Septembrie

articole preluate de pe ro.wikipedia.org; azm.gov.ro; maidemult.ro
foto Cristian Verzea

 

Septembrie

Septembrie este a noua lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele patru luni gregoriene cu o durată de 30 de zile.

Septembrie începe (astrologic) cu soarele în semnul Fecioarei și sfârșește în semnul Balanței.

Din punct de vedere astronomic, luna septembrie începe cu soarele în constelația Fecioarei și se sfârșește cu soarele în constelația Balanței.

Numele lunii septembrie (latină: Septembris) vine de la cuvântul latinesc septem, șapte, pentru că luna septembrie era a șaptea lună în calendarul roman.

Grecii numeau luna septembrie Boedromion.

În România, luna septembrie, popular, se numește Răpciune.

Luna septembrie este luna cea mai importantă pentru cei care au trudit pământul, acum fiind culese roadele muncii de peste an.

Septembrie începe în aceeași zi a săptămânii ca și Decembrie, în fiecare an.

Pe 23 septembrie este echinocțiul de toamnă, când ziua este egală cu noaptea.

 

Soarele și Luna

Soarele — la începutul lunii răsare la ora 6:39 m și apune la ora 19:52 m, iar la sfârșitul lunii răsare la ora 7:12 și apune la ora 18:58.

Fazele Lunii:

- la 1 septembrie — Luna Nouă (de azi, Luna începe să crească) la 12:06;

- la 9 septembrie — Luna la Primul Pătrar la 14:48;

- la 16 septembrie — Lună Plină (de azi, Luna începe să descrească) la 22:06 m;

- la 23 septembrie — Luna la Ultimul Pătrar la 13:06.

 

Evenimente și tradiții

- 8 septembrie: Nașterea Maicii Domnului

- 14 septembrie: Înălțarea Sfintei Cruci (Ziua Crucii);

- 22 septembrie: Echinocțiu de toamnă

 

Zicale populare

În luna lui Răpciuni vin copiii la tăciuni.

 

Caragiale – Calendar

I.L.Caragiale spunea în Calendar despre luna septembrie:

Ploi mari. Dâmbovița se umflă. Primăria profită de ocazie pentru a o declara navigabilă, și a publica licitație pentru luarea în monopol a navigației dâmbovițene pe 10 ani.

 

Datini, tradiții și obiceiuri populare românești în luna septembrie

Anotimpul roadelor

Septembrie este luna a șaptea în calendarul roman cu început de an la 1 martie, luna a noua în calendarul iulian (Stilul vechi) şi gregorian (Stilul nou) cu început de an la 1 ianuarie şi luna întâi în calendarul biblic cu început de an la 1 septembrie.

În tradiția populară, toamna începe de la Sf. Maria Mică, 8 septembrie și durează până la Sf. Nicolae, 6 decembrie.

Când tună toamna târziu, se zice că Sf. Ilie se întoarce acasă cu carul plin de păpușoi.

 

Sărbători importante în luna septembrie:

- 8 septembrie: Nașterea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mică);

- 14 septembrie: Înălțarea Sfintei Cruci (Ziua Crucii);

 

Răpciune, liber la târguri

Numele lunii septembrie vine de la cuvântul latinesc ”septem”, șapte pentru că era a șaptea lună în calendarul roman.

În România, luna septembrie are mai multe denumiri populare: Răpciune, Brumar cel mic, Vinicel, Viniceriu și Vinișel.

În tradiția populară, septembrie este luna în care oamenii se întorc către livezi și vița-de-vie.

Este timpul de recoltat și de adunat provizii pentru iarnă.

Cei care nu au reușit să strângă plante medicinale, de leac, mai au răgaz până la Sfânta Maria Mică, după care ierburile își pierd proprietățile tămăduitoare.

Acum se face magiunul de toamnă, iar de Ziua Crucii se bat nucii, prilej de petreceri, mai ales pentru cei tineri.

De la această zi până la Sfânta Parascheva, au loc, în funcție de zonă, ceremonialurile numite ostrovul viilor, adică începerea culesului la struguri.

Ostrovul viilor este un fel de clacă, prilej de socializare, de trecere dincolo de legăturile de familie.

Pe lângă părțile bune, acest tip de practică aduce pentru capul familiei și o grijă în plus, pentru că, deși aceste invitații la culesul viei se bazează pe reciprocitate, ele presupun și un soi de petrecere.

Se cheamă lăutari, se spun povești, se fac diferite jocuri, se petrece în toată regula.

Pe vremuri, exista obiceiul ca din primul must care se storcea, să se facă ofrandă și, din ulcele noi, să se dea acesta de pomană.

De asemenea, din primul must se aruncă pentru morți, ca să se bucure și ei de recoltă și să fie împăcate cele două lumi.

 

Cuviosul Simeon Stâlpnicul

Divinitatea Panteonului românesc care a preluat numele Cuviosului Simeon Stâlpnicul din calendarul ortodox este celebrată la 1 septembrie, ziua Anului Nou biblic.

Conform tradiţiilor populare, Simeon Stâlpnicul ar sta într-un picior, pe un stâlp înalt, pentru a ţine cu mâinile Cerul şi Pământul să nu se prăbuşească (Moldova, Bucovina, Oltenia), dar și a opri vânturile să bată pentru a nu provoca molime (Bucovina).

Ziua cuprinde mai multe practici specifice Anului Nou:

- era favorabilă observaţiilor şi proorocirilor meteorologice şi climatice;

- bătrânii apreciau dacă anul va fi secetos sau ploios, sărac sau îmbelşugat după stadiul de dezvoltare al larvelor unei insecte în aşa-numitele „gogoşi” sau „mere” care se dezvoltă pe faţa inferioară a frunzelor de stejar.

La Simeon Stâlpnicul păsările, în special vrăbiile, „merg pe măsură”, „să-şi facă boierescul”, adică să transporte cu ciocul grăunţele care li se cuvin din fiecare holdă la împărăteasa lor, unde se află cămările pentru iarnă.

 

Sântămăria Mică

Nașterea Maicii Domnului este primul praznic din Anul bisericesc, care începe la 1 septembrie.

Fecioara Maria s-a născut din părinți foarte înaintați în vârstă, Ioachim și Ana, ca rod al rugăciunii lor.

Inversând evenimentele care deschid și închid viața Sfintei Maria, mai întâi moartea (15 august) și apoi nașterea (8 septembrie), Biserica creștină a preluat, de fapt, modelul preistoric: moare mai întâi reprezentarea mitică, ajunsă la vârsta senectuții, în cazul de față Sântămăria Mare, și apoi se naște, Sântămăria Mică.

Perioada dintre cele două Sântămării, numită Între Sântămării, e considerată optimă pentru semănăturile de toamnă.

În această perioadă se încheie și văratul oilor la munte (La Sântămăria Mare/ Tulesc oile la vale!)

Bărbații își schimbă pălăria cu căciula (A venit Sântămărie/ Te-ai p…. în pălărie!)

Se interzice scăldatul în apa râurilor, spurcată de cerb, și dormitul pe prispă.

Calendaristic, Sfânta Maria Mică înseamnă sfârșitul verii.

Oamenii nu mai poartă de acum înainte pălării căci vremea începe să se strice.

Maria Mică se păzește prin nelucrare la fel ca Maria Mare.

 

Maica Domnului și păianjenul

Se zice că Maica Domnului torcea și țesea singură pânza din care făcea cămașa Fiului Sfânt.

Într-o zi, un păianjen îngâmfat i-a zis că el face o pânză mai subțire.

S-au luat la întrecere și păianjenul a câștigat.

Maica Sfântă l-a blestemat să-și afle hrana numai din tors și țesut.

Lucrul pânzei este de la Maica Domnului.

Ea l-a dat oamenilor ca să aibă din ce să-și facă lințoiu.

Cât timp femeia țese, Maica Domnului stă în genunchi lângă ea. (Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor românești).

***

Cică Maica Domnului torcea în furcă fuior de cânepă, când vine păianjenul și-i spune :

– Maică Preacurată, eu torc mai subțire ca tine!

– Dar dacă nu vei toarce, ce să-ți fac? îi zise Maica Domnului.

– Dacă n-oi toarce, să-mi dai tu foc aței mele ; iar dacă nu, să-ți dau eu foc fuselor tale!

Mai trecu ce mai trecu și vine iar păianjenul la Maica Domnului și-i zice :

– Maică Preacurată, eu torc și țes totdeodată, și nu ca tine!

– Dar dacă n-ai țese, ce să-ți fac?

– Să mă ucizi!

Și s-au despărțit.

Peste puțintică vreme, văzu Maica Domnului pânza păianjenului cea de tot subțire și pe păianjen mândru foc. Și pentru că Maica Domnului nu se dădu rămasă că pânza lui era mai subțire decât tortul Preasfintei, lăsă gângania să-i dea foc fuselor. Dar tortul grăi atunci :

– Maica lui Dumnezeu, de ce mă lași să ard?

Și Maica Fecioară a zis :

– Păianjenule, pânza ta să fie subțire, dar tot pe unde nu-s oameni s-o țeși și nimeni să n-o poarte ; iar cânepa mea să crească pe toate căile și cu dânsa să se îmbrace tot omul.

Cică l-ar mai fi blăstămat : că cine va ucide un păianjen să i se ierte de la Dumnezeu trei păcate.
Din vremea aceia, păianjenul era prigonit de oameni, iar cânepă cu mare cinste sămănată.

Văzând un păianjen cinstea cea mare la care ajunsese cânepa, își luă chipul sămânței de cânepă, și culoarea și-o schimbă, și picioarele și le subție, că doar-doar va scăpa de moarte.

Maica Domnului află de această prefacere și-l meni din nou să fie ucis și așa ; iar cine îl va ucide să i se ierte de Dumnezeu șapte păcate.

De atunci, cine ucide păianjenul roșcat, cu cap și cu picioarele grase, are iertate trei păcate, iar ucide pe celălalt, fără cap, cu trupul ca sămânța cânepei și cu picioarele lungi și subțiri ca firele de păr, va avea de la Dumnezeu șapte păcate iertate.

Sărbătorile românilor, Tudor Pamfile, 1910

 

Toamna

- Se întâmplă că mai vezi și toamna câte o floare de salcâm printre frunze; aista-i semn de toamnă lungă.

- Dacă zboară toamna multe aţe de paingăn, va fi toamnă lungă.

- Bureții mulți aduc toamna grea.

- Semințe încolțite de vei găsi în bostan, e semn de toamnă lungă.

- Când vin iepuri prin grădină, toamna, e semn că are să urmeze o iarnă grea.

- Dacă toamna porumbii se întorc târziu de pe hotar, va urma un an fără roadă, iar dacă se întorc acasă cu mult înainte de înserat ori stau pe acasă, e semn de an mănos.

- Dacă toamna vin porumbi străini la casă și nici nu se mai duc, asemenea e semn de an fără mană. Toamnă caldă, iarnă lungă.

- Dacă cioarele zbiară de către seara în cârd, zăpada e în curând aici.

text: Antoaneta Olteanu – Calendarele poporului român