Focul lui Sâmedru

Icoană pe sticlă cu tema Sfântul Dumitru, datare începutul secolului al XX-lea, zona Gherla, Cluj, Transilvania – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român

foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului

articole preluate de pe: azm.gov.ro; www.facebook.com/@MuzeulTaranului

 

Focul lui Sâmedru

 

Ajunul lui Sâmedru (Moșii de Toamnă) 25 octombrie

---

 

Moșii de Toamnă sunt prilej de mare sărbătoare pastorală, un fel de revelion la care participă tot satul.

Pomenirile, rugurile aprinse pe coamele dealurilor, la răspântii, în mijlocul satului, lângă ape – deci ”locurile propice adunării spiritelor”, alături de veghea rituală, țin de credința că la Sâmedru, morții se fac moroi, vârcolaci, strigoi și ieșind din morminte, încearcă să-i chinuie pe cei vii.

Tradiția populară a găsit însă, și elementul purificator.

În ajun de Sfântul Dumitru are loc, în fiecare an, sărbătoarea numită ”Focul lui Sâmedru”.

 

Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, 26 octombrie

---

 

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, cinstit pe data de 26 octombrie, a trăit în timpul împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305).

Din viața sa, înscrisă în Sinaxare, aflăm că a fost fiul prefectului din Tesalonic.

După moartea tatălui său a fost numit guvernator al Tesalonicului.

Ținând seama de faptul că Dimitrie nu a ascuns că este creștin, a fost întemnițat.

În vremea aceea, creștinii erau trimiși să lupte cu gladiatorii.

În aceste lupte, creștinii erau victime sigure. Potrivit tradiției, Nestor – un tânăr creștin, cere binecuvântarea de la Sfântul Dimitrie să-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al împăratului, pentru a pune capăt luptelor sângeroase.

Dimitrie îl va însemna cu semnul sfintei cruci pe frunte și îi va spune:

“Du-te și pe Lie îl vei birui, iar pe Hristos Îl vei mărturisi“.

Prin rugăciunile Sfântului Dimitrie, Nestor reușește să-l străpungă cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, împăratul Maximian poruncește ca lui Nestor să i se taie capul, iar Dimitrie să fie străpuns cu sulițele. Din trupul lui Dimitrie, nu a curs sânge, ci mir tămăduitor de boli.

Sfântul Dimitrie a fost martirizat la Sirmium (Sremska Mitrovita, în Serbia), iar moaștele sale au fost aduse în Tesalonic, pe 26 octombrie 413.

Biserica actuală în care se află moaștele Sfântului Mucenic Dimitrie a fost construită la puțin timp de la incendiul bisericii ridicate de guvernatorul Leontie, din anii 626-634.

A fost transformată în moschee în anul 1493 și redată cultului creștin în anul 1912.

Când vine vorba de Sfântul Dimitrie, grecii afirmă că trebuie să vorbim de doi sfinți distincți: Sfântul Dimitrie de la Tesalonic, fiul guvernatorului, cinstit pe 26 octombrie și Sfântul Dimitrie de la Sirmium, diacon care și-a dat viața pentru Hristos și este pomenit pe 9 aprilie.

Nu se știe dacă această ipoteză a grecilor este adevărată.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – ocrotitorul orașului Tesalonic

---

 

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este ocrotitorul orașului Tesalonic.

Comunitatea creștină de aici a fost înființată de Sfântul Apostol Pavel, în timpul celei de-a doua călătorii misionare.

În ziua de 26 octombrie, în Tesalonic se organizează pelerinaje și procesiuni la sfintele sale moaște.

Punctul culminant al sărbătorii îl constituie deschiderea raclei în care sunt păstrate cinstitele moaște ale Sfântului Dimitrie.

Racla este așezată în partea stângă a naosului, într-un mic paraclis din marmură și împodobit cu fresce din viața sfântului.

Episcopul care participă la această sărbătoare, se roagă înaintea raclei, apoi sfințește untdelemnul pe care îl toarnă peste mirul izvorât din sfintele sale moaște.

Acest ulei sfințit unit cu mirul izvorât în chip minunat este dăruit credincioșilor spre dobândirea sănătății sufletești și trupești.

 

Originea numelui Dimitrie

---

 

Originea numelui Dimitrie e grecească și amintește de vechea zeiță Demeter. Creștinismul a impus numele masculin Demetrios, explicat uneori ca simplificare a lui demometer, “maica poporului” (demos = popor; meter = mama), pronunțat în neogreaca dimomitir.

La noi, pe lângă numele bărbătești Dumitru, Dimitrie (cu prescurtări ca Mitrea, Mitru, Mitu, Dima și diminutive ca Mitrus, Mitruț, Mitrel, Mitrică, Mitus, Mitel, Mitică, iar uneori Mitty, sub influenta occidentală), exista și numele femeiesc Dumitra (de unde Mița și alte forme diminutivate).

În calendarul popular românesc, Sâmedru (Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir) împreună cu Sângeroz (Sfântul Gheorghe) sunt considerați drept sfinți care hotărnicesc domeniul temporal.

Aceștia împart anul în două jumătăți, între care granițele sunt marcate de sărbători cu caracter pastoral.

În acest sens, vara, patronată de Sângeorz, ține de la 23 aprilie la 26 octombrie.

Dacă Sfântul Gheorghe, “cap de primăvară”, mai tânăr și mai năvalnic, are sarcina de a înfrunzi codrul și care și poartă la brâu cheile cu care descuie vara, Sfântul Dumitru are cheile cu care încuie vara și descuie iarna și are misiunea desfrunzirii codrului toamna.

Între cei doi este încheiată o învoială pe viată și pe moarte: dacă arborii sunt neînfrunziți pe data de 23 aprilie, Sâmedru îl omoară pe Sângiorz.

Tudor Pamfile în lucrarea “Sărbătorile la români”, prezintă o legendă în care Sfântul Dumitru apare ca om obișnuit, păstor sau crescător de animale:

“Sf. Dumitru a fost la început cioban, avându-și turma într-un miez de codru, necălcat de picior omenesc.

Deci trăia acolo, neștiind ca în lume mai sunt și alți oameni în afară de dânsul. /…/ Într-o noapte, visează Sf. Dumitru că pe lume, în afară de dânsul, mai sunt și alți oameni.

Deci, dornic să știe cum stă treaba, pleacă în lume.

Merge și merge, dă peste râpi și nu cade într-însele, dă peste ape și trece fără ca să se ude măcar, iar după mult mers ajunge într-un sat, într-o zi de duminică.

În sat, vede el o mulțime de oameni intrând într-o casă, de unde nu mai ieșeau.

Se miră cât se miră, dar mai apoi întrebă pe unul despre aceștia, iar cel întrebat îi răspunse că acei oameni merg ca să se închine lui Dumnezeu; cât privește despre casa în care intrau, ea se cheamă “biserică”.

Ce să facă? Hai să intre și el după dânșii, să vadă și el cum este biserica /…/ Într-o strană, vede Sf. Dumitru pe Diavol stând și însemnând pe toți cei ce râdeau și vorbeau în biserică și înciudându-se că nu-i găsește și ciobanului pricina, ca să-l însemneze și pe dânsul.

După o vreme, însă, Diavolul luă o piele de bivol și începu să tragă cu dinții de dânsa.

Și trase, și trase, până când a făcut o mare necuviință.

Nimeni nu vede și deci nimeni n-a auzit nimic, dar ciobanul vedea, și-a auzit, și-a râs.

Atunci Dracul l-a însemnat la condică și pe dânsul.”

Ca păstor, este de înțeles misiunea sa de paznic al timpului, căci sacrificiul animalului (al oii, chiar în ziua de Sâmedru, sau al porcului, animal cu care sfântul se mai identifică în unele legende) sunt cele care inaugurează lumea din punct de vedere temporal.

 

Focul lui Sâmedru

---

 

---

 

De Sâmedru are loc arderea rituală a unui animal-jertfă (oaia) sau numai aprinderea unui rug pe care arde substitutul jertfei, de obicei un arbore, simbol antropomorf.

Potrivit lui Ion Ghinoiu, “toamna târziu, oierii din unele sate subcarpatice celebrează, fără să mai cunoască semnificația obiceiului, moartea și renașterea lui Sâmedru, zeu de origine indo-europeană care a preluat numele și data de celebrare ale Sf. Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic din calendarul creștin.

Ceremonialul cuprinde, printre altele, moartea violentă a zeului îmbătrânit la sfârșit de an prin tăierea unui arbore din pădure urmată imediat de renașterea acestuia prin incinerarea trupului neînsuflețit”.

Tot Ion Ghinoiu, în lucrarea “Panteonul românesc”, ne oferă o descriere a ceremonialului în care subliniază spectaculozitatea sa:

“În după-amiaza zilei de 25 octombrie, cetele de copii însoțite de cate 2-3 feciori merg în pădure, aleg pomul care va fi incinerat, îl doboară, îl curăță de crengi și îl aduc pe locul unde se va aprinde rugul funerar.

Trupul neînsuflețit (butucul sau trunchiul copacului de 10-15 metri), numit par, fixat în poziție verticală și gătit cu cetină verde se numește Focul lui Sâmedru.

Înălțimea acestuia este, uneori, cât turla bisericii din sat. /…/ La lăsarea serii, în liniște și cuprinși de emoții, copiii aprind Focul lui Sâmedru.

Când rugul începe să lumineze cerul, copiii izbucnesc în strigăte de bucurie, adresând invitația la cea mai mare sărbătoare a anului: Hai la Focul lui Sâmedru!

În jurul rugului se adună, pe vecinătăți, copii, tineri, maturi și bătrâni. Toată suflarea satului participă la taina renașterii zeului prin ritul funerar de incinerare. Femeile împart, ca la înmormântarea oamenilor, covrigi, fructe și băutură…”.

Ca zeu, Sâmedru este așadar unul al sacrificiului legat de înnoirea timpului și a lumii.

În credința populară, anul este împărțit în vară și iarnă.

Dacă Sfântul Gheorghe încuie iarna și înfrunzește întreaga natură, Sfântul Dumitru desfrunzește codrul și usucă toate plantele.

Exista credința că în această zi, căldura intră în pământ și gerul începe a-și arăta colții.

În Ajunul sărbătorii Sfântului Dimitrie, se aprind focuri, peste care sar copii pentru a fi sănătoși tot anul.

Focul are și menirea de a alunga fiarele și de a încălzi morții.

După ce focul este stins, țăranii aruncă un cărbune în grădină, ca aceasta să primească putere de a rodi.

Sfântul Dumitru este considerat și patronul păstorilor.

Este ziua în care ciobanii află cum va fi iarna.

Aceștia își așază cojocul în mijlocul oilor și așteaptă să vadă ce oaie se va așeza pe el.

Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră.

Un alt mod de a afla cum va fi iarna, este să urmărești mersul oilor în dimineața sărbătorii Sfântului Dumitru.

Dacă dimineața se va trezi întâi o oaie albă și va pleca înspre sud, iarna va fi grea; dacă se va trezi o oaie neagră și va pleca spre nord, iarna va fi ușoară.

Ziua Sfântului Dumitru era și o zi a soroacelor, se terminau învoielile încheiate între stăpânii oilor și ciobani la Sân-George, de unde și zicerea că “la Sân-George se încaieră câinii iar la Sâmedru se sfădesc stăpânii“.

De Sfântul Dumitru se tocmesc servitorii pentru diverse treburi și se strică stânele.

Țăranii tund coama cailor până la trei ani, ca să aibă păr frumos.

În anumite zone, țăranii îl cinstesc pe Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de mir, ca fiind cel ce a dat oamenilor vinul, folosit la Sfânta Împărtășanie.

Alte credințe în ziua Sfântului Dumitru:

- dacă de Sfântul Dumitru este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă și frumoasă;

- nu se pieptănă, că-i primejdios de lupi;

- dacă luna va fi plină și cerul acoperit de nori, iarna va fi aspră, cu zăpezi grele;

- se face pomană grâu fiert cu unt, lapte sau brânză.

 

cititi si:

- Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (†306)