Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare; Sfânta Muceniță Lucia din Roma; Sfântul Mucenic Arhip; Sfântul Mucenic Filimon; Sfântul Sfinţit Mucenic Astie, episcopul Dirahiei

Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare și Sfânta Muceniță Lucia, Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 6 iulie – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

foto: doxologia.ro

Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare; Sfânta Muceniță Lucia din Roma; Sfântul Mucenic Arhip; Sfântul Mucenic Filimon; Sfântul Sfinţit Mucenic Astie, episcopul Dirahiei; Ap. Romani 8, 2-13; Ev. Matei 10, 16-22

---

Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia din Roma

articol: basilica.ro

5 iulie 2016

Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare s-a stabilit încă din tinereţe în deşertul Scetei (Egipt), sub as­cultarea sihastrului Hor. S-a retras apoi, peste Nil, la o sihăs­trie din muntele Sfântului Antonie cel Mare. Cuviosul împletea rugăciunea cu munca, primind vizita multor pustnici din jur, fiind învrednicit şi cu darul facerii de minuni. Odată, un om a plecat cu fiul său spre sihăs­tria Cuviosului Sisoe, dar pe drum copilul s-a îmbolnăvit şi a murit. Însă tatăl nu s-a întors, ci şi-a continuat drumul. Ajungând la cuvios, în lipsa acestuia, l-a aşezat pe fiul lui cu faţa în jos, ca şi cum ar fi stat la rugăciune. Cuviosul Sisoe l-a binecuvântat pe tată, care a ieşit afară, apoi şi pe copil, spunându-i să se ri­dice şi să se ducă la tatăl lui. În acel moment copilul a înviat. Cu­viosul şi-a dat seama de minunea ce s-a săvârşit prin el şi întristându-se, deoarece nu voia să fie făcător de minuni, le-a cerut să nu spună nimic despre ce se întâmplase. Sfân­tul Cuvios Sisoe cel Mare a trecut cu pace la Domnul în anul 429.

Sfânta Muceniţă Lucia a fost prinsă de locţiitorul guvernatorului Provinciei Campania (Italia), Rix, care a obligat-o să jertfească zeilor. Lucia a refuzat cu desăvârşire acest lucru şi a mărturisit pe Domnul nostru Iisus Hristos cu atât curaj încât Rix a primit şi el învăţătura creştină şi sfântul botez. Guvernatorul, auzind despre aceste întâmplări, a poruncit să fie amândoi decapitaţi, primind astfel cununa muceniciei.

articol preluat de pe: basilica.ro

---

Ap. Romani 8, 2-13

Fraţilor, legea duhului vieţii în Hristos Iisus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii, pentru că ceea ce era cu neputinţă Legii – fiind slabă prin trup – a săvârşit Dumnezeu, trimiţând pe Fiul Său întru asemănarea trupului păcatului şi pentru păcat a osândit păcatul în trup, pentru ca îndreptarea din Lege să se împlinească în noi, care nu umblăm după trup, ci după duh. Căci cei ce sunt după trup cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului. Căci dorinţa cărnii este moarte, dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace; fiindcă dorinţa cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune legii lui Dumnezeu, că nici nu poate. Iar cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu. Dar voi nu sunteţi în carne, ci în Duh, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui. Iar dacă Hristos este în voi, trupul este mort pentru păcat; iar Duhul, viaţă pentru dreptate. Iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morţi va face vii şi trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuieşte în voi. Drept aceea, fraţilor, nu suntem datori trupului, ca să vieţuim după trup. Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Duhul, faptele trupului, veţi fi vii.

Ev. Matei 10, 16-22

Zis-a Domnul ucenicilor Săi: iată Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Deci fiţi înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca şi porumbeii. Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriilor şi în sinagogile lor vă vor bate cu biciul. Chiar înaintea domnilor şi a împăraţilor veţi fi duşi pentru Mine, ca mărturie lor şi păgânilor. Iar când vă vor da pe voi în mâna lor, să nu vă îngrijiţi cum, sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în acel ceas ce să grăiţi, fiindcă nu voi veţi fi cei care veţi răspunde, ci Duhul Tatălui vostru, Acela va grăi prin voi. Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu; şi se vor scula copiii asupra părinţilor şi-i vor omorâ. Iar voi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu, dar cel care va răbda până la sfârşit, acela se va mântui.

articole preluate de pe: doxologia.ro

---

Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia fecioara din Campania

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 6 Iulie

În aceasta luna, în ziua a sasea, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Sisoe cel Mare.

Luând asupra lui Crucea Domnului Nostru încă din tinereţe, preafericitul nostru Părinte Sisoe se retrase în puştiul Schetis (adică “al Schitului”). Înainta atât de repede pe calea virtuţii şi în lupta ascetica încât fu în curând considerat de toţi drept modelul de călugăr. La puţin timp după moartea Sfântului Antonie, pe când pustiile Sketis şi Nitria începeau să fie populate cu prea multă lume, el se hotăra să meargă în partea interioară a muntelui, unde trăise marele patriarh al pustiului, şi care era pe atunci părăsită din cauza invaziilor barbare (prin 357). Rămase acolo 72 de ani, urmând în toate pe Sfântul Antonie. Un frate îl întrebă într-o zi dacă a ajuns la măsura lui avva Antonie. El îi răspunse : “Dacă aş avea unul din gândurile avvei Antonie, aş deveni cu totul ca de foc ; cunosc însă un om care, cu trudă, poate să ducă gândirea avvei Antonie”. Primea hrana din când în când printr-un călugăr venit de la Pispir, dar se întâmplă o dată ca acesta să întârzie aproape zece luni. Cum mergea prin munte, Sisoe întâlni un vânător, venit din Faran (Sinai), care nu văzuse pe nimeni de 11 luni. Bătrânul se întoarse atunci în chilia sa şi lovindu-se peste piept îşi spuse : “Iată, credeai că ai făcut lucru mare, dar tu nu eşti nici măcar la nivelul acestui mirean !”.

Printre virtuţile care îi împodobeau inima, excela înainte de toate în smerenie şi îi învaţă pe cei care îl vizitau ca aceasta se poate obţine mai întâi prin abstinenţă, apoi prin rugăciune şi în sfârşit forţându-ne să ne considerăm în orice împrejurări inferiori tuturor oamenilor. Îi plăcea atât de mult să postească şi era atât de cufundat în rugăciune încât rămânea zile întregi fără să se îngrijească de mâncare iar când discipolul său, Avram, îi atrăgea atenţia, el răspundea cu simplitate : “Nu am mâncat noi, copilul meu ?” – Celălalt răspuzându-i că nu, el spunea : “Dacă nu am mâncat, adu şi hai să mâncam“.

Fiul unui om care venise să îl viziteze pe bătrân pe munte murise pe drum iar tatăl, fără să se tulbure, îl aduse cu încredere la bătrân şi se închina lui cu fiul său. Apoi ieşi. Sfântul, gândindu-se că tânărul rămăsese prosternat din respect, îi spuse : “Scoală-te, ieşi afară !”. Pe data defunctul se ridică şi ieşi.

Oprindu-se într-o zi lângă mormântul lui Alexandru cel Mare, bătrânul contemplă cu stupoare zădărnicia slavei pământeşti şi vărsă lacrimi pentru soarta comună a tuturor oamenilor (acest episod nu se afla în apoftegmele din Patericul egiptean dar face obiectul reprezentării Sfântului, care a devenit tema clasică a “amintirii morţii” în programul iconografic al Manăstirilor.). Apoi reveni în chilia sa, pentru a-şi continua nevoinţele în aşteptarea Domnului. Unui frate care căzuse în păcat de mai multe ori îi spuse : “Ridică-te încă o dată şi încă o dată” – “Până când ?” întrebă fratele. – Bătrânul răspunse : “Până când vei fi găsit (de moarte) ori în bine ori în păcat. Căci omul se prezintă la judecata în starea în care a fost găsit“.

Terminându-şi calea vieţii sale, Sfântul Sisoe era gata să moară şi pe când Părinţii erau aşezaţi în jurul lui, fata să străluci dintr-odată că soarele. Iar el le zise : “Iată că vine avva Antonie“. La puţin timp spuse : “Iată ceata Proorocilor“. Faţa să străluci şi mai tare şi el spuse : “Iată că vine ceata Apostolilor“. Apoi faţa i se lumină şi el părea să stea de vorbă cu un personaj nevăzut. Părinţii îl întrebară cu cine vorbeşte iar el răspunse : “Iată îngerii venind să mă ia iar eu îi implor să mă lase să fac puţină pocăinţa“. Bătrânii i-au replicat : “Dar tu nu mai ai nevoie să faci canon, Părinte“. El răspunse atunci plângând : “Adevărat vă spun că nu am nici măcar conştiinţa de a fi la început“. Părinţii se minunară de o asemenea smerenie şi înţeleseră că el ajunsese la desăvârşire. Faţa lui deveni atunci dintr-odată mai strălucitoare ca soarele şi toţi cei prezenţi fură cuprinşi de spaimă. Bătrânul murmură : “Priviţi, Domnul vine şi El spune “Aduceţi-mi chivotul pustiei“. Cu aceste cuvinte Sfântul Sisoe îşi dădu sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Ca un fulger a scăpărat şi tot locul fu cuprins de bună mireasmă.

Din zicerile cuviosului Sisoe cel Mare din Patericul Egiptean.

Tot în aceasta zi, pomenirea nevointei Sfintei Mucenite Lucia fecioara si a lui Rix Vicarul si a altor multi care în Campania au patimit.

Sf. Muceniţă Lucia, născută în provincia italiană Campania, şi-a dedicat viaţa lui Dumnezeu de mică, trăind în sărăcie şi castitate. Pe când era doar o copilă, Lucia a fost luată prizonieră de Rix Vicarul şi dusă într-un loc străin, obligând-o pe fecioară să jertfească la idoli. Însă ea şi-a mărturisit cu curaj credinţa creştină fiind gata să îndure şi torturi pentru Hristos. Văzând acestea Rix a rămas profund impresionat de credinţa Luciei, astfel încât i-a permis ei şi servitorilor ei să stea într-o casă singuri ca să se poată ruga în voie. De câte ori trebuia să plece la luptă, Rix venea cu respect la Sf. Lucia şi o ruga să se roage pentru el ca să se întoarcă victorios.

După 20 de ani, aflând că împăratul Diocleţian a început prigoana împotriva creştinilor, Sf. Lucia i-a cerut lui Rix să o lase să meargă înapoi în Italia. Ea îşi dorea să-L slăvească pe Dumnezeu împreună cu compatrioţii săi. La acea vreme, Sf. Lucia reuşise să-l convingă pe Rix să treacă la creştinism, acesta ajungâng chiar să-şi dorească mucenicia pentru Hristos. Lăsând în urmă proprietăţile şi familia, a plecat la Roma cu Sf. Lucia. Prefectul roman de pe-atunci, Aelius, i-a condamnat la moarte prin tăierea capului cu sabia. După ei au mai fost decapitaţi sfinţii mucenici Antoninus, Lucian, Isidore, Dion, Diodorus, Cutonis, Arnosus, Capicus and Satyrus, în total 24 de mucenici au suferit împreună cu Sf. Lucia şi Rix.

Aceasta sfânta Lucia nu trebuie confundată cu Fecioara Lucia, muceniţa din Siracuza, prăznuită în 13 decembrie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor douazeci si patru de Mucenici care împreuna cu Lucia si cu Rix au marturisit, si de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintitului Mucenic Astie, episcopul Dirahiei.

Acesta a trăit în zilele împăratului Traian şi ale ighemonului Agricolă. Fiind prins de cei mai mari ai cetăţii şi neplecându-se a jertfi la idoli, a fost adus la Agricola şi bătut cu bice cu plumb şi cu vine de bou. Şi rămânând în credinţă în Hristos, l-au uns cu miere şi l-au spânzurat deasupra zidului cu faţa în sus, pe vremea secerii, când ardea soarele. Şi chinuindu-se fericitul de mâncărimea muştelor şi a viespilor, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Arhip si Filimon si Sfintii Mucenici Apolonie, Alexandrion, Epimah si Onisim, care în felurite chipuri au patimit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Asterius, Marta, Marin, Audifax, Habakkuk, Cyrenus, Valentin Preotul şi mulţi alţii împreună cu ei din Roma.

În timpul împăratului Claudius al II-lea (268-270), Sf. Marin împreună cu soţia lui Marta şi fiii Audifax şi Habakkuk au călătorit din Persia la Roma pentru a se închina la mormintele Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Chiar în acea perioadă Biserica Romană suferea persecuţii şi execuţii dure. Sf. Marin împreună cu familia i-au ajutat pe creştinii din închisori şi au recuperat trupurile mucenicilor ucişi. Unul dintre prizonierii închişi şi munciţi pentru credinţa sa a fost Cyrenus, pe care l-au ajutat mult.

Persecuţiile au luat repede amploare şi la un moment dat erau 260 de creştini întemniţaţi, printre care şi tribunul Vlastus, care au fost condamnaţi de tribunal să sape şanţuri de-a lungul Văii Salerian, unde au fost executaţi de arcaşi. Auzind de aceste crime odioase, Marin cu familia şi preotul Ioan au mers noaptea să ridice trupurile martirilor spre a le îngropa în catacombe. Mai târziu s-au întors după Sf. Cyrenus dar nu l-au mai găsit pentru că acesta a fost executat cu o zi înainte iar corpul i-a fost aruncat în râul Tibru. Făcându-şi datoria de creştini, Sfinţii Marin şi Marta i-au recuperat trupul din apă şi l-au îngropat creştineşte. Cu ajutorul Sf. Episcop Calist creştinii slujeau pe ascuns sfintele slujbe şi se ascundeau de asupritori.

Pentru faptele lor creştineşti familia sfântă a fost vrednică de a primi mucenicia pentru slava lui Dumnezeu. Păgânii i-au decapitat pe curajoşii mărturisitori Valentin Preotul şi pe grădinarul său Asterie pe care el însuşi l-a convertit, împreună cu sfinţii din Persia. Din ordinul împăratului, Sfinţii Marin, Audifax şi Habakkuk au fost decapitaţi în anul 269 şi Sf. Marta a fost înecată într-un râu.

Moaştele sfinţilor sunt în Roma în Biserica Sf. Ioan Pustnicul iar moaştele Sf. Valentin se află în Biserica Sf. Muceniţe Paraskeva.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

---

Maine, 7 iulie, facem pomenirea

Sfânta Mare Muceniță Chiriachi; Sfântul Cuvios Toma din Maleon; Sfântul Mucenic Evanghel; Sfântul Cuvios Acachie; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Vlahernskaya” (Vlahernitissa); Ap. Romani 8, 22-27; Ev. Matei 10, 23-31

„Mergeţi, fraţilor, şi propovăduiţi la toţi măririle lui Dumnezeu!”

Sf. Mare Mc. Chiriachi; Sf. Cuv. Toma din Maleon

articol: basilica.ro

data: 6 iulie 2016

În zilele împăratului Diocleţian (284-305), era un creştin pe nume Dorotei, cu soţia sa, Eusebia, care, fiindcă nu aveau fii, se rugau lui Dumnezeu să le dea lor rod pântecelui, făgăduind să-l dăruiască Domnului pe copilul ce se va naşte. Deci, a ascultat Dumnezeu rugăciunea lor şi au născut prunc de parte femeiască, în ziua Duminicii, pentru care pricină au numit-o Chiriachi (pentru că în limba greacă Ziua Domnului adică Duminica, se spune Chiriachi). Şi au păzit-o fecioară, fiindcă făgăduiseră să o dăruiască lui Dumnezeu. Dar, pe când Sfânta Chiriachi era de 16 ani, păgânul împărat Diocleţian a pornit prigoană împotriva creştinilor. Atunci au fost pârâţi părinţii Sfintei, împreună cu ea, că sunt creştini. Deci, au venit slujitorii împărăteşti şi, luându-i pe toţi trei, au despărţit pe fecioară de părinţii ei. Pe bătrâni i-au dus la Melitene în Armenia, unde au pătimit pentru Hristos de la dregătorul Iustus, iar pe frumoasa Chiriachi au trimis-o în lanţuri, la cezarul Maximian Galeriu (293-311), în Nicomidia.

Acesta, cercetând pe frumoasa fecioară şi văzând statornicia ei în credinţă, a poruncit să fie crunt bătută. Sfânta a primit, în tăcere, cumplitele lovituri de toiege. Nu se văita, ci numai se ruga în tăcere. Văzând prigonitorul că nu izbuteşte să înduplece pe tânăra creştină să se lepede de credinţa ei, a lăsat-o în seama dregătorului Ilarian al Bitiniei. Şi, venind acesta la judecată chiar în capiştea idolească, mai înainte de a începe el să o întrebe pe Chiriachi, s-a făcut un mare cutremur de pământ, idolii au căzut şi s-au prefăcut în pulbere şi însuşi Ilarian şi-a aflat, acolo, moartea. Peste câtva timp, a venit un alt dregător, care, aflând pe fecioară în temniţă, a poruncit să se aprindă un foc mare şi Sfânta să fie aruncată în flăcări. Şi, începând atunci o ploaie mare, a potolit vâlvătaia şi a stins focul, iar fecioara a scăpat nevătămată. A fost, apoi, aruncată la fiare sălbatice, dar fiarele, simţind sfinţenia ei, se gudurau ca mieii. Mulţi păgâni, văzând lucrul acesta, au crezut în Hristos. Iar dregătorul, înţelegând că nimic nu izbuteşte, a poruncit ca Sfânta să fie scoasă din cetate şi ucisă. Şi, luând-o slujitorii, au scos-o afară din cetate, ca să-i taie capul, în ziua de 7 iulie din anul 303. Iar Sfânta a cerut voie să se roage. Şi, după ce s-a rugat, a povăţuit pe creştinii care îi urmaseră să mărturisească şi ei credinţa. Apoi, culcându-se pe pământ, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Şi ostaşii, apropiindu-se de ea ca să-i taie capul şi văzând-o deja moartă, s-au mirat. Deci, s-a făcut un glas dumnezeiesc, zicând: „Mergeţi, fraţilor, şi propovăduiţi măririle lui Dumnezeu”. Atunci ostaşii şi cei ce erau de faţă au crezut în Hristos.

Moaştele Sfintei au fost îngropate cu evlavie de către creştini, fiind cunoscute pentru darul facerii de minuni. Prin voia lui Dumnezeu şi purtarea de grijă a episcopului Iacob Stamati al Huşilor, în anul 1763, o mână din sfintele ei moaşte a fost adusă de la Marea Lavră din Muntele Athos şi aşezată în biserica Mănăstirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din Huşi, ctitoria Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, catedrala de astăzi a Episcopiei Huşilor, Sfânta devenind ocrotitoare a acestei eparhii.

Pentru rugăciunile ei, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Sfântul Cuvios Toma din Maleon (sec. X) – Capul Maleo se află în sud-estul Greciei despărțind golful Argolic de cel Laconic, loc periculos pentru corăbieri. În vechime se afla acolo un templu al zeului Apolon. Preacuviosul Toma Maleotul a fost un ostaș cinstit de toți cei ce-l cunoșteau. Iubirea pentru Hristos l-a îndemnat însă să părăsească lumea și astfel a îmbrăcat haina smereniei călugărești și s-a dus în pustie. Dumnezeu a binecuvântat rugăciunea și nevoințele sale prin învrednicirea cu darul tămăduirilor minunate.

articol preluat de pe: basilica.ro

---

Ap. Romani 8, 22-27

Fraţilor, ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum. Şi nu numai atât, ci şi noi, care avem pârga Duhului, şi noi înşine suspinăm în noi, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru. Căci prin nădejde ne-am mântuit; dar nădejdea care se vede nu mai e nădejde. Cum ar nădăjdui cineva ceea ce vede? Iar dacă nădăjduim ceea ce nu vedem, aşteptăm prin răbdare. De asemenea şi Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, ci Însuşi Duhul se roagă pentru noi cu suspine negrăite. Iar Cel ce cercetează inimile ştie care este dorinţa Duhului, căci după Dumnezeu El Se roagă pentru sfinţi.

Ev. Matei 10, 23-31

Zis-a Domnul ucenicilor Săi: când vă vor prigoni în oraşul aceasta, fugiţi în celălalt. Adevărat vă spun vouă că nu veţi sfârşi oraşele lui Israel, până când va veni Fiul Omului. Nu este ucenic mai presus de dascălul său, nici servitorul mai presus de stăpânul său. Ajunge ucenicului să fie ca dascălul său şi servitorului ca stăpânul său. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu atât mai mult pe casnicii lui. Deci nu vă temeţi de ei, căci nimic nu este acoperit şi care să nu se descopere, şi nimic ascuns şi care să nu ajungă cunoscut. Ceea ce vă grăiesc la întuneric, să spuneţi la lumină; şi ceea ce auziţi la ureche, să propovăduiţi de pe case. Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; ci voi să vă temeţi mai mult de acela care poate să piardă şi trupul şi sufletul în Gheena. Au nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi nici una din ele nu cade pe pământ, fără să ştie Tatălui vostru. La voi însă şi perii capului vă sunt toţi număraţi. Pentru aceea nu vă temeţi, căci voi sunteţi mai de preţ decât păsările.

articole preluate de pe: doxologia.ro