Arhiva tag-ul pentru: Datini Tradiții Și Obiceiuri Românești

Suirea la cer a Sf. Ilie – pictură populară

foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

articole preluate de pe: azm.gov.ro; www.facebook.com

 

Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul (c. 900 – 850 î.Hr.)

---

 

Sfântul Ilie a trăit în Regatul de Nord al lui Israel, în vremea domniei regelui Ahab. Sfântul Ilie a fost fiul preotului Sovac din Tesvi (din neamul lui Aaron) și a trăit cu mai bine de 800 de ani înainte de Hristos.

Vechiul Testament istorisește despre faptele lui minunate în cărțile numite Regi. Este ales de Dumnezeu să certe aspru pe regele Ahab și pe cei care-l urmau pe calea păgânească a adorării lui Baal.

Sfântul Ilie a fost hrănit în chip minunat de corbi pe când era retras la pârâul Cherit și de un înger pe drumul spre Muntele Horeb; datorită rugăciunii sale, Dumnezeu oprește ploaia timp de trei ani și jumătate; înmulțește făina și uleiul văduvei din Sarepta Sidonului și îl învie pe fiul ei; a chemat foc din cer prin care a ars jertfa adusă de el lui Dumnezeu; a înlăturat cultul zeului Baal; l-a văzut pe Dumnezeu în isihie (vântul liniștit); a fost ridicat în carul de foc și s-a arătat la Schimbarea la Față a Mântuitorului de pe muntele Tabor.

Sfântul Ilie este reprezentat iconografic, cel mai adesea, fie în gura peșterii sale (hrănit de corb), fie în carul de foc (în care a fost răpit la cer). Sfântul Ilie este socotit și protopărintele monahismului creștin.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tradiții de Sfântul Ilie

---

 

În fiecare an pe data de 20 iulie se sărbătorește Sfântul Ilie. Această zi marchează miezul verii pastorale, se spune că atunci ciobanii separă oile de berbeci.

Sfântul Ilie este considerat ocrotitorul recoltei și tot în credința populară se spune că tot el este cel care controlează tunetele și fulgerele, el pedepsește pe cei necredincioși.

În perioada sa pământeană Ilie a săvârșit păcate, cel mai mare fiind uciderea părinților săi la îndemnul diavolului, păcate pe care le-a ispășit în moduri diferite și din această cauză Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut în rândul sfinților și l-a urcat la cer într-o trăsură cu roți de foc trasă de doi sau de patru cai albi înaripați.

În cer, Sânt-Ilie cutreieră norii, fulgeră și trăsnește dracii cu biciul său de foc pentru a-i pedepsi pentru răul pe care i l-au pricinuit.

Și, pentru că dracii înspăimântați se ascund pe pământ prin arbori, pe sub streașina caselor, în turlele bisericilor și chiar în trupul unor animale, Sânt-Ilie trăsnește năprasnic pentru a nu-i scăpa nici unul dintre ei.

Atât de pornit este Ilie în a se răzbuna pe diavoli, încât Dumnezeu, ca să-l mai domolească, i-ar fi uscat brațul și piciorul stâng.

Oamenii se însemnează cu semnul sfintei cruci pe vreme de furtună, ca nu cumva vreun necurat să se ascundă prin preajmă și să fie fulgerați și ei odată cu diavolul.

Există și credința că dacă omul poartă în ziua de prăznuire a Sfântului, mâțișori de salcie, sfințiți la Florii, va fi ferit de fulgere.

Nu era voie să se consume mere până pe 20 iulie și nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu bate grindina.

În această zi, merele (fructele lui Sânt-Ilie) se duc la biserică pentru a fi sfințite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.

În trecut, oamenii nu lucrau de ziua Sfântului Ilie, ca să fie feriți de grindină, tunete și fulgere; dăruiau mere, miere și covrigi pentru cei adormiți.

De Sfântul Ilie, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operație numită “retezatul stupilor”.

Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbații curați trupește și sufletește, îmbrăcați în haine de sărbătoare, ajutați de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină.

După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele și vecinii invitați la acest moment festiv, gustau din mierea nouă și se cinsteau cu țuică îndulcită cu miere.

Masa festivă avea menirea de a asigura belșugul apicultorilor și de a apăra stupii de furtul manei și se transforma într-o adevărată petrecere cu cântec și joc.

Era nevoie de multă atenție, ca la această masă să nu fie prezenți cei ce știau să facă farmece și vrăji, căci mierea furată în astfel de zile mari “e mai cu putere la farmecele și vrăjile lor”.

Tot în această zi, se culegeau plante de leac, în special busuiocul.

Ciobanilor le era permis să coboare în sate pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii aduceau în dar iubitelor sau soțiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.

Conform tradiției, în noaptea dinaintea acestei zile, fetele mergeau pe pământul semănat cu cânepă, se dezbrăcau și se rostogoleau prin lan, după care se îmbrăcau și plecau acasă.

Dacă în noaptea de Sânt-Ilie visau cânepă verde, acestea sigur se vor mărita cu un flăcău tânăr și frumos, iar dacă visau cânepă uscată acestea se vor mărita cu un bărbat mult mai în vârstă.

Dacă tună în ziua de Sânt-Ilie toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi.

În vechime, se obișnuia ca în ziua prăznuirii Sfântului Ilie să se organizeze întâlniri ale comunităților sătești de pe ambii versanți ai Carpaților, numite nedei, (NEDÉIE – Petrecere câmpenească populară de origine pastorală organizată de obicei cu prilejul unei sărbători sau al unui hram), se organizau târguri de Sant-Ilie, iarmaroace și bâlciuri, unele păstrate până în zilele noastre.

În cadrul acestor manifestări, ce durau mai multe zile și erau considerate a fi bune prilejuri de cunoaștere pentru tineri, atmosfera era însuflețită de muzică și se făcea comerț cu produse pastorale, instrumentar casnic, unelte și produse agricole.

Pentru ținutul sucevean este demn de amintit renumitul bâlci de Sânt-Ilie de la Fălticeni, bâlci care, din anul 1814, în urma hrisovului lui Scarlat Voda Calimach, era al doilea ca mărime din Europa, după cel de la Leipzig.

Cu doua-trei săptămâni înainte de 20 iulie, pe străzile Fălticeniului începea să se adune mozaic de lume și se auzeau strigătele și chemările negustorilor rostite în polonă, rusă, letonă, cehă, germană, maghiară, turcă sau arabă.

La bâlciul organizat cu această ocazie (“Comedia din deal”) veneau artiști de circ – acrobați, iluzioniști, înghițitori de săbii, motocicliști ce evoluau la zidul și globul curajului – soseau parcuri de animale sălbatice, erau montate scrâncioburi de diverse forme și mărimi, erau aduse teatre de păpuși, roata norocului și multe alte atracții pentru curioșii adunați “pe deal”.

Treptat, iarmarocul de la Fălticeni, ca de altfel multe alte manifestări tradiționale, și-a pierdut importanța, astăzi încercându-se revigorarea lui în cadrul Festivalului folcloric “Șezătoarea”.

Ilie a fost fiul lui Sovac, preot al Legii Vechi în Galaad.

Pe vremea Regelui Ahab, căsătorit cu o prinţesă feniciană, Isabela, începe o prigoană a credincioşilor din Vechea Lege şi o apropiere de credinţa în Baal.

Pentru această faptă Proorocul Ilie îl mustră pe rege cu vorbe aspre şi prevesteşte trei ani şi jumătate de foamete pentru poporul evreu.

Regele încearcă să-l omoare, dar nu reuşeşte.

După vremea de foamete, Ilie revine şi dovedeşte poporului care este Dumnezeul cel adevărat.

Slujitorii lui Baal sunt ucişi şi foametea încetează.

În timpul vieţii, Ilie face minuni.

După moarte, este ridicat la cer într-un car de foc.

Va reveni pe pământ la Sfârşitul Veacului.

Legenda românească spune că Ilie era om şi lucra la câmp ca toţi oamenii.

Era foarte voinic, de aceea Necuratul a pus ochii pe el.

Într-o zi, o voce îi porunceşte: mergi acasă şi vezi cu cine doarme nevasta ta în pat! Ilie ia toporul, intră în casă, vede un bărbat şi o femeie care dorm într-un pat şi le taie capul pe loc.

Erau părinţii lui…

Se urcă Ilie într-o căruţă de foc cu cai de foc şi merge la Dumnezeu să-i spună ce i-a făcut Diavolul.

Dumnezeu îi dă un bici să-i săgeteze pe Draci.

În vremea aceea Dracii mai stăteau încă în cer.

Sfântul Ilie şi-a pus mintea cu ei şi a început să-i oropsească.

Îi săgeta cu biciul şi ei cădeau câtă frunză, câtă iarbă.

Vine rândul Dracilor să ceară ajutorul lui Dumnezeu, care îi recomandă lui Sântilie s-o lase mai domol.

Dracii au rămas care cum a nimerit. Tartorul şi câteva căpetenii au ajuns în fundul pământului şi au făcut Iadul.

Unii au rămas prin pomi.

Ei sunt cei care dau brânci oamenilor care se urcă în copaci.

Alţii atârnă în văzduh, cu capul în jos, şi împiedică sufletele să ajungă în cer.

Unii mai amărâţi, tot cu capul în jos atârnaţi, umplu lumea de bale.

În multe legende revine ideea că Sfântul Ilie este prea puternic.

Când îi săgetează pe Draci, se cutremură pământul din ţâţâni.

Se zice că atunci când Maica Domnului năştea pe Fiul Sfânt, Ilie a trăsnit un Drac şi Fiul s-a speriat.

Dumnezeu l-a pedepsit pe Sfânt şi i-a uscat mâna dreaptă.

De atunci Ilie este stângaci.

Se mai zice că Sfântul Ilie nu ştie când cade sărbătoarea lui.

Dornic să facă un chef, îl întreabă pe Dumnezeu dacă nu i-a venit ziua.

Mai este până la ziua ta, îi zice Dumnezeu.

Şi tot aşa, până când ziua a trecut…

De furie, Sfântul Ilie începe ploile.

Dacă plouă şi tună de Sfântul Ilie, merele şi alunele vor fi viermănoase.

Alunul este copacul şarpelui, după cum nucul adăposteşte Zânele.

De Sfântul Ilie femeile dau de pomană mere.

Până atunci ele nu gustă nici un măr.

Pentru apicultori este o zi importantă, încep să reteze stupii, să ia miere.

Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor româneşti (Humanitas, 1998)

Ciobanii alcătuiau grupuri sociale de 15-20 de oameni, desprinse și izolate de comunitățile sătești, care trebuiau să facă față tuturor vitregiilor naturii.

Cunoștințele lor despre metereologia, astronomia, etnobotanica, medicina populară erau impresionante.

Viața singuratică a păstorilor, legată mai strâns cu natura înconjurătoare decât cu oamenii de la poalele munților, se întrerupea brusc la mijlocul sezonului pastoral, la Sântilie (20 iulie), când proprietarii oilor și nevestele ciobanilor urcau la stâne pentru mițuitul mieilor (tunderea mieilor fătați primăvara).

Dacă oile și berbecii se tundeau în sat, înainte de urcarea lor la stână, între Sângeorz și Arminden, mieii se tundeau la stâne, la miezul verii pastorale.

Era o activitate practică, dar și o întâlnire mult așteptată de ciobani cu soțiile și drăguțele lor.

Dacă la stânele din Mărginimea Sibiului și Țara Oltului de la nord de Carpați, femeia a ajuns începând din secolul al XIX-lea, să răspundă ca băciță de treburile stânei, pe latura sudică a munților ciobanii nu aveau voie să coboare în sat și nici să fie vizitați de parte femeiască până la Sântilie.

Pentru prosperitatea turmei ei trebuiau să rămână curați și să nu vadă trup de femeie.

Se spunea că „până la Sântilie femeia n-are ce căta în urmă de oaie.

În unele zone (Zăbala, județul Covsna), ciobanii tineri coborau în sate la Sântilie ca să-și bage drăguțele în horă.

Cu o zi înainte de Sântilie făceau cadou fetelor iubite câte o furcă de tors sau o cocuță de caș frumos modelată, simbol al afecțiunii și intențiilor de căsătorie.

Ion Ghinoiu – Calendarul țăranului român (Univers Enciclopedic Gold, 2019)

 

 

Rubedeniile Sfântului Ilie

---

 

Panteliile sunt considerate în lumea satului reprezentări meteorologice care pârjolesc și ard recoltele în luna lui Cuptor, fiind surori cu Sântilie și reprezintă un punct culminant al sărbătorilor de vară.

Sunt celebrate de două ori, cu șapte zile înainte de Sfântul Ilie și la șapte zile după Sfântul Ilie, în perioada de 13 – 27 iulie.

Forța lor distrugătoare poate fi diminuată prin diferite interdicții de muncă.

Cea mai rea și amenințătoare soră a Sfântului Ilie este Ciurica, o divinitate feminină foarte misterioasă încât nici nu se știe prea multe despre ea.

Numele acestei sărbători derivă de la numele Sfântului Mucenic Chiric sau o compunere între Chiric si numele mamei sale, Iulia, sfinții venerați de creștinii ortodocși în data de 15 iulie.

În alte regiuni precum Muntenia această sărbătoare mai poartă numele de Cirica, Chiric Schiopul sau Ciric.

Se spune că Ciurica îi pedepsește pe cei care nu respectă această zi și este o sărbătoare destinată femeilor.

Bătrânii amintesc că femeia capătă puteri misterioase și are dreptul să poruncească bărbaților ce să facă în această zi astfel încât, bărbații plecau de acasă de frica femeilor.

De asemenea, nu este bine ca cineva să ia bătaie în această zi pentru că va lua bătaie tot anul.

În plus, femeile nu au voie să lucreze pentru ca lupii să nu le mănânce vitele.

Amintirea ei este păstrată de unele expresii populare precum “Astâmpără-te că vine Ciurica sau Stai cuminte, capeți Ciurica”.

Această expresie era adresată bărbaților care își supărau nevestele.

Copiii bolnavi sau cuprinși de spaimă trebuie să treacă în această zi prin cercuri de flori ca să se vindece.

Tot în această zi se spune că nu este bine să te piepteni sau să scoți gunoiul din casă, deoarece vitele se pot îmbolnăvi sau pot fi mâncate de lupi.

Sfânta Muceniță Marina (sărbătorită în data de 17 iulie) s-a născut în Antiohia Pisidiei din părinți de neam bun, dar nu bine credincioși.

Sfânta Marina a primit învățătura despre Hristos la vârsta de doisprezece ani.

După moartea mamei sale, tatăl sau nu a mai considerat-o fiica sa, pentru credința în Iisus a început să o urască și a dat-o la o doica care stătea într-un sat departe.

Când Marina a crescut a devenit o fată frumoasă atât cu trupul cât și cu sufletul.

Era plină de bunătate și ajuta oamenii sărmani.

Episcopul Olimvrie s-a îndrăgostit de frumusețea ei și a dorit-o de soție, dar când a aflat că este roaba lui Hristos acesta a închis-o și a torturat-o.

După prima zi de tortură, Sfânta Marina a fost chemată în fata episcopului, iar toate rănile acesteia au dispărut. Supusă la alte chinuri, Sfânta Marina a reușit să treacă peste toate cu răbdare și cu credință în Dumnezeu.

Episcopul supărat de curajul Marinei a ordonat să i se taie capul.

În popor sărbătorea Sfintei Mucenice Marina se serbează cu post, se spune că în această zi, Sfânta Marina înfrânge răutatea și ferește oamenii de ispită.

Este protectoarea pasărilor de curte și se spune că este bine să se împartă pui pe la vecini ca să aibă parte de păsări.

Se aprind lumânări la biserică pentru a fi ferit de orice boală.

Dacă se culege pelin în această zi, are puteri tămăduitoare.

Pe unde se matură cu pelin, puricii mor din cauza amărăciunii lăsate de plantă.

Femeile se spală pe față cu zeama de pelin pentru a le subția pielea obrazului.

 

Pârliile sunt trei divinități îngrozitoare, surori ale lui Sântilie, care se răzbună cu incendii dacă nu se respectă zilele lor: 20-22 iulie.

---

 

Pe vremuri, puține zile de peste an erau așteptate cu o așa de mare teamă precum cele trei sau șapte zile cunoscute sub numele de Pârlii sau Pârlele.

 

21 iulie: Ilie Pălie ar fi fost vizitiul lui Sântilie.

Se ține tot pentru foc.

Cui lucrează în această zi, îi arde casa.

Altfel spus, dacă păzești sărbătoarea, te păzești de foc.

***

În ziua de 21 iulie, poporul serbează pe Ilie-Palie, fără a-i zice Sfânt.

În alte părți, precum în Bucovina, se numește numai Palie.

Am văzut în alte părți că Palie se crede a fi vizitiul lui Sfântul Ilie, care s-a aruncat împreună cu dânsul în mare, cu trăsură și cai.

Pretutindeni se ține pentru foc (incendiu și trăsnet) și pentru arșiți prea mari, din ale căror pricini semănăturile s-ar păli mai întâi, adică s-ar ofili și apoi s-ar usca.

În Bucovina se ține și pentru piatră sau grindină, iar pe unde se socotește ca aducător de foc, se zice că Palie naște focul, iar Foca, ce cade a doua zi, ar sufla în acel foc și l-ar mări.

Teodoret, istoricul bisericesc din veacul IV arată că în timpurile vechi era datina ca oamenii să facă focuri mari și apoi săreau prin para lor; femeile chiar își aduceau copiii și-i treceau prin această pară, cu credința că se vor curăța.

Sinodul VI ecumenic, văzând în această datină o atingere a credinței creștine, o opri.

Acest fapt, precum și Palilia, sărbătoarea în cinstea zeiței Pales, protectoarea turmelor, la 21 aprilie, începutul anului pastoral și întemeierea Romei, se credea că ar fi dat naștere lui Palie al poporului român.
Tudor Pamfile – Sărbătorile de vară la români. Studiu etnografic (1910)

 

22 iulie: Foca. Îl șin până și turcii, după ce au văzut că au ars șapte sate. În Maramureș, țăranii se opresc din lucru trei zile, 20, 21 și 22 iulie. Altminteri, Sfinții Ilie, Ilie Pălie și Foca i-ar pedepsi aspru. (sursa: Ghidul sărbătorilor românești, Irina Nicolau)

 

O altă rudă, în 23 iulie, este Opârlia, care provoacă incendii și arsuri pe corp dacă nu i se prăznuiește ziua. În această zi nu se cocea, nu se torcea, nu se dădea foc din casă și era interdicția la scăldat.

 

cititi si:

- Târgul de fete de pe Muntele Găina

- Circovii de Vară (16 – 18 iulie)

- “Udatul Nevestelor” de la Hodac (în a doua zi de Rusalii)

- Moșii de vară; Moșii de Rusalii; Moșii cei Mari; Moșii de Sâmburi; Sâmbăta Rusaliilor; Sâmbăta Moșilor

Horă în Muscel [1880-1940 (MAP-615) Arhiva de Imagine MȚR]

foto si articole preluate de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

 

Circovii de Vară (16 – 18 iulie)

---

 

În ziua de 16 iulie încep Circovii, care ţin trei zile, până în ziua de 18 iulie.

Prin judeţul Prahova se cunosc tot trei Circovi, numiţi şi Circovii Mariei, dar ţin de la 17 până la 19 iulie, care nu îngăduiesc nicio altă muncă, afară de jocul tineretului.

Prin alte părţi, ei se numesc Circovii Mărinii şi se serbează «pentru toate boalele femeieşti», prăznuindu-se prin jocuri şi petreceri.

În aceste zile, nimeni nu trebuie să se pieptene, căci este primejdie de jigănii; lupii mai ales vin şi strică vitele.

Fiind rău de <pocituri, lovituri, luat din Iele şi luat din Circovi>, de aceea iar a rămas o zicală ce se adresează celor ce «nu-s în toate minţile»: «ce, eşti luat din Circovi?».

Acestor vătămări se expune mai ales cine lucrează.

Despre diferite nenorociri de acestea, prin unele părţi se dau şi povestiri.

Circovii se țin prin Oltenia și pentru trăsnet.

Prin județul Muscel, la Circovul întâi nu se mătură și nu se dă gunoiul afară.

În această zi se culege pelin, din care se capătă o zeamă numită <apă de pelin>.

Cu aceasta, unii se dau pe față ca să li se subțieze pielea obrazului.

Unii culeg tot în această zi mărar, care se crede a fi bun pentru vindecarea umflăturilor de stomac.

Tudor Pamfile – Sărbătorile de vară la români. Studiu etnografic (1910)

 

Circovii Marinei

---

 

La 17 iulie este prăznuită Sfânta Mucenică Marina.

Există o Sfântă Marina din Antiohia Pisidiei, fiică a unui preot aparţinând Legii Vechi.

A fost ucisă de sabie în anul 270.

O altă Sfântă Marina a trăit în Siria şi a fost ucisă în 450.

În fine, o a treia a trăit şi a pătimit în secolul al VI-lea.

Sfânta Mucenică Marina sărbătorită de ţăranii români este cea din Antiohia.

Circovii de Vară se mai numesc Circovii Marinei.

Şi Circovii sunt periculoşi, şi Sfânta Marina – care, rea şi nestatornică, pedepseşte cu piatră şi bube pe cei ce nu îi ţin ziua.

Când o femeie a copt mălai de ziua Sfintei şi a încercat să-l taie cu cuţitul, a curs sânge.

De Sfânta Marina se fac mături de pelin, bune la descântece.

Circovii, despre care ştim atât de puţine, pocesc, cum pocesc Zânele.

Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor româneşti (Humanitas, 1998)

 

cititi si:

- Sfânta Mare Muceniță Marina din Antiohia Pisidiei (289 – 304 d.Hr.)