Articole

†) Izvorul Tămăduirii

Maica Domnului – Izvorul Tămăduirii

foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org;

 

Izvorul Tămăduirii

Izvorul Tămăduirii sau Vinerea Izvorului Tămăduirii este un praznic al Maicii Domnului așezat de Biserica Ortodoxă în Vinerea din Săptămâna luminată, amintind de una din minunile Maicii Domnului.

Sărbătoarea datează din a doua jumătate a primului mileniu creștin și este dependentă de data Paștilor.

O prăznuire distinctă a icoanei Maicii Domnului-Izvorul Tămăduirii se face pe 4 aprilie.

Sărbătoarea face referire la o vindecare minunată a unui orb ce și-a recăpătat vederea după ce și-a udat fața cu apa unui izvor situat într-o pădure din apropierea Constantinopolului.

Biserica (nr Biserica Sfânta Maria din Vlaherne) zidită pe locul unde se găsea acel izvor din porunca împăratului a primit numele de “Izvorul Tămăduirii” și multe minuni au continuat să se petreacă acolo de-a lungul timpului.

În biserici și mănăstiri, după Sfânta Liturghie, în această zi se săvârșește sfințirea mică a apei la fântâni și izvoare, iar în unele părți preoții fac și botezarea generală a caselor credincioșilor, cu agheasma mică.

Izvorul tămăduitor al Bisericii „Izvorul Tămăduirii” din Istanbul -foto preluat de pe  ro.orthodoxwiki.org

Izvorul tămăduitor al Bisericii „Izvorul Tămăduirii” din Istanbul -foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Descoperirea Izvorului Tămăduitor


 

Există două relatări privind descoperirea izvorului tămăduitor de lângă orașul Constantinopol.

În orice caz, este probabil ca izvorul, așezat într-un mic crâng și închinat Maicii Domnului, să fi existat și să fi fost cunoscut încă mai de timpuriu decât este indicat în relatări, însă ca el să fi fost înăbușit sau acoperit odată cu creșterea pădurii.

Izvorul Tămăduirii sau Vinerea Izvorului Tămăduirii este un praznic al Maicii Domnului așezat de Biserica Ortodoxă în Vinerea din Săptămâna luminată - foto preluat de pe  ro.orthodoxwiki.org

Izvorul Tămăduirii – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Nichifor Calist

Relatarea cea mai cunoscută îi aparține lui Nichifor Calist Xanthopoulos, ultimul istoric bisericesc de tradiție greacă, care a scris în anii 1320.

Potrivit acestei relatări, tradiția izvorului tămăduitor începe cu o minune care s-a petrecut cu un soldat numit Leon Marcellus, viitorul împărat Leon I (457-474).

Pe când Leon era pe drumul spre Constantinopol, se întâlnește în apropiere de Poarta de Aur a orașului cu un orb care îi cere de băut, fiindu-i sete.

Leon s-a dus să caute apă, dar nu a găsit.

Atunci s-a auzit un glas de femeie care i-a spus că avea să găsească apă în apropiere.

Privind în jur, el nu a văzut pe nimeni, și nu a găsit nici apa.

Glasul i-a cerut din nou să caute apă în adâncul pădurii și să-i aducă orbului în pumni din apa tulbure pe care avea s-o găsească, apoi să ungă ochii acestuia cu pământul care îi rămânea în mâini.

Glasul i-a mai vestit că acela era locul pe care-l alesese pentru a-l încununa într-o bună zi ca împărat.

Leon a urmat porunca acelui glas, iar orbul și-a recăpătat imediat vederea, iar Leon a înțeles că cea care îi vorbise era Născătoarea de Dumnezeu.

După urcarea sa pe tron, a înălțat pe acel loc o mare biserică, iar apa acelui izvor s-a dovedit și mai departe tămăduitoare, săvârșind multe vindecări minunate.

De aceea a fost numit „Izvorul Tămăduirii”.

Procesiune la praznicul de Izvorul Tămăduirii 1959 în Arcadia, Grecia - foto preluat de pe  ro.orthodoxwiki.org

Procesiune la praznicul de Izvorul Tămăduirii 1959 în Arcadia, Grecia – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Procopiu

O relatare mai timpurie se regăsește și la marele istoric bizantin Procopiu din Cezareea (cca. 500-565).

Potrivit versiunii lui Procopiu, pe când împăratul Iustinian era plecat la vânătoare, a ajuns într-o frumoasă pădure în care a aflat o capelă înconjurată de o mare mulțime de oameni, având împreună cu ei un preot, în fața unui izvor.

Întrebând despre cele ce se petreceau acolo, i s-a spus că acesta era un „izvor minunat”.

Atunci împăratul a poruncit ca pe acel loc să fie înălțată o splendidă biserică, folosind materialele rămase de la înălțarea bisericii Sfânta Sofia.

Biserica ar fi fost înălțată în ultimii ani ai domniei marelui împărat, cca. 559-560, în apropierea izvorului tămăduitor.

După înălțarea acestui sanctuar, poarta orașului situată în afara zidurilor lui Teodosie a început să fie numită Poarta Izvorului.

 

Imnografie

Troparul sărbătorii Izvorul Tămăduirii

Glasul al 3-lea

Fecioară Curată, ca un izvor de viață făcător ai zămislit Roua cea după fire necuprinsă și ai izvorât pentru noi nectar de neîncetată bucurie, ce dimpreună cu apa vieții veșnice, din izvorul tău se revarsă în bogate râuri și nesfârșite; pentru care, cu toți bucurându-ne, strigăm: Bucură-te, Izvor al vieții tuturor.

Condacul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu la Praznicul Izvorul Tămăduirii

Glasul al 8-lea: Podobie:

Apărătoare Doamnă…

Din izvorul tău cel nesecat, ceea ce ești de Dumnezeu dăruită, îmi dăruiești mie, izvorând pururea, curgerile harului tău mai presus de cuvânt. Căci, ca pe ceea ce ai născut mai presus de cuget pe Cuvântul, te rog să mă rourezi cu darul tău, ca să strig: Bucură-te, apă izbăvitoare!

Traducere alternativă:

Apele Darului tău izvorându-le negrăit din Cel de nedeșertat, dăruiește-mi mie, izvorule cel pururea curgător, de Dumnezeu cu daruri pururea dăruită, căci, ca ceea ce ai născut pe Cuvântul cel mai presus de gând, te rog, rourează-mă cu darul tău, ca să strig ție: „Bucură-te, apă izbăvitoare!”

 

cititi mai mult despre Izvorul Tămăduirii si pe: doxologia.ro; ro.wikipedia.org

 

Biserica Sfânta Maria din Vlaherne (Vlaherna Meryem Ana Church) din Istanbul

Biserica Sfânta Maria din Blachernae - foto preluat de pe www.crestinortodox.ro

Biserica Sfânta Maria din Blachernae – foto preluat de pe www.crestinortodox.ro

Biserica Sfânta Maria din Blachernae, cunoscută în română mai cu seamă ca Biserica Vlaherne, denumită și Sfânta Maria Maica lui Dumnezeu, a fost sanctuarul cel mai sfânt din Constantinopol.

Făcea parte din suburbia Blachernae, situată în nordul capitalei Constantinopol între Mănăstirea Chora, poarta Andrinopole și Cornul de Aur.

Tot aici se aflau palatele lui Alexios I Comnen, Anastase și al lui Porfirogenetul, turnul lui Isaac Anghelos și una dintre cele 24 de porți din zidul lui Teodosiu al II-lea, care a fost modificat sub domnia lui Heraclius pentru a îngloba biserica.

Distrusă de diferite seisme de-a lungul secolelor, biserica a fost restaurată cu nenumărate ocazii, cea mai recentă fiind în 1960.

Fântâna sa sacră rămâne un loc de pelerinaj pentru creștinii ortodocși cât și pentru musulman.

În 450, împărăteasa Aelia Pulcheria a început construcția unei biserici pe locul unei fântâni sfinte (în greacă: Ayίasma) a cărei apă era reputată cu virtuți curative grație icoanei Blachernitissa, Sfânta Fecioară din Blachernae.

Era situată în afara zidurilor lui Teodosiu al II-lea, la poalele celei de-a șasea coline din Constantinopol.

După moartea sa, în 453, sanctuarul a fost completat de soțul său, împăratul Marcian (r. 450-457).

Împăratul Leon I (r. 457-474) a dispus construirea a două alte edificii: un parecclesion denumit Sfântul Relicvariu (în greacă: Ayίa Sorόs) pentru adăpostirea mantalei (maphorion*) și tunicii Fecioarei Maria, aduse din Palestina, în 473, precum și Baia Sacră (în greacă Ayίon Loύsma) în jurul fântânii.

Împăratul Anastasiu (r. 491-518) a început construcția Palatului Blachernae peste biserică probabil ca o locuință provizorie în timpul vizitelor sale la sanctuarul Fecioarei Maria.

La începutul secolului al VI-lea, împărații Iustin I (r. 518-527) și Iustinian I (r. 527-565) au restaurat biserica și au mărit-o.

Biserica adăpostea o celebră icoană a Fecioarei Maria venerată sub numele de Blachernitissa (sau Vlachernitissa, literele « V » și « B » se pronunțau aproape identic) decurgând de la numele bisericii.

Pictată pe lemn, icoana era protejată cu un acoperământ de aur și argint. Icoana și relicvele Fecioarei Maria erau păstrate în parecclesion.

Se recurgea la puterile lor miraculoase în caz de războaie sau de catastrofe naturale.

Prima dovadă a puterii lor datează din 626 când Constantinopolul a fost asediat de forțele combinate ale avarilor și perșilor, pe când Heraclius (r. 610-641) era plecat să lupte cu perșii în Mesopotamia.

Constantin, fiul împăratului, precum și patriarhul Sergios și patriciul Bonos au purtat icoana Blachernitissa în procesiune în jurul zidurilor de apărare cântând un imn compus de patriarh «Akathistos», care se cântă și astăzi (vd. infra).

Puțin după aceea, flota avarilor era distrusă. Hanul avarilor a mărturisit apoi că s-a înspăimântat la viziunea unei tinere femei împodobită cu bijuterii care parcurgea zidul de apărare.

După ridicarea asediului, constantinopolitanii au constatat, spre marea lor surprindere, că biserica, situată în afara zidurilor de apărare ale orașului, scăpase, în mod miraculos, de jaf.

Când Heraclius, după ce i-a învins pe perși a revenit la Constantinopol, aducând înapoi Adevărata Cruce, care fusese capturată de către perși în Ierusalim, patriarhul l-a întâmpinat la Sfânta Maria din Blachernae.

Câtva timp mai târziu, împăratul a dispus construirea unui zid special, care prelungea zidul lui Teodosiu, în așa fel încât suburbia Blachernae să fie inclusă în oraș.

Victoriile bizantine în timpul asediilor arabe (717-718) și rusă (860) au fost atribuite și ele protecției Fecioarei din Blachernae.

La asediul rușilor vălul sau mantaua care acoperea capul Fecioarei (maphorion) a fost udat în mare pentru a invoca protecția lui Dumnezeu contra flotei ruse.

Câteva zile mai târziu, flota rusă era anihilată.

În 926, când orașul a fost asediat de Simeon al Bulgariei, sfintelor relicve li s-a atribuit faptul că țarul s-a văzut constrâns să negocieze și să abandoneze asediul.

La 15 august 944, biserica a primit două noi relicve: scrisoarea scrisă de Isus regelui Abgar al V-lea și Mandylion*ul.

Aceste două relicve au fost apoi transferate la Biserica Sfânta Maria a Farului sau Theotokos din Marele Palat.

Biserica Sfânta Maria din Blachernae fiind un centru de venerare al icoanelor, a jucat un rol important în timpul disputelor religioase din anii 726 – 843.

În cursul perioadei iconoclaste a Imperiului Bizantin, sesiunea finală a Conciliului de la Hiereia / Sinodului de la Hieria (754) a condamnat cultul icoanelor.

În consecință, împăratul Constantin al V-lea (r. 741-775) a poruncit distrugerea mozaicurilor care împodobeau biserica și înlocuirea lor cu alte mozaicuri care reprezentau doar scene din natură (arbori, păsări și alte animale).

Icoana Blachernitissa a fost acoperită cu o tencuială de mortar.

Odată cu sfârșitul iconoclasmului, în 843, Sărbătoarea Dreptei Credințe a fost celebrată aici, pentru prima oară, cu o Agrypnίa, care de atunci se celebrează în prima duminică din Postul Mare.

Celebra icoană a fost regăsită în timpul lucrărilor de restaurare executate sub domnia lui Romanos al III-lea (r. 1028-1034) și a redevenit una dintre icoanele cele mai venerate din Constantinopol.

Biserica Vlaherne a fost complet distrusă de un incendiu în 1070 și reconstruită de Roman Diogenes (r. 1068-1071) și/sau Mihail al VII-lea Ducas (r. 1071-1078) după planurile originale.

Potrivit Anei Comnena, un miracol denumit «miracolul obișnuit» (to synetis thavma) avea loc în fiecare vineri când, după apusul Soarelui, biserica fiind goală, vălul care acoperea icoana se ridica încetișor pentru a arăta fața Fecioarei, înainte de a coborî douăzeci și patru de ore mai târziu.

Dar acest miracol a încetat să se mai producă cu regularitate pentru a dispărea complet după cucerirea de către latini a Constantinopolului.

După invazia din 1204, biserica a fost ocupată de clerul latin și pusă sub directa autoritate a Romei.

Totuși, chiar înainte de recucerirea din 1261, Ioan al III-lea Ducas Vatatzes (r. la Niceea 1222-1254) a reușit să răscumpere biserica pentru a fi redată clerului ortodox.

În 1347, la 13 mai, s-a celebrat aici căsătoria Helenei, fiica lui Ioan al VI-lea Cantacuzino (r. 1347-1354) cu Ioan al V-lea Paleologul (r. 1341-1391) atunci în vârstă de abia cincisprezece ani.

Căsătoria ar fi trebuit, în mod normal, să fie celebrată la catedrala Hagia Sophia, dar aceasta era practic în ruină, o parte din dom fiind prăbușit anul precedent.

Căsătoria a fost lipsită de strălucire, tezaurul public fiind gol din cauza războiului civil, iar bijuteriile coroanei fuseseră puse în gaj de împărăteasa Ana.

La 29 februarie 1434, copii ai aristocrației, care vânau porumbei pe acoperișul bisericii, au dat foc accidental acesteia care a fost distrusă complet precum și o parte din imobilele învecinate.

În sfârșit, în 1453, înainte de asaltul final al turcilor asupra Constantinopolului, împăratul Constantin al XI-lea Paleologul (r. 1448-1453) a adus toate sfintele relicve din oraș, inclusiv icoanele Fecioara Hodegetria și Fecioara Blachernitissa, pentru a fi purtate în procesiune pe zidurile orașului, sperându-se că acestea vor proteja Constantinopolul, așa cum o mai făcuseră și în trecut, dar în van.

Suburbia a fost aproape abandonată în perioada otomană.

Totuși, în 1867, ghilda / breasla furierilor ortodocși a cumpărat o parcelă din jurul fântânii pentru a construi o bisericuță căreia i s-au făcut, de atunci, diverse adăugiri.

Cea mai recentă restaurare datează din 1960, când o bisericuță greacă a fost construită pentru adăpostirea vestigiilor găsite precum și fântâna sfântă care rămâne un loc de pelerinaj atât pentru creștinii ortodocși cât și pentru musulmani.

citiți mai mult pe ro.wikipedia.orgwww.crestinortodox.ro

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu

foto preluat de pe basilica.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Ghighiu, cunoscută și cu numele Maica Domnului – Siriaca, este una dintre cele mai renumite icoane cu Maica Domnului aflate în România.

Aceasta icoană, foarte veche și mult iubită de credincioși, în fața căreia s-au petrecut nenumărate minuni, se află în biserica mare a mănăstirii, în partea dreaptă.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului - Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Icoana este pictată pe lemn de santal și datează din Siria secolului al XVI-lea (de unde și supranumele „Siriaca”), fiind considerată de experți o culme a artei sacre siriene.

A fost adusă la Mănăstirea prahoveană Ghighiu în 1958 de PS Episcop Vasilios Samaha de Serghiopolis (Siria) din Patriarhia Antiohiei.

Acesta a avut un vis în care Maica Domnului i-a cerut sa îi ducă icoana în România.

Icoana a fost adusă din Siria și depusă în Catedrala Patriarhală din București. Ulterior, Biserica Ortodoxă Română a hotărât că locul acestei icoane va fi la Mănăstirea Ghighiu.

Sfânta icoană a fost adusă aici pe data de 25 februarie 1958, de o delegație condusă de către PF Teoctist, pe atunci episcop vicar patriarhal. Așezând icoana în biserica mănăstirii, brusc, oaspetele sirian, episcopul Vasilios Samaha, a izbucnit în plâns.

El a îngenunchiat în fața icoanei și a început să ceara iertare Maicii Domnului că a luat-o de la locul ei, din cauza necredinței oamenilor care au alungat-o din Siria.[11]

De-a lungul timpului, numeroși credincioși care s-au rugat Maicii Domnului aducând cinstire icoanei de la Ghighiu au mărturisit că au primit ajutor grabnic, vindecări și întărire în credință.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în ședința sa din 15 februarie 2018, înscrierea cinstirii icoanei Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, în aceeași zi cu marea sărbătoare a Izvorului Tămăduirii (în vinerea din Săptămâna Luminată).

 

cititi mai mult despre Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu si pe: doxologia.rowww.crestinortodox.ro

cititi si Izvorul Tămăduirii

 

Intrarea în biserică a Maicii Domnului

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.roazm.gov.rowww.facebook.com/MuzeulTaranului

 

Intrarea în biserică a Maicii Domnului

Intrarea în biserică a Maicii Domnului, numită și Aducerea Maicii Domnului la Templu (cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia), este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorit la 21 noiembrie.

În conformitate cu tradiția, Fecioara Maria a fost dusă de părinții săi Ioachim și Ana la Templul evreiesc din Ierusalim pe când era copilă, unde a trăit și slujit ca fecioară în Templu până la logodna ei cu Sfântul Iosif.

Unul din izvoarele cele mai vechi ale acestei tradiții este Protoevanghelia lui Iacov, una din Evangheliile neincluse în canonul Scripturii, Evanghelia Copilăriei după Iacob.

Maria a fost primită solemn de comunitatea templului, condusă de preotul Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul.

A fost condusă în acel loc sfânt ca să devină ea însăși „Sfânta Sfintelor” lui Dumnezeu, biserică vie și templu al Pruncului dumnezeiesc care se va naște din ea.

Biserica vede în această sărbătoare ziua în care templul material din Ierusalim încetează a mai fi locuința lui Dumnezeu.

Giotto, Aducerea Fecioarei Maria în Templul din Ierusalim - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Giotto, Aducerea Fecioarei Maria în Templul din Ierusalim – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Istoric

Încă din cele mai vechi timpuri Biserica a sărbătorit praznicul Aducerii Maicii Domnului la Templu, după cum arată tradiția creștină din Palestina, care spune că împărăteasa Elena (prăznuită la 21 mai) a zidit o biserică închinată acestei sărbători a Maicii Domnului chiar în templul din Ierusalim.

Sfântul Grigorie al Nissei, în secolul al IV-lea, menționează această sărbătoare.

Intrarea în biserică a Maicii Domnului este cea mai nouă sărbătoare închinată Maicii Domnului, înscrisă în calendarul universal al Bisericii în secolul al VI-lea, după ce s-a ridicat la Ierusalim, sub domnia împăratului Iustinian I (527-565), o biserică numită „Sfânta Maria cea Nouă”.

Sărbătoarea, cu dată fixă (21 noiembrie), s-a extins apoi în tot Orientul creștin și în Occident.

Este marcată cu cruce roșie în calendar și este zi de dezlegare la pește.

Odovania praznicului se face pe 25 noiembrie.

Intrarea în biserică a Maicii Domnului - foto preluat de pe basilica.ro

Intrarea în biserică a Maicii Domnului – foto preluat de pe basilica.ro

 

Sărbătorirea zilei

În seara de dinaintea sărbătorii, la Vecernie se citesc trei texte profetice din Vechiul Testament care sunt considerate a trimite la Maica Domnului, pentru că ea va deveni templul viu al lui Dumnezeu.

La fiecare citire se spune „pentru că slava lui Dumnezeu a umplut templul Domnului Dumnezeu Atotputernic.” (Ieșirea 40,1-5, 9-10, 16, 34-35; III Regi 7,51; 8,1, 3-4, 6-7, 9-11; și Iezechiel 43,27-44).

În dimineața sărbătorii se slujește utrenia, la care se citește de la Luca 1,39-49, 56 – pericopa vizitei pe care Maica Domnului o face lui Elisabeta după Bunavestire.

Această evanghelia este citită la toate sărbătorile Maicii Domnului și include Cântarea Maicii Domnului: „Mărește sufletul meu pe Domnul. Și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile”.

Începând cu această zi se cântă, la canoanele de la utrenie, catavasiile Nașterii Domnului, semnificând pentru cei credincioși încă o etapă în apropierea și înainte-prăznuirea Crăciunului.

În ziua sărbătorii se slujește Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Citirea Apostolului este din Evrei 9,1-7, și vorbește despre tabernacolul Vechiului Legământ.

Citirea din Evanghelie este din Luca 10,38-42 și 11,27-28, citite una după alta; această citire este aceeași pentru toate sărbătorile Maicii Domnului.

În ea, Domnul spune: „Binecuvântați sunt aceia care aud cuvântul Domnului și îl urmează!

 

Imnografie

Tropar (Glasul 4)

Astăzi înainte însemnarea buneivoințe a lui Dumnezeu,
și propovăduirea mântuirii oamenilor.
în biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată,
și pe Hristos, tuturor mai’nainte îl vestește.
Acesteia și noi cu glas mare să-i strigăm: Bucură-Te,
Plinirea rânduielii Ziditorului.

Condac (Glasul 4)

Preacurata Biserică a Mântuitorului;
cămara cea de mult preț și Fecioara;
sfințită vistierie a slavei lui Dumnezeu,
astăzi se aduce în casa Domnului.
împreună aducând darul Duhului lui Dumnezeu,
pe care o laudă îngerii lui Dumnezeu:
„aceasta este cortul cel ceresc.”
Imne înainte de prăznuire

Tropar (Glasul 4)

Bucurie mai înainte ne încredințează nouă Ana astăzi
rod potrivnic întristării odrăslind
pe singura pururea Fecioară,
pe care o și aduce acum la Templul Domnului bucurându-se, rugăciunile plinindu-și,
ca pe ceea ce este cu adevărat Biserica Cuvântului lui Dumnezeu și Maică curată.

Condac (Glasul 4)

De bucurie astăzi lumea toată s-a umplut
întru strălucitul praznic al Născătoarei de Dumnezeu, strigând:
„Acesta este cortul cel ceresc.”

 

cititi mai mult despre Intrarea în biserică a Maicii Domnului si pe: doxologia.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

cititi si

Predică la Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului (Pr. Ilie Cleopa)

 

Datini, tradiții și obiceiuri populare românești de Intrarea în biserică a Maicii Domnului

Icoană pe sticlă cu tema „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, zonă Nicula, Transilvania, datare secolul al XIX-lea - Colecţia Muzeului Naţional al Ţăranului Român - preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

Icoană pe sticlă cu tema „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, zonă Nicula, Transilvania, datare secolul al XIX-lea – Colecţia Muzeului Naţional al Ţăranului Român – preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

În tradiția populară, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este cunoscută și sub denumirea de Sărbătoarea Luminii, Ovidenia, Obrejenia sau Vovidenia.

Deși nu a fost instituită oficial, sărbătoarea a existat înainte de sec. al VI-lea.

Exista astfel o mențiune a ei din sec. al IV-lea, făcută de Sf. Grigorie de Nyssa.

Se pare că data de 21 noiembrie reprezenta data sfințirii unei biserici cu acest hram în anul 543 (biserica ridicată de Iustinian cel Mare lângă zidul ruinat al Templului).

Biserica a rânduit ca pe 21 noiembrie sa fie dezlegare la pește.

Bătrânii spun că de Ovidenie se deschid cerurile și animalele vorbesc. Se fac pomeni pentru morți, iar celor care au murit fără lumânare li se aprinde una acum.

În această noapte se fac farmece și descântece, se află ursita și se pot efectua observații și previziuni meteorologice.

Întrucât se credea că în noaptea de Ovidenie strigoii circulau fără opreliște, se ungeau cu usturoi cercevelele ferestrelor, tocurile ușilor, vatra și cuptorul care comunicau, prin horn, cu exteriorul.

Pentru protecția vitelor împotriva animalelor sălbatice se interzicea orice activitate legată de prelucrarea lânii și pieilor de animale. De la Ovidenie până la Sângiorz, femeilor le era interzis să mai spele rufele la râu.

Miniatură cu „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din manuscrisul „Viersuri la toate praznicele” al cărui meșter este celebrul Picu Pătruț. Manuscrisul a fost realizat între anii 1849-1868 în Săliște, Sibiu și este clasat în categoria juridică Tezaur - preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

Miniatură cu „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din manuscrisul „Viersuri la toate praznicele” al cărui meșter este celebrul Picu Pătruț. Manuscrisul a fost realizat între anii 1849-1868 în Săliște, Sibiu și este clasat în categoria juridică Tezaur – preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

În această zi s-a vădit lumea, pe care Dumnezeu a blagoslovit-o la Blagoveștenie. Într-o zi de Ovidenii s-a născut Domnul Hristos.

Ca și la Crăciun, se deschide cerul și vitele vorbesc. Uneori se spune că frumusețile cerului sunt văzute numai de cei prea buni la Dumnezeu, cum ar fi ciobanii care nu au văzut la ochi femeie.

Această sărbătoare se ține pentru ochii ce văd, pentru vedere. În acest scop, unii oameni sfințesc în această zi câte un fuior, cu ajutorul căruia la nevoie se șterg pe ochi, cu apă.

În această zi se dă de pomană lumina de veci, lumânarea care nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă.

De asemenea, se aprind lumânări și se dă de pomană de sufletul celor înecați, morți fără lumânare la căpătâi, morți în întuneric, ca să aibă și ei pe lumea cealaltă calea luminată.

Lumânările aprinse pentru acești morți sunt în formă de toiaguri, cât un stat de om, și apoi se învârtesc ca melcul.

Ziua în care începe iarna, Ovidenia, este o sărbătoare a luminii, care sparge întunericul iernii, al morții.

Tema centrală a legendelor mitologice consacrate acestei zile fiind văzul, vederea, prima apariție, prima vedere – viziune – a lumii, a lui Iisus, a cerului care se deschide ș.a., atrage după sine numeroase practici magice apotropaice (pentru a avea o bună vedere, pentru ochi) sau de propițiere (luminile pentru cei care au murit fără lumânare – lumina de veci).

Tot acum încep să vadă și vrăjitoarele, care încep să-și acumuleze putere demonică.

Din această zi încep să se ungă cu usturoi ferestrele, ușile și locurile de culcare, ca să nu se lipească de casă farmecele, căci de la Ovidenii încep și fermecătoresele să vrăjească.

Și fetele pot să-și vadă acum ursitul, prin intermediul unui mare număr de practici magice specifice.

Sărbătoarea paralelă e consacrată, evident, tot lupului. După unii, acum este celebrat cel mai mare dintre Filipi. Filip Șchiopul se ține să nu vină lupul ăl șchiop să le fure oile.

Se vor lipi cu lut cuptoarele și pereții, pentru a se unge ochii lupului.

Uneori se unge și ușa cuptorului, zicându-se: „Eu nu ung ușa (gura) cuptorului,/Da ung ochii dușmanului” cu credința că cel ce va face acest lucru, nu va fi vorbit de lume de rău, după cum nici jigăniile nu-l vor primejdui.

Cum va fi vremea în ziua de Ovidenie, așa va fi toată iarna.

Antoaneta Olteanu – Calendarele poporului român (Paideia, 2000)

 

Intrarea în biserică a Maicii Domnului

Intrarea în biserică a Maicii Domnului - foto preluat de pe doxologia.ro

Intrarea în biserică a Maicii Domnului - foto preluat de pe doxologia.ro

Împlinindu-se trei ani de la nașterea Preacuratei Fecioare Maria, drepții ei părinți, Ioachim și Ana, și-au adus aminte de făgăduința lor, ca să dea în dar lui Dumnezeu pe cea născută. Deci, au voit a împlini cu fapta ceea ce făgăduiseră cu cuvântul. Chemând toate rudeniile din Nazaret unde viețuiau, rudenii care erau de neam împărătesc și arhieresc, căci însuși dreptul Ioachim era de neam împărătesc, iar soția lui, Sfânta Ana, era de neam arhieresc; și aducând și cete de fecioare tinere, au pregătit făclii multe și au împodobit pe Preacurata Fecioară Maria cu podoabă împărătească.

Despre aceasta mărturisesc Sfinții Părinți cei de demult. Astfel, Sfântul Iacob, Arhiepiscopul Ierusalimului, spune cuvintele zise de Ioachim: „Chemați fiice evreice curate, să ia făclii aprinse”. Iar cuvintele dreptei Ana le spune Sfântul Ghermano, Patriarhul Constantinopolului, astfel: „Făgăduințele pe care le-au făcut buzele mele le voi da Domnului. Pentru aceasta am adunat cete de fecioare cu făclii, și am chemat preoți, și pe rudeniile mele, zicând tuturor: Bucurați-vă împreună cu mine toți, că m-am arătat astăzi și maică și înainte povățuitoare, dând pe fiica mea, nu împăratului celui pământesc, ci lui Dumnezeu, Împăratul ceresc”.

Iar pentru podoabă cea împărătească a dumnezeieștii prunce, Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Tesalonicului, grăiește așa: „Se cuvenea ca intrarea pruncei celei dumnezeiești să fie după vrednicia ei, și astfel, de un mărgăritar ca acesta prealuminat și de mult preț să nu se lipească haine proaste. Deci era de trebuință să o îmbrace cu haină împărătească, spre slava și frumusețea cea mai mare”. Pregătind cele ce se cuveneau pentru cinstită și slăvita intrare, au făcut calea din Nazaret la Ierusalim, timp de trei zile.

Ajungând în cetatea Ierusalimului, au mers cu cinste la biserică, ducând într-însa pe „Biserica” lui Dumnezeu cea însuflețită, pe prunca cea de trei ani, pe Curata Fecioară Maria. Cete de fecioare cu lumânări aprinse mergeau înaintea ei, după mărturia Sfântului Tarasie, Arhiepiscopul cetății lui Constantin, care povestește că Sfânta Ana ar fi grăit așa: „Purtați, fecioare, făclii și călătoriți înaintea mea și înaintea dumnezeieștii copile”. Iar sfinții ei născători, luând de mâini pe fiica lor cea dăruită lui Dumnezeu, cu blândețe și cu cinste o duceau între dânșii.

Toată mulțimea rudeniilor, vecinilor și cunoscuților urma cu veselie, ținând făclii în mâini și înconjurând-o pe Preasfânta Fecioară ca stelele pe luna cea luminoasă, spre mirarea Ierusalimului. Pentru acest lucru Sfântul Teofilact scrie așa: „A uitat fiica casa părinților săi și se aduce Împăratului, Celui ce a dorit frumusețea ei, și se aduce nu fără cinste, nici fără slavă, ci cu petrecere luminată, că se scoate din casa părintească cu slavă”. Apoi toți lăudau ieșirea ei, toate rudeniile, vecinii și câți erau în legătura dragostei, urmau părinților ei. Părinții se bucurau împreună cu părintele, maicile cu maică, iar copilele și fecioarele mergeau înaintea dumnezeieștii copile, purtând făclii, și erau ca un șir de stele care strălucesc împreună cu luna.

Deci, s-a adunat tot Ierusalimul, văzând acea nouă petrecere, cum pe o copilă de trei ani o duc împodobită cu atâta slavă și cu multe lumini; și nu numai cetățenii de jos ai Ierusalimului, ci și cei de sus, adică sfinții îngeri, s-au adunat să vadă preaslăvita ducere a Preacuratei Fecioare Maria. Și văzând, se mirau cum cântă Biserica: „Îngerii văzând intrarea Preacuratei s-au mirat, cum Fecioara intră în sfânta sfintelor…”. Deci împreună cu ceata pământească cea văzută a fecioarelor celor curate era și ceata cea nevăzută a celor fără de trup, ducând înăuntru, întru cele sfinte, pe Preacurata Fecioară Maria, înconjurând-o ca pe un vas ales al lui Dumnezeu, după porunca Domnului.

Sfântul Gheorghe, Arhiepiscopul Nicomidiei, așa grăiește despre aceasta: „Duceau acum părinții pe Fecioara către ușile bisericii, înconjurând-o pe ea îngerii și cu toate puterile cele mai presus de lume împreună veselindu-se; că îngerii, deși nu știau puterea tainei, însă ca niște slugi, din porunca Domnului, slujeau la intrarea ei în biserică. Și mai întâi se mirau văzând-o pe dânsa că va fi vas preacinstit al faptelor bune, care purta semnul curățeniei celei veșnice, și avea trup de care nici un fel de păcat nu se va apropia niciodată”. Deci, făcând voia Domnului, au săvârșit părinții slujba cea poruncită.

Astfel, cu cinste și cu slavă era petrecută în biserica Domnului, preanevinovata copilă, nu numai de oameni, ci și de îngeri. Căci de vreme ce chivotul Legii vechi, ce purta în sine mâna, care era numai închipuirea Preacuratei Fecioare, s-a dus cu cinste în biserica Domnului, adunându-se tot Israelul, cu cât mai vârtos se cuvenea cinste însuși Chivotului însuflețit, pe binecuvântata Fecioară, Maica lui Dumnezeu, care avea să poarte în sine pe Hristos. Când se ducea chivotul Legii în biserica Domnului, mergea înainte împăratul cel pământesc, fiind împărat peste Israel dumnezeiescul proroc David.

Iar înaintea chivotului însuflețit, adică înaintea Preacuratei Fecioare, care se ducea în Biserica lui Dumnezeu, mergea înainte, nu împăratul cel pământesc, ci Cel ceresc către Care în toate zilele ne rugăm, zicând: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului…”. Pentru că acel Împărat era mergător înaintea acestei fiice împărătești, după cum mărturisește despre acestea Sfânta Biserică în cântările ei, astfel: „În Sfânta Sfintelor, cea sfântă și fără de prihană cu Duhul Sfânt se aduce…”.

La ducerea chivotului erau cântări, căci a poruncit împăratul David Leviților să pună cântăreți, să dea glas de veselie în organe, în psaltiri, în alăute și în chimvale. Iar la ducerea Preasfintei Fecioare nu se făceau cântări ale muzicii pământești, ci cântări ale îngerilor celor ce nevăzut slujeau. Pentru că, intrând Fecioară în cele sfinte spre slujba Domnului, îngerii cântau cu glasuri cerești, despre care pomenește acum Biserica în condac: „Împreună aducând darul Duhului lui Dumnezeu pe care o laudă îngerii; aceasta este cortul cel ceresc”.

Însă și de cântări omenești era însoțită ducerea Preacuratei, pentru că Ana cea dreaptă – cum spune în cuvântul Sfântului Terasie –, grăiește către fecioarele care mergeau înainte: „Cântați-i acesteia întru laude, cântați-i întru alăute, glăsuiți cântare duhovnicească; măriți-o pe dânsa în psaltire cu zece strune”. Biserica a pomenit despre aceasta, zicând: „Bucură-se cu duhul Ioachim și Ana. Și cetele fecioarelor cânta Domnului, cu psalmi cântând și cinstind pe maica Lui”. De aici se arată că cetele de fecioare, care mergeau atunci înaintea Preacuratei Fecioare, cântau oarecare cântări din psalmii lui David. Cu ele se unește și făcătorul canonului acestuia, zicând: „Începeți, fecioare, și cântați cântări, ținând în mâini făclii”. Apoi Sfinții și drepții ei Părinți, Ioachim și Ana, după mărturia Sfântului Tarasie, aveau în gurile lor această cântare a lui David, strămoșul lor: Ascultă fiică și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău, că a dorit Împăratul frumusețea ta.

Atunci, după povestirea Sfântului Teofilact, au ieșit preoții care slujeau în biserică întru întâmpinarea acelei preaslăvite fiice a lui Dumnezeu și cu cântări au întâmpinat pe Preasfânta Fecioară, pe aceea care avea să fie Maica Arhiereului celui Mare, Care a străbătut cerurile. Pe aceasta aducând-o Sfânta Ana la ușile bisericii, precum scrie Sfântul Tarasie, zicea așa: „Vino, fiică, către Cel ce mi te-a dăruit! Vino chivot al sfințeniei către mult înduratul Stăpân! Vino, ușa vieții, către Milostivul dătător! Vino, sicriul Cuvântului, către lăcașul Domnului, intră în biserica Domnului, bucuria și veselia lumii”. Iar către Zaharia a zis Ioachim, ca și către un proroc, arhiereu și rudenie a lor: „Primește, Zaharia, pe cortul cel curat; primește, preotule, sicriul cel fără de prihană; primește, proorocule, cădelnița și cărbunele cel nematerialnic, primește dreptule tămâia cea duhovnicească”.

Apoi dreapta Ana a zis către arhiereu, precum povestește Sfântul Ghermano: „Primește, o! prorocule, pe fiica cea dăruită mie de Dumnezeu; primește-o și o sădește pe ea în muntele cel sfânt, în locașul cel gata al lui Dumnezeu, nimic ispitind, până când Dumnezeu, Care a chemat-o aici, va aduce la săvârșire cele ce bine a voit pentru dânsa”.

Erau acolo, după cum scrie Sfântul Ieronim, cincisprezece trepte la intrarea în biserică, după numărul celor cincisprezece psalmi ai treptelor, și la fiecare din acele trepte se cântă câte un psalm de către preoții și leviții care intrau în slujbă. Deci drepții părinți au pus pe prunca cea fără prihană pe treapta cea dintâi, iar ea îndată, singură, a alergat pe trepte foarte degrabă, neajutând-o nimeni, nici sprijinind-o. Și alergând la treapta cea de sus, a stat acolo, întărind-o pe dânsa puterea lui Dumnezeu cea negrăită. Căci încă mică fiind, a început Domnul a arăta într-însa puterea Sa cea mare, ca să înțeleagă cât de mare va fi în dar, când va veni în vârstă cea desăvârșită.

Atunci se mirau toți când au văzut pe acea pruncă de trei ani suindu-se singură degrabă pe acele trepte, ca și cum ar fi fost desăvârșită cu vârsta. Mai vârtos Zaharia se miră de aceasta și, ca un proroc, din descoperirea lui Dumnezeu înțelegea mai înainte cele ce aveau să fie. Căci, spune despre dânsul Sfântul Teofilact, că era luminat de Duhul. La fel și Sfântul Tarasie grăiește despre dânsul că, umplându-se de Duhul Sfânt, a strigat: „O, pruncă curată! O, fecioară neîntinată! O, doamnă preafrumoasă. O, înfrumusețarea femeilor! O, podoaba fiicelor! Tu ești binecuvântată între femei; tu ești preamărită cu curățenia; tu ești pecetluită cu fecioria; tu ești dezlegarea blestemului lui Adam”.

Iar către Sfânta Ana, după mărturia Sfântului Ghermano, Zaharia a zis: „Bine este cuvântat rodul pântecelui tău, o, femeie mai cinstită decât oricare altele! Preaslăvită este aducerea ta, o, iubitoare de Dumnezeu!”. Apoi ținând prunca de mână – zice același Sfânt Ghermano –, cu bucurie a adus-o Zaharia întru cele sfinte, zicând către dânsa unele ca acestea: „Vino, împlinirea prorociei mele; vino, săvârșirea făgăduințelor Domnului; vino, pecetea așezământului Lui; vino, împlinirea tainelor Lui; vino, oglinda tuturor prorocilor; vino, înnoirea celor învechite; vino, lumina celor ce zac în întuneric; vino, dar nou și preadumnezeiesc, intră cu bucurie în biserica Domnului tău; acum în aceasta de jos, pământească, iar puțin mai pe urmă în cea de sus și neapropiată”.

Iar prunca săltând și bucurându-se foarte, mergea în casa Domnului. Că, deși era mică cu vârsta, fiind numai de trei ani, însă cu darul lui Dumnezeu era desăvârșită, ca ceea ce era aleasă de Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii.

Astfel a fost dusă în biserica Domnului Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară Maria. Atunci arhiereul Zaharia a făcut un lucru străin și tuturor de mirare, căci a dus pe pruncă în sfânta sfintelor, care este după a doua catapeteasmă, în care era chivotul Legii cel ferecat peste tot cu aur, și heruvimii slavei care umbreau altarul, unde, nu numai femeilor, ci nici preoților nu le era îngăduit a intra, fără numai singur arhiereului, o dată într-un an.

Acolo i-a dat arhiereul Zaharia Preacuratei Fecioare loc de rugăciune. Căci celorlalte fecioare, care, de asemeni, erau aduse pentru slujbă în biserica Domnului până la vremea vârstei lor, le era dat loc de rugăciune, după mărturia Sfântului Chiril Alexandrinul și a lui Grigore de Nissa, între biserică și altar, unde mai pe urmă a fost ucis Zaharia. Și nicidecum nu era cu putință vreuneia din fecioarele acelea a îndrăzni să se apropie de altar, pentru că le oprise arhiereul.

Aceasta a făcut-o arhiereul după porunca lui Dumnezeu, despre care grăiește Sfântul Teofilact astfel: „Iar arhiereul, fiind luminat de Dumnezeu, a cunoscut pe pruncă, că este locaș al dumnezeiescului dar, și că este mai vrednică decât el spre a sta totdeauna înaintea feței lui Dumnezeu. Și, aducându-și aminte de cele zise în Lege despre chivot – căci s-a poruncit ca acela să fie pus în sfânta sfintelor –, îndată a priceput cum că acela a fost mai înainte numai închipuirea copilei acesteia. Deci, neîndoindu-se, a îndrăznit mai presus de Lege a o aduce în Sfânta Sfintelor. Și a primit pe Fecioară locul acela, care nu era văzut de nici unul din alți bărbați, nici chiar de preoți, decât numai de arhiereu o dată într-un an. Căci se cădea aceasta pentru ea, ceea ce s-a sfințit mai înainte de zămislire prin curăție; și din pântece s-a îndreptat să nu slujească legii celei omenești care zace asupra oamenilor celor ce greșesc, ci celei cerești, fiind mai presus decât îngerii și în care, nu legea omenească, ci darul cel desăvârșit a lucrat”.

Apoi drepții părinți au adus – precum zice Sfântul Ieronim –, cu Preabinecuvântata lor fiică, și daruri lui Dumnezeu, jertfe și arderi de tot. Și fiind binecuvântați de arhiereu și de tot soborul preoțesc, s-au întors la casa lor cu toate rudeniile și au făcut ospăț mare, veselindu-se și mulțumind lui Dumnezeu. Iar Preabinecuvântata Fecioară, la începutul vieții sale, a fost dată în casa Domnului, în locașul de fecioare, pentru că biserica Ierusalimului – cea zidită de Solomon, iar după pustiire, înnoită de Zorobabel –, avea multe locașuri de locuință precum zice Iosif (Flaviu), istoricul cel vechi al evreilor: „Că erau pe lângă peretele bisericii, treizeci de camere de piatră despărțite una de alta, largi și foarte frumoase. Iar peste acelea erau alte camere și peste acelea al treilea rând, și de toate era numărul lor nouăzeci de camere, având toată îndemânarea. Iar înălțimea casei era ca și peretele bisericii, ca niște stâlpi întărind biserica pe dinafară”.

Deci în acele case erau diferite locașuri: deosebi viețuiau fecioarele, care erau date spre slujba lui Dumnezeu, până la o vreme; în altă parte locuiau și văduvele, cele care se făgăduiau să-și păzească curățenia până la sfârșitul vieții lor, precum era Ana prorocița, fata lui Fanuil; și iarăși deosebi petreceau bărbații care se chemau nazorei, viețuind în chipul monahilor necăsătoriți. Aceia toți slujeau Domnului în biserică și își aveau hrana din averea lor. Iar celelalte case erau pentru odihna săracilor străini care veneau de departe pentru închinăciune.

Deci în locașul fecioarelor, precum s-a zis, a fost dată prunca cea de trei ani, Preacurata Fecioară Maria, fiind orânduite pe lângă dânsa fecioare mai bătrâne cu anii, iscusite în Sfânta Scriptură și în lucrul mâinilor, pentru că din copilărie să se deprindă dumnezeiasca pruncă și cu Scriptură și cu lucrul mâinilor. Apoi o cercetau pe ea Sfinții ei Părinți Ioachim și Ana, iar mai vârtos Sfânta Ana, ca o maică mergea adeseori să vadă pe fiica sa și o învăța pe dânsa. Astfel, a învățat degrabă Scriptura Legii vechi desăvârșit, după mărturia Sfântului Ambrozie și a lui Gheorghe istoricul, și nu numai Scriptura, ci și lucrul mâinilor l-a deprins bine, precum zice despre dânsa Sfântul Epifanie: „Fecioara era ascuțită la minte și iubitoare de învățătură și nu numai Sfânta Scriptură învăța, ci și toarcerea linii și a inului și la cusături cu mătase se îndeletnicea”.

Pentru priceperea sa cea bună, era tuturor mirare și lucra mai vârtos acele lucruri ce puteau să fie de trebuință preoților la slujba Bisericii; încât mai pe urmă, pe vremea Fiului ei, putea să se hrănească cu cinste. Pentru că chiar hitonul cel necusut, adică cămașa pentru care s-a tras sorț când Domnul era răstignit pe cruce, a fost țesut de Fecioara Maria, cu mâinile ei.

Sfântul Epifanie spune că se dădea Preacuratei Fecioare, ca și celorlalte fecioare, hrana cea obișnuită de la biserică, dar ea o dădea săracilor străini, pentru că era hrănită cu pâine cerească, precum cânta Biserica. Sfântul Ghermano spune despre dânsa: „Petrecea Fecioară în Sfânta Sfintelor, primind hrană dulce de la îngeri”. Și Sfântul Andrei Criteanul grăiește: „În Sfânta Sfintelor petrecând Fecioara ca într-o cămară, primea hrană străină și nestricăcioasă”.

Și se spune că Preacurata Feicoară intra în cortul cel mai dinăuntru, care se zice Sfânta Sfintelor, ce era după a doua catapeteasmă, iar nu în locașul cel fecioresc. Pentru că, deși avea loc deosebit în locașul fecioarelor, la rugăciune ea intră în Sfânta Sfintelor, căci numai ei îi era îngăduit. Dar ajungând în vârstă mai mare și deprinzându-se cu scriptură și cu lucrul mâinilor, mai mult zăbovea la rugăciune, decât la lucru. Ea avea obicei de petrecea toată noaptea și cea mai mare parte a zilei în rugăciuni. La rugăciune intra în Sfânta Sfintelor, iar la lucrul mâinilor se întorcea în locașul său; pentru că nu era slobod a lucra ceva în Sfânta Sfintelor, nici a aduce ceva acolo.

Cea mai multă vreme a vieții sale și-a petrecut în biserică la rugăciune, după a doua catapeteasmă, în cortul cel dinăuntru, decât în casă ce îi era dată pentru lucrul mâinilor. Pentru aceasta, de către toți învățătorii, cu un glas se mărturisește, că Preacurata Fecioară până la doisprezece ani și-a avut viața în Sfânta Sfintelor, de vreme ce numai câte puțin ieșea de acolo. Iar cum a fost viața ei în vârstă tinereților, scrie Ieronim astfel: „Fericită Fecioară, încă din pruncia sa, când era în biserică cu celelalte fecioare de o vârstă cu sine, își petrecea viața foarte cu rânduială. Pentru că de dimineață până la al treilea ceas din zi, stătea la rugăciune; iar de la al treilea ceas până la al nouălea, se îndeletnicea cu lucrul mâinilor sau cu citirea cărților sfinte. De la al nouălea ceas, iarăși își începea rugăciunea, de la care nu înceta, până când nu i se arăta îngerul, dintr-ale cărui mâini se obișnuise a-și primi hrană. Și așa mereu tot mai mult sporea în dragostea lui Dumnezeu”.

Astfel a fost viața ei în feciorie, când locuia împreună cu fecioarele cele de o vârstă. Din zi în zi crescând și întărindu-se cu duhul, creștea într-însa și viața cea cu nevoință, cu iubire de osteneală și rugăciune. Pentru că mergea din putere în putere, până când a umbrit-o puterea Celui de sus. Iar când i se arăta îngerul aducându-i hrană, a văzut cu ochii săi chiar arhiereul Zaharia, despre care mărturisește Sfântul Gheorghe Nicomidianul, zicând: „Din zi în zi, înaintând cu vârsta, se înmulțeau și darurile Duhului Sfânt întru dânsa”.

Apoi petrecea împreună cu îngerii, lucru pe care și Zaharia îl știa. Căci intrând el în altar, după obiceiul său, ca arhiereu, a văzut pe cineva că vorbea cu fecioară, dându-i hrană, și având chipul străin – pentru că era înger cel ce se arăta. Și înspăimîntîndu-se Zaharia, cugeta în sine: „Ce este această nouă și neobișnuită asemănare îngerească ce s-a arătat și vorbea către fecioară, cu chip fără de trup, aducând hrană care hrănește trupul, cel cu firea nematerialnică, dând fecioarei mâncare materialnică? Acea vedere îngerească se făcea numai preoților, și aceea nu totdeauna; iar către partea femeiască și încă către o fecioară așa tânără, nicidecum nu este obișnuit a se vedea. Căci de ar fi fost dintre cele însoțite cu bărbat, dar fără copii, s-ar fi rugat ca să i se dea rod – precum s-a rugat Ana odinioară –, atunci nu m-aș fi minunat de arătarea îngerească.

Dar fecioara astfel de lucru nu cere și, precum văd, totdeauna i se arată îngerul. Pentru aceasta sunt în mai mare mirare, în spaimă și în îndoială. Căci, ce poate să fie aceasta? Și ce vine, să-i vestească îngerul? Ce este hrana aceea ce i se aduce? Și de unde se ia? Cine pregătește acea hrană? Și ce mână face acea pâine? Pentru că îngerii nu se îngrijesc pentru trebuințele trupești, deși mulți oameni au fost hrăniți printr-înșii, dar hrana aceea o pregătea mână omenească.

Căci îngerul, slujind lui Daniil, deși putea, cu puterea Celui Preaînalt, nu prin altcineva, ci prin sine să împlinească cele poruncite, a luat pe Avacum cu scafa (vas), că nu cumva vedenia cea îngerească și hrana cea neobișnuită, să înfricoșeze pe cel ce îl hrănea. Iar aici singur îngerul vine către fecioară, care lucru este plin de o taină, pe care eu nu o pricep. Ce este aceasta? Căci chiar din copilăria ei s-a învrednicit de daruri ca acestea, ca să-i slujească cei fără de trupuri.

Ce este aceasta? Au doar întru dânsa se vor împlini graiurile prorocești? Au doar întru dânsa va fi sfârșitul așteptării noastre? Au doar dintr-însa va lua fire Cel Care are să vină să mântuiască neamul nostru? Căci această taină a fost mai dinainte prorocită, și Cuvântul caută pe aceea care să slujească tainei. Au doar nu este alta mai dinainte aleasă ca să slujească tainei, fără numai fecioara aceasta, pe care o văd?

Cât ești de fericită casa lui Israel, din care a odrăslit o vlăstară ca aceasta! Cât ești de fericită rădăcina lui Iesei, din care a ieșit vița, care are să odrăslească lumii floarea mântuirii! Cât de slăvită este pomenirea părinților acesteia! Cât sunt de fericit și eu cel ce mă satur de o vedere că aceasta și înfrumusețez o Fecioară ca aceasta, spre a fi mireasa Cuvântului!”.

Până aici este povestirea Sfântului Gheorghe Nicomidianul.

Încă și Fericitul Ieronim asemenea grăiește: „Cum că în toate zilele o cercetau pe dânsa îngerii și de m-ar fi întrebat cineva pe mine cum a petrecut acolo, Preacurata Fecioară în vremea copilăriei sale, aș fi răspuns că acel lucru numai lui Dumnezeu singur i-a fost știut și lui Gavriil Arhanghelul, păzitorul ei cel nedepărtat, care împreună cu alți îngeri venea adeseori la dânsa și cu dragoste vorbeau împreună cu dânsa”.

Astfel petrecea Preacurata Fecioară în sfânta sfintelor împreună cu îngerii, dorind ca în veci să viețuiască întru curățenie îngerească și în feciorie, după mărturia sfinților învățători, Grigore de Nissa, Ieronim și a celorlalți, care zic că această Fecioară singură și-a logodit fecioria lui Dumnezeu. Pentru că în Legea veche era neobișnuit fecioarelor a nu se mărita, căci mai cinstită era însoțirea decât fecioria. Iar Preacurata Fecioară a cinstit fecioria, mai vârtos decât însoțirea și, făcându-se mireasa lui Dumnezeu, ziua și noaptea Îi slujea Lui în curățenia fecioriei sale. Iar Duhul cel Preasfânt, cu bunăvoința lui Dumnezeu Tatăl, pregătea întru dânsa sălășluirea lui Dumnezeu Cuvântul.

Să fie dar Preasfintei și Celei de o ființă și nedespărțitei Treimi, slavă și mulțumire. Iar Preacuratei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, cinste și laudă, de la toate neamurile în veci. Amin.

Așezarea cinstitului brâu al Maicii Domnului în raclă

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgpravila.ro

 

Brâul Maicii Domnului

Brâul Maicii Domnului (numit și Sfântul Brâu) este o relicvă prețioasă și venerată în Biserica Ortodoxă.

La 31 august se face prăznuirea punerii în sfânta raclă a Cinstitului brâu al Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei și minunea ce s-a făcut prin punerea Cinstitului brâu deasupra împărătesei Zoe, soția împăratului Leon al VI-lea cel Înțelept, la anul 886.

Cel mai mare fragment din Brâul Maicii Domnului se găsește la Mănăstirea Vatopedi de la Muntele Athos, iar alte două fragmente, mai mici, se găsesc la mănăstirea Kato Xenias, metoc al mănăstirii Ano Xenias, situată la 50 km de Volos (Grecia).

După tradiție, Brâul Maicii Domnului a fost țesut de însăși Maica Domnului din fire împletite din păr cămilă, care, după adormirea sa, l-ar fi dăruit sfântului Apostol Toma, în timp ce acesta era adus de Duhul Sfânt prin văzduh la locul unde ea fusese pusă în mormânt, localitatea Ghetsimani.

Aşezarea cinstitului brâu al Maicii Domnului în raclă - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Aşezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă – foto preluat de pe ziarullumina.ro

 

Cinstitul brâu al Maicii Domnului la Ierusalim

Două femei evlavioase din Ierusalim au făgăduit că vor păstra cinstitul Brâu. Maica Domnului, cu puțin înainte de adormirea sa, i-a cerut Sfântului Evanghelist Ioan să împartă acestora și cele două veșminte ale sale.

După Adormirea Macii Domnului, Sfântul Apostol Toma a dăruit acestora și Cinstitul Brâu pe care îl primise în dar de la Maica Domnului.

Misiunea de păstrare, din generație în generație, a continuat-o o fecioară evlavioasă ce provenea din această familie.

Încă din vechime, creștinii au arătat evlavie pentru lucrurile care au aparținut Mântuitorului, Maicii Domnului sau sfinților.

Multe dintre acestea au fost păstrate cu sfințenie, fiind așezate în locuri de cinste, iar uneori s-au ridicat biserici pentru păstrarea și cinstirea lor.

Așa s-a întâmplat cu Veșmântul Maicii Domnului, cu cinstitul ei Omofor, cu Brâul Maicii Domnului.

Până în secolul al IV-lea Brâul Maicii Domnului s-a păstrat la Ierusalim și este singura amintire prețioasă care se păstrează din viața pământească a Născătoarei de Dumnezeu.

Aşezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă - foto preluat de pe doxologia.ro

Aşezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Aducerea Sfântului Brâu la Constantinopol

În timpul domniei împăratului Arcadie, fiul lui Teodosie cel Mare, a avut loc mutarea cinstitului Brâu în Constantinopol. Brâul Maicii Domnului a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol și a fost așezat într-o raclă de aur, în biserica închinată Născătoarei de Dumnezeu, numită Halkopratia și zidită de împăratul Teodosie al II-lea cel Tânăr (408-450).

Pe 31 august, împăratul Arcadie a așezat Cinstitul Brâu într-o raclă foarte frumoasă, pe care a numit-o “racla sfântă”, pentru a proteja capitala Imperiului și pe locuitorii acesteia de orice atac ostil, de orice nenorocire și uneltire demonică.

Sfântul Brâu s-a păstrat în racla pecetluită mai întâi în biserica Sfinților Apostoli, apoi în Biserica Preasfintei Născătoare din Vlaherne, ce o ridicase împărăteasa Pulheria.

Această raclă nu s-a deschis până în zilele împăratului Leon cel înțelept (886-912).

Soția împăratului Leon, Zoe, pe când era foarte bolnavă, a visat-o pe Născătoarea de Dumnezeu, iar Maica Domnului i-a spus împărătesei că trebuie să îl convingă pe Patriarh să scoată Sfântul Brâu din chivotul unde era păstrat încă din secolul al IV-lea.

Când au pus Brâul peste împărăteasa bolnavă, ea s-a vindecat îndată.

Ca semn de recunoștință și trăind o viață virtuoasă, împărăteasa a împodobit Brâul brodându-l cu fir de aur și l-a reașezat în racla în care-l pusese Arcadie.

Părinții de la Mănăstirea Vatoped, loc în care se păstrează astăzi o mare parte din Brâul Maicii Domnului, spun că această structură de aur, care a fost adăugată Cinstitului Brâu, a fost cea care a făcut posibilă păstrarea până în ziua de astăzi a acestuia deoarece firul de aur, care a fost adăugat, a dat o structură de rezistență țesăturii care peste veacuri ar fi putut să se strice.

 

Așezarea în raclă a brâului Maicii Domnului

Cinstitul Brâu al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, cel adus în Constantinopol într-un sicriaș de aur cu pecetluire împărătească, a fost pus în biserica pe care dreptcredinciosul împărat Teodosie cel Tânăr o zidise în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la locul ce se numea Halcopratie, adică “târgul de aramă”. După mulți ani, pe vremea împărăției lui Leon, femeia lui, Zoe, era supărată de duhul cel necurat. Pentru aceea, împăratul și rudele lui aveau mâhnire; deci se făceau multe rugăciuni către Dumnezeu pentru împărăteasa care pătimea.

Odată i s-a arătat o vedenie dumnezeiască, spunându-i că de se va pune pe dânsa Brâul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, va lua tămăduire. Împărăteasa a spus această vedenie bărbatului ei, împăratul Leon, și îndată împăratul a rugat pe patriarh și a dezlegat pecetea, apoi s-a deschis sicriul și s-a aflat întreg cinstitul Brâu al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, nici câtuși de puțin vătămat de vechimea vremii, și l-a sărutat pe el cu cucernicie. Când patriarhul l-a întins pe el deasupra împărătesei, îndată s-a scăpat de chinuirea diavolească și a câștigat desăvârșit tămăduirea bolii sale.

Atunci toți cu bucurie au preamărit pe Hristos Dumnezeu și pe Preacurata Maica Lui cântând cântări de mulțumire; iar cinstitul Brâu punându-l într-aceeași raclă de aur, l-a pecetluit cu pecetea împărătească, și a așezat prăznuire întru cinstea Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, întru aducerea aminte de minunea ce s-a făcut cu sfântul ei Brâu, prin singurul darul acela, și prin milostivirea și iubirea de oameni a Aceluia ce S-a născut dintr-însa, adică lui Hristos Dumnezeul nostru.

 

Împărțirea Cinstitului Brâu al Maicii Domnului

În a doua parte a secolului al XII-lea, Sfântul Brâu a fost tăiat în fragmente, iar fragmentele au fost dăruite mai multor biserici din Constantinopol.

În veacul al XII-lea, sub împăratul Manuil I Comnenul (1143-1180) s-a stabilit oficial sărbătoarea punerii în raclă a cinstitului Brâu al Maicii Domnului pe 31 august.

În vechime, Sfântul Brâu se sărbătorea odată cu Așezarea Veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne, pe 2 iulie.

 

Unde se află Cinstitul Brâu al Maicii Domnului

După cucerirea Constantinopolului de către cruciați, în timpul celei de-a patra cruciade, în 1204, unele bucăți au fost furate de cetele de barbari și mutate în Apus.

Din fericire, nu s-au pierdut toate.

În urma cruciadei, două bucăți din Cinstitul Brâu a ajuns în Franța și astăzi se păstrează în biserica Le Puy-Notre-Dame.

 

Cinstitul brâu al Maicii Domnului la Mănăstirea Vatoped din Athos

Conform unei tradiții, Ioniță Caloian, biruind pe Alexios Anghelos al III-lea, ia din Constantinopol ca pradă de război o bucată din Cinstitul Brâu, pentru ca aceasta să fie dăruită în veacul următor mănăstirii Vatoped, de către cneazul sârbilor Lazăr I Hrebeljanović 1372-1389.

Conform unei alte tradiții Împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino (1347-1355), care a avut o dragoste deosebită față de Marea Mănăstire Vatoped, așa cum reiese din mai multe mărturii, a dăruit Mănăstirii o parte din Brâul Maicii Domnului.

Între anii 1512 și 1520, domnitorul Țării Românești, Neagoe Basarab, a înnoit incinta mănăstirii Vatoped și a construit un paraclis cu hramul “Brâul Maicii Domnului“.

Acesta a fost reparat în 1794 tot cu ajutoare românești, iar în secolul al XIX-lea, România a dăruit paraclisului o nouă catapeteasmă (peretele cu icoane care acoperă Sfântul Altar).

De asemenea, racla de argint în care se păstrează Brâul la mănăstirea Vatoped a fost confecționată în secolul al XVIII-lea în Țara Românească.

Este vorba de fapt numai despre o parte din Brâu, pentru că alte două părți ale acestuia au fost dăruite în anul 1522 mănăstirii de maici Kato Xenias, situată la 50 km de Volos (Grecia)

În timpul stăpânirii otomane, părinți din mănăstirea Vatoped au făcut procesiuni cu Cinstitul Brâu în Creta, Macedonia, Tracia, Constantinopol și Asia Mică pentru sfințirea și sprijinul celor înrobiți și izbăvirea de orice boală primejdioasă.

În anul 1813, Brâul Maicii Domnului de la Vatoped a fost adus în Țara Românească pentru îndepărtarea ciumei.

 

Binecuvântarea Cinstitului Brâu și pentru alte mănăstiri

Mănăstirea Dionisiu deține o mică parte din Sfântul Brâu al Maicii Domnului pe care călugării de aici l-au primit de la Mănăstirea Vatoped în schimbul unui deget de la mâna dreaptă al Sfântului Ioan Botezătorul.

O altă mică parte a Cinstitului Brâu se află la Zugdidi, în Georgia adusă de fiica împăratului bizantin Roman, căsătorită cu împăratul georgian Abuchaz.

Aceasta, vindecându-se prin atingerea Brâului, a luat cu ea în noua ei patrie o parte din Cinstitul Brâu.

La porunca Țarului Rus Alexandru I, la Zugdidi, în Mingrelia, s-a ridicat o frumoasă biserică, în care se păstrează cu evlavie partea din Cinstitul Brâu al Maicii Domnului, spre vindecare de grele suferințe.

 

Brâul Maicii Domnului de la Kato Xenia

În anul 1522, doua părți ale cinstitului Brâu au fost dăruite mănăstirii de maici Kato Xenia (situată la 50 km de Volos, Grecia) în timpul unei mari epidemii de ciumă. Imediat după aducerea cinstitului Brâu, oamenii s-au însănătoșit.

Racla cu Brâul Maicii Domnului de la mănăstirea Kato Xenia s-a aflat la Iași (2001) cu ocazia hramului Sfintei Parascheva.

Peste un milion de credincioși au cinstit atunci Brâul Maicii Domnului, împreună cu moaștele Sfintei Parascheva, apoi la Alba Iulia 2007, la Constanța în anul 2008.

 

Troparul, glas 8:

Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, Acoperământul oamenilor, Veşmântul şi Brâul Preacuratului tău trup, puternic Acoperământ cetăţii tale ai dăruit prin naşterea ta cea fără sămânţă, Nestricată rămânând. Că întru tine şi firea se înnoieşte şi vremea. Pentru aceasta, te rugăm, pace cetăţii tale dăruieşte şi sufletelor noastre mare milă.

 

Minunile săvârșite de Cinstitul brâu al Maicii Domnului

Sfântul Brâu are harul special de a tămădui lipsa de rod a pântecelor femeilor căsătorite, precum și bolile de cancer, printr-o panglică oferită de mănăstirea Vatoped credincioșilor și cu care femeile sterpe și cei bolnavi ajung să se încingă.

Această panglică este binecuvântată și așezată timp de 40 de zile pe Sfântul Brâu. Bolnavul trebuie să se încingă cu brâulețul pentru o perioadă de timp, trăind în pocăință, spovedindu-se, rugându-se și împărtășindu-se cu Sfintele Taine.

În acest fel trebuie să viețuiască și soții care doresc prunci, ținând însă pe deasupra post și înfrânare trupească pe perioada purtării brâulețului.

Cinstitul Brâu al Maicii Domnului a ajutat la încetarea mai multor epidemii: în 1813, Brâul Maicii Domnului de la Vatoped a fost adus în Țara Românească pentru îndepărtarea ciumei, în 1871 sultanul turc sub a cărui protecție se găsea Muntele Athos după căderea Constantinopolului a dus Brâul în țara sa pentru îndepărtarea holerei, iar în 1894 acesta a fost dus la Kios, pentru a înlătura epidemia care lovise plantațiile de lămâi și portocali.

În toamna anului 2011, Sfântul Brâu al Maicii Domnului de la mănăstirea Vatoped a fost dus în Rusia în mai multe orașe: mai întâi în Sankt Petersburg, apoi în Ekaterinburg, Norilsk, Vladivostok, Krasnoyarsk, Tyumen, Nizny Novgorod, Diveyevo, Saransk, Samara, Volgograd, Rostov-pe-Don, Stavropol, Kaliningrad, iar la final Moscova.

La 10 luni după ce Brâul Maicii Domnului a fost adus în Rusia, în mai multe regiuni unde Brâul a fost pus spre închinare s-a observat o adevărată creștere a natalității: maternitățile sunt arhipline, iar pe culoarele centrelor de consultare a femeilor întâlnești un număr impresionant de viitoare mame.

Presa regională prezintă în același timp diferite istorii cu final fericit și asemănătoare între ele: familiile fără copii, după ce s-au atins de Brâu, au zămislit copiii mult-așteptați.

 

Minune de la Mănăstirea Vatoped

Suntem căsătoriți de 16 ani. La începutul căsătoriei noastre, soția mea a rămas însărcinată de trei ori, dar a pierdut sarcina. Apoi, vreme de zece ani, în ciuda intervenției medicale și a ultimelor metode științifice, n-a fost posibil să rămână gravidă. În vară, mai precis în luna august (a anului 2005), am venit ca pelerin la Mănăstirea Vatoped.

După vecernie m-am închinat la Cinstitul Brâu. Preotul mi-a citit rugăciunea respectivă. La urmă, mi-a dat și o panglică din Brâul Maicii Domnului, pentru a o purta soția mea.

Și, o, minunea lui Dumnezeu! Preacurata Fecioară Maria a ascultat rugăciunile noastre și în aceeași lună a venit mult-dorita sarcină. Pe 25 martie 2006 am dobândit o fetiță, Ana-Maria.

 

cititi mai mult despre Așezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă si pe doxologia.roș en.wikipedia.org

(†) Adormirea Maicii Domnului

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluate de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorită pe 15 august.

Această sărbătoare comemorează adormirea și proslăvirea prin ridicarea cu trupul la cer a Maicii Mântuitorului.

Sărbătoarea mărturisește că Maica Domnului „a fost luată” de Dumnezeu în împărăția cerească a lui Hristos, în deplinătatea vieții ei sufletești și trupești.

Tiziano Vecellio: Înălţarea la cer a Fecioarei, 1516-1518 - Biserica Santa Maria Gloriosa dei Frari, Veneţia - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tiziano Vecellio: Înălţarea la cer a Fecioarei, 1516-1518 – Biserica Santa Maria Gloriosa dei Frari, Veneţia – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Despre sărbătoare

Sărbătoarea ortodoxă a Adormirii Maicii Domnului este foarte apropiată de ceea ce romano-catolicii numesc Ridicarea la cer a Fericitei Fecioare Maria.

În conformitate cu Sfânta Tradiție, Maica Domnului a murit ca orice ființă omenească, „adormind”, așa cum indică și numele sărbătorii.

Ea a murit așa cum mor toți oamenii, nu în mod „voluntar” ca Fiul ei, ci prin necesitatea naturii ei umane muritoare care este indisolubil legată de stricăciunea acestei lumi.

Apostolii au fost aduși în mod miraculos la acest eveniment și au fost cu toții prezenți, cu excepția Sfântului Apostol Toma, atunci când Maica Domnului a trecut din această viață.

Apoi, ea a fost înmormântată.

Apostolul Toma a ajuns câteva zile mai târziu; dorind să o vadă încă o dată, i-a convins pe ceilalți să deschidă mormântul Maicii Domnului.

Atunci Apostolii au descoperit că trupul Ei nu mai era în mormânt.

Acest moment este pentru noi pârga (primul rod) al învierii de obște a credincioșilor, care va avea loc după a doua venire a lui Hristos.

Praznicul poartă numele de Adormirea Maicii Domnului, pomenind trecerea ei din această viață, cuvântul „Adormire” traducând grecescul Koimisis, care înseamnă adormirea întru moarte (de aici vine și cuvântul cimitir).

Biserica Romano-Catolică preferă să numească acest eveniment ridicare la cer (lat. assumptio, literal „primire” [în cer]) întrucât, ținând seama de dispariția trupului Maicii Domnului din mormânt, consideră că Ea a fost înălțată cu trupul la Cer.

La fel ca și în cazul Nașterii Sfintei Fecioare, sau în cazul Intrării în Biserică, nici pentru Adormirea Maicii Domnului nu există referințe istorice sau biblice pentru această sărbătoare.

Biserica Ortodoxă propovăduiește că Maica Domnului este fără de păcat, dar și că Fecioara Maria a avut nevoie cu adevărat să fie mântuită de Hristos – mântuită de încercări, suferințe și moarte din lumea aceasta.

Ea a murit cu adevărat și apoi a fost luată la Cer de Fiul ei, ca Maică a Vieții, și ia deja parte la viața fără de sfârșit din Împărăția Cerurilor.

Această viață în rai este pregătită și promisă tuturor celor care „ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și îl păstrează” (Luca 11,27-28)

Adormirea Maicii Domnului, lucrare de Bruegel (1564) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Adormirea Maicii Domnului, lucrare de Bruegel (1564) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Prăznuirea

Postul

Sărbătoarea este precedată de 14 zile de post strict, cu dezlegare la untdelemn și vin sâmbăta și duminica, cu excepția Schimbării la Față (6 august), când este dezlegare la pește, indiferent în ce zi ar cădea.

În zilele de peste săptămână din post, se slujește ori Paraclisul Mare al Maicii Domnului ori Al doilea paraclis al Maicii Domnului.

Dacă ziua praznicului cade miercuri sau vineri, este dezlegare la pește.

 

Slujbele prăznuirii

În seara sărbătorii se slujește o Vecernie care cuprinde trei citiri din Vechiul Testament care au înțelesul în Noul Testament:

- În Facerea 28,10-17, Scara lui Iacov care unește cerul cu pământul, simbolizează unirea lui Dumnezeu cu omul, unire realizată pe deplin și perfect în Maria Născătoarea (Purtătoarea) de Dumnezeu.

- „Ce minunat este acest loc! Aceasta este casa lui Dumnezeu și poarta raiului!” În Ezechiel 43,27-44,4 este descrisă viziunea cu Templul cu ușa spre Răsărit, întotdeauna închisă și plină de slava lui Dumnezeu, care o simbolizează pe Maica Domnului.

- Pentru textul din Proverbe 9,1-11, Maria este cu “casa” pe care Înțelepciunea Divină și-a zidit-o sieși.

Atunci când se slujește Utrenia, în dimineața sărbătorii, se citește din Luca 1,39-49, 56.

Acest text este citit la toate sărbătorile Maicii Domnului și conține Spusele Maicii Domnului:

Şi a zis Maria: Mărește sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile…

În unele bisericii există obiceiul de a se binecuvânta flori în ziua acestei sărbători, dar înainte de Sfânta Liturghie.

La Liturghie, se citește din Apostol de la Filipeni 2,5-11, unde se vorbește despre

Gândul acesta să fie în voi care era și în Hristos Iisus, care Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-

Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce.

Pentru aceea, și Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești și al celor pământești și al celor de dedesubt.

Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl.”

Citirea din Sfânta Evanghelie este luată din Luca 10,38-42 și 11,27-28, citite împreună.

Și aceste texte sunt citite întotdeauna la sărbătorile închinate Maicii Domnului.

În acest text, Domnul spune,

binecuvântați sunt aceia care aud cuvântul Domnului și îl păzesc!

Adormirea Maicii Domnului, lucrare de Rubens (1626) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Adormirea Maicii Domnului, lucrare de Rubens (1626) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Praznicul Adormirii Maicii Domnului în România

Praznicul Adormirii Maicii Domnului este unul din cele mai îndrăgite sărbători pentru credincioșii ortodocși români, mai ales datorită evlaviei deosebite a românilor față de Născătoarea de Dumnezeu.

Un foarte mare număr de biserici și de mănăstiri poartă acest hram.

În multe locuri, cu această ocazie se organizează pelerinaje la mănăstirile care își sărbătoresc astfel ocrotitoarea.

Sate și comunități întregi vin împreună în aceste pelerinaje.

Credincioșii vin încă din preziua Praznicului, în 14 septembrie și participă la slujbe, care în multe locuri au un fast deosebit.

Astfel, slujba Vecerniei se prelungește cu o Priveghere care în unele locuri durează până foarte târziu în noapte sau chiar toată noaptea.

La slujba de înainteprăznuire se mai cântă în multe biserici și mănăstiri din România și Prohodul Maicii Domnului, o cântare special alcătuită pentru noaptea dinaintea praznicului, construită după modelul Prohodului Domnului și pusă pe linia melodică a celor trei stări ale acestuia.

În pauzele dintre slujbe, credincioșii cântă, în unele locuri, și alte cântări (extra-liturgice) închinate Maicii Domnului, numite în Ardeal pricesne, care exprimă grija Născătoarei de Dumnezeu pentru oameni, precum și afecțiunea profundă a credincioșilor față de Cea pe care o numesc Măicuța Domnului.

Unele dintre acestea sunt de o surprinzătoare familiaritate:

Am venit, Măicuță, să ne mai vedem / și să-ți spunem dorul pe care-l avem…

Poate cel mai cunoscut pelerinaj de Adormirea Maicii Domnului este, în România, cel de la Mănăstirea Nicula, păstrătoarea unei cunoscute Icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Aici credincioșii se adună cu sutele de mii.

Foarte mulți, în semn de evlavie față de Maica Domnului, al cărei ajutor îl cer și îl primesc, fac, la vremea praznicului, înconjurul bisericii (o dată sau de trei ori) în genunchi, așteptând apoi cu răbdare ore și chiar zile la rând pentru a ajunge să se închine Icoanei Maicii Domnului.

În afara slujbelor, în ziua praznicului se organizează în multe locuri, pe lângă mănăstiri sau și în orașe, târguri și serbări populare.

 

Imnografie

Tropar (Glasul 1)

Întru naștere fecioria ai păzit,
întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare.
Sculatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții,
și cu rugăciunile tale, izbăvești din moarte sufletele noastre.

Condac (Glasul 2)

Pe Născătoarea de Dumnezeu, cea întru rugăciuni neadormită și întru folosințe de nădejde neschimbată
mormântul și moartea nu au ținut-o.
Căci, ca pe Maica Vieții, la viață a mutat-o
Cel ce S-a sălășluit în pântecele ei cel pururea fecioresc.
La înainteprăznuire (14 august):

Tropar (Glasul 4)

Popoare, înainte dănțuiți, din mâini plesnind cu credință, și cu dragoste vă adunați astăzi bucurându-vă, și luminat cântând toți cu veselie. Că Maica lui Dumnezeu urmează să treacă de la cele pământești la cele de sus cu preamărire. Pe aceea cu cântări pururea să o mărim, ca Născătoare de Dumnezeu.

Condac (Glasul 4)

Întru slăvită pomenirea ta, lumea împodobită fiind prin gând cu duh fără materie în veselie strigă către tine, Născătoare de Dumnezeu: “Bucură-te, Fecioară, lauda creștinilor!”

 

Icoana Adormirii Maicii Domnului

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Icoana Adormirii Maicii Domnului face parte din programul iconografic al sărbătorilor închinate Maicii Domnului, corespunzând praznicului Adormirii ei, 15 august.

Sursa reprezentării se găsește în Tradiția Bisericii.

Adormirea Maicii Domnului (15 august) - foto preluat de pe doxologia.ro

Adormirea Maicii Domnului (15 august) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Compoziția icoanei

Într-o casă, în centrul icoanei, Maica Domnului este întinsă pe un pat, cu mâinile încrucișate pe piept, fără suflare.

De o parte și de alta a patului sunt două sfeșnice cu lumânări aprinse.

La picioarele Născătoarei de Dumnezeu este reprezentat Sfântul Apostol Petru, tămâind cu cădelnița, iar la capul ei sunt reprezentați Apostolul Pavel și Sfântul Ioan Teologul, îmbrățișând-o.

Mai sunt reprezentați, de jur împrejur, toți apostolii, despre care se știe că au fost prezenți la adormirea Maicii Domnului, precum și unii sfinți ierarhi precum Dionisie Areopagitul, Ierotei și Timotei I al Tomisului, care țin în mâini Evanghelii și femei plângând.

Tot în centrul imaginii, cumva deasupra Maicii Domnului este reprezentat Domnul Iisus Hristos, îmbrăcat în haine albe, într-o mandorlă (cearcăn) de lumină, simbol al slavei Lui dumnezeiești.

El ține în brațe sufletul Maicii Domnului, reprezentat ca un prunc înfășat (uneori este redat printr-o reprezentare mai mică a Maicii Domnului). Hristos este înconjurat de o mulțime de îngeri.

Undeva mai „în spate”, sunt reprezentați iarăși Sfinții Apostoli, care sunt aduși, purtați prin văzduh, pentru a fi de față la Adormirea Maicii Domnului, „de la marginile lumii”, după cum spune tradiția.

În dreapta casei este reprezentat Sfântul Ioan Damaschin, purtând în mâini o hârtie în care este scris:

După vrednicie, ca pe un suflet, te-a primit pe tine cerul”.

Iar în stânga casei apare Sfântul Cosma Melodul care poartă și el în mână o hârtie pe care este scris:

Femeie muritoare, pe tine, cea mai presus de fire a lui Dumnezeu Maică știindu-te…”.

Frecvent, în această icoană mai este ilustrată o întâmplare reținută de tradiție, conform căreia un iudeu a încercat să răstoarne patul în care zăcea Maica Domnului.

În acel moment un înger a venit și i-a tăiat mâinile cu sabia, pentru a împiedica această profanare.

În icoană, acesta (pe nume Iefonias sau Atonie) este adesea reprezentat, uneori în genunchi, în fața patului în care zace Maica Domnului, cu mâinile tăiate care încă atârnă de pat, iar în fața lui este reprezentat îngerul cu sabia ridicată.

În funcție de preferințele și alegerile făcute de fiecare iconar, de spațiul de care dispune etc., pot fi reprezentate mai multe sau mai puține personaje. Nu pot lipsi, desigur, Maica Domnului, Hristos și un număr de Apostoli.

 

Continuarea programului iconografic

Icoana prezentată mai sus redă imaginea consacrată a praznicului Adormirii Maicii Domnului.

În cazul reprezentării mai multor scene din viața Maicii Domnului în aceeași icoană sau într-un ciclu de fresce, imaginile consecutive reprezentării sunt cea a îngropării sale și cea a „mutării” sale la Ceruri.

Această din urmă reprezentare, în forma propusă de Dionisie, este cea mai aproape de (dar nu identică cu) imaginea catolică a Înălțării Fecioarei.

 

Semnificația teologică a icoanei

Trebuie remarcat că, în viziunea iconografică ortodoxă, icoana praznicului Adormirii Maicii Domnului este orientată în jurul caracterului muritor al Născătoarei de Dumnezeu, al umanității ei depline.

Prezența lui Hristos aici atestă atât faptul că Maica Domnului avea și ea nevoie de mântuire, ca și ceilalți oameni, cât și faptul că preaslăvirea Născătoarei de Dumnezeu se face numai prin raportarea la Fiul ei.

Prezența tuturor Apostolilor la adormirea Maicii Domnului arată cinstirea ei deosebită atât de către Domnul, cât și de către întreaga Biserică, reprezentată și prin grupul de femei care apar în icoană.

Cerul și pământul se întâlnesc, o dată în plus, mărturisind preaslăvirea celei care își încredința sufletul în mâinile Fiului ei.

Faptul că icoana și întreg praznicul sunt orientate în jurul Adormirii, iar nu în jurul „mutării” Maicii Domnului cu trupul la Cer arată faptul că, dacă întreaga Biserică a fost de față la moartea ei, momentul mutării ei și cu trupul la Cer rămâne o taină.

 

Datini, tradiții și obiceiuri populare românești

Sfânta Maria Mare, Adormirea Maicii Domnului

articol preluat de pe azm.gov.ro

În fiecare an, între 1 și 14 august, credincioșii țin postul Maicii Domnului iar la 15 august, se slăvește momentul în care Născătoarea de Dumnezeu și-a dat sufletul în mâinile fiului său, Iisus.

Cărțile spun că atunci când a binevoit să o ia pe Maica Sa în ceruri, Iisus a trimis un înger care să o pregătească.

Mesagerul lui Dumnezeu a fost Arhanghelul Gavriil, cel care îi dăduse și vestea minunată că a fost aleasă pentru a-l naște pe Mântuitorul lumii.

Dacă atunci Gavriil purta în mâini un crin alb, de data aceasta el i-a adus Fecioarei Maria o ramură de finic (semn al biruinței asupra morții).

Când a primit vestea, Maica Domnului a mers să se roage pe Muntele Măslinilor, locul înălțării lui Iisus la Cer, iar pomii se plecau în fața ei, cinstind-o.

După ce s-a rugat, Fecioara Maria s-a întors acasă.

A aprins lumânări și tămâie, a dăruit veșminte unor văduve sărace și a pregătit toate ce se cuveneau pentru înmormântarea sa.

Atunci, pe un nor, a venit Apostolul Ioan, urmat de Petru, Pavel, de Iacob și de ceilalți ucenici, aduși la rândul lor, de câte un alt nor.

Maica Domnului și-a luat rămas bun de la toți cei de față, i-a binecuvântat și le-a promis că se va ruga pentru ei și îi va ocroti.

Și-a dat apoi sufletul în mâinile lui Iisus, care a apărut pe un tron înconjurat de heruvimi.

Maica Domnului a fost dusă de către apostoli în mormântul din Grădina Ghetsimani, acolo unde Iisus s-a rugat în Joia Mare, înainte de a fi trădat, judecat și răstignit.

Din rânduiala lui Dumnezeu, Apostolul Toma a venit peste trei zile.

A fost dornic să vadă chipul Maicii Sfinte și mormântul a fost deschis pentru el.

Dar n-a mai fost găsit decât giulgiul.

Maica Domnului, cu tot cu trup, urcase la ceruri purtată de îngeri.

foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

 

Obiceiuri de Sfânta Maria

Se povestește că la Adormirea Maicii Domnului a fost jale mare.

Pomii cu roadele cele mai frumoase s-au întâlnit și, dând fiecare ce avea mai bun, au închipuit un pom care a fost purtat în fruntea procesiunii.

Bostanul și porumbul au făcut un buchet din floarea soarelui pe care l-au pus pe coșciug.

De atunci, bostanul și porumbul îngălbenesc la sărbătoarea Adormirii.

La românii din Balcani este sărbătoarea cea mai mare, când toți se întorc din călătorii și fac nunți, sau se face horă în sat.

În dimineața zilei de Sfânta Maria Mare (Adormirea Maicii Domnului), prăznuită în fiecare an la 15 august, femeile merg la biserică și împart struguri, prune și faguri de miere.

Apoi, femeile merg în cimitir și tămâiază mormintele rudelor.

Ciobanii coboară oile de la munte (La Sântamaria Mare / Tulesc oile la vale!), bărbații își schimbă pălăria cu căciula, se interzice scăldatul în apa râurilor spurcată de cerb și dormitul pe prispă sau în târnațul casei.

De Sfânta Marie, fetele purtau o planta numita “năvalnic”, care avea puterea să aducă pețitori.

Dacă în apropierea zilei Sfintei Marii înfloreau trandafirii, era un semn că toamna va fi lungă.

În sudul țării se angajau pândarii la vii și se luau măsuri de protecție magică a podgoriilor împotriva păsărilor.

De pe 15 august se deschidea, în satul tradițional, un important sezon al nunților, sezon care ținea până la intrarea în postul Crăciunului.

În această zi începea și sezonul târgurilor și iarmaroacelor de toamnă.

Perioada dintre cele două Sântămării, Sântămăria Mare (15 august) și Sântămăria Mică (8 septembrie), era considerată perioada cea mai potrivită pentru semănăturile de toamnă.

În această zi erau adunate ultimele plante de leac.

În perioada postului Sfintei Marii, fetele își coseau costume speciale, lucrate numai în alb, pentru pelerinajul din zilele de 14-15 august la mânăstirile care poartă hramul Sfânta Maria (Ciosa, Nicula, Moisei, Mânăstirea Hodoș, Bodrog, Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, Tismana, Rohia, Bixad, etc).

 

cititi si:

Acatistul Adormirii Maicii Domnului (15 august)

 

cititi mai mult despre Adormirea Maicii Domnului si pe: basilica.ro; doxologia.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

cititi si:

- (†) Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie)

- (†) Intrarea în biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie)

- †) Soborul Maicii Domnului (26 decembrie)

- †) Izvorul Tămăduirii

- †) Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului “Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Neamţ

- †) Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu

- Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne (473)

- Așezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă

Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului (14 august)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe basilica.ro

 

Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului

În Biserica Ortodoxă durata serbării praznicelor împărătești este de o zi, cu excepția Sărbătorii Învierii Domnului care ține trei zile de-a rândul.

Însă, pentru pregătirea sufletească a credincioșilor, toate sărbătorile împărătești sunt precedate de un timp de pregătire numit preserbare, înainte-serbare sau înainte-prăznuire.

De asemenea, sărbătorile împărătești au și o perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită după-serbare sau după-prăznuire.

Prima zi a înainte-serbării se numește începutul sărbătoririi, iar ultima zi a după-serbării se numește, cu un termen slavon, odovania, adică sfârșitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii.

În ziua dinaintea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului se oficiază, în cadrul Vecerniei Mari, Rânduiala Prohodului Adormirii Maicii Domnului.

Prohodul Maicii Domnului a fost alcătuit de Manuel din Corint la începutul secolului al XVI-lea, după modelul Prohodului Mântuitorului care se cântă în Vinerea Mare.

Generalizată mai ales în bisericile ruseşti, a pătruns şi în spaţiul românesc, prin traducerea făcută în 1820 de Ion Pralea.

Adormirea Maicii Domnului, lucrare de Rubens (1626) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Adormirea Maicii Domnului, lucrare de Rubens (1626) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Tropar la Praznicul Înainteprăznuirii Adormirii Maicii Domnului (preluat de pe doxologia.ro)

Glasul 4

Popoare, înainte dănţuiţi, din mâini bătând cu credinţă şi cu dragoste vă adunaţi astăzi bucurându-vă şi luminat cântaţi toţi cu veselie. Că Maica lui Dumnezeu urmează să treacă de la cele pământeşti la cele de sus cu preamărire. Pe aceea cu cântări pururea să o mărim că este Născătoare de Dumnezeu.

 

Condac la Praznicul Înainteprăznuirii Adormirii Maicii Domnului (preluat de pe doxologia.ro)

Glasul 4

Arătatu-Te-ai astăzi…

Întru mărită pomenirea ta, lumea, împodobită fiind prin gând cu duh fără materie în veselie, strigă către tine: Bucură-te, Fecioară, Lauda creştinilor.

 

cititi si:

- (†) Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie)

- (†) Intrarea în biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie)

- (†) Adormirea Maicii Domnului (secolul I d.Hr)

- †) Soborul Maicii Domnului (26 decembrie)

- †) Izvorul Tămăduirii

- †) Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului “Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Neamţ

- †) Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu

- Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne (473)

- Așezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă

Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului “Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Neamţ

Icoana Maicii Domnului “Îndrumătoarea”

foto preluat de pe basilica.ro
articole preluate de pe: basilica.ro; ziarullumina.ro

 

Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului “Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Neamţ

Începând cu anul 2019 în calendarul Bisericii noastre a fost înscrisă o nouă sărbătoare: Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului – „Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Neamț.

Hotărârea a fost adoptată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care a aprobat propunerea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei de înscriere în calendar, în ziua de 9 iulie, a cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului.

De asemenea, în cadrul şedinţei sinodale au fost aprobate textele slujbei, sinaxarului, troparului, condacului și acatistului cinstirii acestei Sfinte Icoane.

Icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Neamţ - foto preluat de pe basilica.ro

Icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Neamţ – foto preluat de pe basilica.ro

 

Icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea”

Icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea este considerată cea mai veche și mai frumoasă icoană din România, și cunoscută în toată lumea ca făcătoare de minuni.

Icoana Maicii Domnului “Îndrumătoarea” se află în patrimoniul Mănăstirii Neamț de șase secole.

Timp de peste 600 de ani, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț a întărit credința creștin-ortodoxă a conducătorilor, monahilor și a credincioșilor din România.

Ea datează din 665 a fost pictată în Lida și a fost dăruită domnitorului Alexandru cel Bun de Împăratul Bizanțului Ioan al VIII-lea Paleologul.

Tradiţia şi unele însemnări vechi atestă că icoana de la Mănăstirea Neamţ este o copie a celei despre care se spune că a fost pictată prin minune pe un stâlp al bisericii din Lida, oraş din Israel.

Pictura icoanei aflată în Biserica „Înălţarea Domnului“ din incinta mănăstirii este protejată cu o îmbrăcăminte metalică, ornamentată cu pietre preţioase, între anii 1844-1845, în timpul stareţului Neonil.

Icoana a fost ascunsă în perioada 3 iunie 1821-28 octombrie 1822 în pădure pentru a fi apărată de turcii.

 

Icoana Maicii Domnului Prodromiţa

O altă icoană a Maicii Domnului a cărei cinstire s-a extins în Biserica Ortodoxă Română este Prodromița de la Muntele Athos, cu ziua de cinstire în 12 iulie.

Icoana Maicii Domnului Prodromiţa (adică Înaintemergătoarea) este o icoană făcătoare de minuni „nefăcută de mână omenească”, din tezaurul Schitului românesc Sfântul Ioan Botezătorul – Prodromu de la Sfântul Muntele Athos, supranumit Grădina Maicii Domnului.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Recent a fost adăugată în calendarul Bisericii Ortodoxe Române şi Cinstirea Icoanei Maicii Domnului “Siriaca”.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne (473)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol publicat de Diac. Iulian Dumitraşcu 02.07.2022, preluat de pe basilica.ro

 

Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne

În timpul împăratului Leon cel Mare al Constantinopolului (457-474), doi senatori – Galvie și Candid – au plecat la Ierusalim să se închine Mormântului Domnului nostru Iisus Hristos.

După ce au ajuns, au umblat prin Galileea, apoi s-au dus în Nazaret dorind să vadă și casa unde a copilărit și a trăit Mântuitorul Hristos până la vârsta de 30 de ani.

Peste noapte au rămas în casa unei bătrâne văduve. În timpul cinei, cei doi au observat că într-o cameră alăturată erau adunați mai mulți oameni bolnavi care aprindeau lumânările din jurul unei racle în care nu puteau vedea ce se află.

Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne - foto preluat de pe doxologia.ro

Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne – foto preluat de pe doxologia.ro

Considerând că acolo s-ar afla moaștele vreunui sfânt, s-au hotărât să o întrebe pe bătrâna văduvă despre ce se întâmplă în acea cameră.

În urma insistențelor lor, femeia le-a mărturisit că în acea raclă se află veșmântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care a fost păstrat de fiecare predecesoare a ei în curăție și feciorie, până când a ajuns la ea.

Lângă sfântul veșmânt se săvârșesc multe minuni și vindecări pentru cei ce se roagă Maicii Domnului cu toată puterea credinței lor.

Galvie și Candid au stat toată noaptea lângă veșmântul Fecioarei Maria, au aprins lumânări și s-au rugat și ei împreună cu ceilalți, iar dimineață au plecat spre Ierusalim.

La întoarcere s-au oprit din nou la bătrâna din Nazaret, după ce în prealabil confecționaseră o raclă asemănătoare cu cea a bătrânei și o acoperiseră cu un veșmânt țesut cu fir de aur.

Noaptea, le-au schimbat între ele, iar dimineața s-au întors la Constantinopol unde au așezat veșmântul chiar în casa lor pe care o transformaseră într-un paraclis închinat Sfântului Apostol Petru și Sfântului Evanghelist Marcu.

Un timp au ținut ascuns faptul că au adus sfântul veșmânt, dar datorită mulțimii de minuni care se săvârșeau acolo au fost nevoiți să mărturisească mai întâi patriarhului, apoi chiar împăratului despre cele întâmplate.

În urma acestui fapt, împăratul Leon cel Mare a construit o biserică în Vlaherne, o suburbie din Constantinopol, unde a așezat sfântul veșmânt al Maicii Domnului.

Tropar – Glasul 8

Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, Acoperământul oamenilor, Veşmântul şi Brâul Preacuratului tău trup, puternic Acoperământ cetăţii tale ai dăruit, prin naşterea ta cea mai presus de fire, Nestricată rămânând, că întru tine şi firea se înnoieşte şi vremea. Pentru aceasta, te rugăm, pace lumii dăruieşte şi sufletelor noastre mare milă.

 

Punerea cinstitului veșmânt al Maicii Domnului în Biserica Vlaherne

Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc – 30 Iun, 2020, preluat de pe ziarullumina.ro

În fiecare an, la 2 iulie, pe lângă proslăvirea Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, Biserica noastră pomenește și „punerea cinstitului veșmânt al Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea în Biserica Vlaherne”.

După cum ne spune și numele, celebrarea amintește de momentul așezării în raclă a unei sfinte relicve ce a aparținut Maicii Domnului, adusă la Constantinopol.

Sinaxarul zilei amintește de doi patricieni, Galvie și Candid; sosiți în Țara Sfântă, ei au descoperit, în părțile Galileei, o femeie ce deținea un articol vestimentar făcător de minuni care a aparținut Fecioarei Maria.

De aceea s-au hotărât să-l ia.

„Și mergând la Ierusalim, au făcut o raclă asemenea celei în care se afla cinstitul veșmânt al Maicii Domnului; iar când s-au întors, au pus racla cea deșartă în locul celeilalte; și pe cea cu sfântul veșmânt al Maicii Domnului au luat-o și s-au dus”.

Ajunși la Constantinopol, au așezat sfânta relicvă într-o mică biserică din cartierul Vlaherne, încercând să tăinuiască evenimentul.

În cele din urmă, au devoalat împăratului Leon taina lor, iar acesta a construit o biserică măreață în locul vechiului paraclis, mutând în noul locaș racla cu veșmântul Maicii Domnului.

Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne - foto preluat de pe doxologia.ro

Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne – foto preluat de pe doxologia.ro

De reținut că sinaxarul aceleiași zile face pomenirea Sfântului Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului, care a trimis și el la Constantinopol un articol vestimentar presupus a fi al Fecioarei Maria.

Participant la cele două sinoade ecumenice unde s-a clarificat doctrina marială, Efes și Calcedon, la sfârșitul celui din urmă, Iuvenalie s-a arătat apărătorul doctrinei ortodoxe cu privire la Mariologie.

După terminarea lucrărilor sinodului de la Calcedon, binecre­din­cioșii împărați Marcian și Pulheria au cerut explicații de la patriarh în legătură cu trupul Maicii Domnului, rugându-l chiar să trimită „moaștele Preacuratei Maria la Constantinopol”.

Patriarhul Ierusalimului i-a informat pe basilei cum a adormit Maica Domnului, cum a decurs înmormântarea şi unde au depus trupul Fecioarei, accentuând faptul că Apostolii au deschis mormântul după trei zile, pentru a se închina cinstitului trup, dar Apostolul Toma, se pare, din rânduială divină, nu a fost de față.

Astfel au descoperit că trupul Mariei nu se mai afla în mormânt, rămânând acolo doar „cele de îngropare”.

Atunci Marcian și Pulheria i-au cerut Sfântului Iuvenalie să trimită la Ierusalim „măcar sicriul împreună cu cele de îngropare”.

Odată sosite în capitala Bizan­țului, împăratul Marcian le-a așezat într-o biserică zidită de el însuși, închinată Maicii Domnului.

Evenimentele celor două istorisiri se petrec la intervale foarte scurte de timp, căci împăratul Leon cel Mare, în vremea căruia cei doi generali au adus alt veșmânt de-al Maicii Domnului de la Ierusalim la Constantinopol, a urcat pe tron, după decesul lui Marcian, în anul 457.

Deducem că în capitala Bizanțului ar fi ajuns două sfinte relicve ce au apar­ținut Maicii Domnului: acoperământul, numit în sinaxarul zilei de 2 iulie „veșmânt”, și al doilea articol vestimentar, brâul, pomenit la 31 august.

Acoperământul Maicii Domnului, conform afirmațiilor istoricilor bizantini, a rămas în Biserica Vlaherne până-n anul 1087, când, potrivit relatărilor Annei Comnena din scrierea Alexiada, tatăl său, Alexie I Comnenul, a luat cu sine sfântul acoperământ într-o bătălie împotriva pecenegilor desfășu­rată în apropiere de cetatea Dristra (Bulgaria de astăzi).

Aflat pe câmpul de luptă, basileul a scos sfânta relicvă, dar un vânt puternic i l-a smuls din mâini, iar de atunci i s-a pierdut urma.

Slujba zilei – fără ținere – are stihirile Vecerniei „pe șase”, fără vohod, paremii sau polieleu. Cele două canoane ale Utreniei sunt „alcătuire a lui Iosif”.

Cântările conțin laude aduse Maicii Domnului, care, prin sfântul ei acoperământ, ocrotește cetatea și pe cei ce-și pun nădejdea în sfânta sa ocrotire:

Cetatea care te cinstește pe tine și după datorie te slăvește, o acoperi, prealăudată, cu cinstitul tău veșmânt și o izbă­vești pe ea de năvălirea celor fără de Dumnezeu, de foamete, de cutremur și de războiul cel dintre noi totdeauna, Fecioară, ceea ce ești neispitită de nuntă. Pentru aceasta te slăvește pe tine, Preasfântă Mireasă dumnezeiască, ajutătoarea oamenilor”.

Se observă din cuprinsul textelor liturgice că cinstirea sfintei relicve este amplasată în plan secund, evidențiindu-se în prim-plan preacinstirea Maicii Domnului, dar și ideea-simbol a acoperământului ei: de protecție a celor ce-și pun nădejdea în Născătoarea de Dumnezeu.

 

cititi mai mult despre Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne si pe: doxologia.ro

 

Biserica Vlaherne din Istanbul (Vlaherna Meryem Ana Church)

Biserica Sfânta Maria din Blachernae, cunoscută în română mai cu seamă ca Biserica Vlaherne, denumită și Sfânta Maria Maica lui Dumnezeu, a fost sanctuarul cel mai sfânt din Constantinopol.

Făcea parte din suburbia Blachernae, situată în nordul capitalei Constantinopol între Mănăstirea Chora, poarta Andrinopole și Cornul de Aur.

Tot aici se aflau palatele lui Alexios I Comnen, Anastase și al lui Porfirogenetul, turnul lui Isaac Anghelos și una dintre cele 24 de porți din zidul lui Teodosiu al II-lea, care a fost modificat sub domnia lui Heraclius pentru a îngloba biserica.

Distrusă de diferite seisme de-a lungul secolelor, biserica a fost restaurată cu nenumărate ocazii, cea mai recentă fiind în 1960.

Fântâna sa sacră rămâne un loc de pelerinaj pentru creștinii ortodocși cât și pentru musulman.

În 450, împărăteasa Aelia Pulcheria a început construcția unei biserici pe locul unei fântâni sfinte (în greacă: Ayίasma) a cărei apă era reputată cu virtuți curative grație icoanei Blachernitissa, Sfânta Fecioară din Blachernae.

Era situată în afara zidurilor lui Teodosiu al II-lea, la poalele celei de-a șasea coline din Constantinopol.

După moartea sa, în 453, sanctuarul a fost completat de soțul său, împăratul Marcian (r. 450-457).

Împăratul Leon I (r. 457-474) a dispus construirea a două alte edificii: un parecclesion denumit Sfântul Relicvariu (în greacă: Ayίa Sorόs) pentru adăpostirea mantalei (maphorion*) și tunicii Fecioarei Maria, aduse din Palestina, în 473, precum și Baia Sacră (în greacă Ayίon Loύsma) în jurul fântânii.

Împăratul Anastasiu (r. 491-518) a început construcția Palatului Blachernae peste biserică probabil ca o locuință provizorie în timpul vizitelor sale la sanctuarul Fecioarei Maria.

La începutul secolului al VI-lea, împărații Iustin I (r. 518-527) și Iustinian I (r. 527-565) au restaurat biserica și au mărit-o.

Biserica adăpostea o celebră icoană a Fecioarei Maria venerată sub numele de Blachernitissa (sau Vlachernitissa, literele « V » și « B » se pronunțau aproape identic) decurgând de la numele bisericii.

Pictată pe lemn, icoana era protejată cu un acoperământ de aur și argint. Icoana și relicvele Fecioarei Maria erau păstrate în parecclesion.

Se recurgea la puterile lor miraculoase în caz de războaie sau de catastrofe naturale.

Prima dovadă a puterii lor datează din 626 când Constantinopolul a fost asediat de forțele combinate ale avarilor și perșilor, pe când Heraclius (r. 610-641) era plecat să lupte cu perșii în Mesopotamia.

Constantin, fiul împăratului, precum și patriarhul Sergios și patriciul Bonos au purtat icoana Blachernitissa în procesiune în jurul zidurilor de apărare cântând un imn compus de patriarh «Akathistos», care se cântă și astăzi (vd. infra).

Puțin după aceea, flota avarilor era distrusă. Hanul avarilor a mărturisit apoi că s-a înspăimântat la viziunea unei tinere femei împodobită cu bijuterii care parcurgea zidul de apărare.

După ridicarea asediului, constantinopolitanii au constatat, spre marea lor surprindere, că biserica, situată în afara zidurilor de apărare ale orașului, scăpase, în mod miraculos, de jaf.

Când Heraclius, după ce i-a învins pe perși a revenit la Constantinopol, aducând înapoi Adevărata Cruce, care fusese capturată de către perși în Ierusalim, patriarhul l-a întâmpinat la Sfânta Maria din Blachernae.

Câtva timp mai târziu, împăratul a dispus construirea unui zid special, care prelungea zidul lui Teodosiu, în așa fel încât suburbia Blachernae să fie inclusă în oraș.

Victoriile bizantine în timpul asediilor arabe (717-718) și rusă (860) au fost atribuite și ele protecției Fecioarei din Blachernae.

La asediul rușilor vălul sau mantaua care acoperea capul Fecioarei (maphorion) a fost udat în mare pentru a invoca protecția lui Dumnezeu contra flotei ruse.

Câteva zile mai târziu, flota rusă era anihilată.

În 926, când orașul a fost asediat de Simeon al Bulgariei, sfintelor relicve li s-a atribuit faptul că țarul s-a văzut constrâns să negocieze și să abandoneze asediul.

La 15 august 944, biserica a primit două noi relicve: scrisoarea scrisă de Isus regelui Abgar al V-lea și Mandylion*ul.

Aceste două relicve au fost apoi transferate la Biserica Sfânta Maria a Farului sau Theotokos din Marele Palat.

Biserica Sfânta Maria din Blachernae fiind un centru de venerare al icoanelor, a jucat un rol important în timpul disputelor religioase din anii 726 – 843.

În cursul perioadei iconoclaste a Imperiului Bizantin, sesiunea finală a Conciliului de la Hiereia / Sinodului de la Hieria (754) a condamnat cultul icoanelor.

În consecință, împăratul Constantin al V-lea (r. 741-775) a poruncit distrugerea mozaicurilor care împodobeau biserica și înlocuirea lor cu alte mozaicuri care reprezentau doar scene din natură (arbori, păsări și alte animale).

Icoana Blachernitissa a fost acoperită cu o tencuială de mortar.

Odată cu sfârșitul iconoclasmului, în 843, Sărbătoarea Dreptei Credințe a fost celebrată aici, pentru prima oară, cu o Agrypnίa, care de atunci se celebrează în prima duminică din Postul Mare.

Celebra icoană a fost regăsită în timpul lucrărilor de restaurare executate sub domnia lui Romanos al III-lea (r. 1028-1034) și a redevenit una dintre icoanele cele mai venerate din Constantinopol.

Biserica Vlaherne a fost complet distrusă de un incendiu în 1070 și reconstruită de Roman Diogenes (r. 1068-1071) și/sau Mihail al VII-lea Ducas (r. 1071-1078) după planurile originale.

Potrivit Anei Comnena, un miracol denumit «miracolul obișnuit» (to synetis thavma) avea loc în fiecare vineri când, după apusul Soarelui, biserica fiind goală, vălul care acoperea icoana se ridica încetișor pentru a arăta fața Fecioarei, înainte de a coborî douăzeci și patru de ore mai târziu.

Dar acest miracol a încetat să se mai producă cu regularitate pentru a dispărea complet după cucerirea de către latini a Constantinopolului.

După invazia din 1204, biserica a fost ocupată de clerul latin și pusă sub directa autoritate a Romei.

Totuși, chiar înainte de recucerirea din 1261, Ioan al III-lea Ducas Vatatzes (r. la Niceea 1222-1254) a reușit să răscumpere biserica pentru a fi redată clerului ortodox.

În 1347, la 13 mai, s-a celebrat aici căsătoria Helenei, fiica lui Ioan al VI-lea Cantacuzino (r. 1347-1354) cu Ioan al V-lea Paleologul (r. 1341-1391) atunci în vârstă de abia cincisprezece ani.

Căsătoria ar fi trebuit, în mod normal, să fie celebrată la catedrala Hagia Sophia, dar aceasta era practic în ruină, o parte din dom fiind prăbușit anul precedent.

Căsătoria a fost lipsită de strălucire, tezaurul public fiind gol din cauza războiului civil, iar bijuteriile coroanei fuseseră puse în gaj de împărăteasa Ana.

La 29 februarie 1434, copii ai aristocrației, care vânau porumbei pe acoperișul bisericii, au dat foc accidental acesteia care a fost distrusă complet precum și o parte din imobilele învecinate.

În sfârșit, în 1453, înainte de asaltul final al turcilor asupra Constantinopolului, împăratul Constantin al XI-lea Paleologul (r. 1448-1453) a adus toate sfintele relicve din oraș, inclusiv icoanele Fecioara Hodegetria și Fecioara Blachernitissa, pentru a fi purtate în procesiune pe zidurile orașului, sperându-se că acestea vor proteja Constantinopolul, așa cum o mai făcuseră și în trecut, dar în van.

Suburbia a fost aproape abandonată în perioada otomană.

Totuși, în 1867, ghilda / breasla furierilor ortodocși a cumpărat o parcelă din jurul fântânii pentru a construi o bisericuță căreia i s-au făcut, de atunci, diverse adăugiri.

Cea mai recentă restaurare datează din 1960, când o bisericuță greacă a fost construită pentru adăpostirea vestigiilor găsite precum și fântâna sfântă care rămâne un loc de pelerinaj atât pentru creștinii ortodocși cât și pentru musulmani.

citiți mai mult pe ro.wikipedia.org

Postul Adormirii Maicii Domnului (1 august – 15 august)

Adormirea Maicii Domnului (15 august)

foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: www.crestinortodox.ro; doxologia.robasilica.ro

 

Postul Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului incepe de obicei pe 1 august si are o durata de doua saptamani (1-15 august). Lasata secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului se face pe data de 31 iulie. In cazul in care 31 iulie este in zi de miercuri sau vineri, se lasa sec in seara zilei de 30 iulie si postul incepe pe 31 iulie.

In popor este cunoscut si sub denumirea de Postul Sfintei Marii sau Santamariei.

Este un post care ii pregateste pe crestini pentru cele doua mari praznice din luna august: Schimbarea la Fata (6 august) si Adormirea Maicii Domnului (15 august).

A fost stabilit de Biserică pentru a celebra virtuțile Sfintei Fecioare Maria și pentru a reaminti de postul cu care ea însăși s-a pregătit, potrivit tradiției, pentru trecerea la cele veșnice.

Din punct de vedere istoric, postul de la începutul lui Gustar a apărut odată cu statornicirea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, după Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, din anul 451. Comunitățile creștine nu ajunau în mod unitar: în Antiohia posteau doar o zi, la praznicul Schimbării la Față a Domnului; la Constantinopol se postea patru zile înaintea sărbătorii, iar în Ierusalim, ajunarea premergătoare praznicului Adormirii dura opt zile. Ba în unele comunități, se ținea post toată luna lui august.

Din pricina acestei neconcordanțe, Biserica a hotărât să uniformizeze aceste tradiții locale în privința duratei postului închinat momentului mutării Născătoarei de Dumnezeu din această viață, precum și a modului de ajunare. Astfel, în anul 1166 a avut loc la Constantinopol un sinod local, condus de Patriarhul Luca Chrisoberg, unde s-a hotărât ca „postul să înceapă în ziua de 1 august și să se termine în dimineața zilei de 15 august, când începem sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului”.

Ca să lămurim problema modului de postire trebuie să facem apel la sfintele canoane și la celelalte prevederi tipiconale prezente în învățătura Bisericii. În cartea Tipicul cel Mare şi Învăţătura pentru posturi din Ceaslovul Mare se prevăd următoarele reguli de postire: lunea, miercurea şi vinerea se ajunează până la Ceasul al IX-lea din zi (aprox. orele 15.00-16.00), când se consumă mâncare uscată. Marţea şi joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta şi duminica se dezleagă la untdelemn şi vin.

Pravila Mare dă dezlegare la vin şi untdelemn şi pentru zilele de marţi şi joi. La 6 august, când serbăm Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Hristos, în orice zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, peşte şi vin. Sfântul Simeon al Tesalonicului afirmă că ajunarea de la începutul lui Gustar „este pentru amândouă sărbătorile, cea de 6, respectiv 15 august. Prima dintre ele este pricinuitoare de lumină, iar alta, aducătoare de milostivire și solire pentru noi”.

Cărțile de învățătură prevăd, de asemenea, ca rânduială specială, de-a lungul întregului post, săvârșirea celor două Paraclise ale Maicii Domnului. Se observă lesne o similitudine între rânduielile ajunării din postul Maicii Domnului şi al Sfintelor Paști. Cred că la acest aspect se refereau bătrânii evlavioși când afirmau că postul Sfintei Mării este rupt din Postul Mare.

Importanța Adormirii Maicii Domnului în tra­diția liturgică, dar și în evlavia populară, se dovedeşte covârși­toare. Denumirea sărbătorii, „Paștile de vară”, rămasă din strămoși, adeverește întru totul locul celebrării sale în viața Bisericii, aceasta fiind ziua în care Fecioara Maria, izvorul vieții, se mută la Viață.

Sfântul Ioan Gură de Aur are un cuvânt pentru cei care, din diferite motive, nu pot posti.
Dacă slăbiciunea voastră trupească nu vă îngăduie să treceţi ziua fără să mâncaţi, nici un ins înţelept nu v-ar putea ţine de rău. Stăpânul nostru e blând şi cu omenie, nu ne cere de nimic peste puterile noastre”.

Dacă ne cere să ne înfrânăm de la mâncare şi să postim, aceasta nu-i fără un temei şi nu aşa, numai ca să stăm fără să mâncăm, ci pentru că dezlipindu-ne de lucrurile acestei lumi, să ne încredinţăm celor ale sufletului în toată vremea care ne stă la îndemână”.

Dacă am duce viaţa într-un duh cumpătat, dacă toată vremea noastră slobodă ar fi hărăzită lucrurilor duhovniceşti, dacă ne-om atinge de hrană numai pentru a ne îndestula nevoile şi vom folosi întreaga noastră viaţă în lucrări bune, n-am avea ce face cu ajutorul pe care ni l-ar da postul”.

Dar firea omenească trândavă fiind, atrasă mai ales spre moleşeală şi bucurie, stăpânul nostru, cel plin de bunătate, ca un duios părinte, a închipuit pentru noi leacul postului, ca să smulgă moliciunea din inimile noastre şi să ne facă să ne strămutăm grija de la lucrările lumii acesteia la cele duhovniceşti”.

Învățătură de credință creștină ortodoxă menţionează că „sunt scutiţi de ajunare numai copiii, lăuzele, bătrânii şi bolnavii sau cei neputincioşi, precum şi cei aflaţi în situaţii speciale”.

 

cititi si Postul Adormirii Maicii Domnului, timp al curăţirii sufletului de patimi

†) Soborul Maicii Domnului (26 decembrie)

foto preluat de pe www.cotidianul.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; www.cotidianul.ro

26 decembrie 2020

 

Soborul Maicii Domnului

Soborul Maicii Domnului sau Soborul / Adunarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (grec. Synaxis tis hyperaghias Theotokou; slavonă Sobor Presviatîi Bogorodițîi), adică adunarea (de slujbă) a credincioșilor în cinstea Preasfintei Fecioare, este una din cele mai vechi sărbători în cinstea Maicii Domnului, care are loc a doua zi de Crăciun, 26 decembrie, potrivit regulii după care a doua zi după marile praznice se face pomenirea acelor persoane sfinte care au fost organe ale evenimentului sărbătorit ori au luat parte la el. După marile praznice, se pomenesc toate persoanele sfinte implicate în acel eveniment, acum Crăciunul. O prăznuim deci pe Fecioara Maria, care l-a născut pe Iisus, Cel care a adus mântuirea lumii.

Soborul Macii Domnului este unul dintre cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria, devenind model de sărbătoare şi pentru alţi sfinţi precum Soborul Sfinţilor Ioachim şi Ana, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau Soborul Sfinţilor Arhangheli.

Maica Domnului sau Fecioara Maria (din ebraică Miryam מרים; n. Sepphoris sau Ierusalim - d. Ierusalim sau Efes) a fost, conform scrierilor Noului Testament, mama lui Iisus din Nazaret. Conform protoevangheliei după Iacob, Fecioara Maria a fost fiica lui Ioachim şi Ana. Conform Noului Testament, în momentul conceperii lui Iisus Hristos, fapt ce i-a fost revelat de Arhanghelul Gabriel, ea era logodnica lui Iosif din Nazaret. În tradiţia creştină (ortodoxă, catolică, anglicană şi luterană), precum şi în cea musulmană, a rămas prin minune fecioară în timpul conceperii şi naşterii lui Iisus - (Theotokos of Vladimir, tempera on panel, 104 x 69 cm, painted about 1130 in Constantinople) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Maica Domnului sau Fecioara Maria (din ebraică Miryam מרים; n. Sepphoris sau Ierusalim – d. Ierusalim sau Efes) a fost, conform scrierilor Noului Testament, mama lui Iisus din Nazaret. Conform protoevangheliei după Iacob, Fecioara Maria a fost fiica lui Ioachim şi Ana. Conform Noului Testament, în momentul conceperii lui Iisus Hristos, fapt ce i-a fost revelat de Arhanghelul Gabriel, ea era logodnica lui Iosif din Nazaret. În tradiţia creştină (ortodoxă, catolică, anglicană şi luterană), precum şi în cea musulmană, a rămas prin minune fecioară în timpul conceperii şi naşterii lui Iisus(Theotokos of Vladimir, tempera on panel, 104 x 69 cm, painted about 1130 in Constantinople) - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Este o sărbătoare care se află și în ritul sirienilor monofiziți (iacobiți), ceea ce înseamnă că ea datează cel puțin din secolul al V-lea (epoca despărțirii acestora de ortodocși), originea ei fiind pusă de unii liturgiști în legătură cu Sinodul III Ecumenic din Efes (431) și fiind privită ca un pandantiv al sărbătorii similare (soborului) a Sfântului Ioan Botezătorul, de la 7 ianuarie. În secolul al VII-lea se face aluzie la ea în Canonul 79 al Sinodului Trulan, care condamnă obiceiul unora de a cinsti în această zi lăuzia Maicii Domnului, prin împărțirea de semidale (niște pâinișoare făcute din făină făină de grâu).

Sobor reprezintă adunare de oameni, iar această zi este o chemare către cei credinciosi de a ne aduna în cinstea Maicii Domnului. Dar Maica Domnului se află în mijlocul tuturor Sfintilor din ceruri și deci adunarea noastră de astazi, de pe pământ, se unește cu adunarea cerească la această cinstire.

O dată cu nașterea Fiului lui Dumnezeu, Maica Domnului unește pentru totdeauna întreaga omenire cu Tatăl din ceruri. Fiul s-a coborât în lumea noastră pentru a aduce lumină ”celor ce şedeau în umbra morții”, iar întruparea Sa unește cerul cu pământul. ”Maica Domnului este al doilea cer sau a doua lume, cum spune Sfântul Ioan Damaschin.

Printr-însa s-a înnoit neamul omenesc și ea este Împărăteasa tuturor îngerilor și a tuturor sfinților și Maica noastra a tuturor popoarelor pământului și a tot sufletul necăjit și întristat care o cheamă in ajutor. Știti oare, în ziua Judecatii, cine are să fie de-a dreapta Mântuitorului? Maica Domnului! Iar de-a stânga Lui, Sfântul Ioan Botezătorul, îngerul întâistătător al tuturor sfinților. Deci aceste doua persoane sfinte sunt cele mai mari din ceruri dupa Preasfanta Treime“, potrivit creștinortodox.ro.

Fiind legată de praznicul Nașterii Domnului, ea este o sărbătoare cu ținere (cu serbare), ca o continuare a Crăciunului.

 

cititi si:

- Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie)

- Intrarea în biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie)

- Adormirea Maicii Domnului (15 august)

- Așezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă

- Icoana Maicii Domnului Prodromița de la Muntele Athos

- Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamţ

- Izvorul Tămăduirii

- Predică la Nașterea Domnului şi la Soborul Maicii Domnului – Pr. Ilie Cleopa

- Predică la Soborul Maicii Domnului – Preot Nicolae Tănase

- Predică la Soborul Maicii Domnului – Preot Vasile Gordon