17 martie – Alexie, omul lui Dumnezeu; Ziua șarpelui
foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: www.facebook.com/@MuzeulTaranului;
17 martie – Alexie, omul lui Dumnezeu; Ziua șarpelui
Pe data de 17 martie creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu.
În tradiția populară, această zi mai poartă numele de „Alexii” sau de „Ziua Șarpelui”, fiindcă se crede că târâtoarele ies acum din adâncul pământului.
O legendă românească ne spune că Dumnezeu, într-o bună zi, a strâns toate insectele într-o cutie și i-a încredințat-o lui Alexie, poruncindu-i să o arunce în mare.
Dumnezeu voia, astfel, să îi izbăvească pe oameni de pagubele pe care, an de an, nesuferitele gângănii le pricinuiau.
Dar, îmboldit de curiozitate, Alexie nu avu de lucru și deschise cutia.
Insectele nu așteptară alt prilej: se răspândiră, cât ai clipi, în toate zările, prin pământ și ape.
Drept pedeapsă, Dumnezeu îl prefăcu pe Alexie în cocostârc.
Din acea zi, se spune că el tot umblă, dintr-o parte într-alta a lumii, vânând insecte.
Țăranii țin această zi, adică se abțin să lucreze pentru a fi feriți de insecte și șerpi.
În acest scop, unii performează diverse ritualuri domestice, cu funcție apotropaică: își afumă grădinile, animalele, gospodăria cu bucăți de cârpă.
Nu orice cârpă.
Una care a fost sfințită prin contactul cu un obiect sfințit și care a devenit, cum spun specialiștii sacrului, numinoasă: cârpa cu care au fost șterse ouăle înroșite de Paști sau cea cu care a fost acoperită pasca în ziua Învierii Domnului.
Pe lângă cârpe, pentru afumat, gospodinele folosesc și busuioc, tămâie sau semințe de cânepă.
Una din legile magiei simpatetice, teoretizate de James Frazer, este aceea a similitudinii: asemănătorul produce asemănătorul.
De aceea, pentru a fi feriți întregul an de insecte sau șerpi, în trecut țăranii respectau tabu-ul de a nu rosti cuvântul „șarpe”, ba chiar de a ascunde obiectele care, în imaginarul colectiv, aminteau de forma șarpelui.
De pildă, furca de tors.
Text: Ciprian Voicilă, sociolog la Muzeul Țăranului Român – preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Sf. Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu († 411) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro
O legendă povestește că, deoarece omul avea mult de suferit din cauza insectelor, Dumnezeu le-a adunat pe toate și le-a închis într-o cutie și l-a chemat pe Alexie s-o arunce în apa mării.
Ajuns la destinație, Alexie nu a putut rezista curiozității și a deschis cufărul, astfel încât toate acestea s-au răspândit din nou pe Pământ.
Pentru că nu a ascultat de Dumnezeu, Alexie a fost transformat în cocostârc și pedepsit să adune, între 17 martie și 14 septembrie, insectele împrăștiate.
Legenda conține și un sâmbure de adevăr căci în preajma acestei zile este perioada întoarcerii berzelor și cocostârcilor.
Pescarii susțin că Sfântul Alexie este cel care aduce peștii din adâncurile unde au iernat, la suprafața apelor.
Ei țin post toată ziua, iar seara chefuiesc în cinstea sfântului, pentru a avea noroc la pescuit.
Există credința că, dacă mănânci un peștișor crud în această zi, vei avea juvelnicul plin tot anul.
Se crede că în această zi toate jivinele se trezesc și ies din perioada de hibernare la lumina soarelui; este bine să fie ținută ca o zi de sărbătoare și omul să nu se gândească la nici una dintre jivine, pentru ca acestea să nu muște peste an vitele; în ajunul acestei zile, este bine să se ia un vas destinat special tămâierii, să se pună jar în el, peste jar tămâie și să se înconjoare casa și celelalte acareturi din gospodărie, clănțănind dintr-un clește pentru vatră, pentru a o feri peste an de tot felul de viețuitoare, care, rele sau bune, nu se vor mai putea apropia de casă, decât numai până unde a ajuns fumul de tămâie.
Se mătură curțile gospodăriilor și se curăță livezile, iar gunoiul se aruncă departe, ca locurile să se curețe de gândaci și pentru ca nici o vietate sălbatică să nu se apropie de casă, precum și gunoiul este la distanță; nu este bine să se umble cu pieptenele și nici să se rostească cuvântul șarpe, ci mai degrabă să se spună pește; în seara zilei de Alexii, se leagă foarfecele la vârf cu puțină ață, pentru ca tot așa să fie legate peste an gurile șerpilor, nevăstuicilor și a altor jivine care pot aduce oamenilor pagubă în animalele de pe lângă casă; în același scop, se afumă în jurul casei, aprinzându-se o cârpă în care se înfășoară puțin busuioc și lână tăiată dintr-un cojoc.
Romulus Antonescu – Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești (2016) – preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
***
În această zi se deschide pământul și încep să iasă gângăniile.
Pământul se va reânchide de Ziua Crucii.
De Alexii oamenii curăță pomii din livadă și pescarii mănâncă de dimineață, pe inima goală, un pește viu ca să aibă noroc peste an. Broaștele încep să orăcăie.
Fiind și ziua șarpelui, există o atenție specială față de acest animal ambiguu: periculos, dar nu întotdeauna, animal și totuși născut din ou, care moare greu, face rău vitelor.
Relația cu șarpele trebuie păstrată sub control. În această zi nu ai voie să îi spui pe nume.
Dacă te referi la șarpe trebuie să zici: cel care se târăște, cureaua, domnul, Vasile. Broaștele se bucură de aceeași atenție – li se spune iepe.
În cazul în care omul greșește și rostește de ziua șarpelui cuvântul șarpe, trebuie să spună descântecul:
”Idiță, idiță, / Ține-te de pieliță. / Pielița de carne, / Carnea de os, / Osul dă veninul jos. / Descântecul să fie de folos.”
O altă zi ce poate fi considerată începutul primăverii este prin excelență momentul renașterii la viață a viețuitoarelor mărunte, închise ritual în pământ la Ziua Crucii (14 septembrie). Alexie, omul lui Dumnezeu cel cald (dătătorul de căldură, de viață) este în același timp patron și pedepsit, legat pe viață de insectele pe care, dintr-o curiozitate nesănătoasă, le-a adus pe pământ, deschizând o nouă cutie a Pandorei. Prefăcut în cocostârc (să nu uităm că acum e și momentul întoarcerii berzelor, al cocostârcilor), este condamnat să le adune mereu, până în momentul în care insectele trebuie să părăsească obligatoriu pământul, adăpostindu-se la căldură, sub el. Tot acum, pământul se deschide și pentru șerpi, care cunosc cea de-a doua mare sărbătoare. Oamenii, pentru a fi feriți de șerpi în anul ce vine, trebuie să nu le rostească numele, să nu se gândească la ei, să nu pună mâna pe instrumente ce amintesc de ei prin formă etc. Indiferent de dăunători, oamenii trebuie să-și afume gospodăriile sau să le ocolească ritual cu ajutorul unui clopoțel sau al unui lanț de fier, ridicând astfel o barieră de netrecut. Tot în categoria începuturilor putem include și Ziua Peștelui (ecouri avem și de 9 martie). Sfântul Alexie este cel care dă drumul peștilor din apele subterane, dar și cel care poate aduce pescarilor recunoscători recolte bune.
Antoaneta Olteanu – Calendarele poporului român (Paideia, 2000) – preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Dumnezeu tocmai curățise pământul de gângănii și lighioane și le pusese într-un cufăr.
Trece Alexie pe acolo.
Dumnezeu îl întreabă unde se duce și el răspunde că spre mare.
Atunci, foarte bine, zice Dumnezeu, ia și cufărul acesta și aruncă-l în mare.
Cară Alexie cufărul, îl cară, dar curiozitatea îi dă târcoale.
Ajuns la mare, nu mai poate, îl deschide.
Lighioanele țâșnesc și se risipesc pe pământ.
Omul încearcă să le adune.
Ca să-l pedepsească și în același timp să le poată aduna mai bine, Dumnezeu îl preface în cocostârc.
***
Omul lui Dumnezeu și Sfânt făcător de minuni pe ape, Moș Alexe sau Alexie Caldu a preluat numele a preluat numele Cuviosului Alexie (17 martie) din Calendarul ortodox. El este o reprezentare mitică sezonieră, patron al viețuitoarelor care iernează sub pământ, în scorburi și sub scoarța copacilor, sub pietre sau în ape. El ar încălzi și ar deschide Pământul în ziua din preajma echinocțiului de primăvară pentru a slobozi vietățile care au iernat într-însul. După șase luni, la Ziua Crucii (14 septembrie), în preajma echinocțiului de toamnă, Alexie încuie Pământul. Spre deosebire de alți sfinți care poartă la brâu câte o singură cheie cu care deschid un anotimp (Sângiorz – vara și Sâmedru – iarna), Alexie poartă două: cu una descuie vara la 17 martie și cu alta descuie iarna la 14 septembrie.
În unele legende este aspru pedepsit de Dumnezeu pentru neascultare. Se spune că omul, având mult de suferit de pe urma insectelor, Dumnezeu le-a strâns pe toate în ziua de 14 septembrie, le-a încuiat într-o ladă și l-a chemat pe Alexie s-o arunce în apa mării. Acesta, ajuns pe malul mării, deschide din curiozitate lada să vadă ce a cărat în spate. Instantaneu, gândacii, lăcustele, și celelalte insecte se răspândesc pretutindeni: în apa mării, în nisip, pe ierburi, în copaci. De atunci „nu numai Pământul, ci chiar apa mării e plină de tot felul de jigănii și gângănii. Iar pe Alexie, pentru că nu a ascultat de Dumnezeu, acesta l-a transformat în cocostârc ca să adune, între 17 martie și 14 septembrie, insectele împrăștiate” (Pamfile, 1914, p.51).
Timpul din preajma echinocțiului de primăvară este suficient de cald pentru ca insectele să învie, reptilele să se dezmorțească, știuca să se zbată în apă anunțând perioada de reproducere, albinele să iasă din stupi în căutare de hrană. De aceea, sărbătoarea de Alexii se mai numea, local, Ziua Șarpelui, Ziua Peștelui și Retezatul Stupilor (scoaterea din stupi a mierii neconsumate de albine pe timpul iernii). În această zi, când se zbate peștele în apă înainte de depunearea icrelor pentru înmulțire, pescarii nu ieșeau la pescuit, ajunau sau prindeau un pește mic, îl descântau și îl mâncau crud (Transnistria, Tulcea, Brăila, Galați).
Ion Ghinoiu – Calendarul țăranului român. Zile și mituri (Univers Enciclopedic Gold, 2019) – preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
cititi si;
- Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu († 411)
- 9 martie – Mucenicii; Măcinicii; Focul viu
- Lăsatul secului pentru Postul Sfintelor Paşti
- 1 Martie – Mărțișorul; Baba Dochia; Baba Marta; Cap de primăvară
