Convenția de la Paris (7/19 august 1858)

Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești (1859-1878) au fost un stat român format prin unirea dintre Moldova și Țara Românească în 1859 sub un singur domnitor. Statul acoperea regiunile istorice Oltenia, Muntenia, și Moldova. La început, a cuprins și sudul Basarabiei (zona Cahul, Bolgrad și Ismail), dar după 1877 a pierdut acest teritoriu, primind în schimb Dobrogea de Nord. Unirea politică din 1859–1866 dintre cele două principate a fost primul pas politic spre crearea României ca un singur stat (unitar), în 1881. Cei doi domnitori ai Principatelor Unite au fost Alexandru Ioan Cuza și apoi Carol I - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești (1859-1878)*

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; legislatie.just.ro

 

Convențiunea pentru organizarea definitivă a Principatelor Dunărene ale Moldaviei și Valahiei din 7 sv/19 sn august 1858, cunoscută mai mult sub numele de Convenția de la Paris, a fost actul care a pus bazele unirii Principatelor Dunărene, în conformitate cu hotărârile Congresului de la Paris din 1856.

.

Contextul general

Datorită unor împrejurări interne și externe nefavorabile, Revoluția de la 1848 din Principatele Române nu a reușit să transpună în viața politică și de stat ideile și principiile constituționale stipulate în programele lor. Tările Române au fost nevoite să accepte hotărârile marilor puteri europene, concretizate sub forma Convenției de la Paris din 1858. Astfel, printr-un act internațional, prin care s-a luat numai parțial în considerare voința poporului român manifestată prin revoluțiile Divanurilor ad-hoc, s-au stabilit norme fundamentale referitoare la situația politico-juridică a Principatelor și reorganizarea lor. Pe baza Convenției de la Paris, care reprezintă de fapt o Constituție venită din afară, se transpunea pentru prima dată în practica noastră constituțională principiul separației puterilor, ele urmând să fie exercitate, în fiecare Principat, de către domn și Adunarea electivă, ambele lucrând și cu participarea unui organ comun, Comisia centrală.

Convențiunea încheiată la Paris în 7/19 august 1858 [...] este și rămâne legea fundamentală a României
— Alexandru Ioan Cuza, în preambulul Statutului Desvoltător Convențiunii de la Paris

După unii autori, este considerată prima constituție a României.

Picture of the Territory affected by the Congress. The light green area to the left is the area of Danubian principalities (Wallachia and Moldavia). The light green line shows the border of the territory of southern Bessarabia, which was transferred from Russia to Moldavia, between the Danube River and Moldavia - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Picture of the Territory affected by the Congress. The light green area to the left is the area of Danubian principalities (Wallachia and Moldavia). The light green line shows the border of the territory of southern Bessarabia, which was transferred from Russia to Moldavia, between the Danube River and Moldavia – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Statutul Principatelor stabilit prin Convenţia de la Paris (1858)

Primind cele două rezoluţii ale Divanurilor ad-hoc din 1857, comisarii marilor puteri europene au redactat raportul lor în care analizau aceste rezoluţii şi, pe baza lor, dar şi ţinând seamă de situaţia din Principate, au făcut o serie de propuneri privind viitoarea organizare a acestora, scrie istoricul Constantin C. Giurescu în lucrarea sa ”Viaţa şi opera lui Cuza Vodă” (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, l966).

Raportul comisarilor cu privire la analiza rezoluţiilor celor două Divanuri ad-hoc a fost încheiat şi înaintat Conferinţei de la Paris la 1/13 aprilie 1858.

Conferinţa reprezentanţilor celor şapte puteri (Marea Britanie, Franţa, Austria, Regatul Sardiniei, Prusia, Rusia, Imperiul Otoman) de la Paris privind organizarea Principatelor Române s-a desfăşurat între 10/22 mai -7/19 august 1858 şi s-a încheiat cu semnarea Convenţiei de la Paris (7/19 august), prin care a fost stabilit viitorul statut politic, social şi administrativ al Principatelor.

Textul Convenţiei era, de fapt, o consecinţă a acordului stabilit la Osborne şi constituia un compromis faţă de dorinţa şi voinţa de unire a românilor, remarcă istoricul Constantin C. Giurescu. În vara anului 1857, Franţa, Rusia, Prusia şi Regatul Sardiniei deciseseră ruperea relaţiilor diplomatice cu Poarta Otomană, care refuza să anuleze alegerile pentru adunarea ad-hoc din Moldova falsificate. Criza se rezolvase prin întrevederea de la Castelul Osborne, de pe insula Wight (25 iulie/6 august – 28 iulie/9 august 1857), dintre împăratul Napoleon al III-lea şi regina Victoria a Marii Britanii, în cadrul căreia se ajunsese la o soluţie de compromis. Astfel, Marea Britanie acceptase atunci anularea alegerilor falsificate din Moldova, iar Franţa s-a mulţumit cu o unire parţială, renunţând la proiectul privind unirea Principatelor sub un principe străin.

Prin Convenţia de la Paris din 1858, urma ca aceste două ţări să poarte numele Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, fiecare cu domn pământean, desemnat pe viaţă (şi nu străin, aşa cum se ceruse), guvern şi adunare legiuitoare proprie. Era înfiinţată Comisia Centrală pentru alcătuirea legilor de interes comun, precum şi Curtea de Casaţie comune pentru ambele Principate, avându-şi sediul la Focşani. Armata urma să aibă un şef unic. Erau desfiinţate privilegiile şi rangurile boiereşti şi erau reglementate prin lege relaţiile dintre proprietari şi ţărani. Se instituia responsabilitatea ministerială. Se stabilea, totodată, modalitatea alegerii membrilor Adunării Elective pe baza unui cens foarte ridicat.(“Istoria României în date”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

S-a hotărât ca fiecare dintre cele două armate să aibă câte un drapel, purtând ca semn al unităţii o banderolă albastră. Cele două armate erau puse sub comanda unui singur şef, numit alternativ de cei doi domnitori.

Fiecare ţară urma să aibă domnul ei, ales dintre cetăţeni care să îndeplinească anumite condiţii: vârsta minimum 35 de ani; venit anual de minimum 3.000 de ducaţi sau galbeni; să fi ocupat funcţii publice timp de zece ani sau să fi făcut parte din Adunare. Legea cenzitară pentru alegerea membrilor adunărilor elective prevedea trei colegii. În primul colegiu intrau ”alegătorii primari” din judeţe care puteau dovedi un venit funciar anual de minimum o sută de galbeni. Aceştia alegeau câte trei delegaţi în fiecare plasă, delegaţi care, la rândul lor, alegeau un deputat. Din colegiul al doilea făceau parte alegătorii din judeţe care puteau dovedi un venit funciar anual de minimum o mie de galbeni. Aceştia erau ”alegători direcţi”, care alegeau direct, nu prin delegaţi, câte doi deputaţi de judeţ sau ţinut. Al treilea colegiu, al alegătorilor din oraşe, îi cuprindea pe aceia care puteau dovedi un capital funciar, industrial sau comercial – personal sau dotal – de minimum 6.000 de galbeni. Alegătorii trebuia să aibă 25 de ani împliniţi, iar aleşii 30 de ani şi un venit minimum anual de 400 de galbeni. Pe lângă deputaţii aleşi, adunările mai cuprindeau, în fiecare principat, şi deputaţi de drept, anume pe mitropolit şi pe episcopii cu eparhie. (Constantin C. Giurescu, ”Viaţa şi opera lui Cuza Vodă”).

Principatele Române rămâneau mai departe sub suzeranitatea Porţii Otomane şi sub garanţia colectivă a marilor puteri europene.

Deşi a facilitat doar unirea parţială a celor două Principate, Convenţia de la Paris din 1858 a constituit un pas înainte, afirmând o recunoaştere internaţională a originii comune a muntenilor şi moldovenilor, a necesităţii unirii lor. Recunoscând, prin articolul 2, tradiţiile de viaţă statală de sute de ani, exprimate, între altele, şi prin tratatele încheiate de domnitorii români cu sultanii turci, Convenţia înlătura pretenţiile Rusiei ţariste şi ale Austriei de a-şi impune stăpânirea lor asupra ţărilor române”, se arată în revista ”Magazin istoric” nr. 10/octombrie 1975, în care este publicat textul integral al Convenţiei de la Paris.

Convenţia de la Paris din 1858 a devenit legea fundamentală a Principatelor, Regulamentele Organice încetându-şi, pe plan juridic, valabilitatea. Convenţia de la Paris a rămas în vigoare până în 1864.

 

Prevederile principale

- Articolul 1 prevedea unirea parțială a principatelor Moldovei și Valahiei sub denumirea „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei”, care rămâneau sub suzeranitatea „Maiestății Sale Sultanul”.

- Articolul 2 garanta autonomia Principatelor.

- Articolul 3 prevedea alegerea unor domni (hospodari) separați în cele două principate.

- Articolele 4, 5 și 6 explicau modalitatea de exercitare a puterii executive de către hospodar și cooperarea lor cu adunările elective separate și cu Comisia Centrală de la Focșani.

- Articolul 8 stabilea valoarea tributului datorat Porții și anume 1.500.000 de piaștri pentru Moldova și 2.500.000 de piaștri pentru Valahia.

- Articolele 10 – 14 stipulau modalitatea de alegere a hospodarilor și drepturile și obligațiile lor.

- Articolul 27 stabilea formarea unei „Comisii centrale” la Focșani, formată din câte 8 membri pentru fiecare Principat.

- Articolul 38 stabilea înființarea unei Înalte Curți de Justiție și Casație, comună ambelor Principate, cu sediul la Focșani.

- Articolele 42 – 44 stabileau formarea unei miliții (armate) comune, al cărei comandant urma să fie numit alternativ de către domnitorii celor două Principate.

 

CONVENŢIE din 7 august 1858

convenţiune pentru organisarea definitivă a Principateloru-Unite-Române

Majestatile loru Imparatul Ottomaniloru, Imparatul Austriei, Imparatul Francediloru, Regina Rigatului-Unitu a marei Britanii şi Irlandei, Regele Prusiei, Imparatul tutulor Rusiiloru şi Regele Sardiniei, voindu, conform cu stipulaţiile tractatului încheiat la Paris, la 30 Martie 1856, a consfinti printr’o convenţie, a lor din urma înţelegere asupra organizaţiei definitive a Principateloru Maldaviei şi Valahiei, a nummit drept Plenipotenti ai lor, pentru a negotia şi a subscrie disa convenţie, însă:

Majestatea Sa Imparatul Ottamaniloru, pe Mohamed Fuad Pasa, musir şi vizir al Imperiului, decorat cu ordinile Imperiale Medjidie şi al meritului personal intiia clasa, al ordinului militar, scl. scl. scl. Ministrulu sau actual al trebiloru din Afară.

Majestatea Sa Imparatul Austriei, pe D. Iosif Alecsandru Baron de Hiubner, Cavaler mare cruce, a ordinilor Imperiale Leopold şi Corona de fer, scl. scl. scl. Consilierul seu intim actualu, şi ambasadorulu seu estraordinar şi plenipotent lîngă Majestatea Sa Imparatul Francediloru.

Majestatea sa Imparatul Francediloru pe D. Alecsandru Conte Colona Valevski, senator al Imperiului, cavaler mare Cruce, a ordinului Imparatescu Legiona de onore scl. scl. scl. Ministrul şi Secretarulu sau de Stat la Departamentul trebilor din afară.

Majestatea Sa Regina Rigatului-Unit al Marii Britanii şi Irlandei pe prea-onorabilul Enri Ricard Carol, Conte Covlei, viconte Dangan, Baron Covlei, Pair al Rigatului-unit, Membru al consiliului privat al Majestatii Sale Britanice, Cavaler mare-Cruce al prea-onorabilului Ordin Baia, Ambasadorul ecstraordinar şi plenipotent al disei Majestati lîngă Majestatea Sa Imparatul Francediloru.

Majestatea Sa Regele Prusiei, pe D. Macsimilian-Frederik-Carol-Frant, Conte de Hatfeld-Vildemburg-Soenstein, cavaler al ordinului Rigal Vulturul-Roşu de intiia clasa, cu frunze de stejar, scl. scl. scl. Consilieru sau actual privat actualu şi trimisulu sau ecstraordinar şi Ministru plenipotent lîngă Majestatea Sa Imparatul Francedilor.

Majestatea Sa Imparatul tutulor Rusiiloru pe D. Conte Pavel Chiselef, cavaler al ordinilor Rusiei, decorat cu indoitul portret în briliante al Imparatilor Nicolai şi Alecsandru II, scl. scl. scl. Adionantul general al său, Generalu de Infanterie, Membru al Consiliului imparatiei, Ambasadorul sau ecstraordinar şi plenipotent lîngă Majestatea Sa Imparatul Francediloru.

Majestatea Sa Regele Sardiniei, pe D. Salvator Marchid de Vilamarina, Cavaler mare-Cruce, al ordinului sau rigalu St. Maurice şi St. Lazar, scl. scl. scl. trimisul sau estraordinar şi Ministru plenipotent lîngă Majestatea Sa Imparatul Francediloru.

Carii s’au adunat în conferinţa la Paris, avînd depline-împuterniciri, care au fostu reconoscute în buna şi cuvenită forma, şi au hotărît cele urmatore:

Articolul 1

Principatele Moldaviei şi Valahiei constituiete d’acum înainte sub numirea de “Principatele-Unite Moldavia şi Valahia,” raminu puse sub suzeranitatea M.S. Sulatnului.

Articolul 2

În temeiulu capitulatiiloru date de Sultanii Baiazetu l-iu, Mohametu II, Selim I şi Soliman II, carii constitue a loru autonomie, regulindu raporturile loru cu Sublima Porta, şi pe care mai multe Hati-serifuri, şi mai cu sema acela din anul 1834 le au consfintitu conformu asemenea şi cu articolile 22 şi 23 ale tractatului încheiată la Paris, la 30 Martie 1856, Principatele voru urma a se bucura sub chezasuirea colectivă a Puteriloru contractante, de privilegiurile şi imunităţile de care sînt în posesie.

Prin urmare Principatele se voru administra în libertate şi afară de ori-ce amestecu alu Sublimei-Porţi, în ţărmurile stipulate prin înţelegerea Puteriloru chezase cu Curtea Suzerana.

Articolul 3

Puterile publice voru fin încredinţate, în fiecărui Principatu, unui Hospodaru sau unei Adunări elective ce voru lucra în cadurile prevadute de aceasta convenţie cu concursulu unei comisii centrale, comuna ambeloru Principate.

Articolul 4

Puterea esecutiva va fi esersata de Hospodaru.

Articolul 5

Puterea legiuitore va fi esersata împreună de Hospodaru, de Adunare şi de Comisia centrala.

Articolul 6

Legiuirile de interesu specialu fie-căruia Principatu voru fi pregătite de Hospodaru şi votate de Adunare.

Legiuirile de interesu comunu amîndurora Principateloru voru fi pregătite de Comisia Centrala şi votate de Adunări, la care voru fi supuse de către Hospodaru.

Articolul 7

Puterea judecatoresca, esersata în numele Hospodariloru, va fi încredinţată magistratiloru numiţi de dinsulu, fără ca nimeni sa pota fi lipsitu de firestii săi judecători.

O lege va hotati condiţiile de priimire innaintare în magistratura, luindu dreptu bada aplicarea progresiva a principiului inamovibilitatei.

Articolul 8

Principatele voru da Curtei Suzerane unu tributu anualu a căruia suma remane hoterita la tifra de unu milionu cinci sute de mii lei pentru Moldavia şi al tifra de doue milioane cinci sute de mii lei pentru Valachia.

Investitura va fi data Hospodariloru, ca şi în trecutu de M.S. Sultanulu.

Curtea Suzerana va combina cu Principatele măsurile de apărare a pamentului loru, în cadu de atacu din afară; şi va putea provoca prin înţelegere cu Curţile garante măsurile trebuincioase, pentru restatornicirea ordinului, la întîmplare de a de compromite.

Ca şi în trecutu, tractatele internaţionale care se voru încheia de Curtea Suzerana cu Puterile străine, voru fi aplicabile Principateloru în totu ceia ce nu va atinge ale loru imunităţi.

Articolul 9

În cadu de calcare a imunităţilor Principateloru, Hospodarii voru innainta unu recursu către puterea Suzerana, şi dacă nu se va face dreptate la a loru reclamaţie, o voru putea indrepta prin agenţii loru către representantii Puteriloru garante la Constantinopole. Hospodarii voru fi represantati lîngă Curtea Suzerana prin agenţi (Capu-Chehaia) născuţi Moldoveni sau Români, nesupusi la nici o protecţie străină, şi priimiti de Porta.

Articolul 10

Hospodarulu va fi alesu pe viaţa de Adunare.

Articolul 11

În cadu de vacantie, şi pane la instalarea noului Hospodaru, administraţia va fi încredinţată Consiliului Ministriloru, care va intra d’a dreptulu în lucrare.

Atribitiile sale, curatu administrative, se voru margini la expedierea lucratoriloru, fără sa pota departa pe funcţionari alt-feliu, de catu pentru vina constatată judecătoreşte.

În acestu casu nu va putea rândui pe altulu în locu de catu vremelniceste.

Articolul 12

La ivire de vacantie, dacă Adunarea va fi strinsa, ea va fi datore a proceda în optu dile, la alegerea Hospodarului.

Dacă nu va fi strinsa, sa va chema îndată şi se va aduna în termenu de dece dile. În cele optu dile ce voru urma după stringerea ei, va trebui sa fi procedatu la alegeera Hospodariloru.

Aflarea de faţa a trei părţi din numeralu membriloru înscrişi va fi neaparata, spre a putea proceda la alegere. În cadu candu în cel optu dile nu se va fi facuta alegerea a noua di la amiadi. Adunarea va proceda la alegere ori care aru fi numeralu membriloru de faţa.

Investitura va fi cerută ca şi în trecutu; ea va fi data în termenu de o luna celu multu.

Articolul 13

Va fi în dreptu de a fi alesu la Hospodoratu ori cine va fi în vîrsta de 35 ani, şi fiu din tata născut Moldavu seu Romanu, şi va putea arata unu venitu în pamentu de 3,000 galbeni, numai sa fi implinitu funcţii publice în timpul de dece ani, seu sa fi facutu parte din Adunări.

Articolul 14

Hospodarulu guverna cu ajutorulu ministriloru numiţi de densulu. Intareste şi promulga legile poate refuda întărirea sa. Are dreptu de ertare, şi acela d’a micşora pedepsele în pricini criminale, fără a putea interveni alt-felu în administraţia dreptatei.

Elu pregăteşte legile de interesu specialu Principatului, şi mai cu sema budgetele şi le supune la deliberările Adunarei.

Elu numeşte în tote funcţiile de administraţie publică şi face regulamentele trebuincioase pentru esecutarea legiloru.

Lista civilă a fie-căruia Hospodaru va fi votată de Adunare, odată pentru tot-d’auna la suirea sa pe scaunu.

Articolul 15

Ori ce actu sloboditu de Hospodaru, trebuie să fie contrasemnatu de către miniştrii competenţi.

Miniştrii voru fi respundatori de violarea legiloru şi mai alesu de ori ce risipa baniloru publici.

Ei voru fi supuşi judecatei Înaltei Curţi judecătoreşti şi de Casaţie. Actia va putea fi procovata de Hospodaru sau de Adunare.

Punerea sub acudatie a ministriloru nu se va putea pronunţa de catu cu majoritatea de duoa părţi din trei a membriloru de faţa.

Articolul 16

Adunarea alegatore, în fie-care Principatu va fi alesa pe septe ani, conformu dispoditiiloru electorale anecsate pe lîngă apredenta convenţie.

Articolul 17

Adunarea va fi convocată de Hospodaru şi va trebui să se adune în fie-care anu, în cea d’inteiu duminica a lui Decembrie.

Ţinerea fie-caria sesii ordinare va fi de trei luni.

Hospodarulu va putea de va fi trebuinta, a prelungi sesia. El poate să cheme adunarea afară din vremea obicnuita, sau sa o desfiintede. În acelu din urma cadu este datoru a convoca o noua adunare, care trebuie să fie strinsa în termenu de trei luni.

Articolul 18

Mitropolitulu şi Episcopii eparhioti vora face după dreptu, parte din adunare.

Presidenta Adunarei va fi a Mitropolitului. Vice-predidentulu şi secretarii voru fi aleşi de Adunare.

Articolul 19

Presidentulu hotarasteconditiile de primirea publicului în şedinţe, afară de cadurile de esceptie care voru fi prevadute de regulamentulu din nauntru.

Se va face prin îngrijirea presidentului, unu proces-verbalu. Somaru alu fie-caria şedinţe care va fi publicată în gradată Oficială .

Articolul 20

Adunarea va desbate şi va vota proiectele de legiurire ce’i voru fi înfăţişate de Hospodaru. Ea va putea să facă amendamenturi; însă sub reserva stipulată în art. 36. în ceia ce priveşte legile de interes comunu.

Articolul 21

Dacă Miniştrii nu voru fi din membrii Adunariloru, ei totu îşi voru avea intrarea şi voru putea lua parte la desbaterea legiuirilor fără a lua însă parte la votare.

Articolul 22

Budgetulu venitoriloru şi acela alu chltueliloru, pregatita anualu pentru fie-care Principatu, prin îngrijirea Hospodarului respectivu, şi supusu Adunarei, care va putea face amendamente, nu voru fi definitive de catu după ce voru fi votate de densa.

Dacă budgetulu nu ar fi votatu în timpulu priinciosu, puterea esecutiva va indestula serviciului publicu după budgetulu anului precedentu.

Articolul 23

Osebite fonduri isvorite pane acuma din speciale casse, şi de care Guvernului dispune sub diverse titluri, voru fi trecute în budgetulu generalu alu venitoriloru.

Articolul 24

Încheierea definitivă a socoteliloru, va fi presentata Adunarei, celu ami tardiu în termenu de duoi ani, socotitu de la închiderea fie-căruia esercitiu.

Articolul 25

Nici o dajdie nu va putea fi înfiinţată sau adunata dacă nu se va priimi de Adunare.

Articolul 26

Precumu tote legiuirile de interesu comunu seu specialu şi regulamentele administrarei publice, legiuirile financiale voru fi publicate în gadeta Oficială .

Articolul 27

Comisia centrala va avea şedinţa ei la Focşani.

Ea va fi compusa de sese-spre-dece membrii, optu Moldoveni şi optu Români. Patru voru fi aleşi de fie-care Hospodaru dintre membrii Adunarei, seu dintre persoanele ce voru fi implinitu funcţii înainte în tera, şi patru de fie-care Adunare din sinul ei.

Articolul 28

Membrii Comisiei centrale îşi pastreda dreptulu d’a lua parte la alegerea Hospodariloru n Adunarea din care făcut parte.

Articolul 29

Comisia centrala este permanenta. Ea va putea însă, cînd voru erta-o lucrările ei, a s’amana pentru unu timpul care nici într’unu casu nu va putea trece peste patru luni.

Funcţiile membriloru săi pentru fie-care Principatu, fie numiţi de Hospodari seu aleşi de Adunări, voru fi marginite la vremea catu va tinea legislatura.

Cu tote acestea funcţiile membriloru ce esu nu voru inceta de catu la instalarea nuoiloru membri.

În casu candu mandatulu ambeloru Adunări, va espira de odată, Comisia centrala va fi reînnoită în totalitate pentru amândouă Principatele, la deschiderea nouilor Adunări.

În casu de desfiinţare a uneia din Adunări, nu se voru fi din Principatulu a căruia adunare va fi alesa din nou.

Membrii ce esu potu fi aleşi din nou.

Articolul 30

Funcţiile de membru alu Comisie centrale voru fi retribuite.

Articolul 31

Comisia centrala va numi pe presidentulu. În cadu cindu voturile se voru împărţi de o potriva între doi candidaţi, se va hotărî prin sorţi.

Funcţiile de presidentu voru inceta cu mandatulu sau de membru alu Comisiunei centrale; ele însă voru putea fi reînnoite.

În cadu de împărţire de o potriva a voturiloru în desbateri, votulu Presidentului va fi hotaritoru.

Comisia centrala îşi va face regulamentulu sau interioru. Cheltuelile ei de ori ce natura voru fi puse pe jumătate în sarcina ambeloru Principate.

Articolul 32

Dispoditiile constitutive nuoei organidatii a Principateloru părea de trebuinta a stirpi, şi a insemna îmbunătăţirile ce aru fi de trebuinta a se introduce în osebitele ramuri ale administraţiei.

Articolul 33

Hospodarii voru putea trimite Comisie centrale tote propunerile ce lise voru părea de folosu a preface în proiectele de legi comune amîndurora Principateloru.

Comisia centrala va pregati legile d’unu interesu generalu comunu ambeloru Principate, şi va supune aceste legi, prin mijlocirea Hospodariloru la desbaterile Adunariloru.

Articolul 34

Sînt privite ca legi de interesu generalu tote acelea carea au de obiectul unitatea legislaţiei, înfiinţarea, menţinerea sau îmbunătăţirea unirii vamiloru, a postiiloru, telegrafului, fiscarea preţului monetaru şi deosebitele materii de folosu publicu comune ambeloru Principate.

Articolul 35

Odată înfiinţată, Comisia centrala va trebui să se ocupe specialu a codifia legile în fiinta, punandule în armonie cu actulu constitutivu alu nuoei organidatii.

Ea va reviduiregulamentele organice precum şi condicile Civile, Criminale, de Comertu şi de procedura, astfelu incatu, afară de legile curatu de interesu localu, se numai fie în viitoru de citu unulu şi acelasu trupu de legislaţie, care să se esecute în ambele Principate, după ce va fi votată de către respectivele Adunări, intaritu şi promulgatu de fie-care Hospodaru.

Articolul 36

Dacă Adunările introducu amendamente în proiestele legiloru de interesu comunu, proectulu amendamentu va fi trimisu Comisiei centrale, care va hotărî unu proiectu definitivu, pe care Adunările nu voru mai putea de citu sa’lu adopte sau sa-lu lepede în întregul său.

Comisia centrala va trebui sa primească amendamenturile ce voru fi votate de amindoa Adunările.

Articolul 37

Legile de unu interesu specialu pentru fie-care Principatu nu voru fi întărite de Hospodaru de citu după ce vor fi comunicate de dinsul Comisiei centrale, care va avea a preţui de sînt potrivite cu dispoditiile constitutive de unoei organidatii.

Articolul 38

Se va înfiinţa o Curte-înaltă judecatoresca şi de Casaţie, comuna ambeloru Principate. Ea va redida la Focşani. Se va face întocmirea ei printr’o lege.
Membrii săi voru fi inamovibili.

Articolul 39

Hotărîrile date de Curţi şi judecatile pronunţate de Tribunaluri în ambele Principate, voru fi apelate esclusivu la acesta Curte de casaţie.

Articolul 40

Ea va esersa unu dreptu de censura şi de disciplina asupra Curtiloru apelative şi tribunaluriloru.

Ea va avea dreptu de juridictie exclusivă asupra însuşi membriloru ei în pricini penale.

Articolul 41

Ca înaltă curte Judecătorească, ea va cerceta pirile provocate în contra ministriloru de către Hospodaru sau de către Adunare şi va judeca fără apelu.

Articolul 42

Ostirile regulate aflate acumu în fiinta în ambele Principate voru priimi o organidatie identică spre a putea la trebuinta să se unească şi sa formede o singura armie.

Se va face pentru acesta o lege comuna.

Afară de acesta se va face pe totu anul inspecţia ostirilor ambeloru Principate de către inspectorii generali numiţi în toţi anii, cindu de unu Hospodaru cindu de cel-l-altu. Aceşti inspectori voru fi însărcinaţi a veghia asupra întregii esecutari a dispoditiilor menite de a păstra ostiriloru tote caracterurile de doua corpuri ale acelesi armii.

Tifra ostiriloru regulate hotarita de regulamentulu organicu, nu se va putea mari mai multu de catu de o a treia parte fără o mai inteiu înţelegerecu Curtea Suzerana.

Articolul 43

Ostirile trebuie să se adune de câte ori siguranţa din întru sau acea a hotareloru va fi ameninţată. Unirea loru va putea fi provocată de unulu seu de cel-l-altu Hospodaru, dar nu se va face de catu în urma unei înţelegeri comunae între dinsi facendu-se cunoscutu şi Curţii Suzerane.

După propunerea inspectoriloru, Hospodarii voru putea asemenea sa impreune în totalu sau în parte ostirile în cimpu de manevre sau spre a le face revista.

Articolul 44

Comandantulu de căpetenie va fi numitu cînd de unu Hospodaru candu e cel-l-altu, cînd va fi a se reuni ostirile. Elu trebuie să fie Moldoveanu seu Romanu de naştere. Va putea fi revocat de Hospodarulu care l’a numitu. În acestu casu noul Comnadantu de căpetenie va fi orinduitu de cel-altu Hospodaru.

Articolul 45

Ostirile ambeloru teri voru păstra stegurile loru actuale, dar aceste steguri voru purta în viitoru o banderola de colore albastra, conformă modelului alaturatu la presenta convenţie.

Articolul 46

Moldovenii şi Românii voru fi toţi de o potriva înaintea legii, înaintea contribuţii şi priimiti de o potriva în funcţiile publice, în unulu şi cel-l-altu Principatu.

Libertatea loru individuală ca fi chezasuita.

Nimeni nu va putea fi opritu, arestuitu sau datu în judecata de citu conformu legiuirei.

Nimeni nu va putea fi ecspropriatu de citu legalu, pentru pricina de interesu publicu şi prin despăgubire.

Moldovenii şi Românii de ori-ce ritu crestinu, se voru bucura d’o potriva de drepturile politice. Esersarea acestoru drepturi se va putea întinde şi la cel-lalte culturi prin dispoditii legislative.

Tote privilegiurile, scutirile sau monopoluri, de care se bucura încă unele clase, voru fi desfiinţate; şi se va proceda fără intirdiere la revidia legiuirei care reguleda raporturile proprietariloru pămîntului cu cultivatorii, avîndu în vedere îmbunătăţirea starei teranilor.

Instituţiile municipale atitu cele orăşeneşti citu şi cele cimpenesti, voru dobîndi tota dezvoltarea ce le potu da stipularile acestei convenţii.

Articolul 47

Pînă cindu se va fi procedatu în revidia prevaduta prin art. 37. legislaţia acumu în putere în Principate este menţinută în cea ce priveşte dispoditiile care nu suntu în potriva stipulatiiloru acestei Convenţii.

Articolul 48

Spre îndeplinirea art. 25, din tractatulu de la 30 Martie 1856, unu Hati-serifu conformu tecstualu cu stipularile presentei convenţii, va promulga dispoditiile de mai susu într’unu termenu de cinci-spre-dece dile celu mai tirdiu de la schimbarea pratificatiiloru.

Articolul 49

În momentulu publicarei disului Hati-serifu, administraţia va fi data de către caimacamii în fiinta, în fie-care Principatu, unei comisii vremelnice (Caimacamie), instituata potrivitu dispositiiloru regulamentului organicu. Prin urmare, aceste comisii voru fi alcătuite de Presidentulu din Întru, carii a fostu în funcţie sub Hospodarii din urma înaintea instalaţii în 1856, a administratoriloru providorii.

Disele comisii se voru ocupa îndată cu alcătuirea listeloru electorale care trebuescu săvîrşite şi afişate în termenul de cinci septamani.

Alegerile se voru face trei săptămâni după publicarea listeloru. A decea di va urma, deputaţii trebuescu a fi adunaţi în fie-care Principatu, spre a proceda în termenile hotărîte mai susu, la alegerea Hospodariloru.

Articolul 50

Presenta Convenţie va fi ratificată, şi ratificatiile ei voru fi schimbate la Paris, în termenu de cinci septamini, sau mai curandu de se va putea.

Pentru care plenipotentii respectivu au subscris’o, punându şi pecetea armeloru loru.

Facuta la Paris, în 7/19 August, 1858.
(Semnati): Fuad.
” Hiubner.
” Valevski.
” Covlei.
” Hatfeld.
” Chiselef.
” Vilimarina.
————–

 

* Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești au fost un stat format prin unirea dintre Principatele Dunărene Moldova și Țara Românească în perioada 1856–1862, printr-un proces al cărui moment definitoriu a fost constituirea în 1859 a uniunii personale prin alegerea ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza.  Statul acoperea regiunile istorice Oltenia, Muntenia, și Moldova Occidentală.  La început, a cuprins și sudul Basarabiei (zona Cahul, Bolgrad și Ismail), dar după 1877 a pierdut acest teritoriu, primind în schimb Dobrogea de Nord.  Unirea politică dintre cele două principate a fost primul pas politic spre crearea României ca un singur stat (unitar), în 1866, stat ce avea să devină independent în 1878 și să fie proclamat regat în 1881. Cei doi domnitori ai Principatelor Unite au fost Alexandru Ioan Cuza și apoi Carol I.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; legislatie.just.ro