Articole

Evenimentele Zilei de 17 aprilie în Istorie

“Invazia din Golful Porcilor (17 – 20 aprilie 1961)” – Contraatac de Forțele Armate Revoluționare Cubaneze lângă Plaja Porcilor, 19 aprilie 1961

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.orgworldwideromania.com

 

17 aprilie este a 107-a zi a calendarului gregorian și ziua a 108-a în anii bisecți. Mai sunt 258 de zile până la sfârșitul anului.

 

Sărbătorile Zilei de 17 aprilie

(BOR) Sf. Sfinţit Mc. Simeon, episcopul Persiei

(…) Mai întâi, l-au vorbit de rău pe Sfântul Simeon, Episcopul de Seleucia şi Ctesifon, despre care au zis că este vrăjmaş al împăratului Persiei şi prieten al împăratului din Constantinopol, pe care îl înştiinţează de toate câte se întâmplă în Persia.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRU) Sf. Simeon, episcop, martir și însoțitorii săi († 341); Sf. Acaciu, episcop († secolul al III-lea)

 

(BRC) Sf. Rudolf, martir

 

Sarbatoarea nationala a Republicii Arabe Siriene, aniversarea proclamarii independentei fata de Franta in anul 1946.

Siria, oficial Republica Arabă Siriană, este o țară din Asia de Vest, mărginită de Liban și Marea Mediterană la vest, Turcia la nord, Irak la est, Iordania la sud și Israel în sud-vest. Capitala țării este Damasc, unul din cele mai vechi orașe din lume populate continuu. Siria este situată în regiunea supranumită "Cornul Abundenței", care formează un arc adânc începând din Irak, trecând pe la confluența fluviilor Tigru și Eufrat, cuprinzând teritoriul Siriei centrale și al Israelului și continuând până în Valea Nilului în Egipt. La nord și la sud de această regiune, se întind deșerturi vaste și stepe care au fost transformate parțial în ogoare roditoare, datorită irigațiilor artificiale, practicate aici de mii de ani. Controlul guvernului sirian se întinde azi la doar 30-40% din teritoriul de jure al statului și asupra a mai puțin de 60% din populație. O țară cu câmpii fertile, munți înalți și deșerturi, Siria este casa diversor grupuri etnice și religioase, inclusiv arabi sirieni, greci, armeni, asirieni, kurzi, cerchezi, mandeani și turci. Printre grupările religioase se numără suniții, creștinii, alaviții, druzii, mandeanii, șiiții, salafiții și iazigii. Arabii suniți constituie cel mai mare grup comunitar din Siria - foto: ro.wikipedia.org

Siria – foto: ro.wikipedia.org

Siria, oficial Republica Arabă Siriană, este o țară din Asia de Vest, mărginită de Liban și Marea Mediterană la vest, Turcia la nord, Irak la est, Iordania la sud și Israel în sud-vest.

Capitala țării este Damasc, unul din cele mai vechi orașe din lume populate continuu.

Siria este situată în regiunea supranumită “Cornul Abundenței”, care formează un arc adânc începând din Irak, trecând pe la confluența fluviilor Tigru și Eufrat, cuprinzând teritoriul Siriei centrale și al Israelului și continuând până în Valea Nilului în Egipt.

La nord și la sud de această regiune, se întind deșerturi vaste și stepe care au fost transformate parțial în ogoare roditoare, datorită irigațiilor artificiale, practicate aici de mii de ani.

Controlul guvernului sirian se întinde azi la doar 30-40% din teritoriul de jure al statului și asupra a mai puțin de 60% din populație.

Drapelul Siriei - foto: ro.wikipedia.org

Drapelul Siriei – foto: ro.wikipedia.org

Imnul național: “Homat el Diyar
Gardieni Terenului

O țară cu câmpii fertile, munți înalți și deșerturi, Siria este casa diversor grupuri etnice și religioase, inclusiv arabi sirieni, greci, armeni, asirieni, kurzi, cerchezi, mandeani și turci.

Printre grupările religioase se numără suniții, creștinii, alaviții, druzii, mandeanii, șiiții, salafiții și iazigii.

Arabii suniți constituie cel mai mare grup comunitar din Siria

 

Ziua Internațională a Hemofiliei

foto: wfh.org

foto: wfh.org

 

Astăzi în istorie pentru 17 aprilie

 

Evenimentele Zilei de 17 aprilie în Istorie:

- 17 aprilie 1822 – Delegaţiile marii boierimi muntene şi moldovene au fost la Constantinopol pentru a prezenta revendicările clasei dominante din ţările române;

- 17 aprilie 1880 – S–a înființat Banca Națională a României;

- 17 aprilie 1918 – S-a înființat, la Paris, Comitetul Național al Românilor din Transilvania și Bucovina

- 17 aprilie 1961 – Un grup de refugiați cubanezi pregătiți de CIA au debarcat în Golful Porcilor cu scopul de a-l înlătura pe Fidel Castro de la putere;

- 17 aprilie 1969 – Alexander Dubček a fost demis din funcția de secretar general al Partidului Comunist din Cehoslovacia;

- 17 aprilie 1975 – Războiul Civil Cambodgian (11 martie 1967 – 17 aprilie 1975) s-a încheiat cu victoria khmerilor roșii.

 

17 aprilie 69 - După Prima Bătălie de la Bedriacum, Vitellius a devenit împărat roman.

Aulus Vitellius Germanicus (24 septembrie 15 - 22 decembrie 69), împărat roman din 17 aprilie 69 până în 22 decembrie 69, unul din împărații aparținând Anului celor patru împărați - foto: ro.wikipedia.org

Vitellius (15 – 69) – foto: ro.wikipedia.org

Aulus Vitellius Germanicus (24 septembrie 15 – 22 decembrie 69), împărat roman din 17 aprilie 69 până în 22 decembrie 69, unul din împărații aparținând Anului celor patru împărați

A fost un apropiat al împăraților Caligula, Claudius și Nero, consul în anul 48, guvernator (proconsul) al Africii in anul 61 si este numit de Galba, în decembrie 68, guvernator al Germaniei Inferior.

Proclamat împărat de legiunile din provinciile revoltate împotriva lui Galba (1 ianuarie 69), Vitellius își trimite trupele în Italia si il invinge pe Otho (proclamat împărat si el la 15 ianuarie 69 dupa asasinarea lui Galba, de legiunile dunarene si asiatice).Patru zile mai târziu Vitellius a fost recunoscut împărat și de către Senat.

După proclamarea ca împărat a lui Vespasian, la 1 iulie 69, de către legiunile din Orient, depășit de evenimente, Vitellius rămâne inactiv la Roma.

Legiunile trimise de Vespasian, obțin la 24 octombrie o victorie categorică la Cremona.

Este ucis de fortele lui Vespasian la 20 decembrie 69 în timpul luptelor de stradă pentru cucerirea Romei.

The Roman Empire, 69AD. After the death of Nero, four influential generals successively vied for the imperial throne - en.wikipedia.org

The Roman Empire, 69AD. After the death of Nero, four influential generals successively vied for the imperial throne – en.wikipedia.org

 

17 aprilie 485 - A murit filosoful neoplatonist grec Proclus (n. 412)

Proclus (n. 8 februarie 412 - d. 17 aprilie 485 d.Hr.), a fost un filozof neoplatonist grec, unul dintre ultimii marii filozofi clasici - foto: i.warosu.org

Proclus - foto: i.warosu.org

Proclus (n. 8 februarie 412 – d. 17 aprilie 485 d.Hr.), a fost un filozof neoplatonist grec, unul dintre ultimii marii filozofi clasici.

Majoritatea operelor sale reprezintă comentarii asupra dialogurilor lui Platon, printre aceste dialoguri enumerându-se: Alcibiades, Cratylus, Parmenides, Republica, Timaeus.

Proclus a scris și un comentariu asupra Elementelor lui Euclid.

 

17 aprilie 1080 - Moare regele Danemarcei Harald al III-lea și este succedat de Knut al IV-lea, care mai târziu va deveni primul danez canonizat.

Harald al III-lea Hen (1040 - 17 aprilie 1080) a fost regele Danemarcei din 1074 până în 1080. Harald al III-lea a fost fiul nelegitim al regelui Svend al II-lea al Danemarcei și a contestat coroana cu unii dintre frații săi. El a fost un conducător pașnic care a inițiat o serie de reforme. Harald a fost căsătorit cu verișoara sa, Margareta Hasbjörnsdatter, dar nu a avut nici un moștenitor și a fost urmat de fratele său, Knut al IV-lea al Danemarcei. Patru dintre frații săi vitregi au fost, la rândul lor, încoronati regi ai Danemarcei - foto: ro.wikipedia.org

Harald al III-lea Hen (1040 – 1080) – foto: ro.wikipedia.org

Harald al III-lea Hen (1040 – 17 aprilie 1080) a fost regele Danemarcei din 1074 până în 1080. Harald al III-lea a fost fiul nelegitim al regelui Svend al II-lea al Danemarcei și a contestat coroana cu unii dintre frații săi.

El a fost un conducător pașnic care a inițiat o serie de reforme.

Harald a fost căsătorit cu verișoara sa, Margareta Hasbjörnsdatter, dar nu a avut nici un moștenitor și a fost urmat de fratele său, Knut al IV-lea al Danemarcei.

Patru dintre frații săi vitregi au fost, la rândul lor, încoronati regi ai Danemarcei.

Knut al IV-lea (1042 - 10 iulie 1086) cunoscut mai târziu sub numele de Knut cel Sfânt, a fost regele Danemarcei din 1080 până în 1086. Knut a fost un rege ambițios care a căutat să întărească monarhia daneză, susținută cu devotament de Biserica Romano-Catolică. Ucis de rebeli în 1086, el a fost primul danez care a fost canonizat, fiind recunoscut de Biserica Romano-Catolică ca patron spiritual al Danemarcei în 1101, sub numele de San Canuto - foto: ro.wikipedia.org

Knut al IV-lea (1042 – 1086) – foto: ro.wikipedia.org

Knut al IV-lea (1042 – 10 iulie 1086) cunoscut mai târziu sub numele de Knut cel Sfânt, a fost regele Danemarcei din 1080 până în 1086.

Knut a fost un rege ambițios care a căutat să întărească monarhia daneză, susținută cu devotament de Biserica Romano-Catolică.

Ucis de rebeli în 1086, el a fost primul danez care a fost canonizat, fiind recunoscut de Biserica Romano-Catolică ca patron spiritual al Danemarcei în 1101, sub numele de San Canuto.

 

17 aprilie 1524 - Exploratorul Giovanni dea Varranzzano, aflat in serviciul Frantei, a ajuns în golful New York.

Giovanni de Verrazzano (c. 1485 - c. 1528) a fost un explorator italian al Americii de Nord, în serviciul coroanei franceze. El este renumit datorită faptului că este primul european care a reusit să exploreze Oceanul Atlantic pe coasta Americii de Nord, între Carolina de Sud și Terra Nova în 1539, inclusiv golful din New York. Din acest motiv Podul Verrazano-Narrows este numit în onoarea lui, precum și Podul Jamestown -Verrazzano de peste estuarul Narragansett -  in imagine, Traducere a descrierii în italiană: « Giovanni ... din Verrazzano, Patrician Florentin, Mare Căpitan, Comandant de Navă al Prea Creștinului Rege Francisc I și Descoperitorul Noii Franțe. Născut circa 1485, Decedat în 1525... » - foto: ro.wikipedia.org

Traducere a descrierii în italiană:
« Giovanni … din Verrazzano,
Patrician Florentin, Mare Căpitan, Comandant de Navă al Prea Creștinului Rege Francisc I și Descoperitorul Noii Franțe. Născut circa 1485, Decedat în 1525… » – foto: ro.wikipedia.org

Giovanni de Verrazzano (c. 1485 – c. 1528) a fost un explorator italian al Americii de Nord, în serviciul coroanei franceze.

El este renumit datorită faptului că este primul european care a reusit să exploreze Oceanul Atlantic pe coasta Americii de Nord, între Carolina de Sud și Terra Nova în 1539, inclusiv golful din New York.

Din acest motiv Podul Verrazano-Narrows este numit în onoarea lui, precum și Podul Jamestown -Verrazzano de peste estuarul Narragansett.

Verrazzano’s voyage in 1524 - foto: en.wikipedia.org

Verrazzano’s voyage in 1524 – foto: en.wikipedia.org

 

17 aprilie 1573 - S-a născut Maximilian I, Elector de Bavaria (d. 1651).

Maximilian I (n. 17 aprilie 1573, München - d. 27 septembrie 1651, Ingolstadt) a fost din 1597 principe al Bavariei și din 1623 totodată unul din cei șapte principi electori ai Sfântului Imperiu Roman (în locul lui Frederic al V-lea, principe al Palatinatului, care fusese ales rege al Boemiei în ciuda împotrivirii împăratului Rudolf al II-lea și a fost înfrânt în Bătălia de la Muntele Alb). În anul 1609 a pus bazele Ligii Catolice - foto: ro.wikipedia.org

Maximilian I (1573 – 1651) – foto: ro.wikipedia.org

Maximilian I (n. 17 aprilie 1573, München – d. 27 septembrie 1651, Ingolstadt) a fost din 1597 principe al Bavariei și din 1623 totodată unul din cei șapte principi electori ai Sfântului Imperiu Roman (în locul lui Frederic al V-lea, principe al Palatinatului, care fusese ales rege al Boemiei în ciuda împotrivirii împăratului Rudolf al II-lea și a fost înfrânt în Bătălia de la Muntele Alb).

În anul 1609 a pus bazele Ligii Catolice.

 

17 aprilie 1647 - A murit cronicarul moldovean Grigore Ureche (n. 1590).

Grigore Ureche (n. cca. 1590 – d. 1647) a fost primul cronicar moldovean de seamă a cărui operă s-a păstrat.  Născut pe la 1590 sau 1595, Grigore a fost fiul lui Nestor Ureche, boier instruit deținând funcții politice importante la sfârșitul veacului al XVI-lea, în repetate rânduri purtător de solii la Poarta Otomană, mare vornic al Țării de Jos pe vremea domniei lui Eremia Movilă. Cronicarul de mai târziu a învățat carte la Lemberg, la Școala Frăției Ortodoxe, unde a studiat istoria, geografia, limbile clasice latina și greaca, retorica și poetica. Reîntors în țară, a participat la viața politică mai întâi ca logofăt, apoi spătar. În vremea domniei lui Vasile Lupu, a fost unul dintre sfetnicii apropiați ai acestuia, mare spătar, iar din anul 1642, urmând calea părintelui său, a ajuns mare vornic al aceleiași Țări de Jos. A murit în anul 1647 în satul Goești din ținutul Cârligăturii și a fost înmormântat într-o criptă de la mănăstirea Bistrița din Moldova - foto: ro.wikipedia.org

Grigore Ureche (1590 – 1647) - foto: ro.wikipedia.org

Grigore Ureche (n. cca. 1590 – d. 1647) a fost primul cronicar moldovean de seamă a cărui operă s-a păstrat. Născut pe la 1590 sau 1595,

Grigore a fost fiul lui Nestor Ureche, boier instruit deținând funcții politice importante la sfârșitul veacului al XVI-lea, în repetate rânduri purtător de solii la Poarta Otomană, mare vornic al Țării de Jos pe vremea domniei lui Eremia Movilă.

Cronicarul de mai târziu a învățat carte la Lemberg, la Școala Frăției Ortodoxe, unde a studiat istoria, geografia, limbile clasice latina și greaca, retorica și poetica.

Reîntors în țară, a participat la viața politică mai întâi ca logofăt, apoi spătar.

În vremea domniei lui Vasile Lupu, a fost unul dintre sfetnicii apropiați ai acestuia, mare spătar, iar din anul 1642, urmând calea părintelui său, a ajuns mare vornic al aceleiași Țări de Jos.

A murit în anul 1647 în satul Goești din ținutul Cârligăturii și a fost înmormântat într-o criptă de la mănăstirea Bistrița din Moldova Cronica sa, „Letopiseţul Ţării Moldovei”e cea mai veche scriere din Moldova în limba romană si descrie istoria Moldovei din 1359-1594.

Cronica a ajuns pînă la noi prin nişte interpolări ale călugărilor pisari: Simion Dascălul, Misail Călugărul şi Axinte Uricariul.

 

17 aprilie 1735 - S-a născut Johann Seivert, lexicograf transilvănean (d. 1785).

Johann Seivert (n. 17 aprilie 1735, Sibiu – d. 27 aprilie 1785, Gușterița, Scaunul Sibiu) a fost un istoric și poet sas.

Este autorul primei lucrări lexicografice publicate despre scriitorii de limbă germană din Transilvania. A obținut deasemenea rezultate importante în domeniul cercetării inscripțiilor și al numismaticii.

A publicat și sub pseudonimele Johann Trevies, Johann Strevei, respectiv S**.

A fost autorul primei lucrări lexicografice publicate despre scriitorii de limbă germană din Transilvania.

O altă preocupare a fost lingvistica, astfel că Johann Seivert, alături de Martin Felmer, au început să strângă terminologia dialectului săsesc.

O altă preocupare importantă a sa a fost istoria Transilvaniei, zguduită de profundele schimbări structurale din timpul domniei împăratului Iosif al II-lea., si deasemenea l-a pasionat cercetărea inscripțiilor și numismatica.

 

17 aprilie 1790 - A incetat din viata Benjamin Franklin.

Benjamin Franklin (n. 17 ianuarie 1706, Boston - d. 17 aprilie 1790) este una dintre cele mai cunoscute personalități din istoria Statelor Unite, unul din Founding Fathers, diplomat, om de știință, inventator, filozof, profesor și om politic - foto: ro.wikipedia.org

Benjamin Franklin (1706 – 1790) – foto: ro.wikipedia.org

S-a nascut in Boston, la 17 ianuarie 1706 si a fost una dintre cele mai cunoscute personalități din istoria Statelor Unite, unul din asa numitii Parinti Fondatori ai acestei tari, diplomat, om de stiință, inventator, filozof, profesor și om politic.

A organizat prima bibliotecă din America, a inventatat multe lucruri indispensabile si in zilele noastre cum ar fi ochelarii bifocali și paratrăsnetul, fiind unul din pionierii studierii electricitatii.

Franklin a fost cel care i-a convins pe englezi să retragă “Legea timbrului” si i-a convins pe francezi să intervină în Războiul de Independență al Statelor Unite de partea coloniilor rasculate.

În Statele Unite, a fost unul din semnatarii de frunte ai Declarației de Independență a Uniunii și al Constituției americane.

 

17 aprilie 1813 - A fost inaugurată eparhia Chişinăului şi a Hotinului în Basarabia ţaristă.

 

17 aprilie 1822 - Delegaţiile marii boierimi muntene şi moldovene sosesc la Constantinopol pentru a prezenta revendicările clasei dominante din ţările române.

La 17 aprilie 1822 delegaţiile marii boierimi muntene (şapte boieri) şi moldovene (şase boieri) sosesc la Constantinopol (astăzi Istanbul) pentru a prezenta revendicările clasei dominante din ţările române.

Acestea erau:

- restabilirea domniilor pămîntene;

- consolidarea privilegiilor boierimii prin concentrarea puterii în mîinile unui grup restrîns de mari boieri;

- excluderea grecilor din funcţiile civile şi ecleziastice;

- dreptul exclusiv pentru pământeni de a ocupa slujbe publice;

- introducerea unor reforme progresiste etc.

Domniile pămîntene au fost ulterior restabilite prin numrea de către Poartă, la 1 iulie 1822 a domnitorilor: Ioan (Ioniţă) Sturdza în Moldova şi Grigore Ghica în Muntenia.

Împăcarea lor cu domnul a costat mult Moldova, pe lângă multe alte favoruri, s-au făcut scutiri de dări și de la armată.

Cu toate aceste evenimente, s-au făcut și îmbunătățiri.

S-a deschis o școală superioară la Trei Ierarhi, numirea în funcții a fost condiționată de pregătire și nu de rang, s-a sechestrat în folosul statului o parte a averilor mănăstirești.

Deși rușii au luat apărarea călugărilor și au impus restituirea averilor, ele au rămas totuși sub controlul domnitorului.

Odată cu războiul ruso-turc (1828-1829), rușii au intrat din nou în Țările Române, iar Sturdza a fost dus în Basarabia.

A murit în 1842 în Moldova, fără a avea o funcție în stat în acel moment și a fost înmormântat în Biserica Bărboi din Iași.

A fost căsătorit cu Ecaterina Rosetti-Roznovanu

Ioan Sturdza (Ioan Sandu Sturdza sau Ioniță Sandu Sturdza; n. 1762 - d. Paris, 2 februarie 1842) a fost domn al Moldovei în perioada 21 iunie 1822 - 5 mai 1828. Se trăgea dintr-o veche familie boierească. A fost numit de turci, la cererea boierilor mici din țară, împotriva voinței boierilor emigrați în timpul ocupației turcești și după revoluția lui Tudor Vladimirescu, care cereau conducera țării pentru ei. Intențiile bune ale lui Sturdza au fost multă vreme paralizate de acțiunile acestora. Abia în 1826, după Convenția de la Cetatea Albă (Akkerman), care reglementa din nou raportul Principatelor Române față de Rusia și Turcia, s-au reîntors zgomotoși în țară. Împăcarea lor cu domnul a costat mult Moldova, pe lângă multe alte favoruri, s-au făcut scutiri de dări și de la armată. Cu toate aceste evenimente, s-au făcut și îmbunătățiri. S-a deschis o școală superioară la Trei Ierarhi, numirea în funcții a fost condiționată de pregătire și nu de rang, s-a sechestrat în folosul statului o parte a averilor mănăstirești. Deși rușii au luat apărarea călugărilor și au impus restituirea averilor, ele au rămas totuși sub controlul domnitorului. Odată cu războiul ruso-turc (1828-1829), rușii au intrat din nou în Țările Române, iar Sturdza a fost dus în Basarabia. A murit în 1842 în Moldova, fără a avea o funcție în stat în acel moment și a fost înmormântat în Biserica Bărboi din Iași. A fost căsătorit cu Ecaterina Rosetti-Roznovanu - foto: ro.wikipedia.org

Ioan Sturdza (1762 – 1842) - foto: ro.wikipedia.org

Ioan Sturdza (Ioan Sandu Sturdza sau Ioniță Sandu Sturdza; n. 1762 – d. Paris, 2 februarie 1842) a fost domn al Moldovei în perioada 21 iunie 1822 – 5 mai 1828.

Se trăgea dintr-o veche familie boierească. A fost numit de turci, la cererea boierilor mici din țară, împotriva voinței boierilor emigrați în timpul ocupației turcești și după revoluția lui Tudor Vladimirescu, care cereau conducera țării pentru ei. Intențiile bune ale lui Sturdza au fost multă vreme paralizate de acțiunile acestora.

Abia în 1826, după Convenția de la Cetatea Albă (Akkerman), care reglementa din nou raportul Principatelor Române față de Rusia și Turcia, s-au reîntors zgomotoși în țară.

Grigore al IV-lea Ghica sau Grigore Dimitrie Ghica (n. 30 iunie 1755 - 29 aprilie 1834) a fost domnitor al Țării Românești (30 iunie 1822 - 29 aprilie 1828). Era nepot de frate al lui Grigore III Ghica. A fost cerut la tron de o parte dintre boieri și a fost primul domnitor pământean în Țara Românească după epoca fanariotă. A avut de luptat cu ambiția boierilor care voiau să conducă singuri țara. O mare parte dintre ei, refugiați după suprimarea revoluției lui Tudor Vladimirescu, nu s-au întors în țară decât după Convenția de la Akkerman (Cetatea Albă - 1826), și în tot acest timp au uneltit împotriva noilor domnitori. Odată cu izbucnirea războiului ruso-turc (1828 -1829), precedat de ocuparea Principatelor Române, Ghica a fugit la Brașov. În timpul domniei a luat și măsuri bune. A sechestrat o parte din averile călugărilor greci, ele rămânând sub controlul domnitorului și după ce aceștia le-au recâștigat. A redeschis școala de la Sfântul Sava. Tot sub el s-a înființat Societatea Filarmonică - foto: ro.wikipedia.org

Grigore al IV-lea Ghica sau Grigore Dimitrie Ghica (1755 – 1834) – foto: ro.wikipedia.org

Grigore al IV-lea Ghica sau Grigore Dimitrie Ghica (n. 30 iunie 1755 – 29 aprilie 1834) a fost domnitor al Țării Românești (30 iunie 1822 – 29 aprilie 1828). Era nepot de frate al lui Grigore III Ghica.

A fost cerut la tron de o parte dintre boieri și a fost primul domnitor pământean în Țara Românească după epoca fanariotă.

A avut de luptat cu ambiția boierilor care voiau să conducă singuri țara.

O mare parte dintre ei, refugiați după suprimarea revoluției lui Tudor Vladimirescu, nu s-au întors în țară decât după Convenția de la Akkerman (Cetatea Albă – 1826), și în tot acest timp au uneltit împotriva noilor domnitori.

Odată cu izbucnirea războiului ruso-turc (1828 -1829), precedat de ocuparea Principatelor Române, Ghica a fugit la Brașov.

În timpul domniei a luat și măsuri bune. A sechestrat o parte din averile călugărilor greci, ele rămânând sub controlul domnitorului și după ce aceștia le-au recâștigat. A redeschis școala de la Sfântul Sava.

Tot sub el s-a înființat Societatea Filarmonică.

 

17 aprilie 1876 - La Bolgrad, gubernia Basarabia, apare ziarul Bălgradski glas. Ziarul a fost editat pînă la 27 august 1877.

 

17 aprilie 1878 - S-a născut (in localitatea Bucești, Ivești, jud.Galați), chimistul român Negoiţă Dănăilă, unul dintre întemeietorii învăţământului românesc de chimie tehnică.

Negoiță Dănăilă (n. 17 aprilie 1878, Bucești, Ivești, Galați - d. 5 februarie 1953) a fost un chimist român, membru de onoare al Academiei Române. A intrat în istoria chimiei ca fondator al școlii de chimie tehnologică din România și al învățământului superior de chimie industrială, prin înființarea în 1919 a Institutului de Chimie Industrială. A urmat Școala primară în satul natal, Bucești, iar apoi Liceul Internat din Iași. A absolvit Universitatea din Iași, Facultatea de Științe, secția fizică-chimie în 1902, plecând cu o bursă din fondurile „Casei școalelor” la Școala Politehnică din Charlottenburg - Berlin (1904-1908), unde a obținut în 1909 diploma de doctor a Universității Tehnice din Charlottenburg - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Negoiță Dănăilă (1878, – 1953) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Negoiță Dănăilă (n. 17 aprilie 1878, Bucești, Ivești, Galați – d. 5 februarie 1953) a fost un chimist român, membru de onoare al Academiei Române.

A intrat în istoria chimiei ca fondator al școlii de chimie tehnologică din România și al învățământului superior de chimie industrială, prin înființarea în 1919 a Institutului de Chimie Industrială.

A urmat Școala primară în satul natal, Bucești, iar apoi Liceul Internat din Iași.

A absolvit Universitatea din Iași, Facultatea de Științe, secția fizică-chimie în 1902, plecând cu o bursă din fondurile „Casei școalelor” la Școala Politehnică din Charlottenburg – Berlin (1904-1908), unde a obținut în 1909 diploma de doctor a Universității Tehnice din Charlottenburg.

 

17 aprilie 1880 - În România este aprobată legea privind înfiinţarea băncii de scont şi emisiuneBanca Naţională a României, cu un capital de 12 000 000 lei.

Primul director a fost Teodor Mehedinţeanu, urmat apoi de Eugeniu Carada.

Banca Națională a României (Palatul Vechi, imagine de epocă) - foto: bnr.ro

Banca Națională a României (Palatul Vechi, imagine de epocă) – foto: bnr.ro

La o jumătate de secol după apariţia primului proiect de înfiinţare a unei bănci naţionale, la 17/29 aprilie 1880, a fost publicată, în “Monitorul Oficial” nr. 90, Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune.

Lua astfel fiinţă Banca Naţională a României, instituţie de credit, care deţinea privilegiul exclusiv de a emite bancnote.

Capitalul băncii era în întregime românesc şi aparţinea în proporţie de o treime statului şi două treimi particularilor.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

17 aprilie 1895 - S-a nascut la Giurgiu, poetul, prozatorul si traducatorul Ion Vinea (pseudonimul literar al lui Ion Eugen Iovanaki).

Ion Vinea (pseudonimul literar al lui Ion Eugen Iovanaki, n. 17 aprilie 1895, Giurgiu – d. 6 iulie 1964, București), poet român în vecinătatea mișcării literare de avangardă - foto: poeziile.com

Ion Vinea (1895 – 1964,) - foto: poeziile.com

Ion Vinea (pseudonimul literar al lui Ion Eugen Iovanaki, n. 17 aprilie 1895, Giurgiu – d. 6 iulie 1964, București), poet român în vecinătatea mișcării literare de avangardă.

Frecventează cursurile Facultăţii de Drept, mai întâi la Bucureşti, apoi la Iaşi, unde îşi ia diploma de licenţă.

Nu a profesat niciodată avocatura.

Încă din anii liceului, scoate împreună cu Tristan Tzara şi Marcel Iancu, revista Simbol 1912, cu atitudine netă împotriva semănătorismului.

Conduce revista „Contimporanul” în anii 1922-1932, revistă care devine principală rampă de lansare a scriitorilor modernişti şi avangardişti.

Alături de colaborarea scriitorilor români (Barbu Fundoianu, Ilarie Voronca, Ion Barbu ş.a.), revista condusa de Vinea a găzduit texte ale autorilor de pe diverse meridiane (Paul Éluard, Philippe Souppault, Robert Musil, Joyce Trake, Kassak Lajos etc.), întreţinânâd o vastă corespondenţă cu membrii „comunităţii” avangardiste europene, fapt care îi permite să păstreze revista mereu în actualitate.

Faţă de creaţia sa poetică a dovedit nepăsare, risipindu-şi versurile în paginile diverselor publicaţii la care colabora, fără preocuparea de a şi le aduna într-un volum.

O va face totuşi în anul 1964, când la 26 iunie se dă „bun de tipar” volumului „Ora fântânilor” de către Editura pentru Literatură.

Ion Vinea, în vârstă de 79 de ani, nu îşi va vedea însă cartea în vitrinele librăriilor.

Se stinge din viaţă câteva zile mai târziu, în ziua de 6 iulie 1964.

 

17 aprilie 1896 - A murit, la Craiova, Traian Rafael Radu Demetrescu, poet, prozator si publicist. (n. 1866).

Traian Demetrescu, pe numele său complet Traian Rafael Radu Demetrescu, cu pseudonimul literar Tradem, care semna ocazional și Traian Demetrescu-Tradem) (n. 3 noiembrie 1866, Craiova - d. 17 aprilie 1896) a fost un poet pre-simbolist. Remarcat de Alexandru Macedonski pentru poezia Ploaie din senin din „Vocea Oltului” (1882), acesta îi prefațează și primul volum, Poesii (1885). Va mai publica șase, cu titluri semnificative: Freamăte (1887), Amurg (1888), Cartea unei inimi (1890), Sensitive (1894), Acuarele (1896), și șase volume de proză, dintre care două romane și un volum de note critice. Devenit popular prin versurile și romanele lui, foarte citite la sfârșitul secolului trecut, anunță în poezie pe George Bacovia - foto: ro.wikipedia.org

Traian Demetrescu, (1866 – 1896) - foto: ro.wikipedia.org

Traian Demetrescu, pe numele său complet Traian Rafael Radu Demetrescu, cu pseudonimul literar Tradem, care semna ocazional și Traian Demetrescu-Tradem) (n. 3 noiembrie 1866, Craiova – d. 17 aprilie 1896) a fost un poet pre-simbolist.

Remarcat de Alexandru Macedonski pentru poezia Ploaie din senin din „Vocea Oltului” (1882), acesta îi prefațează și primul volum, Poesii (1885).

Va mai publica șase, cu titluri semnificative: Freamăte (1887), Amurg (1888), Cartea unei inimi (1890), Sensitive (1894), Acuarele (1896), și șase volume de proză, dintre care două romane și un volum de note critice.

Devenit popular prin versurile și romanele lui, foarte citite la sfârșitul secolului trecut, anunță în poezie pe George Bacovia

În 1892 se îmbolnăvește de ftizie, boala agravându-i-se treptat.

Se întoarce, astfel, la Craiova, însă activitatea gazetărească îl acaparează până la a uita să-și mai îngrijească sănătatea.

În 1894, la Editura Librăriei H. Steinberg din București, i se tipărește volumul Sensitive, cu unele poezii preluate din volumele anterioare.

Tot acum, între lunile 7 februarie și 23 mai, colaborează, alături de C. Mille, la „Evenimentul literar”.

Încercând să-și îmbunătățească sănătatea, acesta călătorește prin Austria, Bavaria și Elveția.

În 1895 i se tipăresc, la Craiova, romanul Iubita in care transpar multe note autobiografice și volumul de proze (nuvele) Priveliști din viață, ultima lucrare pe care autorul a mai supravegheat-o, inaintea decesului sau.

 

17 aprilie 1897 - S-a născut Thornton Wilder, scriitor american, laureat al premiului Pulitzer pe anul 1926 (d. 1975)

Thornton Wilder (n. 17 aprilie 1897, Madison, Wisconsin - d. 7 decembrie 1975, Hamden, Connecticut) a fost un dramaturg și romancier american - foto: ro.wikipedia.org

Thornton Wilder (1897 – 1975) – foto: ro.wikipedia.org

Thornton Wilder (n. 17 aprilie 1897, Madison, Wisconsin – d. 7 decembrie 1975, Hamden, Connecticut) a fost un dramaturg și romancier american.

A câștigat de trei ori Premiul Pulitzer — pentru romanul The Bridge of San Luis Rey și pentru două piese de teatru Our Town și The Skin of Our Teeth și National Book Award (SUA) pentru romanul The Eighth Day.

 

17 aprilie 1901 - Statul român cedează Academiei Române colecţiile Bibliotecii Centrale din Bucureşti.

 

17 aprilie 1907 - In urma fuzionarii principalelor grupari conservatoare Petre P. Carp a devenit seful Partidului Conservator.

Petre P. Carp (n. 29 iunie 1837, Iași - d. 19 iunie 1919, Țibănești, județul Iași) a fost un politician român, membru marcant al Partidului Conservator - foto: ro.wikipedia.org

Petre P. Carp (1837 – 1919) – foto: ro.wikipedia.org

Petre P. Carp (n. 29 iunie 1837, Iași – d. 19 iunie 1919, Țibănești, județul Iași) a fost un politician român, membru marcant al Partidului Conservator.

 

17 aprilie 1917 - În cadrul administraţiei guberniale de zemstvă a Basarabiei, s-a format Comisiunea şcolară moldovenească pentru întocmirea unui plan de naţionalizare a învăţămîntului.

 

17 aprilie 1918 - S-a infiintat, la Paris, Comitetul National al Romanilor din Transilvania si Bucovina, sub presedintia lui Traian Vuia, apoi a dr. Ioan Cantacuzino; a militat pentru independenta Transilvaniei si unirea acesteia cu Romania (17/30).
cititi mai mult pe www.unitischimbam.rowww.agerpres.ro

 

17 aprilie 1920 - Congresul Partidului Poporului din România, intrunit in zilele de 16-17 aprilie condus de Alexandru Averescu, aceptat fuzionarea cu gruparea lui Sergiu Niţă a Ligii Poporului din Basarabia, ceea ce a permis extinderea Partidului Poporului în Basarabia.

Noul partid a avut de înfruntat în Basarabia opoziţia Partidului Ţărănesc, cel mai popular partid din Basarabia la acel moment.

Trebuie menţionat că Congresul Partidului Poporului din România a fost constituit la 3 aprilie 1918 (16 aprilie 1918, stil nou) la Iaşi in România.

 

17 aprilie 1920 - S-a născut Stere Popescu, coreograf român (d. 1968).

Stere Popescu (n. 17 aprilie 1920, Galați, d. martie 1968, Londra, Marea Britanie) a fost un coregraf avangardist român - foto: twitter.com

Stere Popescu (1920 – 1968) – foto: twitter.com

Stere Popescu (n. 17 aprilie 1920, Galați, d. martie 1968, Londra, Marea Britanie) a fost un coregraf avangardist român.

A studiat baletul cu Floria Capsali.

În paralel a studiat și arhitectura. În anii 1940 a fost prim solist al Operei din București.

A publicat studii teoria dansului în Contemporanul și Luceafărul și poezii în Revista Fundațiilor Regale.

A fost căsătorit cu criticul de artă Sanda Agalides.

A rămas în Franța în noiembrie 1965 după participarea cu piesa lui Pierre Boulez „Ciocanul fără stăpân” la Festivalul de Dans de la Paris.

S-a sinucis la Londra în 1968.

 

17 aprilie 1924 - Au luat fiinta studiourile cinematografice Metro Goldwyn Mayer.

Metro-Goldwyn-Mayer Inc. sau MGM este o companie americană specializată în producția și distribuția de filme de cinema.

De asemenea se mai ocupă cu realizarea de programe pentru televiziune.

În aprilie 1924, Marcus Loew, deținătorul lanțului de cinematografe Loew’s Theaters, a fuzionat Metro Pictures, Goldwyn Pictures Corporation (deținut de Samuel Goldwyn) și Mayer Pictures pentru a crea Metro-Goldwyn-Mayer sub supravegherea lui Nicholas Schenck din New York.

Ocupând poziția de Vice-președinte și director de producție, Louis B. Mayer a avut practic ultimul cuvânt în tot ce era legat de MGM pentru următorii 27 de ani.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org si www.mgm.com

 

17 aprilie 1931 - La Calcutta, India a avut loc un accident aviatic, in urma caruia aviatorul Radu Beller a murit, iar principele G.V Bibescu a fost grav ranit.

 

17 aprilie 1937 - Apariția personajului de desene animate Daffy Duck.

 

17 aprilie 1941 - Iugoslavia a capitulat, in timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în urma invaziei Germaniei naziste aliate cu forțele Italiei lui Mussolini.

 

17 aprilie 1942 - A murit Jean Baptiste Perrin, fizician francez, laureat al Premiul Nobel; (n. 1870).

Jean-Baptiste Perrin (n. 30 septembrie 1870, Lille – d. 17 aprilie 1942 New York) a fost un fizician francez laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1926. În 1895 a demonstrat că radiațiile catodice sunt alcătuite din particule cu sarcină negativă, care ulterior vor fi denumite electroni - in imagine, Jean Baptiste Perrin, 1926 - foto: ro.wikipedia.org

Jean Baptiste Perrin, 1926 – foto: ro.wikipedia.org

Jean-Baptiste Perrin (n. 30 septembrie 1870, Lille – d. 17 aprilie 1942 New York) a fost un fizician francez laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1926.

În 1895 a demonstrat că radiațiile catodice sunt alcătuite din particule cu sarcină negativă, care ulterior vor fi denumite electroni.

 

17 aprilie 1942 - Prizonierul francez de război, generalul Henri Giraud evadează din castelul închisoare Festung Königstein.

Henri Honoré Giraud (18 January 1879 – 11 March 1949) was a French general who was captured in both World Wars, but escaped both times (Henri Giraud in Casablanca, 19 January 1943) - foto: en.wikipedia.org

Henri Honoré Giraud (18 January 1879 – 11 March 1949) – foto: en.wikipedia.org

Fortăreața Königstein este cea mai mare cetate din Europa, ea se află situată în Elbsandsteingebirge (Munții Elbei), deasupra localității Königstein (Sächsische Schweiz) pe malul stâng al Elbei în districtul Sächsische Schweiz din landul Sachsen. Platoul stâncos care se ridică cu 240 de m deasupra Elbei, are o suprafață de 9,5 ha, fortăreața Königstein de pe platou are o vechime de peste 400 de ani, lungimea de 1 800 de m, cu ziduri construite din gresie, ce depășesc înălțimea de 42 m. In zona centrală fortăreței se află o fântână adâncă de 152,5 m, fiind cea mai adâncă fântână din Saxonia și în Europa fiind pe locul doi - foto: ro.wikipedia.org

Fortăreața Königstein – foto: ro.wikipedia.org

Fortăreața Königstein este cea mai mare cetate din Europa, ea se află situată în Elbsandsteingebirge (Munții Elbei), deasupra localității Königstein (Sächsische Schweiz) pe malul stâng al Elbei în districtul Sächsische Schweiz din landul Sachsen.

Platoul stâncos care se ridică cu 240 de m deasupra Elbei, are o suprafață de 9,5 ha, fortăreața Königstein de pe platou are o vechime de peste 400 de ani, lungimea de 1 800 de m, cu ziduri construite din gresie, ce depășesc înălțimea de 42 m.

În zona centrală fortăreței se află o fântână adâncă de 152,5 m, fiind cea mai adâncă fântână din Saxonia și în Europa fiind pe locul doi.

 

17 aprilie 1945 - A murit Ion Pillat, poet si eseist, laureat al Premiului National pentru Literatura pe anul 1936, membru al Academiei Romane. (n. 1891).

Ion Pillat (n. 31 martie 1891, București – d. 17 aprilie 1945), a fost un academician, antologist, editor, eseist, poet tradiționalist și publicist român. Pe linie maternă a fost înrudit cu familia Brătianu. Bunicul său a fost cunoscutul politician Ion Brătianu, acesta fiind adesea evocat în poeme din volumul său cel mai complet din punct de vedere estetic, Pe Argeș în sus, în poeme precum Bunicul, Bunica, Aci sosi pe vremuri sau Ochelarii bunicului. Și-a petrecut copilăria la moșiile Florica, pe Argeș și la Miorcani, pe râul Prut. După 1945 poezia sa este trecută la "index", evident din rațiuni strict politice. Fiul său, criticul și romancierul Dinu Pillat a fost îndepărtat de la Facultatea de Litere unde era asistent al lui George Călinescu fiind condamnat la temniță politică, iar manuscrisele i-au fost confiscate și distruse. Nepoata sa, Monica Pillat este o reputată anglistă - foto: ro.wikipedia.org

Ion Pillat (1891 – 1945) - foto: ro.wikipedia.org

Ion Pillat (n. 31 martie 1891, București – d. 17 aprilie 1945), a fost un academician, antologist, editor, eseist, poet tradiționalist și publicist român.

Pe linie maternă a fost înrudit cu familia Brătianu. Bunicul său a fost cunoscutul politician Ion Brătianu, acesta fiind adesea evocat în poeme din volumul său cel mai complet din punct de vedere estetic, Pe Argeș în sus, în poeme precum Bunicul, Bunica, Aci sosi pe vremuri sau Ochelarii bunicului.

Și-a petrecut copilăria la moșiile Florica, pe Argeș și la Miorcani, pe râul Prut. După 1945 poezia sa este trecută la “index”, evident din rațiuni strict politice.

Fiul său, criticul și romancierul Dinu Pillat a fost îndepărtat de la Facultatea de Litere unde era asistent al lui George Călinescu fiind condamnat la temniță politică, iar manuscrisele i-au fost confiscate și distruse.

Nepoata sa, Monica Pillat este o reputată anglistă

 

17 aprilie 1945 - A murit poetul si prozatorul Mircea Streinul; (n. 1910).

Mircea Streinul; (n. 2 ianuarie  1910 in localitatea Cuciurul-Mare, din fostul judet  Cernauti, azi in Ucraina - d. 17 aprilie 1945, Bucuresti) a fost un poet si prozator roman - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Mircea Streinul; (1910 – 1945) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Mircea Streinul; (n. 2 ianuarie 1910 in localitatea Cuciurul-Mare, din fostul judet Cernauti, azi in Ucraina – d. 17 aprilie 1945, Bucuresti) a fost un poet si prozator roman.

Urmeaza cursurile liceului „Aron Pumnul” din Cernauti, unde, impreuna cu alti trei colegi pasionati de literatura, scoate revista „Caietul celor patru”.

Continua cu studii de litere, filosofie, drept si teologie la Universitatea din Cernauti. impreuna cu Ion Rosea, Gh. Antonovici, George Drumur, Neculai Pavel si multi alti aderenti ulteriori, infiinteaza in 1931 gruparea „Iconar”, la Cernauti.

Cu colaborarea lui Iulian Vesper gruparea isi infiinteaza in 1933 si o editura proprie.

Mircea Streinul debuteaza in bucovineana Junimea literara cu un fragment de roman in nr. 5-8 din 1929; in presa bucuresteana debuteaza la 1 noiembrie 1930 cu un poem in revista Capricorn a lui G. Calinescu.

Apare primul sau volum de poeme: Carte de iconar (1933).

Are o intensa activitatea gazetareasca.

A fost redactor la Glasul Bucovinei, Argonaut, Iconar, Fisier, Buna Vestire, Suceava.

A colaborat si la Gindirea, Viata Romaneasca, Vremea, Curentul, Revista Fundatiilor Regale.

Pentru poemele din volumul „Itinerar cu anexe in vis” ia in 1934 premiul de poezie al Societatii Scriitorilor Romani, al carei vicepresedinte va deveni.

S-a apropiat de miscarea legionara, propunind in 1937 chiar notiunea de „poezie legionara” (mistica, thanatica, ascetica, anti-confesiva, panteista, preocupata de temele sacrificiului, adoratiei, invierii, si guvernata de o viziune cosmica).

Din 1938 activitatea lui poetica se incheie si incepe seria volumelor de proza, din care se disting romanele: Ion Aluion (1938; premiul JL Al. Bratescu-Voinesti” pe 1939), Drama casei Timoteu (1941), Pravalia diavolului (1942), Baieti de fata (1944).

A fost ost redactor la ziarul Buna Vestire din Bucureşti (oficiosul Mişcării Legionare).

A tradus un număr însemnat din operele reprezentative ale scriitorilor universali ai timpului: Diseară se improvizează de Pirandello (teatru); George Trakl – Opere; Motanul de August Hinrich (comedie în trei acte; Războiul opiului de Hans Jany Rudi Brungraber (roman); Doamna cu garoafe de J.A. Groman (roman); Orpheu de Gluck.

A decedat în condiţii misterioase după invazia bolşevică, la data de 17 Aprilie 1945, în Bucureşti.

 

17 aprilie 1946 - Siria a obținut independența sa față de ocupația franceză.

Siria, oficial Republica Arabă Siriană, este o țară din Asia de Vest, mărginită de Liban și Marea Mediterană la vest, Turcia la nord, Irak la est, Iordania la sud și Israel în sud-vest. Capitala țării este Damasc, unul din cele mai vechi orașe din lume populate continuu. Siria este situată în regiunea supranumită "Cornul Abundenței", care formează un arc adânc începând din Irak, trecând pe la confluența fluviilor Tigru și Eufrat, cuprinzând teritoriul Siriei centrale și al Israelului și continuând până în Valea Nilului în Egipt. La nord și la sud de această regiune, se întind deșerturi vaste și stepe care au fost transformate parțial în ogoare roditoare, datorită irigațiilor artificiale, practicate aici de mii de ani. Controlul guvernului sirian se întinde azi la doar 30-40% din teritoriul de jure al statului și asupra a mai puțin de 60% din populație. O țară cu câmpii fertile, munți înalți și deșerturi, Siria este casa diversor grupuri etnice și religioase, inclusiv arabi sirieni, greci, armeni, asirieni, kurzi, cerchezi, mandeani și turci. Printre grupările religioase se numără suniții, creștinii, alaviții, druzii, mandeanii, șiiții, salafiții și iazigii. Arabii suniți constituie cel mai mare grup comunitar din Siria - foto: ro.wikipedia.org

Siria – foto: ro.wikipedia.org

Siria, oficial Republica Arabă Siriană, este o țară din Asia de Vest, mărginită de Liban și Marea Mediterană la vest, Turcia la nord, Irak la est, Iordania la sud și Israel în sud-vest.

Capitala țării este Damasc, unul din cele mai vechi orașe din lume populate continuu.

Siria este situată în regiunea supranumită “Cornul Abundenței“, care formează un arc adânc începând din Irak, trecând pe la confluența fluviilor Tigru și Eufrat, cuprinzând teritoriul Siriei centrale și al Israelului și continuând până în Valea Nilului în Egipt.

La nord și la sud de această regiune, se întind deșerturi vaste și stepe care au fost transformate parțial în ogoare roditoare, datorită irigațiilor artificiale, practicate aici de mii de ani.

Controlul guvernului sirian se întinde azi la doar 30-40% din teritoriul de jure al statului și asupra a mai puțin de 60% din populație.

Drapelul Siriei - foto: ro.wikipedia.org

Drapelul Siriei – foto: ro.wikipedia.org

Imnul național: “Homat el Diyar”
Gardieni Terenului

O țară cu câmpii fertile, munți înalți și deșerturi, Siria este casa diversor grupuri etnice și religioase, inclusiv arabi sirieni, greci, armeni, asirieni, kurzi, cerchezi, mandeani și turci.

Printre grupările religioase se numără suniții, creștinii, alaviții, druzii, mandeanii, șiiții, salafiții și iazigii. Arabii suniți constituie cel mai mare grup comunitar din Siria

 

17 aprilie 1947 - S-a infiintat Filarmonica de Stat “Oltenia”, din Craiova.

 

17 aprilie 1954 - A fost executat în închisoarea Jilava, după un simulacru de proces pus la cale de liderul comunist Gheorghiu Dej si camarila sa, Lucretiu Pătrascanu, unul din liderii PCR, participant de seamă la înfăptuirea actului de la 23 august 1944, jurist, sociolog și publicist, profesor la Universitatea Bucuresti, ministru al Justiției între 1944 – 1948.

Lucrețiu Pătrășcanu (n. 4 noiembrie 1900, Bacău – d. 17 aprilie 1954, Închisoarea Jilava, București) a fost un om politic român, membru al conducerii Partidului Comunist Român, ministru, avocat, sociolog și economist.

Pentru o perioadă de timp a fost și profesor la Universitatea București.

Licențiat în drept și doctor în științe economice al Universității din Leipzig, Pătrășcanu era o figură rară printre puținii comuniști din România.

A fost reprezentant al ilegaliștilor români la Comintern și în alianța politică ce a declarat scoaterea țării din alianța hitleristă în august 1944.

Primul comunist devenit ministru a deținut portofoliul Justiției.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

17 aprilie 1955 - S-a născut cântăreaţa de muzică uşoară, compozitoarea și profesoara de canto, Angela Ciochină.

Angela Ciochină (n. 17 aprilie 1955, comuna Urecheni, județul Neamț – d. 7 iulie 2015, București) a fost o solistă vocală, compozitoare și profesoară de canto.

Angela Ciochină a fost fată de preot și a absolvit conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București (1974-78) fiind colegă de generație cu regretata Mihaela Runceanu.

A studiat cu profesorii Petre Brâncuși (teoria muzicii), Victor Giuleanu (teorie și solfegii) și Carmen Petra-Basacopol.

Imediat după terminarea facultății a fost angajată la Ansamblul „Doina” al Armatei.

A întreprins turnee în țară cu Ansamblul artistic al UTC (1975-81) și cu Ansamblul „Doina” al Armatei (1978-81).

De asemenea a concertat și în străinătate în țări precum Bulgaria, Rusia, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Grecia și Turcia.

A lansat câteva șlagăre de mare succes cum ar fi: „Ești numai tu” (repertoriu internațional), „Odată cu cîntecul” (George Grigoriu), „Am vrut” (Dan Stoian), „Salcâmul de pe strada mea” (Cornel Fugaru), „Un copil” (Jolt Kerestely), „Marea mea” (Horia Moculescu), „Salcia” (Muzica: Horia Moculescu. Piesa i-a fost încredințată Angelei după plecarea din țară a Mihaelei Mihai).

Un mare succes al carierei sale a fost albumul „Drumuri paralele” (Electrecord, 1985) cu piese compuse de Victor Socaciu.

S-a retras din muzică la sfârșitul anilor’80.

Angela Ciochină a fost și o apreciată profesoară de canto.

În 2007, după decesul tatălui ei, Angela Ciochină s-a reîntors în comuna natală Urecheni din județul Neamț.

Ea suferea de ciroză hepatică și a fost găsită moartă în locuința sa în dimineața zilei de marți 7 iulie 2015.

 

17 aprilie 1961 - Un grup de refugiați cubanezi pregătiți de CIA au debarcat în Golful Porcilor cu scopul de a-l înlătura pe Fidel Castro de la putere.

"Invazia din Golful Porcilor (17 - 20 aprilie 1961)" - Contraatac de Forțele Armate Revoluționare Cubaneze lângă Plaja Porcilor, 19 aprilie 1961 - foto preluat de pe /ro.wikipedia.org

“Invazia din Golful Porcilor (17 – 20 aprilie 1961)” – Contraatac de Forțele Armate Revoluționare Cubaneze lângă Plaja Porcilor, 19 aprilie 1961 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Invazia din Golful Porcilor (cunoscută și sub numele La Batalla de Girón sau Playa Girón din Cuba) a fost o tentativă eșuată a guvernului american de a răsturna regimul comunist cubanez.

Conflictul fusese planificat de președintele american Dwight Eisenhower și a avut loc în perioada 17 – 19 aprilie 1961 sub mandatul lui John Fitzgerald Kennedy.

Invazia a fost inițiată prin operațiunea Puma, o succesiune de raiduri aeriene îndreptate împotriva forțelor lui Fidel Castro, având drept scop asigurarea superiorității aeriene a exilaților cubanezi care desfășurau atacul, în colaborare directă cu membri ai CIA.

Lipsa unei implicări substanțiale din partea americanilor a condus la eșecul operațiunii.

Conflictul s-a soldat cu un număr mare de victime.

Din partea americanilor, patru piloți de aviație și-au pierdut viața.

Din rândul exilaților, 68 au fost uciși, dar cel mai mare număr de victime a fost din partea apărătorilor cubanezi.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

17 aprilie 1963 - Compania Ford a lansat modelul Mustang.

 

17 aprilie 1964 - Geraldine Mock a devenit prima femeie din lume care a zburat singura in jurul lumii.

Geraldine "Jerrie" Fredritz Mock (November 22, 1925 – September 30, 2014) was the first woman to fly solo around the world, which she did in 1964 - foto: airfactsjournal.com

Geraldine “Jerrie” Fredritz Mock (November 22, 1925 – September 30, 2014) – foto: airfactsjournal.com

 

17 aprilie 1964 - Compania Ford lanseza la Targul Mondial de la New York celebrul Ford Mustang.

1964 Ford Mustang Debuts -  foto: automobilemag.com

1964 Ford Mustang Debuts – foto: automobilemag.com

 

17 aprilie 1964 - A murit marele actor roman George Vraca. (n. 1896).

George Vraca (n. 25 noiembrie 1896, București - d. 17 aprilie 1964, București) a fost un renumit actor român, unul dintre numele mari ale scenei românești. A absolvit cursurile Conservatorului de artă dramatică. S-a remarcat în interpretarea unor roluri principale din repertoriul clasic și modern, universal și național (Hamlet, Visul unei nopți de vară, Cum vă place, Neguțătorul din Veneția, Macbeth, Richard al III-lea de Shakespeare, „Din jale s-a întrupat Electra” de Eugen O'Neil, Vlaicu-Vodă de Alexandru Davilla, Fântâna Blanduziei de Vasile Alecsandri etc.). Interpretările lui George Vraca excelau prin adâncimea înțelegerii rolului, distincția și eleganța ținutei, gestica sobră și dicțiunea exemplară. A fost director de teatru, animator, conducător de colective artistice. Ca actor de cinematograf s-a remarcat în filmul Tudor. Spre sfârșitul vieți, a recitat la radio câteva dintre poemele lui Eminescu, între care și Luceafărul. Prin Decretul nr. 129 din 20 iunie 1952 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, actorului George Vraca i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne. „Viața lui de actor n-a cunoscut șovăieli și pauze: avea în el pregătită puterea de afirmare întreagă și conturul unei medalii, care zăcută mii de timpuri în piatră, iese la lumină cu strălucirea ei de început. Talent interior și de tenacitate metalică, Vraca era gata făurit și complet, când a intrat din culise în spectacol. ” — Tudor Arghezi - foto: ro.wikipedia.org

George Vraca (1896 – 1964) - foto: ro.wikipedia.org

George Vraca (n. 25 noiembrie 1896, București – d. 17 aprilie 1964, București) a fost un renumit actor român, unul dintre numele mari ale scenei românești. A absolvit cursurile Conservatorului de artă dramatică.

S-a remarcat în interpretarea unor roluri principale din repertoriul clasic și modern, universal și național (Hamlet, Visul unei nopți de vară, Cum vă place, Neguțătorul din Veneția, Macbeth, Richard al III-lea de Shakespeare, „Din jale s-a întrupat Electra” de Eugen O’Neil, Vlaicu-Vodă de Alexandru Davilla, Fântâna Blanduziei de Vasile Alecsandri etc.).

Interpretările lui George Vraca excelau prin adâncimea înțelegerii rolului, distincția și eleganța ținutei, gestica sobră și dicțiunea exemplară.

A fost director de teatru, animator, conducător de colective artistice.

Ca actor de cinematograf s-a remarcat în filmul Tudor.

Spre sfârșitul vieți, a recitat la radio câteva dintre poemele lui Eminescu, între care și Luceafărul.

Prin Decretul nr. 129 din 20 iunie 1952 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, actorului George Vraca i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne.

Viața lui de actor n-a cunoscut șovăieli și pauze: avea în el pregătită puterea de afirmare întreagă și conturul unei medalii, care zăcută mii de timpuri în piatră, iese la lumină cu strălucirea ei de început. Talent interior și de tenacitate metalică, Vraca era gata făurit și complet, când a intrat din culise în spectacol. ”
— Tudor Arghezi

 

17 aprilie 1969 - Urmare a invaziei unor tari din Pactul de la Varsovia in Cehoslovacia, Alexander Dubček, parintele “Primaverii de la Praga”, a fost inlocuit la ordinul Moscovei din functia de prim–secretar al CC al PC din Cehoslovacia de catre Gustav Husak.

Alexander Dubček (27 noiembrie, 1921 – 7 noiembrie, 1992) a fost un politician slovac și lider, pentru scurtă vreme, al Cehoslovaciei (1968-1969), cunoscut pentru încercarea sa de a reforma regimul comunist (primăvara de la Praga) - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Alexander Dubček (1921 – 1992) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Alexander Dubček (27 noiembrie, 1921 – 7 noiembrie, 1992) a fost un politician slovac și lider, pentru scurtă vreme, al Cehoslovaciei (1968-1969), cunoscut pentru încercarea sa de a reforma regimul comunist (primăvara de la Praga).

 

17 aprilie 1969 - Shirhan Sirhan este condamnat pentru asasinarea lui Robert F. Kennedy.

Sirhan Bishara Sirhan (born March 19, 1944) is a Palestinian of Jordanian citizenship who was convicted of the 1968 assassination of U.S. Senator Robert F. Kennedy. He is currently serving a life sentence at the Richard J. Donovan Correctional Facility in San Diego County, California (Mug shot taken on May 23, 1969) - foto: en.wikipedia.org

Sirhan Bishara Sirhan - foto: en.wikipedia.org

Sirhan Sirhan s-a nascut in 1944 in Ierusalim intr-o familie de crestini maroniti, dar el si-a schimbat religia.

Familia sa a sosit in California cu viza de refugiati.

În seara de 5 iunie Sirhan l-a asasinat pe Robert Francis Kennedy in timp ce acesta participa la o intrunire electorala, motivandu-si crima pe faptul ca acesta si-ar fi declarat sustinerea pentru Israel in timpul razboilui de sase zile din iunie 1967.

Sirhan a fost declarat vinovat pe 17 aprilie 1969 si condamnat la moarte 6 zile mai tarziu.

Pedeapsa i-a fost comutata la inchisoare pe viata in anul 1972 si este in prezent detinut in inchisoarea de stat Corcoran.

A depus 14 cereri succesive de eliberare conditionata, dar fara succes.

 

17 aprilie 1970 - Naveta spațiala Apollo 13 a revenit pe Pământ, dupa o misiune dramatică, care a ținut lumea cu sufletul la gură.

17 aprilie 1970: Echipajul de pe Nava spațială Apollo 13, care a suportat un eșec, s-a întors pe Terra în siguranță - foto: ro.wikipedia.org

17 aprilie 1970: Echipajul de pe Nava spațială Apollo 13, care a suportat un eșec, s-a întors pe Terra în siguranță – foto: ro.wikipedia.org

 

17 aprilie 1971 - A murit Nicu Stănescu, violonist, dirijor și compozitor (n. 1903).

 

17-18 aprilie 1974 – A avut loc vizita lui Nicolae Ceaușescu în Polonia (Varșovia) unde a participat la Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor membre ale Tratatului de la Varșovia.

19 aprilie 1974. Vizita lui Nicolae Ceaușescu în Polonia - foto preluat de pe www.comunismulinromania.ro/

19 aprilie 1974. Vizita lui Nicolae Ceaușescu în Polonia – foto preluat de pe www.comunismulinromania.ro

 

17 aprilie 1975 - Războiul Civil Cambodgian (11 martie 1967 – 17 aprilie 1975) s-a încheiat cu victoria khmerilor roșii.

Aceștia au preluat puterea la Phnom Penh, instituind cel mai cumplit regim de teroare din sec. XX, care a plasat Cambodgia în umbra istoriei contemporane.

1975: Cranii de khmeri, victime ale Khmerilor Roșii - foto: ro.wikipedia.org

Cranii de khmeri, victime ale Khmerilor Roșii – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Războiul Civil Cambodgian a fost un conflict între forțele Partidului Comunist din Kampuchia (denumit și Khmerii Roșii) și aliații lor din Republica Democrată Vietnam (Vietnamul de Nord) și Viet Cong împotriva forțelor guvernamentale din Cambodgia (după octombrie 1970, Republica Khmerilor), susținută de Statele Unite și de Republica Vietnam (Vietnamul de Sud).

Luptele au fost exacerbate de influența și acțiunile aliaților din cele două părți în conflict.

Armata Populară a Vietnamului (Armata Nord-Vietnameză) s-a implicat pentru a-și apăra zonele de bază și sanctuarele din estul Cambodgiei, fără de care ar fi fost în dificultate în războiul său împotriva Vietnamului de Sud. SUA avea motivația necesității de a câștiga timp pentru a se retrage din Asia de Sud-Est și de a-și proteja aliatul, regimul sud-vietnamez.

Forțele americane și cele sud- și nord-vietnameze au participat direct la lupte în diferite momente de timp.

Guvernul central a fost ajutat în principal de bombardamentele americane masive și prin ajutoare financiare.

După cinci ani de lupte dure soldate cu numeroase victime, cu distrugerea economiei, cu înfometarea populației, cu atrocități uriașe, guvernul republican a fost învins la 17 aprilie 1975 când Khmerii Roșii victorioși au proclamat Kampuchea Democrată.

Acest conflict, deși în principal un război civil local, a fost considerat a face parte din Războiul din Vietnam (1959–1975) în care erau implicate Regatul Laos, Vietnamul de Sud și Vietnamul de Nord.

Războiul civil a dus la Genocidul Cambodgian, unul dintre cele mai sângeroase din istorie.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

17-19 aprilie 1975 – A avut loc vizita oficială prietenie a lui Nicolae Ceaușescu în Tunisia.

 

17-20 aprilie 1982 – A avut loc vizita oficială de prietenie a lui Nicolae Ceaușescu în RPD Coreeană.

 

17-19 aprilie 1988 – A avut loc vizita oficială de prietenie a lui Nicolae Ceaușescu în RS Vietnam.

 

17 aprilie 1982 - Patriația Constituției canadiene in Ottawa prin Proclamația Reginei Elisabeta a II-a, care domină și Canada.

 

17 aprilie 1985 - A murit Dumitru Ion Suchianu, sociolog, eseist, jurist, istoric, critic literar și critic de film român. (n. 2 septembrie 1895).

Dumitru Ion Suchianu (n. 2 septembrie 1895 - d. 17 aprilie 1985) a fost un sociolog, eseist, jurist, istoric, critic literar și critic de film român - foto: altmarius.ning.com

Dumitru Ion Suchianu (1895 – 1985) – foto: altmarius.ning.com

 

17 aprilie 1986 - Războiul de trei sute și treizeci de ani dintre Olanda și Insulele Scilly s’a terminat.

 

17 aprilie 1990 - A murit Paul Gh. Dimo, inginer, specialist în domeniul electricității (n. 1905).

 

17 aprilie 1990 - A fost înregistrată oficial prima candidatură pentru funcţia de preşedinte al României: Ion Iliescu, propus de Frontul Salvării Naţionale (FSN).

Depunerea jurământului (dupa alegerile din 20 mai 1990) de către președintele României, Ion Iliescu. În stânga imaginii este Dan Marțian, președintele Camerei Deputaților, iar în dreapta Alexandru Bârlădeanu, președintele Senatului foto: Lucian TUDOSE / Arhiva AGERPRES

Depunerea jurământului (dupa alegerile din 20 mai 1990) de către președintele României, Ion Iliescu. În stânga imaginii este Dan Marțian, președintele Camerei Deputaților, iar în dreapta Alexandru Bârlădeanu, președintele Senatului
foto: Lucian TUDOSE / Arhiva AGERPRES

 

17 aprilie 1991 - Delegației Parlamentului României i s-a acordat statutul de delegație asociată la Adunarea Atlanticului de Nord (din 14 noiembrie 1998, AAN și-a schimbat numele în Adunarea Parlamentară a NATO.

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

17 aprilie 1992 - Conventia Democrata Romană a organizat în Piaţa Revoluţiei din Bucuresti un miting de protest faţă de decizia Senatului de a nu admite observatori naţionali la alegerile prezidenţiale şi parlamentare.

 

17 aprilie 1996 - Este inaugurat oficial la Cernavoda, primul reactor al Centralei nucleare electrice.

Au participat presedintele Ion Iliescu si primul ministru canadian, Jean Chretien. In prezent funcționează unitățile I și II, care e produc împreună circa 18% din consumul de energie electrică al țării.

Planul inițial, datând de la începutul anilor 1980, prevedea construcția a cinci unități.

Unitatea I are o putere electrică instalată de 706 mw și produce anual circa 5 TWh.

Unitatea II a fost pornită pe 6 mai 2007 , conectată la sistemul energetic national pe 7 august și funcționează la parametri normali din luna septembrie 2007.

 

17 aprilie 1998 - Începe să emită, la Iaşi, primul post de radio al Bisericii Ortodoxe Române, Radio Trinitas.

Radio Trinitas - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Radio Trinitas – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Având studioul la Mănăstirea Golia din Iaşi, Radio Trinitas a făcut parte din Institutului Cultural-Misionar Trinitas al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, până la data de 27 octombrie 2007.

De la acea dată Radio Trinitas este parte componentă a Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române, odată cu inaugurarea studioului de emisie Radio Trinitas Bucureşti, din Palatul Patriarhiei.

În prezent Radio Trinitas are patru studiouri, la Iaşi, Bucureşti, Craiova şi Sibiu. NOTĂ:

Membrii CNA au aprobat, la 6.II.2014, solicitarea Patriarhiei Române de a acorda o licenţă naţională Radio Trinitas, prin reunirea celor 51 de staţii locale pe care le deţine în prezent.

cititi mai mult pe basilica.ro

 

17 aprilie 2003 - Preşedintele Romaniei, Ion Iliescu şi premierul Adrian Nastase, au asistat la Atena la ceremonia semnării tratatelor de aderare la Uniunea Europeană a celor zece state invitate să devină membre UE începând cu 1 ianuarie 2004.

 

17 aprilie 2005  - A intrat oficial în funcţiune Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă (SNUAU) 112. 112 este numărul unic pentru apeluri de urgenţă disponibil la nivelul întregii ţări, care este gratuit şi care poate fi apelat din toate reţelele de telefonie fixă sau mobilă.

Cetăţenii României aflaţi în situaţii de urgenţă pot suna la 112, non stop, pentru a solicita asistenţa serviciilor specializate de intervenţie (ambulanţă, SMURD, poliţie, pompieri, jandarmi), informează site-ul https://www.sts.ro/.

La 17 aprilie 2005 a intrat oficial în funcţiune Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă (SNUAU) 112, instituit prin Ordinul nr. 112 din 13 aprilie 2005 al Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.

În conţinutul Ordinului se arată că se introduce în România numărul 112 ca număr unic pentru apeluri de urgenţă în reţelele publice de telefonie, iar sistemul se dă în funcţiune începând cu data de 17 aprilie 2005, ora 00.00.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

17 aprilie 2006 - A murit Mihail-Constantin Eremia, profesor universitar la Facultatea de Drept din Universitatea București (n. 1956)

Mihail-Constantin Eremia (n. 11 noiembrie 1956, orașul Giurgiu; d. 17 aprilie 2006, București) a fost un jurist român, care a lucrat ca profesor universitar la Catedra de Drept Public a Facultății de Drept din Universitatea București și Adjunct al Avocatului Poporului între anii 2005-2006.

 

17 aprilie 2007 - A decedat popularul solist de muzica usoara roman Gil Dobrica; (n. 1946)

Gil Dobrică (n. 14 februarie 1946, com. Dăbuleni; d. 17 aprilie 2007, Craiova) A fost un solist vocal de muzică pop-rock, soul și rhythm and blues din România. A avut în repertoriu melodii proprii și preluări după piese celebre semnate Ray Charles (al cărui admirator declarat a fost) și alți artiști de gen, printre care John Denver, a cărui piesă intitulată "Country roads" ("Drumuri de țară" - modificată în "Hai acasă") a devenit cea mai cunoscută melodie din cariera lui Gil Dobrică

Gil Dobrică (1946 – 2007)

Gil Dobrică (n. 14 februarie 1946, com. Dăbuleni; d. 17 aprilie 2007, Craiova) A fost un solist vocal de muzică pop-rock, soul și rhythm and blues din România.

A avut în repertoriu melodii proprii și preluări după piese celebre semnate Ray Charles (al cărui admirator declarat a fost) și alți artiști de gen, printre care John Denver, a cărui piesă intitulată “Country roads” (“Drumuri de țară” – modificată în “Hai acasă“) a devenit cea mai cunoscută melodie din cariera lui Gil Dobrică.

 

17 aprilie 2010 - A murit Alexandru Neagu, fotbalist român.

Alexandru Neagu (n. 19 iulie 1948, București d. 17 aprilie 2010) a fost un fotbalist român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970 - foto: romaniansoccer.ro

Alexandru Neagu (1948 – 2010) – foto: romaniansoccer.ro

Alexandru Neagu (n. 19 iulie 1948, București d. 17 aprilie 2010) a fost un fotbalist român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970.

A jucat pentru o singura echipa, Rapid, chiar şi cînd giuleştenii evoluau în divizia B.

Cînd Rapid a retrogradat, în 1974, Neagu ar fi putut pleca la o altă formaţie, dar nu a făcut-o.

Fosta mare glorie a Rapidului avea toate calităţile necesare unui adevărat atacant: detentă, şut puternic, plasament şi simţ de anticipaţie.

Sandu Neagu a făcut parte din echipa care a cucerit primul titlu (sezonul 1966/1967) şi are în palmares două Cupe ale Romaniei (1972 şi 1975).

 

17 aprilie 2011 - Tineri, revoluționari, studenți, patrioți, intelectuali, români, s-au unit sub un singur blazon pentru reîntregirea neamului românesc, “Acțiunea 2012“.

Din 2011 până acum am făcut sute de acțiuni, de la graffitiul de pe marginea drumului până la marșul de 1300 de km cunoscut ca și “Marșul Centenarului”

De la pliantul dat la gura de metrou până la grupul interparlamentar “Prietenii Unirii”.

De la tânărul din dreapta Prutului care a descoperit Basarabia alături de noi până la cei 100.000 de români basarabeni care au și-au Cunoscut Țara.

Acțiunea 2012 e familia, casa și frontul nostru care se va sfârși când se va face una cu pământul și hotarul de la Prut.

Poți afla mai multe despre noi din filmul “Unioniștii”

Platforma Unionistă Acţiunea 2012 este coaliția organizațiilor civice din România, Republica Moldova și Diaspora care susţin prin acțiuni și inițiative constante unirea celor două state românești - foto preluat de pe 10tv.md

Platforma Unionistă Acţiunea 2012 – foto preluat de pe 10tv.md

Platforma Unionistă Acţiunea 2012 este coaliția organizațiilor civice din România, Republica Moldova și Diaspora care susţin prin acțiuni și inițiative constante unirea celor două state românești.

Constituită pe 17 aprilie 2011, Platforma Unionistă Acţiunea 2012 a organizat până în prezent sute de manifestări publice de informare şi sensibilizare a opiniei publice şi a factorilor decizionali din România şi Republica Moldova, precum şi a comunităţii internaţionale, cu privire la necesitatea realizării unităţii naţionale.

Astfel, rezultatele sondajelor de opinie efectuate în ultimii doi ani indică faptul că o majoritate covârşitoare a populaţiei din România susţine Unirea cu Republica Moldova, iar în Republica Moldova, numărul celor care văd Unirea ca opţiune reală este în continuă creştere.

cititi mai mult pe actiunea2012.ro

 

17 aprilie 2013 - A murit Paul Dan Cristea, academician, profesor roman la Universitatea Politehnica Bucuresti (n. 1983).

Paul Dan Cristea (n. 13 februarie, 1941, București - d. 17 aprilie, 2013) a fost un inginer electonist și fizician român, membru corespondent (din 2006) al Academiei Române - foto: revista-hipocrate.ro

Paul Dan Cristea (1941 – 2013) – foto: revista-hipocrate.ro

Paul Dan Cristea (n. 13 februarie, 1941, București – d. 17 aprilie, 2013) a fost un inginer electonist și fizician român, membru corespondent (din 2006) al Academiei Române.

 

17 aprilie 2014 - A decedat marele scriitor columbian Gabriel García Márquez, laureat Nobel (n. 1927).

Gabriel García Márquez (n. 6 martie 1927, Aracataca, Columbia - d. 17 aprilie 2014, Ciudad de México, Mexic) a fost un scriitor columbian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1982, pentru roman și proză scurtă, în care fantasticul și realul sunt combinate într-o lume liniștită de bogată imaginație, reflectând viața și conflictele unui continent. Este cunoscut de către prieteni drept Gabo. Cel mai cunoscut roman al său este: Cien años de soledad (Un veac de singurătate). Literatura sa se încadrează în paradigma realismului magic - foto: ro.wikipedia.org

Gabriel García Márquez (1927 – 2014) – foto: ro.wikipedia.org

Gabriel García Márquez (n. 6 martie 1927, Aracataca, Columbia – d. 17 aprilie 2014, Ciudad de México, Mexic) a fost un scriitor columbian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1982, pentru roman și proză scurtă, în care fantasticul și realul sunt combinate într-o lume liniștită de bogată imaginație, reflectând viața și conflictele unui continent.

Este cunoscut de către prieteni drept Gabo.

Cel mai cunoscut roman al său este: Cien años de soledad (Un veac de singurătate).

Literatura sa se încadrează în paradigma realismului magic.

 

17 aprilie 2014 - A fost anunțată descoperirea primei exoplanete cu o dimeniune asemănătoare Terrei și care se află în zona locuibilă a stelei sale.

Exoplaneta, denumită Kepler-186f, este situată la 580 de ani-lumină de Pământ.

Kepler-186f - concepție artistică, (17 aprilie 2014) - foto preluat de pe /ro.wikipedia.org-

Kepler-186f – concepție artistică, (17 aprilie 2014) – foto preluat de pe /ro.wikipedia.org-

Kepler-186f este prima planetă de dimensiunea Pământului aflată în zona locuibilă circumstelară a altui sistem planetar, descoperită cu ajutorul telescopului spațial Kepler.

Sistemul planetar Kepler-186, aflat la aproximativ 500 de ani lumină de Pământ, în constelația Cygnus (Lebăda), este format dintr-o stea pitică roșie și cinci planete: Kepler-186b, Kepler-186c, Kepler-186d, Kepler-186e și Kepler-186f. Descoperirea planetei Kepler-186f a fost anunțată de NASA în data de 17 aprilie 2014.

cititi mmai mult pe en.wikipedia.org

 

17 aprilie 2019 - Oamenii de știință anunță descoperirea unor ioni de hidrură de heliu, despre care se crede că este primul compus care s-a format în univers, în nebuloasa planetară NGC 7027.

 

17 aprilie 2021 - Au avut loc funeraliile prințului Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a.

La sujba de înmormântare de la Capela St George au participat doar 30 de persoane din cauza restricțiilor legate de pandemia de COVID-19.

Prințul Filip, Duce de Edinburgh (n. 10 iunie 1921, Corfu, Apokentromeni Dioikisi Peloponnisou, Dytikis Elladas kai Ioniou⁠(d), Grecia – d. 9 aprilie 2021, Windsor and Maidenhead, Anglia, Regatul Unit) a fost membru al familiei regale britanice și soțul reginei Elisabeta a II-a, cu titlul de prinț consort.

S-a născut în Grecia, din care familia sa a fost exilată de când era copil.

După ce a fost educat în Franța, Germania și Regatul Unit, în 1939, la vârsta de 18 ani, Filip a intrat în Marina Regală britanică.

Din iulie 1939, a început să corespondeze cu prințesa Elisabeta, care avea atunci 13 ani, și pe care o întâlnise pentru prima dată în 1934.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a slujit cu distincție în Mediterana și Pacific.

După război, regele George al VI-lea i-a acordat lui Filip permisiunea să se căsătorească cu Elisabeta, întâia sa născută.

Înainte de anunțul oficial al logodnei lor, în iulie 1947, Filip și-a abandonat titlurile grecești și daneze, a devenit un supus britanic naturalizat și a adoptat numele de familie, „tradus” în engleză, al bunicilor materni, Mountbatten.

S-a căsătorit cu Elisabeta la 20 noiembrie 1947.

Chiar înainte de nuntă, i s-au acordat titlurile de duce de Edinburgh, conte de Merioneth și baron Greenwich, cu calificativul Alteța Sa Regală.

Filip a părăsit serviciul militar activ când soția sa a devenit regină (1952), după ce ajunsese la gradul de comandant.

A primit titlul de principe în 1957.

Filip și Elisabeta au avut împreună patru copii: Charles, Prinț de Wales, actualul rege Charles al III-lea, Prințesa Anne a Marii Britanii, Andrew, Duce de York și Edward, Conte de Wessex.

Printr-un ordin britanic în consiliu, emis în 1960, descendenții cuplului care nu poartă titluri regale pot folosi numele de familie Mountbatten-Windsor, care a fost folosit și de unii membri ai familiei regale care dețin titluri, precum Anne, Andrew și Edward.

Un împătimit al sportului, a ajutat la dezvoltarea probei sportive de conducere a trăsurilor.

A fost patron, președinte sau membru a peste 780 de organizații și președinte al „The Duke of Edinburgh’s Award,” un program de auto-perfecționare pentru tineri cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani.

A fost cel mai în vârstă membru de sex masculin din istoria familiei regale britanice.

S-a retras din funcțiile sale regale la 2 august 2017, la 96 de ani, după ce a încheiat 22.220 misiuni solo, din 1952.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

17 aprilie 2020 - La ordinea zilei

Banca Națională a României (17/29 aprilie 1880)

Sediul Băncii Naționale a României în anii 1920 (str. Lipscani)

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; www.bnr.ro

 

Banca Națională a României (17/29 aprilie 1880)

Banca Națională a României (BNR), este banca centrală a României, o instituție publică independentă, cu sediul central în municipiul București și are sucursale și agenții atât în municipiul București, cât și în alte localități din țară.

Obiectivul său fundamental îl reprezintă asigurarea și menținerea stabilității prețurilor (conform Statutului).

Banca Națională a României sprijină politica economică generală a statului, fără a prejudicia îndeplinirea obiectivului său fundamental.

Banca Națională a României a fost înființată în anul 1880 cu un capital inițial de 30 milioane lei (din care 10 milioane capital de stat, iar restul de 20 milioane fiind capital privat cu precădere al familiei Brătianu).

BNR este a 13-a bancă centrală înființată în lume, fiind înființată înaintea băncii centrale a Japoniei sau a sistemului Rezervei Federale din SUA.

Prima bancnotă emisă de BNR a fost cea de 1000 lei, care a circulat până în anul 1933.

Până în 1948, instituția a fost una privată, controlată cu mână de fier de către acționarii care, nu o dată, au sfidat guvernul propriului partid, PNL

Sigla BNR - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sigla BNR – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Vechea clădire

Palatul Băncii Naționale, clădirea veche a Băncii Națională a României, a fost realizat de Albert Galleron împreună cu Cassien Bernard, amândoi foști elevi ai lui Charles Garnier, realizatorul celebrei Opéra Garnier, cunoscută și ca Opera din Paris.

Palatul Băncii Naţionale - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Palatul Băncii Naţionale – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Palatul BNR este o clădire din centrul vechi al Bucureștiului, Lipscani, sediul Băncii Naționale a României. A fost considerat citadela liberalilor.

Preluând terenul ocupat de un han în secolul al XVII-lea, construcția palatului BNR arată dimensiunea economică survenită în anul 1880 și orientarea spre cultura europeană.

Modernizarea urbană a fost ghidată de arhitecți formați la École de Beaux Arts din Paris.

Astfel, prin așezarea sa în zona istorică, BNR a încurajat formarea districtului financiar. Arhitectura aparține Renașterii înalte franceze, ca fațadă avem un statuar de foarte bună calitate ( I. Georgescu, Ștefan Ionescu Valbudea), aceleași detalii continuă în interior, prin holul central și scările monumentale pană la etajul principal.

Pictura murală a fost realizată de G. D. Mirea, Nicolae Grigorescu (1894) și Eugen Voinescu (1893).

Conceput pentru o piață mare, palatul este însă înconjurat de străzi înguste, văzut doar din perspective tangențiale de-a lungul străzilor laterale.

Banca Națională a României (Palatul Vechi, imagine de epocă) - foto: bnr.ro

Banca Națională a României (Palatul Vechi, imagine de epocă) – foto preluat de pe bnr.ro

 

Istoric

La o jumătate de secol după apariţia primului proiect de înfiinţare a unei bănci naţionale, la 17/29 aprilie 1880, a fost publicată, în “Monitorul Oficial” nr. 90,

Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune. Lua astfel fiinţă Banca Naţională a României, instituţie de credit, care deţinea privilegiul exclusiv de a emite bancnote.

Capitalul băncii era în întregime românesc şi aparţinea în proporţie de o treime statului şi două treimi particularilor.

Ion I. Câmpineanu (n. 10 octombrie 1841, București; d. 15 noiembrie 1888, București) a fost un politician român, membru al Partidului Național Liberal - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ion I. Câmpineanu (1)  primul Guvernator al Bancii Nationale a Romaniei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Până la declanşarea Primului Război Mondial, Banca Naţională a României s-a implicat în susţinerea dezvoltării economiei naţionale, prin volumul creditelor acordate şi nivelul redus al taxei scontului.

De asemenea, alături de guvernul român, a contribuit în anii 1890-1892 la elaborarea legilor care au consacrat schimbarea etalonului monetar, prin renunţarea la bimetalism în favoarea monometalismului aur.

Între 1900 şi 1925, statul s-a retras dintre acţionarii băncii, fapt pentru care BNR a devenit o instituţie particulară privilegiată, dar care avea aceleaşi responsabilităţi naţionale.

În timpul Războiului de Reîntregire, BNR a susţinut financiar efortul de război al guvernului român.

Evoluţia evenimentelor militare a obligat Administraţia centrală a BNR să plece în refugiu la Iaşi şi să accepte transferul tezaurului său la Moscova, fără ca acesta să mai poată fi recuperat.

Imediat după 1918, BNR a trebuit să răspundă altor provocări, printre care: criza economică postbelică, restabilirea convertibilităţii leului, unificarea monetară şi extinderea reţelei sale de sucursale şi agenţii la nivelul întregii ţări.

După revenirea statului între acţionarii săi (1925), BNR a fost implicată în proiectul stabilizării monetare din 1929, în controlul comerţului cu aur şi devize, precum şi în acţiunile de conversiune a datoriilor agricole şi în organizarea şi reglementarea comerţului de bancă începând din 1934.

În anii celui de-Al Doilea Război Mondial, BNR a susţinut guvernul în cheltuielile provocate de acţiunile militare, luând, în acelaşi timp, măsuri pentru a stăvili inflaţia şi a-şi salva tezaurul propriu.

Regimul comunist a impus etatizarea BNR (1946) şi apoi reorganizarea sa, potrivit noilor imperative politice. În 1948, BNR devenea Banca RPR – Bancă de Stat, subordonată iniţial Ministerului de Finanţe, iar din 1957, Consiliului de Miniştri.

În 1965, titulatura băncii de emisiune s-a transformat în Banca Naţională a Republicii Socialiste România.

În toţi aceşti ani, Banca Naţională a îndeplinit un rol important în evoluţia sistemului monetar şi de credit prin implicarea în realizarea reformelor monetare din 1947 şi 1952, în planificarea circulaţiei monetare, în controlul asupra utilizării creditelor acordate etc.

Din 1990, BNR şi-a reluat titulatura iniţială, implicându-se în tranziţia de la economia centralizată la economia de piaţă şi asumându-şi funcţiile normale ale unei bănci centrale, similare celor ale unor bănci centrale din Europa şi din lume, obiectivul său fundamental fiind asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.

Turul virtual al BNR

cititi mai mult pe ro.wikipedia.orgwww.bnr.ro

 

(1) Ion I. Câmpineanu (n. 10 octombrie 1841, București; d. 15 noiembrie 1888, București) a fost un politician român, membru al Partidului Național Liberal. A fost fiul lui Ion Cîmpineanu. A îndeplinit mai multe funcții guvernamentale și publice, printre care cele mai importante sunt: ministru de justiție (27 ianuarie – 23 septembrie 1877); ministru de finanțe (23 septembrie 1877 – 25 noiembrie 1878; 25 februarie – 15 iulie 1880); ministru de externe (în 1878 – 1879 și 1885); ministru de domenii (1 aprilie 1883 – 2 februarie 1885); primar al Bucureștiului (1887)

Ion I. Câmpineanu a fost primul guvernator al Băncii Naţionale a României, în perioada 1880-1882, şi va reveni în aceasta funcţie la începutul anului 1888 rămânând în acest post până la moartea sa. A fost învestit pe 15 iulie 1880, fiind responsabil pentru organizarea imprimeriei şi imprimarea primelor bilete de bancă şi a regulamentului interior al instituţiei.

sursa: ro.wikipedia.org

Guvernatorul Ion. I Câmpineanu a fost instalat în funcţie la 15 iulie 1880 în cadrul primei Adunari generale a acţionarilor băncii. Au fost desemnaţi tot atunci directorii (Theodor Ştefănescu, Theodor Mehedinţeanu, Emil Costinescu, Dinu Bilcescu) şi cenzorii (Ştefan Ioanid, Menelas Ghermani, Em. Hillel Noah, Constantin Angelescu).

De activitatea lui Ion I. Câmpineanu la conducerea B.N.R. se leagă primii paşi în organizarea instituţiei:

- Subscrierea capitalului social;

- Organizarea imprimeriei băncii;

- Confecţionarea primelor bilete de bancă, a cecurilor, a acţiunilor şi a sigiliului B.N.R.;

- Completarea schemei de personal a instituţiei prin angajarea unor absolvenţi ai şcolilor comerciale (Napoleon Karabulea, Barbu Miltiad, C.T. Ştefănescu etc.);

- Desemnarea directorilor sucursalelor;

- Întocmirea regulamentului interior al B.N.R.;

- Fixarea taxei scontului şi a lombardului, deschiderea conturilor curente cu facultatea de scont, încurajarea scontului comercial;

- Stabilirea relaţiilor cu bănci din străinătate;

- Încheierea convenţiilor prin care se stabileau termenii colaborării cu statul român;

- Începerea acţiunilor pentru construirea palatului B.N.R. prin achiziţionarea terenului numit Hanul Şerban Vodă şi încheierea contractului cu arhitecţii francezi Cassien Bernard şi Albert Galleron.

- Primul guvernator al B.N.R. a încetat din viaţă la 15 noiembrie 1888. Raportul Consiliului de administraţie către Adunarea generală a acţionarilor din 19 februarie 1889 spunea: “Am pierdut un coleg iubit, un conducator inteligent şi devotat instituţiei, pe acela care a pus temelia Băncii , a organizat-o, a pus-o în mişcare şi i-a dat avântul puternic pe care l-a luat îndată după fondarea ei. Consiliul Băncii, convins fiind că exprimă simţămintele tuturor acţionarilor Băncii, aduce încă o dată omagiile sale de respect şi veneraţie memoriei acestui însemnat bărbat.

sursa: bnr.ro

Calendar Ortodox 17 aprilie 2024

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: basilica.rowww.calendar-ortodox.ro; doxologia.ro

 

Calendar Ortodox 17 aprilie 2024
Sf. Sfinţit Mc. Simeon, episcopul Persiei
(Denia Canonului Mare)

 

Primele Denii din acest Post (18.03 – 04.05.2024): Programul slujbelor la Catedrala Patriarhală

articol preluat de pe basilica.ro

În săptămâna a cincea din Postul Mare, creștinii ortodocși participă la primele slujbe numite Denii din parcursul anului bisericesc: Denia Canonului Mare – miercuri și Denia Acatistului Bunei Vestiri – vineri.

La Catedrala Patriarhală aceste slujbe vor fi oficiate începând cu ora 16.00 și vor fi transmise live de Trinitas TV și Radio Trinitas.

Denia de miercuri seară va fi săvârșită de PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, iar cea de vineri seară de PS Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Denia este de fapt slujba Utreniei de a doua zi oficiată seara, în ajun. Deniile din Săptămâna a cincea au rânduială diferită de a celor din Săptămâna Pătimirilor. Astfel, slujba de miercuri seară include Canonul Mare al Sfântului Andrei Criteanul, iar cea de vineri seară Denia Acatistului Bunei Vestiri.

Canonul Mare al Sfântului Andrei Criteanul este un canon de pocăință, un imn liturgic lung alcătuit din 9 cântări, compuse, la rândul lor, din peste 250 stihiri scurte de pocăință, ritmate de invocația: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminică a perioadei Triodului.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul se citește pe frag­mente în prima săptămână a Postului Sfintelor Paști în zilele de luni, marți, miercuri și joi, în cadrul Slujbei Pavecerniței; iar în întregime se citește miercuri seară în săptămâna a 5-a a Postului în cadrul utreniei pentru ziua de joi.

Acatistul Bunei Vestiri este cel mai vechi acatist, prima creație a genului, care cuprinde 13 condace şi 12 icoase.

Termenul acatist provine din greacă și înseamnă „care stă în picioare”, arătând modul în care se participă la aceste rugăciuni. Acatistele sunt imne, rugăciuni de laude şi preamărire aduse Mântuitorului, Maicii Domnului şi altor sfinţi, prin care se cere ocrotire şi ajutor pentru cei ce se roagă.

 

Sinaxar 17 Aprilie

În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea sfântului sfinţit mucenic Simeon, episcopul Persidei, cu însoţitorii săi Avdela preotul, Gotazat, Fusic şi alţii o mie o sută cincizeci.

Ctesifon şi Salic care domneau în cetăţile Persidei, pe când împărăţea în ţara Persidei Sapor, au scris împăratului că arhiereul creştinilor Simeon şi alţi mulţi nu vor să se supună împărăţiei şi să dea dajdie, ci îşi aleg mai degrabă a muri pentru Hristos, decât să slujească cu ponos şi cu necinste.

Mâniindu-se pentru acestea împăratul, a poruncit să fie adus sfântul Simeon legat cu două lanţuri, şi trimis la temniţă.

Acolo sfântul a întors la credinţa în Hristos pe prepozitul Gotazat, care fusese mai înainte creştin, dar pentru cinstea ce avea la împăratul şi de frică se închinase soarelui după legea perşilor; pe care prinzându-l, i-a tăiat capul, în locul binelui ce-i făcuse acesta, căci el crescuse pe împăratul, de când fusese înţărcat de la sân.

Auzind de dânsul, în temniţă, sfântul Simeon se bucura şi se ruga lui Dumnezeu cu ceilalţi, ca şi el să se săvârşească în acelaşi chip.

Scoţându-i şi pe dânşii din temniţă, li s-au tăiat capetele, fiind la număr o mie o sută cincizeci.

Au tăiat întâi pe sfântul Simeon, îndemnând la aceasta şi pe ceilalţi.

Se zice că unul din cei ridicaţi s-a înfricoşat, iar îngrijitorul palatului care se numea Fusic, îl îmbărbăta să nu se sperie nicidecum, ci să închidă ochii şi să primească tăierea, că este grabnică moartea; dar fiind pârât pentru aceasta, şi mărturisind cu îndrăzneală că crede în Hristos, i s-a tăiat limba, şi i s-a jupuit pielea, şi aşa şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Acachie, episcopul Melitinei.

Acest preacuvios a fost din Melitina Armeniei, din părinţi binecredincioşi, temători de Dumnezeu care, fiind neroditori, prin rugăciune şi prin înfrânare au cerut loruşi de la Dumnezeu această roadă binecredincioasă, pe cuviosul Acachie, pe care crescându-l întru învăţătura cărţilor, l-au dus la episcopul cetăţii aceluia, şi l-au dat spre slujba lui Dumnezeu, căci aşa s-au fost făgăduit când au cerut de la Dumnezeu să le dea acest rod.

În acea vreme era episcop fericitul Otrie cel ce a fost unul din cei o sută cincizeci de sfinţi, la Sinodul al doilea, împotrira eresului lui Machedonie, luptătorul în contra Duhului Sfânt.

Cunoscând darul lui Dumnezeu ce era întru Acachie încă din pruncia lui, l-a făcut cleric bisericesc; şi trecând Acachie din putere în putere, întru faptele cele bune şi întru osteneli bisericeşti cu viaţa cea plăcută lui Dumnezeu, s-a suit la treapta preoţiei şi făcân-du-se vas ales Sfântului Duh, s-a învrednicit de treapta arhieriei ca un vrednic, şi a fost episcop al cetăţii Melitinei, după moartea episcopului Otrie, fiind ales de toţi cu un glas.

Acesta a fost la Soborul al treilea ce s-a ţinut la Efes, dimpreună cu sfântul Chiril patriarhul Alexandriei, împreună şi cu ceilalţi sfinţi părinţi, împotriva lui Nestorie patriarhul Constantino-polului, care hulea pe preacurata Fecioară de Dumnezeu Născătoarea; pe acesta surpându-l, l-au dat anatemei, ca pe un eretic şi păgân.

Şi aşa Acachie, fiind iubit de toţi sfinţii părinţi şi lăudat, încă şi de împăratul cel binecredincios, Teodosie cel Mic, mult a fost lăudat şi întru mulţi ani păstorind Biserica lui Hristos, şi multe minuni făcând, s-a mutat către Domnul, punându-se sfintele lui moaşte lângă mormântul sfântului mucenic Polieuct, cu care împreună acum stă în cetele sfinţilor.

cititi mai jos “Viața Sfântului Ierarh Acachie, Episcopul Melitinei

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Adrian.

Şi acest mucenie Adrian era unul din cei ce oarecând au fost prinşi şi au fost puşi la felurite închisori.

Fiind scoşi din închisoare, în vremea când grecii se aflau în rătăcire şi jertfeau zeilor celor mincinoşi, era silit şi acesta să se apropie de jerfelnic şi să aducă tămâiere.

Dar el nu numai că nu s-a plecat a face aceasta, ci tare fiind cu trupul şi viteaz, a răsturnat jertfelnicul, şi jertfele ce erau deasupra lui le-a vărsat şi focul l-a împrăştiat.

Pornind prin aceasta spre urgie pe guvernator şi aprinzând mânia închinătorilor la idoli a fost prins şi bătut fără cruţare, şi l-au aruncat într-un cuptor ars cu foc, şi aşa s-a săvârşit cu pace.

 

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Agapet, papă al Romei.

Acest între sfinţi părintele nostru Agapet a trăit pe vremea împărăţiei lui Justinian, crescut fiind prin sihăstrie şi virtute şi învrednicit de cinstea preoţiei.

Purcezând să meargă la Constantinopol, ca să se întâlnească cu împăratul Justinian, îndată pe cale a dat dovadă de virtutea sa şi de îndrăzneala către Dumnezeu, căci ajungând în Grecia, văzând un om cuprins de două neputinţe, căci nici nu putea vorbi, nici nu putea umbla, apucându-l de mână, l-a făcut cu picioare noi, şi băgându-i în gură sfântă părticică din stăpânescul Trup, I-a arătat bine grăitor.

Dar şi după ce a ajuns la Poarta de aur, punând mâna pe un orb ce s-a apropiat de el, i-a dăruit puterea vederii.

Drept aceea după vrednicia virtuţii sale, fiind primit de cei în dregătorii şi de senat şi de însuşi împăratul şi de toată cetatea, şi izgonind din Scaunul Constantinopolului pe Antim episcopul Trapezuntei, care rău trecuse la acel scaun, ca cel ce cugeta ale lui Eutihie şi ale lui Sever, l-a dat pe el anatemei şi a hirotonit pe preacucernicul preot Mina al preasfintei bisericii celei mari, încuviinţat cu viaţa şi cu cuvântul, şi care avea drepte cugetările credinţei.

Pe acesta aşezându-l în scaunul patriarhicesc, după câtăva vreme s-a mutat către Domnul.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Macarie Notara, episcopul Corintului (1731-1805)

Sfântul Macarie Notara, episcopul Corintului (1731-1805) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Macarie Notara, episcopul Corintului (1731-1805) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Macarie (Notara) al Corintului (gr. Μακάριος Νοταράς Επίσκοπος Κορίνθου) a fost un sfânt episcop al Corintului (1764 – 1767, precedat de Partenie al Corintului) care a trăit în secolul al XVIII-lea (1731-1805).

Călugăr și cărturar care a participat la curentul de înnoire monastică și duhovnicească în lumea greacă prin redescoperirea și publicarea scrierilor Sfinților Părinți, a autorilor duhovnicești (părinții neptici sau filocalici) și a isihasmului în particular, el este cunoscut mai ales pentru editarea și tipărirea, împreună cu sfântul Nicodim Aghioritul, a unor importante compilații de spiritualitate ortodoxă, cum sunt Filocalia și Everghetinosul.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea descoperiri moaștelor Sfântului Alexandru din Svir

Sfântul Alexandru din Svir. Zile de sărbătoare în Biserica Universală: 30 august, ziua adormirii și 17 aprilie, ziua descoperirii Sfintelor sale Moaște (și ziua canonizării sfântului) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sfântul Alexandru din Svir – foto preluat de pe ziarullumina.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Pe data de 17 aprilie 1641, în timpul restaurării Bisericii Schimbării la Față, au fost descoperite Sfintele Moaște întregi și nestricate ale Sfântului Alexandru din Svir, și s-au stabilit ca zile de sărbătoare în Biserica Universală: 30 august, ziua adormirii și 17 aprilie, ziua descoperirii Sfintelor sale Moaște (și ziua canonizării sfântului).

Acatistul Sfântului Alexandru din Svir (30 August)

cititi mai jos “Viața Sfântului Alexandru din Svir

 

Tot în această zi, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Ierusalim

12 Octombrie 13 Noiembrie 17 Aprilie

Icoana Maicii Domnului din Ierusalim - foto preluat de pe doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului din Ierusalim – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului din Ierusalim (alta decât Icoana Maicii Domnului „Ierusalimitisa” de la Mormântul Maicii Domnului – Ghetsimani) a fost pictată conform tradiției de Sfântul Evanghelist Luca după cincisprezece ani de la Înălțarea Domnului în Ghetsimani.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.

Amin.

 

Viața Sfântului Ierarh Acachie, Episcopul Melitinei

Sfântul Ierarh Acachie, Episcopul Melitinei Armeniei - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Ierarh Acachie, Episcopul Melitinei Armeniei – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Înarmându-se cu rugăciunea asupra lor, Arhiereul lui Hristos, Acachie, a biruit puterea potrivnicilor. Deoarece, cu ajutorul lui Dumnezeu, a dărâmat capiștea idolească și a săvârșit Biserica Maicii lui Dumnezeu și a sfințit-o.

Melitina, cetatea Armeniei, a crescut pe acest plăcut al lui Dumnezeu, Acachie, născut din părinți binecredincioși și de Dumnezeu temători, care, fiind neroditori, prin rugăciuni și prin post au cerut de la Dumnezeu pe acest rod binecuvântat. Apoi, crescându-l în învățătura cărții, l-au dus la episcopul cetății aceleia și l-au dat la slujba lui Dumnezeu, pentru că astfel se făgăduiseră, când au cerut de la Dumnezeu acest rod. Și era atunci episcop al cetății Melitinei fericitul Otrie, care la al doilea Sinod din toată lumea al Sfinților Părinți, pe vremea împărăției Marelui Teodosie, a fost împotriva lui Macedonie, luptătorul contra Sfântului Duh.

Deci Otrie, fiind unul din cei o sută cincizeci de Sfinți Părinți, bine se nevoia pentru dreapta credință, împreună cu Sfântul Grigorie Teologul și cu ceilalți râvnitori și apărători ai dreptei credințe, stând tare și luptând împotriva eresului. Acestui bărbat, de Dumnezeu însuflat, Otrie, i s-a încredințat de către părinți fericitul copil Acachie. Iar Sfântul Otrie episcopul, văzând mai înainte darul lui Dumnezeu ce era în pruncul acela, l-a făcut cleric bisericesc. Și mergea Acachie din putere în putere, sporind în fapte bune și în bisericeștile osteneli întinzându-se, iar cu anii, cu înțelegerea și cu viața cea plăcută lui Dumnezeu, venind întru desăvârșire și sfințenie, s-a făcut și altora spre folos și învățătură. La dânsul fiind și Eftimie cel Mare, în anii copilăriei, a învățat carte, precum de aceasta se povestește în viața lui Eftimie. Și nu numai copiilor, ci și bătrânilor a fost învățător Fericitul Acachie, cu cuvântul și cu chipul îmbunătățitei sale vieți, după ce acum și la treapta preoției se suise și i se încredințase grija pentru mântuirea sufletelor omenești.

Fiind vas ales al Sfântului Duh, s-a învrednicit de arhiereasca cinste în a sa vreme, ca un vrednic. Pentru că după ce Sfântul Otrie, episcopul Melitinei s-a dus către Domnul din viața aceasta, în locul aceluia Fericitul Acachie alegându-se de toți cu un glas și la scaunul acela ridicându-se după rânduială, a fost pus ca o făclie luminoasă într-un sfeșnic de aur, ca toată lumea să o lumineze. Și atât a plăcut lui Dumnezeu arhiereul acesta, și s-a făcut mare cu sfințenia, încât s-a învrednicit și de darul facerii de minuni. Deci, se cade ca din cele mai multe minuni ale lui, să povestim aici pe unele din ele.

Fiind secetă mare în acel an și foametea stând deasupra și mâhnirea poporului înmulțindu-se, s-a dus arhiereul lui Dumnezeu împreună cu poporul cel flămând la biserica Sfântului Marelui Mucenic Eustatie, care era afară din cetate, rugând pe pătimitorul lui Hristos, ca să-i ajute în rugăciunile lor și împreună să ceară de la Dumnezeu ploaie pământului celui uscat. Și, afară de biserică, la un loc frumos făcând jertfelnic și prestol dumnezeiesc, în câmp, fără de acoperământ și poruncind cele cu cale, a început jertfa cea fără de sânge a o săvârși, ridicându-și ochii cei plini de lacrimi spre cer. Și n-a amestecat în sfântul pahar apă în vin, precum este obiceiul a amesteca, ci înălțându-și mintea la Dumnezeu, cu dinadinsul se ruga ca El Singur de sus cu apă de ploaie să amestece paharul și brazdele pământului cele uscate să le adape. Și atît a fost de tare și de puternică la Domnul rugăciunea lui, încât îndată s-a vărsat ploaie mare și nu numai paharul a amestecat, ci și pământul a adăpat din destul. Și s-a schimbat în bucurie mâhnirea tuturor popoarelor ce erau acolo, care se veseleau și mulțumeau lui Dumnezeu. Și a fost în acel an îmbelșugare preaîndestulată cu rugăciunile plăcutului lui Dumnezeu Acachie.

Un râu din acele părți de multe ori surpîndu-și malurile sale, îneca satele învecinate; iar odată atât s-a umplut, încât și casele cele mari, care erau aproape, cu totul le-a înecat, iar pe altele le dărâma și din ceas în ceas mai mult amenința cu înecarea mai multor locuințe. Iar arhiereul lui Dumnezeu, Acachie, văzând necazul cel mare al poporului său de potopul acela și făcând rugăciune către Dumnezeu, a pus o piatră nu departe de mal și a poruncit râului să nu treacă de hotarul cel pus de dânsul. Și îndată s-a împreunat apa în malurile sale și se vedea că-și făcea curgerea mai sus decât pământul, din cauza apei multe, iar din maluri nu se revărsa mai departe, fără numai până la piatra aceea, cu care arhiereul a încuiat râul acela în ale sale hotare.

A fost un loc elinesc, de la cetatea de acolo ca de optsprezece stadii, care se numea Miasini, foarte frumos, potrivit și desfătat, având de amândouă părțile câmp larg, care se despărțea între două dealuri; iar prin mijloc curgea un râu repede și curat spre răsărit, care se numea Azoros sau Azur și cu bălți era înconjurat șesul acela. Și era acolo la un loc deosebit ales și preafrumos, o capiște idolească și sad de pomi bine roditori împrejur, care se adăpau cu apa iezerului Azurului. Însă se întina cu diavoleștile urâciuni, pentru că adunându-se acolo elinii cei ce se țineau de închinarea de idoli cea veche, își săvârșeau necuratele lor jertfe. Iar râvnitorul lui Hristos, Sfântul Acachie, a voit să curățească acel loc și să-l sfințească spre lauda adevăratului Dumnezeu. Și multe osteneli a suferit, de vreme ce slujitorii de idoli se împotriveau foarte mult aceluia, nelăsându-și locul lor de jertfit idolilor.

După ce sfântul a început a zidi acolo o biserică în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, atunci oamenii aceia răi îi făceau noaptea rău; pentru că cele ce ziua zideau credincioșii, pe acelea noaptea le dărâmau păgânii închinători la idoli. Dar, înarmându-se cu rugăciunea asupra lor, Arhiereul lui Hristos, Acachie, a biruit puterea potrivnicilor. Deoarece, cu ajutorul lui Dumnezeu, a dărâmat capiștea idolească și a săvârșit Biserica Maicii lui Dumnezeu și a sfințit-o, făcând locul acela locuință sfinților îngeri, care mai înainte era locaș al diavolilor. Și a zidit o mănăstire lângă Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru monahii cei îmbunătățiți. Apoi unde se făceau jertfele sângeroase ale diavolului, acolo fără de sânge și curată jertfă se aducea lui Dumnezeu și în toate zilele, măriri și rugăciuni. Apoi se săvârșeau minuni, cu darul Preacuratei Maicii lui Dumnezeu și cu rugăciunile făcătorului de minuni Acachie pe care văzându-le elinii, își părăseau păgânătatea și se întorceau la Hristos Dumnezeu.

Deci, să pomenim o minune preaslăvită, care s-a făcut acolo. Vârful bisericii, din întâmplare nefiind bine întemeiat, pe când Arhiereul lui Dumnezeu săvârșea dumnezeiasca slujbă în Altar, se pleca să cadă înlăuntrul bisericii, începând chiar a cădea. Și poporul cu mare teamă fugea afară, iar arhiereul a strigat: „Domnul este apărătorul vieții mele, de cine mă voi înfricoșa?”. Și îndată s-a ținut vârful bisericii și stătea spânzurat în văzduh, sprijinindu-se prin rugăciunea sfântului ca de un stâlp tare, până ce arhiereul a săvârșit slujba și a ieșit afară cu clerul său; iar după ce a ieșit, a căzut vârful la pământ cu mare zgomot, nevătămând pe nimeni.

Într-altă biserică oarecare, la un loc ce se numea Samurie, pe când acest bun păstor dădea hrană duhovnicească la turma sa cea cuvântătoare, adică propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, vorbind către popor, o mulțime de rândunele care erau acolo, cu cântarea lor cea glăsuitoare făceau împiedicare glasului lui cel lin, asurzind urechile ascultătorilor, încât nu se auzeau bine cuvintele ce ieșeau din gura cea de Dumnezeu glăsuitoare a arhiereului.

Atunci învățătorul, încetând puțin din vorbirea cea către popor, și-a întors cuvântul spre rândunele și le-a poruncit în numele Celui de obște Ziditor al tuturor, să tacă din strigarea lor și îndată rândunelele au tăcut, fiind legate cu amuțire; și nu numai au tăcut, ci au și zburat mai departe, lăsându-și cuiburile. Din acea vreme nu se mai încuibau acolo și chiar dacă una din rândunele zbura din întâmplare pe la biserica aceea, nu putea să-și dea acolo firescul său glas, ci ca o mută zbura; și îndată se ducea de acolo, ca și cum era gonită de cineva.

Casa acestui făcător de minuni era înaintea cetății, în care viețuia mai înainte de luarea cinstitei episcopii. Iar după ce a luat scaunul arhieresc, a făcut casa sa bolniță de odihnă săracilor și bolnavilor și adeseori mergea la dânșii, îi cerceta, le dădea cele de trebuință și slujea singur bolnavilor. Odată, pe vremea secerișului, mergând la bolnavi, îi întreba de ce sunt lipsiți, sau de ce nu le ajung cele de trebuință. Ei spuneau că sunt îndestulați cu de toate, decât numai de una au necaz, că îi supără mulțime de muște, căzând pe rănile și bubele lor și cu durere le pișcă trupurile. Sfântul, rugându-se lui Dumnezeu, a izgonit muștele cu rugăciunea și a pus hotar, să nu fie acolo muște niciodată. Și a fost aceea până la sfârșitul plăcutului lui Dumnezeu, pentru că de la acea vreme în toți anii, nici o muscă nu s-a mai văzut în casa aceea.

Minuni ca acestea a făcut multe, acest minunat bărbat cu darul lui Dumnezeu. Pe niște broaște, care orăcăiau asurzitor într-un lac, le-a certat, poruncindu-le să tacă. Iar după câtăva vreme miluindu-le, le-a dezlegat de amuțire, însă nu cu totul, pentru că le lăsase să-și dea glasurile, dar nu cu mare glas ca mai înainte. Într-un loc fără de apă a scos izvor de ape vii dintr-o piatră uscată și pe cei însetați i-a adăpat. Și cu mai multe alte faceri de minuni a uimit lumea făcătorul de minuni cel ales. Iar la Sinodul al treilea din Efes cel din toată lumea, care s-a ținut pe vremea împărăției lui Teodosie cel Tânăr, cu Sfântul Chiril patriarhul Alexandriei și împreună cu ceilalți Sfinți Părinți, a biruit pe rău credinciosul Nestorie, patriarhul Constantinopolului, pe hulitorul Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu și l-au dat anatemei. El era lăudat și iubit de toți Sfinții Părinți, precum și de dreptcredinciosul împărat mult cinstit. Și păscând biserica lui Hristos din destul și făcând multe minuni, s-a dus către Domnul și s-a așezat lângă mormântul Sfântului Mucenic Polieuct, cu care acum în ceata sfinților slăvește pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Unul Dumnezeu Cel slăvit de toată făptura în veci.

Amin.

 

Troparul Sfântului Ierarh Acachie, Episcopul Melitinei

Glasul 4

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Acachie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei şi al Sfântului Ierarh Acachie, Episcopul Melitinei

Glasul 2

Ca un soare a răsărit nouă credincioşilor sfântă pomenirea voastră, pe care astăzi o săvârşim, Preaînţeleptilor, Sfinţiţilor Simeon şi Acachie, strigând: rugaţi pentru noi pe Cel Singur şi Iubitor de oameni.

 

Viața Sfântului Alexandru din Svir

Sfântul Alexandru din Svir. Zile de sărbătoare în Biserica Universală: 30 august, ziua adormirii și 17 aprilie, ziua descoperirii Sfintelor sale Moaște (și ziua canonizării sfântului) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Alexandru din Svir – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Alexandru s-a dăruit cu totul pe sine slujirii lui Dumnezeu și fraților. El petrecea zilele în ascultările mănăstirii, iar nopțile priveghind în rugăciune și în cântări. Avea totdeauna trezvie în ceea ce făcea și arăta atâta smerenie și ascultare, încât cineva putea crede că era un înger în trup.

Cuviosul Părintele nostru Alexandru s-a născut la Oloneț, în ținutul Novgorodului, în urma unei descoperiri primite de părinții săi, Ștefan și Vasa. Din botez, el a fost numit Amos, iar când a crescut a fost încredințat unui om evlavios pentru a-l învăța dumnezeieștile Scripturi, dar copilul întâmpina mai multe greutăți la pricepere decât cei de o vârstă cu el. Într-o zi, pe când cerea cu dinadinsul ajutorul Maicii lui Dumnezeu în mănăstirea Ostrog, care se afla lângă satul său, a auzit vocea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu care îl îmbărbăta și de atunci a putut să învețe cu ușurință. În fiecare zi el mergea la biserică și petrecea în multă înfrânare, deși era încă tânăr cu vârsta. Când a crescut, părinții s-au pregătit să-l căsătorească, dar el le-a arătat că nu dorea să fie decât al lui Dumnezeu și, punând pricină că merge la lucru într-un alt sat, a plecat cu bucurie pe calea care urma să-l ducă la mântuire. Deci trecând râul Svir, a ajuns noaptea în preajma unui lac înconjurat de o pădure de nepătruns. În vreme ce se ruga lui Dumnezeu să-l călăuzească, o rază de lumină a strălucit locul acela și a auzit o voce cerească care îi poruncea să meargă la mănăstirea Valaamului, vestindu-i că după ce se va nevoi acolo pentru o vreme, va veni din nou în locul acesta pentru a întemeia o mănăstire. Dimineața s-a pornit iarăși la drum și, fiind călăuzit de un om pe care l-a întâlnit, a trecut degrab calea care-l despărțea de mănăstirea Valaamului. Iar când au zărit mănăstirea în depărtare, tovarășul său de drum a dispărut deodată, lăsându-l pe Amos să înțeleagă că fusese un înger trimis de Dumnezeu.

Deci a mers la egumenul Ioachim care, pentru a-l încerca, i-a arătat toate greutățile vieții călugărești, plină de nevoi. Dar cum tânărul stăruia, starețul a primit să-l tundă, dându-i numele Alexandru și urându-i putere și răbdare pentru a duce la sfârșit lupta cea bună. Fiind atunci în vârstă de 26 de ani, Sfântul Alexandru s-a dăruit cu totul pe sine slujirii lui Dumnezeu și fraților. El petrecea zilele în ascultările mănăstirii, iar nopțile priveghind în rugăciune și în cântări. Avea totdeauna trezvie în ceea ce făcea și arăta atâta smerenie și ascultare, încât cineva putea crede că era un înger în trup.

În această vreme, părinții lui deznădăjduiți căutându-l peste tot, după trei ani au aflat că se află la Valaam și tatăl său a venit acolo ca să încerce să-l înduplece să se întoarcă acasă. Dar, în urma povețelor fiului său, chiar el a purces pe calea călugăriei în mănăstirea Maicii Domnului din satul său, în vreme ce soția sa primea și ea chipul monahicesc, luând numele de Varvara. După un timp, Alexandru aflând că părinții săi s-au mutat la Domnul, și-a zis: „Și eu sunt muritor!” și a început nevoințe mai mari, pentru a se pregăti pentru întâmpinarea Domnului. Lucra la brutărie, căra apă și lemne din pădure și slujea tuturor cu bucurie. Noaptea mergea în pădure unde se dezgolea până la brâu, lăsându-se pradă țânțarilor, și se ruga până dimineața, când se ducea la biserică înaintea tuturor și rămânea până la sfârșitul slujbei, luând seama cu dinadinsul la sfintele slujbe dumnezeiești. Așa a ajuns să fie cinstit de toți călugării, ceea ce îl tulbura și îl făcea să se gândească să fugă în pustie, pentru a scăpa de lauda oamenilor, care îi primejduia mântuirea.

Deci a cerut binecuvântarea egumenului, dar acela nu i-a dat-o, zicând că este prea tânăr și neîncercat. Astfel, sfântul și-a tăiat voia și a început iarăși viața sa de nevoință în ascultare. Dar într-o noapte, în vreme ce se ruga, a auzit o voce care îi poruncea să meargă în apropierea lacului unde avusese descoperirea când a plecat de acasă. Totodată, o lumină strălucitoare i-a arătat locul unde avea să zidească noua mănăstire. Mărturisind mai apoi egumenului ceea ce i s-a întâmplat, acesta i-a dat acum binecuvântare să plece, iar sfântul a purces la drum la căderea nopții, neluând nimic altceva decât hainele pe care le purta pe el. Călăuzit de Dumnezeu, a ajuns degrab aproape de lac. Acolo a ridicat o mică colibă într-un loc arătat de o rază de lumină și a început să se nevoiască în rugăciune și cântări de psalmi ziua și noaptea, postind și priveghind, depărtat de toate grijile lumii.

Într-o zi, pe când mergea după apă, o voce de sus i-a spus: „Alexandre, pentru că din tinerețe ai mers pe calea cea strâmtă și cu necazuri, îți voi încredința spre călăuzire o mulțime de suflete. Să nu-ți întorci fața ta de la ele, ci povățuiește-le pe calea mântuirii”.

Nu departe de acea pustie, trăia un boier pe nume Andrei Zavalișin, care mai târziu avea să fie Sfântul Andrei de Ondrusov. Într-o zi, acela fiind la vânătoare, un cerb i-a ieșit în cale. Urmărindu-l, s-a depărtat de tovarășii lui și deodată a nimerit în fața colibei lui Alexandru. Crezând că este o ispită diavolească, sfântul s-a înspăimântat, căci nu văzuse față omenească în locurile acelea, dar în cele din urmă l-a primit pe boier, iar acela dându-și cuvântul său că nu va mai spune la nimeni, Alexandru i-a povestit cum a petrecut în pustie vreme de șapte ani.

Luând apoi binecuvântare, Andrei s-a reîntors la ai săi, dar n-a putut să țină ascunsă povestirea vieții minunate a Sfântului Alexandru, așa încât vestea despre el s-a răspândit pretutindeni. Până și fratele lui Alexandru, Ioan, a auzit de aceasta și a pornit să se nevoiască și el în pustie, unde fratele său l-a primit cu dragoste. Însă nu după multă vreme, Ioan s-a mutat la Domnul și au venit alți doritori de viață îngerească. Iar sfântul i-a așezat în apropiere, în colibe osebite, pentru a petrece în liniște și rugăciune neîncetată. Toți se supuneau cuviosului, care îi întărea cu învățăturile sale să rabde lipsurile și să rămână pe calea cea strâmtă care duce la mântuire.

După ce binefăcătorul obștii, Andrei Zavalașin, luând binecuvântare de la sfânt, a lăsat lumea și s-a făcut călugăr la mănăstirea Valaam, Cuviosul Alexandru a început să are și să semene pământul, ca să hrănească călugării și pelerinii care veneau la mănăstire. Pe lângă muncile acestea, el adăuga alte nevoințe, căci îndura frigul greu din acele locuri, nădăjduind prin aceasta să scape de focul cel veșnic.

În al 23-lea an al petrecerii sale în pustie, în 1508, o mare lumină i s-a arătat în vremea rugăciunii sale de noapte și a văzut trei bărbați străluciți, care luminau cu o slavă negrăită și țineau fiecare în mână câte un toiag. Spăimântându-se, sfântul căzu cu fața la pământ, dar ei l-au ridicat și i-au spus: „Nu te teme, căci Sfântul Duh s-a sălășluit întru tine, pentru curăția inimii tale”. Apoi l-au încredințat iarăși că va zidi în acel loc o biserică de piatră și va ridica o mare mănăstire. Iar sfântul a răspuns că este păcătos și nevrednic de aceasta, căci el a venit acolo doar pentru a-și plânge păcatele. Dar bărbații l-au întărit, sfătuindu-l să închine biserica Sfintei Treimi care i S-a arătat. După aceasta au dispărut, zicându-i: „Pacea Mea o las ție”. Și fiind sfântul nedumerit în ce loc să zidească biserica, un înger i s-a arătat deodată, cu aripile deschise, și i-a arătat chiar locul unde i se arătase Sfânta Treime.

Deci începând lucrările pentru o biserică de lemn, frații îl sileau pe sfânt să primească preoția, dar Alexandru se apăra zicând că este peste puterile lui. În cele din urmă, cu porunca arhiepiscopului de Novgorod, Serapion, Sfântul Alexandru a primit să fie hirotonit și biserica a fost sfințită. Luând preoția, cuviosul și-a îndoit nevoința și smerenia. El nu șovăia să-i ajute pe frați la brutărie și în ascultările cele mai de jos. Noaptea, în vreme ce frații dormeau, adesea mergea să macine grâul pe care fiecare dintre frați trebuia să-l macine înainte de slujba de dimineață. Nu se întindea niciodată să doarmă, nu își spăla decât mâinile și era întotdeauna îmbrăcat cu o rasă de rând și peticită, încât oaspeții nu puteau să-l deosebească de cel mai smerit dintre frați.

Veghind ca un tată asupra călugărilor, îi sfătuia să fie atenți la mântuirea sufletului lor, depărtându-se de orice deșertăciuni. El îi îndemna să se pocăiască fără fățărnicie înaintea lui Dumnezeu, plângându-și neîncetat păcatele lor, căci pocăința este cheia Împărăției cerurilor. Iar frații, urmând sfaturilor lui, înmulțeau faptele bune, trăind ca și îngerii, astfel încât, după mutarea sa la Domnul, mai mulți dintre ucenicii săi au fost cinstiți ca și sfinți: Sfântul Atanasie de Siandemsk, Ghenadie și Nichifor de la lacul Vaje, Macarie de la Oredet, Macarie Romanul. De asemenea, mulți credincioși veneau la mănăstire pentru a se mărturisi și pentru a primi sfaturi și mângâiere în necazurile lor.

Astfel, cu ajutorul țarului Vasile Ivanovici, Sfântul Alexandru a ridicat o biserică de piatră, sfințită de arhiepiscopul Macarie de Novgorod. Apoi, cu câțiva ani înainte de fericita sa pristăvire, cuviosul a mai zidit o biserică, tot cu ajutorul țarului, închinată Acoperământului Maicii Domnului, pe care Preacurata a binecuvântat-o arătându-se așezată ca și pe un tron deasupra altarului și făgăduind că va răsplăti fiecăruia care va aduce oricât de mic ajutor la ridicarea bisericii. Această vedenie a văzut-o cuviosul împreună cu ucenicul său de chilie, Atanasie.

Ajungând la adânci bătrâneți, Sfântul Alexandru i-a adunat pe frați cu un an înainte de plecarea sa la Domnul și făgăduind că va rămâne în mijlocul lor, i-a rugat să-i arunce trupul său într-o mlaștină, dar numai după ce vor călca toți peste el. Însă la stăruința ucenicilor săi, a primit să fie îngropat aproape de biserica Schimbării la Față, pe care o construise. Deci venind ziua care o spusese mai înainte, la 30 august 1533, având 85 ani, Sfântul Alexandru s-a mutat la Domnul. Mormântul lui însă a început să reverse tămăduiri asupra celor care veneau la el cu credință.

Mănăstirea Sfântului Alexandru a fost distrusă de nemți și de lituanieni în 1628, dar apoi a fost refăcută, iar în 1641 au fost descoperite moaștele nestricate, ca și vii, ale sfântului. Mănăstirea a cunoscut o mare înflorire în secolul XIX, sub înrâurirea ucenicilor Sfântului Paisie de la Neamț. În 1918, moaștele Sfântului Alexandru au fost luate și cercetate de comuniști, stând ascunse până în 1998, când au fost descoperite în aceeași stare de nestricăciune, de parcă sfântul ar fi fost viu. La prima slujbă săvârșită lângă ele, în Muzeul Academiei de Medicină Militară din Peterburg, unde au fost găsite, moaștele au început să izvorască mir. Mutate spre închinare în Mănăstirea Pokrovo-Terveniceski, moaștele au izvorât o mulțime de tămăduiri în rândul credincioșilor veniți din întreaga Rusie, în vreme ce nu conteneau să izvorască mir, în văzul tuturor, spre slava lui Dumnezeu, care preamărește pe bineplăcuții Lui.

Amin.

Sfântul Macarie Notara, episcopul Corintului (1731-1805)

foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

 

Sfântul Macarie Notara, episcopul Corintului

Macarie (Notara) al Corintului (gr. Μακάριος Νοταράς Επίσκοπος Κορίνθου) a fost un sfânt episcop al Corintului (1764 – 1767, precedat de Partenie al Corintului) care a trăit în secolul al XVIII-lea (1731-1805).

Călugăr și cărturar care a participat la curentul de înnoire monastică și duhovnicească în lumea greacă prin redescoperirea și publicarea scrierilor Sfinților Părinți, a autorilor duhovnicești (părinții neptici sau filocalici) și a isihasmului în particular, el este cunoscut mai ales pentru editarea și tipărirea, împreună cu sfântul Nicodim Aghioritul, a unor importante compilații de spiritualitate ortodoxă, cum sunt Filocalia și Everghetinosul.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 17 aprilie.

Sfântul Macarie Notara, episcopul Corintului (1731-1805) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Macarie Notara, episcopul Corintului (1731-1805) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Viața și activitatea

Sfântul Macarie (Mihail în lume) s-a născut la Trikala, în Corint, în anul 1731, într-o familie aparținând aristocrației bizantine: Notaras (familie care a dat de-a lungul timpului multe personalități, ecleziastice, culturale și politice).

Şi-a făcut primele studii la Mănăstirea Maicii Domnului din Cefalonia, crescând în atmosfera sfintelor slujbe mănăstirești. În 1759, la vârsta de 28 de ani preia conducerea școlii din Corint și se face repede iubit de toți.

În 1764, a fost ales episcop al Corintului.

În timpul războiului ruso-turc din anii 1768-1774, Macarie a trebuit să se exileze împreună cu familia sa în insula Zakynthos și apoi în insula Hydra.

Prin anul 1774, pe când trăia în exil la Hydra, primește vizita mai tânărului Nicolae (viitorul Nicodim Aghioritul) căruia Macarie îi fusese recomandat de niște călugări de la Muntele Athos ca fiind un om de o mare virtute și versat în doctrina Părinților Bisericii.

După contactul cu episcopul Macarie și cu renumitul sihastru Silvestru din Cezareea, Nicolae pleacă la Muntele Athos în 1775, devenind călugăr.

După încheierea războiului, în 1774, turcii l-au obligat pe patriarhul din Constantinopol să-i înlocuiască pe toți episcopii din Peloponez, bănuiți de susținere a rușilor.

Macarie s-a văzut obligat să trimită o scrisoare de demisie.

Devenit episcop fără scaun, Macarie a plecat la Sfântul Munte Athos în anul 1777, pentru a trăi călugărește.

S-a stabilit la chilia Sfântul Antonie cel Mare de lângă Mănăstirea Vatopedi.

În 1777, Macarie îl caută pe Nicodim și îl însărcinează cu revizuirea și pregătirea pentru editare a Filocaliei (după un manuscris găsit de el în biblioteca Mănăstirii Vatopedi – Codicele Vatopedin nr. 605 din secolul al XIII-lea), această enciclopedie ortodoxă a rugăciunii și a vieții spirituale, a culegerii Everghetinos și a Tratatul despre deasa împărtășire, redactat chiar de sfântul Macarie, dar pe care Sf. Nicodim îl îmbogățește considerabil.

Aceste lucrări vor fi tipărite aproape în același timp la Veneția, Filocalia în 1782 iar Everghetinosul în 1783.

La puțină vreme de la sosirea sa la Muntele Athos, Sfântul Macarie a participat și a luat poziție și în așa-numita “controversă a colivelor” și în discuțiile legate de deasa împărtășire cu Trupul și Sângele lui Hristos, dispute care s-au declanșat pe la jumătatea secolului al XVIII-lea în Sfântul Munte Athos.

„Controversa colivelor” se referea la săvârșirea sau nesăvârșirea parastaselor (a pomenirilor pentru cei morți) în ziua de duminică, cum începuse să se facă în anumite locuri din Muntele Athos.

Liderii “colivarilor” (numiți ironic în felul acesta) erau cuvioșii Atanasie din Paros (prăznuit la 24 iunie), Iacov din Peloponez, Neofit Kavsokalivitul și Hristofor Prodromitul, care se arătaseră foarte stricți față de cei care începuseră să săvârșească parastasele Duminica, și le aduceau acuzații grave, Neofit Kavsokalivitul numindu-i: “defăimători ai Învierii”, “vorbitori de morți în zi de duminică”, “idolatri”, “lipsiți sau căzuți de har” și chiar “eretici”.

După 1777, sfântul Macarie al Corintului și sfântul Nicodim Aghioritul, „colivari” de a doua generație, vor lua și ei poziții concrete în aceste dispute, susținând însă o poziție mai moderată, și anume că mai potrivit este ca parastasele să se săvârșească sâmbăta, conform tradiției Bisericii, dar fără să-i condamne pe cei care, din motive de ordin practic, săvârșesc pomenirile morților duminica.

În paralel, sfântul Macarie redactează tratatul ”Despre deasa împărtășanie”.

În acest volum el face apel la canoanele Bisericii și la scrierile Sfinților Părinți pentru a susține și a sublinia importanța desei împărtășiri cu Trupul și Sângele lui Hristos.

O a doua ediție a acestui tratat, revăzută și completată, a făcută de sfântul Nicodim Aghioritul (1783).

Dar refuzul său de a sluji un parastas pentru patriarhul Alexandriei la Mănăstirea Cutlumuș într-o zi de duminică, îl costă un nou exil.

Fiind obligat să părăsească Muntele Athos, pleacă la Chios și Patmos, unde se aflau și alți „colivari” athoniți exilați.

Cu ocazia unei noi șederi în Sfântul Munte, sfântul Macarie îi încredințează lui Nicodim editarea traducerii operelor complete ale Sfântului Simeon Noul Teolog.

În introducerea la această lucrare, care conține învățături atât de profunde despre contemplație,

Sfântul Nicodim precizează că asemenea cărți nu sunt făcute doar pentru călugări, ci și pentru mireni, căci toți creștinii au fost chemați să trăiască desăvârșirea Evangheliei.

Lucrarea va fi publicată la Veneția în 1790.

Exilul la Chios i-a permis să se ocupe de publicarea altor lucrări de spiritualitate ortodoxă, între care Catehismul de învățătură ortodoxă al mitropolitului Platon al II-lea al Moscovei și Noul Limonariu, o culegere de vieți de noi mucenici publicată după moartea sa (completat mai târziu de Noul Martirologiu al sfântului Nicodim Aghioritul).

Sfântul Macarie a murit cu pace la Chios, la 17 aprilie 1805, fiind înmormântat în partea de sud a Bisericii Sfinții Petru și Pavel, unde moaștele sale se află și acum.

 

Cuvinte duhovnicești

Nimeni nu vine să se împărtășească…

Sfântul Macarie Notara, episcopul Corintului (1731-1805) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Macarie Notara, episcopul Corintului (1731-1805) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Macarie Notara, episcopul Corintului

articol preluat de pe doxologia.ro

 

Stăm în fața altarului și nimeni nu vine să se împărtășească…

O, omule, ești nevrednic să te împărtășești, prin urmare nu ești vrednic să asculți nici celelalte rugăciuni ale Sfintei Liturghii.

Îl auzi pe diacon care stă și strigă, toți cei câți sunteți în pocăință, toți L-ați rugat pe Dumnezeu să vă ierte.

Toți cei care nu se împărtășesc se află încă în pocăință pentru păcatele lor, dar tu, pentru ce stai?

Dacă ești dintre cei ce se pocăiesc nu poți să te împărtășești…

Dar tu stai cu îndrăzneală de barbar, nu de om care se pocăiește.

Iar dacă nu ești printre cei ce se pocăiesc, ci dintre cei ce au îngăduință de la duhovnic să se împărtășească, pentru ce stai și nu te îngrijești să te împărtășești?

Pentru ce nu consideri împărtășania un mare dar, ci o disprețuiești?

Hristos vine la fiecare Liturghie să-i vadă pe cei ce șed la masă și le zice fiecăruia în conștiința lui:

„Prieteni, cum de stați aici în Biserică și nu aveți haine de nuntă?

Nu a zis pentru ce ați stat la masă, ci că nu este vrednic nici măcar să intre în biserică.

Nu i-a spus pentru ce ai șezut?

Ci pentru ce ai intrat?

Aceleași lucruri le strigă Hristos și acum către noi toți, fiindcă stăm fără de rușine și cu îndrăzneală, fiindcă oricine nu se împărtășește stă fără rușine.

Dar spui că ești nevrednic?

Atunci ești nevrednic și să asculți sfintele acelea rugăciuni, fiindcă Duhul Sfânt coboară nu numai la taine, ci și la psalmodierile acelea.

(Sfântul Macarie al Corintului, Despre deasa împărtășanie, ed. 1961, p. 52-53)

Sfântul Sfinţit Mucenic Simeon, episcopul Persiei (†341)

foto preluat de pe ziarullumina.ro

 

Sfântul Sfinţit Mucenic Simeon, episcopul Persiei

articol de: Pr. Ştefan Sfarghie

17 Aprilie 2023

preluat de pe ziarullumina.ro

În timpul domniei lui Sapor al 2-lea (309-378), în Persia vieţuiau numeroşi creştini, având episcopi, preoţi şi diaconi.

Învăţătorii credinţei păgâne, care se închinau la soare, împreună cu evreii, s-au unit împotriva creştinilor, pe care îi defăimau înaintea împăratului.

Mai întâi, l-au vorbit de rău pe Sfântul Simeon, Episcopul de Seleucia şi Ctesifon, despre care au zis că este vrăjmaş al împăratului Persiei şi prieten al împăratului din Constantinopol, pe care îl înştiinţează de toate câte se întâmplă în Persia.

Mai apoi, au fost învinuiţi de trădare toţi creştinii din acel ţinut.

Drept aceea, Sapor a pus dajdie mare şi grea asupra creştinilor şi a rânduit şi dregători neînduplecaţi, care să strângă în grabă aceste dajdii.

Apoi, împăratul a început să ucidă preoţi şi slujitori ai Bisericii, să jefuiască şi chiar să dărâme bisericile creştinilor.

Pe Sfântul Simeon l-a adus în faţa sa şi l-a întrebat de ce nu se închină soarelui.

Atunci, fericitul a mărturisit că el se închină numai lui Dumnezeu Cel Atotputernic.

Deci, a fost trimis episcopul în temniţă, iar pe drum l-a zărit pe bătrânul Gotazat, care în tinereţe fusese creştin şi învăţător al împăratului.

Acum însă, pentru slavă deşartă şi din frică să nu-şi piardă viaţa, se închina soarelui la fel ca perşii păgâni.

Zărindu-l pe acesta, Sfântul Simeon s-a amărât în sufletul său şi şi-a întors faţa de la Gotazat.

Dar acela s-a luminat la suflet şi a plâns cu amar, văzând jalea şi batjocura episcopului său.

Astfel, îl ruga pe împărat să-l elibereze din lanţuri pe sfântul episcop, dar Sapor nu numai că nu a vrut lucrul acesta, ci a poruncit să îi taie capul.

Iar în Vinerea Mare a anului 341, au fost scoşi din temniţă 1.150 de creştini, împreună cu Sfântul Simeon, episcopul lor.

După multe chinuri şi batjocuri, cu toţii au primit cununa muceniciei prin tăierea capului cu sabia.

 

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei

Glasul 4

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei şi al Sfântului Ierarh Acachie, Episcopul Melitinei

Glasul 2

Ca un soare a răsărit nouă credincioşilor sfântă pomenirea voastră, pe care astăzi o săvârşim, Preaînţeleptilor, Sfinţiţilor Simeon şi Acachie, strigând: rugaţi pentru noi pe Cel Singur şi Iubitor de oameni.

 

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Simeon, episcopul Persiei

Sf. Sfinţit Mc. Simeon, episcopul Persiei (†341) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Sfinţit Mc. Simeon, episcopul Persiei (†341) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe basilica.ro

Înmulţindu-se creştinii în Persia şi avînd biserici, episcopi, preoţi şi diaconii lor, s-au pornit spre mînie şi iuţime vrăjitorii cei ce-şi trăgeau seminţia lor din vrăjitorii cei mai de demult, care erau învăţători, povăţuitori şi apărători ai păgâneştii şi mincinoasei credinţe persane. S-au pornit împreună cu ei spre zavistie şi evreii, care sunt vrăjmaşii cei de-a pururea ai creştinilor, căci unindu-se cu vrăjitorii, au îndemnat pe Savorie, împăratul Persiei, să ridice prigonire asupra creştinilor. Dar mai întâi au clevetit pe Sfântul Simeon, care era episcopul cetăţilor ce se numeau Salic şi Ctesifon, cum că acel episcop al creştinilor ar fi fost vrăjmaş al împărăţiei persane şi prieten al împăratului grecesc, şi că îl înştiinţează de toate cele ce se lucrează în Persia.

Deci, Savorie mai întâi a pus dajdie mare şi grea asupra creştinilor şi au rânduit bărbaţi vameşi sălbatici peste dăjdiile acelea, obosind cu mari greutăţi pe credincioşi. După aceea, au început fără sfială a ucide pe preoţii şi slujitorii Bisericii, a jefui averile Bisericii şi chiar a dărâma bisericile şi a le face una cu pământul. Iar pe Sfântul Simeon, ca pe un vrăjmaş al împărăţiei persane şi al mincinoasei credinţe păgâne, a poruncit să-l prindă şi să-l aducă la el. Şi fiind Sfântul Simeon adus înaintea împăratului, împreună cu doi preoţi, Avdelae şi Anania, prins şi legat cu lanţuri de fier, nu numai că nu s-a înfricoşat de mânia aceluia, dar nici nu i s-a închinat lui. Pentru aceasta mai cumplit mâniindu-se împăratul, a întrebat pe sfântul: „Pentru ce nu te închini mie, precum te-ai închinat mai înainte?” Sfântul a răspuns: „Mai înainte n-am fost adus la tine astfel, precum sunt adus acum şi mă închinam, dând vrednica cinste împărăţiei tale. Iar acum, de vreme ce sunt adus ca să mă lepăd de Dumnezeul meu şi să mă depărtez de credinţa mea, de aceea nu mi se cade să mă închin ţie, fiindcă eşti vrăjmaş al Dumnezeului meu!”

Deci, îl îndemna împăratul să se închine soarelui şi-i făgăduia pentru aceea multe daruri şi cinste; iar de nu se va închina soarelui, apoi se lăuda că va pierde toată creştinătatea din împărăţia lui. Însă după ce a văzut pe sfântul viteaz, neplecat nici de îmbunări, nici de îngroziri, a poruncit să-l arunce în temniţă. Şi fiind dus sfântul din palatul împărătesc, l-a văzut Husdazat famenul, care era foarte bătrân şi crescuse pe împăratul Savorie din copilăria lui şi era cinstit, având cel mai dintâi loc în casa împărătească. Acela şezând lângă palatul împărătesc şi văzând pe Sfântul Simeon episcopul ieşind afară, îndată s-a sculat de la locul său şi s-a închinat până jos arhiereului lui Dumnezeu. Iar Sfântul Simeon şi-a întors faţa de la el şi cu mânie ridicându-şi glasul, l-a ocărât ca pe un călcător de lege, de vreme ce mai înainte a fost creştin, iar după aceea se închinase soarelui, de frica împăratului. Iar Husdazat zdrobit cu inima, a început a plânge şi a se tângui şi, dezbrăcându-şi hainele cele de mare preţ, s-a îmbrăcat într-o haină neagră şi proastă şi şezând lângă uşile palatului plângea, zicând în sine: „Vai mie ticălosul, cum mă voi arăta Dumnezeului meu, de care m-am lepădat! Iată Simeon şi-a întors faţa de la mine, pentru călcarea legii mele! Cum va căuta spre mine Ziditorul meu?”

Aceasta zicând, se mângâia greu. Şi, înştiinţându-se despre aceasta împăratul Savorie, îndată a chemat la sine pe Husdazat, hrănitorul său şi, văzându-l plângând, l-a întrebat: „Care este pricina unui necaz ca acesta, şi ce ţi s-a întâmplat, că atât de mare îţi este mâhnirea?”

Răspuns-a Husdazat: „Niciodată ceva nenorocit, sau de mâhnire nu mi s-a întâmplat să văd în casa ta cea împărătească. Aş fi voit mai bine ca toate nenorocirile din lumea aceasta, mâhnirile şi primejdiile să le sufăr, decât aceea de care acum mă doare inima şi plâng. Căci până acum trăiesc pe pământ, fiind atât de bătrân; deşi eram dator a muri demult, totuşi încă mai privesc la soare, căruia m-am ânchinat ca unui Dumnezeu şi n-am murit mai întâi, decât să mă fi lepădat de Dumnezeu, Ziditorul a toată făptura.

Şi am cinstit zidirea mai mult decât pe Făcătorul. Însă am făcut-o cu făţărnicie, nu cu adevărată inimă, făcând după plăcerea ta, şi m-am făcut pentru amândouă pricinile vrednic de pedeapsa morţii. Pentru că m-am lepădat de Hristos Dumnezeul meu şi pentru că m-am făcut necredincios ţie, la bătrâneţile mele. Însă mă jur pe Dumnezeu, Ziditorul cerului şi al pământului, că de acum nu voi mai face un păcat ca acesta; nu voi mânia mai mult pe Domnul meu şi Dumnezeu Iisus Hristos, Împăratul cel fără de moarte, pentru împăratul cel muritor. Nu-mi voi pleca de acum genunchii mei soarelui, zidirii lui Dumnezeu, ci de acum mai bine mă voi închina la singur Ziditorul în veci”.

Aceasta auzind-o Savorie împăratul, s-a mirat foarte mult de acea schimbare a lui Husdazat şi a început a se mânia mai mult asupra creştinilor, socotind că aceia cu vrăji au amăgit şi au schimbat pe Husdazat. Şi, fiindu-i milă de bătrân, îl ruga ca pe un tată, să nu facă o defăimare ca aceea zeilor lui, iar lui necinste şi casei împărăteşti mâhnire. Şi-l sfătuia uneori cu îmbunări, iar alteori cu îngroziri. Iar Husdazat grăia: „Destul îmi este nebunia ce am făcut-o până la bătrâneţile mele, iar mai mult decât acum nu voi mai face aceasta, ca să cinstesc pe făptură, mai mult decât pe Făcător”.

Deci, după multe şi felurite sfătuiri, împăratul văzând pe Husdazat neplecat spre voia lui, l-a osândit la tăiere cu sabia. Fiind dus la moarte fericitul Husdazat, a chemat la dânsul pe un oarecare prieten credincios al său, famen împărătesc şi l-a rugat ca, mergând la împărat, să-i spună cererea lui, zicîndu-i: „Împărate, aşa grăieşte Husdazat: adu-ţi aminte de slujba mea, cu care din tinereţile mele, mai întâi tatălui tău, după aceea ţie ţi-am slujit până acum cu toată cuviinţa şi nu este trebuinţă de martori pentru cele grăite. Tu singur bine ştii. Iar pentru toate acelea un dar cer de la tine; fă cunoscut tuturor pentru ce mor. Porunceşte propovăduitorului să strige cu mare glas, ca să ştie domnii şi boierii şi tot poporul, că nu pentru o necredinţă şi neprimită slujbă a împăratului moare Husdazat; ci pentru aceea că fiind creştin, n-a voit să se lepede de Dumnezeul său”.

După ce Savorie s-a înştiinţat de aceasta, îndată a poruncit să se facă după cererea lui Husdazat, pentru că nădăjduia că în mare frică va duce pe toţi creştinii, când cei ce vor auzi că nici pe Husdazat, bărbatul bătrân, cinstit şi iubit, pe hrănitorul împărătesc nu l-a cruţat; ci pentru mărturisirea numelui lui Hristos, fără de milă l-a dat morţii. Iar Sfântul Husdazat într-alt chip se gândea în sine: că creştinii, pe care i-a înfricoşat şi i-a mâhnit, auzind de întoarcerea şi de muceniceasca lui moarte pentru Hristos au să se bucure şi către pătimire vitejească au să se întărească. Astfel sfântului muce-nic i s-a tăiat capul, strigând propovăduitorul cu mare glas că nu pentru altceva, decât numai pentru Hristos şi-a dat capul Husdazat.

Sfântul Simeon episcopul, aflând despre un sfârşit ca acesta al lui Husdazat, şezând în temniţă cu preoţii şi cu ceilalţi creştini, s-au umplut cu toţii de negrăită bucurie şi preamăreau pe Dumnezeu că l-a întors pe Husdazat de la rătăcire şi cu cunună mucenicească l-a încununat. După aceasta Simeon a fost chemat a doua oară la împărat şi a vorbit mult înaintea împăratului cu mare îndrăzneală despre credinţa creştină; dar a se închina soarelui şi împăratului nu voia. Deci, împăratul mâniindu-se, a poruncit ca pe toţi creştinii cei ce erau în temniţă şi în lanţuri să-i scoată la moarte, în ziua mântuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Numărul celor scoşi era o sută, între care erau mulţi preoţi, diaconi şi alţi clerici, osândiţi fiind de împărat, ca toţi să fie ucişi cu sabia înaintea ochilor lui Simeon, iar la sfârşit şi Simeon să fie ucis.

Toţi fiind duşi la moarte legaţi, mai marele vrăjitorilor cu mare glas zicea: „De voieşte cineva din voi să fie viu şi cu împăratul să se închine soarelui, acela îndată va fi lăsat liber!” Nici unul n-a grăit împotriva lui, dar nici nu a răspuns; pentru că nimeni dintre dânşii nu vroia să-şi aleagă viaţa cea vremelnică, ci fiecare dorea cu osârdie a muri pentru Hristos, Dătătorul de viaţă. Iar sfântul episcop îi întărea pe dânşii, ca să nu se teamă de moarte, spunându-le multe din dumnezeieştile cuvinte ale Scripturii şi mângâindu-i cu nădejdea vieţii celei veşnice întru Împărăţia Cerului. Şi aşa i-au tăiat pe toţi. La sfârşit şi Sfântul Simeon, păstorul turmei celei cuvântătoare, trimiţându-şi turma sa înaintea lui Hristos, Începătorul păstorilor, şi-a plecat capul său sub sabie şi a trecut la Domnul.

Şi au fost tăiaţi şi amândoi preoţii prinşi împreună cu dânsul, Avdelae şi Anania, amândoi bătrâni. Dar pe când Anania se pleca sub sabie, a început a tremura de frică. Şi era acolo un oarecare boier, cu numele Fusic, care era mai mare peste lucrurile din casa împărătească. El era creştin tăinuit, dar văzând pe preotul Anania că se teme de tăiere, a strigat către dânsul: „Nu te teme, bătrânule! Închide-ţi ochii şi fii viteaz, că îndată vei vedea lumina cea dumnezeiască”. Iar dacă a zis aceasta bătrânul acela, îndată s-a cunoscut că este creştin. Deci, l-au prins şi l-au dus la împărat, iar el fără de frică a zis înaintea împăratului că este creştin, şi de necurăţia persană se leapădă. Deci, umplându-se de mânie împăratul, a poruncit ca nu cu sabia, ci cu altă moarte mai cumplită să-l omoare şi tăindu-i grumajii pe dinapoi, i-a scos limba prin ceafă şi i-a tăiat-o. După aceea i-a jupuit pielea de pe tot trupul şi aşa a omorât pe sfânt. În acelaşi ceas a prins şi pe o fiică a lui, fecioară, anume Askitreia şi, după o tirană chinuire, a ucis-o pentru Hristos.

Şi mulţi alţii au fost ucişi în acel timp, pentru mărturisirea numelui lui Hristos. Iar după ce a trecut un an, a fost ucis în Vinerea Mare, Sfântul Azad, eunucul împărătesc cel preaiubit, şi împreună cu dânsul şi o mie de sfinţi mucenici, pe care, adunându-i Biserica, îi numără o mie o sută şi cincizeci.

Iar istoricii Sozomon şi Nichifor povestesc în cărţile lor că au fost ucişi în acea vreme mulţime de creştini în ziua Patimilor lui Hristos şi la praznicul Paştilor. Pentru că atunci când a ieşit porunca păgânului împărat Savorie, ca toţi creştinii din pământul lui să se piardă, atunci credincioşii bărbaţi şi femei, bătrâni şi tineri, singuri ieşind cu sârguinţă din casă, se dădeau pe dânşii cu osârdie la moarte şi mureau cu bucurie pentru Domnul lor. Iar după ce a fost ucis Sfântul Azad, a plâns după dânsul împăratul, fiindcă îl iubea foarte mult şi a poruncit să se înceteze acele ucideri; dar numai pe învăţătorii şi povăţuitorii creştini, pe preoţi şi pe episcopi, i-a încredinţat vrăjitorilor, ca să-i caute pentru muncire; iar pe celălalt popor creştin a poruncit să-l cruţe. Iar noi, cinstind pomenirea sfinţilor mucenici celor număraţi şi celor fără de număr, slăvim pe Punătorul de nevoinţă şi Dătătorul de cununi Hristos Mântuitorul nostru, Cel împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, slăvit în veci. Amin.