Tratatul de la Nisa și Constituția Europeană).

 

16 iunie 2000 - A decedat printesa Nagako, văduva împaratului Hirohito al Japoniei; (n. 1903).

 

16 iunie 2003 - Argentinianul Luis Moreno-Ocampo a depus jurământul, devenind primul Procuror al Curţii Penale Internaţionale (CPI), instanţă care se ocupă de sancţionarea încălcărilor grave ale drepturilor omului in lume.

 

16 iunie 2004 - O echipă de cercetători de la Universitatea Innsbruck (Austria) a publicat, în revista de ştiinţă „Nature”, un articol în care anunţa realizarea primei „teleportări”; experimentul nu presupunea deplasarea dintr-un spaţiu în altul, ci transferarea proprietăţilor fizice ale unui foton unui alt foton, instantaneu, fără a exista nici o cale de comunicare între cele două particule de lumină.

 

16 iunie 2005 - Al IV-lea Congres Internațional de Cardiologie Intervențională. (Târgu Mureș, 16-18)

 

16 iunie 2005 - Companiile Electro-Motive Diesel (EMD) și CFR Călători lansează pe piață prima serie de locomotive Diesel electrice clasa 621 modernizate.

 

16 iunie 2005 - Președintele Traian Băsescu și premierul Călin Popescu-Tăriceanu participă la reuniunea Consiliului European de vară. Șeful statului român are o întrevedere cu regele Belgiei, Albert al II-lea. Este prima dată când România și Bulgaria participă, în calitate de observator, la lucrările Consiliului European (Bruxelles, 16-17)

 

16 iunie 2005 - Premieră naţională a unei piese de teatru în limba rromani (tiganeasca), „Zurinka”, de Ziua Mondială a Limbii Rromani, stabilită de UNESCO pentru data de 16 iunie. (Teatrul „Ariel” din Târgu Mureş).

 

16 iunie 2013 - A decedat arhimandritul Iustin Pârvu, stareț al Mănăstirii Petru Vodă;

Iustin Pârvu (n. 10 februarie 1919, satul Poiana Largului, județul Neamț – d. 16 iunie 2013) a fost un cunoscut duhovnic și stareț al Mănăstirii Petru Vodă din județul Neamț. Alaturi de monahii Cleopa Ilie, Arsenie Boca , Ioanichie Bălan, Dumitru Stăniloae și Arsenie Papacioc, a fost un reprezentant de seama al Ortodoxiei românești contemporane.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

16-27 iunie 2016 - Sinodul Pan-Ortodox

Sinodul Pan-Ortodox, numit oficial Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe este un sinod care a avut loc pe 16 iunie – 27 iunie 2016 în insula Creta, Grecia. Pregătirea acestui sinod a început în 1961 și are drept scop rezolvarea problemelor care au început în secolul al XX-lea cu care se confruntă toate Bisericile autocefale ortodoxe. Printre temele discutate se află și „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, ce are drept scop implicarea mai activă a Bisericii Ortodoxe în Mișcarea Ecumenică.

Temele anunțate oficial la Conferința Pre-Sinodală Pan-Ortodoxă de la Chambésy, Elveția 2016 sunt:

- Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea de astăzi

- Diaspora ortodoxă

- Autonomie și mijloacele prin care aceasta este proclamată

- Taina Căsătoriei și impedimentele ei

- Importanța postului și respectarea sa

- Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

16 iunie 2017 - A murit Helmut Kohl, politician german, cancelar al Republicii Federale Germania (n. 1930)

Helmut Josef Michael Kohl (n. 3 aprilie 1930, Ludwigshafen, Germania – d. 16 iunie 2017, Ludwigshafen, Germania) a fost un politician german al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), cancelar al Republicii Federale Germania din 1982 până în 1998 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Helmut Kohl în 1998 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Helmut Josef Michael Kohl (n. 3 aprilie 1930, Ludwigshafen, Germania – d. 16 iunie 2017, Ludwigshafen, Germania) a fost un politician german al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), cancelar al Republicii Federale Germania din 1982 până în 1998.

Mandatul său de cancelar a durat 17 ani, cu doi ani mai mult decât cel al lui Konrad Adenauer. Acesta a fost cel mai lung mandat al unui cancelar german de la Otto von Bismarck. Kohl este considerat principalul arhitect al Reunificării Germaniei, şi împreună cu preşedintele francez François Mitterrand este considerat de asemenea arhitectul Tratatul de la Maastricht, care a format Uniunea Europeană.[4]

Kohl a fost descris de către preşedinţii americani George W. Bush şi Bill Clinton ca fiind “cel mai bun lider european al celei de-a doua jumătăţi a secolului 20″.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

16 iunie 2020 - La Ordinea Zilei

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.orgyoutube.com