29 august – Sfântul Ioan de toamnă, Sfântul Ioan, tăierea capului, Sfântul Ioan cap tăiat

Icoană pe sticlă cu temă „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, datare a doua jumătate a secolului al XIX-lea, zonă Arpaşu de Sus, Ţara Oltului, Transilvania – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, categoria juridică

foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

articole preluate de pe: azm.gov.ro; www.facebook.com/MuzeulTaranului

 

29 august - Sfântul Ioan de toamnă, Sfântul Ioan taie capul pe varză, Sfântul Ioan taie capul pe curechiu, Sfântul Ioan, tăierea capului, Sfântul Ioan cap tăiat

---

 

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, la 29 august, este praznic de întristare pentru uciderea celui mai aprins vestitor al pocăinței.

Această zi este una de post, în care, potrivit tradiției, este bine să nu se mănânce o serie de alimente a căror forma amintesc de cea a capului, precum roșiile, pepenii și alte fructe, și să nu se bea băuturi de culoare roșie, ca sângele care a fost vărsat la tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Unii mănâncă în această zi doar struguri, în timp ce alții țin post negru toată ziua.

În lumea tradițională a satului nu se tăia nimic cu cuțitul, toate alimentele de la masă se rupeau cu mâna, iar farfuriile, blidele sau tipsiile erau lăsate deoparte.

De asemenea, nu se mânca varză, deoarece, așa cum spune o legendă, Sfântului Ioan Botezătorul de șapte ori i s-a tăiat capul pe varză și iar a înviat.

Și în lumea satului contemporan se știe că de ziua Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul se postește. Oamenii se feresc să mănânce legume sau fructe de formă rotundă sau care au culoare roșie și orice aliment care amintește de forma capului sau de culoarea roșie a sângelui.

“În popor există numeroase legende despre Sfântul Ioan Botezătorul”, a menționat Marcel Lutic, etnolog din cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei Iași.

O asemenea legendă îl înfățișează pe Sfântul Ioan ca pe un singuratic care se refugiază într-o pădure pentru reculegere și răscumpărarea păcatelor. ”

De aici pleca uneori, cu crucea în mană, în lume.

Așa s-a întâlnit cu Domnul Iisus, codindu-se mult până Să-l boteze.

Într-o altă legendă, Dumnezeu îl îndrăgește nespus datorită modului extrem de simplu în care-și făcea rugăciunea, tocmai de aceea alegându-l să-i boteze fiul, Sfântul Ioan devenind astfel nănașul Domnului Hristos”, a arătat Marcel Lutic.

O altă legendă a devenit între timp colind, și este cunoscută în tot spațiul romanesc.

“Aceasta ne arată un sfânt blestemat de mama sa să se transforme în animal sălbatic, ca atare, Sfântul Ioan ar fi fost vreme de nouă ani și nouă zile cerb. Redevenind om, a ridicat o mănăstire și mai apoi l-a botezat pe Domnul Iisus“, arată colindul.

În zonele de sud ale României se crede că Sfântul Ioan Botezătorul este unul dintre sfinții cei mai apropiați de Dumnezeu, în timp ce bucovinenii îl consideră – alături de Sfântul Neculai, patronul pruncilor, cel ce are grijă ca aceștia să nu moară nebotezați.

În tradiția populară, această zi tristă a Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul era cunoscută și ca “Sfântul Ioan cap tăiat”, “Santion de toamnă”, “Sfântul Ioan taie capul pe varză (curechi)”, “Crucea mică” sau “Brumariul”.

Tot în legătură cu această sărbătoare, o legendă amintește că “Sântion ar fi fost un tânăr sărac de o rară frumusețe.

Într-o zi, o femeie bogată l-a invitat peste noapte la ea, dar sfântul, nevrând să intre în păcat, s-a rugat stăruitor la Dumnezeu să-i ia frumusețea cea ademenitoare.

Se spune că Dumnezeu i-a ascultat ruga și l-a învățat să-și taie capul! Făcând Sântion acest lucru s-a pomenit cu un cap de … oaie în locul frumosului său cap, scăpând astfel de păcat”, a spus Marcel Lutic.

O altă legendă, care circula prin Bucovina, “este inspirată din episodul evanghelic al omorârii Sfântului Ioan și arată cum însuși împăratul Irod, atunci când era adus capul sfântului pe un blid, și-ar fi blestemat fiica:

“De amu, draga mea, tot să joci!”. Potrivit acestei legende, de atunci fata împăratului joacă într-una, ea întruchipând, conform mentalității arhaice, frigurile sau malaria, un bolnav de friguri tremurând mereu, asemenea unui om care joacă”, a mai spus Marcel Lutic.

Din acest motiv, “Sântionul de toamnă era ținut în special pentru friguri”, a spus specialistul de la Muzeul Etnografic al Moldovei, care a mai adăugat că “erau multe interdicții privitoare la tăiatul fructelor și legumelor cu formă rotundă care le aminteau oamenilor de la sate de tristul episod al tocării (ciopârțirii) capului sfântului (ca) pe varză.

Astfel, mulți oameni mănâncă numai struguri, evitând să mănânce curechi, fructe cu formă rotundă și/sau roșii, usturoi, legume roșii sau vin roșu; nu se mănâncă din blid, nu se taie cu cuțitul, totul rupându-se cu mâna, pe 29 august fiind interzis cu desăvârșire să se taie ceva cu cuțitul. Excepții de la aceste interdicții făceau numai femeile însărcinate”.

 

Postul care ține “de la cruce până la cruce”

---

 

De asemenea, o datină foarte răspândită pe vremuri presupunea începerea unui post mai special, aproape negru, post ce dura aproximativ două săptămâni, adică până la Ziua Crucii care era menționată în calendarul religios pe 14 septembrie, aceasta fiind și explicația pentru vorba din popor care spunea despre acest post că tine “de la cruce până la cruce”.

Motivul pentru care acest post era atât de special, era acela că “potrivit concepției arhaice, se putea mântui sufletul de cele mai grele păcate făcute în viață, precum furturi sau ucideri, (…) omoruri, aprinderi sau, ceea ce des se întâmplă la femei, omorârea pruncilor micuți noaptea, în somn, fără știre și voie, lepădarea pruncilor fără vreme”.

Interesant e că postul acesta putea fi ținut și pentru alții, de regulă rude apropiate, a spus Marcel Lutic care a adăugat că “tradiția amintește de aceste două săptămâni de post, neconsemnate în calendarul creștin, care îi puteau ușura mai ales pe părinți de “blestemățiile și vorbele urâte și grele, vorbite în ceasuri necurate, în mânie și furie contra copiilor”.

Astfel, cei care doreau să țină postul “de la cruce până la cruce” aveau voie să mănânce în fiecare zi numai o turtă de grâu sau de mălai pe care trebuia să o coacă postitorul, iar celor care nu săvârșiseră păcate foarte grele li se permitea să mănânce și poame.

“Se dormea direct pe pământ și, dacă se putea, fără așternut. Postul se termina printr-o pomană dusă la biserică”.

Pomenirea morților era respectată de Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.

În această zi tristă, lucrurile erau folosite cu atenție, printre interdicțiile specifice fiind și cea a folosirii măturii.

“Măturile nu puteau fi nicidecum folosite pe 29 august, folosirea lor “deranjând” liniștea morților.

Însă spiritele morților puteau fi îmbunate dând de pomană mere, pere sau castraveți”, a arătat Marcel Lutic.

Astfel, “varianta” de toamnă a sărbătorii Sântionului era așadar, în primul rând, un prilej de pomenire a morților și a strămoșilor, o zi de post și de reculegere pentru oamenii cu dragoste de Dumnezeu, început al unui post mântuitor de grele păcate.

articol preluat de pe azm.gov.ro

De această sărbătoare se leagă următoarea legendă:

„Sfântul Ioan era un tânăr sărac, cuminte și foarte frumos; și tocmai pentru această frumusețe, o femeie bogată își puse ochii pe dânsul. Într-o zi se întâlnește și-i spune chiar că peste noapte îl va aștepta la dânsa acasă. Să vină dar, că va fi bine de el, – să vină, că de nu va veni, vai și amar va fi de capul lui.

Sfântul Ioan, care știa din ce pricină îl paște acest greu păcat, se întristă adânc și se rugă lui Dumnezeu să-i ia ceea ce îi cășunează atâta scârbă – frumusețea cea ademenitoare – și să-l facă urât.

În acest chip socotea el că femeia aceea își va întoarce fața și gândurile cele rele de la dânsul.

Dumnezeu se milostivi de fecior și-l învăță, se zice, ca să scoată cuțitul și să-și taie capul.

Sfântul Ioan făcu întocmai în această zi de toamnă și în locul capului său se pomeni cu un cap de oaie.

Astfel a plecat spre casa femeii care îl chemase.

Când aceasta l-a văzut, s-a cutremurat de spaimă și cu ocări l-a dat afară.

În acest chip Sfântul Ioan a fost scutit de păcat.

Frumosul lui cap a fost aflat tocmai mai târziu, la 25 mai, când biserica poruncește și poporul nostru serbează chiar .”

În această zi nu este bine să se mănânce fructe rotunde care seamănă cu un cap, precum: merele, perele, nucile și nici căpățânile de usturoi.

Prin unele părți nu se bea nici vin roșu și nu se mănâncă nici fructe sau legume roșii.

Vitele coboară de la munte, în așteptarea frigului.

Tudor Pamfile – Sărbătorile la români. Sărbătorile de toamnă și Postul Crăciunului. Studiu etnografic (1913)

preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

 

cititi si

- Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul