Articole

Nașterea Maicii Domnului

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

 

Nașterea Maicii Domnului


 

Nașterea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, care este sărbătorit în 8 septembrie.

Preasfânta Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu Maria s-a născut din părinți în vârstă, care mai înainte fuseseră fără copii, pe nume Ioachim și Ana, ca răspuns la rugăciunile lor.

Creștinii ortodocși nu mărturisesc doctrina romano-catolică a Imaculatei Concepții a Mariei, prin care se presupune că Maria a fost ferită de păcatul strămoșesc pe care noi toți îl purtăm ca urmare a descendenței din Adam și Eva, anticipând astfel nașterea lui Hristos cel fără de păcat.

Biserica Ortodoxă mărturisește, bineînțeles, că Maica Domnului a primit păcatul strămoșesc, fiind concepută la fel ca întreaga omenire și astfel a avut nevoie de mântuire ca și noi.

Credința ortodoxă nu tratează subiectul foarte clar, reținând doar mărturisirea că Maica Domnului ar fi primit păcatul originar și că Maria a devenit Preacurată în momentul Bunei Vestiri.

 

Slujba sărbătorii


 

În seara praznicului, se ține Vecernia care conține trei citiri din Vechiul Testament care au trimiteri la Noul Testament.

Prima este din Cartea Facerii 28,10-17, despre scara lui Iacov care unește cerul cu pământul și care duce cu gândul la unirea omului cu Dumnezeu care se realizează cel mai deplin și mai perfect în Maria, Maica lui Dumnezeu:

Cât de înfricoșător este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!” (Facere 28, 17).

A doua este din Cartea lui Iezechiel 43,27-44,4: viziunea templului cu ușa spre răsărit închisă întotdeauna și plină de slava lui Dumnezeu și care o simbolizează pe Maica Domnului.

Iar a treia este din Cartea Pildelor lui Solomon 9,1-11: și aici Maria este considerată “casa” pe care Înțelepciunea Divină și-a construit-o sieși.

Uneori se ține Utrenia în dimineața praznicului. Evanghelia Utreniei este din Luca 1;39-49, 56. Această citire este valabilă la toate praznicele Maicii Domnului și include și Cântarea Maicii Domnului:

“Mărește suflete al meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile…”

Citirea Apostolului de la Sfânta Liturghie din ziua praznicului este din Filipeni 2,5-11 și vorbește despre “Hristos Iisus Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce.

Citirea din Evanghelie este din Luca 10,38-42 și 11,27-28 citite împreună; de asemenea, această citire este prezentă la toate praznicele Maicii Domnului.

În ea, Domnul spune: “binecuvântați sunt aceia care aud Cuvântul Domnului și îl păstrează în inima lor!

Nasterea Maicii Domnului – foto preluat de pe calendar-ortodox.ro

 

Imnografie


 

Tropar la Praznicul Naşterii Maicii Domnului

Glasulul al 4-lea

Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară,
bucurie a vestit la toată lumea;
că din tine a răsărit Soarele dreptății,
Hristos Dumnezeul nostru!
Și dezlegând blestemul,
a dat binecuvântare,
și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viața veșnică.

Condacul Nașterii Maicii Domnului

Glasulul al 4-lea

Ioachim și Ana, din defăimarea nenașterii de fii,
și Adam și Eva din stricăciunea morții s-au izbăvit,
Preacurată, prin sfântă nașterea ta.
Aceasta o prăznuiește și poporul tău, de vina greșelilor izbăvindu-se, când strigă către tine:
Cea stearpă naște pe Născătoarea de Dumnezeu și hrănitoarea vieții noastre.

 

Imnuri de înainte-prăznuire

Tropar la Înainte-prăznuirea Nașterii Maicii Domnului

Glasul 4-lea

Astăzi, din rădăcina lui Iesei și din coapsele lui David
Slujitoarea Domnului, Maria, se naște pentru noi.
Pentru aceea se înnoiește și se bucură toată făptura!
Cerul și pământul împreună se bucură.
Neamuri, lăudați-o,
Căci Ioachim se bucură și Ana prăznuiește, strigând:
“Cea stearpă dă naștere Născătoarei de Dumnezeu, Hrănitorul vieții noastre!”

Condac la Înainte-prăznuirea Naşterii Maicii Domnului

Glasulul al 3-lea

Astăzi Fecioara, Născătoarea de Dumnezeu Maria
Cămara de nuntă a Mirelui ceresc
După voia lui Dumnezeu se naște din femeie stearpă,
pregătită fiind ca o caleașcă a lui Dumnezeu-Cuvântul.
Ea a fost mai înainte rânduită pentru aceasta, fiind ușă dumnezeiască și adevărata Maică a Vieții.

 

Nașterea Maicii Domnului


 

articol preluat de pe doxologia.ro

Nașterea Maicii Domnului - foto preluaat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Nașterea Maicii Domnului – foto preluaat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Arhanghelul Gavriil a binevestit lui Ioachim și Anei zămislirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, zicând către maica cea neroditoare: „Ano, Ano, vei naște pe fiica cea prea binecuvântată și se va chema numele ei Maria”.

Domnul, Cel ce locuiește în Cer, vrând să Se arate pe pământ și să viețuiască cu oamenii, mai întâi a pregătit loc de sălășluirea slavei Sale, pe Preacurata Maică Să. Pentru că este obicei la împărați ca mai înainte să-și pregătească, în cetatea în care vor să meargă, palatul de petrecere. Și, precum palatele împăraților pământești se zidesc de prea înțelepții lucrători din materiale mai scumpe, la loc mai înalt, mai frumoase și mai desfătate decât alte locuințe omenești, a trebuit a se zidi așa și palatul cerescului împărat al slavei.

În Legea veche, când a vrut Dumnezeu să petreacă în Ierusalim, Solomon I-a zidit Lui casă, cu prea înțeleptul lucrător Hiraam, care era meșter renumit și plin de înțelepciune și de știință, ca să săvârșească tot lucrul. Deci, a zidit-o din materii prime prea scumpe, din pietre alese, din lemne binemirositoare de cedru și chiparos, care se aduceau din Liban, și din aur curat, la un loc prea înalt, pe muntele Morea. Era prea frumoasă, căci a săpat heruvimi pe pereți, și nenumărate feluri de pomi și de flori. Deci, avea și lărgime casa aceea, ca să nu încapă cu înghesuială în ea mulțimea poporului lui Israel. Și a venit întru ea slava Domnului în foc și în nor. Dar nu era de ajuns casa aceea spre a cuprinde întru sine pe Dumnezeul cel neîncăput. Solomon i-a zidit Lui altă casă, dar Cel Prea Înalt nu locuiește în biserici făcute de mâini omenești. „Ce casă îmi veți zidi mie, zice Domnul, sau care este locul odihnei mele?” Deci, a binevoit, la începutul darului celui nou, a I se zidi casă, nefăcută de mână, pe Preacurată, Prea Binecuvântată Fecioara Maria. Și de care lucrători s-a zidit casa aceea? Cu adevărat de cei prea înțelepți, adică de însăși înțelepciunea lui Dumnezeu, după cum zice Scriptura: „Înțelepciunea și-a zidit ei însăși casă”. Pentru aceasta toate cele ce se fac cu înțelepciunea lui Dumnezeu sunt fă-cute bune și desăvârșite. Iar de vreme ce palatul cel însuflețit l-a zidit înțelepciunea lui Dumnezeu Cuvântul, spunem deci că I s-a zidit lui Dumnezeu desăvârșita casă; Prea Luminatului Împărat I s-a zidit prea luminat palat; Prea Curatului Mire I s-a pregătit cea prea curată și neîntinată cămară; neprihănitului Mielușel I s-a zidit cea fără de prihană sălășluire, la care lucru Însuși este martor credincios în cer, zicând către dânsa: „Toată ești bună, cea de aproape a Mea, și prihană nu este în tine”. Iar Sfântul Damaschin zice: „Toată ești cămara Duhului, toată cetatea lui Dumnezeu și noian de daruri, toată frumoasă, toată aproape de Dumnezeu”.

Dar din ce fel de material s-a zidit palatul acesta? Din cele cu adevărat prea scumpe; căci ca dintr-o piatră scumpă s-a născut din neamul cel împărătesc, din David, care a biruit pe Goliat prin piatră aceea ce mai înainte închipuia pe Hristos, piatra cea nepusă în praștie. Și că din niște lemne binemirositoare de cedru și de chiparos, s-a născut Fecioara Născătoare de Dumnezeu din neamul arhieresc, cel ce aducea lui Dumnezeu jertfe binemirositoare. Tatăl ei, sfântul și dreptul Ioachim, era fiul lui Varpafir cel ce-și trăgea obârșia sa din Natan, fiul lui David, iar mama ei, sfânta și dreapta Ana, era fiica lui Natan preotul din neamul lui Aaron. Și era Preacurata Fecioară după tată din neam împărătesc, iar după mamă din neam arhieresc.

O, Doamne, din câte prea scumpe materii și din ce prea cinstite neamuri s-a pregătit palatul cel însuflețit al Împăratului slavei! Și precum în casa lui Solomon zidurile cele de piatră și de lemn aveau mai multă cinste decât aurul cel curat cu care erau aurite; tot așa în nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu neamurile bune, cel împărătesc și arhieresc, s-au cinstit mai mult cu curăția deplină a sfinților ei părinți, care este mai scumpă decât tot aurul și argintul și mai cinstită decât pietrele cele de mult preț. Tot lucrul pământesc nu este vrednic de cinstea ei, pentru că Preasfânta Fecioară s-a născut din curăția părinților, care este mai presus decât tot neamul bun. Acest lucru îl mărturisește Sfântul Ioan Damaschin, vorbind așa către sfinții și drepții dumnezeiești părinți: „O, fericită însoțire, Ioachime și Ano! din rodul pântecelui vostru cu adevărat fără de prihană v-ați cunoscut!” După cuvântul Domnului: (r)Din rodurile lor îi veți cunoaște pe dînșii. Ați rânduit viața voastră precum a fost plăcut lui Dumnezeu. Pentru că viețuind în curăție și cuvioșie ați răsărit vistieria fecioriei, pe Fecioara aceea ce a fost mai înainte de naștere fecioară, cu mintea, cu sufletul și după naștere fecioară și totdeauna fecioară, cu mintea, cu sufletul și trupul de-a pururea feciorind.

Visul Sfântului Ioachim (Giotto di Bondone, 1267 - 1337) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Visul Sfântului Ioachim (Giotto di Bondone, 1267 – 1337) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Deci, se cădea ca fecioria cea născută pe sine din curăție să se aducă trupește pe sine însăși luminii celei uneia născute. O, doime a cinstitelor turturele cuvântătoare, Ioachime și Ano! Voi, păzind fireasca lege cu curăție, v-ați învrednicit celor mai presus de fire daruri dumnezeiești, pentru că pe Fecioară, dumnezeiasca Maică, voi viețuind cu dreaptă credință și cu cuvioșie, în omenească fire ați născut, ați odrăslit pe cea mai înaltă decât îngerii, pe fiica aceea ce și pe îngeri acum stăpânește. O, prea frumoasă și prea dulce fiică! O, crinule, cel ce ai crescut în mijlocul spinilor, fiind din rădăcină împărătească cea de bun neam! Prin tine împărăția cu preoția s-au îmbogățit!”.

Cu aceste cuvinte, Sfântul Ioan Damaschin arată din ce fel de părinți s-a născut dumnezeiasca Maică, din cât de scumpe materii s-a pregătit palatul Împăratului ceresc. În ce fel de loc s-a dospit acest aluat însuflețit? Cu adevărat în cel preaînalt, pentru că Biserica dă o mărturie ca aceasta despre dânsa: „Cu adevărat ești Fecioară curată mai presus decât toate”. Însă nu cu înălțimea locului, ci cu a bunătăților și cu a darurilor dumnezeiești, pentru că locul unde s-a născut prea Binecuvântată Fecioară era o cetate mică în pământul Galileei, care se numește Nazaret (Despre casa lui Ioachim și Anei, după multă cercetare, n-am putut să aflăm, lămurit, unde a fost. Am găsit scris în unele locuri că a fost în Ierusalim, iar în aceste cărți scrie că în Nazaret, și nedumerirea a rămas tot nedumerire), sub Capernaum, cetatea cea mare, aflându-se neslăvită și necinstită și locuitorii ei defăimați. Mai apoi și pentru Hristos s-a zis: „Din Nazaret oare poate să iasă ceva bun?”. Iar Domnul, „Cel ce petrece întru cele înalte și spre cei smeriți privește”, a binevoit să se nască Preacurata Maică Să, nu în Capernaumul cel ce prin mândrie până la cer se înălțase, ci în smeritul Nazaret, arătând că tot ce este între oameni înalt este urâciune înaintea lui Dumnezeu, iar ceea ce este trecut de dânșii cu vederea și defăimat, aceea la Dânsul este înalt și cinstit. La aceasta se mai poate adăuga că din singur numele de Nazaret să se arate înălțimea bunătăților Preacuratei Fecioare. Precum prin nașterea Sa în Betleem, care se tâlcuiește „casa pîinei”, a închipuit cu taină că El este pâinea cea coborâta din cer spre însuflețirea și întărirea lumii, așa și în nașterea Preacuratei Maicii Sale în Naza-ret, arată cele înalte pentru că Nazaretul se tâlcuiește „înflorit, sfințit și deosebit de cele pământești, încununat și păzit”.

Toate acestea se arată luminos întru Preacurata Fecioară, pentru că ea este floarea ce a răsărit din pomul cel uscat, din pântecele cel neroditor și sterp și a înnoit firea noastră cea uscată; floarea cea neveștejită, care înflorește pururea prin feciorie, floarea cea cu bun miros care a născut mirosul cel frumos, pe singur Împăratul; floarea care a adus rod pe Hristos Domnul, ceea ce singură a răsărit mărul cel cu bun miros; este sfințită cu darul Sfântului Duh, cel ce a venit spre dânsa și a umbrit-o. Și este mai sfântă decât toți sfinții, pentru că a născut pe Cuvântul, cel mai sfânt decât toți sfinții. Ea este deosebită de păcătoșii pământești, căci nici un păcat în toată viața sa n-a cunoscut.

Nașterea Sfintei Fecioare Maria de Giotto, în Capela Scrovegni, Padova, Italia (circa 1305) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Nașterea Sfintei Fecioare Maria de Giotto, în Capela Scrovegni, Padova, Italia (circa 1305) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Toți cu David grăiesc: „Fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea”. Numai singură aceea grăiește: „Fără de nelegiuire am alergat și v-am îndreptat”, pentru că ea este îndreptarea oamenilor, nu numai nefăcând păcatul, ci și pe păcătoși abătându-i de la lucrurile cele rele, așa cum zice Biserica spre dânsa: „Bucură-te, ceea ce curățești lucrurile cele spurcate”. Ea este încununată cu slavă și cu cinste. Încununată cu slavă, că din împărăteasca rădăcină a răsărit, încununată cu cinste, că din arhiereasca seminție a crescut. Încununată cu slavă, că din cei curați și drepți născători a odrăslit; încununată cu cinste, ca cea cinstită prin bunavestire și slujire a arhanghelului; încununată cu slavă ca o maică a lui Dumnezeu. Că ce este oare mai slăvit decât a naște pe Dumnezeu? Încununată cu cinste, ca cea pururea fecioară; căci ce este mai cinstită decât aceasta, ca și după naștere a fi fecioară? Încununată cu slavă cea mai slăvită decât serafimii, care ca un serafim a iubit pe Dumnezeu; încununată cu cinste, cea mai cinstită decât heruvimii, ca ceea ce pe heruvimi cu înțelepciunea și cu cunoștința cea dumnezeiască i-a covârșit. „Iar slavă, cinste și pace se cuvine tot omului care face binele”, zice apostolul. Și cine din pămînteni s-a aflat lucrător de bunătăți mai bun decât Preacurata Fecioară? Toate poruncile Domnului le-a păzit, toată voia Lui a făcut-o, toate cuvintele Lui le-a luat în minte, toate graiurile Lui le-a ascuns în inima sa, toate lucrurile cele de milostivire le-a arătat celor de aproape. Deci, cu vrednicie s-a încoronat ca o lucrătoare a tuturor faptelor bune. Este încă și păzită, că vistieria curăției sale feciorești o păzea cu strășnicie, încât nici îngerului nu voia să o încredințeze, pentru că, văzând pe înger, s-a tulburat de cuvântul lui și gândea în ce chip va fi acea închinare?

Toate acestea Nazaretul, prin numirea sa, le-a arătat a fi în Preacurata Fecioară și cine nu va zice că palatul acesta înalt al lui Hristos, cu bunătățile și dumnezeieștile daruri nu este foarte înăl-țat? Înaltă este, că din cer s-a dăruit, deși pe pământ din pământeni s-a născut. Din cer, că precum zic unii din gânditorii de Dumnezeu, arhanghelul Gavriil, cel ce a binevestit lui Zaharia nașterea lui Ioan, același a binevestit lui Ioachim și Anei zămislirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, acela a adus din cer și numele ei cel prea binecuvântat zicând către maica cea neroditoare: „Ano, Ano, vei naște pe fiica cea prea binecuvântată și se va chema numele ei Maria”.

Drept aceea fără îndoială poate să se numească cetate sfântă, Ierusalim nou, pogorât din cer de la Dumnezeu și locaș al lui Dumnezeu între oameni. Înalt este lăcașul lui Dumnezeu, că mai presus de serafimi s-a înălțat, născând pe Împăratul Hristos. „O, înălțime, cu anevoie de suit de gândurile omenești!”.

Dar ce fel de frumusețe are Fecioara Maria, palatul cel dumnezeiesc al lui Hristos, să ascultăm pe același Ioan Damaschin, care zice așa: „S-a adus lui Dumnezeu, Împăratul tuturor, îmbrăcată cu bună podoabă a faptelor bune, ca și cu o haină de aur și înfrumusețată cu darul Duhului Sfânt, a cărei slavă este înăuntru. Că precum la toată femeia, bărbatul este slava ei cea din afară, așa sla-vă Născătoarei de Dumnezeu este înăuntru, adică rodul pântecelui ei”. Și iar zice același: „Fecioară de Dumnezeu dăruită, biserică sfântă a lui Dumnezeu, pe care acel începător de lume, Solomon, a zidit-o, și în dânsa a pietruit, nu cu aur împodobită, nici cu pietre neînsuflețite, ci, în loc de aur, strălucind cu Duhul, iar în loc de pietre scumpe, avându-l pe Hristos mărgăritarul cel de mult preț”. O podoabă ca aceasta este înfrumusețarea palatului acestuia, mult mai frumoasă decât ceea ce a fost în biserica lui Solomon, în care se vedeau închipuite asemănări de heruvimi, de pomi și de flori. Dar și în această însuflețită biserică, în Preacurata Fecioară, se văd arătate chipuri de heruvimi, căci vița sa cea de heruvim nu numai s-a asemănat heruvimilor, dar i-a și întrecut.

"Nașterea Maicii Domnului" de Jusepe Leonardo (1601 - 1656) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Nașterea Maicii Domnului” de Jusepe Leonardo (1601 – 1656) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dacă Biserica a obișnuit a-i numi heruvimi pe alți sfinți, cântând: „Ce vă vom numi pe voi, sfinților? Heruvimi, că întru voi s-a odihnit Hristos”, cu atât cu cât mai ales Fecioara Născătoarea de Dumnezeu este heruvim, în care s-a odihnit trupește Hristos și pe mâinile ei cele preacurate a șezut Dumnezeu ca pe un scaun: „scaun de heruvimi, fecioară”. A închipuit în sine și asemănările pomilor celor bine roditori, făcându-se, duhovnicește, măslin roditor în casa lui Dumnezeu și finic înfloritor. Pentru aceasta acum se numește mlădița de viață purtătoare, Biserică cântând așa: „Din cea neroditoare rădăcină, mlădiță de viață purtătoare ne-a odrăslit nouă pe Maică Să, Dumnezeul minunilor”. Deci, acestea toate se grăiesc pentru frumusețele ei cele duhovnicești. Dar, pe lângă acestea, și de cele trupești nu era lipsită, după cum adeveresc mulți dascăli bisericești, că în toată partea cea de sub soare n-a fost și nu va fi fecioară așa de frumoasă, precum a fost Fecioara Născătoare de Dumnezeu, pe care, Sfântul Dionisie Areopagitul, văzând-o, voia să o numească Dumnezeu, de nu ar fi știut pe Dumnezeu cel născut dintr-însa. Pentru că dumnezeiescul dar de care era plină strălucea din prealuminată fața ei. Un palat ca acesta înainte și-a gătit Lui pe pământ, Împăratul cel ceresc frumos cu sufletul și cu trupul, ca o mireasă împodobită bărbatului său. Dar încă și desfătat: „Pântecele ei mai desfătat decât cerurile l-au lucrat”. Și au încăput întru dânsa Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu.

Cea desfătată sălășluire a Cuvântului, Preacurata Fecioară, nu numai lui Dumnezeu Cuvântul, ca unui împărat este desfătată, ci și nouă, robilor celor ce alergăm către Dumnezeu, Cel ce S-a sălășluit într-însa. Pe Dumnezeu L-a încăput în pântece, iar pe noi ne înca-pe în a sa milostivire. Vasul cel ales, Sfântul Apostol Pavel, pornindu-se spre milostivire, zicea către iubiții săi: „Inima noastră s-a lărgit, aveți loc destul întru noi”. Dar, la care din sfinți poate să se găsească milostivirea așa de desfătată spre încăpere tuturor, pre-cum, după Dumnezeu, a Mariei? Că încape aicea atât cel curat, după cum și păcătosului iarăși nu-i este strâmt aici. Acolo cel pocăit are locul său și disperatul asemenea cu cel nepocăit. Ca și în co-rabia lui Noe neoprită, nu numai celor curate, ci și vietăților celor necurate se află scăpare.

Întru a ei milostivire toți cei scârbiți, năpăstuiți, flămânzi, învi-forați și bolnavi află loc de ajuns, pentru că nu știe să fie nemi-lostivă cea al cărei pântece ne-a născut nouă pe prea Bunul Dumnezeu. Mulți străjeri înarmați păzesc palatele împăraților pă-mîntești și nu dau voie tuturor ce voiesc să intre într-însele, ci îi opresc și îi întreabă de unde și la ce vin. Iar palatul lui Hristos cel însuflețit, deși este înconjurat de heruvimi și de serafimi și de nenumărate cete ale îngerilor și ale tuturor sfinților, la ușa milostivirii îndurărilor ei nimenea nu oprește pe cela ce va să intre. Nu-i opresc străjerii, nu-i gonesc ostașii, nici la ce vin nu-i întreabă, ci fără de apărare intră cu rugăciunea, și primește dar spre cererea cea de folos.

Drept aceea să alergăm la milostivirea celei ce s-a născut din pântece neroditor, dându-i ei o închinăciune ca aceasta: „Bucură-te, palatul cel cu totul fără de prihană al Împăratului tuturor! Bucură-te, sălășluirea lui Dumnezeu, Cuvântului, căreia, și ție, fiicei părintelui, Maicii Fiului, miresei Sfântului Duh, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh de la noi cei din țarină, să fie cinste și slavă în veci”. Amin.

 

cititi mai mult despre Nașterea Maicii Domnului pe: doxologia.roro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

cititi si:

- (†) Adormirea Maicii Domnului (15 august)

Așezarea cinstitului brâu al Maicii Domnului în raclă

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgpravila.rodoxologia.ro

Brâul Maicii Domnului

 


 

Brâul Maicii Domnului (numit și Sfântul Brâu) este o relicvă prețioasă și venerată în Biserica Ortodoxă.

La 31 august se face prăznuirea punerii în sfânta raclă a Cinstitului brâu al Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei și minunea ce s-a făcut prin punerea Cinstitului brâu deasupra împărătesei Zoe, soția împăratului Leon al VI-lea cel Înțelept, la anul 886.

Cel mai mare fragment din Brâul Maicii Domnului se găsește la Mănăstirea Vatopedi de la Muntele Athos, iar alte două fragmente, mai mici, se găsesc la mănăstirea Kato Xenias, metoc al mănăstirii Ano Xenias, situată la 50 km de Volos (Grecia).

După tradiție, Brâul Maicii Domnului a fost țesut de însăși Maica Domnului din fire împletite din păr cămilă, care, după adormirea sa, l-ar fi dăruit sfântului Apostol Toma, în timp ce acesta era adus de Duhul Sfânt prin văzduh la locul unde ea fusese pusă în mormânt, localitatea Ghetsimani.

Aşezarea cinstitului brâu al Maicii Domnului în raclă - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Aşezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă – foto preluat de pe ziarullumina.ro

 

Cinstitul brâu al Maicii Domnului la Ierusalim


 

Două femei evlavioase din Ierusalim au făgăduit că vor păstra cinstitul Brâu. Maica Domnului, cu puțin înainte de adormirea sa, i-a cerut Sfântului Evanghelist Ioan să împartă acestora și cele două veșminte ale sale.

După Adormirea Macii Domnului, Sfântul Apostol Toma a dăruit acestora și Cinstitul Brâu pe care îl primise în dar de la Maica Domnului.

Misiunea de păstrare, din generație în generație, a continuat-o o fecioară evlavioasă ce provenea din această familie.

Încă din vechime, creștinii au arătat evlavie pentru lucrurile care au aparținut Mântuitorului, Maicii Domnului sau sfinților.

Multe dintre acestea au fost păstrate cu sfințenie, fiind așezate în locuri de cinste, iar uneori s-au ridicat biserici pentru păstrarea și cinstirea lor.

Așa s-a întâmplat cu Veșmântul Maicii Domnului, cu cinstitul ei Omofor, cu Brâul Maicii Domnului.

Până în secolul al IV-lea Brâul Maicii Domnului s-a păstrat la Ierusalim și este singura amintire prețioasă care se păstrează din viața pământească a Născătoarei de Dumnezeu.

Aşezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă - foto preluat de pe doxologia.ro

Aşezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Aducerea Sfântului Brâu la Constantinopol


 

În timpul domniei împăratului Arcadie, fiul lui Teodosie cel Mare, a avut loc mutarea cinstitului Brâu în Constantinopol. Brâul Maicii Domnului a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol și a fost așezat într-o raclă de aur, în biserica închinată Născătoarei de Dumnezeu, numită Halkopratia și zidită de împăratul Teodosie al II-lea cel Tânăr (408-450).

Pe 31 august, împăratul Arcadie a așezat Cinstitul Brâu într-o raclă foarte frumoasă, pe care a numit-o “racla sfântă”, pentru a proteja capitala Imperiului și pe locuitorii acesteia de orice atac ostil, de orice nenorocire și uneltire demonică.

Sfântul Brâu s-a păstrat în racla pecetluită mai întâi în biserica Sfinților Apostoli, apoi în Biserica Preasfintei Născătoare din Vlaherne, ce o ridicase împărăteasa Pulheria.

Această raclă nu s-a deschis până în zilele împăratului Leon cel înțelept (886-912).

Soția împăratului Leon, Zoe, pe când era foarte bolnavă, a visat-o pe Născătoarea de Dumnezeu, iar Maica Domnului i-a spus împărătesei că trebuie să îl convingă pe Patriarh să scoată Sfântul Brâu din chivotul unde era păstrat încă din secolul al IV-lea.

Când au pus Brâul peste împărăteasa bolnavă, ea s-a vindecat îndată.

Ca semn de recunoștință și trăind o viață virtuoasă, împărăteasa a împodobit Brâul brodându-l cu fir de aur și l-a reașezat în racla în care-l pusese Arcadie.

Părinții de la Mănăstirea Vatoped, loc în care se păstrează astăzi o mare parte din Brâul Maicii Domnului, spun că această structură de aur, care a fost adăugată Cinstitului Brâu, a fost cea care a făcut posibilă păstrarea până în ziua de astăzi a acestuia deoarece firul de aur, care a fost adăugat, a dat o structură de rezistență țesăturii care peste veacuri ar fi putut să se strice.

 

Așezarea în raclă a brâului Maicii Domnului


 

Cinstitul Brâu al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, cel adus în Constantinopol într-un sicriaș de aur cu pecetluire împărătească, a fost pus în biserica pe care dreptcredinciosul împărat Teodosie cel Tânăr o zidise în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la locul ce se numea Halcopratie, adică “târgul de aramă”. După mulți ani, pe vremea împărăției lui Leon, femeia lui, Zoe, era supărată de duhul cel necurat. Pentru aceea, împăratul și rudele lui aveau mâhnire; deci se făceau multe rugăciuni către Dumnezeu pentru împărăteasa care pătimea.

Odată i s-a arătat o vedenie dumnezeiască, spunându-i că de se va pune pe dânsa Brâul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, va lua tămăduire. Împărăteasa a spus această vedenie bărbatului ei, împăratul Leon, și îndată împăratul a rugat pe patriarh și a dezlegat pecetea, apoi s-a deschis sicriul și s-a aflat întreg cinstitul Brâu al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, nici câtuși de puțin vătămat de vechimea vremii, și l-a sărutat pe el cu cucernicie. Când patriarhul l-a întins pe el deasupra împărătesei, îndată s-a scăpat de chinuirea diavolească și a câștigat desăvârșit tămăduirea bolii sale.

Atunci toți cu bucurie au preamărit pe Hristos Dumnezeu și pe Preacurata Maica Lui cântând cântări de mulțumire; iar cinstitul Brâu punându-l într-aceeași raclă de aur, l-a pecetluit cu pecetea împărătească, și a așezat prăznuire întru cinstea Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, întru aducerea aminte de minunea ce s-a făcut cu sfântul ei Brâu, prin singurul darul acela, și prin milostivirea și iubirea de oameni a Aceluia ce S-a născut dintr-însa, adică lui Hristos Dumnezeul nostru.

 

Împărțirea Cinstitului Brâu al Maicii Domnului


 

În a doua parte a secolului al XII-lea, Sfântul Brâu a fost tăiat în fragmente, iar fragmentele au fost dăruite mai multor biserici din Constantinopol.

În veacul al XII-lea, sub împăratul Manuil I Comnenul (1143-1180) s-a stabilit oficial sărbătoarea punerii în raclă a cinstitului Brâu al Maicii Domnului pe 31 august.

În vechime, Sfântul Brâu se sărbătorea odată cu Așezarea Veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne, pe 2 iulie.

 

Unde se află Cinstitul Brâu al Maicii Domnului


 

După cucerirea Constantinopolului de către cruciați, în timpul celei de-a patra cruciade, în 1204, unele bucăți au fost furate de cetele de barbari și mutate în Apus.

Din fericire, nu s-au pierdut toate.

În urma cruciadei, două bucăți din Cinstitul Brâu a ajuns în Franța și astăzi se păstrează în biserica Le Puy-Notre-Dame.

 

Cinstitul brâu al Maicii Domnului la Mănăstirea Vatoped din Athos


 

Conform unei tradiții, Ioniță Caloian, biruind pe Alexios Anghelos al III-lea, ia din Constantinopol ca pradă de război o bucată din Cinstitul Brâu, pentru ca aceasta să fie dăruită în veacul următor mănăstirii Vatoped, de către cneazul sârbilor Lazăr I Hrebeljanović 1372-1389.

Conform unei alte tradiții Împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino (1347-1355), care a avut o dragoste deosebită față de Marea Mănăstire Vatoped, așa cum reiese din mai multe mărturii, a dăruit Mănăstirii o parte din Brâul Maicii Domnului.

Între anii 1512 și 1520, domnitorul Țării Românești, Neagoe Basarab, a înnoit incinta mănăstirii Vatoped și a construit un paraclis cu hramul “Brâul Maicii Domnului“.

Acesta a fost reparat în 1794 tot cu ajutoare românești, iar în secolul al XIX-lea, România a dăruit paraclisului o nouă catapeteasmă (peretele cu icoane care acoperă Sfântul Altar).

De asemenea, racla de argint în care se păstrează Brâul la mănăstirea Vatoped a fost confecționată în secolul al XVIII-lea în Țara Românească.

Este vorba de fapt numai despre o parte din Brâu, pentru că alte două părți ale acestuia au fost dăruite în anul 1522 mănăstirii de maici Kato Xenias, situată la 50 km de Volos (Grecia)

În timpul stăpânirii otomane, părinți din mănăstirea Vatoped au făcut procesiuni cu Cinstitul Brâu în Creta, Macedonia, Tracia, Constantinopol și Asia Mică pentru sfințirea și sprijinul celor înrobiți și izbăvirea de orice boală primejdioasă.

În anul 1813, Brâul Maicii Domnului de la Vatoped a fost adus în Țara Românească pentru îndepărtarea ciumei.

 

Binecuvântarea Cinstitului Brâu și pentru alte mănăstiri


 

Mănăstirea Dionisiu deține o mică parte din Sfântul Brâu al Maicii Domnului pe care călugării de aici l-au primit de la Mănăstirea Vatoped în schimbul unui deget de la mâna dreaptă al Sfântului Ioan Botezătorul.

O altă mică parte a Cinstitului Brâu se află la Zugdidi, în Georgia adusă de fiica împăratului bizantin Roman, căsătorită cu împăratul georgian Abuchaz.

Aceasta, vindecându-se prin atingerea Brâului, a luat cu ea în noua ei patrie o parte din Cinstitul Brâu.

La porunca Țarului Rus Alexandru I, la Zugdidi, în Mingrelia, s-a ridicat o frumoasă biserică, în care se păstrează cu evlavie partea din Cinstitul Brâu al Maicii Domnului, spre vindecare de grele suferințe.

 

Brâul Maicii Domnului de la Kato Xenia


 

În anul 1522, doua părți ale cinstitului Brâu au fost dăruite mănăstirii de maici Kato Xenia (situată la 50 km de Volos, Grecia) în timpul unei mari epidemii de ciumă. Imediat după aducerea cinstitului Brâu, oamenii s-au însănătoșit.

Racla cu Brâul Maicii Domnului de la mănăstirea Kato Xenia s-a aflat la Iași (2001) cu ocazia hramului Sfintei Parascheva.

Peste un milion de credincioși au cinstit atunci Brâul Maicii Domnului, împreună cu moaștele Sfintei Parascheva, apoi la Alba Iulia 2007, la Constanța în anul 2008.

 

Imnografie


 

Tropar la Praznicul aşezării în raclă a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului

Glasul al 8-lea:

Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, Acoperământul oamenilor, Veşmântul şi Brâul Preacuratului tău trup, puternic Acoperământ cetăţii tale ai dăruit prin naşterea ta cea fără sămânţă, Nestricată rămânând. Că întru tine şi firea se înnoieşte şi vremea. Pentru aceasta, te rugăm, pace cetăţii tale dăruieşte şi sufletelor noastre mare milă.

Condac la Praznicul aşezării în raclă a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului

Glasulul al  2-lea:

Pe cea întru rugăciuni…

Cinstit Brâul tău, care a cuprins pântecele tău cel de Dumnezeu primitor, de Dumnezeu Născătoare, este putere nebiruită cetăţii tale şi vistierie de bunătăţi neîmpuţinată. Căci numai tu Singură ai născut, fiind pururea Fecioară.

 

Minunile săvârșite de Cinstitul brâu al Maicii Domnului


 

Sfântul Brâu are harul special de a tămădui lipsa de rod a pântecelor femeilor căsătorite, precum și bolile de cancer, printr-o panglică oferită de mănăstirea Vatoped credincioșilor și cu care femeile sterpe și cei bolnavi ajung să se încingă.

Această panglică este binecuvântată și așezată timp de 40 de zile pe Sfântul Brâu. Bolnavul trebuie să se încingă cu brâulețul pentru o perioadă de timp, trăind în pocăință, spovedindu-se, rugându-se și împărtășindu-se cu Sfintele Taine.

În acest fel trebuie să viețuiască și soții care doresc prunci, ținând însă pe deasupra post și înfrânare trupească pe perioada purtării brâulețului.

Cinstitul Brâu al Maicii Domnului a ajutat la încetarea mai multor epidemii: în 1813, Brâul Maicii Domnului de la Vatoped a fost adus în Țara Românească pentru îndepărtarea ciumei, în 1871 sultanul turc sub a cărui protecție se găsea Muntele Athos după căderea Constantinopolului a dus Brâul în țara sa pentru îndepărtarea holerei, iar în 1894 acesta a fost dus la Kios, pentru a înlătura epidemia care lovise plantațiile de lămâi și portocali.

În toamna anului 2011, Sfântul Brâu al Maicii Domnului de la mănăstirea Vatoped a fost dus în Rusia în mai multe orașe: mai întâi în Sankt Petersburg, apoi în Ekaterinburg, Norilsk, Vladivostok, Krasnoyarsk, Tyumen, Nizny Novgorod, Diveyevo, Saransk, Samara, Volgograd, Rostov-pe-Don, Stavropol, Kaliningrad, iar la final Moscova.

La 10 luni după ce Brâul Maicii Domnului a fost adus în Rusia, în mai multe regiuni unde Brâul a fost pus spre închinare s-a observat o adevărată creștere a natalității: maternitățile sunt arhipline, iar pe culoarele centrelor de consultare a femeilor întâlnești un număr impresionant de viitoare mame.

Presa regională prezintă în același timp diferite istorii cu final fericit și asemănătoare între ele: familiile fără copii, după ce s-au atins de Brâu, au zămislit copiii mult-așteptați.

 

Minune de la Mănăstirea Vatoped


 

Suntem căsătoriți de 16 ani.

La începutul căsătoriei noastre, soția mea a rămas însărcinată de trei ori, dar a pierdut sarcina.

Apoi, vreme de zece ani, în ciuda intervenției medicale și a ultimelor metode științifice, n-a fost posibil să rămână gravidă.

În vară, mai precis în luna august (a anului 2005), am venit ca pelerin la Mănăstirea Vatoped.

După vecernie m-am închinat la Cinstitul Brâu.

Preotul mi-a citit rugăciunea respectivă.

La urmă, mi-a dat și o panglică din Brâul Maicii Domnului, pentru a o purta soția mea.

Și, o, minunea lui Dumnezeu! Preacurata Fecioară Maria a ascultat rugăciunile noastre și în aceeași lună a venit mult-dorita sarcină. Pe 25 martie 2006 am dobândit o fetiță, Ana-Maria.

 

cititi mai mult despre Așezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă si pe doxologia.roș en.wikipedia.org

15 august – Sfânta Maria Mare, Adormirea Maicii Domnului

Icoană pe lemn cu tema „Adormirea Maicii Domnului”, datare prima jumătate a secolului al XIX-lea, Valea Sebeşului, Transilvania – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, categoria jurică Tezaur

foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

articole preluate de pe: azm.gov.ro;; www.facebook.com/MuzeulTaranului

 

Sfânta Maria Mare, Adormirea Maicii Domnului


 

Cu trei zile înainte de a o lua la sine, Hristos a trimis un înger la Maica sa pentru a-i face cunoscută mutarea la viaţa cerească.

Ea s-a bucurat şi a urcat pe Muntele Măslinilor ca să se roage.

După aceea a venit acasă, a pregătit tot ce trebuia pentru înmormântare, şi-a împărţit hainele văduvelor sărace, a promis vecinilor că nu-i va uita şi îi va ocroti, apoi s-a culcat în pat, s-a rugat pentru vieţuirea în pace şi şi-a dat sufletul.

Atunci s-a auzit un tunet mare şi de la marginile lumii au venit Apostolii lui Hristos.

Petru a fost cel care a început cântarea de îngropăciune şi toţi i-au purtat patul până în satul Ghetsimani, unde i-au pus trupul în mormânt.

Din rânduiala lui Dumnezeu, Apostolul Toma a venit peste trei zile.

A fost dornic să vadă chipul Maicii Sfinte şi mormântul a fost deschis pentru el.

Dar n-a mai fost găsit decât giulgiul.

Maica Domnului, cu trup cu tot, urcase la ceruri purtată de îngeri.

Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor româneşti (Humanitas, 1998) – preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

Adormirea Maicii Domnului - foto preluat de pe basilica.ro

Adormirea Maicii Domnului – foto preluat de pe basilica.ro

De necuprins în cuvinte este dragostea țăranului român pentru Maica Domnului.

Cine scoate sufletele muncite din văpaia iadului?

Cine stăvilește vipia și seceta, dacă cineva aruncă pe o apă curgătoare icoana Ei?

Cine se coboară, în descântece, pe o „scară de aur” în trupul suferindului și alungă în pustiu boala, făcăturile, răul cel cu felurite chipuri?

Nimeni alta decât Maica Precistă.

Praznicul Adormirii Maicii Domnului (15 august) este cunoscut în popor și ca „Sântă-Măria-mare”.

El este precedat de post.

În vechime, mulți țineau post aspru în primele zile, „să aibă noroc și să ajungă zile bune”.

Dis de dimineață, femeile evlavioase duc la biserică struguri, prune coapte, faguri de miere, spre a fi sfințite de preot și mai apoi dăruite spre pomenirea sufletelor care au părăsit această lume pieritoare.

Tot pentru cei morți, din neam, în sâmbăta de dinaintea zilei Sântă-Măriei sau a doua zi după acest praznic se împart pomeni.

Odinioară, de Sântă-Măria-mare, tinerii se veseleau, prinzându-se în horă.

Aceasta era ziua ideală pentru a bate nucii și a gusta din prima roadă a viei, așa cum aflăm dintr-un descântec:

„Iar N. Să rămâie curat,/Luminat,/Ca steaua din cer,/Ca roua din câmp,/Ca strugurii în vie/ În ziua de Sântă-Marie”.

Tot acum se tocmeau pândarii, iar ciobanii își mânau turmele la vale:

La Sântă-Măria-mare/Tulesc oile devale/Și se duc și nu mai vin/Pân la Sfântul Constantin;/Și se duc și nu vin iară/Pân la dalba primăvară./Rămân stâni/Fără stăpâni,/Strunguțe/Fără oițe,/Scaune făr de băcițe,/Izvoare/Făr de mioare”.

Text: Ciprian Voicilă, sociolog la Muzeul Țăranului Român – preluat de pe

Icoană pe lemn cu tema „Adormirea Maicii Domnului”, datare prima jumătate a secolului al XIX-lea, Valea Sebeşului, Transilvania - Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, categoria jurică Tezaur - foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

Icoană pe lemn cu tema „Adormirea Maicii Domnului”, datare prima jumătate a secolului al XIX-lea, Valea Sebeşului, Transilvania – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, categoria jurică Tezaur – foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare este considerată una dintre cele mai mari sărbători din an.

Veșnica feciorie a Mariei este replica și pilda veșniciei tinereții (întineririi, înfloririi) naturii; puritatea feciorelnică (starea florală) este prin definiție vegetală, iar maternalitatea semnifică aceeași regenerare vegetală, înverzirea exaltată din primăvară și până în toamnă; toți cercetătorii observă cu predilecție că fecunditatea miraculoasă a Fecioarei reprezintă miracolul de principiu al fecundității naturale; mai puțin s-a remarcat însă și faptul că fecunditatea sa privilegiată constituie simbolul privilegiului fecundității; pentru acest din urmă aspect, s-a impus în conștiința populară chipul Sfintei Maria, nu pentru veridicitatea mitologică a portretului său; mai mult, ea s-a impus atât de puternic venerației în calitatea sa de ocrotitoare maternală, de Mamă universală.

Rugăciunile adresate ei invocă acea „miluire” și mijlocire, care înseamnă purtare de grijă, ocrotire, asistență și prezență în problemele vieții cotidiene; slujbele săvârșite în această zi au o importanță deosebită, pentru că Maica Domnului este considerată nădejdea celor necăjiți, ocrotitoarea orfanilor, sprijinul bătrânilor și Mama tuturor; se face pomană pentru sănătate de către cei suferinzi sau de către rudele acestora; se crede că ruga făcută cu credință deosebită poate izbăvi de orice necaz și suferință; în această zi, cerurile sunt deschise, iar rugăciunile se înalță către cer ca niște ruguri de foc; se mai spune că, de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, cerbii trec prin apă, semn că vara s-a terminat; începând din această zi, conform tradiției, nu mai este permis scăldatul.

Tradiția spune că, la moartea maicii Domnului, durerea naturii a fost așa de mare, încât s-au îngălbenit frunzele și au început să cadă; sunt primele semne ale toamnei; acum sunt angajați pândarii la vii și se coboară oile din munte; babele adună buruieni pentru descântecele de dragoste; în această zi nu este bine să se meargă cu spatele, pentru că râde diavolul și plânge Maica Domnului; la biserică, se sfințesc roadele pământului, se dau de pomană struguri și faguri de miere; fetele și feciorii spală icoana Sfintei Marii cu busuioc, pentru a avea parte de dragoste; dacă în această zi este senin, poamele se vor coace bine.

Romulus Antonescu – Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești (Tipo Moldova, 2016) – preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

Miniatură cu „Adormirea Maicii Domnului” din manuscrisul „Viersuri la toate praznicele”, al cărui meșter este celebrul Picu Pătruț. Manuscrisul a fost realizat între anii 1849-1868 în Săliște, Sibiu și este clasat în categoria juridică Tezaur - foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

Miniatură cu „Adormirea Maicii Domnului” din manuscrisul „Viersuri la toate praznicele”, al cărui meșter este celebrul Picu Pătruț. Manuscrisul a fost realizat între anii 1849-1868 în Săliște, Sibiu și este clasat în categoria juridică Tezaur – foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

În fiecare an, între 1 și 14 august, credincioșii țin postul Maicii Domnului iar la 15 august, se slăvește momentul în care Născătoarea de Dumnezeu și-a dat sufletul în mâinile fiului său, Iisus.

Cărțile spun că atunci când a binevoit să o ia pe Maica Sa în ceruri, Iisus a trimis un înger care să o pregătească.

Mesagerul lui Dumnezeu a fost Arhanghelul Gavriil, cel care îi dăduse și vestea minunată că a fost aleasă pentru a-l naște pe Mântuitorul lumii.

Dacă atunci Gavriil purta în mâini un crin alb, de data aceasta el i-a adus Fecioarei Maria o ramură de finic (semn al biruinței asupra morții).

Când a primit vestea, Maica Domnului a mers să se roage pe Muntele Măslinilor, locul înălțării lui Iisus la Cer, iar pomii se plecau în fața ei, cinstind-o.

După ce s-a rugat, Fecioara Maria s-a întors acasă.

A aprins lumânări și tămâie, a dăruit veșminte unor văduve sărace și a pregătit toate ce se cuveneau pentru înmormântarea sa.

Atunci, pe un nor, a venit Apostolul Ioan, urmat de Petru, Pavel, de Iacob și de ceilalți ucenici, aduși la rândul lor, de câte un alt nor.

Maica Domnului și-a luat rămas bun de la toți cei de față, i-a binecuvântat și le-a promis că se va ruga pentru ei și îi va ocroti.

Și-a dat apoi sufletul în mâinile lui Iisus, care a apărut pe un tron înconjurat de heruvimi.

Maica Domnului a fost dusă de către apostoli în mormântul din Grădina Ghetsimani, acolo unde Iisus s-a rugat în Joia Mare, înainte de a fi trădat, judecat și răstignit.

Din rânduiala lui Dumnezeu, Apostolul Toma a venit peste trei zile.

A fost dornic să vadă chipul Maicii Sfinte și mormântul a fost deschis pentru el.

Dar n-a mai fost găsit decât giulgiul.

Maica Domnului, cu tot cu trup, urcase la ceruri purtată de îngeri.

foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

 

Obiceiuri de Sfânta Maria


 

Se povestește că la Adormirea Maicii Domnului a fost jale mare.

Pomii cu roadele cele mai frumoase s-au întâlnit și, dând fiecare ce avea mai bun, au închipuit un pom care a fost purtat în fruntea procesiunii.

Bostanul și porumbul au făcut un buchet din floarea soarelui pe care l-au pus pe coșciug.

De atunci, bostanul și porumbul îngălbenesc la sărbătoarea Adormirii.

La românii din Balcani este sărbătoarea cea mai mare, când toți se întorc din călătorii și fac nunți, sau se face horă în sat.

În dimineața zilei de Sfânta Maria Mare (Adormirea Maicii Domnului), prăznuită în fiecare an la 15 august, femeile merg la biserică și împart struguri, prune și faguri de miere.

Apoi, femeile merg în cimitir și tămâiază mormintele rudelor.

Ciobanii coboară oile de la munte (La Sântamaria Mare / Tulesc oile la vale!), bărbații își schimbă pălăria cu căciula, se interzice scăldatul în apa râurilor spurcată de cerb și dormitul pe prispă sau în târnațul casei.

De Sfânta Marie, fetele purtau o planta numita “năvalnic”, care avea puterea să aducă pețitori.

Dacă în apropierea zilei Sfintei Marii înfloreau trandafirii, era un semn că toamna va fi lungă.

În sudul țării se angajau pândarii la vii și se luau măsuri de protecție magică a podgoriilor împotriva păsărilor.

De pe 15 august se deschidea, în satul tradițional, un important sezon al nunților, sezon care ținea până la intrarea în postul Crăciunului.

În această zi începea și sezonul târgurilor și iarmaroacelor de toamnă.

Perioada dintre cele două Sântămării, Sântămăria Mare (15 august) și Sântămăria Mică (8 septembrie), era considerată perioada cea mai potrivită pentru semănăturile de toamnă.

În această zi erau adunate ultimele plante de leac.

În perioada postului Sfintei Marii, fetele își coseau costume speciale, lucrate numai în alb, pentru pelerinajul din zilele de 14-15 august la mânăstirile care poartă hramul Sfânta Maria (Ciosa, Nicula, Moisei, Mânăstirea Hodoș, Bodrog, Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, Tismana, Rohia, Bixad, etc).

cititi si:

- Adormirea Maicii Domnului

- Obiceiuri de vară – Târgul la români

- Târgul de fete de pe Muntele Găina

- 20 iulie – Sfântul Ilie (Sânilie); Pârliile sau Pârlelele; 21 iulie – Ilie Pălie; 22 iulie – Foca; 23 iulie – Opârlia

- 27 iulie – Sfântul Pantelimon; Pintilei – Călătorul; Sfântul Ilie cel șchiop

- Sâmbăta Morţilor – Moşii de Vară

(†) Adormirea Maicii Domnului

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

 

Adormirea Maicii Domnului


 

Adormirea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorită pe 15 august.

Această sărbătoare comemorează adormirea și proslăvirea prin ridicarea cu trupul la cer a Maicii Mântuitorului.

Sărbătoarea mărturisește că Maica Domnului „a fost luată” de Dumnezeu în împărăția cerească a lui Hristos, în deplinătatea vieții ei sufletești și trupești.

Tiziano Vecellio: Înălţarea la cer a Fecioarei, 1516-1518 - Biserica Santa Maria Gloriosa dei Frari, Veneţia - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tiziano Vecellio: Înălţarea la cer a Fecioarei, 1516-1518 – Biserica Santa Maria Gloriosa dei Frari, Veneţia – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Despre sărbătoare


 

Sărbătoarea ortodoxă a Adormirii Maicii Domnului este foarte apropiată de ceea ce romano-catolicii numesc Ridicarea la cer a Fericitei Fecioare Maria.

În conformitate cu Sfânta Tradiție, Maica Domnului a murit ca orice ființă omenească, „adormind”, așa cum indică și numele sărbătorii.

Ea a murit așa cum mor toți oamenii, nu în mod „voluntar” ca Fiul ei, ci prin necesitatea naturii ei umane muritoare care este indisolubil legată de stricăciunea acestei lumi.

Apostolii au fost aduși în mod miraculos la acest eveniment și au fost cu toții prezenți, cu excepția Sfântului Apostol Toma, atunci când Maica Domnului a trecut din această viață.

Apoi, ea a fost înmormântată.

Apostolul Toma a ajuns câteva zile mai târziu; dorind să o vadă încă o dată, i-a convins pe ceilalți să deschidă mormântul Maicii Domnului.

Atunci Apostolii au descoperit că trupul Ei nu mai era în mormânt.

Acest moment este pentru noi pârga (primul rod) al învierii de obște a credincioșilor, care va avea loc după a doua venire a lui Hristos.

Praznicul poartă numele de Adormirea Maicii Domnului, pomenind trecerea ei din această viață, cuvântul „Adormire” traducând grecescul Koimisis, care înseamnă adormirea întru moarte (de aici vine și cuvântul cimitir).

Biserica Romano-Catolică preferă să numească acest eveniment ridicare la cer (lat. assumptio, literal „primire” [în cer]) întrucât, ținând seama de dispariția trupului Maicii Domnului din mormânt, consideră că Ea a fost înălțată cu trupul la Cer.

La fel ca și în cazul Nașterii Sfintei Fecioare, sau în cazul Intrării în Biserică, nici pentru Adormirea Maicii Domnului nu există referințe istorice sau biblice pentru această sărbătoare.

Biserica Ortodoxă propovăduiește că Maica Domnului este fără de păcat, dar și că Fecioara Maria a avut nevoie cu adevărat să fie mântuită de Hristos – mântuită de încercări, suferințe și moarte din lumea aceasta.

Ea a murit cu adevărat și apoi a fost luată la Cer de Fiul ei, ca Maică a Vieții, și ia deja parte la viața fără de sfârșit din Împărăția Cerurilor.

Această viață în rai este pregătită și promisă tuturor celor care „ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și îl păstrează” (Luca 11,27-28)

Adormirea Maicii Domnului, lucrare de Bruegel (1564) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Adormirea Maicii Domnului, lucrare de Bruegel (1564) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Prăznuirea


 

Postul

Sărbătoarea este precedată de 14 zile de post strict, cu dezlegare la untdelemn și vin sâmbăta și duminica, cu excepția Schimbării la Față (6 august), când este dezlegare la pește, indiferent în ce zi ar cădea.

În zilele de peste săptămână din post, se slujește ori Paraclisul Mare al Maicii Domnului ori Al doilea paraclis al Maicii Domnului.

Dacă ziua praznicului cade miercuri sau vineri, este dezlegare la pește.

 

Slujbele prăznuirii

În seara sărbătorii se slujește o Vecernie care cuprinde trei citiri din Vechiul Testament care au înțelesul în Noul Testament:

- În Facerea 28,10-17, Scara lui Iacov care unește cerul cu pământul, simbolizează unirea lui Dumnezeu cu omul, unire realizată pe deplin și perfect în Maria Născătoarea (Purtătoarea) de Dumnezeu.

- „Ce minunat este acest loc! Aceasta este casa lui Dumnezeu și poarta raiului!” În Ezechiel 43,27-44,4 este descrisă viziunea cu Templul cu ușa spre Răsărit, întotdeauna închisă și plină de slava lui Dumnezeu, care o simbolizează pe Maica Domnului.

- Pentru textul din Proverbe 9,1-11, Maria este cu “casa” pe care Înțelepciunea Divină și-a zidit-o sieși.

Atunci când se slujește Utrenia, în dimineața sărbătorii, se citește din Luca 1,39-49, 56.

Acest text este citit la toate sărbătorile Maicii Domnului și conține Spusele Maicii Domnului:

Şi a zis Maria: Mărește sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile…

În unele bisericii există obiceiul de a se binecuvânta flori în ziua acestei sărbători, dar înainte de Sfânta Liturghie.

La Liturghie, se citește din Apostol de la Filipeni 2,5-11, unde se vorbește despre

Gândul acesta să fie în voi care era și în Hristos Iisus, care Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-

Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce.

Pentru aceea, și Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești și al celor pământești și al celor de dedesubt.

Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl.”

Citirea din Sfânta Evanghelie este luată din Luca 10,38-42 și 11,27-28, citite împreună.

Și aceste texte sunt citite întotdeauna la sărbătorile închinate Maicii Domnului.

În acest text, Domnul spune,

binecuvântați sunt aceia care aud cuvântul Domnului și îl păzesc!

Adormirea Maicii Domnului, lucrare de Rubens (1626) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Adormirea Maicii Domnului, lucrare de Rubens (1626) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Praznicul Adormirii Maicii Domnului în România


 

Praznicul Adormirii Maicii Domnului este unul din cele mai îndrăgite sărbători pentru credincioșii ortodocși români, mai ales datorită evlaviei deosebite a românilor față de Născătoarea de Dumnezeu.

Un foarte mare număr de biserici și de mănăstiri poartă acest hram.

În multe locuri, cu această ocazie se organizează pelerinaje la mănăstirile care își sărbătoresc astfel ocrotitoarea.

Sate și comunități întregi vin împreună în aceste pelerinaje.

Credincioșii vin încă din preziua Praznicului, în 14 septembrie și participă la slujbe, care în multe locuri au un fast deosebit.

Astfel, slujba Vecerniei se prelungește cu o Priveghere care în unele locuri durează până foarte târziu în noapte sau chiar toată noaptea.

La slujba de înainteprăznuire se mai cântă în multe biserici și mănăstiri din România și Prohodul Maicii Domnului, o cântare special alcătuită pentru noaptea dinaintea praznicului, construită după modelul Prohodului Domnului și pusă pe linia melodică a celor trei stări ale acestuia.

În pauzele dintre slujbe, credincioșii cântă, în unele locuri, și alte cântări (extra-liturgice) închinate Maicii Domnului, numite în Ardeal pricesne, care exprimă grija Născătoarei de Dumnezeu pentru oameni, precum și afecțiunea profundă a credincioșilor față de Cea pe care o numesc Măicuța Domnului.

Unele dintre acestea sunt de o surprinzătoare familiaritate:

Am venit, Măicuță, să ne mai vedem / și să-ți spunem dorul pe care-l avem…

Poate cel mai cunoscut pelerinaj de Adormirea Maicii Domnului este, în România, cel de la Mănăstirea Nicula, păstrătoarea unei cunoscute Icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Aici credincioșii se adună cu sutele de mii.

Foarte mulți, în semn de evlavie față de Maica Domnului, al cărei ajutor îl cer și îl primesc, fac, la vremea praznicului, înconjurul bisericii (o dată sau de trei ori) în genunchi, așteptând apoi cu răbdare ore și chiar zile la rând pentru a ajunge să se închine Icoanei Maicii Domnului.

În afara slujbelor, în ziua praznicului se organizează în multe locuri, pe lângă mănăstiri sau și în orașe, târguri și serbări populare.

 

Imnografie


 

Tropar la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Glasul 1

Întru naștere fecioria ai păzit,
întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare.
Sculatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții,
și cu rugăciunile tale, izbăvești din moarte sufletele noastre.

Condac la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Glasulul al 2-lea

Pe Născătoarea de Dumnezeu, cea întru rugăciuni neadormită și întru folosințe de nădejde neschimbată
mormântul și moartea nu au ținut-o.
Căci, ca pe Maica Vieții, la viață a mutat-o
Cel ce S-a sălășluit în pântecele ei cel pururea fecioresc.
La înainteprăznuire (14 august):

Tropar la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Glasulul al 4-lea

Popoare, înainte dănțuiți, din mâini plesnind cu credință, și cu dragoste vă adunați astăzi bucurându-vă, și luminat cântând toți cu veselie. Că Maica lui Dumnezeu urmează să treacă de la cele pământești la cele de sus cu preamărire. Pe aceea cu cântări pururea să o mărim, ca Născătoare de Dumnezeu.

Condac la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Glasulul al 4-lea

Întru slăvită pomenirea ta, lumea împodobită fiind prin gând cu duh fără materie în veselie strigă către tine, Născătoare de Dumnezeu: “Bucură-te, Fecioară, lauda creștinilor!”

Condacul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Sihăstria, 15 august 2021 – preluat de pe doxologia.ro

cititi si:

Acatistul Adormirii Maicii Domnului (15 august)

 

Icoana Adormirii Maicii Domnului


 

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Icoana Adormirii Maicii Domnului face parte din programul iconografic al sărbătorilor închinate Maicii Domnului, corespunzând praznicului Adormirii ei, 15 august.

Sursa reprezentării se găsește în Tradiția Bisericii.

Adormirea Maicii Domnului (15 august) - foto preluat de pe doxologia.ro

Adormirea Maicii Domnului (15 august) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Compoziția icoanei


 

Într-o casă, în centrul icoanei, Maica Domnului este întinsă pe un pat, cu mâinile încrucișate pe piept, fără suflare.

De o parte și de alta a patului sunt două sfeșnice cu lumânări aprinse.

La picioarele Născătoarei de Dumnezeu este reprezentat Sfântul Apostol Petru, tămâind cu cădelnița, iar la capul ei sunt reprezentați Apostolul Pavel și Sfântul Ioan Teologul, îmbrățișând-o.

Mai sunt reprezentați, de jur împrejur, toți apostolii, despre care se știe că au fost prezenți la adormirea Maicii Domnului, precum și unii sfinți ierarhi precum Dionisie Areopagitul, Ierotei și Timotei I al Tomisului, care țin în mâini Evanghelii și femei plângând.

Tot în centrul imaginii, cumva deasupra Maicii Domnului este reprezentat Domnul Iisus Hristos, îmbrăcat în haine albe, într-o mandorlă (cearcăn) de lumină, simbol al slavei Lui dumnezeiești.

El ține în brațe sufletul Maicii Domnului, reprezentat ca un prunc înfășat (uneori este redat printr-o reprezentare mai mică a Maicii Domnului). Hristos este înconjurat de o mulțime de îngeri.

Undeva mai „în spate”, sunt reprezentați iarăși Sfinții Apostoli, care sunt aduși, purtați prin văzduh, pentru a fi de față la Adormirea Maicii Domnului, „de la marginile lumii”, după cum spune tradiția.

În dreapta casei este reprezentat Sfântul Ioan Damaschin, purtând în mâini o hârtie în care este scris:

După vrednicie, ca pe un suflet, te-a primit pe tine cerul”.

Iar în stânga casei apare Sfântul Cosma Melodul care poartă și el în mână o hârtie pe care este scris:

Femeie muritoare, pe tine, cea mai presus de fire a lui Dumnezeu Maică știindu-te…”.

Frecvent, în această icoană mai este ilustrată o întâmplare reținută de tradiție, conform căreia un iudeu a încercat să răstoarne patul în care zăcea Maica Domnului.

În acel moment un înger a venit și i-a tăiat mâinile cu sabia, pentru a împiedica această profanare.

În icoană, acesta (pe nume Iefonias sau Atonie) este adesea reprezentat, uneori în genunchi, în fața patului în care zace Maica Domnului, cu mâinile tăiate care încă atârnă de pat, iar în fața lui este reprezentat îngerul cu sabia ridicată.

În funcție de preferințele și alegerile făcute de fiecare iconar, de spațiul de care dispune etc., pot fi reprezentate mai multe sau mai puține personaje. Nu pot lipsi, desigur, Maica Domnului, Hristos și un număr de Apostoli.

 

Continuarea programului iconografic

Icoana prezentată mai sus redă imaginea consacrată a praznicului Adormirii Maicii Domnului.

În cazul reprezentării mai multor scene din viața Maicii Domnului în aceeași icoană sau într-un ciclu de fresce, imaginile consecutive reprezentării sunt cea a îngropării sale și cea a „mutării” sale la Ceruri.

Această din urmă reprezentare, în forma propusă de Dionisie, este cea mai aproape de (dar nu identică cu) imaginea catolică a Înălțării Fecioarei.

 

Semnificația teologică a icoanei


 

Trebuie remarcat că, în viziunea iconografică ortodoxă, icoana praznicului Adormirii Maicii Domnului este orientată în jurul caracterului muritor al Născătoarei de Dumnezeu, al umanității ei depline.

Prezența lui Hristos aici atestă atât faptul că Maica Domnului avea și ea nevoie de mântuire, ca și ceilalți oameni, cât și faptul că preaslăvirea Născătoarei de Dumnezeu se face numai prin raportarea la Fiul ei.

Prezența tuturor Apostolilor la adormirea Maicii Domnului arată cinstirea ei deosebită atât de către Domnul, cât și de către întreaga Biserică, reprezentată și prin grupul de femei care apar în icoană.

Cerul și pământul se întâlnesc, o dată în plus, mărturisind preaslăvirea celei care își încredința sufletul în mâinile Fiului ei.

Faptul că icoana și întreg praznicul sunt orientate în jurul Adormirii, iar nu în jurul „mutării” Maicii Domnului cu trupul la Cer arată faptul că, dacă întreaga Biserică a fost de față la moartea ei, momentul mutării ei și cu trupul la Cer rămâne o taină.

 

Sinaxar la Adormirea Maicii Domnului


 

Adormirea Maicii Domnului - foto preluat de pe basilica.ro

Adormirea Maicii Domnului – foto preluat de pe basilica.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: “Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primește cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viața cea nemuritoare”. Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, și cu dorul ce avea ca să se mute la Fiul său, s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo ca să se roage. Și s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, și au dat cinstea și închinăciunea ce se cădea către Stăpână, ca și cum ar fi fost niște slugi însuflețite.

După rugăciune s-a întors acasă și, îndată, s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânări și mulțumind lui Dumnezeu și chemând rudeniile și vecinii, și-a grijit toată casa, și-a gătit patul și toate cele ce se cădea de îngroparea ei. Și a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredințarea celor zise, a arătat și darul ce i se dăduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, dacă au auzit acestea, au plâns cu tânguire și cu lacrimi și au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat să nu rămână sărace de dânsa. Iar Preacurata le-a făgăduit că, mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci și pe toată lumea o va cerceta și o va umbri. Și așa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a arătat despre cele două veșminte ale sale ca să le ia două văduve sărace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene și cunoscute și de la dânsa le era hrana.

Bucură-te Maica Vieții!

Și vorbind ea acestea și învățând, s-a făcut fără de veste sunet de grabnic tunet, și arătare de mulți nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toți ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau și de Dumnezeu înțelepții ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei și Timotei.

Aceștia, dacă au aflat pricina venirii lor, așa adunați fiind, au zis aceste cuvine către dânsa: “Noi, o, Stăpână, știindu-te în lume, ca și cu singur Stăpânul nostru și Dascălul ne mângâiam; dar acum cum vom putea să suferim greul acesta? Însă de vreme ce cu voia Fiului și Dumnezeului tău te muți spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi și lăcrimăm, cu toate că într-alt chip ne bucurăm despre cele ce sunt asupra ta rânduite”. Acestea au zis și vărsau lacrimi, iar ea a zis către dânșii: “Prietenii mei și ucenicii Fiului și Dumnezeului meu, nu faceți bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiți trupul, precum eu îl voi închipui pe pat”.

Când s-au săvârșit cuvintele acestea, iată a sosit și minunatul Pavel, vasul cel ales, care căzând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat și deschizându-și gura a lăudat-o cu multe cuvinte, zicând: “Bucură-te Maica Vieții, împlinirea și încheierea propovăduirii mele; că deși pe Hristos Fiul tău trupește pe pământ nu L-am văzut, însă pe tine văzându-te, mi se părea că pe Dânsul Îl văd”.

Au vrut să răstoarne patul Preasfintei

După aceasta, luând Fecioara iertăciune cu toți, s-a culcat pe pat și și-a închipuit preacuratul său trup precum a vrut; și a făcut rugăciune pentru întărirea lumii și pașnica ei petrecere, și i-a umplut și pe dânșii de binecuvântarea ei. Și așa în mâinile Fiului și Dumnezeului său și-a dat sufletul.

Și îndată ochii orbilor s-au luminat și auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat și tot felul de patimă și de boală lesne se tămăduia. După aceea a început Petru cântarea cea de ieșire și ceilalți Apostoli; unii au ridicat patul, alții mergeau înainte cu făclii și cu cântări, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit și îngerii cântând și văzduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omenească.

Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, chemând pe unii din popor, i-au înduplecat să răstoarne patul în care era așezat trupul cel de viață începător. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndrăzneții și obraznicii aceia; le-a făcut pedeapsă tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-înșii, care mai nebunește se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit și de amândouă mâinile, care au rămas spânzurate de pat, tăiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tămăduire, și s-a făcut sănătos ca și mai-nainte. În același chip și cei ce orbiseră, crezând și punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.

Toma întârzie din nou

Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au așezat acel de viață începător trup în mormânt, și au stat trei zile lângă dânsul, auzind neîncetat glasuri îngerești.

Și de vreme ce, după dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adică Toma, care nu s-a aflat la preamărita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte și întristat, că nu se învrednicise să vadă și el ca și ceilalți Apostoli trupul; și au deschis cu socoteală mormântul pentru dânsul ca să se închine și el acelui preasfânt și preacurat lăcaș, adică trupului Născătoarei de Dumnezeu.

Și dacă a văzut s-a minunat că a aflat mormântul fără de sfântul trup, și era numai giulgiul, care rămăsese mângâiere Apostolilor și tuturor credincioșilor, și mărturie nemincinoasa a mutării Născătoarei de Dumnezeu. Că și până astăzi mormântul cel cioplit în piatră așa se vede lipsit de trup și este cinstit cu închinăciune, întru mărirea și cinstea preabinecuvântatei măritei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria.

 

Datini, traditii si obiceiuri populare romanesti


 

Icoană pe lemn cu tema „Adormirea Maicii Domnului”, datare prima jumătate a secolului al XIX-lea, Valea Sebeşului, Transilvania - Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, categoria jurică Tezaur - foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

Icoană pe lemn cu tema „Adormirea Maicii Domnului”, datare prima jumătate a secolului al XIX-lea, Valea Sebeşului, Transilvania – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, categoria jurică Tezaur – foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

În fiecare an, între 1 și 14 august, credincioșii țin postul Maicii Domnului iar la 15 august, se slăvește momentul în care Născătoarea de Dumnezeu și-a dat sufletul în mâinile fiului său, Iisus.

Cărțile spun că atunci când a binevoit să o ia pe Maica Sa în ceruri, Iisus a trimis un înger care să o pregătească.

Mesagerul lui Dumnezeu a fost Arhanghelul Gavriil, cel care îi dăduse și vestea minunată că a fost aleasă pentru a-l naște pe Mântuitorul lumii.

Dacă atunci Gavriil purta în mâini un crin alb, de data aceasta el i-a adus Fecioarei Maria o ramură de finic (semn al biruinței asupra morții).

Când a primit vestea, Maica Domnului a mers să se roage pe Muntele Măslinilor, locul înălțării lui Iisus la Cer, iar pomii se plecau în fața ei, cinstind-o.

După ce s-a rugat, Fecioara Maria s-a întors acasă.

A aprins lumânări și tămâie, a dăruit veșminte unor văduve sărace și a pregătit toate ce se cuveneau pentru înmormântarea sa.

Atunci, pe un nor, a venit Apostolul Ioan, urmat de Petru, Pavel, de Iacob și de ceilalți ucenici, aduși la rândul lor, de câte un alt nor.

Maica Domnului și-a luat rămas bun de la toți cei de față, i-a binecuvântat și le-a promis că se va ruga pentru ei și îi va ocroti.

Și-a dat apoi sufletul în mâinile lui Iisus, care a apărut pe un tron înconjurat de heruvimi.

Maica Domnului a fost dusă de către apostoli în mormântul din Grădina Ghetsimani, acolo unde Iisus s-a rugat în Joia Mare, înainte de a fi trădat, judecat și răstignit.

Din rânduiala lui Dumnezeu, Apostolul Toma a venit peste trei zile.

A fost dornic să vadă chipul Maicii Sfinte și mormântul a fost deschis pentru el.

Dar n-a mai fost găsit decât giulgiul.

Maica Domnului, cu tot cu trup, urcase la ceruri purtată de îngeri.

cititi mai mmult pe unitischimbam.ro

 

cititi mai mult despre Adormirea Maicii Domnului si pe: basilica.ro; doxologia.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

cititi si:

- (†) Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie)

- (†) Intrarea în biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie)

- †) Soborul Maicii Domnului (26 decembrie)

- †) Izvorul Tămăduirii

- †) Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului “Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Neamţ

- †) Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu

- Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne (473)

- Așezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă

- 15 august – Sfânta Maria Mare, Adormirea Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului (31 iulie – 15 august 2024)

foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro
articole preluate de pe: www.crestinortodox.ro; doxologia.robasilica.ro

 

Postul Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului incepe de obicei pe 1 august si are o durata de doua saptamani (1-15 august).

Lasata secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului se face pe data de 31 iulie.

În cazul in care 31 iulie este in zi de miercuri sau vineri, se lasa sec in seara zilei de 30 iulie si postul incepe pe 31 iulie.

In popor este cunoscut si sub denumirea de Postul Sfintei Marii sau Santamariei.

Este un post care ii pregateste pe crestini pentru cele doua mari praznice din luna august: Schimbarea la Fata (6 august) si Adormirea Maicii Domnului (15 august).

Schimbarea la Față a Mântuitorului este unul din Praznicele împărătești ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorită la 6 august - foto preluat de pe doxologia.ro

Schimbarea la Față a Mântuitorului este unul din Praznicele împărătești ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorită la 6 august – foto preluat de pe doxologia.ro

A fost stabilit de Biserică pentru a celebra virtuțile Sfintei Fecioare Maria și pentru a reaminti de postul cu care ea însăși s-a pregătit, potrivit tradiției, pentru trecerea la cele veșnice.

Din punct de vedere istoric, postul de la începutul lui Gustar a apărut odată cu statornicirea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, după Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, din anul 451.

Comunitățile creștine nu ajunau în mod unitar: în Antiohia posteau doar o zi, la praznicul Schimbării la Față a Domnului; la Constantinopol se postea patru zile înaintea sărbătorii, iar în Ierusalim, ajunarea premergătoare praznicului Adormirii dura opt zile.

Ba în unele comunități, se ținea post toată luna lui august.

Din pricina acestei neconcordanțe, Biserica a hotărât să uniformizeze aceste tradiții locale în privința duratei postului închinat momentului mutării Născătoarei de Dumnezeu din această viață, precum și a modului de ajunare.

Astfel, în anul 1166 a avut loc la Constantinopol un sinod local, condus de Patriarhul Luca Chrisoberg, unde s-a hotărât ca „postul să înceapă în ziua de 1 august și să se termine în dimineața zilei de 15 august, când începem sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului”.

Adormirea Maicii Domnului - foto preluat de pe basilica.ro/

Adormirea Maicii Domnului – foto preluat de pe basilica.ro/

Ca să lămurim problema modului de postire trebuie să facem apel la sfintele canoane și la celelalte prevederi tipiconale prezente în învățătura Bisericii.

În cartea Tipicul cel Mare şi Învăţătura pentru posturi din Ceaslovul Mare se prevăd următoarele reguli de postire:

lunea, miercurea şi vinerea se ajunează până la Ceasul al IX-lea din zi (aprox. orele 15.00-16.00), când se consumă mâncare uscată.

Marţea şi joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta şi duminica se dezleagă la untdelemn şi vin.

Pravila Mare dă dezlegare la vin şi untdelemn şi pentru zilele de marţi şi joi.

La 6 august, când serbăm Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Hristos, în orice zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, peşte şi vin.

Sfântul Simeon al Tesalonicului afirmă că ajunarea de la începutul lui Gustar

este pentru amândouă sărbătorile, cea de 6, respectiv 15 august. Prima dintre ele este pricinuitoare de lumină, iar alta, aducătoare de milostivire și solire pentru noi”.

Cărțile de învățătură prevăd, de asemenea, ca rânduială specială, de-a lungul întregului post, săvârșirea celor două Paraclise ale Maicii Domnului.

Se observă lesne o similitudine între rânduielile ajunării din postul Maicii Domnului şi al Sfintelor Paști.

Cred că la acest aspect se refereau bătrânii evlavioși când afirmau că postul Sfintei Mării este rupt din Postul Mare.

Importanța Adormirii Maicii Domnului în tra­diția liturgică, dar și în evlavia populară, se dovedeşte covârși­toare.

Denumirea sărbătorii, „Paștile de vară”, rămasă din strămoși, adeverește întru totul locul celebrării sale în viața Bisericii, aceasta fiind ziua în care Fecioara Maria, izvorul vieții, se mută la Viață.

Sfântul Ioan Gură de Aur are un cuvânt pentru cei care, din diferite motive, nu pot posti.

Dacă slăbiciunea voastră trupească nu vă îngăduie să treceţi ziua fără să mâncaţi, nici un ins înţelept nu v-ar putea ţine de rău. Stăpânul nostru e blând şi cu omenie, nu ne cere de nimic peste puterile noastre”.

Dacă ne cere să ne înfrânăm de la mâncare şi să postim, aceasta nu-i fără un temei şi nu aşa, numai ca să stăm fără să mâncăm, ci pentru că dezlipindu-ne de lucrurile acestei lumi, să ne încredinţăm celor ale sufletului în toată vremea care ne stă la îndemână”.

Dacă am duce viaţa într-un duh cumpătat, dacă toată vremea noastră slobodă ar fi hărăzită lucrurilor duhovniceşti, dacă ne-om atinge de hrană numai pentru a ne îndestula nevoile şi vom folosi întreaga noastră viaţă în lucrări bune, n-am avea ce face cu ajutorul pe care ni l-ar da postul”.

Dar firea omenească trândavă fiind, atrasă mai ales spre moleşeală şi bucurie, stăpânul nostru, cel plin de bunătate, ca un duios părinte, a închipuit pentru noi leacul postului, ca să smulgă moliciunea din inimile noastre şi să ne facă să ne strămutăm grija de la lucrările lumii acesteia la cele duhovniceşti”.

Învățătură de credință creștină ortodoxă menţionează că „sunt scutiţi de ajunare numai copiii, lăuzele, bătrânii şi bolnavii sau cei neputincioşi, precum şi cei aflaţi în situaţii speciale”.

 

cititi si

Postul Adormirii Maicii Domnului, timp al curăţirii sufletului de patimi

- Schimbarea la Față a Domnului

- Adormirea Maicii Domnului

Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne (473)

foto preluat de pe ziarullumina.ro

 

Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne

articol publicat de Diac. Iulian Dumitraşcu 02.07.2022, preluat de pe basilica.ro


 

În timpul împăratului Leon cel Mare al Constantinopolului (457-474), doi senatori – Galvie și Candid – au plecat la Ierusalim să se închine Mormântului Domnului nostru Iisus Hristos.

După ce au ajuns, au umblat prin Galileea, apoi s-au dus în Nazaret dorind să vadă și casa unde a copilărit și a trăit Mântuitorul Hristos până la vârsta de 30 de ani.

Peste noapte au rămas în casa unei bătrâne văduve. În timpul cinei, cei doi au observat că într-o cameră alăturată erau adunați mai mulți oameni bolnavi care aprindeau lumânările din jurul unei racle în care nu puteau vedea ce se află.

Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne - foto preluat de pe doxologia.ro

Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne – foto preluat de pe doxologia.ro

Considerând că acolo s-ar afla moaștele vreunui sfânt, s-au hotărât să o întrebe pe bătrâna văduvă despre ce se întâmplă în acea cameră.

În urma insistențelor lor, femeia le-a mărturisit că în acea raclă se află veșmântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care a fost păstrat de fiecare predecesoare a ei în curăție și feciorie, până când a ajuns la ea.

Lângă sfântul veșmânt se săvârșesc multe minuni și vindecări pentru cei ce se roagă Maicii Domnului cu toată puterea credinței lor.

Galvie și Candid au stat toată noaptea lângă veșmântul Fecioarei Maria, au aprins lumânări și s-au rugat și ei împreună cu ceilalți, iar dimineață au plecat spre Ierusalim.

La întoarcere s-au oprit din nou la bătrâna din Nazaret, după ce în prealabil confecționaseră o raclă asemănătoare cu cea a bătrânei și o acoperiseră cu un veșmânt țesut cu fir de aur.

Noaptea, le-au schimbat între ele, iar dimineața s-au întors la Constantinopol unde au așezat veșmântul chiar în casa lor pe care o transformaseră într-un paraclis închinat Sfântului Apostol Petru și Sfântului Evanghelist Marcu.

Un timp au ținut ascuns faptul că au adus sfântul veșmânt, dar datorită mulțimii de minuni care se săvârșeau acolo au fost nevoiți să mărturisească mai întâi patriarhului, apoi chiar împăratului despre cele întâmplate.

În urma acestui fapt, împăratul Leon cel Mare a construit o biserică în Vlaherne, o suburbie din Constantinopol, unde a așezat sfântul veșmânt al Maicii Domnului.

 

Tropar – Glasul 8

Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, Acoperământul oamenilor, Veşmântul şi Brâul Preacuratului tău trup, puternic Acoperământ cetăţii tale ai dăruit, prin naşterea ta cea mai presus de fire, Nestricată rămânând, că întru tine şi firea se înnoieşte şi vremea. Pentru aceasta, te rugăm, pace lumii dăruieşte şi sufletelor noastre mare milă.

 

Punerea cinstitului veșmânt al Maicii Domnului în Biserica Vlaherne

Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc – 30 Iun, 2020, preluat de pe ziarullumina.ro


 

În fiecare an, la 2 iulie, pe lângă proslăvirea Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, Biserica noastră pomenește și „punerea cinstitului veșmânt al Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea în Biserica Vlaherne”.

După cum ne spune și numele, celebrarea amintește de momentul așezării în raclă a unei sfinte relicve ce a aparținut Maicii Domnului, adusă la Constantinopol.

Sinaxarul zilei amintește de doi patricieni, Galvie și Candid; sosiți în Țara Sfântă, ei au descoperit, în părțile Galileei, o femeie ce deținea un articol vestimentar făcător de minuni care a aparținut Fecioarei Maria.

De aceea s-au hotărât să-l ia.

„Și mergând la Ierusalim, au făcut o raclă asemenea celei în care se afla cinstitul veșmânt al Maicii Domnului; iar când s-au întors, au pus racla cea deșartă în locul celeilalte; și pe cea cu sfântul veșmânt al Maicii Domnului au luat-o și s-au dus”.

Ajunși la Constantinopol, au așezat sfânta relicvă într-o mică biserică din cartierul Vlaherne, încercând să tăinuiască evenimentul.

În cele din urmă, au devoalat împăratului Leon taina lor, iar acesta a construit o biserică măreață în locul vechiului paraclis, mutând în noul locaș racla cu veșmântul Maicii Domnului.

Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne - foto preluat de pe doxologia.ro

Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne – foto preluat de pe doxologia.ro

De reținut că sinaxarul aceleiași zile face pomenirea Sfântului Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului, care a trimis și el la Constantinopol un articol vestimentar presupus a fi al Fecioarei Maria.

Participant la cele două sinoade ecumenice unde s-a clarificat doctrina marială, Efes și Calcedon, la sfârșitul celui din urmă, Iuvenalie s-a arătat apărătorul doctrinei ortodoxe cu privire la Mariologie.

După terminarea lucrărilor sinodului de la Calcedon, binecre­din­cioșii împărați Marcian și Pulheria au cerut explicații de la patriarh în legătură cu trupul Maicii Domnului, rugându-l chiar să trimită „moaștele Preacuratei Maria la Constantinopol”.

Patriarhul Ierusalimului i-a informat pe basilei cum a adormit Maica Domnului, cum a decurs înmormântarea şi unde au depus trupul Fecioarei, accentuând faptul că Apostolii au deschis mormântul după trei zile, pentru a se închina cinstitului trup, dar Apostolul Toma, se pare, din rânduială divină, nu a fost de față.

Astfel au descoperit că trupul Mariei nu se mai afla în mormânt, rămânând acolo doar „cele de îngropare”.

Atunci Marcian și Pulheria i-au cerut Sfântului Iuvenalie să trimită la Ierusalim „măcar sicriul împreună cu cele de îngropare”.

Odată sosite în capitala Bizan­țului, împăratul Marcian le-a așezat într-o biserică zidită de el însuși, închinată Maicii Domnului.

Evenimentele celor două istorisiri se petrec la intervale foarte scurte de timp, căci împăratul Leon cel Mare, în vremea căruia cei doi generali au adus alt veșmânt de-al Maicii Domnului de la Ierusalim la Constantinopol, a urcat pe tron, după decesul lui Marcian, în anul 457.

Deducem că în capitala Bizanțului ar fi ajuns două sfinte relicve ce au apar­ținut Maicii Domnului: acoperământul, numit în sinaxarul zilei de 2 iulie „veșmânt”, și al doilea articol vestimentar, brâul, pomenit la 31 august.

Acoperământul Maicii Domnului, conform afirmațiilor istoricilor bizantini, a rămas în Biserica Vlaherne până-n anul 1087, când, potrivit relatărilor Annei Comnena din scrierea Alexiada, tatăl său, Alexie I Comnenul, a luat cu sine sfântul acoperământ într-o bătălie împotriva pecenegilor desfășu­rată în apropiere de cetatea Dristra (Bulgaria de astăzi).

Aflat pe câmpul de luptă, basileul a scos sfânta relicvă, dar un vânt puternic i l-a smuls din mâini, iar de atunci i s-a pierdut urma.

Slujba zilei – fără ținere – are stihirile Vecerniei „pe șase”, fără vohod, paremii sau polieleu. Cele două canoane ale Utreniei sunt „alcătuire a lui Iosif”.

Cântările conțin laude aduse Maicii Domnului, care, prin sfântul ei acoperământ, ocrotește cetatea și pe cei ce-și pun nădejdea în sfânta sa ocrotire:

Cetatea care te cinstește pe tine și după datorie te slăvește, o acoperi, prealăudată, cu cinstitul tău veșmânt și o izbă­vești pe ea de năvălirea celor fără de Dumnezeu, de foamete, de cutremur și de războiul cel dintre noi totdeauna, Fecioară, ceea ce ești neispitită de nuntă. Pentru aceasta te slăvește pe tine, Preasfântă Mireasă dumnezeiască, ajutătoarea oamenilor”.

Se observă din cuprinsul textelor liturgice că cinstirea sfintei relicve este amplasată în plan secund, evidențiindu-se în prim-plan preacinstirea Maicii Domnului, dar și ideea-simbol a acoperământului ei: de protecție a celor ce-și pun nădejdea în Născătoarea de Dumnezeu.

 

Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne 

articol preluat de pe doxologia.ro


 

Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne (473) - foto preluat de pe doxologia.ro

Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne (473) – foto preluat de pe doxologia.ro

Descoperind acel cinstit sicriu, au văzut nestricat, după atâția ani, sfântul veșmânt al Maicii Domnului. Și s-au atins de dânsul cu frică și cu bună cucernicie, sărutându-l cu toată dragostea. Apoi l-au luat de acolo și l-au dus cu slavă și cu prăznuire în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cea din Vlaherne.

Pe vremea binecredinciosului împărat grec Leon și a soției sale, Verina, erau în Constantinopol doi bărbați cinstiți din rânduiala senatorilor, anume Galvie și Candid, frați buni după trup. Aceștia sfatuindu-se, au rugat pe împărat să-i lase să plece la Ierusalim, ca să se închine Sfintelor Locuri. Și fiind sloboziți, au plecat la drum și, ajungând în Palestina, au mers în Galileea, vrând să ajungă în Nazaret, ca să vadă sfânta casă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în care – prin buna vestire a Arhanghelului Gavriil și prin venirea Sfântului Duh –, a zămislit negrăit pe Dumnezeu Cuvântul.

Deci mergând acolo și închinându-se, s-au odihnit într-un sat mic, ce se întâmplase acolo aproape, căci se însera. Iar după dumnezeiasca purtare de grijă, au găzduit în casa unei femei văduve, evreică, care era bătrână cu anii și cinstită prin viață curată. Și pregătindu-se cina pentru dânșii, au văzut înăuntru o cămară osebită, în care erau multe lumânări aprinse, ardea tămâie și ieșea bună mireasmă de aromate, căci acolo era ascuns cinstitul veșmânt al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu. încă zăceau lângă cămara aceea și mulți bolnavi, iar Galvie și Candid, văzând aceasta, se minunau de acel lucru străin și socoteau că acolo se păzește ceva din Legea veche.

Deci rugând pe acea femeie cinstită să cineze cu dânșii, au întrebat-o: „Ce este în cămara aceea luminată de atâtea lumânări și plină de miresme de tămâie, și pentru ce zac neputincioșii lângă ea?”. Iar ea tăinuia la început lucrul cel ascuns de dânsa, dar minunile care se făceau, nu putea să le tăinuiască. Deci a zis către dânșii: „O, cinstiți bărbați, iată, precum vedeți, acești bolnavi care zac aici, toți așteaptă tămăduiri de neputințele lor. Pentru că în acest loc, orbii se luminează, ologii se îndreptează, diavolii se izgonesc din oameni, surzii aud, limbile celor muți se dezleagă spre grăire și toate bolile cele nevindecate, aici se tămăduiesc lesne”.

Iar Galvie și Candid, auzind aceasta, au început mai cu dinadinsul a o întreba pricina pentru care s-a dăruit acelui loc un dar și o putere de niște faceri de minuni ca acestea. Iar ea tăinuind încă adevărul, a zis: „Se povestește în neamul nostru evreiesc că unuia din părinții noștri cei de demult, i s-a arătat Dumnezeu în acest loc. Din acel timp, locul acesta s-a umplut de darul lui Dumnezeu și într-însul se fac multe minuni”. Iar ei, luând aminte la cuvintele femeii, mai mult se aprindeau cu dorința inimii spre aflarea adevărului, precum altădată Luca și Cleopa, cei ce au zis: Oare nu erau inimile noastre arzând întru noi? Deci au zis cu strigare: „O, preafericită femeie, te jurăm cu Dumnezeul cel viu, să ne spui adevărul. Pentru că noi nu pentru altă pricină am suferit atâta cale de la Constantinopol și până aici, decât numai să vedem toate locurile sfinte care sunt în Palestina, și aici să dăm rugăciunile noastre lui Dumnezeu. Iar de vreme ce auzim că în casa ta este un loc sfânt și făcător de minuni, voim să aflăm cu dinadinsul despre dânsul cum s-a sfințit și pentru care pricină se lucrează puteri întru dânsul”.

Iar femeia, fiind jurată cu numele lui Dumnezeu, a suspinat din adâncul inimii și, vărsând lacrimi din ochi, a grăit către dânșii: „O, bărbați aleși, această taină dumnezeiască, care acum mă siliți să v-o spun, nu s-a știut de nimeni până astăzi; dar, de vreme ce vă văd oameni binecredincioși și iubitori de Dumnezeu, am să vă spun această taină ascunsă, nădăjduind ca ceea ce veți auzi de la mine, veți păzi și nu veți spune la nimeni. Aici la mine este ascuns veșmântul Preacuratei Fecioare Maria, Maica lui Hristos Dumnezeu. In timpul când ea s-a mutat de la cele pământești la cele cerești, era acolo, la vremea îngropării ei, una din strămoașele mele, văduvă, căreia i s-a dat veșmântul acesta, după hotărârea însăși Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Aceea, luând veșmântul, l-a păzit cu cinste în tot timpul vieții sale. Apoi, înainte de a muri, l-a încredințat în paza unei fecioare din neamul său, poruncindu-i cu jurământ, ca nu numai veșmântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să-l păzească, ci și fecioria ei s-o păzească pentru cinstea Preacuratei Fecioare Maria.

Iar fecioara aceea, în tot timpul vieții sale, păzind de asemenea cu multă cinste veșmântul acesta, când s-a apropiat de sfârșitul vieții, l-a încredințat și ea la altă fecioară curată și cinstită din neamul său. Astfel că, din fecioară în fecioară, trecând mulți ani, acest sfânt veșmânt a ajuns până la mine, smerita, care am îmbătrânit în viață curată fără bărbat. Iar de vreme ce în neamul meu nu se află nici o fecioară căreia aș fi putut să-i încredințez această taină, vă spun vouă despre dânsa, ca să știți că, pentru acest cinstit veșmânt, care se găsește în camera mea dinăuntru, se săvârșesc acele minuni aici. Insă vă rog să nu spuneți taina aceasta nimănui, nici în Ierusalim, nici oriunde vă veți duce”.

Iar Galvie și Candid, auzind de veșmântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, s-au umplut de spaimă și de negrăită bucurie, și au făgăduit cu lacrimi că vor păzi taina. Și au rugat-o pe femeie să nu-i oprească să petreacă toată noaptea, în cămara aceea, în rugăciuni, lângă sfântul veșmânt. Deci intrând înăuntru, au văzut sicriul în care era păzit cu cinste sfântul veșmânt al Maicii Domnului, în jurul căruia ardeau multe lumânări și era bună mireasmă de aromate. Atunci au început mai cu dinadinsul a face rugăciuni cu lacrimi și cu multe închinăciuni către Dumnezeu și către Preasfânta Lui Maică. Și aveau un singur gând amândoi, cum ar putea dărui acea vistierie de mare preț cetății împărătești.

Apoi, sfătuindu-se ei, au măsurat sicriul în lățime, lungime și înălțime, și au însemnat asemănarea lui din ce fel de lemn era. Deci, luminându-se de ziuă, și-au isprăvit rugăciunile lor și au ieșit din camera aceea, mulțumind femeii că i-a lăsat să stea toată noaptea înaintea cinstitului veșmânt. Apoi, dând îndestulată milostenie săracilor ce se aflau acolo, au plecat spre Ierusalim, fiind petrecuți de femeia aceea, căreia i-au făgăduit că, până se vor întoarce în patria lor, iarăși au să mai vină să se închine înaintea sfântului veșmânt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Deci ajungând ei la Ierusalim, s-au închinat Făcătoarei de viață Cruci și Mormântului Domnului. Și cercetând toate sfintele locuri dimprejurul Ierusalimului, au chemat la dânșii un lucrător de lemn și i-au poruncit să le facă un sicriu de lemn vechi, după măsura și asemănarea arătată lui de dânșii. Iar după ce sicriul a fost făcut, au cumpărat pentru el un acoperământ țesut cu aur și s-au întors la femeia aceea. Și ajungând la casa ei, i-au arătat acoperământul cel țesut cu aur, rugând-o să-i lase să acopere cu el sicriul cinstitului Veșmânt al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu și să le dea voie ca să stea toată noaptea la rugăciune lângă sicriu. Și câștigând ei aceea, au căzut cu fețele la pământ înaintea sicriului și au udat pământul cu lacrimi, rugându-se Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu ca să nu-i oprească a se atinge de sicriul său cel cu veșmântul, ca să-l ia cu dânșii.

Iar când era la miezul nopții și când toți dormeau, au luat sicriul cu frică și, scoțându-l din cameră, l-au ascuns în careta lor, iar în locul aceluia au pus celălalt sicriu, care a fost făcut din lemn vechi în Ierusalim și, învelindu-l cu acoperământul țesut cu aur, au stat până la ziuă, rugându-se. Iar după ce s-a luminat de ziuă, au mulțumit acelei cinstite femei și, închinându-i-se ei, au dat multă milostenie săracilor, apoi au plecat cu negrăită bucurie.

Și ajungând la Constantinopol, la început n-au spus nimănui despre aducerea sfântului veșmânt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, vrând ca să ascundă la dânșii acea neprețuită vistierie. Deci, zidind în casa lor o bisericuță mică, în numele Sfinților Apostoli Petru și Marcu, au pus într-însa sicriul acela cu sfântul veșmânt, nu la arătare, ci întru ascuns. Iar după ce au văzut că nu pot să tăinuiască sfințenia cea atât de mare a veșmântului Maicii Domnului, pentru minunile care se făceau cu dânsul, s-au dus și au înștiințat pe marele împărat Leon și pe soția lui, împărăteasa Verina, asemenea și pe Preasfințitul Patriarh Ghenadie al Constantinopolului.

Iar aceștia, umplându-se de negrăită bucurie, s-au dus la casa și biserica lui Galvie și Candid și, descoperind acel cinstit sicriu, au văzut nestricat, după atâția ani, sfântul veșmânt al Maicii Domnului. Și s-au atins de dânsul cu frică și cu bună cucernicie, sărutându-l cu toată dragostea. Apoi l-au luat de acolo și l-au dus cu slavă și cu prăznuire în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cea din Vlaherne. Deci l-au pus acolo într-un sicriu împodobit cu aur, cu argint și cu pietre scumpe, și au hotărât ca în toți anii să se prăznuiască punerea veșmântului Preasfîntei Născătoare de Dumnezeu, în ziua de doi iulie, întru cinstea și slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a Celui născut dintr-însa, Hristos Mântuitorul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Notă: Vlaherne a fost un loc din Constantinopol, care se afla la malul portului corăbiilor și a fost numit astfel după un oarecare slăvit voievod al sciților, care se numea Vlahern și fusese ucis în acel loc, unde, după aceea, s-a zidit biserică prea aleasă în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

 

Biserica Vlaherne din Istanbul (Vlaherna Meryem Ana Church)

Biserica Sfânta Maria din Blachernae, cunoscută în română mai cu seamă ca Biserica Vlaherne, denumită și Sfânta Maria Maica lui Dumnezeu, a fost sanctuarul cel mai sfânt din Constantinopol.

Făcea parte din suburbia Blachernae, situată în nordul capitalei Constantinopol între Mănăstirea Chora, poarta Andrinopole și Cornul de Aur.

Tot aici se aflau palatele lui Alexios I Comnen, Anastase și al lui Porfirogenetul, turnul lui Isaac Anghelos și una dintre cele 24 de porți din zidul lui Teodosiu al II-lea, care a fost modificat sub domnia lui Heraclius pentru a îngloba biserica.

Distrusă de diferite seisme de-a lungul secolelor, biserica a fost restaurată cu nenumărate ocazii, cea mai recentă fiind în 1960.

Fântâna sa sacră rămâne un loc de pelerinaj pentru creștinii ortodocși cât și pentru musulman.

În 450, împărăteasa Aelia Pulcheria a început construcția unei biserici pe locul unei fântâni sfinte (în greacă: Ayίasma) a cărei apă era reputată cu virtuți curative grație icoanei Blachernitissa, Sfânta Fecioară din Blachernae.

Era situată în afara zidurilor lui Teodosiu al II-lea, la poalele celei de-a șasea coline din Constantinopol.

După moartea sa, în 453, sanctuarul a fost completat de soțul său, împăratul Marcian (r. 450-457).

Împăratul Leon I (r. 457-474) a dispus construirea a două alte edificii: un parecclesion denumit Sfântul Relicvariu (în greacă: Ayίa Sorόs) pentru adăpostirea mantalei (maphorion*) și tunicii Fecioarei Maria, aduse din Palestina, în 473, precum și Baia Sacră (în greacă Ayίon Loύsma) în jurul fântânii.

Împăratul Anastasiu (r. 491-518) a început construcția Palatului Blachernae peste biserică probabil ca o locuință provizorie în timpul vizitelor sale la sanctuarul Fecioarei Maria.

La începutul secolului al VI-lea, împărații Iustin I (r. 518-527) și Iustinian I (r. 527-565) au restaurat biserica și au mărit-o.

Biserica adăpostea o celebră icoană a Fecioarei Maria venerată sub numele de Blachernitissa (sau Vlachernitissa, literele « V » și « B » se pronunțau aproape identic) decurgând de la numele bisericii.

Pictată pe lemn, icoana era protejată cu un acoperământ de aur și argint. Icoana și relicvele Fecioarei Maria erau păstrate în parecclesion.

Se recurgea la puterile lor miraculoase în caz de războaie sau de catastrofe naturale.

Prima dovadă a puterii lor datează din 626 când Constantinopolul a fost asediat de forțele combinate ale avarilor și perșilor, pe când Heraclius (r. 610-641) era plecat să lupte cu perșii în Mesopotamia.

Constantin, fiul împăratului, precum și patriarhul Sergios și patriciul Bonos au purtat icoana Blachernitissa în procesiune în jurul zidurilor de apărare cântând un imn compus de patriarh «Akathistos», care se cântă și astăzi (vd. infra).

Puțin după aceea, flota avarilor era distrusă. Hanul avarilor a mărturisit apoi că s-a înspăimântat la viziunea unei tinere femei împodobită cu bijuterii care parcurgea zidul de apărare.

După ridicarea asediului, constantinopolitanii au constatat, spre marea lor surprindere, că biserica, situată în afara zidurilor de apărare ale orașului, scăpase, în mod miraculos, de jaf.

Când Heraclius, după ce i-a învins pe perși a revenit la Constantinopol, aducând înapoi Adevărata Cruce, care fusese capturată de către perși în Ierusalim, patriarhul l-a întâmpinat la Sfânta Maria din Blachernae.

Câtva timp mai târziu, împăratul a dispus construirea unui zid special, care prelungea zidul lui Teodosiu, în așa fel încât suburbia Blachernae să fie inclusă în oraș.

Victoriile bizantine în timpul asediilor arabe (717-718) și rusă (860) au fost atribuite și ele protecției Fecioarei din Blachernae.

La asediul rușilor vălul sau mantaua care acoperea capul Fecioarei (maphorion) a fost udat în mare pentru a invoca protecția lui Dumnezeu contra flotei ruse.

Câteva zile mai târziu, flota rusă era anihilată.

În 926, când orașul a fost asediat de Simeon al Bulgariei, sfintelor relicve li s-a atribuit faptul că țarul s-a văzut constrâns să negocieze și să abandoneze asediul.

La 15 august 944, biserica a primit două noi relicve: scrisoarea scrisă de Isus regelui Abgar al V-lea și Mandylion*ul.

Aceste două relicve au fost apoi transferate la Biserica Sfânta Maria a Farului sau Theotokos din Marele Palat.

Biserica Sfânta Maria din Blachernae fiind un centru de venerare al icoanelor, a jucat un rol important în timpul disputelor religioase din anii 726 – 843.

În cursul perioadei iconoclaste a Imperiului Bizantin, sesiunea finală a Conciliului de la Hiereia / Sinodului de la Hieria (754) a condamnat cultul icoanelor.

În consecință, împăratul Constantin al V-lea (r. 741-775) a poruncit distrugerea mozaicurilor care împodobeau biserica și înlocuirea lor cu alte mozaicuri care reprezentau doar scene din natură (arbori, păsări și alte animale).

Icoana Blachernitissa a fost acoperită cu o tencuială de mortar.

Odată cu sfârșitul iconoclasmului, în 843, Sărbătoarea Dreptei Credințe a fost celebrată aici, pentru prima oară, cu o Agrypnίa, care de atunci se celebrează în prima duminică din Postul Mare.

Celebra icoană a fost regăsită în timpul lucrărilor de restaurare executate sub domnia lui Romanos al III-lea (r. 1028-1034) și a redevenit una dintre icoanele cele mai venerate din Constantinopol.

Biserica Vlaherne a fost complet distrusă de un incendiu în 1070 și reconstruită de Roman Diogenes (r. 1068-1071) și/sau Mihail al VII-lea Ducas (r. 1071-1078) după planurile originale.

Potrivit Anei Comnena, un miracol denumit «miracolul obișnuit» (to synetis thavma) avea loc în fiecare vineri când, după apusul Soarelui, biserica fiind goală, vălul care acoperea icoana se ridica încetișor pentru a arăta fața Fecioarei, înainte de a coborî douăzeci și patru de ore mai târziu.

Dar acest miracol a încetat să se mai producă cu regularitate pentru a dispărea complet după cucerirea de către latini a Constantinopolului.

După invazia din 1204, biserica a fost ocupată de clerul latin și pusă sub directa autoritate a Romei.

Totuși, chiar înainte de recucerirea din 1261, Ioan al III-lea Ducas Vatatzes (r. la Niceea 1222-1254) a reușit să răscumpere biserica pentru a fi redată clerului ortodox.

În 1347, la 13 mai, s-a celebrat aici căsătoria Helenei, fiica lui Ioan al VI-lea Cantacuzino (r. 1347-1354) cu Ioan al V-lea Paleologul (r. 1341-1391) atunci în vârstă de abia cincisprezece ani.

Căsătoria ar fi trebuit, în mod normal, să fie celebrată la catedrala Hagia Sophia, dar aceasta era practic în ruină, o parte din dom fiind prăbușit anul precedent.

Căsătoria a fost lipsită de strălucire, tezaurul public fiind gol din cauza războiului civil, iar bijuteriile coroanei fuseseră puse în gaj de împărăteasa Ana.

La 29 februarie 1434, copii ai aristocrației, care vânau porumbei pe acoperișul bisericii, au dat foc accidental acesteia care a fost distrusă complet precum și o parte din imobilele învecinate.

În sfârșit, în 1453, înainte de asaltul final al turcilor asupra Constantinopolului, împăratul Constantin al XI-lea Paleologul (r. 1448-1453) a adus toate sfintele relicve din oraș, inclusiv icoanele Fecioara Hodegetria și Fecioara Blachernitissa, pentru a fi purtate în procesiune pe zidurile orașului, sperându-se că acestea vor proteja Constantinopolul, așa cum o mai făcuseră și în trecut, dar în van.

Suburbia a fost aproape abandonată în perioada otomană.

Totuși, în 1867, ghilda / breasla furierilor ortodocși a cumpărat o parcelă din jurul fântânii pentru a construi o bisericuță căreia i s-au făcut, de atunci, diverse adăugiri.

Cea mai recentă restaurare datează din 1960, când o bisericuță greacă a fost construită pentru adăpostirea vestigiilor găsite precum și fântâna sfântă care rămâne un loc de pelerinaj atât pentru creștinii ortodocși cât și pentru musulmani.

citiți mai mult pe ro.wikipedia.org

†) Izvorul Tămăduirii

Maica Domnului – Izvorul Tămăduirii

foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org;

 

Izvorul Tămăduirii

Izvorul Tămăduirii sau Vinerea Izvorului Tămăduirii este un praznic al Maicii Domnului așezat de Biserica Ortodoxă în Vinerea din Săptămâna luminată, amintind de una din minunile Maicii Domnului.

Sărbătoarea datează din a doua jumătate a primului mileniu creștin și este dependentă de data Paștilor.

O prăznuire distinctă a icoanei Maicii Domnului-Izvorul Tămăduirii se face pe 4 aprilie.

Sărbătoarea face referire la o vindecare minunată a unui orb ce și-a recăpătat vederea după ce și-a udat fața cu apa unui izvor situat într-o pădure din apropierea Constantinopolului.

Biserica (nr Biserica Sfânta Maria din Vlaherne) zidită pe locul unde se găsea acel izvor din porunca împăratului a primit numele de “Izvorul Tămăduirii” și multe minuni au continuat să se petreacă acolo de-a lungul timpului.

În biserici și mănăstiri, după Sfânta Liturghie, în această zi se săvârșește sfințirea mică a apei la fântâni și izvoare, iar în unele părți preoții fac și botezarea generală a caselor credincioșilor, cu agheasma mică.

Izvorul tămăduitor al Bisericii „Izvorul Tămăduirii” din Istanbul -foto preluat de pe  ro.orthodoxwiki.org

Izvorul tămăduitor al Bisericii „Izvorul Tămăduirii” din Istanbul -foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Descoperirea Izvorului Tămăduitor


 

Există două relatări privind descoperirea izvorului tămăduitor de lângă orașul Constantinopol.

În orice caz, este probabil ca izvorul, așezat într-un mic crâng și închinat Maicii Domnului, să fi existat și să fi fost cunoscut încă mai de timpuriu decât este indicat în relatări, însă ca el să fi fost înăbușit sau acoperit odată cu creșterea pădurii.

Izvorul Tămăduirii sau Vinerea Izvorului Tămăduirii este un praznic al Maicii Domnului așezat de Biserica Ortodoxă în Vinerea din Săptămâna luminată - foto preluat de pe  ro.orthodoxwiki.org

Izvorul Tămăduirii – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Nichifor Calist

Relatarea cea mai cunoscută îi aparține lui Nichifor Calist Xanthopoulos, ultimul istoric bisericesc de tradiție greacă, care a scris în anii 1320.

Potrivit acestei relatări, tradiția izvorului tămăduitor începe cu o minune care s-a petrecut cu un soldat numit Leon Marcellus, viitorul împărat Leon I (457-474).

Pe când Leon era pe drumul spre Constantinopol, se întâlnește în apropiere de Poarta de Aur a orașului cu un orb care îi cere de băut, fiindu-i sete.

Leon s-a dus să caute apă, dar nu a găsit.

Atunci s-a auzit un glas de femeie care i-a spus că avea să găsească apă în apropiere.

Privind în jur, el nu a văzut pe nimeni, și nu a găsit nici apa.

Glasul i-a cerut din nou să caute apă în adâncul pădurii și să-i aducă orbului în pumni din apa tulbure pe care avea s-o găsească, apoi să ungă ochii acestuia cu pământul care îi rămânea în mâini.

Glasul i-a mai vestit că acela era locul pe care-l alesese pentru a-l încununa într-o bună zi ca împărat.

Leon a urmat porunca acelui glas, iar orbul și-a recăpătat imediat vederea, iar Leon a înțeles că cea care îi vorbise era Născătoarea de Dumnezeu.

După urcarea sa pe tron, a înălțat pe acel loc o mare biserică, iar apa acelui izvor s-a dovedit și mai departe tămăduitoare, săvârșind multe vindecări minunate.

De aceea a fost numit „Izvorul Tămăduirii”.

Procesiune la praznicul de Izvorul Tămăduirii 1959 în Arcadia, Grecia - foto preluat de pe  ro.orthodoxwiki.org

Procesiune la praznicul de Izvorul Tămăduirii 1959 în Arcadia, Grecia – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Procopiu

O relatare mai timpurie se regăsește și la marele istoric bizantin Procopiu din Cezareea (cca. 500-565).

Potrivit versiunii lui Procopiu, pe când împăratul Iustinian era plecat la vânătoare, a ajuns într-o frumoasă pădure în care a aflat o capelă înconjurată de o mare mulțime de oameni, având împreună cu ei un preot, în fața unui izvor.

Întrebând despre cele ce se petreceau acolo, i s-a spus că acesta era un „izvor minunat”.

Atunci împăratul a poruncit ca pe acel loc să fie înălțată o splendidă biserică, folosind materialele rămase de la înălțarea bisericii Sfânta Sofia.

Biserica ar fi fost înălțată în ultimii ani ai domniei marelui împărat, cca. 559-560, în apropierea izvorului tămăduitor.

După înălțarea acestui sanctuar, poarta orașului situată în afara zidurilor lui Teodosie a început să fie numită Poarta Izvorului.

 

Imnografie

Troparul sărbătorii Izvorul Tămăduirii

Glasul al 3-lea

Fecioară Curată, ca un izvor de viață făcător ai zămislit Roua cea după fire necuprinsă și ai izvorât pentru noi nectar de neîncetată bucurie, ce dimpreună cu apa vieții veșnice, din izvorul tău se revarsă în bogate râuri și nesfârșite; pentru care, cu toți bucurându-ne, strigăm: Bucură-te, Izvor al vieții tuturor.

Condacul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu la Praznicul Izvorul Tămăduirii

Glasul al 8-lea: Podobie:

Apărătoare Doamnă…

Din izvorul tău cel nesecat, ceea ce ești de Dumnezeu dăruită, îmi dăruiești mie, izvorând pururea, curgerile harului tău mai presus de cuvânt. Căci, ca pe ceea ce ai născut mai presus de cuget pe Cuvântul, te rog să mă rourezi cu darul tău, ca să strig: Bucură-te, apă izbăvitoare!

Traducere alternativă:

Apele Darului tău izvorându-le negrăit din Cel de nedeșertat, dăruiește-mi mie, izvorule cel pururea curgător, de Dumnezeu cu daruri pururea dăruită, căci, ca ceea ce ai născut pe Cuvântul cel mai presus de gând, te rog, rourează-mă cu darul tău, ca să strig ție: „Bucură-te, apă izbăvitoare!”

 

cititi mai mult despre Izvorul Tămăduirii si pe: doxologia.ro; ro.wikipedia.org

 

Biserica Sfânta Maria din Vlaherne (Vlaherna Meryem Ana Church) din Istanbul

Biserica Sfânta Maria din Blachernae - foto preluat de pe www.crestinortodox.ro

Biserica Sfânta Maria din Blachernae – foto preluat de pe www.crestinortodox.ro

Biserica Sfânta Maria din Blachernae, cunoscută în română mai cu seamă ca Biserica Vlaherne, denumită și Sfânta Maria Maica lui Dumnezeu, a fost sanctuarul cel mai sfânt din Constantinopol.

Făcea parte din suburbia Blachernae, situată în nordul capitalei Constantinopol între Mănăstirea Chora, poarta Andrinopole și Cornul de Aur.

Tot aici se aflau palatele lui Alexios I Comnen, Anastase și al lui Porfirogenetul, turnul lui Isaac Anghelos și una dintre cele 24 de porți din zidul lui Teodosiu al II-lea, care a fost modificat sub domnia lui Heraclius pentru a îngloba biserica.

Distrusă de diferite seisme de-a lungul secolelor, biserica a fost restaurată cu nenumărate ocazii, cea mai recentă fiind în 1960.

Fântâna sa sacră rămâne un loc de pelerinaj pentru creștinii ortodocși cât și pentru musulman.

În 450, împărăteasa Aelia Pulcheria a început construcția unei biserici pe locul unei fântâni sfinte (în greacă: Ayίasma) a cărei apă era reputată cu virtuți curative grație icoanei Blachernitissa, Sfânta Fecioară din Blachernae.

Era situată în afara zidurilor lui Teodosiu al II-lea, la poalele celei de-a șasea coline din Constantinopol.

După moartea sa, în 453, sanctuarul a fost completat de soțul său, împăratul Marcian (r. 450-457).

Împăratul Leon I (r. 457-474) a dispus construirea a două alte edificii: un parecclesion denumit Sfântul Relicvariu (în greacă: Ayίa Sorόs) pentru adăpostirea mantalei (maphorion*) și tunicii Fecioarei Maria, aduse din Palestina, în 473, precum și Baia Sacră (în greacă Ayίon Loύsma) în jurul fântânii.

Împăratul Anastasiu (r. 491-518) a început construcția Palatului Blachernae peste biserică probabil ca o locuință provizorie în timpul vizitelor sale la sanctuarul Fecioarei Maria.

La începutul secolului al VI-lea, împărații Iustin I (r. 518-527) și Iustinian I (r. 527-565) au restaurat biserica și au mărit-o.

Biserica adăpostea o celebră icoană a Fecioarei Maria venerată sub numele de Blachernitissa (sau Vlachernitissa, literele « V » și « B » se pronunțau aproape identic) decurgând de la numele bisericii.

Pictată pe lemn, icoana era protejată cu un acoperământ de aur și argint. Icoana și relicvele Fecioarei Maria erau păstrate în parecclesion.

Se recurgea la puterile lor miraculoase în caz de războaie sau de catastrofe naturale.

Prima dovadă a puterii lor datează din 626 când Constantinopolul a fost asediat de forțele combinate ale avarilor și perșilor, pe când Heraclius (r. 610-641) era plecat să lupte cu perșii în Mesopotamia.

Constantin, fiul împăratului, precum și patriarhul Sergios și patriciul Bonos au purtat icoana Blachernitissa în procesiune în jurul zidurilor de apărare cântând un imn compus de patriarh «Akathistos», care se cântă și astăzi (vd. infra).

Puțin după aceea, flota avarilor era distrusă. Hanul avarilor a mărturisit apoi că s-a înspăimântat la viziunea unei tinere femei împodobită cu bijuterii care parcurgea zidul de apărare.

După ridicarea asediului, constantinopolitanii au constatat, spre marea lor surprindere, că biserica, situată în afara zidurilor de apărare ale orașului, scăpase, în mod miraculos, de jaf.

Când Heraclius, după ce i-a învins pe perși a revenit la Constantinopol, aducând înapoi Adevărata Cruce, care fusese capturată de către perși în Ierusalim, patriarhul l-a întâmpinat la Sfânta Maria din Blachernae.

Câtva timp mai târziu, împăratul a dispus construirea unui zid special, care prelungea zidul lui Teodosiu, în așa fel încât suburbia Blachernae să fie inclusă în oraș.

Victoriile bizantine în timpul asediilor arabe (717-718) și rusă (860) au fost atribuite și ele protecției Fecioarei din Blachernae.

La asediul rușilor vălul sau mantaua care acoperea capul Fecioarei (maphorion) a fost udat în mare pentru a invoca protecția lui Dumnezeu contra flotei ruse.

Câteva zile mai târziu, flota rusă era anihilată.

În 926, când orașul a fost asediat de Simeon al Bulgariei, sfintelor relicve li s-a atribuit faptul că țarul s-a văzut constrâns să negocieze și să abandoneze asediul.

La 15 august 944, biserica a primit două noi relicve: scrisoarea scrisă de Isus regelui Abgar al V-lea și Mandylion*ul.

Aceste două relicve au fost apoi transferate la Biserica Sfânta Maria a Farului sau Theotokos din Marele Palat.

Biserica Sfânta Maria din Blachernae fiind un centru de venerare al icoanelor, a jucat un rol important în timpul disputelor religioase din anii 726 – 843.

În cursul perioadei iconoclaste a Imperiului Bizantin, sesiunea finală a Conciliului de la Hiereia / Sinodului de la Hieria (754) a condamnat cultul icoanelor.

În consecință, împăratul Constantin al V-lea (r. 741-775) a poruncit distrugerea mozaicurilor care împodobeau biserica și înlocuirea lor cu alte mozaicuri care reprezentau doar scene din natură (arbori, păsări și alte animale).

Icoana Blachernitissa a fost acoperită cu o tencuială de mortar.

Odată cu sfârșitul iconoclasmului, în 843, Sărbătoarea Dreptei Credințe a fost celebrată aici, pentru prima oară, cu o Agrypnίa, care de atunci se celebrează în prima duminică din Postul Mare.

Celebra icoană a fost regăsită în timpul lucrărilor de restaurare executate sub domnia lui Romanos al III-lea (r. 1028-1034) și a redevenit una dintre icoanele cele mai venerate din Constantinopol.

Biserica Vlaherne a fost complet distrusă de un incendiu în 1070 și reconstruită de Roman Diogenes (r. 1068-1071) și/sau Mihail al VII-lea Ducas (r. 1071-1078) după planurile originale.

Potrivit Anei Comnena, un miracol denumit «miracolul obișnuit» (to synetis thavma) avea loc în fiecare vineri când, după apusul Soarelui, biserica fiind goală, vălul care acoperea icoana se ridica încetișor pentru a arăta fața Fecioarei, înainte de a coborî douăzeci și patru de ore mai târziu.

Dar acest miracol a încetat să se mai producă cu regularitate pentru a dispărea complet după cucerirea de către latini a Constantinopolului.

După invazia din 1204, biserica a fost ocupată de clerul latin și pusă sub directa autoritate a Romei.

Totuși, chiar înainte de recucerirea din 1261, Ioan al III-lea Ducas Vatatzes (r. la Niceea 1222-1254) a reușit să răscumpere biserica pentru a fi redată clerului ortodox.

În 1347, la 13 mai, s-a celebrat aici căsătoria Helenei, fiica lui Ioan al VI-lea Cantacuzino (r. 1347-1354) cu Ioan al V-lea Paleologul (r. 1341-1391) atunci în vârstă de abia cincisprezece ani.

Căsătoria ar fi trebuit, în mod normal, să fie celebrată la catedrala Hagia Sophia, dar aceasta era practic în ruină, o parte din dom fiind prăbușit anul precedent.

Căsătoria a fost lipsită de strălucire, tezaurul public fiind gol din cauza războiului civil, iar bijuteriile coroanei fuseseră puse în gaj de împărăteasa Ana.

La 29 februarie 1434, copii ai aristocrației, care vânau porumbei pe acoperișul bisericii, au dat foc accidental acesteia care a fost distrusă complet precum și o parte din imobilele învecinate.

În sfârșit, în 1453, înainte de asaltul final al turcilor asupra Constantinopolului, împăratul Constantin al XI-lea Paleologul (r. 1448-1453) a adus toate sfintele relicve din oraș, inclusiv icoanele Fecioara Hodegetria și Fecioara Blachernitissa, pentru a fi purtate în procesiune pe zidurile orașului, sperându-se că acestea vor proteja Constantinopolul, așa cum o mai făcuseră și în trecut, dar în van.

Suburbia a fost aproape abandonată în perioada otomană.

Totuși, în 1867, ghilda / breasla furierilor ortodocși a cumpărat o parcelă din jurul fântânii pentru a construi o bisericuță căreia i s-au făcut, de atunci, diverse adăugiri.

Cea mai recentă restaurare datează din 1960, când o bisericuță greacă a fost construită pentru adăpostirea vestigiilor găsite precum și fântâna sfântă care rămâne un loc de pelerinaj atât pentru creștinii ortodocși cât și pentru musulmani.

citiți mai mult pe ro.wikipedia.orgwww.crestinortodox.ro

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu

foto preluat de pe basilica.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Ghighiu, cunoscută și cu numele Maica Domnului – Siriaca, este una dintre cele mai renumite icoane cu Maica Domnului aflate în România.

Aceasta icoană, foarte veche și mult iubită de credincioși, în fața căreia s-au petrecut nenumărate minuni, se află în biserica mare a mănăstirii, în partea dreaptă.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului - Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Icoana este pictată pe lemn de santal și datează din Siria secolului al XVI-lea (de unde și supranumele „Siriaca”), fiind considerată de experți o culme a artei sacre siriene.

A fost adusă la Mănăstirea prahoveană Ghighiu în 1958 de PS Episcop Vasilios Samaha de Serghiopolis (Siria) din Patriarhia Antiohiei.

Acesta a avut un vis în care Maica Domnului i-a cerut sa îi ducă icoana în România.

Icoana a fost adusă din Siria și depusă în Catedrala Patriarhală din București. Ulterior, Biserica Ortodoxă Română a hotărât că locul acestei icoane va fi la Mănăstirea Ghighiu.

Sfânta icoană a fost adusă aici pe data de 25 februarie 1958, de o delegație condusă de către PF Teoctist, pe atunci episcop vicar patriarhal. Așezând icoana în biserica mănăstirii, brusc, oaspetele sirian, episcopul Vasilios Samaha, a izbucnit în plâns.

El a îngenunchiat în fața icoanei și a început să ceara iertare Maicii Domnului că a luat-o de la locul ei, din cauza necredinței oamenilor care au alungat-o din Siria.[11]

De-a lungul timpului, numeroși credincioși care s-au rugat Maicii Domnului aducând cinstire icoanei de la Ghighiu au mărturisit că au primit ajutor grabnic, vindecări și întărire în credință.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în ședința sa din 15 februarie 2018, înscrierea cinstirii icoanei Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, în aceeași zi cu marea sărbătoare a Izvorului Tămăduirii (în vinerea din Săptămâna Luminată).

 

cititi mai mult despre Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu si pe: doxologia.rowww.crestinortodox.ro

cititi si Izvorul Tămăduirii

 

Intrarea în biserică a Maicii Domnului

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.roazm.gov.rowww.facebook.com/MuzeulTaranului

 

Intrarea în biserică a Maicii Domnului

Intrarea în biserică a Maicii Domnului, numită și Aducerea Maicii Domnului la Templu (cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia), este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorit la 21 noiembrie.

În conformitate cu tradiția, Fecioara Maria a fost dusă de părinții săi Ioachim și Ana la Templul evreiesc din Ierusalim pe când era copilă, unde a trăit și slujit ca fecioară în Templu până la logodna ei cu Sfântul Iosif.

Unul din izvoarele cele mai vechi ale acestei tradiții este Protoevanghelia lui Iacov, una din Evangheliile neincluse în canonul Scripturii, Evanghelia Copilăriei după Iacob.

Maria a fost primită solemn de comunitatea templului, condusă de preotul Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul.

A fost condusă în acel loc sfânt ca să devină ea însăși „Sfânta Sfintelor” lui Dumnezeu, biserică vie și templu al Pruncului dumnezeiesc care se va naște din ea.

Biserica vede în această sărbătoare ziua în care templul material din Ierusalim încetează a mai fi locuința lui Dumnezeu.

Giotto, Aducerea Fecioarei Maria în Templul din Ierusalim - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Giotto, Aducerea Fecioarei Maria în Templul din Ierusalim – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Istoric

Încă din cele mai vechi timpuri Biserica a sărbătorit praznicul Aducerii Maicii Domnului la Templu, după cum arată tradiția creștină din Palestina, care spune că împărăteasa Elena (prăznuită la 21 mai) a zidit o biserică închinată acestei sărbători a Maicii Domnului chiar în templul din Ierusalim.

Sfântul Grigorie al Nissei, în secolul al IV-lea, menționează această sărbătoare.

Intrarea în biserică a Maicii Domnului este cea mai nouă sărbătoare închinată Maicii Domnului, înscrisă în calendarul universal al Bisericii în secolul al VI-lea, după ce s-a ridicat la Ierusalim, sub domnia împăratului Iustinian I (527-565), o biserică numită „Sfânta Maria cea Nouă”.

Sărbătoarea, cu dată fixă (21 noiembrie), s-a extins apoi în tot Orientul creștin și în Occident.

Este marcată cu cruce roșie în calendar și este zi de dezlegare la pește.

Odovania praznicului se face pe 25 noiembrie.

Intrarea în biserică a Maicii Domnului - foto preluat de pe basilica.ro

Intrarea în biserică a Maicii Domnului – foto preluat de pe basilica.ro

 

Sărbătorirea zilei

În seara de dinaintea sărbătorii, la Vecernie se citesc trei texte profetice din Vechiul Testament care sunt considerate a trimite la Maica Domnului, pentru că ea va deveni templul viu al lui Dumnezeu.

La fiecare citire se spune „pentru că slava lui Dumnezeu a umplut templul Domnului Dumnezeu Atotputernic.” (Ieșirea 40,1-5, 9-10, 16, 34-35; III Regi 7,51; 8,1, 3-4, 6-7, 9-11; și Iezechiel 43,27-44).

În dimineața sărbătorii se slujește utrenia, la care se citește de la Luca 1,39-49, 56 – pericopa vizitei pe care Maica Domnului o face lui Elisabeta după Bunavestire.

Această evanghelia este citită la toate sărbătorile Maicii Domnului și include Cântarea Maicii Domnului: „Mărește sufletul meu pe Domnul. Și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile”.

Începând cu această zi se cântă, la canoanele de la utrenie, catavasiile Nașterii Domnului, semnificând pentru cei credincioși încă o etapă în apropierea și înainte-prăznuirea Crăciunului.

În ziua sărbătorii se slujește Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Citirea Apostolului este din Evrei 9,1-7, și vorbește despre tabernacolul Vechiului Legământ.

Citirea din Evanghelie este din Luca 10,38-42 și 11,27-28, citite una după alta; această citire este aceeași pentru toate sărbătorile Maicii Domnului.

În ea, Domnul spune: „Binecuvântați sunt aceia care aud cuvântul Domnului și îl urmează!

 

Imnografie

Tropar (Glasul 4)

Astăzi înainte însemnarea buneivoințe a lui Dumnezeu,
și propovăduirea mântuirii oamenilor.
în biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată,
și pe Hristos, tuturor mai’nainte îl vestește.
Acesteia și noi cu glas mare să-i strigăm: Bucură-Te,
Plinirea rânduielii Ziditorului.

Condac (Glasul 4)

Preacurata Biserică a Mântuitorului;
cămara cea de mult preț și Fecioara;
sfințită vistierie a slavei lui Dumnezeu,
astăzi se aduce în casa Domnului.
împreună aducând darul Duhului lui Dumnezeu,
pe care o laudă îngerii lui Dumnezeu:
„aceasta este cortul cel ceresc.”
Imne înainte de prăznuire

Tropar (Glasul 4)

Bucurie mai înainte ne încredințează nouă Ana astăzi
rod potrivnic întristării odrăslind
pe singura pururea Fecioară,
pe care o și aduce acum la Templul Domnului bucurându-se, rugăciunile plinindu-și,
ca pe ceea ce este cu adevărat Biserica Cuvântului lui Dumnezeu și Maică curată.

Condac (Glasul 4)

De bucurie astăzi lumea toată s-a umplut
întru strălucitul praznic al Născătoarei de Dumnezeu, strigând:
„Acesta este cortul cel ceresc.”

 

cititi mai mult despre Intrarea în biserică a Maicii Domnului si pe: doxologia.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

cititi si

Predică la Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului (Pr. Ilie Cleopa)

 

Datini, tradiții și obiceiuri populare românești de Intrarea în biserică a Maicii Domnului

Icoană pe sticlă cu tema „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, zonă Nicula, Transilvania, datare secolul al XIX-lea - Colecţia Muzeului Naţional al Ţăranului Român - preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

Icoană pe sticlă cu tema „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, zonă Nicula, Transilvania, datare secolul al XIX-lea – Colecţia Muzeului Naţional al Ţăranului Român – preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

În tradiția populară, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este cunoscută și sub denumirea de Sărbătoarea Luminii, Ovidenia, Obrejenia sau Vovidenia.

Deși nu a fost instituită oficial, sărbătoarea a existat înainte de sec. al VI-lea.

Exista astfel o mențiune a ei din sec. al IV-lea, făcută de Sf. Grigorie de Nyssa.

Se pare că data de 21 noiembrie reprezenta data sfințirii unei biserici cu acest hram în anul 543 (biserica ridicată de Iustinian cel Mare lângă zidul ruinat al Templului).

Biserica a rânduit ca pe 21 noiembrie sa fie dezlegare la pește.

Bătrânii spun că de Ovidenie se deschid cerurile și animalele vorbesc. Se fac pomeni pentru morți, iar celor care au murit fără lumânare li se aprinde una acum.

În această noapte se fac farmece și descântece, se află ursita și se pot efectua observații și previziuni meteorologice.

Întrucât se credea că în noaptea de Ovidenie strigoii circulau fără opreliște, se ungeau cu usturoi cercevelele ferestrelor, tocurile ușilor, vatra și cuptorul care comunicau, prin horn, cu exteriorul.

Pentru protecția vitelor împotriva animalelor sălbatice se interzicea orice activitate legată de prelucrarea lânii și pieilor de animale. De la Ovidenie până la Sângiorz, femeilor le era interzis să mai spele rufele la râu.

Miniatură cu „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din manuscrisul „Viersuri la toate praznicele” al cărui meșter este celebrul Picu Pătruț. Manuscrisul a fost realizat între anii 1849-1868 în Săliște, Sibiu și este clasat în categoria juridică Tezaur - preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

Miniatură cu „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din manuscrisul „Viersuri la toate praznicele” al cărui meșter este celebrul Picu Pătruț. Manuscrisul a fost realizat între anii 1849-1868 în Săliște, Sibiu și este clasat în categoria juridică Tezaur – preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

În această zi s-a vădit lumea, pe care Dumnezeu a blagoslovit-o la Blagoveștenie. Într-o zi de Ovidenii s-a născut Domnul Hristos.

Ca și la Crăciun, se deschide cerul și vitele vorbesc. Uneori se spune că frumusețile cerului sunt văzute numai de cei prea buni la Dumnezeu, cum ar fi ciobanii care nu au văzut la ochi femeie.

Această sărbătoare se ține pentru ochii ce văd, pentru vedere. În acest scop, unii oameni sfințesc în această zi câte un fuior, cu ajutorul căruia la nevoie se șterg pe ochi, cu apă.

În această zi se dă de pomană lumina de veci, lumânarea care nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă.

De asemenea, se aprind lumânări și se dă de pomană de sufletul celor înecați, morți fără lumânare la căpătâi, morți în întuneric, ca să aibă și ei pe lumea cealaltă calea luminată.

Lumânările aprinse pentru acești morți sunt în formă de toiaguri, cât un stat de om, și apoi se învârtesc ca melcul.

Ziua în care începe iarna, Ovidenia, este o sărbătoare a luminii, care sparge întunericul iernii, al morții.

Tema centrală a legendelor mitologice consacrate acestei zile fiind văzul, vederea, prima apariție, prima vedere – viziune – a lumii, a lui Iisus, a cerului care se deschide ș.a., atrage după sine numeroase practici magice apotropaice (pentru a avea o bună vedere, pentru ochi) sau de propițiere (luminile pentru cei care au murit fără lumânare – lumina de veci).

Tot acum încep să vadă și vrăjitoarele, care încep să-și acumuleze putere demonică.

Din această zi încep să se ungă cu usturoi ferestrele, ușile și locurile de culcare, ca să nu se lipească de casă farmecele, căci de la Ovidenii încep și fermecătoresele să vrăjească.

Și fetele pot să-și vadă acum ursitul, prin intermediul unui mare număr de practici magice specifice.

Sărbătoarea paralelă e consacrată, evident, tot lupului. După unii, acum este celebrat cel mai mare dintre Filipi. Filip Șchiopul se ține să nu vină lupul ăl șchiop să le fure oile.

Se vor lipi cu lut cuptoarele și pereții, pentru a se unge ochii lupului.

Uneori se unge și ușa cuptorului, zicându-se: „Eu nu ung ușa (gura) cuptorului,/Da ung ochii dușmanului” cu credința că cel ce va face acest lucru, nu va fi vorbit de lume de rău, după cum nici jigăniile nu-l vor primejdui.

Cum va fi vremea în ziua de Ovidenie, așa va fi toată iarna.

Antoaneta Olteanu – Calendarele poporului român (Paideia, 2000)

 

Intrarea în biserică a Maicii Domnului

Intrarea în biserică a Maicii Domnului - foto preluat de pe doxologia.ro

Intrarea în biserică a Maicii Domnului - foto preluat de pe doxologia.ro

Împlinindu-se trei ani de la nașterea Preacuratei Fecioare Maria, drepții ei părinți, Ioachim și Ana, și-au adus aminte de făgăduința lor, ca să dea în dar lui Dumnezeu pe cea născută. Deci, au voit a împlini cu fapta ceea ce făgăduiseră cu cuvântul. Chemând toate rudeniile din Nazaret unde viețuiau, rudenii care erau de neam împărătesc și arhieresc, căci însuși dreptul Ioachim era de neam împărătesc, iar soția lui, Sfânta Ana, era de neam arhieresc; și aducând și cete de fecioare tinere, au pregătit făclii multe și au împodobit pe Preacurata Fecioară Maria cu podoabă împărătească.

Despre aceasta mărturisesc Sfinții Părinți cei de demult. Astfel, Sfântul Iacob, Arhiepiscopul Ierusalimului, spune cuvintele zise de Ioachim: „Chemați fiice evreice curate, să ia făclii aprinse”. Iar cuvintele dreptei Ana le spune Sfântul Ghermano, Patriarhul Constantinopolului, astfel: „Făgăduințele pe care le-au făcut buzele mele le voi da Domnului. Pentru aceasta am adunat cete de fecioare cu făclii, și am chemat preoți, și pe rudeniile mele, zicând tuturor: Bucurați-vă împreună cu mine toți, că m-am arătat astăzi și maică și înainte povățuitoare, dând pe fiica mea, nu împăratului celui pământesc, ci lui Dumnezeu, Împăratul ceresc”.

Iar pentru podoabă cea împărătească a dumnezeieștii prunce, Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Tesalonicului, grăiește așa: „Se cuvenea ca intrarea pruncei celei dumnezeiești să fie după vrednicia ei, și astfel, de un mărgăritar ca acesta prealuminat și de mult preț să nu se lipească haine proaste. Deci era de trebuință să o îmbrace cu haină împărătească, spre slava și frumusețea cea mai mare”. Pregătind cele ce se cuveneau pentru cinstită și slăvita intrare, au făcut calea din Nazaret la Ierusalim, timp de trei zile.

Ajungând în cetatea Ierusalimului, au mers cu cinste la biserică, ducând într-însa pe „Biserica” lui Dumnezeu cea însuflețită, pe prunca cea de trei ani, pe Curata Fecioară Maria. Cete de fecioare cu lumânări aprinse mergeau înaintea ei, după mărturia Sfântului Tarasie, Arhiepiscopul cetății lui Constantin, care povestește că Sfânta Ana ar fi grăit așa: „Purtați, fecioare, făclii și călătoriți înaintea mea și înaintea dumnezeieștii copile”. Iar sfinții ei născători, luând de mâini pe fiica lor cea dăruită lui Dumnezeu, cu blândețe și cu cinste o duceau între dânșii.

Toată mulțimea rudeniilor, vecinilor și cunoscuților urma cu veselie, ținând făclii în mâini și înconjurând-o pe Preasfânta Fecioară ca stelele pe luna cea luminoasă, spre mirarea Ierusalimului. Pentru acest lucru Sfântul Teofilact scrie așa: „A uitat fiica casa părinților săi și se aduce Împăratului, Celui ce a dorit frumusețea ei, și se aduce nu fără cinste, nici fără slavă, ci cu petrecere luminată, că se scoate din casa părintească cu slavă”. Apoi toți lăudau ieșirea ei, toate rudeniile, vecinii și câți erau în legătura dragostei, urmau părinților ei. Părinții se bucurau împreună cu părintele, maicile cu maică, iar copilele și fecioarele mergeau înaintea dumnezeieștii copile, purtând făclii, și erau ca un șir de stele care strălucesc împreună cu luna.

Deci, s-a adunat tot Ierusalimul, văzând acea nouă petrecere, cum pe o copilă de trei ani o duc împodobită cu atâta slavă și cu multe lumini; și nu numai cetățenii de jos ai Ierusalimului, ci și cei de sus, adică sfinții îngeri, s-au adunat să vadă preaslăvita ducere a Preacuratei Fecioare Maria. Și văzând, se mirau cum cântă Biserica: „Îngerii văzând intrarea Preacuratei s-au mirat, cum Fecioara intră în sfânta sfintelor…”. Deci împreună cu ceata pământească cea văzută a fecioarelor celor curate era și ceata cea nevăzută a celor fără de trup, ducând înăuntru, întru cele sfinte, pe Preacurata Fecioară Maria, înconjurând-o ca pe un vas ales al lui Dumnezeu, după porunca Domnului.

Sfântul Gheorghe, Arhiepiscopul Nicomidiei, așa grăiește despre aceasta: „Duceau acum părinții pe Fecioara către ușile bisericii, înconjurând-o pe ea îngerii și cu toate puterile cele mai presus de lume împreună veselindu-se; că îngerii, deși nu știau puterea tainei, însă ca niște slugi, din porunca Domnului, slujeau la intrarea ei în biserică. Și mai întâi se mirau văzând-o pe dânsa că va fi vas preacinstit al faptelor bune, care purta semnul curățeniei celei veșnice, și avea trup de care nici un fel de păcat nu se va apropia niciodată”. Deci, făcând voia Domnului, au săvârșit părinții slujba cea poruncită.

Astfel, cu cinste și cu slavă era petrecută în biserica Domnului, preanevinovata copilă, nu numai de oameni, ci și de îngeri. Căci de vreme ce chivotul Legii vechi, ce purta în sine mâna, care era numai închipuirea Preacuratei Fecioare, s-a dus cu cinste în biserica Domnului, adunându-se tot Israelul, cu cât mai vârtos se cuvenea cinste însuși Chivotului însuflețit, pe binecuvântata Fecioară, Maica lui Dumnezeu, care avea să poarte în sine pe Hristos. Când se ducea chivotul Legii în biserica Domnului, mergea înainte împăratul cel pământesc, fiind împărat peste Israel dumnezeiescul proroc David.

Iar înaintea chivotului însuflețit, adică înaintea Preacuratei Fecioare, care se ducea în Biserica lui Dumnezeu, mergea înainte, nu împăratul cel pământesc, ci Cel ceresc către Care în toate zilele ne rugăm, zicând: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului…”. Pentru că acel Împărat era mergător înaintea acestei fiice împărătești, după cum mărturisește despre acestea Sfânta Biserică în cântările ei, astfel: „În Sfânta Sfintelor, cea sfântă și fără de prihană cu Duhul Sfânt se aduce…”.

La ducerea chivotului erau cântări, căci a poruncit împăratul David Leviților să pună cântăreți, să dea glas de veselie în organe, în psaltiri, în alăute și în chimvale. Iar la ducerea Preasfintei Fecioare nu se făceau cântări ale muzicii pământești, ci cântări ale îngerilor celor ce nevăzut slujeau. Pentru că, intrând Fecioară în cele sfinte spre slujba Domnului, îngerii cântau cu glasuri cerești, despre care pomenește acum Biserica în condac: „Împreună aducând darul Duhului lui Dumnezeu pe care o laudă îngerii; aceasta este cortul cel ceresc”.

Însă și de cântări omenești era însoțită ducerea Preacuratei, pentru că Ana cea dreaptă – cum spune în cuvântul Sfântului Terasie –, grăiește către fecioarele care mergeau înainte: „Cântați-i acesteia întru laude, cântați-i întru alăute, glăsuiți cântare duhovnicească; măriți-o pe dânsa în psaltire cu zece strune”. Biserica a pomenit despre aceasta, zicând: „Bucură-se cu duhul Ioachim și Ana. Și cetele fecioarelor cânta Domnului, cu psalmi cântând și cinstind pe maica Lui”. De aici se arată că cetele de fecioare, care mergeau atunci înaintea Preacuratei Fecioare, cântau oarecare cântări din psalmii lui David. Cu ele se unește și făcătorul canonului acestuia, zicând: „Începeți, fecioare, și cântați cântări, ținând în mâini făclii”. Apoi Sfinții și drepții ei Părinți, Ioachim și Ana, după mărturia Sfântului Tarasie, aveau în gurile lor această cântare a lui David, strămoșul lor: Ascultă fiică și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău, că a dorit Împăratul frumusețea ta.

Atunci, după povestirea Sfântului Teofilact, au ieșit preoții care slujeau în biserică întru întâmpinarea acelei preaslăvite fiice a lui Dumnezeu și cu cântări au întâmpinat pe Preasfânta Fecioară, pe aceea care avea să fie Maica Arhiereului celui Mare, Care a străbătut cerurile. Pe aceasta aducând-o Sfânta Ana la ușile bisericii, precum scrie Sfântul Tarasie, zicea așa: „Vino, fiică, către Cel ce mi te-a dăruit! Vino chivot al sfințeniei către mult înduratul Stăpân! Vino, ușa vieții, către Milostivul dătător! Vino, sicriul Cuvântului, către lăcașul Domnului, intră în biserica Domnului, bucuria și veselia lumii”. Iar către Zaharia a zis Ioachim, ca și către un proroc, arhiereu și rudenie a lor: „Primește, Zaharia, pe cortul cel curat; primește, preotule, sicriul cel fără de prihană; primește, proorocule, cădelnița și cărbunele cel nematerialnic, primește dreptule tămâia cea duhovnicească”.

Apoi dreapta Ana a zis către arhiereu, precum povestește Sfântul Ghermano: „Primește, o! prorocule, pe fiica cea dăruită mie de Dumnezeu; primește-o și o sădește pe ea în muntele cel sfânt, în locașul cel gata al lui Dumnezeu, nimic ispitind, până când Dumnezeu, Care a chemat-o aici, va aduce la săvârșire cele ce bine a voit pentru dânsa”.

Erau acolo, după cum scrie Sfântul Ieronim, cincisprezece trepte la intrarea în biserică, după numărul celor cincisprezece psalmi ai treptelor, și la fiecare din acele trepte se cântă câte un psalm de către preoții și leviții care intrau în slujbă. Deci drepții părinți au pus pe prunca cea fără prihană pe treapta cea dintâi, iar ea îndată, singură, a alergat pe trepte foarte degrabă, neajutând-o nimeni, nici sprijinind-o. Și alergând la treapta cea de sus, a stat acolo, întărind-o pe dânsa puterea lui Dumnezeu cea negrăită. Căci încă mică fiind, a început Domnul a arăta într-însa puterea Sa cea mare, ca să înțeleagă cât de mare va fi în dar, când va veni în vârstă cea desăvârșită.

Atunci se mirau toți când au văzut pe acea pruncă de trei ani suindu-se singură degrabă pe acele trepte, ca și cum ar fi fost desăvârșită cu vârsta. Mai vârtos Zaharia se miră de aceasta și, ca un proroc, din descoperirea lui Dumnezeu înțelegea mai înainte cele ce aveau să fie. Căci, spune despre dânsul Sfântul Teofilact, că era luminat de Duhul. La fel și Sfântul Tarasie grăiește despre dânsul că, umplându-se de Duhul Sfânt, a strigat: „O, pruncă curată! O, fecioară neîntinată! O, doamnă preafrumoasă. O, înfrumusețarea femeilor! O, podoaba fiicelor! Tu ești binecuvântată între femei; tu ești preamărită cu curățenia; tu ești pecetluită cu fecioria; tu ești dezlegarea blestemului lui Adam”.

Iar către Sfânta Ana, după mărturia Sfântului Ghermano, Zaharia a zis: „Bine este cuvântat rodul pântecelui tău, o, femeie mai cinstită decât oricare altele! Preaslăvită este aducerea ta, o, iubitoare de Dumnezeu!”. Apoi ținând prunca de mână – zice același Sfânt Ghermano –, cu bucurie a adus-o Zaharia întru cele sfinte, zicând către dânsa unele ca acestea: „Vino, împlinirea prorociei mele; vino, săvârșirea făgăduințelor Domnului; vino, pecetea așezământului Lui; vino, împlinirea tainelor Lui; vino, oglinda tuturor prorocilor; vino, înnoirea celor învechite; vino, lumina celor ce zac în întuneric; vino, dar nou și preadumnezeiesc, intră cu bucurie în biserica Domnului tău; acum în aceasta de jos, pământească, iar puțin mai pe urmă în cea de sus și neapropiată”.

Iar prunca săltând și bucurându-se foarte, mergea în casa Domnului. Că, deși era mică cu vârsta, fiind numai de trei ani, însă cu darul lui Dumnezeu era desăvârșită, ca ceea ce era aleasă de Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii.

Astfel a fost dusă în biserica Domnului Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară Maria. Atunci arhiereul Zaharia a făcut un lucru străin și tuturor de mirare, căci a dus pe pruncă în sfânta sfintelor, care este după a doua catapeteasmă, în care era chivotul Legii cel ferecat peste tot cu aur, și heruvimii slavei care umbreau altarul, unde, nu numai femeilor, ci nici preoților nu le era îngăduit a intra, fără numai singur arhiereului, o dată într-un an.

Acolo i-a dat arhiereul Zaharia Preacuratei Fecioare loc de rugăciune. Căci celorlalte fecioare, care, de asemeni, erau aduse pentru slujbă în biserica Domnului până la vremea vârstei lor, le era dat loc de rugăciune, după mărturia Sfântului Chiril Alexandrinul și a lui Grigore de Nissa, între biserică și altar, unde mai pe urmă a fost ucis Zaharia. Și nicidecum nu era cu putință vreuneia din fecioarele acelea a îndrăzni să se apropie de altar, pentru că le oprise arhiereul.

Aceasta a făcut-o arhiereul după porunca lui Dumnezeu, despre care grăiește Sfântul Teofilact astfel: „Iar arhiereul, fiind luminat de Dumnezeu, a cunoscut pe pruncă, că este locaș al dumnezeiescului dar, și că este mai vrednică decât el spre a sta totdeauna înaintea feței lui Dumnezeu. Și, aducându-și aminte de cele zise în Lege despre chivot – căci s-a poruncit ca acela să fie pus în sfânta sfintelor –, îndată a priceput cum că acela a fost mai înainte numai închipuirea copilei acesteia. Deci, neîndoindu-se, a îndrăznit mai presus de Lege a o aduce în Sfânta Sfintelor. Și a primit pe Fecioară locul acela, care nu era văzut de nici unul din alți bărbați, nici chiar de preoți, decât numai de arhiereu o dată într-un an. Căci se cădea aceasta pentru ea, ceea ce s-a sfințit mai înainte de zămislire prin curăție; și din pântece s-a îndreptat să nu slujească legii celei omenești care zace asupra oamenilor celor ce greșesc, ci celei cerești, fiind mai presus decât îngerii și în care, nu legea omenească, ci darul cel desăvârșit a lucrat”.

Apoi drepții părinți au adus – precum zice Sfântul Ieronim –, cu Preabinecuvântata lor fiică, și daruri lui Dumnezeu, jertfe și arderi de tot. Și fiind binecuvântați de arhiereu și de tot soborul preoțesc, s-au întors la casa lor cu toate rudeniile și au făcut ospăț mare, veselindu-se și mulțumind lui Dumnezeu. Iar Preabinecuvântata Fecioară, la începutul vieții sale, a fost dată în casa Domnului, în locașul de fecioare, pentru că biserica Ierusalimului – cea zidită de Solomon, iar după pustiire, înnoită de Zorobabel –, avea multe locașuri de locuință precum zice Iosif (Flaviu), istoricul cel vechi al evreilor: „Că erau pe lângă peretele bisericii, treizeci de camere de piatră despărțite una de alta, largi și foarte frumoase. Iar peste acelea erau alte camere și peste acelea al treilea rând, și de toate era numărul lor nouăzeci de camere, având toată îndemânarea. Iar înălțimea casei era ca și peretele bisericii, ca niște stâlpi întărind biserica pe dinafară”.

Deci în acele case erau diferite locașuri: deosebi viețuiau fecioarele, care erau date spre slujba lui Dumnezeu, până la o vreme; în altă parte locuiau și văduvele, cele care se făgăduiau să-și păzească curățenia până la sfârșitul vieții lor, precum era Ana prorocița, fata lui Fanuil; și iarăși deosebi petreceau bărbații care se chemau nazorei, viețuind în chipul monahilor necăsătoriți. Aceia toți slujeau Domnului în biserică și își aveau hrana din averea lor. Iar celelalte case erau pentru odihna săracilor străini care veneau de departe pentru închinăciune.

Deci în locașul fecioarelor, precum s-a zis, a fost dată prunca cea de trei ani, Preacurata Fecioară Maria, fiind orânduite pe lângă dânsa fecioare mai bătrâne cu anii, iscusite în Sfânta Scriptură și în lucrul mâinilor, pentru că din copilărie să se deprindă dumnezeiasca pruncă și cu Scriptură și cu lucrul mâinilor. Apoi o cercetau pe ea Sfinții ei Părinți Ioachim și Ana, iar mai vârtos Sfânta Ana, ca o maică mergea adeseori să vadă pe fiica sa și o învăța pe dânsa. Astfel, a învățat degrabă Scriptura Legii vechi desăvârșit, după mărturia Sfântului Ambrozie și a lui Gheorghe istoricul, și nu numai Scriptura, ci și lucrul mâinilor l-a deprins bine, precum zice despre dânsa Sfântul Epifanie: „Fecioara era ascuțită la minte și iubitoare de învățătură și nu numai Sfânta Scriptură învăța, ci și toarcerea linii și a inului și la cusături cu mătase se îndeletnicea”.

Pentru priceperea sa cea bună, era tuturor mirare și lucra mai vârtos acele lucruri ce puteau să fie de trebuință preoților la slujba Bisericii; încât mai pe urmă, pe vremea Fiului ei, putea să se hrănească cu cinste. Pentru că chiar hitonul cel necusut, adică cămașa pentru care s-a tras sorț când Domnul era răstignit pe cruce, a fost țesut de Fecioara Maria, cu mâinile ei.

Sfântul Epifanie spune că se dădea Preacuratei Fecioare, ca și celorlalte fecioare, hrana cea obișnuită de la biserică, dar ea o dădea săracilor străini, pentru că era hrănită cu pâine cerească, precum cânta Biserica. Sfântul Ghermano spune despre dânsa: „Petrecea Fecioară în Sfânta Sfintelor, primind hrană dulce de la îngeri”. Și Sfântul Andrei Criteanul grăiește: „În Sfânta Sfintelor petrecând Fecioara ca într-o cămară, primea hrană străină și nestricăcioasă”.

Și se spune că Preacurata Feicoară intra în cortul cel mai dinăuntru, care se zice Sfânta Sfintelor, ce era după a doua catapeteasmă, iar nu în locașul cel fecioresc. Pentru că, deși avea loc deosebit în locașul fecioarelor, la rugăciune ea intră în Sfânta Sfintelor, căci numai ei îi era îngăduit. Dar ajungând în vârstă mai mare și deprinzându-se cu scriptură și cu lucrul mâinilor, mai mult zăbovea la rugăciune, decât la lucru. Ea avea obicei de petrecea toată noaptea și cea mai mare parte a zilei în rugăciuni. La rugăciune intra în Sfânta Sfintelor, iar la lucrul mâinilor se întorcea în locașul său; pentru că nu era slobod a lucra ceva în Sfânta Sfintelor, nici a aduce ceva acolo.

Cea mai multă vreme a vieții sale și-a petrecut în biserică la rugăciune, după a doua catapeteasmă, în cortul cel dinăuntru, decât în casă ce îi era dată pentru lucrul mâinilor. Pentru aceasta, de către toți învățătorii, cu un glas se mărturisește, că Preacurata Fecioară până la doisprezece ani și-a avut viața în Sfânta Sfintelor, de vreme ce numai câte puțin ieșea de acolo. Iar cum a fost viața ei în vârstă tinereților, scrie Ieronim astfel: „Fericită Fecioară, încă din pruncia sa, când era în biserică cu celelalte fecioare de o vârstă cu sine, își petrecea viața foarte cu rânduială. Pentru că de dimineață până la al treilea ceas din zi, stătea la rugăciune; iar de la al treilea ceas până la al nouălea, se îndeletnicea cu lucrul mâinilor sau cu citirea cărților sfinte. De la al nouălea ceas, iarăși își începea rugăciunea, de la care nu înceta, până când nu i se arăta îngerul, dintr-ale cărui mâini se obișnuise a-și primi hrană. Și așa mereu tot mai mult sporea în dragostea lui Dumnezeu”.

Astfel a fost viața ei în feciorie, când locuia împreună cu fecioarele cele de o vârstă. Din zi în zi crescând și întărindu-se cu duhul, creștea într-însa și viața cea cu nevoință, cu iubire de osteneală și rugăciune. Pentru că mergea din putere în putere, până când a umbrit-o puterea Celui de sus. Iar când i se arăta îngerul aducându-i hrană, a văzut cu ochii săi chiar arhiereul Zaharia, despre care mărturisește Sfântul Gheorghe Nicomidianul, zicând: „Din zi în zi, înaintând cu vârsta, se înmulțeau și darurile Duhului Sfânt întru dânsa”.

Apoi petrecea împreună cu îngerii, lucru pe care și Zaharia îl știa. Căci intrând el în altar, după obiceiul său, ca arhiereu, a văzut pe cineva că vorbea cu fecioară, dându-i hrană, și având chipul străin – pentru că era înger cel ce se arăta. Și înspăimîntîndu-se Zaharia, cugeta în sine: „Ce este această nouă și neobișnuită asemănare îngerească ce s-a arătat și vorbea către fecioară, cu chip fără de trup, aducând hrană care hrănește trupul, cel cu firea nematerialnică, dând fecioarei mâncare materialnică? Acea vedere îngerească se făcea numai preoților, și aceea nu totdeauna; iar către partea femeiască și încă către o fecioară așa tânără, nicidecum nu este obișnuit a se vedea. Căci de ar fi fost dintre cele însoțite cu bărbat, dar fără copii, s-ar fi rugat ca să i se dea rod – precum s-a rugat Ana odinioară –, atunci nu m-aș fi minunat de arătarea îngerească.

Dar fecioara astfel de lucru nu cere și, precum văd, totdeauna i se arată îngerul. Pentru aceasta sunt în mai mare mirare, în spaimă și în îndoială. Căci, ce poate să fie aceasta? Și ce vine, să-i vestească îngerul? Ce este hrana aceea ce i se aduce? Și de unde se ia? Cine pregătește acea hrană? Și ce mână face acea pâine? Pentru că îngerii nu se îngrijesc pentru trebuințele trupești, deși mulți oameni au fost hrăniți printr-înșii, dar hrana aceea o pregătea mână omenească.

Căci îngerul, slujind lui Daniil, deși putea, cu puterea Celui Preaînalt, nu prin altcineva, ci prin sine să împlinească cele poruncite, a luat pe Avacum cu scafa (vas), că nu cumva vedenia cea îngerească și hrana cea neobișnuită, să înfricoșeze pe cel ce îl hrănea. Iar aici singur îngerul vine către fecioară, care lucru este plin de o taină, pe care eu nu o pricep. Ce este aceasta? Căci chiar din copilăria ei s-a învrednicit de daruri ca acestea, ca să-i slujească cei fără de trupuri.

Ce este aceasta? Au doar întru dânsa se vor împlini graiurile prorocești? Au doar întru dânsa va fi sfârșitul așteptării noastre? Au doar dintr-însa va lua fire Cel Care are să vină să mântuiască neamul nostru? Căci această taină a fost mai dinainte prorocită, și Cuvântul caută pe aceea care să slujească tainei. Au doar nu este alta mai dinainte aleasă ca să slujească tainei, fără numai fecioara aceasta, pe care o văd?

Cât ești de fericită casa lui Israel, din care a odrăslit o vlăstară ca aceasta! Cât ești de fericită rădăcina lui Iesei, din care a ieșit vița, care are să odrăslească lumii floarea mântuirii! Cât de slăvită este pomenirea părinților acesteia! Cât sunt de fericit și eu cel ce mă satur de o vedere că aceasta și înfrumusețez o Fecioară ca aceasta, spre a fi mireasa Cuvântului!”.

Până aici este povestirea Sfântului Gheorghe Nicomidianul.

Încă și Fericitul Ieronim asemenea grăiește: „Cum că în toate zilele o cercetau pe dânsa îngerii și de m-ar fi întrebat cineva pe mine cum a petrecut acolo, Preacurata Fecioară în vremea copilăriei sale, aș fi răspuns că acel lucru numai lui Dumnezeu singur i-a fost știut și lui Gavriil Arhanghelul, păzitorul ei cel nedepărtat, care împreună cu alți îngeri venea adeseori la dânsa și cu dragoste vorbeau împreună cu dânsa”.

Astfel petrecea Preacurata Fecioară în sfânta sfintelor împreună cu îngerii, dorind ca în veci să viețuiască întru curățenie îngerească și în feciorie, după mărturia sfinților învățători, Grigore de Nissa, Ieronim și a celorlalți, care zic că această Fecioară singură și-a logodit fecioria lui Dumnezeu. Pentru că în Legea veche era neobișnuit fecioarelor a nu se mărita, căci mai cinstită era însoțirea decât fecioria. Iar Preacurata Fecioară a cinstit fecioria, mai vârtos decât însoțirea și, făcându-se mireasa lui Dumnezeu, ziua și noaptea Îi slujea Lui în curățenia fecioriei sale. Iar Duhul cel Preasfânt, cu bunăvoința lui Dumnezeu Tatăl, pregătea întru dânsa sălășluirea lui Dumnezeu Cuvântul.

Să fie dar Preasfintei și Celei de o ființă și nedespărțitei Treimi, slavă și mulțumire. Iar Preacuratei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, cinste și laudă, de la toate neamurile în veci. Amin.

Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului (14 august)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe basilica.ro

 

Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului

În Biserica Ortodoxă durata serbării praznicelor împărătești este de o zi, cu excepția Sărbătorii Învierii Domnului care ține trei zile de-a rândul.

Însă, pentru pregătirea sufletească a credincioșilor, toate sărbătorile împărătești sunt precedate de un timp de pregătire numit preserbare, înainte-serbare sau înainte-prăznuire.

De asemenea, sărbătorile împărătești au și o perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită după-serbare sau după-prăznuire.

Prima zi a înainte-serbării se numește începutul sărbătoririi, iar ultima zi a după-serbării se numește, cu un termen slavon, odovania, adică sfârșitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii.

În ziua dinaintea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului se oficiază, în cadrul Vecerniei Mari, Rânduiala Prohodului Adormirii Maicii Domnului.

Prohodul Maicii Domnului a fost alcătuit de Manuel din Corint la începutul secolului al XVI-lea, după modelul Prohodului Mântuitorului care se cântă în Vinerea Mare.

Generalizată mai ales în bisericile ruseşti, a pătruns şi în spaţiul românesc, prin traducerea făcută în 1820 de Ion Pralea.

Adormirea Maicii Domnului, lucrare de Rubens (1626) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Adormirea Maicii Domnului, lucrare de Rubens (1626) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Tropar la Praznicul Înainteprăznuirii Adormirii Maicii Domnului (preluat de pe doxologia.ro)

Glasul 4

Popoare, înainte dănţuiţi, din mâini bătând cu credinţă şi cu dragoste vă adunaţi astăzi bucurându-vă şi luminat cântaţi toţi cu veselie. Că Maica lui Dumnezeu urmează să treacă de la cele pământeşti la cele de sus cu preamărire. Pe aceea cu cântări pururea să o mărim că este Născătoare de Dumnezeu.

 

Condac la Praznicul Înainteprăznuirii Adormirii Maicii Domnului (preluat de pe doxologia.ro)

Glasul 4

Arătatu-Te-ai astăzi…

Întru mărită pomenirea ta, lumea, împodobită fiind prin gând cu duh fără materie în veselie, strigă către tine: Bucură-te, Fecioară, Lauda creştinilor.

 

cititi si:

- (†) Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie)

- (†) Intrarea în biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie)

- (†) Adormirea Maicii Domnului (secolul I d.Hr)

- †) Soborul Maicii Domnului (26 decembrie)

- †) Izvorul Tămăduirii

- †) Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului “Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Neamţ

- †) Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu

- Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne (473)

- Așezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă