Coliva

foto preluat de pe basilica.ro
articole preluate de pe: www.crestinortodox.ro; www.condoleante.ro; doxologia.ro

 

Coliva

Coliva este o ofranda adusa de credinciosi la biserica spre sfintire, in cinstea sfantului zilei, in ziua onomastica a cuiva sau pentru usurarea sufletelor celor raposati, de pacate si scoaterea lor din osanda vesnica.

Coliva este elementul principal, absolut necesar pentru pomenirea mortilor. La toate soroacele de pomenirea mortilor, crestinul se ingrijeste sa faca o coliva care s-o aduca la biserica impreuna cu o sticla cu vin, pentru a fi sfintite.

Coliva inchipuie insusi trupul mortului si este totodata un semn vazut al credintei noastre in inviere si nemurire, deoarece este facuta din boabe de grau, pe care insusi Domnul le-a infatisat ca purtand in ele icoana sau asemanarea invierii trupurilor: dupa cum bobul de grau, ca sa incolteasca si sa aduca roada trebuie sa se ingroape mai intai in pamant si apoi sa putrezeasca, tot asa si trupul omenesc mai intai se ingroapa si putrezeste, pentru ca sa invieze apoi intru nestricaciune (Ioan 12, 24; 1 Cor. 15, 36 s.u.)575 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre sfarsitul nostru, cap. 371, p. 249, comp. si Mitrofan, op. cit., pag. 172, 173).

De aceea, la binecuvantarea colivei de catre preot, si anume, cand se canta “Vesnica pomenire“, rudele si prietenii mortului ridica tava (farfuria) cu coliva, leganand-o pe maini, in semn de comuniune sau legatura cu raposatul. Acelasi lucru inchipuie si gustarea din coliva, dupa binecuvantarea ei.

Acelasi rost il are si coliva simpla, neinsotita de vin, adusa de cei vii in biserica la ziua numelui lor, spre cinstea si pomenirea praznicului sau Sfintilor sarbatoriti in acea zi sau spre pomenirea mortilor care poarta numele acelor sfinti. Ea se binecuvanteaza de catre preoti fie seara, la sfarsitul vecerniei, fie (mai des) ziua, la sfarsitul Liturghiei, dupa rugaciunea Amvonului, printr-o rugaciune deosebita: Doamne, Cela ce ai produs toate cu cuvantul Tau…

 

Coliva, între istorie și actualitate

Nicolae Pintilie, preluat de pe doxologia.ro

 

Multe dintre discuții se nasc în jurul colivei, una dintre practicile istorice ale Bisericii. Coliva, în limba greacă Κόλλυβα, un aliment făcut din grâu fiert, îndulcit cu miere sau cu fructe, este atestată încă din primele secole ale creștinismului. Unii istorici coboară această practică în timpurile de dinaintea întrupării Mântuitorului, coliva existând în culturile iraniene și mediteraneene, acolo unde s-a născut și grâul.

Cele mai vechi dovezi arheologice, referitoare la cultivarea grâului, au fost descoperite în Siria, Iordania, Turcia, Armenia și Irak. Ele datează de acum aproximativ 7.000 ani, când omul nu măcina grâul, ci doar îl decojea și, apoi, îl consuma crud sau fiert. Din Orientul Mijlociu, cam pe vremea Mântuitorului, specialiștii spun că grâul a luat calea cetăților grecești, iar prin cunoscutul „drum al mătăsii” a ajuns și în Europa. Așa se înțelege de ce Mântuitorul Iisus Hristos face, de multe ori, aluzie la rodul grâului: „Adevărat zic vouă, dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ nu va muri, rămâne singur, iar dacă va muri, aduce roadă” (Ioan 12, 24).

Paginile Sfintei Scripturi ne adeveresc de faptul că Sfinții Apostoli, trecând prin grâul pârguit, au luat spice pe care le-au frământat în mâna lor, apoi au mâncat boabele culese. Nu știm dacă după Înviere au consumat sau nu boabe de grâu, dar cunoaștem că, încă de la sfârșitul secolului I, creștinii vorbeau despre unitatea Bisericii – chip al unirii boabelor de grâu, așa cum ne înfățișează prima scriere creștină, cunoscută drept Didahia celor Doisprezece Apostoli: „mulţimea boabelor de grâu care devenit un singur trup este chip al unităţii noastre într-o singură Biserică”.

 

Constantinopolul, locul de naștere al colivei

Dacă simbolismul boabelor de grâu fierte era cunoscut de către creștini încă de la sfârșitul secolului I, coliva, așa cum o știm noi astăzi, apare în viața bisericii în secolul al IV-lea. Ea apare în Sinaxarul din prima sâmbătă din Postul Păresimilor, ca rezultat al unei necesități practice, „în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363) care, dorind să-i batjocorească pe creștini, a dat ordin guvernatorului orașului Constantinopol să stropească toate proviziile din piețele de alimente cu sângele jertfit idolilor. Sfântul Teodor, munenicul lui Hristos, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului (360-370), (după alte surse, numele episcopului era Ioan, născut în cetatea Evhaita din Asia Mică), i-a poruncit să-i anunțe pe creștini să nu cumpere nimic din piață, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert amestecat cu miere și fructe, până ce va trece urgia. Iar Iulian, văzând că vicleșugul său nu a ținut și comercianții din piețe erau în pragul revoltei pentru că nu cumpăra nimeni, a lăsat libertate creștinilor”.

Acest episod din viața credincioșilor constantinopolitani a dus la introducerea în cultul Sfintei biserici a unei zile speciale de slăvire a lui Dumnezeu pentru această binefacere. Astfel, încă din timpul episcopului Nectarie al Constantinopolului (381-397), în prima sâmbătă a Postului Mare, se face pomenirea minunii Sfântului Mucenic Teodor Tiron.

 

Ofrandă liturgică în momente de bucurie

În viața Sfintei Pulheria, sora împăratului bizantin Teodosie al II-lea, cea care a salvat ortodoxia în timpul disputelor monofizite, se precizează că „în azilul din Constantinopol și în mănăstirile din Capitală, săracii orașului erau hrăniți cu grâu fiert”. Așadar, grâul era o necesitate practică, în caz de nevoie și foamete.

În amintirea minunii Sfântului Teodor Tiron, încă din secolul al IV-lea, cultul Bisericii trăia momente de bucurie, prin aducerea și împărțirea colivei – unire simbolică a oamenilor și a îngerilor, a cerului și a pământului, în slăvirea lui Dumnezeu. Iar reminiscența pregătirii colivei de grâu în momentele de bucurie ale Bisericii o găsim până astăzi. În mănăstirile noastre, dar și la unele parohii, se aduce colivă la hramul bisericii, în semn de cinstire a praznicului sau a Sfântului ocrotitor.

În unele părți ale țării, există și o practică a colivei, la nouă zile de la nuntă. Tinerii căsătoriți, în prima sau a doua duminică după cununie, vin cu lumânările aprinse la biserică, aducând colivă de grâu, în semn de mulțumire. Tot în același scop, colivă se aduce la biserică, în unele zone geografice, și la ziua numelui și a cinstirii Sfântului ocrotitor.

 

Chip al credinței în viața veșnică

Deși istoria cultului creștin ne demonstrează faptul că grâul fiert a fost folosit și în momentele festive ale Bisericii, atunci când folosim termenul colivă, gândul ne duce la practicile funerare. În ce moment al istoriei s-a făcut transferul de la bucurie la tristețe, încă nu se știe. Cunoaștem, însă, că simbolismul colivei a fost trăit încă din leagănul credinței creștine. Coliva a fost interpretată drept expresie materială a credinței în nemurire și în Înviere: după cum bobul de grâu, ca să încolțească și să aducă roadă, trebuie să fie îngropat mai întâi în pământ și să putrezească, tot așa și trupul omenesc mai întâi se îngroapă și putrezește, pentru ca să învieze apoi întru nestricăciune, subliniază Sfântul Apostol Pavel.

De aceea, în cadrul slujbelor de pomenire a celor adormiți, un element aproape nelipsit îl reprezintă coliva. Rânduiala tipiconală a statornicit pomenirea „celor din veac adormiți” prin aducerea de colivă la biserică în zilele special rânduite și însemnate în calendar: cele două pomeniri generale, cunoscute sub numele tradițional de Moșii de Iarnă și Moșii de Vară, în sâmbetele Postului Mare, la Înălțarea Domnului și la Schimbarea la Față a Mântuitorului. În afară de aceste zile statornicite de rânduielile tipiconale, credincioșii mai fac colivă la soroacele sau zile de pomenire ale celor dragi, trecuți la Domnul: la trei zile, moment ce coincide cu slujba de înmormântare, la nouă și la patruzeci de zile, la jumătate de an și, apoi, din an în an, până la șapte ani. În plus, rânduiala nu oprește să se facă colivă și în alte zile decât cele menționate.

 

Reteta coliva

Ingrediente:

500 g grau decorticat sau arpacas, 375 g zahar, aproximativ 250 g nuci curatate, vanilie, coaja rasa de lamaie (optional), o cana si jumatate pesmet din paine alba sau biscuiti daca nu o pregatim in zile de post, zahar pudra, ca sa se acopere bine coliva, 1 lingurita rasa cu sare si eventual, putina cacao, bomboane, pentru ornat coliva.

Instructiuni :

1. Eliminam de toate corpurile straine din grau, apoi spalam in mai multe ape ( de regula sapte).

2. Punem graul intr-o oala mai mare, peste care turnam apa, ca sa acopere boabele de grau cam de un lat de palma si se fierbe cel putin o ora. Trebuie sa amestecam din cand in cand, ca sa nu se prinda.

3. Dam oala jos de pe foc si o acoperim cu un servet curat, apoi o invelim cu o patura, sau ceva gros, ca sa-si mentina caldura cat mai mult.

4. Dupa 4-5 ore, adaugam zaharul si fierbem din nou, pana se leaga. Acum trebuie sa amestecam cu o lingura curata din lemn, ca sa nu se lipeasca de fundul vasului, dand gust neplacut colivei.

5. Dupa ce s-a legat, luam vasul de pe foc si il lasam descoperit, pana ce compozitia s-a racit si o tinem acoperita in frigider pana cand dorim sa finisam coliva.

6. Inlaturam coaja care s-a format, adaugam sarea, vanilia, coaja rasa de lamaie si nucile taiate fin cu cutitul, pisate sau rasnite dupa preferinta. (Se recomanda sa le taiem cu cutitul).

7. In continuare, amestecam usor toate ingredientele, pana se omogenizeaza.

8. Compozitia o aseazam pe un platou curat, ceva mai mare decat o coala de hartie si o modelam uniform pe platou, ca sa capete o forma frumoasa.

9. Deasupra cernem pesmetul, pe care il presam putin cu un carton ca sa fie mai dens si neted, apoi cernem un stat uniform de zahar pudra, gros de cel putin 1 mm (oricum sa acopere bine pesmetul), pe care il presam, ca si pe pesmet.

10. Pentru ornat, putem folosi un sablon facut din carton, care sa reprezinte o cruce, peste care cernem putina cacao. De asemenea, putem folosi diverse bomboane, ca: drajeuri, migdale trase in zahar si altele, dupa preferinta si inspiratia noastra.

11. Curatam bine marginile platoului de pesmetul si de zaharul cazut la cernut.

Coliva este bine s-o pregatim in ajunul zilei cand vrem s-o folosim.

Lumanarea pe care o infigem in coliva, trebuie sa aiba un disc de hartie, pentru a nu se scurge ceara pe coliva.

 

Rugăciune pentru mântuirea celor adormiți

Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre­dință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân­­dul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi­noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure­rea, întristarea și sus­­pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.

Dăruiește-le lor și nouă Împă­răția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veș­nice și des­fătarea vieții Tale celei ne­sfâr­șite și fericite.

Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi (numele), Hris­toase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cu sfinții odihnește, Hristoase, su­fle­tele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!