15 august – Sfânta Maria Mare, Adormirea Maicii Domnului
Icoană pe lemn cu tema „Adormirea Maicii Domnului”, datare prima jumătate a secolului al XIX-lea, Valea Sebeşului, Transilvania – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, categoria jurică Tezaur
foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului
articole preluate de pe: azm.gov.ro;; www.facebook.com/MuzeulTaranului
Sfânta Maria Mare, Adormirea Maicii Domnului
Cu trei zile înainte de a o lua la sine, Hristos a trimis un înger la Maica sa pentru a-i face cunoscută mutarea la viaţa cerească.
Ea s-a bucurat şi a urcat pe Muntele Măslinilor ca să se roage.
După aceea a venit acasă, a pregătit tot ce trebuia pentru înmormântare, şi-a împărţit hainele văduvelor sărace, a promis vecinilor că nu-i va uita şi îi va ocroti, apoi s-a culcat în pat, s-a rugat pentru vieţuirea în pace şi şi-a dat sufletul.
Atunci s-a auzit un tunet mare şi de la marginile lumii au venit Apostolii lui Hristos.
Petru a fost cel care a început cântarea de îngropăciune şi toţi i-au purtat patul până în satul Ghetsimani, unde i-au pus trupul în mormânt.
Din rânduiala lui Dumnezeu, Apostolul Toma a venit peste trei zile.
A fost dornic să vadă chipul Maicii Sfinte şi mormântul a fost deschis pentru el.
Dar n-a mai fost găsit decât giulgiul.
Maica Domnului, cu trup cu tot, urcase la ceruri purtată de îngeri.
Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor româneşti (Humanitas, 1998) – preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului
Adormirea Maicii Domnului – foto preluat de pe basilica.ro
De necuprins în cuvinte este dragostea țăranului român pentru Maica Domnului.
Cine scoate sufletele muncite din văpaia iadului?
Cine stăvilește vipia și seceta, dacă cineva aruncă pe o apă curgătoare icoana Ei?
Cine se coboară, în descântece, pe o „scară de aur” în trupul suferindului și alungă în pustiu boala, făcăturile, răul cel cu felurite chipuri?
Nimeni alta decât Maica Precistă.
Praznicul Adormirii Maicii Domnului (15 august) este cunoscut în popor și ca „Sântă-Măria-mare”.
El este precedat de post.
În vechime, mulți țineau post aspru în primele zile, „să aibă noroc și să ajungă zile bune”.
Dis de dimineață, femeile evlavioase duc la biserică struguri, prune coapte, faguri de miere, spre a fi sfințite de preot și mai apoi dăruite spre pomenirea sufletelor care au părăsit această lume pieritoare.
Tot pentru cei morți, din neam, în sâmbăta de dinaintea zilei Sântă-Măriei sau a doua zi după acest praznic se împart pomeni.
Odinioară, de Sântă-Măria-mare, tinerii se veseleau, prinzându-se în horă.
Aceasta era ziua ideală pentru a bate nucii și a gusta din prima roadă a viei, așa cum aflăm dintr-un descântec:
„Iar N. Să rămâie curat,/Luminat,/Ca steaua din cer,/Ca roua din câmp,/Ca strugurii în vie/ În ziua de Sântă-Marie”.
Tot acum se tocmeau pândarii, iar ciobanii își mânau turmele la vale:
„La Sântă-Măria-mare/Tulesc oile devale/Și se duc și nu mai vin/Pân la Sfântul Constantin;/Și se duc și nu vin iară/Pân la dalba primăvară./Rămân stâni/Fără stăpâni,/Strunguțe/Fără oițe,/Scaune făr de băcițe,/Izvoare/Făr de mioare”.
Text: Ciprian Voicilă, sociolog la Muzeul Țăranului Român – preluat de pe
Icoană pe lemn cu tema „Adormirea Maicii Domnului”, datare prima jumătate a secolului al XIX-lea, Valea Sebeşului, Transilvania – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, categoria jurică Tezaur – foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului
Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare este considerată una dintre cele mai mari sărbători din an.
Veșnica feciorie a Mariei este replica și pilda veșniciei tinereții (întineririi, înfloririi) naturii; puritatea feciorelnică (starea florală) este prin definiție vegetală, iar maternalitatea semnifică aceeași regenerare vegetală, înverzirea exaltată din primăvară și până în toamnă; toți cercetătorii observă cu predilecție că fecunditatea miraculoasă a Fecioarei reprezintă miracolul de principiu al fecundității naturale; mai puțin s-a remarcat însă și faptul că fecunditatea sa privilegiată constituie simbolul privilegiului fecundității; pentru acest din urmă aspect, s-a impus în conștiința populară chipul Sfintei Maria, nu pentru veridicitatea mitologică a portretului său; mai mult, ea s-a impus atât de puternic venerației în calitatea sa de ocrotitoare maternală, de Mamă universală.
Rugăciunile adresate ei invocă acea „miluire” și mijlocire, care înseamnă purtare de grijă, ocrotire, asistență și prezență în problemele vieții cotidiene; slujbele săvârșite în această zi au o importanță deosebită, pentru că Maica Domnului este considerată nădejdea celor necăjiți, ocrotitoarea orfanilor, sprijinul bătrânilor și Mama tuturor; se face pomană pentru sănătate de către cei suferinzi sau de către rudele acestora; se crede că ruga făcută cu credință deosebită poate izbăvi de orice necaz și suferință; în această zi, cerurile sunt deschise, iar rugăciunile se înalță către cer ca niște ruguri de foc; se mai spune că, de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, cerbii trec prin apă, semn că vara s-a terminat; începând din această zi, conform tradiției, nu mai este permis scăldatul.
Tradiția spune că, la moartea maicii Domnului, durerea naturii a fost așa de mare, încât s-au îngălbenit frunzele și au început să cadă; sunt primele semne ale toamnei; acum sunt angajați pândarii la vii și se coboară oile din munte; babele adună buruieni pentru descântecele de dragoste; în această zi nu este bine să se meargă cu spatele, pentru că râde diavolul și plânge Maica Domnului; la biserică, se sfințesc roadele pământului, se dau de pomană struguri și faguri de miere; fetele și feciorii spală icoana Sfintei Marii cu busuioc, pentru a avea parte de dragoste; dacă în această zi este senin, poamele se vor coace bine.
Romulus Antonescu – Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești (Tipo Moldova, 2016) – preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului
Miniatură cu „Adormirea Maicii Domnului” din manuscrisul „Viersuri la toate praznicele”, al cărui meșter este celebrul Picu Pătruț. Manuscrisul a fost realizat între anii 1849-1868 în Săliște, Sibiu și este clasat în categoria juridică Tezaur – foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului
În fiecare an, între 1 și 14 august, credincioșii țin postul Maicii Domnului iar la 15 august, se slăvește momentul în care Născătoarea de Dumnezeu și-a dat sufletul în mâinile fiului său, Iisus.
Cărțile spun că atunci când a binevoit să o ia pe Maica Sa în ceruri, Iisus a trimis un înger care să o pregătească.
Mesagerul lui Dumnezeu a fost Arhanghelul Gavriil, cel care îi dăduse și vestea minunată că a fost aleasă pentru a-l naște pe Mântuitorul lumii.
Dacă atunci Gavriil purta în mâini un crin alb, de data aceasta el i-a adus Fecioarei Maria o ramură de finic (semn al biruinței asupra morții).
Când a primit vestea, Maica Domnului a mers să se roage pe Muntele Măslinilor, locul înălțării lui Iisus la Cer, iar pomii se plecau în fața ei, cinstind-o.
După ce s-a rugat, Fecioara Maria s-a întors acasă.
A aprins lumânări și tămâie, a dăruit veșminte unor văduve sărace și a pregătit toate ce se cuveneau pentru înmormântarea sa.
Atunci, pe un nor, a venit Apostolul Ioan, urmat de Petru, Pavel, de Iacob și de ceilalți ucenici, aduși la rândul lor, de câte un alt nor.
Maica Domnului și-a luat rămas bun de la toți cei de față, i-a binecuvântat și le-a promis că se va ruga pentru ei și îi va ocroti.
Și-a dat apoi sufletul în mâinile lui Iisus, care a apărut pe un tron înconjurat de heruvimi.
Maica Domnului a fost dusă de către apostoli în mormântul din Grădina Ghetsimani, acolo unde Iisus s-a rugat în Joia Mare, înainte de a fi trădat, judecat și răstignit.
Din rânduiala lui Dumnezeu, Apostolul Toma a venit peste trei zile.
A fost dornic să vadă chipul Maicii Sfinte și mormântul a fost deschis pentru el.
Dar n-a mai fost găsit decât giulgiul.
Maica Domnului, cu tot cu trup, urcase la ceruri purtată de îngeri.
foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro
Obiceiuri de Sfânta Maria
Se povestește că la Adormirea Maicii Domnului a fost jale mare.
Pomii cu roadele cele mai frumoase s-au întâlnit și, dând fiecare ce avea mai bun, au închipuit un pom care a fost purtat în fruntea procesiunii.
Bostanul și porumbul au făcut un buchet din floarea soarelui pe care l-au pus pe coșciug.
De atunci, bostanul și porumbul îngălbenesc la sărbătoarea Adormirii.
La românii din Balcani este sărbătoarea cea mai mare, când toți se întorc din călătorii și fac nunți, sau se face horă în sat.
În dimineața zilei de Sfânta Maria Mare (Adormirea Maicii Domnului), prăznuită în fiecare an la 15 august, femeile merg la biserică și împart struguri, prune și faguri de miere.
Apoi, femeile merg în cimitir și tămâiază mormintele rudelor.
Ciobanii coboară oile de la munte (La Sântamaria Mare / Tulesc oile la vale!), bărbații își schimbă pălăria cu căciula, se interzice scăldatul în apa râurilor spurcată de cerb și dormitul pe prispă sau în târnațul casei.
De Sfânta Marie, fetele purtau o planta numita “năvalnic”, care avea puterea să aducă pețitori.
Dacă în apropierea zilei Sfintei Marii înfloreau trandafirii, era un semn că toamna va fi lungă.
În sudul țării se angajau pândarii la vii și se luau măsuri de protecție magică a podgoriilor împotriva păsărilor.
De pe 15 august se deschidea, în satul tradițional, un important sezon al nunților, sezon care ținea până la intrarea în postul Crăciunului.
În această zi începea și sezonul târgurilor și iarmaroacelor de toamnă.
Perioada dintre cele două Sântămării, Sântămăria Mare (15 august) și Sântămăria Mică (8 septembrie), era considerată perioada cea mai potrivită pentru semănăturile de toamnă.
În această zi erau adunate ultimele plante de leac.
În perioada postului Sfintei Marii, fetele își coseau costume speciale, lucrate numai în alb, pentru pelerinajul din zilele de 14-15 august la mânăstirile care poartă hramul Sfânta Maria (Ciosa, Nicula, Moisei, Mânăstirea Hodoș, Bodrog, Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, Tismana, Rohia, Bixad, etc).
cititi si:
- Obiceiuri de vară – Târgul la români
- Târgul de fete de pe Muntele Găina
- 27 iulie – Sfântul Pantelimon; Pintilei – Călătorul; Sfântul Ilie cel șchiop
