Vara lui Mioi (29 septembrie – 14 octombrie)

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR – Colecția Oroveanu | Cioban cu turma de oi (O-330)

preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului

articole preluate de pe: azm.gov.ro; www.facebook.com/@MuzeulTaranului

 

Vara lui Mioi (29 septembrie – 14 octombrie)

---

 

Perioada de cincisprezece zile cuprinsă între 29 septembrie și 14 octombrie, între Mioi și Vinerea Mare, când se aștepta o încălzire trecătoare a timpului, este numită Vara lui Mioi.

Întrucât atât la Mioi, cât și la Vinerea Mare se obișnuia să se slobozească arieții (berbecii) în turmele de oi pentru reproducere, aceste zile se numeau și Nunta oilor sau Năpustitul berbecilor.

Ion Ghinoiu – Mitologie română: dicționar (Univers Enciclopedic Gold, 2013)

În perioada cuprinsă între 29 septembrie și 14 octombrie, putem avea parte de un crâmpei de vară târzie, numită în bătrâni Vara lui Mioi.

Există o legendă care spune că, pe vremuri, trăia un cărăuș sărac, pe nume Mioi.

El s-a rugat lui Dumnezeu să mai dea câteva zile de vară, pentru a termina de treierat grâul. Lui Dumnezeu i s-a făcut milă de el și i-a îndeplinit rugămintea.

Se pare că legenda are și un sâmbure de adevăr, deoarece ține cont de realitățile satului.

În luna octombrie se desfășoară o serie de activități importante: se însămânțează pământul pentru recolta ce va să vină, se îngrijesc pomii din livezi, se primenește gospodăria.

Vara lui Mioi mai poartă denumirea de ”Nunta Oilor” și ”Năpustitul Berbecilor”.

În această perioadă, ciobanii au obiceiul de a lăsa berbecii să intre în turma de oi, pentru reproducere.

Una din cele mai frumoase legende ale toamnei, este chiar povestea frunzei ruginii:

Se spune că într-o zi se năpusti un vânt puternic, de spărgea ferestrele oamenilor și ridica în slavă hârtiile și praful de pe drum.

Frunza stejarului, hotărâtă să afle ce e cu vântul rece care se stârnise, prinde curaj și îl întreabă pe tatăl său: Dragă tată, ce este toamna?

Stejarul răspunse: Toamna este a treia fiică a anului, ce coboară din înaltul cerului să-și aștearnă trena ei de culoare galben-brun-arămie, trena fiind voi, frunzele, care veți așterne un covor de rugină peste întreaga natură.

De cum sosește de pe dealuri, începe a stropi în jur cu mănunchi de ciumăfăi, de unde și culoarea simbolică de toamnă.

Atunci, Soarele coboară spre asfințit.

Răcoarea cuprinde întinsul și deodată sămânța se va scutura, frunzele îngălbenite se vor desprinde de pe ramurile copacilor și se vor cufunda într-un somn adânc, pentru totdeauna.

Bruma rece și vântul șturlubatic sunt prietenii nedespărțiți ai toamnei.

Împreună vor sălta frunzele în sus, până în înaltul cerului, iar apoi le vor lăsa din nou pe pământ.

Voi vă veți apleca în fața Toamnei, părăsindu-vă definitiv tatăl care v-a susținut atâta timp în adierea vântului slab.

Asta e legea naturii și trebuie respectată. Pentru oamenii vrednici, toamna este o binecuvântare, fiindcă e plină de roade.

Cum termină stejarul de povestit, se uită pe dealuri și frumoasa toamnă se apropia.

Fructele îi țineau trena, în calea ei se așezau frunze și miresme de crizanteme o însoțeau ca un abur.

Fericită că a aflat ce este toamna și mai ales, că face parte din alaiul ei, frunza de stejar rugini pe loc și plecă spre veșnicia ei.