✝ Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Sfinţii Părinţi de la Sinodul al V-lea Ecumenic; Sfintele Cuvioase Olimpiada și Eupraxia

Adormirea Sfintei Ana.  Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 25 iulie - Icoană sec. XX, Grecia - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Adormirea Sfintei Ana. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 25 iulie – Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

Sfânta Ana, prin harul lui Dumnezeu, s-a făcut bunica după trup a Domnului nostru Iisus Hristos.

foto: doxologia.ro

✝ Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Sfinţii Părinţi de la Sinodul al V-lea Ecumenic; Sfânta Cuvioasă Olimpiada; Sfânta Cuvioasă Eupraxia; Ap. Romani 16, 17-24; Ev. Matei 13, 10-23


Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Sf. Părinți de la Sinodul al V-lea Ecumenic; Sf. Cuv. Olimpiada și Eupraxia

articol: basilica.ro

24 iulie 2016

Adormirea Sfintei Ana – Sfânta Ana era din seminția lui Levi și a fost fiica Mariei și a preotului Natan din neamul lui Aaron. Aceștia au trăit în timpul reginei Cleopatra a Egiptului (69-30 î.Hr.). Preotul Natan a avut trei fiice: Maria, căsătorită în Betleem, a născut pe Salomi; Sovi, căsătorită tot în Betleem, a născut pe Elisabeta, soția preotului Zaharia și mama Sfântului Ioan Botezătorul; Ana, căsătorită în Galileea cu Ioachim și a născut pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Deci Salomi, Elisabeta și Sfânta Fecioară Maria au fost verișoare primare. La vârsta de trei ani, Preasfânta Fecioară Maria a fost dusă la templul din Ierusalim, unde i s-a dat învățătură, locuință și îngrijire într-una din clădirile templului. După moartea lui Ioachim, Sfânta Ana s-a dus la Ierusalim lângă Sfânta Fecioară Maria. Ea și-a petrecut restul zilelor în rugăciune, post și fapte bune. A trecut la Domnul la vârsta de 79 de ani, iar Ioachim la vârsta de 80 de ani.

Cuvioasa Olimpiada – S-a născut la Constantinopol. Era fiica Olimpiadei și a senatorului Anusie Secundul. A fost logodită cu tânărul Nevredie, însă acesta a murit la puțin timp după ce s-au logodit. Nu după mult timp au murit și părinții Olimpiadei, rămânând orfană. Împăratul Teodosie cel Mare (379-395) dorea să o căsătorească cu Elpidie, o rudă a sa. Prefectul Constantinopolului, Optat, i-a confiscat toate averile Olimpiadei în dorința de a o îndupleca pentru a se căsători cu Elpidie. Printr-o scrisoare Olimpiada i-a mulțumit împăratului că a scăpat-o de grija administrării tuturor bunurilor rămase de la părinții ei. Împăratul Teodosie fiind un om credincios și-a dat seama de virtutea Olimpiadei și a lăsat-o să trăiască în pace, iar în anul 391, când aceasta a împlinit vârsta de 30 de ani, i-a înapoiat toate bunurile. Mulți ierarhi, precum Sfântul Grigore de Nazianz, Petru al Sevastiei (fratele Sfântului Vasile cel Mare), Epifanie al Ciprului, erau primiți în casa Olimpiadei și se învredniceau de daruri pentru bisericile și săracii lor. Cuvioasa Olimpiada a murit în timp ce se afla în exil în Nicomidia (Asia Mică), în anul 410.

Cuvioasa Eupraxia – A fost soția lui Antigon, o rudă a împăratului Teodosie cel Mare (379-395) și a trăit în Constantinopol. Dumnezeu le-a dăruit o fetiță căreia i-au pus numele ca al mamei, adică Eupraxia. După doi ani, a rămas orfană, căci Antigon a murit. După cinci ani, Eupraxia și fiica ei au părăsit Constantinopolul și au mers la mănăstirile din Tebaida Egiptului. În cele din urmă s-au oprit la o mănăstire de maici. Aici au stat timp de doi ani, după care mama Eupraxiei s-a mutat la Domnul. Aflând împăratul de moartea timpurie a soției rudei sale, a vrut să o scoată pe fiica acesteia din acea mănăstire și să o căsătorească cu fiul unui senator. Însă Eupraxia i-a răspuns printr-o scrisoare în care îl ruga pe împărat să o lase să slujească Mântuitorului Iisus Hristos și să îi împartă averea rămasă de la părinți, săracilor. Așa s-a întâmplat, căci Eupraxia a rămas în mănăstire unde și-a îmbunătățit viața duhovnicească. Dumnezeu a învrednicit-o chiar cu darul facerii de minuni. Cuvioasa Eupraxia a trăit până la vârsta de 30 de ani când a trecut la Domnul, fiind înmormântată în cimitirul mănăstirii lângă mama ei.

Sf. Părinți de la Sinodul al V-lea Ecumenic.

articol preluat de pe: basilica.ro


Ap. Romani 16, 17-24

Fraţilor, vă îndemn să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei, căci unii ca aceştia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pântecelui lor, şi prin vorbele lor frumoase şi măgulitoare, înşală inimile celor fără de răutate. Căci ascultarea voastră este cunoscută de toţi. Mă bucur deci de voi şi voiesc să fiţi înţelepţi spre bine şi nevinovaţi la rău. Iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe satana. Harul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi! Vă îmbrăţişează Timotei, cel împreună-lucrător cu mine, şi Luciu şi Iason şi Sosipatru, cei de un neam cu mine. Vă îmbrăţişez în Domnul, eu, Tertius, care am scris epistola. Vă îmbrăţişează Gaius, gazda mea şi a toată Biserica. Vă îmbrăţişează Erast, vistiernicul cetăţii, şi fratele Cvartus. Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi cu toţi. Amin!

Ev. Matei 13, 10-23

În vremea aceea, apropiindu-se de Iisus, ucenicii I-au zis: pentru ce le vorbeşti lor în pilde? Iar El, răspunzând, a zis: pentru că vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerurilor, iar lor nu li s-a dat. Căci celui care are, i se va mai da şi îi va prisosi, iar de la cel care nu are, şi ceea ce are i se va lua. De aceea le vorbesc în pilde, căci, văzând, nu văd şi, auzind, nu aud, nici nu înţeleg. Şi se împlineşte cu dânşii proorocia lui Isaia, care zice: cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege; şi cu ochii veţi privi, dar nu veţi vedea, pentru că s-a învârtoşat inima poporului acestuia; căci cu urechile aude greu şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să priceapă şi să se întoarcă şi Eu să-i vindec. Dar fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud. Adevărat vă spun vouă că mulţi prooroci şi drepţi au dorit să vadă cele ce vedeţi voi, şi n-au văzut, şi să audă cele ce auziţi voi, şi n-au auzit. Deci voi ascultaţi pilda semănătorului. La cel care aude învăţătura împărăţiei cerurilor şi n-o înţelege, vine cel viclean şi răpeşte ceea ce s-a semănat în inima lui; aceasta este sămânţa cea semănată lângă drum. Iar cea semănată în loc pietros, acesta este omul care aude această învăţătură şi îndată o primeşte cu bucurie, însă nu are rădăcină în sine, ci ţine numai o vreme; iar când vine necazul sau prigoana pentru această învăţătură, îndată se şi leapădă de ea. Cea semănată în spini, acesta este cel care aude această învăţătură, dar grija acestei lumi şi înşelăciunea avuţiei îneacă învăţătura şi o face neroditoare. Iar sămânţa semănată în pământ bun, acesta este cel care aude învăţătura şi o înţelege, deci care aduce roadă, unul o sută, altul şaizeci, iar altul treizeci.

articole preluate de pe: doxologia.ro


Adormirea Sfintei Ana; Sfinţii Părinţi de la Sinodul V Ecumenic (Constantinopol 553); Cuvioasele Olimpiada şi Eupraxia

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 25 Iulie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea Adormirii Sfintei Ana, maica Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu Maria.

Sfânta Ana, care prin harul lui Dumnezeu deveni bunica dupa trup a Domnului Nostru Iisus Hristos, se tragea din neamul lui Levi, ultima nascuta a marelui Preot Matan si a sotiei sale Maria, care mai aveau alte doua fete : Maria si Sovi. Cea mai mare, Maria, s-a casatorit la Betleem si a nascut pe Salomi moasa. Sovi s-a casatorit si ea la Betleem si a nascut pe Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezatorul. Ana s-a cununat cu inteleptul Ioachim din Galileia si a nascut pe Maria Prea Sfânta Maica Domnului. Astfel Salomea, Elisabeta si Maica Domnului erau verisoare iar dupa descendenta sa trupeasca Domnul Nostru era var de gradul doi al Sfântului Ioan Inaintemergetaorul.

Dupa ce a nascut pe Maica Domnului, pe care Dumnezeu o rostuise ca cea mai sfânta din neamul omenesc, singura atât de curata ca sa primeasca in ea pe Mântuitorul lumii, si dupa ce a incredintat copilul la Templu, la vârsta de trei ani, ca o ofranda pura si neprihanita, Sfânta Ana si-a petrecut restul vietii sale in post, rugaciune si faceri de bine celor lipsiti, asteptând sa se indeplineasca ceea ce promisese Dumnezeu. Si-a dat sufletul in pace in mâinile lui Dumnezeu la vârsta de 69 de ani. Sfântul Ioachim a murit la vârsta de 80 de ani ; dar nu se stie care dintre cei doi a murit mai întii. Singurul lucru pe care ni l-a transmis Traditia Bisericii este ca Prea Sfânta Maica Domnului isi pierduse deja parintii la vârsta de 11 ani pe când era inca in Templu.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor o 165 de parinti, ce s-au strâns la al V-lea Sinod Ecumenic în Constantinopol, de au supus si au stricat dogmele lui Origen.

Convocat de piosul imparat Iustinian (cf. 14 noiembrie), care fixase drept scop al domniei sale reconcilierea Bisericilor divizate cu cruzime dupa Sinodul din Calcedon, al Cincilea Sfânt Sinod Ecumenic a reunit la Constantinopol intre 5 mai si 2 iunie 553, 165 de Episcopi, prezidati de Patriarhul Sfântul Eutihie (cf. 6 aprilie). Principalul subiect al acestei adunari era sa rezolve problema celor Trei-Capitole, adica Teodor din Mopsuestia (+428), prietenul sau, stralucitul Teodoret din Cir si discipolul lor Ibas din Edesa.

Cinstit si marit in Rasarit pentru comentariile sale despre Sfânta Scriptura, Teodor din Mopsuestia era capul scolii din Antiohia. Dar acordând in teologia sa o parte exagerata speculatiei rationale si axiomelor filozofiei lui Aristotel, ajunsese sa respinga posibilitatea unei uniri reale a ceea ce a fost creat si a ceea ce era necreat in Persoana lui Hristos. Pentru el Cuvântul (Logosul divin) nu “se facuse” om ci vointa omeneasca era unita in El cu vointa dumnezeiasca, mentinând diferenta intre cele doua naturi si deci a doua “persoane” ; de aceea el era considerat ca “tata al nestorianismului”. Dupa condamnarea lui Nestorie de Sinodul din Efes (431), partizanii acestuia din urma se aplecasera asupra scrierilor lui Teodoret, mort in pacea Bisericii, pentru a interpreta dogma hristologica. Sfântul Chiril al Alexandriei, desi scrisese impotriva lui, intervenise totusi pe lânga Sfântul Proclu ca acesta sa nu impuna condamnarea acestor scrieri, in scopul de a mentine pacea Bisericii atât de dureros obtinuta (438). Dar Eutihie, respingând aceasta atitudine impaciuitoare, ajunsese, prin intrigile sale, sa obtina aprobarea monofizismului prin sinodul tâlharesc de la Efes (449), in cursul caruia au fost condamnati cei doi principali discipoli ai lui Teodor si reprezentanti ai tendintei sale teologice : Teodoret si Ibas.

La Sinodul din Calcedon (451) Teodoret si Ibas, dupa lungi tergiversari, au acceptat sa arunce anatema asupra lui Nestorie si au fost reprimiti in comuniunea Bisericii. Mai târziu, interpretarea si modul in care a fost primit cel de al Patrulea Sinod Ecumenic au dat nastere altor disensiuni cristalizate pe problema celor Trei-Capitole. Masurile politice luate de imparatul Zenon (“Hénotikon”) si de Patriarhul Acachie pentru a-i face sa se impace pe cei ce se opuneau Sinodului au esuat lamentabil si au provocat chiar o schisma de 40 de ani (484-519) intre Rasarit si Occident care, printr-un puternic atasament la litera Sinodului, trecea drept aparatorul celor Trei-Capitole.

Dupa ce împaratul Iustin pus capat acestei schisme, Justinian – hotarât sa lupte impotriva tendintei nestorianizante in interpretarea dogmei din Calcedon – a editat un decret impotriva celor trei, care provoca din nou reactii violente in Occident (545). Convocat la Constantinopol, Papa Vigilius declara, imediat dupa intronarea sa, ca intentiona sa rupa comuniunea cu Patriarhul sfânt Mina (cf. 25 august), care raspunse cu aceeasi sentinta. Dupa multe tratative, Vigilius accepta sa se impace cu Mina si edita un document (Judicatum) care condamna pe cei trei. Acest document a fost considerat de bisericile din Africa si Acvileea ca o tradare si ele provocara diviziunea neplacuta si de durata in sânul Bisericii Occidentale, iar Rasaritul, la rândul sau, il considera prea slab.

Cum se luase hotarârea de a intruni Sinodul Ecumenic pentru a pune capat acestei neintelegeri, Iustinian edita o Marturie de Credinta, in care asuma expresiile caracteristice ale teologiei Sfântului Chiril, pe care o combateau partizanii occidentali ai celor Trei-Capitole (551). Papa Vigilius respinse acest document si incepând de atunci nu inceta sa puna piedici intrunirii Sinodului. Deschiderea acestuia fusese in plus intârziata de moartea Sfântului Mina ; când Parintii incepura sesiunile sub presidentia succesorului sau, Sfântul Eutihie, ei isi marturisira tristetea fata de opozitia Papei iar Vigilius declara ca el sustinea din plin ortodoxia lui Teodoret si Ibas. In cursul celei de a opta sesiuni, Sinodul ii condamna totusi pe cei trei si arunca anatema asupra tuturor celor care i-ar apara, dar fara sa il condamne nominal pe papa. In decembrie Vigilius se supuse deciziilor Sinodului dar abia aproape doi ani mai târziu el condamna la rândul sau pe cele Trei-capitole (555).

Cu ocazia unei conferinte precedând Sinodul, Parintii condamnara pe de alta parte doctrina lui Origen, Evagrie si Didim din Alexandria despre o pre-existenta a sufletelor, caderea lor in trup si “restaurarea universala” (apocatastaza), ceea ce ar insemna negarea libertatii umane.

Evitând deci shisma intre Rasarit si Occident, Sfântul Sinod de la Constantinopol puse capat curentului nestorianist prin condamnarea tuturor propunerilor eretice ale lui Teodor din Mopsuestia si marturisi deplina conformitate a Sinodului din Calcedon cu credinta marturisita de cel de al Treilea Sinod Ecumenic din Efes. Pe buna dreptate este considerat drept sinodul “ecleziastic prin excelenta”, caci respingând speculatia filozofica in chestiunile de dogma (fie sub forma rationalista si aristotelica a lui Teodor din Mopsuestia fie sub cea a neoplatonismului spiritualizant al origenismului), el afirma ca Biserica are modul sau propriu – apostolic – de interpretare a Tainelor lui Hristos, datorita caruia ea pastreaza integritatea libertatii umane si posibilitatea ei de a fi pe deplin unita cu Dumnezeu in persoana Mântuitorului.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Olimpiada diaconita din Constantinopol.

Olimpiada diaconita Fericita Olimpiada s-a nascut la Constantinopol (intre 361 si 368) intr-o familie din marea aristocratie imperiala. Tatal sau, contele Seleucos, si mama sa murind atunci când ea era inca copil, Olimpiada a fost data spre a fi crescuta de una din rudeniile sale, Procopiu (Procopie), governator de Constantinipol, care a insarcinat cu educatia sfintei pe Teodosia, sora sfântului Amfilohie de Iconium (cf. 23 noiembrie). Astfel, Olimpiada a avut relatii prietenesti si familiare cu sfântul Grigorie Teologul, sfântul Grigorie de Nyssa (care i-a si dedicat Comentariul sau la Cântarea Cântarilor) si cu alti barbati de seama ai Bisericii, pe care mai târziu i-a si ajutat, ori de cate ori au venit la Constantinopol, chiar daca unii, ca Teofil al Alexandriei (385-412), s-au intors mai târziu împotriva ei .

Din tinerete Olimpiada a stralucit nu doar prin frumusetea trupeasca, dar si prin intelepciunea si credinta ei. In anul 386 s-a maritat cu Nebridios, prefectul Constantinopolului, dar acesta a murit inainte ca ei sa traiesca impreuna. Acum Olimpiada a decis sa isi daruiasca viata ei Domnului, ca vaduva si fecioara in acelasi timp, si de a pune imensa ei bogatie in slujba Bisericii. Dar in momentul in care ea a refuzat o a doua casatorie, cu Elpidios, ruda a împaratului Teodosie, Statul i-a confiscat toate bunurile si a fost impiedicata sa frecventeze pe oamenii Bisericii pâna când avea sa se supuna dorintei imparatului. Dar, la intoarcea din campania militara contra lui Maxim (388), imparatul, din admiratie pentru zelul ei in asceza si virtute, i-a restituit toate bunurile. Imediat, sfânta Olimpiada a inceput sa dea milostenie si sa faca opere de binefacere cu imensele sale bogatii. Si-a vândut poprietatile ce avea Tracia, in Bitinia, in Galatia si in Capadocia, ca sa somptuasele locuinte de la Constantinopol si a facut peste tot case de primire pentru calatori, spitale, biserici si o manastire, in spatele porticului meridional al Sfintei Sofia, care a juns sa adaposteasca mai mult de 250 de vietuitoare: mai intai slujnicele sale si alte rudenii, la care s-au adaugat apoi multe femei din inalta societate a imperiului.

Pentru viata ei dedicata in intregime lui Hristos, Sfantul Patriarh Nectarie (381-397, praznuit la 11 octombrie) a numarat-o pe dansa in randul diaconitelor, slujire pe care a implinit cu cinstire si fara de cusur. Diaconitele, alese dintre fecioarele sau vaduvele de o vârsta inaintata (60 de ani in acea vreme, apoi 40 ani), erau hirotonite prin punerea mâinilor si puteau sa intre in altar, insa ele nu erau considerate ca facând parte din cler. Slujirea lor consta in principal in vizitarea si ajutorarea bolnavilor, asistarea preotului la botezul femeilor si alte câteva sarcini auxiliare. Ele nu puteau nici sa invete in public nici sa boteze (cf. Constitutiilor Apostolice 3, 6, 1-2). Slujirea diaconitelor ca cazut incet-incet in desuetudine odata cu disparitia aproape completa a botezurilor de adulti, in secolul al XII-lea.

In anul 398, când Sfântul Ioan Gura de Aur (praznuit la 13 noiembrie) s-a urcat pe tronul patriarhal de la Constantinopol, Olimpiada a gasit in el nu doar pe parintele duhovnicesc pe care si-l dorea, autoritatea in materie de interpretare a Scripturii, pastorul care se îngrijea de turma sa mai mult decât de propriul sau trup, ci si un prieten, atât pentru zile bune, cât si pentru dificultatile ce le intampina adesea din cauza corectitudinii si verticalitatii ei. Olimpiada s-a pus deci in slujba sfântului patriarh cu ardoare, suportând toate cheltuielile lui materiale si facând din belsug milostenie, asa cum sfântul o sfatuia. De altfel, singura persoana masculina admisa in Manastirea ei era Sfântul Episcop, care venea adeseori si le intruia pe surori cu invataturile sale. Pe câteva din ucenitele sale din aceasta manastire le-a si hirotonit diaconite, de altfel.

Olimpiada ConstantinopolSfantul Ioan Gura de Aur a avut multa lauda pentru Sfanta Olimpiada, drept pentru care a aratat catre dansa mare bunavointa si dragoste duhovniceasca. Cand Sfantul Ierarh a fost pe nedrept trimis in surghiun (in Armenia, la anul 404), Sfanta Olimpiada si celelalte diaconite au primit aceasta cu mare tristete. Ultima oara cand a parasit biserica sfantul le-a chemat la sine pe diaconite: Olimpiada, Pentadia, Proklia and Salbina, le-a spus cum ca indarjitele acuze care i se aduc or sa ajunga la un sfarsit, dar de vazut nu o sa mai vada aproape de loc. Le-a rugat sa nu paraseasca acea biserica, ci sa slujeasca pe mai departe celui de ii va urma. Sfintele femei au cazut inaintea sfantului varsand lacrimi.

In ciuda sfaturilor sfântului, Olimpiada a refuzat sa-l recunoasca pe succesorul lui si chiar a purces la apararea cauzei Sfântului Ioan Gura de Aur. In aceasta vreme, un incendiu a izbucnit in catedrala Sfânta-Sofia si o parte din palatul imperial a fost distrusa de flacari. Atunci, toti sustinatorii Sfantului Ioan Hrisostom au cazut sub banuiala incendierii, si au fost adusi pentru cercetari in fata prefetului Optat. Au chemat-o si pe Sfanta Olimpiada la judecata supunand-o la o riguroasa cercetare. Au amendat-o la plata unei mari sume de bani pentru crima de incendiere, cu toata nevinovatia sa si lipsa de probe. Dupa aceasta sfanta a parasit Constantinopolul si s-a stabilit la Cizic (la marea Marmara). Dar nici aici persecutorii nu i-au dat pace, astfel ca, dupa inca un interogatoriu, in anul 405 sfânta a fost trimisa in exil la Nicomedia, unde sfanta a indurat multa suferinta si lipsuri. Sfantul Ioan i-a scris din surghiun 17 scrisori, mangaindu-o in durerea ei si indemnând-o la rabdare pentru Domnul. La 25 iulie 408 Sfanta Olimpiada a trecut la cele vesnice, incoronata impreuna cu masturisitorii pentru credinta.

Sfanta Olimpiada a aparut in vis episcopului de Nicomedia si cerand ca trupul sa ii fie pus intr-un sicriu de lemn si aruncat in mare:”Acolo unde valurile vor purta cosciugul acolo lasa trupul meu sa fie ingropat”.Cosciugul a fost adus de valuri intr-un loc numit Briktoi aproape de Constantinopole. Locuitorii acelor locuri, cunoscand ca acestea sunt de la Dumnezeu, au loat moastele si le-au asezat in biserica inchinata Sfantului Apostol Toma, unde au inceput a faca multe minuni si vindecari. Dar in timpul unei invazii a persilor, biserica a fost arsa dar moastele s-au aflat intregi. Sub Patriarhul Serghie (610-638), moastele au fost mutate la Constantinopole si puse in manastirea de maici ctitorita de Sfanta Olimpiada, distrusa in timpul revoltei lui Niceta (anul 532), dar reconstruita de imparatul Iustinian.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Eupraxia din Tabena, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Sact, Matur, Atal si Blandina.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Maine, 26 iulie, facem pomenirea

Sfântul Sfințit Mucenic Ermolae; Sfânta Cuvioasă Muceniță Paraschevi din Roma; ✝ Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel (Argeș); Cuviosul Moise Ungurul; Cuviosul Gherontie Athonitul; Sfântul Sava al III-lea; Ap. I Corinteni 1, 1-9; Ev. Matei 13, 24-30

Sfântul Sfințit Mucenic Ermolae și Sfânta Muceniță Parascheva din Roma. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 26 iulie - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sfântul Sfințit Mucenic Ermolae și Sfânta Muceniță Parascheva din Roma. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 26 iulie – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro

 

Sf. Sfințit Mc. Ermolae; Sf. Cuv. Mc. Paraschevi din Roma; † Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel

articol: basilica.ro

25 iulie 2016

Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel – Acest Cuvios plăcut lui Dumnezeu s-a născut din părinţi evlavioşi, trăitori în ţinutul Muscelului. Din fragedă tinereţe, ascultând chemarea lui Hristos, s-a despărţit de toate plăcerile şi ispitele lumii deşarte şi s-a retras în Mănăstirea Cetăţuia Negru-Vodă, de pe valea Dâmboviţei, unde s-a călugărit şi a deprins, de la părinţi îmbunătăţiţi, rânduiala vieţii monahale. A cunoscut pe mulţi dintre sihaştrii care locuiau în vremea aceea în preajma mănăstirii, datorită cărora ţinutul muscelean a fost numit Valea Chiliilor. Minunatul Ioanichie, după ce a deprins vieţuirea călugărilor iscusiţi, luând binecuvântare, s-a retras într-una din peşterile Muntelui Negru-Vodă, unde, după ce a primit marea schimă monahală, s-a nevoit mai mult de 30 de ani.

Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel (Argeș) Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 26 iulie - foto: doxologia.ro

Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel (Argeș) Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 26 iulie – foto: doxologia.ro

Ostenelile sale, lipsurile, lucrarea sa lăuntrică, rugăciunea neîncetată şi cercetarea harului dumnezeiesc pe care le-a trăit Cuviosul, erau ascunse oamenilor, întrucât peştera în care s-a retras el se afla într-un loc greu de ajuns, iar sihastrul nu căuta slava lumii, ci mergea pe calea smereniei, care este temelia sporirii duhovniceşti. O dată pe săptămână un ucenic al Cuviosului venea să-i aducă pâine şi apă, pe care le cobora până la gura peşterii cu o frânghie, din pricina locului foarte abrupt. Duminica, după Sfânta Liturghie, Cuviosul îl primea pe stareţul mănăstirii, care îl mărturisea şi îl împărtăşea cu Sfintele Taine.

Astfel vieţuind Cuviosul schimonah Ioanichie în rugăciune şi aspră nevoinţă, Dumnezeu i-a făcut cunoscute descoperiri cereşti, care l-au întărit să rabde toate ispitele războiului nevăzut, şi i-a dăruit harismele povăţuirii sufletelor şi înainte-vederii, precum şi darul vindecării bolnavilor prin rugăciune. Monahii şi mirenii cereau rugăciunile Cuviosului şi primeau împlinirea cererilor, dar acesta nu se cobora din peşteră, pentru a se feri de laudele oamenilor. Tradiţia locului spune că înşişi binecredincioşii domnitori Mihai Viteazul (1593-1600) şi Matei Basarab (1632-1654) au cerut rugăciunile Sfântului pustnic în vreme de cumpănă, ştiindu-l fierbinte rugător către Dumnezeu pentru ţară şi neam.

Cunoscându-şi dinainte sfârşitul, minunatul Părinte Ioanichie şi-a săpat singur mormântul în peştera sa, încrustându-şi în dreptul capului anul trecerii la cele veşnice – 1638. Aşezându-se în mormânt, a adormit întru Domnul. Firea necuvântătoare i-a slujit, pentru că un păianjen i-a ţesut deasupra trupului o pânză, ca un epitaf. Aşa au rămas osemintele Sfântului vreme de 300 de ani.

Din rânduială dumnezeiască, moaştele lui au fost aflate în anul 1944. Ieromonahul Pimen, stareţul Mănăstirii Cetăţuia Negru-Vodă, a coborât în peştera unde sihăstrise cu mulţi ani înainte Schimonahul Ioanichie şi a văzut cum pânza de păianjen acoperea osemintele bine mirositoare ale Cuviosului. Le-a scos cu multă evlavie şi le-a aşezat în biserica mănăstirii, spre întărirea monahilor şi bucuria credincioşilor. Mulţi au primit folos de la minunatul odor descoperit în peştera din Valea Chiliilor. Bolnavii se vindecau, cei aflaţi în necazuri primeau sprijin şi nădejde. Dar, odată cu venirea cârmuirii ateiste în România, s-a dat poruncă să fie închisă mănăstirea, iar moaştele Sfântului să fie îngropate în pământ. Cu mare mâhnire, monahii au aşezat moaştele Sfântului într-un sicriu, pe care l-au îngropat în cimitirul mănăstirii.

După anul 1989, când Biserica şi-a recăpătat libertatea, Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă şi-a reluat viaţa duhovnicească, iar moaştele Cuviosului au fost din nou aşezate în biserica mare a mănăstirii.

Cercetând credinţa ortodoxă, viaţa de aspră nevoinţă şi minunile Schimonahului Ioanichie, precum şi cinstirea de care se bucură în rândul credincioşilor, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înscrierea lui în rândul Sfinţilor români, cu zi de pomenire la 26 iulie.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

 

Sfânta Muceniţă Paraschevi s-a născut pe vremea împăratului Adrian (117-138) într-un sat care se afla în hotarele Romei celei vechi, din părinţi creştini cu numele Agaton şi Politia. Aceştia păzeau fără preget poruncile Domnului, dar nu aveau copii. Pentru aceasta se rugau cu stăruinţă lui Dumnezeu ca să le dăruiască şi lor rod pântecelui. Ascultându-le rugămintea, milostivul Dumnezeu le-a dăruit o fiică, născută în ziua a şasea a săptămânii, adică vineri, şi au numit-o Paraschevi, fiindcă în limba greacă ,,vineri” se zice „paraschevi”. Din fragedă pruncie mama sa a învăţat-o toate tainele credinţei creştine, iar copila se îndeletnicea necontenit cu rugăciunea şi cu citirea sfintelor cărţi.

Sfânta Cuvioasă Muceniță Paraschevi din Roma. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 26 iulie - foto: doxologia.ro

Sfânta Cuvioasă Muceniță Paraschevi din Roma. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 26 iulie – foto: doxologia.ro

După ce părinţii ei au răposat, ea a împărţit săracilor toate averile şi a mers la o mănăstire, luând chipul monahicesc. Acolo a vieţuit în ascultare, rugăciune şi nevoinţă, dobândind mare har de la Dumnezeu, pentru care a primit binecuvântarea de a ieşi la propovăduirea numelui lui Hristos, şi pe mulţi păgâni i-a adus la Sfântul Botez. Dar cuvântul cel cu putere şi minunile ei au atras invidia iudeilor.

În acea vreme împărăţea la Roma Antonin Piul (138-161), la care iudeii s-au dus şi au pârât-o, zicând: „O oarecare femeie, cu numele Paraschevi, propovăduieşte pe Iisus, fiul Mariei, pe care părinţii noştri L-au pironit pe cruce”. Auzind acestea, împăratul a poruncit să o aducă înaintea lui. Văzând priceperea şi frumuseţea ei, Antonin s-a mirat şi i-a zis: „Dacă te vei pleca mie şi vei aduce jertfă dumnezeilor noştri, te voi face moştenitoare a multe daruri, iar dacă nu te vei pleca, la multe chinuri te voi da”. Sfânta, vorbind cu glas tare, i-a răspuns: „Să nu-mi fie mie a mă lepăda de numele lui Hristos, Dumnezeul meu. Iar zeii, care n-au făcut cerul şi pământul, să piară”. Împăratul, aprinzându-se de mânie, a poruncit să i se pună pe cap un coif de fier înroşit în foc. Sfânta, însă, a fost păzită cu dumnezeiască rouă şi a scăpat nevătămată. Văzând o minune ca aceasta, mulţi ostaşi, care erau de faţă, au crezut în Domnul în acel ceas. După aceasta, a poruncit împăratul să o arunce într-un cazan cu smoală şi untdelemn în clocot. Prin puterea lui Dumnezeu, Sfânta se arăta ca şi cum se răcorea, ceea ce l-a făcut pe împărat să o roage să-i arunce în faţă smoală şi ulei, să vadă dacă sunt sau nu fierbinţi. Atunci Sfânta i-a aruncat în faţă, iar împăratul şi-a pierdut îndată vederea. Dar, înfricoşat, a cerut Sfintei să-i redea lumina ochilor. Atunci Muceniţa s-a rugat şi i-a redat vederea împăratului, care, crezând în Hristos, a eliberat-o.

După aceea, Sfânta a mers într-o cetate al cărui dregător se numea Asclipie şi care a întemniţat-o pentru propovăduirea sa. A chinuit-o îndelung, dar Mântuitorul a cercetat-o în temniţă şi i-a vindecat rănile. A doua zi a fost dusă în templul lui Apolo, dar Sfânta, rugându-se, a făcut să cadă la pământ statuile idolilor. Atunci a fost osândită să fie aruncată într-o groapă adâncă de lângă cetatea lor, în care îţi avea sălaş un balaur înfricoşător. Sfânta însă a ucis balaurul cu semnul Sfintei Cruci, apoi, aducând la credinţă pe dregătorul Asclipie şi pe mulţi din cetate, a mers în alte locuri la propovăduire.

În cele din urmă a ajuns la cetatea Tempi, din Grecia, unde era dregător un anume Tarasie. Acesta, aflând că Sfânta este în cetate, a chemat-o înaintea scaunului său de judecată şi a întrebat-o despre credinţa sa, iar ea a răspuns că este creştină şi a mărturisit că Hristos este Dumnezeul adevărat. Atunci dregătorul a poruncit să fie adus un cazan de aramă plin cu untdelemn, smoală şi plumb, să se aprindă foc sub el, iar Sfânta să fie aruncată în el. Dar, venind un înger al lui Dumnezeu, a stins focul şi a răcorit cazanul, iar Sfânta a rămas nevătămată. Văzând această minune, dregătorul a supus-o la mai multe chinuri, însă Sfânta a rămas neatinsă şi nici credinţa ei cea tare n-au putut să o clintească. Mai pe urmă i-a tăiat capul cu sabia, iar sufletul ei s-a înălţat la veşnicele lăcaşuri, în anul 140.

Moaştele ei s-au arătat izvor de multe tămăduiri şi minuni pentru toţi cei ce vin la ele cu credinţă, fiind mai ales cunoscute pentru darul de a vindeca bolile ochilor. Unele părţi din sfintele ei moaşte se află şi în ţara noastră, la Mănăstirea Antim din Bucureşti, precum şi în alte biserici şi mănăstiri.

Pentru rugăciunile Sfintei Muceniţe Paraschevi, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

 

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfântul Sfințit Mucenic Ermolae.

articol preluat de pe: basilica.ro


Ermolae, Ermip și Ermocrat

Sfântul Sfințit Mucenic Ermolae. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 26 iulie - foto: ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Sfințit Mucenic Ermolae. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 26 iulie – foto: ro.orthodoxwiki.org

articol: ro.orthodoxwiki.org

 

Sfinții Ermolae, Ermip și Ermocrat au fost clerici ai Bisericii din Nicomidia la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea. Ei au mucenicit la anul 305 și pomenirea lor în Biserica Ortodoxă se face la 26 iulie.

Viața și mucenicia

Conform relatărilor din Sinaxare, acești sfinți au fost printre puținii care au scăpat de la moarte dintre cei douăzeci de mii de mucenici arși în Biserica din Nicomidia de tiranul Maximian (284-305) în anul 303 (prăznuirea lor la 28 decembrie), fiind ascunși într-o cămară.

Când tânărul Pantoleon (nimeni altul decât Marele Mucenic Pantelimon, prăznuit la 27 iulie) a fost arestat de luptătorii împotriva lui Hristos și fiind el fără de răutate și neștiind sa mintă, a spus că de preotul Ermolae este cel care l-a învățat cele creștinești și a fost botezat de el. Așa că prigonitorii l-au adus în fața lui Maximian pe Ermolae, și cu el au adus și pe slujitorii și însoțitorii lui, Ermip și Ermocrat.

Și stând sfinții la cercetare, și propovăduind cu îndrăzneala că Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat, li s-au tăiat capetele, în anul 305 de la Hristos.

 

Posteritatea

Biserica a rânduit prăznuirea sfântului mucenic Ermolae, și a celor împreună cu el Ermip și Ermocrat, la data de 26 iulie, adică cu o zi înainte de prăznuirea sfântului mare mucenic Pantelimon, ucenicul sfântului Ermolae.

Tradiția Bisericii îi numără și îi pomenește adesea împreună pe sfinții mucenici Pantelimon și Ermolae, în ceata sfinților fără de arginți.

articol preluat de pe: ro.orthodoxwiki.org


Ap. I Corinteni 1, 1-9

Pavel, chemat apostol al lui Iisus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sostene, bisericii lui Dumnezeu care este în Corint, celor sfinţiţi în Iisus Hristos, celor numiţi sfinţi, împreună cu toţi cei ce cheamă numele Domnului nostru Iisus Hristos în tot locul, şi al lor şi al nostru: Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul nostru Iisus Hristos. Mulţumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu, dat vouă în Hristos Iisus. Căci întru El v-aţi îmbogăţit deplin întru toate, în tot cuvântul şi în toată cunoştinţa; astfel mărturia lui Hristos s-a întărit în voi; încât voi nu sunteţi lipsiţi de nici un dar, aşteptând arătarea Domnului nostru Iisus Hristos, Care vă va şi întări până la sfârşit, ca să fiţi nevinovaţi în ziua Domnului nostru Iisus Hristos. Credincios este Dumnezeu, prin Care aţi fost chemaţi la împărtăşirea cu Fiul Său, Iisus Hristos, Domnul nostru.

Ev. Matei 13, 24-30

Zis-a Domnul pilda aceasta: asemenea este împărăţia cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa. Dar, pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui şi a semănat neghină printre grâu, apoi şi s-a dus. Iar dacă a crescut paiul şi a făcut roadă, atunci s-au arătat şi neghinele. Şi, venind, slujitirii stăpânului casei i-au zis: stăpâne, nu ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta? De unde dar are neghină? El le-a răspuns: un om vrăjmaş a făcut aceasta. Iar slujitorii i-au zis: vrei, atunci, să ne ducem şi să le plivim? El însă le-a zis: nu! Ca nu cumva plivind neghinele, să smulgeţi şi grâul împreună cu ele. Lăsaţi să crească amândouă împreună până la seceriş şi atunci, la vremea secerişului, voi zice secerătorilor: pliviţi întâi neghinele şi le legaţi snopi, ca să le ardem; iar grâul adunaţi-l în hambarul meu.

articole preluate de pe: doxologia.ro