Sâmbăta morților – Moșii de iarnă

Biserica Mărcuța (Sâmbăta morților – Moșii de iarnă)

foto Mihai Verzea
articole preluate de pe: www.crestinortodox.ro; www.condoleante.ro; doxologia.ro

 

Sambata, zi de pomenire a celor adormiti

Sfintii Parinti au randuit ca sambata sa se faca pomenirea celor adormiti, pentru ca este ziua in care Hristos a stat cu trupul in mormant si cu sufletul in iad, ca sa-i elibereze pe dreptii adormiti.

Pe de alta parte sambata e deschisa spre duminica, ziua invierii cu trupul. Duminica este numita si ziua a opta, pentru ca este ziua inceputului fara de sfarsit, ea nu va mai fi urmata de alte zile, va fi eterna.

 

Cine poate fi pomenit?

Se pot pomeni toti cei care au murit nedespartiti de Biserica.

Nu pot fi pomeniti cei care au murit in dispret cunoscut fata de Dumnezeu.

Precizam ca orice slujba a Bisericii se savarseste numai pentru cei care sunt membri ai ei, adica au devenit prin Sfintele Taine, madulare ale Trupului tainic al lui Hristos.

De aceea nu pot fi pomeniti nici copiii morti nebotezati, pentru ca ei nu sunt membri ai Bisericii.

 

Sâmbăta morților – Moșii de iarnă

Ziua de sambată care precede Lasatul Secului de Branza sau Lasatul Secului de Carne, dedicată morților, moșilor și strămoșilor, se numeste Mosii de Iarna. Împreuna cu Mosii de Samedru formeaza Mosii cei Mari de peste an. La Mosii de Iarnă se împart alimente (placinte, produse lactate, piftii) și, uneori, vase umplute cu mancare gătită sau cu apă.

În Sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne facem pomenirea mortilor, pentru ca in duminica următoare Biserica a randuit să se facă pomenire de Infricosata Judecata si A doua venire a Domnului la care ne vom înfățișa toti. Pentru că mulți creștini au murit pe neașteptate și fără pregatirea sau fără pocăința necesară, Biserica face mijlocire pentru toți aceștia, ca să se bucure de fericirea veșnică.

Simion Florea Marian mentiona in lucrarea “Trilogia vietii“, “ca pe tot parcursul anului, in spatiul romanesc exista 20 de zile de Mosi”. Cuvantul “moși” vine de la “stramoși”, si se referă la persoanele trecute la cele veșnice. Cu apelativul “moși” sunt numiti nu doar morții, ci și principalele sărbatori ce le sunt consacrate, precum și pomenile făcute pentru ei. Din zilele de Mosi amintim: “Moșii de primavară” (de Macinici), “Moșii de vară” (sambăta dinaintea Rusaliilor), “Moșii de toamnă” (in prima sambata din luna noiembrie), “Moșii de iarnă” (sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne).

Moșii desemnează neamul nostru, persoanele mutate în lumea veșniciei, pentru care se fac rugăciuni de mijlocire. Cu privire la rugăciunile pentru cei morți, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: “Să ne rugăm pentru cei morți, iar dacă cel mort este păcătos, să i se dezlege păcatele, iar dacă este un drept, să câștige prinos de plată și să mijlocească la Dumnezeu pentru noi“. Într-o rugăciune din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, preotul Îi cere lui Dumnezeu să-i pomenească în ceruri pe cei pomeniți de el, nominal, la proscomidie, și adaugă: “Iar pe cei pe care nu i-am pomenit, din neștiință sau uitare, sau pentru mulțimea numelor, Tu Însuți îi pomenește, Dumnezeule, Cel ce știi vârsta și numirea fiecăruia, Cel ce pe fiecare îl știi din pântecele maicii lui.”

În fiecare biserică se oficiază Sfanta Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru cei adormiți. În ziua în care se săvarșește Sfanta Liturghie, preotul scoate miride (particele) din prescură, pentru vii și morți. Ele sunt așezate pe Sfantul Disc, alaturi de Agnet – partea din prescura care reprezintă pe Hristos, ca dragostea Lui să se reverse și asupra lor. Amintim că in cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface in Trupul si Sangele Domnului. Astfel, miridele (care ii reprezinta pe cei pomeniti), participă la sfințenie prin prezența lor alaturi de Trupul lui Hristos de pe Sfantul Disc.

În Postul Sfintelor Pasti există și randuiala sarindarelor, adică a pomelnicelor pe care credinciosii le aduc la biserică, pentru a fi pomenite timp de 40 de zile. Finalul acestor pomeniri se face în Sambata lui Lazar, dinaintea Duminicii Floriilor

 

Datini, tradiții și obiceiuri populare românești de Sâmbăta Morților

Conform tradiției populare, în această zi, toate bisericile din România îi pomenesc pe cei adormiți și care nu au avut parte de slujbe rânduite la înmormântare. Datul de pomană în Sâmbăta morților este unul dintre cele mai importante obiceiuri ale acestei zile. Așadar, creștinii duc la biserică, spre a fi slujite de către preoți, colivă, colac, sticlă cu vin, dar și pachete cu plăcinte, brânzeturi, piftie, carne, sarmale, mere şi alte fructe (în funcție de posibilitățile fiecăruia).

Se zice că tot ceea ce rămâne nemâncat în Sâmbăta Morților se aruncă și nu se păstrează pentru a doua zi, când avem Duminica Lăsatului Secului de carne, altfel iarna se va răzbuna și va trimite valuri de nămeți peste cei care nu respectă aceste rânduieli.

O altă tradiție foarte cunoscută este aceea că în această zi se mănâncă și se dau de pomană piftie și alte răcituri, Moșii de Iarnă fiind cunoscuți și ca Moșii de Piftii în unele zone ale țării.

Gospodinele din Fundu Moldovei obisnuiesc sa faca placinte si pampuste care sunt date de pomana, impreuna cu o ulcica sau cana de sticla de sufletul mortilor. Cu acest prilej se utilizeaza expresia: “Cine da lui isi da.”

În Transilvania, se obișnuiește să se dea de pomană inclusiv bucate preferate de cel pentru care se face pomana plus o prăjitură denumită “pupi” (chec de mere).

În Bucovina, pachetele de pomană includ neapărat și plăcinte cu brânză și se dau familiilor necăjite, cu mulți copii.

În Muntenia, alături de colivă se pune și un bănuț care se dă celui mai sărac cu scopul de a aduce spor atât celui care primește pomana, cât și celui care o dă.

În Banat, înainte de a pleca la biserică, femeile merg la cimitir pentru a tămâia mormintele. După slujba de Moșii de iarnă, femeile împart pomeni, printre care și vase cu cotoroage, un fel de mâncare făcut din afumătură de porc.

Alte tradiții:

- la cimitir se aprind cel puțin două lumânări

- în această zi nu se lucrează

- nu se fac nunți

- pentru cei decedați de mai puțin de un an se face un pomelnic separat, pentru a nu fi pomeniți alături de ceilalți

 

Ce sunt “sarindarele”?

Cuvantul “sarindar”, de la cuvantul grecesc sarantafia, înseamnă pomenirea unui raposat sau a unui pomelnic ăntreg de răposați la 40 de Liturghii in sir, mai ales în primele 40 de zile de la moartea cuiva, precum ne îndeamnă să facem Sf. Simion al Tesalonicului. (Despre sfarsitul nostru, cap. 269-370, p. 248-249). Sarindarele se dau de obicei la Sfințirea unei biserici sau a unei fantani, cand vine preot nou în sat. Ele se numesc de obste, cand pomenirea se face la 40 de Liturghii, una dupa alta, și particulare, cand pomenirea se face la 40 de Liturghii răzlețe. La sfarșitul celor 40 de Liturghii se face parastas și se pomenesc raposații tuturor credincioșilor care au dat pomelnice, ceea ce se numeste dezlegarea sau slobozirea sarindarelor.

În unele părți, se mai obișnuieste a se face pomenirea neîntreruptă a răposaților, adică la toate Liturghiile de peste an. Lucrul acesta se face mai ales în manăstirile unde Sfanta Liturghie se săvarșește neîntrerupt, în fiecare zi. Pomelnicul cu numele viilor și răposaților de pomenit, care se dă în acest caz, se numețte pomelnic anual.

 

Ce sunt pomenile si ce rost au ele?

Pomenile sau praznicele mortilor sunt mesele care se fac in cin-stea si pomenirea mortilor. Ele sunt ramasite ale vechilor agape sau mese fratesti, cu care era impreunata in vechime slujba inmormantarii.

Despre ele pomenesc vechile randuieli bisericesti, ca Asezamintele Sfintilor Apostoli (Cartea VIII, cap. 44), si alte scrieri vechi crestine: “Noi ii poftim pe saraci si nevoiasi la ospat, pentru ca astfel serbarea noastra sa devina pomenire pentru odihna sufletului celui adormit, iar pentru noi, mireasma bine placuta lui Dumnezeu” 576 (Talcuire la cartea Iov (atribuita lui Origen), cart. III, Migne, P. G., XVII, col. 517).

Tot pomana se numeste si orice fapta de milostenie făcută pentru pomenirea și folosul morților, ca de pildă hainele sau lucrurile care se dau săracilor și care sunt binecuvantate de preot printr-o molitva deosebită.

Parastasul nu e altceva decat o prescurtare a slujbei inmormantarii. Partea de capetenie o alcatuiesc rugaciunile de dezlegare si iertare, rostite de preot la sfarsitul slujbei, urmate, ca si la inmormantare, de “Veșnica pomenire“. Se savarseste in biserica, dupa Liturghie, iar cand e cu putinta, si la mormant. La parastas se aduc intru pomenirea celui raposat coliva, paine si vin din care se toarna jos peste mormantul celui raposat.

Exista pomenirea mortilor, pentru ca Biserica nu vede in moarte sfarsitul existentei omului.

Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo “adormiti”, termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Ea nu vorbeste de trecere intr-o stare de nefiinta, ci de trecere dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta. Mantuitorul, cand ajunge in casa lui Iair a carui fiica de numai 12 ani murise, spune: “Nu plangeti; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).

Cinstirea celor raposati se arata nu numai prin rugaciunile sau slujbele si milosteniile ce le facem pentru ei, ci si prin purtarea de grija a mormintelor lor. Se cade sa ne aducem aminte de mormintele raposatilor nostri, veghind intai de toate ca de la capataiul lor sa nu lipseasca niciodata Sfanta Cruce. Sa le ingrijim si sa le impodobim, ingradindu-le, semanand pe ele sau imprejurul lor iarba si flori. Sa le cercetam cat mai des, iar in zilele de sarbatoare, sa aprindem la morminte candele si lumanari sau vase cu tamaie, in cinstea raposatilor, asa cum ne indeamna Sf. Parinti si invatatori ai Bisericii, ca Sf. Atanasie cel Mare si Simion al Tesalonicului586 (Vezi Sf. Simion al Tesalonicului, Despre sfarsitul nostru, cap. 287, p. 186-187). Numai asa vom avea dreptul sa pretindem urmasilor nostri ca si ei sa faca la fel cu mormintele noastre, dupa ce ne vom fi mutat de pe pamant.

 

Rugăciune pentru mântuirea celor adormiți

Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre­dință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân­­dul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi­noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure­rea, întristarea și sus­­pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.

Dăruiește-le lor și nouă Împă­răția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veș­nice și des­fătarea vieții Tale celei ne­sfâr­șite și fericite.

Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi (numele), Hris­toase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cu sfinții odihnește, Hristoase, su­fle­tele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!