Calendar Ortodox 30 august 2024

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; ziarullumina.ro; www.facebook.com/basilica.ro; https://doxologia.ro/sfantul-alexandru-din-svir

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 30 august 2024

† Sf. Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei, și Ioan de la Râșca și Secu, episcopul Romanului;

†  Sf. Ierarhi Alexandru, Ioan și Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului

 

Sinaxar 30 August

---

 

În aceasta luna, în ziua a treizecea, pomenirea celor între sfinti Parintii nostri Alexandru, Ioan si Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului.

Sfântul Alexandru, arhiepiscopul Constantinopolului (†337)

De origine modesta si lipsit de stiinta cartilor, dar prin virtutile si harismele sale apostolice, sfântul Alexandru s-a aflat demn sa-l slujeasca pe sfântul Mitrofan (cf. 4 iunie), Arhispiscop al Bizantului, in calitate de preot al episcopului, iar mai târziu (314) ca episcop ajutator.

Dupa victoria sfântului Constantin asupra lui Licinius, împaratul a organizat o intalnire oratorica intre Alexandru si ritorii pagâni din Bizant, care s-au vazut infrânti nu de discursul sfântului, ci de o minune ce a savârsit-o.

Cum sfântul arhiepiscop Mitrofan era prea bolnav si prea batrân ca sa mai poata participa la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (anul 325), l-a trimis pe Alexandru sa prezideze in locul lui.

Dupa inchiderea lucrarilor Sinodului, împaratul Constantin a cerut la toti Purtatorii-de-Dumnezeu Parinti ce au stralucit in timpul lucrarilor sa vina la Constantinopol (oras pe care tocmai si l-a ales drept cetate imperiala) ca sa-l binecuvinteze.

Un inger al Domnului i-a aparut in acele zile Sfântului Mitrofan, descoperindu-i ca avea sa-si incredintele Domnului sufletul sau in zece zile, si ca sa-l lase pe fericitul Alexandru arhiepiscop in locul lui.

Parintii episcopi care se aflau la Constantinopol in acele zile s-au bucurat de aceasta veste si, dupa ce au slujit slujba de inmormântare a Sfântului Mitrofan l-au inscaunat in mod solemn pe sfântul Alexandru ca prim Episcop al noii capitale a Imperiului.

In urma Sinodului de la Nicea, Sfantul Alexandru, care avea deja aproape 70 de ani, a continuat sa apare Credinta Ortodoxa in fata intrigilor lui Arie si a acolitilor sai.

Unii au spus chiar ca sfântul Alexandru ar fi facut mai multe calatorii apostolice în Tracia, Macedonia, Tesalia si in insulele grecesti pentru a predica credinta Sinodului ortodox de la Niceea.

Convocat la Nicomidia pentru ca sa-si explice credinta, Arie (Arius) a reusit sa-l însele pe împarat semnând o marturisire de credinta în care se multumea sa spuna ca Fiul lui Dumnezeu este nascut înainte de toti vecii. Profitând deci de aceasta marturisire de credita, Arie a cerut atunci reintegrarea sa in Biserica.

Sub presiunea lui Eusebiu de Nicomidia, împaratul a primit favorabil cererea sa si a cerut Episcopilor reuniti la sinodul din Tir sa o examineze (335).

Acest sinod, compus in principal din partizani de-ai lui Arie, s-a intors cu rautate împotriva Sfântului Atanasie cel Mare (praznuit la 18 ianuarie împreuna cu Sfântul Chiril, amândoi arhiepiscopi ai Alexandriei, si la 2 mai – aducerea moastelor), pe care l-au tratat de vrajitor, de bruta si de semanator de discordie.

Luând cunostiinta de toate acestea, sfântul Atanasie s-a îmbarcat în secret pe o corabie cu destinatia Constantinopol, unde a încercat in zadar sa vorbeasca cu împaratul, în timp ce sinodul de la Tir îl condamna la exil în Treves (orasul german Trier de azi).

Arius a incercat sa revina la Alexandria, insa la aceasta veste o razmerita a izbucnit în osar contra lui, astfel încat împaratul la chemat la Constantinopol ca sa se împartaseasca cu sfântul Alexandru.

Eusebiu de Nicomidia si ai sai au facut tot felul de presiuni asupra sfântului arhiepiscop ca sa slujeasca o Sfânta Liturghie in care sa se împartaseasca cu Arie ereticul.

Atunci sfântul Alexandru s-a retras in biserica Sfânta-Irina si, îngenunchiind în fata sfântului jertfelnic, s-a rugat zi si noapte cu aceste cuvinte:

“Doamne, daca Arie trebuie sa fie împacat cu Biserica, atunci slobozeste pe robul tau cu pace.

Dar daca ai mila de Biserica Ta si nu vrei ca mostenirea Ta sa se faca de rusine, atunci ia-l pe Arie, pentru ca oamenii sa nu ia erezia drept Adevarata Credinta“.

Sâmbata, cu o zi inainte de duminica in care ar fi trebuie sa se petreaca aceasta slujba, pe când se gasea în piata lânga coloana de porfira ridicata de Constantin, Arie a fost brusc chemat de nevoile firesti, si pe când era la closet, matele au crapat în el, si acolo a si murit, în locul în care-si fac oamenii nevoile firii, lipsindu-se astfel si de împartasanie si de viata.

Când a aflat aceasta veste, Sfântul Alexandru a dat slava lui Dumnezeu, nu pentru moartea aceluia, ci pentru ca Domnul si-a arata înca o data puterea Sa peste dorinta mai-marilor lumii acesteia.

Totusi, cu aceasta tulburari nu au luat sfârsit, si sfântul Alexandru a trebuit sa continue sa lupte pentru Ortodoxie.

A adormit în pace câteva luni dupa moartea Sfântului Constantin (337), la vârsta de 98 de ani, lasând în scaunul de la Constantinopol pe Sfântul Pavel (praznuit la 6 noiembrie).

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Sfântul Ioan, patriarhul Constantinopolului (†1075)

Desi nu mai stim azi pe care din sfintii patriarhi de Constantinopol cu numele de Ioan praznuim in aceasta zi, se pare ca este vorba de Ioan al VIII-lea Xiphilinos, care a pastorit intre anii 1064 si 1075, când a murit, în vârsta de 65.

Originar din Trebizonda, el si-a facut studiile la Constantinopol, unde a fost prieten cu Mihail Pselos (Psellos), dar fara sa impartaseasca cu el pasiunea pentru filosofia neoplatonica ce l-a si condus la erezie.

Cum Ioan era foarte invatat in stiintele juridice, i s-a încredintat catedra de drept a Universitatii imperiale pe care Pselos se straduia sa o ridice la înaltimea de altadata.

Dar in urma unor intrigi de la curte, Ioan este nevoit sa paraseasca capitala si, dupa ce a luat harna monahala, a trait zece ani intr-o manastire din Muntele Olimp al Bitiniei.

La moartea Patriarhulu Constantin Lichoudes, Ioan a fost chemat de împaratul Constantin Doukas (Duca) si sfintit Patriarh Ecumenic, impotriva retinerilor sale.

In acele vremuri tulburi, când expansiunea turcilor seleucizi devenea din ce in ce mai amenintatoare, patriarhul Ioan, om al pacii si al impacarii, s-a straduit sa refaca legaturile cu Biserica armeama.

A trait toata viata intr-o mare saracie si intr-o desavârsita curatie.

Dadea milostenie tot ce avea, facea distributii publice de cele necesare vietii si ajuta la intretinerea si refacerea bisericilor.

Slujea zilnic Sfânta Liturghie, în ciuda criticilor unor alti episcopi, mai lumesti, si era stralucitor in interpretarea dogmelor si canoanelor Bisericii.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Sfântul Pavel, patriarhul Constantinopolului (Secolul al VIII-lea)

Sfântul Patriarh Pavel al IV-lea zis cel Tânar era originar din Cipru.

El a fost mai întâi citet, si, stralucind cu cuvintele si faptele sale virtuoase, a fost ales Patriarh, impotriva vointei sale, in cea dea doua Duminica a Postului Mare din anul 780, dupa o lunga perioada în care tronul de patriarh a fost neocupat, din cauza tulburarilor ereziei iconoclaste.

Sub presiunea împaratului persecutor Leon al IV-lea Kazarul, Pavel a trebuit sa semneze un document in care declara ca nu va accepta cultul icoanelor.

Dar împaratul a murit la putina vreme dupa hirotonirea lui, asa încât a putut sa retracteze cele semnate cu forta.

Totusi, erezia continua sa se raspândeasca, iar el, batrân si bolnav, se vedea neputincios a-i face fata, asa încât a preferat sa renunte la slujirea de Patriarh si sa se retraga la Manastirea lui Flor, fara sa o previna insa pe imparateasa regenta, Sfânta Irina (cf. 7 august ).

Decum au aflat, împarateasa si fiul ei Constant al VI-lea s-au dus la sfântul episcop si l-au întrebat de ce a plecat.

Fericitul Pavel, în lacrimi, le-a raspuns: “Nu ar fi trebuit sa accept sa fiu in fruntea unei Biserici care se separa de impartasirea cu celelalte scaune patriarhale“.

Plini de intristare si de amaraciune, suveranii au trimis o ambasada de patricieni si membrii ai Senatului, ca sa încerce sa-l convinga sa revina.

Dar el le-a raspuns cu hotarâre: “Daca nu adunati un Sinod Ecumenic care sa corecteze eroarea care este în mijlocul nostru, atunci nu este nicidecum mântuire pentru voi“.

Si cum ei il intrebau de ce a acceptat sa semneze cu împaratul eretic, Pavel le-a raspuns:

“Tocmai din aceasta cauza plâng si ma tânguiesc acum si m-am horarât sa ma pocaiesc, rugându-l pe Dumnezeu sa ma pedepseasca pentru ca nu am predicat adevarul de frica nebuniei voastre“.

A adormit cu pace doua sau trei luni dupa aceasta (784), aducând mare doliu la palat si printre ortodocsi, caci toti il admirau pentru virtutea si credinta sa.

Iar datorita acestei hotarâri si mustrari a lui, împarateasa si patriarhul ce i-a urmat, Sfântu Tarasie (cf. 25 februarie), au inceput pregatirea celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic, care a restabilit cultul icoanelor în anul 787.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Fantin, facatorul de minuni.

Acest sfânt Fantin era cu neamul din latura Calabriei, fiul lui Gheorghe si Vrieniei.

El din scutece, fiind sfintit lui Dumnezeu, a fost dus la o mânastire, unde lucra toata fapta buna, si facându-se iscusit lucrator poruncilor lui Dumnezeu, s-a învrednicit cu dumnezeiesti descoperiri, iubind a petrece în pustietati si în munti si câte 20 de zile postind.

Înca si gol patru ani a rabdat a fi si cu nenumarate întâmplari s-a luptat în vremea navalirii celor de alta credinta, pe care saizeci de ani le-a rabdat.

Atunci si-a luat pe ucenicii sai: Vitalie si Nichifor, s-a dus la Pelopones, si zabovind si la Corint multa vreme, pentru multi s-a facut pricina de mântuire.

Mai în urma mergând si la Atena si închinându-se sfântului locas al Nascatoarei de Dumnezeu, s-a întors la Larisa, unde multa vreme zabovind lânga mormântul Sfântului Achilie, în urma a venit la Tesalonic, unde din destul desfatându-se de multe minuni ale Marelui Mucenic Dimitrie, si tinându-si canonul obisnuit al înfrânarilor întregi opt ani, întru bune batrâneti, a parasit viata.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor șase Mucenici cei din Meletina.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Sarmata, din desertul Egiptului.

Cuviosul Sarmata (gr. Σαρματᾶς) a fost unul din Părinții pustiei care a trăit în secolele IV-V în pustia Egiptului.

Avva Sarmata este cunoscut din Patericul egiptean, colecția alfabetică.

A fost contemporan cu avva Pimen cel Mare (cf. apoftegma 3), dar nu știm altceva din viața lui decât ceea ce este povestit în Patericul egiptean, și anume că era un bătrân iubitor de mari osteneli – adesea se retrăgea în pustin 40 de zile, în desăvârșită liniște.

Patericul egiptean – Pentru avva Sarmata

1. Zis-a avva Sarmata: prefer mai bine un om care a păcătuit și știe că a păcătuit și se pocăiește, decât un om care nu a păcătuit și se crede că este drept.

2. Se spunea despre avva Sarmata, că de multe ori lua patruzeci de zile, cu sfatul lui avva Pimen, și ca o nimica se împlineau zilele înaintea lui. Deci a venit avva Pimen la dânsul și i-a zis: spune-mi, ce-ai văzut, făcând atâta osteneală? Iar el a zis către dânsul: nimic mai mult. I-a zis lui avva Pimen: nu te las, de nu-mi vei spune. Și i-a răspuns: una numai am aflat, că de voi zice somnului, du-te, se duce, și de-i voi zice, vino, vine.

3. Un frate l-a întrebat pe avva Sarmata, zicând: gândurile îmi zic: nu lucra ci mănâncă și bea și dormi. I-a zis lui bătrânul: când îți este foame, mănâncă; când îți este sete, bea; când îți este somn, dormi! Un alt bătrân, din întâmplare a venit la fratele și i-a spus lui fratele cele spuse de avva Sarmata. Deci, i-a zis lui bătrânul: așa ți-a zis avva Sarmata? Când îți este foame tare și îți va fi sete, încât să nu mai poți răbda, mănâncă și bea; și când vei priveghea foarte mult și dormitezi, dormi. Aceasta este ceea ce ți-a zis ție bătrânul.

4. L-a întrebat iarăși același frate pe avva Sarmata, zicând: îmi zic gândurile, du-te afară, mergi la frați! Și i-a zis bătrânul: să nu le asculți, ci să zici: iată, v-am ascultat o dată, dar acum nu mai pot să vă ascult.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuvioasei Vriena.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor șaisprezece Mucenici ai Tivei (Tebei).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ierarh Evlavie, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Felix, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Furtinian, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Septimin, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ianuarie, care de sabie s-a savârsit.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei.

Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei (†1657), s-a născut în jurul anului 1590 în Moldova.

Numele său de Botez a fost Vasile.

De tânăr s-a călugărit la Schitul Zosin din valea Secu, unde a şi deprins carte, învăţând limbile slavonă şi greacă.

Fiind bun povăţuitor, a fost numit egumen al mănăstirii.

Cu multă osârdie, Cuviosul Varlaam s-a adâncit în tainele cărţilor, traducând „Scara” Sfântului Ioan Scărarul (1618).

Apoi, pentru strădaniile şi virtuţile sale a fost ridicat la treapta de arhimandrit.

În anul 1632 a fost chemat să păstorească Mitropolia Moldovei.

A înfiinţat prima tipografie din Moldova, în anul 1640, la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi.

A pregătit lucrările cunoscutului Sinod de la Iaşi, din anul 1642, unde a fost adoptată Mărturisirea de credinţă a Mitropolitului Petru Movilă al Kievului.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu, Arhiepiscopul Romanului

Sfântul Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu, Arhiepiscopul Romanului , a fost contemporan cu Sfântul Varlaam şi născut în zona Vrancei.

A fost dus de Sfântul Varlaam la Mănăstirea Râşca, unde s-a călugărit în anul 1630.

După ce Sfântul Varlaam a ajuns Mitropolit al Moldovei, l-a mutat pe Ioan la Mănăstirea Secu.

În anul 1667 a fost ales Episcop al Huşilor, iar în anul 1674 Episcop al Romanului.

S-a mutat la Domnul în anul 1685, fiind înmormântat la Mănăstirea Secu.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Alexandru din Svir (Secolul al XV-lea)

Sf. Alexandru din Svir este unul dintre sfinții tămăduitori 30 august #bineledestiut #ancomemorativ2024

Știați că este este singurul sfânt modern cunoscut căruia i s-a arătat Sfânta Treime? ️ De aceea este numit și „Avraam al Noului Testament”.

☦️ Acesta s-a născut în secolul al XV-lea în nordul Rusiei, într-o familie credincioasă. A intrat în monahism la Mănăstirea Valaam unde a petrecut într-o asceză severă. În prezent, se păstrează peștera în care acesta a viețuit.

După tunderea în monahism și sporirea în cele duhovnicești, Dumnezeu l-a chemat să întemeieze o mănăstire pe malul unui lac, în apropiere de râul Svir, de unde și numele sfântului.

Această lucrare, desfășurată pe parcursul mai multor ani, a fost însoțită de numeroase ispite și greutăți. Sfântul a cunoscut boala, dar și vindecarea în chip minunat. ❤️‍

În timp, în jurul său s-au adunat monahi, iar sfântul a fost hirotonit preot și instalat stareț.

A trecut la Domnul în 30 august 1533, la vârsta de 85 de ani și, la dorința sa, trupul i-a fost înmormântat în pustie, nu în mănăstire.

Cea de-a doua aflare a sfintelor sale moaște a avut loc în 1996, când mănăstirea pe care a ctitorit-o a fost redeschisă. Acestea sunt izvorâtoare de mir și prin ele, foarte mulți bolnavi se vindecă.

În mediul online și în cărți sunt consemnate vindecări de infertilitate, paralizie, cancer, tuberculoză sau orbire.

 

Viața Sfântului Alexandru din Svir

articol preluat de pe doxologia.ro

Cuviosul Părintele nostru Alexandru s-a născut la Oloneț, în ținutul Novgorodului, în urma unei descoperiri primite de părinții săi, Ștefan și Vasa. Din botez, el a fost numit Amos, iar când a crescut a fost încredințat unui om evlavios pentru a-l învăța dumnezeieștile Scripturi, dar copilul întâmpina mai multe greutăți la pricepere decât cei de o vârstă cu el. Într-o zi, pe când cerea cu dinadinsul ajutorul Maicii lui Dumnezeu în mănăstirea Ostrog, care se afla lângă satul său, a auzit vocea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu care îl îmbărbăta și de atunci a putut să învețe cu ușurință. În fiecare zi el mergea la biserică și petrecea în multă înfrânare, deși era încă tânăr cu vârsta. Când a crescut, părinții s-au pregătit să-l căsătorească, dar el le-a arătat că nu dorea să fie decât al lui Dumnezeu și, punând pricină că merge la lucru într-un alt sat, a plecat cu bucurie pe calea care urma să-l ducă la mântuire. Deci trecând râul Svir, a ajuns noaptea în preajma unui lac înconjurat de o pădure de nepătruns. În vreme ce se ruga lui Dumnezeu să-l călăuzească, o rază de lumină a strălucit locul acela și a auzit o voce cerească care îi poruncea să meargă la mănăstirea Valaamului, vestindu-i că după ce se va nevoi acolo pentru o vreme, va veni din nou în locul acesta pentru a întemeia o mănăstire. Dimineața s-a pornit iarăși la drum și, fiind călăuzit de un om pe care l-a întâlnit, a trecut degrab calea care-l despărțea de mănăstirea Valaamului. Iar când au zărit mănăstirea în depărtare, tovarășul său de drum a dispărut deodată, lăsându-l pe Amos să înțeleagă că fusese un înger trimis de Dumnezeu.

Deci a mers la egumenul Ioachim care, pentru a-l încerca, i-a arătat toate greutățile vieții călugărești, plină de nevoi. Dar cum tânărul stăruia, starețul a primit să-l tundă, dându-i numele Alexandru și urându-i putere și răbdare pentru a duce la sfârșit lupta cea bună. Fiind atunci în vârstă de 26 de ani, Sfântul Alexandru s-a dăruit cu totul pe sine slujirii lui Dumnezeu și fraților. El petrecea zilele în ascultările mănăstirii, iar nopțile priveghind în rugăciune și în cântări. Avea totdeauna trezvie în ceea ce făcea și arăta atâta smerenie și ascultare, încât cineva putea crede că era un înger în trup.

În această vreme, părinții lui deznădăjduiți căutându-l peste tot, după trei ani au aflat că se află la Valaam și tatăl său a venit acolo ca să încerce să-l înduplece să se întoarcă acasă. Dar, în urma povețelor fiului său, chiar el a purces pe calea călugăriei în mănăstirea Maicii Domnului din satul său, în vreme ce soția sa primea și ea chipul monahicesc, luând numele de Varvara. După un timp, Alexandru aflând că părinții săi s-au mutat la Domnul, și-a zis: „Și eu sunt muritor!” și a început nevoințe mai mari, pentru a se pregăti pentru întâmpinarea Domnului. Lucra la brutărie, căra apă și lemne din pădure și slujea tuturor cu bucurie. Noaptea mergea în pădure unde se dezgolea până la brâu, lăsându-se pradă țânțarilor, și se ruga până dimineața, când se ducea la biserică înaintea tuturor și rămânea până la sfârșitul slujbei, luând seama cu dinadinsul la sfintele slujbe dumnezeiești. Așa a ajuns să fie cinstit de toți călugării, ceea ce îl tulbura și îl făcea să se gândească să fugă în pustie, pentru a scăpa de lauda oamenilor, care îi primejduia mântuirea.

Deci a cerut binecuvântarea egumenului, dar acela nu i-a dat-o, zicând că este prea tânăr și neîncercat. Astfel, sfântul și-a tăiat voia și a început iarăși viața sa de nevoință în ascultare. Dar într-o noapte, în vreme ce se ruga, a auzit o voce care îi poruncea să meargă în apropierea lacului unde avusese descoperirea când a plecat de acasă. Totodată, o lumină strălucitoare i-a arătat locul unde avea să zidească noua mănăstire. Mărturisind mai apoi egumenului ceea ce i s-a întâmplat, acesta i-a dat acum binecuvântare să plece, iar sfântul a purces la drum la căderea nopții, neluând nimic altceva decât hainele pe care le purta pe el. Călăuzit de Dumnezeu, a ajuns degrab aproape de lac. Acolo a ridicat o mică colibă într-un loc arătat de o rază de lumină și a început să se nevoiască în rugăciune și cântări de psalmi ziua și noaptea, postind și priveghind, depărtat de toate grijile lumii.

Într-o zi, pe când mergea după apă, o voce de sus i-a spus: „Alexandre, pentru că din tinerețe ai mers pe calea cea strâmtă și cu necazuri, îți voi încredința spre călăuzire o mulțime de suflete. Să nu-ți întorci fața ta de la ele, ci povățuiește-le pe calea mântuirii”.

Nu departe de acea pustie, trăia un boier pe nume Andrei Zavalișin, care mai târziu avea să fie Sfântul Andrei de Ondrusov. Într-o zi, acela fiind la vânătoare, un cerb i-a ieșit în cale. Urmărindu-l, s-a depărtat de tovarășii lui și deodată a nimerit în fața colibei lui Alexandru. Crezând că este o ispită diavolească, sfântul s-a înspăimântat, căci nu văzuse față omenească în locurile acelea, dar în cele din urmă l-a primit pe boier, iar acela dându-și cuvântul său că nu va mai spune la nimeni, Alexandru i-a povestit cum a petrecut în pustie vreme de șapte ani.

Luând apoi binecuvântare, Andrei s-a reîntors la ai săi, dar n-a putut să țină ascunsă povestirea vieții minunate a Sfântului Alexandru, așa încât vestea despre el s-a răspândit pretutindeni. Până și fratele lui Alexandru, Ioan, a auzit de aceasta și a pornit să se nevoiască și el în pustie, unde fratele său l-a primit cu dragoste. Însă nu după multă vreme, Ioan s-a mutat la Domnul și au venit alți doritori de viață îngerească. Iar sfântul i-a așezat în apropiere, în colibe osebite, pentru a petrece în liniște și rugăciune neîncetată. Toți se supuneau cuviosului, care îi întărea cu învățăturile sale să rabde lipsurile și să rămână pe calea cea strâmtă care duce la mântuire.

După ce binefăcătorul obștii, Andrei Zavalașin, luând binecuvântare de la sfânt, a lăsat lumea și s-a făcut călugăr la mănăstirea Valaam, Cuviosul Alexandru a început să are și să semene pământul, ca să hrănească călugării și pelerinii care veneau la mănăstire. Pe lângă muncile acestea, el adăuga alte nevoințe, căci îndura frigul greu din acele locuri, nădăjduind prin aceasta să scape de focul cel veșnic.

În al 23-lea an al petrecerii sale în pustie, în 1508, o mare lumină i s-a arătat în vremea rugăciunii sale de noapte și a văzut trei bărbați străluciți, care luminau cu o slavă negrăită și țineau fiecare în mână câte un toiag. Spăimântându-se, sfântul căzu cu fața la pământ, dar ei l-au ridicat și i-au spus: „Nu te teme, căci Sfântul Duh s-a sălășluit întru tine, pentru curăția inimii tale”. Apoi l-au încredințat iarăși că va zidi în acel loc o biserică de piatră și va ridica o mare mănăstire. Iar sfântul a răspuns că este păcătos și nevrednic de aceasta, căci el a venit acolo doar pentru a-și plânge păcatele. Dar bărbații l-au întărit, sfătuindu-l să închine biserica Sfintei Treimi care i S-a arătat. După aceasta au dispărut, zicându-i: „Pacea Mea o las ție”. Și fiind sfântul nedumerit în ce loc să zidească biserica, un înger i s-a arătat deodată, cu aripile deschise, și i-a arătat chiar locul unde i se arătase Sfânta Treime.

Deci începând lucrările pentru o biserică de lemn, frații îl sileau pe sfânt să primească preoția, dar Alexandru se apăra zicând că este peste puterile lui. În cele din urmă, cu porunca arhiepiscopului de Novgorod, Serapion, Sfântul Alexandru a primit să fie hirotonit și biserica a fost sfințită. Luând preoția, cuviosul și-a îndoit nevoința și smerenia. El nu șovăia să-i ajute pe frați la brutărie și în ascultările cele mai de jos. Noaptea, în vreme ce frații dormeau, adesea mergea să macine grâul pe care fiecare dintre frați trebuia să-l macine înainte de slujba de dimineață. Nu se întindea niciodată să doarmă, nu își spăla decât mâinile și era întotdeauna îmbrăcat cu o rasă de rând și peticită, încât oaspeții nu puteau să-l deosebească de cel mai smerit dintre frați.

Veghind ca un tată asupra călugărilor, îi sfătuia să fie atenți la mântuirea sufletului lor, depărtându-se de orice deșertăciuni. El îi îndemna să se pocăiască fără fățărnicie înaintea lui Dumnezeu, plângându-și neîncetat păcatele lor, căci pocăința este cheia Împărăției cerurilor. Iar frații, urmând sfaturilor lui, înmulțeau faptele bune, trăind ca și îngerii, astfel încât, după mutarea sa la Domnul, mai mulți dintre ucenicii săi au fost cinstiți ca și sfinți: Sfântul Atanasie de Siandemsk, Ghenadie și Nichifor de la lacul Vaje, Macarie de la Oredet, Macarie Romanul. De asemenea, mulți credincioși veneau la mănăstire pentru a se mărturisi și pentru a primi sfaturi și mângâiere în necazurile lor.

Astfel, cu ajutorul țarului Vasile Ivanovici, Sfântul Alexandru a ridicat o biserică de piatră, sfințită de arhiepiscopul Macarie de Novgorod. Apoi, cu câțiva ani înainte de fericita sa pristăvire, cuviosul a mai zidit o biserică, tot cu ajutorul țarului, închinată Acoperământului Maicii Domnului, pe care Preacurata a binecuvântat-o arătându-se așezată ca și pe un tron deasupra altarului și făgăduind că va răsplăti fiecăruia care va aduce oricât de mic ajutor la ridicarea bisericii. Această vedenie a văzut-o cuviosul împreună cu ucenicul său de chilie, Atanasie.

Ajungând la adânci bătrâneți, Sfântul Alexandru i-a adunat pe frați cu un an înainte de plecarea sa la Domnul și făgăduind că va rămâne în mijlocul lor, i-a rugat să-i arunce trupul său într-o mlaștină, dar numai după ce vor călca toți peste el. Însă la stăruința ucenicilor săi, a primit să fie îngropat aproape de biserica Schimbării la Față, pe care o construise. Deci venind ziua care o spusese mai înainte, la 30 august 1533, având 85 ani, Sfântul Alexandru s-a mutat la Domnul. Mormântul lui însă a început să reverse tămăduiri asupra celor care veneau la el cu credință.

Mănăstirea Sfântului Alexandru a fost distrusă de nemți și de lituanieni în 1628, dar apoi a fost refăcută, iar în 1641 au fost descoperite moaștele nestricate, ca și vii, ale sfântului. Mănăstirea a cunoscut o mare înflorire în secolul XIX, sub înrâurirea ucenicilor Sfântului Paisie de la Neamț. În 1918, moaștele Sfântului Alexandru au fost luate și cercetate de comuniști, stând ascunse până în 1998, când au fost descoperite în aceeași stare de nestricăciune, de parcă sfântul ar fi fost viu. La prima slujbă săvârșită lângă ele, în Muzeul Academiei de Medicină Militară din Peterburg, unde au fost găsite, moaștele au început să izvorască mir. Mutate spre închinare în Mănăstirea Pokrovo-Terveniceski, moaștele au izvorât o mulțime de tămăduiri în rândul credincioșilor veniți din întreaga Rusie, în vreme ce nu conteneau să izvorască mir, în văzul tuturor, spre slava lui Dumnezeu, care preamărește pe bineplăcuții Lui. Amin.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Soborul sfinților ierarhi sârbi

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.