Articole

Postul Adormirii Maicii Domnului (1 august – 15 august)

Adormirea Maicii Domnului (15 august)

foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: www.crestinortodox.ro; doxologia.robasilica.ro

 

Postul Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului incepe de obicei pe 1 august si are o durata de doua saptamani (1-15 august). Lasata secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului se face pe data de 31 iulie. In cazul in care 31 iulie este in zi de miercuri sau vineri, se lasa sec in seara zilei de 30 iulie si postul incepe pe 31 iulie.

In popor este cunoscut si sub denumirea de Postul Sfintei Marii sau Santamariei.

Este un post care ii pregateste pe crestini pentru cele doua mari praznice din luna august: Schimbarea la Fata (6 august) si Adormirea Maicii Domnului (15 august).

A fost stabilit de Biserică pentru a celebra virtuțile Sfintei Fecioare Maria și pentru a reaminti de postul cu care ea însăși s-a pregătit, potrivit tradiției, pentru trecerea la cele veșnice.

Din punct de vedere istoric, postul de la începutul lui Gustar a apărut odată cu statornicirea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, după Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, din anul 451. Comunitățile creștine nu ajunau în mod unitar: în Antiohia posteau doar o zi, la praznicul Schimbării la Față a Domnului; la Constantinopol se postea patru zile înaintea sărbătorii, iar în Ierusalim, ajunarea premergătoare praznicului Adormirii dura opt zile. Ba în unele comunități, se ținea post toată luna lui august.

Din pricina acestei neconcordanțe, Biserica a hotărât să uniformizeze aceste tradiții locale în privința duratei postului închinat momentului mutării Născătoarei de Dumnezeu din această viață, precum și a modului de ajunare. Astfel, în anul 1166 a avut loc la Constantinopol un sinod local, condus de Patriarhul Luca Chrisoberg, unde s-a hotărât ca „postul să înceapă în ziua de 1 august și să se termine în dimineața zilei de 15 august, când începem sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului”.

Ca să lămurim problema modului de postire trebuie să facem apel la sfintele canoane și la celelalte prevederi tipiconale prezente în învățătura Bisericii. În cartea Tipicul cel Mare şi Învăţătura pentru posturi din Ceaslovul Mare se prevăd următoarele reguli de postire: lunea, miercurea şi vinerea se ajunează până la Ceasul al IX-lea din zi (aprox. orele 15.00-16.00), când se consumă mâncare uscată. Marţea şi joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta şi duminica se dezleagă la untdelemn şi vin.

Pravila Mare dă dezlegare la vin şi untdelemn şi pentru zilele de marţi şi joi. La 6 august, când serbăm Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Hristos, în orice zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, peşte şi vin. Sfântul Simeon al Tesalonicului afirmă că ajunarea de la începutul lui Gustar „este pentru amândouă sărbătorile, cea de 6, respectiv 15 august. Prima dintre ele este pricinuitoare de lumină, iar alta, aducătoare de milostivire și solire pentru noi”.

Cărțile de învățătură prevăd, de asemenea, ca rânduială specială, de-a lungul întregului post, săvârșirea celor două Paraclise ale Maicii Domnului. Se observă lesne o similitudine între rânduielile ajunării din postul Maicii Domnului şi al Sfintelor Paști. Cred că la acest aspect se refereau bătrânii evlavioși când afirmau că postul Sfintei Mării este rupt din Postul Mare.

Importanța Adormirii Maicii Domnului în tra­diția liturgică, dar și în evlavia populară, se dovedeşte covârși­toare. Denumirea sărbătorii, „Paștile de vară”, rămasă din strămoși, adeverește întru totul locul celebrării sale în viața Bisericii, aceasta fiind ziua în care Fecioara Maria, izvorul vieții, se mută la Viață.

Sfântul Ioan Gură de Aur are un cuvânt pentru cei care, din diferite motive, nu pot posti.
Dacă slăbiciunea voastră trupească nu vă îngăduie să treceţi ziua fără să mâncaţi, nici un ins înţelept nu v-ar putea ţine de rău. Stăpânul nostru e blând şi cu omenie, nu ne cere de nimic peste puterile noastre”.

Dacă ne cere să ne înfrânăm de la mâncare şi să postim, aceasta nu-i fără un temei şi nu aşa, numai ca să stăm fără să mâncăm, ci pentru că dezlipindu-ne de lucrurile acestei lumi, să ne încredinţăm celor ale sufletului în toată vremea care ne stă la îndemână”.

Dacă am duce viaţa într-un duh cumpătat, dacă toată vremea noastră slobodă ar fi hărăzită lucrurilor duhovniceşti, dacă ne-om atinge de hrană numai pentru a ne îndestula nevoile şi vom folosi întreaga noastră viaţă în lucrări bune, n-am avea ce face cu ajutorul pe care ni l-ar da postul”.

Dar firea omenească trândavă fiind, atrasă mai ales spre moleşeală şi bucurie, stăpânul nostru, cel plin de bunătate, ca un duios părinte, a închipuit pentru noi leacul postului, ca să smulgă moliciunea din inimile noastre şi să ne facă să ne strămutăm grija de la lucrările lumii acesteia la cele duhovniceşti”.

Învățătură de credință creștină ortodoxă menţionează că „sunt scutiţi de ajunare numai copiii, lăuzele, bătrânii şi bolnavii sau cei neputincioşi, precum şi cei aflaţi în situaţii speciale”.

 

cititi si Postul Adormirii Maicii Domnului, timp al curăţirii sufletului de patimi

Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol publicat de Diac. Iulian Dumitraşcu 02.07.2022, preluat de pe basilica.ro

 

Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne

În timpul împăratului Leon cel Mare al Constantinopolului (457-474), doi senatori – Galvie și Candid – au plecat la Ierusalim să se închine Mormântului Domnului nostru Iisus Hristos.

După ce au ajuns, au umblat prin Galileea, apoi s-au dus în Nazaret dorind să vadă și casa unde a copilărit și a trăit Mântuitorul Hristos până la vârsta de 30 de ani.

Peste noapte au rămas în casa unei bătrâne văduve. În timpul cinei, cei doi au observat că într-o cameră alăturată erau adunați mai mulți oameni bolnavi care aprindeau lumânările din jurul unei racle în care nu puteau vedea ce se află.

Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne - foto preluat de pe doxologia.ro

Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne – foto preluat de pe doxologia.ro

Considerând că acolo s-ar afla moaștele vreunui sfânt, s-au hotărât să o întrebe pe bătrâna văduvă despre ce se întâmplă în acea cameră. În urma insistențelor lor, femeia le-a mărturisit că în acea raclă se află veșmântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care a fost păstrat de fiecare predecesoare a ei în curăție și feciorie, până când a ajuns la ea.

Lângă sfântul veșmânt se săvârșesc multe minuni și vindecări pentru cei ce se roagă Maicii Domnului cu toată puterea credinței lor.

Galvie și Candid au stat toată noaptea lângă veșmântul Fecioarei Maria, au aprins lumânări și s-au rugat și ei împreună cu ceilalți, iar dimineață au plecat spre Ierusalim. La întoarcere s-au oprit din nou la bătrâna din Nazaret, după ce în prealabil confecționaseră o raclă asemănătoare cu cea a bătrânei și o acoperiseră cu un veșmânt țesut cu fir de aur.

Noaptea, le-au schimbat între ele, iar dimineața s-au întors la Constantinopol unde au așezat veșmântul chiar în casa lor pe care o transformaseră într-un paraclis închinat Sfântului Apostol Petru și Sfântului Evanghelist Marcu.

Un timp au ținut ascuns faptul că au adus sfântul veșmânt, dar datorită mulțimii de minuni care se săvârșeau acolo au fost nevoiți să mărturisească mai întâi patriarhului, apoi chiar împăratului despre cele întâmplate. În urma acestui fapt, împăratul Leon cel Mare a construit o biserică în Vlaherne, o suburbie din Constantinopol, unde a așezat sfântul veșmânt al Maicii Domnului.

Tropar – Glasul 8

Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, Acoperământul oamenilor, Veşmântul şi Brâul Preacuratului tău trup, puternic Acoperământ cetăţii tale ai dăruit, prin naşterea ta cea mai presus de fire, Nestricată rămânând, că întru tine şi firea se înnoieşte şi vremea. Pentru aceasta, te rugăm, pace lumii dăruieşte şi sufletelor noastre mare milă.

 

Punerea cinstitului veșmânt al Maicii Domnului în Biserica Vlaherne

Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc – 30 Iun, 2020, preluat de pe ziarullumina.ro

În fiecare an, la 2 iulie, pe lângă proslăvirea Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, Biserica noastră pomenește și „punerea cinstitului veșmânt al Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea în Biserica Vlaherne”. După cum ne spune și numele, celebrarea amintește de momentul așezării în raclă a unei sfinte relicve ce a aparținut Maicii Domnului, adusă la Constantinopol. Sinaxarul zilei amintește de doi patricieni, Galvie și Candid; sosiți în Țara Sfântă, ei au descoperit, în părțile Galileei, o femeie ce deținea un articol vestimentar făcător de minuni care a aparținut Fecioarei Maria. De aceea s-au hotărât să-l ia. „Și mergând la Ierusalim, au făcut o raclă asemenea celei în care se afla cinstitul veșmânt al Maicii Domnului; iar când s-au întors, au pus racla cea deșartă în locul celeilalte; și pe cea cu sfântul veșmânt al Maicii Domnului au luat-o și s-au dus”. Ajunși la Constantinopol, au așezat sfânta relicvă într-o mică biserică din cartierul Vlaherne, încercând să tăinuiască evenimentul. În cele din urmă, au devoalat împăratului Leon taina lor, iar acesta a construit o biserică măreață în locul vechiului paraclis, mutând în noul locaș racla cu veșmântul Maicii Domnului.

Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne - foto preluat de pe doxologia.ro

Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne – foto preluat de pe doxologia.ro

De reținut că sinaxarul aceleiași zile face pomenirea Sfântului Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului, care a trimis și el la Constantinopol un articol vestimentar presupus a fi al Fecioarei Maria. Participant la cele două sinoade ecumenice unde s-a clarificat doctrina marială, Efes și Calcedon, la sfârșitul celui din urmă, Iuvenalie s-a arătat apărătorul doctrinei ortodoxe cu privire la Mariologie. După terminarea lucrărilor sinodului de la Calcedon, binecre­din­cioșii împărați Marcian și Pulheria au cerut explicații de la patriarh în legătură cu trupul Maicii Domnului, rugându-l chiar să trimită „moaștele Preacuratei Maria la Constantinopol”. Patriarhul Ierusalimului i-a informat pe basilei cum a adormit Maica Domnului, cum a decurs înmormântarea şi unde au depus trupul Fecioarei, accentuând faptul că Apostolii au deschis mormântul după trei zile, pentru a se închina cinstitului trup, dar Apostolul Toma, se pare, din rânduială divină, nu a fost de față. Astfel au descoperit că trupul Mariei nu se mai afla în mormânt, rămânând acolo doar „cele de îngropare”. Atunci Marcian și Pulheria i-au cerut Sfântului Iuvenalie să trimită la Ierusalim „măcar sicriul împreună cu cele de îngropare”. Odată sosite în capitala Bizan­țului, împăratul Marcian le-a așezat într-o biserică zidită de el însuși, închinată Maicii Domnului.

Evenimentele celor două istorisiri se petrec la intervale foarte scurte de timp, căci împăratul Leon cel Mare, în vremea căruia cei doi generali au adus alt veșmânt de-al Maicii Domnului de la Ierusalim la Constantinopol, a urcat pe tron, după decesul lui Marcian, în anul 457. Deducem că în capitala Bizanțului ar fi ajuns două sfinte relicve ce au apar­ținut Maicii Domnului: acoperământul, numit în sinaxarul zilei de 2 iulie „veșmânt”, și al doilea articol vestimentar, brâul, pomenit la 31 august. Acoperământul Maicii Domnului, conform afirmațiilor istoricilor bizantini, a rămas în Biserica Vlaherne până-n anul 1087, când, potrivit relatărilor Annei Comnena din scrierea Alexiada, tatăl său, Alexie I Comnenul, a luat cu sine sfântul acoperământ într-o bătălie împotriva pecenegilor desfășu­rată în apropiere de cetatea Dristra (Bulgaria de astăzi). Aflat pe câmpul de luptă, basileul a scos sfânta relicvă, dar un vânt puternic i l-a smuls din mâini, iar de atunci i s-a pierdut urma.

Slujba zilei – fără ținere – are stihirile Vecerniei „pe șase”, fără vohod, paremii sau polieleu. Cele două canoane ale Utreniei sunt „alcătuire a lui Iosif”. Cântările conțin laude aduse Maicii Domnului, care, prin sfântul ei acoperământ, ocrotește cetatea și pe cei ce-și pun nădejdea în sfânta sa ocrotire: „Cetatea care te cinstește pe tine și după datorie te slăvește, o acoperi, prealăudată, cu cinstitul tău veșmânt și o izbă­vești pe ea de năvălirea celor fără de Dumnezeu, de foamete, de cutremur și de războiul cel dintre noi totdeauna, Fecioară, ceea ce ești neispitită de nuntă. Pentru aceasta te slăvește pe tine, Preasfântă Mireasă dumnezeiască, ajutătoarea oamenilor”.

Se observă din cuprinsul textelor liturgice că cinstirea sfintei relicve este amplasată în plan secund, evidențiindu-se în prim-plan preacinstirea Maicii Domnului, dar și ideea-simbol a acoperământului ei: de protecție a celor ce-și pun nădejdea în Născătoarea de Dumnezeu.

 

cititi mai mult despre Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne si pe: doxologia.ro;

Așezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro

 

Brâul Maicii Domnului

Brâul Maicii Domnului (numit și Sfântul Brâu) este o relicvă prețioasă și venerată în Biserica Ortodoxă.

Cel mai mare fragment din Brâul Maicii Domnului se găsește la Mănăstirea Vatopedi de la Muntele Athos, iar alte două fragmente, mai mici, se găsesc la mănăstirea Kato Xenias, metoc al mănăstirii Ano Xenias, situată la 50 km de Volos (Grecia).

După tradiție, Brâul Maicii Domnului a fost țesut de însăși Maica Domnului, care, după adormirea sa, l-ar fi dăruit sfântului Apostol Toma, în timp ce acesta era adus de Duhul Sfânt prin văzduh la locul unde ea fusese pusă în mormânt, localitatea Ghetsimani.

Aşezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă - foto preluat de pe doxologia.ro

Aşezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Aşezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă

Soția împăratului Leon cel înțelept (886-911), împărăteasa Zoe suferea de o boală gravă, incurabilă, însă, într-o noapte, prin vedenie dumnezeiască, a aflat că dacă se va atinge de Brâul Maicii Domnului se va vindeca.

În Constantinopol, într-o biserică închinată Sfintei Fecioare Maria, se afla un veșmânt și Brâul Născătoarei de Dumnezeu, așezate la loc de cinste într-o raclă de aur, aduse de la Ierusalim în timpul împăratului Arcadius (395-408).

La rugămintea Împăratului Leon, Patriarhul Constantinopolului a luat Brâul Maicii Domnului, și, înconjurat de un sobor de preoți, a mers la curtea împărătească unde s-au rugat pentru tămăduirea împărătesei.

Aceasta s-a închinat și a adus cinstire Brâului Maicii Domnului și atingându-se de acesta s-a vindecat. În urma minunii au așezat Brâul Maicii Domnului înapoi în raclă și au rânduit prăznuirea acestei minuni spre lauda Maicii Domnului.

Aşezarea cinstitului brâu al Maicii Domnului în raclă - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Aşezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă – foto preluat de pe ziarullumina.ro

Troparul, glas 8:

Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, Acoperământul oamenilor, Veşmântul şi Brâul Preacuratului tău trup, puternic Acoperământ cetăţii tale ai dăruit prin naşterea ta cea fără sămânţă, Nestricată rămânând. Că întru tine şi firea se înnoieşte şi vremea. Pentru aceasta, te rugăm, pace cetăţii tale dăruieşte şi sufletelor noastre mare milă.

 

cititi mai mult despre Așezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă si pe doxologia.ro

Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamţ

Icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea

foto preluat de pe basilica.ro
articole preluate de pe: basilica.ro; ziarullumina.ro

 

Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamţ

Icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea este considerată cea mai veche și mai frumoasă icoană din România, și cunoscută în toată lumea ca făcătoare de minuni. Icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea se află în patrimoniul Mănăstirii Neamț de șase secole. Timp de peste 600 de ani, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț a întărit credința creștin-ortodoxă a conducătorilor, monahilor și a credincioșilor din România.

Ea datează din 665 a fost pictată în Lida și a fost dăruită domnitorului Alexandru cel Bun de Împăratul Bizanțului Ioan al VIII-lea Paleologul. Tradiţia şi unele însemnări vechi atestă că icoana de la Mănăstirea Neamţ este o copie a celei despre care se spune că a fost pictată prin minune pe un stâlp al bisericii din Lida, oraş din Israel.

Pictura icoanei aflată în Biserica „Înălţarea Domnului“ din incinta mănăstirii este protejată cu o îmbrăcăminte metalică, ornamentată cu pietre preţioase, între anii 1844-1845, în timpul stareţului Neonil.

Icoana a fost ascunsă în perioada 3 iunie 1821-28 octombrie 1822 în pădure pentru a fi apărată de turcii.

 

†) Soborul Maicii Domnului (26 decembrie)

foto preluat de pe www.cotidianul.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; www.cotidianul.ro

26 decembrie 2020

 

Soborul Maicii Domnului

Soborul Maicii Domnului sau Soborul / Adunarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (grec. Synaxis tis hyperaghias Theotokou; slavonă Sobor Presviatîi Bogorodițîi), adică adunarea (de slujbă) a credincioșilor în cinstea Preasfintei Fecioare, este una din cele mai vechi sărbători în cinstea Maicii Domnului, care are loc a doua zi de Crăciun, 26 decembrie, potrivit regulii după care a doua zi după marile praznice se face pomenirea acelor persoane sfinte care au fost organe ale evenimentului sărbătorit ori au luat parte la el. După marile praznice, se pomenesc toate persoanele sfinte implicate în acel eveniment, acum Crăciunul. O prăznuim deci pe Fecioara Maria, care l-a născut pe Iisus, Cel care a adus mântuirea lumii.

Soborul Macii Domnului este unul dintre cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria, devenind model de sărbătoare şi pentru alţi sfinţi precum Soborul Sfinţilor Ioachim şi Ana, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau Soborul Sfinţilor Arhangheli.

Maica Domnului sau Fecioara Maria (din ebraică Miryam מרים; n. Sepphoris sau Ierusalim - d. Ierusalim sau Efes) a fost, conform scrierilor Noului Testament, mama lui Iisus din Nazaret. Conform protoevangheliei după Iacob, Fecioara Maria a fost fiica lui Ioachim şi Ana. Conform Noului Testament, în momentul conceperii lui Iisus Hristos, fapt ce i-a fost revelat de Arhanghelul Gabriel, ea era logodnica lui Iosif din Nazaret. În tradiţia creştină (ortodoxă, catolică, anglicană şi luterană), precum şi în cea musulmană, a rămas prin minune fecioară în timpul conceperii şi naşterii lui Iisus - (Theotokos of Vladimir, tempera on panel, 104 x 69 cm, painted about 1130 in Constantinople) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Maica Domnului sau Fecioara Maria (din ebraică Miryam מרים; n. Sepphoris sau Ierusalim – d. Ierusalim sau Efes) a fost, conform scrierilor Noului Testament, mama lui Iisus din Nazaret. Conform protoevangheliei după Iacob, Fecioara Maria a fost fiica lui Ioachim şi Ana. Conform Noului Testament, în momentul conceperii lui Iisus Hristos, fapt ce i-a fost revelat de Arhanghelul Gabriel, ea era logodnica lui Iosif din Nazaret. În tradiţia creştină (ortodoxă, catolică, anglicană şi luterană), precum şi în cea musulmană, a rămas prin minune fecioară în timpul conceperii şi naşterii lui Iisus(Theotokos of Vladimir, tempera on panel, 104 x 69 cm, painted about 1130 in Constantinople) - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Este o sărbătoare care se află și în ritul sirienilor monofiziți (iacobiți), ceea ce înseamnă că ea datează cel puțin din secolul al V-lea (epoca despărțirii acestora de ortodocși), originea ei fiind pusă de unii liturgiști în legătură cu Sinodul III Ecumenic din Efes (431) și fiind privită ca un pandantiv al sărbătorii similare (soborului) a Sfântului Ioan Botezătorul, de la 7 ianuarie. În secolul al VII-lea se face aluzie la ea în Canonul 79 al Sinodului Trulan, care condamnă obiceiul unora de a cinsti în această zi lăuzia Maicii Domnului, prin împărțirea de semidale (niște pâinișoare făcute din făină făină de grâu).

Sobor reprezintă adunare de oameni, iar această zi este o chemare către cei credinciosi de a ne aduna în cinstea Maicii Domnului. Dar Maica Domnului se află în mijlocul tuturor Sfintilor din ceruri și deci adunarea noastră de astazi, de pe pământ, se unește cu adunarea cerească la această cinstire.

O dată cu nașterea Fiului lui Dumnezeu, Maica Domnului unește pentru totdeauna întreaga omenire cu Tatăl din ceruri. Fiul s-a coborât în lumea noastră pentru a aduce lumină ”celor ce şedeau în umbra morții”, iar întruparea Sa unește cerul cu pământul. ”Maica Domnului este al doilea cer sau a doua lume, cum spune Sfântul Ioan Damaschin.

Printr-însa s-a înnoit neamul omenesc și ea este Împărăteasa tuturor îngerilor și a tuturor sfinților și Maica noastra a tuturor popoarelor pământului și a tot sufletul necăjit și întristat care o cheamă in ajutor. Știti oare, în ziua Judecatii, cine are să fie de-a dreapta Mântuitorului? Maica Domnului! Iar de-a stânga Lui, Sfântul Ioan Botezătorul, îngerul întâistătător al tuturor sfinților. Deci aceste doua persoane sfinte sunt cele mai mari din ceruri dupa Preasfanta Treime“, potrivit creștinortodox.ro.

Fiind legată de praznicul Nașterii Domnului, ea este o sărbătoare cu ținere (cu serbare), ca o continuare a Crăciunului.

 

cititi si:

- Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie)

- Intrarea în biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie)

- Adormirea Maicii Domnului (15 august)

- Așezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă

- Icoana Maicii Domnului Prodromița de la Muntele Athos

- Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamţ

- Izvorul Tămăduirii

- Predică la Nașterea Domnului şi la Soborul Maicii Domnului – Pr. Ilie Cleopa

- Predică la Soborul Maicii Domnului – Preot Nicolae Tănase

- Predică la Soborul Maicii Domnului – Preot Vasile Gordon

(†) Intrarea în biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

 

Intrarea în biserică a Maicii Domnului

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (în latină Praesentatio Beatae Mariae Virginis) este o sărbătoare închinată Fecioarei Maria, celebrată în Biserica Catolică și în Bisericile Ortodoxe la data de 21 noiembrie.

 

Tradiții precreștine

Ovidenia, obrejania sau vovidenia (termen ce provine din slavonă, în care „văvedenie” înseamnă intrare) este vechea denumire a sărbătorii din calendarul ortodox, corespunzătoare cu Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, prăznuită pe 21 noiembrie, în săptămâna de după începutul postului Crăciunului.

Sărbătoarea Ovideniei s-a suprapus pe ritualurile precreștine deschizătoare de iarnă, marcate de puterea luminii, a focului, a vederii și a viziunii. În folclor se îmbină numeroase tradiții păgâne, precum cele care susțin că în noaptea respectivă comorile ascunse ard cu flacără albastră, cerurile se deschid, iar fetele „văd” chipul ursitului în fântână, la lumina albă a unei lumânări.

Oamenii de la țară petreceau noaptea cu lumină, lumânări și focuri aprinse și făceau previziuni asupra vremii și rodului noului an. Exista superstiția conform căreia în această noapte vrăjitoarele ar „vedea cel mai bine”, motiv pentru care fac farmece, descântă, ghicesc viitorul. De Ovidenie femeile dădeau de pomană „lumină de veci”, pe motiv că lumânarea din această zi, dată de sufletul morților, mai ales pentru cei morți fără lumânare, dar și pentru cei vii, nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă.

Sărbătoarea de Ovidenie marca împreună cu Filipii de toamnă, Noaptea strigoilor, Sântandrei (Sfântul Andrei) și Sânnicoară (Moș Nicolae, Sfântul Nicolae) perioada de sfârșit de noiembrie și început de decembrie, un scenariu ritual de înnoire a timpului.

Giotto, Aducerea Fecioarei Maria în Templul din Ierusalim - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Giotto, Aducerea Fecioarei Maria în Templul din Ierusalim – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Intrarea Maicii Domnului în Biserică, numită și Aducerea Maicii Domnului la Templu (cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia), este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorit la 21 noiembrie.

În conformitate cu tradiția, Fecioara Maria a fost dusă de părinții săi Ioachim și Ana la Templul evreiesc din Ierusalim pe când era copilă, unde a trăit și slujit ca fecioară în Templu până la logodna ei cu Sfântul Iosif. Unul din izvoarele cele mai vechi ale acestei tradiții este Protoevanghelia lui Iacov, una din Evangheliile neincluse în canonul Scripturii, Evanghelia Copilăriei după Iacob.

Maria a fost primită solemn de comunitatea templului, condusă de preotul Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul. A fost condusă în acel loc sfânt ca să devină ea însăși „Sfânta Sfintelor” lui Dumnezeu, biserică vie și templu al Pruncului dumnezeiesc care se va naște din ea. Biserica vede în această sărbătoare ziua în care templul material din Ierusalim încetează a mai fi locuința lui Dumnezeu.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică, numită și Aducerea Maicii Domnului la Templu (cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia), este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorit la 21 noiembrie - foto preluat de pe basilica.ro

Intrarea Maicii Domnului în Biserică – foto preluat de pe basilica.ro

 

Istoric

Încă din cele mai vechi timpuri Biserica a sărbătorit praznicul Aducerii Maicii Domnului la Templu, după cum arată tradiția creștină din Palestina, care spune că împărăteasa Elena (prăznuită la 21 mai) a zidit o biserică închinată acestei sărbători a Maicii Domnului chiar în templul din Ierusalim.

Sfântul Grigorie al Nissei, în secolul al IV-lea, menționează această sărbătoare.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cea mai nouă sărbătoare închinată Maicii Domnului, înscrisă în calendarul universal al Bisericii în secolul al VI-lea, după ce s-a ridicat la Ierusalim, sub domnia împăratului Iustinian I (527-565), o biserică numită „Sfânta Maria cea Nouă”. Sărbătoarea, cu dată fixă (21 noiembrie), s-a extins apoi în tot Orientul creștin și în Occident.

Este marcată cu cruce roșie în calendar și este zi de dezlegare la pește.

Odovania praznicului se face pe 25 noiembrie.

Sfinții și drepții Ioachim și Ana sunt părinții Maicii Domnului, bunicii lui Iisus Hristos. Prăznuirea lor are loc în 9 septembrie, a doua zi după Nașterea Maicii Domnului, iar adormirea Sfintei Ana se prăznuiește în 25 iulie - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfinții și drepții Ioachim și Ana sunt părinții Maicii Domnului, bunicii lui Iisus Hristos. Prăznuirea lor are loc în 9 septembrie, a doua zi după Nașterea Maicii Domnului, iar adormirea Sfintei Ana se prăznuiește în 25 iulie – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Sărbătorirea zilei

În seara de dinaintea sărbătorii, la Vecernie se citesc trei texte profetice din Vechiul Testament care sunt considerate a trimite la Maica Domnului, pentru că ea va deveni templul viu al lui Dumnezeu. La fiecare citire se spune „pentru că slava lui Dumnezeu a umplut templul Domnului Dumnezeu Atotputernic.” (Ieșirea 40,1-5, 9-10, 16, 34-35; III Regi 7,51; 8,1, 3-4, 6-7, 9-11; și Iezechiel 43,27-44).

În dimineața sărbătorii se slujește utrenia, la care se citește de la Luca 1,39-49, 56 – pericopa vizitei pe care Maica Domnului o face lui Elisabeta după Bunavestire. Această evanghelia este citită la toate sărbătorile Maicii Domnului și include Cântarea Maicii Domnului: „Mărește sufletul meu pe Domnul. Și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile”.

Începând cu această zi se cântă, la canoanele de la utrenie, catavasiile Nașterii Domnului, semnificând pentru cei credincioși încă o etapă în apropierea și înainte-prăznuirea Crăciunului.

În ziua sărbătorii se slujește Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Citirea Apostolului este din Evrei 9,1-7, și vorbește despre tabernacolul Vechiului Legământ. Citirea din Evanghelie este din Luca 10,38-42 și 11,27-28, citite una după alta; această citire este aceeași pentru toate sărbătorile Maicii Domnului. În ea, Domnul spune: „Binecuvântați sunt aceia care aud cuvântul Domnului și îl urmează!

Intrarea Maicii Domnului în Biserică, numită și Aducerea Maicii Domnului la Templu (cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia), este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorit la 21 noiembrie - foto preluat de pe doxologia.ro

Intrarea Maicii Domnului în Biserică – foto preluat de pe doxologia.ro

 

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

cititi mai mult despre Intrarea în biserică a Maicii Domnului si pe basilica.rodoxologia.ro; en.wikipedia.org

cititi si

Predică la Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului (Pr. Ilie Cleopa)

Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie)

The Birth of the Blessed Virgin Mary by Giotto, in the Scrovegni Chapel Padua, Italy (circa 1305)

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org

 

Nașterea Maicii Domnului

Nașterea Maicii Domnului, cunoscută în popor și ca Sfânta Maria Mică, este prima sărbătoare mare a anului bisericesc (anul bisericesc începe la 1 septembrie) și se sărbătorește pe data de 8 septembrie atât de către biserica ortodoxă cât și de cea catolică. Cu toate că în Noul Testament nu se relatează acest eveniment, el este prezentat de alte surse dintre care cea mai importantă este Protoevanghelia lui Iacob, carte apocrifă care a fost scrisă în jurul anului 145 și relatează originea și copilăria fecioarei Maria. Conform acesteia, Maria a avut o descendență atât împărătească, cât și preoțească: tatăl ei, Ioachim, provenea din seminția lui Iuda, urmaș al regelui David, iar mama, Ana.

Visul Sfântului Ioachim (Giotto) - foto: ro.wikipedia.org

Visul Sfântului Ioachim (Giotto) – foto: ro.wikipedia.org

Nașterea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, care este sărbătorit în 8 septembrie.

Preasfânta Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu Maria s-a născut din părinți în vârstă, care mai înainte fuseseră fără copii, pe nume Ioachim și Ana, ca răspuns la rugăciunile lor. Creștinii ortodocși nu mărturisesc doctrina romano-catolică a Imaculatei Concepții a Mariei, prin care se presupune că Maria a fost ferită de păcatul strămoșesc pe care noi toți îl purtăm ca urmare a descendenței din Adam și Eva, anticipând astfel nașterea lui Hristos cel fără de păcat.

Biserica Ortodoxă mărturisește, bineînțeles, că Maica Domnului a primit păcatul strămoșesc, fiind concepută la fel ca întreaga omenire și astfel a avut nevoie de mântuire ca și noi. Credința ortodoxă nu tratează subiectul foarte clar, reținând doar mărturisirea că Maica Domnului ar fi primit păcatul originar și că Maria a devenit Preacurată în momentul Bunei Vestiri.

"Nașterea Maicii Domnului" de Jusepe Leonardo - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Nașterea Maicii Domnului” de Jusepe Leonardo – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Slujba sărbătorii

În seara praznicului, se ține Vecernia care conține trei citiri din Vechiul Testament care au trimiteri la Noul Testament. Prima este din Cartea Facerii 28,10-17, despre scara lui Iacov care unește cerul cu pământul și care duce cu gândul la unirea omului cu Dumnezeu care se realizează cel mai deplin și mai perfect în Maria, Maica lui Dumnezeu: “Cât de înfricoșător este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!” (Facere 28, 17).

A doua este din Cartea lui Iezechiel 43,27-44,4: viziunea templului cu ușa spre răsărit închisă întotdeauna și plină de slava lui Dumnezeu și care o simbolizează pe Maica Domnului. Iar a treia este din Cartea Pildelor lui Solomon 9,1-11: și aici Maria este considerată “casa” pe care Înțelepciunea Divină și-a construit-o sieși.

Uneori se ține Utrenia în dimineața praznicului. Evanghelia Utreniei este din Luca 1;39-49, 56. Această citire este valabilă la toate praznicele Maicii Domnului și include și Cântarea Maicii Domnului: “Mărește suflete al meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile…”

Citirea Apostolului de la Sfânta Liturghie din ziua praznicului este din Filipeni 2,5-11 și vorbește despre “Hristos Iisus Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce.” Citirea din Evanghelie este din Luca 10,38-42 și 11,27-28 citite împreună; de asemenea, această citire este prezentă la toate praznicele Maicii Domnului. În ea, Domnul spune: “binecuvântați sunt aceia care aud Cuvântul Domnului și îl păstrează în inima lor!

Nasterea Maicii Domnului – foto: calendar-ortodox.ro

 

cititi mai mult despre Nașterea Maicii Domnului pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.roen.wikipedia.org

cititi si:

- (†) Adormirea Maicii Domnului (15 august)

(†) Adormirea Maicii Domnului (15 august)

foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org

 

Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare ortodoxă și catolică, unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, celebrată pe 15 august, în care se comemorează trecerea Fecioarei Maria din această lume. Această sărbătoare comemorează adormirea și proslăvirea prin ridicarea cu trupul la cer a Maicii Mântuitorului. Sărbătoarea mărturisește că Maica Domnului „a fost luată” de Dumnezeu în împărăția cerească a lui Hristos, în deplinătatea vieții ei sufletești și trupești.

Potrivit scrierilor apocrife despre Adormirea Maicii Domnului, Fecioara Maria și-a trăit ultimii ani pe pământ la Efes, alături de Ioan Evanghelistul. Ea nu a gustat niciodată moartea, ci pur și simplu a adormit, ca toți oamenii, curând după aceea fiind ridicată cu trup și suflet la ceruri (exact ca Isus din Nazaret). Cei care au fost martorii acestui miracol au fost ucenicii lui Isus și prietenii Sf. Maria.

Tiziano Vecellio: Înălţarea la cer a Fecioarei, 1516-1518 - Biserica Santa Maria Gloriosa dei Frari, Veneţia - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tiziano Vecellio: Înălţarea la cer a Fecioarei, 1516-1518 – Biserica Santa Maria Gloriosa dei Frari, Veneţia – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Despre sărbătoare

Sărbătoarea ortodoxă a Adormirii Maicii Domnului este foarte apropiată de ceea ce romano-catolicii numesc Ridicarea la cer a Fericitei Fecioare Maria. În conformitate cu Sfânta Tradiție, Maica Domnului a murit ca orice ființă omenească, „adormind”, așa cum indică și numele sărbătorii. Ea a murit așa cum mor toți oamenii, nu în mod „voluntar” ca Fiul ei, ci prin necesitatea naturii ei umane muritoare care este indisolubil legată de stricăciunea acestei lumi.

Apostolii au fost aduși în mod miraculos la acest eveniment și au fost cu toții prezenți, cu excepția Sfântului Apostol Toma, atunci când Maica Domnului a trecut din această viață. Apoi, ea a fost înmormântată. Apostolul Toma a ajuns câteva zile mai târziu; dorind să o vadă încă o dată, i-a convins pe ceilalți să deschidă mormântul Maicii Domnului. Atunci Apostolii au descoperit că trupul Ei nu mai era în mormânt. Acest moment este pentru noi pârga (primul rod) al învierii de obște a credincioșilor, care va avea loc după a doua venire a lui Hristos.

Praznicul poartă numele de Adormirea Maicii Domnului, pomenind trecerea ei din această viață, cuvântul „Adormire” traducând grecescul Koimisis, care înseamnă adormirea întru moarte (de aici vine și cuvântul cimitir). Biserica Romano-Catolică preferă să numească acest eveniment ridicare la cer (lat. assumptio, literal „primire” [în cer]) întrucât, ținând seama de dispariția trupului Maicii Domnului din mormânt, consideră că Ea a fost înălțată cu trupul la Cer.

La fel ca și în cazul Nașterii Sfintei Fecioare, sau în cazul Intrării în Biserică, nici pentru Adormirea Maicii Domnului nu există referințe istorice sau biblice pentru această sărbătoare. Biserica Ortodoxă propovăduiește că Maica Domnului este fără de păcat, dar și că Fecioara Maria a avut nevoie cu adevărat să fie mântuită de Hristos – mântuită de încercări, suferințe și moarte din lumea aceasta. Ea a murit cu adevărat și apoi a fost luată la Cer de Fiul ei, ca Maică a Vieții, și ia deja parte la viața fără de sfârșit din Împărăția Cerurilor. Această viață în rai este pregătită și promisă tuturor celor care „ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și îl păstrează” (Luca 11,27-28)

Adormirea Maicii Domnului, lucrare de Bruegel (1564) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Adormirea Maicii Domnului, lucrare de Bruegel (1564) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Prăznuirea

Postul

Sărbătoarea este precedată de 14 zile de post strict, cu dezlegare la untdelemn și vin sâmbăta și duminica, cu excepția Schimbării la Față (6 august), când este dezlegare la pește, indiferent în ce zi ar cădea. În zilele de peste săptămână din post, se slujește ori Paraclisul Mare al Maicii Domnului ori Al doilea paraclis al Maicii Domnului. Dacă ziua praznicului cade miercuri sau vineri, este dezlegare la pește.

 

Slujbele prăznuirii

În seara sărbătorii se slujește o Vecernie care cuprinde trei citiri din Vechiul Testament care au înțelesul în Noul Testament:

- În Facerea 28,10-17, Scara lui Iacov care unește cerul cu pământul, simbolizează unirea lui Dumnezeu cu omul, unire realizată pe deplin și perfect în Maria Născătoarea (Purtătoarea) de Dumnezeu.

- „Ce minunat este acest loc! Aceasta este casa lui Dumnezeu și poarta raiului!” În Ezechiel 43,27-44,4 este descrisă viziunea cu Templul cu ușa spre Răsărit, întotdeauna închisă și plină de slava lui Dumnezeu, care o simbolizează pe Maica Domnului.

- Pentru textul din Proverbe 9,1-11, Maria este cu “casa” pe care Înțelepciunea Divină și-a zidit-o sieși.

Atunci când se slujește Utrenia, în dimineața sărbătorii, se citește din Luca 1,39-49, 56. Acest text este citit la toate sărbătorile Maicii Domnului și conține Spusele Maicii Domnului: “Şi a zis Maria: Mărește sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile…” În unele bisericii există obiceiul de a se binecuvânta flori în ziua acestei sărbători, dar înainte de Sfânta Liturghie.

La Liturghie, se citește din Apostol de la Filipeni 2,5-11, unde se vorbește despre “Gândul acesta să fie în voi care era și în Hristos Iisus, care Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce. Pentru aceea, și Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești și al celor pământești și al celor de dedesubt. Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl.”

Citirea din Sfânta Evanghelie este luată din Luca 10,38-42 și 11,27-28, citite împreună. Și aceste texte sunt citite întotdeauna la sărbătorile închinate Maicii Domnului. În acest text, Domnul spune, “binecuvântați sunt aceia care aud cuvântul Domnului și îl păzesc!

Adormirea Maicii Domnului, lucrare de Rubens (1626) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Adormirea Maicii Domnului, lucrare de Rubens (1626) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Praznicul Adormirii Maicii Domnului în România

Praznicul Adormirii Maicii Domnului este unul din cele mai îndrăgite sărbători pentru credincioșii ortodocși români, mai ales datorită evlaviei deosebite a românilor față de Născătoarea de Dumnezeu. Un foarte mare număr de biserici și de mănăstiri poartă acest hram. În multe locuri, cu această ocazie se organizează pelerinaje la mănăstirile care își sărbătoresc astfel ocrotitoarea. Sate și comunități întregi vin împreună în aceste pelerinaje.

Credincioșii vin încă din preziua Praznicului, în 14 septembrie și participă la slujbe, care în multe locuri au un fast deosebit. Astfel, slujba Vecerniei se prelungește cu o Priveghere care în unele locuri durează până foarte târziu în noapte sau chiar toată noaptea.

La slujba de înainteprăznuire se mai cântă în multe biserici și mănăstiri din România și Prohodul Maicii Domnului, o cântare special alcătuită pentru noaptea dinaintea praznicului, construită după modelul Prohodului Domnului și pusă pe linia melodică a celor trei stări ale acestuia.

În pauzele dintre slujbe, credincioșii cântă, în unele locuri, și alte cântări (extra-liturgice) închinate Maicii Domnului, numite în Ardeal pricesne, care exprimă grija Născătoarei de Dumnezeu pentru oameni, precum și afecțiunea profundă a credincioșilor față de Cea pe care o numesc Măicuța Domnului. Unele dintre acestea sunt de o surprinzătoare familiaritate: „Am venit, Măicuță, să ne mai vedem / și să-ți spunem dorul pe care-l avem…

Poate cel mai cunoscut pelerinaj de Adormirea Maicii Domnului este, în România, cel de la Mănăstirea Nicula, păstrătoarea unei cunoscute Icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Aici credincioșii se adună cu sutele de mii. Foarte mulți, în semn de evlavie față de Maica Domnului, al cărei ajutor îl cer și îl primesc, fac, la vremea praznicului, înconjurul bisericii (o dată sau de trei ori) în genunchi, așteptând apoi cu răbdare ore și chiar zile la rând pentru a ajunge să se închine Icoanei Maicii Domnului.

În afara slujbelor, în ziua praznicului se organizează în multe locuri, pe lângă mănăstiri sau și în orașe, târguri și serbări populare.

 

cititi mai mult despre Adormirea Maicii Domnului si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.ro; en.wikipedia.org

cititi si:

- Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie)

Icoana Maicii Domnului Prodromița de la Muntele Athos

Sfânta Icoană Prodromița de la Muntele Athos

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Icoana Maicii Domnului Prodromița de la Muntele Athos

Icoana Maicii Domnului Prodromița cunoscută mai mult sub numele de Icoana Nefăcută de mână omenească Prodromița sau, mai simplu, Prodromița este cea mai importantă icoană a comunității românești de la Muntele Athos din Grecia, despre care se consideră a fi făcătoare de minuni. Icoana este găzduită la schitul românesc Prodromul și, datorită faimei ei, atrage anual zeci de mii de pelerini și turiști din toată lumea. Faima deosebită și-a căpătat-o datorită faptului că, se crede, chipul Fecioarei Maria nu a fost zugrăvit de o mâna pământească, ci de penelul unui înger,conform voinței lui Dumnezeu.

Totodată, istoria a consemnat numeroase minuni, în special vindecări miraculoase de boli incurabile, care i-au crescut și mai mult faima. În legătură cu icoana, a fost redactat și Acatistul Maicii Domnului Prodromița, precum și rugăciunea Prodromița, amândouă bucurându-se de o mare popularitate, nu numai la Sfântul Munte, ci în întreaga Ortodoxie. Prăznuirea are loc în fiecare an, pe data 12 iulie, fiind un praznic mare, cu priveghi pe întreaga noapte.

 

Istoricul schitului românesc Prodromul

Partea de răsărit a Munteleui Athos, zonă foarte liniștită și bogată în peșteri, a fost dintotdeauna un loc preferat de sihaștii români atoniți. Aici au sihăstit călugări români încă din secolul al XIV-lea. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea se nevoiau în peșterile de aici vreo zece sihaștri din Țările Române, care și-au construit câteva colibe și o mica biserică de piatră cu hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul.

La începutul secolului al XIX-lea se numea Chilia Sfântului Ioan Botezatorul, Chilia românească de la Vigla Ianicopoli, mai apoi,Chilia Prodromul (Înaintemergătorul). Prin anul 1810, se nevoia aici un vestit sihastru român, mare făcător de minuni, ieroschimonahul Iustin. Dupa 35 de ani de nevoință, s-a mutat la cele veșnice, lăsând egumen, în locul său, pe ucenicul lui, ieromonahul Patapie.

După 20 de ani, din cauza tulburărilor din Balcani, călugării s-au risipit,Patapie retrăgându-se și răposând la mănăstirea Neamț. În anul 1850, ieromonahii Nifon si Nectarie, ambii cu metanie din Mănăstirea Horaița, județul Neamț, au rezidit cu ajutoare aduse din țara temelia schitului Prodromul, biserica și trei corpuri de chilii, care se ruinaseră aproape cu desăvârșire.

În anul 1860, biserica a fost sfințită de arhiereul român Isaia Vicol, episcop de Roman. Apoi, ieroschiomonahul Nifon, numit pe drept cuvânt ctitorul schitului, adună în jurul lui până la 60 de călugări, care se nevoiau la Muntele Athos, punând bazele celui mai mare schit românesc de acolo, cunoscut până astăzi ca schitul românesc Prodromul.

 

Istoricul icoanei Maicii Domnului Prodromița

Între anii 1852-1866, în timpul lucrărilor de ridicare a schitului Prodromul, ieroschimonahul Nifon caută un iconar care sa zugrăvească pe lemn de tei o icoană a Maicii Domnului cu totul deosebită. De aceea, a impus condiții severe pentru cel care se va angaja la executarea lucrării, bunăoară spovedania la părintele duhovnic, înfrânarea de la păcate trupești, post cu rugăciune către preasfânta Fecioara.

Cuvioșii Nifon si Nectarie, ajutorul lui, îl găsesc pe iconarul Iordache Nicolau din Iași, om bătrân și evlavios, care acceptă condițiile și,in anul 1863, se apucă de lucru. Iconarul a început lucrarea la Mănăstirea Bucium din Iași. Icoana a rămas nedesăvârșită căci, inexplicabil, Sfintele Fețe nu puteau fi zugrăvite. A doua zi, iconarul a observat cu uimire că Sfânta Față a Maicii Domnului și a Pruncului Iisus s-au zugrăvit de la sine, icoana apărând cu totul desăvârșită.Fiind interpretată ca o mare minune, icoana a fost de la început de o valoare inestimabila, atrăgând o mulțime de pelerini.

 

Mărturia scrisă a iconarului Nicolau Iordache

La schitul Prodromul se găsește un document datat 29 iunie 1863 care reprezintă mărturia iconarului Nicolau Iordache: “Eu, Iordache Nicolau, zugrav din târgul Iași, am zugrăvit aceasta sfânta icoană a Maici Domnului cu însăși mana mea, la care a venit o minune: după ce am isprăvit veșmintele, după meșteșugul zugrăvirii mele, m-am apucat sa lucrez fetele Maicii Domnului si a lui Iisus Hristos (sic). Privind eu la chipuri, cu totul a ieșit din potriva, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind ca mi-am uitat meșteșugul. A doua zi, după ce m-am sculat, am făcut trei metanii înaintea Maicii Domnului, rugându-mă sa-mi lumineze mintea, sa pot isprăvi sfânta ei icoana. Când m-am dus sa mă apuc de lucru, am aflat chipurile drese desăvârșit, precum se vede. Văzând aceasta minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deși o greșeală a fost aceasta ca am dat lustru la o asemenea minune“.

 

Descrierea icoanei

Dimensiunile icoanei sunt de 1000/700 mm. Chipul Maicii Domnului și al Pruncului Iisus au culoarea galbenă, nuanța de galben a grâului. Exista marturii cum că Sfintele Fețe se schimbă, uneori întunecându-se, alteori luminându-se. O alta caracteristica este aceea că icoana, cercetată la microscop, nu prezintă urme de pensulă, acest lucru întărind credința cum că Sfintele Fețe au fost pictate miraculos de mână nepământească. Se apreciază că portretele zugrăvite pe icoană sunt identice cu portretele reale ale Fecioarei și Pruncului Iisus așa cum au fost consemnate de martorii oculari contemporani.

Există o descriere rămasă de la Sfinții Epifanie si Nichifor: “Încă de când viețuia pe pământ era fața ei ca vederea bobului de grâu, păr galben, ochi ascuțiți la vedere, întru care luminile erau asemenea rodului de măslin, sprâncenele ei erau plecate și ales de negru, nasul potrivit, buzele ca floarea trandafirului, fața nu rotunda, nici scurta, ci puțin alungită, mâinile si degetele lungi, hainele pe care le purta erau simple și puțin mai lungi decât măsura corpului, cu trupul gingaș, având părul bine și cu multa cuviință legat“.

 

Minunile icoanei consemnate de-a lungul timpului

- Fiindcă ieșenii se opuneau strămutării Sfintei icoane la Muntele Athos,voind să o oprească pentru nevoile lor, Cuvioșii Nifon si Nectarie hotărăsc plecarea grabnică. Ajungând seara târziu la Episcopia din Huși, au fost întâmpinați de o mulțime de oameni care veniseră sa se tămăduiască. De acolo, icoana ajunge la Bârlad si este găzduită în Catedrala Ortodoxă. Aici s-au săvârșit numeroase minuni. În mod deosebit, a fost reținută și consemnată minunea cu privire la sporirea în greutate a icoanei ,atunci când s-a încercat să fie transportată la casa unui învățător necredincios, care ispitea pe Dumnezeu“. Mai mult, se consemnează că trăsura care urma să o transporte a cedat greutății și s-a dezmembrat.

- Tot pe când se afla la Bârlad, icoana săvârșește o minune cu o femeie credincioasă care, grav bolnavă nu se încumeta să vină la Catedrală de teamă să nu moară pe drum. Îndemnată de icoana care i s-a arătat în vis, femeia vine și se însănătoșește.

- La Galați, în timpul cât găsea în Biserica Sfinților Împărați Constantin și Elena, icoana este batjocorită de un pictor care se înspăimantă atunci când Fecioara se schimba la față având ca urmare pocăința pictorului.

 

Acatistul și rugăciunea Maicii Domnului Prodromița

Imnul acatist al Maicii Domnului Prodomița are forma canonică de 12 condace și 12 icoase. Ce particularizează Acatistul Maicii Domnului Prodromița este faptul că, mai rar întâlnit, litania este rimata, folosindu-se rima împerecheată: “Bucura-te, ca Prodromiță ești cu dreptate numită,/Bucura-te a schitului înainte-mergătoare smerită,/Bucura-te, roadă pe care Sfântul Munte o a cules,/Bucura-te, al Schitului Prodromu(l) chivot ales…”.

Rugăciunea Maicii Domnului Prodromița se citește după acatist, dar se obișnuiește să se spună și separat. Aceasta este foarte populară, mulți ortodocși o folosesc în nevoile lor zilnice: În afară de această rugăciune canonica, mai exista și alte rugăciuni, necanonice, mai puțin folosite. De asemenea, mai circulă și o varianta necanonică versificată a rugăciunii. Exista si o rugăciune adresata copiei icoanei aflate in Biserica Nașterii Maicii Domnului din Vatra Dornei.

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Icoana Maicii Domnului Prodromița de la Muntele Athos si pe: ro.orthodoxwiki.orgbasilica.rodoxologia.ro

Izvorul Tămăduirii

Maica Domnului – Izvorul Tămăduirii

foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; ro.wikipedia.org

 

Izvorul Tămăduirii sau Vinerea Izvorului Tămăduirii este un praznic al Maicii Domnului așezat de Biserica Ortodoxă în Vinerea din Săptămâna luminată, amintind de una din minunile Maicii Domnului. Sărbătoarea datează din a doua jumătate a primului mileniu creștin și este dependentă de data Paștilor. O prăznuire distinctă a icoanei Maicii Domnului-Izvorul Tămăduirii se face pe 4 aprilie.

Sărbătoarea face referire la o vindecare minunată a unui orb ce și-a recăpătat vederea după ce și-a udat fața cu apa unui izvor situat într-o pădure din apropierea Constantinopolului. Biserica zidită pe locul unde se găsea acel izvor din porunca împăratului a primit numele de “Izvorul Tămăduirii” și multe minuni au continuat să se petreacă acolo de-a lungul timpului.

În biserici și mănăstiri, după Sfânta Liturghie, în această zi se săvârșește sfințirea mică a apei la fântâni și izvoare, iar în unele părți preoții fac și botezarea generală a caselor credincioșilor, cu agheasma mică.

Izvorul tămăduitor al Bisericii „Izvorul Tămăduirii” din Istanbul -foto preluat de pe  ro.orthodoxwiki.org

Izvorul tămăduitor al Bisericii „Izvorul Tămăduirii” din Istanbul -foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

În tradiția românească

În această zi, în lăcașurile de cult după Liturghie, se face sfințirea aghesmei mici. În unele locuri există credința ca cei care beau aceasta sunt protejați de boli și duhuri rele pentru un an și se înzdrăvenesc. De asemeni uneori se mai păstrează obiceiul preoților de a merge în aceasta zi la izvoarele de apă pentru a le sfinți și, a le proteja de secare sau de adăpostirea duhurilor rele în preajma lor. De asemeni în unele zone prelații merg și fac stropirea caselor enoriașilor cu agheasma mică.

În tradiția populară, Izvorului Tămăduirii este pentru săpătorii de fântâni cea mai spornică din an, deoarece apele sunt zbuciumate și zgomotoase, fiind mai ușor de găsit.

 

Descoperirea Izvorului Tămăduitor

Există două relatări privind descoperirea izvorului tămăduitor de lângă orașul Constantinopol. În orice caz, este probabil ca izvorul, așezat într-un mic crâng și închinat Maicii Domnului, să fi existat și să fi fost cunoscut încă mai de timpuriu decât este indicat în relatări, însă ca el să fi fost înăbușit sau acoperit odată cu creșterea pădurii.

Izvorul Tămăduirii sau Vinerea Izvorului Tămăduirii este un praznic al Maicii Domnului așezat de Biserica Ortodoxă în Vinerea din Săptămâna luminată - foto preluat de pe  ro.orthodoxwiki.org

Izvorul Tămăduirii – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Nichifor Calist

Relatarea cea mai cunoscută îi aparține lui Nichifor Calist Xanthopoulos, ultimul istoric bisericesc de tradiție greacă, care a scris în anii 1320. Potrivit acestei relatări, tradiția izvorului tămăduitor începe cu o minune care s-a petrecut cu un soldat numit Leon Marcellus, viitorul împărat Leon I (457-474).

Pe când Leon era pe drumul spre Constantinopol, se întâlnește în apropiere de Poarta de Aur a orașului cu un orb care îi cere de băut, fiindu-i sete. Leon s-a dus să caute apă, dar nu a găsit. Atunci s-a auzit un glas de femeie care i-a spus că avea să găsească apă în apropiere. Privind în jur, el nu a văzut pe nimeni, și nu a găsit nici apa.

Glasul i-a cerut din nou să caute apă în adâncul pădurii și să-i aducă orbului în pumni din apa tulbure pe care avea s-o găsească, apoi să ungă ochii acestuia cu pământul care îi rămânea în mâini. Glasul i-a mai vestit că acela era locul pe care-l alesese pentru a-l încununa într-o bună zi ca împărat.

Leon a urmat porunca acelui glas, iar orbul și-a recăpătat imediat vederea, iar Leon a înțeles că cea care îi vorbise era Născătoarea de Dumnezeu. După urcarea sa pe tron, a înălțat pe acel loc o mare biserică, iar apa acelui izvor s-a dovedit și mai departe tămăduitoare, săvârșind multe vindecări minunate. De aceea a fost numit „Izvorul Tămăduirii”.

Procesiune la praznicul de Izvorul Tămăduirii 1959 în Arcadia, Grecia - foto preluat de pe  ro.orthodoxwiki.org

Procesiune la praznicul de Izvorul Tămăduirii 1959 în Arcadia, Grecia – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Procopiu

O relatare mai timpurie se regăsește și la marele istoric bizantin Procopiu din Cezareea (cca. 500-565). Potrivit versiunii lui Procopiu, pe când împăratul Iustinian era plecat la vânătoare, a ajuns într-o frumoasă pădure în care a aflat o capelă înconjurată de o mare mulțime de oameni, având împreună cu ei un preot, în fața unui izvor.

Întrebând despre cele ce se petreceau acolo, i s-a spus că acesta era un „izvor minunat”. Atunci împăratul a poruncit ca pe acel loc să fie înălțată o splendidă biserică, folosind materialele rămase de la înălțarea bisericii Sfânta Sofia. Biserica ar fi fost înălțată în ultimii ani ai domniei marelui împărat, cca. 559-560, în apropierea izvorului tămăduitor. După înălțarea acestui sanctuar, poarta orașului situată în afara zidurilor lui Teodosie a început să fie numită Poarta Izvorului.

 

cititi mai mult despre Izvorul Tămăduirii si pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro