Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Banatului (1568 – 1656)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro
Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Banatului
Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Timișoarei, s-a născut pe la anul 1568 în orașul Raguza din Dalmația, pe malul Mării Adriatice, fiind vlah de origine ca și Sfinții Nicodim cel Sfințit de la Tismana, Dimitrie cel Nou Basarabov, Cuvioasa Parascheva de la Iași și Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș și primind la botez numele Iacob.
Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 15 septembrie.
Tatăl său a murit de timpuriu, iar când băiatul avea 12 ani, mama sa l-a trimis la școală în orașul Ohrida.
La 15 ani intră în viața monahală, fiind închinoviat la Mănăstirea din Ohrida, unde rămâne timp de 5 ani, după care merge apoi la Muntele Athos, la mânăstirea Pantocrator, unde devine schimonah, cu numele Iosif.
Aici este foarte prețuit pentru viața sa aleasă, pentru darurile cu care fusese înzestrat (era vestit pentru darul vindecării), astfel că a fost hirotonit preot și pus duhovnic, apoi egumen în Mânăstirea Sfântul Ştefan din Adrianopol.
Apoi este ales egumen al mânăstirii Cutlumuș din Athos, din a cărei obște făceau parte mulți călugări români.
După moartea mitropolitului Timișoarei, românii bănățeni s-au gândit la Cuviosul Iosif, stabilit între timp în preajma mânăstirii Vatopedi, ca cel mai potrivit păstor al Bisericii locale.
Astfel, în anul 1650, în luna iulie, deși era în vârstă de 82 de ani, Cuviosul Iosif este hirotonit arhiereu și instalat Mitropolit al Timișoarei.
Se spune că în ziua în care a sosit în Timișoara, credincioșii i-au adus un olog bolnav de mulți ani, pe care Sfântul l-a vindecat cu rugăciunea.
Rămâne în scaunul mitropolitan timp de trei ani, după care datorită vârstei înaintate, după ce a pus totul în bună rânduială prin înnoirea vieții duhovnicești și prin înțeleapta chivernisire a treburilor bisericești, se retrage la mânăstirea Partoș.
Locul cârmuirii sale vlădicești, precum și al activității sale monahale de început s-au legat de numele său pentru totdeauna, fiind numit „de la Partoș” și „Mitropolitul Timișoarei”, într-un cuvânt, patronul sau ocrotitorul Mitropoliei Banatului.
Mânăstirea Partoșului era cunoscută ca un important centru bisericesc, cu o școală pentru preoți și care număra nu numai călugări din Banat, ci și din Ţara Românească, ceea ce se constituie într-un argument pentru dovedirea legăturilor permanente care existau între cele două provincii românești.
Viețuirea de aici a Sfântului, timp de 3 ani, a mărit importanța și rosturile așezământului, spre el îndreptându-se cu și mai mare zel, pasul credincioșilor.
În acest loc, la Praznicul Adormirii Maicii Domnului din anul 1656, Sfântul Iosif, în vârstă de 88 de ani și-a încredințat sufletul Celei sub al cărei acoperământ s-au aflat mânăstirile unde a ucenicit și s-a desăvârșit Sfântul.
Se spune că la moartea sa clopotele mânăstirii au început să bată singure.
Proslăvirea
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit pe data de 28 februarie 1950, a hotărât ca Mitropolitul Iosif cel Nou de la Partoș să fie trecut în rândul sfinților, cu data de prăznuire la 15 septembrie.
Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la 21 octombrie 1955, în catedrala mitropolitană din Timișoara.
Mormântul său din biserica mânăstirii Partoș a fost străjuit cu devotament timp de trei secole, până în ziua de 7 octombrie 1956, când, după dreapta socotință, sfintele sale moaște au fost strămutate în catedrala mitropolitană din Timișoara.
Înaintea sfintelor sale moaște, credincioșii au îngenuncheat mereu cu credința rodirii rugăciunilor spre cele de folos întregii obști.
În invocarea numelui său, Biserica adaugă și darul facerii de minuni.
Viața întreagă i-a fost minunată prin faptele săvârșite din dragoste de Dumnezeu și de oameni.
Icoane din această viață, eternizate printr-o măiastră lucrare, împodobesc acea raclă în care Biserica din Banat își păstrează cu aleasă prețuire „comoara legii străbune”, cum este numit Sfântul în acatistul său.
Spiritul său ecumenic îl determina să nu facă deosebire între oamenii de diferite credințe, atunci când aceștia se aflau la strâmtorare.
Era recunoscut și prin jertfelnicia sa pentru obște, prin binecuvântarea muncii și roadelor câmpului și prin grija de ferirea de orice pagubă și primejdie a cetății păstorite.
Nu mai prejos erau respectul pentru dreptate, prin pedepsirea răufăcătorilor și mercenarilor nevolnici, de a căror silnicie mulți alergau, așa cum iarăși arată acatistul Sfântului Ierarh Iosif, la ajutorul său, ca la un scut tare.
De altfel, aceste neprețuite însușiri care exprimă cu adevărat sfințenia, trebuiau să se dovedească nestinse prin sufletele celor ce intrau în moștenirea sa duhovnicească, după cum iarăși pomenește rugăciunea înălțată :
„Şi așa virtuților tale urmând, Sfinte Iosif, neîncetat să sporim în credință, în dragostea de Dumnezeu și către aproapele și în toată fapta cea bună, ca să ajungem toți la limanul cel mult dorit al mântuirii”.
Imnografie
Troparul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului
Glasul al 8-lea:
Din tinerețe cu totul te-ai supus Domnului, cu rugăciunile și cu ostenelile și cu postul. Pentru aceasta, văzând Dumnezeu nevoințele tale, arhiereu și păstor Bisericii Sale te-a rânduit; și după moarte în cetele sfinților te-a sălășluit; Sfinte Părinte Iosif, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască iertare de greșale nouă, celor ce cu credință și cu dragoste săvârșim sfântă pomenirea ta.
Condacul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului
Glasul al 4-lea:
Apărătoare Doamnă…
Apărător nebiruit, ca cel ce prin tine din nevoi s-a mântuit, te are pământul Banatului, Iosif. Ci ca cel ce ai îndrăzneală către Dumnezeu apără-l pe el de toată nevoia, ca să strigăm ție: Bucură-te, Iosif, făcătorule de minuni.
Viața Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Banatului
articol preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Ierarh Iosif era tare în credință, înțelept la cuvânt, blând la inimă și neadormit în rugăciune.
A făcut și unele minuni spre lauda lui Dumnezeu și alinarea suferințelor unor credincioși, punând mâinile pe capul lor și rugându-se pentru ei.
Acest ierarh sfânt și purtător de Dumnezeu, Iosif cel Nou de la Partoș, s-a născut pe la anul 1568, în orașul Raguza Dalmației, dintr-o familie de creștini valahi.
Din botez se numea Iacob. Rămânând orfan de mic, mama sa i-a dat o creștere aleasă, iar la vârsta de 12 ani a fost trimis la Ohrida să învețe carte.
Când avea 15 ani, tânărul Iacob este chemat de Hristos la sfânta nevoință călugărească, în Mănăstirea Maicii Domnului din localitate.
După cinci ani se duce la Muntele Athos și intră în obștea Mănăstirii Pantocrator. Aici, după aspre osteneli duhovnicești, îmbracă schima marelui și îngerescului chip sub numele de Iosif.
La Pantocrator Cuviosul Schimonah Iosif „Valahul” s-a nevoit mulți ani de zile, împreună cu numeroși alți monahi greci, români și macedoneni.
Acolo a deprins meșteșugul luptei duhovnicești, postul desăvârșit, privegherea de toată noaptea, ascultarea și smerenia.
Apoi, făcându-se sihastru în pădurile din împrejurimi și mult ostenindu-se, a ajuns la măsura desăvârșirii, învrednicindu-se de la Dumnezeu de darul lacrimilor și al rugăciunii neadormite care se lucrează cu mintea în inimă.
Pentru sfințenia vieții sale avea încă și darul facerii de minuni, vindecând multe boli, îndeosebi pe cei ologi.
Pentru această era chemat în multe mănăstiri atonite și vindecă pe călugări de grele suferințe trupești.
Văzându-l umbrit de harul Duhului Sfânt, părinții au chemat în obște pe Cuviosul Iosif Valahul și, făcându-l preot, l-au rânduit duhovnic al călugărilor din Muntele Athos.
Și era atât de iscusit povățuitor de suflete, încât ajunsese vestit la patriarhul de la Constantinopol.
Pentru aceea a fost rânduit egumen la Mănăstirea Sfântului Ștefan din Adrianopol, pe care o conduce cu multă înțelepciune șase ani.
Apoi este numit egumen în Mănăstirea Cutlumuș din Athos, renumită ctitorie a domnilor Țării Românești, unde se nevoiau mulți călugări români și macedoneni.
După ce formează numeroși fii duhovnicești, se retrage în liniște în preajma Mănăstirii Vatoped.
Dar, răposând mitropolitul Timișoarei, românii din Banat, călăuziți de Duhul Sfânt, au ales păstor în locul lui pe Cuviosul Iosif Valahul, deși avea 80 de ani, fiind vestit în toate țările balcanice și cinstit ca sfânt încă din viață.
În anul 1650 este hirotonit arhiereu și așezat în scaunul de mitropolit al Timișoarei.
Aici bunul păstor s-a dovedit mare apărător al Ortodoxiei, mângâind și povățuind către Hristos timp de trei ani de zile Biserica Banatului.
Căci era tare în credință, înțelept la cuvânt, blând la inimă și neadormit în rugăciune.
A făcut și unele minuni spre lauda lui Dumnezeu și alinarea suferințelor unor credincioși, punând mâinile pe capul lor și rugându-se pentru ei. De asemenea, a stins cu rugăciunea sa focul ce cuprinsese partea de apus a Timișoarei.
Căci, ieșind din biserică cu Sfintele Taine în mâinile sale și rugându-se cu lacrimi, îndată a trimis Dumnezeu o ploaie puternică și s-a stins focul.
În anul 1653, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou se retrage la Mănăstirea Partoș.
Aici, mai trăind încă trei ani, în toamna anului 1656 își dă sufletul în mâinile Marelui Arhiereu Iisus Hristos, fiind în vârstă de peste 85 de ani.
Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat la 7 octombrie 1956 și se face pomenirea lui la 15 septembrie.
Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi, Dumnezeul părinților noștri!
cititi mai mult despre Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Banatului si pe: doxologia.ro; ro.wikipedia.org
cititi si: