Articole

Calendar Ortodox 1 februarie 2024

articole preluate de pe: basilica.roziarullumina.rowww.calendar-ortodox.rodoxologia.ro

 

Calendar Ortodox 1 februarie 2024
† Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului;
Sf. Mc. Trifon;
Sf. Mc. Perpetua și Felicitas

 

Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 2 februarie Întâmpinarea Domnului.

Începând cu această seară, Biserica Ortodoxă a intrat în ziua liturgică de sâmbătă 1 februarie, când se sărbătorește Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului.

Pentru pregătirea sufletească a credincioşilor, toate sărbătorile împărăteşti (inclusiv cele ale Maicii Domnului) sunt precedate de un timp de pregătire, de anticipare sau introducere, numit preserbare, înainte-serbare sau înainte-prăznuire.

Sărbătorile au, de asemenea, şi o perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită după-serbare sau după-prăznuire.

Prin aceste perioade de pregătire şi de prelungire, sărbătorile mari sunt ca soarele care, înainte de a răsări el însuşi, îşi trimite razele, iar după ce apune, lumina lui stăruie încă pe culmi.

Ziua cea dintâi a înainte-serbării se numeşte începutul sărbătoririi, iar ziua ultimă a după-serbării se numeşte, cu un termen slavon, odovania, adică sfârşitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii.

Tropar

Glasul 1

Cereasca ceată a îngerilor privind spre pământ vede venind pe Cel mai Întâi-Născut decât toată făptura, aducându-Se ca un Prunc în Biserică, purtat de Maica ce nu ştie de nuntă şi cântă acum, împreună cu noi, cântare de Înainteprăznuire, bucurându-se.

cititi si (†) Întâmpinarea Domnului

 

Sfântul Mucenic Trifon

Sf. Mc. Trifon (232 - 250) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Mc. Trifon (232 – 250) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Trifon era din satul Lamsac, din ţinutul Frigiei şi a trăit pe vremea împăraţilor Gordian al 3-lea (238-244), Filip Arabul (244-248) şi Deciu (249-251).

A cunoscut încă din copilărie credinţa creştină şi fiind sărac păştea gâştele pentru a se putea întreţine.

Pentru smerenia lui s-a învrednicit de darul vindecării bolilor şi al izgonirii diavolilor.

A fost chemat la Roma de Gordian spre a-i vindeca fiica posedată de un duh necurat.

Pentru că a vindecat-o în văzul mulţimilor, numeroşi oameni au crezut atunci în Hristos.

Când Deciu a ajuns împărat, a pornit prigoană împotriva creştinilor şi atunci a fost prins şi Sfântul Trifon.

Fiind dus la Niceea, a fost aruncat în temniţă din porunca dregătorului Acvilin, mai-marele Bitiniei.

A fost chemat să jertfească idolilor, însă el L-a mărturisit cu mult curaj pe Hristos ca fiind Dumnezeu adevărat, iar pentru aceasta a fost supus la multe chinuri: a fost tras pe roată, a fost purtat desculţ prin zăpadă până când i-au degerat picioarele, a fost legat de cai, i s-au bătut cuie în tălpi şi a fost ars pe trup.

Rămânând neschimbat în decizia sa de a fi creştin, a fost osândit să moară de sabie, însă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului înainte de a ajunge la locul execuţiei, în anul 250.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Perpetua şi a celor împreună cu dânsa : Satâr, Revcat, Satornil, Secund şi Felicitas.

Sfânta muceniţă Perpetua era din cetatea Vutritanilor, din Africa. A fost prinsă de către necredincioşi şi adusă înaintea conducătorului de oaste, împreună cu mai mulţi tineri, care erau începători în ale credinţei. Asupra sfintelor Perpetua şi Felicitas, a fost slobozită o vacă sălbatică, ce a năvălit asupra lor şi le-a sfâşiat. Apoi şi ceilalţi sfinţi au fost omorâţi cu sabia, de mulţimea necredincioşilor.

Astăzi pomenim şi pe Sfintele Muceniţe Perpetua şi Felicitas.

Acestea erau din Cartagina şi au trăit pe vremea împăratului Septimiu Sever (193-211).

Din porunca dregătorului au fost prinse şi întemniţate, iar pentru că nu erau botezate, au primit Botezul creştin în taină, în închisoare.

Felicitas era însărcinată şi a născut în temniţă, iar Perpetua avea un copil la sân pe care-l alăpta.

Fiind aduse la judecată, ele nu au fost înduplecate nici de dragostea pentru pruncii lor şi nici de rugăminţile părinţilor şi ale rudelor, ci au mărturisit cu hotărâre credinţa lor în Hristos Iisus Domnul.

Pentru aceasta au fost osândite să fie date spre mâncare fiarelor, în circ, de ziua împăratului.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Petru cel din Galatia.

Acest vlăstar al galatenilor, celor din apropiere de Ancira, a petrecut cei dintâi şapte ani cu părinţii lui.

După aceea s-a dus la Ierusalim pentru învăţătură şi pentru ca să vadă Sfintele Locuri; iar de acolo a mers la Antiohia, unde, aflând un mormânt gol, a intrat într-însul.

Mormântul acesta avea un cerdac înconjurat de un gărduleţ şi aici primea pe cei ce veneau la el. Mânca, la două zile o dată, puţină pâine şi bea apă cu măsură.

Cu rugăciunea lui a tămăduit mai întâi pe unul, pe care l-a făcut împreunã-locuitor cu dânsul şi a vindecat de durerea ochilor pe maica fericitului Teodoret, episcopul Cirului, care era smerită şi plăcută lui Dumnezeu; mai târziu a scăpat-o de moarte, atunci când a avut o naştere grea şi s-a găsit în primejdie.

A vindecat pe un bucătar, care era necăjit de duhurile cele necurate, şi pe un ţăran care suferea de aceeaşi patimã.

A împiedicat pe voievodul cetăţii de la încercarea de a silui pe o fecioarã orbindu-l.

Trăind timp de nouăzeci şi doi de ani în chip bineplăcut lui Dumnezeu, şi-a dat în pace sufletul Domnului, primind cununa nevoinţelor sale.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vendimian.

Acest sfânt a fost ucenicul sfântului Auxenţiu; iar după săvârşirea din viaţă a lui Auxenţiu, aflând o crăpătură într-o stâncă şi zidindu-şi înăuntrul ei o chilioarã, a petrecut acolo patruzeci şi doi de ani, ducând mari lupte şi dobândind mari biruinţe asupra demonilor.

Iar când s-a apropiat timpul sã se mute către Domnul, a îngenunchiat pe pământ şi şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vasile mărturisitorul, arhiepiscopul Tesalonicului, care era de neam din cetatea Atena.

Sfântul Vasile, Episcopul Tesalonicului - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Vasile, Episcopul Tesalonicului – foto preluat de pe doxologia.ro

Se spune că a întemeiat și înnoit mănăstirea închinată numelui Sfintei Înălțări, cunoscută ca mănăstirea Sfântului Vasile, care se află aproape de Hilandar și depinde de ea. La începutul secolului al X-lea a fost hirotonit Episcop de Tesalonic.

Provenea din Atena. În anul 875 a fost tuns monah de către cuviosul Eftimie cel Nou, al cărui ucenic a fost.

Cu învățăturile tale cele de Dumnezeu insuflate și de miere curgătoare, atrăgându-ne și pe noi, ca un Orfeu ne-ai adus următori ai tăi”.

Cuviosul Eftimie cel Nou a vestit mai dinainte alegerea lui ca ierarh și viețuirea (904).

Se spune că a întemeiat și înnoit mănăstirea închinată numelui Sfintei Înălțări, cunoscută ca mănăstirea Sfântului Vasile, care se află aproape de Hilandar și depinde de ea. La începutul secolului al X-lea a fost hirotonit Episcop de Tesalonic.

Este cunoscut din viața lui Eftimie, părintele lui duhovnicesc, pe care a scris-o și de aceea mai este numit autor de sinaxare și mărturisitor.

Povestește cu multă subtilitate nevoințele bătrânului său pe care, după putere, le-a și imitat. Slujba lui a compus-o monahul Gherasim Mikragiannanitis.

Pomenirea lui se face pe 1 februarie.

(Moise Aghioritul, Sfinţii Sfântului Munte, Editura Mygdonia, Karyes, Sfântul Munte, 2008, p. 135)

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Timotei, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Tion, cu cei doi prunci, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Carion, care s-a săvârşit tăindu-i-se limba.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului Mucenic Anastasie Naupliotul.

Acest sfânt mucenic Atanasie a mărturisit în Nauplia, la anul 1755, şi fiind tăiat în bucăţi, așa s-a săvârşit.

 

Sfanta Cuvioasă Brigita din Kildare, ocrotitoarea Irlandei

Sfanta Cuvioasă Brigita din Kildare, ocrotitoarea Irlandei - foto preluat de pe www.crestinortodox.ro

Sfanta Cuvioasă Brigita din Kildare, ocrotitoarea Irlandei – foto preluat de pe www.crestinortodox.ro

Cuvioasa Brighita din Kildare sau Brighita a Irlandei (irlandeză: Naomh Bhríde) (c. 451-525) a fost o monahie irlandeză, stareță și maică duhovnicească care a întemeiat mai multe mănăstiri de maici în Irlanda.

Prăznuirea Sfintei Brighita în Biserica Ortodoxă se face la 1 februarie.

Împreună cu sfinții Patrichie al Irlandei (17 martie) și Columba din Iona (9 iunie), sfânta Brighita este unul din cei trei sfinți protectori ai Irlandei.

Toți trei sunt înmormântați împreună în Downpatrick din County Down (provincia Ulster) în celebra colină Hill of Down.

cititi mai mult pe: doxologia.roro.orthodoxwiki.org; www.crestinortodox.ro; ziarullumina.ro

 

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Socola

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Socola - foto preluat de pe doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Socola – foto preluat de pe doxologia.ro

Episcopul Filaret a scos icoana din cadru și a examinat-o, crezând că este stropită cu aghiasma săvârșită de Sfântul Trifon (1 februarie). După ce a șters icoana cu un prosop, a așezat-o din nou în cadru. Apoi episcopul a cerut tuturor să părăsească biserica, după care a încuiat ușile. Seara, când s-a întors în biserică pentru a săvârși Vecernia împreună cu elevii și profesorii, au observat că din icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu curgeau șiroaie de lacrimi.

cititi mai mult pe doxologia.ro

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Trifon (232 – 250)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

 

Sfântul Mucenic Trifon

Sfântul Mucenic și făcător de minuni Trifon a trăit în secolul al III-lea (n. 232 d.Hr. – d. 250 d.Hr).

A pătimit în timpul persecuției creștinilor ordonate de împăratul Decius.

A primit moarte mucenicească în anul 250, prin tăierea capului, răbdând mai înainte multe alte chinuri.

Este considerat ca fiind ocrotitor al grădinilor, al livezilor și al păsărilor, și ca fiind cel ce poate îndepărta insectele dăunătoare și păzi lanurile de secetă și grindină.

Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 1 februarie.

Sf. Mc. Trifon (232 - 250) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sf. Mc. Trifon – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Mucenic Trifon s-a născut în localitatea Lampsacus din Frigia, o provincie romană din Asia Minor (Asia Mică).

Încă din tinerețe Domnul l-a învrednicit cu puterea izgonirii demonilor și a vindecării diferitelor boli. Odată, Sf. Trifon a salvat întreaga comunitate din Lampsacus de la înfometare, oprind cu puterea rugăciunii invazia lăcustelor care devorau lanurile de grânele ale oamenilor de acolo.

Pe când avea doar 17 ani, Sf. Trifon a izgonit un demon din fiica împăratului roman Gordian (238–244). După șase zile de post și rugăciune, el le-a descoperit păgânilor existența diavolului. La porunca sa, diavolul s-a arătat tuturor, în chip de câine negru, având ochii ca de foc. Prin această minune i-a făcut pe mulți păgâni să treacă la creștinism. Sf. Trifon a devenit vestit și datorită faptului că îi ajuta pe cei neputincioși nu le cerea altceva decât credință în Mântuitorul Iisus Hristos cu a Cărui slavă îi vindeca.

Odată cu ascensiunea la tronul imperial a împăratului Decius (249–251), a reînceput o persecuție atroce a creștinilor. Cineva l-a pârât prefectului Aquilinus (guvernatorul provinciei romane Bitinia) pe Sf. Trifon, spunându că acesta propovăduia cu mare evlavie credința în Iisus Hristos și că i-a botezat pe mulți în această credință. Din acest motiv Sf. Trifon a fost arestat și aruncat în temnița din cetatea Niceea.

 

Mucenicia

După ce a fost arestat, Sf. Trifon a fost dus în fața guvernatorului Aquilinus, care i-a cerut să se lepede de credința sa și să aducă jertfă zeilor Romei (idolilor). Sf. Trifon a refuzat însă cu tărie și a mărturisit credința sa în Iisus Hristos.

Pentru mărturisirea sa, sfântul a fost supus unor torturi îngrozitoare: a fost lovit cu bâtele, trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier, a fost ars și i s-au bătut cuie în tălpi; toate acestea sfântul le-a îndurat însă cu bărbăție și răbdare.

În cele din urmă a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. Sfântul mucenic s-a rugat înainte de execuție, mulțumind lui Dumnezeu pentru că l-a întărit în încercările sale. El s-a mai rugat Domnului să-i miluiască pe cei care-l vor chema în ajutor. De asemenea, s-a mai rugat lui Dumnezeu să moară înainte de a fi decapitat. Astfel, atunci când călăul a ridicat sabia pentru a-i tăia capul, Sf. Trifon își dăduse deja sufletul în mâinile Domnului. Toate acestea s-au petrecut la Niceea (orașul Iznik din Turcia contemporană), în anul 250.

 

Rugăciunea rostită de Sfântul Trifon, înaintea morții

O, Doamne, Dumnezeule al dumnezeilor și Împărate al împăraților, cel mai sfânt decât toți sfinții, mulțumescu-Ți că m-ai învrednicit a-mi împlini fără șovăială ostenelile nevoinței. Iar acum mă rog Ție ca mâna nevăzutului diavol să nu se atingă de mine și să mă tragă în adâncul pieirii, ci mai vârtos trimite-i pe sfinții Tăi îngeri să mă călăuzească în sălașul Tău preaminunat și să mă facă moștenitor Împărăției Tale celei preadorite.

Primește sufletul meu și auzi rugăciunile tuturor celor ce Îți vor aduce Ție jertfe, întru pomenirea mea! Căuta spre dânșii, din locașul Tău cel sfânt, și dăruiește-le lor darurile Tale cele bogate și nestricăcioase, căci Tu ești Unul bun, milostiv și dătător de bine, în vecii vecilor. Amin!

 

Moaștele

Creștinii au înfășurat trupul sfântului mucenic într-un giulgiu, cu intenția de a-l îngropa în Niceea, acolo unde a pătimit, dar sfântul li s-a arătat și le-a cerut să-i ducă trupul în satul său natal, Lampsacus. Mai târziu, moaștele Sf. Trifon au fost mutate la Constantinopol, iar mai târziu (după cucerirea cetății de către cruciații apuseni în 1204) au ajuns la Roma.

În Biserica „Sfântul Sava” din Iași se păstrează părticele din moaștele Sfinților Trifon și Marina într-o raclă de argint datând din anul 1781.

 

Minuni

În Rusia, Sf. Trifon este considerat ca fiind sfântul patron al păsărilor deoarece, după cum se povestește, odată țarul Ivan cel Groaznic a ieșit la vânătoare, iar îngrijitorul șoimului său a scăpat din neatenție pasărea preferată a țarului. Țarul i-a pus în vedere acestui îngrijitor, pe nume Trifon Patrikeev, să găsească șoimul în trei zile, altfel va fi condamnat la moarte.

Bietul Trifon a căutat pasărea prin toată pădurea dar fără niciun rezultat. În cea de-a treia zi, sfârșit de oboseală după atâta căutare, îngrijitorul s-a întors la Moscova, în Crângul Marinaia. Întinzându-se ca să se odihnească, s-a rugat Sf. Mucenic Trifon (patronul său), chemându-l în ajutor. În vis a văzut un tânăr pe un cal alb care ținea pe mână șoimul țarului.

Acesta i-a spus: „Ia-ți pasărea pierdută, du-o țarului și nu te mai necăji”. Când s-a trezit, îngrijitorul a zărit șoimul stând pe un brad. A luat-o, a dus-o țarului și i-a spus ce ajutor miraculos a primit de la Sf. Mucenic Trifon. Drept mulțumită că i-a salvat viața, Trifon Patrikeev a construit o capelă în locul unde i-a apărut Sf. Trifon. Mai târziu, a construit chiar și o biserică cu hramul Sf. Trifon în Moscova.

În Biserica Ortodoxă Rusă Sf. Trifon este slăvit ca protector divin al Moscovei.

Sf. Trifon este cinstit ca protector al grădinile și livezile împotriva insectelor dăunătoare și a altor calamități naturale, precum și ca alungător al duhurilor necurate și tămăduitor al bolilor (printre care și nebunia).

În vechime, dar pe alocuri și în prezent, exista obiceiul de a sfinți apa (agheasma) în prima zi a fiecărei luni. Astfel, apa sfințită în ziua de 1 februarie este numită „agheasma Sfântului Trifon”. De ziua Sf. Trifon, viticultorii, pomicultorii și grădinarii evlavioși țin post și cheamă preotul pentru a le stropi viile, livezile și grădinile cu agheasmă, spre a fi păzite de insecte dăunătoare și de calamități naturale. Tot în aceasta zi, unii oameni gospodari aduc la biserică semințe de cereale și legume, spre a fi binecuvântate de preot pentru semănat.

În Molitfelnic, la rânduiala care se citește atunci când ogoarele, podgoriile sau grădinile sunt afectate de anumite calamități precum seceta, grindina, lăcustele sau alte insecte dăunatoare, se găsește și „Rugăciunea de exorcizare a Sfântului Mucenic Trifon, care se citește la grădini, vii și țarine”.

 

Imnografie

Troparul Sfântului Mucenic Trifon

Glasul 4

Mucenicul Tău, Doamne, Trifon, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul Sfântului Mucenic Trifon

Glasul 8

Ca pe o pârgă a firii…

Cu întărirea Preasfintei Treimi ai stricat mulţimea idolilor, până la margini, vredniciile de pomenire, cinstit întru Hristos făcându-te; şi biruind pe tirani întru Dumnezeu Mântuitorul, ai primit cununa muceniciei tale şi darurile Dumnezeieştilor tămăduiri, ca un nebiruit.

Pe tine, cela ce ai îndrăzneală către Domnul, mijlocitor și rugător pentru sufletele noastre te avem, noi smeriții. Iar acum, în ziua Praznicului tău rugămu-te, cere-ne nouă de la Dumnezeu iertare de păcate și izbăvire, din primejdii, ca să cântăm ție: Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

 

Icosul 1:

Sfinte, slăvite, Mare Mucenice Trifon, cu închinare și neîndoită credință îndrăznim a cere și așteptăm mijlocirile tale către Dumnezeiasca milostivire, ca să ne aflăm părtași bucuriei tale noi, cei ce pătimim în multe feluri de boli, de patimi, de nevoi și de războiri cumplite. Pe tot sufletul cel necăjit și dosădit, pe cei ce păzesc întru cunoștință legea lui Hristos Dumnezeu și cred întru Dânsul, pe toți care se sârguie a se închina Sfintelor tale moaște și îți împodobesc ție această cântare de laudă, de cerere și mărire ajută-i cu darul de care te-ai învrednicit de la Hristos, Mântuitorul și Dumnezeul nostru. Auzi-ne pe noi, care grăim către tine unele ca acestea:

Bucură-te, Trifoane, cel născut în țara Frigia, în satul Campsada;

Bucură-te, îngerească odihnire, încă din copilărie, a darului Sfintei Treimi;

Bucură-te, vas ales al Apei Vieții și al darului facerii de minuni;

Bucură-te, prin care numele lui Dumnezeu se preaslăvește în cer și pe pământ;

Bucură-te, izgonitor al demonului din fiica împăratului, Gordiana;

Bucură-te, arătător și altora al vrăjmașului prin postirea și rugăciunea ta cea către Dumnezeu;

Bucură-te, Trifoane, nume înfricoșător diavolilor;

Bucură-te, chip ce izvorăști în lume mirul preaslăvirii lui Dumnezeu;

Bucură-te, minunată înmulțire a sfintei credințe în multe părți ale Frigiei;

Bucură-te că ai fost prins pentru mărturisirea lui Iisus Hristos Dumnezeu;

Bucură-te, dăruire de sine făcută jertfă de bunăvoie în mâinile păgânilor,

Bucură-te, neclintită stare la judecata înaintea ighemonului Acvilin;

Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

 

Iconografie

Deoarece Sf. Trifon este cinstit ca fiind cel care protejează grădinile și livezile împotriva insectelor dăunătoare și a altor calamități naturale, el este zugrăvit în icoane purtând în mană o ramură de copac înfrunzită.

Sf. Trifon este cinstit și ca alungător al duhurilor necurate și tămăduitor al bolilor (se crede că vindecă nebunia); din acest motiv în unele icoane sfântul este zugrăvit ținând în mâini o casetă asemănătoare cu cele ale sfinților doctori „fără de arginți”.

În icoanele rusești Sf. Trifon apare cu un șoim pe braț, amintindu-se astfel de minunea înfăptuită pentru Trifon Patrikeev, pe vremea țarului Ivan cel Groaznic.

cititi mai mult despre Sf. Mc. Trifon si pe: doxologia.ro; en.wikipedia.org

 

Viața Sfântului Mucenic Trifon

articol preluat de pe doxologia.ro

Sf. Mc. Trifon (232 - 250) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Mc. Trifon - foto preluat de pe doxologia.ro

Încă de când era prunc, preabunul Dumnezeu a binevoit a sălășlui în Sfântul Trifon harul Sfântului Duh și a-i hărăzi darul de a face minuni. Tămăduia toate bolile, dar mai ales avea stăpânire asupra diavolilor.

În părțile Frigiei, în satul ce se numea Campsada, care era aproape de cetatea Apamia, s-a născut Sfântul Trifon, din părinți dreptcredincioși. Încă de când era prunc, preabunul Dumnezeu a binevoit a sălășlui într-însul harul Sfântului Duh și a-i hărăzi darul de a face minuni, că nu numai din gura pruncului aceluia, ci și din faptele lui cele minunate să se săvârșească laudă. Tămăduia toate bolile, dar mai ales avea stăpânire asupra diavolilor. Numai cât auzeau pomenindu-se numele lui, fugeau din cei ce pătimeau. Deci, spre încredințarea minunilor lui celor multe pe care le-a săvârșit, vom descrie una, ca de la început să înțelegeți toată viața lui.

După moartea lui August, Cezarul, în anul 295 a pus stăpânire pe împărăția Romei Gordian care, deși era închinător de idoli, nu-i prigonea pe creștini. Acela avea o fiică preafrumoasă, învățată și înțeleaptă, anume Gordiana, pe care, fiind la vârsta căsătoriei, mulți dintre cei mai mari și slăviți boieri doreau să o logodească cu fiii lor, din cauza frumuseții și înțelepciunii ei. În acea fecioară însă, prin voia lui Dumnezeu intrând diavolul, o muncea neîncetat, aruncând-o în foc și în apă. Și nu puțină mâhnire aveau părinții și plângeau amar. Deci aduceau la ea doctori înțelepți și nimic nu-i puteau face.

Atunci, singur diavolul, prin voința lui Dumnezeu, a strigat, zicând: „Nimeni nu va putea să mă izgonească de aici, decât numai tânărul Trifon!”. Îndată împăratul a trimis în toată lumea ca să-l caute pe Trifon. Au adus mulți cu acel nume, dar nici unul n-a putut să izgonească pe diavol din fiica împăratului, până ce l-au aflat pe Sfântul Trifon, tânărul, în părțile Frigiei, în satul Campsada, lângă un izvor, păscând gâștele. Acesta a fost adus degrabă la Roma, având pe atunci numai 17 ani.

Când s-a apropiat sfântul de Roma, a cunoscut diavolul venirea lui și, muncind cumplit pe fecioară, striga: „Nu pot să locuiesc aici mai mult, că aproape este Trifon, care după trei zile va sosi și nu pot să rabd mai mult”. Așa strigând vicleanul duh, a ieșit dintr-însa. A treia zi, sosind în cetate Sfântul Trifon și ducându-l în palatele împărătești, a fost primit cu dragoste de către împărat, pentru că l-a cunoscut împăratul după cuvintele acelea pe care le-a grăit diavolul când a ieșit din fiica lui. Dar, ca să știe mai cu încredințare cum că Trifon a tămăduit pe fiica lui, l-a rugat să le arate pe diavol, ca să-l vadă cu ochii lor. Atunci sfântul a petrecut în post și în rugăciune șase zile și a primit de sus mai mare și mai puternică stăpânire peste duhurile cele necurate.

A șaptea zi, răsărind soarele, a mers împăratul la fericitul Trifon cu suita sa, vrând să vadă pe diavol cu ochii lui. Sfântul Trifon, plin de Duhul Sfânt și cu ochii minții privind pe nevăzutul duh, i-a zis: „Ție îți grăiesc, duhule necurat, în numele Domnului meu Iisus Hristos, arată-te înaintea celor ce sunt aici și le descoperă chipul tău cel nerușinat, apoi, spune-le neputința ta”. Deci, îndată s-a arătat diavolul înaintea tuturor, în chip de câine negru, având ochii ca de foc și capul plecat spre pământ. Atunci îl întrebă sfântul: „Cine te-a trimis aici, demone, ca să intri în această fecioară? Pentru ce ai îndrăznit a intra în cea creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, singur fiind, fără de chip, neputincios și plin de toată rușinea?”. Răspuns-a diavolul: „Sunt trimis de tatăl meu, care este începător a toată răutatea. El se numește Satana și locuiește în iad; el mi-a poruncit să chinuiesc pe fecioara aceasta”.

Apoi l-a întrebat sfântul iarăși: „Cine v-a dat vouă putere să îndrăzniți spre făptura lui Dumnezeu?”. Diavolul, deși nu voia, dar fiind silit de puterea cea nevăzută a lui Dumnezeu, a spus adevărul în auzul tuturor: „Noi nu avem putere asupra celor ce cunosc pe Dumnezeu și care cred în Hristos Fiul, Unul născut, pentru care Petru și Pavel au murit aici. De aceea noi cu frică fugim afară numai când vom avea voie să-i aducem cuiva ispite ușoare. Dar asupra celor ce nu cred în Dumnezeu și în Fiul Său și asupra celor ce umblă în toate poftele lor, făcând lucrurile cele plăcute nouă, asupra acelora luăm stăpânire, ca să-i chinuim pe ei. Lucrurile cele plăcute nouă sunt acestea: închinarea la idoli, hula, desfrânările, farmecele, zavistia, uciderea și mândria. Cu aceste lucruri și cu cele următoare lor, înfășurându-se oamenii ca în niște lanțuri, se înstrăinează de Dumnezeu, Ziditorul lor, și de bunăvoie se fac prieteni nouă și împreună cu noi vor lua chinurile veșnice”.

Auzind acestea, împăratul și cei ce erau împreună cu el s-au umplut de spaimă și mulți, lepădându-se de păgânătate, au crezut în Hristos; iar credincioșii s-au întărit în credință și au preamărit pe Dumnezeu. Sfântul Trifon a poruncit diavolului să se ducă în mijlocul focului din iad; apoi diavolul a pierit. Împăratul, dând multe daruri sfântului, l-a liberat cu pace la locașul lui, însă sfântul, tot ceea ce a luat de la împărat a dăruit săracilor pe drum și întorcându-se în patria sa singur, se îndeletnicea în lucrurile cele obișnuite lui, tămăduind bolnavii și plăcând lui Dumnezeu prin viața cea sfântă și neprihănită.

După Gordian împăratul, a venit la împărăție Filip, dar și acela, neîmpărățind mult, a fost ucis de ostașii săi, iar după dânsul a împărățit Deciu, tiranul. Acesta, prigonindu-i cumplit pe creștini, a ucis mulți dintre ei prin diferite chinuri, iar pe mulți fricoși i-a întors de la Hristos, aducându-i la închinarea de idoli poruncind tuturor eparhilor săi și ighemonilor, care erau prin toată lumea, să verse fără cruțare nevinovatul sânge al creștinilor care nu voiau să se închine idolilor.

În acea vreme era la Răsărit un eparh, anume Acvilin. La acela a fost clevetit Sfântul Trifon că este creștin și că știind meșteșugul doctoricesc, umblă prin țări și tămăduiește bolnavii și apoi învață pe mulți și îi înșeală a crede în Hristos, iar porunca împărătească n-o ascultă și batjocorește pe marii zei. Deci, îndată a trimis ostași în părțile Frigiei, ca să caute pe Trifon, pe care degrabă l-au găsit, pentru că nu putea să se ascundă făclia ce ardea cu râvna cea după Dumnezeu, luminând pe oameni prin credința cea dreaptă și prin fapte bune. Dar Sfântul Trifon, auzind de cei ce-l căutau, n-a fugit de ei în pustie, nici nu s-a ascuns în munți sau în prăpăstiile pământului, ci, înarmându-se cu rugăciunea și cu semnul crucii, cu îndrăzneală s-a apropiat de cei ce-l căutau și, dându-se în mâinile lor, mergea cu veselie la Acvilin, eparhul, care atunci era în cetatea Niceei. Când Acvilin a stat la judecată cu multă mândrie, înconjurându-l purtătorii de arme, fiind de față fruntașii, slugile și mult popor, atunci Pompian Scriniarie, cel mai mare dregător, a zis către eparh: „Tânărul din cetatea Apamia, cel trimis la Măria ta, iată stă înaintea judecății tale celei strălucite”.

Acvilin, eparhul, a zis: „Cel ce stă de față să ne spună numele său, patria, slujba și norocul său, apoi să-și mărturisească credința”. Sfântul a zis: „Numele îmi este Trifon, iar patria îmi este Campsada, care este aproape de cetatea Apamia; noroc la noi nu este, nici nu s-a auzit cândva; căci credem că toate se fac cu dumnezeiasca purtare de grijă și cu negrăita Lui înțelepciune, iar nu cu norocul, nici prin mersul stelelor, nici din întâmplare, precum credeți voi. Sunt liber și numai lui Dumnezeu slujesc, iar Hristos este credința mea, Hristos slava mea și cununa laudei mele”.

Eparhul zise: „Socotesc că până acum n-ai auzit de porunca împărătească cum că tot omul care se numește creștin și nu se închină zeilor să se dea la moarte silnică; deci, înțelepțește-te și întoarce-te de la acea înșelătoare credință, ca să nu fii aruncat în foc”. Sfântul Trifon a răspuns: „O! de m-aș învrednici să mă sfârșesc prin foc și prin toate muncile, pentru numele lui Iisus Hristos, Domnul și Dumnezeul meu!”. Eparhul a zis: „O! Trifon, te sfătuiesc să jertfești zeilor, căci te văd tânăr cu trupul și desăvârșit cu înțelepciunea și nu voiesc să mori așa rău”. Sfântul Trifon a răspuns: „Desăvârșita înțelepciune voi avea de voi aduce Dumnezeului meu cea mai desăvârșită mărturisire și de voi păzi neschimbată dreapta credință în El, ca pe o comoară de mare preț, și de voi fi adus jertfă Celui ce s-a jertfit pentru mine”. Eparhul a zis: „Focului voi da trupul tău, iar sufletul tău cu pedeapsă și mai cumplită îl voi chinui”. Sfântul a răspuns: „Tu mă îngrozești cu focul care se stinge și al cărui sfârșit este cenușa. Eu pe voi necredincioșii vă îngrozesc cu focul cel veșnic și nestins. Depărtează-te de la înșelăciune și cunoaște pe adevăratul Dumnezeu, ca să nu te căiești mai pe urmă, când vei cădea în focul cel veșnic”.

Acvilin, umplându-se de mânie, a poruncit să-l bată pe sfântul, spânzurându-l pe lemn. Auzind aceasta, fericitul Trifon, îndată și-a dezbrăcat hainele cu îndrăzneală și cu osârdie și-a dat trupul cel frumos în mâinile prigonitorilor, spre bătăi. Deci, legându-i mâinile la spate, l-au spânzurat și au început să-l bată. Fiind bătut tare, trei ceasuri, a răbdat bărbătește, căci n-a strigat, nici n-a gemut, ci tăcea, primind nenumărate lovituri. După bătaia aceea, eparhul Acvilin i-a zis: „Pocăiește-te Trifon, lepădând nebunia ta; făgăduiește a te închina zeilor, pentru că nimeni, împotrivindu-se poruncii împărătești, n-a putut să scape de moartea cea amară”. Sfântul a răspuns: „Și eu îți zic că nimeni, lepădându-se de Hristos, cerescul Împărat, nu va putea să moștenească viața veșnică, ci va fi trimis în focul cel veșnic, care niciodată nu se stinge”.

Zis-a eparhul: „Împărat ceresc nu este altul decât numai Zeus, fiul lui Saturn, acela este tatăl zeilor și al oamenilor, căruia de nu i se închină cineva, nu poate să fie viu. Aceluia și tu ești dator a te închina, ca să te arăți vrednic de această viață dulce”.

Sfântul a răspuns: „Să fie asemenea lui Zeus, zeului tău, toți cei care se închină lui și toți cei ce nădăjduiesc în el și despre care se povestește că era, la început, între vrăjitori și fermecători, cel mai nelegiuit începător a tot lucrul necurat și fără de Dumnezeu. După a cărui moarte, oamenii care au urmat faptelor lui cele rele i-au făcut idoli de aur și de argint și l-au numit zeul lor, ca astfel să-l aibă sprijinitor la necurăția și fărădelegea lor. De vreme ce zeul lor era astfel, cu aceste obiceiuri, zei s-au numit de următorii lor și ceilalți oameni răi. Deci, voi, urmând predaniilor celor necurate și basmelor celor mincinoase, vă închinați idolilor celor neînsuflețiți și muți, defăimând pe Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, a întemeiat pământul pe ape, a revărsat văzduhul și, după ce a dat ființă la toată materia cea zidită, a pus stăpân peste toate pe omul pe care l-a creat. Acesta, fiind înșelat de zavistnicul șarpe și căzând în nenumărate răutăți, Dumnezeu Cuvântul s-a milostivit a se întrupa, apoi a murit pe cruce și s-a îngropat, iar a treia zi, înviind, s-a suit la ceruri și șade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, până ce-L va cunoaște pe El toată zidirea. După aceea, iarăși va veni din ceruri, cu putere și cu multă slavă, când va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Acesta este Dumnezeul dumnezeilor și Împăratul împăraților, Judecătorul viilor și al morților, iar cei ce vă par vouă că sunt dumnezei, aceia sunt para focului celui veșnic, împreună cu toți cei ce se închină lor”.

După aceasta, eparhul Acvilin mergând la vânat, a poruncit să ducă după el pe Sfântul Trifon, legat de un cal. Nu era ușor chinul acela al sfântului, căci i se rupeau degetele picioarelor, nu numai că erau goale, fiind atunci ger cumplit, ci și fiindcă îl călcau picioarele calului, iar tălpile se roșeau. Însă mucenicul, privind către Dumnezeu și înfierbântându-se de dragostea lui, nu socotea durerea, ci cânta cuvintele lui David: Săvârșește pașii mei în cărările Tale, ca să nu mi se clatine pașii. Și iarăși: Îndreaptă Tu pașii mei, Doamne, după cuvântul Tău și fă să nu mă stăpâneasca toată fărădelegea. Apoi rostea adeseori și cuvintele Sfântului întâi mucenic Ștefan, zicând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!”.

Atunci eparhul, întorcându-se târziu de la vânat, a pus de față iarăși pe mucenic și i-a zis: „Acum, o, ticălosule, socotit-ai înțelepțește a aduce jertfe zeilor sau petreci încă în nebunia ta cea veche?”. Sfântul răspunse: „Tu singur ești plin de nebunie și de necunoștință, că te-a orbit diavolul, încât nu poți să cunoști pe Ziditorul tuturor și să I te închini Lui, iar eu sunt înțelept, nedepărtându-mă de Hristos, Care mă mântuiește”. Atunci eparhul a poruncit să ducă pe sfântul în temniță, iar el s-a dus în hotarele dimprejur și a zăbovit acolo câteva zile. Apoi, întorcându-se iarăși în Niceea, a stat la judecată și, punând de față pe Sfântul Trifon, i-a zis: „Nu te-a pedepsit de ajuns vremea cea îndelungată, fiind în legături, ca să te supui poruncii împărătești și să te închini la zei?”. Sfântul răspunse: „Domnul și Dumnezeul meu, Iisus Hristos, Căruia îi slujesc cu inimă curată, m-a cercetat și m-a întărit ca să-mi păzesc credința neschimbată și nemișcată. Deci Lui, unuia, adevăratului împărat și Dumnezeu mă supun și către El mă plec; iar mândria ta și pe a împăratului tău o defăimez și mă întorc de la cei ce se cinstesc de voi”.

Eparhul a zis către slujitori: „Bateți-i piroane ascuțite în picioare și, purtându-l prin cetate, bateți-l mereu”. Îndată făcând slujitorii acestea, purtau pe sfântul și îl târau prin toată cetatea bătându-l, încât pătimea cumplită durere la picioare, nu numai pentru piroanele cele bătute într-însele, dar și din pricina gerului cel greu și a omătului, pentru că atunci era iarnă grea. Însă bunul pătimitor, având pe Hristos înaintea sa și privind la răsplătirile ce au să fie, toate acelea le răbda cu mulțumire. Apoi, aducându-l iarăși înaintea eparhului, se miră de o răbdare ca aceea a sfântului și i-a zis: „Până când, o, Trifon, vei disprețui chinurile? Până când nu te va atinge mulțimea durerilor?”. Sfântul răspunse: „Până când și tu nu vei cunoaște puterea lui Hristos care este în mine? Până când nu încetezi a ispiti pe Duhul Sfânt, o, ticălosule? Oare încă n-ai înțeles că este nebiruită puterea cea mare a lui Hristos?”.

Atunci tiranul, umplându-se de mânie, a poruncit să-i lege mâinile la spate și, spânzurându-l iarăși de lemn, să-l bată cu toiege fără cruțare, apoi cu făclii să-i ardă coastele. Făcând acestea toți slujitorii prigonitorului cu mare sârguință, îndată a strălucit o lumină din cer și o cunună prea frumoasă se pogora pe capul lui și pe care văzând-o, prigonitorii au căzut de frică. Sfântul Trifon, simțind ajutorul care îi venise de sus, s-a umplut de bucurie și de veselie, încât zicea: „Mulțumesc, Ție, Doamne, că nu m-ai lăsat să fiu fără ajutor în mâinile vrăjmașilor mei și mi-ai umbrit capul în ziua cea de război, mi-ai dat scăpare de mântuire și dreapta ta m-a primit. Acum mă rog Ție, Doamne, să fii totdeauna cu mine, întărindu-mă și apărându-mă, mă învrednicește ca, fără de împiedicare, să săvârșesc această nevoință și să mă învrednicesc să câștig cununa dreptății, cu toți cei ce au iubit numele Tău cel sfânt, că Tu unul ești preamărit în veci. Amin”.

După aceasta, tiranul, chemând iarăși înaintea sa pe sfântul, fiind dezlegat, a început a-l măguli și a-i zice: „Adu jertfă, Trifone, marelui Zeus, închină-te chipului împăratului și te voi elibera cu cinste și cu daruri!”. Sfântul Trifon, zâmbind, a zis: „Dacă pe împăratul singur l-am defăimat și am nesocotit poruncile lui cele nebune, apoi oare să mă închin chipului celui neînsuflețit? Aceasta nu se poate. Cât despre Zeus și despre ceilalți zei mincinoși ai tăi, să întrebi pe cei ce li se pare că sunt înțelepți între voi: ce fel de basme se născocesc despre dânșii. Căci ei, sîrguindu-se să acopere faptele lor necurate, au schimbat numele lor la alte lucruri, numind cerul Zeus, văzduhul Ira, pământul Demetra, marea Poseidon, soarele Apolon, luna Diana. Ai voștri făcători de basme au dat numele zeilor voștri la obiceiurile și patimile omenești, astfel: mânia și războiul le-au numit Ares, iar patima desfrânării Afrodita; și așa, părăsind pe Dumnezeu, ziditorul tuturor, nebunește ați umplut lumea de idoli și ați cinstit mai mult făptura decât pe Făcătorul. Dar nu numai singuri căzând din înțelegerea cea sănătoasă și din calea cea dreaptă în prăpastia cea pierzătoare de suflet vă surpați cu capul în jos, ci și pe noi vă sârguiți a ne trage acolo cu voi, ca să fim părtași la aceeași prăpastie și pierzare a voastră. Nimic nu veți spori, o, înșelătorilor, pentru că nu veți putea, ca pe cei ce nădăjduiesc cu adevărat spre Dumnezeul cel tare și viu să-i întoarceți din calea cea dreaptă și să-i plecați la idolii voștri”.

Auzind Acvilin, s-a mirat de niște cuvinte ca acestea și, umplându-se mai mult de mânie, a poruncit să-l bată mai aspru. Deci bătură pe sfântul, fără milă, multă vreme. Văzând tiranul că nu poate să urnească stâlpul cel nemișcat și să-l întoarcă de la credința lui Hristos, a dat împotriva lui această poruncă: lui Trifon cel din Apamia, care s-a împotrivit poruncii împărătești și nevrând să aducă jertfă zeilor, după multe chinuri ce i-am dat, să i se taie capul. Atunci îndată l-au luat ostașii și l-au scos la locul de tăiere. Sfântul mucenic, stând spre răsărit, s-a rugat lui Dumnezeu, spunând: „Doamne, Dumnezeul Dumnezeilor și Împărate al împăraților, mai sfânt decât toți sfinții; Îți mulțumesc că m-ai învrednicit a săvârși nevoința aceasta fără poticnire. Acum mă rog ție, să nu se atingă de mine vicleana mână a vrăjmașului celui nevăzut, nici să mă pogoare în adâncul pierzării, ci să mă duci cu sfinții Tăi îngeri în locașurile cele iubite și fă-mă moștenitor al împărăției Tale celei dorite. Primește în pace sufletul meu și pe toți care mă vor pomeni pe mine, robul Tău, și întru pomenirea mea Îți vor aduce sfinte jertfe. Ascultă-i din înălțimea sfințirii Tale și caută spre dânșii din sfânt locașul Tău, dându-le lor îndestulate și nestricăcioase dăruiri, că Însuți ești bun și îndurat dătător în vecii vecilor”.

Astfel rugându-se sfântul, mai înainte de a i se tăia capul, Domnul a luat sufletul lui în mâinile Sale, iar cinstitul lui trup a rămas mort la pământ, pe care frații cei ce erau în Niceea învelindu-l cu pânze subțiri și curate și ungându-l cu arome voiau să-l îngroape la dânșii, pentru apărarea cetății lor. Dar sfântul li s-a arătat și le-a poruncit să ducă moaștele sale în satul Campsada, unde s-a născut; și au făcut după porunca lui. Astfel, Sfântul Trifon, cel din tinerețe plăcut lui Dumnezeu și sfințit, aducând mulțime de oameni la Hristos și tămăduind nenumărate boli în popor, după multe chinuri – pe care pentru adevăr le-a suferit –, s-a încununat cu cununa nestricăciunii de la Tatăl, de la Fiul și de la Sfântul Duh, cel Unul în Treime Dumnezeu, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.

Sfintele Mucenițe Perpetua și Felicitas (†203)

foto preluat de pe www.crestinortodox.ro
articole preluate de pe: basilica.ro; doxologia.ro; ziarullumina.ro;

 

Sfintele Mucenițe Perpetua și Felicitas

Sfânta Muceniță Perpetua era originară din Cartagena. În momentul arestării, provocată de edictul împăratului, Perpetua era catehumenă, ca și tinerii Saturninus, Secundulus, sclavul Revocatus, Saturus și Felicitas, slujitoarea muceniței Perpetua. Cei șase creștini au fost întemnițați în Cartagina, în condiții foarte grele. Situația le-a fost ușurată, ca urmare a intervenției cu bani pe lângă conducerea închisorii, de către diaconii Tertius și Pomponius.

Tinerei Perpetua i s-a părut închisoarea „un palat”, când a fost lăsată să-și alăpteze copilul. Însă dragostea și credința puternică în Iisus Hristos au fost mai presus decât dragostea de mamă, de părinți, care tot încercau să o înduplece să renunțe la creștinism și să scape de chinul carcerei. Nu a trecut mult, și cei șase creștini au fost duși în forul din Cartagina, la judecată. Aici, i-a așteptat procuratorul Hilarianus, cel care le-a dat pedeapsa capitală, din cauza refuzului categoric exprimat de prizonieri, de a renunța la credința creștină.

Astfel, ziua de naștere a cezarului (Geta, fiul împăratului Septimiu Sever), care corespunde datei de 7 martie anul 203, avea să pecetluiască viața celor șase, curmată în arenă, de fiarele sălbatice. În tot acest timp, Felicitas aștepta dintr-un moment într-altul să devină mamă. La fel ca și stăpâna sa, aceasta era nebună după Hristos. Ea se ruga lui Dumnezeu să i se nască cât mai curând pruncul, pentru a fi alături de prietenii ei de martiriu (justiția romană interzicea ca o femeie însărcinată să fie executată).

Rugăciunile i-au fost ascultate. Copilul s-a născut la opt luni, cu două zile înainte de tortura finală. Felicitas a suferit mult în timpul nașterii fetiței sale, pe care a lăsat-o în grija unei surori creștine.

A doua zi, cele două femei și cei trei tineri au fost duși în amfiteatrul din Cartagina, care a devenit neîncăpător. Cele două femei au fost rănite grav în arenă de animalele sălbatice, iar în aceeași zi ele au primit cununa muceniciei prin sabie.

 

Troparul Sfintelor Mucenițe Perpetua și Felicitas

Glas 3

Să cinstim pe Sfinții mucenici: pe Perpetua și Saturnin, dimpreună cu Secund și Felicitas, ce al lor sânge l-au vărsat pentru Domnul ca și slăviții Revocat și Satirie. Drept aceea mijlocesc pentru noi toți mare milă de la Dumnezeu.

cititi mai mult despre Sf. Mc. Perpetua și Felicitas si pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

Viața Sfintelor Mucenițe Perpetua și Felicitas

articol preluat de pe doxologia.ro

Sfintele Mucenițe Perpetua și Felicitas (†203) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfintele Mucenițe Perpetua și Felicitas (†203) – foto preluat de pe doxologia.ro

Perpetua n-a cedat nici rugăminților pline de lacrimile tatălui său. La sfârșitul interogatoriului, procuratorul Hilarianus le-a dat pedeapsa capitală: condamnare la moarte , fiind dați fiarelor sălbatice în ziua de naștere a cezarului.

Actul martiric al sfintelor Perpetua și Felicitas, care au pătimit pentru Hristos împreună cu alți patru tineri creștini în timpul împăratului Septimiu Sever, este unul dintre cele mai complete și prețioase dintre actele martirice pe care ni le-a transmis Antichitatea creștină, în forma lor originală, în limba latină, redactate de un martor ocular – după istorisirea autentică lăsată de Sfânta Perpetua și după viziunea martirului Saturus, care a pătimit împreună cu ea. Se pare că Tertulian este cel care a construit începutul și finalul descrierii actului martiric (la începutul anului 203 lua amploare în Cartagina – Africa – mișcarea fanaticilor contra creștinilor, după ce împăratul Septimius Severus dăduse un edict pentru interzicerea prozelitismului creștin).

A fost deci arestată Vibia Perpetua, matroană romană, de 22 de ani, instruită și bine educată, căci în afară de limba latină vorbea și scria grecește, care aparținea unei familii înstărite, din orașul Thuburbo Minus – azi Tebourba -, situat la peste 40 de km de Cartagina, căsătorită, având un copil mic pe care îl alăpta, având tată un păgân fanatic și mamă pe jumătate creștină și doi frați, unul catehumen, și altul, copilandru, care murise din cauza unui cancer al feței. În momentul arestării era simplă catehumenă, adică nu primise încă botezul creștin.

Odată cu ea au fost arestați doi tineri de condiție liberă, dar modestă, Saturnius și Secundulus, Felicitas, sclava Sfintei Perpetua, și slavul Revocatus, toți catehumeni. Mai târziu s-a prezentat de la sine autorităților și Saturus, catehetul lor; deci erau două creștine și patru creștini. Numele martirelor Perpetua și Felicitas și ale martirilor care au pătimit împreună cu ele ni s-au păstrat și din inscripția de pe piatra lor funerară, descoperită în 1907 de arheologul francez Delattre, în Basilica majorum, ridicată pe mormintele lor.

Autoritățile municipale din Thuburbo, voind să se descarce de orice răspundere, au trimis cele două tinere femei și pe cei patru tineri la Cartagina, unde au fost închiși într-o temniță întunecoasă și oribilă, probabil lângă palatul proconsulului, pe coasta colinei Bârsa. Comunitatea creștină din Cartagina, prin diaconii Tertius și Pomponius, le-a venit imediat în ajutor, obținând pe bani de la conducătorul închisorii o ameliorare a situației creștinilor închiși. Astfel, Perpetuă a putut primi pe tatăl ei care, în zadar, a încercat s-o înduplece să se lepede de creștinism, pe mama și pe fratele ei, copilul pentru a-l alăpta, rudele și prietenii, încât, putind alăpta copilul, i s-a părut închisoarea “ca un palat”. De la arestare și pe tot parcursul martiriului, Perpetua este stăpânită de credința puternică în Iisus Hristos, Care, cum credea ea, va suferi împreună cu ea și cu ceilalți martiri, și de dorința neclintită de a deveni martiră, luptându-se în sine cu dragostea de mamă, față de copilul pe care îl alăpta și de părinții ei, care nu înțelegeau noua credință creștină și nu se bucurau de martiriul ei.

Perpetua și cei dimpreună cu ea puteau primi în închisoare pe tatăl, mama și fratele ei, rudele, prietenii și cunoscuții.

În prima viziune pe care a avut-o la închisoare, Perpetua s-a luptat cu diavolul, înfățișat ei sub chipul unui balaur, pe care l-a învins și a intrat biruitoare în paradis. Acolo a văzut șezând pe un scaun un bărbat înalt, cu părul alb, în haină de păstor, ce i-a dat împărtășanie.

După câteva zile, Perpetua și cei dimpreună cu ea au fost duși în forul din Cartagina, spre a fi judecați de procuratorul Hilarianus. Cu toții au refuzat să abjure credința creștină, spre marea indignare și iritare a păgânilor. Perpetua n-a cedat nici rugăminților pline de lacrimile tatălui său. La sfârșitul interogatoriului, procuratorul Hilarianus le-a dat pedeapsa capitală: condamnare la moarte , fiind dați fiarelor sălbatice în ziua de naștere a cezarului, (Geta, fiul împăratului Septimiu Sever), care corespunde datei de șapte martie anul 203.

În așteptarea pedepsei, martirii sunt duși din nou în carceră. Perpetua are acum două noi viziuni. Într-una îi apare fratele ei, Dinocrate, mort de copil, care i s-a arătat acum lângă un bazin cu apă din care putea bea spre a se răcori, vesel și vindecat de boală. În altă viziune s-a luptat cu un egiptean urât la înfățișare, care preînchipuie diavolul, pe care ea l-a biruit, zdrobindu-i capul cu călcâiul.

Catehetul Saturus a avut și el o viziune. Se făcea că martirii au fost duși de patru îngeri în paradis, unde au găsit pe alți martiri: Jocundus, Saturnius, Artaxius, care au fost arși de vii în prigoană, și pe Țuintus, care a murit în închisoare. Au întâlnit pe episcopul Optatus și pe preotul Aspasius, care erau certați între ei și stăteau despărțiți și triști, iar martirii i-au rugat să se ierte unul pe altul și să se împace.

Dintre martiri, Secundulus a murit mai înainte în închisoare. Felicitas, sclava Perpetuei, fiind însărcinată, a născut în luna a opta, în condiții foarte grele, o fetiță, pe care a luat-o s-o crească o soră creștină. Astfel, a putut să sufere și ea martiriul împreună cu ceilalți, căci justiția romană interzicea ca o femeie însărcinată să fie executată.

În ajunul pătimirii, pe când martirii luau ultima cină, numită agapă (masa dragostei), s-au strâns paginii, curioși să-i privească. Dar catehetul Saturus i-a mustrat, zicându-le: “Nu vă este de ajuns ziua de mâine? Azi prieteni, mâine dușmani! Întipăriți-vă bine în minte, însă, fețele noastre ca să ne recunoașteți în ziua aceea, ziua judecății”. Auzind acestea, paginii s-au retras înfricoșați, iar mulți au crezut în Hristos.

A doua zi, martirii, două femei și trei tineri, au suferit pătimirea pentru Hristos în amfiteatrul din Cartagina, înțesat de lume.

În timpul pătimirii, Saturninus și Revocatus au fost atacați de un leopard și de un urs, Saturus, de un leopard, iar Perpetua și Felicitas, de o vacă sălbatică. Un oarecare catehumen, cu numele Rusticus, a încurajat-o continuu pe Perpetua. Saturus, fiind grav rănit de un leopard care-i făcuse o mușcătură mare din care curgea din abundență sângele și păgânii în delir strigând: “Mântuit, spălat; mântuit, spălat”, ca unul care primise botezul sângelui, a cerut soldatului Pudens să-și scoată inelul din deget și, înmuindu-l în sângele rănii sale, i l-a dat “ca semn (al iubirii) și ca amintire a sângelui său”. După atacul fiarelor, martirii au fost duși în mijlocul amfiteatrului, unde li s-au tăiat capetele. Perpetua, văzând ezitarea gladiatorului, i-a dus singură la gât mâna lui tremurătoare.

Pe mormintele celor cinci martiri, s-a ridicat mai târziu în Cartagina o mare basilică, Basilica majorum.

Martiriul Sfintele Mucenițe Perpetua și Felicitas si a Sf. Mc. Revocatus, Saturninus și Secundulus (†203), din Menologion lui Vasile II (c. 1000 d.Hr.) - foto preluat de pe doxologia.ro

Martiriul Sfintelor Mucenițe Perpetua și Felicitas si a Sf. Mc. Revocatus, Saturninus și Secundulus (†203), din Menologion lui Vasile II (c. 1000 d.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Sfintele Perpetua şi Felicitas, mărturisitoare ale dragostei pentru Hristos

articole de Raluca Brodner (1 februarie 2010) preluat de pe ziarullumina.ro

Sfintele Mucenițe Perpetua și Felicitas - foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Sfintele Mucenițe Perpetua și Felicitas – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Fericirea Perpetuă. Astfel ar putea fi rezumată calea vieţii celor două muceniţe cu nume predestinat, Perpetua şi Felicitas, care au trăit în vremea împăratului Septimiu Sever. Vibia Perpetua a scris, cât timp a fost întemniţată, un jurnal cu toate cele ce li s-au întâmplat ei şi mucenicilor cu care a pătimit, fapte care au fost cuprinse într-o carte, „Istoria suferinţelor Perpetuei şi ale Felicitei“. Autenticitatea relatărilor a fost confirmată prin descoperirea unei bazilici construite în secolul al IV-lea la Cartagina (Basilica Majorum). În 1907, aici a fost găsită o piatră funerară cu o inscripţie ce poartă numele Sfintelor Perpetua şi Felicitas, ridicată pe mormintele lor.

S-a întâmplat în timpul domniei lui Septimiu Sever (193-211), pe 7 martie 203, la Cartagina (nordul Africii). Ca urmare a unui edict al împăratului, privind interzicerea prozelitismului creştin, mişcarea fanaticilor contra creştinilor a devenit tot mai necruţătoare.

 

„Nu pot, sunt creştină“

Vibia Perpetua, matroană romană, în vârstă de 22 de ani, a fost descendenta unei familii înstărite şi educate, din oraşul Thuburbo Minus (Tebourba de astăzi), situat la peste 40 de km de Cartagina. Era căsătorită şi tocmai născuse primul ei copil. Tatăl său a fost păgân, mama pe jumătate creştină, iar dintre cei doi fraţi, unul era catehumen (persoană pregătită să primească botezul într-o nouă religie), celălat pierzându-şi viaţa. În momentul arestării, provocată de edictul împăratului, Perpetua era catehumenă, ca şi tinerii Saturninus, Secundulus, sclavul Revocatus, Saturus şi Felicitas – sclava muceniţei Perpetua.

Cei şase creştini au fost întemniţaţi în Cartagina, în condiţii foarte grele. „Am fost aruncaţi în temniţă şi m-au cuprins fiori de groază, deoarece niciodată nu am mai stat într-un întuneric atât de mare. Îngrămădiţi unii peste alţii, simţeam că ne sufocăm de căldură, pentru că soldaţilor nu le păsa de noi“, scria Perpetua în jurnalul său din timpul arestului. Femeia a avut tăria să însemneze toate faptele petrecute, vizitele pe care le primea, vedeniile şi visele avute până în ajunul zilei în care a fost torturată, împreună cu prietenii săi în suferinţă.

Situaţia le-a fost uşurată, ca urmare a intervenţiei cu bani pe lângă conducerea închisorii, de către diaconii Tertius şi Pomponius.

Tinerei Perpetua i s-a părut închisoarea „un palat“, când a fost lăsată să-şi alăpteze copilul. Însă dragostea şi credinţa puternică în Iisus Hristos au fost mai presus decât dragostea de mamă, de părinţi, care tot încercau să o înduplece să renunţe la creştinism şi să scape de chinul carcerei. De martiriu. Cu greu îşi putea înfrunta lacrimile tânăra muceniţă, atunci când tatăl său, care nu era creştin, o implora în genunchi să lepede credinţa şi să se gândească la soarta micuţului său, care va rămâne orfan. „Nu pot, sunt creştină“, replica Perpetua, cu inima sfâşiată, dar plină de iubire mucenicească.

 

„Hristos va suferi pentru mine“

Cât timp a fost închisă, Perpetua a avut mai multe viziuni. Într-una se făcea că se lupta cu diavolul, care avea chip de balaur şi pe care l-a învins, şi astfel a câştigat paradisul. Odată ajunsă acolo, a văzut un bărbat înalt, cu părul alb, îmbrăcat asemenea unui păstor şi aşezat pe un scaun, care i-a dat împărtăşanie.

Nu a trecut mult, şi cei şase creştini au fost duşi în forul din Cartagina, la judecată. Aici, i-a aşteptat procuratorul Hilarianus, cel care le-a dat pedeapsa capitală – condamnare la moarte -, din cauza refuzului categoric exprimat de prizonieri, de a renunţa la credinţa creştină. Astfel, ziua de naştere a cezarului (Geta, fiul împăratului Septimiu Sever), care corespunde datei de 7 martie anul 203, avea să pecetluiască viaţa celor şase, curmată în arenă, de fiarele sălbatice.

În tot acest timp, Felicitas aştepta dintr-un moment în-tr-altul să devină mamă. La fel ca şi stăpâna sa, aceasta era nebună după Hristos. Ea se ruga lui Dumnezeu să i se nască cât mai curând pruncul, pentru a fi alături de prietenii ei de martiriu (justiţia romană interzicea ca o femeie însărcinată să fie executată). Rugăciunile i-au fost ascultate. Copilul s-a născut la opt luni, cu două zile înainte de tortura finală. Felicitas a suferit mult în timpul naşterii fetiţei sale, pe care a lăsat-o în grija unei surori creştine. Nimic din cele întâmplate nu a schimbat-o, credinţa nu a părăsit-o şi a găsit puterea să răspundă cu neînfricare la cuvintele pline de dispreţ ale unui soldat, „ce vei face atunci când vei fi aruncată la fiare?“: „Acum sunt eu cea care suferă; atunci însă nu voi mai fi eu, ci Hristos va suferi pentru mine!“

Întoarsă în temniţa întunecoasă, împreună cu tovarăşii săi de suferinţă, Perpetua a avut alte două viziuni. În prima i-a apărut fratele ei, Dinocrate, mort de copil. Acesta i s-a arătat lângă un bazin cu apă din care putea bea, era vesel şi vindecat de boală. În altă viziune i se înfăţişa lupta cu un egiptean hidos, întruchipare a diavolului, căruia i-a zdrobit capul cu călcâiul.

 

„Mântuit, spălat; mântuit, spălat“

Saturus a avut şi el o viziune, în care cu toţii au fost duşi de patru îngeri în paradis, unde s-au întâlnit cu patru martiri: Jocundus, Saturnius, Artaxius – arşi de vii în prigoană-, şi Tuintus, care a murit în închisoare. De asemenea, i-a văzut pe episcopul Optatus şi pe preotul Aspasius, care erau certaţi şi trişti – martirii i-au rugat să se ierte reciproc şi aceştia s-au împăcat.

Cel dintâi a murit în închisoare catehetul Secundulus. Cu o zi înainte de deznodământ, timp în care martirii luau ultima cină, numită masa dragostei, păgânii s-au adunat să-i vadă, dar Saturus le-a spus: „Nu vă este de ajuns ziua de mâine? Azi prieteni, mâine duşmani! Întipăriţi-vă bine în minte, însă, feţele noastre ca să ne recunoaşteţi în ziua aceea, ziua judecăţii“. Cuvintele mucenicului au avut efect şi au străfulgerat conştiinţele multora, pentru că mare parte dintre păgânii care erau în mulţime au început să creadă în Hristos.

A doua zi, cele două femei şi cei trei tineri au fost duşi în amfiteatrul din Cartagina, care a devenit neîncăpător. În timpul pătimirii pentru Hristos, Saturninus şi Revocatus au fost atacaţi de un leopard şi de un urs, Saturus, de un leopard, iar Perpetua şi Felicitas, de o vacă sălbatică. Saturus era grav rănit de un leopard care-i făcuse o rană adâncă, din care curgea mult sânge, iar păgânii strigau în delir: „Mântuit, spălat; mântuit, spălat“. Cu ultimele forţe, Saturus, cel care primise botezul sângelui, a cerut soldatului Pudens să-şi scoată inelul din deget, pe care l-a înmuiat în sângele rănii sale, şi pe care i l-a dat „ca semn (al iubirii) şi ca amintire a sângelui său“. Cruzimea şi batjocura la care au fost supuşi mucenicii nu au încetat decât în momentul în care au fost duşi în mijlocul amfiteatrului şi li s-au tăiat capetele. Când a venit rândul Perpetuei, călăul a ezitat să facă gestul final, însă femeia i-a dus singură la gât mâna temătoare.

Toate aceste întâmplări ale mucenicilor au fost adunate într-o carte, „Istoria suferinţelor Perpetuei şi ale Felicitei“ („Passio Perpetuae et Felicitatis“). Bazată pe însemnările scrise ale Perpetuei, cât timp a fost întemniţată, şi completată mai apoi de Tertulian (155-220), cartea rămâne o mărturie vie a dragostei faţă de Mântuitorul Hristos.

Sfintele Muceniţe Perpetua şi Felicitas sunt pomenite de Biserica noastră la 1 februarie.

Marele viscol din 1954

foto preluat de pe www1.agerpres.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Marele viscol din 1954

Marele viscol din anul 1954 se referă la un fenomen meteorologic sever care s-a abătut asupra României la începutul lunii februarie a anului 1954 (1-4, 7-9, 17-19 și 22-24 februarie 1954), motiv pentru care această iarnă a fost considerată cea mai aspră din secolul al XX-lea.

Un puternic ciclon mediteraneean a traversat Peninsula Balcanică, s-a reîncărcat cu umiditate deasupra Mării Negre ajungând pe teritoriul României, unde a întâlnit un front de aer rece ce a acționat ca un baraj. Viscolul a lovit în patru reprize, iar vântul a atins o viteză record. Astfel, în București valoarea acestuia a fost de 126 km/h. Ninsoarea abundentă a înregistrat un alt record: la 3 februarie la Grivița s-au depus 115,9 litri de zăpadă pe metru pătrat în 24 de ore. Temperaturile au scăzut drastic ajungând la valori de -25 °C.

Cel mai gros strat de zăpadă din istoria măsurătorilor ANM a fost măsurat tot atunci, la Călărași și anume 173 cm, troienele atingând însă în unele zone din sud-estul țării și peste 5 metri înălțime. În întrega țară, casele au fost acoperite cu zăpadă, fiind necesară intervenția armatei. În București, orașul cel mai afectat, au fost scoase tancurile armatei pentru intervenții. Zăpada a fost atât de mare, încât primăvara, după topirea acesteia, au fost găsite autoturisme strivite de șenilele tancurilor.

Nevoiți să locuiască în case din lut și acoperite cu paie, victimele deportărilor în Bărăgan au avut cel mai mult de suferit.

 

cititi mai mult despre Marele viscol din 1954 si pe www1.agerpres.rowww.historia.roadevarul.rowww.cotidianul.ro

Evenimentele Zilei de 1 februarie în Istorie

Retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

1 februarie este a 32-a zi a calendarului gregorian.

Februarie - Les Très Riches Heures du duc de Berry - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Februarie – Les Très Riches Heures du duc de Berry – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Februarie este a doua lună a anului în calendarul Gregorian. Este cea mai scurtă lună gregoriană, care are numai 28 sau 29 de zile. Luna are 29 de zile în anii bisecți; în ceilalți ani, luna februarie are 28 de zile.

Februarie începe (astrologic) cu soarele în constelația Vărsătorului și se sfârșește cu soarele în constelația Pești. Din punct de vedere astronomic, luna februarie începe cu soarele în constelația Capricornului și se sfârșește cu soarele în constelația Vărsătorului.

Numele lunii februarie (latină: Februaris, onis = purificare, curățire) – legat de ritualul curățirii ce se făcea anual la 15 februarie. Această lună era închinată zeului împărăției subpământene Februs.

Grecii numeau luna februarie Anthesterion. În România, luna februarie, popular, se numește Făurar.

Februarie începe cu aceeași zi a săptămânii ca și Martie și Noiembrie într-un an obișnuit și ca August într-un an bisect.

I.L.Caragiale spunea despre luna februarie: Carnavalul este în putere. Câți nu vor rămâne becheri se vor căsători. Balurile mascate vor hotărî pe mulți căsătoriți să pornească jalbă de despărțenie.

Sărbători și obiceiuri

La 1 februarie se sărbătorește Trif cel Nebun (Trifonul), patronul omizilor, al tuturor insectelor periculoase pentru recolte (lăcuste în special). Ziua lui Trif trebuie ținută ca să nu se înmulțească omizile care distrug livezile. Livezile și grădinile se stropesc cu agheasmă, femeile dau de pomană câte o strachină de mălai sperând că acestea vor mânca mălaiul și vor salva culturile.

La 10 februarie se sărbătorește Sfântul Haralambie, care ținea ciuma legată cu un lanț iar când oamenii își pierdeau credința sau se înmulțeau prea mult, îi dădea drumul pe pământ. Dacă în ziua aceea era vreme urâtă sau ploua, se credea că va ploua încă alte 40 de zile.

Anul 2020 este an bisect (cu 366 de zile), deci luna februarie are 29 de zile faţă de 28 de zile câte are într-un an obişnuit.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

In februarie 1978 - Vasile Paraschiv Paris a susținut, la Paris, o conferință de presă în problema folosirii psihiatriei în România ca armă de represiune politică.

Vasile Paraschiv (n. 3 aprilie 1928 - d. 4 februarie 2011) a fost un muncitor român, care s-a remarcat drept luptător împotriva regimului comunist din România. A fost arestat și torturat de mai multe ori, iar autoritățile au încercat să-i însceneze o boală psihică. I-a fost încuviințată plecarea în străinătate, însă spre surprinderea comuniștilor, s-a întors în România. După Revoluția din 1989 a întreprins eforturi ca vinovații pentru încălcarea drepturilor omului să fie pedepsiți - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Vasile Paraschiv – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Vasile Paraschiv (n. 3 aprilie 1928 – d. 4 februarie 2011) a fost un muncitor român, care s-a remarcat drept luptător împotriva regimului comunist din România. A fost arestat și torturat de mai multe ori, iar autoritățile au încercat să-i însceneze o boală psihică. I-a fost încuviințată plecarea în străinătate, însă spre surprinderea comuniștilor, s-a întors în România. După Revoluția din 1989 a întreprins eforturi ca vinovații pentru încălcarea drepturilor omului să fie pedepsiți.

În toamna anului 1977, Vasile Paraschiv a depus cerere pentru obținerea unui pașaport în vederea unei călătorii în Austria. Crezând că dorește să părăsească definitiv țara, Securitatea i-a acordat pașaportul, cu speranța că astfel va scăpa de un agitator intern. A părăsit România la 20 noiembrie 1977 însoțit de fiul său, Radu.

La Viena s-a adresat unei organizații de caritate în scopul facilitării obținerii unei vize de intrare în Franța. La 27 ianuarie 1978 a primit viza de intrare în Franța și a plecat către Paris unde a susținut o conferință de presă în problema folosirii psihiatriei în România ca armă de represiune politică.

La Paris, ajutat fiind de Mihnea Berindei, a avut ocazia să se prezintă în fața unei comisii de contraexpertiză medicală (Comisia de studii asupra procedurilor de internare și tratament forțat în spitalele psihiatrice speciale) care să îl examineze și să stabilească dacă are sau nu discernământ.

După o examinare de 8 ore, diagnosticul dat de comisia formată din 8 medici, a fost că este sănătos. Au urmat discuții cu mai mulți lideri sindicali din Franța, și la 18 aprilie 1978 participă la o nouă conferință de presă în problema creării de sindicate libere în țările din spatele Cortinei de Fier

La 27 aprilie 1978 a părăsit Parisul pentru a se întoarce în România. La postul de trecere de frontieră Curtici a fost expulzat, fiind trimis înapoi în Occident cu alt tren. S-a întors la Viena de unde a întreprins o serie de acțiuni ce aveau drept scop reîntoarcerea sa în țară. Sub presiunea opiniei publice internaționale, în cele din urmă, i s-a permis de către autoritățile de la București să se repatrieze.

La 9 iulie 1978 a ajuns acasă, supravegheat îndeaproape de Securitate. A aflat că i s-a desfăcut contractul de muncă, pe motivul absențelor nemotivate, și în cele din urmă a fost transferat la Fabrica de Prototipuri și Proiectare Tehnologică din Ploiești.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

In februarie 1979 - In Romania comunista a fost infiintat Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România. Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR) a fost un sindicat liber (adică independent de Uniunea Sindicatelor din Republica Socialistă România, supusă Partidului), întemeiat în februarie 1979, în RSR, fără pregătire prealabilă, de către un grup de muncitori de la Șantierul Naval Turnu Severin, condus de Ionel Cană, ca un mijloc de a apăra interesele salariaților, nu cele ale Partidului și cadrelor.

Membrii sindicatului au fost imediat cercetați, anchetați și arestați de „Organele de Partid și de Stat”; unul dintre membrii SLOMR, Vasile Paraschiv, a devenit în Occident simbolul represiunii comuniste din România, deoarece cazul său era cunoscut de către organizația internațională neguvernamentală „Amnesty International”.
cititi mai mult pe www.memorialsighet.ro

 

In februarie 1986 – A avut loc strămutarea cimitirului Crângaşi din Bucureşti pentru construcţia unui lac. În Crângaşi, în calea constructorilor, pentru edificarea Lacului Morii, stăteau în 1986 cimitirul şi biserica “Sfântul Ierarh Nicolae“.

În câteva săptămâni, în regim de maximă urgenţă, cele două obiective au dispărut. Consiliul popular al municipiului Bucureşti a “trasat” sarcina Întreprinderii de Prestări şi Servicii (IPS), condusă la acea vreme de directorul Ion Muşat.

Elaborarea nor­melor de lucru i-a revenit însă tehnicianului Aurel Constantinescu, care a calculat şi devizul final al costului lucrărilor. Inginerul ne-a relatat despre aplicarea deciziei de strămutare a cimitirelor Crângaşi (1986), Ordoreanu şi Buda (1987).
cititi mai mult pe jurnalul.antena3.ro

 

Sărbătorile Zilei de 1 februarie

(BOR) Înainteprăznuirea Întâmpinarii Domnului; Sfântul Mucenic Trifon; Sfintele Mucenițe Perpetua și Felicitas

Sfintele Mucenițe Perpetua și Felicitas au fost martirizate la Cartagina în anul 203, în timpul prigoanei lui Septimius Severus (193-211), fiind aruncate pradă fiarelor, apoi ucise cu pumnalul. S-a păstrat o relatare bogată a morții lor, în parte de prima mână, redactată de Perpetua însăși, în parte de un scriitor din aceeași perioadă. Perpetua era o patriciană, căsătorită de tânără, la Cartagina.

Tatăl ei, în vârstă, a vizitat-o în închisoare și a vrut să o îndemne la apostazie, amintindu-i de copilul ei, de numai un an. Felicitas era sclavă și, cu puțin timp înainte de execuție, născuse o fetiță. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face pe 1 februarie. Sărbătorite în Biserica Catolică la 7 martie.

 

(BRU) Preserbarea Întâmpinării Domnului. Sf. Trifon, martir († secolul al III-lea)

Sfântul Mucenic și făcător de minuni Trifon a trăit în secolul al III-lea (n. 232 d.Hr. - d. 250 d.Hr). A pătimit în timpul persecuției creștinilor ordonate de împăratul Decius. A primit moarte mucenicească în anul 250, prin tăierea capului, răbdând mai înainte multe alte chinuri. Este considerat ca fiind ocrotitor al grădinilor, al livezilor și al păsărilor, și ca fiind cel ce poate îndepărta insectele dăunătoare și păzi lanurile de secetă și grindină. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 1 februarie - foto: doxologia.ro

Sfântul Mucenic și făcător de minuni Trifon – foto: doxologia.ro

Sfântul Mucenic și făcător de minuni Trifon a trăit în secolul al III-lea (n. 232 d.Hr. – d. 250 d.Hr). A pătimit în timpul persecuției creștinilor ordonate de împăratul Decius. A primit moarte mucenicească în anul 250, prin tăierea capului, răbdând mai înainte multe alte chinuri. Este considerat ca fiind ocrotitor al grădinilor, al livezilor și al păsărilor, și ca fiind cel ce poate îndepărta insectele dăunătoare și păzi lanurile de secetă și grindină. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 1 februarie

 

(BRC) Sf. Veridiana, fecioară

Sfânta Veridiana, fecioară, (n.: în 1182, Castelfiorentino, Florenţa, Italia d.: în 1242, Florenţa, Italia) Pomenita de Biserica Catolica la 1 februarie - foto: sfinticatolici.ro

Sfânta Veridiana, fecioară - foto: sfinticatolici.ro

Sfânta Veridiana, fecioară, (n.: în 1182, Castelfiorentino, Florenţa, Italia; d.: în 1242, Florenţa, Italia) Pomenita de Biserica Catolica la 1 februarie. Sfânta Veridiana (sau Verdiana şi Viridiana) este un personaj mult diferit de cel imortalizat de Luis Bunuel într-unul dintre filmele sale cele mai caracteristice.

Sfânta închisă de la Castelfiorentino s-a născut în anul 1182 şi este, de aceea, contemporană a sfântului Francisc de Assisi, care după tradiţie a vizitat-o în anul 1221, admiţând-o în al treilea ordin franciscan. Deşi decăzută, nobila familie Attavanti din care ea s-a născut la Castelfiorentino se bucura încă de un anumit prestigiu. De aceea, o rudă bogată a voit-o alături ca administratoare.

Dedicată încă din copilărie rugăciunii şi abstinenţei, ea nu putea concepe această îndatorire a sa decât ca o posibilitate mărită de a exercita caritatea. De câteva ori, providenţa a trebuit să intervină prin minuni. Se povesteşte că într-o zi unchiul său adunase şi revânduse o anumită cantitate de produse alimentare, al căror preţ se ridicase în mod astronomic din cauza unei mari foamete.

Dar, când cumpărătorul s-a prezentat să ia marfa obţinută, magazinul era gol, pentru că între timp Veridiana dăduse totul săracilor. Reacţia iritată a unchiului a avut drept unic răspuns invitaţia de a aştepta 24 de ore: într-adevăr a doua zi Dumnezeu răsplătea dragostea şi încrederea fetei făcând-o să regăsească intactă provizia dăruită cu atâta generozitate.
cititi mai mult pe: sfinticatolici.ro

 

România – Ziua Intendenței Militare - La 1 februarie 1861 s-a emis Înaltul Ordin de Zi nr. 29, care a consfinţit înfiinţarea intendenţei armatei. Prin acesta s-a format corpul ofiţerilor de intendenţă militară, condus de intendentul general al armatei, subordonat Ministerului de Război.

Intendența militară in anul 1902 - foto: agerpres.ro

Intendența militară in anul 1902 – foto: agerpres.ro

În fiecare an, la 1 februarie, este marcată Ziua intendenţei militare, sărbătorind, astfel, serviciul din cadrul armatei care asigură aprovizionarea trupelor cu hrană şi cu echipament.

Potrivit site-ului www.mapn.ro, la această dată, în anul 1861, s-a emis Înaltul Ordin de Zi nr. 29, actul de constituire a intendenţei armatei, prin care s-a format corpul ofiţerilor de intendenţă militară, condus de intendentul general al armatei, subordonat Ministerului de Război.

Intendenţa militară a fost, astfel, oficializată în România, în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cu toate că încă de pe timpul Regulamentelor Organice, înainte de înfăptuirea Unirii celor două Principate, în Ministerele de Război ale Moldovei şi Munteniei funcţiona câte o secţie de intendenţă, fără a avea, însă, atribuţii clar definite, se arată în ”Calendarul tradiţiilor militare” (2010).
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Etiopia – Ziua patrioților, prin care se celebrează sfârșitul ocupației italiene în 1941

Etiopia oficial Republica Federală Democratică a Etiopiei, este un stat fără ieșire la mare situat în Cornul Africii. Se învecinează cu Eritreea la nord, cu Sudanul de Sud și Sudan la vest, Kenya la sud, Somalia la est și Djibouti la nord-est - foto: ro.wikipedia.org

Etiopia – foto: ro.wikipedia.org

Etiopia oficial Republica Federală Democratică a Etiopiei, este un stat fără ieșire la mare situat în Cornul Africii. Se învecinează cu Eritreea la nord, cu Sudanul de Sud și Sudan la vest, Kenya la sud, Somalia la est și Djibouti la nord-est.

 

Astăzi în istorie pentru 1 februarie

 

Evenimentele Zilei de 1 februarie în Istorie:

- 1  februarie 1954 – A inceput Marele viscol din 1954 (1-24 februarie 1954);

- 1 februarie 1991 – România a obținut statutul de “invitat special” la Consiliul Europei;

- 1 februarie 2003 – Naveta americană “Columbia” s-a dezintegrat la revenirea în atmosferă;

- 1 februarie 2003 – A intrat in vigoare Tratatul de la Nisa;

- 1 februarie 2020 – Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană

 

1 februarie 484 - Regele vandalilor, Huneric (477 – 484), a organizat o întâlnire a episcopilor catolici cu episcopii arieni, iar pe 24 februarie 484, i-a scos cu forța pe episcopii catolici din locuințele lor și i-a exilat pe insula Corsica. Câțiva au fost martirizați, inclusiv fostul proconsul, împreună cu Frumentie și unii comercianți bogați, care au fost uciși , după ce au refuzat să devină ariani. Huneric sau Honeric (d. 23 decembrie 484), a fost rege al vandalilor (477-484) și fiul cel mai mare al lui Genseric. A renunțat la politica imperială a tatălui său și s-a concentrat în principal asupra afacerilor interne ale tarii sale.

 

1 februarie 1327 - Regele Edward al III-lea (n.13 noiembrie 1312 – d.21 iunie 1377) a fost incoronat la varsta de 14 ani rege al Angliei, insa tara a fost condusă de mama sa, regina Isabella si iubitul acesteia Roger Mortimer.

Eduard al III-lea (13 noiembrie 1312 - 21 iunie 1377), unul dintre cei mai de succes monarhi ai Angliei din Evul Mediu. El a transformat Regatul Angliei într-o putere militară a Europei. A domnit pe tronul Angliei timp de 50 de ani; de la Henric al III-lea până la George al III-lea nici un alt monarh englez n-a avut o domnie atât de lungă foto: ro.wikipedia.org

Eduard al III-lea - foto: ro.wikipedia.org

Edward a fost încoronat după ce tatăl său Edwaed al II-lea a fost detronat de către mama sa și amantul acesteia, lordul Roger Mortimer. La vârsta de șaptesprezece ani a condus cu succes o lovitura de stat împotriva Mortimer, conducătorul de facto al țării, și-a început domnia sa personală.

După o campanie de succes în Scotia, s-a declarat moștenitorul de drept al tronului francez în 1337, începând ceea ce avea să devină cunoscut sub numele de razboiul de 100 de ani. Războiul a mers bine pentru Anglia, care a obtinut victorii la Crecy si Poittiers si a incheiat cu Franta in conditii favorabile, Tratatul de la Bretigny. Este unul din cei șase monarhi britanici care au condus Anglia mai mult de cincizeci de ani.

 

1 februarie 1328 - A murit regele Frantei Carol al IV-lea, cunoscut sub numele de “Cel Drept”; (n. 18/19 iunie 1294).

Carol al IV-lea, cunoscut ca cel Drept (18/19 iunie 1294 – 1 februarie 1328), a fost rege al Franței și al Navarei (sub numele Carol I) și Conte de Champagne din 1322 până la moartea sa: a fost ultimul rege francez al Casei Capet. Ca și tatăl său, Carol a fost cunoscut ca "cel Drept" sau "cel Frumos", in imagine, Carol al IV-lea al Franței, viziunea unui artist - foto: ro.wikipedia.org

 Carol al IV-lea al Franței, viziunea unui artist – foto: ro.wikipedia.org

Carol al IV-lea, cunoscut ca cel Drept (18/19 iunie 1294 – 1 februarie 1328), a fost rege al Franței și al Navarei (sub numele Carol I) și Conte de Champagne din 1322 până la moartea sa: a fost ultimul rege francez al Casei Capet. Ca și tatăl său, Carol a fost cunoscut ca “cel Drept” sau “cel Frumos”.

 

1 februarie 1600 - Mihai Viteazul a semnat “Tratatul de închinare şi credinţă” faţă de Rudolf al II-lea, împarat al Germaniei şi rege al Poloniei şi Ungariei. În schimbul recunoaşterii suveranităţii sale, Rudolf al II-lea i- a făgăduit lui Mihai Viteazul ajutor şi a garantat domnia ereditară în linie bărbătească.

 

1 februarie 1690 - S-a născut Francesco Maria Veracini, compozitor italian; (d. 31.10.1768).

Francesco Maria Veracini (* 1 februarie 1690, Florența - † 31 octombrie 1768, Pisa), violonist și compozitor italian; virtuoz renumit al vremii, și-a desfășurat activitatea la Londra, Dresda și Praga. A compus opere, cantate, concerte și sonate pentru violă - foto: ro.wikipedia.org

Francesco Maria Veracini – foto: ro.wikipedia.org

Francesco Maria Veracini (* 1 februarie 1690, Florența – † 31 octombrie 1768, Pisa), violonist și compozitor italian; virtuoz renumit al vremii, și-a desfășurat activitatea la Londra, Dresda și Praga. A compus opere, cantate, concerte și sonate pentru violă.

 

1 februarie 1691 - A murit Papa Alexandru al VIII-lea; (n. 1610).

Papa Alexandru al VIII-lea (Pietro Vito Ottoboni) (n. 22 aprilie 1610 Veneția – d. 1 februarie 1691 Roma) a deținut funcția de papă între anii 1689-1691 - foto: ro.wikipedia.org

Papa Alexandru al VIII-lea- foto: ro.wikipedia.org

Papa Alexandru al VIII-lea (Pietro Vito Ottoboni) (n. 22 aprilie 1610 Veneția – d. 1 februarie 1691 Roma) a deținut funcția de papă între anii 1689-1691.

 

1 februarie 1789 - George Washington a fost ales primul preşedinte al SUA.

George Washington by Gilbert Stuart, 1797 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

George Washington by Gilbert Stuart, 1797 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

George Washington (n. 22 februarie 1732, Westmoreland⁠(d), Virginia Virginia — d. 14 decembrie 1799, Mount Vernon⁠, Virginia) a fost un general și om de stat american, militant și factor activ în obținerea independenței față de Regatul Unit a coloniilor din America de Nord, primul președinte al Statelor Unite ale Americii.

(…) Colegiul electoral l-a ales în unanimitate pe George Washington președinte în 1789 și apoi în alegerile din 1792, Washington rămâne până azi singurul președinte care a luat 100% din voturile electorale. La inaugurarea sa a insistat să se servească rom de Barbados. John Adams a fost ales vicepreședinte.

George Washington a depus jurământul ca prim președinte conform constituției Statelor Unite ale Americii în 30 aprilie 1789 la Federal Hall⁠ în New York cu toate că, la început nu-și dorea această funcție. Primul Congres al Statelor Unite a votat să-i plătească lui Washington un salariu de 25000 de dolari pe an, o sumă foarte mare pentru 1789. Washington, deja bogat, refuză salariul deoarece prețuia foarte mult imaginea sa ca funcționar public dezinteresat.

La insistența Congresului, totuși, acceptă în cele din urmă plata, pentru a evita un precedent în care postul de președinte ar fi perceput ca accesibil numai pentru persoanele bogate care își permiteau să servească țara fără salariu. Washington a participat cu mare atenție la pompa și ceremonia postului, având grijă ca titlurile și vestimentația să fie republicane și nu a imitat niciodată curțile regale europene.

Până la sfârșit a preferat apelativul de ,,Domnule Președinte” altor denumiri pompoase care i-au fost sugerate. Washington s-a dovedit a fi un bun administrator. Bun în a delega sarcini și bun judecător al talentului și caracterului personal, Washington ținea regulat ședințe ale cabinetului pentru a dezbate problemele înainte de a lua o decizie.

În privința sarcinilor de rutină era ordonat, energic, respectuos cu privire la opinia altora dar hotărât, urmărind obiective generale dar și consistența acțiunilor particulare în atingerea primelor. Washington a servit al doilea termen ca președinte fără entuziasm. A refuzat să candideze pentru al treilea, stabilind astfel obiceiul de maximum două termene ca președinte care mai târziu va deveni lege prin amendamentul 22 la Constituție.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.whitehouse.gov

 

1 februarie 1814 - Lordul Byron a publicat “Corsarul”

 

1 februarie 1814 - Vulcanul Mayon, situat în Filipine, a erupt, provocând moartea a aproximativ 1.200 de persoane.

1 februarie 1814: Vulcanul Mayon, situat în Filipine, a erupt, provocând moartea a aproximativ 1.200 de persoane - foto: ro.wikipedia.org

Vulcanul Mayon – foto: ro.wikipedia.org

 

1 februarie 1823 - Într-un memoriu, vornicul Mihail Sturdza folosește, pentru prima dată în viața politică a Țărilor Române, noțiunea de “conservator”, pentru a desemna tendințele marii boierimi de a păstra vechile stări de lucruri.

Mihail Sturdza (n. 24 aprilie 1794, Iași - d. 8 mai 1884, Paris) a fost domnitor al Moldovei între aprilie 1834 și iunie 1849 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mihail Sturdza (n. 24 aprilie 1794, Iași – d. 8 mai 1884, Paris) a fost domnitor al Moldovei între aprilie 1834 și iunie 1849 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Conservatorismul este o filozofie politică și socială ce promovează instituțiile sociale în contextul culturii și civilizației. Printre principalele elemente ale conservatorismului se numără tradiția, imperfecțiunea umană, unitatea organică, ierarhia și autoritatea și dreptul la proprietate.

Conservatorii caută să conserve o gamă de instituții precum monarhia, religia, administrația parlamentară și dreptul la proprietate, având obiectivul de a evidenția stabilitatea și continuitatea socială în timp ce elemente mai extreme precum reacționarii se opun modernismului și caută să se întoarcă la „lucrurile așa cum sunt”.

Avându-și originea în celebrul dicton al lui Lucius Cary, al II-lea Viconte Falkland: „Atunci când nu este necesar să schimbi ceva, este necesar să nu schimbi nimic”, conservatorismul a fost fundamentat ca doctrină politică de către gânditorul Edmund Burke.

Termenul a fost utilizat pentru prima dată în context politic în 1818 de către François-René de Chateaubriand în timpul perioadei Restaurației Bourbonilor, ce a căutat să elimine politicile Revoluției Franceze. Pe plan istoric, asociat cu dreapta politică, termenul a fost folosit pe parcurs pentru a descrie o gamă largă de viziuni.

Nu există un singur set de politici văzute drept conservatoare deoarece sensul conservatorismului depinde de ceea ce este considerat tradițional într-un loc și timp dat. Așadar, conservatorii din diferite părți ale lumii—fiecare susținând propriile tradiții—pot să nu fie de acord în privința mai multor chestiuni.

Edmund Burke, politician din secolul al XVIII -lea care s-a opus Revoluției Franceze, dar a susținut Revoluția Americană, este considerat unul dintre principalii teoreticieni ai conservatorismului britanic din anii 1790.

Potrivit lui Quintin Hogg, președinte al Partidului Conservator britanic în 1959: „Conservatorismul nu este atât o filozofie cât o atitudine, o forță constantă, ce îndeplinește o funcție fără sfârșit de dezvoltare a unei societăți libere și corespunde unei necesități adânci și permanente a naturii umane însăși.”

În societățile moderne, conservatorismul este unul dintre cele trei așa-numite ideologii de bază: liberalismul, socialismul și conservatorismul. Ar trebui distins de obscurantism, de dorința de a inversa ostilitatea față de inovații, precum și de tradiționalism. Conservatorismul modern (neo-conservatorismul) este uneori chiar mai flexibil și mai agil decât alte mișcări politice.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 februarie 1847 - S-a inaugurat Teatrul de la Copou din Iași cu “Bătălia moldovenilor cu cavalerii teutoni la Marienburg“, tablou vivant de Gheorghe Asachi, și “Vicontele de Letorier“, vodevil de Bayard și Dumanoir.

Teatrul Național din Copou (litografie de epocă) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Teatrul Național din Copou (litografie de epocă) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Teatrul Național din Copou este o clădire istorică din Iași, astăzi dispărută, în care a funcționat timp de 42 de ani Teatrul Național din Iași. Proprietate a domnitorului Mihail Sturza și fost palat domnesc, clădirea a fost amenajată pentru a găzdui reprezentații teatrale, primul spectacol având loc pe 22 decembrie 1846. Clădirea a fost mistuită de foc în noaptea dintre 17-18 februarie 1888.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 februarie 1848 - S-a născut Sava Henţia, pictor, participant la Războiul de Independenţă in timpul caruia a schiţat şi pictat scene de campanie, ca un veritabil corespondent de război; (d.21.02.1904).

Sava Henția (n. 1 februarie 1848, Sebeșel, Alba - d. 21 februarie 1904) a fost un pictor român - in imagine, Pictorul Sava Henția gravură publicată în revista Familia, anul XXX nr. 21, 1894 - foto: ro.wikipedia.org

Pictorul Sava Henția
gravură publicată în revista Familia, anul XXX nr. 21, 1894 – foto: ro.wikipedia.org

 

1 februarie 1851 - A murit Mary Shelley, scriitoare britanică; (n. 1797).

Mary Shelley (Mary Wollstonecraft Godwin, 30 august 1797 - 1 februarie 1851) a fost o scriitoare britanică, dramaturg, eseist, biograf și editor al operelor soțului ei, poetul romantic și filozoful Percy Bysshe Shelley. A fost fiica lui William Godwin, care era preocupat de filozofia politică și a scriitoarei, filozoafei și feministei Mary Wollstonecraft. Mary Shelley este cel mai bine cunoscută pentru romanul Frankenstein (1818), fiind considerată drept precursoarea scrierilor știintifico-fantastice moderne -  foto: ro.wikipedia.org

Mary Shelley – foto: ro.wikipedia.org

Mary Shelley (Mary Wollstonecraft Godwin, 30 august 1797 – 1 februarie 1851) a fost o scriitoare britanică, dramaturg, eseist, biograf și editor al operelor soțului ei, poetul romantic și filozoful Percy Bysshe Shelley. A fost fiica lui William Godwin, care era preocupat de filozofia politică și a scriitoarei, filozoafei și feministei Mary Wollstonecraft. Mary Shelley este cel mai bine cunoscută pentru romanul Frankenstein (1818), fiind considerată drept precursoarea scrierilor știintifico-fantastice moderne.

 

1 februarie 1852 - S-a nascut marele scriitor roman Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale (n. 1 februarie S.N. 13 februarie 1852, Haimanale, județul Prahova, Țara Românească, astăzi I. L. Caragiale, județul Dâmbovița, România – d. 9 iunie 1912, Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române - foto: ro.wikipedia.org

Ion Luca Caragiale – foto: ro.wikipedia.org

Ion Luca Caragiale (n. 1 februarie S.N. 13 februarie 1852, Haimanale, județul Prahova, Țara Românească, astăzi I. L. Caragiale, județul Dâmbovița, România – d. 9 iunie 1912, Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 februarie 1861 - A inceput să funcționeze la Bucuresti, Arsenalul Armatei.

 

1 februarie 1866 - A fost înființată agenția de știri daneză “Ritzaus Bureau” (poartă numele întemeietorului său, Erik Nicola Ritzu)

 

1 februarie 1868 - S-a nascut Ştefan Luchian, pictorul ale cărui tablouri l-au făcut pe maestrul Nicolae Grigorescu să exclame: “În sfîrşit, am şi eu un succesor !”. La 28.10.1948, Academia Română a hotărît primirea sa ca membru de onoare post-mortem; (d.07.06.1916).

Ștefan Luchian (n. 1 februarie 1868, Ștefănești, Botoșani - d. 28 iunie 1916, București) a fost un pictor român, supranumit poetul plastic al florilor. Cu o vocație declarată încă din școala primară, l-a avut în perioada de formare ca maestru nedisputat pe Nicolae Grigorescu. Educația sa plastică a început la Școala de Belle-Arte, dar a fost completată la München și Paris - in imagine, Ștefan Luchian, Un zugrav - Autoportret [1907] -  foto: ro.wikipedia.org

Ștefan Luchian, Un zugrav – Autoportret [1907] – foto: ro.wikipedia.org

Ștefan Luchian (n. 1 februarie 1868, Ștefănești, Botoșani – d. 28 iunie 1916, București) a fost un pictor român, supranumit poetul plastic al florilor. Cu o vocație declarată încă din școala primară, l-a avut în perioada de formare ca maestru nedisputat pe Nicolae Grigorescu. Educația sa plastică a început la Școala de Belle-Arte, dar a fost completată la München și Paris.

 

1 februarie 1880 - A avut loc stabilirea de relații diplomatice la nivel de legație între România și Olanda

 

1 februarie 1880 - Ion Luca Caragiale a publicat în “Convorbiri literare“, farsa într-un act “Conu Leonida față cu reacțiunea“. Un infocat revolutionar ploiestean ajuns la pensie viseaza inca o revolutie care ar schimba monarhia in republica si ar aduce binele in tarisoara lui. Conul Leonida discuta politica acasa cu sotia care il aproba.

Acest Leonida e reprezentativ pentru modul in care romanii vedeau politica pe atunci si o vad si acum: o ocazie de a trage un ce profit in folosul personal. Sub discursurile patriotice ale lui Leonida se ascunde speranta mereu vie ca orice schimbare de regim se va face, el va primi o pensie in plus. Conul Leonida merita, in tinerete a suferit pentru Revolutia de la Ploiesti, asta ar trebui sa ii dea o carte alba pentru restul vietii!
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 februarie 1884 - A fost publicată prima ediţie a Oxford English Dictionary.

Oxford English Dictionary - Seven of the twenty volumes of printed second edition of the Oxford English Dictionary (1989) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Oxford English Dictionary – Seven of the twenty volumes of printed second edition of the Oxford English Dictionary (1989) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

La început, dicționarul nu a fost conectat cu Universitatea Oxford ci a fost ideea unui grup restrâns de intelectuali din Londra; original a fost un proiect al Societății Filologice conceput în Londra de către Richard Chenevix Trench, Herbert Coleridge și Frederick Furnivall, care erau nemulțumiți de dicționarele curente ale englezei.

În iunie 1857, aceștia au format „Comitetul Cuvintelor Neînregistrate” (Unregistered Words Committee) pentru a căuta cuvinte nedefinite și nelistate în dicționarele contemporane. În noiembrie, raportul lui Trench nu era o listă de cuvinte neînregistrate; în loc, era studiul „Asupra unor deficiențe în dicționarele noastre englezești” (On Some Deficiencies in our English Dictionaries), care identifica șapte neajunsuri distincte în dicționarele contemporane:

- acoperire incompletă a cuvintelor perimate,

- acoperire inconsistentă a familiilor de cuvinte înrudite,

- date incorecte pentru cele mai vechi folosiri ale cuvintelor,

- istoria sensurilor perimate ale cuvintelor adesea omisă,

- distincție inadecvată printre sinonime,

- folosire insuficientă a unor citate ilustrative bune,

- spațiu irosit pe conținut nepotrivit sau redundant.

Societatea Filologică, a realizat totuși, în cele din urmă, că numărul cuvintelor nelistate ar depăși cu mult numărul cuvintelor din dicționarele englezești din secolul al XIX-lea. Societatea și-a schimbat în cele din urmă ideea inițială, de a include numai cuvinte care nu existau deja în dicționarele englezești, la un proiect mai cuprinzător.

Trench a sugerat că un nou dicționar, cu adevărat cuprinzător, era necesar. Pe 7 ianuarie 1858, Societatea a adoptat oficial ideea unui nou dicționar cuprinzător. Cititorilor voluntari li se încredințau diferite cărți pentru copierea pasajelor care ilustrau uzanța unor cuvinte pe fișe de citate. În 1858, Societatea a căzut de acord asupra proiectului în principiu, cu titlul „A New English Dictionary on Historical Principles”, NED (Un nou dicționar al limbii engleze pe principii istorice).
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 februarie 1896 - A avut loc la Torino, in Italia, premiera operei “Boema” creatie a compozitorului italian Giacomo Puccini.

La bohème - Opera by Giacomo Puccini (Original 1896 poster by Adolfo Hohenstein) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

La bohème – Opera by Giacomo Puccini (Original 1896 poster by Adolfo Hohenstein) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

La bohème (Boema) este o operă în patru acte cu muzica compusă de Giacomo Puccini, pe un libret de Giuseppe Giacosa și Luigi Illica, după romanul “Scènes de la vie de bohème” de Henri Murger. Premiera operei a avut loc la Torino, „Teatrul Regio”, la 1 februarie 1896, sub conducerea dirijorului Arturo Toscanini, aflat la începutul carierei sale.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org

 

1 februarie 1905 - A apărut la Bucuresti sub directia lui Ovid Densusianu revista “Viața nouă”, publicație lunară care a devenit principalul organ de presă al miscarii simbolistede la noi.

Ovid Aron Densusianu (numele de familie pronunțat Densușianu; n. 29 decembrie 1873, Făgăraș – d. 8 sau 9 iunie 1938, București) a fost un filolog, lingvist, folclorist, istoric literar și poet român, membru titular al Academiei Române și profesor la Universitatea din București - foto: ro.wikipedia.org

Ovid Aron Densusianu – foto: ro.wikipedia.org

Ovid Aron Densusianu (numele de familie pronunțat Densușianu; n. 29 decembrie 1873, Făgăraș – d. 8 sau 9 iunie 1938, București) a fost un filolog, lingvist, folclorist, istoric literar și poet român, membru titular al Academiei Române și profesor la Universitatea din București.

 

1 februarie 1908 - La 1 februarie 1908 a avut loc Regicidul de la Lisabona, când regele Carlos I al Portugaliei și fiul sau moștenitor, Dom Luís Filipe (Duce de Braganza), au fost asasinați de membri ai societății revoluționare “Carbonária“, la Terreiro do Paco din Lisabona, in fata reginei, Amelia de Orleans.

1 februarie 1908: Regicidul de la Lisabona; regele Carlos I al Portugaliei și moștenitorul său, Dom Luís Filipe (Duce de Braganza), sunt asasinați de membri ai societății revoluționare "Carbonária" - foto: ro.wikipedia.org

Regicidul de la Lisabona – foto: ro.wikipedia.org

Regicidul din Lisabona este numele dat asasinarii regelui Carlos I al Portugaliei si al fiului si mostenitorului sau Luis Philippe, duce de Braganza. La 1 februarie 1908, Regele, Regina si Printul Mostenitor se intorceau dupa o vacanta de o luna in Alentejo, in timp ce printul Manuel se intorsese cu o zi mai devreme. Tulburarile politice din aceasta tara l-au facut pe rege sa isi scurteze vacanta.

In ciuda climatului politic, Regele a decis sa intre in oras intr-o caleasca deschisa, purtandu-si uniforma de General si sperand ca va reusi sa prezinte un aer de normalitate. In timp ce caleasca traversa Piata Palatului, Regele a fost impuscat, murind pe loc. Un al doilea asasin a urcat in caleasca si Regina a incercat sa se apere folosind singura arma pe care o avea, un buchet de flori si strigand “Infamni! Infamni!”.

Printul Luis Philippe a incercat sa se apare, folosindu-si pistolul, dar a fost impuscat in piept. Fratele sau, Manuel a incercat, fara succes sa opreasca sangerarea. Asasinii au continuat sa traga, impuscandu-l in brat de printul Manuel, pana au fost impuscati de cei care insoteau caleasca regala.
cititi mai mult pe istorie-si-destin.blogspot.com

 

1 februarie 1912 - A apărut, la Iaşi, revista “Însemnări literare”, sub direcţia lui Mihail Sadoveanu şi a lui George Topârceanu. Însemnări literare a fost o revistă fondată de Mihail Sadoveanu, împreună cu George Topîrceanu și Tudor Arghezi, care a apărut la Iași în 1919.

Sediul revistei a fost stabilit, la 8 ianuarie 1919, în casa poetului Demostene Botez (mai precis într-o anexă a casei mari a familiei Botez și anume în bucătăria de vară), casă care în prezent adăpostește Casa memorială George Topîrceanu din Iași. Din redacție mai făcea parte și Garabet Ibrăileanu.

Revista nu a apărut nici măcar un an (2 februarie 1919 — 21 decembrie 1919). În cartea sa Icoane și fotografii de bucureșteni, apărută la Editura Vremea, în 2016, Nicolae Vătămanu își amintește:

După ce m-am întors din război și mi-am reluat obiceiurile întrerupte vreme de doi ani, m-am apropiat iarăși de scrisul lui Sadoveanu. Dar de astă dată nu numai prin tradiționala carte de sărbători. Căci din capitala Moldovei, în care suferisem și eu, dar de care mă simțeam legat ca și acum, ne sosea ca o solie de pace, de vremuri noi, o revistă subțirică, tipărită neîndemânatic pe o hârtie negricioasă, care lăsa să se vadă paiele din pasta din care fusese trasă.

Erau „Însemnări literare” o publicație cu înaltă ținută, în ciuda condițiilor exterioare precare. I-am fost de la început un cititor credincios. Îmi plăcea totul, de la proza prestigioasă a celor mai buni povestitori, la versurile vioaie ale lui Topârceanu, pe care atunci îl cunoșteam mai bine, și până la acidele note adunate la rubrica „Săptămâna”, semnate fie Ms, adică Sadoveanu, fie G.T., adică Topârceanu, fie D.B adică Demostene Botez. Dar erau și note redacționale, sub care inițialele „I.L.”; „Însemnări literare”, ascundeau contribuțiile lui Garabet Ibrăileanu.

 

1 februarie 1914  - A intrat în funcțiune prima instalație centralizată feroviară din România, pe linia București-Ploiești.

 

1 februarie 1918 - Rusia a adoptat calendarul gregorian. Calendarul gregorian este varianta de calendar cu cea mai mare răspândire. Este o modificare a calendarului iulian anterior, în conformitate cu propunerea medicului și astronomului calabrez Luigi Lilio, care a participat la comisia prezidată de profesorul astronom iezuit Christophorus Clavius, de la Colegiul Roman, împreună cu matematicianul și astronomul sicilian Giuseppe Scala și matematicianul și astronomul perugian Ignazio Danti.

Modificarea a fost aprobată și decretată, prin bula papală Inter gravissimas, de Grigore al XIII-lea (al cărui nume l-a primit acest calendar) la 24 februarie 1582. Introducerea calendarului gregorian a fost necesară deoarece, în cazul calendarului iulian, anul mediu era ceva mai lung decât anul astronomic, făcând ca echinocțiul de primăvară să se mute ușor înapoi în anul calendaristic.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 februarie 1919 - A fost desemnata prima Miss America. Edith Hyde Robbins Macartney (1895 – aprilie 1978) a devenit prima “Miss America” în 1919 într-un concurs organizat în New York City. Prima Miss America a fost aleasa la New York, iar organizatorii au descoperit mai târziu că “Miss” este destul de “doamna”; Edith Hyde era de fapt o femeie căsătorită şi mamă a doi copii.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

Margaret Gorman, Miss America 1921 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Margaret Gorman, Miss America 1921 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Miss America este un concurs de frumusețe care are loc aproape anual din anul 1921 în SUA. Acest concurs a fost preluat în anul 1952 de Miss USA, când câștigătoarea titlului, “Yolande Betbeze”, a refuzat să se lase fotografiată în costum de baie.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org si en.wikipedia.org

 

1 februarie 1920 - S-a înfiinţat Institutul de Istorie Naţională din Cluj-Napoca. Fondat din iniţiativa şi cu sprijinul material al regelui Ferdinand I.Institutul a funcţionat în cadrul Universităţii din Cluj, fiind condus de Ioan Lupaş şi Alexandru Lapedatu.

Ioan Lupaș (n. 9 august 1880, Săliște, comitatul Sibiu - d. 3 iulie 1967, București) a fost un istoric și om politic român, membru al Academiei Române din anul 1916 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ioan Lupaș (n. 9 august 1880, Săliște, comitatul Sibiu – d. 3 iulie 1967, București) a fost un istoric și om politic român, membru al Academiei Române din anul 1916 - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca este o unitate de cercetare științifică fundamentală cu profil umanist, care funcționează sub auspiciile Academiei Române. Institutul de Istorie din Cluj a luat ființă în februarie 1920, la scurt timp după organizarea și inaugurarea Universității românești, având ca principal obiectiv cercetarea istoriei Transilvaniei.

În acel context, însuși regele Ferdinand I al României, prezent la solemnitățile prilejuite de inaugurarea Universității, a decis acordarea de sprijin financiar și material pentru înființarea la Cluj a unui atare institut care să studieze trecutul acestei provincii.

Alexandru I. Lapedatu (n. 14 septembrie 1876, Săcele, Austro-Ungaria – d. 30 august 1950, Închisoarea Sighet, România) a fost ministrul cultelor și artelor în șase guverne și ministru de stat al României în patru guverne, președinte al Senatului României, membru titular al Academiei Române, președintele acesteia și secretarul său general - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Alexandru I. Lapedatu (n. 14 septembrie 1876, Săcele, Austro-Ungaria – d. 30 august 1950, Închisoarea Sighet, România) a fost ministrul cultelor și artelor în șase guverne și ministru de stat al României în patru guverne, președinte al Senatului României, membru titular al Academiei Române, președintele acesteia și secretarul său general - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Inaugurarea acestuia, sub denumirea de „Institutul de Istorie Națională din Cluj” s-a făcut în 1937, în prezența regelui Carol al II-lea al României. Între anii 1940-1945 a funcționat „în refugiu” la Sibiu și apoi din nou la Cluj din 1945 până astăzi. În 1949 a primit denumirea de „Institutul de Istorie și Arheologie din Cluj al Academiei Române”, iar în 1990 s-a divizat în Institutul de Istorie și Institutul de Arheologie și Istoria Artei.

Din 2002, prin fuziune cu Centrul de cercetări socio-umane, s-a înființat Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române, cu departamentele Istorie și Socio-Umane.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 februarie 1931 - S-a nascut Boris Elţîn, om politic (d. 2007).

Boris Nikolaievici Elțîn (n. 1 februarie 1931 în Sverdlovsk [azi Ekaterinburg], Rusia, URSS - d. 23 aprilie 2007), a fost, în 1991, primul președinte al Rusiei, precum și primul conducător din istoria acestei țări ales în mod direct - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Boris Elțîn - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Boris Nikolaievici Elțin (n. 1 februarie 1931 în Sverdlovsk [azi Ekaterinburg], Rusia, URSS – d. 23 aprilie 2007) a fost, în 1991, primul președinte al Rusiei, precum și primul conducător din istoria acestei țări ales în mod direct, preşedinte al Federaţiei Ruse (12.06.1991-31.12.1999), primul şef de stat din întreaga existenţă a Rusiei care a renunţat de bunăvoie la putere, la 31.12.1999, la vîrsta de 68 de ani
cititi mai mult pe ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

1 februarie 1934 - S-a născut scriitorul Nicolae Breban.A colaborat la “Gazeta literară”, “Contemporanul”, “România literară”, “Luceafărul”, “Steaua”, etc. (“Pîndă şi seducţie”, “Amfitrion”,Animale bolnave”).

Nicolae Alexandru Breban (n. 1 februarie 1934, Baia Mare) este un scriitor, romancier, eseist, dramaturg și om de cultură român contemporan, din 14 ianuarie 2009 membru titular al Academiei Române - foto: ro.wikipedia.org

Nicolae Alexandru Breban - foto: ro.wikipedia.org

 

1 februarie 1939 - În Romania este remaniat guvernul Miron Cristea. Armand Calinescu va cumula functiile de viceprim- ministru, ministru de interne si ministru ad-interim de razboi. Sunt inclusi in guvern Ion Bujor si Ion Giugurtu, partizani ai apropierii de Germania nazista. A guvernat România în perioada 1 februarie – 6 martie.

 

1 februarie 1944 - S-a născut Petru Popescu, poet, scenarist şi prozator stabilit în SUA din 1975 (“Prins”, “Dulce ca mierea e glonţul patriei”).

Petru Popescu (n. 1 februarie 1944, București) este un romancier, scenarist și realizator de filme american de origine română - foto: ro.wikipedia.org

Petru Popescu - foto: ro.wikipedia.org

Petru Popescu (n. 1 februarie 1944, București) este un romancier, scenarist și realizator de filme american de origine română. După terminarea liceului „Spiru Haret” se înscrie la Facultatea de Litere, secția limbi străine (germanice), licența luată în 1967 cu specializarea literatură comparată.

Debutează în 1966 cu placheta de versuri „Zeu printre blocuri”, pentru ca în 1969 să apară „Prins”, roman de mare succes în epocă și care îl înscrie pe autor ca pe un promotor de referință al literaturii citadine. A obținut o bursă Gottfried von Herder la Viena (1971- 1972).

În 1974 acceptă o invitație din partea Universității din Iowa de a participa la un seminar internațional International Writing Program, ocazie cu care se hotărăște să nu se mai întoarcă în țară. Stabilit în Statele Unite ale Americii din 1974, s-a impus drept romancier și autor de scenarii ale unor filme de la Hollywood.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 februarie 1944 - S-a născut Lucian Boia, istoric, director fondator al Centrului de Istorie a Imaginarului.

 

1 februarie 1944 - A murit Piet Mondrian, pictor olandez, fondatorul neoplasticismului (“Compoziţie cu roşu şi negru”); (n.7 martie 1872).

 

1 februarie 1944 - A fost evacuata administrația civila din Transnistria, imediat dupa ce trupele sovietice de tancuri au rupt frontul în nordul acestei regiuni.

 

1 februarie 1946 - Norvegianul Trygve Lie (1896-1968) devine primul secretar general al ONU (până în 1953).

Trygve Halvdan Lie (16 iulie, 1896 – 30 decembrie, 1968) a fost un politician norvegian. Între 1946 și 1952 a ocupat postul de Secretar General al Națiunilor Unite, fiind primul secretar general ales - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Trygve Halvdan Lie - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Trygve Halvdan Lie (16 iulie, 1896 – 30 decembrie, 1968) a fost un politician norvegian. Între 1946 și 1952 a ocupat postul de Secretar General al Națiunilor Unite, fiind primul secretar general ales.

 

1 februarie 1946 - Parlamentul Ungariei aboleste dupa noua secole de existenta monarhia si proclama Republica Ungara. Ungaria a fost eliberată de sub controlul trupelor naziste germane în urma ofensivei armatelor sovietice si romane din 1944 – 1945.. Lupte grele s-au dus în special pentru eliberarea Budapestei. După o perioadă scurtă de democratie, in anii 1946 – 1947, după anul 1948 liderul comunist Mátyás Rákosi a instaurat, sub ocupatie sovietică, regimul comunist, dictatorial șsi nepopular, după modelul sovietic al lui Stalin.

 

1 februarie 1954 - A început Marele viscol din 1954 (1-4, 7-9, 17-19 și 22-24 februarie 1954)

Marele viscol din 1954 - foto preluat de pe www1.agerpres.ro

Marele viscol din 1954 – foto preluat de pe www1.agerpres.ro

Marele viscol din anul 1954 se referă la un fenomen meteorologic sever care s-a abătut asupra României la începutul lunii februarie a anului 1954, motiv pentru care această iarnă a fost considerată cea mai aspră din secolul al XX-lea.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

1/2 februarie 1958 – Au fost ucişi Teodor şi Avisalon Şuşman, membri ai grupului de Rezistenţă din Munţii Apuseni.

Corpurile carbonizate ale fratilor Teodor si Avisalon Susman, fotografie realizata de Securitate (1/2 februarie 1958) - foto preluat de pe www.memorialsighet.ro

Corpurile carbonizate ale fratilor Teodor si Avisalon Susman, fotografie realizata de Securitate (1/2 februarie 1958) – foto preluat de pe www.memorialsighet.ro

Pe 1/2 februarie 1958, in satul Tranişu, comuna Valea Drăganului – Teodor jr. și Avisalon Șușman, membri ai rezistenței din Munții Apuseni, încercuiți de Securitate, preferă să ardă în șura asediată în care se adăposteau, decât să se predea.
cititi mai mult pe www.memorialsighet.rowww.buciumul.ro

 

1 februarie 1958 - Egiptul si Siria alcătuiesc “Republica Arabă Unită” si se declară, prin Constituție, parte a unei viitoare mari națiuni arabe.

 

1 februarie 1958 - Primul satelit al Americii este lansat cu succes în Cosmos. Plasat pe o orbită terestră de o rachetă “Jupiter-C“, “Explorer” este destinat să transmită semnale pe Pământ, prin cele 2 emițătoare, de la o distanță variind între 340 și 2900 km.

 

1 februarie 1960 – Arestarea col. Gheorghe Arsenescu, lider al grupului de rezistență din Făgăraș.

Gheorghe Arsenescu (n. 31 mai 1907, Câmpulung – d. 29 mai 1962) a fost un ofițer român care a condus o mișcare anticomunistă în România după cel de-al doilea război mondial. Colonelul Arsenescu, împreună cu un coleg de armată, ofițerul Toma Arnăuțoiu, au format un grup numit Haiducii Muscelului. Grupul lui Arsenescu a operat în sudul Munților Făgăraș. El a fost capturat de Securitate în 1961 și executat în 1962 la închisoarea Jilava. Un membru notabil al mișcării de rezistență a lui Arsenescu a fost Elisabeta Rizea, care a fost capturată de Securitate odată cu Gheorghe Arsenescu - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gheorghe Arsenescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gheorghe Arsenescu (n. 31 mai 1907, Câmpulung – d. 29 mai 1962) a fost un ofițer român care a condus o mișcare anticomunistă în România după cel de-al doilea război mondial. Colonelul Arsenescu, împreună cu un coleg de armată, ofițerul Toma Arnăuțoiu, au format un grup numit Haiducii Muscelului. Grupul lui Arsenescu a operat în sudul Munților Făgăraș. El a fost capturat de Securitate în 1961 și executat în 1962 la închisoarea Jilava. Un membru notabil al mișcării de rezistență a lui Arsenescu a fost Elisabeta Rizea, care a fost capturată de Securitate odată cu Gheorghe Arsenescu.
cititi mai mult pe: www.memorialsighet.ro; www.historia.ro; www.fericiticeiprigoniti.net; www.marturisitorii.ro; en.wikipedia.org

 

1 februarie 1965 - S-a născut prinţesa Stephanie de Monaco, fiica cea mai mica a prinţesei Grace şi a prinţului Rainier al III-lea de Monaco.

Princess Stéphanie of Monaco, Countess of Polignac (Stéphanie Marie Elisabeth Grimaldi; born 1 February 1965) is the youngest child of Rainier III, Prince of Monaco and actress Grace Kelly, and the sister of Albert II, Prince of Monaco, and Caroline, Princess of Hanover. Currently the tenth in the line of succession to the Monegasque throne, she has been a singer, swimwear designer and fashion model - foto: en.wikipedia.org

Princess Stéphanie of Monaco – foto: en.wikipedia.org

Printesa Stephanie de Monaco (Stephanie Marie Elizabeth Grimaldi), este un membru al familiei regale Monaco.
În 1986, ea a înregistrat în studioul unui prieten apropiat prima ei piesa muzicala , „Hurricane”, compusa si scrisa de Romano Musumarra Marie Leonor .Piesa a avut inca de la lansare un succes fenomenal si a ramas aproape patru luni in Top 50. În cele din urmă, tatăl său a admis ca e mândru de ceea ce Stephanie a făcut și a apreciat piesa.

 

1 februarie 1966 - A murit Buster Keaton, comicul american cunoscut drept “omul care nu râde niciodată” ; (n. 1896).

Joseph Frank Keaton, cunoscut sub pseudonimul Buster Keaton (n. 4 octombrie 1895 – d. 1 februarie 1966), a fost un actor și regizor american de film. Celebru pentru filmele sale mute și pentru expresia sa stoică și imperturbabilă, a fost poreclit „Marele Chip de Piatră” fiind considerat „omul care n-a râs niciodată”.

Keaton a fost plasat pe locul șapte în clasamentul celor mai mari regizori din toate timpurile alcătuit de revista Entertainment Weekly. În 1999, Institutul American de Film l-a plasat pe Keaton pe locul 21 în clasamentul celor mai mari actori din toate timpurile. Criticul Roger Ebert a scris despre „perioada extraordinară dintre 1920 și 1929, a muncit fără întrerupere la o serie de filme care au făcut din el, se poate spune, cel mai mare actor-regizor din istoria filmului.”

Un sondaj mondial realizat de Sight & Sound în 2002 a plasat filmul Generalul pe locul 15 în clasamentul celor mai bune filme din istorie. În acest clasament au mai apărut trei alte filme ale lui Keaton: Ospitalitatea noastră, Sherlock, Jr. și Navigatorul.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.busterkeaton.org; www.imdb.com

 

1 februarie 1968 - A fost înființată Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina.

 

1 februarie 1974 - Ilie Năstase ea fost declarat cel mai bun tenismen al anului 1973 şi este distins, la New York, cu “Racheta de aur”.

Ilie Năstase (n. 19 iulie 1946, București) fost jucător profesionist de tenis de câmp și unul dintre cei mai importanți jucători de tenis ai anilor 1970, fiind numărul unu mondial de două ori, în 1972 și 1973  - foto: observator.tv

Ilie Năstase – foto: observator.tv

Ilie Năstase (n. 19 iulie 1946, București) fost jucător profesionist de tenis de câmp și unul dintre cei mai importanți jucători de tenis ai anilor 1970, fiind numărul unu mondial de două ori, în 1972 și 1973.

 

1 februarie 1978 - Regizorul Roman Polanski plătește cauțiunea și fuge din Statele Unite în Franța după ce a pledat vinovat la acuzația de relații sexuale cu o fată de 13 ani.

Roman Polanski (născut Rajmund Roman Thierry Polański, 18 august 1933, Paris) este un regizor, producător de filme, actor și scenarist cu dublă cetățenie: poloneză și franceză - foto: visualvirals.com

Roman Polanski - foto: visualvirals.com

Roman Polanski (născut Rajmund Roman Thierry Polański, 18 august 1933, Paris) este un regizor, producător de filme, actor și scenarist cu dublă cetățenie: poloneză și franceză.

 

1 februarie 1979 - Ayatolahul Ruhollah Khomeini s-a întors la Teheran (Iran), după 15 ani de exil, in calitate lider spiritual al revolutiei islamiste iraniene.

Ayatolahul Ruhollah Musavi Khomeini (n. 24 septembrie, 1902 – d. 3 iunie, 1989) a fost un lider politic și religios iranian. A condus Revoluția Iraniană din 1979, în urma căreia a devenit lider suprem al Iranului, țară pe care a condus-o până la moartea sa - foto: ro.wikipedia.org

Ayatolahul Ruhollah Musavi Khomeini – foto: ro.wikipedia.org

Ayatolahul Ruhollah Musavi Khomeini (n. 24 septembrie, 1902 – d. 3 iunie, 1989) a fost un lider politic și religios iranian. A condus Revoluția Iraniană din 1979, în urma căreia a devenit lider suprem al Iranului, țară pe care a condus-o până la moartea sa.

 

1 februarie 1982 - Senegalul si Gambia formeaza o confederație sub numele de Senegambia.

 

1 februarie 1990 - Gabriel Liiceanu înființează la București editura Humanitas.

Gabriel Liiceanu (n. 23 mai 1942, Râmnicu Vâlcea) este un filozof, interpret și scriitor român. Discipol al filozofului Constantin Noica, în perioada comunistă s-a făcut remarcat ca interpret al filozofului german Martin Heidegger. Din 1990 este directorul Editurii Humanitas, una dintre cele mai importante instituții culturale române, proiect formulat în anii Școlii de la Păltiniș - foto: ro.wikipedia.org

Gabriel Liiceanu – foto: ro.wikipedia.org

Gabriel Liiceanu (n. 23 mai 1942, Râmnicu Vâlcea) este un filozof, interpret și scriitor român. Discipol al filozofului Constantin Noica, în perioada comunistă s-a făcut remarcat ca interpret al filozofului german Martin Heidegger. Din 1990 este directorul Editurii Humanitas, una dintre cele mai importante instituții culturale române, proiect formulat în anii Școlii de la Păltiniș.

 

1 februarie 1991 - România a obținut statutul de “invitat special” la Consiliul Europei. La 7 octombrie 1993 a avut loc ceremonia de aderare a României ca membru cu drepturi depline.

La data de 8 octombrie 1993, președintele României, Ion Iliescu a participat la Strasbourg, la prima reuniune a șefilor de stat și guvern a țărilor membre ale Consiliului Europei - foto: (c) LucianTudose / Agerpres arhiva

foto: (c) LucianTudose / Agerpres arhiva

La data de 8 octombrie 1993, președintele României, Ion Iliescu a participat la Strasbourg, la prima reuniune a șefilor de stat și guvern a țărilor membre ale Consiliului Europei (cititi mai mult despre Consiliul Europei pe unitischimbam.ro).

 

1 februarie 1993 - UM 0433 a primit denumirea de Școala Militară de Subofițeri de Poliție „Vasile Lascăr”.

 

1 februarie 1995 - A intrat în vigoare Acordul de asociere a României la Uniunea Europeană (Acordul a fost semnat la 1 februarie 1993).

Harta Uniunii Europene foto: ro.wikipedia.org

Harta Uniunii Europene - foto: ro.wikipedia.org

 

1 februarie 1995 - România semnează, la Strasbourg, alături de reprezentanţii altor 20 de state, Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei (a intrat în vigoare la 1 februarie 1998).

 

1 februarie 1995 - La Cairo, se întîlnesc, pentru prima oară în istoria Orientului Mijlociu, liderii din Egipt, Iordania, Israel și Yasser Arafat, pentru a sprijini procesul de pace din regiune.

 

1 februarie 1996 - Lansarea în viața politică românească a Partidului “Alternativa României“, condus de Varujan Vosganian, și devenit în 28 martie 1999 “Uniunea Forțelor de Dreapta“.

Varujan Vosganian (n. 25 iulie 1958, Craiova) este un economist, om politic și scriitor român de origine armeană. Este președintele Uniunii Armenilor din România de la reînființarea acesteia în 1990 și prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România din 2005, senator si fost ministru al economiei - foto: ro.wikipedia.org

Varujan Vosganian - foto: ro.wikipedia.org

Varujan Vosganian (n. 25 iulie 1958, Craiova) este un economist, om politic și scriitor român de origine armeană. Este președintele Uniunii Armenilor din România de la reînființarea acesteia în 1990 și prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România din 2005, senator si fost ministru al economiei.

 

1 februarie 1998 - A intrat în vigoare Convenţia Europeană pentru protecţia minorităţilor naţionale la care a aderat si Romania. Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale reprezintă cel de-al 126-lea instrument juridic al Consiliului Europei, fiind adoptată la Strasbourg, la data de 1 februarie 1995 şi intrând în vigoare la data de 1 februarie 1998. 39 de state sunt părţi la această Convenţie.

Convenţia-cadru reprezintă primul instrument multilateral cu forţă juridică destinat minorităţilor naţionale. Adoptarea sa a marcat un moment de mare însemnătate în domeniul respectării drepturilor omului, plasând Consiliul Europei în centrul organismelor internaţionale de referinţă în ceea ce priveşte asigurarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.
cititi mai mult pe www.mae.ro

 

1 februarie 1999 - Iuri Voronțov, fostul ambasador al Rusiei în SUA, preia funcția de adjunct al secretarului general al ONU, Kofi Annan.

 

1 februarie 2001 - A intrat în vigoare legea care interzice oamenilor politici să accepte cadouri în schimbul unor servicii sau favoruri. Legea a fost adoptată de Parlamentul japonez la 22 noiembrie 2000.

 

1 februarie 2003 - Naveta americană “Columbia” s-a dezintegrat la revenirea în atmosferă, la altitudinea de 63 km, deasupra Texasului . Naveta, lansată la 12 aprilie 1981, se afla la a 28-a misiune. Şi-au pierdut viaţa 7 astronauţi (6 americani şi unul israelian).

Accidentul s-a petrecut cu putin timp înainte de terminarea celei de-a 28-a misiunt a navetei, STS-107. Pierderea navetei Columbia a fost rezultatul avariilor suferite în timpul lansării, când o parte din izolație, de mărimea unei serviete mici, s-a desprins din rezervorul principal exterior al navetei sub acțiunea forțelor aerodinamice.

Resturile au lovit muchia frontală a aripii stângi, avariind sistemul de protecție termică (TPS), care o protejează de căldura generată de frecarea cu atmosfera la reintrarea în aceasta. Desi Columbia a rămas pe orbită, unii ingineri au suspectat că există probleme, dar managerii NASA au restrâns investigatia, pe motiv că nu se pot face prea multe, chiar dacă ar exista probleme.
cititi mai mult pe stiri.tvr.ro

 

1 februarie 2003 - A intrat in vigoare Tratatul de la Nisa. A fost semnat la 26 februarie 2001.

Tratatul de la Nisa (26 februarie 2001) - foto preluat de pe www.europarl.europa.eu

Tratatul de la Nisa (26 februarie 2001) – foto preluat de pe www.europarl.europa.eu

Tratatul de la Nisa este un tratat care modifică Tratatul privind Uniunea Europeană, tratatele de instituire a Comunităților Europene precum și anumite acte conexe. A fost semnat de șefii de stat și de guvern ai statelor membre UE la 26 februarie 2001, în cadrul Consiliului European de la Nisa (Franța) și a intrat în vigoare după încheierea procesului de ratificare: 1 februarie 2003.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

1 februarie 2013 - The Shard, cea mai înaltă clădire din Uniunea Europeană, a fost deschisa pentru public. Este un zgârie-nori situat în Londra, Anglia, care masoara 309,6 m în înăltime. Constructia a fost terminată în data de 30 martie 2012.

The Shard (denumit și Shard London Bridge, London Bridge Tower sau Shard of Glass) este un zgârie-nori situat în Londra, Anglia. Măsurând 309,6 m în înălțime, construcția a fost terminată în data de 30 martie 2012 The Shard este cea mai înaltă clădire din Europa, dar și a doua structură neancorată, după înălțime, din Regatul Unit, depășită fiind doar de turnul de beton al stației de transmisie Emley Moor (330 m) - foto: ro.wikipedia.org

The Shard – foto: ro.wikipedia.org

The Shard (denumit și Shard London Bridge, London Bridge Tower sau Shard of Glass) este un zgârie-nori situat în Londra, Anglia. Măsurând 309,6 m în înălțime, construcția a fost terminată în data de 30 martie 2012 The Shard este cea mai înaltă clădire din Europa, dar și a doua structură neancorată, după înălțime, din Regatul Unit, depășită fiind doar de turnul de beton al stației de transmisie Emley Moor (330 m).

 

1 februarie 2020 - Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană și a început o perioadă de tranziție de 11 luni, al cărei final este prevăzut pe 31 decembrie 2020.

Retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Brexit (cuvânt telescopat din „British” și „exit”) este retragerea programată a Regatului Unit (UK) din Uniunea Europeană (UE). În urma unui referendum din iunie 2016, în care 51,9% dintre alegătorii participanți au votat retragerea, guvernul britanic a anunțat în mod oficial retragerea țării în martie 2017, începând un proces de doi ani care urma să se încheie cu retragerea Regatului Unit la 29 martie 2019.

Parlamentul Marii Britanii a votat de trei ori împotriva acordului de retragere negociat, termenul respectiv a fost prelungit de trei ori și este în prezent 31 ianuarie 2020, ora 23:00 (GMT). „Legea Benn” adoptată în Parlament a impus guvernului să solicite o a treia prelungire pentru că nici nu a fost votat în parlament ieșirea fără acord nici nu a fost votat acordul negociat cu Uniunea Europeană.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

1 februarie 2021 - Lovitura de stat din Myanmar din 2021 – Aung San Suu Kyi, consilierul de stat din Myanmar, a fost reținută de militari într-o lovitură de stat.

Consiliera de stat destiuta din Myanmar Aung San Suu Kyi (stânga) și liderul loviturii de stat Min Aung Hlaing (dreapta) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Consiliera de stat destiuta din Myanmar Aung San Suu Kyi (stânga) și liderul loviturii de stat Min Aung Hlaing (dreapta) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Lovitura de stat din Myanmar din 2021 a început în dimineața zilei de 1 februarie, când consilierul de stat ales democratic Aung San Suu Kyi, președintele Win Myint și alți lideri ai partidului de guvernământ au fost arestați și reținuți de Tatmadaw, armata Myanmarului. Câteva ore mai târziu, armata Myanmarului a decretat stare de urgență pe o perioadă de un an și a anunțat că puterea a fost predată comandantului-șef al forțelor armate, Min Aung Hlaing.

La 3 februarie 2021, Myint a fost acuzat pentru încălcarea regulilor campaniei și restricțiilor COVID-19 în conformitate cu secțiunea 25 din Legea privind gestionarea dezastrelor naturale. Suu Kyi a fost acuzată pentru încălcarea legilor de urgență COVID-19 și pentru importul și utilizarea ilegală de dispozitive radio și de comunicații, în special a șase dispozitive ICOM de către echipa sa de securitate și un walkie talkie, care sunt restricționate în Myanmar și au nevoie de autorizație de la agențiile militare înainte de achiziție. Ambii au fost arestați preventiv timp de două săptămâni.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Ion Luca Caragiale (1852 – 1912)

foto si articol ro.wikipedia.org

 

Ion Luca Caragiale (1852 – 1912) 

Ion Luca Caragiale (n. 1 februarie S.N. 13 februarie 1852, Haimanale, județul Prahova, Țara Românească, astăzi I. L. Caragiale, județul Dâmbovița, România – d. 9 iunie 1912, Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române

 

Viața

Ion Luca Caragiale, tânăr - foto: ro.wikipedia.org

Ion Luca Caragiale, tânăr – foto: ro.wikipedia.org

S-a născut la 1 februarie 1852, în satul Haimanale (care astăzi îi poartă numele), fiind primul născut al lui Luca Ștefan Caragiale și al Ecaterinei Chiriac Karaboas. Conform unor surse, familia sa ar fi fost de origine aromână. Tatăl său, Luca (1812 – 1870), și frații acestuia, Costache și Iorgu, s-au născut la Constantinopol, fiind fiii lui Ștefan, un bucătar angajat la sfârșitul anului 1812 de Ioan Vodă Caragea în suita sa.

Atras de teatru, Luca s-a căsătorit în 1839 cu actrița și cântăreața Caloropoulos, de care s-a despărțit, fără a divorța vreodată, întemeindu-și o familie statornică cu brașoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec Luca Chiriac Karaboas.

Primele studii le-a făcut în 1859 și 1860 cu părintele Marinache, de la Biserica Sf. Gheorghe din Ploiești, iar până în 1864 a urmat clasele primare II-V, la Școala Domnească din Ploiești, unde l-a avut învățător pe Bazil Drăgoșescu. Până în 1867 a urmat trei clase la Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar în 1868 a terminat clasa a V-a liceală la București. Caragiale a absolvit Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, pe care l-a numit, în Grand Hôtel „Victoria Română”, orașul său natal. Singurul institutor de care autorul Momentelor și-a adus aminte cu recunoștință a fost ardeleanul Bazil Drăgoșescu, acela care în schița memorialistică După 50 de ani l-a primit în clasă pe voievodul Unirii.

Adolescentul Iancu a început să scrie poezii în taină, dar înainte de debutul literar a fost fascinat de performanțele teatrale ale unchiului său, Iorgu Caragiale, actor și șef de trupă, fixată la București sau ambulantă. În 1868 a obținut de la tatăl său autorizația de a frecventa Conservatorul de Artă Dramatică, în care fratele acestuia, Costache, preda la clasa de declamație și mimică. În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei și s-a mutat cu familia la București, luându-și cu seriozitate în primire obligațiile unui bun șef de familie. În același an a fost numit copist la Tribunalul Prahova.

Ion Luca Caragiale și fiul său Mateiu - foto: ro.wikipedia.org

Ion Luca Caragiale și fiul său Mateiu – foto: ro.wikipedia.org

La 12 martie 1885, s-a născut Mateiu, fiul natural al Mariei Constantinescu, funcționară la Regie, cu Caragiale, care îl declară la oficiul stării civile.

În 1871, Caragiale a fost numit sufleor și copist la Teatrul Național din București, după propunerea lui Mihail Pascaly. L-a cunoscut pe Eminescu când tânărul poet, debutant la Familia, era sufleor și copist în trupa lui Iorgu. Din 1873 până în 1875, Caragiale a colaborat la Ghimpele cu versuri și proză, semnând cu inițialele Car și Policar (Șarla și ciobanii, fabulă antidinastică).

La 7–8 ianuarie 1889 s-a căsătorit cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano Burelly. Din această căsătorie vor rezulta mai întâi două fete: Ioana (n. 24 octombrie 1889) și Agatha (n. 10 noiembrie 1890), care se sting de timpuriu din cauza tusei convulsive sau a difteriei (la 15 iunie respectiv 24 martie 1891). La 3 iulie 1893 i se naște un fiu, Luca Ion.

În 1889, anul morții poetului Mihai Eminescu, Caragiale a publicat articolul În Nirvana. În 1890 a fost profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul Particular Sf. Gheorghe, iar în 1892 și-a exprimat intenția de a se exila la Sibiu sau la Brașov. La 24 februarie 1903 a avut o încercare de a se muta la Cluj, unde a fost găzduit de protopopul Elie Dăianu, însă în luna noiembrie și-a stabilit domiciliul provizoriu la Berlin. La 14 martie 1905 s-a stabilit definitiv la Berlin.

 

Exilul voluntar la Berlin

Caragiale a fost acuzat că ar fi plagiat Năpasta după o piesă a scriitorului ungar István Kemény, intitulată „Nenorocul”. Acuzația a apărut în 1901 în două articole din Revista literară, semnate cu pseudonimul Caion. Furios, Caragiale s-a adresat presei din București, a aflat numele real al autorului (C. Al. Ionescu), l-a acționat in justiție și a câștigat fără probleme, grație pledoariei avocatului său, Barbu Ștefănescu Delavrancea. Cei 12 jurați au decis însă să-l achite pe Caion, tot scandalul fiind catalogat drept „o impertinență de copil”. Susținut puternic de Alexandru Macedonski, alergic și el la valori, Caion «descoperă» alte «două plagiate». Scârbit de umilința trăită și sătul de nedreptăți, Caragiale a decis să părăsească țara, mutându-se împreună cu familia sa la Berlin, în 1904, când a primit o mult așteptată și disputată moștenire de la mătușa sa, Ecaterina Cardini din Șcheii Brașovului (cunoscută ca Mumuloaia, după porecla Momulo a soțului ei), căreia afacerile imobiliare îi aduseseră mari averi.

Renunțând la tăcerea ce și-o impusese în exilul său voluntar de la Berlin, evenimentele din primăvara anului 1907, l-au determinat pe Caragiale să publice, în noiembrie 1907, la București, broșura: 1907 din primăvară până’n toamnă, un celebru eseu referitor la cauzele și desfășurarea marii mișcări țărănești din primavara lui 1907. Înainte de a-și publica pamfletul în broșură, Caragiale a trimis primul capitol ziarului vienez, Die Zeit, întâia și cea mai însemnată parte a viitoarei broșuri, care l-a publicat la 3 aprilie 1907, cu semnătura: Un patriot român, arătând tot ce s-a petrecut înainte și după izbucnirea revoltei țărănești din primăvara anului 1907: „Cauza dezastrului în care a căzut țara este numai – da, numai, nenorocita politică ce o fac partidele și bărbații noștri de stat, de patruzeci de ani încoace.” Barbu Delavrancea i-a scris emoționat prietenului său:

„Desigur, 1907 al tău e o minune ca adevăr, ca artă, ca sentiment, ca judecată. Ai zugrăvit un tablou de mare maestru. Jocul infect al partidelor noastre – pe deasupra țării și în detrimentul țării – cu lăcomia nestăpânită a celor ajunși și cu îmbufnarea dizgrațioasă a celor căzuți, l-ai sintetizat așa de viu …”

Tot atunci i-a trimis lui Mateiu, prin Delavrancea, o scurtă scrisoare, din care amintim aceste cuvinte: „Împrejurările prin care a trecut și trece țara noastră și care-mi întristează așa de adânc bătrânețele mie să-ți fie îndemn în dragoste pentru patrie. Dumnezeu să-ți facă ție parte de vremuri mai bune la bătrânețe! Noi am început cu veselie și sfârșim cu mâhnire. Să vă dea vouă, tinerilor, Domnul să nu mai vedeți nici un rău arătându-se pe biata noastră țară.

A publicat în revista literară bilunară Convorbiri (din 1908, Convorbiri critice), 7 fabule. Ultima dintre ele, Boul și vițelul, a fost tipărită în fruntea numărului 1 al Convorbirilor critice, având, în facsimile, autografe atât textul, cât și semnătura Caragiale. În articolul bilanț După un an …, M. Dragomirescu, editorul revistei, afirma:

„În fine, acum în urmă, autoritatea celui mai mare poet, a celui mai desăvârșit artist ce am avut vreodată, autoritatea lui Caragiale, a venit, ca odinioară Alecsandri la „Junimea” născândă, să consfințească și să întărească importanța activității Convorbirilor critice și să dea modestului râu măreția fluviului …”

Doi ani mai târziu a publicat nuvela Kir Ianulea, o versiune românească a piesei lui Niccolò Machiavelli, Nunta lui Belfagor (Belfagor arcidiavolo).

În zorii zilei de 9 iunie 1912, Caragiale a murit subit în locuința sa de la Berlin, din cartierul Schöneberg, bolnav fiind de arterioscleroză. Rămășițele pământești sunt expuse în capela cimitirului protestant Erster Schöneberger Friedhof și depuse, la 14 iunie, în cavoul familiei, în prezența lui Gherea, a lui Delavrancea și a lui Vlahuță. Cinci luni mai târziu, la 18 noiembrie, sicriul cu rămășițele sale pământești a fost adus la București și, la 22 noiembrie 1912, s-a făcut înmormântarea la cimitirul Șerban Vodă. Cortegiul funerar, format la biserica Sf. Gheorghe, a făcut un ocol prin fața Teatrului Național și a continuat apoi drumul până la cimitir, în fruntea miilor de bucureșteni care au luat parte la această solemnitate aflându-se toți marii scriitori ai timpului: Alexandru Vlahuță, Mihail Sadoveanu, Emil Gârleanu, Cincinat Pavelescu, Șt. O. Iosif, Ovid Densușianu, Corneliu Moldovan, Delavrancea, Sandu Aldea, N. D. Cocea și alții. În cuvântarea pe care a ținut-o la biserica Sf. Gheorghe, Delavrancea menționa: „Caragiale a fost cel mai mare român din câți au ținut un condei în mână și o torță aprinsă în cealaltă mână. Condeiul a căzut, dar torța arde și nu se va stinge niciodată.” Iar Mihail Sadoveanu adăuga: „Caragiale a însemnat o dungă mare și foarte luminoasă în literatura noastră contemporană; ea a rămas asupra noastră și va rămâne asupra tuturor generațiilor.”

Caragiale s-a bucurat de recunoașterea operei sale pe perioada vieții sale, însă a fost și criticat și desconsiderat. După moartea sa, a început să fie recunoscut pentru importanța sa în dramaturgia românească. Piesele sale au fost jucate și au devenit relevante în perioada regimului comunist. În 1982, între Groapa Fundeni și Dealul Bolintin, Lucian Pintilie a început filmarea peliculei „De ce trag clopotele, Mitică?”, inspirat din piesa D-ale carnavalului. Pelicula a fost interzisă de comuniști în faza în care nu i se definitivase montajul, din pricina trimiterilor sarcastice voalate la adresa sistemului de atunci.

Deși Caragiale a scris doar nouă piese, el este considerat cel mai bun dramaturg român prin faptul că a reflectat cel mai bine realitățile, limbajul și comportamentul românilor. Opera sa i-a influențat pe alți dramaturgi, între care Eugen Ionesco. Eric D. Tappe a afirmat în cartea sa, Ion Luca Caragiale: „He prided himself on his knowledge of Romanian and would say: ‘Not many are masters of it as I am.’”