Evenimentele Zilei de 27 august în Istorie
Trupe române trecând Carpații (august 1916)
foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com, ro.wikipedia.org
27 august este a 239-a zi a calendarului gregorian și a 240-a zi în anii bisecți.
Mai sunt 126 de zile până la sfârșitul anului.
Sărbători Religioase ale Zilei de 27 august
Biserica Ortodoxă Română
Sf. Cuv. Pimen cel Mare; Sf. Mc. Fanurie; Sf. Ier. Osie, episcopul Cordobei
Sfântul Cuvios Pimen cel Mare, numit și Avva Pimen în Patericul egiptean, a fost un mare ascet, pustnic și părinte duhovnicesc în Egipt, în a doua jumătate a secolului al IV-lea și prima jumătate a secolului al V-lea.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Sfântul Mucenic Fanurie este un sfânt mucenic popular în Bisericile Ortodoxe din Răsărit, care s-a nevoit în primele secole creștine, după tradiție, în insula Rodos – Grecia, de unde se crede că era de loc.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Cel întru sfinți Osie Mărturisitorul, episcopul Codobei (cca. 256-358/9 d.Hr.) – cunoscut și ca Osiu, Osius sau Ossius – a fost un episcop roman al cetății Cordoba din Spania timp de mai bine de 60 de ani în secolul al IV-lea.
A fost unul din sfătuitorii bisericești ai împăratului Constantin cel Mare, precum și un mare apărător al Ortodoxiei în partea de apus a Imperiului Roman împotriva ereziilor donatiste și ariene, care au tulburat Biserica Creștină în secolul al IV-lea.
Osie este considerat a fi fost cel care a prezidat discuțiile la Sinodul I Ecumenic din Niceea.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
Sf. Pimen, cuvios († secolul al IV-lea)
Biserica Romano-Catolică
Sărbători naționale ale Zilei de 27 august
Ziua Independenței (Republica Moldova)

Drapelul Republicii Moldova – foto – ro.wikipedia.org
Evenimentele Zilei de 27 august în Istorie
- 27 august 1776 – Armata britanică a învins Armata Continentală americană în cea mai mare înfruntare a Războiului de Independență al Statelor Unite, bătălia de la Long Island;
- 27 august 1883 – Patru explozii puternice ale vulcanului Krakatau (în imagine) au provocat tsunami care au distrus numeroase așezări de pe insulele Java și Sumatra din Indonezia;
- 27 august 1916 – România a intrat în Primul Război Mondial;
- 27 august 1989 – Oficializarea limbii române în Republica Moldova;
- 27 august 1991 – Republica Moldova și-a proclamat independența față de URSS.
27 august 479 î.Hr. - In timpul razboiului dintre persi si greci, spartanii condusi de comandantul Pausanias infrang persanii in Bătălia de la Plataea.
27 august 1388 - Bătălia de la Bilecia – Parte a Războaielor otomane în Europa. Bătălia de la Bilecia a avut loc pe 27 august 1388 între forțele bosniece conduse de ducele Vlatko Vukovici și cele otomane aflate sub conducerea lui Lala Șahin Pașa.
Armata lui Vlatko număra 7.000 de luptători din Bosnia, fiind mult inferioară oștii Imperiului Otoman care strânsese 18.000 de luptători.
Acestea s-au înfruntat prima dată la Rudine, bosniacii, deși puțini, în cele din urmă au învins în apropiere de oraș Bilecia, ceea ce a întârziat avansul otoman în Bosnia. Șahin Pașa a scăpat fugind, în timp ce pierderile bosniecilor învingători erau nesemnificative.
Bătălia a impresionat populația bosniacă a acelei perioade, gravând pe mormântul ducelui Vlatko din apropriere de Stolac următoarea inscripție: „Ase leži dobri čoek Vlatko Vuković. Vojvoda Vlatko je prvi pobijedio Turke kod Bileće 27. avgusta 1388.” (Aici se odihnește bunul om Vlatko Vukovici. Ducele Vlatko a fost primul care i-a înfrânt pe turci la Bilecia 27 august 1388.)
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
27 august 1574 - A decedat Bartolomeo Eustachi, medic italian (n.1500).
27 august 1576 - A încetat din viaţă Tițian (Vecellio Tiziano), pictorul oficial al Veneţiei.

Tiziano Vecellio, Self-Portrait, c. 1567; Museo del Prado, Madrid – foto: en.wikipedia.org
Tiziano Vecellio – în română Tițian – (*între 1488 și 1490, Pieve di Cadore/Munții Dolomiți – †27 august 1576, Veneția) a fost un vestit pictor italian din secolul al XVI-lea, aparținând școlii venețiene. Tițian s-a bucurat de atenţia unor personalităţi precum Carol Quintul sau Francisc I .
A dezvoltat tehnica culorii, ca mijloc de expresie artistică, obţinând efecte deosebite, pentru care este considerat ca fiind unul dintre primii pictori moderni.
Moartea sa a survenit în timpul epidemiei de ciuma. Ca urmare a deciziei Senatului, în pofida prevederilor de igienă, scapă de groapa comună și este înmormântat lângă biserica „Santa Maria Gloriosa dei Frari” din Venetia.

Tiziano Vecellio: “Înălţarea la cer a Fecioarei“, 1516-1518 – Biserica Santa Maria Gloriosa dei Frari, Veneția – foto: ro.wikipedia.org

Tiziano Vecellio: “Venus la oglindă“, 1555 – National Gallery of Art, Washington – foto: ro.wikipedia.org
27 august 1588 - Tratat de comerţ încheiat de Petru Şchiopul, domn al Moldovei, cu Elisabeta, regina Angliei.
Reprezentantul reginei, William Harebone, ambasador la Constantinopol, încheie, în numele reginei, cu domnitorul Petru Şchiopul un tratat prin care supuşii reginei urmau a fi liberi a se statornici şi a face negoţ, a vinde şi a cumpăra,
„ba chiar a face toate cele ce societatea omenească şi obiceiul caută pentru negoţ şi pentru trebuinţele vieţii”.

Petru Șchiopul și fiul său – foto: ro.wikipedia.org
Petru al VI-lea Șchiopul (n. 1537 – d. 1 iulie 1594) a fost un domn al Moldovei. A domnit de patru ori, un “record” ne-egalat ulterior în istoria Principatelor Române.
Prima domnie – 11 iunie 1574 – 18 noiembrie 1577;
A doua domnie – 31 decembrie 1577 – 9 februarie 1578;
A treia domnie – 13 martie 1578 – 2 decembrie 1579
A patra domnie – 17 octombrie 1582 – 9 august/19 august 1591
27 august 1595 - Domnitorul Ieremia Movilă a recunoscut suzeranitatea polonă, declarând Moldova “membru credincios şi inseparabil” al coroanei polone.
27 august 1635 - A murit Lope Felix de Vega Carpio, reprezentant de seamă al Renaşterii spaniole; opera sa dramatică cuprinde peste 1800 de titluri; (n. 1562).
27 august 1664 - 300 soldati englezi cuceresc asezarea olandeza New-Amsterdam si o renumesc in New-York.
27 august 1689 - Se semneaza intre Rusia si China (Imperiul Qing) tratatul de la Nercinsk (6 septembrie/27 august), care delimita frontiera intre cele doua imperii in Siberia, punand capat unui conflict militar a carui miza era regiunea fluviului Amur.
27 august 1770 - S-a născut Georg Wilhelm Friedrich Hegel, clasic al filosofiei germane: “Logica”, “Fenomenologia spiritului” ; (m. 14 noiembrie 1831).
27 august 1776 - Armata britanică a învins Armata Continentală americană în cea mai mare înfruntare din timpul Razboiului de Independenta al Statelor Unite ale Americii, batalia de la Long Island.

Regimentul Delaware în bătălia de la Long Island – foto: ro.wikipedia.org
Bătălia de la Long Island, denumită și bătălia de la Brooklyn sau bătălia de la Brooklyn Heights, care a avut loc la 27 august 1776, a fost prima mare bătălie din Războiul de Independență al Statelor Unite ale Americii, după declararea independenței de către SUA, cea mai mare bătălie a întregului conflict și prima în care a intrat o armată a Statelor Unite după declararea independenței.
27 august 1783 - A fost înaltat, de pe Champ de Mars, (acum locul Turnului Eiffel), primul balon umflat cu hidrogen, construit la cererea fizicianului francez Jacques Alexandre César Charles, dupa numele caruia, mult timp, baloanele cu hidrogen au fost numite “charliere”.

Balonul construit de Jacques Charles și frații Robert este atacat de sătenii îngroziți din Gonesse (27 august 1783) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Acest prim „charlier”, avea 4 metri diametru, era umplut cu hidrogen.
Balonul a zburat spre nord timp de 45 de minute și a aterizat la 21 de kilometri distanță în satul Gonesse, unde țăranii locali îngroziți l-au distrus cu furci sau cuțite, ca un presupus dispozitiv al diavolului.
Prima călătorie cu un astfel de balon a efectuat-o la 1 decembrie 1783 si ca si primul balon cu aer cald, inventat de fratii Montgolfier, a fost înaltat fara echipaj.
27 august 1812 - A început, în Moldova, domnia lui Scarlat Callimachi (până în 1819) care a iniţiat codul de legi al Moldovei (« Codul lui Calimachi »); (27.08/8.09).
27 august 1812 - A început domnia lui Ioan Gheorghe Carageaîn Tara Româneasca (din 27.08/8.09 pâna în 1818). In timpul domniei lui, caracterizata printr-o fiscalitate excesiva, tara a fost lovita de o epidemie de ciuma, cunoscuta sub numele de „ciuma lui Caragea”; (27.08/8.09).
27 august 1813 – Împăratul Napoleon I învinge armata pruso-austriacă în Bătălia de la Dresda (26 – 27 august 1813), cauzându-i pierderi semnificative, inclusiv un număr mare de prizonieri.

Bătălia de la Dresda (26 – 27 august, 1813) de Carle Vernet și Jacques François Swebach – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Bătălia de la Dresda (26 – 27 august, 1813), purtată în jurul capitalei saxone, a început pe 26 august 1813, la ora 15, atunci când generalul austriac Karl Philipp zu Schwarzenberg, care ocupase colinele din jurul orașului, a atacat corpul de armată al mareșalului francez Gouvion Saint-Cyr, care apăra orașul.
Luptând în raport de 4/1, francezii sunt nevoiți să evacueze Gross-Garten și parcul Moczinski, moment la care sosește Împăratul Napoleon, cu „Tânăra Gardă” și Rezerva de Cavalerie a lui Joachim Murat.
Armata pruso-austriacă este respinsă pe pozițiile sale inițiale și bătălia se încheie spre orele 21 doar pentru a se relua a doua zi, la ora 6, sub o ploaie torențială.
Grație atacurilor excelent coordonate de mareșalul Claude Victor-Perrin, susținut de cavaleria lui Murat, francezii eliberează capitala saxonă și resping armata pruso-austriacă, cauzându-i pierderi semnificative, inclusiv un număr mare de prizonieri.
Francezii au profitat și de ploaia torențială care a împiedicat câteva din careele aliate să deschidă focul asupra cavaleriei.
În timpul zilei de 27, generalul francez Moreau, „Eroul Bătăliei de la Hohenlinden”, devenit consilier militar al țarului este lovit de o ghiulea trasă de artileria pedestră a Gărzii Imperiale franceze și își pierde ambele picioare, murind din această cauză.
De partea armatei franceze, și-au găsit de asemenea sfârșitul în timpul bătăliei: generalii Combelle, comandant al celei de-a doua brigăzi a celei de-a treia divizii a „Tinerei Gărzi” și Laboissière, comandant al brigăzii de cavalerie a Corpului III, cât și colonelul Deshayes colonel-maior al celui de-al doilea regiment de vânători pedeștri din „Vechea Gardă”.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
27 august 1832 - Odată cu capturarea ultimului șef indian, Black Hawk, se termină războiul la est de fluviul Mississippi în Statele Unite.

An illustration of Black Hawk, from History of the Indian Tribes of North America – foto: en.wikipedia.org
27 august 1855 - In timpul Războiului din Crimeea (1853-1856), fortăreaţa rusească de la Sevastopol a fost cucerită după un lung asediu, de forţele aliate (Franţa, Marea Britanie, Turcia) (27.08/8.09). Războiul din Crimeea a prilejuit instalarea primei linii telefonice în Moldova şi Ţara Românească, folosită de trupele aliate.
27 august 1871 - S-a nascut scriitorul american Theodore Dreiser; (d. 1945).
27 august 1877 - In timpul Razboiului Ruso-Romano-Turc a avut loc primul atac al trupelor române asupra pozitiilor turcesti.
Misiunea de asalt şi cucerire a redanului otoman, din faţa redutei Griviţa-1 din sistemul de apărare a Plevnei, a fost încredinţată Regimentului 13 dorobanţi, comandat de locotenent-colonelul Ion Petrovici, şi altor subunităţi din cadrul Diviziei a 4-a infanterie.
Cucerirea acestui avanpost fortificat se înscrie ca o primă victorie a Armatei Române.
Pentru succesul repurtat, drapelul de luptă al Regimentului 13 dorobanţi este distins cu Ordinul “Steaua României”.
De asemenea, s-a acordat unor ofiţeri şi soldaţi din subunităţile participante la atac Ordinul “Steaua României”, precum şi medalia “Virtutea militară”.
27 august 1877 - S-a născut Charles Stewart Rolls, constructor de automobile şi aviator; a fost primul aviator care a traversat Canalul Mânecii dus-întors, fără escală, în iunie 1910. Impreună cu Henry Royce, a format renumita firmă de automobile Rolls Royce la 25 decembrie 1904; (m. 12 iulie 1910).
27 august 1883 - Vulcanul Krakatau din Indonezia erupe si provoaca un tsunami care cauzeaza moartea a 36.000 persoane.
Explozia a fost resimtita până la 5.000 de kilometri si este considerată cea mai mare catastrofă naturală a mileniului.

Erupția vulcanului Krakatau din 1883 (26 august 1883) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Krakatau (sau Krakatoa) este unul dintre cei mai renumiți vulcani ai lumii și cel mai destructiv din istoria omenirii după erupția din 1883.
Este situat în Indonezia, în strâmtoarea Sunda, la 49 de km de coasta de vest a insulei Java și la 40 de km de insula Sumatra.
La 26 august 1883 (data locala 27 august, ora locală 10 a.m.), când Krakatau a erupt prima dată violent, jetul de cenușă avea o lungime de 27 de km.
A doua zi, dimineața, au urmat alte trei explozii.
Ultima a fost cea care a aruncat în aer două treimi din nordul insulei Rakata.
Jetul de cenușă a ajuns la o altitudine de 37 de km, iar zgomotul a fost auzit la 4600 de km distanță, în insula Rodriguez.
Acest zgomot a fost înregistrat ca fiind cel mai mare zgomot auzit pe pamânt.
În seara zilei de 27 august s-a mai înregistrat o explozie puternică, care a dus la surparea completă a părții nordice a insulei Rakata.
Cele patru explozii din 26-27 august au emis o energie echivalentă cu 200 megatone de TNT.
Cea mai mare dintre explozii a fost cea de-a treia, estimată la echivalentul a 150 de megatone de TNT.
Indexul megnitudinii a fost de 6 VEI, numit și “colosal”.
În comparație, bomba de la Hiroshima a avut 20 de kilotone.
Magma aruncată în aer a fost de aproximativ 125 km cubi.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
27 august 1890 - S-a născut Man Ray (pseudonim pentru Emanuel Radnitzky), fotograf şi cineast avangardist, numit de Cocteau ”poetul camerei obscure” (m. 18 noiembrie 1976).
27 august 1896 - Războiul dintre Anglia si Zanzibar – cel mai scurt razboi din istoria lumii, a început la ora 9:02 dimineața și a durat 38 de minute.
Conflictul a izbucnit atunci când Sultanul Hamad bin Thuwaini, prieten al englezilor a murit, iar nepotul său Khalid bin Bargash a preluat puterea printr-o lovitură de stat.
Potrivit unui tratat semnat in 1886, o condiţie pentru a deveni sultan al Zanzibarului era obţinerea permisiunii de le consulul britanic.
Marea Britanie a dat un ultimatum lui Khalid, cerandu-i ca el si forţele sale fidele să părăsească palatul.
Ca răspuns, Khalid a chemat garda palatului şi s-a baricadat în interiorul resedintei sultanului.
Incercarea lui Khalid bin Bargash de a negocia a venit prea târziu si a fost nevoit sa se refugieze impreuna cu soţiile sale la ambasada Germaniei.
Apoi a plecat în exil în Tanganyka, unde a fost capturat de britanici în 1916.
27 august 1903 - S-a nascut matematicianul român Miron Nicolescu ; (d. 1975).
27 august 1908 - S-a nascut Lyndon Johnson, al 36-lea preşedinte al SUA ; (d. 22.01.1973).
27 august 1910 - Biochimistul polonez Casimir Funk a inventat termenul de “vitamine”, substanţe esenţiale pentru sănătatea omului.
27 august 1916 - (14/27 august) România a declarat război Austro-Ungariei, intrând în Primul Război Mondial, de partea Antantei.
Ambasadorul Edgar Mavrocordat depune la ora 21 la secretariatul Ministerului Austro-Ungar de Externe declarația de război din partea Regatului Român.
Armata română înaintează pe trei direcții în Transilvania.
La rândul lor Germania și Turcia declară război României la 28 respectiv 30 august.
Pe 31 august Bulgaria atacă România fără declarație de război, care va fi făcută abia pe 1 septembrie 1916.

Trupe române trecând Carpații (august 1916) – foto: ro.wikipedia.org
Din punct de vedere militar, Campania anului 1916 a cuprins patru operații militare de nivel strategic, fiecare dintre acestea incluzând un număr de mari bătălii:
- Operația ofensivă în Transilvania;
- Operația de apărare pe frontul de sud (incluzând operația de nivel operativ-strategic de la Flămânda);
- Operația de apărare a trecătorilor din Munții Carpați;
- Operația de apărare a teritoriului Munteniei (incluzând operația de nivel operativ-strategic de apărare a Bucureștiului).
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
27 august 1918 - S-a nascut Leon Leviţchi, lingvist, filolog, shakespearolog român; (d.16.10.1991).
27 august 1920 - Nicolae Titulescu a fost numit delegat al României la Societatea Naţiunilor, alături de Thoma Ionescu şi Dimitrie Negulescu.
27 august 1928 - La Paris, 15 state au semnat Pactul Kellogg-Briand, de respingere a războiului.
Actul nu prevede nici o sancțiune împotriva celor care ar încălca pacea.
România a aderat la acest pact la 4 septembrie 1928.

Pactul Kellogg-Briand (27 august 1928): Calvin Coolidge, Herbert Hoover și Frank B. Kellogg, (în picioare), alături de reprezentanții guvernelor care au ratificat “Tratatul pentru renunțare la război” (Pactul Kellogg-Briand), în “Camera de răsărit” a Casei Albe – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Pactul Kellogg-Briand, cunoscut și ca Pactul de la Paris, după orașul în care a fost semnată această înțelegere pe 27 august 1928, a fost un tratat internațional “care milita pentru renunțarea la război ca instrument al politicii naționale”. Scopurile sale nu au fost atinse, dar a fost un pas înainte pentru dezvoltarea doctrinelor dreptului internațional.
Pactul a fost botezat cu numele secretarului de stat american Frank B. Kellogg și al ministrului de externe francez Aristide Briand, inițiatorii tratatului.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
27 august 1929 - S-a născut Ira Levin, scriitor; romanul care i-a adus recunoaşterea internaţională, “Rosemary’s Baby”, s-a vândut până în anul 1978, doar în SUA, în 5 milioane de exemplare şi a fost ecranizat de regizorul Roman Polanski.
27 august 1939 – Primul zbor al turboreactorului Heinkel He 178, primul avion cu reacție din lume.

Heinkel He 178 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Pe 27 august 1939, aeronava și-a efectuat primul zbor, cu doar câteva zile înainte ca Germania să invadeze Polonia.
Acest zbor, pilotat de Erich Warsitz, a durat doar șase minute și aproape s-a încheiat aproape de dezastru din cauza unei erori de judecată în timpul abordării de aterizare fără motor, dar a fost recuperat cu succes.
Warsitz a descris mai târziu zborul său revoluționar:
„Am mișcat ușor manetele de accelerație înainte. Pe măsură ce aeronava a început să se rostogolească, am fost inițial destul de dezamăgit de împingere, pentru că ea nu a tras în față așa cum făcuse 176, ci a plecat încet. 300 de metri se deplasa foarte repede. În ciuda mai multor încercări, nu am putut să retragă trenul de rulare pentru a-mi risca cu aterizarea, pierzând altitudinea prin alunecare laterală, am readus-o la atitudinea corectă chiar înainte de a ateriza, am făcut o aterizare minunată și am oprit imediat.”
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
27 august 1939 - Grigore Gafencu, ministrul de Externe al Romaniei, a declarat ministrului Germaniei la Bucureşti, W. Fabricius, că guvernul român este hotărât să păstreze neutralitatea “în orice conflict dintre Germania şi Polonia, chiar şi în cazul că Franţa şi Marea Britanie s-ar angrena şi ele în acest conflict”.
27 august 1943 - A murit Constantin Prezan, mareşal român , membru de onoare al Academiei Române; Şef al Marelui Stat Major în perioada 1918-1920, a coordonat planul campaniei din 1917 – bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz; (n. 1861).
Constantin Prezan (n. 27 ianuarie 1861, satul Sterianul de Mijloc, comuna Butimanu, plasa Snagov, județul Ilfov, în prezent în județul Dâmbovița – d. 27 august 1943, satul Schinetea, județul Vaslui) unul dintre mareșalii României, erou al Primului Război Mondial.
27 august 1950 - A murit scriitorul italian Cesare Pavese.
27 august 1955 - A apărut prima ediţie a Guinness Book of Records, având 198 de pagini.

Logo for Guinness World Records – foto: en.wikipedia.org
Ideea i-a aparţinut lui Sir Hugh Beaner, director comercial al Companiei Co Ltd., companie engleză producătoare de bere, într-o permanentă căutare de idei promoţionale. Guinness World Records, cunoscută până în anul 2000 ca The Guinness Book of Records este o carte de referință publicată anual, care conține o colecție recunoscută internațional de recorduri mondiale, atât performanțe umane cât și lucruri extreme ale lumii naturale.
Cartea în sine deține un record mondial, ca fiind cea mai bine vândută serie de carte care deține drepturi de copyright.
27 august 1958 - A încetat din viaţă fizicianul american Ernest Orlando Lawrence, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în 1939; (n. 8 august 1901).
27 august 1962 – NASA lansează misiunea spațială Mariner 2 către Venus. Pe parcurs ea descoperă vântul solar.
Programul Mariner a fost un program american de explorare planetară cu stații automate. Între 1962 și 1973 au fost lansate 10 sonde spre Marte, Venus și Mercur.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
27 august 1965 - A încetat din viaţă scriitorul Eusebiu Camilar, membru corespondent al Academiei Române: “Farmecul depărtărilor”, “Stejarul din Borzeşti”, “Povestiri eroice”; (n. 7 octombrie 1910).
27 august 1965 - A încetat din viaţă marele arhitect francez de origine elvetiana, Le Corbusier (Charles Edouard Jeanneret), urbanist, pictor şi teoretician al artei; în pictură, a iniţiat, împreună cu A. Ozenfant, curentul “purist” (1918); (n. 6 octombrie 1887).
27 august 1965 - A fost înfiinţată Universitatea din Craiova. Prin decizia nr.894 a Consiliului de Ministrii din 27 august, facultatile de Matematica, Chimie, Filologie, Economie, Electrotehnica, Agronomie, Horticultura au fost unite sub aceeasi administrare.
27 august 1970 - A încetat din viaţă actorul roman Ştefan Ciubotăraşu: “Valurile Dunării”, “Neamul Şoimăreştilor”; (n. 21 martie 1910).
27 august 1972 - S-a nascut la Brasov, Horia Brenciu, cântăreţ şi prezentator român de televiziune.
27 august 1975 - A murit imparatul Etiopiei, Haile Selassie I. A fost ultimul împărat al Etiopiei si a domnit intre anii 1930 – 1936 (cand tara sa a fost invadata de Italia fascista) şi 1941 pana in 1974, cand a fost inlaturat de la putere de o lovitura de stat militara.
27 august 1979 - Un atac cu bombă al Armatei Republicane Irlandeze (IRA ) l-a ucis pe vărul reginei Marii Britanii, lordul Louis Mountbatten, amiral britanic în cel de-al Doilea Război Mondial și alte trei persoane, în timp ce se afla în vacanță, pe iahtul său, în Sligo, Republica Irlanda.

Louis Mountbatten, Primul Conte Mountbatten de Burma – foto: ro.wikipedia.org
Louis Francis Albert Victor Nicholas Mountbatten, Primul Conte Mountbatten de Burma (25 iunie 1900 – 27 august 1979) a fost un amiral și om politic britanic, unchi al Prințului Filip, Duce de Edinburgh.
A fost ultimul vicerege al Indiei Britanice (1947) și primul Guvernator General al Indiei independente (1947-48).
Mountbatten a fost asasinat de Armata Republicană Irlandeză (IRA), care a pus o bombă în barca lui, la Mullaghmore, în Irlanda.
27 august 1982 - Hotărâre a Biroului Comitetului Executiv al CNEFS din Romania prin care se interzicea organizarea şi funcţionarea oricăror cercuri de yoga şi karate pe lângă sau în cadrul unităţilor sportive din ţara noastră. Hotărârea a fost abrogată la data de 16.01.1990, dupa Revoluția Anticomunistă din România (14 – 25 decembrie 1989).
27 august 1982 - Lansarea primului avion de linie Rombac 1-11- primul avion de transport de pasageri cu reacţie realizat în ţara noastră.
27 august 1985 - S-a nascut Alexandra Nechita, pictor american de origine română; este considerată un fenomen în lumea artei, fiind numită “micuţa Picasso”.
27 august 1989 - Marea Adunare Națională de la Chișinău a decis oficializarea limbii române și trecerea la alfabetul latin.
Marea Adunare Națională de la 27 august 1989 a fost o întrunire ce s-a ținut in Piața Victoriei din Chișinău (în prezent, Piața Marii Adunări Naționale), în contextul mișcării de renaștere națională de la sfârșitul anilor ’80 din RSSM.
Au participat aproximativ 750.000 de oameni (circa 1/6 din populația de atunci a republicii). În cadrul adunării a fost cerută declararea limbii române ca limbă de stat în RSSM, precum și trecerea la grafia latină.

Chisinau – Piața Marii Adunări Naționale – 1989
Sub impulsul Marii Adunări Naționale, peste două zile, pe 29 august 1989, s-au deschis lucrările celei de-a XIII sesiuni a Sovietului Suprem din RSSM, care a durat până pe 1 septembrie.
În rezultatul unor intense dezbateri avute cu oponenții din Sovietul Suprem, deputații românofoni au reușit să impună limba română ca limba de stat și adoptarea alfabetului latin.
Discuțiile cele mai aprinse au avut loc pe 31 august, cand s-a votat și cea mai mare parte a legislației privitoare la limba de stat și alfabet. Ulterior, ziua de 31 august a fost declarată sărbătoare națională în Republica Moldova.
27 august 1991 - Parlamentul de la Chișinău a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova. La cateva zile dupa puciul de la Moscova, Republica Moldova si-a proclamat independenta, dupa ce Parlamentul de la Chișinău a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova, votand LEGEA Nr. 691 din 27.08.1991, privind Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova. Guvernul si Parlamentul Romaniei au sprijinit acest act, recunoscand, imediat, noul stat romanesc. La 3.09.1991, prin decizia Parlamentului, România devenea primul stat care recunoaştea independenţa Moldovei.
27 august 1991 - Comunitatea Europeană recunoaşte independenţa ţărilor baltice: Estonia, Letonia şi Lituania.
27 august 2003 - Planeta Marte se află la cea mai mică distanţă de Terra din ultimii 60.000 de ani, trecând la aproape 55.758.006 km de Pământ.

Dimensiunile lui Marte, în comparaţie cu cele ale Pământului – foto; ro.wikipedia.org
Marte este, pornind dinspre Soare, a patra planetă a Sistemului Solar, a cărei denumirea provine de la Marte, zeul roman al războiului. Uneori mai este numită și „planeta roșie” datorită înfățișării sale văzută de pe Pământ. Culoarea roșiatică se explică prin prezența pe suprafața sa a oxidului de fier.
27 august 2007 - Zborul inaugural al primei linii aeriene a Vaticanului; aeronava a decolat din Cetatea Sfântă şi a zburat până în oraşul francez Lourdes. Invitatul special al acestui eveniment a fost cardinalul Camillo Ruini, fost şef al Congresului episcopilor italieni.
27 august 2008 - Georgia a decis să îşi reducă prezenţa diplomatică în Rusia, lăsând doar doi diplomaţi în funcţie la Moscova, ca ripostă la recunoaşterea de către Rusia a republicilor separatiste georgiene Abhazia şi Osetia de Sud.
27 august 2009 - A murit Serghei Mihalkov, scriitorul rus care a scris imnul sovietic sub Stalin şi apoi imnul Rusiei independente, tatăl cineaştilor Nikita Mihalkov şi Andrei Koncealovski (n. 13.03.1913); (n. 1912).