1 Martie – Mărțișorul; Baba Dochia; Baba Marta; Cap de primăvară

Credit foto: Vladimir Bulza, MNȚR – preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; www.facebook.com/MuzeulTaranului; azm.gov.ro; www.crestinortodox.ro; jurnaluldearges.ro

 

Mărțișorul

---

 

Mărțișorul este un mic obiect de podoabă legat de un șnur împletit dintr-un fir alb și unul roșu, care apare în tradiția românilor și a unor populații învecinate.

Împreună cu mărțișorul, se oferă adesea și flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.

Obiceiul de mărțișor a fost inclus în Lista elementelor patrimoniului cultural imaterial al umanității a UNESCO în anul 2017, ca „evenimente culturale asociate cu sărbătorirea zilei de 1 martie”, propus într-un dosar colectiv de către Bulgaria, Macedonia de Nord, Republica Moldova și România.

Cuvântul Mărțișor este diminutivul lui marț, vechiul nume popular pentru martie și înseamnă literal „micul martie”.

 

Mituri ale mărțișorului

---

 

Voinicul care a eliberat Soarele

Un mit povestește cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă.

Dar un zmeu a furat-o și a închis-o în palatul lui.

Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă și veselie, și lumea întreagă a căzut în mâhnire.

Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată.

A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă.

Tânărul a învins creatura și a eliberat fata.

Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer și iarăși a luminat întregul pământ.

A venit primăvara, oamenii și-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse.

Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare.

În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei — vestitori ai primăverii.

Se zice că de atunci lumea cinstește memoria tânărului curajos legând cu o ață două flori: una albă, alta roșie.

Culoarea roșie simbolizează dragostea pentru frumos și amintește de curajul tânărului, iar cea albă simbolizează ghiocelul, prima floare a primăverii.

 

Lupta primăverii cu iarna

Conform unui mit care circulă în Republica Moldova, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieșit la marginea pădurii și a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel.

Ea a hotărât să-l ajute și a început a da la o parte zăpada și a rupe ramurile spinoase.

Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat și a chemat vântul și gerul să distrugă floarea.

Ghiocelul a înghețat imediat.

Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor.

Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie.

În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărțișorului simbolizează sângele ei roșu pe zăpada albă.

cititi si Ghiocelul

 

Fratele și sora hanului

„Legenda Mărțișorului este foarte veche, datând pentru Bulgari din perioada primului han. Pe când sora sa și fratele său se aflau în prizonierat, hanul le-a trimis un șoim care avea legat un fir de ață albă pentru a-i înștiința că îi va ajuta să evadeze. Cei doi au reușit să fugă, însă în apropiere de malul Dunării, el a fost ucis de urmăritori și ea atunci a dat drumul șoimului care avea legat de picior firul de ață albă înroșit de sângele fratelui său, pentru a-i da de veste hanului despre moartea fratelui. La aflarea veștii, de durere, hanul a poruncit ostașilor să poarte un fir de lână albă și unul de lână roșie pentru a-i feri de necazuri, eveniment care ar fi avut loc la 1 Martie 681.”

 

Istoric

---

 

Originile mărțișorului nu sunt cunoscute exact, dar prezența sa atât la români cât și la bulgari, sub numele de Martenița (1) este considerată ca fiind datorată substratului comun daco-tracic, anterior romanizării la primii și slavizării la ultimii, deși legendele populare îi dau alte origini.

In mitologia modernă a bulgarilor mărțișorul ar fi legat de întemeierea primului lor hanat la Dunăre, în anul 681, dar numele latin indică altceva.

Se mai consideră, de asemenea, că sărbătoarea mărțișorului a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte.

Acesta nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației.

Această dualitate este remarcată în culorile mărțișorului, albul însemnând pace, iar roșu — război.

Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.

De asemenea exista echivalentul trac al festivalurilor – Marsyas Silen (2)

Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul datând de acum cca. 8.000 de ani.

Amuletele formate din pietricele vopsite în alb și roșu erau purtate la gât.

Documentar, mărțișorul a fost atestat pentru prima oară într-o lucrare de-a lui Iordache Golescu.

Folcloristul Simion Florea Marian presupune că în Moldova și Bucovina mărțișorul era compus dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă cu ață albă-roșie, și era purtat de copii în jurul gâtului.

Fetele adolescente purtau și ele mărțișor la gât în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr și să-l păstreze până la sosirea primilor cocori și înflorirea arborilor.

La acel moment, fetele își scoteau mărțișorul și-l atârnau de creanga unui copac, iar moneda o dădeau pe caș.

Aceste „ritualuri” asigurau un an productiv.

În zilele noastre Mărțișorul este făcut din șiruri de mătase, aproape exclusiv roșii și albe.

Înainte de secolul al XIX-lea erau folosite diverse alte culori: alb-negru în Mehedinți și în comunitățile de aromâni, roșu – doar în Vâlcea, Romanați, Argeș, Neamț și Vaslui, negru și roșu – în Brăila, alb și albastru – în Vrancea sau chiar mai multe culori – în zonele din sudul Transilvaniei și Moldova.

De asemenea, materialul folosit ar fi putut fi lână, in, bumbac sau mătase.

Povestea martisorului incepe acum mai bine de 2000 de ani, pe vremea dacilor si a romanilor, dar traditia este mult mai veche.

Se spune ca stramosii nostri purtau monede gaurite, atarnate de un fir impletit – colorat in alb si negru.

Banutii erau de aur, argint sau metal obisnuit, indicand cat de bogata sau de saraca era persoana care ii purta.

Albul insemna revenirea la viata a naturii si caldura verii, in timp ce negrul semnifica frigul iernii.

Aceste martisoare erau purtate la incheietura mainii sau prinse in piept cu un ac, iar fetele credeau despre ele ca le vor aduce noroc, frumusete si le vor feri de razele arzatoare ale soarelui verii.

Cand copacii infloreau, femeile agatau firul de o ramura, iar cu moneda respectiva cumparau cas, pentru ca tot restul anului pielea lor sa fie alba si moale.

In timp, rolul de talisman sau obiect purtator de noroc al martisorului s-a transformat in simbol al iubirii. In acelasi timp, si firul negru a devenit rosu.

Sapaturile arheologice au scos la iveala martisoare cu o vechime de peste 8000 de ani!

Sub forma unor pietricele de rau, vopsite in alb si rosu, ele erau insirate pe ata si se purtau la gat.

Culoarea rosie era data de foc, sange si soare – insemnand nasterea si viata, adica femeia.

Iar albul era limpezimea apelor, culoarea norilor, zapada rece si pura – semnificand intelepciunea barbatului.

Impletirea snurului arata legatura inseparabila dintre cele doua elemente ale vietii.

Traditia banutului este legata, de asemenea, de legenda Babei Dochia, pastorita cu cele sapte cojoace, transformata intr-o stanca.

Se spune ca Dochia a gasit intr-o zi o moneda, a gaurit-o, a legat-o de un snur din fire de lana – albe si negre – impletite, purtand-o la gat in semn de noroc.

In traditia romaneasca, de 1 martie se daruia celor dragi un mic talisman legat cu un snur alb-rosu ori pur si simplu snurul bicolor.

Martisorul simbolizeaza venirea primaverii, realuarea unui nou ciclu al naturii odata cu reinvierea Dochiei.

Prima referire la martisor din tratatele folclorice a aparut in lucrarea cercetatorului Iordache Golescu, iar profesorul Simion Florea Marian a reluat ideea in cartea “Sarbatorile la romani“, unde se spune ca de 1 martie copiilor li se lega la mana un banut din aur ca sa le poarte noroc si sa fie feriti de vraji.

Amuleta trebuia purtata 12 zile dupa care era prinsa de ramura unui copac.

Chiar si acum, daruirea unui martisor persoanei dragi s-a pastrat ca un obicei al romanilor in intreaga tara. (jurnaluldearges.ro)

 

În prezent

---

 

În prezent, mărțișorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer.

Se crede că aceasta va aduce belșug în casele oamenilor.

Se zice că dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțișorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât.

La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României și Republicii Moldova, pomii sunt împodobiți de mărțișoare.

În Republica Moldova, în fiecare an are loc festivalul muzical „Mărțișor”, care începe pe data de 1 martie și durează până la 10 martie.

În acest an, festivalul se află la ediția a 59-a.

În unele județe ale României, mărțișorul este purtat doar primele două săptămâni.

Aproape fiecare regiune a avut un interval de timp diferit pentru cât trebuie păstrat, variind de la 2–3 zile în regiunea Iași din Moldova până la 2–3 luni în regiunea Vâlcea din Oltenia.

De foarte multe ori sfârșitul acestei perioade a fost asociat cu semnele primăverii în lumea naturală : întoarcerea păsărilor călătoare precum rândunelele și berzele albe, înflorirea pomilor fructiferi (măr, cireș), înflorirea trandafirilor sau cu următoarea sărbătoare semnificativă din calendar.

Când obiectul este îndepărtat, se obișnuiește să se lege de o ramură a unui copac sau să se așeze pe un gard ca dar pentru păsările migratoare care se întorc din sud.

Mai rar la nord de Dunăre, dar adeseori înregistrată în Dobrogea, era practica de a lăsa Mărțișorul sub o stâncă, tipul de insecte găsite la fața locului fiind interpretat ca prevestiri; în alte zone aruncându-se într-un izvor sau râu (Gorj) sau chiar arzându-l.

În vremurile moderne, acestea sunt adesea păstrate ca suveniruri.

În localitățile transilvănene mărțișoarele sunt atârnate de uși, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se pot speria duhurile rele.

În județul Bihor se crede că dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzută pe 1 martie, vor deveni mai frumoși și mai sănătoși.

În Banat fetele se spală cu zăpadă pentru a fi mereu iubite.

Tot aici, dar și în Bucovina, fetele sunt cele care oferă mărțișoare băieților (în mod tradițional mărțișoarele sunt făcute de ele însele).

În Dobrogea mărțișoarele sunt purtate până la sosirea cocorilor, apoi aruncate în aer pentru ca fericirea să fie mare și înaripată.

În zona Moldovei, Maramureș, Bucovina, Banat și Bistrița-Năsăud pe 1 martie se oferă mărțișoare băieților de către fete (in mod tradițional mărțișoarele sunt făcute de ele însele), aceștia oferind la rândul lor fetelor mărțișoare sau mici cadouri de 8 martie (o mică diferență față de restul țării).

 

Răspândire

---

 

Sărbătoarea mărțișorului este o tradiție caracteristică Peninsulei Balcanice și se poate întâlni în zona Balcanilor la aromâni și megleno-români, precum și la bulgari care o numesc Martenița, dar și în Macedonia de Nord (numită martinka), Grecia de Nord (mart) și zonele Golo Burdo și Prespa din Albania (monyak).

Alte comunități care mai practică variații locale ale acestui obicei sunt turcii din regiunea Edirne, grecii din nordul Greciei, insulele Rodos, Dodecanez și Karpathos, găgăuzii și diaspora acestor populații.

În majoritatea româniei, mărțișorul este purtat doar de femei, în timp ce printre macedoneni și bulgari e purtat de toată lumea.

Însă, în regiunea Moldova, mărțișorul este purtat de bărbați.

Cu ocazia zilei de 1 martie, în 2011, prin aplicația sa Google Doodle, sigla motorului de căutare Google a fost scrisă în fire albe și roșii împletite și împodobită cu un ciucuri roșu și alb.

 

Datini, tradiții și obiceiuri populare românești

---

 

Mărțișorul, obiect pe care mai ales, noi, bărbații îl dăruim ființelor dragi ascunde, de fapt, o poveste cu mai multe straturi, ca o nuvelă ivită din mintea arborescentă a unui Cortazar sau Borges.

Odinioară, pe 1 martie de obicei mamele le legau copiilor o monedă de argint sau de aur la gât sau la mână.

O legau fie de o cordelușă roșie, fie de un șnur împletit dintr-un fir de mătase roșie și altul de mătase albă.

Cei avuți – destul de rari în satul românesc – foloseau un șnur făcut din fire de aur și argint.

În funcție de zona etno-geografică, se numea mărțișor, marț sau mărțiguș.

Oamenii credeau că acel copil care va purta mărțișor va fi sănătos, „curat ca argintul” și norocos.

Specialiștii (etnografi, etnologi sau antropologi) vorbesc despre o funcție apotropaică a mărțișorului.

„Apotropaic” ce cuvânt… înspăimântător pentru urechile noastre! Mărțișorul legat la mână sau la gât are formă de cerc.

Mărțișorul, deci, îndeplinea, înainte de toate, o funcție magică.

De aceea nu doar copiii erau protejați de maleficii, prin intermediul lui, ci și cloșca din cuibar, oaia din staul sau… pomii din grădina țăranului.

Ne întoarcem la practici mai mult sau mai puțin rituale.

Ca orice obiect magic, el se supunea unor reguli stricte.

Era „îmbrăcat” într-un anumit moment benefic și „lepădat” în altul.

Obiectele magice sunt încărcate de numinos – o forță pe care dacă nu știi cum s-o stăpânești, poate avea efect de bumerang: se întoarce numaidecât împotriva ta.

Respectând această lege nescrisă, în anumite zone ale României, mama îi lega copilului mărțișorul în dimineața zilei de 1 martie, înainte de răsăritul soarelui.

Micuțul îl purta la mână sau la gât 12 zile, apoi îl lega de ramura unui pom tânăr.

Dacă acelui pom îi mergea bine, însemna că și copilul se va bucura, în viața sa, de sănătate, prosperitate și noroc.

În alte locuri, mărțișorul se purta până înflorea porumbarul sau păducelul.

Alții îl purtau până la întoarcerea berzelor sau până pe 9 martie, când, în calendarul creștin sunt sărbătoriți cei 40 de mucenici.

Printr-unele locuri din România purtau mărțișor și fetele mari sau nevestele din motive… cosmetice.

Pentru frumusețea tenului.

Se zicea că „Cine poartă mărțișoare/Nu mai e pârlit de soare”.

La finele lunii martie „lepădau mărțișorul”, adică și-l desfăceau de la mână, șnurul îl legau de ramura unui pom proaspăt înflorit, iar cu moneda cumpărau fie pîine, albă, fie caș, fie vin.

Se credea că fetei care respecta întocmai acest ritual, fața i se făcea albă precum cașul și rumenă ca vinul.

Bineînțeles, respectând până la capăt regulile magiei simpatetice, bănuțul purtat îi asigura purtătorului belșugul atît de mult-dorit.

Alte fete purtau mărțișorul până auzeau cucul cântând sau vedeau în înaltul cerului primul cârd de berze.

Ziua de 1 martie, denumită și Baba Dochia, Baba Marta sau Cap de primăvară, prilejuia predicții despre viitor și prescria câteva tabuu-uri, mici reguli nescrise, pe care dacă le respectai, îți asigurai sănătatea și prosperitatea.

Se credea că dacă pe 1 martie va fi o zi frumoasă, însemna că timpul va fi frumos, întreaga primăvară și vară.

Iar dacă era urâtă, dimpotrivă, că vor avea parte de o primăvară mohorâtă și o vară capricioasă.

Pe 1 martie, gospodinele se abțineau să lucreze ceva.

Astfel, „domoleau mânia Babei Dochia”, stăvileau gerul care le amenința viitoarele recolte și nimeni din casă nu se îmbolnăvea de vărsat sau nu era primejduit de înec.

Femeile puteau totuși să facă clacă de tors fiindcă și Baba Dochia mersese cu oile, luându-și furca și lâna pentru tors.

Tot pe 1 martie, fetele sau femeile care purtau numele de Evdochia, Dochia sau Dochița își serbau ziua.

Text: Ciprian Voicilă, sociolog la Muzeul Național al Țăranului Român – preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

Se spune că Mart l-a poftit în ospeție pe fratele său mai mic, Prier (aprilie). Acesta, sfătuit de Florar (mai), și-a luat cu sine atât căruța, cât și sania și luntrea, știindu-l pe Mart pus pe șotii.

Astfel, Prier a putut călători, în ciuda vremii schimbătoare.

Mânios că i s-au zădărnicit planurile, Mart a jurat să se răzbune, trimițând bruma care să veștejească podoabele cu care se fălește Florar.

Ghioceii, primii vestitori ai primăverii, răsar devreme de sub stratul de zăpadă pentru a întâmpina noul anotimp.

Albul lor curat semnifică puritate, dar și primul semn timid al vieții care renaște sub razele calde ale soarelui.

Aceleași raze vor călăuzi mai apoi natura spre explozia culorilor și a formelor lumii vegetale.

Românii cunosc și îndrăgesc această floare deosebit de gingașă și frumoasă.

Adesea, la începutul lui martie, buchetul de ghiocei însoțește mărțișorul.

El reprezintă o tradiție românească ce datează din cele mai vechi timpuri.

Firele – de lână, de ață, de mătase – alb și roșu sunt împletite împreună.

Odinioară, de ele se atârna un ban de aur sau de argint, a cărui strălucire evoca lumina soarelui.

Simbolistica mărțișorului cunoaște diverse interpretări, cea mai răspândită fiind bazată pe faptul că, în folclorul nostru, anotimpurile sunt simbolizate cromatic: primăvara este roșie, vara este verde, toamna este neagră, iar iarna este reprezentată prin culoarea albă.

A dărui mărțișoare este un gest de dragoste, prietenie, respect și apreciere.

Primăvara începe, după unii, cu prima zi a lunii martie, după alții – când se sfârșesc zilele babei Dochia și anume la Alexii, 17 martie și durează până la Sf. Onofrei, 12 iunie. A

lții pun ziua întâi de primăvară după ce trec treisprezece săptămâni numărate din ziua de Crăciun.

 

Martie – Încolțitorul

În România, luna martie are denumirea populară Mărțișor.

În luna martie (Mart) începe primăvara, vremea se încălzește treptat.

Este o lună capricioasă, legendele spunând că Mart a luat câte o zi de la fiecare lună pentru a-și depăși toți frații.

În prima parte a lunii sunt zilele Babelor (zilele Martei sau Dochiei) și există o mulțime de povești despre aceste zile, ilustrând lupta dintre iarnă și primăvară, dintre întuneric și lumină.

Martie mai este denumit și Germănar (Încolțitorul), natura începând să prindă viață și culoare.

Legenda spune că atunci când seva primăverii a început să tulbure liniștea firii, Soarele – sătul de atâta iernat, a încercat să fugă spre miază-zi, spre căldură.

Și ca să poată evada pe poarta cerului, a pus câte o babă pe cei nouă cai ai caleștii sale, știind că acestea sunt ”mai rele decât diavolul” și o să gonească caii de o să scoată sufletele din ei.

Trecură astfel ca vântul de poarta Raiului, unde păzitorul ei – Sân Toader, înghețat de frigul iernii, a băgat de seamă prea târziu ce s-a întâmplat.

Speriat, el a fugit în grajdurile cerului, a luat nouă bidivii puternici, a pus nouă moși să-i încalece și a pornit în urmărirea Soarelui.

Au căutat ei opt zile, dar i-au pierdut urma – căci babele afurisite mânau caii de se zdruncina cerul, lăsând să cadă pe Pământ ninsoare și viscol – prăpăd, nu alta, iar moșii, mai blânzi și mai domoli, nu se puteau pune cu ele…

A noua zi însă, moșul Alexe i-a dat de urmă, și împreună cu ceilalți moși, au pornit să-l prindă pentru a-l obliga să meargă pe drumul lui ceresc, lăsat de Dumnezeu.

Și-n ziua când au găsit Soarele, Pământul cu vietățile lui s-a trezit la viață.

”Și de aceea de la zilele Babei Dochia, cea mai strașnică babă, sunt nouă zile până la Sân Toader și de la Sân Toader – nouă zile până la Alexe – omul lui Dumnezeu și de la Alexe – nouă zile până la Buna-Vestire”. (Marcel Olinescu – ”Mitologia românească”).

 

Mărțișorul

Mărțișoarele sunt de două feluri, unul al satului și unul al orașului. Cel dintâi este vechi și simplu, povestea lui începe cu ”a fost odată un șnur…” – două fire de lână, unul alb și unul roșu sau unul alb și unul negru. Femeile făceau șnurul și îl legau la gâtul și la mâna copiilor și tinerilor, dar îl purtau și adulții, se lega la coarnele vitelor, la poarta grajdului, la cloșcă. Se formau astfel nenumărate cercuri magice care protejau ce era de protejat în gospodărie într-o perioadă incertă: cândva, un început de an într-un vechi calendar, momentul reîntoarcerii păsărilor călătoare, primăvară năvalnică pe cale să schimbe tot. Mai târziu, de șnur s-a atârnat o monedă de argint sau de aur. Acesta e stadiul în care orașul a preluat mărțișorul. De fapt, el exista și aici sub forma pe care am descris-o, prin preluare înțelegând înnoirile la care îl supune orașul. Treptat, obiectul care atârnă de șnur poate să semnifice orice sau nimic. În ultimele două decenii, mărțișorul devine adesea pretextul de a oferi un cadou mult mai consistent, care rezolvă diverse obligații sociale.

(Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor românești)

Legenda spune că, pe când în munții noștri trăiau uriași, o femeie bătrână cu numele Dochia avea o fiică vitregă.

Într-o iarnă cumplită, Dochia i-a dat fetei sale, pe care nu o prea avea la inimă, o haină foarte murdară cerându-i să o spele la râu până devine albă ca zăpada.

Pe cât fata o spăla mai tare, haina devenea mai neagră!

Atunci a apărut un bărbat și a întrebat-o ce face.

Ea i-a povestit ce i se întâmpla.

Tânărul avea o putere magică și i-a oferit fetei o floare roșie și albă, după care a îndemnat-o să mai spele încă o dată veșmântul și apoi să se întoarcă acasă.

Pânza a devenit albă ca neaua.

Bătrânei Dochia nu i-a venit să își creadă ochilor.

Când a văzut floarea din părul fetei a întrebat-o:

De unde o ai? Este încă iarnă!

Bătrâna crezu că primăvara a revenit și a plecat cu turma pe munte.

Pe parcursul călătoriei sale, și-a scos rând pe rând cele douăsprezece cojoace pe care le purta, până când nu a mai rămas nici unul.

Dar vremea s-a schimbat. Pe cât de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urât se făcuse acum.

Ningea și totul începuse să înghețe.

Când a ajuns în vârf, i s-a arătat tânărul numit Mărțișor care i-a spus:

Vezi cât de rău este să stai în frig și umezeală, tu, cea care ți-ai obligat fiica să spele iarna hainele la râu?

Apoi a dispărut.

Fără alte veșminte cu care să se încălzească, Dochia a înghețat împreună cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stană de piatră.

Rocile se pot observa și astăzi pe muntele Ceahlău și sunt o mărturie vie a acestui mit românesc.

Obiceiul mărțișorului este o secvență a unui ritual de înnoire a timpului și anului, primăvara, la nașterea și moartea simbolică a Dochiei.

După unele tradiții, firul mărțișorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.

Asemănător ursitoarelor care torc firul vieții copilului la naștere, Dochia toarce firul anului.

De la români și aromâni, obiceiul mărțișorului a fost preluat și de alte popoare din centrul și sud-estul Europei.

Acest simbol al primăverii și al revenirii la viață este purtat la vedere o săptămână sau două.

El ne aduce optimism și credință.

articol preluat de pe azm.gov.ro

In vechime, pe data de 1 martie, martisorul se daruia inainte de rasaritul soarelui, copiilor si tinerilor – fete si baieti deopotriva.

Snurul de martisor, alcatuit din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric.

Snurul era fie legat la mana, fie purtat in piept.

El se purta de la 1 martie pana cand se aratau semnele de biruinta ale primaverii: se aude cucul cantand, infloresc ciresii, vin berzele sau randunelele.

Atunci, martisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc, fie era aruncat in directia de unde veneau pasarile calatoare, rostindu-se: “Ia-mi negretele si da-mi albetele“.

Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte.

Cu timpul, la acest snur s-a adaugat o moneda de argint.

Moneda era asociata soarelui.

Martisorul ajunge sa fie un simbol al focului si al luminii, deci si al soarelui.

Poetul George Cosbuc, intr-un studiu dedicat martisorului afirma:

“scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, mai intai frumusete ca a lui, apoi veselie si sanatate, cinste, iubire si curatie de suflet… Taranii pun copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca.”

Cu banul de la snur se cumparau vin rosu, paine si cas proaspat pentru ca purtatorii simbolului de primavara sa aiba fata alba precum casul si rumena precum vinul rosul.

Despre istoricul martisorului, Tudor Arghezi afirma in volumul “Cu bastonul prin Bucuresti“:

“… La inceput, atunci cand va fi fost acest inceput, martisorul nu era martisor si poate ca nici nu se chema, dar fetele si nevestele, care tineau la nevinovatia obrazului inca inainte de acest inceput, au bagat de seama ca vantul de primavara le pateaza pielea si nu era nici un leac. Carturaresele de pe vremuri, dupa care au venit carturarii, facand “farmece” si facand si de dragoste, au invatat fetele cu pistrui sa-si incinga grumazul cu un fir de matase rasucit. Firul a fost atat de bun incat toate cucoanele din mahala si centru ieseau in martie cu firul la gat.

…Vantul usurel de martie, care impestrita pleoapele, nasul si barbia, se numea martisor si, ca sa fie luat raul in pripa, snurul de matase era pus la zintii de mart. Daca mai spunem ca firul era si rosu, intelegem ca el ferea si de vant, dar si de deochi.”

Mentionam ca la geto-daci anul nou incepea la 1 martie.

Astfel, luna Martie era prima luna a anului.

Calendarul popular la geto-daci avea doua anotimpuri: vara si iarna.

Martisorul era un fel de talisman menit sa poarte noroc, oferit de anul nou impreuna cu urarile de bine, sanatate, dragoste si bucurie.

Astazi, valoarea martisorului incepe sa fie data doar de creatia artistica.

Se confectioneaza din orice si poate sa semnifice orice.

Doamna Irina Nicolau afirma

“Candva, credeau in puterea magica a martisorului. Acum nu mai cred. Candva, oamenii credeau ca o baba a urcat la munte cu 12 cojoace si a inghetat. Acum nu mai cred. Si nici nu vor mai crede vreodata. Tot ce pot e sa cunoasca povestea. Atat.”

articol preluat de pe www.crestinortodox.ro

 

Note

---

 

1 – Martenița – Martenița (în bulgară Мартеница) este numele bulgăresc al mărțișoarelor, micile podoabe făcute din fire albe și roșii, care se poartă de pe 1 Martie, până pe 30 martie sau până când persoanele care le poartă văd o barză, o rândunică sau un copac înflorit. Baba (баба) însemnând în bulgărește bunică și Mart (март) luna martie, Baba Marta (echivalentul bulgăresc al Babei Dochia) este o tradiție ce constă în întâmpinarea primăverii ce va urma. Luna martie, conform folclorului bulgăresc, marchează începutul primăverii. Prin urmare, prima zi a lunii martie este o sărbătoare a gonirii iernii și întâmpinării primăverii. Etnologii presupun că prezența acestei tradiții atât la Români cât și la Bulgari se datorează substratului comun Daco-Tracic, anterior romanizării la primii și slavizării la ultimii, dar legendele populare îi dau alte origini, care, la Bulgari, sunt legate de întemeierea primului lor hanat la Dunăre, în anul 681.

 

2 – Marsyas Silen – Marsyas Silen, considerat inventatorul flautului, era zeul trac al cărui cult era dedicat fertilității si vegetației.

Sărbatorile de primăvară ale dacilor, popor trac, stau la originea simbolului cu numele de Mărțișor, derivat din numele divinității ce le patrona, Marsyas Silen. (ro.wikipedia.org)

 

3 – Casa Memorială Tudor Arghezi (cunoscută și sub numele de Casa Mărțișor) este situată în strada Mărțișor nr 26, pe Dealul Piscului, dominând partea de sud-est a Bucureștiului.

Tudor Arghezi devine proprietar, începând cu anul 1926, al terenului unde va urma sa fie construită casa memorială. Demarează construcția acesteia cu sprijinul suedezului Jahanes. Casa a fost construită după planurile arh. George Matei Cantacuzino.

Familia Arghezi (Tudor și Paraschiva) s-a stabilit la Mărțișor în 1930, moment la care nu erau gata decat trei camere din cele 20. Între anii 1935-1937 a fost ridicată și clădirea anexă, care a devenit tipografia scriitorului, locul unde a lucrat cu fiul său, calfa Baruțu, la imprimarea de cărți și reviste. În anul 1948 a fost naționalizată și proprietatea lui Arghezi (Mărțișorul), poetul cedând bunurile sale cu condiția ca această proprietate să fie folosită pe post de casă memorială după trecerea sa în neființă. La șapte ani după moartea poetului, la 20 mai 1974, s-au deschis porțile Casei Memoriale Tudor Arghezi, pentru ca din 2006 să devină Muzeu Memorial, sub coordonarea Muzeului Național al Literaturii Române.

O lungă perioadă de timp, director onorific al muzeului a fost fiica lui Tudor Arghezi, Mitzura Domnica. Muzeul a fost organizat la etajul clădirii, parterul aparținând mereu moștenitorilor. Moștenitor a rămas Traian Radu, prieten foarte apropiat și confident al Mitzurei Arghezi. Această decizie a fost contestată de nepoată, Doina Theodorescu Arghezi.

În grădină, pe locul unde a fost prima casă și apoi prisaca, se află azi mormintele soților Arghezi, precum și al Mitzurei. (ro.wikipedia.org)

 

cititi si:

- 24 februarie – Dragobete; Cap de primăvară; Cap de vară întâi; Ioan Dragobete; Sânt Ion de primăvară; Drăgostitele; Logodnicul pasărilor; Dragomiru-Florea; Granguru

- Ghiocelul

- Sâmbăta morților – Moșii de iarnă; Moșii de Piftii

- 10 februarie – Sfântul Haralambie (Haralambie de ciumă; Haralam; Aralam; Aralampie; Aralambie)

- Luna februarie (Făurar; Faur)