Articole

Bătălia de la Plevna (1877)

Dioramă ce ilustrează asediul Plevnei la Muzeul Militar Naţional – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articol preluat de pe enciclopediaromaniei.ro

 

Bătălia de la Plevna (1877)

Bătălia de la Plevna [Bulgaria] (30 august/11 septembrie – 28 noiembrie/10 decembrie 1877) a fost o confruntare decisivă, între armatele româno-ruse şi cele turceşti, în cadrul Războiului de Independenţă (1877 – 1878).

Armata română şi armata rusă
Comandant: Carol I
Forţe: Armata română: 43.000 oameni, 110 tunuri; armata rusă: 52.000 oameni, 316 tunuri

Armata turcă
Comandant: Osman Paşa
Forţe: 35.000-50.000 oameni, 100 tunuri

Gazi Osman Paşa (1832 – 5 April 1900) comandantul forţelor otomane asediate în fortificaţiile de la Plevna - (Photograph of Osman Nuri Pasha by the brothers Abdullah Frères, circa 1895) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gazi Osman Paşa (1832 – 5 April 1900) comandantul forţelor otomane asediate în fortificaţiile de la Plevna – (Photograph of Osman Nuri Pasha by the brothers Abdullah Frères, circa 1895) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Plevna (30 august/11 septembrie-28 noiembrie/10 decembrie 1877) Plevna, Bulgaria - foto preluat de pe enciclopediaromaniei.ro

Bătălia de la Plevna (30 august/11 septembrie-28 noiembrie/10 decembrie 1877) – Plevna, Bulgaria – foto preluat de pe enciclopediaromaniei.ro

Iniţial atacată de două ori de trupele ruse, cetatea Plevna şi puternicul sistem de fortificaţii din jur a rezistat, producând mari pierderi atacatorilor. În aceste condiţii, la 19/31 iulie, comandantul trupelor ruse, arhiducele Nicolae, solicită sprijinul armatei române, care trece Dunărea şi se angajează în operaţiunea de cucerire a Plevnei cu majoritatea trupelor: 43.414 soldaţi, 7.170 de cai şi 110 tunuri (circa 30 – 40% din totalul efectivelor aliate). Ruşii aveau şi ei la Plevna 52.000 de soldaţi şi 316 guri de foc. Forţele otomane au fost evaluate la 35.000 – 40.000 de oameni, după unele surse, iar după altele la 50.000 oameni cu peste 100 de tunuri.

Conducerea operaţiunilor ruso-române pentru a treia bătălie pentru Plevna a fost încredinţată domnitorului Carol I (1866 – 1914), şef al Statului Major fiind generalul rus Pavel D. Zotov.

Garnizoana otomană de la Plevna ocupa o poziţie strategică deosebită, aici încrucişându-se căile de comunicaţie care făceau legătura între Nicopole, Rusciuk, Sofia, Târnovo şi Filipopol. Terenul din jurul Plevnei era în mare parte accidentat, cu dealuri în amfiteatru, cu numeroase văi.

Trupele române ale Armatei de operaţii au trecut Dunărea la data în perioada 14/26 august-19/31 august 1877 cu mijloace improvizate şi pe podul de pontoane de la Siliştioara-Măgura, construit sub comanda directă a colonelului Eracle Arion.

Armata de operaţii, comandată de generalul Alexandru Cernat, s-a concentrat în vederea atacării Plevnei astfel: Divizia 4 infanterie, comandată de generalul Alexandru Anghelescu, a ocupat poziţii între şoseaua Bulgăreni-Plevna şi drumul Griviţa-Plevna, cu frontul spre fortificaţiile turceşti de la Griviţa. Artileria Diviziei 4 infanterie a ocupat poziţii pe Dealul Viilor, la nord-est de satul Griviţa, constituind Marea Baterie; Divizia 3 infanterie română, comandată de colonelul Gheorghe Anghelescu, ocupa poziţie între Riben şi Kalişovăţ; Divizia de rezervă, comandată de colonelul Mihail Cristodulo Cerchez, s-a aşezat la sud de Verbiţa. O brigadă din Divizia de rezervă a fost dată rezervei generale a Armatei de Vest, la Pelişat. Brigada de cavalerie Roznovanu din Divizia 4 infanterie făcea siguranţa flancului drept.

Brigada de cavalerie, comandată de colonelul Formac, Brigada de roşiori, comandată de colonelul Creţeanu, şi Bateria 1 artilerie călăreaţă, comandată de căpitanul Virgiliu Hepites, din Regimentul 1 artilerie, au acţionat la vest de Vid în cadrul Detaşamentului de cavalerie româno-rus Laskarev.

Planul de atac al Plevnei prevedea o puternică pregătire de artilerie pe durata a mai multe zile, începând cu data de 26 august/7 septembrie 1877, efectuată de artileria rusă şi de Marea Baterie românească.

La 29 august/10 septembrie 1877, după patru zile de bombardamente intense, a avut loc un consiliu de război la care au participat ţarul Alexandru al II-lea (1855 – 1881), domnitorul Carol I, marele duce Nicolae şi şefii statelor majore. Consiliul a decis declanşarea unui atac general a doua zi, pentru a-i face cadou ţarului, de ziua sa (30 august este ziua Sfântului Alexandru), o frumoasă victorie.

Ziua de 30 august/11 septembrie 1877 a început cu un bombardament executat de artileria ruso-română în zorii zilei. A urmat un al doilea bombardament la ora 14.30, apoi un al treilea la ora 15.15, care a coincis cu pornirea la atac a coloanelor de infanterie română. Efectele la ţintă ale artileriei nu au putut fi observate din cauza ceţii dense.

Coloanele de atac ale Diviziei 3 infanterie română au pornit la atacul a ceea ce credeau că e reduta Griviţa 1. După ce au atacat timp de patruzeci de minute, s-au retras cu pierderi mari, după ce înfruntaseră fără succes focul unei alte redute, Griviţa 2.

Divizia 4 infanterie română a pornit şi ea la atac la ora 15.15, sprijinită de focul “Bateriei de la Movilă”. Ea a atacat reduta Griviţa 1 fără succes, timp de treizeci de minute, după care s-a retras. La ora 16.20, sprijinită de focul aceleiaşi baterii, Divizia 4 infaterie română a pornit din nou la atac, tot fără succes. Îmbărbătată de însuşi regele Carol I, Divizia 4 infanterie a pornit un al treilea atac la ora 17, de data aceasta întărită cu două batalioane ruseşti. Nici acest atac nu a avut succes, astfel că la ora 18 Divizia 4 infanterie a pornit al patrulea atac, de data aceasta reuşind să cucerească reduta Griviţa 1. Poziţia cucerită a fost rapid amenajată pentru a face faţă contraatacurilor inamice, care nu au întârziat. În noaptea care a urmat, otomanii au dat trei contraatacuri. Trupele române au dat şi ele un contraatac, condus de căpitanul Moise Groza, reduta Griviţa 1 fiind ocupată de trupe române proaspete, sprijinite de bateria 6, comandată de căpitanul Algiu, din Regimentul 2 artilerie, care a fost adusă în fortificaţie. Alte două baterii româneşti de artilerie au fost amplasate în apropiere pentru a sprijini cu foc trupele din reduta cucerită de la turci.

Asaltul general s-a soldat cu un eşec, singurul succes fiind cucerirea şi menţinerea de către trupele române a redutei Griviţa 1, dar cu mari pierderi. S-au capturat cinci tunuri turceşti, care au fost expuse la Bucureşti până în anul 1916, când au fost luate înapoi de turci în timpul ocupării Bucureştilor de către Puterile Centrale în timpul Primului Război Mondial.

După alte două consilii de război, din 1/13 septembrie şi 2/14 septembrie 1877, s-a decis aducerea de noi trupe din Rusia şi schimbarea tacticii prin instituirea unui asediu de lungă durată, însoţit de tăierea liniilor de aprovizionare. Trupele au fost redislocate, armata română păstrându-şi în general vechile poziţii. Astfel, Armata de operaţii a ocupat dispozitiv între râul Vid şi satul Griviţa, iar brigăzile române de cavalerie comandate de coloneii Formac, Creţeanu şi Roznovanu, împreună cu bateria de artilerie călăreaţă comandată de căpitanul Virgiliu Hepites, aveau să interzică legăturile Plevnei cu Sofia şi Rahova, acţionând în cadrul Corpului de cavalerie mixt româno-rus condus de generalul rus Krâlov.

În acelaşi timp, trupele române au efectuat amenajarea genistică a poziţiilor deţinute, în timp ce au fost aduse din ţară forţe noi.

La data de 6/18 septembrie trupele române, sprijinite de artileria “Bateriei de la Movilă” au încercat să cucerească reduta Griviţa 2 (numită de turci Baş Tabia), dar au fost respinse, trecându-se la executarea de lucrări genistice pentru a crea a nouă bază de atac propice pentru asaltarea redutei. Forţele române se confruntaseră cu garnizoana turcă a Plevnei, formată din 30.000 combatanţi, cu 72 tunuri. Cei 30.000 de soldaţi turci din garnizoană erau organizaţi în 3 divizii şi o unitate de rezervă. Acestea erau compuse din 46 batalioane de infanterie, 19 escadroane de cavalerie şi o companie de genişti. Tunurile erau organizate în 12 baterii de artilerie. Comandantul-şef al garnizoanei turceşti era Mushir Osman Paşa.

Pentru o perioadă ostilităţile s-au rezumat la hărţuiri reciproce cu focuri de infanterie şi de artilerie şi de lupte între patrule. La 26 septembrie/8 octombrie turcii au făcut o încercare de a recuceri reduta Griviţa 1, respinsă de către trupele române. La 8 octombrie garnizoana turcă a Plevnei se mărise la 48.000 soldaţi, cu 16 baterii de artilerie.

La 11/23 septembrie a fost constituit Detaşamentul independent, comandat de colonelul Slăniceanu. Acest detaşament a fost amplasat între râurile Vid şi Isker, pentru consolida flancul drept al trupelor române şi pentru a proteja calea de aprovizionare spre Nicopole, unde se afla un pod de pontoane peste care se realiza aprovizionarea Armatei de operaţii. Mai târziu acest detaşament va avea şi misiunea de a supraveghea mişcările inamicului din Rahova, la vest de râul Isker.

Comandamentul român a dorit să devanseze posibilele atacuri asupra redutelor otomane ale trupelor ruse proaspăt sosite din Imperiu, astfel că la 7/19 octombrie 1877, la ora 13.30, Divizia 4 infanterie română a lansat asupra redutei Griviţa 2 un atac precedat de o scurtă pregătire de artilerie. Atacul a eşuat şi artileria română, sprijinită de data aceasta de câteva baterii ruseşti, a reînceput bombardarea redutei. Divizia 4 infanterie română a plecat din nou la atac la ora 18.30, tot fără rezultat. Ca urmare a acestor eşecuri, Divizia 4 infanterie română a fost înlocuită cu Divizia de rezervă (denumită acum Divizia 2 infanterie română).

La 11/23 octombrie Consiliul de război interaliat a decis să înceapă distrugerea punctelor de rezistenţă otomane aflate la nord-vest şi vest de Plevna. Planul prevedea ca forţele turce să fie atacate concomitent în mai multe puncte.

La 12/24 octombrie au început atacurile prevăzute asupra localităţilor Gorni Dubnic, Gorni Etropol, Dolni Etropol şi Opanez, de către cavaleria ruso-română, localitatea Gorni Dubnic fiind cucerită. În acelaşi timp, reduta Griviţa 2 a fost puternic bombardată şi s-au simulat asupra ei atacuri de infanterie, pentru a imobiliza inamicul şi a nu-i permite să îşi deplaseze rezervele spre localităţile atacate de cavaleria aliată. În zilele de 13/25, 14/26 şi 15/27 octombrie au continuat atacurile ruso-române asupra localităţilor deţinute de inamic în jurul Plevnei. Au fost cucerite în aceste zile, după prealabile bombardamente, localităţile Teliş şi Dolni Dubnic şi a fost ocupată localitatea Gorni Dubnic. La 16/28 octombrie, Detaşamentul Slăniceanu a cucerit localitatea Vidin, deschizând drumul spre Rahova.

La 19/31 octombrie 1877 încercuirea Plevnei era completă.

La 29 octombrie/10 noiembrie trupele române au cucerit localitatea Susurlu, realizând astfel un front continuu între Griviţa şi Dolni Etropol. Dispozitivul trupelor române se prezenta astfel: de la Griviţa până la vest de râul Bukov se afla Divizia 2 infanterie, cu 27 tunuri şi 4 mortiere, comandată de colonelul Cerchez; de la vest de valea râului Bukov până în dreptul localităţii Susurlu se afla Divizia 3 infanterie, cu 30 piese de artilerie, comandată de colonelul George Anghelescu; de la localitatea Susurlu până la râul Vid, cu frontul spre Opanez, se aflau brigăzile de infanterie comandate de coloneii Sachelarie şi Borănescu; de la râul Vid până la Dolni Etropol se afla Divizia 4 infanterie, cu 24 tunuri, comandată de generalul Racoviţă.

La 22 noiembrie/4 decembrie armata română care opera în război a fost reorganizată în Corpul 1 de operaţii, la Plevna, comandat de generalul Alexandru Cernat, Corpul 2 de operaţii şi Corpul de rezervă.

La 28 noiembrie/10 decembrie 1877 trupele otomane din Plevna, au început ieşirea din încercuire.

Ordinea de bătaie a armatei turceşti, care vroia să iasă din încercuire, era următoarea: Divizia 1, Divizia 2, o brigadă pentru convoi, Corpul de Cavalerie, artileria de rezervă, 3 companii genişti şi escorta Cartierului General turc. Această structură a fost adoptată prin reorganizarea armatei otomane, special în vederea ieşirii din încercuire. Comandantul tuturor forţelor turce era Osman Paşa. Comandantul Diviziei 1 turce era generalul de brigadă Tahir Paşa, al Divziei 2 generalul de divizie Adil Paşa, al brigăzii convoiului colonelul Sayir Bey, al cavaleriei colonelul Bekir Bey. În total, forţele turce care vroiau să iasă din încercuire aveau 34.000 militari (din care 7.000 erau convalescenţi sau răniţi), cu 88 tunuri.

Divizia 1 turcă, a atacat de-a lungul drumului Plevna-Gorni Etropol, iar Divizia 2 turcă a început evacuarea fortificaţiilor din jumătatea estică a Plevnei. Trupele de grăniceri ruşi şi Brigada 1, condusă de colonelul Grigore Cantilli, din Divizia 4 infanterie română, au rezistat cu succes.

Bateria 2 din Regimentul 1 artilerie, comandată de căpitanul Grămăticescu, şi bateria 1 din Regimentul 3 artilerie, comandată de căpitanul Alexandrescu au deschis focul asupra flancului drept al Diviziei 1 turcă, iar în jurul orei 9.30 Divizia 2 română, comandată de colonelul Cerchez, observând retragerea Diviziei 2 turcă, a pornit în urmărirea acesteia, ocupând reduta Griviţa 2. Osman Paşa anunţă că predă cetatea necondiţionat şi se predă colonelului Cerchez. La ora 14, orice rezistenţă turcească încetase în Plevna, iar la ora 15 intra în localitatea cucerită regele Carol I, cam în acelaşi timp cu Marele Duce Nicolae, comandantul armatei ruse din Balcani.

Contribuţia trupelor române la cucerirea Plevnei a fost recunoscută de marele duce Nicolae, care, într-un ordin de zi, arăta că „rezultatele strălucite care s-au dobândit la Plevna sunt datorate în mare parte cooperaţiunei bravei armate române, precum şi imboldului pe care trupele aliate îl primea de la comandantul lor imediat (domnitorul Carol I, n.n.), la care au admirat activitatea, curajul şi devotamentul la datoria sa de oştean”.

Cucerirea Plevnei a deschis drumul trupelor ruse spre Istanbul, cucerirea oraşelor Filipopol şi Adrianopol determinând Turcia să capituleze (23 ianuarie/4 februarie 1878).

Prin tratatele de la San Stefano şi Berlin (1878), România obţinea independenţa de stat şi Dobrogea.

cititi si:

- Războiul Ruso-Turc (1877–1878)

- Războiul de Independență al României (1877 – 1878)

- Lupta de la Smârdan (12/24 ianuarie 1878)

- Tratatul de la San Stefano (19 februarie/3 martie 1878)

- Congresul de la Berlin (13 iunie – 13 iulie 1878)

Calendar Ortodox 30 august 2023

Sf. Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei, și Ioan de la Râșca și Secu, episcopul Romanului; Sf. Ierarhi Alexandru, Ioan și Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului

 

Calendar Ortodox 30 august 2023

Sf. Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei, și Ioan de la Râșca și Secu, episcopul Romanului;

†  Sf. Ierarhi Alexandru, Ioan și Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului

 

Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei

Sfântul Ierarh Varlaam (Moțoc) al Moldovei (n. 1585 – d. 18 august 1657) a fost mitropolit al Moldovei între anii 1632-1653.

Este considerat a fi unul dintre întemeietorii limbii române literare.

A tradus și compus mai multe lucrări de spiritualitate.

Sf. Varlaam (pe numele de de mirean Vasile Moțoc) s-a născut în jurul anului 1585.

Provenea dintr-o familie de răzeși (din Borcești, sat dispărut situat lângă Târgu-Neamț, după unele surse, sau din din Bolotești, județul Vrancea, după alte surse)

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Sfântul Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu, Arhiepiscopul Romanului

Sfântul Cuvios Ierarh Ioan de la Râșca și Secu este un cuvios călugăr și ierarh al Bisericii Moldovei care a trăit în veacul al XVII-lea, fiind contemporan și apropiat mitropoliților Varlaam și Dosoftei.

Cuviosul Ioan s-a născut în ținutul Vrancei (pe atunci numit ținutul Putnei), din neam de răzeși, din binecredincioșii părinți Gheorghe și Anastasia. Din tinerețe a dorit viață călugărească.

Rudenia sa, Varlaam Moțoc, viitorul mitropolit al Moldovei, își petrecea viața călugărească în osteneli sfinte la Mănăstirea Secu.

Aflând de râvna și dorința tânărului, l-a dus în obștea Mănăstirii Râșca, rectitorită de vornicul Costea Băcioc, prietenul apropiat al lui Varlaam.

Aici, la Râșca, tânărul vrâncean a fost călugărit de egumenul Agafton, în jurul anului 1630.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Sfântul Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului

Cel între sfinți, părintele nostru Alexandru al Constantinopolului a fost primul episcop al Constantinopolului, el fiind deja episcop al Bizanțului atunci când numele orașului a fost schimbat în Constantinopol.

Alexandru a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea și a luptat împotriva ereziei ariene.

Se crede despre Sfântul Alexandru că s-a născut între 237 și 244.

A fost ales vicar pentru a-l asista pe Mitrofan, care era episcop al Bizanțului în primele decade ale secolului al IV-lea și care era foarte bătrân în vremea Sinodului de la Niceea.

Există o mare incertitudine legată de transferul dintre Alexandru și Mitrofan privind episcopia Bizanțului și decesul lui Mitrofan.

Hirotonirea lui Alexandru ca vicar a avut loc, probabil, între 313 și 314, când Alexandru avea 72 de ani.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Sfântul Ierarh Ioan, Patriarhul Constantinopolului

Ioan al VIII-lea Xiphilinos (în greacă : Ιωάννης Η΄ Ξιφιλίνος) a fost patriarh al Constantinopolului de la 1 ianuarie 1064 și până la 2 august 1075, când a și murit.

A fost precedat de Constantin al III-lea Lihudas si Urmat de Cosma I.

După unii autori este prăznuit la 30 august în Biserica Ortodoxă, fiind Ioan din prăznuirea sfinților „Alexandru, Ioan și Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului”.

Originar din Trebizonda, Ioan al VIII-lea Xiphilinos s-a născut pe la anul 1010 și a venit la Constantinopol pe la anul 1030 ca să studieze.

Aici s-a împrietenit cu Mihail Psellos (cu câțiva ani mai tânăr decât el), dar fără să împărtășească cu el pasiunea pentru filosofia neoplatonică, cea care l-a condus pe acesta din urmă la erezie.

Amândoi au făcut parte din tinerii școliți promovați de împăratul Constantin al IX-lea (1042).

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Sfântul Ierarh Pavel cel Nou, Patriarhul Constantinopolului

Cel întru sfinți părintele nostru Pavel al IV-lea al Constantinopolului, numit și Pavel cel Nou, a fost patriarh al Constantinopolului în a doua jumătate a secolului al VIII-lea, între anii 780 și 784.

Sfântul Patriarh Pavel al IV-lea al Constantinopolului era originar din Cipru.

El a fost mai întâi citeț, și, strălucind cu cuvintele și faptele sale virtuoase, a fost ales Patriarh, împotriva voinței sale, în cea dea doua Duminică din Postul Mare din anul 780, după o lungă perioadă în care tronul de patriarh a fost neocupat, din cauza tulburărilor ereziei iconoclaste.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Varlaam al Moldovei (1585 – 1657)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe:  ro.orthodoxwiki.orgro.wikipedia.orgcersipamantromanesc.wordpress.com

 

Varlaam al Moldovei

Sfântul Ierarh Varlaam (Moțoc) al Moldovei (n. 1585 – d. 18 august 1657) a fost mitropolit al Moldovei între anii 1632-1653.

Este considerat a fi unul dintre întemeietorii limbii române literare.

A tradus și compus mai multe lucrări de spiritualitate.

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe 30 august.

Varlaam al Moldovei (1580/1585 – 1657) - foto preluat de pe doxologia.ro

Varlaam al Moldovei (1585 – 1657) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Viața

Sf. Varlaam (pe numele de de mirean Vasile Moțoc) s-a născut în jurul anului 1585.

Provenea dintr-o familie de răzeși (din Borcești, sat dispărut situat lângă Târgu-Neamț, după unele surse, sau din din Bolotești, județul Vrancea, după alte surse)

A intrat în monahism la schitul Zosim, pe valea pârâului Secu, unde a învățat greaca și slavona.

Tânărul Vasile Moțoc a intrat în obștea noii mănăstiri, unde a fost călugărit cu numele de Varlaam.

Fiind un bun povățuitor, a ajuns pe treptele ecleziastice cele mai înalte, fiind numit egumen al mănăstirii.

A fost unul din întemeietorii limbii române literare. Printre altele, a tradus în românește Scara Sf. Ioan din Sinai.

După ce a fost sfetnic al domnitorului Miron Barnovski al Moldovei (timp în care a fost trimis într-o misiune ecumenică la Moscova și Kiev, în 1628), a devenit mitropolit al Moldovei între anii 1632-1653.

Ca nou mitropolit, Varlaam a avut multe realizări, mai ales că reușește să-și atragă și sprijinul voievodului Vasile Lupu.

Sprijinit și de Sf. Mitropolit Petru Movilă al Kievului, Mitropolitul Varlaam reușește înființarea primei tipografii românești din Moldova, în anul 1640, pe care a instalat-o la Mănăstirea “Sfinții Trei Ierarhi” din Iași.

A publicat în limba română scrierile Cazania, Cele șapte taine, Răspunsul împotriva catehismului calvinesc, Pravila, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu etc.

Mitropolitul Varlaam s-a numărat, în anul 1639, printre cei trei candidați propuși pentru ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al Constantinopolului.

În timpul Mitropolitului Varlaam al Moldovei a fost zidită frumoasa și renumita biserică a Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, ctitoria cea mai cunoscută a lui Vasile Lupu.

În anul 1641, în aceasta biserică, a adus moaștele Sf. Cuvioase Parascheva, dăruite Domnitorului Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol.

S-a ocupat de organizarea Sinodului de la Iași din 1642. S-a îngrijit de construcția bisericii Sf. Trei Ierarhi din Iași, unde a așezat moaștele Sf. Parascheva.

A contribuit la înființarea Academiei Domnești de la Iași.

S-a retras la Mănăstirea Secu în 1653, unde a rămas până la moartea sa, în 1657.

După ce voievodul Vasile Lupu a pierdut scaunul domnesc în anul 1653, Mitropolitul Varlaam, dornic de liniște și de rugăciune, s-a retras la Mănăstirea Secu.

Acolo a mai trăit patru ani, în smerenie, în rugăciune și în viețuire sfântă, strămutându-se la veșnicele locașuri în luna august a anului 1657.

Toate cele agonisite în timpul vieții sale le-a dăruit Mănăstirii Secu.

A fost înmormântat în zidul de miazăzi al bisericii Mănăstirii Secu.

 

Proslăvirea

La propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în data de 12 februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române  l-a trecut în rândul sfinților pe învățatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, rânduindu-i ca dată de prăznuire ziua de 30 august.

Proclamarea oficială a canonizării lui a avut loc pe 29 august 2007, la Mănăstirea Secu.

 

Opera

Cazania sau Cartea românească de învățătură de la prăvilele împărătești

Cazania lui Varlaam – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Cazania lui Varlaam (Cartea românească de înţelepciune) este cea mai relevantă lucrare a sa pe care o finalizează în 1637. “Cazania” lui Varlaam contine primele versuri în limba română, intitulate “Stihuri în stema domniei Moldovei“. Reuşeşte să o tipăreacă abia în 1643 la Iaşi la “tiparul domnesc“.

Considerată de Iorga, drept opera cea mai populară a epocii noastre vechi, ea conține primele versuri în limba română, intitulate Stihuri în stema domniei Moldovei, prin care este recunoscut meritul domnitorului Vasile Lupu în tipărirea cărții. Cazania are două părți:

- partea I cuprinde extrase din Evanghelie și comentariul lor pentru 32 de duminici;

- partea a II-a povestește viețile sfinților, ordonate calendaristic, de la Simion Stîlpnicul (1 septembrie) pînă la Tăierea capului Sfîntului Ioan (29 august).

Nicolae Manolescu, în Istoria critică a literaturii române desprinde următoarele trăsături ale operei: frumusețea limbii utilizate -vorbește pe înțelesul tuturor, presărând explicațiile cu întrebări retorice și cu îndemnuri, arta povestirii -este primul nostru povestitor, înfățișînd țărănește chestiunile teologice.

Cartea românească de învăţătură (Cazania) a Mitropolitului Moldovei Varlaam, opera sa de vîrf, este apreciată drept capodopără a literaturii române din prima jumătate a sec. XVII. Cunoscutul istoric literar George Ivaşcu, referindu-se la această operă, arată: “Cartea românească de învăţătură… deţine în cultura română un loc analog “Bibliei” lui Luther în cultura germană. Ea este cea mai însemnată scriere sub raportul contribuţiei la formarea limbii literare, atît prin geniul lingvistic al tălmăcitorului, care a reuşit cel dintîi să emancipeze limba română de originalele slavone, creînd pe o bază populară, stilul cărturăresc al limbii noastre vechi, cît şi prin răspîndirea extraordinară ce a cunoscut-o…“.

Jitiile (biografiile de asceți și martiri) oferă cititorului materialul din care se inspirau și pictorii populari. Unele sunt adevărate basme, care au mișcat imaginația multor ascultători.

Sfîntul Nicolae, auzind că un tată sărac vrea să-și împingă fetele spre prostituție, aruncă pe geamul casei câte o năframă cu 300 de galbeni pentru fiecare fecioară.

Sfîntul mucenic Tiron caută într-o pădure un balaur și negăsindu-l se culcă sub un copac. Este trezit de o „muiere giupîneasă” care-i spune unde se pitea fiara.

Fonetismele arhaice și regionale – elementele de sintaxă arhaică, ca dovezi despre evoluția limbii: „dirept acela loc”.

Varlaam participă la publicarea în 1644 a “Predisloviei” şi a altei tipărituri “Şapte taine bisericeşti” în tălmăcirea lui Eustratie Logofătul.

În 1645 vede lumina tiparului o altă carte “Răspunsul împotriva catihismului calvinesc” fiind un fel de mărturisire ortodoxă din Moldova pentru românii din Transilvania. Opera este un pamflet conceput în scopul de a-i apăra pe ardeleni de calvinism și de pericolul deznaționalizării. Scrisă liber de orice izvor, cartea fierbe de indignare sub învăluirile cuminți ale frazei.

Prin activitatea sa de mare prelat şi de cărturar Mitropolitul Varlaam a apărat biserica ortodoxă din ţările române de curentele reformatoare. Prin cărţile sale şi prin activitatea sa de Mitropolit al Moldovei Varlaam a făcut un mare pas în trecerea la limba română în biserică. În multe biblioteci, arhive, mănăstiri şi biserici din România, Republica Moldova, Rusia şi alte ţări se păstrează cărţi tipărite şi manuscrise, obiecte de cult şi veşminte care au aparţinut celebrului cărturar.

 

Imnografie

Tropar, glasul 1:

Vrednic slujitor al lui Hristos și înțelept apărător al dreptei credințe, mare cinstitor al Sfintei Cuvioase Parascheva și credincios luminător al neamului românesc, Sfinte Ierarhe Varlaam, roagă pe Hristos-Dumnezeu să ocrotească și să mântuiască sufletele noastre.

Condac

Cu dumnezeieștile învățături strălucind, Părinte Sfinte, ai păstorit Biserica neamului tău și ai tâlcuit Evanghelia lui Hristos. Pentru aceasta, te-ai arătat, Sfinte Ierarhe Varlaam, ca un mare apărător al dreptei credințe.

 

cititi mai mult despre Varlaam al Moldovei si pe: basilica.rodoxologia.roen.wikipedia.org

Ioan de la Râșca și Secu (†1685)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Ioan de la Râșca și Secu

Sfântul Cuvios Ierarh Ioan de la Râșca și Secu este un cuvios călugăr și ierarh al Bisericii Moldovei care a trăit în veacul al XVII-lea, fiind contemporan și apropiat mitropoliților Varlaam și Dosoftei.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 30 august.

Ioan de la Râșca și Secu (†1685) - foto preluat de pe doxologia.ro

Ioan de la Râșca și Secu (†1685) - foto preluat de pe doxologia.ro

 

Viața

Cuviosul Ioan s-a născut în ținutul Vrancei (pe atunci numit ținutul Putnei), din neam de răzeși, din binecredincioșii părinți Gheorghe și Anastasia. Din tinerețe a dorit viață călugărească.

Rudenia sa, Varlaam Moțoc, viitorul mitropolit al Moldovei, își petrecea viața călugărească în osteneli sfinte la Mănăstirea Secu.

Aflând de râvna și dorința tânărului, l-a dus în obștea Mănăstirii Râșca, rectitorită de vornicul Costea Băcioc, prietenul apropiat al lui Varlaam.

Aici, la Râșca, tânărul vrâncean a fost călugărit de egumenul Agafton, în jurul anului 1630.

În anul 1632, Varlaam ajunge mitropolit al Moldovei, iar după câțiva ani îl mută pe călugărul Ioan de la Mănăstirea Râșca la Mănăstirea Secu, dându-i chilia, cărțile și lucrurile pe care mitropolitul le păstra în mănăstirea sa de metanie. Ioan, care viețuise la Râșca aproximativ 18 ani, nu a uitat niciodată mănăstirea în care a fost călugărit, contemporanii și urmașii numindu-l „Ioan de Râșca”.

La Mănăstirea Secu, Ioan a stat sub ascultarea egumenilor Nechifor și Ghedeon, acesta din urmă fiind ctitorul Schitului – azi Mănăstirea Sihăstria -, și apoi, în două rânduri, mitropolit al Moldovei.

În anul 1641, Domnitorul Vasile Lupu, sfătuit de Mitropolitul Varlaam, înființează în Cetatea Neamțului o mică mănăstire, cu hramul Sf. Ierarh Nicolae.

În Cetate se adăposteau, în vremuri de restriște, familia domnitorului și alte familii boierești din Moldova.

Aici era adăpostit și tezaurul țării.

De aceea, Mitropolitul Varlaam a așezat la egumenia acestei mănăstiri-cetate pe omul său de încredere și rudenia sa, Ioan „de la Râșca” de la Mănăstirea Secu, smerit călugăr, mare rugător și postitor.

Ioan a fost egumen la Mănăstirea din Cetatea Neamțului până în anul 1665.

El a botezat-o în 1650, pe fiica lui Joldea, armașul cetății, cea care avea să fie, peste ani, marea sihastră, Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, căreia i-a și fost duhovnic și îndrumător până la vârsta de 16 ani, îndemnând-o să aleagă viața monahală.

În toți acești ani, el a povățuit cu blândețe pe străjerii Cetății, săvârșind și pentru ei Sfânta Liturghie, fie în paraclisul Cetății, renovat de Vasile Voievod, fie în bisericuța metocului Cetății din satul străjerilor, ctitorită de același milostiv Domnitor și care avea patron tot pe Sf. Nicolae.

În cele din urmă zile ale Mitropolitului Varlaam, egumenul Ioan din Cetate se afla în chilia acestuia de la Secu, ascultându-i ultimele dorințe și povețe, iar după mutarea sa la Domnul, l-a așezat în mormântul de lângă zidul bisericii.

În anul 1666, Mitropolitul Ghedeon, aflat pentru a doua oară în scaunul mitropolitan, l-a așezat, pentru un an de zile, egumen la Mănăstirea Secu.

Unul dintre viețuitorii acestei mănăstiri, Arhimandritul Dionisie Udișteanu, îl descrie pe egumenul Ioan astfel:

„… ucenic al Mitropolitului Varlaam, bun cunoscător al limbii slavone, foarte smerit, având o viață pilduitoare și cu realizări mari în activitatea sa”.

În anul 1667, Ioan este ales, hirotonit și instalat episcop al Hușilor, Episcopie ce purta grijă de credincioșii din Țara de Jos a Moldovei, de pe ambele maluri ale Prutului. Aici, Ioan a păstorit timp de șapte ani, în vremuri grele, când turcii și tătarii prădau, deseori, aceste locuri.

Vlădica Ioan era milostiv, gata oricând să aline orice durere. Era foarte îndrăgit și respectat de ceilalți ierarhi moldoveni, mai cu seamă de Sfântul Ierarh Dosoftei, în acea perioadă episcop la Roman, iar după câțiva ani mitropolit al Moldovei.

Din anul 1674 și până la fericita sa mutare la Domnul, în anul 1685, Ioan a păstorit Episcopia Romanului, înființată de primii voievozi Mușatini ai Moldovei.

Această eparhie se bucura de deosebită cinste, ierarhilor dându-li-se uneori titlul de arhiepiscop sau chiar de mitropolit al Țării de Jos.

Și aici, marele ierarh Ioan a dus o viață pilduitoare. Un Pateric al sfinților din Moldova-România, manuscris din anul 1888, ni-l descrie astfel:

Și tot în anii aceștia și preasfințitul arhiepiscop Ioan au îndemnat pre lume a se minuna prin strălucitele și sfintele sale nevoințe. El mai întâi din tânără vârstă au îmbrățișat orânduiala monahicească … și petrecând viață sfântă și plăcută lui Dumnezeu, de acolo s-au rânduit la scaunul arhiepiscopiei Romanului în anul 1674, unde iarăși întru neîncetate nevoinți și întru înalte bunătăți strălucind minunat! Și petrecând cu smerenie adâncă, s-au mutat la vecinica odihnă”.

Cât timp a păstorit la Roman s-a ostenit ca, din puțina sa agoniseală, să ctitorească Mănăstirea Mera, în ținutul său natal.

La săvârșirea acestei frumoase fapte a fost ajutat de rudenia sa, vornicul Moțoc din Odobești.

Mănăstirea Mera era destul de aproape de Mănăstirea Vărzărești, pustiită de slujitorii domnești ai lui Matei Vodă Basarab și părăsită de călugări.

Episcopul Ioan a găsit de cuviință ca la această mănăstire să așeze pe ucenica sa Teodora de la Cetatea Neamțului, împreună cu alte câteva călugărițe.

Purtând grijă de lucrările de la Mera, putea supraveghea și liniștea călugărițelor, ajutându-le totodată cu cele necesare traiului.

Adânc impresionat de viața curată și alesele nevoințe ale episcopului Ioan, Sfântul Mitropolit Dosoftei, în cartea sa „Viața și petrecerea sfinților”, îl numește arhiepiscopul cel sfânt și minunat.

Înainte de moarte, Ioan a lăsat mitropolitului său puținele bunuri pe care le avea.

În anul 1685 fericitul Ioan s-a mutat la Domnul. Sfântul Mitropolit Dosoftei, împreună cu ceilalți ierarhi ai Moldovei, i-a făcut cuvenita prohodire și l-au așezat în mormântul de lângă biserica mare a Mănăstirii Secu.

Lespedea mormântului său, peste care au trecut vitregiile vremurilor, stă și astăzi mărturie deasupra locului unde odihnesc osemintele sale. Teodora, după ce și-a condus duhovnicul pe drumul spre veșnicie, s-a retras în singurătate în Munții Sihlei, urmând pilda vieții duhovnicescului său părinte.

 

Proslăvirea

Simțind sfințenia vieții și ajutorul rugăciunilor sale, credincioșii din Moldova au dat cinstire cuvenită de sfânt cuviosului ierarh Ioan „de Râșca”.

Luând în considerare viața de sfințenie și cinstirea de care s-a bucurat încă din viață ierarhul Ioan al Romanului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfinților în data de 7 martie 2008, având zi de pomenire la 30 august, împreună cu Sfântul Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei.

Programul liturgic închinat Sfântului Cuvios Ioan și Sfântului Ierarh Varlaam va începe pe 29 august, la ora 18:00, cu slujba de Priveghere.

A doua zi, pe 30 august, acesta va continua cu Acatistul Sfântului Ierarh Ioan de la Râșca și Secu.

La 9:30 va începe Sfânta Liturghie oficiată de IPS, iar de la 11:30 va avea loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Ierarh Ioan de la Râșca și Secu.

Iată că pe 30 august, un alt sfânt nemțean va fi în atenția Bisericii din Moldova.

Este un moment deosebit din viața Mănăstirii Secu și a Mănăstirii Râșca, pentru că iată se adaugă încă un rugător în fața lui Dumnezeu pentru noi,

Sfântul Cuvios Ierarh Ioan, și, de aceea, îi invităm pe toți credincioșii, pe toți pelerinii din împrejurimi să participe la acest eveniment, pentru că sfântul nu se roagă doar pentru Mănăstirea Secu și viețuitorii ei, ci se roagă pentru toți credincioșii din Moldova și din toată țara“,

a declarat consilierul Sectorului Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Iașilor, pr. Mihai Vizitiu.

Proclamarea oficială a canonizării Sfântului Cuvios Ierarh Ioan de la Râșca și Secu a avut loc în anul 2008, pe 5 iunie, la Mănăstirea Neamț, de Înălțarea Domnului, alături de alți opt cuvioși care au trăit și s-au nevoit în rugăciune și jertfă în ținuturile Neamțului.

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Ierarh Ioan de la Râșca și Secu a avut loc sâmbătă 30 august 2008 la Mănăstirea Secu de către Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, alături de alți ierarhi ai Sfântului Sinod.

 

Tropar

Glasul 4

Ucenic preaales al Sfinţilor Mitropoliţi Varlaam şi Dosoftei ai Moldovei, prin rânduiala lui Dumnezeu ai fost, Ierarh Sfânt şi minunat, Episcop al Huşilor şi Arhiepiscop al Romanului. Păzind dreapta credinţă, ai păstorit turma lui Hristos şi, în sfinţenie vieţuind, ai binecuvântat sfintele mănăstiri Râşca şi Secu. Sfinte Ierarhe Ioane, roagă-te lui Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

 

cititi si Acatistul Sfântului Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu, Arhiepiscopul Romanului (30 August)

 

cititi mai mult despre Ioan de la Râșca și Secu si pe: basilica.rodoxologia.ro

Alexandru al Constantinopolului (†337)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe: ro.orthodoxwiki.orgș doxologia.ro

 

Alexandru al Constantinopolului 

Cel între sfinți, părintele nostru Alexandru al Constantinopolului a fost primul episcop al Constantinopolului, el fiind deja episcop al Bizanțului atunci când numele orașului a fost schimbat în Constantinopol.

Alexandru a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea și a luptat împotriva ereziei ariene.

El este pomenit de Biserică la 30 august.

Alexandru al Constantinopolului (†337)  - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Alexandru al Constantinopolului (†337) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Se crede despre Sfântul Alexandru că s-a născut între 237 și 244.

A fost ales vicar pentru a-l asista pe Mitrofan, care era episcop al Bizanțului în primele decade ale secolului al IV-lea și care era foarte bătrân în vremea Sinodului de la Niceea.

Există o mare incertitudine legată de transferul dintre Alexandru și Mitrofan privind episcopia Bizanțului și decesul lui Mitrofan.

Hirotonirea lui Alexandru ca vicar a avut loc, probabil, între 313 și 314, când Alexandru avea 72 de ani.

Din cauza vârstei lui Mitrofan, Alexandru a fost cel care a participat la Sinodul de la Niceea, deși se poate ca și Mitrofan însuși să fi participat la acest sinod (1). În realitate, Alexandru i-a succedat lui Mitrofan numai după decesul acestuia, conform voinței lui Mitrofan (2).

Punctul central al Sinodului de la Niceea a fost disputa teologică provocată de Arie și învățătura sa numită arianism.

Alexandru l-a sprijinit pe Alexandru al Alexandriei în apărarea poziției trinitare la sinod, în final sinodul condamnându-l pe Arie și arianismul.

După sinod, Arie a cerut să fie reprimit în comuniune. Cu sprijinul lui Eusebiu de Nicomidia, care l-a convins pe împărat, Constantin cel Mare l-a obligat pe Alexandru să îl reprimească oficial pe Arie în comuniune.

În conformitate cu relatarea lui Socrate Scolasticul, Arie nu s-a dezis faptic de erezia lui, ci a adoptat o poziție echivocă, lucru de care Episcopul Alexandru fusese avertizat.

Deși adepții lui Eusebiu l-au amenințat pe Alexandru cu depunerea și alungarea, el a persistat în a refuza să-l admită pe Arie înapoi în sânul Bisericii.

Alexandru s-a închis singur în Biserica Sfânta Irina, care la acea vreme era catedrala Constantinopolului, în rugăciuni fierbinți către Dumnezeu cerând să fie luat din lumea aceasta mai degrabă decât să fie forțat să refacă comuniunea cu cineva care doar se prefăcea că se pocăiește.

Așa cum se cunoaște, Arie a murit în 336 în drum spre biserică, înainte de a putea fi reprimit în comuniune.

Alexandru nu i-a supraviețuit mult timp lui Arie. Se spune că pe patul de moarte el și-a numit succesorul în persoana vicarului său, Pavel și că și-a avertizat clerul împotriva lui Macedonius, un semi-arian care a devenit episcop de Constantinopol în 342 și ale cărui învățături au inspirat macedonianismul.

 

Imnografie

Tropar, glasul al IV-lea:

Dumnezeul Părinților noștri, care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu depărta mila Ta de la noi, ci pentru rugăciunile lor Sfinților Patriarhi Alexandru, Ioan și Pavel cel Nou, în pace îndreptează viața noastră.

Condac, glasul al VIII-lea:

Cu turma ta, ca cel ce m-am izbăvit de cei răucredincioși, aduc semne de biruință și mulțumire, ție nebiruitului viteaz, ierarhe. Pentru că ai omorât pe Arie cel nebun și ai amuțit pe filosoful cel semeț. Pentru aceea grăiesc către tine: Bucură-te, Părinte, de trei ori fericite.

Alt condac, glasul al VIII-lea[6]:

Aprinși fiind de dragostea lui Hristos, slăviților, ați luat jugul sfintei Sale Cruci, următori arătându-vă Lui în viețile voastre, și astfel făcutu-v-ați părtași dumnezeieștii Sale slave, înțeleptule Alexandru împreună cu minunatul Ioan și cu slăvitul Pavel. Stând înaintea tronului Său, rugați-vă statornic pentru sufletele noastre.

cititi si Acatistul Sfântului Alexandru, Patriarhul Constantinopolului (30 August)

 

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Sfințit Alexandru de Constantinopol se zugrăvește sub chipul unui bătrân (Erminia picturii bizantine, ed. Sophia, București, 2000, p. 212, 218).

 

Note și referințe

1 – Site-ul Patriarhiei Ecumenice spune că Alexandru i-a succedat lui Mitrofan în 314.

2 – Datarea tranziției scaunului patriarhal dintre Mitrofan și Alexandru din acest articol urmărește informațiile postate pe site-ul Patriarhiei Ecumenice [lista patriarhilor].

Totuși, aceste informații nu coincid cu cele din biografia lui Mitrofan I de pe același site și nici cu perioada Primului Sinod Ecumenic, Alexandru fiind deja Episcop al Bizanțului cu zece ani înainte de sinod

cititi mai mult despre Alexandru al Constantinopolului si pe: basilica.ro; doxologia.ropravila.roro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

Viața Sfântului Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului

Alexandru al Constantinopolului (†337)  - foto preluat de pe doxologia.ro

Alexandru al Constantinopolului (†337) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Alexandru a fost protopop și horepiscop pe vremea Sfântului Mitrofan, întâiul Patriarh al Constantinopolului, fiind înfrumusețat cu toate faptele bune. Când s-a adunat în Niceea întâiul Sinod a toată lumea, al Sfinților Părinți, Patriarhul Mitrofan, neputând să se ducă la acel sobor, din pricina bătrâneților și slăbiciunii trupești, a trimis pe acest Alexandru, apărător al dreptei credințe. El, șezând în sobor în locul patriarhului său, s-a luptat mult pentru dreapta credință împotriva răucredinciosului Arie. După săvârșirea Sinodului, Alexandru întorcându-se din Niceea în Constantinopol, îngerul Domnului s-a arătat fericitului Mitrofan, spunându-i că i se apropie sfârșitul și poruncindu-i să-l lase după sine ca patriarh pe Alexandru, zicând: „După zece zile îți vei lua cununa de la Dumnezeu, iar scaunul bisericesc să-l ia, în locul tău, Alexandru, slujitorul tău”.

Deci, a venit și dreptcredinciosul împărat, marele Constantin, împreună cu alți părinți, ca să cerceteze pe Sfântul Patriarh Mitrofan care era bolnav și zăcea pe patul morții. Când l-a întrebat pe cine îl va binecuvânta să primească scaunul patriarhiei după mutarea sa, Sfântul Mitrofan a răspuns: „Domnul mi-a descoperit că după mine va lua scaunul patriarhiei Alexandru, împreună slujitorul meu, cel vrednic de adevărata alegere și de darul Duhului Sfânt”. Așa s-a și întâmplat.

Ducându-se Sfântul Mitrofan la Domnul, a fost pus ca patri-arh al Constantinopolului, Alexandru. El a păstorit bine turma cea cuvântătoare a lui Hristos și gonea lupii eretici și elini; pentru că nu numai cu arienii avea mare luptă, dar și cu filosofii. Unii din acești filosofi, îndrăznind, se apropiau de împărat și îl certau, că a lepădat credința cea veche părintească, a lepădat legile romane și grecești și a primit o credință și o lege nouă, care va fi, nu spre întărire, ci spre risipirea împărăției. Ei rugau pe împărat să le poruncească să întrebe de credință pe Alexandru, episcopul lui; deci, împăratul a poruncit să se facă întrebare. Alexandru, arhiereul lui Dumnezeu, deși era neînvățat în filosofia elinească, însă, fiind plin de Duhul Sfânt, nu s-a lepădat de întrebare.

Ducându-se mulți filosofi și voind toți să se întrebe cu episcopul creștinesc, arhiereul i-a rugat să aleagă pe unul din ei mai înțelept și cuvântător și să-l pună înaintea sa la întrebare, iar ceilalți să asculte toți. Sfântul le zicea: „Altminteri nu voi putea eu, un singur om, să vă dovedesc la toți, când veți striga și vă veți gâlcevi; de aceea voi, filosofii, să alegeți pe care îl știți că este mai înțelept”. Deci, ei au ales unul și l-au pus înaintea arhiereului, iar ei singuri s-au gătit la ascultare cu luare aminte.

Începând, Preasfințitul Patriarh Alexandru a zis către filosof: „În numele Domnului meu Iisus Hristos, îți poruncesc să taci!”. Și îndată i s-a legat limba filosofului și a rămas mut, neputând zice nimic.

Văzând aceasta, adunarea filosofilor s-a înfricoșat și s-a rușinat. Deci, unii din ei au fugit de rușine, iar alții au crezut în Hristos. Filosoful cel amuțit, văzând prin amenințare rătăcirea sa, iar credința creștinească arătându-i-se a fi dreaptă, a căzut la picioarele arhiereului și i s-a dezlegat limba din amuțire, și cu mare glas a început a slăvi pe Hristos și s-a botezat împreună cu ceilalți prieteni ai săi. Atunci s-a făcut bucurie împăratului și tuturor cre-dincioșilor, încât Dumnezeu, Care a dăruit atâta putere minunată plăcutului său, se preamărea de toți.

După aceea, Sfântul Alexandru a omorât cu rugăciunea și pe răucredinciosul Arie, pentru că, trecând câțiva ani de la Sinodul cel dintâi a toată lumea și fiind chemat la Constantinopol acel eretic, a amăgit cu vicleșug pe dreptcredinciosul împărat Constantin, când l-a întrebat de crede astfel, precum Sfinții Părinți au întărit în Sinodul din Niceea. Iar el, având în sân hârtia ereticeștii sale credințe, lovea cu dreapta pieptul, zicând: „Așa cred”. Ca și cum învoindu-se cu credința cea întărită în Niceea, iar cu gândul zicea: „Așa cred, precum am scris cu mâna mea, și cum am în sânul meu”. Jurându-se înaintea împăratului că așa crede, și împăratul neștiind un vicleșug ca acela, a crezut cuvintele lui cele meșteșugite; deci, l-a trimis la Preasfințitul Alexandru, poruncindu-i să primească pe Arie întru împărtășirea bisericească, ca pe un dreptcredincios.

Ziua de Duminică a fost rânduita ca să intre Arie în biserică spre împărtășire. Sfântul Alexandru se lepăda a-l primi pe el, ca pe un începător de eresuri. Fiind sâmbăta spre Duminică, în acea noapte arhiereul lui Dumnezeu, Alexandru s-a aruncat la rugăciune înaintea sfântului prestol și cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu ca îndată să-i ia sufletul din trup, ca să nu vadă ziua aceea, în care Arie avea să se apropie și să ia împărtășirea cu Sfintele Taine. Dar Dumnezeu, milostivindu-se spre Biserica Sa, a hotărât să piardă pe Arie de pe pământul celor vii.

Sfântul rugându-se astfel lui Dumnezeu, după ce s-a făcut ziuă, s-a apropiat ceasul sfintei slujbe. El a văzut pe Arie că venea din palatul împărătesc la biserică cu multă mândrie, înconjurat de boierii împărătești, care erau de eresul lui și de o mulțime de oameni înarmați. Apropiindu-se de locul ce se numea „Târgul lui Constantin”, unde era un stâlp de marmură, care avea pe sine coroana împărătească, a căzut frică asupra lui de conștiința ce-l mustra pe el și de frică i-a venit nevoia cea trupească; deci, își căuta loc ascuns. Din întâmplare a aflat o privată a poporului, în care, intrând el, a fost lovit cu o durere cumplită la cele dinăuntru și a crăpat în două ca și Iuda, iar mațele lui au ieșit prin șezut. Astfel a pierit cu ticăloșie, lepădându-și sufletul cu amar!

Văzând cei ce-l așteptau afară că nu mai iese, au intrat la el și l-au găsit mort în privată, zăcând în sânge. Atunci îndată s-a înștiințat toată cetatea de cumplita moarte neașteptată a ereticului Arie. Deci, ereticii s-au rușinat, iar dreptcredincioșii s-au bucurat, că Hristos, adevăratul Dumnezeu, este biruitorul vrăjmașului și hulitorului. Preasfințitul Patriarh Alexandru, auzind de aceasta, a dat mulțumire lui Dumnezeu, Cel ce S-a milostivit spre Biserica Sa și a scăpat-o de acel lup cumplit. Dreptcredinciosul împărat Constantin cel Mare, auzind de moartea lui Arie, s-a întărit mai mult în dreapta credință, și dogmele Sinodului din Niceea le-a ținut până la sfârșitul său.

Astfel a fost primită înaintea lui Dumnezeu rugăciunea cea dreaptă a lui Alexandru, marele arhiereu al lui Hristos, care, ca și cu o armă ascuțită, a omorât pe vrăjmașul Domnului. Deci, a făcut prăznuirea bisericii celei dreptcredincioase. După aceea și Sfântul Grigorie Cuvântătorul lui Dumnezeu, în cuvântul său către constantinopolitani, îl pomenește, grăind cu laude: „Adevăr vă zic vouă, deoarece sunteți ucenici ai preaalesului Alexandru, ai marelui ierarh și propovăduitor al Preasfintei Treimi, care, cu cuvântul și cu lucrul a gonit rătăcirea ereticească. Aduceți-vă aminte de rugăciunile lui cele la fel cu ale Apostolilor, prin care a pierdut pe începătorul și povățuitorul necurățeniei, în locul la care vrednică era limba necurată, ca prin necinste să se izbândească și prin moartea cea necinstită, care cu dreptate l-a ajuns, ca să se mustre veșnic vătămarea cea purtătoare de moarte ereticească, care a pierdut multe suflete”.

Acestea le-a grăit Sfântul Grigorie spre lauda Sfântului Alexan-dru și spre defăimarea răucredinciosului Arie, aducând aminte de moartea cea necinstită a lui Arie, care s-a întâmplat la acel loc necurat, prin rugăciunea Sfântului Alexandru. Căci, precum el a ocărât pe Fiul lui Dumnezeu, hulind dumnezeirea Lui cea întocmai puternică cu a Tatălui și de-a pururea fiitoare, tot așa ocară a luat prin moartea cea necinstită, izbîndindu-se ocara prin ocară.

Sfântul Alexandru, păstorind Biserica lui Hristos ani îndestulați, a ajuns la adânci bătrâneți; iar când a fost aproape de sfârșit, oile cele cuvântătoare au înconjurat patul păstorului lor și-l între-bau: „Părinte, cui ne lași pe noi, fiii tăi? Pe cine vei pune în locul tău, care, mergând pe urmele tale, ar putea să îndrepte bine Biserica?”. Iar el, arătând spre cei doi bărbați cinstiți, spre preotul Pavel și spre diaconul Macedonie, a zis: „De voiți să aveți păstor învățător și strălucit prin fapte bune, alegeți-l pe Pavel; iar de voiți să-l aveți numai frumos la față și cu podoaba din afară cinstit, atunci alegeți-vă pe Macedonie!”. Acestea zicându-le, Preasfințitul Patriarh Alexandru și-a dat sufletul, având de la nașterea sa nouăzeci și opt de ani.

După dânsul a luat scaunul patriarhal Sfântul Pavel, întâiul patriarh al Constantinopolului cu acest nume, a cărui pomenire se cinstește la 6 noiembrie. Sfântul Ioan care se numea Capadoc – căci era cu neamul din Capadocia -, a luat scaunul Patriarhiei Constantinopolului după Timotei cel răucredincios și la sfârșitul împărăției lui Atanasie ereticul. El a fost ales la acea înaltă dregătorie fără să vrea, și ridicat de poporul cel dreptcredincios mai mult decât cu puterea împărătească; dar nu a avut pace de la răucredinciosul împărat până la sfârșitul lui, fiind urât și gonit de dânsul.

Aceasta i se făcea, fiindcă împăratul acela ținea de eresul lui Sevir, mincinosul patriarh al Antiohiei, și potrivnicul Sinodului a toată lumea din Calcedon al Sfinților Părinți. Ereticul Sevir, urmând lui Dioscor și lui Eutihie, care au fost goniți de la Sinod și dați anatemei, zicea că o fire este în persoana lui Hristos, cuvântul și trupul s-ar fi amestecat prin întrupare într-o fire, iar nu după cum ne-au învățat Sfinții Părinți să credem, că în persoana lui Hristos sunt două firi, precum cânta și Biserica; Dumnezeu fiind din fire și cu firea făcându-se om pentru noi, nu în două fețe fiind despărțit, ci în două firi neamestecate fiind cunoscut. Același răucredincios și potrivnic al credinței celei drepte, bârfea cum că dumnezeirea Sfintei Treimi ar fi pătimit pe cruce împreună cu omenirea lui Hristos, și pentru aceea îndrăznea de adăuga la cântarea: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, și „Cel ce Te-ai răstignit pentru noi”, mântuiește-ne pe noi.

De la acel ticălos Sevir a ieșit erezia achefaliților, adică a celor fără de cap, numindu-se astfel pentru că n-au voit să fie sub episcopii dreptcredincioși, care stăpâneau bisericile, după cum capul stăpânește celelalte mădulare, ci fiecare singur se făcea începător și învățător, după mintea cea nebună a capului lor. Murind episcopii cei răucredincioși și preoții lor, la dânșii nu mai era rânduiala botezului după obiceiul bisericesc, nici a dumnezeieștii Liturghii, împărtășindu-se din agnețul cel de multă vreme pregătit și păzit, al Trupului lui Hristos. Deci, adunându-se în ziua Sfintelor Paști și zdrobind acel agneț în părți mici, atunci fiecare își alegea orice fel de credință nedreaptă voia, și, luând învățăturii socotința cea adevărată, învățau pe alții după mintea lor deșartă. Deci multe alte eresuri au răsărit de la dânșii, potrivnic unul altuia.

Despre acestea, Nichifor Calist, istoricul bisericesc grec, scria în cartea 18, cap. 45: „Din niște eretici ca aceia era și răucredinciosul împărat Atanasie, care a tulburat mult Biserica lui Dumnezeu, izgonind din scaunele lor pe ortodocșii arhierei. Și pe Sfântul Ioan, pus din nou patriarh al Constantinopolului, voia să-l izgonească; dar l-a ajuns pe el judecata lui Dumnezeu, că moartea i-a tăiat viața lui”. Dar, nu este cu necuviință a pomeni aici de moartea acelui rău împărat, care a fost astfel: Cu puține zile înainte de pieirea sa, a văzut în vis un om înfricoșat, șezând pe scaun înalt și întru slavă ca un judecător, și mulți stând înaintea lui. Judecătorul acela avea în mâinile sale o carte, pe care, deschizînd-o, a găsit scris numele împăratului Anastasie, pe care arătându-l împăratului, a zis: „Eu voiam să te las să trăiești mai mult; dar pentru necredința ta voi șterge din viața ta paisprezece ani”.

Aceasta zicând-o, a șters pe cel scris în carte, iar împăratul, cuprinzându-se de frică mare, s-a deșteptat din somn tremurând și, chemând pe unul din cei mai credincioși sfetnici ai săi, anume Amantie, care era de un gând cu dânsul în toate eresurile și răutățile, i-a spus lui cu mâhnire vedenia visului. Amantie, auzind această și înspăimîntîndu-se, a zis: „În noaptea aceasta am văzut și eu o vedenie înfricoșată: mi se părea că stau în fața împărăteștii tale fețe, ca și cum aș sluji, și iată o scroafă mare, alergând, m-a apucat de haină de deasupra și m-a trântit la pământ”. Niște visuri înfricoșate ca acestea spunându-și unul altuia, s-au înspăimântat și au chemat pe un vrăjitor, anume Proclu. Ei i-au spus lui visele lor ca să le tâlcuiască; iar acel vrăjitor le-a spus lor că degrab vor muri. Deci, nu după multe zile un tunet cu fulgere grozave a lovit în palatele împărătești și a ucis pe împărat, și astfel a pierit acel rău împărat.

După moartea lui Anastasie, a fost ales la împărăție Iustin, bărbat dreptcredincios și bun. Iar Amantie și ceilalți oameni răi ca dânsul, ajutători răutății lui Anastasie și prigonitori ai Bisericii, cu dreaptă judecată au fost dați la moarte. Astfel s-a împlinit lui Anastasie și lui Amantie vedenia viselor lor. După pieirea acelor vrăjmași ai Bisericii, a luat pace și Biserica lui Hristos și păstorii ei. Atunci și Preasfințitul Patriarh Ioan, cu dreptcredinciosul împărat Iustin, cel din nou ales, și cu tot poporul cel dreptcredincios, bucurându-se pentru eliberarea Sfintei Biserici de sub jugul tiraniei, au cântat în biserică cântări de mulțumire și prăznuire, și degrabă chemând pe cei mai de aproape episcopi, patruzeci la număr, și alcătuind un sinod local, au dat anatemei pe Sevir, mincinosul patriarh al Antiohiei, și pe toți cei de un gând cu dânsul. Iar Sinodul al patrulea a toată lumea din Calcedon, l-au întărit și l-au preamărit. El a petrecut celelalte zile ale vieții sale întru liniștea Bisericii, binepăstorind turma cea încredințată lui și placând lui Dumnezeu. Deci, petrecând pe scaun trei ani, s-a dus către Domnul.

Sfântul Pavel care se cinstește acum, al patrulea patriarh al Constantinopolului cu acest nume, era de neam din Cipru. El a luat scaunul după Nichita, ereticul luptător de icoane, în împărăția lui Leon, fiul lui Copronim.

Despre acest sfânt se scrie astfel în viața lui Tarasie: „Pavel era bărbat îmbunătățit și dreptcredincios, dar fricos; căci, văzând marea chinuire pentru sfintele icoane, care se făcea de răucredinciosul împărat multora din cei dreptcredincioși, își tăinuia dreapta sa credință și fără voie se împărtășea cu ereticii. După moartea acelui dreptcredincios împărat, a voit să preamărească dreapta închinăciune a sfintelor icoane, dar n-a putut, de vreme ce nu avea ajutor deloc. Deci, lupta împotriva sfintelor icoane se întărise foarte mult în toată cetatea și în părțile dimprejur, pentru aceasta el era foarte mâhnit. Văzând că nimic nu sporește, a gândit să lase scaunul patriarhiei, pe care nu a petrecut mai mult de patru ani. Deci, îmbolnăvindu-se, s-a dus în taină din casa patriarhiei la mânăstirea Sfântului Flor și a luat acolo sfânta schimă. Degrabă s-a auzit pretutindeni de aceasta și toți erau în mare mirare. Asemenea și împărăteasa Irina s-a mâhnit că patriarhul a făcut aceasta, nespunând nimănui. Ea a mers la dânsul cu fiul său, împăratul Constantin, și l-a întrebat: „O, părinte, de ce ai făcut aceasta? Și pentru ce pricină?”.

El a răspuns: „Boala mea și așteptarea cea degrabă a morții m-au adus pe mine în acest sfânt chip al schimei. Dar mai vârtos m-a silit pe mine să las scaunul Patriarhiei, tulburarea bisericească, de vreme ce Biserica este bântuită de eresul luptătorilor de icoane și de reaua socoteală cea prelungită, am primit rană nevindecată multă vreme. Eu, ticălosul, de trei ori acum, cu mâna mea și cu scrierea m-am învoit la acea ereticie; căci nici nu mi se putea mie să scap de lanțurile relei credințe, ci s-a întâmplat și cu limba și cu mâna de m-am legat într-însele, de care lucru mă căiesc acum foarte mult. Iar ceea ce îmi rănește sufletul cu mai multă și nemăsurată mâhnire este aceasta: Văd în toate părțile pământului, care este sub mâna voastră, că pravilă credinței păzindu-se nemișcat și petrecând și veselindu-se în credincioasa învățătură, se înstrăinează de Biserica noastră și pe noi ne gonesc de la sine, ca de la turma lui Hristos, ca pe niște oi străine.

De aceea mă lepăd a fi păstorul adunării ereticești și am voit ca mai bine să petrec în mormânt, decât să fiu supus anatemei date de sfintele patru scaune apostolești. Dar, de vreme ce Dumnezeu a dat puterea sceptrului în mâinile voastre, ca să aveți împărătească grijă de turma creștinească de sub cer, de aceea să nu treceți cu vederea necazurile Bisericii voastre, nici să n-o lăsați pe ea să petreacă mai mult în mâhnirea cea nemângâiata, ci sîrguiți-vă ca Biserica iarăși să-și primească vechea și bună sa podoabă. Nu lăsați mai mult eresul cel urât, care a ieșit ca un porc din pădure, să pustiască și să piardă via lui Hristos în vremea credincioasei voastre împărății, și s-o spurce pe ea cu socoteala cea necredincioasă. Aveți lucrător iscusit, care poate să lucreze strugurele adevăratei mărturisiri, pe care storcându-l în dumnezeiescul teasc al Bisericii adevărate, va umple paharul de înțelepciune și va găti credinciosului popor băutura dreptei înțelegeri”.

Apoi l-au întrebat pe el: „Despre cine grăiești aceasta, părinte?”. El a răspuns: „Pentru Tarasie, care este mai întâi în sfaturile voastre cele împărătești. El este puternic, cu toiagul înțelegerii să gonească mincinoasele cuvinte cele ereticești, să păstorească bine turma cea cuvântătoare a lui Hristos și s-o adune în ograda dreptei credințe”. Dreptcredincioasa împărăteasă Irina și fiul ei, împăratul Constantin, auzind niște cuvinte ca acelea de la patriarhul Pavel, s-au dus mâhniți. Iar Pavel a zis către niște senatori care rămăseseră la dânsul: „O, n-aș fi șezut eu niciodată pe acel scaun când Biserică era tulburată de chinuitori și blestemată de cele patru scaune patriarhale. De nu se va aduna al șaptelea sobor a toată lumea și de nu se va ridica eresul luptării de icoane, nu vă veți putea mântui”. Senatorii au zis: „Dar pentru ce tu în vremea patriarhiei tale ai iscălit pentru lupta împotriva icoanelor?”. Pavel a răspuns: „De aceea acum am luat pocăință, de vreme ce atunci m-am iscălit; deci, mă tem să nu fiu pedepsit de Dumnezeu că am tăcut de frică și nu v-am spus vouă adevărul. Însă acum mă căiesc și vă zic că nu vă este vouă nădejde de mântuire, de veți petrece în eresul acela”.

După puține zile, patriarhul Pavel a adormit cu pace. De atunci popoarele din Constantinopol au început a vorbi cu libertate și fără de temere și a se întreba cu ereticii despre sfintele icoane, de care, din vremea lui Leon Isaurul până atunci, nu era cu putință cuiva să deschidă gura spre apărarea sfintelor icoane. Acestea știindu-le despre cei trei arhierei care se cinstesc acum: Alexandru, Ioan și Pavel, slăvim pe Dumnezeu în Treime, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh. Amin.

Ioan al VIII-lea al Constantinopolului (1010 – 1075)

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Ioan al VIII-lea al Constantinopolului

Ioan al VIII-lea Xiphilinos (în greacă : Ιωάννης Η΄ Ξιφιλίνος) a fost patriarh al Constantinopolului de la 1 ianuarie 1064 și până la 2 august 1075, când a și murit.

A fost precedat de Constantin al III-lea Lihudas si Urmat de Cosma I.

După unii autori este prăznuit la 30 august în Biserica Ortodoxă, fiind Ioan din prăznuirea sfinților „Alexandru, Ioan și Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului”.

Ioan al VIII-lea al Constantinopolului (†1075) - foto preluat de pe doxologia.ro

Ioan al VIII-lea al Constantinopolului (†1075) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Viața

Originar din Trebizonda, Ioan al VIII-lea Xiphilinos s-a născut pe la anul 1010 și a venit la Constantinopol pe la anul 1030 ca să studieze.

Aici s-a împrietenit cu Mihail Psellos (cu câțiva ani mai tânăr decât el), dar fără să împărtășească cu el pasiunea pentru filosofia neoplatonică, cea care l-a condus pe acesta din urmă la erezie.

Amândoi au făcut parte din tinerii școliți promovați de împăratul Constantin al IX-lea (1042).

Cum Ioan era foarte învățat în științele juridice, i s-a încredințat catedra de drept a Universității imperiale (în 1045), universitate pe care Mihail Psellos se străduia sa o ridice la renumele de altădată.

Această poziție cu titlul de «nomophylax» îl făcea în același timp membru al senatului imperial.

Dar, în urma unor intrigi de la curte, Ioan și Mihail Psellos au fost dizgrațiați în același timp, în 1054.

Nevoiți să părăsească capitala, ei îmbracă haina monahală într-o mănăstire din Olimpul Bitiniei, unde Ioan va trăi nouă sau zece ani.

La moartea Patriarhului Constantin al III-lea Lichoudes (1063), Ioan a fost chemat de împăratul Constantin al X-lea Doukas și numit Patriarh Ecumenic (cu data de 1 ianuarie 1064), în ciuda reținerilor sale.

În acele vremuri tulburi, când expansiunea turcilor seleucizi devenea din ce în ce mai amenințătoare, patriarhul Ioan, om al păcii și al împăcării, s-a străduit sa refacă legăturile cu Biserica armeană.

A trăit toată viața într-o mare sărăcie ți într-o desăvârșită curăție.

Dădea milostenie tot ce avea, făcea distribuiri publice cu cele necesare vieții și ajuta la întreținerea și refacerea bisericilor.

Slujea zilnic Sfânta Liturghie, în ciuda criticilor unor alți episcopi, mai lumești, și era strălucitor în interpretarea dogmelor și canoanelor Bisericii.

A fost unchiul istoricului bizantin cu același nume, Ioan Xiphilinos.

 

Scrieri

A fost autorul unor tratate filosofice în care critica neoplatonismul prietenului său Mihail Psellos (dar aceste tratate sunt pierdute azi).

S-au păstrat de la el câteva decizii juridice, în principal în dreptul matrimonial (publicate înJus Græco-Romanum de Leunclavius), câteva scolii la codul bizantin Basilika, și o viață a sfântului mucenic Evghenie din Trebizonda.

Troparul Sfinţilor Ierarhi Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, Patriarhii Constantinopolului

Glasul 4

Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.

Pavel al IV-lea al Constantinopolului (Secolul al VIII-lea)

foto preluat de pe doxologia.ro

 

Pavel al IV-lea al Constantinopolului

Cel întru sfinți părintele nostru Pavel al IV-lea al Constantinopolului, numit și Pavel cel Nou, a fost patriarh al Constantinopolului în a doua jumătate a secolului al VIII-lea, între anii 780 și 784.

Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la data de 30 august.

Pavel al IV-lea al Constantinopolului (Secolul al VIII-lea) - foto preluat de pe doxologia.ro

Pavel al IV-lea al Constantinopolului (Secolul al VIII-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Patriarh Pavel al IV-lea al Constantinopolului era originar din Cipru.

El a fost mai întâi citeț, și, strălucind cu cuvintele și faptele sale virtuoase, a fost ales Patriarh, împotriva voinței sale, în cea dea doua Duminică din Postul Mare din anul 780, după o lungă perioadă în care tronul de patriarh a fost neocupat, din cauza tulburărilor ereziei iconoclaste.

Sub presiunea împăratului persecutor Leon al IV-lea Khazarul (775 – 780), Pavel a trebuit să semneze un document în care declara că nu va accepta cultul icoanelor.

Dar împăratul a murit la puțină vreme după hirotonirea sa, tot în anul 780, așa încât a putut să retracteze cele semnate cu forța.

Totuși, erezia continua să se răspândească, iar el, bătrân și bolnav, se vedea neputincios a-i face față, mai ales că iconoclaștii ocupau încă poziții importante în imperiu și în ierarhia bisericească.

Astfel, în anul 784, sfântul Pavel cel Nou a preferat să renunțe la slujirea de Patriarh și să se retragă la Mănăstirea lui Flor, luând schima monahală, fără sa o prevină însă pe împărăteasa regentă, Sf. Irina (prăznuită la 7 august).

Decum au aflat, împărăteasa și fiul ei Constantin al VI-lea (780 – 797) s-au dus la sfântul episcop și l-au întrebat de ce a plecat.

Fericitul Pavel, în lacrimi, le-a răspuns:

Nu ar fi trebuit să accept să fiu în fruntea unei Biserici care se separă de împărtășirea cu celelalte scaune patriarhale”.

Plini de întristare și de amărăciune, suveranii au trimis o ambasadă de patricieni și membrii ai Senatului, ca să încerce să-l convingă să revină, dar el le-a răspuns cu hotărâre:

Dacă nu adunați un Sinod Ecumenic care să corecteze eroarea care este în mijlocul nostru, atunci nu este nicidecum mântuire pentru voi”.

Și cum ei îl întrebau de ce a acceptat să semneze cu împăratul eretic, Pavel le-a răspuns:

Tocmai din aceasta cauză plâng și mă tânguiesc acum și m-am hotărât să mă pocăiesc, rugând pe Dumnezeu să mă pedepsească pentru că nu am predicat adevărul de frica nebuniei voastre”.

A adormit cu pace două sau trei luni după aceasta (784), aducând mare doliu la palat și printre ortodocși, căci toți îl admirau pentru virtutea și credința sa.

Iar datorită acestei hotărâri și mustrări a lui, împărăteasa și patriarhul ce i-a urmat, ales la sfatul fericitului Pavel, Sfântul Tarasie (prăznuit la 25 februarie), au început pregătirea celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic, care a restabilit cultul icoanelor în anul 787.

 

Troparul Sfinţilor Ierarhi Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, Patriarhii Constantinopolului

Glasul 4

Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.

 

Viaţa Sfântului Ierarh Pavel cel Nou, Patriarhul Constantinopolului

Sfântul Alexandru a fost protopop şi horepiscop pe vremea Sfântului Mitrofan, întâiul Patriarh al Constantinopolului, fiind înfrumuseţat cu toate faptele bune. Când s-a adunat în Niceea întâiul Sinod a toată lumea, al Sfinţilor Părinţi, Patriarhul Mitrofan, neputând să se ducă la acel sobor, din pricina bătrâneţilor şi slăbiciunii trupeşti, a trimis pe acest Alexandru, apărător al dreptei credinţe. El, şezând în sobor în locul patriarhului său, s-a luptat mult pentru dreapta credinţă împotriva răucredinciosului Arie. După săvârşirea Sinodului, Alexandru întorcându-se din Niceea în Constantinopol, îngerul Domnului s-a arătat fericitului Mitrofan, spunându-i că i se apropie sfârşitul şi poruncindu-i să-l lase după sine ca patriarh pe Alexandru, zicând: “După zece zile îţi vei lua cununa de la Dumnezeu, iar scaunul bisericesc să-l ia, în locul tău, Alexandru, slujitorul tău”.

Deci, a venit şi dreptcredinciosul împărat, marele Constantin, împreună cu alţi părinţi, ca să cerceteze pe Sfântul Patriarh Mitrofan care era bolnav şi zăcea pe patul morţii. Când l-a întrebat pe cine îl va binecuvânta să primească scaunul patriarhiei după mutarea sa, Sfântul Mitrofan a răspuns: “Domnul mi-a descoperit că după mine va lua scaunul patriarhiei Alexandru, împreună slujitorul meu, cel vrednic de adevărata alegere şi de darul Duhului Sfânt”. Aşa s-a şi întâmplat.

Ducându-se Sfântul Mitrofan la Domnul, a fost pus ca patri-arh al Constantinopolului, Alexandru. El a păstorit bine turma cea cuvântătoare a lui Hristos şi gonea lupii eretici şi elini; pentru că nu numai cu arienii avea mare luptă, dar şi cu filosofii. Unii din aceşti filosofi, îndrăznind, se apropiau de împărat şi îl certau, că a lepădat credinţa cea veche părintească, a lepădat legile romane şi greceşti şi a primit o credinţă şi o lege nouă, care va fi, nu spre întărire, ci spre risipirea împărăţiei. Ei rugau pe împărat să le poruncească să întrebe de credinţă pe Alexandru, episcopul lui; deci, împăratul a poruncit să se facă întrebare. Alexandru, arhiereul lui Dumnezeu, deşi era neînvăţat în filosofia elinească, însă, fiind plin de Duhul Sfânt, nu s-a lepădat de întrebare.

Ducându-se mulţi filosofi şi voind toţi să se întrebe cu episcopul creştinesc, arhiereul i-a rugat să aleagă pe unul din ei mai înţelept şi cuvântător şi să-l pună înaintea sa la întrebare, iar ceilalţi să asculte toţi. Sfântul le zicea: “Altminteri nu voi putea eu, un singur om, să vă dovedesc la toţi, când veţi striga şi vă veţi gâlcevi; de aceea voi, filosofii, să alegeţi pe care îl ştiţi că este mai înţelept”. Deci, ei au ales unul şi l-au pus înaintea arhiereului, iar ei singuri s-au gătit la ascultare cu luare aminte.

Începând, Preasfinţitul Patriarh Alexandru a zis către filosof: “În numele Domnului meu Iisus Hristos, îţi poruncesc să taci!” Şi îndată i s-a legat limba filosofului şi a rămas mut, neputând zice nimic.

Văzând aceasta, adunarea filosofilor s-a înfricoşat şi s-a ruşinat. Deci, unii din ei au fugit de ruşine, iar alţii au crezut în Hristos. Filosoful cel amuţit, văzând prin ameninţare rătăcirea sa, iar credinţa creştinească arătându-i-se a fi dreaptă, a căzut la picioarele arhiereului şi i s-a dezlegat limba din amuţire, şi cu mare glas a început a slăvi pe Hristos şi s-a botezat împreună cu ceilalţi prieteni ai săi. Atunci s-a făcut bucurie împăratului şi tuturor cre-dincioşilor, încât Dumnezeu, Care a dăruit atâta putere minunată plăcutului său, se preamărea de toţi.

După aceea, Sfântul Alexandru a omorât cu rugăciunea şi pe răucredinciosul Arie, pentru că, trecând câţiva ani de la Sinodul cel dintâi a toată lumea şi fiind chemat la Constantinopol acel eretic, a amăgit cu vicleşug pe dreptcredinciosul împărat Constantin, când l-a întrebat de crede astfel, precum Sfinţii Părinţi au întărit în Sinodul din Niceea. Iar el, având în sân hârtia ereticeştii sale credinţe, lovea cu dreapta pieptul, zicând: “Aşa cred”. Ca şi cum învoindu-se cu credinţa cea întărită în Niceea, iar cu gândul zicea: “Aşa cred, precum am scris cu mâna mea, şi cum am în sânul meu”. Jurându-se înaintea împăratului că aşa crede, şi împăratul neştiind un vicleşug ca acela, a crezut cuvintele lui cele meşteşugite; deci, l-a trimis la Preasfinţitul Alexandru, poruncindu-i să primească pe Arie întru împărtăşirea bisericească, ca pe un dreptcredincios.

Ziua de Duminică a fost rânduita ca să intre Arie în biserică spre împărtăşire. Sfântul Alexandru se lepăda a-l primi pe el, ca pe un începător de eresuri. Fiind sâmbăta spre Duminică, în acea noapte arhiereul lui Dumnezeu, Alexandru s-a aruncat la rugăciune înaintea sfântului prestol şi cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu ca îndată să-i ia sufletul din trup, ca să nu vadă ziua aceea, în care Arie avea să se apropie şi să ia împărtăşirea cu Sfintele Taine. Dar Dumnezeu, milostivindu-se spre Biserica Sa, a hotărât să piardă pe Arie de pe pământul celor vii.

Sfântul rugându-se astfel lui Dumnezeu, după ce s-a făcut ziuă, s-a apropiat ceasul sfintei slujbe. El a văzut pe Arie că venea din palatul împărătesc la biserică cu multă mândrie, înconjurat de boierii împărăteşti, care erau de eresul lui şi de o mulţime de oameni înarmaţi. Apropiindu-se de locul ce se numea “Târgul lui Constantin”, unde era un stâlp de marmură, care avea pe sine coroana împărătească, a căzut frică asupra lui de conştiinţa ce-l mustra pe el şi de frică i-a venit nevoia cea trupească; deci, îşi căuta loc ascuns. Din întâmplare a aflat o privată a poporului, în care, intrând el, a fost lovit cu o durere cumplită la cele dinăuntru şi a crăpat în două ca şi Iuda, iar maţele lui au ieşit prin şezut. Astfel a pierit cu ticăloşie, lepădându-şi sufletul cu amar!

Văzând cei ce-l aşteptau afară că nu mai iese, au intrat la el şi l-au găsit mort în privată, zăcând în sânge. Atunci îndată s-a înştiinţat toată cetatea de cumplita moarte neaşteptată a ereticului Arie. Deci, ereticii s-au ruşinat, iar dreptcredincioşii s-au bucurat, că Hristos, adevăratul Dumnezeu, este biruitorul vrăjmaşului şi hulitorului. Preasfinţitul Patriarh Alexandru, auzind de aceasta, a dat mulţumire lui Dumnezeu, Cel ce S-a milostivit spre Biserica Sa şi a scăpat-o de acel lup cumplit. Dreptcredinciosul împărat Constantin cel Mare, auzind de moartea lui Arie, s-a întărit mai mult în dreapta credinţă, şi dogmele Sinodului din Niceea le-a ţinut până la sfârşitul său.

Astfel a fost primită înaintea lui Dumnezeu rugăciunea cea dreaptă a lui Alexandru, marele arhiereu al lui Hristos, care, ca şi cu o armă ascuţită, a omorât pe vrăjmaşul Domnului. Deci, a făcut prăznuirea bisericii celei dreptcredincioase. După aceea şi Sfântul Grigorie Cuvântătorul lui Dumnezeu, în cuvântul său către constantinopolitani, îl pomeneşte, grăind cu laude: “Adevăr vă zic vouă, deoarece sunteţi ucenici ai preaalesului Alexandru, ai marelui ierarh şi propovăduitor al Preasfintei Treimi, care, cu cuvântul şi cu lucrul a gonit rătăcirea ereticească. Aduceţi-vă aminte de rugăciunile lui cele la fel cu ale Apostolilor, prin care a pierdut pe începătorul şi povăţuitorul necurăţeniei, în locul la care vrednică era limba necurată, ca prin necinste să se izbândească şi prin moartea cea necinstită, care cu dreptate l-a ajuns, ca să se mustre veşnic vătămarea cea purtătoare de moarte ereticească, care a pierdut multe suflete”.

Acestea le-a grăit Sfântul Grigorie spre lauda Sfântului Alexan-dru şi spre defăimarea răucredinciosului Arie, aducând aminte de moartea cea necinstită a lui Arie, care s-a întâmplat la acel loc necurat, prin rugăciunea Sfântului Alexandru. Căci, precum el a ocărât pe Fiul lui Dumnezeu, hulind dumnezeirea Lui cea întocmai puternică cu a Tatălui şi de-a pururea fiitoare, tot aşa ocară a luat prin moartea cea necinstită, izbîndindu-se ocara prin ocară.

Sfântul Alexandru, păstorind Biserica lui Hristos ani îndestulaţi, a ajuns la adânci bătrâneţi; iar când a fost aproape de sfârşit, oile cele cuvântătoare au înconjurat patul păstorului lor şi-l între-bau: “Părinte, cui ne laşi pe noi, fiii tăi? Pe cine vei pune în locul tău, care, mergând pe urmele tale, ar putea să îndrepte bine Biserica?” Iar el, arătând spre cei doi bărbaţi cinstiţi, spre preotul Pavel şi spre diaconul Macedonie, a zis: “De voiţi să aveţi păstor învăţător şi strălucit prin fapte bune, alegeţi-l pe Pavel; iar de voiţi să-l aveţi numai frumos la faţă şi cu podoaba din afară cinstit, atunci alegeţi-vă pe Macedonie!” Acestea zicându-le, Preasfinţitul Patriarh Alexandru şi-a dat sufletul, având de la naşterea sa nouăzeci şi opt de ani.

După dânsul a luat scaunul patriarhal Sfântul Pavel, întâiul patriarh al Constantinopolului cu acest nume, a cărui pomenire se cinsteşte la 6 noiembrie. Sfântul Ioan care se numea Capadoc – căci era cu neamul din Capadocia -, a luat scaunul Patriarhiei Constantinopolului după Timotei cel răucredincios şi la sfârşitul împărăţiei lui Atanasie ereticul. El a fost ales la acea înaltă dregătorie fără să vrea, şi ridicat de poporul cel dreptcredincios mai mult decât cu puterea împărătească; dar nu a avut pace de la răucredinciosul împărat până la sfârşitul lui, fiind urât şi gonit de dânsul.

Aceasta i se făcea, fiindcă împăratul acela ţinea de eresul lui Sevir, mincinosul patriarh al Antiohiei, şi potrivnicul Sinodului a toată lumea din Calcedon al Sfinţilor Părinţi. Ereticul Sevir, urmând lui Dioscor şi lui Eutihie, care au fost goniţi de la Sinod şi daţi anatemei, zicea că o fire este în persoana lui Hristos, cuvântul şi trupul s-ar fi amestecat prin întrupare într-o fire, iar nu după cum ne-au învăţat Sfinţii Părinţi să credem, că în persoana lui Hristos sunt două firi, precum cânta şi Biserica; Dumnezeu fiind din fire şi cu firea făcându-se om pentru noi, nu în două feţe fiind despărţit, ci în două firi neamestecate fiind cunoscut. Acelaşi răucredincios şi potrivnic al credinţei celei drepte, bârfea cum că dumnezeirea Sfintei Treimi ar fi pătimit pe cruce împreună cu omenirea lui Hristos, şi pentru aceea îndrăznea de adăuga la cântarea: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, şi “Cel ce Te-ai răstignit pentru noi”, mântuieşte-ne pe noi.

De la acel ticălos Sevir a ieşit erezia achefaliţilor, adică a celor fără de cap, numindu-se astfel pentru că n-au voit să fie sub episcopii dreptcredincioşi, care stăpâneau bisericile, după cum capul stăpâneşte celelalte mădulare, ci fiecare singur se făcea începător şi învăţător, după mintea cea nebună a capului lor. Murind episcopii cei răucredincioşi şi preoţii lor, la dânşii nu mai era rânduiala botezului după obiceiul bisericesc, nici a dumnezeieştii Liturghii, împărtăşindu-se din agneţul cel de multă vreme pregătit şi păzit, al Trupului lui Hristos. Deci, adunându-se în ziua Sfintelor Paşti şi zdrobind acel agneţ în părţi mici, atunci fiecare îşi alegea orice fel de credinţă nedreaptă voia, şi, luând învăţăturii socotinţa cea adevărată, învăţau pe alţii după mintea lor deşartă. Deci multe alte eresuri au răsărit de la dânşii, potrivnic unul altuia.

Despre acestea, Nichifor Calist, istoricul bisericesc grec, scria în cartea 18, cap. 45: “Din nişte eretici ca aceia era şi răucredinciosul împărat Atanasie, care a tulburat mult Biserica lui Dumnezeu, izgonind din scaunele lor pe ortodocşii arhierei. Şi pe Sfântul Ioan, pus din nou patriarh al Constantinopolului, voia să-l izgonească; dar l-a ajuns pe el judecata lui Dumnezeu, că moartea i-a tăiat viaţa lui”. Dar, nu este cu necuviinţă a pomeni aici de moartea acelui rău împărat, care a fost astfel: Cu puţine zile înainte de pieirea sa, a văzut în vis un om înfricoşat, şezând pe scaun înalt şi întru slavă ca un judecător, şi mulţi stând înaintea lui. Judecătorul acela avea în mâinile sale o carte, pe care, deschizînd-o, a găsit scris numele împăratului Anastasie, pe care arătându-l împăratului, a zis: “Eu voiam să te las să trăieşti mai mult; dar pentru necredinţa ta voi şterge din viaţa ta paisprezece ani”.

Aceasta zicând-o, a şters pe cel scris în carte, iar împăratul, cuprinzându-se de frică mare, s-a deşteptat din somn tremurând şi, chemând pe unul din cei mai credincioşi sfetnici ai săi, anume Amantie, care era de un gând cu dânsul în toate eresurile şi răutăţile, i-a spus lui cu mâhnire vedenia visului. Amantie, auzind această şi înspăimîntîndu-se, a zis: “În noaptea aceasta am văzut şi eu o vedenie înfricoşată: mi se părea că stau în faţa împărăteştii tale feţe, ca şi cum aş sluji, şi iată o scroafă mare, alergând, m-a apucat de haină de deasupra şi m-a trântit la pământ”. Nişte visuri înfricoşate ca acestea spunându-şi unul altuia, s-au înspăimântat şi au chemat pe un vrăjitor, anume Proclu. Ei i-au spus lui visele lor ca să le tâlcuiască; iar acel vrăjitor le-a spus lor că degrab vor muri. Deci, nu după multe zile un tunet cu fulgere grozave a lovit în palatele împărăteşti şi a ucis pe împărat, şi astfel a pierit acel rău împărat.

După moartea lui Anastasie, a fost ales la împărăţie Iustin, bărbat dreptcredincios şi bun. Iar Amantie şi ceilalţi oameni răi ca dânsul, ajutători răutăţii lui Anastasie şi prigonitori ai Bisericii, cu dreaptă judecată au fost daţi la moarte. Astfel s-a împlinit lui Anastasie şi lui Amantie vedenia viselor lor. După pieirea acelor vrăjmaşi ai Bisericii, a luat pace şi Biserica lui Hristos şi păstorii ei. Atunci şi Preasfinţitul Patriarh Ioan, cu dreptcredinciosul împărat Iustin, cel din nou ales, şi cu tot poporul cel dreptcredincios, bucurându-se pentru eliberarea Sfintei Biserici de sub jugul tiraniei, au cântat în biserică cântări de mulţumire şi prăznuire, şi degrabă chemând pe cei mai de aproape episcopi, patruzeci la număr, şi alcătuind un sinod local, au dat anatemei pe Sevir, mincinosul patriarh al Antiohiei, şi pe toţi cei de un gând cu dânsul. Iar Sinodul al patrulea a toată lumea din Calcedon, l-au întărit şi l-au preamărit. El a petrecut celelalte zile ale vieţii sale întru liniştea Bisericii, binepăstorind turma cea încredinţată lui şi placând lui Dumnezeu. Deci, petrecând pe scaun trei ani, s-a dus către Domnul.

Sfântul Pavel care se cinsteşte acum, al patrulea patriarh al Constantinopolului cu acest nume, era de neam din Cipru. El a luat scaunul după Nichita, ereticul luptător de icoane, în împărăţia lui Leon, fiul lui Copronim.

Despre acest sfânt se scrie astfel în viaţa lui Tarasie: “Pavel era bărbat îmbunătăţit şi dreptcredincios, dar fricos; căci, văzând marea chinuire pentru sfintele icoane, care se făcea de răucredinciosul împărat multora din cei dreptcredincioşi, îşi tăinuia dreapta sa credinţă şi fără voie se împărtăşea cu ereticii. După moartea acelui dreptcredincios împărat, a voit să preamărească dreapta închinăciune a sfintelor icoane, dar n-a putut, de vreme ce nu avea ajutor deloc. Deci, lupta împotriva sfintelor icoane se întărise foarte mult în toată cetatea şi în părţile dimprejur, pentru aceasta el era foarte mâhnit. Văzând că nimic nu sporeşte, a gândit să lase scaunul patriarhiei, pe care nu a petrecut mai mult de patru ani. Deci, îmbolnăvindu-se, s-a dus în taină din casa patriarhiei la mânăstirea Sfântului Flor şi a luat acolo sfânta schimă. Degrabă s-a auzit pretutindeni de aceasta şi toţi erau în mare mirare. Asemenea şi împărăteasa Irina s-a mâhnit că patriarhul a făcut aceasta, nespunând nimănui. Ea a mers la dânsul cu fiul său, împăratul Constantin, şi l-a întrebat: “O, părinte, de ce ai făcut aceasta? Şi pentru ce pricină?”

El a răspuns: “Boala mea şi aşteptarea cea degrabă a morţii m-au adus pe mine în acest sfânt chip al schimei. Dar mai vârtos m-a silit pe mine să las scaunul Patriarhiei, tulburarea bisericească, de vreme ce Biserica este bântuită de eresul luptătorilor de icoane şi de reaua socoteală cea prelungită, am primit rană nevindecată multă vreme. Eu, ticălosul, de trei ori acum, cu mâna mea şi cu scrierea m-am învoit la acea ereticie; căci nici nu mi se putea mie să scap de lanţurile relei credinţe, ci s-a întâmplat şi cu limba şi cu mâna de m-am legat într-însele, de care lucru mă căiesc acum foarte mult. Iar ceea ce îmi răneşte sufletul cu mai multă şi nemăsurată mâhnire este aceasta: Văd în toate părţile pământului, care este sub mâna voastră, că pravilă credinţei păzindu-se nemişcat şi petrecând şi veselindu-se în credincioasa învăţătură, se înstrăinează de Biserica noastră şi pe noi ne gonesc de la sine, ca de la turma lui Hristos, ca pe nişte oi străine.

De aceea mă lepăd a fi păstorul adunării ereticeşti şi am voit ca mai bine să petrec în mormânt, decât să fiu supus anatemei date de sfintele patru scaune apostoleşti. Dar, de vreme ce Dumnezeu a dat puterea sceptrului în mâinile voastre, ca să aveţi împărătească grijă de turma creştinească de sub cer, de aceea să nu treceţi cu vederea necazurile Bisericii voastre, nici să n-o lăsaţi pe ea să petreacă mai mult în mâhnirea cea nemângâiata, ci sîrguiţi-vă ca Biserica iarăşi să-şi primească vechea şi bună sa podoabă. Nu lăsaţi mai mult eresul cel urât, care a ieşit ca un porc din pădure, să pustiască şi să piardă via lui Hristos în vremea credincioasei voastre împărăţii, şi s-o spurce pe ea cu socoteala cea necredincioasă. Aveţi lucrător iscusit, care poate să lucreze strugurele adevăratei mărturisiri, pe care storcându-l în dumnezeiescul teasc al Bisericii adevărate, va umple paharul de înţelepciune şi va găti credinciosului popor băutura dreptei înţelegeri”.

Apoi l-au întrebat pe el: “Despre cine grăieşti aceasta, părinte?” El a răspuns: “Pentru Tarasie, care este mai întâi în sfaturile voastre cele împărăteşti. El este puternic, cu toiagul înţelegerii să gonească mincinoasele cuvinte cele ereticeşti, să păstorească bine turma cea cuvântătoare a lui Hristos şi s-o adune în ograda dreptei credinţe”. Dreptcredincioasa împărăteasă Irina şi fiul ei, împăratul Constantin, auzind nişte cuvinte ca acelea de la patriarhul Pavel, s-au dus mâhniţi. Iar Pavel a zis către nişte senatori care rămăseseră la dânsul: “O, n-aş fi şezut eu niciodată pe acel scaun când Biserică era tulburată de chinuitori şi blestemată de cele patru scaune patriarhale. De nu se va aduna al şaptelea sobor a toată lumea şi de nu se va ridica eresul luptării de icoane, nu vă veţi putea mântui”. Senatorii au zis: “Dar pentru ce tu în vremea patriarhiei tale ai iscălit pentru lupta împotriva icoanelor?” Pavel a răspuns: “De aceea acum am luat pocăinţă, de vreme ce atunci m-am iscălit; deci, mă tem să nu fiu pedepsit de Dumnezeu că am tăcut de frică şi nu v-am spus vouă adevărul. Însă acum mă căiesc şi vă zic că nu vă este vouă nădejde de mântuire, de veţi petrece în eresul acela”.

După puţine zile, patriarhul Pavel a adormit cu pace. De atunci popoarele din Constantinopol au început a vorbi cu libertate şi fără de temere şi a se întreba cu ereticii despre sfintele icoane, de care, din vremea lui Leon Isaurul până atunci, nu era cu putinţă cuiva să deschidă gura spre apărarea sfintelor icoane. Acestea ştiindu-le despre cei trei arhierei care se cinstesc acum: Alexandru, Ioan şi Pavel, slăvim pe Dumnezeu în Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Amin.

La ordinea zilei – 30 august 2020

Situația din România – 30 august, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

foto preluat de pe www.facebook.com
articole preluate de pe www.agerpres.ro

 

Sărbătorile Zilei de 30 august

Ortodoxe – †) Sf. Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei, și Ioan de la Râșca și Secu, episcopul Romanului; Sf. Ierarhi Alexandru, Ioan și Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului; Duminica a XII-a după Rusalii (Tânărul bogat)

Greco-catolice – Duminica 12 dR. Sf. patr. Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou ai Constantinopolului

Romano-catolice – Duminica a 22-a de peste an; Sf. Felix, m.

 

ANM: Vreme călduroasă cu precipitaţii reduse în prima lună de toamnă

Prima lună de toamnă păstrează multe dintre caracteristicile sfârşitului de vară, vremea fiind călduroasă, cel puţin în primele două decade, iar precipitaţiile vor fi mai reduse cantitativ faţă de cele înregistrate în lunile de vară, conform prognozei pe luna septembrie, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Situația din România – 30 august, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

Până astăzi, 30 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 86.785 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
37.665 de pacienți au fost declarați vindecați și 10.785 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 952 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 454 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 3.578 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 29.08.2020 (10:00) – 30.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 39 de decese (23 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.213. Dintre acestea, 492 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.795.633 de teste. Dintre acestea 14.670 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.904 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 6.766 la cerere.

 

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.589 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 338 au fost declarați vindecați.

 

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 29 august 2020, au fost raportate 2 168 764 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.

ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*

Regatul Unit 331.644 (+1.276) 41.486 (+9) 1.622 (+7)
Spania 439.286 (+9.779) 29.011 (+15) 150.376 -
Italia 265.409 (+1.460) 35.472 (+9) 208.224 (+1.322)
Franţa 267.077 (+7.379) 30.596 (+20) 86.495 -
Germania 240.986 (+1.479) 9.289 (+1) 215.247 (+1.061)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 29 AUGUST 2020

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*

24.760.129 (+286.286) 837.579 (+5.577) 16.411.400 (+212.273)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 28– 29 august 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
Grup ul de Comunicare Strategică
cititi mai mult pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

 

SUA: Un bărbat a fost împuşcat mortal la Portland, la manifestaţii pro şi contra lui Donald Trump

Un bărbat a fost împuşcat mortal sâmbătă noaptea la Portland, în statul american Oregon, în timpul unor manifestaţii ale susţinătorilor şi contestatarilor preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, informează presa locală preluată de dpa. Incidentul a avut loc la ora locală 20.45 (03.45 GMT), în apropierea mitingurilor respective.

Circa 2500 de susţinători ai lui Trump au trecut prin oraş cu un convoi de sute de automobile, provocând astfel ciocniri cu grupuri de stânga. Desfăşurarea evenimentelor este încă neclară, dar victima pare a fi un susţinător al preşedintelui. Poliţia nu a dat detalii despre identitatea celui împuşcat, nici despre cel care a tras, confirmând doar că anchetează un posibil caz de omor.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Canada: Manifestanţi anti-rasişti au dărâmat o statuie a unui premier din Montreal

Activişti anti-rasism au dărâmat sâmbătă statuia unui controversat fost prim-ministru în timpul unei manifestaţii anti-rasism desfăşurate în centrul oraşului Montreal, informează AFP.

Statuia de bronz a premierului canadian John A. Macdonald, vandalizată în mod regulat în ultimii ani, se afla la sfârşitul după-amiezii de sâmbătă la câţiva metri de piedestal, capul rostogolindu-se la o distanţă de câţiva metri de restul corpului.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Revista Presei din 30 august

 

articole preluate de pe www.agerpres.ro

cititi si:

- Evenimentele Zilei de 30 august în Istorie

Dictatul de la Viena (30 august 1940)

Second Vienna Award (30 August 1940) Hungarian Foreign Minister István Csáky signing the agreement

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgcersipamantromanesc.wordpress.com

 

Dictatul de la Viena (30 august 1940)

Dictatul de la Viena (cunoscut și ca Al doilea arbitraj de la Viena) a fost un act internațional încheiat la 30 august 1940, prin care România a fost silită să cedeze aproape jumătate (43.492 km²) din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei horthyste. Acest act a fost impus de Germania Nazistă și Italia fascistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sub titlul de „arbitraj”.

 

Preludiul Dictatului

În urma primului dictat de la Viena (2 noiembrie 1938), Ungaria horthystă obținuse o porțiune din Slovacia (ținut supranumit Felvidék, „Provincia de Sus”, în timpul Imperiului Austro-Ungar), iar la mijlocul lunii martie 1939 ocupase Ucraina Subcarpatică (Rutenia) autonomă — regiunea Transcarpatia de astăzi din Ucraina. Ungaria interbelică dorea printr-o politică revizionistă să obțină și celelalte teritorii care aparținuseră Transleithaniei și pe care le pierduse în urma înfrângerii din Primul Război Mondial prin Tratatul de la Trianon, în special Transilvania.

Dictatul de la Viena şi alte achiziţii teritoriale ale Ungariei (1938-1941) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dictatul de la Viena şi alte achiziţii teritoriale ale Ungariei (1938-1941) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În iunie 1940, la o săptămână după capitularea Franței, Uniunea Sovietică a transmis României două ultimatumuri prin care cerea evacuarea imediată și necondiționată a Basarabiei, (fostă parte a Imperiului Rus între 1812-1917, care se unise cu România după Primul Război Mondial) și a Bucovinei de Nord. Somația sovietică se baza pe anexa secretă expansionistă a pactului de neagresiune germano-sovietic semnat la 23 august 1939 (Pactul Ribbentrop-Molotov). Guvernul român, pe fundalul conjuncturii internaționale nefavorabile intereselor (suveranității) României, a cedat presiunilor sovietice și germane.

Pe fondul aprecierilor lui Hitler că „România a fost, timp de câteva decenii, aliatul activ și hotărât al oponenților Reichului german”, la 4 iulie 1940 este numit guvernul Ion Gigurtu, având în componență și câțiva miniștri legionari. Succesul Moscovei a determinat Budapesta să reclame revizuirea granițelor cu România în Transilvania. Puterile Axei au sugerat părților implicate să-și rezolve problemele prin negociere directă sau “arbitraj” mijlocit de dictatorii Hitler și Musolini. Dată fiind natura „arbitrilor”, în limba română se folosește consistent termenul de dictat de la Viena, în timp ce în alte limbi este incă folosit termenul moștenit din perioada nazistă, de arbitraj.

Cedările teritoriale românești au fost facilitate de starea de derută determinată de presiunile externe și incapacitatea guvernului condus de Ion Gigurtu și a cercurilor conducătoare românești de a angaja acțiuni politice ferme, de a organiza măsuri de apărare națională. Lipsa de curaj a regelui Carol al II-lea, faptul că a evitat un contact direct cu Hitler, deși se impunea o expunere personală, au întărit convingerea cancelarului nazist că regele României nu va întreprinde măsuri de împotrivire hotărâte, ci va consimți treptat la toate pretențiile revizioniste formulate. La 15 iulie 1940, Hitler îi adresează regelui Carol o scrisoare cu caracter ultimativ, avertizând asupra „gravelor primejdii la care s-ar expune dacă nu ar da curs cererii sale” de a începe tratative cu Ungaria și Bulgaria în vederea revizuirii frontierelor.

Ion Gigurtu a declarat la radio că România trebuie să facă sacrificii teritoriale pentru a justifica orientarea sa progermană și aderarea totală a României la Axa Berlin-Roma.

La 26 iulie 1940, la întâlnirea cu Hitler de la Berghof, Gigurtu a remis scrisoarea de răspuns a regelui Carol II, prin care acesta accepta cererea Germaniei de a se începe tratative.

Negocierile prin intermediul reprezentanților Germaniei și Italiei au început la 16 august 1940 la Turnu Severin. Ungaria a pretins circa 69.000 km² din suprafața României, la care guvernul român a răspuns oferind un schimb de populație și o serie de rectificări minore ale granițelor. În final, negocierile de la Turnu Severin au eșuat și se părea că disputa româno-ungară se va muta pe câmpul de luptă. Armata maghiară a primit ordin să fie pregătită pentru declanșarea atacului la 28 august. S-au produs numeroase acțiuni provocatoare pe frontieră, aviația maghiară pătrunzând în spațiul românesc până la Brașov, și bombardând aeroportul civil din Satu Mare.

 

Dictatul

Germania era însă interesată să păstreze pacea în regiune, deoarece avea nevoie de exporturile acestor țări pentru necesitățile de război. Miniștrii de externe ai României (Mihail Manoilescu) și Ungariei au fost convocați la 29 august la Viena, unde ministrul de externe german Ribbentrop a impus părților preacceptarea necondiționată a arbitrajului germano-italian, care avea să devină cel de-al doilea arbitraj (Dictat) de la Viena. În dimineața zilei de 30 august 1940 Consiliul de Coroană convocat de regele Carol al II-lea a admis arbitrajul cu majoritate de voturi (19 pentru, 10 contra, 1 abținere), în schimbul garantării de către Germania și Italia a noilor granițe.

Au votat “pentru”: Constantin Argentoianu, Alexandru Vaida Voevod, Gheorghe Mironescu, Nicolae Păiş, I. Moţa, Corneliu Zelea Codreanu, IPS Nicodim Munteanu – Patriarhul României, Victor Gomoiu, Gheorghe Tătărescu, Gheorghe Mihail, Ion Gigurtu.

Comunicatul Casei Regale evidenţia: “Conferinţa de la Viena determinată de iniţiativa Germaniei şi Italiei…s-a desfăşurat în condiţiile în care România trebuie să aleagă între salvarea fiinţei politice a statului nostru şi posibilitatea dispariţiei lui”.

În cursul zilei de 30 august 1940, cei doi miniştri de Externe ai Axei, Joachim von Ribbentrop şi Galeazzo Ciano, în prezenţa delegaţiei României, compusă din Mihail Manoilescu, V. Pop, cât şi a Ungariei, formată din Csaky Istvan şi Teleky Pall, comunică hotărârea lor, prin care România este obligată să cedeze Ungariei un teritoriu în suprafaţă de 43.492 kmp, cu o populaţie de 2.267.000 locuitori, din care peste 1.300.000 de români.

Trasarea noii frontiere a fost supervizată personal de Hitler, interesat de regiunea petroliferă a Prahovei, astfel că noua graniță ajungea la doar câteva zeci de km de ea. Miniștrii de externe al Germaniei, Joachim von Ribbentrop, și cel al Italiei, Galeazzo Ciano, au comunicat separat decizia lor delegațiilor din România și Ungaria la 30 august 1940, în Palatul Belvedere din Viena.

Noua linie de demarcaţie dintre cele două ţări trebuia fixată pe teren de către o comisie româno-ungară. Linia de demarcaţie între cele două state includea pentru Ungaria următoarele localităţi: Salonta, Oradea, Huedin, Feleacu, Târgu Mureş, Odorhei, Sfântu Gheorghe, urmând direcţia nord-vest, pe crestele Carpaţilor Orientali, până la 4,9 km sud de Izvoarele Mureşului. Trupele române trebuiau să părăsească teritoriul cedat, pe etape, în decurs de 15 zile.

Prin acest dictat impus ţării noastre, românii care urmau să rămână în teritoriul dobândit de Ungaria, căpătau cetăţenia noului stat. Într-un interval de 6 luni puteau să opteze pentru păstrarea cetăţeniei române dar în interval de 1 an erau obligaţi să treacă în România.

Despre acest eveniment trist, istoricul Silviu Dragomir consemna: “… în forma sa actuală teritoriul Transilvaniei atribuit Ungariei prin Diktatul de la Viena are aspectul unui pumnal înfipt în inima României”.

Harta României interbelice: în galben este marcată porţiunea cedată Ungariei în urma Dictatului de la Viena (30 august 1940) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Harta României interbelice: în galben este marcată porţiunea cedată Ungariei în urma Dictatului de la Viena (30 august 1940) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Textul arbitrajului de la Viena (30 august 1940) 

1. Traseul definitiv al liniei de frontieră, care desparte România de Ungaria, va corespunde aceluia marcat pe harta geografică aici anexată. O comisie româno-ungară va determina detaliile traseului la fața locului.

2. Teritoriul român atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele românești într-un termen de 15 zile și remis în bună ordine acesteia. Diferitele faze ale evacuării și ale ocupării, precum și modalitățile lor vor fi fixate în termen de o comisie româno-ungară. Guvernele ungar și român vor veghea ca evacuarea și ocuparea să se desfășoare în ordine completă.

3. Toți supușii români, stabiliți în această zi pe teritoriul ce urmează a fi cedat de România, dobândesc fără alte formalități naționalitatea ungară. Ei vor fi autorizați să opteze în favoarea naționalității române într’un termen de șase luni. Acele persoane care vor face uz de acest drept vor părăsi teritoriul ungar într’un termen adițional de un an și vor fi primiți de România. Ei vor putea să ia, fără nicio împiedicare, bunurile lor mobile, să lichideze proprietatea lor imobilă, până în momentul plecării lor, să ia cu ei produsul rezultat. Dacă lichidarea nu reușește, aceste persoane vor fi despăgubite de Ungaria. Ungaria va rezolva într’un mod larg și acomodant toate chestiunile relative la transplantarea optanților.

4. Supușii români de rasă ungară, stabiliți în teritoriul cedat în 1919 de către Ungaria României și care rămâne sub suveranitatea acesteia, primesc dreptul de a opta pentru naționalitatea ungară, într’un termen de șase luni. Principiile enunțate în paragraful trei vor fi valabile pentru persoanele care vor face uz de acest drept.

5. Guvernul ungar se angajează solemn să asimileze în totul cu ceilalți supuși unguri pe persoanele de rasă română, care, pe baza arbitrajului de mai sus, vor dobândi naționalitatea ungară. Pe de altă parte, guvernul român ia același angajament solemn în ceea ce privește pe supușii de rasă ungară, care vor rămâne pe teritoriul român.

6. Detaliile rezultând din transferul de suveranitate vor fi reglementate prin convenție directă între guvernele român și ungar.

7. În cazul în care dificultăți sau îndoieli s’ar ivi în cursul aplicării acestui arbitraj, guvernele român și ungar se vor înțelege pe cale directă. Dacă într’o chestiune sau alta înțelegerea nu se realizează, litigiul va fi supus guvernelor Reich-ului și Italiei, care vor adopta o soluție definitivă.

A doua ședință a Consiliului de Coroană român, din noaptea de 30-31 august, a aprobat Dictatul. Guvernul maghiar s-a declarat foarte nemulțumit și „zdrobit sufletește”, deoarece nu obținuse întregul teritoriu solicitat, ca suprafață și formă dorită.

Prin al doilea Dictat de la Viena, Ungaria a primit 43.492 km² din teritoriul național român, cu o populație estimată atunci la 2.609.000 locuitori. Această parte a României a rămas în istorie cunoscută ca Transilvania de Nord. Structura populației din această zonă este estimată diferit, fie conform recensământului din 1930 efectuat de autoritățile române, fie conform recensământului din 1941 efectuat de noile autorități maghiare. Rezultatele celor două recensăminte sunt prezentate în tabelul de mai jos. Ambele recensăminte au conținut întrebări separate privind etnia și limba vorbită în familie:

Etnie/
limbă
Recensământ românesc din 1930 Recensământ maghiar din 1941 Estimări românești
pentru 1940
Etnie Limbă Etnie Limbă
Maghiari 912.500 1.007.200 1.380.500 1.344.000 968.371
Români 1.176.900 1.165.800 1.029.000 1.068.700 1.304.898
Germani 68.300 59.700 44.600 47.300 N/A
Evrei/Idiș 138.800 99.600 47.400 48.500 200.000
Alții 96.800 61.000 76.600 69.600 N/A

 

Compoziția etnică a Ungariei post-1941 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Compoziția etnică a Ungariei post-1941 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Armata ungară urma să preia controlul în respectivul teritoriu la 15 septembrie 1940. Cu această ocazie, Germania nazistă a încheiat și două tratate cu Bucureștiul și Budapesta, prin care se acorda un statut separat și preferențial populației germane din Transilvania.

Urmare a tratativelor cu Bulgaria purtate la Craiova, la 7 septembrie a fost semnat acordul prin care se înregistrează cesiunea teritorială a Cadrilaterului, 8.000 km pătrați din Dobrogea de sud.

 

Consecințele Dictatului și anularea sa

Germania nazistă a fost principalul beneficiar al Dictatului de la Viena prin faptul că a câștigat suportul militar simultan al Ungariei și României. Cele două țări au aderat la pactul Tripartit în noiembrie 1940. Istoricul Keith Hitchins descrie situația creată de Dictatul de la Viena în cartea sa Romania: 1866-1947 (Oxford History of Modern Europe Series, Oxford University Press, 1994):

Dictatul de la Viena nu numai că nu a clarificat situația, ci a dus la o tensionare a relațiilor dintre România și Ungaria. Nu a reușit să rezolve problema naționalităților, separând toți etnicii maghiari de toți etnicii români. Aproximativ 1.200.000 de români, aproximativ 50% din populația teritoriului Transilvaniei de Nord, au rămas în porțiunea primită de Ungaria, iar circa 500,000 maghiari au rămas în Transilvania Sudică. (cifrele variază ușor în funcție de guvernul care le-a furnizat: român sau maghiar)

Guvernul britanic a refuzat să recunoască dictatul, la fel și S.U.A., conform politicii lor de a nu recunoaște nici un teritoriu ocupat de la începutul războiului.

Dictatul de la Viena a produs o gravă criză politică în România. La 4 septembrie 1940, guvernul Gigurtu a fost forțat să demisioneze, între altele sub presiunea legionarilor, aceștia din urmă organizând mari proteste împotriva rezultatelor arbitrajului de la Viena, prin care România a cedat 2/5 din Transilvania în favoarea Ungariei. Armata ungară a intrat în teritoriul cedat al Transilvaniei la 5 septembrie 1940. Populația maghiară a întâmpinat cu entuziasm trupele și a considerat separarea de România ca o eliberare.

Masacrul de la Treznea (9 septembrie 1940) - Trupele maghiare mărșăluiesc în Zalău in ajunul masacrului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Masacrul de la Treznea (9 septembrie 1940) – Trupele maghiare mărșăluiesc în Zalău in ajunul masacrului – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pe teritoriul transilvan cedat, Transilvania de Nord s-au produs o serie de incidente în care etnici români au fost masacrați de trupele horthyste: Moisei, Trăznea (9 septembrie 1940), Ip (13/14 septembrie 1940), Ciumărna, Zalău, Camăr, Dragu, Hida, Cosniciu de Sus, Cerâșa, Marca, Nușfalău, Sărmașu, Mureșenii de Câmpie, Câmpia Turzii, Luduș, Prundu Bârgăului, Huedin, Cucerdea, Lăscud. A fost elaborat un program de maghiarizare a românilor, elaborat de baronul Aczel Ede și însușit de guvernul maghiar. Programul cuprindea expulzarea fruntașilor vieții politice românești, pauperizarea românilor, mobilizarea lor în armată, colonizarea de unguri, șicanarea românilor sub diverse forme pentru a-i determina să emigreze, etc. Obiectivele urmau să fie realizate prin mijloace oficiale sau prin intermediul organizațiilor paramilitare.

Armata horthystă intrând într-un sat din Transilvania, septembrie 1940 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Armata horthystă intrând într-un sat din Transilvania, septembrie 1940 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Regele Carol al II-lea, deși se opusese cedărilor teritoriale fără luptă, a fost declarat vinovat principal la demonstrațiile stradale organizate de Mișcarea Legionară. Sub presiunea reprezentanților lui Hitler la București și a lui Horia Sima, regele l-a numit prin decret regal prim-ministru – cu condiția formării unui guvern de uniune națională – pe generalul Ion Antonescu, iar acesta i-a impus abdicarea (la 6 septembrie 1940). În calitatea de prim-ministru, Antonescu a contestat Dictatul de la Viena, inclusiv în discuțiile cu Adolf Hitler și Benito Mussolini, dar a obținut de la Hitler – în primăvara anului 1944 – numai o vagă promisiune de revizuire rămasă nefinalizată.

După declanșarea conflictului sovieto-german, diplomația maghiară a susținut în cancelariile Puterilor Axei că diferendul teritorial româno-maghiar cu privire la apartenența Transilvaniei putea fi soluționat prin intermediul despăgubirii României în est, respectiv prin anexarea Transnistriei și Galiției în schimbul renunțării României la pretențiile asupra Transilvaniei de Nord. În viziunea Budapestei, o atare soluție prezenta avantaje multiple, pe de o parte oferea posibilitatea omogenizării etnice a teritoriului maghiar prin strămutarea populației românești în est, pe de altă parte crea premisele reîntregirii Transilvaniei în cadrul Coroanei Sf. Ștefan. Diplomația germană a manifestat receptivitate față de această soluție, funcționarii din ministerul de externe german evocând în cadrul convorbirilor purtate cu diplomații români, în repetate rânduri, posibilitatea „despăgubirii” României prin intermediul anexării unor teritorii din est. Pentru a nu periclita revendicările teritoriale asupra Transilvaniei de nord, guvernul român a respins ideea anexării oricăror teritorii dincolo de Nistru, acceptând doar „răspunderea pentru administrarea și exploatarea economică numai a spațiului dintre Nistru și Bug”.

Deși în marea sa majoritate evreimea din Transilvania de Nord se identifica cu națiunea maghiară prin limbă și cultură, începând cu 15 mai 1944 ea a fost, aproape în totalitate, deportată și exterminată în lagărele de concentrare de la Auschwitz.

După răsturnarea guvernului Antonescu la 23 august 1944 și întoarcerea armelor contra Germaniei naziste, armata română a participat în toamna anului 1944 la luptele pentru eliberarea Transilvaniei de Nord. Uniunea Sovietică a acceptat ca Transilvania de Nord să revină României, cu condiția instaurării la București a unui guvern procomunist. Administrația civilă română a revenit în Transilvania abia în martie 1945, după formarea guvernului condus de Petru Groza.

În decursul Conferinței de Pace de la Paris, guvernul Ungariei a urmărit să păstreze o parte a teritoriului primit prin Dictatul de la Viena. Demersul a rămas fără rezultat, încât articolul 1, punctul 2, al tratatului de pace cu Ungaria și articolul 2 al tratatului de pace cu România prevăd nulitatea acordului încheiat prin „arbitrajul” de la Viena, din 30 august 1940, și restabilirea frontierei existente la 1 ianuarie 1938 între România și Ungaria.

 

cititi despre Dictatul de la Viena si pe en.wikipedia.org

Evenimentele Zilei de 30 august în Istorie

Harta României interbelice: în galben este marcată porţiunea cedată Ungariei în urma Dictatului de la Viena (30 august 1940)

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

30 august este a 242-a zi a calendarului gregorian și a 243-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 30 august

(BOR) †) Sf. Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei, și Ioan de la Râșca și Secu, episcopul Romanului; Sf. Ierarhi Alexandru, Ioan și Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului

Sfântul Ierarh Varlaam (Moțoc) al Moldovei (n. 1585 – d. 18 august 1657) a fost mitropolit al Moldovei între anii 1632-1653. Este considerat a fi unul dintre întemeietorii limbii române literare. A tradus și compus mai multe lucrări de spiritualitate. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe 30 august.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

(BRU) Sf. Alexandru († 336); Sf. Ioan († 577); Sf. Pavel cel Nou († 784), patriarhul Constantinopolului

Cel între sfinţi, părintele nostru Alexandru al Constantinopolului a fost primul episcop al Constantinopolului, el fiind deja episcop al Bizanţului atunci când numele oraşului a fost schimbat în Constantinopol. Alexandru a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea şi a luptat împotriva ereziei ariene. El este pomenit de Biserică la 30 august - foto: ro.orthodoxwiki.org

Alexandru al Constantinopolului - foto: ro.orthodoxwiki.org

Cel între sfinţi, părintele nostru Alexandru al Constantinopolului a fost primul episcop al Constantinopolului, el fiind deja episcop al Bizanţului atunci când numele oraşului a fost schimbat în Constantinopol. Alexandru a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea şi a luptat împotriva ereziei ariene. El este pomenit de Biserică la 30 august.

 

(BRC) Sf. Felix, preot, martir

 

Ziua internaţională a persoanelor dispărute

Anual, la data de 30 august, se marchează Ziua internaţională a persoanelor dispărute. La 21 decembrie 2010, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Rezoluţia 65/209, prin care şi-a exprimat profunda îngrijorare faţă de creşterea fenomenului dispariţiilor forţate în diferite regiuni ale lumii, ce presupune arestarea, detenţia şi răpirea de persoane împotriva voinţei lor, dar şi faţă de numărul tot mai mare de rapoarte cu privire la hărţuirea, maltratarea şi intimidarea martorilor sau a rudelor persoanelor date dispărute, potrivit site-ului oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Aceste fapte reprezintă o încălcare deosebit de gravă a drepturilor omului şi fac obiectul unei infracţiuni internaţionale.

Totodată, Adunarea Naţiunilor Unite a salutat, prin aceeaşi rezoluţie, şi intrarea în vigoare a Convenţiei internaţionale pentru protecţia tuturor persoanelor împotriva dispariţiilor forţate, adoptată la 20 decembrie 2006, şi a decis declararea zilei de 30 august drept Ziua internaţională a persoanelor dispărute. Această zi a fost marcată pentru prima dată în 2011.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Azerbaidjan – Sărbătoare națională – Proclamarea independenței – (1991)

 

Astăzi în istorie pentru 30 august

 

Evenimentele Zilei de 30 august în Istorie:

- 30 august 1877 - A început A Treia Bătălie de la Plevna (30 august/11 septembrie – 28 noiembrie/10 decembrie 1877)

- 30 august 1940 – Dictatul de la Viena

 

30 august 526 - A murit de dizenterie la Ravenna regele Teodoric cel Mare. Puterea este preluata , in calitate de regenta, de fiica sa Amalasuntha, pentru fiul sau de 10 ani, Athalaric.

Statuie din bronz a lui Teodoric cel Mare, regele ostrogoţilor. Reconstituire de Peter Vischer cel Bătrân, Innsbruck, Austria – foto: ro.wikipedia.org

Teodoric cel Mare (n. 454), fiul regelui Theodemir, a fost rege al ostrogotilor intre anii 471 – 526, conducător al Italiei (493 – 526), regent al vizigotilor (511 – 526). A primit în Balcani, de la imparatul Imperiului Roman de Rasarit până să ajungă în Italia titlul de magister militum și consul. De mic copil, tatăl său l-a oferit împăratului Leon, ca zalog al unui tratat de pace, crescând astfel în Constantinopol unde a invatat arta militara de la romani, fapt ce i-a servit mai târziu pe câmpul de luptă.

Sprijinit de Imparatul Imperiului Roman de Rasarit, Zenon, l-a înlăturat pe comandantul de mercenari germanic Odoacru din tribul germanic al scirienilor, care în 476 devenise primul rege al Italiei, dupa ce il detronase pe ultimul împărat roman Romulus Augustulus. În timpul lui Theodoric cel Mare, regatul ostrogotilor cuprindea Peninsula Italica și nord-vestul Peninsulei Balcanice și avea capitala la Ravenna.

Regatul ostrogoților la maxima extindere, în timpul domniei lui Theodoric cel Mare – foto: ro.wikipedia.org

 

30 august 1265 - Prima menţiune documentară a Hunedoarei, atestata conform registrului de dijme papale, sub numele Hungnod. În 1409, la 18 octombrie, regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg dăruiește și înnobilează pentru faptele militare deosebite pe cneazul Voicu din Cincis, fiul lui Șorb, ca stăpânitor al cetății și domeniului regal Hunedoara.

Hunedoara iarna – foto: ro.wikipedia.org

 

30 august 1483 - A murit regele Ludovic al XI-lea al Franţei; Ludovic al XI-lea al Franței (cel Prudent); (n.3 iulie 1423 ) a fost rege al Frantei , al șaselea rege al Frantei din familia Valois din Dinastia Capetienilor. A adus țării unitate și stabilitate după devastările Razboiului de 100 de ani . Ducatul Burgundiei si Picardia au intrat in componenta Frantei in timpul domniei sale.

 

30 august 1535 - S-a terminat înălţarea Bisericii “Sf. Dumitru” din Suceava (începută la 10 august 1534), ctitorie a lui Petru Rareş, domnul Moldovei; (1527-1538; 1541-1546).

Tablou votiv în care apare domnitorul Petru Rareș și familia sa – foto: ro.wikipedia.org

Biserica Sfântul Dumitru a fost ctitorită de domnitorul Petru Rareș, fiind construită între anii 1534-1535 în plan triconc, asemănător cu cel de la Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău. Pisania aflată deasupra ușii de intrare de pe zidul de sud al bisericii conține următorul text în limba slavonă:

Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh a binevoit binecinstitorul și de Hristos iubitorul Io Petru Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Ștefan Voievod cel bătrân, să zidească biserica în mijlocul târgului Suceava, unde este hramul Sfântului slăvitului, marelui mucenic și purtător e biruință, Dimitrie, izvorâtorul de mir. Și a început a zidi în anul 7042 (=1534) august 10 și s-a isprăvit în anul 7043 (=1535) august 30 și s-a sfințit cu mâna Preasfințitului Mitropolit Teofan“.

Călătorii străini care au trecut prin Suceava în secolele XVII-XVIII au menționat și Biserica “Sf. Dumitru” în descrierile lor, fără a oferi prea multe amănunte referitoare la ea. La sfârșitul secolului al XVII-lea orașul Suceava a fost ocupat de armata poloneză a regelui Ioan Sobieski; unii soldați polonezi au realizat niște grafite pe pereții bisericii, unele fiind în limba latină – Hic fuit Teophilus, Rex in 1691 Ponicz.

 

30 august 1698 - A apărut, la Iaşi, prima scriere filosofică românească: “Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul”, de Dimitrie Cantemir.

“Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea” – Pagina de titlu a lucrării – foto: ro.wikipedia.org

Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea, scrisă în română și tipărită la Iași în 1698 este una din lucrările fundamentale ale lui Dimitrie Cantemir. Această operă este prima lucrare filozofică românească. În această lucrare întâlnim disputele medievale despre timp, suflet, natură sau conștiință. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului asupra celorlalte viețuitoare, face din om un stapân al lumii, susține superioritatea vieții spirituale asupra condiției biologice a omului, încearcă să definească concepte filozofice și să alcătuiască o terminologie filozofică.

 

30 august 1748 - S-a născut pictorul francez Jacques-Louis David; (d. 1825).

 

30 august 1811 - S-a născut scriitorul francez Théophile Gautier; (d. 1872).

 

30 august 1835 - Coloniștii europeni care au acostat pe malul nordic al râului Yarra din sudul Australiei au înființat orașul Melbourne. Melbourne este capitala statului federal Victoria din Australia și este situat pe Râul Yarra în apropiere de vărsarea sa în golful Portului Phillip. Aglomerarea urbană se întinde pe 70 de km de la nord la sud și pe 50 de km de la est la vest. Numărul de locuitori pe această suprafață de 4.647.312. Melbourne a fost fondat în 1835 de către John Batman și John Pascoe Fawkner din Tasmania, și denumit după primul ministru britanic de la acea vreme, Lordul Melbourne. Melbourne este o arhiepiscopie catolică și anglicană, în care se dezvoltă industria petrolieră și cea producătoare de mașini.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

30 august 1849 - În comuna Orlat,Sibiu, a avut loc o adunare de protest împotriva “unirii” Transilvaniei cu Ungaria. În aceeaşi zi, în comuna Luna – Cluj, trupele maghiare deschid focul împotriva românilor din satele dimprejur, adunaţi prentru a protesta împotriva “unirii” cu Ungaria.

 

30 august 1862 - În cadrul Războiului Civil American, generalii confederați Stonewall Jackson și James Longstreet au obținut o importantă victorie în A doua Bătălie de la Bull Run.

Second Battle of Bull Run, fought Augt. 29th 1862, 1860s lithograph by Currier and Ives - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Second Battle of Bull Run, fought Augt. 29th 1862, 1860s lithograph by Currier and Ives – foto preluat de pe en.wikipedia.org

A doua Bătălie de pe Bull Run sau A doua Bătălie de la Manassas, cum a fost denumită în epocă de Confederație, s-a dat la 28–30 august 1862, și a făcut parte din Războiul Civil American. Ea a fost punctul culminant al unei campanii conduse de generalul confederat Robert E. Lee în fruntea Armatei Virginiei de Nord împotriva Armatei Virginiei condusă de general-maiorul unionist John Pope, și o bătălie mult mai mare în termeni de complexitate a operațiunilor și număr de combatanți decât Prima Bătălie de pe Bull Run din 1861 desfășurată în același loc.

(…) La 30 august, Pope a reluat atacurile, aparent fără să știe că pe câmpul de luptă venise și Longstreet. Când artileria confederată a devastat un asalt unionist al Corpului V condus de gen.-mr. Fitz John Porter, aripa lui Longstreet de 25.000 de oameni în cinci divizii a contraatacat în ceea ce a devenit cel mai mare asalt simultan al războiului. Flancul stâng al Uniunii a fost zdrobit și armata a fost împinsă înapoi pe Bull Run. Doar o acțiune eficientă a ariergardei Uniunii a împiedicat repetarea dezastrului de la Prima Bătălie de la Manassas. Retragerea lui Pope spre Centreville a fost totuși una precipitată.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

30 august 1877 - A început A Treia Bătălie de la Plevna (30 august/11 septembrie – 28 noiembrie/10 decembrie 1877), una din cele mai mari ale Războiului pentru Independenţă. La luptă participă unităţi şi subunităţi ale Diviziei a 3-a Infanterie (la asaltul redutei Griviţa 2) şi ale Diviziei a 4-a Infanterie (la asaltul redutei Griviţa 1). După o eroică încleştare, trupele române de vânători şi dorobanţi – în frunte cu lt. col. Sergiu Voinescu, mr. Candiono Popescu, cpt. Moise Grozea, cuceresc reduta Griviţa 1. La asalt au participat şi două batalioane din Divizaia 5 Infanterie rusă. În timpul luptelor au căzut eroic mr. Gheorghe Şonţu, cpt. Valter Mărăcineanu, lt. Leon Caracalia, lt. Chivu Stănescu, slt. Vasile Horcea.

Dioramă ce ilustrează asediul Plevnei la Muzeul Militar Naţional - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dioramă ce ilustrează asediul Plevnei la Muzeul Militar Naţional - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Asediul Plevnei a fost una dintre principalele bătălii ale Războiului Ruso-Turc din 1877–1878. După ce armata rusă a traversat Dunărea la Sviștov, ea a început să avanseze spre centrul Bulgariei de astăzi, cu scopul de a trece Munții Balcani spre Constantinopol, evitând cetățile turcești fortificate de pe malul Mării Negre. Armata otomană condusă de Osman Pașa, întoarsă din Serbia după un conflict cu acea țară, a fost masată în orașul fortificat Plevna, oraș întărit și înconjurat de numeroase redute, aflat la o importantă intersecție de drumuri.

Războiul de Independență al României (1877 – 1878) - Cucerirea redutei de la Grivița de către trupele române. Maiorul Valter Mărăcineanu înalţă drapelul românesc pe reduta Griviţa, pictură de Henryk Dembitzky (1830-1906) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Războiul de Independență al României (1877 – 1878) – Cucerirea redutei de la Grivița de către trupele române. Maiorul Valter Mărăcineanu înalţă drapelul românesc pe reduta Griviţa, pictură de Henryk Dembitzky (1830-1906) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

După două asalturi nereușite, în care pierduse efective prețioase, comandantul trupelor ruse de pe frontul balcanic, marele duce Nicolai, a cerut cu insistență (prin telegrama din 19 iulie) ajutorul aliatului său român Carol I. Carol a trecut și el Dunărea cu o armată românească și a fost pus la comanda trupelor ruso-române. El a decis să nu mai facă niciun asalt, ci să asedieze orașul, tăind căile de aprovizionare cu alimente și muniții.

Armata ruso-română a reușit la începutul asediului să cucerească mai multe redute din jurul Plevnei, păstrând pe termen lung doar reduta Grivița. Asediul început în iulie 1877 s-a încheiat abia în luna decembrie a aceluiași an când Osman Pașa a încercat fără succes să forțeze ruperea asediului și a fost rănit. În cele din urmă, refugiat într-o moară, Osman a primit delegația condusă de colonelul Mihail Cerchez și a acceptat condițiile de capitulare oferite de aceasta. În urma bătăliei, armatele ruse au putut avansa și au atacat în forță pasul Șipka, reușind să învingă defensiva otomană și să își deschidă drumul spre Constantinopol.
cititi mai mult pe enciclopediaromaniei.ro

 

30 august 1871 - S-a născut Ernest Rutherford, fizician britanic, laureat al Premiului Nobel; (d. 1937).

 

30 august 1881 - Inginerul francez Clement Ader (1841-1826) a patentat teatrofonul, primul sistem audio-stereo în Franța.

Clément Ader in 1891 – foto: ro.wikipedia.org

Clément Ader (n. 2 aprilie, 1841 — d. 5 martie, 1925) a fost un inginer francez, născut în Muret, Haute-Garonne, cunoscut îndeosebi pentru lucrările sale de pionierat în aviație.

1881, Théâtrophone: First spatial recording and playback – foto: sonicnewscuration.files.wordpress.com

 

30 august 1884 - S-a născut Theodor Svedberg, chimist şi fizician suedez, laureat al Premiului Nobel; (d. 1971).

 

30 august 1891 - A încetat din viaţă Emanoil Bacaloglu, fizician, chimist şi matematician român; (n. 1830).

 

30 august 1913 - S-a nascut Vlad Voiculescu, medic neurolog, membru al Academiei Române, membru al Societăţii Britanice Regale de Medicină; (d.22.02.2001).

 

30 august 1914 - Are loc primul spectacol al Companiei Marioara Voiculescu-Bulandra, cu piesa “Soţul ideal” de Oscar Wilde.

Marioara Voiculescu (n. 9 iulie 1885, București – d. 3 martie 1976, București) a fost o actriţă, regizoare, profesoară de artă dramatică şi conducătoare de teatru. A fost directoare de trupă, protagonistă și coregizoare în filmele produse de Leon Popescu. Prin Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, actriței Marioara Voiculescu i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”

 

30 august 1916 - Germania a declarat razboi Romaniei.

 

30 august 1918 - Cehoslovacia devine republica independenta.

 

30 august 1918 - A fost asasinat șeful Direcției Politice de Stat a Rusiei bolșevice (C.E.K.A.), Urițki.

Moisei Solomonovich Uritsky (January 14, 1873–August 17, 1918) was a Bolshevik revolutionary leader in Russia – foto: en.wikipedia.org

In aceeași zi, la Moscova, a avut loc atentatul nereusit al Faniei Kaplan asupra lui Lenin.

Vladimir Pchelin’s depiction of the assassination attempt – foto: en.wikipedia.org

Liderul bolşevic Vladimir Ilici Lenin a fost împuşcat de Fania Kaplan. Conform martorilor, asupra lui Lenin s-a tras de trei ori, două gloanţe rănindu-l la umăr şi la piept. Conform declaraţiilor Faniei Kaplan, ea a încercat să-l ucidă pe Lenin pentru că îl considera un „trădător” şi pentru că „… cu cât va trăi mai mult, cu atât va îngropa mai adânc ideea de socialism”. Fania Kaplan nu a fost judecată si fost împuşcată la ora 4 dimineaţa, în data de 4 septembrie 1918, de către comandantul militar al Kremlinului.

Fania Efimovna Kaplan – foto: en.wikipedia.org

Fania Efimovna Kaplan (nume de familie original Roitman, n. cca. 1888 – d. 4 septembrie 1918) este atentatoarea prezumtivă la viața lui Vladimir Ilici Lenin. Fania Kaplan s-a născut, conform propriilor declarații, în familia numeroasă (avea patru frați și trei surori) a unor intelectuali evrei din provincia Volînia. În 1906, ca anarhistă, a încercat să comită un atentat cu bombă.

A fost rănită și mai apoi, condamnată la muncă silnică veșnică, adică pe o perioadă nedeterminată. Primii ani i-a petrecut în închisoarea de muncă grea Malțev, lângă Orel, iar mai apoi, la minele de argint de la Cita, din Siberia. În timpul detenției, a renunțat la anarhism și a adoptat doctrina socialist revoluționară. A fost eliberată după victoria revoluției din 1917. Familia sa emigrase în America în 1911

 

30 august 1933 - A fost infiintata compania aeriana Air France.

 

30 august 1940 - A fost încheiat al doilea protocol al Dictatului de la Viena. România a fost nevoită să cedeze Ungariei, Nord-vestul Transilvaniei, cunoscut istoriografic sub numele de Transilvania de Nord.

Harta României interbelice: în galben este marcată porţiunea cedată Ungariei în urma Dictatului de la Viena (30 august 1940) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Harta României interbelice: în galben este marcată porţiunea cedată Ungariei în urma Dictatului de la Viena (30 august 1940) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dictatul de la Viena (cunoscut și ca Al doilea arbitraj de la Viena) a fost un act internațional încheiat la 30 august 1940, prin care România a fost silită să cedeze aproape jumătate (43.492 km²) din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei horthyste. Acest act a fost impus de Germania Nazistă și Italia fascistă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial sub titlul de „arbitraj”.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

30 august 1944 - România a rupt relațiile diplomatice cu Ungaria horthystă.

 

30 august 1944 - Unităţi de avangardă ale Armatei Sovietice şi ale Diviziei “Tudor Vladimirescu” intră în capitala Romaniei, Bucureşti, unde orice ameninţare a trupelor germane fusese deja îndepărtată de Armata Română.

 

30 august 1948 - Prin Decretul 221/1948 a fost înfiinţată Direcţia Generală a Securităţii Poporului (în locul Direcţiei Generale a Poliţiei de Siguranţă), în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (după modelul poliţiei politice sovietice). Conform actului menţionat, principala atribuţie era “apărarea cuceririlor democratice şi asigurarea securităţii Republicii Populare Române contra duşmanilor din interior şi exterior”.

Rețeaua de centre penintențiare, « coloană vertebrală a terorii » în perioada comunistă – foto: ro.wikipedia.org

Securitatea a fost, oficial, înființată prin decretul nr. 221 din 30 august 1948 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a RPR. Inițial a purtat numele de Direcția Generală a Securității Poporului (DGSP). Securitatea a început să acționeze după lovitura de stat din 23 august 1944, când Ministerul Afacerilor Interne a fost infiltrat masiv de comuniști. Securitatea a fost creată de SMERȘ, o divizie a NKVD, având ca misiune înlocuirea serviciilor secrete din țările ocupate de URSS cu structuri de tip sovietic. Unitatea SMERȘ din România, numită Brigada Mobilă, a fost condusă, până în 1948, de colonelul NKVD Boris Grünberg, care folosea, în România, numele Alexandru Nicolski.

Primul director al Securității a fost gen-lt. Gheorghe Pintilie, poreclit Pantiușa (nume real: Panteleimon Bodnarenko). Șeful Securității avea rang de ministru în cadrul Consiliului de Miniștri, fiind secondat de 2 directori adjuncți cu rangul de secretari de stat, gen-mr. Alexandru Nicolski și gen-mr. Vladimir Mazuru (nume real: Wladimir Mazurow). Toți cei 3 erau ofițeri sovietici ai MGB, succesoarea NKVD.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

30 august 1952 - S-a născut Daniel Daianu, economist, fost ministru de finanţe al României (n.Bucuresti).

 

30 august 1954 - A decedat Alexandru Lapedatu, istoric, preşedinte al Academiei Române, senator, ministru şi preşedinte al Senatului României. S-a stins din viaţă în temniţa comunistă de la Sighet; (n. 1876).

 

30 august 1955 - Este difuzat Comunicatul Consiliului de miniştri privind reducerea, începând cu 1 decembrie 1955, a efectivelor forţelor armate române cu 40.000 de oameni.

 

30 august 1963 - Este pusa in functiune linia telefonica directa,denumita “telefonul rosu” intre Casa Alba si Kremlin.

 

30 august 1964 - S-a nascut A.G.Weinberger, compozitor şi interpret de muzică de jazz din Romania.

 

30 august 1972 - S-a nascut actrita americana Cameron Diaz.

 

30 august 1974 - A fost conceput calculatorul pe bază de laser, Coral.

 

30 august 1974 - A fost inaugurat, la București, “Centrul demografic ONU -România“.

 

30 august 1981 - Preşedintele Iranului, Mohammad Ali Rajai, şi primul ministru, Mohammad Javad, au fost ucişi într-un atac cu bombe efectuat asupra clădirii Guvernului.

 

30 august 1982 - S-a născut la Ploiesti, judoka româncă Alina Alexandru Dumitru, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008 la categoria 48 kg.

Alina Alexandra Dumitru (n. 30 august 1982, Ploiești, România) judoka română, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, la categoria 48 kg, multiplă campioană europeană și medaliată cu bronz la campionatele mondiale - foto - jurnalul.ro

Alina Alexandra Dumitru - foto – jurnalul.ro

Alina Alexandra Dumitru (n. 30 august 1982, Ploiești, România) judoka română, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, la categoria 48 kg, multiplă campioană europeană și medaliată cu bronz la campionatele mondiale. Alina Alexandra Dumitru a fost multiplă campioană europeană și medaliată cu bronz la campionatele mondiale.

În 9 august 2008, Dumitru devenea prima campioană olimpică din istoria judo-ului românesc, învingând-o în semifinală pe dubla campioană olimpică en-titre Ryoko Tani (Japonia) și, în finală, pe Yanet Bermoy (Cuba) prin waza-ari și ippon, în doar 80 de secunde. În aprilie 2011 a cucerit medalia de aur la Campionatul European de judo de la Istanbul

 

30 august 1984 - Primul zbor al navetei Discovery.

Discovery – foto: ro.wikipedia.org

Naveta Spațială Discovery a fost una din cele trei navete rămase operaționale în flota navetelor spațiale ale NASA. Zburând pentru prima oară în 1984, Discovery a fost cea de-a treia Navetă Spațială operațională și cea mai bătrână dintre cele aflate în serviciu. Discovery a efectuat misiuni de cercetare, dar și de asamblare a Stației Spațiale Internaționale. Naveta își trage numele de la vasul de explorare Discovery, care l-a însoțit pe exploratorul James Cook în timpul ultimei sale călătorii importante.

Discovery văzută de pe Staţia Spaţială Internaţională – foto: ro.wikipedia.org

Discovery a fost naveta care a lansat Telescopul spațial Hubble. Misiunile a doua și a treia de întreținere a Hubble au fost conduse, de asemenea, de Discovery. Este programată și a cincea misiune de întreținere, tot cu ajutorul navei Discovery. Naveta a lansat sonda Ulysses și trei sateliți TDRS. Discovery a fost aleasă de două ori ca vehicul pentru reîntoarcerea la zbor, prima dată în 1986, după dezastrul navetei Challenger în 1984, dar și în cele două misiuni din iulie 2005 și iulie 2006, după dezastrul navetei Columbia, din 2003. Discovery a fost prima navetă operațională care a fost scoasă din uz, fiind urmată de Endeavour.

Discovery este mutată de la Orbiter Processing Facility la Vehicle Assembly Building pentru misiunea STS-116, Oct.31, 2006 – foto: ro.wikipedia.org

A făcut 39 zboruri, petrecând 365 zile în spațiu, completând 5.830 orbite. A parcurs 238.539.663 km. Discovery a efectuat mai multe zboruri individuale decât orice altă navetă spațială în istorie. A efectuat și misiunile de “întoarcere la zbor” după dezastrele navetelor Challenger și Columbia : STS-26 în 1988, STS-114 în 2005 și STS-121 în 2006.

 

30 august 1986 - La ora 19: 23 , se produce un cutremur de pământ în Vrancea, la o adancime de circa 131 km, magnitudinea Ms fiind de 6,9 spre 7,0 pe scara Richter. A fost al treilea cutremur ca magnitudine din secolul 20. Cea mai puternica replica s-a produs in dimineatza zilei de 2 septembrie 1986, la ora 5h 00 min, la 143 km adancime, avand magnitudinea Ms=5,0 si resimtita la Bucuresti cu intensitate de circa III-IV grade pe scara Mercalli.

In total au fost consemnate 77 de replici cu magnitudinea peste 3,2 pe scara Richter, dar destul de putine (19, daca nu ma insel) au depasit valoarea de 4,0 ca magnitudine Ms pe scara Richter. Cutremurul nu a cauzat pagube majore in Romania, totusi spre Moldova, pe directia Focsani-Iasi miscarea seismica a fost mai intensa. In Basarabia cutremurul a avut, pe alocuri, efecte destul de severe. La Chisinau s-au prabusit 4 blocuri, consecintele fiind tragice (100 de morti).

 

30 august 1988 - Poeta Ana Blandiana a pierdut dreptul de publicare în urma apariţiei unei cărţi pentru copii în care îl parodiază pe Nicolae Ceauşescu.

Interdicţia era pentru o poezie pentru copii şi care făcuse să se schimbe numele lui Ceauşescu în Arpagic, numele motanului în care îl parodiam pe Arpagic. Nu consideraţi că am făcut un act de curaj, cel mult se poate considera că am făcut un act de iresponsabilitate. Această poveste cu Arpagic este importantă nu pentru că am scris eu o poezie în care făceam băşcălie de Ceauşescu, ci pentru că reacţia publică a fost uluitoare. Cartea a dispărut din librării în câteva ore.

Lui Ceauşescu, căruia mereu i se schimbă numele, i s-a spus Arpagic. Eu nu mi-am găsit dosarul de la Securitate, ci doar câteva foi din alte dosare. A fost o filă interesantă cu un ordin semnat de şeful Securităţii către şefii regionali să retragă cartea. Răspunsurile lor erau interesante. Cel de la Timişoara îşi punea cenuşă în cap, n-avea nicio vină că se vânduse cartea. Îşi ceruse aproape iertare că nu a putut să recupereze”,
preluat de pe www.digi24.ro

 

30 august 1991 - Atletul american Mike Powell (Michael Anthony Powell), n. 10 noiembrie 1963 la Philadelphia, a reuşit să depăşească in timpul campionatelor mondiale de la Tokyo, recordul mondial la săritura în lungime, record stabilit în 1968 de Bob Beamon.

Michael Anthony Powell (n. 10 noiembrie 1963) la Philadelphia, atlet american - foto - pinterest.com

Michael Anthony Powell - foto – pinterest.com

Michael Anthony Powell (n. 10 noiembrie 1963) la Philadelphia, atlet american. Recordul sau a fost de 8,95 m., ameliorand cu 5 cm., vechiul record stabilit de compatriotul sau Bob beamon in timpul Jocurilor Olimpice din 1968.

 

30 august 1999 - Într-un referendum supervizat de Organizația Națiunilor Unite, cetățenii din Timorul de Est s-au pronunțat în favoarea independenței față de Indonezia.

Timorul de Est - foto - paste-bulgaria.ro

Timorul de Est – foto – paste-bulgaria.ro

 

30 august 2003 - A încetat din viaţă Charles Bronson, actor american cunoscut pentru roluri din filme de acţiune: “Cei şapte magnifici”, “Justiţiarul”; (n. 1921).

Charles Dennis Buchinsky (n. 3 noiembrie 1921; d. 30 august 2003), cunoscut sub numele Charles Bronson, a fost un actor american, celebru pentru rolurile sale de "dur" - foto - biography.com

Charles Dennis Buchinsky- foto – biography.com

Charles Dennis Buchinsky (n. 3 noiembrie 1921; d. 30 august 2003), cunoscut sub numele Charles Bronson, a fost un actor american, celebru pentru rolurile sale de “dur”

 

30 august 2006 - A decedat Naghib Mahfuz, scriitor egiptean, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1988, primul scriitor de naţionalitate arabă laureat al acestui premiu.

Naghib Mahfuz (n. 11 decembrie 1911 - d. 30 august 2006) romancier egiptean, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1988 și autor al "Trilogiei din Cairo" - foto - ro.wikipedia.org

Naghib Mahfuz – foto – ro.wikipedia.org

Naghib Mahfuz (n. 11 decembrie 1911 – d. 30 august 2006) romancier egiptean, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1988 și autor al “Trilogiei din Cairo”. Acordarea acestei distincţii a fost contestată de către arabi care l–au acuzat de tratarea exclusivistă a problemelor Egiptului; la 14.10.1994, scriitorul a fost ţinta unui atentat al fundamentaliştilor islamici, căruia i–a supravieţuit cu greu; (n.11.12.1911).

 

30 august 2012 - A murit Cornel Todea, regizor teatru și realizator de emisiuni de televiziune (n. 1935)

Cornel Todea (18 noiembrie 1935, Cluj – 30 august 2012) regizor român de teatru și film - foto - tvr.ro

Cornel Todea - foto – tvr.ro

Cornel Todea (18 noiembrie 1935, Cluj – 30 august 2012) regizor român de teatru și film

 

30 august 2013 - A murit Seamus Heaney, scriitor nord-irlandez, laureat Nobel (n. 1939)

Seamus Heaney (n. 13 aprilie 1939 - d. 30 august 2013) scriitor irlandez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1995 - foto - ro.wikipedia.org

Seamus Heaney – foto – ro.wikipedia.org

Seamus Heaney (n. 13 aprilie 1939 – d. 30 august 2013) a fost un scriitor irlandez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1995. S-a născut în Bellaghy, Irlanda de Nord și a locuit în Sandymount, Dublin din 1972 până la moartea sa.

 

30 august 2020 - La Ordinea Zilei

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com