Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918)
Membrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti (succesoarea guberniei Basarabia, fostă parte compnentă a Ţării Moldovei) cu Ţara Mamă (România), 27 martie 1918 (stil vechi)
foto preluat de pe istoria.md
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; istoria.md; cersipamantromanesc.wordpress.com; www.agerpres.ro
Ziua Unirii Basarabiei cu România
Ziua Unirii Basarabiei cu România este sărbătorită în fiecare an la 27 martie, fiind instituită prin Legea nr.36/2017.
Propunerea legislativă privind instituirea acestei Zile a fost iniţiată de deputatul Eugen Tomac, acesta susţinând, în expunerea de motive, că “Ziua de 27 martie 1918 este una dintre cele mai semnificative din istoria poporului român. Atunci, după 106 ani de ocupaţie ţaristă, Basarabia a revenit în graniţele ei fireşti, fiind prima provincie românească care s-a unit cu România. (…) Este obligaţia noastră, a celor care astăzi răspundem în faţa românilor, de a demonstra că preţuim valorile româneşti de veacuri şi pe cei care ni le-au lăsat moştenire”, potrivit www.cdep.ro.
Proiectul legislativ a fost adoptat de Senat, la 13 octombrie 2015, şi de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, la 14 martie 2017. Potrivit proiectului, Guvernul României şi autorităţile locale şi centrale vor lua măsuri pentru ca în 27 martie să fie arborat drapelul României în conformitate cu Legea 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.
Ziua Unirii Basarabiei cu România poate fi marcată de autorităţile administraţiei centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale, muzee, reprezentanţele României în străinătate, prin organizarea de evenimente şi manifestări publice şi cultural ştiinţifice dedicate acestei sărbători. Autorităţile centrale şi locale pot sprijini material şi logistic aceste manifestări.
La 27 martie 2017, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea nr. 36, care stabileşte că 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România este zi de sărbătoare naţională. Într-un comunicat transmis AGERPRES, Administraţia Prezidenţială arată că legea promulgată are o semnificaţie deosebită, aceea de marcare a acestui moment important din istoria României.
Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918)
Basarabia (așa cum fusese definită în cadrul administrației țariste în 1812 la Tratatul de la București) s-a constituit ca Republică Democrată Moldovenească în primăvara anului 1917 proclamându-și întâi autonomia, apoi independența față de Rusia, și după câteva luni unirea cu Regatul României, în cadrul căruia a constituit o provincie.
Această stare a durat timp de 22 de ani până la 28 iunie 1940 când un ultimatum al guvernului sovietic conform pactului Hitler-Stalin a fost adresat României privind cedarea Basarabiei către Uniunea Sovietică. România a cedat și după 48 de ore Basarabia a fost ocupată de Armata roșie, administrația și Armata Română retrăgându-se, într-un haos dramatic, la est de râul Prut.
Harta teritoriului Republicii Democratice Moldovenești - foto: ro.wikipedia.org
Evenimentele premergătoare
Prin Tratatul de la Bucureşti din 1812, partea situată la răsărit de Prut a principatului Moldovei a intrat în componenţa imperiului Rusiei. Din acel moment, au intrat în concurenţă, pentru locuitorii acestui ţinut formând gubernia Basarabiei, două concepţii identitare potrivnice : « românismul » care promova unirea politică şi culturală a tuturor vorbitorilor graiurilor est-romanice indiferent de împărăţiile ale căror supuşi erau (Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus sau Imperiul Otoman), şi « moldovenismul » susţinut de autorităţile ruseşti, care promova deosebirea şi despărţirea culturală şi politică a vorbitorilor graiurilor est-romanice supuşi ai « Ţarului tuturor Rusiilor », de ceilalţi. Unirea Basarabiei cu România votată la data de 27 martie (9 aprilie) 1918 de către Sfatul Ţării, (parlamentul Republicii Democratice Moldoveneşti) reprezintă concretizarea şi biruinţa mişcării « româniste » din acest ţinut.
Palatul Sfatului Țării – foto: ro.wikipedia.org
În detaliu, după Revoluția din Februarie și încetarea ostilităților dintre Rusia și Puterile Centrale, în Basarabia au fost convocate numeroase adunări și congrese ale reprezentanților diferitelor clase sociale sau organizații profesionale pentru discutarea viitorului țării. În perioada 6 – 7 februarie 1917, a fost convocat un congres al reprezentanților locuitorilor de la sate, care a votat o moțiune care a cerut autonomia și formarea unei adunări legislative.
Au urmat alte congrese: ale clerului, învățătorilor și ale soldaților, cu toate cerând autonomia pentru fosta gubernie. La 3/16 martie 1918, Adunarea generală a zemstvei din Bălți cerea “unirea Basarabiei cu regatul României“. O moțiune asemănătoare a votat la 13/26 martie și zemstva din Soroca. Pe de altă parte, în Sfatul Țării, deputații minoritari au cerut la 16/29 martie arestarea celor din zemstve care au votat unirea, ceea ce a obligat Consiliul Director să interzică zemstvelor adoptarea unor astfel de moțiuni.
În aprile 1917, a fost creat Partidul Naţional Moldovenesc, sub preşedinţia lui Vasile Stroescu, printre membrii de frunte aflându-se Paul Gore, Vladimir Herţa, Pantelimon Halippa şi Onisifor Ghibu. Partidul, care milita la începuturile sale pentru autonomia Basarabiei, avea ca organ de presă ziarul Cuvânt moldovenesc, la apariţia căruia a avut o importantă contribuţie un număr de refugiaţi din Transilvania şi Bucovina.
Steagul Triplei Aliante – foto: ro.wikipedia.org
Pe 16 iulie 1917, comitetul central ostăşesc din Chişinău a hotărât crearea unui consiliu al provinciei (după modelul sovietelor), care avea să emită o Propunere de lege pentru autonomie naţională şi teritorială. Pe 4 septembrie, acest comitet publica propriul său ziar, Soldatul român, avându-l ca director pe Iorgu Tudor.
În același timp, Adunarea Națională Ucrainiană decreta că Basarabia este parte a Ucrainei, ceea ce a dus la solicitarea de către moldoveni a protecției Guvernului provizoriu rus de la Petrograd. În detaliu, într-o notă din 16/29 martie 1918 a autorităților ucrainene se arăta că în partea de nord a teritoriului Basarabiei locuiesc ucraineni, iar în cea de sud (între gurile Dunării și Nistrului și litoralul Mării Negre) ei au o majoritate relativă.
În perioada 23–27 octombrie 1917, consiliul ostăşesc a proclamat autonomia Basarabiei şi formarea Sfatului Ţării ca organ legislativ. Au fost aleşi 44 de deputaţi din rândurile soldaţilor, 36 de deputaţi din partea ţăranilor, 58 de deputaţi fiind aleşi de comisiile comunale şi ale ţinuturilor şi de asociaţiile profesionale. Din totalul de 156 deputaţi, 105 erau moldoveni, 15 ucrainieni, 14 evrei, 7 ruşi, 2 germani, 2 bulgari, 8 găgăuzi, 1 polonez, 1 armean şi 1 grec.
Prima şedinţă a Sfatului Ţării a avut loc la data de 21 noiembrie/4 decembrie 1917 şi a fost ales ca preşedinte Ion Inculeţ. În decursul existenţei sale, Sfatul Ţării s-a întrunit în două sesiuni (cu 83 de şedinţe plenare şi două şedinţe particulare). Prima sesiune a fost pregătită de Biroul de organizare al Sfatului Ţării şi s-a desfăşurat în perioada 21 noiembrie 1917 – 28 mai 1918.
Ion Constantin Inculeț (1) – foto: istoria.md
În contextul prăbușirii Imperiului Rus, anarhia și violența trupelor rusești în debandadă a determinat Sfatul Țării să cheme, în 13 ianuarie 1918 armata română în Basarabia, pentru a pune capăt jafului. Sovietul bolșevic din Chișinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Țării și a anunțat o primă pentru capetele conducătorilor guvernului Republicii. Până la urmă însă bolșevicii au fost nevoiți să părăsească Basarabia. La 24 ianuarie/6 februarie 1918, Sfatul Țării, reînființat, a declarat independența Republicii Moldova, iar la 27 martie/9 aprilie, majoritatea moldovenească din Sfatul Țării a votat unirea cu România, în anumite condiții.
Generalul Ernest Broșteanu (2) în Basarabia în anul 1918 – foto: cristiannegrea.ro
La începutul lunii martie 1918, o delegație a Sfatului Țării, compusă din Ion Inculeț, Pantelimon Halippa și Daniel Ciugureanu a venit la Iași, având o discuție cu noul prim-ministru Alexandru Marghiloman. În întrevederea cu delegația de la Chișinău, Marghiloman le-a cerut reprezentanților Sfatului Țării să se pronunțe asupra unirii, subliniind faptul incapacității Basarabiei de a subzista singură.
Halippa și Ciugureanu au fost pentru, dar Inculeț a cerut un răgaz de reflecție de 24 de ore. În acest timp, Marghiloman s-a întâlnit cu miniștrii țărilor aliate, aflați la Iași. Ministrul italian baron Carlo Fasciotti a fost evaziv, Sir George Barclay, ministrul britanic, a declarat că Marea Britanie nu se va opune unirii, Charles Vopiĉka, ministrul american, a fost și el de acord cu actul unirii, iar Contele de Saint-Aulaire, ministru la Legația franceză a cerut ca unirea să se realizeze cât mai repede.
Marghiloman a discutat problema unirii și cu diplomații Puterilor Centrale. La 12/25 martie 1918, el notează: “Conversație cu [Richard von] Kühlmann. Tratez chestiunea Basarabiei; el promite mână liberă, dar să nu-i facem dificultăți cu Ucraina“. (Alexandru Marghiloman, Note politice, vol. III, 1995, p. 114). La 22 martie/4 aprilie a avut loc ședința guvernului în care s-a luat în dezbatere și problema Basarabiei. “Aduc la cunoștință, scrie Marghiloman, că o depeșă a lui Horstmann îmi confirmă mâna liberă din partea lui Kühlmann. Entuziasm din partea generalului Hârjeu, Mehedinți, Săulescu” (Marghiloman, Note politice, 1995, p. 120).
Unirea
În 26 martie/8 aprilie 1918, premierul Marghiloman s-a deplasat la Chișinău, însoțit de generalul Constantin Hârjeu, ministru de război, și de alți demnitari, unde a fost primit cu onoruri de autorități.
Până la ședința din 27 martie 1918 a Sfatului Țării, comitetele ținuturilor din Bălți, Soroca și Orhei au fost consultate în privința Unirii cu Regatul României. La ședința solemnă a Sfatului Țării din 26 martie a fost prezent și Marghiloman care a rostit un discurs în care a reliefat necesitatea unirii. După discurs, Marghiloman a părăsit sala, lăsând Sfatul Țării să delibereze asupra propunerilor guvernului român.
În numele Blocului Moldovenesc, deputatul Ion Buzdugan a dat citire declarației prin care se propunea unirea, documentul fiind citit și în rusește de deputatul Vasile Cijevski.
Pe 27 martie, Sfatul Țării a votat prin vot nominal deschis în favoarea Unirii cu România, declarația Sfatului Țării menționând că: “Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna SE UNEȘTE CU MAMA SA, ROMÂNIA“.
În numele Sfatului Țării, Declarația Unirii a fost semnată de Ion Inculeț, președinte, Pan. Halippa, vicepreședinte și Ion Buzdugan, secretar. Condițiile unirii, puse de majoritatea românească, menționate în declarația specifică a Sfatului Țării, au fost următoarele:
1. Sfatul Țării urma să ducă la bun sfârșit o reformă agrară, care trebuia să fie acceptată fără obiecțiuni de guvernul român;
2. Basarabia avea să rămână autonomă, având să aibă propriul său organ legislativ, Sfatul Țării, ales prin vot democratic;
3. Sfatul Țării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile zemstvelor și orașelor și avea să numească funcționarii administrației locale;
4. Recrutările aveau să fie făcute pe baze teritoriale;
5. Legile locale și forma de administrare puteau fi schimbate numai cu acordul reprezentanților locali;
6. Drepturile minorităților urmau să fie garantate prin lege și respectate în statul român;
7. Doi reprezentanți ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român;
8. Basarabia urma să trimită în Parlameantul României un număr de deputați proporțional cu populația regiunii;
9. Toate alegerile aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret și universal;
10. Noua Constituție urma să garanteze libertatea cuvântului și a religiei;
11. Urma să fie proclamată o amnistie pentru toate persoanele care comiseseră infracțiuni politice în timpul revoluției.
Aceste cerințe/condiții însemnau o respingere a sistemului politic țarist și a politicii culturale de rusificare, precum și o hotărâre de așezare a provinciei pe un curs nou, democratic, de dezvoltare.
Din cei 135 de deputați prezenți, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, în special în rândurile deputaților germani, bulgari și ucraineni, 13 deputați fiind absenți (lista și opțiunile la votare). Citirea rezultatului a fost însoțită de aplauze furtunoase și strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”.
După votare și citirea rezultatului au fost invitați în clădire prim-ministrul Alexandru Marghiloman și suita sa, cărora li s-a comunicat hotărârea adoptată. Prim-ministrul a luat cuvântul și a declarat că “în numele poporului român și al regelui său, Majestatea sa Ferdinand I, iau act de hotărârea Sfatului Țării și proclam Basarabia unită, de data aceasta pentru întotdeauna, cu România una și nedivizibilă.”
La 30 martie/12 aprilie 1918, după întoarcerea premierului român la Iași, s-a sărbătorit Unirea Basarabiei cu România. Decretul regal de promulgare a actului Unirii Basarabiei cu România a fost datat 9/22 aprilie 1918.
După ce la data de 2 aprilie 1918, Ion Inculeț și-a dat demisia din conducerea Sfatului Țării, fiind numit ca ministru fără portofoliu pentru Basarabia în guvernul Marghiloman, a fost numit ca președinte al Sfatului Țării omul politic Constantin Stere (2 aprilie 1918 – 25 noiembrie 1918) și apoi Pantelimon Halippa (25-27 noiembrie 1918).
Cea de-a doua sesiune a Sfatului Țării și-a ținut lucrările între 25-27 noiembrie 1918. După aprobarea reformei agrare pentru Basarabia în noiembrie 1918, Sfatul Țării a votat o moțiune prin care aproba unirea fără condiții cu România, exprimându-și încrederea în viitorul democratic al noului stat, în care nu mai era nevoie de o protecție specială pentru Basarabia. La data de 27 noiembrie 1918, Sfatul Țării s-a autodizolvat.
Constantin Stere (3) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Pantelimon Halippa (4) – foto preluat de pe istoria.md
Deputaţii Sfatului Ţării participanţi la şedinţa legislativului basarabean în ziua de 27 noiembrie/10 decembrie 1918, la care s-a votat reforma agrară şi unirea necondiţionată a Basarabiei cu România – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Conţinutul Actului Unirii
Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti cu România – foto: istoria.md
În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România.
Această unire se face pe următoarele baze:
1. Sfatul Ţarii actual rămîne mai departe pentru rezolvarea şi realizarea reformei agrare, după nevoile şi cererile norodului. Aceste hotărîri se vor recunoaşte de Guvernul român.
2. Basarabia îşi păstrează autonomia provincială, avînd un Sfat al Ţării (Dietă), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct şi secret, cu un organ împlinitor şi administraţie proprie.
3. Competenţa Sfatului Ţării este: a) votarea bugetelor locale; b) controlul tuturor organelor zemstvelor şi oraşelor; c) numirea tuturor funcţionarilor administraţiei locale prin organul său împlinitor, iar funcţionarii înalţi sunt întăriţi de Guvern.
4. Recrutarea armatei se va face, în principiu, pe baze teritoriale.
5. Legile în vigoare şi organizaţia locală (zemstve şi oraşe) rămîn în putere şi vor putea fi schimbate de Parlamentul român numai după ce vor lua parte la lucrările lui şi reprezentanţii Basarabiei.
6. Respectarea drepturilor minorităţilor din Basarabia.
7. Doi reprezentanţi ai Basarabiei vor intra în Consiliul de Miniştri român, acum desemnaţi de actualul Sfat al Ţării, iar pe viitor luaţi din sînul reprezentanţilor Basarabiei în parlamentul român.
8. Basarabia va trimite în Parlamentul român un număr de reprezentanţi proporţional cu populaţia, aleşi pe baza votului universal, egal, direct şi secret.
9. Toate alegerile din Basarabia pentru voloste, sate, oraşe, zemstve şi Parlament se vor face pe baza votului universal, egal, secret şi direct.
10. Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvîntului, a credinţei, a adunărilor şi toate libertăţile obşteşti vor fi garantate prin Constituţie.
11. Toate călcările de legi, făcute din motive politice în vremurile tulburi ale prefacerilor din urmă, sunt amnistiate.
Basarabia, unindu-se ca fiică cu Mama sa România, Parlamentul român va hotărî convocarea neîntîrziată a Constituantei, în care vor intra proporţional cu populaţia şi reprezentanţii Basarabiei, aleşi prin vot universal, egal, direct şi secret, spre a hotărî împreună cu toţii înscrierea în Constituţie a principiilor şi garanţiilor de mai sus.
Trăiască Unirea Basarabiei cu România, de-a pururea şi totdeauna.
Preşedintele Sfatului Ţării, I. Inculeţ
Secretarul Sfatului Ţării, I. Buzdugan
Membrii Sfatului ţării care au votat Unirea
Declarația de Unire a Basarabiei cu România – foto: ro.wikipedia.org
Din cei 135 de deputaţi prezenţi, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abţinut, 13 deputaţi fiind absenţi. Citirea rezultatului a fost însoţită de aplauze furtunoase şi strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”.
Cei care au votat pentru Unire, pe 9 aprilie 1918 (27 martie stil vechi) (după nume, vîrstă, profesie, grup etnic, judeţ):
- Nicolae Alexandri, 60, ziarist, Hotin/Chişinău
- Elena Alistar-Romanescu, 42, medic, Cetatea Albă/Chişinău
- Alexandru Baltaga, 55, preot, Orhei
- Constantin Bivol, 33, ţăran, Chişinău
- Teodor Bîrcă, 24, învăţător, Chişinău
- Teodosie Bîrcă, 23, ţăran, Soroca
- Vladimir Bodescu, 50, avocat, Chişinău
- Vladimir Bogos, 24, student, Chişinău
- Nicolae Bosie-Codreanu, 32, inginer, Hotin
- Ştefan Botnarciuc, 43, ţăran, ucrainian, Bălţi
- Ignatie Budişteanu, 30, ţăran, Bălţi
- Ilarion Buiuc, 27, ţăran, Orhei
- Gheorghe Buruiană, 33, cooperatist, Chişinău
- Ion Buzdugan, 30, învăţător, Orhei/Bălţi
- Anton Caraiman, 38, ţăran, Orhei
- Grigore Cazacliu, 26, student, Soroca
- Ion Cazacliu, 48, funcţionar public, Soroca
- Vladimir Cazacliu, 29, student, Soroca
- Dimitrie Cărăuş, 25, student, Soroca
- Vasile Cerescu (Ciorăscu), 31, ţăran, Chişinău
- Nicolae Cernăuţeanu, 26, soldat, Hotin
- Nicolae Cernov, rus, Tighina
- Afanasie Chiriac, 27, ţăran, Dubăsari/Tighina
- Vladimir Chiorescu, 30, cooperatist, Chişinău
- Vasile Cijevschi, 37, ofiţer de armată, Tighina
- Nicolae Ciornei, 25, ţăran, Cahul
- Pavel Cocîrlă, 24, artizan, Orhei
- Ion Codreanu, 39, ţăran, Soroca
- Ion Costin, 35, avocat, Chişinău
- Ion Creangă, 24, învăţător, Dubăsari/Tighina
- Anton Crihan, 25, student, Bălţi
- Dumitru Dragomir, 28, ţăran, Cetatea Albă
- Dumitru Dron, 25, student, Orhei/Bălţi
- Felix Dutkiewicz, polonez, Lublin / Chişinău
- Boris Epure, 36, funcţionar public, Chişinău/Bălţi
- Pantelimon Erhan, 34, profesor, Tighina
- Vasile Gafencu, 30, ţăran, Bălţi
- Simion Galeţchi, Soroca
- Andrei Găină, 33, ţăran, Orhei
- Vasile Ghenzul, 35, funcţionar public, Chişinău
- Alexandru Groapă, 38, funcţionar public, Bălţi
- Nicolae Grosu, 27, student, Chişinău
- Pantelimon Halippa, 34, ziarist, Soroca
- Teodor Herţa, Orhei
- Ion Ignatiuc, 25, ţăran, Bălţi/Chişinău
- Ion Inculeţ, 35, profesor, Chişinău
- Teofil Ioncu, 32, funcţionar public, Orhei
- Vasile Lascu, 60, ziarist, Chişinău
- Mihail Maculeţchi, 56, ţăran, Orhei
- Dimitru Marchitan, 32, ţăran, Bălţi
- Gheorghe Mare, 36, profesor, Cahul/Cetatea Albă
- Nicolae Mămăligă, 38, ţăran, Chişinău
- Vasile Mîndrescu, 29, ţăran, Orhei
- Dumitru Mîrza, 23, profesor, Hotin
- Mihail Minciună, 32, ţăran, Orhei
- Alexandru Moraru, 37, ţăran, Hotin
- Anatolie Moraru, 23, ţăran, Hotin
- Zamfir Munteanu, Ismail
- Gheorghe Năstase, 22, învăţător, Soroca
- Teodor Neaga, 37, profesor, Chişinău
- Constantin Osoianu, 32, ţăran, Bălţi
- Efimie Palii, 37, ţăran, Soroca
- Ion Pascăluţă, 25, soldat, Bălţi
- Gherman Pîntea, 24, învăţător, Bălţi
- Ion Pelivan, 40, avocat, Chişinău/Bălţi
- Petru Picior-Mare, 30, funcţionar public, Bălţi
- Chiril Sberea, 27, inspector, Cahul
- Andrei Scobioală, 32, profesor, Bălţi
- Nicolae Secară, 24, profesor, Soroca/Chişinău
- Timofei Silistaru, 23, ofiţer de armată, Ismail/Tighina
- Elefterie Sinicliu, 22, ţăran, Orhei
- Nicolae Soltuz, 60, ţăran, Soroca
- Chiril Spinei, 34, ţăran, Soroca
- Gheorghe Stavrii, 35, ţăran, Cahul
- Constantin Stere, 54, profesor, Soroca
- Iacov Sucevan, Chişinău
- Nicolae Suruceanu, 28, ofiţer de armată, Chişinău
- Teodor Suruceanu, 52, ţăran, Chişinău
- – Gheorghe Tudor, 33, învăţător, Bălţi
- Ion Tudose, 33, ţăran, Orhei/Bălţi
- Grigore Turcuman, 26, ţăran, Soroca
- Vasile Ţanţu, 35, profesor şcolar, Chişinău
- Leonida Ţurcan, 23, funcţionar public, Soroca/Chişinău
- Teodor Uncu, 34, funcţionar public, Orhei
- Ion Valuţă, 24, student, Bălţi
- Vitalie Zubac, 23, ofiţer, Ismail
Voturi împotriva Unirii:
- Ştefan Balmez, 35, funcţionar public, bulgar, Chişinău
- Arcadie Osmolovschi, ucrainian
- Mihail Starenki, ucrainian
Abţineri de la vot:
- Philipp Almendingher, 50, ţăran, german, Cetatea Albă
- Zaharia Bocşan, 49, ţăran, Bălţi
- Gheorghe Brinici, 30, ţăran, ucrainian, Bălţi
- Gavril Buciuşcan, 29, învăţător, Orhei
- Nichita Budnicenco (Vilnicenco), 36, ţăran, ucrainian, Bălţi
- Vasile Covali, ucrainian
- Alexei Culeva, 43, ţăran, probabil bulgar, Ismail
- Petre Culcev, 47, ţăran, bulgar
- Vasile Curdinovschi, 46, profesor, Poltava
- Dragomir Diaconovici
- Serghei Donico-Iordăchescu, Chişinău
- Ion Dumitraşcu, 28, ţăran, Orhei
- Ion Harbuz, 31, funcţionar public, Chişinău
- Alexandru Greculoff, rus
- Isac Gherman, 60, avocat, evreu, Chişinău
- Andrei Krupenski, ucrainian, Chişinău
- Constantin Iurcu, 34, ţăran, Hotin
- Eugen Kenigschatz, 58, avocat, evreu, Chişinău;
- Teodor Kiriloff, 37, avocat, bulgar, Ismail
- Ivan Krivorukoff, 42, muncitor, rus, Tighina
- Samuel Lichtmann, 60, funcţionar public, evreu
- Alexander von Loesch, german
- Vladimir Lineff, 39, profesor, rus
- Petre Maniţchi, 35, învăţător, rus
- Dimitru Maldor, bulgar
- Cristo Misircoff, 43, profesor, bulgar, Ismail
- Teodor Moldovan
- Iacob Nagorneac, 39, ţăran, ucrainian, Hotin
- Teodor Nichitiuc, 35, inspector, ucrainian, Cahul
- Petre Poliatenciuk, 36, funcţionar public, ucrainian, Podolia
- Gheorghe Ponomareff, probabil rus
- Ion Popa, 28, ţăran, Bălţi
- Mihail Savenco, ucrainian
- Moise Slutski, 62, doctor, evreu, Chişinău
- Vladimir Ţîganco, 31, inginer, rus
- Eftimie Vizitiu, 37, ţăran, Soroca
Absenţi de la sesiune:
- Bajbeuk-Melicoff, 45, inspector, Armenian, Orhei
- Ion Ceornega, 40, ţăran, Ismail
- Teodor Corobcean, 37, cooperatist, Soroca
- Ioan Herţa, 34, ţăran, Chişinău
- Gutman Landau, 40, funcţionar public, evreu
- Anton Novacoff, bulgar
- Anton Rugină
- Kalistrat Savciuc, ucrainian
- Gheorghe Sîrbu
- Teodor Stanevici, 51, judecător, rus, Chişinău
- Mendel Steinberg, evreu
- Gheorghe Tcepciu
- Alexandru Ţurcan, 32, ţăran, Soroca
Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918) – foto preluat de pe www.agerpres.ro
Recunoașterea internațională a Unirii Basarabiei cu România
Lloyd George, președintele Consiliului Suprem al Conferinței de Pace de la Paris (Consiliu Suprem format din Clémenceau, Wilson, Lloyd George și Vittorio Emanuele Orlando) îi comunică la 3 martie 1920 lui Alexandru Vaida-Voevod, președintele Consiliului de Miniștri român, că întrucât guvernul român a făcut dovada dorinței sale de a rezolva chestiunile în suspensie în interesul României și al Europei în general, guvernele aliate consideră că chestia basarabeană nu mai trebuie să rămână în suspensie.
Nota Consiliului Suprem arată că “după ce a luat în considerație aspirațiile de ansamblu ale populației basarabene, caracterul moldovenesc al acelei provincii din punct de vedere geografic și etnografic, precum și argumentele economice și istorice, principalele puteri aliate se pronunță pentru aceste motive în favoarea reunirii Basarabiei cu România, reunire care a fost formal proclamată de către reprezentanții Basarabiei…”
Tratatul pentru recunoașterea unirii Basarabiei cu România s-a semnat la 28 octombrie 1920, la Paris, de Consiliul ambasadorilor Imperiului britanic, Franței, Italiei și Japoniei, pe de o parte și ai României, pe de altă parte. Acest tratat recunoaște României suveranitatea asupra teritoriului basarabean, cuprins între Prut, Nistru, vechea graniță a Bucovinei și Marea Neagră.
Articolul 9 al Tratatului anunță că părțile contractante vor invita Rusia să adere la acest Tratat, de îndată ce va exista un guvern rus recunoscut de ele. Așadar, detaliile acordului de recunoaștere a unirii Basarabiei urmau să fie stabilite prin negocieri directe între România și Rusia.
Tratatul a fost ratificat de principalii semnatari: Anglia, Franța și România. Italia și Japonia nu au ratificat Tratatul. Rusia s-a menținut în atitudinea de nerecunoaștere a actului unirii. Nici tratativele directe cu Rusia de la acea vreme n-au dat vreun rezultat.
În 1925, pentru întâia dată, o delegație română compusă din Langa-Rășcanu, Drăghicescu, M. Djuvara ș.a. s-a întâlnit la Viena cu delegația sovietică condusă de Krestinski. De la primul contact, rușii au pus chestiunea Basarabiei în așa fel încât delegația română s-a văzut nevoită să refuze discuția și conferința s-a dizolvat, fără nici un rezultat. (Kirițescu, 1989, op. cit.).
Urmări
În toamna anului 1919, au fost convocate alegeri parlamentare în Basarabia. Au fost aleși 90 de deputați și 35 de senatori.
Pe 20 decembrie 1919, aceștia au votat, alături de reprezentanții altor regiuni românești, ratificarea Actelor Unirii aprobate de Sfatul Țării, de Congresul Național din Transilvania și de Congresul Național din Bucovina. La 29 decembrie 1919, Parlamentul României întregite a votat legile de ratificare ale Unirii celei mari. Legile au fost depuse de bucovineanul Ion Nistor, de basarabeanul Ion Inculeț și de ardeleanul Ștefan Cicio Pop, miniștri în cabinetul României Mari.
Timp de 22 da ani, Unirea cu România a ferit Basarabia de războiul civil rus, de tragediile colectivizării, ale Holodomorului, ale « terorii roșii » dezlănțuită de Ceka-GPU-NKVD și ale deportărilor către Gulag. Acesta era întocmai scopul Sfatului Țării, inclusiv al delegaților ruși sau ucraineni care au votat Unirea.
În acest răstimp Basarabia a primit, conform datelor « Oficiului internațional pentru refugiați al Societății Națiunilor » întemeiat de Fridtjof Nansen, zeci de mii de refugiați din Rusia și Ucraina, majoritatea simpli civili (printre care meșteșugari sau mici prăvălieri evrei, credincioși pravoslavnici, simpli țărani ucraineni) care-și riscau viața trecând Nistrul înot sau pe ghiață sub gloanțele grănicerilor ruși (uneori și români).
Dintre acești refugiați, socotiți nediferențiat « reacționari » sau « contra-revoluționari » de autoritățile sovietice, toți cei care se mai aflau în Basarabia în vara anului 1940, când Armata Roșie a ocupat țara, au fost deportați în Siberia.
O minoritate dintre locuitorii Basarabiei, îndeosebi printre cei mai săraci și printre evreii de tendință radicală (desprinși din partidul socialist evreiesc « Bund » sau Всеобщий еврейский рабочий союз), era favorabilă regimului bolșevic și, prin urmare, ostilă Unirii, căreia i s-a opus și pe care Uniunea Sovietică s-a bazat pentru a lupta politic împotriva României.
Dintre toate teritoriile pierdute de Imperiul Rus, Basarabia a fost singurul a cărui cedare nu a fost recunoscută de URSS, nefiind confirmată de nici-un tratat semnat de guvernul bolșevic. Prin urmare, acesta a reacționat împotriva Unirii pe de-o parte suscitând în Basarabia însăși răscoala de la Tatarbunar, pe de altă parte înființând în Ucraina sovietică, pe malul stâng al Nistrului, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, în care a dezvoltat « Moldovenismul ».
La procesul răsculaților de la Tatarbunar, au venit, ca apărători ai acuzaților, mulți intelectuali comuniști din Europa occidentală precum Henri Barbusse, care au contribuit, spre satisfacția Uniunii Sovietice, să popularizeze în străinătate imaginea unei Românii represive care ar fi « ocupat în mod nedrept un teritoriu profund doritor de a fi sovietic ».
Ţărani din Tatarbunar (1924) – foto: ro.wikipedia.org
Scurt istoric
Basarabia reprezintă cel mai răsăritean spaţiu al latinităţii, ea fiind locuită de acelaşi popor român care se întâlneşte în Moldova, Bucovina, Transilvania, Dobrogea, Oltenia, Maramureş sau Banat şi care nu are nici o asemănare cu cel care populează Rusia.
- 16 mai 1812: Se încheie Pacea ruso-turcă prin care Rusia anexează teritoriul situat între Prut şi Nistru care aparţinuse până atunci Principatului Moldova, aflat sub suzeranitatea Imperiului otoman. aflat la data respectivă sub suzeranitatea Imperiului otoman.
- După înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeei (1853 – 1856), marile puteri europene hotărăsc în 1856, în timpul Congresului de Pace de la Paris, ca aceasta să retrocedeze Moldovei în 1856 sudul provinciei Basarabia. Rusia pierdea astfel accesul la Gurile Dunării.
- Conform unei hotărâri luate de marile puteri în timpul Congresului de la Berlin, în anul 1878 sudul Basarabiei reintră în componenţa Imperiului Rus.
27 martie 1918 – La Chişinău, Sfatul Ţării din Republica Democratică Moldovenească, întrunit în şedinţă solemnă, votează Unirea Basarabiei cu Ţara Mamă.
9 aprilie 1918 – Este semnat Decretul regal de ratificare a Hotărârii de Unire a Basarabiei cu România, semnat de regele Ferdinand I.
26 iunie 1940 - Uniunea Sovietică înaintează un ultimatum României, cerând evacuarea administraţiei şi armatei române din Basarabia şi Bucovina de Nord, ameninţând cu războiul în cazul în care România nu ar fi dat curs acestei cereri, în condiţiile în care ţara noastră era înconjurată de ţări revizioniste, iar Germania avea încheiat cu URSS încă de la 23 august 1939, un Pact (cunoscut sub numele Ribbentrop-Molotov), cu clauze secrete prin care era acceptată anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică.
- România în alianţă cu Germania, eliberează după 22 iunie 1941 până în 1944 teritoriile cotropite de URSS în 1940 (Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa).
- După 1944, în Basarabia reintrată în componenţa imperiului de la răsărit, este creată aşa numita Republică Sovietică Socialistă Moldovenească. Teritoriul Basarabiei a fost ciopârţit de ocupanţii sovietici.
- Potrivit art. 2 din Legea URSS din 2 august 1940 „Cu privire la formarea RSS Moldoveneşti unionale”, „în componenţa RSSM unionale sunt incluse oraşele Tiraspol şi Grigoriopol, raioanele Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Râbniţa, Slobozia şi Tiraspol ale RASS Moldoveneşti, oraşul Chişinău şi judeţele Bălţi, Bender, Chişinău, Cahul, Orhei şi Soroca ale Basarabiei”. Au fost alipite la RSS Ucraineană sudul Basarabiei şi judeţul Hotin.
Numai 7 dintre cei 32 aşa zişi delegaţi „ai poporului moldovenesc” la sesiunea a 7-a a Sovietului Suprem al URSS din 2 august 1940 erau moldoveni/români, restul fiind ruşi, ucraineni, evrei, printre aceştia „rătăcindu-se” şi un etnic maghiar…
Sesiunea a VII-a a Sovietului Suprem al URSS a votat formarea RSS Moldovenești, prin care a fost dezmembrată Basarabia istorică – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
- În 27 august 1991 RSS Moldovenească şi-a proclamat independenţa, devenind Republica Moldova. Bucovina de Nord, fostul judeţ Hotin şi Bugeacul au rămas în componenţa Ucrainei. În aceeaşi zi, România a devenit prima ţară din lume care a recunoscut independenţa noului stat.
Harta R. Moldova – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
cititi despre Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918) si pe www.agerpres.ro; www.agerpres.ro
(1) Ion Constantin Inculeț (n. 5 aprilie 1884, Răzeni, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus, astăzi în Republica Moldova; d. 18 noiembrie 1940, București, România), om politic român, președintele Sfatului Țării al Republicii Democratice Moldovenești, ministru, membru titular (din 1918) al Academiei Române
(2) Generalul Ernest Broșteanu (n. 24 ianuarie 1869, Roman, județul Neamț – d. 6 iunie 1932) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial,comandantul Diviziei 11 române
care a intrat în Chişinău la 13 ianuarie 1918.
(3) Constantin G. Stere sau Constantin Sterea (n. 1 iunie 1865, Ciripcău, ținutul Soroca, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus – d. 26 iunie 1936, Bucov, județul Prahova, Regatul României) a fost un om politic, jurist, savant și scriitor român. În tinerețe, pentru participarea la mișcarea revoluționară narodnicistă, este condamnat de autoritățile țariste la închisoare și surghiun în Siberia (1886-1892)
(4) Pantelimon Halippa sau Pan Halippa (n. 1 august 1883, Cubolta, ținutul Soroca – d. 30 aprilie 1979, București) a fost un publicist și om politic român basarabean, unul dintre cei mai importanți militanți pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia și pentru unirea acestei provincii cu România. A fost președintele Sfatului Țării care a votat unirea în 1918. A ocupat funcții de ministru în diferite guverne. A fost persecutat politic de regimul comunist și închis la Sighet. Membru corespondent al Academiei Române exclus în 1948, repus în drepturi în 1990.
