Articole

Calendar Ortodox 9 februarie 2025

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; doxologia.ro; ziarullumina.ro; ro.orthodoxwiki.org

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 9 februarie 2025

Odovania praznicului Întâmpinării Domnului;

Sf. Mc. Nichifor;

Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului);

Începutul Triodului

 

Sinaxar 9 Februarie


 

În această lună, ziua a noua, pomenirea sfântului mucenic Nichifor († 260).

Sfântul Nichifor a trăit pe vremea împăraţilor Valerian şi Galin, şi era om de jos.

El avea ca prieten pe un preot al Bisericii creştine, cu numele de Sapriciu, care din îndemn diavolesc, s-a pornit cu ură asupra sfântului Nichifor şi-i purta pizmă.

Însă când Sapriciu a fost prins de slujitorii idolilor şi supus la multe chinuri, sfântul Nichifor a trimis la el mijlocitori, cerându-i iertare, dar acesta nu a voit să audă de rugăciunile lui.

Dar când sfântul Nichifor a văzut că duc pe Sapriciu să-i taie capul, a alergat şi a căzut la picioarele lui, cerându-i iertare.

Şi, aducându-i aminte de poruncile lui Hristos privitoare la dragostea creştină, Sapriciu nu l-a ascultat.

Şi, trecând prin multe chinuri şi apropiindu-se de cunună şi de răsplată, ca unul care urma să fie junghiat pentru Hristos, Sapriciu n-a primit să-i dea sfântului Nichifor iertare şi dezbrăcat fiind de ajutorul lui Dumnezeu, a zis călăilor: lăsaţi-mă, că voi aduce jertfă idolilor.

Atunci sfântul Nichifor, văzând aceasta s-a dat pe sine călăilor, şi mărturisind pe faţă pe Hristos, i s-a tăiat capul din porunca tiranului, luând îndată răsplata dragostei pe care se nevoia să o plinească pentru Dătătorul dragostei, Hristos.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Roman Cilicianul (Secolul al IV-lea).

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Roman Cilicianul sau Roman din Rosos (d. cca. 400) este un cuvios părinte sirian făcător de minuni din secolul al IV-lea care s-a ostenit lângă Antiohia în timpul împăratului Valens (364 – 378)

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 9 februarie.

Acest cuvios Roman, fiind cilician de neam din cetatea Rosos s-a nevoit pentru fapta bună în Muntele Silpius lângă Antiohia.

Închizându-se într-o chilie îngustă, împrumutată de la un alt ascet, se nevoia sihăstrește fără a întrebuința foc și fără a avea lumină de lumânare.

Hrană avea pâine și sare; băutură, apă de izvor; purta o haină aspră de păr și era încărcat cu grele lanțuri de fier; și părul lung îi ajungea până la picioare.

Aceste osteneli, împreună cu o mare simplitate și o blândețe încântătoare, i-au atras mult har de la Dumnezeu, care radia din el și se răspândea asupra tuturor celor care alergau să audă învățătura sa despre pace și dragoste frățească, transformându-i imediat în iubitori ai lucrurilor dumnezeiești.

Prin rugăciunea sa, a vindecat multe boli grele, și multe femei sterpe prin rugăciunile lui au dobândit prunci.

Cu toate aceste haruri, el nu înceta însă să se numească pe sine un “sărac cerșetor”.

Când a plecat către Patria cerească, cuviosul Roman a lăsat în urmă prezența sa duhovnicească, vie și lucrătoare, pentru toți cei care se rugau lui cu credință.

 

Tot în aceastã zi, pomenirea sfinţilor mucenici Marcel episcopul Siciliei, Filagriu episcopul Ciprului şi Pangratiu episcopul Tavromeniei.

Sfântul Sfințit Mucenic Pangratie, Sfântul Cuvios Roman, Sfântul Mucenic Nichifor, Sfântul Sfințit Mucenic Filagrie din Cipru, Sfântul Sfințit Mucenic Marcel. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 9 februarie - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Sfințit Mucenic Pangratie, Sfântul Cuvios Roman, Sfântul Mucenic Nichifor, Sfântul Sfințit Mucenic Filagrie din Cipru, Sfântul Sfințit Mucenic Marcel - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

Aceşti sfinţi au fost câteşitrei ucenici ai sfântului apostol Petru. Şi încă de pe când umbla Hristos cu trupul pe pământ şi făcea minuni, Marcel auzind, s-a dus de la Antiohia la Ierusalim, împreună cu Pangratiu, ca să-L vadă.

Pangratiu de atunci făcându-se cunoscut sfântului Petru, după înălţarea lui Hristos, i-a urmat lui Petru şi, fiind făcut de acesta episcop al Tavromeniei şi slujitor al lui Hristos, a fost omorât pe ascuns de eleni.

Iar Marcel, fiind hirotonisit de asemenea episcop al Siciliei şi pe mulţi din necredincioşi întorcându-i către Domnul, s-a săvârşit din viaţă.

Tot astfel şi Filagriu, ajungând arhiereu la Cipru, şi învăţând şi acolo în numele lui Hristos şi multe chinuri suferind pentru adevărata credinţă, s-a mutat către Domnul.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Petru Damaschin, care de sabie s-a săvârşit (Secolul al VIII-lea).

Sfântul Petru Damaschinul. Prăznuirea sa de caătre Biserica Ortodoxă se face la data de 9 februarie - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Petru Damaschinul – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Unii zic faptul că Sfântul acesta Petru Damaschinul a trăit în veacul al VIII-lea, iar alții, că în al XII-lea.

Această nelămurire vine din aceea că au fost doi Damaschini, adică sfinți locuitori în Damasc – oraș în Siria de astăzi,ambii cu numele de Petru.

Cel despre care vorbim acuma fost un mare nevoitor.

El era preamilostiv.

Pentru aceasta Damaschinul nu avea nici măcar o carte; ci mai curând împrumuta cărti ca să le citească.

El citea cu râvnă, strângând înțelepciunea precum albina mierea.

Un timp el a fost episcop în Damasc, dar când a stat împotriva credinței islamice și a ereziei manihee, arabii i-au tăiat limba și l-au aruncat în surghiun (exil) în Arabia cea mai dinăuntru.

Dar cu toate acestea Dumnezeu i-a dat darul grăirii, astfel încât și în surghiun el predica Sfânta Evanghelie și îi întorcea pe mulți la credința în Hristos.

Petru Damaschin a fost un monah, cel mai probabil isihast, pe care Nicodim Aghioritul, orientându-se după apelativul „Damaschin”, îl identifică cu Petru, episcop în Damasc în cea de-a doua jumătate a secolului al VIII-lea.

Petru Damaschinul este autorul unei scrieri în două cărți, o veritabilă sinteză a spiritualității creștine de până la el.

Aceasta poate fi considerată prima metodă, sau primul itinerar al vieții duhovnicești apărut în Răsăritul creștin.

Față de autorii mai vechi, el evidențiază legătura organică dintre virtuți și pune accentul pe caracterul practic al vieții duhovnicești.

A murit mărturisitor și mucenic și s-a mutat la locașurile cele cerești ale Împărăției lui Hristos.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 

Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului)

Zis-a Domnul pilda aceasta:

Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage: unul era fariseu și celălalt vameș.

Fariseul, stând drept, așa se ruga în sine: Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, preadesfrânați, sau ca și acest vameș.

Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig.

Iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să-și ridice către cer, ci-și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!

Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa decât acela. Fiindcă oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

Falsitatea, păcatul definitoriu al fariseului

Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria Neamţului

Nu fără rost s-a rânduit de Biserică Evanghelia Vame­șului și a Fariseului în duminica de astăzi, cu care se începe Triodul, adică perioada Postului Mare, care este cel mai potrivit timp de pocăință de peste an. Căci precum îngerii au căzut din cer și primii oameni au căzut din rai din cauza mândriei, tot așa neamul omenesc a fost mântuit și ridicat la cinstea cea dintâi în Împărăția cerurilor prin smerenia întrupării Fiului lui Dumnezeu și a morții Lui pe Cruce.

În multe locuri ale Sfintei Scripturi se arată cât de mare, cât de păgubitoare de suflet și cât de urâtă de Dumnezeu este patima mândriei, dar nu puțin se poate cunoaște răutatea acestui păcat și din învățătura Sfintei Evanghelii de astăzi. Eu, fiind prea mic și nepriceput a arăta prin scris sau prin cuvânt câte înfățișări are și cât de felurită este această răutate a păcatului mândriei, voi aduce în mijloc o învățătură preaminunată a Sfântului Ioan Scărarul în această privință. Prin aceasta se va cunoaște câte capete are această înfricoșată fiară a mândriei și prin care cei înțelepți și iscusiți vor înțelege cât de pestriț și primejdios este acest păcat.

cititi mai mult pe ziarullumina.ro

 

Începutul Triodului

Triodul

foto preluat de pe ziarullumina.ro

foto preluat de pe ziarullumina.ro

Etimologic, cuvântul triod provine din grecescul triodion τριώδιον, format din cuvintele tria (τρια), trei, și odi (ώδή), odă, adică cântare în trei ode/ strofe.

Practic, în viața liturgică, Triodul are două sensuri:

1 – Triodul este una dintre cele trei mari perioade ale anului liturgic. Numită și perioada prepascală, Triodul precede perioada Penticostarului (opt săptămâni de la Paști) și urmează perioadei celei mai lungi, Octoihul.

Timpul Triodului ține de la Duminica Vameșului și Fariseului și până în Sâmbăta Mare (înainte de Paști), în total 10 săptămâni care ne pregătesc și ne provoacă la o sinceră cercetare de sine și la un serios demers al întregii noastre ființe pentru întâlnirea și viețuirea cu și în Hristos cel răstignit și înviat.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Calendar Ortodox 8 februarie 2025

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

Calendar Ortodox 8 februarie 2025

Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat;

Sf. Proroc Zaharia

 

Sinaxar 8 Februarie


 

În această lună, ziua a opta, pomenirea sfântului măritului marelui mucenic Teodor Stratilat (281 – 319).

Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Liciniu.

Se trăgea după neam din Evhaita şi locuia în Iracleea, care se află lângă marea Neagră.

El întrecea pe mulţi cu podoaba sufletului, cu frumuseţea trupului şi cu puterea cuvintelor; şi toţi căutau să-i câştige prietenia.

Chiar şi Liciniu s-a găsit multă vreme în legătură cu el, cu toate că auzise că este creştin şi că defăimase pe idoli.

Odată Liciniu a trimis pe câţiva bărbaţi din Nicomidia, care erau de acelaşi rang cu Teodor, şi le-a poruncit să aducă cu cinste înaintea lui pe mucenic.

Când aceştia s-au întors şi i-au spus lui Liciniu răspunsul fericitului Teodor (cum că se cădea mai degrabă ca împăratul să se ducă acolo, cu cei mai mari dintre zeii lui) atunci împăratul a pornit îndată la Iracleea.

Iar sfântul Teodor, pregătit de mai înainte fiind prin vedenii ce i-au fost trimise în vis de Dumnezeu, când a auzit că Liciniu se apropie, a încălecat pe cal şi i-a ieşit înainte, cinstindu-l precum se cuvine.

Şi Liciniu întinzându-i mâna dreaptă, şi întrebându-l de sănătate, a intrat în cetate, şi şezând într-un loc înalt, îndemna pe fericitul Teodor, să aducă jertfă zeilor săi.

Iar sfântul, cerând lui Liciniu pe zeii cei mai de seamă, ca şi cum ar fi voit să-i cinstească mai întâi acasă, şi numai după aceasta să le aducă şi jertfe de obşte, împăratul dându-i voie, el a luat pe zeii cei de aur şi de argint, şi la miezul nopţii i-a sfărâmat, şi făcându-i pe toţi mici bucăţi, i-a împărţit celor săraci şi celor lipsiţi.

Şi când s-a făcut ziuă Maxenţiu Comentarisie a spus împăratului, că a văzut capul zeiţei celei mari, Artemida, în mâinile unui sărac.

De aceea, din porunca lui Liciniu, sfântul a fost prins şi adus înaintea lui, unde a fost supus la nenumărate chinuri şi apoi a fost aruncat în temniţă cu picioarele în butuci, unde a petrecut acolo nemâncat şapte zile.

După aceea iarăşi a fost scos şi supus la şi mai grele chinuri în timp ce era pironit pe cruce, în văzul mulţimii din care mulţi luau parte la chinuirea sfântului, care răbda chinurile cu ajutorul lui Dumnezeu.

Văzând aceasta, au crezut în Hristos optzeci şi cinci de oameni şi după dânşii alţi trei sute de slujitori, a căror căpetenie era antipatrul Chestiu, care fiind trimişi să omoare pe cei dintâi, au crezut în Hristos.

Şi dacă Liciniu, a văzut că se face zgomot mult în cetate, a poruncit să se taie capul sfântului.

Dar mulţime multă de creştini s-a ridicat să-i oprească şi abia potolindu-i sfântul, şi făcând rugăciuni către Hristos, i-au tăiat capul, săvârşindu-şi astfel calea muceniciei sale.

Iar sfintele lui moaşte au fost mutate din Iracleea la Evhaita, şi puse în locaşul părinţilor săi, precum a poruncit mucenicul, lui Avgar, tahigrafului său, să facă.

Acesta, fiind de faţă la mucenicia lui, a scris mai pe larg toată istoria muceniciei sale, întrebările pe care le-a primit şi răspunsurile pe care le-a dat şi a mai descris şi vremea şi chipurile chinurilor sale de multe feluri, precum şi ajutorul pe care l-a primit de la Dumnezeu.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului prooroc Zaharia.

Proorocul Zaharia (†520 î.Hr.) - foto preluat de pe doxologia.ro

Proorocul Zaharia (†520 î.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro

Numele Zaharia se tâlcuieşte: pomenirea lui Dumnezeu.

El era din neamul lui Israel din seminţia lui Levi, şi s-a născut în Galaad.

A venit apoi în Ierusalim din ţara caldeilor, bătrân foarte; şi aflându-se acolo, a proorocit multă vreme poporului şi a dat multe semne pentru dovedirea celor grăite de el.

A spus lui Iosedec, că va naşte fecior şi se va face preot al Domnului în Ierusalim.

A binecuvântat pe Salatiil pentru fiul său, zicându-i: tu vei naşte fiu şi vei pune numele lui Zorobabel.

Şi în vremea lui Cirus, împăratul perşilor, a dat semn, despre Cresus împăratul Lidiei.

Şi a mai înfăţişat cele cu privire la prădarea Ierusalimului, la sfârşitul lui Israel, la începutul şi sfârşitul limbilor şi la dărâmarea templului; şi cu privire la încetarea proorocilor, a preoţilor şi a sâmbetelor, şi cu privire la judecata a doua.

Şi proorocind şi alte multe, a răposat în bătrâneţi bune; şi a fost îngropat aproape de mormântul proorocului Agheu.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Nichifor şi Ştefan, care prin sabie s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea sfintelor surori Marta şi Maria, şi a cuviosului Licarion mucenicul, care de sabie s-au săvârşit.

Sfintele Marta şi Maria, fiind surori, vieţuiau în singurătate, păzindu-şi fecioria.

Trecând pe acolo pe unde petreceau ele ighemonul locului, ele scoţând capul pe fereastră au strigat că sunt creştine.

Şi ighemonul înduioşându-se de moartea lor cea în floarea vârstei, ele au grăit împotrivă arătând cã moartea cea pentru Hristos nu este moarte, ci viaţă fără de sfârşit.

Tot asemenea şi Licarion care era un copil, ce trăia laolaltă cu ele, spunând că este creştin, din porunca ighemonului a fost răstignit împreună cu ele pe cruce.

Şi fiind împunşi cu sabia de călăi, şi-au dat sfintele lor suflete în mâinile lui Dumnezeu.

cititi si pe doxologia.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filadelf şi Policarp.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Macarie, episcopul Pafosului.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Perghet.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Calendar Ortodox 7 februarie 2025

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 7 februarie 2025

Sf. Ier. Partenie, Episcopul Lampsacului;

Sf. Cuv. Luca din Elada

 

Sinaxar 7 Februarie


 

În această lună, ziua a şaptea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Partenie, episcopul Lampsacului († 318).

Acest preacuvios a trăit pe vremea împărăţiei marelui Constantin, şi era fiul lui Hristofor, diaconul bisericii din Melitopole.

Cu toate că nu ştia la început carte, totuşi se nevoia îndeletnicindu-se cu orice lucrare de fapte bune.

Astfel, ocupându-se uneori cu pescuitul, împărţea peşte în dar celor ce cereau de la el.

Şi atât de mare era evlavia şi virtutea lui ascunsă, încât şi dar de la Dumnezeu primise de a alunga demonii şi a tămăduit tot felul de boli.

Punând apoi stăruinţă la învăţătura de carte, a fost hirotonit preot de Filip episcopul Melitopolei; iar după aceea, episcop al Lampsacului, de Ahile mitropolitul Cizicului.

A săvârşit multe minuni şi a proorocit cele viitoare.

Şi aşa vieţuind, s-a mutat către Domnul.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Luca cel din Elada (896 – 953 d.Hr.).

Părinţii cuviosului acestuia erau din insula Eginei, dar neputând să mai îndure năvălirile agarenilor, s-au sculat de acolo şi au mers în Elada, unde s-a născut fericitul Luca.

Acesta de mic copil s-a înfrânat nu numai de la carne, ci şi de la ouă şi brânză.

Şi era mâncarea şi băutura lui, pâine de orz, legume şi apă.

Astfel supunându-şi trupul la tot felul de suferinţe şi înfrânându-şi-l, socotea o deosebitã desfătare să hrănească pe cei flămânzi, şi să dăruiască haine celor goi.

Pentru aceea de multe ori dându-şi chiar haina proprie, se întorcea acasă gol.

Când se ruga lui Dumnezeu, picioarele lui se ridicau de la pământ, încât se părea că pluteşte în aer.

După ce a îmbrăţişat viaţa călugărească, nici nu se poate spune câtă răbdare şi câte chinuri a îndurat.

Umbla prin toate locaşurile cele de pe lângă mare, şi deveni-se din pricina minunilor pe care le săvârşea, pricină de mântuire pentru mulţi.

Mai târziu încetând de a mai merge din loc în loc, a venit la muntele ce se numeşte Stir, şi petrecând acolo şapte ani, a înştiinţat pe toţi despre moartea lui, şi aşa s-a săvârşit din viaţă.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor o mie şi trei slujitori mucenici, şi a celor patru demnitari, care au suferit mucenicia în Nicomidia.

Aceşti mucenici erau slujitori ai celor patru demnitari, care au prins din poruncă împărătească pe preasfinţitul Petru, episcopul Alexandriei, şi i-au tăiat capul.

Dar, după săvârşirea acestuia din viaţă, aceşti demnitari crezând cu toată casa lor în Hristos, au pătimit mucenicia; iar slujitorii lor, înflăcăraţi de credinţa în Hristos, s-au dus de bunăvoie la împăratul Diocleţian în Nicomidia, împreună cu femeile, cu copiii şi cu pruncii lor, şi mărturisind că sunt creştini, şi nelăsându-se înduplecaţi să se lepede de Hristos, au fost tăiaţi cu sabia de ostaşi.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serapion, episcop de Tmuis (Egipt), care de foc s-au săvârşit.

Acest sfânt Serapion era un om învatat si cu o vasta cultura, cunoscut retor.

Dar s-a lepadat de cele ale lumii si s-a facut ucenic al sfântului Antonie cel Mare (17 ianuarie).

A devenit staretul unei manastiri care se afla sub îndrumarea duhovniceasca a sfântului Antonie, si mai apoi a fost hitononit episcop si era unul din apropiatii sfântului Atanasie cel Mare.

În anul 339 sfântul Atanasie îi scrie de la Roma (unde se afla în exil) sfântului Serapion, pentru a-i da sfaturi despre cum sa conduca Biserica lui Hristos.

În 353 sfântul Atanasie îl trimite pe Serapion la Roma, în fruntea uei delegatii de preoti si episcopi, care sa explice împaratilui Constantiu si papei Liberiu intrigile arienilor.

Dupa ce a suferit exilul pentru apararea credintei ortodoxe (ca si sfântul Atanasie), sfântul Serapion s-a savârsit cu pace, catre anul 356.

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor şase mucenici din Frigia, care de foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Aprion, episcopul Ciprului.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Petru, care s-a nevoit în Monovata.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Teopempt şi a celor împreună cu el.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Calendar Ortodox 6 februarie 2025

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 6 februarie 2025

Sf. Ier. Vucol, episcopul Smirnei, și Fotie, patriarhul Constantinopolului;

Sf. Cuv. Varsanufie cel Mare şi Ioan din Gaza

 

Sinaxar 6 Februarie


 

În această lună, ziua a şasea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vucol, episcopul Smirnei († 100) .

Acest sfânt, din tânăra sa vârstă păzindu-se pe sine curat, s-a făcut vas al Sfântului Duh.

De aceea de Hristos iubitul şi dumnezeiescul Ioan, cel de Dumnezeu cuvântător, aflându-l iscusit şi vrednic, l-a hirotonit episcop şi păstor ales al Bisericii din Smirna.

Ca episcop, călăuzit fiind de lumina Duhului Sfânt, lumina pe cei ce se aflau în întunericul rătăcirii; iar prin sfântul botez, îi făcea fii ai luminii, mântuindu-i de neîmblânzitele fiare, adică de sălbaticii şi întunecaţii demoni.

Mai înainte de a se săvârşi din viaţă a hirotonit urmaş, în locul său, în această cetate, şi păstor şi dascăl al oilor celor cuvântătoare, pe fericitul Policarp.

Şi aşa s-a mutat către Domnul. Cinstitul său trup a fost îngropat în pământ, iar Dumnezeu a făcut sã crească un copac la care îşi găsesc tămăduire până astăzi, cei ce se apropie de el, cu credinţă.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iulian, cel din Emesa.

Acest mucenic era din cetatea Emesei. Pe când se găsea în floarea vârstei, vrând să-şi arate credinţa în Dumnezeu, a găsit cu cale să poarte grijă întocmai ca un doctor de trupurile oamenilor, îngrijindu-se în acelaşi timp şi mai mult de sufletele lor, încât era deopotrivă doctor şi al trupurilor şi al sufletelor. Când, pe vremea împărăţiei lui Numerian, au fost prinşi episcopul Silvan, Luca diaconul şi Mochie anagnostul şi au fost osândiţi de închinătorii la idoli a fi daţi pradă fiarelor, în timp ce aceştia erau duşi la locul de chin, sfântul Iulian, întâmpinându-i, s-a închinat lor. Dar fiind prins şi el, după moartea acelora, i s-au bătut piroane de fier în cap, în mâini şi în picioare, şi aşa precum se afla cu piroanele înfipte în el, a fost închis, într-o peşteră, unde şi-a dat duhul lui Dumnezeu.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici, Fausta, Evilasiu şi Maxim.

Sfânta Fausta a trăit pe vremea împăratului Maximian şi era din cetatea Cizicului. Avea părinţi bogaţi şi pioşi, iar după moartea lor a rămas stăpână pe multă bogăţie. Dar nici tinereţea vârstei, nici înşelăciunea bogăţiei nu au despărţit-o de faptele cele bune; ci s-a păstrat în nestricăciune, în post şi în rugăciune, având pururea gândul la dumnezeieştile Scripturi. Vestea despre ea ajungând până la împărat, a fost trimis la ea un oarecare Evilasiu, care făcea parte dintre cei mai aleşi bărbaţi ai senatului, ca să o înduplece să jertfească idolilor, iar dacă nu se va lăsa înduplecată, să o arunce în mare. Acela întrebuinţând faţă de ea toată cercarea chinurilor, şi văzând-o că s-a izbăvit în chip minunat din ele, şi că făcea minuni, a crezut în Hristos. Apoi a fost trimis Maxim eparhul la Evilasiu şi la sfânta Fausta. Acela i-a supus pe amândoi la chinuri cumplite, dar prin minuni şi prin rugăciuni muceniceşti, a crezut şi acesta în Hristos. Apoi intrând, împreună cu cei doi de bună voie în cazanul pe care-l pregătise pentru sfinţi, din porunca împăratului, şi-au săvârşit toţi lupta, luându-şi sfârşitul prin foc.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Varsanufie, “Marele Bătrân”, şi a cuviosului Ioan, cel numit “Proorocul”, ucenicul sfântului Varsanufie († 540).

Sf. Cuv. Varsanufie cel Mare şi Ioan din Gaza - foto preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

Sf. Cuv. Varsanufie cel Mare şi Ioan din Gaza – foto preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

Sfântul Varsanufie cel Mare şi Ioan Profetul au trăit în timpul secolului al VI-lea, în timpul domniei împăratului Iustinian I (483 – 565).

Ei au dus o viaţă ascetică în mănăstirea Avvei Seridus (Serid sau Serida) din Palestina, lângă oraşul Gaza.

Sf. Ioan, discipol al Sf. Varsanufie, a locuit într-o chilie în afara mănăstirii Avvei Seridus timp de 18 ani până la moartea sa. Sf. Ioan l-a imitat pe învăţătorul său în virtute, viaţă ascetică şi folosirea tăcerii. Datorită darului înaintevederii cu care era învrednicit, sfântul era numit “profetul”.

Există manuscrise cu date despre viaţa, faptele şi darurile cu care erau înzestraţi Sfinţii Varsanufie şi Ioan, care au fost traduse pe vremea Sf. Paisie Velicicovschi (prăznuit la 15 noiembrie) în limbile română şi slavonă. Manuscrisele au fost traduse în limba rusă şi publicate în secolul al XIX-lea de părinţii Mănăstirii Theotokos – Optina. O sută din “scrisorile” acestea de răspuns la problemele monahilor din comunitatea sa se găsesc în volumul 11 din Filocalia românească, în traducerea Părintelui Dumitru Staniloae .

Învăţăturile Sfinţilor Varsanufie şi Ioan arată desluşit perfecţiunea lor duhovnicească şi dragostea pentru oameni, dar conţin prea puţine elemente despre viaţa lor.

După ce a petrecut timp îndelungat în izolare, până la moartea Sf. Ioan Profetul şi după aceasta, Sf. Varsanufie s-a dedicat celor din jur, povăţuindu-i pe calea mântuirii, după cum mărturiseşte Avva Dorotei (prăznuit la 5 iunie). Sf. Varsanufie răspundea celor ce întrebau, prin Sf. Ioan, uneori cerându-i lui să dea răspunsuri. Alteori îl ajuta Avva Seridus (prăznuit la 13 August), care-şi nota răspunsurile sfântului.

În răspunsurile celor doi sfinţi, care erau îndrumători de viaţă spirituală nu numai pentru contemporani ci şi pentru generaţiile următoare, se vede foarte clar înduhovnicirea lor crescândă, “din putere în putere”.

Nu ştim când a ajuns Sf. Varsanufie la mănăstirea Avvei Serid (Seridus) şi nici nu ştim nimic despre casa şi familia Sf. Ioan Profetul. Ascultând poveţele Sfântului Varsanufie, Ioan a atins culmile perfecţiunii, asemănându-i-se întru totul mentorului său. Din smerenie, Ioan îi îndruma spre Avva Varsanufie pe cei care veneau să ceară cuvinte de folos de la el.

Sf. Ioan a prevăzut şi a proorocit o mulţime de lucruri, până şi data morţii sale, la o săptămână de la moartea Avvei Seridus. Avva Elian, tânărul egumen al acestei mănăstiri, l-a implorat pe Ioan să rămână cu el încă două săptămâni ca să-l înveţe cum să conducă mănăstirea. Sf. Ioan i-a îndeplinit rugămintea şi s-a stins din viaţă două săptămâni mai târziu.

Sf. Varsanufie cel Mare a trăit mai mult decât discipolul şi prietenul său dar a îmbrăţişat tăcerea refuzând să mai dea răspunsuri oamenilor.

Despre cuviosul Părintele nostru Varsanufie se spune că era unul din acei puţini pentru care ţinea Dumnezeu lumea în timpul său, fiind supranumit “Marele Bătrân”. A trecut la Domnul pe la anul 540, în chip minunat.

Aceşti doi sfinţi au lăsat moştenire cartea mântuitoare de suflete numită ÎNDREPTAR DE VIAŢĂ SPIRITUALĂ: RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE DISCIPOLILOR de către Sfinţii Monahi Varsanufie şi Ioan, care a fost foarte cunoscută printre sfinţii, asceţii şi scriitorii generaţiilor următoare, după cum arată scrierile Sf. Teodor Studitul (11 noiembrie şi 26 ianuarie), ieromonahului Nikon Chernogorets (+1060) său Sf. Simeon Noul Teolog (prăznuit pe 12 Martie).

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Ioan, cel din cetatea Lico, care în pace s-a săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Fotie mărturisitorul, cel întocmai cu apostolii, patriarhul Constantinopolului († 897).

Sf. Vucol, Episcopul Smirnei, Sf. Mc. Iulian și Fausta, Sf. Ier. Fotie, Cuv. Varsanufie cel Mare - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Vucol, Episcopul Smirnei, Sf. Mc. Iulian și Fausta, Sf. Ier. Fotie, Cuv. Varsanufie cel Mare – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului, “farul departe luminător al Bisericii”, a trăit în secolul IX, într-o familie de creştini zeloşi. Tatăl său, Serghie, a murit ca martir apărând sfintele icoane. Sf. Fotie a primit o educaţie excelentă şi, datorită faptului că familia lui aparţinea casei imperiale, el a ocupat funcţia de prim secretar de stat în Senat.

Contemporanii săi spuneau despre el: “Avea cunoştinţe remarcabile în aproape toate ştiinţele vechi, încât, pe bună dreptate ai putea compara gloria vremurilor sale cu cea a anticilor.”

Mihail, tânărul succesor la tron, împreună cu Sf. Chiril, viitorul iluminător al slavilor, au fost instruiţi de el. Credinţa lui creştină puternic înrădăcinată l-a ferit pe Sf. Fotie de seducţia şarmului vieţii de la palat, tânjind cu tot sufletul său după viaţa de călugărie.

În 857 Bardas, care a condus împreună cu Împăratul Mihail, l-au deposedat pe Patriarhul Ignatie (la 23 octombrie) de Scaunul din Constantinopol. Episcopii, cunoscând credinţa şi vastele cunoştinţe ale lui Fotie, i-au spus împăratului că el ar fi vrednic să ocupe tronul arhipastoral. Sf. Fotie a acceptat propunerea cu smerenie şi a trecut prin toate rangurile clericale în 6 zile. În ziua Naşterii Domnului a fost sfinţit episcop şi ridicat la tronul patriarhal. În scurt timp însă au apărut tulburări în cadrul Bisericii datorita înlăturării Patriarhului Ignatie. Pentru a calma spiritele a fost convocat Sinodul din 861, în care s-a retras Ignatie şi a fost instalat Fotie ca Patriarh.

Papa Nicolae I, care-şi trimisese acoliţii la sinod, a crezut că prin recunoaşterea lui Fotie ca patriarh, îl va putea subordona lui. Dar când noul patriarh s-a dovedit nesupus, Nicolae l-a anatemizat pe Fotie într-un sinod roman.

Sf. Fotie a fost un luptător ferm împotriva intrigilor papale şi ale schimbărilor din cadrul Bisericii de Răsărit, până la sfârşitul vieţii sale. În 864, Bulgaria s-a convertit de bună voie la creştinism. Prinţul bulgar Boris a fost botezat de însuşi Sf. Fotie. Mai târziu, sfântul a trimis preoţi şi un arhiepiscop pentru a boteza poporul bulgar. În 865, Sfinţii Chiril şi Metodie au fost trimişi să propovăduiască pe Hristos în limba slavonă. Cu toate acestea, partizanii papei i-au incitat pe bulgari împotriva misionarilor ortodocşi.

Situaţia dezastruoasă din Bulgaria s-a agravat o dată cu invazia germanilor din cauza cărora au fost nevoiţi să ceară ajutor din vest, iar prinţul bulgar l-a rugat pe papă să-şi trimită episcopii. Când au ajuns în Bulgaria, trimişii papali au început să înlocuiască credinţa şi practicile ortodoxe cu învăţătura şi obiceiurile latineşti. Sf. Fotie, ca ferm apărător al dreptăţii şi demascator al falsităţii, a scris o enciclică prin care i-a informat pe episcopii de răsărit despre acţiunile papei, explicând că diferenţele dintre biserica romană şi cea ortodoxă nu constau doar în ritual, ci şi în confesiunea credinţei. Astfel s-a convocat un sinod în care s-a cenzurat aroganţa celor din vest.

În 867, Vasile Macedoneanul a pus mâna pe tronul imperial, asasinându-l pe împăratul Mihail. Sf. Fotie a denunţat crima şi nu i-a permis acestuia să se împărtăşească cu Sfintele şi Dumnezeieştile Taine. Drept aceea, Sf. Fotie a fost înlăturat de la tronul patriarhal şi închis în mănăstire sub pază, iar Ignatie a fost readus ca patriarh în locul său.

Sfântul Sinod din 869 s-a întrunit pentru a cerceta atitudinea Sfântului Fotie. La sinod au participat reprezentanţi ai papei, care au cerut ca toţi cei prezenţi să semneze un document (Libellus) prin care să-l condamne pe Fotie şi să recunoască supremaţia papei. Episcopii de răsărit nu au fost de acord cu aşa ceva şi s-au certat cu delegaţii papei. Chemat la sinod, Sf. Fotie a primit toate acuzaţiile în tăcere.

Doar când judecătorii l-au întrebat dacă se căieşte pentru cele făcute, el a răspuns: “De ce vă credeţi judecători?” După lungi dispute, acuzatorii lui Fotie au ieşit victorioşi. Chiar dacă nu aveau motive pentru acuzaţiile făcute, ei i-au anatemizat atât pe patriarhul Fotie cât şi pe episcopii care l-au apărat. Sfântul a fost condamnat la 7 ani de închisoare şi, conform propriei lui mărturii, I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru răbdarea cu care şi-a îndurat judecătorii.

În tot acest timp, clerul latin a fost expulzat din Bulgaria iar Patriarhul Ignatie şi-a trimis episcopii acolo. În 879, la doi ani de la moartea Patriarhului Ignatie, s-a convocat un alt sinod (considerat de mulţi ca al optulea sinod ecumenic) în care Sf. Fotie a fost, din nou, numit ca arhipăstor recunoscut legal al Bisericii din Constantinopol.

Papa Ioan al VIII-lea, care l-a cunoscut personal pe Fotie, a declarat prin trimişii săi ca deciziile papei de dinainte au fost anulate. Sinodul a recunoscut caracterul neschimbat al Crezului de la Niceea – Constantinopol, respingând conceptul fals de “filioque” şi recunoscând independenţa şi egalitatea ambelor tronuri şi ambelor biserici, cea de vest şi cea de răsărit. Consiliul a decis renunţarea la ritualurile şi învăţăturile latine din biserica bulgară introduse de clerul roman.

Sub succesorul împăratului Vasile, Leo, Sf. Fotie a suferit din nou din cauza falselor acuzaţii, fiind acuzat că vorbeşte împotriva împăratului. În 886 a fost deposedat din nou de Scaunul său şi şi-a încheiat cursul vieţii în anul 891. A fost înmormântat la mănăstirea Eremia.

Biserica Ortodoxă îl venerează pe Sf. Fotie ca pe un “stâlp şi fondator al Bisericii,” un “ghid inspirat pentru ortodocşi” şi un teolog înţelept care a lăsat în urmă o mulţime de lucrări în care demască erorile latinilor, respinge ereziile distrugătoare de suflete, explică Sfânta Scriptură şi explorează multiplele aspecte ale Credinţei.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Calendar Ortodox 5 februarie 2025

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 5 februarie 2025

Sf. Mc. Agata și Teodula

 

Sinaxar 5 Februarie


 

În această lună, ziua a cincea, pomenirea sfintei muceniţe Agata († 251) .

Sfânta Agata (sau Agatia) era din cetatea Panormos din insula Sicilia.

Ea strălucea prin frumuseţe trupească, prin nevinovăţie şi prin podoabă sufletească, şi era foarte bogată.

În vremea împăratului Decius a fost adusă înaintea ighemonului Cvintian iar acesta a dat-o, mai întâi unei oarecare femei necredincioase, ce se chema Afrodisia, ca să o întoarcă de la credinţa în Hristos.

Dar Agatia se ţinea tare în credinţă şi dorea mai degrabă să moară cu moarte mucenicească, decât să se lepede de Hristos.

Pentru aceasta a fost rău chinuită, şi, fiind aruncată în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Se zice că pe mormântul ei îngerul a adus o lespede pe care erau scrise aceste cuvinte:

Cuget cuvios, lucrând în libertate, cinste de la Dumnezeu şi patriei mântuire“.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Teodula.

Pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (305-311), era prefect în cetatea Azarvei (Asia Mică) un bărbat cu numele Pelagiu, şi acesta a dezlănţuit prigoana împotriva creştinilor.

Atunci sfânta, fiind prinsă, a stat înaintea judecăţii lui Pelagiu.

Şi mărturisind înaintea tuturor pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost spânzurată de perii capului de un chiparos, şi cu nişte frigări de fier înroşite în foc i s-au străpuns sânii.

Şi, zicând ea către ighemonul acela: unde sunt dumnezeii tăi?, arată-mi-i ca să-i cinstesc pe cât îmi va fi cu putinţă, a fost îndată coborâtă şi trimisă la templul lui Adrian, care era un templu însemnat şi vestit.

Sfânta, intrând în templu, a fãcut rugăciune către Dumnezeu, şi suflând asupra statuii lui Adrian, aceasta a căzut jos şi s-a sfărâmat în trei.

Apoi, ieşind din templu, a zis către ighemon: intră şi dă mână de ajutor dumnezeului tău, Adrian, căci căzând jos s-a sfărâmat.

Iar el în grabă intrând şi văzând statuia sfărâmată în trei, zăcând jos, s-a văitat cu multă durere.

Când a ajuns la urechile împăratului ceea ce se întâmplase, a fost trimis îndată cel mai dintâi din oamenii împăratului cu sarcina că de va fi adevărat că s-a sfărâmat statuia, să dea pe ighemon să fie sfâşiat de fiare.

Şi aflând ighemonul aceasta a îngenunchiat înaintea fericitei Teodula, rugând-o cu lacrimi să se roage Dumnezeului ei, ca să refacă iarăşi statuia cea zdrobită, şi să fie aşezată la locul unde se găsea; căci dacă se va face aceasta, el însuşi va veni la credinţa lui Hristos şi se va face creştin.

Atunci sfânta, rugându-se lui Dumnezeu, îndată statuia cea sfărâmată, din dumnezeiască poruncă, întreagă s-a aşezat la locul ei; şi aflând-o pe aceasta trimisul împărătesc întreagă, întorcându-se a dus vestea împăratului, care a poruncit ighemonului prin scrisori să chinuiască pe sfânta Teodula cu multe feluri de chinuri şi la amară moarte să o dea.

Deci, ighemonul a poruncit din nou ca sfânta să fie înţepată cu frigări de fier înroşite în foc şi se mânia blestematul, văzând-o că nu-i pasã de chinuri.

Atunci un oarecare Komentarisie a zis ighemonului: dă-mi mie puterea asupra ei, şi de nu o voi pleca să jertfească idolului Adrian, să mi se taie capul. Şi i s-a îngăduit lui să facă împotriva sfintei tot ce va voi.

Iar acesta a supus-o la grele chinuri, dar sfânta, ridicându-şi ochii minţii la cer, se ruga lui Dumnezeu ca să-i dea tărie şi răbdare pentru a putea suferi chinurile.

Atunci Komentarisie, văzând vitejeasca ei răbdare şi dându-şi seama că el îşi poate pierde viaţa, precum spusese mai înainte, poftind pe sfântă la casa sa, o ruga să jertfească împreună cu el idolilor.

Atunci sfânta făcând pentru el rugăciune şi întărindu-l cu cuvinte dumnezeieşti, l-a înduplecat să se facă el creştin.

Şi dimineaţa, Komentarisie înfăţişându-se, împreună cu sfânta, înaintea ighemonului i-a zis: nu am putut îndupleca pe această slugă a adevăratului Dumnezeu, ci mai vârtos ea m-a mântuit din întunericul necunoştinţei, apropiindu-mă de Dumnezeu; şi luminându-mi ochii inimii mele, m-a adus Domnului meu Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu.

Atunci ighemonul aprinzându-se de mânie, a poruncit să se taie acestuia capul cu sabia şi trupul să-i fie aruncat în mare. Şi aşa şi-a săvârşit mucenicia sa Komentarisie, în ziua a douăzeci şi patra a lunii ianuarie.

Iar pe sfânta a poruncit să fie supusă la chinuri şi mai grele, pe care ea le-a răbdat, rugându-se şi preaslăvind pe Dumnezeu.

Pentru aceasta ighemonul de nedumerire cuprins, a strigat cu mare glas:

Ce voi face cu aceasta care trebuie sã moară de moarte silnică, nu ştiu.

Şi unul din cei ce stăteau în fatã, cu numele Voitos, a zis: dă-mi-o mie, că eu nu sunt atât de nebun ca Komentarisie, ca să mă las înduplecat şi amăgit de ea.

Şi ighemonul dându-i-o în primire, acesta a luat-o şi a dus-o la casa lui.

Dar şi acesta primind în inima sa cuvintele fericitei, a luat dumnezeiasca prefacere ca şi Komentarisie.

Şi a doua zi, mergând înaintea ighemonului împreună cu sfânta, a zis: o, ighemonule, află că mă înfăţişez ţie ca să-ţi mărturisesc şi eu că Hristos este Dumnezeu adevărat; nădejdile pe care tu le-ai pus în făgăduinţele mele sunt zadarnice, căci mai bine este să rămân de minciună, şi să mă fac împreună moştenitor cu Hristos, decât ţinând făgăduiala dată ţie, să câştig gheena focului.

Iar ţie ţi se cade să dai mulţumită adevăratului Dumnezeu, Celui ce te-a mântuit pe tine şi să te apropii de El, precum ai făgăduit.

Căci nu numai că nu ţi-ai ţinut făgăduinţa; ci şi nerecunoscător arătându-te, pe făcătoarea ta de bine la chinuri nesuferite ai dat-o.

Aşa a vorbit acesta, iar ighemonul a poruncit, să i se taie capul cu sabia.

Iar pe fericită a poruncit să fie din nou supusă la aspre chinuri.

Şi Voitos săvârşindu-şi mucenicia prin sabie, s-a mutat către Domnul, iar fericita a fost aruncată într-un cuptor încins şi a primit împreună cu Evagrie şi cu Macarie şi cu alţi mulţi, fericitul sfârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodosie cel din Scopelon.

Acesta era din neam din Antiohia, trăgându-se din părinţi străluciţi şi de seamă.

Găsind el în muntele cel de lângă Cilicia un luminiş de pădure, şi-a făcut acolo o mică locuinţă, în care petrecea cu post, cu priveghere şi cu îngenunchieri la pământ, având îmbrăcăminte aspră.

Nevoindu-se în felul acesta multă vreme a dobândit har şi îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu şi scotea din piatră seacă apă.

El a ajuns atât de vestit, încât cei care călătoreau pe mare în golful Ciliciei chemau numele lui, ca să se izbăvească de furtună.

Când ţara Ciliciei a fost prădată de isauri, el a venit la Antiohia, unde, răbdând vitejeşte multe chinuri, s-a mutat către Domnul.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Polieuct, patriarhul Constantinopolului.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Antonie Atenianul, care a suferit mucenicia în Constantinopol la anul 1674, când de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Calendar Ortodox 3 februarie 2025

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.rodoxologia.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 3 februarie 2025

Sfântul şi Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu;

Sfânta Prorociţă Ana

 

Sinaxar 3 Februarie


 

În această lună, ziua a treia, pomenirea sfântului şi dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu şi a proorociţei Ana (Secolul I).

Acest sfânt, primind adaos vieţii sale întru acest veac, aşa cum i se vestise de mai înainte de Duhul Sfânt că nu va muri, până ce nu va vedea pe Hristos, primind acum pe Hristos în braţele sale şi adeverindu-i-se mai înainte prin Duhul Sfânt cele ce aveau să fie cu dânsul, după aceasta a primit sfârşit vieţii sale.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Iar Ana proorociţa era fata lui Fanuil, din neamul lui Aşer.

După ce a locuit cu bărbatul ei şapte ani, acela săvârşindu-se prin moarte, ea a rămas la Templu toată viaţa ei, zăbovind cu rugăciunea şi cu postul.

Ţinând acest fel de viaţă în chip neobosit, ea s-a învrednicit a vedea pe Domnul, când a fost dus la Templu, la patruzeci de zile de la naşterea Sa în trup, de preasfânta Lui Maică şi de dreptul Iosif.

Şi mulţumind lui Dumnezeu, Ana a proorocit despre Dânsul, către toţi cei ce se aflau în Templu:

Acest prunc este Domnul, Cel ce a întărit cerul şi pământul; Acesta este Hristos, despre Care au proorocit toţi proorocii.

Deci, făcându-se acestora astăzi pomenire, însemnăm şi propovăduim pogorârea şi iubirea de oameni pe care a făcut-o pentru noi Dumnezeu.

Sfântul şi Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu; Sfânta Prorociţă Ana (Secolul I) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sfântul şi Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu; Sfânta Prorociţă Ana (Secolul I) – foto preluat de pe ziarullumina.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Adrian şi Evul.

Aceşti sfinţi erau din cetatea Vaneea; şi fiindcă aveau dragoste către mărturisitorii şi mucenicii lui Hristos, s-au dus la Cezareea, unde mulţi pătimeau pentru Hristos.

Şi aflându-se acolo că erau creştini, au fost duşi la ighemonul Firmilian, şi mărturisind în faţa tuturor pe Hristos, îndată au fost supuşi la chinuri mari.

Dar fiindcă stăteau tari în mărturisirea lui Hristos, ighemonul s-a mâniat foarte, şi i-a dat spre mâncare fiarelor.

Mai întâi fericitul Adrian a fost aruncat înaintea unui leu şi, luptându-se cu el, şi cu harul lui Dumnezeu rămânând nevătămat, i s-a tăiat capul.

Apoi sfântul Evul a fost aruncat şi el înaintea aceluiaşi leu.

Dar fiindcă a biruit pe leu şi a rămas nevătămat, i s-a tăiat capul. Şi aşa au luat cununa muceniciei cea neveştejită.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Vlasie Bouarul.

Sfântul Vlasie era din Cezareea Capadociei, fiu de părinţi foarte bogaţi, de pe urma mulţimii vitelor ce aveau.

Ei dădeau însă cu îmbelşugare milostenie la săraci.

Când elinii au pornit prigoană asupra creştinilor, au căutat pe acest fericit Vlasie şi nu l-au aflat, cu toate că l-au căutat şi prin pustietăţi şi prin văi.

Iar viteazul mucenic al lui Hristos aflând despre aceasta, singur s-a dat pe sine în mâinile prigonitorilor săi, cu atâta bucurie, ca şi când ar fi fost chemat la masa împărătească.

Deci, mergând la judecată şi întrebat fiind de ighemon, şi-a arătat şi numele şi credinţa, şi ocupaţia sa; pentru aceasta îndată a fost apucat de cele patru mădulare ale trupului, a fost întins şi a fost bătut cu vine crude.

Dar Dumnezeu i-a uşurat durerile şi i-a vindecat rănile.

Această minune văzând-o ighemonul, a socotit-o drept farmece.

Pentru aceasta l-a aruncat într-un cazan cu apă care fierbea în clocot, poruncind ca să fie ţinut într-însul cinci zile.

Dar îngerii lui Dumnezeu pogorându-se îndemnau pe mucenic să nu se teamă şi au împrăştiat focul şi vătămarea lui.

După cinci zile venind ostaşii ca să scoată pe sfânt din cazan, şi văzându-l viu şi cântând împreună cu îngerii, îndată au mărturisit şi aceştia credinţa creştină.

Lucrul acesta aflându-l ighemonul a trimis pe alţi ostaşi, ca să-l scoată din cazan dar şi aceia mergând, au mărturisit de asemenea credinţa creştină.

Mai în urmă s-a dus însuşi ighemonul, şi văzând pe sfânt în cazan şi socotind că apa este rece, a poruncit ca să-i scoată apă de acolo ca să-şi spele faţa; iar aceasta făcând, îndată a orbit, şi şi-a dat şi sufletul.

Iar mucenicul lui Hristos, cu apa aceea pe toţi ostaşii ce crezuseră i-a botezat în numele Sfintei Treimi.

Apoi ducându-se la staulul vitelor sale, a povăţuit pe maică-sa şi pe rudele sale să facă cele ce se cuveneau spre mântuirea lor.

Şi apoi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Iar cei ce s-au întâmplat de faţă la fericitul său sfârşit au îngropat sfântul sãu trup în acelaşi loc; iar toiagul său a odrăslit lângă jertfelnicul de acolo, şi făcându-se copac mare, umbrea acest jertfelnic.

 

Tot în această zi, pomenirea proorocului Azaria, feciorul lui Addo, care în pace s-a săvârşit.

Acest sfânt era fiul lui Addo, din pământul Simvata. El a întors din Israel robia lui Iuda şi murind a fost îngropat în ţarina sa.

 

Tot în această zi, pomenirea mucenicilor Pavel şi Simon, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Claudiu, care în pace s-a săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ansgar, luminătorul Danemarcei și al Suediei (801 – 865)

Sfântul Ansgar, , luminătorul Danemarcei și al Suediei (gravură de Hugo Hamilton 1830) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Ansgar, , luminătorul Danemarcei și al Suediei (gravură de Hugo Hamilton 1830) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Părintele nostru în rând cu sfinţii Ansgar, Apostolul Nordului şi Luminătorul Danemarcei (numit şi Anskar sau Oscar), (8 septembrie(?), 801 – 3 februarie, 865) a fost Arhiepiscop de Hamburg-Bremen. Prăznuirea sa se face în ziua adormirii în 3 februarie.

Ansgar s-a născut în Amiens. El a locuit o vreme la reşedinţa regelui danez botezat Harald Klak. În 829 la Worms, Ludovic cel Pios a fost cerut de doi reprezentanţi suedezi ai regelui Björn at Hauge al Suediei şi astfel Ansgar a devenit propovăduitor.

Reprezentanţii au spus că există câţiva suedezi care vor să se convertească la Creştinism.

Ansgar a ajuns la Birka în 829, împreună cu ajutorul său monahul Witmar şi a format o mică congregaţie în 831, din care cel mai important membru era intendentul regelui Hergeir. Sediul episcopal din Hamburg a înfiinţat o “Misiune pentru Creştinarea Nordului” şi astfel Sfântul Ansgar a devenit cunoscut ca Apostolul Nordului.

El a adormit în 865 în Bremen. Viaţa sa a fost scrisă de succesorul său Arhiepiscopul Rimbert, în lucrarea Vita Ansgari.

O statuie dedicată lui se găseşte în Hamburg iar o cruce de piatră în Birka.

cititi mai mult pe doxologia.ro

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ierarh Ignatie de Marioupolis († 1786)

Sfântul Ierarh Ignatie de Marioupolis (†1786) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Ierarh Ignatie de Marioupolis (†1786) – foto preluat de pe doxologia.ro

Viața Sfântului Ignatie de Marioupolis (†1786) – 3 februarie

articol preluat de pe doxologia.ro

S-a născut la începutul secolului al XVIII-lea în insula Thermi (probabil insula Kythnos din Ciclade).

El era fiul celebrei și evlavioasei familii Ghezedinou.

Încă de tânăr a mers în Sfântul Muntele Athos. La Mănăstirea Vatoped trăia ca monah o rudă apropiată.

Iubind din toată inima viața monahală, a lepădat toată deșertăciunea lumească și a fost tuns monah cu numele Ignatie. Mai târziu a fost hirotonit preot.

Pentru virtutea sa a fost chemat să păstorească o turmă dintr-un loc îndepărtat, aflată sub jugul greu tătar.

În anul 1769 a fost hirotonit episcop de Gkotfei și Kefai, în peninsula Crimeea.

Ierarh binevoitor și neobosit, a câștigat dragostea și respectul turmei sale.

Pentru dăruirea sa în slujire, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului i-a oferit titlul de arhiepiscop și l-a făcut membru al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice.

Contemporanii săi îl prezintă drept un om cinstit, cucernic, moral, smerit, neprihănit şi iubitor de privegheri. Avea înfăţişarea blândă şi purtarea îngerească şi a arătat bună cunoaştere în treburile bisericeşti, având daruri şi aptitudini înnăscute. Cu aceste însuşiri a devenit noul Moise pentru turma înrobită. El a reuşit mutarea grecilor ortodocși din Crimeea, de sub jugul tătarilor în pământul creştinesc Azov, care era sub dominație rusă. Rugându-se cu lacrimi lui Dumnezeu pentru turma sa înrobită de ani de zile, a hotărât să plece. El a fost conștient de amenințarea iminentă a creștinilor ortodocși de anihilare duhovnicească şi trupească. A început discuții secrete cu guvernul rus și a reușit înscrierea creștinilor din Crimeea ca cetățeni ruși.

După Sfânta Liturghie din 23 aprilie 1778, din biserica din peşteră a Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului, sfântul i-a îndemnat pe credincioși să se pregătească pentru plecarea lor din țara robiei și pentru o îndelungată umilire. Oameni de încredere i-au anunțat pe toți credincioșii din peninsulă despre data exactă a plecării. Autoritățile tătare nu au aflat nimic despre evenimentul ce avea să se petreacă și, prin urmare, nu au împiedicat plecarea mulţimilor. Oamenii au fost nevoiţi să-şi părăsească țara, casele și gospodăriile, bisericile și cimitirele. În iunie 1778 a început drumul lung și dificil. Purtau cu ei Icoana Maicii Domnului de Bachtsisarai, care-i ocrotea. Călăuză duhovnicească a fost Episcopul Ignatie. Aproximativ 50.000 de greci au plecat atunci din Crimeea stăpânită de turci şi tătari. Pentru curaj, îndrăzneală, bărbăţie și eroism, Împărăteasa Ecaterina i-a acordat înţeleptului ierarh medalionul diamant al Maicii Domnului – cea mai înaltă distincţie pentru vitejie. Prin rugăciunile bunului și credinciosului lor păstor, refugiații au depășit multe greutăţi, lipsuri și boli din vremea îndelungatei călătorii. În timpul marșului, când a apărut o epidemie necunoscută, înfricoşătoare, sfântul ierarh s-a rugat fierbinte Sfântului Haralambie de-minuni-făcătorul, care i-a apărut într-o vedenie și a ajutat norodul.

Pe ţărmul rusesc al Mării Azov, unde s-au aşezat cu binecuvântarea Mitropolitului Ignatie, grecii au întemeiat cetatea cea mare și frumoasă a Marioupolisului, închinată Maicii Domnului, având în jurul său aproximativ 23 de sate greceşti. În Marioupolis a fost înfiinţată o nouă mitropolie sub conducerea duhovnicească a sfântului ierarh, supusă Bisericii Ortodoxe Ruse. Principala grijă a Mitropolitului Ignatie a fost îndrumarea duhovnicească neîncetată a turmei sale. Dificultățile și problemele din noul loc, atacurile frecvente ale turcilor pentru forţarea refugiaţilor în locurile de baştină au adus frica și tulburarea în mijlocul lor, pentru aceasta ajungând să se plângă ierarhului în multe rânduri.

Sfântul ierarh nu s-a înspăimânt, ci și-a amintit de ieșirea evreilor din robia egipteană și de nemulţumirile lor adresate lui Moise. Slujitor credincios al lui Dumnezeu, Ignatie L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima, puterea și cugetul său şi i-a îndurat pe credincioşii săi şi i-a mângâiat, fiindcă trăiseră viaţă de mucenici şi încă pătimeau dureri. El obișnuia să spună: „Pentru Biserică și din Biserica izvorăşte binecuvântarea cerească și răsare izbânda în toate lucrările omeneşti.” Deci, toate le primea cu rugăciune, răbdare și blândețe.

Locuind într-o chilie de piatră, ridicată de el la 6,5 kilometri distanță de Marioupolis, după două săptămâni de boală, la 3 februarie 1786 şi-a dat sufletul cu pace Ziditorului. A fost înmormântat în biserica Sfântului Haralambie din Marioupolis. Mai târziu, mormântul său a devenit loc de pelerinaj. Locuitorii evlavioşi îl cinsteau cu recunoştinţă pe sfântul lor părinte duhovnicesc, care le fusese eliberator.

În 1936, după instalarea teribilului regim ateu, Biserica Sfântul Haralambie a fost distrusă. Apoi a fost deschis mormântul sfântului în care au descoperit moaștele sfântului. Mai târziu au fost mutate în altă parte. După eliberarea Marioupolisului de către nazişti, oraşul a fost incendiat, la fel ca și moaștele sfântului. Astfel s-a împlinit profeția sfântului care spunea că trupul său va fi ars împreună cu orașul. Cu toate acestea o mică parte din Sfintele Moaşte ce au rămas nemistuite și astăzi sunt aşezate spre închinare în biserica Sfântul Gheorghe din Marioupolis.

În 1977, Biserica Ortodoxă Ucraineană a recunoscut sfinţenia sa, ca zi de prăznuire stabilindu-se ziua de 3 februarie.

(Monahul Moise Aghioritul, Sinaxarul Vatopedin, Sfânta și Marea Mănăstire Vatopedi, Sfântul Munte, 2007)

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae, luminătorul Japoniei (1836 – 1912)

Sfântul Ierarh Nicolae, luminătorul Japoniei - (1 august 1836 - 3 februarie 1912) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sfântul Ierarh Nicolae, luminătorul Japoniei – (1 august 1836 – 3 februarie 1912) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Părintele nostru dintre sfinți Nicolae al Japoniei, Întocmai cu Apostolii (1 august 1836 — 3 februarie 1912), a răspândit ortodoxia în Japonia. El a fost trimis ca misionar în Japonia de către Biserica Ortodoxă Rusă. El a predicat fără odihnă printre japonezi și a înființat acolo Biserica Ortodoxă a Japoniei. Prăznuirea sa se ține la 3 februarie.

cititi mai mult pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Calendar Ortodox 2 februarie 2025

Întâmpinarea Domnului

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

 

Calendar Ortodox 2 februarie 2025

(†) Întâmpinarea Domnului

Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei)

 

Sinaxar 2 Februarie


 

Evanghelia praznicului (Luca 2: 22-40)

Întâmpinarea Domnului - foto preluat de pe doxologia.ro

Întâmpinarea Domnului – foto preluat de pe doxologia.ro

Și când s-au împlinit zilele curăţirii lor, după legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului.

Precum este scris în Legea Domnului, că orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului.

Și să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel.

Și iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; și omul acesta era drept și temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Israel, și Duhul Sfânt era asupra lui.

Și lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului.

Și din îndemnul Duhului a venit la templu; și când părinții au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii,

El L-a primit în brațele sale și a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis:

Acum slobozește pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace,

Că ochii mei văzură mântuirea Ta,

Pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor,

Lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel.

Iar Iosif și mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc.

Și i-a binecuvântat Simeon și a zis către Maria, mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri.

Și prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.

Și era și Ana proorocița, fiica lui Fanuel, din seminția lui Așer, ajunsă la adânci bătrânețe și care trăise cu bărbatul ei șapte ani de la fecioria sa.

Și ea era văduvă, în vârstă de optzeci și patru de ani, și nu se depărta de templu, slujind noaptea și ziua în post și în rugăciuni.

Și venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu și vorbea despre Prunc tuturor celor ce așteptau mântuire în Ierusalim.

După ce au săvârșit toate, s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret.

Iar Copilul creștea și Se întărea cu duhul, umplându-Se de înțelepciune și harul lui Dumnezeu era asupra Lui.

 

Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei)


 

Femeia canaaneancă - foto preluat de pe doxologia.ro

Femeia canaaneancă – foto preluat de pe doxologia.ro

Evanghelia duminicii (Matei 15: 21-28)

Și ieșind de acolo, a plecat Iisus în părțile Tirului și ale Sidonului.

Și iată o femeie cananeiancă, din acele ținuturi, ieșind striga, zicând: Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon.

El însă nu i-a răspuns niciun cuvânt; și apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Slobozește-o, că strigă în urma noastră.

Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel.

Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă.

El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor.

Dar ea a zis: Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor.

Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credința ta; fie ție după cum voiești. Și s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela.

 

În această lună, în ziua a doua, se prăznuieşte Întâmpinarea Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când L-a primit dreptul Simeon în braţele sale.

Întâmpinarea Domnului (Menologion-ul lui Vasile al II-lea, sec. X-XI) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Întâmpinarea Domnului (Menologion-ul lui Vasile al II-lea, sec. X-XI) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

În această zi Biserica sărbătoreşte un eveniment important din viaţa pământească a Domnului Nostru Iisus Hristos (Luca 2:22-40). După patruzeci de zile de la naşterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul Ierusalimului, centrul vieţii religioase a naţiunii. După Legea lui Moise (Lev. 12:2-8), femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templul Domnului timp de patruzeci de zile. La împlinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu şi aducea jertfă Domnului un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării. Preasfânta Fecioară, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăţiei şi Sfinţeniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie Legii timpului.

În acea vreme, Părintele şi dreptul Simeon (prăznuit pe 3 februarie) trăia în Ierusalim. Lui i s-a proorocit că nu va muri până nu va vedea pe Mesia cel promis. Prin har de sus, Sf. Simeon s-a dus la Templu chiar când Sfânta Fecioară Maria şi Sf. Iosif veneau cu Pruncul Iisus să împlinească Legea.

Simeon Iubitorul de Dumnezeu l-a luat pe prunc în braţe şi mulţumind Domnului, a rostit cuvintele pe care le auzim repetate la fiecare slujbă a vecerniei: “Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.” (Luca 2:29-32). Sf. Simeon i-a spus Sfintei Fecioare: “Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.” (Luca 2:34-35).

La Templu se afla şi proorociţa Ana, o văduvă de 84 de ani, fiica lui Fanuel (3 februarie)” şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni. Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim.” (Luca 2:37-38).

În icoana care reprezintă această sărbătoare proorociţa Ana ţine un pergament în mână pe care scrie: “Acest prunc a adus cerul şi pământul.” Înainte de naşterea lui Hristos, bărbaţii şi femeile drepte în credinţă trăiau cu speranţa venirii lui Mesia cel promis. Drepţii Simeon şi Ana, ultimii credincioşi din Legea Veche, au fost consideraţi vrednici de a-L întâmpina pe Mântuitorul în Templu.

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului este una din cele mai vechi sărbători religioase creştine. Noi avem slujbe închinate acestei sărbători, întocmite de sfinţii episcopi Metodie din Patara (+ 312), Chiril al Ierusalimului (+ 360), Grigorie Teologul (+ 389), Amfilohie din Iconium (+ 394), Grigore de Nyssa (+ 400) şi Ioan Hrisostom (+ 407). În ciuda originilor sale antice, această sărbătoare nu a fost prăznuită atât de fastuos decât din sec. al VI-lea.

În anul 528, în timpul împăratului Iustinian, un cutremur mare a ucis mulţi oameni în Antiohia. După această nenorocire au mai venit şi altele: în 541 a izbucnit o epidemie de ciumă groaznică în Constantinopol, omorînd mii de oameni în fiecare zi. În această perioadă de mari suferinţe au început să se facă slujbe speciale (litii) de izbăvire de rău, mai ales în timpul sărbătorii Întâmpinarea Domnului şi ciuma a încetat. Astfel, pentru a da slavă lui Dumnezeu, biserica a ridicat la un rang mai înalt această sărbătoare. Mai mulţi imnografi ai bisericii au împodobit această sărbătoare cu imnurile lor: Sf. Andrei Criteanul în sec. al VII-lea, Sf. Cosma Episcopul Maiumei, Sf. Ioan Damaschin, Sf. Gherman Patriarhul Constantinopolului în sec. al VIII-lea şi Sf. Iosif Arhiepiscopul Tesalonicului în sec. al IX-lea.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi cinstim icoana Maicii Domnului numită “Îmblânzirea inimilor împietrite” sau “Profeţia lui Simeon”.

Aici Maica Domnului apare fără Pruncul Iisus şi cu şapte săbii care-i străpung pieptul: trei din partea stângă, trei din dreapta şi una de jos. O icoană asemănătoare numită “Cele şapte săbii” (sărbătorită în 13 august) înfăţişează trei săbii din stânga şi patru din dreapta.

Icoana “Profeţia lui Simeon” simbolizează împlinirea profeţiei de către dreptul Simeon şi anume: “şi prin sufletul tău va trece sabie .” (Luca 2:35).

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Agatador.

Acest sfânt, pe când era tânăr, a fost dus la stăpânitorul cetăţii Tiana, unde, prin mărturisirea lui Hristos, a fost chinuit în multe chipuri. În timpul chinuirilor, sfântul şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Sfântul Agatodor, pentru că a mărturisit că Hristos este adevăratul Dumnezeu, a fost adus înaintea domnitorului orașului Capadocian din Tyana. Mai întâi l-au sfâșiat, apoi l-au așezat pe un grătar aprins. După aceasta, i-au tăiat limba, i-au scos dinții și i-au jupuit pielea cu un brici. Apoi, i-au zdrobit picioarele și i-au înfipt o suliță prin părțile laterale. După ce a suportat aceste multe chinuri, Sfântul Agatodor și-a dat sufletul în mâinile Domnului, primind cununa veșnică a muceniciei. (doxologia.ro)

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Iordan din Trapezunt, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1650, când de sabie s-a săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Gavriil, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1676, când de sabie s-a săvârşit.

Sfântul Mucenic Gavriil (†1676) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Mucenic Gavriil (†1676) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Calendar Ortodox 1 februarie 2025

articole preluate de pe: basilica.roziarullumina.rowww.calendar-ortodox.rodoxologia.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 1 februarie 2025

Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului;

Sf. Mc. Trifon;

Sf. Mc. Perpetua și Felicitas

 

Sinaxar 1 Februarie


 

În această lună în ziua întâi, pomenirea sfântului mucenic Trifon (232 – 250).

Sfântul Mucenic Trifon s-a născut în Frigia, unul din districtele Asiei Mici, în satul Lampsacus.

Încă din tinereţe Domnul l-a învrednicit cu puterea izgonirii demonilor şi a vindecării diferitelor boli.

Odată, mucenicul a salvat întreaga sa comunitate de la înfometare, oprind cu puterea rugăciunii, invazia lăcustelor care devorau culturile şi grânele oamenilor.

Sf. Trifon a devenit faimos o dată cu izgonirea unui demon din fiica împăratului roman Gordian (238-244) şi atunci când îi ajuta pe cei neputincioşi nu le cerea altceva decât credinţă în Mântuitorul Iisus Hristos cu a Cărui slavă îi vindeca.

Când la tronul imperial a ajuns împăratul Decius (249-251), acesta a început o persecuţie atroce împotriva creştinilor.

Cineva l-a pârât comandantului Aquilinus pe Sf. Trifon spunându-i că acesta propovăduia cu mare evlavie credinţa în Hristos şi că pe mulţi i-a botezat.

Curând sfântul a fost arestat şi interogat, timp în care şi-a apărat cu putere credinţa sa.

Pentru mărturisirea sa sfântul a fost supus unor torturi îngrozitoare: a fost lovit cu bâtele, trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier, a fost ars, i s-au bătut cuie în tălpi şi dus prin oraş pe jos.

Toate acestea sfântul le-a îndurat cu răbdare.

În cele din urmă a fost condamnat la tăierea capului cu sabia.

Sfântul mucenic s-a rugat înainte de execuţie, mulţumind lui Dumnezeu pentru că l-a întărit în încercările sale.

El s-a mai rugat Domnului să miluiască pe cei care-l vor chema în ajutor.

Când soldaţii au ridicat sabia să-i taie capul, sfântul şi-a şi dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, acestea petrecându-se în Niceea, în anul 250.

Creştinii au înfăşurat trupul sfântului într-un giulgiu curat, cu intenţia de a-l îngropa în Niceea, acolo unde a suferit, dar sfântul li s-a arătat şi le-a cerut să-i ducă trupul în satul natal, Lampsacus.

Mai târziu, moaştele Sfântului Trifon au fost mutate la Constantinopol şi apoi la Roma.

În Rusia, Sf. Trifon este considerat sfântul patron al păsărilor deoarece, după cum se povesteşte, odată Ţarul Ivan cel Groaznic a ieşit la vânătoare iar îngrijitorul şoimului a scăpat din neatenţie pasărea preferată a ţarului.

Acesta i-a dat termen îngrijitorului Trifon Patrikeiev să aducă pasărea în trei zile, iar dacă nu, va fi condamnat la moarte.

Trifon a căutat pasărea prin toată pădurea dar fără rezultat.

În cea de-a treia zi, sfârşit de oboseală după atâta căutare, îngrijitorul s-a întors la Moscova, la locul numit Crângul Marinaya.

Întinzându-se ca să se odihnească, s-a rugat sfântului patron al său, Sf. Mucenic Trifon, chemându-l în ajutor.

În vis a văzut un tânăr pe un cal alb care ţinea pe mână şoimul ţarului.

Acesta i-a spus: “Ia pasărea pierdută şi o du ţarului şi nu te mai necăji.”

Când s-a trezit, îngrijitorul a zărit pasărea stând pe un brad.

A luat-o, a dus-o ţarului şi i-a spus ce ajutor miraculos a primit de la Sf. Mucenic Trifon.

Drept mulţumire că i-a salvat viaţa, Trifon Patrikeiev a construit o capelă în locul unde i-a apărut Sf. Trifon.

Mai târziu, a construit chiar şi o biserică cu hramul Sf. Trifon în Moscova.

În Biserica Ortodoxă Rusă sfântul este slăvit ca şi protectorul divin al Moscovei.

În multe icoane ruseşti, Sfântul Trifon apare cu un şoim pe braţ.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în aceastã zi, pomenirea Înainteprăznuirea Întâmpinării Domnului Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 2 februarie Întâmpinarea Domnului.

Începând cu această seară, Biserica Ortodoxă a intrat în ziua liturgică de sâmbătă 1 februarie, când se sărbătorește Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului.

Pentru pregătirea sufletească a credincioşilor, toate sărbătorile împărăteşti (inclusiv cele ale Maicii Domnului) sunt precedate de un timp de pregătire, de anticipare sau introducere, numit preserbare, înainte-serbare sau înainte-prăznuire.

Sărbătorile au, de asemenea, şi o perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită după-serbare sau după-prăznuire.

Prin aceste perioade de pregătire şi de prelungire, sărbătorile mari sunt ca soarele care, înainte de a răsări el însuşi, îşi trimite razele, iar după ce apune, lumina lui stăruie încă pe culmi.

Ziua cea dintâi a înainte-serbării se numeşte începutul sărbătoririi, iar ziua ultimă a după-serbării se numeşte, cu un termen slavon, odovania, adică sfârşitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii.

Tropar

Glasul 1

Cereasca ceată a îngerilor privind spre pământ vede venind pe Cel mai Întâi-Născut decât toată făptura, aducându-Se ca un Prunc în Biserică, purtat de Maica ce nu ştie de nuntă şi cântă acum, împreună cu noi, cântare de Înainteprăznuire, bucurându-se.

cititi si (†) Întâmpinarea Domnului

 

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Petru cel din Galatia.

Acest vlăstar al galatenilor, celor din apropiere de Ancira, a petrecut cei dintâi şapte ani cu părinţii lui.

După aceea s-a dus la Ierusalim pentru învăţătură şi pentru ca să vadă Sfintele Locuri; iar de acolo a mers la Antiohia, unde, aflând un mormânt gol, a intrat într-însul.

Mormântul acesta avea un cerdac înconjurat de un gărduleţ şi aici primea pe cei ce veneau la el.

Mânca, la două zile o dată, puţină pâine şi bea apă cu măsură.

Cu rugăciunea lui a tămăduit mai întâi pe unul, pe care l-a făcut împreunã-locuitor cu dânsul şi a vindecat de durerea ochilor pe maica fericitului Teodoret, episcopul Cirului, care era smerită şi plăcută lui Dumnezeu; mai târziu a scăpat-o de moarte, atunci când a avut o naştere grea şi s-a găsit în primejdie.

A vindecat pe un bucătar, care era necăjit de duhurile cele necurate, şi pe un ţăran care suferea de aceeaşi patimã.

A împiedicat pe voievodul cetăţii de la încercarea de a silui pe o fecioarã orbindu-l.

Trăind timp de nouăzeci şi doi de ani în chip bineplăcut lui Dumnezeu, şi-a dat în pace sufletul Domnului, primind cununa nevoinţelor sale.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vendimian.

Acest sfânt a fost ucenicul sfântului Auxenţiu; iar după săvârşirea din viaţă a lui Auxenţiu, aflând o crăpătură într-o stâncă şi zidindu-şi înăuntrul ei o chilioarã, a petrecut acolo patruzeci şi doi de ani, ducând mari lupte şi dobândind mari biruinţe asupra demonilor.

Iar când s-a apropiat timpul sã se mute către Domnul, a îngenunchiat pe pământ şi şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vasile mărturisitorul, arhiepiscopul Tesalonicului, care era de neam din cetatea Atena.

Sfântul Vasile, Episcopul Tesalonicului - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Vasile, Episcopul Tesalonicului – foto preluat de pe doxologia.ro

Se spune că a întemeiat și înnoit mănăstirea închinată numelui Sfintei Înălțări, cunoscută ca mănăstirea Sfântului Vasile, care se află aproape de Hilandar și depinde de ea. La începutul secolului al X-lea a fost hirotonit Episcop de Tesalonic.

Provenea din Atena. În anul 875 a fost tuns monah de către cuviosul Eftimie cel Nou, al cărui ucenic a fost.

Cu învățăturile tale cele de Dumnezeu insuflate și de miere curgătoare, atrăgându-ne și pe noi, ca un Orfeu ne-ai adus următori ai tăi”.

Cuviosul Eftimie cel Nou a vestit mai dinainte alegerea lui ca ierarh și viețuirea (904).

Se spune că a întemeiat și înnoit mănăstirea închinată numelui Sfintei Înălțări, cunoscută ca mănăstirea Sfântului Vasile, care se află aproape de Hilandar și depinde de ea. La începutul secolului al X-lea a fost hirotonit Episcop de Tesalonic.

Este cunoscut din viața lui Eftimie, părintele lui duhovnicesc, pe care a scris-o și de aceea mai este numit autor de sinaxare și mărturisitor.

Povestește cu multă subtilitate nevoințele bătrânului său pe care, după putere, le-a și imitat. Slujba lui a compus-o monahul Gherasim Mikragiannanitis.

Pomenirea lui se face pe 1 februarie.

(Moise Aghioritul, Sfinţii Sfântului Munte, Editura Mygdonia, Karyes, Sfântul Munte, 2008, p. 135)

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Timotei, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Tion, cu cei doi prunci, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Carion, care s-a săvârşit tăindu-i-se limba.

 

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Perpetua şi a celor împreună cu dânsa : Satâr, Revcat, Satornil, Secund şi Felicitas († 203).

Sfânta muceniţă Perpetua era din cetatea Vutritanilor, din Africa. A fost prinsă de către necredincioşi şi adusă înaintea conducătorului de oaste, împreună cu mai mulţi tineri, care erau începători în ale credinţei. Asupra sfintelor Perpetua şi Felicitas, a fost slobozită o vacă sălbatică, ce a năvălit asupra lor şi le-a sfâşiat. Apoi şi ceilalţi sfinţi au fost omorâţi cu sabia, de mulţimea necredincioşilor.

Astăzi pomenim şi pe Sfintele Muceniţe Perpetua şi Felicitas.

Acestea erau din Cartagina şi au trăit pe vremea împăratului Septimiu Sever (193-211).

Din porunca dregătorului au fost prinse şi întemniţate, iar pentru că nu erau botezate, au primit Botezul creştin în taină, în închisoare.

Felicitas era însărcinată şi a născut în temniţă, iar Perpetua avea un copil la sân pe care-l alăpta.

Fiind aduse la judecată, ele nu au fost înduplecate nici de dragostea pentru pruncii lor şi nici de rugăminţile părinţilor şi ale rudelor, ci au mărturisit cu hotărâre credinţa lor în Hristos Iisus Domnul.

Pentru aceasta au fost osândite să fie date spre mâncare fiarelor, în circ, de ziua împăratului.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului Mucenic Anastasie Naupliotul.

Acest sfânt mucenic Atanasie a mărturisit în Nauplia, la anul 1755, şi fiind tăiat în bucăţi, așa s-a săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfantei Cuvioase Brigita din Kildare, ocrotitoarea Irlandei

Sfanta Cuvioasă Brigita din Kildare, ocrotitoarea Irlandei - foto preluat de pe www.crestinortodox.ro

Sfanta Cuvioasă Brigita din Kildare, ocrotitoarea Irlandei – foto preluat de pe www.crestinortodox.ro

Cuvioasa Brighita din Kildare sau Brighita a Irlandei (irlandeză: Naomh Bhríde) (c. 451-525) a fost o monahie irlandeză, stareță și maică duhovnicească care a întemeiat mai multe mănăstiri de maici în Irlanda.

Prăznuirea Sfintei Brighita în Biserica Ortodoxă se face la 1 februarie.

Împreună cu sfinții Patrichie al Irlandei (17 martie) și Columba din Iona (9 iunie), sfânta Brighita este unul din cei trei sfinți protectori ai Irlandei.

Toți trei sunt înmormântați împreună în Downpatrick din County Down (provincia Ulster) în celebra colină Hill of Down.

cititi mai mult pe: doxologia.roro.orthodoxwiki.org; www.crestinortodox.ro; ziarullumina.ro

 

Tot în această zi, se face Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Socola

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Socola - foto preluat de pe doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Socola – foto preluat de pe doxologia.ro

Episcopul Filaret a scos icoana din cadru și a examinat-o, crezând că este stropită cu aghiasma săvârșită de Sfântul Trifon (1 februarie). După ce a șters icoana cu un prosop, a așezat-o din nou în cadru. Apoi episcopul a cerut tuturor să părăsească biserica, după care a încuiat ușile. Seara, când s-a întors în biserică pentru a săvârși Vecernia împreună cu elevii și profesorii, au observat că din icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu curgeau șiroaie de lacrimi.

cititi mai mult pe doxologia.ro

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Calendar Ortodox 31 ianuarie 2025

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; ro.orthodoxwiki.org; sfantulantoniecelmare.wordpress.com

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 31 ianuarie 2025

Sf. Mc. doctori fără de arginți Chir și Ioan

 

Sinaxar 31 Ianuarie


 

În această lună, în ziua a treizeci şi una, pomenirea Sfinţilor făcători de minuni şi doctori fără de arginţi, Chir şi Ioan († 311).

Sf. Mc, doctori fără de arginți Chir și Ioan († 311) frescă de la Mănăstirea Decani - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sf. Mc, doctori fără de arginți Chir și Ioan († 311) frescă de la Mănăstirea Decani – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Aceşti sfinţi mucenici au trăit în zilele împăratului Diocleţian.

Chir era din Alexandra, iar Ioan era din Edesa.

În prigoana pornită atunci împotriva creştinilor, Chir s-a dus spre mare, către aşa-zisul sân al Arabiei, şi luând cinul călugăresc a locuit acolo.

Iar Ioan venind la Ierusalim şi auzind de minunile ce le făcea Chir, că vindecă tot felul de boli şi de neputinţe, s-a dus la Alexandria.

Iar de acolo aflând unde se găsea Chir, s-a dus la el şi a vieţuit laolaltă cu el.

Şi trăind ei acolo, au auzit că a fost prinsă o femeie, anume Atanasia cu trei fiice ale ei: Teodota, Teoctista şi Eudoxia, pentru credinţa în Hristos, şi că trebuie să stea în faţa judecătorului.

Sfinţii s-au temut ca nu cumva femeile, de teama chinurilor, să cadă din credinţă.

De aceea au mers la ele şi le-au îmbărbătat să rămână tari în chinuri. Din această pricină au fost prinşi şi ei, şi după multe chinuri li s-au tăiat capetele, împreună cu femeile despre care a fost vorba.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea Sfintei muceniţe Atanasia şi a celor trei fiice ale ei: Teodota, Teoctista şi Eudoxia.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor mucenici Victorian, Victor, Nichifor, Claudie, Diodor, Serapion şi Papia, cei din Corint († 250).

Aceşti sfinţi mucenici au fost prinşi, pentru mărturisirea lui Hristos, în vremea împăratului Deciu, în anul 250.

Fiind aduşi înaintea lui Tertius antipatul, care cârmuia din Corint ţara Eladei, (căci sfinţii aceştia erau cu toţii din Corint) după multe chinuri grele de suportat şi-au primit sfârşitul vieţii în felurite chipuri: Victorin, Victor şi Nichifor au fost băgaţi în piuă şi zdrobiţi până şi-au dat sufletele; Claudie a răposat după ce i-au tăiat mâinile şi picioarele; Diodor a fost ars, iar lui Serapion i s-a tăiat capul; Papia a fost înecat în mare.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfintei muceniţe Trifina.

Sfânta Muceniță Trifena - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Muceniță Trifena – foto preluat de pe doxologia.ro

Această sfântă muceniţă a fost din cetatea Cizicului, care este aşezată în Helespont, fiica a unui senator pe nume Anastasie şi a Socratiei, care era creştină.

Trifina a mărturisit pe Hristos, nu fiind târâtă de alţii la judecată, ci singură s-a înfăţişat, ocărând şi batjocorind grozăviile cu care nebunilor şi nepricepuţilor li se părea că cinstesc pe idolii lor.

Totodată învăţa pe toţi să părăsească deşertăciunile şi se ruga lui Dumnezeu să-i întoarcă de la necredinţă.

De aceea a fost aruncată la chinuri de Chesarie dregătorul.

La sfârşit au aruncat-o la fiare care nu s-au atins de ea; dar un taur, venind, a lovit-o cu coarnele şi a spintecat-o.

Şi spune tradiţia că, acolo unde i s-a vărsat sângele, a izvorât o fântână cu apă curată, din care bând şi femeile, cărora după naştere le pierea laptele, îndată dobândeau din nou lapte.

Şi nu numai la femei ci şi la dobitoace de parte femeiască, lipsite de lapte, se zice că dacă beau din apa aceea, le venea laptele.

 

Tot în această zi, pomenirea pomenirea Sfintei Cuvioase Mucenițe Marcela din Roma, ucenica Fericitului Ieronim, care a fost martirizată în casa sa de către geți († 411)

Sfântul Ieronim însoțit de Sfinții Marcela, Paula și Eustochia - foto preluat de pe pt.wikipedia.org

Sfântul Ieronim însoțit de Sfinții Marcela, Paula și Eustochia – foto preluat de pe pt.wikipedia.org

Sfânta Marcela (325/330–410/411) a fost o văduvă creștină din Roma, considerată a fi prima doamnă nobilă romană care și-a trăit credința creștină în mod public.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului mucenic Hie Ardunul (Ilie Ardunis), care a mărturisit în Calamata din Peloponez la anul 1686, şi care s-a săvârşit prin foc.

Sfântul nou Mucenic Ilie Ardunul († 1686) - foto preluat de pe sfintisiicoane.wordpress.com

Sfântul nou Mucenic Ilie Ardunul († 1686) – foto preluat de pe sfintisiicoane.wordpress.com

articol preluat de pe sfantulantoniecelmare.wordpress.com

“…Ilie s-a născut în Kalamata. Meseria lui era frizeria. Datorită meseriei se întreţinea cu mulţi oameni şi dobândise o suficientă experienţă socială, încât putea să vorbească despre multe teme sociale. Discutând într-o zi cu nişte fruntaşi, cu multă durere şi cu mare necaz le-a vorbit despre chinurile pe care le sufereau creştinii de la turci şi îi rugă pe fruntaşi să-i uşureze de dările grele. Dar fruntaşii susţineau că creştinii nu sunt în primejdia de a se lepăda de credinţa lor, aşa cum spunea Ilie. Şi Ilie le-a răspuns că n-au idee de cât de mult e chinuit poporul sărac.

– Mie – a spus, dacă cineva îmi dă un fes, îmi schimb credinţa… N-a spus asta pentru că aşa voia să şi facă, ci pentru a prezenta starea jalnică a creştinilor.
Un fruntaş, ca să glumească, s-a dus şi a cumpărat un fes şi i l-a dat lui Ilie. Şi Ilie, din încăpăţânare în ceea ce spusese, s-a mâniat şi s-a dus de şi-a schimbat credinţa. Vedeţi, iubiţilor, unde duc câteodată glumele şi tachinările? Pot să facă cele mai mari crime. Şi există o crimă mai mare decât ca un creştin să-şi schimbe credinţa?

Creştinii, care au aflat acest lucru dureros, s-au întristat mult. Dar frizerul Ilie n-a purtat multă vreme fesul. A înţeles ce făcuse, a plâns mult şi nesuferind să-i vadă pe creştini privindu-l cu dispreţ, s-a ridicat şi s-a dus în Sfântul Munte. Acolo şi-a mărturisit păcatele sale, a fost miruit şi a devenit călugăr şi a trăit o viaţă monahală timp de opt ani întregi.
Dar Ilie nu se odihnea. Conştiinţa continua să-l mustre pentru ceea ce făcuse. În gând îi veneau înfricoşătoarele cuvinte ale lui Hristos: “De cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu mă voi lepăda de el înaintea Părintelui Meu ceresc”. Această nelinişte i-a destăinuit-o duhovnicului său, iar acela, om cu frică de Dumnezeu, i-a spus să se ducă înapoi în Kalamata şi acolo să-şi mărturisească credinţa în Hristos.

În Kalamata, creştinii, cărora le spusese secretul său, încercau să-l facă să se răzgândească în ceea ce priveşte demersul său curajos, pentru că se temeau ca nu cumva să se clatine. Dar Ilie era statornic în hotărârea lui ca diamantul şi nu lua în calcul nicio teamă. După ce s-a împărtăşit cu Preacuratele Taine, s-a înfăţişat în piaţă şi se plimba pe drumurile cetăţii. La început, turcii nu-l cunoşteau, însă mai pe urmă, după puţin, l-au recunoscut şi i-au spus: – Tu nu eşti Mustafa Ardunis?… (Aşa îl numiră când se făcuse turc). – Eu sunt, răspunse Ilie, dar nu mai sunt Mustafa, sunt Ilie; sunt creştin ortodox… Şi imediat a început să acuze religia turcilor, că este mincinoasă şi să propovăduiască cu multă putere pe Hristos, Care este adevăratul Dumnezeu.
Turcii, cum l-au auzit, s-au mâniat. L-au prins, l-au bătut şi l-au dus la judecător, spunându-i: – Acesta, aici, de unul singur a cerut şi a primit credinţa noastră şi acum se leapădă de ea. Anchetatorul l-a întrebat dacă cele pe care i le aduc ca pâră sunt adevărate, iar Ilie a mărturisit din nou. Atunci l-au aruncat în temniţă, ca să se gândească ce să-i facă. În temniţă l-au chinuit mult, ca să se facă turc din nou, dar niciun chin nu l-a clătinat.

După puţine zile, l-au scos din temniţă şi l-au dus la tribunal pentru o nouă anchetă. Judecătorul l-a întrebat: – Ce-ai hotărât? Şi Ilie a răspuns: – Ce mă mai întrebi? Oricât m-aţi pedepsi, nu mă voi lepăda de Domnul meu Iisus Hristos. Fă cu mine ce vrei. Judecătorul a emis hotărârea să-l ardă cu lemne verzi. Călăii l-au apucat şi l-au dus la locul muceniciei. În timp ce mergea spre mucenicie, unul din călăi i-a dat o lovitură puternică cu sabia şi i-a tăiat spatele. Dar mucenicul, cu toată durerea, continua să-L mărturisească pe Hristos şi să cânte psalmii lui David. Au ajuns la locul execuţiei. Acolo au aprins un foc, ca să-l ardă. Însă aşa cum mărturiseau creştinii care fuseseră de faţă, focul nu i-a ars nici hainele, nici barba, nici părul. Dar sufletul său a zburat din trup şi a plecat curat şi neîntinat în cer.

Sfântul lui trup strălucea de o lumină dumnezeiască. Creştinii l-au luat cu evlavie şi l-au îngropat. L-au îngropat într-un loc, unde mai târziu au construit o biserică în cinstea mucenicului, dar de teama agarenilor au numit-o a Sfinţilor 40 de Mucenici. Sfântul lui cap se află acum la Mănăstirea Vulcanu, iar la sărbătoarea sfântului, pe 31 ianuarie, se adună multă lume.

***

Iubiţii mei! Mucenicul Ilie din Kalamata este lauda tuturor, dar în mod desebit este lauda frizerilor. A demonstrat prin pilda lui că şi un frizer poate să se sfinţească, să mărturisească şi să devină mucenic pentru Hristos. Meseria nu-l împiedică pe om de la îndatoririle lui creştine.“

Sursa: “Ne vorbeşte Părintele Augustin…” (vol. VI)

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Arsenie din Paros (1800 – 1877)

Sfântul Cuvios Arsenie din Paros (1800-1877) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Cuvios Arsenie din Paros (1800-1877) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Cuviosul Arsenie din Paros (1800-1877), numit și Arsenie cel Nou sau Arsenie cel Nou din Paros, a fost un părinte duhovnicesc, călugăr cu daruri duhovnicești deosebite.

A fost cinstit mai întâi ca sfânt local în Mitropolia de Paronaxia din Biserica Ortodoxă a Greciei, pentru ca Patriarhia Constantinopolului să-l proslăvească în 1967, cu datele de prăznuire la 31 ianuarie și 18 august (aflarea moaștelor).

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Calendar Ortodox 30 ianuarie 2025

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.rodoxologia.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 30 ianuarie 2025

†) Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur;

Sf. Sfinţit Mc. Ipolit, episcopul Romei

 

Sinaxar 30 Ianuarie


 

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfinţilor noştri părinţi şi mari dascăli ai lumii şi ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur (Secolul al IV-lea).

Pricina acestui praznic a fost următoarea: în zilele împăratului Alexie Comnen care a luat sceptrul împărăţiei în anul 1081, după împăratul Botaniat, s-a iscat neînţelegere între oamenii cei mai de cinste şi mai îmbunătăţiţi. Unii cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicând că este înalt la cuvânt, ca unul care a cercetat prin cuvânt firea celor ce sunt, că la fapte se aseamănă aproape cu îngerii, că nu era lesne iertător, că era fire hotărâtă şi nu era stăpânit de nici un lucru pământesc. În schimb, pogorau pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, zicând că ar fi fost oarecum potrivnic lui Vasile, pentru că ierta prea lesne şi îndemna la pocăinţă. Iar alţii înălţau pe acest dumnezeiesc Ioan Gură de Aur, zicând că este mai omenească învăţătura lui şi că îndreaptă pe toţi, şi-i înduplecă spre pocăinţă prin dulceaţa graiului său. Ei ziceau că Ioan Gură de Aur stă mai presus decât marele Vasile şi Grigorie prin mulţimea cuvântărilor sale, cele dulci ca mierea, prin puterea şi adâncimea cugetării. Alţii înclinau spre dumnezeiescul Grigorie, că adică el ar fi întrecut pe toţi, şi pe cei vechi, vestiţi în învăţătura elinească, şi pe ai noştri, prin înălţimea, frumuseţea şi cuviinţa cuvântărilor şi scrierilor lui. De aceea ziceau că Grigorie biruie pe toţi şi stă mai presus decât Vasile şi Ioan. Deci, se ajunsese acolo că lumea se împărţise: unii se numeau ioanieni, alţii vasilieni şi alţii grigorieni, şi pricire în cuvinte era pe numele acestor sfinţi.

Mai târziu, după câţiva ani, sfinţii aceştia se arătară, unul câte unul, după aceea câte trei împreună, aievea, iar nu în vis, arhiereului care păstorea atunci cetatea Evhaitenilor, şi care se numea Ioan, fiind bărbat înţelept în toate, cunoscător al învăţăturii elineşti, cum se vede din scrierile lui şi care ajunsese pe culmea virtuţilor.

Atunci, sfinţii grăiră într-un glas către dânsul: noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, scoală-te de porunceşte celor ce se pricesc să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră a fost aceasta, şi cât am fost vii şi după ce am răposat, ca să împăcăm şi să aducem lumea la unire. Împreunează-ne într-o singură zi şi ne prăznuieşte cu bună-cuviinţă. Înştiinţează şi pe urmaşi, că noi una suntem la Dumnezeu şi încredinţează-i că şi noi vom ajuta la mântuirea acelora ce fac pomenirea; căci nouă ni se pare că avem oarecare îndrăznire la Dumnezeu. Acestea zicându-le, s-a părut că ei se suie iarăşi la ceruri, îmbrăcaţi în lumina nespusă şi chemându-se unul pe altul, pe nume.

Iar minunatul om care a fost Ioan Evhaitul, după ce se sculă, a făcut aşa cum îi porunciseră sfinţii, potolind mulţimea şi pe cei ce se certau, căci acesta era om vestit pentru viaţa lui îmbunătăţită. El a dat Bisericii sărbătoarea aceasta spre a fi prăznuită. Şi iată gândul acestui om: cunoscând că luna aceasta ianuarie, îi are pe câte trei sfinţi: la zi întâi pe Vasile cel Mare, la douăzeci şi cinci pe dumnezeiescul Grigorie şi la douăzeci şi şapte pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, i-a sărbătorit la un loc în ziua a treizecea, împodobindu-le slujba cu canoane, cu tropare şi cu cuvinte de laudă, aşa cum se cădea. Aceasta pare că s-a făcut şi cu voia sfinţilor, căci laudele închinate lor n-au nici o lipsă şi au întrecut pe toate câte s-au făcut şi câte se vor mai face.

Sfinţii aceştia erau la statul trupului şi la înfăţişarea lor în chipul următor: dumnezeiescul Ioan Gură de Aur era foarte mărunt şi foarte subţire, cu capul mare, ridicat deasupra umerilor, nasul lung, nările late, faţa foarte galbenă, amestecată cu alb, locaşurile ochilor adâncite, dar ochii mari, care îi făceau căutătura veselă şi faţa strălucită, deşi din firea lui părea mâhnit; fruntea mare, fără par, cu multe încreţituri, urechile mari, barba mică şi rară, împodobită cu păr puţin şi cărunt, fălcile trase înăuntru din pricina postului desăvârşit. Mai trebuie să spunem despre dânsul că a întrecut cu graiul pe toţi filosofii elinilor, mai ales cu privire la adâncimea gândurilor şi la dulceaţa şi înflorirea graiului. A tâlcuit Sfânta Scriptură şi a propovăduit Evanghelia cu folos ca nimeni altul, încât de n-ar fi fost acesta (măcar că este o cutezare să zicem aşa), ar fi trebuit ca iarăşi să vină Hristos pe pământ. Cât priveşte virtutea şi fapta şi privirea lăuntrică, i-a întrecut pe toţi, făcându-se izvor de milostenie, de dragoste şi de învăţătură. A trăit şaizeci şi trei de ani şi a păstorit Biserica lui Hristos şase ani.

Vasile cel Mare era înalt şi drept la stat, uscăţiv şi slab, negru la faţă, cu nasul plecat, sprâncenele arcuite, cu fruntea cam posomorâtă, asemenea omului gânditor şi îngrijorat, cu obrazul lunguieţ şi cam încreţit, cu tâmplele adâncite, cam păros la trup, cu barba destul de lungă, căruntă pe jumătate. Acesta a întrecut cu scrierile sale nu numai pe înţelepţii din zilele lui, ci şi pe cei vechi. Străbătând toată învăţătura, era stăpân pe toată ştiinţa; se folosea de toată filosofia înţeleaptă în lucrările sale şi sporea în cunoştinţa tainelor dumnezeieşti. S-a suit în scaunul arhieriei când era de patruzeci de ani şi a cârmuit Biserica cinci ani.

Sfântul Grigorie cuvântătorul de Dumnezeu era om de mijloc la statul trupului, cu faţa palidă dar veselă, cu nasul lat, cu sprâncenele drepte, căutătura blândă şi veselă; la un ochi era mai mâhnit din pricina unui semn de lovitură, la pleoapa de sus; barba nu o avea prea lungă, dar era destul de deasă şi tocmită, iar pe margine gălbuie. Era pleşuv şi alb la păr.

Se cuvine să spunem despre dânsul că dacă ar fi trebuit să se facă vreo icoană sau vreo statuie înfrumuseţată cu toate virtuţile, apoi aceasta ar fi trebuit să înfăţişeze pe sfântul Grigorie, căci el întrecuse cu strălucirile vieţuirii sale pe toţi cei iscusiţi în faptă. A ajuns la atâta înălţime de teologie, că biruia pe toţi prin înţelepciunea cuvântărilor şi a învăţăturilor sale. Drept aceea a câştigat şi numele de teologul, adică de Dumnezeu cuvântătorul. A vieţuit pe pământ optzeci de ani şi a păstorit Biserica din Constantinopol doisprezece ani.

Cu rugăciunile acestor trei ierarhi, Hristoase Dumnezeul nostru, şi cu ale tuturor sfinţilor surpă şi risipeşte ridicările eresurilor; şi pe noi în unire şi paşnică aşezare ne păzeşte şi ne învredniceşte de împărăţia Ta cea cerească, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului mucenic Ipolit, papă al Romei şi a celor împreună cu dânsul: Censurin, Aura, ce se mai numea şi Hrisi, Felix, Maxim, Erculin, Venerie, Stirachin, Mina, Comod, Ermis, Mavru, Eusebiu, Rustic, Monagriu, Amandin, Olimpiu, Cipru, Teodor, Tribun, Maxim preotul, Arhelau diaconul, Cvirin episcopul şi Savain.

Sfântul Sfințit Mucenic Ipolit, Episcopul Romei (Secolul al III-lea) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Sfințit Mucenic Ipolit, Episcopul Romei (Secolul al III-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

Aceşti sfinţiţi mucenici au trăit pe vremea împărăţiei lui Claudiu, locţiitor al lui fiind Ulpius Romil. Censurin era magistru, iubit de împărat, dar pe ascuns cinstea pe Hristos şi apăra pe creştini. Deci, fiind dat pe faţă, a fost pus la închisoare, unde, prin învierea unui mort, a înduplecat pe toţi ostaşii care erau acolo să creadă în Hristos. Din porunca împăratului li s-au tăiat capetele la toţi. Dimpreună cu ei a fost tăiată şi fericita Hrisi, ca şi slujitorul ei, Savain, care suferiseră mai înainte multe chinuri, pentru că slujea sfinţilor, le ştergeau sângiurile, şi-i mângâiau. Despre aceasta fiind înştiinţat papa Ipolit s-a aprins de râvnă dumnezeiască şi a venit de a mustrat pe tiran în faţă. Tiranul aprinzându-se de mânie l-a supus mai întâi la chinuri, împreună cu preoţii, cu diaconii şi cu episcopul care-l urmau. Apoi legându-le mâinile şi picioarele i-a aruncat în adâncurile mării şi aşa s-au săvârşit.

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Ipolit, Episcopul Romei

articol preluat de pe doxologia.ro

În vremea împărăției lui Claudiu (41-54), fiind ighemon unul cu numele Vicarie și Ulpiu romanul, Chensorin era întâi sfetnic, cu dregătoria magistru; și fiind târât și întrebat, a mărturisit pentru Hristos; de aceea l-au aruncat în temniță. Apoi, multe minuni făcea dânsul cu puterea lui Hristos, încât și un mort a înviat; care lucru văzând toți ostașii, care se întâmplaseră acolo, au crezut în Hristos; drept aceea, le-au tăiat și capetele lor, fiind 20 la număr.

Apoi, au adus și pe fericitaHrisia fecioara la întrebare, ca pe una ce era creștină; și pe care spânzurând-o, cu vine de bou au bătut-o și cu foc i-au ars coastele ei, și au aruncat-o în temniță; iar după câteva zile scoțând-o, cu pietre i-au fărâmat fălcile ei și cu ciocan de plumb au bătut-o pe spate. Apoi, legând o piatră de grumajii ei, au aruncat-o în adâncul mării; și astfel sfânta fecioară și-a sfârșit patima sa cea pentru Hristos. Iar fericitul Savin a fost bătut pe trup cu ciocan greu, spânzurat pe un lemn și ars cu făclii, și răbdând niște chinuri ca acestea, și mulțumind lui Dumnezeu, și-a dat duhul.

De acestea, înștiințându-se marele Ipolit arhiereul, a mers în Roma, la ighemon, și a mustrat sălbăticia și neomenia aceluia, numindu-l băutor de sânge. Iar pe Hristos Dumnezeu L-a mărturisit cu îndrăzneală; deci, a fost bătut de slujitorii ighemonului peste ochi, și alte chinuri i-au dat păgânii, apoi mai pe urmă, legându-i mâinile și picioarele, l-au aruncat în mare; și astfel împlinindu-și mucenicia, s-a făcut moștenitor Împărăției lui Dumnezeu.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teofil cel Nou.

Acest sfânt mucenic era din Constantinopol, fiind senator, pe vremea împăraţilor ortodocşi Constantin şi Irina, care au cinstit sfintele icoane, în anul 787. Şi fiind mai mare voievod peste flotă a pornit împotriva saracinilor şi a izbândit la început; dar doi voievozi mai mici, care-l pizmuiau, au fugit din luptă şi rămânând singur, Teofil a fost prins de saracini. După ce l-au ţinut patru ani în închisoare, l-au silit să se lepede de Hristos. Şi neplecându-se i-au tăiat capul.

 

Tot în această zi, pomenirea noului mucenic Teodor Militineul, care a mărturisit în Militina, la anul 1704 (1784 și prin sugrumare s-a săvârşit – basilica.ro).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.