Sfântul Macarie Notara, episcopul Corintului (1731-1805)

foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

 

Sfântul Macarie Notara, episcopul Corintului

Macarie (Notara) al Corintului (gr. Μακάριος Νοταράς Επίσκοπος Κορίνθου) a fost un sfânt episcop al Corintului (1764 – 1767, precedat de Partenie al Corintului) care a trăit în secolul al XVIII-lea (1731-1805).

Călugăr și cărturar care a participat la curentul de înnoire monastică și duhovnicească în lumea greacă prin redescoperirea și publicarea scrierilor Sfinților Părinți, a autorilor duhovnicești (părinții neptici sau filocalici) și a isihasmului în particular, el este cunoscut mai ales pentru editarea și tipărirea, împreună cu sfântul Nicodim Aghioritul, a unor importante compilații de spiritualitate ortodoxă, cum sunt Filocalia și Everghetinosul.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 17 aprilie.

 

Viața și activitatea

Sfântul Macarie (Mihail în lume) s-a născut la Trikala, în Corint, în anul 1731, într-o familie aparținând aristocrației bizantine: Notaras (familie care a dat de-a lungul timpului multe personalități, ecleziastice, culturale și politice).

Şi-a făcut primele studii la Mănăstirea Maicii Domnului din Cefalonia, crescând în atmosfera sfintelor slujbe mănăstirești. În 1759, la vârsta de 28 de ani preia conducerea școlii din Corint și se face repede iubit de toți.

În 1764, a fost ales episcop al Corintului.

În timpul războiului ruso-turc din anii 1768-1774, Macarie a trebuit să se exileze împreună cu familia sa în insula Zakynthos și apoi în insula Hydra.

Prin anul 1774, pe când trăia în exil la Hydra, primește vizita mai tânărului Nicolae (viitorul Nicodim Aghioritul) căruia Macarie îi fusese recomandat de niște călugări de la Muntele Athos ca fiind un om de o mare virtute și versat în doctrina Părinților Bisericii.

După contactul cu episcopul Macarie și cu renumitul sihastru Silvestru din Cezareea, Nicolae pleacă la Muntele Athos în 1775, devenind călugăr.

După încheierea războiului, în 1774, turcii l-au obligat pe patriarhul din Constantinopol să-i înlocuiască pe toți episcopii din Peloponez, bănuiți de susținere a rușilor.

Macarie s-a văzut obligat să trimită o scrisoare de demisie.

Devenit episcop fără scaun, Macarie a plecat la Sfântul Munte Athos în anul 1777, pentru a trăi călugărește.

S-a stabilit la chilia Sfântul Antonie cel Mare de lângă Mănăstirea Vatopedi.

În 1777, Macarie îl caută pe Nicodim și îl însărcinează cu revizuirea și pregătirea pentru editare a Filocaliei (după un manuscris găsit de el în biblioteca Mănăstirii Vatopedi – Codicele Vatopedin nr. 605 din secolul al XIII-lea), această enciclopedie ortodoxă a rugăciunii și a vieții spirituale, a culegerii Everghetinos și a Tratatul despre deasa împărtășire, redactat chiar de sfântul Macarie, dar pe care Sf. Nicodim îl îmbogățește considerabil.

Aceste lucrări vor fi tipărite aproape în același timp la Veneția, Filocalia în 1782 iar Everghetinosul în 1783.

La puțină vreme de la sosirea sa la Muntele Athos, Sfântul Macarie a participat și a luat poziție și în așa-numita “controversă a colivelor” și în discuțiile legate de deasa împărtășire cu Trupul și Sângele lui Hristos, dispute care s-au declanșat pe la jumătatea secolului al XVIII-lea în Sfântul Munte Athos.

„Controversa colivelor” se referea la săvârșirea sau nesăvârșirea parastaselor (a pomenirilor pentru cei morți) în ziua de duminică, cum începuse să se facă în anumite locuri din Muntele Athos.

Liderii “colivarilor” (numiți ironic în felul acesta) erau cuvioșii Atanasie din Paros (prăznuit la 24 iunie), Iacov din Peloponez, Neofit Kavsokalivitul și Hristofor Prodromitul, care se arătaseră foarte stricți față de cei care începuseră să săvârșească parastasele Duminica, și le aduceau acuzații grave, Neofit Kavsokalivitul numindu-i: “defăimători ai Învierii”, “vorbitori de morți în zi de duminică”, “idolatri”, “lipsiți sau căzuți de har” și chiar “eretici”.

După 1777, sfântul Macarie al Corintului și sfântul Nicodim Aghioritul, „colivari” de a doua generație, vor lua și ei poziții concrete în aceste dispute, susținând însă o poziție mai moderată, și anume că mai potrivit este ca parastasele să se săvârșească sâmbăta, conform tradiției Bisericii, dar fără să-i condamne pe cei care, din motive de ordin practic, săvârșesc pomenirile morților duminica.

În paralel, sfântul Macarie redactează tratatul ”Despre deasa împărtășanie”.

În acest volum el face apel la canoanele Bisericii și la scrierile Sfinților Părinți pentru a susține și a sublinia importanța desei împărtășiri cu Trupul și Sângele lui Hristos.

O a doua ediție a acestui tratat, revăzută și completată, a făcută de sfântul Nicodim Aghioritul (1783).

Dar refuzul său de a sluji un parastas pentru patriarhul Alexandriei la Mănăstirea Cutlumuș într-o zi de duminică, îl costă un nou exil.

Fiind obligat să părăsească Muntele Athos, pleacă la Chios și Patmos, unde se aflau și alți „colivari” athoniți exilați.

Cu ocazia unei noi șederi în Sfântul Munte, sfântul Macarie îi încredințează lui Nicodim editarea traducerii operelor complete ale Sfântului Simeon Noul Teolog.

În introducerea la această lucrare, care conține învățături atât de profunde despre contemplație,

Sfântul Nicodim precizează că asemenea cărți nu sunt făcute doar pentru călugări, ci și pentru mireni, căci toți creștinii au fost chemați să trăiască desăvârșirea Evangheliei.

Lucrarea va fi publicată la Veneția în 1790.

Exilul la Chios i-a permis să se ocupe de publicarea altor lucrări de spiritualitate ortodoxă, între care Catehismul de învățătură ortodoxă al mitropolitului Platon al II-lea al Moscovei și Noul Limonariu, o culegere de vieți de noi mucenici publicată după moartea sa (completat mai târziu de Noul Martirologiu al sfântului Nicodim Aghioritul).

Sfântul Macarie a murit cu pace la Chios, la 17 aprilie 1805, fiind înmormântat în partea de sud a Bisericii Sfinții Petru și Pavel, unde moaștele sale se află și acum.

 

Cuvinte duhovnicești

Nimeni nu vine să se împărtășească…

Sfântul Macarie Notara, episcopul Corintului

articol preluat de pe doxologia.ro

 

Stăm în fața altarului și nimeni nu vine să se împărtășească…

O, omule, ești nevrednic să te împărtășești, prin urmare nu ești vrednic să asculți nici celelalte rugăciuni ale Sfintei Liturghii.

Îl auzi pe diacon care stă și strigă, toți cei câți sunteți în pocăință, toți L-ați rugat pe Dumnezeu să vă ierte.

Toți cei care nu se împărtășesc se află încă în pocăință pentru păcatele lor, dar tu, pentru ce stai?

Dacă ești dintre cei ce se pocăiesc nu poți să te împărtășești…

Dar tu stai cu îndrăzneală de barbar, nu de om care se pocăiește.

Iar dacă nu ești printre cei ce se pocăiesc, ci dintre cei ce au îngăduință de la duhovnic să se împărtășească, pentru ce stai și nu te îngrijești să te împărtășești?

Pentru ce nu consideri împărtășania un mare dar, ci o disprețuiești?

Hristos vine la fiecare Liturghie să-i vadă pe cei ce șed la masă și le zice fiecăruia în conștiința lui:

„Prieteni, cum de stați aici în Biserică și nu aveți haine de nuntă?

Nu a zis pentru ce ați stat la masă, ci că nu este vrednic nici măcar să intre în biserică.

Nu i-a spus pentru ce ai șezut?

Ci pentru ce ai intrat?

Aceleași lucruri le strigă Hristos și acum către noi toți, fiindcă stăm fără de rușine și cu îndrăzneală, fiindcă oricine nu se împărtășește stă fără rușine.

Dar spui că ești nevrednic?

Atunci ești nevrednic și să asculți sfintele acelea rugăciuni, fiindcă Duhul Sfânt coboară nu numai la taine, ci și la psalmodierile acelea.

(Sfântul Macarie al Corintului, Despre deasa împărtășanie, ed. 1961, p. 52-53)