Sfântul Ilie a trăit în Regatul de Nord al lui Israel, în vremea domniei regelui Ahab. Sfântul Ilie a fost fiul preotului Sovac din Tesvi (din neamul lui Aaron) și a trăit cu mai bine de 800 de ani înainte de Hristos.
Vechiul Testament istorisește despre faptele lui minunate în cărțile numite Regi. Este ales de Dumnezeu să certe aspru pe regele Ahab și pe cei care-l urmau pe calea păgânească a adorării lui Baal.
Sfântul Ilie a fost hrănit în chip minunat de corbi pe când era retras la pârâul Cherit și de un înger pe drumul spre Muntele Horeb; datorită rugăciunii sale, Dumnezeu oprește ploaia timp de trei ani și jumătate; înmulțește făina și uleiul văduvei din Sarepta Sidonului și îl învie pe fiul ei; a chemat foc din cer prin care a ars jertfa adusă de el lui Dumnezeu; a înlăturat cultul zeului Baal; l-a văzut pe Dumnezeu în isihie (vântul liniștit); a fost ridicat în carul de foc și s-a arătat la Schimbarea la Față a Mântuitorului de pe muntele Tabor.
Sfântul Ilie este reprezentat iconografic, cel mai adesea, fie în gura peșterii sale (hrănit de corb), fie în carul de foc (în care a fost răpit la cer). Sfântul Ilie este socotit și protopărintele monahismului creștin.
Icoană pe sticlă cu „Sfântul Ilie”, datată 1877, meșter Savu Moga, zona Arpașu de Sus, Țara Oltului – Colecția Muzeului Naţional al Ţăranului Român, categoria Tezaur – preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului
În fiecare an pe data de 20 iulie se sărbătorește Sfântul Ilie. Această zi marchează miezul verii pastorale, se spune că atunci ciobanii separă oile de berbeci.
Sfântul Ilie este considerat ocrotitorul recoltei și tot în credința populară se spune că tot el este cel care controlează tunetele și fulgerele, el pedepsește pe cei necredincioși.
În perioada sa pământeană Ilie a săvârșit păcate, cel mai mare fiind uciderea părinților săi la îndemnul diavolului, păcate pe care le-a ispășit în moduri diferite și din această cauză Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut în rândul sfinților și l-a urcat la cer într-o trăsură cu roți de foc trasă de doi sau de patru cai albi înaripați.
În cer, Sânt-Ilie cutreieră norii, fulgeră și trăsnește dracii cu biciul său de foc pentru a-i pedepsi pentru răul pe care i l-au pricinuit.
Și, pentru că dracii înspăimântați se ascund pe pământ prin arbori, pe sub streașina caselor, în turlele bisericilor și chiar în trupul unor animale, Sânt-Ilie trăsnește năprasnic pentru a nu-i scăpa nici unul dintre ei.
Atât de pornit este Ilie în a se răzbuna pe diavoli, încât Dumnezeu, ca să-l mai domolească, i-ar fi uscat brațul și piciorul stâng.
Oamenii se însemnează cu semnul sfintei cruci pe vreme de furtună, ca nu cumva vreun necurat să se ascundă prin preajmă și să fie fulgerați și ei odată cu diavolul.
Există și credința că dacă omul poartă în ziua de prăznuire a Sfântului, mâțișori de salcie, sfințiți la Florii, va fi ferit de fulgere.
Nu era voie să se consume mere până pe 20 iulie și nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu bate grindina.
În această zi, merele (fructele lui Sânt-Ilie) se duc la biserică pentru a fi sfințite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.
În trecut, oamenii nu lucrau de ziua Sfântului Ilie, ca să fie feriți de grindină, tunete și fulgere; dăruiau mere, miere și covrigi pentru cei adormiți.
De Sfântul Ilie, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operație numită “retezatul stupilor”.
Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbații curați trupește și sufletește, îmbrăcați în haine de sărbătoare, ajutați de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină.
După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele și vecinii invitați la acest moment festiv, gustau din mierea nouă și se cinsteau cu țuică îndulcită cu miere.
Masa festivă avea menirea de a asigura belșugul apicultorilor și de a apăra stupii de furtul manei și se transforma într-o adevărată petrecere cu cântec și joc.
Era nevoie de multă atenție, ca la această masă să nu fie prezenți cei ce știau să facă farmece și vrăji, căci mierea furată în astfel de zile mari “e mai cu putere la farmecele și vrăjile lor”.
Tot în această zi, se culegeau plante de leac, în special busuiocul.
Ciobanilor le era permis să coboare în sate pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii aduceau în dar iubitelor sau soțiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.
Conform tradiției, în noaptea dinaintea acestei zile, fetele mergeau pe pământul semănat cu cânepă, se dezbrăcau și se rostogoleau prin lan, după care se îmbrăcau și plecau acasă.
Dacă în noaptea de Sânt-Ilie visau cânepă verde, acestea sigur se vor mărita cu un flăcău tânăr și frumos, iar dacă visau cânepă uscată acestea se vor mărita cu un bărbat mult mai în vârstă.
Dacă tună în ziua de Sânt-Ilie toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi.
În vechime, se obișnuia ca în ziua prăznuirii Sfântului Ilie să se organizeze întâlniri ale comunităților sătești de pe ambii versanți ai Carpaților, numite nedei, (NEDÉIE – Petrecere câmpenească populară de origine pastorală organizată de obicei cu prilejul unei sărbători sau al unui hram), se organizau târguri de Sant-Ilie, iarmaroace și bâlciuri, unele păstrate până în zilele noastre.
În cadrul acestor manifestări, ce durau mai multe zile și erau considerate a fi bune prilejuri de cunoaștere pentru tineri, atmosfera era însuflețită de muzică și se făcea comerț cu produse pastorale, instrumentar casnic, unelte și produse agricole.
Pentru ținutul sucevean este demn de amintit renumitul bâlci de Sânt-Ilie de la Fălticeni, bâlci care, din anul 1814, în urma hrisovului lui Scarlat Voda Calimach, era al doilea ca mărime din Europa, după cel de la Leipzig.
Cu doua-trei săptămâni înainte de 20 iulie, pe străzile Fălticeniului începea să se adune mozaic de lume și se auzeau strigătele și chemările negustorilor rostite în polonă, rusă, letonă, cehă, germană, maghiară, turcă sau arabă.
La bâlciul organizat cu această ocazie (“Comedia din deal”) veneau artiști de circ – acrobați, iluzioniști, înghițitori de săbii, motocicliști ce evoluau la zidul și globul curajului – soseau parcuri de animale sălbatice, erau montate scrâncioburi de diverse forme și mărimi, erau aduse teatre de păpuși, roata norocului și multe alte atracții pentru curioșii adunați “pe deal”.
Treptat, iarmarocul de la Fălticeni, ca de altfel multe alte manifestări tradiționale, și-a pierdut importanța, astăzi încercându-se revigorarea lui în cadrul Festivalului folcloric “Șezătoarea”.
Ilie a fost fiul lui Sovac, preot al Legii Vechi în Galaad.
Pe vremea Regelui Ahab, căsătorit cu o prinţesă feniciană, Isabela, începe o prigoană a credincioşilor din Vechea Lege şi o apropiere de credinţa în Baal.
Pentru această faptă Proorocul Ilie îl mustră pe rege cu vorbe aspre şi prevesteşte trei ani şi jumătate de foamete pentru poporul evreu.
Regele încearcă să-l omoare, dar nu reuşeşte.
După vremea de foamete, Ilie revine şi dovedeşte poporului care este Dumnezeul cel adevărat.
Slujitorii lui Baal sunt ucişi şi foametea încetează.
În timpul vieţii, Ilie face minuni.
După moarte, este ridicat la cer într-un car de foc.
Va reveni pe pământ la Sfârşitul Veacului.
Legenda românească spune că Ilie era om şi lucra la câmp ca toţi oamenii.
Era foarte voinic, de aceea Necuratul a pus ochii pe el.
Într-o zi, o voce îi porunceşte: mergi acasă şi vezi cu cine doarme nevasta ta în pat! Ilie ia toporul, intră în casă, vede un bărbat şi o femeie care dorm într-un pat şi le taie capul pe loc.
Erau părinţii lui…
Se urcă Ilie într-o căruţă de foc cu cai de foc şi merge la Dumnezeu să-i spună ce i-a făcut Diavolul.
Dumnezeu îi dă un bici să-i săgeteze pe Draci.
În vremea aceea Dracii mai stăteau încă în cer.
Sfântul Ilie şi-a pus mintea cu ei şi a început să-i oropsească.
Îi săgeta cu biciul şi ei cădeau câtă frunză, câtă iarbă.
Vine rândul Dracilor să ceară ajutorul lui Dumnezeu, care îi recomandă lui Sântilie s-o lase mai domol.
Dracii au rămas care cum a nimerit. Tartorul şi câteva căpetenii au ajuns în fundul pământului şi au făcut Iadul.
Unii au rămas prin pomi.
Ei sunt cei care dau brânci oamenilor care se urcă în copaci.
Alţii atârnă în văzduh, cu capul în jos, şi împiedică sufletele să ajungă în cer.
Unii mai amărâţi, tot cu capul în jos atârnaţi, umplu lumea de bale.
În multe legende revine ideea că Sfântul Ilie este prea puternic.
Când îi săgetează pe Draci, se cutremură pământul din ţâţâni.
Se zice că atunci când Maica Domnului năştea pe Fiul Sfânt, Ilie a trăsnit un Drac şi Fiul s-a speriat.
Dumnezeu l-a pedepsit pe Sfânt şi i-a uscat mâna dreaptă.
De atunci Ilie este stângaci.
Se mai zice că Sfântul Ilie nu ştie când cade sărbătoarea lui.
Dornic să facă un chef, îl întreabă pe Dumnezeu dacă nu i-a venit ziua.
Mai este până la ziua ta, îi zice Dumnezeu.
Şi tot aşa, până când ziua a trecut…
De furie, Sfântul Ilie începe ploile.
Dacă plouă şi tună de Sfântul Ilie, merele şi alunele vor fi viermănoase.
Alunul este copacul şarpelui, după cum nucul adăposteşte Zânele.
De Sfântul Ilie femeile dau de pomană mere.
Până atunci ele nu gustă nici un măr.
Pentru apicultori este o zi importantă, încep să reteze stupii, să ia miere.
Ciobanii alcătuiau grupuri sociale de 15-20 de oameni, desprinse și izolate de comunitățile sătești, care trebuiau să facă față tuturor vitregiilor naturii.
Cunoștințele lor despre metereologia, astronomia, etnobotanica, medicina populară erau impresionante.
Viața singuratică a păstorilor, legată mai strâns cu natura înconjurătoare decât cu oamenii de la poalele munților, se întrerupea brusc la mijlocul sezonului pastoral, la Sântilie (20 iulie), când proprietarii oilor și nevestele ciobanilor urcau la stâne pentru mițuitul mieilor (tunderea mieilor fătați primăvara).
Dacă oile și berbecii se tundeau în sat, înainte de urcarea lor la stână, între Sângeorz și Arminden, mieii se tundeau la stâne, la miezul verii pastorale.
Era o activitate practică, dar și o întâlnire mult așteptată de ciobani cu soțiile și drăguțele lor.
Dacă la stânele din Mărginimea Sibiului și Țara Oltului de la nord de Carpați, femeia a ajuns începând din secolul al XIX-lea, să răspundă ca băciță de treburile stânei, pe latura sudică a munților ciobanii nu aveau voie să coboare în sat și nici să fie vizitați de parte femeiască până la Sântilie.
Pentru prosperitatea turmei ei trebuiau să rămână curați și să nu vadă trup de femeie.
Se spunea că „până la Sântilie femeia n-are ce căta în urmă de oaie.
În unele zone (Zăbala, județul Covsna), ciobanii tineri coborau în sate la Sântilie ca să-și bage drăguțele în horă.
Cu o zi înainte de Sântilie făceau cadou fetelor iubite câte o furcă de tors sau o cocuță de caș frumos modelată, simbol al afecțiunii și intențiilor de căsătorie.
Ion Ghinoiu – Calendarul țăranului român (Univers Enciclopedic Gold, 2019)
Panteliile sunt considerate în lumea satului reprezentări meteorologice care pârjolesc și ard recoltele în luna lui Cuptor, fiind surori cu Sântilie și reprezintă un punct culminant al sărbătorilor de vară.
Sunt celebrate de două ori, cu șapte zile înainte de Sfântul Ilie și la șapte zile după Sfântul Ilie, în perioada de 13 – 27 iulie.
Forța lor distrugătoare poate fi diminuată prin diferite interdicții de muncă.
Cea mai rea și amenințătoare soră a Sfântului Ilie este Ciurica, o divinitate feminină foarte misterioasă încât nici nu se știe prea multe despre ea.
Numele acestei sărbători derivă de la numele Sfântului Mucenic Chiric sau o compunere între Chiric si numele mamei sale, Iulia, sfinții venerați de creștinii ortodocși în data de 15 iulie.
În alte regiuni precum Muntenia această sărbătoare mai poartă numele de Cirica, Chiric Schiopul sau Ciric.
Se spune că Ciurica îi pedepsește pe cei care nu respectă această zi și este o sărbătoare destinată femeilor.
Bătrânii amintesc că femeia capătă puteri misterioase și are dreptul să poruncească bărbaților ce să facă în această zi astfel încât, bărbații plecau de acasă de frica femeilor.
De asemenea, nu este bine ca cineva să ia bătaie în această zi pentru că va lua bătaie tot anul.
În plus, femeile nu au voie să lucreze pentru ca lupii să nu le mănânce vitele.
Amintirea ei este păstrată de unele expresii populare precum “Astâmpără-te că vine Ciurica sau Stai cuminte, capeți Ciurica”.
Această expresie era adresată bărbaților care își supărau nevestele.
Copiii bolnavi sau cuprinși de spaimă trebuie să treacă în această zi prin cercuri de flori ca să se vindece.
Tot în această zi se spune că nu este bine să te piepteni sau să scoți gunoiul din casă, deoarece vitele se pot îmbolnăvi sau pot fi mâncate de lupi.
Sfânta Muceniță Marina (sărbătorită în data de 17 iulie) s-a născut în Antiohia Pisidiei din părinți de neam bun, dar nu bine credincioși.
Sfânta Marina a primit învățătura despre Hristos la vârsta de doisprezece ani.
După moartea mamei sale, tatăl sau nu a mai considerat-o fiica sa, pentru credința în Iisus a început să o urască și a dat-o la o doica care stătea într-un sat departe.
Când Marina a crescut a devenit o fată frumoasă atât cu trupul cât și cu sufletul.
Era plină de bunătate și ajuta oamenii sărmani.
Episcopul Olimvrie s-a îndrăgostit de frumusețea ei și a dorit-o de soție, dar când a aflat că este roaba lui Hristos acesta a închis-o și a torturat-o.
După prima zi de tortură, Sfânta Marina a fost chemată în fata episcopului, iar toate rănile acesteia au dispărut. Supusă la alte chinuri, Sfânta Marina a reușit să treacă peste toate cu răbdare și cu credință în Dumnezeu.
Episcopul supărat de curajul Marinei a ordonat să i se taie capul.
În popor sărbătorea Sfintei Mucenice Marina se serbează cu post, se spune că în această zi, Sfânta Marina înfrânge răutatea și ferește oamenii de ispită.
Este protectoarea pasărilor de curte și se spune că este bine să se împartă pui pe la vecini ca să aibă parte de păsări.
Se aprind lumânări la biserică pentru a fi ferit de orice boală.
Dacă se culege pelin în această zi, are puteri tămăduitoare.
Pe unde se matură cu pelin, puricii mor din cauza amărăciunii lăsate de plantă.
Femeile se spală pe față cu zeama de pelin pentru a le subția pielea obrazului.
Pârliile sunt trei divinități îngrozitoare, surori ale lui Sântilie, care se răzbună cu incendii dacă nu se respectă zilele lor: 20-22 iulie.
Pe vremuri, puține zile de peste an erau așteptate cu o așa de mare teamă precum cele trei sau șapte zile cunoscute sub numele de Pârlii sau Pârlele.
21 iulie: Ilie Pălie ar fi fost vizitiul lui Sântilie.
Se ține tot pentru foc.
Cui lucrează în această zi, îi arde casa.
Altfel spus, dacă păzești sărbătoarea, te păzești de foc.
***
În ziua de 21 iulie, poporul serbează pe Ilie-Palie, fără a-i zice Sfânt.
În alte părți, precum în Bucovina, se numește numai Palie.
Am văzut în alte părți că Palie se crede a fi vizitiul lui Sfântul Ilie, care s-a aruncat împreună cu dânsul în mare, cu trăsură și cai.
Pretutindeni se ține pentru foc (incendiu și trăsnet) și pentru arșiți prea mari, din ale căror pricini semănăturile s-ar păli mai întâi, adică s-ar ofili și apoi s-ar usca.
În Bucovina se ține și pentru piatră sau grindină, iar pe unde se socotește ca aducător de foc, se zice că Palie naște focul, iar Foca, ce cade a doua zi, ar sufla în acel foc și l-ar mări.
Teodoret, istoricul bisericesc din veacul IV arată că în timpurile vechi era datina ca oamenii să facă focuri mari și apoi săreau prin para lor; femeile chiar își aduceau copiii și-i treceau prin această pară, cu credința că se vor curăța.
Sinodul VI ecumenic, văzând în această datină o atingere a credinței creștine, o opri.
Acest fapt, precum și Palilia, sărbătoarea în cinstea zeiței Pales, protectoarea turmelor, la 21 aprilie, începutul anului pastoral și întemeierea Romei, se credea că ar fi dat naștere lui Palie al poporului român.
Tudor Pamfile – Sărbătorile de vară la români. Studiu etnografic (1910)
22 iulie: Foca. Îl șin până și turcii, după ce au văzut că au ars șapte sate. În Maramureș, țăranii se opresc din lucru trei zile, 20, 21 și 22 iulie. Altminteri, Sfinții Ilie, Ilie Pălie și Foca i-ar pedepsi aspru. (sursa: Ghidul sărbătorilor românești, Irina Nicolau)
O altă rudă, în 23 iulie, este Opârlia, care provoacă incendii și arsuri pe corp dacă nu i se prăznuiește ziua. În această zi nu se cocea, nu se torcea, nu se dădea foc din casă și era interdicția la scăldat.
Sfântul si marele Profet Ilie, acest inger intrupat in carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide si inchide cerurile, era de origine din Tesvi in Galaad. Traditia apocrifa, care a transmis aceste detalii despre nasterea Profetului, precizeaza ca el era din tribul lui Aaron si deci era Preot. Dar nu se gaseste nici o urma despre acestea in relatarea Scripturii pe care o rezumam in cele ce urmeaza (cf. III Regi 17-20 ; IV Regi 1 si 2).
Se spune ca la nasterea sa tatal sau a vazut oameni imbracati in alb invelindu-l in scutece de foc si, dându-i numele, i-au dat sa manânce o flacara, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul intregii sale vieti. Inca din copilarie, tinea strict toate poruncile Legii si se tinea in permanenta in fata lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferenta, post neîncetat si rugaciune arzatoare, care ii facura sufletul ca focul si facura din el modelul vietii manastiresti.
Pe vremea când Ahab a urcat pe tronul regatului din Nord, aflat in schisma inca din vremea lui Ieroboam, lipsa de piosenie si depravarea predecesorilor sai ajunse la culme. Incurajat de sotia sa, respingatoarea Izabel, el ii persecuta pe Profeti si pe toti oamenii ramasi credinciosi lui Dumnezeu si se inchina idolilor Baal si Astarte. Profetul Ilie se duse atunci la rege si ii spuse : “Domnul e viu, Dumnezeul Armatelor, Dumnezeul lui Israel, in fata caruia stau astazi ! Nu, nu va fi in acesti ani nici roua nici ploaie decât prin cuvânt din gura mea ! “. La cuvintele Profetului o secete groaznica se abatu atunci, ca febra, asupra pamântului : totul fu secat, devastat, ars ; barbatii, femeile, copiii, animalele domestice si animalele salbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau si nimic nu scapa urgiei ingaduite de Dumnezeu, cu speranta ca foametea va face pe poporul lui Israel sa se caiasca si sa se intoarca la credinta.
Din porunca lui Dumnezeu, Profetul, acoperit cu o piele de oaie si invesmântat cu piele de vitel, parasi tinutul lui Israel si se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflata dincolo de Iordan (dupa traditia bisericeasca, in acest loc a fost ridicata apoi manastirea Hozeva, care mai exista si astazi, si unde a trait si sfantul Ioan Iacob Hozevitul). Se adapa cu apa cascadei iar Domnul ii trimise corbi – animale pe care evreii le considerau impure si care aveau reputatia unei mari cruzimi fata de progeniturile lor – pentru a-i duce pâine dimineata si carne seara, ca sa trezeasca in profet mila pentru poporul care suferea. Când cascada seca si ea, Dumnezeu isi trimise slujitorul sau la Sarepta din Sidon, lasându-l sa vada de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi inca o data in el mila. Ilie ajunse la o vaduva saraca, pagâna, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea si fiul sau. In ciuda saraciei in care se afla, ea puse inainte de toate datoria ospitalitatii si indata ce Profetul i-o ceru, ea ii pregati o pâine, cu faina si uleiul pe care le mai avea. Primi fara intârziere rasplata ospitalitatii sale : la cuvântul Profetului, covata sa cu faina si urciorul sau cu ulei nu se mai golira pâna la revenirea ploii. Trecusera câteva zile de când Ilie era gazduit la aceasta vaduva când iata ca fiul ei muri. Cum femeia, in durerea ei, il acuza pe omul lui Dumnezeu ca ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie il lua pe copil, il urca la etaj acolo unde locuia el si dupa ce a suflat de trei ori asupra trupului neinsufletit chemându-l cu strigate puternice pe Dumnezeu, el il inapoie pe tânarul baiat viu mamei sale, profetind astfel invierea mortilor.
Seceta isi abatuse nenorocirea peste tot tinutul de peste trei ani si mare parte din populatie fusese deja decimata ; dar Dumnezeu, respectând juramântul Profetului sau, nu voia sa isi arate mila mai inainte ca Ilie sa fi inteles ca el nu doreste moartea pacatosilor ci intoarcerea lor la credinta (cf. Iezechiel 33 :11). Il trimise deci pe Profet la regele Achab, pentru a-i anunta ca urgia avea in curând sa inceteze. Ilie se arata in fata regelui care ramase surprins sa il vada venind, liber, pe cel pe care il cautase peste tot cu slugile sale si il invita sa adune pe tot poporul lui Israel pe muntele Carmel ca martor al confruntarii sale cu cei 450 de profeti ai lui Baal si cei 400 de profeti ai padurilor sacre intretinuti de infama Izabel. Cind toata lumea fu adunata, Ilie zise falsilor profeti : ” Pâna când veti schiopata in genunchi ? Daca Domnul este Dumnezeu, mergeti dupa el ! Daca este Baal, atunci duceti-va la el ! “. El ceru ca doi tauri sa fie pregatiti pentru sacrificiu si sa fie asezati pe rug, dar fara sa aprinda focul si ii lasa pe falsii profeti sa aduca primii sacrificiul. Acestia il invocara cu strigate pe Baal, taindu-si carnea, din zori pâna in seara, dar in zadar. Ilie râdea de ei, incurajându-i sa strige mai tare, de teama ca zeul lor sa nu fi adormit sau sa nu fie ocupat cu alte treburi. La venirea serii, Profetul inalta un Altar cu 12 pietre, reprezentând cele 12 semintii ale lui Israel, sapa un sant larg in jurul Altarului, pe care pusese taurul jupuit de piele, si porunci sa fie varsata, in trei rânduri, apa din belsug peste victima, astfel incât sa se umple santul. Apoi adresa spre cer un strigat puternic, invocându-l pe Dumnezeul lui Abraham, lui Isaac si al lui Iacov. Pe data coborî foc din cer, devorând jertfa, lemnul si apa. Tot poporul cazu atunci cu fata la pamânt strigând : ” Cu adevarat Domnul este singurul Dumnezeu “. Din porunca lui Ilie, falsii profeti fura prinsi si omul lui Dumnezeu le taie beregata cu propriile sale mâini la râul Cison. El il anunta apoi pe Achab ca seceta avea in curând sa inceteze, apoi urca in vârful Carmelului si, plecându-se asupra pamântului, cu capul intre genunchi si mintea adunata in inima, incepu sa se roage. De sapte ori trimise pe slujitorul sau sa priveasca orizontul, in directia marii, iar a saptea oara un norisor isi facu aparitia, cerul se intuneca si ploaie cazu din belsug, raspândind pe pamânt binecuvântarea cereasca.
Când regina Isabel afla de masacrul profetilor sai, se enerva cumplit si se jura sa se razbune. Ilie, care nu se temuse de multimea falsilor profeti, fu parasit de harul lui Dumnezeu si cuprins de lasitate se ascunse in Bersabeea in pamântul lui Iuda. Epuizat de cât mersese in pustiu, se aseza la umbra unui copac si ii ceru lui Dumnezeu sa ii ia viata inapoi. Un Inger al Domnului i se arata atunci cu o pâine si un urcior de apa. Acest ajutor dumnezeiesc il facu sa isi reimprospateze fortele si putu sa mearga 40 de zile in pustiu, pâna la muntele lui Dumnezeu, Horeb (vârful muntelui Sinai, pe acelasi loc unde Dumnezeu i se aratase lui Moise, cf. Exod 33). Intra in adâncul stâncii in care se ascunsese in trecut Moise si Dumnezeu ii vorbi noaptea. Ilie raspunse : ” Sânt plin de sârguinta pentru Domnul atot-puternic caci fiii lui Israel au parasit legamântul Tau, au doborât Altarele tale si Ti-au ucis Profetii, am ramas singur iar ei incearca sa imi ia viata “. Dumnezeu ii porunci sa iasa si sa stea pe munte pentru a-l vedea. Se facu atunci o furtuna puternica, muntii fura despicati iar stâncile sparte, dar Domnul nu era in furtuna ; iar dupa furtuna, un cutremur, dar Domnul nu era in cutremur ; un foc, dar Domnul nu era in foc. Dupa foc se auzi o adiere usoara. Cum o auzi, Ilie isi ascunse fata cu haina sa si se tinu sub pestera, caci Dumnezeu era in adierea usoara. Domnul ii spuse ca, departe de a fi singurul dintre drepti, alti sapte mii de Israeliti nu isi plecasera genunchii in fata lui Baal si ii porunci sa se intoarca pe acelasi drum pentru a unge pe Hazael ca rege al Siriei si pe Iehu ca rege al lui Israel, apoi pe Elisei ca urmas. Gasindu-l pe Elisei ocupat cu aratul pamântului cu 12 perechi de boi, Ilie isi arunca peste el haina lui facându-l discipolul sau (cf. 14 iunie)
Regele Achab continua insa cu faptele sale lipsite de piosenie si pusese stapânire pe vita-de-vie a lui Nabot din Yizreel , cerând – la sfatul lui Isabel – ca acesta sa fie omorât. Profetul Ilie, care nu se mai manifestase pentru o vreme, fu trimis de Domnul in Samaria si spuse regelui : ” Chiar pe locul in care câinii au lins sângele lui Nabot câinii vor linge si sângele tau iar prostituatele se vor lafai in sângele tau “. El mai spuse ca nefericirea avea sa se abata peste toata casa lui Achab, câinii aveau sa sfâsie trupul lui Isabel pe zidul de fata de la Yizreel. La aceste cuvinte, regele fu cuprins de cainta : isi sfâsie hainele, se imbraca cu un sac si tinu post. Domnul aproba pocainta lui si anunta prin Profetul sau ca nu va da frâu liber mâniei Sale decât sub domnia fiului sau.
Achab muri la putina vreme iar fiul sau, Ohozias , om superstitios, lua prelua puterea. Cazând bolnav trimise soli in cautarea unui oracol pe lânga Baal Zebud la Egron (Akkaron). Profetul Ilie se prezenta in fata solilor, anuntând ca regele nu se va mai scula. Când transmisera acest mesaj, descriindu-l pe Profet, regele intelese ca era vorba de Ilie si trimise o armata de 50 de oameni pentru a-l aresta. Dar in doua rânduri, din porunca Profetului, un foc coborî din cer si ii mistui pe soldati. Al treilea ofiter il ruga sa il crute iar Ilie il asculta si se duse la rege, anuntându-i chiar el ca avea sa moara pentru ca ceruse ajutor de la falsii zei. Ohozias nmuri intr-adevar la câteva zile iar fratele sau Ioram deveni rege al lui Israel. In timpul celor 12 ani ai domniei sale el suprima cultul lui Baal, dar nu facu sa inceteze pacatul lui Ieroboam care daduse nastere schismei in rândul poporului lui Dumnezeu si incurajase idolatria. De aceea Dumnezeu abatu necazul asupra casei sale si indeplini profetia facuta de Ilie in timpul lui Achab : Iehu lua puterea in urma unei conspiratii impotriva lui Ioram si, intrând el in orasul Yizreel, Isabel fu omorâta aruncata din inaltul unei ferestre. Sângele sau se scurse pe zid iar câinii ii mâncara trupul mai inainte ca ea sa fi putut fi ingropata.
Dupa 15 ani de profetii, indeplinind misiunea pe care i-o incredintase Dumnezeu, Ilie se duse de la Galgalla Bethel, insotit de Elisei care nu voia sa isi paraseasca invatatorul. De acolo se dusera la Ierihon. Ajuns pe malul Iordanului, Ilie isi lua haina din piele de oaie, o infasura si lovi apele, care se despartira pentru a-i lasa sa treaca pe uscat. Când Elisei ii ceru sa primeasca indoita parte din harul sau profetic, Ilie ii raspunse : ” Daca ma vei vedea pe când voi fi inaltat la cer, asa ti se va da “. Si pe când mergeau ei astfel prin pustiu taifasuind, un car de foc tras de cai scaparatori aparu intre ei. Ilie urca in car si fu “ca” luat in cer (Parintii au subliniat ca acest ” ca “, adaugat in versiunea Septanta arata ca Ilie nu a fost dus cu trupul la Cer, fapt imposibil inainte de invierea si inaltarea lui Hristos, dar ca a scapat mortii, precum Enoh si a fost retinut de Dumnezeu intr-un loc necunoscut, pâna in ultima zi), intr-un rotocol, in timp ce Elisei striga : ” Parinte, Parinte, carul lui Israel si caii sai ! “. El lua haina Profetului care cazuse peste el si lovind apele de doua ori putu sa traverseze Iordanul, salutat de Fiii Profetului care strigau : ” Duhul lui Ilie s-a lasat asupra lui Elisei ! “.
Astfel inaltat in inaltimi cu trupul, Profetul Ilie prefigura Inaltarea Domnului Nostru Iisus Hristos iar prin trimiterea hainei sale peste discipolul sau, el vestea coborârea Sfântului Duh in ziua Rusaliilor (cf. Sfântul Roman Melodul, Condacul Profetului Ilie, 33).
Reprezentant de vaza al ordinului profetic ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtutii, Ilie fu judecat demn de a vedea fata in fata slava Dumnezeului intrupat, alaturi de Moise si de cei trei Apostoli in ziua Schimbarii la fata (cf. Matei 17), care anunta a doua venire a Domnului Nostru Iisus Hristos. Coborând de pe muntele Taborului, discipolii il intrebara pe Domnul daca Ilie trebuia sa vina inainte de invierea mortilor pentru a pune toate lucrurile inapoi cum au fost, dupa cum invata Profetii (Malahia 3 :23). Hristos le raspunse : ” Ilie a venit deja si ei nu l-au cunoscut ci l-au tratat dupa cum au vrut ei “, facând aluzie la Sfântul Ioan Botezatorul care venise sa pregateasca propria Lui venire, cu duhul si cu puterea lui Ilie (Luc 1 :17). Asa cum Ioan fu Inaintemergetaroul primei veniri in trup a Fiului lui Dumnezeu, astfel Ilie va fi, se crede, premergatorul celei de a doua veniri, la sfârsitul veacurilor. Traditia ecleziasta a vazut adesea in cei doi martori, care vor muri in ultima lupta împotriva lui Antihrist (Apocalipsa 11), pe Enoh si Ilie, care au fost paziti de moarte in acest scop.
Sfântul Ilie, numit şi “Regele neîncoronat al Georgiei,” sau “Părintele poporului” şi “cel Drept,” aparţine nobilei familii Chavchavadze. Născut la 27 octombrie 1837 în satul Qvareli din Kakheti, a învăţat la început acasă, cu mama sa să scrie şi să citească, pe lângă rugăciunea şi legea lui Dumnezeu. La vârsta de opt ani a fost trimis să studieze cu Arhidiaconul Nikoloz Sepashvili din Qvareli, iar anii petrecuţi cu acesta aveau să lase urme de neşters în viaţa acestui sfânt.
Ilie şi-a continuat educaţia la un internat din Tbilisi, iar mai târziu la gimnaziul curţii, care a fost, de fapt, liceul. Părinţii săi au murit devreme, aşa încât fraţii rămaşi orfani au trecut în grija mătuşii lor, Macrina.
În 1857 Ilie s-a înscris la Facultatea de drept din cadrul Universităţii St. Petersburg, unde şi-a dat toată silinţa să se desăvârşească ca individ, studiind şi citind foarte mult. Era fascinat de istoria georgiană şi îşi petrecea majoritatea timpului în bibliotecă, studiind arhivele şi căutînd texte georgiene vechi. Chiar dacă rezultatele sale ca student erau remarcabile, Ilie nu era interesat să încununeze studiile sale cu o diplomă în drept, de aceea în anul IV a părăsit facultatea şi s-a întors în Georgia.
Ilie avea convingerea că o naţie care-şi uită istoria este ca un cerşetor “care nu ştie de unde vine şi încotro se-ndreaptă.” De aceea a căutat să inspire concetăţenilor săi respectul pentru gloriile trecute ale naţiunii şi credinţa strămoşilor lor faţă de legea creştină şi faţă de poporul georgian.
Obiectivele principale ale vieţii sale au fost restaurarea independenţei naţionale şi autonomia Bisericii Georgiene, pentru care Sf. Ilie a luptat cu toată convingerea de-a lungul întregii sale vieţi. Astfel, a început o muncă laborioasă de istoric, cercetînd intens documente vechi şi demascînd pe cei care falsificaseră istoria şi denigraseră poporul georgian.
Acest mare filozof, scriitor şi istoric repeta adesea ideea că “o naţiune care şi-a pierdut limba nu mai poate exista ca naţiune,” dovedind astfel pasiunea sa pentru limba georgiană şi explicînd eforturile sale ca această limbă să rămână limba principală de studiu în şcoli.
Zelul său patriotic nu a lăsat indiferenţi pe cei din jurul său, fondîndu-se astfel Societatea pentru propagarea alfabetizării poporului georgian. Ilie a înfiinţat un depozit al manuscriselor şi antichităţilor georgiene, iniţiind şi o mişcare de documentare a tradiţiilor populare orale. De asemenea, a fost şi unul din fondatorii Băncii Agrare Georgiene.
Ilie cel Drept era deseori auzit spunînd acestea: “Noi, georgienii, am moştenit trei daruri sfinte de la strămoşii noştri: pământul, limba şi credinţa. Dacă nu le vom proteja, cum ne vom mai putea numi oameni?”
Însă faptele patriotice şi duhovniceşti ale lui Ilie deranjau pe cei care aderaseră la noua ideologie ateistă, astfel încât aceştia complotau să-l piardă. În 30 august 1907, Ilia Chavchavadze şi soţia sa Olga (Guramishvili), erau în drum spre Saguramo când trăsura în care erau s-a oprit brusc dincolo de Mtskheta, aproape de pădurea Tsitsamuri. Acolo au fost atacaţi de o bandă de militanţi social-democraţi care l-au împuşcat pe Ilie.
Curtea Militară din Caucaz i-a condamnat pe ucigaşii lui Ilie Chavchavadze la moarte prin spânzurare dar Olga, văduva lui, l-a rugat pe guvernatorul general să-i graţieze pe criminali, deoarece aceasta ar fi fost şi dorinţa lui Ilie, care ar fi motivat că acei oameni erau şi ei “fraţi sărmani aflaţi în rătăcire”.
Într-adevăr, Ilie şi-a iertat răufăcătorii cu mult timp înainte, după cum putem citi în poemul profetic “Rugăciune”: Tatăl nostru Carele eşti în ceruri ! Cu blândeţe îngenunchiez acum în faţa Ta şi nu cer nici bogăţie şi nici slavă; nici rugăciunea mea nu o voi face goală cerînd cele lumeşti. Aş vrea doar ca sufletul meu să se odihnească în rai, inima să mi se umple de strălucirea iubirii pentru Tine, să pot cere iertare pentru duşmanii mei, chiar dacă aceştia îmi străpung inima: Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
În 1987 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene a decis că Ilie Chavchavadze merită să fie în rând cu sfinţii şi a fost canonizat ca Sf. Ilie “cel Drept.”
Tot în aceasta zi, se savârsesc înnoirile bisericii cinstitului Înaintemergator si botezator Ioan din preasfânta manastire a Studionului, la Constantinopol.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Apollo 11 este numele primei misiuni în care omul a pășit pe suprafața satelitului natural al Pământului, Luna.
Este în același timp și cea de-a cincea misiune cu echipaj uman din Programul Apollo, gestionat de NASA, și a treia care plasează oameni pe orbita lunară.
Lansată pe data de 16 iulie 1969, misiunea era constituită din Neil Alden Armstrong, comandantul misiunii, Michael Collins, pilotul modulului de comandă și Edwin Eugene „Buzz” Aldrin Jr., comandantul modulului lunar.
Pe data de 20 iulie, Armstrong și Aldrin au devenit primii oameni care au pășit vreodată pe Lună, în timp ce Collins orbita deasupra lor.
Misiunea a îndeplinit visul președintelui american John F. Kennedy, acela de a trimite un om pe Lună până la sfârșitul anilor 1960, exprimat limpede într-un discurs ținut înaintea unei întruniri a Congresului Statelor Unite pe 25 mai 1961.
Criticii acerbi ai „aselenizării”, creatorii unor adevărate teorii ale conspirației referitoare la evenimentele petrecute după 16 iulie 1969 afirmă, pe baza dovezilor incluse în film, că acesta fusese realizat într-un studio de pe Pământ.
Scopul falsificării ar fi, după unii, justificarea fondurilor deturnate din programul Apollo, care, conform lor, n-ar fi ajuns niciodată pe Lună.
Alții consideră că misiunea Apollo 11 ar fi ajuns pe Lună, dar filmul cu ce s-a petrecut cu adevărat acolo este ținut secret, publicului servindu-i-se un fals.
Echipaj
Echipaj principal
Fiecare din membrii echipajului Apollo 11 a mai avut un zbor în spațiu la activ înainte de această misiune, devenind cel de-al treilea cel mai experimentat echipaj din istoria zborurilor spațiale.
Collins era inițial repartizat pe Modulul de Comandă al misiunii Apollo 8, dar a fost schimbat din cauză că a avut nevoie de o operație la spate, fiind înlocuit cu Jim Lovell.
După ce Collins a fost apt din punct de vedere medical, el a ocupat locul de pe Apollo 11 care îi era menit lui Lovell, iar aceste a fost mutat în echipajul de rezervă.
- Neil A. Armstrong – Comandant
- Michael Collins – Comandantul modulului pilot
- Edwin E. Aldrin, Jr. – Pilotul modulului lunar
Echipaj de rezervă
- James A. Lovell, Jr – Comandant
- William A. Anders – Comandantul modulului de comandă
- Fred W. Haise, Jr – Pilotul modulului lunar
Echipajul de suport
- Charles Moss Duke, Jr., responsabil comunicații cu capsula (CAPCOM)
- Ronald Evans, CAPCOM
- Owen K. Garriott, CAPCOM
- Don L. Lind, CAPCOM
- Ken Mattingly, CAPCOM
- Bruce McCandless II, CAPCOM
- Harrison Schmitt, CAPCOM
- William Pogue
- Jack Swigert
Directori de zbor
- Cliff Charlesworth (Echipa verde), lasere și activități extravehiculare
- Gene Kranz (Echipa albă), aselenizare
- Glynn Lunney (Echipa neagră), ascensiune
Denumiri
Modulul lunar a fost denumit Vulturul, în cinstea păsării simbol – național al Statelor Unite ale Americii, Vulturul cu cap alb, devenind și o parte proeminentă pe insigna misiunii.
Modulul de comandă a fost botezat Columbia, personificarea feminină a Statelor Unite în cântece și poezie.
În timpul misiunilor primordiale, numele Snowcome și Haystack au fost folosite, dar în cele din urmă au fost schimbate.
Apollo 11, insigna misiunii – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Etapele misiunii
Lansarea și plasarea pe orbita lunară
Față de miile de persoane care au ținut să asiste la lansarea misiunii Apollo 11, alte milioane au privit acest eveniment în fața micilor ecrane, alături de șeful NASA pentru relații publice, Jack King, care a comentat imaginile.
Președintele SUA, Richard Nixon a urmărit procedurile de lansare din Biroul Oval al Casei Albe.
O rachetă Saturn V a fost lansată de la Centru Spațial Kennedy pe 16 iulie 1969, ora 13:32 TU (9:32 a.m. timp local SUA, 16:32 TLR).
Racheta a intrat pe orbită 12 minute mai târziu.
După ce a parcurs o dată și jumătate orbita Pământului, motorul S-IVB „a împins” echipajul spre adâncul spațiului, naveta fiind plasată pe traiectoria spre Lună.
Peste încă 30 de minute, modulul de comandă/serviciu s-a despărțit de ultimele elemente ale rachetei Saturn V, păstrând în componența sa modulul lunar (ML).
Pe 19 iulie, Apollo 11 a trecut pentru prima dată prin spatele Lunii, intrând pe orbita lunară. Au urmat 30 de orbitări, timp în care echipajul a văzut locul de aselenizare, în sudul Mării Liniștii (Mare Tranquillitatis), la aproximativ 20 kilometri sud-vest față de craterul Sabine D (0.67408N, 23.47297E).
Locul de aselenizare a fost caracterizat drept relativ plat și neted în urma misiunilor Ranger 8 și Suerveyor 5 dar și cu ajutorul lui Lunar Orbiter, un satelit menit să cartografieze suprafața lunară în vederea stabilirii viitoarelor locuri de aselenizare din programul Apollo.
Aselenizarea
Pe 20 iulie 1969, modulul lunar (ML) Eagle (Vulturul) s-a separat de modulul de comandă Columbia.
Collins, aflat singur la bordul Columbiei, a inspectat Vulturul, care a efectuat o piruetă, ca să se asigure că aparatul nu a fost afectat în timpul călătoriei.
În timpul coborârii, Armstrong și Aldrin au observat că traversau punctele de reper cu 4 secunde mai repede decât era programat și au transmis că sunt long (aici, cu sensul că sunt departe): lucru ce însemna că vor aseleniza la o distanță de câțiva kilometri de locul unde ar fi trebuit să aselenizeze.
Cinci minute după ce coborârea a început, la o distanță de circa 1.830 de m (6.000 de picioare termen real utilizat) deasupra Lunii, Computerul pentru navigare și ghidare al modulului lunar a atras atenția echipajului cu primele alarme de tip 1202 și 1201, neașteptate, dintr-o serie mai mare.
La Centrul de Control al Misiunii din Houston, Texas, inginerul informatician Jack Garman i-a spus controlorului de zbor Steve Bales ca totul e în siguranță pentru a continua coborârea și acest mesaj a fost transmis echipajului.
Alarmele programului indicau „supraîncărcare în execuție”, ceea ce însemna că sistemul nu era capabil să execute toate sarcinile în timp real și că trebuia să le amâne.
S-a stabilit că erorile erau determinate de activarea radarului de întâlnire, ceea ce a obligat computerul să analizeze date simultan de la acest radar și de la radarul de aselenizare.
Pentru aselenizare, radarul de întâlnire nu era util dar dacă ar fi fost necesară anularea de urgență a aselenizării, acesta devenea important și a fost pornit pentru a fi gata de utilizare.
La un moment dat, Armstrong s-a uitat afară și a văzut că punctul de aselenizare vizat de computer era de fapt o zonă acoperită cu bolovani, la nord – est de un crater cu diametrul de 91 de metri (mai târziu s-a stabilit că era vorba de „Craterul de Vest”, numit așa deoarece era situat în partea vestică a sitului inițial de aselenizare) așa că a preluat controlul semi – automat al coborârii și, cu ajutorul lui Aldrin, care îi dicta informații despre altitudine și viteză, a aselenizat pe 20 iulie 1969, ora 20:17 TU (23:17 TLR), când mai aveau aproximativ 25 de secunde până ar fi rămas fără combustibilul necesar pentru o abandonare a aselenizării.
Analiza după misiune a datelor a arătat ca perioada reală fusese de aproximativ 50 de secunde.
Apollo 11 a aselenizat cu mai puțin combustibil la bord decât celelalte misiuni, astronauții confruntându-se cu o avertizare prematură privind cantitatea mimimă de combustibil.
S-a descoperit ulterior că această alarmă fusese provocată de o vâscozitate prea mare a combustibilului, ceea ce a dus la activarea unui senzor pentru combustibil. În misiunile ce au urmat, au fost luate măsurile pentru a preveni acest fenomen.
Pe tot parcursul coborârii, Aldrin i-a comunicat datele necesare navigării lui Armstrong, care pilota Modulul Lunar. Cu câteva momente înainte de aselenizare, un beculeț l-a informat pe Aldrin că cel puțin unul din cei patru senzori, lungi de circa 170 cm și care atârnau de picioarele Vulturului, a atins suprafața lunară, strigând Contact light!
Conform instrucțiunilor, Armstrong ar fi trebuit să oprească motorul dar acesta a uitat. Trei secunde mai târziu, Vulturul a aselenizat, iar Armstrong l-a oprit în sfârșit.
După verificările finale ale operației de aselenizare, Armstrong i-a transmis lui Charles Duke (CAPCOM – responsabil cu comunicația dintre Pământ și capsulă): „Houston, Tranquility Base here. The Eagle has landed” .
Mesajul era diferit de cel convenit, întrucât a schimbat numele Eagle cu Tranquility Base.
Dar acest detaliu i-a făcut pe toți să înțeleagă că aselenizarea a fost fară probleme și au răspuns „Roger, Twan– Tranquility, we copy you on the ground. You got a bunch of guys about to turn blue. We’re breathing again. Thanks a lot” (Am recepționat. Ați făcut niște tipi aproape să moară de sufocare. Putem respira din nou. Mulțumim).
Au urmat primele cuvinte din seria faimoasă a lui Armstrong, „The Eagle has landed” (Vulturul a aselenizat). Au urmat câteva momente de tăcere.
La două ore după aselenizare, înainte de a începe pregătirile pentru activitățile de pe solul selenar (extravehiculare), Aldrin a transmis câteva cuvinte, îndemnând la contemplarea ultimelor ore, ce reprezintă ele și cum s-a ajuns să aibă loc, mulțumindu-le tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment.
A făcut apoi euharistia retras.
La acea dată NASA lupta în instanțe împotriva unui set de legi aduse de ateista Madalyn Murray O’Hair (care a obiectat asupra faptului că membrii echipajului misiunii Apollo 8 au citit din Geneză) prin care se înfrâna orice activitate religioasă în spațiu.
De aceea, Aldrin a făcut acest lucru pe ascuns, și a mascat în discursul său referirea la Divinitate.
A păstrat acest plan secret (nici măcar soția nu a fost informată de către el) și nu a fost făcut public câțiva ani. Buzz Aldrin era membru al Bisericii Presbitariene Webster, din Webster, Texas, Statele Unite.
Setul pentru euharistie a fost pregătit de reverendul Dean Woodruff, pastorul bisericii pe care o frecventa.
Aldrin a povestit despre acestea în ediția din octombrie 1970, în paginile revistei Guidepost și în cartea sa „Return to Earth” (Reîntoarcerea pe Pământ).
Biserica Presbitariană din Webster comemorează în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, anual, acest eveniment.
Programul misiunii prevedea ca astronauții să aibă parte de un program de somn, lung de cinci ore, deoarece ei au fost solicitați încă de dimineața devreme în acea zi.
Totuși, ei au decis să treacă peste această perioadă și să înceapă pregătirile pentru ieșirea extravehiculară (EVA) mai devreme, crezând că nu vor fi în stare să doarmă.
Luna 15 a fost o încercare de ultim moment venită din partea Uniunii Sovietice pentru a fura din prestigiul public al misiunii Apollo 11, dorindu-se a fi prima misiune care să returneze sol selenar pe Pământ.
Totuși, după 52 de orbitări ale Lunii și variații mari privind înclinarea și altitudinea satelitului, acesta s-a prăbușit pe suprafața lunară în data de 21 iulie 1969.
Misiunea a fost totuși importantă pentru că a furnizat una din primele circumstanțe ale unei colaborări sovieto–americane, inginerii sovietici lansând Luna 15 pe un plan diferit de cel al lui Apollo 11, pentru a evita o posibilă coliziune.
Activități pe suprafața lunară
Buzz Aldrin, unul din cei doi membrii al echipajului Apollo 11, pe Lună într-o fotografie realizată de Neil Armstrong , care poate fi văzut în reflexia vizorului împreună cu Pământul, Vulturul Modulului Lunar și steagul SUA (20 iulie 1969) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Astronauții au gândit plasarea echipamentului științific Apollo și înfigerea steagului S.U.A. în solul selenar, uitându-se la situl de aselenizare prin geamurile triunghiulare ale Vulturului, prin care aveau o viziune de 60 grade asupra câmpului.
Pregătirile au durat mai mult decât cele două ore preconizate, Armstrong având inițial probleme cu închiderea sistemului portabil de menținere a vieții (PLSS).
Conform veteranului John Young, participant și el la o expediție pe lună în cadrul misiunii Apollo 16, reproiectarea modulului lunar pentru a permite cu o mai mare ușurință intrarea cu PLSS nu a mai fost executată, așadar rata bătăilor inimii astronauților din timpul programului Apollo a fost cea mai mare în timpul ieșirilor și intrărilor din ML.
În data de luni, 21 iulie, ora 02:39 TU (05:39 TLR), 1969, Armstrong a deschis trapa, iar la 02:51 TU a început coborârea sa pe suprafața Lunii.
Nu a putut observa suprafața de sub picioarele sale din cauza un dispozitiv aflat pe pieptul său.
A urmat apoi o coborâre pe o scară lungă de nouă trepte, Armstrong acționând un inel metalic pentru a desfășura echipamentul modular împachetat (MESA) și pentru a activa camera TV pe cealaltă parte a Vulturului, ca mai apoi, la ora 02:56 TU (05:56 TLR) să pună piciorul său stâng pe suprafața lunară.
Prima aselenizare a fost surprinsă de un sistem de televiziune slow – scan, incompatibil cu televiziunile comerciale, astfel imaginile au fost preluate de un monitor special, iar apoi au fost filmate de o cameră TV convențională, reducând semnificativ din calitatea imaginilor. Semnalul era primit la Goldstone, SUA, dar și la Honeysuckle Creek Tracking Station, din Australia.
În ciuda unor dificultăți de ordin tehnic și a celor cauzate de vremea nefavorabilă, imaginile rudimentare alb – negre au fost transmise pentru cel puțin 600 de milioane de telespectatori. Deși copii ale acestui film au fost salvate și sunt ușor accesibile, înregistrările originale slow – scan au fost distruse accidental în timpul unei proceduri de rutină, copierea pe altă bandă magnetică. S-au găsit ulterior copii ale materialului în Perth, Australia, o altă locație unde s-au recepționat aceste imagini de pe Lună.
După ce a caracterizat praful de pe suprafața lunară ca fiind aproape ca și pudra, Armstrong a pășit pe Lună, devenind primul pământean ce a pus piciorul într-o altă lume.
A urmat imediat celebra frază, care ar putea caracteriza întreaga misiune Apollo 11, „Un pas mic pentru [un] om, un salt uriaș pentru omenire.”, spusă la aproape șase ore și jumătate după ce a aselenizat.
Armstrong a spus despre mișcarea în câmpul gravitațional al Lunii, de șase ori mai slab ca al Pământului, că era mult mai ușoară ca la simulări, neconstituind nicio problemă o plimbare prin acele împrejurimi.
Îndeplinită misiunea „impusă” de președintele american John F. Kennedy, cea de a trimite un om pe Lună la sfârșitul anilor `60, Apollo 11 reprezenta și un test pentru Programul Apollo. Ca urmare, Armstrong a făcut poze cu ML, pentru ca inginerii de la sol să observe ce se întâmplă în urma aselenizării.
Apoi a luat mostre de sol. A luat camera TV amplasată pe MESA, făcând o panoramare, și a montat-o pe un trepied situat la 12 metri distanță de ML. Cablul TV a rămas parțial încolăcit, prezentând pericol în unele situații în tot restul timpului ieșirii extravehiculare.
Prima fotografie, luate de Neil Armstrong pe Luna – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Aldrin l-a urmat și a început să testeze diverse modalități de a merge, unele foarte amuzante cum ar fi săriturile de cangur.
Sistemul portabil de menținere a vieții a creat tendința astronauților de a se mișca în spate, dar niciun astronaut nu a avut probleme cu menținerea echilibrului.
Săritura a devenit mijlocul de deplasare preferat de astronauți.
Aceștia au relatat ulterior că trebuiau să își planifice mișcările cu șase sau chiar șapte pași înainte, lucru datorat solului instabil.
Un alt lucru pe care l-au constatat astronauții, aici fiind cazul lui Aldrin a fost că diferența de temperatură la soare, față de cea de la umbra oferită de Vultur este insesizabilă în costum, ci doar la nivelul caschetei, lucru care l-a făcut să simtă răcoare la umbră.
După ce astronauții americani au înfipt steagul SUA în solul lunar, au avut o discuție cu președintele Richard Nixon printr-un telefon radio – transmițător, convorbire caracterizată de Nixon ca „cea mai importantă convorvire telefonică făcută din Casa Albă.”
Inițial, Nixon avea pregătit un discurs lung, pe care să îl citească în timpul convorbirii telefonice, dar Frank Borman, responsabilul NASA atașat la Casa Albă în timpul misiunii Apollo 11, a reușit să îl convingă să fie scurt și concis, din respect pentru Kennedy, considerat autorul moral al aselenizării.
A urmat montarea echipamentului științific Apollo, care includea un seismograf pasiv și un laser retroreflector de mare distanță.
Apoi Armstrong a săltat aproximativ 120 metri depărtare de ML pentru a face poze de pe marginea Craterului de Est, în timp ce Aldrin a colectat mostre, folosind un ciocan geologic, fiind prima și ultima folosire a ciocanului în timpul misiunii Apollo 11.
Multe din activitățile extravehiculare au durat mai mult decât se preconiza, așa că au trebuit să renunțe la jumătatea activității de recoltare a rocilor, căruia i-au fost alocate 34 de minute.
În timpul acestei perioade, Centrul de control al misiunii a folosit o frază codată pentru a-l anunța pe Armstrong că valorile sale metabolice sunt mari și că ar trebui să se relaxeze.
Acest lucru se datora repeziciunii cu care se mișca de la o sarcină la altă, presat de timpul tot mai puțin.
Totuși, valorile metabolice au rămas la parametri normali în continuare, lucru care a înlesnit prelungirea de către Centrul de control al misiunii cu încă 15 minute a activităților.
Buzz Aldrin împachetează în modulul lunar Vulturul, experimentele făcute pe Lună – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Ascensiunea lunară și întoarcerea
Aldrin a intrat în Vultur primul. Cu mici dificultăți, astronauții au ridicat filmele și două cutii conținând mostre, cu o greutate de 21,55 kg de material de pe suprafața lunară, utilizând un cablu cu troliu.
Armstrong i-a reamintit lui Aldrin de săculețul cu obiecte personale din buzunarul său, care a fost aruncat. Apoi a urcat și Armstrong în modulul lunar.
După ce au trecut pe modul care permitea întreținerea vieții pe modulul lunar (ML), astronauții au aruncat din modul echipamentele, sistemul de întreținere al vieții, pantofii utilizați pe suprafața lunară, o cameră Hasselblad și altele pentru a micșora masa de decolare. Apoi au represurizat modulul lunar și au trecut la programul de somn.
În timp ce se mișca prin cabină, Aldrin a rupt din greșeală întrerupătorul automat, lucru care a stârnit ceva îngrijorare la centrul de comandă a misiunii, deoarece se putea ca motorul, care era conectat la acel întrerupător să nu mai pornească, lăsându-i pe astronauți pe Lună. Din fericire, un marker a fost suficient pentru a reactiva întrerupătorul.
Dacă această soluție nu funcționa, circuitele ML puteau fi reconfigurate pentru a permite pornirea motoarelor și deci ascensiunea.
După aproximativ șapte ore de odihnă, exploratorii au fost treziți de Houston pentru a pregăti procedurile de reîntoarcere. Două ore și jumătate mai târziu, la ora 17:54 TU (20:54 TLR), a început ascensiunea, cu scopul de a se reîntâlni cu pilotul modulului de comandă Columbia, Michael Collins, aflat în continuare pe orbita lunară.
După mai mult de 2½ ore petrecute pe suprafața lunară, astronauții au lăsat în urmă instrumente științifice precum retroreflectorul utilizat pentru experimentul de măsurare a distanței Lună – Pământ cu ajutorul laserului, dar și un seismograf pasiv pentru a măsura cutremurele de pe Lună.
Au lăsat de asemenea un steag american, o insignă a misiunii Apollo 1 și o placă, montată pe o porțiune a ML care a rămas pe Lună, și pe care erau două desene ale Pământului (reprezentând emisfera vestică și cea estică) precum și o inscripție, dar și semnăturile astronauților și a președintelui Richard Nixon.
Inscripția era „Here Men From The Planet Earth First Set Foot Upon the Moon, July 1969 A.D. We Came in Peace For All Mankind.” (Aici Omul De Pe Planeta Pământ A Pus Pentru Prima Dată Piciorul pe Lună, Iulie, 1969, d.Hr. Venim Cu Gânduri Pașnice în Numele Omenirii.).
Au mai lăsat și un săculeț conținând o replică din aur a unei ramuri de măslin ca și simbol tradițional al păcii, dar și un disc de silicon conținând mai multe mesaje.
Acesta conținea mesaje de bunăvoință din partea președinților americani Eisenhower, Kennedy, Johnson și Nixon alături cele ale altor 73 de lideri de stat, inclusiv România prin vocea președintelui Consiliului de Stat al R.S. România, Nicolae Ceaușescu.
Acel disc mai conținea și liste cu liderii Congresului american, o listă cu membrii Congresului american care au dat legi și norme privind activitatea NASA, dar și o listă cu managerii NASA.
În cartea sa din 1989, Aldrin menționează că printre obiectele trimise au fost și medalii sovietice care comemorau cosmonauții Vladimir Komarov și Iuri Gagarin.
Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul (c. 900 – 850 î.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul și Măritul Prooroc Ilie Tesviteanul (în ebraică: אליהו; în greacă: Hλίας) este unul dintre cei mai mari profeți trimiși de Dumnezeu.
Numele lui se poate traduce prin cel al cărui stăpân este Dumnezeu, sau stăpânul meu este Dumnezeu.
Faptele sale sunt descrise în Vechiul Testament, dar se fac multe referiri la el și în Noul Testament.
Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 20 iulie.
Proorocul Ilie Tesviteanul în Vechiul Testament
Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul (c. 900 – 850 î.Hr.) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro
Proorocul Ilie este amintit pentru prima dată în Cartea Regilor I (I Regi 17:1) din Vechiul Testament, el ducând Cuvântul Domnului către regele Ahab al Israelului. Este supranumit Tesviteanul (sau Tișbitul) deoarece era originar din cetatea Tesba.
Atunci Ilie Tesviteanul, prooroc din Tesba Galaadului, a zis către Ahab:
“Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu; în acești ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu!”
Ahab, rege al Israelului, care mutase capitala regatului nordic la Samaria (regatul sudic, al lui Iuda, păstrase capitala tradițională – Ierusalimul), se căsătorise cu Izabela, fiica regelui Ieteval al Sidonului.
Datorită influenței soției sale, Ahab a încălcat Legea, instaurând cultul idolului fenician Baal și a altor zei “împrumutați” de la fenicienii din Tir și Sidon.
Mai grav a fost faptul că, luându-se după regele lor, tot mai mulți supuși ai săi l-au părăsit pe Dumnezeul lui Israil, închinându-se idolilor păgâni.
Acesta a fost sensul mesajului transmis de profetul Ilie Tesviteanul – de mustrare a lui Ahab pentru rătăcirea sa, pentru că închinându-se idolilor se pierdea nu numai pe sine ci și pe întreg poporul său pe care îl trăgea pe calea pierzaniei.
Regele Ahab nu a ascultat cuvântul Domnului și sfaturile lui Ilie; ca urmare s-a împlinit profeția lui Ilie – a început o secetă cumplită, nicio picatură de ploaie sau măcar de rouă nu a mai picat, urmând nerodirea lanurilor, lipsa de hrană și foametea;
nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranța că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască și să se întoarcă la adevărata credință.
Din porunca lui Dumnezeu, Proorocul, înveșmântat doar cu o piele de animal, părăsi ținutul lui Israel și se duse la râul Chorrath (Kerrith), aflat dincolo de Iordan (după tradiția bisericească, în acest loc a fost ridicată mai târziu mănăstirea Hozeva, care mai există și astăzi, unde a trăit și Sfântul Ioan Iacob Hozevitul).
Domnul îi trimise corbi (păsări pe care evreii le considerau impure) pentru a-i aduce pâine dimineața și carne seara, ca să poată supraviețui.
Când secă și râul Chorrath, Dumnezeu îl trimise pe Ilie la Sarepta Sidonului, lăsându-l să vadă de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei.
Ilie ajunse la o văduvă săracă, păgână, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea și fiul ei.
În ciuda sărăciei, ea puse înainte de toate datoria ospitalității și îndată ce Proorocul i-o ceru, ea îi pregăti o pâine, cu făina și uleiul pe care le mai avea.
Primi fără întârziere răsplata ospitalității sale: la cuvântul Proorocului, covata sa cu făină și ulciorul cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii.
Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la aceasta văduvă, când fiul ei muri.
Cum femeia, în durerea ei, îl acuza pe omul lui Dumnezeu ca ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie îl luă pe copil, și după ce suflă de trei ori asupra trupului neînsuflețit, chemându-l cu strigăte puternice pe Dumnezeu, el îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale, profețind astfel învierea morților (I Regi 17:2-24).
După ce au trecut trei ani de secetă, preabunul Dumnezeu, văzând că omenirea se topește de foamete, s-a milostivit și a zis către robul Său Ilie:
“Du-te și te arată lui Ahab, pentru că voiesc să miluiesc lucrul mâinilor mele, să dau ploaie și să adap pământul cel uscat prin cuvântul gurii tale, ca să-l fac aducător de roade; căci acum și Ahab se pleacă spre pocăința și te caută, voind să te asculte la ceea ce-i vei porunci“.
Plecând Proorocul Ilie din Sarepta Sidonului, s-a dus în Samaria la regele Ahab.
În drumul său, l-a întâlnit pe un sfetnic al regelui, numit Obadia.
Acesta era temător, pentru că el luase apărarea unor prooroci în fața regelui Ahab (care voia să îi ucidă, instigat de soția sa Izabela) și chiar le salvase viața ascunzându-i în peșteri.
La porunca lui Ilie, Obadia și-a făcut totuși curaj și s-a dus la rege, pe care l-a convins să îl întâlnească pe Ilie (I Regi 18:1-17).
Ilie se arătă în fața regelui Ahab, care rămase surprins să îl vadă venind, liber, pe cel pe care îl căutase peste tot cu slugile sale.
Ilie îi ceru să adune pe tot poporul lui Israel pe Muntele Carmel ca martor al confruntării sale cu cei 450 de profeți ai lui Baal și cei 400 de profeți ai zeiței feniciene Așera, care erau întreținuți de Izabela.
Când toată lumea fu adunată, Ilie le zise:
“Până când veți șchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmați Lui! Şi dacă este Baal, urmați aceluia“.
Poporul însă n-a răspuns nimic.
Ilie ceru atunci ca doi viței să fie pregătiți pentru sacrificiu și să fie așezați pe rug, dar fără să aprindă focul și îi lăsă pe falșii profeți să aducă primii sacrificiul.
Aceștia îl invocară cu strigăte pe Baal, din zori până în seară, dar în zadar.
Ilie râdea de ei, încurajându-i să strige mai tare, ca nu cumva zeul lor să fi adormit sau să nu fie ocupat cu alte treburi.
La venirea serii, Profetul înălță un altar cu 12 pietre, reprezentând cele 12 seminții ale lui Israel, săpă un șanț larg în jurul altarului, pe care puse vițelul jupuit de piele, și porunci să fie vărsată, în trei rânduri, apă din belșug peste acesta, astfel încât să se umple șanțul.
Apoi adresă spre cer un strigăt puternic, invocându-l pe Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov.
Pe data coborî foc din cer, devorând jertfa, lemnul și apa.
Tot poporul căzu atunci cu față la pământ strigând :
“Cu adevărat Domnul este singurul Dumnezeu!“.
Din porunca lui Ilie, falșii profeți fură prinși și uciși cu toții.
El îl anunță apoi pe Ahab că seceta avea să înceteze în curând , apoi se urcă în vârful Muntelui Carmel și, plecându-se asupra pământului, cu capul între genunchi și mintea adunată în inimă, începu să se roage.
De șapte ori trimise pe slujitorul său să privească orizontul, în direcția mării, iar a șaptea oară un norișor își făcu apariția, cerul se întunecă și ploaie căzu din belșug, răspândind pe pământ binecuvântarea cerească.
Ilie aflând apoi că Izabela vrea să se răzbune pe el pentru uciderea profeților zeului Baal, s-a refugiat la Beer-Şeba, în regatul Iuda.
Acolo, mai exact pe muntele Horeb, i s-a arătat din nou Domnul, spunându-i:
“Mergi și întoarce-te pe calea ta prin pustiu la Damasc și, când vei ajunge acolo, să ungi rege peste Siria pe Hazael, pe Iehu, fiul lui Nimși, să-l ungi rege peste Israel, iar pe Elisei, fiul lui Şafat din Abel-Mehola, să-l ungi prooroc în locul tău! Cine va fugi de sabia lui Hazael, pe acela să-l omoare Iehu, iar cine va scăpa de sabia lui Iehu, pe acela să-l omoare Elisei.” (I Regi 19:15-17).
După câțiva ani, Ilie a fost trimis iarăși de Dumnezeu la regele Ahab, ca să-l avertizeze pe acesta că va fi pedepsit pentru fărădelegile sale, îndeosebi pentru uciderea lui Nabot (la instigarea aceleiași Izabela).
Trei ani mai târziu, Ahab a pierit într-o luptă cu sirienii, fiind pedepsit pentru păcatele sale.
L-a urmat pe tronul Israelului fiul său, Ahazia, care a comis aceleași păcate ca și Ahab:
“Căci a slujit lui Baal și i s-a închinat lui și a mâniat pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, cum făcuse și tatăl său” (I Regi 22:52-53).
Ahazia căzând bolnav, a vrut să consulte oracolul zeului Baal. Ilie a ieșit în calea trimișilor regali, mustrându-i pentru faptul că se adresau unui idol păgân, în loc să se roage Dumnezeului părinților lor, și a proorocit moartea iminentă a lui Ahazia, ceea ce s-a și întâmplat în scurt timp.
Când s-a apropiat vremea în care voia Domnul să îl ia pe Ilie la sine, sfântul prooroc și cu Elisei (care devenise ucenicul său) mergeau de la cetatea Ghilgal spre cetatea Betel.
Ilie, cu smerită cugetare, voia să tăinuiască față de Elisei preamărirea ce era să i se facă de către Dumnezeu, și a zis către Elisei:
“Rămâi aici, te rog, căci Domnul mă trimite până la Betel“.
Elisei, cel care mai târziu avea să devină și el un sfânt și mărit prooroc, știind de asemenea din dumnezeiasca descoperire ceea ce era să fie, i-a răspuns:
“Viu este Domnul și viu este sufletul tău, că nu te voi părăsi“.
Acestea s-au repetat și la Ierihon și la Iordan.
Când amândoi sfinții prooroci au ajuns la râul Iordanului, Ilie a luat cojocul său și, învârtindu-l, a lovit apa cu acesta; apa s-a despărțit în două și au trecut amândoi ca pe uscat.
După ce au trecut ei Iordanul, Ilie a zis către Elisei: “Cere de la mine ce vrei, mai înainte de a fi luat de la tine“.
Elisei a răspuns: “Cer ca darul din tine să fie îndoit în mine“.
Ilie i-a zis: “Greu lucru ai cerut; însă, dacă mă vei vedea când voi fi luat de la tine, ți se va împlini cererea; iar de nu mă vei vedea, nu ți se va împlini cererea“.
Pe când mergeau ei și grăiau, deodată s-a arătat între amândoi un car cu cai de foc și Ilie a fost luat spre cer.
Elisei privea și striga: “Părinte! Părinte! Carul lui Israel și călărimea lui!“, ca și cum ar zice: “O, părinte, tu ai fost toată puterea lui Israel, care mai mult cu rugăciunea și cu râvna ta ai ajutat împărăția lui Israel, decât multă mulțime de viteji și de călăreți înarmați“, și nu l-a mai văzut.
Elisei s-a apucat de hainele sale și le-a rupt tânguindu-se.
Atunci a căzut de sus cojocul lui Ilie, lăsat peste dânsul și, luându-l, a stat pe malul Iordanului; deci, despărțind cu el apa ca și Ilie, a trecut pe uscat; și astfel s-a făcut moștenitor darului care lucra în învățătorul lui (II Regi 2:1-15).
Sfântul prooroc Ilie în Noul Testament
Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul (c. 900 – 850 î.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sf. Ilie este frecvent menționat și în Noul Testament. Astfel, preoții evrei și leviții îi reproșează Sfântului Ioan Botezătorul: “De ce botezi tu, dacă nu ești nici Hristosul, nici Ilie?” (Ioan 1:25).
Sf. Apostol Pavel (Romani 11:2-3), pentru a ilustra argumentul lui că Dumnezeu nu s-a lepădat niciodată de poporul său, se referă la o împrejurare grea din viața lui Ilie Tesviteanul care se plângea Domnului: “Doamne, pe proorocii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur, și ei caută să-mi ia viața“, iar Dumnezeu îl ajută să izbândească asupra vrăjmașilor păgâni.
După Sf. Apostol și Evanghelist Matei însuși Iisus spune despre Ioan Botezătorul: “Şi, dacă vreți să înțelegeți, el este Ilie, care trebuia să vină. Cine are urechi de auzit, să audă” (Matei 11:11-15).
Se poate remarca asemănarea dintre Sf. Ilie și Sf. Ioan Botezătorul în ce privește austeritatea și puterea mustrărilor pe care le făceau celor păcătoși.
Chiar și aspectul fizic este asemănător în descrierile din cărțile sfinte despre cei doi.
Astfel în II Regi 1:8 se spune: “Ahazia le-a zis: «Ce înfățișare avea omul acela care s-a suit înaintea voastră și v-a spus aceste cuvinte?»; Ei au răspuns: «Era un om îmbrăcat cu o manta de păr și încins cu o curea la mijloc»; Şi Ahazia a zis: «Este Ilie, Tesviteanul»“, iar în Matei 3:4 Sf. Ioan Botezătorul este descris astfel: “Ioan purta o haină de păr de cămilă, și la mijloc era încins cu o cingătoare de piele“.
Apariția în slavă a lui Ilie pe Muntele Tabor, în momentul Schimbării la Față a lui Iisus Hristos, i-a uimit și înspăimântat pe cei trei ucenici care îl însoțeau atunci pe Mântuitorul.
Ei s-au liniștit însă văzând că Ilie și Moise au vorbit cu El (Matei 17:1-8, Marcu 9:2-8, Luca 9:28-36).
Potrivit profețiilor Sfinților Părinți, Dumnezeu îi va trimite pe Ilie și Enoh înainte de venirea lui Antihrist, să mărturisească pentru Hristos pe pământ și pentru a îi întări pe cei credincioși.
Cinstirea Sfântului prooroc Ilie Tesviteanul
Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul (c. 900 – 850 î.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro
Pe 20 iulie, Biserica Ortodoxă sărbătorește suirea la cer a Sfântului și Măritului Prooroc Ilie Tesviteanul.
Numele său este purtat de mulți creștini – statisticile existente la nivel național arată că, din totalul celor aproximativ 22 milioane de români, peste 120.000 de persoane poartă numele Sfântului Ilie.
Multe biserici, de la orașe sau de la sate, au hramul Sf. Ilie.
În tradiția populară, Sfântul Ilie este considerat stăpânul norilor și al trăsnetelor, iar sărbătoarea lui, la 20 iulie, marchează miezul verii pastorale, când pe munți se organizează vestitele Nedei și Sântilii, iar ciobanii separă berbecii de oi.
Românii credeau că Sf. Ilie hotărăște furtunile, când și unde să dea grindina, incendiile etc.
Se vede, în aceste credințe, proiecția folclorică a severității proorocului și în viața cerească.
Potrivit tradițiilor, de Sfântul Ilie se mănâncă, pentru prima dată, roada noua de mere și de struguri.
Sf. Ilie este considerat și patronul apicultorilor: în această zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscută sub denumirea de „retezatul stupilor”.
Cel ce a fost înger în trup, temeiul proorocilor, al doilea înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie măritul, care a trimis de sus lui Elisei dar, gonește bolile și pe cei leproși îi curățește. Pentru aceasta și celor ce-l cinstesc pe dânsul le izvorăște tămăduiri.
(Audio) Troparul Sfântului Slăvitului Proroc Ilie Tesviteanul (în limba greacă)
Proorocule și înainte-văzătorule al lucrurilor celor mari ale lui Dumnezeu, Ilie cel cu nume mare, care cu cuvântul tău ai oprit norii cei curgători de apă, roagă pentru noi pe Dumnezeu Unul, Iubitorul de oameni.
Iconografie
Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul (c. 900 – 850 î.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro
În icoane Sfântul Ilie este înfățișat cel mai adesea cu părul cărunt, barba mare, îmbrăcat într-o ținută de ascet, cu cojoc de oaie, asemănător Sfântului Ioan Botezătorul care, de altfel, va fi și purtător al “duhului și al puterii lui Ilie” (Luca 1:17).
Unele din momentele vieții Sfântului Ilie s-au perpetuat mai mult în iconografie. Astfel, în Biblia patricianului Leon, manuscris din secolul al X-lea, păstrat astăzi la Muzeul Vatican, este redat Proorocul Ilie înaintea regelui Ahab.
Scena este izolată în iconografie, dar are câteva detalii ce merită analizate.
Imaginea îl arată pe Ilie îndreptându-se către regele Ahab, pictat cu coroană și stând pe tron.
Ceea ce prezintă interes sunt nimburile celor două personaje centrale.
Ilie poartă în jurul capului un nimb auriu, iar Ahab, verde.
În manuscrisul menționat, găsim același artificiu artistic când este redat Moise, în fața faraonului.
Diferențierea aceasta scoate în evidență calitatea sfințeniei față de cea a stăpânirii pământești.
Şi regele este un uns și un ales al lui Dumnezeu, prin urmare este evidențiat în iconografia bizantină prin nimb.
Trebuie știut că bizantinii înfățișau cu nimb nu doar împărații sau regii încununați de sfințenie și trecuți în calendare, ci pe toți regii.
Nimbul regal se pictează la fel ca și cel al sfinților, dar sunt și excepții, cum este cea de față, când se operează o diferențiere, pentru a scoate în relief o modificare semantică: aici regele în cauză este un rege care se îndepărtase de voia Domnului, deci nimbul său nu mai este la fel de strălucitor ca și al sfântului.
Aceste diferențieri sunt vizibile datorită supremației pe care aurul o are în cromatica bizantină.
Icoana suirii Sf. Ilie la cer, în căruța de foc, sugerează o scenă cunoscută și în arta păgână, aceea a apoteozei împăratului, al cărui suflet era purtat de o cvadrigă către cer.
Viața Sfântului Slăvit Proroc Ilie Tesviteanul
Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul (c. 900 – 850 î.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro
Vrând să începem viața Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, văzătorul cel slăvit, râvnitorul după Dumnezeu, mustrătorul împăraților celor fără de lege, învățătorul poporului celui depărtat de la Dumnezeu, pedepsitorul prorocilor mincinoși, minunatul făcător de minuni și râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus și cerul i-a dat ascultare, marele plăcut al lui Dumnezeu, a celui ce petrece până acum în trup și va să fie, ca o înainte cuvântare, înainte mergător la a doua venire a lui Hristos, vom pune înainte faptele care le-a făcut el, pentru mai luminoasa arătare a râvnei lui, cu care a râvnit după Domnul Dumnezeu.
La început, popoarele lui Dumnezeu cele alese, care se înmulțiseră în douăsprezece seminții, după numărul celor doisprezece fii ai lui Israel, au fost nedespărțite între dânsele, cu o împreunare și cu o sfătuire, îndreptându-se cu un povățuitor care s-a început de la Moise, de la Isus al lui Navi și de la ceilalți judecători ai lui Israel, până la împăratul David și Solomon. Iar când după Solomon a luat împărăția fiul său, Roboam, și, ca un tânăr, neascultând sfatul cel bun al bătrânilor celor înțelepți, ci ascultând sfatul cel răzvrătit al tinerilor celor asemenea cu dânsul, a început a asupri poporul lui Israel, îngreunându-l cu felurite dajdii și pedepsindu-l cu bătăi și risipiri, atunci zece seminții ale lui Israel, rupându-se de dânsul, și-au ales alt împărat cu numele Ieroboam. Acel Ieroboam a fost mai înainte rob al lui Solomon, și vrând Solomon să-l bată pentru oarecare pricină, el a fugit în Egipt, unde a stat până la moartea lui Solomon. Iar după moartea lui Solomon întorcându-se, semințiile lui Israel, care se rupseseră de Roboam, și l-au pus lor împărat.
Deci Roboam, fiul lui Solomon, împărățea în Ierusalim numai peste două seminții: peste seminția lui Iuda și peste cea a lui Veniamin. Iar Ieroboam, robul lui Solomon, împărățea peste zece seminții ale lui Israel, în cetatea Sichem cea înnoită de dânsul, care mai înainte fusese risipită. Deci cele două seminții care rămăseseră cu fiul lui Solomon, Roboam, se numeau împărăția lui Iuda; iar cele zece seminții care se rupseseră cu robul lui Solomon, Ieroboam, se numeau împărăția lui Israel. Iar de vreme ce semințiile lui Israel, deși se despărțiseră în două părți, totuși ele slujeau împreună unui singur Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului, neputând să mai aibă alte biserici, decât numai pe cea din Ierusalim zidită de Solomon, și nici alți preoți, decât numai pe cei puși de Dumnezeu, de aceea popoarele din împărăția lui Israel veneau în toți anii la Ierusalim să se închine Domnului Dumnezeu, cu aducere de jertfe.
Iar Ieroboam, împăratul lui Israel, văzând aceea, s-a gândit în sine, zicând: „Aceste popoare, dacă vor merge totdeauna astfel pe la Ierusalim, pentru închinare lui Dumnezeu, iarăși se vor lipi de împăratul lor cel dintâi – de fiul lui Solomon și pe mine mă vor ucide”. Acestea gândindu-le, căuta cum ar putea să întoarcă pe israeliteni, ca să nu se mai ducă în Ierusalim; deci s-a gândit ca mai întâi să-i întoarcă pe dânșii de la Dumnezeu, zicând: „Nu se poate ei să lase Ierusalimul, dacă nu mai întâi vor părăsi pe Dumnezeu”.
Deci știind el că poporul acela este lesne aplecat spre închinarea de idoli și spre toată spurcata fărădelege, s-a gândit să-i depărteze pe ei de la Dumnezeu printr-un meșteșug ca acesta: A făcut doi vitei de aur – precum și israelitenii cei de demult care ieșiseră din Egipt, au făcut un viței de aur – și chemând la dânsul tot poporul acela și arătându-le lor vițeii, le-a zis: „Aceștia sunt zeii tăi, Israele, care te-au scos din pământul Egiptului! Nu mai umblați de acum la Ierusalim, ci să vă închinați acestor zei”. Apoi a pus acei viței în felurite locuri; pe unul în Betel și pe altul în Dan, zidindu-le case prea frumoase. Și le-a rânduit lor praznice și multe jertfe; și el însuși s-a făcut slujitor al lor. Apoi a poruncit, spre înșelarea popoarelor celor iubitoare de păcate, să săvârșească toată fărădelegea lângă acei idoli în chip de viței de aur, la necuratele lor praznice.
Astfel, acel împărat păgân, pentru împărăția cea vremelnică, și el însuși a căzut de la Dumnezeu și pe toate cele zece seminții le-a întors de la Dânsul. Deci, după acel împărat, și ceilalți împărați ai lui Israel și idoli, precum se deprinsese de la Ieroboam. Dar Preabunul Dumnezeu, nepărăsind pe poporul care îl părăsise pe El și căutând întoarcerea lor, le trimitea pe prorocii Lui cei sfinți, ca să le arate rătăcirea lor și să-i sfătuiască, ca, izbăvindu-se din cursele diavolului, să se întoarcă iarăși la binecredincioasa cinstire a Dumnezeului cel adevărat. Intre alți proroci, care în felurite vremuri au fost trimiși la dânșii, a fost și acesta, despre care ne este nouă cuvântul, adică Sfântul Ilie cel mare între proroci, despre a cărui naștere se povestește așa de către cei vrednici de credință:
Patria Sfântului Ilie, prorocul lui Dumnezeu, a fost țara Galaadului, de cealaltă parte de Iordan, care se învecinează cu Arabia, și cetatea Tesvi, pentru care s-a numit și Tesviteanul. El s-a născut din seminția lui Aaron, din tată cu numele Sovac. în timpul în care maica sa l-a născut, Sovac, tatăl lui, a văzut niște bărbați îmbrăcați în haine albe, vorbind cu pruncul și învelindu-l pe el cu foc, și băgându-i văpaie de foc în gură, ca să mănânce. Aceasta văzând-o tatăl său și spăimântându-se, s-a dus la Ierusalim și a spus preoților vedenia sa. Iar unul din acei preoți, bărbat mai înainte- văzător, i-a zis: „Omule, nu te teme de vedenia aceea pentru pruncul tău, ci să știi că el va fi locaș al luminii darului lui Dumnezeu și cuvântul lui va fi ca focul de puternic și de lucrător. Râvna lui către Domnul și viața lui va fi bineplăcută lui Dumnezeu, și va judeca pe Israel cu sabie și cu foc”.
Un semn ca acesta și o mai înainte-vestire pentru Sfântul Ilie la nașterea lui i-a fost arătată, adică în ce fel avea el să fie, după ce va veni la vârsta bărbatului desăvârșit. Iar pruncul, crescând, se deprin- dea printre preoți, ca unul ce era din seminție preoțească, și punându-și nădejdea spre Dumnezeu din tinerețe, a iubit curăția fecioriei și petrecea într-însa ca un înger al lui Dumnezeu, curat cu sufletul și cu trupul. Și îi plăcea să se îndeletnicească în dumnezeiasca gândire și adeseori ieșea la liniște în locurile pustiului și astfel mult vorbea cu însuși Dumnezeu, prin rugăciunea cea fierbinte, arzând ca un serafim de dragoste înfocată către Dânsul. Și era iubit și el însuși de Dumnezeu, pentru că Domnul iubește pe cei ce-L iubesc pe El. Deci se învrednicise Ilie vorbirii celei milostive cu Dumnezeu și a câștigat mare îndrăzneală la El, pentru viața sa cea asemenea cu îngerii, căci toate câte cerea de la milostivirea lui Dumnezeu, le lua, ca cel ce aflase înaintea Lui mult dar.
Sfântul Ilie, auzind și văzând fărădelegile ce se făceau în poporul cel răzvrătit a lui Israel – împărații petrecând în păgânătatea cea potrivnică lui Dumnezeu, judecătorii și cei mai mari făcând nedreptăți, popoarele slujind urâciunilor idolești, tăvălindu-se în toate necurățiile fără frică și fără teamă de Dumnezeu, și aducând pe fiii și pe fiicele lor ca jertfă diavolilor; iar adevărații cinstitori de Dumnezeu primejduindu-se în strâmtorare și în prigonire, necăjindu-se și fiind dați la moarte -, îl durea foarte tare inima și plângea; pe de o parte tânguindu-se pentru pierderea sufletelor omenești celor fără de număr, iar pe de alta, pentru prigonirea cea cumplită împotriva drepților. Și mai ales se întrista și se umplea de râvnă văzând necinstirile ce se făceau adevăratului Dumnezeu de cei necredincioși.
Deci mai întâi se ruga la Dumnezeu ca să întoarcă pe cei păcătoși la pocăință; dar de vreme ce Dumnezeu are trebuință de la cei păcătoși de însăși voința lor spre bine, iar în acei oameni împietriți nu era deloc acea voință a binelui, de aceea prorocul râvnind foarte tare, s-a rugat lui Dumnezeu să-i pedepsească pe ei vremelnic, ca măcar astfel să se înțelepțească. Dar, văzând pe Domnul zăbavnic spre pedepsire, ca un iubitor de oameni și îndelung răbdător, a îndrăznit a cere să-i poruncească lui să pedepsească pe călcătorii de lege, că poate se vor întoarce oamenii spre pocăință când vor fi pedepsiți de om. Și nu s-a depărtat de la o rugăciune ca aceea până ce nu a câștigat-o și a luat cererea aceea de la Preaînduratul Dumnezeu, pentru că nu voia Preamilostivul Dumnezeu, ca un Părinte iubitor de fii, să mâhnească pe acel iubit rob al Său, care îi slujea Lui ca un fiu, necălcând nici cea mai mică poruncă a Lui; ci precum Ilie îi era în toate ascultător, nemâhnindu-L câtuși de puțin vreodată, tot așa și Dumnezeu îi asculta rugăciunile lui, nemâhnindu-l pe dânsul.
Pe acea vreme împărățea peste Israel, Ahab, împăratul cel fără de lege, având scaunul său în Samaria. Ahab și-a luat de soție pe Izabela, fata lui Ieteval, împăratul Sidonului și a adus cu ea în Samaria pe urâciunea Sidonului, pe spurcatul idol Baal și a pus idolul în casa urâciunii lui, pe care o zidise în Samaria. Și se închina aceluia ca unui Dumnezeu și tot Israelul venea la închinarea lui Baal. Acel împărat a mâniat pe Dumnezeul Cel Preaînalt mai mult decât toți împărații care au fost în Israel înaintea lui, căci a înmulțit foarte închinăciunea de idoli în împărăția sa. Deci prorocul lui Dumnezeu Ilie, fiind plin de râvnă către Dumnezeu, a mers la Ahab și l-a mustrat pentru rătăcire, căci, părăsind pe Dumnezeul lui Israel, se închina diavolilor și pe toate popoarele le trăgea cu sine în pierzare.
Și văzând pe împărat că nu-i asculta sfaturile lui, Sfântul Proroc Ilie a adăugat și fapte pe lângă cuvinte, pedepsind pe potrivnicul lui Dumnezeu și pe poporul lui. El a zis:Viu este Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia stau eu, că nu va fi în anii aceștia rouă și ploaie din cer pe pământ, decât numai prin cuvântul gurii mele. Aceasta zicând, a plecat dinaintea lui Ahab. Deci, îndată cu cuvântul prorocului, s-a încuiat cerul și s-a făcut secetă și nici o picătură de ploaie sau de rouă n-a picat de sus pe pământ, iar uscăciunii pământului i-a urmat nerodirea, lipsa de hrană și foametea poporului. Pentru că unul împăratul greșind, a venit mânia lui Dumnezeu asupra tuturor, precum și mai înainte pentru David singur care greșise, se primejduia toată împărăția. Iar prorocul lui Dumnezeu, Ilie, aștepta să se înțelepțească Ahab, împăratul lui Israel și, cunoscându-și rătăcirea sa, să se întoarcă prin pocăință la Dumnezeu și pe popoarele cele răzvrătite cu el să le întoarcă la calea cea dreaptă.
Iar după ce l-a văzut pe Ahab petrecând în împietrire ca pe Faraon și că nici nu gândea să se lase de acea păgânătate, ci mai vârtos mergând spre mai mare adânc de răutate, prigonind și ucigând pe cei ce slujeau lui Dumnezeu cu dreaptă credință, a lungit acea pedeapsă până în al doilea și al treilea an. Atunci s-a împlinit cuvântul Sfântului Proroc Moise, întâiul văzător de Dumnezeu, care a zis către Israel:Va fi cerul deasupra capului tău de aramă și pământul cel de sub tine de fier. Pentru că, încuindu-se cerul, pământul nu avea umezeală, nici nu își dădea rodul său, iar văzduhul fiind aprins întotdeauna, și arșiță de soare în toate zilele, pomii și florile se veștejiseră, toată iarba pământului se uscase și pieriseră toate roadele pământului; grădinile, țarinile și câmpiile se făcuseră pustii, fiindcă nu era cine să are, nici să semene. încă și izvoarele apelor se uscaseră, râurile erau mici și pâraiele secaseră, iar apele care erau mari se împuținaseră. Și tot pământul rămăsese fără de apă și uscat, iar oamenii, dobitoacele și păsările mureau de foame. Dar această foamete nu era numai asupra poporului lui Israel, ci venise și asupra țărilor dimprejur, pentru că atunci când se aprinde o casă din cetate, sunt în primejdie și cele de primprejur. Astfel, casa lui Israel atrăgând asupra sa mânia lui Dumnezeu, din această pricină pătimea toată lumea.
Iar acestea s-au făcut nu atât cu mânia lui Dumnezeu, cât cu râvna prorocului Ilie, pentru că Domnul, Preamilostivul iubitor de oameni, biruindu-se de îndurările Sale și văzând primejdia popoarelor și pieirea tuturor viețuitoarelor, voia să trimită ploaie pe pământ; dar se oprea, făcând voia prorocului, ca să nu fie mincinoase cuvintele care le zisese:Viu va fi Domnul, că nu va pogorî ploaie sau rouă pe pământ, decât numai prin cuvântul gurii mele. Și zicând acestea, el era cuprins cu atâta râvnă după Dumnezeu, încât nu se cruța nici pe sine; căci știa că, dacă va lipsi hrana de pe pământ, atunci și el va răbda aceeași foamete ca și celelalte popoare. însă nu se îngrijea de aceasta, că mai bine voia să moară de foame decât să miluiască pe păcătoșii care nu se pocăiau și erau ca niște vrăjmași ai lui Dumnezeu.
Dar ce a făcut Domnul cel milostiv? A trimis pe proroc într-un loc oarecare osebit, depărtat de oameni, zicându-i:Du-te spre răsărit și ascunde-te la pârâul Cherit care este în fața Iordanului. Vei bea apă din pârâu, iar corbilor le-am poruncit să te hrănească acolo. Domnul a făcut aceasta, pe de o parte, ca să păzească pe proroc de mâinile ucigașe ale Izabelei, iar pe de altă parte, că nu voia să-l omoare cu foamea, ci să-l aducă în umilință pentru popoarele care se topeau și mureau de foame și sete, prin pilda corbilor și a râului Cherit. Căci firea corbilor este mult mai mâncăcioasă de cărnuri decât a altor păsări și nu numai spre oameni nu se milostivesc, dar nici spre puii lor; căci cum fac pui, îndată îi părăsesc să moară de foame, zburând aiurea, dar purtarea de grijă a lui Dumnezeu îi hrănește, trimițându-le în gură muște din văzduh. Deci corbii, zburând în toate zilele la proroc, după porunca lui Dumnezeu, îi aduceau hrană: dimineața pâine, iar seara carne. Iar Dumnezeu, orânduind aceasta, părea că-i grăiește cu vorbe tainice în inima lui: „Vezi cum corbii, care sunt sălbatici, lacomi, mâncăcioși, urâtori de pui, se ostenesc pentru hrănirea ta? Ei singuri, fiind flămânzi, îți aduc ție de mâncare; iar tu, fiind om, nu te milostivești spre oameni și nu numai pe oameni voiești să-i omori, ci și dobitoacele și păsările!”. Asemenea, când prorocul a văzut după câteva zile și râul secat, Dumnezeu a zis către dânsul: „Iată acum este vremea de a milui făptura cea muncită și a trimite ploaie spre dânsa, ca să nu mori și tu de sete”. Însă râvnitorul lui Dumnezeu se întărea, rugându-se lui Dumnezeu dimpotrivă, ca să nu fie ploaie, până ce nu se vor pedepsi cei neînvățați și se vor pierde de pe pământ vrăjmașii lui Dumnezeu.
Deci Domnul, plecând cu înțelepciune spre milă pe robul Său, l-a trimis în Sarepta Sidonului, care nu era sub stăpânirea împăratului lui Israel, la o femeie văduvă și săracă, ca să se gândească în sine câtă primejdie a adus nu numai asupra oamenilor bogați și însurați, dar și asupra văduvelor sărace, cărora, nu numai în vreme de foamete, ci și în îndestulare și belșug, de multe ori le lipsește hrana zilnică.
Și ducându-se prorocul la porțile acelei cetăți, a văzut acolo o văduvă adunând lemne, nu mai mult decât două despicături mici; căci nu avea nici făină mai multă în vas, decât numai un pumn și într-un ulcior o picătură de untdelemn. Deci, fiind el flămând, a cerut de la dânsa o bucată de pâine. Iar ea, spunându-i despre sărăcia sa cea mare, i-a zis și aceasta, că din acel pumn de făină are să-și gătească masa sa cea mai de pe urmă pentru ea și pentru copilul ei, iar după aceea să moară de foame.
Omul lui Dumnezeu putea și prin aceea să se umilească și să-i fie milă de toate văduvele cele sărace, care se topeau de foame, dar râvna cea mare din el către Dumnezeu biruia pe toate, neîngrijindu-se de făptura care pierea, voind să proslăvească pe Făcătorul și să arate în toată partea cea de sub cer tăria cea atotputernică a Aceluia. Și având de la Dumnezeu darul facerii de minuni, după măsura credinței sale, a înmulțit cu îndestulare făina și untdelemnul în casa văduvei și astfel a fost hrănit de dânsa până ce a trecut vremea de foamete. Și a înviat Sfântul Ilie cu rugăciunea sa pe fiul ei care murise, prin suflarea de trei ori asupra lui, de care lucru se citește în dumnezeiasca Scriptură și se povestește de fiul acela înviat al văduvei că numele lui era Iona și, venind în vârstă, s-a învrednicit de darul prorocesc. El a fost trimis de Dumnezeu să propovăduiască pocăința în cetatea Ninive și, fiind înghițit de un chit în mare, a ieșit din el după trei zile, mai înainte închipuind în sine învierea lui Hristos cea de a treia zi, precum se povestește pe larg în cartea cu prorociile lui și în viața lui.
Iar după trecerea celor trei ani de neplouare și de foamete, preabunul Dumnezeu, văzând zidirea sa că se topise desăvârșit de foame, s-a pornit spre milostivire și a zis către robul Său Ilie: „Du-te și te arată lui Ahab, pentru că voiesc să miluiesc lucrul mâinilor mele, să dau ploaie și să adăp pământul cel uscat prin cuvântul gurii tale, ca să-l fac aducător de roade; căci acum și Ahab se pleacă spre pocăință și te caută, și te va asculta la ceea ce-i vei porunci”. Deci plecând Prorocul Ilie din Sarepta Sidonului, a mers la Samaria, cetatea împărăției lui Israel.
Împăratul Ahab avea un iconom cu numele Obadia, bărbat temător de Dumnezeu, slujind cu credință aceluia. El ascunsese de sabia Izabelei o sută de proroci ai Domnului, în două peșteri, câte cincizeci într-una, și îi hrănea cu pâine și cu apă. Pe acest iconom chemându-l împăratul Ahab la sine mai înainte de venirea lui Ilie la dânsul, l-a trimis să caute iarbă pe la pâraiele apelor celor uscate, pentru hrănirea puținilor cai ce rămăseseră și a celorlalte dobitoace. Și când Obadia a ieșit din cetate, a întâmpinat pe Sfântul Proroc Ilie și i s-a închinat până la pământ, apoi i-a spus că Ahab l-a căutat cu dinadinsul prin toată împărăția sa. Și a zis Sfântul Ilie către Obadia: Du-te și spune Stăpânului tău că vin la dânsul. Iar Obadia se lepăda, zicând:Mă tem că, dacă voi pleca de lângă tine, Duhul Domnului să nu te răpească în altă parte și mă voi face mincinos înaintea stăpânului meu, care, mâniindu-se, mă va ucide. Sfântul Ilie i-a zis: Viu este Domnul puterilor, Căruia îi stau înainte, că astăzi mă voi arăta lui Ahab. Deci, Obadia, ducându-se, a spus împăratului toate acestea, iar el, grăbindu-se, a ieșit în întâmpinarea omului lui Dumnezeu și când l-a văzut, îndată, din răutatea pe care o avea în sine, a îndrăznit a zice către dânsul un cuvânt aspru ca acesta:Oare tu ești cel ce răzvrătești pe Israel? Iar prorocul lui Dumnezeu i-a răspuns împotrivă fără frică:Nu eu răzvrătesc pe Israel, ci tu și casa tatălui tău; căci ați părăsit pe Domnul Dumnezeul vostru și ați mers în urma spurcatului Baal.
Apoi, prorocul lui Dumnezeu, ca cel ce avea în sine puterea ajutorului dumnezeiesc, a început a porunci împăratului cu stăpânire, zicându-i: „Acum trimițând, adună la mine în muntele Carmelului, pe toate cele zece seminții ale lui Israel și să aduci pe cei patru sute și cincizeci de proroci fără de rușine ai lui Baal. Asemenea să aduci și pe ceilalți patru sute și cincizeci de proroci, care jertfesc la alți necurați idoli în munții cei înalți și în prăpăstii, și cu toții mănâncă din masa Isabelei. Toți aceia să se întrebe cu mine despre Dumnezeu și vom vedea care este Dumnezeul cel adevărat”.
Și trimițând împăratul îndată în pământul lui Israel, a adunat în muntele Carmelului mulțime de popor nenumărat și pe toți prorocii cei mincinoși, împreună cu slugile lor și cu mult popor; apoi însuși Ilie, râvnitorul către Dumnezeu, a mers acolo. Și stând el înaintea tuturor, a zis către împărat și către tot poporul lui Israel:Până când veți șchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul Dumnezeu, Care v-a scos pe voi din pământul Egiptului cu mână tare, este Dumnezeu, apoi pentru ce nu mergeți în urma Lui? Iar dacă Baal este zeul vostru, apoi mergeți după el. La aceste cuvinte ale lui, poporul tăcea și nici nu putea răspunde ceva; căci toți câți erau israeliteni, erau mustrați de conștiință pentru rătăcirea lor. Iar prorocul le-a zis: „Iată acum, ca să cunoașteți pe adevăratul Dumnezeu, faceți ceea ce vă voi porunci. Mă vedeți pe mine prorocul Domnului, rămas singur în tot Israelul, căci pe toți ceilalți i-ați ucis. Vedeți aici și pe prorocii lui Baal, cei atât de mulți; deci aduceți-ne nouă doi viței spre jertfe – mie unul, iar slujitorilor lui Baal altul -, și să nu faceți foc. Drept aceea, peste a cărui jertfă va cădea focul din cer și o va arde, al aceluia este adevăratul Dumnezeu și toți să vă închinați acelui Dumnezeu, iar potrivnicii să se dea morții”.
Aceasta auzind poporul, a lăudat judecata prorocului lui Dumnezeu și a zis: „Așa să fie! Bun este cuvântul acesta”. Deci, fiind aduși amândoi vițeii în mijlocul soborului, Sfântul Ilie a zis către prorocii cei fără de rușine ai lui Baal: „Alegeți-vă un vițel și aduceți-l întâi voi jertfă, de vreme ce voi sunteți mai mulți, iar eu însumi voi face pe urmă. Și punând vițelul pe lemne, să nu aprindeți focul, ci să vă rugați către zeul vostru Baal, ca să vă trimită foc din cer și să vă ardă jertfa”. Deci prorocii lui Baal au făcut așa. Aruncând sorți, ei și-au luat un vițel, apoi, punând lemne multe, au junghiat vițelul, l-au tăiat în bucăți, l-au pus pe altar și au început a se ruga către Baal, zeul lor, ca să le trimită foc spre jertfa lor. Și au chemat numele aceluia de dimineață până la amiază, strigând: „Ascultă-ne, Baale, ascultă-ne pe noi!”. Dar nu era nici glas, nici ascultare și toți alergau împreună împrejurul jertfelnicului lor.
Iar când s-a făcut amiază, Ilie, prorocul lui Dumnezeu, îi batjocorea și le zicea:Strigați cu glas mare ca să vă audă zeul vostru, de vreme ce acum poate are altă îndeletnicire; poate face altceva sau vorbește cu alții sau benchetuiește sau doarme. Deci, strigați cu glas mare, ca să-l deșteptați! Iar prorocii cei mincinoși strigau tare și se crestau cu cuțitele, după obiceiul lor; iar unii se băteau cu bicele până la vărsarea sângelui lor.
Apoi trecând amiaza și slujitorii cei fără de rușine nesporind nimic, Sfântul Ilie Tesviteanul le-a zis:Tăceți de acum și încetați, căci a sosit vremea jertfei mele. Iar prorocii lui Baal au încetat și Ilie a zis către popoare:Apropiați-vă de mine! Și toate popoarele s-au apropiat de dânsul și a luat douăsprezece pietre, după numărul celor douăsprezece seminții ale lui Israel, și le-a pus pe altarul Domnului, apoi, tăind vițelul în bucăți, l-a pus pe lemne, a săpat groapă împrejurul altarului și a poruncit popoarelor ca, luând patru vase de apă, să toarne apa pe jertfă și pe lemne, și au făcut așa. Apoi le-a zis: „Turnați al doilea rând!”. Și au turnat. Apoi le-a mai zis: „Turnați al treilea rând!”. Și au turnat. Și a străbătut apa împrejurul altarului, și groapa s-a umplut cu apă.
Atunci Sfântul Ilie, privind către cer, a strigat către Dumnezeu: Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui lacob, ascultă-mă pe mine, robul Tău, și trimite de sus foc peste această jertfă, ca astăzi să cunoască toate aceste popoare, că Tu singur ești Dumnezeul lui Israel și eu robul tău și Ție ți-am înălțat această jertfă. Ascultă-mă pe mine, Doamne, ascultă-mă cu foc, pentru ca să se întoarcă inimile acestor popoare în urma Ta. Și a căzut foc din cer de la Domnul și a mistuit toate jertfele cele întregi, lemnele, pietrele, țărâna și apa care erau în groapă. Și au căzut popoarele cu fețele la pământ, strigând: „Cu adevărat Acesta este Unul Dumnezeu și nu este alt Dumnezeu afară de El”. Iar Sfântul Ilie le-a zis:Prindeți pe prorocii lui Baal, ca să nu scape nici unul dintr-înșii. Deci i-au prins pe toți prorocii mincinoși și Sfântul Ilie i-a dus la râul Chișon, care intră cu repejuni de apă în marea cea mare, și acolo i-a junghiat cu mâna sa; iar necuratele lor stârvuri le-a aruncat în apă, ca să nu se spurce pământul cu ele, nici să se vatăme văzduhul de putoarea lor.
După aceasta, Sfântul Ilie a grăit către împăratul Ahab ca degrabă să mănânce și să bea, apoi să înhame caii la caretă ca să alerge în cale, pentru că o să se coboare ploaie mare și o să-i ude pe toți. Deci Ahab șezând să mănânce și să bea, Sfântul Ilie s-a suit în muntele Carmelului și, plecându-se la pământ, și-a pus fața între genunchii săi și s-a rugat lui Dumnezeu să trimită ploaie pe pământ. Și îndată cu rugăciunea lui, s-a deschis cerul ca și cu o cheie și s-a pogorât o ploaie mare, încât a udat pe toți și pământul cel însetat l-a adăpat din destul. Atunci împăratul Ahab, cunoscând rătăcirea sa, plângea pentru păcatele sale, mergând pe cale spre Samaria. Iar Sfântul Ilie, încingându-și mijlocul, a alergat pe jos înaintea lui Ahab, bucurându-se în Domnul Dumnezeul său.
Dar spurcata împărăteasa Izabela, soția lui Ahab, înștiințându-se de toate acestea, s-a umplut de iuțime și de mânie pentru pierderea prorocilor săi celor fără de rușine și a trimis la Sfântul Ilie, jurân- du-se pe zeii săi, că a doua zi, în care ceas a ucis el prorocii lui Baal, în același ceas îl va ucide și ea. Iar Sfântul Ilie s-a temut de moarte, ca un om supus neputinței firii omenești, după ceea ce s-a zis:Ilie era om asemenea nouă, pătimitor. Și a fugit de frica Izabelei în Beer-Șeba, pământul Iudeei. Și ducându-se în pustie cale de-o zi, a stat să se odihnească sub un ienupăr și, fiind mâhnit, își cerea moarte de la Dumnezeu, zicând: „Doamne, destul am trăit pe pământ până acum, ia acum de la mine sufletul meu. Oare eu sunt mai bun decât părinții mei?”. Aceasta a grăit-o prorocul, nu că era supărat de acea prigonire, ci ca un râvnitor al lui Dumnezeu, care nu suferea răutățile omenești, necinstirea lui Dumnezeu și hulirea Preasfântului Său nume. Căci îi era mai ușoară moartea, decât să audă și să vadă oamenii cei fără de lege, defăimând și lepădând pe Dumnezeu, Ziditorul lor.
Astfel rugându-se, s-a culcat și a adormit sub copacul acela, când iată, îngerul Domnului s-a atins de el, zicându-i:Scoală-te și mănâncă. Deșteptându-se Ilie, a văzut la căpătâiul său o azimă caldă și un ulcior cu apă. Deci, sculându-se, a mâncat și a băut și apoi iarăși a adormit. Atunci îngerul s-a atins a doua oară de el, zicând: Scoală și mănâncă, căci calea îți este depărtată! Deci, sculându-se el, a mâncat și a băut, și, cu puterea mâncării aceleia, a mers patruzeci de zile și patruzeci de nopți, până la muntele Horeb. Acolo a locuit în peșteră, vorbind mai întâi cu îngerul, după aceea cu însuși Domnul Dumnezeu, Care i S-a arătat în vânt subțire, suflând cu liniște prin văzduh luminos. Iar când Domnul se apropia de dânsul, mergeau înainte semnele cele înfricoșate ale venirii Lui. La început era un vifor mare, care răsturna dealurile și sfărâma pietrele; după aceea venea foc, dar nu era în foc Domnul, iar după foc un glas de lumină subțire și acolo era Domnul.
Și când Ilie a auzit venirea Domnului, și-a acoperit fața cu cojocul lui și, ieșind, stătea înaintea peșterii. Și a auzit pe Domnul grăind către dânsul: „Ce faci aici, Ilie?”. El a răspuns: „Râvnind, am râvnit după Tine, Doamne Atotțiitorule, că fiii lui Israel au părăsit legea Ta, altarele Tale le-au risipit, pe prorocii Tăi i-au tăiat cu sabia și am rămas numai eu singur; și acum ei caută și sufletul meu, ca să mi-l ia”. Iar Domnul, mângâindu-l pe el în necaz, i-a spus că nu tot poporul lui Israel s-a depărtat de la Dânsul; ci mai are ascunși încă șapte mii de robi ai Săi, care nu și-au plecat genunchii zeului Baal. După aceea, i-a vestit și pierzarea lui Ahab și a Izabelei împreună cu toată casa lor, care avea să fie degrab; și a poruncit Domnul ca, pe un oarecare bărbat vestit cu numele Iehu, să-l numească mai înainte la împărăția lui Israel, ca unul ce avea să piardă toată seminția lui Ahab. încă a mai poruncit ca și pe Elisei să-l ungă proroc și astfel mângâind Dumnezeu pe robul Său, S-a dus de la dânsul.
Iar prorocul Ilie, plăcutul lui Dumnezeu, ducându-se de acolo după porunca Domnului, a găsit pe Elisei, fiul lui Safat, arând pământul cu douăsprezece perechi de boi. Deci și-a pus cojocul și i-a spus lui voia Domnului, numindu-l pe el proroc și poruncindu-i să meargă în urma sa. Iar Elisei a zis către dânsul: „Rogu-mă ție, lasă-mă puțin să sărut pe tatăl și pe maica mea și apoi voi merge după tine”. Iar Sfântul Ilie neoprindu-l, Elisei s-a dus de a sărutat pe tatăl și pe maica sa și, înjunghiind o pereche de boi, cu care el singur ara, a dat ospăț vecinilor și casnicilor săi; apoi a plecat după Sfântul Ilie, fiindu-i lui slugă și ucenic și urmându-i în tot locul. În acel timp, împăratul Ahab, fiind stăpânit de Izabela, nelegiuita lui soție, pe lângă cele mai dinainte fărădelegi ale sale, a adăugat altă fărădelege în acest fel.
Un oarecare israelitean, anume Navute, avea o vie în Samaria, lângă aria împăratului Ahab. Acesta a zis către Navute:Dă-mi mie via ta, ca să fac o grădină de verdețuri, pentru că este aproape de casa mea; iar eu îți voi da ție altă vie mai bună decât acesta. Iar de nu-ți va fi cu plăcere, atunci îți voi da argint pe ea. Navute a răspuns: Să nu-mi fie mie acesta de la Domnul Dumnezeul meu, ca să-mi dau eu ție moștenirea părinților mei. Auzind aceasta Ahab, s-a întors la casa sa tulburat și necăjit de cuvintele lui Navute și de necaz n-a mâncat pâine. Atunci Izabela, înștiințându-se de pricina mâhnirii lui, a râs de dânsul și a zis: „Oare în acest fel este stăpânirea ta, împărate al lui Israel, că nu ești puternic asupra unui om, să faci după voia ta? Nu mai fi mâhnit și mănâncă pâine; apoi așteaptă puțin că eu singură îți voi da în mâini via lui Navute”.
Aceasta zicând, a scris poruncă în numele împăratului la mai- marii cetăților lui Israel și a pecetluit-o cu pecete împărătească. Iar într-însa a scris ca să pună asupra lui Navute o pricină nedreaptă, ca și cum ar fi vorbit rău de Dumnezeu și de împărat; apoi, punând de față martori mincinoși, să-l ucidă cu pietre afară din cetate. Astfel s-a săvârșit acea nedreaptă ucidere, din porunca celor fără de lege. Și murind nevinovatul Navute, Izabela a zis către Ahab: „Acum moștenește via lui Navute iară de argint, pentru că el s-a dus dintre cei vii”. Ahab, auzind de uciderea lui Navute, s-a mâhnit puțin, apoi s-a dus să ia via; dar pe drum a fost întâmpinat, din porunca lui Dumnezeu, de Sfântul Proroc Ilie, care a zis către dânsul: „Deoarece ai ucis cu nedreptate pe Navute cel nevinovat și i-ai răpit via lui, pentru aceasta zice Domnul: «În locul în care au lins câinii sângele lui Navute, tot în acel loc și sângele tău îl vor linge câinii. Asemenea și pe femeia ta, Izabela, o vor mânca câinii și toată casa ta se va pierde»”.
Iar Ahab, auzind cuvintele acestea, a plâns și, lepădând hainele sale împărătești, s-a îmbrăcat în sac și a postit. Și atât a putut de mult acea puțină pocăință a lui înaintea lui Dumnezeu, încât acea vremelnică pedeapsă asupra casei lui a mutat-o după moartea sa, pentru că Domnul a zis către prorocul Său Ilie: „De vreme ce Ahab s-a smerit, pentru aceasta nu voi aduce rele asupra casei sale în zilele lui, ci în zilele fiului lui”. După aceasta, Ahab a mai viețuit trei ani și a fost ucis în război. Și l-au adus în Samaria cu careta lui, iar sângele care a curs pe roate l-au lins câinii, după cuvântul prorocului lui Dumnezeu. Asemenea și cele prorocite despre Izabela și despre toată casa lui Ahab, s-au împlinit toate la vremea lor, după răpirea Sfântului Ilie.
După moartea lui Ahab, a împărățit în locul lui fiul său, Ohozie; dar precum a fost moștenitor al scaunului tatălui său, tot așa a fost și al păgânătății lui, căci, ascultând pe Izabela, ticăloasa sa mamă, a slujit cu jertfe și cu închinăciuni necuratului Baal și a mâniat foarte tare pe Domnul Dumnezeul lui Israel. Iar din întâmplare a căzut de pe fereastra foișorului său și s-a îmbolnăvit. Atunci a trimis soli la spurcatul zeu Baal sau mai bine zis la diavolul care locuia în acel idol și dădea răspunsuri mincinoase la cei ce-l întrebau. La acela a trimis ca să întrebe despre sănătatea sa, adică dacă se va scula din pat.
Și ducându-se trimișii lui Ohozie la Baal, i-a întâmpinat în cale prorocul lui Dumnezeu Ilie, din porunca Domnului, și a zis către dânșii:Oare nu este Dumnezeu întru Israel de vă duceți să întrebați pe întinatul Baal? Deci întoarceți-vă și spuneți împăratului, care v-a trimis: Domnul zice astfel: «Nu te vei mai scula de pe patul pe care te-ai culcat, ci pe el vei muri». Iar ei, întorcându-se, au spus aceste cuvinte împăratului cel bolnav. Și i-a întrebat împăratul: „Ce fel de om era acela care a spus aceste cuvinte?”. Ei au răspuns: „Era păros și încins cu o curea peste mijloc”. Împăratul a zis: „Acela este Ilie Tesviteanul”.
Apoi a trimis pe un mai mare peste 50 și 50 de bărbați cu el, ca să prindă pe Ilie și să-l aducă la dânsul. Iar aceia ducându-se, l-au găsit în muntele Carmelului, pentru că acolo obișnuia a petrece mai mult. Deci mai-marele acela, văzându-l șezând în vârful muntelui, a zis către dânsul: „Omule al lui Dumnezeu, împăratul îți poruncește să te pogori de aici și să mergi la dânsul”. Sfântul Ilie a răspuns: „Dacă sunt om al lui Dumnezeu, atunci să se pogoare foc din cer să te mistuie pe tine și pe cei cincizeci de oameni ai tăi”. Atunci a căzut îndată foc din cer și i-a prefăcut pe toți în cenușă. Apoi împăratul a trimis pe un alt mai-mare peste 50, cu același număr de bărbați, și acelora li s-a făcut același lucru; căci, căzând foc din cer, i-a mistuit. Deci împăratul a trimis și pe al treilea mai mare peste 50 de bărbați.
Iar acela, știind ce au pătimit trimișii cei mai dinainte de el, s-a dus la Sfântul Ilie cu frică și cu smerenie și, plecându-se înaintea lui, l-a rugat, zicând: „Omule al lui Dumnezeu, sufletul meu și sufletele acestor robi care sunt cu mine sunt gata înaintea ta. Miluiește-ne pe noi, care n-am venit de voia noastră, ci fiind trimiși; deci nu ne pierde cu foc, ca pe cei trimiși mai înainte de noi”. Iar prorocul a cruțat pe cei ce veniseră cu smerenie, iar pe cei ce veniseră cu mândrie și cu stăpânire și voiau să-l ducă ca pe un rob, nu i-a cruțat. Și s-a făcut porunca Domnului către Sfântul Ilie, ca să meargă la împărat fără de temere cu cei din rândul al treilea și să-i zică aceleași cuvinte, care le zisese mai înainte.
Deci sculându-se omul lui Dumnezeu, a mers cu cel mai mare peste cei 50 și cu oamenii lui și, ajungând la împărat, a zis către dânsul:Așa grăiește Domnul; deoarece ai trimis la Baal să întrebe despre viața tay ca și cum n-ar fi fost Dumnezeu în Israelg pe care ai fi putut să-L întrebi, pentru aceea nu te vei scula de pe patul pe care zaci, ci vei muri. Și a murit Ohozie, după cuvântul Domnului cel grăit prin gura prorocului. După Ohozie, împărăția lui Israel a luat-o Ioram, fratele lui, deoarece Ohozie n-a avut fiu. In vremea lui Ioram, s-a sfârșit casa lui Ahab, pierzându-se de mânia dumnezeiască, în zilele Sfântului Proroc Elisei, precum se scrie în viața lui.
Iar când s-a apropiat vremea în care voia Domnul să ia pe Ilie la Sine viu cu trupul, Ilie și Elisei mergeau de la cetatea Galgal la cetatea Betel. Și văzând cu dumnezeiască descoperire răpirea lui, care i se apropiase, voia să lase pe Elisei în Galgal, tăinuind înaintea lui, cu smerită cugetare, preamărirea ce era să i se facă de Dumnezeu. Deci a zis către Elisei:Tu să șezi aici, că pe mine m-a trimis Domnul până la Betel. Iar Sfântul Elisei, știind de asemenea din dumnezeiasca descoperire ceea ce avea să fie, i-a răspuns:Viu este Domnul și viu este sufletul tău, că nu te voi lăsa pe tine. Deci au mers amândoi până la Betel. Iar fiii prorocilor care locuiau în Betel, apropiindu-se deosebi de Elisei, i-au zis:Oare pricepi tu că Domnul va lua pe stăpânul tău de la tine, pe deasupra capului tău? Elisei a răspuns: Cunosc și eu, dar tăceți. După aceasta Sfântul Ilie a zis către Elisei: Tu șezi aici, că pe mine m-a trimis Domnul la Ierihon. Elisei a răspuns:Viu este Domnul și viu este sufletul tău, că nu te voi lăsa. Și au mers amândoi la Ierihon.
Și apropiindu-se fiii prorocilor din Ierihon de Elisei, i-au zis: Oare pricepi că Domnul va lua astăzi pe stăpânul tău de la tine, pe deasupra capului tău? Elisei a răspuns:Am priceput, tăceți. Sfântul Ilie a zis către Elisei:Șezi aici, că Domnul m-a trimis la Iordan. Elisei a zis:Viu este Domnul și viu este sufletul tău, că nu mă voi depărta de tine. Și au mers amândoi, iar 50 de bărbați din fiii prorocilor s-au dus în urma lor, de departe. Iar când amândoi sfinții proroci au ajuns la Iordan, Ilie a luat cojocul său și, învârtindu-l, a lovit apa cu dânsul și s-a despărțit în două; și au trecut amândoi ca pe uscat. Iar după ce au trecut ei Iordanul, Ilie a zis către Elisei:Cere de la mine ce vrei, mai înainte de a fi luat de la tine. Elisei a zis:Cer ca darul din tine să fie îndoit în mine. Ilie i-a zis:Greu lucru ai cerut; însă, dacă mă vei vedea când voi fi luat de la tine, ți se va împlini cererea; iar de nu mă vei vedea, nu ți se va împlini cererea.
Și pe când mergeau ei și grăiau, deodată s-a arătat între amândoi un car de foc cu cai de foc și Ilie a fost luat spre cer. Iar Elisei privea și striga:Părinte, părinte, carul și caii lui Israel, ca și cum ar fi zis: „O, părinte, tu ai fost toată puterea lui Israel, care mai mult cu rugăciunea și cu râvna ta ai ajutat împărăția lui Israel, decât multă mulțime de viteji și de ostași înarmați”. Și nu l-a mai văzut Elisei. Deci s-a apucat de hainele sale și le-a rupt, tânguindu-se. Atunci a căzut de sus cojocul lui Ilie și, luându-l Elisei, a stat pe țărmurile Iordanului; și despărțind cu el apa ca și Ilie, a trecut pe uscat; și s-a făcut moștenitor darului care lucra în învățătorul lui.
Iar Sfântul Ilie, prorocul lui Dumnezeu, fiind luat cu trupul în carul cel de foc, până acum este viu în trup, păzindu-se de Dumnezeu în locașurile raiului. El a fost văzut în Tabor de cei trei Sfinți Apostoli în vremea Schimbării la Față a Domnului și iar se va vedea de oamenii cei muritori trupește, înaintea venirii a doua pe pământ a Domnului. în acea vreme, cel ce mai înainte a scăpat de sabia Izabelei, va pătimi de sabia lui Antihrist. Și atunci nu numai ca proroc, dar și ca mucenic în ceata sfinților se va învrednici de mai mare cinste și slavă, de la dreptul dătător de plată Dumnezeu, Cel Unul în trei fețe, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Căruia se cuvine cinstea și slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Bătălia de la Ankara (20 iulie 1402) – Timur își trece în revistă trupele în câmpia Sivasului în bătălia de la Ankara la mijlocul verii anului 1402. Zafarnama din 1436
Sf. Apolinar, episcop, martir; Sf. Ilie, profet; Sf. Aurel, episcop.
Anglicane
Margaret of Antioch, Martyr, 4th century
Bartolomé de las Casas, Apostle to the Indies, 1566
Sărbători Internaţionale ale Zilei de 20 iulie
Ziua mondială a șahului (ONU)
Jocul de șah este celebrat, în fiecare an, la data de 20 iulie, ca urmare a rezoluției adoptate de Adunarea Generală a ONU la 13 decembrie 2019.
Rezoluția a fost propusă de mai multe țări, între care Armenia, Bangladesh, Camerun, China, Cuba, India, Liban și Rusia.
Ziua Mondială a Șahului a fost marcată la 20 iulie încă din 1966, fiind instituită de Federația Internațională a Jocului de Șah (FIDE), la propunerea UNESCO, potrivit https://www.fide.com.
Data de 20 iulie reprezintă ziua în care FIDE a luat ființă, în anul 1924. România este printre țările fondatoare ale FIDE, fiind reprezentată în 1924, la Paris, de Ion Gudju.
În 1982, cu ocazia celei de a 25-a Olimpiade de Șah de la Lucerna, Elveția, Ion Gudju a fost ales vicepreședinte de onoare al FIDE.
În 1971, fusese ales președinte de onoare al Federației Române de Șah, tot atunci primind și titlul de Maestru emerit al sportului.
Adunarea Generală a Organizație Națiunilor Unite (ONU) a stabilit în Rezoluția 76/76 privind ‘Cooperarea internațională în utilizarea pașnică a spațiului cosmic‘, din 2021, ca Ziua internațională a Lunii să fie celebrată anual la 20 iulie.
Ziua internațională a Lunii marchează momentul când oamenii au ajuns pentru prima dată pe Lună, ca parte a misiunii lunare Apollo 11.
Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene este sărbătorită, anual, la 20 iulie, dată la care, potrivit calendarului ortodox, este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al aviatorilor.
Aviația militară română a luat naștere în anul 1910, primul avion militar, proiectat de Aurel Vlaicu și realizat de Arsenalul Armatei zburând la 17 iunie 1910, se arată în volumul ”Calendarul Tradițiilor Militare” (2010).
Un an mai târziu, în 1911, au fost brevetați primii ofițeri ca piloți, iar în 1912 s-a creat prima școală de zbor, urmând ca prima lege de organizare a aeronauticii să apară în 1913, potrivit www.roaf.ro.
Germania a salutat, sâmbătă, eroismul autorilor atentatului eşuat împotriva lui Hitler, acum 75 de ani, şi al liderului lor controversat, colonelul Claus von Stauffenberg, relatează AFP, EFE şi dpa.
În cadrul unei ceremonii la Berlin, în faţa unor tineri recruţi ai armatei germane, cancelarul Angela Merkel a subliniat importanţa amintirii acestei aniversări într-un moment în care forţele de extremă dreapta câştigă teren din nou cu linia lor naţionalistă.
- 20 iulie 1402 – Bătălia de la Ankara – Timur, conducător al Imperiului Timurid, învinge forțele Imperiului Otoman ale sultanului Baiazid I.;
- 20 iulie 1514 – În urma înfrângerii răscoalei țărănești condusă de el, Gheorghe Doja a fost torturat și executat din ordinul lui Ioan Zapolya;
- 20 iulie 1807 – Frații francezi Claude și Nicéphore Niépce primesc un brevet pentru Pyréolophore , unul dintre primele motoare cu ardere internă din lume;
- 20 iulie 1877 – A înceout Asediul Plevnei (20 iulie – 10 decembrie 1877);
- 20 iulie 1936 – Convenţia de la Montreux;
- 20 iulie 1944 – Adolf Hitler a supraviețuit unei tentative de asasinat pusă la cale de Claus von Stauffenberg, membru al rezistenței germane antinaziste;
- 20 iulie 1951 – Abdullah I al Iordaniei a fost asasinat în timp ce vizita Moscheea Al-Aqsa din Ierusalim;
- 20 iulie 1969 – Modulul lunar al misiunii Apollo 11 a aselenizat în Marea Linștii, unde Neil Armstrong și Buzz Aldrin au devenit primii oameni care au pus piciorul pe Lună;
- 20 iulie 1976 – Sonda Viking–1 a devenit prima navă spațială care a aterizat cu succes pe Marte și și-a îndeplinit misiunea;
- 20 iulie 1997 – USS Constitution , una dintre cele șase fregate originale ale Marinei Statelor Unite , a navigat pentru prima dată în 116 ani, după o restaurare completă;
- 20 iulie 2015 – Un atac sinucigaș din Suruç , Turcia, pentru care Statul Islamic din Irak și Levant (ISIL) și-a asumat responsabilitatea, soldat cu 34 de morți și 104 răniți.
20 iulie 356 i.Hr - S-a născut Alexandru cel Mare, regele Macedoniei, unul dintre marii comandanti militari ai omenirii, fondator al unuia dintre cele mai mari imperii din istorie; (d. 323 î.Hr.).
Alexandru cel Mare, portret realizat de Rembrandt – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Alexandru cel Mare (n. 20 iulie 356 î.Hr. – d. 10 iunie 323 î.Hr.), cunoscut și sub numele de Alexandru Macedon, Alexandru al III-lea al Macedoniei sau Alexandros III Philippou Makedonon, rege al Macedoniei (336 î.Hr.-323 î.Hr.), unul dintre primii mari strategi și conducători militari din istorie.
Cuceririle sale spectaculoase i-au făcut pe macedoneni stăpâni ai Orientului Apropiat.
La moartea sa, la vârsta de 32 de ani, Alexandru era stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată.
Alexandru cel Mare a contribuit substanțial la răspândirea civilizației elenistice în întreaga lume.
20 iulie 802 - Carol cel Mare primește cadou de la califul Harun al-Rashid, la Aachen, elefantul Abul Abbas, împreună cu alte daruri.
20 iulie 985 - A murit Antipapa Bonifaciu al VII-lea.
20 iulie 1031 - A murit Regele Robert al II-lea al Franţei (n. 972).
King Robert in a painting by Merry Joseph Blondel – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Robert al II-lea (27 martie 972 – 20 iulie 1031) a fost rege al francilor.
A domnit între 996-1031, a fost singurul fiu al regelui Hugo Capet, membru al Dinastiei Capețienilor.
Imediat după încoronare, tatăl lui Robert, Hugo Capet l-a asociat la domnie, pentru a fi sigur că va ocupa scaunul regal.
Robert al II-lea și-a luat în serios activitatea regală în anii 990, ajutându-și tatăl în anul 991, când a oprit Episcopul Franței de a pleca în Sfântul Imperiu Roman cu motivul Sinodului inițiat de Papa Ioan al XV-lea, unde Hugo Capet căzuse în dizgrație.
Robert, în afara problemelor pe care le-a avut cu papalitatea din caza problemelor matrimoniale, a fost un catolic foarte devotat, fiind numit “Cel Pios“.
A avut înclinații muzicale, fiind compozitor, membru al corului și poet, făcând din palatul său un loc al singurătății religioase, unde conducea liturghiile de dimineață și vesperile în haine regale.
Oricum faptul că era pios, era datorat intoleranței sale religioase, pedepsind cu asprimea ereticii.
20 iulie 1304 - S-a născut Francesco Petrarca ( d. 19 iulie 1374) , prozator, poet și umanist italian , unul din cei mai importanți poeți lirici ai literaturii italiene.
Francesco Petrarca – portrait by Altichiero – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Francesco Petrarca (n. 20 iulie 1304, Incisa/ Arezzo – d. 19 iulie 1374, Arquà/Padova) prozator, poet și umanist italian din secolul al XIV-lea, unul din cei mai importanți poeți lirici ai literaturii italiene.
Forma perfectă a sonetelor sale s-a impus și în afara spațiului de limbă italiană, influențând lirica europeană.
Pe lângă cunoașterea profundă a autorilor clasici și a limbii latine, operele sale scrise în limba poporului,“volgare” , au jucat un rol precumpănitor în dezvoltarea limbii italiene vorbite într-o limbă literară.
Petrarca a contribuit la dezvoltarea umanismului european, care reunește cultura clasică și învățătura creștină.
Alături de Dante Alighieri, Petrarca este unul din principalii precursori ai Renașterii.
20 iulie 1402 - Sultanul otoman Baiazid I a fost înfrant in Bătălia de la Ankara si facut prizonier de Timur lenk, împaratul imperiului Timurid.
Bătălia de la Ankara (20 iulie 1402) Parte a Războaielor otomano-timuride – (Mughal illustration – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Unii cronicari au spus ca Baiazid I ar fi fost inchis intr-o cusca de fier și expus pe post de trofeu în întreaga Anatolie.
Istoricul bizantin Ducas afirmă că Baiazid a murit de apoplexie în martie 1403.
Același istoric mai relatează că Timur a respectat ultima dorință a sultanului, al cărui trup a fost trimis escortat de o sută de soldați otomani înapoi în patrie, pentru a fi îngropat la Bursa.
Bătălia de la Ankara a avut urmari în Balcani, otomanii pierzând pentru o vreme inițiativa politică și militară.
Asediul Constantinopolului a fost ridicat, trupele din zona balcanică fiind trimise să lupte împotriva mongolilor.
Această înfrângere i-a împărțit pe otomani în mai multe facțiuni, sprijinitoare ale fiilor lui Baiazid, care scăpaseră din dezastrul de la Ankara.
Ca urmare, între aceste facțiuni a izbucnit un pustiitor razboi.
Slăbirea temporară a Imperiului Otoman a amânat sfârșitul Imperiului Bizantin și cucerirea definitivă a Balcanilor de către turci.
Bătălia are o semnificație specială în istoria otomana, Baiazid I fiind singurul sultan care a fost luat prizonier.
Bătălia de la Ankara (20 iulie 1402) – Reprezentare pe o carte de țigară a lui Bayezid I în fața lui Timur. – foto preluat de pe en.wikipedia.org
20 iulie 1514 - În urma înfrângerii răscoalei țărănești din Transilvania, Gheorghe Doja, conducatorul răscoalei, a fost torturat pe un tron incins și executat din ordinul lui Ioan Zapolya.
Execuţia lui Gheorghe Doja – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Gheorghe Doja de Makfalva (n. cca. 1470, Dalnic, Scaunul Chizd, Regatul Ungariei, astăzi în județul Covasna, România – d. 20 iulie 1514, Timișoara) mic nobil secui din Transilvania care a condus răscoala țărănească din anul 1514, care-i poartă numele, contra marilor proprietari (magnați) unguri de pământ Gheorghe Doja, s-a ridicat din randul micii nobilimi si in fruntea rasculatilor a infrant armata nobililor condusa de Stefan Bathory, comitele Timisoarei, si de episcopul Csaky.
Oastea nobilior a fost apoi biruita din nou, la Cenad.
Aflata in impas, nobilimea si-a dat seama ca numai prin masuri extreme isi poate salva privilegiile si bunurile amenintate.
Armata feudala, refacuta si intarita cu noi trupe mercenari, s-a adunat intre zidurile Timisoarei. In batalia decisiva care a avut loc la 15 iulie 1514, rasculatii au fost infranti.
Căzut prizonier, Gheorghe Doja a fost condamnat la moarte prin supliciu pe un tron inrosit in foc, iar in ziua de 20 iulie 1514, a fost adusa la indeplinire graznica sentinta.
Capul retezat a fost trimis la Seghedin, iar ceea ce a mai ramas din trup a fost taiat in patru si tintuit – pentru infricosarea multimilor – pe portile oraselor Buda, Pesta, Oradea si Alba Iulia.
20 iulie 1592 -Războiul Imjin (23 mai 1592 – 24 decembrie 1598) – Japonezii au ocupat capitala coreeana Phenian.
Războiul Imjin (23 mai 1592 – 24 decembrie 1598) – Debarcarea japonezilor în portul Busan – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Invaziile japoneze din Coreea au cuprins două operațiuni distincte: invazia inițială din 1592 și invazia a doua din 1597 care a urmat după scurta încetare a focului din 1596.
Conflictul s-a încheiat în 1598 printr-un impas militar și retragerea forțelor japoneze din Coreea.
Invaziile au fost lansate de Toyotomi Hideyoshi cu intenția de a cuceri atât Joseon-ul cât și Ming-ul.
Japonezii au reușit să ocupe rapid peninsula coreeană dar superioritatea numerică a armatei aliate a Joseon și Ming au dus la o retragere a japonezilor spre zonele de coastă și la un impas militar.
Odată cu moartea lui Hideyoshi din septembrie 1598, forțele japoneze din Coreea au primit ordin de retragere de la noua guvernare a Consiliului Celor Cinci Bătrâni.
După aceasta au urmat negocieri pentru pace care s-au încheiat după mau mulți ani cu normalizarea relațiilor.
Mihai Racoviţă – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Mihai Ion Racoviţă (cca. 1660 – iulie 1744) a fost domn în Moldova de trei ori: septembrie 1703 – 23 februarie 1705, 31 iulie 1707 – 28 octombrie 1709 şi 5 ianuarie 1716 – octombrie 1726 şi de două ori în Ţara Românească: octombrie 1730 – 2 octombrie 1731 şi septembrie 1741 – iulie 1744 – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
20 iulie 1807 - Frații francezi Claude și Nicéphore Niépce primesc un brevet pentru Pyréolophore , unul dintre primele motoare cu ardere internă din lume.
By Nicéphore Niépce ( 1765 – 1833) and Claude Niépce (1763 – 1828) – Diagram by the Niépce brothers c 1806. Uploaded from http://www.niepce.com/pagus/pireus1.html, Public Domain, Link
Pireoloforul a fost un motor cu ardere internă timpuriu și primul construit pentru a propulsa o ambarcațiune.
A fost inventat la începutul secolului al XIX-lea în Chalon-sur-Saône, Franța, de către frații Niépce: Nicéphore (care a inventat ulterior fotografia ) și Claude.
În 1807, frații au pus în funcțiune un prototip de motor cu ardere internă, iar pe 20 iulie 1807 Napoleon Bonaparte a acordat un brevet după ce acesta a propulsat cu succes o ambarcațiune în amonte pe râul Saône .
Pireoloforul funcționa cu ceea ce se credea a fi „ explozii controlate de praf ” ale diverșilor combustibili experimentali.
Combustibilii includeau amestecuri de pulbere de licopodiu (sporii de licopodiu ), praf de cărbune fin zdrobit și rășină.
Operând independent, inginerul elvețian François Isaac de Rivaz a construit în 1807 motorul de Rivaz, un motor cu ardere internă alimentat cu hidrogen.
Este posibil ca aceste proiecte inginerești practice să fi urmat proiectul teoretic din 1680 al unui motor cu ardere internă realizat de omul de știință olandez Christiaan Huygens.
Implementările separate, practic contemporane, ale acestui proiect în diferite moduri de transport înseamnă că motorul de Rivaz poate fi descris corect ca prima utilizare a unui motor cu ardere internă într-un automobil (1808), în timp ce Pyréolophore a fost prima utilizare a unui motor cu ardere internă într-o barcă (1807).
20 iulie 1810 - Populatia din Bogotá, Columbia, declară independenţa faţă de Spania.
20 iulie 1847 - S-a născut pictorul german Max Liebermann; (d.08.02.1935).
20 iulie 1848 - Manifestaţie de protest pe câmpia de la Filaret („Câmpia Libertăţii”) din Bucuresti, împotriva încălcării teritoriului Tării Romanesti de către armata otomană (20 iulie/1 august).
20 iulie 1864 - S-a născut Erik Axel Karlfeldt, scriitor suedez, laureat al Premiului Nobel (d. 1931)
Erik Axel Karlfeldt de Anders Zorn (1906)
Erik Axel Karlfeldt (n. 20 iulie 1864 – d. 8 aprilie 1931) a fost poet suedez, laureat postum al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1931.
A fost unul din marii poeți suedezi și a creat o lirică neoromantică ce are ca temă ținutul natal, frumusețea peisajului, amintirea strămoșilor, legendele și obiceiurile vechi.
Forma poetică muzicală, cu trăsături baroce, e susținută de un limbaj pe alocuri arhaizant.
20 iulie 1866 - A murit Georg Riemann, matematician german care a pus bazele topologiei; (n.17.09.1826).
Georg Riemann – foto – ro.wikipedia.org
Georg Friedrich Bernhard Riemann(17 septembrie 1826 – 20 iulie, 1866) matematician german cu importante contribuții în analiza matematică și geometria diferențială, unele dintre ele deschizând drumul ulterior spre teoria relativității generalizate
20 iulie 1868 - S-a născut Miron Cristea, primul patriarh al BOR (d. 1939)
Miron Cristea- foto: ro.wikipedia.org
Miron Cristea, pe numele de mirean Elie Cristea (n. 20 iulie 1868, Toplița d. 6 martie 1939, Cannes, Franța) publicist, filolog, politician român cu vederi antisemite, senator, regent (20 iulie 1927 – 8 iunie 1930) și teolog, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 – 1939).
În perioada 1 februarie 1938 – 6 martie 1939, a fost prim-ministru al României.
La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
20 iulie 1871 - Teritoriul British Columbia se alatura Confederaţiei Canadiene.
După ce armata rusă a traversat Dunărea la Sviștov, ea a început să avanseze spre centrul Bulgariei de astăzi, cu scopul de a trece Munții Balcani spre Constantinopol, evitând cetățile turcești fortificate de pe malul Mării Negre.
Armata otomană condusă de Osman Pașa, întoarsă din Serbia după un conflict cu acea țară, a fost masată în orașul fortificat Plevna, oraș întărit și înconjurat de numeroase redute, aflat la o importantă intersecție de drumuri.
După două asalturi nereușite, în care pierduse efective prețioase, comandantul trupelor ruse de pe frontul balcanic, marele duce Nicolai, a cerut cu insistență (prin telegrama din 19 iulie) ajutorul aliatului său român Carol I.
Carol a trecut și el Dunărea cu o armată românească și a fost pus la comanda trupelor ruso-române.
El a decis să nu mai facă niciun asalt, ci să asedieze orașul, tăind căile de aprovizionare cu alimente și muniții.
Armata ruso-română a reușit la începutul asediului să cucerească mai multe redute din jurul Plevnei, păstrând pe termen lung doar reduta Grivița.
Asediul început în iulie 1877 s-a încheiat abia în luna decembrie a aceluiași an când Osman Pașa a încercat fără succes să forțeze ruperea asediului și a fost rănit.
În cele din urmă, refugiat într-o moară, Osman a primit delegația condusă de colonelul Mihail Cerchez și a acceptat condițiile de capitulare oferite de aceasta.
Generalul turc, Osman Pașa, atunci cand a capitulat și s-a declarat prizonier în timpul Războiului de Independență, a predat sabia generalului român Mihail Cristodulo Cerchez, comandant al trupelor române la Plevna.
Aceasta se afla la Muzeul Regiunii Porților de Fier, dar a fost furată în anul 1992.
În urma bătăliei, armatele ruse au putut avansa și au atacat în forță pasul Șipka, reușind să învingă defensiva otomană și să își deschidă drumul spre Constantinopol.
20 iulie 1885 - În Marea Britanie a fost legalizat fotbalul profesionist.
20 iulie 1890 - S-a născut George al II-lea, din dinastia Oldenburg, rege al Greciei (1922-1923; 1935-1947); (d.01.04.1947). A fost fiul cel mai mare al Regelui Constantin I al Greciei și al prințesei Sofia de Prusia.
20 iulie 1896 - A apărut ziarul „Liga Ortodoxă”, sub conducerea lui Alexandru Macedonski. In paginile acestei publicatii au debutat Tudor Arghezi şi Gala Galaction.
20 iulie 1903 - A murit Papa Leon al XIII-lea (Vincenzo Gioacchino Pecci). Lui i se datorează prima enciclică socială, “Rerum novarum”, din 1891; (n.02.03.1810).
Papa Leon al XIII-lea – foto – ro.wikipedia.org
Papa Leon al XIII-lea, născut Gioacchino Pecci (n. 2 martie 1810, Carpineto Romano, Italia – d. 20 iulie 1903, Vatican) Papă din 20 februarie 1878 până la moartea sa.
20 iulie 1903 - Ford Motor Company produce prima sa masina, Quadriciclul.
Domnul și Doamna Ford în primul automobil – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Armata Română in Primul Război Mondial – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Ofensiva de la Nămoloasa a fost o acțiune militară de nivel strategic, planificată inițial să se dsfășoare în luna iulie 1917, în scopul ruperii apărării forțelor Puterilor Centrale, în sudul Moldovei.
Ofensiva a fost anulată ca urmare a evoluțiilor negative de pe frontul rusesc din Galiția.
20 iulie 1919 - S-a născut Edmund Hillary, alpinist neozeelandez, primul care a escaladat Everestul, muntele cel mai inalt din lume, impreuna cu nepalezul Tenzing Norgay ;
Sir Edmund Percival Hillary – foto – ro.wikipedia.org
Sir Edmund Percival Hillary (n. 20 iulie 1919, Auckland — d. 11 ianuarie 2008, Auckland) alpinist și explorator neozeelandez, cunoscut mai ales pentru că a fost primul om care a ajuns pe vârful muntelui Everest, ca membru al celei de-a noua expediții britanice de cucerire a vârfului, în 1953.
Hillary a atins vârful de 8850 m pe 29 mai 1953 la ora 11:30 dimineața (ora locală), urmat imediat de șerpașul Tenzing Norgay.
Edmund Hillary si Tenzing Norgay – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
20 iulie 1923 - Revoluționarul mexican Pancho Villa (n. 1878) a fost asasinat de ucigași angajați de președintele mexican Alvaro Obregon.
Pancho Villa – foto – ro.wikipedia.org
Pancho Villa (Doroteo Arango Arámbula) poreclit „Pancho” (n. 5 iunie 1878, San Juan del Río, Durango, Mexic – d. 20 iulie 1923, Parral, Chihuahua, Mexic) s-a nãscut într-o familie modestã.
La 16 ani îl împuşcã pe Lopez Negre, unul dintre proprietarii moşiei pe care se afla familia lui, pentru cã acesta a încercat sã îi violeze sora.
Doroteo fuge şi intrã într-o grup de bandiţi, iar la începutul revoluţiei mexicane din 1910 se aflã în fruntea unei mari armate de cavalerie.
Oopereazã cu generalul Huerta dar curând nu se mai înţelege cu el.
Este condamnat la moarte, dar preşedintele Madero îi reduce sentinta la încarcerare.
Doroteo scapã însã din închisoare, devenind guvernator al unuia dintre statele mexicane dupã înfrângerea lui Huerta.
Mai târziu intrã în conflict cu SUA, unde conduce atacuri în New Mexico şi Texas.
Pancho este asasinat în momentul într-o bancã din Parral unde se dusese pentru a procura banii necesari pentru plata soldaţilor.
20 iulie 1926 - A murit Felix Dzerjinski, comunist de 0origine poloneza, presedintele Comisiei Extraordinare din Rusia Sovietica, fondator CEKA, numita ulterior KGB; (n.11.09.1877).
Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 12/24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927, Castelul Peleș, Sinaia) a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa.
Ferdinand (nume la naștere Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen) a fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și a reginei Maria a II-a.
Familia sa făcea parte din ramura catolică a familiei regale prusace de Hohenzollern.
Ferdinand a devenit rege al Regatului României la 10 octombrie 1914, sub denumirea de Ferdinand I, în urma morții unchiului său, regele Carol I.
A condus România în timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excluderea sa din Casa Regală de Hohenzolern, de către șeful acestei case, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei.
La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand s-a încoronat ca primul rege al României Mari.
Ferdinand a murit la Sinaia, la 20 iulie 1927, în urma unui cancer galopant la colon.
A fost înmormântat la Mănăstirea Curtea de Argeș.
Succesorul său la tron a fost principele Mihai, care a devenit al doilea rege al României Mari, sub numele de Mihai I dar care, din cauza minoratului, va domni sub regență (cititi mai mult pe unitischimbam.ro).
În virtutea pozițiilor sale în stat, a fost membru de onoare al Academiei Române din 1890, iar între 1914 și 1927 a fost președintele de onoare al aceleiași instituții.
Deoarece Mihai avea doar 6 ani și nu putea guverna, o regență a fost formată din principele Nicolae (al doilea fiu al regelui Ferdinand și unchiul lui Mihai), patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație (până la 7 octombrie 1929 când a murit, fiind înlocuit cu Constantin Sărățeanu, consilier la Curtea de Casație).
Este notabilă absența Reginei Maria din regență, una din figurile de autoritate de până atunci.
Jurământul a fost depus în fața parlamentului de noul rege și de regență pe data de 20 iulie 1927.
Mihai I a devenit regele României, la numai 5 ani, în urma decesului bunicului său, Regele Ferdinand I (20 iulie: 1927) – foto preluat de pe historia.ro
Față de regență, principalele partide politice s-au poziționat diferit.
În timp ce Partidul Național Liberal a susținut-o, grăbind depunerea jurământului militar către noul rege pentru a evita formarea unui curent carlist în armată, în Partidul Național Țărănesc s-a discutat chiar aducerea în țară a lui Carol.
Regența nu a avut autoritatea de a arbitra viața politică.
Mihai fiind minor, atribuțiile regale erau îndeplinite de regență, care nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieții politice, întoarcerea inopinată și ilegală din iunie 1930 a lui Carol neîntâmpinând rezistență.
Detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia.
Următorul deceniu a fost marcat de exilul mamei sale, pe care putea să o vadă doar câteva săptămâni pe an, când o vizita la Florența.
Privat de o veritabilă afecțiune familială, principele Mihai a beneficiat în schimb de o educație aleasă, dar nu a fost pregătit pentru domnie.
20 iulie 1927 - S-a născut Matilda Caragiu Marioţeanu, lingvist de origine aromana, membru corespondent al Academiei Române. A fost sora marelui actor roman, Toma Caragiu.
20 iulie 1936 - A fost semnata Convenţia de la Montreux în Elveţia, prin care Turcia este autorizata sa fortifice stramtorile Bosfor si Dardanele, cu obligatia de a garanta in timp de pace, trecerea liberă a tuturor navelor.
Stramtorile Bosfor şi Dardanele – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Convenţia de la Montreux cu privire la statutul strâmtorilor este un acord din 1936, încheiat la Montreux în Elveţia, prin care Turcia obţine controlul asupra strâmtorilor Bosfor şi Dardanele.
Conferinţa privind regimul strâmtorilor Mării Negre a avut loc între 22 iunie — 21 iulie la Montreux (Elveţia).
La ea au participat Turcia, URSS, Marea Britanie, Franţa, Bulgaria, România, Grecia, Iugoslavia, Australia şi Japonia.
Conferinţa a fost convocată de către Turcia în scopul revederii acordului strâmtorilor, adoptat la Conferinţa de la Lausanne din 1922-23.
Italia a refuzat să participe la conferinţă, întrucât ţările participante au susţinut sancţiunile internaţionale contra Italiei în legătură cu situaţia din Etiopia.
Convenţia de la Montreux a conferit Turciei dreptul de a militariza zona strâmtorilor în situaţie de conflict armat.
20 iulie 1937 - A murit Guglielmo Marconi, inginer si fizician italian, inventatorul telegrafiei fără fir şi a antenei de emisie legate la pământ.
A fost distins cu Premiul Nobel pentru Fizică pe anul 1909; (n.25.04.1874).
Guglielmo Marconi – foto – en.wikipedia.org
Guglielmo Marconi (n. 25 aprilie 1874 la Bologna – d. 20 iulie 1937 la Roma) inginer și fizician italian, inventatorul telegrafiei fără fir și a antenei de emisie legate la pământ, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1909 împreună cu Karl Ferdinand Braun, pentru contribuțiile lor în dezvoltarea telegrafiei fără fir)
20 iulie 1938 - S-a născut actrita americana Natalie Wood (“Splendoare în iarbă”, „Rebel fără cauză”)
Natalie Wood (născută Natalia Nikolaevna Zaharenko la 20 iulie 1938 – d. 29 noiembrie 1981) actriță americană de film.
Natalie Wood a fost fiica imigranților ruși Nikolai Stepanovici Zaharenko și Maria Stepanovna.
Natalie Wood a decedat prin înecare.
Natalie Wood a fost căsătorită de două ori cu actorul Robert Wagner.
20 iulie 1940 - Danemarca părăseşte Liga Naţiunilor.
20 iulie 1943 - La Copăceni, județul Bălți, Basarabia, s-a născut Adrian Păunescu, poet, publicist şi om politic român.
Adrian Păunescu (n. 20 iulie 1943, Copăceni, județul Bălți, România, astăzi în Republica Moldova — d. 5 noiembrie 2010, București) autor, critic literar, eseist, director de reviste, poet, publicist, textier, scriitor, traducător și om politic român.
Adrian Păunescu este cunoscut mai ales ca poet şi ca organizator al Cenaclului Flacăra.
Este unul din cei mai prolifici poeţi români contemporani.
Deşi născut în Basarabia (în Republica Moldova de astăzi), Păunescu s-a refugiat în județul Dolj cu familia după revenirea sovieticilor în 1944.
A debutat ca poet în 1960.
Din 1973 conduce Cenaclul “Flacăra” și revistele, pe care l-a înfiinţat, care au exercitat o atracţie indiscutabilă asupra tineretului şi a vieţii publice din România datorită combinaţiei de idei de stînga de inspiraţie occidentală şi de naţionalism.
Mulţi artişti pe care autorităţile comuniste îi puteau considera “subversivi” au fost lansaţi sau promovaţi de Păunescu prin Cenaclul Flacăra.
Devenit incomod, este destituit în iulie 1985.
Pretextul imediat a fost scandalul busculadei iscate la concertul Cenaclului Flacăra din Ploieşti din iunie 1985.
20 iulie 1944 -Al doilea război mondial – Adolf Hitler supravieţuieşte complotului de la 20 iulie, în care s-a încercat asasinarea sa de catre Claus von Stauffenberg, membru al rezistenței germane antinaziste.
Atentatul din 20 iulie 1944 împotriva lui Hitler – (Martin Bormann, Hermann Göring, and Bruno Loerzer surveying the damaged conference room) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Atentatul din 20 iulie 1944 a fost o tentativă de asasinare a dictatorului Adolf Hitler, liderul Germaniei naziste, care ar fi trebuit să fie urmată de Operațiunea Walküre, prin care complotiștii urmau să-și asigure controlul asupra țării.
Conducătorul operațiunii a fost colonelul Claus von Stauffenberg, care făcea parte din statul major al Armatei de Rezervă, funcție care îi permitea să aibă acces la sala de raport a lui Hitler.
Atentatul din 20 iulie 1944 din Adăpostul lupului a fost punctul culminant al acțiunilor rezistenței germane, care încercase de mai multe ori fără succes să răstoarne regimul nazist.
Eșecul complotului a dus la arestarea a peste 5.000 de oameni și la executarea a aproximativ 200 dintre ei, practic la zdrobirea rezistenței.
20 iulie 1944 - La Bombay in India, autorităţile anunţă o epidemie de holeră care a ucis 34.000 de oameni în trei luni.
20 iulie 1945 - A murit Paul Valéry, poet, eseit si dramaturg francez, considerat unul dintre principalii reprezentanţi ai curentului simbolist (“Farmece”, “Cimitirul marin”, “Sufletul şi dansul”); (n.30.10.1871).
Paul Valéry – foto – ro.wikipedia.org
Paul Ambroise Valéry (*30 octombrie 1871, Sète – †20 iulie 1945 Paris) scriitor francez, autor de poeme și eseuri, reprezentant al simbolismului tardiv în literatura franceză.
20 iulie 1947 - S-a nascut Carlos Santana, chitarist american de renume, născut în Mexic.
20 iulie 1949 - Israelul şi Siria semneaza un armistitiu, care pune capăt la nouăsprezece luni de război.
20 iulie 1951 - Regele Abdullah I al Iordaniei a fost asasinat de un palestinian, în timp ce participa la rugăciunile de vineri într-o moschee din Ierusalim.
Sicriul lui Abdullah I, pe 29 iulie 1951 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Pe 20 iulie 1951, Abdullah I , primul rege al Iordaniei , a fost asasinat în timp ce vizita Moscheea Al-Aqsa din Ierusalim.
Abdullah se afla la Ierusalim pentru a rosti un discurs la înmormântarea lui Riad Al Solh, primul prim-ministru al Libanului.
Acesta participa la rugăciunile de vineri de la moschee împreună cu nepotul său, prințul Hussein.
Abdullah a fost împușcat mortal de trei ori în cap și în piept.
Asasinul, Mustafa Shukri Ashu, în vârstă de 21 de ani, a fost împușcat mortal de gărzile de corp ale regelui.
Zece bărbați au fost acuzați că au complotat crima, opt au fost judecați, iar șase au fost condamnați pentru rolul lor în crimă.
Asasinatul a dus la o criză de succesiune din cauza faptului că fiul său, Talal, suferea de boli mintale.
Evenimentul a marcat al patrulea asasinat major din Orientul Mijlociu în 1951, după moartea lui Riad Al Solh, a prim-ministrului iranian Ali Razmara și a ministrului iranian al educației, Abdul Hamid Zangeneh.
Crimele au fost un semn al instabilității sporite în regiune.
20 iulie 1952 - Are loc ceremonia de deschidere a celei de-a XV-a ediţii a Jocurilor Olimpice la Helsinki, Finlanda.
20 iulie 1960 - In Ceylon, astazi Sri Lanka, Sirimavo Bandaranaike este aleasa prima femeie prim-ministru.
Sirimavo Ratwatte Dias Bandaranaike – fotoȘ cersipamantromanesc.wordpress.com
Sirimavo Ratwatte Dias Bandaranaike (n. 17 aprilie 1916 – d. 10 octombrie 2000) om politic din Sri Lanka și premier al acestei țări în perioadele: 1960 – 65, 1970 – 77 și 1994 – 2000.
A fost prima femeie din țară care a deținut acestă funcție Soțul său, Solomon Bandaranaike, a fost de asemenea premier al țării.
Fiii săi au deținut funcții importante în stat și anume: Chandrika Kumaratunga: președinte în funcție al Sri Lanka Anura Bandaranaike, ministru secretar de stat și purtător de cuvânt.
20 iulie 1969 (în America de Nord) - Modulul lunar al misiunii Apollo 11 a aselenizat în Marea Linștii, unde astronauții americani Neil Armstrong și Edwin “Buzz” Aldrin au devenit primii oameni care au pus piciorul pe Lună.
La 21 iulie 1969 (20 iulie în America de Nord) Programul Apollo - Apollo 11 face cu succes prima aterizare cu echipaj uman pe Lună, în Marea Liniștii.
Americanii Neil Armstrong și Buzz Aldrin devin primii oameni care vor merge pe Lună, aproape 7 ore mai târziu.
Primul pământean, astronautul american Neil Armstrong, membru al echipajului „Apollo–11″, coboară pe suprafaţa Lunii, în Marea Linștii, la ora 10:56 PM, şi rosteşte cuvintele intrate in istorie:
„Este un pas mic pentru un om, dar un salt gigantic pentru omenire”.
Este urmat de colegul de echipaj, astronautul Buzz Aldrin.
20 iulie 1973 - A murit actorul americano-chinez Bruce Lee, specialist in arte martiale.
Bruce Lee (n. 27 noiembrie 1940, San Francisco, California – d. 20 iulie 1973, Hong Kong) actor chinez-american, instructor de arte marțiale, filozof, regizor, producător, scenarist și întemeietorul categoriei de artă marțială cunoscută sub numele de Jet Kune Do.
Bruce Lee a fost un actor, producatorsi scenariste de succes la Hollywood. si este considerat a fi cel mai mare actor de arte martiale al secolului XX.
Bruce Lee a murit pe 20 iulie in Hong Kong si a fost inmormantat in cimitirul Lake View din Seattle.
Au circulat numeroase zvonuri legate de moartea sa, dar versiunea oficiala a decesului vorbeste de o reactie alergica la un analgezic.
20 iulie 1974 - Mii de soldati turci au invadat Ciprul după esuarea discuţiilor din capitala greacă, Atena, dintre Turcia si Grecia .
1974: Mii de soldati turci au invadat Ciprul după esuarea discuţiilor din capitala greacă, Atena, dintre Turcia si Grecia – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com
Tensiunea în marea insula mediteraneană, era in crestere dupa ce cu cinci zile în urmă, preşedintele Ciprului, arhiepiscopul Makarios, a fost inlaturat de la putere printr-o lovitura de stat.
Lovitura de stat a dus la temeri în rândul comunităţii cipriote turce că guvernanţii militari greci le vor ignora drepturile lor şi ca va urma unificarea Ciprului cu Grecia (Enossis).
Arhiepiscopul Makarios a devenit preşedinte al republicii pentru prima data in 1959 doar după ce a fost de acord să renunţe la planurile pentru o uniune a Ciprului cu Grecia.
20 iulie 1976 - Nava spaţială americană „Viking–1″ a devenit prima navă spațială care a aterizat cu succes pe Marte și și-a îndeplinit misiunea.
Viking 1 – Învelișul modulului de aterizare (sus) și orbitatorul – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Viking 1 este prima din cele două sonde spațiale NASA din Programul Viking.
A fost lansată pe 20 august 1975 și a ajuns pe orbita marțiană la 19 iunie 1976.
A fost prima navă spațială care a coborât cu succes pe planeta Marte și și-a îndeplinit misiunea sa, deținând până pe 19 mai 2010 și recordul celei mai lungi misiuni marțiene la sol cu un total de 6 ani și 116 zile (de la amartizare până la oprirea misiunii la suprafață, timpul terestru).
Viking 1 a fost lansată de la Centrul Spațial Kennedy, Cap Canaveral pe 20 august 1975, cu ajutorul unei rachete Titan III suplimentată cu o treaptă Centaur.
A ajuns în apropierea planetei Marte pe 19 iunie 1976.
La început nava s-a amplasat pe o orbită eliptică sincronă în jurul planetei, având o periadă de revoluție de 24,66 ore, un apocentru de 33000 km și un pericentru de 1513 km.
În timpul primei luni s-a căutat un loc de amartizare pentru modulul de amartizare aflat la bordul navei Viking 1, care era planificată inițial pentru 4 iulie 1976 când se aniversau 200 de ani de la Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii.
Aceasta dată a fost totuși amânată până s-a găsit un loc de amartizare potrivit, astfel pe 20 iulie, orele 08:51 UTC (Ora universală coordonată) modulul de amartizare (lander) s-a desprins de navă și a atins planeta la 11:53:06 UTC.
20 iulie 1977 - Agenţia Centrală de Informaţii a S.U.A , a dezvaluit in baza Legii Freedom of Information Act, că a facut experimente vizand controlul minţii.
20 iulie 1980 -Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite voteaza că statele membre al O.N.U. nu ar trebui să recunoască Ierusalimul drept capitala a Israelului.
20-22 iulie 1983 - A avut loc Vizita oficială de prietenie a lui Nicolae Ceaușescu în Republica Zambia.
20 iulie 1989 - Diplomatul Mircea Răceanu a fost condamnat la moarte.
Mircea Răceanu (născut Bernat, 1935) a fost un diplomat român în perioada comunistă.
A fost fiu adoptiv al fostului ilegalist Grigore Răceanu și fiu bun al Ilenei Bernat, o evreică; ambii cu funcții importante în PCR.
A fost căsătorit cu Mioara Răceanu.
Mioara Răceanu a fost arestat la data de 31 ianuarie 1989 pentru colaborarea cu serviciile secrete americane.
A fost judecat și condamnat la moarte la 20 iulie 1989, pentru trădare și spionaj și achitat 11 ani mai târziu.
Aceasta a fost ultima pedeapsă capitală pronunțată în perioada comunistă.
Totuși, trei luni mai târziu, Nicolae Ceaușescu îi comută pedeapsa la 20 de ani închisoare.
Václav Havel (n. 5 octombrie 1936, Praga, Cehoslovacia – d. 18 decembrie 2011, Hrádeček, Vlčice, Hradec Králové, Cehia) a fost un scriitor, dramaturg și disident ceh.
A fost ultimul președinte al Cehoslovaciei (1990-1992) și primul președinte al Republicii Cehe (1993-2003).
(…) Un insucces al carierei sale politice l-a reprezentat destrămarea Cehoslovaciei, în 1992, căreia Havel i s-a opus.
Pe 3 iulie al acelui an parlamentul cehoslovac a refuzat realegerea lui Havel ca președinte al țării, pe motiv că s-a pronunțat pentru menținerea Cehoslovaciei.
A demisionat din funcție pe 20 iulie 1992, după Declarația de Independență a Slovaciei.
Astfel Havel a devenit ultimul președinte al Cehoslovaciei și primul președinte al Cehiei.
Asociatul său apropiat a fost Ivan Medek, care a devenit șeful biroului prezidențial.
În 1993 devine primul președinte al Cehiei.
În 1996 soția sa moare de cancer.
Se recăsătorește în 1997, cu actrița Dagmar Veškrnová.
Este reales președinte în 1998, în ciuda faptului că e bolnav ca urmare a anilor de detenție și a excesului de tutun.
În 2003 iese de pe scena politică după ce încheie cel de-al doilea mandat politic de președinte, iar biroul său este ocupat de marele sau oponent, Václav Klaus, cel mai redutabil adversar politic al său.
20 iulie 1997 - USS Constitution , una dintre cele șase fregate originale ale Marinei Statelor Unite, a navigat pentru prima dată în 116 ani, după o restaurare completă.
“USS Constitution”, îmbrăcat în uniformă , trage o salvă de 17 focuri de armă în portul Boston, pe 4 iulie 2014 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
USS Constitution , cunoscută și sub numele de Old Ironsides, este o fregată grea cu cocă de lemn, cu trei catarge, a Marinei Statelor Unite.
Este cea mai veche navă de război din lume aflată în funcțiune încă pe apă.
A fost lansată la apă în 1797, fiind una dintre cele șase fregate originale autorizate pentru construcție prin Legea Navală din 1794 și a treia construită.
Numele „Constitution” se număra printre cele zece nume prezentate președintelui George Washington de către secretarul de război Timothy Pickering în martie sau mai, pentru fregatele care urmau să fie construite.
Joshua Humphreys a proiectat fregatele ca fiind navele capitale ale tinerei Marine, astfel încât Constitution și navele sale surori erau mai mari și mai puternic armate și construite decât fregatele standard ale perioadei.
A fost construită la șantierul naval Edmund Hartt din North End din Boston, Massachusetts.
Primele sale îndatoriri au fost să ofere protecție navelor comerciale americane în timpul cvasi-războiului cu Franța și să învingă pirații barbari în Primul Război Barbar.
20 iulie 1999 - Miscarea Falun Gong a fost interzisă în Republica Populară Chineză, şi a urmat o represiune pe scară largă impotriva aderenților săi.
Morning Falun Dafa exercises, in Guangzhou – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Falun Gong (altă denumire Falun Dafa) reprezintă un sistem de credințe și practici fondat, în 1992, în China de către Li Hongzhi pornind de la sistemul filozofic Qigong.
Spre deosebire de școlile Qigong, Falun Gong nu conține vreun ritual sau act de devoțiune, accentul fiind pus pe moralitate și nu pe natura teologică a preceptelor sale.
Astfel, sunt promovate adevărul, bunătatea, toleranța. Mișcarea Falun Gong nu este considerată sectă, nu implică afilieri politice.
20 iulie 2015 - Un atac sinucigaș din Suruç, Turcia, pentru care Statul Islamic din Irak și Levant (ISIL) și-a asumat responsabilitatea, soldat cu 34 de morți și 104 răniți.
Atentatul cu bombă de la Suruç (20 iulie 2015) Experții criminaliști la locul crimei după explozie – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Atentatul cu bombă de la Suruç a fost un atac sinucigaș comis de secta turcă a Statului Islamic numită Dokumacılar împotriva stângiștilor turci, care a avut loc în districtul Suruç din provincia Șanlıurfa din Turcia, pe 20 iulie 2015, în fața Centrului Cultural Amara.
Un total de 34 de persoane au fost ucise (inclusiv autorul) și 104 au fost raportate ca fiind rănite.
Majoritatea victimelor au fost membri ai aripii de tineret a Partidului Socialist al Oprimaților (ESP) și ai Federației Asociațiilor Tineretului Socialist (SGDF), studenți care dădeau o declarație de presă cu privire la călătoria lor planificată pentru a reconstrui orașul de frontieră sirian Kobanî.
20 iulie 2021 – NASA a anunțat că a reparat telescopul spațial Hubble.
Telescopul Spațial Hubble văzut de pe naveta spațială Discovery în timpul celei de-a doua misiuni destinată telescopului STS-82 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Tehnicienii NASA au restabilit funcţionarea instrumentelor ştiinţifice aflate la bordul telescopului spaţial Hubble, după ce un un computer al acestuia a generat o eroare pe 13 iunie, notează BBC News.
Astronomii pot să colecteze din nou informaţii, după ce săptămâna trecută, tehnicienii au demarat procedura de trecere la un computer de rezervă cu care este dotat telescopul, în încercarea de a repune în funcţiune acest instrument de cercetare, unul dintre cele mai importante din istorie, transmite Agerpres.
Aceasta a fost cea mai gravă defecţiune din ultimii ani care a afectat celebrul observator.
20 iulie 2021 – Omul de afaceri american Jeff Bezos a zburat în spațiu la bordul lui New Shepard NS-16 operat de compania sa privată de zboruri spațiale Blue Origin.
Ofensiva de la Nămoloasa a fost o acțiune militară de nivel strategic, planificată inițial să se dsfășoare în luna iulie 1917, în scopul ruperii apărării forțelor Puterilor Centrale, în sudul Moldovei.
Ofensiva a fost anulată ca urmare a evoluțiilor negative de pe frontul rusesc din Galiția.
Forțe participante
Dispozitivul forțelor româno-ruse
În prima jumătate a anului 1917, armata Română retrasă în nordul Moldovei s-a refăcut și moral și material și în primele zile din luna iulie pornește să-și ocupe sectorul de luptă pe malul Siretului. Armata I Română, comandată de generalul Constantin Christescu, ocupă frontul de pe malul stâng al Siretului pe o lungime de aproximativ 40 km (cu 3 km mai sus de Biliești) prelungindu-se de-a lungul unei linii ce trecea prin localitățile Movilenii de Sus și Movilenii de Jos până în sud-est, la Crângeni și Olăneasca din Jud. Braila.
Constantin Christescu (n. 2 decembrie 1866, Pădureţi – d. 9 mai 1923, Bucureşti) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A ocupat funcţia de şef al Marelui Cartier General de la 1 aprilie până la 9 noiembrie 1918 - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Armata I Română trebuia să dea lovitura principală rupând frontul inamic între Podul Huroaia și Olăneasca, în regiunea joasă a Siretului, la sud de Fundeni – Nămoloasa, apoi să înainteze în direcția sud-vest, spre Râmnicu Sărat, spre a cădea in spatele forțelor inamice din regiunea Focșani.
Armata a IV-a Rusă avea menirea de a acoperi și a asigura manevra Armatei I Române, atacând sectorul Olăneasca – Latinu, pe Siretul de jos, pentru a cădea în spatele forțelor inamice din regiunea Brăila.
Data ofensivei a fost fixată, după două amânări pentru ziua de 22 iulie 1917.
Transportată în această regiune, Armata I Română,căreia i s-a adăugat divizia a 80-a rusească, a fost organizată pe două corpuri de armată.
Corpul al 6-lea de armată, constituit din divizia a 80-a rusă, brigada I de călărași și divizia a 9-a română, a fost așezată în sectorul de nord, de la Movileni până la Fundeni, inclusiv.
Comanda acestui corp de armată a fost încredințată generalului Eremia Grigorescu, fostul comandant de la Oituz.
Avea o misiune defensivă.
El trebuia să atace forțele dușmane din față, ca să imobilizeze și să nu permită rezervelor de sector să se deplaseze spre sud, unde era să se dea atacul decisiv de străpungere.
Eremia-Teofil Grigorescu (n. 28 noiembrie 1863, Golășei, lângă Târgu Bujor, în prezent cartier al acestui oraș – d. 19 iulie 1919, București) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. cititi mai mult pe – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Corpul al III-lea de armată, de sub comanda generalului Iancovescu, era constituit din diviziile a 14-a la Nămoloasa – Gârlești și a 13-a la Blehani – Crîngeni.
În linia a doua era divizia a 5-a la Hanu Conachi. Misiunea acestui corp de armată era ofensivă, el trebuia să facă ruptura frontului inamic între Podul Huroaia și Olăneasca.
Această ruptură fiind făcută, corpul al 6-lea de armată trebuia să treacă Siretul și să participe la acțiunea ofensivă.
Dispozitivul forțelor Puterilor Centrale
În fața sectorului Armatei I Române, frontul inamic era ținut de trupe din grupul de armate al Feldmareșalului Mackensen.
Corpul I rezervă comandat de generalul prusian Curt von Morgen era împărțit astfel: de la Biliești la Vadu Roșca era divizia 216 care constituia aripa dreaptă a corpului I; de la Vadu Roșca la confluența Râului Leica cu Siretul era sectorul grupului Rîmnic, comandat de generalul Bohr, constituit din divizia 301 infanterie și cavelerie austro-ungară.
De la Leica la Gârlești era divizia 109 germană, apoi divizia 115 germană de la Gîrlești-Olăneasca-Chioveanu.
Inamicul își fortificase foarte puternic pozițiile sale. Cele mai puernice linii de apărare erau cele din Cotul Siretului.
Peste tot erau linii de tranșee prevăzute cu rețele de sârmă ghimpată, urmărindu-se una in spatele alteia. Satele Nănești, Gîrlești, Crîngeni, erau organizate ca centre de rezistență, cu rețele de 4-6 rânduri și cu un mare număr de mitraliere în adăposturi betonate.
Prima linie inamică pe un front de 6 km, se întindea de la Podul Huroaia la Crângeni.
Pe acest aliniament se poate vedea și azi cazemata betonată a comandamentului german de la Grădini, care era legată prin șanțuri de comunicație cu Satul Măicănești
În zona frontului inamicul a plănuit, la rândul lui,să treaca la ofensivă împotriva armatei române, și incearcă străpungerea frontului in regiunea Fundeni-Nămoloasa, exact acolo unde ne pregăteam și noi să dăm lovitura.
Comanda acestei ofensive fusese încredințată generalului Curt von Morgen, care avea la dispoziție diviziile 109, 115, 216, 76, și divizia 13 bulgară.
În vederea acestei operații, trupele germane încep a se concentra, iar în primele zile ale lunii iulie fac pregătirile de atac, în același timp cu ale noastre.
Ofensiva noastră avea așadar să loveasca nu un sector calm, cu trupe dispuse rar, ci o masă de trupe concentrată,
Lupta de artilerie
În ajunul bătăliei, forțele cu care trebuia să execute ofensiva erau 170.000 oameni, cu 700 tunuri și 52 avioane, sub comanda generalului Constantin Christescu.
Aviatorii zburau necontenit spre a lua fotografii, tunurile pipăiau mereu terenul, patrule puternice dădeau năvala în liniile dușmane spre a captura prizonieri.
În sectoarele 13 și 14, la Gîrlești și Crângeni, dușmanul a dat atacuri violente cu artilerie și gaze toxice, care ne-au costat victime și prizonieri.
La 23 iulie 1917 dimineața, pe toata linia frontului Armatei I, aproape 700 guri de tun trimiteau dușmanului în liniile sale salutul zgomotos al Armatei Române, reintrată în luptă după șase luni de tăcere.
Trei zile, 23, 24, 25 iulie, a ținut tirul îngrozitorului bombardament, timp în care s-au aruncat asupra inamicului 170.00 de proiectile, adică 220 de vagoane cuprinzând 2200 tone de muniție.
A fost cea mai mare acțiune de artilerie de pe frontul nostru.
Toată lunca Siretului era acoperită de nori de fum negru, galben-roșcat și vârtejuri de țărână se ridicau in urma exploziilor.
Noaptea cerul ardea, și sub privirele lor ardea și satul Măicănești.
Asaltul infanteriei fusese fixat la început pentru ziua de 25 iulie ora 5 dimineața, pe tot frontul armatelor I română, a IV-a și a VI-a rusă.
În cele din urmă, începutul atacului se amână pentru dimineața zilei de 26 iulie. În după amiaza zilei de 25 iulie, comandamentul Armatei I Române primește copiile telegramelor adresate de generalul Scervacev armatelor ruse de pe frontul român.
Armatei a VI-a rusă, care trebuia să coopereze cu Armata I Română la atac, i se telegrafiază: “Conform ordinului Guvernului Provizoriu, trebuie oprită temporar pregătire de artilerie până la noi ordine“.
Comandamentul suprem român e nevoit să dea la rândul său, celor două armate române de pe front, ordinul nr.34 care începea cu urmatoarele cuvinte:
“Cu tot succesul obținut – era vorba de succesul obținut de Armata a II-a în ofensiva de la Mărășești – continuarea operațiunilor pe frontul nostru nu mai e posibilă din cauza situațiunii generale a frontului oriental…”
Furtuna, care umpluse câteva zile Lunca Siretului de răsunetul celui mai cumplit bombardament, se domoli și se stinse.
Satele au rămas in ruină.
Această furtună se menținu câtva timp slăbită la apus, spre dealurile Vrancei, pentru ca peste puțin timp, la 6 august 1916, să se deslănțuiască din nou năpraznic și furioasă, de la Mărășești până la Oituz.
Dacă era bătălia de la Măicănești nu mai era cea de la Mărășești.
Acesta datează de aproximativ două secole, prima atestare documentară fiind din anul 1816.
Conform tradiției, acesta are loc în cel mai apropiat sfârșit de săptămână de ziua Sfântului Ilie, care este sărbătorit în 20 iulie.
Pe vremuri, târgul începea cu doi delegați, din partea moților din Vidra de Sus și doi delegați din partea crișenilor din Bulzești (sate aflate la baza muntelui) care trăgeau o linie de despărțire între moși și crișeni.
Ritualul începea sâmbăta seara, când se adunau feciorii.
Peste noapte, tinerii cântau și beau țuică.
În zori, apăreau fetele și nevestele și toată petrecerea se muta pe creasta Găina.
Dansul era obligatoriu astfel ca flăcăii să vadă că fata nu șchioapătă.
Nici negoțul nu era neglijat.
Negustorii vindeau cireșe și miere, rachiu, ciubere sau oale smălțuite.
Momentul cel mai important îl reprezenta ”târguirea” fetelor.
Fetele care luau parte la târg se pregăteau ani întregi, pentru că se cerea să ia cu ele și zestrea.
Părinții puneau pe masă plăcintă, găini fripte, pălincă, iar tatăl băiatului se înfățișa și începeau ”negocierile”.
După ce cădeau la înțelegere, fata era invitată la joc și apoi cântărită pe o scândură, în balans, la capătul căreia era pusă zestrea.
Târgul de fete s-a transformat, în timp, într-o nedeie populară, care are loc înainte de Sfântul Ilie.
Ca legendă, se povestește că, odată, în vârful muntelui, trăia o zână frumoasă fără seamăn și tare bogată.
Ea avea o găină care făcea zilnic miraculoase ouă de aur.
Și o dată pe an, zâna dăruia câte un ou de aur, ca zestre unei fete sărace și cuminți.
Iar oamenii, când aveau nevoie de un sfat ori de un mic ajutor, apelau totdeauna la zână.
Într-o bună zi însă, cinci tineri din Vidra, îmbrăcați în straie femeiești, s-au furișat la zâna muntelui și, iscodind unde se afla găinușa, au șterpelit-o, împreună cu un coș plin cu ouă de aur.
Fugind de le scăpărau picioarele, unul dintre ștrengari scăpă coșul, ouăle rostogolindu-se până-n apele învolburate ale Arieșului.
Flăcăii au ascuns găina în munții Abrudului, care, după cum se știe, sunt plini de aur.
Supărată, ”crăiasa băilor de aur” a părăsit pentru veșnicie acele tărâmuri, plecând spre alte zări.
De atunci, tinerii s-au învățat să urce, în a treia duminică a lui iulie, pe culmea platoului Găina, nădăjduind că, poate într-o zi, zâna va reveni în acele locuri.
Cea mai importantă nedeie din zona de interferență a Munților Zărandului, Munților Bihor și Munților Apuseni este târgul de pe Muntele Găina.
Ea încheie și ciclul anual al acestui tip de sărbători care se întinde pe o perioadă de timp situată între Paști și Sfântul Ilie.
Despre originea târgului de pe Muntele Găina, părerile cercetătorilor sunt împărțite.
Unii îi conferă o origine mitologică, în timp ce alții vorbesc despre caracterul său economic.
Cert este că, în fiecare an, în cea mai apropiată sâmbătă și duminică de Sfântul Ilie (20 iulie), începând cu a treia decadă a secolului al XX-lea (pe vremuri, în apropierea sărbătorii Sfinților Petru și Pavel), târgul de pe Muntele Găina reunește câteva zeci de mii de oameni din ținutul Munților Apuseni, Zărandului, Bihorului și Hunedoarei.
Legenda spune că în vârful Muntelui Găina trăia, într-un palat strălucitor, o zână foarte frumoasă. Zâna avea o găină cu pene de aur, care îi făcea zilnic trei ouă de aur, pe care le dăruia ca zestre fetelor sărace ce urmau să se căsătorească.
Atrași de bogăția ei, trei feciori din munți, îmbrăcându-se în haine femeiești, au reușit să intre în palat și să fure găina.
În fuga lor au scăpat din coș ouă de aur care s-au spart în râul Arieș.
De atunci, acest râu ar purta aur în nisipul său.
Se mai spune că ouă de aur ar mai fi rămas și sus pe munte, în diferite spărturi din stâncile de acolo, și de aceea, an de an, feciori și fete urcă să le caute în jurul datei de 20 iulie.
Fără îndoială, această legendă este inspirată din credințele răspândite în zonă, legate de „vâlvele băilor”, ale vechilor mine de aur.
Aceste vâlve sunt spirite ale aurului și ele apar cel mai des sub formă de găină sau cocoș.
Traian Mager, om al locului și chiar organizator de excursii la târgul de fete de pe Muntele Găina, face următoarea descriere a acestui eveniment:
„Din neștiute vremi, în fiecare an la Sân-Petru, se ține pe platoul muntelui Găina tradiționalul târg de fete.
Moții și crișenii, îndeosebi flăcăi și mame cu fete, câte 2-3 mii de persoane, se întrunesc în Dumineca fixată printr-o specială convenție calendaristică, pe cel mai frumos pisc al Munților Apuseni, unde își petrec o zi sub cerul liber, în jocuri și bucuria revederilor dintre neamuri și cunoscuți.
Oaspeții din depărtări sosesc încă înspre seară și noaptea se veghează pe lângă focuri uriașe în glume, cântece și dragoste.
Când, după noaptea rece însoțită adeseori de brumă în iulie, a doua zi dimineața din fundul văii se înalță biruitor un soare superb, apariția acestuia este salutată cu chiote de veselie și chemări prelungi de tulnice, pe care fetele și nevestele moațe le suflă cu neîntrecută artă.
Și cheful se continuă cât ține lunga zi de vară într-o stare de adevărată bucurie sufletească”.
Fragment extras din studiul „Câteva considerații cu privire la târgul de pe Muntele Găina” de Sorin Sabău – preluat de pe www.facebook.com
În Munții Apuseni ai Transilvaniei, în „țara moților”, se află în partea dinspre miazăzi-apus un munte numit Găina, care are „o înălțime de 1744 metri peste nivelul mării”. La poalele acestui munte e comuna Vidra de Sus și numirea sa se ascunde în întunericul mitic. [...]
„Din Găina se zăresc o mulțime de poieni, și de o parte și de cealaltă a muntelui, care desparte teritoriul comunei Vidra de Sus de cel al comunei Bulzești, sau mai bine zis, hotarul moțului de al crișanului. [...]”
În ziua de Sân-Petru, după unii, după alții însă în cea dintâi duminică după Sân-Petru, liniștea de pe Găina se întrerupe, căci în această zi se ține aici un fel de târg numit târgul de fete, la care, între mulți alții, iau parte și fetele de măritat, de prin toată împrejurimea, anume ca să fie pețite de feciori.
În zori de zi, de dimineață, de pe toate meleagurile curg moți și moațe, crișeni și crișene, toți în haine de sărbătoare. Cântecele igreților (lăutarilor) asurzesc pădurile. [...]
Fetele care vor să ia parte la acest târg se pregătesc ani întregi pentru ziua aceasta, fiindcă ele trebuiesc să-și ia și zestrea cu dânsele. Necontenit se toarce, se țese, se coase și se împletește: mama, mătușa, bunica și alte femei dintre amice contribuie cu câte ceva din propria lor zestre, după aceea toate lucrurile se împachetează în lăzi frumos sculptate și cu flori colorate și se încarcă pe cei mai frumoși cai ai familiei.
Pe culmea Găinei își ridică apoi fiecare familie, care are fată de măritat, un cort propriu, în care se expune zestrea și aleșii familiei așteaptă pe pețitori.
Feciorii se adună însoțiți de familiile lor, aduc cu sine ceea ce au mai bun, mai ales o curea frumoasă plină de argint și aur, și după ce și-au ales o mireasă urmează încredințarea înaintea publicului adunat prin schimbarea de năfrămi, numite credințe. După aceasta, se cumpără darurile de mai înainte hotărâte pentru mireasă. [...]
Mai întâi de toate, târgul acesta este menit numai pentru fetele moților și numai moții au voie să le pețească. Moțul nu-și dă fiica după un străin; el nu are voie s-o facă; el pierde prin aceasta stima generală și pentru dânsul oricine e străin care nu e moț. [...]
Perechile, care s-au încredințat la Sân-Petru pe Găina, nu se pot cununa mai degrabă decât în primăvara viitoare. Sân-Petru însă la români e, ca și Sân-Giorgiu, un termen general pentru toate contractele.
După Sân-Petru, oile se pornesc la iernatic prin țarine, iar la Sân-Giorgiu se întorc îndărăt la păscătoarea de vară de prin munți. Prin urmare, în răstimpul de la Sân-Petru până la Sân-Giorgiu mirele n-a fost acasă, și el poate să se cunune cu mireasa sa numai primăvara, după ce s-a întors. [...]
Târguri de fete asemenea celor de pe Găina se mai află în Transilvania încă și la Recea din țara Făgărașului, care se ține în ziua de Bobotează, apoi la Teiuș de pe vatra Mureșului, care se ține la Sânta-Mărie, și la Blaș, care se ține la Ispas. [...]
Simeon Florea Marian – Nunta la români: studiu istorico-comparativ etnografic, vol. I (Saeculum Vizual, 2008) – preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului
.jpg#/media/File:Anders_Zorn_-_Erik_Axel_Karlfeldt_i_Zorng%C3%A5rdens_matsal_(1906).jpg)
