Articole

Maximilian Kolbe (1894 – 1941)

Maximilian Kolbe (1894 – 1941)

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Maximilian Kolbe (n. 7 ianuarie 1894, Zduńska Wola, azi Polonia – d. 14 august 1941, Auschwitz) a fost un călugăr franciscan, preot romano-catolic din Polonia, decedat în lagărul de concentrare de la Auschwitz. A fost canonizat în anul 1984. Este sărbătorit la 14 august.

 

Biografie

Maximilian Kolbe s-a născut la 7 ianuarie 1894 într-o familie de ţesători săraci polonezi. La botez i s-a pus numele Raimond. După multe frământări s-a hotărât să intre în Ordinul Franciscanilor Minori Conventuali. Pentru studiile de filozofie şi teologie a fost trimis la Roma, unde a luat cunoştinţă de minunatele monumente ale trecutului glorios al credinţei, dar şi de rănile adinci ale prezentului tulburat prin care trecea lumea dintre cele două războaie mondiale. Pentru a contribui la vindecarea acestor răni, concepe organizarea unei imense „cruciade” de rugăciuni şi întrajutorare în trăirea vieţii creştine, sub ocrotirea Maicii Neprihănit zămislite.

În ziua de 17 octombrie 1917, împreună cu alţi şase colegi, se consfinţeşte Preacuratei Fecioare Maria şi întemeiază asociaţia numită: „Militia Imaculatae”, „Oastea Neprihănitei” sau „Armata Maicii Domnului”. Ei şi-au propus ca prin sfinţirea vieţii proprii, prin rugăciune şi activitate concretă să lucreze la cunoaşterea şi imitarea Fecioarei Maria. După ce a fost sfinţit preot s-a reîntors în Polonia, unde, cu multă jertfă, învingând greutăţi de neînvins omeneşte vorbind, a ajuns să organizeze lîngă Varşovia un „Oraş al Neprihănitei” – ”Niepokala-now”. Aici, sub conducerea a şase preoţi, aproape şapte sute de fraţi, unii specialişti de înaltă calificare, toţi atraşi de idealul Neprihănitei, trăiau şi lucrau într-o atmosferă serafică de sărăcie şi pace. Aveau cea mai mare tipografie din Europa şi editau diferite publicaţii în cinstea Maicii Domnului, în milioane de exemplare.

După ce consolidează fundaţia de lîngă Varşovia, îndemnat de un grup de japonezi entuziasmaţi de cele ce se petreceau la «Niepokalanow», se duce în Japonia în 1930, împreună cu câţiva fraţi. Ajung în luna martie iar în luna mai, luna Mariei, apare în limba japoneză primul număr al revistei «Cavalerul Neprihănitei». Se stabileşte la Nagasaki, unde întemeiază o mănăstire care în 1945 va avea peste o sută de fraţi. La întoarcerea în Polonia străbate cu trenul întreaga Rusie. Peste tot vorbeşte cu înflăcărare despre Neprihănita Zămislire şi ajută pe nenumăraţi oameni, creştini şi necreştini, să înţeleagă şi să experimenteze că prin Maria se apropie de Dumnezeu, devin mai buni şi mai curaţi la suflet. În mănăstirile întemeiate de el, fraţii se salutau rostind numele: Maria; la fiecare bătaie de ceas, îndreptau un gând către Regina Apostolilor, spunînd «Ave Maria». Evlavia şi încrederea lor în Neprihănita Fecioară Măria şi-au dovedit tăria în munca imensă pe care au depus-o cu bucurie, dar în deosebi în încercarea grea a războiului.

 

Viaţa trăită în lagărul morţii de la Auschwitz

Maximilian Kolbe (n. 7 ianuarie 1894, Zduńska Wola, azi Polonia - d. 14 august 1941, Auschwitz) a fost un călugăr franciscan, preot romano-catolic din Polonia, decedat în lagărul de concentrare de la Auschwitz. A fost canonizat în anul 1984. Este sărbătorit la 14 august - foto: ro.wikipedia.org

Maximilian Kolbe. A fost canonizat în anul 1984. Este sărbătorit la 14 august – foto: ro.wikipedia.org

În ajunul zilei Adormirii Maicii Domnului din anul 1941, creştinii din lumea întreagă, deşi sub apăsarea celui de al II-lea război mondial, se pregăteau pentru sărbătoarea ridicării cu trupul îşi sufletul la cer a Preacuratei Fecioare Maria, sărbătoare care se celebrează în biserica romano-catolică. Pe când mulţimile credincioşilor aduceau la altarele Maicii Domnului buchete de flori, din infernul creat de ura şi lăcomia oamenilor, din Oswiecim (Auschwitz) un suflet curat şi curajos se îndrepta către lăcaşurile cereşti, spre a depune la tronul Celei fără de pată omagiul unei vieţi jertfite Fecioarei Neprihănite şi mântuirii sufletelor.

Era sufletul preotului polonez Maximilian Kolbe, care în ziua de 14 august 1941, după două săptămîni de înfometare absolută şi în urma unei injecţii cu formol a murit în «celula morţii» din lagărul de exterminare, de tristă amintire, care a marcat istoria lumii într-un mod ireversibil. Maximilian Kolbe, spre deosebire de alţii a fost aruncat în celula morţii la cererea sa, în locul unui deţinut care, la momentul începerii procesului de beatificare, a dat mărturie despre viaţa exemplară pe care a dus-o preotul. Se afla la lagărul de la Auschwitz din luna mai, şi, cu toate că era aproape o epavă, a fost supus tratamentului special aplicat preoţilor. Insultele nu i-au atins sufletul, dar prin modul în care s-a comportat i-a întărit pe ceilalţi deţinuţi, spovedindu-i.

 

Legile lagărului de la Auschwitz

Legile lagărului erau foarte dure şi prevedeau ca în momentul în care un deţinut evadează şi nu este găsit în 48 de ore, alţi deţinuţi din lotul său erau condamnaţi la moarte prin înfometare. La sfîrşitul lunii iulie evadează un deţinut din blocul 14, bloc în care se afla şi preotul Maximilian Kolbe. Deoarece nu a fost descoperit în termenul fixat, brigada este ţinută în picioare pe platou o zi întreagă, apoi sunt desemnaţi cei sortiţi morţii, prin decimare (fiecare al zecelea deţinut trebuia să moară). Între aceşti deţinuţi se afla unul care, de tamă, a început să-şi strige copii care se aflau acasă pe nume. Deodată din rândul celor rămaşi apare un preot slab, cu chipul străveziu care se oferă să moară în locul lui.

„Domnule Comandant, vă rog să-mi permiteţi să raportez”
„Ce vrei? ”
„Vă rog să-mi permiteţi să merg eu în locul numărului N.”

Era o cerere nemaiauzită, printre deţinuţi, de neînchipuit, imposibilă, pentru un om care considera că în faţa morţii se uită totul, dar nu şi propria existenţă. Comandantul întreabă:

„Cine eşti? ”
„Sunt un preot catolic”
„Sunt de acord”

În locul preotului catolic, deţinutul care care fusese cruţat se reîntoarece în rândurile brigăzii şi va supravieţui celui de al doilea război mondial. Va da mărturie despre modelul de credinţă al preotului catolic Maximilian Kolbe.

 

Scrisoare din lagăr

„Dragă mamă.Spre sfârşitul lunii mai am sosit cu un convoi în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Totul este în regulă, dragă mamă. Poţi fi liniştită în legătură cu mine şi cu sănătatea mea, deoarece bunul Dumnezeu este pretutindeni şi El se gândeşte cu o iubire mare la toţi şi la toate. Ar fi bine să nu îmi mai scri până nu îţi trimit eu o altă scrisoare, deoarece nu ştiu cât timp voi mai fi aici. Te salut cu drag şi te sărut, Raymond Kolbe.”

 

Moartea în lagărul morţii

Împreună cu cei nouă care erau trimişi la moarte, Maximilian Kolbe, se îndrepta spre celula în care au fost dezbrăcaţi şi azvârliţi pe podeaua rece. Celula nu avea ferestre şi nici aerisire. „Unul dintre paznici va povesti mai târziu cum după câteva ore, din mormântul celor îngropaţi de vii a început să se audă murmur de rugăciuni şi cântări în cinstea Maicii Domnului”. Aceste cântări au început să se audă, din ce în ce mai putin, odată cu trecerea timpului, până la moartea sa. După terminarea războiului, au început demersurile pentru ridicarea lui la cinstea sfintelor altare. În anul 1974 papa Paul al VI-lea l-a trecut în rândul „fericiţilor”, iar la 10 octombrie 1982 papa Ioan Paul al II-lea l-a declarat „sfânt”.

Este sărbătorit în data de 14 august.

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Maximilian Kolbe si pe en.wikipedia.org

Societatea de Transport Bucureşti

Tramvai cu cai în 1871

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; cersipamantromanesc.wordpress.com

 

Societatea de Transport București este principala companie de transport public de persoane din București și județul Ilfov. A fost creată prin reorganizarea Regiei Autonome de Transport București în septembrie 2018. Transportul public de suprafață în București este responsabilitatea Societății de Transport București (STB) și include o rețea întinsă de autobuze, troleibuze și tramvaie. Rețeaua STB este una dintre cele mai dense din Europa, fiind a patra cea mai întinsă de pe continent și transportând 2,4 milioane de pasageri pe zi pe cele 145 linii de autobuz, 17 linii de troleibuz și 24 linii de tramvai (incluzând metroul ușor menționat).

RATB era subfinanțată cronic, majoritatea fondurilor (60%) venind din subvenții, iar prețul biletului fiind același din 2008. Începând cu anul 2009, numărul de angajați al regiei este în continuă scădere, ajungând la aproximativ 10.600 de persoane în 2015.

 

Istorie

Începuturile

Începuturile transportului public în Bucureşti datează din 1871, când apar primele tramcare, descrise de Alexandru Cebuc astfel:

Acest mijloc de transport avea înfăţişarea unui camion acoperit, pe patru roţi durate cu şine de fier, având o asemănare foarte mare cu cea a camioanelor de transportat mărfuri.”

În acelaşi an, pe 3/15 iulie, primăria a acordat o concesiune pe 45 de ani pentru crearea unor linii de tramvaie cu cai. Liniile Calea Moşilor – Piaţa Sf. Gheorghe şi Piaţa Sf. Gheorghe – Calea Griviţei au fost primele lansate, pe 28 decembrie 1872. Acestea au înlocuit gradual tramcarele, care au fost retrase complet în anul 1904. Pe 9 decembrie 1894 apar şi primele tramvaie electrice, între Obor şi Cotroceni, pe o lungime de 6,5 km.

Un calator francez, Ulysse de Marsilac, trecand prin tara noastra descrie astfel acest mijloc de transport:

“Aceste omnibuzuri americane, cum le zice, sunt intr-adevar- cu bancile lor din catifea rosie- de o rara elegant si foarte confortabile. Fara zguduituri, aluneci pe sinele de tren, ceea ce este un fel de voluptate cand esti obisnuit cu scuturaturile birjei pe caldaram. Cu cinzeci de bani poti face o plimbare incantatoare pana la capul  Podului (Calea Victoriei, n.a.), trecand pe la Sfantul Gheorge, Biserica Enei, strada Academiei, Teatrul National, strazile Stirbei Voda, Luterana, Fantana Rosie si Targusor, pana la bariera Mogosoaiei, si ce de felurime de pasageri! Oboreni, pana la Sfantul Gheorge, bancheri si samsari!, pana la piata Teatrului si apoi plimbareti care se duc pe sosea.”

 

Prima jumătate a secolului al XX-lea

Pe 14 aprilie 1908 este aprobată înfiinţarea „Societăţii Tramvaielor Bucureşti” (prescurtat S.T.B.), o nouă concesiune pe 40 de ani ce avea ca scop electrificarea întregii reţele de tramvaie. Capitalul social de 12 milioane de lei a fost vărsat în proporţie de 50% de comună şi 50% de acţionari particulari. În 1921 şi 1924 au apărut primele tentative de introducere a transportului de călători cu autobuzele, făcute de mici firme private, care însă nu s-au putut impune în faţa concurenţei tramvaielor.

În 1936, „Societatea Comunală pentru construcţiunea şi exploatarea tramvaielor în Bucureşti” obţine exclusivitatea transportului în comun cu tramvaie şi autobuze pentru Bucureşti şi 12 comune suburbane. Societatea avea la dispoziţie 392 de autobuze construite la compania Leonida & Co, pe baza unor şasiuri Renault, Chevrolet şi Henchel.

Autobuz Chevrolet al STB - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Autobuz Chevrolet al STB – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Perioada comunistă

După al Doilea Război Mondial, numele societăţii este schimbat în “Întreprinderea de Transport Bucureşti” (ITB) şi se înfiinţează prima linie de troleibuz (în toamna anului 1949), pe traseul Piaţa Victoriei – Hipodrom. Aceasta se adăuga celor 27 de trasee de tramvai şi 24 de autobuz. În 1953, la realizarea memoriului justificativ pentru metrou, se menţionează faptul că viteza medie de deplasare era prea mică, iar mijloacele de transport erau aglomerate deoarece parcul rulant nu a ţinut pasul cu dezvoltarea oraşului.

ITB a atins dimensiunea maximă în anii 70, înainte de apariţia metroului, când avea 34.000 de salariaţi şi 4.859 vehicule. Întreprinderea includea şi servicii de taximetrie, maxi-taxi şi chiar transport de marfă. Cu toate acestea, întreprinderea nu mai reuşea să asigure transportul în comun în zonele nou construite ale oraşului. Drept urmare, în anul 1971, în cadrul Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti (CPMB) s-a înfiinţat o Comisie centrală condusă de preşedintele CPMB, Dumitru Popa, precum şi un colectiv de lucru, format din specialişti de la ITB, IPB etc., cu misiunea de a se documenta şi a prezenta studii pentru realizarea metroului.

Nicolae Ceaușescu la inaugurarea celui de al doilea tronson al primei magistrale de metrou,  Timpuri Noi-Republica (28 decembrie 1981) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Nicolae Ceaușescu la inaugurarea celui de al doilea tronson al primei magistrale de metrou, Timpuri Noi-Republica (28 decembrie 1981) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

După 1989

În 1990 „Întreprinderea de Transport Bucureşti” se transformă în „Regia Autonomă de Transport Bucureşti”, prin decizia PMB. Serviciile de taxi şi maxi-taxi sunt desprinse din R.A.T.B.

În primul deceniu al secolului XXI, sistemul STB a trecut printr-o fază de reînnoire, prin achiziţionarea a 1000 de autobuze Mercedes Citaro şi prin construcţia la URAC a unor tramvaie noi, adaptate persoanelor cu handicap.

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgcersipamantromanesc.wordpress.com
cititi mai mult despre Societatea de Transport Bucureşti pe ro.wikipedia.org si stbsa.ro

Frații Lumière si prima proiecție cinematografică publică a unui film (28 decembrie 1895)

Afișul primelor spectacole de cinematograf Lumiére

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; youtube.com

 

Prima proiecție cinematografică publică a unui film, cu aparatul Fraților Lumière, are loc la 28 decembrie 1895, la Paris, în salonul Indian al restaurantului “Grand Cafe“, Boulevard des Capucines. Filmul proiectat e intitulat “La Sortie de l’Usine Lumière à Lyon” (“Ieșirea din Uzinele Lumière din Lyon”). Un alt film foarte important a fost “L’Arrivée d’un Train en Gare de La Ciotat” (“Sosirea unui Tren în Gara La Ciotat”), care a rulat, imediat după premiera franceză, și la București.

Astfel, data de 28 decembrie 1895 marchează nu numai prima proiecție cinematografică ci și nașterea unei noi arte, “arta cinematografică”, “cea de-a șaptea artă” cum mai este cunoscută, și a unei noi industrii, “industria cinematografică”.

Filmul a fost multă vreme socotit ca un amuzament de bâlci, tratat cu dispreț de oamenii serioși. Mulți din cei care au contribuit la temelia acestei noi forme de exprimare, și-au început activitate exploatând câte un “nickel odeon” (în traducere liberă “templu al artei de doi bani”), cinematograful de mai târziu.

Auguste şi Louis Lumière - foto: ro.wikipedia.org

Auguste şi Louis Lumière – foto: ro.wikipedia.org

Primul promotor al noii arte și industrii, se poate spune că a fost Louis Lumière. El realizează primele filme alegându-și diferite subiecte hazlii din însăși fabrica lor de aparate de fotografiat. Astfel au fost realizate pelicule ca “Tâmplarul”, “Fierarul”, “Dărâmarea unui Zid”. Alte subiecte tot hazlii sunt alese din viața de familie: “Dejunul unui Bebeluș”, “Borcanul cu Peștișori roșii”, “Ceartă între Copii”, “Baia de Mare”, “Partida de Carți”, “Partide de Table”, “Pescuitul Crevetelor”. Fratele său Auguste Lumière, filmează câteva pelicule inspirate din activitatea fermierilor la proprietatea tatălui lor, una dintre ele numindu-se “Femei care ard Ierburi”.

Louis Loumière a fost primul operator de “actualități”. În iunie 1895, când proiecția cinematografică se făcea numai sub titlu de experiență, el filmează cu ocazia “Congresului de fotografie”, sosirea participanților coborând din vapor la Neuville-sur-Saône. Succesul obținut de frații Lumière cu prima proiecție cinematografică, îi determină pe aceștia să angajeze operatori care să înregistreze pe peliculă aspecte din viața cotidiană. Aceștia sunt cei care au făcut posibilă apariția “jurnalului de actualități”, “documentarului”, “reportajului”, precum și primele “montaje de film”. Primul “montaj de film” îl realizează Louis Lumière prin unirea a patru filme cu durata de un minut despre “activitatea pompierilor” (ieșirea cu pompa, punerea în baterie, atacul focului și salvarea).

Primul aparat „cinematograf” al fraților Lumière folosit la filmat și la proiecție (alăturându-i-se o sursă de lumină) - foto: ro.wikipedia.org

Primul aparat „cinematograf” al fraților Lumière folosit la filmat și la proiecție (alăturându-i-se o sursă de lumină) – foto: ro.wikipedia.org

Frații Lumière, pun la punct pentru prima dată un sistem de film color, unde colorarea fotogramelor alb negru se făcea manual, cadru cu cadru. Aceste filme erau mai degrabă “filme colorate” decât filme color.

Cinématographe Lumière at the Institut Lumière, France – foto: en.wikipedia.org

Primul regizor de film a fost Georges Méliès. Era un om bogat, conducea teatrul “Robert Houdin”, un teatru care prezenta printre altele și numere de prestidigitație. Văzând proiecțiile cinematografice “Lumière”, își dă seama ce înseamnă noua descoperire pentru industria divertismentului. Cumpără și el un aparat din Anglia, cumpără peliculă și începe să filmeze. Primele filme nu se deosebesc ca idee de cele “Lumière”.

Georges Méliès (n. 8 decembrie 1861, Paris, Franţa - d. 21 ianuarie 1938), pe numele său complet de Marie-Georges-Jean Méliès este primul realizator de filme francez - foto: ro.wikipedia.org

Georges Méliès (n. 8 decembrie 1861, Paris, Franţa – d. 21 ianuarie 1938), pe numele său complet de Marie-Georges-Jean Méliès este primul realizator de filme francez – foto: ro.wikipedia.org

Dar întâmplarea, este descoperitorul trucajului cinematografic. Filmând un omnibuz trecând pe stradă, aparatul se blochează. Repornind-l pentru a continua filmarea, acum prin acel loc trece un dric. Developând apoi filmul și proiectându-l efectul este spectaculos, “un omnibus se transformă brusc într-un dric”. Acesta este primul trucaj cinematografic. Trebuie remarcat faptul că mișcarea aparatului în spațiu la acea dată nu era folosită, imaginea obținută fiind un fel de “plan general”, mai bine zis o scenă a unui teatru unde personajele intră spun ceva și ies.

Primul film pe care-l realizează Méliès folosind “trucajul”, a fost “Dispariția unei Doamne” în octombrie 1896. Aceste “dispariții”, combinate ulterior cu “apariții”, devin un laitmotiv în filmele Méliès. El dezvoltă sistemul “lanterna magică”, aplicându-l în producția “Voiajul în Lună” (1902), prin crearea de “iluzii optice” deosebite.

Georges Méliès, este și primul creator de “film politic” prin creația sa, “Afacerea Dreyfus” (1899). Filmările se făceau afară la lumina soarelui, cu decoruri pictate pe pânză. Fiind tributar teatrului realizările lui se fac fără mișcarea aparatului și nefolosind montajul pentru schimbarea planurilor.

Între anii 1896-1912 Méliès realizează circa 500 de filme. Se remarcă în afară de “Afacerea Dryfus”, “Voiajul în Lună” (1902) de care am vorbit mai sus, “Le Sacre d’Edouard (1902)” și “Cendrillon” (“Cenușăreasa”) (1899)”.

Filmul Méliès“, este un film ordonat pe tablouri, nu secvențe, ci așa cum se prezintă acțiunea unei piese de teatru. Méliès în filmele sale pentru o mai mare atracție folosește procedeul de “film colorat” al fraților Lumière, atunci când această nouă industrie intră în impas numărul spectatorilor scăzând. Acest lucru îl determină pe Méliès să crească producția de filme artistice mai lungi ca metraj (200–300 m), pe unele chiar colorându-le, îndepărtând-se de miniaturile hazlii de bâlci.

Méliès nu a mai putut face față marilor companii de producție apărute după 1910, fapt ce a dus la dispariția lui de pe piața noii industrii, “industria filmului”. Însă în anul 1931 guvernul francez își aduce aminte de contribuția lui în cotextul cultural al republicii și-i acordă “Legiunea de Onoare”. Henry Langois, cel care creează arhiva de filme și “Cinemateca Franceză”, îi salvează marea majoritate a filmelor.

Nu putem vorbi despre începuturile cinematografului fără a aminti și de un alt francez contemporan cu Frații Lumiére și Méliès, un pasionat al noii arte și industrii, Leon Goumont, producător de aparate de filmat și proiecție, cercetător în domeniul adaptării sunetului și culorii filmului și nu în ultimul rând producător de filme. În compania sa de producție s-a realizat primul desen animat de către Emil Cohl[1] și a activat unul din cei mai buni regizori francezi ai epocii Louis Feuillade. Goumont a realizat în timp o colaborare cu Metro Goldwyn dând naștere la compania Goumont Metro Goldwyn. Se cunosc două filme realizate împreună : „Ben Hur” (versiunea film mut) și „Napoleon”.

Mărirea duratei de proiecție și apariția subiectelor bine determinate cu un mesaj clar face ca numărul spectatorilor interesați de noua artă să crească, apărând o rețea de săli, numite cinematografe.

În ceea ce privește aceste locații, amintim că Leon Goumont a cumpărat Hipodromul din Paris construind o sală de 3400 de locuri.

Dar filmul nu a rămas în vechiul continent. Devenind o afacere bănoasă, încet, încet, începe să treacă oceanul. Face o escală în Marea Britanie, unde George Albert Smith, regizor de film, îl „îmbogățește” cu prim planul și John Willianson cu decupajul regizoral. Ajunge pe noul continent unde găsește cele mai propice condiții pentru dezvoltare.

Un proiecționist, Edwin S. Poter, preia compania de producție a filmelor proprietate a lui Edison în anul 1901. Trece la realizarea de filme de ficțiune. Nou este că acestea sunt cadre legate narativ. Reprezentativ este producția „The Great Train Robbery” (1903) care transformă filmul într-un spectacol comercial. Acesta se remarcă prin schimbari rapide de locații, acțiuni cu tren în mișcare. Pleacă de la compania lui Edison la compania „Famous Players” (apoi „Paramount”), unde metoda sa regizorală este depășită și se va întoarce la vechea sa meserie, proiecționist (1916).

În 1908 apare pe firmamentul industriei cinematografice unul din cei mai de seamă regizori ai cinematografului american, numit și părintele filmului american, David Wark Griffith. Griffith, actor de profesie, începe să joace în film la compania de producție „American Mutascope and Biograph” (1908). Devine apoi regizor la „Biografh”, realizând 450 de filme. La acest lucru contribuie și echipa de profesioniști cum sunt acrițele Mary Pickford, Surorile Gish, Mabel Noemand, Mae Marsh, precum și regizori ca Mark Sennet și Erich von Stroheim, iar ca operator, renumitul epocii, Billy Bitzer. După anul 1913, pleacă de la „Biograph” la „Reliance-Majestic”, apoi devine independent. Realizează astfel „Judith of Bethulia” (1914), controversatul „The Brith of a Nation”(Nașterea unei națiuni) (1915) și „Intolerance” (Intoleranță) (1916), filme care-l fac cel mai mare producător american de film.

David Wark Griffith (n. 22 ianuarie 1875, Crestwood , Kentucky - d. 23 iulie 1948, Hollywood, California) este unul dintre cei mai importanți regizori din istoria cinematografiei și cel care a transformat primul film în artă - foto: ro.wikipedia.org

David Wark Griffith (n. 22 ianuarie 1875, Crestwood , Kentucky – d. 23 iulie 1948, Hollywood, California) este unul dintre cei mai importanți regizori din istoria cinematografiei și cel care a transformat primul film în artă – foto: ro.wikipedia.org

Vorbind despre filmele The Brith of a Nation (Nașterea unei națiuni) și Intolerance (Intoleranță), acestea sunt strâns legate între ele privind realizarea și prezentarea lor publicului.

Nașterea unei națiuni (denumire originală The Birth of a Nation, numit inițial The Clansman) este un film mut dramatic din 1915 regizat de D. W. Griffith bazat pe romanul și piesa de teatru The Clansman, ambele scrise de Thomas Dixon, Jr.. Griffith a realizat și scenariul (împreună cu Frank E. Woods) și este producător al filmului (cu Harry Aitken). A avut premiera la 8 februarie 1915. Filmul a fost inițial prezentat în două părți separate de o pauză - foto: ro.wikipedia.org

Nașterea unei națiuni (denumire originală The Birth of a Nation, numit inițial The Clansman) este un film mut dramatic din 1915 regizat de D. W. Griffith bazat pe romanul și piesa de teatru The Clansman, ambele scrise de Thomas Dixon, Jr.. Griffith a realizat și scenariul (împreună cu Frank E. Woods) și este producător al filmului (cu Harry Aitken). A avut premiera la 8 februarie 1915. Filmul a fost inițial prezentat în două părți separate de o pauză – foto: ro.wikipedia.org

Primul apare cu o reclamă care i-a făcut pe mulți să-l acuze pe Griffith de rasism. Afișul filmului prezintă un personaj care este membru al Ku-Klux-Klan-ului, fapt ce a dus la proteste de stradă și la cenzurarea filmului. Griffith nu este de acord cu poziția oficială și-n următorul an produce Intolerance ca un răspuns dur celor care au făcut atâta zgomot.

"Intoleranţă" - foto: ro.wikipedia.org

“Intoleranţă” – foto: ro.wikipedia.org

Griffith, împreună cu actorii Douglas Fairbank, Mary Pickford și Charlie Chaplin, au fondat în anul 1920, compania „United Artist Corporation”, unde a realizat filmele mute Brochen Blossoms (Muguri zdrobiți)-1919, Way Down East-1920, The Orphans of the Strom-1922, America-1924, Battle of Sexcs-1928 și filmele sonore Lady of the Pavements-1929 (cântat), Abraham Lincoln-1930 și The Struggle-1931.

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgyoutube.com

Cutremurul din Oceanul Indian din 26 decembrie 2004

2004 Indian Ocean earthquake and tsunami – Aceh in Indonesia, the most devastated region struck by the tsunami

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

 

Cutremurul din Oceanul Indian din 2004 a fost un seism submarin cu o magnitudine de 9,0 grade pe scara Richter desfășurat în estul Oceanului Indian pe 26 decembrie 2004 (la 00:58 UTC, sau 07:58 ora locală). Cutremurul, cu epicentrul langa Sumatra, a fost resimtit si pe coastele continentului african, iar tsunami-ul creat a fost cel mai mare din ultimii 40 de ani. Cutremurul, care a avut epicentrul în mare, aproape de coasta nordică a insulei indoneziene Sumatra, a provocat o serie de valuri tsunami care au afectat regiunile costiere ale unui număr de opt țări asiatice și care au cauzat moartea a peste 230.000 de persoane. Acesta a fost al cincilea cel mai puternic cutremur din istoria modernă (de când sunt înregistrate cu ajutorul seismografelor). Populatia bastinasa si turistii au fost luati prin surprindere de “valul ucigas” pentru ca in Oceanul Indian nu functiona un sistem de alertare in caz de tsunami, in acest fel explicandu-se si numarul mare de victime. Singurul indiciu despre dezastrul care urma a fost retragerea brusca a apelor Oceanului.

La circa 30 de minute de la cutremur, un prim zid de apa, inalt de 20 de metri, a lovit Sumatra maturand intreaga vegetatie si distrugand aproape in intregime orasul Banda Aceh in doar 15 minute. Valurile uriase au lovit apoi Thailanda, Sri Lanka, India cu o putere la fel de mare, provocand panica si distrugeri insemnate. Mai multe valuri tsunami au lovit regiunile costiere din Oceanul Indian, devastând regiuni întregi, printre care insula Phuket, Tailanda, Aceh (Indonezia), coasta de est a Sri Lankăi, zonele costiere din statul Tamil Nadu (Indiei) și chiar și locuri mai îndepărtate precum Somalia, care se află la 4.100 km est de epicentru.

Cutremurul din Oceanul Indian din 26 decembrie 2004 - (Țări afectate de cutremur și valurile tsunami care au urmat) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Cutremurul din Oceanul Indian din 26 decembrie 2004 – (Țări afectate de cutremur și valurile tsunami care au urmat) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Morți și daune

Comunitățile de-a lungul coastelor din jurul Oceanului Indian au fost grav afectate, iar tsunami-urile au ucis aproximativ 227.898 de persoane în 14 țări (sursa en.wikipedia.org). Peste un milion de gospodării au fost distruse.

Atât guvernele cât și organizațiile guvernamentale se tem de izbucnirea unor epidemii ale unor boli apărute din cauza contaminării apei, cum ar fi holera, dizenteria și malaria, care ar putea dubla numărul de victime. Organizațiile umanitare au anunțat că aproape o treime din victime sunt copii. Acest lucru se datorează natalității ridicate din statele afectate.

Cifra morților este una foarte mare și pentru că au trecut peste 100 de ani de când un tsunami din Oceanul Indian a afectat coastele, fapt pentru care țările afectate nu erau pregătite pentru un astfel de seism și nici populația civilă nu a știut să recunoască semnalele care avertizau cutremurul. Ultimul tsunami apărut în această zonă s-a datorat erupției vulcanului Krakatoa în 1883. De obicei, seisme maritime apar pe coastele “Inelului Focului” din Oceanul Pacific, regiune în care guvernele și populația sunt mai bine pregătite și unde există sisteme de alertă.

În Sri Lanka, Indonezia și Insulele Maldive a fost declarată starea de urgență. Conform Națiunilor Unite, costurile operațiunilor umanitare vor fi cele mai mari din istorie.

Coastele Oceanului Pacific nu au fost afectate.

Pe lângă numărul mare de băștinași, s-au înregistrat victime și dintre turiștii care își petreceau sărbătorile de iarnă în regiune.

Cutremurul din Oceanul Indian din 26 decembrie 2004 - (Animație care ilustrează propagarea valurilor tsunami în Oceanul Indian) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Cutremurul din Oceanul Indian din 26 decembrie 2004 – (Animație care ilustrează propagarea valurilor tsunami în Oceanul Indian) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Ajutor internațional

In toate statele afectate a fost declarata stare de urgenta, iar statele lumii, in frunte cu ONU, s-au mobilizat pentru acordarea de ajutoare. Guverne și organizații umanitare din întreaga lume au încercat să ofere ajutor și sprijin tehnic pentru cei afectați de cutremurul devastator din Asia de sud.

La Geneva, Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie a strâns circa 6,5 milioane de dolari pentru “ajutor imediat” pentru cei 500.000 de supraviețuitori care se estimează că sunt.

Guvernul australian a decis să realizeze o donație inițială de aproximativ 7,7 milioane de dolari pentru a ajuta la eforturile umanitare, care au fost împărțiți organizaților umanitare internaționale. Ministrul de externe, Alexander Downer, a spus că Australia va trimite și alte ajutoare când se se vor știi mai multe detalii despre necesități.

Comisia Europeană a anunțat că va face o donație de 4 milioane de dolari pentru a ajuta victimele în “necesitățile lor vitale”, și că va cere țărilor membre să strângă alte 30 de milioane, bani care vor fi donați ulterior.

Guvernul canadian a trimis un ajutor imediat de un milion de dolari.

Guvernul suedez a strâns fonduri prin intermediul Națiunilor Unite și Crucii Roșii.

România a trimis ajutoare imediate în valoare de 32.000 de Euro, constând în principal în produse farmaceutice.

Este nevoie însă de sume mult mai mari și mult mai mult personal datorită extensiunii daunelor, înregistrate în infrastuctură, alimentarea cu apă și mâncare și turism. Atenție specială este acordată posibilității apariției unor epidemii.

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Cutremurul din Oceanul Indian din 26 decembrie 2004 pe en.wikipedia.org

Solstiţiul

Iluminarea planetei la solstițiul de iarnă

foto preluat de pe www.astro-urseanu.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro

 

În astronomie, se numesc solstiții cele două momente din an când planul determinat de centrul Soarelui și de axa de rotație a Pământului este perpendicular pe planul orbitei Pământului. În cele două momente ale anului unghiul făcut de razele soarelui cu orizontul la amiază este cel mai mare (vara) sau cel mai mic (iarna) din an. Variația acestui unghi în cursul anului se explică prin aceea că axa de rotație a Pământului nu este perpendiculară pe orbita lui.

În jurul datei de 21 iunie (cel mai adesea), sau 22 iunie, în emisfera nordică are loc solstițiul de vară, adică începutul verii astronomice; în preajma acestei date, la trecerea meridianului, Soarele se ridică deasupra orizontului la unghiul maxim, iar intervalul diurn are durata maximă. Simultan, în emisfera sudică are loc solstițiul de iarnă, adică începutul iernii astronomice, când înălțimea Soarelui deasupra orizontului și intervalul diurn sunt minime (la sud de cercul polar de sud soarele nu răsare și se află la unghiul maxim sub orizont).

În jurul datei de 21 decembrie (cel mai adesea), sau 22 decembrie, se petrece fenomenul opus: are loc solstițiul de iarnă în emisfera nordică și solstițiul de vară în emisfera sudică.

Din punctul de vedere al zonelor ecuatoriale solstițiile nu pot fi numite nici „de vară” nici „de iarnă”. Atunci când în emisfera nordică are loc solstițiul de vară, mișcarea aparentă a Soarelui văzut de pe ecuator are traiectoria cea mai nordică și, simetric, când are loc solstițiul de vară în emisfera sudică traiectoria Soarelui atinge extrema sudică.

Schemă care indică orientarea aproximativă a Pământului în raport cu Soarele la solstițiul din iunie (stânga), echinocțiul din septembrie (jos), solstițiul din decembrie (dreapta) și echinocțiul din martie (sus) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Schemă care indică orientarea aproximativă a Pământului în raport cu Soarele la solstițiul din iunie (stânga), echinocțiul din septembrie (jos), solstițiul din decembrie (dreapta) și echinocțiul din martie (sus) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Etimologie

Substantivul românesc solstițiu are etimologie dublă: latinescul solstitium, „solstițiu” și franțuzescul solstice. Substantivul latin solstitium este format din cuvântul latin sol, solis, solem: „Soare” și stitium, derivat al verbului sisto, sistere, stiti, statum: „a opri”, „a face să stea”, „a rămâne constant”, „a se menține”. Substantivul francez solstice este un împrumut din limba latină: solstitium, „solstițiu”. Spre deosebire de celelalte zile din an, când unghiul făcut de Soare cu orizontul la trecerea meridianului se schimbă semnificativ, de la o zi la alta, la solstiții acest unghi devine câteva zile staționar, din cauza inversării sensului său de variație.

Termenul latin solstitium era deja utilizat la sfârșitul Republicii Romane; în secolul I î.Hr., Plinius cel Bătrân îl folosește în mai multe rânduri în cunoscuta sa lucrare Istorie Naturală, în același sens cu cel actual. De asemenea, din punctul de vederea astronomic modern, este perioada în care declinația Soarelui pare constantă, iar mișcarea sa aparentă spre nord sau spre sud pe sfera cerească pare să se oprească înainte de a-și schimba direcția.

 

Date

Calendarul gregorian

În calendarul gregorian, datele solstițiilor variază în funcție de ani (tabelul alăturat le rezumă pentru anii apropiați). Trebuie să se țină cont de faptele următoare:

- Orbita terestră nu este deloc circulară, iar viteza Pământului pe orbită depinde, prin urmare, de poziția sa (A doua lege a lui Kepler). În consecință, anotimpurile au o durată inegală:

a) primăvara boreală (toamna australă), de la echinocțiul din martie până la solstițiul din iunie: 92,7 zile;

b) vara boreală (iarna australă), de la solstițiul din iunie până la echinocțiul din septembrie: 93.7 zile;

c) toamna boreală (primăvara australă), de la echinocțiul din septembrie până la solstițiul din decembrie: 89.9 de zile;

d) iarna boreală (vara australă), de la solstițiul din decembrie până la echinocțiul din martie: 89.0 de zile.

- Anul civil standard nu este decât de 365 de zile; anul tropic este de circa 365,2422 de zile. Prin urmare, solstițiile se produc cam cu șase ore mai târziu, în fiecare an. Anii bisecți permit readucerea la locul lor a solstițiilor, la fiecare patru ani.

- Acest decalaj bisect compensează cu ușurință prea marea diferență dintre anul civil și anul tropic. În 70 de ani, se ajunge ca solstițiile să se producă cu o zi mai devreme (care este problema calendarului iulian). Acest punct este parțial compensat prin absența anului bisect în anii divizibili prin 100 (dar nu prin 400).

 

Solstițiul de vară 

Solstițiul de vară se produce în general la 21 iunie. S-a produs la 20 iunie în 2008 precum și în 2012 și 2016, ceea ce nu s-a mai întâmplat din 1896; solstițiul din iunie se va produce din nou la 20 iunie în 2020, 2024, … S-a produs la 22 iunie în 1975 și va cădea din nou la această dată la începutul secolului al XXIII-lea în 2203, 2207, 2211 și 2215, apoi în 2302. Solstițiul din iunie va cădea, în mod excepțional, la 19 iunie în 2488 și va fi pentru prima oară de la crearea calendarului gregorian.
cititi mai mult despre Solstițiul de vară pe www.astro-urseanu.ro

Iluminarea planetei la solstițiul de vară - foto preluat de pe www.astro-urseanu.ro

Iluminarea planetei la solstițiul de vară – foto preluat de pe www.astro-urseanu.ro

Tradiţia şi superstiţiile privind solstiţiul de vară au rădăcini străvechi, fiindcă cea mai lungă zi a anului a fost considerată punct de balanţă, de răscruce, de schimbare, o zi a absolutului, înscrisă sub semnul focului, care este simbolul soarelui.

Atotputernicia soarelui de la solstiţiu se celebrează, la români, prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat. Încinşi cu brâuri de pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi aruncă aceste brâuri ca să ardă odată cu toate posibilele necazuri care ar fi să vină. Din cele mai vechi timpuri, solstiţiul de vară a constituit un mare prilej de bucurie şi sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei. La început, serbarea coincidea cu data solstiţiului, adică 21 iunie. Mai târziu, ceremonialul fiind considerat de către biserică drept păgân, a fost mutat pe 24 iunie – ziua dedicată Sfântului Ioan Botezătorul.

În timp, Noaptea de Sânziene – cum este denumită în folclorul românesc – a devenit o serbare populară, cu caracter tradiţional, ce se desfăşoară diferit în funcţie de ţara respectivă şi chiar de regiunea respectivă. Pentru ţărani, această zi este foarte importantă pentru prognoza vremii. În credinţa populară, se crede că, dacă plouă de Sf. Ioan Botezătorul (Sânziene) sau după, este de rău augur deoarece următoarele 40 de zile va ploua neîncetat, deci recolta de grâu, alune de pădure şi salată va fi distrusă, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, în volumul “Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român” (2000).

Sânzienele la Festivalul cetăților dacice Cricău 2013 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sânzienele la Festivalul cetăților dacice Cricău 2013 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Solstițiul de iarnă

Solstițiul de iarnă are loc, în general, la 21 sau la 22 decembrie. A căzut la 23 decembrie în 1903 și va trebui să se aștepte începutul secolului al XXIV-lea pentru a-l vedea din nou producându-se la această dată. A căzut într-o zi de 20 decembrie de 10 ori la sfârșitul secolului al XVII-lea și va cădea din nou la acestă dată la sfârșitul secolului al XXI-lea și la sfârșitul secolului al XXV-lea.

În emisfera nordică, este momentul, în care perioada de timp iluminată de Soare este cea mai scurtă şi, ca urmare, noaptea este cea mai lungă din an. Acest eveniment astronomic este legat de mişcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecinţa mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui. În emisfera sudică a Pământului, fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.
cititi mai mult despre Solstițiul de iarnă pe www.astro-urseanu.ro

Iluminarea planetei la solstițiul de iarnă - foto preluat de pe www.astro-urseanu.ro

Iluminarea planetei la solstițiul de iarnă – foto preluat de pe www.astro-urseanu.ro

 

Datele solstițiilor în emisfera boreală
(Timp universal coordonat)
Anul Solstițiul
de vară
(iunie)
Solstițiul
de iarnă
(decembrie)
2000 21 iunie 01:48 21 decembrie 13:37
2001 21 iunie 07:38 21 decembrie 19:21
2002 21 iunie 13:24 22 decembrie 01:14
2003 21 iunie 19:10 22 decembrie 07:04
2004 21 iunie 00:57 21 decembrie 12:42
2005 21 iunie 06:46 21 decembrie 18:35
2006 21 iunie 12:26 22 decembrie 00:22
2007 21 iunie 18:06 22 decembrie 06:08
2008 20 iunie 23:59 21 decembrie 12:04
2009 21 iunie 05:45 21 decembrie 17:47
2010 21 iunie 11:28 21 decembrie 23:38
2011 21 iunie 17:16 22 decembrie 05:30
2012 20 iunie 23:09 21 decembrie 11:11
2013 21 iunie 05:04 21 decembrie 17:11
2014 21 iunie 10:51 21 decembrie 23:03
2015 21 iunie 16:38 22 decembrie 04:48
2016 20 iunie 22:34 21 decembrie 10:44
2017 21 iunie 04:24 21 decembrie 16:28
2018 21 iunie 10:07 21 decembrie 22:22
2019 21 iunie 15:54 22 decembrie 04:19
2020 20 iunie 21:43 21 decembrie 10:02
2021 21 iunie 03:31 21 decembrie 15:59
2022 21 iunie 09:14 21 decembrie 21:48
2023 21 iunie 14:58 22 decembrie 03:27
2024 20 iunie 20:51 21 decembrie 09:20
2025 21 iunie 02:42 21 decembrie 15:03
2026 21 iunie 08:24 21 decembrie 20:50
2027 21 iunie 14:11 22 decembrie 02:42
2028 20 iunie 20:02 21 decembrie 08:19
2029 21 iunie 01:48 21 decembrie 14:14
2030 21 iunie 07:31 21 decembrie 20:09

 

Ziua polară

”Miezul nopții” la Longyearbyen, la 16 iulie 2007 (78° N) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

”Miezul nopții” la Longyearbyen, la 16 iulie 2007 (78° N) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ziua polară (denumită și soarele de la miezul nopții, precum și nopțile albe) este o perioadă a anului în care Soarele nu apune, acest fenomen producându-se în jurul solstițiului de vară (iunie, în emisfera nordică și decembrie, în emisfera sudică) la latitudinile înalte situate dincolo de cercurile polare arctic și antarctic. Numărul de zile cu 24 de ore de lumină în timpul căruia are loc acest fenomen crește odată cu latitudinea. Atinge miniumul (o zi) la nivelul cercului polar, ~66° 34′ și maximul (șase luni) la pol (90°) și are loc vara (din martie până în septembrie, în emisfera nordică și din septembrie până în martie, în emisfera sudică). Astfel, în ziua solstițiului, la poli, Soarele rămâne, în mod constant vizibil la o înălțime de ceva mai mult de 23° pe bolta cerească.

Soarele la miezul nopții, la Capul Nord, la 17 iulie 2005 la 23 h 59 (71,1° N) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Soarele la miezul nopții, la Capul Nord, la 17 iulie 2005 la 23 h 59 (71,1° N) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro
cititi mai mult despre Solstiţiul si pe en.wikipedia.org

Protocolul de la Kyoto (11 decembrie 1997)

Protocolul de la Kyoto (11 decembrie 1997)

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Protocolul de la Kyoto este un acord internațional privind mediul. Protocolul a fost negociat în decembrie 1997 de către 160 de țări. A fost semnat la data de 11 decembrie 1997 si a intrat în vigoare la data de 16 februarie 2005.

 

Termeni ai acordului

Acordul prevede, pentru țările industrializate o reducere a emisiilor poluante cu 8% în perioada 2008-2012 în comparație cu cele din 1990.

Pentru a intra în vigoare, Protocolul de la Kyoto trebuia să fie ratificat de cel puțin 55 de națiuni (condiție deja îndeplinită), care să producă 55% din emisiile globale de dioxid de carbon. Această ultimă condiție a fost indeplinită în octombrie 2004 prin ratificarea de către Rusia a protocolului.

 

Țări participante

După Conferința de la Marrakech (noiembrie 2001), a șaptea conferință a părților semnatare, 40 de țări au ratificat Protocului de la Kyoto.

În octombrie 2004, Rusia, responsabilă pentru 17,4% din emisiile de gaze de seră, a ratificat acordul, lucru care a dus la îndeplinirea cvorumului necesar pentru intrarea în vigoare a protocolului. În noiembrie 2004 țările participante erau în număr de 127 inclusiv Canada, China, India, Japonia, Noua Zeelandă, Rusia, cei 25 de membri ai Uniunii Europene împreună cu România și Bulgaria, precum și Republica Moldova.

 

Țări neparticipante

Printre țările care nu au ratificat Protocolul de la Kyotol se află și Statele Unite, responsabile pentru mai mult de 40% din totalul emisiilor de gaze de seră (anunț făcut în martie 2001).

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Protocolul de la Kyoto si pe en.wikipedia.org

Constituția României

Constituţia României

foto preluat de pe www.agerpres.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; www.cdep.ro

 

Constituția României este legea fundamentală a statului român care reglementează, printre altele, principiile generale de organizare a statului, drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor și autoritățile publice fundamentale. Actuala Constituție a României a fost adoptată în ședința Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991 și a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul național din 8 decembrie 1991.

Constituția a fost revizuită în anul 2003 prin adoptarea Legii de revizuire a Constituției României, aprobată prin referendumul național din 18-19 octombrie 2003, lege intrată în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României.

 

Structură

Constituția din 1991, așa cum a fost revizuită în 2003, cuprinde 156 de articole împărțite în 8 titluri:

- Titlul I – Principii generale
- Titlul II – Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale
- Titlul III – Autoritățile publice
- Titlul IV – Economia și finanțele publice
- Titlul V – Curtea Constituțională
- Titlul VI – Integrarea euroatlantică
- Titlul VII – Revizuirea Constituției
- Titlul VIII – Dispoziții finale și tranzitorii

 

Istorie

În 1822 s-a elaborat, în inițiativa unui grup de boieri progresiști, un proiect de constituție, numit Constituția cărvunarilor, precum și în elaborarea, în timpul ocupației rusești (1828-1834), a unui cod de legi care viza organizarea statală a Principatelor – Regulamentul Organic.

Pe 1 iulie 1866 a fost adoptată prima Constituție a României. Dupa extinderea teritoriului național în 1918, o nouă constituție a fost aprobată pe 29 martie 1923. În 1938, dupa instaurarea dicaturii regale de regele Carol al II-lea, a fost creată o noua constitutie care susțina acest act. În perioada comunistă Constituția a fost modificată în 1948, 1952 și 1965. După Revoluția din 1989, o nouă Constituție a fost adoptată în 1991.

 

Revizuirea Constituției

Potrivit articolului 150 din Constituție:

(1) Revizuirea Constituției poate fi inițiată de Președintele României la propunerea Guvernului, de cel puțin o pătrime din numărul deputaților sau al senatorilor, precum și de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot.

(2) Cetățenii care inițiază revizuirea Constituției trebuie să provină din cel puțin jumătate din județele țării, iar în fiecare din aceste județe sau în municipiul București trebuie să fie înregistrate cel puțin 20.000 de semnături în sprijinul acestei inițiative.

Implicarea populației în initiativa de revizuire a constituției are drept scop asigurarea legitimității acestui demers. Astfel corpul electoral are un rol hotărâtor în inițierea acestei proceduri.După intrunirea acestor condiții are loc un control de constituționalitate în ceea ce privește initiativa de revizuire a constituției. Potrivit articolului 146 litera a din Constituție: Curtea Constituțională se pronunță din oficiu asupra inițiativei de revizuire a Constituției. Curtea Constituțională poate fi sesizată totodată și de președintele Camerei Parlamentului la care s-a înregistrat cerea de revizuire. În acest caz Curtea Constituțională va analiza dacă această propunere legislativă are un caracter constituțional, dacă nu încalcă limitele de revizuire ale constituției stipulate în articolul 152, dacă s-a întrunit numărul minim de semnături pentru începerea procedurii de revizuire și dacă această cerere a fost publicată potrivit procedurii.

Hotărârea Curtii Constitutionale are un rol decisiv în acest demers. Aceasta se va pronunța în termen de 10 zile de la sesizare asupra propunerii de revizuire și în termen de 60 de zile în cazul în care este vorba de o initiațivă a poporului. Curtea Constituțională poate da un aviz pozitiv, caz în care procedura de legiferare va începe în Camera Parlamentului sesizată, sau poate da un aviz negativ, ceea ce înseamnă că procedura de revizuire este neconstituțională, caz în care întreaga procedură este oprită, demersul începând de la zero. Hotărârea Curții Constituționale va fi publicată în Monitorul Oficial așa cum este prevăzut și în articolul 147 din Constituție.

 

Procedura de revizuire a Constituției

Conform articolului 151 din Constituție:

(1) Propunerea sau proiectul de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaților și de Senat, cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul membrilor fiecărei camere.

(2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaților și Senatul, în sedință comună, hotărăsc cu votul a cel putin trei pătrimi din numarul deputaților și senatorilor.

(3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau propunerii de revizuire.

Procedura de revizuire depinde într-o primă etapă de decizia celor două camere parlamentare. În urma dezbaterilor (acestea au loc în fiecare cameră separat) acestea pot ajunge la un acord pozitiv. Acest lucru înseamnă că ambele camere au adoptat revizurea în aceeași formă. Numărul senatorilor și al deputaților care trebuie să se pronunțe pentru revizuirea constituției este de 2/3 (din numărul senatorilor și deputaților din fiecare cameră). Dacă a fost întrunit acest număr, procedura de revizuire continuă, aceasta fiind supusă votului poporului prin referendum. De asemenea poate fi vorba și despre un acord negativ, adică cele două camere resping propunerea de revizuire. În cazul unui dezacord, când una dintre camere acceptă propunerea de revizuire și alta o respinge sau când se dorește revizuirea în formule diferite. În acest caz se poate constitui o comisie de mediere. Aceasta comisie este formată atât din senatori cât și din deputați care au drept scop ajungerea la un numitor comun, adică aprobarea procedurii cu o majoritate de 2/3. În cazul în care această comisie nu poate ajunge la un consens se va organiza o sedință comună, iar în cazul în care numărul de voturi al senatorilor și al deputaților întrunește majoritatea de 2/3, propunerea va fi înaintată spre vot cetățenilor, prin organizarea unui referendum. În cazul în care nici această măsură nu este eficientă, propunerea de revizuire a constituției va fi suspendată. Ultimul pas îl reprezintă referendumul, acesta trebuie organizat în maxim 30 de zile, dacă această condiție nu va fi întrunită, decizia camerelor nu va fi validată, iar întregul proces va fi anulat.
Referendumul pentru revizuirea constituției este valabil dacă la acesta participă cel puțin jumătate plus unu din numărul total al persoanelor înscrise pe listele electorale. Referendumul va valida propunerea de revizuire numai dacă jumatate plus unu din numărul participanților vor vota „DA”. Rezultatul referendumului va fi validat de Curtea Constituțională, care va prezenta Parlamentului un raport în ceea ce privește respectarea normelor în cazul organizării și desfășurării referendumului. Legea de revizuire a constituției va intra în vigoare în momentul în care aceasta va fi publicată în Monitorul Oficial.

 

Limitele revizuirii constituției

Articolul 152 din Constituție precizează că:

(1) Dispozițiile prezentei Constituții privind caracterul național, independent, unitar și indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independența justiției, pluralismul politic și limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.

(2) De asemenea nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor acestora.

(3) Constituția nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgență și nici în timp de război.

Aceste limite ale revizuirii se referă atât la limite materiale cât și la limite formale. Limitele revizuirii au drept scop evitarea anumitor abuzuri sau anumitor decizii care încalcă grav integritatea teritorială și națională a României. Se poate vorbi de asemenea de limite exprese și limite tacite. Limitele exprese sunt cele prevăzute în constituție. Limitele tacite nu sunt prevazute în textul constituției, trebuie deduse pe calea interpretării acestuia.

 

Referendumul din 18-19 octombrie 2003

Proiectul de revizuire a constituției adoptat în parlament a fost supus unui referendum pe 18 și 19 octombrie 2003. Prezența la vot a fost de 55,7%, iar 89,7% din participanți au votat pentru modificarea constituției. Totuși, procentele au fost contestate de organizațiile de monitorizare, ce au raportat abuzuri (folosirea neconstituțională a urnelor volante și permiterea unor cetățeni a vota de mai multe ori). Nici una dintre aceste reclamații nu a putut fi dovedită, însă. Noua constituție a intrat în vigoare pe 29 octombrie 2003.

Mai mult de jumătate din articole au suferit modificări mai mici sau mai mari. Cele mai importante schimbări sunt:

- Gratuitatea învățământului de stat nu mai este garantată necondiționat (ci numai conform legii).

- Minoritățile naționale au dreptul de a folosi limba maternă în administrație și justiție.

- Proprietatea privată este garantată și ocrotită de lege.

- Mandatul președintelui este de 5 ani.

- Obligativitatea stagiului militar se stabilește prin lege organică.

- Imunitatea parlamentară este limitată.

- După aderarea României la UE cetățenii țărilor membre ale UE vor avea dreptul de a alege și de a fi aleși în scrutinul local (dacă sunt rezidenți ai localității respective).

- Intrarea în Uniunea Europeană și OTAN (NATO) nu va fi votată prin referendum, ci de către Parlament.

 

Ziua Constituţiei României

Ziua Constituţiei României se sărbătoreşte la 8 decembrie. Constituţia din 1991 a fost prima de după Revoluţia din decembrie 1989Constituţia din 1991, în forma iniţială, a fost adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, conform www.cdep.ro. A intrat în vigoare în urma aprobării ei prin Referendumul naţional de la 8 decembrie 1991, cu o majoritate semnificativă: din numărul de 10.948.468 de participanţi, 77,3% au răspuns afirmativ, 20,49% negativ, voturile nule reprezentând 2,3%.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Constituția României

ARTICOLUL 1 - Statul român
ARTICOLUL 2 - Suveranitatea
ARTICOLUL 3 - Teritoriul
ARTICOLUL 4 - Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni
ARTICOLUL 5 - Cetăţenia
ARTICOLUL 6 - Dreptul la identitate
ARTICOLUL 7 - Românii din străinătate
ARTICOLUL 8 - Pluralismul şi partidele politice
ARTICOLUL 9 - Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale
ARTICOLUL 10 - Relaţii internaţionale
ARTICOLUL 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern
ARTICOLUL 12 - Simboluri naţionale
ARTICOLUL 13 - Limba oficială
ARTICOLUL 14 - Capitala
 

TITLUL II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

CAPITOLUL I - Dispoziţii comuneARTICOLUL 15 - Universalitatea
ARTICOLUL 16 - Egalitatea în drepturi
ARTICOLUL 17 - Cetăţenii români în străinătate
ARTICOLUL 18 - Cetăţenii străini şi apatrizii
ARTICOLUL 19 - Extrădarea şi expulzarea
ARTICOLUL 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului
ARTICOLUL 21 - Accesul liber la justiţie
CAPITOLUL II - Drepturile şi libertăţile fundamentale

ARTICOLUL 22 - Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică
ARTICOLUL 23 - Libertatea individuală
ARTICOLUL 24 - Dreptul la apărare
ARTICOLUL 25 - Libera circulaţie
ARTICOLUL 26 - Viaţa intimă, familială şi privată
ARTICOLUL 27 - Inviolabilitatea domiciliului
ARTICOLUL 28 - Secretul corespondenţei
ARTICOLUL 29 - Libertatea conştiinţei
ARTICOLUL 30 - Libertatea de exprimare
ARTICOLUL 31 - Dreptul la informaţie
ARTICOLUL 32 - Dreptul la învăţătură
ARTICOLUL 33 - Accesul la cultură
ARTICOLUL 34 - Dreptul la ocrotirea sănătăţii
ARTICOLUL 35 - Dreptul la mediu sănătos
ARTICOLUL 36 - Dreptul de vot
ARTICOLUL 37 - Dreptul de a fi ales
ARTICOLUL 38 - Dreptul de a fi ales în Parlamentul European
ARTICOLUL 39 - Libertatea întrunirilor
ARTICOLUL 40 - Dreptul de asociere
ARTICOLUL 41 - Munca şi protecţia socială a muncii
ARTICOLUL 42 - Interzicerea muncii forţate
ARTICOLUL 43 - Dreptul la grevă
ARTICOLUL 44 - Dreptul de proprietate privată
ARTICOLUL 45 - Libertatea economică
ARTICOLUL 46 - Dreptul la moştenire
ARTICOLUL 47 - Nivelul de trai
ARTICOLUL 48 - Familia
ARTICOLUL 49 - Protecţia copiilor şi a tinerilor
ARTICOLUL 50 - Protecţia persoanelor cu handicap
ARTICOLUL 51 - Dreptul de petiţionare
ARTICOLUL 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică
ARTICOLUL 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
CAPITOLUL III - Îndatoririle fundamentale

ARTICOLUL 54 - Fidelitatea faţă de ţară
ARTICOLUL 55 - Apărarea ţării
ARTICOLUL 56 - Contribuţii financiare
ARTICOLUL 57 - Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor
CAPITOLUL IV - Avocatul Poporului

ARTICOLUL 58 - Numirea şi rolul
ARTICOLUL 59 - Exercitarea atribuţiilor
ARTICOLUL 60 - Raportul în faţa Parlamentului
 

TITLUL III - Autorităţile publice

CAPITOLUL I - ParlamentulSECŢIUNEA 1 - Organizare şi funcţionareARTICOLUL 61 - Rolul şi structura
ARTICOLUL 62 - Alegerea Camerelor
ARTICOLUL 63 - Durata mandatului
ARTICOLUL 64 - Organizarea internă
ARTICOLUL 65 - Şedinţele Camerelor
ARTICOLUL 66 - Sesiuni
ARTICOLUL 67 - Actele juridice şi cvorumul legal
ARTICOLUL 68 - Caracterul public al şedinţelor
SECŢIUNEA a 2-a - Statutul deputaţilor şi al senatorilor

ARTICOLUL 69 - Mandatul reprezentativ
ARTICOLUL 70 - Mandatul deputaţilor şi al senatorilor
ARTICOLUL 71 - Incompatibilităţi
ARTICOLUL 72 - Imunitatea parlamentară
SECŢIUNEA a 3-a - Legiferarea

ARTICOLUL 73 - Categorii de legi
ARTICOLUL 74 - Iniţiativa legislativă
ARTICOLUL 75 - Sesizarea Camerelor
ARTICOLUL 76 - Adoptarea legilor şi a hotărârilor
ARTICOLUL 77 - Promulgarea legii
ARTICOLUL 78 - Intrarea în vigoare a legii
ARTICOLUL 79 - Consiliul Legislativ
CAPITOLUL II - Preşedintele României

ARTICOLUL 80 - Rolul Preşedintelui
ARTICOLUL 81 - Alegerea Preşedintelui
ARTICOLUL 82 - Validarea mandatului şi depunerea jurământului
ARTICOLUL 83 - Durata mandatului
ARTICOLUL 84 - Incompatibilităţi şi imunităţi
ARTICOLUL 85 - Numirea Guvernului
ARTICOLUL 86 - Consultarea Guvernului
ARTICOLUL 87 - Participarea la şedinţele Guvernului
ARTICOLUL 88 - Mesaje
ARTICOLUL 89 - Dizolvarea Parlamentului
ARTICOLUL 90 - Referendumul
ARTICOLUL 91 - Atribuţii în domeniul politicii externe
ARTICOLUL 92 - Atribuţii în domeniul apărării
ARTICOLUL 93 - Măsuri excepţionale
ARTICOLUL 94 - Alte atribuţii
ARTICOLUL 95 - Suspendarea din funcţie
ARTICOLUL 96 - Punerea sub acuzare
ARTICOLUL 97 - Vacanţa funcţiei
ARTICOLUL 98 - Interimatul funcţiei
ARTICOLUL 99 - Răspunderea preşedintelui interimar
ARTICOLUL 100 - Actele Preşedintelui
ARTICOLUL 101 - Indemnizaţia şi celelalte drepturi
CAPITOLUL III - Guvernul

ARTICOLUL 102 - Rolul şi structura
ARTICOLUL 103 - Investitura
ARTICOLUL 104 - Jurământul de credinţă
ARTICOLUL 105 - Incompatibilităţi
ARTICOLUL 106 - Încetarea funcţiei de membru
ARTICOLUL 107 - Primul-ministru
ARTICOLUL 108 - Actele Guvernului
ARTICOLUL 109 - Răspunderea membrilor Guvernului
ARTICOLUL 110 - Încetarea mandatului
CAPITOLUL IV - Raporturile Parlamentului cu Guvernul

ARTICOLUL 111 - Informarea Parlamentului
ARTICOLUL 112 - Întrebări, interpelări şi moţiuni simple
ARTICOLUL 113 - Moţiunea de cenzură
ARTICOLUL 114 - Angajarea răspunderii Guvernului
ARTICOLUL 115 - Delegarea legislativă
CAPITOLUL V - Administraţia publică

SECŢIUNEA 1 - Administraţia publică centrală de specialitateARTICOLUL 116 - Structura
ARTICOLUL 117 - Înfiinţarea
ARTICOLUL 118 - Forţele armate
ARTICOLUL 119 - Consiliul Suprem de Apărare a Ţării
SECŢIUNEA a 2-a - Administraţia publică locală

ARTICOLUL 120 - Principii de bază
ARTICOLUL 121 - Autorităţi comunale şi orăşeneşti
ARTICOLUL 122 - Consiliul judeţean
ARTICOLUL 123 - Prefectul
CAPITOLUL VI - Autoritatea judecătorească

SECŢIUNEA 1 - Instanţele judecătoreştiARTICOLUL 124 - Înfăptuirea justiţiei
ARTICOLUL 125 - Statutul judecătorilor
ARTICOLUL 126 - Instanţele judecătoreşti
ARTICOLUL 127 - Caracterul public al dezbaterilor
ARTICOLUL 128 - Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie
ARTICOLUL 129 - Folosirea căilor de atac
ARTICOLUL 130 - Poliţia instanţelor
SECŢIUNEA a 2-a - Ministerul Public

ARTICOLUL 131 - Rolul Ministerului Public
ARTICOLUL 132 - Statutul procurorilor
SECŢIUNEA a 3-a - Consiliul Superior al Magistraturii

ARTICOLUL 133 - Rolul şi structura
ARTICOLUL 134 - Atribuţii
 

TITLUL IV - Economia şi finanţele publice

ARTICOLUL 135 - Economia
ARTICOLUL 136 - Proprietatea
ARTICOLUL 137 - Sistemul financiar
ARTICOLUL 138 - Bugetul public naţional
ARTICOLUL 139 - Impozite, taxe şi alte contribuţii
ARTICOLUL 140 - Curtea de Conturi
ARTICOLUL 141 - Consiliul Economic şi Social
 

TITLUL V - Curtea Constituţională

ARTICOLUL 142 - Structura
ARTICOLUL 143 - Condiţii pentru numire
ARTICOLUL 144 - Incompatibilităţi
ARTICOLUL 145 - Independenţa şi inamovibilitatea
ARTICOLUL 146 - Atribuţii
ARTICOLUL 147 - Deciziile Curţii Constituţionale
 

TITLUL VI - Integrarea euroatlantică

ARTICOLUL 148 - Integrarea în Uniunea Europeană
ARTICOLUL 149 - Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord
 

TITLUL VII - Revizuirea Constituţiei

ARTICOLUL 150 - Iniţiativa revizuirii
ARTICOLUL 151 - Procedura de revizuire
ARTICOLUL 152 - Limitele revizuirii
 

TITLUL VIII - Dispoziţii finale şi tranzitorii

ARTICOLUL 153 - Intrarea în vigoare
ARTICOLUL 154 - Conflictul temporal de legi
ARTICOLUL 155 - Dispoziţii tranzitorii
ARTICOLUL 156 - Republicarea Constituţiei
 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgcdep.ro

Dezastrul ecologic de la Certej (30 octombrie 1971)

Certej (30 octombrie 1971) – Ruperea digului a dezlănţuit dezastrul

foto preluat de pe adevarul.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Dezastrul ecologic de la Certej a avut loc la data de sâmbătă 30 octombrie 1971, la ora 4:55 dimineața, fiind provocat de ruperea digului și alunecarea muntelui de steril din iazul de decantare al exploatării miniere Certej, Hunedoara.

În perioada de exploatare a iazului, între 1936 și 1971, au fost depozitate în el elemente de depunere complet diferite ca granulație, tasare și umiditate care au creat o falie de alunecare.

Digul s-a rupt pe o lățime de 80 de metri și din iaz au fost expulzați în câteva minute 300.000 de metri cubi de steril.

Valul acid de steril a înghițit într-un sfert de oră și a ras de pe fața pământului șase blocuri de locuințe cu 25 de apartamente fiecare, un cămin cu 30 de camere, șapte locuințe individuale și 24 de gospodării au fost distruse sau avariate. Dezastrul a provocat 89 de morți și 76 de răniți.

30 octombrie 1971, ora 5 dimineaţa, Certej. Halda de steril la marginea căreia fuseseră construite mai multe blocuri de locuinţe şi cămine pentru oamenii care lucrau în exploatările miniere de aur şi cupru din zonă s-a prăvălit peste cartierul muncitoresc  foto preluat de pe adevarul.ro

30 octombrie 1971, ora 5 dimineaţa, Certej. Halda de steril la marginea căreia fuseseră construite mai multe blocuri de locuinţe şi cămine pentru oamenii care lucrau în exploatările miniere de aur şi cupru din zonă s-a prăvălit peste cartierul muncitoresc
foto preluat de pe adevarul.ro

Cianura folosită în procesul de extracție, care se găsea în nămolul scurs, a ars hainele de pe victime. Toate cadavrele care au fost scoase din mâl erau goale. Deși la Primărie s-au înregistrat 82 de acte de deces, autoritățile au anunțat oficial la radio și televiziune un număr de 48 de morți, pentru a nu fi nevoite să declare doliu național.

30 octombrie 1971: Dezastrul de la Certej a ucis 89 de oameni foto preluat de pe adevarul.ro

30 octombrie 1971: Dezastrul de la Certej a ucis 89 de oameni
foto preluat de pe adevarul.ro

Statul comunist i-a despăgubit pe cei care au avut de suferit în urma tragediei de la Certej. Supraviețuitorii de la blocurile distruse au primit câte un apartament, iar cei cărora li s-au dărâmat casele au putut să-și ridice altele cu materiale de construcții primite de la autorități.

Cu numai o săptămână înainte de dezastrul de la Certej, ministrul minelor Bujor Almășan, împreună cu o comisie guvernamentală, au fost la Certej, unde au verificat iazul de decantare și au decis că acesta este încă funcțional, după care au aniversat cu mare pompă 225 de ani de minerit.

După un an de cercetări și audieri, ancheta a decis că tragedia este urmarea unor împrejurări ce nu puteau fi prevăzute. Nimeni nu a fost găsit vinovat pentru moartea celor 89 de victime ale accidentului.

articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

cititi despre Dezastrul ecologic de la Certej (30 octombrie 1971) si pe adevarul.ro

 

Incendiul din clubul Colectiv (30 octombrie 2015)

6 noiembrie 2015 – Moment de linişte la clubul Colectiv

foto realizat de Dan Mihai Balanescu
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; www.facebook.com

 

30 octombrie 2019 – 4 ani de la Colectiv – eveniment public · organizat de Rezistenta şi Corupția ucide

30 octombrie 2019 - 4 ani de la Colectiv - eveniment public · organizat de Rezistenta şi Corupția ucide - Credit foto - Alex Mihăileanu

30 octombrie 2019 – 4 ani de la Colectiv – eveniment public · organizat de Rezistenta şi Corupția ucide – Credit foto – Alex Mihăileanu

30 octombrie este data care a șocat un popor întreg și a arătat o țară incapabilă să aibă grijă de cetățenii ei.

Pe 30 octombrie 2015 au ars frați și surori, copii și părinți, prieteni și necunoscuți și, odată cu ei, vălul care acoperea mizeria din spitale și corupția din administrația românească.

Pe 30 octombrie se vor împlini 4 ani de când o parte dintre cei dragi ne-au părăsit sau au rămas mutilați pe viață.

Pe 30 octombrie 2015 ulciorul care mergea atât de des la apă s-a spart.

Pe 30 octombrie va așteptăm la un marș în memoria celor care au murit pentru că, în România, Responsabilitatea Personală nu a fost o Piedică în calea CORUPȚIEI.

Ne întâlnim în parcul din Piața Unirii și plecăm în marș spre Piața Bucur la 19:30.

 

24 octombrie 2019 – Filmările secrete făcute la Colectiv de pompieri și ascunse până azi publicului și procurorilor

Libertatea a intrat în posesia celor 20 de minute și 40 de secunde filmate chiar de către subofițerul care a însoțit primul echipaj ISU București Ilfov, ajuns la incendiul din clubul Colectiv.
Video de la incendiul Colectiv care au fost ținute secrete timp de patru ani.

 

22 octombrie 2019 - şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, s-a prezentat la sediul Parchetului General pentru a fi audiat ca martor într-un dosar disjuns din “Colectiv”, în legătură cu intervenţia autorităţilor şi acordarea îngrijirilor medicale la locul incendiului, dar şi modul în care a fost efectuat transferul răniţilor la spitale din străinătate.

Două zile mai târziu, în 24 octombrie 2019, Arafat a afirmat că după comemorarea victimelor de la Colectiv şi după alegerile prezidenţiale, îşi va prezenta punctul de vedere cu privire la înregistrarea video apărută în presă (cu primul echipaj ISU care a ajuns la locul tragediei de la clubul Colectiv) şi a menţionat că are “răspunsuri concrete la toate întrebările care au fost ridicate”. El a precizat că, în urma apariţiei în presă a imaginilor, a solicitat colegilor de la ISUBIF şi IGSU “să explice şi să răspundă public“, în cadrul unei conferinţe de presă, acuzaţiilor lansate la adresa celor care au intervenit şi a conducerilor celor două instituţii “în ce priveşte presupusă ascundere a imaginilor respective“.

 

6 octombrie 2019 - Filmul “Colectiv“, al cineastului Alexander Nanau, a câştigat premiul Golden Eye pentru cel mai bun documentar, la cea de-a 15-a ediţie a festivalului Internaţional de Film de la Zürich. În acest film, al cărui subiect este drama incendiului din clubul Colectiv şi problemele sistemului medical românesc, apar, printre alţii, Narcis Hogea, tatăl lui Alex Hogea, una dintre victimele de la Colectiv, ziaristul Cătălin Tolontan, dar şi medici de la Spitalul de arşi.

 

Incendiul din clubul Colectiv (30 octombrie 2015)

Incendiul din clubul Colectiv din București a avut loc în noaptea de vineri 30 octombrie 2015, în incinta unui club situat în Sectorul 4 din București într-o fostă hală a fabricii Pionierul. Incendiul s-a declanșat în timpul unui concert gratuit al trupei Goodbye to Gravity, cu ocazia lansării unui nou album, numit „Mantras of War”.

Conform datelor existente (cercetările se află în curs), focul a fost provocat de către artificiile folosite în timpul concertului, artificii care au dus la aprinderea buretelui poliuretanic (ușor inflamabil) folosit pentru antifonare de pe un stâlp al clădirii. Flăcările s-au extins foarte repede în tot clubul provocând leziuni – în unele situații cauzatoare de moarte, prin combustie, asfixie, intoxicații cu monoxid de carbon și alte gaze, unui număr semnificativ dintre participanții la concert. Amploarea evenimentului a determinat Ministerul de Interne să instituie Planul roșu de intervenție, iar Guvernul României a decretat trei zile de doliu național. Ca urmare a protestelor masive care au urmat incendiului, au demisionat pe 4 noiembrie 2015 Victor Ponta, împreună cu guvernul său, și primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat un număr de 64 de persoane. În afară de cele 26 de persoane decedate în incinta clubului și de una care a murit în drum spre spital, în faza inițială au fost identificate alte 186 de persoane rănite, din care 146 au fost spitalizate. În săptămânile de după incendiu au decedat alte 33 de persoane. A fost cel mai grav incendiu din România dintr-un club de noapte și cel mai grav accident din țară de după anul 1989, depășind după numărul de decese accidentul aviatic de la Balotești din 1995 în care au murit 60 de persoane

Intrarea principală a fostei fabrici Pionierul, în care se afla clubul de noapte Colectiv, păzită de polițiști - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Intrarea principală a fostei fabrici Pionierul, în care se afla clubul de noapte Colectiv, păzită de polițiști – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Clubul Colectiv unde a avut loc incendiul este situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7 din Sectorul 4 al Capitalei și funcționează din luna mai 2013 într-o hală veche din fosta clădire cu patru etaje a fabricii “Pionierul”. Acționarul principal al Colectiv Club SRL, firma care deține clubul este Alin George Anăstăsescu, acesta mai având alți doi asociați: Costin Mincu și Paul Cătălin Gancea.

Conform lui George Artur Găman, directorului general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX), autoritatea supremă în materii de medii explozive, clubul era construit din beton armat, fără ferestre, și învelit pe dinăuntru cu burete pentru antifonare, un material extrem de inflamabil, avea o singură ieșire, o ușă mică de 80 de centimetri. Pe tavan se aflau și grilaje din lemn de brad uscat, un material inflamabil. Clubul avea trei extinctoare mici, dar doar unul a fost folosit în încercarea de a stinge incendiul în stadiu incipient, însă nu era dotat cu sprinklere (stropitori de incendiu), care se declanșează automat în caz de incendiu. Reprezentantul firmei care s-a ocupat de antifonarea clubului Colectiv a declarat că patronii clubului au refuzat să cumpere material ignifug, întrucât era prea scump. Mai mult, cu o lună și jumătate înainte de eveniment, reprezentanții clubului ar fi spălat buretele de pe tavan, cel mai probabil cu substanțe inflamabile.

Clubul Colectiv își desfășura activitatea în baza declarației pe propria răspundere din 6 noiembrie 2014, depusă la Primăria Sectorului 4 din București, unde era menționat că clubul are o suprafață de 425 de metri pătrați și 80 de locuri pe scaun pentru consumatori. Ulterior S.C. Colectiv Club SRL a solicitat eliberarea acordului și autorizației de funcționare, iar Primarul Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a emis pe 14 ianuarie 2015 Acordul de funcționare nr. 3909/14.01.2015, respectiv Autorizația de funcționare nr. 369/14.01.2015 necesare desfășurării activității de către SC Colective Club SRL, aceste 2 acte fiind întocmite de Luminița Larisa Ganea de la Serviciului autorizări comerciale de la Primăria Sectorului 4, și avizate de Aurelia Iofciu, șefa acestui serviciu. La concertul de vineri seara, au fost prezente circa 350 de persoane, conform estimărilor participanților. Și la alte manifestări din clubul respectiv participaseră sute de persoane, cu mult peste numărul dat de 80 de locuri.

Secretarul de stat Raed Arafat a confirmat că Clubul Colectiv funcționa fără să aibă avizul pompierilor pentru securitatea la incendii și nici pentru spectacolul pirotehnic. Cu toate acestea, 2 ofițeri ISU București, George Petrică Matei și Antonia Radu, au fost de 3 ori la sediul Clubului Colectiv, fără a lua nicio măsură pentru siguranța clienților.

 

Trupa Goodbye to Gravity

Trupa Goodbye to Gravity - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Trupa Goodbye to Gravity – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Trupa de metalcore „Goodbye to Gravity” a fost fondată în 2011 și îi avea în componență pe Andrei Găluț (voce), Mihai Alexandru (chitară), Bogdan Lavinius Enache (tobe), Vlad Țelea (chitară) și Alex Pascu (bas).

Pe 29 octombrie 2015 pe Facebook trupa Goodbye to Gravity a anunțat că își lansează albumul „Mantras of War” în Clubul Colectiv și că intrarea va fi liberă, iar accesul publicului în club se va face începând cu ora 20:30. Cu această ocazie, „astronauții” au pregătit un show memorabil, cu invitați speciali și multe alte surprize.

În timpul incendiului din seara zilei de 30 octombrie și-au pierdut viața chitariștii Mihai Alexandru și Vlad Țelea. Bogdan Enache, toboșarul trupei a murit pe 8 noiembrie 2015 la scurt timp după ce avionul cu care era transferat de la Spitalul de Arși către o clinică din Zurich din Elveția s-a întors pe aeroportul din Otopeni, deoarece acesta intrase în stop cardiorespirator.

Basistul Alex Pascu, cu arsuri pe 70% din corp, a fost spitalizat în stare gravă la Spitalul Floreasca, unde a fost intubat și a suferit două intervenții chirurgicale. Pe 11 noiembrie a fost transferat de la Spitalul Floreasca la o unitate sanitară din Franța, însă a murit pe aeroport, la Paris, unde aeronava a aterizat înainte de ora 19.30.

Solistul Andrei Găluț a suferit arsuri pe 45% din suprafața corpului (pe mâini, față și umăr), arsuri ale căilor respiratorii și o puternică intoxicație cu fum; a fost inițial internat în stare gravă la Spitalul Elias din Capitală unde a fost traheostomizat și ventilat mecanic. Sâmbătă, 7 noiembrie 2015, a fost transferat în Olanda, unde a fost internat la secția de terapie intensivă Rode Kruis Ziekenhuis – Beverwijk Ward (Spitalul Crucii Roșii din Beverwijk).

‘ format=’16-9′ width=’16′ height=’9′]

 

Incendiul

Vineri seara pe 30 octombrie 2015 s-au adunat circa 400 de fani rock la Clubul Colectiv, unde formația de metal rock „Goodbye to Gravity” își lansa cel de-al doilea album, „Mantras of war”. Organizatorii anunțau un spectacol inedit, un show de lumini, efecte pirotehnice, decoruri special create și alte surprize. Printre cei care veniseră la concert se aflau numeroși artiști, fotografi, jurnaliști, arhitecți, studenți, dar și cetățeni străini și câțiva minori.

La ora 21:00 a început concertul. Timp de o oră și jumătate, formația „Goodbye to Gravity” a interpretat cele 9 piese de pe noul album și altele mai vechi.

La ora 22:30 altă piesă din concert se lansează cu efectele pirotehnice. Artificiile din clubul Colectiv au fost instalate de 2 pirotehniști autorizați angajați ai firmei Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Viorel Zaharia și Marian Moise. Show-ul pirotehnic era asigurat de Marian Moise care se afla în club. Artificiile se pare că nu au fost puse la distanța corespunzătoare față de stâlpul capitonat cu burete. Erau numai 3 metri între scenă și stâlp, iar jerba de scântei, aruncată cu forță de la 2 artificii, ajunge la unul dintre stâlpii schelei tehnice, care deservea scena, și el ia foc. Scânteile rezultate de la acest stâlp sunt orientate direct către alt stâlp de susținere al imobilului, aflat pe partea stângă a scenei în imediata apropiere a ei. Stâlpii erau acoperiți cu un strat de burete (ușor inflamabil) pentru izolare fonică. Andrei Găluț încercă să facă o glumă: „asta nu era prevăzut în program” și cere, pe un ton foarte calm, un extinctor pentru a stinge focul. Un bodyguard al clubului încercă să stingă focul cu un extinctor. Un grup de 50-70 de oameni au părăsit preventiv clubul. La început nimeni nu s-a panicat.

La ora 22:32 este înregistrat primul apel la 112. Focul se extinde rapid de la stâlpul de susținere la tavanul acoperit cu fâșii de lemn de brad și cu burete neignifug. Fâșiile de lemn incandescente din tavan se prăbușesc peste cei rămași înăuntru. Flacăra devine violentă și arde antifonajul poliuretanic de pe pereți, scena, decorul. Schela cu echipament pirotehnic se prăbușește în flăcări și a prinde sub ea tinerii aflați lângă scenă. Încăperea se umple cu fum dens înecăcios. Distracția devine un coșmar, apar urlete și panică. Clubul se transformă într-o capcană mortală. Mulțimea se calcă în picioare, îndreptându-se spre singura ieșire disponibilă, o ușă mică de 80 de centimetri lățime. O alta ieșire, blocată, cedează sub presiunea mulțimii speriate. Apar primele victime arse, sufocate sau intoxicate cu gaze emanate (monoxid de carbon, cianuri). Bucureștenii care locuiesc în zona Pieței Bucur sunt primii care intervin pentru salvarea victimelor și cară apă din case. O parte din participanți, scăpați fără arsuri, se stropesc cu apă și încercă să intre înapoi în club pentru a-și salva prietenii.

La ora 22:40 o mulțime agitată de oameni dezorientați și cu fețe îngrozite, mulți cu arsuri, ies din Clubul Colectiv, țipând după ajutor. Alți tineri mai puțin afectați, aleargă după taxiuri sau mașini. La 22:42 primele două ambulanțe și mașini de pompieri ajung la clubul Colectiv. Incendiul este stins repede, însă pompierii găsesc înăuntru mai multe trupuri carbonizate. Personalul medical din ambulanțe și cel de garda de la Maternitatea Bucur, aflată la câțiva metri de clubul Colectiv, acordă primul ajutor persoanelor grav afectate și celor aflați în stop cardiorespirator, victimele fiind resuscitate în stradă. Cei arși, mulți fără haine, unora le curgea pielea și carnea, blochează ambulanțele, implorând să intre mai mulți într-o ambulanță. Câțiva tineri cu arsuri foarte grave decedează pe caldarâm, în ciuda eforturilor echipajelor de resuscitare. În următoarele minute, ajung la locul incendiului peste 20 de ambulanțe. Victimele incendiului sunt transportate într-o primă fază la Spitalul Universitar.

La 23:15 apar primele știri pe televiziuni despre incidentul de la clubul Colectiv; se vorbește inițial despre o explozie cu mai mulți răniți și morți, ulterior apar informații mai precise: este vorba despre un incendiu violent. Sosesc părinții, rudele și prietenii la locul incendiului care vor sa afle informații despre victime. La 23:30 poliția izolează un perimetru de câteva străzi în jurul clădirii clubului. Străzile sunt pline de mașini de intervenție, pompieri și ambulanțe.

La 23:55 Raed Arafat face o scurtă declarație de presă: un incendiu cu mai mulți răniți și 18 morți. La 00:08 ministrul de interne Gabriel Oprea anunță că numărul de decese a ajuns la 25. Este pus la dispoziția rudelor persoanelor aflate în club un număr de telefon pentru a primi informații. La 00:50 apar la fața locului 4 dube ale Institutului de Medicină Legală pentru a prelua cadavrele întinse pe paleții de lemn din fața clubului. La 1:00 ultimii răniți sunt transportați de ambulanțe sau de mașinile prietenelor către spitale Floreasca, Universitar și Spitalul de Arși. În total, peste 500 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne și ale Ministerului Sănătății — echipaje medicale, pompieri, jandarmi și polițiști — au intervenit pentru salvarea răniților și stingerea incendiului. Echipajele de intervenție au acționat cu 75 de autospeciale ale ISU București-Ilfov, dintre care 2 spitale mobile, 57 de autospeciale SMURD și ambulanțe, 11 echipaje cu apă și spumă, 3 echipaje de descarcerare, 3 echipaje pentru transport victime multiple, 2 echipaje cu autoscări, la care s-au adăugat mașini ale Poliției și Jandarmeriei care au asigurat fluidizarea traficului pentru deplasarea ambulanțelor. Martorii incendiului povestesc ce au văzut când participanții de la concert a năvălit afară: “film de groază”, “oameni care umblau ca în filmele cu zombi”, “oameni arși, fără păr pe cap”.

La 2:00 ministrul de interne Gabriel Oprea comunică un nou raport despre incendiu: 27 de morți și 140 de răniți. La 3:00 zona incidentului se eliberează de curioși, rămân câțiva polițiști care păzesc intrarea în club, ca să nu fie distruse probele care vor face obiectul anchetei.

 

Victimele

Potrivit lui Raed Arafat, secretar de stat în MAI, cel puțin 30 de oameni au decedat și este posibil să se dubleze numărul deceselor din rândul celor răniți în incendiul din Clubul Colectiv, 90 de pacienți aflându-se în stare gravă sau critică.Victimele au arsuri grave la nivelul pielii, dar mai ales la nivelul traheei și plămânului, și există riscul că ele vor sucomba. Mulți au fost afectați nu numai de arsuri, ci și de intoxicația cu fum, monoxid de carbon sau alte gaze toxice emanate (mai ales cianuri) rezultate din arderea materialelor (bureți, mobilă etc) din club. De asemenea, multe persoane au fost rănite din cauză că au căzut și au fost călcate de alții.

Printre cele 64 de persoane decedate se numără cei doi chitariștii ai formației Goodbye to Gravity, Vlad Țelea și Mihai Alexandru, dar si Alex Pascu (bas) si Bogdan Lavinius (tobe).

Alte 184 de persoane, cea mai mare parte fiind tineri, au fost rănite, dintre care 146 au avut nevoie de spitalizare imediată. Printre răniți se află 4 persoane străine: 2 spanioli, un german și 1 olandez. Singurul supravietuitor al trupei Goodbye to Gravity a fost Andrei Galut, acesta fiind grav ranit. Adrian Despot, liderul trupei Vița de Vie, a fost de asemenea rănit în incendiu.

În dimineața zilei de sâmbătă, la Institutul Național de Medicină Legală (INML) 17 persoane din cei 27 de decedați nu erau identificate, deoarece cele mai multe nu aveau acte de identitate asupra lor. Duminică toate persoanele decedate au fost identificate la INML. Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ) a precizat duminică că un număr de 29 de persoane internate în spitale din capitală nu erau încă identificate, în timp ce identitatea altor 38 de răniți era stabilită.

Răniții au fost internați la mai multe spitale din București, cei mai mulți la Spitalul Floreasca (50), Spitalul de Arși (27), Spitalul Bagdasar (24), Spitalul Universitar (25). Alți răniți au ajuns la Spitalul Militar, la Elias, Colțea, Pantelimon, Sf. Ioan, dar și la Spitalul Județean Ilfov. Raed Arafat a precizat că din cauza numărului mare de victime la unele spitale nu mai existau paturi, iar răniții au fost redirecționați la alte unități spitalicești. De asemenea, la spitalele unde au fost internate victimele incendiului au fost aduse aparate de ventilație care nu erau folosite în alte unități. Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, și managerul Spitalului Militar Central, Florentina Ionița-Radu, au solicitat presei să transmită cetățenilor să doneze sânge etapizat și să nu aglomereze centrele de transfuzii, precizând că necesarul de plasmă și sânge pentru victimele incendiului de la Club Colectiv este asigurat în momentul de față și că efortul trebuie conservat pentru zilele următoare, iar de donare de piele nu e nevoie deocamdată.

Potrivit Ministerului Sănătății, pe 10 Noiembrie 2015, erau internați în spitalele din țară 76 de răniți, din care 24 se aflau în stare critică și gravă, iar în clinicile din străinătate erau internați 29 de răniți. La clinicile din străinătate au fost trimiși în total 35 de pacienți, dintre care 6 au decedat. Astfel în Austria se aflau internați 2 persoane în stare stabilă, în Belgia– 8 persoane în stare stabilă, în Olanda– 8 persoane, din care 2 au decedat, iar 6 erau în stare stabilă, în Germania – 2 persoane care au plecat pe cont propriu, în Marea Britanie – 9 persoane, din care 2 au decedat, în Norvegia – 1 persoană stabilă, în Israel – 3 persoane, din care o persoană a decedat, o persoană în stare stabilă și 1 persoană în stare instabilă, în Elveția – 1 pacient.

Claudiu Petre și Adrian Rugină au fost decorați post-mortem în grad de Cavaler de Președintele României, Klaus Iohannis, „în semn de apreciere pentru curajul, altruismul și dăruirea de care au dat dovadă în timpul tragicului eveniment de la Clubul Colectiv, încercând salvarea mai multor vieți cu prețul sacrificiului suprem”.

Mii de bucureșteni au donat sânge pentru victime. Medicii și asistentele din spitalele la care au ajuns răniții au rămas 3 zile și 3 nopți în spital, venind la serviciu inclusiv medici pensionați sau aflați în concediu maternal. Milioane de români s-au solidarizat pe paginile de socializare cu victimele incendiului și familiile lor, iar mii de oameni au aprins o lumânare sau au depus flori la fața locului. Acțiuni de comemorare au avut loc și la Chișinău, în fața Ambasadei României în Republica Moldova În săptămâna de după incendiu, doritorii să doneze sânge au făcut cozi la centrele de transfuzie din Chișinău, Bălți și Cahul, iar Ministerul Sănătății a dispus transportarea a 700 litri de sânge spre spitalele din București

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Ancheta

A fost declanşată o anchetă în urma căreia cei trei patroni de la clubul Colectiv, Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, au fost trimişi în judecată, la 28 aprilie 2016, fiind acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată Daniela Niţă, patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist). Au mai fost deferite justiţiei persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.

În rechizitoriul care a însoţit dosarul de trimitere în judecată a patronilor, procurorii arată că patronii clubului Colectiv “au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului”.

Daniela Niţă, patroana firmei de artificii, a fost acuzată că, în calitate de administrator al SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, a procurat de la societatea Enigma Firework Limited din Bulgaria produse pirotehnice “fântână de scenă”, neînsoţite de fişe tehnice, care, în conformitate cu instrucţiunile de utilizare redate în limba bulgară pe eticheta fiecărui produs, dar netraduse, trebuie utilizate numai în spaţiu deschis şi amplasate în poziţie verticală, pe un suport stabil şi plat şi, în aceste condiţii, fără efectuarea vreunui minim instructaj privind modul de folosire al produselor pirotehnice şi fără un instructaj privind noul loc de muncă (incinta clubului Colectiv), se mai arăta în rechizitoriu.

Fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost trimis în judecată, la 5 mai 2016, fiind acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, provocând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale sectorului 4 al municipiului Bucureşti. Au mai fost deferite justiţiei alte trei persoane din cadrul Primăriei sectorului 4: Aurelia Iofciu, şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior, şi Ramona Sandra Moţoc, referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu.

La 27 iulie 2016, Marian Moise, unul dintre cei doi pirotehnişti (alături de Viorel Zaharia) care au montat artificiile în clubul Colectiv, a fost pus sub control judiciar de procurorii Parchetului General, fiind acuzat că nu a luat toate măsurile de prevenire a unui incendiu, deşi avea pregătire de specialitate şi avizele necesare, dând dovadă de “gravă neglijenţă”. Acesta nu ar fi luat măsuri de limitare şi de asigurare a perimetrului posibil incandescent şi nici nu a asigurat prezenţa unor extinctoare în imediata apropiere, ceea ce ar fi putut duce la evitarea propagării incendiului.

O lună mai târziu, la 29 august 2016, Marian Leuşteanu, unul dintre supravieţuitorii tragediei de la Colectiv, a fost audiat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi s-a constituit parte civilă în dosar. Tribunalul Bucureşti a respins, la 14 octombrie 2016, toate cererile şi excepţiile invocate de fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, instanţa dispunând începerea judecării pe fond în dosarul Colectiv. De asemenea, instanţa a constat legalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii DNA.

La 28 octombrie 2016, procurorii militari din DNA au dispus trimiterea în judecată, în dosarul Colectiv, a Antoninei Radu şi a lui George Petrică Matei, la data faptelor ofiţeri-inspectori de prevenire cu gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti – Ilfov. DNA a precizat că, în perioada septembrie 2014 – 30 octombrie 2015, cei doi ofiţeri ISU, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu bună ştiinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce decurgeau din conţinutul prevederilor legale privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor, deşi au luat cunoştinţă şi au constatat că acel club din Bucureşti (care până la data de 6 octombrie 2014 a funcţionat ca persoană juridică SC Music Hall SRL Bucureşti, iar după această dată ca persoană juridică SC Colectiv Club SRL Bucureşti) desfăşura activităţi specifice fără a deţine aviz/autorizaţie de securitate la incendiu.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

29 octombrie 2018Raul Patrascu – A fost Consilier de stat la Guvernul României

 

30 octombrie 2018 - Vlad Voiculescu – A fost Government Minister la Ministerul Sănătăţii - România – LIVE la #DigiFM

 

30 octombrie 2018Pavel Popescu – Member of the Parliament la Parlamentul Romaniei Camera Deputatilor

 

30 octombrie 2018Oana Gheorghiu – Vice President la Daruieste Viata

Ion C. Frimu (1871 – 1919) militant socialist și fruntaș al Partidului Social-Democrat

Ion C. Frimu (1871 – 1919)

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Ion Costache Frimu (n. 4/16 octombrie 1871, comuna Bârzești, județul Vaslui; d. 19 februarie 1919, Închisoarea Văcărești) a fost un militant socialist și fruntaș al Partidului Social-Democrat, care a murit în urma bătăilor suferite în închisoare, ca urmare a participării sale la manifestațiile muncitorilor tipografi din decembrie 1918.

 

Biografie

Ion Costache Frimu s-a născut la data de 4/16 octombrie 1871 în comuna Bârzești (județul Vaslui). Era de profesie tâmplar. La 31 martie 1893, a fost fondat, la București, Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR). Din conducerea acestuia făceau parte Ioan Nădejde, Vasile G. Morțun, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Ion C. Frimu, Mihail Gheorghiu-Bujor, Cristian Racovski, Dimitrie Marinescu, Gheorghe Cristescu și Ilie Moscovici.

Ion Costache Frimu (n. 4/16 octombrie 1871, comuna Bârzești, județul Vaslui; d. 19 februarie 1919, Închisoarea Văcărești), militant socialist și fruntaș al Partidului Social-Democrat, care a murit în urma bătăilor suferite în închisoare, ca urmare a participării sale la manifestațiile muncitorilor tipografi din decembrie 1918 - foto preluat de pe psdm.ro

Ion Costache Frimu - foto preluat de pe psdm.ro

În decembrie 1896, a fost înființată Uniunea Sindicatelor Breslelor, un eveniment de cea mai mare importanță pe linia centralizării organizațiilor sindicale muncitorești, I. C. Frimu fiind ales în anul 1898 președinte al acestei uniuni sindicale. În 1899 PSDMR s-a destrămat, prin ruperea mai multor aripi (printre care și cea lui Vasile G. Morțun), iar cluburile muncitorești au fost desființate, cu excepția clubului de la București, în cadrul căruia au continuat să activeze lideri socialiști ca I.C. Frimu, C.Z. Buzdugan și Cristian Racovski.

A înființat și a făcut parte din conducerea revistei „România muncitoare” și a Uniunii Socialiste din România (1907). În martie 1905, Frimu a pus bazele Sindicatului Tâmplarilor din București, fiind ales ca președinte al acestuia.

La 31 ianuarie 1910 a fost înființat, la București, Partidul Social Democrat Român (PSDR), ai cărui lideri au fost aleși I. C. Frimu, Mihail Gheorghiu-Bujor, dr. Cristian Racovski, Dimitrie Marinescu și Constantin Vasilescu. În anul 1911 Frimu a intrat în legătură cu liderul comunist rus Vladimir Ilici Lenin. În timpul primului război mondial, a fost delegat la cea de-a treia Conferință a internaționaliștilor împotriva războiului din septembrie 1917 de la Stockholm.

După primul război mondial și ca urmare a sărăciei de după încetarea ostilităților, influența Revoluției din Octombrie s-a extins și în România. După un articol publicat de Cristian Racovski în ziarul „România muncitoare” în care declara că „cucerirea Basarabiei sau a Transilvaniei trebuie osândită de noi”, au fost declanșate mai multe manifestații muncitorești, în care, pe lângă revendicările salariale și cererea de condiții de muncă mai bune pentru muncitori, s-au cerut și schimbări politice. Prin aceste manifestații s-a încercat declanșarea unei lupte a muncitorilor români pentru detronarea regelui și alungarea de la putere a clasei politice „burghezo-moșierești”.

 

Manifestația muncitorească din 13 decembrie 1918

La 6 decembrie 1918, muncitorii tipografi de la atelierele grafice Sfetea și „Minerva” au declarat grevă pentru a obține condiții mai bune de muncă și viață (salarii mărite, ziua de muncă de 8 ore ș.a.). Revendicările lor nefiind satisfăcute, toți tipografii din capitală au anunțat grevă, care a fost stabilită la interval de o săptămână.

La data de 13/26 decembrie 1918, a avut loc o mare manifestație socialistă a muncitorilor din București, principalii organizatori ai acesteia fiind Cristian Racovski, tipografii Iancu Luchwig și Sami Steinberg, cizmarul Marcus Iancu, corectorul Marcel Blumenfeld, Ilie Moscovici, I.C. Frimu, Gheorghe Cristescu, D. Pop și alții.

În acea zi, cei aproape 600 de muncitori tipografi din capitală au încetat lucrul și s-au îndreptat spre Ministerul Industriei și Comerțului, însoțind delegația pe care au desemnat-o să prezinte revendicările lor. Cu muncitorii tipografi, s-au solidarizat și muncitorii de la alte fabrici și uzine din București. Manifestanții au scandat lozincile „Jos armata! Jos regele! Trăiască Republica!”. Manifestația trebuia să aibă loc în fața Teatrului Național.

În momentul în care coloanele de muncitori au ajuns în Piața Teatrului Național, au fost întâmpinate de forțele de ordine, formate din Regimentul 9 Vânători de munte, Poliție și Jandarmerie, comandate de prefectul de poliție generalul Ștefănescu și de șeful garnizoanei București, generalul Mărgineanu. Forțele de ordine se grupaseră pe strada Ion Câmpineanu, în Pasajul Român, comandamentul fiind instalat în sediul secției de poliție din pasaj. Din pasaj, generalul Mărgineanu a telefonat primului ministru Ion I.C. Brătianu cerându-i autorizația de a interveni împotriva demonstranților.

Forțele de ordine au intervenit cu focuri de armă, în Piața Teatrului Național rămânând 16 morți și zeci de răniți din rândurile muncitorilor. Ulterior, după preluarea puterii, propaganda comunistă a susținut că au fost 102 morți și sute de răniți, care nu au fost înregistrați de istoriografia oficială. Personalități marcante ale vieții culturale, artistice și politice ca Ion Slavici, Nicolae Tonitza, Gala Galaction, au condamnat cu asprime actul represiv al guvernului. Au fost arestați sute de muncitori, membri ai mișcării sindicale și ai Partidului Socialist, care au fost schingiuiți.

Omul politic Ion Gh. Duca, care era în acel moment membru al guvernului, arăta că poliția „a arestat pe toți fruntașii mișcării și i-a bătut atât de crunt, încât unul dintre socialiștii mai de vază, Frimu, a murit peste câteva zile de pe urma rănilor dobândite”.

 

Procesul și moartea lui I.C. Frimu

Ministrul de Interne, George G. Mârzescu, și-a justificat ordinul dat forțelor de ordine de a trage în plin declarând că greviștii erau ațâțați de agenți bolșevici. Printre cele 52 de persoane arestate sub învinuirea de crimă „contra siguranței statului, complot contra statului” și „provocare de rebeliune și ofensă adusă M.S. Regelui” se aflau și activiști comuniști, infiltrați în rândul social–democraților la ordinul bolșevicilor de la Moscova, între care Alecu Constantinescu, Jaques Konitz, Alexandru Bogdan și I.S. Dimitriu.

Demonstrație la funerariile lui  Ion C. Frimu - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Demonstrație la funerariile lui Ion C. Frimu – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Maiorul V. D. Chiru, comisarul regal, a subliniat în rechizitoriul său că manifestatia de la 13 decembrie se dorea a fi semnalul declanșării revoluției bolșevice în România, iar greva tipografilor era doar un pretext ce urma să fie speculat de comuniști. Un manifest descoperit de polițiști la Clubul Socialist prezenta planul declanșării revoluției: „Revoluția nu mai poate fi oprită. Un fluier de sirenă numai, un strigăt: La Arme! Și sute de mii de muncitori și muncitoare vom năvăli pe străzi, vom ridica din trăsuri și tramvaie baricade, vom pune în mișcare tunurile, mitralierele, puștile, grenadele, vom ocupa ministerele, polițiile, poștele, telegrafele, gările, cazărmile și vom pune mâna pe conducerea Statului!“ .

La procesul intentat muncitorilor arestați, pe banca apărării s-au aflat avocații socialiști Constantin Titel Petrescu, Constantin Mille, Radu Rosetti, Toma Dragu și N.D. Cocea. În timpul procesului, comisarul regal nu a putut aduce dovezi în sprijinul rechizitoriului spre a susține încadrările juridice, decât împotriva agitatorilor comuniști, pe care Curtea Marțială i-a condamnat la 5 ani închisoare, ceilalți muncitori fiind achitați în februarie 1919.

I. C. Frimu, care fusese învinuit de instigare, a murit în Închisoarea Văcărești la data de 6/19 februarie 1919 în urma bătăilor și schingiuirilor poliției la care fusese supus în arest și a bolii căpătate în închisoare. Mii de muncitori au participat la înmormântarea sa, cerând pedepsirea asasinilor lui Frimu. Liderul socialist Constantin Titel Petrescu îl caracteriza pe I.C. Frimu drept “acel admirabil exemplar omenesc de onestitate, bunătate, omenie“.

După preluarea puterii de către Partidul Comunist Române, rămășițele pământești ale lui I. C. Frimu au fost mutate în Mausoleul din Parcul Carol, în semicercul din jurul monumentului. Frimu a fost considerat erou al „mișcării muncitorești” din România. Numele său a fost dat uzinelor din Sinaia și mai multor străzi din principalele orașe ale României.

În anul 1991, mausoleul a fost dezafectat, iar osemintele lui I. C. Frimu au fost mutate în Cimitirul “Sf. Vineri” din cartierul Grivița.

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org