Întâmpinarea Domnului (Stretenia; Ziua Ursului; Târcolitul viilor)

Icoană pe sticlă cu tema „Întâmpinarea Domnului” (Stretenia), meșter Savu Moga, datare 1877, zonă Arpașu de Sus, Țara Oltului – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, categoria jurică Tezaur

foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului

articole preluate de pe: azm.gov.ro; www.facebook.com/@MuzeulTaranului

 

Întâmpinarea Domnului (Stretenia; Ziua Ursului; Târcolitul viilor)

---

 

Întâmpinarea Domnului este prăznuită la 40 de zile de la nașterea lui Hristos, pe 2 februarie.

Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria și dreptul Iosif pentru împlinirea Legii, care prevedea că orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit lui Dumnezeu în a 40 a zi de la naștere.

În acest moment se făcea și curățirea mamei.

În Templu sunt întâmpinați de dreptul Simeon și prorocița Ana.

Potrivit tradiției, dreptul Simeon a făcut parte din traducătorii Pentateuhului din limba ebraică în greacă.

În momentul în care a ajuns la textul “Iată Fecioara va lua în pântece și va naște fiu“, a înlocuit termenul “fecioara” cu “femeie”.

Pentru necredința sa, Dumnezeu i-a făgăduit că nu o să moară până nu va vedea pe Mesia născut din Fecioara.

Simeon, om al rugăciunii, reprezintă așteptarea împlinirii profețiilor.

În momentul în care acesta Îl ia în brațe pe Hristos, rostește: “Acum slobozește (eliberează) pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor și slava poporului Tău, Israel“.

Simeon cere a fi eliberat nu pentru că era plictisit sau obosit, ci pentru că era împlinit. Din cântările specifice acestei sărbători aflăm că el pleacă spre a vesti și morților că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat.

Părintele Teofil Pârâian spune că “noi suntem mai avantajați decât dreptul Simeon, pentru că putem să-L primim pe Hristos în ființa noastră și să-L purtăm în noi nu numai câteva clipe, ci o viață întreagă și chiar o veșnicie întreagă”.

Prorocita Ana simbolizează Legea și Proorocii, cele care se vor împlini în persoana lui Hristos.

Întâmpinarea Domnului – date istorice

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului a fost introdusă la Roma de papa Gelasiu în anul 494.

Astfel, a fost înlocuită străvechea sărbătoare păgână a Lupercaliilor, de la începutul lui februarie, când aveau loc și procesiuni în jurul orașului cu făclii aprinse, în onoarea zeului Pan, supranumit și Lupercus, adică ucigătorul lupilor sau ocrotitorul turmelor împotriva lupilor.

În Răsărit această sărbătoare s-a introdus în penultimul an al domniei împăratului Justin I (526), iar generalizarea ei s-a făcut în cursul secolului VI, începând din anul 534, când împăratul Justinian a schimbat data sărbătorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua dată a sărbătorii Nașterii Domnului).

 

Întâmpinarea Domnului – pilda de a aduce pruncii la biserică, la 40 de zile după naștere

---

 

Întâmpinarea Domnului sau aducerea Lui spre închinare a rămas ca pildă și la noi, ca îndatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserică, la patruzeci de zile după naștere, pentru molifta de curățire a lor și închinarea pruncilor la sfintele icoane. Mama care a născut vine în biserică și în numele familiei aduce pe noul-născut ofrandă lui Dumnezeu, închinându-l la altar.

Preotul însemnează cu semnul sfintei cruci pe mamă și pe prunc, apoi punând epitrahilul și mâna dreaptă pe capul mamei, după rostirea introducerii liturgice formată din binecuvântare, rugăciuni începătoare și tropar (al zilei sau al întâmpinării Domnului), citește cele cinci molitve din Agheasmatar. Mama și pruncul închipuie în acest moment pe Maica Domnului cu Iisus în brațe în templul din Ierusalim. În rugăciunile rostite de preot se amintește despre împlinirea zilelor “curățirii” femeii lăuze, fapt pentru care se cere dezlegare, dar se face și cuvenita referire la împărtășirea mamei cu Sfintele Taine. În ce privește pruncul, preotul se roagă ca Dumnezeu să-l crească, să-l binecuvânteze și să-l sfințească, rânduindu-i după această pregătire luminarea botezului. Despre Mântuitorul adus de Maica Domnului la templu ne spune Sfânta Evanghelie că a fost purtat în brațe de către dreptul Simeon. Prin analogie cu cele petrecute în Ierusalim în aceste clipe, se săvârșește întreaga procesiune a intrării în biserică, până la așezarea pruncului în fața ușilor împărătești.

Rostind formula de îmbisericire, preotul ia pruncul din fața ușilor și intră cu el în biserică, zicând mai departe : “Intra-voi în casa Ta, închina-mă-voi în biserica Ta cea sfântă !”. Cu aceste cuvinte, pruncul este primit între aleșii lui Dumnezeu, în calitate de catehumen. În interiorul naosului, preotul iarăși rostește: ”În mijlocul bisericii Te voi lăuda!”, amintind astfel de prezența cetelor îngerești. În cele din urmă, apropiind pruncul de altar și închinându-l la icoanele împărătești, preotul arată că acesta a dobândit dreptul de a fi primit în el, în sensul de a deveni pe viitor “jertfa vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu”. Pruncul de parte bărbătească se introduce spre închinare și în interiorul sfântului altar. Ritul îmbisericirii se încheie cu imnul eshatologic al dreptului Simeon: “Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne…”. Preotul așează pruncul jos pe solee, în fașa ușilor împărătești, de unde este luat de către mamă după ce aceasta a făcut trei închinăciuni.

 

Întâmpinarea Domnului – Datini, tradiții și obiceiuri populare românești

---

 

În credința populară, ziua de 2 februarie este cunoscută sub denumirea de Ziua Ursului sau Stretenia. Aceasta era văzută drept o sfântă, care ajuta oamenii nevoiași. Ziua de 2 februarie mai era și sărbătoarea vitelor și a babelor. Copiii erau unși cu grăsime de urs. Prin această practică se credea că puterea acestui animal era transferată asupra copiilor. Bolnavii de „sperietoare” erau tratați în această zi prin afumare cu păr de urs.

Se consideră că în această zi anotimpul rece se confruntă cu cel cald, sărbătoarea fiind un reper pentru prevederea timpului calendaristic. Oamenii puneau schimbarea vremii pe seama comportamentului paradoxal al ursului, numit Ăl Mare sau Martin. Pentru a câștiga bunăvoința animalului sălbatic, ei așezau pe potecile pe unde obișnuia să treacă acesta, bucăți de carne sau vase cu miere de albine. Se credea că, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog și văzându-și umbra, se sperie și se retrage, prevestind astfel, prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni. Dimpotrivă, dacă în această zi cerul este înnorat, ursul nu-și poate vedea umbra și rămâne afară, prevestind slăbirea frigului și apropierea primăverii.

Credincioșii cinstesc Icoana Maicii Domnului pentru spor și sănătate în această zi. Acest obicei mai poartă numele de “Îmblânzirea inimilor împietrite” sau “Profeția lui Simeon”.

Tot în această zi are loc “Târcolitul viilor”, un ritual de ocol, îndeplinit de viticultori.

În Transilvania, bărbații merg să taie și să lege via. Din crenguțele de viță își împodobesc pălăriile și fac o petrecere la care dezgroapă o sticlă de vin din anii trecuți.

Ziua în care „iarna se întâmpină cu vara” pică întotdeauna pe 2 februarie.

Acum creștinii sărbătoresc aducerea lui Iisus la templu, unde este întâmpinat de dreptul Simeon.

Cel ce întreaga-i viață jinduise să vadă chipul lui Mesia, născut din Fecioară.

În unele zone etnografice, această zi poartă numele de „Stretenie”.

Suntem la începutul anului agricol.

Țăranul, a cărui existență se împletește strâns cu cea a pământului, este preocupat să citească, în fel și chip, viitorul.

Cum va fi vremea, ploioasă sau secetoasă?

Se spune că dacă de praznicul Întâmpinării Domnului va fi cald, atunci vara va fi călduroasă și plină de belșug. Iar de va fi friguroasă, dacă gerul va strânge în ghearele sale pământul sau viscolul va bate nemilos, atunci vara va fi friguroasă, iar roadele vor lipsi.

Cei ce posedă stupi sunt atenți la alte semne: dacă picură apa din streașină, albinelor nu le va merge bine în noul an, iar mierea li se va înăcri.

O întreagă rețea de credințe leagă prin ițe nevăzute ursul, felul în care el se manifestă, și viitorul.

O fi, poate, o reminiscență din timpurile străvechi ale totemismului, ursul fiind pe atunci venerat ca zeitate.

În multe locuri, oamenii cred că, dacă de Întâmpinarea Domnului, deși afară mai domnește gerul, ursul își părăsește bârlogul și își vede umbra, se va întoarce să își continue somnul pentru încă 6 săptămâni.

Abia atunci iarna se va sfârși. Dacă nu-și va vedea umbra, atunci nu va mai reveni la culcușul său călduros și iarna se va încheia îndată.

În popor, deci, ziua de Stretenie este socotită a fi și „ziua Ursului”.

Zi în care el iese din peștera în care a iernat și joacă de jur-împrejur „ca într-o arie”.

Dacă am vorbit de urs, e musai să vorbim și despre Martini: Martinii de iarnă.

Se zice că Sî-Martinii ar fi 3 la număr: Martinul de mijloc, cel Mare, pică mereu de praznicul Întâmpinării Domnului.

În zilele Martinilor – din ajunul acestei zile sfinte până pe 3 februarie – țăranii nu muncesc pentru ca vitele să le fie ferite de gurile hulpave ale lupilor și urșilor.

Fiindcă, nu-i așa?, românii îl numesc pe urs „Moș Martin”.

Ursarii, de exemplu, odinioară colindau satele și îl îndemnau să joace, cântându-i:

„Joacă bine,/Mă, Martine,/Că-ți dau pâne/Cu măsline,/Și inele,/Și mărgele,/Să te-mpodobești cu ele”.

Pe alte meleaguri, românii nu îi serbau pe Martini, ci pe Filipi: între 25 ianuarie și 2 februarie nici bărbații, nici femeile nu lucrau pentru a-și proteja vitele de primejdia lupilor.

Text: Ciprian Voicilă, sociolog MNȚR – preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului