Luna februarie (Făurar; Faur)
Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR – Colecția Iosif Berman (B-6413)
foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; azm.gov.ro; agerpres.ro; www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Luna februarie (Făurar; Faur)
Luna februarie este a doua lună a anului în Calendarul Gregorian.
Ziua are 11 ore, iar noaptea are 13 ore. Ziua (partea iluminată de soare) se află în procesul de creștere care a început la solstițiu de iarnă, proces care se va încheia odată cu solstițiu de vară.
Pentru că are doar 28 sau 29 de zile, Făurar este considerat fratele mai mic al lunilor anului.
Luna are 29 de zile în anii bisecți; în ceilalți ani, luna februarie are 28 de zile.
Februarie începe (astrologic) cu soarele în constelația Vărsătorului și se sfârșește cu soarele în constelația Pești.
Din punct de vedere astronomic, luna februarie începe cu soarele în constelația Capricornului și se sfârșește cu soarele în constelația Vărsătorului.
Numele lunii februarie (latină: Februarius, februum = mijloc de purificare, ofrandă, obiect folosit la ritualul purificării) - este legat și de ritualul curățirii ce se făcea anual la 15 februarie.
Purificarea era menită caselor și câmpiilor, astfel lucrurile vechi din case erau aruncate și pământul era pregătit pentru însămânțările de primăvară.
Februarie a fost adăugată în calendarul roman în secolul al VII-lea î.Hr., împreună cu luna ianuarie.
Această lună era închinată zeului împărăției subpământene Februs.
Grecii numeau luna februarie Anthesterion.
Februarie începe cu aceeași zi a săptămânii ca și Martie și Noiembrie într-un an obișnuit și ca August într-un an bisect.
I.L.Caragiale spunea despre luna februarie:
Carnavalul este în putere. Câți nu vor rămâne becheri se vor căsători. Balurile mascate vor hotărî pe mulți căsătoriți să pornească jalbă de despărțenie.
În România, luna februarie se mai numește si „Făurar”, denumirea ei populară fiind legată de meșterii fauri, lucrători ai fierului, sau fierarii, care pregătesc uneltele de muncă, ascut sau confecționează fiarele sau cuțitele de plug înainte de începerea lucrărilor agricole de primăvară.
Întreaga lună februarie e presărată de o mulțime de tradiții populare și asta deoarece ea reprezintă o graniță între anotimpuri, respectiv pregătirea pentru retrezirea la viață a naturii.
Potrivit interpretării populare, timpul reflectă capriciile copilului Faur: când râde și zâmbește, e frumos, când plânge, bate viscolul, când e supărat, dă ger de crapă pietrele.
Conform datinei, în februarie se încheie șezătorile și, împreună cu acestea, distracțiile tinerilor din serile și nopțile lungi de iarnă.
În luna februarie timpul este considerat favorabil pentru semănatul plantelor care cresc și rodesc în pământ (ceapa, usturoiul, ridichea și alte zarzavaturi), dar și pentru unele plante care fructifică la suprafață (cânepa, inul, grâul de toamnă), pentru vopsirea lânii cu vopsele vegetale, tăierea din pădure a lemnelor de construcție etc.
Icoană pe sticlă cu tema „Întâmpinarea Domnului” (Stretenia), meșter Savu Moga, datare 1877, zonă Arpașu de Sus, Țara Oltului – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, categoria jurică Tezaur – foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Sărbători importante în luna februarie:
- 1 februarie: Sfântul Mucenic Trifon - Trif cel Nebun (Trifonul), patronul omizilor, al tuturor insectelor periculoase pentru recolte (lăcuste în special). Ziua lui Trif trebuie ținută ca să nu se înmulțească omizile care distrug livezile. Livezile și grădinile se stropesc cu agheasmă, femeile dau de pomană câte o strachină de mălai sperând că acestea vor mânca mălaiul și vor salva culturile.;
- 2 februarie: Întâmpinarea Domnului (Stretenia; Ziua Ursului; Târcolitul viilor);
- 10 februarie: Sfântul Haralambie (Haralambie de ciumă, care ținea ciuma legată cu un lanț iar când oamenii își pierdeau credința sau se înmulțeau prea mult, îi dădea drumul pe pământ. Dacă în ziua aceea era vreme urâtă sau ploua, se credea că va ploua încă alte 40 de zile.; Moșii de iarnă);
- 11 februarie: Sfântul Mucenic Vlasie; Sfânta Teodora împărăteasa;
- 24 februarie: Dragobetele.
Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR – Colecția Oroveanu | Fete și feciori în costum de sărbătoare, stând de vorbă. Costumul fetelor este alcătuit din cămașă decorată cu motive negre specifice zonei de sud a Transilvaniei, cu broderie neagră pe pânză subțire țesută în casă. Fusta neagră, confecționată din material industrial, și sorțul sunt prinse în talie cu o centură din catifea brodată cu mărgele multicolore și paiete. Peste cămașă poartă vesta de postav. Specific portului fetelor este găteala capului cu cozile prinse în cerc. Flăcăii poartă cămăși drepte cu brățări brodate cu modele specifice zonei, același model regăsindu-se și la gulerul cămășii. Pantalonii sunt țesuti din bumbac în ițe. Mijlocul este strâns cu un chimir din piele. Specifice portului tinerilor sunt pălăria împodobită cu galon din fir metalic și canafi, alături de cârpa de gât din păr, cu canafi la capăt. (O-98) – foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Asemănător celorlalte unități de măsurat timpul (ziua, săptămâna, anotimpul, anul) lunile sunt personificări care pot fi bătrâne sau tinere, rele sau bune.
Se spune că
„Anul, un moș bătrân, avea 12 feciori numiți ca lunile anului: Ianuar, Februar, Martie și așa mai departe.
Altă avere nu avea, decât o vie.
Dă Dumnezeu și culeg și ei via.
Vinul ce le-a ieșit l-au pus într-un singur butoi și s-au înțeles între ei ca numai la început de an să înceapă a-l bea.
Bun și făcut!
Ca să se cunoască până unde este vinul fiecăruia în butoi, au tras cu cărbunele câte o linie de-a curmezișul pe fundul butoiului culcat.
Apoi, ca să nu aibă neplăceri, fiecare și-a pus cana (robinet).
Oameni cuminți.
Cel mai mic dintre ei, Februar, și-a pus cana jos de tot, aproape de doagă.
Așa era pe vremuri: cel mai mic rămânea la urmă.
Fiecare dintre frați dorea să rămână cu vinul nebăut în butoi ca să facă în necaz celorlalți.
Numai Februar a început să tot bea din partea lui.
Când îl căuta omul, tot vesel și plin de vorbă îl vedea.
Trăncănea verzi și uscate și tot fluierând mergea.
Ceilalți râdeau în sinea lor și-și spuneau: <>.
Îi vine poftă lui Ianuar să-și guste și el vinul.
Sucește de cană, vin nu curge deloc.
Încearcă și ceilalți, vin niciun pic nu mai aveau.
Numai jos la doagă, partea lui Februar mai curgea.
Frații, necăjiți, au luat-o la goană după Februar, să-l prindă și să-i dea ceva de cheltuială pentru isprava făcută.
Când îl fugăreau, Februar plângea, când îl lăsau, râdea ca un copil.
De atunci se zice că luna februarie poartă numele lui Februar și e schimbătoare: aci cald, aci viscol, aci frig – după felul cum a fost când l-au alergat frații lui.”
Ion Ghinoiu – Calendarul țăranului român. Zile și mituri (Univers Enciclopedic Gold, 2019) – preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR – Colecția Berman | Peisaj montan (B-6312) – foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
, – însemna, în latină, „muncitor care lucrează într-o materie dură (metal, piatră, lemn, fildeș etc.)”, sensul fiind de obicei precizat printr-un epitet: (arămar), (fierar), (tâmplar) etc. sau dedus din context, dar se referea, cel mai adesea, la lemn sau la fier, desemnându-i, așadar, pe tâmplar sau pe fierar. Cu acest ultim sens a supraviețuit cuvântul în cele mai multe dintre limbile romanice. Este folosit, mai rar, și ca adjectiv (, -, -), cu sensul de „lucrat”, apoi, adverbial, , „cu meșteșug”, sau cu negație, , , , însemnând „grosolan, nemeșteșugit”. Este folosit adjectival abia la Ovidiu, dar apare și la Plaut.
Din familia de cuvinte a lui fac parte substantivul , având ca prim sens pe acela de „meserie, lucru într-o materie (abstract sau concret), obiect fabricat” și ca al doilea, pe acela de „atelier (mai cu seamă fierărie)”, denominativul (și ) și , „a lucra, a forja”, atât în sens propriu, cât și figurat. Printre derivați se numără și , „cel care fabrică sau care forjează”, , „muncitoresc, fierăresc”, și „lucrător, fierar”, ultimii doi de dată târzie, precum și verbul , „a face, a pregăti”. Se cuvin amintiți și compușii , „a plăsmui sau a face cu meșteșug” și , „lucrare, facere”, care apare la Tertulian, precum și numele proprii , , , , .
ar proveni din proto-italicul *β, înainte *θβ, la a cărui origine se presupune că ar fi radicalul proto-indo-european *ʰℎ₂ʰ-, cu sensul de „a modela, a potrivi”. Pare a se înrudi cu *ъ din proto-slavă și ̀ din lituaniană („obicei, caracter”), cu դարբին (, „fierar”) din armeană, și din engleză (abil, îndemânatic).
Printre urmașii lui în limbile romanice se numără din sardă, și din aromână, din dalmată, din italiană, din venetă, și din reto-romană, și din occitană, din vechea catalană, ̂ și ̂ din provensală, din vechea franceză și, desigur, din română. Spaniola și portugheza au împrumutat .
„Făurar”, celălalt nume popular al lunii februarie, are o altă istorie. Vine din lat. (), „luna purificărilor”, ultima lună a vechiului an roman. În limba română, evoluția lor semantică este comună de la un punct încolo, căci sensul de „februarie” al lui „faur” s-a dezvoltat ca formă regresivă de la „făurar” cu sensul de „fierar”.
Text: Sorana-Cristina Man, redactor MNȚR – preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului
cititi si:
- Întâmpinarea Domnului (Stretenia; Ziua Ursului; Târcolitul viilor)
