Articole

Iustin Pârvu (1919 – 2013)

foto preluat de pe www.radioromaniacultural.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Iustin Pârvu

Iustin Pârvu (n. 10 februarie 1919, satul Poiana Largului, județul Neamț – d. 16 iunie 2013) a fost un cunoscut duhovnic și stareț al Mănăstirii Petru Vodă din județul Neamț și un militant al Mișcării Legionare.

Împreună cu Cleopa Ilie, Arsenie Boca , Ioanichie Bălan, Dumitru Stăniloae și Arsenie Papacioc, a fost un important reprezentant al ortodoxiei românești contemporane.

 

Biografie

- Născut pe 10 februarie 1919, la Poiana Largului, Neamț.

- 1936, intră frate la Mănăstirea Durău.

- 1938-1940 devine membru activ la Mișcării Legionare

- 1939, se înscrie la Seminarul teologic de la Mănăstirea Cernica.

- 1942 – 1944, numit preot misionar pe frontul de est până la Odessa.

- 1948, este arestat pe motive politice și condamnat la 12 ani închisoare. Trece prin închisorile Suceava, Văcărești, Jilava și Aiud. În ultima clipă, înainte de a fi trimis la “reeducare” la Pitești, este trimis să muncească, deținut fiind, în mină la Baia Sprie.

- 1960, este condamnat la încă patru ani de temniță pentru că nu s-a lepădat de credință.

- 1964, este eliberat și devine muncitor forestier.

- 1966 – 1975, preot-monah la Mănăstirea Secu.

- 1975 – 1990, viețuiește la Mănăstirea Bistrița.

- 1990 – 1991, este preot slujitor și duhovnic la Mănăstirea Secu.

- 1991, întemeiază Mănăstirea de la Petru Vodă – Neamț, al cărei stareț și principal duhovnic este.

- 2000, ridică un schit de maici lângă Mănăstirea Petru Vodă, o casă de educație pentru copii și o bolniță.

- 2003, înființează o publicație de învățătură și atitudine ortodoxă, cu apariție lunară, numită Glasul Monahilor.

- 2008, la data de 2 noiembrie este ridicat din gradul de Protosinghel la cel de Arhimandrit.

- 2008, înființează o nouă publicație de gândire și trăire românească, numită ATITUDINI.

- 2009, este inițiatorul campaniei împotriva actelor cu cip, lansând un APEL către țară

- Decedat la 16 iunie 2013.

 

Controverse

Una dintre controversele referitoare la Iustin Pârvu este legată de aniversările a 90, respectiv 92 de ani, când, conform unor înregistrări video postate pe YouTube, un grup de măicuțe de la Mănăstirea Petru Vodă i-au cântat starețului „Sfânta tinerețe legionară”.

 

Moștenirea

La Poiana Teiului din județul Neamț, Iustin Pârvu este cetățean de onoare, are un bust ridicat în curtea primăriei, iar o școală îi poartă numele.

 

Cu și despre părintele Iustin Pârvu

- Adrian Alui Gheorghe – Părintele Iustin Pârvu și morala unei vieți câștigate – 2007

- Adrian Alui Gheorghe – Părintele Iustin Pârvu: o misiune românească și creștină – 2008

- Adrian Alui Gheorghe – Părintele Iustin Pârvu: o viață de mărturisitor – 2009

- Iustin Pârvu: Daruri duhovnicești – 2010

- Abecedar duhovnicesc, o crestomație de Fabian Anton, editura Eikon, Cluj, 2003.

- Ne vorbește Părintele Justin, editura Fundației Justin Pârvu, Petru Vodă, 2011

- Părintele Justin Mărturisitorul – Album de fotografii si vorbe de duh, Cristina Nichituș Roncea, editura Mica Valahie, București, 2013

 

cititi mai mult despre Iustin Pârvu si pe: doxologia.ro; www.fericiticeiprigoniti.net

 

 

 

 

Scrisoare deschisă poporului român, transmisă de arhimandritul Iustin Pârvu

articol preluat de pe www.cotidianul.ro

Iustin Pârvu (n. 10 februarie 1919, satul Poiana Largului, județul Neamț - d. 16 iunie 2013) a fost un cunoscut duhovnic și stareț al Mănăstirii Petru Vodă din județul Neamț și un militant al Mișcării Legionare. Împreună cu Cleopa Ilie, Arsenie Boca , Ioanichie Bălan, Dumitru Stăniloae și Arsenie Papacioc, a fost un important reprezentant al ortodoxiei românești contemporane - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Iustin Pârvu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

POPOR ROMÂN

Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum, să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi! Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut.

Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu – dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte.

De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut, crescut şi educat în graniţele sale? Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.

Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se semnează pe acest pământ.

Scrierea sumeriană a apărut 1.000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul. Cât timp o să te laşi neglijat?

Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii. Nici unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă

fiind stăpânită de Dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc. Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare. NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT. De ce te laşi dezbinat? Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama islamului.

Sângele tău a salvat Europa iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europa de furia semilunii. Acum, tu popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria. Când îţi vei revendica drepturile? Din tine au apărut: Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni. De ce ai lăsat să se întâmple asta? Astăzi, popor român pentru tine se rescrie istoria. Cum vrei să se facă asta? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma?

Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale, tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult. Tu taci !!!

Astăzi, ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de aur, argint sare, mierea acestui pământ, sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple vistieriile străinilor de neam. Tu taci !!!

Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi. Tu taci !!!

Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească, sau să îşi vândă inteligenţa, pentru că ţara lor nu are nevoie de ei. Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta ? Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei. Tu taci !!!

Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile. Tu taci !!!

Astăzi, parlamentul şi guvernul ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile şi întreprinderile „nerentabile” la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul, iar ţara rămâne pe butuci. Tu taci !!!

Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse, pentru ca fiii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele:

1. Vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, Sarmisegetuza, Grădiştea, Munţii Buzăului,

sunt vândute sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi care, habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită. Tu taci !!!

2. Elemente din tezaurul ţării, sunt trimise „la expoziţie” în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos, nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele. Tu taci !!!

3. Arhivele tării sunt cedate printr-o lege a arhivelor, străină de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională. Tu taci !!!

Slujbaşii ţării, căftăniţii, vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi, bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt „judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică „mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale”. Tu taci !!!

Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine, iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase, de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datorează lui. Tu taci !!!

Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze, spun că nu e nimic deosebit. Tu taci !!!

Şi se fură voturile, iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu, nu dă nici un răspuns, deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată. Tu taci !!!

În divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc, alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se întâmplă nimic. Tu taci !!!

Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS. Tu taci !!!

Dacă te îmbolnăveşti, nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele, s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă eşti operat cu faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai la intrare. Tu taci !!!

Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari, pentru că e român, chiar de Ziua Naţională a României. Nu se întâmplă nimic. Ceva mai târziu, Hocheiştii Naţionalei României (de naţionalitate maghiară) la un meci cu selecţionata Ungariei, tac când se intonează Imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al Ţinutului Secuiesc, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială. Toţi tac !!! Tu taci !!!

Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii, pentru că eşti prea bogat în viziunea lor, sau nu meriţi ce ai câştigat, iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani, fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma. Tu taci !!!

Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării, care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire. Tu taci !!!

Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul. Tu taci !!!

Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar parlamentul, dar să te mai consulte pe tine… Tu taci !!!

Un român plecat de acasă, descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul, pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri, fără să le pese de interesul naţiunii, trădând jurământul făcut la investire. Tu taci !!!

ASTA SE ÎNTÂMPLĂ ASTĂZI, POPOR ROMÂN, ŞI TU TACI !!!

Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta, românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută. Dar tu popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam.

Cât o să mai taci ?

Trezeşte-te, popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei, tot ce ti-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii.

 

 

Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe Munte – Iubirea vrăjmașilor)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe basilica.ro

 

Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe Munte – Iubirea vrăjmașilor)

Textul evanghelic (Luca 6:31-36)

Zis-a Domnul: Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea.

Şi, dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Că şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; şi, dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii fac acelaşi lucru; iar dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.

Însă voi iubiţi-i pe vrăjmaşii voştri şi faceţi-le bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, iar răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este.

cititi mai mult pe: basilica.ro; ziarullumina.ro

cititi si:

- Predică la Duminica a XIX-a după Rusalii – Despre iubirea vrăjmașilor (Parintele Constantin Galeriu)

- Predică la Duminica a XIX-a după Rusalii – Despre iubirea vrăjmașilor (Pr. Ilie Cleopa)

cititi mai multe Predici la Duminica a XIX-a după Rusalii – Despre iubirea vrăjmașilor pe doxologia.ro

"Sermon on the Mount" by Carl Bloch - foto preluat de pe en.wikipedia.org

“Sermon on the Mount” by Carl Bloch – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Corneliu Coposu, schingiuit şi el de torţionarul Vişinescu. Seniorul l-a iertat

Andrei Pricopie – http://epochtimes-romania.com/

25 iulie 2015

Printre cei care au avut neşansa să îl întâlnească pe torţionarul Alexandru Vişinescu, fostul comandant al penitenciarului comunist de la Râmnicu Sărat condamnat cu o zi în urmă la 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanităţii, se numără şi seniorul Corneliu Coposu.

Din cei 17 ani de detenţie, în care a fost plimbat prin mai toate temniţele comuniste de notorietate, Corneliu Coposu a stat opt ani într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat, de unde când a ieşit avea dificultăţi de vorbire.

În cadrul unui interviu acordat după eliberarea sa, citat de aktual24.ro, Corneliu Coposu a vorbit despre întâlnirile sale cu torţionarul Alexandru Vişinescu:

Am întâlnit pe un torţionar, cu un grad mare, colonel de securitate care personal, cu mâna lui, m-a chinuit cu bătăi, cu saci de nisip, cearceafuri ude în baie care, nici măcar in procesul meu, in procesul Pătrăşcanu, încercând să mă transforme într-un martor mincinos, împotriva lui Pătrăşcanu. Lucru pe care l-am refuzat cu îndârjire, cu toate chinurile prin care am trecut. Omul asta, după Revoluţie, l-am întâlnit, trăieşte foarte bine, are o pensie mare.

Fiind o figură uşor de reţinut, când m-a văzut a încercat să treacă pe trotuarul celalalt şi l-am oprit. I-am spus: dacă cumva, cândva ţi se va face un proces pentru crimele pe care le-ai făcut personal, te rog să mă chemi de martor. Pentru că eu voi depune că nu eşti apt de închisoare. Pentru ca un subom care s-a putut preta la ceea ce ai făcut dumneata înseamnă că nu are răspundere psihică şi ca urmare eşti de internat în casa de nebuni, nu de băgat în puşcărie.

Nu am nicio ranchiună şi nicio ură faţă de cei care s-au pretat la crimele oribile în cei 50 de ani de comunism. Consider că oamenii care au ajuns să se degradeze până la a chinui pe semenul lui fără niciun fel de justificare şi-au pierdut calitatea de om şi ar fi o onoare pentru ei să păstrezi împotriva lor sentimente de inamiciţie. Trebuie iertaţi. Ca talharul de pe Cruce

Cu altă ocazie, seniorul Corneliu Coposu a descris regimul de exterminare de la Penitenciarul Râmnicu Sărat, unde domnea Alexandru Vişinescu:

Fiecare deţinut fiind singur în celulă, nu avea deloc lumină naturală… ferăstruica celulei era în permanenţă oblonită pe dinafară ca să nu se poată vedea cerul. De altfel, geamul era şi de neatins la înălţimea la care era situat… În afară de 8 ore destinate somnului, în timpul zilei trebuia să stai în picioare, sau pe tinetă. Nu aveai dreptul să te aşezi pe pat, nu aveai cu cine să vorbeşti… Râmnicu Sărat era nu numai cea mai dură puşcărie, dar şi un fel de închisoare experimentală, liceu de aplicaţie pentru viitoarele cadre… pentru menţinerea ordinii aplicau ca metodă de disciplină bătaia.

Intrau în celulă cinci-şase gardieni, gealaţi înalţi cu bastoane şi băteau toţi deţinuţii pe rând, fără nici o justificare, până cădeau jos. Toţi deţinuţii, indiferent de vârstă şi starea sănătăţii, erau bătuţi metodic. Regimul acesta nu l-a ocolit nici pe Mihalache la 82 de ani; nu fusese scutit de bătaie nici Pogoneanu, fost director în Ministerul de Externe care, paralizat pe jumătate, nu putea sta în picioare, era bătut în pat, culcat.

 

Cum si-a iertat IPS Bartolomeu Anania tortionarii, dupa 50 de ani!

Extras din Jurnalul nationalUltimul interviu publicat al Mitropolitului Bartolomeu Anania în România Literară

 

Reporter (Ilie Rad): Aşa cum se ştie, dumneavoastră aţi suferit pentru convingerile religioase o condamnare de 25 de ani, numai în închisoarea de la Aiud petrecând patru ani, din 1960 până în 1964. V-aţi aflat, recent, la Penitenciarul din Gherla, cu prilejul instalării, după 50 de ani de absenţă, a primului preot care să oficieze în închisoare. Acolo v-aţi întâlnit cu un grup de 50-60 de bărbaţi vârstnici, care erau foşti gardieni ai penitenciarelor politice din Ardeal, de la Gherla, Aiud, Deva, Sighet, aflaţi în închisoare pentru a vă cere iertare. Paradoxal este faptul că o parte dintre aceştia erau chiar foştii torţionari ai Înalt Preasfinţiei Voastre. După ce le-aţi vorbit câteva minute, le-aţi acordat iertarea şi i-aţi binecuvântat. Întrebarea este următoarea: Ce rol are iertarea în religia ortodoxă? Există deosebiri, sub acest aspect, în comparaţie cu alte religii? Poate omul săvârşi orice fărădelege, ştiind că păcatele îi vor fi iertate?

 

ÎPS Bartolomeu Anania: Da, poate săvârşi orice fărădelege! Acuma, despre acest episod n-aş vrea să repet, mi se pare că mi s-a mai pus această întrebare, la care am răspuns în ultima întâlnire publică pe care am avut-o, nu de mult, la Teatrul Naţional din Cluj. În genere, nu-mi place să vorbesc – repet şi acum – despre experienţele mele din închisoare, pentru că le-am acordat o anumită valoare morală, pe care nu aş vrea să le-o retrag.

Să ştiţi că important în ceea ce s-a petrecut la Gherla cu acei foşti gardieni ai penitenciarelor politice nu este faptul că eu i-am iertat, ci faptul că ei au simţit nevoia acestei iertări. Adică au căpătat această conştiinţă, cum-necum, de care vă vorbeam, de Raskolnikov. Adică, la vremea când erau puternici şi slujeau puterea, ei erau dumnezeii închisorii! Un şef de secţie era dumnezeul secţiei, n-aveai cu cine vorbi.

El te-ncuia, el te descuia, el te ţinea flămând, el te bătea cu pumnii, te-njura, nu te scotea din bandit. Mă rog, acestea erau zilnice, erau porţiile zilnice pe care orice deţinut le-ncasa, în faţa gardienilor tu trebuia să stai drepţi, să spui “să trăiţi!” ş.a.m.d. Care va să zică ei nu avea câtuşi de puţin decât o conştiinţă să servească stăpânii, care-i plăteau foarte bine.

Uneori veneau la celulă şi ziceau: “Tu simţi, mă? Tu puţi a rahat! Da’ tu vezi că eu miros a parfum?“Da’, domnu’ şef, să trăiţi!” “Da’ tu ştii de unde am eu parfumul ăsta? Mi l-a dat statul, mă!”. Şi spuneau cu foarte multă mândrie că statul le dă parfum, pentru ca să poată ei să suporte duhorile închisorii, în care până la urmă şi ei şedeau. Nu în celulă, în afara celulei, dar între aceiaşi pereţi. Ei bine, aceşti oameni practic se prezuma că nu au niciun fel de conştiinţă morală. Ce conştiinţă morală să le pretinzi?

De pildă eu, la arestare, în 1958, am luat aşa, la repezeală, un cojocel, un pieptar de miel, de oaie, ca să-l am să-mi ţină cald. Şi acest cojocel era căptuşit, pe dinafară, cu o faţă de stofă foarte veche, pe care o aveam de mulţi ani, de la mănăstire. Aşa cum poartă călugării pieptarul acela. Deci, pe dedesubt, era cojocelul şi pe deasupra era această stofă foarte subţire şi mâncată de vreme, de culoare gri, foarte bine îmi amintesc.

Ei bine, am pătruns cu ea în închisoare şi am rezistat la o seamă de percheziţii. Dar, la un moment dat, la Aiud, la o percheziţie – percheziţiile erau săptămânale şi erau înfiorătoare! Ieşeai afară din celulă, cu faţa la perete şi cu puţinele tale lucruri la picioare. Bineînţeles dezbrăcat în pielea goală, pentru că trebuia să fii controlat cu desăvârşire – gardianul, care o fi fost acela, o fi fost de faţă la Gherla sau nu, era numai prezumată prezenţa foştilor mei torţionari, pentru că, practic, nici ei n-aveau cum să mă cunoască pe mine, eu eram un număr din miile de numere, îmbrăcat în haine vărgate şi piele şi os. Şi nici eu n-aveam cum să-i recunosc, pentru că nu mi-am dat niciodată osteneala şi, pe de altă parte, atunci erau tineri, iar acum sunt oameni bătrâni.

Ei bine, acela, care o fi fost, şi-a adus aminte de regulamentul penitenciarului, care prevedea că un deţinut nu are voie să poarte nimic căptuşit! Aceasta pentru securitate, să nu cumva să aibă bileţele, foi de hârtie ascunse între stofă şi căptuşeală. Şi zeghea aceea vărgată era fără căptuşeală, pantalonii fără căptuşeală, nimic, nimic nu avea voie să fie dublu. Şi gardianul şi-a adus aminte de această dispoziţie regulamentară şi a înjurat şi a apus: “Ia uite-l pe ăsta, mă, banditul ăsta ţine o haină căptuşită!” Şi a sfâşiat-o în două.

Deci într-o parte era cojocul, şi-ntr-o parte era zdreanţa aceea, de stofă veche. Aicea intervine conştiinţa. Era la latitudinea lui să decidă. Admit că a trebuit să respecte regulamentul şi că s-a trezit în el conştiinţa datoriei. Dar ţinea absolut de judecata lui să hotărască, atunci, care este căptuşeală şi care nu-i căptuşeală!

Normal era asta: stofa este căptuşeală şi obligatoriu trebuia să meargă la magazie (deci în bruma de bagaj pe care-l aveam, aşa era regulamentul, ce nu este permis să meargă în celulă nu se confiscă; merge la magazie, n-ai voie să te foloseşti de el) şi să-mi lase cojocul. El a hotărât că acel cojocel e căptuşeală şi mi-a lăsat zdreanţa! Şi de-aci, câte ierni am avut, nu mă întrebaţi cum am tremurat!

Vedeţi dumneavoastră, aceasta este problema individului, adică a insului. Ne imaginăm doar ceea ce se va fi petrecut în ei mai târziu, poate după Revoluţie sau poate când vor fi mers la biserică, vor fi ascultat o predică, vor fi citit o carte (că acela despre care vă vorbesc n-a fost singurul, au fost cam 50-60 de asemenea inşi), ce s-o fi întâmplat în conştiinţa lor nu ştiu, totul s-a petrecut în câteva minute, cert este, important este că ei au simţit, deci şi-au creat conştiinţa vinovăţiei faţă de nişte semeni de-ai lor şi au simţit nevoia să-şi ceară iertare printr-un exponent al acestora, care s-a întâmplat să fiu eu.

Putea să fie altul. Am fost eu, pentru că eram arhiepiscop, pentru că făcusem o slujbă, pentru că vizita mea fusese anunţată din timp şi anunţase chiar comandantul Penitenciarului Gherla, care, la rândul său, pe vremea aceea, fusese şi el comandantul unui lagăr în Delta Dunării şi există în Gherla un preot ortodox care a fost sub comanda lui (acuma-şi dau mâna şi aproape că-şi spun tu, dar amintirile rămân!).

De aceea vreau să vă spun că important nu este faptul că le-am acordat iertarea în numele celor ca mine, ci că ei au simţit nevoia să o ceară. Or, în acest fel – şi nu e vorba numai de ortodoxie, e vorba de creştinism în general, pentru că are la bază Evanghelia, iar în Evanghelie avem aşa:

“L-au întrebat ucenicii pe Iisus: «De câte ori, Învăţătorule, trebuie să ierte omul? De şaptezeci de ori?» Şi El a zis: «Nu de şaptezeci de ori, ci de şaptezeci de ori câte şapte!»” Ceea ce, practic, însemnează un număr infinit. Ierţi de câte ori poţi să ierţi. Dacă ierţi, ţi se iartă. “Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.” Aceasta este condiţia înaltă pentru iertare. Este extrem de important.

În viaţa creştină (…) nu te poţi apropia de Sfintele Taine, dacă mai întâi nu ţi-ai iertat duşmanii. Nu este greu, o ştiu din experienţă. Or, în ceea ce mă priveşte personal, eu nu i-am iertat doar ca exponent al creştinilor din fostele temniţe comuniste, ci personal. Adică – şi iertaţi-mă că vă fac această mărturisire – sigur am trecut şi eu, ca mai toţi dintre deţinuţi, prin camerele de tortură, din care ieşeai aproape zdrobit.

Ieşeai aşa, o grămadă de carne sângerândă şi te uitai cum ţi se umflă totul pe tine. Şi în clipa aceea am început să mă rog. Adică în celulă, zvârlit acolo şi părăsit, am început să mă rog. Şi m-am pomenit că mă rog pentru ei, pentru cei care tocmai mă torturaseră. Şi atunci am avut o întrebare de conştiinţă şi m-am întrebat eu, pentru propria mea examinare:

“Îi ierţi pentru că eşti călugăr şi pentru că credinţa şi religia şi biserica ta îţi ordonă să-i ierţi sau îi ierţi pentru că-i ierţi pur şi simplu?”.

Nu vă imaginaţi ce bucurie imensă a zvâcnit în mine, în forul meu interior, în clipa în care mi-am răspuns:

Nu, îi iert pentru că îi iert. Necondiţionat, nu în funcţie de religia mea. Ci îi iert pentru că vreau să-i iert!

Şi, prin această iertare, toată durerea mea căpăta o încărcătură sacră, pentru care am pus-o în faţa lui Dumnezeu şi de care vorbesc uneori şi pe care nu vreau să o retrag, lăudându-mă cu ea. M-am socotit că, venind de la Dumnezeu, prin ei – erau nişte instrumente ale lui Dumnezeu, care a vrut El să-mi arate ceva prin toate acestea.

Aşa încât este extrem de important ca creştinul să aibă această capacitate imensă de a ierta, pentru ca şi el, la rândul său, să capete iertarea lui Dumnezeu, care are puterea nemărginită de a ierta. Dacă vom trăi sub semnul pedepsei, mare lucru nu putem aştepta nici de la viaţa noastră, nici de la Dumnezeu. Dar dacă vom trăi sub semnul iertării, al generozităţii şi al acestei suveranităţi a spiritului omenesc, care este capabil să acorde iertarea chiar în absurd, atunci într-adevăr omul începe să devină fiinţă superioară.

cititi mai mult pe jurnalul.ro

 

Pomenirea minunii din Colose a Sfântului Arhanghel Mihail (6 septembrie)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe basilica.ro

 

Pomenirea minunii din Colose a Sfântului Arhanghel Mihail

Între orașul Colose din Frigia – veche regiune istorică din partea central-vestică a Asiei Mici (azi Turcia) – și orașul Ieripoli se afla o biserică închinată Sfântului Arhanghel Mihail, zidită deasupra unui izvor unde veneau mulți bolnavi și se tămăduiau.

Sfântul locaș a fost ridicat de un păgân din Laodiceea, oraș în Asia Mică (s-a numit inițial Diospolis, apoi Roas, Antioh al II-lea fiind cel care l-a colonizat între 261 si 246 i.Hr, dându-i numele soției sale, Laodiceea) convertit la creștinism în urma unei minuni a Sfântului Arhanghel Mihail.

Fiica păgânului era mută din naștere, iar prin vedenie minunată tatăl ei a primit poruncă în vis de la Sfântul Arhanghel Mihail să își ducă copilul la acest izvor ca să se vindece. Ascultând porunca sfântului arhanghel fiica sa a primit vindecare, iar el a primit botezul creștin.

După 90 ani de la zidirea sfântului lăcaș a venit acolo un copil în vârstă de 10 ani din Ieripoli care se numea Arhip. Acesta a rămas în biserică, postind și făcând rugăciuni ca și marii pustnici ai sihăstriilor.

La momentul potrivit s-a călugărit, învrednicindu-se și de darul preoției, slujind până la adânci bătrâneți și propovăduind cuvântul Domnului. Însă păgânii din orașul Ieripoli s-au hotărât să acopere apa izvorului, iar pe Arhip să-l omoare. Când s-au apropiat, Sfântul Arhanghel Mihail le-a amorțit mâinile, Cuviosul nepățind nimic, iar cei ce săpau au fost izgoniți de o flacără ce a țâșnit din cristalul izvorului.

Văzând cele întâmplate, păgânii și-au pus în gând să abată apele râurilor Hrisos, Licocaper și Kufos asupra bisericii Cuviosului Arhip, însă Sfântul Arhanghel Mihail din nou i-a oprit pe aceștia, poruncind apelor să stea, după care deschizând o prăpastie, le-a poruncit să intre acolo. Cuviosul Arhip a murit la vârsta de 70 de ani.

 

cititi mai mult despre Pomenirea minunii din Colose a Sfântului Arhanghel Mihail si pe: www.crestinortodox.rodoxologia.ro

Conciliul de la Efes – Sinodul al III-lea Ecumenic (22 iunie – 31 iulie 431)

Sfinţii Părinţi de la Sinodul al III-lea Ecumenic

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Conciliul de la Efes – Sinodul al III-lea Ecumenic (22 iunie – 31 iulie 431)

Al treilea Sinod Ecumenic s-a ținut la Efes, în Asia Mică, în anul 431, în timpul împăratului Teodosie al II-lea. Este cunoscut și ca Sinodul de la Efes. Au fost prezenți aproximativ 200 de episcopi; Sinodul a început însă în grabă, înainte ca episcopii din Apus să poată ajunge. Atmosfera Sinodului a fost tensionată, plină de confruntări și de acuze reciproce. Acesta a fost al treilea dintre Sinoadele Ecumenice. Principala problemă dezbătută a fost cea a nestorianismului.

 

Controverse hristologice

După cum a stabilit Sinodul, nestorianismul insista excesiv asupra naturii umane a lui Hristos, în defavoarea naturii Sale divine. Sinodul a denunțat învățăturile Patriarhului Nestorie ca greșite. Nestorie învăța că Maica Domnului a dat naștere unui om, Iisus Hristos, iar nu lui Dumnezeu-Cuvântul. Cuvântul doar se odihnea în Hristos, precum într-un templu, astfel încât El era considerat numai teofor (“purtător de Dumnezeu”). De aici rezulta că Maica Domnului s-ar fi putut numi doar Christotokos, “Născătoare de Hristos”, iar nu Theotokos, “Născătoare de Dumnezeu”.

Sinodul a stabilit că Hristos era o singură Persoană (şi nu două persoane): Dumnezeu adevărat și Om adevărat, având un singur trup și un suflet rațional. Astfel, Maica Domnului trebuie considerată “Născătoare de Dumnezeu” (Theotokos), pentru că a dat naștere nu doar unui om, ci lui Dumnezeu întrupat. Unirea celor două naturi ale lui Hristos era astfel încât nici una din cele două naturi nu o afecta negativ și nu o diminua pe cealaltă.

Sinodul a declarat că textul Crezului niceo-constantinopolitan era complet și a interzis orice modificare ulterioară a acesteia. În plus, a condamnat și pelagianismul.

 

Alte semnificaţii

A fost stabilită autocefalia Bisericii Ciprului, împotriva pretențiilor jurisdicționale ale Patriarhiei Antiohiei.

 

Pomenire

Sfinții Părinți de la al treilea Sinod Ecumenic sunt pomeniți în ziua de 9 septembrie, precum și în a noua Duminică după Rusalii, în Duminica Sfinților Părinți de la primele șase Sinoade Ecumenice.

 

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

cititi mai mult despre Conciliul de la Efes – Sinodul al III-lea Ecumenic si pe: ro.wikipedia.org; ziarullumina.ro; www.crestinortodox.roen.wikipedia.org

Duminica Sfinților Români

Duminica Sfinților Români

foto preluat de pe basilica.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Duminica Sfinților Români este o zi de cinstire a tuturor sfinților care au trăit sau au petrecut o vreme pe pământul românesc actual, știuți și neștiuți. Este prăznuită în Biserica Ortodoxă Română începând din 1992 în a doua duminică după Rusalii, după Duminica Tuturor Sfinților. Este o sărbătoare schimbătoare, depinzând de data Sfintelor Paști.

 

Sfinții români

Anul 1992 marca reluarea procesului de canonizare a sfinților români început în anii 1950-1955, când Biserica Ortodoxă Română aproba, pentru prima dată de la obținerea autocefaliei, proslăvirea unor sfinți români. Procesul de documentare a continuat în perioada comunistă, ceea ce a permis adoptarea în 1992 a unei noi hotărâri de canonizare. După 1992, numărul sfinților canonizați în Biserica Ortodoxă Română (sau nou-înscriși în calendarul ortodox românesc) a depășit o sută.

Pe 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea mai multor sfinți români. A hotărât mai întâi ca „de acum și până la sfârșitul veacurilor, în întreaga Biserică Ortodoxă Română, să se numere cu sfinții și să se cinstească după pravilă cu slujbă specială și cu acatist toți sfinții din neamul românesc, știuți și neștiuți, pentru a căror cinstire se instituie „Duminica Sfinților Români”, care va fi așezată în calendarul Bisericii noastre, în fiecare an, a doua Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, arătându-se prin aceasta lucrarea Sfântului Duh în Biserica noastră de-a lungul veacurilor”.

Astfel, în Duminica Sfinților Români sunt pomeniți și cinstiți toți sfinții români sau care au trăit pe pământul românesc: ierarhi, preoți, diaconi, sfinți mucenici, mărturisitori, cuvioși și cuvioase, voievozi dreptcredincioși și luptători pentru apărarea credinței și a țării și a tuturor celorlalți sfinți care au trăit și/sau care sunt cinstiți în mod special în spațiul românesc.

 

Cinstirea Tuturor Sfinților Români

Pentru Duminica Sfinților Români există o icoană specială în care sunt zugrăviți toți sfinții români și viețuitori pe pământul românesc canonizați de Biserica Ortodoxă Română și o rânduială specială de slujbă, ca pentru orice sărbătoare. Există și un acatist al sfinților români. Duminica sfinților români a fost integrată și în programul iconografic al bisericilor nou-construite.

Există și biserici și mănăstiri închinate tuturor sfinților români, atât în țară cât și peste hotare. Astfel, o Mănăstire a Tuturor Sfinților Români a fost înființată în 2003 (construcția a durat până în 2006) în apropierea comunei Popești-Leordeni. Parohii închinate Tuturor Sfinților Români se găsesc la București, în Republica Moldova, la Cania, dar și în Elveția, la Lausanne sau în Republica Cehă, la Brno.

 

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

cititi mai mult despre Duminica Sfinților Români si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro

Duminica Tuturor Sfinților

Cristos şi sfinţii săi, Fra Angelico (1419), National Gallery, Londra

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Duminica Tuturor Sfinţilor, este prima duminică după Rusalii, fiind denumită astfel pentru pomenirea tuturor sfinţilor trecuţi în calendare şi în sinaxare, care s-au proslăvit de Dumnezeu din iubirea Sa atotcuprinzătoare.

 

Semnificaţie

Această duminică, prima după Rusalii, este o duminică închinată generic tuturor sfinţilor. Este o sărbătoare comună a tuturor sfinţilor care s-au pierdut în negura veacurilor, s-au uitat, sau ale căror nume au rămas necunoscute.

Denumirea „tuturor sfinţilor” se află şi în Sfânta Scriptură: „Şi a venit un alt înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor.” (Apocalipsa 8:3-4)

Este de remarcat faptul că duminica imediat următoare (a doua duminică după Rusalii) este Duminica Sfinţilor Români, în acest fel fiind întărită comuniunea între sfinţii din toată lumea şi sfinţii din ţinuturile româneşti, care cu viaţa lor au mărturisit pe Hristos şi au făcut să fie lucrătoare în sufletele lor darurile Sfântului Duh.

 

Istoric

Această sărbătoare a fost introdusă mai întâi în Antiohia, în secolul al IV-lea, apoi în Apus în anul 608, unde a fost sărbătorită mai întâi la 13 mai, iar mai târziu a fost mutată la 1 noiembrie (aşa cum se sărbătoreşte în Biserica Romano-Catolică până astăzi, ca Sărbătoarea Sfinţilor). În Biserica Ortodoxă această pomenire, a sfinţilor de pretutindeni şi din toate timpurile, se face în prima duminică după Rusalii.

 

cititi mai mult despre Duminica Tuturor Sfinților si pe: ro.wikipedia.org; ziarullumina.rodoxologia.roen.wikipedia.org

Primul conciliu de la Niceea (mai – august 325)

First Council of Nicaea (May to August A.D. 325) – 16th-century fresco depicting the Council of Nicaea

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Primul conciliu de la Niceea (mai – august 325)

Primul conciliu de la Niceea (astăzi İznik, în Turcia) a fost primul conciliu ecumenic. S-a desfășurat în anul 325.

În 325 împăratul Constantin cel Mare a convocat primul conciliu ecumenic al bisericii creștine, care a pus bazele dogmatice și canonice ale acestei religii, definind mai precis dogmele creștine drept răspuns la provocarea reprezentată de erezia arianistă. Toți episcopii prezenți s-au declarat de acord cu pozițiile teologice majore propuse de proto-ortodoxie, dat fiind că în acel moment alte forme de creștinism fuseseră „deja excluse, suprimate, reformate sau distruse”. Deși proto-ortdocșii câștigaseră disputele anterioare, în urma definirii mai precise a ortodoxiei creștine ei au fost învinși în secolele al IV-lea și al V-lea de succesorii lor cu propriile lor arme, fiind în cele din urmă declarați eretici, nu pentru că ar fi combătut idei privite drept corecte, ci pentru că poziției lor îi lipseau precizia și rafinamentul teologic cerut de împăcarea unor teze contradictorii acceptate simultan de teologi.

La acest prim conciliu (sinod) ecumenic au participat după unele mărturii 200, după altele 318 episcopi din tot ținutul creștin, mai puțin de la iudeii creștini și de la Biserica Mar Thoma. Sinodul a discutat problemele ridicate de Arius din Alexandria. Acesta susținea că Iisus din Nazaret nu ar fi fiul lui Dumnezeu născut din veșnicie, ci doar o creatură a Tatălui care în singurătatea lui l-ar fi creat pe Iisus și l-ar fi înfiat. Discuția centrală a acestui sinod se poartă în jurul termenului de “homoousios” (consubstanțial, de aceeași ființă). Arius propunea formula “homiousios” (de ființă asemănătoare), în sensul că Iisus ar fi primit o ființă asemănătoare Tatălui și nicidecum aceeași ființă. De asemenea, doctrina ariană susține că: «a fost o vreme când Fiul nu exista », adică Fiul ar fi fost o creatură superioară, dar totuși doar o creatură.» Exact acest lucru e lămurit de sinodul I de la Niceea: Isus Christos este «de o ființă» (homoousious) cu Tatăl». Fiul este «născut, iar nu făcut».

Icoană reprezentând Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Icoană reprezentând Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Primele opt articole ale simbolului niceno-constantinopolitan reprezintă formula dogmatică adoptată de acest sinod. Din punct de vedere ecumenic “Credo”-ul (Crezul) de la Niceea a afirmat în contra ereticilor arianiști pentru prima dată la nivelul întregului Imperiu Roman necesitatea recunoașterii Sfintei Trinități (Dumnezeu, Isus Christos și Duhul/Spiritul Sfânt) ca piatră de temelie a religiei Imperiului, Orthodoxismul catolic. Arianismul, era potrivnic acestei dogme și era adoptat de triburile germanice ce intrau în contact cu civilizația romană.

El va supraviețui încă multe secole in mijlocul lor, chiar și în perioada așa ziselor “Regate Germanice”. A fost unul din motivele ce-i determinau pe unii catolici din Roma anilor 500 să-i denumească pe arianiști “barbari”. Ar mai trebui aici precizat că abia sub Theodosiu(s)-I în 380 la Tessalonic și 381 la Constantinopol se va legaliza imperial (ecumenic) Orthodoxia Catolică. Theodosius va da în acest sens, în anul 380, Edictul “De fide catholica” ca semn al sprijinului imperial pentru Orthodoxie (cath.)

Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic – foto preluat de pe doxologia.ro

Se consideră că acest conciliu (Niceea) a fost prezidat de către Alexandru, papa Alexandriei. În general este acceptat că au participat 318 episcopi, dar cifrele variază (Socrate Scolasticul, Epifanie de Salamina și Eusebiu de Cezareea vorbesc de 250; Eustațiu de Antiohia: 270; Atanasie de Alexandria, în jur de 300; Gelasiu de Cizic, peste 300). Istoricii moderni sunt de părere că numarul de 318 episcopi este amplificat simbolic, probabil în legătură cu numărul bărbaților înarmați ai lui Avraam din Geneză (14,14).

Printre participanți s-au numărat și Eustațiu al Antiohiei, Macarie al Ierusalimului, Ossiu de Cordoba, precum și diaconii Vit și Vicențiu, diaconi de la Roma (delegații papei Silvestru I), aceștia din urmă fiind și primii semnatari. Deși numărul de mai sus este impresionant, numărul celor invitați de împăratul Constantin a fost cu mult mai mare, 1800, adică toți episcopii bisericii creștine din acea vreme. De asemenea, fiecare episcop a avut voie să ia cu sine doi preoți și trei diaconi, situație în care numărul total al participanților a fost semnificativ mai important.

Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic - foto preluat de pe basilica.ro

Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic – foto preluat de pe basilica.ro

Tot cu acest prilej s-au adoptat și 20 de canoane care s-au referit la (pe canoane):

1. cei care se mutilează sau cer să fie mutilați să nu fie primiți în cler;

2. cei de curând botezați să nu fie promovați de îndată la Ordul sacru (i.e. în cler);

3. viața clandestină a clericilor;

4. cerințe pentru a fi consacrat episcop;

5. situația celor excomunicați și datoria de a ține sinod de două ori pe an în fiecare dioceză;

6. precedența anumitor sedii episcopale; consensul mitropolitului pentru a fi consacrat episcop;

7. episcopul Ierusalimului;

8. atitudinea față de catari;

9. promovarea la preoție fără examenul recerut;

10. cei care și-au renegat credința în timpul prigoanei și apoi admiși între clerici;

11. renegarea propriei credințe de către mireni;

12. cei care au părăsit lumea pentru viața consacrată și apoi s-au întors la ea;

13. penitenții care cer Euharistia pe patul morții;

14. despre catecumenii lapși (care au cedat în timpul prigoanei);

15. despre clericii care se mută din loc în loc;

16. despre clericii care nu locuiesc în bisericile pentru care au fost aleși;

17. despre clericii cămătari;

18. locul diaconilor la celebrările liturgice și rândul lor la împărtășanie;

19. despre cei care vin în Biserica catolică de la eroarea (erezia) lui Paul din Samosata și despre diaconese;

20. în zilele de duminică și în perioada Cincizecimii nu trebuie să se facă rugăciuni în genunchi.

Data celebrării Paștilor.

Mărturisirea de credință a celor 318 Părinți prezenți în Conciliu.

Se pare că episcopii participanți ar fi elaborat și o scrisoare către egipteni.

Sinodul I ecumenic prezintă o deosebită importanță prin aceea că a fost prima adunare a episcopilor din întreaga biserică, împrejurare în care s-au dezbătut probleme doctrinale fundamentale și s-au luat decizii majore care privesc dreapta credință și unitatea bisericii. El reprezintă și o cotitură bruscă în modul în care au fost priviți creștinii: dacă înainte ei erau crunt persecutați, Constantin cel Mare s-a arătat un fervent susținător al lor, sinodul însuși fiind deschis în prezența împăratului.

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (n. 27 februarie 274 e.n., Niș, Serbia – d. 23 mai 337 e.n., Nicomedia, Turcia), cunoscut sub numele Constantin cel Mare sau Constantin I, a fost Împărat Roman între 306 și 337. Din 324 el a condus ca împărat unic. Numele sale de referință sunt: Imperator Caesar Flauius Valerius Aurelius Constantinus Pius Felix Inuictus Augustus, Germanicus Maximus, Sarmaticus Maximus, Gothicus Maximus, Medicus Maximus, Britannicus Maximus, Arabicus Maximus, Adiabenicus Maximus, Persicus Maximus, Armeniacus Maximus, Carpicus Maximus. Este considerat în ortodoxie ca având statut echivalent apostolilor sau „întocmai cu apostolii” - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (n. 27 februarie 274 e.n., Niș, Serbia – d. 23 mai 337 e.n., Nicomedia, Turcia), cunoscut sub numele Constantin cel Mare sau Constantin I, a fost Împărat Roman între 306 și 337. Din 324 el a condus ca împărat unic. Numele sale de referință sunt: Imperator Caesar Flauius Valerius Aurelius Constantinus Pius Felix Inuictus Augustus, Germanicus Maximus, Sarmaticus Maximus, Gothicus Maximus, Medicus Maximus, Britannicus Maximus, Arabicus Maximus, Adiabenicus Maximus, Persicus Maximus, Armeniacus Maximus, Carpicus Maximus. Este considerat în ortodoxie ca având statut echivalent apostolilor sau „întocmai cu apostolii” - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Crezul de la Niceea(325)

Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, făcătorul tuturor văzutelor și nevăzutelor.

Și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu singurul născut; care este, din esența Tatălui, Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat; născut, nu făcut, cel de-o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut atât în cer cât și pe pământ.

Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire s-a pogorât și s-a intrupat și s-a făcut om.

Și a pătimit, și a înviat a treia zi, după Scripturi, și s-a suit la ceruri;

Și iarăși va să vină să judece viii și morții.

Și în Duhul Sfînt.

Dar cei care spun: “A fost un timp în care nu a existat”, și “Nu a existat înainte de a fi făcut”, și “A fost făcut din nimic”, sau “A fost din alta ființă” sau “esență”, sau “Fiul lui Dumnezeu este creat”, sau “schimbător”, sau “degradabil” — sunt condamnați de sfânta biserică catolică și apostolică.

 

Crezul de la Constantinopole (381)

Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu unul născut, care din Tatăl s-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat; născut, nu făcut, cel de-o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire s-a pogorât din ceruri și s-a intrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, și s-a făcut om.

Și s-a răstignit pentru noi în timpul lui Pontiu Pilat, a pătimit și s-a îngropat și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și s-a suit la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui. Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a cărui Împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfînt domnul de viață făcătorul, care din Tatăl purcede, cela ce împreuna cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, care a grăit prin prooroci.

Și întru una sfânta catolică și apostolică Biserică, mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor.

Aștept învierea morților, și viata veacului ce va să fie. Amin

 

atticol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Primul conciliu de la Niceea si pe: basilica.ro; en.wikipedia.org
Predică la Duminica a VII-a după Paşti (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic) – Despre păstrarea dreptei credințe – Părintele Cleopa Ilie

Sfinții Mucenici Vasilisc si Marcel; Sfinții Părinți de la Sinodul al II-lea Ecumenic (22 mai)

Sfinții Părinți de la Sinodul al II-lea Ecumenic (381 d.Hr – Constantinopol)

foto preluat de pe ziarullumina.ro

 

Sfântul Mucenic Vasilisc, originar din satul Humialon, din Eparhia Amasiei, a trăit în timpul împăratului Maximian (286-305) şi a fost nepotul Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron. Vasilisc a fost închis împreună cu Eutropie şi Cleonic, ostaşi şi prieteni cu Sfântul Teodor Tiron. Aceştia doi au pătimit moarte martirică pentru Hristos, însă Vasilisc a rămas în temniţă, după care a fost eliberat. Pentru că a început să predice Evanghelia lui Hristos, păgânii l-au prins din nou, la porunca guvernatorului Agripa. Când era dus spre Comane, în satul Dacnon, ostaşii au poposit la o femeie, Traiani. Pe Sfântul Vasilisc, aceştia l-au legat de un paltin uscat care, în chip minunat, a înverzit şi a înfrunzit. Ajunşi în Comane, Sfântul a fost dus înaintea guvernatorului, dar a refuzat să aducă jertfă idolilor. Pentru că s-a rugat, Dumnezeu a trimis foc din cer şi a ars templul şi statuia idolului Apolon. Plin de mânie, guvernatorul Agripa a poruncit să-i fie tăiat capul Sfântului Mucenic Vasilisc.
articol preluat de pe basilica.ro
cititi si Viaţa Sfântului Mucenic Vasilisc

 

Primul conciliu de la Constantinopol

Sinodul al II-lea ecumenic de la Constantinopol – sau Primul conciliu de la Constantinopol – a fost convocat în anul 381 de către împărații Grațian și Theodosius I pentru a se lua măsuri împotriva arienilor și pentru a se judeca cazul episcopului Constantinopolului, Maximus Cynic.

Lucrările, la care au luat parte 150 de episcopi, au fost conduse de Meletie al Antiohiei, de Grigore de Nazians și de Nectarie al Constantinopolului.

Lucrările sinodului au fost materializate în lucrarea doctrinară “tomos kai anathematismos engraphos” (raport și anateme), din care însă nu a rămas nici un exemplar. Din acest motiv, datele prezentate aici se bazează pe scrisoarea sinodală elaborată în anul 382 la Constantinopol, care expune pe scurt doctrinele elaborate (cosubstanțialitatea și coeternitatea celor Trei Persoane ale lui Dumnezeu și umanitatea Fiului întrupat).

În timpul acestui Sinod s-a completat Crezul de la Niceea. Deși acest lucru nu reiese din scrisoare, el este atestat de către Sinodul III ecumenic de la Calcedon. În versiunea elaborată la acest sinod ecumenic se pune accent pe concepția Trinitară, afirmându-se că Duhul Sfânt este Dumnezeu la fel cum și Tatăl și Fiul sunt: „Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin Proroci”.

Canoanele elaborate s-au referit la :

- Reafirmarea validității Crezului de la Niceea și la anatemizarea lui Arie și a sectelor sale (canonul 1);

- Limitarea autorității episcopilor la teritoriile de care răspund (canonul 2);

- Privilegiile episcopului Constantinopolului sunt ridicate până la a le urma pe cele ale episcopului Romei (canonul 3);

- Maximus nu poate fi episcop și nu poate hirotonisi clerici (canonul 4);

- Se arată similitudinea de credință cu cei din Vest privind mărturisirea Unui singur Dumnezeu Treimic format din Tatăl, din Fiul și din Duhul Sfânt (canonul 5);

- Definirea unei proceduri corecte de tratare a acuzațiilor aduse episcopilor, astfel încât să se mențină reputația clerului și liniștea bisericii. Procedura delimitează acuzațiile de natură eclezială de cele de altă natură și admite ca acuzele să poată fi formulate în fața bisericii doar pe motive ce țin de biserică și doar de către de persoane care nu sunt eretici, nu au fost excomunicate și nu sunt ele însele sub acuzație, doar pe bază de probe, numai în fața unui sinod și numai dacă declară scris că sunt gata să primească pedepse echivalente dacă se va dovedi că au prezentat false acuzații (canonul 6);

- Descrierea procedurilor de primire a ereticilor în rândurile bisericii și a condițiilor în care ele se aplică, funcție de sectele din care au provenit (canonul 7).

- Probleme specifice acelei perioade (schisma lui Meletie, situația clericilor catari etc.).

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Sinodul al II-lea Ecumenic si pe ro.orthodoxwiki.org

Mitropolia Basarabiei

Mitropolia Basarabiei

foto preluat de pe archiva.flux.md
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.coml ro.wikipedia.org

 

Mitropolia Basarabiei este o biserică ortodoxă autonomă, de stil vechi, în cadrul Patriarhiei Române, reactivată pe 14 septembrie 1992. Mitropolia Basarabiei este recunoscută oficial drept succesoare spirituală, canonică, istorică a Mitropoliei Basarabiei care a funcționat până în anul 1944 inclusiv. Prin statut, teritoriul Mitropoliei Basarabiei este cel al Republicii Moldova. În plus, în calitate de Exarh al Plaiurilor, Mitropolitul Basarabiei are jurisdicție canonică asupra diasporei ortodoxe române din răsărit (fosta Uniune Sovietică și diaspora Republicii Moldova).

Potrivit propriilor date, Mitropolia Basarabiei numără 4 episcopii istorice sufragane, 15 protopopiate, 278 parohii și 10 schituri sau mănăstiri. În calitate de Exarhat al Plaiurilor (extrateritorial), Mitropolia Basarabiei include mai multe comunități din Federația Rusă, Ucraina, Letonia, Lituania, Estonia, precum și două parohii și o mănăstire de călugări în SUA.

Mitropolia Basarabiei a fost creată dupa Marea Unire de la 1918 prin ridicarea Arhiepiscopiei de Chișinău la rangul de mitropolie. Decizia înființării a fost luată în Sinodul Bisericii Ortodoxe Române din 15 noiembrie 1923. Organizarea propriu-zisa s-a facut prin legea de organizare a BOR din 1925. Ahiepiscopul de Chisinau, Gurie Grosu, a fost ridicat la rangul de mitropolit al Basarabiei, pe 21 aprilie 1928. La acea dată, jurisdictia Mitropoliei Basarabiei cuprindea arhiepiscopia Chișinăului, episcopia Hotinului și Bălților și Episcopia Cetății Albe – Ismail

Legea şi Statutul de organizare a Bisericii Ortodoxe Române, a fost votata de corpurile legiuitoare, la 24 martie 1925 – în Senat, şi, la 3 aprilie acelaşi an – în Cameră, şi promulgata la 6 mai 1925, acestea fiind primele acte legislative în care ideea înfiinţării mitropoliei Basarabiei a capătat consacrare juridică.

Conform acestor documente, din punct de vedere canonic şi administrativ, Patriarhia Română se compunea din cinci mitropolii. Ultima din ele, ordinea ierarhică stabilindu-se, după cum se știe, în funcţie de vechimea scaunului, era Mitropolia Basarabiei, cu două eparhii: Arhiepiscopia Chişinăului şi Episcopia Cetăţii Albe – Ismail17. Astfel, Mitropolia Basarabiei, de jure, ia fiinţă în 1925, odată cu adoptarea principalelor documente de organizare şi funcţionare a B.O.R. Dar până la transpunerea în viaţă a prevederilor Statutului şi Legii au trebuit să treacă încă trei ani.

Chiar la sesiunea ordinară din toamna anului 1925, Adunarea Eparhială şi Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului insista asupra aplicării legii: „A sosit vremea ca acestei sfinte mitropolii să i se dea mitropolitul la care o îndreptăţeşte legea”. Paralel cu cerinţa de aplicare a legii în ceea ce privește ridicarea Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului la treapta de Mitropolie a Basarabiei se purtau discuţii şi în privinţa desemnării titularului scaunului mitropolitan de la Chişinău.

Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Chișinăului din 22 mai 1927 şi-a exprimat „în mod hotărât” dorinţa „de a vedea Arhiepiscopia Chişinăului ridicată la rangul de mitropolie”, aşa cum prevedea Legea organizării bisericeşti din 1925, înaintând, concomitent, şi propunerea „ca odată cu aceasta să fie rugate autorităţile înalte bisericeşti şi de stat ca în scaunul Mitropoliei Basarabiei să fie aşezat Î.P.S. Episcop Gurie”.

Această doleanţă a fost adusă la cunoștința Preafericitului Patriarh al României Miron Cristea, dlui prim-ministru, general Alexandru Averescu, şi dlui Vasile Goldiş, ministru al cultelor. Era pentru prima oară când clerul din Basarabia făcea o propunere nominală la scaunul mitropolitan de la Chişinău. Candidatura Arhiepiscopului Gurie a fost susţinută de majoritatea clerului, credincioşilor, precum şi de oamenii politici din eparhie. Meritele arhiepiscopului în opera culturală, naţională şi bisericească a Basarabiei nu puteau fi contestate.

Gurie Grosu (n. 1 ianuarie 1877, Nimoreni, Lăpușna - d. 14 noiembrie 1943, București (înmormântat la Cernica) a fost mitropolit român, primul titular al Mitropoliei Basarabiei după 100 de ani de ocupație rusă. Numele său de botez era Gheorghe, iar numele de Gurie l-a luat atunci când s-a călugărit. Gurie a fost un om extrem de evlavios și unul din promotorii românismului în Basarabia - foto: archiva.flux.md

Gurie Grosu (n. 1 ianuarie 1877, Nimoreni, Lăpușna – d. 14 noiembrie 1943, București (înmormântat la Cernica) a fost mitropolit român, primul titular al Mitropoliei Basarabiei după 100 de ani de ocupație rusă. Numele său de botez era Gheorghe, iar numele de Gurie l-a luat atunci când s-a călugărit. Gurie a fost un om extrem de evlavios și unul din promotorii românismului în Basarabia – foto: archiva.flux.md

Fireşte, Arhiepiscopul Gurie avea însă şi duşmani şi, cu regret, unii destul de rău porniți, adversarul principal era guvernul liberal, cu care arhiepiscopul intrase cândva în conflict, numindu-l din nou pe profesorul Constantin Tomescu, adversar politic al liberalilor, în funcţia de secretar al administraţiei eparhiale, după ce acesta fusese demis disciplinar din respectivul post de un ministru liberal, titular al Departamentului culte.

La şedinţa din 25 iunie 1927, Sfântul Sinod al B.O.R. a satisfăcut cererea Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Chişinăului din 22 mai 1927 şi a hotărât ca Î.P.S. Arhiepiscop Gurie să fie ridicat la rangul de mitropolit, autorizându-l pe Patriarhul Miron Cristea „să stabilească momentul şi modalitatea îndeplinirii acestei hotărâri”.

În cele din urmă, după îndelungate tergiversări, Sfântul Sinod şi Guvernul au hotărât ridicarea în scaunul de mitropolit de la Chişinău a Î.P.S. Arhiepiscop Gurie (Grosu), fixând ziua de 28 aprilie 1928 drept dată a instalării sale. Acest eveniment de mare importanţă bisericească a coincis cu împlinirea a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu Patria-mamă România şi a 25 de ani de activitate cărturărească şi patriotică a primului mitropolit al Basarabiei.

În timpul ocupației sovietice din 1940-1941, și mai apoi sub regim sovietic din 1944 pana în 1992, Mitropolia Basarabiei și-a încetat activitatea, fiind înlocuită de Eparhia Chișinăului, sub autoritatea Patriarhiei Moscovei și a întregii Rusii. Biserica Ortodoxă Română nu a recunoscut niciodată trecerea Basarabiei sub autoritatea canonică Patriarhiei Ruse.

Ca raspuns la cererile adunării eparhiale din 14 septembrie 1992, Sinodul BOR din 19 decembrie 1992 a hotărât reactivarea Mitropoliei Basarabiei. Dat fiind contextul istoric, ea este acum autonomă și urmează stilul vechi. Petru Paduraru, fostul episcop de Bălți al Mitropoliei Chișinăului a devenit mai întâi locțiitor, și mai apoi, din octombrie 1995, mitropolit al Basarabiei și exarh al plaiurilor, cu drept de jurisdicție extrateritorială asupra românilor ortodocși din diaspora de răsărit.

A fost înregistrată oficial de guvernul Republicii Moldova la 30 iunie 2002. Și-a reactivat mai multe structuri sufragane, dintre care cele mai importante sunt: Arhiepiscopia Chișinăului, Episcopia de Bălți, Episcopia Basarabiei de Sud, Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor și a toată Transnistria, Seminarul Teologic “Mitropolit Gurie Grosu” din Chișinău. Și-a reactivat sau creat instituții specializate cum ar fi Institutul Teologic Ortodox din Moldova, Seminarul Teologic “Mitropolit Visarion Puiu”, “ASCOR” Misiunea Socială “Diaconia” [4], Frăția Ortodoxă Română, Arhiva Mitropoliei Basarabiei, Centrul de pelerinaj “Emaus”,”AMFOR din RM” (Asociaṭia Medicilor si Farmaciștilor Ortodocși Români din Republica Moldova) și publicația “Misionarul”. A fost recunoscută oficial de autoritățile de la Chișinău drept “succesoare spirituală, canonică și istorică a Mitropoliei Basarabiei care a funcționat până în 1944 inclusiv”.

Petru Păduraru este actualul Mitropolit al Basarabiei.

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.org

cititi mai mult despre Mitropolia Basarabiei pe: ro.wikipedia.orgarchiva.flux.md

Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici, (1821 – 1900) stareţ al Mănăstirii Lainici (3 mai)

Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici (1821 – 1900)

foto preluat de pe theologhia.wordpress.com
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici, (n. 1821 – d. 3 mai 1900), a trăit în secolul al XIX-lea, fiind monah la mănăstirea Cernica, apoi stareţ vreme de 41 de ani (1854-1900) al Mănăstirii Lainici. Prăznuirea sa se face pe 3 mai.

 

Viaţa

Cuviosul Irodion Ionescu s-a născut la Bucureşti în anul 1821, primind la botez numele de Ioan. La vârsta de 20 de ani, simţind chemarea spre viaţa monahală, a intrat ca vieţuitor la Mănăstirea Cernica, unde era pe atunci stareţ Sfântul Calinic. A fost tuns în monahism în anul 1846, primind numele de Irodion.

Era iubitor de fraţi, nevorbind pe nimeni de rău şi era nevoitor, chinuindu-şi trupul cu posturi, privegheri îndelungi şi sute de metanii zilnice. A ajuns să fie iubit şi respectat de toată obştea şi mai ales de stareţul său, Sfântul Calinic.

Când acesta devine episcop de Râmnic, îşi ia cu el câţiva ucenici pentru a-l ajuta. Între aceştia se afla şi cuviosul Irodion, pe care episcopul îl trimite la schitul Lainici în anul 1851. În 1853, este hirotonit diacon, apoi preot, având ascultarea de ecleziarh, apoi de stareţ, însărcinare pe care şi-o păstrează, cu scurte întreruperi, vreme de 41 de ani.

Mănăstirea Lainici - foto: manastirealainici.ro

Mănăstirea Lainici – foto: manastirealainici.ro

Când duhovnicul Sfântului Calinic a trecut la Domnul, acesta şi l-a ales pe cuviosul Irodion, fostul său ucenic, ca duhovnic şi povăţuitor. Cucerit de darurile duhovniceşti ale stareţului Irodion, Sfântul Calinic avea să-l numească „Luceafărul de la Lainici”.

Cuviosul Irodion a avut multe de îndurat din partea celor din jurul său, care-l pizmuiau pentru viaţa lui curată şi pentru darurile de care îl învrednicise Dumnezeu, însă el a răbdat toate cu smerenie. Faima lui s-a întins repede atât în Regatul României cât şi dincolo de munţi, în Transilvania, căci se învrednicise de darul facerii de minuni, alungând şi duhurile necurate. Era şi văzător cu duhul, astfel încât mulţi dintre cei care alergau la el primeau vindecare sufletească şi trupească. A prevestit şi pustiirea schitului, care avea să se şi petreacă nu după multă vreme de la adormirea sa.

Cuviosul Irodion a trecut la Domnul pe în ziua de 3 mai 1900, fiind îngropat la schitul Lainici. La şapte ani după adormirea sa, la stăruinţele ucenicului său şi prin grija stareţului de atunci, trupul său a fost dezgropat pentru a i se face iarăşi rânduiala înmormântării, potrivit unei vechi rânduieli monahale, însă, dezgropându-l, i-au aflat trupul neputrezit.

Întrucât schitul nu avea un osuar sau o gropniţă, trupul cuviosului Irodion a fost îngropat din nou, cu slujba cuviincioasă. La mormântul cuviosului veneau mulţi credincioşi să se roage, căutând şi primind alinare şi vindecare, căci sfântul avea şi după moarte darul facerii de minuni.

Din prea mare evlavie, mai mulţi au încercat să sape mormântul ca să ia părticele din moaştele Sfântului Irodion, spre cinstire. După ce obştea monahală s-a reînnoit cu monahi de la mănăstirea Frăsinei (1929), în anul 1930, stareţul Visarion a pus să se dezgroape moaştele cuviosului din nou şi le-a aşezat într-un sicriu mai mic, iar sicriul a fost pus într-o groapă dublă, foarte adâncă, aşezând mai apoi deasupra, pe ascuns, osemintele altui părinte, ca să ferească moaştele cuviosului de eventualii hoţi. Taina s-a păstrat atât de bine încât stareţul următor, Caliopie, care a încercat să afle moaştele sfântului, făcând săpături între anii 1975-1985, a găsit doar osemintele aşezate deasupra acestora şi, ştiind că nu aflase ceea ce căuta, a oprit după o vreme cercetările, văzând că nu reuşea să afle sfintele moaşte. Credincioşii care aveau evlavie la cuviosul Irodion au rămas tulburaţi.

După căderea comunismului, odată cu reînceperea, în libertate, a canonizării sfinţilor români, s-a ridicat şi problema proslăvirii cuviosului Irodion de la Lainici. Dovezi despre viaţa sfântă a cuviosului s-au strâns încă de la începutul anilor 1990, însă acesta a început cu sfinţii din perioade mai timpurii.

Sub îndrumarea mitropolitului Irineu al Olteniei, s-a încheiat cercetarea istorică asupra vieţii sfântului şi s-a trecut, după zile de post şi rugăciune, la dezgroparea mormântului pentru aflarea sfintelor moaşte. După câteva încercări nereuşite, acestea au fost găsite în sfârşit pe 10 aprilie 2009: erau foarte uşoare, maronii-portocalii la culoare şi răspândeau o mireasmă plăcută. Au fost aşezate într-o raclă, spre închinare, în biserica mănăstirii Lainici.

 

Proslăvirea

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proslăvit pe cuviosul Irodion de la Lainici prin Temei nr. 6370 din 29 octombrie 2010, rânduindu-i ca zi de prăznuire data de 3 mai (ziua trecerii lui la Domnul). Proclamarea solemnă a canonizării sfântului Irodion s-a făcut la mănăstirea Lainici în ziua de 1 mai 2011.

 

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org
cititi mai mult despre Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici si pe: doxologia.ro; ziarullumina.ro; theologhia.wordpress.com