Articole

Dezastrul ecologic de la Certej (30 octombrie 1971)

Certej (30 octombrie 1971) – Ruperea digului a dezlănţuit dezastrul

foto preluat de pe adevarul.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Dezastrul ecologic de la Certej a avut loc la data de sâmbătă 30 octombrie 1971, la ora 4:55 dimineața, fiind provocat de ruperea digului și alunecarea muntelui de steril din iazul de decantare al exploatării miniere Certej, Hunedoara.

În perioada de exploatare a iazului, între 1936 și 1971, au fost depozitate în el elemente de depunere complet diferite ca granulație, tasare și umiditate care au creat o falie de alunecare.

Digul s-a rupt pe o lățime de 80 de metri și din iaz au fost expulzați în câteva minute 300.000 de metri cubi de steril.

Valul acid de steril a înghițit într-un sfert de oră și a ras de pe fața pământului șase blocuri de locuințe cu 25 de apartamente fiecare, un cămin cu 30 de camere, șapte locuințe individuale și 24 de gospodării au fost distruse sau avariate. Dezastrul a provocat 89 de morți și 76 de răniți.

30 octombrie 1971, ora 5 dimineaţa, Certej. Halda de steril la marginea căreia fuseseră construite mai multe blocuri de locuinţe şi cămine pentru oamenii care lucrau în exploatările miniere de aur şi cupru din zonă s-a prăvălit peste cartierul muncitoresc  foto preluat de pe adevarul.ro

30 octombrie 1971, ora 5 dimineaţa, Certej. Halda de steril la marginea căreia fuseseră construite mai multe blocuri de locuinţe şi cămine pentru oamenii care lucrau în exploatările miniere de aur şi cupru din zonă s-a prăvălit peste cartierul muncitoresc
foto preluat de pe adevarul.ro

Cianura folosită în procesul de extracție, care se găsea în nămolul scurs, a ars hainele de pe victime. Toate cadavrele care au fost scoase din mâl erau goale. Deși la Primărie s-au înregistrat 82 de acte de deces, autoritățile au anunțat oficial la radio și televiziune un număr de 48 de morți, pentru a nu fi nevoite să declare doliu național.

30 octombrie 1971: Dezastrul de la Certej a ucis 89 de oameni foto preluat de pe adevarul.ro

30 octombrie 1971: Dezastrul de la Certej a ucis 89 de oameni
foto preluat de pe adevarul.ro

Statul comunist i-a despăgubit pe cei care au avut de suferit în urma tragediei de la Certej. Supraviețuitorii de la blocurile distruse au primit câte un apartament, iar cei cărora li s-au dărâmat casele au putut să-și ridice altele cu materiale de construcții primite de la autorități.

Cu numai o săptămână înainte de dezastrul de la Certej, ministrul minelor Bujor Almășan, împreună cu o comisie guvernamentală, au fost la Certej, unde au verificat iazul de decantare și au decis că acesta este încă funcțional, după care au aniversat cu mare pompă 225 de ani de minerit.

După un an de cercetări și audieri, ancheta a decis că tragedia este urmarea unor împrejurări ce nu puteau fi prevăzute. Nimeni nu a fost găsit vinovat pentru moartea celor 89 de victime ale accidentului.

articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

cititi despre Dezastrul ecologic de la Certej (30 octombrie 1971) si pe adevarul.ro

 

Incendiul din clubul Colectiv (30 octombrie 2015)

6 noiembrie 2015 – Moment de linişte la clubul Colectiv

foto realizat de Dan Mihai Balanescu
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; www.facebook.com

 

30 octombrie 2019 – 4 ani de la Colectiv – eveniment public · organizat de Rezistenta şi Corupția ucide

30 octombrie 2019 - 4 ani de la Colectiv - eveniment public · organizat de Rezistenta şi Corupția ucide - Credit foto - Alex Mihăileanu

30 octombrie 2019 – 4 ani de la Colectiv – eveniment public · organizat de Rezistenta şi Corupția ucide – Credit foto – Alex Mihăileanu

30 octombrie este data care a șocat un popor întreg și a arătat o țară incapabilă să aibă grijă de cetățenii ei.

Pe 30 octombrie 2015 au ars frați și surori, copii și părinți, prieteni și necunoscuți și, odată cu ei, vălul care acoperea mizeria din spitale și corupția din administrația românească.

Pe 30 octombrie se vor împlini 4 ani de când o parte dintre cei dragi ne-au părăsit sau au rămas mutilați pe viață.

Pe 30 octombrie 2015 ulciorul care mergea atât de des la apă s-a spart.

Pe 30 octombrie va așteptăm la un marș în memoria celor care au murit pentru că, în România, Responsabilitatea Personală nu a fost o Piedică în calea CORUPȚIEI.

Ne întâlnim în parcul din Piața Unirii și plecăm în marș spre Piața Bucur la 19:30.

 

24 octombrie 2019 – Filmările secrete făcute la Colectiv de pompieri și ascunse până azi publicului și procurorilor

Libertatea a intrat în posesia celor 20 de minute și 40 de secunde filmate chiar de către subofițerul care a însoțit primul echipaj ISU București Ilfov, ajuns la incendiul din clubul Colectiv.
Video de la incendiul Colectiv care au fost ținute secrete timp de patru ani.

 

22 octombrie 2019 - şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, s-a prezentat la sediul Parchetului General pentru a fi audiat ca martor într-un dosar disjuns din “Colectiv”, în legătură cu intervenţia autorităţilor şi acordarea îngrijirilor medicale la locul incendiului, dar şi modul în care a fost efectuat transferul răniţilor la spitale din străinătate.

Două zile mai târziu, în 24 octombrie 2019, Arafat a afirmat că după comemorarea victimelor de la Colectiv şi după alegerile prezidenţiale, îşi va prezenta punctul de vedere cu privire la înregistrarea video apărută în presă (cu primul echipaj ISU care a ajuns la locul tragediei de la clubul Colectiv) şi a menţionat că are “răspunsuri concrete la toate întrebările care au fost ridicate”. El a precizat că, în urma apariţiei în presă a imaginilor, a solicitat colegilor de la ISUBIF şi IGSU “să explice şi să răspundă public“, în cadrul unei conferinţe de presă, acuzaţiilor lansate la adresa celor care au intervenit şi a conducerilor celor două instituţii “în ce priveşte presupusă ascundere a imaginilor respective“.

 

6 octombrie 2019 - Filmul “Colectiv“, al cineastului Alexander Nanau, a câştigat premiul Golden Eye pentru cel mai bun documentar, la cea de-a 15-a ediţie a festivalului Internaţional de Film de la Zürich. În acest film, al cărui subiect este drama incendiului din clubul Colectiv şi problemele sistemului medical românesc, apar, printre alţii, Narcis Hogea, tatăl lui Alex Hogea, una dintre victimele de la Colectiv, ziaristul Cătălin Tolontan, dar şi medici de la Spitalul de arşi.

 

Incendiul din clubul Colectiv (30 octombrie 2015)

Incendiul din clubul Colectiv din București a avut loc în noaptea de vineri 30 octombrie 2015, în incinta unui club situat în Sectorul 4 din București într-o fostă hală a fabricii Pionierul. Incendiul s-a declanșat în timpul unui concert gratuit al trupei Goodbye to Gravity, cu ocazia lansării unui nou album, numit „Mantras of War”.

Conform datelor existente (cercetările se află în curs), focul a fost provocat de către artificiile folosite în timpul concertului, artificii care au dus la aprinderea buretelui poliuretanic (ușor inflamabil) folosit pentru antifonare de pe un stâlp al clădirii. Flăcările s-au extins foarte repede în tot clubul provocând leziuni – în unele situații cauzatoare de moarte, prin combustie, asfixie, intoxicații cu monoxid de carbon și alte gaze, unui număr semnificativ dintre participanții la concert. Amploarea evenimentului a determinat Ministerul de Interne să instituie Planul roșu de intervenție, iar Guvernul României a decretat trei zile de doliu național. Ca urmare a protestelor masive care au urmat incendiului, au demisionat pe 4 noiembrie 2015 Victor Ponta, împreună cu guvernul său, și primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat un număr de 64 de persoane. În afară de cele 26 de persoane decedate în incinta clubului și de una care a murit în drum spre spital, în faza inițială au fost identificate alte 186 de persoane rănite, din care 146 au fost spitalizate. În săptămânile de după incendiu au decedat alte 33 de persoane. A fost cel mai grav incendiu din România dintr-un club de noapte și cel mai grav accident din țară de după anul 1989, depășind după numărul de decese accidentul aviatic de la Balotești din 1995 în care au murit 60 de persoane

Intrarea principală a fostei fabrici Pionierul, în care se afla clubul de noapte Colectiv, păzită de polițiști - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Intrarea principală a fostei fabrici Pionierul, în care se afla clubul de noapte Colectiv, păzită de polițiști – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Clubul Colectiv unde a avut loc incendiul este situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7 din Sectorul 4 al Capitalei și funcționează din luna mai 2013 într-o hală veche din fosta clădire cu patru etaje a fabricii “Pionierul”. Acționarul principal al Colectiv Club SRL, firma care deține clubul este Alin George Anăstăsescu, acesta mai având alți doi asociați: Costin Mincu și Paul Cătălin Gancea.

Conform lui George Artur Găman, directorului general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX), autoritatea supremă în materii de medii explozive, clubul era construit din beton armat, fără ferestre, și învelit pe dinăuntru cu burete pentru antifonare, un material extrem de inflamabil, avea o singură ieșire, o ușă mică de 80 de centimetri. Pe tavan se aflau și grilaje din lemn de brad uscat, un material inflamabil. Clubul avea trei extinctoare mici, dar doar unul a fost folosit în încercarea de a stinge incendiul în stadiu incipient, însă nu era dotat cu sprinklere (stropitori de incendiu), care se declanșează automat în caz de incendiu. Reprezentantul firmei care s-a ocupat de antifonarea clubului Colectiv a declarat că patronii clubului au refuzat să cumpere material ignifug, întrucât era prea scump. Mai mult, cu o lună și jumătate înainte de eveniment, reprezentanții clubului ar fi spălat buretele de pe tavan, cel mai probabil cu substanțe inflamabile.

Clubul Colectiv își desfășura activitatea în baza declarației pe propria răspundere din 6 noiembrie 2014, depusă la Primăria Sectorului 4 din București, unde era menționat că clubul are o suprafață de 425 de metri pătrați și 80 de locuri pe scaun pentru consumatori. Ulterior S.C. Colectiv Club SRL a solicitat eliberarea acordului și autorizației de funcționare, iar Primarul Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a emis pe 14 ianuarie 2015 Acordul de funcționare nr. 3909/14.01.2015, respectiv Autorizația de funcționare nr. 369/14.01.2015 necesare desfășurării activității de către SC Colective Club SRL, aceste 2 acte fiind întocmite de Luminița Larisa Ganea de la Serviciului autorizări comerciale de la Primăria Sectorului 4, și avizate de Aurelia Iofciu, șefa acestui serviciu. La concertul de vineri seara, au fost prezente circa 350 de persoane, conform estimărilor participanților. Și la alte manifestări din clubul respectiv participaseră sute de persoane, cu mult peste numărul dat de 80 de locuri.

Secretarul de stat Raed Arafat a confirmat că Clubul Colectiv funcționa fără să aibă avizul pompierilor pentru securitatea la incendii și nici pentru spectacolul pirotehnic. Cu toate acestea, 2 ofițeri ISU București, George Petrică Matei și Antonia Radu, au fost de 3 ori la sediul Clubului Colectiv, fără a lua nicio măsură pentru siguranța clienților.

 

Trupa Goodbye to Gravity

Trupa Goodbye to Gravity - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Trupa Goodbye to Gravity – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Trupa de metalcore „Goodbye to Gravity” a fost fondată în 2011 și îi avea în componență pe Andrei Găluț (voce), Mihai Alexandru (chitară), Bogdan Lavinius Enache (tobe), Vlad Țelea (chitară) și Alex Pascu (bas).

Pe 29 octombrie 2015 pe Facebook trupa Goodbye to Gravity a anunțat că își lansează albumul „Mantras of War” în Clubul Colectiv și că intrarea va fi liberă, iar accesul publicului în club se va face începând cu ora 20:30. Cu această ocazie, „astronauții” au pregătit un show memorabil, cu invitați speciali și multe alte surprize.

În timpul incendiului din seara zilei de 30 octombrie și-au pierdut viața chitariștii Mihai Alexandru și Vlad Țelea. Bogdan Enache, toboșarul trupei a murit pe 8 noiembrie 2015 la scurt timp după ce avionul cu care era transferat de la Spitalul de Arși către o clinică din Zurich din Elveția s-a întors pe aeroportul din Otopeni, deoarece acesta intrase în stop cardiorespirator.

Basistul Alex Pascu, cu arsuri pe 70% din corp, a fost spitalizat în stare gravă la Spitalul Floreasca, unde a fost intubat și a suferit două intervenții chirurgicale. Pe 11 noiembrie a fost transferat de la Spitalul Floreasca la o unitate sanitară din Franța, însă a murit pe aeroport, la Paris, unde aeronava a aterizat înainte de ora 19.30.

Solistul Andrei Găluț a suferit arsuri pe 45% din suprafața corpului (pe mâini, față și umăr), arsuri ale căilor respiratorii și o puternică intoxicație cu fum; a fost inițial internat în stare gravă la Spitalul Elias din Capitală unde a fost traheostomizat și ventilat mecanic. Sâmbătă, 7 noiembrie 2015, a fost transferat în Olanda, unde a fost internat la secția de terapie intensivă Rode Kruis Ziekenhuis – Beverwijk Ward (Spitalul Crucii Roșii din Beverwijk).

‘ format=’16-9′ width=’16′ height=’9′]

 

Incendiul

Vineri seara pe 30 octombrie 2015 s-au adunat circa 400 de fani rock la Clubul Colectiv, unde formația de metal rock „Goodbye to Gravity” își lansa cel de-al doilea album, „Mantras of war”. Organizatorii anunțau un spectacol inedit, un show de lumini, efecte pirotehnice, decoruri special create și alte surprize. Printre cei care veniseră la concert se aflau numeroși artiști, fotografi, jurnaliști, arhitecți, studenți, dar și cetățeni străini și câțiva minori.

La ora 21:00 a început concertul. Timp de o oră și jumătate, formația „Goodbye to Gravity” a interpretat cele 9 piese de pe noul album și altele mai vechi.

La ora 22:30 altă piesă din concert se lansează cu efectele pirotehnice. Artificiile din clubul Colectiv au fost instalate de 2 pirotehniști autorizați angajați ai firmei Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Viorel Zaharia și Marian Moise. Show-ul pirotehnic era asigurat de Marian Moise care se afla în club. Artificiile se pare că nu au fost puse la distanța corespunzătoare față de stâlpul capitonat cu burete. Erau numai 3 metri între scenă și stâlp, iar jerba de scântei, aruncată cu forță de la 2 artificii, ajunge la unul dintre stâlpii schelei tehnice, care deservea scena, și el ia foc. Scânteile rezultate de la acest stâlp sunt orientate direct către alt stâlp de susținere al imobilului, aflat pe partea stângă a scenei în imediata apropiere a ei. Stâlpii erau acoperiți cu un strat de burete (ușor inflamabil) pentru izolare fonică. Andrei Găluț încercă să facă o glumă: „asta nu era prevăzut în program” și cere, pe un ton foarte calm, un extinctor pentru a stinge focul. Un bodyguard al clubului încercă să stingă focul cu un extinctor. Un grup de 50-70 de oameni au părăsit preventiv clubul. La început nimeni nu s-a panicat.

La ora 22:32 este înregistrat primul apel la 112. Focul se extinde rapid de la stâlpul de susținere la tavanul acoperit cu fâșii de lemn de brad și cu burete neignifug. Fâșiile de lemn incandescente din tavan se prăbușesc peste cei rămași înăuntru. Flacăra devine violentă și arde antifonajul poliuretanic de pe pereți, scena, decorul. Schela cu echipament pirotehnic se prăbușește în flăcări și a prinde sub ea tinerii aflați lângă scenă. Încăperea se umple cu fum dens înecăcios. Distracția devine un coșmar, apar urlete și panică. Clubul se transformă într-o capcană mortală. Mulțimea se calcă în picioare, îndreptându-se spre singura ieșire disponibilă, o ușă mică de 80 de centimetri lățime. O alta ieșire, blocată, cedează sub presiunea mulțimii speriate. Apar primele victime arse, sufocate sau intoxicate cu gaze emanate (monoxid de carbon, cianuri). Bucureștenii care locuiesc în zona Pieței Bucur sunt primii care intervin pentru salvarea victimelor și cară apă din case. O parte din participanți, scăpați fără arsuri, se stropesc cu apă și încercă să intre înapoi în club pentru a-și salva prietenii.

La ora 22:40 o mulțime agitată de oameni dezorientați și cu fețe îngrozite, mulți cu arsuri, ies din Clubul Colectiv, țipând după ajutor. Alți tineri mai puțin afectați, aleargă după taxiuri sau mașini. La 22:42 primele două ambulanțe și mașini de pompieri ajung la clubul Colectiv. Incendiul este stins repede, însă pompierii găsesc înăuntru mai multe trupuri carbonizate. Personalul medical din ambulanțe și cel de garda de la Maternitatea Bucur, aflată la câțiva metri de clubul Colectiv, acordă primul ajutor persoanelor grav afectate și celor aflați în stop cardiorespirator, victimele fiind resuscitate în stradă. Cei arși, mulți fără haine, unora le curgea pielea și carnea, blochează ambulanțele, implorând să intre mai mulți într-o ambulanță. Câțiva tineri cu arsuri foarte grave decedează pe caldarâm, în ciuda eforturilor echipajelor de resuscitare. În următoarele minute, ajung la locul incendiului peste 20 de ambulanțe. Victimele incendiului sunt transportate într-o primă fază la Spitalul Universitar.

La 23:15 apar primele știri pe televiziuni despre incidentul de la clubul Colectiv; se vorbește inițial despre o explozie cu mai mulți răniți și morți, ulterior apar informații mai precise: este vorba despre un incendiu violent. Sosesc părinții, rudele și prietenii la locul incendiului care vor sa afle informații despre victime. La 23:30 poliția izolează un perimetru de câteva străzi în jurul clădirii clubului. Străzile sunt pline de mașini de intervenție, pompieri și ambulanțe.

La 23:55 Raed Arafat face o scurtă declarație de presă: un incendiu cu mai mulți răniți și 18 morți. La 00:08 ministrul de interne Gabriel Oprea anunță că numărul de decese a ajuns la 25. Este pus la dispoziția rudelor persoanelor aflate în club un număr de telefon pentru a primi informații. La 00:50 apar la fața locului 4 dube ale Institutului de Medicină Legală pentru a prelua cadavrele întinse pe paleții de lemn din fața clubului. La 1:00 ultimii răniți sunt transportați de ambulanțe sau de mașinile prietenelor către spitale Floreasca, Universitar și Spitalul de Arși. În total, peste 500 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne și ale Ministerului Sănătății — echipaje medicale, pompieri, jandarmi și polițiști — au intervenit pentru salvarea răniților și stingerea incendiului. Echipajele de intervenție au acționat cu 75 de autospeciale ale ISU București-Ilfov, dintre care 2 spitale mobile, 57 de autospeciale SMURD și ambulanțe, 11 echipaje cu apă și spumă, 3 echipaje de descarcerare, 3 echipaje pentru transport victime multiple, 2 echipaje cu autoscări, la care s-au adăugat mașini ale Poliției și Jandarmeriei care au asigurat fluidizarea traficului pentru deplasarea ambulanțelor. Martorii incendiului povestesc ce au văzut când participanții de la concert a năvălit afară: “film de groază”, “oameni care umblau ca în filmele cu zombi”, “oameni arși, fără păr pe cap”.

La 2:00 ministrul de interne Gabriel Oprea comunică un nou raport despre incendiu: 27 de morți și 140 de răniți. La 3:00 zona incidentului se eliberează de curioși, rămân câțiva polițiști care păzesc intrarea în club, ca să nu fie distruse probele care vor face obiectul anchetei.

 

Victimele

Potrivit lui Raed Arafat, secretar de stat în MAI, cel puțin 30 de oameni au decedat și este posibil să se dubleze numărul deceselor din rândul celor răniți în incendiul din Clubul Colectiv, 90 de pacienți aflându-se în stare gravă sau critică.Victimele au arsuri grave la nivelul pielii, dar mai ales la nivelul traheei și plămânului, și există riscul că ele vor sucomba. Mulți au fost afectați nu numai de arsuri, ci și de intoxicația cu fum, monoxid de carbon sau alte gaze toxice emanate (mai ales cianuri) rezultate din arderea materialelor (bureți, mobilă etc) din club. De asemenea, multe persoane au fost rănite din cauză că au căzut și au fost călcate de alții.

Printre cele 64 de persoane decedate se numără cei doi chitariștii ai formației Goodbye to Gravity, Vlad Țelea și Mihai Alexandru, dar si Alex Pascu (bas) si Bogdan Lavinius (tobe).

Alte 184 de persoane, cea mai mare parte fiind tineri, au fost rănite, dintre care 146 au avut nevoie de spitalizare imediată. Printre răniți se află 4 persoane străine: 2 spanioli, un german și 1 olandez. Singurul supravietuitor al trupei Goodbye to Gravity a fost Andrei Galut, acesta fiind grav ranit. Adrian Despot, liderul trupei Vița de Vie, a fost de asemenea rănit în incendiu.

În dimineața zilei de sâmbătă, la Institutul Național de Medicină Legală (INML) 17 persoane din cei 27 de decedați nu erau identificate, deoarece cele mai multe nu aveau acte de identitate asupra lor. Duminică toate persoanele decedate au fost identificate la INML. Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ) a precizat duminică că un număr de 29 de persoane internate în spitale din capitală nu erau încă identificate, în timp ce identitatea altor 38 de răniți era stabilită.

Răniții au fost internați la mai multe spitale din București, cei mai mulți la Spitalul Floreasca (50), Spitalul de Arși (27), Spitalul Bagdasar (24), Spitalul Universitar (25). Alți răniți au ajuns la Spitalul Militar, la Elias, Colțea, Pantelimon, Sf. Ioan, dar și la Spitalul Județean Ilfov. Raed Arafat a precizat că din cauza numărului mare de victime la unele spitale nu mai existau paturi, iar răniții au fost redirecționați la alte unități spitalicești. De asemenea, la spitalele unde au fost internate victimele incendiului au fost aduse aparate de ventilație care nu erau folosite în alte unități. Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, și managerul Spitalului Militar Central, Florentina Ionița-Radu, au solicitat presei să transmită cetățenilor să doneze sânge etapizat și să nu aglomereze centrele de transfuzii, precizând că necesarul de plasmă și sânge pentru victimele incendiului de la Club Colectiv este asigurat în momentul de față și că efortul trebuie conservat pentru zilele următoare, iar de donare de piele nu e nevoie deocamdată.

Potrivit Ministerului Sănătății, pe 10 Noiembrie 2015, erau internați în spitalele din țară 76 de răniți, din care 24 se aflau în stare critică și gravă, iar în clinicile din străinătate erau internați 29 de răniți. La clinicile din străinătate au fost trimiși în total 35 de pacienți, dintre care 6 au decedat. Astfel în Austria se aflau internați 2 persoane în stare stabilă, în Belgia– 8 persoane în stare stabilă, în Olanda– 8 persoane, din care 2 au decedat, iar 6 erau în stare stabilă, în Germania – 2 persoane care au plecat pe cont propriu, în Marea Britanie – 9 persoane, din care 2 au decedat, în Norvegia – 1 persoană stabilă, în Israel – 3 persoane, din care o persoană a decedat, o persoană în stare stabilă și 1 persoană în stare instabilă, în Elveția – 1 pacient.

Claudiu Petre și Adrian Rugină au fost decorați post-mortem în grad de Cavaler de Președintele României, Klaus Iohannis, „în semn de apreciere pentru curajul, altruismul și dăruirea de care au dat dovadă în timpul tragicului eveniment de la Clubul Colectiv, încercând salvarea mai multor vieți cu prețul sacrificiului suprem”.

Mii de bucureșteni au donat sânge pentru victime. Medicii și asistentele din spitalele la care au ajuns răniții au rămas 3 zile și 3 nopți în spital, venind la serviciu inclusiv medici pensionați sau aflați în concediu maternal. Milioane de români s-au solidarizat pe paginile de socializare cu victimele incendiului și familiile lor, iar mii de oameni au aprins o lumânare sau au depus flori la fața locului. Acțiuni de comemorare au avut loc și la Chișinău, în fața Ambasadei României în Republica Moldova În săptămâna de după incendiu, doritorii să doneze sânge au făcut cozi la centrele de transfuzie din Chișinău, Bălți și Cahul, iar Ministerul Sănătății a dispus transportarea a 700 litri de sânge spre spitalele din București

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Ancheta

A fost declanşată o anchetă în urma căreia cei trei patroni de la clubul Colectiv, Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, au fost trimişi în judecată, la 28 aprilie 2016, fiind acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată Daniela Niţă, patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist). Au mai fost deferite justiţiei persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.

În rechizitoriul care a însoţit dosarul de trimitere în judecată a patronilor, procurorii arată că patronii clubului Colectiv “au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului”.

Daniela Niţă, patroana firmei de artificii, a fost acuzată că, în calitate de administrator al SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, a procurat de la societatea Enigma Firework Limited din Bulgaria produse pirotehnice “fântână de scenă”, neînsoţite de fişe tehnice, care, în conformitate cu instrucţiunile de utilizare redate în limba bulgară pe eticheta fiecărui produs, dar netraduse, trebuie utilizate numai în spaţiu deschis şi amplasate în poziţie verticală, pe un suport stabil şi plat şi, în aceste condiţii, fără efectuarea vreunui minim instructaj privind modul de folosire al produselor pirotehnice şi fără un instructaj privind noul loc de muncă (incinta clubului Colectiv), se mai arăta în rechizitoriu.

Fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost trimis în judecată, la 5 mai 2016, fiind acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, provocând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale sectorului 4 al municipiului Bucureşti. Au mai fost deferite justiţiei alte trei persoane din cadrul Primăriei sectorului 4: Aurelia Iofciu, şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior, şi Ramona Sandra Moţoc, referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu.

La 27 iulie 2016, Marian Moise, unul dintre cei doi pirotehnişti (alături de Viorel Zaharia) care au montat artificiile în clubul Colectiv, a fost pus sub control judiciar de procurorii Parchetului General, fiind acuzat că nu a luat toate măsurile de prevenire a unui incendiu, deşi avea pregătire de specialitate şi avizele necesare, dând dovadă de “gravă neglijenţă”. Acesta nu ar fi luat măsuri de limitare şi de asigurare a perimetrului posibil incandescent şi nici nu a asigurat prezenţa unor extinctoare în imediata apropiere, ceea ce ar fi putut duce la evitarea propagării incendiului.

O lună mai târziu, la 29 august 2016, Marian Leuşteanu, unul dintre supravieţuitorii tragediei de la Colectiv, a fost audiat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi s-a constituit parte civilă în dosar. Tribunalul Bucureşti a respins, la 14 octombrie 2016, toate cererile şi excepţiile invocate de fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, instanţa dispunând începerea judecării pe fond în dosarul Colectiv. De asemenea, instanţa a constat legalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii DNA.

La 28 octombrie 2016, procurorii militari din DNA au dispus trimiterea în judecată, în dosarul Colectiv, a Antoninei Radu şi a lui George Petrică Matei, la data faptelor ofiţeri-inspectori de prevenire cu gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti – Ilfov. DNA a precizat că, în perioada septembrie 2014 – 30 octombrie 2015, cei doi ofiţeri ISU, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu bună ştiinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce decurgeau din conţinutul prevederilor legale privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor, deşi au luat cunoştinţă şi au constatat că acel club din Bucureşti (care până la data de 6 octombrie 2014 a funcţionat ca persoană juridică SC Music Hall SRL Bucureşti, iar după această dată ca persoană juridică SC Colectiv Club SRL Bucureşti) desfăşura activităţi specifice fără a deţine aviz/autorizaţie de securitate la incendiu.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

29 octombrie 2018Raul Patrascu – A fost Consilier de stat la Guvernul României

 

30 octombrie 2018 - Vlad Voiculescu – A fost Government Minister la Ministerul Sănătăţii - România – LIVE la #DigiFM

 

30 octombrie 2018Pavel Popescu – Member of the Parliament la Parlamentul Romaniei Camera Deputatilor

 

30 octombrie 2018Oana Gheorghiu – Vice President la Daruieste Viata

Ion C. Frimu (1871 – 1919) militant socialist și fruntaș al Partidului Social-Democrat

Ion C. Frimu (1871 – 1919)

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Ion Costache Frimu (n. 4/16 octombrie 1871, comuna Bârzești, județul Vaslui; d. 19 februarie 1919, Închisoarea Văcărești) a fost un militant socialist și fruntaș al Partidului Social-Democrat, care a murit în urma bătăilor suferite în închisoare, ca urmare a participării sale la manifestațiile muncitorilor tipografi din decembrie 1918.

 

Biografie

Ion Costache Frimu s-a născut la data de 4/16 octombrie 1871 în comuna Bârzești (județul Vaslui). Era de profesie tâmplar. La 31 martie 1893, a fost fondat, la București, Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR). Din conducerea acestuia făceau parte Ioan Nădejde, Vasile G. Morțun, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Ion C. Frimu, Mihail Gheorghiu-Bujor, Cristian Racovski, Dimitrie Marinescu, Gheorghe Cristescu și Ilie Moscovici.

Ion Costache Frimu (n. 4/16 octombrie 1871, comuna Bârzești, județul Vaslui; d. 19 februarie 1919, Închisoarea Văcărești), militant socialist și fruntaș al Partidului Social-Democrat, care a murit în urma bătăilor suferite în închisoare, ca urmare a participării sale la manifestațiile muncitorilor tipografi din decembrie 1918 - foto preluat de pe psdm.ro

Ion Costache Frimu - foto preluat de pe psdm.ro

În decembrie 1896, a fost înființată Uniunea Sindicatelor Breslelor, un eveniment de cea mai mare importanță pe linia centralizării organizațiilor sindicale muncitorești, I. C. Frimu fiind ales în anul 1898 președinte al acestei uniuni sindicale. În 1899 PSDMR s-a destrămat, prin ruperea mai multor aripi (printre care și cea lui Vasile G. Morțun), iar cluburile muncitorești au fost desființate, cu excepția clubului de la București, în cadrul căruia au continuat să activeze lideri socialiști ca I.C. Frimu, C.Z. Buzdugan și Cristian Racovski.

A înființat și a făcut parte din conducerea revistei „România muncitoare” și a Uniunii Socialiste din România (1907). În martie 1905, Frimu a pus bazele Sindicatului Tâmplarilor din București, fiind ales ca președinte al acestuia.

La 31 ianuarie 1910 a fost înființat, la București, Partidul Social Democrat Român (PSDR), ai cărui lideri au fost aleși I. C. Frimu, Mihail Gheorghiu-Bujor, dr. Cristian Racovski, Dimitrie Marinescu și Constantin Vasilescu. În anul 1911 Frimu a intrat în legătură cu liderul comunist rus Vladimir Ilici Lenin. În timpul primului război mondial, a fost delegat la cea de-a treia Conferință a internaționaliștilor împotriva războiului din septembrie 1917 de la Stockholm.

După primul război mondial și ca urmare a sărăciei de după încetarea ostilităților, influența Revoluției din Octombrie s-a extins și în România. După un articol publicat de Cristian Racovski în ziarul „România muncitoare” în care declara că „cucerirea Basarabiei sau a Transilvaniei trebuie osândită de noi”, au fost declanșate mai multe manifestații muncitorești, în care, pe lângă revendicările salariale și cererea de condiții de muncă mai bune pentru muncitori, s-au cerut și schimbări politice. Prin aceste manifestații s-a încercat declanșarea unei lupte a muncitorilor români pentru detronarea regelui și alungarea de la putere a clasei politice „burghezo-moșierești”.

 

Manifestația muncitorească din 13 decembrie 1918

La 6 decembrie 1918, muncitorii tipografi de la atelierele grafice Sfetea și „Minerva” au declarat grevă pentru a obține condiții mai bune de muncă și viață (salarii mărite, ziua de muncă de 8 ore ș.a.). Revendicările lor nefiind satisfăcute, toți tipografii din capitală au anunțat grevă, care a fost stabilită la interval de o săptămână.

La data de 13/26 decembrie 1918, a avut loc o mare manifestație socialistă a muncitorilor din București, principalii organizatori ai acesteia fiind Cristian Racovski, tipografii Iancu Luchwig și Sami Steinberg, cizmarul Marcus Iancu, corectorul Marcel Blumenfeld, Ilie Moscovici, I.C. Frimu, Gheorghe Cristescu, D. Pop și alții.

În acea zi, cei aproape 600 de muncitori tipografi din capitală au încetat lucrul și s-au îndreptat spre Ministerul Industriei și Comerțului, însoțind delegația pe care au desemnat-o să prezinte revendicările lor. Cu muncitorii tipografi, s-au solidarizat și muncitorii de la alte fabrici și uzine din București. Manifestanții au scandat lozincile „Jos armata! Jos regele! Trăiască Republica!”. Manifestația trebuia să aibă loc în fața Teatrului Național.

În momentul în care coloanele de muncitori au ajuns în Piața Teatrului Național, au fost întâmpinate de forțele de ordine, formate din Regimentul 9 Vânători de munte, Poliție și Jandarmerie, comandate de prefectul de poliție generalul Ștefănescu și de șeful garnizoanei București, generalul Mărgineanu. Forțele de ordine se grupaseră pe strada Ion Câmpineanu, în Pasajul Român, comandamentul fiind instalat în sediul secției de poliție din pasaj. Din pasaj, generalul Mărgineanu a telefonat primului ministru Ion I.C. Brătianu cerându-i autorizația de a interveni împotriva demonstranților.

Forțele de ordine au intervenit cu focuri de armă, în Piața Teatrului Național rămânând 16 morți și zeci de răniți din rândurile muncitorilor. Ulterior, după preluarea puterii, propaganda comunistă a susținut că au fost 102 morți și sute de răniți, care nu au fost înregistrați de istoriografia oficială. Personalități marcante ale vieții culturale, artistice și politice ca Ion Slavici, Nicolae Tonitza, Gala Galaction, au condamnat cu asprime actul represiv al guvernului. Au fost arestați sute de muncitori, membri ai mișcării sindicale și ai Partidului Socialist, care au fost schingiuiți.

Omul politic Ion Gh. Duca, care era în acel moment membru al guvernului, arăta că poliția „a arestat pe toți fruntașii mișcării și i-a bătut atât de crunt, încât unul dintre socialiștii mai de vază, Frimu, a murit peste câteva zile de pe urma rănilor dobândite”.

 

Procesul și moartea lui I.C. Frimu

Ministrul de Interne, George G. Mârzescu, și-a justificat ordinul dat forțelor de ordine de a trage în plin declarând că greviștii erau ațâțați de agenți bolșevici. Printre cele 52 de persoane arestate sub învinuirea de crimă „contra siguranței statului, complot contra statului” și „provocare de rebeliune și ofensă adusă M.S. Regelui” se aflau și activiști comuniști, infiltrați în rândul social–democraților la ordinul bolșevicilor de la Moscova, între care Alecu Constantinescu, Jaques Konitz, Alexandru Bogdan și I.S. Dimitriu.

Demonstrație la funerariile lui  Ion C. Frimu - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Demonstrație la funerariile lui Ion C. Frimu – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Maiorul V. D. Chiru, comisarul regal, a subliniat în rechizitoriul său că manifestatia de la 13 decembrie se dorea a fi semnalul declanșării revoluției bolșevice în România, iar greva tipografilor era doar un pretext ce urma să fie speculat de comuniști. Un manifest descoperit de polițiști la Clubul Socialist prezenta planul declanșării revoluției: „Revoluția nu mai poate fi oprită. Un fluier de sirenă numai, un strigăt: La Arme! Și sute de mii de muncitori și muncitoare vom năvăli pe străzi, vom ridica din trăsuri și tramvaie baricade, vom pune în mișcare tunurile, mitralierele, puștile, grenadele, vom ocupa ministerele, polițiile, poștele, telegrafele, gările, cazărmile și vom pune mâna pe conducerea Statului!“ .

La procesul intentat muncitorilor arestați, pe banca apărării s-au aflat avocații socialiști Constantin Titel Petrescu, Constantin Mille, Radu Rosetti, Toma Dragu și N.D. Cocea. În timpul procesului, comisarul regal nu a putut aduce dovezi în sprijinul rechizitoriului spre a susține încadrările juridice, decât împotriva agitatorilor comuniști, pe care Curtea Marțială i-a condamnat la 5 ani închisoare, ceilalți muncitori fiind achitați în februarie 1919.

I. C. Frimu, care fusese învinuit de instigare, a murit în Închisoarea Văcărești la data de 6/19 februarie 1919 în urma bătăilor și schingiuirilor poliției la care fusese supus în arest și a bolii căpătate în închisoare. Mii de muncitori au participat la înmormântarea sa, cerând pedepsirea asasinilor lui Frimu. Liderul socialist Constantin Titel Petrescu îl caracteriza pe I.C. Frimu drept “acel admirabil exemplar omenesc de onestitate, bunătate, omenie“.

După preluarea puterii de către Partidul Comunist Române, rămășițele pământești ale lui I. C. Frimu au fost mutate în Mausoleul din Parcul Carol, în semicercul din jurul monumentului. Frimu a fost considerat erou al „mișcării muncitorești” din România. Numele său a fost dat uzinelor din Sinaia și mai multor străzi din principalele orașe ale României.

În anul 1991, mausoleul a fost dezafectat, iar osemintele lui I. C. Frimu au fost mutate în Cimitirul “Sf. Vineri” din cartierul Grivița.

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org

Echinocțiul

Poziţia Terrei punând în evidenţă orientarea sa în raport cu razele Soarelui în timpul unui echinocţiu 

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; www.astro-urseanu.ro

 

Echinocțiul (numit și echinox) este momentul când ziua și noaptea sunt egale în orice loc de pe Pământ, datorită faptului că Soarele, în mișcarea sa aparentă pe cer, se află exact pe ecuatorul ceresc. Punctele de intersecție ale eclipticii (traiectoria mișcării aparente a Soarelui pe sfera cerească) cu ecuatorul ceresc se numesc puncte echinocțiale. Punctele echinocțiale își schimbă poziția pe ecliptică din cauza fenomenului de precesie.

Echinocțiul are loc de două ori pe an. Prima dată este momentul când Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera cerească sudică în cea nordică, în jurul datei de 21 martie, reprezentând echinocțiul de primăvară în emisfera nordică și echinocțiul de toamnă în cea sudică. Acest punct de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc se numește punctul vernal. Punctul vernal este folosit pentru definirea coordonatelor astronomice ecuatoriale. Datorită faptului că punctul se deplasează pe ecliptică, coordonatele se definesc pentru poziția punctului într-un anumit an, de exemplu 1950,0 sau 2000,0.

În această zi Soarele trece exact la zenit pe ecuatorul terestru.

Schemă care indică orientarea aproximativă a Pământului în raport cu Soarele la solstiţiul din iunie (stânga), echinocţiul din septembrie (jos), solstiţiul din decembrie (dreapta) şi echinocţiul din martie (sus) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Schemă care indică orientarea aproximativă a Pământului în raport cu Soarele la solstiţiul din iunie (stânga), echinocţiul din septembrie (jos), solstiţiul din decembrie (dreapta) şi echinocţiul din martie (sus) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Echinocțiul de primăvară

Dupa „Mărțișor”, „Babe” și „Mosi”, după “zăpada mieilor”, când calendaristic deja am pășit în anotimpul primăverii deși luna martie se dovedește a fi destul de capricioasă, ne apropiem de momentul echinocțiului de primăvară, ce marchează începutul primăverii astronomice. El se produce în jurul datei de 20 martie când longitudinea astronomică a acestuia revine la valoarea de zero grade.
După cum este cunoscut, mișcarea aparentă a Soarelui pe sfera cerească, determinată de mișcarea reală a Pământului pe orbita sa, generează pentru latitudinile noastre inegalitatea duratei zilelor și nopților la diferite epoci ale anului, datorită poziției aproximativ fixe în spatiu a axei de rotație a Pământului, precum și a înclinării sale față de planul orbitei acestuia. Astfel, pe sfera cerească, Soarele parcurge în decurs de un an un cerc mare numit ecliptica (ce marchează de fapt planul orbitei Pământului), care face cu ecuatorul ceresc un unghi de 23° 27′ .

La momentul echinocțiului de primăvăra Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală. Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mițcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilelor cu cea a nopților, indiferent de latitudine. La latitudinile țării noastre, pentru care putem considera valoarea medie de 45°, această cifră reprezintă ți valoarea medie a înălțimii Soarelui deasupra orizontului la momentul amiezii. Totodată, la data respectivă, Soarele răsare în punctul cardinal est și apune în punctul cardinal vest.

Începând de la aceasta dată, durata zilei (față de cea a nopții) va fi în continuă creștere, iar cea a nopții (față de cea a zilei) în scădere, până la data de 21 iunie, când va avea loc momentul solstițiului de vară.

Evident, descrierea de mai sus este valabilă doar pentru latitudinile nordice ale Terrei. În emisfera sudică a Pământului fenomenul trebuie interpretat invers, astfel ca în regiunile respective acest moment marchează începutul toamnei astronomice. Totodată, în regiunile polare, în emisfera nordică începe lunga zi polară, iar in cea sudică începe noaptea polară, ce vor dura, fiecare, câte 6 luni.

Iluminarea planetei la echinocțiul de primăvară - fioto preluat de pe www.astro-urseanu.ro

Iluminarea planetei la echinocțiul de primăvară – fioto preluat de pe www.astro-urseanu.ro

 

Al doilea echinocțiu al anului este momentul când Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera cerească nordică în cea sudică, în jurul datei de 23 septembrie, reprezentând echinocțiul de primăvară în emisfera sudică și echinocțiul de toamnă în emisfera nordică. Punctul de intersecție din acest moment al eclipticii cu ecuatorul ceresc se numește punctul autumnal.

 

Echinocțiul de toamnă

Ca în fiecare an, la începutul ultimei decade a lunii septembrie atenția ne este îndreptată spre momentul în care pașim în toamna astronomică. Acesta este momentul echinocțiului de toamnă, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°.

Punctul echinocțiului de toamnă, numit și „punct autumnal” , se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (ce reprezintă proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică. Aflându-se deci la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților. Singurele excepții le întâlnim în regiunile polare, în zona polului nord incepând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocțiului de primavară.

În emisfera sudică a Pământului, data de 22 septembrie marchează începutul primaverii.

La latitudinile tarii noastre, în aceste zile Soarele va culmina la amiază la o înălțime medie de 45°, ceea ce reprezintă jumătatea distanței unghiulare dintre zenit si orizont.

Începând de la această dată, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopților să crească, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstițiului de iarnă.

Iluminarea planetei la echinocțiul de toamnă - fioto preluat de pe www.astro-urseanu.ro

Iluminarea planetei la echinocțiul de toamnă – fioto preluat de pe www.astro-urseanu.ro

 

Etimologie

Termenul românesc echinocțiu are etimologie dublă: împrumut din latinul æquinoctium, care este format prin compunere, din lat. æquus: „egal” cu lat. nox, noctis: „noapte”, precum și împrumut din franceză: équinoxe care provine din același cuvânt latinesc æquinoctium Aceasta, pentru că la echinocțiu ziua și noaptea au durate egale.

Astfel, echinocțiul de primăvară (sau vernal) descrie echinocțiul din martie în emisfera nordică, în timp ce echinocțiul din septembrie pe cel din emisfera sudică.

 

Linia echinocțiului

Linia echinocțiului sau linia echinocțială este dreapta de intersecție a planului eclipticii (care este aceea a orbitei Pământului) cu planul ecuatorului ceresc (care este cel al ecuatorului terestru). Ea este perpendiculară pe linia solstițiilor sau linia solstițială.

Un echinocțiu sau punct echinocțial este unul din cele două puncte de intersecție ale liniei echinocțiale cu sfera cerească.

 

articole preluate de pe ro.wikipedia.org; www.astro-urseanu.ro

Alexander Schmorell (1917 -1943), membru al grupului de rezistență antinazistă “Trandafirul Alb”

Alexander Schmorell (1917 -1943)

foto preluat de pe spartacus-educational.com
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Alexander Schmorell (n. 16 septembrie 1917, Orenburg, Rusia – d. 13 iunie 1943, München) a fost unul din membrii grupului de rezistență antinazistă Trandafirul Alb.

Alexander Schmorell s-a născut dintr-un tată neamț și o mamă rusoaică. A rămas orfan de mamă încă de mic, de aceea l-a urmat pe tatăl său – medic german – care s-a mutat la München în 1921. Astfel se explică bilingvismul lui Alexander: era cetățean german și vorbea germana, dar cunoștea la fel de bine limba rusă, pe care o cultiva ca un omagiu adus memoriei mamei sale. Alexander Schmorell a fost de religie creștin ortodox.

 

Alexander Schmorell (n. 16 septembrie 1917, Orenburg, Rusia - d. 13 iunie 1943, München) a fost unul din membrii grupului de rezistență antinazistă Trandafirul Alb - in imagine, Vector drawing of Alexander Schmorell in profile, adapted after a photograph by Angelika Knoop-Probst (1918 - 1976), sister of Christoph Probst, taken near Marienau/Dahlem in the Luneburg Heide in 1939 - foto: ro.wikipedia.org

Vector drawing of Alexander Schmorell in profile, adapted after a photograph by Angelika Knoop-Probst (1918 – 1976), sister of Christoph Probst, taken near Marienau/Dahlem in the Luneburg Heide in 1939 – foto: ro.wikipedia.org

 

Serviciul militar

La terminarea liceului – așa cum era legea în Germania nazistă – a fost înrolat în organizarea de muncă civilă și apoi în armată. În 1938 a luat parte la ocuparea Austriei și apoi a Cehoslovaciei. A încercat să evite jurământul prescris de Adolf Hitler pe timpul serviciului militar și a cultivat permanent o vie atitudine de opoziței împotriva nazismului.

 

Trandafirului Alb

Memorialul Scholl din faţa Universităţii LMU din München - foto: ro.wikipedia.org

Memorialul Scholl din faţa Universităţii LMU din München – foto: ro.wikipedia.org

Cum nu găsea alt mod de a se realiza în contextul politicii naziste, s-a izolat în studiile sale despre cultura rusă, în poezie și în sculptură. Numai în urma presiunilor tatălui său a acceptat să studieze medicina.

Pe la finele anului 1940, prezentat de Jurgen Wittenstein, l-a cunoscut pe Hans Scholl cu care leagă o admirabilă prietenie bazată pe conversații culturale, pe teologie, filosofie și pe literatură.

Astfel s-a constituit un grup de prieteni cu interese culturale comune și cu aversiunea față de regimul nazist.

Împreună cu prietenii săi este trimis pe frontul rusesc – pentru serviciul sanitar – unde va redescoperi rădăcinile sale și se va lega și mai mult de acel pământ matern, pe care îl considera încă „al său”. Încă de la începutul activității Trandafirului Alb la München, Schmorell a fost unul dintre membrii cei mai activi participând la toate activitățile și inițiativele grupului.

German stamp of Hans Scholl and his sister Sophie - foto: en.wikipedia.org

German stamp of Hans Scholl and his sister Sophie – foto: en.wikipedia.org

 

Arestarea și execuția

După arestarea fraților Hans și Sophie Scholl, Gestapo-ul a răspândit un anunț care cuprindea semnalmentele sale și promisiunea a 1000 de mărci pentru cel care va oferi informații despre el. Schmorell – vânat de naziști – a reușit pentru câtva timp să se ascundă.

Pe 24 februarie 1943, în timpul unui bombardament aerian, a fost recunoscut în refugiul antiaerian unde se adăpostise și a fost denunțat de Alois Pitzinger (al cărui portret Alexander îl făcuse câtva timp înainte). Imediat a fost arestat.

A fost judecat pe 19 aprilie 1943, împreună cu Willi Graf și cu Profesorul Kurt Huber; condamnat ca și ei la moarte prin decapitare cu ghilotina. Sentința a fost pusă în aplicare pe 13 iulie 1943 în închisoarea din München.

Alexander Schmorell – foto: spartacus-educational.com

Hans Scholl and Alexander Schmorell aboard the troop train (July 1942) – foto: spartacus-educational.com

Alexander Schmorell and Hans Scholl – foto: spartacus-educational.com

 

Canonizare

Alexander Schmorell a fost canonizat în anul 2012.

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org

Maica Tereza (1910 – 1997) laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 1979

Saint Teresa at a pro-life meeting in 1986 in Bonn, West Germany

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Maica Tereza, născută Agnesë Gonxhe Bojaxhiu, (n. 26 august 1910, Skopje, Macedonia – d. 5 septembrie 1997, Calcutta, India), călugăriță catolică de origine albaneză care a fondat ordinul Misionarii Carității în Kolkata (Calcutta), India în 1950. Timp de peste 45 de ani, ea a îngrijit săracii, bolnavii, orfanii și muribunzii, conducând și extinderea Misionarilor carității, mai întâi în toată India, apoi și în alte țări.

Missionaries of Charity with the traditional sari – foto: en.wikipedia.org

A întemeiat ordinul „Misionarele Carității”. A primit Premiul Nobel pentru Pace în anul 1979. A primit D.D.h.c. (Doctor of Divinity honoris causa) de la Universitatea din Serampore. A fost beatificată de Biserica Catolică în 19 octombrie 2003. La 4 septembrie 2016 a avut loc canonizarea Fericitei Maici Tereza de Calcutta, la Vatican, în Piața Sfântul Petru.

Agnesë Gonxhe Bojaxhiu (Gonxhe însemnând boboc în albaneză) s-a născut în 26 august 1910, în Üsküb, Imperiul Otoman (acum Skopje, capitala Republicii Macedonia). Deși s-a născut în 26 august, ea considera că 27 august, ziua în care a fost botezată, era “adevărata ei zi de naștere.” Ea a fost cea mai mică dintre copiii familiei din Shkodër, Albania, având ca părinți pe Nikollë și Drana Bojaxhiu. Tatăl ei era implicat în politica albaneză. În 1919, după o întâlnire politică, în care Skopje era lăsată în afara Albaniei, el s-a îmbolnăvit și a murit, când Agnesë avea opt ani, pe vremea Imperiului Otoman. După moartea tatălui ei, mama ei a crescut-o ca romano-catolică.

Maica Tereza şi Ronald Reagan în 1985 – foto: ro.wikipedia.org

 

Citate:

“Omul este iraţional, ilogic, egocentric. Nu are importanţă, tu iubeşte-l.

Dacă faci bine, vor spune că ai scopuri ascunse. N-are importanţă, tu fă acel bine.

Dacă-ţi atingi propriile ţeluri, vei găsi prieteni falşi şi duşmani adevăraţi. Nu are importanţă, tu realizează-le.

Binele pe care îl faci, mâine va fi uitat. Nu are importanţă, tu să-l faci.

Onestitatea şi sinceritatea te fac vulnerabil. Nu are importanţă, tu fii deschis şi cinstit.

Ceea ce ai construit ani în şir poate fi distrus într-o clipă. Nu are importanţă, tu să construieşti.

Dacă îi ajuţi pe oameni, se vor ridica împotriva ta. Nu are importanţă, tu să-i ajuţi.

Dă lumii ce ai mai bun în tine şi lumea te va lua la bătaie. Nu are importanţă, tu dă ce ai mai bun în tine.”

Maica Tereza

 

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; youtube.com

Nikola Tesla (1856 – 1943) fizician și inventator american de origine sârbă

Nikola Tesla (cca. 1890)

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org

 

Nikola Tesla (n. 10 iulie 1856, Smiljan, Austro-Ungaria, astăzi în Croația – d. 7 ianuarie 1943, New York, SUA) a fost un inventator, fizician, inginer mecanic, inginer electrician și unul dintre promotorii cei mai importanți ai electricității comerciale. Tesla este considerat ca fiind un important om de știință al sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX. Invențiile, precum și munca teoretică ale lui Tesla au pus bazele cunoștințelor moderne despre curentul alternativ, puterea electrică, sistemele de curent alternativ, incluzând sistemele polifazice, sistemele de distribuție a puterii și motorul pe curent alternativ, care au determinat cea de-a doua Revoluție Industrială.

Tesla era etnic sârb, fiind născut în satul Smilijan, în Imperiul Austriac (actualmente în Croația). Era cetățean al Imperiului Austriac prin naștere și mai târziu a devenit cetățean american. Prin demonstrația lui de comunicare fără fir prin intermediul undelor radio în 1894 și după victoria în „războiul curenților”, a fost recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari ingineri electricieni ai S.U.A. Mare parte din munca sa inițială a fost pionierat în ingineria electrică modernă și multe dintre descoperirile lui au fost de foarte mare importanță. În toată această perioadă, în Statele Unite faima lui Tesla rivaliza cu a oricărui inventator sau om de știință al vremii, dar din cauza afirmațiilor sale aparent incredibile și în unele cazuri aproape neverosimile despre dezvoltarea invențiilor și inovațiilor științifice și tehnologice, Tesla a fost în final etichetat drept un om de știință nebun.

Amprenta lui Tesla poate fi observată în civilizația modernă oriunde este folosită electricitatea. Pe lângă descoperirile sale despre electromagnetism și inginerie, Tesla este considerat un pionier în domeniile roboticii, balisticii, științei calculatoarelor, fizicii nucleare și fizicii teoretice. Nikola Tesla considera cercetarea diferitelor întrebări ridicate de către știință drept cea mai nobilă metodă de îmbunătățire a condiției umane cu ajutorul principiilor științei și progresului industrial și una care să fie compatibilă cu natura.

Cu numele său este denumită unitatea de măsură a inducției magnetice din Sistemul Internațional (1 Tesla = 1T).

Photo statue nikola-tesla 01.jpg
Statuia lui Nikola Tesla în State Park lângă Cascada Niagara

 

 

Biografie

Primii ani

Certificatul de botez al lui Nikola Tesla atestă ca dată a nașterii 28 iunie 1856. Tatăl său a fost Milutin Tesla, preot ortodox sârb (de origine istro-română) și mama, Duka Mandici.

Milutin Tesla.jpg
Milutin Tesla, tatăl lui Nikola Tesla, preot al Bisericii Ortodoxe Sârbe

Nikola Tesla a fost al patrulea fiu dintr-o familie cu cinci copii, având un frate mai mare, Dane (care a murit într-un accident de echitație când Nikola avea 9 ani) și trei surori (Milka, Angelina și Marica).

Nikola Tesla Smiljan 04.jpg
Casa Memorială și sculptura Nikola Tesla (Similjan, Croația)

Familia lui s-a mutat la Gospić în 1862. Tesla a urmat cursurile școlii „Gymnasium Karlovac” în Karlovac, unde a terminat în doar trei ani ciclul de învățământ de patru ani.

Ulterior a început studiile de inginerie electrică la Universtatea din Graz în 1875, timp în care a experimentat unele utilități ale curentului alternativ. Unele surse afirmă că a fost licențiat al Universității din Graz, cu toate acestea, universitatea afirmă că nu a obținut nicio diplomă și că nu a trecut mai departe de al doilea semestru al anului trei, moment în care a renunțat la cursuri. În decembrie 1878 a plecat din Graz și a întrerupt legăturile cu familia. Apropiații credeau că se înecase în Râul Mur. S-a îndreptat către Maribor (astăzi în Slovenia), unde a obținut prima sa slujbă ca subinginer, post pe care l-a ocupat timp de un an. În timpul acestei perioade a suferit o criză nervoasă. Tesla a fost apoi convins de către tatăl său să se înscrie la cursurile Universității Carolina din Praga, la care a asistat în vara anului 1880. Aici a fost influențat de către Ernst Mach. Cu toate acestea, după moartea tatălui său a abandonat universitatea, terminând doar un curs.

Nikola Tesla in laboratorul sau.jpg
Citind cartea lui Ruder Boskoviç, Theoria Philosophiae Naturalis, în fata bobinei transformatorului său de înaltă tensiune în East Houston Street, New York

Tesla își petrecea mult timp citind cărți, pe care le memora în întregime, având o memorie fotografică. Tesla a relatat în autobiografia sa că în numeroase ocazii a experimentat momente detaliate de inspirație. În timpul copilăriei a avut mai multe episoade de boală. Avea o afecțiune foarte ciudată, care se manifesta prin apariția unor fascicule de lumină orbitoare în fața ochilor, adesea însoțite de halucinații. Aceste halucinații erau asociate unui cuvânt sau unei idei care îl urmărea. Uneori aceste halucinații îi dădeau soluția problemei care îl preocupa.

Putea vizualiza în formă reală orice obiect al cărui nume îl auzea. În prezent, afecțiunea numită sinestezie prezintă simptome similare. Tesla putea vizualiza o invenție cu o precizie incredibilă, incluzând toate dimensiunile, înainte de a începe să o construiască, tehnică pe care azi o cunoaștem ca gândire vizuală. Nu obișnuia să deseneze schițe ale invențiilor, concepea totul din minte. De asemenea, avea premoniții ale evenimentelor care aveau să se întâmple, premoniții care au început încă din timpul copilăriei.

În 1880 s-a mutat la Budapesta pentru a munci în Compania Națională de Telegrafie, devenită ulterior Compania Națională de Telefonie. Acolo l-a cunoscut pe Nebojša Petrovič, un tânăr inventator sârb care trăia în Austria. În ciuda faptului că întâlnirea celor doi a fost de scurtă durată, au lucrat împreună la un proiect care folosea turbine gemene pentru a genera energie continuă. În momentul în care s-a deschis centrala telefonică în 1881 în Budapesta, Tesla devenise șeful electricienilor din companie și a fost mai târziu inginer pentru primul sistem telefonic al țării. De asemenea a inovat un dispozitiv care, conform unora, era un amplificator telefonic, însă pentru alții ar fi fost primă boxă de amplificare a sunetului.

 

Franța și Statele Unite ale Americii

În 1882 Tesla s-a mutat la Paris, Franța, pentru a lucra ca inginer în Continental Edison Company (una din companiile lui Thomas Edison), proiectând îmbunătățiri pentru echipamentele electrice aduse de pe celălalt mal al oceanului, datorită ideilor lui Edison. Conform biografiei sale, în același an, Tesla a inventat motorul de inducție și a început să lucreze la mai multe dispozitive care foloseau câmpul magnetic rotativ, pentru care a primit patentele în 1888. Puțin după aceea, Tesla s-a trezit dintr-un vis în care mama sa murise și trezindu-se din somn a știut că, de fapt, moartea mamei sale se produsese în realitate. După aceea, Tesla s-a îmbolnăvit, petrecând trei săptămâni pentru a se recupera în satul Tomingaj, aproape de Gračac, locul de naștere al mamei sale.

În iunie 1884, Tesla a ajuns pentru primă dată în Statele Unite ale Americii, în orașul New York, cu o scrisoare de recomandare din partea lui Charles Batchelor, un vechi angajat, către Thomas Edison, în care Batchelor a scris: “Cunosc doi mari oameni, tu ești unul dintre ei; celălalt este acest tânăr“. Edison l-a angajat pe Tesla pentru a munci în compania sa ca simplu inginer electrician, unde a progresat rapid, rezolvând mai multe probleme tehnice foarte dificile pe care le aveau produsele companiei. Astfel că, i s-a oferit să reproiecteze complet toate generatoarele de curent continuu ale companiei lui Edison.

Tesla afirmă că i s-au oferit 50.000$ (1.1 milioane de dolari în 2007, ajustați de inflație) pentru reproiectarea motoarelor și generatoarelor ineficiente ale lui Edison, îmbunătățind astfel serviciile și produsele oferite de compania acestuia, dar și veniturile financiare. În 1885, când Tesla a întrebat despre plată promisă, Edison i-a răspuns: “Tesla, tu nu înțelegi umorul nostru american“, rupând astfel înțelegerea verbală. Cu un salariu de 18$ pe săptămână, Tesla ar fi trebuit să muncească 53 de ani pentru a strânge banii promiși. Oferta era egală cu capitalul inițial al companiei. Tesla a renunțat imediat la slujbă când i s-a refuzat o mărire de salariu la 25$ pe săptămână.

 

Anii următori

În 1886, Tesla și-a deschis propria firma, Tesla Electric Light & Manufacturing, însă investitorii din firma sa nu au fost de acord cu planurile sale de fabricare a unui motor de curent alternativ și în final l-au scos afară din companie. A muncit ca muncitor în New York, ajungând să sape șanțuri pentru a se întreține și a-și putea continua cercetarea în sistemele polifazice de curent alternativ. În 1887, a construit primul motor pe inducție, fără perii, alimentat cu curent alternativ, pe care l-a prezentat la American Institute of Electrical Engineers (Institutul American al Inginerilor Electricieni, azi IEEE, Institutul de Inginerie Electrică și Electronică) în 1888. În același an, a prezentat principiul bobinei Tesla și a început să lucreze cu George Westinghouse la Westinghouse Electric & Manufacturing Company’s, în laboratoarele din Pittsburgh, Pennsylvania. Westinghouse a fost captivat de ideile lui Tesla legate de sistemele polifazice, cele care puteau transmite curent alternativ la distanțe mari.

În aprilie 1887, Tesla a început cercetările la ceea ce aveau să se numească ulterior raze X, folosindu-se de propriul său tub de vacuum (similar al patentului său USPTO nº 514170). Acest dispozitiv era diferit de alte tuburi de raze X prin faptul că nu avea electrod receptor. Acum se știe că acest dispozitiv funcționă emițând electroni dintr-un singur electrod, prin intermediul combinației de emisii de electroni prin efect de câmp și emisie termoionică. Odată eliberați electronii, sunt foarte repede captați de un câmp electric puternic în apropierea electrodului în timpul vârfurilor de voltaj negativ de la ieșirea de înaltă tensiune oscilantă a bobinei Tesla, generând raze X atunci când se lovesc de învelișul de sticlă al tubului. Tesla a folosit, de asemenea, tuburile lui Geissler. Prin 1892, el a observat leziuni ale pielii, pe care Wilhelm Röntgen le-a identificat mai târziu ca fiind cauzate de razele X.

În primele sale cercetări, Tesla a schițat anumite experimente pentru producerea razelor X. El a afirmat că, cu ajutorul acestor circuite, “instrumentul ar putea genera raze Roentgen de putere mai mare decât cele obținute cu aparatele obișnuite”.

De asemenea, a atras atenția asupra pericolului folosirii circuitelor sale și a razelor X produse de dispozitivul său cu un singur nod. Din numeroasele sale note din timpul cercetărilor preliminare ale acestui fenomen, a atribuit leziunile pielii unor cauze variate. El a crezut inițial că leziunile nu puteau fi cauzate de către razele Roentgen, ci ozonului generat în contact cu pielea și în parte de acidul de azot. El credea că acestea erau unde longitudinale, că acelea produse de către unde în plasmă.

Un “sistem mondial pentru transmiterea energiei electrice fără cabluri” bazat pe conductivitatea electrică a Pământului, a fost propus de Tesla, sistem care ar funcționa prin intermediul transmisiei de energie prin diferite medii naturale și utilizarea secundară a curentului transmis între două puncte pentru alimentarea dispozitivelor electrice. În practică, acest principiu de transmisie de energie este posibil prin intermediul razelor ultraviolete de înaltă putere care să producă un canal ionizat în aer între stațiile de emisie și recepție. Același principiu este folosit în paratrăsnete, electrolaser și arma de electroșoc și, de asemenea, a fost propusă pentru a opri vehiculele. Vehicle Disabling Weapon by Peter A. Schlesinger, President, HSV Technologies, Inc. NDIA Non-Lethal Defense IV 20–22 Măr 2000

Tesla a inventat transmisia de energie fără fir la începutul anului 1891. Efectul Tesla (numit așa în onoarea lui) este un concept pentru aplicațiile acestui tip de transport de electricitate.

Generatorul de curent electric al lui Nikola Tesla.png
Generatorul de curent electric al lui Nikola Tesla, care utilizeaza circuitele de curent alternativ pentru transportul de energie la distante mari

 

Cetățean american

În 30 iulie 1891, la vârsta de 35 de ani, Tesla a devenit cetățean american și și-a instalat laboratorul în Bulevardul 5 din New York. Apoi l-a mutat în Strada Houston. În acest loc, în timp ce făcea experimente legate de rezonanța mecanică cu oscilatoare electromecanice, a generat rezonanță în câteva clădiri din vecinătate, deși, potrivit frecvențelor utilizate, nu a afectat clădirea în care-și avea laboratorul. Cum vecinii au făcut plângere la poliție și zgomotul creștea, exact în momentul în care a ajuns poliția acolo, a avut inspirația să folosească un ciocan pentru a termina experimentul.

Pe de altă parte, a făcut să funcționeze lămpi electrice în ambele laboratoare din New York, furnizând astfel probe privind potențialul de transmisie a energiei fără fir.

Unii dintre prietenii săi cei mai apropiați erau artiști. A fost prieten cu Robert Underwood Johnson, editor la Century Magazine, care a publicat câteva poeme sârbe ale lui Jovan Jovanović Zmaj, traduse de Tesla. De asemenea, în acea perioadă, Tesla a fost atras de filozofia vedică, hinduism, învățăturile lui Swami Vivekananda, în așa măsură încât a început să folosească termeni în sanscrită pentru a denumi unele concepte fundamentale referitoare la materie și energie.

La 36 de ani i-au fost acordate primele patente în materia alimentării polifazice și a continuat cercetările asupra principiilor câmpului magnetic rotativ. Din 1892 până în 1894 a activat că vicepreședinte al Institutului American de Inginerie Electrică, precursorul alături de Institutul de Inginerie Radio al actualului IEEE. Din 1893 până în 1895, a cercetat curentul alternativ de înaltă frecvență. A generat un CĂ de un milion de volți folosind o bobină Tesla conică și a cercetat efectul pelicular la conductori, a proiectat circuitele LC, a inventat o mașină care să inducă somnul, lămpi de descărcare fără fir și transmisia de energie electromagnetică, construind primul radio-transmițător. În Saint Louis, Misourri, a făcut o demonstrație în radiocomunicații în 1893. Adresându-se Institutului Franklin din Philadelphia, Pennsylvania și la Național Electric Light Association, a descris și demonstrat cu detalii aceste principii. Tesla a experimentat și radiația cosmica de fond. El credea că era doar o chestiune de timp pentru ca omul să poată să adapteze mașinile la angrenajul naturii, declarând: “Nu vor trece multe generații până când mașinile noastre vor putea funcționa folosind o energie obținută din orice punct din univers“.

La Expoziția Universală de la Chicago în 1893 a fost pentru primă dată un edificiu dedicat numai exponatelor electrice. La acest eveniment, Nikola Tesla și George Westinghouse au prezentat vizitatorilor alimentarea cu curent alternativ ce a fost utilizată pentru iluminarea expoziției. În plus, s-au prezentat lămpile fluorescente și becurile lui Tesla de un singur nod.

Tesla a explicat, de asemenea, principiile câmpului magnetic rotativ și motorul asincron sau de inducție demonstrând cum se oprește un ou de cupru la finalul demonstrației dispozitivului cunoscut ca “Oul lui Columb“.

Tesla a inventat așa-numitul generator al lui Tesla în 1895, alături de invențiile lui despre lichefierea gazelor. Tesla știa, datorită descoperirilor lui Kelvin, că aerul în stare lichidă absoarbe mai multă căldură decât cea cerută teoretic când trecea înapoi în stare gazoasă și era utilizat pentru a mișca anumite dispozitive. Chiar înainte de a-și finaliza cercetarea în acest domeniu și a patenta invenția, a avut loc un incendiu în laboratorul său, distrugându-i toate echipamentele, modelele și invențiile. Puțin după aceea, Carl von Linde, în Germania, a prezentat un patent al aceleiași invenții.

 

Edison

Hotărârea lui Tesla în a demonstra superioritatea curentului alternativ asupra curentului continuu al lui Edison a generat ceea ce se cunoaște drept “războiul curenților“. În 1893 s-a organizat în Chicago o expoziție publică a curentului alternativ, demonstrându-se superioritatea acestuia asupra curentului continuu al lui Edison. În același an, Tesla a reușit să transmită energie electromagnetică fără cabluri, construind primul radio-transmițător. A prezentat patentul acestuia în 1897, doi ani după, Guglielmo Marconi reușind prima transmisie radio. Marconi a înregistrat patentul în 10 noiembrie 1900 și i-a fost refuzat, considerându-se o copie a patentului lui Tesla. A început astfel un litigiu între compania lui Marconi și cea a lui Tesla. După ce a studiat mărturiile mai multor proeminenți oameni de știință, Curtea Supremă de Justiție a Statelor Unite ale Americii a hotărât în 1943 că dreptatea era de partea lui Tesla (deși numeroase cărți îl menționează, încă, pe Marconi drept inventator al radioului).

La finalul secolului XIX, Tesla a demonstrat că folosind o rețea electrică de rezonantă și ceea ce în acel timp era cunoscut drept “curent de înalță frecventă” (azi se consideră de joasă frecventă), era nevoie doar de un conductor pentru a alimenta un sistem electric, fără a fi necesar niciun alt metal sau conductor de pământ. Tesla a denumit acest fenomen “transmisia de energie electrică prin intermediul unui singur cablu fără întoarcere“. A conceput și proiectat circuitele electrice rezonante formate dintr-o bobina și un condensator, esențiale pentru emisia și recepția de unde radioelectrice, grație fenomenului de rezonantă. Ceea ce de fapt crea și transmitea erau unde electromagnetice, plecând de la alternatoare de înalță frecventă, doar că nu le-a aplicat la transmisia de semnale radio cum a făcut Marconi, ci doar a încercat să transmită energie electrică la distanță fără cabluri. Tesla a afirmat în 1901: “Acum vreo 10 ani, am recunoscut faptul că, pentru a transportă curent electric la distanțe mari, nu era deloc necesar să folosesc un cablu de întoarcere, ci că oricare cantitate de energie ar putea fi transmisă folosind doar un cablu. Am arătat acest principiu prin numeroase experimente care, în acele momente au atras o atenție considerabilă a oamenilor de știință“.

Totuși, Edison încă încercă să împiedice teoria lui Tesla prin intermediul unei campanii prin care să arate populației cât de periculoasă era folosirea acestui tip de curent, drept pentru care, Harold P. Brown, un angajat al lui Edison, contractat pentru investigarea electrocutării, a inventat scaunul electric.

În primăvara anului 1891, Tesla a realizat demonstrații cu diverse mașini la Institutul American de Inginerie Electrică la Universitatea din Columbia. A demonstrat cu această ocazie că toate tipurile de aparate puteau fi alimentate prin intermediul unui cablu unic, fără un conductor de întoarcere. Acest sistem de transmisie a fost protejat în 1897 cu patentul U.S.0,593,138.

La Cascada Niagara s-a construit primă centrală hidroelectrică datorită descoperirilor lui Tesla în 1893, reușind în 1896 să transmită electricitate orașului Buffalo, New York. Cu sprijinul financiar al lui George Westinghouse, curentul alternativ l-a înlocuit pe cel continuu. Tesla a fost considerat de atunci înainte fondatorul industriei electrice.

În 1891 a inventat bobina Tesla.

În onoarea sa, se denumește “Tesla” unitatea de măsură a câmpului magnetic în Sistemul internațional de unități.

 

Colorado Springs

În 1899, Tesla se mută într-un laborator din Colorado Springs, Statele Unite ale Americii, pentru a-și începe experimentele și măsurătorile cu înaltă tensiune. Obiectivele lui Tesla în acest laborator erau construirea unui transmițător de mare putere, perfecționarea mediilor pentru a individualiza și izola puterea transmisă și determinarea legilor de propagare a curenților prin pământ și prin atmosferă. În timpul celor 8 luni petrecute în Colorado Springs, Tesla a scris note zilnice cu o descriere detaliată a investigațiilor sale. Acolo și-a dedicat timpul atât pentru a măsura și proba enorma sa bobină Tesla, cât și pentru a îmbunătăți receptori de mici semnale și a măsura capacitatea unei antene verticale. De asemenea, a realizat experimente despre mingile de foc, cele pe care afirmă că le-ar fi produs.

Într-o zi, Tesla a observat și semnalat un comportament neobișnuit al unui instrument care înregistra furtunile. Era vorba de înregistrări periodice când o furtună se apropia și se depărta de laborator. El a concluzionat că apăreau unde staționare care puteau fi create de oscilatorul sau. Cu echipamente foarte fiabile a putut realiza măsurători ale razelor care cădeau la mare distanță de laboratorul său, observând că undele de descărcare creșteau până la un vârf și apoi descreșteau înainte de a se repetă ciclul complet. Tesla a presupus că acestea se datorau faptului că pământul și atmosfera posedau electricitate, ceea ce făcea ca planeta să se comporte că un conductor de dimensiuni nelimitate, în care era posibilă transmisia de mesaje telegrafice fără fir și, mai mult, transmisia de energie electrică la oricare distanță terestră aproape fără pierderi prin rezonanță. Tesla descoperise că putea produce un inel în jurul pământului, ca un clopot, cu descărcări la fiecare două ore și de asemenea putea să-l facă să rezoneze electric. A descoperit că rezonanța Terrei era de 10 Hz, o valoare destul de exactă pentru acel timp, ținând cont că azi se cunoaște că această frecvență este de 8 Hz. După ce a descoperit cum să se creeze unde electrice permanente pentru a transmite energie electrică în jurul lumii, cercetătorul german W. O. Schumann a postulat că pământul și ionosfera formează un complex de unde sferice, prin intermediul căruia se pot propaga unde electromagnetice de foarte joasă frecvență (cunoscute drept ELF) generate de către activitatea tuturor razelor la nivel mondial cu valori apropiate de 8 Hz, fenomen care este cunoscut drept Rezonanță Schuman*.

 


Animaţie reprezentând rezonanța Schumann în atmosfera Pământului

 

Nikola Tesla, with his equipment Wellcome M0014782.jpg
Nikola Tesla in laboratorul său din Colorado Springs, în jurul anului 1900.

 

Invenții

US390721.png
Dinamul de c.a. al lui Nikola Tesla folosit pentru generarea curentului alternativ care este folosit pentru transportul energiei electrice la mari distanțe

Câteva dintre invențiile lui Tesla:

- Curentul alternativ (CA) (1882)
- Radioul
- Becul fară filament sau lampa fluorescentă
- Principiile teoretice ale radarului
- Sisteme de propulsie prin medii electromagnetice (fără a fi necesare părți mobile)
- Rețele de curent alternativ cu una sau trei faze
- Generator și motor cu mai multe faze
- Tehnologia de transmisie fără fir (wireless) și telecomanda (1898)
- Circuitul de înalt voltaj „Tesla Coil” (1891)
- Motorul de inducție (1887)
- Submarinul electric
- Studii asupra razelor X
- Principiul de funcționare ale motoarelor reactive
- Teoria dinamicâ a gravitației
- Câmpul de propulsie anti-electromagnetic sau propulsia spațială (brevetul #6,555,114 din 1928)
- Undele gravitaționale
- Bobina Tesla
- Energia liberă
- Începuturile HAARP
- Generatorul de cutremure
- Raza morții
- Plăcile de energie violetă sau pozitivă
- Electroterapia
- Bobina bifilară
- Principiul de decolare a avioanelor dintr-un punct fix
- Conceptul vehiculelor electrice

 

Telegram Macek Tesla 0108.JPG
Telegrama lui Vladko Maček adresată lui Nikola Tesla

 

Telegram Tesla Macek 0108.JPG
Telegrama lui Nikola Tesla către Vladko Maček

 

Putovnica Nikola Tesla 01082.JPG
Pașaportul lui Nikola Tesla, pagina 1, 1883

 

 

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org

* Rezonanța Schumann (RS) este un set de vârfuri de spectru în frecvența extrem de redusă a spectrului de câmp electromagnetic a Pământului (CEP). Rezonanțele Schumann sunt rezonanțele electromagentice globale, exercitate de descărcările fulgerelor în cavitatea formată de suprafața Pământului și ionosferă. Acest fenomen global este numit dupa fizicianul Winfried Otto Schumann, care a prezis-o matematic în 1952. Rezonanța Schumann apare datorită faptului că spațiul dintre suprafața Pământului și ionosferă acționează ca un spațiu închis.

Arhivele Pierdute – Secretele „rătăcite” ale lui Nikola Tesla

Primii ani ai lui Nikola Tesla- ”copilul luminii”

Un interviu ascuns timp de 116 ani al genialului savant Nikola Tesla

Wikileaks a publicat schita generatorului conceput de genialul istro-roman Nikola Tesla , care produce energie gratuit si i-a dat drumul pe Internet. In prezent sute de mii de oameni experimenteaza beneficiile electricitatatii gratuite

Conferințele Pugwash cu privire la Știință și Afaceri Mondiale

Participanții la prima Conferință Pugwash (iulie 1957, Pugwash, Nova Scotia)

foto preluat de pe pugwash.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Bertrand Arthur William Russell (n. 18 mai 1872, Trellech - d. 2 februarie 1970, Penrhyndeudraeth, Țara Galilor, Regatul Unit) a fost un filosof, matematician, istoric și critic social britanic - foto: ro.wikipedia.org

Bertrand Arthur William Russell* (1872 – 1970)  - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Conferințele Pugwash cu privire la Știință și Afaceri Mondiale este o organizație internațională care aduce savanți și figuri publice să lucreze împreună în vederea reducerii pericolului de conflict armat și să caute soluții la amenințările securității globale. A fost fondată în 1957 de Joseph Rotblat și Bertrand Russell în Pugwash, Nova Scoția, Canada, după publicarea Manifestului Russell-Einstein în 1955. Organizația Pugwash și Rotblat au primit împreuna Premiul Nobel pentru Pace în 1995 pentru eforturile privind dezarmarea nucleară. Grupurile de tineri / studenți au existat din 1979.

Albert Einstein (n. 14 martie 1879, Ulm – d. 18 aprilie 1955, Princeton) a fost un fizician teoretician de etnie evreiască, născut în Germania, apatrid din 1896, elvețian din 1899, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin și Princeton. A fost autorul teoriei relativității și unul dintre cei mai străluciți oameni de știință ai omenirii. În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizică - foto: en.wikipedia.org

Albert Einstein** (1879 – 1955) – foto preluat de peen.wikipedia.org

Manifestul Russell-Einstein, publicat pe 5 iulie 1955, a chemat la o conferință a oamenilor de stiință pentru a evalua pericolele armelor de distrugere în masă (atunci considerate a fi numai armele nucleare). Cyrus Eaton, un industrialist canadian care îl cunoscuse pe Russell din 1938, s-a oferit pe 13 iulie să finanțeze conferinta în orașul său, Pugwash, Nova Scotia. Aceasta nu s-a acceptat în acel timp pentru că fusese plănuită o întâlnire in îndia, la invitația Primului Ministru, Jawaharlal Nehru. O dată cu izbucnirea crizei Suezului, Conferința indiană a fost amânată. Aristotel Onassis s-a oferit să finaneze o întâlnire la Monaco, dar aceasta s-a respins. Invitația precedentă a lui Eaton a fost acceptată.

Lansarea manifestului  Bertrand Russel - Albert Einstein, care a pus bazele miscarii  mișcării Pugwash (Londra, 9 iulie 1955) - foto: pugwash.org

Lansarea manifestului Bertrand Russel – Albert Einstein, care a pus bazele miscarii mișcării Pugwash (Londra, 9 iulie 1955) – foto: pugwash.org

Prima conferinta s-a tinut in iulie 1957 in Pugwash, Nova Scotia, de aici vine numele organizatiei. A fost organizata de Joseph Rotblat, care a servit ca secretar-general al organizatiei, de la infiintarea ei pana in 1973. Manifestul Russel-Einstein a devenit carta fondatoare a Conferintelor Pugwash. Douazeci si doi de oameni de stiinta au participat la prima conferinta: • Sapte din Statele Unite ale Americii (David F. Cavers, Paul Doty, hermann J. Muller, Eugene Rabinowitch, Walter Selove, Léo Szilárd, Victor F. Weisskopf) • Trei din Uniunea Sovietica (Alexander M. Kuzin, Dmitri Skobeltin, Alexander Topciev) • Trei din Japonia (Iwao Ogawa, Shinichiro Tomonaga, Hideki Yukawa) • Doi din Marea Britanie (Cecil F. Powell, Joseph Rotblat) • Doi din Canada (Brock Chisholm, John S. Foster) • Cate unul din Australia (Mark L. E. Oliphant), Austria (Hans Thirring), China (Chou Pei-Yuan), Franta (Antoine M. B. Lacassagne) si Polonia (Marian Danysz).

Cyrus Eaton, Eric Burhop, care Eaton ceruse sa fie invitat, si Vladimir Pavlicenko, au fost de asemenea prezenti. Multi altii n-au putut sa participe, inclusiv co-fondatorul Betrand Russell, din motive de sanatate. Contributii la securitatea internationala Primii cincisprezece ani ai Conferintelor Pugwash au coincis cu Criza Berlinului, Criza rachetelor cubaneze, invazia Cehoslovaciei de catre tarile Pactului de la Varsovia, si Razboiul din Vietnam. Organizatia a furnizat lucrari de fond pentru Tratatul Interzicerii Testelor Partiale (1963), Tratatul de Neproliferare (1968), Tratatul Rachetelor Antibalistice (1972), Conventia Armelor Chimice (1993). Mihail Gorbaciov a admis influenta organizatiei asupra sa atunci cand era conducator al Uniunii Sovietice.

Pe masura ce relatiile internationale s-au dezghetat si pe masura ce au aparut mai multe canale de comunicare, vizibilitatea Organizatiei Pugwash a scazut, dar inca a ramas importanta in chestiunile de control al armelor de astazi: forte nucleare europene, armament chimic si biologic, arme spatiale, reduceri si restructurare ale fortelor conventionale, si controlul crizei in Lumea a Treia. Centrul de interes al organizatiei Pugwash s-a extins deasemenea, incluzand chestiunile de dezvoltare si mediu. Criticism In timpul Razboiului Rece, Conferintele Pugwash au fost subiectul unui criticism in stil McCarthyit, irational si nesubstantiat, ca a devenit o conferinta de front pentru Uniunea Sovietica. Nici o dovada a acestei alegatii nu a fost furnizata vreodata, si investigatia realizata de Comitetul Activitatilor Neamericane ale Casei Albe, nu a descoperit nimic ilegal.

Premiul Nobel pentru Pace In 1995, la cincizeci de ani dupa bombardarea oraselor Hirosima si Nagasaki, si la patruzeci de ani dupa semnarea Manifestului Russell-Einstein, Conferintele Pugwash si Joseph Rotblat au primit premiul Nobel pentru Pace impreuna, “pentru eforturile lor de a diminua partea ocupata de armele nucleare in politica internationala, si, pe termen lung, de a elimina asemenea arme”. Comitetul Nobel norvegian a sperat ca acordarea premiului Conferintelor Pugwash si lui Rotblat “va incuraja conducatorii mondiali sa intensifice eforturile lor de a elibera lumea de arme nucleare”.

In discursul sau de acceptare, Rotblat a citat o fraza cheie din Manifest: “Amintiti-va umanitatea voastra.” “Pretuiti pe eroii adevarati.

“Pugwashiti” Exista mai mult de 3500 “Pugwashiti” in lume, indivizi care au participat la o intalnire Pugwash si de aceea sunt considerati asociati cu Pugwash. Lista lor include pe : • Hannes Alfvén • Lev Artsimovich • Michael Francis Atiyah • Jeffrey Boutwell • Francesco Calogero • Ana Maria Cetto • Germinal Cocho • Carl Djerassi • Walter Dorn • Paul M. Doty • Emmanuel Erskine • Bernard T. Feld • Shalheveth Freier • Dorothy Hodgkin, President, 1976-1988 • Sandra Ionno Butcher • George Ignatieff • Frédéric Joliot-Curie • Peter Kapitza • Robert K. Logan • Mikhail Millionshchikov • Luis E. Miramontes • Octavio Miramontes • Wolfgang K. H. Panofsky • Bas Pease • John Charles Polanyi • Isidor Isaac Rabi • Martin Rees • Thomas Schelling • Dann Sklarew • Ivan Supek • Igor Tamm • Anthony Turton • Herbert York

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Conferințele Pugwash cu privire la Știință și Afaceri Mondiale si pe: en.wikipedia.org; pugwash.org

 

* Bertrand Arthur William Russell (n. 18 mai 1872, Trellech – d. 2 februarie 1970, Penrhyndeudraeth, Țara Galilor, Regatul Unit) a fost un filosof, matematician, istoric și critic social britanic În timpul vieții s-a declarat ca fiind liberal, socialist și pacifist, dar în același timp a admis că nu a fost cu adevărat niciunul dintre aceste lucruri. Cu toate că a locuit preponderent în Anglia, Russell s-a născut în Țara Galilor, țară în care a și murit, la vârsta de 97 de ani.

La începutul anilor 1900 Russel a condus revolta britanică împotriva idealismului. Este considerat ca fondatorul filosofiei analitice, alături de predecesorul său Gottlob Frege și protejatul său Ludwig Wittgenstein, și este văzut ca unul dintre cei mai importanți logicieni ai secolului XX. A fost co-autor (împreună cu A. N. Whitehead) la Principia Mathematica, o încercare de a găsi bazele matematicii în logică. Eseul său filosofic On Denoting este considerat o paradigma a filosofiei Lucrările sale au avut o influență considerabilă asupra logicii, matematicii, teoriei mulțimilor, lingvisticii și filosofiei, în special filosofia limbii, epistemologie și metafizică.

Russel a fost un proeminent activist anti-război; a militat pentru comerțul liber și anti-imperialism. În timpul primului război mondial a fost arestat pentru acțiunile sale pacifiste, iar apoi a făcut campanie împotriva lui Adolf Hitler, a criticat totalitarismul lui Stalin, a atacat Statele Unite ale Americii pentru implicarea în războiul din Vietnam și a fost un susținător declarat al dezarmării nucleare. În anul 1950, i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Literatură, în recunoașterea lucrărilor sale semnificative, în care promovează umanitarismul și libertatea de conștiință.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

** Albert Einstein (n. 14 martie 1879, Ulm – d. 18 aprilie 1955, Princeton) a fost un fizician teoretician de etnie evreiască, născut în Germania, apatrid din 1896, elvețian din 1899, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin și Princeton. A fost autorul teoriei relativității și unul dintre cei mai străluciți oameni de știință ai omenirii. În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizică.

Cele mai multe dintre contribuțiile sale în fizică sunt legate de teoria relativității restrânse (1905), care unesc mecanica cu electromagnetismul, și de teoria relativității generalizate (1915) care extinde principiul relativității mișcării neuniforme, elaborând o nouă teorie a gravitației. Alte contribuții ale sale includ cosmologia relativistă, teoria capilarității, probleme clasice ale mecanicii statistice cu aplicații în mecanica cuantică, explicarea mișcării browniene a moleculelor, probabilitatea tranziției atomice, teoria cuantelor pentru gazul monoatomic, proprietățile termice ale luminii (al căror studiu a condus la elaborarea teoriei fotonice), teoria radiației (ce include emisia stimulată), teoria câmpurilor unitară și geometrizarea fizicii. Cea mai cunoscută formulă a lui Einstein este E=mc² , care cuantifică energia disponibilă a materiei. Pe această formulă se bazează atomistica, secțiunea din fizică care studiază energia nucleară. Einstein nu s-a manifestat doar în domeniul științei. A fost un activ militant al păcii și susținător al cauzei poporului evreu căruia îi aparținea. Einstein a publicat peste 300 de lucrări științifice și peste 150 în alte domenii.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Solstiţiul

Iluminarea planetei la solstițiul de vară

foto preluat de pe www.astro-urseanu.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro

 

În astronomie, se numesc solstiții cele două momente din an când planul determinat de centrul Soarelui și de axa de rotație a Pământului este perpendicular pe planul orbitei Pământului. În cele două momente ale anului unghiul făcut de razele soarelui cu orizontul la amiază este cel mai mare (vara) sau cel mai mic (iarna) din an. Variația acestui unghi în cursul anului se explică prin aceea că axa de rotație a Pământului nu este perpendiculară pe orbita lui.

În jurul datei de 21 iunie (cel mai adesea), sau 22 iunie, în emisfera nordică are loc solstițiul de vară, adică începutul verii astronomice; în preajma acestei date, la trecerea meridianului, Soarele se ridică deasupra orizontului la unghiul maxim, iar intervalul diurn are durata maximă. Simultan, în emisfera sudică are loc solstițiul de iarnă, adică începutul iernii astronomice, când înălțimea Soarelui deasupra orizontului și intervalul diurn sunt minime (la sud de cercul polar de sud soarele nu răsare și se află la unghiul maxim sub orizont).

În jurul datei de 21 decembrie (cel mai adesea), sau 22 decembrie, se petrece fenomenul opus: are loc solstițiul de iarnă în emisfera nordică și solstițiul de vară în emisfera sudică.

Din punctul de vedere al zonelor ecuatoriale solstițiile nu pot fi numite nici „de vară” nici „de iarnă”. Atunci când în emisfera nordică are loc solstițiul de vară, mișcarea aparentă a Soarelui văzut de pe ecuator are traiectoria cea mai nordică și, simetric, când are loc solstițiul de vară în emisfera sudică traiectoria Soarelui atinge extrema sudică.

Schemă care indică orientarea aproximativă a Pământului în raport cu Soarele la solstițiul din iunie (stânga), echinocțiul din septembrie (jos), solstițiul din decembrie (dreapta) și echinocțiul din martie (sus) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Schemă care indică orientarea aproximativă a Pământului în raport cu Soarele la solstițiul din iunie (stânga), echinocțiul din septembrie (jos), solstițiul din decembrie (dreapta) și echinocțiul din martie (sus) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Etimologie

Substantivul românesc solstițiu are etimologie dublă: latinescul solstitium, „solstițiu” și franțuzescul solstice. Substantivul latin solstitium este format din cuvântul latin sol, solis, solem: „Soare” și stitium, derivat al verbului sisto, sistere, stiti, statum: „a opri”, „a face să stea”, „a rămâne constant”, „a se menține”. Substantivul francez solstice este un împrumut din limba latină: solstitium, „solstițiu”. Spre deosebire de celelalte zile din an, când unghiul făcut de Soare cu orizontul la trecerea meridianului se schimbă semnificativ, de la o zi la alta, la solstiții acest unghi devine câteva zile staționar, din cauza inversării sensului său de variație.

Termenul latin solstitium era deja utilizat la sfârșitul Republicii Romane; în secolul I î.Hr., Plinius cel Bătrân îl folosește în mai multe rânduri în cunoscuta sa lucrare Istorie Naturală, în același sens cu cel actual. De asemenea, din punctul de vederea astronomic modern, este perioada în care declinația Soarelui pare constantă, iar mișcarea sa aparentă spre nord sau spre sud pe sfera cerească pare să se oprească înainte de a-și schimba direcția.

 

Date

Calendarul gregorian

În calendarul gregorian, datele solstițiilor variază în funcție de ani (tabelul alăturat le rezumă pentru anii apropiați). Trebuie să se țină cont de faptele următoare:

- Orbita terestră nu este deloc circulară, iar viteza Pământului pe orbită depinde, prin urmare, de poziția sa (A doua lege a lui Kepler). În consecință, anotimpurile au o durată inegală:

a) primăvara boreală (toamna australă), de la echinocțiul din martie până la solstițiul din iunie: 92,7 zile;

b) vara boreală (iarna australă), de la solstițiul din iunie până la echinocțiul din septembrie: 93.7 zile;

c) toamna boreală (primăvara australă), de la echinocțiul din septembrie până la solstițiul din decembrie: 89.9 de zile;

d) iarna boreală (vara australă), de la solstițiul din decembrie până la echinocțiul din martie: 89.0 de zile.

- Anul civil standard nu este decât de 365 de zile; anul tropic este de circa 365,2422 de zile. Prin urmare, solstițiile se produc cam cu șase ore mai târziu, în fiecare an. Anii bisecți permit readucerea la locul lor a solstițiilor, la fiecare patru ani.

- Acest decalaj bisect compensează cu ușurință prea marea diferență dintre anul civil și anul tropic. În 70 de ani, se ajunge ca solstițiile să se producă cu o zi mai devreme (care este problema calendarului iulian). Acest punct este parțial compensat prin absența anului bisect în anii divizibili prin 100 (dar nu prin 400).

 

Solstițiul de vară 

Solstițiul de vară se produce în general la 21 iunie. S-a produs la 20 iunie în 2008 precum și în 2012 și 2016, ceea ce nu s-a mai întâmplat din 1896; solstițiul din iunie se va produce din nou la 20 iunie în 2020, 2024, … S-a produs la 22 iunie în 1975 și va cădea din nou la această dată la începutul secolului al XXIII-lea în 2203, 2207, 2211 și 2215, apoi în 2302. Solstițiul din iunie va cădea, în mod excepțional, la 19 iunie în 2488 și va fi pentru prima oară de la crearea calendarului gregorian.
cititi mai mult despre Solstițiul de vară pe www.astro-urseanu.ro

Tradiţia şi superstiţiile privind solstiţiul de vară au rădăcini străvechi, fiindcă cea mai lungă zi a anului a fost considerată punct de balanţă, de răscruce, de schimbare, o zi a absolutului, înscrisă sub semnul focului, care este simbolul soarelui.

Atotputernicia soarelui de la solstiţiu se celebrează, la români, prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat. Încinşi cu brâuri de pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi aruncă aceste brâuri ca să ardă odată cu toate posibilele necazuri care ar fi să vină. Din cele mai vechi timpuri, solstiţiul de vară a constituit un mare prilej de bucurie şi sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei. La început, serbarea coincidea cu data solstiţiului, adică 21 iunie. Mai târziu, ceremonialul fiind considerat de către biserică drept păgân, a fost mutat pe 24 iunie – ziua dedicată Sfântului Ioan Botezătorul.

În timp, Noaptea de Sânziene – cum este denumită în folclorul românesc – a devenit o serbare populară, cu caracter tradiţional, ce se desfăşoară diferit în funcţie de ţara respectivă şi chiar de regiunea respectivă. Pentru ţărani, această zi este foarte importantă pentru prognoza vremii. În credinţa populară, se crede că, dacă plouă de Sf. Ioan Botezătorul (Sânziene) sau după, este de rău augur deoarece următoarele 40 de zile va ploua neîncetat, deci recolta de grâu, alune de pădure şi salată va fi distrusă, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, în volumul “Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român” (2000).

Sânzienele la Festivalul cetăților dacice Cricău 2013 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sânzienele la Festivalul cetăților dacice Cricău 2013 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Solstițiul de iarnă

Solstițiul de iarnă are loc, în general, la 21 sau la 22 decembrie. A căzut la 23 decembrie în 1903 și va trebui să se aștepte începutul secolului al XXIV-lea pentru a-l vedea din nou producându-se la această dată. A căzut într-o zi de 20 decembrie de 10 ori la sfârșitul secolului al XVII-lea și va cădea din nou la acestă dată la sfârșitul secolului al XXI-lea și la sfârșitul secolului al XXV-lea.
cititi mai mult despre Solstițiul de iarnă pe www.astro-urseanu.ro

Iluminarea planetei la solstițiul de iarnă - foto preluat de pe www.astro-urseanu.ro

Iluminarea planetei la solstițiul de iarnă – foto preluat de pe www.astro-urseanu.ro

 

Datele solstițiilor în emisfera boreală
(Timp universal coordonat)
Anul Solstițiul
de vară
(iunie)
Solstițiul
de iarnă
(decembrie)
2000 21 iunie 01:48 21 decembrie 13:37
2001 21 iunie 07:38 21 decembrie 19:21
2002 21 iunie 13:24 22 decembrie 01:14
2003 21 iunie 19:10 22 decembrie 07:04
2004 21 iunie 00:57 21 decembrie 12:42
2005 21 iunie 06:46 21 decembrie 18:35
2006 21 iunie 12:26 22 decembrie 00:22
2007 21 iunie 18:06 22 decembrie 06:08
2008 20 iunie 23:59 21 decembrie 12:04
2009 21 iunie 05:45 21 decembrie 17:47
2010 21 iunie 11:28 21 decembrie 23:38
2011 21 iunie 17:16 22 decembrie 05:30
2012 20 iunie 23:09 21 decembrie 11:11
2013 21 iunie 05:04 21 decembrie 17:11
2014 21 iunie 10:51 21 decembrie 23:03
2015 21 iunie 16:38 22 decembrie 04:48
2016 20 iunie 22:34 21 decembrie 10:44
2017 21 iunie 04:24 21 decembrie 16:28
2018 21 iunie 10:07 21 decembrie 22:22
2019 21 iunie 15:54 22 decembrie 04:19
2020 20 iunie 21:43 21 decembrie 10:02
2021 21 iunie 03:31 21 decembrie 15:59
2022 21 iunie 09:14 21 decembrie 21:48
2023 21 iunie 14:58 22 decembrie 03:27
2024 20 iunie 20:51 21 decembrie 09:20
2025 21 iunie 02:42 21 decembrie 15:03
2026 21 iunie 08:24 21 decembrie 20:50
2027 21 iunie 14:11 22 decembrie 02:42
2028 20 iunie 20:02 21 decembrie 08:19
2029 21 iunie 01:48 21 decembrie 14:14
2030 21 iunie 07:31 21 decembrie 20:09

 

Ziua polară

”Miezul nopții” la Longyearbyen, la 16 iulie 2007 (78° N) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

”Miezul nopții” la Longyearbyen, la 16 iulie 2007 (78° N) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ziua polară (denumită și soarele de la miezul nopții, precum și nopțile albe) este o perioadă a anului în care Soarele nu apune, acest fenomen producându-se în jurul solstițiului de vară (iunie, în emisfera nordică și decembrie, în emisfera sudică) la latitudinile înalte situate dincolo de cercurile polare arctic și antarctic. Numărul de zile cu 24 de ore de lumină în timpul căruia are loc acest fenomen crește odată cu latitudinea. Atinge miniumul (o zi) la nivelul cercului polar, ~66° 34′ și maximul (șase luni) la pol (90°) și are loc vara (din martie până în septembrie, în emisfera nordică și din septembrie până în martie, în emisfera sudică). Astfel, în ziua solstițiului, la poli, Soarele rămâne, în mod constant vizibil la o înălțime de ceva mai mult de 23° pe bolta cerească.

Soarele la miezul nopții, la Capul Nord, la 17 iulie 2005 la 23 h 59 (71,1° N) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Soarele la miezul nopții, la Capul Nord, la 17 iulie 2005 la 23 h 59 (71,1° N) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro
cititi mai mult despre Solstiţiul si pe en.wikipedia.org

Elena Cuza, soția domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1825 – 1909)

Elena Cuza (1825 – 1909)

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Elena Cuza (n. 17 iunie 1825, Iași – d. 2 aprilie 1909, Piatra-Neamț), cunoscută și ca Elena Doamna, a fost soția domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

 

Biografie

S-a născut la Iași, în familia Rosetti și a murit la Piatra-Neamț, fiind înmormântată la Solești, Vaslui.

Elena Rosetti era fiica postelnicului Iordache Rosetti-Solescu (1796-1846) și a soției sale Ecaterina Rosetti-Solescu (Catinca), fata logofătului Dumitrache Sturdza din Miclăușeni și sora boierilor cărturari Constantin Sturdza și Alexandru Sturdza. Copilăria și-a petrecut-o la moșia părinților de la Solești, în ținutul Vasluiului, alături de cei trei frați: Constantin (1827-1885), Dumitru (1830-1903) și Theodor (1837-1923) și de sora Zoe (1833-1858). Primește de mică o educație aleasă, după severele principii pedagogice ale vremii, sub supravegherea directă a mamei. Elena a învățat limba germană și, mai ales, franceza, pe care o folosea cu deosebită eleganță în corespondența întreținută cu prietena sa Hermiona Asachi. De la șapte ani își continuă studiile particulare, cu guvernante și profesori străini, la moșia de la Șcheia a unchiului său Constantin Sturdza, împreună cu copiii acestuia și ai altor rude apropiate.

Elena Cuza (n. 17 iunie 1825, Iaşi – d. 2 aprilie 1909, Piatra-Neamţ), cunoscută şi ca Elena Doamna, a fost soţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Elena Cuza – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Împlinind cincisprezece ani, Elena s-a stabilit la Iași unde a fost introdusă în înalta societate. Aici îl cunoaște pe Alexandru Ioan Cuza cu care se va căsători la Iași în ziua de 30 aprilie 1844. Rar se întâlnesc două făpturi mai deosebite. Crescută de o mamă aprigă și autoritară, Elena avea o fire cu totul opusă soțului ei: domoală, retrasă, cumpătată, cam stângace și puțin timidă, lipsită de încredere în forțele proprii era stăpânită în societate de puternice complexe de inferioritate. Deși, căsătoria nu a fost din cele mai izbutite, Cuza nefiind un soț prea statornic, între ei s-au păstrat, totuși, întotdeauna relații de respect.

Al. I. Cuza şi Doamna Elena - pictură din Biserica Domnească de la Ruginoasa - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Al. I. Cuza şi Doamna Elena – pictură din Biserica Domnească de la Ruginoasa – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

După înăbușirea revoluției de la 1848, Elena Cuza a dovedit o altă trăsătură de caracter. Pusă în fața unei situații periculoase („revoluționarii fugeau din Iași spre Galați, urmăriți de oamenii domnitorului Mihail Sturdza”) ce amenința siguranța soțului ei, această tânără femeie timidă și aparent lipsită de încredere în sine, a dovedit o extraordinară energie, inițiativă și hotărâre. A pornit singură de la Solești spre Galați, unde a mers să-l vadă pe consulul britanic Cuninghan. Împreună au pus la punct evadarea lui Cuza la Brăila. De acolo, au fugit la Cernăuți și mai departe la Viena și Paris. S-au reîntors în Moldova peste un an, când venise domn Grigore Ghica.

Urmare a importantului eveniment istoric, Unirea din 1859, Elena Cuza a devenit Înalta Doamnă a României. La îndemnul soțului, pentru a nu se expune intrigilor, Elena Cuza pleacă în 1860 la Paris. În această perioadă, în viața domnului intrase Maria Obrenovici, o doamnă de la curte, fiica cea mare a lui Costin Catargiu și mama viitorului principe al Serbiei, Milan. A revenit în țară, la îndemnul soțului, la mijlocul anului 1862 pentru a face onorurile Curții, uimindu-l atât pe soț, cât și pe rivala sa. A contribuit, cu modestia și demnitatea ce o caracterizau, la opera reformatoare a Domnului Unirii, fiind inspiratoarea fericită a legii instrucțiunii publice. De asemenea, s-a aplecat cu deosebită înțelegere asupra situației precare a țărănimii, fiind o susținătoare energică a înfăptuirii reformei agrare.

Elena Cuza (n. 17 iunie 1825, Iaşi – d. 2 aprilie 1909, Piatra-Neamţ), cunoscută şi ca Elena Doamna, a fost soţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Elena Cuza – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Calitățile sale sufletești și educația primită au îndemnat-o să-și dedice întreaga sa viață și avere acțiunilor caritabile. Și-a început opera de binefacere la București, patronând Azilul Elena Doamna de la Cotroceni, destinat fetelor orfane, și a încununat-o la Iași, unde a lucrat benevol ca infirmieră la spitalul „Caritatea”. Suflet generos, Elena Cuza a consimțit să-i adopte pe cei doi fii nelegitimi, Alexandru și Dimitrie, pe care soțul său îi avea cu prințesa Maria Obrenovici, acordându-le întreaga sa atenție, ocupându-se de educația lor și înconjurându-i cu o afecțiune maternă.

Elena Doamna, femeia plăpândă și sfioasă, a supraviețuit tuturor celor care i-au marcat viața în vreun fel. Poate că lovitura cea mai grea fusese moartea mamei sale, Catinca, în 1869. A împărtășit cu stoicism exilul soțului detronat și, după moartea acestuia la 16 mai 1873, „i-a păstrat memoria cu o extraordinară devoțiune, neîngăduind să se rostească un singur cuvânt despre slăbiciuni pe care le cunoștea, le îngăduise și – o spunea cu mândrie – le iertase, ca singura care pe lume putea să aibă acest drept” (N. Iorga).

Supraviețuind tuturor celor pe care i-a iubit, și-a petrecut ultimii ani de viață la Piatra Neamț. Acolo s-a stins la 2 aprilie 1909, fiind înmormântată la Solești.

articol preluat de pe ro.wikipedia.org