Conferința de Pace de la Paris (29 iulie – 15 octombrie 1946)
Delegația României în apărarea hotarelor Transilvaniei în fața Atlasului Antonescu, Conferința de Pace de la Paris 29 iulie – 15 octombrie 1946, sursă:ziaristionline.ro
foto si articol preluate de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Conferința de Pace de la Paris (29 iulie – 15 octombrie 1946)
La 29 iulie 1946, începea Conferinţa de pace convocată la Paris de puterile învingătoare în cel de-al doilea război mondial, pentru pregătirea tratatelor de pace cu Bulgaria, Finlanda, Italia, România şi Ungaria (se va încheia la 15 octombrie acelaşi an).
Dupa încheierea sa la 15 octombrie 1946, Conferinta a fost urmată de semnarea Tratatelor de Pace de la Paris din 10 februarie 1947 (tratate dintre Aliați și statele Axei, în urma celui de-Al Doilea Război Mondial).
„Conform procedurii adoptate, Conferinţa nu putea lua hotărîri, ci avea doar competenţa de a face recomandări asupra proiectelor Tratatelor de pace, care erau trimise spre examinarea Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe. Statele foste inamice au fost invitate să-şi expună poziţia faţă de proiectele Tratatelor de pace, în scris sau oral, în comisii sau în plenul Conferinţei. Ele puteau participa la lucrările comisiilor sau la şedinţele în plen numai atunci cînd erau invitate.
În ziua de 30 iulie 1946 s-a dat publicităţii proiectul tratatului de pace cu România, simultan la Londra, Paris, Moscova şi Washington. Preambulul Tratatului consemna încetarea stării de război între România şi Naţiunile Unite, deşi această situaţie data de aproape trei ani de zile, interval în care România luptase timp de 7 luni alături de Naţiunile Unite pentru înfrîngerea Germaniei. În document se aprecia că România intrase în război alături de Naţiunile Unite la 12 septembrie 1944.
De asemenea, nu se preciza că România a participat la războiul împotriva Ungariei, ceea ce ar fi impus, desigur, despăgubiri din partea acesteia. Cu toată jertfa de sînge adusă de armata română, României nu i se recunoştea calitatea de cobeligerant, fiind considerată un stat învins de Naţiunile Unite. Frontierele României erau cele din 1 ianuarie 1941, cu excepţia graniţei cu Ungaria. Aceasta însemna că Basarabia şi Nordul Bucovinei rămîneau sub ocupaţia Uniunii Sovietice, iar Cadrilaterul sub cea a Bulgariei.
Pe de altă parte, se anula dictatul de la Viena, din 30 august 1940, frontiera între România şi Ungaria fiind cea din 1 ianuarie 1938. Tratatul stabilea un termen de 90 zile pentru retragerea trupelor Aliate, cu excepţia celor sovietice, care rămîneau în continuare în România, pentru menţinerea liniilor de comunicaţie ale Armatei Roşii cu zona de ocupaţie sovietică din Austria. Clauzele economice stabileau despăgubiri, restituiri şi compensaţii foarte grele pentru statul român. De asemenea, proiectul de Tratat prevedea multiple restricţii privind armata română şi dotarea ei.
La 8 august 1946, guvernul Franţei, în numele Naţiunilor Unite, a adresat guvernului României invitaţia de a participa la Conferinţa de pace de la Paris. A doua zi, 9 august, Consiliul de Miniştri, întrunit în Bucureşti, a aprobat poziţia României faţă de problemele dezbătute la Conferinţa păcii şi a stabilit componenţa delegaţiei care urma să se deplaseze la Paris.
Delegaţia a primit mandat să militeze pentru anularea dictatului de la Viena, recunoaşterea cobeligeranţei României, anularea clauzelor economice, a celor privind restricţiile la armament şi forţele armate necesare apărării ţării etc.
Deşi problemele cele mai grave – mai ales de ordin teritorial şi economic – priveau relaţiile cu Uniunea Sovietică, delegaţia nu avea dreptul să ridice obiecţii care puteau leza relaţiile cu marele vecin de la Răsărit.
Consiliul de Miniştri a decis că ele se vor rezolva pe cale bilaterală între guvernele de la Bucureşti şi de la Moscova. Astfel, aproape toate ameliorările solicitate de România vizau relaţiile cu statele Occidentale.
Delegaţia guvernamentală română era condusă de Gheorghe Tătărescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri şi ministrul de Externe; din delegaţie mai făceau parte: Gheorghe Gheorghiu-Dej – ministrul Comunicaţiilor şi Lucrărilor Publice, Lucreţiu Pătrăşcanu – ministrul Justiţiei, Ştefan Voitec – ministrul Educaţiei Naţionale, Lothar Rădăceanu – ministrul Muncii, Ion Gheorghe Maurer – subsecretar de Stat, Mihai Ralea – ambasadorul Românei la Washington, Richard Franasovici – ambasadorul României la Londra, Simon Stoilow – ambasadorul României la Paris, generalul Dumitru Dămăceanu, Elena Văcărescu, Florica Bagdasar, Şerban Voinea ş.a. ” (Extrase din articolul ”România la Conferința Păcii de la Paris”, Autor Profesor Universitar, Doctor, Ioan Scurtu).
Conferința de Pace de la Paris (29 iulie – 15 octombrie, 1946) a fost urmată de Tratatele de Pace de la Paris, semnate pe 10 februarie, 1947 dintre Aliați și statele Axei, în urma celui de-al doilea război mondial.
