Maica Tereza (1910 – 1997) laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 1979

Saint Teresa of Calcutta; 1986 at a public pro-life meeting in Bonn, Germany - foto: ro.wikipedia.org

Saint Teresa at a pro-life meeting in 1986 in Bonn, West Germany

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Maica Tereza, născută Agnesë Gonxhe Bojaxhiu, (n. 26 august 1910, Skopje, Macedonia – d. 5 septembrie 1997, Calcutta, India), călugăriță catolică de origine albaneză care a fondat ordinul Misionarii Carității în Kolkata (Calcutta), India în 1950. Timp de peste 45 de ani, ea a îngrijit săracii, bolnavii, orfanii și muribunzii, conducând și extinderea Misionarilor carității, mai întâi în toată India, apoi și în alte țări.

Missionaries of Charity with the traditional sari – foto: en.wikipedia.org

A întemeiat ordinul „Misionarele Carității”. A primit Premiul Nobel pentru Pace în anul 1979. A primit D.D.h.c. (Doctor of Divinity honoris causa) de la Universitatea din Serampore. A fost beatificată de Biserica Catolică în 19 octombrie 2003. La 4 septembrie 2016 a avut loc canonizarea Fericitei Maici Tereza de Calcutta, la Vatican, în Piața Sfântul Petru.

Agnesë Gonxhe Bojaxhiu (Gonxhe însemnând boboc în albaneză) s-a născut în 26 august 1910, în Üsküb, Imperiul Otoman (acum Skopje, capitala Republicii Macedonia). Deși s-a născut în 26 august, ea considera că 27 august, ziua în care a fost botezată, era “adevărata ei zi de naștere.” Ea a fost cea mai mică dintre copiii familiei din Shkodër, Albania, având ca părinți pe Nikollë și Drana Bojaxhiu. Tatăl ei era implicat în politica albaneză. În 1919, după o întâlnire politică, în care Skopje era lăsată în afara Albaniei, el s-a îmbolnăvit și a murit, când Agnesë avea opt ani, pe vremea Imperiului Otoman. După moartea tatălui ei, mama ei a crescut-o ca romano-catolică.

Maica Tereza şi Ronald Reagan în 1985 – foto: ro.wikipedia.org

 

Citate:

“Omul este iraţional, ilogic, egocentric. Nu are importanţă, tu iubeşte-l.

Dacă faci bine, vor spune că ai scopuri ascunse. N-are importanţă, tu fă acel bine.

Dacă-ţi atingi propriile ţeluri, vei găsi prieteni falşi şi duşmani adevăraţi. Nu are importanţă, tu realizează-le.

Binele pe care îl faci, mâine va fi uitat. Nu are importanţă, tu să-l faci.

Onestitatea şi sinceritatea te fac vulnerabil. Nu are importanţă, tu fii deschis şi cinstit.

Ceea ce ai construit ani în şir poate fi distrus într-o clipă. Nu are importanţă, tu să construieşti.

Dacă îi ajuţi pe oameni, se vor ridica împotriva ta. Nu are importanţă, tu să-i ajuţi.

Dă lumii ce ai mai bun în tine şi lumea te va lua la bătaie. Nu are importanţă, tu dă ce ai mai bun în tine.”

Maica Tereza

 

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; youtube.com