Războiul țărănesc condus de Gheorghe Doja (9 aprilie – 15 iulie 1514)

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Războiul țărănesc condus de Gheorghe Doja

Războiul ţărănesc condus de Gheorghe Doja (9 aprilie – 15 iulie 1514) a fost una dintre cele mai mari răscoale din istoria teritoriului de azi al României. Datorită amplorii, a programului şi a consecinţelor sale, răscoala este considerată a fi fost un adevărat război ţărănesc. Se încadrează în frământările şi răscoalele ţărăneşti europene, cu aceleaşi caracteristici antifeudale, dar cu un program influenţat de situaţia locală.

 

Cauze

După răscoala ţărănească din 1437 – Răscoala de la Bobâlna (1437-1438), nobilimea victorioasă a continuat procesul de feudalizare. Cauzele răscoalei rezultă din împotrivirea ţăranilor faţă de tendinţele de îmbogăţire accentuată a nobilimii prin creşterea obligaţiilor la prestaţiile în muncă şi dările în produse şi bani.

Datorită dezvoltării circulaţiei mărfurilor şi a economiei monetare, nobilul sporeşte îndatoririle feudale obligând iobagii la mai multe sarcini şi dări. Nobilimea a lezat totodată şi drepturi ale ţărănimii libere şi s-a opus dreptului de strămutare a ţărănimii iobage.

La începutul secolului al XVI-lea, în plină epocă de expansiune teritorială accelerată a Imperiului Otoman, creşte nemulţumirea ţăranilor faţă de opresiunea feudală. Ţărănimii i se alătură plebea din oraşe, nemulţumită de exploatarea la care este supusă de patriciat. Li se alătură şi lucrătorii de la minele de sare.

 

Începutul răscoalei

Răscoala izbucneşte ca urmare a unui pretext, oferit de recrutarea pentru o cruciadă antiotomană de la începutul anului 1514, în curs de organizare în baza unui apel făcut de Papa Leon al X-lea. Datorită promisiunilor de eliberare de iobăgie a ţăranilor participanţi la cruciadă, în tabăra de la Buda se adună zeci de mii de ţărani sub conducerea unor oameni care ulterior devin conducătorii răscoalei antifeudale. Printre ei se află şi micul nobil secui Gheorghe Doja (György Dózsa) cu fratele său Grigore Doja (Gergely Dózsa) şi Laurenţiu Meszaroş (Lörinc Mészáros).

În faţa acestei situaţii, nobilii se opun plecării masive a ţăranilor de pe domeniile lor şi au stârnit nemulţumirea ţărănimii prin măsuri restrictive şi opresive. Din această cauză ţărănimea adunată la Buda refuză să plece în cruciada contra turcilor şi se răscoală.

 

Desfăşurare. Programul răscoalei

Ţăranii, împărţiţi în mai multe cete, se răspândesc în câteva direcţii. La Ţegled (Cegléd) fac popas, se organizează şi îşi finalizează platforma-program. Ţăranii îşi exprimă nemulţumirea împotriva asupririi feudale, Doja cerându-le să distrugă nobilimea blestemată şi necredincioasă. Ei se răscoală împotriva dijmei, a robotei şi a tuturor sarcinilor feudale. Programul răscoalei cuprindea ideea recuceririi cu armele a libertăţilor desfiinţate de nobilime.

Oastea ţărănească condusă de Laurenţiu Meszaroş înaintează în Transilvania de nord, cea condusă de Grigore Doja în sud, iar grupul principal de oaste, condus de Gheorghe Doja, înaintează pe valea Crişului Alb. În regiunea Aradului i se alătură ţărani români şi maghiari.

Principala direcţie a răsculaţilor au fost Timişoara şi Cenadul, localităţile de reşedinţă ale episcopului Nicolae Csáki (Nicolaus de Csák), principalul adversar al înarmării ţăranilor în vederea cruciadei.[1] Oastea cucereşte târguri şi cetăţi de pe Mureş.

Se alătură şi lucrătorii de la ocnele de sare, orăşenimea şi mica nobilime. Răscoala atinge apogeul cuprinzând tot teritoriul. Înăbuşirea ei a fost înlesnită însă de dispersarea oştilor răsculaţilor. Pe toiul răscoalei s-au mai afirmat ca puternici adversari ai răsculaţilor voievodul transilvan Ioan Zapolya, episcopul romano-catolic al Transilvaniei Francisc Várday (Ferenc Várday) şi juristul István Werbőczy.

Armatele ţărăneşti sub comanda lui Gheorghe Doja au fost iniţial victorioase la Cenad şi Nădlac, unde răsculaţii l-au capturat pe episcopul Csáki şi l-au ucis. Şpanul (sau işpanul, jupanul) Báthory a reuşit să fugă şi să-l cheme în ajutor pe voievodul Transilvaniei, Ioan Zápolya.

A urmat atacul nereuşit din 15 iulie 1514 al armatei ţărăneşti asupra Cetăţii Timişoara, unde se refugiase marea nobilime, şi apoi, la porunca lui Ioan Zápolya, Gheorghe Doja a fost prins, torturat în mod barbar şi executat prin aşezare pe un „tron” încins în foc (20 iulie 1514). Un rol important în ultima fază a răscoalei l-a jucat intervenţia armatei regale ungare contra ţăranilor.

 

Urmări

Dieta din 1514, chemată să hotărască apărarea antiotomană, se ocupă de răscoală. Din cele 71 de articole promulgate, doar două prevedeau apărarea împotriva pericolului otoman. Aceste legiuiri, codificate de Ştefan Werbőczy în lucrarea sa Tripartitum din 1517, aveau un profund caracter antiţărănesc.

Sarcinile feudale sunt riguros formulate, prin autoritatea statului. Din această cauză, Ungaria, mult slăbită de răscoală a suferit în 1526 o înfrângere zdrobitoare în faţa turcilor în bătălia de la Mohács, după care a urmat o perioadă de 160 de ani de ocupaţie turcească într-o mare parte a teritoriului Ungariei.