Lucrețiu Pătrășcanu, membru al conducerii PCR,

foto preluat de pe historia.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; youtube.com

Lucrețiu Pătrășcanu (1900 – 1954)

Lucrețiu Pătrășcanu (n. 4 noiembrie 1900, Bacău – d. 17 aprilie 1954, Închisoarea Jilava, București) a fost un om politic român, membru al conducerii Partidului Comunist Român, ministru, avocat, sociolog și economist. Pentru o perioadă de timp a fost și profesor la Universitatea București.

Licențiat în drept și doctor în științe economice al Universității din Leipzig, Pătrășcanu era o figură rară printre puținii comuniști din România. A fost reprezentant al ilegaliștilor români la Comintern și în alianța politică ce a declarat scoaterea țării din alianța hitleristă în august 1944. Primul comunist devenit ministru a deținut portofoliul Justiției.

Biografie

Primii ani

Lucrețiu Pătrășcanu s-a născut la Bacău și provenea dintr-o familie de intelectuali. Tatăl său a fost istoricul Dumitru D. Pătrășcanu, iar mama sa, Lucreția Pătrășcanu, provenea dintr-o familie boierească.

În tinerețe, devine adept al învățăturilor marxiste, astfel că în 1919 se înscrie în Partidul Socialist din România (PSR) și muncește ca editor al ziarului acestuia, Socialismul. În 1922 absolvă Facultatea de Drept a Universității București iar în 1925 obține doctoratul la Universitatea din Leipzig.

În 1921 este unul dintre membrii fondatori ai Partidului Comunist din România (PCdR). Devine tot mai radical în convingerile sale datorită succesului Revoluției din Octombrie. El și cu Elek Köblős au fost singurii reprezentanți ai PCdR la al 4-lea congres al Cominternului (Moscova, noiembrie-decembrie 1922). La întoarcere, a fost arestat și încarcerat la închisoarea Jilava în 1924 (an în care PCdR este declarat în ilegalitate). Intră în greva foamei până când este transferat la spitalul penitenciarului.

La congresul de la Harkov din 1928, unde a fost prezent cu numele conspirativ Mironov, a susținut, împotriva poziției oficiale, că basarabenii moldoveni sunt tot români, deoarece în congres se pusese problema că România Mare este un stat multinațional și imperialist.

„Moldovenii nu sunt o națiune separată și-din punct de vedere istoric și geografic-moldovenii sunt aceiași români așa cum sunt românii în Moldova. Astfel, cred că un asemenea punct fals face ca rezoluția însăși să fie falsă. ”

Anii ’30

În mai 1931, Lucrețiu Pătrășcanu, împreună cu Eugen Rozvan, Imre Aladar și alți doi sunt aleși în Camera Deputaților, din partea Blocului Muncitoresc Țărănesc (BMȚ), un grup care masca partidul aflat în ilegalitate. În același an, la Congresul al-V-lea al partidului, ținut în URSS, la Gorikovo, este ales în Comitetul Central. La acel moment, secretar general al partidului era Alexander Ștefanski.

În 1932 intră în polemică cu grupul Criterion, el împreună cu colaboratorul lui, Belu Zilber, apărând o viziune stalinistă a lui Vladimir Lenin în fața convingerilor unor scriitori adepți ai dreptei, Mircea Vulcănescu și Mihail Polihroniade.

Pătrășcanu a continuat să reprezinte PCdR la Comintern în 1933 și în 1934, după care a rămas la Moscova până în 1935. În acest timp a fost bănuit de a avea îndoieli asupra stalinismului. În 1936, a primit misiunea de a-i apăra pe membrii PCdR în procesul de la Craiova, dar este denunțat ca fiind comunist, iar în locul său vine avocatul Ion Gheorghe Maurer.

Al Doilea Război Mondial

În august 1940, este arestat și închis în lagărul de la Târgu-Jiu, alături de membrii partidului care nu se aflau în exil în Uniunea Sovietică, apoi eliberat de guvernul național-legionar, în perioada când România, aliata Germaniei Naziste, încerca să păstreze relații amicale cu URSS. În 1941, după Rebeliunea legionară, este din nou arestat de regimul conducătorului Ion Antonescu și eliberat, însă i se impune domiciliu obligatoriu la Poiana Țapului în 1943. Mai târziu, în același an, revine la București.

Negocierile din 1944 și înlocuirea lui Foriș

În aprilie, Pătrășcanu este contactat de Ioan Mocsony-Stârcea, baron de Foen, mareșal al Curții Regale între 1942 și 1944, să încheie o înțelegere între monarh și comuniști în scopul răsturnării guvernului antonescian și scoaterii României din Axă.

Împreună cu Emil Bodnăraș, este reprezentantul PCdR la negocierile secrete cu PNL și PNȚ, purtate pentru răsturnarea regimului Ion Antonescu. În aceeași perioadă, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Constantin Pârvulescu și Iosif Rangheț organizează un puci la nivelul PCdR și îl forțează pe secretarul general, Ștefan Foriș, să plece de la conducerea partidului.

În contextul colaborării PCdR cu PNL și PNȚ, Lucrețiu Pătrășcanu a avut ocazia să îl cunoască pe Corneliu Coposu, vechi membru PNȚ.

23 august 1944 și preluarea portofoliului de ministru

După lovitura de stat de la 23 august 1944, controlată de regele Mihai, prin care Ion Antonescu și Mihai Antonescu sunt arestați la Palatul Regal, intră în noul guvern al lui Constantin Sănătescu, în calitate de ministru al Justiției. A fost autorul proclamației pe care regele a citit-o în seara zilei de 23 august la postul național de radio.

Este unul din reprezentanții României la semnarea armistițiului dintre România și URSS, la 12 septembrie 1944. Prezent la Moscova, i-a contactat pe membrii facțiunii moscovite, Ana Pauker și Vasile Luca, prin supraveghetorul lor Andrei Vîșinski, restabilind astfel comunicarea dintre aripile PCR, cea aflată în exil în URSS și cea aflată în România.

S-a întors în același an de la Moscova, împreună cu Armata Roșie. Un an mai târziu, se alătură Comitetului Central, iar în 1947, este unul din reprezentanții României la Tratatele de pace de la Paris.

În calitate de ministru al Justiției, Lucrețiu Pătrășcanu a fost promotor al epurărilor și proceselor de tip stalinist în spațiul românesc. În 1945, după ce prim-ministru devenise Petru Groza, a înființat Tribunalele Poporului, promovând în cadrul lor procurori precum Avram Bunaciu, Constanța Crăciun sau Alexandra Sidorovici (cea din urmă a fost soția lui Silviu Brucan). După instaurarea comunismului, ziarul american The New York Times aprecia că „industriașii, oamenii de afaceri (…) vor fi pedepsiți ca și criminalii de război”. Articolul critica totodată democrațiile populare ale Europei de Est și spunea că România are un „caracter birocratic și militarist”.

Începutul conflictelor cu alți membri ai partidului și marginalizarea

Spre sfârșitul anilor ’40, se descoperă opoziția lui Pătrășcanu față de politicile staliniste. El este de asemenea suspectat pentru abordarea sa intelectuală a socialismului. Gheorghe Apostol, colaborator al lui Gheorghiu-Dej, avea să declare despre Pătrășcanu:

„Era un intelectual de bază al partidului. Dar era și un om foarte îngâmfat, orgolios, intolerant și necomunicativ cu tovarășii de partid. Totuși, Dej îl prețuia. Între ’46-’48, Pătrășcanu s-a schimbat foarte mult. ”

În 1946, la Cluj, la un miting ținut în fața studenților greviști, își începe discursul cu cuvintele Înainte de a fi comunist, sunt român. Aceste cuvinte nu vor fi convenind colegilor de partid, care l-au catalogat ca fiind naționalist.

Arestarea și interogatoriile Securității

În 1948, va fi acuzat de naționalism burghez și de șovinism și va fi arestat. Sub arest, va fi vizitat de Iosif Rangheț, Alexandru Drăghici, Teohari Georgescu și ocazional de Gheorghe Gheorghiu-Dej. A fost acuzat de asemenea de colaborare cu Siguranța Statului în perioada interbelică. În același proces au mai fost arestați și judecați Elena Pătrășcanu (soția lui), Harry Brauner, Lena Constante, Petre Pandrea (cumnatul lui), Herant Torosian, Alexandru Ștefănescu, Emil Calmanovici, Remus Koffler, Ioan Mocsony-Stârcea, Anton Golopenția, Belu Zilber, Victoria Sârbu (soția lui Ștefan Foriș) și alte 33 de persoane.

Procesul și execuția

După modelul proceselor staliniste care se inițiaseră deja în Cehoslovacia (Vladimir Clementis și Rudolf Slánský), Ungaria (László Rajk), Bulgaria (Traicio Kostov) sau Albania (Koči Xoxe), Lucrețiu Pătrășcanu a fost condamnat la moarte pe 14 aprilie 1954, după ce procesul durase șase ani. A fost cel mai lung proces al vreunui lider comunist din istoria comunismului mondial, cu o pauză în anul 1951. În proces au mai fost interogați de asemenea oameni politici din perioada interbelică, precum Corneliu Coposu, Gheorghe Tătărăscu sau Bebe Brătianu (ultimii doi membri PNL).

În noaptea de 16 spre 17 aprilie 1954, Lucrețiu Pătrășcanu și Remus Koffler au fost executați prin împușcare la închisoarea Jilava.

Reabilitarea

Lucrețiu Pătrășcanu a fost reabilitat post-mortem în aprilie 1968 de către secretarul general al PCR, Nicolae Ceaușescu. Din același lot de reabilitare au făcut parte Ștefan Foriș, Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu. Martor în ancheta de reabilitare a fost Belu Zilber. Remus Koffler nu a fost însă reabilitat.

La Plenara CC al PCR din acel an, Nicolae Ceaușescu a folosit cazul Lucrețiu Pătrășcanu pentru a ilustra influența negativă pe care au avut-o pentru România Alexandru Drăghici și Iosif Chișinevschi.

Posteritatea

După 1989, presa a scris foarte mult despre cazul Pătrășcanu și a condamnat regimul comunist pentru soarta fostului ministru al Justiției. Astfel, Lucrețiu Pătrășcanu a devenit cel mai popular comunist din rândurile partidului și a fost mai mult lăudat, decât criticat, spre deosebire de alții. Cazul se discută până și în prezent.

Viața privată

Pătrășcanu a fost căsătorit cu Elena Pătrășcanu, (născută Herta Schwamen de origine evreiască, 1910), de profesie decorator scenograf la Teatrul Țăndărică din București, unde era colegă cu Lena Constante. El o cunoscuse după ce o apărase într-un proces în care o scăpase de închisoare pentru activități comuniste, deoarece și ea era, la rândul ei, activistă comunistă. Cei doi s-au căsătorit în 1938.

La origini, ea era evreică, iar la acea vreme, căsătoriile dintre români și evrei erau interzise de guvernul condus de Octavian Goga. De aceea, a trebuit să fie botezată în religie ortodoxă. Cel care a botezat-o a fost preotul ortodox cu convingeri socialiste Gala Galaction.

Soții Pătrășcanu nu au avut copii.

Lucrețiu Pătrășcanu în artă

În 1971, Titus Popovici a scris o piesă de teatru, Puterea și adevărul, în care un inginer pe nume Petrescu (adaptarea lui Pătrășcanu) este persecutat de secretarul de partid, Pavel Stoian (aici, adaptarea lui Gheorghiu-Dej). Petrescu este sprijinit de tânărul secretar Mihail Duma (care poate fi privit ca fiind Ceaușescu), dar cu toate acestea este arestat. În același an, după piesa de teatru a lui Popovici a fost făcut și un film cu același nume, în regia lui Manole Marcus, cu Amza Pellea în rolul lui Petrescu, Mircea Albulescu în rolul lui Stoian și cu Ion Besoiu în rolul lui Duma.

În 1993, Sergiu Nicolaescu a regizat filmul Oglinda, în care rolul lui Lucrețiu Pătrășcanu este jucat de Șerban Ionescu.