Articole

Evenimentele Zilei de 24 august în Istorie

Caterina de Medici în faţa Luvrului după Noaptea Sfântului Bartolomeu (23 – 24 august 1572) – tablou de Debat Ponsan

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

24 august este a 236-a zi a calendarului gregorian.

 

Sărbătorile Zilei de 24 august

(BOR) Sf. Sfințiţi Mc. Eutihie; Sf. Tatian; Sf. Cosma Etolul

(BRU) Sf. Eutihie, episcop, martir († secolul al II-lea)

 

(BRC) Sf. Bartolomeu, apostol

Apostolul Bartolomeu ţinând în mână propria sa piele cu autoportretul lui Michelangelo (Capela Sixtină, fresca “Judecata de Apoi”) – foto: ro.wikipedia.org

Apostolul Bartolomeu este considerat unul din cei 12 apostoli ai lui Isus din Nazaret, identificat cu Natanael menționat în primul capitolul al Evangheliei după Ioan. Semnificația numelui „Bartolomeu” este „fiul lui Talmai” sau „Tholmai”. Una din legende afirmă că el ar fi fost mirele de la „Nunta din Cana Galileii” și că ar fi întreprins apoi lungi călătorii de răspândire a noii credințe creștine prin Cilicia, Armenia, Mesopotamia și India. La curtea regelui Polimius din Armenia ar fi săvârșit minuni și tot acolo ar fi fost omorât în mod crud (i s-ar fi tras pielea de pe corpul viu).

Rămășițele sale pământești ar fi ajuns în Arabia, apoi în Mesopotamia, pe insula Lipari (Italia), la Benevento (oraș în Campania, la cca. 50 km nord-est de Napoli) și în sfârșit (în anul 983) la Roma (la intervenția împăratului Otto I), unde se odihnesc și în prezent în bazilica „Sf. Bartolomeu” de pe „Isola Tiberiana”. În anul 1238 un fragment de craniu a fost dus la Frankfurt pe Main (Germania) și depus în relicvariul domului ce-i poartă numele („Sf. Bartolomeu”).

Apostolul Bartolomeu-Natanael (dreapta) împreună cu Apostolul Ioan, pictură de Dosso Dossi – foto: ro.wikipedia.org

 

Ucraina – Ziua națională – Proclamerea independenței (1991)

 

Astăzi în istorie pentru 24 august

 

Evenimentele Zilei de 24 august în Istorie:

- 24 august 1572 – Noaptea Sfântului Bartolomeu

 

24 august 79: Vulcanul Veziuviu erupe, acoperind cu lava orasele Pompei, Herculaneum şi Stabiae, Au murit mii de oameni.

Orasul pompei si Vezuviul - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Orasul pompei si Vezuviul – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Plinius Secundus (numit si “cel Bătrîn”), istoric şi literat roman, unul dintre cei mai reputaţi savanti ai Antichităţii,moare la erupția vulcanului. El era atunci prefectul flotei romane în Misenum. După erupția vulcanului devine interesat de acest fenomen dar moare sufocat de gazele toxice emanate.Nepotul sau, Pliniu cel tanar,senator roman roman și în același timp scriitor, relatează moartea unchiului său. Cea mai cunoscută, și singura păstrată, este opera lui Plinius despre științele naturale „Istoria Naturală”, o enciclopedie alcătuită din 37 de volume, de neprețuită valoare, ce ne transmite cunoștințele naturale, din acea perioadă. Primele zece volume vor fi publicate după moartea sa.

 

24 august 79: Moare Plinius cel Bătrân, scriitor și filosof roman (n. 23)

Plinius sau Pliniu cel Bătrân, (în latină : Gaius Plinius Secundus, sau Plinius Maior), s-a născut în anul 23 e.n. la Novum Comum (Como, Italia) și a murit la data de 24 august 79 în Stabies (în latină : Stabiæ). Important și renumit erudit al Imperiului Roman - foto ( gravură imaginară din sec. XIX) - ro.wikipedia.org

Plinius sau Pliniu cel Bătrân - foto (gravură imaginară din sec. XIX) – ro.wikipedia.org

Plinius sau Pliniu cel Bătrân, (în latină : Gaius Plinius Secundus, sau Plinius Maior), s-a născut în anul 23 e.n. la Novum Comum (Como, Italia) și a murit la data de 24 august 79 în Stabies (în latină : Stabiæ). Important și renumit erudit al Imperiului Roman – foto ( gravură imaginară din sec. XIX)

 

24 august 410: Barbarii vizigoţi din Balcani, condusi de Alaric încep jefuirea Romei, care dureaza trei zile.

Asedierea Romei de cǎtre vizigoți în anul 410 – foto: ro.wikipedia.org

Vizigoții (tervingii) au fost un popor de origine germanică, stabilit în Aquitania și recunoscut ca federat de către împăratul Honorius, care a contribuit la împingerea spre sudul Spaniei a vandalilor și alanilor. Vizigoții reprezintă ramura apuseană a goților (cealaltă fiind ostrogoții). În urma invaziei hunilor, vizigoții, care se găseau pe teritoriul de astăzi al României, au trecut Dunărea în Imperiul Roman de Răsărit. După ce au jefuit timp de mai multe decenii provinciile balcanice, au ajuns sub conducerea lui Alaric I în nordul Italiei, unde au jefuit, în 410, Roma. Romanii au fost obligați să încheie pace. Atacurile vizigote vor contribui la criza și căderea Imperiului Roman. Acest atac a creat o impresie puternica asupra locuitorilor imperiului, fiind pentru prima data in opt sute de ani, cand Roma a cazut sub stapanirea unor invadatori straini.

Alaric  - foto: ro.wikipedia.org

Alaric (Alarich sau Ulrich, în latină Alaricus) s-a născut în jurul anului în anul 370 în Dobrogea de astăzi, în preajma Deltei Dunării, fie în insula Peuce (un grind din deltă), fie mai probabil în castrul de la Platei Pegiae, vizigoții fiind atunci foederati ai romanilor (castrul se găsește pe teritorul actualei comune Dunavățu de Jos).

 

24 august 1215: Papa Inocentiu al III-lea decalara invalida Magna Charta Libertatum (în traducere: Marea Cartă a Libertăților), un document emis în Anglia în timpul domniei regelui Ioan fara de Tara, care urmărea îngrădirea puterii regelui, în scopul eliminării abuzurilor comise de monarh sau de reprezentanții săi direcți, precum și garantarea unui număr de drepturi pentru toți cetățenii. În timp, Magna Carta s-a afirmat ca un element de bază a parlamentarismului englez.

Cotton MS. Augustus II. 106, one of only four surviving exemplifications of the 1215 text - foto:

Cotton MS. Augustus II. 106, one of only four surviving exemplifications of the 1215 text – foto:

 

24 august 1349: Şase mii de evrei sunt ucişi în Mainz, după ce au fost acuzat de raspandirea ciumei bubonice in randul crestinilor.

 

24 august 1358: S-a nascut Ioan I al Castiliei (d. 1390)

Ioan I (24 august 1358 - 9 octombrie 1390) regele Castiliei din 1379 până în 1390 - foto - ro.wikipedia.org

Ioan I  – foto – ro.wikipedia.org

Ioan I (24 august 1358 – 9 octombrie 1390) a fost regele Castiliei din 1379 până în 1390. A fost singurul fiul al lui Henric al II-lea al Castiliei și a soției sale, Juana Manuel de Castilia. A fost ultimul monarh spaniol care a primit încoronarea formală.

 

24 august 1456: Se finalizeaza tipărirea Bibliei lui Gutenberg.

 foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

 

24 august 1561: S-a nascut Bartholomaeus Pitiscus, matematician german ; (d.1613).

Lucrarea de trigonometrie a lui Bartholomaeus Pitiscus, ediția din 1612 -  foto - ro.wikipedia.org

Lucrarea de trigonometrie a lui Bartholomaeus Pitiscus, ediția din 1612 - foto – ro.wikipedia.org

Bartholomaeus (sau Barthélemy, Bartholomeo) Pitiscus (n. 24 august 1561 – d. 2 iulie 1613) a fost un matematician, astronom și teolog german. Cele mai importante contribuții ale sale se înscriu în domeniul trigonometriei, termen pe care chiar el l-a introdus (cu sensul de măsurarea unghiurilor) și aceasta într-o lucrare apărută în 1595. A fost autorul celor mai bune tabele trigonometrice din acea epocă, sub titlul: Thesaurus mathematicus (Frankfurt, 1561 – 1613). Exactitatea unei asemenea lucrări era foarte necesară, în contextul dezvoltării astronomiei, navigației, calculului geografic.

 

24 august 1561 - Wilhelm Taciturnul se căsătorește cu ducesa Ana de Saxonia.

Wilhelm de Orania, portret de Adriaen Thomas Key (ca. 1570–1584) - foto: ro.wikipedia.org

Wilhem de Orania (neerlandeză Willem van Oranje) sau Wilhem Taciturnul[4] (neerlandeză Willem de Zwijger; n. 24 aprilie 1533—d. 10 iulie 1584) s-a născut la Dillenburg făcând parte din Casa de Nassau, ca și conte de Nassau.

 

24 august 1572 - Noaptea Sfântului Bartolomeu - masacrarea hughenoților la Paris. Declanșarea celui de-al patrulea război civil în Franța (1572-1573).

Noaptea Sfântului Bartolomeu de François Dubois - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Noaptea Sfântului Bartolomeu de François Dubois – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Noaptea Sfântului Bartolomeu a fost un masacru comis asupra protestanților din Franța. Masacrul a fost declanșat de puterea de stat în noaptea dintre 23 și 24 august 1572, zi în care în calendarul romano-catolic este comemorat Sf. Bartolomeu. Masacrul a durat câteva zile la Paris, de unde s-a extins în 20 de alte orașe, în care a durat câteva săptămâni. Au fost atacați și masacrați aproape 30.000 de hughenoți, fiind considerat de unii ”cel mai mare masacru religios al secolului”.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

24 august 1745: A murit Oleksa Dovbus, eroul legendar al poporului ucrainean, conducator al opristilor care a actionat în vestul Ucrainei (1738-1745);

Oleksa Dovbush (Ukrainian: Олекса Довбуш) (born 1700, Pechenizhyn Kolomyia— died 24 August 1745) was a famous Ukrainian outlaw, leader of opryshky,[1] who became a folk hero, often compared to Robin Hood - foto - en.wikipedia.org

Oleksa Dovbush – foto – en.wikipedia.org

Ceata lui Dovbus a întretinut relatii strânse cu haiducii din Moldova, Muntenia si Ungaria.

 

24 august 1752: A început, în Ţara Românească, domnia lui Matei Ghica, fiul lui Grigore al II-lea Ghica ( până în iunie 1753); în timpul domniei lui în Moldova (1753-1756) s-a redactat “Cronica Ghiculeştilor”.

Matei Ghica, domn al Țării Românești: 11 septembrie (firmanul de numire) 1752 - 22 iunie 1753 și al Moldovei: 22 iunie 1753 - 8 februarie 1756 - foto - ro.wikipedia.org

Matei Ghica – foto – ro.wikipedia.org

Matei Ghica, domn al Țării Românești: 11 septembrie (firmanul de numire) 1752 – 22 iunie 1753 și al Moldovei: 22 iunie 1753 – 8 februarie 1756.

24 august 1772: S-a nascut Regele William I al Olandei (d. 1843)

Willem I Frederic (n. 24 august 1772 - d. 12 decembrie 1843) principe de Orania, primul rege al Țărilor de Jos și primul Mare Duce de Luxemburg - foto - ro.wikipedia.org

Willem I Frederic - foto – ro.wikipedia.org

Willem I Frederic (n. 24 august 1772 – d. 12 decembrie 1843) principe de Orania, primul rege al Țărilor de Jos și primul Mare Duce de Luxemburg.

 

24 august 1787: A izbucnit un nou război ruso-austro-turc. Teritoriul României devine teatrul operaţiunilor militare. Austriecii ocupă mănăstirile Sinaia, Cozia şi Tismana.

 

24 august 1789: Revolutionarii francezi proclama libertatea presei.

 

24 august 1814: Armata britanica cucereste Washington D.C., capitala S.U.A., si da foc cladirii Casei Albe si altor cladiri din oras.

foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

 

24 august 1820: A murit scriitorul Ion Budai-Deleanu, reprezentant al Scolii Ardelene (“Ţiganiada”, “Trei viteji”, “Scrieri lingvistice”) ; (n.06.01. 1760).

Ioan Budai-Deleanu (n. 6 ianuarie 1760 sau 1763, Cigmău, comitatul Hunedoara - d. 24 august 1820, Liov) scriitor, filolog, lingvist, istoric și jurist, corifeu al Școlii Ardelene - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Ioan Budai-Deleanu – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Ioan Budai-Deleanu (n. 6 ianuarie 1760 sau 1763, Cigmău, comitatul Hunedoara – d. 24 august 1820, Liov) scriitor, filolog, lingvist, istoric și jurist, corifeu al Școlii Ardelene.

 

24 august 1832: A murit Sadi Carnot, fizician francez (n. 1796)

Nicolas Léonard Sadi Carnot în uniforma École Polytechnique – foto: ro.wikipedia.org

Nicolas Léonard Sadi Carnot (n. 1 iunie 1796; d. 24 august 1832) a fost un fizician și inginer militar francez care, în lucrarea lui din 1824, Reflecții asupra puterii motrice a focului (Réflexions sur la puissance motrice du feu), a dat prima descriere de succes a motoarelor termice, descriere cunoscută azi sub numele de ciclul Carnot, punând astfel bazele pentru a doua lege a termodinamicii. Sadi Carnot, de la numele poetului persan Saadi din Shiraz, foarte admirat de tatăl său, a fost fiul mai mare al inginerului și matematicianului Lazare Carnot, cunoscut ca „Marele Carnot”, atunci în vârstă de 43 de ani și aflat la culmea carierei sale.

 

24 august 1857 - Panica din 1857. Incepe una dintre cele mai grave crize economice din istoria Statelor Unite.

 

24 august 1865 - S-a născut Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen, rege al României din anul 1914 – pana in anul 1927.  (d. 1927)

Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 12/24 august 1865, Sigmaringen - d. 20 iulie 1927, Castelul Peleș, Sinaia) al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa - foto - ro.wikipedia.org

Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen - foto – ro.wikipedia.org

Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 12/24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927, Castelul Peleș, Sinaia) al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

24 august 1868: A murit Costache Negruzzi, prozator, poet şi dramaturg, membru fondator al Societatii Academice Române , strălucit reprezentant al curentului naţional-popular de la “Dacia Literară”; (n. 1808).

Constantin (Costache) Negruzzi (n. 1808, satul Hermeziu, județul Iași – d. 24 august 1868) om politic și scriitor român din perioada pașoptistă -  foto - ro.wikipedia.org

Constantin (Costache) Negruzzi - foto – ro.wikipedia.org

Constantin (Costache) Negruzzi (n. 1808, satul Hermeziu, județul Iași – d. 24 august 1868) om politic și scriitor român din perioada pașoptistă.

 

24 august 1884: A decedat Carol Davila, medic român de origine franceză, ctitor al invatamantului medical romanesc; (n. 1828).

Carol Davila, pe numele de naștere Carlo Antonio Francesco d’Avila (în franceză Charles d'Avila) (n. 1828, Parma, Italia - d. 24 august 1884, București) medic și farmacist român, de origine franceză, născut în Italia, cu studii în Germania și Franța - foto - ro.wikipedia.org

Carol Davila - foto – ro.wikipedia.org

Carol Davila, pe numele de naștere Carlo Antonio Francesco d’Avila (în franceză Charles d’Avila) (n. 1828, Parma, Italia – d. 24 august 1884, București) medic și farmacist român, de origine franceză, născut în Italia, cu studii în Germania și Franța.

 

24 august 1884: S-a născut omul politic Mircea Cancicov, membru al Academiei Române. A fost ministru de finanţe al României în mai multe guverne între anii 1936-1939; (m. 1959).

Mircea Cancicov (n. 24 august 1884, Bacău - d. 25 decembrie 1959, Penitenciarul Râmnicu Sărat) membru marcant al Partidului Național Liberal și deputat liberal în Parlamentul României, membru de onoare al Academiei Române, un strălucit avocat și de mai multe ori ministru de finanțe al României în mai multe guverne între anii 1936-1939, precum și un economist reputat, care a reușit să ridice economia țării în 1938, an care este considerat și azi un etalon de dezvoltare - foto - ro.wikipedia.org

Mircea Cancicov – foto – ro.wikipedia.org

Mircea Cancicov (n. 24 august 1884, Bacău – d. 25 decembrie 1959, Penitenciarul Râmnicu Sărat) membru marcant al Partidului Național Liberal și deputat liberal în Parlamentul României, membru de onoare al Academiei Române, un strălucit avocat și de mai multe ori ministru de finanțe al României în mai multe guverne între anii 1936-1939, precum și un economist reputat, care a reușit să ridice economia țării în 1938, an care este considerat și azi un etalon de dezvoltare.

 

24 august 1885: S-a nascut Ion S. Gheorghiu, inginer energetician, creatorul şcolii româneşti de maşini electrice, membru titular al Academiei Romane (n. Bacau;este unul dintre cei care au realizat hidrocentrala Dobreşti contribuind şi la aducerea gazului metan din Câmpia Transilvaniei la Bucureşti ; d.06.11.1968, Bucuresti).

 

24 august 1899: S-a nascut Jorge Luis Borges, considerat cel mai important scriitor latino-american contemporan (“Moartea şi busola”) (d.14.06.1986).

Jorge Luis Borges (n. 24 august 1899 la Buenos Aires - d. 14 iunie 1986 la Geneva, Elveția; de fapt Jorge Francisco Isidoro Luis Borges Acevedo) a fost unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului al XX-lea. Romancier, poet, eseist argentinian - foto - ro.wikipedia.org

Jorge Luis Borges - foto – ro.wikipedia.org

Jorge Luis Borges (n. 24 august 1899 la Buenos Aires – d. 14 iunie 1986 la Geneva, Elveția; de fapt Jorge Francisco Isidoro Luis Borges Acevedo) a fost unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului al XX-lea. Romancier, poet, eseist argentinian, este faimos pentru povestirile sale fantastice, în care a unit cu măiestrie idei filozofice și metafizice cu temele clasice ale fantasticului (și anume: dublul, realitatea paralela a visului, cărțile misterioase și vrăjite, salturile în timp). Adjectivul “borgezian” definește concepția despre viață ca poveste (“fiction”), ca minciună, ca operă contrafăcută, dată drept adevarată (ca în faimoasele sale recenzii de cărți imaginare). A fost influențat de autori precum Dante Alighieri, Miguel de Cervantes, Franz Kafka, H.G.Wells, Rudyard Kipling, Arthur Schopenhauer sau G. K. Chesterton.

 

24 august 1902: S-a nascut Martin Bercovici, inginer electromecanic, membru titular al Academiei Romane, a condus proiectul de electrificare a Capitalei pana in anul 1940, cand toti locuitorii Bucurestiului au avut posibilitatea sa utilizeze energia electrica (n. Barlad; d. 19.01.1971).

 

24 august 1912: Alaska devine teritoriu al Statelor Unite.

 

24 august 1917: A încetat din viaţă la Chisnau, poetul Alexei Mateevici,unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuți în Basarabia.

Alexie (sau Alexei) Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari - d. 24 august 1917, Chișinău) este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuți în Basarabia, actualmente Republica Moldova -  foto - cersipamantromanesc.com

Alexie (sau Alexei) Mateevici - foto – cersipamantromanesc.com

Alexie (sau Alexei) Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari – d. 24 august 1917, Chișinău) este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuți în Basarabia, actualmente Republica Moldova. Printre cele mai indragite creatii ale sale se numara ”Cântec de leagăn” şi “Limba noastră”, considerată cea mai frumoasă odă închinată limbii române; (n. 27 martie 1888, Cainari, Basarabia).

 

24 august 1918: A fost constituit, la Paris, Consiliul Naţional al Unităţii Româneşti, avându-l ca preşedinte pe Take Ionescu. Consiliul va fi recunoscut de guvernul francez, SUA, englez şi italian (24.08 – 6.09.1918). Este publicat ziarul “La Roumanie”.

 

24 august 1929: Are loc Masacrul de la Hebron, când 67 de evrei (inclusiv 23 de studenți) au fost uciși la Hebron, atunci parte din Mandatul britanic pentru Palestina, de către arabi incitați la violență prin zvonuri că evreii au pus stăpânire pe Moscheile de pe Muntele Templului.

Satul evreiesc Har Tuv în flăcări în urma ataculul din august 1929 – foto: ro.wikipedia.org

La auzul zvonurilor că evreii au pus stăpânire pe Moscheile de pe Muntele Templului, bande s-au organizat la Nablus și la Hebron, au izbucniti ciocniri violente și la Jaffa și Haifa. Tulburările au luat o amploare deosebită la Hebron, unde la 24 august1929 unde arabi musulmani au masacrat cu cruzime 67 evrei și le-au jefuit casele. Au fost cazuri unde copii au fost sfârtecați sub ochii părinților, părinții tăiați, arși de vii sau mamele violate sub privirile copiilor. Masacrul a luat loc în prezența a doi polițiști călare englezi, care nu au mișcat pâna ce nu s-au simțit amenințati ei înșiși de asaltatori, și atunci unul din ei a tras în aer și gloata s-a risipit. Acest măcel a pus capăt existenței comunității evreiești din Hebron care sălășluia acolo de sute de ani. Un număr de familii arabe locale și-au apărat vecinii evrei și i-au ajutat să fugă din oraș. Și în așezarea evreiască vecină Migdal Eder evreii au fugit, după ce au fost avertizat de prieteni musulmani. Familia Ezra care locuia la Hebron a fost salvată, fiind ascunsă de prieteni arabi.

Sinagogă profanată în cursul pogromului din Hebron, 24 august 1929 – foto: ro.wikipedia.org

 

24 august 1929: S-a nascut Yasser Arafat, om politic, unul dintre cei mai cunoscuţi lideri arabi, preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene şi lider al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei.

Yasser Arafat (pe numele său adevărat Muhamed Abdel Rauf Arafat al-Qudwa al-Husseini, zis și Abu Amar (n. 24 august 1929, Cairo- d. 11 noiembrie 2004, Paris) lider palestinian - foto - ro.wikipedia.org

Yasser Arafat – foto – ro.wikipedia.org

Yasser Arafat (pe numele său adevărat Muhamed Abdel Rauf Arafat al-Qudwa al-Husseini, zis și Abu Amar (n. 24 august 1929, Cairo- d. 11 noiembrie 2004, Paris) lider palestinian. Yasser Arafat a reuşit să obţină autonomia teritoriilor din Gaza şi Ierihon faţă de Israel, astfel încât, la 12.02.1996, depunea jurământul în calitate de întâiul preşedinte al « noului stat » – Autoritatea Naţională Palestiniană (n.Cairo; d.11.11.2004).

 

24 august 1938: A încetat din viaţă Nicolae Costin Maximilian, muzicolog şi profesor de muzică, fondatorul revistei “Muzica” din Bucureşti (1916) (n. 11 august 1888).

 

24 august 1944: Al Doilea Război Mondial: trupele aliate înep eliberarea Parisului.

 

24 august 1944: Este confirmată starea de beligeranţă cu Germania, printr-o declaraţie oficială de război a Guvernului român, difuzată prin radio şi publicată în presa din 25 august.

 

24 august 1944: Bucureştiul este bombardat de aviaţia nazista. Atacul s-a soldat cu distrugerea Teatrului Naţional, avarierea Palatului Regal şi cu zeci de victime.

 

24 august 1947: S-a nascut cunoscutul scriitor brazilian Paulo Coelho.

Paulo Coelho (n. 24 august 1947, Rio de Janeiro) scriitor brazilian - foto - ro.wikipedia.org

Paulo Coelho – foto – ro.wikipedia.org

Paulo Coelho (n. 24 august 1947, Rio de Janeiro) scriitor brazilian.

 

24 august 1948: S-a nascut Jean Michel Jarre, compozitor francez de muzică electronică.

Jean-Michel André Jarre (n. 24 august 1948) este un compozitor și instrumentist (claviaturi, teremin ș.a.) francez, considerat unul dintre pionierii muzicii electronice - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Jean-Michel André Jarre - foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Jean-Michel André Jarre (n. 24 august 1948) este un compozitor și instrumentist (claviaturi, teremin ș.a.) francez, considerat unul dintre pionierii muzicii electronice.

 

24 august 1949: Intra in vigoare tratatul de alianta prin care este creat NATO.

 

24 august 1951: A fost semnat la Moscova, primul acord româno-sovietic pe termen lung, un acord inrobitor pentru Romania.

 

24 august 1954: Guvernul SUA a scos în afara legii Partidul Comunist ca organizaţie, dar calitatea de membru al partidului nu era, în sine, considerată a fi o culpă.

 

24 august 1960: Se înregistrează cea mai scăzută temperatură vreodată pe Pământ: -88,3 °C (la Stația Vostok)

 

24 august 1968: Franța aprinde prima sa bombă cu hidrogen.

 

24 august 1968 - A avut loc întâlnire între Nicolae Ceaușescu și Tito la Vârșeț. (Ceaușescu nu primește sprijinul așteptat din partea lui Tito)

 

24 august 1979: A murit Hanna Reitsch, pilot german, prima femeie căpitan de zbor din lume; (n.29.03.1912).

Hanna Reitsch (29 Martie 1912 – 24 August 1979) pilot german, prima femeie căpitan de zbor din lume - foto - ww2gravestone.com

Hanna Reitsch - foto – ww2gravestone.com

Hanna Reitsch (29 Martie 1912 – 24 August 1979) pilot german, prima femeie căpitan de zbor din lume.

 

24 august 1981: Asasinul american Mark David Chapman este condamnat la închisoare pe viaţă, pentru uciderea compozitorului si interpretului John Lennon, fost membru al celebrei trupe pop britanice The Beatles.

 

24 august 1989: În Polonia, Tadeusz Mazowiecki devine primul prim-ministri non-comunist, după Al Doilea Război Mondial.

Tadeusz Mazowiecki în 1989 – foto: ro.wikipedia.org

Tadeusz Mazowiecki (n. 18 aprilie 1927, Płock – d. 28 octombrie 2013, Varșovia) a fost un scriitor, ziarist, filantrop și om politic de orientare creștin-democrată din Polonia, fost lider al mișcării Solidaritatea și primul premier necomunist din Europa Centrală și de Est de după al Doilea Război Mondial.

 

24 august 1991: Mihail Gorbaciov a renunţat la funcţia de lider al PCUS şi a cerut autodizolvarea acestui partid.

Mihail Sergheevici Gorbaciov – foto: ro.wikipedia.org

Mihail Sergheevici Gorbaciov (născut pe 2 martie 1931) a fost conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991. Încercările sale de reformă au dus la încheierea războiului rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și la prăbușirea Uniunii Sovietice. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990

 

24 august 1991: Ucraina își declară independența față de Uniunea Sovietică.

 

24 august 1999: Echipajul de pe staţia spaţială “Mir”, alcătuit din doi cosmonauţi ruşi, Viktor Afanasiev şi Serghei Avdeev,şi astronautul francez Jean-Pierre Haignere, şi-a încheiat misiunea la această dată; după ce a fost exploatată timp de 13 ani, staţia a fost dezafectată în martie 2001.

 

24 august 2000: S-a deschis Biroul ataşatului juridic al FBI la Bucureşti, la Centrul Cultural American. La deschidere a participat ambasadorul SUA la Bucureşti, James Rosapepe, împreună cu ministrul român de Interne, Constantin Dudu Ionescu şi directorul asistent al Biroului Federal de Investigaţii al SUA, David Alba.

 

24 august 2004: Optzeci şi nouă de pasageri mor la Aeroportul International Domodedovo, lângă Moscova dupa ce doua avioane sunt aruncate in aer de atentatoare sinucigaşe de sex feminin, din Republica Cecenia.

 

24 august 2006: A murit intr-un tragic accident auto regizorul Cristian Nemescu (n. 31 martie 1979). Ultimul său film, “California Dreamin’ (nesfârşit)”, a primit premiul “Un certain regard”, la a 60-a ediţie a Festivalului de la Cannes (2007).

 

24 august 2006: Uniunea Astronomică Internațională a votat redefinirea termenului de planetă, retrogradând Pluto la statutul de „planetă pitică” și lăsând sistemul solar cu numai opt planete.

Planetele și planetele pitice din sistemul solar. Dimensiunile sunt la scară. Distanțele de la Soare nu sunt la scară - foto: ro.wikipedia.org

 

24 august 2008: Are loc Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de vară de la Beijing, China. România a obţinut un total de 8 medalii (4 de aur, 1 de argint, 3 de bronz).

Logo-ul oficial al Jocurilor Olimpice de Vară din Beijing 2008 – foto: ro.wikipedia.org

A XXIX-a ediție a Jocurilor Olimpice se desfășoară la Beijing, China în perioada 8 august – 24 august 2008. Ceremonia de deschidere a început în 8 august la ora 8:08 p.m. (ora locală), adică ora 3:08 p.m. ora României. Cifrele 08:08:2008 08:08 au fost alese intenționat, în cultura chineză numărul 8 fiind asociat cu prosperitatea.

 

24 august 2012: În urma unui proces marcat de provocări, extremistul Anders Behring Breivik este găsit vinovat de comiterea atentatelor de la Oslo și Utoeya, soldate cu 77 de morți în iulie 2011. El este condamnat la 21 de ani de închisoare, pedeapsa maximă, care poate fi prelungită atât timp cât va fi considerat periculos.

Andres Behring Breivik - foto: en.wikipedia.org

Andres Behring Breivik (n. 13 februarie 1979) este un extremist de dreapta norvegian, cunoscut pentru planificarea și executarea atacurilor din Oslo și Utøya de pe data de 22 iulie 2011. La 22 iulie 2011 Breivik a detonat o mașină-capcană în apropierea clădirilor guvernamentale din Oslo, ucigând opt oameni. La o distanță de câteva ore, a debarcat pe insula Utøya, unde se desfășura o tabără a Partidului Muncitoresc, și, pretizând a fi polițist, a deschis focul asupra tinerilor prezenți, împușcând mortal 69 de persoane. Cea mai tânără dintre victime a fost Sharidyn Svebakk-Bøhn, care tocmai împlinise 14 ani. Întrucât vinovăția sa a fost evidentă, procesul lui Breivik a fost dominat de dezbaterea privind sănătatea sa mintală. După multiple analize psihologice, s-a constatat că Breivik este responsabil pentru faptele sale, și a fost condamnat la 21 de ani de închisoare.

 

24 august 2020La Ordinea Zilei

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

Evenimentele Zilei de 23 august în Istorie

Regele Mihai si Ion Antonescu

foto preluat de pe adevarul.ro
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

23 august este a 235-a zi a calendarului gregorian și a 236-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 23 august

(BOR) Sf. Mucenic Lup; Sf. Sfinţit Mc. Irineu, episcopul de Lugdunum

(BRU) Sf. Lup, martir; Sf. Irineu, episcop, martir († secolul al III-lea)

(BRC) Sf. Roza de Lima, fecioară

 

Ziua internaţională de comemorare a comerţului cu sclavi şi a abolirii acestuia (ONU)

La 23 august, începând din 1998, în fiecare an, se marchează Ziua internaţională de comemorare a comerţului cu sclavi şi a abolirii acestuia, care a fost instituită prin Rezoluţia 29/C/40, potrivit www.unesco.org.

Ziua internaţională de comemorare a comerţului cu sclavi şi a abolirii acestuia a fost instituită de UNESCO, în cadrul celei de-a 29-a sesiuni a Conferinţei Generale, de la Paris, din noiembrie 1997. S-a ales data de 23 august, pentru că în noaptea de 22 spre 23 august 1791, în Santo Domingo, care la vremea aceea cuprindea Haiti şi Republica Dominicană, a avut loc insurecţia care a condus la eliminarea comerţului transatlantic cu sclavi. În plus, această dată aduce un omagiu rezistenţei istorice care a condus la crearea primului stat independent al negrilor, Republica Haiti.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua europeană a comemorării victimelor regimurilor totalitare

Ziua europeană a comemorării victimelor regimurilor totalitare este marcată anual la 23 august, pentru a păstra vie amintirea milioanelor de persoane care au fost victime ale regimurilor totalitare.

Data de 23 august are o valoare simbolică şi a fost aleasă pentru a aminti de Pactul Ribbentrop-Molotov, semnat în 1939, document care a avut drept consecinţe izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial precum şi deportarea, torturarea şi asasinarea a zeci de milioane de persoane aflate sub regimuri totalitare. Deşi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a marcat înfrângerea regimului nazist, pentru mai multe popoare europene suferinţele au continuat, sub alte regimuri totalitare, potrivit ec.europa.eu.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

România – sărbătoare națională între anii 1948–1989

Sărbătoare câmpenească de ziua națională a României comuniste (23 august 1965, CAP Ungra) - foto - ro.wikipedia.org

Sărbătoare câmpenească de ziua națională a României comuniste (23 august 1965, CAP Ungra) – foto – ro.wikipedia.org

 

Ungaria – Ziua comemorării evenimentelor din anul 1956.

Bulgaria – Ziua armatei populare bulgare (marchează începerea luptelor decisive în războiul ruso-turc din 1877–1878)

 

Lituania – Ziua panglicii negre – zi de doliu naţional ce marchează începutul ocupaţiei sovietice (la 23.09.1939, prin protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, Lituania revenea sferei de influenta germana, iar prin noul acord sovieto-german din 28.09.1939 era cedata de Hitler URSS)

 

Armenia – sărbătoare națională

Republica Armenia, sau Armenia, este o țară în Caucazul sudic, între Marea Neagră și Marea Caspică, care se învecinează cu Turcia la vest, Georgia la nord, Azerbaidjan la est și Iran la sud. Armenia este un membru al Consiliului Europei și al Comunității Statelor Independente și care pe parcursul mai multor secole a fost un punct de trecere din occident spre orient - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Armenia – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Republica Armenia, sau Armenia, este o țară în Caucazul sudic, între Marea Neagră și Marea Caspică, care se învecinează cu Turcia la vest, Georgia la nord, Azerbaidjan la est și Iran la sud. Armenia este un membru al Consiliului Europei și al Comunității Statelor Independente și care pe parcursul mai multor secole a fost un punct de trecere din occident spre orient.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Astazi in istorie pentru 23 august

 

Evenimentele Zilei de 23 august în Istorie:

- 23 august 1939 – Pactul Ribbentrop-Molotov;

- 23 august 1942 – A început Bătălia de la Stalingrad (23 august 1942 – 2 februarie 1943);

- 23 august 1944 – România a ieșit din alianța cu Puterile Axei, trecând de partea aliaților

 

Zodia Fecioara (23 august – 22 septembrie)

Zodia Fecioarei, a şasea zodie pe cercul zodiacului european (care cuprinde 12 zodii), începe pe 23 august şi se încheie pe 22 septembrie. Constelaţia Fecioarei are ca simbol o fată tânără, cu aripi de înger, ţinând în mână un spic de grâu, o aluzie făcută la steaua cea mai strălucitoare, pe care o găsim în Constelaţie, denumită Spica poziţionată în al 22-lea grad al semnului.

Fecioara aparţine elementului pământ şi este un semn practic înclinat spre muncă şi chibzuinţă. Este guvernată de planeta inteligenţei, Mercur. Fiind un semn feminin, toţi nativii preferă mai degrabă să facă un aranjament amabil decât să se lase în voia constelaţiilor.

Nativii acestei zodii sunt persoane calculate, care îşi controlează foarte bine emoţiile. Analizează situaţiile în care se află şi optează, de regulă, pentru cele mai practice şi mai realiste rezolvări. Îi ajută şi gândirea precisă şi clară. Nu sunt adepţii acţiunilor imprevizibile şi spontane.

Rezervaţi, iubitori de artă şi literatură, cei născuţi în această zodie trebuie să lupte pentru a obţine foloasele materiale ale vieţii. Foarte ordonaţi şi eficienţi, sunt foarte atenţi la detalii, uneori riscând să se piardă îi chestiuni inutile. Au calitatea de a fi buni pedagogi, potrivit www.eastrolog.ro.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

23 august 410 - Vizigoţii au cucerit Roma.

Asedierea Romei de cǎtre vizigoți în anul 410 - foto: ro.wikipedia.org

Vizigoții au apărut pentru prima dată în istorie ca un popor distinct, în anul 235 d.Hr., atunci când au invadat și au devastat Dacia. În urma invaziei hunilor, vizigoții, care se găseau pe teritoriul de astăzi al Romaniei, au trecut Dunarea în Imperiul Roman de Rasarit. După ce au devastat timp de mai multe decenii provinciile balcanice, au ajuns sub conducerea lui Alaric în nordul Italiei, unde au jefuit, în anul 410 Roma. Atacurile vizigote vor contribui la căderea Imperiului Roman de Apus in anul 476, iar după destrămarea acestui imperiu, au jucat un rol important în Europa de Vest, pentru alte două secole și jumătate.

 

23 august 1244 - Armatele musulmane au ocupat Ierusalimul, care a fost definitiv pierdut de creştini.

 

23 august 1328 - Regele Filip al VI-lea al Franţei a fost încoronat.

Filip al VI-lea al Franței – foto: ro.wikipedia.org

Filip al VI-lea al Franței (n. 1293 – d. 22 august 1350), cunoscut și ca Norocosul (franceză Le Fortune) sau de Valois, a fost un rege al Franței din 1328 până la moartea sa în 1350. El a fost, de asemenea, Contele de Anjou, Maine și Valois 1325 – 1328. A fost un membru al dinastiei Capețienilor, el fiind fiul lui Carol de Valois (care era fratele regelui Filip al IV-lea al Franței[1], tatăl lui Carol al IV-lea[2]) și primul rege al Franței din Casa de Valois.

 

23 august 1537 - A decedat Thomas Murner scriitor, călugăr si propovaduitor bisericesc franciscan, german; este cunoscut pentru operele sale satirice si pentru faptul ca a criticat vehement Reforma din Germania si a polemizat cu Martin Luther.

Thomas Murner, OFM (24 December 1475-c. 1537) was a German satirist, poet and translator - foto - en.wikipedia.org

Thomas Murner, OFM (24 December 1475-c. 1537) was a German satirist, poet and translator – foto – en.wikipedia.org

 

23 august 1575 - Diaconul Coresi termina tiparirea, la Brasov, a unui “Octoih” slavon în doua părţi. Lucrarea se înscrie în seria de tiparituri pe care Coresi le-a executat, pe parcursul mai multor ani, în Şcheii Braşovului.

Octoihul Mare (1742-Râmnic) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Octoihul Mare (1742-Râmnic) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Octoihul (sau Ohtoih, din limba greacă oktoihos sau „opt tonuri”) este o carte bisericească destinată cultului ortodox, care cuprinde cântările fiecărei zile din săptămână pe opt glasuri (tonuri), fiecărei săptămâni consacrându-i-se succesiv câte un glas. A fost compus de teologul bizantin Ioan Damaschinul în secolul VIII.

Cel mai vechi octoih în manuscris copiat pe teritoriul României, în limba slavonă, datează din secolul XIII (Octoihul de la Caransebeş, adus în această localitate din Moldova). Cel mai vechi octoih tipărit, în aceeaşi limbă, care se numără şi printre primele tipărituri din România, este Octoihul lui Macarie (ieromonah, 1510).

 

23 august 1595 - Bătălia de la Călugăreni pe apa Neajlovului. Armata otomana, condusa de Sinan Pasa, a fost înfrântă si zdrobită de oastea romana in frunte cu Mihai Viteazul.

"Izgonirea turcilor la Calugareni" (13/23 august 1595) Pictură de Theodor Aman - foto: ro.wikipedia.org

“Izgonirea turcilor la Calugareni” (13/23 august 1595) Pictură de Theodor Aman – foto: ro.wikipedia.org

Bătălia de la Călugăreni a avut loc în data de 23 august (13 august conform vechiului calendar) 1595. Oastea aliată munteano-transilvăneană, condusă de Mihai Viteazul, a încercat să oprească oastea otomană invadatoare condusă de Sinan Pașa, al cărei obiectiv era transformarea Țării Românești în pașalâc.

Operațiunea lui Mihai nu a reușit, ea fiind urmată de ocuparea Bucureștiului de către turci și de retragerea tactică a lui Mihai în munți. Ulterior, întărit cu o armată mai mare, Mihai avea să-i îndepărteze pe otomani, învingându-i decisiv în bătălia de la Giurgiu, la mijlocul lunii octombrie 1595. Raportul de forțe era net favorabil oștii otomane.

Nicolae Bălcescu, citând surse contemporane, arată: „Într-adevăr, armata lui [Sinan] era, cum știm, de 180 mii ostași, mai mult decât de zece ori mai mare ca a lui MihaiVodă, care, cu toate ajutoarele ce primi din Moldova și Ardeal, d-abia se urca la 16 mii oameni și 12 tunuri

În ceea ce privește efectivele oștilor aliate, se poate aprecia că Mihai Viteazul a avut sub comanda sa cel mult 10.000 de militari și un parc de artilerie compus din 12 tunuri mari de câmp. Cronica oficială vorbește de 8.000 de munteni și 2.000 de unguri.

Acest raport de forțe net defavorabil aliaților explică alegerea făcută de voievod pentru terenul de la sud de Călugăreni, care era împădurit, mlăștinos, străbătut de râul Neajlov, în care deplasarea atacatorilor se putea face numai pe un singur drum, cu un punct obligatoriu de trecere peste podul îngust de peste râu.

În acest spațiu, superioritatea numerică a turcilor nu a putut fi valorificată, configurația terenului impunând atacul în valuri, fără a fi cu putință desfășurarea largă pe flancuri. Bătălia de la Călugăreni a cuprins trei faze, cu conținut, desfășurări și trăsături diferite.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

23 august 1628 - A murit George Villiers, Duce de Buckingham, om de stat englez (n. 1592)

George Villiers, Duce de Buckingham (28 august 1592 – 23 august 1628) om politic englez, favoritul regelui Iacob I al Angliei - foto - ro.wikipedia.org

George Villiers, Duce de Buckingham - foto – ro.wikipedia.org

George Villiers, Duce de Buckingham (28 august 1592 – 23 august 1628) om politic englez, favoritul regelui Iacob I al Angliei.

 

23 august 1752 - A încetat din viaţă Grigore al II-lea Ghica, domn al Ţării Moldovei (1726-1748) şi al Ţării Româneşti (1733-1735 şi 1748-1752), ctitor al mănăstirilor Frumoasa (Iaşi) şi Pantelimon (Bucureşti).

Grigore al II-lea Ghica, domn al Moldovei de patru ori: 26 septembrie 1726 - 5 aprilie 1733, 16 noiembrie 1735 - 3 septembrie 1739, octombrie 1739 - 13 septembrie 1741 și mai 1747 - aprilie 1748 și al Țării Românești de două ori: 5 aprilie 1733 - 16 noiembrie 1735 și aprilie 1748 - 23 august 1752 -  foto - ro.wikipedia.org

Grigore al II-lea Ghica - foto – ro.wikipedia.org

Grigore al II-lea Ghica, domn al Moldovei de patru ori: 26 septembrie 1726 – 5 aprilie 1733, 16 noiembrie 1735 – 3 septembrie 1739, octombrie 1739 – 13 septembrie 1741 și mai 1747 – aprilie 1748 și al Țării Românești de două ori: 5 aprilie 1733 – 16 noiembrie 1735 și aprilie 1748 – 23 august 1752.

 

23 august 1754 - S-a născut Ludovic al XVI-lea, rege al Franţei şi al Navarei din 1774 şi până în 1789. Din 1789 şi până în 1793, rege al francezilor (m. 21 ianuarie 1793).

Ludovic al XVI-lea (n. 23 august 1754, Versailles - d. 21 ianuarie 1793, decapitat în Paris) rege al Franței și al Navarei din 1774 și până în 1789, rege al francezilor din 1789 și până în 1793. A fost ultimul reprezentant al Absolutismului și o victimă a Revoluției Franceze - foto - ro.wikipedia.org

Ludovic al XVI-lea  - foto – ro.wikipedia.org

Ludovic al XVI-lea (n. 23 august 1754, Versailles – d. 21 ianuarie 1793, decapitat în Paris) rege al Franței și al Navarei din 1774 și până în 1789, rege al francezilor din 1789 și până în 1793. A fost ultimul reprezentant al Absolutismului și o victimă a Revoluției Franceze. A fost executat prin ghilotinare in timpul Revolutiei Franceze.

 

23 august 1769 - S-a născut George Cuvier zoolog si paleontolog francez; a inclus în grupul vertebratelor pestii, amfibienii, reptilele, păsările, mamiferele; a descoperit legea corelatiei organelor ; (d.13 mai 1832)

Georges Léopold Chrétien Frédéric Dagobert Cuvier (n. 23 august 1769 - d. 13 mai 1832) zoolog și paleontolog francez - foto - ro.wikipedia.org

Georges Léopold Chrétien Frédéric Dagobert Cuvier- foto – ro.wikipedia.org

Georges Léopold Chrétien Frédéric Dagobert Cuvier (n. 23 august 1769 – d. 13 mai 1832) zoolog și paleontolog francez. Este considerat unul din cei mai mari oameni de știință ai secolului al XIX-lea ,un pioner în domeniul anatomiei comparate și părintele paleontologiei vertebrate, fiind primul ce a studiat fosilele vertebratelor, el a fost un creationist convins și a elaborat o teorie a catrastofismului. Deși el a fost un antievoluționist convins, lucrările sale în domeniul paleontologiei au fost deseori citate de către darwiniști. A încercat să facă o clasificare a animalelor.

 

23 august 1800 - S-a născut Evanghelie Zappa, moşier, negustor şi întreprinzător aromân, una dintre personalitățile balcanice ce au contribuit la reînvierea Jocurilor Olimpice. (d. 1865)

Evanghelie Zappa (n. 23 august 1800, Labovë e Madhe, Imperiul Otoman, acum în Albania - d. 19 iunie 1865, Broșteni, România), cunoscut și sub numele de Vanghelie Zappa, Evanghele Zappa, Evangelos Zappas sau Evangelis Zappas, a fost una dintre personalitățile balcanice ce au contribuit la reînvierea Jocurilor Olimpice - (Portretul lui Evanghelie Zappa în Zappeion) foto preluat de pe en.wikipedia.org

Portretul lui Evanghelie Zappa în Zappeion – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Evanghelie Zappa (n. 23 august 1800, Labovë e Madhe, Imperiul Otoman, acum în Albania – d. 19 iunie 1865, Broșteni, România), cunoscut și sub numele de Vanghelie Zappa, Evanghele Zappa, Evangelos Zappas sau Evangelis Zappas, a fost una dintre personalitățile balcanice ce au contribuit la reînvierea Jocurilor Olimpice.

Este cel care a lansat, cu mulţi ani înaintea francezului Pierre de Coubertain, ideea renaşterii olimpismului modern; în acest sens, Zappa a redactat un proiect şi a creat un fond necesar organizării jocurilor şi construcţiei unui aşezământ olimpic (Zappeionului din Atena, un complex de clădiri, cu stadion, amfiteatru de conferinţe şi cu săli de gimnastică).

In anii 1859 şi 1870 statul grec a organizat, cu fondurile lăsate de el, două ediţii modeste ale olimpiadelor moderne. In România a susţinut financiar construcţia Ateneului şi înfiinţarea Academiei Române, precum şi reclădirea Bucureştiului, pârjolit de un mare incendiu.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

23 august 1806 - A murit Charles Augustin de Coulomb, fizician francez, a creat în domeniul mecanicii tehnice (rezistenta materialelor, frecarea de alunecare si de rostogolire, torsiunea firelor);

Charles Augustin de Coulomb (n. 14 iunie 1736, Angoulême, Franța - d. 23 august 1806, Paris, Franța) fizician francez, cunoscut pentru descoperirea legii lui Coulomb: definiția forței electrostatice de atracție sau respingere. Unitatea din Sistemul Internațional pentru sarcină, coulombul, a fost numită în cinstea lui - foto - ro.wikipedia.org

Charles Augustin de Coulomb - foto – ro.wikipedia.org

Charles Augustin de Coulomb (n. 14 iunie 1736, Angoulême, Franța – d. 23 august 1806, Paris, Franța) fizician francez, cunoscut pentru descoperirea legii lui Coulomb: definiția forței electrostatice de atracție sau respingere. Unitatea din Sistemul Internațional pentru sarcină, coulombul, a fost numită în cinstea lui. Este autorul legii fundamentale a electrostaticii, ce-i poarta numele (n.14 iunie 1736). Unitatea din Sistemul International pentru sarcină, coulombul,a fost numită în cinstea lui.

 

23 august 1821 - Mexicul îşi câştigă independenţa faţă de Spania.

 

23 august 1833 - Sclavia a fost abolită în coloniile britanice.

 

23 august 1839 - Hong-Kong-ul a fost anexat la Marea Britanie (până la 1 iulie 1997).

 

23 august 1881 - S-a născut Constantin C. Stoicescu, jurist, ministru al justiţiei (d. 1944)

Constantin C. Stoicescu (n. 23 august 1881, București - d. 29 mai 1944, București) a fost un jurist român, membru corespondent al Academiei Române. A fost profesor de drept roman la Universitatea din București și ministru al justiției în Guvernul Ion Antonescu (3) în perioada 15 februarie 1941 - 14 august 1942 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin C. Stoicescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin C. Stoicescu (n. 23 august 1881, București – d. 29 mai 1944, București) a fost un jurist român, membru corespondent al Academiei Române. A fost profesor de drept roman la Universitatea din București și ministru al justiției în Guvernul Ion Antonescu (3) în perioada 15 februarie 1941 – 14 august 1942. Este cel care a introdus în procesul de învăţământ metoda istorică de predare a dreptului roman. A devenit membru corespondent al Academiei Române (23 mai 1936) și membru al Academiei de Științe Morale și Politice (1940).
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

23 august 1881 - Prin Decretul nr. 2134, regele Carol I autorizează funcționarea în urbea Brăila a Muzeului științific (în prezent „Muzeul Brăilei”) și a bibliotecii publice, fondate din inițiativă privată.

 

23 august 1894 - S-a nascut Cristea Mateescu, inginer român, membru al Academiei Române (d. 1979)

Cristea Mateescu (n. 23 august 1894, Caracal - d. 14 iunie 1979, Bucureşti) a fost un inginer român, membru titular al Academiei Române (din 1974) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Cristea Mateescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Cristea Mateescu (n. 23 august 1894, Caracal – d. 14 iunie 1979, București) a fost un inginer român, autorul unor studii privind proiectarea şi execuţia unor importante lucrări de construcţii hidraulice pe râurile Prahova, Ialomiţa, Siret ş.a. In anul 1913, a fost admis primul la Scoala Nationala de Poduri si Sosele Bucuresti, pe care – dupa o intrerupere de un an din cauza razboiului, la care a participat ca ofiter – a absolvit-o in anul 1918, cu media 19,28 – cea mai mare medie obtinuta vreodata in scoala. De mentionat ca, din clasa intaia primara pana la absolvirea facultatii, elevul si studentul Mateescu Cristea a obtinut numai premiul intai cu calificativele cele mai mari.
cititi mai mult pe www.revistaconstructiilor.eu

 

23 august 1907 - S-a născut Mihai Berza, istoric român, membru corespondent al Academiei Române. (d. 1978) Mihai Berza (n. 23 august 1907, Tecuci – d. 5 octombrie 1978, București) a fost un istoric român, specialist în istoria Evului Mediu; preocupările sale au vizat, printre altele, istoria economiei şi a ideilor, genealogia şi heraldica; membru corespondent al Academiei Române din 1963.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

23 august 1912 - S-a născut actorul, regizorul şi dansatorul Gene Kelly (Eugene Curran Kelly), cunoscut pentru rolul din filmul “Cântând în ploaie”; (d.2 februarie 1996).

Gene Kelly, actor și dansator american – foto: ro.wikipedia.org

Eugene Curran „Gene” Kelly (n. 23 august 1912, d. 2 februarie 1996) actor, cântăreț, coreograf, dansator, producător de film și regizor american. Deși este mai cu seamă cunoscut pentru rolul său din musicalul Cântând în ploaie, Kelly a fost una din forțele majore ale filmelor muzicale ale Hollywoodului in anii ’40 si ‘ 50, când realizarea filmelor de acest gen a manifestat un declin accelerat, datorat parțial pierderii interesul publicului, dar mai ales datorită omniprezenței televiziunii în societatea americana.

 

23 august 1914 - Japonia, aliata Angliei, declară război Germaniei. şi bombardează Qingdao, China. Conflictul european devine mondial.

 

23 august 1914 - S-a născut Iosif Antochi, pedagog german de origine română, membru de onoare al Academiei Române. Iosif Antochi (n. 23 august 1914, Pătrăuți, Suceava, Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria – d. 29/30 septembrie 1997, Bonn) a fost un pedagog german de origine română, membru de onoare al Academiei Române (din 1993) și membru al Asociației Mondiale de Știința Educației.

A studiat Literele la Universitatea din Cernăuți și Dreptul la Facultatea de Drept din București. Și-a dat doctoratul la Heidelberg cu lucrarea Idealul educațional în pedagogia românească. A lucrat la Catedra de Pedagogie a Institutului Agronomic din București, apoi a fost profesor de pedagogie generală la Institutul de Învățământ Superior din Pitești. În 1974 a fost invitat la Universitatea Renană din Bonn, ca profesor, dată de la care rămâne în Germania.
cititi mai mult si pe enciclopediaromaniei.ro

 

23 august / 5 septembrie 1918 - La Chișinău, s-a constituit Partidul Țărănesc din Basarabia.

Pantelimon Halippa sau Pan Halippa (n. 1 august 1883, Cubolta, ținutul Soroca - d. 30 aprilie 1979, București) a fost un publicist și om politic român basarabean, unul dintre cei mai importanți militanți pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia și pentru unirea acestei provincii cu România. A fost președintele Sfatului Țării care a votat unirea în 1918. A ocupat funcții de ministru în diferite guverne. A fost persecutat politic de regimul comunist și închis la Sighet. Membru corespondent al Academiei Române exclus în 1948, repus în drepturi în 1990 - foto preluat de pe istoria.md

Pantelimon Halippa sau Pan Halippa (n. 1 august 1883, Cubolta, ținutul Soroca – d. 30 aprilie 1979, București) a fost un publicist și om politic român basarabean, unul dintre cei mai importanți militanți pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia și pentru unirea acestei provincii cu România. A fost președintele Sfatului Țării care a votat unirea în 1918. A ocupat funcții de ministru în diferite guverne. A fost persecutat politic de regimul comunist și închis la Sighet. Membru corespondent al Academiei Române exclus în 1948, repus în drepturi în 1990 – foto preluat de pe istoria.md

Partidul Țărănesc din Basarabia s-a constituit la 23 august / 5 septembrie 1918 la Chișinău. La adunarea constitutivă a Partidului Țărănesc din Basarabia a fost ales biroul de conducere al partidului din care făceau parte: Pantelimon Halippa, Daniel Ciugureanu, Ion Inculeț, Ion Pelivan, Petru Cazacu, Ștefan Ciobanu, Ion Costin, Ștefan Holban, Teofil Ioncu, Gheorghe Stârcea și Nicolae Bivol.

Tot în aceeași zi a fost elaborat și adoptat programul și statutul partidului. Programul partidului preconiza împărțirea pământului la țărani, vot universal pentru femei și bărbați, dezvoltarea cooperației sătești, gratuitatea învățământului elementar, descentralizarea administrativă. Este important de menționat faptul că denumirea partidului a fost aleasă în ultima minută a adunării.

Inițial, Pantelimon Halippa și Daniel Ciugureanu, optau pentru denumirea de Partidul Național Democrat Moldovenesc. Această denumire a circulat ca o denumire alternativă luni bune după constituirea partidului. O folosea mai ales Daniel Ciugureanu, fostul Prim-ministru al Republicii Democratice Moldovenești, autorul articolului “Chemarea Partidului Democrat la Unire“, publicat în ziarul Sfatul Țării, anul III, nr. 493, 29 aprilie 1920, Chișinău. Conducerea partidului a fost asigurată de Pantelimon Halippa (1918 – 1921) și Ion Inculeț (1921 – 1923).
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

23 august 1921 - A murit Gheorghe Bengescu, diplomat și publicist român, membru al Academiei Române (n. 1848)

Gheorghe Bengescu (n. 30 august 1848, Craiova, Țara Românească – d. 23 august 1921, Paris, Franța) a fost un diplomat, istoric și publicist de limbă română și franceză, membru titular al Academiei Române. S-a semnat uneori cu George Bengescu sau Georges Bengesco - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gheorghe Bengescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gheorghe Bengescu (n. 30 august 1848, Craiova, Țara Românească – d. 23 august 1921, Paris, Franța) a fost un diplomat, istoric și publicist de limbă română și franceză. S-a semnat uneori cu George Bengescu sau Georges Bengesco. Din 1872 a desfăşurat o intensă activitate diplomatică, funcţionând la mai multe legaţii ale României în străinătate. A fost delegat al României pe lângă Comisia Europeană a Dunării şi membru titular al Academiei Române din 1921.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

23 august 1921 - Faisal I a fost încoronat rege al Iraqului.

Faisal I bin Hussein bin Ali al-Hashimi, (20 May 1885 – 8 September 1933) was King of the Arab Kingdom of Syria or Greater Syria in 1920, and was King of Iraq from 23 August 1921 to 1933. He was a member of the Hashemite dynasty - foto - en.wikipedia.org

Faisal I bin Hussein bin Ali al-Hashimi – foto – en.wikipedia.org

 

23 august 1924 - S-a nascut Paul Everac, dramaturg român (d. 2011)

Paul Everac (n. 23 august 1924, București – d. 18 octombrie 2011, București) a fost un dramaturg român - foto preluat de pe www.referatele.com

Paul Everac – foto preluat de pe www.referatele.com

Paul Everac, pseudonimul lui Petre Constantinescu (n. 23 august 1924, București – d. 18 octombrie 2011, București) a fost un dramaturg, prozator şi publicist român, autor de scenarii radiofonice şi de televiziune. A fost director general al Societăţii Române de Televiziune (ian. 1993 – ian. 1994)
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

23 august 1926 - A murit Rudolf Valentino, renumit actor actor american de origine italiană; (n. 1895).

Rudolf Valentino sau Rudolph Valentino (n. 6 mai 1895, Castellaneta, Italia – d. 23 august 1926, New York City, New York) actor italian - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Rudolf Valentino - foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Rudolf Valentino sau Rudolph Valentino (n. 6 mai 1895, Castellaneta, Italia – d. 23 august 1926, New York City, New York) actor italian.

 

23 august 1927 - La Boston au fost executați anarhiștii italieni Sacco și Vanzetti, în ciuda protestelor internaționale.

Nicola Sacco (n. 22 aprilie 1891 – d. 23 august 1927) și Bartolomeo Vanzetti (n. 11 iunie 1888 – d. 23 august 1927) au fost doi anarhiști americani de origine italiană, arestați în 1927, închiși și executați pe scaunul electric, în Massachusetts.

 

23 august 1939 - S-a semnat Pactul Ribbentrop-Molotov

Molotov semnează Pactul Germano-Sovietic de neagresiune (Pactul Ribbentrop-Molotov, Pactul Ribbentrop-Stalin). În spatele lui Ribbentrop e Stalin - foto: istoria.md

Molotov semnează Pactul Germano-Sovietic de neagresiune (Pactul Ribbentrop-Molotov, Pactul Ribbentrop-Stalin). În spatele lui Ribbentrop e Stalin – foto: istoria.md

La 23 august 1939, s-a semnat la Moscova, Tratatul de neagresiune germano-sovietic, Pactul Ribbentrop-Molotov, care, într-un protocol adiţional secret, prevedea împărţirea sferelor de influenţă în Europa de Est. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, România a fost obligată să cedeze, în 1940, Basarabia şi Bucovina de Nord URSS-ului. Pactul Ribbentrop-Molotov (Pactul Hitler-Stalin) a constituit un act de trădare a neamurilor creştine ale Europei Răsăritene şi care a servit bază pentru ocuparea criminală a teritoriilor româneşti de către Armata Sovietică la 28 iunie 1940.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

23 august 1940 - S-a născut Zoe Petre, istoric, publicist și om politic român (d. 2017)

Zoe Petre (n. 23 august 1940, București, România – d. 1 septembrie 2017, București, România) a fost un istoric, publicist și om politic român. În perioada 1990-1996 a fost decan al Facultății de Istorie a Universității din București. Între 1996-2000, în mandatul Emil Constantinescu, a îndeplinit funcția de consilier prezidențial pentru politică internă și externă - foto preluat de pe www.antena3.ro

Zoe Petre – foto preluat de pe www.antena3.ro

Zoe Petre (n. 23 august 1940, București, România – d. 1 septembrie 2017, București, România) a fost un istoric, profesor universitar, publicist (“Civilizaţia greacă” si “Originile democraţiei”) și om politic român. În perioada 1990-1996 a fost decan al Facultății de Istorie a Universității din București. Între 1996-2000, în mandatul Emil Constantinescu, a îndeplinit funcția de consilier prezidențial pentru politică internă și externă, sef al Departamentului de analiza politica din România .
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

23 august 1942 - Al Doilea Război MondialBătălia de la Stalingrad (21 august 1942 – 2 februarie 1943).

Battle of Stalingrad (23 August 1942 – 2 February 1943) - Part of the Eastern Front of World War II - (German soldiers clearing the streets in Stalingrad) foto preluat de pe en.wikipedia.org

Battle of Stalingrad (23 August 1942 – 2 February 1943) – Part of the Eastern Front of World War II – (German soldiers clearing the streets in Stalingrad) foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Stalingrad din 1942–1943 a reprezentat un important punct de cotitură în desfășurarea celui de-al Doilea Război Mondial și este considerată cea mai sângeroasă și mai mare bătălie din istoria omenirii. Bătălia a fost marcată de neglijare și brutalitate față de populația civilă.

Bătălia a inclus campania de bombardamente aeriene asupra orașului Stalingrad (azi redenumit Volgograd) din sudul Rusiei, atacuri terestre asupra orașului, precum și lupte pe teritoriul orașului. A urmat contraofensiva sovietică care, în cele din urmă, a încercuit și a distrus forțele germane și ale aliaților din cadrul Axei din Stalingrad și din regiunea periferică a orașului. Numărul total al pierderilor de vieți umane este estimat aproximativ la 3 milioane.

Lipsa unor date mai exacte se explică prin refuzul guvernului sovietic de a oferi cifre exacte din cauza temerilor că sacrificiile ar fi părut prea mari și ar fi demobilizat eforturile de război. Forțele Axei au pierdut aproximativ un sfert din efectivul total de pe frontul de răsărit și nu și-au mai revenit niciodată de pe urma acestei înfrângeri. Pentru sovietici, victoria de la Stalingrad a marcat începutul eliberării URSS, luptă care a dus în cele din urmă la victoria din 1945 asupra Germaniei Naziste.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

23 august 1943 - A luat sfârșit Bătălia de la Kursk (5 iulie – 23 august 1943), cea mai mare bătălie de blindate din toate timpurile.

Tanc sovietic T-34 abandonat la Prohorovka - foto: ro.wikipedia.org

Bătălia de la Kursk, (5 iulie 1943 – 23 august 1943), a fost ultima acțiune ofensivă de tip blitzkrieg de pe frontului de răsărit al celui de-al doilea război mondial. Beneficiind de cele mai bune informații asupra intențiilor lui Hitler, sovieticii au proiectat, realizat și disimulat cu grijă mai multe inele de lucrări defensive și câmpuri minate și au concentrat și camuflat cu grijă numeroase rezerve cu scopul declanșării unui contraatac strategic.

Bătălia de la Kursk, care include și mai mica bătălie de la Prohorovka, este considerată cea mai mare bătălie de blindate din toate timpurile (fiind implicate peste 8.000 de tancuri) și a inclus cea mai costisitoare zi de lupte aeriene din întreaga istorie. Germanii consideră drept bătălia de la Kursk numai Operațiunea Zitadelle, în timp ce sovieticii consideră că Zitadelle este numai faza defensivă a bătăliei, urmată de faza ofensivă formată din Operațiunile Kutuzov și Polkovodeț Rumianțev.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

23 august 1943 - S-a născut Mircea Iorgulescu, critic, istoric și eseist literar român (d. 2011)

Mircea Iorgulescu (n. 23 august 1943, Valea Călugărească, județul Prahova – d. 7 iunie 2011, Paris, Franța) a fost un critic, istoric literar, comentator politic și eseist român - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Mircea Iorgulescu – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Mircea Iorgulescu (n. 23 august 1943, Valea Călugărească, județul Prahova – d. 7 iunie 2011, Paris, Franța[2]) a fost un critic, istoric literar, comentator politic și eseist român, stabilit la Paris din vara anului 1989 (fost coordonator al redacţiei române a Radio France Internationale de la Paris. A colaborat şi la postul de radio Europa Liberă
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

23 august 1944 - Al Doilea Război Mondial – Marsilia a fost eliberată de aliați.

 

23 august 1944 - România a ieșit din alianța cu Puterile Axei, trecând de partea aliaților. Armata sovietică se afla deja pe teritoriul țării cand, Mareșalul Ion Antonescu, conducător al statului, a fost arestat în urma loviturii de stat organizate de regele Mihai I al României. Regele a instaurat un guvern condus de Constantin Sanatescu, care a decis trecerea de partea Aliaților din Al Doilea Război Mondial.

Mihai I (n. 25 aprilie 1921, Sinaia, România – d. 5 decembrie 2017, Aubonne, Elveția) a fost regele României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. A fost unul dintre puținii foști șefi de stat din perioada celui de-al Doilea Război Mondial care au trăit și în secolul XXI. Fiu al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunțat mai târziu) - Regele Mihai în uniformă RAF - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mihai I (n. 25 aprilie 1921, Sinaia, România – d. 5 decembrie 2017, Aubonne, Elveția) a fost regele României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. A fost unul dintre puținii foști șefi de stat din perioada celui de-al Doilea Război Mondial care au trăit și în secolul XXI. Fiu al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunțat mai târziu)Regele Mihai în uniformă RAF - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

În august 1944, pe măsură ce armatele Uniunii Sovietice se apropiau de frontiera estică a României, Mihai s-a alăturat politicienilor favorabili Aliaților, care îi includea pe comuniști. La 23 august 1944 Mihai l-a destituit și l-a arestat pe Antonescu. În aceeași noapte, noul prim-ministru, generalul locotenent Constantin Sănătescu, l-a încredințat pe Antonescu comuniștilor, care l-au predat sovieticilor la 1 septembrie 1944.

Într-un apel radiodifuzat către națiune și armată, Mihai a proclamat loialitatea României față de Aliați, a acceptat un pretins armistițiu oferit de aceștia, a ordonat încetarea focului împotriva Aliaților și a declarat război Germaniei. Acestea, însă, nu au împiedicat o ocupație sovietică, rapidă, nici capturarea de către URSS a circa 130.000 de militari români, duși ulterior în prizonierat în Uniunea Sovietică, unde mulți au pierit în lagăre de muncă forțată.

Armistițiul cu Aliații a fost semnat trei săptămâni mai târziu, la 12 septembrie 1944, „în termeni impuși aproape în întregime de Uniunea Sovietică”, ca o consecință, între altele, și a faptului că aceasta își desfășurase forțele armate pe tot teritoriul României. În această situație, unii au considerat lovitura de stat drept „capitulare”, o „predare” „necondiționată” în fața sovieticilor și a aliaților lor.

Ion Victor Antonescu (cunoscut și sub apelativul Mareșalul Antonescu; n. 2 iunie 1882, Pitești - d. 1 iunie 1946, închisoarea Jilava) a fost un militar și om de stat român, ofițer de carieră, general, șeful secției de operații a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României și Conducător al Statului - foto: ro.wikipedia.org

Ion Victor Antonescu (cunoscut și sub apelativul Mareșalul Antonescu; n. 2 iunie 1882, Pitești – d. 1 iunie 1946, închisoarea Jilava) a fost un militar și om de stat român, ofițer de carieră, general, șeful secției de operații a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României și Conducător al Statului - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Regele Mihai a evitat soarta unui alt fost aliat german, prințul Kiril, regentul Bulgariei, executat de sovietici în 1945, și a fost ultimul monarh din spatele Cortinei de fier care să-și piardă tronul. Actul de la 23 August 1944 se estimează a fi scurtat Al Doilea Război Mondial cu șase luni, salvând sute de mii de vieți omenești. Totodată, aceasta a oferit armatei române posibilitatea de a elibera nordul Transilvaniei de sub ocupația ungară. La sfârșitul războiului, regele Mihai a fost decorat de președintele SUA Harry S. Truman cu Legiunea de Merit în cel mai înalt grad (Comandant Șef).

Mihai a mai fost decorat și de Iosif V. Stalin cu Ordinul Victoria cu diamante, „pentru actul curajos al cotiturei hotărâte a politicei României spre ruptura cu Germania hitleristă și alierea cu Națiunile Unite, în clipa când încă nu se precizase clar înfrângerea Germaniei”, potrivit descrierii oficiale a decorației. Liderul comunist albanez Enver Hodja considera că Mihai ar fi fost decorat cu Ordinul Victoria datorită capitulării sale în fața sovieticilor, într-o situație în care nu putea face altceva.

Constantin Sănătescu (n. 1885 – d. 8 noiembrie 1947, București) a fost un militar de carieră (general de corp de armată adjutant al Armatei române) care a îndeplinit funcția de președinte al Consiliului de Miniștri al României în anul 1944, în cadrul a două cabinete succesive – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Unii susțin că lovitura de stat a făcut posibil avansul mai rapid al trupelor lui Stalin în România și în Europa, în detrimentul trupelor Aliaților occidentali. Alții văd în absența de-a lungul anilor a unor invitații pentru Mihai la majoritatea festivităților din Occident dedicate Zilei Victoriei în cel De-al Doilea Război Mondial, o condamnare tacită a loviturii sale de stat. Mihai nu a fost invitat la cea de-a 60-a aniversare a Zilei Victoriei de vreun stat vestic; a fost invitat doar la serbările din Rusia și la anumite comemorări din Cehia și Slovacia.
cititi mai mult despre Lovitura de stat de la 23 august 1944 pe unitischimbam.ro

 

23 august 1947 - Parlamentul român a ratificat Tratatul de pace de la Paris (semnat la data de 10.02.1947) dintre România si Puterile Aliate si Asociate. României i se recunoşteau drepturile legitime asupra Transilvaniei de Nord, dar Basarabia si nordul Bucovinei rămâneau anexate URSS-ului; cobeligeranta României nu a fost recunoscuta, iar clauzele economice erau deosebit de grele şi injuste.

Delegația României în apărarea hotarelor Transilvaniei în fața Atlasului Antonescu, Conferința de Pace de la Paris 19 iulie – 15 octombrie 1946, sursă:ziaristionline.ro - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Delegația României în apărarea hotarelor Transilvaniei în fața Atlasului Antonescu, Conferința de Pace de la Paris 19 iulie – 15 octombrie 1946, sursă:ziaristionline.ro – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 

23 august 1948 - A fost creat Consiliul Mondial al Bisericilor, care reuneşte bisericile anglicană, ortodoxă şi numeroase biserici protestante.

 

23 august 1948 - S-a născut Andrei Plesu, filosof, scriitor și eseist român.

Andrei Gabriel Pleșu (n. 23 august 1948, București) este un scriitor și eseist român, estetician și istoric al artei, stilist al limbii române (“Despre îngeri”, “Minima moralia. Elemente pentru o etică a intervalului”, ”Limbajul păsărilor”). A fost ministrul Culturii (28 decembrie 1989 – 16 octombrie 1991) în Guvernul Petre Roman și ministrul Afacerilor Externe în Guvernul Radu Vasile (29 decembrie 1997 – 22 decembrie 1999).

În tinerete, la vârsta de 20 de ani (în 1968), a intrat în Partidul Comunist Român, pentru ca în ultimii ani ai regimului comunist să fie unul dintre intelectualii opozanți, neremarcându-se totuși prin gesturi deschise de disidență. A fondat revista culturală Dilema (mai târziu redenumită Dilema Veche), în care publică un editorial săptămânal. Pleșu a realizat împreună cu Gabriel Liiceanu câteva emisiuni de televiziune, printre care 50 de minute cu Pleșu și Liiceanu (2011).

A fost fost ministru al culturii (decembrie 1989-octombrie 1991) şi al afacerilor externe (decembrie 1997- ianuarie 1999), membru în CNSAS (2000-2004) si consilier prezidenţial pentru relaţii internaţionale (decembrie 2004-mai 2005).

 

23 august 1956 - Inaugurarea Bibliotecii Centrale de Stat din România (azi Biblioteca Naţională din Bucureşti). Primul sau director a fost Angela Popescu-Brediceni.

Biblioteca Centrala de Stat - foto: okazii.ro

Biblioteca Centrala de Stat – foto: okazii.ro

 

23 august 1973 - Ilie Năstase a devenit lider mondial al clasamentului ATP, poziţie păstrată timp de 40 de săptămâni.

Ilie Năstase la Cupa Davis 1973 – foto: ro.wikipedia.org

Ilie Năstase (n. 19 iulie 1946, București) este un fost jucător profesionist de tenis de câmp și unul dintre cei mai importanți jucători de tenis ai anilor 1970, fiind numărul unu mondial de două ori, în 1972 și 1973. Din cele 83 de titluri câștigate, numai 58 au fost înregistrate de Asociația Jucătorilor de Tenis Profesioniști (ATP).

Printre cele 58 de titluri la simplu, pe care Ilie Năstase le-a câștigat de-a lungul carierei sale, se numără și US Open în 1972, respectiv Roland Garros în 1973. La dublu a câștigat turneele de la Wimbledon în 1973, Roland Garros în 1970 și US Open în 1975. A câștigat de asemenea de patru ori Turneul Campionilor în anii 1971, 1972, 1973 și 1975. Pentru echipa de Cupa Davis a României a jucat timp de 18 ani un număr de 146 de meciuri de simplu și dublu, câștigând 109.

Alături de Ion Țiriac a fost finalist al Cupei Davis de trei ori, în 1969, 1971 și 1972. A fost pe locul doi în competiția la simplu de la Wimbledon de două ori, în 1972, jucând finala împotriva lui Stan Smith și în 1976 împotriva lui Björn Borg. Năstase era cunoscut pentru glumele sale din arenă, dar și pentru reputația de a folosi tactici agresive, multe dintre acestea pline de succes, drept care a primit porecla de Nasty („Răutăciosul”) după câteva incidente.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

23 august 1975 - S-a născut Mile Cărpenișan, jurnalist român (d. 2010)

Mile Cărpenișan (n. 23 august 1975, Timișoara, România – d. 22 martie 2010, Timișoara, România) a fost un jurnalist român și corespondent de război pentru Antena 1 și Antena 3 - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Mile Cărpenișan – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Mile Cărpenișan (n. 23 august 1975, Timișoara, România – d. 22 martie 2010, Timișoara, România) a fost un jurnalist român și corespondent de război pentru Antena 1 și Antena 3. Mile Cărpenișan a devenit cunoscut ca jurnalist de război, grație corespondențelor sale din Iugoslavia, Irak și din zonele afectate de tsunami-ul asiatic. El a fost timp de mai bine de 10 ani corespondent special al posturilor de televiziune Antena 1 și Antena 3, până în 2008, când a ales să lucreze ca freelancer.

Jurnalistul Mile Cărpenișan a încetat din viață la doar 34 de ani, după ce fusese mai multe zile în comă. El era internat de câteva zile la Spitalul Județean Timișoara, după ce suferise un blocaj renal și un șoc septic, declanșat de un furuncul. Mile Cărpenișan și-a dedicat ultimele săptămâni din viață unei campanii umanitare prin care încerca să salveze viața unui tânăr de 29 de ani, bolnav de leucemie.

Cu doar o lună în urmă, jurnalistul își scosese la licitație casca militară pe care o folosise în Irak, intenționând să doneze banii obținuți la licitație tânărului bolnav de leucemie. În memoria lui, Asociaţia Civic Media a instituit Premiul “Mile Cărpenişan” pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

23 august 1976 - S-a născut Fuego, interpret român de muzică ușoară.

Paul Ciprian Surugiu (n. 23 august 1976, Turda), cunoscut după numele de scenă Fuego, este un cântăreț român de muzică ușoară. Este absolvent al Facultății de Teatru din cadrul Universității Ecologice, fiind actor la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org; www.facebook.com; www.youtube.com

 

23 august 1983 - Prima transmisie color a Televiziunii Romane. Pe 23 august 1983, cu ocazia festivităţilor prilejuite de Ziua Naţională, Televiziunea Română făcea prima transmisie color oficială.

Primii paşi către transmisiile color

În 1975, Radioteleviziunea Română, care cuprindea atât radioul, cât şi televiziunea, a cumpărat primul car de televiziune color, după ce se făcuseră primele filmări pe peliculă color, pentru portofoliul TVR. La acea vreme, în lume existau trei sisteme de televiziune color: sistemul american NTSC, sistemul PAL creat de germani şi SECAM creat de francezi şi adoptat de Rusia şi de alte ţări socialiste din Estul Europei.

În 1978, în timpul vizitei preşedintelui francez Giscard d’Estaing la Bucureşti, Nicolae Ceauşescu îi promisese că şi Romania va adopta sistemul SECAM, deşi inginerii de la TVR nu fuseseră de acord cu introducerea acestui sistem, din numeroase motive tehnice. De aceea, conducerea TVR a decis, împreună cu reprezentanţii ministerelor Comunicaţiilor, al Industriilor şi Comitetului de Stat al Planificării, să acţioneze pentru a implementa treptat şi pe ascuns sistemul PAL, superior din punct de vedere tehnic.

Impedimentele legate de lipsa banilor şi embargo-ul sub care se afla blocul sovietic, care făcea imposibilă achiziţionarea oficială de echipamente de televiziune în sistem PAL, au fost depăşite şi s-au facut teste tehnice preliminare, declarate oficial drept experimente, şi a început crearea unui portofoliu de emisiuni color.

Universiada Bucuresti 1981 - foto - stiri.tvr.ro

Universiada Bucuresti 1981 – foto – stiri.tvr.ro

În 1981, cu prilejul Universiadei, cea mai mare competiţie sportivă organizată până la acea dată în România, la care au participat aproape 3.000 de atleţi din 86 de ţări, angajaţii TVR au crezut că transmisiile color urmau să primească undă verde. Transmisii color ale competiţiilor s-au făcut însă doar pentru alte ţări, nu şi pentru România. Astfel, în 1981, se fac numeroase probe pentru trecerea la televiziunea color. Dar abia la 23 august 1983, a fost realizată prima transmisie color – din Piaţa Aviatorilor, completată cu imagini color din studio.

Transmisia color de la 23 august 1983

În 1983, România rămăsese singura ţară din Europa care încă transmitea doar în alb-negru, după ce şi Albania trecuse la transmisia semnalului color de televiziune. Regimul comunist de la Bucureşti preferase să direcţioneze bugetul extrem de auster al tarii către alte scopuri şi nu avea intenţia de a implementa televiziunea color. Totuşi, directorul tehnic de atunci, Nicolae Stanciu, a luat hotărârea ca pe 23 august, de Ziua Naţională, să se facă prima transmise oficială color, bazându-se pe faptul că Nicolae Ceauşescu promisese într-o plenară de partid că România urma să introducă televiziunea în culori.

Nicolae şi Elena Ceauşescu nu ştiau că, în 23 august 1983, omagiile participanţilor la marea demonstraţie a oamenilor muncii din Piaţa Aviatorilor erau transmise color, şi nu în alb şi negru, ca în anii precedenţi, iar când au aflat i-au sancţionat aspru pe inginerii televiziunii. În cele din urmă, cuplul prezidenţial a fost mulţumit pentru că a înţeles că imaginea color este mai măgulitoare.

Transmisia din 23 august 1983 a fost făcută în sistem PAL, la fel ca restul care au urmat după acea dată, niciodată însă nu a fost anunţat în mod oficial că România a adoptat sistemul PAL. Emisia era de fapt parţial color, adică între emisiunile alb-negru erau intercalate uneori şi programe color. Unele dintre programe erau primite din ţările socialiste vecine, care foloseau sistemul SECAM, aşa încât, pentru a putea fi recepţionate fuseseră fabricate televizoare bi-sistem

Telecolor - foto - stiri.tvr.ro

Telecolor – foto – stiri.tvr.ro

Televizoarele fuseseră puse în vânzare în 1982, dar erau foarte scumpe şi greu de obţinut şi de aceea doar foarte puţini români au putut urmări festivităţile de pe 23 august 1983 în culori. După doi ani, în 1985, TVR a fost redus emisia la doar două ore pe zi, iar românii care locuiau în vestul şi sudul ţării au putut vedea programele de televiziune din Ungaria şi Bulgaria, emise în SECAM cu televizoarele bi-sistem.

Dacă în 1984 proporţia programelor color era de 20% în raport cu cele alb-negru, în 1989 s-a ajuns până la 80%. Imaginile transmise în direct timpul Revoluţiei din decembrie au fost color, iar din 1990, Televiziunea Română Liberă a intrat în altă epocă. După 1990, superioritatea sistemului PAL faţă de SECAM a devenit evidentă şi treptat Rusia şi celelalte ţări din Estul Europei au renunţat la acest sistem şi au trecut treptat la PAL, iar astăzi SECAM-ul mai este folosit doar de unele ţări africane.
cititi mai mult pe stiri.tvr.ro

 

23 august 1985 - Şeful serviciului vest-german contra-informaţii Hans-Joachim Tiedge, a fost demascat ca fiind spion est-german.

Hans-Joachim Tiedge (June 24, 1937 in Berlin – April 6, 2011 near Moscow) was a head of West Germany's counter-intelligence in the Office for the Protection of the Constitution (BfV) in Cologne. He was revealed to be an East German spy when he defected to the East on August 19, 1985 - foto - en.wikipedia.org

Hans-Joachim Tiedge - foto – en.wikipedia.org

Tradarea lui a devenit cunoscuta după ce acesta a defectat in Germania de Est. Documente top secret au fost gasite la domiciiul lui Hans-Joachim Tiedge Dezertarea şefului spionilor vest germani, s-a produs dupa ce în ultimele 18 luni fusesera arestati aproape 170 agenţi din Germania de Vest in Germania de Est. Atunci când oficialii serviciilor de securitate au perchezitionat locuinta domnului Tiedge în Köln, au găsit mai multe documente strict-secrete. Cancelarul vest-german, Helmut Kohl, a descris trădarea fostul sef-spion ca fiind “catastrofala”.

A fost cel mai mare scandal de spionaj din ultimii ani de istorie a Germaniei de Vest. Recrutarea lui Hans-Joachim Tiedge este cea mai mare lovitura data de seful serviciului de spionaj din Germania de Est, Markus Wolff,un german nascut in Rusia,spionajului vest-german. Cu câţiva ani în urmă, un defector din Germania de Est dezvaluise ca numărul de spioni est-germani care opereaza in Germania de Vest era de cca. 3.000 – inclusiv numeroase femei. Hans Joachim Tiedge s-a nascut la 24 iunie 1937 in Berlin si a murit la 6 aprilie 2011, langa Moscova.

 

23 august 1986 - A murit Ion Clopoţel, publicist, sociograf şi memorialist, deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia (n. 1892)

Ion Clopoțel (n. 10 noiembrie 1892, Poiana Mărului - d. 23 august 1986) publicist, sociograf şi memorialist, animator al presei româneşti în perioada interbelică, fost preşedinte al Sindicatului Presei Române (1920-1936) deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia - foto preluat de pe altmarius.ning.com

Ion Clopoțel – foto preluat de pe altmarius.ning.com

Ion Clopoțel (n. 10 noiembrie 1892, Poiana Mărului – d. 23 august 1986) publicist, sociograf şi memorialist, animator al presei româneşti în perioada interbelică, fost preşedinte al Sindicatului Presei Române (1920-1936) deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgaltmarius.ning.comen.wikipedia.org

 

23 august 1986 - S-a născut Andra, interpretă română.

Alexandra Irina Măruță (n. Alexandra Irina Mihai, la 23 august 1986, Câmpia Turzii) cunoscută mai bine sub numele de scenă Andra, este o vedetă de televiziune și cântăreață română de muzică pop, și R&B. Primul său disc single, Andra îl lansează în anul 2001, la doar 14 ani, menținându-se pe primele locuri de la debut până în prezent, în cadrul Romanian Top 100.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org; www.facebook.com

 

23 august 1989 - Aproximativ două milioane de oameni au demonstrat în favoarea independenței față de URSS dându-și mâinile și formând un lanț uman de 600 km de la Vilnius la Tallinn.

Lanțul Baltic, numit și Lanțul Libertății, a fost o demonstrație politică pașnică ce a avut loc la 23 august 1989 - foto - casa-regala.blogspot.com

Lanțul Baltic, numit și Lanțul Libertății, a fost o demonstrație politică pașnică ce a avut loc la 23 august 1989 – foto – casa-regala.blogspot.com

Lanțul Baltic a fost o demonstrație politică pașnică ce a avut loc la 23 august 1989. Aproximativ două milioane de oameni și-au dat mâinile formând un lanț uman lung de peste 600 km de-a lungul celor trei Țări Baltice – RSS Estonă, RSS Letonă și RSS Lituaniană, republici ale Uniunii Sovietice. El a marcat comemorarea a 50 de ani de la semnaraea pactului Ribbentrop-Molotov dintre Uniunea Sovietică și Germania Nazistă.

Pactul și protocolul său adițional secret au împărțit Europa de Est în sfere de influență și au dus la ocuparea Țărilor Baltice în 1940. Evenimentul a fost organizat de mișcările baltice pro-independență: Rahvarinne din Estonia, Frontul Popular din Letonia și Sąjūdis din Lituania. Protestul a fost gândit pentru a atrage atenția întregii lumi arătând dorința populară de independență în cele trei entități.

El a ilustrat și solidaritatea între cele trei popoare. A fost descris ca o campanie de publicitate eficientă și ca o scenă emoționantă și impresionantă vizual. Evenimentul a dat ocazia activiștilor baltici să mediatizeze ocupația sovietică ilegală și să pună problema independenței Țărilor Baltice nu ca chestiune politică, ci ca problemă de morală.

Autoritățile sovietice de la Moscova au răspuns cu retorică comunistă tipică, neluând nicio măsură constructivă care ar fi putut opri prăpastia ce se lărgea între Țările Baltice și Uniunea Sovietică. În șase luni de la protest, Lituania a devenit prima republică sovietică ce și-a declarat independența.

 

23 august 1990 - Proclamarea independenţei Armeniei față de Uniunea Sovietică.

 

23 august 1997 - Guvernul a ratificat Acordul–Cadru de cooperare financiară între România şi Banca Europeană de Investiţii (BEI).

 

23 august 2000 - Pentru prima oară în lume, regizorul german Peter Stein a realizat o versiune integrală a celor 12.111 versuri din “Faust” de Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832), într-un spectacol de 21 de ore, special creat pentru Expoziţia universală Expo-2000 Hanovra.

 

23 august 2000 - Ministrul Finanţelor, Decebal Traian Remeş, senatorii Dan Amedeu Lăzărescu Vicenţiu Găvănescu şi alţi membri marcanţi ai PNL au anunţat că demisionează din partid şi că organizează un grup care va “reconstitui adevăratul Partid Naţional Liberal”, şi va strînge semnături pentru susţinerea candidaturii lui Mugur Isărescu la Preşedinţia României.

 

23 august 2005 - Forţele israeliene au început evacuarea simultană a coloniilor Sanur şi Homesh, din nordul Cisiordaniei.

 

23 august 2006 - Pentagonul a anunţat închiderea a patru dintre bazele sale din Germania, măsură care se înscrie într-un plan amplu de redesfăşurare a trupelor americane staţionate în Europa.

 

23 august 2013 - A decedat Oscar Berger, jurnalist, regizor, editor, scenarist şi producător de film.

Oscar Berger - foto preluat de pe agerpres.ro

Oscar Berger – foto preluat de pe agerpres.ro

A contribuit la apariţia primului ziar privat din Timişoara de după Revoluţie, ziarul „Timişoara”. Potrivit opiniatimisoarei.ro, Oscar Berger era născut în 15 februarie 1947 și era un monarhist convins. El a fost decorat de Regele Mihai I pentru loialitate. Printre altele, Oscar Berger a scos și o carte în care își publica dosarul de la Securitate, din care reieşea că fusese ani la rândul urmărit de forțele de represiune ale fostului regim. A fost un susţinător constant al principiilor Proclamaţiei de la Timişoara .

 

23 august 2020 - La Ordinea Zilei

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.orgyoutube.com

Evenimentele Zilei de 22 august în Istorie

Semnarea Primei Convenţii de la Geneva de către o parte a puterilor europene în 1864

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

22 august este a 234-a zi a calendarului gregorian și a 235-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 22 august

(BOR) Sfântul Mucenic Agatonic și cei împreună cu el: Zotic, Zinon, Teoprepie, Achindin si Severian

(BRU) Sf. Agatonic și însoțitorii săi, martiri († secolul al IV-lea)

(BRC) Sf. Fecioară Maria, Regină

 

Ziua internaţională de comemorare a victimelor actelor de violenţă comise în numele religiei sau al credinţei

Ziua internaţională de comemorare a victimelor actelor de violenţă comise în numele religiei sau al credinţei (“International Day of Remembrance for Victims of Violence in the Name of Religions or Beliefs”) este marcată în fiecare an la data de 22 august.

Libertatea religiei sau a credinţei, libertatea de opinie şi de exprimare, dreptul la întrunire paşnică şi dreptul la libertatea de asociere sunt interdependente, inter-relaţionate şi se completează reciproc, potrivit site-ului dedicat zilei internaţionale – www.un.org/en/observances/religious-based-violence-victims-day. Toate aceste drepturi sunt înscrise în articolele 18, 19 şi 20 din Declaraţia universală a drepturilor omului. Susţinerea acestor drepturi joacă un rol important în lupta împotriva tuturor formelor de intoleranţă şi a discriminării bazate pe religie sau credinţă.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Rusia — Ziua drapelului de stat

 

Astăzi în istorie pentru 22 august

 

Evenimentele Zilei de 22 august în Istorie:

- 22 august 1531 – Bătălia de la Obertin;

- 22 august 1785 – Abolirea iobăgiei in Transilvania;

- 22 august 1864 – Convenția de la Geneva

 

22 august 449 - S-a încheiat Sinodul tâlhăresc de la Efes (449) - Sinodul „tâlhăresc” de la Efes a fost un sinod local care s-a ținut în anul 449 la Efes (Asia Mică, azi Turcia), în timpul marilor dispute hristologice din secolul al V-lea, având loc între Sinodul III Ecumenic și Sinodul IV Ecumenic. A fost convocat de către împăratul Teodosie al II-lea, al cărui sprijin pentru erezia monofizită era cunoscut.
cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

 

22 august 476 - Barbarul Odoacru este numit Rex Italiae de catre trupele sale.

Odoacru (latină Flavius Odoacer) (n. 433[1]–d. 493) rege al Italiei în secolul al V-lea din 476 până la moartea sa - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Odoacru – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Odoacru ( in latina Flavius Odoacer) (n. 433- d.493), a fost rege al Italiei din anul 476 până la moartea sa. Se consideră că domnia sa a marcat sfârșitul Imperiului Roman în Europa de Vest și începutul Evului Mediu. El este consemnat ca fiind primul conducator de origine non-romană care a domnit peste toată Italia. Odoacru a fost general foederati în Italia,apartinand unui trib germanic, care a condus o revoltă in urma careia l-a detronat la 4 septembrie 476 pe ultimul imparat al Imperiului Roman de Apus, Romulus Augustus.

Cu toate ca toată puterea din Italia era în mâinile lui, a domnit în numele imparatului Julius Nepos, care ramaseses doar la conducerea Dalmatiei. Cand Nepos a fost ucis de soldații săi in anul 480,Odoacru a invadat Dalmația și l-a învins pe generalul Ovida, încorporând Dalmația în regatul său, ramanand client al împăratului Zenon de la Constantinopol.

 

22 august 565 - Misionarul crestin, Sfantul Columban a vazut un monstru in lacul Loch Ness din Scotia. În anul 565, Sfântul Columban, un călugăr irlandez, a plecat spre Munții Scoției pentru a răspândi cuvântul lui Dumnezeu printre păgânii ce locuiau acolo. Când a sosit pe malul lacului Loch Ness, a zărit un grup de localnici care tocmai așezau în mormânt trupul unui bărbat. Călugărul a întrebat în ce împrejurări a murit bărbatul, iar oamenii au răspuns, îndurerați, că nefericitul fusese ucis de monstrul care locuia în lac.

Columban le-a cerut oamenilor să îl conducă până la lac unde,in scurt timp, din apele învolburate și-a făcut apariția o creatura înfricoșătoare. Columban și-a ridicat mâinile, strigând: “Piei din ochii mei, creatură a iadului!”. În aceeași clipă, monstrul s-a scufundat din nou în adâncuri. Din acea zi, în Scoția locuitorii pagani s-au convertit la crestinism și, totodată, au luat amploare legendele legate de acel monstru, relatarile privitoare la acesta continuand pana in zilele noastre.

 

22 august 1233 - Primul Ban de Severin, Luca, este menționat intr-un document din timpul regelui Andrei al II-lea al Ungariei (1205–1235).

Banatul de Severin în epoca Huniazilor (1445-1490) - foto preluat de pe historymaps.ro

Banatul de Severin în epoca Huniazilor (1445-1490) – foto preluat de pe historymaps.ro

Banatul Severinului a fost o formaţiune politică, militară şi administrativă cu rolul de marcă în cadrul sistemului defensiv antiotoman al regalităţii maghiare medievale. A cuprins teritorii din vestul Olteniei şi din estul Banatului. Era condus de un ban, cu reşedinţa la Severin. Banatul Severinului a fost disputat între Ţara Românească şi Ungaria.

Titlul de „Ban”, acordat neîntrerupt pe parcursul a 300 de ani în istoria Severinului atâtor personaje importante din istoria europeeană, nu este o simplă titulatură onorifică ci subliniază rolul militar şi politic de excepţie în apărarea graniţelor dunărene. Pe lângă autoritate, titlu de cavaler al Ordinului Dragonului, titlul de Ban de Severin a oferit şi o serie de avantaje materiale, în primul rând prin sumele cu care demnitatea era remunerată. După Luca se cunoaşte numele altui ban maghiar de Severin, Ştefan. Numit de Regele Bela al IV-lea (1235–1270), funcţia sa va fi preluată de Ioan.

Conceput ca o Marcă de graniţă a regatului maghiar, Banatul de Severin avea drept scop apărarea, consolidarea şi extinderea autorităţii coroanei maghiare la sud de Dunăre. La maxima lui întindere a cuprins teritorii din vestul Olteniei şi din estul Banatului. Era condus de un ban, cu reşedinţa în Cetatea Severinului. Banatul Severinului a fost disputat politic între Ţara Românească şi Ungaria, iar religios între catolici si ortodocşi.

Mircea cel Bătrân a purtat şi el titlul de Ban de Severin. În 1408, Sigismund îl numeşte Ban de Severin pe renumitul Filippo Buondelmonti degli Scolari, cunoscut cu numele de Pipo di Ozora, cavaler ca şi Vlad Ţepeş al Ordinului Dragonului. În 1429 Sigismund cere ajutorul Ordinului cavalerilor Teutoni. Sub conducerea lui Nicolae Radwitz, care este înobilat baron şi Ban de Severin, cavalerii teutoni preiau apărarea cetăţii şi a Banatului de Severin.

În timpul domniei lui Ladislau al VII-lea (1444-1457), şi a lui Matei Corvin (1458-1490), urmează o perioadă în care printre Banii Cetăţii Severinului sunt nobili maghiarizaţi şi catolicizaţi de origină română: Mihail de Cerna care a avut o continuitate de opt ani în funcţie, între 1446 şi 1454, fiind dublat în 1449 de vărul său Vasile de Cerna, iar între 1452 şi 1454 de un alt nobil român bănăţean, Petru Danciu de Caransebeş. La fel, Ştefan şi Mihail de Mâtnic în 1459 şi respectiv 1467 vor contiuna şirul Banilor de Severin.

Alţi Bani severineni de origine româna sunt: Ladislau Ficior de Haţeg şi Gheorghe Mare, care pentru buna guvernare a Severinului este numit ulterior, Ban de Belgrad. După bătălia de la Mohács, din 1526, Banatul Severinului a fost divizat. Partea răsăriteană (începând de la Vârciorova) a trecut sub jurisdicţia domnitorilor munteni, iar în partea apuseană (începând de la Orşova, inclusiv) s-a constituit, treptat, Banatul de Lugoj – Caransebeş.
cititi mai mult despre Banatul Severinului pe ro.wikipedia.org

 

22 august 1376 - Într-o diplomă datată 22 august 1376, semnată de regele Ungariei Sigismund de Luxemburg, se arată că cetatea Lugojului a fost donată marilor feudali Ladislau și Ștefan Losonczy. La sfârșitul secolului al XIV-lea, mai ales după Bătălia de la Nicopole (1396), turcii trec Dunărea deseori, invadează Banatul, ajungând până în părțile Lugojului. În timpul marilor campanii antiotomane, Ioan Huniade, pe când era comite de Timiș (1440), a luat măsuri pentru organizarea sistemului de apărare a orașului, întărind cetatea cu șanțuri, metereze și palisade.
cititi mai mult despre Lugoj pe ro.wikipedia.org

 

22 august 1456 - Vlad Ţepeş, fiul lui Vlad Drăculea, l-a înfrânt şi ucis pe Vladislav al II-lea, ceea ce a dus la începutul celei de a doua domnie a lui în Țara Românească (până în noiembrie 1462).

Vlad Țepeș (n. noiembrie/decembrie 1431 - d. decembrie 1476), denumit și Vlad Drăculea (sau Dracula, de către străini), a domnit în Țara Românească în anii 1448, 1456-1462 și 1476 (tablou postum, din a doua jumătate a secolului XVI-lea. 60x50 cm. Kunsthistorisches Museum - Viena) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Vlad Țepeș (tablou postum, din a doua jumătate a secolului XVI-lea. 60×50 cm. Kunsthistorisches Museum – Viena) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Vlad Țepeș (n. noiembrie/decembrie 1431 – d. decembrie 1476), denumit și Vlad Drăculea (sau Dracula, de către străini), a domnit în Țara Românească în anii 1448, 1456-1462 și 1476.

 

22 august 1485 - Bătălia de la Bosworth: Regele Richard al II-lea a fost înfrânt și ucis iar Henric de Richmond s-a încoronat rege al Angliei (30 octombrie 1485) sub numele de Henric al VII-lea, întemeind dinastia Tudorilor. Sfârșitul “Războiului celor două Roze“.

Bătălia de la Bosworth Field, descrisă de Philip James de Loutherbourg (1740–1812) – foto: ro.wikipedia.org

Bătălia de la Bosworth a fost penultima bătălie din Războiul celor Două Roze, războiul civil dus între Casa Lancaster și Casa de York în Anglia în a doua jumătate a secolului al XV-lea. Ea a avut loc la 22 august 1485, și a fost câștigată de Casa Lancaster. Liderul acesteia, Henry Tudor, Earl de Richmond, a devenit în urma ei primul monarh englez din dinastia Tudor, căsătorindu-se cu o prințesă din Casa York. Inamicul său, Richard al III-lea, ultimul rege din Casa York, a murit în luptă. Istoricii consideră că bătălia de la Bosworth a reprezentat sfârșitul dinastiei Plantagenet, moment definitoriu al istoriei Angliei.

 

22 august 1531 - In Bătălia de la Obertin domnul moldovean Petru Rareș a fost înfrânt de poloni.

Bătălia de la Obertyn (22 august 1531) - Modovian army Polski Kronika from 1564 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Obertyn (22 august 1531) – Modovian army Polski Kronika from 1564 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Obertyn (sau Obertin) dintre Petru Rareș și hatmanul Jan Tarnowski (Ioan Tarnovschi) a avut loc pe 22 august 1531, după ce Petru Rareș invadase Pocuția în 1530. Aceasta s-a soldat cu înfrângerea trupelor moldovene și recucerirea Pocuției de către polonezi.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

22 august 1599 - A încetat din viaţă compozitorul italian Luca Marenzio, a fost extrem de admirat ca autor de madrigaluri, fiind supranumit compozitorul divin; (n. 1553).

 

22 august 1639 - Compania Britanică a Indiilor de Est a achiziționat o bucată de pământ pe care a înființat orașul Madras, astăzi denumit Chennai. Chennai este capitala statului Tamil Nadu din estul Indiei. Zona mare a orașului Chennai are aproape 7 milioane de locuitori.

 

22 august 1642 - Începutul Războiului Civil Englez (22 august, 1642 – 3 septembrie, 1651), Marea Rebeliune, între partizanii regelui Carol I și parlamentari. Regele califică Parlamentul englez drept trădător.

The victory of the Parliamentarian New Model Army over the Royalist Army at the Battle of Naseby on 14 June 1645 marked the decisive turning point in the English Civil War - hand-coloured copper engraving by Dupuis after Parrocel, 1727 (for Rapins History, v.2, p. 527) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

The victory of the Parliamentarian New Model Army over the Royalist Army at the Battle of Naseby on 14 June 1645 marked the decisive turning point in the English Civil War – hand-coloured copper engraving by Dupuis after Parrocel, 1727 (for Rapins History, v.2, p. 527) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Războiul Civil Englez (1642-1651) a fost o serie de conflicte armate și manevre politice între susținătorii parlamentului („Roundheads”) și regaliști („Cavaliers”), în special, în ceea ce privește guvernarea Angliei. Primul război (1642-1646) și cel de-al doilea (1648-1649) au fost purtate între susținătorii regelui Carol I și susținătorii Parlamentului cel lung, în timp ce al treilea (1649-1651) s-a dat între susținătorii regelui Carol al II-lea și susținătorii parlamentului rămas. Războiul s-a încheiat cu victoria parlamentarilor în Bătălia de la Worcester, la 3 septembrie 1651.

Oliver Cromwell in Bătălia de la Worcester (3 septembrie 1651) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Oliver Cromwell in Bătălia de la Worcester (3 septembrie 1651) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Rezultatul general al războiului a avut trei ramificații: procesul și executarea lui Carol I (1649), exilul fiului său, Carol al II-lea (1651), și înlocuirea monarhiei engleze cu, în primul rând, Commonwealthul Angliei (1649-1653) și apoi Protectoratul sub conducerea lui Oliver Cromwell (1653-1658) și ulterior a fiului său Richard (1658-1659).

În Anglia, monopolul Bisericii Anglicane privind cultul creștin s-a încheiat, în timp ce în Irlanda învingătorii au consolidat ascensiunea protestantă. Constituțional, războaiele au stabilit precedentul prin care un monarh al englezilor nu poate guverna fără consimțământul Parlamentului, deși ideea unui parlament ca putere conducătoare a Angliei a fost stabilită legal doar în timpul revoluției glorioase în 1688.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

22 august 1647 - S-a născut fizicianul Denis Papin, inventatorul cazanului cu abur (1679).A proiectat motorul cu abur (1690).(m. 1712).

 

22 august 1770 - Expediția condusă de James Cook ajunge pe coasta de est a Australiei.

Traseele celor trei călătorii ale lui Cook. Prima călătorie este marcată cu roşu, a doua cu verde iar a treia cu albastru. Ruta echipajului lui Cook de după moartea acestuia este marcată cu linia albastră întreruptă – foto: ro.wikipedia.org

 

22 august 1780 - Nava lui James Cook, Resolution, s-a întors în Anglia, după moartea lui Cook în Hawaii.

HMS Resolution and Discovery in Tahiti - foto preluat de pe en.wikipedia.org

HMS Resolution and Discovery in Tahiti – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

22 august 1785 - Promulgarea patentei lui Joseph al II-lea, împărat al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană 1765-1790, (şi rege al Ungariei şi Boemiei, 1780-1790) de „desfiinţare a iobăgiei în Transilvania”, prin care li se recunoştea ţăranilor dreptul de strămutare şi se interzicea alungarea lor de pe moşie fără un motiv legal.

Iosif al II-lea, născut Joseph Benedikt August Johann Anton Michael Adam în Casa de Habsburg-Lothringen, (n. 13 martie 1741, Viena - d. 20 februarie 1790, Viena) împărat al Sfântului Imperiu Roman între anii 1765-1790. A fost, de asemenea, rege al Ungariei, Boemiei - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Iosif al II-lea - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Iosif al II-lea, născut Joseph Benedikt August Johann Anton Michael Adam în Casa de Habsburg-Lothringen, (n. 13 martie 1741, Viena – d. 20 februarie 1790, Viena) împărat al Sfântului Imperiu Roman între anii 1765-1790. A fost, de asemenea, rege al Ungariei, Boemiei. A vizitat în mai multe rânduri, în anii 1768, 1770, 1773, 1783 și 1786, Banatul, Transilvania și Bucovina, unde a primit cu solicitudine petițiile oamenilor și a intrat în conștiința colectivă ca „bunul împărat”.

Joseph II depicted plowing a field near Slawikowitz in rural southern Moravia on 19 August 1769 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Joseph II depicted plowing a field near Slawikowitz in rural southern Moravia on 19 August 1769 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Hotelul „Împăratul Romanilor” din Sibiu a fost denumit astfel în amintirea lui Iosif al II-lea. Tot lui i se datorează numele comunelor grănicerești, învecinate, din județul Bistrița-Năsăud: Salva, Romuli, Parva și Nepos, în urma exlamației „Vă salut mici nepoți ai Romei!” (în latină: Salve parvae nepos Romuli!). În domeniul politicii religioase, Iosif al II-lea a fost adeptul iluminismului, secularizând averile mănăstirești, însă sprijinind emanciparea parohiilor. A aprobat construirea a numeroase biserici ortodoxe din piatră în Transilvania, cum ar fi bisericile ortodoxe din Brașov și în special din Mărginimea Sibiului.

 

22 august 1802 - S-a născut Ecaterina Varga, luptătoare pentru drepturile românilor din Munții Apuseni (d. 1858)

Ecaterina Varga, în maghiară Varga Katalin, (n. 22 august 1802, la Hălmeag, Comitatul Târnava Mare, Transilvania, azi în comuna Șercaia, județul Brașov - decedată cca. 1858, la Hălmeag) a fost o luptătoare pentru drepturile românilor din Munții Apuseni - Bustul Ecaterinei Varga în Hălmeag - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bustul Ecaterinei Varga în Hălmeag – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ecaterina Varga, în maghiară Varga Katalin, (n. 22 august 1802, la Hălmeag, Comitatul Târnava Mare, Transilvania, azi în comuna Șercaia, județul Brașov – decedată cca. 1858, la Hălmeag) a fost o luptătoare pentru drepturile românilor din Munții Apuseni. În anii 1840-1847, Ecaterina Varga a devenit o luptătoare pentru drepturile românilor iobagi din Munții Apuseni, față de autoritățile habsburgice.

Prin petiții adresate guvernului Transilvaniei de la Sibiu, precum și prin memorii susținute personal la Curtea de la Viena, Ecaterina Varga cerea, în numele moților, înlăturarea abuzurilor autorităților vremii. Dată fiind nepăsarea autorităților locale și centrale la cererile moților, Ecaterina Varga a îndemnat populația din Munții Apuseni la nesupunere și împotrivire pe față. Ecaterina Varga era supranumită Doamna Moților.

Autoritățile au fost nemulțumite de revendicările ei și au dispus să fie prinsă. De aceea, Ecaterina Varga a fost urmărită ca instigator. Andrei Șaguna, care era pe atunci vicar episcopal, a ajutat la predarea ei către autorități, răpind-o și astfel trădând-o, la 17 ianuarie 1847, în localitatea Bucium Poieni.

A fost închisă la Aiud și la Alba Iulia, între anii 1847-1851, timp de aproape patru ani, fără judecată. Procesul a avut loc în 1851, iar Ecaterina Varga a fost condamnată la încă trei luni de închisoare. După scurgerea celor trei luni, Ecaterina a fost exilată în satul său natal, Hălmeag. Se presupune că și-a trăit restul vieții acolo și că a decedat câtva timp după 1852.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

22 august 1806 - A murit Jean-Honoré Fragonard, pictor, desenator şi gravor francez (”Sărutul pe furate”, ”Jurămîntul dragostei”, ”Sărbătoare la Saint-Cloud”); (n.05.04.1732).

 

22 august 1820 - S-a născut Manolache Costache Epureanu, politician român (d. 1880)

Emanoil (Manolache) Costache Epureanu (n. 22 august 1820, Bârlad - d. 7 septembrie 1880, Wiesbaden, Germania) a fost primul-ministru al României, din partea partidului Conservator, în două rânduri: în 1870 (1 mai - 26 decembrie) și în 1876 (6 mai - 5 august) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Emanoil (Manolache) Costache Epureanu - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Emanoil (Manolache) Costache Epureanu, cunoscut mai ales ca Manolache Costache Epureanu (n. 22 august 1820, Bârlad, Moldova – d. 7 septembrie 1880, Wiesbaden, Imperiul German) a fost un politician român din secolul al XIX-lea, ministru cu diverse portofolii în diverse guverne, de două șeful guvernului de la Iași, după Mica Unire, dar înainte de unirea administrativă a Principatelor Române, precum și primul-ministru al României, din partea partidului Conservator, în două rânduri, în 1870 (1 mai – 26 decembrie) și în 1876 (6 mai – 5 august).

Conservator de seamă al timpului său, Manolache Costache Epureanu, împreună cu un grup de alți conservatori români marcanți, a fost membru fondator al Partidului Național Liberal din România, la 24 mai 1875.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

22 august 1834 - Aradul a primit în mod solemn titlul de Oraş Liber Regesc din partea împăratului Francisc I (atunci Aradul făcea parte din Imperiul Austro-Ungar). Autonomia administrativ-fiscală obţinută prin ridicarea la rangul de Oraş Liber Regesc, a fost încununarea unui întreg secol de eforturi politice şi financiare depuse de comunitatea arădeană, care aspira la „eliberarea economică” şi a generat un avânt economic deosebit, care în următoarele decenii a adus prosperitate şi a făcut din Arad un important centru economic al Transilvaniei.

 

22 august 1846 - SUA a anexat New Mexico.

 

22 august 1850 - A încetat din viaţă Nikolaus Lenau, poet romantic de limbă germană, originar din Banat (n. 1802)

Nikolaus Lenau, născut Nikolaus Franz Niembsch von Strehlenau, (n. 25 august 1802 în Csatád, comitatul Timiş, azi Lenauheim, judeţul Timiş - d. 22 august 1850 la Oberdöbling bei Wien, Austria), a fost un important poet romantic austriac - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Nikolaus Lenau – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Nikolaus Lenau, născut Nikolaus Franz Niembsch von Strehlenau, (n. 25 august 1802 în Csatád, comitatul Timiș, azi Lenauheim, județul Timiș – d. 22 august 1850 la Oberdöbling bei Wien, Austria), a fost un important poet romantic austriac, autorul poemelor dramatice: “Savonarola” şi “Faust

După ce și-a petrecut tinerețea în Ungaria (Pesta, Tokaj și la Pojon), a plecat la Viena, unde a studiat, între 1822 și 1832 jurisprudența, filozofia, agronomia și medicina, dar nu și-a dat doctoratul. A trăit dintr-o moștenire consistentă, ca scriitor liber profesionist. Din 1832 până la 1844 a dus o viață tihnită, împărțită între Viena și Schwaben. A rupt mai multe logodne. Ultimii șase ani de viață i-a petrecut într-un ospiciu. Operele sale au fost publicate post mortem în 1855.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

22 august 1860 - S-a născut inginerul Paul Gottlieb Nipkow, unul dintre părinţii televiziunii. A inventat reflectorul parabolic asimetric de baleiaj, precursorul televizorului; (m. 24 august 1940).

 

22 august 1862 - S-a născut compozitorul Claude Debussy, considerat a fi cel mai important compozitor de pian, după Frederic Chopin; (m. 25 martie 1918).

 

22 august 1862 - S-a născut (la Kecskemet, Ungaria) Pósta Béla, arheolog (al epocii migraţiunii popoarelor) şi istoric al artei şi culturii. A fost unul dintre primii cercetători ai epocii feudale timpurii din Transilvania; (m. 1919, la Cluj).

Zichy Jenő és Pósta Béla - foto preluat de pe hu.wikipedia.org

Zichy Jenő és Pósta Béla – foto preluat de pe hu.wikipedia.org

 

22 august 1864 - Douăsprezece țări Europene au semnat din iniţiativa lui Henri Dunant, Convenţia internaţionala de la Geneva privitoare la acordarea statutului de neutralitate răniţilor de război şi personalului sanitar militar. A fost înfiinţată Crucea Roşie.

Semnarea Primei Convenţii de la Geneva de către o parte a puterilor europene în 1864 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Semnarea Primei Convenţii de la Geneva de către o parte a puterilor europene în 1864 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Prima Convenție de la Geneva pentru Ameliorarea Situației Răniților din Armatele de pe Câmpul de Luptă este unul dintre cele patru tratate care constituie Convențiile de la Geneva. El definește „bazele pe care se sprijină restul legislației internaționale pentru protecția victimelor conflictelor armate”. A fost adoptată în 1864, dar a fost actualizată semnificativ în 1906, 1929 și 1949. Este strâns legată de Comitetul Internațional al Crucii Roșii, care a activat în sensul adoptării Convenției și a fost delegat ca organism de punere în aplicare al acesteia.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

22 august 1875 - Este ratificat tratatul de la Sankt Petersburg dintre Japonia și Rusia, legat de statutul Sakhalin din insulele Kurile.

 

22 august 1882 - S-a născut Augustin Maior, fizician și inventator român (d. 1963)

Augustin Maior (n. 22 august 1882, Reghin - d. 3 octombrie 1963, Cluj) fizician, pedagog și inventator român - foto: ro.wikipedia.org

Augustin Maior - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Augustin Maior (n. 22 august 1882, Reghin – d. 3 octombrie 1963, Cluj) fizician, pedagog și inventator român.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

22 august 1883 - A încetat din viaţă scriitorul rus Ivan Sergheevici Turgheniev, autorul operelor “Un cuib de nobili” şi “Fum”; (n. 28 octombrie /9 noiembrie 1818).

 

22 august 1884 - S-a născut Raymonde de Laroche, prima femeie pilot din lume. Amurit la 18 iulie 1919,cand avionul pe care il pilota s-a prabusit inaintea aterizarii.Acestei aviatoare temerare i s-a inaltat o statuie pe aeroportul Le Bourget, Paris.

Elise Raymonde Deroche (n. 22 august 1882 la Paris – d. 18 iulie 1919 la Le Crotoy) a fost un aviator francez, prima femeie din lume care a obținut o licență de pilotaj aparate de zbor - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Elise Raymonde Deroche - foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Elise Raymonde Deroche (n. 22 august 1882 la Paris – d. 18 iulie 1919 la Le Crotoy) a fost un aviator francez, prima femeie din lume care a obținut o licență de pilotaj aparate de zbor. Fascinată de realizările fraților Wright, decide să ia lecții de zbor. La 8 martie 1910 obține licența din partea aeroclubului francez. Deși multe din zborurile sale s-au soldat cu accidente, și-a urmărit vocația cu fermitate. Cu toatea acestea, femeie fiind, s-a lovit de concepțiile misogine ale epocii.

Astfel, în Primul Război Mondial nu i s-a permis să piloteze avioane și a fost nevoită să fie activă doar ca șofer militar. A stabilit două recorduri: unul de altitudine în zbor susținut de femei (4800 m) și unul de distanță (323 km). Și-a pierdut viața într-un zbor experimental. În memoria ei, în fiecare an, în jurul datei de 8 martie (Ziua Internațională a Femeii și ziua când Raymonde de Laroche a obținut licența de zbor) se sărbătorește Săptămâna Internațională a Femeii Aviatoare.

 

22 august 1890 - A încetat din viaţă scriitorul Vasile Alecsandri, redactor şi proprietar al revistei “România literară”, membru fondator şi membru de onoare al Academiei Române; a publicat prima culegere de poezie populară românească; (n. 21 iulie 1821).

Vasile Alecsandri (n. 21 iulie S.N. 2 august 1821, undeva în ținutul Bacăului, Moldova — d. 22 august S.N. 3 septembrie 1890, Mircești, județul Roman, România) a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea - in imagine, Constantin Daniel Stahi - Portretul lui Vasile Alecsandri - foto: ro.wikipedia.org

Vasile Alecsandri- foto: ro.wikipedia.org

Vasile Alecsandri (n. 21 iulie S.N. 2 august 1821, undeva în ținutul Bacăului, Moldova — d. 22 august S.N. 3 septembrie 1890, Mircești, județul Roman, România) a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

22 august 1892 - S-a născut Victor Daimaca, astronom român (d. 1969)

Victor Daimaca (n. 22 august 1892, Turnu Severin - d. 20 mai 1969, București) a fost un pedagog și astronom român. Este singurul român descoperitor de comete - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Victor Daimaca – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Victor Daimaca (n. 22 august 1892, Turnu Severin – d. 20 mai 1969, București) a fost un pedagog și astronom român. Este singurul român descoperitor de comete. A fost un pasionat de astronomie, numele său legându-se de descoperirea a două comete, ambele omologate de Uniunea Astronomică Internațională și singurele care poartă numele unui român:

- cometa 1943c Daimaca, o cometă de mărimea 8 pe care a descoperit-o în 3 septembrie 1943 în constelația Lynx, pe linia α Geminorum – ε Ursa Mare.

- cometa 1943 W1 VanGelt-Peltier-Daimaca, cometă pe care Victor Daimaca a descoperit-o în data de 16 decembrie 1943 în regiunea sudică a constelației Aquarius, concomitent cu alți doi astronomi, sud-africanul Van Gelt și americanul Peltier.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; enciclopediaromaniei.ro; adevarul.ro

 

22 august 1893 - S-a născut scriitoarea Dorothy Parker, autoare a lucrărilor “Enough Rope” şi “Big Blonde”. (m. 7 iunie 1967).

 

22 august 1897 - S-a născut Sterie Diamani, profesor și eseist aromân (d. 1981)

Sterie Diamani (n. 22 august 1897, Aminciu-Mețova, Grecia - d. 11 iunie 1981, București) a fost un profesor și eseist aromân - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Sterie Diamani – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Sterie Diamani (n. 22 august 1897, Aminciu-Mețova, Grecia – d. 11 iunie 1981, București) a fost un profesor și eseist aromân. A debutat în 1921 cu note și recenzii în „Buletinul Institutului de Literatură” al lui Mihail Dragomirescu. În opinia academicianului Răzvan Theodorescu, Sterie Diamandi a fost un autor prolific și informat.

A scris mai multe cărți și studii, printre care „Oameni și aspecte din viața aromânilor”, apărută la București, în 1940 și „Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului” între 1942 – 1943, apărută la Editura Cartea Românească din București (trilogie reeditată în 2008 de Editura Albatros).
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

22 august 1902 - S-a născut Leni Riefenstahl, una dintre cele mai controversate personalităţi feminine ale secolului XX, dansatoare, actriţă, regizoare de film. Filmele sale, realizate din ordinul lui Adolf Hitler – „Olympia”, „Triumph des Willens” – , deşi demonstrau talentul de cineast al regizoarei, i-au adus oprobriul lumii artistice. In anul 2002, ultimul ei film, documentarul „Impresii sub apă”, difuzat de canalul de televiziune ARTE, cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani, a fost considerat o adevărată capodoperă, însă cometariile criticilor nu au omis să pună în evidenţă răspunderea morală a creatorului de artă; (d.08.09.2003).

 

22 august 1904 - S-a născut sculptorul român Gheorghe D. Anghel, autorul bustului lui Mihai Eminescu aşezat în faţa Ateneului; (m. 7 aprilie 1966).

 

22 august 1904 - S-a născut fostul lider chinez Deng Xiaoping, este creditat cu faptul că a adus China mai aproape de capitalism şi a deschis calea creşterii rapide a economiei si a deschiderii acestei tari spre lume. Este cel care a ordonat in ziua de 4.06.1989, represiunea mişcării studenţeşti din Piaţa Tienanmen a capitalei chineze; (d. 19.02.1997).

 

22 august 1908 - S-a născut fotograful şi pictorul Henri Cartier-Bresson, a cutreierat întreaga lume şi a fost primul fotograf “capitalist” acceptat să fotografieze liber în Blocul Sovietic. A fondat împreună cu Robert Capa, în 1947, agenţia de fotografie Magnum; (d.03.08.2004).

 

22 august 1909 - A avut loc primul miting aviatic internațional, organizat la Reims in Franța.

 

22 august 1910 - Coreea a fost anexată Japoniei, după cinci ani de protectorat nipon. Numele Coreea a fost abolit și înlocuit cu vechea denumire Joseon.

 

22 august 1911 - A fost descoperit furtul pânzei Mona Lisa, capodopera lui Leonardo da Vinci de la Muzeul Luvru.

Mona Lisa – Leonardo da Vinci, c. 1503–1507- ulei pe pânză 77 × 53 cm, 30 × 21 inci – Musée du Louvre, Paris – foto: ro.wikipedia.org

Istoria tabloului este plină de peripeții. Leonardo era foarte atașat de el și îl purta totdeauna cu sine în călătorii, inclusiv atunci când regele Francisc I l-a invitat în 1516 să se stabilească în Franța, în castelul din Amboise. Regele i-a cumpărat tabloul, care a fost expus mai întâi la palatul Fontainebleau, mai târziu la Versailles. După Revoluția Franceză este expus la Luvru, Napoleon Bonaparte l-a luat pentru propriul său dormitor, apoi a revenit la muzeul Luvru.

În timpul Războiului franco-prusac din 1870-1871 a stat ascuns într-un loc necunoscut. În ziua de 22 august 1911 se constată dispariția tabloului din muzeu. Poetul Guillaume Apollinaire este suspectat de furt și arestat, în ziua de 7 septembrie este interogat și Pablo Picasso, dar ambii sunt eliberați din lipsă de dovezi. S-a descoperit că un angajat de la muzeul Luvru, de origine italiană, Vincenzo Perugia, convins că tabloul aparține Italiei, l-a furat purtându-l sub manta la ieșirea din muzeu.

A fost descoperit când a încercat să-l vândă unui negustor de opere de artă din Florența. După ce a fost expus în principalele orașe ale Italiei, revine la Luvru în 1913. În 1956, partea inferioară a tabloului suferă daune serioase în urma unui atentat cu o soluție acidă, iar câteva luni mai târziu un vizitator a aruncat în el o piatră. În prezent se află protejat sub o sticlă incasabilă. În anul 1962 a fost expus în America la New York și Washington, D.C., iar în anul 1974 la Tokyo și Moscova.

 

22 august 1914 - Împăratul Germaniei, Wilhelm al II-lea, îi cere telegrafic regelui Carol I al României (1866-1914) intrarea ţării noastre în război de partea Puterilor Centrale. Regele Carol I îi răspunde că nu poate satisface cererea din cauza opiniei publice româneşti.

 

22 august 1917 - A murit Ecaterina Teodoroiu.

Ecaterina Teodoroiu (născută Cătălina Vasile Toderoiu la 14 ianuarie 1894, Vădeni, astăzi cartier în componența municipiului Târgu-Jiu, România – d. 22 august 1917 lângă Panciu, România) cercetașă și participantă la Primul Război Mondial, unde a murit la sfârșitul bătăliei de la Mărășești luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române. Ca voluntar in Primul Război Mondial, s-a remarcat în luptele de pe Jiu.

In timpul Bataliei de la Varnița și Muncelu, ofensivă a armatei germano-austro-ungare este oprită de Armata Română cu pierderi grele. În cursul acestei bătălii, Ecaterina Teodoroiu a căzut eroic, în fruntea plutonului pe care îl comanda ca sublocotenent. A fost împușcată în piept. Ultimele ei cuvinte au fost: „Înainte băieți, sunteți cu mine!” A fost înmormântată în satul Poieni, comuna Fitionești, județul Vrancea. Osemintele sale au fost strămutate în iunie 1921 la Tg. Jiu în mormântul monument din centrul orașului. Numele ei adevărat a fost Cătălina Toderiu.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

22 august 1917 - S-a născut criticul şi istoricul literar Alexandru Piru autorul lucrării “Istoria literaturii române de la început până azi”; (m. 6 noiembrie 1993).

 

22 august 1917 - S-a născut John Lee Hooker, solist vocal şi instrumentist, o legenda blues-ului american cu peste o sută de albume înregistrate, câştigător al Premiilor Grammy; (m. 21 iunie 2001).

 

22 august 1920 - S-a născut Ray Bradbury, scriitor american (”Cronici marţiene”, ”Farenheit 451”).

Ray Douglas Bradbury (n. 22 august 1920 - d. 5 iunie 2012, Los Angeles, California) scriitor american de romane SF, fantasy, horror și mister - foto - ro.wikipedia.org

Ray Douglas Bradbury – foto – ro.wikipedia.org

Ray Douglas Bradbury (n. 22 august 1920 – d. 5 iunie 2012, Los Angeles, California) scriitor american de romane SF, fantasy, horror și mister.

 

22 august 1920 - Deschiderea primului Festival de muzică “Mozart” de la Salzburg.

 

22 august 1922 - A murit Michael Collins, unul dintre eroii luptei pentru independenţa Irlandei; lider al revoluţionarilor irlandezi, ministru de finanţe în guvernul Irlandei, director al serviciului de spionaj al IRA, membru al delegaţiei irlandeze în timpul negocierilor cu englezii, comandant al Armatei Naţionale Irlandeze ;(n.16.10.1890).

 

22 august 1933 - S-a născut Sylva Koscina, actriţă italiană de origine croată.

 

22 august 1934 - Nicolae Titulescu a fost numit şef al delegaţiei române la cea de-a 15-a sesiune extraordinară a Societăţii Naţiunilor.

Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova, România – d. 17 martie 1941, Cannes, Franţa) a fost un diplomat, jurist, profesor şi om politic român, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, ministru plenipotenţiar, fost preşedinte al Ligii Naţiunilor. A fost membru titular (din 1935) al Academiei Române - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Nicolae Titulescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova, România – d. 17 martie 1941, Cannes, Franţa) a fost un diplomat, jurist, profesor şi om politic român, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, ministru plenipotenţiar, fost preşedinte al Ligii Naţiunilor. A fost membru titular (din 1935) al Academiei Române.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

22 august 1941 - Ion Antonescu s-a autopromovat la gradul de mareșal (decretele de decorare și de promovare au fost semnate de rege.

Ion Victor Antonescu (cunoscut și sub apelativul Mareșalul Antonescu; n. 2 iunie 1882, Pitești - d. 1 iunie 1946, închisoarea Jilava) a fost un militar și om de stat român, ofițer de carieră, general, șeful secției de operații a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României și Conducător al Statului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mareșalul Antonescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ion Victor Antonescu (cunoscut și sub apelativul Mareșalul Antonescu; n. 2 iunie 1882, Pitești – d. 1 iunie 1946, închisoarea Jilava) a fost un militar și om de stat român, ofițer de carieră, general, șeful secției de operații a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României și Conducător al Statului.

- 5 septembrie 1940 – 23 august 1944: președintele Consiliului de Miniștri, numit prin decret regal și demis prin decret regal.

- 16 septembrie 1940: s-a autopromovat la gradul de general de corp de armată.

- 5 februarie 1941 (sau la 18 februarie, după Ioan I. Scafeș în „Odessa, o victorie scump plătită” [42]), conform decretului nr. 841, s-a autopromovat la gradul de general de armată.

- 22 iunie – 17 iulie 1941: Grupul de Armate general Antonescu.

- 6 august 1941: decorat de germani cu Crucea de Fier în rang de cavaler.

- 21 august 1941: s-a autodecorat cu ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a si I-a.

- 22 august 1941: s-a autopromovat la gradul de mareșal (decretele de decorare și de promovare au fost semnate de rege.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

22 august 1942 - Al Doilea Război Mondial: Brazilia declară război puterilor Axei (Germania, Italia și Japonia).

 

22 august 1949 - S-a născut Diana Nyad, inotatoare americanca, primul om care a reuşit să traverseze înot golful dintre Bahamas şi Florida; (1979).

 

22 august 1958 - A încetat din viaţă scriitorul francez Roger Martin du Gard, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în anul 1937; (n. 23 martie 1881).

 

22 august 1963 - S-a nascut jurnalistul român Bogdan Teodorescu.

 

22 august 1968 - Papa Paul al VI-lea ajunge la Bogotá in Columbia. Este prima vizită a unui papă în America Latină.

Papa Paul al VI-lea - foto: ro.wikipedia.org

Papa Paul al VI-lea, născut Giovanni Battista Enrico Antonio Maria Montini, (n. 26 septembrie 1897, Concesio, Lombardia, Italia – d. 6 august 1978, Vatican) a fost Papă între 1963 și 1978. Va fi beatificat la Roma, la 19 octombrie 2014.

 

22 august 1968 - Marea Adunare Naţională din România a adoptat “Declaraţia cu privire la principiile de baza ale politicii externe a României”, transmisa parlamentelor si guvernelor din toate tarile lumii si Organizaţiei Naţiunilor Unite, declaratie care sublinia coordonatele politicii de independenta ale tarii.

 

22 august 1969 - Decret de înființare a Academiei de Știinte Medicale din Romania.

 

22 august 1972 - A încetat din viaţă fizicianul Ştefan Procopiu, cercetător în domeniul magnetismului, Doctor Honoris Causa al Institutului Politehnic din Iaşi, membru al Academiei Române. A descoperit “Efectul Procopiu” de depolarizare a luminii. (n. 19 ianuarie 1890).A fost desemnat în două rînduri în comisia de recomandări la Premiul Nobel; (n.19.01.1890)

 

22 august 1972 - Rhodesia a fost data afară de la Jocurile Olimpice, cu doar patru zile înainte de ceremonia de deschidere din Munchen, Germania, la insistentele tarilor africane care considerau regimul colonistilor albi condus de Ian Smith rasist si ilegal.

 

22 august 1978 - A murit Jomo Kenyatta, luptător pentru independenţă şi primul preşedinte al Kenyei (1964–1978). El a devenit în multe ţări o figură–simbol pentru tendinţa consecventă de africanizare din domeniul economiei şi al administraţiei. La sfârşitul anilor ’60, prin măsurile dure întreprinse pentru anihilarea opoziţiei, a devenit, practic, un dictator; (n.20.10.1891).

 

22 august 1981 - A încetat din viaţă poetul avangardist Saşa Pană (pseudonimul lui Alexandru Binder), autorul operelor “Călătorie cu funicularul” şi “Culoarea timpului”; (n. 8 august 1902).

 

22 august 1985 - A încetat din viaţă Octavian Cotescu, actor român (n. 1931)

Octavian Cotescu (n. 14 februarie 1931, Dorohoi – d. 22 august 1985, București) a fost un actor român de succes, din generația de aur. Activitatea sa artistică cuprinde numeroase roluri interpretate în film (“Secretul lui Bachus”, “Buletin de Bucureşti”, “Eu, tu şi Ovidiu”), dar și în teatru, în principal la Teatrul Bulandra din București, unde a fost coleg cu Toma Caragiu, Ștefan Bănică, Marin Moraru, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Florian Pittiș, Rodica Tapalagă, Ileana Predescu, Petrică Gheorghiu, Irina Petrescu, Ion Besoiu, Dan Nuțu.

A fost totodată unul dintre interpreții preferați ai teatrului de televiziune și ai teatrului radiofonic din epocă. Activitatea de scenă a fost dublată și de o carieră didactică de profesor universitar la Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) “I.L. Caragiale” din București, unde a ocupat și funcția de rector în perioada 1981-1985. Printre cei mai buni studenți ai lui se numără Horațiu Mălăele, Stelian Nistor, Dan Condurache, Rosina Cambos, Maria Ploae. Octavian Cotescu a fost deputat în Marea Adunare Națională în perioada 1975 – 1980.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro

 

22 august 1989 - A fost descoperit primul inel al lui Neptun.

 

22 august 1990 - Turkmenistanul si-a proclama suveranitatea fata de U.R.S.S.

 

22 august 1991 - S-a reintrodus drapelul de stat tricolor al Rusiei. Aceasta zi devine in Federatia Rusa “Ziua Drapelului”.

Drapelul Rusiei – ro.wikipedia.org

 

22 august 1999 - A decedat Tudor Popescu, dramaturg, scenarist şi publicist român (“Satana cel Bun şi drept”, “O dragoste nebună, nebună, nebună”);(n.08.09.1930).

 

22 august 2000 - A murit Hary Maiorovici, compozitor român, membru de onoare al Academiei Internaţionale de Cultură din Roma; a compus muzica pentru mai mult de 100 de filme, fiind distins cu 17 premii internaţionale;(n.06.09.1918).

 

22 august 2002 -  A murit Horia Liman, scriitor şi publicist elveţian de origine română; a fost distins cu premiul internaţional ‘‘Friedrich Schiller ’‘, în anul 1993, pentru două din romanele sale în limba franceză ‘‘ L’ echeance ”şi ‘‘ Les Bottes ”; (n. 1912).

 

22 august 2020 - La Ordinea Zilei

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

Evenimentele Zilei de 21 august în Istorie

Miting de protest împotriva invadarii Cehoslovaciei (Bucureşti - 21 august 1968)

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com, ro.wikipedia.org, youtube.com

 

21 august este a 233-a zi a calendarului gregorian și a 234-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 21 august

(BOR) Sf. Ap. Tadeu; Sf. Mc. Vasa; cu fiii ei; Sf. Mc. Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust

 

(BRU) Sf. Iuda Tadeul, apostol († secolul I); Ss. Bassa și fiii ei, martiri († secolul al IV-lea)

 

(BRC) Sf. Pius al X-lea, papă

Papa Pius al X-lea - foto: ro.wikipedia.org

Papa Pius al X-lea, născut Giuseppe Melchiorre Sarto, (n. 2 iunie 1835, Riese, Italia – d. 20 august 1914, Vatican) a fost Papă din 1903 până în 1914. După moartea lui Pius al IX-lea, cardinalii, după mai multe scrutine, l-au ales pe Giuseppe Sarto la 4 august, cu 55 de voturi din 60.

Încoronarea sa a avut loc în duminica următoare, la 9 august 1903. În prima sa enciclică a spus că motoul pontificatului său va fi “instaurare omnia in Christo” (Efeseni 1,10). Ca urmare, preocupările sale cele mai mari au fost îndreptate spre interesele precise ale Bisericii.

Înainte de toate, eforturile sale s-au îndreptat spre promovarea pietății credincioșilor, și a permis primirea frecventă și, după posibilități, chiar zilnică a Sfintei Împărtășanii, scutindu-i pe bolnavi de post pentru a le permite primirea Sfintei Împărtășanii de două ori pe săptămână, și chiar mai des. În plus, a recomandat ca Prima Împărtășanie a copiilor să nu fie amânată prea mult după ce aceștia au ajuns la vârsta priceperii.

Ca simplu capelan, episcop și patriarh, Giuseppe Sarto a promovat muzica sacră; ca papă a dispus să fie folosit pretutindeni cântul gregorian și a tipărit cărți de cânt. A subliniat importanța catehizării nu numai a copiilor, dar și a adulților, trasând reguli precise și a făcut să se publice un catehism nou în dieceza din Roma.

La 19 martie 1904 a înființat o congregație specială de cardinali, al cărei secretar era cardinalul. Gasparri, și care urma să recodifice Dreptul Canonic. Papa Pius al X-lea a modificat și organizarea Curiei romane, separând forul juridic de cel administrativ. Curia romană cuprindea, astfel, trei tribunale, 11 congregații și 5 birouri.

În timpul primilor ani ai pontificatului său a mărit numărul diecezelor, înființând 28 dieceze noi, în special în Statele Unite, în Brazilia și în Filipine; în plus, a înființat 16 vicariate apostolice și 15 prefecturi apostolice. În câțiva ani Pius al X-lea a obținut rezultate importante și durabile în domeniul doctrinei și al disciplinei Bisericii, făcând față dificultăților de tot felul. Chiar și cei care nu erau catolici au recunoscut spiritul său apostolic, tăria sa de caracter, precizia sa în a lua decizii și perseverența sa în urmarea unui program clar și explicit.

 

Ziua internaţională pentru comemorarea şi omagierea victimelor terorismului (ONU)

La 21 august este marcată anual Ziua internaţională pentru comemorarea şi omagierea victimelor terorismului, în conformitate cu rezoluţia 72/165 a Adunării Generale a Naţiunilor Unite, pentru a sprijini victimele şi supravieţuitorii actelor de terorism şi pentru a promova şi proteja pe deplin drepturile şi libertăţile lor fundamentale, conform www.un.org.

Rezoluţia 72/165 consolidează eforturile depuse de Adunarea Generală, Comisia pentru Drepturile Omului şi Consiliul pentru Drepturile Omului pentru promovarea şi protejarea drepturilor victimelor actelor de terorism.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

România – Ziua Medicinei Militare

Ziua medicinei militare este marcată anual la 21 august. Prin semnarea de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) a Înaltului Decret Domnesc nr. 4629/21 august 1862 luau fiinţă Corpul Ofiţerilor Sanitari ai Armatei şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român, acesta fiind momentul constituirii unui element specializat pentru asigurarea sănătăţii efectivelor militare, potrivit site-ului https://directiamedicala.mapn.ro.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Astazi in istorie pentru 21 august

 

Evenimentele Zilei de 21 august în Istorie:

- 11/21 august 1690 – Bătălia de la Zărneşti-Tohani;

- 21 august 1945 – Greva regală;

- 21 august 1965 – Proclamarea Republicii Socialiste România;

- 21 august 1968 – Protest la Bucureşti împotriva invadării Cehoslovaciei

 

21 august 1157 - La moartea regelui Alfons VII al Castiliei și Leonului, regatul a fost împărțit între fiii săi, Sancho (Castilia) și Ferdinand (Leon).

Alfonso al VII-lea al Leonului și Castiliei. Rege al Leonului, Castiliei și Galiciei - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Alfonso al VII-lea al Leonului și Castiliei. Rege al Leonului, Castiliei și Galiciei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Alfonso al VII-lea (1 martie 1105 – 21 august 1157), născut cu numele de Alfonso Raimúndez și poreclit Împăratul, a devenit regele Galiciei în 1111 și regele Leonului și al Castiliei în 1126. Alfonso a folosit pentru prima dată titlul de Împărat peste toată Spania, alături de mama sa, Urraca, odată ce ea l-a investit în conducerea directă a orașului Toledo, în 1116. El a fost fiul lui Urraca a Leonului și Raymond de Burgundia, primul membru al Casei de Burgundia care guverna Peninsula Iberică.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

21 august 1165 - S-a născut Philip II Augustus, rege al Franţei din 1180, care a lărgit considerabil teritoriul tarii, transformând-o în unul din cele mai puternice state ale Europei medievale; (d.1223).

 

21 august 1192 - Minamoto no Yoritomo devine sogun si conducatorul de facto al Japoniei.

 

21 august 1331 - Regele sarbilor, Stefan Uroš al III- lea Dečanski a fost facut prizonier si otravit de fiului sau, Stefan Uroš IV Dušan, care a si urcat pe tronul Serbiei.

 

21 august 1485 - În Anglia a luat sfârșit “războiului celor două roze”.

Războiul celor Două Roze (1455–1485) este numele sub care mai este cunoscut războiul civil purtat cu intermitență pentru tronul Angliei între susținătorii Casei de Lancaster și cei ai Casei de York - foto - ro.wikipedia.org

Războiul celor Două Roze (1455–1485) – foto – ro.wikipedia.org

Războiul celor Două Roze (1455–1485) este numele sub care mai este cunoscut războiul civil purtat cu intermitență pentru tronul Angliei între susținătorii Casei de Lancaster și cei ai Casei de York. Amândouă casele regale erau ramuri ale Casei Regale Plantagenet, avându-l ca strămoș comun pe regele Edward al III-lea. Numele generic de Războiul celor Două Roze nu a fost folosit în perioada în care conflictul a avut loc, ci mai târziu, avându-și originea în formele și culorile blazoanelor celor două case regale: Roza roșie de Lancaster (War of Roses Red.png), și Roza albă de York (Yorkshire rose.svg).

Războiul a fost purtat de armate formate din vasalii feudali ai celor două case regale. Casa de Lancaster a avut sprijinitori în special în sudul și vestul țării, în timp ce sprijinitorii Casei de York proveneau în special din zonele de nord și de est. Războiul celor Două Roze, cu marele său număr de victime din rândul nobilimii, a fost o cauză principală a scăderii importante a puterii aristocrației, ceea ce a dus la creșterea puterii monarhiei centralizate a dinastiei Tudor.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

11/21 august 1690 - Bătălia de la Zărneşti-Tohani.

Bătălia de la Zărneşti-Tohani (11/21 august 1690) - foto preluat de pe enciclopediaromaniei.ro

Bătălia de la Zărneşti-Tohani (11/21 august 1690) – foto preluat de pe enciclopediaromaniei.ro

Bătălia de la Zărnești (11/21 august 1690) a fost o bătălie dintre imperiul habsburgic și imperiul Otoman. Este prima victorie otomană după o serie catastrofală de înfrângeri începută cu înfrângerea de sub zidurile Vienei (Al doilea Asediu al Vienei din 1683). La 15 aprilie 1690 murind voivodul Mihai Apafi I, sultanul îl numește pe Imre Thököly principe în Transilvania. În tabăra imperialilor erau pe lângă cei 2000 de călăreți imperiali și 7000 de români și secui sub comanda lui Mihail Teleki. Trupelor imperiale erau conduse de generalul Donat Heissler.

Trupele “otomane” erau formate din otomani, români, tătari și curuți. În flancul drept erau tătarii, în centrul otomanii (15-20.000) și în flancul stâng muntenii (2000) și Imre Thököly cu un număr neprecizat de curuți (oricum nesemnificativ). De cealaltă parte oastea lui Donat Heissler era așezată pe 2 linii paralele, în față cavaleria imperială bine dotată și în spate era cavaleria ușoară din secuime (români și secui). La luptă a participat însuși voivodul Constantin Brâncoveanu care, se pare că, a fost și strategul întregului război prin care s-a stopat seria incredibilă de victorii austriece asupra turcilor.
cititi despre Bătălia de la Zărnești si pe enciclopediaromaniei.ro

 

21 august 1698 - S-a născut unul dintre cei mai faimoşi meşteri de viori ai vremii, Giuseppe Guarneri. Una dintre viorile construite de el i-a aparţinut lui Paganini si se afla expusa la Sala Rosaa din Palatul Municipal din Genova; (m. 17 octombrie 1744).

 

21 august 1700 - Constantin Brâncoveanu, domnitor al Tarii Româneşti, a primit de la Tarul Petru I crucea de cavaler al ordinului Sf. Andrei.

Constantin Brâncoveanu (n. 1654 – d. 15/26 august 1714) a fost domnul Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române - Constantin Brâncoveanu și cei patru fii (în medalioane) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin Brâncoveanu și cei patru fii (în medalioane) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin Brâncoveanu (n. 15/26 august 1654 – d. 15/26 august 1714) domnul Țării Românești între anii 1688 și 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

21 august 1723 - A încetat din viaţă Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei (martie-aprilie 1693; noiembrie 1710- iulie 1711), personalitate culturală enciclopedică, ales membru al Academiei din Berlin (1714) la propunerea filosofului Leibniz, autor de lucrări de istorie, orientalistică şi muzicologie.

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723) a fost domnul Moldovei în două rânduri (martie-aprilie 1693 şi 1710 - 1711) şi un mare cărturar al umanismului românesc - Portret în prima ediţie a operei Descriptio Moldaviae (1716) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dimitrie Cantemir - Portret în prima ediţie a operei Descriptio Moldaviae (1716) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723) domnul Moldovei în două rânduri (martie – aprilie 1693 și 1710 – 1711) și un mare cărturar al umanismul românesc – foto – portre (1673–1723). Lucrarea sa “Descrierea Moldovei” cuprinde prima hartă detaliată a Moldovei, unic document cartografic despre Moldova timp de un secol; a inventat primul sistem de notare pentru muzica turcească şi şi-a câştigat recunoaşterea europeană prin lucrarea “Istoria Imperiului Otoman” (1716), tradusă şi tipărită la Londra (1734), Paris (1743), Hamburg (1745) (n.26.10.1673).
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

21 august 1745 - Marele Duce Petru Fedorovici, viitorul tar al Rusiei Petru al III-lea , s-a căsătorit cu prințesa germană Sophie Friederike Auguste von Anhalt- Zerbst – Dornenburg , cunoscuta mai târziu sub numele de Ecaterina cea Mare.

Petru al III-lea (21 februarie 1728 – 17 iulie 1762) împărat al Rusiei pentru șase luni în 1762 - foto - ro.wikipedia.org

Petru al III-lea - foto – ro.wikipedia.org

Petru al III-lea (21 februarie 1728 – 17 iulie 1762) a fost împărat al Rusiei pentru șase luni în 1762. Potrivit celor mai mulți istorici era imatur mental și foarte pro-prusac, ceea ce l-a făcut un lider nepopular. se presupune că a fost asasinat ca rezultat al conspirației condusă de soția sa, care i-a succedat la tron, Ecaterina a II-a

Ecaterina a II-a, de asemenea cunoscută și ca Ecaterina cea Mare (n. 2 mai [ S.V. 21 aprilie] 1729, Stettin (Szczecin), d. Polonia — 6 noiembrie 1796, Sankt-Petersburg, Rusia) născută Sophie Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst, împărăteasă a Rusiei de la 9 iulie 1762 (stil nou) după asasinarea soțului ei, Petru al III-lea al Rusiei, până la moartea ei, la 17 noiembrie 1796 (stil nou) - foto - ro.wikipedia.org

Ecaterina a II-a – foto – ro.wikipedia.org

Ecaterina a II-a, de asemenea cunoscută și ca Ecaterina cea Mare (n. 2 mai [ S.V. 21 aprilie] 1729, Stettin (Szczecin), d. Polonia — 6 noiembrie 1796, Sankt-Petersburg, Rusia) născută Sophie Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst, împărăteasă a Rusiei de la 9 iulie 1762 (stil nou) după asasinarea soțului ei, Petru al III-lea al Rusiei, până la moartea ei, la 17 noiembrie 1796 (stil nou).

 

21 august 1765 - S-a născut Regele William al IV-lea al Angliei (d. 1837)

William IV (William Henry; 21 august 1765 - 20 iunie 1837) rege al Hanovrei și al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de la 26 iunie 1830 până la moartea sa - foto - ro.wikipedia.org

William IV - foto – ro.wikipedia.org

William IV (William Henry; 21 august 1765 – 20 iunie 1837) a fost rege al Hanovrei și al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de la 26 iunie 1830 până la moartea sa. William, cel de-al treilea fiul a lui George III și fratele mai mic al regelui George IV, a fost ultimul rege și penultimul monarh din Casa de Hanovra.

 

21 august 1770 - Navigatorul englez James Cook declara estul Australiei posesiune a Marii Britanii, numind-o New South Wales.

Map of Australia with New South Wales highlighted – foto: en.wikipedia.org

 

21 august 1772 - Regele Gustav al III-lea a impus o nouă constituție a Suediei, prin care a instaureat un scurt regim absolutist.

 

21 august 1798 - S-a născut Jules Michelet, istoric şi publicist francez, un mare prieten al Romaniei; (d.09.02.1874).

Jules Michelet (n. 21 august 1798, Paris - d. 10 februarie 1874, Hyères) reputat istoric francez, reprezentant al istoriografiei romantice -  foto - ro.wikipedia.org

Jules Michelet - foto – ro.wikipedia.org

Jules Michelet (n. 21 august 1798, Paris – d. 10 februarie 1874, Hyères) a fost un reputat istoric francez, reprezentant al istoriografiei romantice. Doctor al Universității din Paris în 1819, profesor în 1827 la École Normale Supérieure, Michelet este cel care, în anii 1840, atrăgea la Collège de France sute de studenți fascinați de magia vorbelor sale, de exaltările și convingerile sale politice. Este cunoscut și ca filoromân, atât prin scrierile sale, cât și prin sprijinul moral pe care l-a acordat „pașoptiștilor” români (unii dintre aceștia fiindu-i studenți la Collège de France).

 

21 august 1810 - Parlamentul suedez a ales ca prinț moștenitor pe mareșalul francez Jean-Baptiste Bernadotte.

Carol al XIV-lea Ioan, francez prin naștere, pe numele său adevărat Jean-Baptiste Bernadotte (26 ianuarie 1763 - 8 martie 1844) rege al Suediei și Norvegiei, prinț suveran de Pontecorvo, general și Mareșal al Primului Imperiu Francez. Este fondatorul actualei dinastii ce se află pe tronul Suediei -  foto - ro.wikipedia.org

Carol al XIV-lea Ioan – foto – ro.wikipedia.org

Carol al XIV-lea Ioan, francez prin naștere, pe numele său adevărat Jean-Baptiste Bernadotte (26 ianuarie 1763 – 8 martie 1844) rege al Suediei și Norvegiei, prinț suveran de Pontecorvo, general și Mareșal al Primului Imperiu Francez. Este fondatorul actualei dinastii ce se află pe tronul Suediei.

 

21 august 1818 - A fost promulgat Codul de Legi al lui Caragea (”Legiuirea Caragea”), inspirat de Codul Civil austriac din 1811 şi de Codul lui Napoleon.

 

21 august 1831 - Izbucnește in Statele unite o rascoala a a sclavilor din Southampton County, Virginia, condusă de Nat Turner Au fost uciși 55 de albi înainte ca poliția să inabuse revolta. Turner era un fanatic religios, care susținea că primea ordine de la Dumnezeu.

Nat Turner captured by Benjamin Phipps, a local farmer – foto: en.wikipedia.org

 

21 august 1845 - A murit Vincent-Marie Viénot de Vaublanc, conte de Vaublanc, politician, scriitor francez (n. 1756)

Vincent-Marie Viénot, conte de Vaublanc (n. 2 martie 1756, Fort Dauphin — d. 21 august 1845, Paris) om politic și scriitor francez catolic, monarhist. Din 26 septembrie 1815 până în 7 mai 1816, a îndeplinit funcția de Ministru de Interne al Franței - foto - ro.wikipedia.org

Vincent-Marie Viénot, conte de Vaublanc – foto – ro.wikipedia.org

Vincent-Marie Viénot, conte de Vaublanc (n. 2 martie 1756, Fort Dauphin — d. 21 august 1845, Paris) om politic și scriitor francez catolic, monarhist. Din 26 septembrie 1815 până în 7 mai 1816, a îndeplinit funcția de Ministru de Interne al Franței.

 

21 august 1856 - S-a născut Constantin C. Bacalbaşa, publicist (“Bucureştii de altădată”); (d.05.02.1935).

Constantin Bacalbașa (n. 21 august 1856, Brăila - d. 5 februarie 1935, București, ziarist, memorialist și om politic român - foto - ro.wikipedia.org

Constantin Bacalbașa – foto – ro.wikipedia.org

Constantin Bacalbașa (n. 21 august 1856, Brăila – d. 5 februarie 1935, București, ziarist, memorialist și om politic român.

 

21 august 1875 - S-a născut Gheorghe Fințescu, entomolog român (d. 1948)

 

21 august 1885 - A murit Mihail Gheorghiade Obedenaru, medic şi diplomat român de carieră; s-a preocupat de economia, antropologia şi folclorul popoarelor de origine latină; (n.Bucuresti, Muntenia ,1839).

 

21 august 1896 - S-a născut Alexandru Pantazi, matematician român (d. 1948). Alexandru Pantazi (n. 21 august 1896, Piatra Neamț – d. 4 noiembrie 1948, București) a fost un matematician, profesor universitar și academician. După 1929 Alexandru M. Pantazi a fost membru al Gazetei Matematice, iar în anii 1942 și 1942 a făcut parte din delegația de conducere a acestei reviste.

El a fost de asemenea membru al Societății Române de Științe, calitate în care a fost secretar și redactor al buletinului societății, iar în 1940 a fost președinte al Societății Române de Matematici. A fost membru corespondent, apoi titular al Academiei Române. A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935.

 

21 august 1897 - Chimistul german Felix Hoffmann de la Bayer a sintetizat heroina prin metoda folosită de chimistul englez C.R. Wright în 1874. Pînă în 1910 a fost etichetată ca fiind un derivat substituit al morfinei, utilizat pentru tratarea tusei iritative la copii.

Sticlă de heroină Bayer - foto - ro.wikipedia.org

Sticlă de heroină Bayer – foto – ro.wikipedia.org

 

21 august 1897 - A fost fondată prima fabrica de automobile, “Olds Motor Vehicle Company” – Oldsmobile.

Oldsmobile - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Oldsmobile – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

 

21 august 1902 - S-a născut regizorul Paul Călinescu, pionier al cinematografiei româneşti instituţionalizate, autor al primelor filme de actualitate.

Paul Călinescu (n. 21 august 1902, orașul Galați; d. 25 martie 2000, București) regizor și scenarist de film român - foto - ro.wikipedia.org

Paul Călinescu – foto – ro.wikipedia.org

Paul Călinescu (n. 21 august 1902, orașul Galați; d. 25 martie 2000, București) regizor și scenarist de film român. Primul sau film regizat a fost “România” (1934). A scris scenariul filmului “Titanic vals” (1964) – în colaborare cu Tudor Muşatesc; (m. 27 martie 2000).

 

21 august 1904/5/6 - S-a născut Fritz Freleng, creator de desenea animate (d. 1995)

Isadore „Friz” Freleng (n. 21 august 1906, Kansas City, Missouri, SUA – d. 26 mai 1995, Los Angeles, Comitatul Los Angeles, SUA, cunoscut şi ca I. Freleng, a fost un animator american, regizor, producător şi compozitor cunoscut pentru lucrarea sa Warner Bros. Looney Tunes şi Merrie Melodies seria de cartoon s - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Friz Freleng – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Isadore „Friz” Freleng (n. 21 august 1906, Kansas City, Missouri, SUA – d. 26 mai 1995, Los Angeles, Comitatul Los Angeles, SUA, cunoscut şi ca I. Freleng, a fost un animator american, regizor, producător şi compozitor cunoscut pentru lucrarea sa Warner Bros. Looney Tunes şi Merrie Melodies seria de cartoon s.

A introdus şi / sau a dezvoltat mai multe dintre cele mai mari vedete ale studioului, printre care: Bugs Bunny, Porky Pig, Tweety Bird, [Sylvester Looney Tunes Sylvester the Cat] [Yosemite Sam]] (despre care sa spus că poartă mai mult decât o asemănare trecătoare) şi Speedy Gonzales. Directorul principal al studioului Warners, Freleng a regizat mai multe desene animate decât oricare alt regizor din studio (un total de 266) şi este, de asemenea, cel mai onorat al regizorilor Warner, câştigând cinci premii Pentru Premiile Academiei de Film Animate [Premiile Academiei]] şi trei premii Emmy Awards Format:Dispute inline.

După ce Warners a închis studioul de animaţie în 1963, Freleng şi partenerul de afaceri David H. DePatie au înfiinţat DePatie-Freleng Enterprises, care au produs desene animate (în special cele pentru “The Pink Panther Show] “), Secvenţe de titluri de filme de lung metraj şi desene animate de sâmbătă-dimineaţă până la începutul anilor 1980.

Porecla “Friz” a venit de la prietenul său, Hugh Harman, care la numit iniţial “Congresmanul Frizby“, după un senator fictiv care a apărut în piesele satirice în “[Los Angeles Examiner] ] . În timp, acest lucru sa scurtat la “Friz”.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; wwwb.agerpres.ro; en.wikipedia.org; www.imdb.com; looneytunes.fandom.com

 

21 august 1911 - Pictura lui Leonardo da Vinci, Mona Lisa a fost furată din Muzeul Luvru din Paris, dar a fost recuperată după două zile. Mona este prescurtarea cuvântului Madonna (Doamna).

Mona LisaLeonardo da Vinci, c. 1503–1507- ulei pe pânză 77 × 53 cm, 30 × 21 inci – Musée du Louvre, Paris – foto: ro.wikipedia.org

Istoria tabloului este plină de peripeții. Leonardo era foarte atașat de el și îl purta totdeauna cu sine în călătorii, inclusiv atunci când regele Francisc I l-a invitat în 1516 să se stabilească în Franța, în castelul din Amboise. Regele i-a cumpărat tabloul, care a fost expus mai întâi la palatul Fontainebleau, mai târziu la Versailles. După Revoluția Franceză este expus la Luvru, Napoleon Bonaparte l-a luat pentru propriul său dormitor, apoi a revenit la muzeul Luvru.

În timpul Războiului franco-prusac din 1870-1871 a stat ascuns într-un loc necunoscut. În ziua de 22 august 1911 se constată dispariția tabloului din muzeu. Poetul Guillaume Apollinaire este suspectat de furt și arestat, în ziua de 7 septembrie este interogat și Pablo Picasso, dar ambii sunt eliberați din lipsă de dovezi. S-a descoperit că un angajat de la muzeul Luvru, de origine italiană, Vincenzo Perugia, convins că tabloul aparține Italiei, l-a furat purtându-l sub manta la ieșirea din muzeu.

A fost descoperit când a încercat să-l vândă unui negustor de opere de artă din Florența. După ce a fost expus în principalele orașe ale Italiei, revine la Luvru în 1913. În 1956, partea inferioară a tabloului suferă daune serioase în urma unui atentat cu o soluție acidă, iar câteva luni mai târziu un vizitator a aruncat în el o piatră. În prezent se află protejat sub o sticlă incasabilă. În anul 1962 a fost expus în America la New York și Washington, D.C., iar în anul 1974 la Tokyo și Moscova.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

21 august 1921 - S-a născut actorul de revistă Gioni Dimitriu. A jucat în multe filme precum “Dragoste la zero grade” (1964), “Drumul oaselor” (1980); (m. 16 decembrie 2003).

 

21 august 1925 - S-a născut Toma Caragiu actor român de teatru și film (d. 1977)

Toma Caragiu (n. 21 august 1925, Argos Orestiko ,Grecia – d. 4 martie 1977, București) a fost un actor român de origine aromână, cu activitate bogată în radio, teatru, televiziune și film. A interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a jucat și în drame, unul dintre filmele sale de referință fiind Actorul și sălbaticii (1975).
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

21 august 1928 - S-a născut la Techirghiol, jud. Constanta, Jean Constatin, actor de comedie; şi-a câştigat o deosebită popularitate în teatrul de revistă şi prin apariţiile în emisiunile de divertisment TV (din filmografie “B.D. la munte şi la mare”, “Secretul lui Nemesis”, “Punctul zero”).

Jean Constantin, pe numele său real Constantin Cornel Jean (n. 21 august 1927, Techirghiol – d. 26 mai 2010, Constanța) unul din cei mai mari actori români, interpret de roluri comice,considerat “maestrul comediei”. In anul 2003, Consiliul Director al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România i-a acordat o Clachetă de aur şi o medalie jubiliară « Magna cum Laudae », iar UNITER i-a acordat premiul special pentru teatru de revistă. A decedat la 26 mai 2010, Constanța.

 

21 august 1938 - S-a născut Kenny Rogers, cântăreț american de muzică country (d. 2020)

Kenneth Donald “Kenny” Rogers (n. 21 august 1938, Houston, Comitatul Harris, Texas, SUA – d. 20 martie 2020, Sandy Springs, Comitatul Fulton, SUA) a fost un cantautor și producător de muzică din Statele Unite ale Americii. A fost membru al cunoscutei Country Music Hall of Fame.

Deși Kenny Rogers este mai ales cunoscut diferitelor audiențe iubitoare de muzică country, de-a lungul timpului, artistul a fost prezent în varii clasamente, având succes în diferite genuri muzicale, „punctând” cu 120 de melodii de succes, fiind prezent în clasamente de muzică country și pop timp de peste 200 de săptămâni individuale (doar în Statele Unite) și vânzând peste 100 de milioane de înregistrări în întreaga lume, performanță care l-a situat pe un loc foarte onorant pe lista celor mai bine vânduți muzicieni ai tuturor timpurilor.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

21 august 1940 - A murit Leon Troțki, politician și terorist rus (n. 1879)

Lev Davidovici Troţki (n. 26 octombrie/8 noiembrie 1879, Bereslavka, Raionul Bobrîneţ, Imperiul Rus – d. 21 august 1940, Coyoacán, Mexic), născut Léiba sau Leib Bronştéin), a fost un revoluţionar bolşevic şi intelectual marxist rus născut într-o familie de evrei aşkenazi din Ucraina (Photograph of Trotsky that appeared on the cover of the magazine Prozhektor in January 1924) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Photograph of Trotsky that appeared on the cover of the magazine Prozhektor in January 1924 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Lev Davidovici Troțki (n. 26 octombrie/8 noiembrie 1879, Bereslavka, Raionul Bobrîneț, Imperiul Rus – d. 21 august 1940, Coyoacán, Mexic), născut Léiba sau Leib Bronștéin, a fost un revoluționar bolșevic și intelectual marxist rus născut într-o familie de evrei așkenazi din Ucraina. El a fost un politician influent la începuturile existenței Uniunii Sovietice, mai întâi Comisar al poporului pentru politica externă iar mai apoi ca fondator și prim comandant al Armatei Roșii și Comisar al poporului pentru apărare.

A fost de asemenea membru fondator al Politburo-ului. În urma luptei pentru putere cu Iosif Vissarionovici Stalin din anii 1920, Troțki a fost exclus din Partidul Comunist și deportat din Uniunea Sovietică. A fost în cele din urmă asasinat în Mexic de un agent sovietic. Ideile lui Troțki formează bazele teoriei comuniste cunoscute sub numele de troțkism.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

21 august 1941 - S-a născut Ilinca Tomoroveanu, actrita romanca de teatru si film, nepoata a poetului Octavian Goga.

Ilinca Tomoroveanu (n. 21 august 1941, București) actriță română de teatru și film - foto - ro.wikipedia.org

Ilinca Tomoroveanu - foto – ro.wikipedia.org

Ilinca Tomoroveanu (n. 21 august 1941, București) actriță română de teatru și film.

 

21 august 1942 - Al Doilea Război Mondial - Drapelul nazist este instalat pe vârful muntelui Elbrus in Caucazul sovietic.

 

21 august 1942 - A apărut Bambi – celebrul personaj de desene animate.

 

21 august 1945 - Greva regală – Regele Mihai I a somat guvernul dr. Petru Groza să demisioneze. În urma refuzului primit, a hotărât să nu mai semneze decretele de legi („greva regală”).

Regele Mihai și Petru Groza - foto preluat de pe eurostiri.eu

Regele Mihai și Petru Groza – foto preluat de pe eurostiri.eu

Greva regală este sintagma sub care este cunoscută în istoriografia română perioada dintre 21 august 1945 și 7 ianuarie 1946, în care Regele Mihai I al României a refuzat să semneze actele Guvernului Petru Groza și să primească miniștrii în audiență. În toată această perioadă, Consiliul de Miniștri a continuat să funcționeze în ilegalitate.

Greva regală a fost declanșată de refuzul premierului –fapt fără precedent în istoria monarhiei din România– de a demisiona la cererea Regelui. Suveranul, încurajat pe plan extern de semnale ale americanilor și englezilor și pe plan intern de partidele istorice, urmărea înlocuirea guvernului aservit intereselor Moscovei și ale comuniștilor cu unul de uniune națională, în care să fie reprezentate forțele democratice din țară.

Prin grevă, Regele a invalidat de jure decretele Guvernului, refuzând să le sancționeze și să le promulge prin semnătura sa. Conform Constituției democratice din 29 martie 1923, în vigoare la acea dată, un act poate dobândi putere de lege numai prin acordul tuturor celor trei ramuri ale puterii legiuitoare: Senatul, Adunarea Deputaților și Regele, iar acesta din urmă „poate refuza sancțiunea sa”.

În cele din urmă, situația a fost rezolvată în ianuarie 1946, când au fost cooptați în guvern câte un ministru de la PNȚ și PNL, ceea ce a dus la recunoașterea formală a guvernului de către Statele Unite ale Americii și Marea Britanie. În ciuda efortului Regelui de a menține un climat democratic, în următorii ani a continuat comunizarea țării, iar Regele a fost forțat să semneze un act neconstituțional de abdicare, la 30 decembrie 1947.

 

21 august 1947 - Moare Ettore Bugatti – celebru constructor francez de automobile de lux; (n.15.09.1881).

 

21 august 1955 - La ora 20.00 a început prima emisiune experimentală de televiziune în România. La data de 21 august 1955, între orele 20:00 şi 22:00, a avut loc prima emisiune experimentală de televiziune din România. Cu un sfert de oră înaintea începerii emisiunilor, a început să fie difuzată imaginea de identificare a staţiei, având pe fundal melodia „Bucureşti, Bucureşti, peste vreme să trăieşti, mai voinic mai frumos…”. La ora 20:00, primele cuvinte au fost rostite de crainica Cleo Steiber: „Bună seara, dragi spectatori. Aici Staţia experimentală de televiziune Bucureşti. Începem primul nostru program…”.

 

Au fost difuzate jurnalul de actualităţi nr. 31, o prezentare din „Tăunul”, documentarul „Asia sovietică”, desenul animat „Ursuleţii” şi alte filme. Deoarece staţia dispunea de un singur videoproiector, pe durata schimbării filmelor existau pauze, în care se difuzau diafilme şi muzică. Emisiile au continuat şi în zilele de 22, 23 şi 24 august 1955, cu alte filme. Televiziunea Română a început să emită la 31 decembrie 1956 într-un studio improvizat din Floreasca, Str. Moliere nr. 2. Aici s-a transmis prima emisiune de televiziune din România – un film pe peliculă. În 1957, primul an de emisie, a avut loc prima transmisie exterioară în direct, cu ocazia recitalului dat de Yves Montand la Sala Sporturilor din Floreasca.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.tvr.ro

 

21 august 1959 - Hawaii a fost admis ca al cincizecilea stat al Statelor Unite ale Americii.

Map of the United States with Hawaii highlighted - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Map of the United States with Hawaii highlighted – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Hawaii este al 50-lea stat al Statelor Unite ale Americii care este localizat în arhipelagul insulelor Hawaii în Oceanul Pacific, 21°18′41″N 157°47′47″V. Admis în Uniune la 21 august 1959, ca al 50-lea stat al acesteia, Hawai’i se găsește geografic la 3.700 km depărtare de Statele Unite continentale.

(…) Odată cu sosirea misionarilor, influența occidentală a devenit mai puternică în Hawaii. Imigrările și relațiile economice au continuat să aibă loc între Hawaii și alte națiuni ale lumii occidentale. Până la începutul secolului al 19-lea, oamenii de afaceri din țările occidentale au câștigat acțiuni considerabile asupra economiei din Hawaii. Aceștia doreau ca Insulele Hawaii sã fie anexate de către S.U.A. Între timp,familia regală a pierdut mult din puterea pe care o avea înainte.

În 1893, Regina Liliuokalani a familiei regale a vrut să promulge o nouă constituție, care ar fi restabilit puterea monarhiei. Cu toate acestea, Comitetul de Securitate, format dintr-un grup de oameni de afaceri euro-americani ale căror scop era să anexeze Insulele Hawaii Statelor Unite ale Americii, au zădărnicit eforturile reginei.

În cele din urmă, printr-o lovitură de stat pașnică, dar controversată, monarhia din Hawaii a fost eliminată și arhipelagul a devenit un teritoriu al Statelor Unite în 1898. După ani de zile sub suveranitatea Statelor Unite, Insulele Hawaii și-au dobândit în sfârșit suveranitatea ca al 50-lea stat al Statelor Unite pe 21 august 1959.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

21 august 1961 - De la Galeria Națională din Londra a fost furat celebrul tablou al lui Goya, „Ducele de Wellington”. A fost recuperat în anul 1965.

Portrait of the Duke of Wellington – foto: en.wikipedia.org

 

21 august 1964 - A murit Palmiro Togliatti, lider comunist italian; (n.26.03.1893).

 

21 august 1965 - A fost proclamată Republica Socialistă România, în urma adoptării de catre Marea Adunare Naţională a unei noi constituții.

Drapel RSR (1965-1989) - foto: ro.wikipedia.org

Drapel RSR (1965-1989) – foto: ro.wikipedia.org

Republica Socialistă România (RSR) a fost denumirea oficială purtată de statul român în a doua parte a perioadei comuniste a țării (1965-1989), după ce inițial se numise Republica Populară Română. În această perioadă, țara a fost condusă de Nicolae Ceaușescu, în calitatea sa de secretar general al partidului unic, Partidul Comunist Român (PCR), la care s-a adăugat, începând cu anul 1974, funcția de președinte al Republicii Socialiste România. Regimul comunist, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, a avut un caracter preponderent dictatorial. Imnul RSR era „Trei culori”. Stema RSR reprezenta câteva spice de grâu și o sondă de petrol pe fundalul pădurilor și Carpaților, în spatele cărora se vede soarele.

Imn național

Te slăvim, Românie! (1965 – 1977)

Trei Culori (1977 – 1989)

 

21 august 1967 - La Madrid s-a reunit, sub conducerea lui Horia Sima, “Congresul Legionar”.

 

21 august 1968 - A luat sfarsit “Primăvara de la Praga” (5 ianuarie – 21 august 1968)

Primăvara de la Praga (1968) - Tancuri sovietice în timpul invaziei trupelor Pactului de la Varşovia din Cehoslovacia - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Primăvara de la Praga (1968) – Tancuri sovietice în timpul invaziei trupelor Pactului de la Varşovia din Cehoslovacia – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Primăvara de la Praga a fost o perioadă de libertate politică din Cehoslovacia, care a început în primăvara anului 1968, atunci când a venit la putere Alexander Dubček și a durat până în 20 august, același an, când a avut loc invazia Cehoslovaciei de către statele Pactului de la Varșovia, cu excepția RPS Albania și a Republicii Socialiste România.

(…) În final, sovieticii, fiind nesatisfăcuți de reformele cehoslovace, au pus în practică invazia țării. În noaptea de 20-21 august 1968, forțe militare din Uniunea Sovietică, RDG, Polonia, Ungaria și Bulgaria au invadat Cehoslovacia. Între 5.000 și 7.000 de tancuri sovietice au ocupat străzile, ele fiind acompaniate de un număr mare de trupe (estimat la o cifră între 200.000 și 600.000 de soldați).

Pe durata atacului armat, 72 de cehi și slovaci au fost uciși și sute au fost răniți. Alexander Dubček a cerut populației să nu opună rezistență armată. El a fost arestat și dus la Moscova (împreună cu alți membri de partid susținători) într-un avion militar sovietic.

Ocupația a provocat un val masiv de emigrație (estimat la 70.000 de oameni, imediat, și 300.000, în total), în general, oameni cu o înaltă calificare tehnică, cărora țările vestice le-au permis șederea și unde s-au integrat fără probleme.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

21 august 1968 - La Bucureşti, peste 100.000 de cetăţeni ai Capitalei au participat la un urias miting de protest împotriva  invadării Cehoslovaciei de catre trupele armate a cinci tari din Tratatul de la Varşovia (URSS, Polonia, RDG, Ungaria şi Bulgaria) Romania, membra si ea a acestui tratat, a refuzat participarea. Cu aceasta ocazie, Nicolae Ceauşescu a condamnat cu fermitate, in numele Romaniei,  intervenţia armată in forta si a luat masuri preventive de aparare in caz de repercursiuni.

În noaptea de 20 spre 21 august, când trupele celor cinci intră în Praga, Ceauşescu se afla în Bucureşti. În jurul orei 2 noaptea, Eugen Ionescu, aflat la Praga, informează Bucureştiul cu privire la invadarea Cehoslovaciei. Ceauşescu a convocat Prezidiul Permanent în şedinţă extaordinara pentru ora 4.30. Imediat s-a luat decizia organizării unui mare miting popular. Decizia pleca de la ideea că un act de opunere faţă de Moscova are nevoie de suportul populaţiei. La ora 6.30 a început şedinţa Comitetului Politic Executiv al partidului. Ceauşescu a început şedinţa extraordinară prin cuvintele: Toată Cehoslovacia a fost pur şi simplu ocupată şi partea cehoslovacă ne-a cerut să facem ceva.

În dimineaţa zilei de 21 august radiodifuziunea transmite ştirea invaziei grupului celor cinci în Cehoslovacia. Se lansează pe această cale apelul pentru prezentarea la adunarea din Piaţa Palatului, în faţa Comitetului Central.

La apel se răspunde într-un număr mult mai mare decât era aşteptat. Populaţia simţea evidenta presiune care se abătuse asupra siguranţei României. Ceauşescu, alături de ceilalţi lideri comunişti români, treceau prin momente de mare tensiune. Veteranii comunişti, care făceau parte din echipa care conducea România în 1968, îşi vor aminti apoi că Ceauşescu umbla nervos prin palat, plin de transpiraţie, înainte de rostirea discursului. Ion Gheorghe Maurer avea să afirme că el l-a sfătuit pe Ceauşescu să-şi manifeste solidaritatea cu Dubcek.

Scena balconului din 21 august: momentul de glorie al lui Ceauşescu

Scena balconului din 21 august 1968, în timpul căreia Ceauşescu s-a adresat unei mulţimi de 100.000 de persoane, devenită o adevărată legendă a comunismului românesc, a fost în fapt o mascaradă. Ceauşescu, lider neostalinist fără nicio dorinţă de a institui principii democratice, a reuşit să trezească un entuziasm real, populaţia sperând că România se va îndrepta spre liberalizare şi deschidere către Occident.

Discursul începe aproape direct cu o critică la adresa grupului celor cinci şi a acţiunii lor din Cehoslovacia: Pătrunderea trupelor celor cinci ţări socialiste în Cehoslovacia constitue o mare greşeală şi o primejdie gravă pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume. Urmează apoi respingerea justificării dată de sovietici pentru invazie: Este de neconceput [...] ca un stat socialist, că state socialiste să încalce libertatea şi independeta altui stat.

Punctul principal al discursului este respingerea pretenţiilor de hegemonie ale sovieticilor: Problema alegerii căilor de construcţie socialistă este o problemă a ficarui partid, a fiecărui stat, a ficarui popor. Nimeni nu se poate erija în sfătuitor, în îndrumător. Foarte interesantă este referirea pe care secretarul general o face la minorităţile naţionale, dorind să preîntâmpine orice complicaţii ulterioare:

Noi, cu toţii, romani, maghiari, germani, oameni de toate naţionalităţile, avem acelaşi destin, aceeaşi năzuinţe: făurirea comunismului în patria noastră, şi suntem hotărâţi, într-o unitate deplină, să asigurăm înfăptuirea acestui ideal. Finalul cuvântării este cel în care Ceauşescu lansează ideea că o invazie a României ar fi posibilă şi cere sprijinul total al populaţiei pentru o eventuală rezistenta:

S-a spus că în Cehoslovacia există pericolul contrarevoluţiei; se vor găsi poate mâine unii care să spună că şi aici, în această adunare, se manifestă tendinţe contrarevoluţionare. Răspundem tuturor: întregul popor nu va permite nimănui să încalce teritoriul patriei noastre. Apelul final este o manifestare evidentă la rezistenţă: Să fim gata, tovarăşi, să ne apărăm în orice moment patria socialistă, România. cititi mai mult pe: historia.ro

 

21 august 1972 - A decedat Nichifor Crainic (Ion Dobre), scriitor, ziarist şi politician român, membru al Academiei Române; a fondat ziarul de extrema dreapta ”Calendarul” (1932-1933) si a fost director al revistei ”Gândirea” (1928-1944).

Nichifor Crainic (pseudonimul lui Ion Dobre, n 22 decembrie 1889, Bulbucata, județul Vlașca – d. 20 august 1972, Mogoșoaia) teolog, scriitor, poet, ziarist, politician, editor, filosof român și important ideolog rasist - foto - ro.wikipedia.org

Nichifor Crainic – foto – ro.wikipedia.org

Nichifor Crainic (pseudonimul lui Ion Dobre, n 22 decembrie 1889, Bulbucata, județul Vlașca – d. 20 august 1972, Mogoșoaia) teolog, scriitor, poet, ziarist, politician, editor, filosof român și important ideolog rasist. A fost detinut politic, în perioada 1947-1962 (eseuri “Nostalgia paradisului”); (n. 22.12.1889).

 

21 august 1973 - S-a născut Serghei Brin, cofondator al Google.

 

21 august 1978 - A avut loc inaugurarea oficială a Muzeului Colecţiilor de Artă din Bucureşti. A fost constituit iniţial ca secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, având ca scop reunirea tuturor colecţiilor de artă particulare devenite publice. A funcţionat până în 1986, fiind redeschis circuitului public la sfârşitul anului 2003.

 

21 august 1980 - S-a nascut Razvan Florea, primul înotator din România care a urcat pe podiumul olimpic, prin câstigarea medaliei de argint la Campionatele Europene din 2004.

 

21 august 1983 - Liderul opoziţiei filipineze, Benigno Aquino, a fost asasinat la doar câteva minute după întoarcerea acasă din exilul petrecut ultimii trei ani în SUA. A revenit în tara in ciuda ameninţărilor cu moartea primite. Aquino a fost cel mai temut adversar politic al dictatorului filipinez Ferdinand Marcos.

 

21 august 1986 - Eliberarea bruscă de dioxid de carbon de la Lacul Nyos din Camerun va costa mai mult de 1.700 de vieți omenești și mii de animale moarte.

Lacul Nyos - foto: ro.wikipedia.org

Lacul Nyos (numit local Lacul Lwi) este un lac de crater situat într-o zonă vulcanică din Camerun, ce se află la o distanță de 322 km NV de Yaoundé.

Cattle suffocated by carbon dioxide from Lake Nyos – foto: en.wikipedia.org/

 

21 august 1986 - S-a născut Usain Bolt, atlet jamaican

Usain Bolt (n. 21 august 1986, Sherwood Content, Jamaica) atlet jamaican, sprinter, recordman mondial la proba de 100 m, cu timpul 9,58 secunde - foto - ro.wikipedia.org

Usain Bolt - foto – ro.wikipedia.org

Usain Bolt (n. 21 august 1986, Sherwood Content, Jamaica) este un atlet jamaican, sprinter, recordman mondial la proba de 100 m, cu timpul 9,58 secunde (în curs de validare), iar la proba de 200 m, cu 19,19 secunde și împreună cu coechipierii săi, la proba de ștafetă 4 × 100 m, cu 37,10 secunde. El depășind astfel anumite bariere ce nu se credeau depășite curând de condiția umană.

În anul 2008 a devenit primul atlet după Carl Lewis care a câștigat toate aceste trei probe la o singură ediție a Jocurilor Olimpice și primul om din istorie care a stabilit recorduri mondiale la toate trei la aceeași Olimpiadă. A fost desemnat atletul anului 2008. Este primul sprinter din lume care este în același timp campion olimpic și campion mondial pe distanțele de 100 și 200 de metri (performanțe realizate la diferență de un an la Olimpiada de la Beijing – 2008 și la Campionatul Mondial de la Berlin – 2009). Acesta are o înălțime de 1,96 m și cântărește 96 kg.

 

21 august 1991 - Letonia îşi declară independenţa fata de Rusia.

 

21 august 1991 - A încetat din viaţă Eugen Jebeleanu, academician, poet, publicist şi traducător român. Membru al Academiei Române în 1955, membru titular din 1974; (n. 24 aprilie 1911).

Eugen Jebeleanu (n. 24 aprilie 1911, Câmpina — d. 21 august 1991, București), academician, poet, publicist și traducător român, membru al Partidului Comunist Român - foto - ro.wikipedia.org

Eugen Jebeleanu - foto – ro.wikipedia.org

Eugen Jebeleanu (n. 24 aprilie 1911, Câmpina — d. 21 august 1991, București), academician, poet, publicist și traducător român, membru al Partidului Comunist Român.

 

21 august 2008 - A murit Iosif Constantin Drăgan, om de afaceri român stabilit în Italia; (n. 20 iunie 1917, Lugoj).

Iosif Constantin Drăgan (n. 20 iunie 1917, Lugoj, d. 21 august 2008, Palma de Mallorca) om de afaceri român, stabilit de decenii în Italia - foto - ro.wikipedia.org

Iosif Constantin Drăgan – foto – ro.wikipedia.org

Iosif Constantin Drăgan (n. 20 iunie 1917, Lugoj, d. 21 august 2008, Palma de Mallorca) a fost un om de afaceri român, stabilit de decenii în Italia. A scris mai multe cărți, în general cu tematică istorică. A scos buletinul istoric Noi tracii. În anul 2005 a fost pe locul doi în topul celor mai bogați români, conform revistei Capital, cu o avere estimată la 850 de milioane de dolari. Conform aceleiași reviste în 2006 a urcat pe primul loc, cu circa 1,3 – 1,6 miliarde de dolari.

 

21 august 2012 - După 23 de zile de la referendumul pentru demiterea președintelui României, Curtea Constituțională a constatat că acesta nu a întrunit cvorumul.

Harta procentului de voturi “DA” la nivel de judeţ şi în mun. Bucureşti la referendumul pentru demiterea preşedintelui României din 29 iulie 2012 – foto: ro.wikipedia.org

 

21 august 2020 - La Ordinea Zilei

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

Evenimentele Zilei de 19 august în Istorie

Adolf Hitler arrives at rally in Buckeberg – September 1934

foto preluat de pe gettyimages.com
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

19 august este a 231-a zi a calendarului gregorian și a 232-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 19 august

(BOR) Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie și Tecla

(BRU) Ss. Andrei Tribunul și soldații săi, martiri († secolul al III-lea)

(BRC) Sf. Ioan Eudes, preot

 

Ziua mondială pentru asistenţă umanitară (ONU)

La 19 august, începând din 2009, este marcată Ziua mondială pentru asistenţă umanitară, stabilită de către Adunarea Generală a ONU în decembrie 2008. Această zi are o dublă semnificaţie: de a evidenţia eforturile celor care îşi riscă în mod dezinteresat viaţa şi sănătatea pentru a-şi ajuta semenii aflaţi în situaţii extreme, precum şi de a atrage atenţia asupra faptului că milioane de oameni au nevoie de asistenţă umanitară.

Data de 19 august nu a fost aleasă întâmplător, în 2003 aceasta fiind ziua în care Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului şi Reprezentantul Special al Secretarului General al Naţiunilor Unite în Irak, Sergio Vieira de Mello, şi-a pierdut viaţa în timpul unei misiuni umanitare în Irak, alături de alţi 21 de asistenţi umanitari. Peste 100 de asistenţi umanitari au fost răniţi.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua mondială a fotografiei

La 19 august celebrăm Ziua mondială a fotografiei, o zi în care aducem un omagiu istoriei fotografiei şi putem lăsa o mărturie a prezentului pentru viitor. Această zi marchează inventarea de către Louis Jacques Mandé Daguerre (1787-1851) şi Joseph Nicéphore Niépce (1765-1833) a procedeului de realizare a fotografiei prin “daghereotipie”. Cei doi se ocupau cu captarea imaginilor pe un suport solid şi au perfecţionat sistemul, punând la punct procedeul amintit.

Louis Jacques Mandé Daguerre (n. 18 noiembrie 1787 la Cormeilles-en-Parisis, Val-d'Oise, d. 10 iulie 1851 la Bry-sur-Marne, Val-de-Marne, Franța) este considerat părintele fotografiei prin invenția sa numită daghereotipie - (Louis Daguerre in jurul anului 1844) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Louis Jacques Mandé Daguerre (n. 18 noiembrie 1787 la Cormeilles-en-Parisis, Val-d’Oise, d. 10 iulie 1851 la Bry-sur-Marne, Val-de-Marne, Franța) este considerat părintele fotografiei prin invenția sa numită daghereotipie – (Louis Daguerre in jurul anului 1844) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Înaintea perfectării acestui procedeu, în 1826/1827, Nicéphore Niépce a captat o imagine a proprietăţii lui printr-un proces numit “heliografie”. Fotografia este cunoscută sub numele de “View from the Window at Le Gras” şi este considerată cea mai veche fotografie din lume, potrivit site-ului www.timeanddate.com.

View from the Window at Le Gras, 1826–1827 (manually enhanced version) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

View from the Window at Le Gras, 1826–1827 (manually enhanced version) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Iniţial, cercetătorii au crezut că timpul de expunere a fost de aproximativ opt ore, dar experimentele ulterioare au arătat că prin metoda lui Niépce fotografia a avut nevoie de câteva zile până la finalizare. Această imagine există şi astăzi şi este găzduită de un centru de cercetare, la Universitatea Texas din Austin, făcând parte din colecţia Gernsheim, potrivit www.lightstalking.com/history-of-photography.

O fotografie realizată de Louis Daguerre în 1837 prin daghereotipie, reprezentând un colț din atelierul său - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

O fotografie realizată de Louis Daguerre în 1837 prin daghereotipie, reprezentând un colț din atelierul său – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Afganistan – Ziua Independenței (1919)

SUA – Ziua Națională a Aviației.

 

Astăzi în istorie pentru 19 august

 

Evenimentele Zilei de 19 august în Istorie:

- 19 august 1787 – A început Războiul Ruso-Austro-Turc (19 august 1787 – 9 ianuarie 1792)

- 19 august 1934 – Hitler a primit 89,9% din voturile germanilor;

- 19 august 1989 – Picnicul Pan-European de lângă Sopron;

19 august 1991 – Puciul de la Moscova

 

19 august 14 e.n. - A murit Augustus, primul împarat roman ( n. 23 septembrie 63).

Augustus Octavian Caesar (n. 23 septembrie 63 î.Hr., Roma — d. 19 august 14 d.Hr., Nola), cunoscut anterior drept Octavian, a fost primul Împărat Roman. Deși a păstrat înfățișarea Republicii Romane, a condus ca un dictator pentru mai mult de 40 de ani. A încheiat un secol de războaie civile și a adus o eră de pace, prosperitate și măreție imperială. Este cunoscut de istorici cu titlul de Augustus, pe care l-a luat în 27 î.Hr - in imagine, Faimoasa statuie a lui Augustus de la Prima Porta, sec. I - foto: ro.wikipedia.org

Faimoasa statuie a lui Augustus de la Prima Porta, sec. I – foto: ro.wikipedia.org

Augustus Octavian Caesar (n. 23 septembrie 63 î.Hr., Roma — d. 19 august 14 d.Hr., Nola), cunoscut anterior drept Octavian, a fost primul Împărat Roman. Deși a păstrat înfățișarea Republicii Romane, a condus ca un dictator pentru mai mult de 40 de ani. A încheiat un secol de războaie civile și a adus o eră de pace, prosperitate și măreție imperială. Este cunoscut de istorici cu titlul de Augustus, pe care l-a luat în 27 î.Hr.

 

19 august 1316 - Regele Ungariei, Carol Robert d’Anjou acordă Clujul statutul de oraș și-l scoate din posesiunea Episcopiei Catolice de Alba Iulia.

Clavdiopolis, Coloswar vulgo Clavsenbvrg, Transiluaniæ ciuitas primaria“. Gravură a Clujului medieval de Georg Houfnagel (1617) – foto: ro.wikipedia.org

 

19 august 1561 - Maria, regină a Scoției, în vârstă de 18 ani, se întoarce în Scoția după ce a petrecut 13 ani în Franța.

Mary Stuart Queen of Scotland – foto: ro.wikipedia.org

Maria Stuart, cunoscută în literatura engleză de specialitate sub numele de Mary I of Scotland (Mary I a Scoției) sau de Mary, Queen of Scots (Mary, Regina scoțienilor) (n. 8 decembrie 1542 — d. 8 februarie 1587), a devenit regină a Scoției în 1542, pe când avea doar o săptămână. Mary a decedat prin decapitare în Anglia, după o lungă încarcerare în Turnul Londrei, fiind acuzată de conspirație și trădare împotriva verișoarei sale Regina Elisabeta I a Angliei.

Datorită acuzațiilor, judecății și condamnării sale, respectiv a sfârșitului său, a ajuns să fie cunoscută ca una dintre monarhii cu cel mai tragic destin din istorie. Tatăl ei, Iacob al V-lea (engleză James) era nepot a lui Henric al VIII-lea, ceea ce a încurajat-o pe catolica Maria să emită pretenții la tronul Angliei.

Mary fusese educată în Franța și se căsătorise cu moștenitorul tronului Franței în 1558. După moartea acestuia, în 1560, Maria s-a întors în Scoția, unde nu a fost agreată de popor. S-a căsătorit cu Henric Stuart, Lord Darnley. Darnley, însă, a fost ucis, probabil de bărbatul cu care Maria s-a remăritat după un timp, James Hepburn Bothwell. În 1568 a abdicat în favoarea fiului ei Iacob al VI-lea, și s-a refugiat în Anglia.

 

19 august 1646 - S-a născut John Flamsteed, primul astronom regal englez, cel care a organizat Observatorul din Greenwich şi a alcătuit primul mare catalog modern al stelelor, în care erau notate peste 3 000 de poziţii ale astrelor; (d.31.12.1719).

 

19 august 1662 - A murit Blaise Pascal, personalitate enciclopedică, filosof şi scriitor francez, deschizător de drumuri în fizică şi matematică; a scris una dintre cărţile fundamentale de apologetică creştină: “Cugetări”; (n. 19.06.1623)

 

19 august 1745 - S-a născut Johann Gottlieb Gahn, mineralog şi chimist suedez, descoperitorul manganului; (d. 1818). A descoperit in 1770 ca oasele contin fosfor, iar in 1774 a reusit sa izoleze manganul metalic prin reducerea dioxidului de magneziu.

 

19 august 1780 - S-a nascut Pierre Jean de Béranger, poet şi şansonetist francez ale cărui cântece s-au bucurat de o mare popularitate în epocă; (d.16.07.1857).

 

19 august 1787 - A început Războiul Ruso-Austro-Turc (19 august 1787 – 9 ianuarie 1792)

Asediul de la Oceac (1788), by January Suchodolski - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Asediul de la Oceac (1788), by January Suchodolski – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Războiul Ruso-Turc 1787-1792 a fost un război care a avut loc între Imperiul Otoman, pe de o parte, și Imperiul Rus și Austria pe de alta. Imperiul Otoman dorea ca prin acest război să-și recapete teritoriile care fuseseră anexate la Imperiul Rus ca urmare a Războiului Ruso-Turc din 1768-1774, inclusiv Crimeea. Războiul s-a finalizat cu victoria rușilor și încheierea Păcii de la Iași.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

19 august 1792 - Armatele prusace au invadat Franţa revoluţionară.

 

19 august 1800 - S-a nscut Iacob Cristian Stanislav Cihac, medic german, a organizat Serviciului sanitar militar din Moldova. Tot el a înfiintat, impreuna cu Mihai Zotta, “Societatea de medici si naturalisti din Iasi” (d. 1888).

 

19 august 1819 - A încetat din viaţă inventatorul scoţian James Watt, cel care a adus îmbunătăţiri motorului cu aburi (n. 1736), moment important in revolutia industriala.

James Watt, conform lucrării History of the World, editor H.F. Helmolt, New York, 1901 – foto: ro.wikipedia.org

James Watt (n. 19 ianuarie 1736 – d. 19/25 august 1819) a fost un matematician, inventator și inginer scoțian, care a activat într-o perioadă de efervescență a revoluției industriale, ca fiind cel care a adus importante îmbunătățiri funcționării mașinii cu abur a lui Thomas Newcomen, prin inventarea camerei de condensare a aburului separată, respectiv reproiectarea și adaptarea regulatorului centrifugal la mașinile sale cu abur.

James Watt este, de asemenea, și inventatorul și deținătorul de patent al locomotivei cu abur si cel care a introdus unitatea de masura denumita cal-putere, pentru a putea compara puterile diferitelor mașini cu abur ale timpului și care era, atunci, echivalentul ridicării a 550 livre într-o secundă, sau echivalentul a 745,7 watt, unitatea de măsură a puterii din Sistemul International. De numele său este legată, de asemenea, deumirea watt-ului, ca unitate de măsură a puterii electrice.

 

19 august 1822 - A încetat din viaţă matematicianul şi astronomul francez Jean Baptiste Joseph Delambre; (n. 1749).

 

19 august 1828 - S-a nascut Ioan Raţiu, om politic din Transilvania, preşedinte al Partidului Naţional Român;(d.04.12.1902).

Dr. Ioan Rațiu (n. 19 august 1828, Turda - d. 4 decembrie 1902, Sibiu), nepot de frate al lui Vasile Rațiu, a fost un om politic român transilvănean, avocat, unul din întemeietorii Partidului Național Român din Transilvania, al cărui președinte a fost între 1892-1902. A fost unul din principalii autori ai Memorandumului adresat în 28 mai1892 împăratului Francisc Iosif I în numele națiunii române din Transilvania - foto: ro.wikipedia.org

Dr. Ioan Rațiu – foto: ro.wikipedia.org

Dr. Ioan Rațiu (n. 19 august 1828, Turda – d. 4 decembrie 1902, Sibiu), nepot de frate al lui Vasile Rațiu, om politic român transilvănean, avocat, unul din întemeietorii Partidului Național Român din Transilvania, al cărui președinte a fost între 1892-1902. A fost unul din principalii autori ai Memorandumului adresat în 28 mai1892 împăratului Francisc Iosif I în numele națiunii române din Transilvania.

 

19 august 1830 - S-a nascut Julius Lothar Meyer, chimist german cu contribuţii importante in clasificarea elementelor chimice (d. 11.04.1895).

 

19 august 1839 - Guvernul francez a prezentat inventia, oferita “gratuita lumii intregi”, numita dagherotip, dupa artistul si fotograful francez Louis-Jacques-Mande Daguerre. Metoda de functionare a aparatului presupunea fixarea imaginilor pe o placa de cupru argintata, sensibilizata cu vapori de iod si de brom. Aceasta l-a facut pe Daguerre sa ramana in istorie ca unul din parintii fotografiei.

Louis Jacques Mandé Daguerre (n. 18 noiembrie 1787 la Cormeilles-en-Parisis, Val-d'Oise, d. 10 iulie 1851 la Bry-sur-Marne, Val-de-Marne, Franța) este considerat părintele fotografiei prin invenția sa numită daghereotipie - (Louis Daguerre in jurul anului 1844) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Louis Daguerre in jurul anului 1844 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Louis Jacques Mandé Daguerre (n. 18 noiembrie 1787 la Cormeilles-en-Parisis, Val-d’Oise, d. 10 iulie 1851 la Bry-sur-Marne, Val-de-Marne, Franța) este considerat părintele fotografiei prin invenția sa numită daghereotipie. Era un artist plastic, mai precis întâi decorator de teatru, apoi pictor de decoruri. Execută decoruri remarcabile pentru Opera și sala Aladin din Paris.

Însă devine foarte cunoscut cu ocazia unor spectacole de „Dioramă”, împreună cu Charles Marie Bouton (1822) inventatorul acestui sistem, care consta în prezentarea unor tablouri de mari dimensiuni (22 x 14 m în cazul lor), alcătuit din diferite planuri și care, sub aspectul unui joc de lumini, dă spectatorului impresia realității. (Se pot realiza și prin proiecții ale unor imagini statice desenate sau fotografiate pe un suport translucid.)

O fotografie realizată de Louis Daguerre în 1837 prin daghereotipie, reprezentând un colț din atelierul său - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

O fotografie realizată de Louis Daguerre în 1837 prin daghereotipie, reprezentând un colț din atelierul său – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În anul 1826 îl cunoaște pe Joseph Nicéphore Niépce, care se ocupa cu captarea imaginilor din exterior pe un suport solid, lucru care-i reușise. Împreună perfecționează sistemul, punând la punct procedeul care se va numi daghereotipie. Folosește ca agent sensibilizator iodul pus pe o placă de cupru, acoperit cu un strat de argint. Printr-o developare în vapori de mercur se obține o imagine negativă în relief (o matriță). Invenția este prezentată Academiei Franceze de Științe la 19 august 1839 și a obținut brevetul. Fotografia se răspândește rapid nu numai în Franța, ci în toată lumea.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

19 august 1856 - Americanul Gail Borden jr.( 1801-1874), a primit brevetul pentru laptele condensat.

 

19 august 1858 - Convenția de la Paris (7/19 august 1858) Convențiunea pentru organizarea definitivă a Principatelor Dunărene ale Moldaviei și Valahiei din 7 sv/19 sn august 1858, cunoscută mai mult sub numele de Convenția de la Paris, a fost actul care a pus bazele unirii Principatelor Dunărene, în conformitate cu hotărârile Congresului de la Paris din 1856.

România - Principatele Unite (1859-1878) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

România – Principatele Unite (1859-1878) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La 7 sv /19 augustsn 1858, reprezentantii celor şapte puteri (Marea Britanie, Franta, Austria, Prusia, Rusia, Turcia, Regatul Sardiniei) au semnat Convenţia de la Paris, potrivit căreia cele două ţări române urmau să poarte numele de Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti (fiecare cu domn, guvern şi adunare legiuitoare proprii), rămânând sub suzeranitatea Porţii. Convenţia a devenit legea fundamentală a ţării şi a rămas în vigoare până în 1864.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

19 august 1869 - A murit juristul si carturarul roman Damaschin Bojincă. A participat la pregătirea ediţiei româneşti din 1833 a Codului Calimach şi a fost ministru de justiţie sub Alexandru Ioan Cuza (n.1802, Gârlişte, Caraş-Severin;d.Dumbrăveni, Suceava).

 

19 august 1881 - S-a născut compozitorul George Enescu, cel mai important muzician român; (d. 1955)

George Enescu (1881– 1955) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

George Enescu (1881– 1955) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

George Enescu (n. 19 august 1881, Liveni-Vârnav, Botoșani, România – d. 4 mai 1955, Paris, Franța) a fost un compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor român. Este considerat cel mai important muzician român.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

19 august 1883 - S-a născut Coco Chanel, designer de modă francez, fondatoarea Casei Chanel (d. 1971)

Gabrielle Bonheur „Coco” Chanel (n. 19 august 1883 - d. 10 ianuarie 1971) este considerată una dintre cele mai mari creatoare de modă ale secolului al XX-lea. In 1916, a lansat o linie a eleganţei feminine care s-a impus drept “stilul Chanel” - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Coco Chanel – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Gabrielle Bonheur „Coco” Chanel (n. 19 august 1883 – d. 10 ianuarie 1971) este considerată una dintre cele mai mari creatoare de modă ale secolului al XX-lea. O adevărată revoluţionară a industriei modei de la început de secol XX, Gabrielle ”Coco” Chanel rămâne un nume de referinţă în domeniu, elementul definitoriu al stilului propus de ea fiind simplitatea, alături de eleganţă şi de rafinament. Ea renunţă la hainele sofisticate şi incomode, ce au dominat secolul al XIX-lea, în favoarea celor simple, dar elegante, într-un stil vestimentar relaxat, cu rochii şi costume lejere, bijuterii de efect asortate ţinutelor, parfumuri şi textile reinventate.

Născută Gabrielle Bonheur Chanel, la 19 august 1883, la Saumur, în celebra regiune franceză Vallee de la Loire, într-o familie cu venituri foarte modeste, îşi pierde mama la o vârstă mică, iar tatăl îşi abandonează copiii într-un orfelinat, unde Gabrielle învaţă să coasă, îndeletnicire ce avea să o ajute ulterior. De asemenea, simplitatea vestimentaţiei călugăriţelor din acest orfelinat avea să o inspire mai târziu, ea făcând din această simplitate o caracteristică a propriului stil.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org

 

19 august 1891 - A încetat din viaţă pictorul Theodor Aman, fondator al scolilor de arte frumoase din Bucureşti şi Iaşi (1864), membru al Academiei Române (n.20.03.1831, Campulung-Muscel, Arges).

Theodor Aman (n. 20 martie 1831, Câmpulung-Muscel — d. 19 august 1891, București) a fost pictor și grafician, pedagog, academician român, întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și București - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Theodor Aman – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Theodor Aman (n. 20 martie 1831, Câmpulung-Muscel — d. 19 august 1891, București) a fost pictor și grafician, pedagog, academician român, întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și București.

 

19 august 1905 - A murit William-Adolphe Bouguereau, pictor francez; (n. 1825).

 

19 august 1917 - În timpul bătăliei de la Mărăşeşti a avut loc celebrul atac al “cămăşilor albe” din Regimentul 32 Infanterie “Mircea”.

Bătălia de la Mărășești (24 iulie/6 august – 6 august/19 august 1917) - Parte a Campaniei militare românești din 1917 din Primul Război Mondial - Soldaţi români angajaţi în Bătălia de la Mărășești din 1917 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Mărășești (24 iulie/6 august – 6 august/19 august 1917) – Parte a Campaniei militare românești din 1917 din Primul Război Mondial – Soldaţi români angajaţi în Bătălia de la Mărășești din 1917 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Mărășești a fost o serie de acțiuni militare complexe desfășurate pe Frontul Român, în perioada 24 iulie/6 august – 6 august/19 august 1917 în zona Vrancei în spațiul dintre râurile Siret și Putna și aliniamentul Muncelu – Mărășești. Bătălia a avut ca rezultat eșecul ofensivei germane și stabilizarea frontului din zonă, până la sfârșitul conflagrației.

Confruntarea a opus Armata României și forțe aparținând Imperiului Rus – aflate în defensivă, trupelor germane – aflate în ofensivă, în timpul campaniei militare românești din 1917 din Primul Război Mondial. Obiectivul strategic al Puterilor Centrale era spargerea frontului și înaintarea pe valea Siretului spre Adjud pentru a se face joncțiunea cu trupele Armatei 1 austro-ungare aflate în ofensivă la Oituz și realizarea unui cap de pod la est de Siret.

Prin durată, proporții și intensitate a fost cea mai mare bătălie de pe frontul românesc pe durata Primului Război Mondial.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro



19 august 1917  Aparitiile Sfintei Fecioare la Fatima (Portugalia). Sfânta Fecioara apare pentru a patra oara celor trei copii (Lucia, Iacinta si Francisc). Le cere acestora zilnica rugaciune, pentru ei si pentru pacatosi, promite vindecarea unor sateni, iar din donatiile credinciosilor indica sa se construiasca o capela.

Lúcia Santos (left) with her cousins Jacinta and Francisco Marto, 1917 - foto: en.wikipedia.org

Lúcia Santos (left) with her cousins Jacinta and Francisco Marto, 1917 – foto: en.wikipedia.org

 

19 august 1919 - S-a semnat tratatul de la Rawalpindi, prin care Regatul Unit a recunoscut independența Afganistanului.

 

19 august 1920 - Solemnitate la Palatul Artelor aflat atunci în Parcul Filaret (Parcul Libertatii) : Guvernul francez a decorat prin maresalul Joffre, orasul Bucuresti cu cea mai înalta distinctie militara – « Crucea de razboi ».

 

19 august 1927 - Mitropolitul Serghie proclamă Declaraţia de loialitate a Bisericii Ortodoxe Ruse fata de Uniunea Sovietică.

 

19 august 1929 - A murit Serghei Diaghilev, celebru coregraf si impresar; stabilit în Franta din anul 1906, a creat la Paris , în 1909, “Baletul rus”; (n. 19/31.03.1872)

 

19 august 1934 - Hitler primeşte 89,9% din voturile germanilor care sunt de acord cu noile sale puteri. Adolf Schicklgruber (Hitler), obţine prerogativele puterii supreme in stat (posibilitatea de a guverna prin decrete-legi fără a consulta Reichstag-ul). După moartea preşedintelui Hindenburg, cancelarul Adolf Hitler a preluat şi funcţiile de preşedinte şi şef al armatei, autointitulându-se Fuhrer.

January 01, 1933 – Adolf Hitler (1889 – 1945), chancellor of Germany, is welcomed by supporters at Nuremberg - foto: gettyimages.com

 

19 august 1935 - S-a nascut (Pausa, Bihor), Dumitru Radu Popescu, prozator, dramaturg și academician român. Dumitru Radu Popescu a fost membru supleant în CC al PCR din 1968, deputat în Marea Adunare Națională din 1975. Romanele sale au fost comparate cu cele din cadrul curentului numit realism magic latino-american, prezentând similitudini, până la un punct, cu romanele lui Italo Calvino. Este unul dintre dramaturgii contemporani români extrem de apreciați. Capodoperele sale dramaturgice sunt Pasărea Shakespeare, Acești îngeri triști și Piticul din grădina de vară.

 

19 august 1936 - A decedat Federico Garcia Lorca, poet şi dramaturg spaniol, ucis de franchisti la începutul războiului civil pentru activitatea sa antifascistă (“Cântece tigăneşti”, “Casa Bernardei Alba”); (n.15.06.1898).

 

19 august 1941 - S-a născut inginerul chimist Mircea Desideriu Banciu, membru corespondent al Academiei Române, membru al Societăţii europene de chimie;(d. 2005).

 

19 august 1943 - Semnarea acordului de la Quebec, dintre SUA şi Marea Britanie, privind construirea bombei nucleare.

 

19 august 1946 - S-a nascut William Jefferson ( Bill ) Clinton la Hope, Arkansas – Al 42-lea presedinte al SUA 1993 – 2001.

William Jefferson "Bill" Clinton, cunoscut mai ales ca Bill Clinton, (născut William Jefferson Blythe III pe 19 august 1946), cel de-al patruzeci și doilea președinte al Statelor Unite ale Americii, servind ca șef al executivului Statelor Unite două mandate complete de 4 ani între 1993 și 2001 - foto: ro.wikipedia.org

Bill Clinton – foto: ro.wikipedia.org

William Jefferson “Bill” Clinton, cunoscut mai ales ca Bill Clinton, (născut William Jefferson Blythe III pe 19 august 1946), cel de-al patruzeci și doilea președinte al Statelor Unite ale Americii, servind ca șef al executivului Statelor Unite două mandate complete de 4 ani între 1993 și 2001.

 

19 august 1948 - S-a născut Radu Anton Roman, jurnalist, scriitor şi realizator TV; (n.Fagaras; d. 29.08. 2005, Bucuresti).

 

19 august 1954 - Congresul american a votat legea Humphrey-Buler, privind controlul activităţii comuniste. Interzicerea Partidului Comunist American.

Logo of the Communist Party USA - foto: en.wikipedia.org

Logo of the Communist Party USA – foto: en.wikipedia.org

Partidul Comunist din SUA (PCSUA) (în engleză Communist Party of the United States of America, CPUSA) este un partid politic de orientare marxistă din Statele Unite, înființat în 1919. El are o istorie îndelungată și complexă, strâns legată de istoriile partidelor comuniste similare din toată lumea și de mișcarea muncitorească americană. În prima jumătate a secolului al XX-lea, PCSUA a fost cel mai mare și mai influent partid comunist din SUA.

El a jucat un rol proeminent în mișcarea muncitorească dintre deceniile 1920 și 1940, participând activ la fondarea a mare parte dintre primele sindicate industriale din țară (care ulterior au invocat Legea Securității Interne McCarran pentru a-i exclude pe membrii comuniști din rândurile lor) fiind cunoscută și pentru combaterea rasismului și lupta pentru integrare la locul de muncă și în comunități la apogeul perioadei Jim Crow a segregației rasiale în SUA.

Istoricul Ellen Schrecker concluzionează că studiile din deceniile recente oferă un „portret nuanțat al partidului, atât ca sectă stalinistă legată de un regim infam, cât și ca cea mai dinamică organizație a stângii americane din anii 1930 și ’40”. În ce privește prima acuzație, PCSUA, invocând internaționalismul proletar, a finanțat o elaborată rețea de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice, în care au fost implicați 500 de membri ai săi ca spioni.

Cel mai cunoscut exemplu a fost cel al Proiectului Manhattan în care rețeaua a fost acuzată de transmiterea către sovietici a planurilor pentru bomba atomică; Julius și Ethel Rosenberg au fost condamnați și executați ca principali arhitecți ai acestui plan. Examinarea ulterioară a cazului lor arată că, deși Julius era fără îndoială vinovat, unele dintre dovezile împotriva lui Ethel erau contradictorii și posibil false.

 

19 august 1954 - A decedat Alcide De Gasperi, prim-ministru al Italiei, unul dintre primii care a avansat ideea unei comunităţi europene; (n.03.04.1881).

 

19 august 1958 - Iolanda Balas a cucerit pentru România primul titlu european la saritura în înaltime, la Campionatele Europene de Atletism de la Stockholm, desfasurate în perioada 19-22.07.1958.

Iolanda Balaș Sőtér (în maghiară Balázs Jolán) (n. 12 decembrie 1936, Timișoara) campioană olimpică română de etnie româno-maghiară (tatăl român și mama maghiară), care a dominat proba de săritura în înălțime timp de un deceniu. Din 1988 până în 2005 a fost președinta Federației Române de Atletism - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Iolanda Balaș – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Iolanda Balaș Sőtér (în maghiară Balázs Jolán) (n. 12 decembrie 1936, Timișoara) campioană olimpică română de etnie româno-maghiară (tatăl român și mama maghiară), care a dominat proba de săritura în înălțime timp de un deceniu. Din 1988 până în 2005 a fost președinta Federației Române de Atletism.

 

19 august 1960 - La Moscova, pilotul avionului american U-2 doborât, Francis Gary Powers, este condamnat la 10 ani de închisoare pentru spionaj.

Powers wearing special pressure suit for stratospheric flying, 1960 – foto: en.wikipedia.org

Francis Gary Powers (n. 17 august 1929, Jenkins, Kentucky; d. 1 august 1977, Encino, Los Angeles, California) a fost un pilot american, care într-o acțiune de spionaj aerian a fost doborât la Ekaterinburg (Ural) de artileria antiaeriană sovietică. La 10 februarie 1962 el a fost cedat de sovietici Statelor Unite ale Americii, în schimbul agentului sovietic Rudolf Ivanovici Abel. Schimbul a avut loc pe podul Glienicke, un pod peste Havel care lega Berlinul de Vest cu Potsdam (RDG).

 

19 august 1960 - URSS lansează Sputnik 5, cu căţeii Belka şi Strelka, 40 de şoareci, 2 şobolani şi o varietate de plante la bord. A doua zi, la întoarcerea pe Pământ, toate animalele erau sănătoase.

Strelka and Belka, soviet space dogs. ( Orbited the Earth and returned home on Sputnik 5 ) – foto: ro.pinterest.com

 

19 august 1961 - A murit N.I. Herescu, latinist, poet, prozator, eseist, traducator, fondator si director al Institutului Român de Studii Latine din Bucuresti (1937-1945), presedinte al Societatii Scriitorilor Români, director al Fundatiilor Culturale Regale Carol I din 1940; din anul 1944 s-a aflat în exil, în Portugalia, apoi în Franta.(n. 6 decembrie 1903).

 

19 august 1963 - A fost lansată în eter prima emisiune în limba română a postului de radio “Deutsche Welle ”.

 

19–30 august 1974 - S-a desfăşurat, la Bucureşti, Conferinţa Mondială a Populaţiei. Reuniunea de la Bucureşti a fost prima conferinţă mondială interguvernamentală la vârf în domeniul populaţiei. Aceasta a fost precedată de congresele mondiale privind populaţia, organizate la nivel de specialişti, la Roma şi Belgrad, în 1954 şi 1965, şi a pregătit terenul pentru conferinţele mondiale în materie, din deceniile următoare, organizate la Mexico City (1984) şi mai cu seamă la Cairo (1994).

Conferinţa a reprezentat punctul culminant al evenimentelor şi iniţiativelor care au marcat anul 1974 drept An Internaţional al Populaţiei.

Prin sublinierea interconexiunilor dintre populaţie şi dezvoltare, precum şi a importanţei justiţiei sociale şi a respectării demnităţii umane şi a drepturilor omului, Conferinţa de la Bucureşti a contribuit la pregătirea ciclului de conferinţe şi summit-uri globale din anii ’90, care au condus la conturarea unei noi paradigme a dezvoltării (axate pe conceptul dezvoltării durabile).

Planul de acţiune al Conferinţei de la Bucureşti, adoptat de 136 de state (cvasi-totalitatea membrilor ONU din acea perioadă), a promovat principii şi valori care vor fi consolidate, ulterior, de Conferinţa mondială de la Cairo şi alte conferinţe globale majore pe tema dezvoltării (locul central al individului în societate, importanţa egalităţii femeilor cu bărbaţii în familie şi societate, inclusiv în legătură cu dreptul la planificarea familială, libertatea de mişcare în plan internaţional, legătura dintre dinamica populaţiei şi schimbările de mediu, necesitatea gestionării raţionale a resurselor naturale).

Recomandările din Planul de Acţiune au definit activitatea internaţională în domeniul populaţiei pentru mai mult de un deceniu.
cititi mai mult pe www.senat.ro

 

19 august 1979 - A fost inventat CD-ul – Revolutia s-a produs intr-o periferie a orasului Hanovra din Germania

 

19 august 1983 - A murit Octav Onicescu, matematician, membru al Academiei Române, membru al Uniunii interbalcanice a matematicienilor; este, împreună cu Gh. Mihoc, creatorul şcolii matematice româneşti de teoria probabilităţilor şi statistică matematică; (n.20.08.1892, Botosani).

 

19 august 1983 - S-au încheiat lucrarile la prima magistrala a metroului bucurestean care strabate orasul pe axa est-vest, legând cartierele Titan, Balta Alba si Militari cu centrul Capitalei.

 

19 august 1989 - La picnicul Pan-European de lângă Sopron, cu ajutorul maghiar, peste 600 de cetățeni est germani fug în Occident. Acesta era sfârșitul RDG-ului.

 

19 august 1989 - Preşedintele polonez Wojciech Jaruzelski nominalizează în funcţia de prim-ministru pe Tadeusz Mazowiecki, activist al sindicatului Solidaritatea, primul premier ne-comunist în 42 de ani.

Mazowiecki în 1989 – foto: ro.wikipedia.org

Tadeusz Mazowiecki (n. 18 aprilie 1927, Płock – d. 28 octombrie 2013, Varșovia) a fost un scriitor, ziarist, filantrop și om politic de orientare creștin-democrată din Polonia, fost lider al mișcării Solidaritatea și primul premier necomunist din Europa Centrală și de Est de după al Doilea Război Mondial.

 

19 august 1990 - Leonard Bernstein dirijează ultimul său concert, sfârşind cu Simfonia nr. 7 de Ludwig van Beethoven.

Leonard Bernstein – foto: ro.wikipedia.org

Leonard Bernstein (n. 25 august 1918, Lawrence, Massachusetts – d. 14 octombrie 1990) a fost un pianist, dirijor și compozitor american, de naționalitate evreu. Familia sa a emigrat din localitatea Rovno, Ucraina. Leonard Bernstein este cunoscut și a rămas în memoria publicului mai ales pentru prodigioasa sa activitate dirijorală în lumea întreagă. A condus unele din marile orchestre ale lumii și și-a dedicat o bună parte din activitate Filarmonicii din New York. Ca promotor al muzicii, a realizat un remarcabil ciclu de emisiuni TV, de educație muzicală, transmis în multe țări ale lumii.

 

19 august 1991 - Puciul de la Moscova: Puciştii preiau controlul Televiziunii şi Radioului. Boris Elţîn, dă un decret prin care toate hotărârile Comitetul de stat pentru starea excepţională (C.S.S.E.), nu aveau valabilitate pe teritoriul R.S.F.S. Ruse.

Tancuri în Piața Roșie din Moscova (august 1991) - foto: ro.wikipedia.org

Tancuri în Piața Roșie din Moscova (august 1991) – foto: ro.wikipedia.org

Tentativa sovietică de lovitură de stat din 1991 (19 august 1991), cunoscută și ca Puciul din august, Puciul Vodka ori Lovitura de stat din august, a fost o încercare a unui grup de conservatori comuniști sovietici de a-l răsturna de la putere pe președintele Mihail Gorbaciov și de a prelua controlul asupra țării.

Liderii puciștilor erau comuniști radicali, care considerau că reformele lui Gorbaciov au mers prea departe și că noul tratat unional făcea ca puterea guvernului central să scadă prea mult, iar cea a guvernelor republicane să fie prea mare. Deși lovitura de stat a eșuat după numai trei zile de la declanșare, iar Gorbaciov s-a reîntors în fruntea statului, evenimentul a anulat orice posibilitate de păstrare a uniunii într-o formă mai puțin centralizată.

Yeltsin stands on a tank to defy the August Coup in 1991 - foto: en.wikipedia.org

Yeltsin stands on a tank to defy the August Coup in 1991 – foto: en.wikipedia.org

 

19 august 1994 - A încetat din viaţă chimistul american Linus Pauling, laureat al Premiului Nobel pentru chimie şi al Premiului Nobel pentru pace; (n. 28 februarie 1901).

 

19 august 1999 - A murit Mircea Sântimbreanu, scriitor (director al Editurii Albatros), publicist, scenarist şi producător român de film (“Lîngă groapa cu furnici”, “Recreaţia mare”); (n.07.01.1926).

 

19 august 1999 - În Belgrad, zeci de mii de sîrbi demonstreaza cerand demisia preşedintelui Republicii Federale Iugoslavia, Slobodan Miloşevici.

 

19 august 2004 - Lansarea la bursa a companiei multinationale Google.

Google-586x319

 

19 august 2005 - China şi Rusia au început primele exerciţii militare comune în aşa-numita „Misiune de Pace 2005”. Exerciţiile vor dura opt zile şi vor simula invadarea unei ţări imaginare, în zona Vladivostokului şi a regiunii chineze Shandong.

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

Evenimentele Zilei de 18 august în Istorie

Trupe romane in Dobrogea, 1916. Reproducere după o fotografie din revista franceză Le Miroir, nr. 163 (7 ianuarie 1917)

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

18 august este a 230-a zi a calendarului gregorian și a 231-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 18 august

(BOR) (BOR) Sfintii Mucenici Flor si Lavru

(BRU) Ss. Flor și Laur, martiri († secolul al IV-lea)

(BRC) Sf. Iuliana, martiră; Elena, Agapitus și Claudia

Ziua Nationala a Stiintei, in Thailanda

 

Astazi in istorie pentru 18 august

 

Evenimentele Zilei de 18 august în Istorie:

- 18 august 1916 – Bulgaria a atacat Dobrogea românească

 

18 august 1201 - A fost fondat oraşul Riga.

Riga in 1650 (Desen de Johann Christoph Brotze) – foto: ro.wikipedia.org

Riga (letonă Rīga) este capitala Letoniei, situatǎ pe malul Mǎrii Baltice, la gura de vǎrsare a râului Daugava, la 56°58′ N – 24°8′ E. Riga este cel mai mare oraș din Țǎrile Baltice, fiind un important centru cultural, educațional, financiar și politic din zonǎ. Centrul istoric al orașului Riga a fost inclus în anul 1997 de cǎtre UNESCO pe lista locurilor din patrimoniul cultural mondial, iar orașul este remarcat în mod special pentru arhitectura lui în stil Art Nouveau (Jugendstil), putându-se compara din acest punct de vedere numai cu Viena, Praga sau Barcelona.

 

18 august 1227 - A murit Ginghis Han, unul dintre cei mai mari cuceritori din toate timpurile.

Ginghis Han, lider mongol – foto: ro.wikipedia.org

Ginghis Han („Întemeietorul“) unul dintre cei mai mari cuceritori din toate timpurile: a cucerit o mare parte din Asia, punând temeliile Imperiului Mongol. A cucerit o mare parte din Asia si Europa, punând temeliile Imperiului Mongol,creind astfel unul dintre cele mai mari imperii pe care le-a cunoscut istoria omenirii.

În anul 1206 la 42 ani și după o campanie militară împotriva unor triburi din estul Mongoliei devine „mare conducător” (1206-1227) (hagan, „hanul hanilor”), sub numele de Ginghis, al unei populații vorbitoare de dialecte mongole și turcești. Ginghis a unit triburile mongole și a reușit să ocupe cu oștile sale teritorii vaste, spre est, până la Marea Chinei , și spre vest până la Marea Caspica, cuprinzand de doua ori dimensiunea Imperiului Roman si de patru ori Imperiul lui Alexandru cel Mare.

Pentru administrarea acestui uriaș imperiu , Ginghis han a emis decretele necesare sub formă de texte de lege. Oamenii de știință au descoperit că a omorât atât de mulți oameni, încât pământurile cultivate s-au transformat în păduri. După moartea sa, imperiul a fost împărțit între fii lui și extins în continuare, timp de două generații, după care marea formațiune statală mongola s-a dezmembrat.

Imperiul Mongol – foto: ro.wikipedia.org

 

18 august 1276 - A murit Papa Adrian al V-lea. Sub influenţa lui Charles d’Anjou , el a fost ales Papă la 12 iulie 1276, dar a murit la Viterbo pe 18 august 1276 . Pentru ca Adrian V nu a fost niciodată hirotonit episcop, el nu a devenit cu adevărat Episcop al Romei , dar în mod tradiţional este numărat în succesiunea papale. Adrian V a fost al treilea Papă din “Anul celor patru papi”- 1276.

 

18 august 1572 - La Paris a avut loc căsătoria dintre viitorul rege Henric al IV al Franţei şi Margareta de Valois, fiica lui Henric al II-lea, într-o tentativă de reconciliere a protestanților cu catolicii.

Henric al IV-lea al Franței – foto: ro.wikipedia.org

Henric de Bourbon (franceză Henri IV; denumit și Henric cel Mare (Henri le Grand) iar în regiunea lui de baștină, Gasconia, unde era iubit, era numit și “regele nostru Henric” (13 decembrie 1553 – 14 mai 1610), a fost rege al Navarei (1572-1610) și rege al Franței (1589-1610), primul rege din familia de Bourbon. Unul dintre meritele lui este dezvoltarea economică a Franței, după un război religios ce a dezbinat țara. Prin Edictul din Nantes asigură libertatea religiei protestante hughenote în Franța.

Margareta de Valois, cca. 1572, muzeul Condé – foto: ro.wikipedia.org

Margareta de Valois (n. 14 mai 1553 – d. 27 mai 1615, Paris), cunoscută și sub numele de Regina Margot, a fost mai întâi regină a Navarrei, apoi regină a Franței și ducesă de Valois.

 

18 august 1642 - A murit Guido Reni, unul dintre cei mai importanti pictori ai barocului italian ; (n.04.11.1575).

 

18 august 1657 - S-a stins din viaţă Mitropolitul Moldovei Varlaam (nume de botez Vasile Moţoc), autorul “Cazaniei” sau “Cărţii româneaşti de învăţătură” şi al primelor versuri în limba română.

Sfântul Ierarh Varlaam (Moțoc) al Moldovei (n. 1585 – d. 18 august 1657) a fost mitropolit al Moldovei între anii 1632-1653. Este considerat a fi unul dintre întemeietorii limbii române literare. A tradus și compus mai multe lucrări de spiritualitate. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe 30 august.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro



18 august 1750 - S-a născut Antonio Salieri, compozitor italian, rival al lui Mozart si îndrumator al lui Beethoven, Schubert si Liszt. Conflictul dintre Salieri si Mozart a stat la baza multor creatii artistice ,printre care si “Amadeus”, film în regia lui Milos Forman (d.07.05.1825).

Antonio Salieri - (n. 18 august 1750, Legnago, Italia - d. 7 mai 1825, Viena, Austria), compozitor și dirijor, maestru al Capelei Imperiale din Viena, rival al lui Mozart și îndrumător al lui Beethoven, Schubert și Liszt, unul dintre cei mai importanți muzicieni ai timpului său - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Antonio Salieri - foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Antonio Salieri – (n. 18 august 1750, Legnago, Italia – d. 7 mai 1825, Viena, Austria), compozitor și dirijor, maestru al Capelei Imperiale din Viena, rival al lui Mozart și îndrumător al lui Beethoven, Schubert și Liszt, unul dintre cei mai importanți muzicieni ai timpului său. Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt: Europa recunoscută, Danaidele, Falstaff. Se bănuiește și astăzi că ar fi fost implicat în moartea lui Mozart, deși marea majoritate a muzicicologilor specializați în epoca respectivă sunt de părere că suspiciunea este total nefondată.

 

18 august 1786 - Este fondat orasul Rejkiavik, capitala Islandei

 

18 august 1812 - Bătălia de la Smolensk. Cu mari pierderi, francezii au învins armata rusă a lui Kutuzov.

Bătălia de la Smolensk (16–18 August 1812) - Battle of Smolensk on 18 August, by Albrecht Adam. Swarms of French skirmishers assault the burning city - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Smolensk (16–18 August 1812) – Battle of Smolensk on 18 August, by Albrecht Adam. Swarms of French skirmishers assault the burning city – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Invazia a început pe 23 iunie 1812. Napoleon și-a trimis la Sankt Peterburg oferta finală de pace cu scurtă vreme înaintea declanșării atacului. Nu a primit niciun răspuns, așa că a fost dat ordinul de ocupare a Poloniei Rusești. Francezii au întâmpinat la început o rezistența slabă și au avansat rapid în teritoriul inamic.

Barclay, comandatul suprem rus, a refuzat să lupte, în ciuda cererilor lui Bagration. Bagration a încercat de câteva ori să oprească înaintare franceză cu linii de apărare puternice, dar de fiecare dată avansarea rapidă a francezilor nu i-a lăsat timp generalului rus să-și organizeze defensiva, și l-a obligat să se retragă de fiecare dată. În timpul retragerilor, rușii au folosit tactica pământului pârjolit, acțiunile lor din 1812 fiind un exemplu clasic folosit în manualele de tactică militară.

Campania din Rusia (1812) - Francezii în Moscova - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Campania din Rusia (1812) – Francezii în Moscova – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Presiunea politică exercitată asupra lui Barclay pentru a angaja în armata într-o mare bătălie hotărâtoare și pozițiile critice ale generalilor săi au dus la înlocuirea lui cu mult mai popularul Mihail Kutuzov. În ciuda retoricii sale războinice, Kutuzov a continuat să acționeze ca predecesorul său, dându-și seama că înfruntarea forțelor franceze într-o bătălie în câmp deschis ar fi dus la sacrificarea fără rost a numeroși soldați.

El a reușit până la urmă să stabilească o poziție defensivă puternică la Borodino, după o luptă indecisă în zona Smolenskului, 16 – 18 august. Bătălia de la Borodino de pe 7 septembrie a fost cea mai sângeroasă luptă a războaielor napoleoniene și una dintre cele mai sângeroase ale istorie mondiale. Rușii nu au reușit să aducă pe câmpul de luptă decât jumate dintre efectivele de care dispuneau și, pe 8 septembrie, au fost nevoiți să se retragă, lăsând liber drumul către Moscova. Kutuzov a ordonat evacuarea capitalei.

După acest moment, rușii au reușit să mobilizeze un mare număr de trupe de rezervă, cee ce a dus totalul trupelor ruse la aproximativ 904.000 de soldați, cu aproximativ 100.000 de oameni în imediata apropiere a Moscovei, rămășițele armatelor înfrânte la Borodino și unele întăriri
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

18 august 1830 - S-a născut Franz Joseph I, împărat al Austriei şi rege al Ungariei (d. 1916).

Franz Joseph I al Austriei, (n. 18 august 1830, Viena - d. 21 noiembrie 1916, Viena) a fost un împărat al Austriei din Casa de Habsburg, rege al Ungariei și Boemiei, rege al Croației, mare duce al Bucovinei, mare principe de Transilvania, marchiz de Moravia, mare voievod al Voievodatului Serbia etc. din 1848 până în 1916. Domnia sa de 68 de ani a fost a treia ca lungime dintre domniile din Europa, după cea a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a principelui Johann al II-lea al Liechtensteinului - (Impăratul Franz Joseph, cca. 1905) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Impăratul Franz Joseph, cca. 1905 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Franz Joseph al Austriei (în română Francisc Iosif I, în germană Franz Josef I, în maghiară Ferenc József I, în cehă František Josef I, în croată Franjo Josip I, în italiană Francesco Giuseppe I), (n. 18 august 1830, Viena – d. 21 noiembrie 1916, Viena) împărat al Austriei din Casa de Habsburg, rege al Ungariei și Boemiei, rege al Croației, mare duce al Bucovinei, mare principe de Transilvania, marchiz de Moravia, mare voievod al Voievodatului Serbia etc. din 1848 până în 1916. Domnia sa de 68 de ani a fost a treia ca lungime dintre domniile din Europa, după cea a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a principelui Johann al II-lea al Liechtensteinului.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

18 august 1835 - Friedrich Strohmeyer, chimist german, a descoperit cadmiul (n. 1776).

 

18 august 1844 - Se constituie in Muntenia „Roata de Pompieri” printr-un ofis semnat de principele Gheorghe Bibescu, la propunerea Departamentului Treburilor din Lăuntru. Serviciul nou-înfiintat avea o structură militară și era împărțit în șase grupe, cu un efectiv de 7 ofițeri, 23 subofițeri și 256 soldați. Ca dotare tehnică, noua unitate militară din Garnizoana Bucureștilor dispunea de 14 pompe de incendiu, un car de instrumente, 30 sacale, 48 cai, 40 căngi și 50 lopeți de lemn.

 

18 august 1850 - A murit Honoré de Balzac, scriitor francez, unul dintre cei mai prolifici prozatori; sub titlul generic “Comedia umana”, în aproape o suta de romane si nuvele, a descris cu o inegalabila forta creatoare tabloul societatii franceze din timpul Restauratiei; (n.20.05.1799) .

Honoré de Balzac (n. 20 mai 1799, Tours, Franța – d. 18 august 1850, Paris, Franța) romancier, critic literar, eseist, jurnalist și scriitor francez - foto - ro.wikipedia.org

Honoré de Balzac – foto – ro.wikipedia.org

 

18 august 1858 - A murit la Iasi, Barbu Lăutarul (Vasile Barbu), cântăreţ, cobzar şi violonist.Din marturii ale vremii se stie ca Franz Liszt, aflat la Iasi, în 1847, a ramas impresionat de maiestria artistica a lautarului român (n. 1780).

 

18 august 1868 - Astronomul francez Pierre Jules César Janssen descoperă heliul analizând cromosfera Soarelui în timpul unei eclipse solare totale în Guntur, India.

Portretul lui Jules Janssen de Jean-Jacques Henner – foto: ro.wikipedia.org

Pierre Jules César Janssen, uneori Jules Janssen (22 februarie 1824, Paris – 23 decembrie 1907, Meudon), a fost un astronom francez. Un accident survenit în tinerețe i-a creat dificultăți mari de mers, fapt ce l-a întârziat în completarea studiilor. A studiat matematica și fizica la Universitatea din Paris Premiul Jules-Janssen a fost instituit în onoarea astronomului francez, în 1897.

 

18 august 1877 - A apărut publicatia romaneasca “Albina Carpaţilor”.

Albina Carpaţilor, al cărei titlu intenţionat iniţial a fost Albina Daciei, cu subtitlul Foaie beletristică, ştiinţifică şi literară, a fost o revistă apărută în 1877 la Sibiu, avându-i ca redactori pe Ioan Alexandru Lapedatu, Iosif Popescu şi Visarion Roman care era editor şi redactor. În perioada 18 august 1877 - 1 octombrie 1878 a apărut săptămânal, apoi bisăptămânal (15 octombrie 1878 - 30 septembrie 1880) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Albina Carpaţilor (1877 – 1880) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Albina Carpaţilor, al cărei titlu intenţionat iniţial a fost Albina Daciei, cu subtitlul Foaie beletristică, ştiinţifică şi literară, a fost o revistă apărută în 1877 la Sibiu, avându-i ca redactori pe Ioan Alexandru Lapedatu, Iosif Popescu şi Visarion Roman care era editor şi redactor. În perioada 18 august 1877 – 1 octombrie 1878 a apărut săptămânal, apoi bisăptămânal (15 octombrie 1878 – 30 septembrie 1880).
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

18 august 1898 - Se constituie la Timişoara, Clubului Biciclist, al cărui statut a fost aprobat la 1.05.1899.

 

18 august 1904 - S-a născut Max Factor, renumit cosmetician de origine poloneza.

 

18 august 1906 - S-a născut Marcel Carne, regizor francez, reprezentant al realismului poetic; (d. 1996).

Marcel Carne (n. 18 august 1906 - d. 31 octombrie 1996) regizor francez, reprezentant al realismului poetic - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Marcel Carne – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Regizorul Marcel Carne s-a născut la 18 august 1906. A intrat în industria cinematografiei ca asistent al regizorului Jacques Feyder, iar în 1929 a realizat documentarul de scurtmetraj “Nogent, eldorado du dimanche“.

În 1936, Carne a regizat primul său film de lungmetraj, “Jenny”, moment din care şi-a început lunga colaborare cu scenaristul Jacques Prévert, potrivit imdb.com. De-a lungul timpului, cei doi au fost autorii unora dintre cele mai valoroase filme din istoria cinematografiei franceze, dând naştere unui stil care este cunoscut sub numele de realism poetic. Printre filmele lor de succes se numără “Le Quai des brumes” (1938) sau “Hôtel du Nord” (1938).
cititi mai mult pe: www.agerpres.ro; en.wikipedia.org

 

18 august 1916 - S-a născut prof. Neagu Djuvara, istoric, diplomat şi filolog român.

Neagu Bunea Djuvara, cunoscut ca Neagu Djuvara (n. 18/31 august 1916, Bucureşti, România – d. 25 ianuarie 2018, Bucureşti, România), a fost un diplomat, filosof, istoric, jurnalist şi romancier român - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Neagu Djuvara, – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Neagu Bunea Djuvara, cunoscut ca Neagu Djuvara (n. 18/31 august 1916, Bucureşti, România – d. 25 ianuarie 2018, Bucureşti, România), a fost un diplomat, filosof, istoric, jurnalist şi romancier român.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

18 august 1916 - Bulgaria a atacat Dobrogea românească. Declarația de război a fost făcută abia a doua zi.

Trupe romane in Dobrogea, 1916. Reproducere după o fotografie din revista franceză Le Miroir, nr. 163 (7 ianuarie 1917) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Trupe romane in Dobrogea, 1916. Reproducere după o fotografie din revista franceză Le Miroir, nr. 163 (7 ianuarie 1917) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În vara lui 1916 România intră în război de partea Antantei împotriva Germaniei, Austro-Ungariei, Bulgariei și Turciei (Puterile Centrale). Pentru Bulgaria, războiul trebuia să fie prilejul de a căpăta teritoriile care îi fuseseră atribuite la Tratatul din Yeșilköy/San-Stefano, și Dobrogea.

Ofensiva trupelor bulgare începe chiar înainte ca declarația de război să fie înaintată ministrului României la Sofia. De partea românilor, Dunărea și frontiera terestră erau apărate de Armata a III-a, având în față Armata a III-a bulgară, bine dotată grație armamentului austro-german și beneficiind de susținerea ofițerilor și trupelor specializate germane.

Elementul esențial care dădea forță acestei armate îl reprezenta comandamentul său german și însăși experiența șefului ei suprem, mareșalul Mackensen. În schimb, armata română se afla într-o poziție de inferioritate atât numerică, precum și tehnică, iar din punct de vedere organizatoric comandamentul se găsea la aproape 200 de kilometri de front, la cartierul-general al generalului Mihail Aslan la… București !

Diferite împărțiri ale Dobrogei între România și Bulgaria - foto: ro.wikipedia.org

Diferite împărțiri ale Dobrogei între România și Bulgaria – foto: ro.wikipedia.org

În anul 1916, după intrarea României în Primul Război Mondial, pe teritoriul Dobrogei au loc operațiuni militare importante. Astfel in august 1916, trupele conduse de generalul Mackensen recuceresc Turtucaia, luând prizonieri 28.000 de militari români. Ofensiva Puterilor Centrale a continuat.

La data de 26 august armata română a evacuat Silistra, iar la mijlocul lunii septembrie a reușit să oprească ofensiva inamicului pe aliniamentul Rasova – Cobadin – Topraisar. La lupte a participat, de partea română, o divizie de prizonieri sârbi și croați din armata austro-ungară, formată în Rusia.
cititi mai multe despre Dobrogea pe www.unitischimbam.ro

 

18 august 1920 - A fost ratificat al 19-lea amendament al Constituţiei SUA, care garantează dreptul la vot al femeilor.

WSPU leaders Annie Kenney (left) and Christabel Pankhurst – foto: ro.wikipedia.org

 

18 august 1929 - S-a născut cantaretul francez Hugues Aufray.

 

18 august 1930 - S-a născut profesorul universitar israelian originar din Romania, Liviu Librescu , care a murit în masacrul de la Virginia Tech (d. 2007).

 

18 august 1933 - S-a născut Roman Polanski, regizor francez de origine poloneza; (în 2003, filmul “Pianistul” a câstigat Oscarul pentru cel mai bun film si sapte premii Cesar; “Cutitul în apa”, “Balul vampirilor”, “Tess”).

 

18 august 1934 - Al Capone a fost transferat la închisoarea federală din Alcatraz, pentru a preveni contactul cu lumea exterioară.

Mug shot of Capone in Miami, Florida, 1930 – foto: en.wikipedia.org

Alphonse Gabriel „Al” Capone (italiană: Alfonso Capone, n. 17 ianuarie 1899 la Brooklyn, New York – d. 25 ianuarie 1947 la Palm Beach, Florida) a fost unul din cei mai faimoși gangsteri americani din anii 1920 – 1930.

Capone’s FBI criminal record in 1932, showing most of his criminal charges were discharged/dismissed – foto: en.wikipedia.org

Fiu al unei familii de imigranți italieni din zona Napoli, Al Capone a dominat lumea interlopă din Chicago, ajungând conducătorul unei mari rețele de crimă organizată („Chicago Outfit”), obținându-și veniturile din afaceri de jocuri de noroc ilegale, din rețele de bordeluri, iar în anii regimului Prohibiției în SUA, din trafic ilegal de băuturi alcoolice, la care se adăuga extorcarea de bani sub forma taxelor de protecție .

Până astăzi numele său se leagă de noțiunea de spălare a banilor, Al Capone camuflându-și sursele încasărilor sale, prin unele afaceri aparent banale ca spălătorii, vânzare de mobilă veche și antichități, etc., pe care le prezenta ca fiind ocupația sa oficială.

Cell 181 in Alcatraz where Capone was imprisoned – foto: en.wikipedia.org

Deși a reușit multă vreme să se sustragă justiției și să nu fie niciodată găsit vinovat pentru crimele violente comise de «sindicatul crimei » pe care l-a condus, cariera sa de gangster s-a încheiat de fapt în 1931 când guvernul federal a reușit să-l facă judecat și condamnat pentru evaziune fiscală. A petrecut în continuare mai mulți ani în închisori, între care vestita Alcatraz, unde a fost inchis în detenția sa cea mai lungă.

Capone’s death certificate – foto: en.wikipedia.org

Ultimii ani ai vieții i-a petrecut n Florida, bolnav de neurosifilis. A murit în urma unui accident vascular cerebral, la vârsta de 48 ani. Poreclit “Scarface” din cauza cicatricilor de pe față, urme ale unor confruntări violente, și “The Big Fellow” din cauza poziției lui de conducător de bandă, Al Capone a devenit un simbol al gangsterismului american și italo-american. Al Capone a fost căsătorit din 1918, de la vârsta de 19 ani, cu Mae Josephine, născută Coughlin, de origine irlandeză catolică, cu care a avut un fiu – Albert Francis „Sonny” Capone.

 

18 august 1936 - S-a născut Robert Redford, actor şi regizor american; (”Descult în parc”, “Jeremiah Johnson”), regizor (”Oameni obisnuiti” – premiat cu patru Premii Oscar), fondator al companiei producatoare de filme ”Woldwodal Enterprises” .

Robert Redford (Charles Robert Redford Jr.; n. 18 august 1936) actor, regizor, producător, model și filantrop american. Fondatorul Festivalului de Film Sundance, Redford a primit Premiul Oscar de două ori, în 1981 pentru regia filmului Ordinary People și pentru întreaga sa activitate în 2003 - foto - ineartamerica.com

Robert Redford – foto – ineartamerica.com

Robert Redford (Charles Robert Redford Jr.; n. 18 august 1936) actor, regizor, producător, model și filantrop american. Fondatorul Festivalului de Film Sundance, Redford a primit Premiul Oscar de două ori, în 1981 pentru regia filmului Ordinary People și pentru întreaga sa activitate în 2003.

 

18 august 1939 - În Germania, moașele și medicii obstetricieni sunt încurajați să raporteze nou-născuții cu handicap. Începe Programul de eutanasiere nazist.

 

18 august 1940 - Cea mai grea zi (germană härtesten Tag; engleză The Hardest Day) din Bătălia Angliei; ambele părți au cele mai mari pierderi.

A Dornier Do 17 of 9 Staffel (Squadron), Kampfgeschwader 76 (Bomber Wing 76). The bomber was shot down by Hawker Hurricane fighter aircraft of No. 111 Squadron RAF. It crash landed near to RAF Biggin Hill, 18 August 1940 – foto: en.wikipedia.org

Ambele părți au inregistrat cele mai mari pierderi. Bătălia Angliei (10 iulie – 31 octombrie 1940) este numele dat eforturilor Luftwaffe depuse pentru câștigarea superiorității aeriene asupra Royal Air Force (RAF), înaintea unei invazii terestre și aeriene asupra Marii Britanii (Operațiunea Leul de Mare), în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Bătălia Angliei a fost prima luptă purtată integral doar de forțele aeriene. A fost de asemenea cea mai mare și susținută campanie de bombardamente desfășurată până la acea dată și primul test adevărat al teoriilor bombardamentelor strategice dezvoltate după Primul Război Mondial. Eșecul Germaniei Naziste de a distruge forța aeriană a Angliei sau de înfrângere a stării de spirit a guvernului sau poporului britanic este considerată prima înfrângere majoră a celui de-al Treilea Reich.

 

18 august 1941 - Ca urmare a protestelor din Germania, Adolf Hitler ordonă încetarea uciderii sistematice a bolnavilor mintal și a handicapaților.

 

18 august 1944 - A murit Alexandru Șerbănescu, as al aviației de vânătoare române (n. 1912)

Alexandru Șerbănescu, as al aviației de vânătoare române – foto: ro.wikipedia.org

Căpitanul aviator Alexandru Șerbănescu, cunoscut ca „Alecu”, (n. 17 mai 1912, Colonești, jud. Olt, d. 18 august 1944, jud. Buzău) as al aviației de vânătoare române în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Format inițial ca vânător de munte, este atras de aviație, devenind întâi observator aerian, iar în 1941 pilot, zburând inițial pe avionul IAR 80, iar ulterior pe Bf 109G. A participat la campaniile de la Stalingrad, Dniepropetrovsk și Mariupol, unde a luptat alături de aviația germană împotriva aviației URSS; a participat la apărarea regiunii petrolifere Ploiești, împotriva aviației de bombardament americane. A fost comandantul Grupului 9 Vânătoare.

Cpt. Şerbănescu la terminarea campaniei de la Stalingrad. Având 6 victorii, era considerat as – foto: ro.wikipedia.org

A căzut eroic în lupta împotriva Aliaților, copleșit de escorta de Mustanguri ale operațiunii de bombardament american asupra Ploieștiului din 18 august 1944. În momentul căderii era asul cu cel mai mare număr de victorii aeriene (47) din Forțele Aeriene Regale ale României. A fost înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul militar Ghencea în data de 22 august 1944. A fost citat de două ori pe ordin de zi și decorat cu numeroase ordine și medalii. Numele eroului căpitan aviator Alexandru Șerbănescu îl poartă acum Baza 95 Aeriană Bacău.

Aşii români decoraţi în 30 august cu Ordinul Mihai Viteazul: Cantacuzino, Dicezare, Greceanu, Şerbănescu şi Milu – foto: ro.wikipedia.org

 

18 august 1949 - S-a adoptat In Romania, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 903 privind declararea zilei de 23 august ca sărbătoare națională. Hotărârea va fi abrogată în 1990, când se va proclama ziua de 1 decembrie drept sărbătoare națională.

 

18 august 1949 - A fost înfiinţată agenţia de presă dpa (Deutsche Presse-Agentur Gmbh), una dintre principalele agenţii internaţionale de presă.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

18 august 1952 - S-a nascut actorul american Patrick Swayze.(“Ghost”, “Dirty Dancing”). A decedat in ziua de 14 septembrie 2009.

 

18 august 1941 - Ca urmare a protestelor din Germania, Adolf Hitler ordonă încetarea uciderii sistematice a bolnavilor mintal şi a handicapaţilor.

 

18 august 1960 - A început comercializarea pastilelor contraceptive in America.

 

18 august 1969 - S-a încheiat festivalul de la Woodstock, un festival de muzică de patru zile la care au participat artiști de referință în muzica rock a anilor 1960. Se estimeaza ca aproximativ 400.000 tineri au fost prezenti la ceea ce a devenit cel mai mare concert rock al deceniului.

Part of the crowd on the first day of the Woodstock Festival – foto: ro.wikipedia.org

 

18 august 1977 - S-a născut Murat Iusuf, muftiul Cultului Musulman din România ; (n. Medgidia, Constanta).

 

18 august 1988 -  Într-un discurs de campanie, candidatul american la președinție, George H. W. Bush, face celebra promisiune, “Read my lips: no new taxes“.

18 auigust 1988: Într-un discurs de campanie, candidatul american la președinție, George H. W. Bush, face celebra promisiune, “Read my lips: no new taxes” – foto: ro.wikipedia.org

 

18 august 1991 - Inceputul Puciului de la Moscova. Liderii GKCP il aresteaza pe Gorbaciov. Pe 18 august 1991, vechea gardă comunistă, reprezentată de Dimitri T. Iazov, ministrul Apărării și comandant al Forțelor Armate Sovietice, Boris K. Pugo, ministrul de Interne, Vladimir A. Kriuskov, șeful KGB-ului și premierul Valentin S. Pavlov, împreună cu trei divizii armate, au ocupat Moscova.

Se zvonea atunci că armata va demola Casa Albă, clădirea guvernamentală și va termina definitiv cu perestroika. În timp ce Gorbaciov era reținut în Crimeea, Elțin se cățăra pe un tanc T-72 și vorbea mulțimii nelinistite, câștigând simpatia moscoviților.

Autorii loviturii de stat care l-au reținut pe Mihail Gorbaciov în reședința de la Foros Crimeea, l-au declarat „incapabil să-și asume funcțiunile din motive de sănătate” si l-au numit în fruntea statului pe vicepreședintele URSS, Ghenadi Ianaev, organizand in pripa un „Comitet de stat pentru starea de urgență”. Presedintele Federației Ruse, Boris Elțin, a făcut apel la rezistență și a cerut armatei să se alature populației pentru a face să eșueze „lovitura de stat reacționară”.

 

18 august 1998 - A murit Iosif Sava, muzicolog, realizator de emisiuni radio şi de televiziune (nascut Iosif Segal) , creatorul “Seratelor muzicale” la TVR. Intre scrierile sale remarcam : “Seismograf muzical”, “Majestatea sa muzica”, “Muzica si zgomotul lumii”) ;(n. 15.02.1933, Iasi).

 

18 august 1998 - A decedat Otto Wichterle, inventatorul ceh al lentilelor de contact, fost preşedinte al Academiei de Ştiinţă cehoslovace şi preşedinte onorific al Academiei Cehe (n.27.10.1913).

 

18 august 2008 - Tenismanul spaniol Rafael Nadal a devenit Numărul 1 ATP , după ce a câştigat turneul de tenis de la Jocurile Olimpice Beijing 2008. În finala turneului olimpic Nadal l-a învins pe chilianul Fernando Gonzalez cu scorul de 6-2, 7-6(4), 6-1

Rafael „Rafa” Nadal Parera (n. 3 iunie 1986) este un jucător spaniol de tenis, fost numărul 1 mondial, în prezent ocupă locul cincilea. Nadal este considerat unul dintre cei mai mari tenismeni din istorie și în opinia multor experți cel mai mare jucător de tenis pe zgură din toate timpurile. Multiplele sale succese pe zgură i-au adus numele de „Regele zgurii

 

18 august 2008 - Președintele Pakistanului, Pervez Musharraf, demisionează din cauza amenințării de punere sub acuzare.

Musharraf în 2004 – foto: ro.wikipedia.org

Pervez Musharraf (n. 11 august 1943) este un politician pakistanez, general retras din activitate, care a servit în calitate de Președinte al Pakistanului între 2001 și 2008.

18 august 2019 – Un bărbat internat la Spitalul Săpoca a omorât patru pacienţi şi a rănit alţi 9 cu un stativ de perfuzie. Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, a omorât, în noaptea de sâmbătă spre duminică, patru pacienţi şi a rănit alţi nouă cu un stativ de perfuzie.

Potrivit comisarul – şef Laurenţiu Pantazi, şeful IPJ Buzău, unul dintre pacienţi a intrat cu un stativ de perfuzii în două dintre saloane şi a atacat pacienţii. Din primele informaţii, ar fi vorba de patru morţi şi nouă răniţi grav, câteva victime având traumatisme cranio-cerebrale.

Agresorul are 38 de ani şi este din comuna Săgeata, judeţul Buzău, fiind fără ocupaţie. El a fost internat voluntar cu sevraj etilic în cursul zilei de joi. După producerea atacului, a încercat să fugă şi a fost imobilizat de un poliţist, aflat în unitatea medicală pentru internarea unui alt pacient.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

18 august 2020 - La Ordinea Zilei

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

Evenimentele Zilei de 17 august în Istorie

Spărgatorul de gheață sovietic “Arktica”

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluat de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

17 august este a 229-a zi a calendarului gregorian și a 230-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 17 august

(BOR) Sf. Gheorghe Pelerinul; Sf. Mc. Miron preotul, Straton şi Ciprian

(BRU) Sf. Miron, martir († secolul al III-lea)

(BRC) Sf. Iacint, preot

Gabon – Independența față de Franța (1960)

Indonezia – Proclamarea independenței Indoneziei față de Olanda (1945)

 

Astăzi în istorie pentru 17 august

 

Evenimentele Zilei de 17 august în Istorie:

- 17 august 986 – Bătălia de la Porțile lui Traian;

- 17 august 1914 – Bătălia de la Stallupönen

- 17 august 1970 – A fost lansată “Venera 7“;

- 17 august 1977 – Spărgatorul de gheață sovietic “Arktica” a atins Polul Nord

 

17 august 309/310 - A murit Papa Eusebiu.

Papa Eusebiu a fost al 31-lea papă al Bisericii catolice, care îl şi venerează ca sfânt. A guvernat biserica doar câteva luni: de la 18 aprilie până la 17 august al anului 309 sau 310 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Papa Eusebiu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Papa Eusebiu a fost al 31-lea papă al Bisericii catolice, care îl și venerează ca sfânt. A guvernat biserica doar câteva luni: de la 18 aprilie până la 17 august al anului 309 sau 310. Detaliile pontificatului său pot fi doar deduse din epitaful de opt versuri ( hexametri compus de Papa Damas I pentru mormântul său.

DAMASO VESCOVO FECE – Heraclie nu voia ca Lapși să facă pocăință de păcatele lor. Eusebiu însă îi învăța pe acei nenorociți să plângă păcatele lor. Odată cu intensificarea dezbaterilor și credincioșii s-au împărțit în două tabere. Răzvrătiri, crime, războaie, dezbinări, certuri. Pe neașteptate amândouă taberele au fost expulzate de crudul tiran (Maxențiu), în ciuda faptului că papa păstrase – pe cât i-a fost în putință – legăturile păcii. Bucuros a îndurat exilul din dragoste pentru Domnul, și pe rocile Siciliei a lăsat lumea și viața. AD EUSEBIO VESCOVO E MARTIRE.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

17 august 986 – Bătălia de la Porțile lui Traian – Bulgarii au învins forțele bizantine în bătălia de la Porțile lui Traian, în Munții Balcani, împăratul Vasile al II-lea scăpând cu viață cu dificultate.

Bătălia de la Porțile lui Traian (17 august 986) - planul bătăliei - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Porțile lui Traian (17 august 986) – planul bătăliei – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Porțile lui Traian a fost o înfruntare între oștile bizantine, pe de o parte, și cele bulgare, pe de altă parte, în anul 986. Incidentul s-a produs în regiunea Sofia în trecătoarea omonimă (Poarta lui Traian). A fost cea mai dură înfrângere suferită de bizantini sub domnia lui Vasile al II-lea. După insuccesul de la Sofia, oștile bizantine s-au retras în Tracia unde, în munții Sredna Gora, au fost înconjurate de oastea bulgară sub ocârmuirea lui Samuil al Bulgariei. Oastea bizantină a fost anihilată iar Vasile al II-lea a reușit să scape cu greutate.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

17 august 1424 - S-a desfasurat Bătălia de la Verneuil, o importantă bătălie a razboiului de 100 de ani, între forțele anglo-burgunde pe de-o parte și cele franco-scotiene pe de altă parte. Bătălia este considerată una dintre cele mai violente și sângeroase de-a lungul războiului si s-a incheiat cu victoria englezilor, care au pierdut in lupta 1.600 de ostași. Franco-scoțienii au pierdut 6.000 ostași, dintre care majoritatea au fost scoțieni. Aproximativ 200 au fost luați prizonieri.

 

17 august 1498 - Cesare Borgia, fiul papei Alexandru al VI-lea și al amantei sale, Vannozza dei Cattanei, a devenit prima persoană din istorie care a demisionat din funcția de cardinal. În aceeași zi regele Franței Ludovic al XII-lea l-a numit pe Cesare, Duce de Valentinois. A fost fratele Lucreziei Borgia si al lui Giovanni Borgia Gioffre Borgia.

 

17 august 1601 - S-a născut matematicianul Pierre de Fermat, avocat, funcționar public și matematician francez, cunoscut pentru contribuțiile sale importante la diferite domenii matematice, precursor al calculului diferențial, geometriei analitice și calculului probabilităților.(d. 12 ianuarie 1665). A elaborat un principiu fundamental în optica geometrică: principiul Fermat.

Alaturi de René Descartes, a fost unul dintre primii care a aplicat algebra în geometrie ; (d.12.01.1665). Este recunoscut si pentru descoperirea unei metode originale in găsirea celei mai mari şi celei mai mici ordonate pentru linii curbe, care este analoaga cu calculul diferenţial, precum şi pentru cercetările sale în teoria numerelor.

 

17 august 1629 - S-a născut Jan Sobieski, rege al Poloniei sub numele de Ioan al III-lea (1674-1696); Este comandantul de osti care a salvat Viena asediata de turci. A condus campanii militare şi în Moldova, în timpul domniei lui Constantin Cantemir (d. 17 iunie 1696).

Ioan al III-lea Sobieski - foto: ro.wikipedia.org

Ioan al III-lea Sobieski (poloneză Jan III Sobieski) (17 august 1629 – 17 iunie 1696) a fost rege al federației polono-lituaniene din anul 1674 până la moartea sa. El a fost fiul lui Jakub Denilovicz Sobieski din Cracovia și strănepotul hatmanului Stanislav Sobieski. A fost educat în spiritul tradițional al cavalerilor, studiind la Academia din Cracovia. Între anii 1646 și 1648 face o călătorie împreună cu fratele său prin Europa. Tânărul Sobieski a fost impresionat de cele văzute în Franța, interesându-se de arta militară, de politică și literatură.

 

17 august 1771 - Savantul englez J.Prestley descopera ca plantele elimina oxigen.

 

17 august 1786 - A murit Friederic al II-lea, rege al Prusiei (1740 – 1786), din dinastia Hohenzollern, supranumit Frederic cel Mare; (n.24 ianuarie 1712). A participat la războiul de succesiune la tronul Austriei (1740-1748), la Războiul de 7 ani (1756-1763) şi la cel de succesiune la tronul Bavariei (1778-1779). A anexat Silezia şi a consolidat poziţia internaţională a Prusiei. A participat la prima împărţire a Poloniei (1772).

Frederick al II-lea la vârsta de 68 de ani, de Anton Graff – foto: ro.wikipedia.org

După moartea sa, a urmat la tron nepotul sau, Frederic Wilhelm al II-lea, care a domnit din 1786 până la moartea sa.

Frederic Wilhelm al II-lea, portret de Anton Graff, c.1792 – foto: ro.wikipedia.org

Frederic Wilhelm al II-lea (germană Friedrich Wilhelm II; 25 septembrie 1744 –16 noiembrie 1797) a fost al patrulea rege al Prusiei și a domnit din 1786 până la moartea sa.

 

17 august 1799 - S-a născut Barbu Știrbei, domn al Țării Românești în perioadele iunie 1849 – 29 octombrie 1853 și 5 octombrie 1854 – 25 iunie 1856.

Barbu Dimitrie Știrbei (n. august 1799, Craiova - d. 12 aprilie 1869, Nisa) a fost domn al Țării Românești în perioadele iunie 1849 - 29 octombrie 1853 și 5 octombrie 1854 - 25 iunie 1856 (portret de Ion Negulici) -  foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Barbu Știrbei (portret de Ion Negulici) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Barbu Dimitrie Știrbei (n. 17 august 1799, Craiova – d. 12 aprilie 1869, Nisa) a fost domn al Țării Românești în perioadele iunie 1849 – 29 octombrie 1853 și 5 octombrie 1854 – 25 iunie 1856. În timpul studiilor la Paris, în 1819, a fost inițiat într-o lojă masonică.

Pe tron s-a dovedit a fi un conducător prudent, activ și bun organizator. Greutățile pe care le-a avut de înfruntat, erau: întreținerea armatei de ocupație ruso-turce (sarcină rămasă și după Convenția de la Balta Liman din 1849) și să facă față puterii prea mari avute de comisarii extraordinari.

Abia în 1851, după ce țara se înglodase în datorii grele, a putut să obțină retragerea ocupanților. Știrbei, prin economii și controlul sever al cheltuielilor, a reușit să scadă două treimi din datoriile țării și a găsit timp și mijloacele necesare chiar și pentru activități constructive. A ridicat teatrul din București, a redeschis școlile închise pe timpul Revoluției de la 1848, a mai îmbunătățit dispozițiile Regulamentului Organic cu privire la țărani.

Barbu Știrbei a bătut monede fără învoirea Turciei, dar a fost silit de sultan să le retragă din circulație.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

17 august 1807 - Clermont, primul vapor comercial cu aburi conceput de Robert Fulton, a efectuat prima sa cursă de la New York la Albany, pe fluviul Hudson.

Gravură postumă înfățișându-l pe Robert Fulton (1873) – foto: ro.wikipedia.org

Robert Fulton (n. 14 noiembrie 1765, Little Britain, astăzi Fulton, Pennsylvania – d. 24 februarie 1815, New York) a fost un inginer și inventator american, creditat incorect pentru mult timp ca fiind constructorul primei nave acționate de forța aburilor, Clermont (1807), cu care a întreprins o călătorie de la New York la Albany pe râul / fluviul Hudson. În schimb, în mod corect, Fulton poate fi creditat a fi fost autorul planurilor și constructorul efectiv ale primelor nave cu aburi complet operaționale, precum și a primului submarin funcțional, comandat de Napoleon Bonaparte, denumit Nautilius, care a fost testat în 1800.

A drawing of Fulton’s invention “Nautilus” – foto: en.wikipedia.org

Deși lista inginerilor, constructorilor și întreprinzătorilor care au încercat să realizeze vase care să fie acționate mecanic este lungă, începând cu însuși realizatorul motorului cu aburi cu regulator centrifugal, James Watt, importanța lui Robert Fulton în istoria ingineriei și a navigației constă în realizarea primelor nave acționate mecanic, care erau complet funcționale, operaționale și fiabile. El a adus un aport important împreună cu John Ericsson, Francis Pettit Smith, David Bushnell și Josef Ressel la perfecționarea tehnicii navigației.

 

17 august 1844 - S-a născut Menelik al II-lea ( Sahle Maryam) împărat (negus ) al statului semiindependent Shewa (1865-1889), și împărat al Etiopiei (1889-1913). A fost capturat și închis pentru zece ani, după ce tatăl său, regele Haile Melekot din Shewa, a fost detronat de Teodor al II-lea. In 1865 a evadat din prizonierat, întorcându-se în Shewa pentru a-și recupera titlul de negus (rege).

După moartea împăratului Yohannes al IV-lea a urcat pe tronul etiopian, luându-și numele de la Menelik fiul legendar al lui Solomon si al reginei din Saba. În Razboiul Italo-Abisinian (1895-1896), când Italia a încercat să transforme Etiopia în protectorat, Menelik a repurtat o victorie strălucită în Batalia de la Aduwa (1 martie 1896) și a câștigat independența statului.

Ulterior, a extins imperiul etiopian si a inițiat o serie de reforme administrative și programe educaționale moderne, a construit infrastructura țării și fondat noua capitală a Imperiului, Addis Abeba. A decedat la 12 decembrie 1913.

 

17 august 1850 - A murit Jose de San Martin, general si om politic argentinian, erou al Independenţei Americii Latine;(n.25.02.1778).

 

17 august 1859 - Prima poșta aeriană (pe balon) pleaca din Indiana, SUA.

 

17 august 1868 - S-a născut Ion Păun-Pincio, scriitor, membru de onoare post-mortem al Academiei Române; (d. 30 decembrie 1894).

 

17 august 1870 - Frederick Russell a realizat primul vaccin cu rezultate împotriva febrei tifoide.

 

17 august 1872 - S-a născut Traian Vuia, pionier al aviaţiei române, membru al Academiei Române. La Paris, a realizat cu eforturi proprii un ”aeroplan automobil” cu care a reuşit să zboare, la 18 martie 1906, pe câmpul de la Montesson.

Traian Vuia (n. 17 august 1872, Traian Vuia, Traian Vuia, Timiş, Austro-Ungaria – d. 3 septembrie 1950, Bucureşti, Republica Populară Română) a fost un inventator român, pionier al aviaţiei mondiale. Pe data de 18 martie 1906 el a realizat unul din primele zboruri autopropulsate (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât aerul - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Traian Vuia – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Traian Vuia (n. 17 august 1872, Bujoru, comitatul Caraș-Severin, Austro-Ungaria – d. 3 septembrie 1950, București, România) a fost un inventator român, pionier al aviației mondiale. Pe data de 18 martie 1906 el a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât aerul.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

17 august 1886 - A murit Aleksandr Butlerov, chimist rus (n. 1828)

Aleksandr Mihailovici Butlerov (n. 15 septembrie 1828 – d. 17 august 1886) a fost un chimist rus, membru al Academiei de Ştiinţe din Sankt Petersburg, fondator al teoriei structurii chimice, care stă la baza chimiei organice moderne - foto: en.wikipedia.org

Aleksandr Butlerov – foto: en.wikipedia.org

Aleksandr Mihailovici Butlerov (n. 15 septembrie 1828 – d. 17 august 1886) a fost un chimist rus, membru al Academiei de Ştiinţe din Sankt Petersburg, fondator al teoriei structurii chimice, care stă la baza chimiei organice moderne. Pe baza acestei teorii, a explicat numeroase fenomene din chimia organică, a prevăzut anumiţi izomeri pe care i-a sintetizat, dovedind astfel că teoria structurii este un instrument foarte util în cercetare şi în studiul experimental.

A sintetizat iodura de metilen; a descoperit trioximetilena (polimer al formaldehidei), din care a obţinut, prin acţiunea amoniacului, urotropina. Butlerov a pus bazele teoretice ale polimerizării olefinelor şi teoriei tautomeriei. A creat cea mai puternică şcoală de chimişti ruşi în chimia organică.

 

17 august 1893 - S-a născut actriţa americana Mae West (d. 22 noiembrie 1980). A fost considerata cea mai inteligenta si spirituala “zeita a sexului din industria divertismentului american” din prima jumatate a secolului XX („Lady Lou”, „Nu sunt un înger”) (n. New York; (d.22.11.1980, Los Angeles).

 

17 august 1894 - S-a născut chimistul Radu Cernătescu, membru al Academiei Române; (d. 17 ianuarie 1958).

 

17 august 1896 - În Londra, Bridget Driscoll a fost prima victimă care a decedat ca urmare a unui accident de circulație, în care a fost implicat un automobil.

Bridget Driscoll (circled) – foto: en.wikipedia.org

 

17 august 1898 - A încetat din viaţă compozitorul Karl Zeller, autorul operetei “Vânzătorul de păsări”; (n. 19 iunie 1842).

 

17 august 1905 - S-a născut cântăreaţa Ada Falcon, supranumită “împărăteasa tangoului” pentru interpretările unice ale celebrelor tangouri argentiniene (d. 4 ianuarie 2002). A cunoscut consacrarea în 1923, când a devenit cea de-a treia cântareata de tango din Argentina, alaturi de Azucena Maizani si Rosita Quiroga; (d.04.01.2002).

 

17 august 1911 - S-a născut Mihail Botvinnik, mare maestru internaţional la şah rus, campion mondial; (1948-1957, 1958-60 şi 1961-63).

 

17 august 1914 - Generalul german Hermann von François a condus un contraatac reușit împotriva armatei rusești în Bătălia de la Stallupönen.

Frontul de Est, 17–23 august 1914 – foto: ro.wikipedia.org

Bătălia de la Stallupönen, dată între armatele rusă și germană la 17 august 1914, a fost prima bătălie de pe Frontului de Est din Primul Război Mondial. S-a soldat cu o victorie germană minoră, dar a avut efecte minime asupra rușilor.

La 17 august, Rennenkampf a început invazia Prusiei Orientale, ducând Armata I direct către vest spre liniile germane. Deși nu a întâmpinat rezistență, Rennenkampf și-a stopat înaintarea pe o linie dreaptă aflată la circa 8 km de graniță. Fără vreun ordin de la superiori, François a hotărât să-și ducă forțele la Stallupönen unde se odihnea o divizie rusească. A izbucnit un atac frontal furibund asupra diviziei rusești, care s-a retras spre est, pierzând 5.000 de morți și răniți și 3.000 de prizonieri, aproape întreg regimentul 105 rusesc.

Când a aflat că François i-a atacat pe ruși, Prittwitz a trimis un adjutant să-i ordone lui François să înceteze atacul și să se retragă. François i-a răspuns sfidător adjutantului: „Raportează generalului Prittwitz că generalul von François se va retrage după ce îi va fi învins pe ruși.”
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

17 august 1916 - A avut loc Tratatul de alianță și Convenția militară dintre România și Antanta (București – 4/17 august 1916)

Tratatul de alianță cu Antanta ((București - 4/17 august 1916)) Parte din Participării României la Primul Război Mondial - Pagina 3 a Tratatului politic dintre România şi Antanta din 1916 (Fila cu semnături) Deţinător - Arhivele Naţionale ale României - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tratatul de alianță cu Antanta ((București – 4/17 august 1916)) Parte din Participării României la Primul Război Mondial – Pagina 3 a Tratatului politic dintre România şi Antanta din 1916 (Fila cu semnături) Deţinător – Arhivele Naţionale ale României – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tratatul de alianță a României cu Antanta a fost un acord internațional, secret încheiat între guvernul român și guvernele Antantei având ca obiect principal intrarea României în război, de partea acestei alianțe, pe timpul Primului Război Mondial. Acordul a fost semnat la 4/17 august 1916 la București, în locuința lui Vintilă Brătianu. de către Ion I.C. Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri al României și reprezentanții diplomatici ai puterilor Antantei la București.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro



17 august 1916 - A încetat din viaţă Umberto Boccioni, sculptor şi pictor încadrat curentului futurist; (n. 19 octombrie 1882).

 

17 august 1925 - A încetat din viaţă Ioan Slavici, scriitor român (n. 1848)

Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848, Şiria, comitatul Arad - d. 17 august 1925, Crucea de Jos, Judeţul Putna) a fost un scriitor, jurnalist şi pedagog român, membru corespondent (din 1882) al Academiei Române - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ioan Slavici – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848, Șiria, comitatul Arad – d. 17 august 1925, Crucea de Jos, Județul Putna) a fost un scriitor, jurnalist și pedagog român, membru corespondent (din 1882) al Academiei Române.

Opera literară a lui Ioan Slavici este influențată de viața satului ardelean. Scriitorul a fost considerat de criticul George Călinescu un „instrument de observație excelent” al mediului rural, oferind în nuvelele sale poporale și în studiile sale o frescă a moravurilor, a comportamentului oamenilor în funcție de stratificarea lor socială, în cele mai mici detalii ale ținutei, îmbrăcăminții, vorbirii și gesturilor.

L-a cunoscut pe Mihai Eminescu la Viena, iar la îndemnul acestuia a debutat cu comedia Fata de birău în anul 1871. Printre cele mai importante scrieri literare ale lui Ioan Slavici se numără romanul Mara, nuvelele Moara cu noroc și Pădureanca, iar memoriile sale publicate în volumul Amintiri, apărut în anul 1924, au o importanță deosebită pentru istoria literaturii române.

Redactor la Timpul în București și, mai apoi, fondator al Tribunei din Sibiu, Slavici a fost un jurnalist renumit. În urma articolelor sale a fost închis de cinci ori, atât în Austro-Ungaria, ca presupus naționalist român, cât și în România, ca presupus spion austro-ungar. Această experiență a fost reflectată de Slavici în lucrarea memorialistică intitulată Închisorile mele, publicată în 1920. Istoricul Lucian Boia a constatat cu referire la Slavici că „dacă la scriitori precum Rebreanu sau Sadoveanu se constată un ușor deficit de caracter, necazurile lui Slavici se trag, s-ar putea spune, dintr-un surplus de caracter.”
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org

 

17 august 1926 - S-a născut Jiang Zemin, politician chinez, secretar general al Partidului Comunist Chinez, din 1989 până în 2002 și presedinte al Republicii Populare Chineze din 1993 până în 2003.

 

17 august 1930 - S-a născut artistul plastic Marcel Chirnoagă, realizatorul ciclului de gravuri “Apocalipsa”; (d. 2008)

Marcel Chirnoagă (n. 17 august 1930, Bușteni, România – d. 23 aprilie 2008) a fost un artist plastic român complet, absolvent al Facultății de matematică și fizică din București, 1952, urmând simultan și studii liberale de artă, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1953 - foto preluat de pe www.agerpres.ro

Marcel Chirnoagă – foto preluat de pe www.agerpres.ro

Marcel Chirnoagă (n. 17 august 1930, Bușteni, România – d. 23 aprilie 2008) a fost un artist plastic român complet, absolvent al Facultății de matematică și fizică din București, 1952, urmând simultan și studii liberale de artă, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1953.

Marcel Chirnoagă (n. 17 august 1930, Buşteni, judeţul Prahova - d. 23 aprilie 2008) a fost un artist plastic român complet, absolvent al Facultăţii de matematică şi fizică din Bucureşti, 1952, urmând simultan şi studii liberale de artă, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1953 - in imagine, Marcel Chirnoagă, "Autoportret" - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Marcel Chirnoagă, “Autoportret” – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Artistul Marcel Chirnoagă a realizat, de-a lungul vieții sale, peste 3.000 de lucrări, excelând în desene, gravuri, picturi și sculpturi, fiind în același timp și autorul celei mai importante opere românești de la sfârșitul secolului al 20-lea, ciclul de gravuri „Apocalipsa”.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro

 

17 august 1942 - Forțele aeriene ale Statelor Unite ale Americii, USAAF, zboară primul raid aerian în timpul celui de-al doilea Război Mondial în Europa.

 

17 august 1943 - Forțele aeriene americane au pierdut 60 de bombardiere în misiunea Schweinfurt–Regensburg.

 

17 august 1943 - S-a născut Robert De Niro, actor american. Este considerat ca unul dintre cei mai mari si mai influenţi actori din toate timpurile. A primit Premiul Oscar în 1974 si în 1980 (din filmografie: “Nasul”, “S-a întâmplat cândva în America”).

 

17 august 1945 - Reprezentantul politic al SUA la Bucuresti, Roy Melbourne, remite o nota diplomatica regelui Mihai, în care arata ca guvernul sau considera în continuare guvernul Petru Groza ca “nereprezentativ” si ca nu poate relua raporturile diplomatice cu România. O nota cu continut asemanator va fi primita, din partea Marii Britanii, la 19.08.1945. În aceste condiţii, la 21 august, Regele Mihai cere guvernului Petru Groza sa demisioneze, iar în fata refuzului acestuia, sunt întrerupte relaţiile oficiale cu guvernul, până la 6.01.1946 – “greva regala”.

 

17 august 1945 - Proclamarea independenței Indoneziei. Sărbătoare națională. Proclamația a fost scurtă, concisă, după cum urmează:

PROCLAMATIE
NOI, POPORUL INDONEZIEI, PROCLAMĂM INDEPENDENȚA INDONEZIEI. TOATE PROBLEMELE LEGATE DE TRANSFERUL PUTERII ETC., VOR FI REZOLVATE EFICIENT, ÎN CEL MAI SCURT TIMP POSIBIL.
JAKARTA, 17 AUGUST 1945 ÎN NUMELE POPORULUI INDONEZIAN

semnează
SOEKARNO – HATTA

Proclamația, care a fost facută la Jalan Pegangsaan Timur 58, Jakarta, a fost ascultată de mii de indonezieni din toată țara, deoarece textul era transmis în secret de personalul indonezian de la radio folosind echipamentul de transmisie al stației radio controlataă de japonezi, JAKARTA Hoso Kyoku. În străinatate a fost transmisă o traducere în limba engleză a proclamației

De atunci, în fiecare an se sărbătorește această zi , cu mare fast în insula Java și în celelalte insule, astfel: timp de 2 săptămâni, înainte de 17 august, în fiecare zi elevii, îmbrăcați în uniforme de culoarea drapelului indoneziei (roșu si alb) care simbolizează roșu – vitejia și alb – sfințenia, defilează pe străzile orașului, până în ziua de 17 august, când vor defila forțele armate.

În dimineața zilei de 17 august la ora 9 se aduce drapelul de către militari, îmbrăcați complet în alb in formațiune de 17 – 8- 45 de oameni reprezentând data proclamării independenței, 17 august 1945. După arborarea steagului, la ora 10 fix pornesc sirenele, după care se cânta imnul național al Indoneziei, Indonezia Raya (Indonezia măreață), compus de W. R. Supratman.

 

17 august 1949 - S-a născut Ion Hadârca, poet si scriitor, cavaler al “Ordinului Republicii” din Basarabia (n. Sângereii Vechi, jud.Balti).

 

17 august 1952 - A încetat din viaţă Gheorghe Magheru, poet modernist şi dramaturg, care a cultivat o lirică nonconformistă şi un teatru de factură filosofică (piese de teatru: “Piele de cerb – pretext dramatic pentru meditaţiune”, “Oglinda fermecată sau Divina re-creaţiune”; poezii: “Cântece la marginea nopţii”); (n. 17/30 decembrie 1892).

 

17 august 1954 - A încetat din viaţă medicul neurolog Nicolae Ionescu-Siseşti, membru corespondent al Academiei Române, membru corespondent al Academiei Americane de Neurologie; (n. 11 februarie 1888).

 

17 august 1955 - A murit Fernand Léger, pictor si decorator francez, unul dintre promotorii cubismului ;(n.04.02.1881).

 

17 august 1956 - Curtea Constituțională a Germaniei Federale interzice Partidul Comunist din cauză de neconstituționalitate.

 

17 august 1958 - S-a născut Belinda Carlisle, cântăreaţă şi compozitoare americană.

 

17 august 1960 - Proclamarea independenței Gabonului. Sărbătoare națională.

 

17 august 1960 - S-a nascut Sean Penn, actor american.

Sean Penn (n. 17 august 1960) este actor și regizor american, de asemenea, cunoscut ca fiind activist politic. A obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în 2004 (Mystic River) și 2009 (Milk). În anii ’80, a fost în atenţia publicului si prin mariajul sau cu celebra cântăreaţa Madonna (filmul “Dead Man Walking”).

Penn s-a născut în Santa Monica, California, fiu al actorului și regizorului Leo Penn și al actriței Eileen Ryan. Are un frate, muzicianul Michael Penn; celălalt frate, actorul Chris Penn, a murit în 2006. Bunicii paterni erau evrei imigranți din Lituania și Rusia, în timp ce mama sa este catolică care provine din italieni și irlandezi.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org; www.imdb.com

 

17 august 1962 - Militia de frontieră est-germana ucide un băiat de 18 ani, Peter Fechter, în timp ce încerca să treacă Zidul Berlinului spre Berlinul de Vest, acesta devenind prima victimă a zidului.

Peter Fechter – foto: en.wikipedia.org

The body of Peter Fechter lying next to the Berlin Wall after being shot in 1962 while trying to escape to the West – foto: en.wikipedia.org

 

17 august 1964 - A încetat din viaţă la Berlin, Mihail Ralea, estetician, sociolog, psiholog, filosof, eseist, critic literar, membru al Academiei Române: “Explicarea omului”, “Formarea ideii de personalitate”; (n. 1 mai 1896 la Husi ). A fost director al revistei “Viaţa Românească” (din 1933).

 

17 august 1970 - Programul sovietic Venera - Se lansează Venera 7. La data de 15 decembrie va fi prima sondă care va transmite cu succes date de pe suprafața altei planete (Venus).

 

17 august 1977 - Spărgatorul de gheaţă sovietic “Arktica” a atins Polul Nord.

17 august 1977: Spărgatorul de gheață sovietic "Arktica" devine prima navă de suprafață care atinge Polul Nord - foto: ro.wikipedia.org

17 august 1977: Spărgatorul de gheață sovietic “Arktica” devine prima navă de suprafață care atinge Polul Nord - foto: ro.wikipedia.org

 

17 august 1979 - A avut loc vizita oficială de prietenie a lui Nicolae Ceaușescu în Turcia.

 

17 august 1983 - A încetat din viaţă poetul Ira Gershwin, fratele compozitorului George Gershwin, împreună cu care a colaborat la realizarea unor hit-uri ale vremii (n. 6 decembrie 1896).

 

17 august 1987 - S-a sinucis, în închisoarea de la Spandau, Berlin, Rudolf Hess, politician naţional-socialist, condamnat în procesul de la Nürnberg, la închisoare pe viaţă pentru “complot împotriva păcii mondiale “şi “urzirea unui război de agresiune”; a fost adjunctul lui Adolf Hitler, iar în 1939 a fost desemnat drept cel de-al doilea succesor (după Goering) al Führerului ; (n. 26 aprilie 1894).

 

17 august 1988 - Președintele Pakistanului, Muhammad Zia-ul-Haq, și ambasadorul SUA Arnold Raphel sunt uciși într-un accident de avion.

 

17 august 1998 - Scandalul Lewinsky: Președintele SUA, Bill Clinton, admite în mărturia inregistrată că a avut o “relație fizică necorespunzătoare” cu interna de la Casa Albă, Monica Lewinsky. În aceeași zi, el admite în fața națiunii că a “indus în eroare oamenii“, despre relația lor. Într-o alocutiune televizata Clinton a spus că isi asuma intreaga responsabilitate in fata poporului american pentru acţiunile sale. “Într-adevăr am avut o relatie cu doamna Lewinsky, care nu a fost adecvată, în fapt a fost greşita.”

 

17 august 1999 - Turcia e lovita la putin timp dupa ora locala 003, de un cutremur catastrofal cu magnitudinea de 7,6 grade pe pe scara Richter. Oraşul industrializat Izmit din vestul Turciei, este aproape distrus. Mari parti din oraş au fost transformate in ruine. S-au inregistrat peste 1000 de morti si mii de raniti.

 

17 august 2008 - Înotătorul american Michael Phelps a devenit primul sportiv care a câştigat 8 medalii de aur la aceeaşi ediţie a Jocurilor Olimpice.

 

17 august 2010 - A decedat politicianul italian Francesco Cossiga,, al 8-lea președinte al Italiei (n. 1928).

 

17 august 2020 - La Ordinea Zilei

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

Evenimentele Zilei de 16 august în Istorie

Primirea Prinţului Carol al României in Bulgaria

foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com, ro.wikipedia.org, youtube.com

 

16 august este a 228-a zi a calendarului gregorian și a 229-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 16 august

(BOR) Aducerea Sfintei Mahrame a Domnului din Edesa la Constantinopol; †) Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu şi Matei, și sfetnicul Ianache; †) Sf. Cuv. Iosif de la Văratec; Sf. Mc. Diomid

Martiriul brâncovenilor - de Constantin Lecca - foto: ro.wikipedia.org

Martiriul brâncovenilor – de Constantin Lecca – foto: ro.wikipedia.org

 

(BRU) Aducerea la Constantinopol a mahramei (icoana Domnului nefăcută de mâna omenească, în 944); Sf. Diomid, martir († secolul al III-lea – secolul al IV-lea)

 

(BRC) Sf. Ștefan, rege

Ștefan I al Ungariei – foto: ro.wikipedia.org

Ștefan I al Ungariei (în maghiară Szent István király „sfântul rege Ștefan”, n. 969, Strigoniu – d. 15 august 1038, Alba Regia) a fost un rege al Ungariei, considerat întemeietorul Regatului Ungariei, primul rege creștin al maghiarilor, membru al Casei Arpadiene. Este venerat ca sfânt în Biserica Catolică și în Biserica Ortodoxă.

 

Ziua Restauratiei, Republica Dominicana

 

Astăzi în istorie pentru 16 august

 

Evenimentele Zilei de 16 august în Istorie:

- 16 august 1570 – Tratatul de la Speyerș

- 16 August 1870 - Bătălia de la Mars-La-Tour

- 16 august 1877 – Prinţul Carol al României a preluat comanda trupelor aliate româno-ruse

 

16 august 963 - Nicefor al II-lea Focas a fost încoronat împărat al Imperului Bizantin.

Nikiphor II Phocas – foto: ro.wikipedia.org

Nicefor al II-lea Focas (sau Nichifor II Phocas) este un împărat bizantin din dinastia macedoneană. A domnit între anii 963-969. Nicefor Phokas s-a remarcat mai intâi ca un strălucit general obținînd catva victorii. Astfel în cursul verii anului 960, Phokas ataca Creta (insulă) în fruntea unei flote importante.

După un asediu extrem de dur și prelungit pe parcursul întregii ierni trupele sale ocupau, în martie 961, Chandax (Candia), capitala insulei. Creta trecea din nou sub stăpânirea bizantină, după ce aproape un secol și jumătate aparținuse arabilor și constituise cel mai important punct de sprijin al puterii lor maritime în bazinul oriental al Mediteranei.

După secole întregi, Bizanțul repurta o victorie decisivă. După o primire triumfătoare la Constantinopol, Phokas se va remarca in lupta cu Saif ad Daulah în Asia. Aici ofensiva va fi încununată de un și mai mare succes. Vor cădea pe rând Azarba în Cilicia, Germaniceea atât de disputată, Raban și Duluk în decembrie 962, Alepul capitala lui Saif ad Daulah, era ocupată după un asediu dificil.

The capture of Aleppo by Phokas’ troops – foto: en.wikipedia.org

Pe plan intern abandonează sprijinul acordat țăranilor datorită nevoi de stratioți greu înarmați. În plan social încearcă să oprească dezvoltarea mari proprietăți ecleziastice. Astfel legea din 964 permite doar donații în bani către lăcașurile sfinte existente. Pe plan militar înainte de a fi împărat recucerește insula Creta (961), pătrunde în Siria de Nord și stăpânește pentru scurt timp orașul Alep. După ce ajunge împărat relansează campaniile sale militare, redobândind Cilicia(965) și înaintează în Siria, unde în 969 cucerește Antiohia și Alepul, emirul acestuia fiind vasalizat și supus plății tributului. A fost poreclit „spaima de moarte a sarazinilor”.

Nikephoros’ entry into Constantinople as Emperor through the Golden Gate in summer 963 – foto: en.wikipedia.org

 

16 august 1027 - A murit regele Giorgi I, al Georgiei (n. 998 sau 1002), din Casa Bagrationi. A fost rege al Georgiei din anul 1014 până la moartea sa, în 1027. A dus un război indelungat,sângeros şi inutil cu Imperiului Bizantin. A fost înmormântat în Catedrala Bagrati în lucrarea sa de capital Kutaisi. Un mormânt descoperit recent, jefuit probabil în secolul al 19-lea, se presupune a fi fost mormantul sau.

 

16 august 1284 - Filip al IV-lea cel Frumos al Franței s-a căsătorit cu Ioana I de Navara.

Filip al IV-lea cel Frumos – foto: ro.wikipedia.org

Filip al IV-lea cel Frumos (franceză Phlippe IV le Bel) (născut la palatul Fontainebleau în 1268 – mort la 29 noiembrie, 1314) a fost regele Franței din 1285 până în 1314, fiind membru al dinastiei Capețiene. Personalitatea sa rece și severă i-a adus porecla de „Regele de Fier” sau „Regele de marmură”. Contemporanul său, Bernard Saisset, episcop de Pamiers, spunea despre cel Frumos că „Nu știe decât să privească oamenii fără să spună nimic. Nu e nici om, nici fiară, e o statuie…”.

Ioana I de Navara – foto: ro.wikipedia.org

Ioana I (14 ianuarie 1273 – 31 martie/2 aprilie 1305), a fdost fiica regelui Henric I de Navara și a soției acestuia, Blanche de Artois. Prin căsătoria cu regele Filip al IV-lea a devenit regină consort a Franței.

 

16 august 1297 - A murit Ioan al II-lea Megas Komnenos (n.c. 1262 ) ; A fost împărat al Trapezuntului de la 1280 la 1297.A fost cel mai tanar fiu al împăratului Manuel I si se intitula ”Impărat şi Autocrat al romanilor”.

 

16 august 1328 - Casa de Gonzaga preia puterea în Ducatul de Mantua, pe care îl va conduce până în 1708.

 

16 august 1570 - Prin Tratatul de la Speyer principele Ioan Sigismund Zapolya îl recunoaște pe împăratul Maximilian al II-lea drept rege al Ungariei, iar acesta din urmă îl recunoaște pe Ioan Sigismund drept principe al Transilvaniei și al Partium-ului.

Principatul Transulvaniei cu Partium în 1570 – foto: ro.wikipedia.org

Tratatul de la Speyer, încheiat în data de 16 august 1570 la Speyer, a pus capăt conflictului dintre pretendenții la coroana Regatului Ungariei după Bătălia de la Mohacs (1526) și decesul regelui Ludovic al II-lea pe câmpul de luptă. Ioan Sigismund Zapolya a recunoscut împăratului Maximilian al II-lea titlul de rege al Ungariei, iar acesta din urmă l-a recunoscut ca principe al Transilvaniei și al Partium-ului. Tratatul de la Speyer este în zilele noastre interpretat în mod divergent de istoriografia maghiară și de cea română:

Ioan Sigismund Zápolya, cunoscut ca Ioan Sigismund (în maghiară János Zsigmond Zápolya) (n. 7 iulie 1540, Buda – d. 10 martie 1571, Alba Iulia) a fost rege al Ungariei sub numele de Ioan al II-lea și principe al Transilvaniei (din 1570), sub numele de Ioan Sigismund. El a purtat prima dată titlul de principe al Transilvaniei – foto: ro.wikipedia.org

- prima consideră că o formațiune statală vasală precum principatul Transilvaniei constituie în drept o parte a regatului Ungariei și nu un stat în sine, astfel că denumește formațiunea transilvană „Regatul Ungariei Răsăritene” și socotește domeniul lui Ioan Sigismund Zapolya mărit prin adaosul Partium-ului la Tratatul de la Speyer ca fiind data de întemeiere a principatului Transilvaniei, data de desființare fiind în acest punct de vedere anul 1711 când a luat sfârșit domnia lui Francisc Rákóczi al II-lea, principatul fiind apoi cârmuit de guvernatori austrieci, deci după 141 de ani de existență;

Maximilian al II-lea (n. 31 iulie 1527, Viena — d. 12 octombrie 1576, Regensburg) a fost un împărat al Sfântului Imperiu Roman între anii 1564–1576. El a fost încoronat la 14 mai 1562 în Praga ca rege al Boemiei și în același an, la 24 noiembrie, ales la Frankfurt am Main ca rege romano-german. La 16 iulie 1563 va fi încoronat la Preßburg ca rege al Ungariei, iar după moartea tatălui său Ferdinand I va urca pe tronul Sfântului Imperiu Roman – foto: ro.wikipedia.org

- a doua consideră că Tratatul de la Speyer pune capăt unei rivalități politice fără să modifice statutul Transilvaniei, anume acela de stat în sine, vasal al regatului maghiar, dar diferit de acesta, așa cum însăși textul tratatului de la Speyer o arată: Ioan Sigismund Zapolya este recunoscut « princeps Transsylvaniae et partium regni Hungariae dominus » (« Domnitor al Principatului Transilvaniei și al unei părți din regatul Ungariei ») deosebindu-se astfel principatul Transilvaniei de regatul Ungariei Răsăritene: din acest punct de vedere, principatul, întemeiat în secolul XII (primul voievod este menționat în anul 1111), devine independent de fapt prin tratatul de la Speyer, apoi vasal al Imperiului otoman până în 1699 și al Habsburgilor ulterior, fiind transformat în arhiducat în 1711 (Großherzogtum), apoi în arhiprincipat în 1765 (Großfürstentum) și desființat în 1867 odată cu împărțirea domeniului habsburgic în Austro-Ungaria, deci după 756 de ani de existență.

 

16 august 1645 - S-a născut Jean de La Bruyère, scriitor, unul dintre cei mai importanţi moralişti ai literaturii universale: “Caracterele” sau “Moravurile veacului”; (d. 10 mai 1696).

Jean de La Bruyère, scriitor francez – foto: ro.wikipedia.org

Jean de La Bruyère (n. 16 august 1645, Paris; d. 10 mai 1696, Versailles) a fost un moralist francez, unul dintre cei mai valoroși moraliști ai literaturii universale. La Bruyère a rămas cunoscut pentru unica sa scriere “Caracterele” sau “Moravurile veacului” (Les Caractères ou Les mœurs de ce siècle), apărută în anul 1688. Această lucrare este o culegere de scurte piese literare, ce ilustrează spiritul secolului al XVII-lea.

În unele caractere îi denunță pe impertinenți, grosolani, palavragii, orgolioși, lingușitori. El nu inventează personaje sau tipuri, ci le creează din ceea ce observă în jurul său: “Îi dau îndărăt publicului ceea ce mi-a dat cu împrumut…” Opera Caracterele se impune prin viziunea filozofică asupra moravurilor timpului, surprinderea nuanțată a psihologiilor, deosebita concizie stilistică. La Bruyère se dovedește un adevărat maestru al portretului și creator de tipologii, dotat cu un excpețional talent al observației concrete.

 

16 august 1705 - A decedat Jakob Bernoulli ( n. 27.12.1654, Basel ) – matematician. In urma cercetarilor asupra sirurilor de numere, a ajuns la celebra inegalitate care ii poartă numele – Inegalitatea lui Bernoulli.

 

16 august 1744 - S-a născut Pierre Méchain, astronom și geograf francez (d. 1804)

Pierre Méchain – foto: ro.wikipedia.org

Pierre François André Méchain (16 august 1744, Laon, Franța — 20 septembrie 1804, Castellón de la Plana, Spania) a fost un astronom francez, care împreună cu prietenul său Charles Messier, a lucrat la un catalog celebru de nebuloase, Catalogul Messier. Între 1800-1804, Pierre Méchain a fost director al Observatorului din Paris.

 

16 august 1753 - S-a născut Frederick, Duce de York, al doilea fiu al regelui George al III-lea (d. 1827)

 

16 august 1802 - S-a născut Moritz Wilhelm Drobisch, matematician german și filozof (d. 1896)

 

16 august 1809 - La inițiativa lui Wilhelm von Humboldt, a fost fondată Universitatea Humboldt din Berlin.

Universitatea Humboldt din Berlin in anul 1850 – foto: ro.wikipedia.org

Universitatea Humboldt din Berlin (prescurtat HU Berlin) este cea mai veche și ca mărime a doua universitate din Berlin. Clădirea principală se află pe bulevardul Unter den Linden din subcartierul istoric Dorotheenstadt, Sectorul Centru. Prima universitate din Berlin, Alma Mater Berolinensis a luat ființă în anul 1809, ea va fi denumită între anii 1828 – 1946 Friedrich-Wilhelms-Universität iar din anul 1949 poartă numele de Humboldt-Universität zu Berlin.

 

16 august 1823 - S-a născut Alexandru Hurmuzaki, publicist si om politic roman originar din Basarabia, membru fondator al Societatii Academice Romane și unul dintre fruntașii mișcării naționale din Bucovina.(d.08.03.1871).

Alexandru Hurmuzaki – foto: ro.wikipedia.org

Alexandru Hurmuzaki (n. 16 august 1823, Cernăuca, Cernăuți – d. 8 martie 1871 (S.N. 20 martie), Napoli, Italia) a fost un publicist și om politic român, membru fondator al Societății Academice Române și unul dintre fruntașii mișcării naționale din Bucovina. A fost ales deputat din partea Bucovinei în Parlamentul austriac. A fost înmormântat în curtea Bisericii “Pogorârea Sfântului Duh” din Dulcești (județul Neamț).

Pe piatra sa funerară este următoarea inscripție: “Aice zace în Domnul lêngă fratele seu Constantin, Alesandru Hurmuzachi; nescut în Cernauca, Ducatul Bucovinei, în 16. August 1823; deputat la parlamentul Austriei și la dieta țêrii; fost președinte al societății române literarie în Bucovina; membru societății academice din Bucuresci; reposat în Neapoli în 8. Mart 1871. Neuitatului seu frate cu spiritul cel ager și luminat, cu simțemintele-i cele nobile și nalte, iubirea-i cea severă de dreptate, și cu inima-i cea românească purure însuflețită pentru patrie și națiune, pune această peatră întru lacrimi de durere Elisa Sturdza, înconjurată de ceilalți frați sdrobiți de măchniciune.

 

16 august 1845 - S-a născut Gabriel Lippmann, fizicianul care a obţinut prima fotografie colorată a spectrului solar – Premiul Nobel pentru Fizică, pe anul 1908; (d. 13 iulie 1921).

Gabriel Jonas Lippmann – foto: ro.wikipedia.org

Gabriel Jonas Lippmann (n. 16 august 1845, Bonnevoie, Luxemburg – d. 13 iulie 1921) a fost un fizician francez, profesor universitar la Sorbona, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1908, pentru metoda sa de reproducere fotografică a culorilor pe baza fenomenului de interferență. A investigat fenomenele electrocapilare cu electrometrul capilar, care a servit, între altele, la dezvoltarea electrocardiografiei.

 

16 august 1856 - Congresul SUA aprobă Legea Insulele Guano, act ce dădea dreptul oricărui cetățean american să cucerească în numele Statelor Unite orice insulă pe care se găsea guano, cu condiția ca acestea să nu facă parte din teritoriul altei națiuni și să nu fie locuită. Comercianții americani au cucerit astfel peste 100 de insule și atoli, dintre care 9 sunt și astăzi sub controlul SUA.

 

16 august 1858 - Regina Victoria a Marii Britanii transmite face un schimb de mesaje cu preşedintelele S.U.A., James Buchanan, inaugurand astfel noua linie telegrafica transatlantica prin cablu.

 

16 august 1860 - S-a născut Jules Laforgue, poet francez (d. 1887)

Jules Laforgue, pictat în 1885 – foto: ro.wikipedia.org

Jules Laforgue (n. 16 august 1860 – d. 20 august 1887) a fost un poet, reprezentant al simbolismului. A scris o lirică reflexivă, cu accente patetice și pesimiste, scrisă în vers liber, asociind sentimentul efemerului cu ironia dureroasă sau cu intonații de cântec popular, litanie ori lied de imprevizibile și rafinate efecte eufonice.

 

16 august 1863 - S-a născut Stanley Kipping, chimist englez (d. 1949)

 

16 August 1870 - Bătălia de la Mars-La-Tour

Battle of Mars-La-Tour (16 August 1870) - Part of the Franco-Prussian War - (Heinrich XVII, Prince Reuß, on the side of the 5th Squadron I Guards Dragoon Regiment at Mars-la-Tour, 16 August 1870. Emil Hünten, 1902) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Battle of Mars-La-Tour (16 August 1870) – Part of the Franco-Prussian War – (Heinrich XVII, Prince Reuß, on the side of the 5th Squadron I Guards Dragoon Regiment at Mars-la-Tour, 16 August 1870. Emil Hünten, 1902) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Mars-La-Tour (cunoscută și sub numele de Bătălia de la Vionville sau Bătălia de la Rezonville) a avut loc la 16 august 1870, în timpul Războiului franco-prusac, în apropierea satului Mars-La-Tour, în nord-estul Franței. Un singur corp prusac, întărit cu încă doi mai târziu în zi, a înfruntat întreaga armată franceză a Rinului și, în mod surprinzător, a obligat Armata Rinului să se retragă în fortăreața din Metz.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

16 august 1876 - S-a născut Ion Nistor, istoric si patriot roman din Bucovina (d. 1962)

 

16 august 1877 - La Gorni-Studen in Bulgaria, a avut loc întîlnirea dintre Prinţul Carol al României şi Marele Duce Nicolai a Rusiei, în urma căreia comanda trupelor aliate româno-ruse trece la Prinţul Carol al României.

Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen - d. 10 octombrie 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independenta tarii, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în Sinaia castelul Peles care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După razboiul de independenta din 1877-1878, România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei).. Tot regele Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunare, între Fetesti si Cernavoda, care să lege noua provincie Dobrogea de restul țării - (Carol I în Războiul de Independenţă) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen – d. 10 octombrie 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independenta tarii, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în Sinaia castelul Peles care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După razboiul de independenta din 1877-1878, România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei).. Tot regele Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunare, între Fetesti si Cernavoda, care să lege noua provincie Dobrogea de restul țării – (Carol I în Războiul de Independenţă) citiuti mai mult pe ro.wikipedia.org

Asediul Plevnei a fost una dintre principalele bătălii ale Războiului Ruso-Turc din 1877–1878 şi meritul acestei victorii aparţine acţiunilor Armatei Române în frunte cu Regele Carol.

Marele Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei (27 iulie 1831 – 13 aprilie 1891), a fost al treilea fiu și al șaselea copil al țarului Nicolae I al Rusiei și al Alexandrei Feodorovna. Pentru a-l deosebi de fiul său, i se spune și Nicolae Nicolaevici cel Bătrân. Pregătit pentru a deveni militar, a comandat armata rusă ca mareșal în războiul ruso-turc din 1877-1878 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Marele Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei (27 iulie 1831 – 13 aprilie 1891), a fost al treilea fiu și al șaselea copil al țarului Nicolae I al Rusiei și al Alexandrei Feodorovna. Pentru a-l deosebi de fiul său, i se spune și Nicolae Nicolaevici cel Bătrân. Pregătit pentru a deveni militar, a comandat armata rusă ca mareșal în războiul ruso-turc din 1877-1878 - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Osman Paşa, comandantul forţelor otomane asediate la Plevna, a organizat defensiva şi a respins doua asalturi ruseşti cauzînd multe pierderi trupelor ruse. În acest moment, ambele părţi erau aproximativ egale în termeni de numar de soldaţi (aproximativ 40.000 fiecare parte), iar armata rusă era demoralizată de cele două eşecuri. Rusia nu mai avea alte trupe la dispoziţie pe care să le trimită într-un nou asalt al Plevnei, aşa că armatele ţarului au asediat fortăreaţa şi au solicitat României să trimită întăriri. Comandantul trupelor ruse de pe frontul balcanic, marele duce Nicolai, a cerut cu insistenţă (prin telegrama din 19 iulie 1877) ajutorul aliatului sau român Carol al României.

În scurt timp, armata română mobilizată a trecut Dunarea pe la Zimnicea, a avansat pe culoarul eliberat de ruşi şi s-a alăturat asediului. La 16 august, la Gorni-Studen, grupul vestic de armate care asedia Plevna a trecut sub comanda principelui Carol I al Romaniei, secundat de generalul rus Pavel Dmitrievici Zotov şi de generalul român Alexandru Cernat.

Carol a decis să nu mai întreprindă niciun asalt, ci să asedieze oraşul, tăind căile de aprovizionare cu alimente şi muniţii. Armata româno-rusă a reuşit la începutul asediului să cucerească mai multe redute din jurul Plevnei, păstrînd pe termen lung doar reduta Griviţa. Asediul început în iulie 1877 s-a încheiat abia în luna decembrie a aceluiaşi an cînd Osman Paşa a încercat fără succes sa forţeze ruperea asediului în direcţia Opanez şi a fost rănit.

Photograph of Osman Nuri Pasha by the brothers Abdullah Frères, circa 1895 – foto: istoria.md

Pe 9 decembrie 1877, în timpul acestei încercări otomane de a ieşi din încercuire, aceştia au traversat noaptea răul Vit ieşind imediat la tranşele româno-ruse şi atacînd pe un front de 3,2 km. S-au dus lupte la baionetă dar turcii au fost în cele din urma împinşi înapoi în cetate, pierzînd 5000 de oameni şi cauzînd 2000 de victime forţelor româno-ruse. A doua zi, Osman s-a predat, lăsîndu-i garnizoana şi sabia colonelului român Mihail Cristodulo Cerchez acceptînd condiţiile de capitulare oferite de aceasta. El a fost tratat onorabil, dar mulţi dintre soldaţii săi au murit ca prizonieri marşăluind prin zăpadă. Cei mai grav răniţi au rămas în urmă în spitalele de campanie, dar mulţi au fost ucişi de bulgari.

În urma bătăliei de la Plevna, armatele ruse au putut avansa şi au atacat în forţă păsul Şipka, reuşind să învingă defensiva otomană şi să işi deschidă drumul spre Constantinopol.

 

16 august 1888 - S-a născut T. E. Lawrence, scriitor și militar englez (d. 1935)

Thomas Edward Lawrence – foto: ro.wikipedia.org

Thomas Edward Lawrence (n. 16 august 1888 – d. 19 mai 1935), mai cunoscut ca T. E. Lawrence, a fost un ofițer britanic, celebru mai ales pentru rolul jucat în revolta arabilor din 1916-1918, dar a cărui personalitate plină de vitalitate, alături de scrierile sale și de o largă varietate de activități și asocieri, au făcut din el obiect de fascinație în întreaga lume, unde a fost cunoscut ca Lawrence al Arabiei (“Lawrence of Arabia”). Conform fișei medicale întocmite de Forțele Aeriene Regale Britanice (RAF) la încorporare, pe 12 martie 1923 Lawrence avea înălțimea de 1,66 m și 59 kg, “cicatrici pe fese” și i se făcuse circumcizie.

 

16 august 1888 - A încetat din viaţă John S. Pemberton, farmacist american, ofițer, cel care a inventat celebra băutură “Coca-Cola”; (n. 8 iulie 1831).

John Pemberton – foto: ro.wikipedia.org

John Pemberton (n. 8 iulie 1831 — d. 16 august 1888) a fost un farmacist american, inventatorul băuturii răcoritoare Coca-Cola. În aprilie 1865, Pemberton a fost rănit în Bătălia de la Columbus, Georgia, și la fel ca mulți alți veterani răniți a devenit dependent de morfină. Căutând un leac pentru dependența sa a început să facă experimente cu coca și vinuri obținute din coca, creând în cele din urmă propria sa versiune de Vin Mariani, care conținea nucă de kola și damiana și pe care l-a numit Pemberton’s French Wine Coca.

O dată cu creștea îngrijorării publice privind dependența de droguri, depresia și alcoolismul în rândul veteranilor și a neurasteniei în rândul femeilor sudiste irascibile, produsul lui medical a fost promovat ca fiind foarte benefic pentru “doamne și toți cei a căror loc de muncă sedentar cauzează neurastenie, probleme ale stomacului, intestinelor și rinichilor, precum și cei care au nevoie de un fortifiant și de un agent stimulant pur.”

8 mai 1886: Farmacistul John Pemberton vinde în Atlanta, pentru cinci cenți, o sticlă dezvoltată ca un remediu pentru durerile de cap și oboseală, care este mai cunoscut sub numele de Coca-Cola - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

8 mai 1886: Farmacistul John Pemberton vinde în Atlanta, pentru cinci cenți, o sticlă dezvoltată ca un remediu pentru durerile de cap și oboseală, care este mai cunoscut sub numele de Coca-Cola – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

În 1886, atunci când Atlanta și Fulton County au adoptat o nouă legislație mai riguroasă, Pemberton s-a văzut obligat să producă o alternativă non-alcoolică a versiunii sale de French Wine Coca. Pemberton s-a bazat pe ajutorul farmacistului din Atlanta, Willis Venable pentru a testa și perfecționa noua rețetă, pe care a formulat-o folosind metoda aproximațiilor succesive.

Astfel Pemberton a elaborat un set de indicații pentru prepararea sa, care în cele din urmă a inclus și amestecul de sirop cu apă carbogazoasă. Frank Mason Robinson a avut ideea ca noua formulă să se numească Coca-Cola, datorită rezonanței numelui, care era populară printre vinurile medicamentoase.

Deși numele făcea referire destul de clar la cele două ingrediente principale, controversa asupra conținutului de cocaină avea să determine mai târziu The Coca-Cola Company să afirme că numele a fost “lipsit de sens, dar fantezist”. De asemenea tot Robinson a folosit fontul Spencerian pe sticlă, dar și în reclame.

Pemberton a făcut de asemnea mențiuni privind efectele benefice ale produsului pe care l-a descris ca fiind “delicios, revigorant, înviorător, antrenant” și la etichetat ca un “important fortifiant pentru creier” care vindecă durerile de cap, ameliorează epuizarea și calmează nervii.

 

16 august 1893 - A încetat din viaţă Jean Martin Charcot, medic psihiatru, unul dintre fondatorii neurologiei moderne; (n. 29 noiembrie 1825).

 

16 august 1896 - Lângă Dawson City, Yukon, Canada s-a descoperit aur, fapt ce a declanșat Goana după Aur din Klondike

Mineri stând la coadă pentru a-şi înregistra revendicările – foto: ro.wikipedia.org

Goana după aur din Klondike, denumită și Goana după aur din Yukon, a fost migrația a aproximativ 100.000 de prospectori amatori din toată lumea în bazinul râului Klondike în preajma orașului Dawson City, Yukon, nord-vestul Canadei, între 1896 și 1899 după ce acolo s-a descoperit aur acolo de către minerii locali pe 16 august 1896, iar când a ajuns vestea în Seattle și San Francisco în anul următor, prospectorii au dat năvală.

Operaţiune tipică de minerit aurifer pe pârâul Bonanza – froto: ro.wikipedia.org

Unii au devenit bogați, dar majoritatea s-au dus în zadar. A fost imortalizată în fotografii, cărți, filme și artifacte. Goana a durat doar câțiva ani, luând practic sfârșit în 1899. În total, din zona Klondike s-au extras circa 390.000 kg de aur în secolul de după descoperirea zăcământului.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

16 august 1900 - In S.U.A. a aparut primul clasor din lume.

 

16 august 1903 - S-a nascut Pan M. Vizirescu, poet, eseist și jurnalist român (n. 2000)

Pan M. Vizirescu (nume complet Pantelimon M. Vizirescu; n. 16 aug. 1903 - d. 26 ian. 2000) a fost un poet, eseist și jurnalist român, care a colaborat la revista Gândirea - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pan M. Vizirescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pan M. Vizirescu (nume complet Pantelimon M. Vizirescu; n. 16 aug. 1903 – d. 27 ian. 2000) a fost un poet, eseist și jurnalist român, care a colaborat la revista Gândirea. După instaurarea guvernului Petru Groza, a făcut parte dintr-un lot de 14 jurnaliști judecați în mai-iunie 1945, pentru „crimă de contribuție la dezastrul țării”. Condamnat la închisoare pe viață, a reușit a se sustragă pedepsei trăind peste două decenii în clandestinitate.
cititi mai mult pe: www.marturisitorii.ro; adevarul.ro; ziarullumina.ro; www.poezie.ro

 

16 august 1904 - S-a născut Wendell Meredith Stanley, biolog american (d. 1971)

 

16 august 1905 - S-a născut Marian Rejewski, matematician polonez și criptolog (d. 1980)

 

16 august 1906 - S-a născut Franz Josef al II-lea, Principe de Liechtenstein (d. 1989)

 

16 august 1906 - La Valparaiso, in Chile, a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 8,6 pe scara Richter, care a făcut 20.000 de victime.

 

16 august 1913 - S-a născut omul politic Menachem Begin, prim ministru al Israelului , laureat al Premiului Nobel pentru Pace in 1978; (d.09.03.1992).

 

16 august 1914 - A inceput Bătălia de la Țer (16 – 19 august 1914) – Parte din Campania Sârbă din Primul Război Mondial.

Bătălia de la Țer (16 – 19 august 1914) - Parte din Campania Sârbă din Primul Război Mondial - (O hartă înfățișând invazia inițială austro-ungară a Serbiei, august 1914) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Țer (16 – 19 august 1914) – Parte din Campania Sârbă din Primul Război Mondial – (O hartă înfățișând invazia inițială austro-ungară a Serbiei, august 1914) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Ţer (de asemenea Bătălia de la Cer) a fost una din primele bătălii a Primului Război Mondial şi prima victorie a Antantei asupra Austro-Ungariei. După victorie Serbia a fost văzută ca o forţă decisivă în războiul din Balcani.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

16 august 1920 - S-a născut Virgil Ierunca (Virgil Untaru), eseist, critic literar şi poet, traducător, stabilit în Franţa din 1946; a colaborat ca redactor la principalele reviste literare româneşti din exil, a fost redactor al emisiunilor pentru străinătate ale Radioteleviziunii Franceze şi colaborator, alături de soţia sa, Monica Lovinescu, al postului de radio “Europa Liberă”; (d. 28 septembrie 2006).

 

16 august 1920 - S-a nascut Gelu Solomonescu, compozitor român de muzică uşoară; (d. 1984).

 

16 august 1921 - S-a născut Moise Cohn (pseudonim – Ovid S. Crohmălniceanu), prozator, critic şi istoric literar (d. 30 aprilie 2000 la Berlin).

 

16 august 1921 - După moartea regelui Petru I al Serbiei, fiul său Alexandru I este noul conducător al Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor.

Alexandru I al Iugoslaviei. Regele Iugoslaviei – foto: ro.wikipedia.org

Alexandru I, numit și Alexandru I Karađorđević sau Alexandru Unificatorul (n. 16 decembrie 1888, Cetinje — d. 9 octombrie 1934, Marsilia) a fost întâiul rege al Regatului Iugoslaviei, fiind înainte, între anii 1921 – 1929, suveran al Regatului sârbo-croato-sloven.


Film despre asasinarea lui Alexandru I

 

16 august 1925 - A avut loc premiera filmului “Goana după aur”, al 72-lea film al lui Charlie Chaplin.

foto: t2.gstatic.com

 

16 august 1929 - In Palestina aflata sub mandat britanic izbucnesc lupte între arabi şi evrei care vor continua până la sfârşitul lunii. În total, 133 de evrei şi 116 arabi si-au pierdut viata.

 

16 august 1936 - S-au încheiat Jocurile Olimpice de la Berlin, transformate de guvernul german în propagandă politică profascistă. A XI-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Berlin, Germania în perioada 1 august – 16 august 1936. Berlinul a fost preferat de către CIO în detrimentul Barcelonei în aprilie 1931. Pentru prima dată această decizie a provocat proteste politice. A fost planificată organizarea unei “Olimpiade Muncitorești” la Barcelona. Aceasta nu s-a putut desfășura în Spania, din cauza războiului civil. Ceremonia Jocurilor Olimpice a fost deschisă de Adolf Hitler. Au participat 49 de țări și 3.963 de sportivi care s-au întrecut în 129 de probe din 19 sporturi. A fost construit un stadion, Olympiastadion, de 120.000 de locuri. Proba de maraton a beneficiat de repere kilometrice, care permiteau permanent concurenților să-și dozeze efortul.

 

16 august 1940 - Începerea tratativelor româno-maghiare de la Turnu Severin. Eşecul acestora, previzibil, a dus la Dictatul de la Viena din 30 august 1940.

 

16 august 1942 - S-a nascut Florin Bogardo, compozitor de muzica usoara si de film din Romania; (d. 2009).

Florin Bogardo (n. 16 august 1942, București — d. 15 august 2009, București) a fost un compozitor și cântăreț român de muzică ușoară. A debutat în calitate de compozitor în anul 1963. Printre cele mai cunoscute compoziții ale sale se numără „Să nu uităm (să iubim trandafirii)” (compusă în 1968 și cunoscută în interpretarea proprie și în versiunea Mihaelei Mihai), „Tu ești primăvara mea” (1973, mai cunoscută în interpretarea lui Aurelian Andreescu) și „Ani de liceu” (1986, cântată de autor alături de Stela Enache). Începând din 1976, Bogardo a scris și muzică de film.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

16 august 1945 - Puyi, ultimul împărat chinez al statului marioneta japonez Manchukuo din China, este capturat de trupele sovietice.

Puyi (dreapta) și un ofițer sovietic – foto: ro.wikipedia.org

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Puyi a fost capturat de Armata Roșie sovietică la 16 august 1945 în timp ce voia să fugă cu un avion în Japonia. Sovieticii l-au dus într-un oraș din Siberia, Chita. A trăit într-un sanatoriu, apoi mai târziu a fost dus la Khabarovsk în apropiere de granița chineză. În 1946, a depus mărturie la Tokyo, la Tribunalul militar internațional pentru Extremul Orient, detaliind resentimentele sale despre cum a fost tratat de japonezi.

Când Partidul Comunist Chinez sub Mao Zedong a venit la putere în 1949, Puyi a fost repatriat în China după negocieri între Uniunea Sovietică și China. Exceptând perioada din timpul războiului coreean, când a fost mutat la Harbin, Puyi și-a petrecut zece ani la Centre de detenție pentru criminali de război de la Fushun în provincia Liaoning, până când a fost declarat reformat.

Puyi a ajuns la Peking în 1959 cu permisiunea specială de la Mao Zedong și a trăit următorii șase ani ca cetățean obișnuit la o reședință împreună cu sora lui, înainte să fie transferat la un hotel sponsorizat de guvern. El și-a exprimat sprijinul pentru comuniști și a lucrat ca asistent grădinar la Grădina Botanică din Peking. La vârsta de 56 de ani, la 30 aprilie 1962, s-a căsătorit cu Li Shuxian, o asistentă medicală, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Conferința Consultativă.

Din 1964 până la moartea sa, el a lucrat ca redactor la departamentul literar al Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez, unde salariul său lunar a fost în jur de 100 de yuani. Cu încurajarea lui Mao Zedong și a premierului Zhou Enlai, Puyi și-a scris autobiografia Wo De Qian Ban Sheng (Prima jumătate a vieții mele în anii 1960 împreună cu Li Wenda, un editor de la Biroul de Presă din Peking.)

 

16 august 1949 - A încetat din viaţă scriitoarea Margaret Mitchell: “Pe aripile vântului”, roman ecranizat în 1939; filmul, cu acelaşi titlu, este considerat o capodoperă a celei de-a şaptea arte; (n. 8 noiembrie 1900).

 

16 august 1953 - Șahul Mohammad Reza Pahlavi părăsește Iranul. Mohammad Mossadegh a refuzat să recunoască demiterea sa din funcția de prim-ministru.

Mohammad Reza Pahlavi in 1973 – foto: en.wikipedia.org

Mohammad Reza Șah Pahlavi (n. 26 octombrie 1919 în Teheran; d. 27 iulie 1980 în Cairo) a fost fiul Șahului Reza Pahlavi al Persiei (Iran) și ultimul monarh al Iranului. Tatăl său, Reza Pahlavi, este forțat să abdice ca urmare a unei invazii anglo-sovietice a Iranului, la 16 septembrie 1941. Invazia a avut loc datorită alianței șahului cu Puterile Axei. Reza Pahlavi este înlocuit cu fiul său, Mohammad Reza Pahlavi, care va conduce până la 11 februarie 1979.

Mohammad Reza Pahlavi avea educație occidentală și, ca atare, era un prieten al SUA și al statelor din vestul Europei. În 11 februarie 1979 a avut loc Revoluția Iraniană condusă de ayatollahul Ruhollah Khomeini și a fost înființată Republica islamică. Mohammad Reza Pahlavi a pleacat în exil, în Egipt, unde, grav bolnav, a murit la 27 iulie 1980, la vârsta de 60 de ani. Președintele Egiptului, Anwar Sadat i-a organizat funeralii de stat.

 

16 august 1954 - A văzut lumina tiparului primul număr al revistei Sports Illustrated.  Sports Illustrated este o revistă americană de sport, deținută de conglomeratul media Time Warner, prin subsidiara acestuia, Time Inc.. Revista a fost fondată în august 1954, de co-fondatorul companiei Time Inc., Henry Luce. Tirajul revistei în anul 2007 a fost de aproximativ 3.231.969 exemplare. De ea aparține Sports Illustrated Swimsuit Issue.

 

16 august 1954 - S-a născut James Cameron, regizor canadian, laureat cu Oscar pentru filmul “Titanic”.

 

16 august 1956 - A încetat din viaţă pictorul roman Theodor Pallady; (n. 11/24 aprilie 1871 la Iasi).

 

16 august 1957 - In Canada a fost abolita pedeapsa cu inchisoarea pentru datoriile neplatite.

 

16 august 1958 - S-a născut Madonna ( Madonna Louise Veronica Ciccone ), interpretă americană de muzică pop, de origine italiană.

 

16 august 1960 - Cipru a obținut independența față de Regatul Unit.

 

16 august 1960 - Americanul Joseph Kittinger se parasuteaza dintr-un balon aflat la 31.330 m, stabilind 2 recorduri mondiale, ramase si astazi – saritura de la cea mai mare altitudine si cea mai mare viteza atinsa de un om fara un avion.

 

16 august 1968 - S-a semnat la Praga Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală între Republica Socialistă România şi Republica Socialistă Cehoslovacă.

 

16 august 1977 - A încetat din viaţă la resedinta sa din Graceland, Elvis Presley, idolul muzicii anilor ’50-’60, actor în numeroase filme realizate special pentru el: “Veselie la Acapulco”, ” Blue Hawaii”, “Viva Las Vegas”; (n. 8 ianuarie 1935).

 

16 august 1987 - A decedat Emil Condurachi, istoric şi arheolog român, membru al Academiei Romane, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bruxelles; (n.03.01.1912).

 

16 august 1999 - Vladimir Putin a devenit premier al Rusiei in urma votului obtinut in Duma de Stat.

 

16 august 2003 - A murit în exil în Arabia Saudită fostul dictator al Ugandei, criminalul Idi Amin. Există unele dispute legate de vârsta lui reală, dar cele mai multe surse spun că el ar fi avut 80 de ani. A fost fiul unui vrăjitor, a servit in armata coloniala britanica si campion de box la categoria grea. Idi Amin a fost unul dintre cei mai sangerosi dictatori din istoria Africii. El a condus Uganda din 1971 până în 1979, când a inlaturat de la putere de trupe din Tanzania şi de exilaţi ugandezi. Se estimeaza ca ar fi asasinat cca. 400.000 de oameni. că au fost ucişi sub stăpînirea sa si ca mulţi au fost închişi şi torturaţi.

 

16 august 2004 - Sonda Cassini-Huygens a descoperit două luni ale lui Saturn.

Sonda spaţială Cassini-Huygens – foto: ro.wikipedia.org

Cassini-Huygens este o navă spațială/sondă spațială robotizată lansată împreună de NASA, ESA și ASI care studiază în prezent planeta Saturn și sateliții săi naturali. Nava spațială Cassini este proiectată de NASA și a fost denumită după astronomul italiano-francez Giovanni Domenico Cassini. Agenția Spațială Europeană a realizat sonda spatială Huygens, numit după astronomul, matematicianul și fizicianul olandez Christiaan Huygens. Sonda spatiala Cassini a fost lansat în întregime pe 15 octombrie 1997, și după o lungă călătorie interplanetară, a intrat pe orbită în jurul lui Saturn pe 1 iulie 2004.

 

16 august 2005 - A murit fratele Roger, fondatorul comunităţii Taizé, stareţul singurei mănăstiri ecumenice din lume, apropiat al Maicii Tereza si confident al Papei Ioan Paul al II-lea ; (n. 12.05.1915). A fost omorat de catre o romanca bolnavă psihic.

 

16 august 2008 - A decedat Elena Leuşteanu, gimnastă româncă, triplu laureată cu bronz olimpic la Melbourne 1956 – 2 medalii şi Roma 1960 – 1 medalie.

 

16 august 2010 - China a depasit Japonia devenind a doua mare putere ecomomica a lumii, dupa S.U.A.

 

16 august 2010 - Incendiul de la Maternitatea Giulești - La 16 august 2010, din cauza unei instalații improvizate, a izbucnit un incendiu în secția de prematuri (secția de terapie intensivă), bilanțul fiind șase bebeluși morți și cinci cu arsuri grave. La acea dată, unitatea era condusă de prof. dr. Bogdan Marinescu.

Expertiza oficială a arătat că ștecherul de la aparatul de aer condiționat din salon și priza în care acesta era băgat s-au încins și au luat foc. Erau ascunse în spatele unui dulap. Apoi cablul a acționat ca un fitil, conducând incendiul la aparatul de aer condiționat. De aici, focul s-a extins rapid la mobilier, iar metalul a început să se topească și să picure.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

16 august 2020 - La Ordinea Zilei

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

Evenimentele Zilei de 28 iulie în Istorie

The Washington Times July 28, 1914

foto preluat de pe www.heroesofserbia.com
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

28 iulie este a 209-a zi a calendarului gregorian și a 210-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 28 iulie

(BOR) Sf. Ap. şi Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena; Sf. Cuv. Pavel de la Xiropotamu

(BRU) Ss. Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, apostoli, diaconi († secolul I)

(BRC) Sf. Victor I, papă, martir; Sf. Inocențiu I, papă
Sfântul Victor I, papă

Papa Victor I a fost Papă al Romei în perioada 186 sau 189 – cca. 197sau 198 sau 199. Datele pontificatului Papei Victor I diferă în funcție de sursele consultate.

 

Innocentius I.jpg
Papa Inocențiu I

Papa Inocențiu I a fost Papă al Romei în perioada 401 – 12 Martie 417.

 

Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei

Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei este marcată anual la data de 28 iulie, urmare a unei iniţiative din 2008 a Alianţei Mondiale pentru Hepatită (AMH). Data de 28 iulie a fost aleasă şi în semn de omagiu adus profesorului Baruch Samuel Blumberg (28 iulie 1925 – 5 aprilie 2011), laureat al Premiului Nobel, cel care a descoperit virusul hepatitei B.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Romania – Ziua Naţională a Ambulanţei din România

Ziua Naţională a Ambulanţei din România este marcată, în fiecare an, la 28 iulie. Este data la care, în anul 1906, a apărut prima ”Salvare” din Bucureşti, la iniţiativa profesorului Nicolae Minovici. ”Societatea de Salvare din Bucureşti”, aşa cum se numea la momentul înfiinţării, îşi desfăşura activitatea sub deviza ”Totdeauna şi tuturor, gata pentru ajutor!”, fiind sub directa îndrumare a profesorului dr. Minovici. Primul echipaj era format din vizitiu şi sergent de oraş, care utilizau o trăsură trasă de cai, având drept sediu o clădire veche situată pe cheiul Dâmboviţei, se arată pe site-ul http://ambulantabistritanasaud.ro/.

În 1907, dr. Minovici a început pregătirea practică în salvare a studenţilor din anii terminali ai Facultăţii de Medicină, astfel că, în 1908, echipajul ambulanţei era format din medici interni şi sanitari. Începând din 1907, Salvarea funcţionează regulat, România devenind, astfel, al treilea stat din Europa, după Olanda şi Austria, cu un astfel de serviciu. În 1912, au fost aduse în Bucureşti, de la Paris, primele ambulanţe de tip auto. În anul 1931, profesorul Nicolae Minovici a teoretizat, pentru prima dată în lume, ”împingerea actului medical calificat la locul accidentului’‘.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Peru – Sărbătoare națională, Proclamarea independenței (1821)

 

Astăzi in îstorie pentru 28 iulie

 

Evenimentele Zilei de 28 iulie în Istorie:

- 28 iulie 1914 – Începutul primului război mondial (1914-1918)

 

28 iulie 45o - A murit imparatul bizantin Teodosiu al II-lea; (n.401).

Flavius Theodosius (401 - 450) cunoscut sub numele de Teodosie II cel Tânăr, împărat al Imperiului Bizantin între 408 și 450 - foto - ro.wikipedia.org

Flavius Theodosius (401 – 450) – foto – ro.wikipedia.org

Flavius Theodosius (401 – 450) cunoscut sub numele de Teodosie II cel Tânăr, împărat al Imperiului Bizantin între 408 și 450. Teodosie era fiul lui Arcadius și fratele Pulcheriei, de care a fost influențat pe mai tot timpul domniei. În iunie 421 s-a căsătorit cu poeta Aelia Eudocia cu care a avut o fiică, pe Licinia Eudoxia, căsătorită cu împăratul din vest Valentinian III. Teodosie a fondat Universitatea din Constantinopol în 425 și a creat și publicat în 438 Codexul Theodosian.

 

28 iulie 1057 - A murit papa Victor al II-lea;(n. 1018).

Papa Victor al II-lea (în germană Viktor II.) cel de al cincelea papă german al Romei (1055-1057) (numele laic: Gebhard Graf von Dollnstein-Hirschberg) - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Papa Victor al II-lea – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Papa Victor al II-lea (în germană Viktor II.) cel de al cincelea papă german al Romei (1055-1057) (numele laic: Gebhard Graf von Dollnstein-Hirschberg). A fost papa intre 13 aprilie 1055-28 iulie 1057 si a fost cel de al cincelea papa german al Romei numele sau laic fiind Gebhard Graf von Dollnstein-Hirschberg).

 

28 iulie 1468 - Prin Tratatul moldo-polon din 4 aprilie 1459, precedat de înțelegerile din 1462, respective 1463 și reînnoit la 28 iulie 1468, regele polonez Cazimir al IV-lea s-a obligat să nu adăpostească nici un pretendent la tronul Moldovei. Tratatul a fost semnat de reprezentantul Poloniei, Andrei Adrowasz, după un asediu de doi ani a cetăţii Hotinului. Abia după semnarea tratatului de pace domnul Ştefan izbuteşte să pună stăpînire pe cetatea propriu zisă.

 

28 iulie 1522 - S-a născut Margareta de Parma, fiica naturală a regelui Carol I Quintul.

MargarethevonParma02.jpg
Margareta de Parma

Margareta de Habsburg (n. 28 decembrie 1522, Oudenaarde — d. 18 ianuarie 1586, Ortona) a fost o ducesă de Parma și guvernatoare a Țărilor de Jos Habsburge din 1559 până în 1567. Fiică naturală a împăratului Carol Quintul și a metresei sale, Johanna Maria van der Gheynst, s-a căsătorit cu ducele de Parma Ottavio Farnese în 1538, timp în care s-a născut singurul fiu al ei, viitorul guvernator al Țărilor de Jos, Alessandro Farnese duce de Parma. A obținut de la fratele ei vitreg Filip al II-lea guvernarea Țărilor de Jos din 1559 până în 1567, dar, încercând să mențină o politică echilibrată, nu a reușit să oprească violenta opoziție față de măsurile centralizatoare și antiprotestante ale acestuia, iar în 1567 a fost înlăturată de la guvernare.

 

28 iulie 1540 - Cancelarul britanic Thomas Cromwell a fost acuzat de tradare si executat prin decapitare, fără judecată, la ordinul regelui Henric al VIII-lea al Angliei. Henric se căsătorește în aceeași zi cu a cincea sa soție, Catherine Howard . După executie, capul lui Thomas Cromwell a fost expus intr-o țeapă pe Podul Londrei.

Thomas Cromwell, Earl of Essex, KG (/ˈkrɒmwəl/ or /ˈkrɒmwɛl/;[1] c. 1485 – 28 July 1540), was an English lawyer and statesman who served as chief minister to King Henry VIII of England from 1532 to 1540 - foto - en.wikipedia.org

Thomas Cromwell – foto – en.wikipedia.org

 

28 iulie 1609 - S-a născut Judith Leyster, pictor olandez al barocului.

Self-portrait by Judith Leyster.jpg
Self-portrait by Judith Leyster

Judith Leyster este o pictoriță olandeză, născută la Haarlem pe 28 iulie 1609, decedată la Heemstede pe 10 februarie 1660. Arta sa a fost axată pe scene domestice, dar și pe scene de tavernă sau de divertisment cu personaje vesele, pe fețele cărora se citește bucuria de a trai. A fost casatorită cu pictorul Jan Miense Molenaer, din anul 1636, an din care activitatea sa artistică s-a diminuat sau chiar a încetat, consacrându-se creșterii celor 5 copii pe care i-a avut.

 

28 iulie 1635 - S-a nascut Robert Hooke, fizician și matematician englez.

13 Portrait of Robert Hooke.JPG

Robert Hooke (n. 18 iulie 1635 — d. 3 martie 1703) a fost un savant englez, care a excelat ca astronom și fizician, fiind cel mai bine cunoscut pentru formularea legii de proporționalitate între deformațiile elastice ale unui corp și tensiunile la care este supus, cunoscută ca „Legea lui Hooke”.

 

28 iulie 1655 - A murit Savinien de Cyrano de Bergerac, poet, eseist şi dramaturg francez (teatru: “Moartea Agripinei”, “Pedantul păcălit”); (n.06.03.1619).

Hector Savinien de Cyrano de Bergerac (n. 6 martie 1619 – d. 28 iulie 1655) dramaturg și eseist francez - foto - ro.wikipedia.org

Hector Savinien de Cyrano de Bergerac – foto – ro.wikipedia.org

Hector Savinien de Cyrano de Bergerac (n. 6 martie 1619 – d. 28 iulie 1655) dramaturg și eseist francez. Prin utopiile sale filozofice, a fost un precursor al iluminismului. În domeniul literar, ca influențe, a împrumutat ironia lui Molière și conceptele utopice ale unof filozofi ca Thomas Morus și Tommaso Campanella. Viața sa aventuroasă, precum și figura originală l-au inspirat pe Edmond Rostand în scrierea comediei eroice Cyrano de Bergerac (1897).

 

28 iulie 1741 - A murit Antonio Vivaldi, compozitor, violonist si dirijor italian, cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical veneţian (“Anotimpurile”); (n.04.03.1678).

Antonio Lucio Vivaldi (n. 4 martie 1678, Veneția – d. 28 iulie 1741, Viena) compozitor italian, de profesie preot catolic. Este considerat drept cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical venețian. A murit ca urmare a unei îmbolnăviri subite și a fost înmormântat în cimitirul din dreptul Porții Carintiei (Kärtnertor) din Viena, pe locul în care se află în prezent clădirea centrală a Universității Tehnice din Viena.

 

28 iulie 1750 - A murit Johann Sebastian Bach, compozitor şi dirijor unanim considerat ca unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii; (n. 21 martie 1685).

Johann Sebastian Bach (n. 31 martie 1685, Eisenach — d. 28 iulie 1750, Leipzig) compozitor german și organist din perioada barocă, considerat în mod unanim ca unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii. Operele sale sunt apreciate pentru profunzimea intelectuală, stăpânirea mijloacelor tehnice și expresive și pentru frumusețea lor artistică.

 

28 iulie 1794 - A fost executat prin ghilotinare în Piața Revoluției (Place de la Révolution, astăzi Place de la Concorde), împreună cu Saint-Just, Couthon şi alţi 19 adepţi, revolutionarul francez Robespierre, supranumit si “Incoruptibilul” .

Execuţia lui Robespierre (28 iulie 1894) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Execuţia lui Robespierre (28 iulie 1894) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Maximilien François Marie Isidore de Robespierre (n. 6 mai 1758 – d. 28 iulie 1794); (După Calendarul Republican data decesului este 10 thermidor an II). A fost executat prin ghilotinare în Piața Revoluției (place de la Révolution, astăzi place de la Concorde); cunoscut contemporanilor săi ca “Incoruptibilul“, este una dintre cele mai cunoscute figuri ale revoluției franceze. A fost unul din discipolii lui Jean-Jacques Rousseau.

Maximilien de Robespierre, unul din simbolurile Revoluției Franceze, s-a născut la Arras, într-o familie înstărită. Avocat, el a fost ales deputat al stării a treia în Artois. A devenit cunoscut prin discursurile sale din clubul iacobin și din procesul regelui. A fost ales lider al acestei grupări radicale. A fost supranumit “Incoruptibilul” pentru că ducea o viață simplă. Robespierre rămâne un personaj controversat, prezentat de unii ca idealist iar de alții ca un fanatic. În 1793, a provocat căderea grupului girondinilor. Ca membru al Comitetului Salvării Publice a fost adeptul și apologetul politicii de teroare împotriva adversarilor politici, care a dus la decapitarea prin ghilotinare a multor reprezentanți de frunte ai Revoluției Franceze.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

28 iulie 1804 - S-a născut filosoful Ludwig Feuerbach, filosof german, unul din precursorii marxismului; (d. 1872).

Ludwig Andreas Feuerbach (n. 28 iulie 1804, d. 13 septembrie 1872) filosof german, al patrulea fiu al juristului Paul Johann Anselm Ritter Feuerbach - foto - ro.wikipedia.org

Ludwig Andreas Feuerbach – foto – ro.wikipedia.org

Ludwig Andreas Feuerbach (n. 28 iulie 1804, d. 13 septembrie 1872) filosof german, al patrulea fiu al juristului Paul Johann Anselm Ritter Feuerbach. Feuerbach are meritul de a fi criticat idealismul hegelian, dominant în acea vreme în Germania, arătînd că Hegel răstoarnă raportul real dintre „subiect“ și „predicat“, dintre existență și gîndire, dintre natură și conștiință. A restaurat materialismul, afirmînd că natura e primordială în raport cu gîndirea, că gîndirea este un predicat (atribut) al omului și nu omul un predicat al gîndirii (spiritului).

În locul spiritului absolut, Feuerbach a pus, astfel, în centrul filozofiei natura și omul, conceput ca o parte a naturii. Materialismul antropologic, concepția despre om a lui Feuerbach au avut însă un caracter abstract și contemplativ, întrucît Feuerbach nu a putut înțelege esența socială a omului, precum și însemnătatea practicii, a activității materiale prin care omul transformă natura, transformîndu-se pe sine însuși.

Un loc deosebit în filozofia lui Feuerbach îl ocupă critica religiei. El interpretează religia (în speță religia creștină) ca o înstrăinare a omului de el însuși, ca o înstrăinare de către om a caracterelor sale esențiale (bunătatea, puterea, iubirea etc.), atribuite unei ființe transcendente imaginare (Dumnezeu). Risipirea acestei iluzii, instaurarea adevărului despre om, coborîrea „iubirii“ din planul transcendent al religiei în planul real al vieții ar constitui, după Feuerbach, condiția eliberării omului.

Dezvăluind „misterul“ idealismului hegelian și al religiei, Feuerbach a deschis calea pentru dezvăluirea „misterului“ lumii reale, cu alte cuvinte, pentru dezvăluirea contradicțiilor sociale reale care generează înstrăinarea ideologică și religioasă, problemă pe care, însă, el însuși nu a putut s-o rezolve. Karl Marx și Friedrich Engels au dat o înaltă apreciere materialismului lui Feuerbach; depășirea critică a materialismului său abstract și contemplativ a condiționat însă geneza concepției lui Marx.

 

28 iulie 1818 - A murit matematicianul francez Gaspard Monge, creatorul geometriei descriptive ; (n.10 mai 1746).

Gaspard Monge (n. 10 mai 1746 - d. 28 iulie 1818) matematician și revoluționar francez cunoscut pentru crearea geometriei descriptive -foto - ro.wikipedia.org

Gaspard Monge -foto – ro.wikipedia.org

Gaspard Monge (n. 10 mai 1746 – d. 28 iulie 1818) matematician și revoluționar francez cunoscut pentru crearea geometriei descriptive.

 

28 iulie 1821 - José de San Martín a declarat independența Perului față de Spania.

Independenţa proclamată de José de San Martín în 1821 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Independenţa proclamată de José de San Martín în 1821 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La începutul secolului al XIX-lea, continentul sudamerican era dominat de mişcările de emancipare de sub autoritatea spaniolă. În acest context, Peru rămânea un teritoriu loial coroanei spaniole. Deoarece elitele ezitau, proclamarea independenţei nu a fost posibilă decât după campaniile militare ale lui José de San Martín şi Simón Bolívar, proclamare înfăptuită pe 28 iulie 1821.

În primii ani ai republicii, lupta pentru putere, între militari, a dus la o instabilitate politică. În această perioadă se afirmă identitatea naţională. Uniunea cu Bolivia s-a dovedit a fi efemeră. Între anii 1840 şi 1860, sub conducerea preşedintelui Ramón Castilla, ţara cunoaşte o perioadă de stabilitate, datorită încasărilor din urma exportului de guano. În 1870 odată cu diminuarea exportului de guano, s-a accentuat şi lupta pentru putere, şi respectiv, a început o nouă perioadă de instabilitate politică.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

28 iulie 1844 - A murit Joseph Bonaparte, fratele mai mare al lui Napoleon şi rege al Spaniei; (n. 1768).

Joseph-Napoléon Bonaparte, rege al Neapolelui și Siciliei, rege al Spaniei și al Indiilor, conte de Survilliers (n. Corte, Franța, 7 ianuarie 1768 - d. Florența, Italia, 28 iulie 1844) a fost fratele mai mare al împăratului francez Napoleon I, care l-a numit rege al Neapolelui și Siciliei (1806-1808) și mai târziu rege al Spaniei - foto - ro.wikipedia.org

Joseph-Napoléon Bonaparte – foto – ro.wikipedia.org

Joseph-Napoléon Bonaparte, rege al Neapolelui și Siciliei, rege al Spaniei și al Indiilor, conte de Survilliers (n. Corte, Franța, 7 ianuarie 1768 – d. Florența, Italia, 28 iulie 1844) a fost fratele mai mare al împăratului francez Napoleon I, care l-a numit rege al Neapolelui și Siciliei (1806-1808) și mai târziu rege al Spaniei.

 

28 iulie 1854 - S-a născut Victor Babeș, bacteriolog și morfopatolog român, fondator al școlii românești de microbiologie, membru al Academiei Române (d. 1926)

Victor Babeș (n. 4 iulie 1854, Viena - d. 19 octombrie 1926, București) bacteriolog și morfopatolog român, membru al Academiei Române din 1893 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Victor Babeș – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Victor Babeș (n. 4 iulie 1854, Viena – d. 19 octombrie 1926, București) a fost un bacteriolog și morfopatolog român, membru al Academiei Române din 1893. A fost fiul lui Vincențiu Babeș. În colaborare cu Victor André Cornil, este autorul primului tratat de bacteriologie din lume (Bacteriile și rolul lor în anatomia și histologia patologică a bolilor infecțioase) prin care a pus bazele moderne ale acestei științe. De asemenea, este fondatorul școlii românești de microbiologie.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

28 iulie 1868 - A fost ratificat cel de-al 14-lea amendament al Constituţiei SUA, in baza caruia populaţia afro-americană putea beneficia de cetăţenia acestei tari.

 

28 iulie 1887 - S-a nascut Marcel Duchamp, pictor francez (d. 1968)

Marcel Duchamp (n. 28 iulie 1887 în Blainville-Crevon - d. 2 octombrie 1968 în Neuilly-sur-Seine) pictor francez (cetățean american din 1955) -  foto - ro.wikipedia.org

Marcel Duchamp – foto – ro.wikipedia.org

Marcel Duchamp (n. 28 iulie 1887 în Blainville-Crevon – d. 2 octombrie 1968 în Neuilly-sur-Seine) pictor francez (cetățean american din 1955). Format în mediul cultural efervescent al Parisului de la începutul secolului al XX-lea, într-o familie cu preocupări artistice. Duchamp lucrează în primii ani pânze de influență impresionistă. Din 1912 începe căutările care îl vor conduce spre ultimele consecințe ale avangardei, deschizând drumul unor direcții ce-și propun să atingă domeniul sugestiv intitulat antiartă (nonartă). Plecând de la preocupările futuriștilor pentru redarea mișcării lucrarea sa “Nud coborând o scară” (Nu descendant un éscalier), (1912) în 1913 tinde spre abstracția completă, atinsă în marele panou la Mariée Mise a nu par ses celibataires (1915-1923).

 

28 iulie 1902 - S-a nascut Karl Popper, filosof englez de origine austriacă; (d. 1994).

Sir Karl Raimund Popper (n. 28 iulie 1902, Viena - d. 17 septembrie 1994, Londra) filozof englez de origine austriacă, considerat unul din cei mai mari filozofi ai științei din secolul al XX-lea - foto - ro.wikipedia.org

Sir Karl Raimund Popper – foto – ro.wikipedia.org

Sir Karl Raimund Popper (n. 28 iulie 1902, Viena – d. 17 septembrie 1994, Londra) filozof englez de origine austriacă, considerat unul din cei mai mari filozofi ai științei din secolul al XX-lea. Fondator al raționalismului critic împotriva determinismului istoric, s-a opus oricărei forme de scepticism, convenționalism și relativism în știință și în activitatea umană în general, a susținut ideea unei societăți deschise (Open society), adversar implacabil al totalitarismului sub orice formă.

 

28 iulie 1909 - S -a nascut Aenne Burda, (nascuta Anna Lemminger) fondatoarea in 1949 a editurii de modă Burda. Revista Burda este tipărită astăzi în 16 limbi, fiind distribuită în peste 89 de ţări; (d.03.11.2005).

Aenne Burda (28 July 1909 – 3 November 2005), born Anna Magdalene Lemminger, was a German publisher of the Burda Group, a media group based in Offenburg and Munich, Germany - foto - en.wikipedia.org

Aenne Burda - foto – en.wikipedia.org

Aenne Burda (28 July 1909 – 3 November 2005), born Anna Magdalene Lemminger, was a German publisher of the Burda Group, a media group based in Offenburg and Munich, Germany.

 

28 iulie 1914 - Declansarea Primului Razboi Mondial (1914 – 1918) prin atacarea Serbiei de catre Austria. După ce Serbia a respins condițiile ultimatumului dat cu cinci zile în urmă, Austro-Ungaria i-a declarat război, declanșând Primul Război Mondial. Cele doua mari coalitii militareintrate in conflict armat sunt: Tripla Alianta, in frunte cu Germania si Austro-Ungaria, si Antanta, in frunte cu Anglia, Franta si Rusia.

Austria-Hungary's telegram to the Kingdom of Serbia declaring war, 28 July 1914 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Austria-Hungary’s telegram to the Kingdom of Serbia declaring war, 28 July 1914 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

La 28 iulie 1914, Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, fapt care a marcat începutul primului război mondial (1914-1918). În ziua de 28 iunie 1914 Franz Ferdinand, arhiducele Austriei și moștenitorul tronului austro-ungar, a fost asasinat la Sarajevo de Gavrilo Princip, un student naționalist sârb-bosniac. Acesta a făcut parte dintr-un grup de cincisprezece asasini, susținuți de Mâna Neagră, o societate secretă fondată de naționaliști pro-sârbi, cu legături în armata Serbiei.

Puterile implicate în Primul Război Mondial     Puterile Centrale     Antanta - foto: ro.wikipedia.org

Puterile implicate în Primul Război Mondial Puterile Centrale Antanta – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Asasinatul a amorsat tensiunea gravă, care exista deja în Europa. Rebeliunile de la Sarajevo provocate de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand au fost instigate de minoritatea sârbă, care era nemulțumită de anexarea în 1908 a Bosniei și Herțegovinei de către imperiul Austro-Ungar, ca și de invadarea și ocuparea violentă a provinciei de către același imperiu, în 1878.

Atentatul de la Sarajevo (28 iunie 1914) - Assassination illustrated in the Italian newspaper Domenica del Corriere, 12 July 1914 by Achille Beltrame - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Atentatul de la Sarajevo (28 iunie 1914) – Assassination illustrated in the Italian newspaper Domenica del Corriere, 12 July 1914 by Achille Beltrame – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Deși acest asasinat a fost considerat ca detonatorul direct pentru Primul Război Mondial, cauzele reale trebuie căutate în deceniile premergătoare, în rețeaua complexă de alianțe și contrabalansuri care s-au dezvoltat între diferitele puteri europene, în urma înfrângerii Franței și a proclamării Imperiului federal german (Al II-lea Reich), sub conducerea “cancelarului de fier”, Otto von Bismarck, în 1871.

Cauzele Primului Război Mondial constituie o problemă complicată din cauza multitudinii factorilor implicați, între care: naționalismul, disputele anterioare nerezolvate, precum lipsa surselor de materie primă și de piețe de desfacere pentru industria central-europeană, sistemul de alianțe, guvernarea fragmentară, întârzieri și neînțelegeri în comunicația diplomatică, cursa înarmărilor etc.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro

 

28 iulie 1919 - A fost înfiinţată Uniunea Astronomică Internaţională (International Astronomical Union – IAU)

UN SECOL DE ŞTIINŢĂ: Uniunea Internaţională a Astronomilor - foto preluat de pe www.agerpres.ro

UN SECOL DE ŞTIINŢĂ: Uniunea Internaţională a Astronomilor – foto preluat de pe www.agerpres.ro

IAU a fost înfiinţată în cadrul Adunării Constitutive a International Research Council (IRC) desfăşurată între 18-28 iulie 1919 la Bruxelles. Constituirea IAU a făcut obiectul unor discuţii ample, care au condus la adoptarea oficială a statutului său în ziua încheierii Adunării Constitutive, motiv pentru care 28 iulie 1919 este considerată data creării Uniunii Internaţionale a Astronomilor. Misiunea sa este de a promova şi proteja ştiinţa astronomiei în toate aspectele sale printr-o cooperare internaţională, potrivit www.iau.org.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

28 iulie 1928 - Deschiderea oficiala a Jocurilor Olimpice de la Amsterdam. Compania Coca-Cola participa pentru prima oara in calitate de sponsor la Jocurile Olimpice si tot pentru prima oara are loc ceremonialul aprinderii flăcării olimpice.

Jocurilor Olimpice de la Amsterdam - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Jocurilor Olimpice de la Amsterdam – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

 

28 iulie 1929 - S-a născut Jacqueline Kennedy, soţia preşedintelui american John F. Kennedy; (d. 19.05.1994).

Jacqueline Lee Bouvier Kennedy Onassis (28 iulie 1929 – 19 mai 1994[1]) a fost soția celui de-al 35-lea Președinte al Statelor Unite, John F. Kennedy și a servit ca Primă Doamnă în timpul președenției lui din 1961 până la asasinarea din 1963 -  foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Jacqueline Lee Bouvier Kennedy Onassis – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Jacqueline Lee Bouvier Kennedy Onassis (28 iulie 1929 – 19 mai 1994[1]) a fost soția celui de-al 35-lea Președinte al Statelor Unite, John F. Kennedy și a servit ca Primă Doamnă în timpul președenției lui din 1961 până la asasinarea din 1963. Mai târziu s-a căsătorit cu magnatul grec Aristotel Onassis din 1968 până la decesul acestuia în 1975. Pentru ultimii 20 de ani ai vieții sale, a avut o carieră de succes ca editor de cărți.

 

28 iulie 1942 - Cu scopul de a întări disciplina în randul soldaților sovietici pe frontul de est al celui de Al Doilea Război Mondial, Iosif Stalin a dat Ordinul nr. 227, prin care interzicea soldaților să se retragă fără ordine explicite în acest sens, sub amenințarea Curții Marțiale.

 

28 iulie 1942 - A murit Sir William Matthew Flinders Petrie, renumit arheolog englez; (n. 03.06.1853). A intreprins importante cercetari arheologice in Egipt si Palestina.

Sir William Matthew Flinders Petrie, (3 June 1853 – 28 July 1942), commonly known as Flinders Petrie, was an English Egyptologist and a pioneer of systematic methodology in archaeology and preservation of artifacts - foto - en.wikipedia.org

Sir William Matthew Flinders Petrie - foto – en.wikipedia.org

Sir William Matthew Flinders Petrie, (3 June 1853 – 28 July 1942), commonly known as Flinders Petrie, was an English Egyptologist and a pioneer of systematic methodology in archaeology and preservation of artifacts.

 

28 iulie 1943 - S-a născut Rick Wright, muzician britanic.

Richard William Wright, cunoscut și ca Rick Wright (n. 28 iulie 1943, Middlesex, Anglia – d. 15 septembrie 2008) a fost un claviaturist (pianist, organist ș.a.) și cântăreț autodidact cunoscut îndeosebi pentru implicarea în formația britanică Pink Floyd ca membru fondator, fidel grupului pentru mai mult de treizeci și cinci de ani.

 

28 iulie 1946 - S-a născut Linda Kelsey, actriță americană.

 

28 iulie 1949 - S-a născut Ioana Pavelescu, actriță română de teatru și film.

Ioana Pavelescu (n. 28 iulie 1955, București) este o actriță română - foto: cinemagia.ro

Ioana Pavelescu – foto: cinemagia.ro

Ioana Pavelescu (n. 28 iulie 1955, București) este o actriță română. Este fiica actriței Corina Constantinescu. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1972. Ioana Pavelescu şi-a desfăşurat activitatea teatrală la Teatrul Mic. Ioana Pavelescu devenea cunoscută în 1976, odată cu filmul “Osânda”, de Sergiu Nicolaescu, în rolul tulburător al Ruxandrei.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.cinemagia.ro; www.agerpres.ro

 

28 iulie 1951 - S-a născut Santiago Calatrava, arhitect spaniol, artist și inginer consturctor. Santiago Calatrava Valls, cunoscut mai ales ca Santiago Calatrava, (n. 28 iulie 1951, Benimamet (Valencia), Spania) este un arhitect, sculptor și inginer structural spaniol recunoscut și premiat pe plan internațional, stabilit în Zurich, Elveția.

 

28 iulie 1952 - S-a născut Vajiralongkorn, prinț moștenitor al Thailandei.

 

28 iulie 1954 - S-a născut Hugo Chávez, politician venezuelian de stanga, fost presedinte al Venezuelei; (d.2013).

Hugo Chávez (n. 28 iulie 1954 - d. 5 martie 2013) președintele Venezuelei din 2 februarie 1999 până la moartea sa de pe 5 martie 2013 -  foto - ro.wikipedia.org

Hugo Chávez – foto – ro.wikipedia.org

Hugo Chávez (n. 28 iulie 1954 – d. 5 martie 2013) președintele Venezuelei din 2 februarie 1999 până la moartea sa de pe 5 martie 2013. A fost anterior liderul partidului politic Mișcarea a Cincea Republică de la înființarea sa din 1997 până în 2007, atunci când a fuzionat cu mai multe partide pentru a forma Partidul Socialist Unit din Venezuela (PSUV), pe care l-a condus până la moartea sa.

Urmând propria ideologie politică de Bolivarianism și „socialism al secolului XXI-lea”, el s-a concentrat pe implementarea unor reforme socialiste în țară ca o parte a unui proiect social, cunoscut sub numele de Revoluția Bolivariană, care prevedea punerea în aplicare a unei noi constituții, consiliile democrației participative, naționalizarea mai multor industrii-cheie, creșterea fondurilor publice de îngrijire a sănătății și educației și reducerea semnificativă a sărăciei, după datele guvernului.

S-a născut în orașul Sabaneta. Fiind un critic al neoliberalismului economic, globalizării dar și a politicii externe a SUA, el a promovat socialismul și colaborarea latino-americană. La 7 octombrie 2012, Chavez a câștigat alegerile prezidențiale din țara sa pentru a patra oară succesiv, învingându-l pe Henrique Capriles Radonski fiind astfel ales pentru un nou mandat de șase ani.

Pe 30 iunie 2011, Chavez a declarat că a avut o recuperare medicală după o operație pentru eliminarea unei tumori canceroase. El a cerut o a doua operație în decembrie 2012. El a fost învestit în funcție la 10 ianuarie 2013, Adunarea Națională a Venezuelei fiind de acord să amâne inaugurarea sa și să-i dea timp pentru o recuperare și revenire dintr-o călătorie cu scopul de a se trata în Cuba. Chávez a murit pe 5 martie 2013, la o vârstă de 58 de ani.

 

28 iulie 1959 - Un grup de şase persoane, foşti ilegalişti de origine evreiască, între care Alexandru și Paul Ioanid, Monica și Igor Sevianu, Sașa Mușat și Haralambie Obodeanu, jefuiesc o mașină a Băncii de Stat a Republicii Populare Române. În urma procesului, cei cinci bărbaţi au fost condamnaţi la moarte şi executaţi.

Monica Sevianu a fost condamnată la muncă silnică pe viaţă.  “un grup de cinci indivizi inarmati, patru barbati si o femeie, purtand masti pe fata si manusi, au atacat si jefuit masina Skoda Station, cu numarul de circulatie 53693 B, proprietate a Bancii de Stat a orasului Bucuresti, care stationa in fata filialei B.R.P.R. a raionului Gheorghe Gheorghiu-Dej, de unde au furat suma de 1.686.000 lei.

Dupa comiterea atacului banditesc, autorii au disparut, folosindu-se de un autoturism getax ….. Datorita muncii informative desfasurata de organele securitatii de stat, la data de 17 septembrie 1959, orele 19:00, au fost arestati autorii acestui act banditesc si unii din complicii si favorizatorii lor“. (Din raportul Comisiei de Ancheta a Securitatii Statului)

 

28 iulie 1965 - Războiul din Vietnam: Preşedintele american Lyndon B. Johnson anunţă creşterea numărului de trupe americane în Vietnamul de Sud de la 75.000 la 125.000.

 

28 iulie 1968 - A murit Otto Hahn, fizician si chimist german, membru de onoare al Academiei Române si laureat al Premiului Nobel în 1944, cel care a pus în evidenta, în 1938, împreuna cu F. Strassmann, fisiunea uraniului si a toriului (n.08.03.1879).

Otto Hahn (n. 8 martie 1879 - d. 28 iulie 1968) chimist german, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1944). Este considerat părintele chimiei nucleare și a descoperit elementul toriu -  foto - ro.wikipedia.org

Otto Hahn - foto – ro.wikipedia.org

Otto Hahn (n. 8 martie 1879 – d. 28 iulie 1968) chimist german, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1944). Este considerat părintele chimiei nucleare și a descoperit elementul toriu.

 

28 iulie 1969 - A murit Ramón Grau, preşedinte cubanez intre anii 1933–1934, 1944–1948); (n. 13.09.1882).

Dr. Ramón Grau San Martín (September 13, 1881, La Palma, Pinar del Río Province, Spanish Cuba – July 28, 1969, Havana, Cuba) was a Cuban physician and the President of Cuba (1933–1934, 1944–1948) - foto - en.wikipedia.org

Dr. Ramón Grau San Martín – foto – en.wikipedia.org

Dr. Ramón Grau San Martín (September 13, 1881, La Palma, Pinar del Río Province, Spanish Cuba – July 28, 1969, Havana, Cuba) was a Cuban physician and the President of Cuba (1933–1934, 1944–1948)

 

28 iulie 1970 - A decedat marele chimist si pedagog roman Costin Nenitescu ; (n.1902)

Costin D. Nenițescu (în publicațiile științifice Nenitzescu; n. 15 iulie 1902, București - d. 29 iulie 1970, Bușteni) chimist român. A fost fondatorul și promotorul unor ramuri noi ale chimiei din România și un membru al Academiei Române - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Costin D. Nenițescu – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Costin D. Nenițescu (în publicațiile științifice Nenitzescu; n. 15 iulie 1902, București – d. 29 iulie 1970, Bușteni) chimist român. A fost fondatorul și promotorul unor ramuri noi ale chimiei din România și un membru al Academiei Române.

 

28 iulie 1975 - Congresul SUA a votat introducerea clauzei naţiunii celei mai favorizate în relaţiile cu RSR. Clauza națiunii celei mai favorizate era un adevărat test în relațiile economice bilaterale, acordarea ei fiind însoțită și de alte beneficii economice de mare însemnătate pentru România, precum credite cu dobânzi mici, acces la tehnologie avansată etc.

Ea a fost acordată României, pentru prima dată în 1975, în conformitate cu prevederile amendamentului Jackson- Vanik adus Legii Comerțului din 1974, care condiționa acest favor de dreptul la libera circulație a cetățenilor țării beneficiare.

Clauza trebuia reînnoită anual de către președintele Statelor Unite, dar fiecare dintre cele două Camere ale Congresului puteau anula hotărârea președintelui prin votarea unei rezoluții de dezaprobare într-o perioadă de 90 de zile de la data când i s-a adus la cunoștință această hotărâre.
cititi mai mult pe www.historia.ro

 

28 iulie 1976 - Un cutremur devastator cu magnitudinea de 8,3 grade se produce în provincia Tangshan/China, soldandu-se cu peste 250.000 de victime. Este considerată cea mai mare catastrofă seismică.

1976 Tangshan.png

Cel mai devastator cutremur din secolul XX s-a produs în dimineața zilei de 28 iulie 1976, în provincia Hebei, din China, cel mai afectat fiind orașul industrial Tangshan. Magnitudinea seismului s-a situat între 7,8 – 8,2 grade pe scara Richter; cea mai puternică replică a avut la rândul ei o intensitate de 7,8 grade. Numărul victimelor, raportat inițial de guvernul chinez a fost de 655.000!

Ulterior s-a revenit asupra cifrei, ajungându-se la 240 – 250.000 de victime, deși au existat și există voci care susțin că numărul inițial nu era cu nimic exagerat. Majoritatea clădirilor din Tangshan au fost distruse. Unda seismică a făcut pagube și în alte orașe și a fost resimțită și la Beijing. China nu a acceptat ajutorul internațional oferit de Națiunile Unite, desfășurând operațiunile de salvare numai cu forțe proprii. Orașul a fost reconstruit din temelii și are astăzi peste un milion de locuitori.
articol preluat de pe www.historia.ro
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

28 iulie 1976 - S-a născut Carol-Eduard Novak, ciclist paralimpic.

Carol-Eduard Novak (n. 28 iulie 1976, Miercurea Ciuc) este un ciclist paralimpic rutier și de pistă - foto preluat de pe www.facebook.com

Eduard Novak – foto preluat de pe www.facebook.com

Carol-Eduard Novak (n. 28 iulie 1976, Miercurea Ciuc) este un ciclist paralimpic rutier și de pistă. Acesta a câștigat prima medalie pentru România la Jocurile Paralimpice, dar și prima medalie de aur, în cadrul ediției din 2012 de la Londra. Acesta a suferit un accident rutier în 1996, în urma căruia i-a fost amputat piciorul drept. Din 2013 este președintele Federației Române de Ciclism.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

28 iulie 1981 - În timp ce se îndrepta spre garajul locuinţei sale din Munchen, Emil Georgescu, realizator de emisiuni de la Radio Europa Liberă, a fost înjunghiat de doi francezi angajaţi de Securitate.

 

28 iulie-12 august 1984 - S-a desfăşurat a XXIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice la Los Angeles, România fiind singura ţară din blocul socialist care a participat.

 

28 iulie 1985 - A murit Valeria Sadoveanu, scriitoare, cea de-a doua sotie a lui Mihail Sadoveanu; (n. 1907).

Valeria Sadoveanu (n. 1907 - d. 28 iulie 1985)  scriitoare, cea de-a doua sotie a lui Mihail Sadoveanu - foto (desen - Constantinescu, Ştefan) - clasate.cimec.ro

Valeria Sadoveanu (n. 1907 – d. 28 iulie 1985) scriitoare, cea de-a doua sotie a lui Mihail Sadoveanu – foto (desen – Constantinescu, Ştefan) – clasate.cimec.ro

 

28 iulie 2004 - A murit omul de stiinţă Francis Crick, laureat al Premiului Nobel în 1962 pentru descoperirea structurii dublu spiralate a ADN-ului (n. 8 iunie 1916).

Francis Harry Compton Crick OM FRS (n. 8 iunie 1916, Northampton Anglia – d. 28 iulie 2004, San Diego, SUA) bio- și neuro-fizician britanic, fiind unul din cei patru co-descoperitori (alături de James D. Watson, Maurice Wilkins și Rosalind Franklin) a structurii ADN-ului în 1953. Crick a devenit laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în anul 1962, alături de colegii săi în viață James D. Watson și Maurice Wilkins, întrucât Rosalind Franklin a murit de cancer în 1958, înaintea deciderii decenării premiului - foto - ro.wikipedia.org

Francis Harry Compton Crick – foto – ro.wikipedia.org

Francis Harry Compton Crick (n. 8 iunie 1916, Northampton Anglia – d. 28 iulie 2004, San Diego, SUA) bio- și neuro-fizician britanic, fiind unul din cei patru co-descoperitori (alături de James D. Watson, Maurice Wilkins și Rosalind Franklin) a structurii ADN-ului în 1953. Crick a devenit laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în anul 1962, alături de colegii săi în viață James D. Watson și Maurice Wilkins, întrucât Rosalind Franklin a murit de cancer în 1958, înaintea deciderii decenării premiului.

 

28 iulie 2019 – SUA – Cel puţin trei persoane au murit şi alte 15 au fost rănite când un atacator a deschis focul la un festival de gastronomie din Gilroy, la sud de San Francisco, în California, relatează AFP, DPA şi Reuters. Atacatorul a fost împuşcat mortal de forţele de ordine la scurt timp după declanşarea incidentului, conform poliţiei. Atacul a avut loc în timpul Festivalului Usturoiului de la Gilroy, un oraş situat la circa 50 de km sud de San Jose.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

28 iulie 2020 - La Ordinea Zilei

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

Evenimentele Zilei de 25 iulie în Istorie

Bătălia de la Ourique (25 iulie 1139) – “The Miracle of Ourique” by Domingos Sequeira (1793)

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

25 iulie este a 206-a zi a calendarului gregorian și a 207-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 25 iulie

(BOR) Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Sf. Părinți de la Sinodul al V-lea Ecumenic; Sf. Cuv. Olimpiada și Eupraxia

(BRU) Adormirea sf. Ana, mama Preasfintei Fecioare Maria; Ss. Olimpiada și Eupraxia, cuvioase († secolul al V-lea)

(BRC) Sf. Iacob, apostol; Sf. Valentina, fecioară, martiră

România - Ziua radiolocației

Marchează debutul existenței radiolocației ca armă distinctă în cadrul Armatei române, la 25 iulie 1955. Prin ordinul ministrului apărării naţionale din 25 iulie 1955 au fost înfiinţate Trupele Radiotehnice.

 

Astăzi în istorie pentru 25 iulie

 

Evenimentele Zilei de 25 iulie în Istorie:

- 25 iulie 1139 – Bătălia de la Ourique;

- 25 iulie 1799 – Bătălia de la Abu Qir;

- 25 iulie 1917 – S-a încheiat Ofensiva de la Nămoloasa (20 – 25 iulie 1917)

- 25 iulie 1921 – A intrat în vigoare Tratatul de la Trianon;

- 25 iulie 1978 – În Anglia s-a născut primul copil conceput prin fecundare artificială.

 

25 iulie 306 - Constantin cel Mare a fost proclamat de către trupele sale, împărat roman, după moartea lui Constanțiu I (Constantius Chlorus).

Constantine I crowned as a victorious general – 4th century cameo - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Constantine I crowned as a victorious general – 4th century cameo – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Constantin I cel Mare s-a născut la Naissus, în provincia romană Moesia Superior, fiind fiul generalului Constantius Chlorus (viitorul împărat Constantius I) și al Helenei. Tatăl său, Constantius Chlorus, în 271-272, sub împăratul Aurelian, a fost membru al protectores (militari superiori în slujba împăratului) în estul Imperiului Roman, iar ulterior a ajuns tribun. În 284-285 a fost praeses (guvernator de provincie subordonat unui consularis) al Dalmației. A fost prefectul pretorian al împăratului Maximian în 288-293. La 1 martie 293, a fost promovat la rangul de Caesar.

Gaius Flavius Valerius Constantius (n. 31 martie 250, d. 25 iulie 306) , cunoscut și sub numele Constanțiu I sau Constantius Chlorus (din grec. χλωρός, „cel palid”), a fost împărat al Imperiului Roman de Apus (305–306). A fost tatăl lui Constantin cel Mare - foto: ro.wikipedia.org

Gaius Flavius Valerius Constantius (n. 31 martie 250, d. 25 iulie 306) , cunoscut și sub numele Constanțiu I sau Constantius Chlorus (din grec. χλωρός, „cel palid”), a fost împărat al Imperiului Roman de Apus (305–306). A fost tatăl lui Constantin cel Mare – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

În 305, după abdicarea lui Dioclețian și Maximian, Constantin se alătură tatălui său, în partea apuseană a imperiului. La moartea lui Constantius I, la Eburacum, în Britannia (25 iulie 306), Constantin este proclamat împărat de către armată. În aceste împrejurări, Galerius, personalitatea dominantă a celei de-a doua tetrarhii, îl proclamă pe Flavius Severus augustus al Occidentului și îl acceptă pe Constantin, caesar.

Pentru moment, Constantin a acceptat, dar pacea și a treia tetrarhie nu aveau să dureze prea mult. La Roma, pe 28 octombrie 306, Maxentius, fiul lui Maximian, a fost proclamat împărat, iar Maximian care se retrăsese, se întoarce pentru a pretinde puterea. În condițiile destrămării tetrarhiei, la conferința de la Carnuntum (11 noiembrie 308), Constantin este recunoscut oficial caesar în Apus, iar Maxentius este declarat uzurpator.

În înțelegere cu Licinius, noul augustus al Occidentului, Constantin ocupă Spania (310), apoi pătrunde cu armata în Italia, înfrânge forțele lui Maxentius la Torino, Verona și în bătălia decisivă de la Podul Milvius de lîngă Roma, în care Maxentius își găsește moartea (312). Astfel, toate provinciile occidentale ale imperiului sunt reunite sub autoritatea sa.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

25 iulie 315 - La Roma este finalizata constructia Arcului lui Constantin, în apropiere de Colosseum.

The Arch of Constantine, Rome - painted by Herman van Swanevelt, 17th century - foto preluat de pe en.wikipedia.org

The Arch of Constantine, Rome - painted by Herman van Swanevelt, 17th century – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Senatul roman a ridicat acest arc de triumf pentru a comemora victoria lui Constantin asupra lui Maxentius, la Podul Milvius, în ziua de 28 octombrie 312 e.n. Arcul măsoară 35,70 metri lungime, 7,40 metri lățime și 31,10 metri înălțime. El este străpuns de trei deschideri boltite, din care cea din mijloc este mai înaltă. A fost amplasat pe traseul Viei Triumphalis, pe porțiunea dintre Circus Maximus spre Forum Romanum, între Colosseum și Palatin.

Această cale triumfală începea în Câmpul lui Marte, trecea pe la Circus Maximus și ocolea Palatinul până la Arcul lui Constantin. Imediat după acesta cotea la stânga pe Via Sacra, trecea pe sub arcul de triumf al lui Titus și pe sub cel al lui Septimius Severus și urca pe Capitoliu urmând panta Clivus Capitolinus. Este ultimul din seria arcurilor de triumf construite la Roma si la constructia sa au fost utilizat sistematic elemente preluate de la monumente ridicate anterior.

 

25 iulie 1109 - S-a născut regele Afonso I al Portugaliei fiul lui Henric al Burgundiei, conte de Portugalia și a Teresei de León, fiica ilegitimă a regelui Alfonso al VI-lea al Castiliei si Leonului (d.06.12.1185).

Afonso I al Portugaliei, (n. Viseu, 1109, în mod tradițional 25 iulie – d. Coimbra, 1185, 6 decembrie), cunoscut și drept Cuceritorul, a fost primul rege al Portugaliei, declarându-și independența față de Regatul Leonului - King Afonso in the Castilian manuscript Compendium of Chronicles of Kings (...) (c. 1312-1325) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

King Afonso in the Castilian manuscript Compendium of Chronicles of Kings (…) (c. 1312-1325) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Afonso I al Portugaliei, (n. Viseu, 1109, în mod tradițional 25 iulie – d. Coimbra, 1185, 6 decembrie), cunoscut și drept Cuceritorul. A fost primul rege al Portugaliei, declarându-și independența față de Regatul Leonului si proclamat pe 26 iulie 1139, imediat după batalia de la Ourique, in care fortele maurilor conduse de califul Ali ibn Iusuf au fost înfrante.

Afonso Henriques (înseamnă „Afonso, fiul lui Henric”), născut probabil în jurul anului 1109, și-a urmat tatăl în calitate de Conte de Portugalia, în 1112, sub tutela mamei sale. Relația între Afonso și mama sa a fost una dificilă. La numai unsprezece ani, Afonso avea deja idei politice proprii, foarte diferite de cele ale mamei sale. În 1120, tânărul prinț a trecut de partea arhiepiscopului de Braga, un inamic politic al Teresei, și amândoi au fost trimiși în exil din ordinul ei. Afonso și-a petrecut următorii ani în afara țării sale, sub supravegherea episcopului.

În 1122 Afonso a împlinit patrusprezece ani, vârsta majoratului în secolul XII. S-a proclamat singur cavaler, în Catedrala din Zamora, Spania, a organizat o armată, și a pornit să obțină controlul asupra teritoriilor sale. Aproape de Guimarães, în cadrul Bătăliei de la São Mamede (1128), a învins trupele comandate de amantul și contul aliat al mamei sale, Fernando Peres de Trava din Galicia, ea devenind prizoniera sa, și fiind exilată pe viață la o mânăstire din León.

Astfel, posibilitatea de a încorpora Portugalia într-un Regat al Galiciei a fost eliminată, iar Afonso a devenit unicul conducător, Duce de Portugalia, după ce poporul, Biserica și nobilimea i-au cerut independența țării. L-a biruit de asemenea pe Alfonso al VII-lea al Castiliei și Leonului, alt aliat al mamei sale, și astfel a eliberat țara de dependența politică de Regatul Castiliei și Regatul Leonului. Pe 6 aprilie 1129, Afonso Henriques a dictat documentul în care s-a proclamat Prinț al Portugaliei.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org

 

25 iulie 1139 - Bătălia de la Ourique, fortele maurilor conduse de califul Ali ibn Iusuf au fost înfrante de Printul Afonso Henriques (din Casa Burgundiei). Acesta este proclamat primul rege al Portugaliei, declarându-și independența față de Regatul Leonului.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Ourique (25 iulie 1139) - "The Miracle of Ourique" by Domingos Sequeira (1793) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Ourique (25 iulie 1139) – “The Miracle of Ourique” by Domingos Sequeira (1793) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

25 iulie 1261 - Oștile bizantine au eliberat Constantinopolul, punându-l pe fugă pe Balduin al II-lea, ultimul împărat al Imperiului Latin de Constantinopol. Sub conducerea lui Alexios Strategopoulos, niceenii au recucerit Constantinopolul, moment care a marcat sfîrşitul Imperiului latin de Constantinopol, intemeiat de Cruciati si reinstaurarea Imperiului Bizantin.

 

25 iulie 1476 - Bătălia din 25 iulie 1476. Ștefan cel Mare a învins avangarda otomană condusă de Suleiman pașa.

 

25 iulie 1547 - Henric al II-lea a fost încoronat rege al Franței la Catedrala din Reims.

Henric al II-lea (31 martie 1519 – 10 iulie 1559) din dinastia Valois a fost rege al Franței între 1547 - 1559 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Henric al II-lea al Franței - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Henric al II-lea (franceză Henri II; n. 31 martie 1519, Saint-Germain-en-Laye — 10 iulie 1559, Hôtel des Tournelles, Paris) a fost rege al Franței între 1547 și 1559. El provenea din dinastia Valois-Angoulême. În 1536, când fratele său mai mare, Francisc, a murit otravit, Henric a devenit moștenitor al tronului. I-a succedat tatălui său la vârsta de 28 de ani și a fost încoronat ca regele Henric al II-lea al Franței la 25 iulie 1547 la Catedrala Notre-Dame din Reims.

Domnia lui Henric a fost marcată de războaie cu Austria și de persecutarea hughenoților protestanți. Printre metodele de prigonire a hughenoților de către catolici se pot aminti: arderea pe rug, tăierea limbii; aceste măsuri draconice se puteau lua doar la bănuiala de a fi protestanți. S-a reglementat strict domeniul publicațiilor prin interzicerea vânzării, importului sau imprimării de orice carti neaprobate.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

 25 iulie 1554 - Maria I a Angliei se căsătorește cu Filip al II-lea al Spaniei la Catedrala Winchester.

Maria și soțul ei, Philip - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Maria și soțul ei, Philip – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Maria I (engleză Mary I) (n. 18 februarie 1516 – d. 17 noiembrie 1558), cunoscută şi sub numele de Maria Tudor, a fost regina Angliei şi regina Irlandei din 6 iulie 1553 (de facto) sau 19 iulie 1553 (de jure) până la moartea sa în 17 noiembrie 1558. Maria a fost al patrulea monarh al dinastiei Tudor, după regina neîncoronată Lady Jane Grey şi predecesoare a reginei Elisabeta I. Este în principal cunoscută pentru scurta reinstaurare în Anglia a catolicismului. Până la sfârşitul domniei, Maria I a executat aproximativ trei sute de opozanţi religioşi; drept urmare a primit porecla de Bloody Mary (Maria Sângeroasa).

La 38 de ani, la 25 iulie 1554 Maria se căsătorește cu Filip al II-lea al Spaniei, care era foarte nepopular în Anglia. Membrii Consiliului englez elaborează un tratat prin care Filip va trebui să respecte legile Angliei; în caz de deces al Mariei, el nu va avea nici un drept asupra coroanei; dacă se va naște un fiu din căsătoria lor, acesta va moșteni concomitent tronul Angliei, al Burgundiei și al Țărilor de Jos; în sfârșit, Filip se angaja să nu atragă niciodată Anglia în războaiele sale împotriva Franței. Filip pleacă în Spania iar Maria începe prigoana împotriva protestanților. Ura împotriva reginei Maria și a spaniolilor a crescut. Cu toate făgăduințele făcute, Filip antrenează Anglia într-un război contra Franței și Anglia pierde Calais-ul. În felul acesta Maria I moare si îi urmează la tron Elisabeta I a Angliei.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

25 iulie 1564 - Maximilian al II-lea devine împărat al Sfântului Imperiu Roman după moartea tatălui său, Ferdinand I.

Maximilian al II-lea (n. 31 iulie 1527, Viena — d. 12 octombrie 1576, Regensburg) a fost un împărat al Sfântului Imperiu Roman între anii 1564–1576 - Maximilian al II-lea, Rege al Bohemiei, Rege al Ungariei, Împărat al Sfântului Imperiu Roman - Portrait by Nicolas Neufchâtel, c. 1566 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Maximilian al II-lea, Rege al Bohemiei, Rege al Ungariei, Împărat al Sfântului Imperiu Roman – Portrait by Nicolas Neufchâtel, c. 1566 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Maximilian al II-lea (n. 31 iulie 1527, Viena — d. 12 octombrie 1576, Regensburg) a fost un împărat al Sfântului Imperiu Roman între anii 1564–1576. El a fost încoronat la 14 mai 1562 în Praga ca rege al Boemiei și în același an, la 24 noiembrie, ales la Frankfurt am Main ca rege romano-german. La 16 iulie 1563 va fi încoronat la Preßburg ca rege al Ungariei, iar după moartea tatălui său Ferdinand I va urca pe tronul Sfântului Imperiu Roman.

Ferdinand I (n. 10 martie 1503, Alcalá de Henares, Spania – d. 25 iulie 1564, Viena, Imperiul Habsburgic) a fost un monarh din Casa de Habsburg. La moartea regelui Ludovic al II-lea, în 1526, a devenit rege al Boemiei şi Ungariei, iar în 1556, la abdicarea fratelui său, împăratul Carol Quintul, a devenit împărat al Sfântului Imperiu Roman. A fost şi principe al Transilvaniei între anii 1551-1556. Deviza sa a fost Fiat justitia et pereat mundus: "Să se facă dreptate de-ar fi să piară pământul" - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ferdinand I (n. 10 martie 1503, Alcalá de Henares, Spania – d. 25 iulie 1564, Viena, Imperiul Habsburgic) a fost un monarh din Casa de Habsburg. La moartea regelui Ludovic al II-lea, în 1526, a devenit rege al Boemiei şi Ungariei, iar în 1556, la abdicarea fratelui său, împăratul Carol Quintul, a devenit împărat al Sfântului Imperiu Roman. A fost şi principe al Transilvaniei între anii 1551-1556. Deviza sa a fost Fiat justitia et pereat mundus: “Să se facă dreptate de-ar fi să piară pământul” - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

În timpul domniei sale sunt o serie de nemulţumiri din motive religioase. Maximilian încearcă să aplaneze aceste conflicte dar este în acelaşi timp nevoit să apere propria sa confesiunea religioasă catolică. Prin educatorul său Wolfgang Schiefer, monarhul a avut un contact timpuriu cu ideile religiei protestante, fapt care-l face în oarecare măsură să simpatizeze protestantismul. În războaiele purtate de unchiul Carol Quintul contra protestanţilor, de exemplu Bătălia de la Mühlberg (1547) la care a luat şi el parte, va căuta să lase liberi pe căpeteniile protestante, prinţul Johann Friedrich von Sachsen şi Landgraf Philipp von Hessen.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

25 iulie 1593 - Henric al IV-lea, abjura credinta protestanta, trecand la catolicism pentru a accede la tronul Frantei. Henric a ales să se convertească la catolicism, pentru a avea acces la tron. El adoptă în formal religia catolică la 25 iulie, la Catedrala Saint-Denis.

Henric de Bourbon (franceză Henri IV; denumit și Henric cel Mare (Henri le Grand) iar în regiunea lui de baștină, Gasconia, unde era iubit, era numit și "regele nostru Henric" (13 decembrie 1553 – 14 mai 1610), a fost rege al Navarei (1572-1610) și rege al Franței (1589-1610), primul rege din familia de Bourbon - foto: ro.wikipedia.org

Henric al IV-lea al Franței - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Henric de Bourbon (franceză Henri IV; denumit și Henric cel Mare (Henri le Grand) iar în regiunea lui de baștină, Gasconia, unde era iubit, era numit și “regele nostru Henric” (13 decembrie 1553 – 14 mai 1610), a fost rege al Navarei (1572-1610) și rege al Franței (1589-1610), primul rege din familia de Bourbon. Unul dintre meritele lui este dezvoltarea economică a Franței, după un război religios ce a dezbinat țara. Prin Edictul din Nantes asigură libertatea religiei protestante hughenote în Franța.

Papa Sixt al V-lea a fost un papă al Romei - foto: ro.wikipedia.org

Papa Sixt al V-lea a fost un papă al Romei - cititi mai multe pe en.wikipedia.org

Papa Sixtus al V-lea îl excomunică, în 1585, pe Henric de Navara, care era protestant convins, și vrea să împiedice venirea lui pe tronul francez, datorită faptului că Henric de Navara era moștenitorul legitim al coroanei franceze în cazul morții lui Henric al III-lea (fără moștenitori). Henric de Navara refuză să recunoască excomunicarea papală. Între trupele catolice, conduse de ducele de Joyeuse, și cele protestante ale lui Henric de Navara are loc Bătălia de la Coutras, unde Henric, cu toate că era în inferioritate numerică, învinge trupele regale ale lui Henric al III-lea.

Henric al III-lea (în franceză Henri III, în poloneză Henryk) (19 septembrie 1551 – 2 august 1589) din dinastia Valois a fost rege al Franței între 1574 - 1589 și Rege al Poloniei între 1573 și 1574 cu titlul de Henric de Valois - in imagine, Henric al III-lea ca Duce de Anjou de François Clouet - foto: ro.wikipedia.org

Henric al III-lea (în franceză Henri III, în poloneză Henryk) (19 septembrie 1551 – 2 august 1589) din dinastia Valois a fost rege al Franței între 1574 – 1589 și Rege al Poloniei între 1573 și 1574 cu titlul de Henric de Valois – in imagine, Henric al III-lea ca Duce de Anjou de François Clouet - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Sixtus al V-lea îl excomunică și pe Henric al III-lea, la sfîrșitul anului 1588, cauza fiind uciderea ducelui de Guise în noaptea de Crăciun. Ambii regi excomunicați pornesc împotriva Ligii catolice care ocupase Parisul. Henric al III-lea, ultimul din dinastia Valois, este asasinat de călugărul dominican Jacques Clément în Saint-Cloud.

Fiind fără urmași, pe patul de moarte, Henric al III-lea îl numește rege al Franței pe cumnatul său, Henric de Navara, cu condiția convertirii sale la religia catolică. Au urmat lupte îndelungate cu trupele catolice franceze, sprijinite de habsburgii spanioli, însă, în cele din urmă, Henric de Navara trece la religia catolică (25 iulie 1593), în bazilica Saint Denis, fiind încoronat la 27 februarie 1594.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

25 iulie 1603 - Iacob al VI-lea al Scotiei este încoronat rege al Angliei (Iacob I al Angliei), iar regatul Angliei și regatul Scoției devin o uniune personală. Uniunea politică definitiva a celor doua state, va avea loc în anul 1707.

Iacob (engleză James; n. 19 iunie 1566, Edinburgh, Scoţia — d. 27 martie 1625, Theobalds Park, Grafschaft Hertfordshire, Anglia) a fost rege al Scoţiei ca Iacob al VI-lea din 24 iulie 1567 şi rege al Angliei şi Irlandei ca Iacob I de la 24 martie 1603 până la moartea sa - in imagine, Portret al lui Iacob I de John de Critz, c. 1605 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Portret al lui Iacob I de John de Critz, c. 1605 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Iacob al VI-lea și I (engleză James VI and I; 19 iunie 1566 – 27 martie 1625) a fost rege al Scoției ca Iacob al VI-lea din 24 iulie 1567 și rege al Angliei și Irlandei ca Iacob I de la 24 martie 1603 până la moartea sa. A domnit în Scoția ca Iacob al VI-lea din 24 iulie 1567, pe când avea doar un an, urmându-i la tron mamei sale, Maria I a Scoției.

Cât timp a fost minor, a guvernat o regență în numele său, care s-a încheiat oficial în 1578, deși nu a preluat controlul complet asupra guvernului său până în 1581. Pe 24 martie 1603, ca Iacob I, a urmat la tron ultimului monarh al Angliei și Irlandei din dinastia Tudor, Elisabeta I, care murise fără moștenitori. Avea să conducă Anglia, Scoția și Irlanda timp de 22 de ani, până la moartea sa la 58 de ani.

Iacob și-a îndeplinit majoritatea obiectivelor în Scoția, dar a avut de înfruntat multe dificultăți în Anglia, inclusiv Complotul Prafului de Pușcă (Gunpowder Plot) în 1605, precum și conflicte repetate cu parlamentul englez. Conform unei tradiții care începe cu istoricii de la mijlocul secolului XVII, înclinația lui Iacob către absolutism politic, iresponsabilitatea sa financiară, și menținerea unor favoriți impopulari au furnizat premisele Războiului Civil Englez Istoricii recenți, cu toate acestea, au revăzut reputația lui Iacob, și l-au tratat ca pe un monarh serios și preocupat de responsabilitățile sale.

''Complotul prafului de pușcă'' (5 noiembrie 1605) - in imagine, o litografie monocromă contemporană complotului, realizată de Crispijn van de Passe, prezintă opt din cei treisprezece conspiratori. Guy Fawkes este al treilea din dreapta. - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

”Complotul prafului de pușcă” (5 noiembrie 1605) – in imagine, o litografie monocromă contemporană complotului, realizată de Crispijn van de Passe, prezintă opt din cei treisprezece conspiratori. Guy Fawkes este al treilea din dreapta. – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pe parcursul domniei lui Iacob, „Epoca de aur” a literaturii și dramei elizabetane a continuat, cu scriitori precum William Shakespeare, John Donne, Ben Jonson, sau Sir Francis Bacon, care au contribuit la o cultură literară înfloritoare. Iacob însuși a fost un erudit, autorul unor opere precum Daemonologie (1597) sau Basilikon Doron (1599). Sir Anthony Weldon a pretins că Iacob a fost numit „cel mai înțelept nebun din creștinătate”, un epitet atribuit caracterului său până astăzi.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

25 iulie 1788 - Genialul compozitor austriac Wolfgang Amadeus Mozart, a terminat Simfonia nr. 40 în sol minor (K550).

 

25 iulie 1797 - Bătălia de la Santa Cruz de Tenerife - Amiralul englez Horatio Nelson pierde mai mult de 300 de oameni și brațul drept în încercarea eșuată de cucerire din Tenerife (Spania).

Bătălia de la Santa Cruz de Tenerife (1797) Parte a războaielor revoluționare franceze - Atacul britanic asupra Santa Cruz de Tenerife. Ulei pe panza, 1848 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Santa Cruz de Tenerife (1797) Parte a războaielor revoluționare franceze – Atacul britanic asupra Santa Cruz de Tenerife. Ulei pe panza, 1848 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Planul de luptă este constituit dintr-o combinație de bombardamente navale și o debarcare amfibie. Prima tentativă este anulată, după ce curenții adverși îngreunează asaltul, iar elementul surpriză este pierdut. Nelson ordonă imediat un alt atac, dar este respins. Se pregătește pentru o altă tentativă în timpul nopții. Vrea să fie la conducerea unuia dintre batalioane, dar operația se soldează cu un eșec, deoarece spaniolii erau pregătiți mult mai bine decât se așteptau.

În confuzia atacului, multe ambarcațiuni nu ajung la țărm în pozițiile corecte, în vreme ce cele care au andocat corect, sunt respinse de focuri de armă. Barca lui Nelson ajunge la doc, dar cum pune piciorul pe pământ, este rănit la umăr în mai multe locuri. Este dus pe Theseus pentru a fi tratat de un chirurg.

Ajuns la navă, refuză să fie ajutat să urce la bord: “Lasă-mă în pace! Am încă picioarele și un braț!” Mare parte a brațului drept este amputată într-o jumătate de oră, iar Nelson se întoarce imediat la căpitanii săi pentru a le da ordine. Mai târziu, el se va scuza cu comodorul John Thomas Duckworth că nu scrie scrisori mai lungi, pentru că nu este un stângaci natural.

Sir Horatio Nelson rănit în timpul Bătăliei de la Santa Cruz de Tenerife (1797) pictură ulei pe panza de Richard Westall - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sir Horatio Nelson rănit în timpul Bătăliei de la Santa Cruz de Tenerife (1797) pictură ulei pe panza de Richard Westall – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În acest timp, cei aflați sub comanda lui Sir Thomas Toubridge sunt blocați și nu se pot retrage pentru că bărcile lor au fost scufundate. Toubridge este constrâns să negocieze cu comandanții spanioli și ulterior i se permite să se retragă. Expediția este un faliment, un sfert din forțele britanice sunt morți sau răniți. Britanicii rămân la Tenerife trei zile, iar în 16 august escadrila se unește flotei lui Jervis, la Cadiz.

Considerând că un amiral stângaci nu este util, Nelson îi scrie lui Jervis: “Un amiral stângaci nu va fi considerat niciodată util, prin urmare cu cât mai repede primesc o căsuță umilă cu atât mai bine, și voi face loc unui om mai bun, pentru a servi statul” Se întoarce în Anglia, la bordul lui HSM Seahorse în 1 septembrie și este primit ca un erou, iar rana sa atrage simpatia tuturor. Publicul refuză să atribuie eșecul din Tenerife lui Nelson, preferând să dea vina pe planificarea defectuoasă a politicilor de la St. Vincent sau chiar pe secretarul de război William Pitt.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

25 iulie 1799 - Bătălia de la Abu Qir – La Abu Qir, în Egipt, Napoleon învinge o armata de 10.000 de otomani, condusa de Mustafa Pașa.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Abukir (1799) Parte din campania franceză din Egipt - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Abukir (1799) Parte din campania franceză din Egipt – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

25 iulie 1822 - A decedat scriitorul, compozitorul și pictorul romantic german, Ernst Theodor Amadeus Hoffmann ; (n. 1776).

 

25 iulie 1848 - S-a născut filosoful şi omul politic britanic Arthur James Balfour; (m. 19 martie 1930). A fost prim-ministru al Marii Britanii, ramas in istorie pentru faimoasa Declarație Balfour,care stabilea Palestina drept camin national al evreilor.

 

25 iulie 1864 - S-a născut Ioan Bogdan, istoric şi filolog român, membru şi vicepreşedinte al Academiei Române; (d. 01.06.1919). A fost autorul unor studii referitoare la limba documentelor slavo-române și creator al filologiei slavo-române.

 

25 iulie 1909 - Pionierul francez al aviației Louis Blériot a realizat prima traversare în avion a canalului Mânecii (37 de minute).

Overchannel.png

După ani în care și-a exersat îndemânarea de pilot, Blériot s-a decis să încerce să obțină premiul de 1.000 de lire oferit de ziarul londonez Daily Mail pentru cel care va reuși să traverseze cu un aparat de zbor Canalul Mânecii. Blériot a avut doi rivali la câștigarea premiului, dar niciunul nu a reușit să termine traversarea. Unul dintre ei a fost Hubert Latham, un francez de origine engleză. Latham era susținut atât de către Regatul Unit cât și de Franța.

El a sosit primul și a încercat să facă traversarea pe 19 iulie, dar la 6 mile (9,656064 km) de Dover, destinația sa, motorul aparatului de zbor Antoinette IV a cedat, iar Latham a fost obligat să execute prima aterizare de urgență pe mare din lume.[8] Celălalt pilot a fost Charles de Lambert, un aristocrat rus de origine franceză și unul dintre elevii lui Wilbur Wright. Însă Lambert a fost rănit într-o prăbușire din timpul testelor de zbor, fiind silit să abandoneze competiția. Pe 25 iulie 1909, cei trei rivali au sosit pe plaja orașului Calais din Franța.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org

 

25 iulie 1917 - S-a încheiat Ofensiva de la Nămoloasa (20-25 iulie 1917)

Armata Română in Primul Război Mondial - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Armata Română in Primul Război Mondial – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ofensiva de la Nămoloasa a fost o acțiune militară de nivel strategic, planificată inițial să se dsfășoare în luna iulie 1917, în scopul ruperii apărării forțelor Puterilor Centrale, în sudul Moldovei. Ofensiva a fost anulată ca urmare a evoluțiilor negative de pe frontul rusesc din Galiția.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

25 iulie 1917 - Margaretha Geertruida Zelle, cunoscută sub numele de Mata Hari (n. 7 august 1876), o dansatoare, curtezană și spioana în serviciul Germaniei în timpul primului razboi mondial,a fost găsită de un tribunal francez vinovată de spionaj si a fost condamnată la moarte. A fost acuzata ca prin actiunile sale, a provocat moartea a cel puțin 50.000 de soldați si a fost executată la 15 octombrie 1917, lângă şanţurile castelului francez Vincennes.

Mata Hari (Margaretha Geertruida Zelle) (* 7 august 1876 - †15 octombrie 1917), născută în Leeuwarden, căsătorită cu un ofițer olandez de origine engleză, Campbell MacLeord, la vârsta de 18 ani. După divorțul celor doi s-a făcut cunoscută în Europa fiind o dansatoare, curtezană și spioană în serviciul Germaniei în timpul primului război mondial. A fost condamnată și executată de către un pluton de execuție francez, în 15 octombrie 1917, pentru spionaj. Plutonul era alcătuit din 12 soldați. Mata Hari și-a dat haina de piele jos de pe ea în fata plutonului înainte să fie executată. A spionat pentru Franța, iar după aceea pentru Germania - foto: ro.wikipedia.org

Mata Hari – foto: ro.wikipedia.org

Mata Hari a fost numele de scenă a Margarethei Geertruida Zelle (n. 7 august 1876 în Leeuwarden – d. 15 octombrie 1917). Căsătorită la vârsta de 18 ani cu Campbell MacLeord, un ofițer olandez de origine engleză, după divorțul celor doi s-a făcut cunoscută în Europa, în timpul Primului Război Mondial, ca dansatoare, curtezană și spioană în serviciul Franței și apoi al Germaniei. Acuzată de spionaj a fost judecată de un tribunal militar francez, condamnată la moarte și executată de către un pluton de execuție francez, în 15 octombrie 1917. Mata Hari și-a dat jos haina de piele în fața plutonului înainte să fie executată.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

Mata Hari în 1906, purtând doar un sutien de bijuterie și bijuterii din aur - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Mata Hari în 1906, purtând doar un sutien de bijuterie și bijuterii din aur – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

25 iulie 1921 - A intrat în vigoare Tratatul de la Trianon, Franţa, care a consfinţit existenţa unui stat maghiar independent si trecerea către statele succesoare a 71% din teritoriul Transleithaniei (partea ungară a Dublei Monarhii) şi a 63% din populatie, în majoritatea ei alcătuită din etnici ne-maghiari.

Apariţia noilor state independente şi reîntregirea celor deja existente după dezintegrarea Austro-Ungariei şi semnarea Tratatului de la Trianon - foto: ro.wikipedia.org

Apariţia noilor state independente şi reîntregirea celor deja existente după dezintegrarea Austro-Ungariei şi semnarea Tratatului de la Trianon – foto: ro.wikipedia.org

Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, și de Ungaria, de altă parte.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

25 iulie 1925 - A fost infiintata Agentia telegrafica sovietica de stiri (TASS).

 

25 iulie 1934 - Cancelarul austriac Engelbert Dollfuss (n. 4 octombrie 1892) a fost asasinat de nazisti. A fost un politician austriac, membru al partidelor Social Creștin și Frontul Patriei. După ce a fost ministru al pădurilor și agriculturii, a devenit cancelar federal în 1932 în mijlocul unei crize a guvernului conservator. La începutul anului 1933 a desființat parlamentul, a interzis Partidul Nazist și a preluat puteri dictatoriale. Dollfuss a fost asasinat, în timpul unei tentative eșuate de lovitură de stat, de către agenți naziști.

 

25 iulie 1941 - S-a născut Mircea Druc, om politic basarabean; fost prim-ministrul al R. Moldova, în perioada 25 mai 1990 – 28 mai 1991.

Mircea Druc (n. 25 iulie 1941, satul Pociumbăuți, comuna Zăicani, plasa Rîșcani, județul Bălți) este un om politic din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de președinte al Consiliului de Miniștri al Republicii Sovietice Socialiste Moldova în perioada 25 mai 1990 - 28 mai 1991. Mircea Druc este adept al reunificării Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța cu România - foto preluat de pe www.facebook.com

Mircea Druc – foto preluat de pe www.facebook.com

Mircea Druc (n. 25 iulie 1941, satul Pociumbăuți, comuna Zăicani, plasa Rîșcani, județul Bălți) este un om politic din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de președinte al Consiliului de Miniștri al Republicii Sovietice Socialiste Moldova în perioada 25 mai 1990 – 28 mai 1991. Mircea Druc este adept al reunificării Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța cu România.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

25 iulie 1943 - Victor Emanuel al III-lea, regele Italiei, îl destituie pe dictatorul fascist Benito Mussolini.

Benito Amilcare Andrea Mussolini (n. 29 iulie 1883, Predappio lângă Forlì – d. 28 aprilie 1945, Giulino di Mezzegra lângă Como) a fost conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 și 1943 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Benito Mussolini – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Benito Amilcare Andrea Mussolini (n. 29 iulie, 1883, Predappio lângă Forlì – d. 28 aprilie, 1945, Giulino di Mezzegra lângă Como) a fost conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 și 1943. A creat un stat fascist utilizând propaganda și teroarea de stat. Folosindu-și carisma, controlul total al mediei și intimidarea rivalilor politici, a ruinat sistemul democratic de guvernare existent. Intrarea sa în cel de-al Doilea Război Mondial alături de Germania lui Adolf Hitler a făcut din Italia o țintă pentru atacurile Aliaților, ceea ce a dus în final la căderea dictaturii fasciste mussoliniene și moartea lui. În noiembrie 2004 a fost votat al 34-lea mare italian într-un sondaj de opinie TV.

Benito Mussolini și aliatul său, Adolf Hitler - foto - ro.wikipedia.org

Benito Mussolini și aliatul său, Adolf Hitler – foto – ro.wikipedia.org

După ce germanii invadaseră și ocupaseră aproape total Franța, trupele fasciste italiene intră în sudul Franței. Câteva zile mai târziu, Franța capitulează. Cu excepția acestei “victorii de paie”, trupele italiene au avut parte doar de dezastre oriunde s-au aflat: în Africa de Nord, în Grecia și, la sfârșitul războiului, chiar în Italia. De fapt, pentru o bună bucată de vreme, trupele germane au susținut puternic trupele italiene chiar pe teritoriul italian salvându-le de la un dezastru mai timpuriu.

Dezastrul, soldat cu colapsul total al funcționalității armatei italiene, s-a produs odată cu deschiderea celui de-al doilea front de luptă în Italia în 1943 și înaintarea inexorabilă a aliaților de la sud spre nord. Marele Consiliu Fascist s-a întors împotriva lui Mussolini în iulie 1943 acuzându-l de toate dezastrele militare italiene și retrăgându-i toate prerogativele de conducător.

Mussolini a fost apoi arestat din ordinul regelui Victor Emanuel III, care l-a desemnat ca prim-ministru pe mareșalul Pietro Badoglio. Noul guvern a trecut de partea Aliaților. Mussolini e eliberat de un comando german condus de Otto Skorzeny și instalat în fruntea unui stat-marionetă, în nordul Italiei, așa-numita Republică de la Salo.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

25 iulie 1944 - Al doilea război mondial – Cucerirea Normandiei de către trupele aliate.

 

25 iulie 1946 - Statele Unite au testat prima bombă atomică subacvatică, în apropierea atolului Bikini, in Oceanul Pacific.

 

25 iulie 1953 - Au început la Bucuresti, lucrarile celui de-al III-lea Congres mondial al tineretului, patronat de miscarea comunista si de tarile socialiste (25 iulie – 16 august ).

 

25 iulie 1957 - Tunisia a devenit republică, iar Habib Bourguiba primul sau preşedinte; (1957-1987).

 

25 iulie 1958 - Liderul comunist roman Gheorghe Gheorghiu-Dej, tine unul dintre cele mai lingusitoare discursuri la adresa Uniunii Sovietice, cu ocazia receptiei date cu prilejul plecarii ultimului esalon al trupelor sovietice din Romania. Pe 24 mai 1958, la Moscova, se semnase Acordul intre Ministerul Fortelor Armate ale Republicii Populare Romane si Ministerul Apararii al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste privind retragerea trupelor sovietice din Romania.

 

25 iulie 1958 - S-a născut la Craiova, Varujan Vosganian, om politic liberal roman, fost ministru.

 

25 iulie 1961 - Într-un discurs, presedintele american John F. Kennedy subliniază că orice atac asupra Berlin este un atac asupra NATO.

 

25 iulie 1964 - A murit sculptorul român Cornel Medrea (“Victorie”, “Dragoş–vodă şi zimbrul”); (n. 08.03.1888).

 

25 iulie 1968 - Într–un interviu, presedintele american Nixon declara că, în cazul unor viitoare conflicte în Asia, asiaticii, mai mult decât americanii, trebuie sa aiba responsabilitati mai mari. Acest punct de vedere este denumit “doctrina Nixon”.

 

25 iulie 1978 - În Anglia s-a născut primul copil conceput prin fecundare artificială, fetiţa Louise Brown. Fecundarea a fost realizată de profesorii Roger Edwards şi Patrick Steptoe.

Louise with her parents Lesley and John following her birth at Oldham General Hospital - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Louise with her parents Lesley and John following her birth at Oldham General Hospital – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Louise Joy Brown (născută la 25 iulie 1978) este o femeie engleză cunoscută pentru că a fost primul om care sa născut după concepție prin fertilizare in vitro sau prin FIV.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

25 iulie 1979 – A fostadoptat Decretul nr. 277/1979 privind unele măsuri pentru raţionalizarea consumului de carburanţi şi gospodărirea economicoasă a parcului de autovehicule. În condițiile gravei crize de energie,din Romania ceausista, CPEx-ul a aprobat o serie de masuri pentru rationalizarea consumului de carburanti si gospodarirea economicoasa a parcului de autoturisme (inclusiv scumpirea benzinei), precum si masuri privind reducerea cantitatii de produse alimentare si bunuri de consum ce pot fi scoase din tara de cetateni romani si straini. (DECRET Nr. 277 din 25 iulie 1979 privind unele masuri pentru rationalizarea consumului de carburanti si gospodarirea economicoasa a parcului de autovehicule).

 

25 iulie 1984 - Cosmonautul sovietic Svetlana Savitskaia a devenit prima femeie din lume care a zburat în spațiu de două ori

Svetlana Yevgenyevna Savitskaya (Russian: Светла́на Евге́ньевна Сави́цкая; born 8 August 1948) - foto preluat de pe twitter.com

Svetlana Yevgenyevna Savitskaya (Russian: Светла́на Евге́ньевна Сави́цкая; born 8 August 1948) – foto preluat de pe twitter.com

Svetlana Evgenyevna Savitskaya (născută la 8 august 1948) este un aviator și cosmonaut sovietic pensionat care a zburat la bordul navei Soyuz T-7 în 1982, devenind a doua femeie în spațiu. În misiunea din 1984, ea a devenit prima femeie care a zburat în spațiu de două ori.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

25 iulie 1992 - A avut loc la Arad, Forumul monarhist, o întrunire pregătitoare a Congresului tuturor formaţiunilor monarhiste din România.

 

25 iulie 2000 - Un avion Concorde s-a prăbuşit, imediat după ce decolase din Paris; în accident au murit toţi cei 109 oameni din avion şi 5 aflaţi la sol.

 

25 iulie 2004 - Ciclistul american Lance Armstrong câștigă Turul Franței pentru a șasea oară consecutiv.

Lance Armstrong (n. 18 septembrie 1971) este un ciclist profesionist de şosea american, care a câştigat de şapte ori la rând Turul Franţei, între anii 1999 şi 2005, titluri care i-au fost retrase în 2012 pentru că a fost găsit vinovat de dopaj - Armstrong riding the prologue of the 2004 Tour de France - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Armstrong riding the prologue of the 2004 Tour de France – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Lance Armstrong (n. 18 septembrie 1971) este un ciclist profesionist de şosea american, care a câştigat de şapte ori la rând Turul Franţei, între anii 1999 şi 2005, titluri care i-au fost retrase în 2012 pentru că a fost găsit vinovat de dopaj.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org

 

25 iulie 2007 - Pratibha Patil devine prima femeie care a deținut funcția de președinte al Indiei.

Pratibha Devisingh Patil (n. 19 decembrie 1934, Nadgaon, provincia Maharashtra, India) este o politiciană şi activistă indiană pe tărâm social şi educativ, juristă ca formaţie. Preşedinta Indiei între 25 iulie 2007-2012. A fost prima femeie şi prima persoană din comunitatea de limbă marathi care a deţinut funcţia de preşedinte al Indiei, succedându-i dr-ului Abdul Kalam - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pratibha Patil – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pratibha Devisingh Patil (n. 19 decembrie 1934, Nadgaon, provincia Maharashtra, India) este o politiciană şi activistă indiană pe tărâm social şi educativ, juristă ca formaţie. Preşedinta Indiei între 25 iulie 2007-2012. A fost prima femeie şi prima persoană din comunitatea de limbă marathi care a deţinut funcţia de preşedinte al Indiei, succedându-i dr-ului Abdul Kalam.

Pratibha Patil, membră a Congresului Naţional Indian, a fost candidata Alianţei Progresiste Unite de guvernământ, sprijinită din afara guvernului de către Stânga indiană. Ea a câştigat alegerile prezidenţiale din 19 iulie2007, învingându-l pe candidatul Alianţei Naţionale Democratice, Bhairon Singh Shekhawat , de 84 ani, fost prim ministru al statului Rajasthan.

Pratibha Patil, absolventă a facultăţii de drept a unui colegiu din Mombay afiliat Universităţii Mombay, şi MA de la un colegiu din Jalgaon, s-a distins din tinereţe prin activităţi filantropice, sociale şi educative în statul ei natal, Maharashtra. A iniţiat şi condus, alături de soţul ei, profesor de meserie, înfiinţarea unor reţele de şcoli şi colegii, hosteluri pentru femei muncitoare, bănci şi societăţi de credit cooperative, instituţii şcolare pentru copii cu deficienţe de vedere sau pentru copii ai unor populaţii nomade şi sărace.

A reprezentat din partea partidului Congresul National Indian, oraşul Edlabad în parlamentul local al statului Maharashtra între anii 1962-1985, mai apoi a fost deputată din partea districtului Jalgaon în Rajya Sabha, camera superioară a Parlamentului Indiei, de asemenea vicepreşedintă a acesteia în anii 1986-1988. Ulterior a fost aleasă în districtul soţului ei, Amravati, ca deputată în Lok Sabha, camera inferioară a Parlamentului indian din New Delhi, in anii 1991-1996.

După ce a îndeplinit în trecut şi funcţii de ministru (al turismului, al bunăstarii sociale şi al locuinţelor) în mai multe guverne ale statului Maharashtra, Pratibha Patil a devenit în anii 2004-2007 al 24-lea guvernator al provinciei de graniţă Rajasthan, fiind şi cea dintâi femeie care a ocupat acest post.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

25 iulie 2010 - Organizatia WikiLeaks publica documente secrete despre razboiul din Afganistan, declansand unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria militară si politica a SUA. WikiLeaks este o organizație internațională fondata la 4 octombrie 2006 in Islanda de Julian Assange, care publică documente secrete, provenite din scurgeri de informații în general din surse anonime. Situl său web, lansat în 2006, aparținea The Sunshine Press.

 

25 iulie 2020 - La Ordinea Zilei

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com