Articole

Evenimentele Zilei de 27 august în Istorie

Trupe române trecând Carpații (august 1916)

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com, ro.wikipedia.org

 

27 august este a 239-a zi a calendarului gregorian și a 240-a zi în anii bisecți.

Mai sunt 126 de zile până la sfârșitul anului.

 

Sărbători Religioase ale Zilei de 27 august


 

Biserica Ortodoxă Română

Sf. Cuv. Pimen cel Mare; Sf. Mc. Fanurie; Sf. Ier. Osie, episcopul Cordobei

Sfântul Cuvios Pimen cel Mare, numit și Avva Pimen în Patericul egiptean, a fost un mare ascet, pustnic și părinte duhovnicesc în Egipt, în a doua jumătate a secolului al IV-lea și prima jumătate a secolului al V-lea.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Mucenic Fanurie este un sfânt mucenic popular în Bisericile Ortodoxe din Răsărit, care s-a nevoit în primele secole creștine, după tradiție, în insula Rodos – Grecia, de unde se crede că era de loc.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Cel întru sfinți Osie Mărturisitorul, episcopul Codobei (cca. 256-358/9 d.Hr.) – cunoscut și ca Osiu, Osius sau Ossius – a fost un episcop roman al cetății Cordoba din Spania timp de mai bine de 60 de ani în secolul al IV-lea.

A fost unul din sfătuitorii bisericești ai împăratului Constantin cel Mare, precum și un mare apărător al Ortodoxiei în partea de apus a Imperiului Roman împotriva ereziilor donatiste și ariene, care au tulburat Biserica Creștină în secolul al IV-lea.

Osie este considerat a fi fost cel care a prezidat discuțiile la Sinodul I Ecumenic din Niceea.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică

Sf. Pimen, cuvios († secolul al IV-lea)

 

Biserica Romano-Catolică

Sf. Monica, mama sf. Augustin

 

Sărbători naționale ale Zilei de 27 august


 

Ziua Independenței (Republica Moldova)

Drapelul Republicii Moldova - foto - ro.wikipedia.org

Drapelul Republicii Moldova – foto – ro.wikipedia.org

 

Evenimentele Zilei de 27 august în Istorie


- 27 august 1776 – Armata britanică a învins Armata Continentală americană în cea mai mare înfruntare a Războiului de Independență al Statelor Unite, bătălia de la Long Island;

- 27 august 1883 – Patru explozii puternice ale vulcanului Krakatau (în imagine) au provocat tsunami care au distrus numeroase așezări de pe insulele Java și Sumatra din Indonezia;

- 27 august 1916 – România a intrat în Primul Război Mondial;

- 27 august 1989 – Oficializarea limbii române în Republica Moldova;

- 27 august 1991 – Republica Moldova și-a proclamat independența față de URSS.

 

27 august 479 î.Hr. - In timpul razboiului dintre persi si greci, spartanii condusi de comandantul Pausanias infrang persanii in Bătălia de la Plataea.

 

27 august 1388 - Bătălia de la Bilecia – Parte a Războaielor otomane în Europa. Bătălia de la Bilecia a avut loc pe 27 august 1388 între forțele bosniece conduse de ducele Vlatko Vukovici și cele otomane aflate sub conducerea lui Lala Șahin Pașa.

Armata lui Vlatko număra 7.000 de luptători din Bosnia, fiind mult inferioară oștii Imperiului Otoman care strânsese 18.000 de luptători.

Acestea s-au înfruntat prima dată la Rudine, bosniacii, deși puțini, în cele din urmă au învins în apropiere de oraș Bilecia, ceea ce a întârziat avansul otoman în Bosnia. Șahin Pașa a scăpat fugind, în timp ce pierderile bosniecilor învingători erau nesemnificative.

Bătălia a impresionat populația bosniacă a acelei perioade, gravând pe mormântul ducelui Vlatko din apropriere de Stolac următoarea inscripție: „Ase leži dobri čoek Vlatko Vuković. Vojvoda Vlatko je prvi pobijedio Turke kod Bileće 27. avgusta 1388.” (Aici se odihnește bunul om Vlatko Vukovici. Ducele Vlatko a fost primul care i-a înfrânt pe turci la Bilecia 27 august 1388.)

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

27 august 1574 - A decedat Bartolomeo Eustachi, medic italian (n.1500).

 

27 august 1576 - A încetat din viaţă Tițian (Vecellio Tiziano), pictorul oficial al Veneţiei.

Tiziano Vecellio - în română Tițian - (*între 1488 și 1490, Pieve di Cadore/Munții Dolomiți - †27 august 1576, Veneția) a fost un vestit pictor italian din secolul al XVI-lea, aparținând școlii venețiene (Tiziano Vecellio , Self-Portrait, c. 1567; Museo del Prado, Madrid) - foto: en.wikipedia.org

Tiziano Vecellio, Self-Portrait, c. 1567; Museo del Prado, Madrid – foto: en.wikipedia.org

Tiziano Vecellio – în română Tițian – (*între 1488 și 1490, Pieve di Cadore/Munții Dolomiți – †27 august 1576, Veneția) a fost un vestit pictor italian din secolul al XVI-lea, aparținând școlii venețiene. Tițian s-a bucurat de atenţia unor personalităţi precum Carol Quintul sau Francisc I .

A dezvoltat tehnica culorii, ca mijloc de expresie artistică, obţinând efecte deosebite, pentru care este considerat ca fiind unul dintre primii pictori moderni.

Moartea sa a survenit în timpul epidemiei de ciuma. Ca urmare a deciziei Senatului, în pofida prevederilor de igienă, scapă de groapa comună și este înmormântat lângă biserica „Santa Maria Gloriosa dei Frari” din Venetia.

Tiziano Vecellio: "Înălţarea la cer a Fecioarei", 1516-1518 - Biserica Santa Maria Gloriosa dei Frari, Veneția - foto: ro.wikipedia.org

Tiziano Vecellio: “Înălţarea la cer a Fecioarei“, 1516-1518 – Biserica Santa Maria Gloriosa dei Frari, Veneția – foto: ro.wikipedia.org

Tiziano Vecellio: "Venus la oglindă", 1555 - National Gallery of Art, Washington - foto: ro.wikipedia.org

Tiziano Vecellio: “Venus la oglindă“, 1555 – National Gallery of Art, Washington – foto: ro.wikipedia.org

 

27 august 1588 - Tratat de comerţ încheiat de Petru Şchiopul, domn al Moldovei, cu Elisabeta, regina Angliei.

Reprezentantul reginei, William Harebone, ambasador la Constantinopol, încheie, în numele reginei, cu domnitorul Petru Şchiopul un tratat prin care supuşii reginei urmau a fi liberi a se statornici şi a face negoţ, a vinde şi a cumpăra,

ba chiar a face toate cele ce societatea omenească şi obiceiul caută pentru negoţ şi pentru trebuinţele vieţii”.

Petru Șchiopul și fiul său – foto: ro.wikipedia.org

Petru al VI-lea Șchiopul (n. 1537 – d. 1 iulie 1594) a fost un domn al Moldovei. A domnit de patru ori, un “record” ne-egalat ulterior în istoria Principatelor Române.

Prima domnie – 11 iunie 1574 – 18 noiembrie 1577;

A doua domnie – 31 decembrie 1577 – 9 februarie 1578;

A treia domnie – 13 martie 1578 – 2 decembrie 1579

A patra domnie – 17 octombrie 1582 – 9 august/19 august 1591

 

27 august 1595 - Domnitorul Ieremia Movilă a recunoscut suzeranitatea polonă, declarând Moldova “membru credincios şi inseparabil” al coroanei polone.

 

27 august 1635 - A murit Lope Felix de Vega Carpio, reprezentant de seamă al Renaşterii spaniole; opera sa dramatică cuprinde peste 1800 de titluri; (n. 1562).

 

27 august 1664 - 300 soldati englezi cuceresc asezarea olandeza New-Amsterdam si o renumesc in New-York.

 

27 august 1689 - Se semneaza intre Rusia si China (Imperiul Qing) tratatul de la Nercinsk (6 septembrie/27 august), care delimita frontiera intre cele doua imperii in Siberia, punand capat unui conflict militar a carui miza era regiunea fluviului Amur.

 

27 august 1770 - S-a născut Georg Wilhelm Friedrich Hegel, clasic al filosofiei germane: “Logica”, “Fenomenologia spiritului” ; (m. 14 noiembrie 1831).

 

27 august 1776 - Armata britanică a învins Armata Continentală americană în cea mai mare înfruntare din timpul Razboiului de Independenta al Statelor Unite ale Americii, batalia de la Long Island.

Regimentul Delaware în bătălia de la Long Island – foto: ro.wikipedia.org

Bătălia de la Long Island, denumită și bătălia de la Brooklyn sau bătălia de la Brooklyn Heights, care a avut loc la 27 august 1776, a fost prima mare bătălie din Războiul de Independență al Statelor Unite ale Americii, după declararea independenței de către SUA, cea mai mare bătălie a întregului conflict și prima în care a intrat o armată a Statelor Unite după declararea independenței.

 

27 august 1783 - A fost înaltat, de pe Champ de Mars, (acum locul Turnului Eiffel), primul balon umflat cu hidrogen, construit la cererea fizicianului francez Jacques Alexandre César Charles, dupa numele caruia, mult timp, baloanele cu hidrogen au fost numite “charliere”.

Balonul construit de Jacques Charles și frații Robert este atacat de sătenii îngroziți din Gonesse (27 august 1783) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Balonul construit de Jacques Charles și frații Robert este atacat de sătenii îngroziți din Gonesse (27 august 1783) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Acest prim „charlier”, avea 4 metri diametru, era umplut cu hidrogen.

Balonul a zburat spre nord timp de 45 de minute și a aterizat la 21 de kilometri distanță în satul Gonesse, unde țăranii locali îngroziți l-au distrus cu furci sau cuțite, ca un presupus dispozitiv al diavolului.

Prima călătorie cu un astfel de balon a efectuat-o la 1 decembrie 1783 si ca si primul balon cu aer cald, inventat de fratii Montgolfier, a fost înaltat fara echipaj.

 

27 august 1812 - A început, în Moldova, domnia lui Scarlat Callimachi (până în 1819) care a iniţiat codul de legi al Moldovei (« Codul lui Calimachi »); (27.08/8.09).

 

27 august 1812 - A început domnia lui Ioan Gheorghe Carageaîn Tara Româneasca (din 27.08/8.09 pâna în 1818). In timpul domniei lui, caracterizata printr-o fiscalitate excesiva, tara a fost lovita de o epidemie de ciuma, cunoscuta sub numele de „ciuma lui Caragea”; (27.08/8.09).

 

27 august 1813 – Împăratul Napoleon I învinge armata pruso-austriacă în Bătălia de la Dresda (26 – 27 august 1813), cauzându-i pierderi semnificative, inclusiv un număr mare de prizonieri.

Bătălia de la Dresda (26 - 27 august, 1813) de Carle Vernet și Jacques François Swebach - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Dresda (26 – 27 august, 1813) de Carle Vernet și Jacques François Swebach – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Dresda (26 – 27 august, 1813), purtată în jurul capitalei saxone, a început pe 26 august 1813, la ora 15, atunci când generalul austriac Karl Philipp zu Schwarzenberg, care ocupase colinele din jurul orașului, a atacat corpul de armată al mareșalului francez Gouvion Saint-Cyr, care apăra orașul.

Luptând în raport de 4/1, francezii sunt nevoiți să evacueze Gross-Garten și parcul Moczinski, moment la care sosește Împăratul Napoleon, cu „Tânăra Gardă” și Rezerva de Cavalerie a lui Joachim Murat.

Armata pruso-austriacă este respinsă pe pozițiile sale inițiale și bătălia se încheie spre orele 21 doar pentru a se relua a doua zi, la ora 6, sub o ploaie torențială.

Grație atacurilor excelent coordonate de mareșalul Claude Victor-Perrin, susținut de cavaleria lui Murat, francezii eliberează capitala saxonă și resping armata pruso-austriacă, cauzându-i pierderi semnificative, inclusiv un număr mare de prizonieri.

Francezii au profitat și de ploaia torențială care a împiedicat câteva din careele aliate să deschidă focul asupra cavaleriei.

În timpul zilei de 27, generalul francez Moreau, „Eroul Bătăliei de la Hohenlinden”, devenit consilier militar al țarului este lovit de o ghiulea trasă de artileria pedestră a Gărzii Imperiale franceze și își pierde ambele picioare, murind din această cauză.

De partea armatei franceze, și-au găsit de asemenea sfârșitul în timpul bătăliei: generalii Combelle, comandant al celei de-a doua brigăzi a celei de-a treia divizii a „Tinerei Gărzi” și Laboissière, comandant al brigăzii de cavalerie a Corpului III, cât și colonelul Deshayes colonel-maior al celui de-al doilea regiment de vânători pedeștri din „Vechea Gardă”.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

27 august 1832 - Odată cu capturarea ultimului șef indian, Black Hawk, se termină războiul la est de fluviul Mississippi în Statele Unite.

An illustration of Black Hawk, from History of the Indian Tribes of North America – foto: en.wikipedia.org

 

27 august 1855 - In timpul Războiului din Crimeea (1853-1856), fortăreaţa rusească de la Sevastopol a fost cucerită după un lung asediu, de forţele aliate (Franţa, Marea Britanie, Turcia) (27.08/8.09). Războiul din Crimeea a prilejuit instalarea primei linii telefonice în Moldova şi Ţara Românească, folosită de trupele aliate.

 

27 august 1871 - S-a nascut scriitorul american Theodore Dreiser; (d. 1945).

 

27 august 1877 - In timpul Razboiului Ruso-Romano-Turc a avut loc primul atac al trupelor române asupra pozitiilor turcesti.

Misiunea de asalt şi cucerire a redanului otoman, din faţa redutei Griviţa-1 din sistemul de apărare a Plevnei, a fost încredinţată Regimentului 13 dorobanţi, comandat de locotenent-colonelul Ion Petrovici, şi altor subunităţi din cadrul Diviziei a 4-a infanterie.

Cucerirea acestui avanpost fortificat se înscrie ca o primă victorie a Armatei Române.

Pentru succesul repurtat, drapelul de luptă al Regimentului 13 dorobanţi este distins cu Ordinul “Steaua României”.

De asemenea, s-a acordat unor ofiţeri şi soldaţi din subunităţile participante la atac Ordinul “Steaua României”, precum şi medalia “Virtutea militară”.

 

27 august 1877 - S-a născut Charles Stewart Rolls, constructor de automobile şi aviator; a fost primul aviator care a traversat Canalul Mânecii dus-întors, fără escală, în iunie 1910. Impreună cu Henry Royce, a format renumita firmă de automobile Rolls Royce la 25 decembrie 1904; (m. 12 iulie 1910).

 

27 august 1883 - Vulcanul Krakatau din Indonezia erupe si provoaca un tsunami care cauzeaza moartea a 36.000 persoane.

Explozia a fost resimtita până la 5.000 de kilometri si este considerată cea mai mare catastrofă naturală a mileniului.

Erupția vulcanului Krakatau din 1883 (26 august 1883) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Erupția vulcanului Krakatau din 1883 (26 august 1883) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Krakatau (sau Krakatoa) este unul dintre cei mai renumiți vulcani ai lumii și cel mai destructiv din istoria omenirii după erupția din 1883.

Este situat în Indonezia, în strâmtoarea Sunda, la 49 de km de coasta de vest a insulei Java și la 40 de km de insula Sumatra.

La 26 august 1883 (data locala 27 august, ora locală 10 a.m.), când Krakatau a erupt prima dată violent, jetul de cenușă avea o lungime de 27 de km.

A doua zi, dimineața, au urmat alte trei explozii.

Ultima a fost cea care a aruncat în aer două treimi din nordul insulei Rakata.

Jetul de cenușă a ajuns la o altitudine de 37 de km, iar zgomotul a fost auzit la 4600 de km distanță, în insula Rodriguez.

Acest zgomot a fost înregistrat ca fiind cel mai mare zgomot auzit pe pamânt.

În seara zilei de 27 august s-a mai înregistrat o explozie puternică, care a dus la surparea completă a părții nordice a insulei Rakata.

Cele patru explozii din 26-27 august au emis o energie echivalentă cu 200 megatone de TNT.

Cea mai mare dintre explozii a fost cea de-a treia, estimată la echivalentul a 150 de megatone de TNT.

Indexul megnitudinii a fost de 6 VEI, numit și “colosal”.

În comparație, bomba de la Hiroshima a avut 20 de kilotone.

Magma aruncată în aer a fost de aproximativ 125 km cubi.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

27 august 1890 - S-a născut Man Ray (pseudonim pentru Emanuel Radnitzky), fotograf şi cineast avangardist, numit de Cocteau ”poetul camerei obscure” (m. 18 noiembrie 1976).

 

27 august 1896 - Războiul dintre Anglia si Zanzibar – cel mai scurt razboi din istoria lumii, a început la ora 9:02 dimineața și a durat 38 de minute.

Conflictul a izbucnit atunci când Sultanul Hamad bin Thuwaini, prieten al englezilor a murit, iar nepotul său Khalid bin Bargash a preluat puterea printr-o lovitură de stat.

Potrivit unui tratat semnat in 1886, o condiţie pentru a deveni sultan al Zanzibarului era obţinerea permisiunii de le consulul britanic.

Marea Britanie a dat un ultimatum lui Khalid, cerandu-i ca el si forţele sale fidele să părăsească palatul.

Ca răspuns, Khalid a chemat garda palatului şi s-a baricadat în interiorul resedintei sultanului.

Incercarea lui Khalid bin Bargash de a negocia a venit prea târziu si a fost nevoit sa se refugieze impreuna cu soţiile sale la ambasada Germaniei.

Apoi a plecat în exil în Tanganyka, unde a fost capturat de britanici în 1916.

 

27 august 1903 - S-a nascut matematicianul român Miron Nicolescu ; (d. 1975).

 

27 august 1908 - S-a nascut Lyndon Johnson, al 36-lea preşedinte al SUA ; (d. 22.01.1973).

 

27 august 1910 - Biochimistul polonez Casimir Funk a inventat termenul de “vitamine”, substanţe esenţiale pentru sănătatea omului.

 

27 august 1916 - (14/27 august) România a declarat război Austro-Ungariei, intrând în Primul Război Mondial, de partea Antantei.

Ambasadorul Edgar Mavrocordat depune la ora 21 la secretariatul Ministerului Austro-Ungar de Externe declarația de război din partea Regatului Român.

Armata română înaintează pe trei direcții în Transilvania.

La rândul lor Germania și Turcia declară război României la 28 respectiv 30 august.

Pe 31 august Bulgaria atacă România fără declarație de război, care va fi făcută abia pe 1 septembrie 1916.

Trupe române trecând Carpații (august 1916) - foto: ro.wikipedia.org

Trupe române trecând Carpații (august 1916) – foto: ro.wikipedia.org

Din punct de vedere militar, Campania anului 1916 a cuprins patru operații militare de nivel strategic, fiecare dintre acestea incluzând un număr de mari bătălii:

- Operația ofensivă în Transilvania;

- Operația de apărare pe frontul de sud (incluzând operația de nivel operativ-strategic de la Flămânda);

- Operația de apărare a trecătorilor din Munții Carpați;

- Operația de apărare a teritoriului Munteniei (incluzând operația de nivel operativ-strategic de apărare a Bucureștiului).

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

27 august 1918 - S-a nascut Leon Leviţchi, lingvist, filolog, shakespearolog român; (d.16.10.1991).

 

27 august 1920 - Nicolae Titulescu a fost numit delegat al României la Societatea Naţiunilor, alături de Thoma Ionescu şi Dimitrie Negulescu.

 

27 august 1928 - La Paris, 15 state au semnat Pactul Kellogg-Briand, de respingere a războiului.

Actul nu prevede nici o sancțiune împotriva celor care ar încălca pacea.

România a aderat la acest pact la 4 septembrie 1928.

Pactul Kellogg-Briand (27 august 1928): Calvin Coolidge, Herbert Hoover și Frank B. Kellogg, (în picioare), alături de reprezentanții guvernelor care au ratificat "Tratatul pentru renunțare la război" (Pactul Kellogg-Briand), în "Camera de răsărit" a Casei Albe - foto: ro.wikipedia.org

Pactul Kellogg-Briand (27 august 1928): Calvin Coolidge, Herbert Hoover și Frank B. Kellogg, (în picioare), alături de reprezentanții guvernelor care au ratificat “Tratatul pentru renunțare la război” (Pactul Kellogg-Briand), în “Camera de răsărit” a Casei Albe – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pactul Kellogg-Briand, cunoscut și ca Pactul de la Paris, după orașul în care a fost semnată această înțelegere pe 27 august 1928, a fost un tratat internațional “care milita pentru renunțarea la război ca instrument al politicii naționale”. Scopurile sale nu au fost atinse, dar a fost un pas înainte pentru dezvoltarea doctrinelor dreptului internațional.

Pactul a fost botezat cu numele secretarului de stat american Frank B. Kellogg și al ministrului de externe francez Aristide Briand, inițiatorii tratatului.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

27 august 1929 - S-a născut Ira Levin, scriitor; romanul care i-a adus recunoaşterea internaţională, “Rosemary’s Baby”, s-a vândut până în anul 1978, doar în SUA, în 5 milioane de exemplare şi a fost ecranizat de regizorul Roman Polanski.

 

27 august 1939 – Primul zbor al turboreactorului Heinkel He 178, primul avion cu reacție din lume.

Heinkel He 178 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Heinkel He 178 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pe 27 august 1939, aeronava și-a efectuat primul zbor, cu doar câteva zile înainte ca Germania să invadeze Polonia.

Acest zbor, pilotat de Erich Warsitz, a durat doar șase minute și aproape s-a încheiat aproape de dezastru din cauza unei erori de judecată în timpul abordării de aterizare fără motor, dar a fost recuperat cu succes.

Warsitz a descris mai târziu zborul său revoluționar:

Am mișcat ușor manetele de accelerație înainte. Pe măsură ce aeronava a început să se rostogolească, am fost inițial destul de dezamăgit de împingere, pentru că ea nu a tras în față așa cum făcuse 176, ci a plecat încet. 300 de metri se deplasa foarte repede. În ciuda mai multor încercări, nu am putut să retragă trenul de rulare pentru a-mi risca cu aterizarea, pierzând altitudinea prin alunecare laterală, am readus-o la atitudinea corectă chiar înainte de a ateriza, am făcut o aterizare minunată și am oprit imediat.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

27 august 1939 - Grigore Gafencu, ministrul de Externe al Romaniei, a declarat ministrului Germaniei la Bucureşti, W. Fabricius, că guvernul român este hotărât să păstreze neutralitatea “în orice conflict dintre Germania şi Polonia, chiar şi în cazul că Franţa şi Marea Britanie s-ar angrena şi ele în acest conflict”.

 

27 august 1943 - A murit Constantin Prezan, mareşal român , membru de onoare al Academiei Române; Şef al Marelui Stat Major în perioada 1918-1920, a coordonat planul campaniei din 1917 – bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz; (n. 1861).

Constantin Prezan (n. 27 ianuarie 1861, satul Sterianul de Mijloc, comuna Butimanu, plasa Snagov, județul Ilfov, în prezent în județul Dâmbovița - d. 27 august 1943, satul Schinetea, județul Vaslui) unul dintre mareșalii României, erou al Primului Război Mondial - foto - ro.wikipedia.org

Constantin Prezan – foto – ro.wikipedia.org

Constantin Prezan (n. 27 ianuarie 1861, satul Sterianul de Mijloc, comuna Butimanu, plasa Snagov, județul Ilfov, în prezent în județul Dâmbovița – d. 27 august 1943, satul Schinetea, județul Vaslui) unul dintre mareșalii României, erou al Primului Război Mondial.

 

27 august 1950 - A murit scriitorul italian Cesare Pavese.

 

27 august 1955 - A apărut prima ediţie a Guinness Book of Records, având 198 de pagini.

Logo for Guinness World Records – foto: en.wikipedia.org

 

Ideea i-a aparţinut lui Sir Hugh Beaner, director comercial al Companiei Co Ltd., companie engleză producătoare de bere, într-o permanentă căutare de idei promoţionale. Guinness World Records, cunoscută până în anul 2000 ca The Guinness Book of Records este o carte de referință publicată anual, care conține o colecție recunoscută internațional de recorduri mondiale, atât performanțe umane cât și lucruri extreme ale lumii naturale.

Cartea în sine deține un record mondial, ca fiind cea mai bine vândută serie de carte care deține drepturi de copyright.

 

27 august 1958 - A încetat din viaţă fizicianul american Ernest Orlando Lawrence, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în 1939; (n. 8 august 1901).

 

27 august 1962 – NASA lansează misiunea spațială Mariner 2 către Venus. Pe parcurs ea descoperă vântul solar.

Programul Mariner a fost un program american de explorare planetară cu stații automate. Între 1962 și 1973 au fost lansate 10 sonde spre Marte, Venus și Mercur.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

27 august 1965 - A încetat din viaţă scriitorul Eusebiu Camilar, membru corespondent al Academiei Române: “Farmecul depărtărilor”, “Stejarul din Borzeşti”, “Povestiri eroice”; (n. 7 octombrie 1910).

 

27 august 1965 - A încetat din viaţă marele arhitect francez de origine elvetiana, Le Corbusier (Charles Edouard Jeanneret), urbanist, pictor şi teoretician al artei; în pictură, a iniţiat, împreună cu A. Ozenfant, curentul “purist” (1918); (n. 6 octombrie 1887).

 

27 august 1965 - A fost înfiinţată Universitatea din Craiova. Prin decizia nr.894 a Consiliului de Ministrii din 27 august, facultatile de Matematica, Chimie, Filologie, Economie, Electrotehnica, Agronomie, Horticultura au fost unite sub aceeasi administrare.

 

27 august 1970 - A încetat din viaţă actorul roman Ştefan Ciubotăraşu: “Valurile Dunării”, “Neamul Şoimăreştilor”; (n. 21 martie 1910).

 

27 august 1972 -  S-a nascut la Brasov, Horia Brenciu, cântăreţ şi prezentator român de televiziune.

 

27 august 1975 - A murit imparatul Etiopiei, Haile Selassie I. A fost ultimul împărat al Etiopiei si a domnit intre anii 1930 – 1936 (cand tara sa a fost invadata de Italia fascista) şi 1941 pana in 1974, cand a fost inlaturat de la putere de o lovitura de stat militara.

 

27 august 1979 - Un atac cu bombă al Armatei Republicane Irlandeze (IRA ) l-a ucis pe vărul reginei Marii Britanii, lordul Louis Mountbatten, amiral britanic în cel de-al Doilea Război Mondial și alte trei persoane, în timp ce se afla în vacanță, pe iahtul său, în Sligo, Republica Irlanda.

Louis Mountbatten, Primul Conte Mountbatten de Burma – foto: ro.wikipedia.org

Louis Francis Albert Victor Nicholas Mountbatten, Primul Conte Mountbatten de Burma (25 iunie 1900 – 27 august 1979) a fost un amiral și om politic britanic, unchi al Prințului Filip, Duce de Edinburgh.

A fost ultimul vicerege al Indiei Britanice (1947) și primul Guvernator General al Indiei independente (1947-48).

Mountbatten a fost asasinat de Armata Republicană Irlandeză (IRA), care a pus o bombă în barca lui, la Mullaghmore, în Irlanda.

 

27 august 1982 - Hotărâre a Biroului Comitetului Executiv al CNEFS din Romania prin care se interzicea organizarea şi funcţionarea oricăror cercuri de yoga şi karate pe lângă sau în cadrul unităţilor sportive din ţara noastră. Hotărârea a fost abrogată la data de 16.01.1990, dupa Revoluția Anticomunistă din România (14 – 25 decembrie 1989).

 

27 august 1982 - Lansarea primului avion de linie Rombac 1-11- primul avion de transport de pasageri cu reacţie realizat în ţara noastră.

 

27 august 1985 - S-a nascut Alexandra Nechita, pictor american de origine română; este considerată un fenomen în lumea artei, fiind numită “micuţa Picasso”.

 

27 august 1989 - Marea Adunare Națională de la Chișinău a decis oficializarea limbii române și trecerea la alfabetul latin.

Marea Adunare Națională de la 27 august 1989 a fost o întrunire ce s-a ținut in Piața Victoriei din Chișinău (în prezent, Piața Marii Adunări Naționale), în contextul mișcării de renaștere națională de la sfârșitul anilor ’80 din RSSM.

Au participat aproximativ 750.000 de oameni (circa 1/6 din populația de atunci a republicii). În cadrul adunării a fost cerută declararea limbii române ca limbă de stat în RSSM, precum și trecerea la grafia latină.

Chisinau - Piața Marii Adunări Naționale - 1989

Chisinau – Piața Marii Adunări Naționale – 1989

Sub impulsul Marii Adunări Naționale, peste două zile, pe 29 august 1989, s-au deschis lucrările celei de-a XIII sesiuni a Sovietului Suprem din RSSM, care a durat până pe 1 septembrie.

În rezultatul unor intense dezbateri avute cu oponenții din Sovietul Suprem, deputații românofoni au reușit să impună limba română ca limba de stat și adoptarea alfabetului latin.

Discuțiile cele mai aprinse au avut loc pe 31 august, cand s-a votat și cea mai mare parte a legislației privitoare la limba de stat și alfabet. Ulterior, ziua de 31 august a fost declarată sărbătoare națională în Republica Moldova.

 

27 august 1991 - Parlamentul de la Chișinău a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova. La cateva zile dupa puciul de la Moscova, Republica Moldova si-a proclamat independenta, dupa ce Parlamentul de la Chișinău a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova, votand LEGEA Nr. 691 din 27.08.1991, privind Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova. Guvernul si Parlamentul Romaniei au sprijinit acest act, recunoscand, imediat, noul stat romanesc. La 3.09.1991, prin decizia Parlamentului, România devenea primul stat care recunoaştea independenţa Moldovei.

 

27 august 1991 - Comunitatea Europeană recunoaşte independenţa ţărilor baltice: Estonia, Letonia şi Lituania.

 

27 august 2003 - Planeta Marte se află la cea mai mică distanţă de Terra din ultimii 60.000 de ani, trecând la aproape 55.758.006 km de Pământ.

Dimensiunile lui Marte, în comparaţie cu cele ale Pământului – foto; ro.wikipedia.org

Marte este, pornind dinspre Soare, a patra planetă a Sistemului Solar, a cărei denumirea provine de la Marte, zeul roman al războiului. Uneori mai este numită și „planeta roșie” datorită înfățișării sale văzută de pe Pământ. Culoarea roșiatică se explică prin prezența pe suprafața sa a oxidului de fier.

 

27 august 2007 - Zborul inaugural al primei linii aeriene a Vaticanului; aeronava a decolat din Cetatea Sfântă şi a zburat până în oraşul francez Lourdes. Invitatul special al acestui eveniment a fost cardinalul Camillo Ruini, fost şef al Congresului episcopilor italieni.

 

27 august 2008 - Georgia a decis să îşi reducă prezenţa diplomatică în Rusia, lăsând doar doi diplomaţi în funcţie la Moscova, ca ripostă la recunoaşterea de către Rusia a republicilor separatiste georgiene Abhazia şi Osetia de Sud.

 

27 august 2009 - A murit Serghei Mihalkov, scriitorul rus care a scris imnul sovietic sub Stalin şi apoi imnul Rusiei independente, tatăl cineaştilor Nikita Mihalkov şi Andrei Koncealovski (n. 13.03.1913); (n. 1912).

Evenimentele Zilei de 26 august în Istorie

Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului (26 august 1789), pictată de Jean-Jacques-François Le Barbier

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org

 

26 august este a 238-a zi a calendarului gregorian și a 239-a zi în anii bisecți.

Mai sunt 127 de zile până la sfârșitul anului.

 

Sărbători Religioase ale Zilei de 26 august


 

Biserica Ortodoxă Română

Sf. Mc. Adrian și Natalia, soția sa

Sfinții mucenici Adrian și soția sa Natalia au trăit în Nicomidia (Asia Mică); ei și-au dat viața pentru credința creștină la începutul secolului al IV-lea. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă este pe 26 august.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică

Ss. Adrian și Natalia, soți, martiri(† secolul al III-lea)

 

Biserica Romano-Catolică

Sf. Cezar de Arles, episcop

 

Sărbători internaționale ale Zilei de 26 august


 

Ziua Internaţională a Câinelui

Poate vă întrebaţi cine a iniţiat această zi incredibilă.

Răspunsul este Colleen Paige. Colleen este o activistă pentru salvarea animalelor şi un expert în stilul de viaţă al animalelor de companie.

Această zi marchează data (26 august) la care familia lui Colleen a adoptat primul câine, Sheltie, când aceasta avea doar 10 ani.

Această zi a fost adoptată în întreaga lume şi este chiar inclusă în legislaţia din New York, ceea ce îi dovedeşte importanţa.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Evenimentele Zilei de 26 august în Istorie:


 

- 26 august 1071 – Turcii selgiucizi i-au învins pe bizantini și l-au luat prizonier pe împăratul Romanos al IV-lea în Bătălia de la Manzikert;

- 26 august 1346 – În timpul Războiului de O Sută de Ani, în Bătălia de la Crecy, englezii au ieșit învingători datorită dotării lor cu arcuri lungi englezești;

- 26 august 1696 – Bătălia de pe râul Bega: Armata imperială condusă de principele August cel Puternic nu reușește eliberarea Timișoarei de sub ocupație otomană. Generalul Donat Heissler este grav rănit și moare după cinci zile;

- 26 august 1789 - La Versailles, Adunarea Națională Constituantă a adoptat Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului;, în care se enunțau câteva drepturi elementare individuale și colective ale tuturor oamenilor.

- 26 august (S.V.)/7 septembrie (S.N.) 1812 – Bătălia de la Borodino, dintre armata lui Napoleon și cele ale Imperiului rus.

 

26 August 683 - A murit K’inich Janaab’ Pakal I, conducator al organizării politice Maya din Palenque (n. 603)

K'inich Janaab ‘Pakal (născut în 21 martie 603 și decedat în 26 august 683, cunoscut și ca Pakal cel Mare sau pur și simplu ca Pakal) a fost conducator al organizării politice Maya din Palenque, în perioada clasică târzie (iulie 615 - august 683) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

K’inich Janaab ‘Pakal – foto preluat de pe en.wikipedia.org

K’inich Janaab ‘Pakal (născut în 21 martie 603 și decedat în 26 august 683, cunoscut și ca Pakal cel Mare sau pur și simplu ca Pakal) a fost conducator al organizării politice Maya din Palenque, în perioada clasică târzie (iulie 615 – august 683).

În timpul o domnie lungi de 68 ani, Pakal a fost responsabil pentru construirea sau extinderea inscripții celor mai notabile care au supraviețuit și arhitectură monumentală mayasa.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

26 august 1071 - Bătălia de la Manzikert - Turcii selgiucizi i-au învins pe bizantini și l-au luat prizonier pe împăratul Romanos al IV-lea.

Bătălia de la Manzikert (26 august 1071) - parte a Războaielor dintre bizantini şi turcii selgiucizi - În această miniatură franceză din secolul al XV-lea care prezintă bătălia de la Manzikert, combatanţii sunt înfăţişaţi în armură contemporană celei din Europa de Vest - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Manzikert (26 august 1071) – parte a Războaielor dintre bizantini şi turcii selgiucizi – În această miniatură franceză din secolul al XV-lea care prezintă bătălia de la Manzikert, combatanţii sunt înfăţişaţi în armură contemporană celei din Europa de Vest – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Manzikert  s-a dat între Imperiul Bizantin și turcii selgiucizi pe 26 august 1071, lângă Manzikert (în prezent Malazgirt, Provincia Muș, Turcia).

Înfrângerea decisivă a armatei bizantine și capturarea împăratului Romanos al IV-lea Diogenes a jucat un rol important în subminarea autorității bizantine în Anatolia și Armenia, și a permis turcificarea treptată a Anatoliei.

Lupta a fost dusă de soldați profesioniști din tagmata deoarece un număr mare de mercenari și recruți anatolieni au dezertat înainte și au supraviețuit bătăliei.

Înfrângerea de la Manzikert a fost dezastruaosă pentru bizantini, cauzând conflicte civile și o criză economică care a slăbit grav capacitatea de apărare a Imperiului Bizantin.

A condus la colonizarea turcilor în Anatolia centrală — în 1080 o suprafață de 78.000 de kilometri pătrați a fost câștigată de către turcii selgiucizi.

A fost nevoie de trei decenii de conflicte interne, înainte ca Alexios I (1081-1118) să restaureze stabilitatea Bizanțului.

Istoricul Thomas Asbridge afirmă: „În 1071, selgiucizii au zdrobit o armată imperială în bătălia de la Manzikert (în estul Asiei Mici), și, deși istoricii nu mai consideră acest lucru să fi fost un eveniment catastrofic pentru greci, este totuși o lovitură dureroasă.“.

A fost pentru prima dată în istorie când un împărat bizantin a devenit prizonierul unui comandant musulman.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

26 august 1346 – Războiul de O Sută de Ani -  Bătălia de la Crecy - Trupele franceze au fost înfrânte de englezi.

Cavaleria franceza, mult mai numeroasa este decimata de arcasii englezi dotați cu arcuri lungi.

În aceasta batalie englezii au folosit pentru prima data in Occident armele de foc.

Bătălia de la Crécy (26 august 1346), dintr-un manuscris iluminat din secolul al XV-lea din Cronicile lui Jean Froissart - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Crécy (26 august 1346), dintr-un manuscris iluminat din secolul al XV-lea din Cronicile lui Jean Froissart – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Crécy a avut loc pe 26 august 1346 în apropiere de Crécy, nordul Franței și a fost una dintre cele mai importante bătălii din Războiul de 100 de ani.

Combinația de noi arme și tactici a făcut ca mulți istorici să ia în considerare această bătălie ca fiind începutul sfârșitului cavalerismului clasic.

Bătălia de la Crécy a fost o bătălie în care armata engleză și galeză, având cca. 9000 – 10.000 oameni (în funcție de sursă), comandată de Eduard al III-lea a învins o armată superioară ca număr, condusă de Filip al VI-lea al Franței care număra cca. 35.000 – 100.000 oameni (în funcție de sursă).

Englezii au fost victorioși ca urmare a unor arme și tactici superioare, demonstrând importanța conceptului militar modern al puterii de foc.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

26 august 1510 - A apărut Octoihul, a doua carte imprimată de ieromonahul şi tipograful Macarie de la Târgovişte.

Octoihul Mare (1742-Râmnic) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Octoihul Mare (1742-Râmnic) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Octoihul (sau Ohtoih, din limba greacă oktoihos sau „opt tonuri”) este o carte bisericească destinată cultului ortodox, care cuprinde cântările fiecărei zile din săptămână pe opt glasuri (tonuri), fiecărei zile consacrându-i-se succesiv câte un glas.

A fost compus de teologul bizantin Ioan Damaschinul în secolul VIII.

Octoihul mare cuprindea toate zilele săptămânii, în timp ce octoihul mic era un extras din cel mare, care cuprindea doar sâmbetele şi duminicile.

Cel mai vechi octoih în manuscris copiat pe teritoriul României, în limba slavonă, datează din secolul XIII (Octoihul de la Caransebeș, adus în această localitate din Moldova).

Cel mai vechi octoih tipărit, în aceeași limbă, care se numără și printre primele tipărituri din România, este Octoihul lui Macarie (ieromonah, 1510).

A doua carte imprimată de Macarie în Ţara Românească a fost Octoihul (Osmoglasnicul), care a ieşit de sub tipar la 26 august 1510, în timpul domniei lui Vlad cel Tânăr zis Vlăduţ (1510-1512).

Octoih, tipărit „din porunca lui Io Vlad Voevod şi stăpânitor întregei Ţeri a Ungro-Vlahiei şi a celor de lângă Dunăre în anul 7018 (1510), ostenindu-se întru acesta ieromonachul Macarie.”

 

26 august 1548 - S-a încheiat, la Iaşi, Tratatul de închinare şi credinţă, de comerţ şi de procedură judiciară, între Iliaş, domn al Moldovei, şi principele Ioan Sigismund Zapolya, rege al Ungariei şi Transilvaniei.

S-a stabilit comerţul liber al negustorilor transilvăneni, în schimbul plăţii taxelor vamale.

 

26 august 1696Bătălia de pe râul Bega: Armata imperială condusă de principele August cel Puternic nu reușește eliberarea Timișoarei de sub ocupație otomană.

Generalul Donat Heissler este grav rănit și moare după cinci zile.

Bătălia de pe râul Bega (26 august 1696), parte din Marele război turcesc (1683–1699) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de pe râul Bega (26 august 1696), parte din Marele război turcesc (1683–1699) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Bega a fost o confruntare militară care a avut loc în anul 1696 între o coaliție a Sfântului Imperiu Roman, sub conducerea principelui elector August cel Puternic, și armata Imperiului Otoman.

Bătălia a avut ca scop eliberarea cetății Timișoara de sub ocupația turcească.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

26 august 1740 - S-a născut francezul Joseph-Michel Montgolfier care, împreună cu fratele său, Jacques-Etienne, a conceput şi experimentat balonul cu aer cald (aerostatul); (m. 26 iunie 1810).

 

26 august 1743 - S-a născut savantul Antoine Laurent Lavoisier, fizician şi chimist, unul dintre fondatorii chimiei moderne, membru, la 25 de ani, al Academiei de Ştiinţe; a enunţat legea conservării masei (care îi poartă numele) şi legea conservării elementelor).

A fost decapitat pe ghilotina in timpul Revolutiei Franceze la data de 8 mai 1794, fiind acuzat de „tradare”.

 

26 august 1768 – Britanicul James Cook pornește în prima sa călătorie în Marea Sudului la bordul navei Endeavour.

Traseele celor trei călătorii ale lui Cook. Prima călătorie este marcată cu roşu, a doua cu verde iar a treia cu albastru. Ruta echipajului lui Cook de după moartea acestuia este marcată cu linia albastră întreruptă - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Traseele celor trei călătorii ale lui Cook. Prima călătorie este marcată cu roşu, a doua cu verde iar a treia cu albastru. Ruta echipajului lui Cook de după moartea acestuia este marcată cu linia albastră întreruptă – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În 1766 Royal Society l-a angajat pe Cook să navigheze în Oceanul Pacific pentru a observa și marca tranziția planetei Venus în jurul Soarelui. Cook, în vârstă de 39 de ani, a fost promovat la gradul de locotenent și a fost numit comandantul expediției.

Expediția a început în Anglia în 1768, a ocolit Capul Horn și a continuat spre vest în Pacific pentru a ajunge la insula Tahiti pe 13 aprilie 1769 unde s-au făcut observațiile tranziției planetei Venus.

Totuși, rezultatul observațiilor nu au fost atât de concluzive și precise pe cât se aștepta.

O dată ce observațiile s-au încheiat, Cook a deschis ordinele sigilate ce conțineau instrucțiuni suplimentare din partea Amiralității pentru a doua parte a călătoriei: căutarea în Pacificul de Sud a unor indicii cu referire la continentul Terra Australis.

Cook a pornit spre Noua Zeelandă și a cartografiat întreaga zonă de coastă cu doar câteva greșeli minore.

Apoi a călătorit spre vest, ajungând pe coasta sud-estică a Australiei pe 19 aprilie 1770, fiind astfel primul contact european cu coasta continentului.

Pe 23 aprilie a făcut primele observații înregistrate asupra băștinașilor australieni pe insula Brush.

Pe 29 aprilie Cook și echipajul său au realizat prima debarcare pe continent în locul numit astăzi Peninsula Kurnell, pe care el l-a numit “Golful Botanic” după specimenele unice colecționate de botaniștii Joseph Banks și Daniel Solander.

Aici Cook a realizat primul contact cu un trib aborigen cunoscut sub numele de Gweagal.

După plecarea din Golful Botanic Cook a continuat spre nord unde a avut loc un incident pe 11 iunie când nava Endeavour a eșuat pe un banc de nisip în Marea Barieră de Corali.

Nava a fost puternic avariată iar călătoria a fost amânată aproape șapte săptămâni cât au avut loc reparațiile pe plajă (în apropierea portului orașului Cooktown, Queensland de astăzi), la gura de vărsare a râului Endeavour.

O dată ce reparațiile au fost finalizate călătoria a continuat prin Strâmtoarea Torres iar pe 22 august a debarcat pe Insula Posesiunii pe care a declarat-o teritoriu britanic.

S-a întors apoi în Anglia prin Batavia (astăzi Jakarta, Indonezia), unde o bună parte din echipajul său a murit de malarie, Capul Bunei Speranțe și Insula Sfânta Elena, ajungând în Anglia pe 12 iulie 1771

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

26 august 1789 - Revoluția franceză - La Versailles, Adunarea Națională Constituantă a adoptat Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului, în care se enunțau câteva drepturi elementare individuale și colective ale tuturor oamenilor, pe baza căreia va fi adoptată, în 1848, Declaraţia Universala a Drepturilor Omului”.

Adunarea Constituantă Franceză (9 iulie 1789 – 30 septembrie 1791) a fost un organ al puterii legislative în perioada revoluției din Franța. Constituția adoptată în 1791 a desființat privilegiile feudale, consacrând monarhia constituțională, în timp ce Biserica a fost pusă sub controlul statului.

Adunarea Constituantă a fost urmată de Adunarea Legislativă, îndeplinind un rol istoric și transformând în trei ani Franța feudală într-o țară în care capitalismul s-a dezvoltat liber.

La cererea poporului, Adunarea Constituantă s-a grăbit să adopte unele măsuri cu caracter social.

În noaptea de 4 august („Noaptea minunilor”), nobilimea și clerul au renunțat „benevol” la privilegiile lor, astfel că este elaborat decretul care prevedea lichidarea feudalismului în Franța.

Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului (în franceză Déclaration des Droits de l’Homme et du Citoyen) este carta fundamentală prin care la data de 26 august 1789 au fost puse, în Franța și în lume, bazele democrației moderne.

Declarația cuprinde un preambul și 17 articole, care combină dispozițiile privind drepturile a trei categorii de persoane:

- „drepturile oamenilor” (francezi, străini sau inamici) – articolele 1, 2, 3, 4, 7, 9 și 10,

- “drepturi ale cetățenilor” (cetățeni francezi), care reamintesc și întăresc libertățile civile – articolele 6 și 14

- “drepturi ale societății” (națiunea franceză), care sunt componente constituționale – articolele 13, 15 și 16.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

26 august (S.V.)/7 septembrie (S.N.) 1812 - A avut loc marea Bătalie de la Borodino, langă Moscova, dintre armata lui Napoleon si cea a Imperiului Rus.

Battle of Moscow, 7th September 1812, 1822 by Louis-François Lejeune - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Battle of Moscow, 7th September 1812, 1822 by Louis-François Lejeune – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Borodino (fr: Bataille de la Moskova), a avut loc la 7 septembrie 1812, la 125 km de Moscova, între trupele franceze conduse de Napoleon și trupele rusești conduse de Kutuzov.

Bătălia, deși a fost o victorie tactică și strategică franceză incontestabilă, nu a reprezentat triumful complet de care Napoleon avea nevoie pentru a-l convinge pe Țarul Alexandru I să încheie pacea.

Ca urmare a bătăliei, trupele franceze au avut drumul deschis spre capitala economică a Rusiei, Moscova, pe care o vor ocupa timp de o lună și jumătate, în așteptarea tratativelor de pace.

Acestea din urmă nu se vor materializa și, odată cu venirea iernii, francezii sunt nevoiți să se retragă, cu pierderi uriașe cauzate de crunta iarnă rusească.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

26 august 1813 - A început Bătălia de la Dresda (26–27 august, 1813) – Ultima victorie a lui Napoleon. In lupta de pe raul Elba armata lui Napoleon invinge armata coalitiei prusiene, austriece si ruse.

Bătălia de la Dresda (26 - 27 august, 1813) de Carle Vernet și Jacques François Swebach - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Dresda (26 – 27 august, 1813) de Carle Vernet și Jacques François Swebach – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Dresda, purtată în jurul capitalei saxone, a început pe 26 august 1813, la ora 15, atunci când generalul austriac Karl Philipp zu Schwarzenberg, care ocupase colinele din jurul orașului, a atacat corpul de armată al mareșalului francez Gouvion Saint-Cyr, care apăra orașul.

Luptând în raport de 4/1, francezii sunt nevoiți să evacueze Gross-Garten și parcul Moczinski, moment la care sosește Împăratul Napoleon, cu „Tânăra Gardă” și Rezerva de Cavalerie a lui Joachim Murat.

Armata pruso-austriacă este respinsă pe pozițiile sale inițiale și bătălia se încheie spre orele 21 doar pentru a se relua a doua zi, la ora 6, sub o ploaie torențială.

Grație atacurilor excelent coordonate de mareșalul Claude Victor-Perrin, susținut de cavaleria lui Murat, francezii eliberează capitala saxonă și resping armata pruso-austriacă, cauzându-i pierderi semnificative, inclusiv un număr mare de prizonieri.

Francezii au profitat și de ploaia torențială care a împiedicat câteva din careele aliate să deschidă focul asupra cavaleriei.

În timpul zilei de 27, generalul francez Moreau, „Eroul Bătăliei de la Hohenlinden”, devenit consilier militar al țarului este lovit de o ghiulea trasă de artileria pedestră a Gărzii Imperiale franceze și își pierde ambele picioare, murind din această cauză.

De partea armatei franceze, și-au găsit de asemenea sfârșitul în timpul bătăliei: generalii Combelle, comandant al celei de-a doua brigăzi a celei de-a treia divizii a „Tinerei Gărzi” și Laboissière, comandant al brigăzii de cavalerie a Corpului III, cât și colonelul Deshayes colonel-maior al celui de-al doilea regiment de vânători pedeștri din „Vechea Gardă”.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

26 august 1819 - S-a născut Prinţul Albert de Saxa-Coburg şi Gotha, soţul reginei Victoria; (d. 1861).

 

26 august 1821 - S-a deschis oficial Universitatea din Buenos Aires, in Argentina.

 

26 august 1826 - A avut loc ultima execuție publică la Bucuresti în Tara Romanească: Ghiță Cuțui și Simion au fost spânzurați la capul Podului Târgului de Afară, pentru că, împreună cu alte persoane, s-au răzvrătit împotriva domniei.

A doua zi, trei dintre tovarășii lui Cuțui sunt plimbați „cu pieile goale” prin târg și bătuți, după care vor fi trimiși la ocnă.

Pedeapsa cu moartea va fi desființată in Principatele Romane de Regulamentul Organic, în iulie 1831.

 

26 august 1834 - Prime încercări de navigaţie aeriană in Moldova.

Cu prilejul înscăunării domnitorului Mihail Sturza, în Moldova, gazeta “Albina românească” relata că “s-a slobozit un mare glob aerostaticesc”, iar după ce “s-au ridicat la oarecare înălţime”, din el s-au împrăştiat foi cu versuri festive.

 

26 august 1834 - A fost prezentată, la Iasi (pentru celebrarea încoronarii lui Mihai Sturza), prima lucrare dramatică româneasca inspirata din istoria nationala.

Piesa “Dragos, întâiul domn suveran al Moldovei” a fost scrisa de Gheorghe Asachi, pe muzica Elenei Asachi.

 

26 august 1850 - A murit Regele Ludovic-Filip al Franţei; (n. 1773).

Ludovic-Filip de Orléans (n. 6 octombrie 1773, Paris - d. 26 august 1850, Surrey, Anglia) a fost rege al francezilor în perioada Monarhiei din Iulie între 1830 și 1848. Face parte din dinastia Bourbon-Orléans - Portrait by Franz Xaver Winterhalter, 1841 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Ludovic-Filip de Orléans – Portrait by Franz Xaver Winterhalter, 1841 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Ludovic-Filip de Orléans (n. 6 octombrie 1773, Paris – d. 26 august 1850, Surrey, Anglia) a fost rege al francezilor în perioada Monarhiei din Iulie între 1830 și 1848.

A făcut parte din dinastia Bourbon-Orléans.

Ludovic-Filip d’Orléans s-a născut la palatul regal, reședința familiei Orléans din Paris, fiu al lui Louis Philippe Joseph, duce de Chartres, care a devenit Louis Filip d’Orléans, duce de Orléans (de asemenea cunoscut drept “Philippe Égalité”, în timpul Revoluției franceze) și al Louise Marie Adélaïde de Bourbon.

Începând cu anul 1782 Ludovic-Filip a avut-o ca profesoară pe contesa de Genlis.

Ea a fost cea care i-a insuflat idei liberale.

Când bunicul lui Ludovic-Filip a murit în 1785, tatăl său i-a succedat ca duce de Orléans, iar Ludovic-Filip a devenit duce de Chartres.

În 1788, când se profila Revoluția franceză, tânărul Ludovic-Filip și-a arătat simpatiile liberale când a ajutat la spargerea ușii unei celule de închisoare din Mont Saint-Michel, în timpul unei vizite de acolo cu contesa de Genlis.

Din octombrie 1788 până în octombrie 1789 palatul regal a fost loc de întâlnire pentru revoluționari.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

26 august 1860 - S-a înfiinţat prima agenţie diplomatică a Principatelor Unite, la Paris.

Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești au fost un stat român format prin unirea dintre Moldova și Țara Românească în 1859 sub un singur domnitor. Statul acoperea regiunile istorice Oltenia, Muntenia, și Moldova. La început, a cuprins și sudul Basarabiei (zona Cahul, Bolgrad și Ismail), dar după 1877 a pierdut acest teritoriu, primind în schimb Dobrogea de Nord. Unirea politică din 1859–1866 dintre cele două principate a fost primul pas politic spre crearea României ca un singur stat (unitar), în 1881. Cei doi domnitori ai Principatelor Unite au fost Alexandru Ioan Cuza și apoi Carol I - foto: ro.wikipedia.org

Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești – foto: ro.wikipedia.org

Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești au fost un stat român format prin unirea dintre Moldova și Țara Românească în 1859 sub un singur domnitor.

Statul acoperea regiunile istorice Oltenia, Muntenia, și Moldova.

La început, a cuprins și sudul Basarabiei (zona Cahul, Bolgrad și Ismail), dar după 1877 a pierdut acest teritoriu, primind în schimb Dobrogea de Nord.

Unirea politică din 1859–1866 dintre cele două principate a fost primul pas politic spre crearea României ca un singur stat (unitar), în 1881.

Cei doi domnitori ai Principatelor Unite au fost Alexandru Ioan Cuza și apoi Carol I

 

26 august 1871 - Sărbătorirea a 400 de ani de la târnosirea mânăstirii Putna, manifestare organizată din iniţiativa studenţilor români de la Viena, în frunte cu Eminescu şi Slavici; (14/26 august).

Mănăstirea Putna este un lăcaș monahal ortodox, unul din cele mai importante centre culturale, religioase și artistice românești. A fost supranumită „Ierusalimul Neamului Românesc” (Mihai Eminescu). Mănăstirea se află la 33 km nord-vest de orașul Rădăuți, în județul Suceava, în nordul Moldovei. Mănăstirea a fost un important centru cultural; aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase. Lăcașul deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc - foto: ro.wikipedia.org

Mănăstirea Putna - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mănăstirea Putna este un lăcaș monahal ortodox, unul din cele mai importante centre culturale, religioase și artistice românești.

A fost supranumită „Ierusalimul Neamului Românesc” (Mihai Eminescu).

Mănăstirea se află la 33 km nord-vest de orașul Rădăuți, în județul Suceava, în nordul Moldovei.

Mănăstirea a fost un important centru cultural.

Aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase.

Lăcașul deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc.

Potrivit vechilor cronici moldovenești zidirea mănăstirii, ctitorie a lui Ștefan cel Mare (al cărui mormânt se află aici), a început în anul 1466 și s-a terminat în 1469.

Sfințirea sa a avut loc la 3 septembrie 1469, „fiind de față întreg clerul moldovenesc”.

Slujba de sfințire a fost oficiată de mitropolitul Teoctist.

Acesta a fost înmormântat în pridvorul mănăstirii în anul 1478.

Incinta, turnul de la intrare și fortificațiile au fost terminate în 1481.

Biserica mănăstirii a fost devastată de oștile lui Timuș Hmelnițki.

Lucrările de reconstruire au fost începute de voievodul Gheorghe Ștefan (1653-1658) în 1654 și terminate, sub domnia lui Eustatie Dabija (1661-1665), în 1662.

Mănăstirea a fost restaurată între anii 1756-1760 prin grija mitropolitului Iacob Putneanul, apoi în 1902, când s-a refăcut acoperișul după planurile arhitectului Karl Romstorfer, și, mai recent, în perioada 1961-1975.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

26 august 1873 - S-a născut Lee De Forest, inventator american cu peste 300 de invenţii în domeniile telegrafiei făra fir, radiotehnicii.

Contribuţia sa esenţială la extinderea, generalizarea radiodifuziunii, i-a facut pe unii contemoprani să-i acorde titlul de „părinte al radioului”; (d. 30.06.1961).

 

26 august 1880 - S-a născut Guillaume Apollinaire (Wilhelm Apollinaris de Kostrowitsky), poet şi critic de artă francez (m. 9 noiembrie 1918).

 

26 august 1881 - S-a născut poetul roman Panait Cerna; (d.26.03.1913).

 

26 august 1883 – Erupția vulcanului Krakatau din 1883 își începe etapa finală, paroxistică.

Erupția vulcanului Krakatau din 1883 (26 august 1883) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Erupția vulcanului Krakatau din 1883 (26 august 1883) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

La 26 august 1883, ora locală 10, când Krakatau a erupt prima dată violent, jetul de cenușă avea o lungime de 27 km.

A doua zi, dimineața, au urmat alte trei explozii.

La 27 august au loc patru erupții: 5:30, 6:42, 8:20, 10:02.

Erupția de la ora 10:02 a produs fisuri pe versanții vulcanului.

Apa de mare a pătruns în interiorul vulcanului și a ajuns în camera cu magmă.

O explozie puternică a aruncat în aer ⅔ din insulă.

Materiale piroclastice, roci, lavă, cenușă și gaze otrăvitoare au fost împrăștiate pe distanțe de 80 km în jurul vulcanului.

Acestea au ucis aproximativ 5.000 de oameni.

Atât explozia, cât și cantitatea de materie aruncată în aer au depășit recordurile înregistrate.

Coloana piroclastică s-a înălțat la peste 27 km înălțime, iar vasele ancorate la circa 20 km de vulcan au fost „bombardate” cu bucăți incandescente de rocă.

Explozia a provocat un puternic val tsunami ce a lovit 150 de orașe și a produs peste 30.000 de victime.

Înălțimea valurilor a atins chiar și 40 m.

Cele mai mari valuri au fost mai înalte decât cel din ziua de 26 decembrie 2004, deși nu au parcurs distanțe la fel de mari.

Dezastrul a decimat practic populația de pe țărmurile strâmtorii Sondelor și a scufundat 6.500 de ambarcațiuni.

Valurile ucigașe au ajuns până în Sri Lanka, unde, într-un port, o femeie a fost luată de ape și s-a înecat.

Zgomotul exploziilor a fost atât de puternic, încât a ucis locuitorii de pe insulă și a fost auzit chiar de băștinașii din Perth și Mauritius, teritorii situate la distanța de aproximativ 4.800 km de Krakatau.

Acest zgomot a fost înregistrat ca fiind cel mai mare zgomot auzit pe Pământ.

Cele patru explozii din 26–27 august au emis o energie echivalentă cu 200 de megatone de TNT.

Cea mai mare dintre explozii a fost cea de-a treia, estimată la echivalentul a 150 de megatone de TNT.

Indexul magnitudinii a fost de 6 VEI, numit și „colosal”.

În comparație, bomba de la Hiroshima a avut 20 de kilotone.

Magma aruncată în aer a fost de aproximativ 125 km³.

Cercetătorii din prezent au calculat că unda de șoc rezultată din erupție s-a deplasat cu viteza de 1.086 km/h.

A fost atât de puternică acustic, încât a perforat timpanele urechilor marinarilor de pe vasele din Strâmtoarea Sondelor.

Unda de șoc a radiat pe întregul glob timp de cinci zile, fiind înregistrată inclusiv de barografele din România.

Coloana de cenușă vulcanică a atins altitudinea de 80 km, a întunecat cerul de la ora 10 dimineața până a doua zi și a fost văzută atât la Singapore (680 km de Krakatau), cât și de pe navele comerciale ce navigau pe ocean la o distanță de 6.000 km.

Viteza jetului a fost de 650 m/s, micșorându-se odată cu sporul altitudini. 75 km³ de magmă au interacționat cu apa, vaporizând 75 km³ de apă.

Gazul emanat a fost în mare parte dioxid de carbon și vapori de apă.

Resturile exploziei (material vulcanic, pietre ponce etc.) au creat mari probleme navigatorilor.

Vasele care navigau de obicei prin Strâmtoarea Sondelor nu s-au mai putut apropia de această zonă timp de câteva luni.

Resturile plutitoare au ajuns în Oceanul Indian în luna septembrie.

Un fragment uriaș a ajuns chiar și la Durban în Africa de Sud (la peste 8.000 km de locul erupției).

Pe plaja din Zanzibar, apa a aruncat oase umane și rămășițele cadavrelor a doi tigri din Sumatra.

La mai multe luni de la catastrofă mările din jurul Indoneziei erau pline de cadavre care pluteau printre resturile vulcanice.

În urma erupției puternice coșul, porțiunile superioare ale rezervorului magmatic și partea centrală a vulcanului s-au prăbușit și a rămas o calderă inactivă.

Totuși, în 1927–1928 a reînceput activitatea vulcanică și a răsărit din mare un con vulcanic – Anak Krakatau („Fiul lui Krakatoa”).

De atunci noul vulcan și-a continuat neîntrerupt activitatea, insula continuând să se extindă cu 13 cm pe săptămână, ajungând la un diametru de aprox. 4 km și o înălțime de 200 m.

Cercetătorii au descoperit că apele din jurul insulei sunt complet lipsite de viață.

Conform datelor consemnate de autoritățile coloniale olandeze care administrau pe atunci arhipelagul indonezian, numărul de victime înregistrate imediat după erupții a fost de 36.417.

Însă numărul victimelor rezultate în zilele următoare a atins cifra totală de peste 120.000 de morți.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

26 august 1885 - S-a născut scriitorul francez Jules Romains (pseudonim pentru Louis Farigoule): romanul-fluviu “Oameni de ispravă”; (m. 14 august 1972).

 

26 august 1886 - Alexandru D. Rădulescu, medic chirurg român, scriitor, membru titular al Academiei Romane, a pus bazele Societatii Romane de Ortopedie; (n.Focşani; d.11.04.1979, Bucureşti).

 

26 august 1886 - S-a născut Alexandru D. Rădulescu, medic, membru al Academiei Române, al Academiei de Chirurgie din Paris.

De numele său se leagă înfiinţarea la Cluj, în 1921, pentru prima dată în România, a unui spital de ortopedie.

În 1931 a pus bazele Societăţii române de ortopedie; (m. 11 aprilie 1979).

 

26 august 1888 - S-a născut Constantin Pantazi, general român (d. 1946)

Constantin Pantazi (n. 26 august 1888, Călărași - d. 23 ianuarie 1958, Râmnicu Sărat) a fost un general de armată român și ministru al apărării în perioada 23 ianuarie 1942 - 23 august 1944. A fost unul din cei mai fideli adepți ai generalului Ion Antonescu - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin Pantazi – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin Pantazi (n. 26 august 1888, Călărași – d. 23 ianuarie 1958, Râmnicu Sărat) general de armată român și ministru al apărării în perioada 23 ianuarie 1942 – 23 august 1944.

A fost unul din cei mai fideli adepți ai generalului Ion Antonescu.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

26 august 1906 - S-a născut Albert Bruce Sabin, microbiolog de origine poloneză, descoperitorul vaccinului antipoliomelitic; (d. 1993).

 

26 august 1910 - S-a născut Maica Tereza, călugăriță catolică de origine albaneză, laureată a Premiului Nobel (1979), (d. 1997)

Mother Teresa of Calcutta; 1986 at a public pro-life meeting in Bonn, Germany - foto: ro.wikipedia.org

Mother Teresa of Calcutta; 1986 at a public pro-life meeting in Bonn, Germany – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Maica Tereza, născută Anjezë Gonxhe Bojaxhiu (n. 26 august 1910, Skopje, Provincia otomană Kosovo, Imperiul Otoman – d. 5 septembrie 1997, Calcutta, India) și canonizată de Biserica Catolică cu numele de Sfânta Tereza de Calcutta, a fost o călugăriță catolică de origine albaneză care a fondat ordinul Misionarii Carității în Kolkata (Calcutta), India în 1950.

Timp de peste 45 de ani, ea a îngrijit săracii, bolnavii, orfanii și muribunzii, conducând și extinderea Misionarilor carității, mai întâi în toată India, apoi și în alte țări.

A întemeiat ordinul „Misionarele Carității”.

A primit Premiul Nobel pentru Pace în anul 1979.

A primit D.D.h.c. (Doctor of Divinity honoris causa) de la Universitatea din Serampore.

A fost beatificată de Biserica Catolică în 19 octombrie 2003.

La 4 septembrie 2016 a avut loc canonizarea Fericitei Maici Tereza de Calcutta, la Vatican, în Piața Sfântul Petru.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

26 august 1914 - S-a născut scriitorul Julio Cortazar (romane: “Bestiar”, “Învingătorii”, scenarii de film: “Blow up”); (m. 12 februarie 1984).

 

26 august 1920 - Secretarul de Stat al SUA Bainbridge Colby a semnat documentele celui de-al nouăsprezecelea amendament al Constituţiei, care dă femeilor drept la vot.

 

26 august 1938 - A încetat din viaţă Millosh Gjergi Nikolla Migjeni, poet şi prozator, considerat unul dintre întemeietorii literaturii albaneze moderne; (n. 13 octombrie 1911).

 

26 august 1939 - Guvernul şi Marele Stat Major polonez cer României sprijinul pentru tranzitarea prin ţara noastră a materialului de război destinat Poloniei. Cererea este satisfăcută de guvernul român.

 

26 august 1940 - S–a născut Ion G. Dumitrache, inginer, profesor universitar, membru fondator şi preşedinte al Societăţii Române de Bioinginerie şi Biotehnologie, membru fondator al Societăţii Române de Automatică şi Informatică Tehnică.

 

26 august 1944 - Generalul Charles de Gaulle a intrat în Parisul eliberat de sub ocupatia nazistă.

General de Gaulle and his entourage stroll down the Champs-Élysées following the liberation of Paris in August 1944 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

General de Gaulle and his entourage stroll down the Champs-Élysées following the liberation of Paris in August 1944 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

26 august 1945 - A decedat Franz Werfel, scriitor austriac, unul dintre întemeietorii curentului literar numit expresionism. (“Cerul furat”); (n. 1890).

 

26 august 1947 - S–a născut Nicolae Dobrin, fotbalist român (d. 2007)

Nicolae Dobrin (n. 26 august 1947, Pitești – d. 26 octombrie 2007, Pitești), cunoscut și ca Gâscanul sau Prințul din Trivale, a fost un fotbalist român.

Istoria fotbalului românesc îl reține ca pe unul din cei mai mari fotbaliști români, un maestru al driblingului și al fentei, un model în executarea paselor și a loviturilor libere.

A fost ales de trei ori Cel mai bun fotbalist al României, în anii 1966, 1967 și 1971.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

26 august 1950 - S-a născut Mihai Mălaimare, actor si regizor român, fondator si director Teatrul Masca, om politic, deputat (n. Botosani).

 

26 august 1950 - S-a născut scriitorul italian Cesare Pavese.

 

26 august 1955 - A avut loc prima transmisie TV color (NBC) a unui meci de tenis din cadrul Cupei Davis.

 

26 august 1955 - S-a născut Emil Hurezeanu, jurnalist, realizator programe TV.I n anul 1983, s-a stabilit în Germania unde a primit azil politic.

A fost director al secţiei române a postului de radio Deutsche Welle din Köln (1995-2002) (volumul de interviuri ‘‘ Cutia neagră” 1997); (n. Sibiu)

 

26 august 1957 - S-a născut cantaretul suedez de origine nigeriana Dr. Alban.

 

26 august 1966 - Declanşarea luptei armate a poporului namibian, sub conducerea SWAPO, pentru eliberarea de sub ocupaţia regimului rasist al Africii de Sud.

 

26 august 1972 - S-a deschis la Munchen in Republica Federala Germania a XX-a editie a Jocurilor Olimpice Moderne (26 august -10 septembrie).

Jocurile Olimpice de vară din 1972 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Jocurile Olimpice de vară din 1972 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

A XX-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la München, în Germania de Vest, în perioada 26 august – 11 septembrie 1972.

München a câștigat dreptul de a organiza jocurile olimpice în iulie 1966 în detrimentul orașelor Detroit, Madrid și Montreal.

A fost a doua oară când Jocurile Olimpice s-au desfășurat în Germania, după Olimpiada din 1936 de la Berlin.

Au participat 121 de țări și 7.124 de sportivi.

Jocurile Olimpice au fost marcate și umbrite de răpirea și uciderea a 11 sportivi israelieni de către organizația teroristă palestiniană Septembrie Negru.

La deschiderea Jocurilor Olimpice de la Tokio din anul 2021, CIO a decis păstrarea unui moment de reculegere în amintirea acestei crime.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

26 august 1972 - A încetat din viaţă Sir Francis Chichester, câştigătorul primei curse transatlantice.

În 1966, în 226 de zile, a realizat prima cursă solitară în jurul lumii, la bordul ambarcaţiunii “Gipsy Moth IV”, în urma acestui succes fiind înnobilat de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii (n. 17 septembrie 1901).

 

26 august 1974 - Portugalia a recunoscut independenţa coloniei sale Guineea-Bissau; recunoaşterea oficială a intrat în vigoare începând cu 10 septembrie 1974.

 

26 august 1974 - A decedat Charles Lindbergh, aviator american, primul care a traversat Oceanul Atlantic în zbor;  (n. 1902).

Charles Augustus Lindbergh, Jr. (n. 4 februarie 1902 – d. 26 august 1974), cunoscut și ca "Lucky Lindy" (Norocosul Lindy) sau "The Lone Eagle" (Vulturul solitar), a fost un pilot american, de origine suedeză, unul din pionierii zborurilor de lungă durată, devenit faimos pentru efectuarea primului zbor solo non-stop transatlantic în 1927 - Charles Lindbergh, fotografie de Harris & Ewing, c.1927 - preluat de pe ro.wikipedia.org

Charles Lindbergh, fotografie de Harris & Ewing, c.1927 – preluat de pe ro.wikipedia.org

Charles Augustus Lindbergh, Jr. (n. 4 februarie 1902 – d. 26 august 1974), cunoscut și ca “Lucky Lindy” (Norocosul Lindy) sau “The Lone Eagle” (Vulturul solitar), a fost un pilot american, de origine suedeză, unul din pionierii zborurilor de lungă durată, devenit faimos pentru realizarea unui zbor transatlantic fără escală de la New York la Paris în 1927.

Conform unor opinii, Lindbergh și-ar fi stricat enormul renume pe care l-a cucerit datorită performanțelor sale de aviator, prin implicarea puternică în mișcarea menită să împiedice intrarea Statelor Unite ale Americii în cel de-al doilea război mondial.

După alte opinii, Lindbergh ar fi dovedit patriotism și deosebit curaj prin susținerea unei cauze pe care el o considera justă în ciuda pierderii suportului publicului.

cititi mai mult pe: www.agerpres.roen.wikipedia.org

 

26 august 1976 - A încetat din viaţă Lotte Lehmann, soprană germană, stabilită, în 1945, în SUA; (n. 27 februarie 1888).

 

26 august 1977 - După multe dezbateri, Adunarea Naţională a adoptat Legea 101, sau Carta limbii franceze in Canada.

Această lege prevede utilizarea exclusivă a limbii franceze in provincia canadiana Quebec în cadrul Adunării Naţionale şi instanţele de judecată, in afaceri şi publicitate, precum şi instruirea în limba franceză, cu excepţia vorbitorilor nativi de limba engleza.

 

26 august 1978 - Sigmund Jahn , primul cosmonaut german, zboara la bordul navei sovietice Soyuz 31.

 

26 august 1978 - A încetat din viaţă Charles Boyer, actor de film american de origine franceză.

Aprimit Premiul Oscar special în 1942, pentru promovarea relaţiilor culturale franco-americane: “Lumina de gaz”, “Cum să furi un milion”; (n. 28 august 1897).

 

26 august 1980 - S-a născut Macaulay Culkin, actor american, interpretul principal din filmul ”Singur acasă”.

 

26 august 1981 - Sonda Voyager 2 a ajuns la maximă apropiere de Saturn, trecând la 101.000 km de planetă.

Voyager 2 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Voyager 2 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La 26 august 1981, Voyager 2 a trecut la 161.000 km de centrul planetei Saturn, la 9 luni după Voyager 1.

În timp ce trecea în spatele lui Saturn (văzut de pe Pământ), Voyager 2 a sondat atmosfera superioară a planetei adunând informații despre profilele atmosferice de temperatură și densitate.

Voyager 2 a constatat că, la nivelurile de presiune superioare (7 kilopascali presiune), temperatura lui Saturn era de 70 de grade Kelvin (-203 °C), în timp ce, la cele mai profunde niveluri măsurate (120 kilopascali), temperatura creștea la 143 K (-130 °C).

S-a descoperit că polul nord era mai rece cu 10 kelvini, deși acest lucru poate fi sezonier.

Sonda a fost direcționată astfel încât să poată obține vizualizări mai bune ale sateliților decât Voyager 1.

După survolul lui Saturn, platforma ghidată de instrumente s-a oprit temporar, determinând calculatorul principal să anuleze măsurătorile și să piardă o mulțime de date. 24 de ore mai târziu, inginerii misiunii au reușit să remedieze problema platformei (cauzată de o suprasolicitare care și-a epuizat temporar lubrifiantul), dar situația a fost restaurată definitiv 3 zile mai târziu după trimiterea instrucțiunilor de către echipele de la sol.

Traiectoria a permis sondei să utilizeze asistența gravitațională a lui Saturn pentru a se muta la următoarea destinație: Uranus.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

26 august 1987 - A fost demolată Biserica Sfântul Spiridon Vechi din Bucureşti.

 

26 august 1988 - S-a născut Cristina Neagu, jucătoare de handbal profesionistă.

Cristina Georgiana Neagu (n. 26 august 1988, în București) este o jucătoare profesionistă de handbal din România.

În prezent, ea evoluează la clubul CSM București.

Cristina Neagu este singura handbalistă din istoria acestui sport recompensată de patru ori cu titlul de Cea mai bună handbalistă IHF a anului.

Din anul 2016, Cristina Neagu este și căpitanul echipei naționale a României.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org

 

26 august 1989 - A încetat din viaţă scriitorul american Irving Stone: “Agonie şi extaz”, “Turnul Nebunilor”, “Paria”; (n. 14 iulie 1903).

 

26 august 1999 - Rusia incepe al doilea razboi cecen (26 august 1999 – 31 mai 2000), ca răspuns la invazia fortelor cecene in Daghestan.

Al Doilea Război Cecen (26 august 1999 – 31 mai 2000) - Artileria rusă bombardează poziţiile rebelilor în apropierea satului Duba-Iurt, în ianuarie 2000 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Al Doilea Război Cecen (26 august 1999 – 31 mai 2000) – Artileria rusă bombardează poziţiile rebelilor în apropierea satului Duba-Iurt, în ianuarie 2000 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Al Doilea Război Cecen, în a doua sa fază cunoscut drept Războiul din Caucazul de Nord, a fost o operaţiune militară de amploare lansată de Federaţia Rusă începând din 26 august 1999, ca răspuns la invadarea Daghestanului de către Brigada Internaţională Islamică de Menţinere a Păcii (IIPB).

Invadarea Daghestanului a fost declanşatorul celui de-al Doilea Război Cecen.

În august şi septembrie 1999, Şamil Basaev, în asociere cu sauditul Ibn al-Khattab, comandantul mujahedinilor, au condus două armate de până la 2.000 de ceceni, daghestanezi, arabi, mujahedini străini şi militanţi wahabişti din Cecenia în republica vecină Daghestan.

În acest război s-a înregistrat pentru prima dată folosirea de muniţie cu exploziv combustibil (FAE) în zonele populate, cu precădere în satul Tando.

La jumătatea lui septembrie 1999, militanţii au fost alungaţi din satele ocupate şi respinşi înapoi în Cecenia.

Cel puţin câteva sute de insurgenţi au fost ucişi în lupte.

Tabăra federală rusă a raportat 279 lucrători ucişi şi aproximativ 900 răniţi.

Spre sfârşitul lui august şi în septembrie 1999, Rusia a declanşat o masivă campanie aeriană de bombardament asupra Ceceniei, cu scopul declarat de a-i alunga pe militanţii care invadaseră Daghestanul în luna anterioară.

Pe 26 august 1999, Rusia a recunoscut că efectuează raiduri de bombardament în Cecenia.

Se consideră că loviturile aeriene ruseşti au obligat peste 100,000 de ceceni să-şi părăsească locuinţele pentru a se refugia în zone mai sigure; republica vecină a Inguşetiei a apelat la ajutor din partea Naţiunilor Unite pentru a face faţă zecilor de mii de refugiaţi.

Pe 2 octombrie 1999, Ministerul Rus pentru Situaţii de Urgenţă a recunoscut că 78,000 de persoane s-au refugiat din calea bombardamentelor ruseşti din Cecenia, majoritatea îndreptându-se către Inguşetia, unde soseau într-un număr de 5.000 până la 6.000 pe zi.

Pe 22 septembrie 1999, ministrul adjunct de Interne Igor Zubov a declarat că trupele ruseşti au încercuit Cecenia şi că erau pregătite să o recucerească, dar strategii militari avertizaseră că o ofensivă terestră se va solda probabil cu pierderi grele de partea rusă.

Spre sfârşitul lui septembrie, forţele ruseşti executaseră deja incursiuni repetate pe teritoriul cecen şi ocupaseră anumite suprafeţe.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

26 august 2004 - Preşedintele ucrainean, Leonid Kucima, a inaugurat canalul Bâstroe, în pofida criticilor venite din Romania si din Occident.

Canalul traversează o rezervaţie protejată din Delta Dunării şi permite Ucrainei să aibă acces navigabil la Marea Neagră. România a înaintat la Curtea Internaţională de la Haga dosarul litigiului privind canalului Bâstroe.

 

26 august 2008 - Preşedintele rus Dmitri Medvedev, a anunţat că Rusia recunoaşte unilateral independenţa fostelor regiuni georgiene separatiste, republicile Abhazia şi Osetia de Sud.

 

26 august 2009 – Madonna a concertat pentru prima dată în România în fața a aproximativ 70.000 de spectatori din Parcul Izvor din București.

 

26 august 2020 - La Ordinea Zilei

Evenimentele Zilei de 15 august în Istorie

Al doilea asediu arab al Constantinopolului, așa cum este descris în traducerea bulgară din secolul al XIV-lea a Cronicii Manasses (15 iulie/august 717 – 15 august 718)

foto preluat de pe en.wikipedia.org

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org

 

15 august este a 227-a zi a calendarului gregorian și a 228-a zi în anii bisecți. Mai sunt 138 de zile până la sfârșitul anului.

 

Sărbători Religioase ale Zilei de 15 august


 

Biserica Ortodoxă Română

(✝) Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului - foto preluat de pe basilica.ro

Adormirea Maicii Domnului – foto preluat de pe basilica.ro

Adormirea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorită pe 15 august. Această sărbătoare comemorează moartea, învierea și slăvirea Maicii Mântuitorului. Sărbătoarea mărturisește că Maica Domnului „a fost luată” de Dumnezeu în împărăția cerească a lui Hristos, în deplinătatea vieții ei sufletești și trupești.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică

(†) Adormirea Maicii Domnului

 

Biserica Romano-Catolică

(†) Adormirea Maicii Domnului; Sf. Tarciziu, martir

 

Biserica Anglicană

Sfânta Maria. Adormirea Maicii Domnului

 

Sărbători naționale ale Zilei de 15 august


 

România - Ziua Marinei Române și a Forțelor Navale – la sărbătoarea ortodoxă a Sfantei Marii

Ziua Marinei Române este sărbătorită în fiecare an, la 15 august, odată cu sărbătoarea creştină a Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. Tradiţia sărbătoririi Marinei Române la 15 august, odată cu sărbătoarea Sfintei Maria – Praznicul Adormirii Maicii Domnului, a fost reluată după 1990.

Ziua Marinei Române a fost instituită prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004, iar în anul 2009 această zi a fost declarată sărbătoare naţională.

Potrivit site-ului www.navy.ro, Ziua Marinei Române a fost consacrată ca sărbătoare a marinarilor români la 15 august 1902, fiind strâns legată de sărbătoarea religioasă a Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni.

La acea dată, evenimentul a fost marcat în Portul Constanţa, la bordul Crucişătorului ”Elisabeta”, printr-un Te-Deum oficiat în prezenţa ministrului de război, Dimitrie A. Sturdza, urmat de serbarea marinărească propriu-zisă.

Crucişătorul Elisabeta a fost nava amiral a Flotei Militare Române între anii 1888 - 1918. Nava fost numită după prima regină a României, Elisabeta. Cu acest crucişător, Grigore Antipa a participat timp de nouă luni, în 1893, la o expediţie ştiinţifică internaţională în jurul Mării Negre. Nava a fost pusă la dispoziţia lui Antipa de către regele Carol I al României - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Crucişătorul Elisabeta a fost nava amiral a Flotei Militare Române între anii 1888 – 1918. Nava fost numită după prima regină a României, Elisabeta. Cu acest crucişător, Grigore Antipa a participat timp de nouă luni, în 1893, la o expediţie ştiinţifică internaţională în jurul Mării Negre. Nava a fost pusă la dispoziţia lui Antipa de către regele Carol I al României - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

De atunci, manifestările au crescut în amploare de la an la an. În anul 1912, manifestarea a fost pusă sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regina Elisabeta, iar la 15 august 1936, în cadrul serbărilor, a fost botezat primul submarin românesc, ”Delfinul”.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

India - Independența față de Marea Britanie (1947)

Italia - Ferragosto

Republica Congo - Independența față de Franța (1960)

Liechtenstein – Sărbtoare națională

Coreea de Nord și Coreea de Sud - Gwangbokjeol – „Ziua eliberării de sub colonialismul japonez”, Coreea de Sud; Jogukhaebangui nal, Coreea de Nord

Polonia - Ziua Forțelor Armate

Japonia - Ziua principală a Festivalului O-bon,

SUA - Ziua Victoriei asupra Japoniei

 

Evenimentele Zilei de 15 august în Istorie:


 

- 15 august 1248 – A fost pusă piatra de temelie a Domului din Köln;

- 15 august 1947 — Rajul Britanic a fost desființat după ce a fost recunoscută independența Indiei;

- 15 august 1916 – Germania a declarat război României;

- 15 august 1917 – A început 15 august Bătălia de la Varniţa şi Muncelu (15/28 august – 21 august/3 septembrie 1917)

- 15 august 2007 – Cutremurul din Peru (2007)

 

15 august 718 - A început al doilea asediu arab asupra capitalei bizantine Constantinopol.

Al Doilea Asediu Arab al Constantinopolului (15 July/Augusta 717 – 15 August 718) Parte a războaielor bizantino-arabe - (Flota arabă a fost distrusă de Focul grecesc.) foto preluat de pe en.wikipedia.org

Al Doilea Asediu Arab al Constantinopolului (15 July/Augusta 717 – 15 August 718) Parte a războaielor bizantino-arabe – (Flota arabă a fost distrusă de Focul grecesc.) foto preluat de pe en.wikipedia.org

Al Doilea Asediu Arab al Constantinopolului (717 – 718) a fost un atac combinat pe mare și pe pământ realizat de arabi în scopul ocupării capitalei Imperiului Bizantin, Constantinopol.

Forțele terestre arabe, conduse de Maslama ibn Abdal Malik, s-au adunat în afara zidurilor masive ale cetății, dar au fost decimate de o epidemie de ciumă și în cele din urmă distruse de armata bulgară.

Flota arabă a fost distrusă cu focul grecesc și rămășițele sale au fost scufundate ulterior, datorită unei furtuni care i-a surprins pe arabi în timpul retragerii.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

15 august 778 - În Bătălia din Pasul Roncevaux ariergarda francilor comandata de Roland, nepotul lui Charlemagne, împreună cu convoiul de provizii al unei armate france a fost atacat de basci rebeli, lupta ramanand celebra datorita descrierii sale in faimosul „Chanson de Roland”, opera medievala scriosa trei secole mai tarziu.

Bătălia de la Pasul Roncevaux (15 august 778) Parte a campaniei lui Carol cel Mare în Peninsula Iberică - (pictură anonimă din secolul al XV-lea cu Bătălia de la Pasul Roncevaux) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Pasul Roncevaux (15 august 778) Parte a campaniei lui Carol cel Mare în Peninsula Iberică – (pictură anonimă din secolul al XV-lea cu Bătălia de la Pasul Roncevaux) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Conform Cântecului lui Roland, Pasul Roncevaux este locul unde Roland a murit alături de întreaga ariergardă francă în Bătălia din Pasul Roncevaux din 778, un punct în istoria bascilor ce a condus la fondarea Regatului de Pamplona.

În apropriere se găsește o piatră comemorativă pe locul unde, conform tradiției, Roland și-a dat sufletul.

cititi mai mult despre Batalia din Pasul Roncevaux pe en.wikipedia.org

 

15 august 927 - Trupele musulmane (numite in epoca Sarazini), cuceresc si distrug orasul italic Taranto.

 

15 august 1248 - A fost pusă piatra de temelie a Domului din Koln, una dintre marile reusite arhitectonice ale Evului Mediu european.

Domul din Köln – foto: ro.wikipedia.org

Domul din Köln (în germană Kölner Dom) este un monument istoric și de arhitectură, catedrală a Arhiepiscopiei romano-catolice de Köln, una din cele mai vechi episcopii din Germania.

Patronul protector al domului este Sfântul Petru.

Catedrala din Köln a fost construită între anii 1248-1473 și este un important loc de pelerinaj deoarece aici se află moaștele Celor Trei Magi.

Actuala catedrală a fost construită din ordinul arhiepiscopului Konrad von Hochstaden, pe locul uneia din secolul al VIII-lea.

Catedrala are o înălțime de 157 m, fiind – după Münsterul din Ulm – a doua biserică ca înălțime în Germania.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

15 august 1261 - Mihail al VIII-lea Paleologul a fost încoronat în catedrala Sfânta Sofia, restaurând astfel Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin)

Mihail al VIII-lea Paleologul a fost împărat al Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin) între 1259 - 1282. A rămas celebru prin recucerirea Constantinopolului în 1261, după 57 de ani în care cetatea fusese sub stăpânirea Imperiului Latin de Constantinopol - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mihail al VIII-lea Paleologul – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mihail al VIII-lea Paleologul a fost împărat al Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin) între 1259 – 1282.

A rămas celebru prin recucerirea Constantinopolului în 1261, după 57 de ani în care cetatea fusese sub stăpânirea Imperiului Latin de Constantinopol.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

15 august 1530 - A fost terminată construcţia Mânăstirii Humor, ctitorie a marelui logofăt Teodor Bubuiog; opera a zugravului Toma de la Suceava.

Biserica Mănăstirii Humor – foto: ro.wikipedia.org

Mănăstirea Humor (denumită uneori și Mănăstirea Humorului) este o mănăstire ortodoxă din România, construită în anul 1530 în satul Mănăstirea Humorului din comuna omonimă (aflată în prezent în județul Suceava) de către marele logofăt Toader Bubuiog.

Biserica mănăstirii are hramurile Adormirea Maicii Domnului (sărbătorit în fiecare an pe 15 august) și Sfântul Mucenic Gheorghe (sărbătorit la 23 aprilie).

Mănăstirea Humorului a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004 la poziția 292, având codul de clasificare SV-II-a-A-05570.

Ansamblul mănăstiresc este format din patru obiective:

- Biserica „Adormirea Maicii Domnului” și „Sf. Gheorghe” – construită în 1530 și având codul SV-II-m-A-05570.01

- Ruinele caselor mănăstirești – datând din sec. XVI – XVIII și având codul SV-II-m-A-05570.02

- Turnul clopotniță – datând din sec. XIX și având codul SV-II-m-A-05570.03

- Turnul lui Vasile Lupu – construit în 1641 și având codul SV-II-m-A-05570.04

În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a inclus Biserica „Adormirea Maicii Domnului” și „Sf. Gheorghe” a Mănăstirii Humor, împreună cu alte șapte biserici din nordul Moldovei (Arbore, Pătrăuți, Moldovița, Probota, „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Sucevița și Voroneț), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei.

 

15 august 1534 - Sfântul Ignaţiu de Loyola a întemeiat Ordinul Iezuit.

Ignațiu de Loyola (1491 – 1556), fondatorul iezuiților – foto: ro.wikipedia.org

Sfântul Ignațiu de Loyola, născut Ignacio (Íñigo) López de Loyola, (n. 23 octombrie 1491, Azpeitia, Țara Bascilor, Spania – d. 31 iulie 1556, Roma) a fost principalul fondator și primul superior general al Societății lui Isus (Ordinul Iezuit). E faimos ca autor al exercițiilor spirituale.

Emblema Ordinului Iezuit – foto: ro.wikipedia.org

Societatea lui Isus (Societas Iesu/Jesu (S.J.) în latină) este un ordin călugăresc al Bisericii Catolice, ordin aflat în serviciul direct al papei.

 

15 august 1537 - A fost intemeiat orasul Asuncion, actuala capitala a statului Paraguay.

 

15 august 1539 - Regele Francisc I stabilește prin Edictul de la Villers-Cotterêts ca în administrație să se folosească numai limba franceză în loc de latină.

Francisc I al Franței (franceză François I) (12 septembrie 1494 – 31 martie 1547) a fost rege al Franței între anii 1515 și 1547, fiind fiul lui Charles d’Angoulême și al Louisei de Savoia.

Întâi, conte de Angoulême și duce de Valois, el i-a succedat la tron vărului său Ludovic XII, prin căsătoria cu fiica acestuia, Claude a Franței.

 

15 august 1595 - Oastea otomană a ocupat Bucureştiul. Unele biserici au fost transformate în moschei, iar mânăstirea lui Alexandru Vodă a fost fortificată.

 

15 august 1714 - A murit Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești, cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și sfetnicul Ianache (n. 1654)

Constantin Brâncoveanu (n. 1654 – d. 15/26 august 1714) a fost domnul Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române - Constantin Brâncoveanu și cei patru fii (în medalioane) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin Brâncoveanu și cei patru fii (în medalioane) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin Brâncoveanu (n. 1654 – d. 15/26 august 1714) a fost domnul Țării Românești între anii 1688 și 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române.

Mare boier, nepot de soră al domnului Șerban Cantacuzino, el a moștenit și a sporit o avere considerabilă, care consta în proprietăți imobile, bunuri mobile și sume de bani depuse la bănci din străinătate.

În timpul în care a domnit, Țara Românească a cunoscut o lungă perioadă de pace, de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale, în urma sa rămânând un mare număr de ctitorii religioase și un stil arhitectural eclectic ce-i poartă numele.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

15 august 1728 - A murit Marin Marais, compozitor și violist francez (n. 1656)

Marin Marais, pictură de André Bouys, 1704 – foto: ro.wikipedia.org

Marin Marais (n. 31 mai 1656 – d. 15 august 1728) a fost un violist și un compozitor francez din perioada barocă.

 

15 august 1758 - A murit Pierre Bouguer, matematician și astronom francez (n. 1698)

Pierre Bouguer, pictat de Jean-Baptiste Perronneau – foto: ro.wikipedia.org

Pierre Bouguer (n. 16 februarie 1698 la Le Croisic Loire-Atlantique – d. 15 august 1758 la Paris) a fost un matematician, geofizician, geodez și astronom francez. A studiat la Colegiul Iezuiților din Vannes. A fost profesor de hidrodinamică.

În 1730 a câștigat Premiul Academiei de Științe pentru o lucrare referitoare la proiectarea navală. În 1735 a fost trimis în Peru, împreună cu alți savanți, unde timp de 7 ani au măsurat meridianele sudice și au confirmat prevederile lui Isaac Newton relativ la turtirea Pământului la poli.

În 1732 a studiat pentru prima dată Curbele de urmărire (Curbes de poursuite). În 1748 a inventat heliometrul.

 

15 august 1769 - La Ajaccio, in insula Corsica, se naște Napoleon Bonaparte, devenit mai tîrziu imparatul Napoleon I, lider politic şi militar al Franţei, ale cărui acţiuni au influenţat puternic politica europeană si istoria începutului de secolul al XIX-lea.

Napoleon Bonaparte (în franceză: Napoléon Bonaparte; n. 15 august 1769, Ajaccio, Corsica - d. 5 mai 1821, în insula Sfânta Elena), cunoscut mai târziu ca Napoleon I și inițial ca Napoleone di Buonaparte, a fost un lider politic și militar al Franței, ale cărui acțiuni au influențat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea - in imagine, Napoleon în cabinetul său de lucru, de Jacques-Louis David, 1812. - foto: ro.wikipedia.org

Napoleon în cabinetul său de lucru, de Jacques-Louis David, 1812. – foto: ro.wikipedia.org

La 15 august 1769, la Ajaccio, insula Corsica, se naște Napoleon Bonaparte (în franceză: Napoléon Bonaparte; d. 5 mai 1821, în insula Sfînta Elena), cunoscut mai tîrziu ca Napoleon I şi iniţial ca Napoleone di Buonaparte, lider politic şi militar al Franţei, ale cărui acţiuni au influenţat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea.

S-a specializat pe profilul de ofiţer de artilerie si a devenit popular în timpul Primei Republici Franceze dupa ce a condus campanii reuşite împotriva Primei şi celei de-a Doua Coaliţii, care luptau împotriva Franţei.

"Încoronarea lui Napoleon" este o pânză pictată de Jacques-Louis David în perioada 1805-1807. Tabloul se găsește la Muzeul Louvre, Paris - foto: ro.wikipedia.org

“Încoronarea lui Napoleon” este o pânză pictată de Jacques-Louis David în perioada 1805-1807. Tabloul se găsește la Muzeul Louvre, Paris – foto: ro.wikipedia.org

În 1799 a organizat o lovitură de stat şi s-a proclamat Prim Consul; cinci ani mai târziu s-a încoronat ca Împărat al francezilor.

În prima decadă a secolului al XIX-lea a opus armatele Imperiului Francez împotriva fiecări puteri majore europene şi a dominat Europa continentală printr-o serie de victorii militare.

A menţinut sfera de influenţă a Franţei prin constituirea unor alianţe extensive şi prin numirea prietenilor şi membrilor familiei în calitate de conducători ai altor ţări europene sub forma unor state clientelare franceze.

 

15 august 1771 - S-a născut sir Walter Scott, prozator, creator al romanului istoric englez si european (“Ivanhoe”, “Rob Roy”); (d. 21.09.1832).

Sir Walter Scott (1771-1832) (portret de Henry Raeburn, 1822) – foto: ro.wikipedia.org

Sir Walter Scott (15 august 1771 – 21 septembrie 1832) a fost un scriitor scoțian prolific și un poet popular în Europa în timpul vieții sale.

Se poate spune că Scott a fost primul autor de limbă engleză care a avut o carieră internațională în timpul vieții, cu mulți cititori din întreaga Europa, Australia și America de Nord.

Poeziile și proza lui sunt încă citite și multe din scrierile lui rămân scrieri de referință atât pentru literatura engleză, cât și pentru literatura scoțiană. Printre operele sale celebre se numără “Ivanhoe”, “Rob Roy”, “The Lady of The Lake”, “Waverley”, “The Heart of Midlothian” și “The Bride of Lammermour”. Există un număr de traduceri ale operelor lui Sir Walter Scott în limba română.

 

15 august 1794 - S-a născut Elias Magnus Fries, botanist suedez (d. 1878)

Elias Magnus Fries – foto: ro.wikipedia.org

Elias Magnus Fries (n. 15 august 1794, Femsjö, Jönköpings län – d. 8 februarie 1878, Uppsala) a fost un botanist suedez și specialist în micologie. El este privit, împreună cu compatriotul său Christian Hendrik Persoon, fondator al taxonomiei moderne (micologiei sistematice) în cadrul regnului Fungi. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Fr.

 

15 august 1795 - În Franța livrele sunt înlocuite în mod oficial de franci.

 

15 august 1806 - A fost pusă piatra de temelie a Arcului de Triumf din Paris, cu ocazia zilei de naștere a lui Napoleon I.

Arcul de Triumf din Paris – foto: en.wikipedia.org

Arcul de Triumf (Arc de Triomphe în franceză) este un monument situat în Paris, în Place de l’Étoile, la extremitatea vestică a bulevardului Champs-Élysées. Se află pe o esplanadă circulară cu un diametru de 120 m, la intersecția a douăzeci bulevarde, cum ar fi Kléber, Grande Armée, Wagram și Champs-Élysées.

Își are originea într-un discurs pronunțat de Napoleon Bonaparte după bătălia de la Austerlitz, pe 2 decembrie 1805: „Va veți întoarce acasă sub arcuri de triumf.” Un decret adoptat pe 18 februarie 1806 a lansat lucrările, finanțate prin contribuțiile ale Grande Armée.

Piatra de temelie s-a pus pe 18 august 1806, ziua de naștere a lui Napoleon.

Lucrările s-au suspendat după căderea Primului Imperiu în 1815, apoi s-au reluat sub conducerea lui Jean-Nicolas Huyot în 1826, în timpul domniei lui Ludovic al XVIII-lea. Huyot a realizat antablamentul, bolta ogivală pentru a susține dalajul superior, și bolta cu casete a arcului principal.

Ludovic-Filip și prim-ministrul său Adolphe Thiers au ales programul iconografic al altoreliefurilor și sculptorii:

Plecarea voluntarilor din 1792 (și cunoscut sub numele La Marseillaise) de către François Rude, Triumful din 1810 de către Jean-Pierre Cortot, Rezistența din 1814 și Pacea din 1815 de către Antoine Étex. Construirea s-a terminat în 1836 dub îndrumarea arhitectului Guillaume-Abel Blouet.

Arcul a fost inaugurat pe 29 iulie 1836 pentru a sărbători cea de-a șasea aniversare a „Revoluției din iulie”, care a adus la putere Monarhia din Iulie.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

15 august 1843 - A avut loc deschiderea Parcului Tivoli din Copenhaga.

Parcul Tivoli, vedere aeriană – foto: ro.wikipedia.org

Parcul Tivoli (sau simplu Tivoli) este un parc de distracții din centrul capitalei Danemarcei, Copenhaga. Parcul Tivoli a fost construit în anul 1843, de Georg Carstensen. Proprietarul acestui loc de distracții a primit aprobarea de a pune bazele acestui parc de la regele Danemarcei Christian al VIII-lea în anul 1841.

Construcția parcului a început pe data de 1 mai 1843.

Chiar de la deschiderea sa, la 15 august 1843, parcul a avut un succes deosebit, cu un număr de 175.000 de vizitatori în sezonul de deschidere (cu remarca că acel sezon a fost foarte scurt, parcul fiind deschis doar în perioada estivală).

Unul din renumiții vizitatori de atunci a fost chiar bine cunoscutul scriitor de povești Hans Christian Andersen, care a fost plăcut impresionat de acest loc de distracții. Tivoli are în componența sa și o sală de concerte.

 

15 august 1848 - M. Waldo Hanchett a inventat scaunul de dentist.

 

15 august 1870 - În „Convorbiri Literare” a fost publicat poemul eminescian „Epigonii”.

(…) Iară noi? noi, epigonii?… Simțiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măști râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeați în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!

Și de-aceea spusa voastră era sântă și frumoasă,
Căci de minți era gândită, căci din inimă era scoasă,
Inimi mari, tinere încă, deși voi sunteți bătrâni.
S-a întors mașina lumii, cu voi viitorul trece;
Noi sântem iarăși trecutul, fără inimi, trist și rece;
Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin! (…)

cititi mai mult pe ro.wikisource.org

 

15 august 1881 - A încetat din viaţă, la Rusăneşti, jud. Olt, Alexandru Golescu (Negru sau Arăpilă) (n.1819), om politic român. A participat, alături de marele său prieten Nicolae Bălcescu, la revoluţia din 1848 din Ţara Românească.

A fost secretar al Guvernului provizoriu şi agent al acestui guvern în Occident. Militant pentru Unirea din 1859, ministru şi prim-ministru în timpul domniei lui Al. I. Cuza.

 

15 august 1888 - A apărut, la Bucureşti, cotidianul “Adevărul” (1888-1916; 1919-1937 şi 1946-1951; din 25.12.1989), cel mai longeviv din istoria presei româneşti, după „Universul”; fondatorul şi primul director al ziarului a fost Alexandru V. Beldiman.

 

15 august 1892 - S-a născut Louis Victor de Broglie, fizician francez, laureat al Premiului Nobel; (d. 19.03.1987).

Louis Victor de Broglie (1892-1987) – foto: ro.wikipedia.org

Louis-Victor-Pierre-Raymond, al 7-lea duce de Broglie (n. 15 august 1892 – d. 19 martie 1987) a fost un fizician francez, laureat al Premiului Nobel pentru descoperirea unui anumit tip de unde (vezi Dualismul corpuscul-undă).

Louis de Broglie a fost ales membru în Academia Franceză pe 12 octombrie 1944.

 

15 august 1896 - S-a născut regizorul de teatru şi film Sică Alexandrescu; a fost vreme îndelungată regizor al Teatrului Naţional din Bucureşti; (d. 6 august 1973).

Sică Alexandrescu – foto: ro.wikipedia.org

Sică Alexandrescu (n. 15 august 1896, București – d. 6 august 1973, Cannes, Franța) a fost un regizor român format la școala realistă a lui Paul Gusty.

A montat comedii ale lui Gogol și Goldoni și lucrări dramatice românești și rusești dintre care fac parte „O chestiune personală” de Alexandru Stein, „Anii negri” de Aurel Baranga și N. Moraru.

A fost prim regizor artistic la Teatrul Național “I. L. Caragiale”. A fost de două ori laureat al Premiului de Stat. În anii 1940 a reușit să întrunească toate teatrele importante din București, realizând – fie ca regizor sau ca director de teatru – spectacole cu distribuții extraordinare, în care chiar și rolurile mici erau ținute de mari actori. Între ele:

- „Azilul de noapte” (Gorki), cu: Tony Bulandra, Geoge Vraca, G. Storin, Romald Bulfinski, Beate Fredanov, Jules Cazaban, Dina și Tanti Cocea, Ion Mortun, Talianu, Agnia Bogoslava, Fifi Harand

- „Tâlharii” (Schiller), cu: George Vraca, Mihai Popescu, Dina Cocea, Cristofor Etterle, Ion Iancovescu, Ciprian

- “O noapte furtunoasă” (Caragiale), cu: Alex. Giugaru, Florica Demion, Leny Caler, Ion Iancovescu, G. Timica, Silvia Dumitrecu-Timica.

 

15 august 1903 - S-a născut Ştefan Marius Milcu, om de stiinta considerat, alături de Constantin I. Parhon, creatorul şcolii româneşti de endocrinologie (n.Craiova; d. 01.12.1997).

 

15 august 1912 - S-a născut Grigore Gheba, matematician român (d. 2004)

Grigore Gheba (n. 15 august 1912, Poienița, Dumitrești, Vrancea, România – d. 6 septembrie 2004, București, România) a fost un general de armată și profesor de matematică român. A scris peste 30 de culegeri de probleme de matematică, tipărite în peste 6 milioane de exemplare. Prima culegere sub semnătura sa a apărut în 1948; a fost o culegere de nivel elementar și mediu, în special de algebră și geometrie - (Tânărul Grigore Gheba, înainte de a pleca pe front) foto preluat de pe adevarul.ro

Tânărul Grigore Gheba, înainte de a pleca pe front - foto preluat de pe adevarul.ro

Grigore Gheba a fost un general de armată și profesor de matematică român. A scris peste 30 de culegeri de probleme de matematică, tipărite în peste 6 milioane de exemplare. Prima culegere sub semnătura sa a apărut în 1948; a fost o culegere de nivel elementar și mediu, în special de algebră și geometrie.A urmat liceul la Râmnicu-Sărat.

Apoi a făcut școala de ofițeri la Bacău, obținând gradul de sublocotenent. În 1936 s-a căsătorit cu Lilica Popescu.

La începutul războiului a luptat pe front la artilerie împotriva rușilor, în Transnistria. În 1942 a căzut prizonier și a trecut prin 3 lagăre de prizonieri. Gheba s-a înscris apoi în Divizia Tudor Vladimirescu și a luptat împotriva nemților.

A fost rănit de două ori și a primit 8 decorații. Considerat cel mai important autor de culegeri de matematică din România, Gheba a fost un om al cărui destin a fost presărat cu numeroase dezamăgiri. A fost prizonier în lagărele din Siberia, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În 1975 i s-a interzis să-și mai publice culegerile, din cauză că devenise prea celebru în propria-i țară, lucru care i-a deranjat pe șefii partidului comunist. După război a urmat Facultatea de Matematică de la Universitatea București.

Prima sa culegere de matematică a apărut în 1958, iar ultima în 2004, când împlinise deja 91 de ani. Faima lui Gheba a atins maximul prin anii 1975.

În 1957, la doi ani după moartea primei soții, s-a recăsătorit cu Lucreția.La 6 septembrie 2004, dimineața, a făcut un atac de cord.

A murit fără să-și termine noile culegeri pe care se pregătea să le publice.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgadevarul.ro

 

15 august 1914 - A fost inaugurat Canalul Panama. O ceremonie oficială de deschidere este omisă din cauza izbucnirii primului război mondial în Europa.

Un remorcher îndreptându-se către capătul canalului dinspre Caraibe – foto: ro.wikipedia.org

Canalul Panama (spaniolă: Canal de Panamá) este un canal important care traversează istmul Panama în America Centrală, legând oceanele Atlantic și Pacific.

Construcția canalului a reprezentat unul dintre cele mai mari proiecte de inginerie întreprinse vreodată. A avut un impact enorm asupra navigației, deoarece navele nu mai trebuie să treacă pe drumul periculos prin Pasajul Drake și Capul Horn în punctul cel mai sudic al Americii de Sud.

O navă care pleacă de la New York către San Francisco, dacă trece prin canal, parcurge în total 9.500 km, mult sub distanța de 22.500 km pe care o presupunea ruta ocolitoare pe la Capul Horn (strâmtoarea Magellan).

Canalul taie istmul Panama de la Oceanul Pacific în partea de sud-est la Oceanul Atlantic în partea de nord-vest – foto: ro.wikipedia.org

Deși conceptul unui canal în Panama datează de la începutul secolului al XVI-lea, prima încercare de construcție a avut loc începând cu 1880 sub conducere francezului Ferdinand de Lesseps.

După ce această încercare a eșuat, lucrul a fost terminat în cele din urmă de Statele Unite, și canalul s-a deschis în 1914.

Construcția canalului, de o lungime de 77 km, a fost presărată de probleme, cum ar fi bolile (în special malaria și febra galbenă) și enormele alunecări de teren.

Se estimează că la construcția canalului au murit până la 27 500 de muncitori.

De la deschidere, canalul a avut un succes enorm, și este în continuare un element indispensabil al navigației internaționale.

În fiecare an prin canal trec mai mult de 14 000 de nave, transportând mai mult de 20378 milioane de tone de marfă.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org

 

15 august 1916 - Germania a declarat război României (în prima conflagraţie mondială), dupa ce la 14/27.VIII.1916 România declarase război Austro-Ungariei.

Trupe române trecând Carpații (august 1916) - foto: ro.wikipedia.org

Trupe române trecând Carpații (august 1916) – foto: ro.wikipedia.org

Deși legată de Imperiul Austro-Ungar printr-un tratat secret de alianță, din 1883, România alege să se declare neutră la izbucnirea ostilităților, în iulie 1914, prevalându-se de interpretarea clauzelor relative la „casus foederis”.

În anii neutralității, guvernul liberal condus de Ion I.C. Brătianu a adoptat o atitudine de expectativă, în ciuda faptului că toate părțile implicate în conflict au făcut presiuni asupra României combinate cu promisiuni, pentru a li se alătura.

În august 1916, România primește un ultimatum să decidă dacă dorește să se alăture Antantei „acum ori niciodată”. Sub presiunea cererii ultimative, guvernul român acceptă să intre în război de partea Antantei, deși situația de pe fronturile de luptă nu era una favorabilă.

După o serie de victorii tactice rapide în Transilvania asupra unor forțe austro-ungare copleșite din punct de vedere numeric, armata română va suferi în toamna anului 1916 o serie de înfrângeri zdrobitoare, ceea ce va forța autoritățile statului să se refugieze în Moldova, permițând inamicului să ocupe două treimi din teritoriul național, inclusiv capitala București.

Cauzele principale ale înfrângerii Armatei României în campania anului 1916, de forțe germane și austro-ungare semnificativ inferioare numeric, au fost ingerințele politice majore în actul conducerii militare, incompetența, impostura și lașitatea unei părți semnificative a eșalonului militar de conducere, precum și lipsa de adecvare a pregătirii și dotării trupelor pentru tipul de război purtat.

Trupele germane intrând în București,6 decembrie 1916 - foto: ro.wikipedia.org

Trupele germane intrând în București, 6 decembrie 1916 – foto: ro.wikipedia.org

În iarna lui 1916 și primăvara anului 1917, sub conducerea unui nou „leadership” militar (generalii Prezan, Christescu, Grigorescu, Averescu, Văitoianu etc.) și cu sprijinul substanțial al Misiunii Militare Franceze conduse de generalul Henri Berthelot, Armata României a fost reorganizată și instruită pe baze moderne adaptate cerințelor războiului. Campania din vara anului 1917 a fost una de succes, reușindu-se, în faza inițială, înfrângerea trupelor Puterilor Centrale în bătăliile de la Mărăști, Oituz și Mărășești.

Planificatorii militari români intenționau ca în continuare să dezvolte această ofensivă pentru a începe eliberarea teritoriului ocupat, dar izbucnirea revoluției în Imperiul Rus a dus la abandonarea acestor planuri și trecerea din nou la defensiva strategică.

Situația pe frontul de est a evoluat într-un mod negativ, astfel încât după ce Rusia a încheiat pacea de la Brest-Litovsk cu Puterile Centrale, România a fost nevoită să ceară armistițiul și apoi să fie nevoită să iasă din război și să semneze o pace separată în condiții umilitoare, în primăvara lui 1918.

Din fericire, refuzul regelui Ferdinand, care a amânat la nesfârșit gestul formal de a semna acest tratat, a făcut posibilă reînceperea ostilităților în ultimele două zile ale războiului, prezervând în acest mod statutul României de stat beligerant la Conferința de Pace de la Paris.

 

15 august 1917 - Bătălia de la Varniţa şi Muncelu (15/28 august – 21 august/3 septembrie 1917). Ofensiva armatei germano-austro-ungare este oprită de armata română cu preţul unor grele pierderi.

În cursul acestei bătălii cade eroic, la datorie, Ecaterina Teodoroiu, “Eroina de la Jiu”. Acţiuni de luptă desfăşurate în timpul Primului Război Mondial, în cadrul ofensivei germano-austro-ungare, lansată pentru contrabalansarea eşecurilor înregistrate în bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.

În acest scop, comandamentul german optează pentru atacarea sectorului Muncelu, ocupat de trupele ruseşti, considerat a fi cel mai slab apărat.

În dimineaţa zilei de 28 august 1917, soldaţii inamici atacă poziţiile ruseşti în dreptul localităţii Ireşti (jud. Vrancea), trupele ruse opunând o slabă rezistenţă.

Prudenţa manifestată de germano-austro-ungari în urmărirea ruşilor, permite ocuparea poziţiilor acestora de către trupele române, care reuşesc oprirea celor germane.

După îndelungi tratative, forţele ruse sunt convinse să-şi reia poziţiile.

cititi mai mult pe: enciclopediaromaniei.rowww.agerpres.ro

 

15 august 1923 - În Weimar începe prima expoziție a Școlii de artă Bauhaus.

 

15 august 1931 - A apărut primul număr al ziarului comunist „Scânteia”.

Al doilea număr din Scînteia Poporului – foto: ro.wikipedia.org

Scînteia a fost organul de presă al Partidului Comunist Român, înainte de căderea lui în decembrie 1989. Urmașul ziarului Scînteia este ziarul Adevărul. Ziarul Scânteia (după ortografia vremii, devenit Scînteia în urma reformei ortografice din 1953) a apărut ilegal între 15 august 1931 și octombrie 1940 în condițiile regimului burghezo-moșieresc.

Începând din 21 septembrie 1944 activitatea acestui tip de presă a fost acceptată, prin „Scînteia” înțelegându-se acel „factor mobilizator în lupta oamenilor muncii pentru înfăptuirea hotărîrilor guvernului, pentru victoria socialismului în patria noastră”.

Scînteia 21 decembrie 1989 – foto: ro.wikipedia.org

Prima echipă a Scînteii a fost, din declarațiile făcute de Silviu Brucan, o adunătură de analfabeți și oameni ai muncii, însă numai gazetari nu. Redactorul șef de atunci, Miron Constantinescu, după caracterizarea succintă făcută de Brucan, era „un filozof tobă de carte care avea nevoie de un căligraf și de un grămătic să-i facă articolele inteligibile”.

Îndeobște, întreaga echipă era atipică, deoarece, din descrierile lui Silviu Brucan, fiecare avea un cusur. Așadar, era vorba despre Pavel Chirtoacă, specialistul în agricultură, ce avea „o figură scheletică măcinată de boli după anii de pușcărie, Demenyi Iosif Ardeleanu, care știa mai bine ungurește decât românește, Stela Moghioroș, care știa mai bine rusește decât românește și Matei Socor, care știa mai bine muzică decât gazetărie”.

Miron Constantinescu (n. 13 decembrie 1917, Chișinău; d. 18 iulie 1974, București) a fost un sociolog marxist, istoric, om politic comunist român, membru titular al Academiei Române (1974) – foto: ro.wikipedia.org

Singurul care mai avusese experiență gazetărească, după cum se autodefinea, era Silviu Brucan, aflat pe postul de secretar general de redacție. Așadar, după spusele acestuia, majoritatea membrilor ce întregeau prima echipă a ziarului Scînteia din 21 septembrie 1944, erau amatori, neprofesioniști, în ceea ce privește gazetăria.

Brucan a ocupat postul de redactor-șef adjunct al ziarului partidului până în 1956, el fiind un „ideolog neînduplecat” ce „a încurajat pe vremea aceea adunarea cu forța a populației țărănești în gospodăriile colective și ceruse pedeapsa capitală pentru cei care se opuneau preluării puterii de către comuniști

Trădătorii clasei muncitoare vor fi nimiciți
După ce a dat cea mai grea contribuție de jertfă românească pe altarul măreței lupte antifasciste, clasa muncitoare din România se află în fruntea asaltului de nimicire a fiarei hitleriste și a uneltelor ei din țară, aducând sprijinul cel mai prețios, cel mai dârz, plin de abnegație și sacrificiu pentru sprijinirea războiului nostru just împotriva Germaniei hitleriste. Cu elan patriotic, cu o hotărâre nezdruncinată, clasa muncitoare din România pune temelia reconstrucției țării după devastările, jafurile și nelegiuirile bestiale ale călăilor naziști, antonescieni și legionari, pășind cu fermitate la ridicarea României democratice de mâine.”
— Silviu Brucan, Scânteia, anul I, nr. 96, 29 decembrie 1944, p. 3.’

 

15 august 1931 - S-a născut Richard F. Heck, chimist american (Reacția Heck), laureat Nobel (d. 2015)

Richard F. Heck in 2010 – foto: en.wikipedia.org

Richard Fred Heck (n. 15 august 1931, Springfield, Massachusetts – d. 10 octombrie 2015, Manila) este un chimist american care a obținut Premiul Nobel pentru Chimie în 2010.

 

15 august 1932 - A murit generalul Traian Moșoiu. (n. 1868)

Traian Moşoiu (n. 2 iulie 1868 la Tohanul Nou - d. 15 august 1932, Bucureşti) a fost un general român în Armata Română, în perioada 1918 - 1919, care a participat la eliberarea Transilvaniei. În perioada 2 martie 1920 - 12 martie 1920 a fost şi ministru de Război - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Traian Moşoiu - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Traian Moșoiu (n. 2 iulie 1868 la Tohanul Nou – d. 15 august 1932, București) a fost un general român în Armata Română, în perioada 1918 – 1919, care a participat la eliberarea Transilvaniei. În perioada 2 martie 1920 – 12 martie 1920 a fost și ministru de Război.

S-a remarcat în luptele pentru eliberarea teritoriului României de sub ocupaţia Puterilor Centrale în timpul primului război mondial (1916-1919). După război, ca ministru (de război, al comunicaţiilor sau al lucrărilor publice), s-a ocupat de reorganizarea şi refacerea armatei, a economiei şi a administraţiei, grav afectate de conflagraţia mondială (n.2.VII.1868).

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

15 august 1935 - Steagul cu svastica devine drapelul Germaniei naziste.

 

15 august 1935 - A murit Paul Signac, pictor francez (n. 1863)

 

15 august 1936 - A murit Grazia Deledda, scriitor italian, laureat al Premiului Nobel (n. 1871)

Grazia Deledda în 1926 – foto: ro.wikipedia.org

Grazia Deledda (n. 27 septembrie 1871, Nuoro, Sardinia — d. 15 august 1936) a fost o scriitoare italiană, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1926.

Motivația Juriului Nobel

“…pentru scrierile sale de inspirație idealistă în care, cu o plastică claritate, zugrăvește viața de pe insula ei natală și pentru profunzimea și simpatia cu care se ocupă de problemele omenești în general

 

15 august 1944 - A murit Ștefania Mărăcineanu, fiziciană română (n. 1882)

Ștefania Mărăcineanu (n. 18/30 iunie 1882, București, România – d. 15 august 1944, București, România) a fost o chimistă și fiziciană română de renume internațional, care a formulat teorii despre radioactivitate, radioactivitatea artificială și procedeul de declanșare artificială a ploii - Ștefania Mărăcineanu in 1913 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 Ștefania Mărăcineanu in 1913 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ștefania Mărăcineanu (n. 17 iunie 1882, fiind declarată pe 18 iunie 1882, București – d. 15 august 1944, deși în documentele Cimitirului Bellu apare pe 18 martie 1947) a fost o chimistă și fiziciană română de renume internațional, care a formulat teorii despre radioactivitate, radioactivitatea artificială și procedeul de declanșare artificială a ploii.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

15 august 1944 - S-a născut Gianfranco Ferre, celebru creator de moda italian; (d.17.06.2007).

Designerul de modă Gianfranco Ferre a fost o figură unică în lumea modei italiene, fiind cunoscut drept un ”arhitect al modei” pentru creaţiile sale parcă sculptate. Cel care avea să devină unul dintre marii creatori de modă ai secolului XX, s-a născut la 15 august 1944, la Legnano, în nordul Italiei.

cititi mai mult pe: www.agerpres.ro; en.wikipedia.org

 

15 august 1944 - A inceput Operațiunea Dragoon (15 august 1944 – 14 septembrie 1944), invazia sudului Franței de către Aliați.

Operation Dragoon (15 August – 14 September 1944) Part of Mediterranean and Middle East Theatre and the European Theatre of World War II (The Operation Dragoon invasion fleet) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Operation Dragoon (15 August – 14 September 1944) Part of Mediterranean and Middle East Theatre and the European Theatre of World War II (The Operation Dragoon invasion fleet) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Operațiunea Dragoon a fost o invazie a sudului Franței care a avut loc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial la 15 august 1944. Invazia a început printr-o parașutare a trupelor aliate (1st Airborne Task Force), fiind urmată de un atac puternic al unor elemente din Armata a 7-a Americană și, peste o zi, de forțe ale Armatei 1 Franceze.

Operațiunea a avut ca rezultat retragerea sub atac aliat constant al Germaniei naziste din sudul Franței și ocuparea poziții de-a lungul Munților Vosgi. În ciuda faptului că a fost o operațiune militară complexă, Operațiunea Dragoon nu este foarte bine cunoscută; având loc spre sfârșitul războiului și fiind umbrită de Operațiunea Overlord

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

15 august 1945 - Împăratul Hirohito anunță la radio capitularea necondiționată a Japoniei.

Reprezentanții japonezi aflați la bordul vasului USS Missouri în timpul ceremoniei de pe 2 septembrie 1945 – foto: ro.wikipedia.org

Capitularea Japoniei din august 1945 a pus capăt luptelor celui de-al doilea război mondial. Pe 10 august 1945, după invadarea Manciuriei de către Uniunea Sovietică și bombardamentele atomice de la Hiroșima și Nagasaki, liderii japonezi au decis în timpul unei conferințe imperiale (gozenkaigi) să accepte în principiu termenii capitulării necondiționate așa cum fuseseră ei stabiliți de Aliați prin așa numita „declarație de la Potsdam”.

Au trebuit însă să mai treacă însă câteva zile cu lupte în spatele ușilor închise, inclusiv cu o tentativă de lovitură de stat, până când împăratul Hirohito s-a adresat națiunii prin intermediul radioului, anunțand pe 15 august acceptarea condițiilor impuse de Aliați.

Infanteriști marini americani în timpul luptelor din Okinawa. Okinawa era considerată trambulina pentru asaltul final al insulelor din arhipelagul nipon – Operațiunea Downfall – foto; ro.wikipedia.org

În discursul său, împăratul punea accentul pe rolul bombardamentelor atomice în luarea deciziei sale. O copie a discursului de pe 17 august destinată forțelor armate japoneze nu menționa bombardamentele nucleare, dar punea accentul pe invazia sovietică. În prezent există o controversă cu privire la motivele din spatele deciziei japoneze de capitulare. Pe 28 august, a început ocupația Japoniei.

Pe 2 septembrie, guvernul japonez a semnat actele capitulării, care au pus în mod oficial capăt celui de-al doilea război mondial. În ciuda capitulării de pe 2 septembrie, au mai existat câteva unități japoneze izolate care au refuzat să se predea, iar un număr de soldați japonezi rătăciți au continuat lupta și nu s-au predat luni sau chiar ani de zile.

cititi mai mult despre Capitularea Japoniei (2 septembrie 1945) pe www.unitischimbam.ro

 

15 august 1947 - Rajul Britanic a fost desființat după ce a fost recunoscută independența Indiei.

Proclamarea independenței Indiei. Sărbătoare națională. Mişcarea de eliberare naţională condusă de Mahatma Gandhi şi Jawaharlal Nehru a obligat Marea Britanie să acorde Indiei deplina sa independenţă, proclamată la 26.01.1950.

India Britanică (Rajul Britanic), 1909 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

India Britanică (Rajul Britanic), 1909 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

British Raj, Imperiul Britanic (rāj – “domnie” în limba hindi) sau mai simplu India Britanică au fost termenii folosiţi pentru subcontinentul indian, pentru colonia India şi pentru perioada istorică 1858 – 1947 în care Imperiul Britanic a stăpânit regiunea. Regiunea în discuţie includea provincii administrate direct de autorităţile coloniale britanice, (aşa numita „Indie Britanică”) dar şi o serie de principate guvernate de o serie de principi locali, care recunoşteau autoritatea puterii suzerane a Coroanei Britanice.

Aceste principate, care aveau diverse tratate cu Coroana Britanică, se bucurau de un anumit grad de autonomie locală dar acceptau protectoratul şi completa reprezentare în cadrul relaţiilor externe a Regatului Unit.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Mahatma Gandhi şi premierul britanic Ramsay MacDonald (în stânga lui) la Conferinţa celei de-a doua mese rotunde de la Londra, octombrie 1931 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mahatma Gandhi şi premierul britanic Ramsay MacDonald (în stânga lui) la Conferinţa celei de-a doua mese rotunde de la Londra, octombrie 1931 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

India, oficial Republica India, este o țară din sudul Asiei. India se află pe locul 7 în ierarhia țărilor după suprafață, pe locul doi după numărul locuitorilor și este statul democratic cu cei mai mulți locuitori.

India are o zonă de coastă cu o lungime de 7000 de km și granițe cu Pakistan la vest, Nepal, Republica Populară Chineză și Bhutan la nord-est, și Bangladesh și Myanmar la est. În Oceanul Indian, ea este adiacentă cu țările insulare Sri Lanka, Maldive și Indonezia.

Jawaharlal Nehru sharing a light moment with Mohandas Karamchand Gandhi, Mumbai, 6 July 1946 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Jawaharlal Nehru sharing a light moment with Mohandas Karamchand Gandhi, Mumbai, 6 July 1946 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Cămin al civilizației văii Indului, centrul a importante drumuri comerciale și vaste imperii, India a jucat un rol major în istoria umanității.

Religii precum Hinduismul, Sikhismul, Budismul și Jainismul își au originea în India, în timp ce Islamul și Creștinismul se bucură de o bogată tradiție aici.

Colonizată ca parte a Imperiului Britanic în secolul nouăsprezece, India și-a câștigat independența în 1947 ca națiune unificată după un efort susținut depus în această direcție.

Atât populația țării, cât și flora și fauna, aspectul geografic și sistemul climatic sunt printre cele mai diversificate din întreaga lume. De asemenea India este țara de origine a piperului.

India, oficial Republica India, este o țară din sudul Asiei. India se află pe locul 7 în ierarhia țărilor după suprafață, pe locul doi după numărul locuitorilor și este statul democratic cu cei mai mulți locuitori - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

India – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În prima jumătate a secolului XX a fost lansată o luptă de independență la nivel național de către Congresul Național Indian și alte organizații politice.

În anii 20 și 30 cu mișcarea condusă de Mahatma Gandhi, milioane de persoane au participat la o campanie de neascultare civilă de masă.

În 15 august 1947, India a obținut independența în fața Marii Britanii, dar a fost divizată în două teritorii independente, un domeniu al Indiei și un domeniu al Pakistanului, conform legii musulmane.

Trei ani mai târziu, în 26 ianuarie 1950, India a devenit republică și a intrat în vigoare o nouă constituție.

După independență au apărut diverse religii și caste în diverse părți ale țării, care însă au făcut față diferitelor obstacole create de toleranță și reformele constituționale.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

15 august 1947 - În România s-a adoptat o nouă reformă monetară.

În sume limitate, în funcție de profesia deținătorilor, schimbarea banilor s-a facut la raportul de 20.000 lei vechi pentru 1 leu nou.

Familiile de țărani puteau schimba cel mai mult: 5 milioane de lei, iar dacă aveau dovada că au livrat statului cota de produse mai aveau voie să schimbe în plus 2,5 milioane.

Urmau apoi salariații, pensionarii și cei cu profesii liberale recunoscute oficial, cu 3 milioane de lei.

Restul a avut dreptul să schimbe 1,5 milioane de lei vechi.

Sumele neschimbate s-au blocat în conturi.

 

15 august 1948 - În partea de sud a Peninsulei Coreene, este fondată Republica Coreea.

 

15 august 1950 - S-a născut prinţesa Ana (Anne Elizabeth Alice Louise), fiica Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

 

15 august 1951 - Lotul fruntaşilor PNŢ (Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Victor Rădulescu-Pogoneanu, Ilie Lazăr, Nicolae Carandino) a fost transferat la Sighet.

 

15 august 1960 - Proclamarea independenţei Republicii Congo.

 

15 august 1963 - S-a născut Alejandro González Iñárritu, regizor de film mexican. Alejandro González Iñárritu (n. 15 august 1963) este un regizor de film mexican. El este al doilea regizor mexican care a câștigat atât Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor, cât și premiul pentru cel mai bun regizor al Directors Guild of America, după Alfonso Cuarón în 2014.

De asemenea, el este al doilea regizor mexican care a câștigat Prix de la mise en scene (premiul pentru cel mai bun regizor) la Festivalul de Film de la Cannes (2006), după Luis Buñuel în 1951. Toate cele cinci filme artistice ale sale lansate până în 2014, Amores perros (2000), 21 Grams (2003), Babel (2006), Biutiful (2010) și Birdman (2014), au fost apreciate de critici și au fost nominalizate la Premiile Oscar.

 

15 august 1965 - La Viena a avut loc o întâlnire între Ceaușescu și Todor Jivkov.

 

15 august 1967 - A murit René Magritte, pictor belgian, reprezentant al suprarealismului (n. 21.11.1898).

Portretul lui Magritte în fața tabloului său La perspective amoureuse, 1961 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Portretul lui Magritte în fața tabloului său La perspective amoureuse, 1961 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

René François Ghislain Magritte (n. 21 noiembrie 1898, Lessines, Hainaut, Belgia — d. 15 august 1967, Bruxelles) a fost un pictor belgian, reprezentant de frunte al suprarealismului în pictură.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

15-17 august 1968 - A avut loc vizita de stat a lui Nicolae Ceaușescu în Cehoslovacia (semnarea Tratatului de prietenie, colaborare și asistență mutuală cu durată de 20 de ani).

 

15 august 1969 - S-a deschis festivalul de muzica pop Woodstock. Au participat aproximativ 500 000 de tineri iubitori ai genului, această manifestare fiind reprezentativă pentru generaţia anilor 60, generaţia “hippy”; (15-17 august).

Woodstock Music & Art Fair - foto: ro.wikipedia.org

Woodstock Music & Art Fair (informal, Woodstock sau Festivalul Woodstock) a fost un festival de muzică intitulat „Trei zile de pace și muzică”, ținut pe terenul (2,4 km2) unui fermier numit Max Yasgur, în apropierea cătunului White Lake, în orașul Bethel, New York (stat), în perioada 15-18 august 1969.

Bethel este situat la 43 mile (69 km) sud-vest de orasul Woodstock, New York (stat)

La o reuniune ce a avut loc cu trei zile înainte evenimentului, organizatorii au simțit că au două opțiuni. O opțiune a fost de a îmbunătăți gardul și securitatea, lucru care ar putea fi putut conduce la violență.

A doua opțiune consta în investirea tuturor resurselor pentru a finaliza scena. Nimeni nu bănuise numărul mare de persoane ce se strânsese mai devreme cu o săptămână de începerea programelor anunțate.

Part of the crowd on the first day of the festival – foto: en.wikipedia.org

În ziua de vineri, la prânz coloanele de mașini se deplasau cu 10 km în 5 ore, ajungând ca în cele din urmă șoferii să-și abandoneze mașinile pe șosele, ultimii 10/20 km parcurgându-i pe jos.

Gardul a fost tăiat cu o noapte inainte de concert de către UAW/MF(Up Against the Wall Motherfuckers), lucru ce a determinat mult mai multă lume să vină la festival.

Până la urmă, pe aceea pajiște s-au înghesuit o jumătate de milion de oameni, trei sferturi de milion fiind nevoiți să se întoarcă, după ce s-au convins că nu mai pot înainta.

Pe parcursul zilelor de 15, 16, 17 și 18 august, pe scena amplasata la ferma lui Yasgur au cântat cele mai cunoscute nume ale vremii. Este vorba despre 32 de recitaluri live.

 

15 august 1971 - Bahrain își câștigă independența față de Marea Britanie.

 

15 august 1972 - S-a născut actorul american Ben Affleck.

Ben Affleck – foto: ro.wikipedia.org

Benjamin Geza Affleck-Boldt (n. 15 august 1972, Berkeley, California, SUA), cunoscut mai mult ca Ben Affleck, este un actor, scenarist, producător și regizor de film american. Considerat mai ales la începuturile carierei doar o figură frumoasă a Hollywood-ului,

Affleck a reușit să se impună mai ales prin rolurile sale din pelicule controversate și stranii precum Dogma sau Good Will Hunting, capodoperă care i-a adus și un Premiu Oscar pentru cel mai bun scenariu, scris în colaborare cu bunul său prieten Matt Damon.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.imdb.com; www.facebook.com; www.instagram.com; twitter.com

 

15 august 1975 - În timpul loviturii militare de stat din Bangladesh, prim-ministru Mujibur Rahman și familia lui au fost uciși.

 

15 august 1979 - Led Zeppelin a lansat albumul, “In Through The Out Door“.

In Through The Out Door este al optulea album de studio al trupei engleze de rock Led Zeppelin și ultimul înregistrat înainte de moartea lui John Bonham și destrămarea formației din 1980.

A fost înregistrat pe parcursul a trei săptămâni în noiembrie și decembrie 1978 la studiourile grupului ABBA, Polar în Stockholm, Suedia și lansat de Swan Song Records pe 15 august 1979. In Through The Out Door a fost al șaselea și ultimul disc ce a ajuns pe primul loc în America.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

15 august 1990 - A fost încoronat printul de Leichtenstein, Hans Adam al II-lea.

 

15 august 1990 - S-a născut Jennifer Lawrence, actriță americană.

Lawrence la premiera filmului The Hunger Games, 12 martie 2012 – foto: ro.wikipedia.org

Jennifer Shrader Lawrence (născută la 15 august 1990), cunoscută ca Jennifer Lawrence, este o actriță americană de film, voce și televiziune. Primul său rol important a fost ca unul din membrii echipei de bază a distribuției serialului de televiziune The Bill Engvall Show (2007 – 2009) al canalului de televiziune TBS.

Actrița a mai apărut în filmele independente The Burning Plain (în 2008) și Winter’s Bone (în 2010), pentru care a primit nominalizări pentru Premiul Oscar, Globul de Aur, Premiul Satellite, Independent Spirit Award și Screen Actors Guild Award pentru cea mai bună actriță.

La vârsta de 20 de ani, Jennifer Lawrence devenise a doua cea mai tânără actriță vreodată nominalizată pentru Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță. La vârsta de 22 de ani, Jennifer Lawrence a primit Premiul Oscar pentru rolul principal din comedia romantică Silver Linings Playbook (2012).

Actrița, care fusese foarte apreciată pentru acel rol, a mai primit ulterior și Globul de Aur, Screen Actors Guild Award, Satellite Award și Independent Spirit Award for Best Actress, printre alte aprecieri, făcând din ea cea mai tânără persoană vreodată nominalizată pentru două Premii Oscar pentru cea mai bună actriță și cea de-a doua cea mai tânără actriță, care să câștige premiul.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.imdb.com; www.facebook.com; www.instagram.com

 

15 august 1992 - A decedat Anda Calugareanu, indragita actrită si interpretă de muzică usoară si folk ; ( n.24.10.1946, Bucuresti).

Anda Călugăreanu – foto: cinemagia.ro

Anda Călugăreanu pe numele adevărat Anca Miranda Călugăreanu (n. 24 octombrie 1946, București – d. 15 august 1992) a fost o actriță și interpretă de muzică ușoară și folk. Prima apariție mai importantă a fost cu formația Sincron, la Sala Palatului din București, în anul 1965.

A colaborat ani de-a rândul la Cenaclul Flacăra.

O perioadă destul de îndelungată a format, împreună cu actorii Dan Tufaru, cu care a și fost căsătorită, și Florian Pittiș, un trio muzical-cupletistic, care, în regia lui Alexandru Bocăneț, a fost unul dintre punctele de atracție ale spectacolelor de estradă ale Televiziunii.

Rămân celebre cupletele sale alături de Toma Caragiu.

A luat parte la numeroase festivaluri și turnee în țară și peste hotare.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

15 august 1993 - În Paraguay, dictatura militară a generalului Andrés Rodríguez se termină. Juan Carlos Wasmosy devine primul președinte al țării ales democratic.

 

15 august 2000 - A avut loc prima întâlnire simbolica a familiilor separate dupa razboiul coreean, in conformitate cu Acordul semnat la 14 iunie 2000 intre cele doua state coreene; evenimentul a coincis cu aniversarea a 55 de ani de la eliberarea Peninsulei Coreene de sub ocupatia coloniala japoneza, comemorata de cele doua tari (1945).

 

15 august 2004 - Prințul Hans-Adam al II-lea transferă în mod oficial puterea de a lua decizii guvernamentale de zi cu zi fiului său cel mare, Prințul Moștenitor Alois. Din punct de vedere legal, Hans-Adam rămâne șef de stat.

 

15 august 2007 - Cutremurul din Peru (2007) – Un cutremur puternic de magnitudine 8 a lovit coasta Pacificului devastând Ica și diferite regiuni ale Peru omorând 514 oameni și rănind 1090.

Cutremurul din Peru din 2007 a fost un cutremur foarte puternic, care a lovit partea centrală a coastei Oceanului Pacific a țării în ziua de 15 august 2007 la orele 18:40:58 ora locală sau 23:40:58 UTC și a durat aproximativ două minute.

Epicentrul a fost localizat la circa 150 km sud-sud-vest de Lima la o adâncime de circa 30 de km. Centrul informativ al Serviciului Geologic al Statelor Unite (USGS National Earthquake Information Center) a raportat că a fost un cutremur foarte puternic, care a măsurat 8,0 pe scala Mercalli.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

15 august 2009  - A decedat compozitorul și interpretul român de muzică ușoară Florin Bogardo; (n. 1942).

Florin Bogardo (n. 16 august 1942, București — d. 15 august 2009, București) a fost un compozitor și cântăreț român de muzică ușoară. A debutat în calitate de compozitor în anul 1963. Printre cele mai cunoscute compoziții ale sale se numără „Să nu uităm (să iubim trandafirii)” (compusă în 1968 și cunoscută în interpretarea proprie și în versiunea Mihaelei Mihai), „Tu ești primăvara mea” (1973, mai cunoscută în interpretarea lui Aurelian Andreescu) și „Ani de liceu” (1986, cântată de autor alături de Stela Enache). Începând din 1976, Bogardo a scris și muzică de film.

 

15 august 2013 Institutul Smithsonian anunță descoperirea bassaricyon neblina, un mamifer din familia ratonilor, prima specie nouă de carnivore găsită în America în 35 de ani.

 

15 august 2021 Talibanii afgani capturează capitala Kabul; guvernul afgan se predă talibanilor.

Președintele Ashraf Ghani și vicepreședintele Amrullah Saleh au părăsit țara și se află în Tadjikistan

Cinci mii de combatanți ilegali sunt eliberați din închisoarea militară a bazei aeriene Bagram, fostă cea mai mare bază aeriană americană din țară.

 

15 august 2022 - David Popovici a câștigat două medalii de aur la Campionatele europene de natație din 2022.

Evenimentele Zilei de 13 august în Istorie

„Cucerirea Mexicului de către Cortés”, ulei pe pânză – Cucerirea spaniolă a Imperiului Aztec – Parte a colonizării spaniole a Americilor și a războaielor indiene mexicane (februarie 1519 – 13 august 1521 împotriva Imperiului Aztec, după 1522 – 17 februarie 1530 împotriva Imperiului Purépecha) 

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org

(articol in curs de editare)

 

13 august este a 225-a zi a calendarului gregorian și a 226-a zi în anii bisecți. Mai sunt 140 de zile până la sfârșitul anului.

 

Sărbători Religioase ale Zilei de 10 august


 

Biserica Ortodoxă Română

Odovania praznicului Schimbării la Față a Domnului; Mutarea moaștelor Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Cuv. Dorotei și Dositei

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică

Aducerea moaștelor sf. Maxim Mărturisitorulla Constantinopol (în 680)

 

Biserica Romano-Catolică

Sf. Ponțian, papă, martir; Hipolit, preot, martir

Papa Ponțian (în latină Pontianus) a deținut funcția papală în perioada anilor 230 – 235 – foto: ro.wikipedia.org

 

Sărbători internaționale ale Zilei de 12 august


 

Ziua internaţională a stângacilor (13 august)

Ziua internaţională a stângacilor se celebrează anual la 13 august. Marcarea acestei zile are în vedere sensibilizarea opiniei publice cu privire la dificultăţile şi frustrările cu care stângacii se confruntă în viaţa de zi cu zi.

În anul 1990 s-a constituit Clubul Stângacilor (“Left-Handers Club”) cu scopul de a menţine o legătură între stângacii din întreaga lume şi de a face cunoscute nevoile şi cerinţele acestora, potrivit www.lefthandersday.com.

În 1992, Clubul Stângacilor a iniţiat marcarea Zilei internaţionale a stângacilor, ca un eveniment anual, pentru a creşte gradul de conştientizare publică asupra avantajelor şi dezavantajelor de a fi stângaci.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Evenimentele Zilei de 13 august în Istorie


 

- 13 august 1521 — Forțele conchistadorului spaniol Hernán Cortés l-au capturat pe Cuauhtémoc și au cucerit capitala aztecă Tenochtitlan.

- 13/23 august 1595 – Bătălia de la Călugăreni;

- 13 august 1704 – O armată anglo-germano-neerlandeză a învins Franța și Bavaria în Bătălia de la Blenheim, unul din punctele de cotitură ale Războiului Succesiunii Spaniole.;

- 13 august 1864 – Legea rurală;

- 13 august 1913 — Inventatorul englez Harry Brearley a obținut pentru prima oară oțel inoxidabil într-un furnal electric.

- 13–25 august 1920 – Bătălia de la Varșovia din 1920

 

13 august 523 – Ioan I devine noul Papă după decesul Papei Hormisdas.

Papa Ioan I a fost Papă al Romei din 13 august 523,  pana la moartea sa, in 18 mai 526 - foto: ro.wikipedia.org

Papa Ioan I a fost Papă al Romei din 13 august 523, pana la moartea sa, in 18 mai 526 – foto: ro.wikipedia.org

Papa Ioan I (n. 470 d.Hr., Siena, Toscana, Italia – d. 20 mai 526 d.Hr., Ravenna, Regatul Ostrogot⁠(d)) a fost Papă al Romei în anii 523 – 526.

Ioan era din Siena (sau Castello di Serena, lângă Chiusdino) din Italia.

El a fost primul papă care a vizitat Constantinopolul cu o delegație.

Fiind diacon în Roma, Ioan, în măsura în care este cunoscut, a fost un susținător al antipapei Laurențiu. Î

n 506 și-a recunoscut greșelile, s-a dezis de Laurențiu și a cerut iertare de la papa Simachus.

Ioan era foarte slab în sănătate când a fost ales papă.

Regele arian Theodoric cel Mare al Italiei l-a trimis pe papa Ioan I, cu toate că acesta protesta, la Constantinopol, cu scopul de obține o reconciliere cu împăratul răsăritean Iustin I, care îi persecuta pe arieni prin decretul din 523.

La revenirea sa la Ravenna, capitala de atunci a Italiei, papa Ioan I a fost încarcerat din ordinul regelui ostrogot Theodoric cel Mare, care l-a bănuit de trădare.

Papa Ioan I a fost ținut sub stare de arest la Ravenna și a decedat din cauza relelor tratamente și a neglijenței.

Trupul său neînsuflețit a fost transportat la Roma, unde a fost îngropat în Bazilica Sf. Petru.

Mai târziu Ioan a fost canonizat ca martir pentru credință.

În artă, el a fost de obicei descris privind prin barele unei zăbrele sau în închisoare cu un diacon și subdiacon.

Este venerat în Ravenna și Toscana. Sărbătoarea lui – 18 mai, aniversarea zilei morții sale

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

13 august 1099 – Papa Pascal al II-lea îi succede Papei Urban al II-lea ca cel de-al 160-lea papă.

Papa Pascal al II-lea (născut Raniero; n. anii 1050, Galeata, Emilia-Romagna, Italia – d. 21 ianuarie 1118, Roma, Statele Papale) a fost papă al Romei în perioada 13 august 1099 - 21 ianuarie 1118 - Miniatura, secolul al XIV-lea - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Papa Pascal al II-lea – Miniatura, secolul al XIV-lea – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Papa Pascal al II-lea (născut Raniero; n. anii 1050, Galeata, Emilia-Romagna, Italia – d. 21 ianuarie 1118, Roma, Statele Papale) a fost papă al Romei în perioada 13 august 1099 – 21 ianuarie 1118.

Papa Pascal al II-lea s-a născut în provincia Romagna.

Pontificatul papei Pascal al II-lea stă sub semnul Convenției de la Sutri din 1111, care n-a fost privită cu ochi buni de clerici, întrucât Biserica renunța la bunurile oferite de puterea imperială, în timp ce împăratul renunța la învestitură.

În 1113 papa Pascal al II-lea a recunoscut Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta ca ordin religios

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

13 august 1391 - Prima atestare documentară a mănăstirii Peri (Transilvania), în “Tomos”- ul patriarhului ecumenic Antonie al IV – lea.

Noua biserica Peri - foto - blogprinvizor.ro

Noua biserica Peri – foto – blogprinvizor.ro

Pe malul drept al Tisei , in localitatea Peri ,pe pamantul Dragoiestilor , la inceputul secolului XIV sau dupa unii chiar in secolul XIII, s-a infiintat o sihastrie, intretinuta de strabunii lui Dragos, protector fiind Arhanghelul Mihail.

In prima jumatate a veacului al XIV-lea, comunitatile isihaste de pe Tisa Superioara s-au grupat la Sihastria Peri.

Tot cam atunci, Bogdan Voda, voievod de Maramures, intra pe paminturile Moldovei , si-l alunga pe BALC, fiul lui SAS si nepot al lui Dragos , care era vasal al regelui Ungariei si intemeiaza voievodatul Moldova.

Dupa venirea lui Bogdan Voda la tronul Moldovei, fratii Balcu si Drag au condus Tara Maramuresului, ca voievozi, vreme de 30 de ani. Luandu-l ca exemplu pe Bogdan, au vrut sa intemeieze si ei, la nord de Carpati, o tara romaneasca suverana .

Lupta lor cea mare a fost pentru pastrarea si impunerea ortodoxiei si au daruit manastirii Perii Maramuresului bunuri si pamanturi si au ridicat o biserica din piatra iar in 13 august 1391.

La cererea lor,cu acordul patriarhului Antonie al IV-lea al Constantinopolului , manastirea e ridicata la rangul de Stavropighie Patriarhala cu drept de jurisdictie asupra bisericilor din opt tinuturi , si timp de 312 ani aici si-a avut sediul Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului.

Cele opt tinuturi care s-au aflat sub jurisdictia Stavropighiei de la Peri au fost: Maramuresul, Salajul, Arva, Ugocea, Beregul, Ciceul, Ungurasul si Almasul Bihorean.

Pe 13 august 1391, printr-o diploma patriarhala, Manastirea Peri a fost instituita cu atribute episcopale, avandu-l ca intai episcop pe Simion Moldoveanul.

La Săpânţa-Peri a existat de asemenea una din scolile de caligrafie insemnate din Romania, aici au fost traduse si copiate in romana pentru prima data Psaltirea, Evanghelia, Legenda duminicii, Codicele Voroneţean si Faptele Apostolilor.

Manastirea Peri a fost distrusa si desfiintata in 1703, in timpul rascoalei antihabsburgice a lui Francisc Rakoczi al II-lea.

 

13 august 1516 – Se semnează Tratatul de la Noyon între Franța și Spania. Francisc I al Franței recunoaște pretenția lui Carol Quintul asupra Neapole, iar Carol recunoaște pretenția lui Francisc asupra Milano.

 

13 august 1521 - Forțele conchistadorului spaniol Hernán Cortés aliate cu războinici Tlaxcalan, condusi de Xicotencatl cel Tânăr, l-au capturat pe Cuauhtémoc și au cucerit capitala Imperiului Aztec, Mexico-Tenochtitlan.

Invazia, în numele regelui Carlos I al Spaniei a început în februarie 1519, iar victoria asupra Imperiului Aztec a fost proclamată la 13 august 1521 .

Cortés și consilierul său, femeia nahua La Malinche, se întâlnesc cu Moctezuma în Tenochtitlan, 8 noiembrie 1519 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Cortés și consilierul său, femeia nahua La Malinche, se întâlnesc cu Moctezuma în Tenochtitlan, 8 noiembrie 1519 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Cucerirea spaniolă a imperiului Aztec a fost una dintre cele mai importante campanii de colonizare spaniolă a Americii.

Invazia, în numele regelui Carol I al Spaniei a început în februarie 1519 și victoria spaniolă a fost proclamată la 13 august 1521 de către o coaliție armată de conchistadori spanioli și războinici Tlaxcalan conduși de Hernán Cortés și Xicotencatl cel Tânăr contra imperiului Aztec.

Cucerirea spaniolă a Mexicului 1519–1521 a dus la dispariția Imperiului Aztec și a însemnat începutul stăpânirii spaniole în America Centrală.

Un element decisiv pentru victoria spaniolilor a fost armamentul superior, lipsa imunității populației indigene pentru bolile aduse de spanioli și exploatarea punctelor slabe ale statului aztec. Multe relatări despre cucerirea imperiului Aztec sunt de origine predominant spaniolă.

După cucerirea statului aztec, spaniolii au fondat viceregatul Noua Spanie (irreinato de Nueva España).

Prin urmare, mulți coloniști din Spania s-au stabilit aici, în timp ce religia indigenă a fost înlocuită de creștinism și cultura locală a fost suprimată de către invadatori.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

13 august 1532 – Unirea dintre Bretania și Franța: Ducatul de Bretania este absorbit în Regatul Franței.

 

13 august 1595 - Bătălia de la Călugăreni (13/23 august). Mihai Viteazul a înfrânt oastea otomană condusă de marele vizir Sinan Pașa.

"Izgonirea turcilor la Calugareni" (13/23 august 1595) Pictură de Theodor Aman - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Izgonirea turcilor la Calugareni” (13/23 august 1595) Pictură de Theodor Aman – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Călugăreni a avut loc la 13/23 august 1595. Oastea munteană din 10.000 de oameni, condusă de Mihai Viteazul, întărită cu 6.000 de ardeleni trimiși de Sigismund Báthory, a încercat să oprească oastea otomană invadatoare condusă de Sinan Pașa, al cărei obiectiv era transformarea Țării Românești în pașalâc.

Operațiunea lui Mihai nu a reușit, ea fiind urmată de ocuparea Bucureștiului de către turci și de retragerea tactică a lui Mihai în munți. Ulterior, întărit cu o armată mai mare, Mihai avea să-i îndepărteze pe otomani, învingându-i decisiv în Bătălia de la Giurgiu, la mijlocul lunii octombrie 1595.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

13 august 1624 – Regele Ludovic al XIII-lea al Franței îl numește prim-ministru pe Cardinalul Richelieu.

Armand-Jean I. du Plessis de Richelieu, intrat în istorie cu numele de Cardinalul Richelieu, (n. 9 septembrie 1585 în palatul Richelieu, departamentul Indre-et-Loire; d. 4 decembrie 1642 în Paris) a fost un cleric, nobil și om politic francez.

A avut titlurile de Marquis du Chillou, episcop de Luçon (1608), cardinal (1622), prim duce de Richelieu (1631) și prim duce de Fronsac (1634), abate de Cluny, Cîteaux și Prémontré. De asemenea numit “Eminența roșie”, a fost cel mai apropiat consilier al lui Ludovic al XIII-lea, țelul său fiind schimbarea structurii statului francez într-o monarhie absolută și slăbirea hegemoniei Habsburgice în Europa.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

13 august 1704 - O armată anglo-germano-olandeză a învins Franța aliata cu Bavaria în Bătălia de la Blenheim, marcand unul din punctele de cotitură ale Războiului Succesiunii Spaniole.

Bătălia de la Blenheim (13 august 1704) Parte a Războiului Succesiunii Spaniole (1701 – 1714) - The Duke of Marlborough Signing the Despatch at Blenheim, Robert Alexander Hillingford - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Blenheim (13 august 1704) parte a Războiului Succesiunii Spaniole (1701 – 1714) – The Duke of Marlborough Signing the Despatch at Blenheim, Robert Alexander Hillingford – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Blenheim (menționată în unele țări ca a doua bătălie de la Höchstädt) a fost o bătălie majoră din timpul Războiului spaniol pentru succesiune, care a avut loc pe 13 august 1704 în satul bavarez Blenheim. Combatanții erau englezii, austriecii, ungurii, hanoverieii, prușii, danezii și hessii împotriva francezilor aliați cu bavarezii.

Regele Ludovic al XIV-lea în încercarea de a-l elimina pe împăratul Leopold I, Împărat Roman din conflict, a încercat să cucerească Viena, capitala Sfântului Imperiu Roman a Habsburgilor.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

13 august 1783 – A trecut la cele veșnice Tihon din Zadonsk, episcop și teolog important în Biserica Ortodoxă Rusă (n. 1724)

Sfântul Tihon din Zadonsk, episcop al Voronejului (1724 - 1783) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Tihon din Zadonsk, episcop al Voronejului (1724 – 1783) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Cel întru sfinți părintele nostru Tihon din Zadonsk (1724-1783) este un episcop și teolog important în Biserica Ortodoxă Rusă, unde este supranumit Hrisostomul Rusiei.

Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 13 august, iar aflarea moaștelor sale este prăznuită la 14 mai.

Sfântul Tihon din Zadonsk s-a născut în anul 1724 în Rusia, din părinți creștini.

A primit la naștere numele de Timotei. Din cauza morții tatălui său, diaconul Savelie Chirilov, familia pierde susținerea materială.

Acesta va fi motivul pentru care Domnica, mama sa, va fi la un pas de a-l da pe Tihon spre creștere unui vizitiu.

A absolvit seminarul în anul 1754, într-o vreme în care teologia scolastică era la modă.

Va fi profesor de retorică în seminar, din anul 1754 până în 1758, anul când intră în monahism, primind numele de Tihon.

Devine arhimandrit și egumen al Mânăstirii Jelticov, episcop-vicar al Novgorodului pentru un an de zile și din 1763 episcop de Voronej și Eletk pentru vreme de patru ani și jumătate.

În această calitate, luptă împotriva ereticilor, păgânismului, dezvoltă învățământul din zona în care păstorea și se îngrijește să aibă în eparhia sa preoți competenți.

Decide să se retragă în singurătate în anul 1769, la Mânăstirea Bogoroditk din Zadonsk.

Aici, se adâncește în rugăciune și viață ascetică, încât de multe ori a fost văzut cu chipul strălucind, în extaz duhovnicesc.

Sfântul Tihon de Zadonsk a trecut la cele veșnice pe 13 august 1783.

A fost înmormântat într-o criptă de sub altarul Mânăstirii Bogoroditk.

A fost trecut în rândul sfinților de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, pe 25 mai 1861.

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

 

13 august 1792 - Regele Ludovic al XVI-lea al Frantei este arestat de către Tribunalul National care il declara ”dusman al poporului” .

Ludovic al XVI-lea (n. 23 august 1754, Versailles - d. 21 ianuarie 1793, decapitat în Paris) rege al Franței și al Navarei din 1774 și până în 1789, rege al francezilor din 1789 și până în 1793. A fost ultimul reprezentant al Absolutismului și o victimă a Revoluției Franceze - foto - ro.wikipedia.org

Ludovic al XVI-lea - foto – ro.wikipedia.org

Ludovic al XVI-lea (n. 23 august 1754, Versailles – d. 21 ianuarie 1793, decapitat în Paris) rege al Franței și al Navarei din 1774 și până în 1789, rege al francezilor din 1789 și până în 1793. A fost ultimul reprezentant al Absolutismului și o victimă a Revoluției Franceze

 

13 august 1802 - S-a născut Nikolaus Lenau, poet austriac (“Faust”,“Savonarola”, “Don Juan”); (d.22.08.1850).

 

13 august 1803 - S-a născut Vladimir Odoievski, filosof și scriitor rus (d. 1869)

 

13 august 1814 - S-a născut Anders Jonas Angstrom, fizician şi astronom suedez; (d. 1874).

Anders Jonas Ångström (n. 13 august 1814 - d. 21 iunie 1874) fizician și astronom suedez, unul dintre inventatorii spectroscopiei -  foto - ro.wikipedia.org

Anders Jonas Ångström - foto – ro.wikipedia.org

Anders Jonas Ångström (n. 13 august 1814 – d. 21 iunie 1874) fizician și astronom suedez, unul dintre inventatorii spectroscopiei.

 

13 august 1819 - S-a născut sir George Gabriel Stokes, matematician ; (d. 1903).

 

13 august 1826 - A murit René Laënnec, medic francez, inventatorul stetoscopului.

René Théophile Hyacinthe Laënnec sau René-Théophile-Marie-Hyacinthe Laënnec (n. 17 februarie 1781 - d. 13 august 1826) a fost medic francez, inventatorul stetoscopului - foto - en.wikipedia.org

René Laënnec – foto – en.wikipedia.org

René Théophile Hyacinthe Laënnec sau René-Théophile-Marie-Hyacinthe Laënnec (n. 17 februarie 1781 – d. 13 august 1826) a fost medic francez, inventatorul stetoscopului.

Laënnec examinând un copil cu stetoscopul. (Pictură de Robert A. Thom)- foto: ro.wikipedia.org

Laënnec examinând un copil cu stetoscopul. (Pictură de Robert A. Thom)- foto: ro.wikipedia.org

 

13 august 1863 - A încetat din viaţă pictorul, desenatorul , gravorul şi litograful francez Ferdinand Victor Eugene Delacroix: “Dante şi Vergiliu în Infern”, “Intrarea cruciaţilor în Constantinopol”, “Autoportret cu vestă verde”, “Răpirea Rebecăi”; (n. 26 aprilie 1798).

Ferdinand Victor Eugène Delacroix (n. 26 aprilie 1798 - d. 13 august 1863) important pictor francez din perioada romantismului - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Ferdinand Victor Eugène Delacroix (n. 26 aprilie 1798 – d. 13 august 1863) important pictor francez din perioada romantismului – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

 

13 august 1862 - A luat ființă Ministerul Afacerilor Străine al României.

 

13 august 1864 - Domnitorul Al. Ioan Cuza a promulgat printr-un decret, Legea rurală. Sunt împroprietărite 463.554 familii de ţărani.

 

13 august 1868 – Un cutremur de 8,5–9,0 Mw  a lovit Arica (pe atunci sudul Peru, astăzi în Chile) provocând peste 25.000 de morți și un tsunami distructiv care a afectat Hawaii și Noua Zeelandă

 

13 august 1872 - S-a născut Richard Willstatter, biochimist german, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în 1915; (d. 1942).

 

13 august 1888 - S-a născut inginerul John Logie Baird, considerat a fi “părintele televizorului” ; (d. 14 iunie 1946).

 

13 august 1893 - S-a născut Constantin Brăiloiu, etnomuzicolog și compozitor român (d. 1958)

Constantin Brăiloiu (n. 13 august 1893, Bucureşti - d. 20 decembrie 1958, Geneva) a fost un compozitor, critic muzical, etnomuzicolog, folclorist şi profesor român din prima jumătate a secolului al XX-lea, animator al vieţii muzicale, cu un rol însemnat în dezvoltarea şcolii româneşti de compoziţie şi pedagogie muzicală. Este considerat şi teoreticianul etnomuzicologiei moderne - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin Brăiloiu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin Brăiloiu (n. 13 august 1893, București – d. 20 decembrie 1958, Geneva) a fost un compozitor, critic muzical, etnomuzicolog, folclorist și profesor român din prima jumătate a secolului al XX-lea, animator al vieții muzicale, cu un rol însemnat în dezvoltarea școlii românești de compoziție și pedagogie muzicală. Este considerat și teoreticianul etnomuzicologiei moderne.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org

 

13 august 1893 - S-a născut Alcibiade Diamandi, om politic aromân din Grecia. (d. 1948) Alcibiade Diamandi sau Alcibiadi Diamandi , Alcibiades Diamandi sau Alkiviadis Diamandi (în greacă: Αλκιβιάδης Διαμάντης) (câteodată pronunțat Diamanti sau Diamantis, n. 13 august 1893, Samarina, Grecia – d. 9 iulie 1948, București, Republica Populară Română) a fost un om politic aromân din Grecia, activ în timpul celui de al Doilea Război Mondial și în conexiune cu forțele militare italiene și România.

A fost un amplu susținător al identității naționale a aromânilor din Balcani, fiind o piedică statului grec prin poziția sa de împotrivire asupra elenizării comunității aromâne din regiune.

În anul 1942 a plecat în România și după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, a fost condamnat de către Curtea Specială din Grecia la moarte. A fost încarcerat în România de noul guvern comunist instalat din acea vreme, unde a și murit în anul 1948.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

13 august 1894 - Chimistul Sir William Ramsay și fizicianul John William Strutt, lord Rayleigh, au anunțat la Oxford descoperirea unui nou gaz: argonul.

Sir William Ramsay (n. 2 octombrie 1852 - d. 23 iulie 1916) chimist britanic, profesor universitar la Bristol și Londra laureat al Premiului Nobel pentru chimie în anul 1904, pentru descoperirea elementelor gazoase inerte din aer. Alături de Lordul Rayleigh a descoperit, în 1894, un nou element, denumit argon, aparent inert din punct de vedere chimic; și-au anunțat descoperirea la începutul anului 1895 -  foto - ro.wikipedia.org

Sir William Ramsay – foto – ro.wikipedia.org

Sir William Ramsay (n. 2 octombrie 1852 – d. 23 iulie 1916) chimist britanic, profesor universitar la Bristol și Londra laureat al Premiului Nobel pentru chimie în anul 1904, pentru descoperirea elementelor gazoase inerte din aer. Alături de Lordul Rayleigh a descoperit, în 1894, un nou element, denumit argon, aparent inert din punct de vedere chimic; și-au anunțat descoperirea la începutul anului 1895

John William Strutt, lord Rayleigh (n. 12 noiembrie 1842, Langford Grove (Maldon), Essex, Anglia - d. 30 iunie 1919, Terlins Place, Witham, Essex, Anglia) fizician englez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1904, pentru investigațiile sale asupra densităților celor mai importante gaze și pentru descoperirea argonului în legătură cu aceste studii - foto - ro.wikipedia.org

John William Strutt, lord Rayleigh - foto – ro.wikipedia.org

John William Strutt, lord Rayleigh (n. 12 noiembrie 1842, Langford Grove (Maldon), Essex, Anglia – d. 30 iunie 1919, Terlins Place, Witham, Essex, Anglia) fizician englez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1904, pentru investigațiile sale asupra densităților celor mai importante gaze și pentru descoperirea argonului în legătură cu aceste studii.

 

13 august 1899 - S-a născut Alfred Hitchcock, regizor britanic (d. 1980)

Alfred Joseph Hitchcock (n. 13 august 1899 Leytonstone, Londra, Regatul Unit – d. 29 aprilie 1980 Bel Air, California, SUA) a fost un regizor și producător de film. A regizat mai mult de 50 de filme trecând prin toate erele cinematografiei. Este considerat unul dintre regizorii cu cea mai mare influență asupra posterității. Și-a început cariera de regizor în Regatul Unit în anul 1922 și abia din 1939 a început să lucreze în Statele Unite ale Americii.

A locuit împreună cu familia sa în Scotts Valley, California (1940-1972). Hitchcock a decedat în 1980 în urma unei insuficiențe renale. Șase filme regizate de Alfred Hitchcock au fost nominalizate la Premiile Oscar: Rebecca în 1941, Suspicion în 1942, Lifeboat în 1945, Spellbound în 1946, Rear Window în 1955 și Psycho în 1961. Filmele sale au ajuns celebre pentru originalitate și, mai ales, pentru suspansul provocat de mâna unui maestru.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org; www.imdb.com

 

13 august 1905 - Norvegia devine independentă. Aproape 100% dintre alegători au votat intr-un referendum pentru dizolvarea Uniunii personale cu Suedia (doar 184 de alegători au votat în favoarea Uniunii).

 

13 august 1906 – A fost creată Comisia Generală a Sindicatelor din România.

 

13 august 1907 - La New-York incepe sa functioneze primul taxi prevazut cu contoar.

 

13 august 1910 - A murit Florence Nightingale, infirmieră britanică;(n. 1820). A organizat spitale militare in timpul razboiului Crimeei si razboiului franco-prusac.

Florence Nightingale (n. 12 mai 1820 - d. 13 august 1910) precursoarea serviciului sanitar modern - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Florence Nightingale - foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Florence Nightingale (n. 12 mai 1820 – d. 13 august 1910) precursoarea serviciului sanitar modern A fondat inanul 1860 la spitalul Saint-Thomas din Londra prima scoala pentru infirmiere.

 

13 august 1912 - A încetat din viaţă compozitorul, pedagogul şi dirijorul francez Jules Emile Frédéric Massenet (n. 12 mai 1842).

Jules Émile Frédéric Massenet (n. 12 mai 1842, Montaud, Loire – d. 13 august 1912, Paris) compozitor francez de operă  - fotp -  ro.wikipedia.org

Jules Émile Frédéric Massenet (n. 12 mai 1842, Montaud, Loire – d. 13 august 1912, Paris) compozitor francez de operă – fotp – ro.wikipedia.org

 

13 august 1913 - Inventatorul englez Harry Brearley a obținut pentru prima oară oțel inoxidabil într-un furnal electric.

 

13 august 1913 - S-a născut, Ion Barnea , istoric de artă bisericească şi arheolog, membru de onoare al Academiei Române; (d.31.01.2004).

 

13 august 1914 - S-a născut Arsenie Papacioc, duhovnic român (d. 2011)

Arhimandritul Arsenie Papacioc (1914 - 2011) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Arhimandritul Arsenie Papacioc (1914 – 2011) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Arsenie Papacioc (n. 13 august 1914, Misleanu, Perieți, Județul Ialomița, România – d. 19 iulie 2011, Techirghiol, România) a fost un duhovnic ortodox român.

Din anul 1976, a fost duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Părintele Papacioc a trecut prin pușcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu, Nicolae Bordașiu și alții.

A fost arestat și condamnat sub regimul mareșalului Ion Antonescu, în 1941, pentru participare la rebeliunea legionară și apartenența la Mișcarea Legionară.

S-a călugarit în 1946, după eliberare și s-a nevoit la Mănăstirea Antim din București până în 1949.

Între 1949-1950 a fost sculptor la Institutul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț.

Între 1952-1958 a fost preot la Mănăstirea Slatina.

În vara anului 1958 a fost arestat din nou, pentru că facea parte din grupul „Rugul Aprins”.

Condamnat la 20 de ani de muncă silnică, a fost grațiat în 1964 de la închisoarea Aiud.

Arsenie Papacioc a fost numit la moarte de către Realitatea TV drept unul dintre cei mai importanți duhovnici ai ortodoxiei române.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

13 august 1914 - S-a născut la Irun, in Tara Bascilor, celebrul tenor Luis Mariano, pe numele sau adevarat Mariano Eusebio González y García; (decedat la Paris la 14 iulie 1970). A trait cea mai mare parte a vietii sale in Franta, fiind considerat unul dintre cei mai mari cantareti de operetă.

 

13 august 1917 - A încetat din viaţă Eduard Buchner, chimist german, laureat al Premiului Nobel pentru chimie pe anul 1907, pentru lucrările sale privind fermentaţia (n. 20 mai 1860).

 

13 august 1920 - A început Bătălia de la Varșovia (13 – 25 august 1920), etapa finală a Războiului Polono-Sovietic (1919-1921).

Bătălia de la Varșovia (13–25 august 1920) - Polish soldiers displaying captured Soviet battle flags after the battle  - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Varșovia (13–25 august 1920) – Polish soldiers displaying captured Soviet battle flags after the battle – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Varșovia (uneori numită și Miracolul de pe Vistula, în limba poloneză Cud nad Wisłą), a fost bătălia finală a războiului polono-sovietic, conflict care a început la scurtă vreme după încheierea primului război mondial (1918) și a fost încheiat prin Tratatul de pace de la Riga din 1921.

Bătălia de la Varșovia a început pe 12 august și s-a încheiat pe 25 august 1920. Forțele Armatei Roșii comandate de Mihail Tuhacevski s-au îndreptat către capitala Poloniei, Varșovia, și către fortăreața Modlin aflată în vecinătate. Pe 16 august, forțele poloneze conduse de Józef Piłsudski au contraatacat dinspre sud, forțând trupele rusești să se retragă în dezordine către est, traversând râul Niemen. S-a estimat că bolșevicii au pierdut 10.000 de soldați uciși, 500 dispăruți și 10.000 de răniți, 66.000 fiind luați prizonieri. Prin comparație, polonezii au pierdut 4.500 de soldați morți, 10.000 dispăruți și 22.000 răniți.

Înainte ca Miracolul de pe Vistula să se petreacă, atât bolșevicii cât și majoritatea experților străini considerau Polonia practic înfrântă. Victoria neașteptată și uluitoare în Bătălia de la Varșovia a distrus forțele bolșevice. În lunile care au urmat, o serie de noi victorii poloneze au asigurat independența țării și i-au securizat frontierele.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

13 august 1926 - S-a născut Fidel Alejandro Castro , dictatorul comunist al Cubei si conducatorul revolutiei cubaneze din anii 1958-1959 care a rasturnat dictatura generalului Fulgencio Batista.

 

13 august 1928 - S-a născut scriitorul roman Ion Lăncrănjan, laureat al Premiului Uniunii Scriitorilor pentru proza -1963 (“Cordovanii”, “Caloianul”, “Fiul secetei”); (d.04.03.1991).

 

13 august 1937 - În timpul celui de-Al Doilea Război Chino-Japonez, începe Bătălia de la Shanghai terminată cu capturarea orașului Shanghai de către japonezi.

Al Doilea Război Chino-Japonez (7 iulie 1937 – 9 septembrie 1945) conflict major între Republica China și Imperiul Japonez în timpul celui de-al Doilea Război Mondial - foto (Hartă a teritoriilor aflate sub controlul japonezilor în 1940)  - ro.wikipedia.org

Al Doilea Război Chino-Japonez (7 iulie 1937 – 9 septembrie 1945) conflict major între Republica China și Imperiul Japonez în timpul celui de-al Doilea Război Mondial – foto (Hartă a teritoriilor aflate sub controlul japonezilor în 1940) – ro.wikipedia.org

 

13 august 1946 - A încetat din viaţă Herbert George Wells, prozator, istoric şi sociolog englez: “Omul invizibil”, “Dragostea şi dl. Lewisham”, “Utopia modernă”; (n. 21 septembrie 1866).

 

13 august 1946 - În şedinţa plenară a Conferinţei de Pace de la Paris ia cuvântul şeful delegaţiei române, Gheorghe Tătărescu, care expune punctul de vedere al statului nostru. El cere recunoaşterea calităţii de cobeligerant al Românei, modificarea unor clauze economice şi adeziunea României la principiile Cartei ONU. Totuşi, României i s-a impus plata unor reparaţii de război păgubitoare.

foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

13 august 1948 - S-a născut “Prinţul” Paul de România, nepotul regelui Carol al II-lea.

 

13 august 1960 – Republica Centrafricană își declară independența față de Franța. David Dacko devine primul președinte.

 

13 august 1961 - A început ridicarea Zidului Berlinului, menit să marcheze separaţia teritorială între Republica Federală Germană şi Republica Democrată Germană (germanii de est cetateni ai Germaniei comuniste, de berlinezii din vest) Zidul a rezistat până la 9 noiembrie 1989.

Muncitorii est-germani ridicând Zidul Berlinului, 20 noiembrie 1961 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Muncitorii est-germani ridicând Zidul Berlinului, 20 noiembrie 1961 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Zidul Berlinului (în limba germană: Berliner Mauer), un simbol al Războiului Rece, a fost construit, inițial, pe 13 august 1961 și a fost demolat în săptămânile de după 9 noiembrie 1989. Parte a Cortinei de Fier, Zidul Berlinului a fost cea mai cunoscută parte a frontierelor RDG-ului. Concepută de administrația liderului comunist al Germaniei Răsăritene, Walter Ulbricht, și aprobată de liderul sovietic Nikita Hrușciov, zidul a constituit o barieră de separare între Berlinul Occidental și Republica Democrată Germană timp de aproape 28 de ani.

A fost construit în perioada postbelică, (perioadă în care Germania a fost divizată), în efortul de a stopa consecințele scurgerii de forță de muncă și pierderilor economice asociate cu migrația zilnică a unui mare număr de profesioniști și lucrători calificați între Est și Vest. Existența timp de aproape trei decenii a Zidului a provocat scăderea semnificativă a emigrației (evadați – “Republikflucht” în germană): de la 2,5 milioane, în perioada 1949 – 1962, la numai 5.000 – între 1962 și 1989.

Crearea Zidului Berlinului a fost un dezastru propagandistic pentru Germania Răsăriteană și pentru blocul comunist ca un tot întreg. Zidul a reprezentat un simbol al tiraniei comuniste, insistent afișat în lumea occidentală, în special după împușcarea, intens mediatizată de mass media occidentale, a câtorva evadați. Liberalizarea politică de la sfârșitul deceniului al nouălea, asociată cu declinul Uniunii Sovietice, a dus la relaxarea restricțiilor la trecerea frontierei est-germane, care au dus, în cele din urmă, la demonstrații de masă și căderea guvernului comunist.

În momentul când a fost dat publicității, la 9 noiembrie 1989, un decret al oficialităților est-germane care permitea trecerea liberă a frontierei, mase uriașe de est-berlinezi s-au apropiat de zid și, în cele din urmă, au traversat prin toate punctele de trecere, unindu-se, într-o atmosferă sărbătorească, cu mulțimea din Berlinul Occidental. După câteva săptămâni, Zidul a fost, în cele din urmă, distrus în totalitate, căderea acestei bariere fiind primul pas către reunificarea Germaniei, care a fost încheiată, în mod oficial, pe 3 octombrie 1990.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

13 august 1969 - A decedat George Oprescu, istoric, critic si colectionar de arta membru al Academiei Române. Lui i se datorează înfiinţarea, la Bucureşti, a Institutului de Istoria Artei al Academiei Române, căruia, alături de reviste de specialitate(“Analecta”), de Galeria de artă universală a Muzeului Naţional, le-a consacrat ultimii ani de viaţă; (n. 27.11.1881).

 

13 august 1977 - S-a născut Adrian Ghenie, pictor român.

Adrian Ghenie (n. 13 august 1977, Baia Mare, România) este un pictor român contemporan care locuiește în Berlin - foto preluat de pe www.agerpres.ro

Adrian Ghenie – foto preluat de pe www.agerpres.ro

Adrian Ghenie (n. 13 august 1977, Baia Mare, România) este un pictor român contemporan care locuiește în Berlin.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org

 

13-17 august 1979 - Vizita oficială de prietenie a lui Nicolae Ceaușescu în Siria. Întalnire cu Yasser Arafat.

 

13 august 1999 - A încetat din viaţă pictorul Ion Pacea, membru de onoare al Academiei Române; (n. 1924).

Ion Pacea (n. 7 septembrie 1924, Choropani, Grecia – d. 13 august 1999, București, România) a fost un pictor român, membru de onoare al Academiei Române - foto preluat de pe www.agerpres.ro

Ion Pacea – foto preluat de pe www.agerpres.ro

Ion Pacea (n. 7 septembrie 1924, Choropani, Grecia – d. 13 august 1999, București, România) a fost un pictor român, membru de onoare al Academiei Române.

Ion Pacea este considerat unul dintre cei mai mari coloriști ai picturii române moderne.

Parcursul său a fost încoronat de mai multe premii importante naționale și internaționale, ca premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1963), Premiul pentru pictură (1965) și Marele Premiu al UAP (1967).

Ocazional, a interpretat roluri în câteva filme românești, a avut două roluri principale, unul în Trei ori Bucuresti, și altul (care a fost cel mai cunoscut) în filmul Bietul Ioanide al regizorului Dan Pița (1979).

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro

 

13 august 2004 - Deschiderea Jocurilor Olimpice de la Atena.

 

13 august 2009 - A decedat la varsta de 94 de ani chitaristul american Les Paul, inventatorul chitarei electrice.

 

13 august 2014 – Onufrie Berezovski, mitropolit al Cernăuților și Bucovinei, a fost ales întâi-stătător al Bisericii Ortodoxe Ucrainene afiliate Patriarhiei Moscovei.

IPS Onufrie, Mitropolitul Kievului - foto preluat de pe putna.ro

IPS Onufrie, Mitropolitul Kievului – foto preluat de pe putna.ro

Onufrie Berezovski (în ucraineană Онуфрій Березовський și în rusă Онуфрий Березовский; n. 5 noiembrie 1944, satul Vilaucea, raionul Vijnița, regiunea Cernăuți, RSS Ucraineană) este un cleric ortodox din Ucraina, din 1992 episcop, iar din 2000 arhiepiscop și mitropolit al Cernăuților și Bucovinei, în cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene (Patriarhia Moscovei).

În anul 2014, după fuga președintelui prorus Viktor Ianukovici și internarea în spital a mitropolitului Vladimir Sabodan, mitropolitul Onufrie a fost ales ca întâistătător al Bisericii Ortodoxe Ucrainene care este afiliată Patriarhiei Moscovei.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

14 august 2018 - 43 de oameni au murit după prăbuşirea unui segment suspendat al Autostrăzii A10 (Podul Morandi) din Italia în apropierea oraşului Genova.

La 14 august 2019, in timpul unei furtuni violente si in conditiile unui trafic intens, o secţiune de 200 de metri a Podului Morandi s-a surpat.

Mai mult de 30 de automobile si camioane, bucăţi de beton şi metal s-au prăbuşit în gol 50 de metri la sol dedesubtul construcţiei, provocand moartea a 43 de oameni.

Viaductul, care lega estul şi vestul oraşului, face parte din autostrada A10 şi era gestionat de operatorul privat de taxare rutieră Autostrade per l’Italia.

Autorităţile au evacuat ulterior peste 5000 de imobile rezidenţiale situate dedesubtul podului, din cauza riscului de noi prăbuşiri.

În aşteptarea unui nou pod indispensabil pentru traversarea rapidă a acestui oraş cu peste 580.000 de locuitori, bătălia judiciară în jurul viaductului rutier prăbuşit este în plină desfăşurare.

De o parte se află principalul acuzat, societatea Autostrade per l’Italia (ASPI), administratorul viaductului rutier şi proprietate a familiei Beneton, iar de cealaltă, familiile victimelor şi numeroşi responsabili politici, mai ales din M5S, care acuză ASPI de proasta întreţinere a podului şi că a urmărit profitul în detrimentul siguranţei.

Podul Morandi‘ – după numele arhitectului care l-a conceput în anii 1960, ‘s-a prăbuşit pentru că nu mai putea să se ţină în picioare‘, a rezumat recent procurorul Genovei, Francesco Cozzi.

Procesul sau procesele care vor urma se anunţă o muncă titanică: 71 de persoane sunt vizate de anchetă, printre care şefii unor societăţi din grupul Beneton şi responsabilii diferitelor administraţii, fiind implicaţi peste 100 de avocaţi, 120 de experţi judiciari, 75 de martori şi tone de documente şi probe fizice.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

13 august 2020 - La Ordinea Zilei

Belarus: Tot mai multe lanţuri umane se formează la Minsk împotriva reprimării protestelor (13 august 2020) - foto preluat de pe www.agerpres.ro

Belarus: Tot mai multe lanţuri umane se formează la Minsk împotriva reprimării protestelor (13 august 2020) – foto preluat de pe www.agerpres.ro

Evenimentele Zilei de 12 august în Istorie

Bătălia de la Ascalon (12 august 1099) (ulei pe pânză de Jean-Victor Schnetz, 1847), Salles des Croisades, Palatul Versailles

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org

 

12 august este a 224-a zi a calendarului gregorian și a 225-a zi în anii bisecți. Mai sunt 141 de zile până la sfârșitul anului.

 

Sărbători Religioase ale Zilei de 10 august


 

Biserica Ortodoxă Română

Sf. Mc. Fotie şi Anichit (†305/306)

Sf. Mc. Fotie şi Anichit (+306) – au pătimit în Nicomidia (Bitinia – Asia Mică) în timpul persecuției pornite de Împăratul Dioclețian împotriva creștinilor.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică

Ss. Foțiu și Anicet, martiri (†305/306)

 

Biserica Romano-Catolică

Sf. Ioana Francisca de Chantal, călugăriță; Sf. Anicet, papă, martir

Papa Anicet- foto: ro.wikipedia.org

Pontificatul lui Papa Anicet a fost în perioada 154 – 165 sau157 – 168, în funcție de diferitele surse consultate. Sirian de origine, născut la Emesa. A fost al zecelea papă după Sf. Petru și succesor al lui Papa Pius I în 157.

Pontificatul său a fost marcat de dialogul sau disputa cu Sf. Policarp, episcopul de Smirna. Subiectul diferențelor doctrinare dintre Papa Anicet și Sf. Policarp era data la care trebuia sărbătorită învierea lui Isus:

Sf. Policarp și episcopia sa sărbătoreau învierea lui Isus în ziua de 14 a lunii ebraice Nisan, fără a da importanță în care zi a săptămânii cade acest 14 Nisan.

În schimb, pentru Papa Anicet și pentru Biserica Catolică de la Roma, învierea lui Isus trebuia sărbătorită Duminica, ziua în care Isus a fost crucificat, fără a da importanță datei.

În disputa despre ziua de celebrare a Paștelui, Papa Anicet a preferat să păstreze tradiția catolică romană de a celebra Învierea Domnului în zi de duminică, fără să impună și bisericii din Smirna acest lucru; astfel Papa Anicet a respectat dreptul episcopiei de a celebra Paștele conform propriei tradiții.

Este foarte probabil că l-a cunoscut pe sf. Iustin, care a fost martirizat pe timpul pontificatului său, în 165. Papa Anicet a desfășurat o vie activitate antignostică.

Istoricii sunt de părere că el este acela care a ridicat în aria necropolei vaticane monumentul în cinstea Sf. Petru (primul nucleu al viitoarei bazilicii vaticane).

Acest monument a devenit obiect de pelerinaj pe la începutul sec. al III-lea și a fost redescoperit cu ocazia săpăturilor arheologice efectuate în deceniul 1939 – 1949, din dispoziția lui Papa Pius al XII-lea.

Papa Anicet a fost martirizat în timpul persecuției împăratului Antoniu și a fost înmormântat lângă Sf. Petru.

 

Sărbători internaționale ale Zilei de 12 august


 

Ziua internaţională a tineretului (ONU)

În 1999, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a aprobat recomandarea făcută de Conferinţa mondială a miniştrilor responsabili pentru Tineret ca 12 august să fie declarată Ziua internaţională a tineretului.

Potrivit ONU (www.un.org), Ziua internaţională a tineretului reprezintă un prilej de a sărbători şi a integra vocile, acţiunile şi iniţiativele tinerilor, precum şi implicarea lor semnificativă, universală şi echitabilă.

Marcarea acestei zile va fi reprezentată de o discuţie gen podcast, alături de evenimente organizate independent în întreaga lume, care recunosc importanţa participării tinerilor la viaţa şi procesele politice, economice şi sociale.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Evenimentele Zilei de 12 august în Istorie:


 

- 12 august 1099 – Prima cruciadă s-a încheiat odată cu Bătălia de la Ascalon și cu retragerea forțelor fatimide în Egipt;

- 12 august 1121 – Bătălia de la Didgori;

- 12 august 1857 – Adunarea ad-hoc a Moldovei

- 12 august 1877 – Astronomul american Asaph Hall a descoperit satelitul Deimos (în imagine) al planetei Marte.

- 12 august 2000 – Submarinul nuclear rusesc Kursk a explodat și s-a scufundat în Marea Barents în timpul unui exercițiu militar.

 

12 august 30 î.Hr. - S-a sinucis Cleopatra a VII-a Philopator, ultima regina a Ptolemeilor din Egipt.

"Moartea Cleopatrei" de Guido Cagnacci, 1658 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Moartea Cleopatrei” de Guido Cagnacci, 1658 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Cleopatra (n. 69 î.Hr., d. 12 august 30 î.Hr.) a devenit Cleopatra a VII-a a Egiptului, la moartea tatălui său, Ptolemeu al XII-lea, în anul 51 î.Hr.. Ea intenţionase revigorarea tradiţiilor Egiptului de odinioară, căutând sprijinul lui Iulius Cezar şi Marc Antoniu.

Moartea ei legendară şi felul cum cucerise inimile celor doi generali, ambiţiile ei privind gloria Egiptului elenistic şi opoziţia faţă de Imperiul Roman, o consacrară drept una din cele mai celebre femei din istorie.

"Moartea Cleopatrei" de Reginald Arthur - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Moartea Cleopatrei” de Reginald Arthur – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

După moartea lui Marc Antoniu, Alexandria fusese cucerită de romani, care înconjuraseră mausoleul Cleopatrei. După ce aflase că va fi trimisă în lanţuri la Roma, ca trofeu al lui Octavian, Cleopatra se pregăti pentru o moarte demnă de o regină, luând mese fastuoase şi îmbrăcând cele mai bune haine ale ei.

Lui Octavian îi trimise un testament conform căruia dorea să fie înmormântată alături de iubitul ei, Marc Antoniu, şi îl lăsa la conducerea Egiptului pe fiul ei Cezarion, drept Ptolemeu al XV-lea.

Neacceptând să ajungă sub dominaţia lui Octavian, Cleopatra s-a sinucis la 12 august 30 î.Hr., probabil prin muşcături de vipere. Trupul Cleopatrei a fost îngropat alături de Marc Antoniu, pe ţărmul Marii Mediterane, cu toată pompa.

Apoi, Octavian l-a executat pe fiul Cleopatrei (Cezarion), aflându-se în drum spre India. A anexat Egiptul Imperiului Roman şi a folosit avutul Cleopatrei pentru a-şi plăti veteranii.

The Death of Cleopatra (1796–1797), by Jean-Baptiste Regnault - foto preluat de pe en.wikipedia.org

The Death of Cleopatra (1796–1797), by Jean-Baptiste Regnault – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Potrivit istoricilor, în timp ce se afla în mausoleu, Cleopatra le ceruse sclavilor să aducă un coş cu un şarpe (sau cu 2 şerpi). Ea ar fi luat şarpele şi l-ar fi pus la sân, unde ar fi primit muşcătura ucigătoare.

Se spune că agonia reginei ar fi durat 3 ore. Unii cercetători identifică şarpele cu o viperă egipteană, alţii cu o cobră, simbolul coroanei faraonilor. Şarpele ar fi muşcat-o în dreptul inimii, ceea ce ar fi provocat moartea rapidă.

Se mai spune că ea murise alături de 2 sclave. Alţi cercetători cred că sinuciderea prin otravă de şarpe ar fi fost demnă de o regină, dar au dubii în privinţa acestei metode dată fiind durata scurtă de agonie, susţinută de documente.

Mulţi spun că Cleopatra ar fi fost ucisă cu o lovitură de sabie dată pe ascuns chiar de Octavian, care voia să se descotorosească de ea.

El ar fi şi autorul teoriei sinuciderii. O altă teorie ar fi că Octavian i-a pus otrava în apă,iar Cleopatra ar fi murit la scurt timp după.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

12 august 678 - Prin tratatul arabo-bizantin s-a pus capăt, temporar, atacurilor anuale ale flotei arabe asupra Constantinopolului.

 

12 august 1099 - Se incheie Prima Cruciadă, odată cu bătălia de la Askalon și cu retragerea forțelor fatimide în Egipt.

Bătălia de la Ascalon a avut loc la 12 august 1099, și este considerată a fi ultima acțiune a Primei Cruciade – foto: ro preluat de pewikipedia.org

În dimineața zilei de 12, iscoadele cruciaților au raportat poziția taberei fatimide și armata s-a îndreptat spre ea. În timpul marșului, cruciații fuseseră organizați în nouă divizii: Godefroy conducea flancul stâng, Raimond pe cel drept, iar Tancred, Eustațiu, Robert de Normandia și Gaston al IV-lea al Béarnului formau centrul; ei erau împărțiți în încă două divizii mai mici, iar câte o divizie de pedestrași mergea în fața fiecăreia.

Acest aranjament a fost utilizat și ca linie de luptă lângă Ascalon, centrul armatei fiind între porțile Ierusalim și Iaffa, dreapta aliniată cu coasta Mediteranei, și cu stânga în dreptul porții Iaffa.

Conform majorității relatărilor (atât creștine cât și musulmane), fatimizii au fost luați pe nepregătite, iar bătălia a fost scurtă, dar Albert de Aix a spus că bătălia a durat ceva timp și s-a dat în fața unei armate egiptene destul de bine pregătite.

Cele două linii de bătălie au tras cu săgeți una asupra celeilalte până când s-au apropiat destul de mult încât să lupte cu sulițe și cu alte arme de mână.

Etiopienii au atacat centrul liniei cruciate, iar avangarda fatimidă a reușit să-i flancheze pe cruciați și să le înconjoare ariergarda, până când Godefroy a sosit să-i salveze.

În pofida superiorității numerice, armata lui al-Afdal nu era atât de puternică și periculoasă ca armatele selgiucide cu care luptaseră cruciații mai devreme. Bătălia pare să se fi terminat înainte să fie pregătită cavaleria grea a fatimizilor.

Al-Afdal și soldații săi speriați au fugit înapoi în siguranța orașului fortificat; Raymond i-a urmărit pe unii din ei în mare, alții s-au urcat în copaci și au fost uciși cu săgeți, în vreme ce alții au fost călcați în picioare în retragerea spre porțile Ascalonului.

Al-Afdal și-a lăsat în urmă tabăra și comorile care au fost capturate de Robert și Tancred.

Nu se știe câți cruciați au murit, dar egiptenii au pierdut aproximativ 10–12.000 de oameni.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

12 august 1121 - Bătălia de la Didgori – (în estul Georgiei)  Regele David al IV-lea  “Constructorul” al Georgiei zdrobește trupele unei puternice coaliții musulmane și il invinge decisiv pe celebrul comandant selgiucid Ilghazi.

Evenimentul marchează sfârșitul ocupației musulmane asupra Georgiei și a regiunii caucaziene. Victoria de la Didgori a inaugurat Epoca de Aur medievala georgiana și este sărbătorită în cronicile din Georgia ca o “victorie miraculoasa”.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

12 august 1323 - Se semnează Tratatul de la Nöteborg dintre Suedia şi Novgorod, care reglementează pentru prima data frontiera dintre cele două ţări. Suedia și Novgorodul își delimitează frontierele; Finlanda este recunoscută ca provincie suedeză, în vreme ce Carelia de nord trece sub stăpânirea rușilor.

 

12 august 1399 - Bătălia de la râul Vorskla.

Bătălia de pe Râul Vorskla (12 august 1399) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de pe Râul Vorskla (12 august 1399) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de pe Râul Vorskla a avut loc pe 12 august 1399, între o coaliție formată din lituanieni, polonezi, teutoni, moldoveni, valahi și tătari răsculați conduși de Vitold și armata Hoardei de Aur condusă de hanul Timur Kutlug. Aceasta, una din cele mai sângeroase bătălii ale secolului al XIV-lea din Europa de Est, s-a încheiat cu înfrângerea decisivă a coaliției creștine.

Bătălia a început pe 12 august. După lupta dintre un morza tătar și cavalerul lituanian Syrykomla, încheiată cu victoria celui din urmă, armata lituaniană a început traversarea râului. Tătarii au întâmpinat-o cu un atac frontal, iar o parte a cavaleriei lor a lovit flancurile, închizînd rândurile și despărțind armata lituaniană de cea poloneză.

În ciuda numărului mare de trupe și a echipamentului lituanian superior (inclusiv artilerie, a cărei utilizare a fost însă ineficientă împotriva călăreților, muschetelor și arbaletelor), armata lui Vitold nu a putut rezista, și a fost învinsă.

Hoarda a urmărit resturile trupelor lui Vitold până la Kiev.

Cei mai mulți dintre comandanți (circa 50) au fost uciși; Vitold însuși a fost rănit și a scăpat cu greu. Vitold, Tohtamâș, precum și aliații germani au fugit de pe câmpul de luptă.

Urmărind inamicul în retragere, tătarii au devastat teritoriile lituaniene, iar Kievul, cu o recompensă uriașă (3.000 de grivne lituaniene), a reușit să se achite de atacul tătarilor, care amenințau să distrugă orașul.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

12 august 1480 - Bătălia de la Otranto in Apulia (Italia) : Trupele otomane decapiteaza 800 de prizonieri creştini care refuza să se convertească la Islam. Trupurile martirilor crestini sunt ingropate în Catedrala din Otranto şi în biserica Santa Caterina o Formiello din Neapole.

 

12 august 1499 - S-a desfășurat Bătălia de la Zonchio, sau prima batalie de la Lepanto, un episod al razboiului turco-venetian din 1499-1503, considerat a fi prima batalie navala din istorie, in care la bordul navelor au fost utilizate tunuri.

 

12 august 1681 - S-a născut Vitus Bering, navigator și explorator danez în serviciul Rusiei (n. 1741)

Vitus Jonassen Bering (n. 12 august 1681, Horsens, Danemarca - d. 19 decembrie 1741, Insula Bering, Rusia) a fost un explorator danez în serviciul Marinei Ruse, un căpitan-komandor cunoscut marinarilor ruși drept Ivan Ivanovici. El a fost primul european care a descoperit Alaska și Insulele Aleutine. Strâmtoarea Bering, Marea Bering, Insula Bering, Ghețarul Bering și Puntea Bering poartă numele exploratorului (post-mortem reconstruction of Bering's face) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Vitus Bering (post-mortem reconstruction of Bering’s face) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Vitus Jonassen Bering (n. 12 august 1681, Horsens, Danemarca – d. 19 decembrie 1741, Insula Bering, Rusia) a fost un explorator danez în serviciul Marinei Ruse, un căpitan-komandor cunoscut marinarilor ruși drept Ivan Ivanovici.

El a fost primul european care a descoperit Alaska și Insulele Aleutine. Strâmtoarea Bering, Marea Bering, Insula Bering, Ghețarul Bering și Puntea Bering poartă numele exploratorului.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org

 

12 august 1687 - A avut loc a doua Bătălie de la Mohács, dintre forțele sultanului otoman Mehmed al IV-lea, comandate de Marele Vizir Sari Süleyman Pașa, și armatele imparatului Sfantului Imperiu Romano-German Leopold I, conduse de Charles de Lorraine.

Ludwig Wilhelm şi Carol al V-lea de Lorena în Bătălia de la Mohács. Pictură de Wilhelm Camphausen, secolul XIX - foto: ro.wikipedia.org

Ludwig Wilhelm şi Carol al V-lea de Lorena în Bătălia de la Mohács. Pictură de Wilhelm Camphausen, secolul XIX – foto: ro.wikipedia.org

Rezultatul a fost o înfrângere zdrobitoare pentru otomani. După bătălie, Imperiul Otoman a căzut într-o criză profundă si pentru un an a fost paralizat.

Comandantul Sari Suleyman Pașa , speriat că va fi ucis de trupele sale,a fugit de la comanda armatei.

Când vestea înfrângerii a ajuns la Istanbul la începutul lunii septembrie, a fost numit comandant Abaza Sivayus Pasa .

Cu toate acestea, înainte de a putea prelua comanda, întreaga armata otomană s-a dezintegrat.

Fostul comandant, Sari Suleyman Pașa a fost executat la ordinul sultanului.

Dezintegrarea a armatei otomane a permis armatei imperialilor habsburgici sa cucereasca zone întinse detinute pana atunci de otomani.

Cea mai mai mare parte a Slavoniei si Transilvania au intrat sub ocupația austriecilor.

La data de 9 decembrie 1687 a fost organizată o Dieta la Bratislava in care Arhiducele Joseph a fost încoronat rege ereditar al Ungariei iar descendentii împăraților habsburgici au fost declarati regii unsi ai Ungariei.

 

12 august 1759 - Războiul de Șapte Ani (1756 – 1763) – Bătălia de la Kunersdorf

Bătălia de la Kunersdorf (12 august 1759) , parte din  Războiul de Șapte Ani (17 mai 1756 – 15 februarie 1763) pictura de Alexander Kotzebue, 1848 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Kunersdorf (12 august 1759) , parte din Războiul de Șapte Ani (17 mai 1756 – 15 februarie 1763) pictura de Alexander Kotzebue, 1848 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În 1759, prusacii au avut de suferit de pe urma înfrângerilor. În Bătălia de la Kay sau Paltzig, contele rus Piotr Saltîkov cu cei 47 000 de soldați au învins armata de 26 000 de soldați comandați de generalul Carl Heinrich von Wedel.

Deși hanovrenii au fost învinși de armata franceză de 60 000 de soldați la Minden, generalul austriac Daun a fost forțat să se predea unei armate prusace de 13 000 de soldați în Bătălia de la Maxen.

Frederic însuși și-a pierdut o mare parte din armata în Bătălia de la Kunersdorf, în cea mai mare înfrângere din cariera sa militară, ce l-a determinat să abdice sau să se sinucidă.

Dezastrul rezultat parțial a fost datorită eroarei de judecată a rușilor, ce erau gata să demonstreze forța la Zorndorf și la Gross-Jagersdorf prin cooperarea ruso-austriacă.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

12 august 1762 - S-a nascut George al IV-lea, rege al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei și al Hanovrei, din 29 ianuarie 1820, până la moartea sa; (d.26 iunie 1830).

George al IV-lea. Rege al Regatului Unit al Marii Britanii și al Hanovrei. Portret de Sir Thomas Lawrence, 1822 – foto: ro.wikipedia.org

 

12 august 1816 - S-a născut Ion Ghica, om politic, prozator și economist român (d. 1897)

Ion Ghica (n. 12 august 1816, București - d. 22 aprilie 1897, Ghergani, județul Dâmbovița) a fost o personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Economist, matematician, scriitor, pedagog, diplomat și om politic, Ion Ghica a fost prim-ministru de cinci ori: de trei ori al guvernului României (în 1866, în 1866-1867 și în 1870-1871) și de două ori între 1859 și 1860, la Iași și la București, în perioada în care țările române se uniseră într-un stat, însă păstrau încă două guverne separate - foto: ro.wikipedia.org

Ion Ghica – foto: ro.wikipedia.org

Ion Ghica (n. 12 august 1816, București – d. 22 aprilie 1897, Ghergani, județul Dâmbovița) a fost o personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Economist, matematician, scriitor, pedagog, diplomat și om politic, Ion Ghica a fost prim-ministru de cinci ori: de trei ori al guvernului României (în 1866, în 1866-1867 și în 1870-1871) și de două ori între 1859 și 1860, la Iași și la București, în perioada în care țările române se uniseră într-un stat, însă păstrau încă două guverne separate.

A fost din 1874 membru titular al Societății Academice Române și președinte al ei, ales la 18 septembrie 1876 până în 1879, când instituția a fost redenumită în Academia Română.

A fost președinte al Academiei Române de mai multe ori (1879 – 1882, 1884 – 1887, 1890 – 1893 și 1894 – 1895). Cartea Scrisori către Vasile Alecsandri este capodopera sa de scriitor.

 

12 august 1848 - A încetat din viaţă George Stephenson, inginer englez (n. 1781)

George Stephenson (9 June 1781 – 12 August 1848) inginer britanic - foto - en.wikipedia.org

George Stephenson - foto: en.wikipedia.org

George Stephenson (n. 9 iunie 1781 – d. 12 august 1848) a fost un inginer englez care a construit prima cale ferată publică ce utiliza locomotive cu abur.

A fost considerat părintele căilor ferate.

Ecartamentul liniei sale de 1.435 mm (4 picioare și 8 țoli și jumătate) este considerat actualmente ecartamentul standard al căilor ferate.

Unicul său fiu, Robert Stephenson, a continuat tradiția tatălui, fiind un valoros inginer feroviar.

 

12 august 1851 - Inventatorului Isaac Singer ii este acordat un brevet pentru maşina sa de cusut.

Isaac Merritt Singer (n. 26 octombrie 1811 – d. 23 iulie 1875), inventator, actor și industriaș american. A fost autorul a numeroase și semnificative îmbunătățiri și inovații ale mașinii de cusut (pe care a adus-o la forma, versatilitatea și funcționalitatea celor de astăzi), respectiv fondatorul corporației Singer Sewing Machine Company. Se spune că soția sa, Isabella Eugénie Boyer, a servit ca model sculptorului Frédéric Auguste Bartholdi pentru Statuia Libertății din New York foto (Portretul lui Isaac Merritt Singer -- pictură în ulei de Edward Harrison May, 1869.): ro.wikipedia.org

Isaac Merritt Singer — pictură în ulei de Edward Harrison May, 1869 – foto: ro.wikipedia.org

Isaac Merritt Singer (n. 26 octombrie 1811 – d. 23 iulie 1875), inventator, actor și industriaș american.

A fost autorul a numeroase și semnificative îmbunătățiri și inovații ale mașinii de cusut (pe care a adus-o la forma, versatilitatea și funcționalitatea celor de astăzi), respectiv fondatorul corporației Singer Sewing Machine Company.

Se spune că soția sa, Isabella Eugénie Boyer, a servit ca model sculptorului Frédéric Auguste Bartholdi pentru Statuia Libertății din New York.

 

12 august 1857 - Sub presiunea celorlalte puteri europene, Poarta Otomană a ordonat anularea alegerilor pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei.

Noile alegeri au dat câștig de cauză unioniștilor.

Comitetul unionist din Iasi 1) Dimitrie Ralet, 2) Constantin Negri, 3) Anastasie Panu, 4) MihailKogâlniceanu, 5) Arhimandritul Neofit Scriban, 6) Manolachi Costache-Iepureanu, 7) Dimitrie Kracti, 8) Petru Mavrogheni, 9) Dimitrie Cozadini, 10) Constantin Hurmuzachi, 11) Dimitrie A. Sturdza – foto: ro.wikipedia.org

Nicolae Vogoride (Vogoridis, Bogoridi), (n. 1820, Iaşi – d. 23 aprilie 1863, Bucureşti), sprijinit de Austria şi Turcia, care-i promiteau lui Vogoride domnia, prin falsificarea listelor electorale de reprezentare în Divanul Ad-hoc al Moldovei obţine funcţia de Caimacam (locţiitor, regent) al Moldovei între 1857 – 1858.

Anterior căimăcămiei proprii, Vogoride, a fost Ministru de Finanţe al Moldovei: 18 decembrie 1856 – 7 martie 1857 sub căimăcămia lui Teodor Balş.

După ce a fost numit Caimacam al Moldovei, Vogoride s-a manifestat ca un antiunionist convins şi dornic de a-şi face partizani.

Compromisul de la Osborne între Napoleon al III-lea al Franţei, susţinut de regina Victoria a Angliei, precum şi de regii Prusiei, Rusiei şi Sardiniei, a contribuit la anularea primelor alegeri în Moldova.

Poarta Otomană ordonă anularea alegerilor pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei la 12 august 1857 şi organizarea la 18 august de noi alegeri, care de această dată se soldează cu o majoritate unionistă.

La 22 septembrie 1857 s-a adunat Divanul Ad-hoc al Moldovei care era favorabil unirii, iar la 30 septembrie cel al Valahiei şi prin documentele redactate, au fost puse bazele fuzionării celor două principate. Colonelul Alexandru Ioan Cuza se numără printre deputaţii noi aleşi în Divan, meniţi să dezbată şi viitorul Principatelor.

Unirea ulterioara a Principatelor româneşti îşi datorează înfăptuirea conjuncturii internaţionale favorabile apărute după Războiul Crimeii (1853-1856) şi dorinţei de unire a românilor.

Sesizînd momentul internaţional favorabil, elita românească de la acea data, generaţia paşoptistă, a înteles şansa extraordinară care li se oferă şi a acţionat în consecinţă. Dorinţa puterilor occidentale era aceea de a bloca Rusia din drumul spre controlul continentului european.

Congresul de la Paris (13 februarie 1856-18 martie 1856) a încercat să pună bazele unei noi ordini europene după Războiul Crimeii, avînd la bază îngrădirea puterii ruseşti şi a influenţei sale în sud-estul Europei.

Blocarea Imperiului Rus era eminentă, dar în ceea ce priveşte Unirea Principatelor, opiniile Marilor Puteri Occidentale au fost împărţite în funcţie de interesele lor strategice de politică externă.

În cele din urmă s-a decis ca Principatele să-şi decidă singure soarta în cadrul unor Divanuri ad-hoc.

Divanul Ad-Hoc din Bucureşti – foto: ro.wikipedia.org

Divanul Ad-Hoc din Bucureşti

Cler

Mitropolitul Nifon

Episcopul Filoteiu de Buzău

Episcopul Clement de Argeș

Episcopul Calinic de Râmnic

Arhimandritul Ieronim, egumenul Mănăstirii Bistrița

Arhimandritul Atanasie, egumenul Mănăstirii Sadova

Protopopul Ioan, deputatul clerului din București

Protopopul Constantin, deputatul clerului din Argeș

Protopopul Vasile, deputatul clerului din Buzău

Protopopul Constantin, deputatul clerului din Râmnic

Şedinţele Divanului ad-hoc din Moldova s-au deschis la 22 septembrie 1857, ulterior a fost deschis şi divanul din Muntenia. Avînd în vedere majoritatea unionistă zdrobitoare din ambele Divane, rezultatul formulat în rezoluţia din 7 octombrie a fost unul clar: Unirea Principatelor într-un singur stat sub numele de România şi Prinţ străin, cu moştenirea tronului, ales dintr-o familie domnitoare a Europei şi ai cărui moştenitori să fie crescuţi în religia ţării.

A doua zi a fost adoptată rezoluţia şi în Muntenia, avînd practic aceleaşi concluzii. Rezultatele au fost analizate într-un raport de comisari ai Puterilor garante şi dezbătute într-o Conferinţă care a durat trei luni.

La 7 august 1858 a fost semnată Convenţia de la Paris care stabilea viitorul politic al Principatelor.

În fapt, acest document cu rol de constituţie era un compromis între regele Napoleon al III-lea al Franţei şi regina Victoria a Angliei.

S-a stabilit ca unirea să fie una formală, fiecare principat avînd propriile sale instituţii legislative şi executive.

În perioada următoare au avut loc alegerile pentru Adunările Elective din fiecare principat, cele care trebuiau să aleagă domnii, de asemenea, cîte unul pentru fiecare principat.

 

12/24 august 1865 - S-a născut Regele Ferdinand I al României, al doilea rege al României (1914-1927) (d. 1927)

Regele Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen al României (n. 12/24 august 1865, Sigmaringen - d. 20 iulie 1927, Castelul Peleș, Sinaia) a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Ferdinand (nume la naștere Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen) a fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și al reginei Maria a II-a. Familia sa făcea parte din ramura catolică a familiei regale prusace de Hohenzollern - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Regele Ferdinand I al României – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Regele Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen al României (n. 12/24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927, Castelul Peleș, Sinaia) a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa.

Ferdinand (nume la naștere Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen) a fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și al reginei Maria a II-a. Familia sa făcea parte din ramura catolică a familiei regale prusace de Hohenzollernț.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

12 august 1866 - S-a născut Jacinto Bonavente Martinez, autor dramatic, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1922: “Noaptea sabatului”, “Logodnica de zăpadă”, “Scrisori de femeie” (d. 14 iulie 1954).

Jacinto Benavente - foto: ro.wikipedia.org

Jacinto Benavente (n. 12 august 1866, Madrid – d. 14 iulie 1954), dramaturg spaniol, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1922.

 

12 august 1871 - Se inființeaza Cabinetului numismatic al Academiei Române, prin donațiile lui Al. Papiu Ilarian și V.A. Urechia.

 

12 august 1877 - Astronomul american Asaph Hall a descoperit satelitul Deimos al planetei Marte.

Asaph Hall la Observatorul Naval din Washington – foto: ro.wikipedia.org

Deimos este probabil un asteroid a cărui orbită a fost perturbată de gravitația lui Jupiter.

În acest fel a fost capturat de Marte (teoria aceasta se află încă în dezbatere). Are o mărime de circa 15x12x10 km.

La fel ca majoritatea corpurilor de această mărime, are o formă neregulată.

Deimos este un satelit natural al planetei Marte – foto: ro.wikipedia.org

Deimos este format din rocă bogată în carbon, foarte asemănător asteroizilor de tip C (condrită carbonică), și gheață. Are cratere, dar suprafața sa este mult mai netedă decât cea a lui Phobos, datorită umplerii parțiale cu regolit.

Văzut de pe Deimos, Marte ar fi de 1.000 ori mai mare și de 400 ori mai strălucitor decât Luna văzută de pe Pământ, ocupând 1/11 din lățimea emisferei cerești. Văzut de pe Marte,

Deimos ar avea un diametru unghiular de 2,5 minute, asemănător cu o simplă stea. În momentul de cea mai mare strălucire (“lună plină”) se vede aproximativ la fel de strălucitor ca și Venus de pe Pământ.

În momentul în care trece prin dreptul soarelui, diametrul său este de 2,5 ori mai mare decât diametrul unghiular al lui Venus văzut de pe Pământ.

Contrar satelitului Phobos, care orbitează răsărind prin vest și apunând prin est, Deimos răsare prin est și apune prin vest.

Perioada orbitală a lui Deimos (de aproximativ 30,5 ore) depășește ziua solară marțiană (24,5 ore). Pentru un observator ecuatorial, de la răsărit până la apus trec 2,7 zile.

Datorită orbitei sale, care este foarte aproape de Marte și are doar o mică înclinare față de ecuatorul marțian, Deimos nu poate fi observat de la latitudini marțiene mai mari de 83,7°.

 

12 august 1881 - S-a născut Cecil de Mille, regizor şi producător: “Sunset Boulevard”, “The Greatest Show on Earth”, “The Ten Commendments” (d. 21 ianuarie 1959).

 

12 august 1883 - Ultimul Quagga a murit într-o grădină zoologică din Amsterdam.

Cvaga sau zebra quagga – foto: ro.wikipedia.org

Cvaga sau zebra quagga este o subspecie de zebră din Africa de Sud, dispărută la sfârșitul secolului XIX.

Era răspândită numai în sudul Africii, de-a lungul râului Vaal.

Ultimul exemplar văzut în stare liberă a murit în anul 1872, iar altul din captivitate (din grădina zoologică din Amsterdam) a murit în anul 1883.

Se distingea de alte zebre prin marcajele vii aflate doar în partea frontală a corpului.

De la mijlocul corpului, dungile dispăreau, iar spațiile dintre acestea erau tot mai late, iar astfel partea posterioară era într-o singură culoare și anume maro.

Numele acestei subspecii provine de la un cuvânt onomatopeic din dialectul khoikhoi care era folosit pentru a denumi zebră, totodată se spune că acest cuvânt se asemăna cu sunetul scos de un cvaga.

 

12 august 1887 - S-a născut Erwin Schrödinger, fizician austriac, laureat al Premiului Nobel (d. 1961)

Erwin Rudolf Josef Alexander Schrödinger (n. 12 august 1887, Viena, Austro-Ungaria – d. 4 ianuarie 1961, Viena, Austria) a fost un fizician austriac, laureat al premiului Nobel pentru fizică în 1933, unul din părinții fizicii cuantice - Erwin Schrödinger în 1933 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Erwin Schrödinger în 1933 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Erwin Rudolf Josef Alexander Schrödinger (n. 12 august 1887, Viena, Austro-Ungaria – d. 4 ianuarie 1961, Viena, Austria) a fost un fizician austriac, laureat al premiului Nobel pentru fizică în 1933, unul din părinții fizicii cuantice.

Schrödinger a fost profesor de fizică teoretică la Berlin, Graz și Dublin și este fondatorul mecanicii ondulatorii, a cărei ecuație fundamentală îi poartă numele.

A studiat de asemenea elementul radiu și a adus contribuții însemnate la definitivarea teoriei culorii.

Prima lucrare de mecanică ondulatorie elaborată de Schrödinger în ianuarie 1926 înlocuiește electronul din modelul atomic al lui Niels Bohr cu o serie de unde, aplicând teoria lui Louis de Broglie, conform căreia electronii se comportă ca niște unde; această teorie este încorporată în ecuația lui Schrödinger.

cititi mai mulr pe en.wikipedia.org

 

12 august 1898 - Pavilionul Hawaiian este coborât la Palatul Iolani si este înlocuit cu drapelul Statelor Unite, incetand suveranitatea Republicii Hawaii, care este anexata de Statele Unite ale Americii .

 

12 august 1899 - S-a născut Scarlat Longhin, medic român (d. 1979) Scarlat Longhin (n. 12 august 1899, Dofteana, Bacău – d. 13 martie 1979, București) a fost un general și medic dermatovenerolog român, membru corespondent al Academiei Române (din 1963).

A fost profesor la Universitatea din București. Cercetările sale cuprind diferite domeenii ale dermatovenerologiei, în care a adus contribuții importante, de exemplu tratamentul biologic al dermatomicozelor.

 

12 august 1908 - Primul model al mașinii Ford “T” a ieșit pe porțile uzinei din Detroit.

Ford T (1908) - foto: ro.wikipedia.org

Ford T (1908) – foto: ro.wikipedia.org

 

12 august 1913 - S-a născut Clody Bertola, actriță română de teatru și film (d. 2007)

Clody Bertola (n. 12 august 1913, București - d. 28 decembrie 2007, București) a fost o actriță română - foto: cinemagia.ro

Clody Bertola – foto: cinemagia.ro

Clody Bertola (n. 12 august 1913, București – d. 28 decembrie 2007, București) a fost o actriță română. S-a născut la București într-o familie de religie catolică. A absolvit cursurile Conservatorului de Artă Dramatică.

A fost actriță a Teatrului Bulandra dar a jucat și la Teatrul de Comedie, Teatrul Național din București și Teatrul Mic.

A fost căsătorită cu regizorii Liviu Ciulei și Lucian Pintilie. Cariera actriței a fost evocată în volumul „La vie en rose” de Ludmila Patlanjoglu.

A fost prietenă cu Jeni Acterian. A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”. Clody Bertola a decedat în București la 28 decembrie 2007, la vârsta de 94 ani.

Corpul neînsuflețit a fost depus în capela din cimitirul Bellu catolic, după care a fost incinerat la Crematoriul Vitan Bârzești, potrivit dorinței testamentare a răposatei. A fost căsătorită de trei ori, iar doi dintre soţii săi au fost Liviu Ciulei, mai mic cu 10 ani, şi Lucian Pintilie, mai tânăr cu 20 de ani. Filmografie:

1957 – Ciulinii Bărăganului,

1971 — Facerea lumii,

1972 — Felix și Otilia – Aglae Tulea

1973 — Ciprian Porumbescu – soția pastorului

1978 — Profetul, aurul și ardelenii (1978)

Viaţa de poveste a actriţei Clody Bertola. Căsătorită cu Liviu Ciulei, Lucian Pintilie şi Ştefan Constantinescu, a petrecut de zece ori Anul Nou alături de toţi cei trei

 

12 august 1914 - Primul Război Mondial: Marea Britanie declară război Austro-Ungariaei, fiind urmata de ţările Imperiului Britanic.

 

12 august 1914 - A decedat John Philip Holland, parintele submarinului modern, creatorul şi constructorul primului vas subacvatic acceptat de U.S. Navy (n.29.02.1840).

 

12 august 1916 - S-a născut Ioan Dicezare, pilot român (d. 2012)

Slt. av. Ioan Dicezare, decorat cu Ordinul Mihai Viteazul (Mariupol, 30 august 1943) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Slt. av. Ioan Dicezare, decorat cu Ordinul Mihai Viteazul (Mariupol, 30 august 1943) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ioan Dicezare (n. 12 august 1916, București, d. 10 august 2012, București) a fost un as al aviației de vânătoare române în timpul celui de al Doilea Război Mondial. A participat la campaniile militare de la Stalingrad, Dnipropetrovsk și Mariupol, unde a luptat alături de aviația germană împotriva aviației militare a URSS; până la 23 august 1944 a participat la apărarea regiunii petrolifere Ploiești, împotriva acțiunilor aviației de bombardament americane și, după 23 august 1944 a luptat împotriva Germaniei până la sfârșitul războiului. Familia lui Dicezare este de origine italiană, numele de familie original fiind Di Cesare, însă întotdeauna a fost ortografiat Dicezare.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

12 august 1920 - Războiul polono-sovietic - Începe bătălia finală a conflictului, Bătălia de la Varșovia, terminată cu victoria decisivă a polonezilor.

Polish-Soviet War. 1920 Aftermath of Battle of Warsaw. Polish soldiers displaying captured Soviet battle flags after the Battle of Warsaw – foto: ro.wikipedia.org

Bătălia de la Varșovia (uneori numită și Miracolul de pe Vistula, în limba poloneză Cud nad Wisłą), a fost bătălia finală a războiului polono-sovietic, conflict care a început la scurtă vreme după încheierea primului război mondial (1918) și a fost încheiat prin Tratatul de pace de la Riga din 1921.

Bătălia de la Varșovia a început pe 12 august și s-a încheiat pe 25 august 1920.

Forțele Armatei Roșii comandate de Mihail Tuhacevski s-au îndreptat către capitala Poloniei, Varșovia, și către fortăreața Modlin aflată în vecinătate.

Pe 16 august, forțele poloneze conduse de Józef Piłsudski au contraatacat dinspre sud, forțând trupele rusești să se retragă în dezordine către est, traversând râul Niemen.

S-a estimat că bolșevicii au pierdut 10.000 de soldați uciși, 500 dispăruți și 10.000 de răniți, 66.000 fiind luați prizonieri.

Prin comparație, polonezii au pierdut 4.500 de soldați morți, 10.000 dispăruți și 22.000 răniți.

Defensiva poloneză la Miłosna, lângă Varşovia – foto: ro.wikipedia.org

Înainte ca Miracolul de pe Vistula să se petreacă, atât bolșevicii cât și majoritatea experților străini considerau Polonia practic înfrântă.

Victoria neașteptată și uluitoare în Bătalia de la Varșovia a distrus forțele bolșevice.

În lunile care au urmat, o serie de noi victorii poloneze au asigurat independența țării și i-au securizat frontierele.

 

12 august 1922 - A încetat din viaţă Arthur Griffith, primul preşedinte al Republicii Irlanda (9 ian. – 12 aug. 1922) şi membru fondator al Sinn Fein, aripa politică a Armatei Republicane Irlandeze (n. 1872).

 

12 august 1933 - A încetat din viaţă lingvistul şi filologul Alexandru Philippide, membru al Academiei Române, întemeietorul şcolii de lingvistică de la Iaşi (n. 1 mai 1859).

 

12 august 1937 - A încetat din viaţă scriitorul de stanga Alexandru Sahia (Alexandru Stănescu), membru post-mortem al Academiei Române (n. 9 octombrie 1908).

Alexandru Sahia – foto: ro.wikipedia.org

Alexandru Sahia (Alexandru Stănescu) (n. 9 octombrie 1908, Mânăstirea, județul Călărași – d. 12 august 1937, București) a fost un publicist și scriitor român, de orientare socialist-comunistă, ales post-mortem membru al Academiei Republicii Populare Române în 1948.

 

12 august 1939 - S-a născut George Hamilton, actor american.

George Hamilton - foto: ro.wikipedia.org

George Hamilton (născut George Stevens Hamilton IV la 12 august 1939) este un actor american de film și TV.

 

12 – 17 august 1942 - Conferința de la Moscova (1942) A doua conferință de la Moscova a celor trei mari Aliați din cel de-al doilea război mondial a avut loc în perioada 12 – 17 august 1942.

Winston Churchill, prim-ministrul Regatul Unit, Averell Harriman, reprezentant al Misiunii Speciale a Președintelui SUA și Iosif Vissarionovici Stalin, premierul sovietic, au făcut planuri pentru declanșarea campaniei din Africa de nord și au discutat despre posibilitatea deschiderii celui de-al doilea front în nordul Franței.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

12 august 1944 - Fortele franceze libere comandate de generalul Leclerc elibereaza orasul Alençon. Este primul oraş din Franţa, eliberat de nazişti de către forţele franceze.

 

12 august 1948 - A încetat din viaţă Harry Brearley, inventatorul unei tehnologii de fabricare a oţelului inoxidabil (n. 18 februarie 1871).

 

12 august 1949 - 18 state au semnat Convențiile de la Geneva.

Convențiile de la Geneva.  Documentul original - foto - ro.wikipedia.org

Convențiile de la Geneva.
Documentul original - foto – ro.wikipedia.org

Convențiile de la Geneva reprezintă ansamblul a patru tratate formulate la Geneva, Elveția, tratate care stabilesc standardele dreptului internațional în ceea ce privește problemele umanitare.

Aceste tratate se referă în principal la tratamentul necombatanților și prizonierilor de război. Ele nu au nicio legătură cu problema folosirii armamentului în timp de război, care este acoperită de Convențiile de la Haga din 1899 și 1907 și de Protocolul de la Geneva din 1925, (care privește folosirea armelor chimice și biologice).

Formalizarea sus-numitelor convenții au fost rezultatul eforturilor lui Henri Dunant, care a fost motivat de ororile cărora le-a fost martor în timpul bătăliei de la Solferino din 1859. În 1977 și 2005 au fost adăugate trei noi amendamente ale Convențiilor de la Geneva.

După adoptarea primei convenții a fost înființat în 1863 Comitetul Internațional al Crucii Roșii.

 

12 august 1949: S-a născut Mark Knopfler, chitarist britanic (Dire Straits)

Knopfler performing in Dublin, 1981 – foto: en.wikipedia.org

Mark Knopfler (n. 12 august 1949, Glasgow, Scoția) este un solist, chitarist, compozitor și producator muzical britanic. Knopfler este cunoscut ca vocalistul, chitaristul și compozitorul formației rock britanice Dire Straits, pe care a fondat-o în 1977 alături de fratele său David.

După ce Dire Straits s-a destrămat în 1995, Knopfler și-a continuat cariera ca artist solo. Ocazional, Knopfler a cântat în alte grupuri cum ar fi The Notting Hillbillies, fiind de asemenea invitat pe albumele unor artiști ca The Dandy Warhols, Bob Dylan, Bryan Ferry, Eric Clapton, Jeff Healy, John Fogerty, Jools Holland, Steely Dan, Emmylou Harris, Sonny Landreth, Phil Lynott și Chet Atkins.

A produs albumele unor artiști precum Tina Turner, Randy Newman și Bob Dylan. De asemenea a compus muzica și pentru câteva filme ca: Metroland, Local Hero, Cal, Last Exit to Brooklyn, Wag The Dog și pentru The Princess Bride, în regia lui Rob Reiner. Knopfler se află pe locul 27 în lista “Celor mai buni 100 de chitariști ai tuturor timpurilor” publicată de revista “Rolling Stone“. Mark Knopfler și Dire Straits au vândut în total peste 120 de milioane de albume.

 

12 august 1952 - Noaptea Poeţilor Ucisi – 13 intelectuali proeminenţi evrei sunt asasinati din ordinul conducerii sovietice în Moscova . Printre ei a fost si David Bergelson, unul dintre militantii pentru constituirea regiunii evreiesti Birobidjan din URSS si al Comitetului antifascist din timpul celui de-al doilea razoi mondial.

 

12 august 1953 - Pe stepele Kazahstanului, Uniunea Sovietică testeză bomba cu hidrogen.

 

12 august 1955 - A murit Thomas Mann, scriitor german, laureat al Premiului Nobel (n. 1875)

Thomas Mann în 1937 - foto: ro.wikipedia.org

Paul Thomas Mann (n. 6 iunie 1875, Lübeck – d. 12 august 1955, Kilchberg, în apropiere de Zürich) a fost romancier german de origine evreiasca, eseist, unul dintre marii scriitori ai secolului XX, (“Muntele vrăjit”, “Moarte la Veneţia”, “Iosif şi fraţii săi”, “Doctor Faustus” ), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1929 (argumentul principal fiind romanul “Casa Buddenbrook”).

Motivația Juriului Nobel

„…în principal pentru marele roman “Casa Buddenbrook”, care de-a lungul anilor a fost întâmpinat cu o constant sporită apreciere ca o operă clasică a literaturii contemporane”

 

12 august 1963 - A murit Simion Sanielevici, matematician român (n. 1870)

Simion Sanielevici (n. 4 august 1870, Botoșani - d. 12 august 1963, Klagenfurt, Austria) a fost un academician român, de origine evreiască,[1] matematician, membru de onoare (1948) al Academiei Române - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Simion Sanielevici – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Simion Sanielevici (n. 4 august 1870, Botoșani – d. 12 august 1963, Klagenfurt, Austria) a fost un academician român, de origine evreiască, matematician, membru de onoare (1948) al Academiei Române.

Studii primare și liceale (1881-1889) la Botoșani, în primii ani de școală coleg cu Nicolae Iorga.

Studiile universitare le-a urmat la Facultatea de Știinte a Universității din București, cu specializare la Paris.

A efectuat cercetări importante în domeniul ecuațiilor diferențiale, integrale și integrofuncționale. A fost tatăl fizicianului Alexandru S. Sanielevici.

 

12 august 1965 - A decedat Constantin Kirițescu, om de știință, zoolog, publicist și istoric român (n. 1876).

Constantin Kirițescu (n. 3 septembrie 1876 - d. 12 august 1965) a fost un om de știință, doctor în știintele naturii, membru al Academiei Române, zoolog, publicist și istoric român - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin Kirițescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin Kirițescu (n. 3 septembrie 1876 – d. 12 august 1965) a fost un om de știință, doctor în știintele naturii, membru al Academiei Române, zoolog, publicist și istoric român. A fost profesor la Liceul Sf. Sava.

A contribuit la dezvoltarea învățământului secundar, a reprezentat țara noastră la Liga Națiunilor, în secția școlară (3/16). A fost membru fondator al Academiei de Științe din România.

Este autorul monumentalei lucrari “Istoria războiului pentru Întregirea României: 1916-1919″, Editura Casei Școalelor, București, 1921, reeditare Editura Științifică și Enciclopedică, 1989.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

12 august 1971 - S-a născut tenismanul american de origine greaca Pete Sampras.

A activat între anii 1988 și 2002, câștigând de paisprezece ori Marele Slem la categoria simplu bărbați.

S-a menținut timp de șase ani în poziția întâi a clasamentelor mondiale ale ATP si este recunoscut ca unul dintre cei mai talentați tenismeni din ultimele patru decenii.

 

12 august 1981 - Primul calculator personal IBM, IBM 5150, intră pe piață.

IBM PC 5150 – foto: ro.wikipedia.org

IBM Personal Computer, prescurtat IBM PC, este primul calculator personal care a fost produs, primul model apărând în 1981. Este versiunea originală și precursoare a tuturor platformelor compatible PC de astăzi.

În imaginea alăturată este prezentat modelul IBM numărul 5150, care a fost introdus la 12 august 1981, fiind creat de către o echipă de ingineri și designeri sub conducerea lui Don Estridge la IBM Entry Systems Division din Boca Raton, statul Florida.

 

12 august 1982 - A încetat din viaţă actorul Henry Fonda: “Femeia diabolică”, “Fructele mâniei”, “Război şi pace”, “Draga mea Clementina” (n. 16 mai 1905).

 

12 august 1985 – Un avion Boeing 747 zburând de la Tokyo în direcţia Osaka s-a prăbuşit pe Muntele Takamagahara, la doar 40 de minute de la decolare.

Aproximativ 520 de oameni au murit atunci, în timp ce alți patru au supravieţuit miraculos.

Zborul 123 Japan Air Lines a fost un zbor intern programat de pasageri de la Tokyo la Osaka, Japonia.

Pe 12 august 1985, Boeing 747 care zbura pe ruta a suferit o defecțiune structurală gravă și decompresie la 12 minute de la începutul zborului.

După ce a zburat sub control minim timp de încă 32 de minute, 747 s-a prăbușit în zona Muntelui Takamagahara, la 100 de kilometri (62 mi; 54 nmi) de Tokyo.

Aeronava, având o configurație de scaune de mare densitate, transporta 524 de persoane.

Accidentul a ucis toți cei 15 membri ai echipajului și 505 dintre cei 509 pasageri de la bord, lăsând doar patru supraviețuitori.

Se estimează că între 20 și 50 de pasageri au supraviețuit accidentului inițial, dar au murit câteva ore mai târziu în timp ce așteptau salvarea din cauza rănilor grave.

Prăbușirea zborului 123 este cel mai mortal accident cu o singură aeronavă din istoria aviației.

Comisia de Investigare a Accidentelor de Avioane din Japonia (AAIC),: 129 , asistată de Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor din SUA, a concluzionat că defecțiunea structurală a fost cauzată de o reparație defectuoasă de către tehnicienii Boeing, în urma unui incident cu șapte ani mai devreme.

Când reparația defectuoasă a eșuat în cele din urmă, a dus la o decompresie rapidă care a smuls o mare parte a cozii și a cauzat pierderea tuturor sistemelor hidraulice de la bord, dezactivând comenzile de zbor ale aeronavei.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

12 august 1992 - A încetat din viaţă compozitorul şi pianistul John Cage, inventatorul pianului preparat şi unul dintre iniţiatorii muzicii aleatorice, concomitent cu P. Boulez (Franţa) şi cu K. Stockhausen (Germania.

Este considerat de critici ca fiind unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului XX; (n. 15 septembrie 1912).

 

12 august 2000 - Submarinul nuclear rusesc Kursk a explodat și s-a scufundat în Marea Barents în timpul unui exercițiu militar.

Submarinul rus K-141 Kursk – foto: en.wikipedia.org

Submarinul rus K-141 Kursk Clasa Oscar II (denumirea sovietică: 949A Antey pentru seria Oscar II) este un tip de submarin cu propulsie nucleară, purtător de rachete de croazieră care a fost inclus în marina sovietică în anul 1995 și s-a aflat în componența Flotei de Nord a Rusiei.

În urma unui accident tragic la 12 august 2000, submarinul s-a scufundat în marea Barents, la o distanță de 175 km de orașul Severomorsk și la o adâncime de 108 metri (lungimea la vaterlinie fiind de 154 metri).

Avea la bord 118 ofiţeri şi mateloti, unii cu vârsta de 17 ani.

Cauza scufundării rămâne incertă, fiind avansate mai multe ipoteze: coliziunea cu un alt submarin (american sau britanic) aflat în zonă, experimentarea ratată a unei rachete ultrasecrete, atentat organizat de liderii ceceni.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgwww.agerpres.roen.wikipedia.org

 

12 august 2000 - A murit Loretta Young, actriță americană (n. 1913)

Loretta Young (n. 6 ianuarie 1913, Salt Lake City, Utah, SUA – d. 12 august 2000, Los Angeles, California) a fost o actriță americană de film, supranumită “Sfânta Loretta”, veterană a ecranului american ; (“Fiica fermierului”, “O noapte de neuitat”) laureată a Premiului Oscar.

cititi mai mult pe: www.agerpres.ro; en.wikipedia.org; www.imdb.com

 

12 august 2012 - A avut loc ceremonia de inchidere a Jocurilor Olimpice de la Londra. Lotul Romaniei la Jocurile Olimpice din 2012 a fost compus din 104 atleți care au concurat în 15 probe sportive. Portdrapelul Romaniei de la ceremonia de deschidere a fost tenismenul profesionist Horia Tecau , iar la ceremonia de închidere, portdrapel a fost gimnasta Sandra Izbasa.

 

12 august 2014 - A murit Lauren Bacall, actriță americană (n. 1924)

Lauren Bacall (născută Betty Joan Perske; n. 16 septembrie 1924, New York City — d. 12 august 2014) a fost o actriță și fotomodel american.

Părinții ei erau evrei imigranți, ale căror familii proveneau din Polonia, Franța, România și Germania.

A fost căsătorită cu actorul Humphrey Bogart până la moartea prematură a acestuia.

A decedat la 12 august 2014, în urma unui accident cerebral. Bacall a lucrat ca model înainte de debutul ei în filmul To Have and Have Not (1944), în care a jucat în rol princpipal alături de Humphrey Bogart.

A continuat să joace alături de Humphrey Bogart în The Big Sleep (1946), Dark Passage (1947) și Key Largo (1948), dar a jucat și în comedia romantică How to Marry a Millionaire (1953), alături de Marilyn Monroe și Betty Grable, Designing Woman (1957) cu Gregory Peck.

A câștigat Premiile Tony pentru Applause (1970) și Femeia Anului (1981). A câștigat și Globul de Aur și a fost nominalizată la Premiile Oscar pentru rolul ei din The Mirror Has Two Faces (1996).

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.imdb.com

 

12 august 2017 - A murit Tudor Postelnicu, comunist român, șef al Securității și ministru de interne (n. 1931)

Tudor Postelnicu (n. 13 noiembrie 1931) a fost un comunist și general român. În 1977 a făcut parte din Comandamentul de reprimare a grevei minerilor din Valea Jiului. În 1978 a fost numit șef al Departamentului Securității Statului. În 1987 devine Ministru de Interne și membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român - foto: Agerpres (jurnalul.ro)

Tudor Postelnicu – foto: Agerpres (jurnalul.ro)

Tudor Postelnicu (n. 13 noiembrie 1931, Provița de Sus, Judeţul Prahova, România – d. 12 august 2017, București, România) a fost un demnitar comunist și general român. În 1977 a făcut parte din Comandamentul de reprimare a grevei minerilor din Valea Jiului.

În 1978 a fost numit șef al Departamentului Securității Statului.

În 1987 devine Ministru de Interne și membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Tudor Postelnicu a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile din perioada 1980 – 1989.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

12 august 2019 - A murit Florin Halagian, jucător și antrenor român de fotbal (n. 1939)

Florin Halagian (n. 7 martie 1939,[1] București, România – d. 12 august 2019[2]) a fost un jucător și antrenor de fotbal român.

Ca antrenor, a adus singurele titluri de campioană a României din palmaresul echipei FC Argeș cu care s-a impus în Divizia A în sezoanele 1971-72 și 1978-79.

A mai câștigat titlul de campioană cu Dinamo București în sezonul 1991-92. A avut o contribuție importantă la construirea echipei de aur a Stelei, care a câștigat în 1986 Cupa Campionilor Europeni.

Pe 25 martie 2008 a fost decorat de președintele României, Traian Băsescu pentru toată activitatea și pentru formarea tinerelor generații de campioni cu „Meritul sportiv Clasa a III-a

 

12 august 2020 - La Ordinea Zilei

 

12 august 2021 - Conform rezultatelor recensământului din 2020 din Statele Unite, populația americanilor albi scade pentru prima dată din 1790 (la 61,6% din populația americană), iar creșterea populației este cea mai scăzută de la Marea criză economică (1929-1933).

 

12 august 2023 – Incendiile de vegetație din Hawaii s-au soldat cu 80 de victime și peste 1700 de clădiri distruse.

Evenimentele Zilei de 4 august în Istorie

Asediul Ierusalimului (70 d.Hr.) – Parte a Războaielor Iudaico-Romane. Armata Romana distruge al doilea Templu de la Ierusalim(4 august 70) Jefuirea Templului – gravura de pe Arcul lui Titus

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org

 

4 august este a 216-a zi a calendarului gregorian și a 217-a zi în anii bisecți. Mai sunt 149 de zile până la sfârșitul anului.

 

Sărbătorile Zilei de 4 august

(BOR) Sf. 7 tineri din Efes; Sf. Mc. Tatuil

Icoană rusă reprezentându-i pe cei şapte tineri din Efes (secolul al III-lea) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Icoană rusă reprezentându-i pe cei şapte tineri din Efes - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Biserica Ortodoxă îi sărbătorește astăzi, 4 august, dar și în data de 22 octombrie pe Sfinții 7 tineri din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamblic, Martinian, Dionisie, Antonin și Constantin.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRU) Cei 7 sfinți tineri din Efes, martiri († 270); aducerea moaștelor Sf. Eudochia, martiră († secolul al II-lea); Sf. Ioan Maria Vianney, preot (1859)

 

(BRC) Sf. Jean Vianney, preot

Jean-Baptiste-Marie Vianney, T.O.S.F., (8 May 1786 – 4 August 1859), commonly known in English as St John Vianney, was a French parish priest who is venerated in the Catholic Church as a saint and as the patron saint of all priests - foto - en.wikipedia.org

Jean-Baptiste-Marie Vianney (8 May 1786 – 4 August 1859) – foto – en.wikipedia.org

 

Ziua Internaţională a Leopardului Pătat

Marcată anual pe data de 4 august, Ziua Internaţională a Leopardului Pătat este o zi de conştientizare la nivel mondial asupra acestei misterioase feline sălbatice întâlnite în Himalaya, Asia de Sud-Est şi China, a cărei populaţie este în tragică scădere.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua Câinilor de Asistenţă

Ziua Câinilor de Asistenţă recunoaşte şi onorează câinii de asistenţă şi pe antrenorii acestora şi îşi propune să strângă fonduri şi să crească gradul de conştientizare cu privire la munca pe care aceşti patrupezi o desfăşoară.

Marcată anual în data de 4 august, #AssistanceDogDay face parte din Săptămâna Internaţională a Câinilor de Asistenţă, un eveniment anual iniţiat de paraplegica Marcie Davis.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Astăzi în istorie pentru 4 august

 

Evenimentele Zilei de 4 august în Istorie:

- 4 august 1704 – În timpul Războiului Succesiunii Spaniole (1701 – 1714), armatele engleze și neerlandeze au ocupat Gibraltarul

- 4 august 1916 – Tratatul de alianță dintre România și Antanta;

- 4 august 1919 – Războiul româno-ungar din 1919 (13 noiembrie 1918 – 3 August 1919) - Armata Română a intrat victorioasă în Budapesta

- 4 august 1984 – La exact un an după ce a venit la putere în Republica Volta Superioară, președintele Thomas Sankara i-a schimbat acesteia numele în Burkina Faso.

- 4 august 2007 – NASA a lansat sonda Phoenix Mars Lander, care ulterior a găsit dovezi ale existenței apei pe planeta Marte.

 

4 august 70 - Armata Romana distruge al doilea Templu de la Ierusalim.

Machetă imaginând cel de al Doilea Templu din Ierusalim, în versiunea restaurată și mărită de Irod cel Mare la finele secolului I î.Hr. Macheta se află la Muzeul Israel din Ierusalim - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Machetă imaginând cel de al Doilea Templu din Ierusalim, în versiunea restaurată și mărită de Irod cel Mare la finele secolului I î.Hr. Macheta se află la Muzeul Israel din Ierusalim – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În anul 66 d.C., evreii Palestinei s-au ridicat împotriva stăpânirii romane.

Patru ani mai târziu, legiunile romane comandate de generalul Titus (fiul împăratului Vespasian) au recucerit, apoi au nimicit atât Ierusalimul, cât și Templul de acolo.

Conform apologeților creștini, în acest fel s-a împlinit profeția lui Isus din Nazaret (N.T.: Matei XXIV și Luca XXI).

Teza apologeților este respinsă principial de istoricii mainstream: prima (cronologic) dintre evangheliile din Noul Testament, Evanghelia după Marcu, a fost scrisă în anticiparea pe termen scurt a inevitabilității distrugerii Templului sau chiar ulterior acesteia.

Evanghelia după Matei și Evanghelia după Luca au copiat din Evanghelia după Marcu.

Tot astfel s-a produs ruptura definitivă dintre iudaism și creștinism.

Arcul lui Titus, ce a fost construit la Roma, pentru a comemora izbânda lui Titus din Iudeea, arată un alai al izbânzii romane, unde oștenii cară prada de război luată din Templu, între care Menora.

Traducând una inscripțiile Colosseum-ului, se înțelege că împăratul Vespasian a ridicat acea clădire în anul 79, folosindu-se de prăzi de război (probabil chiar de la Cel de-al doilea Templu).

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

4 august 367 - Împaratul roman Valentinian I il asociaza pe fiul sau Gratian la tron la varsta de 8 ani si ii acorda titlul de Augustus.

 

4 august 966 - A murit Berengar al II-lea de Ivrea (n. cca.900), fost markgraf de Ivrea și uzurpator al Regatului Italiei din 950 pana in 961. A fost ultimul rege înainte de încorporarea Italiei in Imperiul Romano-German.

A fost capturat de fortele imparatului Otto I al Imperiului Romano-German și închis la Bamberg,in Germania , unde va muri. Soția sa, Willa a petrecut tot restul vieții sale într-o mănăstire germană.

 

4 august 1060 - După moartea regelui Henric I, fiul său în vârstă de opt ani, Filip, devine rege al Franței sub numele de Filip I sub tutela mamei sale, Anna de Kiev, și a unchiului său, Balduin al V-lea de Flandra.

Henric I (franceză Henri I; 4 mai 1011 - 4 august 1060) a fost rege al francilor din 1031 până la moartea sa. A fost al treilea rege al Dinsatiei Capețiene și al doilea fiu al regelui Robert cel Pios și a celei de-a treia soții, Constance de Arles. A devenit moștenitor al coroanei la moartea fratelui său vitreg Hugues în 1025 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Henric I (franceză Henri I; 4 mai 1011 – 4 august 1060) a fost rege al francilor din 1031 până la moartea sa. A fost al treilea rege al Dinsatiei Capețiene și al doilea fiu al regelui Robert cel Pios și a celei de-a treia soții, Constance de Arles. A devenit moștenitor al coroanei la moartea fratelui său vitreg Hugues în 1025 - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Henric I, din dinastia Capetienilor, a domnit intre anii 1031 – 1069 si a fost fiul regelui Robert al II-lea si al Constantei de Arles. Pe 19 mai 1051 el s-a căsătorit cu Anna de Kiev, având cu aceasta 4 copii: Anna de Kiev a fost a treia din cei patru copii ai lui Iaroslav I cel intelept, Mare Cneaz al Kievului, și a soției acestuia, Ingegerd Olofsdotter a Suediei.

Dupa moarte, Henric I a fost succedat de fiul său, Filip I , care era minor în acel timp, astfel ca la conducerea Franței timp de 6 ani a fost Regina Anna de Kiev, având atribuții de regentă.

Filip I (franceză Philippe I; 23 mai 1052 — 29 iulie 1108) a fost rege al francilor din 1060 până la moartea sa. Domnia sa, ca a celor mai mulți dintre Capețienii de început, a fost extraordinar de lungă pentru acele timpuri - foto: ro.wikipedia.org

Filip I (franceză Philippe I; 23 mai 1052 — 29 iulie 1108) a fost rege al francilor din 1060 până la moartea sa. Domnia sa, ca a celor mai mulți dintre Capețienii de început, a fost extraordinar de lungă pentru acele timpuri - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

4 august 1306 - A decedat Venceslau al III-lea (n. 6 octombrie 1289) fost rege al Ungariei începând cu 1301, rege al Boemiei din 1305, și rege titular al Poloniei , ultimul din dinastia de Přemysl.

 

4 august 1526 - A murit navigatorul spaniol Juan Sebastian del Cano, ; (n. 1486).

 

4 august 1532 - Ducatul de Bretania este alipit Frantei.

Harta ducatului de Bretania - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Harta ducatului de Bretania – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ducatul de Bretania (Breton: Dugelezh Breizh, franceză: Ducat de Bretagne), a fost un stat medieval feudal care a existat între 936 şi 1547, ocupand teritoriul regiunii Bretania de astazi, precum si departamentul Loire-Atlantique.

În 1547 devine parte a regatului Frantei.

Ducatul ia nastere în 936. Alain Barbetorte, nepotul ultimului rege al Bretaniei, Alain I cel Mare, elibereaza ţara de sub ocupatia normanda şi devine primul Duce de Bretania.

Timp de aproape trei secole, din secolul al X-lea pana in secolul al XII-lea, casele feudale mari ale regiunii (Nantes, Rennes, Cornouailles) disputa ducatul, acesta trecand de la una la cealalta.

La mijlocul secolului al XII-lea, ducatul vine in atentia celor 2 puteri vecine, Franta si Anglia.

Dinastia Plantagenet şi Casa de Franţa incercau sa puna duci loiali la conducerea Bretaniei pentru a putea controla mai bine regiunea.

Pana la urma, ducii de origine franceză reusesc sa se impuna si sa consolideze statul breton între anii 1360 şi 1460.

După aproape 60 de ani de luptă, Regatul Franţei reuşeşte să controleze ducatul.

În 1532 este proclamată unirea ducatului de Bretania cu Regatul Franţei, insa aceasta va deveni oficiala in 1547.

Noua provincie franceză va rămane totusi autonomă până la Revoluţia Franceză din 1789.

 

4 august 1578 - S-a desfășurat Bătălia de la Al-Kaar al Kabir (Maroc), dintre portughezi și maurii din Fez.

În cursul luptei, regele Sebastian al Portugaliei Portugaliei a fost ucis.

Profitand de aceasta, Spania va ocupa Portugalia in 1580 (pana in 1640), anexand și imperiul colonial al acesteia.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Al-Kaar al Kabir (4 August 1578) - Battle at Ksar el Kebir, depicting the encirclement of the Portuguese army on the left - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Al-Kaar al Kabir (4 August 1578) – Battle at Ksar el Kebir, depicting the encirclement of the Portuguese army on the left – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

4 august 1693 - Data atribuită în mod tradițional inventării șampaniei de către Monahul Dom Perignon, (1638 – 1715) băutură care a primit acest nume de la regiunea Champagne din nordul Franței.

Nu este clar dacă el a inventat de fapt șampania, totuși el a fost creditat ca fiind inovatorul care a dezvoltat tehnicile folosite pentru a perfecționa vinul spumant.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

Dom Pierre Pérignon, a Benedictine monk - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Dom Pierre Pérignon, a Benedictine monk – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

4 august 1704 - În timpul Războiului Succesiunii Spaniole (iulie 1701 – 11 septembrie 1714), Anglia a obținut un  succes important, cucerind Gibraltarul din Spania, cu ajutorul forțelor olandeze conduse de prințul George de Hessa-Darmstadt, în numele arhiducelui Carol. (Tratatul de la Utrecht le recunoaște posesiunea in 1713).

Armatele engleze la porțile Gibraltarului (4 august 1704) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Armatele engleze la porțile Gibraltarului (4 august 1704) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

4 august 1782 - Wolfgang Amadeus Mozart s-a căsătorit la Viena, la Catedrala Sf. Ștefan, cu Constanze Weber.

 

4 august 1789 - În Franța a fost abolit sistemul feudal.

 

4 august 1792 - S-a născut Percy Bysshe Shelley, poet englez (d. 1822)

Percy Bysshe Shelley (n. 4 august 1792, Horsham, Anglia, Regatul Unit – d. 8 iulie 1822, La Spezia, Liguria, Italia) a fost unul dintre cei mai importanți poeți ai romantismului englez, criticii considerându-l unul dintre cei mai de seamă lirici ai literaturii de limbă engleză.

Faima i-au adus-o poemele clasice Oyzmandias, Odă vântului de apus (Ode to the West Wind), Odă unei ciocârlii (To a Skylark) și Mascarada anarhiei (The Masque of Anarchy), care sunt printre cele mai populare și cele mai lăudate poeme de limbă engleză. Cu toate acestea, lucrările sale majore sunt poemele vizionare Prometeu descătușat (Prometheus Unbound), Alastor, Adonis (Adonais), Revolta islamului (The revolt of Islam), precum și piesa neterminată Triumful vieții (The Triumph of Life). Familia Cenci (The Cenci) și Prometeu descătușat sunt piese dramatice scrise în cinci, respectiv patru acte. De asemenea, a scris romanele în stil gotic Zastrozzi și St. Irvyne sau Cavalerul de Rozacruce (St. Irvyne, or the Rosicrucian), precum și proză scurtă Asasinii (The Assassins) și Colosseumul (The Coliseum).

Shelley a fost de asemenea celebru pentru prieteniile sale cu John Keats și Lordul Byron. Cea de-a doua soție a lui Shelley a fost romanciera Mary Shelley, autoarea lui Frankenstein.

Shelley nu a trăit suficient să se bucure de succesul operei sale. Unele lucrări ale sale au fost publicate, dar nu puține, au fost mai apoi interzise după tipărire. Se spune că în timpul vieții nu a încasat mai mult de 50 de lire sterline din scrierile sale. Doar 50 de cititori, aproximativ, i-au citit lucrările până la moarte. În 1813, la vârsta de 21 de ani, a tipărit primul său poem Crăiasa Mab (Queen Mab), un poem radical și revoluționar, în 250 de exemplare. Crăiasa Mab a fost scrisă folosind excesiv un limbaj tehnico-științific și imortalizând recomandări morale pentru societatea oropsită din lumea industrializată.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org

 

4 august 1821 - S-a născut Louis Vuitton, producatorul francez al celebrelor marci de genti Vuitton; ( d.27.02.1892).

 

4 august 1845 - Când nava britanică de emigranți Cataraqui a eșuat în largul insulei King Island din Tasmania, a avut loc cel mai mare dezastru maritim din istoria Australiei, 399 de pasageri și membrii ai echipajului au murit. Cei nouă naufragiați care au ajuns la țărm au rămas blocați pe insulă timp de cinci săptămâni, până când au fost salvați.

 

4 august 1851 - Misionarul și exploratorul David Livingstone a ajuns pe cursul superior al Zambezi.

 

4 august 1859 - S-a născut Knut Hamsun (Knut Pedersen), scriitor norvegian, laureat al Premiului Nobel in 1920 (d.19.02.1952). A avut un rol important în modernizarea romanului european si este reprezentant al realismului psihologic, în primul rând prin capodopera sa, romanul Foamea ( 1890).

 

4 august 1866 - S-a născut Gheorghe D. Mărdărescu, general roman (d. 1938)

Gheorghe D. Mărdărescu (n. 4 august 1866, Iaşi - d. 5 septembrie 1938 Bad Nauheim, Germania) a fost un general al armatei române, decorat de Regele Ferdinand şi Regina Maria cu Ordinul militar Mihai Viteazul clasa a III-a pentru acţiunea contra regimului bolşevic al lui Béla Kun. A fost Ministru de Război între anii 1922-1926 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gheorghe D. Mărdărescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gheorghe D. Mărdărescu (n. 4 august 1866, Iaşi – d. 5 septembrie 1938 Bad Nauheim, Germania) a fost un general al armatei române, participant la Batalia de la Oituz si la Campania din Ungaria, decorat de Regele Ferdinand şi Regina Maria cu Ordinul militar Mihai Viteazul clasa a III-a pentru acţiunea contra regimului bolşevic al lui Béla Kun. A fost Ministru de Război între anii 1922-1926.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

4 august 1875 - A murit Hans Christian Andersen, autor de poveşti danez autor de poveşti danez („Crăiasa zăpezii”, „Fetiţa cu chibrituri”) (n.02.04.1805).

 

4 augusr 1897 - Bustul Doamnei din Elche, o sculptură iberică din jurul secolului al V-lea î.Hr., a fost găsită întâmplător în Spania.

Doamna din Elche sau Doamna din Elx (în spaniolă Dama de Elche) este un bust de piatră policrom care a fost descoperit întâmplător în 1897 la L’Alcúdia, un sit arheologic aflat pe o proprietate privată situată la aproximativ doi kilometri sud de Elche, Valencia, Spania. În general, se crede că Doamna de Elche este o piesă de sculptură iberică din secolul al IV-lea î.Hr., deși modul de lucru sugerează puternice influențe elenistice. The Encyclopedia of Religion presupune că Doamna din Elche (Roman Illici) are o o asociere directă cu Tanit, zeița Cartaginei, care era venerată de ibero-punici.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

4 august 1900 - S-a născut Elizabeth Bowes-Lyon, soția regelui George al VI-lea al Regatului Unit și mama reginei Elisabeta a II-a (d. 2002)

Elisabeth Bowes-Lyon (Elizabeth Angela Marguerite; 4 august 1900 – 30 martie 2002) a fost soția regelui George al VI-lea al Regatului Unit. După decesul soțului său, i s-a spus Regina Mamă Elisabeta pentru a evita confuzia cu fiica ei, Elisabeta a II-a - Portret de Richard Stone, 1986 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Elisabeth Bowes-Lyon – Portret de Richard Stone, 1986 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Elisabeth Bowes-Lyon (Elizabeth Angela Marguerite; 4 august 1900 – 30 martie 2002) a fost soția regelui George al VI-lea al Regatului Unit. După decesul soțului său, i s-a spus Regina Mamă Elisabeta pentru a evita confuzia cu fiica ei, Elisabeta a II-a. Înainte ca soțul ei să devină rege, din 1923 până în 1936, a purtat titlul de Ducesă de York.

Născută într-o familie de nobili scoțieni, ea a devenit cunoscută în 1923, când s-a căsătorit cu Albert, duce de York, cel de al doilea fiu al Regelui George al V-lea și al Reginei Mary. În postura de ducesă de York, împreună cu soțul ei și cu cele două fiice ale lor, Elisabeta și Margaret, Elisabeta a întruchipat ideile tradiționale despre familie. Și-a asumat diverse îndatoriri publice și a fost supranumită „Ducesa Zâmbitoare”, datorită zâmbetului pe care îl afișa mereu în public.

În 1936, soțul Elisabetei a devenit pe neașteptate rege după ce cumnatul ei, Edward al VIII-lea, a abdicat pentru a se căsători cu americanca divorțată Wallis Simpson. Elisabeta, în calitate de regină, l-a însoțit pe soțul său în călătorii diplomatice în Franța și în Statele Unite ale Americii, în perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial. În timpul războiului, a oferit sprijin moral publicului britanic.

Recunoscând rolul ei ca instrument de propagandă, Adolf Hitler a descris-o pe Elisabeta ca fiind „cea mai periculoasă femeie din Europa”. În urma războiului, sănătatea soțului ei s-a deteriorat, Elisabeta rămânând văduvă la vârsta de 51 de ani.

La moartea soacrei ei, Regina Mary, în 1953, fiica ei cea mare, Regina Elisabeta a II-a, avea doar 25 de ani, astfel că Regina Mamă Elisabeta a devenit practic capul familiei. De-a lungul anilor, și-a păstrat popularitatea, chiar și atunci când alți membri ai familiei regale au fost implicați în scandaluri.

A fost foarte activă până la doar câteva luni înainte de moartea sa, la vârsta de 101 de ani, la șapte săptămâni după moartea celei mai tinere dintre cele două fiice ale sale, Prințesa Margaret.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

4 august 1901 - S-a născut Louis Armstrong, interpret american de jazz (d. 06.07.1971).

Louis “Satchmo” Armstrong (n. 4 august 1901, Orleans Parish⁠(d), Louisiana, SUA – d. 6 iulie 1971, New York City, New York, SUA), cunoscut sub pseudonimul de „Satchmo”, a fost un muzician, trompetist, compozitor și cântăreț de jazz, unul din exponenții cei mai reprezentativi ai “stilului New Orleans” în muzica de jazz practicată în Chicago în jurul anilor 1920 – 1930.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

4 august 1906 - Nava comercială italiană Sirio a lovit un recif în largul coastei de est a Spaniei și s-a răsturnat în câteva minute, provocând moartea a cel puțin 150 de emigranți italieni și spanioli care se îndreptau spre Brazilia, Uruguay și Argentina. Naufragiul a căpătat notorietate deoarece căpitanul, Giuseppe Piccone, a abandonat nava cu prima ocazie.[

 

4 august 1914 – Izbucnirea Primului Război Mondial. Germania a invadat Belgia. Ca răspuns, Marea Britanie a declarat război Germaniei. Statele Unite și-au proclamt neutralitatea.

Izbucnirea Primului Război Mondial. Germania a invadat Belgia (4 august 1914) - foto preluat de pe twitter.com

Izbucnirea Primului Război Mondial. Germania a invadat Belgia (4 august 1914) – foto preluat de pe twitter.com

La 2 august, trupele germane au ocupat Luxemburgul, în timp ce în Franța s-a emis ordinul de mobilizare (solidară cu Rusia care, deja, mobilizase), iar în 3 august, Germania a declarat război Franței. La 4 august, după ce i s-a refuzat cererea de liberă trecere a trupelor, Germania a invadat Belgia. Violarea neutralității Belgiei a determinat Marea Britanie să intre în conflict.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

4 august 1915 - În timul Primului Razboi Mondial armata germana ocupa Varsovia.

 

4 august 1916 - Tratatul de alianță dintre România și Antanta (4/17 august 1916)

Tratatul de alianță a României cu Antanta a fost un acord internațional, secret încheiat între guvernul român și guvernele Antantei (1) având ca obiect principal intrarea României în război, de partea acestei alianțe, pe timpul Primului Război Mondial. Acordul a fost semnat la 4/17 august 1916 la București, în locuința lui Vintilă Brătianu. de către Ion I.C. Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri al României și reprezentanții diplomatici ai puterilor Antantei la București.

Principalele prevederi ale acordului prevedeau recunoașterea de către Antanta a drepturilor României asupra teritoriilor locuite de români din Transilvania, Crișana, Maramureș, Bucovina și Banat, precum și de a fi tratată similar în cadrul conferințelor de pace ca și ceilalți aliați. În schimb România se obliga de a declara război Imperiului Austro-Ungar în termen de două săptămâni. Tratatul era însoțit de o convenție militară. De asemenea părțile se obligau să țină un secret absolut asupra existenței și conținutului acordului.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

4 august 1919 - Războiul româno-ungar din 1919 (13 noiembrie 1918 – 3 August 1919) – Armata Română a intrat victorioasă în Budapesta. Sfârșitul regimului comunist instaurat de Bela Kun la 21 martie 1919 în Ungaria.

Cavaleristi romani pe strazile Budapestei - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Cavaleristi romani pe strazile Budapestei – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

La 4 august 1919, ora 18:00, armata română ocupă fără lupta Budapesta la finalul războiului româno-ungar de la 1919. , Aceasta operatiune a fost condusa de generalul Gheorghe Mărdărescu, comandantul aflat in fruntea trupelor din Transilvania începînd din 12 aprilie 1919.

Generalul Gheorghe Mărdărescu (dreapta) pe terasa hotelului Ghelert din Budapesta, august 1919 - foto: istorie-pe-scurt.ro

Generalul Gheorghe Mărdărescu (dreapta) pe terasa hotelului Ghelert din Budapesta, august 1919 – foto preluat de pe istorie-pe-scurt.ro

Capitala Ungariei, Budapesta, a fost ocupată de trupele române fără niciun ajutor militar aliat. A fost singura capitală inamică ocupată de un stat din Antanta în cursul primului război mondial, considerînd războiul româno-ungar din 1919 ca parte a acestuia, sau consecinţă imediată a lui.

Armata Română în faţa Parlamentului din Budapesta - foto: ro.wikipedia.org

Armata Română în faţa Parlamentului din Budapesta – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Meritul armatei române este imens, ţinînd cont că în toată istoria modernă, România a dus război doar în coaliţie, această acţiune militară fiind singura în care România a acţionat singură, fără aportul aliaţilor.

Deoarece atît trupele franco-sîrbe din sud, cît şi cele cehoslovace, s-au mişcat mult mai tîrziu şi fără lupte, doar ocupînd zone de securitate în Ungaria, după ce armata bolşevică ungară a fost zdrobită de cea română.

Harta 4 august 1919 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Harta 4 august 1919 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Cu atît mai importantă apare victoria românească, cu cît România, în acea perioadă, ducea un război pe două fronturi, al doilea front fiind în est, pe linia Nistrului, împotriva bandelor bolşevice ce făceau dese incursiuni în Basarabia, încercînd să răscoale populaţia şi să reia teritoriul dintre Prut şi Nistru în “marea familie sovietică“, aşa cum vor face cu Ucraina şi Georgia în anii 1920.

cititi si Războiul româno-ungar de la 1919

 

4 august 1929 - S-a născut omul politic palestinian Yasser Arafat, pe numele său adevărat Muhamed Abdel Rauf Arafat al-Qudwa al-Husseini, laureat al Premiului Nobel pentru Pace (d.2004). Din 1969 a fost co-fondator și președinte al Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP) și din 1993 președintele (rais) Autoritatii Nationale Palestiniene.

 

4 august 1948 - S-a născut Cezara Dafinescu, actriță română.

Cezara Dafinescu (n. 4 august 1948, Sibiu, România) este o actriță română. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1973, la clasa profesor Moni Ghelerter. A fost căsătorită cu George Motoi, de care a divorțat, după care s-a căsătorit cu omul de afaceri Gelu Fronea. Fronea a murit într-un accident de motocicletă, în 2003.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

4 august 1953 - A murit, la închisoarea spital Văcăreşti, Mihai Boca, preot greco-catolic (n. 1888)

Mihai Boca (n. 21 sep. 1888, Petea, Satu Mare – d. 4 aug. 1953, închisoarea spital Văcăreşti) a fost un preot greco-catolic, condamnat politic de regimul comunist din Romania - foto preluat de pe www.memorialsighet.ro

Mihai Boca – foto preluat de pe www.memorialsighet.ro

Mihai Boca (n. 21 sep. 1888, Petea, Satu Mare – d. 4 aug. 1953, închisoarea spital Văcăreşti) a fost un preot greco-catolic, condamnat politic de regimul comunist din Romania. A fost arestat la 16 aug. 1952, primind o condamnarea aministrativă de 24 luni. Încarcerat la Satu Mare de unde a fostr transferat la Centrul de Triere București. A murit la 4 august 1953 la închisoarea spital Văcărești.

articol preluat de pe www.memorialsighet.ro

 

4 august 1953 - A murit pictorul si graficianul roman Francisc Şirato; (n. 15.08.1877).

 

4 august 1958 - Membrii grupării spirituale Rugul Aprins, de la Mănăstirea Sf. Antim din Bucureşti, au fost arestaţi. Printre ei se găseau preoţii Dumitru Stăniloae, Benedict Ghiuş, Andrei Scrima, Arsenie Papacioc, Bartolomeu Anania precum şi scriitorul Vasile Voiculescu şi filosoful Mircea Vulcănescu.

Organizaţia culturală ”Rugul Aprins”, denumită şi „Grupul de la Mănăstirea Antim”, se formează treptat începând din 1945. La baza formării acestei organizaţii se afla întâlnirea vizionarilor Alexandru Teodorescu (alias Sandu Tudor), poet, eseit, publicist şi Ivan Culighin (duhovnicul mitropolitului Kievului, eliberat de trupele germano-române în oraşul Rostov), aflat în chilia sa de la Mănăstirea Antim - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Organizaţia culturală ”Rugul Aprins” – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Organizația culturală ”Rugul Aprins”, denumită și „Grupul de la Mănăstirea Antim”, se formează treptat începând din 1945. La baza formării acestei organizații se afla întâlnirea vizionarilor Alexandru Teodorescu (alias Sandu Tudor), poet, eseit, publicist și Ivan Culighin (duhovnicul mitropolitului Kievului, eliberat de trupele germano-române în orașul Rostov), aflat în chilia sa de la Mănăstirea Antim.

Simbolistica „Rugului Aprins” reprezintă focul etern al credinței care nu se mistuie, rugăciunea neîncetatâ a lui Hristos. Termenul este din Vechiul Testament și simbolizează rugul văzut de Moise în pustietate care arde și nu se preface în cenușă. „Rugul Aprins” este un simbol al rugăciunii repetate, al rugăciunii inimii, al adorării lui Dumnezeu.

(…) Sentintele vor fi între 5-25 ani, iar Sandu Tudor va primi pedeapsa cea mai grea, 25 de ani (va fi încarcerat la Aiud, unde a decedat în detenție la data de 17 noiembrie 1962). Poetul Vasile Voiculescu a fost condamnat la cinci ani de temniță. Nu i-a ispășit pe toți. Cu sănătatea distrusă de anii de temniță, Vasile Voiculescu avea să fie grațiat în data de 28 aprilie 1962, prin Decretul nr. 291 al Consiliului de Stat. A murit un an mai târziu (26 aprilie 1963).

Membrii “Rugului Aprins” au fost eliberați în anul 1964, prin decretul 411, împreuna cu mai mulți detinuți politici, în fapt acțiunea regimului comunist făcea parte din atitudinea generată de acesta pentru o destindere a legăturilor cu Occidentul.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

4 august 1959 - A murit in inchisoarea comunista de la Sighet, Ioan Balan, episcop martir greco–catolic; (n. 1880).

Ioan Bălan (n. 11 februarie 1880, Teiuş, comitatul Alba de Jos - d. 4 august 1959, la Bucureşti) a fost episcop greco-catolic de Lugoj, deţinut politic. A fost beatificat de papa Francisc în anul 2019. Este sărbătorit în Biserica Catolică în data 2 iunie  - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ioan Bălan – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ioan Bălan (n. 11 februarie 1880, Teiuş, comitatul Alba de Jos – d. 4 august 1959, la Bucureşti) a fost episcop greco-catolic de Lugoj, deţinut politic. A fost beatificat de papa Francisc în anul 2019. Este sărbătorit în Biserica Catolică în data 2 iunie. În 29 octombrie 1948, în contextul interzicerii Bisericii Române Unite cu Roma, a fost arestat de autorităţile comuniste.

În ciuda vârstei înaintate, a fost dus la vila patriarhală de la Dragoslavele, apoi la mănăstirea ortodoxă Căldăruşani, iar din 1950, după refuzurile consecvente de a accepta trecerea la Biserica Ortodoxă Română, a fost închis la penitenciarul din Sighet. Acolo a fost supus unor munci istovitoare. În 1955 a fost internat cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Curtea de Argeş, ulterior a fost transferat la mănăstirea Ciorogârla. Înainte de a muri a fost transferat la un spital din Bucureşti, unde s-a stins din viaţă în anul 1959.

Ioan Bălan (n. 11 februarie 1880, Teiuş, comitatul Alba de Jos - d. 4 august 1959, la Bucureşti) a fost episcop greco-catolic de Lugoj, deţinut politic. A fost beatificat de papa Francisc în anul 2019. Este sărbătorit în Biserica Catolică în data 2 iunie - (Fotografia episcopului Ioan Bălan din dosarul său de Securitate) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Fotografia episcopului Ioan Bălan din dosarul său de Securitate – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În data de 19 martie 2019 papa Francisc a autorizat Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor să promulge decretul de recunoaştere a martiriului episcopilor greco-catolici români Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu, „ucişi din ură faţă de credinţă în diverse locuri din România între 1950 şi 1970”, deschizându-se calea pentru beatificarea acestora. Papa Francisc a oficiat slujba beatificării sale în data de 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertăţii din Blaj.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgepiscopiabucuresti.rowww.facebook.com

 

4 august 1960 - S-a născut José Luis Rodríguez Zapatero, politician spaniol, fost prim-ministru al guvernului spaniol.

 

4 august 1961 - S-a născut Barack Obama, politician american, al 44-lea președinte al SUA, laureat Nobel

Barack Hussein Obama al II-lea (n. 4 august 1961, Honolulu, Hawaii) a fost al 44-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, fiind primul afro-american ales în această funcție, în urma alegerilor prezidențiale din 4 noiembrie 2008, alături de Joe Biden ca vicepreședinte. A fost învestit în funcție la 20 ianuarie 2009 și l-a înlocuit pe predecesorul său George W. Bush. În 2012, a fost reales, rămânând astfel în funcție pentru încă 4 ani - in imagine, U.S. President Barack Obama's official photograph in the Oval Office on 6 December 2012 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

U.S. President Barack Obama’s official photograph in the Oval Office on 6 December 2012 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Barack Hussein Obama al II-lea (n. 4 august 1961, Honolulu, Hawaii) a fost al 44-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, fiind primul afro-american ales în această funcție, în urma alegerilor prezidențiale din 4 noiembrie 2008, alături de Joe Biden ca vicepreședinte. A fost învestit în funcție la 20 ianuarie 2009 și l-a înlocuit pe predecesorul său George W. Bush. În 2012, a fost reales, rămânând astfel în funcție pentru încă 4 ani.

Fiul unui kenyan, Barack Hussein Obama, Sr. și al unei americane, Ann Dunham Stanley, Obama a petrecut o mare parte a copilăriei în Honolulu, Hawaii. De la șase până la zece ani a trăit în Jakarta, împreună cu mama lui și cu tatăl vitreg, indonezian. Absolvent al Universității Columbia și al Facultății de Drept de la Harvard, înainte de a candida pentru intrarea în administrația publică și de a deveni membru al Senatului statului Illinois între 1997 și 2004, Obama a lucrat ca mobilizator comunitar, docent universitar și ca avocat specializat în apărarea drepturilor civile.

După o încercare nereușită de a obține un loc în Camera Reprezentanților a S.U.A. în anul 2000, în 2003 Obama și-a anunțat participarea la campania electorală pentru Senatul S.U.A.. Un an mai târziu, când era încă membru al Senatului din Illinois, Obama a ținut discursul principal la Convenția Națională Democrată din 2004.

În noiembrie 2004 Obama a fost ales ca senator al Statelor Unite, cu o majoritate de 70% din voturi. În calitate de membru al opoziției democrate în al 109-lea Congres al Statelor Unite, Obama a susținut o serie de legi bipartizane care urmăreau controlul armelor convenționale și creșterea responsabilizării administrației în ceea ce privește utilizarea fondurilor publice.

În aceeași perioadă a întreprins vizite oficiale în Europa de Est, Orientul Mijlociu și Africa. În Congresul actual, al 110-lea, a sprijinit legislația referitoare la lobbying și frauda electorală, schimbarea climatică, terorismul nuclear și la sprijinul care trebuie să fie acordat personalului militar întors acasă. Din februarie 2007, dată la care a anunțat începerea campaniei sale prezidențiale,

Obama include printre obiectivele sale prioritare terminarea războiului din Irak menținând în același timp o politică de aparăre solidă, creșterea independenței energetice și asigurarea asistenței medicale universale. Căsătorit din 1992, are două fiice. Este autorul a două cărți de mare succes: Dreams from My Father, o carte de memorii, și The Audacity of Hope, un comentariu personal asupra politicii Statelor Unite.

La 9 octombrie 2009, Barack Obama a fost anunțat drept laureat al Premiului Nobel pentru Pace pe 2009, „pentru eforturile sale extraordinare în scopul întăririi cooperării între popoare”.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

4 august 1969 - A inceput Conferinta de pace de la Paris privitoare la incetarea razboiului din Vietnam.

 

4 august 1980 - Întânirea din Crimeea între N. Ceaușescu și L. Brejnev, prim-secretar al CC al PCUS.

 

4 august 1984 - La exact un an după ce a venit la putere în Republica Volta Superioară, președintele Thomas Sankara i-a schimbat acesteia numele în Burkina Faso.

 

4 august 1997 - A murit Jeanne Calment, cel mai logeviv om din lume, în vârstă de 122 ani şi 164 de zile; (n. 21.02.1877).

 

4 august 2005 -  A inceput prima conferința internaționala Wikipedia la Frankfurt, Germania.

 

4 august 2007 - Agentia Spatiala americana NASA a lansat sonda Phoenix Mars Lander care ulterior a găsit dovezi ale existenței apei pe planeta Marte.

 

4 august 2019 - Inventatorul Franky Zapata, supranumit ”Omul zburător”, a traversat Canalul Mânecii pe un hoverboad cu reacţie.

Inventatorul francez Franky Zapata a reuşit să traverseze Canalul Mânecii pe hoverboad-ul său cu reacţie, relatează duminică DPA. Zapata, în vârstă de 40 de ani, a decolat duminică dimineaţă de pe plaja din Sangatte din nordul Franţei, pe placa “Flyboard Air” inventată chiar de el şi dotată cu motoare cu reacţie, şi a ajuns în doar 20 de minute St Margaret’s Bay din Dover, Marea Britanie. El a reuşit să se oprească la jumătatea drumului pe o platformă amplasată pe o ambarcaţiune pentru realimentarea cu kerosen a hoverboad-ului.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

4 august 2019 - Atac armat în Ohio – Cel puţin 10 morţi, inclusiv atacatorul, şi cel puţin 16 răniţi. Zece persoane, inclusiv atacatorul, au fost ucise într-un schimb de focuri în oraşul Dayton, statul Ohio (nord-vestul Statelor Unite), a anunţat poliţia locală duminică dimineaţă, transmit AFP, Reuters şi EFE.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

4 august 2020 - Cel puțin 220 de oameni au murit și alte peste 6.000 au fost răniți în urma exploziilor în portul din Beirut, o parte dintre ei fiind îngropați sub moloz, din cauza nitratului de amoniu depozitat ilegal. Peste 300.000 de oameni au rămas fără locuințe în urma exploziilor. Autoritățile din Liban au declarat trei zile de doliu național.

Exploziile de la Beirut din august 2020 reprezintă o serie de două explozii care au avut loc în zona portuară a orașului Beirut, capitala Libanului, pe 4 august 2020. În urma lor cel puțin 204 persoane și-au pierdut viața, peste 6.500 au fost rănite, iar multe altele sunt date dispărute. Peste 300.000 de oameni au rămas fără locuințe în urma exploziilor devastatoare. Autoritățile din Liban au declarat trei zile de doliu național.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

4 august 2020 - DIICOT a decis redeschiderea urmăririi penale în cadrul dosarului privind evenimentele de la 10 august 2018.

 

4 august 2020 - La Ordinea Zilei

Evenimentele Zilei de 1 august în Istorie

O relicvă a Adevăratei Cruci purtată în procesiune prin Piazza San Marco, Veneția. Gentile Bellini (1429–1507)

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org;

 

1 august este a 213-a zi a calendarului gregorian și a 214-a zi în anii bisecți. Mai sunt 152 de zile până la sfârșitul anului.

 

August

August, Les Très Riches Heures du duc de Berry - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

August, Les Très Riches Heures du duc de Berry – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

August este a opta lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele șapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile. August începe (astrologic) cu soarele în semnul Leului și sfârșește în semnul Fecioarei.

Din punct de vedere astronomic, luna august începe cu soarele în constelația Racului și se sfârșește cu soarele în constelația Leului. Numele lunii august vine de la numele primului împărat roman, Cezar August.

Luna are 31 de zile, pentru că Cezar August a dorit ca luna august să aibă tot atâtea zile câte are luna lui Iulius Cezar, luna iulie.

Înainte, luna august se numea în latină Sextilis pentru că era a șasea lună în calendarul roman, calendar care începea cu luna martie. Grecii numeau luna august Metageitnion.

În România, luna august, popular, are mai multe denumiri zonale: Augustru, Măselar, Gustar, Secerar. August începe în aceeași zi a săptămânii ca și Februarie în anii bisecți.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.orgwww.agerpres.ro

 

Sărbătorile Zilei de 1 august


 

(BOR) Scoaterea Sfintei Cruci; Sf. 7 fraţi Mucenici Macabei

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfânta Cruce - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Cruce – foto preluat de pe doxologia.ro

Scoaterea Sfintei Cruci consta în procesiuni care se făceau în Constantinopol, cu părticele din lemnului Sfintei Cruci, pe toată durata postului Sfintei Marii pentru a-i proteja pe locuitori de boli și epidemii.

Aceste procesiuni au loc și în prezent începând cu data de 1 august, având același scop.

Aceasta era legată de apariţia pe cer a Sfintei Cruci, înainte de lupta de la podul Milvius a Sfântului Împărat Constantin cel Mare, dar şi de descoperirea lemnului Sfintei Cruci la Ierusalim de către Sfânta Elena.

Această sărbătoare este legată și de eliberarea grecilor de sub sarazini, care a avut loc în timpul împăratului Manuel Comnenul (1143-1180), fapt care s-a realizat cu ajutorul Sfintei Cruci.

În unele biserici rusești se obișnuiește ca în aceasta zi sa se săvârșească sfințirea Apei Mici.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfinții 7 Mucenici Macabei și Maica lor, Solomoni și Dreptul Eleazar. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 1 august - Icoană sec. XX, Grecia - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfinții 7 Mucenici Macabei și Maica lor, Solomoni și Dreptul Eleazar - Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfinţii 7 frați Mucenici Macabei: Avim, Antonie, Gurie, Eleazar, Evsevona, Ahim şi Marcel, maica lor Solomoni şi Eleazar preotul (168 î.Hr.) au trăit pe vremea lui Antioh al 4-lea Epifan (175-164 î.Hr.).

În acea vreme, regele Antioh dăduse poruncă să fie cinstiţi zeii greci.

În Palestina această poruncă a întâlnit rezistenţă, unii dintre cei care s-au împotrivit fiind cei şapte fraţi, după modelul preotului Eleazar.

Fraţii erau însoţiţi de mama lor şi pentru că au refuzat să jertfească zeilor păgâni au fost cumplit chinuiţi, apoi ucişi.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRU) Scoaterea sf. Cruci; Cei 7 prunci Macabei, mama lor Salome și învățătorul lor Eliazar, martiri († secolul al II-lea î.Hr.); Sf. Alfons Maria de Liguori, episcop († 1787)

Sfântul Alfons Maria de Liguori (n. 1696, Napoli, d. 1787, Pagani, Campania, Italia) a fost un episcop catolic italian, întemeietor al unei congregații călugărești, învățător al Bisericii, sfânt - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sfântul Alfons Maria de Liguori – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Alfons Maria de Liguori (n. 1696, Napoli, d. 1787, Pagani, Campania, Italia) a fost un episcop catolic italian, întemeietor al unei congregații călugărești, învățător al Bisericii, sfânt. S-a născut la Napoli în anul 1696. La vârsta de 16 ani și-a luat doctoratul în dreptul civil și canonic.

A fost hirotonit preot la vârsta de 30 de ani și apoi a întemeiat Congregația Preasfântului Răscumpărător (a Redemptoriștilor) (la Congregazione del Santissimo Redentore) în vederea propovăduirii vieții creștine în popor.

Ales episcop la Santa Agata dei Gothi în Campania, își petrecea cea mai mare parte a timpului la amvon sau spovedind. După o vreme și-a dat demisia. A murit la Pagani (Campania) în anul 1787.

A fost canonizat în 1839 și proclamat învățător al Bisericii în 1871. Sf. Alfons a scris numeroase lucrări, mai ales de morală, domeniu în care este socotit un maestru.

Despre necesitatea rugăciunii, scria:

Cine se roagă se mântuiește cu siguranță; cine nu se roagă se osândește cu siguranță (Del gran mezzo della preghiera).

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org

 

(BRC) Sf. Alfons Maria de Liguori, episcop, învățător al Bisericii

 

România – Ziua Tanchiştilor – Înfiinţarea, în 1919, a primei subunităţi de tancuri.

TR-85M1 la parada militară din Bucureşti, cu prilejul Zilei Naţionale a României (2008) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

TR-85M1 la parada militară din Bucureşti, cu prilejul Zilei Naţionale a României (2008) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ziua tanchiştilor este celebrată, an de an, la 1 august, dată ce marchează apariţia armei “Tancuri” în Armata României. Intuind avantajele oferite de carele de luptă, pe parcursul anului 1919, Ministerul de Război a solicitat guvernului francez achiziţionarea a 225 de ”care luptă”. În acest sens, a fost trimisă la centrul de la Ambronay o ”comisie” militară română, pentru achiziţionarea de tancuri uşoare.

În luna iunie 1919, însă, la solicitarea colonelului Traian Pascal, s-a aprobat reducerea numărului la 72 de care, motivând că ”în stadiul în care se găseşte acum organizarea acestor maşini de război, ele nu pot fi utilizate individual în operaţiuni tactice rapide”, se arată în volumul ”Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010).

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

România – Ziua specialităţii militare EOD (Explosive Ordnance Disposal)

Prin ordinul de înfiinţare, la 1 august 1997, a Bazei de Instruire pentru EOD în subordinea Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici” cu sediul în garnizoana Râmnicu Vâlcea, a fost consfinţită în mod oficial naşterea unei noi specialităţi militare în Armata României moderne, specialitatea militară EOD.

 

Elveția – Ziua națională.

Benin – Sărbătoare națională. Proclamarea independenței. (1960)

China – Ziua Armatei Populare Chineze.

 

Astăzi în istorie pentru 1 august

 

Evenimentele Zilei de 1 august în Istorie:


 

- 1 august 1834 – A intrat în vigoare Legea de abolire a sclaviei din 1833, prin care se abolea sclavia în întregul Imperiu Britanic.

- 1 august 1943 – Al doilea raid american pe teritoriul Romaniei;

- 1 august 1944 – Rezistența poloneză a declanșat revolta din Varșovia împotriva ocupației naziste a Poloniei în timpul celui de al Doilea Război Mondial.

- 1 august 1975 – Acordurile de la Helsinki

- (1 – 3 august 1977) – Greva minerilor din Valea Jiului

- 1 august 1981 – S-a lansat postul de televiziune MTV, odată cu difuzarea primului său videoclip, Video Killed the Radio Star al formației The Buggles.

 

1 august 49 î.Hr. - În Bătălia de la Ilerda (Spania), Cezar a învins ultimele trupe susținătoare ale lui Pompei.

Bătălia de la Ilerda a avut loc în iunie 49 î.Hr. între forțele lui Iulius Caesar și armata spaniolă a lui Pompei Magnus, condusă de legații săi Lucius Afranius și Marcus Petreius.

Spre deosebire de multe dintre celelalte bătălii ale războiului civil, aceasta a fost mai mult o campanie de manevră decât o luptă reală.

I-a permis lui Cezar să elimine amenințarea forțelor lui Pompei din Hispania și să-l înfrunte pe Pompei însuși în Grecia în bătălia de la Pharsalus (48 î.Hr.).

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

1 august 30 î.Hr. - A murit Marcus Antonius, general și politician roman (n. 82 î.Hr.)

Marc Antoniu  „Marcus Antonius” (n. 82 î.Hr., Roma, Republica Romană — d. 1 august 30 î.Hr., Alexandria, Egipt) a fost un general și politician roman, locotenent al lui Cezar, membru, alături de Octavian și Lepidus, al celui de-al II-lea triumvirat (43 î.Hr.) - foto preluat de pe- en.wikipedia.org

Marcus Antonius – foto preluat de pe- en.wikipedia.org

Marcus Antonius (în latină: „M•ANTONIVS•M•F•M•N” [8] – „Marcus Antonius”; n. 82 î.Hr., Roma, Republica Romană — d. 1 august 30 î.Hr., Alexandria, Egipt), sau Marc Antoniu, a fost un general și politician roman, locotenent al lui Cezar, membru, alături de Octavianus și Lepidus, al celui de-al II-lea triumvirat (43 î.Hr.).

Victorios în Bătălia de la Filippi (42 î.Hr.) asupra forțelor lui Brutus și Cassius, ucigașii lui Cezar, devine figura dominantă a triumviratului.

Primește guvernarea provinciilor din Orient, pleacă spre Asia și are o întrevedere cu regina Egiptului, Cleopatra, în octombrie 41 î.Hr., cu care s-a căsătorit.

Comportamentul lui moral și politic a dus la ascuțirea conflictului cu Octavianus, al cărui rezultat a fost Bătălia de la Actium (31 î.Hr.) în care Antonius a fost înfrânt.

Aflând de sinuciderea Cleopatrei care, așa cum spune legenda, se lăsase mușcată de o viperă, Marcus Antoniu s-a sinucis.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

1 august 30 î.Hr. - Fortele lui Octavianus (mai târziu cunoscut sub numele de Augustus) intra in orasul Alexandria din Egipt, aducându-l sub controlul Romei.

 

1 august 10 î.Hr. - S-a născut imparatul roman Claudius, cuceritorul Britaniei; (d. 54).

Tiberius Claudius Caesar Augustus Gemanicus (n. 1 august 10 î.Hr., Lugdunum, Imperiul Roman, Galia – d. 13 octombrie 54 d.Hr., Roma, Imperiul Roman) a fost al patrulea împărat roman al dinastiei iulio-claudiene; a domnit din 41 până în 54. - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tiberius Claudius Caesar Augustus Gemanicu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tiberius Claudius Caesar Augustus Gemanicus (1 august 10 î.Hr. – 13 octombrie 54) a fost al patrulea împărat roman al dinastiei iulio-claudiene; a domnit din 41 până în 54.

Fiu al generalului Drusus (fratele lui Tiberius) și al Antoniei Minor, frate mai tânăr al generalului Gemanicus, născut la Lugdunum (Lyon), Claudius nu participă până la urcarea pe tron, datorită unei sănătăți mai șubrede și a unor infirmități congenitale, la viața politică, preferând o existență retrasă, consacrată studiului.

Este proclamat împărat de către pretorieni la asasinarea nepotului său Caligula și recunoscut apoi de către senat. Î

n timpul domiei sale începe construcția unui sistem defensiv de fortificații pe Rin și Dunăre, provinciile beneficiază de o bună administrare și o bogată activitate edilitară (șosele, apeducte, porturi).

Acordarea cetățeniei romane locuitorilor unor orașe din afara Italiei, îi atrage ostilitatea cercurilor senatoriale.

În timpul domniei lui Claudius începe cucerirea Britanniei, care devine cea mai vestică provincie a Imperiului Roman.

În 44 Iudeea și în 46 Tracia sunt transformate în provincii romane.

După executarea Messalinei, cea de-a treia soție, în 48, acuzată de Narcissus de complot, Claudius se căsătorește în 49 cu Agrippina Minor Iulia și-l adoptă pe fiul acesteia, Nero, care-i va urma la tron.

Moare otrăvit de noua sa soție.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

1 august 69 e.n. - Are loc revolta triburilor batave (Olanda de azi) conduse de Gaius Iulius Civilis, impotriva romanilor. Dupa victoria de la Mayence, fiind invinsi la Treves de generalul roman Petilius Cerialis, batavii au tratat cu romanii si au devenit aliatii lor, in anul 70.

 

1 august 126 e.n. - S-a născut imparatul roman Pertinax (d. 193).

Publius Helvius Pertinax (n. 1 august 126 d.Hr., Alba, Piemont, Italia – d. 28 martie 193 d.Hr., Roma, Italia) a fost proclamat împărat roman la 1 ianuarie 193 și a domnit până în 28 martie 193 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Publius Helvius Pertinax – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Publius Helvius Pertinax (1 august 126 – 28 martie 193) a fost proclamat împărat roman la 1 ianuarie 193 și a domnit până în 28 martie 193.

Fiul unui libert din Liguria, Pertinax parcurge o strălucită carieră militară și administrativă.

Se remarcă în timpul războaielor cu marcomanii, este guvernator al Moesiilor (176-178), al Daciei (178-179), al Siriei (179-182), al Britanniei (185-187), al Africii (188-189).

La sfârșitul domniei lui Commodus, devine prefect al orașului Roma.

Este proclamat împărat, la 1 ianuarie 193, a doua zi după asasinarea lui Commodus.

Pertinax, asemenea împăratului Galba în 68, caută să obțină sprijinul Senatului în vederea redresării situației financiare a statului și a întăririi disciplinei militare.

Este asasinat la Roma, în 28 martie 193, după 87 de zile de domnie, de Garda Pretoriană, nemulțumită de severitatea măsurilor luate și de austera politică economică inițiată.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

1 august 527 - Iustinian I este incoronat imparat al Imperiului Bizantin.

Iustinian I, zis „cel Mare”, (Flavius Petrus Sabbatius Justinianus) a fost împărat bizantin în perioada (527 - 565) - in imagine, Justinian, Emperor of the Byzantine Empire (Detail of a contemporary portrait mosaic in the Basilica of San Vitale, Ravenna.) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Justinian, Emperor of the Byzantine Empire (Detail of a contemporary portrait mosaic in the Basilica of San Vitale, Ravenna.) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Iustinian I, zis „cel Mare”, (Flavius Petrus Sabbatius Justinianus) a fost împărat bizantin în perioada 527 /565 .

În timpul domniei sale, a încercat să reînvie măreția Imperiului și sa recucereasca jumatatea de vest a Imperiului Roman a Imperiului Roman.

 

1 august 902 - Taormina, ultima fortareata bizantina din Sicilia este capturata de arabii condusi de emirul Aghlabds.

 

1 august 1137 - A murit Ludovic al VI-lea al Franței (n. 1081)

Ludovic al VI-lea (în franceză:Louis VI Le Gros, l’Éveillé sau le Batailleur), (n. 1 decembrie 1081, Paris, Regatul Franței – d. 1 august 1137, Béthisy-Saint-Pierre, Picardie, Franța) a fost regele Franței între 1108-1137. - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ludovic al VI-lea – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ludovic al VI-lea (în franceză:Louis VI Le Gros, l’Éveillé sau le Batailleur), (n. 1 decembrie 1081, Paris, Regatul Franței – d. 1 august 1137, Béthisy-Saint-Pierre, Picardie, Franța) a fost regele Franței între 1108-1137.

Ludovic era fiul lui Filip I.

A consolidat puterea regală pentru totdeauna în Île-de-France, regiune care fusese fieful inițial al Capețienilor.

Aici, el a reprimat în mod sistematic orice opoziție feudală împotriva autorității regale.

De asemenea, a făcut ca fiul său, viitorul Ludovic VII, să fie crescut la abația Saint-Denis, în nordul Parisului, și ca acesta să se căsătorească cu Eleanor, moștenitoarea ducatului Aquitaniei, în 1137.

A purtat război cu Henric I, regele Angliei, suferind o înfrângere grea în anul 1119. Ultima sa confruntare armată a fost cu împăratul romano-german Henric al V-lea, care împreună cu regele Angliei, Henric I îi declaraseră război în 1124.

Regele Franței a apelat la simțul național al francezilor, iar vasalii francezi au venit în ajutor cu propriile armate, Henric al V-lea fiind nevoit să se retragă.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

1 – 5 august 1192 - Victorii ale regelui Richard Inimă de Leu al Angliei asupra armatei musulmana condusa de Saladin în zona Jaffei, însă cruciații înregistrează un eșec în fața Ierusalimului.

8 august 1192 (conflictul de la Jaffa s-a extins de la 27 iulie până la 8 august) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

8 august 1192 (conflictul de la Jaffa s-a extins de la 27 iulie până la 8 august) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Jaffa a avut loc în timpul cruciadelor, ca una dintr-o serie de campanii între armata sultanului Saladin (Ṣalāḥ al-Dīn Yūsuf ibn Ayyūb) și forțele cruciate conduse de regele Richard I al Angliei (cunoscut sub numele de Richard Inimă de Leu).

A fost bătălia finală a celei de-a treia cruciade, după care Saladin și regele Richard au reușit să negocieze un armistițiu.

Deși cruciații nu au recăpătat stăpânirea Ierusalimului, pelerinilor creștini li sa permis intrarea în oraș, iar cruciații au putut să păstreze controlul asupra unei fâșii considerabile de pământ care se întindea de la Beirut la Jaffa.

Deși în mare parte a fost o notă de subsol printre evenimentele mai mari care au avut loc în timpul cruciadelor, bătălia a fost o întâlnire decisivă, prin faptul că l-a forțat pe Saladin să negocieze încetarea ostilităților imediate.

Bătălia a ilustrat spiritul hotărât al lui Saladin și curajul și priceperea tactică a lui Richard.

A fost ultima întâlnire armată dintre cei doi monarhi înainte ca ratificarea Tratatului de la Jaffa să pună capăt cruciadei. Bătălia a asigurat că prezența cruciaților în sudul Palestinei era sigură.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

1 august 1291 - Este creata Confederatia Elvetiana, si se semneaza Charta Confederatiei.

 

1 august 1348 - A murit Blanche de Valois, regină a Germaniei și Boemiei (n. 1316)

Blanche de Valois (1316–1348) fiica cea mică a lui Charles de Valois și a celei de-a treia soții, Mahaut de Châtillon - foto - ro.wikipedia.org

Blanche de Valois – foto – ro.wikipedia.org

Blanche de Valois (1316–1348) fiica cea mică a lui Charles de Valois și a celei de-a treia soții, Mahaut de Châtillon.

 

1 august 1401 - S-a născut Nicolaus Casanus, filosof si savant italian de origine germana – este autorul teoriei coincidentei contrariilor si primei hărţi geografice a Europei Centrale si de Răsărit; (d.1464).

Nicolaus Cusanus, numele latinizat al lui Nikolaus von Kues (Cusa), cu adevăratul nume Nikolaus Chrypffs sau Krebs, (n. 1401, Kues - azi Bernkastel-Kues/Germania - d. 11 august 1464, Todi/Umbria, Italia) învățat german, savant multilateral, filosof și teolog, jurist, astronom și matematician, considerat drept cea mai importantă personalitate în cultura europeană a secolului al XV-lea - foto - ro.wikipedia.org

Nicolaus Cusanus - foto – ro.wikipedia.org

Nicolaus Cusanus, numele latinizat al lui Nikolaus von Kues (Cusa), cu adevăratul nume Nikolaus Chrypffs sau Krebs, (n. 1401, Kues – azi Bernkastel-Kues/Germania – d. 11 august 1464, Todi/Umbria, Italia), a fost un învățat german, savant multilateral, filosof și teolog, jurist, astronom și matematician, considerat drept cea mai importantă personalitate în cultura europeană a secolului al XV-lea.

Născut într-o familie de comercianți, a crescut într-un mediu monahal, fiind educat de frații congregației din Deventer, care îl inițiază în mistica înoitoare denumită Devotio moderna.

Studiază dreptul și matematica la renumita Universitate din Padova, unde, în 1423, își ia doctoratul cu o dizertație în domeniul dreptului canonic.

Ca arhidiacon de Liège, devine membru al Conciliului din Basel (1432), care avea sarcina reformării Bisericii și a Imperiului.

În această calitate, redactează o scriere în care atribuie Conciliului o competență superioară celei deținute de Papă; mai târziu își retrage această teză și devine un apărător activ al papalității.

Este trimis la Constantinopol, și încearcă fără succes realizarea unirii Bisericilor din Orient și Occident. În 1440 revine în Germania în calitate de emisar papal.

În 1448 este înălțat de Papa Nicolae V la demnitatea de cardinal și, în 1450, este numit episcop de Brixen (Bressanone). Arhiducele Sigismund de Austria, adversar al ideilor reformatoare, se opune acestei numiri.

În 1460, Cusanus este încarcerat, fiind eliberat de Papa Pius II, în timp ce Sigismund este excomunicat.

Cu toate acesta, Nicolaus Cusanus nu se mai poate întoarce în dioceza sa, devine cardinal al Curiei Romane și consilier al Papei.

În conflictul cu papa, Sigismund capitulează în 1464, la câteva zile după moartea lui Cusanus pe 11 august în localitatea Todi din Umbria.

Corpul său a fost înmormântat în biserica San Pietro in Vincoli din Roma, dar mai târziu s-a pierdut; inima i-a fost dusă – conform dorinței sale – în altarul capelei din Kues, unde se găsește și azi în custodia Fundației Cusanus, care păstrează și cea mai mare parte a manuscriselor sale.

 

1 august 1404 - Domnul Moldovei, Alexandru cel Bun (1400–1432) reinnoieste tratatul incheiat, in 1402, cu regele Poloniei, promitandu-i ajutor impotriva tuturor dusmanilor, fara exceptie.

Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I (decedat la 1 ianuarie 1432), a fost domnul Moldovei între anii 1400 - 1432, succedându-i la tron lui Iuga Ologul, care a fost îndepărtat de către Mircea cel Bătrân- foto (fragment frescă de la mănăstirea Suceviţa) - istoria.md

Alexandru cel Bun, fragment frescă de la mănăstirea Suceviţa – istoria.md

Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I (decedat la 1 ianuarie 1432), a fost domnul Moldovei între anii 1400 – 1432, succedându-i la tron lui Iuga Ologul, care a fost îndepărtat de către Mircea cel Bătrân.

 

1 august 1464 - A murit Cosimo di Medici, supranumit Cosimo cel Batran, conducator al Republicii Florentine si inflacarat protector al literaturii si artelor; (n.27.09.1389).

Cosimo di Giovanni de' Medici (n. 27 septembrie 1389 – 1 august 1464), cunoscut și sub numele de Părintele Patriei, a fost primul membru din Dinastia de' Medici care a condus de facto Florența - foto - ro.wikipedia.org

Cosimo di Giovanni de’ Medici- foto – ro.wikipedia.org

Cosimo di Giovanni de’ Medici (n. 27 septembrie 1389 – 1 august 1464), cunoscut și sub numele de Părintele Patriei, a fost primul membru din Dinastia de’ Medici care a condus de facto Florența.

 

1 august 1473 - Matia Corvin, regele Ungariei și Boemiei, a declarat Zalăul pentru prima dată oraș-târg, „oppidum Zilah” (cetatea Zilah), privilegiu care scotea orașul de sub dominația comitatului, ceea ce îi conferea dreptul de comerț liber cu toată țara și îl făcea independent economic într-o eră în care bunul plac al aristocrației și al monarhului erau singurele criterii de împărțire a dreptății și de conducere a statului.

Zalau 19th century.jpg
Zalăul în secolul al XIX-lea

 

Prima mențiune scrisă cu privire la Zalău se află în Gesta Hungarorum, numită și Cronica lui Anonymus (notar al regelui Béla al III-lea al Ungariei) lucrare apărută în jurul anului 1200.

În baza acestei surse, Zalăul va fi existat ca așezare încă din jurul anului 900. După marea invazie mongolă, care a pustiit orașul în 1241, Zalăul a ajuns în 1246 sub administrația episcopatului catolic de Oradea. Această tutelă s-a menținut până în 1542, când Zalăul a intrat în componența Principatului Transilvania.

 

1 august 1498 - Cristofor Columb a devenit primul european care a atins tarmul teritoriului numit acum Venezuela.

The voyages of Christopher Columbus - foto preluat de pe en.wikipedia.org

The voyages of Christopher Columbus – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Cristofor Columb (italiană Cristoforo Colombo, spaniolă Cristóbal Colón, n. între august și octombrie 1451 – d. 20 mai 1506) a fost un navigator italiano-spaniol.

A navigat spre vest, pe Oceanul Atlantic, în căutarea unei rute spre Asia, dar și-a câștigat reputația descoperind un nou continent, America, în perioada precolumbiană fiind cunoscută numai Lumea Veche.

(…) Columb a ridicat ancora în a treia sa călătorie pe data de 30 mai 1498. Prima debarcare a avut loc pe insula Trinidad (Sfânta Treime).

Atunci a descoperit insula care se numește acum Venezuela. După ce a navigat de-a lungul coastei a intrat în Golful Paria.

La gurile râului Orinoco a coborât puțin pe uscat.

În jurnalul său de bord a scris că a găsit o „Lume Nouă” necunoscută încă europenilor. Columb a ridicat ancora din nou, întâlnind și alte insule noi printre care și insula Margarita după care și-a îndreptat cursul spre insula Hispaniola.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

1 august 1664 - Imperiul Otoman a fost învins în Bătălia de la Saint Gotthard de armatele austriece conduse de Raimondo Montecuccoli si a incheiat pacea de la Vasvár.

 

1 august 1714 - A murit Regina Anna a Marii Britanii (n. 1665)

Anna a Marii Britanii (n. 6 februarie 1665 — d. 1 august 1714) regină a Angliei, Scoției și Irlandei, între 1702–1714; de la data de 8 martie 1702, i-a succedat lui William al III-lea al Angliei și al II-lea al Scoției - foto - ro.wikipedia.org

Anna a Marii Britanii - foto – ro.wikipedia.org

Anna a Marii Britanii (n. 6 februarie 1665 — d. 1 august 1714) regină a Angliei, Scoției și Irlandei, între 1702–1714; de la data de 8 martie 1702, i-a succedat lui William al III-lea al Angliei și al II-lea al Scoției.

 

1 august 1714 - Dimitrie Cantemir a devenit primul român, membru al unui înalt for ştiinţific internaţional (Academia din Berlin).

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723) a fost domnul Moldovei în două rânduri (martie-aprilie 1693 şi 1710 - 1711) şi un mare cărturar al umanismului românesc - Portret în prima ediţie a operei Descriptio Moldaviae (1716) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dimitrie Cantemir – Portret în prima ediţie a operei Descriptio Moldaviae (1716) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723) a fost domnul Moldovei în două rânduri (martie-aprilie 1693 și 1710 – 1711) și un mare cărturar al umanismului românesc.

Printre ocupațiile sale diverse s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor.

A fost membru al Academiei de Științe din Berlin. George Călinescu îl descria drept „un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru.”

În Encyclopædia Britannica, ediția a 11-a, vol. 5, în articolul Dimitrie Cantemir se menționează: „Demetrius or Demeter Cantemir was known as one of the greatest linguists of his time, speaking and writing eleven languages, and being well versed in Oriental scholarship.”

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

1 august 1744 - S-a născut naturalistul Jean-Baptiste de Monet, Cavaler de Lamarck, naturalist francez, fondator al primei teorii unitare despre evolutia lumii organice; este una dintre marile personalitati din istoria biologiei; el a elaborat o metoda de clasificare a plantelor simpla si foarte eficienta.

Jean-Baptiste Pierre Antoine de Monet, Chevalier de Lamarck (1 August 1744 – 18 December 1829) - foto - en.wikipedia.org

Jean-Baptiste Pierre Antoine de Monet, Chevalier de Lamarck - foto – en.wikipedia.org

Jean-Baptiste Pierre Antoine de Monet, Chevalier de Lamarck (1 August 1744 – 18 December 1829). Lamarck a vorbit primul despre notiunea de “nevertebrate”, folosita pana in prezent, in cadrul acestei clasificari el descriind cu o mare precizie numeroase specii si de asemenea, a propus denumirea de “biologie” pentru a desemna ştiinţa fiinţelor vii . Este acela care a elaborat si prima ipoteza despre teoria evoluționistă; (d. 18.12.1829, Paris).

 

1 august 1770 - S-a născut William Clark, explorator american (d. 1838)

William Clark (n. 1 august 1770, Comitatul Carolina, Virginia – d.1 septembrie 1838, Saint Louis, Missouri) ofițer al Armatei SUA, călător și explorator american, iar ulterior guvernator al Teritoriul Missouri - foto - ro.wikipedia.org

William Clark - foto – ro.wikipedia.org

William Clark (n. 1 august 1770, Comitatul Carolina, Virginia – d.1 septembrie 1838, Saint Louis, Missouri) ofițer al Armatei SUA, călător și explorator american, iar ulterior guvernator al Teritoriul Missouri.

 

1 august 1770 - A început Batalia de langa Cahul, între armata rusă în frunte cu Rumeantev si oastea turcească condusă de Halil-Pasa.

 

1 august 1774 - Chimistul englez Joseph Priestley a obținut pentru prima dată oxigen pur pe care la numit “un nou tip de aer”.

Joseph Priestley, FRS[2] (n. 13 martie 1733 (s.v.) - d. 6 februarie 1804) teolog, chimist, pastor dizident, educator și filozof natural și filozof al politicii englez, care a scris peste 150 de lucrări. Lui Priestley îi este atribuită descoperirea oxigenului, pe care l-a izolat sub formă gazoasă - foto - ro.wikipedia.org

Joseph Priestley – foto – ro.wikipedia.org

Joseph Priestley, (n. 13 martie 1733 (s.v.) – d. 6 februarie 1804) teolog, chimist, pastor dizident, educator și filozof natural și filozof al politicii englez, care a scris peste 150 de lucrări.

Lui Priestley îi este atribuită descoperirea oxigenului, pe care l-a izolat sub formă gazoasă.

 

1 august 1778 - A fost deschisa prima banca germana de economii la Hamburg.

 

1 august 1789 - Armatele ruso-austriece in frunte cu generalul rus Suvorov, inving in timpul razboiului ruso-turc din 1787-1791 in batalia de langa Focsani , ostile turcesti conduse de Osman-Pasa.

 

1 august 1793 - Este introdusa in Franta prima unitate de masura metrica a greutatii – Kilogramul. Franta devine primul stat care utilizeaza sistemul metric.

 

1 august 1798 - A avut loc Bătălia navală de la Abukir în care escadrila franceză a fost nimicită de flota engleză condusă de amiralul H. Nelson.

 

1 august 1818 - S-a născut Maria Mitchell, prima femeie astronom de origine americană.

Maria Mitchell (August 1, 1818 – June 28, 1889) was an American astronomer who, in 1847, by using a telescope, discovered a comet which as a result became known as "Miss Mitchell's Comet" - foto - en.wikipedia.org

Maria Mitchell – foto – en.wikipedia.org

Maria Mitchell (August 1, 1818 – June 28, 1889). A elaborat primul raport privind observarea unei comete; a fost prima femeie membră a Asociaţiei Americane pentru Artă şi Ştiinţă ; (d.28.06.1889).

 

1 august 1819 - S-a născut prozatorul şi poetul Herman Melville: “Moby Dick”, “Timoleon”; (d. 28 septembrie 1891).

Herman Melville (n. 1 august 1819, New York - d. 28 septembrie 1891, New York) scriitor și eseist american, cunoscut mai ales pentru romanul său Moby Dick, care l-a făcut celebru - foto - ro.wikipedia.org

Herman Melville – foto: ro.wikipedia.org

Herman Melville (n. 1 august 1819, New York – d. 28 septembrie 1891, New York) a fost un scriitor și eseist american, cunoscut mai ales pentru romanul său Moby Dick, care l-a făcut celebru.

Povestitor captivant, rapsod al peisajului marin și exotic, creator de tipuri umane de puternică vitalitate, a scris romane inspirate din viața indigenilor insulari din mările Sudului, evocând relațiile dure dintre oamenii mării sau aspirația eroului romantic către un ideal inaccesibil.

De asemenea, a fost un maestru al povestirii și al jurnalelor de călătorie.

Opera sa poetică, valorificată postum, de celebrare a unor bătălii și eroi din Războiul Civil, de evocare a peisajului marin sau de meditație lirico-filozofică asupra vieții, îl situează printre poeții reprezentativi ai secolului al XIX-lea.

 

1 august 1834 - A intrat în vigoare Legea de abolire a sclaviei din 1833, prin care se abolea sclavia în întregul Imperiu Britanic.

Protector of Slaves Office (Trinidad), Richard Bridgens, 1838 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Protector of Slaves Office (Trinidad), Richard Bridgens, 1838 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Legea de Abolire a Sclaviei din 1833 din Regatul Unit (citată 3 & 4 Will. IV c. 73) a fost o lege adoptată de Parlamentul Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei în anul 1833 prin care se abolea sclavia în Imperiul Britanic (exceptând „Teritoriile aflate în posesia Companiei Indiilor Orientale”, „Insula Ceylon”, și „Insula Sfânta Elena”). Legea a fost abrogată în 1998 ca parte a unei largi reorganizări a legislației engleze, dar stipulările de interdicție a sclaviei rămân în vigoare.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

1 august 1860 - S-a născut Assan Bazil, inginer şi explorator român, membru al Societăţii geografice române, primul român care a efectuat o călătorie în jurul Pământului. A fost şi deţinătorul automobilului cu nr. 1 din Bucureşti; (d.1918).

Bazil G. Assan (n. 1860; d. 1918 la Montreux, Elveția) inginer și explorator român, membru al Societății geografice române, primul român care a efectuat o călătorie în jurul Pământului - foto - universdecopil.ro

Bazil G. Assan – foto – universdecopil.ro

Bazil G. Assan (n. 1860; d. 1918 la Montreux, Elveția) inginer și explorator român, membru al Societății geografice române, primul român care a efectuat o călătorie în jurul Pământului.

În 1897 a întreprins o călătorie în regiunile polare nordice, în Insula Urșilor și arhipelagul Svalbard, unde a făcut cercetări geologice și asupra florei și faunei.

În 1899 a făcut o călătorie pe ruta Constantinopol – Alexandria – Ceylon – Nagasaki – Tokyo – Yokohama – San Francisco – New York – Londra, fiind astfel prima călătorie a unui român în jurul lumii.

Bazil G. Assan, la volanului primului automobil înmatriculat în România - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Bazil G. Assan, la volanului primului automobil înmatriculat în România – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 

1 august 1865 - A apărut, la Bucureşti, “Tipograful român”, prima gazetă muncitorească din România.

 

1 august 1867 - În sesiunea din august a Societăţii Literare Române, s-a hotărât schimbarea denumirii în Societatea Academică Română şi a fost ales primul ei preşedinte (Ion Heliade Rădulescu, 1867-1870).

Ion Heliade-Rădulescu (n. 6 ianuarie 1802, Târgoviște — d. 27 aprilie 1872, București) scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepașoptistă - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Ion Heliade-Rădulescu – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Ion Heliade-Rădulescu (n. 6 ianuarie 1802, Târgoviște — d. 27 aprilie 1872, București) scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepașoptistă.

 

1 august 1873 - Inventatorul britanic Andrew Smith Hallidie, patenteaza in S.U.A. cabina de funicular .

Andrew Smith Hallidie (March 16, 1836–April 24, 1900) was the promoter of the Clay Street Hill Railroad in San Francisco, USA. This was the world's first practical cable car system, and Hallidie is often therefore regarded as the inventor of the cable car and father of the present day San Francisco cable car system, although both claims are open to dispute. He also introduced the manufacture of wire rope to California, and at an early age was a prolific builder of bridges in the Californian interior - foto - en.wikipedia.org

Andrew Smith Hallidie (March 16, 1836–April 24, 1900)  - foto – en.wikipedia.org

 

1 august 1874 - Se da in exploatare calea ferata Iasi–Ungheni, care facea jonctiunea cailor ferate romane cu caile ferate rusesti din Basarabia.

 

1 august 1883 - S-a născut Pantelimon Halippa, politician și literat român (d. 1979)

Pantelimon Halippa sau Pan Halippa (n. 1 august 1883, Cubolta, ținutul Soroca - d. 30 aprilie 1979, București) a fost un publicist și om politic român basarabean, unul dintre cei mai importanți militanți pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia și pentru unirea acestei provincii cu România - foto preluat de pe istoria.md

Pan Halippa  – foto preluat de pe istoria.md

Pantelimon Halippa sau Pan Halippa (n. 1 august 1883, Cubolta, ținutul Soroca – d. 30 aprilie 1979, București) a fost un publicist și om politic român basarabean, unul dintre cei mai importanți militanți pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia și pentru unirea acestei provincii cu România.

A fost președintele Sfatului Țării care a votat unirea în 1918. A ocupat funcții de ministru în diferite guverne.

A fost persecutat politic de regimul comunist și închis la Sighet. Membru corespondent al Academiei Române exclus în 1948, repus în drepturi în 1990.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si cersipamantromanesc.wordpress.com



1 august 1891 - S-a născut Grigore Brezeanu, regizor. A realizat filme documentare si primele filme de fictiune romanesti (“Insira-te, margarite”, “Amor fatal”, “Independenta Romaniei”); (d. 1919).

Grigore Brezeanu (n. 1 august 1891, comuna Micșunești-Greci, județul Ilfov - d. 1919, Cluj) regizor, scenarist și interpret român de film - foto - ro.wikipedia.org

Grigore Brezeanu (n. 1 august 1891, comuna Micșunești-Greci, județul Ilfov – d. 1919, Cluj) regizor, scenarist și interpret român de film – foto – ro.wikipedia.org

 

1 august 1893 - S-a născut Alexandru I, rege al Greciei (d. 1920)

Alexandru I al Greciei (1 august 1893 – 25 octombrie 1920) a domnit ca rege al Greciei din 1917 până în 1920 când a murit pe neașteptate de septicemia cauzată de mușcăturile a două maimuțe - foto - ro.wikipedia.org

Alexandru I al Greciei - foto – ro.wikipedia.org

Alexandru (1 august 1893 – 25 octombrie 1920) a domnit ca rege al Greciei din 1917 până în 1920 când a murit pe neașteptate de septicemia cauzată de mușcăturile a două maimuțe.

Copiii regelui Constantin I în 1905. De la stânga la dreapta: prințesa Elena (viitoarea regină a României), prințesa Irene (viitoarea regină a Croației), prințul George (viitorul rege George al II-lea al Greciei), prințul Alexandru și prințul Paul (viitorul rege Paul I al Greciei). Prințesa Ecaterina se va naște la opt ani după fotografie - foto - ro.wikipedia.org

Copiii regelui Constantin I în 1905. De la stânga la dreapta: prințesa Elena (viitoarea regină a României), prințesa Irene (viitoarea regină a Croației), prințul George (viitorul rege George al II-lea al Greciei), prințul Alexandru și prințul Paul (viitorul rege Paul I al Greciei). Prințesa Ecaterina se va naște la opt ani după fotografie – foto – ro.wikipedia.org

Alexandru s-a născut la palatul Tatoi în apropiere de Atena și a fost al doilea fiu al regelui Constantin I al Greciei și a soției lui, Sofia a Prusiei.

Deci Alexandru a avut particularitatea genealogică de a fi pe linie paternă strănepotul regelui Christian al IX-lea al Danemarcei (1818-1906), supranumit “socrul Europei” și pe linie maternă strănepotul reginei Victoria a Regatului Unit supranumită “bunica Europei”.

Împreună cu părinții săi a făcut numeroase călătorii în străinătate și a vizitat-o în mod regulat pe bunica sa maternă, Victoria, împărăteasa Germaniei care a avut o afecțiune aparte pentru descendenții ei greci.

De asemenea, prințul a vizitat Danemarca, Marea Britanie și Rusia ai căror suverani erau rude apropiate ale familiei sale.

Educația pe care a primit-o Alexandru a fost bună dar nu ca cea rezervată fratelui său mai mare, care era destinat să domnească într-o zi.

Spre deosebire de George care a efectuat o parte din formarea sa militară în Germania, Alexandru și-a făcut școlarizarea în Grecia.

La principala academie militară greacă, Évelpides, prințul a fost remarcat pentru talentul său la mecanică și pentru capacitățile sale intelectuale.

De fapt, Alexandru este pasionat de mașini și de motoare.

El este unul dintre primii greci care a achiziționat un automobil.

Între 1912-1913, prințul se distinge în luptele din războaiele balcanice.

La sfârșitul Primului Război Balcanic orașul Salonic și regiunea sa este atașată Greciei, ceea ce permite ca țara sa să crească considerabil ca suprafață.

La scurt timp, regele George I este asasinat iar tatăl său urcă pe tronul Greciei sub numele de Constantin I.

 

1 august 1894 - Izbucneste Primul război chino-japonez.

 

1 august 1901 - Vede lumina tiparului primul tratat consacrat istoriei limbii române, “Histoire de la langue roumaine”, de Ovid Densuşanu.

 

1 august 1902 - Statele Unite cumpără de la Franţa drepturile asupra Canalului Panama.

Canalul  taie istmul Panama de la Oceanul Pacific în partea de sud-est la Oceanul Atlantic în partea de nord-vest - foto - ro.wikipedia.org

Canalul taie istmul Panama de la Oceanul Pacific în partea de sud-est la Oceanul Atlantic în partea de nord-vest – foto – ro.wikipedia.org

 

1 august 1908 - A încetat din viaţă istoricul Ştefan Dimitrie Greceanu, medievist cu preocupări privind genealogiile familiilor boiereşti din Ţara Românească; (n. 19 septembrie 1825).

 

1 august 1914 - Germania declară război Rusiei, la inceputul primului război mondial.

 

1 august 1915 - S-a născut scriitorul Gellu Naum; (d. 29 septembrie 2001).

Gellu Naum (n. 1 august 1915, București — d. 29 septembrie 2001, București) eseist, poet, prozator și dramaturg român, de origine aromână, considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist și unul dintre ultimii mari reprezentanți ai acestuia pe plan european - foto - facebook.com

Gellu Naum – foto: facebook.com

Gellu Naum (n. 1 august 1915, București — d. 29 septembrie 2001, București) eseist, poet, prozator și dramaturg român, de origine aromână, considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist și unul dintre ultimii mari reprezentanți ai acestuia pe plan european.

Astăzi se împlinește un veac de suprarealitate.

Gellu Naum (1 august 1915 – 1 august 2015).

Este prima oară cînd am sentimentul că o sută de ani trec al naibii de repede.

Rămîn cu bucuria că l-am cunoscut.

Rămîn cu bucuria că poezia și proza lui m-au făcut să îl iubesc.

Rămîn cu regretul că ne-au despărțit 58 de ani. Asta numesc eu nepotrivire temporală de caracter. În alte condiții, am fi fost prieteni, probabil.

L-am descoperit tîrziu și poezia lui m-a lăsat perplex la început. Așa ceva nu e posibil, mi-am spus. Atunci nu știam că secretul e să înțelegi că nu trebuie să înțelegi, că po(h)ezia nu se citește cu capul.

„Zenobia“ e cartea pe care am recitit-o de cele mai multe ori. De vreo 6-7 ori, și o voi mai reciti, deși deja o știu pe dinafară. I-am spus odată lui Gellu Naum cît de mult mi-a plăcut „Zenobia“. Îmi amintesc zîmbetul lui, cumva cochet și, totodată, ironic. Mi-a spus: „Păi, de aia am și scris-o, ca să îți placă foarte mult“.

N-am multe amintiri cu el, dar am o grămadă de amintiri cu Lygia. Eu nu făceam nici o diferență între ei, și foarte bine făceam că nu făceam. Ei erau unul singur.

Pe patul de spital, la Floreasca, cu puțin înainte de a se stinge din viață, mi-a spus că, dacă vreau să scriu poezie, trebuie să mă feresc de pericole. Ce înseamnă pericole, l-am întrebat. Mi-a spus: Toți ăștia. Cred că am înțeles ideea.

Cînd am scris odată, mai demult, că oamenii de care ți-e dor sînt nemuritori, la Gellu Naum mă gîndeam.”

Iulian Tănase

 

1 august 1917 (S.N.) – S-a încheiat Bătălia de la Mărăști (11/24 iulie 1917 și 19 iulie/1 august 1917) – Parte a Primului Război Mondial.

Bătălia de la Mărăşti  (11/24 iulie 1917 şi 19 iulie/1 august 1917) Parte a Primului Război Mondial - Obuzierul Krupp, calibrul 105 mm, model 1912 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Mărăşti (11/24 iulie 1917 şi 19 iulie/1 august 1917) Parte a Primului Război Mondial – Obuzierul Krupp, calibrul 105 mm, model 1912 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Mărăști a fost una din principalele bătălii desfășurate pe teritoriul României în timpul Primului Război Mondial.

S-a desfășurat între 11/24 iulie 1917 și 19 iulie/1 august 1917 și a fost o operațiune ofensivă a armatei române și armatei ruse cu scopul de a încercui și distruge Armata a 9-a Germană.

Operațiunea a fost planificată a se desfășura în paralel cu operațiunea ofensivă de la Nămoloasa (20-25 iulie 1917) la care s-a renunțat între timp.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

1 august 1920 - S-a născut Henrietta Lacks akes, o femeie de culoare din America, decedata in urma unei tumori canceroase cu evolutie rapida. (d. 4 octombrie 1951)

Henrietta Lacks (n. 1 august 1920 – d. 4 octombrie 1951), a fost o femeie de culoare din America decedata   in urma unei tumori canceroase cu evolutie rapida - foto: en.wikipedia.org

Henrietta Lacks (1920 – 1951) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Henrietta Lacks (n. 1 august 1920 – d. 4 octombrie 1951), a fost o femeie de culoare din America decedata in urma unei tumori canceroase cu evolutie rapida.

Cazul ei ar fi putut parea “banal”, daca un medic nu ar fi constat cu uimire, ca nu toate celulele sale au murit odata cu decesul ei, pen­tru că o parte din ele trăiesc şi astăzi, Henrietta Lacks oferind med­i­cinei cel mai preţios dar: celulele sale nemu­ri­toare.

 

1 august 1921 - La Haga a fost creată Curtea Internaţională de Justiţie.

Palatul Păcii din Haga, Olanda -  foto - ro.wikipedia.org

Palatul Păcii din Haga, Olanda – foto – ro.wikipedia.org

Curtea Internațională de Justiție (cunoscută și drept Curtea Mondială sau CIJ; franceză Cour internationale de justice) este principalul organ judiciar al Națiunilor Unite. Ea are sediul în Palatul Păcii de la Haga,

Țările de Jos. Principalele sale funcții legale sunt soluționarea litigiilor prezentate de către statele membre și de a da avizele legale cu privire la întrebările adresate de către organele autorizate în mod corespunzător internaționale, agențiilor și a Adunării Generale a ONU. CIJ nu ar trebui să fie confundată cu Curtea Penală Internațională, care are de asemenea potențial “global” de competență.

 

1 august 1927 - S-a declansat răscoala din Nanchang, care marcheaza prima bătălie importantă în războiul civil chinez între Kuomintangul nationalist şi Partidul Comunist din China. In aceasta zi este aniversata fondarea Armatei Populare de Eliberare a Chinei.

 

1 august 1930 - S-a născut Pierre Bourdieu, unul dintre cei mai importanţi filosofi şi sociologi contemporani; (d. 23 ianuarie 2002).

Pierre Bourdieu (French: [buʁdjø]; 1 August 1930 – 23 January 2002) was a sociologist, anthropologist,[2] philosopher, and renowned public intellectual - foto - en.wikipedia.org

Pierre Bourdieu – foto – en.wikipedia.org

 

1 august 1933 - S-a născut actorul american de comedie Dom DeLuise: “Robin Hood: Bărbaţi în izmene”, “Escroci de elită”, “Bebeluşi geniali” ; (d.04.05.2009).

Dominick "Dom" DeLuise (August 1, 1933 – May 4, 2009) was an American actor, comedian, film director, television producer, chef, and author - foto -  imdb.com

Dominick “Dom” DeLuise  - foto – imdb.com

 

1 august 1936 - Au fost deschise Jocurile Olimpice de vara de la Berlin (ultimele din perioada interbelica).

Bundesarchiv Bild 146-1976-033-17, Berlin, Olympische Spiele.jpg
1 august 1936 – Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Berlin

 

1 august 1936 - S-a născut creatorul de modă Yves Saint Laurent, considerat ca fiind unul dintre cei mai mari designeri din secolul 20, distins cu ordinele “Cavaler al Legiunii de Onoare” (1985) şi “Ofiţer al Legiunii de Onoare” ;(1995);(d.01.06.2008).

Yves Henri Donat Mathieu-Saint-Laurent (1 August 1936 – 1 June 2008), known as Yves Saint Laurent, was an Algerian-born French fashion designer, and is regarded as one of the greatest names in fashion history - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Yves Henri Donat Mathieu-Saint-Laurent (1 August 1936 – 1 June 2008) – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

 

1 august 1941 - Trupele germane au împușcat la Chisinau, peste o mie de evrei si comunisti.

 

1 august 1943 - A încetat din viaţă, la Viena, arhitectul Horia Creangă (nepotul lui Ion Creangă).

A proiectat, printre altele, imobilul ARO din Bucureşti, hotelul ARO din Braşov, teatrul Giuleşti din Bucureşti, precum şi clădirile Fabricii de locomotive “Malaxa”; (n. 20.07.1892).

Horia Creangă (n. 1892, București — d. 1943, Viena) arhitect român - foto - archi-web.com

Horia Creangă (n. 1892, București — d. 1943, Viena) arhitect român – foto – archi-web.com

 

1 august 1943 - Al Doilea Război Mondial – Operațiunea Tidal Wave - Al doilea raid american pe teritoriul Romaniei.

Un B-24 Liberator numit "Sandman" în timpul bombardamentului asupra Rafinăriei Astra Ploieşti în cadrul operaţiunii Tidal Wave (1 august 1943) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Un B-24 Liberator numit “Sandman” în timpul bombardamentului asupra Rafinăriei Astra Ploieşti în cadrul operaţiunii Tidal Wave (1 august 1943) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Operațiunea Tidal Wave a fost un bombardament aerian al Statelor Unite asupra rafinăriilor de petrol din Ploiești, România, la 1 august 1943.

În misiune au zburat 177 bombardiere grele B-24 Liberator pornind de la Benghazi, Libia, care au atacat rafinăriile de la altitudine joasă cu pierderea a 53 de avioane, 44 în fața anti-aerienei române și germane, 440 de soldați americani au fost uciși în luptă, iar 220 au fost capturați.

Rezultatul bombardamentului a fost “nicio reducere a producției de petrol înregistrată“, deci, misiunea a eșuat.

Cinci piloți au primit Medalia de Onoare, trei postum, cele mai multe medalii decernate vreodată pentru o singură misiune de către Forțele Aeriene Americane.

Aceasta misiune a fost cea mai mare pierdere înregistrată vreodată de aviația Statelor Unite ale Americii într-o singură misiune, și una dintre cele mai costisitoare misiuni din istoria aviației Statelor Unite ale Americii, mai târziu americanii numind această zi „Duminică Neagră”, iar Ploieștiul devine cunoscut între aviatorii americani drept “cimitirul bombardierelor

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; alesandrudutu.wordpress.com; en.wikipedia.org

 

1 august 1944 - A murit Jean Prevost, scriitor, publicist si critic literar francez.

 

1 august 1944 - Rezistența poloneză a declanșat Revolta de la Varșovia împotriva ocupației naziste a Poloniei în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Participanții la răscoală au rezistat eroic timp de 63 de zile.

Revolta din Varșovia (1 august - 2 octombrie 1944) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Revolta din Varșovia (1 august – 2 octombrie 1944) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Revolta din Varșovia (în poloneză: powstanie warszawskie) a fost o operațiune importantă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a mișcării poloneze de rezistență Armata Teritorială (poloneză: Armia Krajowa, abreviat AK).

Scopul acestei operațiuni a fost eliberarea Varșoviei de sub ocupația Germaniei naziste înaintea avansului Armatei Roșii.

Rebeliunea a coincis cu retragerea trupelor germane și apropierea trupelor sovietice de suburbiile estice ale orașului.

În mod controversat, ofensiva sovietică s-a oprit chiar la porțile orașului, în vreme ce luptele din oraș dintre polonezi și germani au continuat timp de 63 de zile, fără ca revolta polonezilor să fie sprijinită semnificativ din exterior.

Revolta a început pe 1 august 1944, când Armata Roșie se apropia de Varșovia, ca parte a planului de rebeliune națională denumit Operațiunea Furtună.

Principalul obiectiv era eliberarea orașului de sub ocupația germană și sprijinirea luptelor împotriva Germaniei naziste și a Axei.

Al doilea obiectiv era de natură politică: eliberarea Varșoviei înaintea sovieticilor, pentru a evidenția suveranitatea poloneză prin împuternicirea Statului Secret Polonez, înaintea Comitetului Polonez de Eliberare Națională sprijinit de sovietici.

De asemenea, printre cauzele pe termen scurt s-au numărat și adunarea polonezilor apți de către forțele germane și mesajele radio transmise de Moscova care încurajau declanșarea rebeliunii.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

1 august 1945 - S-a născut Tudor Gheorghe, solist vocal, instrumentist, compozitor, actor la Teatrul National din Craiova (Podari, jud. Dolj).

Tudor Gheorghe (la naștere Gheorghe Tudor, n. 1 august 1945, Podari, Dolj, România) este cântăreț, compozitor și actor român provenit dintr-o familie de țărani. Copilăria, dar mai ales adolescența, i-au fost dificile.

Tatăl, cântăreț la biserică, a fost arestat ca legionar și deținut politic la Aiud. În perioada comunistă,

Tudor Gheorghe a întâmpinat foarte multe opreliști din partea regimului comunist, fiindu-i interzis să concerteze un deceniu, până la Revoluția română din 1989. Artistului i-au fost cenzurate spectacolele, iar în anul 1987, i-a fost interzis să concerteze.

În perioada sa de formare a realizat numeroase albume, dar cariera sa a devenit fulminantă după 1989.

Din 1969, anul primului recital și până în 1996, Tudor Gheorghe a realizat nu mai puțin de 22 spectacole de muzică și poezie.

În cinstea Centenarului Marii Uniri, Tudor Gheorghe a lansat pe 17 noiembrie 2018 o nouă creație: Marșul Unirii.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.tudor-gheorghe.ro; en.wikipedia.org

 

1 august 1946 - Conducatorii Armatei ruse de eliberare, aliata cu Germania Nazista, sunt executati la Moscova pentru tradare.

 

1 august 1946 - A început prima editie a Festivalului international de film de la Marianske Lazne, care, mai tarziu, si–a mutat sediul la Karlovy Vary.

 

1-3 august 1949 - Țărani executați în 1-3 august 1949 în timpul revoltelor din Arad și Bihor:

- Șepreuș (Arad): Mihai Incicău (50 ani); Teodor Pârvu (36 ani); Ioan Pârvu; Ioan Stana; Mihai Iacoban

- Apateu (Arad): Ioan Mang (34 ani); Simion Stana (28 ani); Petru Moț (53 ani); Aurel Moț (23 ani); Gheorghe Malița

- Berechiu (Arad): Gheorghe Ilonca (20 ani); Mihai Haiduc; Ion Buzgan; Petre Ilonca

- Șomoșcheș (Arad): Ioan Faur, 54 ani; Gheorghe Marginea, 43 ani

- Avram Iancu (Arad) – Ioan Pataş

- Chișlaca (Arad) – Ioan Moț

- Susag (Bihor, în prezent Arad): Ioan Hurth; Teodor Hurth; Gheoghe Petran zis Țibic

- Coroi (Bihor, în prezent Arad) – Matei Leucuția

- Belfir (Bihor): Ladislau Csak; Iosif Lorincz; Iosif Biro

- Girișu Negru (Bihor): Ioan Bolog; Gheorghe Botou; Silviu Sârbu

- Batăr (Bihor): Ion Crăciun; Ioan Sucigan; Vasile Sucigan; Gheorghe Crăciun

- Bicaciu (Bihor): Dumitru Petruț; Gheorghe Ivan

- Ianoșda (Bihor): Ștefan Bucico; Petru Turcuț

- Ucuriș (Bihor): Ioan Mateoc, tatăl; Ioan Mateoc, fiul; Flore Mateoc; Alexandru Mateoc; Ioan Bodean; Ion Aderii Florea; Ion Panda

- Tăut (Bihor) – Iancu Ion Todincă

Din ”Nu poate trăi țăranu fără pămân!”. Revoltele țărănești din Arad și Bihor (vara anului 1949), editor și studiu introductiv Andreea Cârstea, Fundația Academia Civică, 2017

preluat de pe www.memorialsighet.ro

 

1 august 1949 - S-a născut (Dragasani, Jud. Valcea), Mugur Constantin Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale, fost prim-ministru al Romaniei (1999-2000), membru al Academiei Romane.

Mugur Constantin Isărescu (n. 1 august 1949, Drăgășani, județul Vâlcea) este un economist român, care îndeplinește în prezent funcția de guvernator al Bancii Naționale a României. De asemenea, a îndeplinit funcția de prim-ministru al României în perioada 22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000 - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Mugur Constantin Isărescu – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Mugur Constantin Isărescu (n. 1 august 1949, Drăgășani, județul Vâlcea) este un economist român, care îndeplinește în prezent funcția de guvernator al Bancii Naționale a României.

De asemenea, a îndeplinit funcția de prim-ministru al României în perioada 22 decembrie 1999 – 28 decembrie 2000.

 

1 august 1952 - S-a născut la Targu Jiu, Horatiu Malaele, actor la Teatrul Nottara din Bucuresti (“Puricele”, “Unde-i revolverul?”, “Fierarii”,“Unchiul Vanea”).

Horațiu-Valentin Mălăele (n. 1 august 1952, Târgu-Jiu) este un actor, regizor, caricaturist și scriitor român. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1975, clasa profesor Octavian Cotescu. A jucat in numeroase filme (“Divort din dragoste”, “Aceasta lehamite”, “Timpul liber”).

 

1 august 1952 - S-a născut Zoran Djindjic, premierul Serbiei, asasinat în urma unui atentat; (d.12.03.2003).

 

1 august 1960 - Orasul Islamabad este declarat capitala federala a Pakistanului.

 

1 august 1961 - Sunt desemnati membrii titulari si membrii corespondenti care la prima Adunare Generala din 2 august al aceluiasi an, fondeaza Academia de Stiinte din Moldova sovietica.

 

1 august 1966 - În China a început, sub directa conducere a dictatorului comunist Mao Tzedong, Marea Revoluţie Culturală, care a durat între 1966-1968. În fapt, aceasta “revoluţia culturală” era o exacerbare a principiilor realismului socialist şi o delimitare de moştenirea culturală ancestrală a Chinei, o ţară cu o cultură străveche, ale cărei vestigii datează din mileniul al II-lea î.Hr.

 

1 august 1970 - A murit Otto Heinrich Warburg, biochimist german, laureat al Premiul Nobel (n. 1883)

Otto Heinrich Warburg (n. 8 octombrie 1883, Freiburg im Breisgau, Baden-Württemberg, Germania - d. 1 august 1970, Berlin) medic, biochimist și fiziolog german laureat al Premiului Nobel pentru Medicină și Fiziologie în 1931 - foto - ro.wikipedia.org

Otto Heinrich Warburg – foto: ro.wikipedia.org

Otto Heinrich Warburg (n. 8 octombrie 1883, Freiburg im Breisgau, Baden-Württemberg, Germania – d. 1 august 1970, Berlin) medic, biochimist și fiziolog german laureat al Premiului Nobel pentru Medicină și Fiziologie în 1931.

 

1 august 1973 - A murit Walter Ulbricht, prim-secretar al Partidului Socialist Unit din Germania în perioada 1950-1971, şi preşedinte al Consiliului de Stat al RDG, între anii 1960 şi 1973, el a condu dictatura comunista in Germania de Est după modelul sovietic, în perioada Războiului rece; (n.30.06.1893)

 

1 august 1975 - România a semnat, alături de alte 34 de state, Actul final al Conferinţei de la Helsinki, ce punea accent pe respectarea drepturilor omului.

Helsinki Accords (30 July – 1 August, 1975) Chancellor of Federal Republic of Germany (West Germany) Helmut Schmidt, Chairman of the State Council of the German Democratic Republic (East Germany) Erich Honecker, US president Gerald Ford and Austrian chancellor Bruno Kreisky - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Helsinki Accords (30 July – 1 August, 1975) Chancellor of Federal Republic of Germany (West Germany) Helmut Schmidt, Chairman of the State Council of the German Democratic Republic (East Germany) Erich Honecker, US president Gerald Ford and Austrian chancellor Bruno Kreisky – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Acordurile de la Helsinki (sau Actul Final) au fost semnate la 1 august 1975 la Helsinki (Finlanda) de 35 de state, între care cele două mari puteri (Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii), Canada și toate celelalte state europene, cu excepția Albaniei și Andorrei.

Aceste text (care nu este un tratat în sensul juridic al termenului) a marcat sfârșitul Conferinței pentru Securitatea și Cooperarea în Europa (CSCE).

A fost o tentativă de îmbunătățire a relațiilor dintre statele europene din blocul comunist și Occident.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org

 

1 august 1977 - A început Greva minerilor din Valea Jiului (1 – 3 august 1977).

Minerii din Valea Jiului se revoltă din cauza condiţiilor extrem de dificile în care sunt nevoiţi să lucreze, a interzicerii cumulării salariului cu pensia de invaliditate, precum şi a creşterii pragului de pensionare de la 50 la 52 de ani. 30.000 de mineri au blocat exploatările și au cerut să discute numai cu Nicolae Ceaușescu.

Lupeni, 3 august 1977 - foto de Antoniu Dumitru (preluat de pe: adevarul.ro)

Lupeni, 3 august 1977 – foto de Antoniu Dumitru (preluat de pe: adevarul.ro)

Greva minerilor din Valea Jiului care a avut loc între 1 și 3 august 1977, a fost una dintre mișcările de protest cele mai ample din perioada comunistă. Valea Jiului este o zonă minieră importantă a României, cu un număr mare de muncitori.

Greva cea mai mare care a precedat-o pe cea din 1977 a fost Greva minerilor din Lupeni din 1929.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

1 august 1979 - Întânirea din Crimeea între N. Ceaușescu și L. Brejnev, prim-secretar al CC al PCUS.

 

1 august 1981 - S-a lansat postul de televiziune MTV, odată cu difuzarea primului său videoclip, Video Killed the Radio Star al formației The Buggles.

MTV (inițial acronim de la Music Television) este un post de televiziune din New York, lansat pe 1 august 1981, cu scopul principal de a difuza videoclipuri.

Este deținut în totalitate de compania Viacom.

MTV a avut un impact puternic în industria muzicală. Slogane ca „I want my MTV” (tr. „vreau propriul MTV”) și „MTV is here” s-au impregnat în limbajul publicului, iar termenul de VJ (video jockey) a fost popularizat.

MTV a dat naștere la numeroase alte canale în S.U.A. și nu numai, unele dintre care, ca de exemplu fostul MTV Tempo – acum cunoscut sub numele de TEMPO Networks, au devenit independente.

Influența morală a postului MTV asupra tinerilor, inclusiv în probleme legate de cenzură și de activism social, a fost subiectul unor dezbateri intense de-a lungul anilor.

Alegerea postului de a se axa și pe programe non-muzicale a fost contestată implacabil încă din anii 1990, demonstrând puternicul impact anterior al programului asupra culturii populare.

Primul videoclip difuzat pe MTV a fost cel al piesei Video Killed the Radio Star.

cititi mai mult pe: en.wikipedia.org; www.mtv.com

 

1 august 1982 - Este inaugurat stadionul “Jiul” din Petrosani, cu o capacitate de 20.000 de locuri.

 

1 august 1990 - Romania preia, conform principiului rotatiei, presedintia Consiliului de Securitate al ONU.

Hotararile luate de acest organism al ONU in cursul lunii august s-au dovedit a fi esentiale pentru rezolvarea situatiei create de invadarea de catre Irak a Kuweitului.

 

1 august 1997 - A încetat din viaţă la Moscova, pianistul ucrainean de origine germana – rusa Sviatoslav Richter ,unul dintre cei mai mari pianiști ai secolului XX\;(n. 20 martie 1915).

Sviatoslav Teofilovich Richter (March 20 [O.S. March 7] 1915 – August 1, 1997) was a Soviet pianist known for the depth of his interpretations, virtuoso technique, and vast repertoire. He is considered one of the greatest pianists of the 20th century -  foto - en.wikipedia.org

Sviatoslav Teofilovich Richter (March 20 [O.S. March 7] 1915 – August 1, 1997)- foto – en.wikipedia.org

 

1 august 1998 - A intrat în vigoare noua ortografie a limbii germane, prima după cea din 1901.

 

1 august 1999 - A murit actrita romancă, Silvia Dumitrescu–Timica.

Silvia Dumitrescu-Timică (n. 29 octombrie 1902, Craiova - d. 1 august 1999, București) legendară actriță română de teatru și film - foto - ro.wikipedia.org

Silvia Dumitrescu-Timică – foto: ro.wikipedia.org

Silvia Dumitrescu-Timică (n. 29 octombrie 1902, Craiova – d. 1 august 1999, București) legendară actriță română de teatru și film.

 

1 august 2005 - În Piaţa Revoluţiei din Bucuresti, a avut loc inaugurarea ansamblului monumental „Memorialul Renaşterii”, realizat de sculptorul Alexandru Ghilduş şi închinat Revoluţiei române.

 

1 august 2008 - Are loc o eclipsă totală de Soare, vizibilă în România ca eclipsă parţială.

 

1 august 2008 - Redacția în limba română a postului de radio BBC își încetează activitatea, după 68 de ani de emisie neîntreruptă.

 

1 august 2008 - Unsprezece alpiniști din expedițiile internaționale au murit pe K2, al doilea munte ca înălțime de pe Pământ, în cel mai grav accident din istoria alpinismului K2.

 

1 august 2014 - A murit dupa o indelungata suferinta, in urma unui cancer osos, celebrul cascador roman de origine secuiasca Szabolcs Cseh (SZABI) CSEH (n. 11 decembrie 1942, Miercurea Ciuc)

Szabolcs Imre Cseh, cunoscut și ca Szabi 'sɔbi Cseh, (n. 11 decembrie 1942, Miercurea Ciuc – d. 1 august 2014, București, cascador și actor român de origine secuiască - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Szabolcs Imre Cseh – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Szabolcs Imre Cseh, cunoscut și ca Szabi ‘sɔbi Cseh, (n. 11 decembrie 1942, Miercurea Ciuc – d. 1 august 2014, București, cascador și actor român de origine secuiască.

De la debutul său, Szabi Cseh, cunoscut si ca Sobi, a colaborat la realizarea a peste 150 de filme artistice de lungmetraj sau TV, dintre care 25 de producții străine și coproducții (Germania, Franța, SUA etc), realizând concepția și regia secvențelor de acțiune-lupte, conceperea și/sau execuția cascadelor, coordonarea cascadorilor, interpretarea unor roluri memorabile de film.

În anul 1985, revista vest-germană “Bunte Illustrierte” l-a desemnat cel mai bun cascador din Europa.

Din anul 2005, lărgindu-și sfera preocupărilor, Szabi Cseh derulează programul social Gladiator, pentru copii săraci, destinat prevenirii și combaterii delicventei juvenile , iar din 2008 a derulat un program-metodă pentru copii cu handicap psihic și fizic sever.

Ambele programe erau bazate pe metodologii originale create de el, care au dat rezultate impresionante.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org www.agerpres.ro

 

1 august 2023 - Încălzirea globală: Oceanele lumii ating o nouă temperatură record de 20,96°C, depășind precedentul record de 20,95°C în martie 2016.

De asemenea, se confirmă că luna iulie 2023 a fost cea mai fierbinte lună înregistrată vreodată

Evenimentele Zilei de 29 iulie în Istorie

Bătălia de la Kleidion (29 iulie 1014) Parte a războaielor bizantino-bulgare – bizantinii îi înving pe bulgari la Kleidion, Skylitzes din Madrid

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org

(articol in curs de editare)

 

29 iulie este a 210-a zi a calendarului gregorian și a 211-a zi în anii bisecți. Mai sunt 155 de zile până la sfârșitul anului.

 

Sărbătorile Zilei de 29 iulie


 

(BOR) Sf. Mc. Calinic, Veniamin și Mamant; Sf. Mc. Teodota cu fiii săi

Sfinții Mucenici Calinic și Teodota, Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfinții Mucenici Calinic și Teodota, Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

(BRU) Ss. Calinic și Teodota, martiri († secolul al IV-lea)

(BRC) Sf. Marta

 

România – Ziua Imnului National

Ziua Imnului național - “Deșteaptă-te, române!”, sărbătorită, anual, începând din 1998, ca urmare a unei hotărâri a Senatului României, din 18 mai 1998. „Deșteaptă-te, române!” este imnul național al României, începând cu 1990.

Pentru o vreme, a fost de asemenea imn național al Republicii Democratice Moldovenești (1917 – 1918) și al Republicii Moldova (1991 – 1994).

Melodia imnului a fost compusă de Anton Pann, iar versurile și aranjamentul aparțin lui Andrei Mureșanu (1816 – 1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluția de la 1848.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

Astăzi în istorie pentru 29 iulie

 

Evenimentele Zilei de 29 iulie în Istorie:


 

- 29 iulie 1848 – A fost intonat pentru prima oară imnul Revoluției pașoptiste “Deșteaptă-te, române“;

- 29 iulie 1946 – A început Conferința de Pace de la Paris (29 iulie – 15 octombrie 1946);

- 29 iulie 1947 – PNŢ a fost scos în afara legii

- 29 iulie 1947 – După un upgrade de memorie, calculatorul ENIAC, primul calculator digital generic, a fost pornit la Aberdeen Proving Ground, după care a rămas în funcțiune timp de opt ani.

29 iulie 1958 – Președintele SUA Dwight Eisenhower a promulgat Legea Națională pentru Aeronautică și Spațiu, prin care s-a înființat agenția spațială federală civilă NASA.

- 29 iulie 1981 – Charles, Prinț de Wales și Diana Spencer s-au căsătorit la Catedrala Saint Paul din Londra.

 

29 iulie 238 - Soldati ai Garzii Pretoriene au luat cu asalt palatul imperial de la Roma şi i-au capturat pe Pupienus Marcus Clodius Maximus şi Decius Caelius Calvin Balbinus, co-imparati romani alesi de Senatul Romei pe 22 aprilie. Acestia sunt târâti pe străzile Romei şi executati.

În aceeaşi zi, Gordian al III – lea, in vârsta de 13 ani, este proclamat împărat.

Pupienus Musei Capitolini MC477.jpg
Bust of Pupienus

Marcus Clodius Pupienus Maximus (c.178 – 29 iulie 238), cunoscut sub numele de Pupienus, a fost un împărat roman din anul celor șase împărați. El a domnit împreună cu Balbinus.

 

Balbinus Hermitage.jpg
Bust of Balbinus

Decimus/Decius Caelius Calvinus Balbinus (c.165 – 29 iulie 238), cunoscut sub numele de Balbinus, a fost un împărat roman împreună cu Pupienus în 238, pentru două luni. El este unul dintre împărații din perioada denumită Anul celor șase împărați.

Gordian iii.jpg
Bust al lui Gordian III

Marcus Antonius Gordianus Pius (20 ianuarie 225 – 11 februarie 244), cunoscut sub numele de Gordian al III-lea, a fost un împărat roman între 238 – 244. El a fost fiul Antoniei Gordiana și al unui senator al cărui nume nu este cunoscut (a decedat înainte de 238).

 

29 iulie 615 - Pakal (K’inich Janaab ‘Pakal) urcă pe tronul Palenque la 12 ani (martie 603 – august 683). K’inich Janaab “Pakal (Martie 603 – august 683) a fost conducator al organizării politice Maya din Palenque, în perioada clasică târzie. In timpul o domnie lungi de 68 ani, Pakal a fost responsabil pentru construirea sau extinderea inscripții celor mai notabile care au supraviețuit și arhitectură monumentală mayasa.

După moarte a fost zeificat și s-a spus ca putea comunica cu urmașii săi. Pakal a fost îngropat în Templul Inscripțiilo, iar mormântul său, închis cu o lespede de piatră, a fost descoperit de arheologul mexican Alberto Ruz în 1948. Rămășițele sale poarta o mască de jad și coliere cu șiraguri de mărgele, fiind înconjurate de sculpturi și reliefuri din mitologia Maya, care descriu trecerea domnitorului la divinitate.

 

29 iulie 869 - S-a nascut Muhammad al-Mahdi, considerat de siitii musulmani unul din salvatorii final al omenirii si unul din cei doisprezece imami care vor veni cu Isa (Isus Hristos), pentru a-și îndeplini misiunea de a aduce pace și dreptate în lume.

 

29 iulie 1014 - A avut loc Batalia de la Kleidion in care Imparatul bizantin Vasile al II-lea a înfrânt decisiv armata bulgarilor și a facut 15.000 de prizonieri pe care i-a împărțit în grupuri de 100 de oameni, orbind 99 din fiecare grup și lăsand un singur om cu un ochi, astfel încât sa-i poata conduce pe ceilalti inapoi in tara lor.

Tarul bulgar Samuel I a reusit sa fuga, dar a murit cateva luni mai tarziu, in ziua de 6 octombrie 1014. Acesta a fost punctul culminant al aproape o jumătate de secol de lupte intre bulgari si bizantini, desfasurate la sfârșitul secolului 10 și începutul secolului 11.

Bătălia de la Kleidion (29 iulie 1014) Parte a războaielor bizantino-bulgare - bizantinii îi înving pe bulgari la Kleidion - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Kleidion (29 iulie 1014) Parte a războaielor bizantino-bulgare – bizantinii îi înving pe bulgari la Kleidion – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Kleidion (greacă: Κλειδίον; sau Clidium, după numele medieval al satului Klyuch, lit. „cheia”; cunoscută și sub denumirea de Bătălia de la Belasitsa) a avut loc la 29 iulie 1014, între Imperiul Bizantin și Imperiul Bulgar. A fost punctul culminant al luptei de aproape jumătate de secol dintre împăratul bizantin Vasile al II-lea și împăratul bulgar Samuel la sfârșitul secolului al X-lea și începutul secolului al XI-lea. Rezultatul a fost o victorie bizantină decisivă.

Bătălia a avut loc în valea dintre munții Belașiței și Ograzhden, lângă satul bulgar modern Klyuch. Întâlnirea decisivă a avut loc pe 29 iulie cu un atac în spate al unei forțe conduse de generalul bizantin Nikephoros Xiphias, care se infiltrase în pozițiile bulgare. Bătălia care a urmat a fost o înfrângere majoră pentru bulgari. Mii de soldați bulgari au fost capturați și orbiți din ordinul lui Vasile al II-lea, care ulterior va fi cunoscut sub numele de „Ucigatorul Bulgarului”. Samuel a supraviețuit bătăliei, dar a murit două luni mai târziu, din cauza unui atac de cord, cauzat, se pare, de vederea soldaților săi orbi.

Deși angajamentul nu a pus capăt Primului Imperiu Bulgar, Bătălia de la Kleidion și-a redus capacitatea de a rezista avansurilor bizantine și a fost considerată întâlnirea esențială a războiului cu Bizanțul.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

29 iulie 1095 - A murit regele Ladislau I al Ungariei (n.27 iunie 1040).

King St. Ladislaus.jpg
Sfântul Ladislau

Ladislau I, cunoscut și ca Ladislau cel Sfânt, (în maghiară I. (Szent) László), (n. 27 iunie 1040, Cracovia – 29 iulie 1095, Nitra) a fost rege al Ungariei din 1077 până la moarte, în 1095.

A dus o politică de expansiune teritorială în Croația. Învingător împotriva pecenegilor și cumanilor (în ungurește: kunok), a cucerit Slovenia și Croația, iar prin fondarea episcopatului de la Zagreb sub control maghiar, Ungaria a obținut acces la Marea Adriatică.

A murit în timp ce se pregătea să participe la Prima Cruciadă. Papa Grigore al VII-lea i-a a cerut să fie comandantul armatei cruciate si a acceptat însărcinarea, dar înaintea campaniei, i-a atacat pe cehi.

În timpul războiului s-a îmbolnăvit și a murit în cetatea de la Nitra. A fost canonizat de Biserica Catolică în timpul domniei lui Béla al III-lea, în 1192.

 

29 iulie 1099 - A murit papa Urban al II-lea; (n. 1042).

Urban VIII.jpg

Papa Urban al II-lea (n. 1042 – d. 29 iulie 1099) a fost un papă al Romei. A fost beatificat (declarat fericit). A ramas in istorie pentru inițierea Primei Cruciade (1096-1099) și pentru înființarea Curiei Romane, ca organ central de conducere împreună cu Papa, al întregii Biserici Catolice.

StatueUrbanII.jpg
Papa Urban al II-lea

 

29 iulie 1108 - A murit Regele Filip I al Franţei; (n. 1052).

Filip i.jpg

Filip I (franceză Philippe I; 23 mai 1052 — 29 iulie 1108) a fost rege al francilor din 1060 până la moartea sa. Domnia sa, ca a celor mai mulți dintre Capețienii de început, a fost extraordinar de lungă pentru acele timpuri, fiul regelui Henric I al Frantei si al printesei Anna de Kiev, fiica Marelui Cneaz Iaroslav cel Intelept al Kievului.

In timpul domniei sale s-a petrecut cel mai mare eveniment din mijlocul secolului – cucerirea Angliei de către William de Normandia, vasalul sau, care a devenit rege al Angliei.

 

29 iulie 1148 - Batalia de la Damasc se termină cu înfrângerea decisiva a cruciatilor și dezintegrarea celei de-a doua Cruciade.

 

29 iulie 1565 - Regina Maria a Scotiei ( n.7/8 decembrie 1542 – d.8 februarie 1587), ramasa vaduva, s-a casatorit cu Henry Stuart, lord Darnley si duce de Albany, in Edinburgh, capitala Scotiei.

Mary Stuart James Darnley.jpg

Maria Stuart, cunoscută în literatura engleză de specialitate sub numele de Mary I of Scotland (Mary I a Scoției) sau de Mary, Queen of Scots (Mary, Regina scoțienilor) (n. 8 decembrie 1542 — d. 8 februarie 1587), a devenit regină a Scoției în 1542, pe când avea doar o săptămână.

Mary a decedat prin decapitare în Anglia, după o lungă încarcerare în Turnul Londrei, fiind acuzată de conspirație și trădare împotriva verișoarei sale Regina Elisabeta I a Angliei.

Datorită acuzațiilor, judecății și condamnării sale, respectiv a sfârșitului său, a ajuns să fie cunoscută ca una dintre monarhii cu cel mai tragic destin din istorie.

Tatăl ei, Iacob al V-lea (engleză James) era nepot a lui Henric al VIII-lea, ceea ce a încurajat-o pe catolica Maria să emită pretenții la tronul Angliei. Mary fusese educată în Franța și se căsătorise cu moștenitorul tronului Franței în 1558.

După moartea acestuia, în 1560, Maria s-a întors în Scoția, unde nu a fost agreată de popor. S-a căsătorit cu Henric Stuart, Lord Darnley.

Darnley, însă, a fost ucis, probabil de bărbatul cu care Maria s-a remăritat după un timp, James Hepburn Bothwell. În 1568 a abdicat în favoarea fiului ei Iacob al VI-lea, și s-a refugiat în Anglia.

 

29 iulie 1567 - Iacob al VI-lea a fost încoronat rege al Scoției la Stirling.

Iacob (n. 19 iunie 1566, Edinburgh, Scoţia - d. 27 martie 1625, Theobalds Park, Grafschaft Hertfordshire, Anglia) a fost rege al Scoţiei ca Iacob al VI-lea din 24 iulie 1567 şi rege al Angliei şi Irlandei ca Iacob I de la 24 martie 1603 până la moartea sa (portret de John de Critz, c. 1605) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Iacob I al Angliei, portret de John de Critz, c. 1605 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

(…) Îngrijirea lui Iacob a fost încredințată contelui și contesei de Mar, aflat în siguranța Castelului Stirling. Iacob a fost încoronat rege al Scoției la vârsta de 13 luni, de către episcopul de Orkney, la 29 iulie 1567.

Consiliul Privat al Scoției a ales drept preceptori ai lui Iacob pe umanistul George Buchanan, Peter Young, Adam Erskine și David Erskine.

Buchanan l-a supus pe Iacob la bătăi regulate dar, de asemenea, i-a insuflat o pasiune pe tot parcursul vieții pentru literatură și învățare.

Buchanan a căutat să-l crească pe Iacob în teamă față de Dumnezeu, un rege protestant care să accepte limitele monarhiei, așa cum era prezentat în tratatul său De Jure Regni apud Scotos.

În 1568 Maria a evadat din închisoarea de la Castelul Loch Leven. Contele de Moray a învins trupele Mariei în Bătălia de la Langside, obligând-o să plece în Anglia, unde a fost întemnițată de Elisabeta.

La 23 ianuarie 1570, Moray a fost asasinat de James Hamilton de Bothwellhaugh.

Următorul regent a fost bunicul patern al lui Iacob, Matthew Stewart, al 4-lea Conte de Lennox, care, un an mai târziu a fost ucis la Castelul Stirling de susținătorii Mariei.

Succesorul său, contele de Mar, s-a îmbolnăvit grav și a murit la 28 octombrie 1572 la Stirling. Boala lui Mar, a scris James Melville, a urmat unui banchet ținut la Palatul Dalkeith de James Douglas, al 4-lea Conte de Morton.

Morton a fost executat la 2 iunie 1581, acuzat cu întârziere de complicitate la uciderea Lordului Darnley.

La 8 august, Iacob l-a făcut pe Lennox singurul duce din Scoția. Regele în vârstă de 15 ani a rămas sub influența lui Lennox timp de încă un an.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

29 iulie 1588 - A avut loc Batalia navala de la Gravelines, in largul coastelor Frantei, intre flota engleza comandata de lord Charles Howard si sir Francisc Drake, care infrange Armada spaniola.

Armada Spaniola si flota engleza in august 1588 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Armada Spaniola si flota engleza in august 1588 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Invincibila Armada (în spaniolă Armada Invencible) este numele flotei care, în anul 1588, a fost trimisă de Filip al II-lea, regele Spaniei, pentru a transporta și sprijini acțiunea de debarcare a armatei spaniole în Anglia. Bătălia navală care a urmat s-a înscris în contextul mai larg al conflictului dintre Spania și Anglia, determinat de lupta pentru exploatarea bogățiilor Lumii Noi.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

29 iulie 1644 - A murit Papa Urban al VIII-lea; (născut in 1568, Maffeo Barberini) , conducator al Bisericii Catolice de la 6 august 1623 la moartea sa în 1644. A fost ultimul papă care a extins teritoriul statului papal prin forța armelor, și a fost un patron proeminent al artelor și reformator al misiunilor Bisericii.

Papa Urban al VIII-lea, născut Maffeo Barberini, (n. 5 aprilie 1568, Florența - d. 29 iulie 1644, Roma) papă al Romei între 1623-1644 - foto - ro.wikipedia.org

Papa Urban al VIII-lea, născut Maffeo Barberini, (n. 5 aprilie 1568, Florența – d. 29 iulie 1644, Roma) papă al Romei între 1623-1644 – foto – ro.wikipedia.org

Cu toate acestea, datoriile masive suferite în timpul pontificatului său au slăbit foarte mult statul condus de succesorii săi, care au fost in imposibilitate de a menține lungă durată influența politică și militară a papalității din Europa.

A fost, de asemenea, implicat în procesul impotriva lui Galileo Galilei impotriva caruia Inchizitia a obtinut condamnarea si obligarea acestuia sa-si renege teoriile.

 

29 iulie 1805 - S-a născut Alexis de Tocqueville, istoric si om politic francez  A avut o contributie importanta la dezvoltarea sociologiei. (“Democratia in America”, “Vechiul regim si revolutia”); (d. 16.04.1859).

Alexis Henri Charles de Clérel, viconte de Tocqueville (n. 29 iulie 1805 la Verneuil-sur-Seine (Ile-de-France); d. 16 aprilie 1859 la Cannes) gânditor politic, istoric și scriitor francez - foto - ro.wikipedia.org

Alexis Henri Charles de Clérel, viconte de Tocqueville (n. 29 iulie 1805 la Verneuil-sur-Seine (Ile-de-France); d. 16 aprilie 1859 la Cannes) gânditor politic, istoric și scriitor francez – foto – ro.wikipedia.org

Alexis de Tocquilaeville s-a născut într-o familie din vechea nobilime normandă. Educat de un abate jansemist, el a absolvit colegiul din Metz, a studiat dreptul și a luat parte la cursul de istorie a a lui François Guizot.

În tinerețe, Tocquilaeville a petrcut nouă luni în Maeica, călătorie care a reprezentat sursa de inspirație a celor două volume ale operei sale „Despre democrația în America”(1835, 1840).

Primul i-a adus o largă cunoaștere și alegerea sa ca membru al academiei franceze. Proieminent om de litere,deputat în monarhia din iulie, și participant important la ccea de-a Doua Republică, Tocquilaeville, s-a retras din politică după lovitura de stat a lui Louis Bonaparte.

Vechiul regim și revoluția a fost publicată, însoțită de laude, în 1856, cu trei ani înainte de moartea sa, survenită la vîrsta de 54 de ani.

Versiunea lui Tocqueville despre liberalismul politic a influențat profund opoziția în timpul imperiului. Această influență a slăbit odată cu crearea celei de-a Treia Republici, întrucît lucrările lui Tocquilaeville au eludat canaoanele disciplinare și crezurile politice ale pozitivismului și etaismului specifice acelui regim.

Opera sa s-a bucurat de o puternică renaștere în a doua jumătate a secolului al XX-lea, în special după declinul marxismului.

Tocqueville folosește, în general termenul de „democrație” ca un termen mai degrabă social decît politic, pentru a se referi la o societate caracterizată de egalitatea condițiilor sociale decît politic(fără o aristocrație privelegiată, cu cariere deschise tuturor cetățenilor) și de diferite sentimente la care acesta dă naștere.

 

29 iulie 1834 - A fost înregistrat primul accident rutier. Diligenţa cu aburi, a inginerului Edinburg, a lovit o piatră pusă în drum. Cazanul cu aburi a explodat provocând moartea a 5 persoane.

 

29 iulie 1836 - Inaugurarea Arcul de Triumf din Paris.

Arcul de Triumf  este un monument situat în Paris, în Place de l'Étoile, la extremitatea vestică a bulevardului Champs-Élysées (cel mai frumos bulevard din lume, după parizieni). Se află la intersecția mai multor bulevarde, cum ar fi Grande Armee, Wagram și, bineînțeles, Champs-Élysées - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Arcul de Triumf este un monument situat în Paris, în Place de l’Étoile, la extremitatea vestică a bulevardului Champs-Élysées (cel mai frumos bulevard din lume, după parizieni). Se află la intersecția mai multor bulevarde, cum ar fi Grande Armee, Wagram și, bineînțeles, Champs-Élysées – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Comandat de imparatul Napoleon in 1906, a fost inspirat de arhitectura romana, fiind înalt de cincizeci de metri. Poartă patru statui, câte una pe fiecare stâlp: Triumful din 1810; Rezistența; Pacea; La Marseillaise.

Pe zidurile interioare sunt înscriși cei 558 de generali ai Imperiului. Numele celor care au murit în luptă sunt subliniate. Arcul face parte acum din monumentele naționale franceze cu o mare însemnătate istorică.

La picioarele sale se află Mormantul soldatului necunoscut din Primul Razboi Mondial.

 

29 iulie 1844 - A murit Franz Xaver Wolfgang Mozart, compozitor austriac, fiul genialului muzician austriac Wolfgang Amadeus Mozart; (n. 1791).

Franz Xaver Wolfgang Mozart (26 July 1791 – 29 July 1844), also known as Wolfgang Amadeus Mozart, Jr., was the youngest child of six born to Wolfgang Amadeus Mozart and his wife Constanze. He was the younger of his parents' two surviving children.[1] He was a composer, pianist, conductor, and teacher from the late classical period whose musical style was of an early Romanticism, heavily influenced by his father's mature style -  foto  - en.wikipedia.org

Franz Xaver Wolfgang Mozart (26 July 1791 – 29 July 1844) – foto – en.wikipedia.org

A fost cel mai mic copil dintre copiii lui Wolfgang Amadeus Mozart și ai soției sale Constanze , compozitor, pianist, dirijor si profesor, al carui stil muzical romantic timpuriu a fost puternic influențat de stilul tatălui său.

 

29 iulie 1846 - S-a născut Isabel, Prințesă Imperială a Braziliei (d. 1921)

Dona Isabel (29 iulie 1846 - 14 noiembrie 1921) moștenitoarea prezumptivă a tronului Braziliei și a purtat titlul de Prințesă Imperială - foto - ro.wikipedia.org

Dona Isabel (29 iulie 1846 – 14 noiembrie 1921)  - foto – ro.wikipedia.org

Dona Isabel (29 iulie 1846 – 14 noiembrie 1921), a fost moștenitoarea prezumptivă a tronului Braziliei și a purtat titlul de Prințesă Imperială. Isabel s-a născut la Rio de Janeiro, ca fiica cea mare a împăratului Pedro al II-lea al Braziliei și a soției lui, Teresa Cristina a celor Două Sicilii.

 

29 iulie 1848 - Poarta Otomana a recunoscut Locotenenţa Domnească a Ţării Româneşti drept legitimă, insa sub presiunea Rusiei şi la intervenţia boierilor munteni, va refuza confirmarea oficiala a acestei recunoaşteri.

 

29 iulie 1848 - În parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în fața unei numeroase asistențe, după ce s-a citit noua Constituție, un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat pentru prima oară imnul Revoluției pașoptiste Deșteaptă-te, române, devenit după Revoluția anticomunistă din 1989 imnul național al României.

Deșteaptă-te, române!” este imnul național al României, începând cu 1990. Pentru o vreme, a fost de asemenea imn național al Republicii Democratice Moldovenești (1917 – 1918) și al Republicii Moldova (1991 – 1994).

Melodia imnului a fost compusă de Anton Pann, iar versurile și aranjamentul aparțin lui Andrei Mureșanu (1816 – 1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluția de la 1848.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

29 iulie 1856 - A murit compozitorul german Robert Schumann, unul dintre cei mai celebri romantici ai primei jumătăţi a secolului XIX;(n. 8 iunie 1810).

Robert Schumann (n. 8 iunie 1810 - d. 29 iulie 1856) compozitor și pianist german, unul dintre cei mai celebri compozitori romantici ai primei jumătăți a secolului XIX -  foto - ro.wikipedia.org

Robert Schumann (n. 8 iunie 1810 – d. 29 iulie 1856) compozitor și pianist german, unul dintre cei mai celebri compozitori romantici ai primei jumătăți a secolului XIX – foto – ro.wikipedia.org

Un intelectual, precum și un estet, muzica sa, mai mult decât a oricărui alt compozitor, reflectă adânca natură personală a romantismului.

Introspectiv și adesea capricios, începuturile sale muzicale erau o încercare de a se desprinde de tradiția formelor și structurilor clasice pe care le considera prea restrictive.

Puțini l-au înțeles în timpul vieții sale, însă o mare parte din muzica sa este considerată acum îndrăzneață în originalitatea armoniei, ritmului și formei. Locul său este printre fruntașii romantismului german.

 

29 iulie 1857 - Carol Davila, medic roman de orgine franceza, in colaborare cu Nicolae Kretzulescu a pus bazele invatamantului medical din tara noastra, infiintand in 1857, Scoala nationala de medicina si farmacie.

Carol Davila, pe numele de naștere Carlo Antonio Francesco d’Avila (în franceză Charles d'Avila) (n. 1828, Parma, Italia - d. 24 august 1884, București) medic și farmacist român, de origine franceză, născut în Italia, cu studii în Germania și Franța - foto - ro.wikipedia.org

Carol Davila – foto – ro.wikipedia.org

Carol Davila, pe numele de naștere Carlo Antonio Francesco d’Avila (în franceză Charles d’Avila) (n. 1828, Parma, Italia – d. 24 august 1884, București) medic și farmacist român, de origine franceză, născut în Italia, cu studii în Germania și Franța.

Nicolae Kretzulescu (n. 1 martie 1812, București – d. 26 iunie 1900, Leordeni, Argeș) politician liberal român, care a deținut de trei ori funcția de prim-ministru al României (între 1862-1863, 1865-1866 și în 1867) - foto - ro.wikipedia.org

Nicolae Kretzulescu - foto – ro.wikipedia.org

Nicolae Kretzulescu (n. 1 martie 1812, București – d. 26 iunie 1900, Leordeni, Argeș) politician liberal român, care a deținut de trei ori funcția de prim-ministru al României (între 1862-1863, 1865-1866 și în 1867.

 

29 iulie 1877 - Carol I, principe (1866–1881) şi rege (1881–1914) al României, comandatul Ostirii romane, a ordonat construcţia unui pod de pontoane peste Dunare, în zona Siliştioara–Măgura.

Trupele romane trec Dunarea si ocupa Nicopole. (…) Conducerea operaţiunilor ruso-române pentru a treia bătălie pentru Plevna a fost încredinţată domnitorului Carol I (1866 – 1914), şef al Statului Major fiind generalul rus Pavel D. Zotov.

Garnizoana otomană de la Plevna ocupa o poziţie strategică deosebită, aici încrucişându-se căile de comunicaţie care făceau legătura între Nicopole, Rusciuk, Sofia, Târnovo şi Filipopol.

Terenul din jurul Plevnei era în mare parte accidentat, cu dealuri în amfiteatru, cu numeroase văi.

Trupele române ale Armatei de operaţii au trecut Dunărea la data în perioada 14/26 august-19/31 august 1877 cu mijloace improvizate şi pe podul de pontoane de la Siliştioara-Măgura, construit sub comanda directă a colonelului Eracle Arion. Bătălia de la Plevna (1877)

 

29 iulie 1883 - S-a născut Benito Mussolini, “Il Duce”, primul dictator fascist al Europei; ( executat pe 28 aprilie 1945).

Benito Amilcare Andrea Mussolini (n. 29 iulie 1883, Predappio lângă Forlì – d. 28 aprilie 1945, Giulino di Mezzegra lângă Como) a fost conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 și 1943 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Benito Amilcare Andrea Mussolini (n. 29 iulie 1883, Predappio lângă Forlì – d. 28 aprilie 1945, Giulino di Mezzegra lângă Como) a fost conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 și 1943 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Benito Amilcare Andrea Mussolini (n. 29 iulie, 1883, Predappio lângă Forlì – d. 28 aprilie, 1945, Giulino di Mezzegra lângă Como) a fost conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 și 1943.

A creat un stat fascist utilizând propaganda și teroarea de stat. Folosindu-și carisma, controlul total al mediei și intimidarea rivalilor politici, a ruinat sistemul democratic de guvernare existent.

Intrarea sa în cel de-al Doilea Război Mondial alături de Germania lui Adolf Hitler a făcut din Italia o țintă pentru atacurile Aliaților, ceea ce a dus în final la căderea dictaturii fasciste mussoliniene și moartea lui.

În noiembrie 2004 a fost votat al 34-lea mare italian într-un sondaj de opinie TV.

 

29 iulie 1885 - S-a născut Theda Bara, actriță americană (d. 1955) cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

29 iulie 1889 - S-a născut Mircea Dem. Rădulescu, poet şi dramaturg. Mircea Dem. Rădulescu, poet şi dramaturg, s-a născut la 29 iulie 1889, la Giurgiu.

Şi-a făcut studiile liceale la Bucureşti, apoi a urmat cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti.

De profesie ziarist, Mircea Dem. Rădulescu a debutat la ”Viaţa Românească”, în 1909, şi a colaborat la ”Adevărul literar şi artistic”, ”Convorbiri critice”, ”Convorbiri literare”, ”Flacăra”, ”Sămănătorul”, ”Universul”, ”Universul literar” ş.a., potrivit volumului ”Dicţionarul scriitorilor români” (Editura Albatros, Bucureşti, 2002).

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

29 iulie 1890 - A încetat din viaţă pictorul olandez Vincent van Gogh; (“Tarani mancand cartofi”, “Lan de grau cu chiparosi”, “Autoportret”); (n. 30.03.1853.

Vincent Willem van Gogh (n. 30 martie 1853, Groot Zundert, Olanda, d. 29 iulie 1890, Auvers sur Oise, Franța) pictor olandez post-impresionist ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional. A suferit de boli mintale, care la vârsta de 37 ani l-au dus la sinucidere - foto - ro.wikipedia.org

Vincent Willem van Gogh – foto – ro.wikipedia.org

Vincent Willem van Gogh (n. 30 martie 1853, Groot Zundert, Olanda, d. 29 iulie 1890, Auvers sur Oise, Franța) pictor olandez post-impresionist ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional.

A suferit de boli mintale, care la vârsta de 37 ani l-au dus la sinucidere.

 

29 iulie 1893 - S-a născut, în satul Hulub, comuna Dângeni, judeţul Botoşani, scriitorul Demostene Botez; (m. 18 martie 1973).

Demostene Botez (n. 29 iulie, 1893, satul Hulub, comuna Dângeni, județul Botoșani - d. 17 martie 1973, Iași) scriitor și publicist român, academician (membru corespondent din 1963) și avocat (licențiat în drept al Facultății din Iași) - foto - ro.wikipedia.org

Demostene Botez  - foto – ro.wikipedia.org

Demostene Botez (n. 29 iulie, 1893, satul Hulub, comuna Dângeni, județul Botoșani – d. 17 martie 1973, Iași) a fost un scriitor și publicist român, academician (membru corespondent din 1963) și avocat (licențiat în drept al Facultății din Iași).

Demostene Botez a urmat școala primară în satul natal, iar studiile liceale la Liceul Internat din Iași.

A urmat Facultatea de Drept a Universității “Al.I. Cuza”, și a obtinut licența în drept în 1915. A început să practice avocatura la Iași, iar din 1934 la București.

Până în 1950 a practicat avocatura în paralel cu activitatea literară. După 1950, a lucrat numai în domeniul literaturii și al publicisticii.

A debutat în literatură în 1911, cu o poezie publicată în revista ieșeană “Arhiva”.

Din 1921, a aderat de cercul de la revista “Viața românească”, care i-a publicat o mare parte a creației sale. Debutul editorial a avut loc in 1918, cu volumul de poezii Munții, premiat de Academia Română.

A publicat multă literatura pentru copii și a desfășurat o bogată activitate de traducător.

Demostene Botez a fost o perioadă președinte al Uniunii Scriitorilor din România.

A fost membru al Partidului Muncitoresc Român. Casa Memorială “George Topîrceanu” din Iași a aparținut scriitorului Demostene Botez, prieten cu George Topîrceanu.

În memoria sa, Liceul teoretic din Trușești poartă numele „Demostene Botez”.

 

29 iulie 1895 - S-a născut Victor Ion Popa, dramaturg, prozator, publicist şi eseist român; (d.30.03.1945).

Victor Ion Popa (n. 29 iulie 1895, Bârlad - d. 30 martie 1946, București) om de teatru și literat polivalent care a adus, prin opera sa dramatică, regizorală și pedagogică, o contribuție însemnată la evoluția teatrului românesc dintre cele două războaie mondiale - foto - ro.wikipedia.org

Victor Ion Popa – foto – ro.wikipedia.org

Victor Ion Popa (n. 29 iulie 1895, Bârlad – d. 30 martie 1946, București) a fost un om de teatru și literat polivalent care a adus, prin opera sa dramatică, regizorală și pedagogică, o contribuție însemnată la evoluția teatrului românesc dintre cele două războaie mondiale.

(Traian Nicola, în volumul Valori spirituale tutovene, vol. 5, Bârlad, p. 651 afirmă că s-a născut în Bârlad, Victor Ion Popa însuși marturisește că s-a născut în Bîârlad, vezi Manuscriptum, II, 2 3, București, 1971).

A fost un scriitor de mare talent, autorul unor piese apreciate de marele public precum și de critica literară:

- Sfârlează cu fofează;

- Meșterul Aurel, ucenicul lui Dumnezeu (biografia lui Aurel Vlaicu, unul din pionierii aviației);

- Velerim și Veler Doamne (ecranizat de Sergiu Nicolaescu sub titlul Osânda cu Amza Pellea în rolul principal).

 

29 iulie 1898 -  S-a născut Isidor Isaac Rabi, fizician american, laureat Nobel (d. 1988)

Isidor Isaac Rabi (29 iulie 1898 – 11 ianuarie 1988)  fizician evreu-american laureat al Premiului Nobel pentru Fizică - foto - ro.wikipedia.org

Isidor Isaac Rabi  - foto – ro.wikipedia.org

Isidor Isaac Rabi (29 iulie 1898 – 11 ianuarie 1988) a fost un fizician evreu-american laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pentru cercetările sale privind natura forțelor care leagă protonii de nucleu, cercetări care au condus la dezvoltarea metodei de detecție bazată pe rezonanța magnetică nucleară.

 

29 iulie 1900 - S-a născut Eyvind Johnson, scriitor suedez, laureat Nobel (d. 1976)

Eyvind Olof Verner Johnson (n. 29 iulie 1900 - d. 25 august 1976) scriitor suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe 1974, împreună cu Harry Martinson - foto - ro.wikipedia.org

Eyvind Olof Verner Johnson – foto – ro.wikipedia.org

Eyvind Olof Verner Johnson (n. 29 iulie 1900 – d. 25 august 1976) a fost un scriitor suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe 1974, împreună cu Harry Martinson.

Motivația Juriului Nobel a fost următoarea:

„pentru o artă narativă vizând peste țări și epoci și pusă în slujba libertății”.

Opera sa este profund angajată în contemporaneitate, de accentuat caracter intelectualist cu problematică socială, politică și psihologică, influențată de analiza freudiană a inconștientului, dar și de experința artistică oferită de proza lui Proust și Joyce.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

29 iulie 1900 - În Italia, regele Umberto I a fost asasinat de anarhistul italian, Gaetano Bresci.

Umberto I de Savoia (n. 14 martie 1844, Torino, d. 29 iulie 1900, Monza), fiu al lui Vittorio Emanuele II de Savoia și al Mariei Adelaide de Ranieri, rege al Italiei din 1878 până în 1900. Numele său complet este Umberto Rainerio Carlo Emanuele Giovanni Maria Ferdinando Eugenio, Principe de Piemont -  foto - ro.wikipedia.org

Regele Umberto in 1895  - foto – ro.wikipedia.org

Umberto I de Savoia (n. 14 martie 1844, Torino, d. 29 iulie 1900, Monza), fiu al lui Vittorio Emanuele II de Savoia și al Mariei Adelaide de Ranieri, a fost rege al Italiei din 1878 până în 1900.

Numele său complet este Umberto Rainerio Carlo Emanuele Giovanni Maria Ferdinando Eugenio, Principe de Piemont.

A avut încă din copilărie o educație preponderent militară, care i-a format caracterul și ideile pe care le-a susținut în timpul domniei. A luat parte la al treilea război de independență italiană în fruntea celei de a XVI-a Divizii.

Cu acest rol a participat la înfruntarea de la Villafranca (24 iunie 1866) în cadrul înfrângerii forțelor italiene la Custoza.

Umberto I a fost un aprig susținător al Triplei Alianțe, mai ales după ocuparea franceză a Tunisiei în 1881, unde Italia avansa pretenții, și al guvernului lui Francesco Crispi în proiectul său de întărire a statului în interior (în această perioadă se definește figura președintelui consiliului (1890) și a expansiunii coloniale și de putere internațională externă.

În ideea de a obține vizibilitate și importanță internațională, a sprijinit lansarea colonială în Africa cu ocuparea Eritreei (1885-1896) și a Somaliei (1889-1905).

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

29 iulie 1907 - A luat naştere în Marea Britanie miscarea “Scout” (“Cercetasii”), care s-a raspandit apoi in intreaga lume.

Scouting or the Scout Movement is a movement that aims to support young people in their physical, mental and spiritual development, that they may play constructive roles in society, with a strong focus on the outdoors and survival skills. During the first half of the 20th century, the movement grew to encompass three major age groups for boys (Cub Scout, Boy Scout, Rover Scout) and, in 1910, a new organization, Girl Guides, was created for girls (Brownie Guide, Girl Guide and Girl Scout, Ranger Guide). It is one of several worldwide youth organizations -  foto  - en.wikipedia.org

foto – en.wikipedia.org

 

29 iulie 1912 - S-a născut Nicolae Steinhardt, monah și scriitor român (d. 1989)

Nicolae Aurelian Steinhardt (n. 29 iulie 1912 – d. 30 martie 1989) a fost un autor, critic literar, diarist, eseist, jurist, publicist și scriitor român (“Jurnalul fericirii”, “Prin alţii spre sine. Eseuri vechi şi noi”, “Dumnezeu în care spui că nu crezi…” ), originar din Pantelimon, județul Ilfov.

De origine evreiască, s-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, și-a luat numele de fratele Nicolae, și s-a călugărit după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii. A fost doctor în drept constituțional.

În 1958 a fost arestat Constantin Noica și grupul său de prieteni din care făceau parte și Nicu Steinhardt, alături de Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Rădulescu, Theodor Enescu, Marieta Sadova ș.a.

La 31 decembrie 1959 a fost convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării, punându-i-se în vedere că dacă refuză să fie martor al acuzării, va fi arestat și implicat în “lotul intelectualilor mistico-legionari“.

Anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, este condamnat în “lotul Pillat-Noica” la 12 ani de muncă silnică, 7 ani degradare civică și confiscarea totală a averii personale, sub acuzația de “infracțiune de uneltire contra ordinii sociale“.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

29 iulie 1921 - Adolf Hitler a devenit liderul Partidului Naţional – Socialist al Muncitorilor din Germania (Partidul nazist).

 

29 iulie 1925 - S-a născut Mikis Theodorakis, compozitor grec; a compus muzica pentru filmul de mare succes international “Zorba grecul”.

Michael "Mikis" Theodorakis  born 29 July 1925) is a Greek songwriter of over 1000 songs and composer. He scored for the films Zorba the Greek (1964), Z (1969), and Serpico (1973). He is viewed as Greece's best-known living composer. He is awarded the Lenin Peace Prize - foto  - en.wikipedia.org

Michael “Mikis” Theodorakis – foto – en.wikipedia.org

 

29 iulie 1925 - S-a născut Carmen Stănescu, renumită actriță de teatru și film.

Carmen Stănescu (n. 29 iulie 1925, București) renumită actriță de teatru și film - foto - ro.wikipedia.org

Carmen Stănescu (n. 29 iulie 1925, București)  - foto – ro.wikipedia.org

A debutat în 1945 cu rolul Ecaterina Ivanovna în piesa “Frații Karamazov”. Începând de atunci și până astăzi, a interpretat peste 30 de roluri pe scena Teatrului Național precum și a altor teatre din București.
cititi pe dcnews.ro “Actrița Carmen Stănescu a împlinit 90 de ani”

 

29 iulie 1938 - Japonia a atacat URSS în regiunea lacului Hassan, de lângă Vladivostok. Aproximativ 35.000 de soldaţi din ambele tabere au participat la acest conflict de frontieră care s-a încheiat peste 12 zile cu înfrângerea completă a japonezilor.

Lacul Hasan este situat la 130 km sud-vest de Vladivostok, în apropiere de coasta Oceanului Pacific, la intersecţia cu frontierele chineze şi coreene.

Acest conflict de frontieră a fost o consecinţă a acaparării Manciuriei chineze de către Japonia şi creării pe teritoriul ocupat a statului Manzhou-Go. Acolo a fost dislocată o armată japoneză formată din 130.000 de soldaţi.

Nu a fost un război propriu-zis iar relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au fost păstrate, spune istoricul Vadim Roghinski. „A fot un scandal diplomatic. A fost convocat ambasadorul nipon la Moscova căruia i-au fost prezentate documentele potrivit cărora acest teritoriu aparţine URSS. Japonezii, la rândul lor, au trimis documente conform cărora teritoriul aparţine Manzhou-Go”.

Pe 11 august a fost semnat un armistiţiu, conform căruia se revenea la vechea graniţă, consfinţită în 1886 prin acordul de la Hunchunskim dintre Rusia şi China.

 

29 iulie 1946 - A început Conferinţa de pace convocată la Paris de puterile învingătoare în cel de-al doilea război mondial, pentru pregătirea tratatelor de pace cu Bulgaria, Finlanda, Italia, România şi Ungaria (se va încheia la 15 octombrie acelaşi an).

Dupa încheierea sa la 15 octombrie 1946, Conferinta a fost urmată de semnarea Tratatelor de Pace de la Paris din 10 februarie 1947 (tratate dintre Aliați și statele Axei, în urma celui de-Al Doilea Război Mondial).

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

29 iulie 1945 - S-a născut fotbalistul şi antrenorul român Mircea Lucescu.

Mircea Lucescu (n. 29 iulie 1945) fost jucător de fotbal român. În prezent este antrenor la clubul FC Șahtar Donețk din Ucraina - foto - ro.wikipedia.org

Mircea Lucescu – foto – ro.wikipedia.org

Mircea Lucescu (n. 29 iulie 1945) este un fost jucător de fotbal român.

În prezent este antrenor la clubul FC Șahtar Donețk din Ucraina.

Ca jucător, a activat în principal la echipa Dinamo între 1964 și 1977, iar ca antrenor a condus printre altele echipa națională a României, precum și echipele Corvinul Hunedoara, Dinamo București, Brescia, Reggina, FC Rapid, Internazionale Milano, Galatasaray, Beşiktaş Istanbul și Șahtior Donețk.

În 1961 este legitimat la Școala Sportivă 2 București, unde activează doi ani, după care se transferă la Dinamo București.

Aici joacă doi ani, timp în care debutează și în Divizia A (21.06.1964, Dinamo – Rapid, 5-2), după care este împrumutat doi ani în divizia B la Știința București (actualul Sportul Studențesc).

Revine apoi la Dinamo unde joacă până în 1977.

Urmează perioada 1977-1981 la Corvinul Hunedoara unde în ultima parte a activat și ca antrenor.

 

29 iulie 1947 - După un upgrade de memorie, calculatorul ENIAC, primul calculator digital generic, a fost pornit la Aberdeen Proving Ground, după care a rămas în funcțiune timp de opt ani.

Glenn A. Beck (în fundal) și Betty Snyder (primul plan) programează ENIAC în clădirea BRL 328. (Fotografie a armatei SUA, c. 1947–1955) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Glenn A. Beck (în fundal) și Betty Snyder (primul plan) programează ENIAC în clădirea BRL 328. (Fotografie a armatei SUA, c. 1947–1955) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

ENIAC, prescurtat de la Electronic Numerical Integrator And Computer (Calculator și Integrator Electronic Numeric), a fost primul calculator electronic de uz general.

Era un calculator numeric (digital), Turing-complet, capabil de a fi reprogramat pentru a rezolva o gamă largă de probleme calculatorii.

ENIAC a fost proiectat și construit pentru a calcula tabele balistice pentru laboratorul de cercetări balistice al armatei americane.

Când a fost anunțată terminarea sa în 1946, presa l-a etichetat drept un „creier uriaș”.

Avea o viteză de calcul de o mie de ori mai mari decât mașinile electromecanice, salt în domeniul puterii de calcul neegalat de atunci de nicio mașină.

Această putere matematică, împreună cu programabilitatea sa, a satisfăcut necesitățile oamenilor de știință și industriașilor.

Inventatorii ENIAC au promovat răspândirea ideilor lor printr-o serie de cursuri de arhitectura calculatoarelor.

Proiectul și construcția ENIAC au fost finanțate de armata SUA în timpul celui de-al doilea război mondial.

Contractul de construcție a fost semnat la 5 iunie 1943, iar lucrul a început la Școala Moore de Inginerie Electrică din Universitatea Pennsylvania din luna următoare, sub numele de cod „Proiectul PX”.

Mașina terminată a fost arătată la 14 februarie 1946 la Universitatea Pennsylvania, ea costând 500.000 de dolari.

A fost primită oficial de U.S. Army Ordnance Corps în iulie 1946.

ENIAC a fost oprit la 9 noiembrie 1946 pentru o extindere de memorie și alte modificări și a fost transferat la Aberdeen Proving Ground⁠, Maryland, în 1947.

Acolo, la 29 iulie 1947, a fost pornit și a funcționat în permanență până la 2 octombrie 1955, ora 11:45 seara.

ENIAC a fost conceput și proiectat de John Mauchly⁠ și J. Presper Eckert⁠ de la Universitatea Pennsylvania.

Echipa de ingineri proiectanți era formată, printre alții, de Bob Shaw (tablouri funcționale), Chuan Chu (împărțire/rădăcină pătrată), Kite Sharpless (programator principal), Arthur Burks⁠(d) (înmulțire), Harry Huskey⁠ (citire/imprimare), Jack Davis⁠ (acumulatori) și Iredell Eachus Jr.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

29 iulie 1947 - În Romania, Partidul Naţional Ţărănesc a fost dizolvat, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniştri comunist.

 

29 iulie 1948 - După o întrerupere de 12 ani cauzată de cel ce-al doilea război mondial, la Londra se deschid Jocurile Olimpice de Vară.

Jocurile Olimpice de Vară - foto - ro.wikipedia.org

Jocurile Olimpice de Vară – foto – ro.wikipedia.org

A XIV-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Londra, Marea Britanie în perioada 29 iulie – 14 august 1948. După o pauză de 12 ani cauzată de cel de-Al Doilea Război Mondial sunt primele Jocuri Olimpice de vară care au loc de la Olimpiada din 1936 de la Berlin.

Ceremonia a fost deschisă de regele George al VI-lea al Marii Britanii pe Stadionul Wembley.

Au participat 59 de țări și 4.099 de sportivi care s-au întrecut în 136 de probe din 17 sporturi. Considerate răspunzătoare pentru declanșarea celui de-al doilea război mondial, Germaniei și Japoniei li s-a interzis să participe.

România s-a aflat și ea printre țările care n-au fost prezente, motivul invocat de autorități fiind starea dezastruoasă a economiei naționale, secătuită de război. La aceste Jocuri Olimpice este pentru prima dată când țara gazdă nu s-a clasat în topul primelor zece țări câștigătoare.

 

29 iulie 1950 - S-a născut Maricica Puică, atletă româncă, campioana olimpica, europeana si mondiala.

Maricica Puică (n. 29 iulie 1950) atletă română, laureată cu aur și cu bronz la Los Angeles 1984 - foto - ro.wikipedia.org

Maricica Puică (n. 29 iulie 1950) atletă română, laureată cu aur și cu bronz la Los Angeles 1984 – foto – ro.wikipedia.org

 

29 iulie 1952 - La J.O. de la Helsinki, Iosif Sârbu este medaliat cu aur la tir. Este prima medalie de aur olimpică obtinuta de un sportiv reprezentand România.

Iosif Sîrbu (n. 21 septembrie 1925, Șibot, Alba - d. 6 septembrie 1964) a fost primul campion olimpic român din toate timpurile, la disciplina tir, în cadrul JO Helsinki - 1952 (proba de tir, armă liberă, calibru redus, 40 focuri, poziția culcat) - foto - ro.wikipedia.org

Iosif Sîrbu – foto – ro.wikipedia.org

Iosif Sîrbu (n. 21 septembrie 1925, Șibot, Alba – d. 6 septembrie 1964) a fost primul campion olimpic român din toate timpurile, la disciplina tir, în cadrul JO Helsinki – 1952 (proba de tir, armă liberă, calibru redus, 40 focuri, poziția culcat).

Multiplu campion național și balcanic. După victoria de la olimpiadă, a fost nevoit să schimbe arma și poziția de tragere, în urma unei afecțiuni la ochiul drept; reușește, totuși, un loc 5 la JO din Melbourne – 1956. Din motive încă neelucidate, s-a sinucis, la 6 septembrie 1964.

 

29 iulie 1957 - Şi-a început activitatea Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, cu sediul la Viena, dupa infiintarea sa la data de 26 octombrie 1956.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică este o organizație internațională creată în 1957, sub egida ONU, cu sediul la Viena, care are ca principală sarcină să contribuie la dezvoltarea și folosirea practică a energiei atomice în scopuri pașnice și la dezvoltarea cercetărilor științifice în acest domeniu - foto - ro.wikipedia.org

– foto – ro.wikipedia.org

Agenția Internațională pentru Energie Atomică este o organizație internațională creată în 1957, sub egida ONU, cu sediul la Viena, care are ca principală sarcină să contribuie la dezvoltarea și folosirea practică a energiei atomice în scopuri pașnice și la dezvoltarea cercetărilor științifice în acest domeniu.

Organele principale ale agenției sunt conferința generală, consiliul guvernatorilor și secretariatul. România este membră a acestei organizații chiar din momentul înființării sale.

În 2005, agenția, împreună cu directorul ei de atunci, Mohammed El Baradei, au primit Premiul Nobel pentru Pace.

Ţările membre ale Agenției Internaționale pentru Energie Atomică - foto - ro.wikipedia.org

Ţările membre ale Agenției Internaționale pentru Energie Atomică – foto – ro.wikipedia.org

Agenția Internațională pentru Energie Atomică are 151 de țări membre, printre care se numără majoritatea membrilor ONU, precum și Sfântul Scaun.

 

29 iulie 1958 - Președintele SUA Dwight Eisenhower a promulgat Legea Națională pentru Aeronautică și Spațiu, prin care s-a înființat Agenția spațială federală civilă americana NASA.

NASA (National Aeronautics and Space Administration), agenție reponsabilă cu programul spațial public al Statelor Unite ale Americii și cu cercetare aerospațială civilă și militară pe termen lung. NASA a fost înființată în 1958

NASA (National Aeronautics and Space Administration), agenție reponsabilă cu programul spațial public al Statelor Unite ale Americii și cu cercetare aerospațială civilă și militară pe termen lung. NASA a fost înființată în 1958

 

29 iulie 1958 - A fost executat Vasile Motrescu, luptător anticomunist din Munţii Bucovinei.

Vasile Motrescu (n. 11 octombrie 1920 - d. 29 iulie 1958), luptător anticomunist din Munţii Bucovinei. A fost executat la Botoşani la 29 iulie 1958, ora 21,30 - foto preluat de pe adevarul.ro

Vasile Motrescu – foto preluat de pe adevarul.ro

Vasile Motrescu s-a născut la 11 octombrie 1920 în comuna Vicovu de Jos, judeţul Suceava, într-o familie de ţărani simpli.

Din anul 1944 a intrat în componenţa primelor grupuri de partizani antisovietici aflate sub protecţia Comandamentului româno-german din Câmpulung Moldovenesc şi instruite în şcoala din comuna Sadova.

Despre lupta sa împotriva ocupaţiei sovietice afăm de la Theodor Bărbulescu şi Liviu Ţăranu, care au publicat în volumul „Mişcarea armată de rezistenţă anticomunistă din România. 1944-1962“ amănunte inedite din viaţa partizanului care aştepta venirea americanilor în România pentru a ne scoate de sub jugul sovietic.

(…) La 30 ianuarie 1956, Vasile Motrescu a fost condamnat la moarte prin împuşcare pentru „crima de acte de teroare” – fiind considerat de Securitate drept şef al grupării Vatamaniuc.

În perioada cât a fost fugar (1944-1958) s-au pronunţat trei sentinţe de condamnare a sa: pentru tâlhărie, agitaţie publică şi port ilegal de armament.

Trădat de către Toader Şfichi a lui Ilie a Măţului, la mijlocul lunii ianuarie 1958 a fost arestat de către organele Securităţii, într-una din nopţile în care se ascundea la una din gazdele sale din anii 1955-1958: Gavril şi Valeria Şfichi din Gălăneşti.

Aceste gazde, pe lângă faptul că i-au oferit adăpost, i-au furnizat şi hârtie sau rechizite de scris necesare pentru redactarea propriului jurnal.

Motrescu a fost dus la Penitenciarul Botoşani, dar nu a mai fost judecat, fiind considerată valabilă sentinţa din 1956 prin care era condamnat la moarte.

I s-a respins recursul şi cererea de graţiere.

A fost executat la Botoşani la 29 iulie 1958, ora 21,30.

cititi mai mult pe adevarul.ro

 

29 iulie 1966 - S-a născut in orasul Caracal, jud Olt, Marius Tucă, jurnalist, analist şi moderator TV .

Marius Tucă este un jurnalist român născut în 29 iulie 1966, la Caracal, județul Olt. S-a remarcat după 1990 ca analist și moderator TV - foto - jurnalul.ro

Marius Tucă  - foto – jurnalul.ro

Marius Tucă este un jurnalist român născut în 29 iulie 1966, la Caracal, județul Olt.

S-a remarcat după 1990 ca analist și moderator TV În 1996 lanseaza talk-showul „Milionarii de la miezul nopții”, cu ajutorul căruia își câștigă reputația de jurnalist obiectiv și intransigent.

După câțiva ani, schimbă numele emisiunii în „Marius Tucă Show”.

Emisiunea iese din emisie in preajma alegerilor prezidențiale din 2004. Va reveni în 2008 cu subiectul „Elodia”, dar după câteva ediții va renunța definitiv.

Rămâne în continuare director al ziarului Jurnalul National pe care l-a înființat în 1993.

 

29 iulie 1969 - S-a născut Răzvan Exarhu, jurnalist, editorialist, om de radio, om de publicitate

Răzvan Exarhu (n. 29 iulie 1969) este un producător și prezentator radio și TV, jurnalist, bucătar și autorul cărții „Fericirea e un ac de siguranță”.

Devenit celebru cu emisiunile Rondul de dimineață și Rondul de noapte prezentate la Pro FM, Răzvan Exarhu realizează în prezent emisiunea Morning Glory la Rock FM și a fost totodată membru în juriul emisiunii MasterChef de la Pro TV.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; exarhu.ro

 

29 iulie 1970 - A murit marele compozitor şi dirijor român, Ionel Perlea; (n. 1900).

Ionel (Jonel) Perlea (n. 13 decembrie 1900, Ograda, județul Ialomița, România - d. 29 iulie 1970, New York City, SUA) dirijor și compozitor român, din tată român (Victor Perlea) și mamă germană (Margarethe Haberlein) - foto - ro.wikipedia.org

Ionel (Jonel) Perlea  - foto – ro.wikipedia.org

Ionel (Jonel) Perlea (n. 13 decembrie 1900, Ograda, județul Ialomița, România – d. 29 iulie 1970, New York City, SUA) a fost un dirijor și compozitor român, din tată român (Victor Perlea) și mamă germană (Margarethe Haberlein). Printre compozițiile sale se numără un concert pentru vioară și orchestră, piese de muzică de cameră, muzică simfonică.

A lăsat numeroase înregistrări pe discuri din repertoriul simfonic sau de operă. Este de mentionat faptul că Ionel Perlea a fost cumnatul lui Mircea Eliade. El a fost casatorit cu Lizzete Cotescu, sora lui Georgette (Christinel) Eliade. Amandoua surorile provin pe linie de mama din familia Sendrea, una dintre cele mai vechi familii aristocratice din Moldova. Unicul copil al familiei Perlea este Jenica. Acesta traieste in Franta.

 

29 iulie 1975 - S-a născut Adelin Petrișor

Adelin Petrișor (n.29 iulie 1975, Buzău) este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști de război din România - foto - istoriculzilei.blogspot.ro

Adelin Petrișor – foto – istoriculzilei.blogspot.ro

Adelin Petrișor (n.29 iulie 1975, Buzău) este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști de război din România.

 

29 iulie 1981 - S-a născut Fernando Alonso, pilot spaniol de Formula 1

Fernando Alonso Díaz, (născut la 29 iulie 1981 în Oviedo, Spania) pilot de Formula 1 de origine spaniolă, campion mondial în acest sport în 2005 și 2006. În 2003 a devenit cel mai tânăr pilot de Formula 1 care a plecat din pole position, apoi care a câștigat o cursă, iar în 2005 cel mai tânăr pilot care a câștigat titlul mondial - foto - ro.wikipedia.org

Fernando Alonso Díaz, – foto – ro.wikipedia.org

Fernando Alonso Díaz, (născut la 29 iulie 1981 în Oviedo, Spania), este un pilot de Formula 1 de origine spaniolă, campion mondial în acest sport în 2005 și 2006.

În 2003 a devenit cel mai tânăr pilot de Formula 1 care a plecat din pole position, apoi care a câștigat o cursă, iar în 2005 cel mai tânăr pilot care a câștigat titlul mondial.

 

29 iulie 1981 - Charles, Prinţ de Wales și Diana Spencer s-au căsătorit la Catedrala Saint Paul din Londra.

Charles Prinţ de Wales si Lady Diana Spencer -  foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Charles Prinţ de Wales si Lady Diana Spencer – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Deși Charles a cunoscut-o pe Lady Diana Spencer în 1977 – pe când era prieten cu sora ei mai mare, Sarah – idila lor nu a început decât în 1980.

Curând după aceea, potrivit biografului lui Charles, Jonathan Dimbleby, fără să simtă o mare pasiune pentru Diana, Charles a început să se gândească serios să o ia de soție.

Diana l-a însoțit în vizită la Castelul Balmoral și la Casa Sandringham.

Potrivit lui Norton Knatchbull (vărul lui Charles și fratele mai mare al Amandei), Diana era impresionată de rangul prințului, dar Charles nu părea îndrăgostit de ea.

Între timp, cuplul era mereu pe prima pagină a ziarelor.

Când Prințul Philip i-a spus lui Charles că acest lucru i-ar putea afecta reputația Dianei dacă el nu ia în curând o decizie cu privire la căsătorie, acesta a interpretat sfatul tatălui său ca pe o încurajare de a se căsători cât mai repede.

Prințul Charles a cerut-o în căsătorie pe Diana în februarie 1981, iar nunta a avut loc la catedrala St Paul la 29 iulie.

Prințul și Prințesa de Wales au avut doi copii: William (n. 21 iunie 1982) și Henry (“Harry”) (n. 15 septembrie 1984).

Charles a fost primul tată din familia regală prezent la nașterea copiilor săi.

În presa de scandal au apărut de-a lungul timpului numeroase zvonuri potrivit cărora tatăl lui Harry nu ar fi Charles, ci James Hewitt, cu care Diana a avut o aventură.

Zvonurile se bazau pe asemănarea fizică între Hewitt și Harry.

Cu toate acestea, Hewitt a declarat că relația lui cu Diana a început când Harry se născuse deja

1981 - Charles, Prinţ de Wales se căsătoreşte cu Lady Diana Spencer - foto - istoriculzilei.blogspot.ro

1981 – Charles, Prinţ de Wales se căsătoreşte cu Lady Diana Spencer – foto – istoriculzilei.blogspot.ro

După cinci ani de căsătorie, incompatibilitatea cuplului și diferența de vârstă (13 ani), precum și bănuielile Dianei cu privire la o relație între Charles și fosta lui iubită, Camilla Parker Bowles, le-au afectat căsnicia.

Diana a făcut publică relația lui Charles cu Camilla în cartea Diana, Her True Story, scrisă de Andrew Morton, și au ieșit la iveală și propriile ei aventuri extraconjugale.

În decembrie 1992, primul ministru britanic John Major a anunțat în Parlament despărțirea lor.

În același an, presa britanică a publicat înregistrări ale unei convorbiri telefonice pasionale din 1989 dintre Prințul de Wales și Camilla.

Charles și Diana au divorțat la 28 august 1996.

Când Diana a murit într-un accident de mașină la Paris la 31 august 1997, Prințul de Wales a mers în Franța împreună cu surorile Dianei pentru a-i aduce trupul în Marea Britanie.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

29 iulie 1983 - A decedat Luis Buñuel, regizor spaniol, detinator al premiului Oscar (“Cîinele andaluz”, “Pămînt fără pîine”, “Simon din deşert”, “Farmecul discret al burgheziei” – Oscar, 1972); (n.22.02.1900).

Luis Buñuel (n. 22 februarie 1900, Calanda, Spania — d. 29 iulie 1983, Mexic) a fost un regizor spaniol de film. Deși spaniol, inițial studiile, apoi războiul civil și legăturile cu partidul comunist l-au determinat să-și exercite profesia de regizor în Franța, SUA și Mexic (unde și moare în 1983). Este considerat unul dintre cei mai importanți cineaști ai lumii - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Luis Buñuel – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Luis Buñuel (n. 22 februarie 1900, Calanda, Spania — d. 29 iulie 1983, Mexic) a fost un regizor spaniol de film. Deși spaniol, inițial studiile, apoi războiul civil și legăturile cu partidul comunist l-au determinat să-și exercite profesia de regizor în Franța, SUA și Mexic (unde și moare în 1983). Este considerat unul dintre cei mai importanți cineaști ai lumii.

 

29 iulie 1983 - A murit actorul britanic David Niven; (n. 1909).

Sir David Niven (n. 1 martie 1910 – d. 29 iulie 1983) a fost unul din cei mai prolifici si cunoscuți actori englezi de film - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Sir David Niven (n. 1 martie 1910 – d. 29 iulie 1983) a fost unul din cei mai prolifici si cunoscuți actori englezi de film – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

David Niven a jucat în peste 90 de filme, interpretînd rolul gentlemanului elegant şi plin de umor. A primit Premiul Oscar în 1958 (“Pantera roz”, “Ocolul pămîntului în 80 de zile”) ; (n.01.03.1909).

 

29 iulie 1984 - La cea de a XIII–a ediţie a Olimpiadei de vară, organizată la Los Angeles, sportivii români au cucerit 20 de medalii de aur, 16 de argint şi 17 de bronz (29 iulie–12 august).

Jocurile Olimpice de vară din 1984 - foto - ro.wikipedia.org

Jocurile Olimpice de vară din 1984 – foto – ro.wikipedia.org

A XXIII-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Los Angeles, California, Statele Unite în perioada 28 iulie – 12 august 1984. Los Angeles a fost desemnat la 18 mai 1978, la cea ce-a 80-a sesiune a CIO de la Atena, Grecia fără să se voteze, deoarece a fost singurul oraș care și-a depus candidatura pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 1984. Los Angeles a mai fost gazda unei ediții a JO, în 1932.

Au participat 140 de țări și 6.797 de sportivi iar ceremonia a fost deschisă de președintele Ronald Reagan.

Ca răspuns la boicotul american al Jocurilor Olimpice din 1980 de la Moscova, 14 țări est-europene și altele din blocul comunist inclusiv URSS, Cuba și Germania de Est au boicotat aceste Jocuri Olimpice. Au fost trei excepții: România, China și Iugoslavia.

România a fost reprezentată de 127 de sportivi și a obținut un record de medalii (53).

În timpul ceremoniei de deschidere pe stadionul „Memorial Coliseum” din Los Angeles, la defilarea pe națiuni sportivii români au fost întîmpinați prin ridicarea de pe scaune și aplauze, ca reacție la decizia de a sfida boicotul țărilor socialiste sub influența URSS.

 

29 iulie 1990 - A murit Bruno Kreisky, politician austriac, fost presedinte al Austriei;(n. 1911).

Bruno Kreisky (22 January 1911 – 29 July 1990) was an Austrian politician who served as Foreign Minister from 1959 to 1966 and as Chancellor from 1970 to 1983. Aged 72 at the end of his chancellorship, he was the oldest acting Chancellor after World War II -  foto  - en.wikipedia.org

Bruno Kreisky (22 January 1911 – 29 July 1990) was an Austrian politician who served as Foreign Minister from 1959 to 1966 and as Chancellor from 1970 to 1983. Aged 72 at the end of his chancellorship, he was the oldest acting Chancellor after World War II – foto – en.wikipedia.org

A fost primul cancelar federal social-democrat al Austriei, în perioada 1970-1983.

Prin angajamentul său în politica de promovare a păcii în Orientul Apropiat şi în relaţiile Est-Vest, a atras respectul întregii comunităţi internaţionale asupra ţării sale, o apreciere care s-a materializat prin alegerea capitalei Austriei, Viena, ca unul dintre sediile oficiale ale ONU; (n.22.01.1911).

 

29 iulie 1992 - A murit Lucia Demetrius, prozatoare, poetă, traducătoare şi autoare dramatică română; (n. 1910).

Lucia Demetrius (n. 16 februarie 1910 - d. 29 iulie 1992) a fost o prozatoare, poetă, traducătoare și autoare dramatică română - foto - ro.wikipedia.org

Lucia Demetrius (n. 16 februarie 1910 – d. 29 iulie 1992) – foto – ro.wikipedia.org

A fost fiica scriitorului Vasile Demetrius (coleg de clasă la liceul Sfântul Sava cu Gala Galaction, care l-a convins să-și schimbe numele din Dumitrescu în Demetrius) și a Antigonei (născută Rabinovici). A luat parte la ședințele cenaclului Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu. A fost favorita criticului, de care a fost legată chiar printr-o relație amoroasă.

 

29 iulie 1994 - A fost adoptată prima Constiţutie a Republicii Moldova.

Drapelul Republicii Moldova - foto - ro.wikipedia.org

Drapelul Republicii Moldova – foto: ro.wikipedia.org

Constituția Republicii Moldova este legea supremă și principală a Republicii Moldova și a societății statului. Constituția determină principiile generale ale societății, drepturile și îndatoririle omului.

A fost adoptată pe 29 iulie 1994. Constă din 7 titluri, fiecare fiind împărțit în capitole și secțiuni.

 

29 iulie 2005 - Astronomii anunță descoperirea planetei pitice Eris.

2005: Astronomii anunță descoperirea planetei pitice Eris - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

2005: Astronomii anunță descoperirea planetei pitice Eris – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Inițial denumită 2003 UB313), este cea mai mare planetă pitică cunoscută din sistemul nostru solar. După masă este al nouălea corp ceresc cunoscut din Sistemul Solar care se rotește direct în jurul Soarelui.

Are cel puțin un satelit, numit Dysnomia . Deoarece diametrul său este mai mare decât cel al lui Pluton, a fost considerat de mulți ca fiind Planeta X, cea despre care se credea că este cauza unor perturbări în rotația planetelor Uranus și Neptun.

Pe 24 august 2006, în urma unei rezoluții a Uniunii Astronomice Internationale, 2003 UB313 a primit statulul de planeta pitica.

 

29 iulie 2020 - La Ordinea Zilei

Evenimentele Zilei de 5 iulie în Istorie

Bătălia de la Wagram (5 – 6 iulie 1809) – Napoleon urmărind înaintarea trupelor franceze, pe 6 iulie 1809, în momentele critice ale bătăliei. Odată ce linia lui Davout a trecut de turnul de la Markgrafneusiedl, Împăratul a ordonat atacul general

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

(articol in curs de editare)

 

5 iulie este a 186-a zi a calendarului gregorian și a 187-a zi în anii bisecți. Mai sunt 179 de zile până la sfârșitul anului.

 

Sărbătorile Zilei de 5 iulie

(BOR) Sf. Cuv. Atanasie Athonitul; Sf. Cuv. Lampadie - cititi mai mult pe unitischimbam.ro

(BRU) Sf. Marta, mama sf. Simeon Taumaturgul, cuvios († 561); Sf. Atanasiu, cuvios († 1003); Sf. Lampadiu Taumaturgul, cuvios († secolul al X-lea)

(BRC) Sf. Anton Maria Zaccaria, preot; Sf. Filomena

Algeria - Sărbătoare națională. Proclamarea independenței (1962)

Republica Capului Verde - Sărbătoare națională. Proclamarea independenței (1975)

Republica Slovacă - Sărbătoare națională. Ziua sfinților slavi Chiril și Metodiu (se sărbătorește începând cu anul 1990)

Venezuela - Sărbătoare națională. Proclamarea independenței (1811)

 

Astăzi în istorie pentru 5 iulie

 

Evenimentele Zilei de 5 iulie în Istorie:

- 5 iulie 1687 – A fost publicată pentru prima oară lucrarea Philosophiae Naturalis Principia Mathematica de Isaac Newton, în care autorul a enunțat legile mișcării și legea atracției universale.

- 5 iulie 1770 – Bătălia navală de la Chesma;

- 5 iulie 1809 – A început Bătălia de la Wagram (5 – 6 iulie 1809);

- 5 iulie 1920 – A început Conferința de la Spa (5-16 iulie 1920);

- 5 iulie 1941 – Armata Română a eliberat orașul Cernăuți;

- 5 iulie 1943 – A început Bătălia de la Kursk (5 iulie – 23 august 1943)ș

- 5 iulie 1946 – La Paris au fost prezentați primii bikini.

- 5 iulie 1996 – S-a născut Dolly, prima oaie clonată din lume.

- 5 iulie 2016 – Sonda spațială, Juno, a intrat pe orbita planetei Jupiter.

 

5 iulie 328 - A fost inaugurat Podul lui Constantin de la Corabia (Sucidava) si Oescus (Ghighen, Bulgaria), al doilea pod construit peste Dunăre, de către arhitectul roman Theophilus Patricius, cel care a conceput şi o monografie despre podul lui Apollodor de la Drobeta.

Podul lui Constantin cel Mare pe hartă - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Podul lui Constantin cel Mare pe hartă – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Lungimea sa era de 2.437 metri, din care 1.137 metri peste albia Dunării, iar lățimea era de 5,70 metri, ridicându-se la 10 metri înălțime deasupra apelor fluviului si a rămas în uz pentru următorii 40 de ani, fiind considerat cel mai lung pod antic peste un curs de apă.

Odată cu construirea acestui important edificiu şi din cauza atacurilor goţilor (presupuse de istorici a fi fost prin anul 323), a fost refăcută din temelii şi cetatea Sucidava, situată la circa 130 metri est de portalul nordic al podului.

Din păcate, acest pod al lui Constantin cel Mare, menționat și de către Dimitrie Cantemir în „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”, a avut o existență scurtă.,presupunandu-se că a fost folosit până la mijlocul secolului al IV-lea, principalul temei pentru această presupunere fiind faptul că împăratul Flavius Julius Valens a fost nevoit să treacă Dunărea folosind un pod de vase la Constatiana Daphne, în timpul campaniei sale împotriva goților, din anul 367 d.C.

Podul se află figurat pe o harta redactată la Padova, între anii 1694-1699, de stolnicului Constantin Cantacuzino (1639-1716). Primele cercetari științifice reale in legatura cu aceasta constructie au fost făcute de către Grigore Tocilescu (1850-1909; istoric si arheolog, român ) și Pamfil Polonic (1858-1943; arheolog și topograf), în anul 1902.

În anul 1934 Dumitru Tudor (1908-1982; istoric, arheolog și profesor universitar român, cu importante descoperiri și studii despre Dacia romană, Drobeta, Cavalerii danubieni), este cel care publică prima lucrare completă privind acest pod, iar ultima cercetare sistematică pe malul de nord al Dunării în zona podului a fost efectuată în 1968, de către istoricul și arheologul Octavian Toropu.

O asemenea construcţie stabilă, costisitoare şi grandioasă ca tehnică, nu se putea ridica, dacă Imperiul nu stăpânea importante teritorii la nord de fluviu.

Din repertoriul urmelor arheologice aparţinând veacului al IV-lea, rezultă că întreaga zonă de câmpie a Olteniei şi a Munteniei fusese reanexată Imperiului, având ca limită nordică şi strategică marele val Brazda lui Novac.

În împrejurări puţin cunoscute, dar legate, se pare, de atacurile goţilor la sud de Dunăre, care reîncep în anul 364 d.Hr. şi de răscoala lui Procopius din anii 365-366, podul dintre Sucidava şi Oescus a fost distrus.

După alte informaţii, cauza ruinării ar fi fost revărsările Dunării şi împotmolirile prin bancurile de gheaţă.

Dar, indiferent de viaţa lui scurtă, acest pod rămâne cel mai important, după acela de la Drobeta şi a îndeplinit un însemnat rol istoric, în perioada constantiniană, pentru romanitatea nord-dunăreană

 

5 iulie 465 - S-a născut Ahkal Mo’ Naab’ I (m. 1 decembrie 524), cunoscut de asemenea sub numele de Cauac-uinal I, suveran al cetatii maya Palenque. A domnit de la data de 5 iunie 501 pana la moartea sa, si este primul monarh din Palenque caruia i se cunosc datele exacte ale nasterii si mortii.

 

5 iulie 980 - S-a născut regele Mokjong (d. 2 martie 1009), al șaptelea conducător al dinastiei Goryeo Coreea. A domnit din anul 997 pana in 1009 cand a fost detronat și ucis. Mormântul sau a ramas necunoscut.

 

5 iulie 1029 - S-a născut califul egiptean Al-Maad Mustansir; (d. 1094). Abū Tamim Ma’add al-Mustansir bi-llāh (d.1.10.1094) a fost al optulea calif al Califatului Fatimid din 1036 până 1094.

A avut cea l mai lunga domnie a unui conducator musulman. La vârsta de numai opt luni, a fost declarat succesor al tatăl său si a urcat pe tronul Califatului Fatimid Califatului pe 13 iunie 1036, la vârsta de 6 ani, treburile statului fiind administrate de către mama sa. A ramas pe tron 60 de ani, domnia sa fiind cea mai lungă din istoria statelor musulmane.

 

5 iulie 1295 - Scoţia şi Franţa incheie o alianţă împotriva Angliei, așa-numita ”Alianta Auld”.

Aceasta alianța a jucat un rol important în relațiile dintre Scoția, Franța și Anglia, de la începuturile sale în 1295, până Tratatul de la Edinburgh 1560.

Termenii tratatului prevedeau că, dacă oricare din aceste doua tari țari ar fi fost atacata de către Anglia, cealaltă țară se obliga sa atace teritoriul englez, iar reînnoirea tratatului s-a facut de-a lungul timpului chiar dacă cele doua regate nu erau implicate într-un conflict cu Anglia, de către toate monarhiile franceze si scotiene ale acelei perioade pana in secolul al XIV-lea, cu exceptia regelui francez Ludovic al XI-lea.

 

5 iulie 146 - S-a născut Giovanni Sforza d’Aragona (d.27 iulie 1510), condotier italian si primul soț al faimoasei Lucrezia Borgia, fiica nelegitimă a Cardinalului Valencia Roderic Borgia (mai târziu Papa Alexandru al VI-lea).

A fost senior de Pesaro și Gradara din 1483, până la moartea sa. Casatoria lor a fost anulată in martie 1497 de catre Papa Al;exandru al VI- lea din motive diplomatice (schimbarea alianței). Oficial, anularea s-a datorat nedesăvârșirii uniunii. Sforza umilit , a trebuit să declare în fața martorilor ca era impotent (ceea ce era fals, deoarece acesta a vea mulți copii nelegitimi).

 

5 iulie 1594 - O forța portugheză sub comanda lui Pedro Lopes de Sousa încearca o invazie nereușită a Regatului Kandy,în Ceylon (astazi Sri Lanka)

20.000 de soldați portughezi, condusi de guvernatorul Pedro Lopes de Sousa, au invadat regatul Kandy la 5 iulie 1594, dar dupa trei luni, acest corp expeditionar grav epuizat de un război de gherilă și de dezertările în masă, a fost complet distrus.

Dupa această victorie, Regatul Kandy a devenit o putere militară majoră, reusind sa-si păstreze independența până la 1815 împotriva portughezilor, olandezilor și armatelor britanice.

 

5 iulie 1687 - A fost publicată pentru prima oară lucrarea Philosophiae Naturalis Principia Mathematica de Isaac Newton, în care autorul a enunțat legile mișcării și legea atracției universale.

Pagina de titlu a "Philosophiae Naturalis Principia Mathematica", prima ediție (1687) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Pagina de titlu a “Philosophiae Naturalis Principia Mathematica”, prima ediție (1687) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Philosophiae Naturalis Principia Mathematica (însemnând în latină, “Principiile matematice ale filozofiei naturale”), adesea numită doar Principia ori Principia Mathematica, este lucrarea în trei volume a lui Isaac Newton publicată în 5 iulie 1687.

Conține formularea legilor de mișcare a corpurilor (cunoscute frecvent și ca Legile lui Newton) ce constituie fundamentul mecanicii clasice, precum și Legea atracției universale.

Tot în Principia, Newton explică atât matematic cât și fizic legile mișcărilor planetare, cunoscute sub numele de Legile lui Kepler, pentru că au fost deduse empiric de către Johannes Kepler pe baza observațiilor astronomice personale ale acestuia.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

5 iulie 1770 - A început Bătălia navală de la Chesma dintre flotele Imperiului Rus și Imperiului Otoman, finalizată după două zile cu victoria rusă.

Bătălia de la Chesma (5-7 iulie 1770)  pictură în ulei realizată în anul 1848 de pictorul rus Ivan Aivazovski și dedicată victoriei istorice a Marinei ruse de la Chesma - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Chesma (5-7 iulie 1770) pictură în ulei realizată în anul 1848 de pictorul rus Ivan Aivazovski și dedicată victoriei istorice a Marinei ruse de la Chesma – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

A durat pana la 7 iulie 1770 în apropiere de golful Çeșme (Chesme sau Chesma) , în zona dintre tarmul de vest a Anatoliei și insula Chios, care a fost locul unui număr de bătălii navale in trecut între Imperiul Otoman și Republica Veneția.

A fost prima dintr-o serie de lupte navale dezastruoase pentru otomani împotriva Rusiei si cea mai mare înfrângere navala suferita de otomani de la bătălia de la Lepanto (1571).

Această bătălie a incurajat izbucnirea unor revolte în Imperiul Otoman, în special in randul popoarelor creștine ortodoxe din Peninsula Balcanică, care au ajutat armata rusă în înfrângerea Imperiului Otoman.

După această victorie navala, flota rusă a rămas în Marea Egee următorii cinci ani. Imparateasa Rusiei, Ecaterina cea Mare,a comandat patru monumente pentru a comemora victoria: Palatul Chesma și Biserica Sfântul Ioan la Palatul Chesma din St Petersburg (1774-1777), Obeliscul Chesma Obeliscul idn Gatchina (1775), și Coloana Chesma din Țarskoe Selo (1778).

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

5 iulie 1809 - A avut loc Bătălia de la Wagram, cea mai mare confruntare militară din cadrul Războiului celei de-a Cincea Coaliții. Forțele lui Napoleon I înfrâng armatele imperiale habsburgice, comandate de arhiducele Carol de Austria

Bătălia de la Wagram (5 – 6 iulie 1809)-Napoleon urmărind înaintarea trupelor franceze, pe 6 iulie 1809, în momentele critice ale bătăliei. Odată ce linia lui Davout a trecut de turnul de la Markgrafneusiedl, Împăratul a ordonat atacul general - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Wagram (5 – 6 iulie 1809)-Napoleon urmărind înaintarea trupelor franceze, pe 6 iulie 1809, în momentele critice ale bătăliei. Odată ce linia lui Davout a trecut de turnul de la Markgrafneusiedl, Împăratul a ordonat atacul general – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Wagram (5 – 6 iulie 1809) a fost cea mai importantă confruntare militară a Războiului celei de-a Cincea Coaliții, desfășurându-se pe câmpia Marchfeld, în apropierea insulei dunărene Lobau și în dreptul localității Deutsch-Wagram, la 10 km nord-est de Viena.

Bătălia a opus o armată franco-germano-italiană, condusă de Împăratul Napoleon I, unei armate austriece, comandate de arhiducele Carol de Austria-Teschen. Cele două zile de lupte s-au încheiat cu victoria decisivă a armatei franco-aliate.

Bătălia de la Wagram (5 – 6 iulie 1809) colorată de Carle Vernet și Jacques Swebach - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Wagram (5 – 6 iulie 1809) colorată de Carle Vernet și Jacques Swebach – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În urma insuccesului de la Aspern-Essling (21 – 22 mai 1809), Napoleon rămâne cu armata pe malul drept (meridional) al Dunării și își concentrează o mare parte din trupe pe insula Lobau, la nord-est de capitala austriacă ocupată.

Pe 4 iulie, la ora 21, profitând de o furtună violentă, forțele franco-aliate încep să traverseze brațul nordic al fluviului. În ziua următoare, pe 5, francezii și aliații lor lansează o violentă ofensivă, dar nu pot disloca excelentul dispozitiv prevăzut de arhiducele Carol, desfășurat în spatele liniei fortificate construite de-a lungul râului Russbach.

Pe data de 6, în timpul dimineții, austriecii lansează o contraofensivă decisă dar imprecis coordonată, care aproape dislocă centrul inamic, dar aripile acestuia rezistă și, prin desfășurarea unei „Mari Baterii” și organizarea unei ofensive puternice pe stânga austriecilor și în centru,

Napoleon reușește să oblige armata austriacă să se retragă treptat, încă de la începutul după-amiezii, ostilitățile încheindu-se în jurul orei 20. Armata franceză, epuizată, este incapabilă să lanseze o urmărire eficace iar armata austriacă se retrage în relativă ordine.

În marș spre câmpul de bătălie, arhiducele Ioan de Austria, aflat la comanda unei armate austriece de mici proporții, nu a reușit să intervină în timp util pentru a susține armata principală.

Pierderile au fost oarecum similare de ambele părți, dar Napoleon a câștigat un avantaj strategic decisiv, separând forțele demoralizate ale austriecilor și obligându-le să se retragă încontinuu în zilele ce au urmat bătăliei.

Bătălia de la Wagram (5 – 6 iulie 1809) - Traversarea Dunării în dimineața zilei de 5 iulie - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Wagram (5 – 6 iulie 1809) – Traversarea Dunării în dimineața zilei de 5 iulie – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Arhiducele Carol decide replierea în Boemia, în direcția Znaim, unde cele două armate se ciocnesc încă odată, pe 10 și 11 iulie, înainte ca arhiducele să ceară, pe propria răspundere, semnarea unui armistițiu.

Bătălia de la Wagram a fost probabil ultima victorie decisivă strategic pe care a obținut-o Împăratul Napoleon, austriecii cerând semnarea armistițiului la nici o săptămână după bătălie.

Bătălia a fost de proporții uriașe, fiind a doua bătălie din Războaiele napoleoniene ca număr de soldați implicați (după „Bătălia Națiunilor” de la Leipzig).

Pierderile enorme de ambele părți au fost cauzate în special de folosirea unei artilerii foarte numeroase, bătălia fiind prima mare înfruntare de artilerie din istorie.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

5 iulie 1811 - Venezuela a devenit primul stat sud-american care şi-a proclamat independenţa faţă de Spania in urma hotararii luate de Congresul venezuelan reunit la Caracas la care au participat reprezentantii a sapte provincii.

Pledoariile pentru independenta ale lui Simon Bolivar si ale lui Francisco de Miranda , au avut un rol hotarator in hotararea Congresului de separare fata de Spania. Lupta impotriva Spaniei va dura pana in iunie 1821.

 

5 iulie 1830 - La trei saptamani dupa invazia trupelor franceze in Algeria, capitala Alger s-a predat.

Beiul Hussein a abdicat dupa ce a primit garantii privind libertatea sa si proprietatile personale .37000 de soldati francezi sub comanda generalului Beaumont au atacat Algeria, pentru motivul ca beiul de Alger l-ar fi lovit pe consulul francez cu un evantai…

Sub pretextul unei actiuni de pedepsire, operatia respectiva s-a transformat intr-un razboi colonialist.

 

5 iulie 1833 - A murit inventatorul fotografiei, Joseph Nicéphore Niépce, cel care a rămas mult timp în uitare, umbrit de gloria asociatului său Daguerre, căruia i-a fost atribuită în totalitate această descoperire (dagherotipul). Prima fotografie cunoscută datează din 1862 şi aparţine lui Niépce; (n. 7 martie 1765).

 

5 iulie 1853 - S-a născut politicianul sud-african Cecil Rhodes;(d. 1902). Cecil John Rhodes, ( d. 26 martie 1902 ) a fost un magnat al mineritului și politician din Africa de Sud.

A fost fondatorul companiei de minerit și de extracție a diamantelor De Beers, care controlează astăzi 40% din piața mondială a diamantelor brute, și care în trecut controlase aproximativ 90% din toate diamantele extrase în lume.

Rhodes a fost și fondatorul statului Rhodesia, care a fost numit după numele său de familie. Rhodesia, despărțită ulterior în Rhodesia de Nord și Rhodesia de Sud, s-a transformat ulterior în două state separate, Zambia, respectiv Zimbabwe de astăzi.

 

5 iulie 1865 -  A fost impusă pentru prima oară în lume o limită de viteză în Marea Britanie: 2 mile/h (3,2 km/h) în oraș și 4 mile/h (6,4 km/h) la țară.

 

5 iulie 1870 - Incendiu devastator în Istanbul, soldat cu 1.200 morţi şi 60.000 persoane rămase fără locuinţe.

 

5 iulie 1872 - S-a născut Edouard Herriot, politician francez; (d. 1957);

 

5 iulie 1880 - S-a născut actorul de revistă Constantin Tănase, cel care a întemeiat în 1919 primul teatru de profil din România; (m. 29 august 1945).

 

5 iulie 1884 - Germania ia în posesie colonia africana Camerunului.

 

5 iulie 1889 - S-a născut scriitorul francez Jean Cocteau ;(d. 1963).

 

5 iulie 1902 - S-a născut la Orastie, Ion I.Moța, unul dintre fondatorii Legiunii Arhanghelului Mihail (Mișcarea Legionară); (d. 13 ianuarie la Majadahonda in Spania).

A fost fiul preotului și publicistului Ioan Moța si în 1936 a plecat să lupte împotriva forțelor comuniste in Spania, unde a cazut în luptă langa Madrid, la Majadahonda, alături de camaradul său Vasile Marin.

În 1970, cu sprijinul statului spaniol, chiar pe locul în care au murit cei doi camarazi, legionarii au construit un mausoleu, unde, în fiecare an, la 13 ianuarie se ține o ceremonie de comemorare.

 

5 iulie 1908 - S-a născut matematicianul roman Nicolae Victor Teodorescu; (d. 2000).

 

5 iulie 1911 - S-a născut omul politic francez Georges Pompidou, fost presedinte al Frantei; (d. 1974).

 

5 iulie 1918 - S-a înfiintat, la Washington, “Liga sociala română”, organizatie care isi propunea influentarea opiniei publice americane in problema unirii Transilvaniei cu Romania.

 

16 iulie 1920 – A început „Conferința de la Spa(5 – 16 iulie 1920) privind reparaţiile datorate de Germania puterilor învingătoare din Primul Război Mondial. României i-a fost repartizată o cotă de 1% din totalul reparaţiilor germane şi 10,55 % din cele orientale (de la Ungaria, Austria şi Bulgaria).

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

Conferința Spa din 1920 (5–16 iulie 1920) - Ofițeri aliați ai Comisiei de armistițiu de la Spa: generalul locotenent Richard Haking (britanic), generalul Alphonse Nudant (președinte și reprezentant francez) și generalul Hector Delobbe (Belgia) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Conferința Spa din 1920 (5–16 iulie 1920) – Ofițeri aliați ai Comisiei de armistițiu de la Spa: generalul locotenent Richard Haking (britanic), generalul Alphonse Nudant (președinte și reprezentant francez) și generalul Hector Delobbe (Belgia) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

5 iulie 1932 - S-a născut politicianul Gyula Horn (d.19 iunie 2013), fost prim-ministru al Ungariei din 15 iulie 1994 până la 6 iulie 1998. In 1989, Horn a avut un rol major în procesul de destramare a „Cortinei de fier”, deschizand la data de 27 iunie 1989 impreuna cu omologul sau austriac Alois Meck, frontiera dintre cele doua tari.

In data de 11 septembrie 1989, a declarat ca autoritatile ungare vor permite tuturor cetatenilor Germaniei de Rasarit, comuniste,sa treaca frontiera fara viza in Austria, fapt care a contribuit la unificarea ulterioară a celor doua Germanii.

 

5 iulie 1936 - A decedat Cezar Papacostea, filolog clasicist de origine aromână, scriitor şi traducător, membru corespondent al Academiei Române; (n. 1886).

 

5 iulie 1941 - Brigăzile 1 și 4 Mixte din cadrul Armatei Române au eliberat orașul Cernăuți.

Armata Română intrând în Cernăuţi în 1941 - foto: worldwideromania.com

Armata Română intrând în Cernăuţi în 1941 – foto: worldwideromania.com

Orasul Cernauti a fost eliberat de sub ocuparea sovieticilor la 5 iulie 1941 de catre Brigazile 1 si 4 Mixte din cadrul Armatei Romane. Batalia de la Cernauti s-a desfasurat la scurt timp dupa angajarea armatei romane in cel de-al Doilea Razboi Mondial Ofensiva s-a declansat in dimineata zilei de 3 iulie 1941, initial spre Storojinet, batalioanele 1 si 2 vanatori de munte din Brigada 1 mixta munte ajungand pe Siret, dupa care, printr-o manevra indrazneata, au trecut raul prin vad (podurile fusesera distruse de inamic). Apoi au eliberat orasul si au constituit un cap de pod la nord de rau.

Pretutindeni, populatia a primit militarii romani eliberatori cu „flori si cu mare bucurie”, intre timp, Brigada 4 mixta munte a ajuns, in seara zilei, intre Patrauti si Dobrova, iar Divizia 7 infanterie, care a intampinat cea mai puternica rezistenta in zona Fantana Alba, Cerepcauti, Petricani, a trecut temporar la aparare activa, cu misiunea de a interzice patrunderea inamicului spre sud.

La 5 iulie, pentru a nu se permite fortelor sovietice sa se consolideze la teren, generalul Petre Dumitrescu a ordonat continuarea ofensivei spre Cernauti cu batalioanele Brigazii 1 mixta munte (la flancul stang) si Brigazii 4 mixta munte (la flancul drept), precum si executarea unei manevre spre Fantana Alba, cu un detasament din Brigada 4 mixta munte, in spatele si flancul drept al trupelor sovietice care se opuneau Diviziei 7 infanterie.

Ca urmare, unitatile Brigazii 1 mixta munte (flancate la vest de Detasamentul „colonel Albustin”), au inaintat energic si viguros, manevrand rezistentele inamice din zona Cernauti, au infrant rezistenta opusa de acestea in fata orasului si au patruns in dupa-amiaza zilei in capitala istorica a Bucovinei (cu batalioanelor 3 si 23 vanatori de munte), fiind primite cu entuziasm de catre populatia romaneasca.

Vestea eliberarii Cernautiului a provocat un entuziasm „de nedescris”, in intreaga tara. „Copiii soldatilor care au intrat in capitala Bucovinei acum 23 de ani – se mentiona in ziarul «Universul» – intra azi, la randul lor, in Cernauti, frati de sange si de suflet, cu pasul sprinten, cu ochi tineri, cu fruntea sus… Ne inchinam cu recunostinta adanca si sincera pietate in fata tuturor acelora care, prin sacrificiul lor, ne-au dat acest ceas istoric”.

Victoria romaneasca de la Cernauti a permis trupelor romane sa actioneze ofensiv spre Hotin, unde au desfasurat, intre 6 si 8 iulie 1941, o alta batalie stralucita, dusa de Brigada 8 cavalerie si Brigada 2 mixta munte, soldata cu respingerea trupelor sovietice dincolo de Nistru si cu eliberarea partii de nord a Basarabiei.

Modul exemplar in care militarii romani si-au indeplinit misiunile de lupta in nordul Bucovinei si Basarabiei a fost remarcat si de catre generalul Eugen von Schobert, comandantul Armatei 11 germane, care a adresat alese cuvinte de apreciere. La randu-i, comandantul Armatei 3 romane, recunoscand contributia trupelor germane la repunerea bornelor de hotar pe Nistru a relevat: „Fara ei nu am fi putut face reintregirea neamului”.

articol preluat de pe: cultural.bzi.ro

Bătălia de la Cernăuţi (3-5 iulie 1941)

 

5 iulie 1943 - A început Bătălia de la Kursk–Orel–Belgorod, încheiată la 23 august, care desăvârşeşte cotitura radicală în desfăşurarea celui de–al doilea război mondial, începută la Stalingrad în 1942.

Bătălia de la Kursk (5 iulie – 23 august 1943) - Trupele diviziei Panzer Waffen-SS Das Reich cu un tanc Tiger I, în iunie 1943 înainte de bătălie - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Kursk (5 iulie – 23 august 1943) – Trupele diviziei Panzer Waffen-SS Das Reich cu un tanc Tiger I, în iunie 1943 înainte de bătălie – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Kursk a fost ultima acţiune ofensivă de tip blitzkrieg de pe frontului de răsărit al celui de-Al Doilea Război Mondial. Beneficiind de cele mai bune informaţii asupra intenţiilor lui Hitler, sovieticii au proiectat, realizat şi disimulat cu grijă mai multe inele de lucrări defensive şi cîmpuri minate şi au concentrat şi camuflat cu grijă numeroase rezerve cu scopul declanşării unui contraatac strategic.

Bătălia de la Kursk, care include şi mai mica bătălie de la Prohorovka, este considerată cea mai mare bătălie de blindate din toate timpurile şi a inclus cea mai costisitoare zi de lupte aeriene din întreaga istorie. Germanii consideră drept bătălia de la Kursk numai Operaţiunea Zitadelle, în timp ce sovieticii consideră că Zitadelle este numai faza defensivă a bătăliei, urmată de faza ofensivă formată din Operaţiunile Kutuzov şi Polkovodeţ Rumianţev.

Deşi germanii concepuseră iniţial o lovitură ofensivă, apărarea bine organizată a sovieticilor nu numai că a stopat cu succes acţiunea germană, dar le-a permis să contraatace, după încheierea cu succes a fazei defensive, în două operaţiuni consecutive: Operaţiunea Kutuzov şi Operaţiunea Polkovodeţ Rumianţev. După încheierea luptelor din arcul de la Kursk, sovieticii au cîştigat definitiv iniţiativa strategică de-a lungul întregii perioade care a mai rămas pînă la încheierea războiului.

Din acest punct de vedere, bătălia de la Kursk poate fi considerată faza a 2-a a punctului de cotitură al războiului, în care prima fază este considerată victoria sovietică de la Stalingrad. Atacurile sovietice care au urmat eliminării forţelor germane de la Kursk au dus la eliberarea Oriloului şi Belgorodului pe 5 august şi a Kievului pe 23 august, împingîndu-i înapoi pe germani pe un front larg, primul succes sovietic de amploare din timpul unei ofensive de vară.

Bătătlia de la Kursk a demonstrat că frontul de răsărit a fost caracterizat de cea mai mare concentrare de trupe din timpurile moderne. Defensiva sovietică a fost atît de bine gîndită, încît atunci cînd Armata Sovietică a trecut la faza de contraatac, ea a fost capabilă să dezvolte ofensive pe patru axe separate de înaintare, evitînd capcana întinderii prea mari a contraatacului. Această bătălie se numără printe subiectele de studiu din toate academiile militare moderne.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

5 iulie 1943 - Al Doilea Război Mondial – O flota de invazie aliata a plecat catre Sicilia (Operatiunea Husky).

 

5 iulie 1945 - Fortele americane elibereaza Filipinele de sub ocupatia japoneză.

 

5 iulie 1946 - La o prezentare de modă de la Paris, a fost introdus pentru prima oară bikiniul, denumit după un atol din Insulele Marshall, unde fusese efectuat un test nuclear.

 

5 iulie 1950 - Knessetul (Parlamentul) israelian a votat Legea Intoarcerii, care acorda tuturor evreilor dreptul de a emigra în Israel.

 

5 iulie 1954 - BBC difuzează primul său buletin de stiri televizat.

 

5 iulie 1954 - Un tanar de 19 ani numit Elvis Presley, inregistreaza in orasul american Memphis -Tennessee un cantec intitulat ”That’s all right, Mama”, dedicat aniversarii mamei sale. Pe 8 iulie 1954, DJ Dewey Phillips a difuzat pentru prima oara cantecul “That’s All Right”. Din acel moment a luat nastere fenomenul numit ELVIS PRESLEY.

 

5 iulie 1958 - Prima ascensiune a vârfului Gasherbrum I – al 11-lea ca înălțime din lume

Gasherbrum I - Hidden Peak (Vârful Ascuns)) sau K5, faţa sud-vest, în 2001 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gasherbrum I – Hidden Peak (Vârful Ascuns)) sau K5, faţa sud-vest, în 2001 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gasherbrum I (Hidden Peak sau K5) este vârful principal din Munții Gasherbrum cu o altitudine de 8080 m, muntele fiind situat după înălțime pe locul 11 de pe glob. Gasherbrum I este situat în masivul Karakorum, între Pakistan și Valea Shaksgam, teritoriu pretins de China, în regiunea vestită Baltoro Muztagh din Karakorum, unde se află ghețarul Baltoro, de asemenea patru dintre munții înalți peste 8000 de m (K2, Broad Peak, Hidden Peak și Gasherbrum II), ca și numeroși munți cu altitudinea de peste 7000 de m (ca de ex. Trango-Türme).

Gasherbrum I se află mascat de grupa Gasherbrum IV, V și VI, la câțiva kilometri de Șaua Conway, pe unde se poate ajunge în teritoriul Karakorum controlat de India.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

5 iulie 1959 - Preşedintele Indoneziei Ahmed Sukarno a dizolvat parlamentul şi şi–a asumat puteri depline, instalând propria–i dictatură. În 1962 s–a declarat preşedinte pe viaţă. S–a retras din funcţie în 1967 (n. 6 iunie 1901 – m. 21 iunie 1970)

Ahmed Sukarno (n. 1901 - d. 1970) a fost preşedintele Indoneziei între anii 1945 şi 1968 - Ahmed Sukarno in 1949 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ahmed Sukarno in 1949 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Ahmed Sukarno (n. 1901 – d. 1970) a fost președintele Indoneziei între anii 1945 și 1968. S-a născut la Surabaya, în estul insulei Java în timpul coloniei olandeze din Indonezia. A studiat în școlile moderne ale coloniei olandeze.

În 1921 intră la Institutul Tehnologic din Bandung unde studiază arhitectura, absolvind în 1926, fără să practice meseria, prima sa pasiune încă din adolescență fiind politica. A fost căsătorit de două ori în timpul facultății, apoi s-a recăsătorit de încă 4 ori, având patru soții simultan.

Poligamia, deși permisă în legea Islamică, nu a fost o practică comună în Indonezia și a atras critici considerabile mai ales din partea organizațiilor feministe în anii 1950 – 1960.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

5 iulie 1962 - Algeria a devenit independentă faţă de Franţa.

 

5 iulie 1965 - Proclamarea noii Constituții a statului Honduras

 

5 iulie 1965 - Marea soprană Maria Callas a realizat o nouă performanță cântând în opera “Tosca” de Giacomo Puccini la “London’s Covent Garden.”

Intr-o zi de 5 iulie, in 1965, marea soprana Maria Callas aparea pentru ultima data intr-un spectacol de opera, cantand in “Tosca” de Giacomo Puccini la “London’s Covent Garden”.

Dupa o absenta indelungata de pe scena, la insistentele lui Franco Zefirelli, Maria Callas isi reluase activitatea in 1964 cu „Tosca” la “Covent Garden” (Londra) si apoi cu “Norma” la Paris, dar vocea sa se resimtea dupa anii de inactivitate. Inregistreaza inca un succes triumfal in 1965 cu „Tosca” la New York, dupa care urmeaza declinul.

La Roma este silita sa intrerupa un spectacol cu “Norma” dupa actul al II-lea, iar apoi reprezentatia la Londra cu „Tosca” va fi ultima sa aparite intr-un spectacol de opera.

Indragostita nebuneste de armatorul grec Aristotel Onassis, foarte posesiv si gelos, in anul 1965 Callas parasea scena, de teama sa nu-l piarda.

Prietenii si admiratorii ii vor reprosa armatorului ca i-a distrus cariera, desi intentiona sa-i construiasca o opera la Monte-Carlo.

Cat despre viata personala, nici aceasta nu a fost mai fericita. Armatorul s-a indepartat treptat de ea si a inceput sa-i faca o curte asidua lui Jackie Kennedy.

Racirea sentimentelor lui era atat de mare, incat nu a ezitat sa fie crud: “Esti un nimeni. Esti doar o femeie cu un fluier in gat, care, de altfel, nu mai functioneaza“, se pare ca i-ar fi spus, fara menajamente, barbatul pentru care renuntase la cariera ei incredibila.

In 1968, Onassis se va insura cu Jackie Kennedy, in micuta capela din Panaytsa, Insula Skorpios, lacasul de rugaciune preferat al Mariei.

Distrusa, parasita si suferinda, inegalabila Maria Callas se va retrage in Franta.

Dupa o lunga perioada de retragere, va sustine o serie de recitaluri in Europa, SUA si Asia, in anii 1973 si 1974. (sursa: www.magicfm.ro)

 

5 iulie 1969 - La un concert în aer liber gratuit din Hyde Park din Londra, The Rolling Stones îl comemorează pe fondatorul trupei, Brian Jones, care a murit cu două zile mai devreme la vârsta de 27 de ani.

Lewis Brian Hopkin Jones (28 februarie 1942 - 3 iulie 1969), cunoscut ca Brian Jones, a fost un muzician englez și membru fondator al trupei The Rolling Stones - Brian Jones in 1965 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Brian Jones in 1965 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Lewis Brian Hopkin Jones (28 februarie 1942 – 3 iulie 1969), cunoscut ca Brian Jones, a fost un muzician englez și membru fondator al trupei The Rolling Stones.

Jones a fost un multi-instrumentist cântând și la instrumente non-tradiționale cum ar fi sitarul și marimbafonul.

A murit în condiții bizare, înecat într-o piscină, la vârsta de 27 de ani.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

5 iulie 1973 - Ministrul apărării Juvénal Habyarimana îl răstoarnă pe verișorul său Grégoire Kayibanda din funcția de președinte al Ruandei într-o lovitură de stat și stabilește o dictatură care va dura 20 de ani.

 

5 iulie 1975 - S-a născut Gunnar H. Thomsen, muzician din Insulele Feroe (Týr).

 

5 iulie 1975 - Arthur Ashe devine primul tenisman de culoare care câştigă turneul de la Wimbledon. Arthur Ashe l-a invins pe Jimmy Connors in patru seturi.

Arthur Ashe, câștigând turneul mondial de tenis ABN din 1975 de la Rotterdam - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Arthur Ashe, câștigând turneul mondial de tenis ABN din 1975 de la Rotterdam – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Arthur Robert Ashe Jr. (10 iulie 1943 – 6 februarie 1993) a fost un jucător profesionist de tenis american. A câștigat trei titluri de Grand Slam la simplu și două la dublu. Ashe a fost primul jucător de culoare selectat în echipa Cupei Davis a Statelor Unite și singurul bărbat de culoare care a câștigat vreodată titlurile de simplu la Wimbledon, US Open și Australian Open. S-a pensionat în 1980.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

5 iulie 1975 - Insulele Capul Verde îşi câştigă independenţa faţă de Portugalia, dupa 500 de ani de stapanire portugheză.

localizarea Republicii Capului Verde - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Localizarea pe glob a Republicii Capului Verde - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Republica Capului Verde, numită și Republica Capul Verde, este o republică situată în arhipelagul omonim din regiunea Macaronesia din Oceanul Atlantic, în largul coastelor Africii de Vest. Insulele, anterior deșertice, au fost descoperite de navigatorii portughezi în secolul al XV-lea și au fost colonizate de aceștia. A devenit un stat independent în 1975.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

5 iulie 1980 - Jucătorul de tenis suedez Björn Borg câștigă a cincea finală de la Wimbledon și devine primul jucător de tenis de sex masculin care a câștigat campionatatul de cinci ori la rând (1976–1980).

 

5 iulie 1980 - The Rolling Stones ocupă locul intai in topurile britanice cu albumul “Emotional Rescue”.

 

5 iulie 1989 - În Statele Unite se difuzează primul episod al serialului Seinfeld.

Seinfeld este un sitcom american, creat de Larry David și Jerry Seinfeld (care, în plus, joacă rolul principal).

Episodul pilot al serialului a fost transmis în 5 iulie 1989, serialul propriu-zis debutând în mai 1990.

Deși n-a avut succes imediat, popularitatea sa a crescut cu timpul, încetul cu încetul.

În 1992 – 1993, în sezonul al IV-lea, s-a aflat pentru prima dată în topul 25 al serialelor după audiență, pentru ca în sezonul 1994 – 1995 să ajungă pe locul întâi.

Când ultimul episod al serialului a fost transmis pe 14 martie 1998, a fost vizionat de 76 milioane de telespectatori.

Până la urmă, “Seinfeld” a rulat timp de 9 sezoane, cu 180 de episoade în total.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

5 iulie 1994 - A murit Constantin Arseni, medic neurochirurg român (n. 1912)

Constantin N. Arseni (n. 3 februarie 1912, Dolhasca, județul Baia - d. 5 iulie 1994, București) a fost un medic neurochirurg român, profesor universitar și director al clinicii de Neurochirurgie a facultății de medicină din București, discipol și continuator al lui Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei românești. A fost Membru titular al Academiei Române (1991) - foto preluat de pe www.viata-medicala.ro

Constantin  Arseni – foto preluat de pe www.viata-medicala.ro

Constantin N. Arseni (n. 3 februarie 1912, Dolhasca, județul Baia – d. 5 iulie 1994, București) a fost un medic neurochirurg român, profesor universitar și director al clinicii de Neurochirurgie a facultății de medicină din București, discipol și continuator al lui Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei românești. A fost Membru titular al Academiei Române (1991).

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro

 

5 iulie 1995 - Armenia își adoptă constituția, la patru ani după independența de Uniunea Sovietică.

 

5 iulie 1996 - Cercetatorii de la Institutul “Roslin” din Edinburg, Scotia, condusi de dr. Ian Wilmut, au creat prima clona de mamifer dintr-o celulă prelevată de la un animal adult. Oaia Dolly a trait doar sase ani, pana la 14.02.2003, fiind apoi impaiata si expusa la Muzeul Regal Edinburg.

 

Dolly (n. 5 iulie 1996, Roslin, Scoția – d. 14 februarie 2003, Roslin, Scoția) a fost o oaie domestică, femelă, care a reprezentat prima clonare reușită a unui mamifer dintr-o celulă somatică adultă, prin procedeul de transfer nuclear - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dolly  – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dolly (n. 5 iulie 1996, Roslin, Scoția – d. 14 februarie 2003, Roslin, Scoția) a fost o oaie domestică, femelă, care a reprezentat prima clonare reușită a unui mamifer dintr-o celulă somatică adultă, prin procedeul de transfer nuclear.

Clonarea a fost realizată de Ian Wilmut, Keith Campbell și colegii lor de la Institutul Roslin, în apropiere de Edinburgh, Scoția, după o serie de 276 de încercări nereușite.

Supranumită cea mai faimoasă oaie din lume, Dolly a trăit până la vârsta de șase ani, când a fost eutanasiată ca urmare a faptului că suferea de artrită și de cancer pulmonar

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

5 iulie 1998 - Japonia lansează o sondă pe Marte , intrand astfel in clubul spatial alaturi de Statele Unite şi Rusia.

 

5 iulie 1999 - Preşedintele american Bill Clinton impune sanctiuni comerciale şi economice împotriva regimului taliban din Afganistan.

 

5 iulie 1999 - Bundestagul (Camera Inferioară a Parlamentului) începe să se mute oficial din Bonn, la Berlin.

 

5 iulie 1999 - Trupa Eurythmics isi anunta viitorul turneu mondial si intentia de a dona in scopuri caritabile incasarile.

 

5 iulie 2002 - Dr. Dre devenea cel mai bogat artist din lume dupa ce castigase mai mult de 110.000.000 de lire sterline in mai putin de un an.

 

5 iulie 2004 - În Indonezia au avut loc primele alegeri prezidențiale directe. Scrutinul, desfășurat după șase ani de la căderea dictatorului Suharto, s–a încheiat cu alegerea generalului Susilo Bambang Yudhoyono în funcția de președinte al țării.

Susilo Bambang Yudhoyono (născut la 9 septembrie 1949) este un om politic și general în rezervă al armatei Indoneziei, președintele acestei țări între 20 octombrie 2004 - octombrie 2014. A câștigat la alegerile prezidențiale din 2004 și apoi la cele din 2009, vicepreședinți fiind până în 2009 Jusuf Kalla, iar din 2009 - Boediono - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Susilo Bambang Yudhoyono – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Susilo Bambang Yudhoyono (născut la 9 septembrie 1949) este un om politic și general în rezervă al armatei Indoneziei, președintele acestei țări între 20 octombrie 2004 – octombrie 2014.

A câștigat la alegerile prezidențiale din 2004 și apoi la cele din 2009, vicepreședinți fiind până în 2009 Jusuf Kalla, iar din 2009 – Boediono.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

5 iulie 2009 - Au izbucnit cele mai grave revolte etnice din ultimele decenii in capitala Regiunii Autonome Xinjiang Uyghur din China. Aproximativ 200 de persoane au fost ucise.

 

5 iulie 2009 - Au fost descoperite primele părți din Tezaurul de la Staffordshire, cea mai mare descoperire de tezaur până în prezent din timpul anglo-saxonilor.

O selecție de piese marcante din Tezaurul de la Staffordshire, necurățate, care arată încă urme de sol - foto preluat de pe en.wikipedia.org

O selecție de piese marcante din Tezaurul de la Staffordshire, necurățate, care arată încă urme de sol – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Tezaurul este alcătuit din peste 3.500 de articole, însumând un total de 5,1 kg de aur, 1,4 kg de argint și aproximativ 3.500 de bijuterii de granat.

Tezaurul de la Staffordshire, conform originalului, Staffordshire hoard, este cel mai bogat tezaur de artă Anglo-Saxonă realizat din aur descoperit vreodată.

Descoperit pe un câmp în Staffordshire, Marea Britanie, la data de 5 iulie 2009, tezaurul constă în piese totalizând aproximativ 5 kg de aur și 1,3 kg de argint.

Artefactele au fost prezumtiv datate a fi fost create în perioada anilor 600 – 800 (era noastră), respectiv îngropate în jurul anului 700, cu o precizie de plus/minus 25 de ani. Deocamdată, scopul îngropării tezaurului este necunoscut.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

5 iulie 2012 - La Londra a fost inaugurata cea mai inalta cladire din Europa, cu o inaltime de 310 metri.

The Shard în mai 2012 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

The Shard în mai 2012 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

The Shard (în traducere, Ciobul; denumit și Shard London Bridge, London Bridge Tower sau Shard of Glass) este un zgârie-nori situat în Londra, Anglia.

Măsurând 309,6 m în înălțime, construcția este cea mai înaltă clădire din Regatul Unit și a șaptea cea mai înaltă clădire din Europa, dar și a doua structură neancorată, după înălțime, din Regatul Unit, depășită fiind doar de turnul de beton al stației de transmisie Emley Moor (330 m).

Construcția a fost terminată în data de 30 martie 2012.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

5 iulie 2016 - Sonda spațială Juno, a intrat pe orbita planetei Jupiter, după ce a fost lansată la 5 august 2011 de la Cape Canaveral.

Reprezentare artistică a lui Juno - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Reprezentare artistică a lui Juno – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Juno este o navă spațială NASA, parte a programului Noi Frontiere, care orbitează planeta Jupiter.

A fost lansată de la Cape Canaveral Air Force Station la 5 august 2011 și a sosit pe orbita lui Jupiter la 5 iulie 2016 pentru a studia compoziția planetei, câmpul magnetic, câmpul gravitațional și magnetosfera polară. Misiunea are un buget de 1,1 miliarde de dolari americani.

Nava reprezintă a doua misiune a programului Noi Frontiere.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

5 iulie 2020 - La Ordinea Zilei

Evenimentele Zilei de 28 iunie în Istorie

Intrarea tancurilor T-26 ale armatei sovietice în Basarabia în uralele populației locale prosovietice

foto preluat de pe: ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.orgyoutube.com

(articol in curs de editare)

 

28 iunie este a 179-a zi a calendarului gregorian şi a 180-a zi în anii bisecţi.

 

Sărbătorile Zilei de 28 iunie

(BOR) Aducerea moaștelor Sfinților Mucenici Doctori fără de arginți și făcători de minuni, Chir și Ioan; Sfântul Mucenic Papia

Sfinții mucenici, făcători de minuni și „doctori fără de arginți” Chir și Ioan au pătimit, dându-și viața pentru credința creștină, la începutul secolului al IV-lea, în timpul marii persecuții a creștinilor ordonată de împăratul Dioclețian. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face la 31 ianuarie, iar la 28 iunie se face pomenirea aflării cinstitelor lor moaște - foto: doxologia.ro

Sfinții mucenici, făcători de minuni și „doctori fără de arginți” Chir și Ioan – foto: doxologia.ro

Sfinții mucenici, făcători de minuni și „doctori fără de arginți” Chir și Ioan au pătimit, dându-și viața pentru credința creștină, la începutul secolului al IV-lea, în timpul marii persecuții a creștinilor ordonată de împăratul Dioclețian. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face la 31 ianuarie, iar la 28 iunie se face pomenirea aflării cinstitelor lor moaște

 

(BRU) Aducerea la Roma a moaştelor sfinţilor Ciril şi Ioan, medici fără plată (în 412)

(BRC) Sf. Irineu, episcop, martir

 

Astăzi în istorie pentru 28 iunie

 

Evenimentele Zilei de 28 iunie în Istorie:

-28 iunie 1914 – Atentatul de la Sarajevo;

- 28 iunie 1919 – Tratatul de la Versailles;

28 iunie 1940 – Rusia Sovietică a anexat Basarabia, Bucovina de nord şi ţinutul Herţa;

- 28 iunie 1954 – La Obninsk, lângă Moscova, s-a deschis prima centrală termonucleară din lume.

- 28 iunie 1956 – Protestele de la Poznań;

- 28 iunie 1969 – A început Revolta de la Stonewall (28-29 iunie 1969)

- 28 iunie 1991 – Armata iugoslavă a atacat Slovenia, care își declarase independența cu două zile în urmă, declanșând Războiul de Zece Zile.

 

28 iunie 548 - A murit împarateasa bizantina Teodora, soţia lui Iustinian I;

Teodora (c.500 - 28 Iunie 548) una din cele mai importante împărătease bizantine; a fost soția lui Iustnian I - foto - ro.wikipedia.org

Teodora – foto – ro.wikipedia.org

Teodora (c.500 – 28 Iunie 548) una din cele mai importante împărătease bizantine; a fost soția lui Iustnian I. A fost canonizată și este sărbătorită de Biserica Ortodoxă pe 14 Noiembrie. Teodora s-a născut într-o familie săracă, fiica unui îngrijitor de urși de la circ. Ea a fost la început actriță, curtezană, și după unii critici prostituată. În 523, Teodora s-a căsătorit cu Iustinian, moștenitorul tronului bizantin, iar când acesta a devenit împărat, ea a devenit sfetnica cea mai de vază a lui Iustinian.

Deși nu a fost numită niciodată co-regentă, ea a avut o mare influență asupra treburilor de stat. Datorită istețimii sale a fost înfrântă răscoala Nika din Constantinopol. A interzis comerțul cu femei tinere și a sprijinit partidul Chalcedonian. Teodora a murit la vârsta de 48 de ani de cancer la sân. A fost înmormântată la biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol.

 

28 iunie 572 - A murit la Verona, regele longobarzilor Alboin, din dinastia gotica Gausiana. (n. după 530) A domnit din jurul anului 560 pana in anul mortii sle.

Alboin (n. după 530 – d. 28 iunie 572, Verona) rege al longobarzilor din dinastia Gausiană, din jurul anului 560 până în 572 - foto - ro.wikipedia.org

Alboin – foto – ro.wikipedia.org

Alboin (n. după 530 – d. 28 iunie 572, Verona) a fost rege al longobarzilor din dinastia Gausiană, din jurul anului 560 până în 572. În timpul domniei sale, longobarzii și-au încheiat migratiile stabilindu-se în Italia , a cărei parte nordica a fost cucerită de Alboin între 569 si 572. El a lăsat o puternică amprentă asupra Italiei, ca și a bazinului panonic. In Italia, invazia a marcat începutul secolelor de dominație longobardă, iar în Pannonia victoria lui Alboin asupra gepizilor și apoi, plecarea longobarzilor din regiune au pus capăt dominației germanice în bazinul pannonic. Alboin a murit asasinat de membrii unei conspirații inițiate de bizantini și duse la îndeplinire de soția lui ,Rosamunda , fiica regelui gepid pe care Alboin îl ucisese cu cîțiva ani mai înainte.

 

28 iunie 683 - A murit Papa Leon al II-lea (n. 611?).

LeoII.jpg

Papa Leon al II-lea (n. 611 ? – d. 28 iunie sau 3 iulie 683) a fost papă al Romei din 17 august 682 până la moartea sa. În traducere, numele său înseamnă „leu”. Era grec originar din Sicilia. Așa de puțină lume mai știa pe atunci greacă la Roma încât un vorbitor de latină și greacă era considerat un personaj cu un nivel educativ deosebit de ridicat. Ca papă, era succesorul lui Agaton.

Și sub pontificatul lui Leon se simțeau încă urmările celui de al VI-lea conciliu ecumenic (cel de la Constantinopol din 680), când fostul papă Honoriu I a primit anatema bisericii pentru vederile sale “simpatizante cu eretici” în cadrul disputelor legate de monoteletism. Leon era clar în favoarea acestei măsuri, chiar a încercat să creeze un fundament științific pentru condamnarea lui Honoriu prin diverse scrieri. Pentru el, Honoriu era cineva care “profana proditione immaculatem fidem subvertere conatus est” (“…încerca să distrugă credința pură printr-o trădare ordinară”).

Din punctul de vedere al infailibilității papale, cuvintele lui au dus de asemenea la o dispută. Îndeosebi textul grecesc trimis Împăratului conține o formulă diferită, mai blândă. Scriind “subverti permisit” în loc de “subvertere conatus est”, reproșul la adresa lui Honoriu este redus de la o răspândire activă a ereziei la tolerarea acesteia, ceea ce probabil reflecta mai bine atitudinea lui Leon față convingerile predecesorului său (vezi: Conciliengeschichte, vol III, p. 294 a lui Hefel). Dependența scaunului Ravennei de Roma a fost stabilită printr-un edict imperial tot în timpul pontificatului lui Leon al II-lea. Și papa Leon al II-lea a fost sanctificat.

 

28 iunie 767 - A murit Papa Paul I. Din 29 mai 757 era succesorul fratelui său, Stefan al II-lea, amândoi fiind descendenti ai vestititei familii Orsini. Din pricină conflictelor existente între Biserica Orientului cu cea a Occidentului , nu l-a înștiințat pe împăratul Bizanțului despre alegerea sa. A murit pe 28 iunie 767, iar rămășițele sale pământești au fost îngropate mai întâi la catedrala Sf. Paul, apoi la catedrala Sf. Petru. Ziua lui onomastică este data de 28 iunie, ziua morții lui.

 

28 iunie 1243 - Inocențiu al IV-lea devine papă

Pope Innocent IV sends Dominicans and Franciscans out to the Tartars (Mongols) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Pope Innocent IV sends Dominicans and Franciscans out to the Tartars (Mongols) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Pope Innocent IV (Latin: Innocentius IV; c. 1195 – 7 December 1254), born Sinibaldo Fieschi, was Pope of the Catholic Church from 25 June 1243 to his death in 1254.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

28 iunie 1358 - Primul privilegiu comercial cunoscut în spațiul românesc, acordat negustorilor brașoveni pentru Țara Românească. Documentul confirma existenţa drumului comercial care pornea din Transilvania spre teritoriul cuprins între rîurile Prahova şi Buzău, pînă unde se vărsa Siretul (se va numi mai tîrziu „drumul Brăilei“). Se presupune că acest drum a fi unul din cele mai vechi drumuri comerciale care legau Transilvania de Muntenia.

 

28 iunie 1389 - Moare Stefan Lazar Hrebeljanovici (n. 1329), cunoscut sub numele de cneazul Lazăr, conducător al sarbilor în bătălia de la Kosovo împotriva armatelor otomane . A pierit în luptă pe campia de la Kosovopolie (campia Mierlei) împreună cu cea mai mare parte a nobilimii sârbe, iar Serbia si-a pierdut existenta de stat suveran. In aceasta batalie a murit si sultanul otoman Murad I ucis de sarbul Milos Obilici. Cneazul Lazar este venerat ca un sfânt în Biserica Ortodoxă Sârbă şi este cantat ca un erou în poezia populara.

 

28 iunie 1476 - S-a nascut Papa Paul al IV-lea; (d. 1559).

Pope Paul IV.jpg

În 1559, la inițiativa Inchizitiei , sub pontificatul lui Paul al IV-lea, s-a publicat cea mai cunoscută listă de cărți și autori, denumită Index librorum prohibitorum (Index de cărți interzise) sau Index expurgatorius. Cărțile aflate în Index nu puteau fi citite de către credinciosii catolici. Indexul sau Lista neagra a fost înnoit periodic și a fost publicat cu regularitate până în anul 1948, dar abia în anul 1966 s-a emis o decizie care a suspendat apariția Indexului. În 1559 papa Paul al IV-lea a emis o întreagă bulă papală care vorbeşte despre acest subiect şi despre posibilitatea ca un eretic să fie ales ca papă. Când papa Paul al IV-lea a emis această bulă erau zvonuri că unul dintre cardinali era în secret protestant. Pentru a preveni alegerea ereticilor in funcţia papală, papa Paul al IV-lea a declarat solemn că un eretic nu poate fi ales în mod valid ca papă.

 

28 iunie 1491 - S-a născut regele Angliei, Henric al VIII-lea; (d. 1547).

Henric al VIII-lea (engleză Henry VIII) (n. 28 iunie 1491 – d. 28 ianuarie 1547) a fost rege al Angliei din 21 aprilie 1509 până la moartea sa - foto: ro.wikipedia.org

Henric al VIII-lea – foto: ro.wikipedia.org

Henric al VIII-lea (engleză Henry VIII) (n. 28 iunie 1491 – d. 28 ianuarie 1547) a fost rege al Angliei din 21 aprilie 1509 până la moartea sa. Henric al VIII-lea a fost al doilea monarh al Casei Tudor, succedând tatălui său, Henric al VII-lea. Este faimos datorită faptului că a avut șase soții: Catherine de Aragon, Anne Boleyn, Jane Seymour, Anne de Cleves, Catherine Howard și Catherine Parr. Henric VIII a fost al doilea fiu al lui Henric VII și al Elisabetei de York. Fratele său mai mare, Arthur, Prinț de Wales, a murit în 1502, lăsându-l pe Henric moștenitor al tronului.

 

28 iunie 1519 - Carol al V-lea este ales împărat al Sfântului Imperiu Roman de natiune germană.

Carol al V-lea (n. 24 februarie 1500 – d. 21 septembrie 1558) a fost împărat romano-german din 1519, până la abdicarea sa în 1556 - Portret al tânărului Carol V - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Portret al tânărului Carol V – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Carol al V-lea (spaniolă Carlos I; daneză Karel V; germană Karl V.; italiană Carlo Quinto; franceză Charles Quint; n. 24 februarie 1500 – d. 21 septembrie 1558) a fost împărat romano-german din 1519, până la abdicarea sa în 1556. A domnit, de asemenea, ca rege al Spaniei, cu titulatura „Carol I”, din 1516 până în 1556.

Ca moştenitor a patru dintre casele regale importante din Europa, a realizat o uniune personală a unor teritorii întinse şi dispersate, incluzând Sfântul Imperiu Roman, Aragon, Castilia, Napoli, Sicilia, Ţările de Jos şi coloniile spaniole din Americi. Când a renunţat la tron, şi-a împărţit ţinuturile între fiul său, Filip al II-lea al Spaniei, şi fratele său, împăratul Ferdinand I.

A fost fiul lui Filip I al Castiliei şi al Ioanei de Castilia. Bunicii lui din partea tatălui au fost împăratul Maximilian I şi Maria de Burgundia, a cărei fiică, Margareta de Austria, s-a ocupat de educaţia lui. Bunicii din partea mamei au fost Ferdinand al II-lea de Aragon şi Elisabeta I a Castiliei, care prin mariajul lor au unit pentru prima dată teritoriile care astăzi formează statul modern Spania, şi a căror fiică, Caterina de Aragon, a devenit regină a Angliei, ca prima soţie a lui Henric al VIII-lea. Maria I a Angliei a fost verişoara lui Carol Quintul şi avea să se căsătorească cu fiul lui Carol, Filip al II-lea.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

28 iunie 1577 - S-a născut pictorul flamand Petrus Paulus Rubens (opere: “Andromeda”, “Maria cu pruncul”); (m. 30 mai 1640) .

Rubens - Autoportret (1638) Guggenheim Hermitage Museum, Las Vegas - foto - ro.wikipedia.org

Rubens – Autoportret (1638) Guggenheim Hermitage Museum, Las Vegas – foto – ro.wikipedia.org

Peter Paul Rubens (n. 28 iunie 1577, Siegen/Westfalia – d. 30 mai 1640, Antwerpen), cel mai renumit pictor flamand. Viața lui Rubens pare să fi fost guvernată de o inepuizabilă energie. În decurs de patruzeci de ani, artistul pictează cca. 1400 tablouri și execută sute de desene. Este primit cu căldură atât în cercurile celor mai de seamă artiști din Europa, cât și la curțile princiare.

 

28 iunie 1581 - A ieșit de sub tipar „Evanghelia cu învățătură” sau „Cazania“, ultima și cea mai de seamă carte tiparită de diaconul Coresi.

 

28 iunie 1635 - Insula Guadelupa devine colonie franceză.

 

28 iunie 1651 - A început Bătălia de la Beresteczko dintre Polonia și Ucraina, cea mai mare bătălie din secolul al XVII-lea.

Battle of Beresteczko 1651.PNG
Bătălia de la Beresteczko 1651, basorelief la Abbaye de Saint-Germain-des-Prés din Paris

Bătălia de la Beresteczko (în poloneză Bitwa pod Beresteczkiem; în ucraineană Берестецька битва) s-a dat între cazacii zaporojeni răsculați, conduși de hatmanul Bogdan Hmelnițki, ajutat de tătarii crimeeni aliați pe de o parte, și de cealaltă parte armata polono-lituaniană în frunte cu regele Ioan al II-lea Cazimir.

A fost cea mai mare bătălie terestră a secolului al XVII-lea. A durat din 28 până în 30 iunie 1651 și a avut loc în Volânia. Numărul soldaților poloni participanți este necunoscut. Ducele Bogusław Radziwiłł (comandant polon) scria că armata polonă avea 80.000 de soldați.

Istoricii moderni Zbigniew Wójcik, Józef Gierowski și Władysław Czapliński estimează că armata polonă avea 60.000-63.000 de soldați. Cazacii aveau circa 100.000 de oameni plus 40.000 de călăreți tătari din Crimeea și câteva mii de turci și vlahi. Ambele părți aveau câte aproximativ 40.000 de călăreți. Slăbiciunea cavaleriei cazacilor era compensată de pedestrașii excelenți, și astfel lupta a fost una echilibrată.

 

28 iunie 1712 - S-a născut Jean Jacques Rousseau, scriitor şi filosof şi compozitor francez de origine elveţiană;(scrieri: “Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni”, “Contractul social”); (m. 2 iulie 1778).

Jean Jacques Rousseau (n. 28 iunie 1712 - d. 2 iulie 1778) a fost un filozof francez de origine geneveză, scriitor și compozitor, unul dintre cei mai iluștri gânditori ai Iluminismului - Rousseau by Maurice Quentin de La Tour, 1753 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Rousseau by Maurice Quentin de La Tour, 1753 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Jean Jacques Rousseau (n. 28 iunie 1712 – d. 2 iulie 1778) a fost un filozof francez de origine geneveză, scriitor și compozitor, unul dintre cei mai iluștri gânditori ai Iluminismului. A influențat hotărâtor, alături de Voltaire și Diderot, spiritul revoluționar, principiile de drept și conștiința socială a epocii; ideile lui se regăsesc masiv în schimbările promovate de Revoluția franceză din 1789.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

28 iunie 1831 - S-a născut Joseph Joachim, compozitor, violonist şi dirijor austriac de origine maghiară (m. 15 aug. 1907).

Joseph Joachim.jpg

Joseph Joachim (n. 28 iunie 1831 – d. 15 august 1907) a fost un violonist, compozitor, dirijor și pedagog maghiar. Un colaborator apropiat al lui Johannes Brahms, este considerat unul dintre cei mai importanți violoniști ai secolului al XIX-lea.

 

28 iunie 1835 - (16 iunie, stil vechi) se inaugurează la Iaşi,in Principatul Moldova, prima instituție de învățămînt superior din principatele românești – Academia Mihăileană. Aici se ţineau cursuri de istorie, drept, chimie, matematică şi de arhitectură.

 

28/29 iunie 1837 - S-a născut Petre P. Carp, unul dintre întemeietorii ”Junimii”, şeful Partidului Conservator (1907-1912), de mai multe ori ministru şi prim-ministru, critic literar şi traducător; (m. 19 iunie 1919).

Petre P. Carp (n. 29 iunie 1837, Iași - d. 19 iunie 1919, Țibănești, județul Iași) a fost un politician român, membru marcant al Partidului Conservator - foto: ro.wikipedia.org

Petre P. Carp (n. 29 iunie 1837, Iași – d. 19 iunie 1919, Țibănești, județul Iași) a fost un politician român, membru marcant al Partidului Conservator – foto: ro.wikipedia.org

Petre P. Carp (n. 28 sau 29 iunie 1837, Iași – d. 19 iunie 1919, Țibănești, județul Iași) a fost un politician român, membru marcant al Partidului Conservator.

 

28 iunie 1838 - A avut loc încoronarea reginei Victoria a Marii Britanii.

Victoria Alexandrina (n. 24 mai 1819, Londra - d. 22 ianuarie 1901, Isle of Wight) a fost regina Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei din 1837 până în 1901, împărăteasă a Indiilor, din 1877 până în 1901, şi stăpână a celor 28 de colonii britanice - Portret la încoronare de George Hayter - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Victoria a Regatului Unit  - Portret la încoronare de George Hayter – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Victoria Alexandrina (n. 24 mai 1819, Londra – d. 22 ianuarie 1901, Isle of Wight) a fost regina Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei din 1837 până în 1901, împărăteasă a Indiilor, din 1877 până în 1901, şi stăpână a celor 28 de colonii britanice. Victoria a fost fiica Prinţului Eduard, Duce de Kent şi Strathearn, al patrulea fiu al regelui George al III-lea. Atât Ducele de Kent cât şi regele au murit în 1820 şi Victoria a fost crescută sub supravegherea atentă a mamei ei de origine germană, Prinţesa Victoria de Saxe-Coburg-Saalfeld.

Ea a moştenit tronul la vârsta de 18 ani, după ce cei trei fraţi mai mari ai tatălui ei au murit fără să lase moştenitori legitimi în viaţă. Regatul Unit era deja o monarhie constituţională, în care suveranul deţinea relativ puţine competenţe directe politice. Privat, Victoria a încercat să influenţeze politica guvernului şi numirile ministeriale. Public, ea a devenit un simbol naţional, şi a fost identificată cu standardele stricte de moralitate personală.

S-a căsătorit în 1840 cu vărul ei primar, Prinţul Albert de Saxa-Coburg şi Gotha. Cei nouă copii ai lor şi cei 26 din cei 34 de nepoţi care au atins vârsta maturităţii, s-au căsătorit în interiorul altor case regale sau familii nobile de-a lungul continentului, ea câştingându-şi astfel renumele de “bunica Europei”. După decesul lui Albert în 1861, Victoria s-a aruncat într-un doliu profund şi a evitat apariţiile publice. Ca urmare a izolării ei, republicanismul a câştigat temporar puterea, dar în a doua jumătate a domniei sale, popularitatea ei a recuperat. Jubileele ei de Aur şi de Diamant au fost momente de sărbătoare publică.

Domnia ei de 63 de ani şi 7 luni, a doua ca lungime dintre domniile tuturor monarhilor britanici, este cunoscută sub numele de Era Victoriană. A fost o perioadă de schimbări industriale, culturale, politice, ştiinţifice şi militare în cadrul Regatului Unit, şi a fost marcată de o mare expansiune a Imperiului Britanic. Ea a fost ultimul monarh britanic din Casa de Hanovra. După decesul ei, numele casei regale a devenit Saxa-Coburg şi Gotha (numele britanic al Casei de Wettin), fiul ei cel mare, Eduard al VII-lea, moştenind numele casei din care făcea parte tatăl său, Prinţul Albert.

Nepotul reginei Victoria, George al V-lea, sub presiunea opiniei publice, a schimbat din nou numele Casei (care suna prea nemţesc în timpul Primului Război Modial) în Casa de Windsor (1917). Din Casa de Windsor au făcut parte strănepoţii reginei Victoria, Eduard al VIII-lea şi George al VI-lea, precum şi stră-strănepoata ei, actuala regină, Elisabeta a II-a.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

28 iunie 1846 – Îin Franţa, Adolphe Sax patentează saxofonul.

Adolphe Sax.jpg

Adolphe Sax, pe numele său Antoine Joseph Sax, (n. 6 noiembrie 1814 în Dinant; d. 7 februarie 1894 în Paris) a fost un inventator de instrumente muzicale, belgian, care în 1846 a inventat saxofonul. Tatal sau,Charles-Joseph Sax era fabricator de instrumente muzicale ,iar Adolphe inca din adolescenta, a început sa învețe sa fabrice instrumente muzicale.La 15 ani a participat la un concurs de muzica ,in care a cântat la flaut si clarinet.

Mai tarziu, a plecat la Scoala Regala de Muzica de la Bruxel ,pentru a studia mai bine aceste instrumente.Dupa terminarea studiilor in timp ce tatal sau câștiga din afacerea cu instrumente,Adolphe se specializează in inventarea unor alte instrumente muzicale de suflat.Prima importantă lucrare ,a fost modificarea clarinetului bas, care i-a adus meritul ca la varsta de 20 de ani sa fi inventat saxofonul bariton. Dinant ,este recunoscut ca ,orașul unde se fabrica saxofonul, tocmai datorită primului sau inventator, Adolphe Sax.

 

28 iunie 1848 - La 28-29 iunie, în timpul revoluției pașoptiste din Muntenia și Moldova, trupele ruseşti ocupă Iaşiul. Guvernul provizoriu muntean părăseşte în grabă Bucureştiul, refugiindu-se la Rucăr, in Transilvania.

 

28 iunie 1867 - S-a nascut Luigi Pirandello, romancier, poet,eseist si dramaturg italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1934. Motivaţia Juriului Nobel: “… pentru îndrăzneaţa şi ingenioasa renaştere a artei dramatice şi scenice”.

 

28 iunie 1873 - A murit Andrei Şaguna, patriot român transilvănean.

Andrei Șaguna (n. 20 decembrie 1808, Mișcolț, Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost un mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Brașov (1851), membru de onoare al Academiei Române. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face la 30 noiembrie. cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Andrei Șaguna - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Andrei Șaguna (n. 20 decembrie 1808, Mișcolț, Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost un mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Brașov (1851), membru de onoare al Academiei Române. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face la 30 noiembrie.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

28 iunie 1881 - Este incheiat un tratat secret intre Austria şi Serbia .

 

28 iunie 1883 - Mihai Eminescu a fost arestat la baia publica Mitrașevschi și internat la spitalul doctorului Alexandru A. Suțu.

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani – d. 15 iunie 1889, București) poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română - în imagine Mihai Eminescu în 1885 - foto: ro.wikipedia.org

Mihai Eminescu în 1885 – foto: ro.wikipedia.org

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani – d. 15 iunie 1889, București) poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, Eminescu a dat semne de alienare mintală, iar la 28 iunie, boala a izbucnit din plin.

În aceeași zi a fost internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”. Conform părerii dr. Ion Nica, exprimată în cartea „Eminescu, structura somato-psihica” (1972), poetul suferea de psihoză maniaco-depresivă – opinie adoptată și de criticul Nicolae Manolescu.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

28 iunie 1906 - S-a născut Maria Goeppert-Mayer, fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică (d. 1972)

Maria Goeppert-Mayer.jpg

Maria Gertrud Käte Goeppert Mayer (n. 28 iunie 1906, Katowice — 20 februarie 1972, San Diego) a fost fiziciană americană de origine germană, laureată a Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1963.

 

28 iunie 1912 - S-a născut Elisabeta Rizea, eroina a luptei anticomuniste din Romania (d. 2003)

Elisabeta Rizea (n. 28 iunie 1912, Domnești, județul Argeș - d. 4 octombrie 2003) a fost o eroină a luptei anticomuniste din România, nepoată a liderului țărănist Gheorghe Șuța, ucis de comuniști în 1948. Împreună cu soțul ei a sprijinit activ grupul de rezistență anticomunistă Arsenescu-Arnăuțoiu. A fost arestată și torturată de autoritățile comuniste în 1952 și 1961. A executat 12 ani de închisoare. Povestea ei a devenit cunoscută publicului în urma unui interviu din 1992, inclus în documentarul Memorialul Durerii, de Lucia Hossu-Longin - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Elisabeta Rizea (1912 – 2003)  - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Elisabeta Rizea (n. 28 iunie 1912, Domnești, județul Argeș – d. 4 octombrie 2003) a fost o eroină a luptei anticomuniste din România, nepoată a liderului țărănist Gheorghe Șuța, ucis de comuniști în 1948. Împreună cu soțul ei a sprijinit activ grupul de rezistență anticomunistă Arsenescu-Arnăuțoiu. A fost arestată și torturată de autoritățile comuniste în 1952 și 1961. A executat 12 ani de închisoare. Povestea ei a devenit cunoscută publicului în urma unui interviu din 1992, inclus în documentarul Memorialul Durerii, de Lucia Hossu-Longin.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro


Memorialul Durerii – Viteaza din Nucsoara… de medialert

 

28 iunie 1912 - S-a născut Sergiu Celibidache, dirijor român stabilit în Franța, membru de onoare al Academiei Române (d. 1996)

Sergiu Celibidache (n. 28 iunie 1912, Roman, județul Neamț, România – d. 14 august 1996, La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret, Franța) a fost un dirijor și compozitor român, membru de onoare al Academiei Române.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

28 iunie 1913 - La 16-28 iunie are loc Conferinţa de pace de la Bucureşti, prin care se încheie Al Doilea Război Balcanic. Prin tratatul semnat la această conferinţă, României i-a revenit partea din sudul Dobrogei (judeţele Durostor şi Caliacra – „Cadrilaterul“).

 

28 iunie 1914 - Atentatul de la Sarajevo - Franz Ferdinand, moștenitorul coroanei Austro-Ungariei, a fost asasinat împreună cu soția sa, eveniment care a declanșat Primul Război Mondial.

Gavrilo Princip assassinates Franz Ferdinand.jpg
Momentul asasinării arhiducelui Franz Ferdinand și al soției sale

Atentatul de la Sarajevo (supranumit şi „Împuşcătura care s-a auzit în toată lumea”) a avut loc în data de 28 iunie 1914 pe podul latin din Sarajevo. În atentat au fost ucişi arhiducele Franz Ferdinand şi soţia sa, ducesa Sophie Albina Chotek, de către extremistul sârb Gavrilo Princip. Acesta a fost unul dintre cei şase membri ai reţelei teroriste coordonate de Danilo Ilić, care avea în spate organizaţia panslavistă Mâna Neagră.

Headline of the New York Times June-29-1914.jpg
The New York Times, ediţia din 29 iunie 1914

Obiectivul politic al atentatului a fost desprinderea provinciilor slave din sudul Austro-Ungariei, astfel încât să formeze Iugoslavia. Atentatul a dus direct la izbucnirea Primului Război Mondial, când Austro-Ungaria a timis un ultimatum Serbiei, care a fost parţial respins. Austro-Ungaria a remis Serbiei o declaraţie de război, ceea ce a însemnat izbucnirea conflagraţiei.

1914-06-29 - Aftermath of attacks against Serbs in Sarajevo.png
Pogrom anti-sârbesc a doua zi în Sarajevo

Conducătorul acestor conspiratori militari sârbi a fost şeful Seviciului de Informaţii Militare Sârb, Dragutin Dimitrijević, mâna sa dreaptă, maiorul Vojislav Tankosić, şi spionul Rade Malobabić. Maiorul Tankosić i-a înarmat pe asasini cu bombe şi pistoale, apoi i-a antrenat. Asasinii aveau acces la aceeaşi reţea clandestină de case-refugiu şi de agenţi pe care a folosit-o Rade Malobabić pentru infiltrarea armelor şi agenţilor în Austro-Ungaria.

 

28 iunie 1916 - În noaptea de 27 spre 28 iunie a murit marele pictor roman Ştefan Luchian. (n. 1 februarie 1868).

Ștefan Luchian (n. 1 februarie 1868, Ștefănești, Botoșani - d. 28 iunie 1916, București) a fost un pictor român, supranumit poetul plastic al florilor. Cu o vocație declarată încă din școala primară, l-a avut în perioada de formare ca maestru nedisputat pe Nicolae Grigorescu. Educația sa plastică a început la Școala de Belle-Arte, dar a fost completată la München și Paris - in imagine, Ștefan Luchian, Un zugrav - Autoportret [1907] -  foto: ro.wikipedia.org

Ștefan Luchian, Un zugrav – Autoportret  [1907] – foto: ro.wikipedia.org

Ștefan Luchian (n. 1 februarie 1868, Ștefănești, Botoșani – d. 28 iunie 1916, București) a fost un pictor român, supranumit poetul plastic al florilor. Cu o vocație declarată încă din școala primară, l-a avut în perioada de formare ca maestru nedisputat pe Nicolae Grigorescu. Educația sa plastică a început la Școala de Belle-Arte, dar a fost completată la München și Paris. Intre lucrarile sale cele mai apreciate se numară “Marea Neagră la Tuzla”, “Moara de la poduri”, “Anemone”, “Maci”, “Safta florăreasa”, “Un zugrav – Autoportret”). A fost membru de onoare post-mortem al Academiei Române si membru fondator al “Tinerimii artistice”, societate ce isi propunea dezvoltarea artei dincolo de conventiile academice.

 

28 iunie 1919 - A fost semnat Tratatul de la Versailles, act ce a dus la încheierea Primului Război Mondial. Tratatul de pace de la Versailles a fost încheiat între Puterile Aliate şi Germania. Delegaţia română, prezentă la Conferinţa de Pace, formată din I.I.C. Brătianu şi Constantin Coandă, a semnat Tratatul de pace cu Germania.

Tratatul de la Versailles din 1919 este un tratat de pace creat ca rezultat al negocierilor de 6 luni purtate la Conferința de Pace de la Paris din 1919, ce a dus la încheierea oficială a Primului Război Mondial între forțele Aliaților (Franța, Anglia, SUA, Italia, Japonia, Polonia, România, Serbia, Cehoslovacia) și cele ale Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman, Bulgaria).

Tratatul este urmarea armistițiului semnat la 11 noiembrie 1918, în pădurea din Compiègne, ce a pus punct luptelor. Tratatul stipula ca Germania să-și asume completa responsabilitate pentru declanșarea războiului și să plătească mari compensații (reparații de război) trupelor aliate. Germania pierdea, de asemenea, teritorii în favoarea țărilor vecine, suferea o severă limitare a forțelor militare și a fost deposedată de coloniile sale africane și cele de dincolo de ocean.

Reprezentanții noului Guvern german (Republica de la Weimar) au fost obligați de către învingători să semneze acest tratat, altfel luptele aveau să înceapă iarăși. Ministrul de Externe al Germaniei, Hermann Müller, a semnat Tratatul la 28 iunie 1919. Tratatul a fost ratificat de către Liga Națiunilor la 10 ianuarie 1920. În Germania, tratatul a cauzat un șoc, resimțit, deseori, ca o traumă sau un complex anti-Versailles, pe care, eventual, a contribuit la colapsul Republicii de la Weimar, în 1933, și la accederea lui Adolf Hitler la putere.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

28 iunie 1923 - În România este adoptată Legea asupra proprietăţii literare şi artistice, care proclamă principiul respectării şi garantării proprietăţii creaţiilor intelectuale.

 

28 iunie 1926 - Se înființează marca Mercedes-Benz prin fuziunea companiilor lui Gottlieb Daimler și Karl Benz

Mercedessimplex1.jpg
A DMG Mercedes Simplex 1906 in the Deutsches Museum

Fondată în 1871, Benz & Cie., a fost una dintre cele mai importante dintre companiile fondate de Karl Benz, fiind și unul dintre cei mai vechi producători de autovehicule. DMG a fost o altă companie axată pe construcția de autovehicule, fondată de Gottlieb Daimler și Wilhelm Maybach în 1890. În 1900, Daimler a murit, iar Maybach a părăsit compania fondată de cei doi în 1890. Pe vremea aceea, cele două companii deveniseră deja rivale.

Benz Patent Motorwagen 1886 (Replica).jpg
Replică a autovehiculului lui Benz din 1885

În 1924, datorită situației economice dezastruoase în care se găsea Republica de la Weimar, cele două companii rivale au intrat într-o “Înțelegere de interese mutuale”, care le permitea să producă și să vândă propriile produse în mod independent și care urma să fie valabilă 75 de ani, până în anul 2000. După numai doi ani, în 1926, odată cu fuziunea oficială a companiilor Benz & Cie. și Daimler Motoren Gesellschaft, numele Mercedes-Benz a fost creat.

 

28 iunie 1928 - S-a născut Paul Urmuzescu, compozitor și regizor român.

Compozitorul PAUL URMUZESCU.jpg

Paul Urmuzescu (n. 28 iunie 1928, București) este un compozitor român. A studiat la Conservatorul Ciprian Porumbescu din București și a lucrat din 1947 până în 1964 ca inginer de sunet și redactor la Radiodifuziunea Română. Apoi, până în 1979 a condus departamentul muzical al programelor de divertisment și producător la Televiziunea Română. A fost director muzical la Festivalul Internațional „Cerbul de Aur” din Brașov, la prima ediție.

Din 1990, a semnat regia muzicală pentru multe producții la Teatrul Național Radiofonic și la Teatrul Masca din București. Este Membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. A compus lucrări simfonice, muzică electronică, muzicaluri, o operă, muzică de film, de teatru radiofonic și de teatru, muzică pentru filme de desene animate și pentru teatrul de păpuși.

 

28 iunie 1928 - A avut loc la Ciuguev, lîngă Harkov, U.R.S.S., Congresul al IV-lea al Partidului Comunist Român. Membrii Congresului îl desemnează ca secretar general (1928-1931) pe Vitali Holestenko (Barbu), membru al Partidului Comunist Ucrainean.

 

28 iunie 1936 – În nordul Chinei invadatorii japonezi au înființat statul marioneta Manciuko.

 

28 iunie 1940 - Rusia Sovietică au anexat Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa.

Pe 26 iunie 1940, România a primit un ultimatum din partea Uniunii Sovietice, prin care se cerea evacuarea administrației civile și a armatei române de pe teritoriul dintre Prut și Nistru, cunoscut ca Basarabia, și din partea nordică a regiunii Bucovina.

În cazul în care retragerea nu s-ar fi făcut în termenul impus de patru zile, România era amenințată cu războiul.

Din cauza presiunilor conjugate ruso-germane venite de la Moscova și de la Berlin, administrația și armata română s-au retras pentru a evita războiul.

Aceste evenimente s-au petrecut în context geopolitic mai larg, în care, prin pactul expansionist Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, Germania nazistă și Uniunea Sovietică își împărțiseră, în mod imperialist, sferele de influență teritorială în Europa Răsăriteană, după care, tot în 1939, a început cel de-al Doilea Război Mondial, prin atacarea Poloniei de către Germania hitleristă, la 1 septembrie 1939.

La 17 septembrie 1939 are loc Invazia sovietică a Poloniei.

În cea mai mare parte a teritoriului ocupat, sovieticii au proclamat RSS Moldovenească, iar partea sudică a Basarabiei, Bugeacul, și nordul Bucovinei au fost alipite la RSS Ucraineană.

Odată cu proclamarea RSS Moldovenești, RSSA Moldovenească, republică autonomă „moldovenească” de la răsărit de Nistru, a fost împărțită între cele două republici sovietice vecine, Moldova sovietică și Ucraina.

Ocupația sovietică a fost întreruptă, pentru scurtă vreme, în 1941, după ce România alături de Germania a declanșat operațiunile militare de eliberare a teritoriilor ocupate de URSS ca parte a Operațiunii Barbarossa, dar teritoriile au fost în cele din urmă ocupate de sovietici în 1944.

După moartea lui Stalin din 1953 și, în special, după anul 1956, persecuția etnicilor români din Basarabia și Bucovina de nord a scăzut treptat.

Primele alegeri libere din RSS Moldovenească s-au desfășurat în climatul general al perestroicii, în februarie 1990, iar controlul sovietic asupra acestei regiuni a încetat în august 1991, după tentativa de lovitură de stat de la Moscova și disoluția Uniunii Sovietice.

În 1991, RSS Moldovenească a devenit noul stat independent Republica Moldova, în vreme ce Bucovina de Nord și Bugeacul au rămas în componența Ucrainei.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

28 iunie 1941 - Sovieticii opresc executiile in masa de la inchisoarea Brygidki, Lwow (Polonia). Ele au inceput la 22 iunie. Dintre cei 13.000 de prizonieri, 3 mii dintre prizonieri ucrainieni, majoritatea polonezi, doar 600 au fost crutati.

 

28 iunie 1943 - S-a născut Klaus von Klitzing, fizician german, laureat al Premiului Nobel.

Klausvonklitzing.jpg

Klaus von Klitzing (n. 28 iunie 1943, Schroda, Germania nazistă, astăzi Środa Wielkopolska, Polonia) este un fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, în 1985, pentru descoperirea efectului Hall cuantic.

 

28 iunie 1946 - A fost creata Organizatia Internationala de Radiodifuziune si Televiziune.

 

28 iunie 1948 - Organizatia comunista internationala Cominform , subordonata Moscovei, da publicitatii ”Rezoluţia privind situaţia din Partidul Comunist din Iugoslavia”. Iugoslavia este expulzat din blocul comunist.

 

28 iunie 1950 - Captala Coreei de Sud, Seul, este ocupata de trupele comuniste nord-coreene.

 

28 iunie 1956  - Au inceput Protestele de la Poznań (28 iunie – 30 iunie 1956) – La 28 iunie 1956 a inceput Revolta muncitorilor de la Poznań – Polonia soldată cu peste 70 de morţi şi 600 de răniţi. Muncitorii din orașul polonez Poznań au declanșat proteste de masă împotriva guvernului comunist, proteste ce au fost înăbușite violent în zilele ce au urmat.

Protestele de la Poznań din 1956 (28 iunie – 30 iunie 1956, Poznań, Polonia) - („Noi cerem pâine!”) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Protestele de la Poznań din 1956 (28 iunie – 30 iunie 1956, Poznań, Polonia) – („Noi cerem pâine!”) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Protestele de la Poznań (sau „evenimentele din iunie de la Poznań” — poloneză Poznański Czerwiec) reprezintă o serie de manifestări protestatare începute în Republica Populară Polonă, în iunie 1956, la Fabricile Cegielski (denumite în perioada stalinistă Întreprinderea Metalurgică Iosif Stalin din Poznań — poloneză Zakłady Metalowe im. Józefa Stalina w Poznaniu, ZISPO) cu prilejul cărora muncitorii cereau condiţii mai bune de muncă şi de viaţă, cerinţe care creaseră tensiuni încă din 1955.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

28 iunie 1962 - S-a născut Teodor Mărieș. Teodor Doru Mărieș este un activist civic anticomunist din București, președintele Asociației 21 Decembrie din București și politician român. În mai 2011, Teodor Mărieș a câștigat procesul intentat statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pe motiv că a fost urmărit și supravegheat ilegal, în 1990. Curtea de la Strassbourg a decis ca România să-i plătească lui Mărieș daune morale în valoare de 6.000 de euro.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

28 iunie 1962 - S-a născut Anișoara Cușmir-Stanciu, atletă română.

Anișoara Cușmir-Stanciu (n. 28 iunie 1962, Brăila) este o atletă română, laureată cu aur la Los Angeles 1984 la săritură în lungime. Sportivă la Clubul "Steaua" în anul 1984 a primit gradul de locotenent, ulterior în 1988 a devenit locotenent major. După retragerea din activitatea competițională a devenit antrenoare la Secția de atletism a Clubului Steaua - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Anișoara Cușmir-Stanciu – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Anișoara Cușmir-Stanciu (n. 28 iunie 1962, Brăila) este o atletă română, laureată cu aur la Los Angeles 1984 la săritură în lungime. Sportivă la Clubul “Steaua” în anul 1984 a primit gradul de locotenent, ulterior în 1988 a devenit locotenent major. După retragerea din activitatea competițională a devenit antrenoare la Secția de atletism a Clubului Steaua.

A bătut de 6 ori recordul mondial, după sute de salturi şi mii de kilometri alergaţi, dar a fost obligată să se retragă la apogeul carierei. Anişoara Cuşmir Stanciu a fost un fenomen în atletismul românesc, iar săritura ei în lungime care a atins 7,43 metri a devansat toate previziunile vremii. Anii ’80 au fost dominaţi în atletismul românesc de rivalitatea dintre stelista Anişoara Cuşmir Stanciu şi rapidista Vali Ionescu, un duel din care a avut de câştigaţ în primul rând, sportul românesc, cum povesteşte astăzi marea campioană:

“Pentru mine, în general, nu au existat adversare “nume”, au existat adversare “cifre”. Eu permanent am încercat să mă autodepăşesc, să-mi propun anumite cifre, pe care să le depăşesc, şi automat a ieşit şi performanţa.”

Intreaga poveste o gasiţi pe site ul: eualegromania.ro

 

28 iunie 1964 - Militantul de culoare Malcolm X fondeaza organizaţia radicala pentru drepturile americanilor de culoare, Unitatea Afro-Americana.

 

28 iunie 1967 - Israelul anexează Ierusalimul de est.

 

28-29 iunie 1969 - Revolta de la Stonewall.

Revolta de la Stonewall (în engleză: Stonewall riots; cunoscută și ca: Rebeliunea de la Stonewall) se referă la incidentele violente petrecute în 28-29 iunie 1969 între poliția din New York și comunitatea LGBT, acest eveniment fiind reprezentat deseori ca și începutul luptei pentru drepturile LGBT. În seara de 28 iunie, poliția a efectuat un raid asupra clubului gay Stonewall Inn, din Greenwich Village, polițiștii arestând și agresând diverși clienți al barului.

Acest raid a produs o revoltă din partea clienților, care pentru prima dată au rezistat arestul. În cursul nopții de 28-29 iunie, peste 2000 de persoane LGBT (lesbiene, gay, bisexuale și transgen) și suporterii lor s-au revoltat în stradă împotriva aproximativ 400 de polițiști. În următorele nopți, răscoala a continuat, cu sute de persoane gay, lesbiene, bisexuale și transgen revoltându-se împotriva discriminării din partea poliției și incriminarea homosexualității.

La o săptămână mai tarziu, Răscoala Stonewall a cauzat la un marș de protest al comunităților homosexuale de pe teritoriul Americii. A fost primul marș al comunității gay americane în care aceștia au cerut dezincriminarea homosexualității și acordarea de drepturi egale cu ale celorlalți cetățeni. În același timp, zeci de mii de homosexuali îmbrățisează afirmarea identității gay – coming out of the closet – în fața prietenilor, familiei și a lumii întregi ca pe o strategie politică și privată de emancipare. Perioada aceasta reprezintă atât începutul ideologiei liberale a drepturilor egale pentru minoritatea LGBT, adoptată de majoritatea organizațiilor gay înființate în anii ’70 și ’80 (Lambda Legal, Human Rights Campaign, Lesbian and Gay Task Force, GLAD, GLAAD, etc.)

Stonewall rămâne în istorie ca un punct de referință în lupta comunităților gay pentru obținerea recunoașterii oficiale a drepturilor civile. Marșul a avut rezultate îmbucurătoare pentru comunitățile gay locale: deschiderea de noi locuri de întâlnire, o discriminare diminuată, și cel mai important, au rămas cu tradiția ca în fiecare an să se organizeze un astfel de marș de solidaritate (numit în general “gay pride“) pentru a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă persoanele LGBT.

Aceste marșuri se țin astăzi nu numai în New York, dar prin toată lumea, în general în luna iunie, pentru a comemora răscoala Stonewall. Cu timpul, aceste măsuri au evoluat în paradele strălucitoare și fabuloase de azi, care sărbătoresc libertatea fiecăruia de a se exprima liber și de a-și iubi partenerul cu consimțământul acestuia.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

28 iunie 1971 - S-a nascut Elon Reeve Musk, inginer, inventator, antreprenor, investitor și programator canadiano-american.

Elon Reeve Musk (n. 28 iunie 1971, Pretoria, Africa de Sud) este un inginer, inventator, antreprenor, investitor și programator canadiano-american. A co-fondat Zip2 împreună cu fratele său Kimbal Musk (1995), a înființat X.com (1999) – companie precursor al PayPal, a înființat SpaceX (2002) și a co-fondat Tesla Motors (2003). Este designer-ul conceptului de mijloc de transport de mare viteză Hyperloop (Hiperbucla), pe ale cărui documente de design Musk le-a făcut publice în 2013. În prezent, este Director General și Director Tehnic al SpaceX, DG și Director Arhitect al Tesla Motors, și Președintele CA al SolarCity. In anul 2018, Elon Musk a lansat masina “Tesla Roadster” in spatiu cu ajutorul rachetei “Falcon Heavy” pentru a o testa.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

28 iunie 1977 - Plenara C.C. al P.C.R. hotaraste desfiintarea cenzurii in forma ei de pâna atunci, trecând intreaga raspundere pentru continutul publicatiilor, programelor de radio si tv, redactorilor sefi, redactiilor si editurilor, pe lânga care se decide constituirea unor consilii de conducere, formate din activisti, specialisti, muncitori. Direcţia Generală a Presei şi Ti­păriturilor a activat 28 de ani în România, din 1949 până în 1977, când o parte dintre cen­zori au fost transferaţi la Con­siliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, un­de şi-au continuat activitatea.

După des­fiinţarea formala a instituţiei, sistemul cenzurii co­muniste a continuat sa supravegheze activitatea editorială, atri­buţii de cenzură avand in continuare Uniunea Scri­itorilor si Securitatea Statului, iar în vârful acestei ierarhii Secţia de Pr­o­pagandă şi Agitaţie a Partidului Co­mu­nist şi cenzorul principal al ţării, Nicolae Ceauşescu.

 

28 iunie 1982 - Vizita în România a lui Richard Nixon, fost președinte al SUA

 

28 iunie 1984 - Nicolae Ceauşescu a fost reales în funcţia de Preşedinte al RSR.

 

28 iunie 1984 – În Republica Socialista Romania, Marea Adunare Naţională adoptă “Programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei”.

 

28 iunie 1991 - La Bucuresti, s-a deschis Casa Americii Latine.

 

28 iunie 1992 - A fost adoptată Constituția Estoniei.

 

28 iunie 1993 - Andrei Șerban, director al Teatrului Național București, își prezintă demisia din această funcție, unul dintre motivele acestei decizii fiind indiferența factorilor de decizie față de cultură

 

28 iunie 1994 – În Japonia membri ai sectei criminale Aum Shinrikyo raspandesc gaz toxic sarin in metroul din Tokio, ucigand 7 persoane si ranind 660.

 

28 iunie 1994 - 167 de parlamentari au depus in Parlamentul Romaniei cererea de suspendare din functie a presedintelui Ion Iliescu.

 

28 iunie 1996 - Rada (Parlamentul) Ucrainei adopta cu majoritate de voturi Constitutia tarii.

 

28 iunie 2001 - Fostul presedinte iugoslav Slobodan Miloşevici este extradat catre Tribunalul Penal International pentru a fi judecat, sub acuzația de crime împotriva omenirii.

 

28 iunie 2004 - Au început lucrările summit-ului NATO de la Istanbul, primul summit în formulă largită de 26 de membri, la care România a participat în calitate de membru al Alianţei.

 

28 iunie 2006 - Republica Muntenegru devine al 192-lea membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

 

28 iunie 2008 - Numele fostului lider sud-african Nelson Mandela a fost înlăturat de Congresul american de pe lista teroriştilor. Decizia a eliminat eticheta de “terorist” şi restricţiile de călătorie impuse lui Mandela şi altor cadre din Congresul Naţional African (ANC), care au luptat pentru înlăturarea dominaţiei minorităţii albe din Africa de Sud.
ANC fusese interzis de Guvernul sud-african în 1960, iar liderii săi au fost închişi sau obligaţi să plece în exil.

 

28 iunie 2019 - UE şi Mercosur au convenit asupra unui acord comercial de liber schimb istoric după 20 de ani de negocieri. Uniunea Europeană şi blocul Mercosur au ajuns vineri, la Bruxelles, la o înţelegere privind un tratat de comerţ liber după 20 de ani de negocieri, o realizare care va crea una din cele mai extinse zone de comerţ liber de pe mapamond, informează agenţiile de presă internaţionale.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

28 iunie 2019 - Germania – Militanţi ecologişti au încercuit parlamentul.

Mai multe sute de tineri manifestanţi au încercuit vineri Reichstag-ul, sediul parlamentului german, pentru a le cere deputaţilor să acţioneze pentru protecţia climei, informează AFP. Aproximativ 900 de persoane au format un lanţ uman în jurul unei părţi a acestei clădirii emblematice din Berlin, al cărei acces a fost parţial interzis manifestanţilor.

Deputaţii germani s-au reunit vineri pentru ultima lor sesiune plenară înaintea vacanţei de vară. Pe pancartele afişate la intrarea în clădire se putea citi: ‘Salut CDU (partidul conservator al Angelei Merkel), vechiul distrugător al mediului!’ sau ’2038 este prea târziu!’ cu referire la decizia guvernului ca Germania să-şi închidă toate centralele pe bază de cărbune până în anul 2038.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

28 iunie 2020 - La Ordinea Zilei