Tratatele de pace de la Paris (10 februarie 1947)

foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org

 

Conferința de Pace de la Paris (29 iulie – 15 octombrie, 1946 – cititi mai mult pe unitischimbam.ro) a fost urmată de Tratatele de Pace de la Paris, semnate pe 10 februarie, 1947 dintre Aliați și statele Axei, în urma celui de-al doilea război mondial.

 

Părțile implicate

- De partea aliaților erau Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Uniunea Sovietică, Polonia, Grecia, Iugoslavia și Cehoslovacia.

- De partea aliaților înfrânți ai Axei se aflau Germania, Japonia, Italia, România, Ungaria, Bulgaria, Finlanda și Slovacia.

Pentru ca aceste state să se prezinte în această ordine, nu au fost luate în cont în Tratate decât acțiunile primei grupe de partea Aliaților (exceptând, așadar, acțiunile Franței sub conducerea regimului Petain și ale URSS în cadrul pactului Hitler-Stalin) și acțiunile celei de-a doua grupă de partea Axei (exeptând astfel acțiunile României după 23 august 1944 deși aceste acțiuni îi permit să recapete Transilvania de nord pierdută în 1940).

Tratatele le-au permis Italiei, României, Ungariei, Bulgariei, și Finlandei să își reasume responsabilitățile ca state suverane în relațiile internaționale.

Au fost incluse o serie de clauze care defineau despăgubirile de război, drepturile minorităților și ajustări teritoriale incluzând sfârșitul imperiului colonial al Italiei din Africa și modificări ale frontierelor Ungaro-Slovace, Româno-Ungare, Sovieto-Române, Bulgaro-Române și Sovieto-Finlandeze.

Clauzele stipulau că semnatarii vor lua toate măsurile necesare “pentru a asigura tuturor persoanelor de sub jurisdicția sa indiferent de rasă, sex, limbă sau religie, drepturile umane și libertățile fundamentale, inclusiv libertatea de expresie, a presei, a religiilor, a opiniei politice și a întâlnirilor publice“.

Fiecare guvern se obliga să împiedice renașterea fascismului sau a oricărei organizații “politice, militare sau semi-militare, al căror scop ar fi acela de a împiedica accesul la drepturile democratice.

 

Transferuri teritoriale

- Finlanda pierdea aproximativ 10% din suprafața sa în favoarea Rusiei. Această cerere a sovieticilor a fost privită ca o mare nedreptate în rândul aliaților, deoarece în acest caz URSS era agresorul (în cadrul pactului Hitler-Stalin) și datorită simpatiei de care se bucura Finlanda mulțumită victoriilor din 1939 – 1940.

- România, mulțumită contribuției sale militare de partea Aliaților după 23 august 1944, primea înapoi Transilvania de Nord transferată de Hitler Ungariei prin Dictatul de la Viena, dar pierdea Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța în favoarea Uniunii Sovietice, și Dobrogea de Sud (Cadrilaterul) în favoarea Bulgariei.

- Italia ceda localitățile Tende și La Brigue Franței, Zadar (actual pe teritoriul Croației) și regiunea Istria (actual pe teritoriul Croației și Sloveniei) Iugoslaviei și arhipelagul Dodecanez Greciei.

 

Daunele de război

Uniunea Sovietică a emis pretențiile maxime din partea adversarilor, cu excepția Bulgariei, cu care avea cea mai bună relație dintre vechii adversari. În cazurile României și a Ungariei însă, pretențiile au fost foarte mari. Daunele de război, la valorile din 1938:

 

$360.000.000 de la Italia;
- $115.000.000 către Iugoslavia;
- $105.000.000 către Grecia;
- $100.000.000 către Uniunea Sovietică;
- $25.000.000 către Etiopia;
- $5.000.000 către Albania;

 

$300.000.000 de la Finlanda către Uniunea Sovietică;

 

$300.000.000 de la Ungaria:
- $200.000.000 către Uniunea Sovietică;
- $100.000.000 către Cehoslovacia și Iugoslavia.

 

$300.000.000 de la România către Uniunea Sovietică;

 

$70.000.000 de la Bulgaria;
- $45.000.000 către Grecia;
- $25.000.000 către Iugoslavia.

 

Prăbușirea Uniunii Sovietice nu a dus la vreo revizuire a tratatelor, războiul din Iugoslavia a provocat însă schimbări ale granițelor în Europa.

 

Semnarea de catre România a Tratatului de Pace de la Paris

 

Conferința de Pace de la Paris (29 iulie – 15 octombrie, 1946), a incheiat in plan diplomatic razboiul mondial, fiind urmată de Tratatele de Pace semnate pe 10 februarie, 1947 dintre Aliați și statele Axei. De partea aliaților erau Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Uniunea Sovietică, Polonia, Grecia, Iugoslavia și Cehoslovacia. De partea aliaților înfrânți ai Axei se aflasera Germania, Japonia, Italia, România, Ungaria, Bulgaria, Finlanda și Slovacia.

Pe 10 februarie s-a semnat Tratatul de Pace între Puterile Aliate şi Asociate (aşa s-au numit statele şi popoarele membre ale Coaliţiei antihitleriste – URSS, Marea Britanie, SUA, RSS a Bielorusiei, Canada, Cehoslovacia, India, Noua Zeelandă, RSS a Ucrainei şi Uniunea Sud-Africană – aliate în război cu România), pe de o parte şi România – pe de altă parte.

Textul Tratatului de Pace, semnat de tara noastra la 10 februarie 1947, însoţit de alte documente, elaborate în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris, a fost publicat în volumul „România în anticamera Conferinţei de Pace de la Paris. Documente”.

După Bătălia de la Stalingrad (2 februarie 1943) pentru cercurile conducătoare ale României devenise clar că războiul lui Hitler împotriva URSS este pierdut. Importanta era ieşirea din conflagraţie, iar soluţii erau mai multe, dar iniţiativa a preluat-o regele României Mihai I: la 23 august 1944 el a realizat o lovitură de stat, înlăturându-l de la putere pe Conducătorul Statului, mareşalul Ion Antonescu, care era şi el, la rându-i, în căutarea unei soluţii cât mai favorabile de ieşire din război. România a întors armele împotriva Germaniei naziste, fostul aliat de ieri.

Din acel moment (23 august 1944) până la Victoria asupra Germaniei (9 mai 1945), fiind alături de ţările Coaliţiei antihitleriste, România a depus un efort colosal (militar, dar mai ales economic – produse petroliere, alimente, infrastructură, servicii etc.) pentru apropierea cât mai grabnică a Victoriei asupra Germaniei hitleriste. În acest interval de timp scurt (23 august 1944 – 9 mai 1945), conform unor calcule facute de oameni politici şi experţi străini, România s-a situat pe locul PATRU în cadrul Coaliţiei antihitleriste, datorită sacrificiului depus.

Iată argumentele:

1) Pe data de 8 ianuarie 1945 ziarul londonez „Sunday Times” remarca: „România este a patra naţiune, ca potenţial economic şi militar angajat în războiul antihitlerist”.

2) Pe data de 31 ianuarie 1945, deputatul laburist Ivor Thomas, a făcut o declaraţie în Camera Comunelor în care a subliniat:
De vreme ce România este a patra ţară [sublinierea ne aparţine – A.P.] ca efective pe frontul împotriva Germaniei, ar fi cazul de a propune să i se acorde un statut de cobeligerantă”.

3) În 1956 istoricul francez J. Vidalenc a publicat un studiu, în care a enumerat câţiva indicatori ai contribuţiei militare româneşti şi a ajuns la următoarea concluzie:
Importanţa acestei contribuţii militare, care situează România în rândul patru [evidenţierea noastră – A.P.] al aliaţilor, după Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite, cel puţin pentru ultima fază a războiului, părea să anunţe un tratat de pace avantajos”.

Mă văd nevoit să repet: în ciuda aportului colosal, adus de Neamul Românesc pe altarul Victoriei, Marile Puteri Aliate şi Asociate în anii celui de-al Doilea Război Mondial NU AU RECUNOSCUT ROMÂNIA CA ŢARĂ COBELIGERANTĂ, acest aport al României NU A FOST RECUNOSCUT!

În cadrul Conferinţei de Pace de la Paris (1946) România a fost tratată ca ţară ÎNFRÂNTĂ în război, i s-a dictat Tratatul de pace, foarte asemănător cu textul Armistiţiului din 12-13 septembrie 1944, impus de URSS României din numele Marilor Puteri.

Delegația României în apărarea hotarelor Transilvaniei în fața Atlasului Antonescu, Conferința de Pace de la Paris 19 iulie – 15 octombrie 1946, sursă:ziaristionline.ro - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Delegația României în apărarea hotarelor Transilvaniei în fața Atlasului Antonescu, Conferința de Pace de la Paris 19 iulie – 15 octombrie 1946, sursă:ziaristionline.ro – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Tratatul semnat de Romania cu puterile invingatoare specifica:
Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, Regatul Unit al Marei Britanii şi al Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americei, Australia, Republica Sovietică Socialistă a Bielorusiei, Canada, Cehoslovacia, India, Noua Zelandă, Republica Sovietică Socialistă a Ucrainei şi Uniunea Sud-Africană, ca State aflate în război cu România şi care au purtat în mod activ războiul împotriva Statelor europene inamice cu forţe militare importante, desemnate în cele ce urmează cu numele de «Puterile Aliate şi Asociate», de o parte,

şi România de altă parte;

Avînd în vedere că România, care a încheiat o alianţă cu Germania hitleristă şi a participat, alături de ea, la războiul împotriva Uniunii Republicelor Sovietice Socialiste, a Regatului Unit, a Statelor Unite ale Americei şi a altor Naţiuni Unite, poartă partea sa de răspundere în acest război;

Avînd în vedere însă că la 24 August 1944 România a încetat toate operaţiunile militare împotriva Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, s’a retras din războiul contra Naţiunilor Unite şi a rupt relaţiile cu Germania şi Sateliţii ei şi că, după ce a încheiat la 12 Septemvrie 1944 un Armistiţiu cu Guvernele Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, Regatului Unit şi Statelor Unite ale Americei, lucrând în interesul tuturor Naţiunilor Unite, ea a participat activ la războiul împotriva Germaniei; şi

Avînd în vedere că Puterile Aliate şi Asociate cu România sînt doritoare să încheie un Tratat de Pace care să reglementeze, în conformitate cu principiile de justiţie, chestiunile aflate încă în suspensie de pe urma evenimentelor amintite mai sus,… şi constitue baza unor relaţiuni amicale între ele, îngăduind astfel Puterilor Aliate şi Asociate să sprijine cererea României de a deveni membră a Organizaţiunii Naţiunilor Unite, precum şi de a adera la o Convenţiune încheiată sub auspiciile Naţiunilor Unite,

Pentru aceste motive, au căzut de acord să proclame încetarea stării de război şi să încheie în acest sens Tratatul de Pace de faţă, desemnând, în consecinţă pe Plenipotenţiarii subsemnaţi care, după ce au prezentat deplinele lor puteri, găsite în bună şi cuvenită formă, s’au înţeles asupra dispoziţiunilor ce urmează:

PARTEA I

FRONTIERE

ART.1

Frontierele României, indicate în harta anexată Tratatului de faţă (Anexa I), vor fi cele care erau în fiinţă la 1 Ianuarie 1941, cu excepţia frontierei româno-ungare, care este definită în articolul 2 al Tratatului de faţă.
Frontiera sovieto-română este astfel fixată în conformitate cu Acordul sovieto-român din 28 Iunie 1940 şi cu Acordul sovieto-cehoslovac din 29 Iunie 1945.

ART. 2

Hotărîrile Sentinţei dela Viena din 30 August 1940 sînt declarate nule şi neavenite. Frontiera dintre România şi Ungaria este restabilită prin articolul de faţă astfel cum exista la 1 Ianuarie 1938.

România s-a conformat acelor prevederi, a semnat Tratatul (la 10 februarie 1947) şi, ceva mai târziu, l-a ratificat. Amintesc toate acestea pentru că şi astăzi există anumite voci, deloc neglijabile, care încearcă să manipuleze opinia publică, afirmând absolut fără temei cum că România ar fi avut „multiple avantaje”.
Marile Puteri (Comitetul Miniştrilor Afacerilor Externe ai URSS, SUA, Marii Britanii şi Franţei) au dictat frontierele României.

Încă din vara anului 1941 poziţia URSS a fost: pentru ea, URSS, frontierele sunt cele existente la 22 iunie 1941.

Iniţial Aliaţii URSS (Marea Britanie şi SUA) nu au fost de acord cu această poziţie (mai 1942), dar pe parcursul războiului viziunea occidentalilor s-a modificat, împărtăşind şi ei poziţia Kremlinului.

Tratatul de Pace, la articolul I, stipula: „Articolul I. Frontierele României, indicate în harta anexată Tratatului de faţă (Anexa I) [în culegerea dată de documente harta nu a fost reprodusă, dar frontierele fixate atunci sunt cele de astăzi ale României, cu excepţia Insulei Şerpilor, făcută cadou de către Petru Groza prietenului lui de la Kremlin Iosif Stalin, în 1948] vor fi cele care erau în fiinţă la 1 ianuarie 1941, cu excepţia frontierei româno-ungare care este definită în articolul 2 al Tratatului de faţă”.

Articolul 2 stipula: „Hotărârile şedinţei de la Viena din 30 august 1940 sunt declarate nule şi neavenite. Frontiera dintre România şi Ungaria este restabilită prin articolul de faţă astfel cum exista la 1 ianuarie 1938”. Altfel spus, Tratatul de la Paris a anulat prevederile Dictatului de la Viena, prin care Germania şi Italia au obligat România să cedeze Ungariei nordul Transilvaniei.

După încheierea războiului, României i s-a restituit ceea ce era a ei. Şi-i tot. Dar de Basarabia, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, insulele de la Gurile Dunării nici nu s-a pomenit.

Aşadar, victorioasă în războiul împotriva Germaniei hitleriste (nu fără ajutorul României), URSS şi-a redobândit teritoriile cucerite în perioada 1939 – 1940 (am în vedere voievodatele de est ale Poloniei, parte a Finlandei, Basarabia, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, insule la Gurile Dunării).

Pe parcursul anilor Occidentul a susţinut Mişcarea disidentă din ţările supuse comunizării, inclusiv – România, iar după prăbuşirea regimului comunist, România a fost admisă în Uniunea Europeană şi NATO.

Este, fără îndoială, o reparaţie a istoriei: România – ţară europeană – a reintrat în familia unită a Europei.

Mai prost stăm cu numita Republica Moldova: ţara cea mai săracă de pe continentul nostru, cu o conducere pe care îţi vine tot mai greu s-o priveşti.

Din: “O istorie ilustrată a diplomaţiei româneşti. 1862-1947″, Bucureşti, 2011, p.309.

Să auzim doar de bine!

Surse: Prof. univ. dr. hab. Anatol PETRENCU,
preşedinte INIS „ProMemoria” din R.Moldova;
lege-online.ro/;

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com;  ro.wikipedia.org